Sunteți pe pagina 1din 52

Rețeta medicală: părțile rețetei

Rețeta medicală: părțile rețetei

1. SUPERSCRIPŢIA/ SUPERSCRIPTIO /ANTETUL;


2. INVOCAŢIA /INVOCATIO/ TITLUL;
3. INSCRIPŢIA sau PRESCRIPȚIA/PRESCRIPTIO;
4. SUBSCRIPȚIA (SUBSCRIPTIO)
5. INSTRUCŢIA /INSTRUCTIO /SIGNATURA;
6. ADNOTAȚIA
7. OFICIALIZAREA.
Rețeta medicală: părțile rețetei – Superscripția

- reprezintă partea tipărită a reţetei, este completată de medic și cuprinde:

- denumirea instituţiei care acordă asistenţa medicală, judeţul,


localitatea;
- date despre pacient:nume, prenume, vârsta,sex,domiciliul,
numărul fişei din foaia de observaţie sau din registrul de
consultaţii, numărul carnetului de sănătate, diagnosticul cât mai
complet, în concordanţă cu conţinutul prescripţiei.
Rețeta medicală: părțile rețetei – Superscripția

În cazul unor reţete care au regim special, antetul mai conţine:

- condiţii speciale de eliberare a medicamentelor:


- gratuit (copii: sugar, copil, student; bolicronice;altele:
gravide, lăuze, protejaţi social) sau
- compensat sau conform unor legi speciale (persoane cu
handicap,veterani sau cu alte gratuităţi);
- numărul carnetului de sănătate al asiguratului, codul numeri
personal, diagnosticul cu specificarea de boală acută, subacută sau
cronică.
Rețeta medicală: părțile rețetei - Invocația/titlul:

- marchează începutul reţetei medicale propriu-zise,conferă caracter


oficial rețetei.
- este exprimată prin prescurtarea Rp/ de la latinescul “RECIPE”
=”PRIMEŞTE, IA” (lb. latină);
- este o formulă prin care medicul se adresează farmacistului pentru a
onora reţeta.
- Rp/poate fi şi tipărit (unul singur sau uneori Rp1/,Rp2/,Rp3/).
Rețeta medicală: părțile rețetei - Inscripția
(prescripția)

- partea principală a reţetei medicale şi cuprinde:


– preparate magistrale (formule concepute de către medic )
– preparate oficinale (preparate a căror compoziție este fixă și este
prevăzută în Farmacopee)
– medicamente tipizate (produse ale industriei de medicamente)

- nu se utilizează denumirea chimică fiind prea complicată cu excepţia


unor substanţe foarte simple prevăzute în farmacopee;
- nu se folosesc denumiri populare (ex: sare amară în loc de sulfat de
magneziu);
Biseptol, compr. 400/80mg
Rețeta medicală: părțile rețetei – Inscripția
(prescripția)

a) In cazul preparatelor magistrale inscripția cuprinde enumerarea


ingredientelor şi cantităţile.
Denumirea - substanţele se scriu una sub alta, cu iniţială majusculă, în
următoarea ordine:

- substanţa activă principală - Remedium cardinale


- substanţa (substanţele) adjuvantă - Remedium adjuvans
- substanţele cu rol corectiv - Remedium corrigens
- substanţele stabilizatoare
- excipientul sau vehicolul (pentru formele lichide) - Remedium
constituens

Pentru reţetele magistrale se trece denumirea oficinală din Farmacopee în limba


latină, în cazul genitiv partitiv.
Rețeta medicală: părțile rețetei – Inscripția
(prescripția)

Remedium cardinale - este reprezentat de substanţa cea mai importantă


pentru tratamentul prescris, aceea care imprimă acţiunea curativă
dorită.

Remedium adjuvans - este reprezentat de una sau mai multe substanţe


care au rol de a completa acţiunea medicamentului principal, fie
mărindu-i activitatea prin sinergism sau potenţare, fie diminuându-i
unele efecte nedorite.
Rețeta medicală: părțile rețetei – Inscripția
(prescripția)

Remedium corringens - apare în reţetă numai în cazul existenţei unor


substanţe cu gust şi/sau miros neplăcut, care se administrează oral.

- poate fi reprezentat de una sau mai multe substanţe dulci sau


aromate, care au rolul de a corecta astfel gustul substanţelor amintite.
Rețeta medicală: părțile rețetei – Inscripția
(prescripția)

Remedium constituens reprezintă partea în care se înglobează


celelalte substanţe medicamentoase. Excipienţii sunt în general
substanţe inactive.
El poartă şi denumirea de excipiens (excipient).

Astfel, pentru soluţiile apoase excipientul uzual este apa; pentru


unguente, vaselina, lanolina; pentru supozitoare, untul de cacao.
În funcţie de formele medicamentoase care se prepară, excipienţii vor
fi substanţe lichide, moi sau solide.

Uneori, remedium corrigens şi remedium constituens pot fi


reprezentate de un singur medicament (ex. cazul siropurilor).
Rețeta medicală: părțile rețetei – Inscripția
(prescripția)

Se cunosc:
• reţete simple, când prescripția este compusă dintr-un singur component,
substanţă medicamentoasă, preparat oficinal sau produs tipizat;
• reţete compuse, în care apar două sau mai multe substanţe ce urmează a fi
preparate împreună.
Acestea sunt în general reţete magistrale, adică reţetele în care
farmacistul trebuie să execute o operaţie de preparare după ordonanţa
medicală, dar pot fi şi tipizate.
Rețeta medicală: părțile rețetei – Inscripția
(prescripția)

O aşezare corectă pe blanchetă evită neînţelegerile sau o interpretare


echivocă (care ar putea conduce la accidente).

Substanţele medicamentoase (indiferent de tipul lor) se înscriu una


sub alta pe verticală, fiecare începând cu prima literă majusculă.

De asemenea, nu se admite decât utilizarea prescurtărilor consacrate.


Rețeta medicală: părțile rețetei – Inscripția
(prescripția)

Cantităţile:
- se trec în dreptul fiecărui ingredient în cifre arabe;
- în cazul formelor farmaceutice solide şi semisolide: unitatea de
măsură este gramul;
- se scriu în sistem zecimal.
- dacă avem multipli sau submultipli ai gramului (miligrame) se
transformă în grame;
Ex. 1,0 g, 10,0 g, 100,0 g, 0,10 g, 0,01 g, 0,001 g, etc.

Când trebuie scrise cantităţile şi în litere (în cazul stupefiantelor şi


toxicelor) termenul pentru grame este in limba latină gramma (grma)
la singular, iar la plural grammata (grta).
Rețeta medicală: părțile rețetei - Inscripția
(prescripția)

În cazul formelor farmaceutice lichide:

- se folosesc unităţi volumetrice:


- mililitrul (ml) si microlitrul dupa denumirea medicamentului se
notează tipul de formă farmaceutică lichidă şi concentrația, iar apoi
numărul de bucăţi de forme farmaceutice lichide;

- există mai multe modalităţi de notare a concentrației formei


farmaceutice lichide:
-% g/g =cantitatea în grame de substanţă conţinută în 100 grame
produs final; de obicei pentru forme farmaceutice lichide de uz
intern şi extern (ex; 20 g sirop la 100 poţiune);
Rețeta medicală: părțile rețetei- Inscripția
(prescripția)

- foarte frecvent se foloseşte % g/ v = cantitatea în grame de substanţă


conţinută în 100 ml produs final (frecvent pentru concentrația
soluţiilor injectabile);

- % v/v = volumul în ml conţinut în 100 ml produs final;


ex: alcoolul diluat 70%.

- % v/g = volum în ml conţinut în 100 g produs final.


Rețeta medicală: părțile rețetei - Inscripția
(prescripția)

PICĂTURI:

- trebuie cunoscut nr. de picături /g de forma farmaceutică lichidă;

- pentru a obţine rezultate cât mai uniforme se foloseşte un


“picurător standard” (diametrul ext. =3 mm, cel intern =0,6mm);

- pentru lichidele cu densitate ca şi apa numărul de picături (gtt)


dintr-un g =numărul de picaturi (gtt) dintr-un ml (densitate =1);
Rețeta medicală: părțile rețetei - Inscripția
(prescripția)

PICĂTURI:

- pentru cele cu densitate diferită, numărul de picături (gtt) /g este


diferit de numărul de gtt /ml;

- când cantitatea este foarte scăzută numărul de picături( gtt) se trece


cu cifre romane iar în paranteză cu litere;

- dacă numărul de picături (gtt) este un multiplu al numărului dintr-


un gram cantitatea se trece in grame.
Rețeta medicală: părțile rețetei – Inscripția
(prescripția)

b) preparatele oficinale se vor prescrie folosind numele din


Farmacopee, în cazul genitiv partitiv, iar în dreptul substanţei
cantitatea.
Rețeta medicală: părțile rețetei – Inscripția
(prescripția)

c) medicamentele tipizate se pot prescrie pe reţeta medicală in 2


moduri:
- prin folosirea denumirii comerciale, atunci cand medicul doreşte
ca bolnavul să primească produsul unei anumite firme.
- prin folosirea denumirii comune internaţionale (denumire
generică) atunci cand acelaşi medicament este produs de mai
multe firme farmaceutice, iar medicul nu are o preferinţă pentru
un anume preparat comercial.
- în această situaţie urmează ca farmacistul să elibereze preparatul
pe care il are in stoc in acel moment sau care convine cel mai
mult pacientului ca prezentare şi preţ de cost.
Rețeta medicală: părțile rețetei – Inscripția
(prescripția)

- dacă medicamentul este condiţionat în doze diferite la inscripţie,


pe acelaşi rând cu denumirea medicametului, se va indica şi
cantitatea de substanţă activă din forma farmaceutică
recomandată;

- dacă preparatul farmaceutic conţine un amestec de substanţe


active cu un anumit nume comercial, atunci este obligatoriu ca în
reţetă să figureze cu acest nume;
Rețeta medicală: părțile rețetei – Inscripția
(prescripția)

Menţiuni speciale privind cantităţile:


aa - prescurtarea de la “ana partes aequales” (în părţi egale) – se foloseşte
atunci cand 2 sau mai multe substanţe se prescriu in aceeaşi cantitate.
- această prescurtare se trece în dreptul ultimei substanţe prescrise,
urmând cantitatea respectivă.

q.s. – prescurtarea de la “quantum satis” (atât cât trebuie). Se referă la


cantitatea de excipient care este stabilită de farmacist.
ad - pană la (pentru completarea cantităţii de excipient până la cantitatea
finală).
Sic volo – aşa vreau; se foloseşte pentru depăşirea dozelor terapeutice,
iar cantitatea se va scrie în cifre şi în litere.
Rețeta medicală: părțile rețetei – Subscripția

SUBSCRIPTIO – cuprinde:
- forma farmaceutică
- numărul dozelor
- modul de eliberare (ambalajul)

- exprimarea se va face doar în termeni latini convenționali, redați


prescurtat în formule bine definite.
Rețeta medicală: părțile rețetei – Subscripția

- forma farmaceutică - se exprimă printr-un text convenţional


prescurtat “M.f.” de la expresia în limba latină “Misce fiat” –
“amestecă să fie”, după care urmează precizarea acestei forme
(pulbere, pilule, supozitoare, etc).

- Atât rețetele simple,cât și cele compuse se împart în:


- nedozate – medicamentul se eliberează într-o singură doză
- dozate - medicamentul se eliberează împărțit în mai multe
doze.
Rețeta medicală: părțile rețetei – Subscripția

Rețetele nedozate:

– medicamentul se eliberează într-o singură doză.

- în cazul rețetelor simple – formula D.S. (Detur Signetur) – în


traducere să dea și să se eticheteze.

- în cazul rețetelor compuse – formula M.f. (“Misce fiat” –


“amestecă să fie”) indicându-se forma medicamentosă respectivă ,
ex. M.f. ung.(unguentum).
Rețeta medicală: părțile rețetei – Subscripția

Rețetele dozate:

- medicamentul se eliberează împărțit în mai multe doze.

- pot fi rețete simple și rețete compuse

- au aceeași formulă de exprimare,cu mențiunea că rețetele


compuse încep întotdeauna cu ˮM.f.ˮ sau ˮut.f.ˮ (ca și la formele
nedozate).
Rețeta medicală: părțile rețetei – Subscripția

-în cazul rețetelor dozate, numărul dozelor se exprimă prin 2 metode:

-metoda dispensatoare, când se scrie Dentur tales doses Nr. (cifre


romane) - în traducere “dă asemenea doze Nr….”,
-prescurtat D.tal.dos.Nr….

- metoda de divizare (sau divizatoare), când se scrie Dividetur in doses


aequales Nr. - în traducere “împarte în doze egale Nr…”,
- prescurtat Div.in dos.aeq.Nr….

Pentru substanţe toxice şi stupefiante numărul de doze se scrie în cifre şi


litere.
Rețeta medicală: părțile rețetei – Subscripția

Forma divizată:

- în acest caz, împărţirea substanţelor medicamentoase se va face


“după ochi “, în tot atâtea doze egale câte se prescriu;

- manopera poate avea un procent de eroare admis de 8-15%.

- exactitatea sa depinde în cea mai mare măsură de îndemânarea şi


experienţa farmacistului, fiind o metodă expeditivă.

- nu se aplică niciodată la reţetele care conţin substanţe de la Venena


şi Separanda.
Rețeta medicală: părțile rețetei- Subscripția

Forma dispensată:

- reprezintă un mod de divizare absolut exact, împărţirea făcându-se


pentru fiecare doză prin cântărire, acestea devenind riguros egale.
- operaţiunea necesită un timp mai îndelungat dar este mult mai sigură.

- medicamentele care conţin substanţe din grupele Venena şi Separanda


se prescriu întotdeauna dozate astfel indicându-se forma
medicamentoasă respectivă (exemplu: M.f. pulv.; M.f. sol.; M.f. ung.;
M.f. pil.; M.f. suppos. etc.).

- în reţetele magistrale în care cantitatea de excipient nu este precizată


după Q.S., se va continua cu formula ut (în loc de M. = misce).
Rețeta medicală: părțile rețetei – Subscripția

- Modul de eliberare (ambalajul):

ex. sacculum (pungă de hartie),

capsulas amylaceas (caşete de amidon),

chartam cerata (cutie pergamentată),

scatula (cutie),

tubulus (tub),

vitrum guttatorium (sticlă picurătoare), etc.


Rețeta medicală: părțile rețetei – Instrucția

- se adresează pacientului, prin intermediul farmacistului şi cuprinde


indicaţiile privind modul de administrare al medicamentelor;
recomandările sunt trecute de farmacist pe eticheta sau ambalajul
preparatului eliberat.

- începe cu prescurtarea latinească:

“ D.S. “ =” DETUR SIGNATUR”/”DA ET SIGNA” = “DĂ ŞI


SEMNEAZĂ “/ “ELIBEREAZĂ ŞI ETICHETEAZĂ “/ “
NOTEAZĂ MODUL DE ADMINISTRARE“.
Rețeta medicală: părțile rețetei – Instrucția

cuprinde indicaţii privind:

- calea de administrare (folosind prescurtări):


D.S.: int. (pt adm p.os);
D.S.: sublingual;
D.S.: inj. (pentru administrarea parenterală), cu precizarea
modului:
i.m. (intramuscular),
i.v. (intravenos),
s.c. (subcutanat),
i.a. (intraarterial),
perfuzie i.v.,
i.d. (intradermic);
Rețeta medicală: părțile rețetei – Instrucția

- calea de administrare (folosind prescurtări):

D.S.: ext., pentru aplicarea pe piele sau mucoase în care caz se


detaliază modul de aplicare:
D.S.: ext., aplicaţii în sacul conjunctival/
D.S.: ext., aplicaţii pe marginea pleoapelor/
D.S.: ext., intrarectal/
D.S.: ext., intravaginal /
D.S.:ext., instilaţii în conductul auditiv extern etc.
D.S.: inhalaţii,.... (pentru aerosoli).
Rețeta medicală: părțile rețetei – Instrucția

- doza/doză, adică doza care se administrează o dată şi anume


numărul de forme farmaceutice în cifre arabe şi tipul de formă
farmaceutică (folosind prescurtari din lb. latină);
ex: D.S.: int.,1 cpr.,.

- ritmul de administrare pe 24 de ore adică numărul de doze parţiale


şi intervalul dintre ele;

ex: D.S.: int.,1cpr de 4X /zi,... sau


D.S.: int.,1 cpr la 6 ore,... sau
D.S.: int., 4X 1 cpr/zi,...!!!!atenţie este incorect 4X1/zi (confuzie
cu 4 cpr odată /zi; deci doza/doza este urmată de tipul de forma
farmaceutică).
Rețeta medicală: părțile rețetei – Instrucția

- durata tratamentului:
- zile, săptămâni, luni, permanent, intermitent.
exemplu:
D.S.: int., 1cpr de 4 X /zi, timp de 10 zile.

- eventual se atrage atenţia asupra unor efecte nedorite care pot


apare;
- tot în această parte medicul va specifica dacă reţeta se poate repeta /
nu (dacă da, de câte ori).
Rețeta medicală: părțile rețetei – Instrucția

Dacă este cazul în instrucţie se mai poate nota:


- relaţia între administrare şi alimentaţie: unele medicamente trebuie
administrate în concordanţă cu programul de masă, şi anume:

- înainte de masă (ex: stimulatoarele ale organismului cu 15-30


minute înainte de masă);
- în timpul mesei sau imediat după mesele principale:
ex: unele medicamente iritante gastrice(aspirină,fenilbutazonă etc);
- la un anumit interval după mese: mai mic (30-60 minute; ex:
alcalinizantele sau pansamentele gastrice) sau mai mari
(tetraciclinele).
Rețeta medicală: părțile rețetei – Instrucția

- trebuie respectată relaţia cu perioada de somn/activitate:


ex: hipnoticele se administrează cu 30 minute seara înainte de culcare
/diureticele se administrează dimineaţa pentru ca efectul lor să se
epuizeze până seara la culcare.

În cazul unor medicamente se ia în considerare:


- relaţia cu postura (ex: unele medicamente hipotensoare se
dau în poziţie culcată);
- asocierea cu alte medicamente /cu alte proceduri
terapeutice (regim igieno-dietetic de ex)
Rețeta medicală: părțile rețetei – Instrucția

- contraindicaţia asocierii cu alte medicamente;


- dacă este necesară dizolvarea /agitarea înainte de folosire;

- relaţia cu momentele secreţiilor fiziologice mai ales în cazul


medicamentelor hormonale care se recomandă a fi administrate în
raport cu nivelele maximale sau minimale ale secreţiilor
fiziologice;

- exemplu: glucocorticoizii se administrează 2/3 din doză dimineaţa


(între 5 si 7) când secreţia este crescută şi 1/3 din doză după-masa
când secreţia este mai scăzută.
Rețeta medicală: părțile rețetei – Instrucția

- aceste indicaţii trebuie scrise pe etichetă în limba pe care bolnavul o


cunoaşte cel mai bine.

- este interzis a se folosi formule ca “după aviz”, “după sfat”, etc.

- instrucţia se scrie citeţ, detaliat, fără prescurtări.

- se mai poate folosi la această rubrică expresia “Suo nomine” adică


“în numele său” sau “cu numele său” (al medicului), când
medicamentul urmează să fie administrat bolnavului personal de
către medic.
Rețeta medicală: părțile rețetei – Instrucția

- uneori pentru uşurinţa farmacistului sau a bolnavului, în instrucţie


se pot folosi şi unităţi de măsură aproximative:
pentru formele farmaceutice lichide: 1 linguriţă =5 ml; 1 lingură
supă = 15 ml.

- pentru apă/soluţiile apoase valorile în greutate corespund cu cele în


volum (densitatea =1), dar la alte lichide intervin în calcul şi
densităţile (ex.:siropul simplu are densitatea =1.32)
-1 linguriţă = 5 ml = densitate X volum (1,32X 5) =6,6 g
Rețeta medicală: părțile rețetei – Instrucția

- pentru formele farmaceutice solide:


- pulberile se pot administra cu lingura, vârful de cuţit dar cantităţile
diferă în funcţie de densitatea pulberii şi de gradul de umplere:

1 linguriţă rasă = 1,5-2,5mg;


1 linguriţă cu vârf=2,5-5 mg;
1 vârf de cuţit=0,1-1 mg.

- numai în cazul substanţelor toxice sau stupefiante după cantitatea


de substanţă în grame se trece în paranteză cantitatea în mg (cifre şi
litere);
- ex: extract de opiu 0,10 g (100 mg;o sută miligrame);
Rețeta medicală: părțile rețetei – Instrucția

Alte precizări:

- STATIM: imediat (farmacistul întrerupe orice activitate în farmacie şi


trece la onorarea reţetei respective).

- CITO: repede (prescripţia trebuie onorată în termen de 24 de ore).

- REPETETUR – când prescripţia se poate repeta.

- NEREPETETUR – când prescripţia nu se mai poate repeta.

- VERTE - întoarce rețeta


Rețeta medicală: părțile rețetei – Adnotația

- este formularul tipărit pe reversul formularului de prescripţie


medicală.

- este completat de farmacist, cu informaţii legate de costuri, date de


identificare a pacientului (serie act de identitate, cod numeric
personal), informaţii privind farmacia care eliberează reţeta,
înlocuirea unui ingredient cu altul similar, etc.

- data, semnătura farmacistului și stampila farmaciei.


Rețeta medicală: părțile rețetei – Adnotația

- reţetele scrise confuz, indescifrabile cu ştersături şi corecturi pot


atrage după sine neexecutarea lor.

- prescripţiile necorespunzătoare nu se execută decat după


completarea de către medic a tuturor datelor şi menţiunilor legale.

- toate cazurile de reţete greşit formulate se predau conducerii unităţii


sanitare pentru luarea măsurilor corespunzătoare, răspunderea
revenind medicului care a formulat prescrierea.

- medicul are obligaţia de a aduce la cunoştinţa bolnavului termenul de


valabilitate a reţetei.
Rețeta medicală: părțile rețetei - Oficializarea

- rețeta se încheie cu data eliberării sale, semnătura și parafa medicului


(nomen medici).

- va avea valabilitate numai dacă va conține parafa si semnătura


medicului.

- pe blanchetele cu multe rețete,parafa și semnătura medicului va


figura doar o singură dată în subsolul ultimei rețete redactate.
Rețeta medicală: părțile rețetei

Prescurtări din limba latină utilizate în receptura tipizată

-ambj. orig. (ambalaj original)


-caps. amyl.=capsulae amylaceae (caşete)
-caps. gel. op.=capsulae gelatinosae operculatae (capsule gelatinoase operculate)
-compr./cpr.=comprimata (comprimate)
-conc.=concentratus (concentrat)
-D.S.=da et signa;detur et signatur (dă şi etichetează; de dat şi de etichetat) -drj.
(drajeu) -empl.=emplastrum (emplastru)
-emuls.=emulsion (emulsie)
-excip.=excipientum (excipient)
-extr.=extractum (extract)
-fluidum (fluid).
Rețeta medicală: părțile rețetei

-molle (moale);
-spissum (uscat)
-fol.=folia (frunze)
-fl.=flores (flori)
-gtt=gutta (picătură)
-herb.=herba (iarbă)
-inf.=infusum (infuzie)
-inhal.=inhalasolum (inhalaţie)
-inj.=injectio (injecţie)
-i.m., i.v.,i.a.,s.c. etc. (intramuscular, intravenos, intraarterial, subcutanat etc.)
-lag.orig./flac./fl.=lagoenam originalum (flacon original)
-lin.=linimentum (liniment) -liqu.=liquor (licoare, soluţie)
-ol.=oleum (ulei); -pil.=pilula (pilula);
-pulv.=pulvis (pulbere);
-rad. =radix (radacină)
-sol./s.=solutio (soluţie)
-tabl./tbl.=tabletae (tablete)
-ungv./u.=unguentum (unguent) .

S-ar putea să vă placă și