Universitatea din Piteşti

Facultatea de Ştiinţe

Geologie și hidrogeologie

Incendiile naturale

Profesor îndrumător:Asist. univ. dr. Dorobăț Leonard

Studenți:Turescu Maria - Sorina
Specializarea: Ingineria mediului - Anul IV
 Cuprins

I. Definiția incendiului 3
II. Faze ale genezei și evoluției unui incendiu 3
III. Factori de condiționare 4
IV. Clasificarea incendiilor 4
V. Tipuri de incendii naturale 5
VI. Impactul și efectele incendiului asupra mediului 8
VII. Marile incendii naturale produse pe glob 9
VIII. Combaterea incendiilor și refacerea zonelor afectate 12

Bibliografie 14

2
 I. Definiția incendiului

Pentru a defini incendiul sunt necesare trei elemente:

─ existenţa unei arderi scăpate de sub control;
─ producerea de pagube materiale în urma arderii;
─ necesitatea intervenţiei printr-o acţiune de stingere pentru întreruperea şi lichidarea arderii.
Lipsind unul dintre aceste elemente arderea respectivă nu poate fi considerată un
incendiu. Incendiul este, deci, o ardere declanşată cu sau fără voia omului, scăpată de sub
control, în urma căreia se produc pagube materiale şi pentru a cărei întrerupere şi lichidare
este necesară intervenţia printr-o acţiune de stingere.
Incendiile naturale sunt reacţii de oxidare biochimică rapide, cu temperatură înaltă şi
care se alimentează singure.
Ţesuturile plantelor şi restul materiei organice sunt oxidate rapid, se descompun prin
combustie sau ard. Descompunerea plantelor prin arderea terenurilor ierboase, cu tufărişuri
sau păduri se înscrie în ciclul carbonului. Prin ardere rezultă în principal, monoxid de carbon,
vapori de apă şi căldură. În realitate, sunt eliberaţi numeroşi compuşi în formă solidă, lichidă
şi gazoasă, dar în cantităţi foarte mici. Gazele împreună cu particulele solide de cenuşă
(compuşi minerali) şi funingine (carbon nears) formează fumul observat.
Incendiile naturale nu reprezintă fenomene climatice de risc propriu-zise, dar sunt
strâns legate de condițiile climatice, atât în privința factorilor pregătitori, cât și pentru cei
declanșatori. Există mai mulți factori care condiționează declanșarea și evoluția unui incendiu.
În primul rând, trebuie menționate condițiile meteo-climatice. Astfel, secetele prelungite
reprezintă un factor pregătitor foarte important, după cum temperaturile ridicate contribuie la
accentuarea stării de uscăciune. Descărcările electrice sunt, de cele mai multe ori, factorul
declanșator al unui incendiu natural, iar vântul intens are un rol major în propagarea și
intensificarea focului, viteza de înaintare a acestuia aflându-se în raport direct cu viteza
vântului.

II. Faze ale genezei şi evoluţiei unui incendiu

În faza de preardere (preigniţie) combustibilul este adus la o temperatură şi la un

conţinut de apă care favorizează arderea. Sunt implicate două procese, preîncălzirea şi
piroliza.
În primul proces, preîncălzirea, combustibilul pierde o mare parte din apă şi alţi
compuşi chimici volatili.
Piroliza reprezintă mai multe procese care degradează combustibilul, divizând
moleculele mai mari în unele mai mici. Produsele pirolizei includ gaze volatile, cenuşă
minerală şi mangal. Căldura ce radiază din flăcări cauzează ambele procese înaintea focului.
Astfel, se produc primele gaze de combustie, care pot arde într-o fază ulterioară a focului.
Faza de combustie începe cu arderea. Spre deosebire de preardere care absoarbe
energie, combustia înseamnă reacţii exoterme (eliberare de energie sub forma căldurii şi
luminii). Arderea nu duce în mod automat la incendii, fără combustibil (vegetaţie). La scara
de timp ecologic, aproape fiecare hectar de pământ este supus arderii într-o perioadă de 50 -
100 de ani, având multe surse: fulgerele, activitatea vulcanică, activitatea omului. În timpul
incendiului nu există un singur moment al arderii, ci sunt arderi ce se repetă în timp.
Tipurile dominante de combustie sunt: combustie cu flacără şi combustie cu luciri.
Prima are loc la începutul unui incendiu când combustibilul este curat şi gazele volatile
produc reacţii rapide de oxidare cu eliberare de energie termică. În urmă rămâne material

3
rezidual nears. Pătura de material necombustibil împiedică formarea flăcărilor şi urmează
combustia lucitoare. Produsul final este mangalul.
Transferul de căldură în timpul unui incendiu are loc mai ales prin convecţie (mişcarea
gazelor încălzite datorită diferenţelor de temperatură). Extincţia se produce atunci când
încetează şi combustia lucitoare.

III. Factori de condiţionare

Factorii care condiţionează comportamentul unui incendiu sunt: combustibilul,

topografia şi vremea.
Combustibilul este reprezentat de frunzele și crengile uscate, de scoarța anumitor
copaci care conțin uleiuri ușor inflamabile (eucaliptul) și care reprezintă un combustibil
excelent pentru incendiile naturale din regiunile secetoase și cu vânturi fierbinți și uscate. De
asemenea, și metalele, cablurile electrice, pot reprezenta o sursă de combustibil, deoarece
provoacă scurt-circuite la clădirile lovite de trăsnet, care conduc apoi la incendii.
Topografia influenţează mai ales prin expunerea versanţilor faţă de radiaţiile solare şi
direcţia vântului (în funcţie de care combustibilul are o umiditate mai mare sau mai scăzută),
pantele versanţilor (la pante mai mari, focul duce la preîncălzirea combustibilului de deasupra
şi astfel la răspândirea mai rapidă a incendiului), precum şi indirect prin favorizarea brizelor
de munte-vale.
Vremea poate influenţa în special prin prezenţa secetelor, vânturilor, ploilor însoțite de
descărcări electrice (au fost afectate de secetă extremă şi incendii în 2008 Grecia, Australia, în
2001 Florida).

IV. Clasificarea incendiilor

Incendiile sunt clasificate după stratul de combustibil care permite răspândirea
incendiului în:
 incendii de bază - se târăsc exact sub suprafaţa terenului având combustie
lucitoare;
 de suprafaţă - se mişcă în lungul suprafeţei topografice;
 de coronament - prin combustie în flăcări, produse de vânturi puternice şi
ajutate de pante foarte mari;
O altă clasificare a incendiilor este după cauzele provocării lor. Astfel, se deosebesc:
 incendii provocate de cauze naturale;
 incendii provocate accidental;
 incendii premeditate.
În categoria incendiilor provocate de cauze naturale intră incendiile întâmplătoare,
izbucnite indiferent de voinţa omului, cum sunt:
- incendiile provocate de electricitatea atmosferică (trăsnetul);
- incendii provocate de razele solare;
- autoaprinderile datorate fie descompunerilor anumitor substanţe, fie fixării
oxigenului din aer;
- incendii provocate de cutremurele de pământ;
- incendii provocate de furtuni puternice;
- incendii provocate de meteoriţi care distrugând anumite instalaţii, pot determina
declanşarea incendiului;
- incendii provocate de erupțiile vulcanice.

4
 V. Tipuri de incendii naturale

1. Incendii determinate de descărcările electricităţii atmosferice (trăsnetul)

Trăsnetul este o descărcare electrică, de mii de amperi, însoțită de o lumină vie și de

un zgomot puternic care are loc fie între doi nori, fie între cer și pământ, căutând întotdeauna
traseul cel mai scurt de parcurs.
În general, trăsnetul lovește clădirile înalte, rețelele electrice, construcțiile de metal,
apa râurilor și a lacurilor, arborii înalți și izolați cu trunchiuri drepte. Lovirea trăsnetului este
favorizată de umiditate, înălțimea și forma obiectelor, precum și de mișcarea și aglomerările
de oameni sau animale.
În majoritatea cazurilor, scânteia trăsnetului, la început foarte mică și anemică începe
în dreptul norilor și se alungește în direcția pământului, aceasta fiind o descărcare preliminară
care creează în aer un fel de canal, bun conducător de electricitate și care se deplasează spre
pământ circa 50 de m cu o viteză egală cu 50 000 km/s. După un timp foarte scurt (zeci de
milionimi de secundă) de la dispariția primei descărcări apare o altă descărcare preliminară
care se apropie și mai mult de pământ și care se întrerupe din nou. După ce descărcarea
preliminară ajunge la pământ sau la un obiect aflat în legătură electrică cu pământul, apare o
luminozitate foarte puternică a canalului parcurs de scânteie, în dreptul pământului, unde, de
multe ori iau naștere și incendiile.
Majoritatea pagubelor suferite de oameni se datorează focului provocat de trăsnet.
Dacă clădirea nu dispune de un captator de trăsnet şi de conducere spre pământ,
trăsnetul va cădea pe clădire (probabil pe o antenă sau pe un obiect proeminent) şi va căuta
drumul cel mai scurt spre pământ dea lungul structurii, a părţilor metalice, a cablurilor, etc. și
în mod necontrolat, cauzează scurt-circuite şi incendii în clădiri, pe lângă faptul că este
periculos pentru persoane.
Posibilitatea mare a descărcării trăsnetelor în copaci face ca aceştia din urmă, să
conducă curentul fulgerului şi de asemenea se pot aprinde, dând naștere incendiilor de pădure.
Incendiile forestiere sunt printre cele mai mortale lucruri care se întâmplă în natură.
Aceste incendii au o viteză de 15 km/h care poate distruge totul în calea lor. Având în vedere
dimensiunea extinsă și viteza imensă, un incendiu forestier se poate răspândi cu ușurință de la
o zonă la alta, în plus își poate schimba și direcția.
Incendiile provocate de trăsnet presupun împrejurări atmosferice speciale, a căror
legătură cu izbucnirea focului trebuie însă dovedită prin descoperirea urmelor caracteristice
ale acestuia, căci în timpul descărcărilor electricităţii atmosferice se pot provoca incendii
premeditate.
Pentru a deosebi un incendiu accidental sau provocat de incendiile determinate de
descărcările electricităţii atmosferice, se cercetează din primul moment obiectele care pot să
poarte aceste urme şi care se prezintă fie ca urme mecanice de rupere sau zdrobire, fie ca
urme de ardere, topire sau volatilizare.
În cazul incendiilor determinate de descărcările electricităţii atmosferice se vor
descoperi, pe lângă urmele de aprindere, şi o serie de urme mecanice, de sfărâmare, rupere,
dislocare sau zdrobire, pe ziduri, cărămizi, duşumele, pe obiectele conducătoare de curent
electric. Cărămizile în locurile de lovire a trăsnetului vor deveni sticloase, datorită
temperaturii înalte.

5
 Când se presupune că un incendiu a
luat naştere în cursul unei descărcări a
electricităţii atmosferice, se vor lua informaţii
asupra condiţiilor atmosferice, la locul şi în
timpul incendiului, atât de la martorii oculari
ai acestuia cât şi de la institutele
meteorologice.

2. Incendii provocate de razele solare

Aceste incendii sunt mai puţin frecvente decât

cele provocate de trăsnet, dar le întâlnim totuşi în
locuri deschise, cum sunt pădurile cu multe uscături,
miriştile etc. Un ciob de sticlă cu proprietăţi optice de
a concentra razele solare ce-l străbat, un obiect sferic
şi lucios de aluminiu, iar în încăperi ţiglele de sticlă
pentru a asigura luminarea podurilor, glasvandurile
sau sticlele defecte cu umflături au rol de lentilă. O
pereche de ochelari, un vas de sticlă plin cu apă, o
oglindă de bărbierit etc. pot determina în unele condiţii
favorabile aprinderea obiectelor inflamabile din apropierea lor.
Aprinderile datorate razelor solare sunt foarte rare deoarece soarele trecând la
meridianul unui punct, razele sale vor fi concentrate numai un timp foarte scurt pentru a putea
determina o aprindere, presupunând că toate celelalte condiţii sunt favorabile.

3. Autoaprinderile

Autoaprinderea este, de asemenea, un fenomen de natură fizico-chimică sau biologică.

a. Autoaprinderile determinate de descompunerile chimice:

Autoaprinderile pot lua naştere în urma unor procese chimice de descompunere sau în
urma fixării oxigenului din aer.
În această categorie de incendii intră cele provocate de substanţe în descompunere
spontană. Datorită reacţiilor chimice interioare, substanţele în descompunere dacă sunt
înmagazinate în condiţii lipsite de aerisire, pot determina aprinderea în urma exploziei sau a
unei aprinderi brusce. S-au întâlnit cazuri când unele materiale ca: focuri de artificii, focuri
bengale etc. păstrate într-o unitate comercială fără a fi vândute, au determinat aprinderea
magazinului.
Substanţele care se pot aprinde spontan, în urma unei oxidării lente, sunt foarte
numeroase şi pot fi grupate în mai multe categorii: cărbuni, uleiurile animale şi vegetale,
furajele etc.

b. Cărbunii

Întocmai ca şi alte corpuri cărbunii absorb oxigenul din aer şi-l depozitează în pori cu
cât suprafaţa cărbunelui în contact cu aerul este mai mare cu atât acest proces de absorbire a
oxigenului se face mai intens. Astfel cărbunii în depozitele uscate prin pierderea apei se

6
fisurează, mărind suprafaţa de contact cu aerul, iar când sunt în stare de pulbere acest contact
este maxim. Dacă depozitarea de cărbune este prost făcută fără aerisirile regulamentare, iar
cantitatea de cărbune este destul de mare pentru ca procesul de compresiune continuă a
gazelor să ridice temperatura depozitării, autoaprinderea este posibilă.
Aprinderea se produce prin oxidarea cărbunelui de către oxigenul pe care l-a absorbit.
Aceste aprinderi pot avea loc în calele vaselor, în depozitele din gări sau ale fabricilor de gaz
din cărbune.
Pentru a evita incendiul, depozitările se fac cu numeroase aerisiri şi se controlează cu
tije cu termometru. Depozitările de negru de fum sunt şi mai inflamabile, ele fiind un regim
special, trebuind lopătate tot la opt zile.

c. Uleiurile vegetale şi animale

Uleiurile prin absorbirea oxigenului din aer se transformă în răşini (uleiuri sicative),
absorbind până la 5 - 15% oxigen faţă de greutatea lor, în 48 ore. Uleiurile nesicative absorb
în mod lent o cantitate mult mai mică, dar şi acestea pot da naştere la autoaprinderi dacă sunt
puse pe suprafeţe poroase, cum sunt hârtia, materialele textile etc.
Uleiurile vegetale se pot aprinde şi sub formă de seminţe, ca cele de bumbac, de in,
turte de floarea-soarelui sau bumbacul comprimat în baloturi, firele de lână ca deşeuri în
războaiele de ţesut, datorită uleiurilor cu care se acoperă pentru a pute fi mai uşor prelucrate
etc.
Unele substanţe se aprind datorită stării de pulverulente formând în locurile de
producţie aerosoli inflamabili ca: făina, tutunul, firele sintetice, zincul, azotul de potasiu etc.

d. Autoaprinderile de natură biologică

Substanţele vegetale dacă nu sunt înmagazinate uscate şi acest lucru nu se poate

respecta întotdeauna, vor intra într-un proces de fermentaţie datorită dezvoltării vertiginoase a
bacteriilor, profitând de umiditate, de lipsa unor curenţi de aer şi de o temperatură constantă.
Bacteriile descompun materia vegetală umedă degajând căldură, dar incendiul este
provocat de fermentaţiile bacteriene, care sunt foarte oxidante şi care trecând prin diferite
procese chimice ajung până la autoaprindere. Masa vegetală a depozitării lipsită de aerisire se
transformă în cărbune piroferic.
Depozitările de fân şi de lucernă sunt cele mai sensibile la aceste autoaprinderi, dar ele
pot avea loc şi în cazul de tutun, frunze moarte, paie şi chiar hârtie, în cazul hârtiilor vechi,
autoaprinderea este ajutată de substanţele cu care sunt acoperite (oxidanţi).
Agricultorii presară sare la centrul depozitărilor pentru a preîntâmpina fermentarea sau
creează culoarea de paie uscate.
Aceste incendii pot fi uşor prevenite prin măsurarea cu regularitate a temperaturii
centrale a depozitărilor. Cu puţin timp înainte de autoaprindere, depozitul de materii vegetale
degajă vapori de apă şi un miros intens de ars.

e. Aprinderile spontane în contact cu aerul sau apa

Din categoria acestor substanţe fac parte: fosforul alb şi pilitura de aluminiu, magneziu
şi zinc precum şi varul nestins. Fosforul alb se aprinde uscat sau umed, când vine în contact
cu aerul; piliturile metalice menţionate mai sus, în anumite condiţii de umiditate atmosferică,
iar varul nestins când vine în contact cu apa fără a fi într-o cantitate destul de mare pentru a-l
dilua. Temperatura varului nestins aprinde butoiul în care este păstrat, iar scânteile şi aşchiile
aprinse ale acestuia aprind obiectele inflamabile aflate în jur.

7
 4. Incendii provocate de cutremurele de pământ

Cutremurele sunt fenomene fizice ce se caracterizează prin mișcări violente ale

scoarței terestre și care apar ca rezultat al presiunii degajate în timpul ruperii rocilor din
litosferă, ca urmare a mișcărilor tectonice verticale. Cutremurele sunt frecvent asociate cu
activitatea vulcanică. Chiar dacă de obicei durează câteva secunde, ele pot cauza pagube pe
arii extinse clădirilor, țevilor de apă și gaze, liniilor de curent electric și comunicații și
șoselelor. Ca urmare a ruperii țevilor de gaze, unde va exista posibilitatea apariției focului,
precum și căderea liniilor de curent electric ce duc la scurt-circuite, care în final vor da naștere
incendiului.
5. Incendii provocate de meteoriți

Meteoriții sunt bucăți de fier și rocă

din Sistemul Solar, ce cad pe Pământ. Cele
mai multe bucăți provin din asteroizi, însă
unele provin și din comete.
În momentul în care un meteorit de
dimensiuni mari intră în straturile înalte ale
atmosferei, datorită frecărilor cu aerul acesta
se aprinde. Când această „minge” de foc va
cădea pe o clădire, pe un autoturism sau în
cel mai rău caz pe o centrală nucleară se va
da naștere unui incendiu.

6. Incendii provocate de erupțiile vulcanice

Vulcanii sunt cratere pe suprafața

pământului prin care erupe magma, gazele
și alte materiale. Unii vulcanii erup
exploziv, alții încet. Vulcanii explozivi
prezintă multe potențiale amenințări
printre care și apariția incendiilor.
În momentul în care un vulcan
erupe exploziv, acesta va împrăștia bucăți
de roci aprinse și lavă în pădurile și satele
din apropierea vulcanului, unde se vor
produce apoi incendii.

VI. Impactul și efectele incendiilor asupra mediului

Efectele asupra solului depind de tipul şi conţinutul de umiditate al solului. Pe soluri

uscate şi cu textură grosieră incendiile lasă un strat hidrofob (care nu absoarbe apa) în sol
(prin acumularea unor substanţe chimice, rezultate din vegetaţia arzândă, în stratul inferior al
litierei). În urma unui incendiu, prin dispariţia vegetaţiei, se intensifică şiroirea, eroziunea,
mai cu seamă în arealele susceptibile în mod natural la eroziune. De asemenea creşte hazardul
la inundaţii.

8
 Efectele asupra mediului atmosferic: În părţile Globului unde fenomenul de încălzire
globală se va manifesta prin prezenţa unui climat mai cald, mai uscat şi cu vânturi mai
frecvente (cum este nordul Californiei) creşte şi intensitatea şi frecvenţa incendiilor.
Efectele asupra mediului biologic: Sunt plante care se bazează pe existenţa incendiilor
în menţinerea speciei.
Majoritatea animalelor reuşesc să fugă din calea incendiului. Există şi efecte indirecte
cum ar fi creşterea temperaturii solului expus la radiaţiile solare ca urmare a pierderii
covorului vegetal; astfel sunt alterate habitatele. Într-un areal ce a ars, tipul şi numărul
vertebratelor care-l populează este determinat de tipul şi numărul speciilor de plante.
Incendiile pot fi și benefice pentru mediu deoarece tind să mărească conţinutul de
nutrienți al unui sol şi să acumuleze cărbune la suprafaţă sub formă de cenuşă. Pentru plantele
care sunt adaptate la foc, acestea reprezintă nutrienţi pentru noile seminţe. De asemenea,
incendiile pot reduce populaţiile de microorganisme din sol, în beneficiul plantelor care
concurează cu acestea. Scăderea numărului de indivizi al unei specii de plante poate fi
benefic. Îndepărtarea unor specii reduce concurenţa pentru umiditate, nutrienţi, lumină. La
speciile care depind de incendii pentru a se reproduce, acestea pot declanşa eliberarea
seminţelor sau înflorirea. În ecosisteme, incendiile provoacă colonizarea şi înlocuirea
speciilor prin ceea ce se numeşte succesiune secundară.
Arderea materialului vegetal ajută la reciclarea nutrienţilor în sistem. De asemenea, în
urma unui incendiu, apar posibilităţi noi de hrană şi adăpost pentru multe păsări, insecte,
reptile şi mamifere.
După un incendiu, bazinele hidrografice cunosc un potenţial mai ridicat la eroziune şi
inundaţii. La precipitaţii ridicate sau furtuni are loc îndepărtarea compuşilor minerali şi
depunerea lor în lacuri de acumulare menite să asigure alimentarea cu apă a oamenilor.
Fumul şi „ceaţa” produse de incendii afectează sănătatea umană și încetinește unele
activități, cum sunt transporturile aeriene. Expunerea la acestea cauzează afecţiuni ale ochilor,
pielii şi la nivel respiratoriu.
Nu în ultimul rând, incendiile prezintă un potenţial de distrugere al proprietăţii private,
mai ales în spaţiul de interferenţă seminatural/urban.

VII. Marile incendii naturale produse pe glob

Rusia
Un mare incendiu, care a afectat peste 1 000 000 km2 din Siberia, într-un areal extins
de la Munții Ural până în Asia Centrală, în lunile iulie - august 1915, a fost produs în Rusia și
a apărut datorită unei secete prelungite. Aceste incendii au determinat o scădere a
temperaturilor medii ale lunilor respective cu 10 ˚C, din cauza fumului dens, care a oprit o
parte considerabilă a radiației solare directe.
Alte serii de incendii care au izbucnit în Rusia, în special în partea de vest, au început
la sfârșitul lunii iulie 2010, din cauza temperaturilor record (cea mai fierbinte vară din ultimii
o mie de ani din istoria Rusiei) și a secetei în regiune. Fumul purtat de vânt a acoperit
Moscova, unde atmosfera a devenit irespirabilă, pe fondul unei canicule fără precedent. În
dimineața de 4 august 2010, concentrația de substanțe nocive din aer depășea de 5,7 ori doza
admisă. Incendiile s-au extins pe milioane de hectare, afectând 199 de localități și 19 regiuni
și s-au soldat cu 62 de morți.

9
 În vara anului 2011, incendiile forestiere
au distrus aproximativ 620 de ha de păduri în
Rusia, sate întregi au fost devastate, iar 50 de
persoane și-au pierdut viața. Temperatura
ridicată și vântul uscat au dus la extinderea
flăcărilor.

America
În SUA sunt cunoscute, printre altele, incendiul din octombrie 1871 din zona Marilor
Lacuri, care a afectat 1 700 000 ha și a cauzat decesul a 2 000 de persoane și incendiul din
toamna anului 1988 care a provocat imense pagube în Parcul Național Yellowstone. Primul
incendiul din Parcul Național Yellowstone a fost provocat de un fulger la 24 mai și a fost stins
curând de ploaie, însa au urmat și alte incendii, de lungă durată. Până la sfârșitul anului 1988,
focul distrusese aproximativ 320 000 de hectare din Parcul Național.
În anul 1906 circa 3 000 de persoane și-au pierdut viața în urma incendiilor provocate
de cutremurul din San Francisco, considerat unul din cele mai mari dezastre naturale din
istoria Statelor Unite.
În Canada, circa 4 800 000 ha de pădure și de
prerie, din zona situată între Munții Stâncoși și Lacul
Superior, au fost cuprinse de flăcări în a doua jumătate a
anului 1980.
În America de Sud, după două luni de secetă
neîntreruptă, peste 500 000 ha din nordul Braziliei au
fost afectate de incendii devastatoare în februarie –
martie 1998. O spectaculoasă tornadă de foc a traversat
pe 25 august 2010 orașul brazilian Aractuba, după trei
luni de secetă severă care au creat condițiile perfecte
pentru producerea acestui fenomen extrem de rar.
Tornada de foc se formează atunci când un focar de
incendiu este lovit de curenți puternici de aer uscat,
formând un vârtej de flăcări înalte, înconjurat de aer
extrem de fierbinte. Supranumite și „diavoli de foc” sau
„volburi de foc”, aceste tornade pot smulge din rădăcini copaci de peste 15 metri. Tornadele
de foc au de obicei înălțimi cuprinse între 10 și 50 de metri și durează doar câteva minute.
Însă cele mai mari pot ajunge chiar și la o înălțime de 800 de metri și pot dura mai bine de 20
de minute, timp în care sunt traversate de vânturi cu viteze de până la 160 km/h.
În anul 2003, frontul unei depresiuni atmosferice aflat la granița cu Mexicul a generat
așa - numitele vânturi ale Sfintei Ana, împingându-le rapid spre California. Aceste vânturi se
caracterizează prin faptul că formează un curent cald care pot favoriza izbucnirea și
răspândirea oricărui incendiu. Pe 25 octombrie au izbucnit primele incendii, care au crescut în
ultimele zile rapid, pe măsură ce tot mai multe focuri se aprindeau în diferite părți ale
Californiei. Erau peste 12 focare, cele mai importante situându-se în Piru, Verdale, Simi
Valley, Grand Prix, Otay și mai ales în Cedar, locul celui mai devastator incendiu suferit
vreodată de California. Incendiile se concentrau în jurul Munților San Bernardino și al
orașelor Julian și San Diego, unde un mare număr de clădiri istorice au fost distruse de flăcări.
Aeroporturile locale au anulat un mare număr de zboruri, deoarece sistemele radar nu
funcționau corect în condițiile atmosferice generate de incendii. Vânturile Sfintei Ana nu au

10
făcut altceva decât să ajute la programarea flăcărilor, care în unele cazuri au atins înălțimi de
35 m. Până la urmă, vântul cald care întreținea incendiul și-a schimbat direcția și astfel
incendiile au putut fi stinse.
Tot în California, în anul 2008, majoritatea incendiilor au fost provocate de furtunile
uscate, însoțite de descărcări electrice. Între 20 iunie și 8 iulie  în California se declanșaseră
deja 18 000 de incendii, devastând 241 600 ha. În afară de perturbarea ciclului carbonului,
incendiile pot duce la eroziunea solului, analog cu efectele despăduririlor.

Australia
În Australia, ziua de 16 februarie 1983 a rămas în istorie ca „Miercurea Cenușie”. În
acea zi, în statele Victoria și South Australia au fost afectate de incendii peste 500 000 ha, au
fost distruși aproximativ 300 000 km de garduri, peste 20 de așezări au dispărut definitiv de
pe hartă, au pierit în incendii circa 300 000 de oi și 18 000 de vite,3 500 de oameni au fost
răniți și 76 de persoane și-au pierdut viața. Incendiile extraordinare din februarie 1983 s-au
declanșat pe fondul unei secete foarte accentuate, generată de fenomenul ENSO din 1982 –
1983, considerat, ca intensitate, al doilea din secolul XX.
O altă zi nefastă pentru populația Australiei a fost
cea de 7 ianuarie 1994. Pagubele produse în urma
incendiilor din ianuarie 1994 în statul New South
Wales, mai ales în vecinătatea orașului Sydney. Focul,
care a înaintat cu o viteză de până la 60 km/h și a avut o
înălțime de până la 90 m, a distrus vegetația și fauna de
pe 100 000 ha și a cauzat moartea a patru persoane.
Mai pot fi menționate și incendiile devastatoare
din ianuarie 2003, din același stat New South Wales,
când orașele Sydney și Canberra au fost la un pas de un
adevărat dezastru, pagubele produse fiind imense.
În februarie 2009, Australia a suferit unul din cele mai mari incendii din istoria sa,
unde și-au pierdut viața peste 300 de persoane și o suprafață de 300 000 ha a fost distrusă din
cauza efectelor cumulate ale secetei, rafalelor puternice de vânt și a caniculei. Bilanțul acestei
tragedii, botezată „Sâmbăta Neagră”, îl depășește cu mult pe cel înregistrat în urma „Miercurii
Cenușii”, din 1983.
Și în octombrie 2013, în sud – vestul Australiei
au izbucnit incendii masive de vegetație, provocând
distrugerea a peste 50 000 de hectare. Deși incendiile
de vegetație se produc des pe continentul australian, în
acest an au apărut mai devreme din cauza
temperaturilor ridicate, de aproximativ 35 ºC,
înregistrate în acest sezon. Unele flăcări au atins chiar
şi 20 - 30 metri înălţime.
În Sud - Estul Australiei, Eucaliptul se aprinde
foarte ușor deoarece scoarța sa conține uleiuri ușor inflamabile. De asemenea din el cad multe
frunze și crengi uscate care reprezintă combustibil excelent pentru incendii. Australia de Sud -
Est este una din regiunile cele mai expuse la incendii din lume. În timpul verilor lungi, vânturi
fierbinți și uscate bat dinspre interiorul deșertic al continentului. Chiar și în timpul iernii plouă
destul de puțin. Aceasta înseamnă că mediul este în general uscat iar incendiile izbucnesc și se
răspândesc destul de ușor.

11
 Asia
Asia de Sud - Est a fost în anul 1997 unul dintre
principalele puncte fierbinți ale lumii. Focurile din
Indonezia au creat un nor uriaș de fum, care a rămas în
aer ca o ceață groasă deasupra unei regiuni mai mari
decât Europa. Cele mai teribile incendii au avut loc în
pădurile tropicale din Sumatra si Kalimantan (partea
indoneziană a insulei Borneo). Însă fumul i-a afectat și
pe cei din Indonezia, Malaysia, Brunei și Singapore.

Europa
Condițiile cele mai favorabile apariției incendiilor naturale se întâlnesc în zonele cu
climat mediteranean (Spania, sudul Franței, sudul și centrul Italiei, țările din sudul Peninsulei
Balcanice), în ultima perioadă aici semnalându-s astfel de fenomene aproape în fiecare vară.
În Grecia, în 2009 au avut loc incendii de vegetație în nord - vestul Atenei. Focurile
izbucnite s-au întins pe o suprafață de 40 de kilometri. Grecia a mai fost afectată de incendii
în 2007, când 77 de persoane și-au pierdut viața și peste 250 000 de hectare de teren au fost
distruse, în principal în Peloponez și în insula Eubeea.
În Spania incendiile de pădure din 2009 au
distrus aproximativ 75 000 de hectare de
teren, suprafața aproape dublă față de cea
afectată în 2008. Aproximativ 1 000 de
persoane au fost evacuate în acest an din
orașul Algeciras, din sudul Spaniei, din cauza
unui incendiu de vegetație. Incendiul a distrus
300 de hectare de vegetație. Incendiile de
pădure sunt frecvente în Spania, din cauza
climatului arid. După o iarnă ploioasă,
incendiile au fost mai puține în 2013, față de 2012, un an deosebit de devastator: 13 335 de
hectare au ars între 1 ianuarie și 21 iulie, potrivit Ministerului spaniol al Agriculturii, față de
147 854 de hectare în aceeași perioadă din 2012.
În Romania au ars 373 hectare de pădure, în 2008, în scădere față de 2 529 hectare în
2007, iar un incendiu a afectat în medie 4 hectare față de 5 hectare în 2007. Cele mai multe
incendii, aproape 700, au avut loc în 2000, când au ars peste 3 500 de hectare de pădure. Tot
în România, în 2011 a izbucnit un incendiu, în urma unui trăsnet, la altitudinea de 1 700 de
metri în Masivul Bucegi. Flăcările nu au cuprins pădurea, ci doar vegetaţia uscată, iar focul nu
a coborât, având tendinţa de a se propaga în sus, din cauza curenţilor ascendenţi.

VIII. Combaterea incendiilor și refacerea zonelor afectate

Combaterea incendiilor se poate face prin:

- împiedicarea extinderii – adică se pot realiza bariere antifoc din copaci doborâți
sau se aruncă din elicopter sau hidroavioane substanțe inflamabile care, prin
intensificarea arderilor pe areale mai restrânse, împiedică extinderea focului spre
alte zone.
- supraveghere – se ține evidența observațiilor meteorologice asupra elementelor
direct implicate în producerea și întreținerea incendiilor: temperatura, umezeala,
presiunea, direcția și viteza vântului.
Refacerea zonelor afectate presupune, în primul rând, curățirea resturilor rămase în
urma focului și apoi reîmpădurirea terenurilor afectate de incendii. Studiile de bilogie genetică
12
efectuate în diferite țări urmăresc, printre altele, și obținerea unor specii vegetale mai
rezistente la foc, având rădăcini mai adânci și o perioadă de regenerare mai scurtă.

13
 Bibliografie
 Bălteanu D., Alexe R., Hazarde naturale și antropice, Editura Corint, București, 2001;
 Bogdan O., Noi puncte de vedere asupra hazardelor climatice, 1994;
 Grecu Florina, Hazarde şi riscuri naturale, Edit. Universitară Bucureşti, 2004;
 www.referat.ro/hazarde-si-incendii;
 www.scribd.ro/Dezastre-naturale:incendii-de-padure;
 www.educativ.ro/hazarde-naturale;
 ro.wikipedia.org.

14