experimentului este absolut necesară Biletul nr 8

BILET NR 8
Principalele faze ale evoluţiei şi dezvoltării
ştiinţelor educaţiei
-Etapa pedagogiei populare sau etapa
reflectării educaţiei în conştiinţa comună este
prima etapă în evoluţia fenomenului
educaţional care s-a caracterizat prin faptul
că experienţa educativă de la nivelul
comunităţilor umane a fost sintetizată într-un
ansamblu de îndemnuri, sfaturi, proverbe,
reguli etc. cu caracter educativ care se
transmiteau pe cale orală de la o generaţie la
alta.

-Pedagogia filosofică este etapa la care apar

primele explicaţii şi interpretări teoretice cu
privire la educaţie în cadrul diferitelor sisteme
filosofice, exprimate de marii gânditori ai
antichităţii (Heraclit, Socrate, Democrit, Platon,
Aristotel), dar şi a principalilor reprezentanţi ai
filosofiei scolastice din Evul Mediu.
Socrate considera că educatorul este cel care
trebuie să îl facă pe discipolul său conştient de
capacităţile de care dispune pentru a
descoperi noi adevăruri. Metoda sa (metoda
socratică) bazată pe cercetare prin
conversaţie a devenit una dintre principalele
metode ale învăţământului activ.

-Sec. XIV- sec. XVI se caracterizează prin

umanizarea procesului educativ (reprezentanţi:
Erasmus din Rotterdam, François Rabelais).
Epoca Renaşterii şi Reformei dă naştere noilor
sisteme educaţionale în cele mai dezvoltate
ţări ale Europei.

-Sec. XVII - sec. XIX: contribuţia teoretică şi

practică a lui Francis Bacon, René Descartes,
Jan Amos Comenius, Jean-Jaques Rousseau,
Johann Heinrich Pestalozzi, Johann Friedrich
Herbart, Adolph Diesterweg, Friedrich Fröebel şi
alţii au demonstrat faptul că pornindu-se de la
datele observaţiei directe (pe cale inductivă)
sau de la concluziile formulate deja de
practica educativă (pe cale deductivă) se
poate ajunge la anumite principii pedagogice
care pot fundamenta o ştiinţă despre educaţie.

-Pedagogia sf. sec. XIX şi înc. sec. XX,se

caracterizează prin gândire ştiinţifică, prin
trecerea de la o imagine empirică şi
filosofică asupra educaţiei la una pozitivă şi
experimentală. Fenomenele incluse în sfera
educaţiei sunt supuse unor investigaţii
aprofundate şi interpretate cu ajutorul
metodelor ştiinţifice ca observaţia dirijată,
experimentul ştiinţific, diverse probe.

-Apare pedagogia experimentală (A.Binet în

Franţa, A.Lyz şi E.Meumann în Belgia,
N.Vaschide în România) şi pedagoga
socială (P.Natorp, E.Durkheim).

-Prin contribuţia lui W. Wundt în Germania şi a lui

W. James în SUA se înfiinţează primele
laboratoare de psihologie ce aveau ca
domeniu de aplicaţie metoda experimentală.
Alfred Binet (1857-1911), psiholog francez este
renumit mai cu seamă pentru realizarea unui
instrument psihologic pentru diagnosticarea şi
caracterizarea copiilor cu deficit de inteligenţă
şi cu dificultăţi de învăţare, în vederea recuperării
lor. El consideră că utilizarea experimentului este
absolut necesar și in domeniul pedagogiei.