CUPRINS

Noţiuni generale privind statutul juridic al condamnaţilor

Clasificarea penitenciarelor și a regimurilor de detenție

Primirea, repartizarea și evidența condamnaților

Concluzii

Bibliografie
 INTRODUCERE

Statutul juridic al condamnaților este o problemă destul de sensibilă la etapa

actuală mai ales în statele mai slab dezvoltate, inclusiv al celor din fostele republici
sovietive, dacă ne-am axa pe Europa, inclusiv pentru Republica Moldova, în care
au mai rămas diverse rămășite ale Uniunii Sovietice, în detrimentul faptului că deja
mai mult două decenii și jumătate ne-am declarat independența și suveranitatea,
alegînd un parcurs independent de orice influențe exterioare, iar în ultimii ani
optînd pentru o reformare a întregii țări, prin alegerea parcursului european, care a
adus inevitabil anumite schimbări, cel mai mult de ordin legislativ, inclusiv în
privința domeniile din categoria dreptului penitenciar, execuțional penal și al
drepturilor omului în Republica Moldova.

Statutul juridic al condamnaților reprezintă un aspect destul de important pentru

societate. Condamnații sunt aceleași persoane ca și noi, care poate au nevoie de o
atenție mai specială din partea anumitor autoritîți ale statului, care au menirea nu
doar să pedepsească infractorul, ci și să-l reeduce, resocializeze și îndrepte pe calea
cea dreaptă.

Atît statul, cît și cetățenii trebuie să înțeleagă ca astăzi persoana condamnată în

penitenciar poate deja mîine fi în libertate lîngă oricare dintre noi, iar modul de
tratament aplicat acestuia și gradul de respectare a drepturilor acestuia în instituția
penitenciare, se poate oglindi în comportamentul lui deja în libertate, fapt pentru
care față de acesta inclusiv în închisoare trebuie să i se respecte drepturile sale,
pentru a-i educa o cultură juridică corectă, ca cînd va fi pus în libertate, să
continuie cu același aport pe care l-a simțit cînd a fost închis – adică respectînd mai
departe legea și drepturile altor persoane.

De altfel, statutul juridic al condamnaților nu este doar o problemă de ordin

penitenciar sau execuțional penal, ci și o problemă privind drepturile omului,
deoarece cel mai adesea anume drepturile omului în penitenciar sunt încălcate nu
doa grav, ci și foarte grav, fapt care duce la violarea inclusiv a Convenției
Europene ale Drepturilor Omului, iar statul nostru fiind nu o dată condamnat la
CEDO pentru încălcarea acestei convenții și impus la repararea prejudiciilor
materiale și morale persoanelor cărora li s-au încălcat anumite drepturi.

2
 1 Noţiuni generale privind statutul juridic al condamnaţilor

Conform dicționarului juridic Rubinian online, prin termenul de „statut juridic”

se înțelege ansamblu al normelor de drept care reglementează drepturile și
obligațiile unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice și care exprimă
structura și atributele lor specifice, raportate la un anumit element de referință avut
în vedere. Caracterizarea corecta a statutului juridic implică reliefarea tuturor
atributelor juridice specifice subiectului dat1.

Din punct de vedere juridico – penal, dar mai ales execuțional-penal, prin statut
juridic cel mai adesea se are în vedere anume statutul juridic al condamnatului,
noțiune și concept pe care îl vom diseca în cele ce urmează.

După cum afirmă doctorul în drept Ceban Vasile, participanţii la relaţiile sociale
apărute pe parcursul executării pedepselor penale posedă un statut juridic anumit,
adică o totatalitate de drepturi şi obligaţii specifice, generate de particularităţile
raporturilor juridice în cauză. În aşa fel există statutul juridic al condamnaţilor, al
colaboratorilor instituţiilor şi organelor de executare a pedepselor penale, al rudelor
condamnaţilor, etc2.

Statutul juridic al condamnaţilor reprezintă acea poziţie a condamnaţilor pe

parcursul executării pedepselor, consfinţită în normele diferitor ramuri de drept,
care se manifestă în totalitatea drepturilor, intereselor şi obligaţiilor acestora. După
conţinutul să statutul juridic al condamnaţilor reprezintă totalitatea mijloacelor
juridice prin intermediul cărora este consfinţită poziţia condamnaţilor în procesul
ispăşirii pedepsei3.

Importanţă deosebită o are anume statutul juridic al condamnaţilor, deoarece el

consfinţeşte totalitatea drepturilor şi obligaţiilor acestora. Importanţa statutului
juridic al condamnaţilor îl accentuează şi acel fapt că legiuitorul a consacrat acestei
probleme un capitol distinct în Codul de executare (Capitolul XVI), fiind păstrată
tradiţia existentă în fostul Cod de executare a sancţiunilor de drept penal4.

1
)
2
.
3
.
4
.

3
 Astfel, capitolul XVI reglementează pe rînd statutul juridic al condamnatului în
următoarele articole:

 Articolul 165. Principiile de bază ale statutului juridic al condamnatului

 Articolul 166. Drepturile condamnatului
 Articolul 167. Obligaţiile condamnatului
 Articolul 168. Mijloacele principale de corijare a condamnatului

Astfel, conform art. 165 ce prevede principiile de bază ale statutului juridic al
condamnatului, condamnatul are drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor
Republicii Moldova, cu excepţiile şi restricţiile stabilite de prezentul cod şi de
actele normative adoptate în conformitate cu acesta. Restricţia drepturilor
proclamate în art.20-24 din Constituţia Republicii Moldova nu se admite5.

Conform Constituției Republicii Moldova, articolele respective prevăd:

 Articolul 20 - Accesul liber la justiţie

 Articolul 21 - Prezumţia nevinovăţiei
 Articolul 22 - Neretroactivitatea legii
 Articolul 23 - Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi
îndatoririle
 Articolul 24 - Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică6.

În legătură cu cele menționate mai sus urmează a fi făcute careva concretizări.

În conformitate cu art. 54 al Constituţiei RM exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu
pot fi supuse altor restrângeri decât celor prevăzute de lege. în acelaşi timp nu pot
fi admise restrângeri ale drepturilor indicate în art. 20-24 al Constituţiei RM.

În aşa mod se poate constata că în sensul art. 165 al CE al RM (Codul de

Executare al Republicii Moldova) prin acte normative adoptate în conformitate cu
acesta se au în vedere doar legi care stabilesc restricţii pentru condamnaţi, adică
actele normative subordonate legii din domeniul execuţional-penal nu pot limita
drepturile sau libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, inclusiv ale celor
condamnaţi. În plus, chiar nici prin lege nu pot fi limitate aşa drepturi ca: accesul
5
.
6
.

4
liber la justiţie, dreptul la cunoaşterea drepturilor şi îndatoririlor sale, dreptul la
viaţă şi integritatea fizică precum şi nu poate diminua prezumţia nevinovăţiei a
oricărei persoane şi neretroactivitatea legii mai severe7.

De la bun început pentru noi nu este clar un lucru, și anume: dacă alin. 1 art.
165 CE al RM stipulează expres ce drepturi nu pot fi îngrădite unei persoane
condamnate, atunci reiese că celelalte drepturi prevăzute în Constituție se admite?

Articolul respectiv menționează că „ ... cu excepţiile şi restricţiile stabilite de

prezentul cod şi de actele normative adoptate în conformitate cu acesta ...”. astfel
putem observa că restricțiile drepturilor unui condamnat sunt stabilite de Codul de
Executare al Republicii Moldova și de alte acte normative. Nu putem însă înțelege
de ce legiuitorul a inclus mențiunea că „ ... Restricţia drepturilor proclamate în
art.20-24 din Constituţia Republicii Moldova nu se admite.”. Făcînd o mică
interpretare, deducem faptul că în privința exact al Constituției, anume aceste
drepturi nu pot fi atinse, celelalte însă îutînd fi într-un mod sau altul restricționat.

Nu putem fi deacord cu această mențiune, deoarece Constituția conține mult

mai multe drepturi care fie unei persoane condamnate sau care se află în libertate,
nu trebuie și nici nu pot fi încălcate, cum ar fi spre exemplu art. 32 - libertatea
opiniei şi a exprimării, art. 33 - Articolul 33 - libertatea creaţiei, art. 34 - dreptul la
informație, art. 36 - dreptul la ocrotirea sănătății, art. 37 - dreptul la un mediu
înconjurător sănătos, art. 47 - dreptul la asistenţă şi protecţie socială, art. 52 -
dreptul de petiţionare etc.

În acest sens considerăm oportun de a fi modificat și completat alin. 1 art. 165

CE al RM, cu articolele menționate de noi mai sus, pentru fi în corespundere cu
actele internaționale la care Republcia Moldova este parte și și-a asumat
angajamentul de a le respecta și implimenta pe plan național.

În continuarea analizei art. 165, specificăm faptul că conform alin. (2) art. 165
CE al RM condamnatul cetăţean străin sau apatrid are drepturile şi obligaţiile
stabilite în acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte, în
legislaţia Republicii Moldova privind statutul juridic al cetăţenilor străini şi

7
.

5
apatrizilor, cu excepţiile şi restricţiile prevăzute de prezentul cod şi de actele
normative adoptate în conformitate cu acesta8.

Din analiza normelor constituționale, observăm faptul că statutul juridic al

condamnaţilor este o varietate a statutului juridic al cetăţenilor Republicii Moldova
(bineînţeles că pentru condamnaţii cetăţeni ai Republicii Moldova), deoarece
condamnarea la o pedeapsă penală nu atrage după sine retragerea cetăţeniei. Art. 17
al Constituţiei Republicii Moldova stabileşte că „nimeni nu poate fi lipsit în mod
arbitrar de cetăţenia sa”. Constituţia RM garantează că limitările şi restricţiile pot
fi stabilite prin lege numai în scopul asigurării securităţii naţionale, integrităţii
teritoriale, bunăstării populaţiei, ordinii publice, în scopul prevenirii infracţiunilor,
protejării drepturilor, intereselor şi demnităţii altor persoane. Din aceste prevederi
rezultă că anumite restricţii stabilite condamnaţilor sunt consfinţite nu numai în
legislaţia execuţional-penală, dar şi în normele din alte ramuri de drept.
Respectivele restricționări ale drepturilor condamnaților le vom analiza în capitolul
II al prezentei lucrări.

Esenţa drepturilor condamnaţilor constă în acordarea posibilităţii de a avea un

anumit comportament sau de a poseda anumite valori sociale. Conţinutul dreptului
condamnaţilor include în sine:

 posibilitate reală de a dispune de anumite valori sociale de ordin material

sau spiritual, în limitele prevăzute de legislaţie (hrană, haine, etc.);
 posibilitatea de a cere executarea obligaţiilor juridice din partea
personalului instituţiilor şi organizaţiilor care execută pedeapsa sau din
partea altor participanţi la raporturilor juridice execuţional-penale;
 posibilitatea de a recurge la apărarea drepturilor sale subiective.

Reieşind din cele expuse, dreptul subiectiv al condamnatului reprezintă

posibilitatea reală a acestuia de a avea un anumit comportament sau de a dispune
de anumite valori sociale prevăzute de lege şi garantate de stat prin obligaţiile
administraţiei instituţiilor şi organelor de executarea a pedepselor penale, altor
participanţi la raporturile execuţional-penale.

8
.

6
 Importanţa social-juridică a intereselor legitime ale condamnaţilor constă în
faptul că ele contribuie la stimularea corijării condamnaţilor în procesul ispăşirii
pedepsei penale. Interesele legitime ale condamnaţilor, deşi au mult comun cu
drepturile acestora, nu sânt identice.

Dacă dreptul subiectiv al condamnatului constituie un aşa comportament, care

se caracterizează printr-un înalt grad de realizare care depinde de voinţa
condamnatului, atunci esenţa interesului legitim constă în posibilitatea ce poartă un
caracter de tendinţă spre un comportament autonom, de sine stătător. în aşa mod
condamnatul la decizia personală poate beneficia de un anumit bun social. Este
diferit şi conţinutul intereselor legitime care include trei elemente:

 tendinţa de a beneficia de un bun prevăzut de lege atât de ordin material (de

exemplu primirea coletelor suplimentare, premierea pentru comportamentul
favorabil, etc.), cât şi de ordin spiritual (acordarea întrevederilor
suplimentare, sunetelor telefonice, etc.). Pentru majoritatea intereselor
legitime e caracteristic faptul că la baza realizării lor stă aprecierea
comportamentului condamnatului (atitudinea lor faţă de regim, faţă de
muncă, etc.). Această aprecierea se realizează de către personalul instituţiilor
şi organelor de executare a pedepselor penale, instanţa de judecată, alţi
participanţi la raporturile juridice execuţional-penale. în aşa fel satisfacerea
intereselor legitime ale condamnaţilor depinde întru totul de conduita lor.
 posibilitatea de a înainta demersuri acestor subiecte şi participanţilor în
vederea realizării intereselor legitime ale condamnaţilor.
 posibilitatea de a se adresa la organele competente pentru apărarea
intereselor sale. Deşi aceasta nu înseamnă satisfacerea lor obligatorie, dar
denotă faptul ca interesele legitime, ca şi drepturile subiective, sânt garantate
de stat.

Interesele legitime ale condamnaţilor reprezintă tendinţele acestora de a poseda

anumite valori sociale, prevăzute de lege, satisfăcute de regulă în rezultatul
aprecierii de către administraţia instituţiilor şi organelor de executare a pedepselor
penale sau de către instanţa de judecată a comportamentului condamnatului pe
parcursul executării pedepsei penale9.

9
.

7
 Trebuie amintit că drepturile condamnaţilor, în conţinutul lor juridic, cuprind
cereri de a îndeplini anumite condiţii, privind acţiuni - inacţiuni şi corespunzînd din
punct de vedere juridic unor obligaţii ce revin altei părţi (administraţia
penitenciarului), care trebuie să asigure satisfacerea acelor drepturi ale
condamnaţilor.

Din acest punct de vedere, Codul de executare cuprinde nu numai prevederi cu

privire la drepturile condamnaţilor, ci şi prevederi legate de aceste obligaţii şi
asigurări privind realizarea acestor drepturi, obligaţii ce revin administraţiei
penitenciarului. Astfel, se prevede dreptul condamnatului la îngrijiri medicale, dar
se prevede şi obligaţia penitenciarului de a înfiinţa cabinete medicale, de a angaja
medici etc., prin care se realizează dreptul condamnaţilor la îngrijire medicală.Un
alt „principiu" care guvernează drepturile condamnaţilor ar fi principiul legalităţii
şi garantării acestor drepturi, adică „drepturile condamnaţilor în timpul executării
pedepsei sunt prevăzute de lege, care garantează respectarea lor”.

Personalul locurilor de deţinere, precum şi celelalte persoane însărcinate cu

îndeplinirea executării pedepsei, sunt obligate să respecte şi să asigure
condamnaţilor exercitarea drepturilor acordate de lege, încălcarea sau împiedicarea
exercitării lor fiind sancţionată penal. Prevederea aceasta este deosebit de
importantă, înscrisă între primele prevederiale Codului, fiindcă, pe de o parte,
drepturile condamnaţilor pe timpul executării pedepsei sunt acordate prin lege şi,
pe de altă parte, ele sunt garantate în exercitarea lor prin aceea că personalul
locurilor de deţinere este obligat să le respecte şi să asigure exercitarea lor faţă de
condamnaţi; încălcarea sau împiedicarea exercitării acestor drepturi acordate de
lege se sancţionează disciplinar sau penal10.

Toate particularitățile și caracteristicile privind statutul juridic al condamnaților

le vom analiza în cele ce urmează în investigațiile din prezenta lucrare.

2 Clasificarea penitenciarelor și a regimurilor de detenție

10

8
 În cele ce urmează vom delimita și analiza principalele tipuri de penitenciare și
regimuri existente, pentru o mai largă viziune asupra temei noastre și de a cunoaște
faptul că atît tipul penitenciarului la care este condamnat o persoană, cît și
regimurile la care acesta va fi supus, pot influența destul de mult personalitatea
infractorului, gradul de reeducare și resocializare ș.a.

Așadar, conform art. 72 din CP al RM, pedeapsa penală cu închisoare se

execută în următoarele penitenciare:

 În penitenciare de tip deschis execută pedeapsa persoanele condamnate la

închisoare pentru infracţiuni săvîrşite din imprudenţă.
 În penitenciare de tip semiînchis execută pedeapsa persoanele
condamnate la închisoare pentru infracţiuni uşoare, mai puţin grave şi
grave, săvîrşite cu intenţie.
 În penitenciare de tip închis execută pedeapsa persoanele condamnate la
închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave,
precum şi persoanele care au săvîrşit infracţiuni ce constituie recidivă.

După cum vedem, legiuitorul stabilește o dependenţă între situaţia minorului și

posibilitatea ca acesta să execute pedeapsa într-un penitenciar pentru minor. Altfel
spus, dacă acesta are antecedente penale, predispoziții pentru comportări
antisociale sau dacă, de exemplu, a comis o infracţiune deosebit de gravă sau
excepţional de gravă, atunci instanţa de judecată poate să-i stabilească și executarea
pedepsei într-un penitenciar pentru adulţi.

Acest lucru nu ni se pare potrivit, deoarece minorii, în special în cazul executării

pedepsei privative de libertate, trebuie să fie izolaţi de adulţi. În sprijinul acestei
idei vine și lit. c) a art. 37 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, conform
căruia “...orice copil privat de libertate va fi separat de adulţi – în afară de cazul
când se consideră în interesul superior al copilului să nu se procedeze astfel...”
Experienţa criminală a celor maturi influenţează negativ personalitatea minorului,
aflată în proces de formare11.

Revenind la analiza tipurilor de penitenciare, dorim să atragem atenția că o

clasificare mult mai ramificată ne oferă Legea cu privire la sistemul penitenciar al
11
.

9
Republicii Moldova, care în art. 6 (7) stipulează faptul că instituţiile penitenciare
sînt organele în care, în baza hotărîrii instanţei de judecată, îşi execută pedeapsa
persoanele condamnate la închisoare sau la detenţiune pe viaţă, se asigură detenţia
provizorie a persoanelor faţă de care a fost aplicată măsura arestului preventiv sau
sancţiunea arestului contravenţional. Acestea sunt:

a. penitenciarele de tip deschis;

b. penitenciarele de tip semiînchis;
c. penitenciarele de tip închis;
d. penitenciarele pentru minori;
e. penitenciarele pentru femei;
f. izolatoarele de urmărire penală;
g. casele de arest;
h. spitalele penitenciare.

Articolul dat mai stipulează faptul că într-o instituţie penitenciară pot fi create,
cu respectarea particularităţilor prevăzute de Codul de executare al Republicii
Moldova, mai multe sectoare distincte de detenţie, prevăzute pentru instituţiile
penitenciare specificate anterior12.

Sistemul penitenciar al Republicii Moldova administrează 17 instituţii

penitenciare. Cinci instituţii penitenciare posedă statut de izolator de urmărire
penală, un penitenciar este destinat detenţiei minorilor, o instituţie penitenciară este
destinată detenţiei condamnatelor de gen feminin, existînd şi un penitenciar cu
statut de spital în care sînt trataţi deţinuţii sistemului penitenciar. Celelalte 9
instituţii penitenciare sînt destinate ispăşirii pedepselor privative de libertate.

Numărul cel mai mare de deţinuţi este concentrat în Penitenciarul nr.13 –

Chişinău. Această instituţie penitenciară găzduieşte anual peste 12000 de persoane,
fiind izolatorul de urmărire penală cu cea mai mare fluctuaţie. Acest fapt este
datorat amplasării în municipiul Chişinău a Curţii de Apel şi a Curţii Supreme de
Justiţie, instituţii care procesează majoritatea dosarelor în sistemul judiciar al
Republicii Moldova. În viitor se planuiește construirea unui noi penitenciar, cu

12
.

10
ajutorul Băncii Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei, care a aprobat un
proiect cu Guvernul Republicii Moldova încă în anul 201313.

Conform art. 238 din Codul de Executare al Republicii Moldova, regimul de

deţinere în penitenciare asigură paza, supravegherea şi izolarea condamnaţilor,
executarea de către aceştia a obligaţiilor lor, realizarea drepturilor şi intereselor lor
legitime, securitatea personală şi resocializarea condamnaţilor, inclusiv prin
deţinerea separată a diferitelor categorii de condamnaţi, prin diversificarea
condiţiilor de deţinere în funcţie de tipul penitenciarului stabilit de instanţa de
judecată şi prin schimbarea condiţiilor de executare a pedepsei.

Dintre sistemele penitenciare mai cunoscute de-a lungul procesului evolutiv al

închisorii, enumerăm:

I. Sistemul închisorii în comun. Acest sistem a reprezentat un pas înainte pe

calea umanizării executării pedepsei şi constă în faptul că atât ziua cât şi noaptea,
condamnaţii lucrează şi sunt întemniţaţi în comun. El prezintă avantajul
economicităţii şi simplităţii, ceea ce a determinat extinderea lui în majoritatea
ţărilor lumii, unele elemente ale sale aplicându-se şi în prezent.

În prezent în literatura de specialitate se afirmă că detenţia în comun are

implicaţii negative asupra procesului de reeducare, din cauza stării morale care se
creează în cadrul colectivelor de condamnaţi. După unii autori, închisoarea în
comun este de fapt „o şcoală de pregătire a crimei şi infracţionalităţii”, prin
perfecţionarea tehnicilor şi metodelor infracţionale.

II. Sistemul celular. Acest sistem s-a aplicat pentru prima dată în 1790, în
Pensylvania, motiv pentru care a fost numit şi pensilvănean sau filadelfian. După
acest sistem, închisoarea celulară se aplică atât ziua, cât şi noaptea, prin două
forme:

1. Sistemul penitenciar absolut, ce constă în izolarea absolută a

condamnatului.

13
)

11
 2. Sistemul penitenciar de separaţiune, care pune accentul pe separarea
condamnaţilor intre ei, dându-li-se dreptul de a comunica zilnic cu
personalul închisorii etc.

La baza acestui sistem stă ideea că, omul în solitudine reflectă asupra faptelor
săvârşite şi, fiind ferit de contactul periculos cu alţi deţinuţi, se poate îndrepta.
După o îndelungată experienţă, s-a renunţat la acest sistem de detenţie, pentru că a
produs asupra deţinuţilor o depresiune şi iritabilitate fizico-psihică.

III. Sistemul auburnian. Acest sistem mai este numit şi sistem al tăcerii şi a
fost aplicat pentru prima dată la închisoarea din Almira (New York), în anul 1920.
El a constituit un sistem mixt, ce a derivat din sistemul închisorilor în comun şi cel
celular. Se punea accentul pe izolarea celulară pe timpul nopţii, iar ziua
condamnaţii munceau în comun, însă erau nevoiţi să păstreze tăcerea. Acest sistem
era superior sistemului celular absolut, deşi aplicarea tăcerii absolute putea fi
realizată doar prin măsuri foarte severe. Din această cauză, sistemul auburnian
poate fi considerat ca ineficient14.

IV. Sistemul sau regimul de deţinere progresiv (Anglia şi Irlanda). S-a

constatat căcondamnaţii, pe parcursul executării pedepsei, se schimbă, dînd
dovadă, unii,de bună purtare şi stăruinţă în muncă. Astfel, s-a pus problema ca
regimul dedeţinere în penitenciar să se diferenţieze şi să se desfăşoare pe faze, de
lafaze mai severe spre faze mai puţin severe, în funcţie de comportarea şimunca
condamnaţilor; cei cu comportarea bună să aibă posibilitatea de atrece de la o fază
mai grea spre o fază mai uşoară pentru a ajunge în final lalibertatea definitivă15.

V. Sistemul reformator de origine americană Acest sistem s-a aplicat prima

dată în închisoarea Almira din New York, în anul 1876. La baza lui a stat ideea
sentinţei nedeterminate, adică fără o durată prestabilită, ce constituie o condiţie
necesară a sistemului reformat şi s-a plecat de la ideea că este absurdă o
condamnare pe termen fix, deoarece nu se poate şti dinainte în cât timp se poate
realiza reeducarea condamnatului16.

14

15

16

12
 3 Primirea, repartizarea și evidența condamnaților

În studierea materialelor și surselor doctrinare și legislative privind analiza

etapei de primire, repartizare și evidență a condamnaților, observăm faptul că
doctrina nu oferă nimic nou în studiul acestor aspecte, făcînd doar o mică
interpretare sau transpunere a normelor legislative naționale privind aceste etape,
fapt pentru care în analiza acestui paragraf ne vom axa pe reglementările legislative
din Republica Moldova.

Normele execuțional-penale care reglementează în primul rînd primirea

persoanei condamnate în penitenciar sunt art. 219 - 220 din Codul de Executare al
RM, și Secţiunea a 4-a prin pct. 18 – 36 din Statutul Executării pedepsei de către
condamnați.

Așadar, conform art. 219 CE al RM, primirea condamnatului în penitenciar se

efectuează de către administraţia penitenciarului, după ce i se stabileşte identitatea,
pe baza dispoziţiei de executare, a hotărîrii de condamnare, a actelor de identitate, a
altor documente, în modul prevăzut de Statutul executării pedepsei de către
condamnaţi. Primirea condamnaţilor se face în spaţii special amenajate, femeile
fiind separate de bărbaţi, iar minorii fiind separaţi de adulţi. La primirea
condamnaţilor pot fi aplicate şi alte modalităţi de separare prevăzute la art. 224 CE
al RM. După primire, condamnatului i se permite să comunice familiei, avocatului
sau altei persoane locul unde este deţinut şi schimbarea acestuia. Comunicarea se
face în scris sau telefonic, în mod gratuit.

Administraţia penitenciarului, în termen de 15 zile de la primirea

condamnatului, înştiinţează instanţa de judecată despre acest fapt, comunică
soţului, uneia din rudele condamnatului sau unei alte persoane, indicate de el, locul
de executare a pedepsei. Imediat după primire, condamnatul se plasează în
încăperea de carantină pe o perioadă de pînă la 15 zile, în decursul căreia el este
supus examenului medical în vederea determinării stării sănătăţii şi capacităţii de
muncă şi prescrierii, după necesitate, a tratamentului individual.

Acestuia în mod obligatoriu i se întocmeşte dosar personal, care conform alin. 2

art. 220 CE al RM, va cuprinde:

13
 a. datele şi actul de identitate ale condamnatului;
b. fotografii din faţă şi din profil;
c. copie de pe hotărîrea judecătorească de condamnare la pedeapsa închisorii;
d. dispoziţia de executare a hotărîrii judecătoreşti;
e. anul, luna, ziua şi ora la care a început executarea pedepsei;
f. cazierul judiciar;
g. fişa dactiloscopică;
h. documentele întocmite în urma examenelor medicale;
i. documentele din care rezultă îndeplinirea obligaţiilor privind asigurarea
accesului la dispoziţiile legale şi documentele privind executarea pedepsei
închisorii;
j. documentele referitoare la măsurile luate de către administraţia
penitenciarului cu privire la exercitarea drepturilor persoanei condamnate la
pedeapsa închisorii;
k. documentele referitoare la participarea condamnatului la activităţile
socioeducative, la instruirea şi formarea profesională a acestuia;
l. documentele referitoare la măsurile de stimulare şi la sancţiunile disciplinare
aplicate în timpul executării pedepsei închisorii;
m. alte documente întocmite în timpul executării pedepsei închisorii care
privesc regimul de executare a acesteia17.

Evidența deținuților este reglementată în special de Secțiunea a 5-a în pct. 37-

45 din Statutul Executării pedepsei de către condamnați și art. 221 din CE al RM.
Astfel conform normelor din Statut, deţinuţii primiţi în penitenciar se iau în
evidenţă de fişier, iar datele lor se înscriu într-un registru special. Materialele
dosarului personal şi documentaţia de evidenţă se păstrează în secţia de evidenţă
specială a penitenciarului.

Penitenciarul, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la sistemul

informaţional integral automatizat de evidenţă a infracţiunilor, cauzelor penale şi a
persoanelor care au săvîrşit infracţiuni, ţine evidenţa electronică a deţinuţilor aflaţi
în instituţia penitenciară, transferaţi şi eliberaţi din locurile de detenţie, precum şi a
modificării pedepsei sau regimului de deţinere a acestora.

17
.

14
 Condamnatul şi apărătorul acestuia au acces la dosarul personal doar cu acordul
şefului penitenciarului, în prezenţa nemijlocită şi prin intermediul persoanei
desemnate de şeful penitenciarului. Acesta poate solicita accesul la dosarul
personal printr-o cerere scrisă. Pentru fiecare caz de consultare a dosarului personal
de către deţinut, administraţia întocmeşte o notă care se anexează la dosarul în
cauză. Cu acordul scris al deţinutului, alte persoane decît cele abilitate cu acest
drept în virtutea exercitării atribuţiilor de serviciu pot consulta dosarul personal al
acestuia în baza unei cereri scrise, cu avizul pozitiv al şefului penitenciarului,
pentru prevenit fiind necesar şi acordul judecătorului de instrucţie sau al instanţei
de judecată.

Este îmbucurător faptul că datele cu caracter personal, ce se conţin în dosarele

personale, sînt confidenţiale, potrivit legii. Caracteristica psihologică şi alte acte
emise în vederea asigurării securităţii deţinutului sau instituţiei nu pot fi solicitate
decît de autorităţile abilitate prin lege cu acest drept18.

De altfel inclusiv în baza evidenții persoanelor condamnate, și anume a

informațiilor care sunt publice, obținem statistici importante și utile privind
persoanele condamnate după anumiți indicatori, care sunt utile în elaborarea
anumitor studii, proiecte, programe etc.

În Anexa Nr. 1 putem observa statistica națională privind persoanele

condamnate după Indicatori, Tipuri de pedepse, Sexe și Ani, și deținuți în
instituțiile penitenciare după Indicatori, Grupe de vîrsta, Sexe și Ani pentru anii
2010 - 2014 (Sursa Biroul Național de Statistică a Republicii Moldova19).

18

19

15
 CONCLUZII

Statutul juridic al condamnaţilor reprezintă acea poziţie a condamnaţilor pe

parcursul executării pedepselor, consfinţită în normele diferitor ramuri de drept,
care se manifestă în totalitatea drepturilor, intereselor şi obligaţiilor acestora. După
conţinutul să statutul juridic al condamnaţilor reprezintă totalitatea mijloacelor
juridice prin intermediul cărora este consfinţită poziţia condamnaţilor în procesul
ispăşirii pedepsei.

Totalitatea de drepturi, obligații și interziceri, cît și alte aspecte privind statutul

condamnaților este reglementat de Codul de Executare al Republicii Moldova și de
Statutul executării pedepsei de către condamnați.

Conform art. 72 din CP al RM, pedeapsa penală cu închisoare se execută în

următoarele penitenciare:

• În penitenciare de tip deschis execută pedeapsa persoanele condamnate la

închisoare pentru infracţiuni săvîrşite din imprudenţă.
• În penitenciare de tip semiînchis execută pedeapsa persoanele condamnate la
închisoare pentru infracţiuni uşoare, mai puţin grave şi grave, săvîrşite cu
intenţie.
• În penitenciare de tip închis execută pedeapsa persoanele condamnate la
închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave,
precum şi persoanele care au săvîrşit infracţiuni ce constituie recidivă.

În aceste penitenciare, condamnații sunt primiți, repartizați și față de aceștia se

duce evidența corespunzătoare legislației execuțional-penale.

În mod expres multitudinea de drepturi ale unui condamnat sunt reglementate în

pct. 87 din Statutul executării pedepsei de către minori, care include de altfel și
reglementările din art. art. 166 alin. 1 din Codul de Executare a RM, interzicerile
sunt reglementate de pct. 90, iar obligațiile de pct. 89 din Statut.

16
 BIBLIOGRAFIE

1. Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994. În: Monitorul Oficial Nr. 1

din 12.08.1994. În vigoare din 27.08.1994.
2. Codul de Executare al Republicii Moldova Nr. 443 din 24.12.2004. În:
Monitorul Oficial Nr. 34-35, art Nr: 112 din 03.03.2005. În vigoare din 01.07.2005.
3. Codul Muncii al Republicii Moldova Nr. 154 din 28.03.2003. În Monitorul
Oficial Nr. 159-162, art Nr: 648 din 29.07.2003.
4. Codul Penal al Republicii Moldova Nr. 985 din 18.04.2002. În: Monitorul
Oficial al Republicii Moldova Nr. 72-74 din 14.04.2009.
5. Legea Republicii Moldova Nr. 1036 din 17.12.1996 cu privire la sistemul
penitenciar*.
6. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova Nr. 173 din 12.03.2014 cu privire
la Unitatea de implementare a Proiectului de construcţie a penitenciarului din
Chişinău. În Monitorul Oficial Nr. 66-71, art Nr: 196 din 21.03.2014.

17