238600

ANUARUL
COMISIONII MONUMENTELOR ISTORICE
SECȚIA PENTRU TRANSILVANIA

1926—1928

CIiîM - 1923.
TIPOGRAFIA „PROGRESUL“ (GHEORGHE GHILI),
STR. KOGÄLN1CEANU 4.
 ANUARUL
COMISIUNII MONUMENTELOR ISTORICE
SECȚIA PENTRU TRANSILVANIA

1926—1928'

Biblioteca Universității Regals Ferdinand 1.1

■" din CLUJ. Il —.J" .

__ EXEMPLAR t^GAL. |
♦
CLUJ - 1929.
TIPOGRAFIA „PROGRESUL“ (GHEORGHE GHILI),
< STR. KOGÄLNICEANU 4.
 238600

COMISIUNEA MONUMENTELOR ISTORICE

Secția pentru Transilvania

PREȘEDINTE :

LAPEDATU ALEX., Prof, de 1st. română la Univ., Cluj.

MEMBRI :

DAIANU ELIE, Protopop gr. cat. al Clujului.

LUPAȘ IOAN, Prof, de 1st. română la Univ., Cluj.
MARTIAN IULIAN, Maior în retragere, publicist, Năsăud.
PANAITESCU EM., Prof, de 1st. antică Ia Univ., Cluj.
ROSKA MARTIN, Șef de lucrări la lnst. de St. CI. al Univ., Cluj.
TEODORESCU D. M., Prof, de arheologie la Univ., Cluj.

FOȘTII MEMBRI :

CSAKI M., 1921—f 1927.

SECRETAR :

DAICOVICI C., asistent la catedra de Istorie antipă a Univ., Cluj.

ARHITECT:

WAGNER R., Hunedoara.

BIROUL ȘI ARHIVA COMISIUNI1 : ;

Injacaiuljnsitutului de Studii Clasice“ Cluj, str. Gen. Gherescu 2.

 :- §

Probleme și metode arheologice

în Dacia Superior.

Problemele și metodele arheologiei din Dacia Superior, firește,

că nu pot fi în totalitatea lor de cât aceleași probleme unitare pe
întreg pământul daco-roman unitar, geografic, etnografic și istoric.
Această unitate a fost, aproape în mod permanent, consta­
tată, urmărită și dovedită de către istorici și filologi în cercetările
ca și în operele lor de un cuprins mai general sau sintetic.
Arheologia nu s a putut însă bucura de cât numai rare ori
și numai în ultimul timp de un punct de plecare și de o metodă
de cercetare mai unitară pentru întreg teritoriul stăpânit de poporul
român. Cauzele lipsei unei unități de cercetare și de înțelegere ar­
heologică au fost în bună parte de natură politică trecătoare.
Civilizația unitară a teritoriului carpato-danubian se poate
stabili de la formele preistorice ale paleoliticului, constatat în ulti­
mul timp aproape pe întreg teritoriul românesc, și până la domi­
narea civilizației bizantine, de origină sudică, existentă în acelaș
timp cu goticul de origină apuseană și nordică pe acelaș teritoriu.
Influențele antichității mediteraneene, greco-romane, ca și in­
fluențele apusene, celtice din timpurile protoistorice, sau germanice
din perioada migrațiilor, precum și influențele, slavică din nord și
răsărit ca și cea bizantină din sud, n’au făcut de cât să contribuie
la formarea unei culturi, a unei arte și a unui suflet cu caracterele
lui specifice unitare pe întregul teritoriu carpato-danubian, de oarece
temelia permanentă era unitară, daco-romană.
Formele cele mai vădite, uneori mai arătoase și mai strigă­
toare, nu par totaeauna unitare. Problemele originilor însă și ceia
ce rămâne veșnic hotărîtor nu trebuie să fie resolvate sub influența
IV

acestor forme de o evidență mai vehementă, ci numai sub determi­

nanta primelor apariții spontane de cultură creiatoare. *)
Evident că desvoltarea istorică și înfățișarea arheologică a
Dobrogei pare fundamental deosebită de desvoltarea istorică și de
înfățișarea arheologică a Transilvaniei. Dar influența elenică, pu­
ternică, bogată și strălucitoare la țărmul Mării negre, a pătruns,
după cum s’a putut dovedi în ultimul timp, pe cale comercială,
până în munții hunedoarei,12) iar dominația politică, etnică și cul­
turală a Dacilor și a Romanilor a fost tot atât de intensă și hotă-
rîtoare în munții Transilvaniei ca și în câmpiile Dobrogei.
Putem avea prin urmare o întreagă serie de probleme gene­
rale de arheologie,3) pentru întreg cuprinsul teritoriului daco-roman,
precum putem avea o altă serie de probleme arheologice regionale,
ca formă, conținut și desvoltare.
Problemele arheologice din Transilvania prezintă un aspect de
o bogăție, de o varietate și de o importanță cel puțin tot atât de
reală și de ispititoare ca și problemele arheologiei dobrogene. în­
cepând cu perioada migrațiilor, problemele din Transilvania par
chiar mai complexe și mai complicate.
Deși în trecut preocupările cu problemele,arheologiei transil­
vane au dus la rezultate serioase, datorite învățaților Unguri,’ Sași
și Români, deși în ultimii ani, înainte de războiu, un Institut spe­
cial de pe lângă Universitatea din Cluj s’a ocupat cu cercetările
arheologice și de la 1910—1919 a publicat revista științifică,
Dolgozatok, cu rezultatele acestor cercetări, totuși nu se poate
spune că explorările, cercetările, săpăturile și studiile arheologice
au fost făcute în mod organic, cu stăruitoare continuitate și cu vi­
ziunea clară a chestiunilor. Invățații unguri grupați împrejurul pu­
blicației Dolgozatok s’au ocupat mai ales cu chestiuni de preisto­
rie și de arheologie din perioada migrațiilor. Numai dl A. Buday a
făcut cercetări privitoare la perioada romană și săpături la
Porolissum.
In primii ani după războiu cercetările noastre arheologice au
fost conduse și dominate de personalitatea lui V. Pârvan. Nu

1) J. Strzygowski, Die Stellung des Balkans in der Kunstforschung, In

Sirena Buliciana, Zagreb, 1924, p. 510: „Nicht die Hochkulturen Keime schaf­
fen, sondern sie nur zur Entfaltung im Orossen bringen“.
2) V. Pârvan, La pénétration Hellénique et Hellénistique dans la vallée
du Danube (Ac. R.), București, 1923.
3) Vezi V. Pârvan, Probleme de arheologie în România, în revista Tran­
silvania, 1921, p. 4—14.
 V

aici este locul de a da o caracteristică a operei îndeplinită de V.

Pârvan cu o energie îndârjită, și cu o pasiune sacră. Cunoașterea
deplină a tuturor problemelor de arheologie, de la preistorie până
în perioada bizantină, stăpânirea desăvârșită a metodelor de investi­
gare și de interpretare, viziunea larg înțelegătoare a unei sistema­
tizări organice a muncii tuturor celor îndrăgostiți de arheologie și
conștiința unei valorificări superioare a materialului arheologic pen­
tru luminarea celor mai grele și obscure chestiuni de istorie carpato-
danubiană, au făcut din tânărul învățat un magistru de școală.
Flacăra ardea prea viu și soarta a hotărît să fie repede stinsă.
Din Dacia n’au apărut de cât primele două volume sub
supravegherea lui, iar Institutul de arheologie al României
a rămas proiect neîmplinit.
Activitatea arheologică fusese îndeplinită în ultimii 20 de ani
sub auspiciile și cu sprijinul Comisiunii Monumentelor Istorice, dar
Comisiunea Monumentelor și-a luat mai ales sarcina de a organiza
cercetările de arheologie medievală și modernă. Bogăția artistică a
României a devenit astăzi o bogăție artistică universală, datorită
activității de cercetare cu iubire și cu pricepere, de restaurare potri­
vit celor mai exacte principii și metode istorice și de publicare a
monumentelor țării cu un ales simț estetic.l)
Cu sprijinul Comisiunii s’au început și s’au îndeplinit explo­
rările și cercetările arheologice din Transilvania.12) Cercetările pre­
istorice, începute înainte de războiu, au fost continuate de către Fr.
Lăszlo pentru perioada neolitică și de către dl M. Roșka, șef de
lucrări la Institutul de Studii Clasice din Cluj, care a putut să
stabilească prezența paleoliticului în Ardeal. Dl D. M. Teodorescu
a condus explorarea cetăților dace din munții Hunedoarei și a săpat
cetatea de la Costești, iar subsemnatul am început explorarea castre-
lor romane, cu scopul de a ajunge la clarificarea problemei limes­
ului dacic. Până acum au fost săpate castrele de la Brețcu (jud.
Trei Scaune) și Cășei (jud. Someș). In acelaș timp dl C. Daicovici
a condus săpăturile de la Sarmizegetusa cu rezultate neașteptate.

1) Directivele urmate de către Comisiune au fost clarificate la 1914 de

către dl N. Iorga în conferința: Ce este an monument istoric în Anuarul Co­
misiunii Monumentelor Istorice pe 1914, București.
2) Pentru o orientare asupra activității arheologice desfășurată în Ar­
deal în acești 10 ani de stăpânire românească, vezi Em. Panaitescu, Săpături
arheologice în Transilvania, în publicația jubilară „Transilvania, Banatul,
Crișana, Maramureșul 1918—1928“, București 1929, pp. llsqq.
VI

In urma unei activități de aproape cinci ani de explorări, de

cercetări, de săpături și de studii, cred că ne putem da seama de­
spre problemele actuale și fundamentale ale arheologiei și istoriei
antice din Dacia Superior. Nu trebuie să ne înșelăm. Săpăturile
arheologice nu pot să aducă la lumină în fiecare an un monument
măreț ca cel de la Adamclissi, sau o inscripție care să schimbe
total înțelegerea istorică cunoscută a unei epoce.
Insă oricât de măruntă ar fi valoarea izolată a descoperirilor
de ordin arheologic, contribuția lor valorificată pentru clarificarea
problemelor istorice poate fi considerabilă.
La Sarmizegetusa dl C. Daiçovici a avut bucuria să descopere
și să studieze un edificiu încă necunoscut, adică nedescoperit arheo­
logic, în întreg imperiul roman: un aedes augustalium. Și
cu toate acestea nu numai la Sarmizegetusa ne putem opri în viitor
cu cercetările.
Problemele cele mai urgente de interes istoric și arheologic
nu pot fi de cât: ridicarea unei hărți arheologice a Daciei, publi­
carea unui volum complet Inscriptiones Daciae, săparea, cerce­
tarea și studiarea completă a cetăților dace și a lime s-ului roman.
Harta Daciei din C. I. L. III ca și Illyricum et Thracia
din Formae Orbis A n t i q u i a lui H. Kiepert de sigur că nu mai
pot rămânea mulțumitoare, fiind-că nu sunt complete. O necesitate
tot mai vie este ca să avem o hartă cu așezările preromane, cu
așezările militare și civile, urbane și rurale romane, cu drumurile
posibil de presupus dace și cu drumurile sigur de constatat romane
și cu însemnarea amănunțită a tuturor ruinelor antice aflate pe
teritoriul Daciei.
Metoda pentru ridicarea acestei hărți ar fi cea urmărită și
aplicată de Uniunea Internațională a Academiilor, care la Bruxelles
a aprobat propunerea lui Rodolfo Lanciani de a proceda la exe­
cutarea unui mare Atlas al lumii romane.
Forma Italiae, regio, I — Latium et Campania, des­
crisă de J. Lugli, secretarul Școalei române de la Roma, poate servi ca
model de felul cum ar trebui să procedăm la Forma Daciae.
Membrii Școalei române de la Roma au prilejul cel mai bun de a
fi introduși de dl Lugli în cunoașterea metodelor de cercetare, de
desemnare, de fotografiare și de executare a hărților.
De când a fost încheiat volumul III din C. I. L., numeroase
inscripții din Dacia au fost publicate în diferite reviste, anuare,
publicații ocasicnale, festive și chiar în ziare. Mare parte din aceste
 vn

inscripții n’au putut fi retipărite în Ephemeris Epigraphic a.

Toate inscripțiile acestea trebuiesc tipărite din nou, cu aparatul
științific și cu fotografii, într’un volum special, în felul cum se pre-
sintă, pentru Raetia, admirabilul Corpus: Inscriptiones Bai-
variae Romanae, editat de Fr. Vollmer (München, 1915).')
Organizarea științifică a cercetării cetăților dace și a limes-
ului roman din nordul și estul Ardealului, precum și legăturile
acestui limes cu lime s-ul danubian, trebuie să facă un important
pas mai departe. Nu putem rămânea la actuala formă a cercetări­
lor individuale, făcute sub povara unor mari greutăți morale și
materiale.
Atât pentru cetățile dace cât și pentru limes trebuie să pro­
cedăm la organizarea metodică a unei activități colective, coordonată
și condusă în perspectiva largă a unei concepții pătrunzătoare. Munca
și devotamentul științific individual nu sunt de-ajuns. O generație
întreagă de tineri învățați trebuie crescută în entusiasmul și pasiu­
nea arheologică și concentrată la ducerea la bun sfârșit a celor
două probleme fundamentale ale arheologiei Daciei. Educația știin­
țifică tinerii vor putea să și-o dobândească în cadrul Institutului
de Studii Clasice al Universității din Cluj, iar Comisiunea Monu­
mentelor Istorice va ocroti moral și va sprijini material organizația
comisiilor speciale pentru cercetarea cetăților dace șl a limes-ului
roman. Pe lângă Comisiunea Monumentelor Istorice și în legătură
cu Institutul de Studii Clasice va trebui să iea ființă cât mai cu­
rând un serviciu tehnic, cu cel puțin un arhitect, desenator specialist
și cu un atelier fotografic.
Arheologia, în cadrul teritoriului nostru carpato-danubian, nu
poate fi de cât un mijloc, o metodă, evident cea mai bogată ca
material, care ne va sluji la clarificarea unor probleme istorice
esențiale. Să amintim câteva din aceste probleme. Civilizația Daci­
lor, așa precum ne-a fost înfățișată de către V. Pârvan în Getica
n’o putem cunoaște de cât grație exclusiv materialului arheologic.
Problemele numeroase ridicate de către V. Pârvan în marea sa

1) Acelaș sentiment de deplorabilă situație trebuie să avem și noi, pro­

fesorii Universității din Cluj, privitoare la inscripțiile din Dacia ca și Fr.
Vollmer privitoare la Bavaria: „Inscriptiones Raeticas tractare aggressus suin
quia me miserebat et pudebat videre, quam multi quotannis a litterarum uni­
versitate Monacensi in patriam discedant philologi et historici docturi pueros
adulescentesque, quam pauci gnari antiquitatum earum quas hoc solum iam
prodidit et in dies prodit" (o. c. Praefatio, p. III).
VIII

operă nu vor putea fi precisate de cât tot datorită materialului

arheologic.
Penetrarea pacifică a Romanilor la nordul Dunării înainte de
cucerirea Daciei, penetrarea negustorilor ca și penetrarea ruralilor,
nu va putea fi lămurită de cât cu ajutorul cunoașterii desvoltării
comerciale romane în Dacia înainte de cucerire. O atentă studiare
d. p. a vaselor arretine ca și a monedelor romane din Dacia ar
putea să ducă la o strălucită confirmare a teoriilor răspândite cu
atâta convingere de dl N. Iorga. 9
însăși problema continuității poporului român va putea fi
mult clarificată pe calea arheologică, tocmai pentru perioada dintre
270—1200, când documentele istorice lipsesc aproape cu totul.
Stăpânirea romană în Dacia va fi cu totul alt-fel cunoscută
de cât în forma schematică de astăzi când vor fi studiate zidurile
castrelor, materialul de construcție, ceramica provincială și ceramica
importată, sticlăria, armele romane, industria, circulația economică,
monedele și în urmă populația sub aspectele ei sociale, urbană și
rurală. Atunci transformarea unui vicus în municipiu și a munici­
piului în colonia, cum a fost cazul cu Potaissa, nu va mai avea
numai un aspect juridic, ci va reprezenta însăși bogăția vieții din
noua provincie romană.

Metodele arheologiei din Dacia Superior sunt metode de cer­

cetare și metode de apărare și conservare a săpăturilor făcute.
Metoda de cercetare nu poate fi redusă la o regulă strictă
care trebuie riguros observată în toate împrejurările. Metoda săpării
de tranșee, de șanțuri, poate fi utilizată, precum chiar la castrele
romane se impune uneori metoda de a face săpături după straturi
orizontale.
Și e bine să ținem seamă de sfatul dat mie de către magistrul
Wmes-ului renan, E. Fabricius:
„Sunt multe de învățat din cercetările de la Rin, cari trebuiesc
cunoscute, și Englezii cari au cercetat ulterior limes-«/ britanic, în
frunte cu R. G. Collingwood, au studiat întâi limes-«/ renan

1) Vezi în deosebi cartea de istoria Românilor apărută în limba fran­

ceză întâia dată la 1919 și tradusă în limba engleză, italiană și, în urmă, în
limba germană : Geschichte der Rumänen und ihrer Kultur, Sibiu, 1929, p. 31-33.
Cf. V. Pärvan, Dacia, An outline of the early civilizations of the Carpatho-
Danubian Countries, Cambridge, 1928, în special capitolul Carpato-Danubienii
și Romanii, p. 149—202.
 IX

și de aceea au perfecționat cercetările din Brilania. Studiarea mai

târzie a 1 i m e s-zz/zzz dacic presupune cunoașterea limes-zz/zzz renan
și britanic spre a putea ajunge în urmă la o metodă mai per­
fecționată și cu rezultate și mai strălucite.“
Apărarea și conservarea săpăturilor arheologiei antice nu s’a
bucurat până acum în țara noastră de o atenție deosebită. Apăra­
rea, conservarea și restaurarea monumentelor de artă medievală și
modernă a format preocuparea cea mai de seamă a Comisiuuii
Monumentelor Istorice. >) Sforțările lui V. Pârvan de a pune în stare
de apărare săpăturile pe cari le efectuase s’au izbit aproape per­
manent de lipsa fondurilor necesare.
La o restaurare a monumentelor antice din țara noastră, în
felul lucrărilor de acest gen din Italia123) nu ne putem gândi. Pen­
tru aceasta ne lipsesc de cele mai multe ori elementele esențiale
sigure, pe baza cărora s’ar putea proceda la o reconstrucție reală.
Din punct de vedere științific, reconstrucțiile nici nu sunt nece­
sare. Chiar în Italia, ele se fac foarte rar și cu toată reserva ce
se impune la astfel de lucrări menite să nu arate decât înfă­
țișarea probabilă ce a avut monumentul distrus de timpuri. Cu­
rentul științific modern tinde tot mai mult la abandonarea completă
a restaurărilor, cari sunt în majoritatea cazurilor dăunătoare mo­
numentului. O singură utilitate a lor ar fi acea educativă. In inte­
resul ei, ar putea fi reconstruite părți din monumentele arhitectonice
păstrate pe pământul Daciei, cum ar fi, de pildă, o poartă sau un
praetorium de la un castru roman, ori o secție dintr’un amfiteatru.
Dar și aici numai dacă interesul științific nu se opune.
Utile și necesare sunt, însă, reconstituirile, acolo unde
acestea se pot face în mod absolut sigur. Pentru acest lucru firește
că e nevoie de observarea atentă a situației în care se află obiectele
căzute de la locul lor original, de fotografiarea și desenarea exactă
a diferitelor straturi, descoperite cu grije și metodic. In această
direcție, lucrările arheologice din streinătate au făcut un însemnat
pas înnainte.^)

1) Problema conservării și restaurării monumentelor istorice a fost

studiată de către d. Alex. Lăpedatu, Scurtă privire asupra chestiunii conser­
vării și restaurării monumentelor istorice în România, București, 1911.
2) In special la Pompei și Ostia. Pentru săpăturile și sistematizarea
ruinelor de la Ostia vezi instructivul articol al lui G. Calza, în „Bull. Com.
di Roma“, 1916.
3) Vezi pentru aceasta, interesanta comunicare făcută la Sorbonne de
către J. Colin, al cărei résumât e publicat în Revue des Études latines, 1924,
pp. 162 sqq.
X

Dar ceeace e indispenzabil la o lucrare serioasă, e conservarea

și apărarea de distrugere a monumentelor odată desgropaie. E drept
că în regiunile noastre problema aceasta e foarte grea. Ori câtă
grijă s’ar depune, o conservare pe vreme îndelungată e aproape
imposibilă. In interesul științei, însă, conservarea întocmai a restu­
rilor desgropate se impune măcar pe vreo câțiva ani, timp în care
trebuie să fie terminată studiarea și publicarea săpăturilor și să fie
posibilă și controlarea lor din partea [altor specialiști. Astfel nu

Fig. 1. Lucrările de conservare la ruinele clădirii Aedes Augustalium

din Sarmizegetusa.

odată, un amănunt scăpat sau rău interpretat de conducătorul să­

păturilor, poate fi clarificat și pus în valoarea lui justă de către un
al doilea cercetător.
O încercare, încununată de succes, am putut face în Tran­
silvania, în această privință, în anul 1928. Mulțumită sprijinului
acordat de secțiunea pentru Ardeal a Comisiunii Monumentelor Istorice,
a fost întreprinsă opera de conservare și apărare a resturilor arheo­
logice de la Costești (D. M. Teodorescu), Cășei (Em. Panaitescu)
și de la Sarmizegetusa (asistentul meu C. Daicovici). Lucrările
 XI

efectuate s’au mărginit la strictul necesar : punerea sub acoperemânt

a părților mai gingașe și, pe alocarea, consolidarea zidurilor ce
amenințau cu prăbușirea. Această consolidare a fost făcută de un
meșter priceput (prin o întâmplare norocoasă, un italian) cu mate­
rialul original găsit pe loc, în așa fel, încât înfățișarea zidului să
nu sufere nimic, dar porțiunile consolidate să fie totuși ușor de
recunoscut (vezi fig. no. 1, 2 și 3).

Fig. 2. Lucrările de conservare la ruinele clădirii AedesgAugustalium

din Sarmizegetusa.

O tot atât de importantă problemă e aceea a obiectelor eșite

din săpături. Cu toată utilitatea educativă a muzeelor regionale
și a rostului științific al museelor locale (în curs de aranjare la
Sarmizegetusa), cred, totuși, că necesitatea unui Museu Național
unic la Cluj, care să dea o icoană fidelă a istoriei și a manifes­
tărilor multiple ale culturii și civilisației romane din Dacia Superior,
se va impune hotărîtor. Centrul cultural și universitar al Transil­
vaniei, cu un Institut de Studii Clasice format, e deadreptul pre­
destinat ca să adăpostească acest Museu.
XII

Am căutat sä arăt în aceste pagini câteva din problemele

fundamentale ale arheologiei din Transilvania, în conștiința datoriei

Fig. 3. Lucrări de conservare și consolidare la turnul unei

porți a Castrului de la Cășei.

științifice pe care o avem de a trezi interesul pentru săpăturile și

cercetările arheologice, căci delà rezultatul acestor cercetări așteptăm
lumina care să dea viață trecutului dacic și roman.

Em. Panaitescu.

© e ©
 ȘTEFAN METEȘ:

ZUGRAVII BISERICILOR
ROMÂNE.
 Zugravii bisericilor românești.
Note bibliografice.
De o vreme încoace se observă nu numai un interes din
ce în ce mai vădit al societății românești față arta românească în
toate ramurile ei, ci vedem, că cercetări științifice tot mai nume­
roase, larg concepute și serioase, caută să înfățișeze înaintea noa­
stră și a străinilor neprețuitul tezaur de artă al României, care e
unul dintre cele mai trainice capitole ale originalității spiritului ro­
mânesc. S’au ocupat cu studiul artei românești în desvoltarea sa
istorică atât învățații români cât și străini.
Intre aceștia locul de frunte îl ocupă, fără îndoială, d. N.
Iorga, prin studiile sale : Vechiul meșteșug de clădire al Români­
lor. Bisericile și mănăstirile lor în Istoria Românilor în chipuri și
icoane, vol. II, București, 1906 pg. 3—45; Meșteșugul de pictură
și sculptură în trecutul românesc în Ibid. vol. III, București 1906,
pg. 3—70 ; și Les éléments originaux de l’ancienne civilisation
roumaine în Revue de Roumanie, I, București, 1910, No. 3 pp.
339—351 (și tiragiu aparte) ; apoi marile sale opere de sinteză :
L’art roumain du XlV-a au XlX-a siècle. Description et documen­
tation historique, Paris, 1922 p. 303 și L’art populaire en Rouma­
nie, Craiova, 1923, p. 135 și alte multe studii, documente și note
pe care le vom cita mai departe. Alții cari au mai lucrat pe acest
teren sunt: Țigara-Samurcaș, Arta în România București, 19" 2;
Stelian Petrescu, Odoarele delà Neamțu și Secu, București, 1911,
p. 106; Tocilescu, Catalogul Muzeului național din București, Bu­
curești, 1909; Cegăneanu, Obiecte bisericești, București, 1911 ; V.
Drăghiceanu, Catalogul colecțiunilor Comisiunii Monumentelor isto­
rice, I, București, "912 pp. XXI-ț-185 ; acelaș, Locașurile Voevo-
2

dului și vieața lui Constantin Brâncoveanu, București, 1914 p. 112.

Balș & Ghica-Budești, Mănăstirea Probota, București, 1909; Ta-
frali, Le trésor byzantin et roumain du monastère de Putna, Paris,
1925; acelaș Iconografia imnului Acatist, București, 1914; I. Bianu,
Documente de arta românească din manuscripte vechi fase. I.
Evanghelia slavogreacă de Gavril Monahul la 1429 (în mănăstirea
Neamțului din Moldova), București, 1922, p. 2 ^10 s+ampe ; Balș,
L’architecture religieuse moldave, Paris, 1922 j>p. 309—400 (în
L’art roumain de Ni. .’longa) !; acelaș,’începuturile arhitecturii reli­
gioase în Moldova, ed. Acad. Române, București, 1922; acelaș, Bi­
sericile lui Ștefan cel Mare, București, 1926 p. 330; acelaș, Bise­
ricile moldovenești din veacul al XVI-lea, București, 1928 p. 397.
V. Mironescu, Mănăstirile și bisericile întemeiate de Ștefan cel Mare,
București, 191 ' ; Curtea domnească din Argeș (Buletinul Corn. Mon.
1st. vol. X—XVI), București, 1923 p. 252; Cataloque de I’Exposi­
tion d’art roumain à Paris, 1925; Maria Ionescu-Lămotescu, Vechea
artă româneaspâ, București, 1924, cu multe planșe de picturăpre-
țîoăsărTrivÎtor la arta bisericească din Ardeal avem : Coriolan
Petran, Die Kunstdenkmäler den Siebenbürgen Rumänen im Lichte
der bisherigen Forschung, Cluj, 1927, și acelaș, Bisericile de lemn
din județul Arad, Sibiiu, 1927 p. 56-(-55 ilustrații. O publicație
indispensabilă pentru cei cari se ocupă cu arta românească e
Buletinul Comisiunii Monumentelor istorice, I—XXI, București,
1908—1927, care prin studiile sale temeinice și prin execuția sa
tehnică poate sta’alături de cèle mai pretențioase publicații de.
acest fel din străinătate. Frumoasa publicație noua a lui O. Tafrali,
Arta și arheologia, București, 1927—8, din care au apărut două
fascicole, se ocupă în deosebi și de artă.
Dintre studiile învățaților străini, — cari s’au ocupat cu arta
noastră, în deosebi cu cea bisericească, vorbind uneori foarte
elogios despre ea, — vom cita aici următoarele : Romstorfer, Typus
de Klosterkirchen in der Bukovina in Mitteilungen der k. u. k.
Centralcommission, 1890; acelaș, Die Kirchenbauten in der Buko­
vina in publ. citată, XXI (1895); acelaș, Einwölbung und Dach­
form der moldauischen Kirchen in Österreichische Monatschrift,
1895; acelaș, Das alte gr. ort. Kloster Putna; acelaș, Die molda-
nisch-byzantinische Baukunst; alte studii și comunicări de ale lui
Romstorfer sunt in „Mitteilungen etc.“ și în Jahrbuch des Bukovi-
ner Landes-Muzeum ; Dr. W. Milkowicz, Zwei Fresco-Kalender in
der Bukowiner Klosterkirchen Woronetz und Suczawitza aus dem
 3

16 Jahrhundert in Mitteilungen etc. XXIV (1898); Jaffé, Die Bischö­

fliche Klosterkirche in Curtea de Argeș, Berlin, '910, pp. 134-152
W. Podlacha, Die „Göttliche Liturgie“ in den Wandmalerien der
Bukowiner Klosterkirchen in Zeitschrift für christliche Kunst, 1910;
acelaș, Abendländische Einflüsse in den Wandmalereien der gr. ort.
Kirchen in der Bukovina, în aceeaș revistă, 1911 ; acelaș, Das hei­
lige Abendmahl in den Wandgemälden der Kirchen der Bukovina
in Kunstgeschichtliches Jahrbuch der k.k. Central-Comission, 19'0;
și importanta lucrare în limba polonă asupra picturii murale din
Bucovina de acelaș învățat polon Podlacha, Molowidla scienne w
cerkwiach Bukowiny, Lemberg, 1912 p. 203 din care s’a publicat
un résumât mai lung în nemțește în „Bulletin de la Société polo­
naise pour l’avancement des sciences“ 19'2 No. 12; aprecierile
elogioase ale eruditului specialist din Viena I. Strzygowski, Kunst­
schätze der Bukovina în ziarul „Die Zeit“*, Viena, 1913 No. din
13 August (în traducere românească s’au publicat în Buletinul Co-
misiunii monumentelor istorice, VI (1913), pp. 128—131) și de
acelaș, Die bildende Kunst des Ostens, Lipsea, 1916, p. 59 și urm.;
L. Bréhier, L’art roumain in „Journal des Savants“, 1923 No.
9—10 (Sept.—Oct.); românește în Bui. Com. Mon. 1st. XVII, pp.
1—7, 51—57; acelaș, L’art serb et l’art roumain au moyen-âge
în revista sârbească Starinar, Belgrad, vol. II seria 3-a (1924—5)
reprodus și în Revue historique du sud-est européen, III, Vălenii
de Munte, 1926 pp. 161—168; Ch. Diehl, Impressions de Rou­
manie în Revue des deux Mondes, Paris, 1924 No. din 15 Iunie;
acelaș, Manuel d’art byzantin, II, Paris, 1926, pp. 831—836;
Henry, De l’originalité des peintures bucoviniennes dans l’application
des principes byzantins (în revista Byzantion, 1, 1924, pp. 291 —
303), și învățatul spaniol Puigy Cadafalch, Les église de Molda­
vie in Bulletin delà section historique, XI (1924), ed. Academiei
Române, pp. 76—85.
Trebue să amintesc marea publicație, deosebit de frumoasă,
a dlui I. I). Ștefănescu, Contribution a l'étude des peintures mu-
~rates vainques, Paris, 1928 p. 90-J-10 planșe; și L’évolution de la
pêinfürëJreligïéuse en Bucovine et en Moldavie depuis les origines
jusqu’au XlX-e siècle, Paris, 1928 pp. XIl-ț-338 și un album aparte
cu 96 planșe. Studiile acestea sunt publicate, ca vol. II—Iii din
importanta colecție de cercetări privitoare la arta bizantină și orien­
tală: „Orient et Byzance“, de sub conducerea cunoscutului învățat
trances Gabriel Millet.
4

Am reprodus aici această bibliografie scurtă a studiilor prin­

cipale din partea specialiștilor, cari s’au ocupat cu arta româ­
nească, rămânând ca alte studii și dovezi să fie citate în notele
lucrării de față.
Ceeace vreau să dau eu sunt note despre zugravii biserici­
lor românești din toate timpurile și ținuturile, pe care le-am adu­
nat ani de zile. Prin tipărirea acestor însemnări nu vreau să im­
pietez, întrând în domeniul de cercetări al altora, pentru care n’am
pregătirea necesară, dar cred că ele, așa cum sunt, pot să aducă
un folos istoricului artei românești și bizantine, și acelui care se
va ocupa cu studii comparative, în legătură cu arta popoarelor ce
ne încunjoară. Urmărind desvoltarea talentului zugravilor delà o
icoană la alta, delà o biserică la alta sau delà un ținut sau o
provincie la alta, se va vedea progresul artistic și, care-i partea
elementului românesc în arta noastră și care-i a străinilor ; se va
constata în ce măsură a fost dominată de influențe răsăritene și
apusene arta românească și în ce chip a putut ea să influențeze
arta neamurilor din vecinătatea noastră, și în sfârșit, va răzbate în
cercuri tot mai largi, devenind cu timpul un adevăr general recu­
noscut, că în mulțimea aceasta de meșteri zugravi, — al căror
număr e de câteva sute, — a fost un număr însemnat de talente
mari pronunțate, artiști în toată accepțiunea cuvântului, cari ne-au
dat acea minunată pictura bisericească, care formează astăzi, și
mâine tot mai mult, obiectul de admirație sinceră a tuturor străi­
nilor pricepuți și cu gust artistic, cum s’a constatat din partea în-
vățaților din toate țările europene, cari au luat parte la Congresul
internațional de studii bizantine din București (Aprilie 1924) și au
vizitat principalele noastre bisericii muntene și moldovene.

e e e
 I. Școlile de zugravi.
Breslele zugravilor și pictorilor.
Cărți pentru meșteșugul zugrăvitului.
1. Școlile de zugravi.
Trecutul nostru n’a cunoscut școli de zugravi în senzul șco­
lilor de „belle arte“ de astăzi, așa de prețioase. In vechime un
laic sau un preot slujitor al altarului, care înmânua cu dexteritate
sau chiar cu talent un penel, văzut sau învățat delà altul, se așeza
modest într’un târg oarecare sau la o biserică-mănăstire, și înce­
pea să pună în chip văzut ceeace mulțimea de creștini auzise
numai în biserică despre Isus Hristos, despre diferite persoane și
fapte din Sfânta Scriptură. Lumea la început le va fi privit cu
curiositate icoanele, apoi cu plăcere, simțind pe urmă tot mai
mult o necesitate sufletească de a le avea personal sau a le dărui
unui sfânt lăcaș de închinare pentru pomenire și iertarea păcatelor.
Astfel prin munca meșterului zugrav sfintele icoane împodobeau
tot mai des păreții bisericilor și casele simple ale țăranilor, ca și
palatele boierilor și Domnilor. Când pretențiile și gustul societății
au crescut și în ce privește aceste podoabe, atunci vedem că în­
treg interiorul bisericilor, mai târziu la atâtea și exteriorul, — ceeace
îi specific românesc, — devine impodobit cu frumoase picturi murale.
Nu se poate spune îndeajuns ce folos moral au adus aceste
picturi bisericești Românilor, înălțându-le și întărindu-le viața
creștinească în lupta cu zbuciumul fiecărei zile.
Zugravii bisericești cu timpul au fost tot mai mult căutați
și apreciați. Mulți erau simpli meșteri, lucrau pentru pâine1) și
câștig, alții, evident puțini, făceau din fiecare icoană o operă de

1) In 1822 studia „zugrăvitul“ la Viena Hristache Mladenovics din Craiova.

Și tatăl lui zice : „îi scriu (dascălului lui Hristache) că zugrăfiia, cu toate că
eu nu știu de aici ce meșteșug este, numai ca să poată a-și căpăta pâinea de
toate zilele“. Peste câteva luni se întoarce acasă fiind prea scumpă viața,
lorga, Contribuții la istoria învățământului în țară și în străinătate în An.
Ac. Rom., sect. lit. XXIX (1906) p. 55.

%t
I
6

artă, pe care o admirau contemporani, ca și urmașii. Fiecare din

acești zugravi, cu talent sau fără, își avea ucenicii săi, cari ani de
arândul învățau în preajma meșterului zugrăvitul icoanelor și bise­
ricilor, pentruca mai târziu, ca calfe și meșteri, prin rodul ostene­
lilor lor artistice, să înveselească pe creștinii iubitori de cele sfinte,
câștigând astfel nu numai pâinea zilnică, ci și faima care rămâne.
Cu cât meșterul zugrav era mai prețuit, cu atât mai mult se în­
ghesuiau copiii la învățătura lui bună și trainică. Aceste sunt
vechile școli de zugravi.
Cunoaștem mulți meșteri zugravi, cari lucrau cu ucenicii și
calfele lor la pictura bisericilor, însemnându-se numele fiecăruia.
Ucenicii plăteau anual meșterului o sumă de bani sau naturale.
Se întâmpla, și nu rare ori, că băieții aceștia se săturau de trata­
mentul prost al măiestrului, de puțina învățătură, dar și de multă
foame, și atunci luau câmpii, căutând să se fericească în altă
parte, la un alt zugrav mai de omenie, delà care putea să-și învețe
meșteșugul. Astfel, în 1779, Constantin zugravul muntean, ne spune,
că a avut la învățătură pe fiul unui oarecare Radu timp de 5’/2
ani, cu plata de 30 taleri pe an, socotind că nu va fugi până la
soroc, — era de 14 ani — i-a arătat tot meșteșugul și cu meș­
teșugul lui se hrănește și cere să-1 aibă la lucrul zugrăvii.1) Alex.
Vodă Ipsilanti însă hotărește, în 10 Iunie 1779: „Negăsindu-se cu
cale om slobod a se ține ca rob, fără de voie, s’a hotărît să fie
nesupărat Radu copilu de către Constantin, hrănindu-se cu mește­
șugul lui, unde va găsi aci. Iar lui Constantin, căci l-au avut la
meșteșug, să-i dea plata ceia ce se va găsi cu cale de către meș­
terii zugravi, socotindu-i-se către aceasta taleri 30 pe an, și care
să aibă a-i ține Constantin în seamă“.12)
Mai bine se vede, cu ce neplăceri și suferințe era împreunat ’
învățatul zugrăvitului, din ceace ne spune Vasile Mateiescu din
Bucovina (născut în 1814) în povestea vieții sale:3) „A venit la
mine Ion Poleitorul, ginerele stăpânului mieu, împreună cu vre-o
câțiva băeți, ucenici ai săi, cu care am făcut cunoștință și li-am
spus dorința mea de a învăța carte. Ei însă mă sfătuiră că mai
bine ar fi să învăț meseria de zugrav decât a servi pe la ciocoi.

1) Ureche, Istoria școalelor, I, București, 1892 p. 43 și Ureche, Istoria

Românilor, I, p. 94 n. 3.
2) Ibid.
3) Povestea unui băiat delà țară (biografia lui Vașile Mațeiescu), ed,
N. Iorga, Văleni, 1916, p. 63 și urm.
 7

Ascultând cu luare aminte sfaturile acelor ucenici și părîn-

du-mi-se că sunt foarte bune, apoi luându-mi curaj, am întrebat
pe loan Poleitorul dacă voiește să mă primească el ca ucenic la
meșteșugul poleitoriei. — Bucuros te primesc - zise loan - numai
să-mi aduci scrisoare de la tatăl tău“. Ioan era din Fălticeni și
Vasile se angajează pe 4 ani ca ucenic. Aici n’a stat mult, ci îm­
preună cu meșterul s’au mutat la Iași în curtea bisericii Sf. Ilie.
„Am petrecut acolo cu mai mulți ucenici, unde mă punea de
pisam la văpsele, dar n’a trecut mult timp și am dat de altă ne­
norocire, din care am văzut că soarta mea mă duce tot peste
prăpăstii“. Stăpâna bețivă, bătaie în casă, copilul în grija singură
a lui Vasile, etc. îl aduseră la desperare pe bietul ucenic, „îmi
venia câte odată să fug iar în lume, să mă duc unde m’or duce
ochii, sau să mă arunc în vre-un puț, numai să pot scăpa odată
de atâtea suferințe!... După un timp de șase luni, cât am șezut la
acesta, nu m’am folosit cu nimic despre învățătura meșteșugului.
In urmă a venit timpul că acest poleitor cu frate-său împreună
au tocmit o biserică de zugrăvit la țară, unde au plecat, însă pe
mine nu m’au luat, neavând loc în căruță... M’a lăsat la văru-său,
fostul lor tovarăș, zicând că va veni să mă iea altă dată...“1)
„Mai târziu m’am învoit cu văru-său (Dumitrachi zugravul)
și am rămas la dânsul ucenic pe trei ani și jumătate, și în al
patrulea să mă scoată calfă de meșteșugul zugrăvirii de casă. Am
rămas acolo la acel stăpân, șezârid până în primăvară în Iași.
Pe urmă s’a mutat stăpânu-mieu la Folticeni“.
In acest oraș stăpânul nu prea avea de lucru și era sărac.
Vasile era pus la tot felul de lucruri streine de meseria lui, „trăiam
foarte rău și nici nu învățam nimic“.
„In vremea acea mă aflam cu stăpânul mieu la mănăstirea
Bisericani, căci se tocmise s’o zugrăvească, — însă o zugrăveală
cu prea puțini sfinți. La acea mănăstire am șezut două luni, și
numai acolo am trăit foarte bine de spre mâncare. Intr’una din
zile îmi dă stăpânul mieu cinci galbeni să mă duc călare în orașul
Piatra (Neamțu) să cumpăr cinci tefele de aur ca să poleiască
coroanele pela sfinți. ...După ce am isprăvit de zugrăvit biserica,
am plecat la Folticeni“. 12)
A urmat o viață plină de mizerii pe care le înșiră „Gândul
mieu era... cum să pot scăpa delà stăpânul acesta, căci vedeam
1) Ibid., p. 66.
2) Ibid., pp. 66-7.
8

eu că n’o să pot învăța nimic la el. ...Intr’una din zile am luat

drumul spre Iași“. După un scurt timp se întoarce iarăși la stă­
pânul din Folticeni, având de data aceasta viață mai liniștită și
tratament mai uman. De aici se mută cu meșterul la Botoșani
(în mahalaua Sf. Constantin) „căci tocmise lucru mult acolo“ la
un boier; ăpoi „am luat lucru la un Jidov foarte avut. Lucram
numai amândoi, căci începusem a mă depinde binișor, și stăpânu-
mieu câștiga binișor de pe urma mea; ziua lucram la zugrăvit,
iar noaptea la pisat văpsele. N’ar fi fost nimic, aș fi muncit cu
aceiaș dragoste și mai departe, dar ce mă întrista mult, era că
rămăsesem gol de tot, și iarna iarnă, ger și zăpadă, picioarele îmi
erau însângerate, din pricina loviturilor de bolovani. Mă rugam eu
de stăpânul mieu să-mi cumpere haine și ghete, dar rămânea ca
de ghiață la rugămințile mele“.1)
Au venit pesta capul lui Vasile alte prăpăstii, ajunge în în­
chisoare, apoi bolnav de moarte, abia scapă cu viața. După multă
stăruință Dumitrache zugravul din Botoșani, cu data de 5 August
1834, îi dă următorul certificat de eliberare: „Acest băiat, anume
Vasile Mateescu, a fost la mine ca ucenic la meșteșugul zugraviei
și a învățat anoloșia, iar acum i-am dat drumul să meargă ori
unde-și va găsi pânea de toate zilele. Și, pențrucă este și cu voia
mea, îi dau această scrisoare la mână, ca să nu fie supărat în
drumul său“.1 2)
Trece la Iași, unde „găsindu-mi loc la un alt zugrav, am
lucrat o lună de zile, plătindu-mi 80 de lei pe lună și de mâncare“.
Peste câteva luni Vasile e în București, aici „am ieșit în
oraș, unde, întâlnind un băiat delà un zugrav, îi ziseiu să mă
îndrepteze la cineva. El mă duse la un zugrav, anume Iosif Le-
gurluțe, la care lucrând vre-o trei zile de probă ne-am luat la
tocmeală. Mi-a dat, dintr’un cuvânt, 800 de lei pe an, mâncare și
odaie de dormit“.3) Prin intervenția unui fost ajutor de consul în
Galați : francesul Filip Turche, cu care Vasile venise delà Focșani,
ca servitor, și care era prietin cu noul stăpân al lui Vasile, leafa
i se ridică la 1200 lei anual delà 800. „Rămâind eu la acest
zugrav, am lucrat vreme de un an de zile, apoi am ieșit delà el
cu întreaga leafă de 1200 de lei, din care nu stricasem nimic, de
oarece cheltuiala îmbrăcăminții mi-o scoteam din economii, lucrând
1) Ibid., pp. 70—1.
2) Ibid., p. 83.
3) Ibid., pp. 84—5,
 9

serbătorile, pentru care mi se plătia deosebit, mai căpătînd și

bacșișuri. N’am mai vrut să stau la el, deși mă ruga cu 90 de
galbeni pe an“. — Lucrează două luni desemne delà Valștain,
profesor de desemn la gimnaziu, apoi trei luni la Mondovil, pro­
fesor și zugrav de miniatură și „mă deprinsesem binișor a de­
semna. Dumnezeu să binecuvinteze sufletul acestui bun bărbat,
căruia i port o veșnică recunoștință, căci a fost un om foarte
cinstit“. A stat la un portretar ungur losef Șeft „dar inzadar, căci
n’am folosit nimic, deoarece mă punea la alte treburi, nearătându-mi
nimic, ba încă se feria de mine când lucra“. Tot așa ia mers și
la Polcovnicul Nicolae, zugrav de biserici, unde a zăbovit patru
luni, „pierzându-mi vremea cu slugăritul, fără a mi se arăta ceva
în ale meșteșugului“.1)
In sfârșit, având vre-o 24 ani, Vasile, în București „am în­
ceput a lucra singur câte o icoană : zugrăviam câte 3—4 odăi și
orice pe unde găsiam ; apoi mai târziu, am tocmit să zugrăvesc o
biserică.
Și, astfel, am isprăvit cu învățătura meșteșugului mieu de
zugrav“. 12)
Am reprodus pe scurt suferințele îndurate de acest Vasile la
ațâți meșteri din Moldova și Țara Românească, pela care a trecut
pentru a învăța meșteșugul prețuit al zugrăvitului. De sigur că
pe acest drum, al multor neajunsuri și mizerii, au trecut dealungul
veacurilor partea cea mai mare a acelor ucenici și calfe, cari au
ajuns cu grea trudă măieștri zugravi ai bisericelor noastre.
O școală de zugravi se înființează de Ioan zugravul la Râm-
nicul-Vâlcii, prin intervenția episcopului Filaret de Râmnic la Mihai
Vodă Suțu, arătând că loan „știind meșteșugul zugrăviei, Sf. Epis­
copie are trebuința de a-1 avea în poslușanie... când va fi trebuințe
de zugrăvit, cât și de a învăța copiii la meșteșugul acesta“. Mihai
Vodă, în 3 Maiu 1785, îl scutește pe Ioan „de rândul dajdiilor și
drepte bucatele ce va avea, să nu se supere de dijmărit, de vină-
riciu, ca să fie cu tragere de inimă de a învăța copiii la meșteșu­
gul său, câți vor voi a învăța“. Alexandru Vodă Moruzi, după
zece ani, în 3 Iunie 1795, zice privitor la privelegiul de sus întă-
rindu-1 : „Drept aceia m-am milostivit Domnia Mea de-am întărit
1) Ibid., pp. 85—7. Un portret de o valoare deosebită al polcovnicului
Nicolae, zugravul, făcut de el însuși se păstrează la familia Pompilian din
București, cf. Ștefănescu. La peinture religieuse en Bucovine et en Moldovie,
p. 265 și n. 3.
2) Ibid., p. 88.
10

această milă ce a avut, pentru care poruncim DVoastră boierilor

ispravnici ai județului și boieri, dijmari și vinariceri, după cum
mai sus se cuprinde, întocmai să urmăriți, că așa este porunca
Domniei mele“. ’)
Mitropolitul Dositeiu Filiti, în April 1800, roagă pe Alexandru
Vodă Moruzi să acorde scutire lui Mincu din satul Gărdești (jud.
Vâlcea), frate cu singhelul Mitropoliei, care a pus pe Mincu de-a
învățat copiii meșteșugul zugrăviei „slujind sfintei Mitropolii și
sfintelor Episcopii Argeș și Buzău cu meșteșugul zugrăviei sale
foarte cu bună plăcere“.
Domnul țerii, în 17 April acest an, aproabă scutirea de dăjdie
pe drepte bucatele lui Mincu zugravul și ordonă vistieriei să-i facă
carte de scutire.12)
La Câmpulung, în 1822, preotul Gheorghe Badea deschide o
șșoală de zugravi, peste drum de biserica Marinei, numită : „Școala
după uliță Văii“. Ucenicii delà aceasta școală, în orele libere,
năvăleau în curtea bisericii Marina, pentru a vedea cum zugrăvesc
frații Radu și Ioan, fiii zugravului Șerban, — cari se așezaseră în
vremea aceia în acel târg muntean3) — și să învețe și ei zugră-
vitul. Unul dintre acești elevi setoși de învățătură era și loniță,
fiul preotului Dumitru Oaie delà biserica Șiubești din Câmpulung,
care inspirat de icoanele celor doi frați zugravi, a început ca co­
pil, să facă desemnuri frumoase pe ziduri, devenind, după studii
serioase în străinătate (la Roma, 1840) „cel dintâi pictor român
al renașterii noastre artistice: Negulici“.4)
Prin 1798 deschide, la mănăstirea Căldărușani, o școală de
zugravi, Ivan Rusu, la care s’au înscris, în scurt timp, numeroși
elevi. In 1802 meșterul Ivan și ucenicul său Gavril zugrăvesc
metohul mănăstirii Sf. Gheorghe Nou din București : biserica Un-
guriu din comuna Măgura (jud. Buzău). Când lucra la cupola
bisericii, cutremurul, din 14 Octomvrie 1802, dărâmă biserica și
omoară pe Ivan. Gavril a scăpat. Un manuscris delà mănăstirea
Găvanele ne-a păstrat câteva știri privitoare la Ivan Rusu și școala

1) Ureche, Istoria Românilor, V, p. 416 și n. 1.

2) Ibid., VIII, p. 34.
3) Iorgulescu, Din istoria picturii in Țara Românească in Literatura și
arta română, București, 1900—1, pp. 222—3.
4) Ibid., p. 223. Despre Negulici în publicația Câmpulung — Mușcel-
1925 p. 204. Vezi despre trei portrete ale lui Negulici. Filitti, Domniile române
sub regulamentul organic, București, 1915, p. 235, n. 3.
 11

lui delà Căldărușani. O notiță spune, că una din icoanele cele

mai frumoase ale lui Ivan Rusu e : „Nașterea Maicii Domnului“,
pe care a lăsat-o la biserica Cetățuia de lângă schitul Ciolan (jud.
Buzău) și care încă în 1901 se putea vedea aici. ’)
In urma morții năpraznice a lui Ivan școala delà Căldărușani
e redeschisă, în 1803, de renumitul zugrav al vremii de Polcov­
nicul Mateiu. Băieții din toate părțile alergară să-și însușească
arta măiestrului de pictură. Intre acești elevi cunoaștem pe
Nicolae Teodorescu și Costache veniți delà Focșani și pe Ilie din
Ploiești. Ilie se călugărește sub numele Eliseu, rămâne la Căldă­
rușani unde lucrează, pe lângă icoane bisericești, și tablouri după
natură. Meșter cu bun nume zugrăvește mănăstirea Țigănești. Mai
târziu, arzând mănăstirea Căldărușani, s’au distrus și toate tablou­
rile ce se lucraseră în școala de aici și, evident cu ele au pierit
și cele ale Polcovnicului Mateiu, din care unele aveau o reală
valoare artistică, dovadă sunt cele ce se mai văd din ale lui în
biserica Sf. Ionică din București. 12)
Episcopul Chesarie înființează în Buzău, la 1831, o școală
de pictură și sculptură. Pentru conducerea acestei școli episcopul
chemă pe cunoscutul pictor Nicolae Teodorescu din Focșani, care,
după terminarea studiilor Ia școala de Căldărușani, se retrăsese la
via sa din Odobești, unde, până prin 1814, lucrează icoane cu
colegul său Costache Focșăneanu. In 1814 amândoi se duela Iași,
ca să se mai perfecționeze în pictură delà un vestit pictor, care se
așezase pe atunci în capitala Moldovei.3)
Teodorescu, întors în 1816 la Focșani (născut aici în 1786),
își mărită două surori, una după prietinul său Costache, iar cea­
laltă după un mic proprietar de acolo Mihaiu Tătărescu, care mu­
rind în curând, lasă un fiu Iordache (născut 1818), pe care unchiul
său Nicolae îl învață arta picturei, pentruca nu peste mult, după
studii de artă făcute la Roma, să devină renumitul pictor Gh. M.
Tătărescu, de care vom vorbi mai departe.4)
In 1827, după înțelesul cu episcopul Chesarie, Teodorescu cu
soția Maria și cei 3 copiii : Irina, Simion și Elena se stabilesc

1) Iorgulescu, o. c.
2) Ibid., pp. 223—4.
3) La Iași întâlnim, pela 1838, doi pictori străini: Löffler și Stavsky.
Ureche, Istoria școalelor, II. pp. 65, 129 cf. Filitti, Domniile române sub regu­
lamentul organic, ed. Acad. Rom. 1915, p. 599 și n. 5.
4) Iorgulescu, o. c., p. 225.
12

la mănăstirea Ciolanul, ca să zugrăvească biserica sfinții Apostoli

de aici. Lucrând cu devotament și dragoste ne-a dat o operă de
artă remarcabilă, păstrând admirația ucenicilor săi, dintre cari
unul, călugărul Eftimie Georgescu delà Ciolan, zugrav și el, care
învățase și la Tătărescu, spunea în 1905, că „dascălul Nicolae a
fost cel mai bun zugrav de biserici ce-am avut“. ’)
Ascultând dorința episcopului în 1831, Teodorescu deschide
școala de pictură în Buzău cu elevii : G. M. Tătărescu, Grigorie
Stănescu, Tomița Ploeșteanu, Dumitrache Aldescu și Gheorghe
Ioanid. Cu cei trei delà început zugrăvește, în 1833, Catedrala
Episcopiei. Așezându-se și cumnatul său Costache în Buzău,
Episcopul îi dă să lucreze icoane pentru bisericile din București :
Nifon, Pârșcov și Sf. Dimitrie, care erau metohuri ale Episcopiei.
Merge apoi la București pentru zugrăvirea unor biserici, unde și
moare în 1850.12)
Intre 1834 și 1837 școala de pictură din Buzău a fost închisă,
fiindcă Nicolae Teodorescu a trecut la București, pentru a zugrăvi
biserica Mitropoliei, împreună cu epotul său Tătărescu și mește­
rul Mateiu Polcolvnicul, care ajuta mai mult cu sfatul, căci acum
era om bătrân și bolnav.
Alexandru Vodă Ghica văzând cu prilejul sfințirii Mitropoliei,
în anul 1839, pictura de pe cupolă în antreul bisericii, a felicitat pe
zugravul Teodorescu pentru frumuseța ei și l-a ridicat la rangul
de concepist cu diploma din 30 August 1839, trecându-1 în ar-
hondologia boierilor. In 1844 Gheorghe Vodă Bibescu îl ridică la
rangul de Pitar, înscriindu-1 în Arhondologie, după ce-i admirase
pictura delà Episcopia de Buzău, cerându-i să lucreze și pentru
Măria Sa câteva icoane.
In 1837 își redeschide școala, în casele proprii din Buzău,
cu elevii : Dimitrie Teodorescu, Costache Dimitrescu, Dumitrache
Mehtupciu, Gavril Andronescu, Ioan Petrescu, Filip..., Gheorghe
și Ștefan Vasilescu și alții, cari pe urmă s’au răspândit în toate
părțile țării, împodobind cu munca și talentul lor de pictori atâtea
din bisericile noastre și case de ale boierilor români.3)

1) Iorga, Sate și mănăstiri, ed. II, București, 1916, pp. 148—9.

2) Iorgulescu o. c., p. 225. In București, la 1836, e un zugrav străin
Carol Valstein, profesor de desemn la colegiul Sf. Sava. (An. Acad. Rom.,
desbateri, XXXIX, p. 46), la care învățase și Vasile Mateiescu, cum am vă­
zut mai sus.
3) Iorgulescu, o. c., pp. 226—7.
 13

Despre alte lucrări de zugrav ale lui N. Teodorescu vom

vorbi mai jos.
Zugravii de frunte de obiceiu erau favoriții Vlădicilor și ai
Domnilor, cari nu uitau să le dea câte un rang de boierinaș, care
prețuia mult pe atunci. Meșteșugul trece din tată în fiu, la nepot,
la frați, încât aflăm familii întregi de zugravi. Meseria sau arta
aceasta era rentabilă, și când zugravul nu era leneș și risipitor,
putea înjgheba o frumoasă avere materială din care toată familia
sa putea trăi bine. Avem adeseori zugravi cari cumpără moșii.
Despre pictori plecați în străinătate la școală, pentru a se per­
fecționa, încep să apară în public știri îmbucurătoare. Așa de exemplu
în revista din București Curierul românesc, din Ianuarie 1830, găsim
aceste rânduri : „O scrisoare din Buda vestește, că tânărul român
Constantin Leca, care se îndeletnicește la meșteșugul cel frumos al
zugrăviei, săvârșind o icoană pe care înfășișează moartea lui Mi­
hai Vodă cel Viteaz, a început o altă icoană pe care închipuește
pe eroul Ștefan Vodă al Moldovei și săvârșindu-le, se gătește a
veni cu amândouă în București, cu gând, ca pe cea dintâiu să o
închine și s’o dăruiască școlei naționale din București, iar pe cea
de al doilea să o închine gimnaziei Vasiliene din Iași“.’)
Cunoscutul „ferlegar“ Karcalechi scrie despre aceste lucrări în
Biblioteca românească, Buda, partea IV (1830), p. 31 : Leca „aprins
fiind de zelul patrioticesc și vrând după putere a sluji neamului a
zugrăvit trista și lăcrămoasa moarte a viteazului principe Mihaiu, pe
o pânză de un cot și jumătate de mare și spre vecinică aducere
aminte, ca un suvenir, a dat-o la școalele naționale din București,
ca să se pună în școale înaintea tinerimei...“ Karcalechi propune
„a se patroni de naționaliști, ca cu ajutorul neamului să poată mer­
ge în Italia și Franța pentru întreaga procopsire și covârșirea
acestei măestrii, care apoi să poată sluji neamului ca maister te­
meinic și profesor tinerimei românești în această maestrie“.12)
Nu mult după aceasta Gheorghe Asachi, om de gust și price­
pere artistică deosebită, înființează la Iași o clasă de zugrăvire, în
care sunt elevii : Gh. Lemni, Gh. Panaiteanu (în 1850 învață pic­
tura în München), Alex. Asachi, Gh. Giușcă, I. Anastasianu și T.
Codrescu, dintre cari însă numai trei rămân la pictură pe urmă.3)

1) Ureche, Istoria școalelor, I. p. 155.

2) Ibid., pp. 155—6.
3) Ibid., p. 156.
14

Domnul Țării-Românești Barbu Știrbeiu întemeiază, în 1851,

o „galerie de tablouri pentru studiul tinerimei“. „Dorind — zice
Vodă prin decretul din 24 Dec. 1851 ’) — a se pune temelia și
pentru îndestularea acestei trebuințe și a se începe formarea unei
asemenea galerii, poruncim acelui Departament (al credinței) a se
înțelege cu Eforia școalelor, ca să se adune toate gravurile și ta­
blourile ce a avut școala, să se așeze într’o sală potrivită, după
felul și meritul lor, și să se înscrie ntr’un registru șnuruit și
pecetluit.
Spre acest sfârșit trimitem și noi... două tablouri lucrate de
doi români, anume : G. Tătărescu, care se află în Roma, cu chel­
tuiala Sf. Episcopii de Buzău și P. Alexandru, care dovedind o
aplicare și un talent deosebit pentru pictură, se va trimite pe 4
ani la Roma, cu cheltuiala din casa școalelor, ca să se desăvâr­
șească în această specialitate, și cu vremea să se deschidă și
această carieră a tinerimei, pe lângă altele ce s’au așezat cu noua
organizare a școalelor.
Subvenția anuală a acestui tînăr, va fi de două sute galbeni
pe an, și se va începe delà 1 Martie 1851 “.1 2)
încep să se adune tablouri pentru acest muzeu de pictură.
Eforia școlară, în 18 Dec. 1851, scrie către Vodă: „Galeria de
tablouri fondată după porunca Inălțimei Tale, este destinată cu
vreme a sluji și de podoabă națională și de model de studii pen­
tru artiști, ce vor fi înzestrați cu talentul picturii. Pe cât a putut
și pe cât a iertat mijloacele pecuniare, Eforia s’a silit a cumpăra,
din vreme în vreme, tablouri, după încredințările ce a luat delà
cunoscători.
Acum găsind la Dl Pitar C. Leca, artist român, 5 tablouri,
din care 2 originale, iar 3 copiate după modeluri clasice, s’a în­
voit a le lua cu preț de 30 galbeni fiecare... bani însă să se plă­
tească din fondul școalelor“...3)

1) Ibid., III. p. 35.

2) Pictorul Alexandrescu din Roma trece la Paris, unde, în 1856, lucrează
în atelierul pictorului Coignet. Ibid., III, p. 60 și Iorga, Viața și domnia lui
Barba Dimitria Știrbei, Vălenii de Munte, 1910 pp. 232, 236. — In 1885 stu­
diază arta picturii: Teodor Aman la Paris și Petre Mateescu la Viena, de
unde voia să meargă la Florența. Acesta din urmă primise bursa pe baza
unui tablou mic ce reprezintă „Fugirea în Egipt a Familiei Sacre“ lorga,
o. c., pp. 232, 234.
3) Ureche, Istoria școalelor, III, p. 60. In 1850 pictorul Satmari primește
400 galbeni, pentruca să facă trei tablouri, reprezentând încoronarea lui
Barbu Știrbei din 4 Ianuarie, în diferite poziții ale serbării. Ibid., III, p. 35.
 15

2. Breslele zugravilor și pictorilor.

Nevoi profesionale fac ca și zugravii, ca și alți meșteri de
altă specialitate, strângându-se „în jurul unor îndatoriri religioase
și morale de solidaritate, de apărare a dreptului și de petrecere
onestă“, să întemeieze corporați sau frății numite bresle, după
sistemul venit din Apusul polon întâiu.
Cea dintâi asociație sau frăție a zugravilor sau iconarilor
noștri o aflăm în Suceava Moldovei în 1570 („zugravskoe bratstvo“),
după cum ne spune Podlacha, — în studiul său despre picturile
murale din Bucovina și, confirmă aceasta și învățatul rus Kondakov.’)
Secolul al XVI-lea e epoca de glorie a picturilor bisericești mol­
dovene, la care au contribuit și artiști streini. Dar nu încape nici
o îndoială, că mulți zugravi renumiți din aceasta vreme, au trebuit
să iese din școala de pictură din Suceava sau delà altă mănăstire
importantă, pentru a putea împodobi, cu o pictură așa de bogată,
toți păreții interni și externi ai celor mai de seamă mănăstiri din
Moldova. In veacul al XVI-lea, — când școala de pictură din Nov-
gorodul Rusiei producea opere de artă, admirate și astăzi, — se
vorbește în Rusia de arta moldovenească, după cum afirmă erudi­
tul, ctijX mare faimă de specialist, Kondakov, 2) iar un alt învățat
rus Uspenski zice, că această artă a fost nu numai admirată, ci
și imitată în Imperiul moscovit, începând cu domnia lui Ștefan
cel Mare.3)
Nu mai avem nici o altă știre relativă la breasla zugravilor
din Moldova. Despre cele din Țara Românească cunoaștem două
documente numai delà sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Alexandru Vodă Ipsilanti organizând, în 1776, breslele dife-
riților meseriaș1, orânduește și pe a zugravilor în două categorii :
breasla zugravilor de zidării sau nacași, adecă vopsitori de case,
și a doua breasla zugravilor de portrete sau zugravi de subțire“.4)
Din numirea lui Ioniță Cacaș-bașa la zugravi, în 28 Noem-
vrie 1786, din partea lui Nicolae Mavrogheni, Domnul Țării Ro­

lf Publicat în traducere românească în revista Junimea literară, Cer­

năuți, 1927, no. 5 și urm. ’ ’’
2) Balș, Bisericile lui Ștefan cel Mare, București, 1926, p. 265 și nota 2,
3) Tafrali, îndrumări culturale, p. 49.
4) Iorgulescu, o. c., pp. 221—2.
 16

mânești, aflăm mai multe amănunte referitoare la breasla zugravi-

. lor în această țară : ’)
„Fiindcă Ioniță meșter zugrav, s’a aretat cu silință și slujbă
la lucrul curței gospod și a poruncilor domnești, iată dar ca să
fie de acum înainte cu mai multă silință, l-am făcut Domnia Mea
cacaș-bașa peste toți meșterii zugravi, căruia i-am dat această
domnească carte la mână, prin care poruncim, ca mai întâi să
cerceteze câți sunt zugravi și se hrănesc cu acest meșteșug, și
pentru câți vor fi vrednici de meșteri cu știința meșteșugului de­
plin și întrați la vre-o orânduială de dajdie, să facă foaie de nu­
mele lor și de mahalaua unde locuiesc și la orânduială de dajdie
sunt fiecare așezați ca să fie scutiți și ca să nu fie volnic altul
străin, fără știrea cacaș-bașii, până a nu intra la orânduială
breslei lor și la dajdie după putința lui, a metacherisi și meșteșu­
gul acesta, iar carele din meșterii cei sciuți, cacași-bașa, și a
lucra la pagubă, fiindcă pentru aceia sunt opriți alții fără de știrea
lui a metacherisi și meșteșugul acesta. — Să aibă orânduitul
cacaș-bașa d’mpreună cu toți meșterii zugravi, a face între dânșii
alegere de 3—4 fruntași, cari vor fi mai procopsiți la știința acestui
meșteșug, spre a se numi proestii breslei, cu care împreună să
facă longe, de-a judeca pre cei ce între dânșii de breasla aceasta
vor avea pricină pentru ale meșteșugului lor și pentru ucenici și
calfe, pe care după obiceiul meșteșugului acestuia și după dreptate
să-i îndrepteze, cum și dintre dânșii cei cari vor face stricăciuni
la meșteșugul lor, să-i judece după vina lor, pe care longe dacă
vre-unul din zugravi nu se va supune de sineși a veni chiemat
fiind, să aibă volnicie cacaș-bașa și cu ceilalți proesti a-1 aduce
și fără de voia lui, cu ceaușul lor. Așișderea să aibă și ei a ține
cutie, după cum toate alte bresle urmează, în care să fie datori
meșterii a da câte o para pe săptămână, să fie pentru milostenia
celor scăpați, care bani cu știrea proetoșilor să se cheltuiască când
va fi trebuință, la lucru cuvincios, pentru ajutorul vre-unuia vred­
nic de milă din breasla lor, iar să nu se risipească în zadar.
Pentru ucenici, să aibă a urma după obiceiul lor, cum este
și la alte meșteșuguri, a nu primi un meșter ucenicul altuia, până
nu-și va împlini sorocul lui. Și fiindcă după cum s’a zis mai sus,
când se va întâmpla vre-o înșelăciune ver cuivaș, cacaș-bașa este

1) Ureche, Istoria școalelor, I pp. 76—7 și Istoria Românilor, III pp.

599-601.
 17

dator a răspunde și a da seama pentru uha ca aceia, dar porun­

cim ca toate tocmelile de lucru zugrăviei la ori-ce fel de binele,
să se facă prin știrea și marafetul lui, și așa să aibă la cutia lor
acel meșter a da din tocmeala prețului taleri 3 la sută. Delà uce­
nicul ce va eși calfă, adecă meșter, să aibă cacaș-bașa, când va
eși calfă, a lua taleri 3, avaetul lui, și așa să între la orânduiala
meșteșugurilor a lucra de sineși meșteșugul acesta, după cum se
urmează și la toate rufeturile de alte meșteșuguri le dau la starostii
lor avaet când ies calfă. Drept aceia, poruncim vouă tuturor meș­
terilor zugravi, să aveți a-1 ști pe numitul Ioniță de cacaș-bașa
căruia să-i aveți a-i da ascultare, la celece se cuvin ale breslei
voastre, după obiceiu și după orânduiala meșteșugului, cum și la
vre-o treabă domnească, când vă va chema numitul cacaș, să nu
vă împotriviți, că pe unul ca acela are voie a-1 aduce și fără de
voia lui“.
Vodă Mavrogheni ne mai spune, privitor la această breaslă
de zugravi în frunte cu Ioniță, următoarele, într’un act de 1 Fe­
bruarie 1787, prin care recunoaște o breaslă a pictorilor, la care
venim îndată: ') „Intre alte meșteșuguri trebuincioase obștei fiind
și unul al meșterilor zugravi și cacași, pe care găsindu-i Domnia
Mea fără nici un fel de rânduială,1 2) din care pricină mulți din
cei cei aveau trebuință a lucra acest meșteșug se înșela, se păgu­
bea și li se strica lucrul de cătră ceice numai cu numele erau
meșteri, și nu știau meșteșugul desăvârșit, vrut-am Domnia Mea,
că după toate alte bresle, să se pună și acest meșteșug în orân-
duială, pentru folosul de obște, spre a lipsi acele înșelăciuni și
după a cacașilor jălbi și cereri, am fost orânduit cacaș-bașe pe
Ioniță, atât peste cacași cât și peste zugravi, dându-i cartea Dom­
niei Mele cu ponturile și povățuirile cuvincioase“ pe care am re­
produs-o mai sus.
Se vede, că desvoltarea gustului artistic a adus societatea
acolo încât a început să se facă deosebire între zugravi, între cei
cari erau niște meșteri dibaci și între cei cari erau stăpânii unei
arte, cu toate că uneori treceau unul în domeniul celuilalt. Sărăcia
sau lipsa de lucru de ordin mai înalt silea pe artist să facă lucrări
de simpli măieștri, precum sărăcia sau nepriceperea satelor, uneori

1) Ureche, Istoria școalelor, I, pp. 76—7; și Ureche, Istoria Românilor,

III, pp. 599—601.
2) Se vede că orânduiala In breaslă, din 1776, de care ani pomenit
mai sus, nu s’a putut realiza cu toată aprobarea lui Alexandru Vodă Jpsilanti.
2
18

și a orașelor angajau, bieții zugravi, fără talent, pentru a săvârși

o operă de artă, pictând icoane sau o biserică. Nevoile societății
adeseori confundau talentul cu meșteșugul, oricât căutau oamenii
cu gust artistic fin ' să le diferențieze.
Pictorii voiau o breaslă a lor aparte și Vodă Mavrogheni
le-o recunoaște și le-o întărește prin documentul citat mai sus
din 1 Februarie: ’)
„Dar după aceasta, în urmă, meșterii ce sunt zugravi, viind
cu jalbă înaintea Domniei Mele și arătându-ne că meșteșugul lor
este deosebit și că nu pot fi tot la o rânduială cu cacașii, cerând
a li se orândui lor un deosebit arhi-zugrav, am cercetat Domnia
Mea aceasta și am găsit cererea lor cu cale, pe cari deosebindu-i
de cacași, înaintea Domniei Mele își aleseră pe Gheorghe Venier,
ca să fie arhi-zugrav, mai întâi să cerceteze câți vor fi vrednici
de meșteri, cu știința meșteșugului deplin și înfrăți la vre-o orân-
duială de dajdie, să facă foaie de numele lor și cu mahalaua unde
locuiesc...“ Restul este aproape identic cu hrisovul dat lui Ioniță,
decât se adaugă : calfa care deschide prăvălie să dea la cutia
breslei câte 30 taleri. Se mai pune încă obligațiunea că „atunci
când vre-unul din zugravii cei învățați desăvârșit vor tocmi un
lucru din cele mai mari, arhi-zugravul să aibă a rândui lângă acel
zugrav învățat și calfă și ucenici din cei mai proști spre chiver­
niseală, a ajunge toți după cum și prin cuvânt deosebit am po­
runcit“.
Importanța acestor bresle ale zugravilor cu timpul a tot scă­
zut, încât au ajuns de le-au înglobat în breasla cojocarilor, și
starostele a devenit un simplu delegat, cum a fost de exemplu la
Pitești, în 1864, Ilie zugravul. Acesta e tatăl pictorului biseri­
cesc bine cunoscut astăzi, Costin Petrescu, și fiul lui Petru zugra­
vul din Pitești.s)
Din breslele acestea făceau parte nu numai zugravii români,
ci și cei de altă naționalitate. Vom vedea din cercetarea de față,
că în decursul veacurilor pe pământul românesc s’au adăpostit
rnulți zugravi greci, sârbi, ruși, poloni, ruteni, sași, dintre cari
atâția ne-au lăsat opere de înaltă artă bisericească, vrednică de
admirația noastră și de a urmașilor noștri.

1) Ibid., Pictorul Venier se pare că era italian din Veneția.

2) Vezi Costin Petrescu, Cum zugrăveau părinții noștri (conferință) în
revista Ramuri, XVIII, Craiova, 1924, No. 18 — 19, pp. 13—24.
 19

3. Cărțile pentru meșteșugul zugrăvitului j

Erminiile,
Antim Ivireanul a fost nu numai un mare arhiereu, ci și un
mare suflet de artist. Dl Ștefan Berechet a descoperit, încă în
J91Q, în Biblioteca Academiei spirituale din Chiev, un important
manuscris al lui Antim, despre care zice, că „este cea mai însemnată
capodoperă de caligrafie și zugrăveală eșită din mânile lui Antim“.
E un fel de geneologie în chipuri a tuturor oamenilor mari delà
Adam până la Hristos. Pe 21 de foi sunt 513 portrete și 3 schițe.
„Măiestria, fineța și lipsa de asămănare a unui chip cu aliul
uimesc. Combinarea așa de bună a culorilor, fineța trăsăturilor cu
cerneală colorată arată în Antim un artist desăvârșit“. Manuscrisul
e închinat, cu data din Târgoviște 1 Iulie 1709, lui Constantin
Vodă Brâncoveanu. Dl Berechet, profesor la Universitatea din Iași,
publică mai recent, câteva pagini din acest manuscris de mare
valoare artistică. ')
E pagubă că n’avem și că nu s’au făcut la vreme reproduceri
colorate.
Acest manuscris al lui Antim se poate socoti cea dintâi carte
românească jfe zugrăveală, cu totul originală și deosebită de „er-
miniiîe“ făcute după tipicul bizantin.
învățământul în școlile de pictură se propunea după manua­
lele de zugrăvit, numite „Erminii“, care capătă ö largă răspândire,
devenind ceva indispenzabil pentru orice zugrav, care căuta să
dea o lucrare mai de seamă în domeniul artei bisericești.2) Tre­
ceau din mână în mână, ca lucrări de mare valoare, copiindu-le
unul delà altul, eliminând ce nu le convenea, schimbând după plac și
experiență. Originea acestor erminii de pictură e grecească, pe
urmă s’au tradus în limba slavonă. Așa le-au întrebuințat zugravii
noștri până în veacul al XVIII-lea, cum ne dovedesc inscripțiile
și sentințele în amândouă aceste limbi, puse pe picturile cele mai
vechi din bisericile noastre (sec. 14—15). Erminii grecești în ma­
nuscrise ni s’au păstrat din secolul al XVIII-lea și al XlX-lea. Unul

1) Neamul Românesc literar, II, Văleni, 1910, pp. 216—20, 232—35 și

reproducerile din manuscris în Anuarul Comisiunii Mon. Istorice, II, Chișinău,
1928, pp. 125-35.
2) Vezi studiul prețios și amănunțit al lui V. Grecu, Versiunile româ­
nești ale erminiilor de pictură bizantină în Buletinul, Codrul Cozminului, I,
Cernăuți, 1925, pp. 107—174.
20

copiat, pela 1775, de Nicolae Zalomit *) și altul din 1814, de

loanid Vlahul.12) Avem, probabil din veacul al XVII-lea, „Iconogra­
fia imnului acatist“, manuscris compilat de un călugăr delà Atos,
fiind în proprietatea lui Nicodim din Vatoped (Atos) și apoi a lui
alt Nicodim delà Sfântul Mormânt.3) Cuprinde : rugăciuni și 24
miniaturi-scene din Biblie, în fond bizantine, dar străbătute vizibil
de o influență occidentală. însemnătatea acestui manuscris constă
în aceea, că el „formează o punte de trecere între arta bizantină
și’ occidentală... Autorul suprimă decorul arhitectural stilizat al
Bizantinilor spre a-1 înlocui cu o admirabilă vedere a naturii.
Figurile au mai multă mișcare, mlădiere, naturaleță, are forme noi
în aranjarea personagiilor în tablou. — Nu desprețuește tradiția,
dar o modifică în sensul gustului artei occidentale“.4)
Ce rost și ce cuprins aveau erminiile ne spune predoslovia
unui manuscris :5)
„La toți iubitorii și doritorii de osteneala meșteșugului zo-
grafiei delà Dumnezeu să se bucure.
Cunoașteți dar o iubitorilor de învățătură ucenici ai scriso­
rilor celor închipuite (adecă a zugrafilor) că cu ajutorul lui Dzeu,
cel sfânt am ostenit cu multă trudă, de am tălmăcit această carte
spre folosul de obște acelor ce se vor întâmpla. Delà cei mai
iscusiți dascăli istoriografi această învățătură și povățuire de la
cei noi și vechi, foarte folositoare, precum le-am găsit în ermini­
ile cele vechi a lui Panselin și Teofan, cari mult s’au ostenit,
până au întrat în capul lor meșteșugul zugrafiei, și au laudă și
pomenire delà toți cei ce au fost până acum, precum să arată la
bisericile cele vechi facerile cele de mâna lor lucrate, precum fi-
ește care poate să se încredințeze delà câți au învățat zografia ;
și oricare zugraf va dobândi această povățuire, va afla mult folos.
Deci să se nevoiască fiește care a urmă celor vechi, din cât va
putea, precum vă voi învăța câte una una.
1. Așezarea biserecei și a slonului, numele și chipurile sfin­

1) Litzica, Catalogul manuscriselor grecești delà Academia Română,

București, 1909, pp. 523—4, no. 795 — 6.
2) Ibid., p. 530, no. 814.
3) Tafrati în Buletinul Corn. Mon. Istorice, VII, 1916, pp. 49—84, 127—
140, 153-173.
4) Tafrali, o. c., pp. 167—8; toate scenele se reproduc din manuscris.
5) Iorga, în Literatura și arta românească, 1901, pp 6.-3; G92șirecu,
o. c., pp. 123—4.
 21

ților, graiurile prorocilor și a apostolilor și câteva cuvinte a prea

înțelepților din Elini, numele împăraților prin stihuri, a doua ve­
nire și ceale șepte sfinte soboară și tot sinaxarul peste tot anul.
Iar întru a doua parte măsurile omului pă naturale și pă
criticon, și vernicuri și alte oarecare de nevoie“.
Se dau apoi indicații asupra locului unde se pune fiecare
sfânt într’o biserică ce se zugrăvește, asupra chipului cum fiecare
trebuie să fie înfățișat, asupra graiurilor ce se pot scrie în locu­
rile ce ar rămânea libere între figuri. Ultima parte e formată de
„Erminie, adecă învățătură privitoare pentru meșteșugul zografiei,
adecă a naturalului la măsurile omului“ : se arată câte „capete“
sau „măsuri“ are corpul omenesc, cum se procedează la reprezen­
tarea lor, „după meșteșugul criticesc“, „cum se fac condee“, „cum
se arde și se pisează ipsos“, „cum se ipsosesc icoane“ și „tâmple“,
cum se face „proplasma“ și „sarea lui Pansiliu“, „cum se deschid
ochii și sprincenele“, „cum se sfarmă aurul ca să se facă văpsele
de aur“, „cum se face usturoiul ilinocopiei cel lipicios, ca să-1
puie pe slove poleite“, „cum se pune aur pe hârtie“, „cum se
lucrează lazurul“, „cum se pune lazurul pe zid“, „cum se spală
icoane vechi“, „cum se face marmură“ și „venichiul de spirt,
foarte bun, alb“. ’)
Traducerile românești ale Erminiilor sunt după cele grecești,
dar după un manuscris mai vechiu și mai bun ca al pictorului
Dionisie din Furna de lângă Agrafe^ care și-a scris manualul de
iconografie bizantină, între anii 1701—1733. Cea mai veche tra­
ducere în românește e făcută probabil de zugravul Mihai din
Târgoviște, a cărui fiu Radu (născut în 1740) e tot zugrav. Se
amintește în acest manuscris și zugravul Avram din Târgoviște,
care a lucrat în 1833 până și 1862. „Erminia“ aceasta românească,
e o colecție cu peste 200 modele iconografice, admirate de veacuri,
unele în culori bune, altele cu cerneală, în cărbune sau cu creionul.
Manuscrisul a trecut și prin mânile zugravului loan Nitsa, român
ardelean, așezat în Târgoviște, fiul lui Grigorie.1 2) In manualul
acesta ne-au transmis, atât Radu cât și Nitsa, schițe de tablouri
religioase, în care mișcările n’au mai nimic bizantin, dovedind o

1) Iorga, în Literatura și arta română, 1901, p. 693.

2) Iorga, Le Carnet d’un Peintre roumain aux XVII-e et XVIII-e siècles
în Courier franco roumain, II, Paris, 1921, No. 33 (1 Octomvrie); V. Grecu,
o. c., pp. 120—1; și Curtea domnească din Argeș în But. Com. Mon. 1st. 1923
pp. 184—5.
22

notă personală, inteligență, libertate în ce privește portretele Dom­

nilor și boierilor, >) precum și în schițele cu animalele.
Un caiet, pag. 83, cu modeluri de icoane bisericești ne-a
lăsat dascălul Radu zugravul (n. pela 1740). Desemnele și majo­
ritatea aquarele cu colori naturale extrase din plante, multe sunt
cu cerneală și cu condeiu. Colorile dominante sunt : roșu, albastru
palid, verde, palid și închis, galben mat și sepia. M. Kogălniceanu,
— care a primit acest caiet prin Locot.-col. Papazoglu delà un bătrân
delà mănăstirea Bunea (jud. Dâmbovița), în 1860, unde fusese
școală de zugravi, — ne spune: „Colecțiunea formează o adevărată
școală de pictură religioasă pentru bisericele noastre ortodoxe.
Stilul e bizantin. Unele desemne sunt inspirate de stilul bizantin
german sau de cel al vechilor măiestri italieni. Așa de ex. tabla
5 : reprezintă moartea călare, luptând cu trei arcași, din care unul
ține arcul, altul sabia și al treilea cumpăna, călcând peste trupu­
rile omenești. Este negreșit inspirată din una din faimoasele gra­
vuri ale lui Albert Dürer“. Se dau încă șepte reproduceri în anexe.
Avem în caiet și figura unei Doamne sau domnițe române în
portul obișnuit la noi în secolul al XVII-lea și al XVlII-lea.1 2)
Delà cunoscutul zugrav Nicolae Teodorescu ne-a rămas :
„Cartea numită Gramatica ori Osav, sau Erminiie. Adică închipui­
rea și tâlcuirea ori alcătuirea a tot meșteșugul zugrăviei. Acum
scoasă și tălmăcită de pre eleno-grecească întru cea românească,
întru sfânta mănăstire Căldărușani la anul 1805, Ianuarie 15“.
Scrisă frumos, conține tablouri numeroase zugrăvite cu multă artă;
dă toate explicațiile relative la modul cum trebuesc zugrăvite bi­
sericile, unde trebue puse, după regulele bisericii ortodoxe și artei
bizantine, fiecare figură și lămuriri despre făcutul colorilor“.3)
„Erminia“ lui Teodorescu a fost tradusă de arhimandritul
Macarie al Sf. Mitropolii la data arătată. Manuscrisul delà zugra-

1) Câteva s:hi|e de ctitori Domni, boieri și jupănese și icoane reli­

gioase se reproduc din manuscrisul lui Radu în lorga, Les Latins d'Orient.
Paris, 1921, pp. 23—7 ; și lorga & Balș, L’art roumain, Paris, 1922, pp. 292—3.
2) Kogălniceanu, în Revista pentru istorie, arheologie și filologie, I, par­
tea I, București, 1883, pp. 33—6.
3) Iorgulescu, o. c., pp. 224—5 și n. 1. Soția lui Teodorescu a vândut
această Erminie ieromonahului Eftimie Georgescu, zugrav, din schitul Ciolanul-
Ibid. — Vezi despre desemnele făcute de dascălul F âinănd din Borgo-Susen'
în Ardeal, Ionescu-Gion, Istoria Bucureștilor, București, 1899, p. 523; Un Radu
zugravul din București face portretul unei Domnițe, frumos și cu linii sigure,
etc. Ibid., ;. 523.
 23

vul Eftimie a ajuns la d. Tzigara-Samurcaș, care îi publicăp refala

cu lămuririle necesare. ’)
O altă Erminie, e cea „copiată, la 1815 August 15, de Ră-
ducan logofăt oltean“.z)
Pe o Erminie, copiată între 1733—35, aflăm următoarele
note lămurite : „Prescrisusau această epistimie a zugrăviei, după
a învățătorului meu, David monahu, la leat 1822; în Brașov,
Decemvrie 5. Iar la leat: 1833 Decemvrie 10 iarăși am prescris-o
după cum se vede. De mine Ioan Halepliu (adecă din orașul Alep
din Azia mică), zograful, și cine o avea să mă pomenească“. —■
„Această sfântă și dumnezeiască carte, nevoindu-mă cu zi cu noapte
o am adunat din alte irminii și am făcut-o un trup, îndreptând și
multele din greșeli ce am găsit ; făcându-i și scară spre găsirea
istoriilor cu lesnire. Pentru care eu nevoitorul Manolache Halepliu
zograf rog cu smerenie pre a ei cititori, atât din zografi, cât alte
obraze cu pnevmă ca de va găsi și după mine nișcariva greșeli
să mă ierte. Și cine o va avea să mă pomenească, rugând pe
Dumnezeu pentru păcatile mele, și s’au săvârșit de scris la leat
1835 Aprilie în 10. Popa loan Halepliu zograf“.3)
Deci mai avem o Erminie și delà zugravul grec David din
Brașov.
Un fragment dintr’o Erminie poartă însemnarea : „Această
sfântă și dumnezeiască carte a lui Iordaclie sin Mihai, zugrav și
cine o va fura aceluia i va eși sufletul furiș den oase fără nici
un păcat. 1835 August 15“. Interesul acestui manuscris pentru
noi constă în faptul că mai cuprinde câteva schițe, în tuș, făcute
de pictorul G. M. Tătărescu în 12 Septemvrie 1859.4)
O colecție de felurite erminii de pictură (p. 330) a copiat în
mănăstirea Hurezului, la 27 Decemvrie 1841, Gheorghe zugravul,
care călugărindu-se și-a luat numele de Gherontie, și cum vom
vedea mai jos a pictat câteva biserici. Manuscrisul acesta a fost
publicat sub titlul : „Iconografia, arta de a zugrăvi templele și
icoanele bisericești, manuscris cu o precuvântare, descris și adnotat
de episcopul Ghenadie a Râmnicului, București, 1891 (o nouă
ediție a apărut în 1903, fără introducere și notele lui Gheorghe).

1) In Omagiu lui Dimilrescu-Iași, București, 1904, pp. 291—6.

2) Qrecu, o. c., pp. 130--1.
3) Ibid., pp. 137, 139.
4) Ibid., pp. 147, 149. Din manuscrisele aceste vre-o șase se află în
Biblioteca Academiei et. Ibid., p. 116.
24

Cartea aceasta era considerată ca o avere și se lasă urma­

șilor cu scrisoare, căci iată ce-a notat pe ea stăpânul cel vechiu :
„Această carte se numește Erminie, învățătura pentru meșteșugul
zugravii, a fost a mea, Gheorghe zugrav și am dăruit-o Dumnelui
chir Voicului zograf din orașul Pitești. Și ca să fie știut am scris
aicea, iscălindu-mi numele meu spre aducere aminte și ca să nu-1
supere nimenea, fiindcă din toată inima i-am dăruit-o 1842“.r)
Aceste sunt manualele cunoscute de pictură bisericească, cari
au circulat, în curs de atâtea veacuri delà un zugrav la altul, în
copii, însușindu-și astfel onorabilul și rentabilul meșteșug al
zugrăvitului.

©ce

1) Vezi notele lui Gheorghe pe Iconografia, ed. din 1891.

 II. Zugravii bisericilor din Țara-
Românească în veacul al XIV—XVII-lea.
Știri precise referitoare la zugravii bisericilor și mănăstirilor
din această epocă avem extrem de puține. Cunoaștem câteva nume
delà cele înființate de Domni și boieri, iar delà cele de obște sau
țărani nici unul. Descoperirile făcute în timpul din urmă la bise­
rica domnească delà Curtea de Argeș pun într’o lumină nouă viața
statului român din secolul al XIV-lea în domeniul politic, social
și artistic. Aici ne ocupăm numai de arta bisericească.
Biserica domnească din Curtea de Argeș a fost zugrăvită,
pela 1370—80, de zugravi veniți din sudul Dunării, de origine
greci și slavi, de sigur sârbi.Epoca de strălucire a artei bi­
sericești în Sârbia, e veacul al XIV-lea, când meșterii eșiți din
vestita școală macedoneană, ne-au dat minunatele frescuri din bi­
sericile sârbești, cari din fericire au scăpat până în zilele noastre.
După cucerirea Sârbiei din partea Turcilor mulți din zugravii cu
renume se refugiază la noi, chiar într’o vreme, când Domnii ro­
mâni întemeiază mănăstirile : Vodița, Tismana, Cozia și Cotmeana
(Argeș), Nimic din pictura inițială a acestor mănăstiri n’a ajuns
la noi. Totuși ne putem face idee de cum va fi fost, din ceea
ne-a rămas la biserica domnească din Argeș. Jumătate din pictura
de aici e de un grec și cealaltă de un sârb, luând în considerație
inscripțiile grecești și slavone de o parte și de alta a păreților bi­
sericii. Pictura zugravului grec e superioară celui sârb. Ceeace
caracterizează această pictură e : „Gustul pentru apocrif, sentimen­
tul realist și dramatic cu o mare libertate de gesturi (prin influența
italiană) și abondență în execuție, ce întrec chiar picturile delà
Mistra (Grecia), Kahrié-djami ; gustul pentru scene noui și rare,
ca Recensământul, găsit și la Calinic în Sârbia ; ornamentația este
aproape similară cu cea delà Lesnovo și cu cele din bisericile

1) Pentru tot ce privește această biserică și descoperirile de acolo vezi

publicația importantă: Curtea domnească din Argeș (in Buletinul Comisiunii
Monumentelor istorice, X—XVI), București, 1923, pp. 7—252.
26

delà Trapezița din Târnovo, din acelaș veac“. ’) Modelul iconografic

pentru biserica domnească delà Argeș a fost, aproape până în
mici detalii, renumita biserică din Constantinopol : Kahrié-djami,
despre care marele bizantinolog Ch. Diehl zice : „/Mozaicurile delà
Kahrié-djami sunt una din capodoperale școlii ce înfloiea în
Constantinopol la începutul secolului al XIV-lea“. Ctitorul delà
Argeș, Radu Vodă „Negru“ 1 2) în loc să fie înfățișat în picioare,
ținând în mână biserica ce-o zugrăvise, este desemnat în genunchi,
rugându-se cătră Hristos, ca și logofătul Teodor Metochites din
Kahrié-djami. Vechile frescuri din biserica domnească delà Curtea
de Argeș, 'prin frumuseța lor, se pot considera ca unele dintre
cele de mai valoare picturi bizantine ce se mai găsesc în Răsărit,
iar la noi sunt un „unicum“.3) Regretabil, că numele zugravilor
artiști, cari ne-au învrednicit cu o operă de artă așa de prețuită,
nu le cunoaștem. Pictura de aici a influențat asupra altora din
veacurile următoare, căci de fapt la biserica episcopiei din Argeș
și la cea domnească din Târgoviște găsim scene luate delà bise­
rica domnească delà Argeș“.4)
Chari Diehl, care a vizitat-o în April 1924, zice: „Biserica
domnească din Argeș în ansamblul decorativ este de o valoare
extraordinară și nu vom ști îndestul mulțumi învățaților români,
că ne-au arătat-o.
...Ajunge, cred eu, a examina, a observa calitatea artei care
se relevă, gustul «noțiunii, a realismului dramatic, căutarea miș­
cării, a atitudinilor pitorești și a figurilor expresive, știința colorilor
cari apar, se remarcă inscripțiile grecești ce le întovărășesc, pentru
a strânge la un loc fără ezitare, această mare mișcare de renaștere,
care, în veacul al XIV-lea, transformă, pentru ultima oară, arta
bizantină.
Ea e, de sigur, una din capodopere“.5)
Venim la Radu Vodă cel Mare, care cu banii lui a înființat

1) Ibid., p. 76.
2) Chipul lui Radu Vodă Negru și al lui Nicolae Alexandru Vodă in
frescă se află și la schitul Negru Vodă; se reproduce Ibid., p. 17.
3. Ibid., pp. 86.92,182; Vezi reproducerea tablourilor, cari sunt aproape
copii după cele delà Kahrié-djami în Buletinul Cont. Mon. Ist., IX, pp. 54—9
no. 6—11.
4) Ibid., X-XV. p. 183.
5) Revue deux des Mondes, Paris, 1924, p. 842.
 27

biserici în Bulgaria, ’) Sârbia, Atos, revărsându-se darurile lui

bogate în toate părțile. In capitala Țării Românești a ridicat mi­
nunata mănăstire delà Dealu, de asupra Târgoviștei începută în
1500, cu hramul Sf. Nicolae; o sfințește încă în anul următor în
4 Decemvrie,123) fără să fi zugrăvit-o, căci iată ce ne spune viața
lui Nifon, la înmormântarea lui Radu : „...11 îngropară în mormân­
tul care-1 făcuse în tinda bisericii în mănăstirea din Deal... care o
zidise din temelie în Domnia Sa, tot de piatră cioplită, și stâlpii
ușilor și ferestrile tot de marmură, cum se vede și acum biserică
frumoasă și minunată, iar a o zugrăvi eln’ati apucat, ce apoi s’au
zugrăvit cu porunca lui Neagoe Vodă, cu văpseale și cu aur“.")
Cine a fost zugravul care a împodobit cu arta sa biserica lui
Radu cel Mare? Sub domnia lui Neagoe Basarab cunoștem nume­
le câtorva zugravi renumiți, cari au lucrat la două mănăstiri, și e
sigur, că unul dintre aceștia s’a oștenit și la cea din Dealu.
Vestiții boieri olteni, făcători și răsturnători de Domni, oa­
meni cu putere și influență în țară și sudul Dunării, Barbul ma­
rele Ban, Pârvul Vornic, Danciul, Radu și Preda clădesc .mănăs­
tirea Bistrița din Gorj, în 1519, care devine, în curând, un focar
de .cultură bisericească. Avem numele zugravilor mănăstirii : Do-
bromir, Dumitru și Chirtop.4) Probabil, după nume, cel dintâiu
să fie Sârb. Ce talent artistic puternic avea acest Dobromir să
vede.de acolo că a fost angajat de Neagoe Vodă, ca zugrav, la acea
mănăstirea din Argeș,5) care a fost considerată ca o minune/ și
călătorii străini, fie din Apus ori Răsărit, cari au văzut-o veac
după veac, n’au avut decât cuvinte de o înălțătoare admirație. Ga-
vril Protul, care a fost la sfințirea ei, din 15 August 1517, îm­
preună cu Patriarhul Nifon, ne spune : Biserica Tui Neagoe nu-i
așa mare ca biserica lui Solomon, nici ca biserica Sf. Sofia fă­
cută de împăratul Iustinian „iar cu frumuseța este mai presus de­

1) In Bulgaria, lângă Sofia, este o mănăstire Cremicovsctii unde sunt

înmormântați copiii unui Radu Voevod: Drăgana și Teodor, morti în 1493.
Pe păreții bisericii s’a păstrat pictura cu chipurile lor : Radu Vodă, soția
lui și a celor doi copii. Învățatul bulgar Bogdan Filow reproduce și descrie
acest tablou, pe care-1 consideră „o remarcabilă capodoperă“, în cartea sa,
L’ancien art bulgar, Paris, 1922, pp. 36—7 (planșa VIII) și pp 54—5 (descrie­
rea picturii) ; și lorga, Inscripții, II, p. 80 no. 223.
2) lorga, Inscripții din bisericile României, I, p. 98.
3) Gavril Protul, Viața lui Nifon Patriarhul Constantinopolului, ed. Erbi-
ceanu, pp. 58—59.
4) lorga, o. c., II (= Studii și documente, XV), p. 81, no. 225.
5) Tocilescu, Curtea de Argeș, pp.
28

cât acelea“. *) Diaconul Paul de Alep, care întovărășea pe Patri-

hul Macarie din Antiochia prin Țările române, ne spune următoa­
rele despre mănăstirea Argeșului, pe care a vizitat-o, în Ianuarie
1657,împreună cu Macarie slujind ea:1 2) „Auzisem delà mulți oa­
meni, că în acest ținut al Țării Românești se află o mare mănăs­
tire domnească, care după spusa lor nu mai are egală în ceiace
privește frumusețea arhitectonică. Mai auzisem delà niște negustori
greci, ce făceau comerț în țara Francilor și la Veneția, că acolo
nu este nimic asemenea ei. Se numește mănăstirea Argeș. De aceia
mă dusei să vizitez pe Beiu (Constantin Vodă Șerban), și să-i cer
permisiune să pot merge să vizitez această mănăstire. El zise :
„Nu vei merge singur, ci cu Patriarhul“. Mai departe zice :
„...Când biserica fu terminată, ea rămasă fără rivală, cel puțin în
frumusețea exterioară, precum am văzut-o ; căci exteriorul e mult
mai frumos decât interiorul“... „Toate sculpturile și ornamentele
de pe păreți și turnurile acestei biserici sunt acoperite cu aur și
lapis lazuli și cu toate culorile posibile... Intre fiecare doi stâlpi
este câte o pictură de o frumuseță suprinzătoare, pictată pe amân­
două părțile de artiști cretani.3) ...In vârful cupolei e zugrăvit
Domnul nostru Isus Christos ; coroana-i e de aur curat. Cât despre
chipul lui Christos, care este la ușa altarului, e compus din mo­
zaic așezat pe o placă foarte veche... Pe dosul plăcii e zugrăvită
Răstignirea. Aceasta e o comoară în adevăr vrednică de admira-
țiune, precum și icoana Maicii Domnului“... Intr’un colț al clădi­
rilor e o frumoasă capelă cu două cupole, închinate sfinților Petru
și Pavel. Spre a spune totul într’un cuvânt, această biserică e o
minune în lume. Mărinimosul ei fundator își stoarse și sângele
din inimă spre a o clădi, și nu cruță nici o cheltuială pentru
mărirea și înfrumusețarea ei“.
Ch. Diehl, dupăce a văzut-o în April 1924, spune: „Biserica
lui Neagoe delà Argeș în măreție trebuia să întreacă tot ce făcu­
seră predecesorii săi și să eclipseze gloria bisericilor lui Ștefan
cel Mare.

1) Biografia Patriarhului Nifon în Arhiva istorică a României, I, par­

tea 2, 1865 p. 148.
2) Paul de Alep, Călătoriile Patriarhului Macarie de Antiochia în Țerile
române 1653—1658, ed. E. Cioran, București, 1900, pp. 139, 142—5.
3) Vezi, despre școala de pictură cretană idealistă, și cea serbo-mace-
doneană realistă, discuțiile delà congresul bizantinologilor din București cf.
Compte-rendu du premier congrès international des études byzantines Bucarest,
1924, publ. de Const. Marinescu, Vălenii de Munte, 1925, pp. 49—52.
I

In adevăr clădirea lui Neagoe este de o incomparabilă

splendoare... este cu siguranță una din cele mai frumoase din
România“. ')
Se poate, ca „artiști cretani“ să fi lucrat pictura mănăstirii
delà Argeș, și între aceștia trebuie numărat și Dobromir, căci de fapt
școala cretană în secolul al XVI-lea e în deplină desvoltare și
cucerire. Artiștii zugravi ieșiți din aceasta școală cretană, atinsă
și de inspirațiile artistice al Veneției, ne dau numeroasele frescuri
din bisericile delà Atos: Lavra (\535),Stavronikita (1546), Dionisiu
(1547), Dochiaru (1568) și cele mai multe biserici ale Meteoarelor
(1527, 1552) și din Talabaca (1573) din Tesalia.1 2) Toate picturile
acestea strălucite delà Atos, cari s’au studiat de toți bizantinologii, au
fost făcute în partea cea mai mare, ca și zidirile, cu banii Domnilor
și boierilor celor două Principate române,3) cari n’au încetat a
sprijini aceste mănăstiri cu moșii, bani, odoare, și odăjdii și cărți
bisericești până pela mijlocul veacului al XIX-lea. Deci, dată fiind
această legătură cu meșterii cretani, nimic mai natural, ca ei să fi
venit la noi, bine primiți și răsplătiți, pentru zugrăvirea mănăsti­
rilor delà Bistrița, Argeș, Dealu și a altora.
Mănăstirea de Argeș a fost sfințită cu o pompă extraordinară
de Neagoe Vodă. Zugrăvitul ei însă s’a terminat numai sub Radu
delà Afumați. Pe lângă Dobromir, izvoarele contemporane amin­
tesc pe pictorul german Veit sau Vitus, de două ori în 16 De­
cemvrie 1522 și 23 Ianuarie 1525, când îl cheamă din Brașov
Radu Vodă, ca să-i potrivească și zugrăvească biserica din Argeș.4)
„Pictorul și sculptorul“ Veit, cum îl numesc socotelile Brașovului,
e fiul celebrului sculptor de lemn din Nürnberg: Veit Stoss din
secolul al XV-lea, care s’a așezat cu alți doi frați ai lui în ora­
șele ardelene, și el chiar în Brașov.5)
Un alt pictor sas din Ardeal e Filip „Maler“ din Sibiiu, care
îngrijește de tiparul în românește al Catehismului luteran apărut,
în 1544, în acest oraș. Relațiile lui cu Țara Românească sunt
dintre cele mai strânse, căci între anii 1541 și 1554, îl întâlnim de

1) Revue deux des Mondes, 1924, p. 841.

2) Ch. Diehl, Manuel d’art byzantin, II, Paris, 1926, pp. 790—1.
3) Iorga, Muntele Athos în legătură cu Țările noastre în An. Ac. Rom.
sect, ist., XXXVI, pp. 13—58; Iorga, Fondațiile religioase al Domnilor noștri
în Orient in An. Ac. Rom. sect, ist., XXXVI, pp. 1—18.
4) Quellen zur Geschichte der Stadt Kronstadt, I. Brașov, 1886 pp. 460,505.
5) Lăpedatu, despre meșterii bisericilor în Buletinul Corn. Mon. 1st.
V (1912), p. 181.
30

nenumerate ori în misiune la noi, trimis din partea vecinilor'sași.')

E cu neputință, ca un zugrav așa de bine cunoscut de Domnii și
boierii ropiâni, sa nu fi contribuit prin arta lui la zugrăvirea vre­
unei biserici, din cele multe, ce se înălțau 'în acest timp în Țara
Românească- .
Schitul Sțănești (jud. Vâlcea), zidit, în 1536, cu cheltuiala
boierilor : Mogoș Banul și Giura Logofătul, e zugrăvit foarte fru­
mos, ,de „Eratudi zografos“.1 2) Deci un grec, venit din sudul Du­
nării, din școala cretană de care am vorbit mai sus. Tot dintre uce­
nicii acestei : școli va fi și călugărul Teofan, care, la 1564, zugră­
vește, cu banii unui oarecare boier Manu din Țara Româ­
nească,. mănăstirea Xenof din Atos.3) -
Mănăstirea domnească Cozia, delà finea veacului al XIV-lea,
unde odihnesc osemintele bunului ctitor Mircea cel Bătrân, de
sigur și-a avut delà început pictura sa. Sub Radu Vodă Paisie,
în 1542—3, s’a clădit biserica Bolnîței delà Cozia, zugrăvindu-se
de „ieromonahul Maxim maistorul, care am fost învățător“ și de
„eu mult greșitul David și fiul mieu Radoslav“.4) Numele lor le
arată originea de unde au putut veni..
■ . In jud. Romanați avem mănăstirea Călaiu a fraților Buzești
din sec. 16, cari sunt îngropați aici în parte. Avem și numele
pictorului. In dreptul chipului lui Mihai Viteazul, pictat lângă ușe
în naos, stă scris: „Mihai Voevod fiul marelui și prea bunului
Io Pătrașcu Voevod, leat 1594. Scris-am eu Mina zugrav“.5)
Iar-.portretul fratelui lui Mihai, pe care o mână a dumnezeirei îl
arată ca „însăși bunătatea lui Dumneiea“, e însoțit ce aceas a
.inscripție caracteristică: „Eu Petru Vce.’ot fiul marelui și prea
blagoslovitului Io Pătrașcu Vcevod. Nu vărsați în țară sângele
nevinovat, dar judecați după dre;tște, și. fiți miloși, cum a fost
Domnul Dumnezeu milostiv fată de noi și, acum este față de voi“.
Chipul lui Mihai Viteazul din această mănăstire e cel dintâi por­
tret contemporan din țară făcut de un meșter, care l-a cunoscut

1) Vezi socotelile Sibiului în Iorga-Murmuzaki, XI, la anii 1541—54; și

Meteș, Relațiile comerciale ale Țării Românești ca Ardealul,- Sighișoara, 1921.
2) Buletinul Corn. Mon. 1st., IV, pp. 14, 121; chipurile ctitorilor delà
Stănești sunt reproduse de gen. Năsturel în Revista pentru istorie etc., XIV, pp.
35-38.
3) Iorga, Muntele Atos etc., p. 478.
4) Iorga, Inscripții, I, p. 174 no. 355.
5) Buletinul Corn. Mon. Ist., IV, pp. 119—124; re reproduce chipul lui
Mihai Viteazul p. 123; alte chipuri de ctitori se dau în Revist i pentru is'orie
etc., XII, partea II, pp. 308—11.
 31

de aproape pe marele Domn și l-a servit în străinătate. ') In 10

Ianuarie 1600 Mihai Viteazul dă din Alba Iulia „curteanului no­
stru“ Mila Pretor (Mina Pictor) un pașaport la Veneția.12) Sfetni­
cul împărătesc Ungnad scrie împăratului Rudolf din Satumare, în
Ianuarie 1600, aceste cuvinte despre zugravul român pe care l-a
văzut și a vorbit: „... Mila Pretor, pe care l-a trimis în Veneția,
de fapt e pictorul Voevodului; nu știe numai românește, dar are
cu el un dregător mai înalt delà curte, care vorbește perfect
italienește. Eu am vorbit cu acesta (să nu fie oare acest tălmaciu
omul de curte al lui Mihai Viteazul din Alba Iulia : italianul Fabio
Genga?)“.3) Zugravul Mina s’a dus la Veneția, de unde a cum­
părat văpsele pentru biserici în preț de 1587 lire, cum se vede
din ordinul colegiului din Veneția, din 18 Martie 1600, prin care
aceste colori, și alte mărfuri se scutesc de vamă : smaltino (lire
604), verde azuro (183), terra verde (233), czinabrio (226), bolo
armenio (93), mino (61), sbiata (41), olio de saffo (84), vernice
(33), oropimento (16), verde aramo (9), indico (3) și Iaca fina(l).4)
Cercetările ulterioare vor dovedi poate la ce biserici și pentru ce
lucrări artistice vor fi fost întrebuințate aceste colori, aduse, chiar
din patria artelor, personal de zugravul Mina. In orice caz co­
lorile s’au folosit la o operă de artă mai de seamă.
Nu știm nimic despre opera de zugrav — „pictor“ îi zice
raportul unui contemporan care l-a cunoscut — a lui Petru Ar­
meanul, cu numele de familie Grigorovici, care a scris o cronică
și a fost unul dintre oamenii de credință sigură și un d:plomat
abil al lui Mihai Viteazul, în negocierele cu vecinii.5) După spu­
sele acestui „pictor“ și diplomat Petru, viteazul Domn primise încă
înainte de 20 Noemvrie 1599 „icoane pentru bisericile românești“
delà Țarul Rusie:.6)
«t;
❖ *

1) Portretul lui Mihai din 1594 a fost retușat în 1834.

2) Iorga-Hurmuzaki, XII, p. 602, no. CMLX1I.
3) Ibid., Szàdeczky, Erdely es Mihai Vajda törtenete, Timișoara,
1893, p. 464. Schitul Fundul Cătinii (juck buzău) cu biserica de bărne zugră­
vea de zugravul Manta, e de sigur cu mult mai nouă decât 1593, care an
s’a cetit greșit. Bul. Corn. Mon. 1st., XVIII, p. 190. Pictura zugravului Neagul
calfă, delà mănăstirea Snagov e desigur din veacurile viitoare, și nici decum
din vremea zidirii, cu banii Mitropolitului Serafim „când a fost alungat din
Scaun“, în 1588. cf. Iorga, Inscripții, I, p. 156, no. 320.
4) Hurmuzaki, VIII, p. 203, no. CCXCVI1I.
5) Hurmuzaki, III, p. 431 ; vol. XII, tabla; Iorga, An. Ac. Rom., XX,
p. 158.
6) Arhiva istorică a României, II, pp. 47—8.
32

In veacul al XVII-lea cunoaștem cu numele mai mulți zugravi

de biserici și icoane. Așa întâlnim, la 1601, într’un act de moșii
al mănăstirii Strâmba (jud. Dolj) pe zugravul Matei. ’) Biserica
schitului Brâdet (jud. Argeș) păstrează două splendide icoane :
înălțarea Domnului și Isus Hristos, sub cari cetim : „Această icoană
au făcut-o jupănița Boloșina, a zugrăvit-o Stoica zugrav delà
Târgoviște an. 1615“.12) Boloșina trebuie să fie jupăneasa evla­
vioasă, bună și cu frica lui Dumnezeu, a pitarului Dima, care în
această vreme (1617) își eliberează „rumânii“, dintr’un sentiment
uman, făcându-i „frați“. Probabil tot acest meșter e „Stroie zugravul
de Târgoviște“ ale cărui icoane, din 1642—3, sunt la mănăstirea
Arnota.3)
In București avem zugravi proprietari de case : Așa Manea
zugravul vinde, în 1627, un loc de casă lui laniu zugravul cu
3000 bani;4) tot un loc de casă în Târgul de sus în Ulița cea
mare, cumpără în 1643, zugravul Nicolae delà Dumitru și frații
săi,5) pe care apoi fiul lui Nicolae, poate Jitian zugravul, îl vinde
lui Șerban Vodă Cantacuzino pentru lărgirea curții hanului Șerban
Vodă;6) popa Teodosie zugravul, în 1655, asemenea ia un loc de
casă delà Ghinea Vistierul.7)
Pentru legăturile cu arta bisericească din Peninsula balcanică
de unde ne-au venit atâția meșteri și unde am trimis delà noi,
însemn : Cu banii lui Radu odă Mihnea al Țării Românești îm­
podobește, în 1622, zugravul Marcu din Ivir mănăstirea Ivirul
din Atos în care locuia ;8) prin darul lui Mateiu Basarab și al
Doamnei Elina a căpătat paraclisul Sf. Mihaiu delà Lavra (Atos)
zugrăveala, făcută, în 1644, de zugravii Marin și Anastasie din
orașul Nauplia.9)

1) Ștefulescu, Mănăstirea Strâmba, Târgu-Jiu, 1906, pp. 46—7.

2) But. Corn. Mon. 1st., XVII, p. 72, se reproduc aici și cele două icoane.
3) lorga, Inscripții, I, p. 205 ; o cruce foarte frumos lucrată de zugravul
Hristodor în 1647. But. Corn. Mon. 1st., III, p. 144 (s’a găsit crucea în jud.
Muscel) ; o icoană a Maicii Domnului, frumoasă, din sec. 17-lea, de eromo-
nahul Partenie. cf. Drăghiceanu, Catalogul colecțiunilor Comisiunii monumen­
telor istorice, I, București, 1103, p. 34, no. 251 ; icoana Sf. Gheorghe delà
mănăstirea Viforâta e scrisă de „Mauros“ grecul pe banii lui Leon Vodă, la
1631 cf. lorga, Inscripții, I, p. 97, no. 193.
4) Furnică, Industria și desvoltarea ei în '/ erile românești, București, 1926,
p. 188, n. I.
5) Ibid.
6) Ionescu-Gion, Istoria Bucureștilor, 1899, p. 518.
7) Furnică, o. c., p. 188 n. 1.
8) lorga, Muntele Atos în loc. cit., p. 489.
9) Ibid., p. 492.
 33

Bogatul și cucernicul boier muntean Constantin Cantacuzino

a zidit două bisericii de o rară frumuseță în ce privește pictura
lor : Cea delà mănăstirea Mărgineni și cea din târgul Filipești,
amândouă în județul Prahova. Diaconul Paul de Alep, împreună
cu Patriarhul Macarie, le-au văzut pe amândouă'în Maiu 1654,
și descriindu-le, ne spune și cine au fost meșterii zugravi.
Diaconul zice despre mănăstirea Mărgineni : ’) „Marți dimi­
neața șosirăm la biserica Sf. Niculae, cunoscută sub numele de
mănăstirea Postelnicului chir Constantin, amicul nostru... Această
mănăstire el o zidise (pela 1640, împreună cu niște rude ale sale) 1 2)
din temelie așa ca să atragă admirațiunea privitorului... Interiorul
cupolei e acoperit numai cu zugrăvituri, precum : (le înșiră)... și
alte asemenea zugrăveli admirabile, cu numele unui bun meșter,
acel ce lucrase în Moldova, la mănăstirile lui Vasile Vodă. Fiind
lucrate cu aur, pe păretele gol, uimesc pe spectator prin luciul lor,
nespus mai mult decât dacă ar fi lucrate pe pânză. ...Cât privește
Iconostasul, Simbolul și Icoanele, nu samănă decât poate numai
cu acelea din mănăstirile lui Vasile Vodă. Clopotnița e peste mă­
sură de frumoasă, fiind toată acoperită pe din afară cu tablouri
zugrăvite pe tencuială, încât ai crede că sunt marmură albă și
colorată și mosaic de toate formele, și culorile“. Se descriu apoi
picturile ce împodobesc de jur împrejur refectoriul de lângă biserică.3)
Despre biserica din târgul Filipești ne spune :4) „Merserăm
la biserica închinată Adormirii și zidită din nou de acelaș Postel­
nic (în 1640—1). 5) Ea are o nartică cu portice exterioare, ai căror
pereți sunt peste tot zugrăviți cu mâna artistului menționat mai
sus. Aici sunt zugrăvite torturile Sft. martir Gheorghe, cei șepte
frați dormind în peșteră, un taur de bronz, umplut cu martiri și
soldați împușcând dedesupt, Sft. Ignatie aruncat leilor ; alți martiri
arși cu fier roșu, etc., lucruri a căror descriere ar fi prea lungă“.
Ca un semn al împăcării lui Vasile Lupu cu Mateiu Basarab
avem delà Domnul Moldovei, în 1646,6) biserica Stelea din Târ-
1) Paul de Alep, Călătoriile Patriarhului Macarie, pp. 124—5.
2) Iorga, Inscripții, I, pp. 93—4, no. 186.
3) Paul de Alep, o. c., p. 126.
4) Ibid., p. 126.
5) Iorga, Inscripții, 11, p. 263, no. 755.
6) Iorga, Inscripții, I, pp. 112—3, no. 229; mănăstirea din Negoiești
(Ilfov) făcută de Doamna Elena, în 1648, e „scrisă“ de popa Gheorghe, Bul.
Corn. Mon. 1st., VIII, pp. 46—7. Se reproduc chipurile ctitorilor Brăiloiu, etc.
și trei picturi din biserica Negoești (din 1774, jud. Dolj), cf. Anuarul Com.
Mon. 1st. pe 1915, București, 1916, pp. 78—84; publicate și în Revista pentru
istorie, etc., XIV, p. 101 și urm.
3
34

goviște, zugrăvită cu pictori delà Iași, și pe care în, Februarie

1658, Tătarii au ars-o, „pieri cu ea, — păcat — și acel Iconostas
de rară frumuseță“ zice Paul de Alep. ')
Vom vedea în capitolul următor, că faimoșii pictori cari au
zugrăvit cele două biserici ale lui Constantin Cantacuzino Postel­
nicul și Stelea sunt Ruși, pe cari mândrul Domn al Moldovei Vasile
Lupu îi adusese din Rusia, pentru podoaba sfintelor sale lăcașuri.
Biserica din Săcuierti (jud. Dâmbovița) zidită, la 1655, devei
Postelnicul Neagoe Stepan Săcuianul, zugrăvirea ei s’a făcut mai
târziu, în 1667, cu banii lui Badea biv vel Clucer și jupâneasa
Balașa, de zugravii : monah Mihail și Ianache.12)
Mănăstirea Topolnița ca ctitorie, din 1645, a vel căpitanului
Lupu Buliga, s’a înfrumusețat, numai în 1678, cu cheltuiala lui
Chiriac vel Paharnic, de zugravii: Gheorghe grecul și Dima
românul. 3)
La tâmpla Mitropoliei din Târgoviște au fost două icoane :
lsus Hristos și Nașterea Domnului de zugravul Duzăgat (!)4) iar
în biserica Icoanei din București, înaintea altarului e icoana Maicii
Domnului zugrăvită, în 1681, de Filip Nicolau argintar.5)
Schitul Fedeleșcioiu (jud. Vâlcea), început în 1686 de Gri-
gorie Vodă Ghica și terminat de Mitropolitul Varlaam, a fost zu­
grăvit de Lupu poleitor și popa Grigorie din Costești.6)
Biserica fostei mănăstiri Bordești (jud. Râmnicul-Sărat) a lui
Mănăilă Ioniță Căpitan, din 1699, are o pictură de o frumuseță
deosebită, „prin vânjoșia liniilor mari și schițelor puternice“, da^
torită zugravului Pârvu Mutu și ucenicului său Radu. Ni s’a păs­
trat aici și portretul lui Pârvu, lucrat în ambrasura ușii, înfăți-
șându-1 „cu un penel și cu o scoică întredeschisă în mâna stângă,
care scoică țineâ loc de paletă la vechii noștri pictori, întru cât
culorile odată făcute își păstrau umiditatea necesară numai în

1) Paul de Alep, o. c., p. 228.

2) Bui. Com. Mon. Ist., XIX, p. 155; se reproduc chipurile ctitorilor
și alte picturi frumoase. Ibid., pp. 154—166.
3) Iorga, Inscripții, I, p. 209, no. 446. Meșterii lemnari Pătru și Drăg-
hici au făcut din lemn, în Î684, biserica din Slăvuța-Socoteni (jud. Dolj),
care există și astăzi, cf. Bui. Com. Mon. Ist., XIX, p. 27.
4) Drăghiceanu, Catalogul, etc., pp. 92, 96, no. 651, 679,
5) Iorga, Inscripții, I, pp. 284—5, no. 687.
6) Iorga în Buletinul Coin. Mon. Ist., V, p. 34; la 22 Iunie 1684 iscă­
lește grecește ca martor: Constantin zugravul din Țara Românească cf. Ghi-
bănescu, Ispisoace și zapise, V, p. 123, no. 117.
 35

aceste scoici“ zice d. V. Drăghiceanu. ’) De admirat sunt și cele

trei icoane împărătești lucrate de zugravul Pârvu Mutu, și care se
află în Colecțiile Comisiunii Monumentelor istorice din București
la Ministerul Artelor.
In 1701 acest dascăl zugrav Pârvu Mutul și soția lui Tu-
dora cumpără o casă, cu pivniță și cu loc în jurul ei, în București,
pe care în anul viitor o vinde lui Iordache Krețulescu vel Că-
măraș.1 2)
înainte de a vorbi de zugravii lui Constantin Vodă Brânco­
veanu și cei din secolul al XVIII-lea, să facem cunoștință cu cei
cari ne-au dat în Moldova opere de artă bisericească de cea mai
trainică frumuseță.

e e a

1) Buletinul Com. Mon. 1st., VIII, p. 48 și Anuarul Corn, Mon. 1st. pe

1915, pp. 63—8; se reproduce aici, p. 63, chipul zugravului Pârvu Mutu,
care a zugrăvit și biserica Cantacuzinilor din Filipeștii de Pădure. Ibid. p. 62.
2) Furnică, Industria și desvoltarea ei în Țările românești, București,
1927, p. 188, nota 1.
Ill. Zugravii bisericilor din Moldova în
secolul al XV—XVII-lea.
Moldova, ca stat, e mai nou ca Țara Românească. Abia sub
Alexandru Vodă cel Bun (1400—1430) căpăta viața statului o des-
voltare și o organizare mai deplină. Din acest timp avem mănăs­
tirile Moldovița, Humor, ceva mai vechi delà Petru Vodă sunt
Neamțul și Bistrița. Aceasta din urmă refăcută păstrează picturi
din vremea lui Ștefan cel Mare (1471) și Alexandru Lăpușneanu
(c. 1554)') Toate patru lăcașuri domnești, și de sigur, că vor fi fost
zugrăvite îndată după clădirea lor, dar nimic din pictura delà în­
ceput nu ni s’a păstrat, decât cea de mai târziu. Viața călugă­
rească și cărturărească de aici s’a înjghebat după modelul celei
delà Vodița și Tismana din Țara Românească, prin ucenici de ai
lui Nicodim, cu cari se poate să fi venit și zugravi cari lucraseră
la bisericile din țara vecină. E sigur, că Alexandru cel Bun și-a
avut pictorul său român cu numele Ștefan, care avea moară pe
Miletin, pe un loc dăruit de Domn pentru munca lui de zugrav.
In 1443 Maiu 30 când se pomenește, era mort și poate de mai
mulți ani chiar.2)
Epoca de glorie a Moldovei, sub domnia lui Ștefan cel Mare,
a fost și o stăpânire cu mare dragoste pentru cele sfinte, căci nu­
mai Domnul a ridicat cu cheltuiala sa vre-o patruzeci de biserici,
iar câțiva boieri de frunte ai săi alte câteva?) Nu încape nici o în­
doială că multe din aceste biserici și-au primit podoaba zugrăveli
încă în vremea slăvitului Domn. Astfel sunt bisericile din Pătrăuți
(1487) zugrăvită înlăuntru delà început și cu inscripții grecești
ale sfinților; Milișăuți (lângă Bădăuți, din 1487, biserica distrusă

’ 1) Tafrali, îndrumări culturale, București, 1925, pp. 27—8.

2) Uricariul, XI, pp. 55—6, 58; Hurmuzaki, I partea 2 p. 886 no. 689.
3) Vezi pentru toate acestea studiul important, nu numai supt raport
arhitectonic, al d-lui G. Baș, Bisericile lui Ștefan cel Mare, de unde iu mai
multe știri drspre pictura bisericilor. Regret că nu pot întrebuința cartea
foarte prețioasă a lui Podlacha, în limbă polonă, despre Picturile murale din
Bucovina.
în războiul mondial de armata austriacă) cu pictură bine păstrată
până la distrugere. Romstorfer care a văzut biserica și . ne-a de­
scris-o în 1889, zice:1) „Biserica era, până la 1790, bogat zu­
grăvită atât pe înlăuntru cât și pe dinafară. ... In 1887, s’a în­
ceput a se readuce încetul cu încetul la lumină frescurile acope­
rite. Prescurile altarului au rămas foarte clare, mai puțin pe boltă.
Icoanele se grupează în trei rânduri : între întâiul și al doilea rând,
un bandou ornamental. In rândul de jos sunt opt figuri, reprezen­
tând sfinții părinți, în rândul al doilea, cina cea de taină și spă­
larea picioarelor; în al treilea rând heruvimii. In naos sunt dea-
semenea icoane bine păstrate. Vedem spre apus lângă intrare por­
tretul ctitorului Ștefan cel Mare cu familia lui. Ține modelul bi-
sericei în mână prezentându-1 sfântului Procopie, care arată spre
Christos stând pe tron. Mai departe răstignirea. Isus în fața ma­
relui preot, coborârea de pe cruce. In rândul de deasupra moar­
tea Maicii Domnului, Schimbarea la față ; mai multe reprezentări
nu se mai pot bine determina ; spre sud icoanele sfinților martiri,
Maica Domnului cu pruncul, ducerea și punerea în mormânt a
lui Christos, prindere lui și alte. In partea femeiască apar din nou
zugrăvelile deasemenea destul de bine păstrate. Și aici se găsește
așezarea pe trei rânduri. Majoritatea scenelor se referă la Sf. Pro-
copie. In afară picturile sunt iremediabil distruse prin spoială de
var“; apoi biserica Sf. Nicolae din Dorohoi (1495) a cărei pictură
păstrată numai în naos, „e foarte interesantă“ cu toate retușările
de pe urmă;1 2) biserica Sf. Gheorghe din Hărlău (1492), a păs­
trat în interiorul ei frescuri în stare bună șî probabil sunt delà
început. „Stilul picturilor și împărțirea lor aduce aminte cu Doro­
hoi și Voroneț și e cu desăvârșire deosebit de acel al epocelor
ce au urmat. Zugrăveala este de o frumoasă calitate și de un
reușit efect decorativ“, zice d. Balș.3)
Biserica Sf. loan din Vaslui (1490) nu mai păstrează nimic
din pictura ctitorului ei, dar norocul nostru e, că în Ianuarie 1653,
Diaconul Pavel de Alep,4) vâzând-o, ni-a descris-a astfel : „Aici în
Vaslui, palaturile, băile, locurile de plăcere sunt toate ale lui Ște­
fan Vodă, precum și magnifica și superba biserică cu o elegantă
cupolă, peste măsură de înaltă. In ea, jur împrejur sunt bolți și
1) Mitteilungen K. K. Central Comission 1880, p. 215 cf. Balș, o. c.,
pp. 25—7.
2. Balș, o. c., pp. 41, 47.
3) Ibid., p. 52.
4) Călătoriile Patriarhului Macarie, p. 6.
38

arcuri, pe cari sunt picturi și imagini ale tuturor sfinților. La in­

trare pe păretele din jos este un tablou al judecății de pe urmă,
lucrat în aur și azur. Reprezintă pe Moise conducând pe Domnul
nostru, pe Ana și Caiafa și pe ceilalți Ovrei. Persoanele sunt
zugrăvite cu o expresie tristă. In urma lor este o altă trupă :
acestea sunt figuri turce, cu șaluri albe și turbane, cu caftane
lungi și verzi târâindu-se, cu mâneci atârnate și cu haremurile lor,
sau mobilarea festivă a palaturilor, de lână galbenă“. Ei sunt în­
soțiți de dervișii lor. In urma și în mijlocul lor sunt draci împin-
gându-i și înfruntându-i. Kașidbari (șeful dervișilor) este în frun­
tea lor, cu cealmaua pe cap ; unul dintre draci se acață pe umerii
lui trântindu-i cealmaua jos. Biserica peste tot în interior e aco­
perită cu picturi. Arhitectura e foarte frumoasă. In vârful interior
al cupolei sau în baldachin, sub care se află tronul Beiului este
imaginea Domnului nostru Messia“. Alte biserici ale lui Ștefan cel
Mare nu ne-au transmis nimic din frumusețile lor picturale, căci
ele s’au distrus, s’au au fost complet refăcute. Cari au fost pictorii
strălucitului Domn mai bine de trei decenii ? Au putut să fie băș­
tinași crescuți în mănăstirile țării, dar numele lor nu le cunoaștem.
Date fiind relațiile Domnului cu Rusia, de unde-și aduce pe
Doamna Eudochia delà Chiev, și-și mărită fata Elena după loan,
moștenitorul tronului rusesc, se poate ca zugravi renumiți delà
școala din Novgorod, — care chiar în secolul al XV-lea e în
deplină înflorire, — să fi decorat cu meșteșugul lor sfintele așe­
zăminte ale Moldovei. Un studiu comparativ între arta rusească și
moldovenească din veacul al XV-lea ne-ar putea da informații
precise.
Inscripțiile sfinților în grecește delà Milișăuți ne pun pe ur­
mele unui zugrav grec. Și de fapt unul s’a învrednicit, pentru
îndelungata și credincioasa lui muncă de artist domnesc, ca ose­
mintele lui să fie așezate în biserica Sf. Gheorghe din Hărlău,
clădită de Ștefan cel Mare. Acesta este zugravul Gheorghe, grec
din Trikala Tesaliei,’) care a murit în 10 Ianuarie 1530.12)
Venim la bisericile și zugravii din vremea lui Petru Rareș și
Alexandru Lăpușneanu, când pictura bisericească, care ni s’a trans­
mis până în zilele noastre, și-a atins culmea strălucirii.
Biserica Sf. Gheorghe din Voroneț e făcută de Ștefan ce

1) Iorga, Inscripții, I, p. 6, no. 7.

2) Tocilescu în Revista pentru filologie, istorie, etc., VI (1891), p. 142, n. 1
 39

Mare, la 1488, sub el s’a zugrăvit naosul și chipurile ctitorilui cu

familia lui. In 1547 Mitropolitul Grigorie Roșea, rudă cu Petru
Rareș, întregește biserica cu un pidvor, o zugrăvește în afară toată
și înlăunțrul părțile rămase albe delà Ștefan Vodă. Pictura aceasta,
ca și cea delà Humor și Moldovița, e o minune. >) De sigur ace-
laș măiestru zugrav și-a irosit puterile la toate trei, pentru a ne
lăsa moștenire o comoară de artă neprețuită.
Autorul picturii delà Voroneț a fost un artist de frunte, ceea
ce o dovedesc clar icoanele și scenele multe și felurite de pe
păreții bisericii. Potretul ctitorului Mitropolit Grigorie e redat așa
încât avem impresia și siguranța, că vedem aievea pe realul Vlă­
dică, care a trăit și a muncit în mijlocul credincioșilor săi. Luța
în studiul citat ni-1 descrie cu aceste cuvinte : „Acest portret zu­
gravul l-a înfățișat în picioare, îmbrăcat în bogate odăjdii, răzi-
mând dreapta pe crucea toiagului arhipăstoresc, pe când stânga
ține sulul desfășurat în sus, și purtând pe cap o curioasă bonetă
neagră ce reliefează formele craniului și ale cărei capete se slobod
peste umeri... Zugravul ne mai dă aici o vădită probă despre
iscusința sa ca portretist, căci nu zugrăvește un tip convențional
de arhiepiscop, cum a făcut-o la alte ocazii pe alocurea, de pildă
pe frontispiciul contraforților, ci cu multă îngrijire s’a străduit
să-i prindă caracterul fizionomie. In fața lui, în ochii lui migdalii
și sprincenițe lin arcuite, se oglindește un cumpănit amestec de
energie și blândețe și o concepție severă, ascetică a vieții, parti­
cularități delà cari emană demnitatea Impunătoare a unui conștient
prelat. înțelegem și mai bine porecla de „Roșea“, ce s’a dat
acestui mitropolit Grigorie al Moldovei, privindu-i îngrijită și fru­
moasa barbă roșcată în care zugravul a lasat să se prelingă și
bogate fire albe, dovada vârstei sale de 70 de ani...
Zugravul a fost un bun observator și deci un bun portretist“,12)
Aceiași observație o face și d. Balș în ce privește portretele
ctitorilor delà diferitele biserici cu care ne ocupăm : „...Pe aceste
portrete, cel puțin pe cele care nu par a fi fost refăcute târziu,
figurile sunt des mai fin lucrate decât restul frescurilor care sunt

1) Vezi studiul de amănunte, deosebit de temeinic, al regretatului O.

Lutia, Legenda Sf. Ioan cel Nou delà Suceava în frescurile delà Voroneț în
revista Codrul Cozminului, 1, Cernăuți, 1925, pp. 281—354 4- 9 planșe cu
frescuri reproduse.
2) Codrul Coziîinului, I, pp. 294—5. Vezi și Tafrali, îndrumări culturale,
pp. 19—20.
401

tratate în mai largi șî mai repezi lovituri de penel. — Fineța și

migăloșia lucrului, mai cu seamă în tratarea părului, dau câte
odată acestor portrete un aer de înrudire cu picturile nemțești din
această epocă. — Această grijă mai mare ce s’a dat acestor detalii
ne întăresc în credința că personagiile reprezentate pe tablourile
votive sunt adevărate portrete asemănătoare și nu numai figuri
convenționale. ')
Restul picturilor, și obraji sfinților sunt tratate cu multă lar-
geță așa cum se obișnuește în frescul bizantin și nu se vede aici
nici o migăleală“.12)
Dl. Balș zice în general referitor la pictura bisericii :3) „Ceace
face farmecul cel mare al Voronețului este zugrăveala ce împodo­
bește biserica pe dinăuntru și pe dinafară. Mai cu seamă aceea
din naoș, cea mai veche, fără îndoială, și cea mai bună, se deo­
sebește atât prin calitățile execuției cât și prin frumusețea expre-
siunilor, iar ca efect general este una din cele mai bune pilde a
minunatului efect decorativ și a dulcei tonalități acestor împodo­
biri, la care au ajuns zugravii noștri“. Iar despre opera zugravului
lui Grigorie Mitropolitul exprimă : „Această pictură apare de o
calitate mai slabă decât cea din naos și decât cea — aproape
contemporană — din pronaos“. Zugrăveala pronaosului s’a făcut,
la 1550, de Mitropolitul 7601311 al Moldovei.4)
Dl. Iorga găsește, pentru a caracteriza podoabă murală a Vo-
ronețului, aceste cuvinte scurte și expresive : „Dar zugrăveala cea
mare e și cea bună, și ea acopere cea mai mare parte din afară
și tot lăuntrul bisericii.
Niciodată nu s’a făcut la noi o mai desăvârșită artă bizan­
tină, sfinți mai luminoși și mai blânzi decât aici. Luni întregi ar
trebui cercetat cu rîvnă fiecare colț de zugrăveală, fiecare unghiu
de împodobire măiastră : nici un pictor străin n’a avut această
răbdare până acum și nici unul din pictorii noștri, înstrăinați ca
suflet și vânduți iubirii de argint, nici unul din ei n’a călcat aici
pentru a se însufleți de cea mai de preț moștenire artistică a stră­

1) Ni s’au păstrat chipurile lui Ștefan cel Mare și ale familiei sale în
bisericile din Dobrovăf, Dorohoi (la Sf. Nicolae), Pătrăuți, Sf. Ilie și Voroneț
(Cf. Balș, o. c., pp. 192, 244, 248, 258 unde se reproduc toate), ale lui
Luca Arbore și familia Ia Arbore (Ibid., p. 256), Șendrea și familia la Dol-
hești (Ibid., p. 251), la Balinești familia lui Tăutu (Ibid., pp. 135, 138).
2) Balș, o. c., p. 264.
3) Bisericile lui Ștefan cel Mare, pp. 34—5.
4) Balș, o. c., p, 245,
 41

bunilor... Catapiteazma scânteie în aur, și toate amănuntele ei

sînt minunate. Icoanele mari și mici sînt destul de vechi și, spă­
late dăunăzi, ele s’au păstrat până astăzi“. ’)
Meșterul care ni-a dăruit opera aceasta admirabilă a fost zu­
gravul român Marcu și vre-un ucenic al său. 12)
Despre pictura mănăstirii Moldovița, din aceeaș vreme, d.
Iorga zice :3) „Dar minunea e și aici ca și la Voroneț și în parte
la Humor, zugrăveala, despre care se spune anume că a fost fă­
cută în 1536, cu un an înainte ca ctitorul să-și piardă Domnia.
Ea samăna așa de bine cu aceia delà celelalte două biserici po­
menite, încât trebuie să se creadă că a fost făcută de aceiași meș­
teri în tustrele lăcașurile. Păstrarea e desăvârșită, și luptele pentru
cucerirea Țărigradului, atacat de Ieniceri călări și de Spahii, cu
cealmale, par zugrăvite ieri...
Intre ctitorii, zugrăviți pe păretele din dreapta naosului, se
vede Rareș, cu coroana înaltă, împletită, în haine lungi și largi
de brocard cu florile de aur țesute peste galben. Doamna lui,
Elena, Sârboaica, fata lui Despot, poartă, cu aceleași vesminte
scumpe, coroana grea, de aur, cu cincisprezece ramuri, împodo­
bită cu pietri scumpe și mărgăritare ca și marginele aurite ale
rochiei. Gâtul e prins într’un guler roșu, colțurat și un lung văl
cade pe amânoduă laturile trupului. Copiii se văd amândoi, în
vârstă de vre-o zece ani : Ilie și Ștefan. Asămănarea între aceste
chipuri domnești și cele delà Humor arată că Domnii nu se
zugrăveau cu o față oarecare, ci că meșterul căuta să prindă în­
sușirile caracteristice ale chipului lor : Elena are aici o față lun­
găreață, dar plină și ochii mari, cu coada prelungită“.4)
învățatul frances Louis Bréhier prețuiește astfel cele două
monumente artistice din urmă, pe care le-a văzut împreună cu
ceilalți bizantinologi, în April 1924: „Mănăstirea Voroneț, Moldo­
vița cu frescile lor exterioare, care acopăr zidurile bisericii, ca
niște imense covoare cu colori foarte dulci, și ale căror tablouri
iconografice sunt o adevărată revelație a unei școli de pictură
foarte originală“.5)

1) Iorga, Neamul Românesc din Bucovina, București, 1905 pp. 90—1.

2) Luța, o. c., pp. 296—7, 303—4. Balș zice că Marcu n’a fost zugrav.
Bisericile moldovenești din sec. XVI-lea, București, 1928, p. 321.
3) Iorga, o. c., pp. 102-3-
4) Tot tabloul acesta frumos e reprodus în Buletinul Corn, Mon. 1st.,
XIX, p. 135.
5) Vezi revista Ramuri, Craiova, 1924, No. 22—3, p. 5.
42

Frumuseța bisericii Humor, zidită, în locul celei vechi, la

1530, de Logofătul Teodor, care o închină Domnului său Petru
Rareș, socotindu-1 ctitor, ni este prezentată așa 1 ') „Humorul se mân­
drește însă cu zugrăveala sa, care a rămas neatinsă și pe dinăuntru
și pe din afară, unde numai un părete a fost desgolit de ploaie.
Albastrul seninului stăpânește smăltat cu aurul cununilor, și cel
ce străbate cu ochii multele chipuri, înșirate răbdător după vechi
datini, capătă o înaltă părere despre meșteșugul zugrăvelii în
timpurile măririi noastre...
La locul de cinste al ctitorilor, aceștia au zugrăvit însă fa­
milia domnească (e și chipul logofătului Teodor și jupăneasa
Anastasie). Iată Petru Rareș purtând pe cap coroana de aur cu
cinci ramuri : are fața rotundă, barba tînără, părul lung; veșminte
arhierești, bogate îl acopăr. Elena Doamna apare de o frumuseță
rară, supt aceiași coroană măreață ; în haine de brocat de aur pe
fond verde cu mânecile roșii, Ilie (acoperit) și Ștefan cel mic...
apare a’ci ca un foarte cuminte copilaș încoronat“.
Avem câteva biserici din aurul ostenelilor unor boieri frun­
tași, tovarăși de vitejie și biruință, ai lui Ștefan cel Mare. Cumna­
tul marelui Domn, Șendrea, portar de Suceava, a zidit, înainte de
1481, biserica din Dolheșlii mari. Zugrăveli delà început descope­
rite de curând ne înfățișează frumos pe ctitori cu o fetiță și un
copil ai lor, iar Maica Domnului îi prezintă lui Hristos pe tron ;
la stânga e Sf. Nicolae.1 2)
Biserica Logofătului Tăutu din Bălinești (din 1494—9) zugră­
vită îndată după înălțare, păstrează încă, alături de chipul ctitorilor
cu familia, „frescurile naosului sunt de o foarte frumoasă calitate
și trebuie clasate între cea ce avem mai de seamă în țară în
această privință“.3) Oare n’am putea vedea în cei trei diaconi
scriși pe pereți : loan (1494), Grigorie și Gavril (1496), pe înșiși
zugravii bisericii din Bălinești ?4) Pârcălabul de Suceava Luca
Arbore ne-a lăsat biserica din satul numelui său (din 1502): Ar­
bora cu picturi contemporane. Ctitorii ne apar în felul următor :
„Arbore prezintă lui Hristos biserica ; e precedat de Sf. loan și
însoțit de soția și numai de doi copii de astă dată (altă dată cu

1) lorga, Neamul românesc din Bucovina, p. 85. Vezi pentru descrierea

frescelor delà Humor și Tafrali, îndrumări culturale, pp. 20—22.
2) Balș, Bisericile lui Ștefan cel Mare, pp. 125, 127.
3) Ibid., pp. 135, 138.
4) Tafrali, îndrumări culturale, pp. 24—26.
 43

cinci). Hainele sunt de o mare bogăție; Arbore are o manta de brocat

verde cu flori de aur. Mânecele negre strânse ale hainei es din
această manta ale cărei mâneci sunt scurte și larg deschise delà
umăr. — Soția lui Arbore poartă aceași pălărie cu margini late și
cu văl ce se regăsește pe chipurile de femei în toată vremea lui
Ștefan cel Mare, și a lui Petru Rareș și aceea ;,i podoabă grea, ca
niște cercei, îi atârnă până pe umeri. Fata pe peretele din naos
are un fel de diademă cu pendentivi lucrat la fel ca și la mama
ei; băieții au, ca și tatăl lor, un fel de mică bonetă strânsă ca o
calotă simplă“. >)
Peste câteva decenii biserica Arbore a fost reparată și cu
acest prilej, la 1541, aflăm și numele zugravului care din nou a
împodobit-o și anume : Dragoșin, fiul unui preot din Iași. Ana
fata bătrânului Arbore, pârcălab de Neamț, îi plătește zugravului
pentru muncă 25 de zloți.1 2)
Relativ la pictura bisericilor din epoca lui Ștefan cel Mare
și urmașilor săi de sânge, d. Balș, care le-a cercetat pe rând pe
toate și cu multă răbdare pentru a ne da acea Impunătoare lucrare
despre arhitectura lor, ne mai spune :3) „Calitatea acestor frescuri
este, în general, remarcabilă. Francheța culorilor, siguranța execu­
ției și frumoasa expresiune a figurilor, sunt cele mai de căpetenie
însușiri ale lor.
Pe lângă acestea trebue lăudat și frumosul senz decorativ
ce-a călăuzit zugravul precum și armonia culorilor. — Din acest
punct de vedere naosul din Voroneț mi se pare a fi cel mai
vrednic de laudă și cea mai bună pildă de acest efect de dulce
tonalitate a vechilor covoare orientale despre care s’a pomenit așa
de des.
Nu credem a greși, socotind că frumuseța acestori picturi
bisericești nu a fost ajunsă în urmă, în Moldova. In aceasta pri­
vință, Voronețul e un excelent obiect de studiu, unde fiecare poate
face ușor comparațiuni între frescurile din naos dintr’o parte și
cele ale pronaosului, ale exonartexului (pridvor) și ale exteriorului
dintr’altă parte.
1) Ibid., pp. 116—7; biserica din Parhăuți .clădită, la 1522, de logofătu1
Gavril Trotușan, — ginere lui Arbore — are „pictură frumoasă și foarte bo­
gată în poleitură“. Balș, o. c., pp. 178—9; resturile de bune zugrăveli mai
sunt la Sf. Gheorghe din Suceava (1517—22). Ibid., pp. 174—5.
2) Buletinul Com. Mon. Ist., XIX, p. 45; se reproduc câteva picturi
interne din biserică. Ibid., pp. 37—45. Dl. V. Grecu cetește Dragoșie în Eine
Belagerung Konstantinopels în revista Byzantion, 1925, p. 283.
3) Balș, o. c., pp. 264—5.
44

Bălinești a lui Tăutu este iar de o execuție foarte frumoasă

și de un adânc sentiment, și rivalizează cu naosul din Voroneț,
din punctul de vedere artistic.
In acelaș șir de zugrăveli ar trebui să așezăm și pe cele delà
Sf. Gheorghe din Suceava (ceva mai târzie și poate rezugrăvite),
și cele delà Parhâuți ale lui Gavril Trotușan, unde găsim un ta­
blou votiv foarte interesant. — Toate aceste frescuri au — cu
rezerva celor spuse despre portrete — o înfățișare cu desăvârșire
bizantină și legăturile acestor zugrăveli cu sudul Balcanilor este
evident“. '
Colaborația meșterilor străini din sudul Dunării nu se poate
nega, dar e greu să se fixeze până unde au mers contribuția lor
la aceste frumuseți artistice, de o înaltă valoare, din bisericile
Moldovei din veacul al XV—XVI-lea. Legătura zugravilor delà Atos
cu noi o vădește și faptul, că între zugrăveala trapezei mănăstirii
Dionisiu (făcută în 1546 de Petru Rareș) și Dochiariu (1568) și
cea delà Probota e multă asemănare, pentru ca să credem că toate
trei au fost pictate de meșteri eșiți din aceiași școală, numită
cretană, dm care a făcut parte șî călugărul Teofan, cel care a
zugrăvit Lavra (1546), și Xenof (1564), cu banii unui boier din
Țara Românească. >)
Am văzut mai sus, că, în 1570, se pomenește în Suceava,
fosta capitală a Moldovei, o corporație a zugravilor sau iconarilor.
De sigur că această breslă e cu mult mai veche și ea a cuprins
în mare parte zugravi români, cari au împodobit cu arta lor,
mulțimea de biserici a Moldovei, din acest timp de prosperare, în
care cercetătorul pătrunzător și cu observație fină descopere repede
note locale, care nu pot veni decât delà oamenii pământului, cari
din neam în neam au trăit și au muncit în țara lor, și nu delà
meșterul grăbit, care trece din loc în loc pentru a termina repede
un lucru și a câștiga o pâne. Cunoaștem pe Marcu, pe Dragoșin
fiul popii din Iași, cari fără îndoială sunt Români, apoi pe Toma
pictorul de curte al lui Petru Rareș, care într’o scrisoare adresată
din Suceava, 6 Maiu 1541, cătră Sașii din Bistrița Ardealului, se
întitulează cu aceste cuvinte, care arată și marea lui importanță :
„Eu Toma zugravul de Suceava, curteanul Mărirei Sale Domnului
Moldovei Petru Voevod“.12) — Cu banii acestui Domn zugrăvesc,

1) Balș, Arhitectura Sfântului Munte în But. Corn. Mon. Ist., VI, pp.
1—41, îndeosebi p. 38.
2) Iorga-Hurmuzaki, XV, p. 400, no. 755.
 45

tn 1546, zugravii greci: Simion — ucenic a zugravului cu renüme

Teofan de Creta, care a zugrăvit Meteoarele (1528) și biserici la
Atos (1546) —și Gheorghe („Zorzi“) din Creta, biserica Dionisiu
din Atos. ')
Toma zugravul va fi avut rolul principal în desăvârșirea
picturilor mari și vestite delà Humor, Moldovița, Roman (biserica
episcopală), Pobrata, unde e îngropat protectorul său Petru Rareș
Doamna Elena, și delà alte mănăstiri ale Moldovei.
Biserica delà Pobrata (= frăție), — zidită de Petru Rareș, în
1530, cu toată zugrăvirea nouă ce i s’a făcut acum în urmă, destul
de prost, — după studiul dlorN. Ghica-Budești și Gh. Balș, ni se
prezintă așa:1 2) „Pronaosul și pridvorul au păstrat vechea lor îm­
brăcăminte. In pronaos mai cu seamă, culorile s’au stins sub ac­
țiunea vremei și s’au contopit într’o totime de o tonalitate dulce
ca culorile unui vechiu covor oriental...
Zugravul și vremea au reușit (să ne dea) una din cele mai
frumoase decorațiuni murale care se pot vedea în țara noastră“.
Se înșiră diferitele tablouri, pe bolta pridvorului apare Mântuitorul
încunjurat de mulțimea de serafimi, heruvimi, etc., despre care
autorii studiului zic : „Reproducția ce o dăm (fig. 25) nu poate
da decât o slabă idee de adânca impresie ce o face această mul­
țime cu chipurile smerite care pășește, plină de evlavie, spre
sfântul lăcaș. Fără îndoială ne găsim aici în fața unora din cele
mai frumoase picturi din țara noastră, în fața unor picturi, cari și
în alte țări mai renumite în această privință ar opri privirile.
Acolo merg involuntar ideile și spre Orcagna se îndreaptă amin­
tirile noastre ; dar dacă arta în sine a zugravului e de parte de
a egala pe aceea a Florentinului,3) nu știu dacă nu îl întrece prin
puterea sentimentului religios“.4)
O descoperire recentă atât de fericită ne pune pe urmele
unei Impunătoare opere de pictură bisericească, care a plecat delà
dărnicia domnească a lui Petru Rareș. Aceasta este biserica
episcopală din Roman, pe care Petru Vodă a început s’o clădească

1) Bréhier L., L’art byzantin, Paris, 1924, pp. 169, 187; și Iorga, Mun­
tele Atos etc., p. 479.
2) N. Qhica-Budești și Balș, Mănăstirea Probota, București, 1909, pp.
29—39, se reproduc mai multe picturi.
3) Orcagna e pictor italian (f 1369).
4) Dl. Tafral vorbind de pictura delà Probota zice: „Frescele acestea
izbesc delà prima vedere și farmecă... Tablourile fine și încântătoare au fost
înlocuite...“ cf. ziarul Viitorul, București, 1927 August.
46

îndată ce s‘a întors a doua ora în scaun, în 1542, dar care s'a
terminat abia în 1550 sub fiul său Ștefan Vodă Rareș. Descope­
ritorul și restauratorul acestui monument de artă, pictorul Paul
Molda, ne arată importanța descoperirii sub raport sacru și cel
istoric național, apoi valoarea materială și artistică. ■)
înșiră tablourile mari sacre, apoi viața și patimile lui Sf.
Ioan cel Nou. „Acest tablou e vrednic de remarcat pentru carac­
terul său istoric și național. Avem tabloul clericilor cu odăjdii
foarte frumoase, purtând moaștele sfântului, urmăriți de norod, pe
când Domnul Alexandru cel Bun cu Doamna, cu cei doi coconi
și boieri, toți gătiți de sărbătoare, au eșit înaintea cetății Suceava
în’întâmpinarea lor“...1 2) „Documente etnografice ne dau tablourile
cu călătoriile Sf. Nicolae : oameni din popor cu haine asămănă-
toare cu cele de azi la țăranii de pe lângă Roman ; dovadă că
pictorul a trăit în aceste locuri. Avem tipuri reale de corăbii și
de alte obiecte uzuale“.3)
Valoarea artistică a bisericii din Roman, toată în frescuri, e
prețuită de Molda așa :
„Picturile scoase la iveală până acum, au calități artistice
remarcabile. Ele vădesc mâna unui meșter superior, talentat, și
arată calități tehnice mari, coloristice și de compoziție. Aspectul
general al picturilor e luminos, nuanțele sunt potrivite cu mult
gust și într’o justă măsură. Coloritul general e armonizat în nuanțe
discrete. Aurul e întrebuințat într’o bogăție rară. Avem și culori
mai vii, bine puse, ca roșu, verdele deschis sau albastru de cobalt.
Chipurile sfinților sunt totdeauna bine făcute ; ele păstrează ex­
presia de adevărați sfinți. Ștofele, mai ales cele arhierești, sunt
făcute cu o bogăție și cu o varietate în ornamentele înpodobi-
toare rară.
In compoziții meșterul excelează ; având să redea un număr
atât de mare de scene el le-a pictat într’o surprinzătoare varietate.
Fiecare subiect reprezintă just ceea ce trebuie. Aceste picturi vă­
desc un caracter de rudenie cu celelalte picturi bisericești din
vremea lui Petru Rareș, Ștefan cel Mare, iar în sinoadele ecume-

1) Vezi revista „Cronica Romanului“, IV, Roman, 1927, no. 2.

2) Pentru comparație cu acest tablou vezi cel delà Voroneț studiat cu
amănunte de O. Luța în Codrul Cozminului, I, pp. 307—54.
3) Vezi ce spune în aceasta privință despre pictorul delà Voroneț
Luța, o. c., pp. 301—306.
 47

nice cu cele delà biserica domnească din Curtea de Argeș“. ')

E surprinzător ce ni se spune despre valoarea materială a
acestor frescuri : „1 rebue reținut că aceste picturi a căror restau­
rare costă mai puțin de un milion, dar a căror valoare artistică,
istorică și documentară este inapreciabilă, au o valoare materială
reală destul de însemnată. Aceste picturi făcute azi, în culori de
ulei, afară de tâmplă, ar fi greu realizate cu 15 milioane; în
frescă ar fi și mai greu. Aurul singur ce s’ar întrebuința ar costa
5—6 milioane. Tâmpla la rândul ei ar costa cel puțin trei mi­
lioane lei“. 12)
Călugărul cronicar contemporan Azarie ne spune despre
Alexandru Vodă Lăpușneanu, că îndată ce a ajuns în domnie, „au
început să zidească o mănăstire foarte mare și într’însa un lăcaș
al Dumnezeului meu, o biserică, așa de împodobită cu frumuseți,
încât, dacă Dumnezeu însuș ar vrea să trăiască într’o zidire fă­
cută de mâni omenești, în acesta ar trăi, și au numit-o Slatina“ 3)
Ori câtă exagerare ar fi în cuvintele acestea, e sigur că biserica
a fost foarte frumoasă, deși pictura originală nu ni s’a transmis,
decât prin una mai nouă, despre care se afirmă, că „reproduce cu
credință, într’o desăvârșită armonie a împărțirii și a formelor, pe
cea veche“.4) Biserica s’a sfințit cu pompă mare în 14 Octomvrie
1558, pentru a adăposti, pe rând, la odihna cea veșnică, pe ctitorul
călugărit și toată familia lui, ale cărei chipuri le avem aici.
După terminarea acestea, Lăpușneanu începe să clădească,
în 1560, biserica din Păngărați (jud. Neamț) pentru care, se pare,
cerea delà Sașii bistrițeni „marmură de Hațeg“, în 7 April 1561.5)
Cine au fost zugravii câri au împodobit aceste sfinte loca­
șuri ? Poate că au lucrat la ele și băștinași, dar Alexandru Vodă
a căutat pictori și în străinătate și încă foarte departe. Având
strânse relații comerciale cu Veneția, iată-1 pe Vodă al Moldovei,
că, în Maiu 1560, cere, delà dogele vestitului oraș artistic, ca „pen­

1) Când am vizitat biserica din Roman (în vara 1927), mi s’a spus, că s’a
aflat și numele zugravului. Când se va publica, vom vedea, dacă nu unul dintre
cei cunoscuți: Marcu, Dragoșin, Toma, sau un altul necunoscut. Dl. Ștefănescu
în L’évolution de la peinture religieuse en Bucovine et en Moldavie, p. 80, zice
că între acești meșteri : Andrei, Gheorghe, Adrian, cari au lucrat la biserica
din Roman, trebuie să vedem și un zugrav.
2) Revista Cronica Romanului, 1927, no. 2.
3) I. Bogdan, Letopisețul lui Azarie în An. Ac. Rom. sect, ist., XXXI,
p. 203.
4) Iorga, Sate și mănăstiri, el II, 1916, p. 91.
5) Iorga-Hurmuzaki, XV, p. 568, no. 1051.
48

tru a împodobi în Moldova sfintele lăcașuri ale lui Dumnezeu, să

meargă acolo careva dintre pictorii și alți meșteri ai voștri potriviți
pentru astfel de opere“. >) N’avem nici o informație sigură că pic­
torii cu faimă ai Veneției să se fi ostenit până la noi, dar se
poate totuși să fi venit, cum a îndrăsnit să vie un medic italian
să-l tămăduiască pe Lăpușneanu.
Alexandru Vodă, se vede om cu gust artistic, căută să
aducă colori din Polonia, căci o scrisoare a lui cătră Sașii din
Brașov (Iași, 11 Sept. 1564) vorbește de ginerele lui Ion Benk-
ner, care nu i-a adus din Polonia, colorile pe care i le-a plătit
cu 4500 aspri, și cere să-i restitue banii.12) Desele raporturi de tot
felul cu Polonia îl puteau îndemna să aducă zugravi din această
țară vecină. Și se pare că au și venit pictori din Liov (Lemberg)
la el și iată în ce împrejurări. In Liov noi aveam o biserică orto­
doxă pentru Moldoveni, căreia Alexandru Vodă adeseori îi trimite
diferite daruri și bani prin popa Teodor din Iași și prin alții.3)
In 22 Aprilie 1565 Alexandru Vodă se adresează popii Gherasim
și enorașilor delà „biserica noastră“, cu hramul Adormirea Maicii
Domnului, din Lemberg cu următoarele cuvinte : „ ... Vă facem
cunoscut ca Sf. Voastră să vă înțelegeți cu pictorii pentru a zu­
grăvi, pe cheltuiala mea, interiorul bisericii noastre, pe toți păreții,
începând de sus până jos, cum e obiceiul, cu culori bune, pen-
truca pictura să fie frumoasă, pe când Sf. Voastră va încheia un
acord și pictorii cari vor executa lucrarea, venind la noi, le vom
plăti bine. Când și Sf. Voastră vine cu ei, noi vom fi mulțumiți,
vom onora pe Sf. Voastră și vom dărui ceeace vom putea. Când
Sf. Voastră va încheia acordul cu pictorii să ne încunoștințeze, ca
să-1 cunoaștem și noi.“4)
Deci e probabil să-i fi venit, la lucrul picturii bisericilor sale
domnești, chiar și pictori poloni, date fiind relațiile pe care le
cunoaștem ; dar se poate, ca și Atosul să fi trimis zugravi lui
Alexandru Vodă Lăpușneanu, fiindcă știm, că Domnul n’a încetat
sprijinul său niciodată pentru multele și lipsitele mănăstiri delà
Sf. Munte, cari s’au refăcut de atâtea ori și cu banul lui delà Iași.

1) Iorga, Istoria comerțului românesc, I, București, 1915, p. 191 și n. 2.

2) Iorga-Hurmuzaki, XV, p- 606, no. 1131.
3) Hurmuzaki, Supl. II, vol. I, pp. 254—58, no. 131—4. (din Iulie 1565
— August 1566).
4) Hurmuzaki, Supl. II, vol. I, pp. 249—50, no. 129.
 49

Frații Movilă, încă în domnia lui Petru Șchiopul (c. 1583), în­
cep să zidească o biserică în Sucevița, pe care abia Ieremie Vodă
Movila o termină, pela 1602, împodobindu-o cu veșmânt strălucit
de pictură. ') In câteva cuvinte d. lorga caracterizează importanța
picturală a bisericii lui Ieremie Movilă : „ ... E de sigur cea mai
frumos zugrăvită biserica bizantină ce se poate închipui : pe di­
năuntru ca și pe din afară, e un strălucit covor de chipuri cari se
desfac de pe armoniosul fond albastru și verziu.“ 12) Dl Tafrali,
cercetându-o amănunțit, apreciază în acest fel :3) „Biserica mă­
năstirii Sucevița este împodobită cu fresce minunate, foarte bine
păstrate, cari îi acoperă, de sus până jos, toți pereții, atât pe cei
dinăuntru, cât și pe cei din afară . . . Iconografia, care ne întâm­
pină la Sucevița este de o mare varietate de subiecte, adeseori
foarte rare“ . . . După ce înșiră cuprinsul ei, zice : „Frescele din
interiorul bisericii au păstrat toată frăgezimea culorii vechi. Com-
pozițiunea și armonia tonurilor lor farmecă. Artistul, sau artiștii,
cari le-au făurit aveau un deosebit talent. Erau meșteri îndemă-
nateci și înclin a crede, că veneau din Occident.
In adevăr, una din caracteristicile artei lor este marea știință
de a așeza personagiile în panou și de a le da un fond decora­
tiv de o arhitectură, care nu-i cea obișnuită bizantină. In fundul
scenelor adeseori se văd cetăți occidentale cu ziduri, turnuri și
case, admirabil de bine desemnate și colorate. Ai crede, că vezi
ilustrațiuni de cetăți din cele care se întâlnesc în cărțile contem­
porane.
Corăbiile, apoi, ca cele două sau trei din viața Sf. Nicolae,
sunt copiate după modele reale . . . Toate aceste amănunte, pre­
cum și mișcările, foarte bine prinse, ale personagiilor, între care
unele pot în adevăr stârni admirațiunea celui mai pretențios artist
modern ne arată, că pictorii Suceviței nu sunt zugravi de rând,
ci au un deosebit talent și aparțin mișcării apusene artistice res­
pectând însă tradițiunile bizantine. Poate sunt chiar bizantini,
îmbuibați de principiile artei Renașterii.
Ei arată o mare știință în arta decorativă. Scenele lor sunt

1) Podlacha tratează în studiul său polon citat iconografia delà bise­

ricile bucovinene : Sf. Ilie, Pătrăuți, Rădăuți, Suceava (Sf. Gheorge și Sf,
Dumitru), Sucevifa și Dragomirna.
2) lorga, Negoțul și meșteșugurile în trecutul românesc (—Istoria Româ­
nilor în chipuri și icoane, vol. Ill), București, 1906, pp. 62—3.
3) Tafrali Frescele bisericii mănăstirii Sucevița în ziarul Viitorul, Bucu­
rești (XX) din 11 August 1927.
4
 5Ô

cu o deosebită îndemânare așezate pe pereți. — Din pictura isto­

rică a bisericii două scene sunt de reținut: Familia ctitorului... și
viața sfântului loan cel tânăr patronul Bucovinei“.
Avem pe ctitorii : leremie Movilă, principele Constantin, Irina,
Maria, fiica și mama Voevodului, apoi soția, „frumoasa și nefe­
ricita Elisaveta și copiii lor; Maria, Ecaterina, Alexie, Sultana și
Zamfira. ■ ■ ,
„Nicăiri aiurea viața Sf. loan cel Tânăr, ale cărui moaște se
află păstrate Ia biserica Sf. Gheorghe din Suceava, nu este mai
desvoltat ilustrată ca la Sucevița.
...In scenă apare Alexandru cel Bun, Domnița Ana și alaiul
lor, întâmpinați la ușile cetății de popor și preoți, în fruntea
cărora se afla arhiepiscopul Iosif.
In nartex, pe păretele răsăritean, este pictată de sus până jos
o prea frumoasă Judecată de Apoi. Ea poate fi comparată cu cea
delà Voroneț, Humor sau Probota“... ’)
Am vedea în „artiștii din Occident“, care au lucrat la Suce­
vița, nu bizantini, ci pictori poloni, — șlefuiți bine și în arta
bizantină învățată în vecina Rusie, — fiindcă știm că Ieremia
Movilă a avut moșii în Polonia, unde și-a măritat toate fetele
după, nobili poloni, păstrând cea mai întinsă legătură cu toată
viața din Polonia. D. Ștefănescu, crede, că a lucrat la Sucevița,
la chipurile Voevozilor, însuși pictorul polon contemporan Kröbner
sau cel puțin un ucenic de al lui.1 2)
Mănăstirea Rașca, — întemeiată de Macarie episcopul de Ro­
man înainte de 1558, când moare și-i înmormântat-în ea, — a fost
-după câteva decenii zugrăvită sau rezugrăvită de un zugrav grec
din Zante : Stamatel Castona în 1592.3)
La începutul veacului al XVII-lea iscusitul miniaturist,
poate și zugrav, Mitropolitul Atanasie Crimea, zidește, pela 1609,
minunata mănăstire Dragomirna. Dl. Iorga zice despre ea : 4)
„Vederea bisericii e o uimire de bucurie... In biserica însăși, tot
veșmântul de zugrăveală s’a păstrat însă, și stăpânește sufletul cu
un farmec de frumuseță și de evlavie“.

1) Dl. Iorga zice într’alt loc despre Sucevița: „Biserica înst robește
delà început privirile prin întinderea, prin frumuseță, prin păstrarea desăvâr­
șită a zugrăveli sale din afară, ca și prin simplicitatea impunătoare a pro­
porțiilor. Neamul Românesc din Bucovina, p. 158.
2) Ștefă eseu, L'évolution de la peinture etc., p. ‘27G.
3) Bui. Com. Mon. Ist., VIII (1915), p. 190 (inscripție grecească).
4) Iorga, o. c., p. 42.
 51

Până acum am reprodus părerile învățaților și specialiștilor

români în cunoașterea artei noastre bisericești, pentru a scoate în
evidență și marile însușiri artistice ale zugravilor noștri sau străini,
cari ne-au învrednicit cu opere de artă, cari vor atrage veac după
veac pelerini pioși și pricepuți. Dacă părerile al lor noștri au fost
totdeauna elogioase, acestea nu au nimic exagerat în fond, ci
sunt niște judecăți obiective răzimate pe cunoașterea sigură a
picturilor puse în comparație cu cele din alte țeri. ’)
Las acum se urmeze aici o pagină clasică de judecată entu­
ziastă asupra comorilor de artă bisericească din Bucovina româ­
nească, din partea unui învățat strein cu renume european, spe­
cialist în arta bizantină, pe care o. cunoaște în toată desvoltarea
sa istorică și întinderea ei geografică. Acesta este profesorul vestit
de istoria artelor delà Universitatea din Viena losif Strzygowski,
care încă în 1913 a publicat aceste rânduri trainice despre arta
noastră :12)
„Dar ce este ceeace ar trebui să atragă în aceste îndepărtate
văi (ale Bucovinei) chiar pe cel mai umblat cunoscător al artei
vechi? Sunt tezaure ce el nu le poate vedea nicăiri în altă parte.
Pe deasupra tuturor sunt acele curioase biserici, cari, în polihro-
mia înfățișării lor din afară, se pot compara mai curând cu fața­
dele delà San Marco din Veneția ori cu Domnul din Orvieto.
Numai că, firește, plastica în Bucovina nu are parte ca acolo ;
ea se poate socoti ca oprită sub raportul ritual. Singură pictura
aruncă asupra fețelor din afară ale bisericilor din Sucevița, Voro­
neț, mănăstirea Humorului, Vatra-Moldovița ș. a., acea uimitoare
rețea de bogat înșiruite chipuri de obârșie teologică ortodoxă,
care, în varietatea coloritului său, face impresia covorului oriental.
Ceva asemănător nu ne oferă o două țâră din lume. Și această
bogăție de colori înlănțuie mai vârtos privirea uimită îndată ce
mai intervine, înlăuntrul bisericilor strălucirea aurului, al cărui
efect artistic atinge desăvârșirea cu ajutorul răsfiratelor raze de
soare ce se strecoară în interior.
Cine apoi se ostenește să pătrundă în aceste cicluri de
icoane care se pot compara iarăși numai cu mozaicurile din San
Marco sau — considerând numai interiorul — cu bisericile mun­

1) Vezi despre frescele bisericilor din Bucovina și ce spune Tafrali,

îndrumări culturale, pp. 9—11.
2) Ziarul Die Zeit, Viena, 1913 August 13; în românește de Gh. Murru
în Bul. Corn. Mort. Ist., VI (1913), pp. 128—31.
5ă

telui Atos, acela recunoaște numai decât marea greșală ce a să­

vârșit până acum investigația științifică, nevăzând în aceste frescuri
decât numai și numai un răsad al artei atonice.
Altfel judecă însă acela care ține seama de înrîurirea cea
grozav de mare ce au avut asupra artei din Atos Voievozii moldo-
valahi cu ale lor așezăminte, ctitorii și danii, și nu uită a socoti
pe de altă parte, bielșugul de idei proprii teologice, precum ele
se rostesc cu deosebire în manuscrisele și picturile murale ale
mănăstirilor Dragomirna șt Sucevița ; dacă e obișnuit să prindă
din experiență lungă cu privirea raporturile generale, el va fi
silit să admită că nu atât Atosul asupra Moldovei, pecât marea
cultură ce deținem noi Austriacii în mănăstirile Bucovinei, a trebuit
să se repercuteze asupra sfântului Munte. Unde rămâne față de o
asemenea dovadă de mărire națională valoarea materială a tezau­
relor mănăstirești din Putna, din Sucevița și Dragomirna ? Ce pot
să însemne față de un asemenea fapt, broderiile, a căror încrus-
tație de mărgăritare numai la o singură piesă e prețuită până la
120,000 de coroane?1) Mănăstirile, luate la un loc, oferă comori
cari se pot măsura cu odoarele tezaurelor împărătești ; nu mai
vorbesc de tezaurul religios delà capela curții imperiale. Dacă
aceste comori artistice s’ar împreuna în reședința arhiepiscopală
din Cernăuți, — căci a fost vorba de aceasta — atunci s’ar în­
firipa un muzeu de artă orientală din veacul al XVI-lea și al
XVlI-lea, cum nu se poate închipui mai valoros. Mănăstirile înseși
atunci și-ar păstra mai departe pentru sine strălucitele lor biserici.
Dar n’ar trebui să fie despoiate nici de comorile lor mișcătoare,
cel puțin nu mănăstirile propriu zise. Trebuie să li se recunoască
marele lor merit, că au știut să-și păstreze avutul până în ziua
de azi. Totuși este un drum pentru a putea preface în centru de
colecționare al țerii reședința arhiepiscopală, care seamănă cu
Kremlinul : e destul să adunăm la un loc resturile împrăștiate din
desființatele mănăstiri și să obținem prin rugăminte, sub formă de
împrumut, dublate, din Dragomirna, Putna și Sucevița. In aceste
trei mănăstiri însă ar trebui să se înființeze localuri potrivite pen­
tru muzee ; pentru acest scop în Dragomirna stă la dispoziție
vechea trapezărie, care este iarăși de restaurat, adecă refectoriul,
în care sub tencuială se află încă picturi vechi. Ne mai pomenit

. 1) Prețul acesta era în 1913, astăzi s’ar urca până la 3—5 milioane
lei de piesă.
 53

de bogatele și în toată privința prețioasele broderii și tezaure de.

aur și argint, cruci de lemn și emaiuri din Putna s’ar putea adă­
posti cu demnitate numai într’o clădire suprapusă sau altă clădire
nouă ridicată peste încăperea umedă și întunecoasă, care fu de-
curând zidită în acest scop. In Sucevița ar trebui negreșit să șe
puie în aplicare o veche întrebuințare de valoare istorică a mă­
năstirilor, iar minunatele comori religioase să fie depuse în tezau­
rul bisericii în ființă încă, o sală de vre-o 32 m. p. de peste ca­
pela ctitorească cea cu bolți albiate și cu o scară în spirală; lu­
mina se va putea înbunătăți ușor cu prilejul reînoirei necesare
cu șindile a acoperișului, care de altfel e sănătos.
Din stăpânirea unor atât de mari bunuri culturale și mate­
riale în Bucovina isvoresc pentru Austria îndatoriri, la îndeplini­
rea cărora abia se mai gândea cineva până acum. Nu avem nu­
mai de înscris o înaltă cultură catolică, ci suntem totodată păstră­
torii unor sanctuare ale bisericii ortodoxe, care se cade să se
bucure de cea mai înaltă considerație artistică și științifică, în
Rusia ca și în Balcani, în România și pretutindeni unde există
pricepere pentru floarea unei culturi de o individualitate
particulară“... ’)
Am reprodus această prețuire competentă aproape în între­
gime și pentru sfaturile ce ni le dă relativ la buna păstrare a ace­
stor comori artistice, de care oamenii noștri chemați de astăzi ar
trebui să țină o strictă evidență.
Iată acum prețuirea lui Ch. Diehl, care a văzut aceste comori
de artă în April 1924: „Alt lucru, care din primul moment iz­
bește pe vizitatorul mai puțin obișnuit, este : decorul magnific al
picturii care acopere fațadele exterioare ale acestor biserici. In
toată lumea bizantină nu se găsește nimic asemănător. De jos până,
deasupra păreților este o varietate de culori strălucitoare, o înflo­
rire armonioasă a frescelor, unde pe fondul de azur albastru sau
verde, se desprind cicluri lungi de scene pioase și șiruri de per­
sonagii sfinte.
Toată iconografia, toată arta Bizanțului revine în aceste pic­
turi, cu toate influențele apusene ce se găsesc uneori; este potri­
vită principiilor, este în stilul măiestrilor bizantini în care sunt exe­
cutate, — până în secolul al XVIII-lea — partea cea mai mare a

1) Vezi și spusele lui Ch. Diehl referitor la picturile din Bucovina, în

Manuel d’art byzantin, pp. 834—6.
54

frescelor. Fără îndoială arta, calitativ, este destul de inegală,

mai puțin perfectă și mai puțin sigură'în veacul al XVI-lea, ca în
frumoasele opere din secolul al XV-lea. Efectul coloraturii nu este
mai puțin incomparabil: la Voroneț, la Moldovița, la Sucevița și
aiurea încă, zidurile arată toată podoaba covorului oriental în to­
nuri strălucite și s’a putut compara just această polichromie
sumptoasă cu decorul mozaic, care împodobește păreții Sf. Marco
din Veneția și ai Domului din Orvieto“. !)
Merită o relevare deosebită observația justă a lui Strzygowski,
pe care ceva mai înainte o făcuse și Podlacha în studiul său des
amintit despre picturile Bucovinei, că nu Atosul a influențat Mol­
dova, ci dimpotrivă, cultura cea mare a acesteia și comorile ei
artistice, au influențat întreaga desvoltare a artei atonice, căci ar­
tiștii formați în Țerile române erau trimiși de măieștri lor în Orient
pentru a împodobi cu picturi bisericile clădite din nou sau repa­
rate prin dărnicia Domnilor români.1 2)
*
* *
In veacul al XVII-lea Domnii Moldovei se îndreaptă spre
Rusia în căutarea de zugravi pentru icoane și pentru bisericile ce
clădeau. In această epocă se întemeiază în Rusia o școală de
iconografie bisericească de cel mai bun renume. Înșiși Țării rusești
adună la curtea lor din Moscova pe cei mai iscusiți iconari și
zugravi. Dintre aceștia se alegeau apoi iconografii împărătești îm-
părțiți în două clase : în iconografi cu leafă pe care o primeau
regulat delà Țar și iconografi cu previziune primită numai atunci
când lucrau. Pictura lor a împodobit multe biserici din Moscova, cari
se văd și astăzi, și ea „se caracterizează prin o largă libertate
a invențiunii, prin eleganța formelor, prin variațiunea colorilor lu­
minoase și prin înclinarea artiștilor spre compoziții simbolice și
istorice“.3)
Cel dintâiu Domn care a trimis în Rusia o deputăție cu arhi­
mandritul Varlaam, viitorul Mitropolit în frunte, a fost Miron

1) Revue deux des Mondes, Paris. 1924, pp. 836—837. — Vezi si bu­
nele cuvinte despre monumentele noastre de artă, ale învățatului Henri Gre­
goire în revista Le Flambeau, 1924 (în româneșțe Ramuri, 1924, No. 16—17,
pp. 5—18).
2) Iorga, în Buletin de l’institut pour de l’Europe sud-orientale, I, Vă­
lenii de Munte, 1914, pp. 85—6 (recensie despre cartea lui Podlacha). — Vezi
observațiile foarte judicioase în contra acestor afirmații, ale lui Balș, B serielle
moldovenești în veacul al XVI-lea, București, 1928, pp, 293—300.
3) Dragonrir, Relațiile bisericii românești cu Rusia în veacul al XVII-lea
jn An. Ac. Rom., sect, ist., XXXIV (1912), p. 1081,
 55

Barnovschi, pentruca să-i aducă, adecă să-i comande două icoane

de hram, mari, pentru cele două mănăstiri : Hangul iș Bârnova,
ce zidise în afară de Dragomirna, făcută împreună cu Mitropolitul
Anastasie Crimea.
Miron Vodă se adresează Țarului rusesc Mihail, în 9 De­
cemvrie 1628, cu aceste cuvinte:
„Urinând părinților noștri de demult și străbunilor... luptători
ai adevăratei ortodoxii, cari, în semnul dreptei lor credințe în
Hristos, au umplut toată țara Moldovei cu prea frumoase mănăs­
tiri și cu cinstite hramuri măritoare de Dumnezeu..., am zidit
cinstita mănăstire numită Dragomirna și în ea am clădit biserică
de. piatră în numele sfintei și de viață făcătoarei Treimi.’Pe urmă
încă alte două mănăstiri de piatră am zidit din temelie : una în
numele Adormirei prea sfintei... Fecioare Maria (Hangul'), iar cea­
laltă în numele preasfântului marelui mucenic Gheorghe și a lui
Ioan cel Nou, care zace în țara noastră a Moldovei (Bârnova).
Apoi, văzând noi credința ortodoxă împodobită pretutindeni cu
prea frumoase icoane din împărăția ta,... am îndrăznit și am tri­
mis la bine iubitoarea ta împărăție pentru cinstitele și prea fru­
moasele icoane, ca să împlinești osârdia și dorința noastră și să
fie și numele împărăției voastre ortodoxe înscris în pomelnicul
acestor sfinte biserici ale noastre...“’)
Varlaam împreună cu tovarășii săi din solie, înainte de a se
prezenta Țarului, trec pela „ruda“ lui Miron Vodă, pela „Petru
Movilă, Domn ereditar al Moldo și Ungrovlahiei, mare arhimandrit
la sfânta Lavră din Peștera Chievului“, și acesta încă le dă o
scrisoare de recomandație cătră Țar și Patriarhul Filaret, ça să-i
primească, și să-i lase să-și cumpere „sfinte icoane“, etc.12)
Dupăce Varlaam, a văzut, în Martie 1629, fața Țarului, cu
voia lui comandă mai multe icoane la pictorii din Moscova. Lucrul
mergea încet de o parte, de alta s’au ivit neînțelegeri între Varlaam
și pictori, pe urmă icoanele comandate de călugărul moldovean
n’au fost pe placul Patriarhului Filaret. Toate acestea l-au făcut
pe Varlaam se zăbovească în Moscova până în 29 Decemvrie,
când pleacă în Moldova, fără icoane deși le plătise. Unele dintre

1) Ibid,, pp. 1146—8, no. IV.

2) Ibid., pp. 1140—50, no. V (din 30 Dec. 1623) și Lâpëdatu, Un mă-
nunchiu de cercetări istorice, București, 1915, pp. 149—158.
56

icoane au fost lucrate de pictorii : Isidor Pospeev și Bajen

Naprudnai, delà cari Țarul cere explicări, ’)
Toată chestia aceasta cu icoanele a rămas nerezolvită. Astfel
bietul Miron Vodă n’a ajuns să-și înfrumusețeze ctitoriile sale cu
icoanele moscovite. Vasile VodăLupu scrie Țarului Miha'l Feodoro-
vici, în Februarie 1636, trimițând și o solie: „Au rămas acolo în
Moscova, în împărăția voastră, două icoane delà arhimandritul lui
Vodă Barnovsch;, ce a fost mai înainte de noi Domnul acestei
țeri, una a sfinților mucenici Gheorghe și loan cel Nou, jur îm­
prejur cu martiriul lor, cealaltă a sfinților mucenici Procopie și
Mercur, asemenea cu „jitiile“ lor împrejur, cari au fost făcute și
pictate la porunca Împărăției Voastre de zugravul Nazarie și plata
i s’a dat toată în mână și fiindcă nu le-au putut aduce, au rămas
acolo în mânile lui Nazarie; poruncește, Țarule, a seda icoanele
acele boierilor noștri, să le aducă la noi“,12) Primind Țarul această
scrisoare a chemat pictorii, cari spun că de fapt au rămas la ei
cele două icoane.3) Patriarhul a oprit să li se dea solilor moldo­
veni, deoarece mucenicii erau pictați necuvincios. Patriarhul a în­
trebat atunci pe pictorul Nazarie de ce model s’a servit la zugră­
virea mucenicilor șezând pe scaun. Nazarie spune, că de o icoană
a Sf. Dimitrie din lesalonic, pe care Varlaam a văzut-o în
catedrala Sf. Născătoarei de Dumnezeu din Moscova și i-a plăcut
foarte. Patriarhul a poruncit după această explicare să se dea
icoanele solilor, dar aceștia deja plecaseră spre Moldova. Astfel
icoanele rămase aici, au fost atârnate în Cremlin, unde — spun
pictorii — stau și acum în hramul mănăstirii Sf. Serghie“.
Nici acum aceste icoane n’au fost aduse în Moldova, pre­
cum se vede din răspunsul Țarului către Vasile Lupu, din 8 Iunie
1636: „Și noi marele Domn, am dispus a se spune solilor tăi,
că icoanele acelea au fost pictate în vremea când au fost în țara
noastră, la Moscova, arhimandritul Varlaam... și nu au fost trimise,
fiindcă au fost pietate la îndrumarea arhimandritului, nu după
cum se cuvine, de acea nici nu au fost date atunci... Iar acum la
porunca noastră, li s’a spus solilor tăi că icoanele nu se pot tri­
mite cu ei, fiind pictate necuvincios“. 4)

1) Dragomir, o. c., p 1084.

2) Ibid., pp. 1151-2, no. Vil.
3) Ibid., p. 1086.
4) Dragomir, o. c., pp. 1153—4, no. VIII.
 57

Mândrul și bogatul Vasile Vodă, a căutat să ajungă, dacă

nu chiar să întreacă, pe înaintașii săi, în frumuseța impunătoare
a clădirilor sale bisericești. Astfel înalță strălucitoarea biserica
Trei Ierarhi din Iași, pe care o sfințește, în 6 Maiu 1639, cu mare
pompă, fără să fie încă zugrăvită. ')
Paul de Alep diaconul, care a văzut Trei Ierarhii, în Februa­
rie 1653, ne spune despre pictura ei:12) „Biserica e în curtea
mănăstirii, care e cât se poate de frumoasă... Peste poarta biserici’,
care este în spre apus, este imaginea celei din urmă Judecăți mai
frumoasă decât am văzut-o la Vaslui... Turcii sunt zugrăviți după
chipul lor cu turbanele și cu cealmalele lor; apoi pe celelalte zi­
duri sunt imagini de oameni și de toate creaturile lumii, începând
delà om până la animal, fiară sălbatică, pasere, pomi și plante ;
tot lucruri cari îți luau vederile. Apoi mulțumesc lui Dumnezeu
în sfințenia lui, cu tobe și psaltire, tineri și fete și mulți ; muzi­
canții stau după orânduială lor ; apoi domni și codii (judecătorii)
după rangul lor ; totul făcut de aur și lazur. ...Pe zidul boitei e
zugrăvită munca Sf. Paraschive și cum s’a pristăvit și cum au
adus-o Turcii până acolo, un lucru minunat... „Simbolul“ compus
din patru pături, lucru minunat și fără seamăn. De asemenea și
icoana Domnului, a Maicii Domnului, icoana celor trei Patriarhi
și icoana Sf. Nicolae, turnate în aur și argint.
Sanctuarul este de o frumuseță și de o eleganță extraordinară;
arcadele cupolei sunt diferite unele de altele și acoperite cu plăci
de aur și argint... Pe tavanul cupolei este imaginea Maicii Preceste.
Icoanele cari se află în interiorul Sanctuarului și pe zidurile lui,
sunt lucrate cu aur și cu lazur și nu se pot număra.
In genere se poate zice, că nici în Moldova, nici în Țara
Românească, nici în țara Cazacilor nu mai există o biserică ce
i s’ar putea potrivi, atât în ceea ce privește zugrăvirile, cât și în
ceea ce privește frumusețea ei (arhitectonică), așa încât apucă min­
tea de mirare. Să o ție Dzeu în veci vecilor“.
Zugrăveala acestei opere minunate a făcut-o atât zugravii
români cât și ruși.
Din scrisoarea lui Vasile Lupu cătră consilierul Lihaciev, pe
care-1 roagă să intervină la Țar, aflăm (13 Sept. 1638) următoa­
rele: „Domnia Ta mijlocește... la Țar... să ne dea pictori buni și

1) Iorga, Inscripții, II (=Studii documente, XN), pp. 149—50 no. 411.

2) Călătoriile Patriarhului Macarie, pp. 24-27.
58

iscusiți, căci în țara noastră nu se află de aceștia și să aibă voie

meșterii noștri a face catapiteazma și răstignirea după obiceiul
nostru bisericesc, și să îndrepți pe acest sol al nostru (Cămărașul
Isaia Eustatievici) .în toate lucrurile pentru care l-am trimis acolo,
și pe meșterii noștri de mai înainte în ce lucru și trebuință vor
avea la marele Țar..., iar noi vom ține neuitat în minte bineface­
rile și ajutorul Măriei 1 ale... și se va aminti numele Domniei Tale
în această Mitropolie a noastră nou zidită“. *)
E vorba aici de zugravii moldoveni, cari merg la Moscova
să lucre icoane pentru catapiteazmă și răstignirea delà Trei Ierarhi,
și de pictori ruși chemați să zugrăvească păreții încă goli ai noui
ctitorii a lui Vasile Vodă.
Meșterii moldoveni s’au pus serios pe lucru în Moscova și
anul viitor toamna l-au isprăvit. Vasile Vodă, în 12 Iulie 1639,
roagă pe Țarul rusesc „pentru acei oameni ai noștri, cari săvâr­
șesc acel lucru bisericesc, când se mântue lucrul, să poată veni
aici îndărăt la noi, căci prin harul lui Dzeu biserica-i gata, aștep­
tam numai s’o împodobim cu podoabele ce se fac în împărăția ta
ortodoxă prealuminată.“ *2)
Icoanele au sosit și Vodă scrie mulțumit Țarului, în 29 De­
cemvrie acel an, cuvintele: „Lucrul sfintelor icoane, la porunca
Stăpăniei Tale s’a făcut, desăvârșit și frumos lucru, lăudat va fi
și numele împărăției Tale în toată vremea de tot clerul sfintei
biserici, până când va sta pământul acesta...“3)
Pictorii ruși însă zăboveau prea mult și atunci Domnul Mol­
dovei trimite o solie mai numeroasă, din care făceau parte, călu­
gărul Silvestru, Nicolae zugravul Domnului, doi boieri, etc., și
care, în 23 Ianuarie ’641, erau în Putivlia.4) Misiunea lor era să
ceară doi pictori pentru biserica Trei Ierarhi. Țarul le-a împlinit
dorința și le-a trimis doi pictori împărătești: Sidor Pospeév și
Iacov Gavrilov. Pospeev e considerat între cei mai buni pictori de
atunci din Rusia, era al doila în Moscva. In ’ 642—3 a pictat la
biserica renumită din Moscva, a soborului Uspeniei, apoi la Ar-
hangelski Sabor. Pecând era această solie în Moscva Vasile Vodă
scrie, la 7 Maiu 1641, Țarului:5) „Și iarăși ne rugăm de prea lu­

ll Dragomir, o. c., pp. 1156—8, no. X.

2) Dragomir, o. c., p. 1158, no. XI.
3) Ibid., p. 1158, no. XII.
4) Ibid., pp. 1089—90.
5) Ibid., pp. 1159-60 no. XIII.
 59

minata și marea ta împărăție pentru niște meșteri pictori, și dorim

Să te înduri spre rugarea noastră, să ne împodobești sfânta bise­
rică, ce-am înălțat-o în numele celor trei ierarhi și învățători ai
lumii, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și loan Gură de aur, ca
să se prea mărească numele împărăției tale în tbate aceste poiți
pravoslavnice... Dar foarte ne rugăm și cerem delà împărăția
Ia, să trimiți niște pictori aici la noi delà Împărăția ta pravoslav­
nică. Și noi pentru toate vom face-plată tună meșterilor și cu
mare credința mă voui îngriji pentru ei: când se vor întoarce în­
dărăt, voiu trimite eu oamenii mei... și vor avea drumul în bună
smerenie... Foarte ne rugăm... Țarule și mare Domn, nu lăsa
rugăciunea noastră neîmplinită ..
Scrisoarea acea.sta, cu rugămintea așa de stăruitoare, nici n’a
ajuns bine la Țar și el deja o îndeplinise. Solia moldovenească
pleacă din Moscova împreună cu cei doi pictori, în 21 Maiu,
având la ea scrisoarea Țarului cătră Vașile Lupu, cu data de 18
Maiu, în care spune: „Și pentru care lucruri ,ne-ai scris nouă,
marelui Domn, pentru aceea am dat întru toate îngăduirea noastră
împărătească... Ți-am trimis ție, Domnului Vasile..., conform
scrisorii și rugării tale, pentru pictarea pereților, doi pictori, pe
Sidor Pospeev și pe Iacov Gavrilov, Iar lucrurile voastre din
Afoscva, cari încă nu au eșit încă din lucru (e. vorba de. restul
icoanelor pentru catapiteazmă), pentru acelea a rămas în Moscva
călugărul vostru Silvestru. Și cum vor fi gata lucrurile acelea,
vom porunci noi, marele Domn, a-1 slobozi cu totul la voi fără de
a-1 rețineâ. Iar tu pe pictorii noștri Sidor și Iacov, cari au fost
trimiși acum la tine, șă-i slobozi la noi fără de a-i rețineâ, cum
vor isprăvi la voi“. ')
Deci, în vara anului 1641 s’a început zugrăvirea bisericii
Trei Ierarhi din Iași prin osteneala celor doi pictori ruși, dintre
Care Iacov toamna a murit. Vasile Vodă îndată trimite ' pe omul
său, Mihail Ivanov, la Țar în Moscva, unde sosește la începutul
lui Decemvrie. Țarul luând cunoștință de cererea nouă a lui Vodă
și de moartea lui Iacov, îi- dă solului alți -doi pictori, cu care
pleacă acasă la începutul liinei Ianuarie 1642,123) ducând Domnului
delà Iași această scrisoare (din 7 Ianuarie 1642):-) „Și ne-ai scris

1) Dragomir, o. c., pp. 1160—2, no. XV.

2) Ibid., p. 1091.
3) Ibid., p. 1162, no. XVI.
60

nouă marelui Domn, să-ți trimitem pentru pictura pereților bisericești

încă un pictor, cu acelaș fugar(-curier) al tău Mihail... noi am
miluit pe fugarul tău, pe Mihail... Și am dispus a-1 slobozi la
tine, fără a-1 reține. Și cu el deodată am trimis, adaogând la
pictorii noștri de mai înainte Sidor și Iacov, doi pictori, pe Deico
lacovliev și pe Pronca Michitiu.“
Se pare că după un an de muncă neîntreruptă au isprăvit
zugrăvirea bisericii Trei Ierarhi, și cei trei pictori ruși, și cu Timușca
fiul lui Gavrilov cel mort, conduși de solul moldovenesc Iva­
nov, sosesc în Putivlia la 17 August 1642. *)
Acești trei sau patru pictori de frunte din Rusia de sigur
că au fost însoțiți de mai mulți ucenici de ai lor, căci altcum,
într’un timp relativ foarte scurt, n’ar fi putut zugrăvi atâtea biserici :
Trei Ierarhi, Golia tot din Iași,1 2) apoi cele trei biserici din Țara
Românească: Stelea din Târgoviște, cele din Mărgineni și târgul
Filipești ale Postelnicului Constantin Cantacuzino. Am văzut că la
pictura delà Trei Ierarhi au lucrat și zugravi români.
Unui dintre aceșri zugravi e Nicolae, pe care Vasile Vodă,
în 1641, il trimiteà în Rusia și care, în 1652, vinde mănăstirii
Aron Vodă din Iași o pivniță cu un loc de dugheană.3) In 20
Decemvrie 1655 iscălește, ca martor, în Iași un Grigorașco zugrav.4)
Mănăstirea Golia restaurată de Vasile Lupu și fiul său Ște-
făniță a fost înfrumusețată și de zugravul Mateiu loan în 1660.5)
Zugravul Petru, în 1663, zugrăvește două icoane cu cheltuiala
marelui Paharnic Chiriță Păun, care a făcut și biserica din satul
Vișan (jud. Iași), unde sunt și aceste icoane.6)
Neculai zugravul cu fratele său Anton Umblătoriul și sora

1) Dragomir, o. c, p, 1091. Vezi despre rezugrăvirea proastă a icoane­

lor delà biserica Trei-Ierarhii din lași în 1851. Ureche, Istoria Școalelor, II,
pp. 59—60.
2) Paul de Alep, o. c, pp. 16—7 ne spune despre Golia: „Biserica e
foarte frumoasă. Acolo se află o icoană veche și miraculoasă a Maicii Dom­
nului, care a tămăduit pe Ștefan Vodă fiul lui Lupu. Lângă jețul Beiului, pe
o columnă, e portretul lui Vasile Vodă de statură naturală, apoi Doamna, trei
fete și un fiu. Vezi ctitori și picturi din Golia reproduse în Bul. corn. Mon.
1st., XVII pp. 110, 112, 119, 123, 132, 137.
3) Furnică, Industria și desvoltarea ei in Țările rpmânești, p, 188 nota 1.
4) Ghibănescu, Ispisoace și zapise, III partea I, Iași. 1910 p. 79 no. 57
5) Tafrali în revista Arta și arheologia, 1, București, 1927 fase 1 pp.
12—16 (aici se reproduc în colori chipurile deosebit de frumoase ale lui Vasile
Lupu și Doamna Ecaterina).
6) Pr. C. Bobulescu, Date cu privire la unele biserici din jud. Iași în
Anuarul Comisiunii Monumentelor Istorice, secția din Basarabia, II, Chișinău,
1928 p. 153.
 61

lor Nastasia cu ginerile ei popa Nacob și nepoții lor vând o

siliște Bozeani, în 29 Aprilie 1673, comisului Durașco. ’) Să fie
oare acest Neculai fiul celui de mai sus din vremea lui Vasile
Lupu? Nu putem ști precis. Dar la 5 Septemvrie 1685 se pomenește
Alexandra, femeia zugravului Neculai celui bătrân den Iași“, care
vinde o casă Măriei, femeia lui Nica Seimeanul, care a fost ve­
cina între altele cu cea a „Aniții care o ținut zugravul Ștefan.“ 1
2)
Acest Ștefan zugravul cumpărase mai înainte delà Alexandra zug-
răvița (a lui Neculai) o casă, care este în popor la Curălari în
Iași, și în 4 Ianuarie 1682 o lasă soției sale Anița, ca să-l gri-
jească la boală.3)
Gheorghe Vodă Duca, de origine grec ori albanez, în a doua
domnie în Moldova, în 1671—2, repară mănăstirea Cefâțuia și o
zugrăvește.45) Pentru această operă din urmă chemă din țara tur­
cească, din Ianina, pe un zugrav grec Gheorghe care înainte sau
după isprăvirea acestui lucru, s’a așezat în ținutul Bacăului, unde
s’a și însurat. Zugravul Gheorghe a mai avut doi frați mai mici,
tot zugravi: Mihai și Dima, cari și ei s’au aciuat în Moldova,
unde-i întâlnim cumpărând moșii, fără a cunoaște ceva din opera
lor de zugravi. Gheorghe cu soția sa Catrina au trei fii: Ilie,
Costea și loniță și 2 fete: Nastasica și Anghelușa. Costea și Io-
niță au învățat meșteșugul de zugrav al tatălui lor.;')
Pe Dima îl găsim, la 1692, martor în ținutul Romanului.6)
A lăsat un fiu Teofil, monah și zugrav la Putna, care în 1759
se părește cu Catrina, soția unchiului său Gheorghe, pentru moșia
Florești și Tăbăcari din Focșani.7)
Gheorghe zugravul din Iași, în 1685, ia zălog moșia Brătila
de jos pentru banii ce-i imprumutase lui Constantin Bâtcă ; în
1695 cumpără delà Leca, uricariul din Brătila, moșia din satul Mă-
neștipe Tazlău, iar între 1691—1700 moșie în Crișomu, peste care,

1) Ghibănescu, o. c., III partea II, Iași, 1912 p. 145 no. 93.
2) Iorga, Patrahirul lui Alexandru cel Bun în An. Ac. Rorr., secț. ist.
XXXV (1913), p. 345-6.
3) Ibid., p. 346.
4) Drăghiceanu, Cetăfuia din lași în Bul. Corn. Mon. 1st., VL, p. 148.
5) Furnică, o. c., p. 188, nota 1.
6) Iorga, Studii și documente, XI, p. 281.
7) Furnică, o. c., p. 188, n. 1.
62

în 1722, îi întărește stăpânirea Mihai Vodă Racoviță. >) Gheorghe

trăia încă în 27 Martie 1711.12) -
Celalalt frate zugrav Mihai ia zălog, în 1684, jumătatea din
moșia Brătila de jos delà Lozinschi, feciorul lui Andrei Macău.3)
In 1686 Vasile Cantacuzino vel Spătar plătește lui Mihai zugravul
61 lei 10 parale desigur pentru o zugrăveală oarecare.4) Un oare
care Poiană își vinde, în 20 Februarie 1689, morile sale zug­
ravului Mihai.5) In 3 Mai 1698 Mihai zugravul, care avea pămân­
turi delà Mitropolitul Teodosie, e în proces cu Dima pârcălabul,6)
și cu răzeșii Nemțeni.7)
Deci avem înainte o familie de zugravi, de origine grecească,
așezată în Moldova, unde s’a desnaționalizat, și care timp de
aproape o sută de ăni cu meșteșugul ei de zugrav a împodobit
multe bisericii delà orașe și sate. 8)
Cu aceasta afn ajuns la zugravii din secolul al XVIII și al
XIX-lea, a căror operă artistică ê imcomparabil inferioară în
toată privința celei din veacurile precedente, dar înainte de a
vorbi despre ea, să vedem contribuția meșterilor din Țara Româ­
nească la înfrumusețarea sfintelor lăcașuri în cele două veacuri
la care ne oprim. <

e e e

1) Furnică, o. c., p. 188, n. 1. O mărturie a răzeșilor, din 15 August

1740, spune, că moșiile din Brătila de jos au fost ele răposatului jupân Gheorghe
Zugravul (Uricarul, XVII, pp. 202—4). Aceiași răzeși mărturisesc, la 20
Aug. 1739, că „cotul“ ripa Grumăzeștilor din Bratila de jos e în stăpânirea
dumisale Sulgeariului Costca Zugravul fiul lui Gheorghe Zugravul (Ibid., XVII,
pp. 200-2). Intre anii 1731—37 Costea (Constantin) zugravul și Postelnic și
fratele săullie, fiii lui Gheorghe zugravul din Iași, aveau moșie în satul Onești
(Furnică, Industria etc., p. 188, n. 1).
2) Buletinul Ion Neculce, Iași. I (1922), pp. 308—9.
3) Furnică, o. c., pf 188 no. 1.
4) Iorga, Studii și documente, VII, p. 184.
5) Ibid., p. 323 no. 29.
6) Ibid., p. 323 no. 33.
7) Ibid., p. 323 no. 5.
8) Ieromonahul Iov zugrăvește, înoind în 1698, icoana Sf. Nicolae din
biserica Schitului mare din Bucovina (azi la Sucevi(a). cf. Melchisedec, O
vizită la mănăstirile din Bucovina, în An. Ac. Rom., VII (1885), p. 258.
 IV. Zugravii din Țara-Românească
în veacul al XVIII si al XIX lea.
O nouă epocă se deschide pentru pictura bisericească cu
veacul al XVIlI-lea. Ea nu mai e acum un privilegiu exclusiv
pentru Domni și boieri, ale căror ctitorii sunt singurele împodobite
de arta zugravului. Din ce în ce își face loc în sufletul țăranilor
convingerea că și ei, unind multa lor sărăcie, pot să ajungă la o
mare bogăție, care întrebuințată cuminte pentru înfrumusețarea
sfintelor lăcașuri, le va aduce nu numai mângâiere și iertare de
păcate, dar și spor în avutul muncit prin rugăciunile zilnice ale
preoților, cătră atot puternicul Dumnezeu. In locul singuraticelor
icoane, vedem că obștea sătenilor credincioși începe să zugră­
vească cu cheltuiala ei toți păreții bisericii. Se foloseau sătenii
noștri pentru această operă pioasă și frumoasă de zugravi buni
și foarte adeseori de cei slabi, precum le îngăduia punga și pri­
ceperea lor. Un lucru însă e sigur: numărul zugravilor crește
simțitor în secolul al XVIlI-lea, cum vom arăta mai departe.

1. Zugravii bisericilor din Țara-Românească

în sec. al XVIII si XIX-lea.
»

Domnia lui Constantin Brâncoveanu e o vremea de glorie

pentru Țara Românească în toate privințele. Niciodată un Domn
n’a revărsat cu mâna mai largă aurul vistieriei sale, pentru cul­
tura și arta românească, precum și pentru ajutorarea creștinilor
ortodoxi din Răsărit, cum de fapt a făcut-o Brâncoveanu. Numai
acela care nu i-a cerut, nu s’a împărtășit de dărnicia risipitoare a
Domnului român cu sfârșit tragic așa de nemeritat.
Evlaviosul Domn căuta, încă delà începutul stăpânirii sale,
să facă un monument de artă bisericească, cum nu mai fusese
altul înaintea lui. In 1689 începe clădirea giuvaier, mănăstirea
Hurez (jud. Vâlcea), pe care o sfințește cu mult alai și popor în
64

8 Iulie 1693.') Pictura e de o extraordinară bogăție, plastică,

plină de vioiciunea colorilor și a vieții, străbătută de influențe
apusene; ea dovedește marile însușiri artistice ale zugravilor mtilți,
cari au lucrat-o. Descrierea amănunțită și competentă a frescurilor
din biserica cea mare, apoi din paraclis, bolniță și trapeză ale
mănăstirii Hurez s’a făcut de d. A. Baltazar.1 23
) Ch. Diehl zice
despre acest monument de artă: „Tradițiunea puternică bizantină
domină în mănăstirea Hurez, care e poate cel mai frumos monu­
ment dintre toate din România. — Aceste fresce sunt printre cele
mai remarcabile, pe care le-a produs arta românească; și în ace­
laș timp ele dovedesc continuitatea artei româneșt, și a artei bi­
zantine; ele arată strălucirea extraordinară ce da, artelor, domnia
lui Constantin Brâncoveanu“.’) Avem, în deosebi în biserica cea
mare, o adevărată istorie în chipuri a intregei familii Brâncoveanu
așa de numeroasă, și a altor cățiva Domni mai vecin, chipuri de
de un realism și frumuseță impresionantă. Dl. Baltazar zice despre
ele: „In nartex, pe peretele răsăritean, în dreapta, se găsește zu­
grăvită familia Domnului ctitor. Sunt aici portrete de o remarcabilă
plasticitate, păstrate din fericire cum nu se poate mai bine. Por­
tretul Măriei Doamna este, fără nici o exagerare, a capodopera
de portretistică murală. Capul e de-o precizie de desen uimitoare,
iar în ceeace privește coloritul, valoarea acestui portret trebue
considerată ca incalculabilă: transparență, frăgezime, moliciune,
redate printr’o gamă roz-gris de o inimitabilă armonie. Par’că ar
fi fost executată în tonuri de pastel. Tot în aceste condițiuni se
prezintă și portretele Domnițelor Ancuța și Balașa. Cea dintâi are
ochi mari, căprii, fața ușor brună, iar cea de a doua ochii mari
verzi și limpezi, obraz roz-alb, topit într’o gamă gris-verzuie, mai
pronunțată pe la tâmple, ceeace trădează obrazul fin, estompat de
vinele albăstrue ce transpar sub pielița delicată, chipurilor de
rasă. Frumoase și cu aceiaș înfățișare ar și chipurile Domni­
țelor Ilinca — un pronunțat caracter românesc — și Maria
Doamna Moldovei. De-o surprinzătoare gingășie și frumusețe este
mica Smaranda, și cu acest ultim portret, admirația pentru por­

1) Drăghiceanu, In amintirea lui Constantin Brâncoveanu, București,

1914, p. 35. Ieromonahul Damaschin Qherbest „zugrăvește“ stampe frumoase
în „Apostolul“ tipărit, in 1683, la București. Damaschin e viitorul episcop de
Buzău și Râmnic (1702—1725) cf. Bianu-Hodoș, Bibliografia rom., I, p. 259.
2) Vezi Buletinul Con. Mon. Ist. II. (1909), pp. 73-84, 123-132;
și vol. III, pp. 11—16.
3) Revue deux des Mondes, 1924, p. 844'
 65

tretele murale ale Hurezului se transformă într’o pietate pentru

opera de artă. — Tot atât de interesant ca artă sunt și portretele
lui Constantin Vodă și a celorlalți copii...“ ')
Să vedem, cari au fost artiștii, cari ne-au dat această pic­
tură vrednică de cea mai justificată admirație. Biserica cea mare,
„zugrăvindu-o ca nu alta asemenea“ (zice inscripția) a fost termi­
nată în 30 Septemvrie 1694 de zugravii: Constantin1 2) și loan
greci și de patru Români: Andrei, Stan, Neagoe și loachim.3)
Paraclisul cu hramul Maicii Domnului l-au zugrăvit, în 1696—7,
doi meșteri: Marin și Preda.4) Bisericuța Bolniței delà Hurez,
făcută de Doamna Maria, în 1696, s’a zugrăvit numai peste trei
ani, isprăvindu-se, în 31 Maiu 1699, de zugravii: Preda, Nicola
și Efrem. 5)
Arhimandritul loan de Hurez ridică pe cheltuiala sa, în 1698,
în preajma acestei mănăstiri, schitul Sf. Apostoli pe care-1 zugră­
vesc, în 1700, doi ierodiaconi: Iosif și Ion.6)
Aceștia sunt colaboratorii lui Constantin Brâncoveanu la cea
mai desăvârșită operă artistică din domnia lui7) și pe cari îi în­
tâlnim lucrând în acest timp și la alte biserici din țară.
Brâncoveanu, în 1695, reface din piatră mănăstirea veche
de lemn delà Mamul. Și pentru împodobirea ei pune pe doi dintre
zugravii cari lucraseră și la Hurez, anume pe meșterii: Pârvu și
Marin, cari în f 700 isprăvesc munca lor artistică.8) Toată această
pictură frumoasă a fost retușată, în 1842—3, de zugravii: Gher­
man ieromonahul cu elevii lui: popa Constantin și Gheorghe
Bălăceanu.9)

1) Bul. Com. Mon. Ist., Il, pp. 127—8. Despre costumele ctitorilor delà
Hurez vezi descrierea lor, Ibid., I, no. 2.
2) Pictorul Costin Petrescu zice, că acest Constantin a fost tatăl zug­
ravilor Zamfir și Nae, cf. Ramuri, Craiova, 1924, no. 18—9, p. 21, (se mai
amintește aici și zugravul Nicolae Mioveanu).
3) Iorga, Inscripții, I, pp. 185—6, no. 395.
4) Ibid., pp. 183—4, no. 389; Zugravul Marin moare în 1708, când,
pentru a-1 putea înmormânta, soția lui Caplea și feciorii lui vând o casă
mănăstirii Qlavacioc. Furnică, Industria etc,, p. 188 n. 1.
5) Iorga, o. c., p. 193, no. 407.
6) Bul. Corn. Mon. 1st., III, p. 147.
7) Lăpedatu, Mănăstirea Hurez în Bul, Corn. Mon. Ist. I, pp. 53—72.
Un zugrav Trifan în București la 1701. (cf. Furnică, Industria etc., p. 188
n, 1); în 1713 se amintește un „călugăr zugrav“ se pare grec (Iorga, Studii
și documente, IV, p, 85 n. 1).
8) Arhivele Oltenei, IV (1925), Craiova, p. 193; chipurile ctitorilor
domnești și ale altora din familia acestora sunt reproduse în Revista lui Toci-
lescu, XIV, pp. 50—2.
9) Ghenadie, Vizite canonice, p. 129.
5
66

Doamna lui Constantin Vodă înalță o „mănăstioară da maico“

la Surpatele (jud. Vâlcea), în 1706, căutând ca pictura să fie cât
se poate de frumoasă, asemenea Hurezului, de aceia a și angajat
la lucrul ei artistic pe unii din zugravii Hurezului: Andrei, iero­
monahul Iosif, Hrănite și Ștefan. ')
Cronica oficială a lui Brâncoveanu, scrisă de Radu Greceanu
Logofătul, ne spune referitor la restaurarea și rezugrăvirea mănă-
știrii Dealului următoarele: „Atunci (la culesul viilor din 1699)
s’au isprăvit și biserica domnească din Târgoviște, măcar că și
mai înainte zugrăvită era, ci se învechise și se stricase zugrăveala,
iar Maria Sa au pus de iznoavă de o au zugrăvit și o au par­
dosit cu lezpezi de piatră, cu multă cheltuială, și foarte frumos
o au înfrumusețat, precum se vede.“12) Dintre meșterii zugravi
sunt unii delà Hurez : Constantin, loan, Ioachim și Stan.3)
Mănăstirea Polovragi, (jud. Gorj), începută de vel Postelnicul
Danciul Părăianu, a fost isprăvită de evlaviosul Domn Constantin
Brâncoveanu, în 1703, fiind zugrăvită de meșterii : Andrei, Simion,
Istrate și Hrănite.4)
In toată opera aceasta importantă de pictură din vremea lui
Brâncoveanu se observă și o influență rusească venită prin Mol­
dova, unde dăduse roade strălucite. Del Chiaro, italianul, ne spune:
„In Valachia toate bisericile sunt pictate dinlăuntru cu icoane de
ale sfinților greci, dintre cari picturi, câteva, nu sunt de loc ne­
plăcute, ieșind ele din mâna măieștrilor cari și-au însușit arta delà
pictori moscoviți, cari reușesc cu adevărat în genul lor.“ 5)
In domnia lui Brâncoveanu s’a dres vechea mănăstire Go­
vora din partea egumenului ei Paisie, în 1701, când a înfrumu­
sețat-o cu zugrăveală Neculae zugravul.6)

1) Drăg'hiceanu, In am ntirea lui Const. Brâncoveanu, pp. 95—6.

2) Magazinul istoric, II, p. 347.
3) lorga, Inscripfii, 1. pp. 102—3, no. 204; și II. p. 369, no. 1070, (au
zugrăvit-o în 1698—9).
4) Ștefulescu, Polovragi. Târgu-Jiu, 1906, pp. 57, 85. Pe frontispiciul
bisericii delà mănăstirea Polovragi e o icoană a Acoperemântului Maicii
Domnului, din 1712, făcută de Constantin zugravul. {Ibid., p. 56); diferite
chipuri pe pereții acestei biserici făcute, la 1738, de zugravii Gheorghe și
Ion. {Ibid., p. 87.)
5) Istoria delle moderne revoluzioni della Valachia, Văleni, ed. lorga,
1914, p. 89, (ne descrie apoi în ce constă pictura unei biserici românești).
6) lorga, I scripții, I, p. 179, no. 369. Avem aici la Govora două
icoane: una a Adormirii Maicii Domnului de Ranițe (=Hranite) zugravul, din
1701. {Ibid., I. p. 180, no. 375) și a doua, a Maicii Domnului, de Iosif iero­
monahul din 1712. {Ibid., I. p. 179, no. 374.)
 67

Mănăstirea Cozia din veacul al XIV-Iea, a lui Mircea cel

Bătrân, a fost rezugrăvită cu cheltuiala biv vel Paharnicului Șer-
ban Cantacuzino, în 1704—5, de zugravii: Preda și fiul lui Ianachi,
Sima și Mihai,’) și ceva mai târziu de: Andrei, Constantin și
Gheorghe în 1707.1 2) Jupăneasa Andriana, soția acestui Paharnic,
iubitor de cele dumnezeiești lăcașuri, plătește zugravului ieromo­
nah Iosif, în 18 Maiu 1709, să înfrumusețeze biserica Bolniței
delà mănăstirea olteană Bistrița.3)
Schitul Păpușa din Valcea e zugrăvit, în 1710, de: Iosif și
ieromonahul Hrănite, pe care-i cunoaștem de mai înainte.45 ) In
acelaș timp avem schitul Iezer, care fiind în ruină, l-a refăcut
episcopul Ilarion și l-a zugrăvit înlăuntru și înafară ieromonahul
Nicolae din leiuș în 1715.’) Un alt schit tot în Vâlcea: Sărăci-
neștii, făcut, în 1688, de episcopul de Râmnic Stefan, a fost împo­
dobit, în 1718, cu cheltuiala lui Damaschin episcopul Râmnicului
de zugravii: Teodosie, Gheorghe și Preda.6) In Noemvrie
1754 întâlnim în această mănăstire pe zugravul Grigorie Ranitie,
care cununa aici pe popa Iacov zugravul din Rășinarii Tran­
silvaniei. 7)
Mateiu Vodă Basarab clădise o biserică, cu hramul Sf.
Dumitru, în capitala banului Olteniei, în Craiova. Cu timpul
ruinându-se, în 1724, vel Stolnicul Constantin Obedeanu o drege
și o zugrăvește din nou cu acești numeroși meșteri: Teodosie,
Andrei, Preda, Gheorghe, Macarie, monahul Ștefan, Pătrașco,

1) Ghenadie, Vizite canonice etc., București, 1892, p. 11; și Dicționarul

geografic al României II. p. 729.
2) Iorga, Inscripții, I. p. 176, no. 362.
3) Ibid., p. 201, no. 427.
4) Dicționarul geografic, IV. p. 654.
5) Bul. Corn. Mon. Ist., IV. p. 149; Ghenadie. Vizite canonice, p. 51
Revista lui Tocilescu, XIV. p. 84. In 1881, e zugrăvit din nou de Moise zug­
ravul. Ghenadie, o. c., p. 52.
6) Bul. Corn. Mon. Ist., VII, p. 5, și Arhivele Olteniei, II, Craiova, p.
391. — Icoane la schitul Keia (Vâlcea) de zugravul Partenie, ieromonah de
Tismana din 1703 (Ghenadie, Vizite canonice, p. 51); două icoane delà mă­
năstirea Sinaia, din 1703, de Tihan zugrav Ivanov (Iorga, Ștudii și doc., XVI,
p. 354) ; o icoană de Spiridon zugrav, din 1705, la bis. Curtea veche din
București (Drăghiceanu, Catalogul etc., p. 27, no. 218); icoana Nașterii Dom­
nului, din 1723, zugrăvită de Vasile al lui Iurie Vneajinca (Ibid., pp. 24—5,
no. 189); icoana Sf. Ioan, Nicolae și Atanasie, din 1726, de Iosif zugravul,
(Ibid., p. 31, no. 232).
7) Meteș, Relațiile bis. românești din Ardeal cu Principatele române.
Sibiu, 1928, pp. 57, 60.
68

Gheorghe și Țârul. ') Reparatura aceasta n’a ținut mult, căci,

la 1775, vedem pe biv vel Clucerul Constantin Argetoianu
că șindilește și zugrăvește a doua oară biserica craioveană a Sf.
Dumitru (Băneasa) prin zugravii: Ion din București și Marcu.1 2)
In 1731 jupănul Petru Boj și fiul său Teodor zidesc în Craiova
biserica numită S/. Mina, pe care o împodobește zugravul Con-
tantin. 3) După cinci zeci de ani biserica aceasta are nevoie de
noi reparaturi și zugrăveală, căci iată ce scrie din Craiova, în 27
August 1787, Hagi Stan Jian Postelnic către marele negustor din
Sibiiu Hagi Constantin Pop: „Sâ-m cumperi zece copuri de ulei
că foarte îmi trebuește că aici la biserica lui Pătru Boju, tâmpla
fiind veche, am surpat-o, și am făcut-o din nou, și cu stocaturi
și stălpi de dveri și coroanele foarte frumoase, și am tocmit un
zugrav, iarăș meșter mare, ca să o poleiască cu aur și cu argint:
am trimis la Beci de mi i-au luat Raicovici.“ 45 ) Popa Ion Zugra­
vul delà biserica Apostol din București desemnează, în 1739,
chipul lui Lot din Vechiul Testament.f>)
In Oltenia, boierii construesc mai multe biserici. Așa Cornea
Brăiloiu și soția Stanca încep clădirea bisericii din satul Vlădeni
(jud. Gorj) pela 1710 și pe care o termină fiul lor monahul Do­
sitei, și în 1733 o zugrăvesc meșterii Grigorie Ranițe, Vasile și Ion
ucenic.6) La ploscomedia b sericii din Glogova făcută de consili­
erul Matei Glogoveanu și soția sa Stanca, se pomenesc, cu data
14 Sept. 1734, acești zugravi, cari de sigur au contribuit la îm­
podobirea ei: Diniu, Vasilie, Grigorie, Ștefan, Gheorghe, Șerban
și Stan.7) Mihai Cantacuzino vel Spătar zidește biserica din Ti-
tireci (jud. Vălcea) în 1680, care zăbovește cu pictura ei până în
1747, când se săvârșește prin osteneala acestor meșteri: popa
Gheorghe și fratele lui Andrei, ucenic Dumitrașco și Mihai.8)

1) Bul. Corn. Mon. 1st., VIII, p. 191. Arhivele Olteniei, 1927, p. 68.
Icoane la Schitul Iezer, din 1703, de zugravii : Parfenie de Ostrov și Partenie
ieromonah de Tismana. Episcopia Râmnicului în trecut și acum. p. 351.
2) Pessiacov, Sf. Dumitru Băneasa din Craiova, pp. 6—10. Buletinul
Corn. Mon. 1st. VIII, p. 191; și Arhivele Olteniei, I, p. 389 și II, p. 323 și urm.
3) lorga. Inscripții, II, p. 68, no. 184.
4) lorga, Studii și documente, VIII, pp. 15—6, no. 65. E vorba de Raicevich
secretarul domnesc, care fusese la Viena cu Ienachiță Văcărescu în misiune.
5) Furtună, Preoțimea românească în veacul al XVIII-lea, p. 41.
6) Bul. Corn. Mon. 1st. III, p. 162; și Ștefulescu, Gorjul pitoresc,
Târgu-Jiu, 1906, p. 309, (dă și chipurile ctitorilor pp. 310—11).
7) lorga, Inscripții, II, p. 8, no. 16.
8) Bul. Corn. Mon, Ist., VII, p. 196; inscripția greșit tipărită în Dic­
ționarul geografic, V, p. 603.
 69

Biserica Botniței din Râmnicul-Vălcii e zugrăvită, în 1746,

de : popa Gheorghe și diaconul Badea cu cheltuiala episcopului
eparhiot Clement. ’)
Delà zugravul Sandu avem pictura bisericii din satul Or-
Iești (1743)1 2) și cea din Ioneștii Mincului (1747),3) amândouă în
jud. Vâlcea. Tot în acest județ zugrăvește frumos, la 1718, popa
Teodosie biserica Sf. Nicolae din Olănești.
Biserica domnească din Curtea de Argeș, de care am vorbit
mai sus, după mai bine de trei veacuri și jumătate, a fost rezu-
grăvită și într’un mod cu totul inferior, față de originalul suferind
și așa de strălucit la începutul lui. Zugravul Radu, fiul lui Mihai
din Târgoviște, a pictat peste zugrăveala veche bolta naosului,
tâmpla, întregul părete din dreapta tâmplei prin supra-punere de
frescă în tencuială, a introdus, ca nou, viața Sf. Filofteia (5 scene).
Munca aceasta artistică a făcut-o pela 1747—51, când a introdus
și în carnetul său iconografic scene, — pentru viitoarele sale luc­
rări — care nu se mai află nicăiri în țară decât la biserica dom­
nească delà Curtea de Argeș.4)
La 1761 se face o reparare a zugrăvelii delà biserica din
Argeș, ctitoria lui Neagoe Basarab, prin zugravii ardeleni, cari
și-au învățat meșteșugul în Țara-Românească : Stan și Iacob
amândoi fiii popii Radu din Rășinari și prin ucenicul lor Filip. 56 )
Biserica Sf. Constantin și Elena din Târgoviște, făcută la
1650 de Mateiu Basarab, după o sută de ani, o acopere cu șin-
dilă jupan Vasilache și fiul său Dragomir, zugrăvindu-o în 1753
prin popa Ion.R) In 1768 meșterii loan și Andrei zugrăvesc bise­
rica Sf. Atanasie din acest oraș pe care a înălțat-o dărnicia fra­
ților Badea și Iordache Văcărescu și arhimandritul Samuil.7)
Paraclisul episcopiei din Râmnicul Wc/î, făcut în 1750—1 cu

1) Iorga, o. c., II, p. 321, no. 912.

2) Ghenadie, Vizite canonice, p. 241.
3) Ibid., p. 241.
4) Curtea domnească din Argeș, pp. 35, și 184—5. In 1827 zugravul
Pantelimon restaurează stângaciu toată pictura cea veche delà Argeș. Ibid.,
pp., 37—8); la 1847 altă rczugrăvire ; icoanele le termină la 1857, p ctorul
Gheorghe Anton (Ibid., pp. 39—40).
5) Tocilescu, Curtea de Argeș, p. 53 ; și Panțurescu, Biserica Epi­
scopiei din Argeș, București, 1906, pp. 76—7.
6) Iorga, Inscripții, II, p. 88, no. 238—9.
7) Ibid., II, p. 92, no. 251.
70

avutul episcopului Grigorie e zugrăvit de meșterul Grigorieîn 1753.')

Răsar din toate părțile zugravi pentru împodobirea sfintelor
biserici din Oltenia. Schitul Șerbănești, ridicat cu osteneala jupâ-
nului Matei Morânglav și soția Maria, la 1746, e zugrăvit, în 1753,
de popa Gheorghe și fratele lui Andrei, Vasilie, Stan și Gheorghe.12)
Alt schit avem la Dobrușa, refăcut de episcopul Ștefan de Râm­
nic, pe care îl zugrăvesc între 1771—4 acești meșteri: Dragomirereu
și fratele nostru Neculai ereu, irodiaconul Rafail, ierodiaconul Du-
initrașco și Petru ucenic și calfă.3) La pomelnicul bisericii din
Preajba (jud. Dolj), făcută de vel Paharnicul Stan Jianu la 1778,
sunt puși următorii meșteri : Gheorghe tâmplar, Stanciul meșter de
lemn și Danciul, Radu, Barbu, Nichita, Matei. Acești cinci din
urmă cred că trebuie priviți ca zugravii bisericii.4) In Gorj e
schitul Crasna ridicat de vel pitarul Dumitru Filișan din domnia
lui Mateiu Basarab. Zugrăveala s’a făcut numai în 1759 de Gri­
gorie și fiul său loan.5) Avem aici din acest an și chipul zugra­
vului Vartolomei, egumenul schitului-mănăstire, care a pictat cti­
torii. 6) Episcopul Clement, pe care-1 cunoaștem, cu banii lui a
clădit, în 1749, biserica din Baia de fier (Gorj), iar vel Vornicul
Constantin Brâncoveanu a cheltuit pentru zugrăveala ei făcută, în
1753 de meșterii: ieromonahul Dimitrie, Teodor, Pană și fratele
său.78) In Târgu-Jiu avem două biserici: Sf. Apostoli zugrăvită
de Dobre Sârbu și Nedelcu Sârbu în 1755, iar biserica Domnească
și-a înoit zugrăveala prin zugravul Sava Petrovici din Timișoara
în 1843.8)

1) Ibid.,11, p. 320, no. 909. Vezi despre o icoană în biblioteca centrală

din Gratz (Austria) făcută, în Martie 1730, de zugravul Iliepentru ispravnicul
Tudorașcu Farcășanu. Tocilescu în Columna lui Traian, VIII, București, 1877,
pp. 26, 28-32.
2) Iorga, o. c., I, p. 165, no. 337; data greșită la Ghenadie, Vizite canonice,
p. 233; chipul ctitorilor reprodus în Revista lui Tocilescu, XIV, pp. 56—8.
3) Iorga, o. c., I, p. 163, no. 339; Zugravul Dumitrașco din Hatiscști
ori Șutești (?) c. 1780, cf. Iorga, Studii și doc. XIV, p. 102.
4) Bul. Corn. Mon. ist. VIII, p. 47; Dicționarul geografic, V, p. 85.
5) Ștefulescu, Gorjul istoric, p. 54.
6) Ibid., p. 58; se reproduce chipul ctitorilor pp. 58—0. Să fie oare
Barbu Cătană și feciorii lui zugravii, din 1762, ai bisericii din satul Făcăi
(jud. Vâlcea)? Dicționarul geografic, III, p. 329. — Icoane din acest timp:
Maica Domnului de zugravul Stan din 1755 (Drăghiceanu, Catalogul etc., p.
32, no, 234); Sf. loan Botezătorul, grosolană de zugravul Pătru. {Ibid.; p. 56,
no. 392) ; Sf. Dimitrie, frumoasă, de zugravul Partenie eclesiarhul din Su
melia lângă Trapezuntul Asiei mici {Ibid., p. 67, no. 467).
7) Ștefulescu, Gorjul istoric, p. 17.
8) Bul. Corn. Mon. Ist., XX, 1927, p. 47 și revista Banatul, 1927, no. 2.
 71

In Argeș este schitul-mănăstire Brădet întemeiat întâiu de

Mircea cel Bătrân, apoi refăcut în 1546 de alții. Avem aici din
1761 chipurile lui Mircea și a Doamnei Mara (cel dintâi chip al
acestei Doamne catolice), făcute de zugravii: Mihai, Radu și Ior-
dache. ’)
Dl. Drăghiceanu ne spune despre biserica din Pietroșița (jud.
Dâmbovița), făcută pela 1767 de Șerban Fusea și Radu Vătaful,
că „e una din cele mai frumoase biserici din țară și mai intere­
santă prin simțul cu care au lucrat la ea meșterii țărani zidari,
și mai ales zugravii cari au dat o pictură de mirare“.12) Regretabil
că nu cunoaștem numele acestui zugrav iscusit, care a putut să
ne lasă o așa operă remarcabilă.
Biserica din Breaza zidită cu truda a lor doi preoți și a câ­
torva țerani, în 1777, a fost zugrăvită de: Diaconul Manole, Ră-
ducan din București și de Tudorache.3)
In Cândeștii de sus (jud. Buzău) biserica s’a făcut de Șer­
ban și Ilinca Cândescu, iar cu pictura s’au ostenit, în 1754—5,
meșterii Barbu Bucure și popa Filip.4) Mai mulți megieși moșneni
zidesc în Sibiciul de sus (jud. Buzău) o biserică, în 1796, pe care
o zugrăvesc: popa Ștefan, Gheorghe și Ștefan.56) Din acest sat
se amintesc Logofătul zugrav Vasilie Dumitrovici adecă fiul lui
Dumitru Zugravul care a tradus în românește Alexandria între
anii 1776—8. o)
Boierul Barbu Știrbei zidise o biserică, cu hramul Sf. Treimi,
în Craiova și avea lipsă pentru desăvârșirea ei de zugravi. Pentru
aceștia scrie, în 9 Martie 1780, cătră Hagi Constantin Pop din
Sibiiu : „...Mai poftesc pe dumneta pentru un zugrav sau doi, să
ne tocmești de acolo, cu aurul lor, care vei socoti și dumitali că
sânt mai vrednici, să vie să ne zugrăvească sfânta biserică peste
tot, înlăuntru numai, iar nu și pe dinafară, fiindcă aici acum nu
să găsesc oameni învățați, că dumita știi sfânta biserică cât iaste

1) Bui. Com. Mon. Ist.,X\\\, p. 71.

2) Drăghiceanu, Monumente istorice în jud. Dâmbovița, p. 34. In bise­
rica din Bărbuleț (jud. Dâmbovița) e o icoană, din 1760—1, de zugravul
Diicu. But. Corn. Mo Ist., IX, p. 96.
3) Revista istorică, X, Văleni de Munte, p. 63; și lorga, Studii și docu­
mente, XXII, p. 359.
4) Revista Spicuitor în ogor vecin, 1, București, p. 149.
5) Bul. Corn. Mon. 1st., XVII, p. 142-3
6) Revista istorică, XII, p. 315.
 72

de mare și cum să lucrează pe aici“. >) In anul viitor, în 24 Iunie,

scrie mama lui Știrbei, Dumitrana, cătră acelaș prietin din Sibiiu :
„Fiindcă, cu ajutorul lui Dumnezeu, zugrăvesc sfânta biserică și
nu am aur, să-mi cumperi 20 de tefele, — numai să fie bun, să
nu fie de cel leșăsc..., tefeaoa câte taleri 3 p. din cel bun...
Din pricina omului stă lucrul jos... De acest fel de văpseală de
care trimisei dumitali mostră“.12) In 13 Iulie cere din nou văpseli
pentru biserică : aur, argint, grișupan... Acum iaste vreme de
lucru“.3)
Biserica S/. Nicolae din Cerneți (jud. Mehedinți) făcută între
anii "784 și 1794 cu cheltuiala boierilor Radu, Stoian și Dimitrie
Pleșoianu și vel logofătul Ioan Glogoveanu, s’a zugrăvit de Gheorghe
biv Logofăt portar.45) Catapiteazma bisericii din Tarnița (jud. Me­
hedinți) e zugrăvită de Ion Roșu în 1799. ■') O altă biserică din
acest târg mehedințean cu hramul Sf. loan Botezătorul, făcută de
biv polcovnicul loan Grecescu, Ștefan Miculescu, etc., e zugrăvită,
în 1820, de meșterii : popa Mihai cifric din Târgu-Jiu și loan fiul
popii Dobre calfă pentru 555 taleri și alte daruri date și viitoare.6)
Mănăstirea — biserica din satul Sadova (jud. Dolj), ce-o clădise
Mateiu Basarab încă în 1633, s’a pictat a doua oară, în 1792, de
zugravii : dascal Gheorghe Portar și popa Ștefan.78 )
Avem la Govora zugrăveli, din 1787, de zugravul Dumitru s)
și la Cozia, din 1794, de popa Ionaș.9)
*
❖ *
De obiceiu ctitorii, făcând dania, lăsau ca după moartea lor
_ să li se facă chipul în biserica pe care o înzestrareră. Așa de
exemplu: Despina soția jupănului Constantin Strâmbeanu biv
vel Pitar dispune în testamentul său, din 1745, să fie îngropată în
bis. Sf. Nicolae din București, căreia îi lasă bani și-i face un

1) Iorga, Negoful și meșteșugurile în trecutul românesc, pp. 236—7 no. 3.

2) Iorga, Studii și documente, VIII, p. 7 no. 29.
3) Ibid., pp. 7—8 no. 32.
4) Arhivele Olteniei, II, p. 435; Iorga, Inscripții, I, p. 207 no. 441 ; și
Ghenadie, Vizite canonice, p. 141.
5) Revista istorică, X, p. 62.
6) Iorga, Inscripții, I, p. 207 no. 440; și Arhivele Olteniei, III, p. 433.
In nartica bis. Sf. Ioan se mai pomenește, la 1869, Simion Ionescu, din Se­
verin (cf. Ghenadie, Vizite canonice, p. 141). A treia biserică cu hramul Sf.
Treimi în Cerneți a fost zugrăvită, pela 1828, de monahul Ioanichie zugrav.
Arhivele Olteniei, III, p. 252.
7) Ghenadie, Vizite canonice, p. 196 șj Dicționarul geografic, V, p. 306.
8) Iorga, Inscripții, p. 180 no. 379.
9) Ghenadie, Vizite canonice, p. 12,
 73

paraclis: Și de va fi loc la ușa paraclisului, să zugrăvească pe

dumnealui soțul meu Constantin Strâmbeanu și pă mine, și să
mă zugrăvească cu copilul mieu, anume Costantin Câmpineanul,
care l-am făcut cu răposatul Manta Câmpineanul“. *)
Pentru a nu se face bisericile de „batjocoră“, prin picturile
proaste ale zugravilor fără multă pricepere și școală, episcopii
luau măsuri aspre, ca nici un zugrav să nu se apuce deîmpodo-
dobirea sfintelor lăcașuri până nu trece pela ei, ca să le vadă ce
învățătură au meșterii. Astfel episcopul de Râmnic Filaret, în 1781,
dă un circular cu acest cuprins: „Oricine se va numi zugrav, să
nu fie slobod a zugrăvi icoane sau biserici, până nu se va arăta
întăiu la noi, ca să-i vedem meșteșugul de este procopsit și așa
să-i dăm voie. Pentruca nu în loc de a înfrumuseța bisericile, să
facă nișcai bazaconii, care nu sunt primite de pravilă și în loc
de evlavie, aduc râs și batjocură cu neiscusimea lor.“ 1 2)
Nicolae Vodă Mavrogheni aflând, că mănăstirile sunt rău între­
ținute, așa încât și chipurile ctitorilor din bisericile zugrăvite le-au
lăsat de s’au stricat, unele s’au șters de tot, altele stau cu ochii
scoși din vremuri tulburi, trimite pe zugravul Iordache Vechier
pe la toate mănăstirile, să restaureze portretele ctitorilor. Pentru
a aduce la cunoștința tuturor conducătorilor mănăstirilor această
măsura foarte cuminte, dă acest ordin, în 22 August 1786, plin
de o pioasă înțelegere pentru sacrificiul înaintașilor, pe care toți
trebue să-1 prețuiască:3)
„Cuvioșilor egumeni, epitropi, stariților de pe la toate mă­
năstirile mari și mici din țara Domniei mele, vă facem de știre,
că între alte acatastași și rea chiverniseală ce vedem asupra mă­
năstirilor din neeconomie și nepurtare de grijă a egumenilor și
epitropilor ne-am înștiințat, că și pomenirea repausaților ctitori, ce
cu a lor agonisită și strădanie au zidit și au întemeiat sfintele
mănăstiri, s’au dat la nebăgare de seamă, încât și chipurile lor
cele zugrăvite în biserică le-au lăsat de s’au stricat și unele de
tot s’au șters, altele cu ochii scoși din vremea resmeriței, nu le-au
mai dres, și sunt fără nici o cuviință, care aceasta este un mare
cusur și mare nemulțumită a Noastră, de care vi se face și pe­
deapsă : cum nu vă temeți de Dumnezeu ? în vreme ce reposații

1) Iorga, Studii și documente, V, p. 323 no. 103.

2) Episcopia Râmnicului Noul Severin în trecut și prezent, p. 198 n. 2,
după Biserica ortodoxă română, București, XV, p. 646.
3) Ureche, Istoria Românilor, III, pp. 599—600.
74

acei ctitori și-au vărsat sudoarea și agonisita lor de au zidit sfin­

tele case și le-au înzestrat cu atâtea acareturi, din care vă hrăniți
și vă îndestulați cu toate cele trebuincioase, și apoi, nu aveți nici
o grijă pentru pomenirea lor ! Deci nefiindu-ne aceasta nici într’un
chip suferită, iată într’adins am orânduit Domnia mea pe Iordache
Vechier zugravul, ca să vie pela toate mănăstirile de obște din
fiecare județ, unde să aibă a drege și a îndrepta chipurile ctitori­
lor, pe unde vor fi stricate, nu numai pentru podoaba sfintelor
biserici, ci mai mult pentru neuitata pururea pomenire a ctitorilor,
și dar la acestea să vă arătați dar cu toată supunerea și protenia,
și plata zugravului să o aveți a o respunde și a-1 mulțămi cum
se cade, ca pe un trimis al nostru“.
Documentul acesta e în acelaș timp și o înaltă considerație
din partea Domnului țării pentru opera frumoasă de artă înfăptuită
de zugravii noștri.
*
* *
Totdeauna când zugravii se angajau să picteze o biserică,
căutau să facă un înțeles cu ctitorul în scris, fixându-se prețul
muncii și anume ce sfinți vor împodobi zidurile, cu ce colori, etc.,
pentru ca la urmă să nu se ivească ceartă între meșteri și cel care
plătea zugrăveala. Avem câteva dovezi de felul acesta, cari fiind
foarte interesante, merită să le însemnăm aici, mai ales că prin
ele putem pătrunde mai adânc în viața artiștilor noștri bisericești,
împreunată cu atâtea neajunsuri.
Călugărul Daniil, egumenul mănăstirii Râncăciovul, scrie lui
Dinu Brătianu că în sfârșit cu multă trudă și alergare prin țară
a reușit să găsească un bun zugrav, pe Diaconul Șerban, care e
gata după înțeles să se apuce de zugrăveala bisericii Sf. Nicolae
din comuna Racovița (jud. Muscel), care s’a clădit aproape toată,
cu jertfa bănească a tatălui său Dumitrașcu Brătianu. Iată acum
cuprinsul contractului de zugrăveală, încheiat în 7 Martie 1790 :')
„Adecă eu Șerban Diaconul zugrav, dimpreună cu feciorii
mei Radu Diacon și Ion datam credincios zapisul la cinstita mână
a d-lor boiari pitropi ce s’au orânduit la această sfântă biserică
d-lui coconului Dinu Brătianu și dumnealui coconului Nicolae,
fiul dumnealui Dumitrescu Brătianu răposat, precum să se știe că
m’am tocmit cu dumnealui să zugrăvesc sfânta biserică ce iaste

1) Iorgulescu, Din istoria picturii în Țara Românească. Pitarul Nicolae

Teodorescu și școala de pictură din Buzău (1831) în Literatura și arta ro­
mână, București, 1900—1, p. 222.
 75

zidită în satul Racovița însă tocmeala ne-am așezat-o în bani gata

taleri 280, însă lucru bun de frunte cu vopseale bune împreună
cu tâmplă să dea de sus până jos, împreună și ctitorii cari se
vor zugrăvi și să puie coroană la pantocrator și la Maica Precista,
în altar, aur și dinainte la hram și mertic de bucate să ne dea
gătite în casă pe fiecare zi, iar pentru vin și rachiu ne-am hotă­
rât peste tot însă vin vedre 5, rachiu vedre 3, însă lucru bun ca
să placă lui Dumnezeu și la oameni de cinste, ca să fie mulțumiți
unii de alții.
Insă gătirea lemnelor, ostrețelor și gratiiloi' și funii câte va
trebui, și pentru lumânări și un darvar să stea lângă noi de ajutor
să fie Dumnealor purtători de grije ca să ridice podurile și noi
să avem a sta la lucru nepristam, ca să se isprăvească acest cinstit
lucru pentru aceasta ne-am pus numele mai jos ca să se crează.
Șerban Diaconul și Radu Diacon și loan feciorii mei zugravi
și acum înainte am luat taleri 30, adică treizeci tocmai și ne-am
apucat de lucru de la înălțarea Domnului.
Eu Popa Gheorghe ot Brătieni martor am mai luat ta­
leri 40, adică patruzeci. April 23, 1790 ca să cumpărăm zugră-
veale adică vopsele“.
Un alt „contract“ cu mult mai interesant și cu amănunte
despre așezarea sfinților și căți, e cel încheiat, în 5 Iunie 1816,
între zugravul loan — având tovarăș pe Gheorghe — și biv vel
Clucerul Dumitrache pentru zugrăvirea bisericii din Bâlcești:')
„încredințez eu cu acest zapis al mieu la cinstita mână du-
misale coconului Dumitrache biv vel Clucer, precum să se știe că,
având dumnealui o sfântă mănăstire la moșia dumisale Bălcești,
ce să prăznuește hramul Sfântului Nicolae și a Sfântului loan, și
dumnealui având savdes ca să o zugrăvească, m’au chemat și am
tocmit cu dumnealui ca să o zugrăfesc după cum s’au zugrăfit și
a Pitarului Ghiță Argetoianu,1 2) adecă pă alb, cu însemnare ce
sfinți, cum și câți să se facă în sfântul altar : sus în boltă Sfânta
Troiță, mai jos Maica Precista cu Sfinții Voivozi, supt brâu la
vale arhierei câți vor încâpea ; afar, în beserica oamenilor, sus în
bolta turnului o Pantocrator, împrejur cetele îngerești, jos în col­

1) Iorga, Meșteri din alte vremuri în Literatura și arta română, IV, pp.
690—1 ; reprodus în Iorga, Scrisori și zapise de meșteri români, Vălenii de
Munte, 1926, pp. 62—4 no. LVI.
2) Biserica aceasta a Pitarului Argetoianu e cea delà moșia lui din
Breasta (jud. Dolj), zugrăvită, în 1813, de loan zugravul Arhivele Olteniei,
II, pp. 470—2.
76

țuri evangheliști ; cercurile să se facă mucenici cei patruzeci; jos,

în străini, mucenici cei mari, numiți, câți vor încăpea. Și, de sus
în porți păn jos, la toți sfinți să fie toate cununile tot cu aur, de
rând. Tâmpla să se facă cu ștocatorie : douăsprezece praznice,
apostoli, răspetiia și câți proroci vor încăpea, și acea stocătorie
să fie toată poleită cu aur și cu argint de cel bun și patru icoane:
hramu, Domnul Hristos, Maica Precesta și, în ceialaltă, ce vom
socoti. Prin tereștri doftori; la fămei, sus, în boltă, Platitera,
împrejur îngeri, jos, în colțuri, îngeri. In față, deasupra cortul
mântuirii; de desuptul brăului ctitori. Afar, în advon, sus în
boltă, o Emanoil, și, în jos, albă sadea. Stâlpi suciți, cu văpsele.
Iară cununile toate cu aur. Și din oltari pân’afară câmpul tot cu
alb sadea. Și, afar de tot, la hram în față, să zugrăvească hramul.
Și cununile tot cu aur.
Și acest lucru să se zugrăvească foarte frumos, cu văpsele
curate, ca să fie plăcut dumnealui și cei ce vor vedea. Iar, în-
tâmplându-se a-i nu face lucru după plăcu și savdesu dumisale,
să fiu lipsit de cusur de bani ce rămân la dumnealui. Cât și
dumnealui să aibă purtare de grijă a ne da cele trebuincioase :
var, podurile, mertic pentru mâncare de prisos, la câți oameni
vom lucra, un zidar și un rândaș, ca să n’avem de pristan pân
vom isprăvi tot lucru. Și, la mâncarea noastră, la masă, câte o
litră de vin de om și câte un pahar de rachiu pentru osteneala
stării în picioare. Și câlți. Cât și tocmeala ne-au fost, în taleri,
1,400, adecă (o mie) patru sute tocma. Și acum înainte am primit
taleri 500, adecă cinci sute, și ceilalți când voi isprăvi lucru. Și
pentru încredințare, m'am iscălit mai jos, ca să se crează.
Ioan Zografu adeverezi, însă cu văpsele de cele bune.
Acest zapis s’au dat, față fiind și noi, și s’au și numărat
taleri cinci sute înainte și ne-am iscălit și noi drept mărturie, 1816
Iunie 5, Constantin Brăiloiu, Medelnicer“. ’)
A treia învoială, din 11 Iunie 1807, e între zugravii : Dan și
Manoli ot satu Tuți (?) și Frangul Daneș. Acesta din urmă plă-

1) Pe contract înseamnă Ioan zugravul, ta 13 Noemvrie 1818, că a mai

primit: 200 taleri pentru mănăstirea Bălcești, altă dată 100 taleri tovarășul
său Gheorghe, și încă 300 taleri; iar în 9 Martie 1819 încă 100 taleri loan
zugravul. — Pe lângă mâncare și băutură s’a plătit pentru zugrăvitul : bis.
Sf. Gheorghe din R.-Vălcea,în 1859, gilbeni împărătești 90; pentru bis. Maica
Precista din Coasta Pitești, în 1861, lei vechi 7000 (=vre-o 70 galbeni); pen­
tru bis. din Valea Luminilor, în 1863, lei vechi 5500. Cf. Costin Petrescu în
revista Ramuri, Craiova, 1924 no. 18—9, pp. 21—4.
 77

tește pentru biserica din Căineni „ce s’a făcut acum ca să o zu­
grăvim însă altarul, și biserica cea mare, și tinda femeilor, cum
și advonul ; cât pă din afară 2 rânduri de sfinți de jur împrejur.
Insă zugrăvelile să fie frumoase, iar și cu aur și cu argint, după
cum se cade. Insă la tâmplă cât și la pandrogratur cât și fămei ;
ia Maica Precista sub cununa de aur, cum și la advon iar, și sus
la Emanuil, iarăș cu aur. Afară la hram iarăș cu aur“ ; și turuul
să-l facă cum se cade. Tocmeala cu Francu a fost 800 lei, și
mâncare și beutură, 2 oca de vin și 1 de rachiu pe zi. Au drept
să-și aducă un salahor, pe care Francul îl plătește lunar cu 5 lei.
,Neplăcând lucrul ce vom face să nu ne dea un ban, numai fă-
cându-se socoteala după lucrul ce vom face, așa să ne dea sus
numitu“. Arvună iau 50 fl., restul când le va trebui la vopseli.
Lucrul încep la Sfinții Apostoli Petru și Pavel, iar dacă nu vin
să-i caute pe cheltuiala lor. ')
Cu toate că în tocmeala scrisă zugravii se legau, că vor lucra
cu văpsele bune și vor face lucru plăcut oamenilor și lui Dumne­
zeu, totuși unii dintre ei nu îndeplineau angajamentul întocmai, ci
făceau un lucru pripit, prost, gândindu-se să isprăvească cât mai
repede, să ia bani și să plece în altă parte. Faptul acesta de
condamnat contribuia la procese lungi, căci doar nu era să se lase
omul batjocorit și cu banii luați.
Dau aici un caz caracteristic, dar de sigur, ca acesta, vor
mai fi fost multe. Și anume : Pitarul Constantin Nenciulescu se
tocmește cu zugravii : Silvestru Monahul și Constantin să-i zugră­
vească o biserică din satul său [Văcărești de Răstoaca (jud. Dâm­
bovița)] „întocmai după prubă ce le-au arătat și să le dea plată
taleri 750, bani gata, 50 vedre vin, 10 vedre rachiu, 1000 oca
făină bună, 1000 oca mălaiu, 100 oca fasole și 10 oca pește să­
rat, din care tocmeala li-a și dat bani gata 369 taleri, tot vinul
și rachiul și celelalte ; iar ei nu numai lucrul n’au isprăvit, ci și
ceeace lucrară lucrară prost și nu după prubă ce le-au dat“. Pi­
tarul Nenciulescu îi dă în judecata Divanului domnesc unde se
desbate procesul cu zugravii, după ce se constatase vina acestora.
Cartea de judecată a Divanului, — la care luase parte însuși
Nicolae Vodă Mavrogheni, Mitropolitul și boierii, — dată lui Nen­
ciulescu, cu data de 20 Maiu 1786, ne spune următoarele:12)
„Față fiind la Divan și numiții zugravi, cumcă le-au fost
1) Pamfile T. în revista Ion Creangă, IX, Bârlad, 1916, pp. 165—6.
2) Ureche, Istoria Românilor, III, pp. 601—3.
78

tocmeala într’acest chip, ca sä facă lucrul după proba ce le-ătl

arătat pitarul, și cumcă am primit acei taleri 369, vinul și rachiul
și celelalte, nu tăgăduiră, fără numai ziseră, că acel lucru ce-au
lucrat ar fi după proba ce le-au arătat pitarul ; dar împotrivă
la aceasta ne arată pitarul, mai întâiu o anaforaoă a departamen­
tului de nouă, cu leat 1785 Noemvrie, întărită și de Domnia Sa
fratele Mihai Vodă Suțul, în care găsește judecata cu cale ca
să-și aleagă fiește care din partea sa câte un meșter zugrav și cu
care de blâstăm mergând acolo să cerceteze lucrul ce au făcut și
de se va găsi întocmai după probă ce s’au tocmit, nu numai să
plătească pitarul ceilalți bani, ci să piardă și osteneala trimișilor
zugravi și alte cheltuieli ce se va întâmpla. Și așa au ales Silvestru
Monah din partea sa pe Ștefan ieromonah delà Mitropolie, iar
Constantin pe Simeon zugravul și pitarul pe Trandafir, cari zugravi
s’au poruncit sâ prețuiască și lucrul ce era făcut, după orânduiala
meșteșugului lor. Așișderea ne arată și anaforaoa, tot acestui de­
partament, cu leat 1786, în care scrie că viind numiții zugravi
înaintea judecății, prin carte de blăstăm au mărturisit, cumcă
lucrul ce-au făcut părății zugravi este mult mai jos decât proba
ce-au fost tocmit și încă la unele locuri sunt câteva văpseli ne-
tribuincioase, care de nevoie trebue să se strice și să se zugră­
vească de isnovă și cumcă după proba ce-au lucrat părății de ar
fi fost isprăvită biserica, plătea toată osteneala lor taleri 500, dar
nefiind isprăvită, pentru cât au lucrat, li se cuvine taleri 360 și
cu 14 ce rămân, să găsească pitarul alți meșteri, ca să-i puie dea
isprăvi lucrul. După care mărturie ce-au dat numiții zugravi, gă­
sesc judecătorii cu cale, ca Silvestru și Constantin, să întoarcă
cheltuiala ce au luat mai mult peste ceea ce se cuvine după
dreptate, și taleri 52 cheltuiala ce s’au făcut și pitarul să piardă
vinul și rachiul și celelalte ce le-au dat spre a se desface... Da­
tori erau părății să plătească acești taleri 52 cheltuială și taleri 9
ce sunt trecuți asupra lor mai mult. Dar Domnia Mea milă făcând
cu dânșii pentru sărăcia lor, am poruncit pitarului de le-au iertat
din cheltuială jumătate, adecă taleri 26, iar ceilalți taleri 26 și cei
taleri 9 au hotărît ca să-i plătească la pitarul, de care zapciul cel
orânduit să facă mijlocirea și volnic este pitarul să puie pe oricare
zugravi alții, ce va găsi, ca să-și isprăvească lucrul, fără de oprire,
pentru care s’au dat la mânile sale aceasta carte după hotărîrea
ce s’au făcut în Divan“.
«
* *
 79

Legăturile între Țara Românească și Sibiiu nu s’au oprit

numai la simple afaceri comerciale, ci s’au întins și la partea cui-
turală-artistică. îndeosebi s’au intensificat raporturile cu Oltenia.
Era un schimb de zugravi, și de produsul lor între un ținut și
celalalt, cum am văzut vorbind mai sus de Barbu Știrbei. Dar
mai avem și alte știri prețioase în această privință.
Mai mulți negustori din Craiova clădiseră acolo o biserică
cu hramul Adormiră Maicii Domnului (numită biserica Madona
Oota), pe care voiau s’o împodobească cât mai frumos. Pentru
aceasta nu cruțau osteneală și bani. Negustorul Hagi Georgios
Ion scrie din Craiova, în 18 Iunie 1779, lui Constantin Pop din
Sibiiu : !) La Sfânta Marie vor veni la Craiova Mitropolitul delà
București și Banul Ghica, iar Episcopul va servi atunci la praznic
sf. liturghie, „pliroforisindu-se și Măria Sa Vodă de sfânta icoană
și toți boierii cei mari. Mai ales ieri fiind dumnealui Manolache
Brâncoveanu (cel care avea moșii în Ardeal, lângă Făgăraș) aici
la Craiova, denadins asară au venit la Maica precista (=biserică)
împreună cn d-lui vornicul Părșcoveanu, au poruncit de le-au
făcut un paraclis, și de loc ne-au zis d. Brâncoveanu, de ce nu
facem o respetie (=crucea deasupra catapitezmei). Am spus d-lui
că să face la Sibii și respetia și candela, și i-au părut bine...
Dumneata și jupân Ianache să faceți osteneală să se gătească
respetia și candela, să și zugrăvească pe Domnul Hristos că aici
nu sunt zugravi, să fie gata cu venirea lui Zamfir (după Sf. Petru)
să le aducă toate. Am așezat un zugrav de poleește adeverile și
stâlpii icoanelor, și me-au zis că întâi trebue să așezăm respetia,
apoi să poleiască pe jos. A” zis că vom face chiverniseală de
vom așeza respetia și pe urmă...“
Episcopul Iosif delà Argeș cere văpsele delà Sibiiu în 28
Septemvrie 1795:12) „Avem mare trebuință de aceste tîrguiale
pentru zugrăveale, ca să mai dregem ceale stricate în răzmiriță,
care nu s’au dres până acum... : 2 feteale aur, 1 oca făioară albă
de Veneția, fain, 5 oca cleiu, 2 tuțunuri (duzine) hârtioare cu
carmil roșu, după această probă ce trimisem“.
In anul viitor (26 August) Vlădica Iosif are nevoie de „sticlă
curată, fără zgrăbunță“, fiindcă „am făcut o icoană, răstignirea

1) Furnică, Din istoria comerțului la Români, București, 1908 p. 98

no. LIV.
2) Iorga, Contribuții la istoria literaturii române în veacul al XVIII-lea
și al XIX-lea în An. Ac. Rom., sect. lit. XXVIII, (1906), p. 208 (=26).
8Ô

Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos, pe mușamâ, după

un izvod ce-am găsit la Mitropolie, care așa izvod numai la Ro-
siia să va afla, și, fiind lucru zugrăvelii foarte frumos, va să să
prăfuiască și să să înegrească“. Astfel vrea să pună icoana sub
sticlă. ’) Aici deci să lucrau icoane, și Hagi Pop din Sibiiu, co­
mandă câteva, și Doroteiu ieromonahul delà Argeș, îi scrie privi­
tor la ele următoarele (1 Sept. 1798): „Iară pentru icoanele delà
zugrafi, le-am mai isprăvit, însă, până nu va lua banii în mână,
nu va să le dea, căci ieste cam săcnos la fire, și, cât pentru
lucru, foarte frumos, și căci ce are mult, zice că la aramă foarte
anevoie să lucrează ; apoi tot cu uleiu le-au zugrăvit, lucru trai­
nic... zugravul a rămas de a să duce la București : se duce la
Râmnic. 1 2) Meșterul care lucrează frumos e zugravul Partenie
monah, care scrisesă ceva mai înainte (12 August) în chestia
icoanelor lui Pop : „Pentru tablele cele de aramă, vei ști dumneata
că s’au isprăvit..., iconițele cu discolie, pe aramă fiind, și pe
amândouă părțile mai vârtos. Am avut puțină zătigneală și cu
lucrul mănăstirii până s’au isprăvit, de au fost gata acum la praz­
nic... Voiu să merg acum la București, ca să mă caut la dohtor,
aflându-mă tot cam bolnav. Mă rog d-tali ca să-mi trimiță bani
fl. 20, prețul icoanelor“.3)
Episcopul Iosif, în 26 August 1797, cere lui Hagi Pop:
„4 tefeale de aur și trei testeale condeae pentru treaba zugrăviei,
adecă o testea condeae mai subțiri, și alta mai de mijloc și alta
mai mari ; căci acolo să găsesc făcute gata... Să mi se trimițe, ca
să nu rămâie lucrul bisericii Sfântului Nifon jos“.4) După cârpelile
necesare, Vlădica, peste trei ani începe serios lucrul, căci scrie lui
Pop, în 22 Martie 1800: „Am socotit să mă apuc de dregerea
zugrăvelii, măcar în biserică, că foarte prost stă, fiind stricată mai
înainte, până a să drege plumbul acoperemîntului, ci am tocmit
zografii ca, delà April înainte, având pace și sănătate, să să apuce“.
Cere văpseli și trimite pentru ele un om cu „știință de zugrăvie“.
Văpsele sunt : „lazur albastru, chinavar nepisat, lazur verde, chi-
lermeniu, ohră subțire, culur piiatră, un butoiu cu uleiu, 2J tefeate
aur“; toate „pentru sfânta beserică cea mare a Episcopiei“.5)

1) Iorga, o. c., p. 213 (=31).

2) Ibid., XXIX, p. 16.
3) Ibid., p. 15 (sin J798).
4) Ibid., XXVIII, p. 217.
5) Ibid., pp. 219—20.
 81

Munca începută continuă toată vara, când Meletie, egumenul delà

Argeș, cere în două rânduri (4 Iunie și 14 Iulie 1800) văpseli
„ce ne mai trebuesc la sfânta biserică : „Teafele aur bun, văpseală
azur verde, indihi, arsenic, chinavar pisat, făioară de cea bună,
minău, ștucuri ohră de cea bună, table sticlă, table mari, table
mai mici“. ')
Episcopul delà Argeș voia, ca în cursul păstoriei sale să re­
pare și să înfrumusețeze sfintele lăcașuri delà Argeș, pe care vitregia
timpului și a oamenilor le-au ruinat. De aceia și scriă prietinului
său Hagi Pop din Sibiiu (20 April 1803) :1 2) „Am socotit ca în
zilele episcopiei mele să ia sfârșit și tinda sfintei biserici de zu­
grăvit, ca să nu rămâie lucru bălțat și neisprăvit la cei ce vor fi
în urma mea... Deci trebuință fiind pentru văpseli, iată că trimisăm
pe Ilie zugravul nostru ca să târguiască după foaia ce-au făcut“.
Iar în 5 Octomvrie comunică aceluiaș,3) că „Icoana Sfintei Nașteri
acum să lucrează, că au avut zugraful lucru la biserică, pe vară.
Am găsit un izvod deosebit rusesc, care socotesc va fi plăcut :
isprăvindu-se, o voi trimite fără zăbavă“. E vorba de o icoană
comandată de Pop. Prietenul negustor foarte bogat, în 1802, din
temelie a prefăcut biserica din Groapă din Sibiiu, pentru îm­
podobirea căreia cere un zugrav destoinic delà Vlădica din Ar­
geș, care-i dă acest răspuns interesant (24 August 1804): „Am
înțeles și cele scrise pentru un zograf de trebuință sfintei bisericii
dumitale ; pentru care vei ști că noi am avut unul de peste Olt,
carele și acum zugrăvește la sfânta beserică, și poate într’această
vară să apropie de săvârșire lucrul ce iaste, și, de va rămânea,
puțin va rămânea ; căruia i-arn grăit, și așa dă răspunsul, că iaste
legat la alte părți. Și adevărat iaste că estimp chir Dima David
prea mult s’au mâhnit căci au venit aici, având o biserică ne­
isprăvită ; și mai iaste și la Dinul Robescu beserică încă toată
neîncepută. Altul aicea la partea locului cu acest meșteșug de
zugrăveală pe zid, nu să află, ci numai niște cârpaci. La Bucu­
rești iaste un Grec, ci, din pricina cutremurului fiind stricate bi­
sericile, și dregându-se, să întrec care să-l apuce mai întăiu. Insă
voi scrie acolo, și de va putea ca să vie acela, când va trece pe
aici, voi scrie dumitali cu dânsul“.4)
1) Ibid., XXIX, p. 15.
2) Ibid., XXVIII, p. 229; și Furnică, Din istoria comerțului, pp. 225-6 no. 139.
3) Iorga, o. c., XXVIII, p. 224.
4) Ibid., p. 225. In 1811 cere iconițe delà Viena cu 90, 70 și 40 fl.
Ibid., pp. 227—8.
6
$2

Biserica delà Argeș, fiind foarte stricată, zugrăveala mergea

îrieet, încât, — după spusele călătoarei D-na Reinhard, care a
văzut-o — și în primăvara 1806 lucrau la ea doi zugravi. ’) în­
suși Domnul Țării Românești, din acest timp de preocupare față
de bisericile distruse de cutremur, Constantin Ipsilanti, găsește
aceste frumoase cuvinte de prețuire a monumentului de artă delà
Argeș întemeiat de cucernicul Neagoe Basarab, (27 Iunie 1806) :
„Podoaba de zidire a acestei biserici fiind cu așa alcătuire fru­
moasă, încât este neasemănată cu nici unele din toate zidirile
vechi și nouă câte se afla întru aceste două țeri, încă și cu câte
se află în Europa cea de sub stăpânirea prea puternicei noastre
împărății (1 urcia)“.12)
Trăim într’o epocă nu numai de zugrăveli noui, ci și de
refacere și reînoire a celor vechi, aproape pela toate bisericile.
E pretutindeni, cum am văzut, o mare cerere de zugravi.
Egumenul (?) Arsénié delà Bistrița olteană anunță dorința
și pregătirea pentru reparația zugrăvelii mănăstirii, darnicului ne­
gustor delà Sibiiu (17 Maiu 1811): „Ne aflăm cu silința dragostii
dumnezeiri de a desăvârși și podoaba sfintei acestii biserici cu
zugrăveală pă din nontru și făcând trebuința pentru câtva bun
aur, ca să poliiască sfinții acestii biserici“, trimite pentru cumpă­
rare pe preotul Iosif.3) Această zugrăvire din nou a vechiului
locaș Bistrița din sec. al XVI-lea s’a terminat în 1820 de meșterii :
Partenie monah și Ion Constantin.4) Zugravul Ilie, de care știm
că lucrase la Argeș, se pare că, trecând la Sibiiu, a zugrăvit
biserica din Groapă a lui Hagi Pop. Delà Cozia, unde lucră acum,
scrie acestuia (10 Iunie 1815): „Iată că trimiseiu icoanele, știucuri
10, pe care le-am dat vernichi sau firnais, după cum să veade,
că altul mai bun și mai fain nu am avut gata acum odată ; ci,
de va fi plăcut, vei trimite și celelalte icoane, după cum vorbirăm.

1) Iorga, Istoria Românilor prin călători, III, București, 1922, p. 48.

2) Ureche, Istoria Românilor, VIII, p. 390. Francezul Vaillant, La Rou­
manie, III, Paris, 1844, pp. 335—4 zice plin de admirație : „Mănăstirea delà
Argeș e un juvaier cu care Italia s’ar putea mândri ; e un mărgăritar, un vas
ales, o madonă. De trei ori o încunjurăm, fără a ne putea sătura ochii“.
3) Iorga, Contribuții la ist. lit. rom. în An. Ac. Rom., sect. lit. XXIX, p. 26.
4) Iorga, Inscripții, II, pp. 80—1 no. 224; la mănăstirea Bistrița a fost
icoana praznicar cu 2 fețe Sf. Trifon și Pantelimon, Sf. Constantin și Elena
de zugravii : Pantelimon eromonah și Constantin Paradisier (pela 1800).
Cf. Drăghiceanu, Catalogul Colecț. Corn. Mon. 1st., p. 50 no. 360. Alta tot aici,
a Adormirii Maicii Domnului de zugravul loan, făcută pela 1790. Cf. Ștefă-
nescu, Contribution a l’étude des peintures murales valaques, p. 69.
 83

Eu, fiindcă, cum am venit delà Sibiiu, m’am apucat de lucru

se zugrăvesc o biserică a Cozii, și pentru aceasta n’am avut vreme
ca să merimătisăsc icoanele cu aur, și mai că nici prinde loc
când va socoti cinevaș, fiindcă așa iaste gustul lor precum le-au
lucrat acel meșter zugrav, fără de aur, numai din văpseli... Icoa­
nele le-am trimis pă Ioan frate-mieu, și poate iarăș el ca să aducă
ceale rămase“. >)
Mai departe, în capitolul VI, vom vedea circulația mare a
zugravilor din Țara Românească în Ardeal, cari prin munca lor
înfrumusețează bisericile modeste ale asupriților Români ortodocși
din Transilvania.
In partea întâia a veacului al XIX-Iea ne apar zugrăvite tot
mai multe biserici în satele oltene. Cunoștința noastră despre
zugravi se sporește simțitor, având și numele lor.
Biserica din Zătreni (Vâlcea), clădită de jupânul Preda Vornicul,
s’a zugrăvit de meșterul Simion în 1734; 12) biserica Vătășești sa­
tul Bărbătești (Vâlcea), făcută de Ștefan vătaful și soția, în timpul
lui Ștefan Vodă Cantacuzino, s’a împodobit de zugravii : Dimitrie
ereu, Tudor erdi (?), Nicolae erdi, Gheorghe-Lazar ucenic în 1774;3)
popa Nan și Dumitru zugrăvesc biserica din Horezu-Poenari (Dolj)
făcută pela 1780.45 )
Biserica din Logreștii Birnici (Gorj), făcută de Angliei Lo-
grescu și Căpitan Eftimie din țara arnuțască, s’a zugrăvit de meș­
terul Anghel în 1801. Ț lot în acest an zugrăvește egumenul
Dionisie biserica din Mănăilești (Vâlcea), clădită încă în 1684, de
monahul Pahomie (= Pană, mirean) Părșcoveanu.6) Zugravul Ră-
ducanu Tătărescu pictează, în 1794, biserica din Turia (jud. Olt)
clădită de biv vel clucer Constantin Racoviceanu.7) In târgul
Hurez, biserica pe care, în 1800—4, a înălțat-o osteneala boieri-
nașilor Ionie Ursanu și Costandin Kovrea, a zugrăvit-o, în 1807,

1) Iorga, Negoful și meșteșugurile în trecutul românesc, pp. 239—40 no. VI.

2) Arhivele Olteniei, 1926, p. 235.
3) Ibid., p. 124.
4) Lăpedatu, Anuarul Comisiunii Mon. 1st. pe 1915, p. 127.
5) Ștefulescu, Gorjul istoric, p. 390. Biserica de lemn Sf. Voevozi din
Stolojani (Gorj) e zugrăvită de preotul Dumitru zugrav ot Cornești în 1865,
But. Coin. Mon. 1st., 1927 fasc. 52. Una din bisericile din Tctrgu-Jiu e zugră­
vită, în 1874, de pictorii bănățeni : Nicolae Popescu, Zaharie Achimescu din
Caransebeș. Cf. revista Banatul, II, (1927), p. 32.
6) Bul. Corn. Mon. Ist., I, pp. 105—6; Arhivele Olteniei, I, p. 240 (aici
se dă greșit zugravul Dinu). Pe un Triod din biserica de lemn din Moștenii
de Mănăilești e însemnat: „popa Antonie zugraf 1838“. Ibid., I, p. 241.
7) Anuarul Coin. Mon. 1st. pe 1915, București, 1916, pp. 111—2.
84

Manole și Dinu din Craiova, calfe Stanciu din Craiova, Dumitrașcu

și Dumitru ; *) biserica din Hurezu-Poiertari (jud. Dolj), clădită
pela 1780, e zugrăvită de zugravii: popa Nan și Dumitru;1 2) cea
din Murgăs (Dolj) e zugrăvită de patru preoți : Stanciu, Miu,
Petru și Ion ;3) la cea zidită de biv vel Serdarul Constantin
Oranescu și soția Anca, și Postelnicul Stanică Petrescu în Gratia
(Vlașca), lucra în 1814, zugravul Mihai ;4) în biserica Sf. Voevozi
din Robești (Vâlcea) se amintesc, în 1817 zugravii: Constantin
vel Ocnean, Ion Teioșanu, Dinu Beloica ; la ploscomidie : zugravii
Ion Constantin Minea ereu, Alexe ;5) tetrapodul și iconostasul
bisericii toți sfinții din Râmnicul Vălcii — înălțată încă în 1762—4
de episcopul Grigorie de Râmnic — sunt zugrăvite, în 1823, de
meșterul loan;6) iar la Sâmburești (Olt) a lucrat, în 1829, zu­
gravul Ion „părintele de ardelean“.7)
Schitul Scăueni (jud. Argeș) a fost făcut de arhimandritul
Teodosie, egumenul mănăstirii Cozia, și economul Meletie între
1793—1810. Cu pictura a fost angajat David zugravul. El a zugră­
vit, în 1813, icoanele împărătești, prăznicarele, tâmpla, turla, bolta
și toate scenele biblice până deasupra ferestrelor. Peste doi ani,
1815, lucrează alți meșteri zugravi: grecul Pandemon (?=Pante-
limon) și românii loan și Ștefan, cari „au lucrat delà brâu în jos
cu tinda desăvârșit cu amvonul și altarul“. Afirmativ pictura schi­
tului e frumoasă.8)
Mănăstirea Strehaia (Dolj), ai cărei prim ctitori au fost, încă
în secolul al XVI-lea, frații Craiovești, vestiții boieri olteni, în
1645, a fost refăcută și pictată de Mateiu Basarab. Diaconul Paul
de Alep a vizitat-o în Iulie 1657 și ne spune:9) „Am întrat în
această mănăstire în adevăr superbă, situată pe o câmpie... zidirea
mănăstirii e de o frumuseță, soliditate și siguranță extremă... Bi­
serica e cât se poate de frumoasă, și decorată cu tot felul de

1) Arhivele Olteniei, 11, p. 134; sunt aici 3 icoane: una de loan zugrav
Colțescu 1850. (Ibid., p. 134) și două de Marin zugravul din 1858. Ibid., p .133;
și Ibid., 1927, p. 66.
2) Anuarul Corn. Mon. 1st. pe 1915, pp. 126—7.
3) Ghenadie, O vizită canonică etc., București, 1889, pp. 89—90.
4) Bul. Corn. Mon. Ist., XIX, p. 125; avem în biserica de aici icoane
împărătești de Chirii zugravul (1814). Ibid.
5) Arhivele Olteniei, IV, p. 61.
6) lorga, Inscripții, 11, pp. 308—9 no. 884.
7) Dicționarul geografic, V, p. 414.
8) Preot. D. Ionescu, în Buletinul eparhiei Argeșului, II, Curtea de
Argeș, 1927. Suplement la No. 17—18, pp. 3—4.
9) Călătoriile Patriarhului Macarie, pp. 186—88.
 85

ornamente, fiind zugrăvită în toate părțile și pe dinăuntru și pe

dinafară ; într’un cuvânt e o mănăstire domnească și mult renu­
mită în acest ținut prin frumuseță și întăriturile sale. Noi n’am
mai întâlnit o asemenea“...
Nu cunoaștem meșterul care a dat zugrăveala admirată de
Paul de Alep, dar știm pe zugravul Dima, care, la 1673, între­
gește zugrăveala acestei mănăstiri din porunca Mitropolitului,
Varlaam, fiind aici episcop Daniil, care fusese și la Făgăraș. ')
La 1826 a înoit-o : zugravul Barbu, cu banii egumenului delà
Bistrița, Axintie.12)
In biserica din Câmpul mare (Gorj) lucră, la 1831, zugravul
Matei și calfa Gheorghe ;3) la Podari (Dolj) zugrăvește Ilie din
Craiova (1832);4) cea din Zaviderti (Vâlcea), cu ctitorii din 1815
Barbu Caragic, soția și fii, a zugrăvit-o în 1832: Matei, Nae fiul,
Tudorache ucenic.5) Popa loan duhovnic, zugrav boier de neam
ot Coșoveanu, zugrăvește, în 1833, biserica din Călărași (Dolj);6)
biserica, astăzi în ruină, din satul doljan Domian, făcută de obște
în 1790, a fost zugrăvită cu banii ai lor doi preoți și doi din
familia Gancea de meșterul: Marin, boier de neam ot Coșoveanu,7)
iar cea nouă, făcută de obște, în 1851—55, a pictat-o Ghiță
Coșoveanu.8)
La capitolul doi am vorbit de mănăstirea Căluiu și pictorul
ei. Diaconul Paul de Alep, care a slujit în ea ne spune, că bise­
rica cu hramul Sf. Nicolae e „foarte frumoasă“ și mănăstirea e
„cu mare renume“ în acest ținut.9) La 1834 toată pictura e re­
tușată de zugravii Barbu Coșoveanu și Pimen.1011 )
Catapiteazma, cu icoanele de pe ea, ale mănăstirii Brebu
s’au zugrăvit, în 1834, de ieromonahul Isihie, năstavnicul acestui
schit, pe urmă.n)
Cu ajutorul tuturor moșnenilor și al Logofătului Milcu Con-
deescu se ridică, în 1833, biserica din Jirov, a cărei zugrăvire se

1) Lapedatu, Episcopia Strehaiei, București, 1906, p. 9.

2) Iorga, Inscripții, I, p. 211 no. 451 ; și Arhivele Olteniei, 1927, p. 26.
3) Ștefulescu, Gorjul istoric, p. 335.
4) Iorga, o. c., p. 85 no. 230—1.
5) Revista lui Tocilescu, XIV, p. 68; chipul ctitorilor, p. 70.
6) Dicționarul geografic, II, p 253.
7) Ibid., III, p. 53.
8) Ibid., III, p. 53.
9) Călătoriile Patriarhului Macarie, pp. 201—2.
10) Revista lui Tocilescu, XII, p. 299; chipurile la vre-o nouă ctitori
pp. 308—311.
11) Iorga, Inscripții, II, p. 44 no, 125.
86

termină peste doi ani de zugravii Constantin și Dimitru. ’)

O pictură foarte frumoasă, de zugravii Matei și Gheorghe
calfă (1831), avem în biserica Sf. loan Botezătorul din Cărbunești
(Gorj), făcută de polcovnicul Mihail Colțescu, în 1780, iar fiul său
Mihalache a suportat spesele cu meșterii zugrăvitului, cari lucra­
seră și în Câmpul mare.1 2) In 1837 lucrează Ia biserica din Crainici
(Mehedinți)3) și din Burnaz (Dolj) zugravii Marei și Constantin,
iar chipuri'e ctitorilor sunt de Fotache zugravul din Craiova ;45)
Meșterii Petru ot Craiova și Ilie calfă zugrăvesc cea din Viașu
(Mehedinți) în 1835—8. ■’) Tot acești doi zugravi din urmă lucrează,
în 1838, la biserica Sf. Nicolae și Sf. Petru și Pavel din Bucura
cătun Smărdăștetu.6) Maria Pieșoianca, ,,în cei 32 ani ai văduviei
dumneaei“ și cu sprijinul fiului ei serdar Dimitrie au ridicat bise­
rica din Călugăra (Dolj), pe care o zugrăvește, în 1838, Petru
zugravul,7) care împodobește, în 1844 și cea din Piscul (Dolj),
zidită cu truda mai multor creștini încă în 1837.89) Acelaș Petru
cu Scarlat calfă zugrăvesc biserica din Pleșoi (Dolj), în 1843, pe
care a întemeiat-o colonelul Ion Solomon.,J) Zugravul D. Postel­
nicii Barbu termină, în 1844, zugrăvitul bisericii Sf. Apostoli din
Băilești (Dolj), din ofranda credincioșilor și a proprietarului înăl­
) iar în 1853, acelaș Barbu Craiovean Postelnic zugrăvește
țată,1011
din nou biserica Sf. Gheorghe nou din Craiova, pe care o făcuse
starostele Milco Stoinescu.n) Biserica din Copăceni (jud. Vâlcea),
s’a zugrăvit, în 1834, pe dinafară și dinlăuntru, de zugravii: Ma-
nole, Dinu (= Constantin), calfele: Dumitru și Dumitrașcu.12)
Câțiva preoți bogați fac biserica din Păușești cătunul Chiciora
(Vâlcea), în 1780, iar meșterul loan ot Cremenar, în 1849, o zugră­

1) Ibid., I, p. 213 no. 455. — Zugravi pomeniți în 1811: loan din

Lunca (Vâlcea) și popa Ioan (Vâlcea, plasa Oltețul de sus). Cf. lorga, Viața
agrară sub Tudor Vladimirescu, București, 1916, pp. 20—1 no. 23—4; și în
1820 martor pe un act din Craiova: Gheorghe zugravul. Ibid, p. 112 no. 141.
2) Arhivele Olteniei, 111, 1924, pp. 471-76; se reproduc picturi d.n bi­
serică, pp. 473—4; se păstrează aici o icoană a Sf. Fecioare din 1832, de
zugravii : Gheorghe și Bănică.
3) lorga, Inscripții, II, p. 9 no. 3 (biserica e făcută de loan Burnaz,
soția și fiul, în 1818).
4) Revista istorică, X, Văleni, p. 65.
5) Ibid., X, p. 64.
6) Ghenadie, O vizită canonică, p. 159.
7) Arhivele Olteniei, II, p. 138.
8) Dicționarul geografic, IV, p. 726.
9) Arhivele Olteniei, I, p. 414.
10) Dicționarul geografic, 1. p. 278.
11) Gărboviceanu, Biserici cu averi proprii, seria II, București, 1910, p. 261.
12) Arhivele Olteniei, VIU, Craiova, 1929. pp. 89—90.
 87

vește ; >) cea din Păușești-Măglași (jud. Vâlcea), e zugrăvită de

buni meșteri : Ilie, Ioan, Gheorghe, Barbul și Constantin, între
1829—33.2) Biserica boierului oltean Constantin Obedeanu din
Craiova, refăcută pela 1850, e pictată de Petru zugravul.3) Ioan
Flora... zugrăvește, la 1864, biserica de lemn din comuna Ocnița
(jud. Vâlcea).4)
Arhimandritul Hrisant delà Hurez clădește biserica din Troian
(lângă Râmnicul-Vâlcii) pe care, Ia 1842, o zugrăvește meșterul
Gheorghe.5) Zugravii Niță Stoinescu6) și tovarășii Dimitrie Diaco-
nescu, Matache Rădulescu repară, în 1852, zugrăveala, din 1705,
a lui Constantin Vodă Brâncoveanu delà mănăstirea Gura Motrului
(Dolj), pe care o făcuse, în 1653, Vornicul Preda Brâncoveanu.7)
In Perieți cătun Mierleștii de sus (Olt), biserica din 1810 e zugră­
vită de Atanasie din Slatina la 1855.s) Mănăstirea Strâmba (Gorj),
— azi schit — făcută de vel Logofătul Stoichiță Rioșanu la finea
veacului al XVI-lea, a fost de sigur numai rezugrăvită, în 1858,
de preotul Rafail zugrav.9) Cu banii obștei și ai altor credincioși
se face biserica din Coveiu (Dolj), pe care, la 1858, o împodo­
besc zugravii Tudorache Marinescu, Nae fiul Iui Mateiu.10) La
Căineni lucrează, în 1862, zugravul Iancu ; n) iar la Ludești o înoiește
pictura Luca Luculescu și fiul său Iancu din Târgoviște (1863).12)
întâlnim în pomelnicul bisericii din Crețești pe zugravii : Madia,
diaconul Marin, Andrei și Standul ;13) în cel delà biserica din
Zădăriciu — făcută la 1832 de Pitarul Grigorie Zădăriceanul —
pe: Sandu preot, Costantin, Andrei, iar între vii sunt puși zugravii:
Gheorghe și Petru,14) cari toți și-au dat contribuția la zugrăvirea
acestor două biserici. Ctitoria boierului C. Săulescu din Albeai

1) Arhivele Olteniei, I, p. 390 (pictura e frumoasă).

2) Anuarul Corn. Mon. Istorice pe 1915, București, 1916, p. 93 (se pu­
blică și chipurile ctitorilor : Ceauș Ștefan și familia).
3) Arhivele Olteniei, I, p. 184.
4) Bul. Corn. Mon. Ist., XX, (1927) p. 113.
5) Arhivele Olteniei, I, p. 245.
6) Vezi despre pictorul craiovean : Eustatie Gr. Stoinescu în Arhivele
Olteniei, 1923, pp. 234—38.
7) Revista lui Tocilescu, XVI, p. 90; chipurile ctitorilor publicate pp. 91-2.
8) Dicționarul geografic, IV, p. 328.
9) Ștefulescu, 'Strâmba, p. 89; chipurile ctitorilor reproduse, pp. 64,
80, 96, 112.
10) Dicționarul geografic, II, p. 716.
11) Ghenadie, Vizite canonice, p. 17.
12) Bul. Com. Mon. Ist., I, pp. 162—3.
13) Iorga, Inscripții, II, p. 84 no. 228—9.
14) Bul, Com. Mon. Ist., XIX, p. 89.
88

(Gorj), zidită sub Mihai Vodă Racoviță (c. 1730—1740), a fost

acum mai nou (c. 1900) rezugrăvită de pictorii Constantin și Du­
mitru din Pocioveliște, ') Biserica din Valea Danului (Argeș), fă­
cută, în 1811, de episcopul Iosif de Argeș, a zugrăvit-o țăranul
zugrav Nistor mai târziu.12) Despre biserica din Buda zice în
memoriile sale, din 1 Maiu 1838, zugravul Gherontie : „Am înce­
put a zugrăvi pe zidul verde mai întâiu la biserica din satul Buda
de peste Olt, a Cozianului, Nectarie, fiind împreună cu tovarășii
acestuia, Voicu și Petru din Pitești. Fiindcă la lucrarea acestei bise­
rici ni s’a îmbolnăvit ucenicul Costache și ducându-1 la Caracal
la părinții lui, a murit, și m’au apucat prin judecată de l’am plătit
cu 400 lei“.3)
*
* *
Să urmărim munca zugravilor din acest timp și în alte părți
ale țării. In județul Prahova pe la diferitele biserici întâlnim zu­
gravii de mai jos.
Zugravul Constantin Stănescu lucrează, în 1805, la biserica din
Teișani, făcută de biv vel stolnicul Manolache Hrisoscoleu și soția
Elena ;4) cea din Coslegi, făcută de vel Banul Constantin Bălă-
ceanu, vel Hatmanul Ștefan Bălăceanu și băneasa Sultana, e zu­
grăvită, în 1826—7, de meșterul Costache Eladie ;5) prin munca
zugravilor Teohari și Chiriță, din 1835, s’a înfrumusețat biserica
Sf. Voevozi din Ploiești;6) Ion zugravul se ostenește, în 1807, la
cea din Păcureți ;7) mănăstirea din Vălenii de Munte, reclădită, în
urma unui cutremur, de ctitorii Polcovnicul Moise Păuculescu,
soția Mia și 2 fete, s’a zugrăvit, în 1806—9, de meșterul străin
Nicolae din Enosul Greciei ;8) schitul delà Cheia cu cheltuiala

1) Ștefulescu, Gorjut istoric, p. 372.

2) Lăpedatu, Anuarul Com. Mon. 1st. pe 1915, p. 73.
3) Vezi prefața delà Iconografia ed. Ghenadie episcopul de Râmnic,
București, 1891.
4) In amintirea lui Ion Bianu, p. 47 ; și Spicuitor în ogor vecin, I, p. 175.
Zugravul Manoilă Stanciul restaurează pictura delà o biserică cu hramul Sf.
loan Botezătorul, în 1788. — Vezi și Ureche, Cuvânt la serbarea de pictură
din lași în Anuarul general al instrucțiunii publice din 1863— 4, București,
1866, p, 190.
5) But. Coin. Mon. Ist., XIX, p. 121 se dau și chipurile ctitorilor în
portul timpului.
6) Iorga, Inscripții, I, p. 371 no. 992.
7) Dicționarul geografic, IV, p. 643 ; biserica din Bătrâni e pictată pe
din afară (1808): In amintirea lui Ion Bianu, p. 47.
8) Iorga, Inscripții, II, p. 234; Bul. Coin. Mon. 1st., XVII, p. 104; în
biserica Sf. loan din Văleni e o icoană, din 1812, de Gheorghe zugravul.
Iorga, Inscripții, II, p. 244 no. 701.
 89

multor creștini s’a zugrăvit, în 1839, de Nauru;1) biserica din

Trestioara își are podoaba delà zugravul Pârvu din Târgoviște la
1842;12) iar cea din Coada Izvorului satul Mănești e de acelaș
Pârvu și fiul său Florea ot Târgoviște la 1847 ;3) cea din Sălcia
e zugrăvită, la 1867, de Pândele Argeș.4)
In părțile Buzăului avem schitul Găvanele, făcut din lemn
de mai mulți boieri din familia Ghica, și zugrăvit de Gavril, în
1810 ;5) biserica din Cislău, ctitoria episcopului Chesarie de Buzău,
s’a împodobit de zugravul Gavril Andronescu în 1839.6)
La Buzău, știm că vestitul zugrav Pitarul Nicolae Teodorescu
înființase o școală de zugravi. Am vorbit mai sus de activitatea
lui la această școală. Să vorbim aici despre opera care acolo nu
s’a amintit.7) Îndată după ce a terminat zugrăveala din Mitropolia
din București3) (1837), boierul Băleanu îl duce să-i zugrăvească
biserica din satul Băleni (jud. Prahova), apoi starețul delà Căldă-
rușani îl angajează pentru biserica din Cocioc, de lângă mănăsti­
rea Snagov. Pitarul Nicolae, trăind aproape un secol (murit în
1880, în vârstă de 94 ani), e înmormântat la mănăstirea Ciolanu,
și a avut o activitate artistică extraordinară, căci de fapt a muncit
necontenit până la finea vieții sale.
A zugrăvit schiturile și metohurile din : Rotești, Săsenii-noui,
Pârșcov, Găvănești, Cislău, Vintilă Vodă, Sfinții îngeri din Buzău,
Sf. Gheorghe delà Ciolan, Sf. Dumitru din București, biserica din
Jugureanu (jud. Brăila) și altele. A făcut vre-o 12 portrete ale
episcopului Chesarie de Buzău și 2 ale nepotului său Tătărescu.
Foarte multe icoane și iconițe a împrăștiat pe la toți călugării, în
deosebi pela cei delà Ciolan. De mâna lui harnică s’au zugrăvit

1) Iorga, Țara Românilor (jud. Prahova), p. 111 ; și Revista istorică,

1927, p. 281.
2) Dicționarul geografic, V, p. 642. Vezi despre pictorul luptător în re­
voluția din 1848: Const. Daniel Rosenthal în Adevărul literar, București, 1923
(IV) No. 119 (din 4 Martie).
3) Dicț. geografic., II, p. 530; biserica din Ogrelin are zugrăveala din
1848. Iorga, Studii și doc., XIX, p. 82 no. 2—3; la biserica Sf. Paraschiva din
Stari-Chiojd o icoană, din 1837, de Vasile zugravul. Ibid, XIX, p. 86 no. 1.
4) Dicționarul geografic, V, p. 309.
5) Revista istorică, XI, p. 91; Spicuitor în ogor vecin, I, p. 160 n. 56.
6) Dicționarul geografic, II, p. 442. Schitul Trivale, refăcut de egume­
nul schitului Arhim. Ieroteiu la 1854—6, e zugrăvit tot atunci de zugravii
Răducanu Pârvulescu și Teodor Marinescu (1856—8). Revista lui Tocilescu,
(IV) 1902, voi. VIII, p. 115.
7) Iorgulescu, în Literatura și arta română, 1900—1. pp. 226—7.
.8) Marcu Alex, Un pittore romeno all’Academia di S. Luca : Giorgio
Tătărescu în L’Europa Orientale, III, Roma, 1923, pp. 704—714.
90

tâmplele delà Episcopia Buzău, delà cele două biserici delà Ciolan,
cea delà Cislău, cea delà Sf. Dimitrie din București, etc. ; apoi
epitaful Domnului Hristos delà Ciolan, epitaful cu Adormirea
Maicii Domnului, Răstignirea Domnului Hristos, Apostolii Petru
și Pavel, o operă de artă, Axionul Maicii Domnului, Mormântul
Maicii Domnului, Tabloul cu viața adevăratului călugăr, de „orară
frumuseță și fantazie“, lucrat pentru cărturarul episcop Melchisedec
și care astăzi e în proprietatea călugărului-pictor Eftimie Georgescu
delà mănăstirea Ciolan. Școala delà Buzău a devenit cunoscută și
prețuită în cercuri tot mai largi, încât elevii zugravi eșiți din ea,
aveau căutare chiar și în afară de țară, ca de exemplu : Dumitru
Teodorescu, care în 1863, a zugrăvit mănăstirea Prodrom delà
Muntele Atos pentru suma importantă de 3000 galbeni.
Pictorul cu renume, mai ales după întoarcerea lui delà Aca­
demia de pictură Sf. Luca din Roma, G. Tătărescu, încă în 1845,
când era cu unchiul său Teodorescu la mănăstirea Ciolan, a lucrat
trei icoane : Maica Domnului stând lângă crucea lui Hristos,
Domnul Hristos stând în nori încunjurat de îngeri și învierea
Domnului, care se află la starețul arhimandrit Dosofteiu. ’) Delà
acest Gh. Tătărescu și monahul Gherontie avem zugrăveala din
1856, a bisericii din Râtnniciil-Valeii. -)
Alte biserici zugrăvite în a două jumătate a veacului trecut
sunt: Schitul Butoiu, reclădit a treia oră de egumenul Teofan, s’a
împodobit, după 1850, de egumenul zugrav Ambrozie;3) biserica
din Căciulați (Ilfov), restaurată, în 1889, de Maria Blaramberg,
ctitorul artistic i-a fost fruntașul pictor de pe atunci Gheorghe
Ioanid ;4) cea din Kâța (din Râmnicul-Sărat) de pictorul Dimitrie
Teodorescu din Buzău la 1891 ;5) dintre bisericile din București,
cea din curtea domnească, a zugrăvit-o profesorul Constantin Lecca,6)
iar cea a Sf. Voevozi, făcută de negustorul Stoian în 1817, a re-
zugrăvit-o, în 1903, preotul pictor V. Damian.7)
1) In biserica nouă delà mănăstirea Frasinet (Vâlcea) sunt picturi de
G. Tătărescu (Arhivele Olteniei, I p, 410 n. 2) ; o copie a lui Radu Vodă
Negru făcută tot de Tătărescu pictorul; cf. Biserica domnească delà Argeș, p. 19.
2) Episcopia Râmnicului în trecut și acum, p. 183.
3) Drăghicjanu, Monumentele, istorice din județul Dâmbovița, p. 15.
Schitul Popânzălești (Romanați) făcut de obște, s’a zugrăvit cu ban i lui
Eliador Periețanu, în 1853, de zugravii: Ignatie Pencerici și popa Ienache.
Episcopia Râmnicului-Noul-Severin în trecut și acum, București, 1906 p. 389.
4) Revista lui Tocilescu, XVI, p. 80.
5) Gârboviceanu, Biserici cu averi proprii, seria III, București, 1916, p. 6-
6) Iorga, Inscripții, I, p. 261 no. 597; un zugrav Pană Hagi Avram la
1881 (?) Iorga, Inscripții, I, p. 103.
7) Pocitan V., Biserica Sf. Voevozi, p. 65.
 91

Din veacul al XVlII-lea cunoaștem câțiva preoți la bisericile

din București, cari pe lângă sfânta slujbă, să mai indeletniceau
cu zugrăvitul bisericilor și icoanelor. Așa popa Nicolae zugravul
delà biserica Udricani, a cărui văduvă, în 1753, vinde lui Dragne
Dârstoreanu casele sale din mahalaua Aganiței din București ; >)
apoi popa loma zugrav ot mahalaua Sârbi (adecă , la bis. Sf. Ni­
colae din Sârbi) amintit pe un Triod la 1773 ;1 2) și popa Vasile
zugrav, se pare, la biserica lancu vechili, amintit la 1798, pe un
Antologhion. 3)
In mahalaua Cărămidarilor din București, trăia, pela 1840
„zugravul Anton Chladec“, de origine ceh, venit din Banat, după ce
studiase pictura în Italia, la Milano. La 1848 învăța la el mește­
șugul zugrăviei Nicolae Grigorescu, băiat de 10 ani, cu fratele
său Ghiță. După 2 ani Nicolae pleacă, iar Gliiță rămâne la meș­
ter, care îi ajută pe cei doi frați să zugrăvească biserica din Bu-
dești (Ilfov) proprietatea lui lancu Manu — prieten cu Chadec, —
apoi alta în Ploești și una în Târgoviște.4)

2. Zugravii iconari din Țara-Românească în

veacul al XVIII lea și XlX-lea.
Iconarii se aciuau la casa lor, când aveau, sau la vre-o
mănăstire sau schit modest când erau preoți ori călugări, și aici
își desfăceau atelierul lor de zugrăvit icoane, și apoi plecau cu
ele în toate părțile țării. Erau însă și iconari călători, cari cu pa­
leta, văpselele și penelul în desagi străbăteau de-a lungul țara,
dând târcoală pela biserici, să vadă, dacă sunt înzestrate cu icoane
și dacă păreții sunt zugrăviți. Ori erau ori nu, meșterul îndrăzneț
totuși căpăta ceva de lucru la popa din sat sau la vre-un bun
creștin cu care făcea un scurt înțeles pentru o icoană sfântă și dacă
o avea în desagi gata, își lua banii sau ceva „bucățele“, dacă nu,
atunci iconarul-zugrav se așeza în casa unui țeran mai iubitor de
cele sfinte și începea pe îndelete să execute comanda; lucra o

1) Furnică, Industria și desvoltarea ei în Țările române, p. 188 n. 1.

Zugravii: Gheorghe din București și Mihail din Salonic zugrăvesc, în 1760,
partea rezervată femeilor din biserica Arhanghelilor din satul bulgăresc Arba-
nassi. Filow Bogdan, L’ancien art bulgar, Paris, 1922 p. 59 (inscripțiile fă­
cute de acești zugravi sunt grecești).
2) lorga, Inscripții, I, p. 345 no. 877.
3) Ibid., p. 350 no. 4.
4) Oprescu în Omagiu lui N. lorga, Craiova, 1921, pp. 231—38.
92

lună două sau mai multe, n’avea nimic a face lungimea timpu­
lui, căci lumea să indesa la cumpărare și meșterul la câștig.
Uneori creștinii cumpărători, sau popa mai priceput și mai
umblat în lume, cereau „ca noua icoană să se facă după un „izvod“
renumit, — cum am văzut că făcea și Iosif episcopul de Argeș,
— și de obiceiu această cerință cu izvodul vestit nu le prea plă­
cea bieților iconari, încrețeau fruntea și-și ascuțeau privirea ui-
tându-se la izvod. Dacă erau meșteri iscusiți se apucau de lucru
serios, dacă nu își vedeau de drum. Găseau în altă parte oameni
fără izvod, pe care puteau mai ușor să-i tragă pe sfoară, făcân-
du-le un lucru prost cu bani scumpi. Așa se răspândeau în largul
țării tot felul de icoane și frumoase și urâte, sub raport artistic,
precum erau de altfel și cei ce le executau, căci talentul, care era
mai rar se confunda cu dibăcia mai deasă a meșteșugului.
Icoane mai vechi databile sunt puține. In veacul al XVIII-lea
se ivesc tot mai multe, iar în cel următor, putem spune, sunt
numeroase. Calitatea lor artistică de atâtea ori e îndoielnică, dar
cu toate acestea întâlnim și icoane eșite din penelul unor iconari,
care aveau și talent și „școală“.
In București găsim icoane : la bis. Antim : Maica Domnului
de zugravul Nichifor (1786) '), bis. Măgureanu : Maica Domnului de
Grigorie (1798); 12) biserica Scaune: Maica Domnului de Partenie
(1809);3) bisericaSf. Voevozi: Soborul Sf.Ingeri de Chirii (1813);4)
Sf. Pantelinion: de Popa Bunea și loan zugravi (1813);5) bis.
Sărindar: Adormirea Maicii Domnului de Chirii (1814);6) și Sf.
Treime de David (1815);7) la biserica Curtea veche: Sf. Arhan­
gheli Mihail și Gavril de Micu (1819); Sf. Gheorghe de zugravul
Micul8) și alta Sf. Mahrama copie — după originalul zugravului
Spiridon din 1705 — de acelaș Micu Toma, amândouă din 1821 ;9)
la biserica Stejarului și cea Albă de Mihail (1821);10) la bis.

1) Drăghiceanu, Catalogul colecțiunilor Comisiunii monumentelor istorice,

p. 25 no. 207. — Notez, că toate icoanele citate cu referire la această carte a dlui
Drăghiceanu, sunt strânse în colecția Coin. Mon. 1st. delà Ministerul artelor
din București.
2) Ibid., p. 38 no. 283.
3) Ibid., pp. 61—62 no. 427.
4) Ibid., p. 39 no. 281.
5) lorga Inscripții, I p. 330 no. 816.
6) Drăghiceanu, o. c., p. 41 no. 298.
7) Ibid., p. 42 no. 301.
8) Ibid, pp 23—4 no. 193-200.
9) Ibid., p. 27 no. 218.
10) lorga, Inscripții, I p. 339 no. 855 și p. 353 no. 905.
 93

Sf. Nicolae din Șelari de Nicolae Polcovnicul (1823); i) la bis,

Sf. Ștefan de Alecu (1823);2) la biserica Sf. Pantelimon tot de
Nicolae Polcovnicul (1824); 3) la biserica Măntuleasa una de Tudor
(1834);4) la biserica Sf. Eleftera de loan (1848);5) la biserica
Crețulescu Maica Domnului (1749) foarte frumoasă;6) la biserica
Sf. Ecaterina o icoană din 1853 de zugravul Adam ;7) la biserica
Bradu Stoica : Maica Domnului, etc. de popa Dumitru (sec. XIX) și
Dumineca tuturor Sfinților de pictorul Nicolae Grigorescu (1854); 8)
la biserica Cărămidarii de jos de Nicolae ot mahalaua Olteni (1857);9)
la biserica Delea nouă (Calist) de N. Pantelimonescu (1859) ;10)
la biserica Doamnei steagul corporației bărbierilor zugrăvit de Pas-
calie Chirculescu (1859);1]) la biserica Iancu-Vechiu icoane de
„Fedor Rusu“ (1860—l).12)
Del Chiaro ne spune, că biserica de ritul Romei din București
avea icoana hramului fericita Fecioră cu copilului în brațe, pictată
de un bun penel în stil grecesc. 13)
In Câmpulung știm că a fost o școală de zugravi, delà elevii
ei și delà alții ne-au rămas aici mai multe icoane:
In biserica domnească: una de zugravul Spandoni (1773);14)
apoi Sf. Nicolae (foarte remarcabilă) de Răducanu Diaconul, fiul
diaconului Șerban din Câmpulung pe care-i cunoaștem (1795);I5)
alta de Ilie (1810);16) Soborul Sf. Voevozi de Gherman eromo-
nahul Argeșului (1836) ;17) și una de Alexe (1845) ;18) biserica Sf.
Gheorghe: una de Gherman eromonah (1840),9) și alta de Iancu
Bălăceanu (1858).;20) La biserica Sf.Ilie: icoana Sf. Ilie de Radul
1) Ibid., I, p. 341 no. 862.
2) Ibid., I. p. 334 no. 839.
3) Ibid., p. 330 no. 817; tot aici sunt incă 2 icoane: una de popa Ivan,
alta de popa Bunea și loan zugravi (1813). Ibid. p. 330 no. 815—6.
4) Ibid., p. 326 no. 9.
5) Ibid., p. 318 no 4.
6) Ibid., p. 295 no. 727 (fără numele zugravului).
7) Bobulescu, Cronica bis.Sf.Ecaterina din București, Buci rești, 1927, p. 5 5.
8) Drăghiceanu, o. c., p. 19 no. 160, și p. 10 no. 67.
9) Iorga, Inscripții, p. 353 no. 907.
10) Ibid., p. 335 no. 842.
11) Drăghiceanu, o. c., p. 108 no. 754.
12) Iorga, Inscripții, p. 350 no. 2.
13) Del Chiaro, o. c., p. 30.
14) Iorga, o. c., II, p. 30 no. 69.
15) Drăghiceanu, o. c., p. 78 no. 547.
16) Iorga, Inscripții, II, p. 30 no. 68.
17) Drăghiceanu, o. c., p. 85 no. 597.
18) Iorga, Inscripții, II, p. 30 no. 70.
19) Ibid., II, p. 35 no. 2.
20) Ibid., II, p. 35 no. 2; o icoană de Grigorie zugravul. Drăghiceanu,
o. c., 82 no. 815.
94

diacon (1795)') și învierea lui Hristos de Gherman ieromonah

(1853).2) La bis. din Șubești: una de Ion Gărniță și Alexe,3) și
alta de Gheorghe sin popa Constantin zugrav din Câmpulung.4)
La mănăstirea olteană Bistrița: o icoană de Sf. Grigorie de
popa Ieronim (inceputul sec. XIX);5) apoi o pânză, care reprezintă
pe Banul Barbu Craiovescu (din sec. al XVI-lea), plecând la mă­
năstire să se călugărească, zugrăvită, după una veche, de Sfinția
Sa chiar Gheorghe zugrav ot Cozia (25 Oct. 1830).6)
In Craiova avem icoane la bis. Sf. Arhangheli: una de Barbu
Coșoveanu (1848)7) și alte 4 de C. Petrescu (1857),s) tot de
acesta sunt 4 la biserica Sf. Apostoli (1855),9) din care 2 foarte
frumoase, apoi una de zugravul ieromonah Gherman (1830)10) și
alta din 1880 de Matache Orășeanu din Brăila:111) la biserica Mina
2, făcute de zugravul Ștefan Mărgineanu (1867, 69);12) iar la biserica
Sf. Spiridon una delà PostelniculBarbu Coșoveanu.13)
La mănăstirea Hurez sunt patru icoane de „Gherontie monah
și cântăreț la Hurez și al tuturor zugravilor mai mic slugă“ (1862).14)
Delà acest Gherontie mai avem: la mănăstirea Sărăcinești patru
icoane de o frumuseță deosebită (c. 1846)15) și la mănăstirea
Polovragi alte cinci, tot remarcabile (1846).16) Zugrăveala meșterului
Nicolae, din 1701, delà mănăstirea Govora, a fost retușată în parte de
zugravul Dimitrie în 1787.17) In biserica din Ostrovul Călimăneștilor
e o icoană a Maicii Domnului, restaurată, în 1791, de zugravul Ion.1S)

1) Drăghiceanu, o. c., p. 75 no. 524.

2) Ibid., p. 74 no. 518.
3) Iorga, Inscripții, 11, p. 32 no. 79.
4) Ibid., 11, p. 32 no. 80.
5) Drăghiceanu, o. c., p. 50 no. 363; pe o icoană din schitul Vida-Car-
tojani e notat: Miieren malaerița (c. 1800). Spicuitor în ogor vecin, I, p. 174
și In amintirea lui I. Bianu, p. 45.
6) Tocilescu, Raport asupra câtorva mănăstiri etc, București, 1887 p. 44;
Kalinderu în An. Ac. Rom. sect. ist. XXXIV, p. 1030; pânza e reprodusă în
Șt. Grecianu, Eraldica română, anexă p. XXXI.
7) Iorga, Inscripții, II, p. 67 no. 183.
8) Ibid., 11, p. 68.
9) Lăpedatu, Anuarul Corn. Mon. 1st., 161.
10) Ibid., p. 160.
11) Ibid., p. 161.
12) Ibid., p. 159.
13) Ibid., p. 166.
14) Arhivele Olteniei, IV, p. 136.
15) Ibid., 11., p. 391.
16) Ibid., I, pp. 132-3, Gherontie a murit în 1863 la mănăstirea Dintr’un lemn.
17) Ștefănescu, Contribution à l’étude des peintures murales, p. 63.
18) Ibid., p. 69 (se descrie aici și pictura).
 95

La Brăila în biserica Sf. Spiridon e o icoană de zugravul

Gheorghe (1842). ’)
In Târgoviște, la mănăstirea Dealul, o icoană în pronaos de
Constantin;2) în biserica Mitropoliei la tâmplă: Sf. Arhangeli Mihail
și Gavril de Nicolae din Săteani (1819).3)
La mănăstirea Cernica icoane : una admirabilă de Grigorie
Frujinescu (1800) 5) și alta de Adam (1847). 5) Vaillant zice că
picturile delà această mănăstire sunt „datorite Polcovnicului Ni­
colae, care n’a primit niciodată lecții delà nici un dascăl“.6)
In mănăstirea Susana sunt trei icoane: una de Ioan (1817),7)
a doua, foarte frumoasă, de Panait (1843)s) și a treia de Elisei
monahul (1858).ö)
Schitul Cheia are o icoană de zugravul Atanasie Angliei din
Ploiești (1861).10)
La Vălenii de Munte în bisericile : Sf. Nicolae una de Gavril
Andronic (1833) ;•>) în cea a Bercenilor icoana hramului de Petru
și Ștefan (1858);12) iar la mănăstire una de preotul Andronic(1857).13)
Mănăstirea Snagov are mai multe icoane, din 1798—1806,
zugrăvite de meșterul grec, care a lucrat la mănăstirea din Vălenii
de Munte : Nicolae din Enos (Grecia).14)
Grigorie zugravul, în 1781, a făcut 15 icoane: Sf. Ștefan,
Teodor, Atanasie, Chirii, Vasile cel Mare, Ion, Grigorie, etc. cu
cheltuiala arhimandritului egumen Gherman și le-a afierosit mă­
năstirii cu hramul Sf. Fecioare : Văcărești.15)

1) Iorga, Inscripții, II, p. 52 rio. 151.

2) Ibid., p. 102 no. 203.
3) Drăghiceanu, o. c., pp. 63-4 no. 445-6; icoane: Sf. Haralambie de
Chirii zugravul {Ibid., p. 34 no. 250); Sf. Grigorie Decapolitul de Petru (factură
proastă, din 1893) Ibid., p. 48 no. 352; Judecata Jidanilor asupra lui Hristos
d: Ilie zugravul (1841) Ibid., 108 no. 750.
4) Revista istorică, VIII, p. 56; o icoană de zugravul Hrizea lumănăraru.
Ibid., X, p. 68; una de Nicolae (1862). Ibid., X, p. 68; ieromonahul Constan­
tin ilustrează o carte tipărită (1812). Ibid., V, pp. 199—200.
5) Ibid., VIII, p. 156.
6) La Roumanie, III, p. 371.
7) Iorga, Inscripții, II, p. 246 no. 706; icoana Sf. Sava de Chirii mo­
nahul Aghioritu (1847), Drăghiceanu, o. c., p. 70 no. 489.
8) Iorga, Inscripții, II, p. 246 no. 707.
9) Ibid., p. 246 no. 706.
10) Ibid., p. 248 no. 4.
11 ) Ibid., p. 245 no. 703.
12) Ibid., p. 239 no. 683.
13) Iorga, Inscripții, p. 235 no. 659 ; vezi pentru icoane prețioase din
mănăstirea Vălenii de Munte reproduse și Bul. Corn. Mon. 1st., articolul
dlui Iorga, XIX, pp. 50—2.
14) Iorga, Inscripții, I, p. 162 no. 334.
15) Drăghiceanu, o. c., p. 88 no. 618.
96

Biserica din Râmnicul-Vâlcii : Sf. Dumitru are icoana Sf. Ni­

colae de Popa loan și popa ludor zugrav of Costești (începutul
secolului al XVIII-lea) ; ’) și a doua, Sf. împărați Constantin și
Elena de lane (1821) ;2) în biserica episcopală sunt 2 icoane
frumoase delà zugravul Nicolae Polcovnicul (1834).3)
In mănăstirea Sinai sunt două icoane : una pe catapiteazma
paraclisului de zugravul Mincit (1806),4) iar alta de Costan (1830) 5)
O icoană, din 1836, de Dimitrie zugrav arhiereu se află în
schitul Roata (Vlașca),6) iar în mănăstirea Topolnița una de iero­
monahul Macarie.7)
In biserica din Bunești (Vâlcea) au fost icoanele: S. Dumitru
și Isus Hristos de zugravul Nicolae (factură naivă, din 1842,
1851),8) și Isus Hristos de Constantin (factură grosolană, 1821).9)
In Preajba sunt 2 icoane de Barbu Coșoveanu Postelnicul
(1833—4), care a zugrăvit și chipurile ctitorilor binefăcători.1(1)
In Novacii Gorjului biserica are : icoana Maicii Domnului de
Dumitru zugrav (1803)n) și încă patru tot din 1803 : Hristos, loan
Botezătorul, Sf. Paraschiva și Sf. Nicolae de zugravul Constantin.I2)
Biserica din Telega (Prahova) în pronaos are trei icoane de
Tanase Hage zugrav din Ploiești (1847, 1851, 1878).13)
La o fântână din satul Cocioc e icoana „Izvorul Tămăduirii“, pe
care a făcut-o marele artist Nicolae Grigorescu în vârstă de 17 ani.14)

1) Ibid., p. 57 no. 398.

2) Ibid., p. 58 no. 407. — Ilie zugravul Trișa", face icoana Judecata
din urmă după un model din Viena; cf. Arhivele Olteniei, I, p. 244.
3) Episcopia Râmnicului în trecut și acum, București, 1906, p. 198.
4) lorga, Studii și documente, XVI, p. 354.
5) Revista istorică, X, p. 63.
6) Constantinescu, In amintirea lui I. Bianu, p. 44 ; icoane cu inscripții
grecești și românești de zugravii „ot Roata“ se află în toate satele din
jurul schitului.
7) lorga, Inscripții, I, p. 210 no. 448.
8) Drăghiceanu, o. c., pp. 56 no. 395, p. 58 no. 406.
9) Ibid., p. 58 no. 409.
10) Revista istorică, Viii, p. 80; praznicare cu 2 fețe: Sf. Visarion și
Spiridon, Sf. Andrei, Marioara (începutul sec. XVIII-lea). Drăghiceanu, o. c.,
p. 82 no. 572.
11) Ștefulescu, Gorjul istoric, p. 123.
12) Ibid., p. 122; o icoană (1795) a Maicii Domnului de Mihai Ivanovici,
Moscova. Drăghiceanu, o. c., p. 16 no. 97.
13) St. Teodorescu, Monografia comunei Telega, Câmpina, 1926, pp.
279—80, 282 no. 6—8, 10.
14) lorga, Sate și mănăstiri din România, p. 174. La muzeul din Bucu­
rești este un tablou făcut de zugravul Grigorie, care reprezintă pe Nicolae
Vodă Mavrogheni, în 1789, împărțind daruri elevilor delà școala Sf. Sava și
soldaților cari plecau la războiu contra Austriecilor. Cf. Ureche, Istoria școa­
lelor, București, I, 1892, p. 77 nota XX.
 97

Cu aceasta am terminat expunerea despre zugravii din Țara

Românească, ’) rămâne ca în capitolul ultim să facem unele con­
siderații de ordin general asupra valorii icoanelor și zugrăvelii
bisericești, indicând și influențele străine asupra întregei noastre
arte religioase.
Să vedem acum numele și contribuția zugravilor din Moldova
la arta bisericească în cele două veacuri din urmă.

e ö ö

1) Vezi despre pictorii din a doua jumătate a veacului al XIX-lea

Iorga—Balș, L’art roumain, p. 297 și urm.
7
 V. Zugravii din Moldova în secolul
al XVIII-lea și al XIX-!ea.
Informațiile noastre relative la zugravii moldoveni din aceste
două veacuri sunt foarte sărăcioase, nici pe departe nu se pot com­
para cu ceea ce știm despre cei din Țara Românească, Despre
activitatea lor în Moldova, curat „artistică“, știm puțin de tot.

1. Zugravii bisericilor din Moldova în secolul

al XVIII-lea și al XlX-lea.
Sub Grigorie Vodă Ghica, în Iulie 1730, se amintește ca
martor Ștefan „zugravul cel domnesc“, ’) Care a fost munca lui,
din însărcinarea Domnului, rămâne, ca cercetările ulterioare să
ne-o descopere. Probabil să fi zugrăvit biserica Frumoasă din Iași.12)
In 31 Ianuarie J724 Vasile zugravul se împacă cu fratele său
diaconul David dându-i o casă. Vasile se angajase să lucreze cata-
piteasma mănăstirii Neamțului.3) Mai târziu și David apare cu
meșteșugul fratelui său, căci de fapt un document, din 8 Decem­
vrie 1760, ne vorbește de nepoatele lui David diacon zugrav.4)
In anul 1742—3 a stat în Moldova „zece luni de zile“ ma­
rele pictor genoves din Italia : Liotard, frances de origine, ținut cu
„tain“ de Constantin Vodă Mavrocordat. Liotard a zugrăvit, în
timpul petrecerii sale în Moldova, pe Constantin Vodă și pe
Doamna lui, apoi pe tatăl lui Vodă, pe Patriarhul din Ierusalim
și „pe toți Domnii“ moldoveni.5)
Alți zugravi amintiți în Iași avem pe : Preotul Ion zugravul,

1) lorga, Studii și documente, V, p. 104 no. 116.

2) Revista istorică, XII, p. 81.
3) Bule'inul Ion Neculce, III, Iași, p. 81.
4) Ibid., p. 85 ; In 28 Febr. 1739 se vorbește de o vie vândută a dia­
conului David zugravul. Ibid., fasc. 6, p. 180 no. 120. Vezi despre zugravul
Balomir în sec. XVIII-lea Ibid., 1 (1921), p. 54.
5) Tzigara-Samurcaș, Pictorul Liotard în Convorbiri literare, București,
1911 și Revista istorică, VII, Văleni, pp. 234—5; și Oprescu, Țările române
văzute de artiști francezi, București, 1926, pp. 9—14.
care, la 1745, vinde Postelnicului Constantin ö casă cu locul ei,
pe ulița Pârveștilor, numită și ulița Strâmbă în Iași. ’) Tot din
această uliță a Iașilor vinde o casă Maria, soția reposatului zugrav
Ursul,2) care e probabil acelaș cu popa Ursu, care zugrăvește,
pela 1734, icoanele din biserica din Obrijeni (jud. Iași).3) In 1757,
Ioasaf zugravul delà Golia dă zapis lui Manolache Costache biv
vel Vornic, prin care se angajează că va zugrăvi catapiteazma delà
biserica Sf. loan din lași cu icoane cu tot.4)
Am văzut mai sus pe cei trei frați zugravi, greci, veniți delà
Ianina. Unul din ei, zugravul Mihalachi din târgul Trotuș e amintit
și la 1742, tot ca „om strein“. ’) După un act din 1744, biserica
profetului Samuil din Focșani a fost clădită pe locul lui Ioniță
zugravul.6) Ecaterina, văduva acestui zugrav Ioniță, face în 15
Iulie 1759, o danie mănăstirii Sf. Samuil din Focșani.7) Teofil
zugravul, monah la Putna, fiul lui Dima zugravul, în Iunie 1759, are
proces cu Catrina soția lui Gheorghe zugravul.8) Zugravul Anastasi
împodobește foarte frumos, pela 1762, mai multe biserici din jud.
Suceava, ca de ex. : cea din Negoteștii lui Bașotă și Forăștii lui
Solomon Boteș.9)
Biserica din Iepureni (jud. Iași), clădită cu cheltuiala Cămi­
narului Panait Cazimir, în 1763, a fost împodobită de zugravul
Teodor.10) La Botoșani lucra zugravul Dumitrache dascălul, delà
biserica Sf. Voevozi de acolo, și la care își făcuse ucenicia zugra­
vul Vasile Mateiescu de care am vorbit mai sus.11)
Avem două tocmeli de zugrăveală din partea zugravilor
moldoveni, cari merită să fie însemnate aici, deși nu dau informa­
țiile largi ca tocmelile din Țara Românească.
1) Furnică, Industria etc., p. 188 n. 1. In 20 Febr. 1765 Uinca „preo­
teasa preotului Ion zugravul și fiul ei Gheorghe, fac un schimb de case cu
nepotul lui Teodor din Iași, ulița Strâmbă. Iorga, Scrisori și zapise de meșteri
români, Văleni, 1926, p. 199 no. I ; o icoană în biserica Sf. Voevozi Rufeni
din Iași de zugravul Teodor (1750 Sept.). Iorga, Inscripții, II, p'. 194 n. 544.
2) Buletinul Ion Neculce, III, p. 83.
3) Pr. C. Bobulescu, o. c., în Anuarul Corn. Mon. 1st., secția Basarabia,
II, p. 154; și Bobulescu, Banul Tanase Goșan, București, 1928. pp. 15
nota 13 și p. 16.
4) Bibi. Acad. Rom. doc. 128/LXXXVI cf. Furnică, Industria etc., p. 188 n. 1.
5) Iorga, Studii și documente, VI. p. 401 no. 1052.
6) Dicționarul geografic, III, p. 400.
7) Iorga, Studii și documente, VII, (?) p. 323 no. 5’
8) Iorga, Documentele Callimachi, I, pp. 425—6 no. 21 ; Buletinul Ion
Neculce, I, Iași, 1922, pp. 303—9; Furnică, Industria etc., p 188 n. 1.
9) Preot C. Bobulescu în Anuarul Corn. Mon. Ist., II, Chișinău, p. 154.
10) Revista istorică, II, 137—8; — Zugravi pomeniți: Enache (1762) și
Ion (1763). Iorga, Doc. Callimachi, pp. 94, 118.
11) Gorovei, Monografia orașului Botoșani, Botoșani, 1925, p. 155.
ioo

Ștefan zugravul, Postelnicul, încheie cu prefectul bisericii ca­

tolice din Iași, în 23 Septemvrie 1793, următoarea învoială:
„Eu, mai jos iscălit, dat-am încredințat zapisul mâna Sfinții
Sale părintelui prefect, precum să se știe că m’am apucat să zu­
grăvesc Sfinții Sale tabernacul, cum și scaunul deasupra, atât și
doi îngeri, cu văpselile mele toate, cât ar fi trebuință, și aur, după
cum mai pe larg am vorbit cum și în ce chip să se zugrăvească,
și unde ar trebui să fie aur și unde alte văpsele. Toate aceste cu
cheltuiala mea. Și pentru toate să aibă Sfinția Sa a-mi da una
sută lei. Iar, din bani cari am tocmit, să aibă Sf. Sa a-mi da
cincizeci lei inainte și ceilalți încet-încet, până când să o sfârși
lucrul. Și pentru mai mare încredințare am iscălit“. ’)
Vasile zugravul face cu vătavul Ioniță, în 19 Septemvrie
1815, această învoială:
„Eu diaconul Vasile zugrav din sat Armășăni care mai jos
mă voiu iscăli datam, adevărat zapisul meu la mâna vătavului Io­
niță precum să se știe că main tocmit la dumnealui săi făcu ca-
tapiteazma la biserica delà Păhnești cum și icoanele cele mari,
poalele icoanelor și verile cele împărătești să fie săpate și cu toate
ale mele, să fie în scurt catapiteazma, zverile și icoanele și toată
în biserică întocmai după cum sânt la biserica delà Plopii, așa
miau fost tocmala, și toate să fie ale mele, toată cheltuiala a mea
să fie, și dumnialui vătav sămi deie 330 lei bani și trei merță de
păpușoi ; tot lucrul meu și toate să fie gata pân la Paști și banii
să aibă am da rânduri, când voiu avea trebuință pentru lucrul,
însă păr nu voiu găti tot lucrul să nu aibă anii da 150 lei, iar dacă
eu de toate aceste nu mă voi ținea și nu voiu găti lucrul bun în­
tocmai după cum sânt în biserica delà Plochi, apoi să nu aibu a
luoa nici un ban și pentru adevărata credință am iscălit însuși eu.
Eu Ierodiacon Vasile Zugrav“ 1 2)
Zugravul Anani din Suceava a zugrăvit, în 1791, biserica de
lemn din Dorohoi, apoi cea din satul Vârgolici în 1794.3)
In județul Dorohoiu întâlnim, la finea sec. al XVIII-lea și în

1) Iorga în Literatura și arta română, IV, p. 691 ; și Iorga, Scrisori și

zapise de meșteri români, pp. 50 no. XLIII.
2) Ghibănescu, Surete și izvoade, XVII, Huși, 1927 p. 132 no. 159. Va­
sile zugravul, la 4 Febr. 1854, scrie un zapis pentru alții. Ibid., p. 246 no. 492.
3) Comunicația păr. Ecou. Dum. Furtună din Dorohoi (biserica e fă­
cută în 1779).. La 12 Febr. 1812 se amintește despre o casă „a strămoșului
nostru Constantin zugravul“. Buletinul Ion Neculce, fasc. 6 p. 159 no. 91—2
C. Ciocoi, Monografia bisericilor din jud. Dorohoi, Dorohoi 1909. ,
 101

al XlX-lea, mai multi zugravi, cari împodobesc diferite biserici ale

satelor. Așa, la 1785, iereul Vasile zugrăvește biserica din Vorni-
cetii; în 1789 arhidiaconul Teofil cea din Josani (?) filia Buhogina,
în 1834 Vasile Mihaiu biserica din Dimacherii și, se pare că și
catapiteazma bisericii mari din Goroveiu e tot opera acestui meș­
ter zugrav, neputându-se descifra numele de familie, decât Vasile
(în 1834). Mai nouă sunt zugrăvelile din Liveni-Soflan (1851) de
Vasile Machedon din Botoșani împreună cu C. Popovici Lisneanu
calfă și de doi nepoți Gheorghe și Vasile ; cea din Tărtărășani
(1851) e tot de Machedon; catapiteazma pe mușama din Beagiura
(1856) e de Andrei Puhman Hudești ; bis. din Păltiniș de Dumi­
tru Borcilă (1858); Năstasă Străjescu împodobește bis. din Hodo-
riștea (1861); I. Crebles cea din Suharani Sf. Nicolae (1872) ;
iar Gh. Gavrilescu pictează biserica înălțarea Domnului din filia
Ibăneșii (1878) și Nicolae Popovici din Botoșani pe cea din târ­
gul Săveni (1878—9). Fără indicarea datei avem : bis. din Alba,
filiala Basen (Sf. M. Pantelimon) și filia'a Nichiteni (Sf. Nicolae),
toate trei de I. Cristescu din Botoșani. I. și Nicolae Munteanu
din Darabani lucrează la bis. Cernești și filiala Adormirea din cătu­
nul Ivancăuti ; maica Axineta a preotului C. Pancu, Gh. Manovardă
și fiul lui Vasile zugrăvesc bis. Nașt. Maicii Dlui din Pilipăuți. *)
Biserica din Domnești a fost zugrăvită, în 1802, de ieromo­
nahul Iustin zugravul;12) cea de la Călugărița în Horodnicul de
jos (Bucovina), e de meșterul Vasile Gradul în 1782.3)
Constantin Paladi vel Vornic rezidește biserica Sf. Paras-
ehiva din Ștefănești (jud. Botoșani), în 1794, pe care apoi în
1828, o zugrăvesc meșterii; Ion fiul lui Iftodi și Crăciun.4) —
Biserica Sft Voievozi din satul Scânteia (jud. Vaslui), făcută pro­
babil de Vasile Vodă Lupu, — atribuită însă lui Ștefan cel Mare —

1) C. Ciocoi, Monografia bisericilor din jud. Dorohoi, Dorohoi, 1909.

2) Bul. Coin. Mon. 1st., Il p. Ill, Gheorghe zugravul în Bârlad la 1815.
Antonovici Documente bărlădene, II, p. 314. — Vasile Poruciuc zugrav din
târgul Chișinău, mort înainte de 23 Dec. 1816. Creșterea colecției doc. Ac. Rom.,
1908, p. 279 ; Gheorghe zugravul tot din Basarabia vinde o parte de moșie.
Iorga, Studii și documente, XXI, p. 265 (actul din 19 August 1804). Andrei
zugravul împarte, la 1801, niște moșii cu cumnatul său, la Câmpulungul Bu­
covinei. Stefanelli, Doc. Cămpulungene, ed. Ac. Rom., pp. 318—9. Eustathie
zugravul are casă pe locul bisericii 40 de mucenici din Iași în 1803 cf. Re­
vista istorică, II p. 98. — Neculai zugravul cumpără, în Oct. 1823/ o casă
delà Iordache Rășcanu. Ghibănescu, Surete și izvoade, X p. 262 no. 143.
3) Arhiv für Landeskunde der Bukovina Cernăuți, 1927 cf. Revista
istorică, 1927, p. 320.
4) Bul. Com. Mon. Ist., XIX p. 36.
102

a fost rezugrăvită, la 1846, de zugravul Dimitrie Pițonea. *)

Pictura din biserica din Vorniceni (în Basarabia) e opera
zugravului loan Damașcan (probabil din sec. 18-lea).1 2)
Mănăstirea Neamțului, rezugrăvită la începutul secolului al
XVII-lea, acum la 1830, deci după o sută de ani, se zugrăvește
din nou de zugravii din Suceava : Vasilache Chițăscul și Basilie
Eliman.3) Zugravii : diaconul Lupu și fiul său Mihail zugrăvesc
pe mușama, în 1848—50, biserica de lemn din Lețicana (jud.
Bacău).4)
Bisericile armenești : Sf. Maria (catapiteazma) și Sf. Treime
(altarul din pridvorul-paraclis) din Botoșani au fost zugrăvite, pela
1826—40, de zugravul Vasile Mihai, care lucra și în satele din
jud. Dorohoiu. In bis. Sf. Maria se mai păstrează delà acest zu­
grav o icoană-copie după învierea lui Lazăr a celebrului pictor
flamand Van Dyk.5)
Biserica Sf. Voievozi delà mănăstirea de maice Agapia a
fost zugrăvită, în timp de trei ani, 1859—61, de marele pictor
Nicolae Grigorescu.6)

2. Iconarii moldoveni în veacul al XVIII-lea

si XlX-lea.
Ceeace am spus în general despre iconari și produsele lor
din Țara-Românească privește și pe cei din Moldova, deși numărul
lor aici e foarte scăzut în informațiile ce le avem.
Daniil zugravul la 1756, ne-a lăsat o icoană a Maicii Domnului
în biserica de lemn din comuna Hârja (jud. Bacău).7)
In biserica Popăuților din Botoșani avem o icoana, din 1752,
de zugravul Ieroteiu ieromonahul din Pelopones.8) Biserica Sf.
Vineri din Galați are o icoană, din 1828, de loan zugravul;9) Sf.

1) Revista Iui Tocilescu, vol. IV p. 718.

2) Cioban, Bisericile vechi din Basarabia, Chișinău, 1924, p. 24.
3) Iorga, Mănăstirea Neamțului, p. 64.
4) Biserica ort. română, XIV, p. 107.
5) Goilav, Bisericile armene de prin țările române, în Revista lui Toci­
lescu, XIII (1913) pp. 159, 162.
6) Vezi descrierea picturii de cea mai înaltă valoare artistică de Vă-
huță, Pictorul N. Grigorescu, București, 1910, pp. 17—24 (se reproduc și 2
chipuri).
7) Revista Biserica ortodoxă rcmănă, XIV, București, 1891 p. 460.
8) Iorga, Studii și doc. XVI. p. 277.
9) Iorga, Inscripții, II, p. 343 no. 987.
 103

Precista din Bacău are trei, din 1833, 1840, 1850, care sunt opera
zugravului Mihalachi;111 ) în biserica din Vadul lui Isac (în Basarabia)
e o icoană de Ioan zugravul din Brașov (1805);2) iar în cea din
Roznov (jud. Neamț) e una de zugravul Ioanichie.3) La mănăstirea
Dobrovăț, e o icoană a meșterului Macarie (Ian. 1793) ;4) monahul
loan, în Sept. 1808, face o icoană pentru biserica bolniței delà VoronaV)
In biserica din Horodniceni țin. Suceava), făcută de marele
Vistiernic Matiaș în 1538, se află un aier pe care l-a zugrăvit
ieromonahul Partenie delà Kiev în 1736; icoana Maicii Domnului,
— copie după cea făcătoare de minuni delà mănăstirea Neamțu
— zugrăvită, în 1819, de Constantin Dochimos zograf’; și 4 icoane:
învierea lui Hristos, Pogorîrea Sf. Duh, înălțarea Maicii Domnului
și Buna-Vestire, toate de zugravul Vas'le Mihail în Iași 1826.6)
Schitul Mănăstirioara (jud. uceava) a fost zugrăvit, în 1775—6,
de Antoniu zugravul.7)
In orașul Bârlad avem în : bis. Sf. Trei Ierachi avem o icoană
Sf. Haralambie și Mina de zugravul Iordache (1828);8) în bis.
Sf. Ioan Botezătorul : icoana Maicii Domnului de Gheorghios zug­
ravul, 9) și încă patru icoane: Sf. Voevozi, Sf. Dumitru, Nicolae
și loan făcute de Du itrachi ot Buciumi (1843) ;10) în bis. Sf. Spiridon
o cruce de lemn, în altar, lucrată de Ioan Constantin zugrav (1886-7). H)
In biserica de lemn din Grozești, „aceste icoane s’au făcut
de Gheorghe Munteanu (zugrav?), care a fost vătaf, în 1799“.12)
Zugravul Leonte zugrăvește a doua oră, în 1823, biserica din Câr-
ligu-Ruptura (jud. Roman),13) iar Sava pe cea din corn. Otelești-
Făghieni în 1833. H) ?

1) lbid, p. 26-7 no. 57-9.

2) Revista istorică, IV, p. 255.
3) But. Corn. Mon. 1st., VIII, p. 144.
4) Iorga, Inscripții, II, p. 107 no. 389.
5) Iorga Studii și doc. XVI, p. 265: zugravul Veniamin monah, slovean
din Bucovina, în mănăstirea Vorona (începutul sec. XIX-lea) Ibid., p. 260.
6) Arhiva soc. științifice și literare, II, Iași, 1890 pp. 523-4.
7) Revista Candela, Cernăuți, XXXVII (1926) p. 49.
8) Antonovici, Documente bărladene, I, Bârlad, 1911, p. 361 no. 1.
9) Ibid., p. 355 no. 7.
10) lbid., p. 355 no. 3.
11) lbid., p. 352 no. 11.
12) Biserica ort. română, XIV, p. 459.
13) Ibid., XV, (1892) p. 89.
14) Ibid, XIV, p. 115. Pe icoana Maicii Domnului din corn. Tamaș, satul
Clietriș se vede numele zugravului din 1833. Ibid., XIV, p. 257. Se amintesc
pe cărțile bisericești din Țibănești : Ioniță, feciorul zugravului (1845) și Ion
zugravul, cf. revista Ion Neculce, Iași, 1929, fasc. 7, p. 194,
104

Orașill Iași are în următoarele biserici icoane cu numele

zugravilor: biserica Sf. loan Botezătorul, icoanele delà catapiteasmă,
făcute, pelă 1758, de zugravul Ștefan;') biserica Sf. Voievozi-
Rufeni, una de Grigorie zugravul (1766),1 2) alta de Grigorie Mitrescu
(1848); 3) în biserica Banu: două de meșterul Eustatie N. Altinne
(1802);45) în biserica Metohul Maiccăor una de Vasile St... (1813);r>)
în biserica Sf. Nicolae Ciurchi una de Nicolai (1818)6) și alta
„măremetesată“ de monahul Rafail și Mihail al lui Gheorghe (1825);7)
în biserica Sf. Voievozi o icoană de zugravul Ioan Varlaam (1844);8)
în biserica Sf. Dumitru Misău una de Grigorie zugrav.9)
In biserica Mazarachi din Chișinău e o icoană a Maicii Domnului,
făcută, în 1817, de zugravii: lancu, Pavel și Ioan.1011 ) In mănăs­
tirea Prodrom delà Atos se păstra o icoană o Maicii Domnului
făcută la Iași, în 1863, de zugravul rus Sergie Nicolaev.n)
Să urmărim acum și opera zugravilor din Ardeal, Banat
și Maramureș.

© e e

1) C. Bobulescu, o.c.,în Anuarul Corn. Mon. 1st., secția Basarabia, II, p. 154.
2) lorga, Inscripții, II, p. 194 no. 545.
3) Ibid., p. 194 no. 543.
4) Ibid., p. 191 no. 526.
5) Ibid., p. 198 no. 561.
6) Ibid., p. 202 no. 581.
7) Ibid., pp. 201—2 no. 580.
8) Ibid., p. 146 no. 1.
9) Ibid., p. 145 no. 490. — O copie slabă a portretului lui Ștefan cel
Mare a făcut, în 1797, zugravul Vasilie Popovici din târgul Suceava (Revista
Iui Tocilescu, I, p. 280); icoana Judecata Judeilor asupra Iui Hristos de Ata-
nasie zugravul în Roman (1854), cf. Drăghiceanu, Catalogul etc., p. 104 no. 713,
vezi și p. 108 no. 750. — O copie a icoanei vechi Ioan cel Nou delà Suceava
de pictorul Străjescu la 1872. Bul. Corn. Mon. Ist., IX, pp. 22—3. — Vezi
despre două portrete de zugravi moldoveni (în 1784) duse în Cipru : Revista
istorică, N, p. 48.
10) Revista „Teodor Codrescu“, lași, I, 1916, p. 89.
11) Melchisedec, Icoanele miraculoase delà Atos de proveniență română
în An. Ac. Rom., vol. V, secț. II, (1882—3) p. 217.
VI. Zugravii bisericilor românești din
Ardeal, Banat și Maramureș în veacul
al XV—XIX lea.
Am arătat pe larg în alte două lucrări care a fost viața Ro­
mânilor din Ardeal, supt raport politic până pela mijlocul veacu­
lui al XIV-lea’) și supt raport bisericesc până la 1700.* 2) începând
cu veacul al XIV-lea, împrejurările vitrege au silit pe Românii
ardeleni să treacă delà o viață liberă și cu bună stare, la alta
supusă, umilită și plină de sărăcie neagră. Veac de veac asupririle
creșteau, traiul devenia tot mai insuportabil și toate manifestările
de viață culturală-sufletească se concentrau în jurul singurei insti-
țiuni care le mai rămăsese, în jurul bisericii strămoșești.
Arta bisericească românească de sub stăpânirea Ungurilor
n’are importanța și valoarea celeia, pe care am văzut-o în cele două
Țări Române bogate și libere. In Ardealul românesc arta biseri­
cească e cu mult mai modestă, precum era și viața amărîtă a
neamului. Când arta, în ce privește arhitectura și pictura biseri­
cească, iasă din datina generală, atunci totdeauna trebuie să fie la
bază dărnicia bogată a unui Voievod liber din Principatele române
sau bogăția darnică a unui Voievod sau nobil supus din Ardeal,
care are la îndemână un arhitect sau zugrav distins și bine retribuit.
Vălul negru al iobăgiei exploatătoare se întindea în toate păr­
țile, cuprinzând sub el libertatea și munca unei părți însemnate
din neamul nostru. Ici colea, ca oaze, menite și ele cu timpul să
fie înghițite, se păstra totuși în unele ținuturi din Ardeal o auto­
nomie oarecare pentru Românii de sub stăpânirea ungurească. De
aici ne și vin cele dintâi dovezi sigure despre arta noastră bise­
ricească de importanța remarcabilă prin vechimea ei, ca și prin
felul ei deosebit de cea din Țara Românească.

li Istoria neamului românesc, I (până la 1350), Sibiiu, 1922.

2) Istoria bisericii și a vieții religioase a Românilor din Ardeal și Un­
garia, I (până Ja 1700), Arad, 1918,
106

1. Zugravii biserici or românești

din Transilvania.
In țara Hațegului s’a format o puternică și bogată populație
românească, în frunte cu o nobilime vitează și darnică care a
viețuit în această stare până pela finea veacului al XV-lea.
Din vremea aceasta ne-au rămas însemnate monumente de
artă în țara Hațegului, ca de exemplu bisericile din Streiu-
Sângiorz, Streiu, Sânta Maria-Orlea, Rîu de Mori, Rîu Bărbat,
Denșuș, apoi Gurasada de lângă Ilia Mureșului, și din vecinătatea
Bradului, cea din Crișcior și Ribița. Câte altele nu vor mai fi mai
fost, dar rugina vremii și dușmănia stăpânirii le-au distrus complet.
Populația de aici le atribue tuturor clădirilor mari și trainice
din aceste părți, o vechime extraordinară, crezând că toate pleacă
delà Romani. Așa ne spune un învățat ungur, care a vizitat, în
1856, biserica din Streiu, că întrebând pe preotul satului, nu
cumva zînele au clădit această biserică și turnul ? A primit urmă­
torul răspuns din partea preotului foarte ofenzat de întrebare :
„Nicidecum, aceasta au zidit-o strămoșii noștri, Romanii, deodată
cu cea din Denșuș și cu băile din Călan“. ')
In biserica din Sângiorz se păstrează chipurile ctitorilor și
inscripția slavonă din 2 Octomvrie 1408, care ne spune, că această
mănăstire cu hramul Sf. Gheorghe, a fost clădită de jupânul Cân-
dea Lațco și cei doi fii ai lui și de jupănița Nistora și Vlaicu.12) Unul
dinrie acești ctitori Lațco era o persoană influentă la curtea regelui
Ungariei Sigismund și, ca pârcălab de Hațeg, e trimis în solie, la
1435—6, în Moldova la Voievozii: Ștefan și Ilie. Aici cunoscând
pe iscusitul caligraf delà mănăstirea Neamțului, pe călugărul Gavril,
fiul lui Uric, i-a plătit să-i copieze frumoasa evanghelie delà
Neamțu, la care s’a ostenit un an de zile împodobindu-o cu mi­
niaturi înainte cu 6 ani (1429).3) Evident că biserica-mănăstire din Sân­
giorz a fost zugrăvită delà început. Dl. Iorga, care a cercetat-o, ca și pe
cele de care vom vorbi în însemnările de față, ne spune : „Pictura
se resimte de influențe apusene. Tot așa și Buna-Vestïre delà

1) Revista Vasărnapi Ujsăg, Pesta, 1856, p. 21 (aici se dă și chipul

bisericii din acel an).
2) forga, Cea mai veche ctitorie de nemeși români din Ardeal în An. Ac.
Rom., sect. ist. seria 111, vol. VI (1926), p. 172 (se dă în anexă și chipul ctito­
rilor, care se publică în aquarel și de Petran, Die Kanstdenkmäler der Sieben­
bürger Rumänen, Cluj, 1927, p. 53).
3) Meteș, Istoria bisericii etc., p. 49 și n. 1.
 107

păretele din stânga și scenele din altar... Aceste mari figuri, aceste
linii lungi, acești ochi cu ovalul mistic, mișcările aceste libere ne
fac să întrevedem, într’o clădire cu elementele mai mult orientale,
o sinteză mai veche, foarte veche, a curentelor de artă venite de
pretutindeni în acest colț de patriarhală și rustică autonomie
românească“. ’)
In descrierea dlui lorga ne apar ctitorii, cari țin pe
palme biserica, astfel1 2): „Ctitorii poartă dulame roșii și verzi ca
ale boierilor noștri în epoca mai vechö, tivite jos, se pare, cu
blăni ; picioarele sunt cuprinse, după obiceiul apusean, în niște
cizme fără călcâiu cum, se întâlnesc și în Orient și în armura
cavalerilor din Occident ; săbii de caracter turcesc, recurbate,
cu mânerul pe spadă, li sunt prinse de brău. Au părul lung,
lăsat în chică, și doi din ei poartă barbă mică și musteți
răsfrânte în jos. Femeia e îmbrăcată românește, cu un văl care i
se lasă pe umeri, înfășurându-i; e tivit cu țărțamuri fine; o lungă
rochie, legată cu brâu, lasă a se vedea la mâneci un alt veșmânt
de desupt; în față se lasă un peșchir ca o fotă cu linii în lung
deasupra și în lat la partea de jos, de unde atârnă apoi o pre­
lungire mult mai ingustă.“
Pictura veche și inscripția au fost refăcute grosolan, cu chel­
tuiala protopopului Zaharie Cioca, la 1743, de zugravul Gheorghe
Săndor din Făgăraș.
La biserica din Streiu — zice dl lorga — ne întâlnim cu
aceiași artă. Trecem pe supt aceleași campanile de apărare și de
pândă ca în Venetul italian... Și iată, dăm cu ochii de pictura
descoperită prin ostenelile comisiei istorice ungare... Cu un ca­
racter mai arhaic, fără amestecul penelului stângaciu al meșterilor
noi, aceiași procesiune de sfinți ca ai veacului al XIII-lea italian,
pe roșul palid al carora s’a scrijelat izvodul slavon al „pristăvirilor.3)
In vecinătatea Hațegului, în satul Sânta Maria-Ortea avem
o biserică cu totul excepțională prin mărimea ei trainică, ca și
prin pictura impozantă ce împodobește păreții ei puternici. Cine
a putut ridica, din ostenilile lui, un astfel de monument de artă,
a trebuit să fie un stăpân sigur al întregului ținut al Hațegului
în vremuri vechi. Biserica aceasta se va fi ridicat de vre-un Voie­

1) lorga în Neamul Românesc, 1926, no. 125 p. 2, articclnl Vechea artă

românească în țara lui Litovoiu {Hațegul).
2) lorga, Cea mai veche ctitorie de nemeși români, pp- 171—2.
3) lorga în ziarul Neamul Românesc, 1926, (Octomvrie) no. 125, p. 3.
108

vod român, prin veacul al XIII sau XIV-lea, când ținutul Hațegului
și cu Oltenia se contopeau sub stăpânirea aceluiași stăpânitor
român, a cărui reședință va fi fost Hațegul însuși și de aici nevoia
de a avea în preajmă o catedrală de închinare.
„După amiazi, o minune ne așteaptă... — zice dl Iorga1)
— marea biserică delà Sântă-Maria... de sus și până jos, în acest
lăcaș al calvinismului abstract, o nesfârșire de freșce roșietice. In
pridvor,'în naos e un stil apusean aplicat iconografiei orientale
mai mult gâcite decât cunoscute. Figuri ca ale lui Cimabue
cu gesturi cari ating — ca în îmbrățișarea părinților Sfintei Ana,
ca întrebăluiâla printre arcade ’n cămăruța Nașterii Precistei, ca
în varietatea, multiplicitatea scenelor Patimii și Inverii, ca în pro­
filarea maiestosului sfânt ostaș din dreapta, — sprinteneala, rea­
lismul gibtesc.
In acest splendid lucru de artă, în altar d. Drăghiceanu ob­
servă trei rânduri slavone care ne dau numele apostolului Mateiu.
Nu e nici o îndoială că aici ca și la Sângiorz s’a slujit după
„legea veche“. ■
Dintre învățații unguri, cunoscutul adversar ireductibil al
"continuității Românilor în Ardeal, L. Rethy zice despre biserica
din Sânta Maria Orlea: „Probabil e din cele dintâiu veacuri ale
creștinismului maghiar“.1 2) Iar Prof. Șt. Grôh din Budapesta spune
că biserica s’a zidit în veacul al XIV-lea. 3) Neobositul Prof. Romer
Floris cercetând amânunțit pictura, a aflat în altar trei apostoli
zugrăviți nr stil bizantin, având inscripții slavone, din care s’a putut
ceti cea a Sfântului Apostol Mateiu. „Acești apostoli,— zice Romer
— luând în considerație statura și coloratura lorînchisă, au nu numai o
mare asemănare cu cei din biserica unită din Hunedoara, ci ne amintesc
grupul de sfinți din biserica Bieresioe din Suedia, care se vede și
pe tabla a VII dih descitata carte a lui Mandelgrenn, cu deosebirea
aceea că aici apostolii țin în mâni panglici înguste cu inscripții
cari spre capăt se strâng puțin, pe când cei delà Sfântă Maria-
Orlea razimă de picioare niște table quadrate, pe care, în afară de
aceste îhscripții, sunt cruci duble care împart tablele în câte 6
câmpuri. Veșmântul unuia e alburiu și albastru, mantaua roșie-
vânătă,1 aureola lor. e galbenă, tivită cu alb. In întregime figurile
sunt măiestoase; cea din mijloc, aduce jertfă după ritul oriental;

1) Ibid., p. 3.
2) Revista Vasărnapi Ujsdg, Budapesta, 1882 (XXIX) no. 32, p. 502.
3) Radu I., Istoria vicariatului gr. cat. al Hațegului, Lugoj, 1913, p. 318.
 109

pictura îndrăzneață e dè o mână dibace...“ In vechime, biserica

a trebuit să fie a Românilor.1) Din încredințarea Comisiunii ar­
heologice ungare pictorul Francise Storno, în 1869, au copiat fres-
curile descoperite: „O pictură frumoasă în stil bizantin care re­
prezintă pe Sf. Elena cu coroană pe cap și cu crucea în mâna
stângă. Lângă dânsa mai este o figură de femeie și opt ostași
dintre care unul ține în mână un steag. Armatura ostașilor este
din veacul al XHI-lea. Lângă cel cu steagul este o figură de bărbat
mai mare cu aureolă și cu coroană care seamănă cu cea ungară
2) Restul picturii e acoperit
și cu mâna ridicată spre binecuvântare“. 1
cu var, fiind biserica acum în proprietate calvinilor, cari nu suferă
picturile.
In această țară a Hațegului mai avem o altă biserică tot așa
de veche, cu pictură, în satul Rîu de Mori. Prof. Grôh spune că,
atât clădirea cât și pictura ei, e din veacul al XV-lea.34) Inlăuntru
biserica a fost toată zugrăvită de un zugrav de seamă, după cum
se poate constata din picturile rămase, care sunt superioare celor
delà Demsuș și delà mănăstirea Prislop. Păr. Iacob Radu ne dă —
după cele publicate de vicariul Moldovan care a văzut frescurile
de aici, pela 1852, — această descriere a picturii rămase: ,,In
altar deadrepta și dea stânga ferestrei e masa sfântă și de laturea
dreaptă preotut împărțește Sf. Cuminecătură, sub forma pânei,
dintr’o tipsie la doi oameni cari se apropie cu evlavie și în urma
cărora vine un înger de statura unui om, apoi un serafim și la
urmă alt înger cu cădelnița. Pe laturea stângă e tot aceeași scenă
numai cât preotul împarte Sf. Cuminecătură dând să beie din po­
tir. Sub aceste icoane începând delà ploscomedie, care e săpată
dea dreapta în zid sunt icoanele Arhiereilor Nicolae, Grigorie, Vasile,
Ioan Gură de aur, Atanasie si Chirii.’) Deadreapta pțftscomediei
arhidiaconul Ștefan și dea stânga arhidiaconul Roman. Uși la al­
tar erau numai două, dar acum zidul care forma iconostasul sau
tâmpla, a căzut și a rămas numai arcul care susține păretele tur­
nului. Pe culmea arcului se vede capul lui Hristos pe maramă,
pictură foarte frumoasă, iar pe păretele delà sud spre nord : Sf.

1) Romer Floris, Régi falképek Magyarorszàgon, Budapesta, 1874 vol.

III, partea 1, pp. 129—30.
2) Radu, o. c., p. 319. In Magyarorszàg müetnlékei, I, Budapesta, 1905,
pp. 270—1, 503—4 se dă conspectul la peste 60 frescuri copiate de Storno,
din cari astăzi multe nu se mai văd în biserica din Sf. Maria Orlea.
3) Radu, o. c. p. 308.
4) Numele unor sf. Părinți sunt scrise în slavonește.
110

Treime, Petru cu corabia, când se afunda în mare și-l ridica

Hristos, vindecarea orbului și slăbănogului. In naie, pe păretele
de cătră sud : Dumineca Tomii, Pogorîrea ia iad și învierea
Domnului..., Ilie cum se înalță la cer în căruță de foc. In fund
Raiul și Iadul. Pe celait părete nu se mai pot descifra“. *) Vica-
riul Moldovan a aflat aici și o piatră de marmură albă cu in­
scripția slavonă, care amintea moartea unui preot în 1595.12)
Un profesor din Deva Gavril Szinte ne descrie arhitectura și
pictura bisericii din Rîu de Mori în 1892:3) „E zugrăvită după
ritul grecesc în frescuri... Pictura din altar e făcută cu mai multă
îngrijire, cea din naos e mui grăbită... O inscripție slavonă se
mai poate ceti în parte în jurul cupolei“. înșiră apoi chipurile pe
care le-am văzut. E deosebit de prețios ceea ce ne spune Szinte
în rândurile următoare: „Atât tehnica cât și execuția întregei
picturi seamănă într’u totul cu frescurile din Bârsău copiate și
trimise de mine Comisiunii Monumentelor de artă, astfel susțin că
unul și acelaș meșter a zugrăvit și această biserică“ și cea din
Bârsău, sat așezat în dreapta Mureșului, în apropierea Devei.
Din vechea biserică din Bârsău, refăcută complect în dece­
niile din urmă, nu se mai păstrează nimic, decât frescurile de mare
valoare copiate de Szinte și N. Horvăth, și care astăzi sunt în
Budapesta. O inscripție slavonă delà biserica din Bârsău avea
acest cuprins : Jupânița Mara, fata lui Petru Ovarovici, soția ră­
posatului Domn Nicolae Cherepovici“.4) Nu știu dacă nu trebuie
văzut în acest Nicolae Cherepovici, pe cel care, pela 1560, își mă­
rită fata sa Elena după Petru Vodă al Țării Românești, sau o
rudă a lui. Dacă da, atunci Mara se poate socoti ca ctitora picturii de
pela începutul veacului al XVI-lea ori delà finea sec. al XV-lea chiar.
Aceeași factură veche arhitectonică și picturală are și biserica
din Gurasada (lângă Ilia, jud. Hunedoara), care a fost rezugrăvită,
cum vom vedea, în secolul al XVIII-lea.
Ștefan Groh, pictor și profesor la școala de bele arte din
Budapesta, după studii la fața locului, ne spune, că pictura din

1) Radu, o. c„ pp. 306-307.

2) Ibid., p. 308.
3) Hunyadmegyei tôrténelmi és régészeti tärsulat evkönyve, VII, Cluj,
1893, pp. 70—74. Se dä aici chipul bisericii din Rîu de Mori. Un altul din
1867 se publ că în revista Hazänk és külföld, III, Pesta, 1867, p. 48.
4) Réthy L., Az olăh nyelv és nemzet megalakulăsa, Budapesta, 1887,
p. 147 n. XX. Un conspect al picturilor dispărute din biserica din Bârsău se
publică în Magyarirszàg mûemlékei, I, pp. 268—9.
 Ill

bensuș ar fi din veacul al XIV-lea făcută de acelaș pictor care a

zugrăvit biserica din Râu de Mori1) și cum s’a susținut, și cea
din Bărsău.
Din pictura veche a bisericii din Denșus, se niai pot observa,
după păr. I. Radu următoarele:12) „Se vede dea stânga iconosta­
sului, lângă strană, chipul Sf. Arhangel Mihail. Lângă el sunt trei
militari martiri cu coroană de mărgăritare pe cap. Deasupra sunt
alte trei șiruri de icoane. In cel dintăiu sunt patru fecioare, între
cari se poate ceti numele: Sf. Tecla. In celelalte două rânduri se
văd chipurile mai puțin deslușite alor 2 bărbați și 4 femei cu
coroane împărătești pe cap; durere însă numele nu se poate ceti.
Cred că într’un șir e împăratul Constantin cu mamăsa, deadrepta
se văd tot atâtea rânduri de sfinți. Din jos lângă altar e Sf. Nicolae,
apoi urmează tot martiri soldați. Deasupra sunt chipuri de sfinți,
profeți sau apostoli, al căror nume scris în limba slavonă nu l’am
putut ceti. După urmele ce au mai rămas se vede că biserica
până la înălțimea tereștrilor rotunde toată a fost zugrăvită. Mai
deteriorate sunt și de aceea mai puțin se văd, chipurile din altar.
O figură de arhiereu are în mână o fășie pe care se află o in­
scripție slavonă. Din afară deasupra intrării încă este chipul P. C.
Fecioare Maria cu Isus și urmat de chipul unui arhiereu, poate
Sf. Nicolae.“
înființarea bisericii din Denșuș, ca și a mănăstirii Prislop,
probabil se datorește învățatului călugăr Nicodim, care a con­
tribuit și la ridicarea mănăstirilor: Vodița și Tismana din Țara
Românească în veacul al XIV-lea.
Lângă Brad, în Munții Apuseni, avem două biserici vechi,
zugrăvite la începutul secolului al XV-lea, cari astăzi nu mai păs­
trează nimic din podoaba lor delà început.
Biserica din Ribița a fost zidită, în 1404, de vre-un Voevod
oarecare al ținutului, iar de curând a fost, fără nici o înțelegere
și prețuire, total prefăcută.3)
Voievodul Bolea a clădit, în 1411, biserica din Crișcior zug­

1) A kôzépkori bizănczi fal festészet emlékei Magyarorszàgon în A ma­

gyar nemzeti muzeum jelentése êvi àllapotàrôl, Budapesta, 1906.
2) Radu, o. c., pp. 194—5. Vezi chipul bisericii din 1867 în revista Ha-
zAnk és külföld, 1867 p. 72.
3) Vezi revista Hazănk es külföld, Budapesta, 1868 cu 4 ilustrații deo­
sebit de prețioase, fiindcă ne-au păstrat biserica în forma ei originală delà început.
112

răvind-o. Inscripția slavonă amintește pe ctitorul cu cele două fete

ale sale „Zora și Vilka.“ ')
Cercetările făcute până acum n’au putut descoperi numele
vre-unui zugrav, care a lucrat la aceste importante monumente de
artă veche bisericească ale Românilor ardeleni.
Necunoscut ne-a rămas, și de sigur pentru totdeauna, numele
meșterului care a împodobit mănăstirea Râmețului, care după in­
scripția slavonă păstrată de-asupra ușii „D’întăi au fost zugrăvită
această sfântă biserică în zilele lui Matiaș Crai, leat 1487“.12)
Mănăstirea delà Vad, clădită de Ștefan cel Mare, pentru re-

partea unui meșter, care a colaborat, cu talentul său, la strălucitele

opere de artă bisericească din Moldova veacului al XV pi XVI-lea
și despre care pe larg s’a vorbit în capitolul III. Deasemenea,
zugrav moldovean a lucrat pictura delà Cetatea de baltă, pe Târ-
nave, pe care au văzut-o cei doi preoți români din loc, cu prilejul
repărării ei, în 1895—6, din partea calvinilor, — căci acum e al
lor — când „au eșit la iveală zugrăveli românești ale Sfinților, un
Petru și Pavel la ușa din stânga, supt data de 1526, un Hristos
pe cruce în partea de către turn.“3)
Delegații unguri ai muzeului ardelean au vizitat, în 21—22 Maiu
1897, frescurile delà Cetatea de baltă, ce se descoperiseră la repararea
bisericii calvine. Istoricul Szâdecky, care le-a văzut, spune: „In
bolta de sub turn a apărut de sub tencuiala de var un fresc palid,
care infățisează coborîrea depe cruce a lui Hristos. Pe păretele
apusean al bisericii au apărut chipuri și mai mari (un apostol cu
potirul în mâna), cari însă au fost din nou acoperite cu var în
timpul prezenței noastre acolo. Sub frescuri se vedea anul 1525.45 )
Icoana Sf. Nicolae cu inscripția slavonă, amintind pe episcopul
Anastasie delà Vad, cu data de 1531/') e zugrăvită fără îndoială

1) Réthy L., Az olăh nyelv es nemzet megalakulăsa, p. 146 no. XXX

unde se publică aceste rânduri: „ ... Filias Zora et Vilka utrasque adtum în
capillis constitutas prout antiquissimae picturae inscriptionisque Rascianicae
Ao, 1411 in prefața pervetusto templo Kriscsoriensi Valachis hodiedum invio-
labiliter extantes manifeste perhibent...“ In anul trecut s’a deseoperit in­
scripția slavorță cu niște frescuri importante din această biserică, cari încă
n’au fost cercetate.
2) lorga, Inscripții ardelene și maramureșene, II, p. 15 no. 542.
3) lorga, Neamul Românesc din Ardeal, II, București, 1906, pp. 424—5.
4) Erdélyi Muzeum, XIV, Cluj, 1897 p. 308. Vezi și declarațiile preotului
reformat privitor la aceste frescuri. Ibid., p, 288.
5) Inscripția reprodusă în Bul. Corn. Mon. Ist., XIX, p. 88; icoana re­
produsă in Petran, Die Kunstdenkmäler etc., p. 57.
 113

în Moldova, de vre-un meșter zugrav al lui Petru Rareș, ctitor

și el prin dărnicie al episcopiei Vadului ardelean.
Se pare că pictorul de curte al principelui Ardealului Ștefan
Batliory (1571—76) a fost un român: Toma Turbulea. Bathory
trecând în Polonia, ca rege (1576—86), își duce și pictorul cu el,
ceeace e dovadă, că a fost un artist de mare talent, pe care putea
să-1 puie în fața renumiților pictori poloni de atunci. Pentru me­
ritele sale, Bathory îl face nobil, în 1579, și îi dăruiește o casă,
scutită de dare, în Alba lulia în strada Cărămidarilor și vie în
„Borpatak“ (Inuri).’) Un’„pictor armean“, de sigur Petru, venit din
Moldova, trece, în Martie 1592, prin orașul săsesc Bistrița în
Transilvania 12.)
Mihai Viteazul, întemeietorul unei mănăstiri în Alba lulia
pentru reședința Mitropolitului loan, va fi însărcinat, poate, pe
pictorul său de curte Mina să zugrăvească acest nou lăcaș de în­
chinare. Văpselele aduse de Mina delà Veneția probabil vor fi fost
destinate și pentru zugrăvirea acestei mănăstiri, pe care zugravul
nostru o văzuse în Ianuarie 1600, ba chiar și mai înainte.
In acelaș timp cu acest Mina lucra la noi un alt zugrav grec
de neam, „pictorul Nicolae din Creta“, despre care, cronicarul
contemporan olfgang Bethlen ne spune, că la dorința episcopu­
lui Malaspina, delegatul Papei la Mihai Viteazul, a desemnat, apoi
a zugrăvit, în Nocmvrie 1599, în Alba-Iulia capul tăiat al lui An­
drei Bathory, principele Ardealului. Acest chip a fost trimis Papei
la Roma.3)
Nicolae Cretanul a fost omul lui Mihai Vodă, după moartea
căruia s’a așezat la Cluj, căutând să servească pe Radu Vodă
Șerban contra lui Ștefan Bocskay. Intr’o scrisoare, din April 1606
către Sigismund Rakoczy se zice : „...Oamenii sunt foarte falși,
de aceia Maria Ta să fie atent din vreme, pentrucă aud că zugra­
vul valah Nicolae, care locuiește în Cluj, a fost la Voevod (în
Țara Românească), acum a plecat din Sibiiu spre Bistrița, ca să

1) Revista Szdzadok, Eudapesta, 1880, p. 834 și Bul. Corn. Mon. 1st.,

III, (1919), pp. 143—4.
2) Iorga, Studii și documente privitoare la istoria Românilor, I—II, Bu­
curești, 1901, p. 11; vezi mai sus despre pictorul Petru Armeanul.
3) „Malaspina autem legatus summi Pontificis non expectans exequias
Andreae Principis, ex Transylvania discessurus, caput ipsius penicillo <& co-
loribus opera pictoris Nicolai Cretensis ad mortui oris effigiem adumbratum
Summo Pontifici Romano pertulit. cf. Historia de rebus Trausylvanicis, IV,
Sibiu, 1785, p. 467. — Vezi și ce spune Kurtz în Magazinul istoric pt. Dacia,
II, București, 1846, pp. 376—7.
8
114

meargă în Moldova, ar fi bine să vedeți de el“. ’) Ar fi foarte

important să știm ce-a lucrat acest pictor în Ardeal timp de 6 ani.
Mihai Viteazul în scurta lui domnie peste Ardeal, a zidit
din nou sau a renovat câteva biserici-mănăstiri de aici, așa în
Alba-Iulia, Rîmeț (jud. Alba), Ocna Sibiiului, Lușârdea (jud. So­
meș), Târgu-Mureș, pe care de sigur le va fi și zugrăvit.
Despre aceasta din urmă, scrie, la 1809, preotul reformat din
Târgu-Mureș : „In partea nordică a bisericii (reformate), între turn
și biserică, este clădirea școlii: Din ultima cameră a acestei școli
Voevodul Mihai a făcut o biserică pentru sine, zugrăvind pe pe­
reți chipurile sfinților greci, cari există și astăzi, și sunt o dovadă
despre aceasta. După moartea sa, biserica iarăși a ajuns în po­
sesiunea bisericii reformate“. Icoanele sfinților, zugrăvite pe pereții
bisericii lui Mihai Viteazul din Târgu-Mureș s’au văzut până pela
1900, fiind văruite pe urmă.12) Unul din zugravii lui Mihai: Mina
sau Nicolae din Creta, va fi împodobit cu arta sa biserica din
Târgu-Mureș și celelalte din cuprinsul Ardealului.
E interesant că pe scaunul mitropolitan din Alba-Iulia a stat
n arhiereu, care a fost și zugrav, suferind temniță pentru iubirea
lui de lege și neam. Iată ce ne spune Gheorghe Brancovici în cronica
sa: „A doua prigonire împotriva ortodoxiei noastre a fost sub
mitropolitul Iorest (nu Dositeiu), care nu numai în temniță cu
cunună de mucenic a preaslăvit pe Dumnezeu, ci fiind maestru
zugrav legat în lanțuri de fer, fu silit a împodobi cu zugrăveală
palatul principelui în castelul din lernut, în zilele de domnie a lui
Gheorghe Rakoczy I, în anul 1643.3) Gheorghe Brancovici a
văzut chiar și pictura, căci în 1680, cercetează pe fratele său
Mitropolitul Sava, arestat în castelul lernut.
In veacul al XVlI-lea încep să se zidească tot mai multe
biserici de piatră în Ardeal, dar știri despre zugrăveala lor n’avem
decât la două, care erau în centre mai importante. Așa negustorii
din Hunedoara, oameni bogați, evlavioși și darnici pentru cele
sfinte, zidesc o biserică de legea strămoșilor în acest oraș la 1634.
Peste douăzeci de ani „neguțătorii creștini Dumitru Mărcocianul
din Hinidoara și cu Nicola Crăciun au zugrăvit și înfrumusețat-o
cu cheltuiala lor“... Varul și aurul la păreți și la stâlpișor au dat-o
iară popa Nicola“. Zugrăveala au făcut-o meșterii zugravi Caian

1) Monumenta Comitialia Transylvaniae,\', Budapesta, 1879, pp. 313-4 n. 1.

2) Popa Traian în revista Societatea de mâine, III, Cluj, 1926, p. 62.
3) Dragomir, în Anuarul institului de istorie națională, II, Cluj, 1924, p. 69.
 115

Constantin și Stan, în 1654. La catapiteazmă e însemnarea : „Această

icoană am scris-o eu Constantin zugrav, în anul 1684 (poate
tot 1654“).’)
Vechea biserică ortodoxă din Săliștea-Sibiului, fostă și unită,
acum în ruină, s’a înfrumusețat, la 1674, de zugravul Nicolae
Poloni adecă Polonul.1 2)
Judele din satul Maier (jud. Bistrița-Năsăud) și bătrânii re­
comandă, pela 1650, birăului din orașul Bistrița pe un „meșter
bun, anume zugrav“, care le-a lucrat la biserică și stă în satul lor3)
Nu cunoaștem pe cei dintâi zugravi, cari au lucrat la împo­
dobirea bisericii Sf. Nicolae din Șcheiul Brașovului, pe care au
întemeiat-o Domnii Țării Românești, Vlad-Călugărul, ori Neagoe
Basarab.4) Abia târziu în veacul al XVII-lea găsim o scurtă știre
în socotelile Brașovului, la data de 13 Iunie 1694, care ne spune
că s’a plătit din partea orașului „6 fl. zugravului român, care a
renovat chipul lui Mihai din biserica românească“ din Șchei.5) Acest
Mihai e Mihai Viteazul, care a stat în strana acestei biserici din Șchei,
ascultând sfânta slujbă în vremea Domniei sale glorioase, făcându-se
ctitorul acestui lăcaș prin danii de moșii, și bani. De aici vine
zugrăvirea chipului său pe pereții bisericii din Șchei, poate încă
din vremea când marele Domn stăpânia Ardealul.
Cine a fost meșterul, care a renovat chipul viteazului Domn ?
Aceleași socoteli ale Brașovului, din 3 Decemvrie 1697, ne dau
lămuriri : „Se plătește zugravului Radu taleri 2 pentrucă în orașul
de sus a făcut și a zugrăvit „curtea lui Veiss (? „Hof Veiss“).6)
Probabil, că acest Radu va fi fost zugravul care a renovat chipul
lui Mihai Viteazul din biserica Sf. Nicolae din Șchei, care e aproape
sigur că întâia a fost zugrăvit de acel pictor vestit de care am
vorb’t mai sus : Nicolae din Creta.
Pictorul Luca din Iclodul mare zugrăvește, în 1681,0 icoană
făcătoare de minuni Maica Domnului, care în Nicula a lăcrimat
întâia dată în 1699,7) și de prezente în biserica catolică de lângă

1) Iorga, Inscripții ardelene și maramureșene, II, pp. 117—8 no. 362—3.

2) Comunicația d-lui I. Lupaș.
3) Iorga, Documentele Bistriței, I, p. 82 no. XCVIII.
4) Meteș, Cronica popii \!asilie din Scheiul Brașovului în revista Drum
drept, Vălenii de Munte, 1913 no. 3.
5) Iorga, Socotelile Brașovului în veacul al XVll-lea în An. Ac. Rom.
sect. ist. XXI, p. 243.
6) Iorga, Socotelile Brașovului, p. 246.
7) Bul. Coin. Mon. 1st., VIII, p. 46; Mânzat, Originea și istoria icoanei
P. V. Maria delà Nicula, Cluj, 1923; icoana e reprodusă de Petran, o. c., p. 58
iïb

Universitatea din Cluj.!) Ô altă icoană din acel timp (1680-17ÔÔ)

e cea a zugravului Gheorghe monahul, care a fost văzută la ex­
poziția din Sibiiu în 1935.1 2) In biserica din Beșimbav (jud. Făgă­
raș) este o icoană de zugravul Mateiu din 1708,3) alta în biserica
unită din Alba-Iulia, la catapiteazmă, de zugravul Iosif ieromona­
hul (1716-7).4) In satul Gărbău (jud. Someș) copiâ cărți bisericești,
la 1718, zugravul Vasile Moldovanul.5)
Paraclisul delà biserica din Șcheiul Brașovului, s’a făcut după
multe intervenții, în 1733, 1740 și s’a zugrăvit de pictorul Florea,6)
de sigur acelaș cu Comșa Florea ot Brașov, care împreună cu un
alt zugrav Gheorghe Iacov, în 1800, împodobesc biserica ortodoxă
din Voinești-Covasna.7)
Biserica din Avrig a fost zugrăvită pela mijlocul veacului al
XVIIi-lea. Dl. Iorga apreciază astfel frumoasa podoabă din ea : 8
„Inlăuntru, pictura uimește. Un artist dibaciu, pe deplin inițiat în
tainele tehnicei de atunci și, pe lângă aceasta având simțul adânc
al sfințeniei sarcinei sale, a lucrat aici din toate puterile și din
toată inima. Figurile din cele două bolți, a navei înseși și a tur­
nului din față, sunt grupate cu o pricepere deosebită și se desfac
în supțiri linii elegante. Mai ales supt turn chipul Maicii Domnu­
lui e încunjurat de grupele simbolice cu atâta meșteșug, încât ar
face onoare și celui mai talentat pictor din vremile noastre. Colo­
rile cele vechi sunt absolut proaspete. A se atinge pentru o repa­
rație sau o adăugire această podoabă, din cele mai scumpe ale
Românilor din Ardeal, cari trebuie să se deprindă a o prețui, ar fi
un scandal din punctul de vedere al gustului și o crimă din acelea
al respectului pentru trecutul nostru în acele părți“.
Numele pictorului nu-1 avem, dar la catapiteazmă, se găsesc
patru icoane „de cea mai mare frumuseță“. Una a zugrăvit-o,
în 1762, Pap zugravul, cele două au fost făcute, în acelaș an,
de acelaș Pap și lonașcu zugravul. Probabil aceștia să fi făcut
toată pictura, căci în altă parte nu i-am aflat lucrând.

1) Ghibu, Catolicismul unguresc in Transilvania, Cluj, 1924, p. 109.

2) Iorga, Negoțul și meșteșugurile etc., p. 60.
3) Iorga, Inscripții ardelene, II, p. 55 no. 101.
4) Ibid., p. 34 no. 24.
5) Metcș, Istoria bisericii etc., I, p. 371.
6) Bul. Corn. Mon. 1st., XVII, p. 9 se reproduc și câteva picturi din biserică.
7) Revista istorică, 1927, p. 281.
8) Iorga, Biserica din Avrig și valoarea ei de artă în Revista teologică,
XII, Sibiiu, 1922, pp. 191—2.
 117

Zugravii din Țara Românească se ivesc tot mai des prin Ardeal,
și singuri sau împreună cu meșteri ardeleni lucrau Ia podoaba biseri­
cilor ardelene. Zugravul David din Țara Românească, având locuință
înSititelec (jud. Bihor), zugrăvește biserica din Șebiș pela 1750.’)
Biserica foarte veche din Gurasada (jud. Hunedoara), a fost
se pare numai reînoită în ce privește pictura ei așa de ciudată, —
mai ales tabloul iadului — Ia 1765, de zugravii: ierodiaconul loan
din Deva și Nicolae din Pitești.2)
In țara Hațegului întâlnim un zugrav venit de peste munți,
care a desvokat o activitate deosebit de mare, căci multe biserici
din acest ținut s’au împodobit prin truda lui neobosită. Acesta
este zugravul Popa Simion din Pitești. El a zugrăvit următoarele:
ușile împărătești delà biserica veche, azi unită, din Hațeg (1777);3)
iconostasul delà mănăstirea Prislop 1782; (se pare că popa Simion
a funcționat ca preot în Silvașul de sus, unde e Prislopul, dacă
nu cumva cel pomenit aici, în 1772 e altul);4) biserica din Sub-
cetate (1783) ; Ț biserica din Barul mic, 1785, pentru un cal înșelat
gata, dat de ctitorul Ianăș Pârvu ;e) iconostasul bisericii din
Denșuș ;7) și al celei din Paroșeni.8) Probabil tot popa Nicolae
a zugrăvit și bisericile din Barul mare, Băilești și cea din Nucșoara
acoperită în întregime cu pictură, dar nu de cea mai bună factură.9)
Biserica din Uricaui-Hobiceni s’a zugrăvit de un alt popă Nicolae,
care a fost ucenicul celuilalt, sau, după aserțiunile altora, ar fi
învățat zugrăvitul la schitul Lainici din Gorj.10)
In Câmpul lui Neagu biserica a fost zugrăvită, în 1847, de
meșterul Ioan din Romos.11) După 1850 zugravul popa Iosef din
Petroșani (născut în Bănița), a împodobit cu icoane mai multe
biserici din satele din jurul sediului său.12) Iconostasul bisericii
unite din Petroșani e făcut, în 1904, de eminentul pictor Smigelschi,
ca și zugrăveala bisericii din Rddești (lângă Aiud).13)
Intre ctitorii bisericii unite din Turdaș se pomenește, la (1782-3),
1) Comunicat de dl. prof. Teodorescu delà Universitatea din Cluj.
2) lorga, Inscripții ardelene, II, p. 109 no. 327.
3) Radu, o. c., pp. 228, 412.
4) Ibid., pp. 326, 429.
5) Ibid., p. 329.
6) Ibid., p. 170.
7) Ibid., pp. 194, 404; lorga, Inscripții ardelene, II, p. 84 no. 216.
8) Radu, o. c., p. 280.
9) Radu, o. c-, p. 168; și lorga, Neamul Românesc, 1926 no. 129.
10) Radu, o. c., p. 336 și n, 1.
11) Ibid., p. 177.
12) Comunicația păr. Seb. Stanca din Cluj, fost preot în Petroșani.
13) Radu, o. c., p. 289,
118

și Stan zugravul fiul popii Radu. >) Să nu fie oare acest Stan
zugravul, cel care a lucrat, în 1761, la mănăstirea delà Argeș?
In bisericile din Munții apuseni se ostenesc zugravii de mai
jos. Biserica din Ponor e zugrăvită toată, în 1809, de zugravii
Teodor și fiii săi Nicolae și Iacov,12) cea din Bucluni-Isbită s’a
împodobit, în 1835—6, de zugravii : Dimitrie Mitroviciu român
din București în Țara Românească, Simeon Silaghi din Abrud și
Anton Simon din Cluj.3) Pe iconostasul bisericuții din Scărișoara
(Gărda de sus) se văd autorii zugrăvelii pe pânză lipită pe lemn,
din 1804: zugravii Simeon Silaghi de Abrudbanea și Gavril Si­
laghi.4) In altarul bisericii din Lupșa cetim această încripție lămu­
rită: „Și s’au săvârșit acest lucru prin noi smeriți între zugravi
Simeon Silaghi din Abrudbania, Nicolae Ciungariu din Juoc C.,
Scaunul Alvașului (1), Jacob V..., Simeon Silaghi“. 5) Intre anii
1790—1810 doi zugravi din Valea Lupșei : loan Cuc și Gheorghe
Șpan au zugrăvit bisericile din Vința, Lupșa Hădărău (1801—3),
Lupșa-Sat și altele din comunele vecine. Biserica din Brăzești
(jud. Turda) e zugrăvită, la 1784, de Simion Silaghi.6)
Biserica din Ighiel (jud. Alba) a fost zugrăvită, la 1781, de
zugravul Gavril.7) Pictura din biserica din Mesentea, cara se păs­
trează și astăzi e opera, zugravilor : Stan fiul popii Radu din
Rășinari (1781) și Petru Popovici (1782).8)
Mănăstirea veche a Rîmețului a mai fost reînoită în zugră­
veala ei, chiar și pe dinafară, de zugravul amintit la ploscomidie:
Gheorghe din Făgăraș (1741 ).9) Catapiteazma vechei biserici din Feleac,
unde au rezidat vlădici în secolul XV—XVI-lea, a fost zugrăvită, la
1769, de zugravul Nistor,1011
) și icoanele de pe pereți de popa loan. n)
Catapiteazma catedralei din Blaj s’a lucrat la finea secolului
1) lorga. Inscripții ardelene, II, p. 194 no. 673.
2) Lupaș în Raport pe 1924 al Corn. Mon. 1st., secția Transilvania, Cluj,
1926, p. 15. Nicolae Corcheș zis și „Drăguț“ (n. 1809 în Câmpeni f 1885),
care a luat parte, ca tribun, la revoluția din 1848, a fost și zugrav și de si­
gur, că prin bisericile din Munții apuseni vor fi opere de ale lui. Enciclopedia
Română, II, Sibiiu, 1900, p. 5.
3) Lupaș, o. c., p. 16.
4) Ibid., p. 18.
5) lorga, Inscripții ardelene, II, p. 130 no. 425—6. Pridvorul bisericii
din Abrud sat are zugrăveala cu anotimpuri cf. Ib d., p- 30 no. 14.
6) Inscripții inedite comunicate de păr. Săbău și protopopul PopdinAiud.
7) Comunicat de dl O t. Costea din Cluj.
8) Inscripție inedită.
9) Inscripție intdită.
10) lorga, Inscripții ardelene, II, p. 100 no. 291.
11) Revista Spicuitor in ogor vecin, I, p. 163 (se vorbește aici de
mănăstirea Feleac ce a zugrăvit- o în parte popa Ioan).
 119

al XVIII-lea de un străin, de Ștefan Tenetschi zugrav din Arad. ’)

Biserica ortodoxă din Sighișoara e împodobită, în 1818, de IoanFo-
garasi zugrav.1 2) Vechea biserică de lemn din Palâș (jud. Târnava
mare), azi complet înlocuită, a fost zugrăvită la începutul secolului al
XIX-lea de protopopul local loan Gheaja, delà care avem o icoană din
1800. Fiul acestuia Nicolae, protopopul, asemenea era zugrav, avem
delà el o icoană și un prapor ;3) iar'cea din Cața, la 1845, deSavu
Budoiu zugrav din Făgăraș.4) Biserica iobagilor din Letca (jud.
Someș), a fost zugrăvită, în 1806, de zugravul Pricop din Letca.5)
In Becleanul Bistriței catapiteazma a făcut-o, pela 1800, zu­
gravul Marian Toader;6) în Rodna avem un aier lucrat, în 1824,
de zugravul Vasile Chițăscul din Suceava,7) pe care l-am mai
întâlnit odată, când am vorbit de zugravii din Moldova. Zugravul
Mic Todor, feciorul lui Mic Ursa, din Vima mare (jud. Someș), a
zugrăvit, în 1780, un chivot pentru altar și în 1801 un prapor
penTu biserica din satul său.8) Biserica din Rogoz (jud. Someș),
au împodobit-o zugravii : Muntean Radu din Ungureni și Man
Nicolae din Poiana Porcului, în 1761 și 1785.9)
In jurul Sibiiului, se pare că, chiar în Rășinari și în Săliște,
au fost școli de zugravi, din cari au eșit meșteri, cari, cu arta
lor, fericeau bisericile din diferitele ținuturi ale Ardealului. Meșterii
acestor școli au învățat meșteșugul zugrăvitului prin mănăstirile
din Țara Românească. Așa de pildă popa Radu din Rășinari avea
doi fii zugravi Stan și Iacov, cari în 1761, lucrau la mănăstirea
Argeșului, cum am văzut mai sus.1011 ) Pe feciorul popii Man din
Rășinari, pe Iacov, viitor preot și el, l-a cununat, în 3 Noemvrie
1754, în mănăstirea Sărăcinești, dascălul Grigorie zugravul Ranitie
din Țara Românească.11) Iată deci ce strânse relații erau și supt
1) Dl. Alex. Lupean, profesor în Blaj cetește așa. Vezi Iorga, Inscripții
ardelene, II, p. 58 no. 115 (nu Totețchi).
2) Ibid., 11, p. 181 no. 620.
3) Icoanele sunt in bis. ort. din Palăș, iar praporul in bis. ort. din Odorheiu.
4) Inscripția inedită.
5) Iorga, o. c., p. 123 no. 386; o icoană în biserica nemeșască din
Letca de zugravul Simion Morariu. Ibid., p. 122 no. 378. — Vezi despre pic­
tura, din secolul al XVIII—XIX-lea, a bisericilor de lemn din satele județului
Sălaj : Banișor, Fizeș, Derșida-mică, Sâg, și Vălcăul românesc și unguresc.
Archeologiai Értesitô, XVI, Budapesta, 1896, pp. 243—48.
6) Iorga, Inscripții ardelene, II, p 47 no. 69.
7) Ibid., p. 160 no. 1.
8) Inscripție inedită ; amândouă aceste obiecte sunt acum, în Muzeul
Consiliului eparhiei ort. din Cluj.
9) Comunicația păr. Alex. Herman din Rogoz.
10) Tocilescu, Curtea de Argeș, p. 53.
11) Vezi și Meteș, Relațiile bisericii românești ortodoxe din Ardeal cu
Principatele române în veacul al XVIII-tea. Sibiiu, 1928, p. 57.
120

acest raport între un ținut și altul.

La 1806 termină de zugrăvit biserica din Mohu zugravii
frați : loan și Alexandru Grecu din Săsăuș. *)
Biserica ort. din Ludoșul mare a fost zugrăvită, în 1821, de
zugravul Nicolae.2) In Apoldul de Jos, biserica de lemn e înfru­
musețată, la 1772, de Simon zugravul din Craiova;3) cea nouă
are catapiteazma din 1820 și un tetrapod din 1828, făcute de
loan Hîndorean zugrav din Poiana.4) Biserica din Orlat e zugră­
vită, în 1800, de Simion zugravul;5) la cea de lemn din Poiană
au lucrat mai mulți : Simion zugravul, Oprovici din Craiova și
Constantin în 1771, Vasile zugravul 1791 la iconostas;6) în Ani­
nas, o cruce din 1811, de zugravul Mateiu din Vale;7) biserica
din Gruiu. din Săliște e, la 1820, de loan popa zugrav în Săliște,
și icoanele: botezul Domnului Hristos și Sf. Nicolae de pepăretele din
dreapta în această biserică sunt din 1812 de zugravii : Vasile Mun­
tean și Florian Muntean paroh în Săliște ;8) iar cea din Ocna
Sibiului, ort. din sus, la 1781, de Popa Ivan zugravul;9) biserica
din Tălmăcel, zidită la 1776, a fost zugrăvită de Oprea din Poplaca
și de Pantelimon, care mai târziu a lucrat la biserica domnească
delà Curtea de Argeș.10) Biserica din Porcești (jud. Sibiiu), zidită
de Mateiu Vodă Basarab, în 1653, are pictură din acest timp pe
păretele dinafară. Inlăuntru a fost zugrăvită, la 1750, de meșterul
Oprea Mihăil Crăciun. In biserică sunt 4 icoane : Hristos, Maica
Domnului, Sf. Ioan, Sf. Nicolae făcute, la 1828, de zugravul
Gheorghe, pe cheltuiala lui Dumitru Herța din Săliște. Un zugrav
din Boița ne-a lăsat chipul preotului delà această biserică, a popii
Toma Filip sen... (n. 1796-J- 1856), făcut în 1834 (chipul e până
azi în posesiunea unei strănepoate a popii Toma).n) Icoanele
împărătești din biserica din Boița au fost făcute de zugravul mo­

li Comunicat de păr. Em. Cioran din Sibiiu.

2) Iorga, Inscripții ardelene, II, p. 127 no. 412.
3) Ibid., p. 38 no. 32. Dl. Lupaș, dă anul zugrăvirii 1782 în Raportul
din 1924 al Com. Mon. 1st. sect. Transilvania, p. 16.
4) Iorga, o. c., p. 38 no. 35—6.
5) Lupaș în Raportuldin 1924 al Com. Mon. 1st., secția Transilvania, p. 16.
6) Iorga, Inscripții ardelene. II, pp. 147—8 no. 499—501.
7) Ibid., p. 40 no. 42. In Amnaș e o icoană a Sf. Nicolae, din 1822, de
zugravul Vasile din Săliște. Ibid., no. 43.
8) Ibid., p. 166 no. 570-1 (din 1812).
9) Ibid., p. 140 no. 461. In curtea bisericii de jos din Ocna Sibiului e
o cruce pictată de zugravul Ludoșan, la 1834. Comunicat de păr. Cioran.
10) Inscripția inedită comunicată de păr. Cioran.
11) Comunicat de păr. Gâlea (de naștere din Porcești) consilier mitro­
politan în Sibiiu.
 121

nah Isaia, ca mirean Ilie (în 1819), care a lucrat la Argeș, Cozia
și Sibiiu, cum am văzut. ')
In țara Făgărașului știm că Constantin Vodă Brâncoveanu,
cu înaintașii și urmașii săi boieri, au avut moșii întinse peste 150
de ani. Din dărnicia lor s’a făcut mult bine bisericilor și Româ­
nilor din acest ținut.1 ) însuși Constantin Brâncoveanu, marele
23
binefăcător pentru toți, a înființat aici două biserici mari și fru­
moase cum în aceste părți, dar nici în altele din Ardeal, nu s’a
mai pomenit: cea din Făgăraș, în 1697, și mănăstirea delà Sâm­
băta de sus, zugrăvită și înlăuntru și înafară de sus până jos.
Nu încape nici o îndoială, judecând după admirabilele frescuri
cari ni s’au mai păstrat, 3) că cea din Făgăraș a fost zugrăvită de
aceiași meșteri iscusiți, cari au dat în Țara Românească clasica
pictură a vremii delà mănăstirea Hurez și deia alte mănăstiri de
ale cucernicului Constantin Vodă. Cheltuiala picturii au suportat-o
credincioșii ortodoxi din Făgăraș, plătind vre-o 800 fl. zugravilor.4)
In mănăstirea din Sâmbăta de sus „pe altar sunt arhanghelii
zugrăviți, în mărime naturală cu culori vii, desemn regulat și cu
aureole in aur strălucitor atât de gros, încât se poate rade de pe
părete.“ 56
) Ioan Turcu, care a văzut mănăstirea Sâmbăta de sus,
în Iulie 1888, ne spune, „că păreții bisericii de odinioară și chi­
purile sânte în fresco de pe acei păreți și azi sunt încă în mare
parte foarte bine conservate“... In altar în partea dinainte a păre-
telui delà ploscomedie se vede inscripția cu cirile : „Erei : Ionașcu,
Pană, Mihaiu,... zugrav văleatul 1766“, iar la intrare deasupra
ușei e scris „1767“.G)
Deci în acești ani boierii munteni, proprietarii satului : Ma-
nolache și Nicolae Brâncoveanu, au zugrăvit cu cheltuiala lor
mănăstirea Sâmbăta de sus, după ce au scăpat-o de urgia gene­
ralului Buccov, care a distrus și ars toate mănăstirile din țara Oltului.
Zugravul Ionașcu e poate cel delà Avrig, iar ceilalți sunt
aduși tot din Țara Românească. Acum se repară această mănăstire,

1) Comunicat de păr. Cioran.

2) Meteș, Moșiile Domnilor și boierilor din Țările romăne în Ardeal,
Arad, 1925, pp, 80-97.
3) O frumoasă frescă reprodusă de Petran, Die Kunstdenkmäler, etc., p. 55.
4) Iorga, Scrisori și inscripții ardelene, I, p. 75 no. CXXX1I1.
5) Pușcariu, Documente pentru limbă și istorie, I, Sibiiu, 1889, pp. 395-6.
Se dă și chipul mănăstirii în ruină, pp. 384—5.
6) Turcu, Excursiuni pe munții țârei Bărsei și ai Făgărașului, Brașov,
1896, p. 123.
122

după ce a stat în ruină peste o sută de ani, de I. P. Sf. Nicolae,

Mitropolitul din Sibiiu.
In 1813, loan Vișea dă 203 fl. pentru zugrăvirea bisericii
ortodoxe din Făgăraș, care e alta nouă, făcută în 1783, nu cea a
lui Brâncoveanu care azi e unită. ’)
La biserica din Sâmbăta de jos au lucrat doi meșteri: Pan-
telimon, în 1805,2) și Sava zugravul din Făgăraș, în 1814.3) Acest
Sava a zugrăvit, în 1813, și biserica ort. din CalbornF) Biserica
ort. din Berivoiul mic are de zugrav pe Joan din Turcheș, în 1789;
*)
cea din Șercăița e de zugravul Teodor din 1811 ;G) în cea ort. din
Ucea de sus se află un aier lucrat, în 1812, de Alexandru Grecu,
zugrav din Săsăuș;7) tot acest Grccu a zugrăvit, încă în 1810,
biserica ort. din Viștea de jos, al cărei altar, după o inscripție din
1812, ar fi fost zugrăvit în acest an de popa Stănilă Cârje din Viștea
de jos ;8) bisericile din Rticăr, cea ortodoxă, e împodobită de
zugravul Ioan Popp din Ludișor, în 1829 ;9) și cea unită are în­
semnat pe o cruce delà iconostas, cu data 1782, numele lui Ion
zugravul :10) biserica din Mândra e de Savu Pop, zugrav delà
Făgăraș, din 1321;") biserica din Voivodenii-mari a fost întâiu
zugrăvită în vremea episcopului unit Grigorie Maior (1772-1782);12)
iar a doua oară, sau numai completată zugrăveala, la 1812, de
popa loan Bica și feciorul său Man.I3)
Biserica ort. din Târgul-Mureșului au zugrăvit-o, în 1814,zugravii:
popa Nicolae, Ion, Vasilie.14) Frumosul iconostas al mănăstirii din
Toplița (jud. Mureș) a fost zugrăvit de Andrei Tot din Șunfalău.15)
La bisericile românești din Brașov au lucrat mai mulți zugravi
sau pictori. Catapiteazma bisericii din Șcheiu are o însemnare fără

1) Pușcariu II., Documente pentru limbă și istorie, II, Sibiiu, 1897, p. 354.
2) Iorga, Inscripții ardelene, II, p. 183 no. 623.
3) Ibid., p. 183 no. 622.
4) Ibid., p. 73 no. 169.
5) Ibid., p. 52 no. 87; o icoană delà acest loan din Turcheș, din 1789,
e în biserica ort. din Berivoiul mare. Ibid., p. 51 no. 83.
6) Ibid., p. 171 no. 589.
7) Ibid., p. 198 no. 696; în biserica din Arpașul de jos e și chipul lui
„loan Vas paroli al Arpașului“. Ibid., p. 43 no. 50.
8) Comunicația păr. Pavel Borzea din Viștea de jos.
9) Iorga, o. c., p. 163 no. 558.
10) Ibid., p. 163 no. 559.
11) C. Stan, Școala poporană din Făgăraș și de pe Târnave, I, Sibiiu, *
1928, pp. 302-3.
12) Pușcariu, o. c., I, p. 391.
13) Revista istorică, VIII, p. 159; Iorga, Inscripții ardelene, II, p. 207 no. 748.
14) Revista istorică, XIII, p. 148.
15) Antal Dum. în Revista teologică, XVI, Sibiu, 1926, p. 93.
 123

dată, care re arată că a fost lucrată de zugravii : Iancul și loan. ’)

Poate acest Ioan e cel care scrie din Brașov, în 7 August 1828,
și-și zice „Ioan Pop zograf“ către fiul său Constantin din Făgăraș:
„Acușa lucrăm în biserica din sus „la catretă“.123) Biserica din sus
e de sigur cea din Șcheiu al Sf. Nicolae. A mai lucrat aici și
David zugravul, cum se vede dintr’un act al Mitropolitului Gri-
gorie al Ungrovlahiei, din 10 Maiu 1823, care înșiră lucrurile
rămase în Brașov ale acestui zugrav, care a scris un manual de
zugrăvit, o erminie, cum am arătat mai sus, în 1322. Acest docu­
ment prețios ne face să vedem în ce consta averea unui meșter
zugrav, agonisită o viață întreagă, și cum dispune de ea la sfâr­
șitul vieții lui. David zugravul a lăsat în Brașov „la chir Niță
Crețoiu, la Crăciunoaia, într’un sipetaș“ următoarele : „galbeni
împărătești, galbeni olandezi, galbeni franțozești, galbeni venetici,
mahmtidiele, funduci, ruble muscălești, 1 pereche Troițe de argint
cu moaște sfânt. Panteleimon, 8 măreași vechi, 5 petace tot vechi,
cutie cu verne lacu, 1 tunifea de aur, 2 colțuri dă piatră și alte
mărunțușuri din văpsele..., 2 spatie de osu, 1 flispenzel, 1 pe­
reche de ochelari cu 2 rânduri de sticle, 1 pereche , călimîri de
marmură..., 1 cutie dă zaharicale, 1 felegeanu dă marmură cu flori
albastre..., I pereche cumpene pentru galbeni..., 3 sticle de borves
rătundi, l caramfilă..., I măestrie pentru scosul izvoade, l pilă dă
fieru, I ghergheburnie, l lespede cu covoatul ei“. In testament,
David zugravul, lasă sume de bani la multe mănăstiri și la „pă­
rintele Pogonianis, la părintele Cervcno“, „la velniță dă la Căldă-
rușani, la velniță dă la țigănești“, „la pușcărie și la grosuri“ și
„la Stoian zugraf“.?)
Un alt zugrav grec așezat în Brașov și care lucrează diferite
icoane și zugrăveli la biserica nouă grecească din Cetate, e Con­
stantin. Două scrisori ne dau importante lămuriri asupra lui,
asupra icoanelor și persoanelor cărora le muncește, etc. Negustorul
loan Pană din Brașov scrie, în 2l Februarie 1789, colegului său
cunoscut din Sibiiu, Hagi Constantin Pop, aceste rânduri :4)
„Am găsit un zugrav din streini, dă la București venit, Grec,
care a fost și pă la Sfântagură (= Muntele Atos) și știe meșteșug bun,

1) Iorga, o. c., II, p. 65 no. I4l.

2) Ibid., I, p. 213 no. LXXI; și Iorga, Scrisori și zapise de meșterii
români, p. 85 no. 74.
3) Iorga, Studii și documente, VT pp. 312—3 no. Îl și nota l.
4) Iorga, Negoțul și meșteșugurile etc. (= Istoria Românilor în chipuri
și icoane, III), pp. 237—8 no. IV.
124

pe care chemându-1 la părintele nostru în casă și sfătuindu-ne, i-am

arătat 2 icoane a Domnului Hristos și a Maicăi Precestii, care avem
în capela noastră, care aceste sânt la Sfântagura zugrăvite foarte fru­
mos și cum să cade a fi icoana după canon, și așa s’au făgăduit
cu prinsoare, ca să le facă asemenea dă mare ; am găsit 2 icoane
dă la Sinaea aduse aci, și sânt foarte mari, dăn destul, mai mari
nu cade; măsura acestor iaste : lungul l3/4 cot, lat l'A cot, că
așa zice și zugravul, că proporționul icoanei trebuie să fie 4 părți
lungul și 3 părți latul. Pentru care aceste 4 icoane, după mai sus
numita măsură, pentru zugrăvit cu văpselile lui, cere mai jos preț
Rfl. 200 și scândurile să le facem noi la măsar. Care așa fain
lucru, fiindcă trebue multă chibzueală, mai curând, decât până în
2 săptămâni după Paști nu să pot găti. încă zice zugravul, că
lucru ordinar poate face cu Rfl. 100, și să pot găti pân la Paști,
dar lucru ordinar nu ține mult, să negrește, dar lucru fain stă tot
așa. Pentru pervazuri, făcându-se icoanele, puteți și acolea face,
dacă nu va fi destul latul cel mai sus numit, așa și lungul, ca să
fie potrivă; iar, de nu, acolea veț trimite măsura, înștiințându-mă
bine, și le vom face aicea. Insă icoana Domnului Hristos așa vine,
șezăndu în jețu, și de-o parte stându Maica Precista și de alta
Sfeti loan. A Maicăi Precestei icoană pă jeț și cu Domnul Hristos
în brațe și 2 îngeri, dă o parte unul și de alta altul. A Blago-
veșteniei și a Sfântului loan, după obiceiu“.
Icoanele acestea erau destinate pentru biserica din Groapa
Sibiului, dar pentruca să iese un lucru frumos Hagi Pop, dorește
ca zugravul Constantin să vie la Sibiiu ca să se înțeleagă îm­
preună. „Diac Constandin zograv, delà Brașov“ răspunde lui Hagi
Pop, în 22 Iulie 1789, că nu poate veni, decât pentru un lucru
mai mare la biserică : ’)
„M’am înștiințat prin dumnealui dascălul Radul (Duma) că ai
pofti dumneata ca să zugrăvesc 4 icoane mari, și, fiindcă s’au pierdut
de la dumnealui măsura, vream a mă îndemna după îndemnarea
dum. jup. Pană loan câ să viu la Sibii pentru mai bună înțele­
gere, dar m’am înfricoșat a pleca la drum pentru multe vești rele.
Ci iată că trimit o iconiță cu pervazul ei, ce ai prohtit dumneata
să fac pentru iconostas ; trimiț cu dumnealui jup Dimitrie Dutcă
delà Sibii, prețul iconiți o față câte 2 fl. și pervazul fior. 4 ; care
face peste tot fior. 8. Iar cât pentru icoanele cele mari ce mi-au

1) lorga, Negoțul și meșteșugurile întrecutul românesc, pp. 238 —9no V.

 125

spus dumnealui jupân Pană loan, latul 1 cot și jumătate, de vei

pofti dumneata câmpurile și jețurile și florile și vesmintele Sfinți­
lor tot cu aur, prețul nemțești 100, iar, de vei pofti dumneata aur
numai la coroane, prețul nemțești 70. Dar cât pentru lucru, cu
mult mai fain că face cel mare decât cel mărunt. Și să mă în­
științezi dumneata care sfinți să fac și în ce chip, și la icoane
poftești să fie cu părcan nesăpat, de 2 sau 3 degete de lat, sau
numai glot (neted) să rămâie marginile icoanelor. Pentru care
formă de lucru va povestit dumnitali dumnealui jupân Dimitrie
cum am lucrat icoanele cele delà biserica cea nouă de aici din
cetate, că socotesc că pe acestea locuri nu va fi a întrece. Iar
pentru plată scrie dumneata la dumnealui jupân Pană loan, că așa
mi-a zis că va da dumnealui oricât vei porunci dumneata, iar de
vei pofti dumneata ca să fae și alt lucru mai mare în biserică,
prin scrisoarea dumitali voi veni. Cu aceasta — și lemnul iar eu
îl voi plăti la icoane“.
Din lipsă de alte informații nu mai știm cum s’a așezat toc­
meala pentru icoane și zugrăvitul bisericii din Sibiu între zugraful
Constantin și Hagi Pop.
Nu știu dacă nu e o legătură între acest zugrav grec Con­
stantin și „diaconul Constantin zugravul fiul lui Ilie Popovici“,
care face, în 12 April 1782, o învoială cu preoții și jurații delà
biserica Sf. Nicolae din Șcheiul Brașovului. Se face diacon la acea­
stă biserică, fixândui-se în 9 puncte toate îndatoriile ce le are în
noua sa slujbă. Intre aceste, două trebue reținute aici. Zugravul
Constantin diaconul se obligă: „să fiu dator să pui silința să
zugrăvesc ce ar fi de lipsă la biserică, fără osteneala mea, numai
văpselele să mi se plătească... La lucrul zugrăviei să nu fiu slo­
bod fără știrea orașului nici decum a merge, iară acasă să poci
lucra, însă la vremea slujbei orașului să las și meșteșug și tot...1)
Se poate ca grecul Constantin, diac și zugrav la 1789, să fie
una și aceiași persoană cu fiul lui Ilie Popovici angajat, în 1782,
ca diacon de biserică în Șchei, cunoscând meșteșugul picturii pe
care-1 și practică.
Cel mai de seamă pictor bisericesc pe care l-a dat Brașovul
e Mișu Popp (n. 1827 în Brașov f 1892). Tatăl său, Ioan Mol­
dovan Popp de Galați, așezat în Brașov la 1818, încă a fost pictor,
sculptor și poleitor. Mișu a învățat pictura în Viena la 1845; întors
1) Stinghe St., Documente privitoare la Românii din Schei, I, Brașov,
1901 pp. 296-8 no. CXXXV.
126

acasă, după 1848, trece în România, unde împreună cu pictorii

Constantin Lecca și Barbu Stănescu zugrăvesc mai multe biserici.
La 1855 zugrăvește biserica Domnească și cea din Gârbov, apoi
cea delà schitul Frăsinet, Radu-Vodă din București și Sf. Nicolae
din Câmpulung. In 1864 se întoarce în Transilvania și zugrăvește
cu multă măiestrie bisericiile din Satulung, Cernât, Toderița (jud.
Făgăraș), Râșnov, Țințari (jud. Brașov) și Arpătac (jud. Treiscaune).1)
Iconostasul bisericii ortodoxe românești din Doboli (jud. Treiscaune)
a fost pictat de doamna Elena Dr. Mureșanu.* 2)
❖

Să vedem câteva biserici și zugravi dintr’un ținut, pe care

o publicație recentă, de toată frumuseța, a d-lui Coriolan Petran,
(Bisericiile de lemn din județul Arad, Sibiiu, 1928, pp. 56 i 55 ilu­
strații), le pune într’o lumină favorabilă. Cartea cuprinde, — pe
lângă un studiu introductiv prețios asupra picturii și architecturii
acestor biserici, — încă 55 ilustrații foarte bine executate, ale ex­
teriorului și ale picturilor din cele vre-o 38 de biserici din jud. Arad.
Cu drept cuvânt spune autorul, care e profesor de istoria
artelor la Universitatea din Cluj, că scopul picturii bisericești în
general este de a decora suprafața cu scene instructive, educatoare
și moralizătoare, ea este „biblia pauperum“, pentru acei cari nu
știu să citească, scopul moralizator reiese clar din reprezentările
Judecății din urmă, mai ales din unele detalii ale pedepselor din
lumea cealaltă“.3)
„întreg interiorul acestor biserici — zice d. Petran — este
decorat cu scene sfinte și figuri ale Sfinților, toată suprafața este
acoperită ca și cu un covor pompos. Prima impresie este uimi­
toare, încântătoare, o varietate nesfârșită, din care numai după
oarecare timp se desprinde o serie de unități : medalioane, pătrate,
plasate în mai multe rânduri, în cadre simple ori vegetale mai
complicate și numai după aceea ne vine în minte să descifrăm
scenele. Culoarea domină totul: culorile liniștite, luminoase, mai
ales albastrul, roșul deschis și galbenul; în afară de acestea găsim
verde, alb, griși, spectatorul este surprins de culorile plăcute, vii,
ideale și expresive. Inafară de culori, liniile conțin o profundă vă­

ii Enciclopedia Română, III, Sibiiu, 1904, p. 645.

2) Paul Aug., Intre Someș și Prut, București, 1905, p. 224.
3) Petran, o. c. pp. 17—8.
 127

loare emoțională. Conturele sunt în general accentuate, ele aduc

mișcare și viață în compoziție, Aceasta este mai ales la cele exe­
cutate înainte de 1850 clară, unitară, concentrată, vorbitoare, este
de remarcat adeseori talentul zugravului pentru armonie și simetrie,
pentru ordonarea figurilor în cadrul medalionului ori pătratului“. >)
Caracterizarea aceasta dreaptă se potrivește pentru atâtea și
atâtea picturi din cele două Principate-Române, de care s’a vor­
bit până aici.
Pictura veche din bisericile studiate din jud. Arad are după
normele bizantine figuri slabe, rigide, cea după 1800 până pela
1850 e stăpânită de figuri mai reale, cu mișcări mai libere, iar
cele delà 1350 inainte n’are nici o valoare artistică.
Găsim scene sfinte în care s’a introdus elementul local sau
național, așa: costume de nemeș, chiar și cu cilindru, cetăți arde­
lene, tipuri curat românești și costume naționale.12)
Vom nota aici numai bisericile ale căror zugravi îi cunoaștem.
Biserica din Hălmagiu a fost zugrăvită, la 1768, de zugra­
vul Gheorghe Radul ;3) cea din Corbești de meșterul Nicolae din
Lupșa-mare în 1807 ;4) tot acest zugrav a lucrat ploscomedia din
Troiaș în 1813 ;56) Nichifor Barosu zugrăvește, în 1821, biserica
din Oci, se pare că acest meșter zugrăvise mai înainte, în 1804,
și biserica din Ocișor ;'>) meșterii Ioan Feier și Pavel Țucra re-
zugrăvesc biserica din Păimani, în 1866.7)
In jumătatea întâiu al veacului al XIX-lea popa Gheorghe
Bila, zugravul din Pecica, a zugrăvit mai multe biserici din jude­
țul Arad și 17 icoane din biserica din Inău, pela 1840, cari în
timpul războiului au dispărut.8)
Meșterul loan Demetrovici din Timișoara a zugrăvit biseri­
cile din Tisa (1846), din Tălagiu (1860), din Țărmure și Voșdoci
(1870), cinci icoane din bis. din Hahnagiu (1867), și probabil,
comparând pictura, și cea din Ionești (1867).9)

1) Ibid. p. 20.
2) Ibid., p. 19.
3) Petran, Bisericile de lemn din jud. Arad, p. 7.
4) Ibid., p. 7.
5) Ibid., p. 8.
6) Ibid., pp. 7-8.
7) Ibid., p. 8.
8) Ibid., p. 25.
9) Ibid., p. 7.
128

2. Zugravii de icoane din Transilvania.

Să cunoaștem acum și iconarii ardeleni, cari așezați pela ca­
sele lor sau călătorind dintr’un loc în altul 9 și lucrând, împo­
dobeau bisericile și casele țăranilor români cu produsele lor
„artistice“.
In biserica unită din Hațeg avem o icoană, din 1777, de
popa Simion zugravul din Pitești,12) și alte două : Maica Domnu­
lui și Sf. Nicolae de zugravul Vasile Teodorovici din 1828.3)
Geoagiul de Jos are în biserica din Suseni, o icoană din
1790, de popa Ioan Maler din Deva,4) care a zugrăvit și biserica
din Gurasada, cum am văzut. Biserica din Gelmar păstrează o
icoană, din 1831, delà zugravul 1 [frim].5)
Mănăstirea Prislopului are icoana Maicii Domnului, din 1752,
zugrăvită de zugravul loan ot vel Ocna (din Țara Românească)
și Mihail ucenic S. 'M. Prislop.6)
In Munții apuseni întâlnim icoane de zugravi cunoscuți. Așa
în biserica făcută în 1731, din Mogoș-Micleșd e icoana Sf. Ar­ *

hangheli Mihail și Gavril, din Iulie 1742, de Oprea zugravul;7)

biserica din dealul Vidrei de jos are o icoană din 1795, a lui
Simion Silaghi, zugrav din Abrud ;8) tot acest Silaghi „cu mâna
mea cia de țârnă“ a făcut o icoană delà catapiteazma bis. ort.
din Abrud-Sat în 1794 ;910 ) tot în această biserică e una delà Oprea
11
zugravul delà Rășinari din 1820.;0) Delà zugravul Dimitrie Dimi-
triu a rămas o icoană, din 1838, la catapiteazma bisericii ort.
din Abrud. n)
Zugravul Simion lasă două icoane : una în biserica nouă ort.
din Geoagiul de sus (jud. Alba) din 177912) și alta Sf. Nicolae
în bis. unită din Teiuș (1780) ;13) în aceeaș bis. din Teiuș se
1) Vezi despre Aron zugravul care sta, pela 1778, în casa dascălului
Samoil din Ragla (jud. Bistrița-Năsăud). Iorga, Inscripții ardelene, II, p. 187
no. 644—6.
2) Iorga, Inscripții ardelene, II, p. 110 no. 330. Avem o altă icoană:
Isus Hristos de acelaș popa Simion din 1776.
3) Radu, 1st. vicariatului gr. cat. din Hațeg, pp. 228, 412.
4) Iorga, o. c., p. 103 no 307 ; Stan zugravul amintit pe un Triod, din
1771, în bis. din Geoagiul de jos—Feredeu. Ibid., p. 104 no. 313.
5) Ibid., p. 101 no. 298.
6) Radu, o. c., p. 383.
7) Lupaș, Raportul Coin. Mon. 1st. secția Transilvania, p. 18.
8) Iorga, o. c., p. 202 no. 716.
9) Ibid., p. 30 no. 12.
10) Ibid., p. 30 no. 13.
11) Ibid., p. 28 no .4.
12) Ibid., p. 106 no. 317.
13) Ibid., p. 192 no. 666-
 129

ăflă una delà Gheorghe zugravul.1) In capela numită a lui Bethlen,

din Blaj, găsim o icoană la catapiteazmă, zugrăvită, la 1764, de
Grigorie Ranițe delà Craiova.2)
In biserica ortodoxă din Cetatea de baltă e o icoană, de
pela 1750, de zugravul Nicolae fiul lui Ion,3) iar în Zărnești (jud.
Brașov) una, din 1811, de zugravul Nicolae.4)
Pictorul Const. Lecca, pela 1850, a făcut și refăcut mai multe
icoane în biserica Sf. Nicolae din Brașov ') In Pojorta (jud. Făgă­
raș) o icoană, din 1738, e de zugravul... din Beclean ;6) iar o în­
semnare de pe o carte bisericească din biserica din Arpașul de
jos amintește pe „Neculae al lui Neculae zugravul“.7)
In satele din jurul Sibiiului întâlnim mai mulți iconari.
Delà zugravul Vasile din Săliște avem următoarele icoane :
una în bis. ort. din Dobârca (din 1823),8) alta a Sf. Nicolae în
bis. din Amlaș (din 1822),9) a treia în bis. din Veștem (c. 1820) *°)
și a patra în colecția Măriei Capșa-Istrati : Maica Domnului cu
pruncul în brațe (din 1829), făcută în Rășinari.* 11) In biserica din
Veștem, mai este un aier, din 1797, de zugravul Ioan din Po-
placa,12) care a zugrăvit și poarta de zid delà curtea bisericii cu
hramul Adormirea Maicii Domnului din Boița (1806).
In bisericile din Rășinari, unde erau iconari vestiți, avem
icoanele următoare cu numele zugravilor :13) Maica Domnului
în bis. veche (zidită în 1755) de Gheorghe zugravul fiul lui Ia-
cob (1785); pe zidul din afară a bisericii vechi e scris : Ioan Pop
Grigorovici 1785 zugrav, adecă meșterul care a zugrăvit biserica,14)
împreună cu loan Kiș. In biserica nouă clădită în 1814, o icoană
la femei : Maica Domnului de loan zugravul (1817); icoanele împără-

’ 1) lbid., p. 192 no. 665.

2) lbid., p. 58 no. 113. In biserica unită dia Năsăud e un aier din
1797, de zugravul Teodor. Ibid., p. 134 no. 443.
3) Iorga, o. c., p. 77 no. 187.
4) lbid., p. 210 no. 752.
5) Gazeta Transilvaniei, Brașov, 1915 no. de Crăciun.
6) Iorga, o. c., p. 149 no. 507.
7) lbid., p. 44 no. 55.
8) lbid., p. 90 no. 241.
9) lbid., p. 40 no. 43.
10) lbid., p. 201 no. 709.
11) Publicația Colecția Maria Istrati-Capșa, București, 1911. ’
12) Iorga, o. c., p. 201 no. 710.
13) Toate știrile relative la zugravii din Răș’nari și din jur «ii le-a
comunicat harnicul protopop al Sibiiului păr. Em. Cioran, căruia îi mulțumesc
aici pentru deosebita bunăvoință.
14. Ștefănescu, Contribution a l'etude des peintures murales valaques,
Paris, 1928, p. 61—2 (se dă aici descrierea picturei).
9
130

teșii la altar s’au zugrăvit în Râmnicul Vâlcii, în 16 Ianuarie 1834,

de Dimitrie Dimitriu, talentatul zugrav, delà care avem și fru­
mosul chipai popii Iacob Izrail din Rășinari, în 1832;’) 4 icoane,
cari se așeză la altar numai în postul Paștilor, de loan zugravul în
1818; una cu Apostolii și alta cu 12 praznice de zugravul Oprea
(1803, 1811). Avem apoi această inscripție: „La anul 1824 dec.
22 sau suit katreta bisericii cei nouă la locul ei fiind așezată cu
loan zugravul din Poplaca). Mai avem și chipul popii loan Bratu
din Rășinar făcut, la 1852, de pictorul brașovean Petcu.12)
Pe o cruce la capătul satului cu izvorul Preasfintei Născă­
toare de Dumnezeu cetim: 1795 Pop loan zugrav; pe a’ta cruce
din capul comunei: 1798 Pop loan Grigorovici zugrav; a treia
cruce delà capul satului spre munte: 1815 loan zugrav.
In biserica unită din sus, din Turda, avem două icoane :
Maica Dlui și Sf. Nicolae, de zugravul Iacob (1742)3) și alta la
catapiteazmă, din 1760, de zugravul Ștefan;4) în Petridul de sus
(jud. Turda) biserica are o icoană în altar de Radu zugravul
(17... 7);5) iar în biserica neunită din Cluj găsim o icoană, din
1796, a zugravului grec din Brașov Constantin,6) care lucra, cum
am văzut, icoane pentru Hagi Pop, bogatul negustor din Sibiiu.
Biserica din Deda (jud. Mureș) are, afirmativ, o icoană ve­
che „de mai bine de trei veacuri“.7)
Din 1777 ni se păstrează o icoană făcută pentru 10 mariași
de Marcu Vlascovici din satui Jabenița (jud. Turda).8)
Acestea sunt puținele știri ce le-am găsit despre pictura și
zugravii icoanelor și bisericilor românești din Ardeal în timp de
câteva sute de ani.

3. Zugravii bisericilor din Banat.

Din Banatul locuit de Români avem foarte puține știri pri­
vitoare la zugravii de biserici și icoane din aceste părți. Biserica
ort. din Lipova e pictată, pela 1735—40, de un bun zugrav, Ne-

1) E în proprietatea dlui O. Goga la Ciucea.

2) Acest tablou e acum în proprietatea dlui E. Goga în București.
3) lorga, Inscripții ardelene, II, p. 106 no. 689.
4) Ibid., p. 195 no. 684.
5) Ibid., p. 144 no. 480.
6) Ibid., p. 80 no. 198.
7) Foaia diecezană, Caransebeș, anul XLI. p. 37.
8) Revista istorică, XI, p. 317. — Vezi despre vre o 131 icoane, partea
cea mai mare din Ardeal, fără nici un nume de zugrav, catalogul „Muzeul
Toma Stelian“, București, 1927 pp. 11—19.
 131

delcu, care poate e identic cu cel întâlnit la Târgu-Jiu la 1755, ')

După spusele călugărului Nicolae, auzite delà egumenul mă­
năstirii Sângeorgiu-Banat, N. Tincu-Velea reproduce în cartea sa
următoarele informații despre zugravii din Banat :1 2)
„Atare școală casnică a ținut și oarecare Vasile Diaconu
Loga în satul numit astăzi de Sârbi „Grădiștea Mare“, lângă
Vârșeț, unde el în 1736 ca diacon venind din România, din mănăsti­
rea Tismana s’a așezat cu 50 familii românești și a fondat aci o
comună românească care până la venirea Sârbilor nu se află cum
va fi fost numită. Acest vătav al comunei era și cărturar bun,
apoi și zugrav foarte dibaciu și de după măiestria aceasta și me­
todul didactic își făcuse bun renume în tot Banatu. El a propus
în școală pe lângă mai multe științe și măestria zugrăviei. Din
școala lui a ieșit iară buni cărturari și zugravi feciorul său Geor-
giu, un vârșețan Raicu și oarecare Petruțiu, rcmân din Temeșoara.
Toți patru acești zugravi în urmarea mandatului eiiscopesc au
avut a însemna numele sfinților și alte inscr’pțiuni prin bisericile
românești numai slavonește. Fapta aceasta
* până aci la români ne­
îndatinată a dat ocasiunea de a cugeta marii oameni, cum că cei
dintâii zugravi caută să fi fost Ruși, și că bisericile românești cu
atari inscripțiuni ar fi ridicate cu bani delà Ruși ori delà Serbieni“.
La 1787 se amintesc zugravii: Ion, loan și ucenicul loan,
cari au înfrumusețat biserica din cimiterul Caransebeșului.3)
In Banat mai cunoaștem câțiva zugravi cari au pictat urmă­
toarele biserici : Gheorghe Diaconovici cea din Rătișor lângă Vâr­
șeț (în 1793); Axente, român din Vârșeț, pe cea din Goruia (în
1818); Nicolae Seiman din Taici Bocșan pe cea din Glâmboaca
(în 1837), Dimitrie Popovici din Oravița o icoană a Născătoarei
din bis. Teregovei (1841); Deleomini din Caransebeș pe cea din
Hodoș (în 1897); Gheorghe Putnic din Biserica Albă pe cea din
Vucova (în 1901); și ?4atei din Oravița zugrăvește urît pe cea din
Hâtieș (în 1901).4)
La mănăstirea Săraca, dintre Butin și Semlacul mare, este

1) Miloia I. în Analele Banatului, I pp. 35, se reproduce o icoană a lui

Nedelcu la p. 32—3, altă icoană a acestuia la prof. D. Cioloca în Caranse­
beș. Ibid., p. 130.
2) Istoria bisericească politico-națională a Românilor, Sibiiu, 1865 p. 202.
3) Iorga, Inscripții ardelene și maramureșene, II, p. 76 no. 184; și Ghi-
diu-Bălan, Monografia orașului Caransebeș, Caransebeș, 1906.
4) Diaconul Nie. M. Popescu, Prin Banatul Timișoarei în vara anului
1909, București, 1919, pp. 11, 17—8, 25, 29, 33, 45, 57 (extras din Biserica
ortodoxă română, voi. XXXIV—V, din 1911).
Î32

o icoană a lui Isus Hristos la iconostas făcută, în August 1829,

de zugravul Teodor Svilengaciu „maistor în Fabric“, (cf. Revista
Foaia diecezană, XXXVIII, Caransebeș, 1923, no. 1, p. 4).
In 1812 corespondența cu Sibiiul ne vorbește de zugrăveală
într’o biserică de sat a lui Arsenie Teodorovici din Banat“. ’) Pic­
torul bănățean, care a făcut studii la Viena și Roma : Nicolae
Popescu, fiul unui „zugrav de icoane din Zorleanțul mare (jud. Caraș)
zugrăvește pela 1871 catapiteazma bisericii românești ort. din Șe-
leuș (azi în Serbia). ’) Fresce minunate delà Popescu să mai păs­
trează în actuala biserică ort. din Lugoj.3)

4. Zugravii bisericilor românești

din Maramureș.
In Maramureș din timpurile cele mai vechi a fost o activă
viață românească. Voievozi și boieri puternici, mănăstiri încă la
1391, biserici, relații de tot felul cu Moldova, mulți episcopi cu
reședința aici, și toate acestea au înviețuit veacuri de-a rândul, dând
acestui ținut o importantă istorică.
Nu avem nici o știre relativ la zugrăveala celor câteva vechi
mănăstiri Peri, Moisei, etc., nici despre zugravii cari le-au împo­
dobit pe acestea, ca și bisericile foarte multe de lemn. Informațiu-
nea noastră, în privința aceasta, începe târziu, abia de pe la mij­
locul veacului al XVIII-lea.
Un zugrav străin Alexandru Ponehaschi a făcut iconostasele
din bisericile Budești (și din Susani, 1760) și din Josani (c. 1762)
și Sârbi (Susani c. 1760)4)
Iconostasul din biserica din Berbești, e zugrăvit, la 1769, de
Alexă zugravul ;5) acesta împreună cu soția lui cumpără un clopot
pentru biserica ce-o împodobise cu meșteșugul său ;6) iar în mă­

1) Iorga, Studii și documente, VIII, p. 169 no. 20.

2) Revista, Banatul, II Timișoara, 1927 pp. 24—35 Popescu își făcuse
ucenicia, între 1844—55 la zugravii : Mihail Velceanu din Bocșa-montană, Di-
mitrie (nu Mihail) Popovici din Oravița și Ludovic Perjessy din Vârșeț, de
unde trece la Budapesta și apoi mai departe. Ibid., pp. 26—8.
3) Analele Banatului, I, Timișoara, 1928, p. 126.
4) Bârlea I., însemnări din bisericile Maramureșului (= Iorga, Studii și
documente, XVII), București. 1909 pp. 66 no. 220; 69 r.o. 205, 186 no. 677—8.
Altarul din Sărbi-Susani e zugrăvit, în 1800, de zugravul Nicolae Falincevici.
Ibid., p. 186 no. 670.
5) Bârlea, o. c., p. 20 no. 63.
6) Ibid., p. 21 no. 82 și p. 19 no. 62.
 133

năstirea Giulești ne-a rămas o icoană delà acest Alexă, din 1777.111 )
Biserica din Săliște e zugrăvită, la 1775 (?), de meșterul Ștefan
Radu ;2) cea din Călineștii din Suseni, de zugravul Nicolae
Cepschin, în 1778 ;3) biserica din Desești de zugravii Radu Mun­
tean și Gheorghe.4) Grigorie zugravul dăruiește, în 1800—1, două
sfeșnice bisericii din Dragomirești,^) iar Mihail zugrăvește, în 1800,
biserica din Strâmtura.«) Ușile împărătești din Slătioara sunt
lucrate de zugravul Mihailă Falcovici, care își face și chipul lui
pe părete.7)
Delà zugravul Toader Hodor din Vișeul de mijloc avem
zugrăvite bisericile din: Cornești,
*) Văleni (1807),9) Nănești
(1809)10) și o icoană din biserica din Bârsana (1808). n)
Zugravul Ion Plohod din Dragomirești ne-a lăsat o icoană,
din 1810, pe pristolul bisericii din Băcicoiel ;12) altă icoană la
iconostasul bisericii din Rona de Jos;13) apoi a zugrăvit biserica
din Săcel (c. 1820),14) și iconostasul bisericii din Rozavlea (c. 1823).I5)
Nicolae Falincevici zugrăvește, în 1802, biserica din Oancești,îe)
iar ruda sa Vasilie Falunevici pe cea din Sat-Șugatag, în 1812.17)
„Pictorul“ Opriș loan zugrăvește, în 1812, altarul bisericii Josani
din Budești și o icoană în altar.18)
Restul zugravilor, cari împodobesc bisericile din Maramureș
sunt streini, pe măsura ce lumea de aici sărăcește și-și pierde
mândria națională.
Filip Schaitzner zugrăvește altarul și pristolul din Rozavlea
(1823)19) și biserica din șesul feudului (1830).20) Pictorul Cornel

1) Ibid., p. 130 no. 465.

2) Ibid., pp. 166—7 no. 604.
3) Ibid., p. 72 no. 255.
4) Ibid., pp. 90—1 no, 317, 323; o icoană de’a Filip zugravul, din 1779,
în biserica din Strâmtura. Ibid., p. 199 no. 728.
5) Ibid., pp. 100-1 no. 355-6.
6) Ibid., p. 199 no. 732.
7) Ibid., p. 192 no. 694.
8) Ibid., p. 80 no. 275.
9) Ibid., p. 204 no. 756-7.
10) Ibid., p. 141 no. 514—5.
11) Ibid., p. 26 no. 103.
12) Ibid., p. 12 no. 40.
13) Ibid., p. 157 no. 575.
14) Ibid., p. 164 no. 594—6.
15) Ibid., p. 160 no. 584.
16) Ibid., p. 143 no. 525.
17) Ibid., p. 177 no. 640.
18) Ibid., p. 59 no. 203.
19) Ibid., pp. 159-60 no. 583.
20) Ibid., p. 129 no. 460.
134

Romanowsky zugrăvește, în 1840, biserica din sus din Apșa de

mijloc. >) Fr. W. Koutnik și fiul său Ottokar zugrăvesc bisericile
din Vișeul de sus (1859)12) și cea din Moiseni (1861);34) iar Otto­
kar Koutnik singur, în 1874, pe cea din Vișeul de mijloc, *) și
Gosztincsar F. Mako pe cea din Slatina, în 1895.5)
Un zugrav român Dionisie Iuga din Nicula înnoiește, la 1899,
zugrăveala din biserica comunei Botiza.6)
Cercetările ulterioare vor descoperi mai multe informații de­
spre pictura bisericească și autorii ei din acest ținut istoric plecat
prea repede pe povârnișul periculos al sărăciei negre și al inculturii.

© © ©

1) Ibid., p. 9 no. 32.

2) Ibid., p. 214 no. 798.
3) Ibid., p. 133 no. 499.
4) Ibid., p. 217 no. 788.
5) Ibid., p. 195 no. 704.
6) Ibid., p. 48 no. 177.
 Vii. Câteva considerațiunî generale.
Zugravii noștri au căutat, peste o jumătate de mileniu, ca în
meșteșugul lor artistic să se țină cât mai aproape de sfânta tra­
diție bizantină. In toate marile noastre opere de artă bisericească
vedem strălucind fondul bizantin. Era un tipic bizantin, care do­
mina pe zugrav, și cei mai mulți se supuneau normelor lui. Când
penelul era învârtit de un zugrav cu mare talent, care văzuse lume
multă și învățase și mai mult, atunci canoanele rigide ale picturii
bizantine își mai pierdeau din puterea lor infailibilă și artistul se
lăsa influențat și de mediul încunjurător ') și de curentele de renaștere
ale picturii apusene realiste, ale căror unde binefăcătoare căutau
să desmorțească arta bizantină prea mult închioșată în forme
vechi. Curentele de înviorare plecate din Apus, străbat încet și în
pictura noastră bisericească. Ele vin direct sau indirect din Italia
și Polonia, căci noi aveam relații întinse și multilaterale cu
aceste două țări. Cine cercetează cu atențiune pictura noastră bi­
sericească din principalele monumente de artă, ușor va constata o
reală influență venită din Apus. Astfel cu drept cuvânt zice d. lorga :
„Insă pictura pe un fond verde este imcomparabilă în varietatea
sa, în vivacitatea, în triumful tehnicei sale. Se poate observa deja
la Voroneț, scenele, ca aceea a lui Hristos pe muntele Mașinilor,
care n’are absolut nimic bizantin, dovedind fără nici o îndoia'ă,
o influență directă a Italiei, în epoca când Gheorghe de Creta
lucrează pentru Lăpușneanu la Atos, la Sucevița curentul occiden­
tal, — așa cum l-a arătat în mod detailat Podlacha, într’o operă
întinsă, — este mai vizibil, introducând în cea mai mare măsură
subiecte nouă și dând un alt caracter ensemblului. In mișcările
îngerilor, în mediul natural care încunjoară, în ușoara degradare
a tonurilor, în amploarea vesmintelor și expresia hotărîtă a fețelor,

1) Vezi despre influența mediului românesc: folclorul, superstițiile și

datinile locale, asupra picturilor bisericilor moldovene prin zugravii băștinași,
studiile noui și foarte importante ale învățatului frances Henry P., De l’ori­
ginalité des peintures bukoviniennes în revista Byzantion, I (1925) pp. 291—303
și Folklore et iconographie religieuse în publicația institutului frances din Ro­
mânia : Mélanges, 1927, București, 1928, pp. 63—97 (= 1—35).
136

ca și în scenele rare de până atunci, ca și încoronarea Măriei, se

află o nouă eră care părea a se ivi, însă resistența vechiului
fond bizantin, împiedeca înaintarea prea repede“. ')
Această influență occidentală se simte nu numai în Moldova,
ci și în Țara Românească. Pictura a început să treacă peste marginile
stricte bisericești, si zugravii încep să facă opere din domeniul laic, care
se cereau toi mai mult : zugrăvirea caselor domnești și boierești.
Așa ne spune cronicarul Nicolae Costin, că după biruința delà
Verbila (Noemvrie 1561):12) „Despot cu Laski Levul și cu Anton,
cu toată oastea, au mers la Suceava, și au pus de au zugrăvit pe
păreți, la ulița ce se cheamă ulița Tătărească, rezboiul lui Despot
Vodă, chipurile căpitanilor, osebi de a Domnilor, cu mare mește­
șug scrise, chipurile Hatmanilor și anume. Care zugrăvitură și
scrisoare cu vremea pe urmă au căzut și s’au șters“... Petru Vodă
al Țării Românești (1559—68) trimite lui Despot Vodă portretul
surorii sale, în 1562, pe care credea, că va lua-o de soție aventurierul
Domn al Moldovei, care străbătuse tot Apusul, de unde și-a adus
probabil și zugravii, cari i-au pictat biserica din Hărlău, dacă nu
cumva va fi întrebuințat meșteri indigeni. Marioara Valarga din
Veneția, în 1576, trimite surorii sale Doamnei Ecaterina a lui Alexandru
Vodă din Țara Românească, portretul său care este zugrăvit.3)
Călătorul polon Mateiu Strykowski ne spune:4) „In decursul
călătoriei mele turcești, văzui în București (1575), capitala și reșe­
dința Domnului muntean [Alexandru], carele ne pofti la prânz, portre­
tul acestui Ștefan [cel Mare, al Moldovei], cu coroană regală și un toiag
în mână, de statură înaltă, aninat pe păretele ietacului princiar“.
Veneția a influențat pictura noastră ; am văzut că, chiar pic­
torul lui Mihai Viteazul a fost în acest oraș, unde, la începutul
veacului al XVlI-lea, în 1602—3, se află, de sigur la învățătură,

1) Iorga—Balș, L’art roumain, p. 130 Vezi și observațiile dlui Balș

asupra curentelor apusene și rusești, cari au influențat pictura noastră veche.
Cf. Bisericile moldovenești, pp. 296—300. Biserica din Popăuți (Botoșani), a
fost zugrăvită, în 1496, de zugravi italieni veniți în Moldova prin Caffa
genoveză și Cetatea Albă: cf. Iorga, comunicația delà Institutul frances din
Paris în Martie 1928.
2) Cronicele României, I, ed. Kogălniceanu, 1872, p. 436. Sommer încă
amintește despre această pictură : „Pictura, satis evidenti Despotae iussu
deinde reprezentata în aula oppidi las, rursum turn obsidionis tempore, ut
alia illius monumenta omnia, penitus erosa et expuncta“ ed. Legrand, Paris,
1889, p. 24 cf. Iorga, 1st. literaturii române în sec. al XVIII-lea, I, București,
1901, p. 94 nota 3.
3) Iorga, Contribufii la istoria Munteniei etc. în An. Ac. Rom. secț
ist., XVIII, pp. 4—15 și urm.
4) Arhiva istorică a României, II, București, 1865, p. 8.
 137

fiul părcălăbului de Neamț Hrisoverghi. >) Palatinul polon de Kulm,

sol la Poartă, vede la curtea lui Antonie Vodă din Iași, în 1677,
o „odaie frumoasă, zugrăvită întreagă după obiceiul olandez“.12)
Dar Domnul Țării Românești, Constantin Mavrocordat, în 1744,
„a trimis el doisprezece feciori de boieri la Veneția, pentru învă­
țătură ; între cari unul era Răducan Cantacuzino, cel mai mic fiu
al Banului Mateiu. Acolo a șezut el trei ani, și la al patrulea an,
pârînd Matei Voevod Ghica, ce era mazil la Constantinopol, pe
Mavrocordat, că și-a trimis cu acești coconi averea sa la Veneția,
a trimis de i-au adus pe toți înapoi...“ 3) Intre acești studenți va
fi fost poate vre-unul care se învețe pictura în acest oraș al
artelor. Constantin Brâncoveanu își avea palatul delà Mogoșoaia
zugrăvit, precum Grigorie Callimachi Domnul Moldovei își va
zugrăvi chioșcul cu doi zugravi: Ianache și Ion, în 1763.4)
Zugravul Iosif ia un acont de 32 galbeni delà Grigorie Lă-
ceanu pentru zugrăvitul odăilor.5)
Florentinul Del Chiaro, secretarul lui Brâncoveanu, ne spune6)
în 1718, următoarele, cari ne edifică deplin despre influența
italiană în picturile bisericilor marelui Domn : „îmi amintesc că
am văzut un tînăr om de casă al Cantacuzinilor, care învățase așa de
bine să desemneze cu peana, încât desemnurile făcute de el păreau
tipărite în ramă. Un altul iarăși (fratele unui negustor cunoscut aici
în Veneția unora dintre acei cari fac negoț cu negustorii valahi)
reușește foarte bine în pictură, în așa măsură, încât a copiat foarte
exact niște tablouri bisericești în Veneția și reîntorcându-se în Va-
lahia a pictat acolo diverse lucruri, între cari un sfânt Francise în
genunchi... care se vede în altarul lateral la mâna dreaptă, când
mergi spre altarul cel mare al bisericii noastre din Târgoviște“.7)

1) Revista istorică, VII, pp. 213—4.

2) Iorga, Acte si fragmente relative la istoria Românilor, I, București,
1895, p. 91.
3) Cantacuzino Mihail Banul, Genealogia Cantacuzinilor, ed. Iorga,
București, 1902, p. 120.
4) Iorga, Documentele Callimachi'.or, II, pp. 98, 118; vezi și I, p. 489
no. 184 (din 1812).
5) Iorga, Corespondenta lui D. Aman, București, 1913, p. 157 no. 342.
6) Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia, ed. Iorga, Văleni de
Munte, 1914, p. 50.
7) Mihai Vodă Suțu al Moldovei, în 1821, trimite tineri ca să studeze
pictura la Paris. Iorga, Istoria Românùor prin călători, III, București, 1922,
p. 111. Vezi despre influența italiană in zugrăveala bisericilor din Basarabia.
Cioban, Bisericile vechi din Basarabia, pp. 12—4. Ștefănescu, o. c., pp. 85—171
descrie pictura alor 33 biserici moldovene dintre cele mai de valoare sub
raport artistic.
138

Curentul acesta realist venit din Apus se observă la noi,

mai mult, în pictura veche, la chipurile ctitorilor, pe cari zugravii
căutau să-i înfățișeze cât se poate mai apropiat de originalul viu. <)
Aceasta formează dealtfel valoarea permanentă a acestor tablouri
de ctitori, pentrucă prin ele cunoaștem mai bine, sau pătrundem mai
adânc în ființa materială și sufletească a Domnilor și boierilor noștri.
Am văzut că epoca de glorie a picturilor bisericești a fost
în deosebi în domnia lui Ștefan cel Mare, apoi în veacul al XVI
și al XVIl-lea până pela 1650, când începe decăderea în Moldova,
iar în Țara Românească, unde se începuse la sfârșitul secolului
al XIV-lea, în domnia lui Brâncoveanu capătă o nouă strălucire
arta bizantină, străbătută profund de curentele apusene, pentru a
o preface în artă românească.
*
* *
La numele puținilor zugravi vestiți, cari ne-au dat în secolul
al XIV—XVI-lea cele mai frumoase picturii bisericești, cred că
trebuie adăugat al miniaturiștilor călugări, așa de distinși și ei prin
opera lor delicată. Atâtea din chipurile sfinte, chenare, flori și
figuri cari împodobesc cărțile bisericești eșite din mâna lor iscu­
sită, le aflăm și pe zidurile multor biserici. Aceasta poate să fie
o dovadă aprope sigură, că și ei au colaborat la frumusețile ce
împodobesc cu măiestrie păreții marelui număr de biserici dom­
nești și boierești. Dintre miniaturiști merită să fie citați aici : Gav-
ril călugărul delà Neamțu, care a scris, în 1429, Evanghelia slavo-
grecă, astăzi într’o bibliotecă din Oxford, în Anglia ;*
2) diacul Teodor
Mirșescul, a cărui Evanghelie, din 1492, frumos ilustrată, e în
biblioteca din München;3) apoi Nicodim delà Humor (1473)4) și
Mihail delà Voroneț (1559—1), Paladie delaPutna (c. 1488 și 1501),
Spiridon (1502); caligrafii Paisie și Dimitrie delà Dobrovăț (c. 1500);
Pafnutie delà Neamțu (1515) și în sfârșit însuși Mitropolitul Mol­

li Vezi despre portretele moldovene și observațiile pe larg ale lui

Ștefănescu, o. c., pp. 257—80. Portretele Domnilor Petru Rareș, Alexandru
Lăpușneanu, Mateiu Basarab și familiei lor, Mitropolitul Teofan al Moldovei
delà mănăstirile delà Atos, după publicația foarte frumoasă a eruditul frances
G. Millet, reproduse de Iorga, Portretele Domnilor noștri la Muntele Athos
In An. Ac. Rom., secț. ist. IX (1928) seria III, pp. 23—7 (7 reproduceri). — Dl
Iorga publică acum în Sibiiu un volum deosebit de prețios : Albumul Dom­
nilor romăni.
2) Miniaturile au fost publicate de Bianu, ed. Ac. Rom. 1922.
3) Iorga, Istoria literaturii religioase, București 1904, p. 10nota4șip. 11.
4) Bogdan, Evangheliile delà Humor și Voroneț din 1473 și 1550, în
An. Ac. Rom. secț. ist. XXIX, p. 645 și urm., la urmă se dau miniaturile :
Ștefan cel Mare și Evanghelistul Matei.
 139

dovei Anastasie Crimea ne-au lăsat o serie de cărți, toate împodo­

bite cu ilustrații cari cuprind scene din Biblie, apoi chipul lui, și al
lui Ștefan Vodă Tomșa, toate făcute și zugrăvite de mâna lui
harnică.') Miniaturiști avem în Țara Românească, pe Nicodim,
care, la 1404—5, ne-a lăsat Evanghelia, apoi călugării delà Bistrița
olteană și un anonim care, între 1643—63, a scris, pentru Mitro­
politul Ștefan al Ungro Vlahiei, un liturghier român-slavon, ilustrat
cu chipuri, cu iconițe și cu inițiale împodobite. Odobescu zice că
în această „curioasă carte se recunosc tendințe și procedeuri ar­
tistice, cu mult mai migăloase, mai complicate, mai sclipitoare
decât în ornamentele cumpătate ale manuscriptelor din timpul lui
Ștefan cel Mare, și decât în chipurile și în ordonanțele magistrale
de pe monumentele grafice ale familiei lui Neagoe Basarab.“ 1 2)
*
* *
Icoanele în trecutul cel mai vechiu erau foarte prețuite, ele
împodobeau nu numai sfintele biserici, ci și casele Domnilor, boie­
rilor și ale țăranilor noștri. Din icoanele mai bătrâne foarte puține
s’au conservat.3) Odobescu, o personalitate literară de primul rang
și cu un gust artistic foarte ales, ne spune despre cea mai veche
icoană:4) „Nicăiri însă meritele impunătoare ale iconarilor români
din secolul al XVI-lea nu mi s’au învederat sub mai pătrunzătoare
forme decât într’o icoană ce se păstrează și azi (1874) în biseri­
cuța schitului Ostrovul (Vâlcea)... Acea smerită capelă se vede a
fi fost clădită de Doamna Despina, ca un azil al lacrimilor sale
de văduvă și de mumă. Icoanele tâmplei, rămase acolo ca prin
minune tocmai din timpul ei, spun încă toate despre speranțele și

1) Revista lui Tocilescu, (i) 1833, vol. II, pp. 68—72 art.de Melchisedec;
Bogdan, Texte slavo-romdne în An. Ac. Rom., XI (1889), p. 21 și urni.; Păr-
tenie, Mitropolitul Anastasie Crimea, București, 1907, pp. 53—59; o miniatură
în colori a lui Crimea reprodusă de lorga și Balș, L’art roumain, pp. 32—3 și
73—6; Ștefănescu, o. c., pp. 61—65.
2) Odobescu, Opere complete, vol. IV, București, 1916, p. 226. M'nia-
turistul acestui Liturghier, probabil, va fi popa Vlaicu din Târgoviște, care a
zugrăvit, în acuarelă, iconițele frumoase din Evanghelia lui Mateiu Vodă Ba­
sarab. Cf. Ioncscu-Gion, Istoria Bucureștilor, p. 518. — Vezi frumoasele mi­
niaturi reproduse in Bal. Lom. Mon. 1st., vol. XIX, pp. 51—56 fig. 1—5.
Pentru comparație vezi despre miniaturiștii turci din secolul XVII—XVIII-lea,
La revue de l’art, XXXII, Paris, 1928, pp. 191—201. — Un fel de „miniaturist“
e și ardeleanul Picu Petrutz, crîsnic din Săliștea Sibiiului. care la 1847—50,
împodobește cu frontispicii și cu miniaturi în colori o carte de versuri a das­
călului Teodor Mile. Cf. An. Ac. Rom., desbateri, XLVII (1927), p. 6.
3) Vezi pe larg despre iconografia veche moldovenească, Ștefănescu,
L’évolution de la peinture religieuse en Bucovine et en Moldavie, pp. 67—74
și 175—206.
4) Odobescu, o. c., pp. 225—6.
140

despre durerile nenorocitei doamne ; una însă mai cu seamă poartă

tipărită în subiectul și în ordonanța ei destăinuirea celei mai
adânci și mai înfrânte mâhniri.
Pe dânsa, Maica Domnului îmbrățișează pe fiul său coborît
de pe cruce ; alături Sf. Ion Botezătorul plânge cu mâna la ochi ;
Maria Magdalena îngenunchiată sărută picioarele sângerate ale
martirului divin. Dar de cealaltă parte, figurată în proporții mai
mici, după obiceiul convențional al timpului, stă doamna Despina,
măreț acoperită cu largi vesminte și marame de doliu, și pe bra­
țele ei înălțate ține mort pe domnescul ei fecior, Teodosie Voievod,
în podoabe de purpură și de aur. Deasupra acestei grupe, impu­
nătoare, prin jalea maiestoasă ce stă răspândită într’însa, se vede
scrisă în limba slavonă această cuvioasă rugă, ieșită din inima
sdrobită a mumei : „Doamne primește pe răposatul tău șerb loan
Teodosie Voievod și strămută-1 în lăcașele tale cerești!
Am văzut și am admirat multe picturi perfecte, în cari marii
maieștri ai Italiei au reprezentat adesea, sub titlul consacrat de
Pietà, coborîrea de pe cruce a Mântuitorului nostru ; nici una însă
nu mi-a destăinuit, ca icoana cea incorectă și părăsită de 350 de
ani în umilitul schituleț delà Ostrov, un așa viu și fraged simți-
mânt al pateticului exprimat prin penel“.
Această icoană cu adevărat se poate considera supt raportul
execuției tehnice și concepției tragice a momentului prins, ca una
din capodoperile picturii noastre vechi. Delà schitul Ostrov, a fost
așezată spre mai bună pază și păstrare în muzeul mănăstirii
Argeșului. ’)
Alte trei icoane de aceiaș înaltă valoare artistică, cu vechime
tot delà începutul veacului al XVI-lea sunt : una înfățișează pe
Sf. Simon și Sava, iar jos, în stare de rugăciune pe Doamna Des­
pina cu fiicele sale Ruxandra și Stana, a doua, tot delà Ostrov,
așezată apoi cu a treia la mănăstirea Căldărușani, Maica Dom­
nului și Maria Magdalena ; a treia Sf. Nicolae cu Despina și
fiicele sale, cari i se închină.12)
In biblioteca Ambras din Insbruck se afla, la începutul se­
colului al XIX-lea, trei icoane cari au fost ale Domnului pribeag
Petru Șchiopul în Tirol: 1. Doisprezece apostoli cu o însemnare
delà cei doi Domni, cari au plătit să se facă ; 2. Sf. Alexie din

1) Drăghiceanu, Catalogul colecțiunii Corn. Mon. Ist., p. XVI.

2) \bid„ p. XVI.
 141

Chiev, făcătorul de minuni, Sf. Nicolae și Sf. Dumitru din Vo­

logda ; 3. Fecioara Maria. ’)
O icoană a Maicii Domnului se păstrează în o biserică de
lângă Lemberg, dăruită de un Domn al Moldovei în sec. 16-17-lea.12)
Mai avem câteva icoane de valoare din sec. al XVI-lea în
Moldova, îmbrăcate în argint, asupra cărora nu ne mai oprim,
necunoscând zugravii cari le-au făcut.3)
Sute și mii de icoane prețioase sau de mai puțină valoare se
află încă prin diferitele bisericii ale satelor și orașelor, cari, întru
cât nu mai sunt întrebuințate pentru închinarea creștinilor, trebuie
strânse cât mai în grabă, — înainte de a se distruge, — într’un
mare muzeu bisericesc, pentru a se putea începe apoi studiul se­
rios și larg conceput despre iconografia românească.
Frescurile frumoase din multele biserici ar trebui toate co­
piate în colori, — nu numai fotografiate, — pentru a le scăpa ast­
fel de o peire, care le amenință de atâtea ori.
Lămuriri sigure și foarte folositoare despre technica icoanelor,
despre curentul realist inaugurat de Grigorie zugravul în cele
peste 60 de icoane admirabile (finea sec. 18-lea) rămase delà el,
și despre influențele străine în iconografia noastră, — ne dă d.
Drăghiceanu, cu competența-i recunoscută, în prefața des citatului
și prețiosului Catalog al colecțiunilor Corn. mon. istorice, absolut
indispensabil pentru orice cercetător al iconografiei noastre bisericești.

e e e

1) Nilles, Symbolae ad illustrandam historiam ecclesiae orientalis, II,

Insbruck, 1885 p. 1008; Iorga, Oameni și fapte în trecutul românesc, Bucu­
rești, 1905, p. 88.
2) Reprodusă după original în Buletinul Instrucțiunii publice de Ure­
che, II, București, 1868. cf. Cipariu, Arhivu etc., Blaj, p. 304.
3) Dan D., Mănăstirea Putna, ed. Acad. Rom., București, 1905, pp. 53-55.
Vezi, despre picturile pe sticlă de iconarii români din Scheiul Brașovului în
sec. XIX-lea, articolul d-lui Mușlea în revista ȚaraBârsei, I, Brașov, 1929 no 1..
 Tabla zugravilor și pictorilor.
I. Țara Românească.
A (— Bucure, 1754-5), 71.
Achimescu (Zaharie, 1874), 83 n. 5.
Adam (1847), 95, (1853), 93.
Aldescu (Dumitrache, 1831), 12.
Alecu (1823), 93.
Alexandru (P.), 14 și n. 2.
Alexe, 84, (1845), 93.
Aman (Teodor), 14 și n. 2.
Ambrosie (egumen, după 1850), 90.
Anastasie (dinNauplia, 1644), 32.
Andrei, 87 (1694, 1703, 1706—7,
1724), 65-7.
(— fratele popii Gheorghe, zu­
grav, 1747), 68, 70 (1753,
1768), 69.
(— j- înainte de 1832), 87.
Andronescu (Gavril, 1839), 12, 89.
Andronic (Gavril, 1833), 95.
Anghel (1801), 83.
Antim Ivireanul, 19.
Anton (Gheorghe), 69 n. 4.
Antonie (1838), 83 n. 6.
(— preot, 1857).
Atanasie (Anghel, 1861), 95.
(— din Atos, 1644-53).
(— de Slatina, 1855) 87.
Avram (din Târgoviște, secolul
18-lea), 21.
B (— loan, 1820), 82.
Badea (diacon, 1746, .1748), 69.
Bălăceanu (Gheorghe, 1842-3), 65.
(— Iancu, 1858), 93.
Bănică (1831), 86 n. 2.
Barbu (1778), 70 (1826), 85.
(— 1829), 87.
(— Cătană, 1762), 70 n. 6.
(— Coșoveanu, 1833-4), 85,94.
(— Coșoveanu, 1833-4, 1848,
postelnic), 94, 96.
(— Craioveanu, postelnic,
1853), 86.
(— postelnic, 1844), 86.
Bunea (popă, 1813), 92, 93 n. 3.
C
Chirculescu (Pascalie, 1859), 93.
Chirii (1813-4), 84 n. 4, 92, 95 n. 3.
Chirii (Aghioritu, monah, 1847),
95 n. 7.
Chirită (1835), 88.
Chirtop (1519), 27.
Chladec (Anton, 1840), 91.
Colțescu (loan, 1850), 84 n. 1.
Constantin, 87, 95, (1684), 34 n. 6.
(— grec, 1694), 65 și n. 2.
(— 1698-9).
(— 1707, 1712, 1731), 66 n. 4
67-8, (1779), 6.
(— 1770, 1786), 77-8.
(— paradisier, c. 1800), 82 n. 4.
(— 1803), 96.
(— 1812 eromonah), 95 n. 4.
(— vel Ocnean, 1817), 84.
(— 1821), 96.
(— 1825-6).
(— 1829-33), 87.
(— 1835-6), 86.
Constantin (popa din Câmpulung,
1831), 94.
144
(— popa 1842-3), 65.
(— din Pocioveliște, c. 1900), 88.
Costache (ucenic 1838), 88.
Costan (1830), 96.
D Eratudi (1536), 30.
DamaschinGherbest(1683),64n. 1.
Damian (popa, 1905), 90.
Dan (1807), 76.
Danciul (1778), 70.
David (1542-3), 30, (— 1815),
84, 92.
Diaconescu (Dimitrie), 1852), 87.
Diicu (1760), 71 n. 2.
Dima (1673), 85, (1678), 34.
Dimu (1734), 68.
Dinu (din Craiova, 1804, 1807),
84, 86.
(— Beloica, 1817), 84.
Dimitrie (1753), 70.
(— ereu, 1774).
(— 1787), 94.
(— arhiereu, 1836), 96.
Dimitrie (Costache), 12.
Dionisie (egumen, 1801). 83.
(— din Furna, c. 1710), 21.
Dobre sârbul (1755), 7 \
Dobromir (1519, 1526), 27,29.
Dragomir (ereu, 1771-4), 70.
Dumitrașcu (erodiacon,
1771-4), 70.
(— ucenic, 1747), 68.
(— calfă, 1807), 84,86.
(— din Hatișești, c. 1780),
70 n. 3.
Dumitru (1519), 27.
(— 1776-8, 1786-7), 71-2.
(— (1803, 1807), 86, 96.
(— 1780), 83-4.
(— calfă, 1807), 54.
(— 1835), 86.
Dumitrovici (Vasilie logofăt), 71.
Dumitru (popă, sec. 19-lea), 93.
(— popă ot Cornești, 1865),
83 n. 5.
(— din Pocioveliște, c. 1900) 88.
Duzăgat (1674), 34.
Dürer (Albert), 22.
Ë
Efrem (1699), 65.
Eladie (Costache, 1827-8), 88.
Eliser (monahul, 1858), 95.
F
Fărcășescu (Iosif, monah).
Făucos (Manole, 1777).
Fedor (Rusu, c. 1860), 93.
(— Maler, 1541-54), 29.
Filip (popă, 1754), 71.
(— 1837), 12.
(— ucenic, 1761), 69.
(—Nicolau, argintar, 1681-2),34.
Florea (ot lârgoviște, 1847), 89.
Fotache (din Craiova c. 1837), 86.
Frangul (Daneș, 1807), 76-7.
Frujinescu (Grigorie, 1800), 95.
G
Gărnița (Ion).
Gavril (monah, 1429), 2.
(— 1802), 10, (1810), 89.
Georgescu (Eftimie), 12, 22 n. 3,
23, 90.
Gerontie (= Gheorghe, 1841,1846,
1862), 23-4, 88, 90, 94.
Gheorghe (1707,1718,1724), 67-8.
(— grec), 34.
(— 1734, 1738), 66 n. 4,68.
(— popă, sec. 17(?) 33 n. 6.
(— popă, 1746-7), 68-9.
(— 1747, 1753), 70.
(— popă, frate cu Andrei,
1753), 70.
(— din București, 1760), 91 n. 1.
(— grec, 1763).
(— Lazar, ucenic, 1774), 83.
(— dascăl, Portar, 1792), 72.
(— 1794, 1796), 71, 82 n. 4.
(— 1812, 1816-9), 75-6 n. 1,
88 n. 8.
(— din jurul Craiovei, 1820),
86 n. 1.
(— Badea, preot, 1822), 10.

(— delà Cozia, 1830), 49.
(— 1829-33), 87.
(— calfă. 1831), 85-6.
(— 1832), 86 n. 2.
(— 1842), 87, 95, (1848), 33.
Gherman (eromonah, 1836, ero-
monah argeșan 1842-3), 65,
93-4 și n. 16.
Ghiță (Coșoveanu, 1851-5), 85.
Grigorie, 93 n. 20, (—of Costești,
1686), 34.
(— 1734, 1753), 68, 70.
(— și fiul său loan, 1759), 70.
(— 1781), 95.
(— 1789), 96 n. 14.
(— 1798), 92.
Grigorescu (Nicolae, 1854), 91.
(— Gheorghe), 91.
Grigorovici (Petru, armean, 1599),
31, 113 n. 2.
Halepliu (Ioan, 1835), 23.
(— Manolache, 1835), 23.
Hrănite vezi Ranițe.
Hristodor (1647), 32 n. 3.
Hrizea (luminărarul), 95 n. 4.
1 (— popă ot Coșoveanu, 1833),85.
Iacov (1761), 67, 69.
Ianache (1667), 34.
(— fiul lui Preda, 1704-5), 67.
lancu (1862), 87.
(— fiul lui L. Luculescu, din
Târgoviște, 1863), 87.
Iane (1821), 96.
laniu (1627), 32.
Ienache (1853), 90 n. 3.
lcronim (popa, sec. 19), 94.
Ilie (1730), 70 n. 1, (1803), 81.
(— 1810), 93.
(— 1815), 82.
(— 1829-33), 87.
(— din Craiova, 1832), 85.
(— calfă, 1835-8), 86.
(— Teișan, 1841), 96 n. 2,
(— 1841); 95 n. 3.
145
Joachim (1694, 1698-9), 65-6.
Ioan, 96 (grec, 1694), 65.
(— 1698-9, 1700), 65-6.
(— ucenic, 1733), 68.
(— 1738), 66 n. 4.
(— popă, 1739), 68.
(— 1753, 1757, 1768), 69.
(— 1759), 70.
(— din București, 1775), 68.
(— 1790), 74-5, 80, 94.
(— 1805), 88.
(— întemeietorul școlii de zu­
gravi din R. Vâlcii, 1785), 9.
(— 1807, 1811, 1817), 95.
(— popa din Vâlcea, 1811),
86 n. 1.
(— din Lunca Vâlcii, 1811),
86 n. 1.
(— popă), 84.
(— 1813, 1315-9, 1823), 75 și
n. 2,76 și n. 1,84, 92, 93 n. 3.
(— Teioșanu, 1817), 84.
(— fiul popii Dobre, calfă,
1820), 72.
(— din Câmpulung, 1822), 10.
(—- din Alep, popă, 1833), 23.
(— 1829-33), 87.
(— părintele ardelean, 1829), 84.
(— 1848), 93.
(— ot Cremenar, 1849), 86.
(— Flora..., 1864), 87.
loanichie (c. 1828), 72 n. 6.
Ioanid (Gheorghe, 1831, 1889),
12, 90.
(— Vlahul, 1814), 20.
Ionaș (1794), 72.
Ionescu (Simion, 1869), 72 n. 6.
Ioniță (cacaș-bașa zugravilor,
1786). 15-7.
(— elev, 1822), 10.
Iordache (1761), 71.
(— sin Mihai, 1835), 23.
Iosif ( 1700), 65.
(— eromonah, 1706,1709,1712),
66 și n. 6, 67.
(— 1710, 1712,1726), 67 și n. 6.
10
146
Isihie (1834), 85.
Istrate (1703), 66.
Ivan (Rusu, 1798), 10-11.
(— popă, 1813), 93 n. 3.
Ivanov (1834), vezi Tihan.
Ivanovici (Mihail, 1795), 96 n. 12.
jitian (c. 1680), 32.
Ii
Lecca (Constantin, 1830), 13-4,
90, 126.
Legurluțe (Iosif), 8.
Lupu (poleitor, 1686), 34.
Luculescu (Luca din Târgoviște,
1863), 87.
M
Macarie, 96, (1724), 67.
Madia, 87.
Manea, (1627), 32.
Manole (diacon, după 1777), 71.
(— din Craiova, 1894, 1807),
84, 86.
(— din satul Tuti (?) 1807), 76.
Manta (1593 (?) 31 n.3.
Marcu (la Atos, 1622), 32,
(1775), 68.
Marin (din Nauplia, 1644), 32.
(— f înainte de 1703), 65 n. 4.
(— ot Cosoveanu, 1833), 85.
(— 1858),’ 84.
(— diacon), 87.
Mărgineanu (Ștefan, 1867), 94.
Marinescu (Tudorache, 1858),
87, 89 n. 6.
Mateescu (Petru), 14 n. 2.
(— Vasile, 1840), 6-9, 12 n. 2.
Mateiu (1601), 32, (1778), 70.
(— polcovnicul, 1803), 11-2.
(— 1831, 1837), 85-6.
„Mauros“ (1631), 32 n.3.
Maxim (1542), 30.
Mehtupciu (Dumitrache), 12.
Micul (1819, 1821), 92.
(— Toma), 92.
Mihai (monah, 1667), 34.
(— 1704-5), 67.
(— din Târgoviște), 21.
(— ucenic, 1747), 68.
(- Radu, 1761), 71.
(— 1814), 84.
(— 1821), 92.
(— popa din Tg.-Jiu, 1820), 72.
Mihail (din Salonic, 1760), 91 n. 1.
Miieren (c. 1809), 94 n. 5.
Mina, (1594, 1600), 30-1, 113-4.
Minea (ereu), 84.
Mincu (1800, 1806), 10,96.
Mioveanu (Nicolae), 65' n. 2.
Miu (1811), (— popă), 84.
Moise (1881), 67 n. 5.
Mondovil, 9.
Molda (Paul, 1927), 46.
N
Nae, 65 n. 2 (—sin Matei, 1832,
1858), 85, 87.
Nan (popă, 1780), 33-4.
Naum (1839), 89.
Neagoe (1694), 65.
Neagul (calfă, sec. 18), 31 n. 3.
Nedelcu sârbul (1755), 70.
Negulici (Ioan), 10.
Nichifor (1785), 92.
Nichita (1778), 70.
Nicodim (delà Atos), 20.
(— delà Tismana, 1404), 139.
Nicolae (1643), 32.
(— 1699, 1701), 65-6,94.
(— fiul lui Nicolae din Teins,
1714, 1720), 67 (?).
(— ieromonahul din Teius,
1715), 67.
(t înainte de 1753), 91.
(— erdi (?), 1774), 83.
(— ereu ; frate al zugravului
Dragomir, 1771-4), 70.
(— 1802).
(— din Enos, 1793-1806,1809),
88, 95.
(— Zalomit, 1775), 20.

(— ot Săteani, 1819), 95.
(— Polcovnicul, 1823-4), 9 n.
1, 93, 95-6.
(— 1842, 1851), 96.
(— 1862), 95 n. 4.
(— ot mahalaua Olteni-Bucu-
rești, 1857), 93.
Niisa (loan, ardelean în Târgo-
viște), 21.
(— Grigorie, tatăl lui loan), 21.
Nisfor (sec, 19), 88.
3 Popescu (Nicolae, 1874), 83 n. 5.
Orășeanu (Maladie din Brăila,
1880), 94.
Pană (1753), 70.
(— Hasi Avram), 90 n. 6.
Panait (1843), 95.
Pândele (Argeș, 1867), 89.
Pantelimon (eromonah, c. 1800),
82 n. 4.
(— grec, 1815), 84, (1827),
69 n. 4.
Pantelimonescu (Nicolae, 1859), 93.
Partenie (sec. 17), 32 n. 3.
(— eromonah defa Ostrov,
1703), 63 n. 1.
(— eromonah de Tismana,
1703), 67 n. 6, 63 n. 1.
(— eclesiarh Sumeliot, 1772),
70 n. 6.
(— 1809), 92.
(— monah, 1789, 1820), 80, 82.
Pârvu (AMitul, dascălul, 1699,
1701), 34-511. 1.
(— 1700), 65.
(— ot Târgoviște, 1842), 89.
Pârvulescu (Răducanu, 1854-6),
89 n. 6.
Pătrașco (1724), 67.
Pencerici (Ignatie, 1853), 90 n. 3.
Petru, 70 n. 6, 84, 87, 95 n. 3.
(— vezi și Grigorovici).
(— calfă si ucenic, 1771-4), 70.
(— 1832),’ (— 1834, 1844), 86.
147
(— din Pitești, 1838), 88.
(— ot Craiova, 1835-8), 86.
(— 1843, 1850), 87.
(— și Ștefan, 1858), 95.
Petrescu (Constantin, 1857), 94.
(— Costin), 18.
(— Ilie), 18.
(— loan, 1837), 12.
(— Petru), 18.
Petrovici (Sava, 1843), 70.
Pimen (1834), 85.
Ploeșteanu (Tomița, 1831), 12.
Popovici (Vasile din Suceava,
1797), 104 n. 9.
Preda (1696-7, 1699, 1704-5,
1718, 1724), 65, 67.
R
Radu (sin Mihai ot Târgoviște,
1747-51), 21-2 n. 1,~69.
(— ucenic, 1699), 34.
(— 1761, 1778), 70.
(— ucenic, 1779), 6.
(— diacon, 1790,1795),74-5,93.
(— 1822), 10.
Răducanu (din București,
1777), 71.
Răducanu (diaconul fiul diaconu­
lui Serbau din Câmpulung,
1795), 93.
(— logofăt oltean), 23.
Radulescu (Matache, 1852), 87.
Radoslav (1542-3), 30.
Rafail (preot, 1858), 87.
(— erodiacon, 1771), 70.
Ranițe (1701, 1703), 66 și n. 6.
(— Grigorie, 1733, 1754), 67-8.
Rosenthal (Const. Daniel, 1848),
89 n. 2.
Roșu (loan, 1799), 72.
S
Sandu (1743, 1747), 69.
— (preot, sec. XIX), 87.
Sathmari, 14 n. 2.
148
Scarlat (calfă, 1843), 86.
Șerban (1734), 68.
(— diacon, 1790), 74-5.
(— 1822), 10.
Silvestru (monah, 1786), 77-8.
Sima (1704-5), 67.
Simion (1703), 66, (— 1734), 83.
(— 1786), 78.
Spandoni (1773), 93.
Spiridon (1705), 67 n. 6, 92.
Stan (1694, 1698-9, 1734), 65-6,
68, (— 1753, 1755, 1761),
69-70 și n. 6.
Stanciu, 84, 87, (Manoilă, 1788),
88 n. 4.
(— calfă din Craiova, 1807), 84.
Stănescu (Barbu, 1855), 126.
(— Constantin, 1805), 88.
(— Grigorie, 1831), 12.
Ștefan (17.6, 1724, 1734), 66, 68.
(— monah, 1724), 67.
(— eromonah, 1786), 78.
(— popă, 1792, 1796), 71-2.
(— 1815), 84.
Stoica (din Târgoviște, 1615,
1642-3) 32.
Stoian (1823), 123.
Stoinescu (Nița, 1652), 87.
(— Eustatie Gr.), 87 n. 6.
Stroie (din Târgoviște, 1643-4), 32.
T Venier (Gheorghe, din Veneția,
Tanase (Hagi ot Ploiești), 96.
Tătărescu (Gh.), 11, 12, 14, 23,
90 și n. 1.
(— Răducanu, 1794), 83.
Teodor (1753), 70.
Teodorescu (Dimitrie), 12, 90.
II. Moldova.
A Andrei (din Câmpulung, 1804),
Altinne (N. Eustatie, 1802), 104.
Ananie (i791), 100.
Anastasianu (I.), 13.
(— Niculae, sec. XIX), 11-13,
22, 89.
Teodosie (popă, 1655), 32.
(— popă, 1718, 1724), 67, 69.
Teofan (delà Atos, 1564), 30.
Teohar (1835), 88.
Tihan (1703), 67 n. 6.
Toma (1773), 91, (1821).
Trandafir (1786), 78.
Trifan (1701), 65 n. 7.
T udor (popă ot Costeș';, c. 1800),96.
(— 1834), 93.
Tudorache (1777), 71.
(— ucenic, 1832), 85.
Țărul (1724), 68.
V
Valstein (Carol), 9, 12 n. 2.
Vartolomeiu (1759), 70.
Vasile (al lui Iurie Vneajina, rus,
1723), 67 n. 6.
(— 1733), 68.
(— 1734, 1753), 68, 70.
(— 1837), 89.
(— Dumitrovici, fiul lui Dumitru
zugravul, 1776-8), 71,
(— popă, 1798), 9!.
Vasilescu (Gheorghe și Stefan,
1837/ 12.
Vlaicu (miniaturist, 1640), 139 n. 2.
Vechier (lordache, 1786), 73.
italian), 18 și n. 1.
Vitus (Veit Stoss, 1522, 1526), 29.
Voicu (din Pitești, 1842), 24, 88.
Z
Zalomit (Nicolae, 1775), 20.
Zamfir, 65 n. 2.
101 n. 2.
Antoniu (1775), 103.
Asachi (Gheorghe), 13.
(— Alex.) 13.
 149

Atanasie (din Roman, 1854), 104
n. 9, (din 1762), 99.
Antonie (1775), 103.
B 1546), 45.
Balomir (sec. XVIII), 98 n. 4.
Borcilă (Dumitru, 1858), 191.
C (— c. 1759), 99 și n. 1.
Castona (Stainatel de Zante,
1592), 50.
Chitäscu (Vasile din Suceava,
1830), 102.
Codrescu (Th.), 13.
Constantin (înainte de 1812),
100 n. 3.
(— Ion, 1836-7), 103.
Costache (din Focșani, 1814), 11 -12.
Costea (Sulgeariul, 1739), 61-2 n. 1.
Crăciun (1820), (1828), 101.
Creblcș (1., 1872), 101.
Crimea (Anastasie, c. 1610), 50,
55, 139 și n. 1.
Cristescu (I. din Botoșani), 10’.
n 1752), 102.
Damașcan (Ioan), 102.
Daniil (1756), 102.
David (1760), 98 și n. 4, 98.
Dima (1692), 61.
Dimitrie (caligraf, 1500), 138.
Drăgușin (‘541), 43-4, 47 n. 1.
Dumitrachi (ot Botoșani, 1834),
7-8, 99.
(— ot Buciumi, 1843), 103.
Dochimos (Constantin, 1819), 103.
E 1759), 99.
Eliman (Vasile din Suceava,
1830), 102.
Enache (1762), 99 n. 10.
Eustatie (1803), 101 n. 2.
Gavril (zugrav (?), 1496), 42.
(— miniaturist, 1429), 138.
Gavrilov (lacov, rus, 1641), 58-9.
Gheorghe (de Creta, la Atos,
(— grec, din Tribala, înainte
de 1530), 38.
(— d:n Ianina, 1671-2), 61.
(— 1685), 61-2
(— din Basarabia, 1804).
(— din Bârlad, 1815), 101 n. 2.
(Gheorghe, 1851), 101.
Gheurghios, 103.
Gradul (Vasile, 1782), 101.
Giuscă (Gh.), 13.
Grigorie (1766), 104.
(— zugrav (?), 1496), 42.
Grigorașcu (1656), 60.
Grigorescu (Nicolae, 1860), 102.
I
lacovliev (Deico, rus, 1642), 60.
Iancu (1317), 104.
Ierotciu (eromonah de Pelopones,
loan, 103 n. 14. (— zugrav (?),
1494), 42, (1745, 1763), 98,
99 n. 10.
(— din Brasov, 1805 , 103.
(— 1808, 1828), 102, 103.
(— 1817), 104.
(— s'n Iftodi, 1828), 101.
(— Poleilorul), 6-7, vezi șî
Mateiu.
Ioanichie, 103.
loasaî (delà Golia, 1757), 99.
loniță, 61 (—din Focșani, 1744,
(— 1845), 103 n. 14.
lordacbe (1828), 103.
Iov (1693), 62 n. 8.
Iustin (eromonah, 1802), 101.

G K
Gavrilescu (Gh. 1878), 101. Krobncr (polon), 50.
150
Lemni (Gh.), 13.
Leonte (1823), 103.
Liotard (1742), 98.
Loftier (1833), 11 n. 3.
Lupu (diacon 1850), 102.
Macarie (1796), 103.
Machedon (Vasile, 1851), 101.
Marcu (1547), 41 și n. 2,44,47 n. 1.
(— 1622), 32.
Marin (1644), 32.
Manovardă (Gh. și Vasile), 101.
Mateescu (Vasile, c. 1834), 6-9, 99.
Mateiu Ioan (1660), 60.
Michitiu (Pronca, rus, 1642), 60.
Micolai (=Nicolac, 1641), 58.
Mihai (miniaturist, 1550), 138.
(—1634, 1636, 1689, 1698),
61-2.
(— al lui Gheorghe, 1825), 104.
(— Vasile 18’6, 1834), 101-3.
(— fiul lui Lupu, c. 1850), 102.
Mihalache (1833, 1840, 1850), 103.
(— din Trotuș, 1742), 99.
Mrișescul (Teodor, miniaturist,
1492), 138.
Mitrescu (Grigorie, 1848), 104.
Muntean (Gheorghe, zugrav?
1823), 103.
(— Nicolae și Ion din Dara­
bani), 101.
& Străjescu (Năstasia, 1861), 101.
Narudnai (Bajen, 1629), 55.
Nazarie (rus, 1629), 56.
Nicodim (miniaturist, 1473), 138.
Nicolae (1641, 1652, 1673, 1685),
58, 60, 61.
(— 1818, 1823), 101 n. 2, 104.
Nicolaev (Sergie 1863), 104.
© 61 99 101
Orcagna, (italian), 45.
Pafnuite (miniaturist 1515), 133.
Paisie (caligraf, 1500), 138.
Paladie (miniaturist 1501), 133.
Panaitcanu (Gh.), 13.
Pancu (Axineta), 101.
Partenie (eromonah, delà Kiev,
1736), 103.
Pavei (1817), 104.
Petru (1663), 60.
Pițonea (Dimitrie, 1846), 102.
Popovici (Nicolae din Botoșani,
1878), 101.
(— Constantin 1851), 101.
(— Vasile, 1797), 104 și 9.
Poruciuc (Vasile, înainte de 1316),
101 n. 2.
Pospcev (Sidor, rus, 1629, 1641),
56, 53-9.
Puhman (Andrei, 1856), 102.
R
Rafail (1825), 104.
S
Sava (1833), 103.
Simion (grec, la Atos 1546), 45.
Spiridon (miniaturist, 1500), 138.
Stamatel vezi Castona
Stavsky (1838), 11.
Ștefan (1682, 1691), 61.
(— zugravul domnesc, 1730), 98.
(— 1758), 104.
(— 1793), 100.
(— 1872) 104 n. 9.
T
Teodor (1750), 99 n. 1.
Teofan (călugăr la Atos, 1563), 30.
(— din Creta, 1528, 1546), 45.
Teofil (monah de Putna, 1759),
(— arhidiacon, 1789), 101.
Toma (1541), 44, 47 n. 1.
 151

U (— popă, 1785), 101.

(— Str.., 1813), 104.
Ursul (1734), 99. (— din Armășani, 1815-6), 100.
W (— Mihail, în Iași, 1826), 103.
(— 1854), 100 n. 2, 101.
Varlaam (loan, 1844), 104. Veniamin (monah slovean din Bu­
Vasile (1724), 83. covina), 103 n. 5.

HL Transilvania, Banat și Maramureș.

A 0
Alexc (1769, 1777), 132-3.
Aron (c. 1778), 128 n. 1.
Anton (Simon din Cluj, 1835), 118.
Axente (1818, din Vârșeț), 131.
B Deleomini (1793), 131.
Barosu (Nichifor, 1821), 127.
Bica (Ion, popă, zugrav? 1812),
122.
Bila (Gheorghe popa din Pecica),
127.
Budoiu (Savu din Făgăraș, 1845),
119.
C (— Vasile, 1812), 133.
Caian (Constantin), 114.
Cârje (Stanilă, popă, 1812), 122.
Cepschim (Nicolae, 1778), 133.
Chitescu (Vasile din Suceava,
1824/ 119.
Ciungariu (Nicolae din îuoc, c.
1806), 118.
Coinșa (Florea, 1300), 116.
Constantin (1654, 1684), 115.
(— diacon în Brasov, 1782/ 125.
(— 1771, (grec) 1789, 1795/
120, 123-5, 130.
(— din Brașov, 1798), 130.
(_ 1828), 123.
Corcheș (Nicolae, c. 1848), 118n.2.
Cuc (loan, c. 1800), 118.
David (1821, 1823), 23, 123.
(-- 1750), 117.
*)
Demetrovici (loan din Timisoara
1846,1860,1857, 1870)’, 127
Diaconovici (Gheorghe, 1793), 131
Dimitrie (Mitrovici (fiul lui Dimi-
triu) dinBucurești, 1830-38),
118, 128, 130.
S
Falcovici (Mihail, c. 1802), 133.
Falincevici (Nicolae, 1800, 1802),
132 n. 4, 133.
Feier (Ioan, 1866), 127.
Filip (1779), 133 n. 4.
Florea (sec. 18), 116.
Flămând (dascăl), 22 n. 3.
Fogarași Ioan (1818), 119.
G
Gheorghe (fiul lui Jacob, 1735),
(29.
Gheaja (Ioan si Nicolae, sec. 19),
119.
Gheorghe 129, 133.
(-—'c. 1680-1700), 116.
(— Nicolai, 1780, 1800).
(1828), 120.
(— din Făgăraș), 118.

*) Delà acest David din Țara Românească avem icoana Sf. Nicolae, din
1777, în biserica din satul Șcgliiște (jud. Bihor). Cf. revista Transilvania, XLII,
Sibiiu, 1911, p. 217.
152
Gosztincsar (I. Mako, 1895), 134.
Grecu (Alexandru din Săsăuș,
1812), 120, 122.
(— Ioan, 1804), 120.
Hindorean (Ioan, 1820), 120.
Hodor (Teodor din Vișeul de mij­
loc, 1807-9), 133.
I
lacob (1742), 130.
(— 1761), 119.
(— 1809), 118.
Iancu 123.
Ifrim (?) (1831), 128.
Ilie vezi Isaia.
Ioan 123, (1787), 131.
(— din Turcheș, 1789), 122
și n. 5.
(— 1817-8), 129-30.
(— 1828).
(— din Romos, 1847), 117.
(— din Deva, 1765, 1790), 117,
128.
(— popă, c. 1769), 118 și n. 9.
(— 1782), 122.
(— popa din Săliște, 1820), 120.
(— ot vel Ocna, 1752, 1820),
128.
(— 1814), 122.
(— din Poplaca, 1797, 1824),
129, 130.
Ionașcu (1762, 1767), 116, 121.
Ioreșt (Mitropolitul din Alba-Iulia,
1643-4), 114.
Iosif (eromonah, 1716-7), 116.
(— popa din Petroșani, dupa
1850), 117.
Ivan (popă, 1781), 120.
luga (Dionisie delà Nicula 1899),
134.
Isaia (monah, 1819, = mirean Ilie),
121.
K
Koutnik (F. W. 1869, 1871), 134.
Kis (Ioan, 1785), 129.
(- Ottocar, 1874), 134.
1
Loga (Vasile, diacon, după 1736),
131.
(— Gheorghe), 131.
Luca (din Iclodul mare, 1681), 115.
Ludoșan (1834), 120 n. 8.
M
Man (fiul lui Ion Bica (zugrav?),
1812), 122.
(— Nicolae din P. Porcului,
1785) 119.
Marian (Toader, c. 1800), 119.
Mateiu (1708), 116.
(— din Vale, 1811), 120.
(— din Oravita, 1901).
Mic (Todor, 1780, 1801), 119.
Mihail (ucenic în Prislop, 1820),
128.
(— 1767), 121.
Moldovan Popp (Ioan, 1818), 125.
Morariu Simion 119 n. 4.
Munteanu (Florian popa, Vasile,
din Săliște, 1812), 120.
(— Radu din Ungureni, 1761),
119, 133.
Mureșanu (Elena), 126.
H
Nedelcu (1735-40), 130-1.
Nicolae (din Creta (1599, 16 6),
113-4.
(— Poloni, 1674), 115.
(— siu Ion, c. 1750), 129.
(— din Pitești, 1765), 117.
(— popa, 1792, 1814), 122.
(— 1811, 1813, 1821), 120, 129.
(— din Lupșa mare, 1807), 127.
(— al lui Teodor, 1809), 118.
(—al lui Nicolae zugravul), 129.
Nistor (1760), 118.

Nicolae Sârghie (1863), 104.
O (— din Făgăraș, 1814), 122.
Oprea (1731, 1742), 128.
(— 1803, 1811), 130.
(— din Poplaca), 120.
(— din Rășinari, 1820), 128.
(— Mihail Crăciun 1750), 120.
Opriș (lanoș, 1812), 133.
P (— popa, 1777), 117.
Pană (1767), 121.
Pantelimon (1806), 120, 122.
Pap (1762), 116.
Perjessy (Ludovic din Vârșeț),
132 n. 2.
Petcu (din Brașov, 1852), 130.
Pop (Savu din Făgăraș 1821), 122.
Pop (loan Grigorovici, 1785),
129-30.
(— Ion, 1828), 123, vezi și
Moldovan.
(— Mișu, 1850-90), 125-6.
Petruț (din Timișoara, sec. 18), 131.
Petrutz (Picu, miniaturist, 1850),
139 n. 2.
Plohod (loan din Dragomirești,
1810, 1817, 1823), 133.
Ponehaski(Alexandru, 1760-2), 132.
Pop (Ion, din Ludișor, 1829), 122.
Popescu (Nicolae, 1871), 132.
Popovici (Dimitrie, 1841 ), 131 -2 n. 2.
(— Petru, 1782), 118.
Pricop (din Letca, 1806), 119.
Putnic (Gheorghe, 1901), 131.
R
Radu (1697), 115, (sec. 18), 130.
(— Ștefan, 1775), 133.
Radul (Gheorghe, 1768), 127.
Raicu (sec. 18 din Vârșeț), 131.
Răniți e (1754), 119.
(— Grigorie ot Craiova, 1764),
129.
Romanowsky (Cornel, 1840), 133-4
153
S
Sava (1814), 122. (vezi Pop).
Schaitzner (Filip, 1823, 1830), 133.
Seiman (Nicolae, 1837), 131.
Silaghi (Simion din Abrud, 1794-5,
1804, 1835), 118, 128.
(— Gavril, 1804), 118.
(— 1779-80), 128.
Simion (Oprovici ot Craiova,
1771-2), 120.
(— ot Pitești, 1782-3, 1785,
17Ô9, c. 1800), 117, 128.
(— 1779, 1780, 1800), 117,
120.
Smigelschi (Alex. 1904), 117.
Stan (1654, 1684), 115.
(— după 1771), 128 n. 4.
(— Nicolae, 1772).
(— sin popii Radu, 1781-3),
118-9.
Svilengaciu (Teodor, 1829), 132.
Șandor (Gheorghe din Făgăraș,
1743), 107.
Șpan (Gheorghe, c. 1800), 118.
Ștefan (1760), 130.
T
Teodor(1797, 1811), 122, 129 n.2.
(— și fiii săi Nicolae și Ia-
cov, 1809), 118.
Teodorovici (Vasile, 1828), 128.
Tenetschi (Ștefan din Arad),
118 și n. 10.
lot (Andrei), 122.
Turbulea (Toma, 1579), 113.
Țucra (Pavel, 1866), 127.
V
Vasile (Moldovanul, 1718), 116.
(— 1791), 120. (1814), 122.
(— din Săliște, c. 1790,1822-3),
120 n. 7, 129.
(— din Rășinari, 1829), 129.
Velceanu (Mihail,c. 1850), 132 n.2.
Vlascovici (Marcu, 1777), 130.
 Tabla numelor și locurilor istorice.
A Arpașul de jos (sat în jud. Fă­
Abrud, 118 n. 5, 128.
(— sat), 128.
Agapia (mănăstire), 102.
Alba (sat, jud. Dorohoiu), 101.
Alba-Iulia, 31, 113-4, 116.
Albeni (sat în jud. Gorj), 87.
Alep (oraș în Azia mică), 23.
Alexandru cel Bun (Domn al Mol­
dovei, 1400-1432), 36,46,50.
(— Nicolae, Domn al Țării-
Românești, 1340-1364), 26
n. 2.
(— Domn al Țării-Românești,
1568-77), 136.
Amnaș (sat în jud. Sibiiu), 120
și n. 7, 129.
Ana (Domnița), 50.
Anastasie (episcop de Vad), 112.
(— jupâneasa), 42.
Anglia, 138.
Antonie (Rosetti Domn al Moldo­
vei, 1675-78), 137.
Apoldul de jos (sat în jud. Si­
biiu), 120.
Apșa de mijloc (sat în Maramu­
reș), 134.
Arad, 126-7.
Arbanassi (sat în Bulgaria), 91 n. 1.
Arbore (sat), 40 n. 1, 42-3.
(— Luca, pârcălab de Neamț),
40 n. 1, 42-3.
Ardeal, 105 și urm.
Argeș (bis. domnească și episco­
pală), 2-3, 25-9, 47, 69, 71,
80-2, 89, 118-9, 121, 140.
Argetoianu (Constantin, clucer), 68.
(— Gheorghe, pitar), 75 și n. 2.
Arnota (mănăstire), 32.
găraș), 122 n. 7, 129.
Arpatac (sat în jud. Treiscaune),
126.
Asachl (Gheorghe), 13.
Atos (mănăstiri), 27,29-30,32, 44,
48, 52, 90, 104, 123-4, 135.
Austria, 3-4, 96 n. 14.
Avrig(sat în jud. Sibiiu), 116, 121.
Azarie (călugăr-cronicar), 47.
Axintie (egumen la Bistrița ol­
teană), 85.
B
Bacău, 113.
Băcicoiel (în Maramureș), 133.
Bădăuți (în Bucovina), 36.
Badea (vel clucer), 34.
Baia de fier, 70.
Brăilești (în Dulj), 86.
(— în Hunedoara), 117.
Bălăceanu (Ștefan, hatman), 88.
Balașa (jupâneasă), 34.
Bălcești (sat), 75-6 n. 1.
Băleanu (boier), 89.
Băleni (sat), 89.
Bălinești, 40 n. 1, 42, 44.
Balș (Gheorghe), 36 n. 2, 37,
39-40, 43, 45, 54 n. 2,
136 n. 1.
Banat, 105, 130-2.
Banișor (sat), 119 n. 4.
Bărbătești (sat), 83.
Barbu (banul), 27, 94.
Bărbuleț (sat), 71 n. 2.
Bărlad, 101 n. 2, 103.
Bârnova (mănăstire), 55.
Barnovschi (Miron, Domn al Mol­
dovei, 1626-29), 55-6.
 155

Bârsana (în Maramureș), 133. Brad, 106, 111.

Bârsău (sat în jud. Hunedoara), Brădet (schit), 32, 71.
110-1. Brăila, 95.
Barul mare și mic (sate în jud. Brăiloiu (Cornea), 68.
Hunedoara), 117, (— Constantin), 76.
Basarabia, 103, 137 n. 7. Brâncoveanu (Constantin, Domn
Bașotă (familie), 99. al Țării Rom., 1688-1714),
Băthory (Andrei, principele Ardea­ 19,35, 65, 87, 121-2, 137-8.
lului), 113. (— familia), 64.
(— Ștefan, regele Poloniei), 113. (—- Constantin, vornic), 70.
Bătrâni (sat), 88 n. 7. (— Manolache), 79, 121.
Beagiura (sat), 101. (— Nicolae), 121.
Beciu, 68, v. Viena. (— Preda, vornic), 87.
Beclean (jud. Someș), 119. Brancovici (Sava, Mitropolit și
(— jud. Făgăraș), 129. Gheorghe), 114.
Benkner (Ioan din Brașov), 48. Brașov, 23, 29, 48,-103, 129-30.
Berbești (sat în Maramureș), 132. (— Scliei), 115-6, 122-5.
Berechet (Ștefan, profesor), 19. Brătianu (Dinu și Dumitru), 74.
Berivoiul mare (sat în jud. Făgă­ Bratila, 61-2.
raș), 122 n. 5. Brăzești, 118.
Beșimbac (sat în jud. Făgăraș), 116. Breasta, 75 n. 2.
Bethlen (Wolfgang, istoric mag­ Breaza, 71.
hiar), 113. Brebu, 85.
Bieresioe (în Suedia), 108. Bréhier (Louis), 41.
Bibescu (Gheorghe, Domn al Țării Bucium-Izbita (sat în jud. Tur­
Românești, 1843-48), 12. da), 118.
Bisericani (mănăstire), 7. Bucovina, 2-3, 6, 51-4, 62 n. 8,
Bistrița (mănăstire în Moldova), 36. 103 n. 5.
(— mănăstire în Țara Româ­ București, 9-13, 22 n. 3, 32, 34-5,
nească), 27, 29, 67, 82 și 64 n. 1,68, 72, 79-80, 89-93,
n. 4. 94, 139. 96 n. 14, 126, 136.
(— oraș în Transilvania), 44, Buda (oraș), 13.
113, 115. (— sat), 88.
Blaj, 118 și n. 10, 129. Budapesta, 110, 132 n. 2.
Blaramberg (Maria), 90. Budești, 91.
Bocșa-montană (în Banat), 132 n 2. (— sat în Maramureș), 132-3.
Bocskay (Ștefan, principele Ar­ Buhogina (sat în jud. Dorohoiu),
dealului), 113. 101.
Boița (sat în jud. Sibiiu), 120, 129. Bulgaria, 27 n. 1.
Boj (Petru și Toader), 68. Buliga (Lupu, căpitan), 34.
Bolea, Voevod, 111. Bunea (mănăstire), 22.
Bolosina (jupâneasă), 32. Bunești, 96.
Bordești (sat), 34. Burnaz (sat), 86.
Borga-Suseni (sat în jud. Bistrița- (— loan), 86 n. 3.
Năsăud), 22 n. 3. Butin, 131.
Boteș (Solomon), 99. Butoi, 90.
Botiza (sat în Maramureș), 134. Buzău, 14, 89-90.
Botoșani, 8, 99, 102. (— școala de zugravi), 12.
156
Buzești (boieri), 30.
C Cetatea de baltă (târg în jud.
Căciulați, 90.
Caffa (în Crimeia), 136 n. 1.
Căineni, 77, 87.
Călărași, 85.
Calborn (sat în jud. Făgăraș), 122.
Căldărușani (mănăstire), 10-11,
22, 89, 123, 140.
Călimănești-Ostrov, 94.
Călinești (sat în Maramureș), 133.
Călugara (sat), 86.
Callimachi (Grigorie, Domn al
Moldovei, 1761-4), 137.
Căluiu (mănăstire), 30, 85.
Câmpeni, 118.
Câmpineanu (Constantin), 73.
Câmpul lui Neagu, 117.
Câmpul mare, 85-6.
Câmpulung (muntean), 10, 93-4,
126.
(— din Bucovina), 101 n. 2.
Cândea Latco și familia (pârcălab
de Hațeg), 106.
Cândescu (Șerban), 71.
Cândeștii de sus, 71.
Cantacuzino (Șerban, Domn al
Țării Rom., 1678-88), 32, 83.
(— Constantin, postelnic), 33-4.
(— Mihai, spătar), 68.
(— Șerban, paharnic), 67.
(— Vasile, spătar), 62.
(— Mateiu, ban), 137.
(— Răducan), 137.
Caracal, 88.
Caragic (Barbu), 85.
Caransebeș, 131.
Cărbunești, 86.
Cârligu-Ruptura, 103.
Cata (sat în jud. Târnava-mare),
119.
Cernât (sat, jud. Brașov), 126.
Cernăuți, 52.
Cerneți, 101.
Cernești, 72 și n. 6.
Cernica (mănăstire), 95.
Cetatea Alba (în Basarabia), 136
n. 1.
Târnava-mică), 112, 129.
Cheia (mănăstire), 88, 95.
Cherepovici (Nicolae), 110.
Chesarie (episcop de Buzău),
11-2, 89.
Chetris, 103 n. 14.
Chiaro (del), secretar domnesc,
66, 93, 137.
Chiev, 19, 38, 55, 103.
Chiriac (vel paharnic), 34.
Chișinău (în Basaraoia), 101, n. 2,
104.
Cioca (Zaharie, protopop), 107.
Ciolan (mănistire), 12-2, 22 n. 3,
89-90.
Cipru (insulă), 1C4 n. 9.
Cislău, 89—90.
Clement(episcop de Râmnic),69-70.
Cluj, 113, 116, 130.
Coada Izvorului, 89.
Cocioc, 89, 96.
Cojocna,
Colțescu (Mihail, polcovnic) 86.
Condeescu (Milcu, logofăt), 85.
Constantin (Șerban, Domn al Țării
Rom., 1654-58), 28.
(— postelnic), 98.
Constantinopol, 25-6 (bis. Kahrie
djami), 137.
Copăceni, 86.
Corbești (sat în jud. Arad), 127.
Cornești (în Maramureș), 133.
Coslegi (sat, jud. Prahova), 88.
Costin (Nicolae, cronicar), 136.
Costache (Manolache, vornic), 99.
Cotmeana (mănăstire), 25.
Covasna-Voinești, 116.
Coveiu, 87.
Cozia (mănăstire), 25, 30, 67, 72,
82-3, 94, 121.
Crăciun (Nicola, negustor în Hu­
nedoara), 114.
Crainici, 86.
Craiova, 5 n. 1, 67-8, 71, 79,
84-7, 94, 120, 129.

Crasna (schit) 70.
Cremicovschi (mănăstire în Bul­
garia), 27. n. 1.
Crețcști, 87.
Crimea (Anastasie, Mitropolit al
Moldovei), 55.
Crișcior (sat în jud. Hunedoara),
106, 111-2 și n. 1.
D Lupu), 60 n. 5.
Damaschin (episcop de Râmnic),
64 n. 1, 67.
Danciu (boier), 27.
Daniil (episcop de Făgăraș), 85.
(— egumen la Rîncăciov), 74.
Dealu (mănăstire în Târgoviște),
27, 29, 65.
Deda, 130.
Densuș (jud. Hunedoara), 106,
109, 111, 117.
Dersida mică (sat în jud. Sălaj),
119 n. 4.
Desești (în Maramureș), 133.
Deva, 110, 117, 128.
Despot (Domn al Moldovei), 136.
Despina (Doamna lui Neagoe Ba­
sarab), 139-40.
Diehl (Charles, bizantinolog tran­
ces), 26, 28, 53.
Dima (David), 81.
(— pârcălab), 62.
(— pitar), 32.
Dimacheni, 101.
Dintr’un lemn (schit), 94 n. 16.
Dobârca, 129.
Doboli (sat în Treiscaune), 126.
Dobrovăț, 40 n. 1, 103, 138.
Dobrușa (schit), 70.
Dolhești, 40 n. 1, 42.
Domian, 85.
Domnești, 101.
Dorohoiu, 37, 40 n. 1, 100-2.
Doroteiu (ieromonah la Argeș), 80.
Dosofteiu (arhimandrit), 90.
Drăghiceanu (Virgil), 35, 141.
Dragomirești (în Maramureș), 133.
Dragomirna (mănăstire), 49 n. 1,
50-52, 55.
157
Duma (Radu, dascăl din Brașov),
124.
Dumitrache (clucer), 75.
Durașcu (comis), 61.
Dyk Van (pictor flamand), 102.
E
Ecaterina (Doamna lui Vasile
Eftimie (căpitan), 83.
Elena (Doamna lui Petru Rareș),
41-2, 45.
(— Doamna lui Mateiu Basa­
rab), 32.
(— fata lui Ștefan cel Mare), 38.
Eudochia (Doamna lui Ștefan cel
Mare), 38.
Eustatievici (Isaia, cămăraș), 58.
F
Facăi, 70 n. 6.
Făgăraș, 107, 118-9, 121-3.
Fălticeni, 7-8.
Fărcașanu (Tudorașcu, ispravnic),
70 n. 1.
Fedeleșcioiu (mănăstire), 34.
Feleac (sat in jud. Cojocna), 118.
Filaret (episcop de Râmnic), 9, 73.
(— patriarh rus), 55.
Filipești, 33, 60.
(— de Pădure), 35 n. 1.
Filișan Dumitru, 70.
Filiti (Dositeiu, Mitropolit al Un-
grovlahiei), 10.
Fizeș, 119 n. 4.
Florența, 14 n. 2.
Florești, 61.
Focșani, 8, 11, 61, 99.
Forăști, 99.
Franța, 13, 28,
Frăsinet, (schit) 90 n. 1, 126.
Fundul-Catinii (schit), 31 n. 3.
Fușea (Șerban), 71.
G
Galați, 8, 102.
Gancea (familia), 85.
158

Gărbou, 516. Gratia, 84.

Gărbov, 126. Gratz, 70 n. 1.
Gărdești (sat), 10. Groh (Ștefan, profesor), 103, 110.
Găvanele (schit), 10, 89. Grozești, 103.
Găvănești, 89, Gura Motrului, 87.
Gavril (calugăr-miniaturist, 1429), Gurasada (sat în jud. Hunedoara),
106. 106, 110, 117, 128.
(— Protul), 27.
Gelmar (sat în jud. Hunedoara),
128.
Genga (Fabio, italian), 31. Hălmagiu, 127.
Geoagiul (de jos), 128. Hangul (mănăstire), 55.
(— de sus), 128. Hârja, 102.
Georgios (Ion, negustor), 79. Hârlău, 37-8, 136.
Ghenadie (episcop de Râmnic), 23. Hâtieș, 131.
Gheorghe (popă în Brătieni), 75. Hațeg (țara), 47, 106-9, 117, 128.
Gherla 169 Henry Paul, 135 n. 1,
Ghica (Grigorie, Domn al Țării- Hodoriștea, 101.
Rom., 1672-74), 34. Hodoș, 131.
(Grigorie, Domn al Moldovei, Horodniceni, 103.
1726-33), 93. Horodnicul de jos, 101.
(— Alexandru., Domn al Țării- Horvath N., 110.
Rom., 1834-42), 12. Hrisant (arhimandrit la Hurez), 87,
(— ban), 79. Hrisoscoleu (Manolache, stolnic),
(— familia), 89. 88.
Ghinea (vistier), 32. Hrisoverghi (pârcălab de Neamț),
Giulești (sat în Maramureș), 133. 137.
Giura (logofăt), 30. Humor, 36, 39-42 și n. 1, 45,
Glâmboaca, 131. 50-1, 138.
Glavacioc (mănăstire), 65 n. 4. Hunedoara, 114.
Glogova, 68. Hurez (mănăstire), 62-6, 94.
Glogoveahu (Matei), 68. (— târg), 83.
(— loan), 72. (— Poenari), 84.
Govora (mănăstire), 66 și n. 6,
72, 94. I
Gorj, 70.
Goroveni (sat în jud. Dorohoiu), Iași, 11, 13, 19, 43, 48, 57-61,
101. 98-100, 104, 136 n. 2, 137.
Goruia, 131. Ibănești, 101.
Grădiștea mare, 131. Iclodul mare, 115.
Greceanu (Radu, logofăt), 66. Iepureni, 99.
Grecescu (Ioan, polcovnic), 72. Iernut (sat în jud. Mureș), 114.
Gregorie (H. învățat, frances), Ieud (în Maramureș), 133.
51 n. 1. Iezer (schit), 67-8 n. 1.
Grigorie (episcop de Râmnic), Ilarion (episcop de Argeș), 67.
70, 84. Ilia (târg, jud. Hunedoara), 105,110.
(— Mitropolit al Ungrovlahiei), Inău (sat în jud. Arad), 127.
123. Inuri (sat în jud. Alba), 113.
 159

Ioan (Mitropolit de Alba-Iulia), 113. Leon (Domn al Țării Românești,

(— moștenitorul tronului Ru­ 1629-32), 32 n. 3.
siei), 38. Lesnovo (mănăstire în Sârbia), 25.
lonești, 127. Letca, 119 și n. 4.
(— Mincului), 69. Lețicana, 102.
Iorest (Mitropolit în Alba-Iulia), Lipova, 130.
114. Liveni-Sofian, 101.
lorga (Nicolae), 40-1,49-50 și n. Logrescu (Anghel), 83.
1, 106-8, 116, 135. Logrești-Birnici, 83.
Iosif (Mitropolitul Moldovei), 50. Lozinsch1', 62.
(— episcop de Argeș), 79-81,88. Ludești, 87.
Ipsilanti (Alexandru, Domn al Țârii Ludoșul mare (jud. Sibiiu), 120.
Rom., 1774-82), 6,15,17n.2. Ludișor (jud. Făgăraș). 122.
(— Constantin, Domn al Țării Lugoj, 132.
Rom, 1802-6), 82. Lupșa, 118.
Italia, 13, 91, 98, 135. (— Hădărău), 118.
lustinian (împărat), 27. (— mare), 127.
Ivancăuți (sat), 101. (— sat), 118.
Ivanov (Mihail, curier), 59-60. Lușărdea (sat în jud. Someș), 114.

3 H
Jabenița (jud. Turda), 130. Macarie (patriarhul Antiochiei),
Jian (Stan, postelnic), 68. 28, 33.
(— paharnic), 70. (— episcop de Roman), 50.
Jirov, 85. Macău, 169
Josani (sat în Maramureș), 132. Măgura (jud. Bacău), 10.
Jugureanu (sat în jud. Brăila), 89. Malaspina (ep’scop catolic), 113.
Maier (sat), 115.
K Maior (Grigorie, episcop unit), 122.
Karcalechi, 13. Mamul (mănăstire), 65.
Kâja, 90. Mănăilă (Ioniță, căpitan), 34.
Keia (schit în jud. Vâlcea), 67 n. 6. Mănăilesti, 83 și n. 6.
Kogălniceanu (Mihail), 22. Mănăstirioara (schit), 103.
Kondakov (învățat rus), 15. Mandelgrenn, 108.
Kovrea (Constantin, boierinaș), 83. Mândra (sat în jud. Făgăraș), 122.
Krețulescu (Iordache, vel cămă- Mănești, 61, 89.
raș), 35. Manu (boier), 30.
Kuhn (în Polonia), 137. Maramureș, 105, 132-3.
Marcocianul (Dumitru, negustor),
& 114.
Mărgineni (mănăstire), 33, 60.
Lainici (schit), 117. Maria (Doamna lui Constantin
Lăpușneanu (Alexandru, Domn al Brâncoveanu), 64-5.
Moldovei), 35, 38, 47-3, Mateiu Basarab (Domn al Țării
135, 138 n. 1. Rom.. 1632-54), 32-3, 67,
Laski (polon), 136. 69-70, 72, 84, 120, 138 n.
Lemberg-Liov, 48, 141. 1, 139 n. 2.
160
Matiaș (vistiernicul Moldovei), 103.
(— regele Ungariei), 112.
Mavrocordat (Constantin, Domn
al Moldovei, 1741-3), 98.
(— Constantin al Țării Rom.,
1744-48), 137.
Mavrogheni (Nicolae, Domn al
Țării Rom., 1786-90), 15,
17-8, 73, 76, 96 n. 14.
Melchisedec (episcop de Roman),
93.
Meletie (egumen la Argeș), 81.
Mesentea (sat în jud. Alba). 118.
Meteoarele (în Tesalia), 29.
Metochites (Teodor, logofăt), 26.
Miculescu (Ștefan), 72.
Mihai V iteazul, 13,30-1,113-5,136,
169.
Mihail (țarul Rusiei), 55.
Milano, 91.
Mile (Teodor, dascăl), 139 n. 2.
Miletin, 36.
Milișăuți, 36, 38.
Mircea cel Bătrân (Domn al Țării
Rom., 1386-1418), 67.
Mistra (în Grecia), 25.
Mogoș (banul), 30.
(— Miclești, sat în jud. Alba),
128.
Mohu (sat în jud. Sibiiu), 120.
Moisei (mănăstire), 132, 134.
Moldova, 2-3, 11, 15, 33, 36 și
urm., 66, 99 și urm., 106,
113,119,132, 136, 138, 141.
Moldovan (Ștefan, vicar), 110.
Moldovița (mănăstire), 36, 39, 41,
45, 54.
Morânglav (Matei), 70.
Murgăș, 84.
Moruzi (Alexandru, Domn al Țării
Rom., 1793-96), 9-10.
Moscova, 54-6, 58-9, 96 n. 12.
Movilă (Ieremie și familia), 49-50.
(— Petru, arhimandrit), 55.
München, 138.
N 103.
Nănești (în Maramureș), '33.
Năsăud, 129 n. 2.
Neagoe Basarab (Domn al Țării
Rom., 1512-21), 27-9, 69,
82, 115, 139.
(— Stepan Secuianul), 34.
Neamtu (mănăstire), 1-2, 36, 98,
102, 106, 138.
Negoiești, 33 n. 6.
Negotești, 99.
Negru Vodă (schit), 26 n. 2.
Nenciulescu (Constantin, pitar), 77.
Nicodim (călugăr la Tismana),
111, 139.
Nichiteni, IOT.
Nicola (popă în Hunedoara), 114.
Nicula (sat în jud. Someș), 115,134.
Nifon (patriarhul din Constanti-
nopol), 27.
Novaci, 96.
Novgorod (în Rusia), 15, 38.
Nucșoara (sat în jud. Hunedoara),
117.
O
Obedeanu (Constantin, stolnic),
67, 87.
Obrijani, 99.
Oci, 127.
Ocișor, 127.
Ocna mare, 128.
Ocna-Sibiiului, 114, 120 și n. 9.
Ocnița, 87.
Odobești, 11.
Odobescu Alex., 139.
Odorheiu, 119 n. 2.
Ogretin, 89 n. 3.
Olănești, 69.
Oltenia, 67-8, 70, 79.
Onești, 62 n. 1.
Orănescu (Constantin, serdar), 84.
Oravița, 131-2 n. 2.
Orcagna (pictor italian), 45.
Orlat (sat în jud. Sibiiu), 120.
Orvieto (în Italia), 51, 54.
Ostrov (schit), 139-40.
Otelești-Făghieni (jud. Roman),
Ovarovici (Petru și Mara), 110.
 161

P. (— Domn al Țării Românești,

1559-68), 110, 136.
Păcureți, 88. (— Cercel, Domn al Țării Rom.,
Păhnești, 100. 1583-85), 30.
Paisie (egumen), 65.- Piatra-Neamț, 7.
Păiușeni, 127. Pietroșița, 71.
Paladi (Constantin, vornic), 101. Pilipăuti, 101.
Palăș, 119 și n. 2. Pitești, 24, 76 n. 1, 88, 117, 128.
Păltiniș, 101. Pleșoi, 86.
Pană (loan, negustor în Brașov), Pleșoianu (Radu, Stroia și Du­
123-4. mitru), 72.
Păngărați, 47. (— Maria), 86.
Papazoglu (Lt.-colonel), 22. Pliscul, 86.
Păpușa (schit), 67. Ploiești, 88, 91.
Părăianu (Danciu, postelnic), 66. Plopi, 100.
Părhăuți, 44. Pobrata vezi Probota.
Paris, 14 n. 2. Pocioveliște, 88.
Paroșeni, 117. Podari, 85.
Pârșcov, 89. Podlacha (învățat polon), 15, 36
Pârșcoveanu (vornic), 79. n. 3, 54 n. 2, 135.
(— Pană), 83. Poiana-Porcului (jud. Someș), 119,
Pârvu (boier), 27. Poiana-Sibiiului, 120.
Pătrăuți, 36, 40 n. 1, 49 n. 1. Pojorta, 129.
Păuculescu (Moise, polcovnic), 88. Polonia, 48, 50, 135.
Paul de Alep, 28, 33-4, 37, 57, Polovragi (mănăstire), 66 n. 4, 94.
84-5. Pompilian (familie), 9 n. 1.
Păun (Chirița, paharnic), 60. Ponor, 118.
Păușești, 86. Popânzălești, 90 n. 3.
(— Maglași), 87. Popăuți (lângă Botoșani), 102,
Pecica, 127. 136 n. 1.
Pelopones, 102. Pop (Constantin, negustor în Si­
Perieți (cătun Mierleștii de sus), 87. biiu), 68, 71, 79-82, 123-5.
Peri (mănăstire), 132. Poplaca (sat în jud. Sibiiu), 120,
Periețanu Eliador, 90 n. 3. 130.
Petran (Coriolan, profesor în Popovici *(Hie), 125.
Cluj), 126. Porcești (sat în jud. Sibiiu), 120.
Petrașcu cel Bun (Domn al Țăriî Prahova (județ), 88.
Rom., 1554-57), 30. Preajba, 70, 96.
Petrescu (Stănică, postelnic), 84. Preda (boier), 27.
Petridul de sus, 130. (— vornic), 83.
Petroșani, 117. Prislop (mănăstire în jud. Hune­
Petru (Domn al Moldovei, doara), 109, 111, 117, 128.
1378-93), 36. Probota (mănăstire), 44-5 n. 4, 50.
(— Rareș, Domn al Moldovei, Putivlia (în Rusia), 58.
1527-38, 1541-46), 38-9, Putna (mănăstire), 2, 52-3, 61,138.
41-6, 113, 138 n. 1.
(— Șchiopul, Domn al Moldo­ R
vei, 1574-79), 49, 140. Racoviçeanu (Constantin), 83.
11
162

Racovița (Mihai, Domn al Mol­ Reinhard (călătoare), 82.

dovei, 1716-26), 62, 88. Ribița (sat în jud. Hunedoara),
(— sat în jud. Mușcel), 74-5. 103, 111 și n. 3.
Rădăuți, 49 n. 1. Rioșanu (ShȚchița, logofăt), 87.
Rădești (sat în jud. Alba), 117. Roata, 96 și n. 6.
Radu (Negru Vodă), 26 și n. 2, Robescu (Dinu), 81.
90 n. 1. Robești, 84.
(— cel Mare, Domn al Țării Rodna, 119.
Rom., 1495-1508), 26-7. Rogoz, 119.
(— delà Afumați, Domn al Țării Roma, 14 și n. 2, 90, 113, 132.
Rom., 1521-29), 29. Roman (oraș), 45-7 n. 1, 61,
(— Paisie, Domn al Țării Rom., 104 n. 9.
1535-45), 30. Romer (Floris), 108-9.
(— Șerban,Domn al Țării Rom., Romos (sat, jud. Hunedoara), 117.
1602-11), 113. Romstorfer, 2, 37,
(— Mihnea, Domn al Țării Rom., Rona de jos (în Maramureș), 133.
1620-23), 32. Roșea (Grigorie, Mitropolit al
(— Vodă și copii Drăgana și Moldovei), 39-40.
Teodor îngropați în Bulga­ Rozavlea (în Maramureș), 133.
ria), 27 n. 1. Roznov, 103.
(— boier), 27 Rucăr (jud. Făgăraș), 122.
(— popa din Rășinari), 69, 118. Rudolf (împărat austriac), 31.
(— vătavul), 71. Rusia, 15, 31, 34, 38, 50, 53-4,
(— lacob, vicar), 109, 111. 60, 80.
Ragla (sat în jud. Bistrița), 123 n. 1. Ruși, 131.
Raicevich (stere.ar domnesc),
68 și n. 4. S.
Rakoczy (Gheorghe, principe al Săcel (în Maramureș), 133.
Ardealului, 1630-48), 114. Săcuieni, 34.
(— Sigismund), 113. Sadova, 72.
Râmnicul-Vâlcii, 9, 69, 76 n. 1, Sâg, 119 n. 4.
80, 84, 99, 95. Sălcia 89
Rincăciov (mănăstire), 74. Săliștea (Sibiiului), 115, 119-20,
Rareș (llie și Ștefan, Domni ai 129, 139 n. 2.
Moldovei, 1545-52), 41, 46, (— în Maramureș), 133.
vezi Petru. Salonic, 91 n. 1.
Râșca (mănăstire), 50. Sâmbăta (de jos), 122.
Rășcanu (Iordache), 101 n. 2. (— de sus, jud. Făgăraș), 121.
Rășinari, 67, 69, 119, 129 și n. Sâmburești, 84.
13, 130, 169. Samuil (arhimandrit), 69.
Râșnov, 125. Sânta-Maria-Orlea, 106-9 și n. 2.
Rîmeț (mănăstire), 112, 114, 118. Sângeorgiu (mănăstire în Banat),
Rîu Bărbat (jud. Hunedoara), 103. 131.
Rîu de Mori (jud. Hunedoara), Sărăcinești (mănăstire), 67,94,119.
105, 109-10 și n. 3, 111. Sârbia, 25-27.
Rătești, 89. Sârbi, 131.
Rătișor, (în Banat), 131. (— sat în Maramureș), 132.
Réthy L, 108. Săsăuș, 120, 122.

Săraca (mănăstire), 131.
Sași, 44, 47-8.
Sat-Șugatag (în Maramureș), 133,
Satulung (jud. Brașov), 126.
Satu-mare, 31.
Săulescu (C. boier), 87.
Săveni, 101.
Scântea, 101.
Scărișoara, 118.
Scăueni, 84.
Schitul mare (în Bucovina), 62 n. 8.
Secu (mănăstire), 1.
Seleuș (în Sârbia), 132.
Semlacul-mare, 131.
Serafim (Mitropolit al Unpovla-
hiei), 31 n. 3.
Sf. Apostoli (schit), 65.
Sf. Ilie, 40 n. 1, 49 n. 1.
Sf. loan cel Nou, 45.
Sibiciul de sus, 71.
Sibiiu, 29, 68, 71-2, 79-83, 113,
116, 119-25, 129, 132.
Sighișoara, 118, 169.
Silvașul de sus, 117.
Silvestru (călugăr), 58.
Sinai, 96.
Sititelec, 117.
Slatina, 47.
(— sat în Maramureș), 134.
Slătioara, 133.
Slăvuța-Socoteni, 34 n. 3.
Smărdăștețu, 86.
Snagov (mănăstire), 31 n. 3, 95.
Sofia, 27 n. 1.
Stari-Chiojd, 89 n. 3.
Stănești (schit), 30 și n. 2.
Stelea (bis. în Târgoviște), 33-4.
Stoinescu (Milco, staroste), 86.
Stolojani, 83 n. 5.
Strâmba (mănăstire), 32, 87.
Strâmbeanu (Constantin, pitar),
72-3.
Strâmtura (în Maramureș), 133.
Streiu (sat în jud. Hunedoara),
106-7.
(— Sângiorz, jud. Hunedoara),
106, 108.
Strehaia (mănăstire), 84,
163
Storno (Francise, pictor), 109.
Strykowski Matei (călător polon),
136.
Strzygowski I., 51, 54.
Subcetate, 117.
Suceag, 169.
Suceava (breasla de pictori), 15,
(biserica), 43 n. 1, 44, 46,
49 n. 1,50,104 n. 9,119, 136.
Sucevița, 2, 49 și n. 1, 50 și n. 1,
51-3, 62 n. 8, 135.
Suedia, 103.
Suharani (jud. Dorohoiu), 101.
Sumelia (Azia mică), 70 n. 6.
Surpatele, 66.
Susana (mănăstire), 95.
Susani (sat în Maramureș), 132.
Suțu (Mihai, Domn al Țării Rom.,
1783-86), 9, 78.
(— Mihai, Domn al Moldovei,
1819-21), 137 n. 7.
Szadeczky L., 112.
Szinte G., 110.
ș
Șebiș (sat în jud. Bihor), 117.
Șeghiște (în jud. Bihor), 151 n. 1.
Șendrea (postelnic), 49 n. 1, 42.
Șerbănești, 70.
Șercaia (sat în jud. Făgăraș), 122.
Ștefan (și llie, Domni ai Moldo­
vei, 1432-47), 106.
(— cel Mare, Domn al Mol­
dovei, 1457-1504), 12, 28,
36-40 si n. 1, 42-3, 46, 101,
104 n. 9, 112, 136, 138-9.
(—• sau Ștefăniță, Domn al Mol­
dovei, 1659-61), 60 și n. 2.
(— Mitropolitul LJngrovlahiei),
139.
(— episcop de Râmnic), 67, 70.
(— vătav), 83.
(— ceauș), 87 n. 2.
Ștefănești, 101.
Ștefănescu, I. D., 50.
Știrbeiu (Barbu, Domn al Țării
Rom., 1849-53), 14 și n. 3.
(— boier), 70-1, 79.
164

T T rotuș (târg), 99.

Trotușan (Gavril, logofăt), 43 n.
Tafrali, 49. L 44.
Tal abaca (bis. în Tesalia), 29. Turcheș, 122 n. 5.
Tălagiu, 127. Turci, 25.
Tălmacel (jud. Sibiiu), 120. Turcia, 82.
Târgoviște, 19, 21, 26, 27, 32-4, Turcu loan, 121.
60, 66, 69, 89, 91, 95, 137, Turda, 130.
139 n. 2. Turdaș, 117.
Târgu-Jiu, 70, 72, 83 n. 5, 131. T uria, 83.
Târgu-Mureș, 114, 122.
Târnova (în Sârbia), 26. T
Tarnița, 72.
Tărtășani, 101. Țara Românească, 15, 25 și urm.,
Tatari, 34. 36, 44, 57, 62 și urm., 117,
Tăutu (logofăt), 40 n. 1, 42, 44. 119, 121, 136, 138.
Tăzlău, 61. Țărmure (jud. Arad), 127.
Teișani, 88. Țibănești, 104 n. 14.
Teiuș, 128. Țigănești (mănăstire), 11.
Telega, 96. Țințari (jud. Brașov), 126.
Teodorovici (Arsenie), 132. Tzigară-Samurcaș, 23.
Teodor (logofăt), 42.
(— popă în Iași), 48. U
Teodosie (Mitropolit al Ungrov- Ucea de sus, 122.
lahiei), 62. Ungnad David, 31.
(— Domn al Țării Românești, Ungureni, 119.
(— egumen la Cozia), 84. Uricani-Hobiceni, 117.
1521), 140. Ursanu (Ionie, boierinaș), 83.
Teofan (Mitropolit al Moldovei),
40, 138 n. 1. V
(— egumen), 90.
Teregova, 131. Văcărescu (lenachiță), 68 n. 4.
T esalia, 29. (— Badea și lordache), 69.
Timișoara, 127, 131. Văcărești (mănăstire), 95.
Tincu-Velea N., 131. (— de Răstoacă), 77.
Tisa, 127. Vad (jud. Someș), 112.
T ismana (mănăstire), 25, 36, 111, Vadul lui Isac (în Basarabia), 103.
131. Vaillant, 82 n. 2, 95.
Titireci, 68. Valarga Marioara (din Veneția),
Toderița (în jud. Făgăraș), 126. 136.
Toplița (jud. Mureș), 122. Vălcăul românesc și unguresc,
Topolnița, 104 n. 14. 119 n. 4.
Transilvania, 106. Vale (jud. Sibiiu), 120.
Trestioara, 89. Valea (Danului), 88.
Trikala (în Tesalia), 38. (— Luminii), 76 n. 1.
Trivale, 89 n. 6. Văleni (sat în Maramureș), 133.
Troian, 87. Vălenii de Munte, 88 și n. 8, 95
Troiaș, 127. și n. 13.
 165

Varlaam (Mitropolitul Ungrovla- Vișeul (de mijloc, în Maramureș),

hiei), 34, 85. 133-4.
(— Mitropolitul Moldovei), 54-6. (— de sus), 134.
Vârgolici, 100. Viștea de jos, 121.
Vârșeț, 131-2 n. 2. Vlad Călugărul (Domn al Țării
Vas (loan, preot în Arpașul de Rom., 1482-1495), 115.
jos), 122 n. 7. Vlădeni, 68.
Vasile Lupu (Domn al Moldovei, Vodița (mănăstire), 25, 36, 111.
1634-53), 33-4, 56-60, 101. Voivodenii mari (jud. Făgăraș), 111.
Vasilache (jupân), 69. Vorniceni, 101.
Vaslui, 37, 57. (— din Basarabia), 102.
Vatra Moldovitei, 51. Vorona (mănăstire), 103 și n. 5.
Veneția, 18 n.’l, 28-9, 31, 47-8, Voroneț, 2, 37-41, 46 n. 2-3,
51, 54, 113, 136-7. 50-1, 54, 135, 138.
Viașu, 86. Vosdoci, 127.
Veștem, 129. Vucova, 131.
Verbila, 136.
Vida-Cartojani, 94. Z
Vidra de jos, 128. Zădăriceanu, (Grigorie, pitar), 87.
Viena, 5 n. 1, 14 n. 2, 96 n. 2, Zădăriciu, 87.
125, 132. Zante, 50.
Viforîta (mănăstire), 32 n. 3. Zărnești, 129.
Vima mare, 119. Zătreni, 83.
Vintilă Vodă, 89. Zavideni, 85.
Vișea loan, 122. Zorleanțul-mare (jud. Caras), 132.

e ö e
 Tabla ilustrațiilor.
Pagină
1. Scenă biblică din carnetul de pictura al lui Radu
sin Mihai —• — — —■ — — 21—22
2. Irod întrebând învățații din carnetul de pictură al
zugravului Radu sin Mihai — — — 21—22
3. Icoana hramului bis. domnești delà Argeș cu por­
tretul ctitorului Radu Vodă Negru — — 25—6
4. Sf. Spiridon, Vasile, Grigorie șiCh'ril din bis.
domnească delà Argeș. — — — — 25—6
5. Vedere în interiorul bis. domnești delà Argeș. — 25—6
6. Prorocii Naum, Baruch, Daniil în bis.domnească
delà Argeș. — — — — — — 25—6
7. Panou în naosul bis. domnești delà Argeș cu chipul
lui Radu Vodă Negru și Ana Doamna. — — 25—6
8. Ctitorul Mihai Viteazul delà măn. Căluiu — — 30—1
9. Ctitorii: Stanca Doamna lui Mihai Viteazul și Pe-
trașcu Vodă la mănăstirea Căluiu — — 30—1
10. Icoana Isus Hristos delà schitul Brădet (1615) — 32
11. Icoana înălțarea Domnului din schitul Brădet — 32
12. Ctitorii delà schitul Fedeleșcioiu : Grigorie Vodă
Ghica, Doamna Maria, fiica Cârstina și fiii : Matei
și Ștefan — — — — — — 34
13. Chipul zugravului Pârvul Mutudin bis. Bordești. 35 și n. 1
14. Ctitorii bis. Sf. Ilie lângă Suceava : Ștefan cel Mare,
Doamna și fiul lor (1488). — — — 36
15. Vedere externă a bis. Voroneț. — — — 39
16. Scene din viața de martir a Sf. loan cel Nou, Mi­
tropolitul, Grigorie Roșea și Sf. Daniil în bis. Voroneț 39—40
17. Ctitorii delà bis. Moldovița: Petru Rareș, Doamna
Elena și fiii Ilie și Ștefan — — — — 41
18. Preamărirea Sf. Fecioare din bis. Humor— — 42
19. Pictură din bis. delà Bălinești. — — — 42
20. Bolta pridvorului din bis. Bălinești. — — 42
21. Sfinții cavaleri din bis. Părhăuți. — — — 44
22. Scene biblice din bis. Sf. Gheorghe delà Suceava 44
23. Viețile Sf. Gheorghe și Nicolae în bis. episcopală
din Roman — — — — —• — 45—6
24. Moaștele Sf. loan cel Nou, Alexandru cel Bun,
Doamna Ana și Mitropolitul Iosif în bis. Sucevița 50
25. Ctitorii bis. Sucevița: Ieremie Movilă și familia— 50
ltâ

Pagină
26. Vederea externă a bis. Rașca. — _ _ 50
27. Sf. Dumitru din bis. Dragomirna. — — — 50
28. Ctitorii măn. Golia din Iași: Vasile Lupu, Doamna
și o fiică. — — — — — — 60
29. Ctitorii bis. Cetățuia din Iași: Gheorghe Duca Vodă,
Doamna Anastasia și copiii — — — 61
33. Bolta pridvorașului delà bis. cea mare delà Hurez. 64
31. Bolta centrală a pridvorului din bis. cea mare delà
Hurez. — — — — — — 64
32. Sf. Fecioara în biserică la Comân Cozia. — — 67
33. Milosteniile Sf. Filoftee din bis. domnească delà
Argeș. — — — — — — 69
34. Sf. Fecioară cu Isus la mân. Agapia. — — 102
35. Ctitorii Mircea cel Bătrân și Doamna Maria delà
schitul Brădet. — — — — — 32
36. Ctitorii bis. din Streiu Sf. Gheorghe: Căndea Lațco
și familia — — — — — — 106
37. Sfinți din bis. delà Streiu — — — — 107
38. Icoana Sf. Nicolae delà mănăstirea Vad (1539). — 112
39. Iconostasul bis. unite din Hunedoara (?) — — 114—5
40. Imnul Acatist din bis. lui Brâncoveanu din Făgăraș. 121
41. Pictură murală din mănăstirea Sâmbătă de sus — 121
42. Pictura din bis. din Ocișor.— — — — 127
43. Isus Hristos de popa Simion zugravul — — 128 n. 1
44. Pictură din bis. din Rășinari (delà 1785) — — 129
45. Sf. Avram, Isac, Iacob în bis. rom. din Lipova — 130—1
46. Prinderea lui Isus din bis. Popăuți (Botoșani) — 136 n. 1
47. Evangelistul Luca din Evanghelia scrisă la măn.
Neamțului de călugărul Gavril (1429). — — 138
48. Sf. loan Chrisostom și Mitr. Anastasie Crimea din
Liturghierul scris de Mitr. Anastasie Crimea (1609). 139
y

e e e
Scenă biblică din carnetul de pictură al lui 2. Irod întrebând învățații din carnetul de pictură
Radu fiul lui Mihai. al zugravului Radu sin Mihai.
3. Icoana hramului bisericii domnești delà Argeș cu portretul ctitorului Radu Vodă Negru.
SSff. Spiridon, Vasile, Grigorie și Chirii din biserica domnească delà A-geș.
1

Vedere în interiorul bisericii domnești delà Argeș.

>
. Prorocii Naum, Baruch, Daniil în biserica domnească delà Argeș.
Panou în naosul bisericii domnești delà Argeș’cu chipul lui Radu Vodă Negru și Ana Doamna.
Ctitorul . Mihai Viteazul delà mănăstirea Căluiu. 9. Ctitorii
: Stanca, Doamna lui Mihai Viteazul și

Petrașcu Vodă la mănăstirea Căluiu.

10. Icoana Isus Hristos delà schitul Brădet (1615). 11. Icoana înălțarea Domnului din schitul Brădet.
12. Ctitorii delà schitul Fedeles:ioiu : Grigorie Vodă Ghica. Doamna Maria, fiica Cârstina si fiii : Matei si Stefan.
15. Vederea externă a bisericei Vorone(.
16. Scene din viața de martir a Sf. loan cel Nou, Mitropolitul, Grigorie Roșea și Sf. Daniil în biserica Voroneț.
17. Ctitorii delà biserica Moldovița : Petru Rareș,
Doamna Elena și fiii Ilie și Ștefan.
18. Preamărirea Sf. Fecioare din biserica Humor,
19. Pictură din biserica delà Bălinești.
 ■/'
<•
LL?
'
■ '

'
\

*
* /■ -W ffri
■1»V .

1'
"• ' ' '• AÊfc **
W ‘ . •
21. Sfinții cavaleri din biserica Părhăuți.
22. Scene biblice din biserica Sf. Gheorghe delà Suceava.
23. Viețile Sf. Gheorghe și Nicolae în biserica episcopală din Roman,
24. Moaștele Sf. Ioan cel Nou, Alexandru cel Bun, Doamna Ana și Mitropolitul losif
în biserica Sucevita.
Î5. Ctitorii bisericii Sucevița : Ieremie Movilă și familia.
26. Vederea externă a bisericii Rășca,
27. Sf, Dumitru din biserica Dragomirna.
28. Ctitorii mănăstirii Golia din Iași : Vasile Lupu,
Doamna și o fiică.
29. Ctitorii bisericii Cetățcia clin lași : Gheorghe Duca Vodă, Doamna Anastasia și copiii.
30. Bolta pridvorașului delà biserica cea mare delà Hurez.
31. Bolta centrală a pridvorului din biserica cea mare delà Hurez.
32. Sf. Fecioară în biserică la mănăstirea Cozia.
33. Milosteniile Sf. Filoftee din biserica domnească
delà Argeș.
34. Sf. Fecioară cu Isus la mănăstirea Agapia.
35. Ctitorii Mircea cel Bătrân și Doamna Maria delà schitul Brădet
*v fi »BW ' ' ; -*
Xi »:. xtțlț ,-jț»« TBi Ș«l£ . a BBjM■K»re#y.»r i’ifw ig'mkish.

fei'? P.V
kațwfțÂb ■ fi '?®

il
jv üsimw.- A‘!i;i; \ •
V JtW:
rEWIH«ß»<Wlt»«"JP(
kaWWMWilī!

fc'MeXJfiçp't'âiteÆ
fSw>ir«iM:

W fc$?Hd / i
Ä&n ■- [W
jSfeÙ&IW* V |
bH ' ț—

36. Ctitorii bisericii din Streiu Sf. Gheorghe :

Căndea Lațco și familia.
 fl

37. Sfinți din biserica delà Streiu.

39. Iconostasul bisericii unite din Hunedoara.
40. Imnul Acatist din biserica lui Brâncoveanu din Făgăraș.
41. Pictură murală din mănăstirea Sâmbăta de sus.
42. Pictura din biserica delà Ocișor.
43. Isus Hristos de popa Simion zugravul.
44. Pictură din biserica delà Rășinaii (1785).
45. Sf. Avram, Isac, Iacob în biserica rom. delà Lipova.
46. Prinderea lui Isus din biserica Popăuți (Botoșani).
47. Evanghelistul Luca din Evanghelia scrisă la mănăstirea
Neamțului de călugărul Gavril (1429).
 M

48. Sf. Ioan Chrisostom și Mitr. Anastasie Crimea din Liturghierul

scris de Mitr. Anastasie Crimea (1609).
 Ilustrațiile sunt reproduse după publicațiile
Comisiunii Monumentelor Istorice din București
și ale d-lor I. D. Ștefănescu și C. Petran.
 RAPOARTE
ȘI DĂRI DE SEAMĂ.
 Un ghid latinesc al Transilvaniei.
D. I. Marțian, apreciat publicist și bibliofil, membru al Co-
misiunii Monumentelor Istorice din Transilvania, a avut bunăvoința
să cedeze spre publicare în acest „Anuar“ un manuscris latinesc,
scris pe vreo câteva coaie de hârtie, cumpărat de d-sa de la un
negustor din Cluj. Manuscrisul ajunsese la acest negustor clujan de
la arendatorul domeniului din comuna Grind (j. Turda) care vânduse
cam vreo patru vagoane de hârtie-maculatură micilor negustori,
pentru nevoile lor negustorești. După cum afirmă d. Marțian, hârtia
vândută astfel, cu kilogramul, făcea parte din renumita colecție de
documente și manuscrise a contelui Iosif Kemény, despre care se
credea că fusese distrusă de Români, în 1848.
Ghidul pe care îl publicăm mai la vale e anonim. Judecând
după multele detalii pe care le dă asupra stărilor culturale și po­
litice ale Sașilor, cred că autorul ar fi Sas. Nu e însă prima lui
lucrare în acest gen, căci autorul necunoscut amintește și de o
„deductio mineralis“ a sa (§ 3 și 4).
Data scrierii ghidului de față e începutul sec. 19. Nu e insă
mai târzie de anul 1835, când moare generalul Ad. Gyulay (§ 54),
și probabil anterioară chiar anului 1817, când împăratul Francise
I dispune restaurarea cetății Deva, despre care autorul nostru (§
4) nu pomenește nimic, știind numai de vânzarea materialului de
lemn și fier al cetății, întâmplată nu mulți ani după 1800.
Textul, împărțit în paragrafe (1—65), înșiră orașele mai în­
semnate ale Ardealului, pornind delà frontiera de Apus a Princi­
patului, cu orășelul Dobra, și dând, pe lângă însemnătatea lor po­
litică și militară, și informații asupra instituțiilor de cultură ce
adăpostesc. Nu uită însă nici de resturile istorice din localitățile
prin care trece și din regiunile înconjurătoare. Din act st punct de
vedere, deși nu aduce nicio noutate extraordinară, ghidul presintă
un oarecare interes care justifică publicarea lui în „Anuarul“ Co-
misiunii Monumentelor Istorice din Cluj.
C. D.
«
* *
12
/74

Deductio
quoad ea, quae in hoc Principatu aliquam attentionetn
itinerantibus excitare possent.
Deductio haec <n quantum regnum minerale concernit, ex-
haurit singula notabiliora hujus Principatus mineralia loca.
Quia autem praeter fodinas in Transylvania, alia quoque
visu digna loca existèrent, quae simul perlustrari quirent...
In introitu in Transylvanian, ex Banatu Temesiensi versus
comitatum Hunyad occurrit :
1. Extra oppidum militare Dobra vallum quoddam dirutum
cujus jam vestigia vix visuntur, Römer Schantz in chartis geogra­
phies compellatum. ’) Documentum quidem desuper in patriae
historia nullum reperitur, tale tarnen quid fuisse inde colligere
licet, quod ibidem nummi, etquidem aurei imperatorum orienta-
lium et signanter Theodosii, exundante rivulo reperti fuerint. 12)
2. Non procul ab oppido Dobra trans fluvium Marusium ru-
dera diruti in oppido Illye castelli, ad familiam Bethlen de Iktăr
olim spectantis, visuntur.
3. In continuatione itineris Devam versus, penes Marusium,
prope pagum Vetzel, dum videlicet juxta inviationem in memorata
minerali deductione contentam ex Bojtza ad. Vetzel transeundum
esset, vallum quoddam procul dubio per Romanos in augusto illo
prope Marusium sito loco pro vigiliarum stativis erectum occurrit.
Vallum hoc ad Romanam coloniam spectasse inde constat quod
ibidem multi lapides Romanis inscriptionibus insculpti reperti sint,
impensa opera plures reperiundi. Hine pervenitur
4. ad oppidum Déva in quo est praetorium comitatus Hu­
nyad; in cacumine autem montis rudera duntaxat cujusdam muni-
menti, cujus reliqua materialia praeter lapides ex altiore disposi-
tione per Supremam Armorum Praefecturam, medio publicae lici-
tationis, ante aliquot duntaxat annos divendita sunt, conspiciuntur;
quisnam illud aedificaverit ex historia patriae nihil constat, reperi­
tur nihilominus quaedam inscripțio saeculi 15-i munimentum hoc

1) Chestiunea valurilor (limesului) romane în aceste părți e, încă, ne­

deslușită. Informația aceasta despre un „Römerschantz“ în jutul Dobrei e,
însă, prețioasă. Asemenea „valuri romane“ s’au constatat în Bănat, în apro­
pierea Timișoatei, având direcția S-N. Cel de la Dobra va fi, cred, mai cu­
rând în legătură cu „limesul“ presupus de Torma (Klio, IX, 262; cf. Pauly-
W. R. E. XIII, 1, col. 643 și Buday, Dolgozatok, III. 1927, p. 127), ca o con­
tinuare, spre Sud, a limesului din munții Meseșului.
2) E vorba, probabil, de morminte barbare din epoca migrațiilor.
 175

ad Franciscum Gétzi illud renovantem pertinuisse perhibens.

Si porro ex oppido Déva iter versus districtum Hâtzeg sus-
cipiatur duae viae patent, altera per oppidum Vajda Hunyad in
praecitata deductione memoratum, altera autem penes fluvium
Strigy, Romanis Sargetium appellatum.
5. Ex oppido Déva Vajda Hunyadinum proficiscendo, in valle
a sinistris visitur pagus Nagy Bartsa, prope fluvium Cserna; in hoc
duo castella cernuntur familiae Bartsaianae, unum haud ita pridem
reaedificatum, alterum autem in ruderibus jacens.
6. Ex oppido Vajda Hunyad ad vallem Hâtzeg transeundo,
in oppido Hâtzeg occurrit aquae ductus perinde per Romanos
procuratus, non tantum neglectus, sed propemodum jam ex in-
tegro desolatus. Oppidum Hătzeg militari jurisdiction subest et
ad Primum Regimen Limitaneum Valachicum spectat sub unius
stabalis officialis, quoad militarem disciplinam, et localis magis-
tratus, quoad politicam administrationem, directione constitutum;
tempore pacis forum hujus oppidi per incolas advicinantis Vala-
chiae magno numéro frequentatur.
7. Abinde versus Portam Ferream in Banatum per pagum
Marga tend entern ad dextram iter infra montes continuando in
Demsuș videre est templum quodpiam vetustum, nunc per Vala-
chos frequentatum, de quo inter antiquarios multum disceptatum
est, num pro Gothorum, quia opus taliter confectum esse videtur,
aut Romanorum, quia inscriptiones Romanorum in illo reperiuntur,
reliquiis reputandum sit.
8. Abhinc non procul occurrit locus Vdrhely, Valachis Gre-
distye; hic vestigia amplae illius civitatis Zarmis Aegethusa appel-
latae et ad Romanam coloniam spectantis visuntur.
In hoc loco adhibito exiguo labore pulcherrimae inscriptio­
nes Romanae e visceribus terrae erutae praefatam civitatem ibi­
dem erectam olim fuisse fidem faciunt; reperiuntur ibidem in
agris saepenumero nummi Romanorum argentei ; visuntur etiam
vestigia praeexistentis olim Amphi Theatri, tegulae denique nu­
méro legionum Romanarum insignitae in plurium domibus in
copia reperiuntur, sed adhuc e quadratis lapidibus ex hoc loco
abîatis multarum doinorum fundamenta jacta sunt, ut taies lapi­
des, majoris attamen molis, abinde asportari nequeuntes, nunc
quoque ibidem in magna quantitate jaceant.
9. In eadem valle Hătzeg altera plaga ad sinistram, versus
passum Vulcan in Valachiam tendentem, penes fluvium Strigy pro-
Ï7Ô

tenditur in cujus quidem fluvii illo ramo, qui in Valachiam dé­

duit et Magyar Zsill audit, vestigia auriloturae conspiciuntur, quae
nullibi in tota propemodum monarchia Austriaca cum tanto lu­
cre ex eo exerceri posset, quod alibi tot fluvii auriferi non rcpe-
riantur, haec tarnen auriloturae vestigia id demonstrant, quod anti­
quitus aurilotura alio modo quam nunc procurata fuerit. In Vul­
can contumacialis et tricesimalis statio erecta est. Inter Alpes
porro Hâtzegienses et limites Valachiae amplus pascuationis lo­
cus patet inter possessores vallis Hâtzeg divisus, in quo homines
dispersim habitantes rem pecuariam cum magno commercii incre­
menta exercent; locus hic Zsill appellatur, fluvio quoque ibidem
praeterlabente hoc ipsum nomen praeseferente. In statione hac
Alpestri, dum praesertim in advicinante Valachia sanitatis status
haud turbatur, mutuum et fere quotidianum exercetur commercium.
10. Ex Värhely versus passum Vulcan digrediendo in latere
montis prope pagum Malomviz, familiae Kendefianae preprium, ru-
dera vetusti cujusdam munimenti Kolczvara dicti conspiciuntur.
11. In reditu ex Vulcan, penes dictum fluvium Sztrigy, Szăsz-
vărosinum versus iter continuando et ad pagum Piski per pon-
tem transeundo trans fluvium Marusium infra altum quemdam
montem ad pagum Arany nominatum perinde rudera cujusdam
castelli ad familiam oiim Kapianam in Transylvania jam in virili
sexu exstinctam, quondam spectantis videntur.
12. Ex comitatu Hunyad egrediendo, si iter Cibinium ver­
sus Albarn Carolinam continuetur, occurrit oppidum Szăszvăros,
latine Saxopolis, germanice Bros dictum, a quo ipsa quoque sedes
compellationem obtinet ; hie nihil aliud notatu dignum est, quam
quod Fundus Regius Saxonicus juxta privilegium Andreanum ist-
hic sumat initium, in reliquo oppidum, unde etiam ipsa sedes
Saxonicalis nomen obtinet, localem habeat magistratum.
13. Ex oppido exeundo per viam stratam penes pagum Ben-
czencz planifies quaedam visitur; haec planifies Hungaris Kenyér
Meza, seu Campus Panis apud historicos audit a cruenta per
Stephanum Bâthori Vajvodam Transylvaniae cum Paulo Kinisi
Turcis illata clade Celebris.
Paulo post, ad diversorium pagi Tartaria via dispescitur
partim per Alvincz, versus Albarn Carolinam, partim autem per
Sabaesium, versus Cibinium.
14. Continuato Cibinium versus itinere in civitate Sabaesiensi,
germanice Müllenbach nominata, nihil notatu dignum occurrit,
 177

quam quod haec ci vitas caput sedis sit, praetorio et magistratu

locali provisa ; recensetur autem haec civitas ab antiquo inter
libéras regiasque civitates, quam divus Imperator Iosephus
2-dus seriei oppidorum inferendam jusserat. Oppido Szâczvăros
in hujus locum in Liberam Regiamque Civitatem elevato sed pri-
vilegio haud expedito, mansit, ut ante fuit.
15. In hoc ipso itinere obvium fit aliud oppidum Mercuriiim
nempe, Germanice Reuszmarkt, in quo perinde nihil notabile occurrit,
quam quod oppidum hoc sedis caput sit et localem officiolatum,
cujus jurisdictio ad sedem quoque, nomen ab oppido obtinentem,
extensa est, habeat.
16. Hine via partim postalis, partim autem commercialis nunc
restaurări capta directe Cibinium ducit; Cibinium est Saxonum
metropolis. In hac civitate juxta privilegium Andreanum comes
comitatus olim Cibiniensis totum Fundum Regium complectentis
residet, qui nunc Comes Nationis Saxonicae appellatur et ex
lege gubernialis etiam consiliarius simul est.
In hac civitate fuit ab anno 1749 usque 1790 residentia Re­
gii Gubernii, nunc autem translata Claudiopolim Regii Gubernii
residentia Suprema duntaxat Armorum Praefectura et Regius
Thesaurariatus suam habent residentiam. Praeterea, Universitas
Nationis Saxonicae in hac civitate suos celebrat nationales conflu-
xus ad objectorum tarn oeconomicorum, quam juridicorum eforis
inferioribus, sedibus utpote et districtibus saxonicalibus, per ap-
pellationem eo deductorum, pertractationem extensos.
Natio Saxonica in praetorio locali magistratus, quae domus
olim monetarum cusoria fuit, separatum a civitatis archivo tenet
archivum, in quo universam nationem in concreto respicientia pri­
vilegia et acta conservantur.
Praeterea catholici et evangelici gymnasium habent; extra
muros porro orphanotrophium, per divam Imperatricem Mariam
Theresiam institutum, erectum est. Templum evangelicorum ante
secularisationem ad praeposituram Sancti Ladislai canonicis dota-
tum spectabat, in quo multa et rara sacra suppelectilia, ante
secularisationem adhuc procurata, conservantur.
In capella quadam bibliotheca ad ecclesiam spectans con-
servatur, antiqui libri Gothicis potissimum litteris impressi, in ea
reperiuntur.
Domus Baronis Samuelis quondam de Bruckenthal Guber-
natoris dum viveret Regii, numophilacio, mineralium collectione,
178

bibliotheca et picturis elegantibus provisa est.

Communitas Cibiniensis ab aliquot retroactis annis Domum
Casarmalem, ante portam sic dictam Heltanam erexit.
17. In hac sede reperitur pagus Heltau extra viam postalem
positus, cujus incolae textores potissimum sunt, panni grisei
fabricatores, non contemnendum activum commercium ad aliquot
centena florenorum millia exsurgens exercentes; pagus ipse talibus
aedificiis instructus est, ut in opulentis etiam ditionibus non ulti­
mum locum occupare possit, incolae praeterea facultatibus bene
provisi sunt.
18. In hac sede passus etiam unus datur, ad Rubram Tur-
rim, in Valachiam ducens, in quo praeter militarem commendan-
tem et tricesimalem stationem contumacialis quoque domus erecta
est, via autem angusta penes Alutain fluviuin, Hungaris Oit, Ca­
rolina dicta, per supremum armorum praefectum Comitem a
Steinville extructa est. Praeterea non procul Cibinio in pago Orlăt,
est stabus Primi Regiminis Limitanei Valachici locatus.
19. In pago porro Freck, trans fluvium Aluta in via postali
sito, memorați Baronis quondam Samuelis de Bruckenthal hortus in
hoc Principatu eo celebrior est, quod naturae quoque beneficia,
situs utpote et praeterlabentes Alpestres rivuli, praeter industriam
locum amoenum reddant.
20. A sede Cibiniensi via postalis et respective commerci-
alis per oppidum Fogaras, Coronam ducit; in itinere occurrit pagus
Also-Szombathfalva perinde ad Baronem Samuelem quondam de
Bruckenthal antea spectans nunc ad possessorium constituti haere-
dis Baronis Josephi de Bruckenthal supernumerarii secretarii
Trans[ylva]nici aulici devolutus, in quo amplum aedificium erec-
tum conspicitur. In oppido Fogaras, a quo districtus quoque Fo­
garas nomenclationem sortitur, est domus praetorialis ipsius dis­
trictus, cum autem totus districtus pure fiscalis sit, supremus
officialis jam non supremi comitis, sed supremi capitanei titulo
gaudet.
In hoc oppido munimentum quoddam militari jurisdictions
subjectum conspicitur, olim cum toto districtu Juri Nadasdiani,
nunc autem districtus hujus pars Militiae Limitaneae adscripta
est, altera porro, et potior pars, excepto dominio Also-Szombath­
falva per successorem, ut praeattactum est, Baronis Samuelis
quondam de Bruckenthal possesso et paucis adhuc minoribus
possessionibus, dominio Nation’s Saxonicae, quae jure inscriptitio
 179

possessor evasit, paret. Penes oppidum Fogaras defluit Aluta super

quo pons artificiosus in suo genere antehac in hoc Principatu
unicus ad possessionem Galatz, sumtibus Nationis Saxonicae
erectus est. In hoc districtu, ut ut infra Alpes, versus Valachiain
nulla alia statio praeter filialem tricesimalem in pago Braza
constitutam adest.
21. Hine continuatur iter per viam postalem versus Coronam;
ex cacumine montis ad possessionem Vledény juri terrestrali
civitatis Coronensis subiectam Civitas Coronensis cum potiori
districtus Barcensis parte, ita enim plaga ilia, in qua liberi pagi
siti sunt, appellatur, cum parte item comitatus Albensis Superioris
et sedis Hâromszék uno quasi obtuta visui se praebet.
22. Infra montem offert se pagus Feketehalom, Germanice
Szeiden, et populosus et ab indastriosis hominibus inhabitatus, ad
dextram autem oppidum Rosnyo, Germanice Rosenau, visitur,
quod in vicino monte oppido imminente munimento quodam pro-
visum est, generaliter autem non tantum singuli districtus hujus
pagi liberi, sed reliqui quoque dominiali civitatis jurisdictioni
subjecti ad dominium Törtsvdr, Germanice Törzburg, spectantes
pagi, praeter pagos Szunyogszeg et Uj Tohän, Militiae Limitaneae
adscriptos, ex opulentioribus hujus Principatus incolis propter oc-
casionem commercii in advicinantem Valachiae Principatum
exerceri solitum, constant.
23. Civitas Coronensis, cum toto districtu antea comitatui
Albensi ingremiata, sed postmodum ad Fundum Regium relata et
extensione sua ampla et numéro animarum populosa est, quod
florenti cum advicinante Valachiae Principatu exerceri solito
commercio praecipue adscribendum, ut adeo in hoc Principatu
haec unica civitas commercialis dici possit ; praetermissis aniver-
sariis, vel hebdomadalibus nundinis id comprobantibus, magistratu
locali jurisdictionem in totum districtum exercente provisa, ar-
chivo publico multis privilegiis ex favore regum Hungariae et
Transylvaniae Principum ex eo dotata, quod utiles semper patriae
cives per industriam et commercium auctam foverit; in qua quidem
civitate evangelici gymnasium quoque habent.
Munimentum etiain quoddam extra muros infra quemdam
montem habet, militari jurisdictioni obnoxium.
Patent porro eidem quatuor pro commercio in Valachiam
passus per Törtsvdr, Germanice Törzburg, Ternes, Bodza item et
Ojtosz, his duobus ultimis sedi Hâromszék ingremiatis; singulis
180

his passibus statione tricesimali aeque ac contumaciali provisis,

est adhuc unus passus in Valachiam ducens O Sdntz dictus,
tricesimali duntaxat statione provisus.
24. Ex civitate Coronensi per très sedes Siculicales nomine
Hâromszék venientes utpote Sepsi, Orbai et Kézdi ad sedem Csik
via patet ; in sede Hâromszék nihil memoratu dignum occurrit,
quam quod in tota sede Siculi, exceptis nobilibus lege immuni-
bus, eorumque colonis, Militiae Siculicae partim equestri partim
pedestri ad 2-dam Legionem Pedestram spectanti adscripti sint,
ad quern spectat sedes etiam filialis Miklosvăr ejusdem cum reli-
quis sedibus cathegoriae; praetorialis sedis Hâromszék locus ad
pagum Alsô-Csernaton fixus est, sed cum nullum adhuc aedifi-
cium publicum erectum esset, solum marcales congregationes ibi­
dem, tanquam in meditullio sedis, celebrări soient; in hac sede bini
sunt in Valachiam et respective Moldaviam passus: alter in supe-
rius attacto Bodza, alter vero in Ojtosz utrisque tricesimali aeque
ac contumaciali officio provisis jam superius memoratis. In hac
sede quatuor sunt oppida : Sepsi Szent György, ubi stabus Regi-
minis Equestris Siculici constitutus est, Illyefalva, Kézdi Vâsârhely,
ubi stabus Secundi Regiminis Siculici Pedestris locatus est et
Bereczk, partim Militiae Limitaneae, partim autem provinciali ju-
risdictioni subjecta; ad Kézdi Vâsârhely trans rivulum est pagus
Kanta comitatui Albensi Superiori adjacens in quo Patres Mino-
rum Conventualium conventum ac una gymnasium habent.
25. Sedes Csik constat e Sede Al- et Fel-Csik seu Infe­
riori et Superiori Csikiensi sede, sede item Kăszon, et filiali Gyergyo;
ex sede Hâromszék pervenitur primum per Kâszon Rétye, ad se­
dem Kăszon ex aliquot duntaxat pagis consistentem, hinc sedem
Al-Csik abinde ad Fel-Csik; praetorium harum sedium in pago
Csik Sornlyo locrrtum est; in hoc loco Patres Franciscani strictions
observantiae conventum peculiaribus privilegiis, a divis adhuc
Hungariae regibus collatis gaudentem habent.
26. Singulae haec sedes partim e limitaneis Siculis pedestri-
bus ad Primum Pedestre Siculicum Regimen spectantibus, partim
autem ad Equestrem Siculicam Limitaneam Militiam pertinentibus
constant. Stabalis nihilominus Equestris Militiae Limitaneae Hun-
garicae locus est, in praeattacto oppido Sepsi Szentgyôrgy. Mixtim
cum limitaneis in his sedibus degunt etiam nobiles Siculi.
27. Antequam ad pagum Somlyo perveniretur, obvium fit pro-
pugnaculum in Csik Szereda jurisdictioni militari subjacens, in
 181

quo stabus 1-ae Legionis Pedestris Siculicae locus est.

28. Ex Sede Fel-Csik transitur ad sedem filialem Gyergyo
e novem duntaxat pagis, sed amplis consistentem ex quibus uni-
cus duntaxat pagus Vaslăb appellatus ex integro jurisdiction!
dominiali subjectus est, reliqui autem, quemadmodum in sedibus
Siculicis memoratum est, mixti sunt, partim nobiles lege immu­
nes, partim autem cum reliquis sedium, Al-et Fel-Csik nec non
Kâszon limitaneis ad 1-am Pedestrem et Siculicam Equestrem
Legionem spectantes; per sedem Csik decurrit fluvius Aluta per
varios rivulos tantopere auctus, ut in sedem Hăromszek irrumpens
jam navigabilis sit. In sede porro Gyergyo supra pagum superius
memoratum Vaslăb Marusius scaturiginem suam habet, penes hunc
pagum autem adhuc tarn exiguus est, ut per exiguum pontem
transitus pateat, sed paulo inferius ad unius ferme miliaris spa-
tium jam meabilis sit.
29. Situs sedis Csik ex Hâromszék earn ingredientibus decli-
vis quidam apparet, si tarnen iter ex sede Udvarhely seu per pa­
gum Olâhfalu, seu vero per pagum Parajd perpendatur, in alto
nimis loco collocatus est quod ab advicinante alto monte, Hargita
nominato, facile colligere licet, unde clima harum sedium in hoc
Principatu ex frigidissimis est.
30. Quemadmodum in pago Szépviz sedis Csik superioris,
ita in pago Szentmiklos sedis Gyergyo', societates Armenorum in
Fundis Siculorum pignoris titulo degentium mercantiles reperiuntur
mercibus Viennensibus, sed potissimum pellibus Kordovăn dictis,
quin imo cum pecoribus cornutis quoque ex Moldavia inductis
quaestum non contemnendum exercentes, in Szentmiklos nume-
rosiores et opulentiores, in Szépviz autem pauciores et etiam
pauperiores.
31. Bini in hac sede sunt pro commercio in Moldaviam
exercendo passus erecti, alter in sede Csik superiori, ad Gyimes
alter autem in sede Gyergyo ad Tôlgyes antehac baud procul a
Szentmiklos in Piritske, abinde recentius ad locum Tôlgyes trans­
latas uterque tricesimali et contumaciali statione provisus.
32. Acidulae in sede Csik superiori et Gyergyo passim re­
periuntur, ilia tarnen, quae in sede Gyergyo et loco Borszék dicto
existunt, célébrés adeo sunt, ut jam Viennam usque déportari
coeperint.
33. Ex sede Gyergyo duae in inferiores hujus Principatus
partes patent viae, una ex Remete, aut Alfalu ad oppidum Gör-
182

gény comitatui Thorda ingremiatum, alia ad pagum Parajd salis

fod'nis dotatum sedi siculicali Udvarhely adjacens.
34. Si iter per oppidum Gôrgény, nunc per familiam Baro-
num Bornemisza possessum continuatur ab oppido hoc, quod
olim castello sub nationalibus adhuc Principibus diruto munitum
erat, per sylvam quandam in planifie sitam ad oppidum Szâsz
Régen a liberis quidem Saxonibus inhabitatum et privilegio ad
dominorum suorum terrestrium instantiam obtento, provisum, ubi
duo fluvii Marus et Gôrgény nominati sese conjungunt, perveni-
tur, cujus incolae commercium ratibus non exiguum, quotannis
exercent; hinc iterum duae patent viae, una versus Marus Vâsar-
hely, alia Bistricium versus.
35. Bistricium versus progrediendo trans fluvium Marus si­
tus est pagus Vêts olim munimento perinde diruto provisus, ex
cujus ruderibus potius modernae curiae ad familiam Comitum et
Baronum Kemény spectantes adaptatae sunt.
36. Civitas Bisztriciensis, nune libera regiaque civilas cum
toto districtu Ioanni Hunyadi Regni Hungariae Gubernatori, qui
titulo Comitis Bisztriciensis utebatur, collata fuit, successive autem
ad Fundam Regiuni cum districtu applicata, pagis nihilominus
Valachicis in valle Radna existentibus, qui mine 2-dam Legionem
Valachicam Limitaneam Pedestrem, cujus stabus in Naszod sta-
biiitus es+, constituunt, ad certas publico Bisztriciensi praestationes
faciendas attractis, sed cum erectione Militiae Limitaneae jam sub-
latis. Bistricio via per Borgo in Bucovinam tendit.
Bisztricium est caput districtus, praetorio magistratuque lo­
cali provisum, catholici aeque ac evangelici gymnasium habent.
37. Hinc via postalis per districtum Borgojensem antea Fa-
mi'iae Comitum de Bethlen haereditarium, sed jussu divi Impe-
ratoris Iosephi Secundi Militiae Limitaneae Secundae nimirum pe-
destri Valachicae adscriptum, in Bucovinam tendit.
38. Bisztricio in interiores Principatus partes per viam pos-
talem tendenti et ad Samusium Majorem ad Pagum Bethlen Fa­
milial Comitum de Bethlen haereditarium, in quo antiquum cas-
tellum quoque visitur, appropinquanti plaga comitatus Szolnok In-
terioris ex angustiori valle in majorem planitem extensa sese offert.
39. Comitatus hujus praetorium in oppido Deés quod No-
bile Oppidum appellatur, est locatum, stabali quoque militari
quaririo provisum ; in colle supra oppidum columna quaedam
reperitur cum inscriptione id pandente, ac si Hungari verum De-
 183

um ibidem primum agnovissent, et adorare coepissent, hujus ta­

rnen traditionis nullum prorsus in historiarum monumentis vesti­
gium adest.
40. Ex oppido Deés duae viae patent postales: una penes
Samusium in districtum Kovar et hinc Nagy Banyam ducens. In
toto districtu Kövär cujus praetorialis domus in pago Säros
Berkesz stabilita est, nihil aliqua peculiari reflexione dignum oc-
currit, visuntur nihilominus rudera dirutae arcis Kovar, praeterea
ad pagum Nagy Bony antrum quoddam non exiguae extensionis
introitum angustum spatium praebens, in cujus meditullio scaturigo
se se exierit infra terrain in aliqua distantia decurrens et in rivu-
knn dein delabens ; vestigia hujus antri interna refugio incolarum
olim deservivisse comprobant.
41. Ex oppido Deés, altera, per civitatem Armenorum Sza-
mosujvâr, via postalis Claudiopolim tendit.
42. Civitas Szamosujvär per divum lmperatorem losephum
secundum ex oppido in Liberam Regiamque Civitatem Commer-
cialem elementer erecta fuit. Civitas haec nullum propemodum ter-
renum atque adeo exiguum territorium habet. Incolae autem mer-
caturae exercitio vitae sustentandae contributionisquc solvendae
media sibi quaeruni; quaestus eorundem praeter confectionem pel-
lium sic dictarum Kordovăn et mercium Vienna allatarum non tarn
Szamosujvarini quam in aliis locis Hungaricis distractionem, prae-
primis in bobus isthic coemtis et in Hungarian! ad praedia fine
hybernatione expelli solitis consistit.
43. Szamosujvârinum prope fluvium Samusium minorem habet
munimentum per Georgium Martinusium aedificatum et per prin-
cipem Rakoczi auctum usque ad regimen divi Imperatoris Iosephi
secundi militari praesidio munitum, ab eodem altefato subinde pro
custodia captivorum ad carceres respective publicos labores con-
demnatorum provinciali jurisdictioni resignatum. In itinere ad si-
nistram non procul a via poștali in pago Bontzida familiae Comitum
et Baronum Bânfi haereditario, comitatui Doboka ingremiato, est
castellum Gubernatoris Regii.
4L Comitatus Doboka a celebri olim loco Doboka, familiae
quondam Dobokai pridem deficient, proprio nomen sortitur in cujus
gremio oppidum Szék est locus praetorii ; in hujus oppidi teri-
torio olim salis fodinae colebantur nunc penitus desertae.
45. Szamosujvârino via postalis directe ad civitatem Kolozs-
văr, Latinis Claudiopolis, antiquitus villa Kins appellatam, tendit. In
184

hac civitate Regium Gubernium suam residentiam antea liabuit,

quod anno 1749 Cibinium translatum fuit, abinde anno 1790 iterum
horsum transpositum, ubi sub na+ionalibus principibus comitia
quoque saepenumero celebrata extiterunh
Praeter Regii Gubernii residentiam cum subordinatis sibi de-
partamentis praetorium quoque comitatus Kolos in hac civitate
locatum est, domus item magistratualis, lycaeum catholicorum,
biblioteclia et minerali colectione dotatum cum convictu nobilium
et Seminario, Collegium reformatorum perinde bibliotheca dota­
tum, Collegium praeterea unitariorum recenter aedificatum, archivum
denique conventual? Conventus B. M. Virginis de Kolos Monostor,
curae olim Patrum Benedictorum, in Coenobio Kolos Monostori-
ensi extra poméria civitatis degentium, concreditum et post seculari-
sationem ad civitatem translatum sub diva demum Impératrice
Maria Theresia curae conservatoris Capitularis Parodii utpote
civitatis et trium requisitorum relictum.
46. Ad civitatem Claudiopolitanam patet ex vicino regno
Hungariae et signanter Debreczino adifus per viani postalem ex
Margitta per oppidum Somlyo, comitatul Kraszna ingremiatum,
in quo castellum familiae olim Bathorianae, nunc Comitum et
Baronuin Bânfi proprium, sed desolatum cum salis depositorio sub
diredione Camerae Hungarico-Aulicae constituto visitur; in hoc
oppido est praetorium comitatus Kraszna, hinc in via postali ad
oppidum Zilah infra montem Meszes locaium pervenitur, ubi prae­
torium comitatus Szolnok mediocris stabilitum est, altera postalis
est Magno Varadino per Fekete To cujus cursus postalis ex altis-
sima ordinatione per Bânffy Hunyad et Gyalu transferendus venit.
47. Puncto 14') nofatum est, quod ex oppido Szàszvâros
Sabesium versus tenden.io ad pagunl Tartaria via una per oppi­
dum Alvincz A. Carolinam pateat; in oppido Alvincz castellum
quoddam ad episcopum Transilvaniensem spectans in parte aedi-
ficatum, in parte autem in ruderibus jacens visitur ; in castello hoc
ex dispositione Castaldi, episcopus Varadiensis cardinalis Martinu-
sius interfectus est.
48. Ad Albani Carolinam Portu Marusii, ubi salis deposito-
rium pro transportu navali erectum est, ad inferiorem civitatem
usque vestigia amplae olim civitatis Romanae nomine Apulia (sic)
visuntur, inscriptiones fortalicii Alba Carolinensis maris liinc inde

1) De fapt, 13.
 185

dispersim illati et tegulae numerum legionum Romanarum, quae

hie dislocatae fuerunt, indigitantes, inventique passim nummi hoc
ipsum comprobant. Colonia liaec usque ad oppidum Sard extensa fuit.
Alba Carolina sub electicis principibus fuit principum resi-
dentia civitatis nomine in diplomatibus insignita, per divum Im-
peratorem Iosephum secundum in Liberam Regiamque Civitatem
erecta, sed cum ejusdem altefati decessu hanc quoque civitatem
eadem sors mansit quae oppidi Szâszvăros superius memorați fuit;
interim tarnen civitas haec localem magistratum habet.
Albae Carolinae est archivum capitulare seu tabularium regni,
turris mathematica, bibliotecha per episcopum Battyăni fundata, ac
per modernum episcopum aucta cum numophilacio.
Similis Romanae coloniae vestigia etiam supra Zalathnam in
loco Trojan appellate in itinere versus Abrudbanyam ducente com­
probant reperibiles in lapidibus Romanae inscriptiones.
49. Alba Carolina per N. Enyed transeundo o'ovium est Col­
legium reformatorum, bibliotheca et numophilacio, collectioneque
mineralium provisum ; in hoc oppido est praetorium comitatus
Albensis Inferioris simul tarnen oppidum hoc, velut nobile, localem
quoque magistratum habet.
50. Ex Nagy Enyed Thordam versus iter continuando e re-
gione oppidi Felvintz, in sede siculicali Aranyos siti, trans Marusium
visuntur salis fodinae Marosujvârienses ; in hoc oppido ante hac
praetorium sedis fixum fuerat, nunc ad ejusdem sedis pagum
Kovend translatum, in reliquo hie nihil memoratu dignum occurrit.
51. Ex oppido Felvintz via postalis et simul salinaris extrui
capta Thordam versus per vallem quamdam lutosam Létom dictam
progreditur; prope Thordam penes pagum Keresztes patet ampla
planifies Keresztes mezô appellata; campus hie a pluribus bellicis
expeditionibus in historia patriae notus est.
52. Hine pontem super fluvium Aranyos transeundo ad op­
pidum Thorda ad sinistram occurrit monticulus vinetis insitus, cui
propugnaculum quoddam extructum fuisse rudera, ex quibus lapides
ut plurimum asportati sunt demonstrant, ubi Romanorum coloniam
inde colligitur, quod in hoc etiam loco tarn inscriptiones lapidibus
incisae, quam etiam tegulae numerum legionum Romanarum in-
dicantes, quin imo etiam nummi illius aevi reperiantur; hie unitariae
religionis addicti scholas haud ita pridem instructas habent.
In hoc oppido perinde ut Deés nobili praeter localem magi­
stratum praetorium etiam comitatus Torda situm est, praeterea in
186

colle sinistram versus salis fodinae constitutae sunt ; hinc in via

postali Claudiopolim usque nihil praeter vestigia viae stratae vulgo
Traianae^) dictae penes pagum Koppand apparentia notatu
dignum occurrit.
53. Adnotatum est puncto 32-do, quod altera ex sede Gyergyo
via per Parajd, ubi salis fodinae sunt, ad sedem Udvarhely pateat,
per quam obvium fit oppidum Székely Udvarhely privilegiatum,
atque ideo locali magistratu provisum.
54. In oppido Udvarhely est ipsius quoque sedis siculicalis
Udvarhely, quae mater reliquarum sedium siculicalium appellatur,
praetorium, praeter ea catholici gymnasium, reformați autem Col­
legium habent. Visitur adhuc etiam castellum quoddam dirutuin
et peni in ruderibus jacens, ad Comitem Adalbertum Gyulai ge­
neralem campi marechallum spectans.
55. Notari meretur, quod inter sedem Csik et Udvarhely in
ipsis Alpibus in via poștali ex Csiksomlyo Udvarhelyinum tendente
sit pagus Olăhfalu propter latrones impopulatus et privilegio mu-
nitus, distinctaque jurisdictione pollens.
56. Ex oppido Udvarhely Segesvarinum versus iter con-
tinuando occurrit oppidum Székelly Keresztur. Caput sedis filialis
Székelly Keresztur ad sedem Udvarhely spectantis; hie id notari
meretur, quod Unitarii scholas haud pridem erexerint; praeter hanc
sedem filialem spectat ad matrem sedem alia etiam sedes filialis
Bardotz appellata, trans silvam Rika sedi filiali Miklosvăr con-
termina, in qua militia limitanea erecta est.
57. Ex oppido Székelly Keresztur via poștali Schaesburgum
vergit. Civitas haec est caput sedis Schaesburgensis, magistratu
locali provisa, cuius jurisdictio se se ad totam sedem extendit,
praetereaque evangelici isthuc gymnasium habent.
58. Schaesburgo via postalis partim M. Văsărhellyinum, par­
tim autem per Elisabethopoiim Cibinium vergit. Elisabethopolis est
civitas cameralis per Armenos inhabitata, per divum Imperato-
rem Iosephum secundum in Liberam Regiamque Civitatem erecta ;
in hac civitate castellum quoddam visitur, nunc pro praetorio
magistratuali deserviens, in quo princeps Michael Apaffi residebat,
dum ad capessendum Principatum evocatus fuisset.
59. Non procul a Civitate Elisabethopolitana est pagus
Almakerek, Familiae Comitum de Bethlen haereditarius; in hoc pago

1) Drumul roman Napoca (Cluj) — Potaissa (Turda) e sigur.

 187

est celebre illud principis Mihaelis Apaffi primi mausoleum, cui

corpus in sacristia ejatis ecclesiae depositum^ nonnisi sub divo Ini-
peratore Iosepho secundo sine omni tarnen solennitate illatum extitit.
69. Post Elisabethopolim occurrit Libera Regiaque Civatas
Media perinde caput sedis Mediensis locali magistratu sedem
ipsam quoque modérante provisa (sedes Mediensis quoque olim
extra Fundum Regium fuit, sed postmodum Fundo Regio Saxonico
incorporata extitit) ; in hac civitate evangelici gymnasium habent ;
hinc autem in via poștali Cibinium pervenitur.
61. Extra viam postalem inter comitatum Albensem supe-
riorem, cujus praetorium in pago Mărtonfalva locatum est et se­
dem Cibiniensem, Schaesburgensem, atque Mediensem sunt adhuc
très sedes Saxonicales, Rupensis, Germanice Reps, Ungarice Kö-
halom, Ujegyhăziensis, Germanice Leschkirch et Nagy Sinkiensis,
Germanice Gross Schenk ; singulae hae sedes in oppidis, unde
sedes ipsae nomenclationem obtinent, localem habent officiolatum ;
caeterum autem nihil memoratu dignum occurrit.
62. Memoratum est puncto 33-io quod ex Szâszrégen, puncto
autem 57-mo quod Schaesburgo via postalis ad civitatem M. Va-
sărhelly tendat. Civitas haec ampla penes Marusium sita, priori
duntaxat saeculo ex advicinantibus aliquot pagis in civitatem eva-
luit privilegio Liberae Regiaeque Civitatis donatam. In qua, ex eo,
quod in civitate hac nobilitares quoque fundi reperiantur, dupplex
jurisdictio utraque praetorio provisa, altera sedis siculicalis Marus,
quoad nobilitares fundos, altera civilis, quoad civiles fundos,
prior per officiolatum sedis, posterior per localem magistratura
exercetur.
In hac civitate locatum est praetorium Tabulae Regiae Judi«
ciariae ex civitate Mediensi circa medium prioris saeculi horsum
ex altissimo mandatu translatum, catholici habent gymnasium,
reformați autem Collegium, comitis praeterea Samuelis Senioris
Teleki cancellarii Transilvanico-Aulici rara bibliotheca in propriis
suis aedibus collocata est.
E ratibus tigna, asseres, tigilia, scandulas et alia pro aedi-
ficiis apta materialia ex sede Gyergyo et comitatu Thorda sig-
nanter e pago Toplitza deferentibus tarn hie, quam in Szâszrégen
magnum quotannis in Banatum Temesiensem et Hungariam Ara-
dinum usque exercetur commercium.
Propugnaculum denique extra civitatem situm militari juris­
diction! subjacet.
188

63. Ex civitate M. Văsârhelly duae Claudiopolim versus pa­

tent viae una per loca campestria ex collibus et vallibus consis-
tentia, in quibus nihil notatu dignum occurrit, altera vero in via
poștali per Radnoth, in quo castellum per principem Apaffi pos­
session in superiori tractu desolatum in inferiori autem tractu per
comitem Ladislaum de Bethlen, ad cujus possessorium dominium
Radnoth spectat, inhabitatum extat.
64. Ex Radnoth Marusium, in via perinde postali ad pagum
Kutyfalva, transeundo ad oppidum Thorda puncto 52-o memoratum
hinc Claudiopolim puncto 45-o memoratum via postalis tendit.
65. Marus Vâsărhellyino patet alia quoque Albarn Carolinam
versus via per oppida Küklïllôvâr, Germanice Kukelburg et Baläs-
falva, Germanice Blasendorf; hoc ad episcopum graeci ritus uni-
torum Fagarasiensem, illo ad comitem Iosephum de Bethlen the-
saurarium spectante, utrisque per principem Michaelem Apaffi
possessis.
In his consistunt ea, quae in suscipiendo per Transylvaniam
itinert aliquam attentionem itinerantium excitare possunt.

ö ö ö
 Cercetări preistorice în Ardeal
în anul 1928.
Cadrele cercetărilor preistorice din Ardeal ieau din an în an
o estindere tot mai mare. Fenomenul acesta îmbucurător se dato-
rește în multe privințe faptului că am fost în favorabila situație
să lucrez, afară de Institutul de studii clasice al Universității Fer­
dinand I din Cluj, și pentru Palatul Cultural din Arad, pentru
Muzeul Bănățean din Timișoara și, în acest an, am avut fericirea
de a mă atașa la lucrările Institutului Geologic al României, pe
urmă la cele ale Muzeului Săcuesc din Sf. Gheorghe.
Aceste cercetări sunt în mare parte paleolitice, în mai mică
parte eneolitice, respective din prima fază a epocii de bronz.
Căutarea urmelor omului paleolitic în Ardeal stă azi în frun­
tea cercetărilor preistorice, deoarece avem datoria științifică să fim
și în această privință în curent și să stăm la nivelul mult dorit și
potrivit bogăției resturilor culturale ale omului paleolitic.
Cu sumele primite delà instituțiunile susmenționate și, în
parte, cu suma primită delà Comisiunea Monumentelor Istorice, am
continuat cercetările paleolitice în jurul Josășelului (jud. Arad), în
hotarul comunelor Basarabasa și Brotuna (jud. Hunedoara), în
peșterea delà Cioclovina și Ohabaponor (jud. Hunedoara), pe urmă
la Sita (jud. Treiscaune).
Numai cu o parte din suma primită delà Comisiunea Monu­
mentelor am lucrat la Cetățuia din comuna Otomani (jud. Sălaj)
și spre Nord delà comuna Bicsad (jud. Sătmar).
Paleoliticul inferior din Ardeal e un fenomen cunoscut delà
1925, când în alvia Părăului Creminoși de lângă comuna Josășel
am dat de urme sigure și umblând întreg jurul acestui părâu,
am constatat, că omul, care a représentât această fașă culturală, a
trăit un timp mai îndelungat pe la izvoarele acestui părâu, pe tera-
rasele numite Dealu Rofi, Plopăt, Cocini și Prosele.
Săpăturile executate în anul 1928 mi-au dovedit clar că a-
cești purtători de cultură, au avut pe terasele susnumite ateliere
mari și bogate.
13
 190

Alte urme de viețuire n’atn găsit, dar în viitor le vom găsi

cu siguranță atât locurile, unde au stat, unde au făcut foc, au
mâncat, cât și resturile faunistice, prin cari toate resultatele ob­
ținute până acuma vor fi verificate.
Spre Nord delà Josășel, în hotarele Dudaiu și Gruiu ale co­
munei Valemare am dat deasemenea de stațiuni, respective
de ateliere și la Gruiu am avut norocul, să găsesc și vatra de foc
și pe lângă ea, afară de o mare cantitate de produse gata, sau
pe jumătate gata, așchii, căzături de fabricare etc.. Am scos la su­
prafață și cărbuni depe vatra de foc, iar din resturile faunistice
n’am reușit să găsesc, decât niște surcele mai mici, deoarece stra­
tul, în care zăcea materialul acesta, nu era, decât de 60 cm. și
în cursul vremurilor toată umezeala a pătruns prin el până Ia fund
și a contribuit mult, ca oasele să putrezească. Fenomenul acesta însă
ne îndreptățește să avem toată speranța, că în viitor se vor găsi
astfel de resultate și pe’ terasele delà izvoarele Părăului Cre-
’ minoși.
Pe Coasta Cremenii din hotarul comunelor Basarabasa și
Brotuna (jud. Hunedoara) am desfundat în parte câteva mine de
opal și am clarificat în ce relație stă terasa aceasta cu ceea de
mai la vale, numită Vârtoape. Materialul ce se găsește aici, a
alunecat cu timpul de pe Coasta Cremenii.
Am dat și de noui stațiuni în hotarul comunei Josășel : La
Piatră, Sodom, Băița, Racova și am semne bune și din hotarul
comunei Feneș (jud. Arad).
La Cioclovina (jud. Hunedoara) am lucrat la intrarea peșterii
și estinzând cercetările începute în trecut, am putut fixa, că mica
terasă dinaintea gurii a servit de adăpost, unde vânătorii din epoca
moustérianâ mijlocie și-au făcut foc, au lucrat și au trăit în timp
de vară.
In peșterea depe Bordu Mare de lângă comuna Ohabaponor
(jud. Hunedoara) s’a lucrat mai departe. Cel mai însemnat résultat
e, că am putut fixa, că straturile moustériene devin toate din etajul
mijlociu al acestei epoce glaciare.
In Valea Cremenei de lângă Sita (Trei Scaune), precum și
pe terasa numită, după familia Crăciun, Crăciunești, apoi la Valea
și Părăul Chichereului am lucrat și în 1928. Pretutindeni am avut
numai resultate din etajul mijlociu al aurignacienului.
Spre Nord delà comuna Bicsad se află opal in silii. Atras
de acest fenomen am dat de mai multe ateliere acheuléene, dintre
 191

cari am săpat la Cetățele, obținând un résultat foarte bogat. Fap­

tul acesta vorbește de sine și e totodată și un fenomen, care ne
îndeamnă să căutăm toate localitățile unde materialul prim se
găsește in situ.
Din Centrul Europei propriu zis încă n’a fost cunoscut
nici-un produs mesolitic. In 1928, în alvia Părăului Creminoși
de lângă Josășel am găsit o dăltuță, tip campignyen, așa că și
în această privință o să lucrăm în viitor cu succes.
Din alvia acestui părâu s’a înbogățit și seria produselor solu-
tréene cu un vârf de lance din etajul mijlociu al acestei perioade.
La Otomani, am continuat descoperirea cetății de pământ din
prima fașă a epocii de bronz. Prima săpătură a fost făcută aici
pentru Muzeul din Oradea în anul 1925; în 1928 am săpat pen­
tru Institutul nostru, ca să avem și de aici material de comparație.
Invitat de Muzeul Bănățean din Timișoara și însoțit de dl
Director al acestui Institut, dr. I. Miloia, am continuat cercetările
la stațiunea spre Ost delà comuna Periamoș (jud. Torontal) casă
salvez cel puțin în parte așezarea aceasta importantă. E de regretat
că înainte de a ajunge eu acolo, a fost distrusă aproape întreaga
stațiune, suferind astfel știința pagube ireparabile.
Cu această ocazie am vizitat și câteva peșteri din județul
Timiș-Torontal.

Dr. M. Roska.

e e e
 Cercetări la Cetățuia delà Otomani.
Dacă luăm calea spre Nord-Est delà comuna Diosig în
Bihor, urmărind valea râului Er, pe marginea terasei ce se ridică
spre Est de acest râu, ici și colo apare câte un promontor
semicercual sau mai proeminent.
Cercetând aceste promontoare cu deamănuntul putem con­
stata, că sunt foarte potrivite pentru așezare : sunt aproape de un
râu mai mare, care oferă apa de băut fără nici-o greutate, sunt
bine păzite dinspre râu, iar terasa, pe a cărei suprafață se estinde
un strat gros de humă, e excelentă pentru agricultură și creșterea
vitelor.
Și dacă e asigurată pâinea cea de toate zilele pentru un trib
pe locul unde și-a ridicat corturile și casele și pe lângă aceasta
locul ales pentru așezare e destul de bine ocrotit, atunci e asigu­
rată viața, existența și sporirea sa normală și posedă și toate po­
sibilitățile, ca pretențiunile aduse cu sine aici și cele născute cu
timpul să fie îndestulite.
Există încă un punct de vedere, pe care nu trebuie să-l tre­
cem cu vederea, când e vorba de condițiile și posibilitățile de
viață, și anume : oare teritoriul respectiv e bogat în materialele
prime, de cari omul are nevoie, sau e sărac, ori lipsit de tot, așa
că a fost nevoit să le importe din depărtări mai mari, sau mai mici.
Aceste materiale prime se schimbă cu timpul.
Intru cât este vorba de așezăminte neolitice, întrebarea e,
dacă se află piatră potrivită pentru anumite scopuri pe teritoriul
respectiv, iar întru cât am intrat deja în epocile de metale, i s’a
oferit omului, care s’a așezat pe acest teritoriu, metalele corăs-
punzătoare, cari se prelucrau în diferitele subepoci metalice ?
Pe teritoriul de care vorbim, nu se află nici piatră, nici me­
tale, însă nu sunt departe teritoriile, de unde omul și-a putut procura
aproape tot de ce avea nevoie în această privință. Bogățiile na­
turale ale Munților de Aramă nu erau departe și de aici și-a putut
procura mult, fie prin comerț de schimb, fie că a ajuns la mate­
rialele dorite pe cale directă.
 193

E o mare întrebare dacă toate promontoarele erau locuite în

timpul preistoric. La această întrebare numai prin săpături siste­
matice am putea răspunde. In urma cercetărilor executate de mine
se poate afirma, că marele promontor delà Săcueni, Cetățuia
(Vărhegy) delà Otomani, promontorul Varbot delà Sălaci erau cu
siguranță locuite la sfârșitul neoliticului, iar pe malul drept al
râului Er, promontorul numit Colina Episcopului (Püspökhalom)
era deasemenea o stațiune preistorică.
Cercetări mai întinse nu s’au executat decât pe Cetățuia
delà Otomani. >) In urma acestor cercetări am putut fixa, că viața
culturală a început aici la sfârșitul neoliticului, și că a durat prin
epoca eneolitică până’n prima fașă a epocii de bronz.
Deasemenea era locuită și terasa ultimă a râului, unde azi
se află comuna Otomani și am putut constata o mare stațiune
pe o insulă a râului, pe așa numită Cetate de pământ (Foldvăr)
care din multe puncte de vedere se presinta foarte favorabilă.
Jur-împrejur era ocrotită de apă, apa de băut era la îndemână, iar
pescuitul asigura viața locuitorilor de aici. Insula fiind destul de
mare și fecundă, agricultura și creșterea vitelor au putut lua aici
proporții mari.
Am constatat că în acelaș timp era locuită Cetățuia, terasa,
pe care se ridică azi comuna și insula acuma amintită.
Ni se îmbie întrebarea, oare din ce motiv s’au simțit siliți
unii să se așeze pe Cetățuie, alții pe terasa ultimă, iar alții pe
insulă? Și din ce motiv s’au adâncit niște șanțuri în istmul pro-
montorului, prin care era legat de teritoriile învecinate ? Pentru ce
se găsesc urme răzlețe de așezământ și în exteritoriul Cetățuiei ?
La toate întrebările acestea găsim răspunsul acceptabil, dacă
ne gândim la două motive principale : la hrana cea de toate zi­
lele și la prevederile de siguranță.
Și oare în ce relații au trăit locuitorii din aceste trei stațiuni ?
Și la această întrebare resultatele definitive ale săpăturilor ne
vor da răspunsul exact.
Azi numai atâta se poate fixa, că locuitorii din aceste trei

1) Prima săpătură executată în anul 1925 pe Cetățuie s’a făcut cu aju­

torul! bănesc dăruit pentru Muzeul din Oradea Mare de către dl director de
bancă Zoltan Benedek și de dl medic Ernest Andrăssy. Preotul reformat din
Otomani, D. Nagy, a luat parte din munca aceasta comună prin faptul, că
a găzduit pe conducătorul cercetărilor în cursul lucrărilor. Vezi : M. Roska:
Rapport préliminaire sur les fouilles archéologiques de l’année 1925. Dacia
II, 1925. pp. 400—416.
194
 195

stațiuni n’au fost străini unul de altul, au trăit în legături cultu­

rale foarte strânse, toate resultatele muncii lor se schimbau intre ei.
Deosebirile ce se pot constata, sunt următoarele: pe când
Cetățuia e o adevărată cetate de pământ, întărită cu șanțuri și
asigurată spre râu de malul înalt și greu de urcat, — stațiunea
constatată pe terasa pe care s’a ridicat comuna Otomani, figurează
ca o așezare liberă deschisă. Insula din râul Er ca atare e dea-
semenea întărită și păzită de apă, siguranța ei insă nu era așa de
perfectă, ca a Cetățuiei. Nu era așa de deschisă ca cea din co­
mună și estinderea ei destul de mare ne vorbește clar, că n’a putut
fi asigurată așa de bine ca Cetățuia.
Situația, precum văd împrejurările azi, se înfățișează astfel:
viața zilnică se petrecea afară de Cetățuie, pe câmpurile largi din
jurul Cetățuiei, pe terasa ultimă a râului din comună, apoi pe in­
sulă. In Cetățuie și-a putut avea reședința capul, alesul tribului,
iar în caz de pericol în Cetățuie s’a cărat tot ce era mai prețios.
Tot de aici se apărau in contra inamicilor, cari vroiau să pună
stăpânire pe aceste teritorii.
Cetățuia are forma unui triunghiu (fig. 1.). Laturea dinspre
Sud e de 65 m. lungă. Aici s-a săpat o pantă lată de 8 m., încă
înainte de a fi trecut eu pe aici. Laturea a doua (semnată cu

Fig. 2. Șanțul Cetățuiei semnat cu III. Otomani.

196

II) e csa mai lungă, 70 m. și are o parte proeminentă, care sare

spre malul râului, iar aici se termină foarte drept. Laturea a treia,
ce dă spre râul Er (semnată cu III) are direcția Nordf20’, respective
Sudf20° și e lungă de 67m.

Fig. 3. Laturea Cetățuiei semnată cu II. Otomani.

Șanțul era săpat pe laturea semnată cu III (fig. 2.); trecea

și pe lângă laturea semnată cu I, iar pe laturea semnată cu II
în mare parte se preface într’o terasă, care se estinde în direcția
malului râului până la colțul proeminent al promontorului (fig. 3.).
Ca să mă orientez asupra adâncimei și formei originale a
șanțului de apărare, am săpat încă în anul 1925 o tranșee lângă
colțul semnat cu litera B al Cetățuiei. Astfel am constatat că șanțul
original s’a umplut în cursul vremurilor cu 2 metri, așa, că origi­
nala lui adâncime era cu 2 metri mai mare: 5 m. și 7 cm. Mă-
surătura am făcut-o delà o adâncime de 90 cm. pe marginea Ce­
tățuiei, unde se începea pământul virgin și unde am început
săpăturile.
Pe laturea II și III am să trag șanțurile acestea în viitor, ca
să fim lămuriți perfect despre adâncimea fundului întreg al șan­
țului de apărare. Intrarea în Cetățuie se va fixa în cursul săpătu­
rilor din viitor.
Din situația Cetățuiei și din relația în care stă ea cu malul
 197

râului, putem presupune de pe acuma, că șanțul de apărare n’a

fost săpat decât la colțul B și dealungul laturei I și III și în
parte, a celei semnate cu II; aici însă iese afară și se transformă
în terasă, formată și modificată conform cerințelor, cu siguranță,
de cei cari locuiau aici.
Resultatele obținute sunt pe de-o parte fenomene (vetre de
casă, de foc etc.) fixate și puse pe hartă, pe de altă parte obiecte
găsite în cursul săpăturilor.
Atât fenomenele, cât și obiectele au fost constatate în trei stra­
turi culturale, despărțite unul de altul prin vetre de foc, resturi de
vetre de casă etc. Azi incă nu suntem în stare, să dăm o precisă
lămur.’re în toate privințele. Ne mulțumim cu o schiță în largi
trăsături. După terminarea cercetărilor se va alcătui monografia
Cetățuiei, în care ne vom ocupa amănunțit cu toate celelalte feno­
mene și resultate. Cu această ocazie amintesc, că stratul superior
avea o grosime de 30 cm., asemenea și cel mijlociu, iar stratul
inferior (al treilea), care se așează asupra pământului virgin, are
o grosime de 30—40 cm.

Fig. 4. Locuință subterană. Cetățuie, Otomani.

Din fenomenele puse pe hartă, din stratul al doilea, presint

la fig. 4 o locuință subterană, descoperită tocmai la marginea
Cetățuiei. Gura ei e rotundă, are un diametru de 80 cm. Adânci­
mea e de P4 m. și cum merge în jos, se lărgește. Cea mai mare
lărgime l-4m. o are la o adâncime de 1’2 m., aici se îngustează,
formând jur-împrejur o lăvicioară lată de 40 cm. La mijloc trece
încă 20 cm. în jos. La fund am constatat urme de foc. Locuința
aceasta subterană era plină de cenușă, hârburi, cărbuni, oase de
animale și de pământ.
198

Obiectele găsite sunt fabricate din diferite materii.

Din piatră : afară de un considerabil număr de pietre de lo­
vit, de zdrobit semințele, de pietre de lustruit și de măcinat, am
găsit un ciocan rupt (fig. 5 no. 9), diferite așchii, râzătoare și fe-

Fig. 5. Obiecte de piatră depe Cetățuie, Otomani.

restrăe de obsidiană și s:lex (fig. 5 no. 1—8), un fragment din-

tr’un tipar de ac, format din piatră de nisip (fig. 5 no. 10), pe urmă
un netezător tot din piatră de nisip (no. 11).
 199

Accentuez că așchiile de cremene și de obsidiană s’au găsit

în mai mare număr în stratul mijlociu, și mai ales în cel inferior.
Osul era o materie mult întrebuințată în întregul curs al
preistoriei. Tot așa de mult întrebuințat era și cornul de cerb și
de căprioară. Cu această ocazie mă mărginesc să prezint câteva
produse din os. La fig. 6 no. 1 e o placă ruptă lustruită și gău­
rită dintr’un colț de mistreț. Astfel de plăci se găsesc de obiceiu

2. 5. 4 5.
Fig. 6. Obiecte de os depe Cetățuie, Otomani.

începând cu epoca eneolitică și au servit pentru apărarea încheie­

turii în cursul luptelor. No. 2 e un pumnal; 3, 4 sunt sule, iar
no. 5 poate fi sulă sau vârf de săgeată.
Fiecare stațiune preistorică se presintă cu o bogăție enormă
de ceramică. Produse întregi se află de obiceiu rar și acestea
sunt obiecte mai mici, deoarece cele mari s’au spart mai ușor în
urma apăsării straturilor superioare. In număr mai considerabil se
află diferite hârburi.
E bătător la ochi, că ceramica aflată în Cetățuie e foarte
200

Fig, 7. Resturi ceramice din stratul inferior. Cetățuie, Otomani.

 201

fină și cu un gust ales împodobită. Din punct de vedereltehnic,

s’a ales și întrebuințat o argilă bine nămolită și cu mare îngrijire
curățită de materii accesorii. Această argilă s’a găsit la fața locu­
lui supt stratul de humă și se forma bine și ușor. Produsele deja

Pig. 8. Oală din stratul mijlociu. Cetățuie, Otomani.

202

formate, dupăce s’au sbicit, au fost băgate într’un nămol mai

subțire și mai fin, prin care au căpătat o adevărată smălțuire.
înainte de a fi arse, s’au executat și podoabele diferite. Aceste
podoabe se presintă în formă de dungi, de spirale și avem multe
hârburi, sau ulcele etc. pe cari se văd niște linii, zig-zaguri, pa­
ralele, triunghiuri formate din linii etc.
Din stratul inferior la fig. 7 dau câteva exemplare. Cele mai
multe sunt resturi de ulcele, no. 12, 12a e o lingură din argilă,
no. 1 un vas, sau mai bine zis un fel de postament pătrat. Pe
fiecare lăture are câte o ferestruică ovală. Nu e esclus, că ne in-
fățișează forma unui turn, a cărui amintire tribul așezat pe Cetă-
țuie a adus-o cu sine de aiurea.

Din stratul mijlociu, la fig. 8 dau un vas splendid, găsit

încastrat într’o vatră de foc. Cu el s’au aflat în aceeaș vatră de
foc și alte resturi ceramice, din cari am putut reconstrui în parte
și o oală mare, representată la fig. 9. A servit ca în ea să se
țină bucate, iar cu ocazia transportării se întrebuințau niște funii,
a căror amintire a trecut ca podoabă aplicată pe grumazul vasu­
lui jur-împrejur și pe umărul oalei, cași cum funia ar atârna de
toartă mai liber. Pe corpul oalei vedem niște pătrate formate din
 203

Fig. 10. Resturi ceramice din stratul superior. Cetățuie, Otomani.

204

linii mai scurte. Liniile acestea se executau cu vârful sulelor de

os, înainte de a fi arse produsele ceramice.
Aceleași fenomene tehnice, tipologice și ornamentale se pot
fixa și în stratul superior (fig. 10) ceeace înseamnă, că nu se
poate ca între cele trei straturi să socotim un timp mai îndelun­
gat. Din cele constatate în cursul săpăturilor executate în anul
1925 și 1928 reiesă, că prima așezare a ars, pe resturile acestei
așezări, dupăce s’a regulat puțin terenul, s’a început a doua și
dupăce a căzut și aceasta jertfă unui incendiu ivit din nebăgare
de seamă, sau în urma unui atac din afară, s’a ridicat a treia a-
șezare, purtătorii de cultură fiind aceeași în toate trei straturile.
Pe insula amintită și numită „Cetatea de pământ“, aflătoare
în râul Er, în luna Aprilie a anului 1925 am săpat două zile, tră­
gând un șanț de o lungime de 12 m. și de o lățime de 3 m., pe
locul de arătură al Iul Iosif Mészâros.

Fig. 11. Vatră de colibă depe

insula Erului. Otomani.

împrejurările externe stratigrafice se înfățișau și aici la fel

ca pe Cetățuie. Și aici am constatat trei straturi culturale de câte
o grosime de 30 cm., cum era cazul pe Cetățuie. Resturile cultu­
rale erau și aici de acelaș gust, de aceaș tehnică.
La fundul șanțului n’am dat de fenomene de așezare, ceeace
nu înseamnă însă, că aiurea, după estinderea locului de săpat, nu se vor
găsi. La fundul stratului mijlociu am fixat un loc de colibă, de o di­
mensiune de 3’4 m. format rotund din argilă transportată aici pentru
acest scop. Deocamdată numai vatra colibii s’a format și s’a călcat bine
(fig. 11), însăși coliba însă încă nu s’a ridicat, deoarece n’am dat în
jurul petecului de argilă de gaura parilor, din cari se construia
scheletul unei astfel de locuințe. Pe acest petec însă am constatat
o vatră de foc de o formă ovală, bine arsă. Fenomen, care ne
dovedește, poate, că respectivii n’au avut deocamdată nevoie de
 205

adăpostul plănuit și s-au mulțumit să-și facă focul pe vatra

colibii.
E cu mult mai vorbitor fenomenul présentât la fig. 12 și
constatat la fundul stratului mijlociu. E o vatră de casă, oblongă,
de o lungime de 3'8 m. și o lățime de 2’6 m. E treptat adân­
cită în pământ, precum se vede din secția vetrei de casă.
Din obiectele găsite nu presint decât un pumnal rupt (fig.
13), din piatră, de sigur o copie a unui pumnal de bronz.

Fig. 13. Pumnal rupt, depe

insula Erului. Otomani.

Pe teritoriul Ardealului încă nu s’a descoperit nici-o ase­

menea cetate preistorică și chiar în afară de Ardeal sunt puține, a
căror descoperire s’a început într-un mod sistematic și conform
cerințelor științifice.
E îmbucurător și faptul că Cetățuia delà Otomani afară de
mica parte de lângă laturea semnată cu I n’a suferit în cursul
vremurilor nici o deranjare ulterioară, astfel că avem toată spe­
ranța, că în cursul săpăturilor să dăm de toate fenomenele ce ar
putea să ne dea o cât mai precisă lămurire asupra felului de viață a
omului eneolitic, din prima fașă a epocii de bronz, care s’a așe-

14
Raport asupra cercetărilor arheologice
delà Sarmizegetusa
în anii 1924—28.

In cadrul cercetărilor arheologice, întreprinse pe pământul

Ardealului românesc — cercetări ce îmbrățișează toate epocile de
cultură ale acestui colț de pământ, începând de la cea mai veche,
a pietrei neșlefuite, până la epoca migrațiilor — desgroparea și stu­
dierea sistematică a capitalei „Daciei fericite“, formează, fără îndo­
ială, un însemnat punct din programul de lucrări al Universității
din Cluj. Importanța cercetărilor arheologice de la Sarmizegetusa
iese la iveală îndeosebi dacă ne gândim la frumoasele resul-
tate obținute de arheologii streini în diferitele centre ale lumii
romane provinciale, în Africa, Gallia, Pannonia, Asia mică, etc., a
căror contribuție la cunoașterea integrală a istoriei, organisației și
vieții spirituale a Imperiului Roman e, din anumite puncte de ve­
dere, poate mai decisivă decât resultatele cercetărilor întreprinse
în Italia însăși. întreprinderea unor asemenea cercetări, în condi­
țiile corespunzătoare științei arheologice moderne, în chiar capi­
tala provinciei Dacia, erâ cu atât mai necesară pentru nevoia
complectării tabloului acelui neîntrecut „Orbis Romanus“, cu cât
afară de Apulum (Alba-Iulia de astăzi), unde răposatul arheolog
ungur, Béla Cserni, făcuse cercetări mai mari și cu o riguroasă
metodă științifică, nici unde în Dacia nu au fost executate săpă­
turi bine organizate. Vina, firește, nu eră numai a arheologilor
unguri, destul de numeroși de-altfel, ci și a împrejurărilor. Prea
a dominat în cercetările din trecut „întâmplarea“ și dorul de no­
utăți imediate și ieftine. începute în prea multe părți și cu obiective
foarte des nelămurite, arheologii unguri cu săpăturile lor nu au
putut obține nici unde un résultat complet și definitiv. Cât des­
pre o conservare a ruinelor descoperite, nici nu se poate vorbi.
Chiar cele bine executate, au fost din nou astupate cu pământ sau
lăsate în seama nimănui. Lipsa unei chibzuite și luminoase orga­
nisât! a cercetărilor și-a arătat efectul în chipul cel mai strălucit.
 207

Ô continuare în felul vechi a cercetărilor era, prin urinare,

de neînchipuit.
După o recunoaștere prealabilă a locului, făcută în anul 1921,
sub conducerea d-lui profesor D. M. Teodorescu delà Universita­
tea din Cluj, subsemnatul a primit însărcinarea cercetărilor de
la Sarmizegetusa.
Lucrările au început, efectiv, în vara anului 1924, cu mij­
loacele materiale puse la disposiția noastră, prin Direcțiunea Mu­
zeului Județean din Deva, de către d. A. Blank, căruia îi exprim
și aici cele mai sincere mulțumiri. Ele au continuat apoi regulat,
în anii 1925, 1927 și 1928 cu fondurile acordate, în acest scop,
de Ministerul Cultelor și Artelor.
Lucrările începute nu sunt încă terminate. Ele se apropie
însă de sfârșit încât o dare de seamă, în résumât, asupra lor, își
poate avea locul chiar de pe acum.
*
Întemeiată, de însuși împăratul Traian, imediat după termi­
narea celui de-al doilea războiu dacic, Colonia Ulpia Traiana Sar­
mizegetusa a fost de la început și a rămas până la cele din urme
zile ale stăpânirii romane, capitala provinciei Dacia. Deși, din
punct de vedere militar, centrul provinciei îl forma Apulum (Alba
Iulia), politic, și, mai ales, cultural, Sarmizegetusa eră, pentru Da­
cia, representanta Romei în regiunile la Nord de Dunărea de
jos. O mulțime de clădiri publice, temple, băi, amfiteatru și
splendide case particulare, așezate în interiorul orașului, înconjurat
cu ziduri de piatră, și în afară de aceste ziduri, (cunoscutele villae
suburbanae și rusticae), pe întinderi considerabile, dau dovada in­
tensei vieți politice, religioase și culturale desfășurate aici.
Și cu toate distrugerile la care a fost, expus orașul, după
părăsirea oficială a provinciei, veacuri de-arândul, până în zilele
noastre, >) Sarmizegetusa tot mai presintă destule resturi care să
ne poată arăta splendoarea ei de odinioară.
Știrile exacte despre Sarmizegetusa încep abia pe la anul 1500,
cu umanistul Ioh. Mezerzius, care a identificat locul satului actual Gră­
diște cu vechea capitală romană. Descoperiri mărunte de lucruri
interesante s’au făcut în toate timpurile următoare, puține din ele
1) Pentru aceste distrugeri, săvârșite de toate categoriile de oameni, de
la capi încoronați pănă la simplii țărani ai satului Grădiște, uneori chiar și
oameni de știință, vezi articolul meu publicat în revista „Dacia“, 1924, pp.
225-226.
208

însă ni s’au transmis și încă mai puține ni s’au păstrat. Nu pot da

aici cronica >) tuturor descoperirilor. Amintesc numai pe cele mai
importante.
Intre acestea, locul de frunte îl ocupă celebrul Mithraeum,
templu al zeului solar oriental Mithras, atât de răspândit în întreg
imperiul roman, în primele secole după Christos, care a fost săpat
către sfârșitul secolului trecut, de conducătorii Soc. de Istorie din Deva.
Importanța lui nu residă atât prin felul cum au fost făcute săpă­
turile (astăzi astupate din nou și distruse chiar urmele ce mai
rămăseseră) cât, mai ales, prin mulțimea extraordinară a reprezen­
tărilor în relief și a inscripților privitoare la acest cult. Nu mai
puțin important e și amfiteatrul, singurul care ne-a rămas (după
cât știm) în Dacia. Desgroparea lui, întâmplată în anii 1890—93,
nu a fost din cele mai fericite. Desgropat pe jumătate, fără nici-o
rânduială științifică, resturile scoase la iveală au fost lăsate distrugerii
și jafului. Nici descrierea, foartă sumară și incompletă a descoperirii
nu întrunește condițiile cele mai modeste ale unei lucrări științifice.
Desgroparea, integrală și, sperăm, sistematică, a acestui con­
siderabil monument, a fost reluată acum, sub supraveghierea sub­
semnatului, de către dl Iosif Mallăsz, directorul Muzeului din Deva.
Delà primele începuturi ale acestei noi săpături, s’a învederat că
desvelirea completă a amfiteatrului poate da încă multe surprize.
Simplul fapt chiar al desgropării lui și, eventual, al restaurării unei
părți din el, presintă, atât arheologic cât și educativ o însemnătate
ce iese din comun. Terenul pe care se află aparținând județului,
conservarea acestui monument nu întîmpină dificultăți mai mari.
In afară de cele amintite, arheologii unguri au mai desco­
perit încă o mulțime de clădiri : baie, temple, etc., din care însă nu
au mai rămas nici o urmă la suprafață și numai descrierile, adesea
incoplete, publicate în diferite reviste, mai mărturisesc despre ele.
Lipsurile unei cercetări metodice și neglijarea resturilor des­
coperite odată au fost, poate, cauzele îndoielii multora din arheo­
logii moderni că Sarmizegetusa ar mai putea ascunde lucruri
vrednice de atenție. Distrugerile săvârșite în cursul vremilor în-
tăriau această îndoială.
Lucrările întreprinse de Universitatea din Cluj și încredințate
Subsemnatului, au putut însă risipi pe deplin scepticismul.

1) Ea a fost dată în articolul meu citat, pp. 227—322. Vezi și planul

topografic al Sarmizegetusei (p. 263) cu indicarea diferitelor construcții
antice, visibiie încă sau cunoscute în urma descrierilor.
 209

înainte de toate am căutat să stabilesc, cat mai exact posibil,

dimensiunile pe care le avusese orașul împrejmuit cu ziduri, de­
spre care știrile date de cercetătorii anteriori erau contradictorii.
Măsurate, personal, în două rânduri, dimensiunile celor două laturi,
visibile în întregime din patrulaterul ce forma incinta, au fost de 600
pe 540 m; orașul cuprindea, prin urmare, o întindere de 324000
m2. — O deosebită atenție am dat, apoi, studierii construcției acestui
zid, în privința căreia nu se știa nimic precis. Și în privința a-
ceasta, am avut norocul de-a găsi un răspuns definitiv, reușind
să descoper, în pivnița unei case țărănești, o bucată de zid pă­
strată încă intact. Din această porțiune a zidului, verificată și de
alte descoperiri mai mici, la diferite puncte ale incintei, tehnica
zidului de cetate se presintă în felul următor (fig. no. 1) :

Fig. no. 1 : Zidul orașului Sarmizegetusa.

O substrucție de peatră de râu de mărime mijlocie, închegată

cu un mortar foarte bun; deasupra acestei substrucții se ridica
zidul propriu zis, format din blocuri de peatră de gresie dură la
cele două fețe iar în interior umplut cu acelaș material de peatră
și mortar (opus caementicium). Grosimea substrucției pare să fi
fost de 4, iar a zidului de circa 3 metri. In fața zidului acestuia,
se găsia și la Sarmizegetusa, ca la aproape toate locurile intărite
de Romani, un sistem de apărare preventivă, format, aici, din un
agger sau vallum de circa 2 m. și jumătate grosime (fig. no. 2)
ce se vede destul de bine pe laturile de N. și E. Distanța între
zid și vallum e de 18—20 metri. O urmărire a zidului pe o dis­
tanță mai mare și o stabilire exactă a curtinelor și porților cred
că nu mai e cu putință din pricina desăvârșitei distrugeri a zidu­
rilor. Cel puțin așa m’am putut convinge din cele vreo 5—6 în­
cercări întrepinse în această direcție.
210

Dar dacă în privința zidului orașului trebuia să ne mulțumim

cu resultete mai modeste, cercetările executate în interiorul orașului,
în chiar centrul lui, au întrecut orice așteptări, răsplătind din bel­
șug ostenelile și jertfele materiale.
Intr’adevăr, încă din primul an a început să iasă la iveală pla­
nul unei clădiri bine construite, de dimensiuni extraordinare (85
m. lungime pe 65 m. lățime). Atât proporțiile edificiului cât și
bogăția resturilor (inscripții, reliefuri, diferite obiecte, urme de ten-

Fig. no. 2: Zidul orașului și valul de pământ din față-i.j

cuială colorată, păstrată pe alocurea în condiții excelente) dădeau

impresia unei importante clădiri publice. Din două inscripții unde
se pomeneau doi fii, M. Procilius Regulus și M. Procilius Julianus,
ai unui însemnat personagiu (cunoscut din o altă inscripție, mai
veche, găsită tot în acest loc), care ridicase un „Aedes Augus-
talium“ în Sarmizegetusa și dintr’o listă de nume, considerată de
subsemnatul ca un „album“ al Colegiului Augustalilor, concluzia
ce am formulat era, cred, simplă șt plauzibilă: resturile descoperite
nu pot fi altele decât ale acestei „Aedes Augustalium“. Anul ur­
mător a confirmat întru totul această concluzie. O nouă inscripție,
găsită în înseși dărâmăturile clădirii, vorbia de un alt cetățean al
orașului, Augustalis și el, P. Antonius Super, care făcuse un dar
acestui Colegiu. Evident că presența inscripției cu darul făcut pe
seama Colegiului Augustalilor, în interiorul edificiului, nu-și putea
 211

avea rostul decât în cazul că însăși clădirea aparținea Augustalilor

Descoperirea unei astfel de clădiri monumentale în Sarmizegetusa
presintă, ca valoare arheologică și istorică, nu numai un intereș
local, provincial, ci și unul general-roman. Și iată de ce : Colegiile
Augustalilor, alcătuite din burghezia înstărită a orașelor provincii­
lor din Imperiul Roman, aveau, după unii, acelaș rol pe care-1
avea ordul cavalerilor în Roma. Din punct de vedere politic, so­
cial și religios, aceste colegii formau, în orice caz, elementul cel
mai important al ideii de stăpânire romană ce culmina în cultu
adus împăratului. Păstrători ai tradițiilor romane, credincioși ai
rânduielii monarhice, Augustalii asigurau în îndepărtatele centre ale
provinciilor vastului imperiu dominațiunea spirituală și politică a
Romei prin cultul adus simbolului acestei stăpâniri, persoanei di­
vine a împăratului. Asupra funcționării acestor colegii ne lipsesc
amănunte. Cert e că în mai fiecare așezare orășenească existau a-
semenea asociații (în Dacia, de pildă, mai exista un „ordo Au-
gustaluim“ la Napoca și Apulum) și că își aveau chiar sanctuare
și localuri proprii unde se întruneau, aduceau jertfele cuvenite și
își țineau bancheturile. In întreg imperiul roman, însă, numai aici,
la Sarmizegetusa, s’a descoperit, până acum, un asemenea edificiu.
Și tocmai în aceasta consistă importanța descoperirii. Din felul cum
se înfățișează acest palat-sanctuar al Augustalilor, putem să ne formăm
o idee apoximativă și despre celelalte care au existat în alte centre.
Aedes Augustalium din Sarmizegetusa e o clădire patrula-
teră, zidită din piatră de stâncă, în opus incertum, măsurând în
lungime 85 m. iar în lățime 65 m. Orientată, cu laturea ei mai
lungă, în direcția aproape exactă N.-S., edificiul acesta cuprinde
două curți: una mai mare, spre Nord, și cealaltă, mai mică, la
Sud de cea dintâi. Cele două curți sunt despărțite de un zid scund
cu socluri geminate pe laturea de Nord, cari susțineau, după toate
probabilitățile, semicoloane, deasupra cărora se ridica, așezată pe
arcuri, în plin centru, cu deschizături de ca. 3 metri, o cornișă,
lucrată cu astragale și bețișoare din peatră calcaroasă, la fel cu
pietrele ce formau arcurile. Cele două laturi (aripi) mai mici ale
clădirii se împart în diferite incăperi, săli mai mari și mai mici.
Capătul nordic al aripei de Vest, a suferit în cursul anilor o trans­
formare radicală, ca și capătul nordic al aripei de Est, care a fost
transformat într’o exedră, pardosită cu mosaic (opus musivum) de
cărămidă, arsă, de formă exagonală sau a unui 8 des întrebuințat
la pardoselile din Dacia.
212

La capătul sudic al acestei aripi de Est, se găsește o cameră

suterană, cu pereții deasupra solului îmbrăcați, în exterior, cu lespezi
de gresie, frumos tăiate și așezate pe un stilobat din aceași peatră.
La această cameră suterană conduce, dinspre Sud, o scară de peatră
de gresie (fig. no. 3). Ușa e formată din două lespezi de peatră
de calcar, ca ușori, și din pragul de jos, tot de peatră de calcar,
cu scobiturile necesare țâțânilor. Pragul de sus, găsit, în mai multe
bucăți printre dărâmături, presintă, pe una din aceste bucăți,

Fig. no. 3 : Cameră suterană.

scobitura de sus a țâțânei. Ușa, de sigur din lemn, țintuită pro­

babil cu cuie, a putrezit. Pardoseala e formată din lespezi de gresie
și se păstrează în întregime. Interesant că, original, tavanul acestei
camere suterane era drept, din bârne și scânduri și numai ulterior
a fost înlocuit cu o boltă de cărămidă.
Rostul ei nu poate fi acela de simplă pivniță, ci servia, cred,
ca un fel de deposit al lucrurilor de preț al Colegiului Augustalilor.
Grosul clădirii, frontul propriu zis, pe laturea scurtă, dinspre
Sud, se compune din o serie de săli, tencuite și pardosite cu mo­
saic de cărămidă (opus spicatum și cunoscutul mosaic exagonal),
 213

având, de sigur, două etaje (fig. no. 4). Una din săli are și sistemul
de încălzit roman, așa numitul hypocaustiun. Șirul încăperilor e între­
rupt, cam pe la mijlocul clădirii, de o intrare largă ce conducea în
curtea mică. Intrarea, iarăși, e pardosită cu cărămidă (fig. no. 5).
Imediat lângă intrare, la Răsărit de ea, am dat de o cisternă de apă cu

Fig. no. 4: Partea principală a clădirii „Aedes Augustalium“ cu basele de pilaștri,

două despărțituri, cu camerele de decantare a apei la extremitatea
sudică a ei. Cisterna, acoperită cu o puternică boltă din peatră de
stâncă alternând cu rânduri de cărămizi și cu pereții înbrăcați, în
interior, cu un strat de ciment (un fel de opus signinum provincial)
stă în legătură cu un canal de scurgere ce, trecând pe supt ea,
străbate întreaga clădire, la o adâncime de ca. 2 metri, în direcția
generală N.-S. închiderea gurii canalului dinspre cisternă se făcea
cu ajutorul unei stavile de lemn, mânuită de sus.
214

Laturea scurtă, de Nord, a edificiului e închisă de două zi­

duri paralele, nedesgropate încă decât în mică parte.
In mijlocul curții celei mari, încălecând deasupra canalului
pomenit mai sus, se ridică substrucția puternică a unei base de
marmoră distrusă complet cu excepția a câtorva bucăți profilate
basa avea de-asupra ei o inscripție monumentală, din care s’au
găsit două fragmente cu câteva litere foarte frumoase și înalte
de 10 cm. E foarte probabil că în acest loc s’a ridicat, împreună

Fig. no. 5 : Poarta.

cu inscripția, și statua împăratului, așa cum se obișnuia la asemenea
clădiri publice. 1
In afară de acest impozant edificiu, descris pe scurt, în rân­
durile de mai sus, o tot atât de neașteptată descoperire am făcut
la Sud de el.
Lipit de Aedes Augustalium și despărțit de complexul clă­
dirii numai printr’un zid, clădit în opus incertum, dar în loc de
tencuială, placat cu marmoră și cu un frumos și simpatic ciubuc
la poalele zidului, se întinde forul (piața publică) orașului Sarmi­
zegetusa. Dimensiunile forului nu se cunosc încă. Lungimea lui
e, cred, cam aceiași cu a frontului clădirii Aedes Augustalium.
Identificarea forului e absolut sigură. Pe lângă faptul căj se află
 215

In mijlocul orașului propriu zis, un număr de 7 pietre onorare,

cu inscripții găsite, in situ, lângă zidul ce-1 desparte de Aedes
Augustalium, sau trântite jos de pe basa de marmoră pe care
fuseseră așezate, dovedesc, cu prisosință, exactitatea identificării
(fig. no. 6). Existența lui aici se bănuia doar, după aspectele
terenului. Cu atât mai binevenită e descoperirea lui, cu cât
aruncă o lumină și asupra planului piețelor publice din pro-

Fig. no. 6 : Forul din Sarmizegetusa.

vincii și lămurește, prin inscripțiile găsite în el o sumedenie de

chestiuni edilitare și politice, urbane, provinciale și chiar general-
imperiale. Desgroparea lui, în întregime, lăsată pentru anul acesta,
ne poate aduce, sperăm, o mulțime de surprize.1)
C. Daicovici.

1) Inafară de săpături propriu-zise, subsemnatul a dat o deosebită

importanță adunării materialului arheologic risipit pe la particulari. Toate a-
ceste obiecte, atunci când era posibil, au fost răscumpărate și așezate în Mu­
zeul local, înființat în comună. O parte a acestui material a fost publicat în
revista „Dacia“, 1924, urmând ca restul să fie dat la lumină cât mai curând.
Țin să amintesc că părțile mai gingașe ale ruinelor au fost puse la
adăpost de intemperii și că teritoriul săpăturilor, înconjurat cu un gard de
peatră, este păzit de un vigil permanent. Muzeul din Sarmizegetusa, în curs
de aranjare, e dat în seama unui custode. Atât paznicul ruinelor cât și cus­
todele Muzeului (d. Alexe Tornea), sînt plătiți de către Muzeul județean din
Deva.
 Dare de seamă
asupra săpături or arheologice delà Cristești.
Săpăturile întreprinse în vara anului 1928 la Cristești, din
partea Societății Arheologice și Etnografice din județul Mureș, au avut
scopul să deâgroape presupusul castru roman, unde era Ala I. Bospo-
ranorum, care însă în anul 158 se amintește cu numele de Ala I.
Gallorum et Bosporanorum (C. I. L. III. D. XLVII). De multeori a
fost vorba despre obiectele găsite la Cristești.1) Această așezare
romană a trebuit să aibă un rol însemnat, fiind un punct strategic
foarte prețios în linia estică de apărare a Daciei.
Castrul delà Cristești se afla la mijlocul segmentului de apă­
rare Beclean-Hoghiz, unde se frânge spre Apus (resp. spre Ră­
sărit) linia dreaptă de apărare a fortificațiunilor de la hotar ale
provinciei Dacia, linie așezată paralel cu direcția Munților Harghita.
Am făcut săpăturile împreună cu dl. A. Filimon din Târgul-
Mureș, în urma încredințării dlor profesori universitari I. Andrie-
șescu și D. M. Teodorescu.
Am fost silit să încep cercetările acolo, unde Deăk Farkas
în anul 1882 a găsit o cărămidă cu stampila AL BOS (Ala Bo-
sporanorum, C. I. L. III. 80743), căci altfel pe teren nu se află
nici o altă urmă, nici o însemnare, pe baza căreia s’ar putea
stabili locul sau zidurile și șanțurile castrului.
Am făcut un tranșeu cu speranța să aflăm urmele castrului, însă
în loc de castru am dat numai peste două cuptoare de olar,

1) I. F. Neigebaur, Dacien, p. 246; Orbân Balâzs, Szekelyföld leirăsa,

v. IV, p. 217; C. Goos, Chronik der archäologischen Funde Siebenbürgens, p.
86—87; Szàzadok, v. XVI (1882), p. 702—703; Torma Kâroly, în Arch.-epigr.
Mitteilungen, v. VI (1882), p. 140—141 și în Archaeologiai Értesitô, v. VI (1886),
p. 303—318; Téglàs Gabor în Arch.-epigr. Mitteilungen, v. XI (1887), p. 239 și
în Erdélyi Muzeum, v. V (1888), p. 242; Dessau, Inscriptiones Lat. Selectae,
no. 2006; Pauly-Wissowa, Realencyclopädie, I, 1234; Jung I., Fasten der Pro­
vinz Dacien, p. 107, 137, 167; C. I. L. III, D. XLVII și 8074.; Buday Ârpàd,
Rômai felirattan, p. 247, 249 ; Marțian, Repertoriu, p. 27 ; V. Pârvan, Getica,
p. 362, 451, 528. — Téglàs a mai publicat în Arch.-epigr. Mitteilungen, v. XVI
(1893), p. 255 o variantă a ștampilei de cărămidă (ALE BOSPORoD ), care
însă nu figurează în C. I. L. nici între falsificațiuni fiind foarte probabil o
falsificațiune rudimentară.
 217

pline cu vase și cioburi. Materialul scos la iveală, e foarte inte­

resant. E un material de olărie provincială dintre cele mai bogate
din Ardeal. Fragmente de terra sigillata locală, tipare, vase fine și
dure, cu ornamentația lor foarte curioasă și variată ne-au răsplătit
munca chiar dacă n’am dat de urmele castrului. 7 rebuie să amin­
tesc și împrejurarea, că deși olăria e probabil de la sfârșitul stă­
pânirii romane în Ardeal, totuși a păstrat atât în ornamentație, cât
și în tehnică, elemente mai vechi locale.
După terminarea tranșeului amintit, am cercetat locurile din
împrejurimi, pe unde țăranii povestiau despre urme de ziduri sau
despre țigle și cărămizi. In trei locuri, de fapt, am găsit ziduri,
cari însă sunt foarte slabe și neînsemnate. Obiectele mărunte
găsite în aceste locuri, precum și în celelalte locuri, unde nu am
găsit ziduri, ci numai țigle și cărămizi frânte de tot, ne arată hotă-
rît, că aici a fost de fapt o așezare mai importantă, din care însă
partea cea mai valoroasă și cea mai bogată a fost nimicită de
apa Mureșului.
Până în zilele noastre s’a păstrat numai partea de Sud cu
casele, înconjurate cu grădini spațioase, ale meșteșugarilor și oame­
nilor mai săraci, unde din întâmplare eventual putem găsi material
interesant, dar unde probabil nu ar renta o cercetare mai amănunțită.
Din punctul de vedere al cercetărilor sistematice asupra lime­
sului dacic, întreprinse de dl. profesor Em. Panaitescu, avem aici
mai mult un résultat negativ : Castrul delà Cristești nu mai există,
cum a fost stabilit de alt-fel de către dnii profesori Em. Panaitescu
și D. M. Teodorescu în anul 1925, cu prilejul unei cercetări de
orientare generală.
Al. Ferenczi.

© © ©
 Descoperiri arheologice în Cluj

De la început trebuie să spun că în Cluj nu s’au făcut nici­

odată săpături sistematice. Orașul de azi fiind suprapus pe vechea
Napocă, tot ce s’a aflat aici — inscripții, obiecte, etc. — se dato-
rește întâmplării.
Cu prilejul canalizării orașului, în anul 1895, s’au aflat foarte
multe lucruri ’) care de ar fi fost colecționate ar fi dat un foarte
bogat și prețios material documentar, privitor la această așezare.
La zidirea unei case, la facerea unei pivniți, întotdeauna s’au aflat
și obiecte cari să ne confirme că centrul orașului de azi e supra­
pus pe vechea așezare romană. Bazat pe lucrurile aflate aici, Ja-
kab Elek*2) dă chiar și un plan al orașului antic. Cu această pro­
blemă s’a mai ocupat și Torma Kâroly3). După cei doi autori,
orașul roman s’ar fi întins asupra teritoriului ocupat azi de cartie­
rul Ovar (piața Carolina și străzile din jur) apoi piața Unirei, Ca­
lea Regele Ferdinand până la Someșul mic, Calea Victoriei până
la piața Cuza Vodă, apoi străzile Iuliu Maniu, Regina Maria, I.
C. Brătianu, Cogălniceanu, Universității, lorga, Bob, Memorandu­
lui și Avram lancu (v. fig. no. 1). Diferența de păreri între cei
doi autori e numai în ce privește strada Iuliu Maniu și Calea
Victoriei. In aceste două străzi Jakab Elek4) susține că nu s’a
aflat nimic sigur care să confirme că orașul antic s’ar fi întins și
pe acest teritoriu.
Dacă cercetăm notele din Corpus Inscriptionum Latinarum, voi.
III, privitor la locurile unde s’au aflat inscripții cu caracter public
și religios, vedem că acestea au fost aflate între străzile amintite
de Jakab Elek și Torma Kâroly, deci centrul coloniei romane tre­
buie căutat în jurul pieței Unirei și în cartierul Ovar.
Descoperirile răslețe din ultimul timp confirmă, și ele, această
așezare, aducând, însă, o mică rectificare în ce privește limita ora­

li Archaeologiai Ërtesitô, 1895, p. 382.

2) Kolozsvâr TOrterete, vol. I, p. 141 — 142.
3) A Limes Dations felsö része, Bpest 1880, p. 15.
4) Kolozsvâr Törtenete, vol. I, p. 15.
 2id

șuîui antic spre sud-est (str. Cogălnîceanu și Avram lancu).

Aceste descoperiri, cu a căror publicare am fost încredințat
din partea Dlui prof. Em. Panaitescu, directorul Institutului de
Studii Clasice din Cluj, consistă din o serie de sarcofage eșite la
iveală cu prilejul diferitelor lucrări edilitare.
Aceste sarcofage sunt de peatră de nisip, scoasă din carierele
de peatră din jurul Clujului, în speță din cea de la Baciu. Sunt de
formă dreptunghiulară destul de rudimentar lucrate — numai din daltă

Fig. no. 1 : Planul orașului Cluj (centrul).

— compuse din o cutie lungăreață, scobită- din un singur bloc,

având la cele patru colțuri câte o acroteră. Aceste acrotere sunt
niște corpuri în forma unor sferturi de sferă și sunt așezate cu
partea rotundă în lăuntru (v. fig. no. 2 A). Marginile superioare ale
cutiei și cele inferioare ale capacului sunt astfel scobite încât se
îmbucă (v. fig. no. 2 B). Această închidere nu o au însă toate sar­
cofagele. Sunt unele ale căror capace stau deasupra cutiei numai
prin greutatea lor colosală. Sunt altele însă, cari pentru o mai
220

deplină siguranță, pe lângă sistemul de închidere descris mai sus,

mai au la cele două extremități și câte o scoabă de fier care prin­
dea capacul de cutie și ale căror capete erau plumbuite. Interiorul
sarcofagului e scobit tot din daltă, având la una din extremități
o ușoară ridicătură care servia de căpătâi. La capac, pentru mo-

£>

Fig. no. 2: Sarcofagul no. 8.

tive de simetrie, atât înălțimea frontonului cât și a acroterelor de­

pinde de mărimea sarcofagului.
Sarcofagele aflate în strada Kogălniceanu, pe locul actualei Uni­
versități sau a vechiului teatru (no. 1 din planul orașului) și cari sunt
depozitate acum în lapidarul Universității, sunt în număr de patru :
1) I. Cutia are o lungime de 2’24 m., lată de 0’90 m. și
 221

înaltă de 0’92 m. Capacul lung de 2'25 m., lat de 0'92. La mijloc

capacul e spart de jefuitori având și o acroteră ruptă. Capacul era
fixat deasupra cutiei cu scoabe.
2) II. Cutia lungă de 2'19 m., lată de 1’00 m., având o înăl­
țime de 0'80 m. Capacul lung de 2’22 m., lat de 1’05, având
înălțimea frontonului de 0’65 m. Atât cutia cât și capacul sunt
sparte de jefuitori. Acroterele de la căpătâi sunt rupte.
3) III. Cutia lungă de 1*92., lată de 0'88 m., înaltă de 0-76
m. Capacul lung de 1 97 m., lat de 0'90 m., având înălțimea
frontonului de 0’35 m. La căpătâi cutia e spartă de jefuitori.
4) IV. Sarcofag de copil. Lung de 0‘94 m., lat de 0.44 m.
și înalt de 0’28 m. Capacul lung de 1'00 m., lat de 0’50 m., înalt
de 0’25 m. Are numai o singură acroteră, fiind spart de jefuitori:
Sarcofagele din strada Avram Iancu (nrii 2 și 3 din planul ora­
șului): au fost aflate în curtea fabricei de sârmă Leber și în curtea
casei No. 42 cu ocaziunea unor lucrări edilitare. Sunt în număr de trei.
5) I. Cutia lungă de 0.87 m., lată de 0'55 m., având înălți­
mea de 0’41 m. Capacul are o lungime de 0'94 m., lat de 0’59
m. și înalt de 0’29. In acest sarcofag, deși jefuit, lângă scheletul
unei fetițe s’au aflat doi cercei de aur și o monedă imperială ro­
mană, dar e atât de deteriorată încât nu se poate data. Tot aici
s’a mai aflat încă un sarcofag cu mai multe reliefuri, având și o
inscripție ; ele vor fi publicate de dl asistent Al. Ferenczi. Nu
departe de acesta s’a dat iarăși peste un alt sarcofag, construit din
cărămidă, fiind însă așezat sub canal nu a putut fi scos.
6) Tot în strada Avram Iancu la No. 42 s’a mai aflat un sar­
cofag, lung de 1'23 m., lat de 0’53 m. și înalt de 0‘46 m. Capa­
cul lipsește. La o depărtare de vre-o 10 metri de sarcofagul de
mai sus, s’a dat peste o peatră cu relief (v. fig. no. 3). lungă de
0'94 m., înaltă de 0‘42 m., având o grosime de 045 m. Pe una
din fețe are representată o scenă de vânătoare: doi câni, unul de
o parte, celalalt de cealaltă parte a scenei, iar în mijloc o
vulpe. (?) După toate probabilitățile a servit ca grilaj la mormântul
de mai sus. Astfel de grilaje pe cari sunt representate tot scene
de vânătoare au mai fost aflate și în Pannonia. ')
In strada Casianu No. 31/b construindu-se o pivniță s’a
dat în toamna anului 1928 peste un cimitir familiar compus din
patru sarcofage (no 5 din planul orașului). Cu banii puși la dis-

1) Archaeologiai ïrtesitô, 1905, p. 256.

15
222

poziție de Comisiunea Monumentelor Istorice din Cluj, cele patru

sarcofage au fost scoase la iveală și depuse în lapidarul Institu­
tului de Studii Clasice.
7) I. Primul sarcofag scos Ia iveală era atât de deteriorat
încât nu a rămas din el decât o parte a unei laturi — cea de la
căpătâi — lungă de 1'31 m. și înaltă de 0'47 m., având o gro­
sime de 0‘15 m. Tot de la acest sarcofag a mai fost adusă și
partea din jos — baza — lată de 1’26 m.
8) II. Acest sarcofag deși spart în bucăți a putut fi reconsti­
tuit. Cutia are o lungime de 2’10 m., lată de 0'89 m. și înaltă de
0’73 m. Capacul are o lungime de 2’12 m., lat de 0-92 m., având
înălțimea frontonului de 0’40 m.

Fig. no. 3 : Peatră cu relief.

8) III. Lângă sarcofagul de mai sus, s’a aflat un altul mai

mic — de copil — lung de 0-84 m., lat de 0’45 m. și înalt de
0’32 m. Capacul lipsește.
9) IV. La o depărtare de 40 cm. de sarcofagul de mai sus
s’a dat peste un altul, lung de 2’28 m., lat de 0'93 m. și înalt de
0'78 m. Capacul și la acesta lipsește.
10) Cu vre-o cincizeci de metri mai în sus la No. 33 (no 6.
din planul orașului), s’a dat încă de un sarcofag de copil, cutia
are o lungime de 1'05 m., lată de 0-57 m., având înălțimea de
0’46 m. Capacul e lung de P08 m., lat de 0'60 m., având înălți-
 223

meâ frontonului de 0'28 m. In interiorul lui a fost găsit un ac de

păr de os. Lângă sarcofag s’a aflat un opaiț spart.
Atât sarcofagele descrise cât și altele aflate mai de mult în
strada A. Mureșanu apoi în partea nord-vestică a orașului, în
strada Elisabeta, sunt din aceiași peatră, lucrată numai din daltă
și fără nici un loc netezit pentru inscripție. O deosebire între ele
ar fi următoarea:
La sarcofagele din strada Kogălniceanu capacul e lucrat
într’un mod deosebit. Pe când la sarcofagele din str. Avram lancu
și Casianu, acroterele și cu înălțimea frontonului cad pe aceiași
linie, având aceiași înălțime (vezi fig. no. 2), la cele din strada
Kogălniceanu înălțimea frontonului e cu mult mai mare decât a
acroterelor. Aceste sarcofage sunt și cu mult mai înalte decât celelalte.
Din punct de vedere al topografiei antice, o deosebită im­
portanță au sarcofagele descoperite în străzile A. lancu și Casianu.
După cât știm, înmormântările se făceau de obiceiu pe am­
bele laturi ale drumului ce ieșia din oraș (erau și excepții, când
unui mare personagiu sau unui binefăcător i-se făcea cinstea de
a fi înmormântat între zidurile orașului, de obiceiu în for). Dacă
fixăm pe hartă locurile unde au fost aflate sarcofagele mai sus
descrise (v. planul, fig. no. 1) vom vedea că ele se întind pe o linie
care începe de la locul actualei Universități (strada Kogălniceanu),
continuă în strada Avram lancu (intravilanul Leber și jur), iar de aici
pe o linie destul de dreaptă, care tăind strada A. Mureșanu ajunge
în calea Casianu de-a lungul căreia s’au descoperit două grupuri
de sarcofagii, trecea mai departe spre Ajton și Potaissa. Astfel,
credem că străzile Kogălniceanu și Avram lancu pe cari cei doi
autori le pun ca făcând parte din orașul antic, cădeau în afara
zidurilor. Cercetările ulterioare sau poate întâmplarea vor face
dovada celor de mai sus.
Nestor D. Covaciu.

e e e
 Raport
despre săpăturile făcute la mănăstirea din
Cârța săsească.

Abația Cisterciensilor din Cârța săsească, Abatia beatae Ma­

riae Virginis de Kercz sau de Candelis, s’a întemeiat pe la anul
1200. In orice caz, stilul acestei clădiri, care joacă un rol însem­
nat în desvoltarea istorică a artei ardelene, ne arată că e din tim­
pul artei gotice timpurii a secolului al XlII-lea. Istoria mănăstirii
a fost tratată și lămurită de Ludwig Reissenberger în scrie­
rea sa, apărută în 1894 și întitulată : Die Kerzer Abte\ Lucrările
de conservare și de restaurare, întreprinse în anii 1913 și 1914
au dat lămuriri importante cu privire la istoria edificării acestei
mănăstiri. Astfel s’au pus bazele științifice pentru cunoașterea edi­
ficiului, foarte important din punctul de vedere al istoriei culturale,
nerămânându-le cercetărilor ulterioare, decât să clarifice vre-una
sau altă chestiune de amănunt. Trebuie să spun, în treacăt, că
există legături mai strânse între clădirile, ridicate de ordinul cava­
lerilor teutoni, cari au colonizat țara Bârsei în 1211, și între mă­
năstirea din Cârța săsească.
Indicându-se într’un document din 1418, al regelui Sigismund,
că în această mănăstire ar fi fost înmormântați niște regi ai
Ungariei, de mult s’a pus întrebarea, dacă această indicațiune se
bazează pe adevăr. In documentul amintit, eliberat la Konstanz,
regele îi poruncește episcopului din Alba, precum și judelui regal
și celorlalți juzi ai comitatului Sibiiu, să împiedece stricăciunile,
cărora le este expusă abația din Cârța săsească și să o apere
împotriva încălcărilor, de care suferia din partea castelanilor și ai
altor funcționari. Regele spune anume, că mănăstirea a fost în­
ființată de către antecesorii săi, regii Ungariei, și se pare că
regele vrea să întăriască această indicațiune a sa în mod solemn,
relevând că în această mănăstire se află chiar și locul de înmormântare
al regilor unguri. Iată textul latin privitor la această chestiune :
 225

„Igitur cupientes in praedicto monasterio, quod per nostros

praedecessores, Reges utputa Hungariae, celeberrime fundatum
existit... quorum et iam corpora ibidem existunt tumulata, solitum
obsequium altipotenti libere persolvi et praestari, quod absque
emolimentis ab hoc correquistis nullatenus potest debite exerceri,
Fidelitatem vestram attente requirimus et rogamus...“.
E meritul d-lui secretar de stat Franasovici că s’au pus la
dispoziția Prefecturii județului Sibiiu mijloacele, ca să se dove-
diască prin săpături ceeace spune documentul. Subsemnatul am
fost însărcinat cu conducerea săpăturilor de către Comisiunea
Monumentelor Istorice din Cluj, cu No. 79/1927, atașâhdu-mi-se
și dl. Dr. Virgil Vătășanu, istoric de artă. Dl. Dr. Vătășanu
fiind împiedecat prin serviciul său sa ieă parte la săpături, al
căror termen a fost fixat la timp, săpăturile acestea s’au între­
prins în zilele de 28 Maiu—I Iunie de cătră subsemnatul. In cele
două zile delà început au lucrat 6 oameni, în ziua a treia 12 și
într’a patra 13 oameni.
Având în vedere că, conform obiceiului evului mediu, regii,
principii și alte persoane însemnate au fost înmormântate în lo­
curile cele mai distinse ale edificiilor bisericești, ținta săpăturilor
trebuia să fie constatarea dacă se află în strana principală a mă­
reței basilici, în arcadă, o criptă, adecă o capelă subterană de
înmormântare sau un cavou. Prin aceasta li se dăduseră săpătu­
rilor delà început niște directive. La început s’au săpat niște șanțuri
în partea stranei, situată în Sudul altarului. Aici ca și în toate
celelalte cazuri am săpat până ce am ajuns la pământul virgin.
Rezultatul acestei săpături a fost un cavou, zidit din pietre
necioplite, în mărime de m. 2.30X2-65. S’au ivit o mulțime de rămă­
șițe ale unor schelete omenești, verigi de sicrii, rămășițe ale si-
criilor, lemn de brad și de fag, putrezit mai mult sau mai puțin și
resturi de văluri și de cârpe de mătasă. Starea în care se află cele
găsite, dovedește că aici este vorba de morminte cari nu pot să
fi fost făcute înainte de începutul secolului al XVlII-lea. Așadar aici
se află locul mormintelor preoților și ale predeselor din comunitatea
evangelică din Cârța săsească, cari după un obiceiu vechiu
au fost înmormântați în biserici până când împăratul Iosif II
(1780—90) a oprit acest uz din motive igienice. Săpându-se alte
trei șanțuri în această strană, tot atât de adânci și de mari, ca și
cel dintâiu, s’au găsit și aici morminte mai vechi sau mai noi,
cari nu sunt însă nici ele în nici într’un caz mai vechi de secolul
226

al XVIII-lea. Negăsindu-se aici nici un zid ca în cazul întâiu, s’a

constatat că în această parte a bisericii nu existase nici o criptă ;
nici chiar resturile zidurilor unui asemenea cavou n’au putut fi aflate.
A cincea săpătură s’a făcut în transversala de Nord. Și aici
s’a descoperit un șir de morminte mai recente, cari nu conțineau
însă obiecte de înmormântare. Săpându-se aici, s’a dat de un zid
gros de 1.40 m. și compus din pietre necioplite, formând cu zidul
de Nord al stranei un unghiu drept. Săpându-se acest zid, care
n’are nici o legătură cu planul de bază al bisericii și al cărui scop
deci nu putea fi stabilit, nu s’a descoperit nici aici nimic cu
privire la scopul propriu zis al săpăturilor. Săpătura a 6-a și
a 7-a s’a făcut în capelele, cari închid nava transversală de Nord
spre Răsărit ; și aceste săpături au dat acelaș rezultat ca și toate
celelalte.
Incheindu-se aceste săpături, lucrătorii au fost conduși în
partea sudică a ruinelor bisericii. In acelaș mod ca și până acum
s’a săpat și aici în capela de Sud-est și în nava transversală de
Sud până ce s’a ajuns la pământul virgin, fără ca să se fi ivit
altceva decât morminte mai recente.
Considerând faptul, că se obișnuia să se înmormânteze în
gangul boltit al mănăstirilor medievale cei cari aparțineau mănăs­
tirii și alte persoane distinse, s’a săpat în mod temeinic și în hala
deschisă a parterului din partea sud-estică a edificiului abației,
fără ca să se fi găsit decât morminte mai noi.
In sfârșit, am căutat să găsesc un coridor subteran, care
conform tradiției localnicilor trebuia să se afle în Sud-estul
stranei principale. Coridorul acesta care există după toate proba­
bilitățile numai în fantezia sătenilor, nu a fost găsit. In schimb, s’a
descoperit iarăși un zid puternic dar scurt, care nici el nu poate
fi adus în vre-o legătură cu planul de bază al întregei abații.
Rămășițele omenești, găsite în diferitele morminte, totdeauna
au fost adunate cu îngrijire, au fost puse în niște lăzi potrivite
și s’au încredințat din nou țărânei.
In urma tuturor acestora e de prisos să se caute aici în vii­
tor mormintele regilor Ungariei. Marea navă a bisericii, prejăcân-
du-se în ultimul timp într’un cimitir al eroilor, s’a scos de acolo țărâna
până la o adâncime de 2 m., fără ca să se găsească morminte.
Aceasta e o dovadă că marea navă a laicilor a bisericii mănăstirești
n’a fost întrebuințată în timpurile trecute ca loc pentru înmormântări.
 221

Rezumând rezultatul cercetărilor făcute, al căror scop era

căutarea rămășițelor trupești ale regilor unguri în această mănăs­
tire, trebuie să mărturisim că ele n’au fost găsite. Cu toate acestea
trebuie să se accentueze în acest loc, că cel puțin în privință
negativă, săpăturile au adus deplină claritate. Ar fi însă greșit și
n’ar corespunde rezultatelor aflate cu prilejul diferitelor cercetări,
făcute în alte locuri, dacă s’ar spune că indicațiunea din docu­
mentul regelui Sigismund din 1418 nu se bazează oarecumva pe
realitate, sau că ar trebui privită ca o eroare voluntară sau
involuntară. Documentul vorbește despre niște înmormântări ai
unor regi unguri, care au avut loc înainte de anul 1418, și un
răstimp de mai mult de 500 de ani e deajuns pentru ca să
prefacă chiar și părțile cele mai resistente ale unui schelet ome­
nesc în praf și cenușe, dacă acestea zac într'un pământ umed și
nisipos, precum e acela care se află dedesubtul întregei abații din
Cârța săsească. Precum știm din lucrurile găsite în alte morminte
ale regilor Ungariei, adaosurile de înmormântare chiar la cei
mai înalți demnitari ai regatului erau destul de sărace și nici
odată făcute din metal prețios. Și fiindcă la cei înmormântați aici
după toate probabilitățile nu e vorba de regii înșiși, ci de niște
membri ai casei regale, poate de niște prinți, cari au murit cu
prilejul vre-unei expediții războinice în aceste părți sud-estice, nu
trebuie să ne mirăm, dacă înmormântările nu s’au făcut cu mai
mare îngrijire, întrebuințându-se de pildă un sicriu de plumb. In
orice caz, nu poate fi tăgăduită probabilitatea că fraza din do­
cument: „Reges... Hungariae... quorum etiam corpora ibidem exis-
tunt tumulata“, are la baza ei o realitate istorică.

D. Dr. Victor Both

e e e
 Două biserici din Țara Oltului.
Din stația de cale ferată Cârța, apucând spre Miazăzi, pe
râu în sus, ajungi la satele gemene : Streza și Oprea Cârțișoara,
așezate cale de un ceas delà pădure și cari vara dau sălaș la nu­
meroși escursioniști, cari vin să cerceteze frumoasele poziții de
munte.
Numai râul desparte aceste două sate de oameni harnici și
întreprinzători, totuși au hotarăle deosebite, administrație și bise­
rică deosebite.
1.
Biserica din Oprea Cârțișoara e mai veche decât cea din
Streza Cârțișoara. E așezat^ la un loc puțin mai ridicat, de unde
nici un arbore, nici un pom nu împiedecă măreața priveliște spre
Negoiu și mai ales spre Bâlea. (Fig. no. 1).

Fig. no. 1 : Biserica .din Oprea Cârțișoara.

 229

Biserica e foarte scundă și prea mică pentru numărul paro-

hienilor. In interior, „tinda“ femeilor are cam 4 m. lungime pe
5 m. lățime, naosul bărbaților are lungime cam 7,5 m, iar altarul
are cam 2,5 adâncime pe 3,5 lărgime. E zidită după tipic ; partea
femeilor e despărțită de a bărbaților printr’un zid străbătut de un
gol de ușe, cu câte o fereastră de amândouă părțile. Toate trei
deasupra sunt arcuite. Zidul despărțitor al altarului are numai cele
trei uși, deasupra ușilor păretele e masiv. Cupolele de deasupra
tindei și a naosului zac pe arcurile obicinuite, trecerea delà ar­
curi și pendentife la cupole e aproape nesimțită.
Altarul e un fel de pătrat, care sus se sfârșește în semiboltă,
răzimată pe zidul despărțitor între altar si naos. Pe acest părete
e zugrăvită jertfa lui Avraam, sub ea, la înălțimea ușilor, doi he­
ruvimi cu câte șase aripi. La proscomidier : Botezul lui Iisus; deasu­
pra un arhiereu îngenunchind înaintea pruncului Iisus, care stă pe
o masă, apoi în jur arhierei, Iisus binecuvântând, mărama cu chi­
pul lui Iisus, arhidiaconii Lavrentie și Ștefan, acesta pe lângă că­
delniță având și o biserică în mână. Mai sus, Maica Domnului pe
tron, cu coroană pe cap, ținând în poală pe pruncul Iisus, îmbrăcat în
haină albă și binecuvântând. Deoparte și de alta arhanghelii Mihail
și Gavriil, cu capetele plecate cu evlavie, apoi câte două cete de
îngeri, ținând fiecare ceată câte un disc auriu împărțit în 4, cu
literele sf. sf. sf. sf. Deasupra de tot, Dumnezeu tatăl, cu barbă
căruntă, ascuțit?, bine aleasă, cu dreapta binecuvântând și cu
stânga ținând globul pământesc, împodobit cu crucea.
In naos, deasupra ușilor, un șir de apostoli, deasupra lor ca­
pete de îngeri ; ce va fi la mijloc nu știu căci locul e acoperit cu
icoane fixate în părete. Pe interiorul arcului nordic e învierea : Iisus
întinde mâna morților, cari rup lanțurile și lacătul morții. In față,
„Dumineca Tomei“, apoi după două cete de îngeri cu efigiea
(x) în mână, vine Hristos binecuvântând cu amândouă mânile. Pe
ușile împărătești o frumoasă „Bună vestire“, din jos de Maica Dom­
nului și de înger sunt Aron și Melhisedec.
Pe pendentife, evangheliștii: Mateiu, ascuțind o peană de
gâscă, Luca, scriind și având pe masă și un compas, Marcu, ți­
nând cu dreapta hârtia și întinzând stânga după peană care e în
călimară, înapoia lui. Fondul tablourilor acestor trei evangheliști re-
presintă ziduri de cetate. Evanghelistul Ioan e înaintea unei peș­
teri, nu scrie, ci-i scrie un tânăr, care are inscripția „Prohor“.
Evangheliștii au figuri expresive, ținută destul de naturală. Mânile
230

bine așezate, dar picioarele, desculțe, zugrăvite nedibaciu.

Exteriorul arcurilor are medalioane de mucenici, fiecare ți­
nând crucea în mână. Pe cupolă un șir de arhierei, „sfinți“, între
cari și sf. Bucur, apoi „Arusenie“ și alții. Un alt rând — pare-se
de apostoli, apoi prooroci și, deasupra, Mântuitorul, cu inscripția
ștearsă, dar pe care pare că stă scris „Iisus Hristos o pantocrator“.
Are fața severă, cu o ușoară nuanță de reverie în expresie, barbă
scurtă rotundă, lăsând bărbia din față neacoperită, mustața lungă
puțin răsucită, cu dreapta binecuvântă, iar cu stânga ține evanghelia.
Păreții de sub arcuri, afară de câțiva sfinți au : cel sudic Cina
cea de taină, cu apostolii în atitudini puțin variate, Iuda întingând
în taler, cu punga în mâna dreaptă, și — singur dintre toți —
fără aureolă pe cap. In față, peretele nordic: Punerea în mormânt.
In cele 4 ferestre din acești păreți, câte doi sfinți fără nume, unii
mai tineri, alții mai bătrâni, dar toți în aceiaș atitudine.
Pe interiorul arcului dintre naos și tindă este zugrăvit mo­
mentul „Cându au sărutatu Iuda pe Hristos“ : pe un fond muntos,
în roșu, se desemnează chipul lui lisus, luat în brațe de Iuda. Un
soldat cu mustața răsucită, prinde cu amândouă mânile dreapta lui
Iisus, altul îl prinde de piept, iar în dreapta ține un aparat ce vrea să
însemneze un felinar : e un opaiț, un vas, fixat într’un vârf de băț, din
care se ridică dungi negre. Toți soldații au tunică de solzi, chivără
răsucită la vârf și care coboară pe ceafă ca un fel de cosițe. In
fața soldaților ceata apostolilor. Apostolul Petru, a apucat pe slu­
jitorul de păr și avântă sabia să-i taie urechea. Fața lui Iisus, a
lui Petru și a victimei sale sunt roșietice, poate că se reflectează
lumina opaițului pe ele. Nu se vede nici spaima la apostoli, nici
îndârjirea la soldați.
Urmează tabloul „Cându au dus pre Hs. la Ana“, fără ceva
de remarcat, apoi „Cându au dus pe Hs. la Caiafa“. Caiafa cu
coroana de arhiereu jidovesc pe cap, cu privirea aspră, barba ro-
șietică, s’a coborît din scaun, își apucă hainele ca să le sfâșie. Un
bătrân sfetnic arată la cartea de pe masă și la Iisus. Un altul,
mai tânăr, apucă de barbă pe Iisus, care stă legat de mâni înaintea
lor; unul din soldați ridică mâna să lovească. In tabloul „Cându
au dus pre Hs. la Pilatu“, acesta își spală mânile fără a privi la
slujitorul care-i toarnă apă dintr’un ulcior lungăreț și sugrumat la
mijloc, ca ulcioarele vechi din casele românești. Și Pilat, care poartă
barbă și coroană pe cap, și soția lui Pilat, tot cu coroană, și slu­
jitorul privesc spre Hs., care stă în picioare, legat de mâni, înaintea
 231

a trei judecători jidovești: unul e arhiereu, altul e „bătrân“, al

treilea e mai tânăr, ras, cu mustață răsucită, cu o pălărie pe care
aș asemăna-o cu un tricorn, dacă n’ar avea capacul rotund foarte
înălțat. Să fie vreun procuror anacronic în tablou? Vedem și
acuza contra lui Hs. pe masa de judecată: I. N. Ț. O.
Când să ieși întindă, pe păretele despărțitor vezi „Răstigni­
rea lui Hristos“. Două sfinte femei își șterg lacrimile; un soldat
străpunge coasta lui lisus. Tâlharul din dreapta are mâinile legate
de cruce și un picior, celălalt e slobod. Nimenea nu-i are grijea.
Tâlharul din stânga are legate amândouă picioarele de cruce, doi
slujitori îl bat amarnic.
Tinda femeilor e mai scundă. Pe, pereți cuvioși părinți și
mucenițe; la cele 4 pendentife cuvioșii: Cozma, Teodor, loan,
Damaschin și alt cuvios loan. Deasupra cetelor de îngeri, Maica
Domnului cu mânile ridicate, cu pruncul lisus, în medalion, pe
piept. lisus binecuvîntă, dar mânile sunt disproporționat de lungi.
La ieșirea din biserică, Mucenița Marina a prins pe dracul negru
al ispitei de păr, care se sbate și nu poate scăpa din bătaia ei.
De cealaltă parte a ușii, moartea întunecoasă, cu destulă carne pe
oasele ei, calcă peste un trup căzut la pământ. Pe umere duce
coasa, în dreapta secerea.
Deasupra ușii de intrare, în biserică, e o inscripție foarte
ștearsă, pe 7 rânduri, din care am putut descifra următoarele: „Cu
ajutorul lui Dumnezeu sau zidit și sau zugrăvit această.... (al 6-lea
rând).... au ajutat.... anul 1809, Iunie 28“.
Ce pagubă, că nu se poate ceti întreagă incripția aceasta. Poate
că am găsi în ea și numele zugravului, care probabil a zugrăvit
și biserica din Beclean la 1808 și cea din Voivodenii Mari la 1812
și posibil chiar cea din Streza Cârțișoara la 1821,
Turnul e ridicat deabia la 1845. Supt el nu e nici o zugrăveală.
In afară, biserica are câteva zugrăveli, (fig. no. 2) Judecata din
urmă este așezată pe peretele de Miazăzi, în fața soarelui. E de
proporții reduse. Intre ceata drepților și a păcătoșilor o mână ține
„Cumpăna drep(tății)“ la „dreapta judecată“. Un diavol care s’a
atârnat de talerul păcatelor, pe lângă o piatră de moară ce a în­
cărcat-o, e străpuns cu sulița de un înger. Mai jos, „lumea păcă­
toasă“ e ștearsă de soare și de copiii satului, cari au făcut multă
stricăciune, lovind cu pietre în acest loc. Nu mai poți distinge din
ea decât un bețiv călare pe o bute, și deasupra inscripția „mu-
raru, cârjmăreasa, bețivu“. O gură de bălaur aruncă până departe
232

para de foc a iadului, în care sunt învăluiți „Păcătoșii în muncă“,

cari se coboară la iad, unde-i așteaptă un drac mare, suineț, cu
coarne lungi de taur.
In fața iadului, „blagoslovitulu raiu“ e foarte puțin populat
în comparație cu iadul.
Alături de judecată, e chipul Maicii Domnului (fig. 2 și 3)
cu Iisus Hristos în brațe, apoi „sfântul părintele nostru Nicolaie“ și
„Domnul Is. Hs., dreptul judecător“ împodobesc păretele înspre altar.

Fig. no. 2: Biserica din Oprea Cârțișoara. Pictură murală.

Antimisul bisericii e delà Șaguna.

Biserica are câteva cărți vechi :
1) Liturghierul, publicat de Metropolitul Antim Ivireanul la
1713, sub Constantin Brâncoveanul.
2) Penticostariul, tipărit la 1743 în București, de Metropolitu
Neofit delà Crit, sub domnia lui Mihai Racoviță.
3) Anthologhion sau înflorirea cuvinteloru, tipărit la 1745 Ir
Râmnic, de Episcopul Chinent.
4) Evanghelia, tipărită la 1750 în București, de Metropolis.
Neofit Criteanul, sub domnia lui Grigorie Ghica.
Delà pagina evangheliei învierii pe câteva pagini succesive,
scrisoare de mână (Această sfântă) Evangelie ieste a mea cum­
părată de mine Popa Radu delà Ucea de susu și cine o ar fura să
fie anafte(ma) să fie afurisitu de săbo(rulu) delà Necheia.

Fig. no. 3 : Detaliu din pictura delà fig. 2.

II.
Biserica din Streza Cârtișoara (fig. no. 4) e împresurată de pomii
puși de răposatul paroh Pavel Monea, un harnic producător de poame.
Are însemnată pe turn, care e legat organic de biserică, data de
1821. Tot cam din vremea aceia trebue să fie și pictura. Va fi
fost afumată și s’a curățit în general, destul de bine. Numai pe
ici pe colo figurile s’au șters.
Dimensiunile clădirii sunt cam aceleași ca la Oprea Cârți-
șoara, pictura e evident imitată după cea de acolo. Pictorul a ți-
234

nut să nu rămână de fel loc liber, abia unde și unde câte o mică
podoabă desparte grupurile de sfinți și de scene biblice și din
tradiție.
Altarul are la bază un semicerc. Pictura lui înfățișează câte
un rând de arhierei, altul de apostoli, apoi Duminicile de după
Paști. Cu acestea în rând : Jertfa lui Avram și un grup de doi
într’un loc muntos, unul călare; calul, de proporții minuscule și
redat nedibaciu, paște, călărețul, plecat pe cal și tovarășul lui de
jos, ațipesc. Deasupra tuturora planează Dumnezeu Savaot, încun-
jurat de îngeri.

Fig. No. 4 : Biserica din Streza Cârțișoara.

In naos, trecerea delà arcuri și pendentife la cupolă e mai

puțin fericită. Evangheliștii și întocmirea sfinților pe cupolă sunt
cam tot așa ca la Oprea Cârțișoara. lisus Pantocratorul ține în
stânga evanghelia și cu dreapta binecuvântă. Fața expresivă te lasă
să bănuești un model viu.
Patimile Domnului sunt înfățișate pe arcul ce desparte naosul
de tinda femeilor și pe zidul de sub el. Vedem pe lisus în ge­
nunchi la rugăciune, îmbărbătat de înger, apostolii dormind, trei
deoparte, ceilalți de alta pe niște brazde, cari închipuesc munții.
 235

In al doilea tablou Iuda, cu părul sburlit, sărută și îmbrățișează

pe Iisus, care are stânga apucată de cel mai înaintat dintre ostași
și cu dreapta, scăpată de îmbrățișarea Iudei, mustră pe ucenicul,
care ridică sabia ca să taie urechea ostașului trântit, pe care-1
ține cu stânga de păr. Al 3-lea tablou: Iisus înaintea lui Ana,
care ascultă pe pârâtor. Al 4-lea tablou : La Caiafa cu barba lungă,
albă, cu mustața mare răsucită, cu șalvari turcești, cu figura de
„haiduc“. Soldații țin pe Hs. de lanț la mâini, un slujitor îl apucă
de barbă. Al 5-lea tablou : Pilat se spală pe mâni, soția lui e îna­
poia lui, amândoi au coroană murală pe cap. Al 6-lea tablou:

Fig. No. 5: Biserica din Streza Cârțișoara. Pictură murală.

Iisus pe tron cu sceptru în mână, un slușbaș cu barbă neagră ri­

dică un ciocan deasupra lui, alți doi în genunchi, unul cu mustață
altul fără, îi suflă la ureche din trâmbițe răsucite. Al 7-lea tablou :
Doi slujitori, unul cu pantaloni roșii și cu căciulă, celălalt cu panta­
loni vineți și cu șapcă militară roșie, bat pe Iisus, care-i legat de
stâlp. Al 8-lea: Iisus e dus la răstignire tras de un lanț, care-i
leagă mânile. Simion Chirineanul se îndoiește sub povara crucii.
Tinda e împodobită mai ales cu personagii femeești, și cu
scene, în cari femeile au avut rolul principal. Pe păretele dintre
236

turn „Cuviosu Zosima“ cuminecă cu lingurița pe „Cuvioasa Ma­

ria Eghipteanca“ îngenunchiată. Alături, mucenița Marina bate cu
un ciocan pe diavolul, pe care-1 ține îngenunchiat. De partea nor­
dică a ușii, moartea ca și la Oprea Cârțișoara. Deasupra ușii: Crea-
țiunea. In grădina raiului cu arbori de fantezie, de pe cari atârnă
ciorchine de struguri, vedem „Cându au zidit Dzeu pe Eva“
și, însfârșit, pomul cunoștinței binelui și răului și pe Adam și Eva
dându-și poamele aducătoare de păcat.
Supt turn e judecata din urmă ca la biserica din Oprea Câr-

Fig. no. 6 : Biserica din Streza Cârțișoara. Pictură murală.

țișoara, numai mai amplificată și pictura e executată mai neînde­

mânatic decât cea din biserică.
Deasupra e Iisus binecuvântând. Din sus de ușa de întrare e Jude­
cata cea mare. Se judecă un drept la „Cumpăna dreptății (fig.no. 5) -
Suflet drept“. Cumpăna binelui atârnă și ridică în sus pe a răului,
deși un drac a pus în acest taler o piatră de moară și s’a acățat
și el, iar al doilea drac trage de departe cu un cârlig tot de acel
taler. Sulița albă a îngerului bun, care are în stânga literele pis-
tornicului, îi ține în respect: Altă drăcoaică și încă doi draci, toți
cu coarne de berbece tânăr, cu părul vâlvoiu, bărboși, cu picioare
 237

și mâni diformate, cu cozi terminate în formă de săgeată, aduc

câte o piatră de moară, pentru ca să influințeze judecata. Unul se
ajută în drum cu o cârje, toți scot limbi lungi, roșii, de povara
ce o duc. Inscripția „Draci duc petri de moară la cumpăna drep­
tății“. In acelaș rând un grup de drepți merg la raiu, altul de pă­
cătoși merg la iad, dar nici păcătoșii nu arată întristare că merg
la iad, cum nici drepții bucurie că merg la raiu. Intre păcătoși e
și un preot cu barbă neagră și cu potcapiu — să fie un indiciu
că zugravul ar fi fost din Muntenia?...
Pe stâlpii turnului vedem: „Adam sapă“, gol și apucă sapa

Fig. no. 7 : Biserica din Streza Cârțișoara. Pictură murală.

foarte neîndemânatic. Dinaintea lui și uitându-se la el, Eva toarce

lână, din o furcă ce ajunge tocmai între ramurile copacului cu ceva
fructe roșii. E și ea goală, șezând cu piciorul stâng aruncat peste
genunchiul drept. In alt loc un drac ține o umbrelă deschisă, dea­
supra unui bărbat și a unei femei, cari dorm și pe cari îi duc alți
doi draci. Inscripția ne dă explicația „Care dorm Dumineca di­
mineața“. In față un om gol stă picior peste picior pe „butea cu vinu“
(fig. no. 6). In dreptul grumazului avem inscripția „bețivu“.Pe cap are
un fel de pălărie „melon“, turtită. El ține în stânga un pahar, iar
16
238

eu dreapta întinde cana unei femei tot goală, pe care a apucat-o

dracul de umere. Cu stânga ea prinde cana bețivului, cu dreapta su­
cește cepul buții: „Cârjmăreasa“. In fața bețivului, sus, altă femee
goală, întinde spre bețiv mâna, deodată cu alt drac, care ține un
pahar: „Curva în poala dracului“.
In altă parte trei draci, cu un fel de nagaice rusești. Unul
duce de păr pe „bosorca“ cu mânile legate la spate și cu un șarpe,
care o apucă de obraz. Altul a încălecat pe „Strigoaia laptelui“,
fcscare îndoiește de atâta povară, ba și un șarpe grozav o mușcă
pe gură. După ei vin „Ionu Muraru fra . . . lată și alți patru
osândiți, cu mânile legate la spate. Sunt „jurați și birău satului“.
Deasupra lor dracul „Cocoșilă“ îi îmbie să bea din sticlă, iar în
ață „Trufășilă“ îi îndeamnă la pahar (fig. no. 7). Dacă nu pri­
mesc, vor întrebuința nagaicele lor gata de lovit: „In cer cei ne­
milostivi cu gârbace (se) ucig“.
Insfârșit iată și „Gura iadului“, o gură mare de bălaur, spre
care alunecă de pe munte în linii paralele „Sufletele păcătoșilor“
și „Nepocăiții merg la iad“. Ii zorește cu gărbaciul său „Zghi-
darcea“, la care nenorociții, nepăsători, pare-că nici nu bagă seamă.
La gura iadului așteaptă „Velzevul dracilor“, care întinde o mână
lungă de apucă de păr pe un alt drac mai mic „Pizmașu“, care
duce în cârcă un alt păcătos dintre cei cari tocmai acum ies din
mormânturi.
Dacă credinciosul, speriat de aceste vedenii, făcând cățiva
pași, mai întoarce odată capul, inima-i vine la loc, căci pe turn
vede pe Maica Domnului cu fiul în brațe, blajină și iertătoare.
Dintre icoane două merită pomenire. Una e Schimbarea la
față. Muntele e înfățișat prin bulbucături, presărate cu flori. Apos­
tolii sunt căzuți la pământ, destul de țapeni. Iisus binecuvântă cu
amândouă mânile, picioarele, bine desemnate, ies de sub mantaua
luminoasă și se razimă pe nori. Are în față pe Ilie, dar privește
înapoi spre Moisi, care ridică mâna dreaptă în semn de preamă­
rire, iar cu stânga ține un sul desfășurat de hârtie, pe care sunt
însemnați numerii 1 — 10. Figurile lor se aseamănă, dar totuș sunt
mai bine date decât în obicinuitele icoane de prin bisericile noa­
stre. Icoana e zugrăvită pe lemn, n’am găsit anul, nici zugravul.
A doua icoană: învierea lui Hs. e mai deteriorată. E acelaș
model ca învierea de pe peretele bisericii din Oprea Cârțișoara.
Iisus e pe piatra mormântului ruptă în două, dedesuptul petrii se
văd : un lăcat și două reteze rupte, apoi un lanț rupt în bucăți,
 239

ostași înspăimântați nu se văd, două chipuri de oameni: morți ce

înviază, înghenunchiați, întind mâna lui Iisus, care îi ridică. Ceata
apostolilor se vede în față, înapoi în fund sunt și două figuri
încoronate.
Amândouă aceste icoane sunt făcute de aceeaș mână.
Biserica are și câteva cărți vechi, cari, spre deosebire de cele
din Oprea Cârțișoara, au multe însemnări.
1. Penticostar, tipărit la 1743, la Râmnic, de Episcopul Cli-
ment sub domnia lui Mihaiu Racoviță.
2. Octoih, tipărit la București, la 1746, sub domnia tui Con­
stantin Mavrocordat.
La sfârșitul octoihului e o însemnare: „Să să știe că în anul
1833 au fost lipsă de bucate cât șau vândut oameni vitele de au
cumpărat bucate de au fost bune foa(r)te (ta)tar(e). Scrisam eu
Nicolae Scorobeț din Streza (Cârțișoară).
3. Evanghelia delà 1750, aceiaș ca cea pomenită sub numă­
rul 4 la Oprea Cârțișoară.
Pe foaia adausă la legat la urmă, e următoarea însemnare
cu cirile :
„Săsă știe de când sau cutremurat pământul în luna lui
Noemvrie 14 zile anul 1829 Mercuri noaptea spre Joi la 4 ceasuri
noaptea“. După ea cu caractere latinești: „Szkriszam eu Damasz-
kin Bantsy“.
Apoi : „Săsă știe de când au venit lăcustele pană (?) în luna
lui August anul 1828. Eu Damaschin Banciu“.
4. Un Strajnic, fără foaia delà început.
Pe păretele delà sfârșit o notiță pe care n’am putut-o des­
cifra deplin: „Aici mi sa întâmplat de a(s?) seri și eu robul lui
Dumnezeu Iordachie Sim din Medinți, vă (tau de harem?) și mâna
mea va putrezi, iar numele tot să va pomeni și cine va pomeni
mare pomană va avea iproci. La anul delà Hs. 1761, iar delà zi­
direa lumi 7269“ Iscălit: Iordachie.
O altă însemnare e scrisă din 1753.
Alta: Să să știe decând au fost săboru la Bălgrad de preoți
nuniți au fo(st) la anul Domnului 1761 me(se)ța fe(bruarie) în
8 Z(ile).
Alta: Să știe de când a lua(t) țara românească a dooră neamțu
și Praova șisa dusu până la Dunăre 1789.
Alta: Săsă știe de cându au muri(t) Domnul Tt(e)lechi la
240

a(n)ulu 1778. (Familia Telechi a fost proprietara satelor Cârți­

șoara).
Alta: La anul D(o)mnulu(i) 1761 în luna lu(i) Ianuarie a fost
20 și 1 de zile fulgere și tunete.
5. O Cazanie, fără foaia de titlu. Va fi de sigur cea tipărită,
la 1768 de Mitropolitul Grigorie II al Ungrovlahiei.
Pe perete înlăuntru are această însemnare:
Acea(sta) sfântă păucenie a(u) cu(m)păra(t) satul nostru cu...
ca s(ă) fie de trebuință celor ce vor ceti și a celor ce vor asculta
cu inimă curat(ă) și vor păzi poru(n)cile sfi(n)tii ev(ange)lii. A
sfinți bese(re)ca Streza Cărțișor(a) și cine sar ispiti săo fure să
fie afurisi(t) de toți sfinți pă(ren)ți. Scris a(m) eu popa ioanu
d(in) Cărțișoar(a) de(n) ținutul făgărașului și a fo(st) anul D(o)m-
nulu(i) 1772. Decă a(m) scri(s) eu popa i(o)anu d(in) Cărți-
șoar(a). Și mâna mea va putrezi iar numele ac(i)ea va răm(â)nea.
Urmează niște însemnări tipiconale grecești cu litere cirile.
6. O Psaltire fără foile delà început și delà sfârșit. La „Tab­
lele cruguriloru lunii“ se pune anul 1764—7202.
O însemnare în josul mai multor foi succesive, din care a
rămas numai...“ și nime să nu o poa(tă) lua delà dânșii Scris(am)
eu popa I(o)a(ne) d(in) Că(r)țiș(o)ar(ă) la 1769 avgustu (?) 6 zile.
Pe păretele de legătură dinlăuntru: „Acea(sta) psa(l)tire este
a popi Ioa(n din Că(r)țișoa(ră) și oam cu(m)p(ă)ra(t) drept flo-
ri(n)ți 4 și 8 măriaș (mesea)ța Iunie... Să știe dacă a(r) lua acea-
(stă) psa(l)tire delà... (va avea să dea?)... florinți 4 și 8 măriași.
Alta: Acea(sta) săse știe de când sau botezat fimeu (Ghe­
orghe?) au fo(st) anu(l) D(o)mnului 1767 femvroarie 17 zile.
Alta: Anul 1859 au avut înpăratul nostru Fr. Iosiv bătaie cu
Inpăratul franțozesc Napolion.
Alta: La anul 1848 sau pus iobăgia jos și au făcut libertate.
Gheorghe Banciu școlariu (viitorul preot?)
Alta: Să s(e) știe decând o vint lăcus(te) peici Agustu 1828
Nicolae Bantsi (Aceasta știre e scrisă mai de multe ori).
Alta: La ani 1848: 9 au încetat cu totul iobăgimea. Saltă și
te bucură..„mă: obăgie numa(i este?).
Alta: Scrisam eu popa Ioanu di(n) Cârțișoara di(n) ținu(tu)
Făgărașului și a(u fost) leat (1782) și mâna mea va putrezi iar
numele ace va rămânea.
Alta: De kaend mam enszuraț eu Damaszkin Bantsiu dasz-
kel 28 Ianuarie Anul 1837.
 241

Alta (pe pă^etele delà sfârșit):... așezu(t) joliide(rii)... pso datu

afară în țara rum(â)niea(scă) pe bratiea (?)... Nikitics... (și mult
mai devale)... strica(t) obăgiea înpăra(tu) Iosivu.
In sfârșit mai menționez:
7. Triodion. delà Vlădica Bobb și
8. Propovedanii sau învățături la îngropăciunea oameniloru
morți ale lui Samoilu Clainu de Sadu, care este numai până la
pag. 128.
Vaier Literat.

© © ©
 Raport
asupra unei excursii arheologice în
județul Trei-Scaune.

In vara anului 1926 am fost încredințat — împreună cu dl

asistent /. Nestor — de către regretatul V. Pârvan, ca, începând cu ju­
dețul Trei-Scaune, să cercetez toate cetățile vechi din ținutul săcuesc
pentru a vedea dacă între cetățile numeroase ale acestui ținut se
află vreuna clădită după sistemul cetății dacice delà Costești.
Cele mai multe din ele au fost semnalate de Orbăn Balăzs
și tot el le-a și menționat pentru prima dată în opera sa „A Szé-
kelyfbld leirâsa“ (1869). Literatura referitoare la aceste cetăți e foarte
interesantă : Sașii (d. e. Ackner) le consideră ca cetăți săsești ; Un­
gurii (d. e. Orbăn Balăzs), ca ungurești, mai bine zis străvechi
săcuești ; iar Românii (d. e. Marțian), ca cetăți dace. Se înțelege,
că nici unii, nici alții nu au dovezi, pe cari să se poată baza.
Așadar literatura referitoare la această chestiune e foarte ne­
clară. Pentru acest motiv am fost siliți, să cercetăm cu foarte
mare băgare de seamă atât terenul, cât și obiectele, cari au ajuns
din locurile cetăților, în Muzeul Național Săcuesc din Sf. Gheorghe.
Pe deoparte examinarea mai amănunțită a terenului, pe de altă
parte marele număr al obiectelor, ce trebuiau văzute (Orbăn sin­
gur amintește în acest județ 42 cetăți, la care număr înșiră din
Odorheiu, Ciuc și Mureș, încă vre-o 96 !) a făcut, ca nici chiar ce­
tățile ce se află în jud. Trei-Scaune să nu fie cercetate toate de
către noi în timpul scurt pe care noi l-am avut la dispoziție.
Cercetările noastre au fost numai cercetări la suprafață. Cu
toate acestea, am putut lămuri unele chestiuni. înainte de toate a-
ceea, că datările de până acuma nu sunt corecte : aceste cetăți nu sunt
din acelaș timp, ci au fost făcute în diferite epoci. Am reușit să
clasez aceste cetăți în grupe speciale așa că cercetările sistematice
pot începe pe baza acestei orientări generale. Până nu se vor
 243

face săpături sistematice, nu putem arăta hotărît timpul în care

au fost clădite diferitele cetăți — cu atât mai mult, cu cât în
unele locuri găsim obiecte din epoci diferite — dar grupurile,
totuși, le putem clasa, aproximativ, din punct de vedere cro­
nologic.
1.
Grupul cel mai nou și cel mai ușor de determinat e cel care
cuprinde cetățile din epoca nouă și medievală. Cetatea delà Văr-
hegy !) lângă Țufalău e cea mai nouă : e o cetate caracteristică,
înconjurată cu apă, din sec. XVI. în documente figurează des între
anii 1552—1599 și anume până atunci, când au dărâmat-o Săcuii
răsculați din Ciuc, cari au trecut de partea lui Mihai Viteazul.
Cetatea Bâlvânyos delà Turia e din sec. XIII—XIV. Deși
despre Cetatea Almaș delà Mereni nu avem documente, totuși pu­
tem spune că și aceasta a fost făcută cam în același timp, căci
planul acestor două cetăți e acelaș, numai technica celei delà
Mereni e inferioară. Pe baza datelor aflate la Orbăn Balâzs, —
căci noi din cauza stufișurilor dese abia am putut să controlăm
aceste date — cetatea Solyomkö (Piatra Șoimului) delà Bicsadul-
Oltului, trebue să fie contimporană cu acestea având cam acelaș plan.
Tot contimporană cu acestea e și Csonkatorony (T urnul rupt)
delà Cernatonul de sus, numai că e mai simplă : un turn izolat
cu mai multe etaje.
II.
Săpăturile sistematice întreprinse de Dl. prof. Em. Panaitescu
la Brețcu au arătat, că cetatea numită „Veneturné vara“ nu e o
cetate din evul mediu, ci un castru roman. — La Turia nu se află nici
o urmă de castru roman. — La Vârhegy (Dealul cetății), pe locul
cetății din sec. XVI-lea, amintite mai înainte, a putut să existe, cândva
și un castru roman. Poziția corespunde perfect acestui scop. Cioburi
de vase romane sunt destul de multe aici. Cred că nu este exclus,
ca Ion Sigismund atunci, când a clădit cetatea pentru înfrânarea
Săcuilor, să o fi clădit pe locul în care era castrul roman folo-
sindu-i și materialul. Rămășițele castrului roman probabil că se
vedeau încă atunci, căci, după mărturia documentelor, dealul, chiar și
înainte de a fi clădit Ioan Sigismund se numea Vârhegy (Dealul
Cetății).

1) Numirile ungurești sunt numiri de hotare localnice, formate de obi-

ceiu cu văr, — românește cetate.
24 t

III.
Grupul al treilea al cetăților îl formează cele asemănătoare
cu cea delà Văpavâr și anume: cetatea Văpavăr din Bicsadul-Ol-
tului, Hereczvâr din Micofălău, Ikavâra din Cernatonul de sus,
Csomortănyvăra din Lutoasa, Szacsvavăra delà Saciova și cea zisă
Vâréle delà Casonul mic.
Toate sunt clădite pe înălțimi, relativ, destul de mici. Teri­
toriul, care a fost ales pentru cetate, a fost despărțit de deal
prin două-trei șanțuri făcute cu o muncă extraordinară iar
locul astfel pregătit, a fost înconjurat cu un zid de piatră, lat de
obiceiu de 2—3 m. In acea parte unde cetatèa era legată cu restul
dealului, la partea interioară a zidului, a fost clădit un singur turn
patrulater. Pe terenul din interiorul cetății nu se vede nici o urmă
de clădire.
înaintea turnului, în afara zidului cetății, partea care e între­
tăiată de șanțuri, de obiceiu e nivelată în formă de terasă. Uneori
sunt mai multe terase. Urme de clădiri nici pe acestea nu se
observă. Privitor la șanțuri, este foarte caracteristic că ele nu
au val. In ce privește drumurile cari duc la cetăți, după cât se
vede din puținele urme, sunt destul de bine făcute : urcă trep­
tat, domol.
Forma cetăților e foarte variată. Aceasta depinde totdeauna
de natura terenului, pe care era clădită cetatea. De cele mai multe
ori, au ales, dintre ramificațiile mai înalte și mai izolate ale dealu­
rilor, pe cele cari se întindeau mai departe. Din această cauză,
cetățile, în cele mai multe cazuri, au o formă eliptică. Odată aproape
un cerc perfect, iar una are forma unui triunghiu cu laturi egale.
Zidurile sunt făcute numai din piatră. Cărămidă nu a fost
întrebuințată nicăiri. Materialul de piatră, este luat în totdeauna
delà fața locului. Probabil au folosit materialul obținut cu ocazia
nivelării. Pietrele nu le-au cioplit.
Pe baza celor amintite până acum am putea spune, că
cetățile sunt făcute în acelaș timp. Dar până când la zidurile ce­
tăților Ikavâra, Csomortănyvăra, Szacsvavăra și Vâréle a fost între­
buințat numai pământ pentru legarea pietrelor, la cele de la Vâpa-
văr și Hereczvâr a fost folosit și mortar. Deocamdată, așa cred, cu
toate aceste diferințe, că cetățile pot să fie contemporane.
Cele mai noi obiecte, găsite aproape în interiorul tuturor
cetăților aparținătoare acestui grup, sunt din epoca La Tène (III?),
 245

și pentru aceasta am putea presupune că probabil și cetățile sunt

din acea epocă. Insă în nici un caz nu din acea perioadă, căreia
îi aparține sistemul de clădire delà Cetățuia delà Costești.
Fragmente de vase, din epoca La Tène, au mai fost aflate și
n cetățile Almăsvăra și în Vârhegy pe lângă cetățile înșirate acum.
Că acolo au fost cetăți și în perioada căreia aparține Văpavâr,
aceasta nu o putem preciza fără săpături, din cauza ruinelor, ce se
află aici, aparținătoare unor timpuri mai apropiate de noi. După
poziția locurilor, însă, e foarte verosimil. Terasele delà Almăsvăra
delà Mereni și cele depe platoul delà Odojka, delà Casonul mic sunt
toate, ca și cele de mai înainte, din epoca când a fost obiceiul
a nivela terasele.

IV.

Asemănătoare cu tipul cetății Kincsâsăs (la comoară) delà

Bodoc sunt și cetățile Torjavăra delà Turia și Vârbérc (vârful
cetății) delà Boroșneul mic.
Foarte caracteristic este la toate trei faptul, că sunt așezate
pe dealuri cu înălțimi relativ mari. Una sau două laturi ale dea­
lurilor de obiceiu sunt atât de piezișe, încât le-au putut lăsa fără
nici-o fortificație și numai celelalte două-trei mai puțin piezișe au
fost înconjurate cu un sistem de apărare format, în general, din
șanțuri și valuri de pământ. Teritoriul înconjurat de șanțul și de
valul de pământ a fost mai mult sau mai puțin nivelat. De obi­
ceiu sunt două terase înlăuntrul valului de pământ. La cetatea
Torjavăra delà Turia, chiar și în afară de valul de pământ, sunt
câteva terase mici.
Zid de cetate nu au. Probabil nu au decât un val de
pământ obicinuit. Asemenea nici despre existența unor turnuri
lângă valurile de pământ nu avem nici o urmă. Acum nu mai
putem deosebi nici intrarea de odinioară.
Puținele cioburi, ce le-am aflat aici, sunt delà sfârșitul epocii
bronzului și din perioada Hallstatt. Deocamdată, aici trebue să cla­
săm tipul cetăților delà Kincsâsăs. La această grupare corespunde
întreaga mea împărțire: Cetățile din epoca La Tène, amintite mai
sus, prezintă o formă cu mult mai desvoltată. Iar cea delà Kincs-
ăsâs cu forma sa mai simplă ne arată foarte bine o trecere bură
spre cetățile de pământ (respective la satele întărite cu un val de
pământ) de tip Ariușd din neolitic și eneolitic.
246

V.
Obiectele, aparținând epocii de bronz, aflate la Vâpavâr și la
Vărhegy, ne permit presupunerea, că locurile au fost întărite și în
epoca sus numită. Chiar dacă nu au fost cetăți în înțelesul strict
al cuvântului, totuși putem admite atâta, că au fost și aici așezări
întărite cu șanțuri și valuri de pământ.
Sistemul de fortificare e probabil identic cu sistemul așezărilor
neolitice de tip Ariușd (Văpavăr, Turia, Vărhegy, Leânyvăr lângă
Hereczvăr, Borzvăra din Boroșneul mic, etc.) De obiceiu sunt așe­
zate pe ultimele și cele mai întinse ramificații ale dealurilor, pe te­
rasele relativ mai mici. Muchia dealului, terasa, a fost întretăiată
și despărțită de restul dealului, însă potrivit mijloacelor lor pri­
mitive, întretăierea nu a fost prea afundă.
Locul izolat, în modul amintit, a fost înconjurat pe lângă șanț
și cu un val de pământ. înălțimea, respective adâncimea acestora
e mică. Așa de mică, încât azi abia se mai vede. Au fost astu­
pate aproape complet. In interiorul acestora se întindea satul cu
casele sale mai mult sau mai puțin orânduite.

Alexandru Ferenczi.

0 0 0
 247

M. Csaki.
In anul 1927, în vârstă de 70 de ani, M. Csaki, membru al
Comisiunii Monumentelor Istorice pentru Transilvania, a trecut la
cele veșnice. La 1895 luase, în calitate de custode, direcția „Mu-
seului Baron Brukenthal“ din Sibiiu, conducând această instituție
cu tot devotamentul omului însuflețit de menirea sa, până în cele
din urmă clipe ale vieții. încă delà început, își fixase programul
de muncă: de-a desvolta acest Museu astfel, încât să devină un
centru de cercetări în domeniul istoriei, al artei și al celorlalte
manifestări culturale ale Transilvaniei.
Aranjarea și înmulțirea colecției arheologice, achiziționarea
unei serii întregi de monumente de artă transilvăneană, orânduirea
bogatei arhive a Museului precum și restaurarea tablourilor galeriei,
formează o întreagă activitate ce trebuie să fie remarcată și pentru
care trebuie să-i fim recunoscători. Dificultățile cu care a trebuit
să se lupte M. Csaki în cursul acestei activități — în special lipsa
de mijloace materiale îndestulitoare — fac ca opera săvârșită de
248

dânsul să ne apară într’o lumină și mai frumoasă. Pe lângă lu­

crările de organizare și trebile inerente conducerii Museului, M.
Csaki a avut încă destulă voință și putere de muncă pentru a se
dedica și științei.. O dovadă grăitoare a acestei activități științifice
o dau lucrările sale înșirate la sfârșitul acestor rânduri. Critica
a primit elogios principalele sale lucrări.
începând cu anul 1921, M. Csaki a fost numit membru al
Comisiunii Monumentelor Istorice din Transilvania, fapt pe care
regretatul l-a considerat întotdeauna ca o deosebită cinste și ca o
recunoaștere a activității sale în domeniul istoriei artelor. Neobosit
a lucrat în cadrul acestei Comisiuni, atrăgând atenția asupra con­
servării și restaurării atâtor monumente de artă din Ardeal, dove-
dindu-se prin rapoartele sale speciale nu numai un temeinic pri­
cepător al artei vechi din Ardeal, dar și un înfocat colaborator al
Comisiunii Monumentelor Istorice.
Veșnică pomenirea lui !

Dr. V. Roth.

Scrierile lui M. Csaki:

Das Baron Brukenthalsche Museum, Extras din „Kal. d. Sieb. Volks­
freundes“, Sibiiu 1921, los. Drotleff.
Das Baron Brukenthalsche Museum, Skizzen zu einem Führer, Extras
din „S. D. T.“ Nr. 6457, 1895.
Die Kupferstiche des Baron Brukenthalschen Museums. 16. bis 18. Ihdt.
In „Festschrift für Dir. Carl Albrich zum 70. Geburtstag“. W. Krafft, Sibiiu 1905.
Inventarul monumentelor și obiectelor istorice și artistice săsești din
Transilvania, cu o introducere asupra activității sașilor din Transilvania în
domeniul artelor plastice. In „Publicațiile Comisiunii Monumentelor Istorice-
Secțiunea pentru Transilvania“ Cluj, Cartea Românească, 1923.
Baron Brukentalsches Museum, Führer durch die Gemäldegalerie. Ed.
7-a, 1923. Ed. 8-a, 1926, Sibiiu.
Die Baron Brukenthalsche Gemäldegalerie. Conferință. Extras din Re­
vista „Die Karpathen“, IV, 1911.
Die Baron Brukenthalsche Gemäldegalerie. Eine Auslese von 40 Gemäl­
den. Zur Erinnerung an die Wiederkehr des 100. Todestages des Stifters, hg.
im Auftrag des Kuratoriums. Sibiiu, Drotleff, 1903.
 Dare de seamă
asupra lucrărilor Comisiunii Monumentelor Istorice,
secția pentru Transilvania, în anii 1926—1928.

I. Lucrări de conservare și întreținere.

Din bugetul anual al Comisiunii s’a acordat, pentru lucrări de conser­
vare și întreținere, o sumă de Lei 402,955, repartisată, după trebuințe, în felul
următor :
1. Bisericilor ort. din Mesentea și Râpa-Râmeț - Lei 2'8,213
2. ) isericii gr. cat. din Aruncuta — - „ 30,000
3. Bisericii gr. cat. din Densuș - „ 28,000
4. Bisericii gr. cat. din Berind — — 27,000
5. Bisericii ort. din Dobârlău — - , 20,000
6 Bisericii ort. din Râșnov — - „ 20,000
7. Bisericii ort. din Prejmer — - „ 15,000
8. Bisericii ort. din Hărman - ., 15,000
9. Bisericii reformate din Stoiana - „ 5,000
10. Bisericii ev. lut. din Nermiș — - „ 5,000
11. Castelului Corvinilor din Himedoar.. - „ 29,742
Cu conducerea lucrărilor delà bisericile din Mesentea, Râpa-Râmeț,
Densuș și delà Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost însărcinat arhitectul
Comisiunii, d. R. Wagner. Lucrările delà Densuș, constând din simpla aco­
perire cu țiglă a interesantei biserici — atât de mult discutată pentru vechi­
mea și stilul ei — au și fost terminate. S’a evitat cea mai mică atingere a
părților arhitectonice, astfel că biserica, pusă acum la adăpost împotriva
intemperiilor, păstrează și pe mai departe acea înfățișare pe care a avut-o
mai înainte.
Nu au fost încă terminate lucrările în stil mai mare întreprinse la cele
două bisericijdela Mesentea și Râpa-Râmeț (Mănăstirea). Tot așa nici la Castelul
Corvinilor din Hunedoara, unde se impune o întreagă serie de lucrări de
conservare. Până acum, abia am putut pune sub un acoperiș sigur toate păr­
țile acestui Castel. Alte lucrări, de consolidare, în special, vor fi începute în
anii viitori : la așa zisa „Sala Capistran“, în primul rând.
Restul lucrărilor pentru care au fost date ajutoare din partea Comi­
siunii, de importanță mai mică, se execută de maeștrii locali, după instrucțiunile
primite delà Comisiune.
250

O altă și nouă lăture a operei de conservare, susținută de Comisiune,

a fost aceea a resturilor arheologice. In altă parte a acestui „Anuar“ se discută
pe larg însemnătatea și criteriul acestui soiu de lucrări, fără de care nici nu
se poate închipui o activitate arheologică științifică, astfel că aici noi ne
mulțumim a arăta sumele puse la disposiția cercetătorilor-arheologi în acest
scop, pomenind doar atât că am fost prima secțiune a Comisiei Monumentelor
Istorice a României întregite care a avut această preocupare. S’a acordat :
1. d-lui profesor D. M. Teodorescu, Lei 75,000, pentru consolidarea
și ocrotirea resturilor Cetății Dace din hotarul comunei Costești (jud. Hune­
doara) săpată aproape în întregime de d-sa.
2. d-lui profesor Em. Panaitescu, Lei 33,000, pentru aceleași lucrări la
Castrul roman delà Cășei (jud. Someș).
3. d-lui C. Daicovici, asistent la catedra de istorie antică de la Univer­
sitatea din Cluj, Lei 45,000 pentru aceleași lucrări Ia resturile clădirei „Aedes
Augustalium“ din centrul orașului antic Sarmizegetusa.
Toate aceste lucrări au fost executate în cele mai potrivite condiții. O
perfecționare și sistematizare a acestui fel de lucrări e, firește, și chestie de
timp și, în special, de oameni și meșteri pricepuți.

II. Cercetări arheologice.

Atât cât putea să permită fondul restrâns al Comisiunii noastre, am
ținut să încurajăm și prin sprijinul material cercetările arheologice din cu­
prinsul Transilvaniei, dând
a) Lei 40,000 d-lui profesor C. Diculescu pentru cercetări arheologice
in hotarul comunei Rodna-Veche și
b) Lei 19,421 d-lui Dr. M. Roska, pentru cercetări preistorice.
Comisiunea a avut grijă ca orice obiecte sau resturi arheologice s’ar
descoperi întâmplător, să fie răscumpărate și achiziționate pe seama Statului,
așezându-le într’un loc sigur, de cele mai multe ori în Muzeul Institutului
de Studii Clasice al Universității din Cluj. In felul acesta am putut câștiga in
anul 1928, de pildă, pentru Muzeul Institutului de Studii Clasice, un foarte
frumos și interesant tezaur preistoric compus din 15 bucăți de topoare de
aramă, aflat, incidental, în hotarul comunei Baniabic, jud. Turda iar, în chiar
orașul Cluj (str. Cassianu și Avram Iancu), am putut desgropa un număr de
șase sarcofage romane și resturi de pietre funerare, depuse, apoi, în lapidariul
aceluiaș Muzeu. Un alt sarcofog, nejefuit în decursul primelor veacuri de
barbarie, a fost ridicat din hotarul comunei Sarmizegetusa și depus în Mu­
zeul înființat acolo, împreună cu o pereche de cercei de aur și cinci vase
funerare. Mai multe pietre cu inscripții romane și piese arhitectonice de peatră,
antice și medievale, au fost răscumpărate și depuse la Muzeul Institutului de
Studii Clasice din Cluj.
Comisiunea Monumentelor Istorice având și supraveghierea tuturor
săpăturilor, a dat autorizări pentru asemenea lucrări, d-lui Dr. H. Schroller
din Brașov, specialist în preistorie. Tot de către ea au fost însărcinați cu
cercetarea criptei din biserica ev. lut. din Câr(a-01t, d-nii Dr. V. Roth
din Sebeșul Săsesc și V. V. Vătăș^J^din Sibiiu. Suma necesară acestei ce:-
 251

Cetări a fost pusă la disposiția prefecturii județului de către d. R. Franasovici

fost subsecretar de stat. Rezultatul cercetării se publică în acest Anuar.
* * *
In nenumărate cazuri, Comisiunea a intervenit pentru sistarea distru­
gerii diferitelor stațiuni preistorice sau așezări romane, de către „căutătorii
de, comori“ ori, ceia-ce se întâmplă mai des, din partea incorigibililor dile-
tanți. Mai în toate cazurile, Comisiunea, prin delegații săi, a constatat, la fața
locului, natura și importanța așezării antice. Așa, de pildă, în hotarul comu­
nelor : Săliște (jud. Sibiiu), Pccica (jud. Arad), Sibiel (jud. Sibiiu), Partos
(jud. Alba) și în hotarul orașelor Tg.-Mureș și Brașov.
A încuviințat, în schimb, după o cercetare amănunțită din punct de
vedere arheologic, exploatarea industrială a peșterii delà Cioclovina.

III. îngrijirea și supravegherea

monumentelor istorice.
Au fost declarate monumente istorice următoarele biserici :
A Biserica ort. de lemn din Lucriu (jud. Mureș).
! Biserica ort. de lemn din Căpruța (jud. Arad).
: Biserica gr. cat. de lemn din Săcălășeni (jud. Sătmar).
Biserica gr. cat. de lemn din Dâmb (jud. Cluj).
Asemenea, a fost dec arată monument istoric și casa natală a lui G.
Coșbuc din comuna G. Coșbuc (fostă Hordău), a cărei conservare și întreți­
nere e una din cele mai urgente lucrări ce le va executa Comisiunea.
In o mulțime de cazuri, Comisiunea a fost nevoită să intervină pe cale
administrativă pentru buna întreținere, ocrotirea și cruțarea diferitelor monu­
mente istorice (biserici și clădiri).
Intre acestea amintim măsurile luate în interesul „Donjon“-ului bi­
sericii ev. lut. din Gârbova, a clădirii din Bistrița, str. Pungarilor no. 5, a
bisericilor din Chețani, Bogatul român, Criștior (pictura), Berința, Lechința,
Ciuguzel și Remetea(bis. ref.), a turnului medieval din Tămașda (jud. Bihor),
a castelului din Racoșul de jos și a cetății Bâthori din Șimleul Silvaniei.
Atunci când nu se opuneau motive de ordin istoric sau artistic, Comi­
siunea și-a dat încuviințarea pentru dărâmarea (eventual cedarea către o altă
comună bisericească) acelor biserici, în locul cărora credincioșii doriau
zidirea unui nou lăcaș de închinare. De cele mai multe ori, aceste încuviințări
s’au dat după ce biserica a fost prealabil vizitată de delegații Comisiunii,
dispunându-se fotografierea ei și, când era cazul, depunerea icoanelor și a
altor obiecte de o oarecare valoare istorică sau artistică într’unul din mu­
zeele bisericești înființate la reședințele episcopale. S’a aprobat dărâmarea
următoarelor biserici, devenite neîncăpătoare sau căzute în ruină : Ponorel
(bis. gr. cat.), Săulia de câmpie, Oarba, Daia, Cuzap, Șumugiu, Someșul cald,
Budești, Șincai, Vințul de jos (bis. ref.), Poșaga de jos, Orăștie (bis. ref.).
In afară de majoritatea bisericilor amintite, au mai fost vizitate, în vederea
clasării lor ca monumente istorice sau a lucrărilor ce se impun : bisericile
din Ciuguzel, Dâmb, Săliște (gr. cat.), Râșnov (ort.), Hărman (ort.), Prej-
252

mer (ort), Săcălășeni (gr. cat.). Ighișul nou, Dobârlău, Mediaș (ev. lut), Câl-
nic (ev. lut.), Cârța (mănăstirea Cisterțiensilor), Criștior (ort.), Căuașd, apoi
Cetatea Băthori din Șimleul Silvaniei și altele.
Alte vizitări sunt în curs.
♦ * *

In anul 1^7^ Comisiunea noastră a fost adânc lovită de pierderea unuia

dintre cei maTclevotați membri ai ei, a regretatului M. Csaki, directorul Mu­
zeului Brukenthal din Sibiiu, Munca și priceperea pe care a depus-o mult
regretatul, delà înființarea acestei Comisiuni până în cele din urmă clipe ale
vieții sale, a fost una din cele mai temeinice baze pe care se sprijinea întreaga
noastră activitate. Comisiunea noastră îi va păstra o amintire neștearsă.
In locul celui dispărut, Comisiunea a propus, iar On. Minister a con­
firmat ca membru al ei pe d. Em. Panaitescu, profesor de istorie antică la
Universitatea din Cluj și directorul „Institutului de Studii Clasice“ al aceleiași
Universități.
Ca membrii corespondenți, au fost numiți dnii :
1. Dr. C. Diculescu, conferențiar, Universitate, Cluj.
2. Dr. E. Labonțiu, profesor, Șimleul Silvaniei.
3. M. Lipan, profesor, Năsăud.
4. /Dr. 1. Miloia, dir. Muzeului din Timișoara.
5. Dr. I. Orient, conf. univ. Cluj.
6. R. Raca, protopop, Sarmizeghetusa.
7. Dr. H. Schneller, custodele Muzeului Țara Bârsei, Brașov.
8. St. Scridon, profesor, Năsăud.

C. Dalcovlci,
secretariul Comisiunii.

e e e
 Greșeli de tipar și întregiri.

Pag- 1 r. 4 de sus cetește față de în loc de față

99 6 „ 16 99 99 99
puteau 99 99 99 putea
99 14 „ 8 99 jos 99 1855 99 99 99 1885
99 29 „ 8 99 sus 99 ale 99 99 99 al
99 29, nota 1 99
des deux 99 99 99 deux des
99 34 „ 20 99 99 99 1673 99 99 99 1686
99 43 „ 8 99 jos 99 Balș, o. c., 99 99 99 lbid.,
99 47 „ 10 99 99 99 nu e 99 99 99 nu
99 50 „ 12 99 99 99 Anastasie 99 99 99 Atanasie
99 64 „ 11 99 99 99 apar 99 99 99 ar
99 67 „ 9 99 SUS 99 Vâlcea 99 99 99 Valcea
99 73 „ 17 99 jos 99 să-i 99 99 99 să-l
„ 83 „ 10,23-4 de jos trebuie șterse de tot
„ 112 „ 13 de sus cetește și în loc de pi
v 168 „ 13 de jos „ 1531 „ „ „ 1539
Pag. 72. Biserica din Micșuneștii-Mari (jud. Ilfov), zidită în
1743, a fost zugrăvită de Dima ereul; cf. Anuarul Corn. Mon. 1st.
pe 1914, București, 1914, p. 88.
Pag. 98 n. 4. Zugravul loan Balomiri zugrăvește 2 icoane
delà mănăstirea Hlincea (jud. Iași) în 1830; cf. Iorga, Inscripții din
Bisericile României, II, p. 108—9 no. 297.
Pag. 113. Din socotelile Clujului se vede, că pictorul grec
Nicolae, în 20 Iulie 1600, era în acest oraș și primia delà primă­
ria Clujului 200 floreni din porunca lui Mihai Viteazul. Cf. Meteș,
Domni și boeri români în orașul Cluj în secolul al XVI și XVII-
lea (supt tipar).
Pag. 118. Delà zugravul Nistor din Feleac sunt multe icoane
prin bisericile din jud. Cojocna și Turda. A zugrăvit bis. de lemn
din Suceag, azi dispărută (corn. păr. protopop E. Dăianu din Cluj);
apoi 2 prapori delà biserica din Macău și 3 icoane din bis. unită
din Cojocna, care au fost expuse la expoziția Astrei din Sibiiu în
1905. Cf. revista Transilvania, XXXVI. Sibiiu, 1905, pp. 281 no.
66 și 284 no. 3.
Pag. 130. învățatul preot din Rășinari Sava Popovici, încă
se ocupa cu zugrăvitul. Așa se păstrează la familia Barcianu din
Rășinari 2 icoane, de pela 1849, de păr. Sava: Moartea Maicii
Domnului și o Madonnă arabă. Revista Transilvania, 1905. p.
278 no. 5, vezi și p. 289 no. 3,
254

Pag. 130. Biserica unită din Cluj, făcută cu banii episcopului

Ion Bob, a fost zugrăvită, în 1802-3, se pare, de un pictor străin,
care a lucrat și la Sighișoara și la Gherla, biserica armenească.
Delà acest pictor iscusit de școală apuseană vor fi și cele trei
picturi frumoase din această biserică, care înfățișează; Schimbarea
la față a Mântuitorului, apoi învierea lui Hristos și Pogorîrea Sf.
Duh. Nu știu dacă nu trebue văzut autorul acestor picturi în pic­
torul Simo, care, în 1835, zugrăvește pe însuși ctitorul acestei bi­
serici din Cluj, episcopul Bob. cf. E. Dăianu, Biserica lui Bob în
Cluj, Cluj, 1906, pp. 10-14, 42-47 (se reproduc aici cele 3 pic­
turi însemnate).
 Cuprinsul:
Pag.
Em. Panaitescu, Probleme și metode arheologice în Da­
cia Superior . ... . III—XII
Șt. Meteș, . . Zugravii Bisericilor Române (cu 48 ilus­
trații în planșe) ....
C. Daicovici, . Un ghid latinesc al Transilvaniei (
M. Roska, . . Cercetări preistorice în Ardeal în
anul 1928 ... 189—191
M. Roska, . . Cercetări la Cetățuia delà Otomani 192—205
C. Daicovici, . Raport asupra cercetărilor arheologice
aela Sarmizegetusa în anii 1924—28 206—215
Al. Ferenczi, . Dare de seamă asupra săpăturilor ar­
heologice delà Cristești
N. D. Covaci, . Descoperiri arheologice în Cluj .
V. Roth, . . Raport despre săpăturile Jăcute la mă-
xJ'J ■ năstirea din Cârța Săsească 224—227
V. Literat, . . Două biserici din Țara Oltului . 228—241
Al. Ferenczi, . Raport asupra unei excursii arheologice
în județul Trei-Scaune 242—246
V. Roth, . . M. Csaki (necrolog) . 247—248
C. Daicovici, . Dare de seamă asupra lucrărilor Comi­
siunii în anii 1926—1928 . <248-25^.
Greșeli de tipar și întregiri . 253—254
Cuprinsul 255