Sistem digestiv la reptile

Majoritatea reptilelor sunt insectivore și carnivore, și au un tub digestive simplu și

relative scurt,carnea fiind ușor de digerat.Spre deosebire de mamifere, digestia este mai
lentă, acest lucru arătând metabolismul scăzut din timpul inactivitatii ți incapacitatea de a
sfâșia și mesteca hrana.
Sistemul digestiv este împărțit în mai multe părți: cavitate bucală, faringe, esofag,
stomac, intestin subțire, intestin gros. Cavitatea bucală este bine delimitată. Mandibula se
articulează de craniu prin intermediul osului pătrat. Acest mod de articulare permite
deschiderea extrem de largă a cavității bucale. Spre deosebire de pești și amfibieni, dinții
prezintă o relativă specializare. Intestinul gros se deschide în cloaca.
Cavitate bucala cu deschidere largă și dinti pe toate oasele cavitatii nu numai pe
maxilare. la șerpi și șopârle, dinți au șanțuri prin care circula veninul secretat de glande
speciale. Peștii, amfibienii și reptilele au trei sau mai multe generatii de dinti. Limba este
subtire si bifurcata, prinsa posterior faringele este scurt, esofag lung și foarte extensibil la
șerpi (înghit prada întreaga) stomacul este musculos și secretor (secretă sucul gastric)
intestinul este diferentiat în subțire (are ansa în care se varsa sucurile ficatului și
pancreasului) și gros, larg și drept se deschide în cloaca ficatul este voluminos prevăzut cu
doua canale hepatice.

Șerpi:
Șerpii nu își mesteca hrană și nici nu rup bucăți din ea, ci o înghit întreaga. Pot face
asta deoarece au o adaptare speciala la nivelul maxilarelor - cele doua jumătăți ale
falcii inferioare sunt unite printr-un ligament extrem de elastic, ceea ce le permite sa
caste o gura enorma si sa inghita prazi cu diametrul mult mai mare decat diametrul
lor (al șerpilor).
Procesul de digestie consuma atat de multă energie, incat șarpele care-si mistuie
hrana e amortit si greoi, aproape imobil. Un șarpe deranjat în timpul acestei activități
va regurgita adesea prada abia înghițită, pentru a scăpa cu viață. Dar aceasta
digestie este și foarte eficientă, șerpii mistuind aproape în întregime corpul prazii -
inclusiv oasele; fac excepție formatiuni cheratinoase ca parul si ghearele, care sunt
eliminate.
Digestia la speciile care trăiesc în apa se face mai greu datorită temperaturii
scăzute a mediului (pesti, amfibieni, reptile) <15˚C
Sistemul digestiv este compus din esofag, stomac, intestin subțire, colon și
glande. Spre deosebire de mamifere, la șerpi, esofagul nu are muschi, iar hrană este
împinsă spre stomac miscandu-si întreg corpul. Joncțiunea dintre esofag si stomac
nu este foarte bine definită, iar stomacul nu este foarte avansat. Stomacul este scurt
si subtire si are in interior pliuri pentru a-i putea crește suprafața prin care acesta
digera. Că și stomacul și intestinul subțire este foarte simplu. Pot exista cateva bucle
sau pliuri, dar în mare parte acesta este doar un tub lung care primește mancarea
digerata din stomac, absorbi nutrientii si o transporta spre colon. Colonul transporta
materiile fecale către cloaca unde sunt eliminate din organism. Cloaca este o
cavitate comuna care primeste produse ale sistemului digestiv, excretor si
reproducator.
Ficatul, vezica biliara și pancreasul sunt asociate cu sistemul digestiv. Ficatul
este cel mai mare organ intern al unui sarpe si umple spatiul dintre inima si stomac.
Una dintre funcțiile ficatului este aceea de a produce bila care contine enzime
necesare digestiei. Vezica biliara și splina se găsesc langa capătul posterior al
ficatului. Vezica biliara acumuleaza bila produsa de catre ficat pe care o varsă în
funcție de necesitate în intestinul subțire. Pancreasul secretă de asemenea enzime
cu rol digestiv, dar este folosit și la producerea de hormoni și la reglarea glicemiei.

Țestoasele:

Fălcile, lipsite de dinţi, sunt acoperite cu un strat cornos, similar ciocului

păsărilor, care este în general tăios ca o lamă, dar poate fi prevăzut şi cu buze
cărnoase.
Crocodili:
Toţi crocodilienii au fălci puternice care le permit să apuce şi să sfâşie
prada. Sunt exclusiv carnivori, prada nu este mărunţită în cavitatea bucală, bucata
sfâșiată este înghiţită întreagă. Consumând cantităţi mari, nu trebuie să se
hrănească des. Un studiu realizat pe crocodilii de Nil arată că aceştia consumă
aproximativ 50 de mese pe an. În timp ce sursa principală de hrană o reprezintă
peştii, crocodilienii mari pradă mamifere, cei mai mici pot avea în regimul alimentar
insecte, amfibieni, gastropode, crustacee, păsări şi peşti mai mici. De asemenea, pot
mânca şerpi, moluşte, ţestoase şi chiroptere. Sunt vânători oportunişti, vânează tot
ce le intră în cale. Unii crocodili mari pot vâna chiar și oameni.
Hrană în exces este stocată sub formă de rezervă de grăsime în coadă, spate
şi în restul regiunilor corpului, ceea ce le permite să supravieţuiască perioade lungi
de timp (chiar şi 2 ani) fără nici un aport alimentar. Crocodilienii sunt, în general,
animale solitare, dar existenţa hranei din belşug în anumite zone poate determina
agregarea unui număr mare de indivizi fără să se manifeste concurenţa.

Șopârle: