DIGESTIA IN SERIA

VERTEBRATELOR
Botez, Melinte, Bobici, Dobrota, Chirac, Popa

La pești apar maxilarele care le permit să captureze hrana. Gura nu este delimitată de faringe. La peștii prădători, cavitatea
buco-faringiană are dinți sudați cu oasele capului. Peștii care se hrănesc cu plancton nu au dinți. Lipsesc glandele salivare. La
peștii răpitori care înghit hrana întreagă stomacul este voluminos,la pestii fitofaci s-au omnivori,ex;crab,stomacul poate sa
lipseasca.
La pesti sistemul digestiv variaza atat in ce priveste forma, cat si prin prezenta sau absenta unor segmente. Intre cavitatea
bucala si faringe nu exista delimitare neta, din care cauza poarta denumirea de cavitate buco-faringiana. La pestii
planctonofagi, cavitatea buco-faringiana este lipsita de dinti, iar la pestii pradatori si fitofagi, este prevazuta cu numerosi
dinti, inserati pe toate oasele cavitatii. Limba este o simpla ingrosare a planseului bucal, ea avand diferite dimensiuni la
diferite specii. Ca o adaptare la mediul de viata, pestii nu au glande salivare deoarece apa umecteaza hrana. Esofagul este
scurt la pestii lipsiti de stomac (crap) si se continua cu intestinul. La pestii rapitori (stiuca, biban) care inghit prada intreaga,
stomacul este voluminos si are o mare putere de dilatare.

Glandele gastrice secreta un suc care contine pepsina si HCl, cu rol in digestia proteinelor. Intestinul pestilor prezinta lungimi
diferite, in functie de specie si de regimul alimentar. Ca urmare a prezentei unui stomac mare, pestii rapitori au intestinul
scurt, iar cei fitofagi au stomac mic, compensat de un intestin lung. La foarte multe specii de pesti, intestinul prezinta
prelungiri tubulare – apendici pilorici – cu rol in producerea unor enzime si in absorbtia substantelor nutritive. La pestii
cartilaginosi, rectul se deschide intr-o cloaca, iar la celelalte specii acesta se termina prin orificiul anal. Glandele digestive
mari, ficatul si pancreasul, se deschid in partea anterioara a inestinului. Ficatul pestilor prezinta lobi si o vezicula biliara.
 Cornea,Lascu,Dan,Lesu

Sistemul
digestiv
la
amfibieni

-cavitatea buco-faringiana este larga

-unele specii au o limba foarte mobila cu care prind hrana, limba se numește protactila, este prinsa in partea
interioara a cavității bucale, poate fi aruncata în afara cavității bucale, este lipicioasă și poate printre insectele.
-În cavitatea bucală se deschid ductele glandelor salivare.
-gurile lor nu au dinți. Unii pot avea dinți dar sunt foarte mici.Dinții sunt dispuși pe maxilarele superioare, pe
vomer, la unele specii și pe mandibulă.
-după gură este esofagul scurt și larg. Acesta se conectează cu stomacul și este canalul pe unde alimentele
trec în corp.
-stomacul, pe de altă parte, conține glande care produc enzime digestive. Aceste substanțe contribuie la
descompunerea și transformarea alimentelor în nutrienți. Stomacul are o supapă înaintea acestuia și o supapă
care împiedică alimentarea. Primul se numește cardia și al doilea pilor.Stomacul este apoi conectat la
intestinul subțire, care asimilează nutrienții prin absorbție.In plus, se gasesc glandele, cum ar fi ficatul și
pancreasul, care produc secreții importante care ajută la digestie.
-intestinul gros se termina cu cloaca - o camera finala comuna pentru tubul digestiv, caile urinare si caile
genitale
-acest sistem se schimbă în timpul maturării amfibienilor.În formele sale, terestre sau acvatice, sistemul digestiv
al amfibienilor se schimba. Același lucru se intampla și pentru obiceiurile alimentare, de pilda.larvele se hrănesc
cu alge și cu resturile de organisme moarte, in timp ce adultii sunt carnivori, hranindu-se cu muste, paianjeni si
insecte;
Antoniu, Ungureanu, Niculcea, Popa M., Zamfir, Clinci,
Carutasu

Sistemul digestiv la păsări este total diferit de cel al mamiferelor. Începând cu cavitatea bucală
și terminând cu cloaca, sistemul digestiv aviar reprezintă o bună adaptare la stilul de viață al
păsărilor. Din cauza unei rate metabolice înalte, păsările consumă mai multă hrană în raport cu
corpul lor decât alte cordate, unele păsări mici consumând zilnic hrană, cu o masă de pânâ la 20%
din corpul lor. Hrana păsărilor este variată , în dependență de specie: nevertebrate, vertebrate mici,
fructe, plante, etc. Pentru a menține o greutate optimă pentru zbor, păsările au o limită de grăsime,
pe care o pot depozita. La păsări, un mod eficient de hrănire presupune o ingerare și o digerare cât
mai rapidă a hrănii. Sistemul digestiv constă din:
● Cavitatea bucală la păsări; 1) Cavitatea bucală
● Esofagul la păsări; Cavitatea bucală la păsări este foarte importantă, ea
conține limba, glande salivare. Caracteristici generale a
● Faringele la păsări; cavității bucale aviare: lipsește dentiția. Limba: Participă la
● Proventriculul la păsări; adunarea și înghițirea hrănii;
● Ventriculul la păsări; 1. Nu are musculatura dezvoltată;
2. Este acoperită cu un strat subțire de cheratină;
● Intestinele la păsări;
3. Sunt puține papile gustative;
● Ficatul la păsări; 4. Morfologia limbii diferă de la o specie la alta.
● Pancreasul la păsări; Ciocul: Constă din formațiuni osoase acoperite cu
● Cloaca. cheratină.
Antoniu, Ungureanu, Niculcea, Popa, Zamfir, Clinci, Carutasu
2) Esofag
Esofagul se prezinta sub forma unui tub diferit
conformat, foarte elastic, datorita existentei unor pliuri
longitudinale. Este situat, de regula, pe partea dreapta
a gatului si prezinta frecvent un lumen mai larg decat
la mamifere. La unele specii (ex.: starci) poate servi si
ca depozit alimentar.
Spre interior inceputul esofagului prezinta frecvent
un epiteliu gros si rezistent, chiar cornos, si spre baza
un numar crescand de glande mucoase.
Musculatura esofagului prezinta un strat intern de
muschi longitudinali, urmat de unul cu muschi inelari
si, uneori, inca un strat de muschi longitudinali
periferici.
O serie de specii prezinta inainte ca esofagul sa intre
in cavitatea toracica o latire a acestuia, o gusa, care
poate fi o simpla latire fusiforma (ex.: rate s.a.), un
diverticul simplu (ex.: rapitoarele de zi) sau un
diverticul bilobat (ex.: porumbei).
3) Faringele, nu este delimitat de cavitatea
bucala. Pe plafonul sau, caudal de choane, se afla
deschiderile conductelor faringo-timpanice, iar pe
planseu, deschiderea laringiana.
4) Stomacul glandular sau proventriculul este partea
superioară a stomacului aviar. Primește hrana de la
esofag și secretă acid clorhidric, mucus și pepsinogen,
care în reacție cu HCl. devine pepsină.
5) Pipota sau stomacul musculos este partea inferioară a
stomacului inferior. El mai poate fi numit și un echivalent al
dinților aviari. Descompune mâncarea ingerată. Ventriculul
este acoperit de cuticula gastrică, care este un strat gros,
abraziv, din cheratină. Mai este cunoscut și sub denumirea
de “rânză”.
6) Intestinele sunt organul principal de digerare și absorbție
la păsări. Primește bilă de la ficat și suc pancreatic de la
pancreas. Este divizat în: intestinul subțire si intestinul gros.
Intestinul subtire indeplinește majoritatea funcțiilor, iar
intestinul gros are rol in absorbitia apei si electrolitilor.
7) Ficatul la păsări este implicat în aproape toate
procesele vitale ale organismului şi, implicit, în evoluţia
a numeroase boli. Bolile hepatice (BH) la păsări sunt
cele mai frecvente fie ca entitate separată, fie ca parte
din alte boli sistemice.
8) Pancreasul produce suc pancreatic, care conține multe
enzime și o soluție de bicarbonat, care neutralizează acizii.
Hormonii pancreatici -> de-asemenea eliberează mulți
hormoni, care regulează nivelul zaharului în sânge.
9) Cloaca este un organ, canal sau cavitate, în care se
deschide tubul digestiv, canalele excretor și genitale,
prezent la amfibieni, reptile, păsări și la unele mamifere. Ea
primește deșeurile de la intestinul gros și de la sistemul
urinar și produsele sexuale (gameții) pentru a le evacua în
afara organismului. Este divizat în 3 secțiuni: coprodaeum,
urodaeum, proictodaeum.
Antoniu, Ungureanu, Niculcea, Popa, Zamfir, Clinci, Carutasu

La pasari gura prevazuta cu cioc cornos adaptat la diferite moduri de hranire. Esofagul are o
dilatatie-GUSA- care stocheaza si inmoaie hrana.
Stomacul are doua compartimente: stomacul glandular care secreta suc gastric si pipota cu
pereti musculosi care marunteste hrana.
La limita dintre intestinul subtire si cel gros exista 2 cecumuri interstinale unde actioneaza
bacterii simbionte. Intestinul gros este scurt si se termina cu cloaca.
 Chircu Alexandru Mantea Grigore Gradinariu Naca Pica

Sistemul digestiv al reptilelor este reprezentat de un tract și de glandele specializate.Cavitatea bucală

este bine delimitată. Mandibula se articulează de craniu prin intermediul osului pătrat. Acest mod de articulare
permite deschiderea extrem de largă a cavității bucale. Intestinul gros se deschide în cloacă.
La reptile apare o delimitare intre cavitatile bucala, nazalae si faringiana.Cavitatea bucala este bine
delimitata, iar mandibula este astfel articulata incat ii permite deschiderea larga. Dintii se dezvolta nu numai pe
falci, ci si pe alte oase ale cavitatii bucale. Forma si structura lor variaza foarte mult si se deosebesc de cei ai
pestilor si amfibienilor printr-o relativa specializare. La unii serpi si soparle dintii prezinta santuri prin care
circula venin elaborat de glandele veninoase. Pestii, amfibienii si reptilele prezinta trei sau mai multe generatii
de dinti. La broastele testoase dintii sunt inlocuiti de margini cornoase. La cele mai multe soparle si serpi,
limba este subtire si bifurcata la varf, musculoasa si mobila, putand fi mult proiectata in afara. Ea este prinsa in
regiunea faringelui si libera in partea anterioara. Faringele scurt se continua cu un esofag foarte lung la
crocodili. El este extrem de extensibil la serpi, deoarece acestia consuma prada intreaga. Enzimele secretate
digera si oasele prazii.
Spre deosebire de amfibieni, aceste animale au glande salivare care produc enzime. Aceste substanțe
sunt naturale catalizatori biologici. Ei împart substanțele organice complexe în cele simple. În această formă
sunt capabili să fie absorbiți și depozitați pentru depozitare.
Adetu,Amza,Croitoru,Dima,Soacate

Aparatul digestiv la mamifere

1. Aparatul digestiv la omnivore

a) Cavitatea bucala

E primul segment al tubului digestiv care

comunica cu faringele. Totalitatea dintilor
formeaza dentitia. Omnivorele au 44 de dinti
(incisivi, canini, molari si premolari).
Premolarii si molarii maruntesc hrana, au
relief rotunjit (functioneaza prin strivire).
Limba este cu o structura musculara,
complexa.

a) Faringele
Faringele este un segment în care se întâlnesc
căile digestive şi respiratorii. Peretele faringelui
are o componentă musculară striată foarte
importantă pentru deglutiţie.
c) Esofagul
Esofagul este un tub flexibil care face legătura între faringe şi stomac.

d) Stomacul
Omnivorele au stomac mic, hrana fiind usor accesibila si bogata
in nutrimente. Stomacul este unicameral. Structura stomacului porcin este de tipul
unui sac, cu un fund semicircular și suprafața opusă. (digestia gastrica), partea cea
mai dilatata a tubului digestiv; este situat in continuarea esofagului. Stomacul este
asezat in cavitatea abdominala, in partea stanga superioara,sub diafragma. Acesta
are forma literei J si prezinta doua curburi: curbura mare si curbura mica.
La rumegatoare are 4 camere si o singura camera la restul animalelor.Bolul
alimentar, ajuns in stomac, se amesteca cu sucul gastric.

Apa+HCl+ioni+enzime

e) Intestinul subtire
Intestinul subtire este cel mai lung segment al tubului digestiv.El incepe de la
orificul de comunicare cu stomacul (pilor) si are doua portiuni : duodenul si
intestinul liber. Aici se finalizeaza digestia gastrica. Printre vilozitati in grosimea
mucoasei intestinului se gasesc glandele intestinale,care secreta sucul intestinal.
Digestia chimica a proteinelor,glucidelor si lipidelor e finalizata cu ajutorul
enzimelor : glicolitice, proteolitice si lipolitice, prezente in acesta. La omnivore
f) Intestinul gros

Intestinul gros are aproximativ 1,70 m lungime si este alcatuit din cecum, colon si
rect.

Glandele anexe
1. Glandele anexe sunt glande diseminate sau grupate, cu secretie exocrina,
secreta saliva care are rol in digestia bucala. La omnivore sunt bine dezvoltate
2. Ficatul este cea mai voluminoasa glanda digestiva, de culoare rosie-inchisa.
Acesta cantareste, in general, intre 1,5 si 2 kg. Depoziteaza numeroase vitamine,
precum vitamina A, vitamina B12 si o serie de microelemente esentiale.
Produsul de secretie numit bila (fierea) este stocat temporar intr-un rezervor
numit vezica biliara. Bila nu contine fermenti, dar are rol important in digestia
substantelor nutritive.
3. Pancreasul este o glanda mixta, cu secretie exocrina (sucul pancreatic care
contine tripsina, lipaza si amilaza cu rol in descompunerea substantelor
nutritive din furaje) si endocrina (secreta hormonul numit insulina).
 ERBIVORE
Pot fi :rumegatoare si nerumegatoare.

❖ RUMEGATOARE
Rumegătoarele (Ruminantia) sau selenodontele (Selenodonta) sunt un subordin de
mamifere erbivore artiodactile, de talie mijlocie sau mare, care cuprinde ovinele, caprinele,
bovinele, cervidele și antilopele, răspândite în stare sălbatică în toate continentele, în afară de
Australia.

EXEMPLU: VACA

CAVITATEA BUCALA

Vaca are pe maxilarul inferior 6 dinți: 2 incisivi 2 mijlocași și 2 laturași lați - tăioși, îndreptați oblic înainte; pe
maxilarul superior ei lipsesc, partea anterioară a acestuia fiind acoperită cu o lamă cornoasă. Urmează un loc
gol numit bară (caninii lipsesc). Măselele au pe suprafața lor creste de smalț în formă de semiluna
Limba este organ musculos cu rol in prinderea hranei
 Digestia la mamiferele carnivore

Aspect unic printre mamifere, carnivorele au 4 dinți carnasieri. Măselele carnasiere sunt prezente la carnivorele prădătoare,
dar mai puțin dezvoltate printre speciile omnivore şi erbivore.

Hrănire

Majoritatea carnivorelor se hrănesc cu pradă animală proaspăt ucisă, variind ca dimensiuni de la insecte, alte nevertebrate şi
vertebrate mici, până la animale mari ca bivolii şi renii. Carnivorele sunt în general adaptabile din punct de vedere al hranei,
limitându-se rareori la un singur tip. Unele – precum urșii, bursucii și vulpile – se hrănesc cu o dietă mixtă alcătuită din carne
și plante, în timp ce câteva, dintre care se detașează panda uriaș, sunt aproape complet erbivore.

Maxilare şi dinți

Majoritatea carnivorelor au dinți ascuțiți şi maxilare puternice, pentru uciderea şi dezmembrarea prăzii. Mușchii temporali,
eficienți mai ales când maxilarele sunt deschise, sunt folosiți pentru a străpunge cu putere cu ajutorul caninilor ascuțiți.

Carnasierii sunt măsele ascuțite din maxilarul superior şi inferiori care se potrivesc perfect unele în altele. În combinație cu
mușchii maseteri, care pot fi folosiți când maxilarele sunt aproape complet închise, aceștia alcătuiesc un instrument de tăiere
puternic, pentru sfâșierea cărnii.

După felul de hrănire, pisica este un animal carnivor, dar se poate hrăni şi cu alte alimente. Pe fiecare maxilar are câte 6
incisivi mici, tăioşi, cu care desface carnea de pe oase. Urmează câte 2 canini mari, încovoiaţi şi ascuţiţi, cu care sfâşie prada.
Măselele sunt repartizate astfel: 8 pe maxilarul de sus, 6 pe cel de jos. Fiecare măsea are câte 3 colţuri ascuţite. 4 măsele sunt
mai mari, mai late şi se numesc carnasiere. Ele au margini tăioase şi servesc la sfărâmarea oaselor.

Mamiferele carnivore se caracterizează prin carnasiere și canini lungi și ascuțiți.

 La mamifere, dentitia, lungimea si structura sistemului digestiv sunt strans legate cu nutritia carnivora, erbivora
sau omnivora. Cavitatea bucala atinge cel mai inalt grad de organizare. Aceasta se distinge prin prezenta obrajilor,
buzelor si dintilor infipti in alveolele dentare din maxila si mandibula.

Limba, organ musculos, mobil, cu forme variate, intervine in prehensiune, masticatie, deglutitie si perceperea
stimulilor gustativi.

Glandele salivare sunt bine dezvoltate la rumegatoare si la edentate (mamifere fara dinti), dar lipsesc la cetacee. La
nivelul cavitatii bucale se realizeaza prehensiunea alimentelor, suptul, masticatia, formarea bolurilor alimentare si
inceputul unor procese de digestie chimica, cu ajutorul enzimelor salivare.

Dintii mamiferelor sunt diferentiati in incisivi, canini, premolari si molari. La unele mamifere exista doua dentitii
succesive: dentitia de lapte, care este inlocuita cu dentitia definitiva. La unele cetacee si edentate, dentitia regreseaza, iar
la balena dispare.

La nivelul faringelui are loc incrucisarea caii digestive cu cea respiratorie; numai la cetacee si cabaline se intalneste
completa separare a celor doua cai. Intre faringe si stomac se interpune esofagul. Stomacul, partea cea mai voluminoasa a
sistemului digestiv, are dimensiuni si forme foarte variate, in stransa legatura cu natura hranei.

La cal, magar, zebra, rinocer etc. exista un stomac simplu (unicameral), iar la camila, vaca, oaie, stomacul este
compus (multicameral).

Glandele tubuloase din mucoasa gastrica sunt mai diferentiate decat la amfibieni, reptile si pasari; ele secreta sucul
gastric, bogat in mucus, pepsinogen (cu rol in digestia proteinelor) si HCl.

Indiferent de tipul de stomac, acesta comunica cu esofagul prin orificiul cardia si cu intestinul subtire prin orificiul
pilor.

Intestinul subtire are lungimi diferite: este scurt la carnivore (6-7 m la leu), mai lung la omnivore (20 m la porc) si
La carnivore, prehensiunea si masticatia se desfasoara rapid. Stomacul lor este unicameral si foarte extensibil, depozitand
cantitati mari de alimente pentru o perioada indelungata de timp. Din stomac trec in duoden cantitati mici de continut gastric.
Intestinul subtire este scurt, iar digestia se realizeaza rapid si cu un maximum de eficienta. Intestinul gros este, de asemenea,
putin dezvoltat si prezinta o importanta functionala redusa. In el se afla o microbiota bacteriana bogata care realizeaza procese
fermentative si de putrefactie.

Aparatul digestiv este format din tubul digestiv, glande anexe.

Prin tub digestiv se intelege aparatul digestiv format dintr-o serie de organe:

-cavitatea bucala,faringe;esofag;stomac;intestinul subtire;intestinul gros.

E primul segment al tubului digestiv,care comunica posterior cu faringele. Totalitatea dintilor formeaza dentitia, care este
temporara - de lapte (20 de dinti) si permanenta - 32 de dinti.

Rolul dentitiei este de a marunti si de a amesteca hrana.

Dentitia este alcatuita din:

-Incisivi- taie hrana;

-canini -sfasie hrana;

-premolari si molari (masele)- maruntesc hrana;

Pe langa rolul de organ de simt, limba contribuie la amestecarea si inghitirea alimentelor.

Faringele au forma unei palnii cu pereti musculo-membranosi si este situat in continuarea cavitatii bucale. La nivelul faringel
se incruciseaza calea respiratorie cu calea digestiva.
Esofagul este un tub musculos,de 20-25 cm lungime,care comunica cu stomacul. Peretele muscular al esofagului este
alcatuit din fibre musculare si este captusit cu o mucoasa.

Stomacul (digestia gastrica), partea cea mai dilatata a tubului digestiv; este situat in continuarea esofagului. Stomacul este
asezat in cavitatea abdominala, in partea stanga superioara,sub diafragma. Acesta are forma literei J si prezinta doua curburi:
curbura mare si curbura mica.

La rumegatoare are 4 camere si o singura camera la restul animalelor.

Bolul alimentar, ajuns in stomac, se amesteca cu sucul gastric.

Apa+HCl+ioni+enzime

Aceste enzime sunt:

-pepsina;labfermentul;lipaza gastrica.

Intestinul subtire este cel mai lung segment al tubului digestiv.El incepe de la orificul de comunicare cu stomacul (pilor) si
are doua portiuni : duodenul si intestinul liber. Aici se finalizeaza digestia gastrica.

Printre vilozitati in grosimea mucoasei intestinului se gasesc glandele intestinale,care secreta sucul intestinal. Digestia
chimica a proteinelor,glucidelor si lipidelor e finalizata cu ajutorul enzimelor : glicolitice, proteolitice si lipolitice, prezente
in acesta.

Intestinul gros are aproximativ 1,70 m lungime si este alcatuit din cecum, colon si rect.

Glandele anexe ale tubului digestiv sunt:

- Glandele salivare;
- Ficatul;
Glandele salivare sunt glande diseminate sau grupate, cu secretie exocrina, secreta saliva care are rol in digestia bucala.

Ficatul este cea mai voluminoasa glanda digestiva, de culoare rosie-inchisa. Acesta cantareste, in general, intre 1,5 si 2 kg.
Depoziteaza numeroase vitamine, precum vitamina A, vitamina B12 si o serie de microelemente esentiale. Produsul de
secretie numit bila (fierea) este stocat temporar intr-un rezervor numit vezica biliara. Bila nu contine fermenti, dar are rol
important in digestia substantelor nutritive

Pancreasul este o glanda mixta, cu secretie exocrina (sucul pancreatic care contine tripsina, lipaza si amilaza cu rol in
descompunerea substantelor nutritive din furaje) si endocrina (secreta hormonul numit insulina).
ROZATOARE
Gura
Dupa ce e apucata de buzele iepurasilor, mancarea ajunge in gura, unde e supusa actiunii dintilor
si glandelor salivare, care transforma hrana bruta intr-un material (bol) alimentar care poate fi
transportat si prelucrat in urmatoarea sectiune importanta a aparatului lor digestiv – stomacul.
Aceasta parte a digestiei e vitala pentru iepurasi.
Iepurasii adulti au un set de 28 de dinti proiectati pentru maruntirea si mestecarea de fasii subtiri
de vegetatie de genul firelor de iarba, frunzelor, lastarilor. Nefiind protejati de un strat de smalt decat
intr-o mica zona din partea lor din fata, nu au duritatea dintilor nostri sau a dintilor altor animale si nu
sunt potriviti pentru consumul de hrana dura, caz in care se pot alinia gresit sau pot ajunge sa aiba
muchii ascutite si excrescente care pot produce abcese in gura. Pentru ca au radacina deschisa,
cresc continuu pe toata durata vietii lor, cu o viteza de 2-4mm pe saptamana, asa ca trebuie tociti in
permanenta, prin consumul de vegetatie bogata in fibre. Nervii dentari se opresc la nivelul gingiilor, de
aceea dintii iepurasilor pot fi scurtati fara sa le provoace durere, in cazul in care au crescut mai mult
decat ar fi normal.
Mancarea e mai intai apucata si maruntita cu ajutorul celor 6 incisivi – patru superiori si doi
inferiori. Una din deosebirile importante dintre rozatoare (porcusori de Guineea, soricei, veverite,etc.)
– cu care iepurasii sunt de multe asociati in mod gresit – si lagomorfe (ordin de animale caruia ii
apartin iepurasii), e existenta a doi incisivi superiori suplimentari, asezati in spatele celorlalti doi si mai
scurti decat ei.Dupa ce e maruntita cu incisivii, mancarea e
apoi mestecata cu ajutorul celor 22 de premolari si molari pana cand e transformata in particule mici
care pot fi inghitite. Hrana maruntita si mestecata e umezita cu saliva produsa de glandele salivare,
pentru a aluneca cu usurinta prin tractul gastro-intestinal.
Esofagul
Odata inghitita, mancarea se deplaseaza prin esofag, un tub subtire prin care mancarea e
dirijata spre stomacul iepurasilor.La jonctiunea dintre esofag si stomac se afla o zona numita cardia,
care contine o valva cu o musculatura atat de bine dezvoltata in cazul iepurasilor incat ii face
incapabili sa vomite. Din cardia, mancarea intra in stomac.
Stomacul
Stomacul e un organ mare (reprezinta aproximativ 15% din volumul tractului gastro-intesinal), cu
pereti subtiri si cu putere mica de contractie, care contine aproape intotdeauna mancare, par, pelete
cecale si lichid, chiar si dupa 24 de ore de infometare. Stomacul mare le permite sa digere rapid
(tranzitul gastric e de aproximativ 3–6 ore) cantitati mari de material vegetal. In natura, iepurasii au
nevoie de un asemenea stomac pentru ca trebuie sa consume cantitati foare mari de vegetatie, hrana
disponibila fiind saraca in nutrienti. Si in acelasi timp pentru ca cea mai mare parte a consumului de
 In stomac hrana incepe sa fie descompusa cu ajutorul mai multor tipuri de secretii, cele mai
importante fiind acidul gastric (mai exact acidul clorhidric) si enzimele.Acidul clorhidric scade pH-ul
stomacului pentru a permite actiunea enzimelor si sterilizarea hranei prin inhibarea sau distrugerea
bacteriilor din hrana. Stomacul iepurasilor adulti e un mediu extrem de acid – are un pH de 1-2,5, spre
deosebire de cel al puilor de iepurasi, care are un pH de 5-6.5. Aciditatea extrema din stomacul
iepurasilor e unul din motivele pentru care iepurasii trebuie sa aiba in permanenta la indemana ceva
de rontait (in primul rand si in mod obligatoriu fan), pentru ca stomacul lor sa fie tot timpul suficient de
plin. In caz contar, un interval de timp de numai 6 ore e suficient pentru aparitia ulcerului
gastric.Acidul clorhidric scade pH-ul stomacului pentru a permite actiunea enzimelor si sterilizarea
hranei prin inhibarea sau distrugerea bacteriilor din hrana. Stomacul iepurasilor adulti e un mediu
extrem de acid – are un pH de 1-2,5, spre deosebire de cel al puilor de iepurasi, care are un pH de
5-6.5. Aciditatea extrema din stomacul iepurasilor e unul din motivele pentru care iepurasii trebuie sa
aiba in permanenta la indemana ceva de rontait (in primul rand si in mod obligatoriu fan), pentru ca
stomacul lor sa fie tot timpul suficient de plin. In caz contar, un interval de timp de numai 6 ore e
suficient pentru aparitia ulcerului gastric.
Dintre enzime, cea mai importanta e pepsina – o enzima proteolitica (cu rol de descompunere a
proteinelor).Pentru a proteja peretii stomacului de actiunea acidului si enzimelor, tot in stomac e
secretat mucusul – care pe langa rolul protector al peretelui stomacului are si functia de a ajuta la
umezirea hranei.
Muschii stomacului invart si amesteca hrana cu secretiile stomacului – un amestec numit chim
gastric – care e impins gradual, in reprize scurte, din stomac in intestinul subtire, prin presiunea
exercitata de intrarea hranei in stomac.Trecerea in intestinul subtire e facuta printr-o jonctiune numita
pilor – un inel de muschi foarte bine dezxvoltati.
Intestinul subtire
La iepurasi, intestinul subtire reprezinta aproximativ 12% din volumul gastrointestinal.E compus
din trei parti – duodenul, jejunul si ileonul – si e locul in care are loc cea mai mare parte a digestiei si
absorbtiei nutrientilor – cu preponderenta in prima parte a lui, duodenul. Jejunul e partea de mijloc a
intestinului subtire. Aici sunt absorbiti diversi nutrienti, cum ar fi aminoacizii, acizii grasi si glucoza.
Ultima sectiune a intestinului subtire e ileonul, in care sunt absorbiti restul nutrientilor digerati si cele 8
tipuri de vitamine.Pe masura ce continutul alimentar intra in intestimul subtire, e diluat prin
amestecarea cu secretiile celor doua glande principale ale aparatului lor digestiv – ficatul si
pancreasul.Primul tip de secretii provine din ficat. E vorba de secretiile biliare (in cazul iepurasilor
predominanta e biliverdina), care contin saruri biliare si tot felul de substante organice, dar nu contin
enzime.Al doilea tip de secretii varsat in intestinul subtire sunt secretii-tampon din pancreas, care au
rolul de a aduce nivelul pH-ului hranei foarte acide din stomac spre o valoare mai neutra. .
In plus, dinspre pancreas si in intestinul subtire sunt secretate si o varietate de enzime necesare continuarii
procesului de descompunere a hranei – cum ar fi cele proteolitice (pentru digestia proteinelor), lipolitice (pentru
digestia grasimilor) si amilolitice (pentru digestia amidonului).
La capatul intestinului subtire se afla sacculus rotundus, o structura gasita exclusiv in aparatului
digestiv al iepurasilor. E o zona a intestinul subtire mai larga si cu peretii mai grosi decat restul lui. Sacculus
rotundus e bogat in foliculi limfoizi si se deschide intr-o zona a intestinului gros cu forma de farfurie. Mai e
numit si “amigdala cecala”, din cauza compozitiei tesutului limfoid si macrofag. Miscarea hranei din ileon in
sacculus e controlata de o valva ileocolica, cu functia de impiedicare a reintoarcerii hranei in ileon
Intestinul gros
Ultima parte a tractului digestiv e intestinul gros. Ca si intestinul subtire, intestinul gros e compus din
trei parti – cecumul, colonul si rectul. Aici ajunge hrana nedigerata in restul tractului si toate fibrele din
hrana iepurasilor. In aceasta zona a sistemului digestiv se face separarea materialului alimentar in
doua – partea care poate fi digerata in continuare si folosita, si partea nefolosibila.
Materialul care nu mai poate fi digerat (o parte din fibrele nedigerabile, de exemplu) si particulele mai
mari de 0.5 mm trec direct in intestinul gros, unde apa e reabsorbita si restul e eliminat la aproximativ
4 ore dupa masa, sub forma peletelor fecale pe care le gasim in litierele lor si prin casa. Ele nu au nici
un fel de valoare nutritiva pentru iepurasi dar pot fi folosite pentru marcarea teritoriului, dupa ce au
fost impregnate olfactiv cu ajutorul a doua glande aflate la iesirea din anus.Fibrele nedigerabile sunt
foarte importante in alimentatia iepurasilor pentru ca stimuleaza contractiile intestinale, cu ajutorul
carora chimul se misca de-a lungul tractului gastrointestinal. In lipsa acestor fibre (obtinute in primul
rand din consumul de fan) exista riscul aparitiei de blocaje gastro-intestinale sau al stazei
gastro-intestinale – probleme foarte serioase si potential mortale. Fibrele nedigerabile ar trebui sa
reprezinte macar 15% din hrana ingerata.Partea de material alimentar care pote fi digerata in
continuare(in principal fibrele solubile si proteinele) sunt trimise spre cecum – o parte a aparatului
digestv.
Cecumul e o portiune ca un sac larg care porneste din zona de jonctiune a celor doua intestine. E
localizat in mod similar apendicelui la oameni si trecerea dintre intestinul subtire si cecum e controlata
de o valva ileo-cecala slaba. Cecumul iepurasilor are o capacitate de 3 ori mai mare decat cea a
stomacului si poate contine 40% din continutul intestinalCecumul contine a populatie diversa si
masiva de bacterii prietenoase, enzime si alte organisme implicate in digestie. Bacteriile fermenteaza
sau digera materialul care trece in cecum si il folosesc pentru a produce propriile celule, proteine si
vitamine.
Ele transforma fibrele nedigerabile in nutrienti digerabili, dintre care unii sunt absorbiti direct de-a
lungul peretelui cecumului si folositi de catre organismul iepurasilor iar altii sunt eliminati din organism
sub forma peletelor cecale (cecotrope) si reingerati.
Peletele cecale sunt formatiuni de concentrate nutritive produse in colon si cecum, cu forma
asemanatoare unui ciorchine, compuse din bobite mici, moi, de culoare maroniu-verzuie, acoperite cu
mucus si cu un miros mai puternic decat peletele fecale. Sunt esentiale pentru asigurarea necesarului
de nutrienti, fiind reingerate odata ce au ajuns in anus, cand se initiaza pe cale nervoasa o miscare
reflexa pe care o putem confunda cu spalarea funduletului, prin care iepurasul incearca sa apuce cu
gurita cecotropele ajunse in zona anala.Iepurasii vor inghiti in mod instinctiv cecotropele fara sa le
mestece, pastrand astfel intact invelisul lor de mucus. Acest invelis protejeaza vitaminele si bacteriile
bogate in nutrienti de acidul din stomac, pana ce cecotropele ajung in intestinul subtire, unde nutrientii
pot fi absorbiti. Procesul prin care iepurasii reingereaza cecotropele pentru a recupera nutrientii
continuti in ele se numeste cecotropie si ii permite iepurasului sa obtina nutrienti din materiale bogate
in fibre pe care alte animale nu reusesc sa le utilizeze.
Cecotropele sunt produse in 3 pana la 8 ore dupa masa si in nod normal nu ar trebui sa gasim prea
multe in mediul lor, pentru ca iepurasii le consuma imediat ce ajung in zona lor anala. In caz contrar
poate fi vorba de un exces de proteine in alimentatie sau o problema digestiva serloasa.
Separarea celor doua tipuri de material alimentar e facuta cu ajutorul a doua tipuri de miscari de
contractie ale colonului – miscarile / undele peristaltice si antiperstaltice.
Miscarile peristaltice imping rapid particulele fibroase prin colon spre anus pentru a fi excretate, timp
in care e extrasa cea mai mare parte a continutului de apa. In acelasi timp, miscarile peristaltive
separa particulele nefibroase.
Miscarile anti-peristaltice (miscarile inverse, dinspre anus spre colon) imping fluidele si particulele
nefibroase inapoi prin colon in cecum, pentru a fi supuse unui proces de fermentatie. Si apoi trecute
din nou prin intestinul gros si eliminate prin anus sub forma peletelor cecale (cecotrope)
.Miscarile gastro-intestinale din colon si rect sunt stimulate de mai multi factori. In afara de fibrele
nedigerabile, un alt factor foarte important e motilinul – un hormon polipeptidic secretat de anumite
celule ale duodenului si jejunului.Productia de motilin e stimulata de prezenta grasimilor si inhibata de
cea a carbohidratilor.
Mamifere acvatice

Aparatul digestiv la cetacee are niște particularități derivate din contextul biologic evolutiv în
care s-au format.
Cu doar aproximativ 60 milioane de ani în urmă au apărut Poaceele - ierburile perene, bogate
în celuloză și siliciu, ca răspuns la răcirea planetei și indisponibilizarea apei în ghețari. Imediat
au apărut ca într-o cursă a înarmărilor și dinții mari la ierbivore dar și stomacul
pluricompartimentat ce deține și un filtru între acestea - cu rol de reținere a fibrelor
nedescompuse de bacteriile celulozolitice.
Sistemul digestiv la Ciclostomi
-Chelesu, Ionescu, Radulescu, Stoienescu

Ciclostomi: -limba functioneaza ca un piston

- gura rotunda,lipsita de maxilare
- dinti cornosi

La ciclostomi, gura este lipsita de maxilare, este rotunda si

are dinti cornosi. De asemena,nu au glande salivare. Ea
functioneaza ca o ventuza, fixandu-se pe corpul animalelor vii
sau cadavrelor. Hrana este supta, limba functionand ca un
piston. Stomacul lipseste.

Nu au stomac, esofagul se continua cu intestinul care

are o cuta ce mareste suprafata de absorbtie;

La unele specii intestinul se deschide la exterior prin

cloaca la altele prin orificiul anal;

Au ficat si pancreas care elimina sucurile in intestin.

 Sistemul digestiv la
Ciclostomi (continuare)
Aparatul bucal este adaptat pentru supt. În stare adultă au
gură rotundă ce nu se poate închide, ea având forma unei
deschideri circulare, ca o ventuză, înconjurată de buze moi. Cu
ajutorul gurii se pot fixa, prin sugere, pe diferite obiecte și mai
ales pe pești cărora le perforează peretele corpului, sugându-le
sângele și carnea, pe care trăiesc ca paraziți. Cavitatea bucală
este în formă de pâlnie, mai îngustă spre esofag; pereții acestei
pâlnii sunt presărați cu dinți cornoși, așezați pe lame (plăci)
cartilaginoase, denumite respectiv placa supraorală sau
maxilară și suborală sau mandibulară; mai găsim numeroși alți
dinți, de asemenea cornoși, în spațiul denumit disc oral și situat
între orificiul gurii și plăcile pomenite mai sus. Limba este, de
asemenea, înarmată cu dinți cornoși și are rolul unui piston. Nu
au dinți adevărați (dinți placoizi). Tubul digestiv este rectiliniu,
fără curburi; stomacul este reprezentat printr-o dilatare abia
perceptibilă, valvula spirală de asemenea extrem de redusă;
glandele digestive (ficatul și pancreasul) sunt reprezentate slab
sau lipsesc.