Instalatii de Ardere Si Generatoare de Abur

Tudor SAJIN
INSTALAŢII DE ARDERE
ŞI
GENERATOARE DE ABUR
2002
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
SAJIN, TUDOR
Instalaţii de ardere şi generatoare de abur / Tudor
Sajin. – Bacău : Alma Mater, 2002.
p. ; cm.
Bibliogr.
ISBN 973-8392-55-1
621.18
Recenzenţi:
Prof.dr.ing. Nicolae LEONĂCHESCU

Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti
Prof.dr.ing. Victor ZUBCU

Universitatea Tehnică “Gh. Asachi” din Iaşi
Consilier editorial:
Prof. dr. Gogu GHEORGHIŢĂ

Universitatea din Bacău
ISBN 973-8392-55-1
Tudor SAJIN. Instalaţii de ardere şi generatoare de abur
PREFAŢĂ
Revoluţia industrială a început odată cu punerea în practică a maşinilor cu abur ce a

stimulat dezvoltarea rapidă a construcţiei agregatelor de producere a aburului numite
generatoare de abur. Cea mai mare răspândire în energetică o au cazanele de abur care
transformă în căldură energia chimică a combustibililor organici arşi în echipamente speciale
cu care sunt dotate cazanele cunoscute sub denumirea de instalaţii de ardere.
Generatorul de abur este un agregat în care au loc procese fizico-chimice complicate.
De aceea proiectarea, construcţia şi exploatarea acestora necesită cunoştinţe vaste din diverse
domenii ale fizicii, chimiei, termotehnicii, aerodinamicii, rezistenţei materialelor.
Generatoarele de abur asigură alimentarea cu abur a diverşilor consumatori: consumatorii
casnici (încălzirea locuinţelor şi prepararea apei calde menajere), consumatorii industriali
(producerea de abur viu, apă fierbinte şi energie electrică), marile centrale electrice (CTE,
CET, CNE).
Lucrarea “Instalaţii de ardere şi generatoare de abur” pune la îndemâna studenţilor şi
specialiştilor care lucrează în proiectarea, instalarea si exploatarea cazanelor de abur,
cunoştinţele necesare pentru construcţia şi exploatarea optimă a acestora, în condiţii de
fiabilitate ridicată şi consumuri reduse de combustibil.
După o privire introductivă asupra generatoarelor de abur, schemei tehnologice şi
clasificării acestora în lucrare se prezintă relaţiile de calcul pentru determinarea produselor
arderii, controlului combustiei si bilanţului termic.
Se prezintă în continuare elemente din teoria arderii, instalaţii de ardere a
combustibilor gazoşi, lichizi şi solizi, acordându-se o atenţie deosebită procedeelor moderne
de intensificare a arderii şi calcului arzătoarelor.
Urmează prezentarea tendinţelor în construcţia generatoarelor de abur cu circulaţie
naturală şi cu circulaţie forţată.
În continuare sunt prezentate elementele de calculul termic, gazodinamic şi
hidrodinamic necesare proiectării sau verificării generatoarelor de abur.
De asemenea sunt abordate noţiunile referitoare la tratarea apei, la instalaţiile şi
utilajele auxiliare, la particularităţile exploatării cazanelor şi la principiile de automatizare a
conducerii cazanului..
În ultima parte sunt prezentate rolul şi particularităţile constructive ale generatoarelor de
abur din centralele nuclearo-electrice.
3
Prefaţă
Prin abordarea unor probleme actuale, lucrarea elucidează aspectele tehnice, economice
şi ecologice ce ţin de domeniul exploatării instalaţiilor de ardere şi generatoarelor de abur.
Lucrarea se adresează studenţilor de la facultăţile sau secţiile cu profil energetic, fiind
utilă şi specialiştilor din domeniul energetic ocupaţi cu cercetarea, proiectarea şi exploatarea
acestor agregate.
Bucureşti, 2 martie 2002
Prof. dr.ing. Nicolae LEONĂCHESCU

Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti
4
CUPRINS
INTRODUCERE…………………………………………………………………………….11
CAPITOLUL 1. GENERALITĂŢI………………………………………………………...13
1.1. Caracteristici tehnice………………………………………………………………….13
1.2. Schema generală a cazanului. Principiu de funcţionare………………………………13
1.3. Parametrii principali ai generatoarelor de abur………………………………….……19
1.4. Clasificarea generatoarelor de abur…………………………………………….……..19
1.5. Surse de alimentare cu căldură……………………………………………….……….21
CAPITOLUL 2. CALCULUL COMPONENTELOR PROCESULUI DE ARDERE…23
2.1. Bilanţul material şi energetic al cazanului de abur……………………………………23
2.1.1. Bilanţul material……………………………………………………….…….…23
2.1.2. Bilanţul energetic………………………………………………………………24
2.2. Calculul componentelor procesului de ardere a combustibililor în cazul arderii
complete (calcul de proiectare)……………………………………………………….24
2.2.1. Calculul componentelor la arderea completă a combustibililor
solizi şi lichizi…………………………………………………………………..24
2.2.1.1. Calculul valorilor teoretice ale volumului şi masei de aer necesar
arderii unităţii de combustibil…………………………………..…...…24
2.2.1.2. Calculul componentelor gazelor de ardere rezultate din arderea
unităţii de combustibil…………………………………………………28
2.2.1.3. Coeficientul de exces de aer…………………………………….……..30
2.2.1.4. Calculul volumelor reale al aerului necesar arderii şi al gazelor
de ardere……………………………………………………………..…30
2.2.1.5. Presiunile parţiale ale componentelor gazelor de ardere.
Concentraţia de cenuşă antrenată………………………………………31
2.2.2. Calculul componentelor procesului de ardere a combustibililor gazoşi
în cazul arderii complete………………………………………………………31
2.3. Calculul componentelor gazelor de ardere în cazul arderii incomplete a
combustibilului pe baza analizei chimice a gazelor de ardere (calcul de
verificare în exploatare)………………………………………………………………34
2.3.1. Arderea incompletă a combustibililor solizi şi lichizi…………………………34
2.3.2. Arderea incompletă a combustibililor gazoşi………………………………….39
2.4. Determinarea coeficientului de exces de aer pe baza analizei chimice
a gazelor de ardere……………………………………………………………………41
2.5. Controlul procesului de ardere. Diagrama Ostwald………………………………..…45
2.6. Calculul diagramei entalpie-temperatură……………………………………………..47
2.6.1. Diagrama entalpie-temperatură specială……………………………………….47
2.6.2. Diagrama entalpie-temperatură universală……………………………………..49
2.7. Calculul temperaturii teoretice a gazelor de ardere în cazul arderii teoretice………...51
2.8. Temperatura punctului de rouă………………………………………………………..51
2.9. Temperatura punctului de rouă acidă…………………………………………………52
2.10. Arderea la temperaturi înalte cu disocierea gazelor de ardere………………………54
5
Cuprins
CAPITOLUL 3. CALCULUL PIERDERILOR DE CĂLDURĂ. RANDAMENTUL

ŞI CONSUMUL DE COMBUSTIBIL LA CAZANELE DE ABUR…57
3.1. Bilanţul termic al cazanului…………………………………………………..………57
3.1.1. Calculul căldurii disponibile a unităţii de combustibil……………………..….57
3.1.2. Calculul căldurii utile preluată de fluidul de lucru în cazan………………..….58
3.2. Calculul pierderilor de căldură…………………………………………………….….61
3.2.1. Pierderea de căldură prin ardere incompletă din punct de vedere mecanic……61
3.2.1.1. Calculul pierderii de căldură Q 4 ………………………………………61
3.2.1.2. Metode de reducere a pierderii de căldură prin ardere
incompletă din punct de vedere mecanic………………………………62
3.2.1.3. Implicaţiile pierderii de căldură prin ardere incompletă din punct de
vedere mecanic asupra consumului de combustibil……………………62
3.2.2. Pierderea de căldură prin ardere incompletă din punct de vedere chimic…..….63
3.2.2.1. Calculul pierderii de căldură Q 3 ……………………………………….63
3.2.2.2. Metode de reducere a pierderii de căldură prin ardere incompletă
din punct de vedere chimic………………………………………….…64
3.2.3. Pierderea de căldură prin entalpia gazelor de ardere la evacuarea din cazan….64
3.2.3.1. Calculul pierderii de căldură Q 2 ………………………………………64
3.2.3.2. Metode de reducere a pierderii de căldură prin entalpia gazelor de
ardere la evacuarea din cazan…………………………...……………..64
3.2.4 Pierderea de căldură în mediul exterior prin pereţii cazanului………………….65
3.2.4.1. Calculul pierderii de căldură Q5 ……………………………………….65
3.2.4.2 Metode de reducere a pierderii de căldură în mediul exterior
prin pereţii cazanului…………………………………………………...66
3.2.5. Pierderea de căldură prin entalpia produselor solide ale arderii
evacuate sub focar……………………………………………………………...66
3.2.5.1. Calculul pierderii de căldură Q6 ………………………………………66
3.2.5.2. Metode de reducere a pierderii de căldură prin entalpia produselor
solide ale arderii evacuate sub focar…………………………………...68
3.3. Calculul randamentului cazanului…………………………………………………….68
3.3.1. Calculul randamentului pe cale directă………………………………….……..68
3.3.2. Calculul randamentului pe cale indirectă………………………………………69
3.3.3. Calculul randamentului pentru diversele părţi sau procese din cazan
sau în situaţii speciale de funcţionare…………………………………………..69
3.3.4. Metode de creştere a randamentului cazanului………………………………...70
3.4. Calculul consumului de combustibil………………………………………………….70
3.4.1. Calculul consumului de combustibil în regim stabilizat……………………….70
3.4.2. Consumul specific de combustibil……………………………………………..70
3.4.3. Metode de reducere a consumului de combustibil……………………………..71
3.5. Variaţia pierderilor de căldură, randamentului şi consumului de combustibil
cu debitul cazanului…………………………………………………………………..71
3.5.1. Variaţia pierderilor de căldură la variaţia debitului de abur al cazanului……...71
3.5.2. Variaţia randamentului cu variaţia debitului de abur al cazanului……………..72
3.5.3. Variaţia consumului de combustibil cu variaţia debitului de abur
al cazanului……………………………………………………………………..73
6
CAPITOLUL 4. INSTALAŢII DE ARDERE……………………………………………..75

4.1. Clasificarea instalaţiilor de ardere. Indici caracteristici………………………………75
4.1.1. Clasificarea focarelor…………………………………………………………..75
4.1.2. Indici caracteristici ai focarelor………………………………………………...75
4.2. Elemente de teoria arderii combustibililor…………………………………………..78
4.2.1. Clasificarea proceselor de ardere………………………………………………78
4.2.2. Viteza de ardere………………………………………………………………...78
4.2.3. Autoaprinderea…………………………………………………………………80
4.2.4. Jeturi turbulente în focare………………………………………………………82
4.2.5. Principii de ardere a combustibililor…………………………………………...85
4.3. Instalaţii de ardere a combustibililor gazoşi…………………………………………..85
4.3.1. Probleme generale………………………………………………………….…..85
4.3.2. Propagarea flăcării normale……………………………………………………87
4.3.3. Propagarea flăcărilor turbulente……………………………...………….……..89
4.3.4. Feluri de ardere a gazelor………………………………………………………91
4.3.5. Stabilitatea procesului de ardere……………………………………………….92
4.3.6. Construcţia arzătoarelor de gaze……………………………………………….92
4.3.6.1. Clasificarea arzătoarelor……………………………………………….92
4.3.6.2. Calculul arzătoarelor de gaze cu autoaspiraţie…………………….…..93
4.3.6.3. Calculul arzătoarelor de gaze cu jeturi ce pătrund în curentul de aer….94
4.3.6.4. Calculul arzătoarelor cu jet…………………………….….………….102
4.3.6.5. Calculul lungimii flăcării la arzătoarele turbionare…………………..103
4.3.6.6. Particularităţile constructive ale principalelor tipuri de arzătoare
pentru combustibilii gazoşi……………………………...……………105
4.3.7. Focare pentru arderea combustibililor gazoşi……………………………..….110
4.4. Instalaţii de ardere a combustibililor lichizi………………………………………....111
4.4.1. Instalaţii de preîncălzire şi pulverizare a combustibilului lichid……………...111
4.4.2. Pulverizarea combustibilului lichid…………………………………..……….112
4.4.3. Caracteristicile jetului de combustibil lichid pulverizat……………………....113
4.4.4.Construcţia pulverizatoarelor de combustibil lichid…………..………………114
4.4.4.1. Construcţia pulverizatoarelor mecanice…………………….………..114
4.4.4.2. Pulverizatoare pneumatice…………………………………………....117
4.4.4.3. Pulverizatoare pneumomecanice…………………………………..…117
4.4.5. Calculul pulverizatoarelor………………………………………………….....119
4.4.5.1. Determinarea dimensiunilor de bază ale pulverizatorului cu cameră
de turbionare fără retur…………………………………………..…...122
4.4.5.2. Dimensionarea pulverizatoarelor cu cameră de turbionare şi retur…..124
4.4.6. Construcţia arzătoarelor de combustibil lichid……………………….………126
4.4.7. Focare pentru arderea combustibililor lichizi………………………………...126
4.5. Instala]ii de ardere a combustibililor solizi……………………………………..…...127
4.5.1. Pregătirea combustibililor solizi în vederea arderii……………………..…….127
4.5.1.1. Mori de cărbune………………………………………………..……..127
4.5.1.2. Clasificarea sistemelor de pregătire a prafului
(pentru măcinarea combustibililor solizi)………………..…………….128
4.5.1.3. Caracteristicile prafului de cărbune………………………………..…134
4.5.1.4. Bilanţul termic al instalaţiei de uscare a combustibilului solid……....136
4.5.2. Instalaţii de ardere în strat a combustibililor solizi……………..…………….138
7
Cuprins
4.5.2.1. Grătare fixe………………………..………………………………….139

4.5.2.2. Grătare mecanice…………………………………..…………………140
4.5.2.3. Focare pentru arderea cărbunilor cu conţinut ridicat de praf………....141
4.5.3. Instalaţii şi arzătoare pentru arderea combustibililor solizi în stare
pulverizată………………………………………………………………..…...142
4.5.3.1. Instalaţii de ardere a combustibililor solizi în stare pulverizată……...142
4.5.3.2. Arzătoare pentru arderea combustibililor solizi în stare pulverizată…143
4.5.4. Focare pentru arderea combustibililor solizi în stare pulverizată………….....148
4.5.4.1. Focare cu evacuarea zgurei în stare solidă…………………..……….148
4.5.4.2. Focare pentru arderea combustibililor solizi în stare pulverizată
cu evacuarea zgurei în stare lichidă……………………..……………149
4.5.5. Focare pentru arderea intensificată a combustibililor solizi………….………151
4.5.5.1. Focare ciclon…………………………………………………….…...151
4.5.5.2. Focare turbionare…………………………………………….………152
4.5.5.3. Focare rotative….…………………………………………..………...153
4.5.5.4. Focare cu ardere în strat fluidizat………………………………..…...154
4.6. Metode de mărire a economicităţii instalaţiilor de ardere………………………..…155
CAPITOLUL 5. TIPURI CONSTRUCTIVE DE CAZANE DE ABUR…………….....159
5.1. Parametri de bază şi indicii caracteristici ai cazanelor de abur…………..………….159
5.2. Cazane de abur cu circulaţie naturală…………………………………………..……160
5.2.1. Cazane de abur cu volum mare de apă………………………………..………160
5.2.1.1. Cazane de abur cu tub de flacără…………………………..…………160
5.2.1.2. Cazane de abur cu tub de flacără şi ţevi de fum……………………...161
5.2.2. Cazane cu ţevi de apă…………………………………………………..……..161
5.2.2.1. Cazane secţionale (cu ţevi de apă cu înclinare mică)……………..….162
5.2.2.2. Cazane cu ţevi de apă cu înclinare mare…………………..………….163
5.3. Cazane cu circulaţie forţată a apei…………………………………………………...164
5.3.1. Cazane cu circulaţie forţată multiplă……………………………………….....164
5.3.2. Cazane de abur cu străbatere forţată……………………………………..…...165
5.3.2.1. Cazanul Benson………………………………………………………165
5.3.2.2. Cazanul Ramzin…………………………………………………..…..166
5.3.2.3. Cazanul Sulzer………………………………………………..………166
5.4. Cazane speciale………………………………………………………………..…….167
5.4.1. Cazanul Velox……………………………………………………………..….167
5.4.2. Cazanul Löffler……………………………………………………………….168
5.4.3. Cazane de apă fierbinte (CAF)……………………………………………..…169
5.4.4. Cazane recuperatoare…………………………………………………..……..169
CAPITOLUL 6. ELEMENTE CONSTRUCTIVE ALE CAZANELOR DE ABUR.…171
6.1. Construcţia vaporizatorului………………………………………………..………...171
6.1.1. Construcţia tamburului…………………………………………..……………171
6.1.2. Construcţia colectoarelor sau camerelor de apă……………………..………..171
6.2. Construcţia supraîncălzitorului…………………………………………………..…..171
6.2.1. Supraîncălzitoare convective………………………………………………….171
6.2.2. Supraîncălzitoare de radiaţie…………………………………..……………...174
6.2.3. Supraîncălzitoare de semiradiaţie (paravan)……………………………..…..174
6.3. Construcţia economizoarelor………………………………………...………….174
6.3.1. Economizorul cu tuburi de fontă………………………………………..…….175
6.3.2. Economizoare cu tuburi de oţel…………………………………………….....176
8
6.4. Construcţia preîncălzitoarelor de aer……………………………………..………….177

6.4.1. Preîncălzitoare de aer recuperative………..………………………………….177
6.4.1.1. Preîncălzitoare de aer cu tuburi de fontă………………………..……177
6.4.1.2. Preîncălzitoare de aer cu plăci de oţel (buzunare)…………………....178
6.4.1.3. Preîncălzitoare de aer tubulare………………………..………………178
6.4.2. Preîncălzitoare de aer regenerative……………………………..…………….179
6.4.2.1. Preîncălzitorul de aer Ljungström…………………………………….179
6.4.2.2. Preîncălzitorul de aer Rothemühle………………………………..…..180
CAPITOLUL 7. CALCULUL TERMIC AL CAZANELOR DE ABUR………..……..181
7.1. Calculul temperaturilor gazelor de ardere……………………………………..…….181
7.1.1. Calculul temperaturii maxime a gazelor de ardere în cazul arderii
cu pierderi…………………………………………………………..…………181
7.1.2. Calculul temperaturilor înainte şi după schimbătoarele de căldură
pe partea gazelor de ardere………………………………………………..…..181
7.2. Calculul schimbului de căldură prin radiaţie în focar……………………………….183
7.2.1. Calculul simplificat al suprafeţei de radiaţie din focar cu ajutorul legii
Stephan-Boltzmann………………………………………………..………….183
7.2.2. Alte metode de calcul termic………………………………………………….186
7.3. Calculul termic al suprafeţelor convective şi de semiradiaţie……………………….186
7.3.1. Determinarea suprafeţei de schimb de căldură…………………………….....186
7.3.2. Coeficientul global de schimb de căldură……………………..……………...188
7.3.3. Schimbul de căldură prin convecţie……………………………..……………190
7.3.4. Schimbul de căldură prin radiaţie…………………………………..…………193
7.3.5. Diferenţa medie de temperatură………………………………..……………..195
7.3.6. Viteza gazelor de ardere şi a fluidului de lucru…………………………..…...198
7.3.7. Calculul suprafeţelor de semiradiaţie şi convecţie………………………..…..201
CAPITOLUL 8. CALCULUL AEROGAZODINAMIC AL CAZANELOR
DE ABUR…………………………………………………..……………207
8.1. Calculul pierderilor de presiune…………………………………………………..…208
8.1.1. Calculul pierderii de presiune prin frecare………………………..…………..208
8.1.2. Calculul pierderilor de presiune prin suprafeţele de schimb de
căldură...............................................................................................................212
8.1.3. Calculul pierderii de presiune prin rezistenţe locale.........................................218
8.2. Calculul autotirajului...................................................................................................228
8.3. Calculul pierderii totale de presiune pe traseul aerului şi gazelor de ardere...............229
8.4. Calculul debitului şi puterii ventilatoarelor de aer şi de gaze de ardere......................229
CAPITOLUL 9. PROCESE FIZICO-CHIMICE DIN CIRCUITUL APĂ-ABUR…....231
9.1. Impurităţile din apă. Indicii apei de alimentare...........................................................231
9.1.1. Indicii de calitate ai apei de alimentare.............................................................233
9.1.1.1. Duritatea................................................................................................233
9.1.1.2. Alcalinitatea..........................................................................................234
9.1.1.3. Conţinutul total de săruri (reziduu uscat).............................................236
9.1.1.4. Conţinutul de materii în suspensie........................................................236
9.1.1.5. Conţinutul de impurităţi organice.........................................................236
9.1.1.6. Conţinutul de gaze dizolvate.................................................................236
9.2. Transformările suferite de apă în cazan......................................................................236
9.3. Depunerile din apa din cazanele de abur.....................................................................241
9
Cuprins
9.3.1. Formarea pietrei si nămolului...........................................................................241

9.3.2. Depuneri cauzate de sărurile care dau duritatea apei........................................242
9.3.3. Depuneri de silice..............................................................................................242
9.3.4. Depuneri de substanţe organice.........................................................................243
9.3.5. Depuneri de cupru şi aluminiu..........................................................................243
9.4. Impurificarea aburului.................................................................................................243
9.5. Purjarea cazanelor.......................................................................................................244
9.6. Vaporizarea în trepte...................................................................................................245
9.7. Îndepărtarea depunerilor de piatră...............................................................................249
CAPITOLUL 10. PROBLEME SPECIALE DE EXPLOATARE ŞI CONTROL….....251
10.1. Controlul parametrilor cazanelor în exploatare.........................................................251
10.2. Principii de automatizare a cazanelor........................................................................252
10.2.1. Scheme simplificate de reglare automată a unor procese din cazanele
de abur.............................................................................................................256
10.2.2. Avantajele automatizării cazanelor de abur....................................................256
10.3. Solicitări suplimentare apărute la funcţionarea în regim tranzitoriu.........................259
10.4. Cauzele instabilităţii circulaţiei apei şi combaterea lor…………………..………...260
10.5. Controlul cazanelor de abur......................................................................................261
CAPITOLUL 11. GENERATOARE DE ABUR PENTRU CENTRALELE
NUCLEARO-ELECTRICE……………………..……………………263
11.1. Poziţia generatorului de abur în ciclul centralei........................................................263
11.1.1. Parametrii generatoarelor de abur cu fluid primar apă sub presiune...............263
11.1.2. Parametrii generatoarelor de abur cu fluid primar abur care condensează.....265
11.1.3. Parametrii generatoarelor de abur cu fluid primar gaze……..………………266
11.1.4. Parametrii generatoarelor de abur cu fluid primar metale topite………..…..268
11.2. Particularităţile constructive ale generatoarelor de abur……………..…………….268
11.3. Particularităţile de calcul………………………………………..…………………270
BIBLIOGRAFIE……………………………..…………………………………………….275
10
INTRODUCERE
Disciplina “Instalaţii de ardere şi generatoare de abur” este una din disciplinele de

bază de instruire a inginerilor în domeniul termoenergeticii şi pune la îndemâna studenţilor si
specialiştilor cunoştinţe necesare proiectarea, construcţia şi exploatarea generatoarelor de
abur.
Asigurând alimentarea cu abur a diverşilor consumatori casnici, industriali şi a marilor
centrale electrice, generatoarele de abur sunt mari consumatoare de combustibil.
În România sunt construite şi se exploatează cazane de abur cu diverse debite (de la
200 kg/h până la 1035 t/h) şi presiuni (de la presiunea atmosferică până la 19,6 MPa). Până în
anii ’60 ai secolului trecut, majoritatea cazanelor de abur proveneau din import. În ţara
noastră se fabricau doar cazane pentru debite şi presiuni reduse, destinate utilizărilor casnice
şi industriale, care se caracterizau prin construcţie simplă şi folosire de hidrocarburi (gaze
naturale şi combustibili lichizi). Aceasta a făcut ca în anul 1960, circa 70% din energia
electrică (7,65 TWh) să fie produsă consumându-se hidrocarburi (64% gaze naturale şi 6%
păcură), situaţie care s-a menţinut până în 1970 (35 TWh).
Ca urmare a dezvoltării petrochimiei şi a creşterii accelerate a preţului petrolului pe
piaţa mondială, s-a pus problema folosirii cu prioritate, în domeniul energetic, a
combustibililor solizi şi în primul rând al ligniţilor şi şisturilor bituminoase, în vederea
reducerii ponderii hidrocarburilor în producţia energiei electrice precum şi un regim sever de
reducere a consumului de combustibil. În acest scop s-au intensificat cercetările în domeniul
cunoaşterii şi folosirii combustibililor solizi şi s-au proiectat şi executat în ţară cazane care să
poată folosi aceşti combustibili.
După anii ’90, datorită reducerii sensibile a consumului industrial de energie şi
creşterii cantităţii de energie electrică produsă pe bază de combustibil nuclear, marele
instalaţii de cazane au început să staţioneze şi utilizarea ligniţilor pentru producerea aburului
s-a diminuat. La aceasta au contribuit şi problemele apărute pe parcursul exploatării
generatoarelor de abur pe bază de cărbuni cu căldură de ardere inferioară care aveau o
fiabilitate relativ redusă şi consumuri specifice de combustibil ridicate.
Creşterea fiabilităţii cazanelor de abur şi reducerea consumului de hidrocarburi ca şi a
celui de combustibil se poate realiza prin îmbunătăţirea proceselor de pregătire a
combustibilului (uscare şi măcinare) şi îmbunătăţirea procesului de ardere prin perfecţionarea
arzătoarelor, adoptarea de brâuri de aprindere şi grătare de postardere la baza focarelor. Se va
putea ajunge astfel, ca aceste agregate să funcţioneze fără combustibil de adaos
(hidrocarburi), la debite nominale, hidrocarburile urmând a fi folosite doar la pornire şi la
debite scăzute.
Dezvoltarea construcţiei cazanelor de abur a făcut posibil ca în acest scurt timp ţara
noastră să se transforme din ţară importatoare de cazane, în ţară exportatoare de asemenea
agregate.
În lucrare se prezintă succesiv o retrospectivă introductivă asupra generatoarelor de
abur, schemei tehnologice şi clasificării acestora. În continuare se prezintă relaţii de calcul a
procesului de ardere, controlului acestuia şi bilanţului termic iar mai apoi se descriu
11
Introducere
instalaţiile de ardere a combustibililor gazoşi, lichizi şi solizi. O atenţie deosebită se acordă

procedeelor moderne de intensificare a arderii şi calcului arzătoarelor.
Urmează prezentarea elementelor constructive ale generatoarelor de abur cu circulaţie
naturală şi cu circulaţie forţată şi reflectarea rolului, particularităţilor şi construcţiei
generatoarelor de abur din centralele nuclearo-electrice.
Apoi este prezentat calculul termic, gazodinamic, hidrodinamic necesar proiectării sau
verificării generatoarelor de abur.
De asemenea sunt abordate noţiunile referitoare la tratarea apei, la instalaţiile şi
utilajele auxiliare, la sarcinile şi particularităţile exploatării cazanelor.
Bibliografia conţine 109 titluri, din care referinţele [1-51] constituie sursele
bibliografice de bază, folosite la întocmirea acestei lucrări, iar referinţele [52-109] alcătuiesc
o bibliografie suplimentară care abordează probleme speciale ale proceselor de ardere şi
generatoarelor de abur.
Lucrarea se adresează studenţilor de la facultăţile sau secţiile cu profil energetic, fiind
utilă şi specialiştilor din domeniul energetic ocupaţi cu cercetarea, proiectarea şi fabricarea
instalaţiilor de ardere şi generatoarelor de abur.
12
CAPITOLUL 1
GENERALITĂŢI
1.1. Caracteristici tehnice
Generatorul de abur reprezintă un complex de instalaţii care realizează transformarea

energiei chimice a combustibililor sau alte forme de energie (electrică sau nucleară) în
căldură, sub formă de apă caldă, apă fierbinte, abur saturat sau abur supraîncalzit pe care o
furnizează unor consumatori: consumatori casnici (încălzirea locuinţelor şi a apei calde
menajere), consumatorii industriali (producerea de abur, apă fierbinte şi energie electrică),
marile centrale electrice (producătoare de energie electrică sau de energie electrică şi căldură,
furnizată în marile sisteme de termoficare urbană şi industrială) [1–4].
Generatoarele de abur care transformă energia chimică a combustibililor în căldură
poartă numele de cazane de abur [1].
În România au fost construite cazane de abur cu diverse debite (de la 200 kg/h până la
1035 t/h) şi presiuni (de la presiunea atmosferică până la 19,6 MPa) [1]. Până în anii 1960,
majoritatea cazanelor de abur proveneau din import, la noi în ţară fabricându-se doar cazane
pentru debite şi presiuni reduse, care funcţionează pe gaze naturale şi combustibili lichizi.
Apoi s-a stabilit ca până în anul 1990 România sa devină o ţară independentă din punct de
vedere energetic. Pentru aceasta s-a pus problema folosirii cu prioritate a combustibililor
solizi. S-a ajuns astfel ca în anii 1980 din puterea instalata de circa 17000 MW, 7200 MW să
reprezinte centrale pe cărbune, 6000 MW centrale cu hidrocarburi şi 3800 MW centrale
hidroelectrice, care a ajuns în centralele care funcţionează pe cărbune la 10000 MW în 1985 şi
la 12000 MW în 1990.
Cel mai mare cazan din lume are debitul nominal de 4225 t/h şi furnizează abur la
presiune nominală Pn=24,6 MPa şi la temperatura nominală tn=5380C. Cazanul are două
supraîncălziri intermediare la 5380C.
La noi în ţară cel mai mare cazan de abur are debitul nominal Dn=1035 t/h la presiunea
nominală Pn=19,2 MPa şi tn=5350C cu o supraîncalzire intermediară la 5350C. Cazanul
alimentează cu abur o turbina de 330 MW. Cazanul este fabricat de întreprinderea Vulcan
Bucureşti. Produce cazane şi Combinatul de utilaj greu din Cluj Napoca. Debitele de căldură a
acestor cazane acoperă gama de la 1,163 până la 116,3 MW.
Parametrii principali şi terminologia privind cazanele de abur sunt reglementate de
standardele STAS 2605 – 73, STAS 2764 – 86, STAS 3572 – 77.
1.2. Schema generală a cazanului. Principiu de funcţionare
Vom considera un cazan de abur care furnizează abur supraîncalzit unei turbine T
cuplate cu generatorul electric GE (fig 1.1). Această instalaţie realizează ciclul Clausius–
Rankine (fig 1.2) [4].
Cu ajutorul pompei de alimentare PA, apa de cazan aflată la presiunea P1 şi
temperatura t1 din condensatorul C, deci în stare de lichid saturat ( x =0), este comprimată
13
Capitolul 1. Generalităţi
adiabatic până la presiunea din cazan, corespunzătoare izobarei care trece prin punctul 2, de
entropie S 2 = S1 .
Fig. 1.1. Instalaţie energetică de forţă care realizează ciclul Clausius-Rankine:

GA-generator de abur (Tb-tambur; S-supraîncălzitor; E-economizor; V-sistem vaporizator); T-turbină de abur;
GE-generator electric; C-condensator de abur uzat;
TR-turn de răcire; PA-pompă de alimentare; PC-pompă de circulaţie
Faza 1–2 de comprimare a apei se realizează cu o creştere de temperatură de (1,0 ...

0
1,5) C insesizabilă, dacă se reprezintă la aceeaşi scară. În fig.1.2 ea a fost reprezentată
distorsionat, pentru a i se evidenţia existenţa.
În starea 2 apa pătrunde în primul
element schimbător de căldură al generatorului
de abur GA, economizorul E şi aici
acumulează căldură ridicându-şi temperatura
până când ajunge în starea 3 de lichid saturat.
În continuare apa pătrunde în sistemul
vaporizator V parcurgând succesiv stările de
lichid saturat ( x =0, punctul 3) până la abur
saturat ( x =1, punctul 4). Această fază de
vaporizare, caracteristica şi obligatorie la orice
generator de abur se desfăşoară la temperatură
constantă, sub curba de saturaţie izobară 3-4
confundându-se cu izoterma 3-4.
Aburul format este sedimentat
gravitaţional în tamburul Tb, din partea
superioară a acestuia plecând spre
supraîncălzitorul S. Acumulând în continuare Fig. 1.2. Ciclul Clausius-Rankine în
căldură de la gazele de ardere, aburul îşi diagrama T-S
ridică temperatura, procesul de supraîncalzire fiind reprezentat de izobara 4-5.
14
Pentru ciclul ideal, care se realizează fără frecări, punctele de stare 2,3,4 şi 5 se află pe
aceeaşi izobară, presiunea din generatorul de abur.
Punctul 5 reprezintă starea aburului la ieşirea din cazan şi la intrarea în turbina T,
maşina termică în care el se destinde producând energie mecanică livrată generatorului
electric GE. Această destindere, adiabatică în ciclul ideal, este reprezentată de verticala 5-6
din fig.1.2. Procesul se desfăşoară până la presiunea p 6 din condensator, cu condiţia x ≥ 0,9,
din motive de fiabilitate pentru turbină.
Condensatorul C, principala sursă rece a instalaţiei, asigură extragerea din abur a
căldurii de vaporizare, astfel încât el devine din nou apă saturată. Procesul de condensare este
reprezentat prin orizontala 6-1, iar aria de sub linia 6-1 reprezintă căldura extrasă de apa de
răcire. La rândul ei, apa de răcire a condensatorului este răcită în turnul de răcire TR, fiind
vehiculată între C şi TR cu ajutorul pompei de circulaţie PC.
Examinând ciclul Clausius – Rankine reprezentat în fig.1.1 remarcăm că generatorul
de abur GA reprezintă sursa caldă a instalaţiei, el fiind elementul care asigură transferarea
căldurii de la combustibil la agentul termic.
În fig.1.3 este reprezentată schema generală a unui cazan energetic de abur care
funcţionează cu cărbune pulverizat. [1, 4].
Din buncărul 1, prin alimentatorul 2, cărbunele pătrunde în canalul vertical al
instalaţiei de uscare 3, care foloseşte ca agent de uscare gazele de ardere aspirate din focar
prin fereastra 10 şi canalul 24. Apoi cărbunele ajunge în moara-ventilator 4 în care i se reduce
granulaţia până la starea de praf. În turnul 23 racordat la refularea ventilatorului are loc o
separare gravitaţională, condiţionată de dimensiunile particulelor de cărbune şi de viteza de
circulaţie a gazelor de ardere. Pentru o anumită valoare a acestei viteze există o dimensiune
critică a particulei, sub care praful este antrenat de curentul de gaze de ardere. Particulele de
cărbune de dimensiuni mai mari decât valoarea critică, rămân în moara 4 până când
dimensiunea lor caracteristică ajunge sub valoarea critică.
Arzătorul 6 primeşte praf de cărbune din canalul 23 şi aer de ardere din canalul 16,
realizează amestecarea celor două substanţe care pătrund în focarul 25 în care, datorită arderii
combustibilului, temperatura este mult superioară celei de autoaprindere. Prin combustie se
formează gaze de ardere care cedează prin radiaţie o mare parte din căldura lor ecranelor
vaporizatoare cu care este căptuşit focarul 25 şi apoi se îndreaptă ascendent în sensul săgeţii 7
spre ieşirea din focar.
Sistemul vaporizator al cazanului este format din ecranele cu care este căptuşit focarul,
ţevile descendente 12 situate în afara focarului şi tamburul 15. În bucla acestui sistem, datorită
aburului format în ecranele vaporizatoare, apare circulaţia naturală ascendentă în ecrane şi
descendentă în ţevile 12, care măreşte coeficientul de convecţie termica de la peretele interior
al ţevii de ecran la fluidul din ţevi. Aburul format în ecranele vaporizatoare ajunge în
tamburul 15, se sedimentează gravitaţional în raport cu apa, iar din partea superioară a
tamburului, prin racordul 26, ajunge la supraîncălzitorul primar 13, care îl aduce în starea de
abur supraîncălzit, cu care în sensul săgeţii 20 pătrunde în turbina de înaltă presiune,
reprezentată în schema din fig.1.1. După ce se destinde în această turbină, în scopul măririi
randamentului termodinamic al ciclului, aburul este returnat în cazan şi anume în
supraîncalzitorul intermediar 14, după parcurgerea căruia, în sensul săgeţii 21 pleacă în
turbina de joasă presiune, pentru a-şi continua destinderea.
Remarcăm că, pentru a pătrunde în supraîncălzitor, după ce a avut loc o circulaţie
ascendentă în focar, gazele de ardere au fost deviate cu 1800 ajungând ca în puţul convectiv
din dreapta să aibă o circulaţie descendentă. Această formă ă literei greceşti π , a fost impusă
15
cazanului pentru a i se reduce înălţimea, asigurându-se în acest fel si o turbulizare a gazelor de

ardere la ieşirea din focar, cu efect favorabil asupra reducerii pierderilor de căldură prin ardere
chimic incompletă.
Fig.1.3. Schema general\ a unui cazan de abur:
1-bunc\r de c\rbune; 2-alimentator; 3-canal vertical de uscare a c\rbunelui `nainte de intrare `n moar\; 4-moar\
pentru m\cinarea c\rbunelui; 5-pre`nc\lzitor de aer; 6-arz\tor de c\rbune pulverizat; 7-gaze de ardere formate
prin arderea c\rbunelui `n focar; 8-cenu[\ antrenat\ separat\ `n instala]ia de despr\fuire a gazelor de ardere;
8a-cenu[\ antrenat\ separat\ din gazele de ardere `n canalul de gaze; 9-zgura evacuat\ din focar; 10-gaze de
ardere recirculate din focar pentru uscarea c\rbunelui; 11-economizor; 12-sistem vaporizator; 13-supra`nc\lzitor
de baz\ (primar); 14-supra`nc\lzitor intermediar (secundar); 15-tambur; 16-canal de aer necesar arderii;
17-ventilator de aer; 18-ventilator de gaze de ardere (exhaustor); 19-instala]ie de despr\fuire a gazelor de
ardere; 20-conduct\ de abur supra`nc\lzit; 21-conduct\ de abur supra`nc\lzit intermediar; 22-intrarea apei de
alimentare `n economizor; 23-conduct\ de amestec praf de c\rbune-gaze de ardere recirculate, de la moar\
la arz\tor; 24-canal de aspira]ie a gazelor de ardere recirculate; 25-focar; 26-conduct\ de abur saturat; 27-canal
de gaze de ardere; 28-ie[irea gazelor de ardere spre co[ul de fum.
Continuându-şi drumul descendent prin puţul convectiv, gazele de ardere parcurg

economizorul 11 în care apa este adusă la saturaţie şi apoi părăsesc puţul convectiv, intrând
în preîncălzitorul regenerativ de aer 5. Acesta este ultimul schimbător de căldură al
agregatului de cazan. În el, o parte din căldura gazelor de ardere care vor fi evacuate la coş
este cedată aerului de combustie.
16
În focar trebuie să existe o presiune puţin inferioară celei atmosferice (depresiune

2 Pa) pentru ca prin neetanşeităţi să nu se infiltreze spre exterior gaze de ardere care conţin şi
monoxid de carbon (CO), component toxic. În acest scop circuitul gazodinamic are tiraj
echilibrat, pierderile de presiune pe circuitul de alimentare cu aer, fiind acoperite de
ventilatorul de aer 17, iar pierderile de presiune pe circuitul de gaze de ardere revenind
exhaustorului 18. Prin canalul 27 gazele de ardere se îndreaptă în sensul săgeţii 28 spre coşul
de fum neindicat în schemă.
În toate părţile inferioare ale traseului de gaze de ardere sunt prevăzute circuite pentru
evacuarea produselor solide de ardere: pâlnia 9 pentru evacuarea zgurii, pâlnia 8a pentru
evacuarea cenuşii şi separatorul de cenuşă 8 din gazele de ardere care se îndreaptă spre coşul
de fum.
Comprimarea apei, trecerea de la izobara condensatorului la izobara cazanului, se
realizează în pompa de alimentare, care introduce apa în sensul săgeţii 22 în economizorul 11.
După ce temperatura ei creşte până aproape de starea de saturaţie, apa de alimentare părăseşte
economizorul şi pătrunde în tamburul 15 al cazanului, care face parte din sistemul
vaporizator.
Astfel, etapele principale ale transform\rii fluidului de lucru `n cazanul de abur sunt:
!" pre`nc\lzirea apei de la temperatura apei de alimentare ( t aa ) pân\ la temperatura de

satura]ie ( t S ) sau pân\ aproape de temperatura de satura]ie. Transformarea respectiv\ se
realizeaz\ `ntr-un schimb\tor de c\ldur\, denumit economizor 11. Temperatura apei la ie[irea
din economizor ( t ec ) are valoarea dat\ de rela]ia [1]:
(t S − 40) < t ec ≤ t S , [ C ];
0
(1.1)
!" vaporizarea apei: apa pre`nc\lzit\ `n economizor pân\ aproape sau chiar pân\ la
temperatura de satura]ie, intr\ `n sistemul vaporizator 12, `n care la temperatura de satura]ie
`[i schimb\ starea de agreare din lichid in abur saturat umed;
!" supra`nc\lzirea aburului: din sistemul vaporizator aburul format are un titlu x dat de
rela]ia
0,95 < x < 0,99 (1.2)
[i trece `n supra`nc\lzitorul de baz\ (primar) 13 unde `[i ridic\ temperatura pân\ la

temperatura nominal\ cu care pleac\ la consumator.
Părţile componente ale generatorului de abur sunt specificate in standardul

STAS 3572-77.
Cazanul de abur este alimentat cu fluid de lucru (ap\) cu ajutorul unei pompe, numit\
pomp\ de alimentare. La cazane cu debite de abur ridicate aburul suport\ o destindere par]ial\
in turbin\, reducându-[i presiunea [i temperatura dup\ care se `ntoarce la cazan pentru a-[i
ridica din nou temperatura `ntr-un scimb\tor de c\ldur\ numit supra`nc\lzitor intermediar
(secundar) 14, cazanul `n acest caz se nume[te cu supra`nc\lzire intermediar\ a aburului.
Schema principal\ a circula]iei fluidului de lucru `ntr-un cazan de abur f\r\
supra`nc\lzire intermediar\ se prezint\ `n fig.1.4, iar `ntr-un cazan cu supra`nc\lzire
intermediar\ - `n fig.1.5.
17
Sistemul vaporizator este format din rezervorul de ap\ 15 al cazanului numit tambur [i
un sistem de ]evi 12 care asigur\ circula]ia fluidului de lucru (fig.1.3). Dac\ circula]ia
Fig.1.5. Schema de circula]ie a fluidului de

Fig.1.4. Schema de circula]ie a fluidului lucru `ntr-un cazan cu circula]ie natural\
de lucru `ntr-un cazan cu circula]ie cu supra`nc\lzire intermediar\:
natural\ f\r\ supra`nc\lzire
intermediar\: 1...4 – idem fig.1.4; 5-supra`nc\lzitor intermediar
(secundar); 6- corpul de `nalt\ presiune al turbinei de
1-pomp\ de alimentare; 2-economizor; abur; 7-corpul de joas\ presiune al turbinei de abur
3-vaporizator; 4-supra`nc\lzitor de baz\ (primar)
fluidului se face pe principiul termosifonului (diferen]\ de densitate), cazanul se nume[te cu

circula]ie natural\ (principiu aplicat la presiuni mai mici de18 MPa). La presiuni mai mari,
fluidul de lucru este vehiculat `n vaporizator cu ajutorul unei pompe, numit\ pomp\ de
circula]ie. Schemele de circula]ie ale cazanelor respective se arat\ în fig.1.6.
La circula]ia natural\ `n ]evi (ecrane) emulsia are densitatea dat\ de rela]ia:
ρ e = x ⋅ ρ ab + (1 − x ) ⋅ ρ apă , (1.3)
`n care x este titlul aburului, ρ ab - densitatea aburului [i ρ apă - densitatea apei.

Deoarece ρ ab << ρ apă , rezult\ ρ e < ρ apă , ceea ce permite o circula]ie a fluidului pe
principiul termosifonului.
Aproape de punctul critic la presiunea p K ≈ 225 bar (22 MPa) ρ ab = ρ apă [i
ρ e = ρ apă .
~n aceast\ situa]ie circula]ia natural\ nu mai are loc, aceasta fiind `nlocuit\ cu
circula]ia for]at\ asigurat\ de o pomp\ de circula]ie PC. Circula]ia aerului necesar arderii 16
(vezi fig.1.3) prin pre`nc\lzitorul de aer 5 [i arz\torul 6 se face cu ajutorul ventilatoarelor de
aer 17.
Circula]ia gazelor de ardere 7 prin cazan [i evacuarea acestora prin co[ `n atmosfer\ se
face cu ajutorul ventilatoarelor de gaze de ardere 18, denumite exhaustoare. ~n cazul `n care
combustibilul con]ine materie mineral\ necombustibil\, `ntre cazan [i ventilatorul de gaze de
ardere se monteaz\ o instala]ie de despr\fuire a gazelor de ardere 19.
Suprafe]ele de schimb de c\ldur\ sunt sus]inute de un schelet metalic, format din stâlpi [i
grinzi care sus]in [i zid\ria refractar\ ce separ\ gazele de ardere de mediul ambiant.
18
Fig. 1.6. Schema de circulaţie a fluidului de lucru într-un cazan cu circulaţie naturală
comparativ cu un cazan cu circulaţie forţată:
a-cazan cu circulaţie naturală; b-cazan cu circulaţie forţată multiplă; c-cazan cu circulaţie forţată unică
(străbatere forţată la care pompa de circulaţie este inclusă în pompa de alimentare); 1-tambur; 2-supra-
încălzitor; 3-economizor; 4-preîncălzitor de aer; 5-ţevi de apă; 6-ecranele sistemului vaporizator (vaporizator
de radiaţie); 7-vaporizator de convecţie (feston); 8-pompă de circulaţie; 9-zonă de tranziţie (terminarea
vaporizării); 10-vaporizator de radiaţie în spirală
1.3. Parametrii principali ai generatoarelor de abur
Parametrii principali ai generatoarelor de abur sunt:

- debitul nominal Dn , reprezentând debitul de abur maxim continuu produs de
cazan, [kg s ] sau [t h], la presiunea nominal\ [i la temperatura nominal\ a aburului;
- presiunea nominal\ p n , reprezentând presiunea aburului supra`nc\lzit la ie[irea
din supra`nc\lzitorul de baz\ (primar), [MPa] sau [bar ] , la debitul [i temperatura nominal\ a
aburului;
- temperatura nominal\ t n , reprezentând temperatura aburului supra`nc\lzit la
[ ]
ie[irea din supra`nc\lzitorul de baz\, 0 C sau [K ], la debitul nominal [i presiunea nominal\.
Valorile debitului nominal, presiunii nominale [i temperaturii nominale sunt date `n
STAS 2764-86.
1.4. Clasificarea generatoarelor de abur
Clasificarea generatoarelor de abur se face `n func]ie de diverse criterii. Astfel, `n

func]ie de gradul de mobilitate generatoarele de abur se `mpart `n:
- generatoare de abur mobile (deplasabile) montate pe mijloace de locomo]ie;
19
- generatoare de abur fixe (stabile ).

~n func]ie de combustibilul folosit generatoarele de abur se `mpart `n:
- generatoare de abur pentru combustibili solizi;
- generatoare de abur pentru combustibili lichizi;
- generatoare de abur pentru combustibili gazo[i;
- generatoare de abur pentru amestecuri de combustibili.
In func]ie de felul `n care se furnizeaz\ c\ldura generatoarele de abur se `mpart `n:
- generatoare de abur saturat;
- generatoare de abur supra`nc\lzit;
- cazane de ap\ fierbinte (CAF).
In func]ie de felul `n care se dezvolt\ c\ldura `n focar generatoarele de abur se
`mpart `n:
- generatoare de abur cu arderea combustibililor naturali;
- generatoare de abur pentru arderea de[eurilor;
- cazane recuperatoare (ce folosesc c\ldura rezidual\ de la al]i consumatori de
c\ldur\: cuptoare );
- cazane electrice ce folosesc energia electric\.
~n func]ie de presiunea gazelor de ardere din focar, generatoarele de abur se `mpart
`n:
- generatoare de abur cu depresiune `n focar (-20 Pa);
- generatoare de abur cu suprapresiune mic\ `n focar (+1...10 kPa);
- generatoare de abur cu suprapresiune medie `n focar (0,5...1,5 MPa)
~n func]ie de utilizarea aburului sau a apei calde generatoarele de abur se `mpart `n:
- cazane de `nc\lzire, ce folosesc la `nc\lzirea locuin]elor sau a cuartalelor de
locuin]e;
- generatoare de abur industriale,
ce folosesc la alimentarea cu abur a
consumatorilor industriali;
- generatoare de abur energetice ce
se folosesc `mpreun\ cu turbinele de abur la
producerea energiei electrice `n CTE sau `n
CET cu producere simultan\ de energie
electric\ [i c\ldur\.
~n func]ie de configura]ia canalelor
de circula]ie a gazelor de ardere,
generatoarele de abur se `mpart `n (fig.1.7):
- generatoare de abur `n form\ de
π (fig.1.7, a);
- generatoare de abur `n form\ de
U simplu (fig.1.7, b) sau dublu (fig.1.7, d); Fig.1.6. Tipuri de generatoare de abur
- generatoare de abur `n form\ de T dup\ configura]ia canalelor de gaze de
(fig.1.7, c); ardere:
- cazane turn (fig.1.7, e);
- generatoare de abur cu trei a - `n form\ de π ; b - `n form\ de U simplu; c - `n
form\ de T; d - `n form\ de U dublu; e - cazan turn;
drumuri (fig.1.7, f)
f - cu trei drumuri; → intrare amestec aer-combustibil;
~n func]ie de volumul de ap\ ---- → gaze de ardere
generatoarele de abur se `mpart `n:
20
- generatoare de abur cu volum mare de ap\;

- generatoare de abur cu volum mic de ap\.
~n func]ie de presiunea nominal\ generatoarele de abur se `mpart `n:
- generatoare de abur cu presiune supracritic\ ( p n > p K );
- generatoare de abur cu presiune subcritic\ ( p n < p K ).
~n func]ie de modul de circula]ie a fluidului de lucru `n sistemul vaporizator
generatoarele de abur se `mpart `n:
- generatoare de abur cu circula]ie natural\;
- generatoare de abur cu circula]ie for]at\ multipl\;
- generatoare de abur cu circula]ie for]at\ mic\ (str\batere for]at\).
~n România se fabric\ generatoare de abur industriale cu debitul nominal de la 1 pâna
la 50 t/h, cu presiunea nominal\ de la 0,5 pân\ la 3,53 MPa [i cu temperatura nominal\
cuprinzând temperatura aburului saturat, 350 [i 4500C; cazane recuperatoare cu debitul
nominal de la 2,6 pâna la 25,2 t/h, cu presiunea nominal\ de la 0,5 pân\ la 4,31 MPa [i cu
temperatura nominal\ cuprinzând 150, 240, 250 [i 4500C; generatoare de abur energetice cu
debitul nominal de la 120 pân\ la 1035 t/h, cu presiunea nominal\ de la 9,8 pân\ la 19,2 MPa
[i cu temperatura nominal\ cuprinzând 535/535, 540 [i 5700C.
1.5. Surse de alimentare cu c\ldur\
Func]ionarea instala]iilor termice se poate asigura cu ajutorul a dou\ surse principale

de c\ldur\: arderea combustibililor organici [i fisiunea sau fuziunea nucleelor unor
substan]e.
~n tabelul 1.1. sunt prezentate comparativ câteva surse de c\ldur\ [4].
Tabelul 1.1
Caracteristicile unor surse de c\ldur\
Sursa C\ldura de Consum zilnic (24 ore) pentru CET de 1000
reac]ie, MW
J/kg
C\rbune 1,5.107 13500 t/zi (200 vagoane) pentru η =0,40
P\cur\ . 7
4,1 10 4800 t/zi pentru η =0,40
. 13 235
Izotopul fizionabil de 8,2 10 3 kg de U sau 430 kg de uraniu natural
uraniu (235U) ( η =0,30)
2
Deuteriu ( H) (fuziunea . 14
2,4 10 1 kg H sau 30 m ap\ de mare pentru η =0,30
2 3
termonuclear\ controlat\
Pe lâng\ considerentele tehnice, de genul celor prezentate `n tabelul 1.1, utilizarea

unui anumit tip de combustibil se decide având `n vedere [i multe alte argumente, de natur\
economic\, ecologic\ etc.
~n prezent omenirea se afl\ `n faza de trecere de la utilizarea preponderent\ a
combustibililor organici, la alte surse, cum sunt cea nuclear\, termonuclear\, solar\ [.a.
~n fig.1.8 este reprezentat\ structura bilan]ului energetic mondial `ncepând cu anul
1900, fiind preliminat\ [i pentru urm\torii ani pân\ `n anul 2020 [4]. Se observ\ c\ `n prezent
75% din c\ldura utilizat\ `n lume este ob]inut\ cu ajutorul celor trei combustibili organici de
baz\: c\rbune, petrol [i gaze naturale.
21
Pentru viitor, pân\ `n anul 2020, se prelimineaz\ cre[terea cu cca 40% a energiei
provenite din c\rbune, reducerea cu 50% a energiei ob]inute din petrol, gazul natural
Fig. 1.8. Evoluţia structurii bilanţului energetic Fig. 1.9. Creşterea producţiei de
mondial combustibili organici şi de energie
electrică
r\mânând la aceea[i pondere de cca 18%, ceea ce `nseamn\ c\ `n viitorii 20 de ani ponderea
combustibililor organici va scade la 68%.
Fa]\ de prezent, combustibilul nuclear va marca o cre[tere cu cca 30%, iar celelalte
surse de energie (hidraulic\, geotermal\, solar\, biomas\) vor ajunge s\ reprezinte maximum
20%.
Restructurarea ponderat\ a bilan]ului energetic mondial trebuie analizat\ pe fondul
cronologic al cre[terii produc]iei de combustibili organici [i de energie electric\. ~n fig.1.9
este prezentat\ grafic evolu]ia proceselor susmen]ionate `n perioada anilor 1960-2000. Se
observ\ c\ pentru to]i combustibilii organici se `nregistreaz\ [i se prev\d `n general cre[teri,
cel mai pu]in la petrol [i cel mai mult la c\rbune, dar aceste cre[teri n-au putut acoperi cererea
de energie electric\, decât prin surse de completare, printre care energia nuclear\ are `n
prezent aportul maxim (fig.1.8).
22
Tudor SAJIN. Instala]ii de ardere [i generatoare de abur
CAPITOLUL 2
CALCULUL COMPONENTELOR PROCESULUI DE ARDERE
2.1. Bilan]ul material [i energetic al cazanului de abur
Bilan]ul material [i cel energetic se `ntocmesc dup\ ce `n prealabil s-a fixat o

suprafa]\ de referin]\ (contur) [i o temperatur\ de referin]\ (t ref ) . ~n general pentru cazanele
de abur se consider\ suprafa]\ de referin]\ suprafa]a exterioar\ a pere]ilor. ~n ceea ce prive[te
temperatura de referin]\ se adopt\ prin standarde fie 00C, fie o temperatur\ apropiat\ de cea a
mediului ambiant (200C sau 250C). ~n România drept temperatur\ de referin]\ se ia 250C.
Fa]\ de m\rimile de referin]\ se raporteaz\ toate calculele aferenta bilan]urilor
material [i energetic.
2.1.1. Bilan]ul material
Bilan]ul material reprezint\ egalitatea dintre cantitatea total\ de materiale care intr\ `n
cazan [i cea care iese din cazan.
Bilan]ul material st\ la baza calculelor cantit\]ilor de substan]\ care se vehiculeaz\
prin cazan.
~n cazul cel mai simplu bilan]ul material se scrie sub forma:
B + B ⋅ Gaum = B ⋅ G ga + B ⋅ A, [kg h]. (2.1)
Acest bilan] se poate scrie [i raportat la un kilogram combustibil sub forma:
1 + Gaum = G pa + A, [kg kg comb.] , (2.2)
`n care Gaum reprezint\ masa aerului umed necesar arderii unit\]ii de combustibil; G ga - masa
gazelor de ardere rezultate din ardere; A - cantitatea de cenu[\.
~n cazul c\ la cazan exist\ recircula]ie de gaze de ardere rela]ia (3.2) se scrie sub
forma:
1 + Gaum + Gr = G pa + Gr + A, [kg kg comb.] . (2.3)
~n acest caz G ga se refer\ la gazele de ardere evacuate din cazan iar Gr este cantitatea de
gaze recirculate.
~n cazul c\ sunt aspirate [i gaze de ardere pentru uscarea combustibilului Gu `n afara
cazanului, bilan]ul material se scrie sub forma:
1 + Gaum + Gr = G pa + Gr + Gu + A, [kg kg comb.]. (2.4)
23
Capitolul 2. Calculul componentelor procesului de ardere
2.1.2. Bilan]ul energetic
Bilan]ul energetic reprezint\ egalitatea dintre cantit\]ile de energie care intr\ `n cazan
[i cele care ies din cazan.
Bilan]ul energetic st\ la baza calculelor cantit\]ilor de energie vehiculate prin cazan.
~n ipoteza, c\ gazele de ardere nu mai posed\ [i alte forme de energie, ecua]ia de bilan] este:
[
Qii + I ctc − I cref + I aum
tt aum
][
− I aum
ref t
] [
± ∑ ∆Q = I gaga − I garef + I At A − I Aref , [kJ kg comb.] ,
t t
][ t
] (2.5)
t
`n care I ctc , I aum
t aum
, I gaga , I At A reprezint\ entalpiile substan]elor respective la temperaturile
t ref t ref t ref t
substan]elor; I c ,I aum ,I ga , I Aref - entalpiile la temperatura de referint\ fixat\ arbitrar sau prin
norme (`n aceast\ situa]ie m\rimea c\ldurii de ardere Qii trebuie determinat\ la temperatura
de referin]\); ± ∑ ∆Q reprezint\ suma tuturor cantit\]ilor de c\ldur\ schimbate `n cazan
( + ∑ ∆Q - c\lduri dezvoltate prin procese exotermice din materia minerala sau alte cantit\]i
de c\ldur\ introduse `n cazan ca, de exemplu, c\ldura aburului de pulverizare; - ∑ ∆Q c\lduri
consumate `n procese endotermice `n materia minerala sau cantit\]i de caldur\ cedate de
gazele de ardere `n cazan, pierderi de c\ldur\ etc.).
~n cazul ca exist\ gaze de ardere recirculate ecua]ia de bilan] energetic devine:
[
Qii + I ct c − I cref + I aum
t aum
][
− I aum
tt aum
] [ ]
+ I rt r − I r ref ± ∑ ∆Q =
t
[
= I gaga − I garef
t t
]+ [I − I ]+ [I − I ], [kJ kg
tr
r
t ref
r
tA
A
t ref
A comb.].
(2.6)
~n cazul c\ din cazan are loc o prelevare a unei cantit\]i de gaze de ardere pentru
uscarea combustibilului I utu `n afara cazanului, ecua]ia de bilan] energetic se scrie sub forma:
[
Qii + I ctc − I cref + I aum
t aum t
][
− I aum
ref
][ ]
+ I rtr − II rref ± ∑ ∆Q =
t t
[
= I gaga − I garef
t t
]+ [I − I ]+ [I − I ]+ [I − I ],
tr
r
t ref
r
tu
u
t ref
u
tA
A
t ref
A [kJ kg comb.].
(2.7)
2.2. Calculul componentelor procesului de ardere a combustibililor `n cazul arderii

complete (calcul de proiectare)
2.2.1. Calculul componentelor la arderea complet\ a combustibililor solizi [i lichizi
2.2.1.1. Calculul valorilor teoretice ale volumului [i masei de aer

necesar arderii unit\]ii de combustibil
Combustibilii solizi [i lichizi sunt caracteriza]i prin compozi]ia chimic\ dat\

gravimetric `n procente.
24
Calculul componentelor procesului de ardere se face pornind de la ecua]iile

stoichiometrice de reac]ie a componentelor combustibile ale combustibilului respectiv. ~n
acest caz este necesar\ cunoa[terea masei molare a componentelor respective, adic\: C=12,
H2=2, O2=S=32, N2=28, CO2=44, CO=28, SO2=64, H2O=18, CH4=16, C2H4=28, C2H6=30,
C3H8=44, C4H10=58, C2H2=26, H2S=34, [kg kmol ].
Arderea carbonului din compozi]ia combustibilului se face conform reac]iei:
− la arderea complet\:
C + O2→CO2
sau
1 kmol C + 1 kmol O2→1 kmol CO2
sau (2.8)
12 kg C + 32 kg O2→44 kg CO2
sau
12 kg C + 22,4 Nm3 O2→22,4 Nm3 CO2.
Se [tie c\ `n conformitate cu legea lui Avogadro orice substan]\ gazoas\ are un volum
[
molar de 22,4 Nm 3 kmol ;]
− la arderea incomplet\:
C + 1/2 O2→CO;
12 kg C + 16 kg O2→28 kg CO; (2.9)
12 kg C + 11,2 Nm3 O2→22,4 Nm3 CO.
Arderea hidrogenului are loc conform reac]iei:
H2 + 1/2 O2→H2O
sau
2 kg H2 + 16 kg O2→18 kgH2O (2.10)
sau
2 kg H2 + 11,2 Nm3 O2→22,4 Nm3 H2O.
Arderea sulfului are loc conform reac]iei:
S + O2→SO2
sau
1 kmol S + 1 kmol O2→1 kmol SO2
sau (2.11)
32 kg S + 32 kg O2→64 kg SO2
sau
32 kg S+22,4 Nm3 O2→22,4 Nm3 SO2.
~n cazul unui combustibil care are o compozi]ie dat\ de forma
25
C i + H i + O i + N i + S ci + Ai + Wti = 100%
participa]iile componentelor sunt: carbonul C i 100, [kg kg comb.] ; hidrogenul,

H 100, [kg kg comb.] etc. ~n aceast\ situa]ie pentru arderea teoretic\ a unit\]ii de
i
combustibil este necesar\ o cantitate de oxigen exprimat\ gravimetric `n felul urm\tor:
32 C i 16 C i 16 H i 32 S ci  kg 
O =:
0
2 ⋅ ; ⋅ ; ⋅ ; ⋅ ,  kg comb.  (2.12)
12 100 12 100 2 100 32 100  
(2,667) (1,333) (8) (1)
pentru formare de:
CO2 CO H2O SO2
sau exprimat\ volumetric:
22,4 C i 11,2 C i 11,2 H i 22,4 S ci  Nm 3 

O =:
0
2 ⋅ ; ⋅ ; ⋅ ; ⋅ ,   (2.13)
12 100 12 100 2 100 32 100  kg comb. 
(1,867) (0,9335) (5,6) (0,7)
Cantitatea teoretic\ de gaze de ardere rezultat\ din arderea exprimat\ gravimetric este
urm\toarea:
CO2 CO H2O SO2

44 C i
28 C i
18 H i
64 S ci  kg 
⋅ ; ⋅ ; ⋅ ; ⋅ ,  kg comb.  (2.14)
12 100 12 100 2 100 32 100  
(3,666) (2,333) (9) (2)
sau exprimat\ volumetric:
22,4 C i 22,4 C i 22,4 H i 22,4 S ci  Nm 3 

⋅ ; ⋅ ; ⋅ ; ⋅ ,  . (2.15)
12 100 12 100 2 100 32 100  kg comb. 
(1,867) (1,867) (11,2) (0,7)
Cantitatea teoretic\ de oxigen (simbol O20 ) ce se ia din aer la arderea teoretic\ f\r\
CO a unit\]ii de combustibil rezult\ din ecua]ia:
Ci Hi Si Oi  kg 
O20 = 2,667 +8 + c − ,  (2.16)
100 100 100 100  kg comb. 
sau
26
Ci Hi Si Oi  Nm 3 
O20 = 1,867 + 5,6 + 0,7 c − 0,7 ,  . (2.17)
100 100 100 100  kg comb. 
Dac\ se consider\ aproximativ c\ aerul are volumetric compozi]ia 21% oxigen [i 79%
azot [i gravimetric 23,3% oxigen [i 76,8% azot, atunci volumul, respectiv masa aerului uscat
teoretic (simbol Va0 [i Ga0 ) necesare arderii unit\]ii de combustibil se calculeaz\ cu rela]iile:
1  Ci Hi S i − Oi   Nm 3 
Va0 = 1,867 + 5,6 + 0,7 c  ,  ; (2.18)
0,21  100 100 100   kg comb. 
1  Ci Hi S ci Oi   kg 
G =
0
 2,667 +8 + − ,  kg comb.  . (2.19)
100 100 100 
a
0,232  100  
Dac\ se noteaz\ K i = C i + 0,375 ⋅ S ci constanta combustibilului (carbonul redus) [i

dac\ se opereaz\ calculele `n rela]iile de calcul de mai sus, se ob]ine rela]ia general\:
 Nm 3 
Va0 = 0,0889 ⋅ K i + 0,265 ⋅ H i − 0,00333 ⋅ O i ,   (2.20)
 kg comb. 
sau
 kg 
Ga0 = 0,115 ⋅ K i + 0,342 ⋅ H i − 0,0431 ⋅ O i ,  . (2.21)
 kg comb. 
~n realitate aerul nu este uscat, ci con]ine o cantitate de umiditate

x, [g kg aer uscat ] .
0
~n aceast\ situa]ie, masa aerului umed teoretic (simbol Gaum ) necesar arderii unit\]ii
de combustibil se calculeaz\ cu rela]ia:
x  x   kg 
0
Gaum = Ga0 + Ga0 = Ga0 1 + ,  kg comb.  . (2.22)
1000  1000   
Dac\ se ]ine seama c\ densitatea aerului `n condi]ii normale este 1,293 kg/Nm3 [i c\
volumul specific al vaporilor de ap\ este 1,244 Nm3/kg, rela]ia de calcul a volumului teoretic
0
de aer umed (simbol Vaum ) devine:
 Nm 3 
⋅ 1,293Va0 = Va0 (1 + 0,00161x ), 
x
0
Vaum = Va0 + 1,244 . (2.23)
1000  kg comb. 
~n cazul obi[nuit x = 10 g kg aer uscat [i deci `n acest caz:
27
 Nm 3 
0
Vaum = 1,0161 ⋅ Va0 ,  . (2.24)
 kg comb. 
Cantitatea volumetric\ de vapori de ap\ din aerul atmosferic se calculeaz\ [i cu rela]ia:
ϕ ⋅ pS
xv = , (2.25)
b − ϕ ⋅ pS
`n care ϕ = p v p S este umiditatea relativ\ a aerului; p v este presiunea par]ial\ a vaporilor de

ap\; p S este presiunea de satura]ie la temperatura respectiv\; b este presiunea barometric\
(toate presiunile au ca unitate de m\sur\ [Pa ] ).
~n acest caz:
 ϕ ⋅ ps   Nm 3 
0
Vaum = Va0 1 +  ,  . (2.26)
 b − ϕ ⋅ ps   kg comb. 
Cantitatea gravimetric\ de umiditate x, [g kg aer uscat ] se calculeaz\ din

umiditatea volumetric\ cu ajutorul rela]iei:
1000 ⋅ ρ H 2O ⋅ x v 1000 ⋅ 0,804 ϕ ⋅ ps  g 

x= = ⋅ x v = 623 ⋅ ,  . (2.27)
ρa 1,293 b − ϕ ⋅ p s  kg aer uscat 
2.2.1.2. Calculul componentelor gazelor de ardere rezultate din arderea unit\]ii de

combustibil
0
Volumul teoretic de gaze triatomice (simbol VRO 2
):
0
VRO 2
= VCO
0
2
+ VSO
0
2
,
adic\:
 C i + 0,375 ⋅ S ci  Ki Ki  Nm 3 
V 0
RO2 = 1,867 ⋅   = 1,867 ⋅ = ,   , (2.28)
 100  100 53,6  kg comb. 
sau masa teoretic\:
Ci Si  kg 
0
= 3,666 ⋅ + 2⋅ c ,  . (2.29)
100  kg comb. 
G RO2
100
28
Volumul teoretic de oxid de carbon:
C i  Nm 3 
0
VCO = 1,867 ⋅ ,  . (2.30)
100  kg comb. 
sau masa teoretic\:
Ci  kg 
0
= 2,333 ⋅ ,  . (2.31)
100  kg comb. 
GCO
Volumul teoretic de gaze biatomice (simbol VR02 ):
0,8 ⋅ N i  Nm 3 
V 0
R2 = 0,79 ⋅ V +
a
0
,  , (2.32)
100  kg comb. 
unde 0,8 reprezint\ volumul specific al azotului ( 22,4 28 = 0,8 ).

Masa teoretic\ de gaze biatomice:
Ni  kg 
G R02 = 0,768 ⋅ Ga0 + ,  . (2.33)
100  kg comb. 
Masa [i volumul teoretic al vaporilor de ap\ (simboluri GH0 2O [i VH02 O ):
H i Wti x  kg 
GH0 2 O =9 + +W f + Ga0 ,  kg comb.  , (2.34)
100 100 1000  
`n care W f reprezint\ cantitatea de abur introdus\ `n instala]ie pentru nevoi func]ionale,

[kgabur kg comb.]. Dac\ `nmul]im rela]ia cu volumul specific al vaporilor de ap\ 1,244
[ 3
]
Nm kg se ob]ine volumul teoretic al acestora adic\:
9 H i + Wt i + 100 ⋅ W f  Nm 3 
VH02O = 1,244 ⋅ + 0,00161 ⋅ x ⋅ Va0 ,  , (2.35)
100  kg comb. 
sau rela]ia de calcul:
 Nm 3 
VH02O = 0,111 ⋅ H i + 0,01244 ⋅ Wt i + 1,244 ⋅ W f + 0,00161 ⋅ x ⋅ Va0 ,  . (2.36)
 kg comb. 
Volumul teoretic al gazelor de ardere (simbol Vga0 ):
29
 Nm 3 
V ga0 = V gu0 + VH02O = VRO
0
+ V 0
R2 + V 0
,
H 2O  . (2.37)
2
 kg comb. 
2.2.1.3. Coeficientul de exces de aer
Cantitatea de aer real\ (simbol Va ), necesar\ pentru procesul de ardere, este mai mare
decât cea teoretic\ pentru a ob]ine un amestec mai corect al combustibilului cu aerul. Raportul
dintre cantitatea real\ [i cea teoretic\ de aer se nume[te coeficient de exces de aer (simbol α ):
Va Vaum Ga Gaum
α= = 0 = 0 = 0 . (2.38)
Va0 Vaum Ga Gaum
La cazanele cu depresiune `n focar pe traseul gazelor de ardere, pe lâng\ aerul necesar

arderii introdus prin arz\tor, se infiltreaz\ aer fals din atmosfer\ prin neetan[eit\]i [i, ca
urmare, coeficientul de exces de aer pentru diversele zone componente ale cazanului sunt date
`n tabele, spre exemplu, [1, tab.3.1]. Valorile coeficientului de exces de aer la arz\tor depinde
de natura combustibilului [i se g\sesc `ntre limitele: pentru combustibili gazo[i
α 0 = 1,05...1,15 ; pentru combustibili lichizi α 0 = 1,01...1,1 ; pentru combustibili solizi
α 0 = 1,1...1,2 .
2.2.1.4. Calculul volumelor reale al aerului necesar arderii [i al gazelor de ardere
Volumul real al aerului necesar arderii unit\]ii de combustibil se determin\ din rela]ia
(2.38):
 Nm 3 
Va = α ⋅ V , 
a
0
. (2.39)
 kg comb. 
Volumul real al gazelor de ardere uscate:
0  Nm 3 
V gu = V gu0 + (α − 1) ⋅ Va0 = VRO
0
+ V 0
R2 + (α − 1) ⋅ V a ,  . (2.40)
 kg comb. 
2
Volumul real al gazelor de ardere:
 Nm 3 
V ga = V + (α − 1)⋅ V
0
ga
0
aum =V 0
RO2 +V +V
0
R2
0
H 2O + (α − 1)⋅ V 0
aum ,   . (2.41)
 kg comb. 
Masa gazelor de ardere se calculeaz\ pe baza bilan]ului material cu rela]ia:
30
Ai Ai  Nm 3 
G ga = 1 − + W f + (1 + x ) ⋅ Ga0 = 1 − + W f + 1,306 ⋅ α ⋅ Va0 ,   , (2.42)
100 100  kg comb. 
`n cazul `n care x = 10 g kg aer uscat .
2.2.1.5. Presiunile par]iale ale componentelor gazelor de ardere.

Concentra]ia de cenu[\ antrenat\
~n cazul `n care calculul arderii se folose[te `n continuare pentru calculul transferului

de c\ldur\ prin radia]ia acestora este necesar s\ se calculeze presiunea par]ial\ a gazelor
triatomice ( pRO2 ) [i a vaporilor de ap\( p H 2O ) cu rela]iile:
0
VRO
p RO2 = p ⋅ 2
, [MPa ]; (2.43)
V ga
VH02O
p H 2O = p ⋅ , [MPa ], (2.44)
V ga
`n care p este presiunea din spa]iul de ardere, [MPa ].

Concentra]ia de cenu[\ `n gazele de ardere:
Ai ⋅ (1 − η zg )  kg 
µ= ,  , (2.45)
100 ⋅ V ga  Nm 
3
`n care η zg este gradul de re]inere a cenu[ei `n focar [i are valorile: 0,1 ... 0,15 pentru focare
cu c\rbune pulverizat [i evacuarea zgurei `n stare solid\; 0,4 ... 0,7 pentru focare cu evacuarea
zgurei `n stare lichid\; 0,3 pentru focare cu [isturi bituminoase; 0,85 ... 0,9 pentru focare
ciclon.
~n cazul arderii combustibililor solizi `n stare pulverizat\ [i evacuarea zgurei `n stare
solid\, η zg are valoare constant\ ( η zg =0,05).
2.2.2. Calculul componentelor procesului de ardere a combustibililor gazo[i

`n cazul arderii complete
Deoarece compozi]ia combustibililor gazo[i este dat\ `n procente de volum calculul

componentelor procesului de ardere se face numai volumetric. Se porne[te de asemenea de la
ecua]iile stoichiometrice de ardere.
Arderea oxidului de carbon:
CO + ½ O2→CO2 ⇒ 1 kmol CO + ½ kmol O2→1 kmol CO2 . (2.46)
31
Arderea hidrogenului:
H2 + ½ O2→H2O ⇒ 1 kmol H2 + ½ kmol O2→1 kmol H2O. (2.47)
Arderea hidrogenului sulfurat:
2H2S + 3O2→2SO2 + 2H2O ⇒ 2 kmol H2S + 3 kmolO2→2 kmol SO2 + 2 kmol H2O. (2.48)
Arderea metanului:
CH4 + 2O2→CO2 + 2H2O ⇒ 1 kmol CH4 + 2 kmol O2→1 kmol CO2 + 2 kmol H2O. (2.49)
Arderea etilenei:
C2H4 + 3O2→2CO2 + 2H2O ⇒ 1 kmol C2H4 + 3 kmol O2→2 kmol CO2 + 2kmol H2O. (2.50)
Arderea hidrocarburilor superioare:
 n n
C m H n +  m +  ⋅ O2 → m ⋅ CO2 + ⋅ H 2 O ⇒
 4 2
(2.51)
 n n
⇒ 1 kmol C m H n +  m +  kmol O2 → m kmol CO2 + kmol H 2 O
 4 2
Calculul se poate efectua [i dup\ schema din tabelul 2.1.
Tabelul 2.1
Cantit\]ile componentelor reac]iilor de ardere a gazelor combustibile
Componente combustibile CO H2 H2S CH 4 C2 H 4 Cm H n
Componente combustibile, [kmol] 1 1 1 1 1 1

Oxigen necesar arderii, [kmol] 0,5 0,5 1,5 2 3 n
m+
4
CO2 (SO2) rezultat, [kmol] 1 0 1 1 2 m

H2O rezultat, [kmol] 0 1 1 2 2 n
2
Din acest\ schem\ rezult\ cantitatea de oxigen teoretic necesar\ pentru arderea 1
Nm3 de combustibil gazos umed cu compozi]ie la starea ini]ial\
CO i + CO2i + H 2i + H 2 S i + CH 4i + C 2 H 4i + ∑ C m H ni + N 2i + O2i + Wt i = 100% ;
din rela]ia
32
1 
O2o = ⋅ 0,5 ⋅ CO i + 0,5 ⋅ H 2i + 1,5 ⋅ H 2 S i + 2 ⋅ CH 4i + 3 ⋅ C 2 H 4i +
100 
 n   Nm 3 
+ ∑  m + C m H ni − O2i ,  3  (2.52)
 4   Nm comb. gazos umed 
1
Va0 = ⋅ O20 (2.53)
0,21
sau efectuând calculele [i `nlocuind valoarea lui O20 din rela]ia (2.52) se ob]ine rela]ia:

O2o = 0,0476 ⋅  0,5 ⋅ CO i + 0,5 ⋅ H 2i + 1,5 ⋅ H 2 S i + 2 ⋅ CH 4i + 3 ⋅ C 2 H 4i +

 n i  Nm 3 
+ ∑m +  m n
C H i
− O 2 ,  3  . (2.54)
 4   Nm comb. gazos umed 
Volumul teoretic de aer umed se calculeaz\ ca [i `n cazul combustibililor solizi [i

lichizi cu rela]ia:
0
Vaum [
= (1 + 0,00161x ) ⋅ Va0 , Nm 3 Nm 3 comb. gazos umed . ] (2.55)
Volumul teoretic de gaze triatomice se calculeaz\ cu rela]ia de mai jos dedus\ din
schema de mai sus (tabelul 2.1):
0
VRO 2
= VCO
0
2
+ VSO
0
2
=
1
100
(
⋅ CO i + CO2i + H 2 S i + CH 4i +
 
+ 2C 2 H 4i + ∑ mC m H ni ,  )3
Nm 3
. (2.56)
 Nm comb. gazos umed 
Volumul teoretic de gaze biatomice:
N 2i  Nm 3 
V 0
R2 = 0,79 ⋅ V +
a
0
,  3 . (2.57)
100  Nm comb. gazos umed 
Volumul teoretic de gaze de ardere uscate rezult\ ca:
 Nm 3 
V gu0 = VRO
0
+ V 0
R2 ,  3 . (2.58)
2
33
Volumul teoretic de vapori de ap\ rezult\ din schema de mai sus (tabelul 2.1) la care
se adun\ umiditatea din aerul teoretic necesar arderii sub forma:
1  n 
VH02O = ⋅  H 2 + 2 ⋅ CH 4 + 2 ⋅ C 2 H 4 + ∑ C m H n + Wt i  +
100  2 
(2.59)
 Nm 3 
+ 0,00161 ⋅ x ⋅ V , 
a
0
3 .
Volumul teoretic de gaze de ardere se calculeaz\ cu rela]ia:
 Nm 3 
V ga0 = V gu0 + VH02O ,  3 . (2.60)
Volumul real de gaze de ardere la arderea combustibilului cu un coeficient de exces

de aer α se calculeaz\ cu rela]ia:
 Nm 3 
V ga = V ga0 + (α − 1) ⋅ Vaum
0
,  3  . (2.61)
Masa gazelor de ardere `n ipoteza arderii reale cu aer cu umiditatea

x = 10 g kg aer uscat , se calculeaz\ cu rela]ia:
d  kg 
G ga = ρ anh + + 1,306 ⋅ α ⋅ Va0 ,  3  . (2.62)
Presiunile par]iale ale diverselor componente ale gazelor de ardere se calculeaz\ ca `n

cazul arderii combustibililor solizi [i lichizi conform rela]iilor (2.43) [i (2.44).
2.3. Calculul componentelor gazelor de ardere `n cazul arderii incomplete a

combustibilului pe baza analizei chimice a gazelor de ardere
(calcul de verificare `n exploatare)
~n cazul c\ se dispune de o instala]ie realizat\ [i se efectueaz\ `ncercarea acesteia,

procesul de ardere având loc cu pierderi nu mai este posibil calculul de determinare a
componentelor gazelor de ardere pornindu-se de la compozi]ia combustibilului, deoarece nu
toate componentele combustibilului reac]ioneaz\ cu oxigenul ca s\ produc\ gaze de ardere,
unele r\mânând par]ial nearse [i dând pierderi de c\ldur\.
2.3.1. Arderea incomplet\ a combustibililor solizi [i lichizi
Pentru a se putea calcula componentele gazelor de ardere, se apeleaz\ la analiza

chimic\ a gazelor de ardere, analiz\ ce se efectueaz\ cu aparatul Orsat sau cu alt aparat
electric care determin\ compozi]ia gazelor de ardere.
34
Calculul respectiv se efectueaz\ pornind de la reac]iile posibile ale carbonului

prezentate `n rela]iile de mai jos:
C + O2→CO2 (2.63)
sau pentru C i 100 din combustibil:
Ci 1 C i  Nm 3 
0
VCO = 1,867 ⋅ = ⋅ ,  ; (2.64)
2
100 0,536 100  kg comb. 
C + 0,5 O2→CO (2.65)
Ci 1 Ci  Nm 3 
0
VCO = 1,867 ⋅ = ⋅ ,   ; (2.66)
100 0,536 100  kg comb. 
C + 2 H2→CH4 (2.67)
Ci 1 C i  Nm 3 
0
VCH = 1,867 ⋅ = ⋅ ,   ; (2.68)
4
100 0,536 100  kg comb. 
n
∑ mC + ∑ H 2 →∑ C m H n (2.69)
2
∑V 0
Cm H n
= 1,867 ⋅
Ci
=
1
⋅
C i  Nm 3 
,  (2.70)

m 100 0,536 100  kg comb. 
`n ipoteza c\ tot carbonul C i 100 s-ar transforma `n fiecare component `n parte. Dac\ se
admite ipoteza c\ C i 100 se transform\ simultan `n toate aceste componente [i c\ pentru
fiecare exist\ o cot\ xCO2 , xCO , xCH 4 , xCm H n , atunci volumele componentelor vor fi:
Ci 1  Nm 3 
0
VCO = 1,867 ⋅ xCO2 ⋅ = ⋅ xCO2 ⋅ C i ,  ; (2.71)
2
100 53,6  kg comb. 
35
Ci 1  Nm 3 
0
VCO = 1,867 ⋅ xCO ⋅ = ⋅ xCO ⋅ C i ,  ; (2.72)
100 53,6  kg comb. 
Ci 1  Nm 3 
0
VCH = 1,867 ⋅ xCH 4 ⋅ = ⋅ xCH 4 ⋅ C i ,  ; (2.73)
4
100 53,6  kg comb. 
∑V 0
Cm H n
= 1,867 ⋅ ∑ xCm H n ⋅
Ci
=
1  Nm 3 
⋅ ∑ xCm H n ⋅ C i ,  . (2.74)
m 100 53,6  kg comb. 
Dup\ cum se [tie `ns\ analiza gazelor de ardere se face la gazele de ardere uscate care
`n cazul arderii incomplete sunt compuse din urm\toarele componente:
CO2 + CO + H 2 + SO2 + CH 4 + ∑ C m H n + N 2 + O2 = 100% , (2.75)
`n cazul arderii complete din
CO2 + SO2 + N 2 + O2 = 100% , (2.76)
iar `n cazul arderii teoretice ( α =1):
CO2 + SO2 + N 2 = 100% . (2.77)
~n cazul c\ scriem CO2+SO2=RO2 (gazele triatomice), rela]iile se mai simplific\.

Dac\ ]inem seama de ecua]iile de ardere ale carbonului [i sulfului atunci componentul
C 100 din combustibil se `nlocuie[te cu K i 100 , a[a cum s-a ar\tat la calculul arderii
i
complete, vezi rela]ia (2.20). ~n aceast\ situa]ie prin ardere incomplet\ componentul K i 100
produce:
0
+ VCO
0
+ VCH
0
+
∑V 0
Cm H n
= 1,867 ⋅
Ki
=
Ki  Nm 3 
, 
VRO , (2.78)
2 4
m 100 53,6  kg comb. 
0 0
rela]ie care rezult\ din adunarea rela]iilor de determinare a volumelor VRO 2
, VCO ... , la care s-a
]inut seama de faptul c\ xCO2 + xCO + xCH 4 + ∑ xCm H n = 1 . Dac\ se mai ]ine seama [i de faptul
c\ `ntre volumele componentelor [i acestea, determinate cu analizorul Orsat exist\ rela]ii de
tipul:
CO2 *  Nm 3  CO *  Nm 3 
VCO2 = ⋅ V gu ,   ; VCO = ⋅ V gu ,   etc., (2.79)
100  kg comb.  100  kg comb. 
atunci `nlocuind `n rela]ia (2.78) volumele cu rela]iile de determinare se ob]ine:
36
 RO2 CO CH 4 ∑ C m H n  * i i
 Nm 3 
 + + +  ⋅ V gu = 1,867 ⋅ K = K ,  . (2.80)
 100 100 100 100 ⋅ m 
  100 53,6  kg comb. 
Pentru a men]iona faptul c\ este vorba de calculul componentelor gazelor de ardere `n

cazul arderii incomplete V gu s-a marcat cu asterisc ( Vgu* ).
Din expresia de mai sus rezult\ rela]ia de determinare a volumului de gaze de ardere
uscate:
- `n cazul arderii incomplete:
Ki  Nm 3 
V gu* = ,  ; (2.81)

0,536 ⋅  RO2 + CO + CH 4 +
∑ C m H n   kg comb. 

 m 
 
- `n cazul arderii complete rela]ia de mai sus devine:
Ki  Nm 3 
V gu* =  ; (2.82)
0,536 ⋅ RO2  kg comb. 
- `n cazul arderii teoretice rela]ia devine:
Ki  Nm 3 
V gu* = ,  . (2.83)
0,536 ⋅ RO2max  kg comb. 
Calculul volumului de aer consumat `n procesul de ardere se face pornind de la rela]ia

de determinare a volumului de gaze biatomice:
0,8 ⋅ N i  Nm 3 
V *
R2 = 0,79 ⋅ V +
a
*
,  , (2.84)
100  kg comb. 
de unde rezult\:
0,8 ⋅ N i
VR*2 −
100 ,  Nm 
3
Va* =  . (2.85)
0,79  kg comb. 
Dar conform rela]iei (2.79):
N2  Nm 3 
VR2 = ⋅ V gu* ,  . (2.86)
100  kg comb. 
37
Din rela]ia (2.75) rezult\:
N 2 = 100 − (RO2 + CO + H 2 + CH 4 + ∑ C m H n + O2 ), [%], (2.87)
[i ]inând seama [i de rela]ia de calcul a lui Vgu* rezult\:
100 − (RO2 + CO + H 2 + CH 4 + ∑ C m H n + O2 ) 0,8 ⋅ N i

⋅ V gu* −
100 ,  Nm 
3
Va* = 100
  (2.88)
0,79  kg comb. 
sau `nlocuind pe Vgu* cu valoarea calculat\ `n rela]ia (2.81) se ob]ine:
 
100 − (RO + CO + H + CH + C H + O )
 2 2 4 ∑ m n 2  ⋅ K i − 0,8 ⋅ N i
  1   100
 53,6 ⋅  RO2 + CO + CH 4 + ∑ C m H n  
   Nm 3 
Va* =  
m
,   (2.89)
0,79  kg comb. 
sau f\când calculele se ob]ine rela]ia final\:
100 − (RO2 + CO + H 2 + CH 4 + ∑ C m H n + O2 )  Nm 3 
Va* = 0,0236 K i − 0,01N i ,   (2.90)
1 kg comb. 
RO2 + CO + CH 4 + ∑ C m H n 
m
Calculul volumului vaporilor de ap\. Vaporii de ap\ rezult\ din arderea hidrogenului
H 100 , din umiditatea total\ a combustibilului Wt i 100 , din umiditatea pentru nevoi
i
func]ionale W f [i din umiditatea aerului, 0,00161 ⋅ x ⋅ Va0 . Este de remarcat `ns\, c\ din
cantitatea total\ de hidrogen existent `n compozi]ia combustibilului H i 100 , o parte produce
CH4 `mpreun\ cu carbonul dup\ rela]ia:
C + 2 H 2 → CH 4 .
O alt\ parte produce hidrocarburi superioare conform rela]iei:
n
mC + H 2 → Cm H n .
2
O a treia parte r\mâne `n gazele de ardere sub form\ de hidrogen. O a patra parte produce
vapori de ap\ prin ardere dup\ rela]ia:
1
H 2 + O2 → H 2 O .
2
38
Dac\ se ]ine seama de faptul c\:

− 1 kg H 2 produce 9 kg ap\ dup\ rela]ia stoichiometric\ (2.10);
− densitatea H 2 este 2 22,4 ≈ 0,09 kg Nm 3 ,
atunci volumul vaporilor de ap\ produ[i prin arderea hidrogenului:
  n  
  H 2 + 2CH 4 + ∑ C m H n  
 2 
9  H i − 0,09 ⋅ ⋅Ki
  1  
 0,536 ⋅ 

RO 2 + CO + CH 4 + ∑ Cm H n 
   Nm 3 
=  
* m
V H 2O , H 2 ,   . (2.91)
80,4  kg comb. 
Volumul total al vaporilor de ap\ se calculeaz\ cu rela]ia:
  n  
  H 2 + 2CH 4 + ∑ C m H n  
 2 
9 ⋅  H i − 0,09 ⋅ ⋅ K i + Wt i + 100 ⋅ W f 
  1  
 0,536 ⋅  RO2 + CO + CH 4 + ∑ C m H n  
 
=  +
m
VH*2O
80,4
 Nm 3 
+ 0,00161 ⋅ x ⋅ V , 
a
0
 (2.92)
 kg comb. 
Volumul de gaze de ardere se calculeaz\ cu rela]ia:
 Nm 3 
V = V +V
*
ga
*
gu
*
H 2O ,   . (2.94)
 kg comb. 
Acest volum con]ine [i aerul `n exces.
2.3.2. Arderea incomplet\ a combustibililor gazo[i
Ca [i `n cazul arderii combustibililor solizi se porne[te de la ecua]iile de ardere a

hidrocarburilor care dau RO2 . ~n acest caz se ob]ine:
CO2i → CO2 ; (2.95)
1
CO i + O2 → CO2 sau CO i → CO ; (2.96)
2
39
CH 4i + 2O2 → CO2 + H 2 O sau CH 4i → CH 4 ; (2.97)
H 2 S i + 1,5O2 → SO2 + H 2 O sau H 2 S i → H 2 S ; (2.98)
  n n
∑ C m H n + ∑  m + O2 →∑ mCO2 + ∑ H 2O sau ∑ C m H ni →∑ Cm H n . (2.99)
 4 2
De asemenea hidrocarburile CH 4i sau ∑ C m H ni pot fi g\site ca atare `n gazele de

ardere a[a cum se vede mai sus.
Dac\ se calculeaz\ volumul de gaze triatomice rezultat din
CO i CO2i CH 4i ∑ C m H ni
, , , ,
100 100 100 100
cât exist\ `n 1 Nm3 combustibil gazos umed, se ob]ine rela]ia:
1  i  Nm 3 
=  CO + CO2 + CH 4 + ∑ mC m H n + H 2 S  , 
* i i i i
VRO  (2.100)
2
100    Nm comb. gazos umed 
3
Din analiza chimic\ a gazelor de ardere rezult\:
RO2 *  Nm 3 
*
VRO = ⋅ V gu ,  3 . (2.101)
2
Egalând rela]iile se ob]ine rela]ia de determinare pentru Vgu* :
CO2i + CO i + CH 4i + ∑ mC m H ni + H 2 S i  Nm 3 
*
V gu = ,   . (2.102)
RO2 + CO + CH 4 + ∑ C m H n 3
Similar se calculeaz\ volumul de aer consumat pentru ardere pornind de la rela]ia:
N 2i
VR*2 −
Va* = 100 ,  Nm 3 
 3 . (2.103)
0,79  Nm comb. gazos umed 
}inând seama c\ VR*2 = N 2 ⋅ V gu* 100 [i c\ N 2 se determin\ din (2.75), se poate scrie:
100 − (RO2 + CO + H 2 + CH 4 + ∑ Cm H n + O2 )
RO2 + CO + CH 4 + ∑ C m H n
(COi
2 + COi + H 2 S i + CH 4i + ∑ mCm H ni )
V =
a
*
−
0,79
40
N 2i  Nm 3 
− ,  3 . (2.104)
Volumul aerului umed consumat `n procesul de ardere se calculeaz\ cu rela]ia:
 Nm 3 
*
Vaum = (1 + 0,00161 ⋅ x ) ⋅ Va* ,  3 . (2.105)
Volumul vaporilor de ap\ rezulta]i din ardere se calculeaz\ cu rela]ia:
1  i 
⋅  H 2 + 2CH4i + ∑ Cm H ni  − (H 2 + CH4 +
n
VH*2O =
100  2 
CO2i + COi + H 2 S i + CH4i + ∑mCm H ni  Wti
+ ∑Cm H n ) + +
RO2 + CO+ CH4 + ∑Cm H n  100
 Nm3 
+ 0,00161⋅ x ⋅Va0 ,  3 . (2.106)
 Nm comb. gazos umed
Similar combustibililor solizi [i lichizi:
Vga* = Vgu* + VH*2O
2.4. Determinarea coeficientului de exces de aer pe baza analizei chimice

a gazelor de ardere
Prin defini]ie coeficientul de exces de aer reprezint\ raportul dintre volumul real [i cel
teoretic de aer necesar arderii adic\:
Va Vaum VR2 , a N 2, a
α= 0
= 0 = 0 = 0 , (2.107)
Va Vaum VR2 , a N 2, a
deoarece
N 2,a
VR2 , a = 0,79 ⋅ Va = ⋅ V gu .
100
~n cazul arderii combustibililor solizi [i lichizi volumul de gaze biatomice (de azot) se
calculeaz\ cu rela]ia:
Ni Ni  Nm 3 
VR2 = 0,79 ⋅ Va + 0,8 ⋅ = V N 2 , a + 0,8 ⋅ ,  . (2.108)
100 100  kg comb. 
41
Dar
V N02 , a = V N 2 , a − V Nα2, a
`n care VN 2 ,a este volumul de azot provenit din aerul consumat; VN02 ,a - volumul de azot
provenit din aerul teoretic consumat; VNα2 ,a - volumul de azot provenit din aerul `n exces.
Pe de alt\ parte:
79 α
V Nα2 , a = ⋅ VO2, a , (2.109)
21
`n care VOα2 ,a este volumul de oxigen provenit din aerul `n exces, raportul 79 21 provenind din
participa]iile volumetrice `n aer ale azotului [i oxigenului.
Cu aceste observa]ii rela]ia de determinare a coeficientului de exces de aer devine:
V N 2, a
α= . (2.110)
79
V N2,a − ⋅ VOα2 , a
21
Aducând la acela[i numitor [i `mp\r]ind cu VN 2 ,a , se ob]ine:
21
α= , (2.111)
VOα2 , a
21 − 79 ⋅
VN2,a
unde
  n 
VOα2 , a = VO2 − 0,5 ⋅ VCO + 0,5 ⋅ VH 2 + 2 ⋅ VCH 4 + ∑  m +  ⋅ VCm H n  ; (2.112)
  4 
0,5 ⋅ VCO , 0,5 ⋅ VH 2 reprezint\ volumele de oxigen ce s-ar fi consumat pentru arderea CO, H 2
din gazele de ardere conform rela]iilor de tipul (2.46) [i (2.47):
CO + 1/2 O2 →CO2
……………………
Dac\ ]inem seama c\ din (2.108) rezult\ c\
Ni
V N 2 , a = V R2 + 0,8 ⋅ ,
100
se poate scrie rela]ia lui α sub forma:
42
21
α= . (2.113)
  n 
VO2 − 0,5 ⋅ VCO + 0,5 ⋅ VH 2 + 2 ⋅ VCH 4 + ∑  m +  ⋅ VCm H n 
  4 
21 − 79 i
N
VR2 − 0,8 ⋅
100
Din analiza gazelor de ardere exist\ rela]ii de defini]ie de forma:
O2
VO2 = ⋅ V gu .
100
Dac\ `nlocuim toate volumele `n func]ie de rezultatele analizei gazelor de ardere, se

ajunge dup\ unele calcule de simplificare la rela]ia:
21
α= (2.114)
  n 
O2 − 0,5 ⋅ CO + 0,5 ⋅ H 2 + 2 ⋅ CH 4 + ∑  m +  ⋅ C m H n 
  4 
21 − 79 i
N
N 2 − 0,8 ⋅ *
V gu
Dac\ N 2 = 100 − (RO2 + CO + H 2 + CH 4 + ∑ C m H n + O2 ) [i
Ki
V gu* =

0,536 ⋅  RO2 + CO + CH 4 +
∑C mHn 

 m 
 
se `nlocuiesc `n rela]ia de mai sus se ob]ine rela]ia final\:
21
α= , (2.115)
  n 
O2 − 0,5 ⋅ CO + 0,5 ⋅ H 2 + 2 ⋅ CH 4 + ∑  m +  ⋅ C m H n 
  4 
21 − 79 i
N
100 − M − 0,429 ⋅ i ⋅ N
K
`n care:

M =  RO2 + CO + H 2 + CH 4 +
∑ Cm H n + O  ;
 m
2
 

N =  RO2 + CO + CH 4 +
∑ C m H n  .
 m 
 
43
Dac\ se neglijeaz\ azotul din combustibil se ob]ine rela]ia aproximativ\ mai simpl\:
21
α= . (2.116)
  n 
O2 − 0,5 ⋅ CO + 0,5 ⋅ H 2 + 2 ⋅ CH 4 + ∑  m +  ⋅ C m H n 
  4 
21 − 79
 C H 
100 −  RO2 + CO + H 2 + CH 4 + ∑ m n + O2 
 m 
Dac\ se neglijeaz\ hidrocarburile [i hidrogenul din gazele de ardere se ob]ine rela]ia

simplificat\:
21
α= . (2.117)
O2 − 0,5 ⋅ CO
21 − 79
100 − (RO2 + CO )
Dac\ arderea este complet\ rela]ia devine:
21
α= . (2.118)
O2
21 − 79
100 − RO2
Dac\ arderea este teoretic\ O2 = 0 [i α = 1 .

~n cazul arderii combustibililor gazo[i se poate porni la determinarea coeficientului de
exces de aer pe aceea[i cale. Pentru a nu repeta calculul se observ\ c\ pentru combustibilii
gazo[i:
Ni  Nm 3 
VR2 = V N 2 , a + ,  3  ; (2.119)
CO2i + CO i + CH 4i + ∑ mC m H ni + H 2 S i  Nm 3 
*
V gu = ,   . (2.120)
RO2 + CO + CH 4 + ∑ C m H n 3
Cu aceste observa]ii rela]ia (2.107) `n cazul arderii combustibililor gazo[i devine:
21
α= , (2.121)
  n 
O2 − 0,5 ⋅ CO + 0,5 ⋅ H 2 + 2 ⋅ CH 4 + ∑  m +  ⋅ C m H n 
  4 −N
21 − 79
 C H 
100 −  RO2 + CO + H 2 + CH 4 + ∑ m n + O2 
 m 
`n care
44
RO2 + CO + CH 4 + ∑ C m H n
N = Ni . (2.122)
CO i + CO2i + H 2 S i + CH 4i + ∑ mC m H ni
Dac\ se neglijeaz\ N i rela]ia e identic\ cu cea de la combustibilii solizi [i lichizi,

fiind valabile [i simplific\rile care s-au f\cut mai sus `n cazul acestor combustibili.
2.5. Controlul procesului de ardere. Diagrama Ostwald
Pentru controlul rapid al procesului de ardere se utilizeaz\ diagrame `ntocmite pentru

un anumit combustibil. Pentru a fi posibil controlul este necesar s\ se cunoasc\ con]inutul de
CO , CO2 (RO2 ) [i O2 din gazele de ardere.
Ecua]ia general\ a arderii are expresia:
CO RO2 O2
max
+ max
+ max =1. (2.123)
CO RO2 O2
Pe baza acestei ecua]ii se poate `ntocmi o diagram\ (triunghiul Ostwald) cu ajutorul

c\reia, dac\ se cunosc dou\ componente din gazele de ardere se poate g\si cea de-a treia,
controlându-se astfel calitatea arderii. Triunghiul Ostwald poate fi `ntocmit pe baza ecua]iei
generale a arderii (2.123) astfel (fig.2.1): pe axa absciselor se traseaz\ valorile lui O2 (de la 0
Fig. 2.1. Triunghiul arderii

(Ostwald) construit pe baza
ecuaţiei generale a arderii:
A-punct de funcţionare a instalaţiei
45
pân\ la O2max = 21% [i pe axa ordonatelor valorile lui RO2 (de la 0 pân\ la RO2max ). Se unesc
cele dou\ puncte RO2max cu O2max ob]inându-se dreapta pentru care CO = 0 . Valoarea lui
CO max se pune `n origine. Se une[te originea cu dreapta CO = 0 `n a[a fel ca aceast\ nou\
dreapt\ (spre exemplu OD) s\ se `mpart\ convenabil cu CO max desenându-se pe aceast\
dreapt\ diviziunile respective. Prin diviziunile ob]inute se duc paralele la dreapta CO = 0
ob]inându-se familia de drepte CO = 0 pân\ la CO = CO max (punctul de origine).
A doua variant\ a triunghiului Ostwald introduce `n diagram\ [i coeficientul de exces
de aer α . ~n principiu diagrama se construie[te astfel (fig.2.2): pe axa absciselor se traseaz\
Fig. 2.2. Triunghiul

arderii (Ostwald) în care
s-au trasat şi dreptele
pentru coeficientul de
exces de aer α:
A-punct de funcţionare a
instalaţiei
punctele 0 [i O2max , iar pe axa ordonatelor de asemenea 0 [i RO2max . Valoarea lui CO max nu se
mai a[az\ `n origine ci `ntr-un punct de pe abscis\, care se determin\ cu rela]ia:
VO02 ,CO2 + VO02 ,CO

O2* = ⋅ 100, [%] . (2.124)
V gu0 ,CO
Se poate demonstra c\ dreapta O2* − RO2max corespunde dreptei α = 1 (ardere

teoretic\). ~n rela]ia (2.124):
- VO02 ,CO2 reprezint\ volumul teoretic de oxigen `n ipoteza c\ arderea carbonului se face
pân\ la formarea CO2 ;
- VO02 ,CO reprezint\ volumul teoretic de oxigen `n ipoteza c\ arderea carbonului se face
pân\ la formarea CO (gazeificare);
46
- V gu0 ,CO reprezint\ volumul teoretic de gaze uscate `n ipoteza gazeific\rii

combustibilului (formare de CO `n loc de CO2 prin arderea carbonului).
Familia de drepte CO = 0 pân\ la CO = CO max se ob]ine ca `n cazul precedent.
Familia de drepte α = 1 pân\ la α = ∞ se ob]ine astfel: punctul O2max = 21%
reprezint\ punctul pentru care α = ∞ (nu exist\ ardere), iar punctul RO2 = RO2max reprezint\
punctul pentru care α = 1 (ardere teoretic\).
Dreapta RO2max − O2max ce corespunde valorii CO = 0 se `mparte `n zece p\r]i egale ce
corespund valorii 1 α = 0 `n punctul O2max = 21% ce corespunde punctului α = ∞ [i 1 α = 1
`n punctul RO2max ce corespunde punctului α = 1 . ~n loc de valorile lui 1 α pe dreapta
CO = 0% se trec valorile lui α conform coresponden]ei din tabelul 2.2.
Tabelul 2.2
Valorile corespunderii punctelor α punctelor 1 α
1α 0 0,1 0,2 0,3 0,4 0,5 0,6 0,7 0,8 0,9 1
α ∞ 10 5 3,33 2,5 2 1,66 1,43 1,25 1,1 1
Prin punctele ob]inute se duc paralele la dreapta RO2max − O2* care corespunde lui
α = 1 ob]inându-se familia de drepte pentru α = 1...∞ . Dac\ se cunosc valorile lui O2 [i RO2
din analiza chimic\ a gazelor de ardere la intersec]ia dreptelor indicate `n punctele respective
se g\se[te CO [i α pentru cazul considerat (punctul A ) ca [i `n cazul diagramei precedente
(fig.2.1). Punctele de func]ionare din afara triunghiului sunt imposibile [i trebuie verificat\
analiza chimic\ a gazelor de ardere `n cazul c\ rezultatele acesteia ne-ar conduce la asemenea
puncte.
2.6. Calculul diagramei entalpie-temperatur\
2.6.1. Diagrama entalpie-temperatur\ special\
Diagrama entalpie-temperatur\ (I − t ) este diagrama care face leg\tura `ntre

cantit\]ile de c\ldur\ existente `n gazele de ardere [i temperatura acestora.
Aceast\ diagram\ se bazeaz\ pe no]iunea de entalpie din cursul de termodinamic\,
adic\:
di = ∫ c p dt .
t
(2.125)
0
Integrarea acestei ecua]ii conduce la rela]ia

t
i = cp ⋅t , (2.126)
0
47
t
`n care c\ldura specific\ c p la presiune constant\ sub forma c p 0
ia valoarea medie `ntre 00C
[ ]
[i temperatura t , 0 C . Diagrama entalpie-temperatur\ I − t se `ntocme[te pentru gazele de
ardere pe baza propriet\]ii de aditivitate a entalpiei
Volumul real al gazelor de ardere conform rela]iei (2.41) are forma:
 Nm 3   Nm 3 
V ga = VRO
0
+ V 0
R2 + V 0
H 2O + (α − 1) ⋅ V 0
,
aum   sau  3 .
 kg comb.   Nm comb. 
2
0
Entalpia volumului de gaze triatomice VRO 2
la temperatura t se determin\ cu ajutorul
rela]iei
t  kJ   kJ 
0
I RO = V 0
RO ⋅ c p , RO ,   sau  3 . (2.127)
2 2 2 0
Prin rela]ii similare se calculeaz\ entalpia celorlal]i componen]i din gazele de ardere.
Trebuie men]ionat `ns\ c\ odat\ cu gazele de ardere se antreneaz\ [i o cantitate de cenu[\
Ai    
Gca = (1 − η zg )⋅
kg kg
,   sau  3 , (2.128)
100  kg comb.   Nm comb. 
care va avea o entalpie, la temperatura t , dat\ de rela]ia:
t  kJ   kJ 
I ca = Gca ⋅ c p ,ca ⋅ t ,   sau  3 . (2.129)
0
~n aceast\ situa]ie, entalpia total\ a gazelor de ardere va avea rela]ia de calcul:
   
I ga = I RO
0
+ I 0
R + I 0
H O + I ca + (α − 1) ⋅ I 0
aum , 
kJ
 sau  3
kJ
. (2.130)
 kg comb.  .
2 2 2
 Nm comb 
Pentru comoditate de calcul se noteaz\:

0
I ga = I RO
0
2
+ I R02 + I H0 2O + I ca (2.131)
[i `n acest caz rela]ia (2.130) devine:
   
+ (α − 1) ⋅ I aum
kJ kJ
I ga = I ga
0 0
,   sau  3 . (2.132)
Construc]ia grafic\ a diagramei I − t se face pe baza valorilor numerice calculate cu

rela]ia (2.132) pentru valorile coeficientului de exces de aer α corespunz\toare fiec\rei
48
suprafe]e de schimb de c\ldur\ pe traseul de fum al cazanului: focar, supra`nc\lzitor primar,

supra`nc\lzitor intermediar, economizor treapta II, pre`nc\lzitor aer treapta II, economizor
treapta I, pre`nc\lzitor aer
treapta I, `n care se utilizeaz\
formule de calcul de tipul
(2.127)-(2.129) pentru
intervalele de temperatur\ t
caracteristice fiec\rei suprafe]e.
Cu ajutorul valorilor
calculate ale entalpiilor I ga se
traseaz\ diagrama I − t a[a cum
se vede `n fig.2.3.
Diagrama entalpie-
temperatur\, calculat\ pe baza
compozi]iei chimice a gazelor
de ardere, se nume[te diagram\
entalpie-temperatur\ special\ [i
se refer\ doar la combustibilul
pentru care a fost `ntocmit\.
Aceast\ diagram\ se folose[te
pentru determinarea
temperaturii gazelor de ardere,
dac\ se cunosc entalpia [i
coeficientul de exces de aer sau
al entalpiei gazelor de ardere,
dac\ se cunosc temperatura
acestora [i coeficientul de exces
de aer.
2.6.2. Diagrama entalpie-

temperatur\ universal\ Fig. 2.3. Diagrama entalpie-temperatură, specială
Spre deosebire de diagrama I − t special\, `n cazul `n care nu se cunoa[te compozi]ia

chimic\ a combustibilului se folose[te diagrama entalpie-temperatur\ universal\. Aceast\
diagram\ s-a `ntocmit pe baze statistice, `n care entalpia se raporteaz\ la 1 Nm3 gaze de
ardere. ~n locul coeficientului de exces de aer α diagrama are volumul de aer `n exces dat de
rela]ia:
(α − 1)⋅ Va0
Vaex = ⋅ 100, [%] . (2.133)
V ga0 + (α − 1) ⋅ Va0
Diagrama are trei diagrame ajut\toare `n care se determin\ Vaex `n func]ie de

coeficientul de exces de aer α [i de c\ldura de ardere inferioar\ Qii pentru diver[i
combustibili (fig.2.4).
Leg\tura dintre diagrama I − t special\ [i cea universal\ se face prin rela]ia:
49
Fig. 2.4. Diagrama entalpie-temperatură, universală
 kJ   kJ 
I ga = V ga ⋅ i ga ,   sau  3 . (2.134)
50
Entalpia specific\ a gazelor de ardere i ga se poate calcula [i grafic cu ajutorul

nomogramelor.
2.7. Calculul temperaturii teoretice a gazelor de ardere `n cazul arderii teoretice
Gazele de ardere, provenite din procesul de ardere, `n ipoteza c\ arderea este teoretic\
(coeficient de exces de aer α = 1 [i ardere complet\ f\r\ pierderi) [i `n ipoteza c\ nu exist\
0
schimb de c\ldur\, au entalpia teoretic\ I ga având volumul V ga0 . Din rela]ia de defini]ie a
entalpiei,
t ga
0
I ga = V ga0 ⋅ c ga 0
⋅ t ga , (2.135)
rezult\ temperatura teoretic\ a gazelor de ardere definit\ de rela]ia:
t 0
ga =
0
I ga
0
, [ C] .
0
(2.136)
V c ga
ga ga
Aceast\ temperatur\ poate fi calculat\ [i cu ajutorul diagramei I − t special\,

ducându-se o orizontal\ prin punctul de entalpie I ga 0
pân\ la intersec]ia curbei α = 1 . Din
punctul de intersec]ie se coboar\ o vertical\ pân\ pe axa absciselor [i la intersec]ia cu aceast\
ax\ se g\se[te temperatura teoretic\. Aceast\ valoare a temperaturii nu se atinge practic `n
instala]iile reale, ci prezint\ o limit\ pân\ la care se poate tinde `n procesul de ardere
respectiv.
2.8. Temperatura punctului de rou\
Prin defini]ie, temperatura punctului de rou\ este temperatura de satura]ie ce

corespunde presiunii par]iale a vaporilor de ap\ din gazele de ardere. Aceast\ presiune
par]ial\ este dat\ de rela]ia:
VH02O
p H 2O = p , [MPa ] . (2.137)
V ga
Dup\ cum se vede din rela]ia (2.137) presiunea par]ial\ respectiv\ cre[te cu cre[terea
presiunii p din spa]iul de ardere [i cu volumul de umiditate VH02O (con]inutul de hidrogen [i
de umiditate din combustibil ca [i din aer) [i scade odat\ cu cre[terea volumului de gaze de
ardere `n general prin cre[terea coeficientului de exces de aer (`n cazul unui combustibil dat).
La aceast\ temperatur\ vaporii de ap\ `ncep s\ condenseze pe suprafe]ele metalice sau
ceramice. Este de remarcat, c\ `n ipoteza c\ gazele de ardere au o temperatur\ mai mare decât
temperatura de rou\, iar suprafe]ele men]ionate au temperatura de rou\, condensarea `ncepe
pe suprafe]ele respective. Varia]ia temperaturii punctului de rou\ `n func]ie de natura
combustibilului [i de coeficientul de exces de aer este dat\ `n fig.2.5, din care se vede c\
temperatura punctului de rou\ se situeaz\ `ntre 25 [i 700C.
51
Fig. 2.5. Variaţia temperaturii punctului de rouă în funcţie de natura

combustibilului şi coeficientul de exces de aer
2.9. Temperatura punctului de rou\ acid\
Temperatura punctului de rou\ acid\ este temperatura de rou\ `n ipoteza c\ `n gazele

de ardere exist\ anhidrid\ sulfuric\ SO3. Prezen]a anhidridei sulfurice `n gazele de ardere
ridic\ temperatura punctului de rou\ pân\ la cea de rou\ acid\ printr-un mecanism de cataliz\
52
a condens\rii vaporilor de ap\ (se modific\ temperatura de satura]ie). Filmul de ap\ condensat
pe suprafe]ele metalice reac]ioneaz\ cu anhidrida sulfuric\ dup\ rela]ia:
SO3 + H 2 O → SO4 H 2 (2.138)
[i formeaz\ solu]ie de acid sulfuric care produce a[a-zisa coroziune de joas\ temperatur\.
Temperatura punctului de rou\ acid\ se situeaz\ `n general `ntre 50 [i 1900C [i cre[te
cu cre[terea presiunii par]iale a acidului sulfuric.
O metod\ de reducere a temperaturii de rou\ acide este reducerea coeficientului de
exces de aer, `n urma c\reia sulful din combustibil prin ardere produce anhidrid\ sulfuroas\
SO2 `n loc de anhidrida sulfuric\ SO3. ~n cazul `n care [i prin aceast\ metod\ nu se poate
reduce temperatura punctului de rou\ acid\, `n instala]ia de ardere se folosesc fondan]i (MgO
sau CaO) `n stare fin pulverizat\ care ac]ionând cu anhidrida sulfuric\ din gazele de ardere
reduc presiunea par]ial\ a acidului sulfuric p H 2 SO4 [i reduc astfel temperatura punctului de
rou\ acid\.
~n fig.2.6 se arat\ dependen]a temperaturii de rou\ acide de con]inutul de anhidrid\
sulfuroas\ SO2 (fig.2.6, a) [i de anhidrid\ sulfuric\ SO3 (fig.2.6, b) din care se constat\ c\
prezen]a anhidridei sulfurice ridic\ mult mai serios temperatura punctului de rou\ acid\. Este
Fig. 2.6. Variaţia temperaturii punctului de rouă acidă în funcţie de:

a-concentraţia anhidridei sulfuroase (SO2) în gazele de ardere; b-concentraţia anhidridei sulfurice (SO3); tp-
temperatura peretelui ţevilor metalice din gazele de ardere, [0C]; tga-temperatura gazelor de ardere, [0C]
de men]ionat faptul c\, chiar dac\ `n gazele de ardere exist\ anhidrid\ sulfuroas\, dac\ `n
aceste gaze se amplaseaz\ suprafe]e metalice `nc\lzite la diverse temperaturi, aceste suprafe]e
favorizeaz\ trecerea anhidridei sulfuroase SO2 `n anhidrid\ sulfuric\ SO3, trecere favorizat\ de
s\rurile de sodiu [i potasiu, ceea ce `n cele din urm\ ridic\ temperatura punctului de rou\
acid\ (fig.2.6, a).
53
2.10. Arderea la temperaturi `nalte cu disocierea gazelor de ardere
La temperaturi ale gazelor de ardere ce dep\[esc 15000C `ncep descompuneri ale unor
componen]i din gazele de ardere printre care CO2, H2O, O2 [i H2. Aceste componente se
g\sesc `n gazele de ardere `nainte de disociere la presiunile par]iale p / [i dup\ disociere la
presiunile p . Disocierea are loc conform reac]iilor reversibile:
~nainte de disociere Dup\ disociere

CO2 →
←CO + 0,5 O2
/
pCO 2
pCO2 , pCO ; (2.139)
H 2 O → H 2 + 0,5 O2 p H/ 2O p H 2O ; (2.140)
←
H 2 O → 0,5 H 2 + OH pOH ; (2.141)
←
O2 →
←2 O pO/ 2 p O2 ; (2.142)
H 2→
←2 H p H/ 2 pH2 ; (2.143)
N2 p N/ 2 p N2 . (2.144)
Suma presiunilor par]iale este egal\ cu presiunea din spa]iul de ardere conform
rela]iei:
p = p H/ 2O + pCO
/
2
+ p O/ 2 + p H/ 2 + p N/ 2 = p H 2O + p H 2 + pO2 + pOH + pCO2 + p CO + p N 2 . (2.145)
Ecua]ia (2.145) este prima ecua]ie pentru determinarea celor 7 presiuni par]iale
necunoscute. Alte trei ecua]ii sunt date de rela]iile:
pCO pO2 
K1 = ;
pO2 
p H 2 pO2 
K2 = ; (2.146)
p H 2O 
pOH p H 2 
K3 = ,
p H 2O 

unde K 1 , K 2 , K 3 sunt constantele de echilibru [i depind de temperatur\ prin rela]ii de tipul
B
lg K = A − + C ⋅ lg T , (2.147)
T
unde A, B , C sunt constante date `n tabelul 2.3.
54
Tabelul 2.3
Valorile constantelor A, B [i C `n ecua]ia (2.147)
Constante A B C Domeniu de
[ ]
temperaturi, 0 C
5,81479 14899,97 - 0,37114 1000 - 1750
K1 8,22525 15391,9215 - 1,02773 1750 – 2500
7,82476 15321,07 - 0,91821 2500 – 3500
K2 1,86167 12881,574 - 0,31842 1000 – 3000
K3 3,15521 15017,2893 - 0,15402 1000 - 3000
Ecua]iile de bilan] se scriu sub forma:

- bilan]ul oxigenului
/
2 pCO + p H/ 2O + 2 pO/ 2 2 pCO2 + pCO + 2 pO2 + pOH + p H 2O
2
= ; (2.148)
2 p N/ 2 2 p N2
- bilan]ul hidrogenului
2 p H/ 2O 2 p H 2O + 2 p H 2 + pOH
= ; (2.149)
2 p N/ 2 2 p N2
- bilan]ul oxidului de carbon

/
p CO pCO2 + p CO
2
= ; (2.150)
2 p N/ 2 2 p N2
Cele 7 ecua]ii permit determinarea celor 7 necunoscute (presiuni par]iale dup\
disociere). Volumul gazelor de ardere dup\ disociere V se calculeaz\ `n func]ie de cel `nainte
de disociere conform rela]iei
V / p N/ 2
V= . (2.151)
p N2
Volumele de gaze formate prin disociere se calculeaz\ cu rela]iile:
pOH p pH2
VOH = V ; VCO = V CO ; VH 2 = V . (2.152)
p p p
Aceste volume pot fi raportate la 1 Nm3 gaze de ardere nedisociat cu rela]iile
(VOH ) =
VOH
/
V VH
; (VCO ) = CO/ ; VH 2 = /2 . ( ) (2.153)
V V V
55
i
Dac\ Qii, H 2 , Q i , CO sunt c\ldurile de ardere inferioare ale componen]ilor forma]i prin
disociere, cantitatea de c\ldur\ pierdut\ pe 1 Nm3 gaze de ardere nedisociat este:
  i
( ) V
q = (VCO ) ⋅ Qii,CO +  VH 2 −  OH
V  i
 ⋅ Qi , H 2 +  OH  ⋅ Qi , H 2 . (2.154)
  2   2 
Cantitatea total\ de c\ldur\ raportat\ la 1 kg de combustibil este
Q = q ⋅V / , (2.155)
care raportat\ la c\ldura de ardere a combustibilului este
Q
p= ⋅ 100 . (2.156)
Qii
Valorile lui p `n func]ie de temperatura gazelor de ardere sunt date `n tabelul 2.4.
Tabelul 2.4
Valorile raportului p `n func]ie de temperatura gazelor de ardere
t ga , [K ] 1500 1700 3000
p, [%] 0 2,5 7
Gradul de disociere pentru CO2 [i O2 `n func]ie de temperatur\ [i presiune este dat `n

fig.2.7 din care se observ\ c\ procesul se intensific\ la valori ale temperaturii de peste
3000 K.
Fig. 2.7. Gradul de disociere a CO2 (a) şi H2O (b) în funcţie de temperatură şi
presiune
56
CAPITOLUL 3
CALCULUL PIERDERILOR DE C|LDUR|. RANDAMENTUL {I

CONSUMUL DE COMBUSTIBIL LA CAZANELE DE ABUR
3.1. Bilan]ul termic al cazanului
Determinarea pierderilor de c\ldur\ se face pornindu-se de la ecua]ia de bilan] termic,

care reprezint\ egalitatea dintre cantitatea de c\ldur\ intrat\ `n instala]ie [i cantitatea de
c\ldur\ ie[it\ din aceasta.
Ca [i `n cazul bilan]ului material [i energetic, la scrierea bilan]ului termic, trebuie
fixat\ o suprafa]\ de referin]\ (de contur) [i o temperatur\ de referin]\. ~n cazul bilan]ului
termic la cazanele de abur, suprafa]a de referin]\ este suprafa]a exterioar\ a pere]ilor
cazanului iar temperatura de referin]\ - o temperatur\ aleas\ arbitrar sau fixat\ prin norme.
Bilan]ul termic al cazanului se `ntocme[te fie luându-se ca referin]\ unitatea de timp
( h sau s ), fie unitatea de combustibil introdus\ `n instala]ie. Din comoditate de calcul se
prefer\, `n cazul cazanelor, scrierea bilan]ului termic cu referire la unitatea de combustibil. Cu
aceste preciz\ri, ecua]ia bilan]ului termic se scrie sub forma:
Qd = Q1 + Q2 + Q3 + Q4 + Q5 + Q6 ,  kJ , (3.1)
( 3
)
 kg Nm comb 
`n care Qd este c\ldura disponibil\ a unit\]ii de combustibil; Q1 – c\ldura util\ produs\ de

instala]ie; Q2 – pierderea de c\ldur\ prin entalpia gazelor de ardere la ie[irea din cazan
(suprafa]a de referin]\); Q3 – pierderea de c\ldur\ prin ardere incomplet\ din punct de vedere
chimic; Q4 – pierderea de c\ldur\ prin ardere incomplet\ din punct de vedere mecanic; Q5 –
pierderea de c\ldur\ `n mediul exterior prin pere]ii cazanului (suprafa]a de referin]\); Q6 –
pierderea de c\ldur\ prin entalpia produselor solide ale arderii evacuate sub focar.
3.1.1. Calculul c\ldurii disponibile a unit\]ii de combustibil
C\ldura disponibil\ a unit\]ii de combustibil se compune din toate cantit\]ile de

c\ldur\ ce intr\ `n cazan `n vederea arderii combustibilului [i se calculeaz\ cu ajutorul rela]iei:
( t
)
Qd = Qii + I ctc − I cref +  I aum
taum t
− I aum (
ref 
) 
 + I f − I f ± ∆q , 
tf t ref kJ 
 kg (Nm )comb 
  3  , (3.2)
57
Capitolul 3. Calculul pierderilor de c\ldur\. Randamentul [i consumul de combustibil la cazanele de abur
t
`n care Qii este c\ldura de ardere inferioar\ a combustibilului; I ct c , I cref - entalpia
combustibilului la temperatura de intrare `n cazan [i respectiv la temperatura de referin]\;
t ref
t aum
I aum , I aum - entalpia aerului umed necesar arderii la temperatura de intrare `n cazan [i
t t
respectiv la temperatura de referin]\; I f f , I fref - entalpia produselor necesare pentru nevoi
func]ionale la temperatura de intrare `n cazan [i respectiv la temperatura de referin]\; ± ∆q -
cantit\]i de c\ldur\ produse prin reac]ii exotermice (+) [i respectiv consumate prin reac]ii
endotermice (-) `n procesele de transfromare a masei minerale a combustibilului
(descompunere sulfa]i, carbona]i).
3.1.2. Calculul c\ldurii utile preluat\ de fluidul de lucru `n cazan
C\ldura util\ preluat\ de fluidul de lucru `n cazan, reprezint\ suma c\ldurilor preluate
de fluidul de lucru `n fiecare schimb\tor de c\ldur\. Pentru circula]ia fluidului de lucru
cazanul de abur are urm\toarele suprafe]e de schimb de c\ldur\: economizor, sistem
vaporizator (fierb\tor), supra`nc\lzitor de baz\ (primar) [i unul sau mai multe
supra`ncalzitoare intermediare (secundare). Fluidul de lucru parcurge `n serie aceste
schimb\toare de c\ldur\. Schema de circula]ie a fluidului de lucru prin suprafe]e de schimb de
c\ldur\ se arat\ `n fig.3.1 pentru cazan cu circula]ie natural\ (a) [i un cazan cu strabatere
for]at\ (b). ~n aceste scheme s-a notat cu:
- Daa , Dn , D f , D p , Dsîi – debitele de ap\ de alimentare, debitul nominal de abur, debitul de
abur pentru nevoi func]ionale, debitul de purj\ [i debitul de abur din supra`nc\lzitorul
intermediar;
- p aa , pee , p t , p n , p isîi , p esîi – presiunea apei de alimentare, la ie[irea din economizor, `n
tambur, nominal\, la intrarea `n supra`nc\lzitor intermediar [i la ie[irea din supra`nc\lzitorul
intermediar;
- t aa , t ee , t s , t n , t isîi , t esîi – temperatura apei de alimentare, la ie[ire din economizor, de
satura]ie, nominal\, de intrare `n supra`nc\lzitorul intermediar, de ie[ire din supra`nc\lzitorul
intermediar;
Din perechile de valori p, t rezult\:
- iaa , iee , i / , i * , i // , i n , iisîi , iesîi - entalpiile apei de alimentare, la ie[ire din economizor, la
purj\, la ie[ire din tambur sau vaporizatorul de radia]ie, la ie[ire din vaporizatorul de
convec]ie, la ie[ire din supra`nc\lzitorul de baz\, la intrarea `n supra`nc\lzitorul intermediar,
la ie[ire din supra`nc\lzitorul intermediar. Se aleg orientativ urm\toarele valori:
( )
t ee = t s − 15...50 0 C ; 

pt = 1,1 ⋅ p n ; p aa = 1,1 ⋅ pt ≈ 1,2 ⋅ p n ; (3.3)
i * = i / + x ⋅ r, 

`n care x = 0,95...0,99 la cazanele cu circula]ie natural\ [i x = 0,75...0,85 la cazanele cu

str\batere for]at\.
D p = (0,02...0,05) ⋅ Dn . (3.4)
58
Fig. 3.1. Schema de circulaţie a fluidului de lucru în cazanele de abur:
a-cazane de abur cu circulaţie naturală; b-cazane de abur cu străbatere forţată
~n conformitate cu ecua]ia de baz\ a schimb\toarelor de c\ldur\ prin suprafa]\

cantitatea de c\ldur\ preluat\ de fluidul de lucru `n economizor se determin\ cu rela]ia:
 kJ 
Qeco = Daa ⋅ (iee − i aa ) ,  . (3.5)
 h(s )
C\ldura preluat\ de fluidul de lucru `n sistem vaporizator (fierb\tor) se calculeaz\ cu

rela]ia:
59
 kJ 
( ) ( ) (
Qsf = Dn i * − iee + D f i * − iee + D p iι − iee ,  )  (3.6)
 h(s )
pentru cazanele cu circula]ie natural\, iar pentru cazanele cu str\batere for]at\
 kJ 
( ) (
Qsf = Dn i * − iee + Dn i " − i * ,  ) . (3.7)
 h(s )
C\ldura preluat\ de fluidul de lucru `n supra`nc\lzitorul de baz\ (primar) se

 kJ 
(
Qsî = Dn in − i * ,  ). (3.8)
 h(s )
C\ldura preluat\ de fluidul de lucru `n supra`nc\lzitoul intermediar se calculeaz\ cu

rela]ia:
 kJ 
Qsîi = Dsîi (iesîi − iisîi ),  . (3.9)
 h(s )
C\ldura util\ preluat\ de fluidul de lucru `n tot cazanul se calculeaz\ cu rela]ia:
 kJ 
Qu = Qeco + Qsf + Qsî + Qsîi ,  . (3.10)
 h(s )
Dac\ D p = 0 [i Dsîi = 0 , atunci:
 kJ 
Qu = Dn (in − iaa ) ,  . (3.11)
 h(s )
~n conformitate cu bilan]ul material
Daa = Dn + D p + D f . (3.12)
Ecua]ia (3.12) este scris\ `n ipoteza c\ pierderile de fluid de lucru `n cazan sunt nule.
C\ldura util\ Q1 din rela]ia (3.1) se calculeaz\ cu ajutorul rela]iei:
Qu  kJ 
Q1 = ,  , (3.13)
B  kg comb. 
60
[ (
`n care B este consumul orar de combustibil al instala]iei, kg Nm 3 h(s ) .) ]
3.2. Calculul pierderilor de c\ldur\
~ntrucât pierderile de c\ldur\ depind unele de altele, succesiunea calcului acestor

pierderi ]ine seama de aceasta.
3.2.1. Pierderea de c\ldur\ prin ardere incomplet\ din punct de vedere mecanic
3.2.1.1. Calculul pierderii de c\ldur\ Q 4
Pierderea de c\ldur\ prin ardere incomplet\ din punct de vedere mecanic Q4 , se

datore[te faptului ca `n produsele solide ale arderii exist\ `nc\ material solid combustibil, `n
general sub form\ de cocs net (c\rbune fix).
Pentru a se calcula pierderea de c\ldur\ prin ardere incomplet\ din punct de vedere
mecanic Q4 este necesar s\ se cunoasc\ prin cânt\rire consumul orar de combustibil B ,
inclusiv [i cantit\]ile de material ce formeaz\ c\z\tura Gcaz , zgura G zg [i antrenatele Gan , cât
[i con]inutul de cenu[\ al combustibilului A i . ~n ipoteza c\ materialul a fost complet
deshidratat, c\z\tura este format\ dintr-o parte combustibil\ MC caz [i o parte necombustibil\
100 − MC caz `n cazul c\ MCcaz este dat `n [%]. Cantitatea de material combustibil se
determin\ prin ardere `n cuptor la temperatura de 8250C. Cantitatea orar\ de material
combustibil din c\z\tur\ este `n acest caz:
MC caz  kg 
Gcaz ⋅ ,  . (3.14)
100 h
Cantitatea orar\ de material necombustibil din c\z\tur\ este similar:
100 − MC caz  kg 
Gcaz ⋅ ,  . (3.15)
100 h
Ecua]ii similare cu (3.14) [i (3.15) se pot scrie pentru zgur\ [i pentru antrenate.
Cu aceste preciz\ri, ecua]ia de calcul a pierderii de c\ldur\ Q4 se scrie sub forma:
Ai  a caz MC caz a zg MC zg a MC an  
,  kJ 
Q4 = 32657 ⋅ ⋅ + + an , (3.16)
100  100 − MC caz 100 − MC zg 100 − MC an   kg comb. 

`n care a caz , a zg , a an reprezint\ cotele de reparti]ie a cenu[ii combustibilului A i 100 `n

c\z\tur\ , zgur\ [i antrenate. ~n acest caz a caz + a zg + a an = 1 .
Pierderea de c\ldur\ prin ardere incomplet\ din punct de vedere mecanic se exprim\
procentual sub forma:
61
⋅ 100, [%] sau q 4 = 4i ⋅ 100, [%] .

Q4 Q
q4 = (3.17)
Qd Qi
De regul\, la proiectarea instala]iilor de ardere pierderea q 4 se alege pe baze statistice

`n conformitate cu recomand\rile de rigoare. ~n func]ie de tipul instala]iei de ardere [i de
natura combustibilului valorile recomandabile ale pierderii q 4 se `ncadreaz\ `n limitele
0...8,5%.
3.2.1.2. Metode de reducere a pierderii de c\ldur\ prin ardere

incomplet\ din punct de vedere mecanic
Metodele de reducere a pierderii de c\ldur\ prin ardere incomplet\ din punct de

vedere mecanic Q4 sunt urm\toarele:
- `mbun\t\]irea procesului de uscare [i m\cinare la morile de c\rbune, astfel ca
diametrele particulelor ce rezult\ s\ asigure un timp de c\dere a lor `n focar mai mare ca
timpul de ardere;
- men]inerea unui regim de func]ionare a instala]iei care s\ ]in\ seama de
dimensiunile focarului;
- ridicarea temperaturii `n spa]iul de ardere peste temperatura de 8000C (temperatura
de aprindere a materiilor volatile [i a cocsului);
- `mbun\t\]irea procesului de amestec aer combustibil `n focar [i `n arz\toare `n a[a
fel ca `n tot spa]iul focarului s\ existe oxigenul necesar procesului de ardere;
- utilizarea unui combustibil cu o granula]ie corespunz\toare (diametrul granulelor
minime mai mare ca intersti]iul dintre bare) la instala]iile de ardere `n strat.
3.2.1.3. Implica]iile pierderii de c\ldur\ prin ardere incomplet\ din punct de vedere
mecanic asupra consumului de combustibil
Existen]a pierderii de c\ldur\ q 4 conduce la cre[terea consumului de combustibil B

introdus `n instala]ie. In afar\ de acest consum se introduce no]iunea de consum de
combustibil folosit efectiv (real) `n instala]ie dat de rela]ia:
 100 − q 4   kg 
Bef (sau Br ) = B ⋅  ,  h  . (3.18)
 100 
Acest consum produce efectiv gaze de ardere [i ca urmare, toate rela]iile de calcul care
se bazeaz\ pe cantitatea de gaze de ardere produse de instala]ia `n cauz\ se corecteaz\ cu
termenul (100 − q 4 ) 100 , care face trecerea de la cosumul de combustibil B introdus `n
instala]ie denumit [i consum aparent de combustibil la cel real (efectiv).
62
3.2.2. Pierderea de c\ldur\ prin ardere incomplet\ din punct de vedere chimic
Pierderea de c\ldur\ prin ardere incomplet\ din punct de vedere chimic Q3 se

datore[te faptului c\ `n gazele de ardere se g\sesc componentele gazoase combustibile ca, de
exemplu, CO, H2, CH4, CmHn etc. Aceste componente se datoresc faptului c\ `n instala]ia
respectiv\ nu exist\ condi]ii corespunz\toare de amestec aer-combustibil `n toate zonele sau
nu exist\ temperatur\ suficient\ pentru aprinderea acestora.
Aceste dou\ condi]ii de apari]ie a pierderii de c\ldur\ prin ardere incomplet\ din
punct de vedere chimic se creeaz\ de regul\ de o aerodinamic\ necorespunz\toare a spa]iului
de ardere.
Pierderea de c\ldur\ prin ardere incomplet\ din punct de vedere chimic se calculeaz\
cu o rela]ie asem\n\toare cu rela]ia de determinare a c\ldurii de ardere a combustibililor
gazo[i:
(
Q3 = VCO Qii,CO + VH 3 Qii, H + VCH 4 Qii,CH 4 + ∑ VCm H n Qii,C
2 mHn
)⋅  100100− q 4  
,
(
kJ
3
)

 ,(3.19)
  kg Nm comb. 
dac\ se ]ine seama de rela]iile (2.79) dintre volumul componentului [i participa]ia sa `n gazele
de ardere uscate, unde volumul de gaze de ardere uscate se determin\ cu rela]ia (2.81) pentru
combustibilii solizi [i lichizi [i cu rela]ia (2.102) pentru combustibilii gazo[i
Similar:
⋅ 100, [%] ⋅ 100, [%].

Q3 Q3
q3 = sau q3 = (3.20)
Qd Qii
Pierderea de c\ldur\ prin ardere incomplet\ din punct de vedere chimic poate fi
calculat\ `n cazul neglij\rii hidrocarburilor superioare CmHn din gazele de ardere cu ajutorul
rela]iei:
100 − q 4 Ki
Q3 = (126,36 ⋅ CO + 109,98 ⋅ H 2 + 358,18 ⋅ CH 4 ) ⋅ ⋅ (3.21)
100 0,536 ⋅ ( RO2 + CO + CH 4 )
pentru combustibilii solizi [i lichizi, `n [kJ kg comb.] , [i respectiv:
CO i + CO2i + H 2 S i + CH 4i
Q3 = (126,36 ⋅ CO + 109,98 ⋅ H 2 + 358,18 ⋅ CH 4 ) ⋅ (3.22)
RO2 + CO + CH 4
`n cazul arderii combustibililor gazo[i.

Valorile recomandabile pentru pierderea de c\ldur\ q3 `n func]ie de natura
combustibilului si tipul instala]iei de ardere se `ncadreaz\ `n limitele 0...1,0%. Pierderea q3

poate fi calculat\ [i grafic cu ajutorul nomogramelor.
63
3.2.2.2. Metode de reducere a pierderii de c\ldur\ prin ardere incomplet\

din punct de vedere chimic
Pierderea de c\ldur\ prin ardere incomplet\ din punct de vedere chimic se poate
reduce prin organizarea corecta a amestecului de aer-combustibil `n interiorul focarului (adic\
printr-o form\ corect\ a focarului [i o a[ezare corespunz\toare a arz\toarelor).
3.2.3. Pierderea de c\ldur\ prin entalpia gazelor de ardere la evacuarea din cazan
Pierderea de c\ldur\ prin entalpia gazelor de ardere la evacuarea din cazan Q2 , se

datore[te faptului c\ gazele de ardere au la ie[irea din cazan o temperatur\ de evacuare t ev ,
mai mare decât temperatura de referin]\ t ref . In acest caz, aceast\ pierdere se calculeaz\ cu
ajutorul rela]iei:
(
α ev ,t ev
Q2 = I ga
α ,t ref
− I gaev )⋅ 100100− q 4 
, 
(
kJ
)
3

. (3.23)
 kg Nm comb. 
Pierderea respectiv\ exprimat\ `n [%] se calculeaz\ cu ajutorul rela]iei:
⋅ 100 , [%] sau q 2 = 2i ⋅ 100 , [%].

Q2 Q
q2 = (3.24)
Qd Qi
Dup\ cum se observ\ aceast\ pierdere depinde `n cazul unui combustibil dat, de
temperatura de evacuare [i de coeficientul de exces de aer α ev . Aceasta este pierderea cea
mai important\ având valori uzuale q 2 = 4...10% .
La cre[terea temperaturii de evacuare t ev cu 12…150C q 2 cre[te cu 1% ca [i `n cazul
cre[terii coeficientului de exces de aer α ev cu 0,1. Valoarea pierderii q 2 la aceea[i
temperatur\ de evacuare t ev [i acela[i coeficient de exces de aer α ev depinde de natura
combustibilului [i este cu atât mai mare cu cât combustibilul este de calitate mai redus\.
3.2.3.2. Metode de reducere a pierderii de c\ldur\ prin entalpia gazelor de ardere

la evacuarea din cazan
Reducerea pierderii de c\ldur\ q 2 se poate face prin reducerea coeficientului de exces

de aer α ev [i prin reducerea temperaturii gazelor de ardere la evacuare tev.
Reducerea coeficientului de exces de aer este posibil\ doar prin reducerea infiltra]iilor
de aer la fiecare suprafa]\ de schimb de c\ldur\ din traseul de fum.
~n ceea ce prive[te temperatura de evacuare a gazelor de ardere, `n aceast\ situa]ie
exist\ temperatura de evacuare optim\:
64
 V ⋅c 
 Vga ⋅ cga 
V ⋅c
tevopt = 1 − aum aum  ⋅ taa + aum aum ⋅ tai + ∆t ,
Vga ⋅ cga
[ C ],
0
(3.25)

`n care c aum , c ga sunt c\ldurile specifice a aerului umed necesar arderii, respectiv a gazelor de
ardere; t aa - temperatura apei de alimentare; t ai - temperatura aerului de intrare `n focar; ∆t -
diferen]a dintre temperatura gazelor de ardere la ie[irea din economizor [i temperatura apei de
alimentare.
Din formula (3.25) se observ\ c\ valoarea temperaturii optime de evacuare a gazelor
de ardere depinde de natura combustibilului, de temperatura apei de alimentare [i de
temperatura aerului pre`nc\lzit. Adoptarea `n calcule a temperaturii optime conduce la
pierderea q 2 minim\. Este `ns\ de remarcat c\ `n cazul arderii combustibililor cu con]inut de
sulf trebuie verificat\ [i temperatura de rou\ acid\.
3.2.4 Pierderea de c\ldur\ `n mediul exterior prin pere]ii cazanului
3.2.4.1. Calculul pierderii de c\ldur\ Q5
Pierderea de c\ldur\ `n mediul exterior Q5 are loc ca urmare a faptlui c\ gazele de

ardere [i fluidul de lucru se g\sesc la temperaturi mai ridicate decât temperatura de referin]\ [i
c\ pere]ii cazanului [i conductelor prin care circul\ fluidul de lucru nu sunt perfect izola]i ci
sunt caracteriza]i printr-un coeficient global de schimb de c\ldur\ k . In aceast\ situa]ie apare
pierderea de c\ldur\ prin pere]i caracterizat\ de un flux specific de c\ldur\ ce trece prin pere]i
de forma:
q = k ⋅ (t ga − t ma ),  2  ,
 kJ 
(3.26)
m h
`n care t ma este temperatura medie a mediului ambiant.

Pierderea de c\ldur\ `n mediul ambiant prin pere]ii cazanului Q5 se calculeaz\ cu
rela]ii statistice de tipul:
A⋅ F + C  kJ 
Q5 =
B
,  ( 3
) 
 kg Nm comb. 
(3.27)
sau respectiv
⋅ 100 , [%] sau q 5 = 5i ⋅ 100 , [%],

Q5 Q
q5 = (3.28)
Qd Qi
`n care A este fluxul specific de c\ldur\ ce trece prin unitatea de suprafa]\ a cazanului,
[ ] [ ]
kJ m 2 h ; F – suprafa]a cazanului, m 2 ; C – c\ldura ce se pierde prin izola]ia conductelor
65
aferente cazanului (`n suprafa]a de referin]\), [kJ h ]; B – consumul de combustibil al

cazanului, [kg / h] .
~n calculele uzuale:
A =0,349 – 0,465 kW/m2 (300-400 kcal/m2h);
C =125600 kJ/h (30000 kcal/h), pentru cazane cu Dn<50t/h;
C =293076 kJ/h (70000 kcal/h), pentru cazane cu Dn>50t/h.
~n acest calcul se are `n vedere faptul c\ din motive de protec]ie a muncii, temperatura
exterioar\ a pere]ilor sau a pieselor cazanului nu trebuie s\ dep\[easc\ valoarea de 500C.
~n multe situa]ii valoarea pierderii q5 se alege pe baze statistice `n func]ie de debitul
nominal (fig3.2).
3.2.4.2 Metode de reducere a pierderii de c\ldur\ `n mediul exterior

prin pere]ii cazanului
Pierderea de c\ldur\ `n mediul exterior prin pere]ii cazanului se poate reduce numai
prin reducerea coeficientului de schimb de c\ldur\ k adic\ prin aplicarea unei izola]ii cu
materiale corespunz\toare, cu coeficient de conduc]ie λ redus [i de grosimi corespunz\toare.
3.2.5. Pierderea de c\ldur\ prin entalpia produselor solide ale arderii

evacuate sub focar
3.2.5.1. Calculul pierderii de c\ldur\ Q6
Pierderea de c\ldur\ prin entalpia produselor solide ale arderii evacuate sub focar Q6 ,
apare ca urmare a faptului c\ produsele solide ale arderii evacuate sub focar au o temperatur\
mai mare ca temperatura de referin]\. Restul produselor solide ale arderii circul\ prin cazan
antrenate de gazele de ardere [i pierderea produs\ de entalpia lor este inclus\ `n pierderea de
c\ldur\ prin entalpia gazelor de ardere la evacuare Q2 .
Calculul pierderii de c\ldur\ prin entalpia produselor solide ale arderii evacuate sub
focar se efectueaz\ folosind rela]ia:
 
⋅ c zg ⋅ (t zg − t rcf ), 
Ai kJ
Q6 = η zg ⋅ , (3.29)
100  kg comb. 
`n care η zg - este gradul de re]inere a materiei minerale `n focar; c zg – c\ldura specific\

medie a zgurei; t zg – temperatura zgurei care `n cazul evacu\rii zgurei `n stare solid\ se ia de
6000C sau se m\soar\ direct.
~n unele recomand\ri aceast\ pierdere se neglijeaz\ pentru cazul, când
Qii , [kJ / kg ] Q i , [kcal kg ]

Ai ≤ sau Ai ≤ i . (3.30)
418 100
66
Fig. 3.2. Variaţia pierderilor de căldură în mediul ambiant prin pereţii

cazanului în funcţie de debitul cazanului şi la sarcini parţiale:
a-recomandări germane pentru cazane de debite mici; b-recomandări sovietice;
c-recomandări germane pentru cazane de debite mari
67
In cazul evacu\rii zgurei `n stare lichid\ ca valoare pentru tzg se ia valoarea temperaturii zgurei
la evacuare sau `n cazul c\ nu se poate m\sura se consider\ valoarea t zg = t 3 + 100 0 C , unde
t 3 este temperatura de curgere a zgurei.
3.2.5.2. Metode de reducere a pierderii de c\ldur\ prin entalpia produselor solide

ale arderii evacuate sub focar
Pentru reducerea pierderii de c\ldur\ q 6 singura metod\ aplicabil\ `n cazul unui

combustibil oarecare caracterizat prin A i 100 [i a unui agregat de cazan dat, caracterizat
printr-un grad de re]inere a materiei minerale η zg este reducerea temperaturii t zg . Aceast\
reducere este posibil\ prin r\cirea zgurei cu ajutorul aerului care apoi este introdus pre`nc\lzit
`n cazan.
3.3. Calculul randamentului cazanului
3.3.1. Calculul randamentului pe cale direct\
Randamentul cazanului pe cale direct\ se calculeaz\ conform defini]iei din primul

principiu al termodinamicii ca raportul dintre c\ldura util\ [i c\ldura consumat\ adic\:
Qu Qu
ηd = = . (3.31)
Qc B ⋅ Q d
In România:
Qu − B ⋅ (∆I c + ∆I aum )
ηd = . (3.32)
B ⋅ Qii
Dac\ se neglijeaz\ debitul de purj\ D p [i cazanul are supra`ncalzire intermediar\,

atunci:
Qu = Dn (i n − iaa ) , (3.33)
iar expresia randamentului calculat pe cale direct\ devine:
Dn (i a − iaa )
ηd = (3.34)
B ⋅ Qd
sau `n România
Dn ⋅ (ia − iaa ) − B ⋅ (∆I c + ∆I aum )

ηd = . (3.35)
B ⋅ Qd
68
Determinarea randamentului la instala]iile `n func]iune implic\ determinarea prin

m\surare a m\rimilor Dn , B, i n , i aa [i Qii ceea ce la cazanele de debite mari nu e totdeauna
posibil (m\surarea debitului de combustibil ridic\ cele mai multe probleme, `n special la
arderea combustibililor solizi). ~n aceast\ situa]ie randamentul se calculeaz\ pe cale indirect\.
3.3.2. Calculul randamentului pe cale indirect\
Calculul randamentului pe cale indirect\ se face pornind de la ecua]ia de bilan]

termic:
Qu
Qd = + Q2 + Q3 + Q4 + Q5 + Q6 . (3.36)
B
Dac\ se `mparte aceasta ecua]ie cu Qd [i se `nmul]e[te cu 100, se ob]ine:
⋅ 100 + q 2 + q3 + q 4 + q 5 + q6 , [%],
Qu
100 = (3.37)
B ⋅ Qd
`n care η = (Qu B ⋅ Qd ) ⋅ 100 reprezint\ randamentul calculat pe cale direct\ cu ecua]ia (3.32)
exprimat `n [%]; q 2 , q3 , q 4 , q5 , q6 - pierderile de c\ldur\ exprimate procentual.
Cu aceste preciz\ri randamentul calculat pe cale indirect\ se determin\ cu rela]ia:
6
η i = 100 − ∑ qi , [%]. (3.38)
i =2
3.3.3. Calculul randamentului pentru diversele p\r]i sau procese din cazan
sau `n situa]ii speciale de func]ionare
~n afar\ de randamentul cazanului se mai calculeaz\ randamentul focarului:
η f = 100 − (q3 + q 4 + q5, f + q 6 ) , [%] (3.39)
sau randamentul arderii:
η a = 100 − (q3 + q 4 ) , [%]. (3.40)
Scris\ `n conformitate cu relatiile (3.32) sau (3.38) valoarea randamentului se

nume[te brut\. Valoarea net\ se ob]ine prin sc\derea din Qu a unei cantit\]i de c\ldur\
echivalent\ cu consumul de energie electric\ necesar pentru serviciile proprii ale cazanului
(mori de c\rbune, ventilatoare etc.) Qu , sp `n acest caz:
69
Qu − Qu , sp Qu − B ⋅ (∆I c + ∆I aum ) − Qu , sp
η net = sau η net = . (3.41)
B ⋅ Qd B ⋅ Qii
3.3.4. Metode de cre[tere a randamentului cazanului
Dac\ se observ\ rela]ia (3.38) de determinare a randamentului pe cale indirect\,

rezult\ ca metode de cre[tere a randamanentului, metodele de reducere a pierderilor de
c\ldur\ men]ionate la pct. 3.2.1.2, 3.2.2.2, 3.2.3.2, 3.2.4.2, 3.2.5.2.
3.4. Calculul consumului de combustibil
3.4.1. Calculul consumului de combustibil `n regim stabilizat
Consumul de combustibil `n regim stabilizat se calculeaz\ cu ajutorul rela]iei:
Qu Qu  kg  t 
B= sau B ≅ ,   sau   . (3.42)
η ⋅ Qd η ⋅ Qi  h 
i
h
Consumul de combustibil rezult\ `n acelea[i unit\]i ca ale lui Dn [i poate fi exprimat

[ ] [ ]
[i `n kg c.c. h sau t c.c. h conform rela]iei:
B ⋅ Qd
B cc = , (3.43)
29308
`n care Qd se exprim\ `n [kJ / kg ] .
3.4.2. Consumul specific de combustibil
Consumul specific de combustibil este consumul de combustibil raportat la unitatea

produs\ [i poate fi calculat raportat la 1 kg de abur produs sub forma:
B  kg   kg 
b= ,   sau   (3.44)
Dn  kg ab   t ab 
sau `n combustibil conven]ional:
Bcc  kg c.c.   kg c.c. 

b= ,   sau  . (3.45)
Dn  kg ab   t ab 
Consumul specific de combustibil poate fi raportat [i la 1 kJ produs sub forma:
B  kg 
b= , , (3.46)
Qu  kJ 
70
sau `n combustibil conven]ional:
Bcc  kg c.c. 
b=  . (3.47)
Qu  kJ 
3.4.3. Metode de reducere a consumului de combustibil
Din rela]ia (3.42) se observ\ c\ reducerea consumului de combustibil B `n cazul unui

cazan dat, la care Qu [i Qd au valori constante, poate fi f\cut\ prin cre[terea randamentului.
3.5. Varia]ia pierderilor de c\ldur\, randamentului [i consumului de combustibil

cu debitul cazanului
3.5.1. Varia]ia pierderilor de c\ldur\ la varia]ia debitului de abur al cazanului
Pierderile de c\ldur\, randamentul [i consumul de combustibil sunt func]ie de debitul

de abur D livrat de cazan. Astfel, pierderea de c\ldur\ prin entalpia gazelor de ardere la
evacuare q 2 depinde de dou\ m\rimi variabile func]ie de debitul cazanului [i anume:
coeficientul de exces de aer la evacuare α ev [i temperatura gazelor de ardere la evacuare
t ev conform rela]iei (3.23). Coeficientul de exces de aer scade cu cre[terea debitului de abur al
cazanului deoarece cu cre[terea debitului cre[te temperatura `n focar [i condi]iile de ardere se
`mbun\t\]esc. La sfâr[itul focarului α f variaz\ cu debitul cazanului conform rela]iei:
 D
α f = α fn +  0,7 −  (3.48)
 Dn 
`n limitele varia]iei debitului de 50...70% pentru combustibili solizi [i
 D 
α f = α fn + 0,5 ⋅  0,5 −  (3.49)
 Dn 
pentru combustibili gazo[i la varia]ia debitului `n limitele 30...50% din Dn , `n care α fn este
coeficientul de exces de aer la debitul nominal Dn `n limitele 70...100% din Dn la
combustibilii solizi [i 50...100% din Dn la combustibilii gazo[i [i lichizi. Coeficientul de
exces de aer la evacuare α ev variaz\ la fel cu α f , crescând la sc\derea debitului de abur Dn .
Temperatura gazelor de ardere t ev cre[te cu cre[terea debitului de abur ca urmare a
ridic\rii regimului termic.
Ca urmare, pierderea de c\ldur\ prin entalpia gazelor de ardere la evacuare q 2 este
o curb\ cu minim, cresc\toare la debite mici ca rezultat al cre[terii α ev [i cresc\toare [i la
debite mari ca rezultat al cre[terii t ev (fig.3.3).
71
Varia]ia pierderilor de c\ldur\ prin ardere incomplet\ din punct de vedere chimic
q3 cre[te propor]ional cu cre[terea debitului de abur ca urmare a faptului c\ la cre[terea
debitului de abur cre[te cantitatea de
combustibil ce se arde `n unitatea de timp ceea
ce atrage m\rirea debitului instala]iilor de
preg\tire a combustibilului, care produc
particule cu diametre mai mari ceea ce atrage
dup\ sine m\rirea timpului de ardere [i
reducerea timpului de sta]ionare ca rezultat a
cre[terii volumului de gaze formate prin ardere,
deci [i a vitezei acestora.
Pierderea de c\ldur\ prin ardere
incomplet\ din punct de vedere mecanic q 4 are
Fig. 3.3. Variaţia pierderilor de căldură
trei componente: q 4,caz , q 4,an [i q 4, zg (fig.3.3)
în funcţie de debitul cazanului
`n conformitate cu rela]ia (3.16). Pierderea
q 4,caz , având valoare raportat\ la unitatea de timp practic constant\, cu cre[terea consumului
de combustibil ca urmare a cre[terii debitului de abur scade. Pierderea de c\ldur\ q 4,an cre[te
cu cre[terea debitului de abur din acelea[i motive ca [i pierderea q3 . Pierderea de c\ldur\
q 4, zg cre[te cu cre[terea debitului de abur (fig.3.3) deoarece apar din instala]iile de m\cinare
particule mai multe [i mai mari care cad `n pâlnia de evacuare a zgurei.
Pierderea de c\ldur\ `n mediul ambiant prin pere]ii cazanului q5 scade cu cre[terea
debitului de abur ca urmare a faptului c\ aceasta r\mâne practic constant\ `n unitatea de timp,
dar cu cre[terea debitului de abur cre[te debitul de combustibil [i raportarea pierderii q5 la
unitatea de combustibil atrage dup\ sine sc\derea sa a[a cum se arat\ `n fig.3.2 [i fig.3.3.
Varia]ia pierderii q5 cu debitul de abur al cazanului se poate calcula cu rela]ia:
, [%] ,
Dn
q 5 = q5,n ⋅ (3.50)
D
`n care q5,n este pierderea q5 la debitul nominal Dn .

Pierderea de c\ldur\ prin entalpia produselor solide ale arderii evacuate sub focar
q6 cre[te cu cre[terea debitului de abur (fig.3.3) ca urmare a faptului c\ cu cre[terea debitului
de abur , cre[te consumul de combustibil, instala]iile de m\cinare producând particule cu
diametre mai mari [i mai multe la num\r care cad `n pâlnia de zgur\. De asemenea cu
cre[terea debitului cazanului cre[te regimul de temperaturi din focar [i din pâlnia de zgur\
crescând [i temperatura zgurei t zg .
3.5.2. Varia]ia randamentului cu varia]ia debitului de abur al cazanului
Deoarece randamentul cazanului depinde de pierderile de c\ldur\ conform rela]iei

(3.38), rezult\ c\ [i acesta va avea o varia]ie `n func]ie de debitul de abur al cazanului a[a cum
se vede `n fig.3.4. Randamentul are valoarea 0 la D = 0 , rela]ia (3.32) [i valoare maxim\ la
72
debite de 70...80% din Dn . La debitul nominal Dn valoarea randamentului scade cu 1...1,5%

fa]\ de randamentul maxim (economic).
Fig. 3.4. Variaţia randamentului η în funcţie de variaţia

debitului cazanului D
3.5.3. Varia]ia consumului de combustibil cu varia]ia debitului de abur al cazanului
Varia]ia consumului de combustibil cu varia]ia debitului de abur este o func]ie

exponen]ial\ (fig.3.5) deoarece atât consumul de combustibil, cât [i randamentul depind de
debitul cazanului conform rela]iei (3.42). La debitul de abur zero consumul de combustibil are
o valoare B = B0 ≠ 0 numit\ consum de mers `n gol respectiv consumul de combustibil
necesar pentru acoperirea pierderilor de c\ldur\ aferente procesului de producere a aburului.
~n practic\ nu se poate folosi o asemenea diagram\ [i ea se aproximeaz\ cu un grafic
liniar cu trei zone (fig.3.6): zona debitelor mici de abur, zona debitelor economice (ce
corespunde randamentelor maxime) [i zona debitelor maxime (corespunz\toare
randamentelor mai reduse cu 1...1,5%). Acest grafic liniar de varia]ie a consumului de
combustibil `n func]ie de varia]ia debitului de abur poart\ numele de caracteristic\ energetic\
a cazanului. Pentru cele trei segmente de dreapt\ ea are trei coeficien]i unghiulari, care
reprezint\ tangentele unghiurilor α , β [i γ pe care segmentele le fac cu axa 0x [i sunt de
fapt consumurile specifice de combustibil corespunz\toare celor trei zone:
(
bm = tgα zona debitelor minime 0...Dei ; ) 
(
be = tgβ zona debitelor economice Dei ...Des )
; (3.51)
(
bm = tgγ zona debitelor maxime Des ...Dn , ) 

73
`n care Dei este debitul economic inferior; Des - debitul economic superior.
Fig. 3.5. Variaţia consumului de Fig. 3.6. Caracteristica energetică a

combustibil B în funcţie de variaţia cazanului de abur
debitului de abur al cazanului D
Varia]ia consumului de combustibil `n aceste trei zone este dat\ de ecua]iile
respective:
Bm = B0 + bm ⋅ D, 0 ≤ D ≤ Dei ; 
( i
)
Be = B0 + bm ⋅ De + be ⋅ D, De ≤ D ≤ De ;
i s 
 (3.52)
[ i s
( i
)]
BM = B0 + bm ⋅ De + be ⋅ De − De + bM ⋅ D, De ≤ D ≤ Dn . 
s
74
CAPITOLUL 4
INSTALA}II DE ARDERE
4.1. Clasificarea instala]iilor de ardere. Indici caracteristici
4.1.1. Clasificarea focarelor
Instala]iile de ardere sau focarele sunt spa]iile `n care au loc procesele de ardere.
Clasificarea focarelor se face dup\ diverse criterii. Cea mai uzual\ clasificare are `n
vedere starea de agregare a combustibilului de ardere, din acest punct de vedere focarele
`mpar]indu-se `n focare pentru arderea combustibililor solizi, lichizi, gazo[i, de[eurilor sau
focare pentru arderea mai multor combustibili.
Un alt criteriu dup\ care se clasific\ focarele este presiunea din interiorul focarului,
din acest punct de vedere focarele fiind: focare cu depresiune (-20 ... -50 Pa); focare cu
suprapresiune mic\ (+1 ... +5 kPa); focare cu suprapresiune mare (0,5 ... 1,0 MPa).
Un alt criteriu de clasificare este solicitarea termic\ a spa]iului de ardere, din acest
punct de vedere focarele fiind: focare cu `nc\rcare termic\ normal\; focare cu `nc\rcare
termic\ ridicat\ (focare cu ardere intensificat\).
4.1.2. Indici caracteristici ai focarelor
Focarele se caracterizeaz\ din punct de vedere tehnic printr-o serie de m\rimi

denumite indici caracteristici ca:
- sec]iunea transversal\ (pe direc]ia de curgere a gazelor de ardere) a focarului, S f ,
[m ];
2
[ ]
- volumul focarului, V f , m 3 ;
- `n\l]imea focarului, H f , [m];
- `n\l]imea ocupat\ de arz\toare, ha , [m];
- l\]imea frontului, L , [m];
[ ]
- suprafa]a total\ interioar\, S t , m 2 ;
- factorul de form\
Vf
f = ; (4.1)
St
- factorul de zvelte]e
Hf
z= ; (4.2)
L
75
Capitolul 4. Instala]ii de ardere
[ ]
- suprafa]a gr\tarului, S gr , m 2 ;
- lungimea gr\tarului, L gr , [m];
- `nc\rcarea termic\ volumetric\ a focarului:
aparent\,
B ⋅ Qd  kW 
qv = ,  3 ; (4.3)
Vf m 
real\,
Bef ⋅ Qd  kW 
qv ,ef = ,  3 ; (4.4)
Vf m 
- `nc\rcarea termic\ a suprafe]ei transversale:
aparent\,
B ⋅ Qd  kW 
qs = ,  2 ; (4.5)
Sf m 
real\,
q s ,ef = ,  2 ; (4.6)
Sf m 
- `nc\rcarea termic\ a suprafe]ei laterale a focarului,
B ⋅ Qd  kW 
q sl = ,  2 ; (4.7)
2 ⋅ (L + l ) ⋅ H f  m 
- `nc\rcarea termic\ a zonei arz\toarelor,
B ⋅ Qd  kW 
qa = ,  2 ; (4.8)
2 ⋅ (L + l ) ⋅ ha  m 
- `nc\rcarea termic\ a suprafe]ei volumului arz\toarelor,
B ⋅ Qd  kW 
qva = ,  2 ; (4.9)
2 L ⋅ l + 2 ⋅ (L + l ) ⋅ ha  m 
- `nc\rcarea termic\ a suprafe]ei gr\tarului:
76
aparent\,
B ⋅ Qd  kW 
q gr = ,  2 ; (4.10)
S gr m 
real\,
q gr ,ef = ,
 m 2  ; (4.11)
S gr
- `nc\rcarea gravimetric\ a gr\tarului:

aparent\,
B  kg 
g gr = , ; (4.12)
S gr  m 2 h 
real\,
Bef  kg 
g gr ,ef = ,
 m 2 h  ; (4.13)
S gr
- randamentul focarului,
η f = 100 − (q3 + q 4 + q5, f ), [%]; (4.14)
- randamentul arderii,
η a = 100 − (q3 − q 4 ) , [%]. (4.15)
Timpul de sta]ionare a combustibilului `n focar:

- la arderea in suspensie,
Hf
τs = , [s ] ; (4.16)
Wc
- la arderea in strat,
L gr
τs = , [s ] ; (4.17)
Wc
`n care Wc este viteza combustibilului, `n [m s ].
77
4.2. Elemente de teoria arderii combustibililor
4.2.1. Clasificarea proceselor de ardere
Procesele de ardere se clasific\ avându-se `n vedere o serie de criterii. Cel mai uzual
criteriu este starea de agregare a combustibilului [i din acest punct de vedere procesele de
ardere se `mpart `n procese de ardere a combustibililor solizi , lichizi, gazo[i, amestecurilor
de combustibili.
Un alt criteriu de clasificare este starea de agregare a combustibilului [i a
comburantului:
- procese de ardere omogene, când combustibilul [i comburantul sunt `n acea[i stare
de agregare (gazoasa) specifice arderii combustibililor gazo[i sau unor faze ale arderii
combustibililor lichizi [i solizi;
- procese de ardere eterogene, când combustibilul [i comburantul sunt `n st\ri de
agregare diferite – specifice combustibililor solizi si lichizi.
Procesele de ardere fiind procese de reac]ie sunt caracterizate printr-o vitez\ de ardere
care poate fi condi]ionat\ de factorii chimici ai procesului [i `n acest caz procesul de ardere se
numeste cinetic sau poate fi condi]ionata de factorii fizici, ca de exemplu difuzia
comburantului spre combustibil [i `n acest caz procesul de ardere se numeste difuziv sau
difuzional.
4.2.2. Viteza de ardere
Viteza de ardere `n reac]iile omogene este cantitatea de substan]\ care reac]ioneaz\ `n

unitatea de volum [i unitatea de timp.
Viteza de ardere `n reac]iile eterogene este cantitatea de substan]\ care reac]ioneaz\
pe unitatea de suprafa]\ a componentului solid care se g\se[te `n amestec, `n unitatea de timp.
Viteza de ardere omogen\ poate fi definit\ sub forma:
α ⋅ A+ β ⋅B =γ ⋅M +δ ⋅N , (4.18)
[i poate fi exprimat\ fie prin viteza de formare a unuia din produ[ii reac]iei,
dm dn
sau , (4.19)
dτ dτ
fie prin viteza de consum a substan]elor ini]iale,
da db
− sau − , (4.20)
dτ dτ
[
`n care a, b, m, n sunt concentra]iile curente ale substan]elor A, B, M , N , moli m 3 ; ]
τ - timpul, [s ] ; α , β , γ , δ - m\rimi constante rezultate din rela]ii stoichiometrice.
Leg\tura dintre varia]iile concentra]iilor substan]elor `n reac]ie se determin\ cu rela]ia:
78
1 da 1 db 1 dm 1 dn
− ⋅ =− ⋅ =+ ⋅ =+ ⋅ . (4.21)
α dτ β dτ γ dτ δ dτ
~n baza rela]iei (4.21) viteza de reac]ie poate fi calculat\ dup\ viteza de varia]ie a
concentra]iei oric\rei substan]e din reac]ie. ~n conformitate cu legea ac]iunii maselor la
temperatur\ constant\, viteza de reac]ie este propor]ional\ cu concentra]ia substan]elor
reactante conform reac]iei
dm
= Kaα b β , (4.22)
dτ
`n care K este constanta vitezei de reac]ie care depinde de natura substan]elor reactante [i de
temperatur\.
Suma constantelor α + β se nume[te gradul (rangul) reac]iei.
Constanta vitezei de reac]ie se exprim\ prin legea lui Arrhenius sub forma:
 E 
K = K 0 ⋅ exp − , (4.23)
 RT 
`n care K 0 este factorul de frecven]\ a reac]iei; E - energia de activare a combustibilului;

R - constanta universal\ a gazelor ( R = 8,321 J moli ⋅ K ); T - temperatura absolut\, [K ].
Cele dou\ m\rimi K 0 [i E mai poart\ numele de constante cinetice ale
combustibilului. Valorile lor pentru câ]iva combustibili se dau `n tabelul 4.1.
Tabelul 4.1.
Constantele cinetice ale unor combustibili
Combustibilul K 0 , 10 −4 , [m s ] E, [kJ mol ]
Antracit 4,5 140 000
C\rbune brun 0,3 84 500
Huil\ slab\ 4,17 91 400
Cocs de c\rbune brun 0,35 98 500
Cocs de turb\ 5 96 500
Cocs de antracit 11,8 172 000
Viteza de reac]ie depinde de presiune [i de substan]ele `n amestec, la temperatur\

constant\ existând rela]ia:
dm
≅ pν , (4.24)
dτ
`n care p este presiunea total\ a amestecului; ν - gradul reac]iei.

La substan]e care reac]ioneaz\ `n concentra]ii volumetrice relative:
79
dm
= pν −1 , (4.25)
dτ
`n care m = m z este concentra]ia volumetric\ relativ\; z - num\rul de moli `n unitatea de

volum al amestecului.
~n cazul arderii, reac]ia devine:
ρ
= K a (1 − a ) ,
dm
(4.26)
dτ µ
fiind vorba de dou\ substan]e reactante (combustibilul [i comburantul) cu concentra]ii relative

volumetrice a [i b , unde ρ [i µ sunt densitatea [i masa molar\ a amestecului.
Viteza de reac]ie devine maxim\ `n cazul amestecului stoichiometric ( a = b = 0,5 ). ~n
cazul `n care `n oxidant exist\ [i un gaz inert (spre exemplu, azot) viteza de reac]ie devine:
ρ
= K ε ⋅ a (1 − a ) ,
dm
(4.27)
dτ µ
`n care ε < 1 este cota comburantului `n amestec cu gazul inert.

Viteza maxim\ de reac]ie corespunde la un con]inut de combustibil a = 0,5 .
Con]inutul de combustibil corespunz\tor amestecului stoechiometric `n cazul gazelor inerte
devine:
ε
a st = < 0,5 , (4.28)
ε +1
ceea ce arat\ c\ prezen]a gazelor inerte reduce viteza de ardere.
4.2.3. Autoaprinderea
Autoaprinderea unui amestec se numeste autoini]ierea procesului de reac]ie cu

cre[terea puternic\ a temperaturii simultan, `n toat\ masa amestecului reactant.
Timpul preliminar procesului de autoaprindere se numeste perioad\ de induc]ie.
Ecua]ia diferen]ial\ care descrie procesul de autoaprindere a amestecului combustibil
la presiune constant\ `n ipoteza neglij\rii procesului de ardere `n perioada de autoaprindere se
scrie sub forma:
1  1  dθ
⋅ exp −  − − Ω ⋅ (θ − θ 1 ) = 0 (4.29)
θ  θ  dχ
2
cu condi]iile ini]iale
χ = 0 , θ = θ1 , (4.30)
80
`n care θ = RT E este temperatura curent\ adimensional\; χ [i Ω - coordonata

adimensional\, respectiv coeficientul adimensional de transfer de c\ldur\, care pentru
amestecuri de combustibili gazo[i:
273 2 ⋅ K 0 C g0 C 0 R 3 Qii
χ=x ; (4.31)
W0 ⋅ c a ⋅ E 3
4α ⋅ E 3
Ω= , (4.32)
d ⋅ R 3 K 0 C g0 − 273 2 C 0 Qii
iar pentru amestecul aer-praf c\rbune:
273 2 ⋅ β ⋅ K 0 C 0 ⋅ µ 0 ⋅ f ⋅ R 3Qii
χ=x ; (4.33)
W0 ⋅ (c a − µ 0 ⋅ c p )⋅ E 3
4α ⋅ E 3
Ω= ; (4.34)
273 2 d ⋅ β ⋅ K 0 C 0 µ 0 ⋅ f ⋅ Qii ⋅ R 3
x - distan]a, [m]; C g0 ,C 0 [i µ 0 - concentra]ia combustibilului gazos, oxigenului [i prafului de

c\rbune `n amestec `n condi]ii fizice normale (00C [i 0,101 MPa); c a [i c p - c\ldurile specifice
[ ]
ale aerului [i prafului de c\rbune, kJ Nm 3 ⋅ K ; α - coeficient de transfer de c\ldur\ prin
[ ]
convec]ie de la gaze la peretele camerei, kW m 2 ⋅ K ; d - diametrul camerei, [m]; W0 -
viteza amestecului, [m s ]; f - suprafa]a medie a prafului de c\rbune, m 2 kg ; β - [ ]
coeficient stoichiometric ce arat\ raportul dintre masa combustibilului [i masa oxidantului.
Rezolvarea ecua]iei (4.29) pentru cazul Ω = 0 se arat\ `n fig.4.1.
Valoarea temperaturii ini]iale la care poate apare autoaprinderea depinde de
Fig. 4.1. Dependenţa temperaturii Fig. 4.2. Dependenţa temperaturii

adimensionale de reacţie a amestecului adimensionale de aprindere în funcţie
în funcţie de coordonata adimensională de lungimea adimensională a zonei de
χ la Ω = 0 aprindere
intensitatea ced\rii c\ldurii `n perioada de induc]ie τ i care caracterizeaz\ zona por]iunii de

81
autoaprindere. Temperatura de autoaprindere a amestecului combustibil se poate determina

din curba θ = f (χ ) dat\ `n fig.4.2 la o perioad\ de induc]ie dat\ exprimat\ prin lungimea
por]iunii de autoaprindere χ = χ i sau prin ecua]ia:
0,7415
θ* = . (4.35)
ln χ i + 6,5
4.2.4. Jeturi turbulente `n focare
~n focarele cazanelor vitezele fluidelor fiind ridicate exist\ jeturi turbulente libere de
combustibil `nso]ite de jeturi de aer.
Jeturile libere, `n func]ie de geometria ajutajului [i varia]ia temperaturii, deosebim
jeturi `necate plan paralele (ajutaje cu sec]iune de ie[ire dreptunghiular\), axial simetrice
(ajutaje cu sec]iune de ie[ire circular\), izotermice (temperatura jetului `n lungul axului
constant\ [i egal\ cu temperatura mediului
ambiant) [i neizotermice (temperatura jetului `n
lungul axului variabil\ [i diferit\ de
temperatura mediului ambiant). Jeturile libere
se caracterizeaz\ prin grosimea zonei de
amestec turbulent, profilele de vitez\,
temperaturi, concentra]ii de combustibil solid
sau lichid [i componentele gazoase `n
sec]iunile transversale. Schema unui jet
turbulent liber (`necat) este prezentat\ `n
fig.4.3. Elementele principale ale jetului sunt:
- zona ini]ial\ A pe axul c\reia viteza
jetului r\mâne constant\ ( u = u 0 ); Fig. 4.3. Schema izotermică a jetului
- zona de tranzi]ie (`ntre A [i B ) `n turbulent:
care are loc tranzi]ia de la legit\]ile zonei I-secţiune iniţială; II-secţiune de tranziţie; A-zona
ini]iale spre legit\]ile zonei de baz\ (profilele iniţială; B-zona de bază
vitezei se deformeaz\ astfel, c\ viteza axial\ nu
mai este constant\);
- zona de baz\ B care se caracterizeaz\ prin varia]ia vitezei `n toate punctele sec]iunii
jetului.
Calculul jeturilor libere se efectueaz\ pe zone, determinându-se varia]ia vitezei,
debitului [i temperatura `n lungul axului.
Varia]ia vitezei pe axul jetului se determin\ cu rela]iile:
- pentru jetul `necat izotermic plan paralel,
um n 2u
= 1,78 , (4.36)
u0 C (x − x0 )
`n care n2u este coeficientul de neuniformitate a câmpului de viteze ini]iale dup\ cantitatea de
mi[care; x = x b0 ; x0 = x0 b0 ; b0 - semil\]imea sec]iunii ini]iale a jetului; C - coeficientul
unghiular de evazare a jetului;
82
- pentru jetul `necat ( C = 0,22 [i x0 = 0 ),
um n
= 3,8 ⋅ 2u ; (4.37)
u0 x
- pentru zona de baz\ a jetului izotermic axial simetric,
um n2 u
= 2,73 , (4.38)
u0 C (x − x0 )
`n care x = x R0 [i x0 = x0 R0 sunt distan]a adimensional\ de la sec]iunea dat\, respectiv

distan]a adimensional\ de la sec]iunea ini]ial\ pân\ la polul jetului (fig.4.3); R0 - raza
ajutajului.
Cre[terea debitului de gaz pe lungimea jetului se determin\ cu rela]iile:
- pentru jetul plan paralel cu câmp de viteze la ie[ire uniform,
∆G 1− m
∆Gi = = C0 (0,134 + 0,316 ⋅ m) x (4.39)
G0 1+ m b0
`n care m = u 2 u 0 este viteza relativ\ a jetului; C 0 - coeficientul unghiular de evazare a jetului

`n zona ini]ial\; ∆G - cre[terea debitului din jet ca urmare a efectului de ejec]ie din mediul
`nconjur\tor; G0 - debitul ini]ial de substan]\;
- pentru jetul `necat izotermic plan paralel cu legea lui Hinze,
 x 
Qant = Q0  0,2 − 1 , (4.40)
 R0 
`n care Q0 este debitul de fluid din ajutaj;

- pentru jetul `necat plan paralel ( m = 0 [i C = 0,27 ),
x
∆Gi = 0,036 ; (4.41)
b0
- `n zona de baz\ a jetului,
∆Gb = b ⋅ (0,45 ⋅ u m + 0,55 ⋅ m ), (4.42)
`n care b = b b0 [i u m = u m u 0 .
Leg\tura dintre valorile cre[terii temperaturii adimensionale [i vitezei se ob]ine din
raportul temperaturii adimensionale pe axul jetului `n zona de baz\:
83
∆Tm = K ⋅ ∆u m , (4.43)
`n care K = 0,86 pentru jetul `necat plan cu câmp de vitez\ [i temperaturi uniforme `n zona
ini]ial\ [i K = 0,745 pentru jetul axial simetric.
Schema de calcul pentru sistemele de
jeturi plan paralele adic\ pentru sistemele
formate din jeturi produse de ajutaje plane
amplasate pe un rând, paralele unul cu altul se
caracterizeaz\ prin distan]a `ntre axele
ajutajelor 2B0 , l\]imea 2b0 [i `n\l]imea
2l 0 (fig.4.4).
~n aceste sisteme pot fi eviden]iate:
- zona mi[c\rii separate a jeturilor
( x a ) `n care se stabile[te o valoarea constant\ a
depresiunii pe lungimea ei [i care este
constituit\ din zona ini]ial\, zona de amestecare
[i zona de baz\;
Fig. 4.4. Schema sistemului de jeturi plan
- zona mi[c\rii comune a jeturilor
paralele:
( x > x a ) `n care profilurile vitezei au valori
maxime pe axele jeturilor [i `n care presiunea câmpurile de viteze u/u0 şi presiunii statice la jeturi
cre[te pân\ la presiunea `n mediul ambiant. cu b0 =12, B0 =3,67 şi l0 =4,5
La o varia]ie de vitez\ adimensional\
cunoscut\ viteza axial\ `n zona mi[c\rii comune se calculeaz\ cu rela]ia:
= [1 + (1 − A1 ) ⋅ V ]⋅ a
um G
um = (4.44)
u0 B0
[i viteza minim\ `n direc]ie transversal\
Ga
u2 = (1− A1V ) , (4.45)
B0
`n care A1 = 0,45 ; V = [(u m ⋅ ρB0 G ) − 1] (1 − A1 ) ; Ga = Ga G0 - debitul adimensional la

sfâr[itul zonei mi[c\rii separate `n sec]iunea unde are loc amestecul jeturilor.
C\derea de presiune `ntre o sec]iune curent\ [i sec]iunea la care se produce unirea
jeturilor se determin\ prin condi]ia de constan]\ a cantit\]ii de mi[care:
2 1 
( )
∆p = p − p0 = ρ ⋅ u 0  − 0,316 ⋅ um2 − 0,268 ⋅ u m ⋅ u2 − 0,416 ⋅ u22  . (4.46)
 B0 
Trecerea de la coordonata x 0 la m\rimea x b0 considerat\ de la buza ajutajului se face

prin rela]ia:
84
x xa
= + B0 x 0 . (4.47)
b0 b0
4.2.5. Principii de ardere a combustibililor
Combustibilii, indiferent de starea lor de agregare, pot fi ar[i `n suspensie, când

procesul de ardere are loc `n spa]iul denumit focar. ~n cazul particular al arderii
combustibililor solizi, ace[tea pot fi ar[i [i `n strat (vrac), combustibilii `n buc\]i arzând pe un
gr\tar format din bare metalice a[ezate `ntre ele la o distan]\ oarecare, prin intersti]iul dintre
bare trecând aerul necesar arderii. Dac\ viteza aerului atinge o valoare critic\, combustibilul
arde `n strat expandat. ~n focarele ciclon simple [i combinate are loc arderea intensificat\ a
combustibililor.
4.3. Instala]ii de ardere a combustibililor gazo[i
4.3.1. Probleme generale
~n func]ie de felul `n care se face amestecul aer-combustibil procesul de ardere a

combustibililor gazo[i poate fi:
- cinetic dac\ amestecul aer-combustibil se realizeaz\ `n prealabil, amestecul având un
jet comun;
- difuziv dac\ amestecul de aer-combustibil se realizeaz\ `n focar, cele doua fluide
având jeturi diferite;
- incomplet dac\ `n amestec se introduce o cantitate insuficient\ de aer `n vederea
form\rii particulelor de carbon pentru m\rirea schimbului de c\ldura prin radia]ie (carburarea
fl\c\rii).
Procesele de amestec aer-combustibil se realizeaz\ `n arz\toare, iar procesele de
ardere `n focare.
~n func]ie de caracterul curgerii `n focare arderea poate fi normal\ (la viteze relativ
reduse `n general la curgerea laminar\) [i turbulent\ la viteze mari.
Mi[carea laminar\ este curgerea `n care straturile de fluid se deplaseaz\ f\r\ a se
amesteca.
Miscarea turbulent\ este caracteristic\ misc\rii haotice a straturilor de fluid.
Stabilirea regimului laminar, tranzitoriu sau turbulent de curgere este func]ie de
valoarea criteriului Reynolds:
w⋅ d
Re = , (4.48)
ν
`n care w este viteza fluidului; d - dimensiunea caracteristic\ a sistemelor; ν - vâscozitatea

cinematic\.
Componentele momentane ale vitezei `n orice punct al curentului `n coordonate
carteziene pot fi scrise ca suma valorii medii a componentei [i componentei pulsatorii a
vitezei:
U =U +u ; V =V +v ; W =W + w , (4.49)
85
unde valoarea medie a fiec\rei componente pulsatorii este nul\:
u = 0; v = 0 ; w = 0. (4.50)
Totu[i valoarea medie p\tratic\ a componentei pulsatorii a vitezei este diferit\ de zero:
u / = u 2 ; v/ = v 2 ; w/ = w 2 . (4.51)
M\rimile u / , v / [i w / se numesc componentele intensit\]ii turbulen]ii.

~n teoriile moderne ale turbulen]ei s-a introdus no]iunea de “drum de amestec” al
mi[c\rii turbulente, analog cu mi[carea moleculelor gazelor, considerând c\ volumul redus al
gazului pân\ `n momentul pierderii individualit\]ii, ca urmare a amestec\rii cu fluidul
`nconjur\tor conduce la o lungime medie l - distan]a (drumul) de amestec. Aceasta
corespunde mi[c\rii moleculei gazului `ntre dou\ ciocniri. Produsul drumului de amestec l [i
vitezei medii pulsatorii u / se nume[te coeficient de schimb turbulent:
ε = l ⋅u/ . (4.52)
La turbulen]a izotrop\ u / = v / = w / = 0 [i uv = vw = wu = 0 , iar componentele

tangen]iale tind c\tre zero. Turbulen]a izotrop\ poate fi creat\ cu ajutorul re]elelor instalate `n
curent. Aceast\ construc]ie se folose[te pe scar\ larg\ pentru cercetarea atenu\rii turbulen]ei.
Pentru caracterizarea turbulen]ei izotrope `n cele mai multe cazuri sunt suficiente dou\ m\rimi
[i anume, intensitatea turbulen]ei cu componentele (4.51) [i scara turbulen]ei:
∞
l = ∫ R y dy , (4.53)
0
`n care
u1u 2
Ry = . (4.54)
u1/ u 2/
Diversele turbioane, create de curen]ii turbulen]i au diverse dimensiuni [i viteze, care

sunt situate `n intervale mari de valori. Func]iile F (K ) care descriu distribu]ia energiei
turbulente `n func]ie de num\rul undelor pe unitatea de lungime, se nume[te spectrul
turbulen]ei.
Alimentarea mi[c\rii pulsatorii se face din enegia curentului prin turbioane de
dimensiuni mari. De la aceste turbioane mari energia se transfer\ turbioanelor din ce `n ce mai
mici [i `n sfâr[it se absoarbe `n frecarea vâscoas\.
Difuzia turbulent\. Mi[carea turbulent\ izotrop\ se caracterizeaz\ prin intensitatea
turbulen]ei u / [i coeficientul de corela]ie
u ⋅ ut
Rt = , (4.55)
u2
86
unde u este viteza pulsatorie a particulei de fluid `n direc]ia x la timpul t 0 , iar u t -

componenta vitezei aceleia[i particule dup\ timpul t .
Scara turbulen]ei se determin\ cu rela]ia
∞
l = u / ⋅ ∫ Rt dt , (4.56)
0
iar timpul caracteristic cu m\rimea

∞
I = ∫ Rt dt . (4.57)
0
Procesul de ardere se caracterizeaz\ prin felul `n care se face propagarea fl\c\rii `n

amestecul aer-combustibil.
4.3.2. Propagarea fl\c\rii normale
Flac\ra normal\ se propaga cu vitez\ normal\. Viteza normal\ de propagare a fl\c\rii

u n , [cm s ], se numeste vitez\ liniar\ de amestec a elementului de front de flac\r\ fa]\ de
amestecul combustibil proasp\t `n direc]ie normal\ la suprafa]a frontului de flac\r\ `n unitatea
de timp
 g 
u m = ρu n ,  2  . (4.58)
 cm ⋅ s 
Produsele de ardere `n procesul de ardere ies din frontul de flac\r\ cu viteza u f mai
mare ca viteza de p\trundere a amestecului proasp\t egal\ cu u n [i deci viteza de mi[care a
frontului de flac\r\ fa]\ de a produselor de ardere este:
ρ0
u f = un . (4.59)
ρg
Deci flac\ra se mi[c\ `n raport cu amestecul proasp\t care se g\se[te `n curent cu

viteza u n [i `n raport cu produsele de ardere u g (fig.4.5), produsele de ardere mi[cându-se
fa]\ de amestecul proasp\t cu viteza
(u g − u n ).
Mi[carea for]at\ [i curen]ii de
convec]ie schimb\ forma [i m\resc frontul de
flac\r\. ~n conformitate cu legea suprafe]elor:
F Fig. 4.5. Schema de propagare a flăcării în

u = un . (4.60) flux într-un amestec aer-combustibil
S
87
Viteza variabil\ de propagare a frontului de flac\r\ u este mai mare decât cea normal\
de atâtea ori de câte ori e mai mare suprafa]a frontului F fa]\ de sec]iunea transversal\ a
curentului S . Considerând legea suprafe]elor raportat\ la elementul de front de flac\r\, se
ob]ine:
un
u= . (4.61)
cos ϕ
Prin urmare, viteza de propagare a fl\c\rii u `n curentul de gaz cre[te invers

propor]ional cu cosinusul unghiului ϕ dintre direc]ia mi[c\rii [i normala la frontul de flac\r\
Influien]a substantelor asupra vitezei de ardere.
Determinarea lui u n se face cu ajutorul unui arz\tor considerând c\, cantitatea de
amestec care intr\ este egal\ cu cantitatea de amestec care arde `n frontul de flac\r\:
V!
un = , (4.62)
F
unde V! este volumul de gaz care intr\ `n arz\tor `n unitatea de timp.

Viteza normal\ de propagare a fl\c\rii se poate determina [i analitic. ~n ipoteza c\ `n
flac\r\ procesul se desf\[oar\ adiabatic, rela]ia de calcul este urm\toarea:
1
⋅ 2λ ⋅ ∫ Φ (T ) ⋅ dT ,
Tg
un =
ρ 0 c p (Tg − T0 )
(4.63)
T0
`n care Tg este temperatura produselor de ardere; T0 - temperatura amestecului proasp\t; c p -

c\ldura specific\; ρ 0 - densitatea amestecului proasp\t; λ - coeficient de conduc]ie termic\;
Φ(T ) - viteza volumetric\ de degajare a c\ldurii.
Din condi]ia c\ din frontul de flac\r\ c\ldura se transmite prin conduc]ie termic\ [i se
consum\ pentru `nc\lzirea amestecului combustibil care intr\ `n flac\r\ se ob]ine:
a
un = Φ , (4.64)
τ
`n care Φ este o constant\ subunitar\; a - difuzivitatea termic\; τ - timpul de reac]ie chimic\

`n frontul de flac\r\.
~n conformitate cu cu rela]ia (4.63) u n depinde de viteza de degajare a c\ldurii, care
depinde de substan]ele `n amestec [i de temperatur\.
Propagarea fl\c\rii este posibil\ `ntre limitele determinate de concentra]ia amestecului
combustibil. Viteza normal\ de propagare a fl\c\rii admite un maxim la valoarea
coeficientului de exces de aer α = 1 . ~n amestecurile cu oxigen viteza de propagare a fl\c\rii
cre[te brusc.
La o pre`nc\lzire prealabil\, viteza de propagare a fl\c\rii cre[te propor]ional cu
temperatura ini]ial\ a amestecului la puterea 1,7 [i limitele de concentra]ie la aprindere se
88
m\resc. Dup\ datele experimentale s-au stabilit urm\toarele dependen]e ale caracteristicilor
de propagare a fl\c\rii de temperatur\:
- varia]ia vitezei de propagare a fl\c\rii,
n
T 
u t = (u t )T0   , (4.65)
 T0 
`n care n = 0,6...1,65 ;
- varia]ia lungimii fl\c\rii,
m
T 
L f = (L f )T   , (4.66)
0
 T0 
`n care m = −1,22... − 1,85 ;

- varia]ia temperaturii produselor de ardere,
p
T 
t g = (t g )T   , (4.66)
0
 T0 
`n care p = −0,7... − 1,1 .

Viteza de reac]ie depinde de presiune dup\ legea exponen]ial\:
ν
−1
un = p 2 , (4.67)
unde ν este gradul reac]iei.

Viteza maxim\ de ardere:
ν
um = un ρ 0 ≈ p 2 . (4.68)
Valoarea maxim\ a vitezei de propagare a fl\c\rii `n amestecuri de gaze tehnice se

determin\ cu rela]ia:
x u + x u + ... + xk uk
un = 1 1 2 2 , (4.69)
x1 + x2 + ... + xk
`n care u1 , u 2 ,..., u k sunt vitezele normale de propagare a fl\c\rii `n amestecurile acestor

componente cu aerul; x1 , x 2 ,..., x k - cotele componentelor respective `n combustibil.
4.3.3. Propagarea fl\c\rilor turbulente
La trecerea de la arderea laminar\ la cea turbulent\, viteza de propagare a fl\c\rii

u t se m\re[te. ~n cazul turbulen]ei la scar\ redus\ se realizeaz\ cre[terea vitezei de propagare
a fl\c\rii.
89
Viteza turbulent\ de propagare a fl\c\rii este dat\ de rela]ia
ε
ut ≈ , (4.70)
τ
`n care ε = l t u / este coeficientul volumetric de turbulen]\ (coeficient turbulent de schimb de

mas\); l t - lungimea drumului de amestec; u / - viteza medie p\tratic\ pulsatorie; τ - timpul
de reac]ie.
Raportul dintre viteza turbulent\ [i viteza normal\ de propagare a fl\c\rii se determin\
din rela]ia:
ut ε l u/
≈ = 1+ t (4.71)
un a a
[i este func]ie de Re , deoarece ε = f (Re ) .

Deci viteza de propagare a fl\c\rii la turbulen]\ redus\ depinde de condi]iile de
curgere si de viteza normal\ de propagare a fl\c\rii care nu este o constant\ fizico–chimic\.
La turbulen]\ mare (scar\ macroscopic\) l t > δ , δ fiind grosimea frontului de
flac\r\, volume elementare de produse de ardere trec din frontul de flac\r\ `n zona
amestecului proasp\t din zona de induc]ie [i formeaz\ centre de aprindere. ~n acest fel, frontul
de flac\r\ se `mparte `n centre de aprindere iar arderea amestecului are loc pe suprafa]a
frontului cu viteza normal\ de propagare a fl\c\rii.
Viteza de propagare a fl\c\rii u t se poate determina, pentru arderea diverselor
amestecuri de gaze la Re < 8000 cu ajutorul rela]iei experimentale:
 cm 
u t = 0,0176 ⋅ u n d 00, 256 Re 0.238 ,   , (4.72)
 s 
`n care d 0 este diametrul ajutajului , `n [cm], dedus din rela]ia lui Williams [i Bollinger:
 cm 
u t = 0,01761 ⋅ u n d 00 , 26 Re 0.24 ,   . (4.73)
 s 
Timpul de reac]ie se determin\ din drumul de amestec cu rela]ia:
lt
τ= . (4.74)
u/
La jeturi turbulente dezvoltate termenul difuziei moleculare se poate neglija [i atunci:
ut ≈ u / (4.75)
adic\
90
u t ≈ ε [i ut ≈ Re . (4.76)
La turbulen]\ macroscopic\ viteza de propagare a fl\c\rii se determin\ din

caracteristicile hidrodinamice ale jetului [i nu depinde de propriet\]ile fizice ale amestecului.
Dup\ teoria arderii `n volum, flac\ra turbulent\ se define[te ca zona de ardere care se
g\se[te `ntre centrele de aprindere. Reac]ia chimic\ are loc `n acest caz `n tot volumul `n
amestecul omogen de substan]e [i de produse de ardere.
4.3.4. Feluri de ardere a gazelor
La `nceputul pct.4.3 s-a ar\tat c\, `n func]ie de felul amestecului aer-combustibil se

deosebesc arderea cinetic\ , difuziv\ [i incomplet\ cu carburarea fl\c\rii . Cele mai folosite `n
instala]iile energetice sunt fl\c\rile difuzive.
La arderea difuziv\ a gazelor reac]ia chimic\ intens\ are loc `n acele locuri `n care
moleculele substan]elor reactante se `ntâlnesc la temperaturi `nalte. Frontul fl\c\rii se
stabile[te `n acele puncte ale jetului fierbinte unde mi[cându-se curen]ii de substan]e
reactante, acestea se g\sesc `n raport stoichiometric. Cel mai simplu model de ardere difuziv\
este flac\ra liber\ format\ dintr-un jet de gaz care arde `n mediul ambiant `n amestec cu aerul
atmosferic.
La arderea difuziv turbulent\ lungimea relativ\ a zonei de aprindere la un combustibil
dat pentru arz\toare de diferite dimensiuni depinde de num\rul stoichiometric m [i de
concentra]ia de oxigen din mediul ambiant conform rela]iei :
L m
= f   . (4.77)
d0  O2 
Lungimea adimensional\ a fl\c\rii difuziv turbulente for]ate se determin\ cu rela]ia;
Lf  m ρ 0W02 ν 
= f  , ,  , (4.78)
d0  2
O ρ gd 0 D
`n care d 0 este diametrul ajutajului; ρ 0 [i ρ - densitatea gazului la ie[irea din ajutaj [i cea a
mediului ambiant; g - accelera]ia c\derii libere; ν - vâscozitatea cinematic\ a gazului; D -
coeficientul de difuzie molar\. Func]ia f se determin\ experimental.
Lungimea zonei de aprindere a fl\c\rii se m\re[te cu cre[terea c\ldurii de ardere a
gazului [i cu sc\derea con]inutului de oxigen `n mediul `nconjur\tor.
Lungimea total\ a fl\c\rii L f dep\[e[te lungimea zonei de aprindere cu zona de
terminare a arderii.
Lungimea zonei de terminare a arderii se calculeaz\ cu rela]ia:
lta W0τ
= , (4.79)
d0 d0
91
sau cu rela]ia:
l ta = K ⋅ W , (4.80)
`n care K este o constant\ experimental\.

Timpul de terminare a arderii se determin\ din rela]ia:
δ2  m 
τ= ⋅ϕ , (4.81)
D  O2 
`n care δ este dimensiunea celui mai mare mol.
4.3.5. Stabilitatea procesului de ardere
Stabilitatea fl\c\rii libere depinde `n mare m\sur\ de compozi]ia amestecului aer-gaz

[i de viteza de ie[ire din ajutaj.
~n cazul `n care se dore[te m\rirea stabilit\]ii procesului de ardere se folosesc
stabilizatori de flac\r\ care pot fi de tip aerodinamic (grile sau orificii) sau stabilizatori
termici (arz\toare tunel) .
~n cazul arz\toarelor tunel, ca urmare a recircul\rii gazelor de ardere, procesul de
ardere este intensificat [i stabilitatea procesului cre[te .
Viteza de ie[ire a amestecului aer-combustibil din ajutajul arz\torului la arz\toarele
tunel, pentru care are loc ruperea fl\c\rii, se determin\ cu rela]ia:
u 1n,5 Dt  m 
Wrup = C1 , , (4.82)
α2 a  s 
`n care C1 =575 este un coeficient experimental; u n - viteza normal\ de propagare a fl\c\rii,

[m s]; Dt = 2,5 ⋅ d 0 - diametrul tunelului; d 0 - diametrul ajutajului la ie[irea amesteculului
[ ]
gaz-aer, [m]; a - coeficient de difuzivitate termic\, m 2 h ; α - coeficient de exces de aer.
Odat\ cu cre[terea diametrului tunelului cre[te stabilitatea arderii, ca [i coeficientul de
exces de aer.
4.3.6. Construc]ia arz\toarelor de gaze
Arz\toarele de combustibil gazos realizeaz\ amestecul intim gaz combustibil fie `n

corpul lor, fie `naintea lor. Unele arz\toare (de tip tunel) realizeaz\ in corpul lor [i procesul de
ardere. Arz\toarele de combustibil gazos trebuie s\ func]ioneze stabil la o mare varia]ie de
debit [i s\ permit\ arderea complet\ a combustibilului cu coeficien]i de exces de aer impu[i
de instala]ia de ardere.
4.3.6.1. Clasificarea arz\toarelor
~n func]ie de felul `n care se introduce aerul `n arz\toare acestea se `mpart `n:
92
- arz\toare cu autoaspira]ie la care aerul este aspirat prin ejec]ia produs\ de

ie[irea combustibilului din ajutaj;
- arz\toare cu aer insuflat la care aerul este introdus `n arz\tor cu ajutorul unui
ventilator.
~n func]ie de natura gazului arz\toarele se `mpart `n arz\toare pentru gaze naturale,
pentru gaze de cocs, pentru gaze de furnal.
~n func]ie de felul `n care se introduce gazul `n jetul de aer arz\toarele sunt: cu ejec]ie,
cu admisia centrala a gazului, cu admisia periferica a gazului, cu admisia mixta a gazului, cu
injectie si cu preamestec.
~n func]ie de felul amplas\rii pe pere]ii focarului arz\toarele sunt: frontale, in opozi]ie
pe doi pere]i, de tavan, tangen]iale (de col]) [i de podea.
4.3.6.2. Calculul arz\toarelor de gaze cu autoaspira]ie
Schema arz\torului cu autoaspira]ie este prezentat\ in fig.4.6.

La presiuni ale gazului p g <100 kPa, viteza gazului la e[irea din ajutaj se calculeaz\
cu rela]ia:
W g = ϕ ⋅ 2 ⋅ ( p1 − p 2 ) ⋅ ρ g . (4.83)
Volumul gazului ce trece prin arz\tor:
Fig. 4.6. Schema arzătorului cu

V g = F1 µ ⋅ 2 ⋅ ( p1 − p 2 ) ⋅ ρ g , (4.84) autoaspiraţie:
1-racord pentru introducerea gazului; 2-ajutaj;
`n care ϕ este un coeficient de vitez\ care 3-confuzor; 4-cameră cilindrică de amestec; 5-difuzor;
pentru ajutaj cu unghi central α = 13 … 300 6-cameră de aspiraţie a aerului
este egal cu 0,96…0,975; µ - coeficient de
debit egal cu 0.9…0.95; F1 – sec]iunea de ie[ire a ajutajului, [m2]; p1 – presiunea `naintea
[
ajutajului; p 2 – presiunea dup\ ajutaj; ρ g – densitatea gazului, kg m 3 ; ]
La presiuni p g >100 kPa:
 k −1

k   p2  k 
Wg = ϕ ⋅ 2 
RT1 ⋅ 1 −    ; (4.85)
k −1   p1  
 
 k −1

 
RT1 ⋅ 1 −    ,

k p k
V g = 3600 F1 µ ⋅ 2 2
(4.86)
k −1   p1  
 
93
`n care R = 520 [J kg ⋅ K ] este constanta gazelor naturale; T1 - temperatura gazelor `naintea

ajutajului, [K ]; k =1,31 – exponentul adiabatic la gazele naturale.
La presiunea gazului peste cea critic\ adic\ la rapoarte p 2 p1 < Vcr se ia ajutaj Laval
[i debitul prin arz\tor se calculeaz\ cu rela]ia:
p1  kg 
G = 3600 ⋅ aF0 ⋅ , , (4.87)
v1  h 
[ ]
`n care F0 este sec]iunea minim\ a ajutajului Laval, m 2 ; p1 - presiunea gazului `naintea
[ ]
ajutajului, [Pa ] ; v1 - volumul specific al gazului `naintea ajutajului, m 3 kg ; a - coeficient
ce depinde de natura combustibilului,
2
k  2  k +1
a= 2   . (4.88)
k −1 k +1
La gazul natural a = 0,67 ; Vcr = 0,538 .

Sec]iunea de ie[ire a ajutajului Laval se determin\ cu rela]ia:
(k − 1)⋅  2 
k −1
F1 = F0 ⋅  k + 1 . (4.89)
 2 k +1

 p k  p  2
(k + 1)⋅  2  −  2  
 p1   p1  
 
Lungimea p\r]ii de ie[ire a ajutajului Laval se determin\ cu rela]ia:
d1 − d 0
l= , (4.90)
α
2 ⋅ tg
2
`n care d 0 este diametrul ajutajului `n sec]iunea minim\, [m]; d 1 - diametrul ajutajului `n

(
sec]iunea de ie[ire, [m]; α - unghiul de evazare al ajutajului α = 5...8 0 . )
4.3.6.3. Calculul arz\toarelor de gaze cu jeturi ce p\trund `n curentul de aer
Rezultatele teoretice [i experimentale arat\ c\ intensitatea arderii combustibilului,

schimbul de c\ldur\ din focar, formarea funinginii, oxizilor de sulf [i de azot depind de
condi]iile de amestec din arz\toare.
Rezolvarea problemei amestecului aer-combustibil gazos `n arz\toarele cu jeturi
turbulente `ncruci[ate nu poate fi f\cut\ analitic ci pe cale de modelare experimental\. ~n
aceast\ situa]ie regimul de curgere caracterizat prin criteriul Reynolds (4.48) este
automodelat. ~n cazul arz\toarelor valoarea criteriului Ar ce caracterizeaz\ curgerea
94
neizotermic\ este mic\ [i `n aceast\ situa]ie procesul de amestec este condi]ionat de

urm\toarele m\rimi:
- parametrii hidrodinamici ca raportul vitezelor jeturilor perpendicular pe curent;
- coeficientul de structur\ a jetului ce caracterizeaz\ turbulen]a jetului;
- dimensiunile jetului;
- forma final\ a jetului;
- pasul relativ dintre jeturi;
- unghiul de atac al jeturilor `n
compara]ie cu curentul.
Primii doi parametri depind de regimul
de curgere iar ultimii patru de construc]ia
arz\torului.
Schema de p\trundere a jeturilor de Fig. 4.7. Schema de pătrundere a jeturilor
gaze `n curentul de aer la arz\toarele rotunde de gaze în curentul de aer la arzătoarele
este prezentat\ `n fig.4.7.
rotunde
~n conformitate cu datele lui Iu. V.
Ivanov, adâncimea relativ\ de penetrare a unui jet de gaz `ntr-un curent de aer transversal se
h Wg ρg
H= = KS , (4.91)
d Wa ρa
`n care h este adâncimea absolut\ de p\trundere `n curentul de aer adic\ distan]a de la ie[irea
jetului pân\ la axul jetului considerat `n direc]ia curentului, [mm] ; d - diametrul orificiului din
care iese gazul, [mm] ; K S – coeficient adimensional `n func]ie de pasul relativ dintre orificii
(`n cazul `n care jetul de gaz intr\ `n curentul de aer sub unghiuri diferite de 900, `n rela]ia
(4.91) `n locul coeficientului K S se introduce K S ⋅ sin α , `n care α este unghiul de atac `ntre
jetul de gaz [i jetul de aer); W g – viteza gazuliui la ie[irea din orificiu; Wa – viteza aerului `n
locul injec]iei venei de gaz; ρ g , ρ a – densitatea gazului [i aerului.
Rela]ia (4.91) arat\ c\ `n\l]imea h depinde nu numai de rapoartele ρ g W g2 ρ aWa2 ci [i
de diametrul [i pasul orificiilor.
~n aceast\ situa]ie condi]iile de amestec nu depind de sarcina arz\torului deoarece la
acela[i coeficient de exces de aer raportul de mai sus r\mâne practic constant. La calculul
adâncimii de penetra]ie la curen]i `ncruci[a]i este necesar calculul vitezei efective a aerului
Wa `n arz\tor care e mai mare ca viteza medie Wmed . Considerând mi[carea aerului pe o
spiral\ cu unghiul β , Wa se determin\ aproximativ cu rela]ia:
Wmed
Wa = . (4.92)
sin β
Unghiul β depinde de gradul de turbionare a jetului de aer [i se determin\ pe cale

experimental\. De asemenea, este necesar s\ se cunoasc\ [i propriet\]ile de ejec]ie ale
curentului de aer. Din rezultate experimentale raportul dintre diametrul jetului de gaz `n
direc]ia jetului de aer [i adâncimea de penetra]ie a jetului are valoarea:
95
Dj
= 0,75 (4.93)
h
[i r\mâne constant. Acest raport se poate calcula [i cu rela]ia mai exact\:
Dj 1
= (0,49...0,72 ) . (4.94)
h ρ g W g2
ρ aWa2
Pentru ca jeturile s\ evolueze `n curentul de aer f\r\ s\ se intersecteze, este necesar s\

se `ndeplineasc\ condi]ia t > D j `n care t este pasul dintre jeturile de gaz la nivelul
diametrelor D j . La baza metodei de calcul a arz\toarelor se au `n vedere urm\toarele
principii:
- jetul de gaz evolueaz\ `n curentul de aer independent sau ]inând seama de câmpul de
viteze al aerului;
- gradul de amestec al gazului cu aerul de la orificiul de gaz pâna la gura arz\torului e
variabil (de la 0 la 100 %);
- arz\torul trebuie s\ creeze `n focar
fl\c\ri de diverse lungimi [i luminozit\]i.
~n cazul unor orificii de gaze sau al
unor direc]ii necorespunzatoare jetul de gaze
r\mâne lânga conducta de gaz [i amestecul
este deficitar ca in fig.4.8, partea de jos. De
asemenea, jeturile de gaze trebuie s\ umple
cât mai bine partea de aer pentru a se face un
amestec cât mai intim combustibil-aer. Fig. 4.8. Condiţiile iniţiale de amestec la
Pe baza considerentelor de mai sus arzătoarele cu admisie centrală a
calculul arz\toarelor de gaze de acest tip combustibilului în aer
trebuie s\ aib\ `n vedere urm\toarele:
- determinarea diametrelor orificiilor de gaze care s\ asigure un amestec optim cu
aerul;
- verificarea faptului c\ amestecul cu aerul s\ se fac\ `n bune condi]ii la periferia
jetului de aer.
~n acest scop se recomand\ ca diametrele orificiilor de gaze s\ nu fie constante [i ca
cca 80% din cantitatea de gaze s\ se injecteze prin orificii de diametru mare [i 20% prin
orificii de diametru mic. Dac\, de exemplu, diametrul orificiilor mici este de 3 mm diametrul
orificiilor mari poate fi de 2...3 ori mai mare [i `n acest caz jetul cu dimensiuni mari va ajunge
la perete iar jetul de dimensiuni mici aproape de conducta de gaz.
Este de asemenea important\ lungimea L g `ntre ultimul rând de orificii [i ie[irea
amestecului din arz\tor care trebuie s\ fie egal\ cu 15...20 ori diametrul orificiului celui mai
mare. ~n cazul c\ nu se poate respecta aceast\ condi]ie amestecul se face `n 50...60% din aerul
necesar arderii restul introducându-se cu aer secundar.
Recomand\ri pentru alegerea adâncimilor de penetra]ie a jeturilor la arz\toare cu
admisie dubl\ (central\ [i periferic\) sau pentru arz\toare mixte gaze-p\cur\ sau gaze-c\rbune
se dau `n tabelul 4.2. Valori minime se consider\ atunci când aerul e pre`nc\lzit [i exist\
96
pericolul aprinderii mai devreme iar valori mari la aerul rece. Calculul `ncepe cu determinarea
adâncimii maxime de penetra]ie
hmax = h + 0,5 ⋅ D j = h + 0,5 ⋅ 0,75 ⋅ h = 1,375 ⋅ h . (4.95)
Diametrul orificiului
η ⋅ µ ⋅ hWa ρa
d= ⋅ , (4.96)
K S Wg ρg
`n care η este un coeficient ce ]ine seama de m\rirea vitezei amestecului pe seama intr\rii `n
canal a gazului din orificiu
Va ρ a + Bρ g
η= ; (4.97)
Va ρ a
µ - coeficient de debit al orificiului (se adopt\ µ = 0,62) ; K S - coeficient ce ]ine seama de

num\rul de orificii `n direc]ie radial\ [i se calculeaz\ cu rela]ia
K S = 1,71 − 0,028 ⋅ (n − 1) , (4.98)
`n care n este num\rul de orificii pe un diametru al conductei; viteza gazului se ia

W g = 50...250 m s .
Num\rul de orificii se calculeaz\ cu rela]ia:
Fg B 273 + t g 1
n= = ⋅ ⋅ , (4.99)
f1 3600 ⋅ Wg 273 0,785 ⋅ d 2
`n care B este debitul de gaz; t g - temperatura gazului.

Urm\toarea etap\ a calculului este determinarea pasului orificiilor [i jeturilor de gaz `n
curentul de aer.
Pasul `ntre orificii se calculeaz\ cu rela]ia
πD
s= , (4.100)
n
`n care D este diametrul colectorului de gaze.

Pasul relativ
s πD
= , (4.101)
d nD
97
Tabelul 4.2
Valori recomandabile pentru adâncimea de penetra]ie la arz\toare de gaze cu admisie
dubl\ sau mixte
Admisie periferic\ a gazului `n ambrazur\
Forma sec]iunii Unghiul Valori recomandabile Raza recomandabil\ pentru cercurile
curentului de curentului de pentru adâncimea de centrelor jeturilor de gaze `n sec]iunea
aer aer β, []
0 penetra]ie `n curentul de
aer
curentului de aer
h2max = (0.18…0.3) A r2 = h2 = r0 - (0.13…0.22) A

Sec]iune 00 h1max = (0.4…0.7) A r1 = h1 = r0 - (0.29…0.51) A
inelar\ de h2 = (0.13…0.22) A
l\]ime A h1 = (0.29…0.51) A
ri/r0≅0,4–0,6 h2max = (0.15…0.2) A r2 = r0 - h2 = r0 - (0.11…0.14) A
r0=Daer/2, [mm] 300 < β < 600 h1max = (0.3…0.65) A r1 = r0 - h1 = r0 - (0.22…0.40) A
rI=Di/2, [mm] h2 = (0.11…0.14) A
h1 = (0.22…0.4) A
h2max = (0.17…0.25) r0
00 h1max = (0.30…0.65) r0 r2 = r0 - h2 = (0.88…0.82) r0
h2 = (0.12…0.18) r0 r1 = r0 - h1 = (0.78…0.53) r0
Sec]iune h1 = (0.22…0.47) r0
cilindric\ h2max = (0.15…0.22) r0
300 < β <600 h1max = (0.27…0.48) r0 r2 = r0 - h2 = (0.89…0.84) r0
h2 = (0.11…0.16) r0 r1 = r0 - h1 = (0.80…0.65) r0
h1 = (0.20…0.35) r0
Admisia central\ a gazului `n ambrazur\
h2max = (0.23…0.35) A
00 h1max = (0.55…0.80) A r2 = (0.78…0.53) A + rinel
Sec]iune h2 = (0.17…0.25) A r1 = (0.43…0.58) A + rinel
inelar\ de h1 = (0.43…0.58) A
la]ime A h2max = (0.23…0.35) A
ri / r0 ≥ 0.4 300 < β <600 h1max = (0.60…0.80) A r2 = (0.17…0.25) A + rinel
h2 = (0.17…0.25) A r1 = (0.43…0.58) A + rinel
h1 = (0.43…0.58) A
h2max = (0.2…0.35) r0 r2 = 0.2 r0 + h2 = rI + h2 = (0.34…049) r0
00 h1max = (0.5…0.65) r0 r1 = rI + h1 = (0.56…0.67) r0
h2 = (0.14…0.25) r0
Sec]iune h1 = (0.36…0.47) r0
cilindric\ h2max = (0.2…0.35) r0 r2 = (0.2 r0 + h2) = (0.3…….0.45) r0
ri/r0 < 0.4 30 < β < 600 h1max = (0.6…0.7) r0 r1 = (0.63…0.71) r0
h2 = (0.14…0.25) r0
h1 = (0.43…0.51) r0
Ambrazur\ Admisie central\ a gazului la ie[irea din ambrazur\
cilindric\ 300 < β <600 h1max = (0.58…0.8) r0 r1 = (0.42…0.58) r2 + rI
h1 = (0.42…0.58) r0 dac\ rI = 0.2 r0
n1 = 6…12 orificii r1 = (0.62…0.78) r0
Ambrazur\ 300 < β <600 h1max = (0.8…1) A
inelar\ h1 = (0.58…0.72) A r1 = (0.58…0.72) A + rinel
n1 = 6…12 orificii
Ambrazur\ 300 < β <600 a) h1max = (0.7…0.8) A a) r1 = (0.51…0.58) r0 + rI
evazat\ h1 = (0.51…0.58) r0 sau r1 = (0.71…0.78) r0
a) conic\ b) h1max = (0.93…1) A b) r1 = (0.67…0.72) A + rinel
b) inelar\ b) h1 = (0.67…0.72) A
n1 = 6…12 orificii
`n care d este diametrul orificiilor.

98
Pasul `ntre jeturile de gaze t `n direc]ia jetului de aer se determin\ cu rela]ia:
πD1
t= , (4.102)
n
`n care D1 este diametrul pe care se g\sesc centrele jeturilor de gaze de diametru D j . Pasul
relativ al jeturilor se calculeaz\ cu rela]ia:
t πD1
= . (4.103)
D j nD j
Dac\ amestecul se consider\ bun, calculul este considerat `ncheiat, dac\ nu se reia
iterativ.
Calculul carcasei de aer. Diametrul p\r]ii cilindrice a canalului de aer se calculeaz\
cu rela]ia:
vρ
d = 2⋅ , (4.104)
Wπ
[
`n care ρ este densitatea fluidului, kg m 3 ; ]
( )
W ∈ 20...23 kg m ⋅ s – viteza masica (la
2
(
arz\toarele cu fante ( W = 30 kg m 2 ⋅ s ). )
Schema arz\torului cu palete
tangen]iale de admisie a aerului este
prezentat\ `n fig.4.9.
Dac\ arz\torul are tub central de
gaze, diametrul tubului central are valoare de
0,3...0,4 din D . diametrul interior se ia egal
cu diametrul p\r]ii cilindrice calculate mai
sus. Dac\ se dore[te o recirculare a gazelor
de ardere la ie[irea din arz\tor, α = 30...45 0 .
Dac\ nu se dore[te, α = 20 0 . Cu cât num\rul
de palete e mai mare, turbionarea e mai bun\;
de regul\, se alege num\rul de maximum 24
pentru a se manevra cu u[urin]\. Gradul de
`nchidere a paletelor τ se ia 0,7 sau 0,75 `n
direc]ia jetului f\r\ ca direc]ia jetului s\ se
schimbe.
Valoarea minim\ a diametrului
exterior este dat\ de rela]ia:
cos α
De = d , (4.105)
cos(α + χ ) Fig. 4.9. Schema arzătorului cu palete
tangenţiale pentru admisia aerului
99
`n care χ = 0,7 ⋅ γ este unghiul la centru `ntre palete; γ - unghiul la centru `ntre palete la
diametrul exterior, deci:
cos α
De = d ; (4.106)
cos(α + 0,7 ⋅ γ )
360
γ = , (4.107)
m
`n care m este num\rul de palete.

Sec]iunea activ\ de trecere a turbionatorului:
F1 = L ⋅ m ⋅ ε , (4.108)
`n care L este lungimea activ\ a paletelor `n direc]ie axial\; ε - distan]a minim\ `ntre palete
care se determin\ cu rela]ia:
π  π
ε = d ⋅ sin ⋅ sin α +  − δ , (4.109)
m  m
`n care δ este grosimea paletei.

Gradul de turbionare se calculeaz\ cu rela]ia:
d2
n= ⋅ cos α . (4.110)
L ⋅ m ⋅ε
De obicei se lucreaz\ cu 1 n ∈ 1,3...1,6 :
L ⋅ m ⋅ε F
= 2 1 = 1,3...1,6 (4.111)
d cos α d cos α
2
sau
F1 = (1,3...1,6 ) ⋅ d 2 cos α . (4.112)
Deoarece sec]iunea transversal\ de intrare a aerului `n gura arz\torului,
π 2
F2 = ⋅ d = 0,785 ⋅ d 2 , (4.113)
4
rezult\
F1 = (1,6...2,0 ) ⋅ F2 cos α . (4.114)
Valoarea optim\ a lungimii paletelor `n direc]ie axial\ se determin\ cu rela]ia:

100
d2
L=K cos α . (4.115)
mε
Din necesitatea sc\derii pierderilor hidraulice de presiune K = 1,3 iar din motive de
reducere a lungimii arz\torului K = 1,6 .
Pentru pierderi hidraulice minime se alege
F0 ≥ F2 , F0 = a ⋅ b (4.116)
sec]iunea carcasei de intrare `n arz\tor:
(Dc − De )⋅ Lc ≥ F2 . (4.117)
Dac\ dorim s\ concentr\m flac\ra, se face parte final\ conic\ prin ambrazur\.
Conicitatea se caracterizeaz\ prin m\rimea
D−d
K0 = = 0,27 , (4.118)
2h
`n care D este diametrul maxim al ambrazurei; d - diametrul arz\torului; h - `n\l]imea p\r]ii

conice a difuzorului.
~n aceast\ situa]ie scad `ntr-o oarecare m\sur\ pierderile hidraulice. Dac\ K 0 ≈ 0,46 ,
rezisten]a hidraulic\ cre[te pu]in; dac\ K 0 > 0,77 , nu mai influen]eaz\ pierderile hidraulice.
Pierderea de presiune a arz\torului se calculeaz\ cu rela]ia:
w2
∆p = (1 + ξ ) ⋅ ρ , (4.119)
2g
Fig. 4.10. Schema de calcul a arzătorului
`n care ξ depinde de construc]ia arz\torului, unghiul de `nclinare a paletelor etc. Schema de

calcul a arz\torului se arat\ `n fig.4.10.
101
4.3.6.4. Calculul arz\toarelor cu jet
Viteza de ie[ire a amestecului combustibil la ie[irea din crater se determin\ cu rela]ia:
Wg = Wmin ⋅ kω , (4.120)
`n care Wmin este viteza minim\ de ie[ire a amestecului din crater `n condi]ile stabilite a
fl\c\rii (se alege corespunz\tor vitezei normale de propagare a fl\c\rii; pentru gaze de furnal
Wmin = 3...4 m s ), [m s ]; kω - raportul debitului maxim [i debitului minim al arz\torului.

Presiunea necesar\ a gazului `naintea arz\torului care s\ asigure injec]ia necesar\,
aspira]ia aerului [i transportul amestecului din arz\tor se determin\ cu rela]ia:
 ⋅ hA ⋅ 1 + ∑ 
 p   ξ
1 − ∑ξ ' + f
2 
p1 − po =   
h
, (4.121)
µ 2
`n care p1 este presiunea gazului `naintea arz\torului, [Pa ]; p 0 – presiunea barometric\,

[Pa]; ∑ξ / - suma coeficien]ilor de rezisten]\ de dup\ difuzor, raporta]i la viteza de ie[ire,
care se determin\ cu rela]ia:
∆h /
∑ξ = ρ ⋅ W 2 2 ,
/
(4.122)
a a
/
`n care ∆h este rezisten]a total\ a traseului amestecului gaz-aer `n zona confuzorului tunel,
ρ a - densitatea amestecului gaz-aer `n amestec\tor, Wa - viteza la ie[ire din amestec\tor;
p f – suprapresiunea din focar, [Pa ]; h – presiunea dinamic\ din ajutaj , [Pa ], care
se determin\ din rela]ia
Wc2
h = ρc ⋅ , (4.123)
2
`n care ρ c este densitatea amestecului gaz-aer `n camera de amestec, Wa - viteza `n camera

de amestec; ∑ ξ - coeficientul de rezisten]\ total pe traseul aerului [i camerei de amestec
raportat\ la viteza amestecului `n camera de amestec, care se calculeaz\ cu rela]ia
∆h
∑ξ = ρ ⋅ W 2
2
, (4.124)
c c
102
`n care ∆h este rezisten]a total\ a traseului gazului [i camerei de amestec; µ - coeficient de

debit; A = (1 − U ) ⋅ (1 + US ) - parametru de injec]ie; U - coeficient masic de injec]ie egal
cu raportul dintre masa aerului [i masa gazului; S - coeficient volumetric de injec]ie egal cu
raportul dintre volumul aerului [i volumul gazului.
Diametrul craterului arz\torului se determin\ cu rela]ia:
Vg + Va
d= , [m] , (4.125)
0,785 ⋅ 3600 ⋅ Wg
[ 3
]
`n care Vg [i Va sunt debitele de gaz [i de aer, m h ; Wg - viteza de ie[ire a amestecului
din crater.
Lungimea camerei de amestec se determin\ cu formula:
 α ⋅ Va0 
l = 3d a ⋅ 1 +  , [mm], (4.126)

 s 
`n care d a este diametrul ajutajului de combustibil, [mm]; α - coeficient de exces de aer `n

0
arz\tor; Va - volumul teoretic de aer necesar arderii, m [ 3
]
m 3 ; s - raportul densit\]ii
gazului [i densit\]ii aerului.
4.3.6.5. Calculul lungimii fl\c\rii la arz\toarele turbionare
Lungimea fl\c\rii depinde de gradul de turbionare a curentului de aer n sau de

unghiul curentului pe spiral\, debitul de aer [i al]i factori. Amestecul aer-combustibil se face
pe o por]iune l am [i se pre`nc\lze[te par]ial de
la gazele recirculate (fig.4.11).
Lungimea de amestec se calculeaz\ cu
rela]ia:
Lam = 1,0 ⋅ D , (4.127)
in care, D este diametrul carcasei de aer.

Aprinderea amestecului se face pe o
por]iune de aprindere:
Fig. 4.11. Schema flăcării arzătorului
Lapr = (1...6) ⋅ D , (4.128) turbionar:
1-gaz; 2-recircularea gazelor de ardere
iar terminarea arderii pe o lungime:
Lta = (6...10 ) ⋅ D . (4.129)
103
Lungimea total\ a fl\c\rii:
L f = Lam + Lapr + Lta . (4.130)
~n cazul arderii turbionare lungimea L f se consider\ pe spiral\. Pentru considerarea

aprinderii se calculeaz\ gradul de aprindere a amestecului:
χ = 1 − exp(− K a S f ), (4.131)
in care K a este exponent care la arzatoare turbionare este egal cu 0,034, iar la cele de trecere
cu 0,04; S f - lungimea relativ\ a traiectoriei spiralei `n diametre de arzator.
Intensitatea aprinderii `n lungul axului fl\c\rii de trecere se aproximeaz\ prin rela]ia:
δχ tr =
dχ tr
dL f
( )
= 3 ⋅ K a L 2f ⋅ exp − K a L3f , (4.132)
`n care L f reprezint\ lungimea relativ\ a fl\c\rii (`n diametre de arz\tor) la arz\torul de

trecere (neturbionar).
Intensitatea aprinderii la arz\torul turbionar pentru zona de conservare a turbionului `n
care se aprinde 98% din combustibil se calculeaz\ cu rela]ia mai complicat\
[ ]
δχ t = 3 ⋅ K a (cos ecβ sp )3 L 2f ⋅ exp − K a (cos ecβ sp )3 L 2f , (4.133)
`n care β sp este unghiul mediu dintre curent [i planul normal la axul arz\torului.
Intensitatea maxima a aprinderii la arz\torul cu flac\r\ de trecere are loc la distan]a:
max 2
Lapr =3 (4.134)
3K a
iar la cel turbionar la distan]a:
2
apr = sin β sp 3
Lmax . (4.135)
3K a
Astfel, prin m\rirea gradului de turbionare n se scurteaz\ nu numai lungimea aparent\

a fl\c\rii ci [i distan]a de la gura arz\torului pân\ la zona aprinderii maxime.
Pentru calculul lungimii fl\c\rii L f se poate folosi rela]ia:
L f = 1,14n − 0, 25 . (4.136)
104
4.3.6.6. Particularit\]ile constructive ale principalelor tipuri de arz\toare pentru

combustibilii gazo[i
Arz\toarele de combustibili gazo[i se construiesc ca arz\toare: cu autoaspira]ia

aerului; cu jet; cu jeturi multiple [i admisia gazului central\, periferic\ sau mixt\; cu
preamesctec (f\r\ flac\r\).
Arz\toarele de gaze cu autoaspira]ie se folosesc la consumatorii de debite reduse
(fig.4.12). Jetul de gaz se destinde `n ajutajul 2 [i aspir\ prin ejec]ie aerul necesar cu care se
Fig. 4.12. Arzător cu autoaspiraţie a aerului:

1-racord pentru introducerea gazului combustibil; 2-ajutaj; 3-confuzor; 4-cameră cilindrică de amestec;
5-difuzor; 6-cameră de aer; 7-pachet de plăcuţe metalice (stabilizator de flacără)
amestec\ `n camera 4 [i difuzorul 5. Amestecul aer-combustibil arde deasupra pl\cu]elor

metalice 7 care au rol de stabilizator aerodinamic. Debitul de gaze este de maxim 0,1 Nm3/s
presiunea necesar\ 10…50 kPa.
Arz\toarele cu jet de gaz se folosesc
pentru cuptoare tehnologice unde este
necesar\ o flac\r\ lung\.
~n instala]iile energetice jetul de gaz
se divide `n mai multe jeturi care se
injecteaz\ perpendicular pe curentul de aer,
admisia combustibilului f\cându-se de la
centru spre periferie (admisie central\), de
la periferie spre centru (admisie periferic\)
sau mixt (admisie mixta).
La aceste arz\toare aerul necesar
arderii este adus de la un ventilator de aer [i
este de regul\ pre`nc\lzit . Fig. 4.13. Arzător cu admisie centrală a
Arz\torul cu admisia centrala a gazului de tip TKZ (U.R.S.S.):
gazului este prezentat `n fig.4.13. Acest
arz\tor are debitul de 1600 m3/h cu care 1-duze de ieşire a gazului; 2-ambrazură ceramică de
stabilizare; 3-registre de introducere a aerului secundar;
sunt echipate cazanele TGM-84 si TGM- 4-piesă de îmbinare; pulverizator de păcură
97. Gazul combustibil se introduce `n tubul
central din care iese prin orificiile 1 cu viteza de 70 m/s perpendicular pe curentul de aer care
vine turbionat fie prin registrele 3, fie prin piesa 4 cu viteza de 30 m/s. Arz\torul se asaz\ cu
105
cca 500 mm `n interiorul ambrazurii pentru a fi ferit de radia]ia focarului [i pentru a asigura
amestecului aer-combustibil o stabilizare termic\.
~n fig.4.14 este prezentat un arz\tor de
tip AMAG prev\zut cu ventilator de insuflare a
aerului. Caracteristicile principale ale
arz\toarelor de tip AMAG sunt prezentate
`n tabelul 4.3.
Arz\toarele de gaze cu admisia
periferic\ a gazului se prezint\ `n fig.4.15.
Arz\torul este format din ambrazura
ceramic\ `n form\ de confuzor-difuzor 1, cu
strangulare de cca 10% `n care se a[eaz\
colectorul de gaze 2 cu orificii de injec]ie a
gazului `n aer. Pentru turbionarea aerului se
Fig. 4.14. Arzător monobloc fabricat în
folose[te un registru cilindric 3 care const\ din
România:
18 palete care permit o turbionare a aerului a[a
cum se vede `n fig.4.15, a. Gradul de 1-duze pentru injecţia gazului în curentul de aer;
turbionare poate fi reglat prin [iberul 4, 2-palete de turbionare a aerului; 3-conductă de
racordul coaxial 5 [i clapeta de `nc\rcare 6 admisie a gazului; 4-material ceramic de stabilizare
format\ din dou\ piese g\urite cu sec]iune care (stabilizator termic)
poate fi variat\ la intrarea `n cutia de aer 7. Prin
[iberul 4 se suprapun g\urile de intrare par]ial sau total [i aerul intr\ `n cutia 7.
Tabelul 4.3
Caracteristicile arz\toarelor AMAG
Puterea Presiunea Debit nominal Motor electric
Simbol termic\ gazelor, combusti- aer, putere/tura]ie,
nominal\, [kPa] bil, [Nm3/h] [rot/min]
[kW] [Nm3/h]
AMAG 200 D1 150-200 5 15-20 230 0.37/300
AMAG 315 D1 250-315 5 25-31.5 360 0.75/3000
AMAG 630 D1 475-630 5 47.5-63 720 1.1/3000
AMAG 800 P2 600-800 5 60-80 875 2.2/3000
AMAG 1000 P2 750-1000 50 75-100 1100 2.2/3000
AMAG 1000 D2 750-1000 50 75-100 1100 1.5/3000
AMAG 1250 D2 950-1250 50 95-125 1360 1.5/3000
AMAG 1600 D2 1200-1600 50 120-160 1750 2.2/3000
AMAG 1600 PC 1600 50 160 1750 4/3000
AMAG 4000 PC 4000 50 400 4200 7.5/3000
AMAG 3150 DC 3150 50 315 3300 4/3000
AMAG 4000 DC 4000 50 400 4200 4/3000
AMAG 8000 DC 8000 50 800 8500 10/1500
AMSG 1600 PC 1600 50 160 1750 4/3000
AMSG 4000 PC 4000 50 400 4200 7.5/3000
AMSG 3150 DC 3150 50 315 3300 4/3000
AMSG 4000 DC 4000 50 400 4200 4/3000
AMSG 8000 DC 8000 50 800 8500 10/1500
106
Fig. 4.15. Arzător ŢKTI (U.R.S.S.) cu admisie

periferică a gazului:
1-ambrazură; 2-conductă inelară de gaze cu duze de injecţie a gazului
din aer; 3-registru cilindric; 4-şiber; 5-conductă axială; 6-perete;
7-cutie de aer
Parametrii de baz\ ai arz\toarelor de acest tip sunt prezentate `n tabelul 4.4.

In fig. 4.16 este prezentat arz\torul de gaze cu admisie dubl\ a combustibilului gazos.
Fig. 4.16. Arzător de gaze cu admisie mixtă:

1-inel de reglare a debitului de gaze; 2-corpul arzătorului; 3-confuzor; 4-colector inelar de gaze cu duze
pentru admisia periferică; 5-colector central de gaze cu duze pentru admisia centrală; 6-mecanism de
acţionare a inelului de reglare a debitului de gaze; 7-clapetă reglare aer secundar; 8-orificiu de supraveghere a
flăcării; 9-carcasă aer secundar în formă de melc; 10-registru de aer; 11-tub central
107
Tabelul 4.4
Caracteristicile de baz\ ale arz\toarelor }KTI (U.R.S.S.)
I II III IV V VI VII
Debitul:
Gaze, [Nm3/h] 270 510 1080 1890 2700 4320 6480
P\cur\, [kg/h] 250 500 1000 1750 2500 4000 6000
 Gcal / h 
Termic,  2,3 4,6 9,2 16 23 36 55
 MW 
2,67 5,35 10,70 18,6 26,75 41,87 63,97
Dimensiuni, [mm]:
~n\l]ime, H 450 580 750 960 110 1250 1450
L\]ime, i 430 560 730 940 1090 1220 1400
Diametrul minim
ambrazur\, Dn 220 315 415 550 660 780 910
Diametrul gur\
400 500 600 730 840 900 1000
ambrazur\, Da
Diametrul regis-
trului, Dr 230 330 440 580 700 820 850
Num\rul paletelor 18 18 18 18 18 18 18
Diametrul colecto-
rului de gaze, Dc 277 392 525 685 817 944 1086
Diam. duzelor, d 6 7 10 12 14,5 15 17
Num\rul duzelor 32 36 30 36 36 48 50
Diametrul distribu-
itorului de aer, D1 140 192 250 326 390 456 526
Lungimea arz\to-
rului, L 230 330 440 580 700 820 950
Caracteristici
func]ionale:
Vitez\ aer `n sec]i-
unea minim\ a am-
brazurii la t=2500C
[i α 0 =1,0, [m/s] 25-35 25-35 30 40 35,7 35-45 35-50
Idem `naintea re-
36,4 33,3 36,6 36,7 35,7 41,4 46,2
gistrului, [m/s]
Viteza gazelor la
ie[irea din duze,
83 109 127 129 126 142 159
[m/s]
Presiunea aerului 0,64-1,26 0,64-1,26 0,93-1,65 0,93-1,65 0,93-1,65 1,26-2,08 1,26-2,58
Presiunea gazelor 8 13,80 18,40 19,20 18,30 23,30 29

[kPa]
108
Circa 50...60% din combustibil se introduce central [i restul periferic. Carcasa de aer secundar
sub form\ de melc permite turbionarea acestuia.
O variant\ a arz\torului cu admisie mixt\ este arz\torul cu l\nci prezentat `n fig. 4.17.
Fig. 4.17. Arzător de gaze cu lănci:

1-colector de gaze; 2-lance; 3-intrare aer secundar; 4-clapete de turbionare
Fig. 4.18. Arzător cu preamestec (fără flacără) pentru

gaze de furnal:
1,2-canale de admisie a gazului şi aerului; 3-cameră de aprindere; 4-fante
din material ceramic
109
Gazul vine din conduct\ `ntr-un tor din care pleac\ mai multe conducte numite l\nci `nchise la
cap\t. Pe diverse generatoare ale l\ncilor sunt prev\zute duze prin care gazul este introdus
perpendicular pe direc]ia de curgere a aerului.
Arz\toarele cu preamestec (f\r\ flac\r\) s-au dezvoltat la `nceput ca arz\toare cu
debite reduse iar `n prezent sunt folosite pentru arderea gazelor cu c\ldur\ de ardere redus\
(gaze de furnal) sub form\ de arz\toare cu fante la care fantele sunt din material ceramic
pentru stabilizarea termic\ a fl\c\rii. Un
asemenea arzator este prezentat `n fig.4.18.
Asemenea arz\toare mai poart\ numele [i
de arz\toare tunel. Sec]iunea tunelului se
calculeaz\ la o viteza a gazelor de ardere de
30…40 m/s.
4.3.7. Focare pentru arderea combustibililor

gazo[i
Focarele pentru arderea combustibililor

gazo[i sunt focare camer\ de tip deschis, de tip
semideschis, focare ciclon sau focare turbionare. Fig. 4.19. Schema focarelor cameră
La cazanele energetice sunt folosite mai mult pentru arderea gazelor:
focarele camer\.
Alimentarea cu aer se poate face a-amplasarea frontală a arzătoarelor cu
individual sau pentru mai multe arz\toare (jeturi introducere individuală a aerului; b-amplasarea
de gaz) a[a cum se vede `n fig.4.19. frontală a arzătoarelor cu introducere comună a
Caracteristicile de baz\ ale focarelor aerului; c-amplasare în opoziţie a arzătoarelor cu
introducere individuală a aerului; d-amplasare în
pentru arderea combustibilor gazo[i sunt date `n
opoziţie cu introducere comună a aerului
tabelul 4.5.
Tabelul 4.5
Caracteristicile de baz\ ale focarelor pentru cazanele cu debite de peste 75 t h pentru
arderea combustibililor gazo[i
Coeficient de exces Inc\rcarea termic\ Pierderea de c\ldur\

Combustibilul de aer la ie[irea din volumetric\, prin ardere incomplet\
focar, α f [
qv kW m 3 ] din punct de vedere
chimic, q3 [%]
Gaz natural 1.1 350-470 0.5
Gaz de cocs 1.1 350-470 0.5
Gaz de furnal 1.1 230 0.5
Adâncimea focarului b se ia `n func]ie de lungimea fl\c\rii l f conform rela]iilor:
b > 1,5 ⋅ l f (4.137)
la a[ezarea `n opozi]ie a arz\toarelor (schemele c [i d );
110
b > lf (4.138)
la a[ezarea frontal\ (schemele a [i b ).

Distan]a pân\ la podea:
h1 ≥ (3...3,5) ⋅ d . (4.139)
Distan]a dintre axele arz\toarelor
h ≥ (2,5...3) ⋅ d , (4.140)
`n care d este diametrul ambrazurii arz\torului.

Valorile mici `n rela]iile (4.139) [i (4.140) se adopt\ la o vitez\ a aerului `n ambrazur\
de 50 m s iar valorile mari pentru viteze de 70 m s .
Distan]a `ntre axul arz\toarelor [i peretele lateral se poate lua egal\ cu
a = (5...10) ⋅ d . (4.141)
4.4. Instala]ii de ardere a combustibililor lichizi
Combustibilii lichizi se ard `n stare pulverizat\. Pulverizarea lor se face la o

vâscozitate de 2…30E care pentru a fi atins\ este nevoie `n unele cazuri de o pre`nc\lzire
prealabil\.
4.4.1. Instala]ii de pre`nc\lzire [i pulverizare a combustibilului lichid
Instala]iile de pre`nc\lzire [i pulverizare a combustibililor lichizi se `mpart `n dou\

grupe: instala]ii cu o treapt\ de pompare [i instala]ii cu dou\ trepte de pompare.
Instala]iile cu o treapt\ de pompare sunt destinate cazanelor de debite reduse,
pompele in aceast\ situa]ie fiind amplasate `naintea pre`ncalzitorului de p\cur\ (fig.4.20).
~naintea pompei se prevede un filtru grosier iar dup\ pre`ncalzitorul de p\cur\ - un filtru fin.
Fig. 4.20. Instalaţie de pompare a păcurii cu o singură treaptă de pompare:

1-rezervor de păcură; 2-filtru grosier; 3-pompă; 4-preîncălzitor; 5-filtru fin; 6-ventil de reglaj prin
laminare; 7-pulverizator
Instala]ia cu dou\ trepte de pompare are prev\zuta o treapt\ de pompare cu pompe

volumetrice `naintea pre`ncalzitorului de combustibil [i o treapt\ de pompare dup\
111
pre`ncalzitor (fig.4.21). Aceast\ instala]ie are avantajul c\ se poate face transportul p\curii de
la depozit la sala cazanelor la presiune mic\ [i vâscozitate mare, ceea ce la spargerea unei
Fig. 4.21. Instalaţie de pompare a păcurii cu două trepte de pompare:

1-rezervor de păcură; 2-filtru grosier; 3-pompă; 4-preîncălzitor; 5-filtru fin; 6-ventil de reglaj prin laminare;
7-pulverizator; 8-pompă centrifugă (treapta a II-a); 9-clapetă de reglaj (recirculare)
conducte nu permite `mpr\[tierea p\curii `n stare pulverizat\ [i reduce astfel pericolul de

incendiu.
4.4.2. Pulverizarea combustibilului lichid
Pentru pulverizarea combustibilului lichid se folosesc mai multe principii fizice:

- energia poten]ial\ a combustibilului la pulverizatoarele mecanice;
- energia cinetic\ a unui fluid auxiliar (abur sau aer) la pulverizatoarele pneumatice;
- ambele principii la pulverizatoarele pneumatice;
- gazeificarea combustibilului la arz\toarele cu gazeificare;
- ultrasunete (pentru uniformizarea pulveriz\rii) la pulverizatoarele cu ultrasunete.
Pulverizarea combustibilului lichid este influen]at\ de caracteristicile combustibilului
(tensiunea superficial\, vâscozitatea, densitatea), de felul curgerii prin pulverizator [i de
caracteristicile mediului `n care se face pulverizarea (vâscozitatea, densitatea, felul curgerii -
laminar\ sau turbulent\, viteza relativ\ dintre mediu [i combustibil).
Procesul pulveriz\rii combustibililor lichizi poate fi `mp\r]it `n urm\toarele faze:
- apari]ia vibra]iilor [i formarea de unde pe suprafa]a venei de lichid ca urmare a
turbulen]ei ini]iale la curgerea prin duz\ [i a interac]iunii cu mediul `n care se face
pulverizarea;
- formarea unei pelicule fine de lichid datorit\ ac]iunii for]elor date de presiunea
aerului [i tensiunea superficial\ a lichidului;
- ruperea peliculei de lichid `n pic\turi care sub influen]a tensiunii superficiale tind s\
devin\ sferice;
- descompunerea `n continuare a pic\turilor ca urmare a interac]iunii cu jetul de aer.
Presiunea necesar\ pulveriz\rii este dat\ de rela]ia:
p = p aer + pσ , (4.142)
`n care p aer este presiunea aerului `n care se face pulverizarea; pσ - presiunea necesar\
pulveriz\rii propriu-zise pentru `nvingerea tensiunii superficiale
112
1 1
pσ = σ  +  , (4.143)
 r1 r2 
`n care σ este coeficientul de tensiune superficial\; r1 [i r2 - razele pic\turilor pulverizate.

Dac\ pic\turile sunt sferice r1 = r2 [i pσ = 2σ r .
Pulverizarea combustibilului se apreciaz\ prin caracteristicile de baz\ ale jetului de
combustibil lichid pulverizat.
4.4.3. Caracteristicile jetului de combustibil lichid pulverizat
Caracteristicile jetului de combustibil lichid pulverizat sunt definite prin urm\toarele

elemente:
- fine]ea de pulverizare care se caracterizeaz\ prin diametrul mediu al particulelor
(diametrul mediu Sauter este diametrul pic\turilor dintr-un nor omogen care are aceea[i
suprafa]\ [i acela[i num\r de pic\turi ca [i norul cercetat [i se calculeaz\ cu rela]ia
k
∑ d i 2 ni
dS = i =1
k
, [µm]; (4.144)
∑ ni
i =1
diametrul mediu Vitman este diametrul pic\turilor dintr-un nor omogen care are aceea[i
greutate [i acela[i num\r de pic\turi ca [i norul de pic\turi cercetat
k
∑ ni d i 3
dV = 3 i =1
k
, [µm], (4.145)
∑ ni
i =1
`n care d i este diametrul mediu din intervalul considerat; ni - num\rul de pic\turi din
intervalul considerat; k - num\rul de intervale considerate `n intervalul granulometric total;
diametrul mediu Sauter, pentru injectoare pneumatice este dat de rela]ia experimental\
0 , 46 1,5
585 σ l  ηl   1000 ⋅ Gl ρ a 
dS = + 597   ⋅  , [µm], (4.146)
W ρl  ρ ⋅σ  ρ
 l l   G a l 
`n care σ l este tensiunea superficial\; ρ l densitatea; ηl este vâscozitatea dinamic\; Gl este

debitul de lichid pulverizat; ρ a [i Ga sunt densitatea [i debitul de aer din pulverizator; W -
113
viteza relativ\ dintre aer [i combustibil; valoarea diametrului mediu depinde de diametrul
duzei, felul pulveriz\rii, felul curgerii combustibilului etc. a[a cum se vede din rela]ia (4.146).
- uniformitatea pulveriz\rii se pune `n eviden]\ prin distribu]ia pic\turilor `ntr-o curb\
granulometric\ R-R-B (Rosin-Rammler-Bennet); legea de distribu]ie a pic\turilor `n jetul de
combustibil lichid pulverizat are expresia:
  d n 
R = 100 ⋅ exp−    , (4.147)
  d m  
`n care R este masa relativ\ a pic\turilor, `n %, care dep\[esc diametrul d ; d - diametrul

curent al pic\turilor; d m - diametrul mediu al
pic\turilor corespunz\tor rela]iei
R = 100 l = 36,8% ; n - exponent de
distribu]ie a particulelor ( n = 2 );
- dispersia jetului se caracterizeaz\
prin cantitatea de combustibil ce revine `n
unitatea de timp pe unitatea de suprafa]\
perpendicular\ pe axa jetului; dispersia jetului
depinde de tipul pulverizatorului; curbele de
dispersie caracteristice se arat\ `n fig.4.22; se
constat\ dispersii diferite pentru
pulverizatoare cu [i f\r\ turbionare; pentru
instala]iile de ardere cele mai indicate sunt
pulverizatoarele cu camer\ de turbionare;
Fig.4.22. Dispersia picăturilor de
- unghiul de dispersie (pulverizare)
combustibil înr-un jet de picături:
este unghiul solid `n interiorul c\ruia se
g\sesc pic\turile de combustibil lichid; la a – pulverizator fără retur; b – pulverizator cu cameră
unghi de pulverizare mic flac\ra cre[te pe de turbionare şi retur
când la unghi de pulverizare mare flac\ra are
lungime mai mic\.
4.4.4.Construc]ia pulverizatoarelor de combustibil lichid
4.4.4.1. Construc]ia pulverizatoarelor mecanice
Pulverizatoarele (injectoarele) mecanice realizeaz\ pulverizarea folosind energia

energia poten]ial\ a combustibilului. Combustibilul iese din corpul pulverizatorului printr-un
orificiu de dimensiuni reduse numit duz\, jetul de pic\turi sub form\ conic\ având unghiul de
dispersie redus [i pic\turile de diametru mare (fig.4.23). Pentru m\rirea vitezei de rota]ie a
p\curei `n pulverizator s-au creat pulverizatoare cu camer\ turbionar\ prezentate principial `n
fig.4.24. Combustibilul intr\ din corpul pulverizatorului `n camera turbionar\ prin orificii
tangen]iale imprimându-i-se o mi[care de rota]ie, cu mi[carea de rota]ie trece prin duza de
pulverizare; prin acesta viteza axial\ a combustibilului are forma prezentat\ `n fig.4.25.
Curgerea prin duz\ e condi]ionat\ de coeficientul sec]iunii active de ie[ire ϕ dat de
rela]ia:
114
2
r 
ϕ = 1−  ω  , (4.148)
 r 
`n care rω este raza turbionului invers; r -

raza duzei.
~n fig.4.26 se arat\ un pulverizator
mecanic cu camer\ turbionar\ f\r\ retur cu
piesele componente ale camerei turbionare.
Pulverizatorul necesit\ o presiune de Fig.4.23. Tipuri de pulverizatoare mecanice
pulverizare de 3,5 MPa [i pulverizeaz\ bine simple:
`n domeniul de 70...110% din debitul a – pulverizator simplu fără mişcare de
nominal. La sc\derea debitului la 70% din rotaţie a păcurii; b – pulverizator cu
cel nominal presiunea scade la 2 MPa [i mişcare de rotaţie a păcurii creată prin
pulverizarea se `nr\ut\]e[te. canale tangenţiale; c – pulverizator
Combinatul de utilaj greu din Cluj simplu cu crearea mişcării de rotaţie a
Napoca fabric\ arz\toare monobloc pentru păcurii prin canale elicoidale
combustibil de calorifer cunoscute sub
denumirea de AMAL sau AMSL cu debite de 18…712 kg/h la presiune de pulverizare de
1,4…2,5 MPa.
Pentru m\rirea domeniului de reglaj al debitului de combustibil s-au dezvoltat
pulverizatoare cu camer\ de turbionare [i retur, la care din cantitatea total\ de combustibil
care vine `n pulverizator o parte se pulverizeaz\ [i o parte se `ntoarce la aspira]ia pompei. ~n
acest fel, presiunea de pulverizare r\mâne practic constant\ [i pulverizarea nu este practic
influen]at\ de debitul de combustibil pulverizat.
Reglarea debitului de retur se face cu ajutorul unui ventil de reglaj 5. Schema de
circula]ie a combustibilului `n instala]iile de pulverizare cu retur se arat\ `n fig.4.27. La
deschiderea ventilului 5 scade presiunea `n conducta de retur [i cre[te debitul de retur Br ,
sc\zând corespunz\tor debitul pulverizat B p . Varia]ia debitului pompei Bt , a debitului de
retur Br [i a debitului pulverizat B p `n func]ie de presiunea din conducta de retur se arat\ `n
fig.4.28. Returul combustibilului poate fi printr-un orificiu central din camera de turbionare
(varianta Peabody), mai multe orificii periferice din camera de turbionare (varianta
Bargeboer), orificiu din duza de pulverizare (varianta Todd), cu ac (varianta Joyce) a[a cum
se vede `n fig.4.29.
Capetele de pulverizare la pulverizatoarele cu camer\ de turbionare [i retur realizate
de ~ntreprinderea Vulcan Bucure[ti se arat\ `n fig. 4.30.
Avantajul pulverizatoarelor mecanice cu retur de tipul Joyce const\ [i `n faptul c\ la
oprire nu este necesar\ scoaterea lor din carcasa de aer deoarece sunt r\cite cu p\cur\, `ntregul
debit de p\cur\ fiind recirculat prin pulverizator.
115
Fig.4.24. Schema pulverizatorului cu cameră turbionară:

1 – intrarea combustibilului; 2 – duză de pulverizare.
Fig.4.25. Viteza axială prin duza de pulverizare la

camera turbionară
Fig.4.26. Pulverizator mecanic cu cameră de turbionare:

1 – intrarea combustibilului; 2 – discul de împrăştiere; 3 – camera de turbionare; 4 – duza
de pulverizare.
116
Fig.4.27. Schema de circulaţie a combustibilului în instalaţiile de pulverizare cu retur:
1 – pompă de păcură cu roţi dinţate; 2 – pompă centrifugă de păcură; 3 – preîncălzitor de păcură;

4 –pulverizator cu cameră turbionară şi retur; 5 – ventil de reglaj pe retur; 6 – supapă de recirculare;
7 – rezervor de păcură.
Fig.4.28. Variaţia debitelor la variaţia presi-

unii în conducte de retur
4.4.4.2. Pulverizatoare pneumatice
Pulverizatoarele pneumatice se folosesc pentru pulverizarea combustibilului, energia

cinetic\ a aburului sau aerului de joas\ sau `nalt\ presiune, vitezele de curgere ale aburului
sau aerului fiind sonice sau supersonice. Dac\ pulverizarea se face cu abur simultan cu
pulverizarea se face [i `nc\lzirea p\curii. Capul de pulverizare este format dintr-un confuzor [i
un difuzor prin care aburul exercit\ [i o ac]iune de ejec]ie (fig.4.31). Consumul de abur este
de 0,3-0,5 kg abur / kg combustibil. La cazane de abur de debite mari folosirea acestor
pulverizatoare este limitat\.
4.4.4.3. Pulverizatoare pneumomecanice
La cazanele de debite mari [i la arderea combustibililor solizi cu coeficient de exces

de aer redus s-au introdus `n ultimul timp pulverizatoare pneumomecanice. Un asemenea
pulverizator fabricat de firma EVT (Germania) se prezint\ `n fig.4.32, a [i fabricat de firma
Babcock (Germania) `n fig.4.32, b. Consumul de abur la aceste pulverizatoare este de 0,065
117
Fig.4.29. Variante de realizare a returului la pulverizatoarele cu cameră turbionară:

1 – Peabody; 2 – Bargeboer; 3 – Todd; 4 - Joyce
Fig.4.30. Capetele de pulverizare

realizate de Întreprinderea
Vulcan Bucureşti:
a – varianta Bargeboer; b – varianta Todd;

c – varianta Joyce; 1 – duză; 2 – piesă de capăt;
3 – bucşă cu orificiu pentru returul
combustibilului; 4 – piesă de dirijare; 5 – bucşă
de legătură; 6 – bucşă exterioară; 7 – ţeavă
interioară; 8 – ţeavă exterioară
118
Fig.4.31. Pulverizatoare pneumatice:

a – pulverizator cu deflector; b – pulverizator fără deflector; 1 – ştuţ de intrare abur;
2 – ajutaj de abur; 3 – turbionator de păcură; 4 – turbionator de abur; 5 – deflector
Fig.4.32. Pulverizatoare pneumomecanice:
a – fabricat de firma EVT (Germa-

nia); b – fabricat de firma Babcock
(Germania); 1 – placă de amestec;
2 – cameră de amestec; 3 – orificiu
de injecţie; 4 – fante tangenţiale
kg abur / kg combustibil.
4.4.5. Calculul pulverizatoarelor
Diametrul mediu al pic\turilor de combustibil la pulverizatoarele cu camer\ turbionar\

se determin\ din rela]ia:
d0 47,8
= 0,6 0,1 0,7 , (4.149)
d A Π Re
`n care d 0 este diametrul mediu al pic\turilor, [mm] ; d - diametrul duzei de pulverizare,

W0 d 0
[mm]; Re = - cifra Reynolds, `n care W0 este viteza echivalent\ a combustibilului,
ν
(m/s); ν - coeficientul de vâscozitate cinematic\, (m2/s); A = D ⋅ f e d ⋅ f i - caracteristica
119
geometric\ a camerei de turbionare, `n care D este diametrul camerei, [mm] ; f e - sec]iunea

[ ]
duzei de pulverizare, mm 2 ; f i este sec]iunea ajutajelor tangen]iale de intrare, mm 2 ; [ ]
Π = ρ cν 2 gσ c d - criteriul de vâscozitate, `n care ρ c este densitatea combustibilului,
[kg ]
m3 ; g - accelera]ia gravita]iei, [m s ]; 2
σ c - tensiunea superficial\ a
[ ]
combustibilului, kg s 2 .
~n cazul pulverizatoarelor pneumatice rela]ia (4.149) devine:
−0 , 45
d0  ρ aW 2 d 
= A ⋅  
 , (4.150)
d  σ 
[ 3
]
`n care - densitatea fluidului de pulverizare ( abur sau aer ), kg m ; W - viteza relativ\ a
mediilor la ie[irea din pulverizator dat\ de rela]ia:
W = W1 − W2 , (4.151)
`n care W1 ,W2 sunt viteza fluidului de pulverizare [i viteza combustibilului, [m s ].

Viteza real\ de ie[ire a combustibilului din duza de pulverizare este dat\ rela]ia:
Wa
W2 = , (4.152)
ϕ
`n care Wa este viteza axial\ aparent\ considerând c\ p\cura iese prin toat\ sec]iunea duzei;
ϕ - coeficientul sec]iunii active de ie[ire a duzei dat de rela]ia (4.148).
Debitul de combustibil ce trece prin duz\ este dat de rela]ia:
2p  m3 
Q = f e ⋅ Wa = µ ⋅ f e ,  , (4.153)
ρc  s 
`n care µ este coeficient de debit; p - presiunea de pulverizare, [MPa ].

Caracteristica geometric\ a camerei de turbionare cu admisie tangen]ial\ se mai poate
scrie sub forma:
A=
Rt r
=
(R − ri ) ⋅ r , (4.154)
2 2
nri nri
`n care Rt = R − ri este raza turbionului; R - raza camerei turbionare; ri - raza echivalent\ a

2
canalelor de intrare, dac\ exist\ mai multe canale se scrie nri ; r - raza duzei de pulverizare;
n - num\rul canalelor de intrare.
120
Coeficientul teoretic de debit al camerei turbionare este dat de rela]ia:
1
µ0 = , (4.155)
2
1 A
+
ϕ 2
1−ϕ
~n cazul debitului maxim:
1−ϕ
A= (4.156)
ϕ2
2
[i
ϕ
µ0 = ϕ (4.157)
2−ϕ
La pulverizarea lichidelor reale se calculeaz\ o caracteristic\ geometric\ echivalent\

dat\ de rela]ia:
A
ϕi
Aec = , (4.158)
λ  B2 A 
1 +  2 − 
n  ϕi ϕi 
`n care B = Rt ri este un parametru geometric al pulverizatorului; ϕ i - coeficientul de

contrac]ie a jetului `n canalele de intrare ( ϕ i = 0,85…0,9); λ - coeficient de frecare.
Unghiul de dispersie (pulverizare) se calculeaz\ cu ajutorul rela]iei:
α 2 µAec
tg = (4.159)
2 (1 + 1−ϕ )
2
− 4 µ Aec2 2
sau cu rela]ia aproximativ\:
α ≈ 2arctg
(1 − ϕ) 8
(1 − 1− ϕ ϕ ) . (4.160)
Coeficientul real de debit se calculeaz\ cu ajutorul rela]iei:
121
1
µ= (4.161)
2
Aec 1
+ 2
1−ϕ ϕ
sau din rela]ia:
µ
n
 dW 
1
= K  , (4.162)
µ0  ν 
`n care K este o constant\ ( K = 0,38 la pulverizatoare mecanice [i K =0,30 la

pulverizatoare pneumomecanice); n1 = 0,08; W - viteza teoretic\ de ie[ire a combustibilului
din duz\.
4.4.5.1. Determinarea dimensiunilor de baz\ ale pulverizatorului cu camer\ de

turbionare f\r\ retur
Debitul pulverizatorului se poate calcula cu rela]ia:
 kg 
Q = KM 10 pρ c ,   , (4.163)
h
6
`n care K este o constant\ ( K = 0,77; `n SI, K = 0,68 ⋅ 10 ); p - presiunea de pulverizare;
M - scara pulverizatorului, (mm2), dat\ de rela]ia
M=
1, 6
1
[
, mm
2
], (4.164)
D 1 1,5
  +
d (nf i ) 2
d4
`n care D este diametrul camerei turbionare; d - diametrul duzei; n -num\rul de canale de

intrare; f i -sec]iunea unui canal de intrare.
Unghiul de evazare a fl\c\rii este dat de rela]ia:
α = B3 A , (4.165)
`n care B este o constant\ ( B = 60 la pulverizare bun\; B = 55 la pulverizare grosier\;

B = 65 la pulverizare foarte bun\);
d 1, 2 D 0,8
A= (4.166)
nf i
122
este caracteristica geometric\ a camerei.

Diametrul duzei de pulverizare se calculeaz\ cu rela]ia:
d = M A 2 + 1,5 , [mm]. (4.167)
Recomand\ri:
d nf i 
0,9 > > 0,25; D ≥ d + b; la n > 2; > 0,1;
D D 2
 (4.168)
ld = (0,1...0,4) ⋅ d ; hc = (1...5) ⋅ ht , 
`n care b este l\]imea canalului de intrare; l d - lungimea duzei; hc - `n\l]imea camerei

turbionare; ht - `n\l]imea canalului tangen]ial.
Diametrul maxim al pic\turii se calculeaz\ cu rela]ia
M
d max = C , (4.169)
10 p
`n care C = 1000…1500.
La varia]ia presiunii de pulverizare variaz\ [i debitul conform rela]iei:
p2
B2 = B1 . (4.170)
p1
La pulverizatoarele pneumomecanice 0,7 ≤ D d < 0,9 iar diametrul duzei de

pulverizare este de 1,5…2 ori mai mare. Lungimea fl\c\rii se poate calcula cu rela]ia
2
 α  n
l f = Ka  B , (4.171)
 α − 0,5 
`n care K este o constant\ ( K = 4,5…5 la arz\toare f\r\ turbionare [i K =3…4 la arz\toare

turbionare); a - parametru pentru condi]iile aerodinamice ale fl\c\rii (vitez\, intensitatea
turbulen]ei, coeficientul de exces de aer); α - coeficientul de exces de aer; B - debitul unitar
al pulverizatorului, [t h]; n = 0,5…1 `n func]ie de viteza de vaporizare a combustibilului [i
condi]iile de amestec. Dac\ se ]ine seama de condi]ia ca s\ ard\ [i pic\turile grosiere atunci
lungimea fl\c\rii poate fi determinat\ cu rela]ia
lf = D + K B , (4.172)
`n care D este diametrul carcasei de aer, [m] .

123
4.4.5.2. Dimensionarea pulverizatoarelor cu camer\ de turbionare [i retur
Debitul pulverizatorului se determin\ cu rela]ia:
 kg 
G = µ ⋅ f e 2 ρc p ,   , (4.173)
s 
`n care p este presiunea de pulverizare, [Pa ]; ρ c - densitatea combustibilului, kg m ; [ 3

]
[ ]
f e - sec]iunea duzei, m 2 ; µ - coeficient de debit.
Performan]ele pulverizatoarelor cu camer\ turbionar\ [i retur sunt condi]ionate de
parametrii geometrici prezenta]i `n tabelul 4.6, `n care f r este sec]iunea orificiului de retur,
[mm ]; h , b , f
2
i i i -`n\l]imea, l\]imea [i lungimea orificiului de intrare, [mm]; Ri - raza
turbionului, [mm].
Tabelul 4.6
Valorile coeficien]ilor pentru calculul pulverizatoarelor cu camer\ turbionar\ [i
reglarea debitului prin retur
Coeficientul Domeniul
Admisibil Optim
d 0,11...0,35 0,18...0,31
K1 =
fi
f 0.7...1,1 0,8...0,95
K2 = r
fi
h 0,8...4,5 1,3...3
K3 = i
bi
1 0,6...4 1...2
K4 =
bi
Ri 1,4...4 1,4...4
K5 =
re
f e Ri 0,8...1,3 0,8...1,3
K6 = = 1,57 K1 K 5 re = 1,57 K1 Ri
f i re
Coeficientul teoretic µ 0 [i real µ de debit cu cre[terea coeficientului geometric K 6

scade. Pentru a ob]ine o pulverizare corespunz\toare ( d max < 350 µm [i d m ≈ 100 µm) la
124
−6
un combustibil cu propriet\]i medii (ν = 14 ⋅ 10 m2/s, σ = 30,4 ⋅ 10 3
kg/s2,
ρ c = 853 kg/m ) se recomand\ urm\toarele presiuni de pulverizare:
3
Diametrul duzei de Presiunea de pulverizare, [MPa ]

pulverizare, [mm]
1,4...2 ≤ 1,5
2...3 ≤ 2,0
3...4 ≤ 2,5
>4 ≥ 3,0
Diametrul minim al camerei de turbionare se alege dup\ rela]ia:
Dmin = 2 Ri + b > d + 2b; Dmin = 2 Ri + b > d 3 + 2b . (4.174)
Sec]iunea canalelor de intrare se determin\ din rela]ia:
d
fi = . (4.175)
K1
Dac\ se aleg n canale, dimensiunea acestora se calculeaz\ din rela]ia:
f i = nbh = nK 3b 2 , (4.176)
din care se deduce l\]imea canalului tangen]ial:
fi
b= . (4.177)
nK 3
~n\l]imea canalului de intrare se calculeaz\ cu rela]ia:
h = K 3b . (4.178)
Sec]iunea canalului de retur se calculeaz\ din rela]ia:
fr = K 2 fi . (4.179)
Raza de turbionare se calculeaz\ cu rela]ia:
K6
Ri = . (4.180)
1,75 ⋅ K1
Diametrul camerei de turbionare se determin\ din rela]ia (4.174). ~ntre parametrii

func]ionali [i cei geometrici ai pulverizatorului exist\ urm\toarele rela]ii:
125
Pr max
= m1e m2 K1
P
Bmax
= m3e m4 K1
Bmin
(4.181)
Bt max
= m5e m6 k1
Bmin
Bt max
= m7 e m8 K1
Bmin
Valorile coeficien]ilor m1...m8 se dau `n tabelul 4.7. Rela]iile (4.181) pot fi folosite [i
la alte presiuni cu unele varia]ii ale cantit\]ilor de fluid pulverizat. Nota]iile corespund
fig.4.28.
Tabelul 4.7
Valorile coeficien]ilor m 1 ...m8
Presiunea
de pulveri- K1 m1 m2 m3 m4 m5 m6 m7 m8
zare p,
[MPa]
2,0 0,7…0,79 0,95 -1,60 19,65 -6,53 0,752 -0,401 39,7 -7,31
0,8…0,89 1.18 -2,12 20 -5,74 0,724 -0,517 45,7 -7,32
0,9…1,05 1.09 -1,58 23,7 -6,3 0,603 -0,668 41,8 -6,37
2,5 0,7…0,79 0,95 -1,60 30,50 -6,50 0,705 -0,426 34,70 -6,94
0,8…0,89 1,18 -2,12 20,40 -5,44 0,723 -0,494 49,60 -6,93
0,9…1,05 1,09 -1,58 26,60 -6,36 0,606 -0,646 49,50 -6,91
4.4.6. Construc]ia arz\toarelor de combustibil lichid
Arz\toarele de combustibil lichid sunt formate dintr-o carcasa de aer, de regul\, cu

posibilit\]i de turbionare [i dintr-un pulverizator (injector) de combustibil amplasat `n centrul
carcasei de aer. Dispozitivele de turbionare a aerului secundar pot fi: forma carcasei (spiral\)
sau paletele de turbionare ca [i `n cazul arderii combustibililor gazo[i, viteza aerului fiind de
20…30 m/s.
4.4.7. Focare pentru arderea combustibililor lichizi
Focarele pentru arderea combustibililor lichizi sunt de regul\ focare camer\ deschise,
semideschise, `nchise sau focare ciclon. Amplasarea arz\toarelor de combustibil pe pere]ii
focarului poate fi f\cut\ a[a cum se arat\ `n fig.4.33. Caracteristicile de calcul sunt acelea[i cu
ale focarelor pentru arderea combustibililor gazo[i (tabelul 4.5).
126
4.5. Instala]ii de ardere a combustibililor solizi
Combustibilii solizi se ard `n strat sau

`n stare pulverizat\. La instala]iile de ardere
`n strat se folosesc combustibilii sub form\ de
buc\]i `n timp ce la instala]iile de ardere `n
stare pulverizat\ ace[tia se folosesc `n stare de
praf. La instala]iile de ardere `n strat,
intervalul granulometric este limitat [i la
particulele de diametru minim [i la cele de
diametru maxim, pe când la arderea `n stare
pulverizat\ se limiteaz\ doar particulele de
diametru maxim.
4.5.1. Preg\tirea combustibililor solizi `n

vederea arderii
~n vederea arderii `n strat,

combustibilii pot fi clasa]i `n intervale
granulometrice, pot fi sp\la]i `n vederea
reducerii con]inutului de steril, pot fi
deshidrata]i `n vederea reducerii de umiditate
sau pot fi bricheta]i cu sau f\r\ liant.
~n vederea arderii `n stare pulverizat\,
combustibilii solizi suport\ un proces de
uscare [i unul de m\cinare `n instala]ia de Fig.4.33. Amplasarea arz\toarelor la
preg\tire a prafului. focarele pentru combustibili lichizi:
4.5.1.1. Mori de c\rbune a…h – amplasarea arz\toarelor; i – focar ciclon
Pentru m\cinarea combustibililor

solizi [i preg\tirea prafului de c\rbune se folosesc instala]ii denumite mori de c\rbune. ~n
general se folosesc urm\toarele tipuri de mori:
a) Mori cu bile care sunt mori formate dintr-un tambur metalic blindat `n interior cu
pl\ci de uzur\ `n care se introduc bile. Acestea sunt de dou\ tipuri: ventilate [i neventilate. ~n
morile ventilate se realizeaz\ [i procesul de uscare. Morile neventilate se folosesc de regul\ `n
schemele centrale de preg\tire a prafului `n ele introducându-se c\rbune preuscat `n usc\toare
tubulare cu abur. Tamburul poate fi cilindric sau conic, la cele conice evacuându-se mai bine
praful de c\rbune.
b) Mori cu ciocane care se realizeaz\ cu admisia axial\, tangen]ial\ sau axial-
tangen]ial\ a agentului de uscare. La morile cu admisie axial\ exist\ o autoventilare de
600…700 Pa. Dezavantaje: ax mai lung, consum de energie electric\ mai mare,
neuniformitate mai mare la uzura ciocanelor. Morile cu ciocane pot fi cu rotor deschis sau cu
rotor `nchis. Morile cu rotor `nchis au debit de 200…250 t/h pentru m\cinarea c\rbunilor
bruni, huilelor ( V > 30% ), [isturilor [i turbei. La morile cu turn de uscare debitul unitar
mc
maxim e de 20 t/h la c\rbuni bruni. La cazane cu debite de peste 200…250 t/h morile cu
ciocane se prev\d cu separatoare centrifugale sau iner]iale. Separatoarele iner]iale se adopt\
127
de regul\ la o fine]e mai grosier\ a prafului ( R0,09 > 40% ) la m\cinarea c\rbunilor bruni,
[isturilor [i chiar a turbei.
c) Mori cu val]uri (cu vitez\ medie) care realizeaz\ m\cinarea combustibilului prin
zdrobirea buc\]ilor pe o mas\ cu val]uri conice. Aceste mori se folosesc la c\rbuni friabili
usca]i la fine]e de m\cinare R0,09 = 10...35% [i la c\rbuni bruni usca]i, `n prealabil, pân\ la
umiditatea de 22% la o fine]e de m\cinare R0,09 = 40...55% .
d) Mori ventilator care sunt cele mai folosite mori pentru m\cinarea c\rbunilor bruni
cu umiditate ridicat\, deoarece acestea `ndeplinesc simultan dou\ func]ii: func]ia de m\cinare
[i func]ia de antrenare a agentului de uscare. Morile ventilator sunt compuse dintr-un rotor cu
palete drepte [i o carcas\ de ventilator. La morile de debite mari `n fa]a rotorului
ventilatorului sunt prev\zute mai multe rânduri de ciocane care au rolul s\ realizeze o
preconcasare a combustibilului [i o uniformizare a arunc\rii acestuia `n rotorul ventilatorului.
4.5.1.2. Clasificarea sistemelor de preg\tire a prafului

(pentru m\cinarea combustibililor solizi)
Sistemele de preg\tire a prafului se numesc individuale, dac\ `ntre cazan [i sistemul

de preg\tire a prafului exist\ leg\turi pe partea de aer [i de gaze de ardere. Sistemele
individuale de preg\tire a prafului se `mpart `n sisteme cu insuflare direct\ [i sisteme cu
bunc\r intermediar de praf. ~n cele cu insuflare direct\, praful din moar\ este insuflat `n
focar, iar `n cele cu bunc\r intermediar, praful refulat de moar\ este separat `n bunc\rul
intermediar de praf. Sistsmele individuale cu bunc\r intermediar de praf se numesc `nchise,
dac\ agentul de uscare separat `n sistem este insuflat `n focar [i deschise, dac\ agentul de
uscare este evacuat `n atmosfer\ sau la co[ul cazanului. Sistemele de preg\tire a prafului `n
care preg\tirea combustibilului se face independent de cazan se numesc sisteme centrale de
preg\tire a prafului sau uzine de praf.
Pentru schemele cu insuflare direct\ se folosesc morile cu ciocane, cu role [i cu
val]uri [i morile ventilator, iar `n schemele cu bunc\r intermediar de praf se folosesc morile
cu bile [i cu ciocane [i mai rar morile ventilator care pot fi utilizate [i `n schemele deschise,
dac\ umiditatea raportat\ W
rap
> 20 .
~n fig.4.34 se prezint\ variantele posibile pentru schemele individuale de tip `nchis de
preg\tire a prafului cu mori cu ciocane cu insuflare direct\. Sunt posibile cinci variante:
a) Moara cu ciocane prev\zut\ cu turn de uscare `n care se introduce aer pre`nc\lzit la
temperatura de 350...4000 C, asigur`ndu-se uscarea pentru combustibilii cu o umiditate de
30...400/0. Ventila]ia morii se asigur\ prin presiunea agentului de uscare creat\ de
autoventilarea morii [i de ventilatorul de aer al cazanului. Praful rezultat `n schem\ este
insuflat `mpreun\ cu agentul de uscare `n focar prin ambrazur\ simpl\ sau cu ejec]ie.
b) Moara func]ioneaza ca `n varianta a, cu deosebirea c\ agentul de uscare [i praful
rezultat este introdus `n focar printr-un arz\tor alimentat [i cu aer secundar pre`nc\lzit.
c) Moara func]ioneaz\ ca `n varianta b, cu deosebirea c\ este prev\zut\ cu un separator
simplu pe l`ng\ pu]ul de uscare-separare. Separatorul este de tip iner]ial sau centrifugal.
d) Moara func]ionez\ ca `n varianta b, cu deosebirea c\ are prev\zut pe conducta de
legatur\ dintre separator [i arz\tor un concentrator de praf.
e) Moara func]ioneaz\ ca `n varianta c, cu deosebirea c\ pentru uscare se utilizeaz\
gaze de ardere aspirate din focar [i aer pre`nc\lzit. Schema se utilizeaz\ la cazane cu debite de
abur de peste 270 t/h.
128
Fig.4.34. Scheme individuale de tip `nchis cu mori cu ciocane cu insuflare direct\ a

prafului `n focar:
a – pentru func]ionarea morii cu pu] [i ambrazur\ [i uscarea c\rbunelui cu aer cald; b - pentru
func]ionarea morii cu arz\toare [i uscarea c\rbunelui cu aer cald; c - pentru func]ionarea morii cu
separator de dimensiuni mici [i uscarea c\rbunelui cu aer cald; d - pentru func]ionarea morii cu separator
[i concentrator de praf cu uscarea c\rbunelui cu aer cald; e - pentru func]ionarea morii axial-tangen]iale
cu separator [i arz\tor cu ejec]ie, uscarea c\rbunelui cu amestec aer cald [i gaze de ardere aspirate din
focar; 1 – bunc\r de c\rbune proasp\t (concasat); 2 – alimentator de c\rbune; 3 – turn de preuscare; 4 –
moar\ de c\rbune; 5 – arz\tor de c\rbune pulverizat; 6 – focarul cazanului; 7 – pre`nc\lzitorul de aer al
cazanului; 8 – ventilatorul de aer al cazanului; 9 – concentrator de praf
129
~n fig.4.35 se prezint\ schemele individuale de tip `nchis de preg\tire a prafului cu

mori ventilator, cu insuflare direct\ a prafului `n focar.
Fig.4.35. Scheme individuale de tip `nchis de

preg\tire a prafului cu mori ventilator cu in
suflarea direct\ a prafului `n focar:
a – cu aspira]ia gazelor din focar pentru uscarea
c\rbunelui; b - cu aspira]ia gazelor din focar pentru uscarea
c\rbunelui [i cu concentrator de praf; c - cu aspira]ia aerului
pre`nc\lzit pentru uscarea combustibilului; 1 – bunc\r de
c\rbune proasp\t; 2 – alimentator de c\rbune; 3 – turn de
preuscare; 4 – moar\ ventilator (simpl\ sau combinat\);
5 – arz\tor de c\rbune pulverizat; 6 – focar; 7 – pre`nc\lzitor
de aer; 8 – ventilator de aer; 9 – concentrator de praf;
10 – conduct\ de prelevare de gaze de ardere pentru uscare
combinat\.
~n general se `ntâlnesc trei variante:

a) cu aspira]ia gazelor din focar pentru uscarea c\rbunelui ;
b) cu aspira]ia gazelor din focar pentru uscarea c\rbunelui [i cu concentrator de
c\rbune;
c) cu aspira]ia aerului pre`nc\lzit pentru uscarea combustibilului.
Schemele individuale de preg\tire a prafului cu bunc\r intermediar pot fi prev\zute cu
oricare din morile men]ionate.
~n fig.4.36 se prezint\ schemele individuale de tip `nchis de preg\tire a prafului cu
mori cu bile cu bunc\r intermediar `n dou\ variante:
a) pentru uscarea combustibilului cu aer cald;
b) pentru uscarea combustibilului cu amestec de gaze de ardere [i aer cald.
Dintre acestea, schema din varianta b este caracteristic\ preg\tirii combustibilului cu
con]inut ridicat de umiditate. Recircularea aerului primar este avantajoas\ când este necesar
ca s\ se creasc\ viteza aerului `n tamburul morii sau s\ se mic[oreze temperatura agentului de
uscare la intrarea `n moar\.
~n fig.4.37 se prezint\ de asemenea scheme individuale de tip `nchis de preg\tire a
prafului cu mori cu bile [i cu mori cu ciocane cu bunc\r intermediar.
130
Fig. 4.36. Schemele individuale de tip închis de pregătire a prafului cu mori cu

bile cu buncăr intermediar:
a-pentru uscarea combustibilului cu aer cald; b-pentru uscarea combustibilului cu amestec de gaze
de ardere şi aer cald; 1-buncăr de cărbune proaspăt; 2-alimentator de cărbune; 3-turn de preuscare;
4-moară cu bile; 5-arzător de cărbune pulverizat; 6-focarul cazanului; 7-preîncălzitor de aer;
8-ventilator de aer; 9-separator de praf; 10-ventilatorul morii; 11-ciclon separator; 12-buncăr de
praf; 13-ejector de praf
131
Fig. 4.37. Scheme individualede tip închis de pregătire a prafului de cărbune cu mori
cu bile şi cu mori cu ciocane:
a-la funcţionarea morii cu aer cald de la preîncălzitorul de aer şi transportul prafului la arzător cu aer de la
ventilatorul de aer al cazanului; b-idem varianta a, dar cu ventilator special pentru transportul prafului la
arzătoare; c-idem varianta a, dar cu ventilator special pentru transportul prafului la arzătoare şi cu
preîncălzitor de aer special; d-la funcţionarea morii cu amestec de gaze de ardere şi de aer cald; 1-buncăr de
cărbune proaspăt; 2-alimentator de cărbune; 3-turn de preuscare; 4-moară de cărbune; 5-arzător de cărbune;
6-arzător bruden; 7-focarul cazanului; 8-preîncălzitorul de aer al cazanului; 9-ventilatorul de aer al
cazanului; 10-prelevare de gaze de ardere din focar pentru uscare; 11-separator de praf; 12-ciclon separator;
13-buncăr de praf; 14-ejector de praf; 15-ventilator bruden; 16-ventilator de transport pneumatic al prafului
de cărbune
~n fig.4.37, a este prezentat\ schema individual\ de preg\tire a prafului de tip `nchis cu

mori cu bile ce utilizeaz\ la uscarea combustibilului aer cald prelevat de la pre`nc\lzitorul de
aer. Transportul prafului la arz\toare se realizeaz\ cu aer primar pre`nc\lzit furnizat de
ventilatorul cazanului, iar agentul de uscare este introdus `n cazan printr-un arz\tor special. ~n
aceast\ schem\ ventilatorul de aer al cazanului trebuie s\ func]ioneze independent de debitul
cazanului cu presiunea necesar\ pentru re]eaua de aer primar, aerul secundar având presiunea
reglat\ prin laminare.
~n fig.4.37, b este prezentat\ o schem\ individual\ de preg\tire a prafului de tip `nchis
cu mori cu bile, ce utilizeaz\ la uscarea combustibilului aer cald prelevat de la pre`nc\lzitorul
132
de aer al cazanului. Transportul prafului la arz\toare se realizeaz\ cu aer primar pre`nc\lzit,

folosindu-se pentru crearea presiunii necesare, un ventilator de aer primar suplimentar. Ca [i
`n schema precedent\, agentul de uscare este introdus `n cazan printr-un arz\tor special.
Aceast\ schem\ de[i reduce pierderile de presiune la ventilatorul principal de aer al cazanului
complic\ schema cu un ventilator suplimentar.
Schema individual\ de preg\tire a prafului de tip `nchis cu mori cu bile, prezentat\ `n
fig.4.37, c , utilizeaz\ la uscarea combustibilului aer cald prelevat de la pre`nc\lzitorul de aer
al cazanului. Transportul prafului la arz\toare se realizeaz\ cu aer pre`nc\lzit `ntr-un
pre`nc\lzitor de aer special, care func]ioneaz\ la presiune m\rit\. Este o schem\ mai
avantajoas\ decât cele dou\ precedente `ns\ complic\ instala]ia `n ansamblu. Aceste trei
scheme se aplic\ la combustibili cu temperatur\ de aprindere ridicat\, la care temperatura de
pre`nc\lzire a aerului dep\[e[te 3000C.
~n fig.4.37, d se prezint\ schema individual\ de preg\tire a prafului de tip `nchis cu
mori cu ciocane ce utilizeaz\ pentru uscarea combustibiluilui amestec de gaze [i aer rece sau
pre`nc\lzit. Agentul de uscare este introdus `n cazan prin arz\toare bruden. Schema respectiv\
este recomandabil\ pentru c\rbunii bruni cu umiditate ridicat\.
Schemele centrale deschise pentru uscarea [i m\cinarea combustibililor solizi se
folosesc pentru cazane foarte mari [i combustibili inferiori cu umiditate ridicat\ (fig.4.38).
Acestea sunt prev\zute cu usc\toare cu tambur [i gaze de ardere produse de un focar special
Fig.4.38. Scheme centrale deschise de uscare:
a – schema instala]iei de uscare; b – schema central\ de preg\tire

a prafului pentru c\rbuni bruni; c – schema central\ de preg\tire a
prafului pentru antraci]i, semiantraci]i [i huile; 1 – bunc\r de
c\rbune proasp\t; 2 – alimentator de c\rbune concasat;
3 – alimentator de c\rbune uscat; 4 – usc\tor tambur cu gaze de
ardere; 5 – usc\tor tambur cu abur de la turbin\; 6 – moar\ de
c\rbune; 7 – ventilator de aer; 8 – ciclon separator; 9 – bunc\r de
praf; 10 – ejector de praf; 11 – ventilator de evacuare agent de
uscare; 12 – filtru; 13 – elevator; 14 – transportor de c\rbune
uscat
ce func]ioneaz\ cu praf de c\rbune de la instala]ia central\ de preg\tire a prafului sau din
instala]ia proprie de preg\tire a prafului.
~n fig.4.38, a se prezint\ instala]ia de uscare a unei scheme cu usc\tor tambur
alimentat cu gaze de ardere produse `ntr-un focar propriu prev\zut cu schem\ proprie de
133
preg\tire a prafului. ~n usc\torul rotativ se introduce un amestec de gaze de ardere [i aer rece.
Aerul rece se utilizeaz\ de asemenea pentru r\cirea pere]ilor focarului `n vederea evit\rii
zgurific\rii. Praful rezultat se transport\ cu pompe de praf la cazan. Aceste ultime instala]ii se
utilizeaz\ [i `n cazul când exist\ dificult\]i de transport `n instala]iile de combustibil ale
centralei, sau când nu este posibil\ utilizarea usc\toarelor rotative `nc\lzite cu abur prelevat
de la prizele turbinei.
Schema central\ de preg\tire a prafului prev\zut\ `n fig.4.38, b este avantajoas\ pentru
c\rbunii bruni. ~n aceast\ schem\ uscarea c\rbunelui se realizeaz\ cu abur de la prizele
turbinei, iar m\cinarease realizeaz\ cu mori cu ciocane având un circuit `nchis de aer. O parte
din aerul din schem\ este evacuat `n atmosfer\ dup\ cur\]ire `ntr-un electrofiltru sau `ntr-un
separator ciclon `n dou\ trepte sau `ntr-un ciclon [i `ntr-un scruber. Praful de combustibil se
transport\ la cazan cu pompe pneumatice de praf. Aceste scheme de preg\tire a prafului devin
rentabile pentru puteri ale centralelor de peste 500 MW. ~n cazul `n care o asemenea schem\
sa utilizeaz\ pentru m\cinarea antraci]ilor, semiantraci]ilor sau huilelor se aplic\ varianta din
fig.4.38, c. Caracteristica acestei scheme const\ `n utilizarea morilor cu bile slab ventilate,
transportul mecanic al combustibilului `n schem\ [i circuitul `nchis al aerului. O asemenea
schem\ se justific\ din punct de vedere tehnico-economic pentru centrale cu puteri de peste
800 MW.
4.5.1.3. Caracteristicile prafului de c\rbune
Caracteristicile prafului de c\rbune sunt urm\toarele:

Fine]ea de m\cinare, se caracterizeaz\ prin resturile ob]inute pe diferite site sau `n
cele din urm\ prin curba granulometric\.
Expresia curbei granulometrice a prafului este dat\ de rela]ia:
(
R = 100 ⋅ exp − bx n , ) (4.182)
`n care b este constanta de fine]e ce depinde de felul combustibilului [i tipul instala]iei de

m\cinare,
b = (4...40) ⋅ 10 −3 ; (4.183)
n - coeficient de neuniformitate dat de rela]ia

2 − lg R0,2
n = 2,87 ⋅ lg . (4.184)
2 − lg R0,09
Valorile medii ale lui n pentru diverse tipuri de mori sunt urm\toarele:
- mori cu bile n = 0,7…1;

- mori cu ciocane n = 1,1…1,5;
- mori cu val]uri n = 1,1…1,3; (4.185)
- mori ventilator n = 0,9.
Suprafa]a medie a prafului polidispers se determin\ cu rela]ia:
134
1000
Fp = k ⋅ ⋅ F1000 , (4.186)
ρ praf
unde F1000 este suprafa]a conven]ional\ a unui kg de praf pentru particule sferice la
densitatea ρ praf = 1000 kg / m ; K = 1,75 - factor de form\ al particulelor de praf.
3
Capacitatea de explozie a prafului, se determin\ prin concentra]iile de praf sau prin

concentra]ia minim\ de oxigen `n amestec a[a cum se arat\ `n tabelul 4.8.
Densitatea prafului de c\rbune are valorile:
a) aparent\
Gp
ρ ap = ; (4.187)
Vtotal
b) real\ incluzând aerul din pori
Gp
ρ pp
p
= ; (4.188)
V pp
c) real\
Gp
ρp = , (4.189)
Vp
`n care G p este masa prafului, [kg ] ; Vtotal ,V pp ,V p - volumul total al prafului, volumul
particulelor de praf cu aerul din pori, volumul particulelor de praf;
100 − Wti
ρ app = ρ cpp ; (4.190)
100 − W praf
ρ cpp - densitatea corespunz\toare a combustibilului `nainte de m\cinare.
Tabelul 4.8
Concentra]ia periculoas\ la explozie a prafului [i oxigenului
Combustibilul Concentra]ia de praf kg / m 3 [ ]
Concentra]ia de oxigen
min. max. Opt. max. O2min [0 0 ]
pexp l , [MPa ]
Huil\ 0,32-0,47 3-4 1,2-2 0,13-0,17 19
C\rbuni bruni 0,215-0,25 5-6 1,7-2 0,31-0,33 18
Turb\ 0,16-0.18 13-16 1-2 0,3-0,35 16*
135
*Pentru turb\ [i [isturi
Abrazivitatea prafului se determin\ cu rela]ia:
∆G  g metal 
U= , , (4.191)
∆A  MJ 
`n care ∆G este cantitatea de metal uzat\; ∆A - cantitatea de energie din moar\.

Coeficientul relativ de abraziune se calculeaz\ cu rela]ia
U
K abr = , (4.192)
U0
`n care U 0 = 0,0835 [g metal MJ ].

Metalele din organele de m\cinare ale morilor se caracterizeaz\ prin rezisten]\ la
uzur\ dat\ de rela]ia:
K abr ∆Gmetal
i= =
metal etalon etalon
. (4.193)
K abr ∆G
4.5.1.4. Bilan]ul termic al instala]iei de uscare a combustibilului solid
Bilan]ul termic al instala]iei de uscare este raportat la 1 kg de combustibil solid

introdus `n instala]ie.
C\ldura introdus\ cu agentul de uscare:
 kJ 
qau = g au cau ,i t au ,i ,   , (4.194)
 kg 
`n care g au este cantitatea de agent de uscare necesar\ pentru reducerea umidit\]ii

combustibilului de la Wi
i
la W praf , [kg kg ] sau Nm [ 3
]
kg ; cau ,i -c\ldura specific\
[ 0
] [ 3 0
medie a agentului de uscare, kJ kg ⋅ C sau kJ Nm ⋅ C la temperatura de intrare a ]
agentului de uscare; t au ,i - temperatura agentului de uscare la intrarea `n instala]ia de uscare,
[ C ];
0
la uscarea cu gaze de ardere t au ,i = 900...1000 C ; la uscarea cu aer cald
0
t au ,i = t ap − 100 C ; t ap - temperatura aerului pre`nc\lzit, 0C . [ ]

Temperatura agentului de uscare la intrarea `n moar\ trebuie s\ nu dep\[easc\ valorile:
mori cu bile [i tambur: t au ,i ≤ 400 C ; mori cu ciocane D > 1,5 m cu r\cirea axului
0
t au ,i ≤ 4500 C ; mori cu ciocane obi[nuite t au ,i ≤ 3500 C ; mori ventilator t au ,i ≤ 4500 C
136
C\ldura degajat\ prin transformarea par]ial\ a energiei mecanice a morii `n c\ldur\:
 kJ 
qmec = K ⋅ e ,   , (4.195)
 kg 
`n care K este coeficient ce arat\ cota energiei mecanice transformat\ `n c\ldur\ cu valorile:
K = 0,7 la mori cu bile; K = 0,8 la mori cu ciocane; K = 0,6 la mori cu val]uri; K = 0,2
la mori ventilator; e - consumul specific de energie pentru m\cinarea combustibilului,
[kJ kg ].
C\ldura introdus\ cu aerul fals ce p\trunde `n instala]ie, se calculeaz\ cu rela]ia:
 kJ 
qaf = α af g au caf ⋅ t af ,   , (4.196)
 kg 
`n care α af este cota aerului fals din cantitatea de agent de uscare cu valorile: la morile cu
uscare prealabil\ [i bunc\r intermediar [i uscare cu gaze de ardere α af = 0,3...0,5 ; la
aceea[i instala]ie cu uscare cu aer cald α af = 0,25...0,45 ; la instala]ii cu insuflare
direct\ α af = 0,18...0,3 . Valorile mari se refer\ la mori cu B < 25 t h .
C\ldura consumat\ cu evaporarea umidit\]ii este dat\ de rela]ia:
 kJ 
qv = ∆W ⋅ (2500 + 1,9 ⋅ t au ,e − 4,19 ⋅ t c ) ,   , (4.197)
 kg 
(
`n care ∆W = Wt − W praf
i
) (100 − W ),
praf [kg kg ] este cantitatea de umiditate
evaporat\ `n instala]ie; t au ,e - temperatura agentului de uscare la ie[irea din instala]ie, [ C ];
0
t c - temperatura combustibilului la intrarea `n instala]ie, egal\ de regul\ cu 200C. La

combustibili cu umiditatea Wi ≥ Qi 0,65 %, `n care Q ii , [MJ kg ], t c =0 C .
i i 0
C\ldura necesar\ `nc\lzirii combustibilului de la temperatura t c pân\ la temperatura

t au ,e :
100 − Wt i anh 4,19 ⋅ W praf kJ

qc = (cc + )(t au ,e − tc ) , kg , (4.198)
100 100 − W praf  
`n care cc
anh
[
este c\ldura specific\ a combustibilului `n starea anhidr\, kJ kg ⋅ C , având
0
]
valorile:
137
antracit [i huil\ slab\ ccanh = 0,92 kJ / kg ⋅0 C ;

huile ccanh = 1,1 kJ / kg ⋅0 C ;
c\rbuni bruni [i turb\ ccanh = 1,16 kJ / kg ⋅0 C ;
[isturi ccanh = 0,88 kJ / kg ⋅0 C.
C\ldura ie[it\ din instala]ie cu agentul de uscare:
kJ
q2 = (1 + α af )g au cau ,e t au ,e ,  , (4.199)
kg
`n care cau ,e este c\ldura specific\ medie a agentului de uscare la temperatura de ie[ire; t au ,e
- temperatura agentului de uscare la ie[irea din instala]ia de uscare.
Pierderea de c\ldur\ `n mediul ambiant:
Q5,s kJ
q5 , s = ,  , (4.200)
1000 ⋅ B kg
`n care Q5,s este pierderea total\ de c\ldur\ `n mediul ambiant pentru schema de uscare,
[kJ h]; B - debitul de combustibil al instala]iei, [t h].
~n aceast\ situa]ie ecua]ia de bilan] termic pentru instala]ie ia forma:
 kJ 
qau + qmec + qaf = qv + q2 + qc + q5,s ,   . (4.201)
 kg 
Din ecua]ia de bilan] termic se poate impune t au ,i , determinându-se prin calcul g au ,

sau se poate alege g au din motive de transport pneumatic, determinându-se prin calcul t au ,i .
4.5.2. Instala]ii de ardere `n strat a combustibililor solizi
Pentru cazane cu debite reduse arderea combustibililor solizi se realizeaz\ `n strat cu

instala]ii de ardere prev\zute cu gr\tare, a c\ror complexitate func]ional\ depinde de debitul
cazanului.
Dup\ gradul de r\scolire a stratului [i felul mi[c\rii particulelor `n interiorul s\u,
gr\tarele pot fi clasificate `n dou\ mari categorii: cu strat lini[tit; cu strat r\scolit.
Din prima categorie fac parte gr\tarele fixe, f\r\ dispozitiv de mi[care a barelor [i
gr\tarele rulante (catenare ) care realizeaz\ doar func]ia de transport a c\rbunelui [i zgurei,
de-a lungul gr\tarului, f\r\ a influen]a mi[carea granulelor `n interiorul stratului.
Cealalt\ categorie de gr\tare ,,cu strat r\scolit'' sunt reprezentate, `n principal de dou\
tipuri [i anume ,,cu `mpingere superioar\'', la care mi[carea barelor are acela[i sens cu direc]ia
138
de curgere a c\rbunelui pe gr\tar [i ,,cu `mpingere r\sturnat\'' a c\ror bare realizeaz\

`mpingere invers\ sensului de transport a c\rbunelui de-a lungul gr\tarului.
~ntre aceste dou\ categorii se situeaz\ o serie de construc]ii care, prin natura mi[c\rii
lor, formeaz\ o categorie intermediar\, fiind `n general adapt\ri de sisteme de r\scolire a
stratului la gr\tare fixe sau mecanice.
4.5.2.1. Gr\tare fixe
Gr\tarul fix este constituit `n principal, dintr-un cadru pe care se monteaz\ barele de
gr\tar, a[ezate simplu pe grinzi de sus]inere (fig.4.39).
Aerul necesar arderii p\trunde `n strat
prin spa]iile libere dintre bare sau prin golurile
practicate `n corpul barei. ~n fig.4.40 se prezint\
dou\ forme constructive de bare, bara b,
reprezentând forma nou\ de bar\ utilizat\ la
cazanele de `nc\lzire central\ tip Metalica [i bara
a, cu goluri `n bar\, `ntâlnit\ la acela[i cazan `n
anii anteriori.
Procesul de ardere `n focarele echipate cu
gr\tare fixe orizontale este caracterizat prin aceea
c\, `n orice zon\ a gr\tarului, fazele procesului
de ardere se desf\[oar\ `n timp, `n aceea[i Fig. 4.39. Schema unui grătar fix,
ordine. Aprinderea combustibilului proasp\t înclinat
introdus pe toat\ suprafa]a gr\tarului se
realizeaz\ de la granulele de c\rbune care ard,
aprinderea având loc la baza stratului. La alimentarea cu c\rbune proasp\t are loc o
p\trundere masiv\ de aer fals, care r\ce[te focarul. Pentru r\scolirea manual\ a stratului se
Fig. 4.40. Tipuri de bare utilizate la grătarul cazanului Metalica:

a-cu fante longitudinale; b-cu fante transversale (modernizate)
recomand\ practicarea unei guri `n u[a de alimentare, de dimensiuni minime, pentru a evita
aceste p\trunderi de aer fals.
~n prima etap\ de ardere, de dup\ alimentare, cantitatea de aer care p\trunde prin strat
este relativ redus\ datorit\ rezisten]ei mari `n strat (`n\l]ime mare). Materiile volatile pot
139
p\r\si focarul, din aceast\ cauz\ incomplet arse, neexistând, la aceste tipuri de focare
insufl\ri de aer secundar.
~n fazele finale ale procesului de
ardere, când `n\l]imea [i deci rezisten]a
stratului se mic[oreaz\, cre[te cantitatea de
aer ce trece prin strat, arderea având loc cu
excese mari de aer.
O variant\ constructiv\ a gr\tarului
fix, la care se elimin\ `n mare m\sur\ Fig. 4.41. Grătar cu bare oscilante cu
r\scolirea manual\, este gr\tarul cu bare pinteni
oscilante, reprezentat `n fig.4.41.
4.5.2.2. Gr\tare mecanice
Gr\tarele mecanice se utilizeaz\ la instala]ii de ardere `n strat de debite mai mari. Se

`ntâlnesc urm\toarele construc]ii:
a) Gr\tarul rulant (catenar, lan]) caracterizeaz\ instala]iile la care arderea are loc `n
strat lini[tit. C\rbunele proasp\t, introdus la partea din fa]\ a gr\tarului, parcurge `ntregul
focar odat\ cu gr\tarul, p\str`nd aceea[i pozi]ie ini]ial\, fazele procesului de ardere fiind
e[alonate pe toat\ lungimea sa (fig.4.42). Gr\tarul rulant caracterizat prin deplasarea stratului
f\r\ mi[c\ri relative `ntre particule, deci f\r\ r\scolirea stratului, nu este recomandat pentru
arderea ligni]ilor.
Fig. 4.42. Grătar rulant
b) Gr\tarul cu `mpingere superioar\ este constituit din dou\ cadre metalice din care
unul este fix, iar cel\lalt mobil, pe care se monteaz\ barele de gr\tar. Acestea sunt articulate
pe o serie de axe montate pe cadre, cealalt\ extremitate a barelor sprijinindu-se pe rândul
urm\tor. Se `ntâlnesc, `n general, dou\ scheme cinematice: cu mi[carea tuturor rândurilor de
bare, sau numai a barelor articulate pe cadru mobil. Aerul p\trunde `n strat printre barele de
gr\tar prin sta]iile libere realizate din turnare sau prin orificiile realizate pe partea frontal\ a
barelor (fig.4.43). Acest sistem de p\trundere a aerului impune zonarea cenu[arului [i
amplasarea pe conducte a unor clapete pentru reglarea cantit\]ilor de aer din zone.
140
c) Gr\tarul cu `mpingere r\sturnat\ (cu `mpingere `napoi, pe `ndelete) are barele

montate cu partea frontal\ `n sens invers direc]iei de curgere a c\rbunelui, ceea ce determin\
ca `naintarea acestuia pe gr\tar s\ se realizeze prin `mpingere `napoi dup\ care urmeaz\
rostogolirea particulelor c\tre finele focarului, astfel c\ se formeaz\ la nivelul fiec\rui rând
Fig. 4.44. Tipuri de bare folosite la

Fig. 4.43. Schema grătarului cu
grătarul cu împingere superioară -
împingere superioară
introducerea aerului necesar arderii
de bare, traiectorii asem\n\toare unor circuite `nchise, `n num\r egal cu rândurile de bare.
Mi[carea barelor, realizat\ printr-un sistem de pârghii, este alternativ\, un rând de bare având
sensul de mi[care invers fa]\ de rândurile vecine.
d) Gr\tarul cu bare de agitare (fig.4.44) reprezint\ o construc]ie relativ recent\,
utilizat\ `n general pentru combustibili inferiori [i de[euri menajere. Gr\tarul este constituit
din trei perechi de bare, a c\ror mi[care este realizat\ prin intermediul unor tije ac]ionate de
sisteme hidraulice cu piston, cu curs\ reglabil\.
4.5.2.3. Focare pentru arderea c\rbunilor cu con]inut ridicat de praf
~n condi]iile livr\rii c\rbunelui nesortat sau dup\ o depozitare mai `ndelungat\ ce

conduce la exfolierea acestuia, praful de c\rbune constituit din frac]iile sub 0,5 mm, se poate
situa la procente ridicate, ceea ce are influen]e importante `n procesul de ardere. Prin cre[terea
pierderilor de presiune `n por]iunile de strat cu procent mare de praf, accesul uniform al
aerului este `ngreunat, rezultând arderi incomplete, zgurific\ri locale, evacuarea de c\rbune
nears, toate aceste elemente conducând la cre[terea pierderilor de c\ldur\ prin arderea
incomplet\ din punct de vedere mecanic [i chimic.
Eliminarea par]ial\ a acestor inconveniente s-a efectuat prin dotarea gr\tarelor cu
alimentatoare pneumatice sau mecanice care realizeaz\ atât o sortare a c\rbunelui dup\
m\rimea granulelor pe lungimea gr\tarului, cât [i o separare a prafului care arde `n suspensie
`n focar, a[a cum se prezint\ schematic `n fig.4.45, a.
~n acest fel pe `n\l]imea stratului se realizeaz\ o sortare, granulele mari ocupând partea
inferioar\, permi]ând astfel o bun\ penetra]ie a aerului.
~n fig.4.45, b este prezentat un exemplu de repartizare granulometric\ a c\rbunelui pe
lungimea unui gr\tar catenar.
Avantajele acestui sistem de ardere sunt urm\toarele :
- aprinderea se realizeaz\ nu numai de jos ci [i de deasupra stratului, pariculele de
c\rbune c\zând pe stratul de c\rbune incandescent, putându-se m\ri `n acest fel `nc\rcarea
specific\ a gr\tarului;
- prin arderea `n suspensie a prafului de c\rbune, granula]ia `n strat este mai uniform\
permi]ând o bun\ penetra]ie a aerului, evitarea unor aglomer\ri de zgur\ [i deci m\rirea
`nc\rc\rii specifice a gr\tarului;
- injectarea de aer secundar permite arderea cu excese mai reduse de aer.
141
Ca principal dezavantaj se men]ioneaz\ limitarea con]inutului de umiditate al

c\rbunelui la valori apropiate de umiditatea higroscopic\, aerul insuflat `n dispozitivul
Fig. 4.45. Focar cu alimentator pneumatic pentru arderea cărbunilor cu

conţinut ridicat de praf (grătar catenar cu circulaţie inversă):
I, II, III – aer necesar arderii; a-grătar propriu-zis; b-repartizarea granulometrică a combustibilului pe
grătar
pneumatic nereu[ind, la umidit\]i mari, s\ desprind\ particulele de c\rbune `ntre ele. ~n

aceste situa]ii se impune prevederea unui usc\tor de c\rbune cu recirculare de gaze de ardere.
4.5.3. Instala]ii [i arz\toare pentru arderea combustibililor solizi `n stare pulverizat\
4.5.3.1. Instala]ii de ardere a combustibililor solizi `n stare pulverizat\
Cea mai mare parte a combustibililor solizi se utilizeaz\ `n instala]ii de ardere `n stare
pulverizat\. Pulverizarea combustibililor solizi inferiori se realizeaz\ `n instala]ii de preg\tire
a combustibililor solizi `n vederea arderii. Arderea propriu zis\ are loc `n focar.
Procesele de ardere `n focarele cazanelor se desf\[oar\ `n domeniul difuzional la
temperaturi `nalte, la care viteza de formare a amestecului combustibil (difuziunea oxigenului
la suprafa]a particulei) este practic independent\ de temperatur\, iar factorii care influen]eaz\
hot\râtor viteza de ardere sunt de natur\ hidroaerodinamic\ (intensitatea turbulen]ei,
coeficientul schimbului de mas\, forma [i dimensiunile corpurilor). Pentru ca arderea s\
decurg\ `n condi]ii corespunz\toare, este necesar s\ se realizeze `n prealabil un amestec intim
combustibil pulverizat - aer. Acest amestec intim se realizeaz\ de regul\ `n arz\tor.
Arz\torul, ca parte integrant\ a focarului, trebuie s\ asigure `n focar un proces de
ardere stabil [i cu randament maxim.
142
~n leg\tur\ cu interdependen]a dintre focar [i arz\tor, trebuie s\ se ]in\ seama de faptul

c\, adâncimea de penetra]ie a fl\c\rii `n volumul focarului este aproximativ propor]ional\ cu
2
produsul F ⋅ W a[a cum se arat\ `n rela]ia:
l = KFW 2 , (4.202)
`n care F este sec]iunea de ie[ire a amestecului aer - combustibil din arz\tor, [m2]; W -
viteza de ie[ire a amestecului din arz\tor, [m s ]; K - constant\.
Pornind de la rela]ia (4.202) se observ\ c\ cele mai avantajoase focare pentru arderea
combustibililor solizi inferiori apar focarele camer\ cu arz\toare cu fante a[ezate tangen]ial
la un cerc imaginar [i focarele turbionare care permit o lungime maxim\ de penetra]ie a
fl\c\rii, f\r\ pericolul atingerii pere]ilor de c\tre flac\r\. Ca urmare, pe baza acestor
considerente, exist\ ast\zi studii [i realiz\ri de focare destinate cazanelor cu debite unitare de
peste 2000 t/h pentru arderea combustibililor inferiori. M\rirea debitului unitar al instala]iei
de ardere conduce `ns\ pe de alt\ parte la sc\derea factorului de form\ f dat de rela]ia
S
f = , (4.203)
V
`n care S este suprafa]a total\, [m2]; V - volumul total al instala]iei de ardere , [m3].
Reducerea factorului de form\, odat\ cu cre[terea debitului unitar al focarului, pentru
p\strarea temperaturii gazelor de ardere la ie[irea din focar, determin\ o mic[orare a `nc\rc\rii
termice volumetrice a focarului qv [i o m\rire a `nc\rc\rii termice a sec]iunii transversale a
focarului q s . Reducerea `nc\rc\rii termice volumetrice conduce la instala]ii de ardere mai
ancombrante [i mai scumpe. Comparativ cu focarele pentru combustibilii superiori, focarele
destinate arderii combustibililor inferiori prezint\ indici tehnico-economici mai sc\zu]i.
Astfel, aplicarea concomitent\ a reducerii temperaturii gazelor de ardere la ie[irea din focar [i
a `nc\rc\rii termice volumetrice a focarului conduce la m\rirea dimensiunilor focarului [i
cazanului.
4.5.3.2. Arz\toare pentru arderea combustibilii solizi `n stare pulverizat\
Din punctul de vedere func]ional [i al posibilit\]ilor de cre[tere a debitului unitar,

arz\toarele destinate arderii combustibililor solizi se `mpart `n trei grupe:
a) arz\toare turbionare (cu turbionarea aerului secundar; cu turbionarea aerului
primar [i a combustibilului; cu turbionarea aerului secundar, a aerului primar [i a
combustibilului).
b) ambrazuri (simple; cu deflector; cu ejec]ie).
c) arz\toare cu fante: cu o fant\ (derivat din ambrazura simpl\); cu fante multiple
grupate (derivat din ambrazura cu ejec]ie); cu fante multiple etajate; cu fante [i dispozitive
pentru separarea vaporilor de ap\ (destinate arderii combustibililor solizi cu umiditate mare).
Arz\toarele turbionare s-au dezvoltat ca arz\toare destinate arderii combustibililor
solizi superiori `n cazane cu debite reduse. Debitul nominal al unui asemenea arz\tor a r\mas
la sub 20 t/h combustibil.
143
Caracteristica de baz\ a arz\torului este amestecul intim al aerului secundar cu

combustibilul pulverizat [i m\rimea dispersiei combustibilului, ca urmare a mi[c\rii de rota]ie
imprimate aerului secundar, aerului primar sau ambelor fluide. ~n focar se realizeaz\ o flac\r\
cu evazare mare [i cu lungime redus\. Arz\torul se aplic\ la focare cu adâncime redus\ [i la
arderea combustibililor cu temperatur\ ridicat\ de aprindere, ca urmare a faptului c\, `n zona
central\ a fl\c\rii apare o recircula]ie intens\ de gaze fierbin]i din cauza turbionului format `n
focar, prin mi[carea de rota]ie imprimat\ aerului secundar.
~n fig.4.46 se prezint\ arz\torul turbionar de 6 t/h destinat arderii ligni]ilor din ]ara
noastr\.
Fig. 4.46. Arzător turbionar cu turbionarea aerului secundar:

1-intrare aer primar şi cărbune pulverizat; 2-intrare aer secundar; 3-deflector ceramic; 4-clapetă de reglare aer
secundar
~n fig.4.47 se prezint\ un arz\tor cu turbionarea amestecului aer primar [i combustibil

destinat arderii c\rbunilor bruni.
Fig. 4.47. Arzător cu turbionare a aerului primar şi combustibilului
144
~n fig.4.48 se prezint\ un arz\tor turbionar la care se realizeaz\ turbionarea atât a

aerului secundar, cât [i a amestecului aer primar-combustibil pulverizat.
Fig. 4.48. Arzător cu turbionare dublă (aer secundar şi aer primar şi combustibil):
1-melc pentru aerul primar şi combustibilul pulverizat; 2-canal inelar; 3-melc pentru aerul secundar;
4-registru; 5-cap refractar al tubului interior; 6-cap refractar al tubului de amestec al prafului cu aerul;
7-arzător de păcură pentru aprindere; 8-tubul de introducere a amestecului primar; 9-placă de sprijin;
10-ambrazura arzătorului
Ambrazurile sau dezvoltat `n ideea m\ririi debitului unitar al arz\toarelor turbionare.

~n fig.4.49 se prezint\ o ambrazur\ cu deflector iar `n fig.4.50 se prezint\ o ambrazur\
cu ejec]ie de tip }KTI .
Arz\toarele cu fante s-au dezvoltat, pornindu-se de la perfec]ionarea ambrazurilor ca
urmare a cre[terii debitului unitar de combustibil. Pentru a se men]ine o stabilitate ridicat\ a
fl\c\rii, la arz\toarele cu fante a fost necesar\ adoptarea vitezelor pentru fluide `n
conformitate cu vitezele de aprindere ale amestecului aer-combustibil.
De o mare importan]\ pentru func]ionarea arz\toarelor, `n general, [i arz\toarelor cu
fante, `n special, este raportul aer primar / aer secundar, raport ce depinde de condi]iile de
transport pneumatic al combustibilului ca [i de respectarea vitezei de aprindere a amestecului
aer - combustibil. ~n tabelul 4.9 se prezint\ valorile recomandabile pentru raportul aer primar-
aer secundar func]ie de calitatea combustibilului .
Pentru cazul c\rbunilor bruni, firma Babcock recomand\ propor]iile prev\zute `n
tabelul 4.10.
~n fig.4.51 se prezint\ arz\torul cu fante de construc]ie Babcock pentru c\rbuni bruni
la care se adopt\ vitezele din tabelul 4.10.
145
Fig. 4.49. Ambrazură cu deflector

orizontal:
1-turn de uscare; 2-ajutaj de aer secundar;
3-ambrazură; 4-deflector orizontal; 5-şiber
de reglaj pentru distribuţia prafului; 6-şiber Fig. 4.50. Ambrazură cu ejecţie de
cu fante pentru uniformizarea concentraţiei
tip ŢKTI
Arz\toarele cu fante etajate

s-au dezvoltat pe lâng\ arz\toarele
cu fante grupate, `n special pentru
cazane de debite mari (fig.4.52).
Construc]ia unui asemenea
arz\tor deriv\ din suprapunerea a
dou\ arz\toare cu fante grupate.
Asemenea arz\toare favorizeaz\
`mbun\t\]irea gradului de umplere a
focarului cu flac\r\ [i schimbul de Fig. 4.51. Arzător cu fante de tip Babcock pentru
arderea cărbunilor bruni şi ligniţilor ce se fabrică în
c\ldur\ prin radia]ie `n focare.
România pentru cazanul de 1035 t/h
Tabelul 4.9
Valorile recomandabile pentru raportul aer primar-aer secundar `n func]ie
de calitatea combustibililor
Combustibilul Materii volatile Cantitatea de aer primar din aerul total
raportate la masa
combustibil\, Arz\toare, [%] Ambrazuri, [%]
V mc , %]
C\rbune brun peste 35 40-45 40-50
{isturi
bituminoase 80-90 50-60 50-60
Turb\ 70-75 - 50-70
146
Tabelul 4.10
Distribu]ia aerului la arz\toarele Babcock pentru arderea
combustibililor solizi inferiori
Circuitul aerului Propor]ia, [%]] Viteza, [m/s]]
Aer primar 10 8-15
Aer secundar, din care:
-aer superior 50 60
-aer central 20
-aer inferior 30 40
Fig. 4.52. Arzător cu fante etajate
147
4.5.4. Focare pentru arderea combustibililor solizi `n stare pulverizat\
4.5.4.1. Focare cu evacuarea zgurei `n stare solid\
M\rimea focarului trebuie s\ fie aleas\ `n func]ie de tipul, construc]ia [i amplasarea

arz\toarelor, pe de o parte, [i de calitatea combustibilului care, `n cazul evacu\rii zgurei `n
stare solid\, impune o valoare anumit\ a temperaturii gazelor de ardere la ie[irea din focar.
Sc\derea temperaturii gazelor de ardere, specific\ arderii combustibililor inferiori, conduce la
Fig. 4.53. Variaţia înălţimii focarului

în funcţie de temperatura gazelor de
ardere la ieşirea din focar:
Volumul focarului s-a calculat la o încărcare Fig. 4.54. Focarul cameră
termică volumetrică qV ≈ 93 kW/m3 pentru deschis pentru cazanul de
blocuri de 600 MW (linii continue) şi de 1650 t/h pentru arderea
300 MW (linii intermitente) cărbunelui brun cu conţinut
ridicat de cenuşă (U.R.S.S.)
cre[terea volumului [i `n\l]imii focarului de 2,8 ori.
~n fig.4.53 se prezint\ varia]ia `n\l]imii focarului pentru cazanele blocurilor de
300 MW [i 600 MW, `n func]ie de temperatura gazelor de ardere la ie[irea din focar [i `n
func]ie de volumul focarului pentru o sec]iune p\trat\.
Se observ\ c\, reducerea temperaturii gazelor la ie[irea din focar de la 1000°C la
850°C conduce la o cre[tere a `n\l]imii focarului de la 45 m la 112 m [i o cre[tere a volumului
acestuia de 2,42 ori. M\rimea focarului trebuie de asemenea acordat\ cu adâncimea de
penetra]ie a fl\c\rii [vezi rela]ia (4.202)].
Focarele camer\ s-au dezvoltat pentru arderea combustibililor inferiori cu con]inut
ridicat de cenu[\. S-au utilizat pe scar\ larg\ focarele cu camer\ deschise sau cu strangulare.
~n fig.4.54 se prezint\ schi]a cazanului de 1650 t/h cu focar camer\ deschis pentru
arderea c\rbunilor bruni de Ekibastuz cu con]inut ridicat de cenu[\. Este caracteristic\
adoptarea cazanului `n construc]ia T . Cazanul este prev\zut s\ alimenteze cu abur un bloc de
500MW.
148
~n România s-au construit cazane de 650 t/h pentru blocul de 210 MW la presiunea de
0
14 MPa [i t n = 540 C . Cazanul func]ioneaz\ cu lignit având caracteristicile: puterea
calorific\ inferioar\ (5443...6699 kJ/kg) sau (1300...1600 kcal/kg); umiditatea 50...60% [i
cenu[a 14...22%.
Focarul este sub form\ de camer\ deschis\ cu l\]imea de 16,5 m [i adâncimea de
15,5 m, temperatura gazelor la ie[irea din cazan este de 160°C.
Focarul este alimentat cu praf de c\rbune
prin arz\toare cu fante, amestecul primar având
viteza de 16 m/s, iar aerul secundar de 40 m/s,
fantele au `nclinarea de 7,5...15° `n jos. Acest cazan
este montat `n dou\ cazane la centrala Rovinari.
Focarul este echipat cu 8 mori ventilator cu debitul
de 54 t/h. Ini]ial pe conductele de leg\tur\ dintre
moar\ [i arz\tor erau prev\zute separatoare
centrifugale de bruden care, din cauza cre[terii de
presiune create [i gradului redus de separare au fost
demontate. De asemenea s-a modificat forma
sec]iunii conductei de la rotund\ la dreptunghiular.
Din cauza cantit\]ii mari de particule care cad `n
pâlnia de zgur\, pierderile de c\ldur\ prin ardere
incomplet\ din punct de vedere mecanic sunt mari
ceea ce a condus la necesitatea mont\rii unui gr\tar
de post-ardere la baza focarului.
Autotirajul gazelor de ardere din focar
favorizeaz\ aprinderea prafului de combustibil.
Pentru arderea ligni]ilor din ]ara noastr\ se
utilizeaz\ de asemenea focare camer\ cu strangulare.
Un asemenea focar s-a adoptat la cazanul de 510 t/h
(fig.4.55).
Focarul este echipat cu 6 mori ventilator cu
debitul de 55 t/h.
Au mai fost construite focare cu dubl\ Fig. 4.55. Focar cu strangulare
strangulare (centrala Arjuzanx, Fran]a, firma Stein pentru cazanul de 510 t/h
[i Roubaix), “cazane culcate” sau sub form\ de L
(centrala Niederaussen, Germania) pentru arderea c\rbunilor bruni cu con]inut ridicat de
cenu[\ [i de SiO2 `n cenu[\, focare turn (centrala Frimmersdorf, Germania, firma VKW;
SUA; cazanul de 1035 t/h, ~ntreprinderea Vulcan, România).
4.5.4.2. Focare pentru arderea combustibililor solizi `n stare pulverizat\

cu evacuarea zgurei `n stare lichid\
~n cazul `n care temperaturile caracteristice de topire ale combustibililor solizi se

situeaz\ la valori sc\zute, nu se mai poate respecta condi]ia ca temperatura din focar t f s\ fie
cu cca 1000C mai mic\ decât temperatura de `nmuiere t A [i `n aceast\ situa]ie se apeleaz\ la
instala]iile de ardere a combustibililor solizi `n stare pulverizat\ cu evacuarea zgurei `n stare
lichid\. La aceste instala]ii care pot arde o mare varietate de combustibili, condi]ia unei
149
func]ion\ri corecte este ca temperatura din focar s\ dep\[easc\ temperatura de curgere a

zgurei tC cu 300…3500C pentru a realiza o vâscozitate a zgurei de 250…300 P. ~n acest
scop, `n vederea reducerii ced\rii de c\ldur\ `n focar, focarul propriu-zis este izolat cu mas\
de Cromit (Cr2O5) sau cu carbur\ de siliciu CSi a[ezat\ pe ace sudate pe ]evile fierb\toare.
~n vederea ridic\rii temperaturii gazelor de ardere `n focar, se reduce la minimum
coeficientul de exces de aer [i se ridic\ la valori mari (400…5000C) temperatura de
pre`nc\lzire a aerului necesar arderii. Instala]iile de ardere destinate acestui procedeu sunt
formate din camera de ardere [i din cea de r\cire a gazelor de ardere, `n unele situa]ii, separate
printr-o re]ea de ]evi numit\ “gr\tar de re]inere a zgurei”. Direc]ia de curgere a
combustibilului `n arz\toare este `nspre baza focarului `n vederea deplas\rii `n jos a zonei cu
temperaturi maxime pentru a se asigura topirea [i curgerea zgurei. ~n fig.4.56 se prezint\
schema principial\ a diverselor tipuri de instala]ii de ardere cu evacuarea zgurei `n stare
lichid\.
Fig. 4.56. Tipuri de focare cu arderea combustibililor solizi în stare pulverizată şi

evacuarea zgurei în stare lichidă:
a-cu flacără în formă de U şi baie de zgură; b-cu flacără în U şi cameră tip creuzet; c-cu arzătoare în colţuri;
d,e,f-flacără în formă de U şi pâlnie de topire; g-cu arzătoare pe pereţii laterali
~n categoria instala]iilor de ardere cu evacuarea zgurei `n stare lichid\ se includ [i

instala]iile cu ardere intensificat\ de tipul focarelor ciclon.
~n fig.4.57 se prezint\ schemele principiale ale instala]iilor de ardere cu evacuarea
zgurei `n stare lichid\.
Acestor focare este caracteristic\ o `ngustare la ie[ire de cca 50% din sec]iunea de
trecere [i o izolare total\ a camerei de ardere cu cromit. ~n\l]imea camerei de r\cire este de
circa trei ori mai `nalt\ decât camera de ardere.
Comparativ cu focarele de ardere a combustibililor solizi `n stare pulverizat\ [i
evacuarea zgurei `n stare solid\, aceste focare realizeaz\ performan]e mai ridicate.
Pentru focarele cu evacuarea zgurei `n stare lichid\, ca urmare a `nc\rc\rii termice mai
ridicate, se reduc volumele construite cu 15…30% `nregistrându-se [i un randament mai
ridicat.
~n condi]iile arderii combustibililor cu reactivitate foarte sc\zut\ focarul func]ioneaz\
stabil, f\r\ combustibil de adaos `n domeniul (66...100% )⋅ Dn [i `n domeniul (30...100% )⋅ Dn
`n ceea ce prive[te stabilitatea procesului de evacuare a zgurei lichide.
Focarele cu evacuarea zgurei `n stare lichid\ sunt mai avantajoase din punct de vedere
al investi]iei. R\mâne `ns\ deschis\ siguran]a `n func]ionare `n cazul varia]iei calit\]ii cenu[ii
care poate conduce la dificult\]i `n func]ionarea acestor focare. Ca focare reprezentative cu
evacuarea zgurei `n stare lichid\ sau dezvoltat focarele cu ardere intensificat\ a
combustibililor solizi (focarele ciclon [i turbofocarele).
150
Fig. 4.57. Schemele instalaţiilor de ardere a combustibililor solizi în stare

pulverizată şi evacuarea zgurei în stare lichidă fabricate în fosta U.R.S.S.:
a-focar semiindustrial cu grătar de reţinere a zgurei (cazan 120 t/h, 10 MPa, 5100C); b-focar
semiindustrial cu arzătoare în colţuri (cazan 210 t/h, 14 MPa, 5700C); c-focar semiindustrial închis cu
grătar de reţinere a zgurei în colţuri (cazan 210 t/h, 10 MPa, 5400C); d-focar semiindustrial dublu cu
grătar de reţinere a zgurei în colţuri (cazan 320 t/h, 14 MPa, 5700C); e-focar ciclon vertical VTI (cazan
220 t/h, 10 MPa, 5400C); f-focar ciclon orizontal (cazan 370 t/h, 10 MPa, 5100C); g-focar semiînchis cu
arzătoare înclinate (cazan 420 t/h, 14 MPa, 5700C);
4.5.5. Focare pentru arderea intensificat\ a combustibililor solizi
~n focarele clasice, procesul prealabil de formare a amestecului aer-combustibil

r\mâne `n urma vitezei de reac]ie chimic\, limitând `n acest fel viteza `ntregului proces de
ardere. La organizarea sistemelor de ardere, `nl\turarea acestui inconvenient determin\ gradul
de intensificare a procesului de ardere.
4.5.5.1. Focare ciclon
Focarele ciclon sunt caracterizate prin structura determinat\ a procesului aerodinamic

`n camere de ardere de form\ circular\, amplasate `n afara cazanului. Intensificarea arderii se
ob]ine `n principal prin viteza relativ\ mare a particulei de combustibil `n direc]ia razei.
~n focarul ciclon se realizeaz\ fl\c\ri turbulente `nchise, prin `mpiedicarea trecerii
acesteia din focarul propriu-zis `n zona de radia]ie, cu ajutorul unei strangul\ri a ie[irii gazelor
din focar, realizat\ de un difuzor conic.
Dup\ construc]ia [i modul de func]ionare, se deosebesc trei tipuri de focare ciclon:
1) focar ciclon orizontal, care este [i cel mai r\spândit, la care axul focarului poate fi
orizontal sau `nclinat `n jos, cu 5…200 (fig.4.58);
2) focar ciclon vertical, care are schema aerodinamic\ similar\ cu cea a cicloanelor
separatoare de praf (fig.4.59);
151
3) focar ciclon conic, `n care prin construc]ia sa, `n partea de jos a focarului (cu raza
mai mic\) se creaz\ o turbulen]\ ridicat\ m\rind mult intensitatea arderii.
Fig. 4.58. Tipuri de focare ciclon orizontale:

a-cu admisie axială a combustibilului; b-cu admisie tangenţială a combustibilului;c-cu admisie secantă a
combustibilului; 1-intrare combustibil; 2-intrare aer secundar; 3-intrare aer primar; 4-evacuare gaze de
ardere; 5-evacuare zgură lichidă
Fig. 4.59. Focar ciclon vertical:
1-intrare combustibil; 2-cameră de turbionare;

3-intrare aer; 4-evacuare gaze de ardere; 5-evacuare
zgură lichidă
Aceste focare au dat rezultate superioare `n compara]ie cu focarele clasice, fiind

folosite pentru arderea intensificat\ a combustibililor superiori, la care fuzibilitatea cenu[ilor
nu prezint\ un impediment `n exploatarea lor, ceea ce a condus la mic[orarea gabaritelor
cazanului, pierderilor de c\ldur\ [i a impurific\rii atmosferei.
4.5.5.2. Focare turbionare
Acest tip de focare este utilizat la cazanele cu ardere mixt\ (c\rbune-p\cur\-gaze) [i cu

evacuarea lichid\ a zgurei. Amplasarea arz\toarelor cu `nclinare `n jos, pe dou\ direc]ii [i
configura]ia focarului cu strangulare `n partea superioar\ creaz\ condi]ii de turbulen]\ ridicat\
`n centrul camerei de ardere [i de realizare a unei arderi complete la excese reduse de aer.
Aceste focare sunt caracterizate prin o bun\ uniformizare a temperaturii `n sec]iune,
arderea complet\ a combustibilului, grad de re]inere a zgurei ridicat (peste 65%).
O variant\ constructiv\ a focarului turbionar este prezentat `n fig.4.60. Acest focar este
destinat arderii unei game largi de combustibili solizi [i fluizi. Solicit\rile ob]inute `n focar ca
152
[i solu]iile constructive noi adoptate au condus la realizarea unei instala]ii de dimensiuni mai
reduse ca cele clasice.
Cazanul este construit din pere]i
membran\, asigurând etan[area corestunz\toare
unei presiuni interioare de cca 7 kPa. Prin
prevederea unui pre`nc\lzitor de aer dezvoltat,
pot fi utiliza]i [i c\rbuni cu cenu[\ greu fuzibil\.
Blocul focarului se compune dintr-o
camer\ turbionar\ de ardere [i o camer\ de
r\cire. Camera turbionar\, având diametrul 2600
mm, este cilindric\ cu evacuarea gazelor pe
generatoare, printre arz\toare, suprafa]a
interioar\ este acoperit\ cu mas\ refractar\ din
carborund. ~nclinarea arz\toarelor fa]\ de
orizontal\ este de 8…120.
Camera de r\cire are o form\ prismatic\.
~n apropierea peretelui posterior, care constitue
peretele desp\r]itor fa]\ de camera intermediar\, Fig. 4.60. Cazane cu focar turbionar cu
sunt amplasate trei perdele de ecrane. Camera axă orizontală tip ŢKTI :
intermediar\ are amplasate de asemenea perdele
de ecran cu pasul 530 mm.
a,b,c-tipuri constructive
Coeficien]ii de exces de aer s-au situat la
valori reduse (1,02…1,03), nesemnalându-se pierderi prin ardere incomplet\.
4.5.5.3. Focare rotative
Func]ionarea focarelor de acest tip se bazeaz\ pe compunerea mi[c\rilor a doi curen]i

de aceea[i intensitate (aer [i combustibil praf) introdu[i `ntr-un focar cilindric, `n sens invers.
Aceast\ schem\ permite frânarea vitezei tangen]iale [i anularea celei axiale, formându-se
Fig. 4.62. Focar cu strat fluidizat cu

Fig. 4.61. Schema de curgere în suprafeţe de schimb de căldură imersate
focarul rotativ în strat
astfel un curent rotativ care creeaz\ inele de praf axiale ce parcurg camera de ardere, timp `n
care ard complet (fig.4.61).
153
4.5.5.4. Focare cu ardere `n strat fluidizat
Plecând de la necesitatea m\ririi intensit\]ii arderii combustibililor solizi `n strat, s-a

ajuns la ideia stratului expandat cu paricule solide `n suspensie stabil\, c\ruia i s-a dat
denumirea de strat fluidizat. Principiul sau de func]ionare const\ `n atingerea [i dep\[irea
vitezei minime de fluidizare, sistemul fiind asem\n\tor unui lichid `n fierbere, cu formare de
bule. Aceast\ stare de mi[care cu formare de bule produce un grad `nalt de amestec,
stabilindu-se un echilibru termic `ntre gaz [i particulele din strat. Dezvoltat ini]ial numai
pentru func]ia de ardere, având performan]e ridicate datorit\ intensit\]ii arderii ca urmare a
unei permanente mi[c\ri relative `ntre particulele de gaz, stratul fluidizat [i-a m\rit aria de
aplicare prin introducerea suprafe]elor de schimb de c\ldur\ `n strat (fig.4.62).
~n func]ie de caracteristicile combustibilului, de comportarea cenu[ei `n procesul de
ardere, se pot realiza regimurile termice optime pentru o ardere complet\, prin amplasarea
unui num\r diferit de ]evi `n stratul fluidizat, care preia o parte din c\ldura dezvoltat\.
Mecanismul prin care c\ldura este transmis\ la suprafa]a de schimb de c\ldur\ din
strat se bazeaz\ pe contactul intim al amestecului bifazic (particule-gaz) cu aceast\ suprafa]\,
când cedeaz\ c\ldura, dup\ care volumele de gaz sunt `nlocuite cu volume bifazice proaspete
din masa stratului fluidizat. Cele care au cedat c\ldura reintr\ `n zona unde se continu\
arderea sau se preia c\ldura de la celelalte particule, ciclul continuând pân\ la p\r\sirea
focarului de c\tre cenu[\, prin pragul deversor sau antrenat\ de c\tre gazele de ardere.
Coeficien]ii de transfer de c\ldur\ ating valori mari datorit\ efectului de `ntrerupere a
stratului limit\ prin ac]iunea mecanic\ a particulelor solide ce ating peretele ]evilor. Pentru
cazul unor ]evi orizontale se propune o rela]ie de forma:
0,3 0 , 44
α p d ti  c pg ⋅ µ   d ti ρ gW0  ρ s  1 − ε f 
= 0,66 ⋅       (4.204)
λg  λ  µ   ε 
 g    ρ g  f 
(pentru d ti ρ gW0 µ > 2000 )
[i
0, 3 0, 3
α p d ti  c pg µ   d ti ρ gW0  ρ  µ2 
= 420 ⋅     s 
 d 2 ρ g 
(4.205)
λg  λ   µ  ρ g
 g   p s 
(pentru d ti ρ gW0 µ > 2500 ),
[
`n care α p este coeficientul de transfer de c\ldur\, kcal m ⋅ h⋅ C ; d ti - diametrul
2 0
]
[
exterior al ]evii orizontale, [m] ; λ g - conductivitatea termic\, kcal m ⋅ h⋅ C ; c pg -
0
]
[ ]
c\ldura specific\ a gazului, kcal kg ⋅ C ; µ - vâscozitatea dinamic\, kgfs
0
[ m ]; W
2
0 -
154
[ ]
viteza superficial\, [m s ]; ρ g - densitatea gazului, kg m ; ρ s - densitatea masei solide,
3
[kg ]
m 3 ; ε f - raportul sec]iunii libere; d p - diametrul cel mai probabil al particulei, [m].
Efectul vitezei gazului fluidizat asupra coeficientului de schimb de c\ldur\ α p
(fig.4.63) se observ\, `n primul rând, printr-o cre[tere rapid\
a acestuia odat\ cu apari]ia fluidiz\rii, atingându-se repede
valoarea maxim\, dup\ care α p descre[te progresiv tinzând
c\tre valori apropiate celor pentru stratul fix. Cre[terea
ini]ial\ a lui α p este explicat\ prin intensificarea circula]iei
fazei solide, `n timp ce diminuarea acestei valori `n zona
final\ este pus\ pe seama sc\derii concentra]iei fazei solide
la viteze mari ale gazului.
Avantajele principale ale arderii `n strat fluidizat fa]\
de metodele de ardere conven]ionale sunt:
- costuri de investi]ii mai reduse datorit\ m\ririi
coeficien]ilor de transfer de c\ldur\ `n strat de[i regimurile
termice din focar sunt mai coborâte; Fig. 4.63. Influenţa vitezei de
- stabilitate bun\ `n procesul de ardere chiar la fluidizare asupra
temperaturi coborâte (700…9000C), fiind posibil\ evitarea coeficientului de schimb de
atingerii unor temperaturi de `nmuiere a cenu[ilor; datorit\ căldură
timpului mare de sta]ionare a particulelor `n strat, arderea se
poate realiza aproape complet la aceste temperaturi, reducându-se astfel cheltuielile pentru
preg\tirea combustibilului;
- uniformitatea mai bun\ a temperaturilor `n strat, chiar la dimensiuni mari de focar,
conferind astfel condi]ii bune de ardere unei game largi de combustibili solizi, inclusiv a celor
cu con]inut ridicat de cenu[\.
Avantajele arderii `n strat fluidizat fa]\ de sistemele de ardere conven]ionale au
determinat intensificarea preocup\rilor pentru construirea acestor focare, `n unele ]\ri
trecându-se la realizari `n faza industrial\.
4.6. Metode de m\rire a economicit\]ii instala]iilor de ardere
Cre[terea continu\ a parametrilor aburului la presiuni sub [i supracritice [i m\rirea

debitului unitar al generatoarelor de abur au ca urmare trecerea la cazane de regul\ cu
str\batere for]at\. Odat\ cu cre[terea presiunii
aburului se reduce c\ldura de vaporizare [i ca
urmare suprafe]ele de baz\ devin economizorul [i
supra`nc\lzitorul.
~n condi]iile cazanelor cu str\bare for]at\ se
poate adopta orice form\ a focarului, circula]ia
fluidului de lucru fiind asigurat\ de pompa de
circula]ie.
Una din c\ile importante de cre[tere a Fig. 4.64. Evoluţia profilului focarului
economicita]ii instala]iei de ardere este
perfec]ionarea formei focarului. Astfel, pornind de la focarul camer\ deschis (fig.4.64) s-a
ajuns la cel semideschis [i `n cele din urm\ la cel `nchis cu reprezentantul s\u de baz\, focarul
155
turbionar. Trecerea de la focarul deschis la cel semideschis aduce o economie de metal de cca
13% [i o economie de volum de cca 24%, ca urmare a cre[terii `nc\rc\rii termice volumetrice.
Dup\ cum se [tie, odat\ cu cre[terea debitului unitar al cazanului scade `nc\rcarea termic\
volumetric\ `n raportul
0,5
qv 2  D1 
=  (4.206)
qv1  D2 
[i cre[te `nc\rcarea termic\ a suprafe]ei transversale. Cre[terea mai rapid\ a volumului

focarului `n raportul
1,5
Vf1 D 
=  1  (4.207)
Vf 2  D2 
fa]\ de suprafa]\ [i latur\ `n raportul
L1  D1 
=  (4.208)
L2  D2 
ridic\ problema ad\postirii suprafe]elor

de schimb de c\ldur\ din focar. Din acest
motiv factorul f = S f V f cap\t\ o
importan]\ deosebit\. ~n fig.4.65 se arat\
varia]ia factorului de form\ `n func]ie de
volumul focarului.
Pentru m\rirea factorului de form\
se apeleaz\ la focare de sec]iune
poligonal\ sau la divizarea lor cu ecrane
de ]evi desp\r]itoare. Dac\ z este factorul
de zvelte]e z = h a , `n care h este
`n\l]imea focarului [i a latura, din
fig.4.65 se vede c\ factorul de form\ este
`mbun\t\]it prin cre[terea factorului de Fig. 4.65. Variaţia factorului de formă în
zvelte]e. ~n\l]imea minim\ h a focarului funcţie de volumul focarului şi gradul de
este condi]ionat\ de asigurarea timpului zvelteţe z
de sta]ionare a combustibilului pentru
arderea complet\.
O concluzie interesant\ `n leg\tur\ cu avantajele tehnico-economice ale formei
focarului `n cazul cazanelor mari se ob]ine dac\ se ia `n considerare `nc\rcarea termic\ a
suprafe]elor de schimb de c\ldur\ , care este practic limitat\ pe de o parte de transferul de
c\ldur\ prin radia]ia fl\c\rii care depinde de grosimea stratului radiant. Varia]ia grosimii
stratului radiant
156
3,6 ⋅ V f
s= , [m] (4.209)
Sf
pentru trei forme de focar (circular, p\trat [i dreptungiular) `n func]ie de puterea blocului se
arat\ `n fig.4.66. Diagramele sunt ridicate la o
vitez\ a gazelor de ardere de 12 m/s [i o
temperatur\ de 16000C. Se observ\ c\ `n cazul
sec]iunii circulare se realizeaz\ o grosime a
stratului radiant de 10 m la cazane pentru blocuri
cu puteri de peste 300 MW ceea ce la focare cu
sec]iune dreptunghiular\ corespunde la blocuri
de 530 MW. Cre[terea cea mai accentuat\ a
grosimii stratului radiant se realizeaz\ pân\ la
puteri de 100…150 MW. ~n aceea[i diagram\ s-a
trecut varia]ia coeficientului de schimb de
c\ldur\ α R pentru temperaturi ale gazelor de
ardere de 10000C [i 12000C. Din diagram\ se Fig. 4.66. Variaţia grosimii stratului
observ\ o cre[tere puternic\ a coeficientului α R radiant în funcţie de puterea blocului:
cu puterea blocului pentru grosimi ale stratului 1-secţiune transversală dreptunghiulară
radiant s ≥ 7,5 m . (lăţime/adâncime de ¼ , lăţime/înălţime = 1/5);
2-secţiune transversală pătrată; 3-secţiune
Folosirea arderii cu suprapresiune aduce transversală circulară
cu sine o serie de avantaje ca: sc\derea
volumului focarului, dispari]ia ventilatorului de
gaze de ardere, reducerea electrofiltrelor, men]inerea constant\ a coeficientului de exces de
aer, m\rirea randamentului ventilatoarelor. Modificarea indicilor de baz\ pentru un focar cu
combustibil lichid se arat\ `n tabelul 4.11.
Tabelul 4.11
Modificarea indicilor de baz\ la un focar cu combustibil lichid
Focar
Indice cu depresiune cu suprapresiune
~nc\rcare termic\ volumetric\ 1 3
Suprafa]a ecranelor 1 0,5
Viteza gazelor de ardere 1 2
Cre[terea presiunii `n spa]iul de ardere are ca urmare cre[terea transferului de c\ldur\

prin radia]ie [i reducerea suprafe]ei de radia]ie a[a cum se vede `n fig.4.67 pentru cazanul unui
bloc cu puterea de 480 MW. Curbele s-au trasat pentru o temperatur\ `n focar de 16700C [i un
coeficient de exces de aer α f =1,1.
Pe lâng\ recircularea gazelor de ardere `n vederea usc\rii c\rbunelui, `n vederea
m\cin\rii, `n vederea regl\rii temperaturii gazelor de ardere `n focar [i deci [i a temperaturii
aburului supra`nc\lzit, se realizeaz\ o recirculare a gazelor de ardere de la intrarea `n
pre`nc\lzitorul de aer `n focar. Prin modificarea temperaturii gazelor de ardere din focar se
modific\ raportul dintre cantitatea de c\ldur\ cedat\ prin radia]ie [i convec]ie. ~n fig.4.68 se
arat\ varia]ia temperaturii gazelor de ardere la sfâr[itul focarului `n func]ie de gradul de
157
reciclare r = Gr Gc `n care Gr este cantitatea de gaze de ardere reciclate [i Gc - cantitatea

de gaze de ardere date la co[ pentru dou\ tipuri de recirculare. Este posibil\ astfel renun]area
la suprafe]e de schimb de c\ldur\ scumpe (supra`nc\lzitoare de radia]ie) [i `nlocuirea lor cu
suprafe]e mai ieftine (supra`nc\lzitoare de convec]ie).
Fig. 4.67. Variaţia radiaţiei în focar (a) Fig. 4.68. Variaţia temperaturii
şi de reducere a suprafeţelor de schimb gazelor de ardere din focar şi
de căldură (b) în funcţie de presiunea în variaţia căldurii cedate prin
focar radiaţie în focar în funcţie de
gradul de recirculare
158
CAPITOLUL 5
TIPURI CONSTRUCTIVE DE CAZANE DE ABUR
5.1. Parametri de baz\ [i indicii caracteristici ai cazanelor de abur
Prin parametri de baz\ ai cazanelor de abur se `n]eleg: debitul de abur, presiunea [i

temperatura fluidului de lucru ap\-abur.
Prin debitul nominal de abur Dn se `n]elege (STAS 2605-73) debitul maxim de abur
pe care cazanul trebuie s\-l asigure, `n mod continuu, la parametrii nominali ai aburului [i
apei de alimentare. ~n afar\ de debitul nominal mai exist\ debitul maxim (de vârf) sau minim
(minim tehnic) definite `n acela[i standard. Prin STAS 2764-62 se stabilesc valorile debitelor
nominale ale cazanelor de abur.
Presiunile caracteristice ale fluidului ap\-abur sunt: presiunea apei de alimentare la
intrarea `n cazan (`n economizor sau tambur, la cazanele f\r\ economizor); presiunea
aburului saturat `n tambur [i presiunea nominal\.
Prin presiune nominal\ p n se `n]elege presiunea maxim\ admisibil\ a aburului la
ie[irea din cazan (supra`nc\lzitor) la debitul nominal [i temperatura nominal\ de
supra`nc\lzire a aburului.
Prin presiunea maxim\ se `n]elege presiunea maxim\ admis\ `n elementele cazanului
care se ia `n considerare la calculul de rezisten]\ al acestora. Valorile presiunilor nominale
pentru cazanele de abur sunt date `n STAS 2764-62.
Temperatura nominal\ t n a aburului supra`nc\lzit, conform STAS 2605-73 este
temperatura aburului supra`nc\lzit la ie[ire din supra`nc\lzitorul de abur la presiunea
nominal\ [I debitul nominal. STAS 2764-62 stabile[te valorile temperaturilor nominale ale
aburului supra`nc\lzit produs de cazanele de abur.
~n cazul cupl\rii cazanelor cu turbine de abur, presiunea nominal\ [i temperatura
nominal\ a aburului la ie[irea din cazan trebuie s\ fie acordat\ cu temperatura [i presiunea
aburului la intrarea `n turbin\.
Indicii caracteristici generali ai cazanelor de abur sunt:
a) randamentul cazanelor de abur care reprezint\ raportul dintre cantitatea de c\ldur\
produs\ de cazan [i cea consumat\; de regul\ se exprim\ `n [%];
b) consumul specific de energie pentru servicii proprii pentru: vehicularea aerului
necesar arderii [i a gazelor de ardere efectuat\ cu ventilatoare; vehicularea fluidului de lucru
ap\-abur cu pompe; alimenterea cu combustibil; evacuarea zgurei [i a cenu[ei; se exprim\ `n
[kWh kg abur ]; prin sc\derea consumului specific de energie pentru servicii proprii din
c\ldura util\ produs\ se ob]ine randamentul net al cazanului;
c) con]inutul specific de ap\ al sistemului vaporizator (fierb\tor) care reprezint\
raportul dintre cantitatea de ap\ din sistemul vaporizator [i debitul nominal al cazanului [i se
exprim\ `n [kgh kg ]. Dup\ acest indice cazanele se `mpart `n cazane cu volum mare de ap\
( 3,5...10 kgh kg ) [i cu volum mic de ap\ ( 0,1...2 kgh kg );
d) debitul specific de abur al sistemului vaporizator sau `nc\rcarea suprafe]ei de
`nc\lzire a sistemului vaporizator sau cifra de vaporizare care reprezint\ raportul dintre
159
Capitolul 5. Tipuri constructive de cazane de abur
debitul nominal [i suprafa]a de schimb de c\ldur\ a sistemului vaporizator [i se exprim\ `n

[kg ]
m 2 h ; acest indice depinde de: presiunea nominal\, raportul suprafe]ei de radia]ie [i
convec]ie a vaporizatorului, calitatea combustibilului, viteza gazelor de ardere; valoarea
2
uzual\ a acestui indice la cazanele normale este de 14...180 kg m h , iar la cazanele
2
speciale pân\ la 500 kg m h ;
e) masa metalic\ specific\ a cazanelor de abur care este raportul dintre masa total\
metalic\ [i debitul nominal [i se exprim\ `n [kgh kg ]; valoarea acestui indice se situeaz\
`ntre 1,5...12 kgh kg ; se utilizeaz\ `n cadrul acestui indice [i masa specific\ a metalului
sub presiune, a o]elului aliat etc.
5.2. Cazane de abur cu circula]ie natural\
~n cazanele cu circula]ie natural\ circula]ia fluidului de lucru `n sistemul vaporizator

se realizeaz\ prin presiunea activ\ de circula]ie dat\ de rela]ia
∆P = H ⋅ (ρ a − ρ e ) − ∑ ∆p , (5.1)
`n care H este `n\l]imea fluidului `n sistemul vaporizator; ρ a [i ρ e - densitatea apei [i a

emulsiei; ∑ ∆p - pierderile de presiune `n conturul de circula]ie.
5.2.1. Cazane de abur cu volum mare de ap\
5.2.1.1. Cazane de abur cu tub de flac\r\
Cazanele de abur cu tub de flac\r\ au sistemul vaporizator format dintr-un tambur

orizontal cu diametru mare (1500…2000 mm) `n interiorul c\ruia se g\se[te focarul format
dintr-un tub metalic sau mai multe cu pere]i netezi sau ondula]i cu diametrul de 800…1100
mm, montat asimetric `n tambur. Nivelul apei `n tambur dep\[e[te partea superioar\ a tubului
de flac\r\. Cazanele de abur cu tub de flac\r\ au unul sau mai multe drumuri de gaze de abur.
~n spatele cazanului se g\se[te o camer\ din zid\rie numit\ camer\ de `ntoarcere a gazelor de
ardere (camer\ de fum) care serve[te la evacuarea gazelor de ardere sau la `ntoarcerea
acestora pentru a forma al doilea [i al treilea drum. ~n partea de sus tamburul este prev\zut cu
un dom care serve[te la separarea pic\turilor de ap\ din abur [i la amplasarea gurii de vizitare
[i supapei de siguran]\.
~n fig.5.1 se arat\ schematic un cazan cu volum mare de ap\ cu tub de flac\r\.
Circula]ia fluidului de lucru se marcheaz\ cu s\ge]i. ~n caz c\ se dore[te m\rirea debitului
unitar se m\re[te diametrul tamburului [i num\rul tuburilor de flac\r\.
De regul\ aceste cazane produc abur saturat la parametri coborâ]i. ~n cazul c\ se
dore[te supra`nc\lzirea aburului se poate monta un supra`nc\lzitor `n camera de fum. ~n cazul
c\ se dore[te amplasarea [i a unui economizor acesta se monteaz\ `n camera de fum dup\
supra`nc\lzitor.
160
Fig. 5.1. Cazan de abur cu volum mare de apă cu tub de flacără:

I, II, III – drumurile gazelor de ardere; a-focar (tub de flacără); b-cameră de fum; c-perete întoarcere gaze
de ardere; d-ieşire gaze de ardere la coş; e-ţeavă alimentare cu apă; f-dom; g-robinet de abur; h-supapă de
siguranţă; i-gură de vizitare; k-robinet de purjare; l-uşă intrare în camera de fum; m-grindă susţinere
5.2.1.2. Cazane de abur cu tub de flac\r\ [i ]evi de fum
~n vederea m\ririi suprafe]ei de

schimb de c\ldur\ o parte din tubul de flac\r\
s-a `nlocuit cu ]evi de fum cu diametre mai
reduse.
~n fig.5.2 se prezint\ un cazan cu tub
de flac\r\ [i ]evi de fum cu un drum de gaze
de ardere.
~n România sunt fabricate cazane cu
tub de flac\r\ [i ]evi de fum cu trei drumuri
de gaze de ardere denumite cazane CTF.
Debitul nominal al cazanului este de 2 t/h,
presiunea nominal\ - 1,3 MPa, debit specific
de abur – 25 kg/m2h, con]inut specific de ap\
al sistemului vaporizator – 4 kg/kg, masa Fig. 5.2. Cazan de abur cu tub de flacără şi
specific\ metal - 5,25 kg/kg, randament - ţevi de fum:
83%, combustibil – gaze [i p\cur\.
a-focar (tub de flacără); b-cameră de fum; c-perete
întoarcere gaze de ardere; d-ieşire gaze de ardere la coş;
5.2.2. Cazane cu ]evi de ap\ e-ţeavă de alimentare cu apă; f-dom; g-robinet de abur;
h-supapă de siguranţă; i-gură de vizitare; l-uşă intrare în
Cazanele cu ]evi de ap\ au ap\rut ca camera de fum; m-grindă susţinere; n-ţevi de fum
urmare a necesit\]ii ridic\rii debitului
nominal [i presiunii nominale a aburului.
161
5.2.2.1. Cazane sec]ionale (cu ]evi de ap\ cu `nclinare mic\)
Caracteristic acestor cazane e faptul c\ ]evile sistemului vaporizator au o `nclinare

mic\ (10…150) fa]\ de orizontal\ [i faptul c\ ]evile din rândurile verticale sunt cuplate la dou\
camere (anterioar\ [i posterioar\) numite camere sec]ionale.
Fig. 5.3. Schema unui cazan secţional cu tambur longitudinal:

a-secţiune longitudinală; b-vedere din faţă cu legăturile secţiunilor; 1-cameră secţională frontală; 2-cameră
secţională posterioară; 3-spaţiu rezervat pentru scoaterea ţevilor fierbătoare; 4-ţevi de legătură tambur
camere secţionale
Subansamblul format din cele dou\ camere sec]ionale [i ]evile fierb\toare cuplate la
acestea [i cu ]evile de leg\tur\ se nume[te
sec]iune. Num\rul de sec]iuni este egal cu num\rul
]evilor dintr-un rând orizontal. ~n sec]iuni se ob]ine
circula]ie independent\. Pentru a avea o a[ezare a
]evilor `n linie camerele sec]ionale sunt drepte iar o
a[ezare a ]evilor alternativ\ se ob]ine cu camere
sec]ionale ondulate. Diametrul ]evilor fierb\toare
este de 95 sau 102 mm. }evile se prind de
camerele sec]ionale prin mandrinare.
Cazanele sec]ionale se pot construi `n dou\
variante dup\ pozi]ia tamburului `n raport cu ]evile
fierb\toare: cu tambur longitudinal, cu axa
paralel\ cu a ]evilor (fig.5.3) sau cu tambur
transversal, cu axa perpendicular\ pe axa ]evilor Fig. 5.4. Schema unui cazan secţional
(fig.5.4). cu tambur transversal:
Cazanele sec]ionale cu tambur transversal
au avantajul c\ pot realiza debite nominale mai 1-cameră secţională frontală; 2-cameră
secţională posterioară; 3-spaţiu rezervat pentru
ridicate deoarece se pot cupla `n paralel mai multe scoaterea ţevilor fierbătoare; 4-ţevi de legătură
sec]iuni ca la cazanele cu tambur longitudinal. ~n tambur camere secţionale
acest din urm\ caz deoarece diametrul tamburului
162
este limitat m\rirea debitului unitar se face prin m\rirea num\rului de tambure la dou\ sau
chiar trei. Cazanele au avantajul c\ având ]evile fierb\toare drepte pot fi u[or cur\]ite `n
interior prin capacele camerelor sec]ionale. ~n partea inferioar\ camera sec]ional\ inferioar\
este prev\zut\ cu un colector de n\mol prin care se elimin\ impurit\]ile din ap\.
Cazane de acest tip produce ~ntreprinderea Vulcan Bucure[ti.
5.2.2.2. Cazane cu ]evi de ap\ cu `nclinare mare
La aceste cazane `nclinarea ]evilor vaporizatorului fa]\ de orizontal\ este mai mare de
0
50 , nu mai este limitat\ presiunea de func]ionare, ]evile fiind legate la tambure prin sudur\;
axele tamburelor sunt perpendiculare pe axele ]evilor. La presiuni mari, `n vederea m\ririi
presiunii active de circula]ie s-a crescut `n\l]imea sistemului vaporizator. Cazanele cu ]evi de
ap\ cu `nclinare mare se realizeaz\ cu vaporizator convectiv, vaporizator de radia]ie [i
vaporizator mixt. La cazanele cu vaporizator convectiv cuplarea ]evilor vaporizatoare se poate
face la unul sau la mai multe tambure.
~n fig.5.5 se prezint\ schi]a unui cazan cu ]evi cu `nclinare mare la vaporizatorul
Fig. 5.5. Cazan cu ţevi de apă cu

înclinare mare cu trei tambure:
Fig. 5.6. Cazan de radiaţie:
a,b,c – ţeavă cu înclinare mare; d-ţeavă ecran;
1-ţevi de coborâre în afara focarului; 2-ţevi
e-suporaîncălzitor de radiaţie; f-abur intrare
ecran; 3-colector inferior; 4-colector superior;
supraîncălzitor de radiaţie; 1,2,3-drumuri de gaze
5-tambur; 6-feston
de ardere în vaporizator
convectiv realizat cu trei tambure. Pentru a se m\ri viteza gazelor de ardere `n ]evile
vaporizatorului convectiv s-au prev\zut pere]i desp\r]itori care formeaz\ `n vaporizatorul
convectiv trei drumuri de gaze de ardere. Cazanul are de asemenea prev\zut `n focar
vaporizator de radia]ie [i supra`nc\lzitor de radia]ie.
163
~n ]ara noastr\ se fabric\ cazane cu ]evi de ap\ cu `nclinare mare cu drumuri de gaze
orizontale tip CR-9.
~n fig.5.6 se prezint\ schema unui cazan de radia]ie. Sistemul fierb\tor se compune din
tambur, ]evi de coborâre, colectoare inferioare [i superioare, ]evi de leg\tur\ dintre colectorul
superior [i tambur [i ]evile ecran. O construc]ie interesanta a ecran\rii o prezint\ cazanul
TGM-84 de 420 t/h, 14 MPa [i 5700C construit pentru arderea gazelor naturale [i p\curii. Pe
lâng\ ]evile ecran a[ezate la perete, cazanul are ]evi ecran care realizeaz\ divizarea focarului.
Aceste ]evi ecran formeaz\ ecranul biradiat (iradiat pe dou\ par]i). Acest cazan se fabric\ la
~ntreprinderea Vulcan Bucure[ti.
5.3. Cazane cu circula]ie for]at\ a apei
Din rela]ia (5.1) se vede c\ cu cât presiunea cre[te cu atât diferen]a ρ a − ρ e scade, [i
ca urmare este nevoie de cre[terea `n\l]imii H . Acest lucru este pus `n eviden]\ de raportul
ρ abur ρ apă `n func]ie de presiune a[a cum se arat\ `n tabelul 5.1. Pentru a putea asigura
circula]ia fluidului `n sistemul vaporizator [i la presiuni `nalte s-a trecut la construc]ia
cazanelor cu circula]ie for]at\ a fluidului de lucru `n sistemul vaporizator.
Tabelul 5.1
Raportul densit\]ii apei [i aburului `n func]ie de presiune
P,
MPa 1 5 10 15 20 22,4 22,565
ρ apă
136,80 31,25 12,77 6,47 3,12 1,40 1,00
ρ abur
Cazanele cu circula]ie for]at\ a apei `n

sistemul vaporizator sunt cazane cu circula]ie
for]at\ multipl\ tip La Mont [i cazane cu circula]ie
for]at\ unic\ (cu str\batere for]at\) tip Benson,
Ramzin, Sulzer.
5.3.1. Cazane cu circula]ie for]at\ multipl\
La cazanele La Mont cu circula]ie for]at\

multipl\, pân\ la vaporizarea complet\, apa circul\
prin vaporizaor de 4…8 ori. Circula]ia apei `n
sistemul vaporizator se asigur\ cu o pomp\ de
circula]ie montat\ `naintea colectoarelor inferioare. Fig. 5.7. Schema cazanului cu
Vaporizatorul este format dintr-un vaporizator de circulaţie forţată multiplă La Mont:
radia]ie format `n general din serpentine `n form\
de meandre orizontale sau verticale. ~n partea de a - economizor; b - vaporizator de radiaţie;
c-supraîncălzitor; d – pompa de circulaţie;
sus a focarului cazanul are prev\zut un vaporizator
e-conductă de alimentare cu apă; f-diafragmă de
convectiv. laminare; g-conductă de recirculare; h-conductă
~n fig.5.7 se arat\ schema cazanului La de umplere cu apă a supraîncălzitorului la
Mont (cu circula]ie for]at\ multipl\). ~ntrucât pornire; i-clapetă de reţinere
164
pompa de circula]ie debiteaz\ ap\ `n paralel pe toate serpentinele apar neuniformit\]i `n

regimul de curgere ca urmare a pierderilor diferite de presiune. Pentru combaterea
neuniformit\]ii la intrarea `n ]evile vaporizatorului se monteaz\ diafragme de laminare care
creeaz\ o pierdere de presiune de 0,3…0,4 MPa, cu mult peste pierderea de presiune din ]evi,
reducându-se astfel neuniformitatea curgerii. Diametrul interior al diafragmei este invers
propor]ional cu pierderea de presiune din conduct\. Cazanul având circula]ia asigurat\ poate
fi construit la orice presiune pân\ la 18 MPa [i orice debit (2…2950 t/h). O parte slab\ a
cazanului o prezint\ pompa de circula]ie care func]ioneaz\ la temperatura de satura]ie a
fluidului [i este supus\ unui intens proces de cavita]ie.
5.3.2. Cazane de abur cu str\batere for]at\
La cazanele cu str\batere for]at\ pompa de alimentare preia [i func]ia pompei de

circula]ie a fluidului din sistemul vaporizator. Fluidul de lucru parcurge `n serie toate
suprafe]ele de schimb de c\ldur\, `n vaporizator apa trecând o singur\ dat\ pentru vaporizare
complet\. Caracteristic acestor cazane este lipsa tamburului, separarea aburului nemaifiind
necesar\. Lipsa tamburului face imposibil\ purjarea [i ca urmare apa de alimentare trebuie s\
fie de calitate irepro[abil\, demineralizat\, deoarece s\rurile din apa de alimentare se depun `n
cazan. Pentru ase evita accidentele datorit\ unei ape de alimentare necorespunz\toare, cazanul
este prev\zut cu o suprafa]\ final\ de vaporizare convectiv\ “de sacrificiu” amplasat\ dup\
supra`nc\lzitor numit\ “zon\ de tranzi]ie” sau un tambur separator de pic\turi care s\ permit\
purjarea (la cazanul Sulzer). Deoarece nu se mai face separarea aburului din ap\, cazanele cu
str\batere for]at\ pot fi construite la orice presiuni subcritice [i supracritice. Ca urmare a
dispari]iei tamburului scade sensibil rezerva de ap\ a cazanului [i ca urmare este necesar\ o
automatizare perfec]ionat\. Cazanul devine mai u[or `n compara]ie cu cazanele cu tambur.
5.3.2.1. Cazanul Benson
Cazanul Benson este un cazan cu str\batere for]at\, având drept caracteristic\

constructiv\ construc]ia vaporizatorului de radia]ie realizat sub form\ de pachete formate din
]evi legate `n paralel la un colector inferior [i un colector superior. Pachetele de ]evi sunt
legate `ntre ele `n serie. La primele construc]ii pachetele de ]evi erau formate din ]evi drepte
legate `ntre ele prin ]evi exterioare de diametre mari. Din vaporizatorul de radia]ie fluidul de
lucru iese cu un titlu de x < 0,85 , vaporizarea terminându-se `n zona de tranzi]ie amplasat\
dup\ supra`nc\lzitor. Rolul zonei de tranzi]ie este de a se `ncheia vaporizarea [i de a se
depune eventualele s\ruri. Zona de tranzi]ie este amplasat\ la temperaturi ale gazelor de
ardere mai coborâte pentru ca temperatura peretelui ]evii s\ nu creasc\ excesiv `n cazul
murd\ririi interioare ale ]evilor. La construc]iile actuale pachetele de ]evi verticale au fost
`nlocuite cu pachete de ]evi `nclinate sau cu pachete de ]evi `n meandre orizontale sau
verticale. De asemenea, zona de tranzi]ie a fost `nlocuit\ cu un tambur separator montat `n
pozi]ie vertical\.
Schema cazanului Benson se arat\ `n fig.5.8. Pachetele cu ]evi `nclinate sau `n
meandre s-au adoptat `n vederea realiz\rii circula]iei `n spiral\ a fluidului de lucru `n
vaporizatorul de radia]ie pentru uniformizarea fluxului primit de fiecare ]eav\ `n parte.
Diametrul ]evilor vaporizatorului se alege `ntre 25 [i 38 mm. Datorit\ faptului c\ la varia]ie de
debit fluxul termic pe fiecare ]eav\ se modific\, punctul de terminare a vaporiz\rii este glisant
[i se deplaseaz\ spre economizor la sc\derea debitului respectiv spre supra`nc\lzitor la
165
cre[terea debitului. ~n cazul existen]ei tamburului separator cazanul se transform\ `n cazan cu

punct de vaporizare fix (tamburul separator).
Fig. 5.8. Schema cazanului cu străbatere forţată de

tip Benson:
a-schema cazanului; b-pachete cu ţevi verticale; c-pachete cu ţevi
înclinate; 1-vaporizatorul de radiaţie; 2-vaporizatorul de convecţie
(zona de tranziţie); 3-supraîncălzitorul; 4-economizorul; 5-pompa
de alimentare; 6-preîncălzitor de aer
~n România s-au construit cazane Benson cu debitele de 520 t/h [i de 1035 t/h la
presiunea de 19,6 MPa [i t n = 5400C cu supra`nc\lzire intermediar\ la 4,45 MPa [i 5400C
(~ntreprinderea Vulcan Bucure[ti).
5.3.2.2. Cazanul Ramzin
Cazanul Ramzin de construc]ie sovietic\ este realizat din dou\ sisteme de ]evi cuplate
`n paralel care sunt `nclinate la aproximativ 200 pe pere]ii laterali [i orizontale pe peretele
frontal [i posterior. ~n acest fel ]evile cu diametre de 38…50 mm formeaz\ serpentine `n
spiral\. ~n fig.5.9 se prezint\ schema unui cazan Ramzin. Cazanul are punct de vaporizare
glisant `n zona de tranzi]ie.
5.3.2.3. Cazanul Sulzer
Caracteristicile acestui cazan e faptul c\ `ntre colectorul de intrare a apei `n

economizor [i ie[irea aburului din supra`nc\lzitor nu mai exist\ colectoare din care cauz\
cazanul mai poart\ denumirea [i de cazan monotubular. ~ntre vaporizator [i supra`nc\lzitor
cazanul are prev\zut un tambur separator de abur care permite [i purjarea eventualelor s\ruri
ajunse `n fluidul de lucru `n caz de accidente `n sistemul de tratare a apei de alimentare.
~n fig.5.10 se arat\ schema cazanului de tip Sulzer. }evile vaporizatorului au diametre
de 51…60 mm. Cu cât debitul cazanului cre[te cu atât cre[te num\rul serpentinelor montate `n
paralel; la debite de 8 t/h cazanul are o singur\ serpentin\. Debitele la care s-au realizat aceste
cazane sunt comparabile cu cele de la cazanele Benson. O problem\ specific\ acestor cazane
este reintroducerea apei din tamburul separator `n circuitul principal [i construc]ia
166
vaporizatorului. Din punctul de vedere al circula]iei cazanul e de tipul cu str\batere for]at\ cu

punct de vaporizare fix (tamburul separator).
Fig. 5.10. Schema cazanului cu

străbatere forţată de tip Sulzer:
1-vaporizator; 2-tambur separator; 3-supra-
Fig. 5.9. Schema cazanului cu străbatere încălzitor; 4-economizor; 5-pompă de
forţată de tip Ramzin alimentare; 6-preîncălzitor de aer
5.4. Cazane speciale
~n categoria cazanelor speciale s-au introdus cazanele care au elemente specifice ce le

deosebesc de cazanele obi[nuite.
5.4.1. Cazanul Velox
Cazanul Velox este prev\zut cu ardere cu suprapresiune mare `n focar

(0,15…0,25 MPa) fiind astfel instala]ia care a deschis posibilitatea trecerii la cicluri mixte
gaze de ardere – abur `ntrucât la acest cazan din entalpia gazelor de ardere se produce lucru
mecanic `ntr-un grup turbin\ de gaze – compresor.
~n fig.5.11 se arat\ schema cazanului Velox.
Vaporizatorul cazanului este construit din elemente de vaporizare montate `n paralel la
colectoare circulare inferioare. Elementele de vaporizare sunt prev\zute cu 1…4 ]evi de fum.
Focarul are prev\zut `n partea superioar\ arz\torul de gaze sau combustibil lichid. Gazele de
ardere la ie[irea din focar parcurg succesiv ca elemente separate: supra`nc\lzitorul, turbina de
gaze [i economizorul. Turbina de gaze antreneaz\ compresorul de aer. La pornire grupul
turbin\ de gaze – compresor de aer se antreneaz\ cu un motor electric de lansare. Fluidul de
lucru se introduce cu pompa de alimentare prin economizor `n tamburul separator. Din
punctul de vedere al circula]iei cazanul este de tipul cu circula]ie for]at\ multipl\, apa fiind
vehiculat\ `n sistemul vaporizator cu o pomp\ de circula]ie. Datorit\ arderii cu suprapresiune
[i a vitezelor mari de 200…300 m/s `n elementele de vaporizare, cazanul are un gabarit redus
[i o pornire rapid\ (10…15 minute) pân\ la atingerea parametrilor nominali, fiind din acest
punct de vedere instala]ie destinat\ producerii puterii de vârf sau de avarie. Datorit\
167
pre`nc\lzirii aerului prin comprimare cazanul nu mai are prev\zut pre`nc\lzitor de aer ceea ce
oblig\ func]ionarea cazanului la temperaturi relativ ridicate ale gazelor de ardere la evacuare.
Fig. 5.11. Schema cazanului Velox:

a-schema cazanului; b-amplasarea elementelor de vaporizare în focar; 1-focar cu ardere cu suprapresiune;
2-element vaporizator; 3-tambur separator; 4-pompă de circulaţie; 5-supraîncălzitor; 6-turbină de gaze;
7-compresor de aer; 8-economizor
5.4.2. Cazanul Löffler
O particularitate a cazanului Löffler este faptul c\ vaporizarea apei se realizeaz\ cu

abur supra`nc\lzit, prin injec]ia acestuia `n tamburul cazanului `n duze montate `n lungul
tamburului situat `n afara cazanului (fig.5.12).
Aburul saturat produs este vehiculat de un compresor de abur prin supra`nc\lzitorul de
radia]ie [i de convec]ie. Din cantitatea de abur supra`nc\lzit o treime se trimite la consumator
[i dou\ treimi serve[te la vaporizare.
168
Fig. 5.12. Schema cazanului Löffler:
1-tambur vaporizator; 2-supraîncălzitor de radiaţie;

3-supraîncălzitor de convecţie; 4-compresor de abur
saturat; 5-economizor; 6-preîncălzitor de aer;
7-pompă de alimentare
5.4.3. Cazane de ap\ fierbinte (CAF)
Cazanele de ap\ fierbinte produc ap\

fierbinte necesar\ `n re]elele de alimentare
centralizat\ cu c\ldur\ (la sere [i `nc\lzire urban\
[i industrial\). De regul\, func]ioneaz\ `n serie sau
paralel cu prizele de termoficare ale turbinelor
fiind folosite `n acest caz ca unit\]i de vârf. Dim
punct de vedere func]ional, cazanul este constituit
doar din economizor. Suprafa]a de `nc\lzire e de
radia]ie [i de convec]ie.
~n fig.5.13 se prezint\ schema cazanului de
ap\ fierbinte CAF.
Reglajul de debit la aceste cazane se
realizeaz\ prin punerea sau scoaterea din func]iune
a grupului arz\tor-ventilator de aer. Cazanul are
suprapresiunea mic\ [i se construie[te `n varianta
turn f\r\ ventilator de gaze de ardere.
~n România se produc cazane de ap\
fierbinte de tipul CAFM5, CAFM6, CAFM7,
CAFMA, CAF7A, CAF4, CAF5, CAF6 cu debitul
nominal de la 11,6 pân\ la 116,3 MW, presiunea
apei de ie[ire 1,7 [i 2,0 MPa [i temperatura apei de
alimentare la sarcina nominal\ de 70, 70/104 [i
CAFM5, 70/1400C
5.4.4. Cazane recuperatoare

Fig. 5.12. Schema cazanului de apă
Cazanele recuperatoare sunt cazane care fierbinte (CAF):
nu produc c\ldur\ prin arderea combustibilului `n
1-schimbător de căldură prin radiaţie;
focar [i utilizeaz\ c\ldura rezidual\ de la 2-schimbător de căldură prin convecţie
consumatorii de c\ldur\ din diverse ramuri
industriale (siderurgice, chimice etc.). De regul\ aceste cazane sunt de tipul cu volum mare de
ap\ [i ]evi de fum sau de tipul cu circula]ie for]at\ `ntrucât se realizeaz\ cu gabarite reduse [i
169
astfel nu se poate asigura o circula]ie natural\ stabil\. Debitul produs de cazan depinde de
cantitatea de c\ldur\ primit\ de la utilajul tehnologic cu care este cuplat.
~n România se produc cazane recuperatoare de tipul U.S., H-180, KU-19, KU-40,
KU-60, KU-80, H-4.33, IPLCR-3/10, PKS-9/40, FTR-10 cu debitul nominal de la 2,6 pân\ la
25,2 t/h, presiunea nominal\ de la 0,5 pân\ la 4,4 MPa [i temperatura nominal\ de 151, 240,
250, 375 [i 4500C.
170
CAPITOLUL 6
ELEMENTE CONSTRUCTIVE ALE CAZANELOR DE ABUR
6.1. Construc]ia vaporizatorului
6.1.1. Construc]ia tamburului
Partea cilindric\ a tamburului este format\ din virole executate din tabl\ de o]el prin
v\l]uire [i sudare. Virolele se sudeaz\ `ntre ele `n a[a fel ca sudurile longitudinale s\ nu
coincid\ (se a[az\ la 900).
Partea cilindric\ are la extremit\]i dou\ funduri bombate executate prin forjare. Unul
dintre funduri are gur\ de vizitare prin care se face controlul interior al tamburului. Fundul cu
gur\ de vizitare este prev\zut cu capac pentru gura de vizitare.
Elementele constructive ale tamburului se arat\ `n fig.6.1.
6.1.2. Construc]ia colectoarelor sau camerelor de ap\
Colectoarele se realizeaz\ din ]evi trase g\urite, `n care se monteaz\ [tu]uri de leg\tur\
la ]evi. Dup\ sudarea [tu]urilor cu o lungime de cca 250 mm [ia a capacelor plane sau
bombate, colectoarele se trateaz\ termic pentru detensionare.
Camerele de ap\ pentru cazanele sec]ionale se construiesc prin forjare. Pentru
introducerea [i scoaterea ]evilor, camerele de ap\ sunt prev\zute cu capace metalice (fig.6.2).
6.2. Construc]ia supra`nc\lzitorului
Supra`nc\lzitorul are rolul de a ridica temperatura fluidului de lucru de la temperatura

de satura]ie la temperatura nominal\ (la supra`nc\lzitorul de baz\) sau ridicarea temperaturii
aburului de la temperatura de ie[ire din corpul de `nalt\ presiune la temperatura de intrare `n
corpul de medie presiune (supra`nc\lzitorul intermediar). Din punct de vedere constructiv
supra`nc\lzitoarele sunt de trei tipuri: supra`nc\lzitoare de radia]ie, supra`nc\lzitoare
convective, supra`nc\lzitoare de semiradia]ie (paravan).
6.2.1. Supra`nc\lzitoare convective
Supra`nc\lzitoarele convective sunt de dou\ feluri: cu serpentine cu ]evi verticale [i cu

serpentine cu ]evi orizontale. Din punct de vedere al circula]iei relative gaze de ardere – fluid
de lucru, supra`nc\lzitoarele pot fi schimb\toare de c\ldur\ `n echicurent, contracurent sau
mixte.
~n fig.6.3 se arat\ circula]ia relativ\ a fluidelor `n supra`nc\lzitoarele de abur. ~n
func]ie de debitul de abur ce trece prin supra`nc\lzitor, acesta se poate realiza cu serpentin\
simpl\, dubl\ sau tripl\, a[a cum se vede din fig.6.4.
Serpentinele supra`nc\lzitorului convectiv trebuie sus]inute pe suporturi r\cite sau
ner\cite. Suporturile se amplaseaz\ pe ]evi r\cite cu aburul care se supra`nc\lze[te. Circula]ia
fluidului `n ]evile de sus]inere [i detaliile de sus]inere sunt date `n fig.6.5.
171
Capitolul 6. Elemente constructive ale cazanelor de abur
Sus]inerea supra`nc\lzitoarelor convective cu serpentine cu ]evi verticale se face pe

suporturi pieptene din o]eluri refractare sus]inute de ]evi de r\cire, a[a cum se vede `n fig.6.6.
Fig. 6.1. Elemente constructive ale tamburului:

A-partea cilindrică formată din virolele 1,2,3 cu sudurile a,b,c,d,e; B-fund fără gură de
vizitare; Ca-cu gât exterior; Cb-cu gât interior; D-capac pentru gura de vizitare
172
Fig. 6.3. Curgerea relativă a

fluidelor în supraîncălzitoarele de
abur:
Fig. 6.2. Capace pentru camerele de apă
ale cazanelor secţionale a-în echicurent; b-în dublu contracurent;
c-în contracurent; d-în curent mixt
Fig. 6.4. Supraîncălzitor convectiv:

a-cu serpentină simplă; b-cu serpentină dublă; c-cu
serpentină triplă
Fig. 6.5. Circulaţia fluidului în ţevile

Fig. 6.6. Susţinerea serpentinelor de susţinere şi detalii de prindere ale
supraîncălzitoarelor cu serpentine cu ţevi serpentinelor încălzitoarelor convec-
verticale tive cu serpentine cu ţevi orizontale
173
6.2.2. Supra`nc\lzitoare de radia]ie
Supra`nc\lzitoarele de radia]ie primesc c\ldura prin radia]ie de la flac\r\ `n focar.

Sunt formate din colectoare [i ]evi ca [i vaporizatoarele de radia]ie cu men]iunea c\ diametrul
Fig. 6.7. Amplasarea ţevilor la supra- Fig. 6.8. Aşezarea ţevilor ecran faţă de
încălzitoarele de radiaţie a faţă de cele ale pereţii focarului (ecranare normală):
sistemului vaporizator de radiaţie b
t-pas de ecranare; e-distanţa ţevii faţă de perete
]evilor este mai redus (32…38 mm). Pentru o r\cire bun\, vitezele aburului trebuie s\ fie mai
ridicate decât `n supra`nc\lzitoarele convective. ~n caz c\ prin circula]ia aburului `ntr-un
singur drum nu se asigur\ viteza necesar\ pentru r\cire, se folosesc supra`nc\lzitoare cu mai
multe drumuri, acestea realizându-se prin capace montate `n interiorul colectoarelor de abur.
Amplasarea ]evilor pe peretele focarului se poate face `n exclusivitate sau `mpreun\ cu ]evile
vaporizatorului de radia]ie. ~n cazul c\ supra`nc\lzitorul este instalat `n exclusivitate, ]evile
sale se amplaseaz\ ca `n fig.6.7.
~n cazul c\ ]evile supra`nc\lzitorului de
radia]ie se amplaseaz\ `mpreun\ cu cele ale
vaporizatorului de radia]ie, amplasarea se face ca
`n fig.6.8 sau cu ]evile supra`nc\lzitorului `n fa]a
]evilor ecran ale vaporizatorului de radia]ie.
6.2.3. Supra`nc\lzitoare de semiradia]ie

(paravan)
Supra`nc\lzitoarele de semiradia]ie
(paravan) sunt amplasate `n partea superioar\ a
focarului fiind suspendate sub form\ de paravane.
Cestea sunt construite din ]evi sub form\ de
meandre orizontale sau verticale, distan]a dintre
panouri fiind de 0,5…2 m, gazele de ardere Fig. 6.9. Amplasarea unui supra-
circulând printre panouri. Folosirea acestor încălzitor de semiradiaţie la un cazan
supra`nc\lzitoare este avantajoas\ `n special la de abur
combustibili cu cenu[\ cu tendin]e de depunere.
Amplasarea unui supra`nc\lzitor de semiradia]ie (paravan) se arat\ `n fig.6.9.
6.3. Construc]ia economizoarelor
Economizoarele au rolul de a ridica temperatura apei de la temperatura apei de

alimentare pân\ aproape de temperatura de satura]ie, sc\zând astfel entalpia gazelor de ardere
[i m\rind economicitatea cazanului (de unde le vine [i numele).
174
Dup\ temperatura fluidului de lucru la ie[ire, economizoarele pot fi: normale la care
( )
t ec = t s − 15...50 0 C [i fierb\toare (vaporizatoare), la care temperatura de ie[ire este egal\
cu cea de satura]ie, economizorul jucând `n acest caz [i rol de vaporizator ( t ee = t s ).
Din punct de vedere constructiv, economizoarele pot fi din tuburi de font\ cu
aripioare sau din tuburi netede de o]el.
6.3.1. Economizorul cu tuburi de font\
Economizoarele cu tuburi de font\ drepte cu nervuri p\trate sau circulare se folosesc

la cazane cu presiuni relativ sc\zute la care tratarea apei de alimentare este mai sumar\.
Realizarea serpentinelor se face prin cuplarea tuburilor de font\ drepte cu coturi asamblate cu
[uruburi [i garnituri (etan[are discutabil\).
Fig. 6.10. Economizor cu tuburi de fontă cu aripioare
~n fig.6.10 se arat\ un economizor cu tuburi de font\ cu aripioare. Aripioarele m\resc

suprafa]a de schimb de c\ldur\ [i compacteaz\ economizorul. La murd\rirea interioar\, se
scot coturile de leg\tur\ [i ]evile drepte se pot cur\]a mecanic. Dimensiunile constructive ale
tuburilor de font\ pentru economizoarele ce se fabric\ `n ]ara noastr\ se dau `n STAS 3458-
52. Lungimile tuburilor sunt: 1000, 1500, 2000, 2500 [i 3000 mm. Dimensiunile aripioarelor
175
se dau `n fig.6.11. ~n unele construc]ii aripioarele s-au `nlocuit cu ace a[a cum se vede `n
fig.6.12.
Fig. 6.11. Elemente constructive ale Fig. 6.12. Ţeavă

unui tub de fontă cu aripioare de economizor
cu ace
6.3.2. Economizoare cu tuburi de o]el
Economizoarele cu tuburi de o]el sunt construite din dou\ colectoare (de intrare [i
ie[ire) la care se cupleaz\ `n paralel mai multe serpentine ca [i la supra`nc\lzitoarele
convective.
~n fig.6.13 se arat\ schematic un asemenea economizor `n ipoteza curgerii descendente
a gazelor de ardere. La cazanele mari de tip turn economizorul se realizeaz\ `n mai multe
Fig. 6.13. Schema unui economizor cu Fig. 6.14. Economizor cu mai multe
tuburile de oţel şi curgere descendentă a trepte la cazane turn (curgere
gazelor de ardere ascendentă a gazelor de ardere
trepte, a[a cum se vede `n fig.6.14. Sus]inerea serpentinelor de economizor `n solu]ia cu tuburi
de o]el se realizeaz\ fie cu suporturi sprijinite pe grinzi de font\ r\cite cu aer (fig.6.15, a), fie
176
pe suporturi ag\]ate de grinzi de font\ (fig.6.15, b), `n drumul gazelor de ardere, sau de grinzi
de font\ `ngropate `n zid\rie (fig.6.15, c).
Fig. 6.15. Susţinerea serpentinelor economizorului:

a-pe support susţinut pe grindă din fontă răcită cu aer; b-pe support agăţat de grindă din fontă, amplasată în
gazele de ardere; c-pe support agăţat de grindă îngropată în zidărie
6.4. Construc]ia pre`nc\lzitoarelor de aer
Pre`nc\lzitoarele de aer sunt schimb\toarele de c\ldur\ finale ale cazanelor de abur.

Pre`nc\lzitoarele de aer realizeaz\ pre`nc\lzirea aerului pân\ la o temperatur\ impus\ de
calitatea combustibilului care se arde `n focar realizând reducerea temperaturii gazelor de
ardere pân\ la temperatura de evacuare la co[. Pre`nc\lzitorul de aer realizeaz\ recircularea
unei cantit\]i de c\ldur\ de la evacuare `n focar, `mbun\t\]ind procesul de ardere [i ridicând
entalpia [i temperatura gazelor de ardere `n focar. Din punct de vedere func]ional
pre`nc\lzitoarele de aer sunt recuperative (la care schimbul de c\ldur\ de la gazele de ardere
la aer se realizeaz\ continuu) [i regenerative la care acest schimb de c\ldur\ se realizeaz\
intermitent. La aceste pre`nc\lzitoare de aer c\ldura se cedeaz\ de la gazele de ardere la o
umplutur\ solid\ (metalic\ sau ceramic\) [i de la aceasta la aer.
6.4.1. Pre`nc\lzitoare de aer recuperative
Pre`nc\lzitoarele de aer recuperative sunt, `n func]ie de construc]ie, de mai multe

feluri: pre`nc\lzitoare de aer cu tuburi de font\, pre`nc\lzitoare cu pl\ci de o]el (buzunare) [i
pre`nc\lzitoare de aer tubulare.
6.4.1.1. Pre`nc\lzitoare de aer cu tuburi de font\
Pre`nc\lzitoarele de aer cu tuburi de font\ sunt folosite [i la cuptoarele de `nc\lzire

sub denumirea de recuperatoare de c\ldur\. Sunt formate din tuburi de font\ de sec]iune
eliptic\ cu nervuri sau ace, fie pe fa]a exterioar\, fie pe ambele fe]e, a[a cum se arat\ `n
177
fig.6.16. La elementele cu ace se face economie de font\. Aceste pre`nc\lzitoare se prefer\ la

temperaturi mari ale gazelor de ardere fiind mai rezistente la solicit\ri termice ridicate.
Fig. 6.16. Tub din fontă cu nervuri pentru preîncălzitor de aer
6.4.1.2. Pre`nc\lzitoare de aer cu pl\ci de o]el (buzunare)
Pre`nc\lzitoare de aer cu pl\ci de o]el sau

buzunare sunt formate din pl\ci de o]el ambutisate
[i sudate dou\ câte dou\ formând un fel de
buzunar. Mai multe asemenea buzunare sunt prinse
`ntre ele cu buloane, `ntre buzunare a[ezându-se
distan]iere. L\]imea buzunarelor este de 15…25
mm, iar a distan]ierelor dintre buzunare de 20…30
mm, grosimea tablei fiind de 1,5…2 mm.
Pre`nc\lzitorul este simplu de executat `ns\ are ca
dezavantaje deformarea tablelor [i ruperea
sudurilor `n timpul exploat\rii. De asemenea, prin
g\urile de trecere ale buloanelor de strângere a
buzunarelor trece [i aerul din pre`nc\lzitor `n
gazele de ardere.
~n fig.6.17 se arat\ schematic un
pre`nc\lzitor de aer cu pl\ci (buzunare).
Fig. 6.17. Preîncălzitor de aer cu plăci
6.4.1.3. Pre`nc\lzitoare de aer tubulare (buzunare)
Pre`nc\lzitoarele de aer tubulare sunt formate din dou\ sau mai multe pl\ci tubulare
cu grosimea de peste 25 mm prin care trec ]evi drepte. Dup\ pozi]ia de curgere a gazelor de
ardere prin pre`nc\lzitor, acestea sunt cu ]evi verticale (gazele de ardere circul\ prin interiorul
]evilor [i aerul prin exterior) [i cu ]evi orizontale (aerul circul\ prin ]evi [i gazele de ardere
prin exterior).
~n fig.6.18 se prezint\ schema unui pre`nc\lzitor cu ]evi verticale [i `n fig.6.19 a unui
pre`nc\lzitor cu ]evi orizontale.
178
Fig. 6.19. Preîncălzitor

Fig. 6.18. Preîncălzitor de de aer tubular cu ţevi
aer tubular cu ţevi orizontale
verticale
6.4.2. Pre`nc\lzitoare de aer regenerative
Pre`nc\lzitoarele de aer regenerative sunt schimb\toare de c\ldur\ la care c\ldura

gazelor de ardere `nc\lze[te o mas\ de acumulare a c\ldurii numit\ umplutur\ (metalic\ sau
ceramic\) care apoi cedeaz\ c\ldura aerului care se pre`nc\lze[te. Umplutura poate fi mobil\
(pre`nc\lzitoare de aer Ljungström) sau fix\ (pre`nc\lzitoare de aer Rothemühle).
6.4.2.1. Pre`nc\lzitorul de aer Ljungström
Pre`nc\lzitorul de aer Ljungström se compune dintr-un rotor compartimentat radial [i

concentric `n care compartimente se introduc pachete de material de umplutur\.
Compartimentarea are misiunea s\ `mpiedice circula]ia transversal\ a aerului [i trecerea lui `n
gazele de ardere. Rotorul este sus]inut pe un lag\r axial [i este antrenat cu o tura]ie de 3…5
rot/min.
Canalul de gaze de ardere este cuplat la carcasa din tabl\ care `nchide rotorul având o
participa]ie:
S ga
x ga = , (6.1)
S
`n care S ga este aria sec]iunii canalului [i S - aria sec]iunii rotorului .

Canalul de aer ocup\ o participa]ie:
Sa
xa = , (6.2)
S
179
`n care S a este aria sec]iunii de trecere a aerului. Aerul [i gazele de ardere circul\ `n
contracurent a[a cum se vede `n fig.6.20. Din cauza `ncovoierii rotorului sub greutate proprie
`ntre carcas\ [i rotor se las\ un spa]iu pentru evitarea frec\rii rotorului de carcas\ care permite
trecerea aerului `n gazele de ardere. Umplutura este format\ din pl\ci de tabl\ cu grosimea de
0,5…1 mm, ondulat\ sau cu nervuri, `ntre care se las\ un canal de trecere a fluidelor cu
l\]imea de 3…5 mm. L\]imea canalului se p\streaz\ prin distan]iere. Pachetele de umplutur\
Fig. 6.20. Schema preîncălzitorului de

aer Ljungström Fig. 6.21. Preîncălzitor de aer Rothemühle
se a[az\ `n compartimentele rotorului. Partea de intrare a aerului `n pre`nc\lzitor se mai

nume[te parte rece, iar partea de ie[ire se mai nume[te parte cald\.
6.4.2.2. Pre`nc\lzitorul de aer Rothemühle
La pre`nc\lzitoarele de aer Rothemühle, pentru a se reduce spa]iul dintre carcas\ [i

umplutur\, umplutura r\mâne fix\, amplasat\ `n canalul de gaze de ardere de sec]iune
circular\ [i `n form\ de S. ~n interiorul canalului de gaze de ardere se g\se[te tot `n form\ de
S , dar de form\ eliptic\ canalul de aer care se rote[te cu 1…3 rot/min [i spal\ `ntreaga
sec]iune de trecere a pre`nc\lzitorului.
~n fig.6.21 se arat\ schematic un pre`nc\lzitor de aer Rothemühle. Pentru evitarea
coroziunii de joas\ temperatur\, partea rece a pre`nc\lzitoarelor regenerative se poate realiza
din materiale antiacide, materiale ceramice sau sticl\. ~n ultimul timp `ns\, pentru a
pre`ntâmpina coroziunea treptei reci, se pre`nc\lze[te aerul la intrarea `n pre`nc\lzitor prin
recircularea unei cantit\]i de aer pre`nc\lzitor sau printr-un pre`nc\lzitor preliminar de aer,
numit calorifer, care `nc\lze[te aerul pân\ la 80…1000C cu abur prelevat de la prizele turbinei
m\rind astfel randamentul termic al acesteia.
180
CAPITOLUL 7
CALCULUL TERMIC AL CAZANELOR DE ABUR
Calculul termic are ca scop determinarea temperaturilor fluidelor calde [i reci la

intrarea [i ie[irea din schimb\toarele de c\ldur\ dac\ se cunoa[te cantitatea de c\ldur\ cedat\
`n acestea [i suprafa]a de schimb de c\ldur\ (calculul `n exploatare) sau are ca scop
determinarea m\rimii suprafe]elor de schimb de c\ldur\ când se cunoa[te cantitatea de
c\ldur\ cedat\ `n suprafe]ele de schimb de c\ldur\ [i temperatura fluidelor `nainte [i dup\
suprafe]ele de schimb de c\ldur\ (calcul de proiectare).
Calculul termic se efectueaz\ de regul\ separat pentru suprafe]ele de schimb de
c\ldur\.
Pentru a se putea efectua calculul termic, se calculeaz\ `n prealabil cantit\]ile de
c\ldur\ cedat\ `n suprafe]ele de schimb de c\ldur\ pe baza schemei de circula]ie (fig.3.1) [i
coeficien]ilor de exces de aer de la arz\toare pân\ la evacuare.
~n principiu, calculul termic se efectueaz\ diferit pentru suprafe]ele de schimb de
c\ldur\ amplasate `n focar [i cele amplasate dup\ focar.
7.1. Calculul temperaturilor gazelor de ardere
7.1.1. Calculul temperaturii maxime a gazelor de ardere `n cazul arderii cu pierderi
Temperatura maxim\ a gazelor de ardere `n cazul arderii cu pierderi se calculeaz\ `n

ipoteza c\ de la gazele de ardere nu se cedeaz\ c\ldur\ [i c\ pierderile instala]iei `n mediul
exterior q5 sunt nule. ~n acest caz temperatura maxim\ a gazelor de ardere poate fi
determinat\ cu ajutorul diagramei I − t special\, construit\ `n prealabil pentru combustibilul
dat, pe baza entalpiei maxime a gazelor de ardere, la coeficientul de exces de aer α 0 la nivelul
arz\toarelor. Entalpia maxim\ a gazelor de ardere, pentru unitatea de combustibil introdus\ `n
[ ]
focar, `n [kJ kg ]sau kJ Nm , se determin\ din rela]ia:
3
(I α 0 ,tmax
ga
α ,tref
− I ga0 )⋅ 100100− q 4  q + q 4 + q6 
= Qd 1 − 3
 100
0,t
( 0 ,t
)
 + α 0 I aumap − I aumref .

(7.1)
Rela]ia (7.1) se ob]ine prin efectuarea unui bilan] termic asupra focarului.
7.1.2. Calculul temperaturilor `nainte [i dup\ schimb\toarele de c\ldur\

pe partea gazelor de ardere
Pentru a se determina temperaturile `nainte [i dup\ fiecare schimb\tor de c\ldur\ pe

partea gazelor de ardere se efectueaz\ bilan]ul termic pentru fiecare schimb\tor de c\ldur\
dup\ ce `n prealabil suprafe]ele de schimb de c\ldur\ au fost amplasate `n drumul gazelor de
ardere. ~n cazul unui cazan cu economizor, vaporizator, supra`nc\lzitor [i pre`nc\lzitor de aer
schema amplas\rii suprafe]elor se d\ `n fig.7.1.
Bilan]ul termic pentru vaporizator se scrie conform rela]iei:
181
Capitolul 7. Calculul termic al cazanelor de abur
α ,t f
I gaf = I αga0 ,tmax −
Qvap
B
0 ,tma
+ ∆α f I aum ( 0 ,t
− I aumref − Q5,vap ,  )
 kJ 
3 
.
( ) (7.2)
 kg Nm 
Fig. 7.1. Schema amplasării suprafeţelor de schimb de căldură în drumul gazelor de

ardere
Bilan]ul termic pentru supra`nc\lzitor se scrie conform rela]iei:
α ,t f
I αga1 ,t1 = I gaf −
Qsi
B
(
0 ,tma
+ ∆α si I aum
0 ,t
− I aumref − Q5,si , )  kJ 

kg Nm 3 
.
( ) (7.3)
 
Bilan]ul termic pentru economizor se scrie conform rela]iei:
I αga2 ,t2 = I αga1 ,t1 −

Qeco
B
0,tma
+ ∆α eco I aum ( 0,t
− I aumref − Q5,eco , )  kJ 

kg Nm (
3 
.
) (7.4)
 
Bilan]ul termic pentru pre`nc\lzitorul de aer se scrie conform rela]iei:
I αgaev ,tev = I αga2 ,t2 −

Q pa
B
+
∆α pa
2
(I 0,tma
aum
0,t
− I aumref + )
(7.5)
+
∆α pa
2
( 0 ,t
I aumap − 0 ,tai
I aum )  kJ
− Q5, pa ,  3
(

.
)
 kg Nm 
Cantitatea de c\ldur\ necesar\ pentru pre`nc\lzirea aerului se calculeaz\ cu rela]ia:

QPA = α 0 +
∆α pa  0,tap
2 
 I aum − I aum
0,tai
(
⋅B. ) (7.6)

182
α ,tmax α ,t f
Cunoscându-se entalpiile I ga0 , I gaf , I αga1 ,t1 , I αga2 ,t2 [i I αgaev ,tev [i coeficien]ii de
exces de aer α 0 , α f , α1 , α 2 , α ev se pot determina cu ajutorul diagramei I − t special\
temperaturile t max , t f , t1 , t 2 , t ev (fig.7.2). ~n
cele din urm\, se trece la construc]ia schemei de
circula]ie a fluidelor din cazan, cu temperaturile
corespunz\toare, [i la o diagram\ a varia]iei
temperaturii gazelor de ardere la trecerea prin
suprafe]ele de schimb de c\ldur\.
7.2. Calculul schimbului de c\ldur\ prin

radia]ie `n focar
Schimbul de c\ldur\ `n focar se face de la

flac\r\ la suprafa]a de schimb de c\ldur\ a Fig. 7.2. Calculul temperaturilor t ,
max
vaporizatorului. Puterea de emisie a fl\c\rii
tf, t1, t2, tev cu ajutorul diagramei I-t
depinde de modul de dezvoltare a fl\c\rii, de
speciale
natura combustibilului, de num\rul [i m\rimea
particulelor solide din flac\r\, de m\rimea fl\c\rii [i de temperatur\. ~n focar `ntre flac\r\ [i
pere]i exist\ gaze de ardere care se formeaz\ progresiv de la arz\tor spre finele focarului, gaze
de ardere a c\ror compozi]ie [i temperatur\ sunt variabile; dintre acestea propriet\]i radiante
au numai gazele triatomice [i vaporii de ap\.
7.2.1. Calculul simplificat al suprafe]ei de radia]ie din focar

cu ajutorul legii Stephan-Boltzmann
Pentru a se putea aplica legea Stephan-Boltzmann la calculul suprafe]ei de radia]ie

este necesar s\ se fac\ urm\toarele ipoteze simplificatoare:
- spa]iul focarului este ocupat integral de flac\r\, `ntre flac\r\ [i pere]i neexistând gaze
de ardere;
- flac\ra este un corp cenu[iu de culoare constant\ cu un coeficient energetic de emisie
constant;
- temperatura fl\c\rii este constant\ [i egal\ cu temperatura gazelor de ardere la ie[irea
din focar;
- nu exist\ transfer de c\ldur\ prin convec]ie de la flac\r\ la pere]i;
- pere]ii focarului sunt omogeni, au aceia[i temperatur\ [i acela[i coeficient energetic
de emisie.
~n realitate nici una din aceste ipoteze simplificatoare nu se respect\ [i ca urmare
eroarea care se face `n calcule este de 2,5…5,0 %. ~n unele metode, pentru a se `mbun\t\]i
precizia metodei, focarul se `mparte pe zone [i se efectueaz\ calculul termic pe fiecare zon\ `n
parte.
Cantitatea de c\ldur\ ce se schimb\ prin radia]ie `ntre flac\r\ [i pere]i este dat\ de
ecua]ia focarului:
 T f  4  T p  4 
QR = c R ∑ S R   −    , [kW ], (7.7)
 100   100  
183
`n care c R este coeficientul mutual de transfer de c\ldur\ dintre flac\r\ [i pere]i [i este dat de
rela]ia:
1 c0
cR = = , (7.8)
1 1 1 1 1
+ − + −1
c f c p c0 ε f ε p
unde c f , c p [i c0 sunt coeficien]ii de emisie (radia]ie) ai fl\c\rii, pere]ilor [i corpului absolut
negru ( c0 = 5,77 W m K ); ε f = c f c0 , ε p = c p c0 - coeficien]ii energetici de

2 4
emisie ai fl\c\rii [i respectiv pere]ilor.

Din date experimentale `n cazul arderii combustibililor solizi s-a stabilit c\:
- la o grosime a fl\c\rii s = 1,8 m ε f = 0,55 ;

- la o grosime a fl\c\rii s ≥ 4 m ε f = 0,98 .
Grosimea fl\c\rii se calculeaz\ cu rela]ia:
Vf
s = 3,6 ⋅ , (7.9)
St
[ ]
3
`n care V f este volumul fl\c\rii, m ; S t - suprafa]a total\ a pere]ilor, m [ ]. 2
Pentru pere]i forma]i din c\r\mid\ refractar\ la temperaturi cuprinse `ntre 400 [i
9000C [i pentru ]evi de o]el la temperaturi cuprinse `ntre 150 [i 6000C coeficientul energetic
de emisie variaz\ `ntre 0,75 ≤ ε p ≤ 0,9 . Pentru pere]i forma]i din c\r\mid\ [i ecrane se
poate considera valoarea medie ε p = 0,825 .
Dac\ se calculeaz\ coeficientul mutual de radia]ie c R conform rela]iei (7.8), se g\sesc
valorile:
- pentru s = 1,8 m (
cR = 3 W m 2 K 4 ; )
- pentru s ≥ 4,0 m c R = 4,63 W m 2 K 4 .( )
Dac\ se ]ine seama de faptul c\ exist\ gaze de ardere `ntre flac\r\ [i pere]i, se pot lua
`n calcule urm\toarele valori pentru fl\c\ri cu o grosime mai mare de 4 m:
- pentru huil\ [i lignit c R = 4,17...4,42 W m K ( 2 4

);
- pentru p\cur\ c R = 4,07...4,3 W m 2 K 4 ; ( )
184
- pentru gaze naturale c R = 3,49...3,72 W m K ( 2 4

);
- pentru gaz de furnal c R = 2,9...3,26 W m K ( 2 4
).
~n rela]ia (7.7) S R reprezint\ suprafa]a de radia]ie format\ din ]evile la care se
transfer\ c\ldura prin radia]ie de la flac\r\. M\rimea acestei suprafe]e este `n func]ie de felul
`n care sunt a[ezate ]evile la perete. ~n fig.7.3 se arat\ diverse tipuri de a[ezare. Distan]a dintre
Fig. 7.3. Diferite tipuri de ecrane din focare:

a-cu un rând de ţevi; b-cu două rânduri de ţevi
axele a dou\ ]evi al\turate notat\ cu t se nume[te pas de ecranare. Suprafa]a de radia]ie S R
se calculeaz\ cu ajutorul rela]iei:
[ ]
S R = x ⋅ Sq , m2 , (7.10)
`n care S q este suprafa]a geometric\ a pere]ilor, m [ ]; x - factor de eficien]\ (echivalen]\)

2
sau coeficient ungiular al suprafe]ei geometrice (al ecran\rii).

Valoarea factorului x este func]ie de forma ecran\rii [i are valorile date `n literatura de
specialitate, spre exemplu [1, tabelele 7.1-7.3]. Dac\ `n spatele ]evii nu exist\ perete, ]eava
prime[te doar radia]iile directe de la flac\r\ [i `n calcul se ia xdir ; dac\ `n spatele ]evii exist\
perete, ecranele primesc atât radia]iile directe de la flac\r\, cât [i radia]iile primite direct de
zid\rie de la flac\r\ [i reflectate de zid\rie la ecrane [i `n acest caz se consider\ `n calcule
xtot . Raportul t d poart\ numele de pas relativ de ecranare. ~n cazul c\ peretele este de
tipul membran\ (cu pl\cu]e metalice sudate `ntre ]evi), `n calcul se ia x = 1 .
185
Temperatura pere]ilor T p se consider\ temperatura ]evilor de ecran [i se calculeaz\ ca

fiind egal\ cu temperatura medie a fluidului ce circul\ prin ]evi la care se adaug\ 15…500C `n
func]ie de fluidul care circul\ [i de fluxul termic ce se transmite de la flac\r\.
Dac\ se aleg statistic dimensiunile focarului (l\]ime [i adâncime) determinându-se
prin calcul S R , alegându-se x se determin\ `n\l]imea focarului. Cu ajutorul valorii ob]inute
trebuie calculat timpul de sta]ionare a combustibilului `n focar [i timpul de ardere pentru a se
verifica condi]ia arderii complete a acestuia.
7.2.2. Alte metode de calcul termic
Pentru m\rirea preciziei de calcul `n literatura de specialitate s-au dezvoltat mai multe
metode de calcul termic al focarului printre care pot fi men]ionate:
- metoda Zinzen dezvoltat\ `n Germania care stabile[te o temperatur\ medie a fl\c\rii
]inând seama [i de radia]ia stratului de gaze de ardere dintre flac\r\ [i pere]i;
- metoda Gumz dezvoltat\ de asemenea `n Germania care `mparte focarul `n mai multe
zone perpendiculare pe direc]ia de curgere a gazelor de ardere [i pe cale teoretic\ se
calculeaz\ transferul de c\ldur\ prin radia]ie `n fiecare zon\ ]inându-se seama de zonele
vecine;
- metoda Ledinegg dezvoltat\ `n Austria stabile[te temperatura fl\c\rii la ie[irea din
focar `n func]ie de coeficientul energetic de emisie a fl\c\rii ε f stabilit prin calcul;
- metoda Wohlenberg folosit\ `n S.U.A. care se bazeaz\ pe coeficien]ii de radia]ie c R
determina]i experimental;
- metoda VTI - }KTI folosit\ `n Rusia, `n cadrul c\reia se delimiteaz\ volumul
focarului [i suprafa]a care `l `nchide [i se verific\ aria total\ a suprafe]ii pere]ilor [i
temperatura gazelor de ardere la ie[irea din focar.
7.3. Calculul termic al suprafe]elor convective [i de semiradia]ie
Calculul `ncepe dup\ ce `n prealabil s-au determinat temperaturile gazelor de ardere [i

coeficien]ii de exces de aer `nainte [i dup\ schimb\toarele de c\ldur\ [i s-a `ntocmit o schi]\
de circula]ie a gazelor de ardere [i fluidelor de lucru.
7.3.1. Determinarea suprafe]ei de schimb de c\ldur\
M\rimea suprafe]ei de schimb de c\ldur\ se determin\ din ecua]ia general\ a

schimb\toarelor de c\ldur\:
Q = k ⋅ S ⋅ ∆t m , [kW ], (7.11)
`n care k este coeficientul global de schimb de c\ldur\ `ntre gazele de ardere [i fluidul de
[ ( 2 0
)]
lucru, W m ⋅ C ; S - suprafa]a de schimb de c\ldur\, m [ ]; ∆t
2
m - diferen]a medie de
[ ]
0
temperatur\, C .
Dimensionarea geometric\ a suprafe]ei de `nc\lzire format\ din serpentine se
186
S = πd e ∑ li ni , m 2 , [ ] (7.12)
iar a suprafe]ei de `nc\lzire a pre`nc\lzitorului de aer se calculeaz\ cu rela]ia:
S pa = πd m ∑ li ni , m 2 , [ ] (7.13)
`n care d e [i d m sunt diametrul exterior respectiv mediu al ]evilor, [m] ; li - lungimea unei
serpentine sau a unei ]evi, [m] ; ni - num\rul de ]evi sau de serpentine `n paralel.
Suprafa]a de `nc\lzire a unui pre`nc\lzitor de aer regenerativ pe un metru de `n\l]ime
de rotor se calculeaz\ cu rela]ia:
 m2 
S pa,r = 0,95 ⋅ 0,785 ⋅ Di2 KC ,  , (7.14)
m
 
`n care Di este diametrul interior al rotorului, [m] ; K - coeficient ce ]ine seama de

participa]ia rotorului la curgere (pere]i desp\r]itori etc.); C - aria suprafe]ei duble (pe dou\
[ 2
fe]e) de schimb de c\ldur\ a umpluturii la 1 m3 de rotor, m m . Aceste constante au
3
]
valori K = 0,95 [i 325 ≤ C ≤ 440 m2/m3.
Suprafa]a total\ de schimb de c\ldur\ pe partea gazelor de ardere sau aerului se
( )
S *pa, ga sau S *pa,a = H i ⋅ S pa ,r , m 2 , [ ] (7.15)
`n care H i este `n\l]imea p\r]ii respective a pre`nc\lzitorului, [m] ; s - suprafa]a specific\ a

pre`nc\lzitorului de aer pe 1 m de `n\l]ime, m m .[ 2
]
Suprafa]a total\ a pre`nc\lzitorului de aer se calculeaz\ cu rela]ia:
S *pa = S *pa , ga + S *pa,a , m 2 ,[ ] (7.16)
*
`n care S pa ,a este suprafa]a total\ a pre`nc\lzitorului de aer pe partea aerului.
Diametrul echivalent al canalelor umpluturii se calculeaz\ cu rela]ia:
4F
de = , (7.17)
U
`n care U este perimetrul sp\lat de gazele de ardere sau de aer, [m] ; F - aria sec]iunii de
trecere a gazelor de ardere sau aerului, m [ ].
2
187
7.3.2. Coeficientul global de schimb de c\ldur\
Coeficientul global de schimb de c\ldur\ k se calculeaz\ `n ipoteza c\ nu exist\

depuneri `n interiorul ]evilor [i c\ coeficientul de conduc]ie a ]evilor este mare.
Pentru fascicule cu ]evi netede a[ezate alternativ `n e[ichier `n cazul arderii
combustibililor solizi coeficientul global de schimb de c\ldur\ se calculeaz\ ]inând seama de
murd\rirea exterioar\ a ]evilor astfel:
- pentru suprafe]ele vaporizatorului, economizorului zonelor de tranzi]ie [i
supra`nc\lzitoarelor la presiuni supracritice ale aburului
α1  W 
k= ,  2 0 ; (7.18)
1 + εα1  m ⋅ C 
- pentru supra`nc\lzitoare de medie [i `nalt\ presiune
α1  W 
k= ,  2 0 . (7.19)
 1  m ⋅ C 
1 +  ε +  ⋅ α1
 α2 
Pentru fascicule cu ]evi netede a[ezate alternativ (e[icher) [i `n linie la arderea gazelor
[i p\curii [i la fasciculele cu ]evi a[ezate `n linie la arderea combustibililor solizi calculul se
face ]inându-se seama de coeficientul de eficacitate termic\ ψ conform rela]iilor:
- pentru fascicule vaporizatoare, feston, zone de tranzi]ie, economizoare [i
supra`nc\lzitoare cu presiune critic\
 W 
k = ψ ⋅ α1 ,  2 0  ; (7.20)
m ⋅ C 
- pentru supra`nc\lzitoare de presiune medie [i `nalt\
α1α 2  W 
k =ψ ⋅ ,  2 0 . (7.21)
α1 + α 2 m ⋅ C 
Coeficientul global de schimb de c\ldur\ `n pre`nc\lzitoarele de aer tubulare se

calculeaz\ ]inând seama de coeficientul de utilizare ξ :
α1α 2  W 
k =ξ ⋅ ,  2 0 . (7.22)
α1 + α 2 m ⋅ C 
188
Coeficientul global de schimb de c\ldur\ `n pre`nc\lzitoarele de aer regenerative la

tura]ii ale rotorului n > 1,5 rot min , raportat la `ntreaga suprafa]\ a umpluturii, se
ξ  W 
k= ,  2 0 . (7.23)
1 1 m ⋅ C 
+
x1α1 x2α 2
Coeficientul global de schimb de c\ldur\ `n suprafe]ele de `nc\lzire ale

supra`nc\lzitoarelor paravan cu semiradia]ie, se calculeaz\, ]inând seama de radia]ia primit\
din focar, cu rela]ia
α1  W 
k= ,  2 0 . (7.24)
 Q  1  m ⋅ C 
1 + 1 + R  ε +  ⋅ α1
 Q  α2 
~n rela]iile (7.18) – (7.24) s-a notat:
 W 
α1 = α c ⋅ ξ + α R ,  2 0  . (7.25)
m ⋅ C 
Pentru supra`nc\lzitoarele paravan
 π ⋅d   W 
α1 = ξ ⋅ α c + α R  ,  2 0  . (7.26)
 2 s2 x  m ⋅ C 
M\rimea ε reprezint\ coeficientul de murd\rire exterioar\, m ⋅ C W pentru [( 2 0

) ]
fasciculele a[ezate alternativ (`n e[icher), `n cazul ]evilor cu aripioare. La arderea
combustibililor solizi ε se determin\ cu rela]ia:
ε = Cd C f ε 0 + ∆ε , (7.27)
`n care ε 0 este coeficient ini]ial de murd\rire; ∆ε - corec]ie care depinde de tipul

schimb\torului de c\ldur\ [i de natura combustibilului ars `n focar; C d [i C f - corec]ii ce ]in
seama de diametrul ]evii [i de fine]ea cenu[ii antrenate din gazele de ardere. M\rimile ε 0 [i
C d se iau din diagrame [1, fig.7.15] iar C f se calculeaz\ cu rela]ia:
R0,03
C f = 1 − 1,18 ⋅ . (7.28)
33,7
189
~n calcule se ia C f = 1 pentru c\rbuni [i [isturi bituminoase [i 0,7 pentru turb\.
7.3.3. Schimbul de c\ldur\ prin convec]ie
Coeficientul de schimb de c\ldur\ prin convec]ie α c se determin\ func]ie de

temperatura medie [i viteza medie a fluidelor din suprafa]a de schimb de c\ldur\ cu rela]iile:
- pentru sp\lare transversal\ [i fascicule cu ]evi linie (coridor) α c raportat la
suprafa]a exterioar\ total\ a ]evilor este dat de rela]ia:
0 , 65
λ  Wd   W 
α c = 0,2 ⋅ C z C s   ⋅ Pr 0,33 ,  2 0  ; (7.29)
d ν  m ⋅ C 
- pentru fascicule cu ]evi a[ezate alternativ (e[ichier)
0, 6
λ  Wd   W 
α c = C z Cs   ⋅ Pr 0,33 ,  2 0  ; (7.30)
d ν  m ⋅ C 
- pentru sp\lare longitudinal\ (`n lungul ]evilor)
0 ,8
λ  Wd   W 
α c = 0,023 ⋅ Ct C d Cl  e  ⋅ Pr 0, 4 ,  2 0  ; (7.31)
de  ν  m ⋅ C 
- la pre`nc\lzitoare regenerative
0,8
λ  Wd   W 
α c = A ⋅ Ct Cl  e  ⋅ Pr 0, 4 ,  2 0  , (7.32)
de  ν  m ⋅ C 
[ ( )]
`n care λ este coeficientul de conduc]ie termic\, W m⋅ C ; W - viteza medie a fluidului,
0
[m s ]; d, d e - diametrul [i diametrul echivalent, [m]; ν - vâscozitatea cinematic\ a

mediului, m [ 2
]
s ; Pr - criteriul Prandtl; C z , C s , Ct , C d , Cl - constante ce depind de
num\rul de rânduri de ]evi `n direc]ia curgerii gazelor de ardere, forma geometric\ a
fasciculului, temperatura mediului, constant\ `n cazul curgerii mediului `n canal inelar [i pe o
lungime dat\; A - coeficient ce depinde de tipul umpluturii din table ondulate [i de
distan]iere (la table ondulate [i distan]iere lise A = 0,027 ; table lise [i distan]iere lise
A = 0,021 ; la umplutur\ intensiv\ din table ondulate A = 0,027 la a + b = 2,4 mm ;
A = 0,037 la a + b = 4,8 mm ); a [i b - `n\l]imile onduleurilor, [mm].
La efectuarea calculelor de proiectare [i de verificare coeficien]ii de schimb de c\ldur\
prin convec]ie se pot lua [i din diagrame.
190
Pentru coeficientul de schimb de c\ldur\ prin convec]ie se folose[te de asemenea

rela]ia:
0 , 61
0, 25 W0  W 
αc = f g f a f z f d Tga 0 ,39
,  2 0  (7.33)
d m ⋅ C 
`n cazul c\ fluidul circul\ `n exteriorul ]evilor `n care Tga este temperatura medie a gazelor de
ardere `n fascicul, [K ]; W0 - viteza normal\ a gazelor de ardere `n fascicul, [m s ]; f g -
constant\ ce ]ine seama de natura gazului ( f g = 1,72 la gaze de ardere cu α = 1 ; f g = 1,69
la gaze de ardere cu α > 1 ; f g = 1,602 la aer); f a - factor de a[ezare a ]evilor `n fascicul
având expresia:
f a = 1,07 − 0,65 ⋅
(t1 d )
1,5
(7.34)
(t 2 d )4
pentru fascicule cu ]evi a[ezate `n coloan\ (linie);
0,286
f a = 0,874 + + 0,084 ⋅ (t1 d ) (7.35)
(t2 d )2
pentru fascicule cu ]evi a[ezate alternativ (`n e[ichier).
~n rela]iile (7.34), (7.35) t1 este pasul transversal (perpendicular) pe direc]ia de
curgere a gazelor de ardere, [m] ; t 2 - pasul longitudinal (`n direc]ia) curgerii gazelor de
ardere, [m] ; d - diametrul exterior al ]evilor, [m] .
Factorul f z depinde de num\rul de rânduri de ]evi z `n direc]ia curgerii gazelor de
ardere având valorile:
z: peste 10 5 1
fz : 1 0,93 0,70.
~ntre aceste valori valoarea f z se interpoleaz\.

Factorul f d ]ine seama de direc]ia de curgere a gazelor de ardere fa]\ de axul ]evilor
din fascicul (tabelul 7.1).
~n cazul c\ fluidul circul\ `n interiorul ]evilor pentru coeficientul de schimb de c\ldur\
prin convec]ie se aplic\ rela]ia:
W00,75  W 
αc = M ⋅ , , (7.36)
d i0, 25  m 2 ⋅0 C 
191
Tabelul 7.1
Dependen]a factorului f d de ungiul ϕ dintre direc]ia de curgere
a gazelor de ardere [i axul ]evilor
ϕ ,0 20 40 50 60 70 80 90
fd 0,66 0,76 0,86 0,93 0,98 0,99 1
`n care M este factor ce depinde de natura fluidului fiind dat de rela]iile:

a) pentru aer
2
 t   t 
M = 4,13 + 0,233 ⋅  m  + 0,077 ⋅  m  ; (7.37)
 100   100 
b) pentru abur
 t 
M = 4,42 + 0,30 ⋅  m  ; (7.38)
 100 
c) pentru gaze de ardere α = 1
2
 t   t 
M = 4,19 + 0,30 ⋅  m  + 0,0884 ⋅  m  ; (7.39)
 100   100 
d) pentru gaze de ardere α > 1
2
 t   t 
M = 4,18 + 0,283 ⋅  m  + 0,0851 ⋅  m  , (7.40)
 100   100 
`n care t m este temperatura medie a fluidului, [ C ].

0
~n cazul apei la temperatur\ mai mic\ decât temperatura de satura]ie, valorile lui α c
depind de presiune [i de fluxul termic recep]ionat de suprafa]\, crescând cu cre[terea presiunii
[i cu cre[terea fluxului termic.
~n cazul c\ un fascicul de ]evi este par]ial realizat cu ]evi `n linie [i par]ial cu ]evi
alternative coeficientul mediu de schimb de c\ldur\ prin convec]ie se calculeaz\ cu rela]ia:
α ca S a + α cl S cl  W 
α cm = ,  2 0 , (7.41)
S a + S cl m ⋅ C 
`n care α ca [i α cl sunt coeficien]ii de schimb de c\ldur\ prin convec]ie pentru suprafa]a

realizat\ cu ]evi alternative [i respectiv `n linie; S a [i S cl - ariile suprafe]elor de schimb de
192
c\ldur\ respective. Dac\ una din suprafe]e reprezint\ 85% din total se calculeaz\ cu α c pentru
suprafa]a respectiv\.
7.3.4. Schimbul de c\ldur\ prin radia]ie
Schimbul de c\ldur\ prin radia]ia gazelor triatomice la arderea combustibililor solizi [i

a particulelor de cenu[\ antrenat\ se determin\ cu rela]ia:
n
 Tp 
1 −  
ε p +1 T  W 
α R = 5,77 ⋅ 10 −8 ε fl T 3   ,  2  , (7.42)
2 Tp  m ⋅ K 
1−
T
`n care ε p [i ε fl sunt coeficien]ii energetici de emisie ai peretelui [i gazelor de ardere; T p [i

T - temperatura peretelui [i respectiv a gazelor de ardere, [K ]; n - coeficient ce ]ine seama
de con]inutul de cenu[\ al gazelor de ardere ( n = 4 la gaze de ardere curate; n = 3,6 la
gazele de ardere cu con]inut de cenu[\ antrenat\).
Coeficientul energetic de emisie al gazelor de ardere ε fl se determin\ `n func]ie de
for]a total\ de sl\bire a radia]iei curentului Kps cu rela]ia:
Kps = (K g rg + K ca µ ca )⋅ p ⋅ s (7.43)
pentru gaze de ardere cu cenu[\ antrenat\ [i
Kps = K g rg ps (7.44)
pentru gaze de ardere curate.

Grosimea efectiv\ a stratului radiant sef se determin\ cu rela]ia:
π t t 
sef = 0,9 ⋅ d  ⋅ 1 22 − 1 , [m]. (7.45)
4 d 
Pentru suprafa]a supra`nc\lzitorului paravan
1,8
s= , [m] . (7.46)
1 1 1
+ +
A B C
Pentru treptele superioare ale pre`nc\lzitoarelor de aer tubulare
193
s = 0,9 ⋅ d i , [m]. (7.47)
~n aceste rela]ii t1 [i t 2 sunt pasul transversal [i longitudinal al fasciculului, [m] ;

d [i d i - diametrul exterior [i interior al ]evilor, [m]; A, B, C - `n\l]imea, l\]imea [i
adâncimea camerii formate de dou\ panouri ale supra`nc\lzitorului paravan al\turate.
Temperatura exterioar\ a stratului de murd\rire la care se determin\ α R se ia:
a) pentru supra`nc\lzitoare paravan cu ]evi la perete [i pentru supra`nc\lzitoare la
arderea combustibililor solizi [i lichizi

t p = t +  ε +
α
1  Bc
 ⋅
S
⋅ (Q + QR ), [ C]
0
(7.48)
 R  s
[i `n unele cazuri
t p = t + ∆t , (7.49)
`n care S s este suprafa]a de `nc\lzire a supra`nc\lzitorului paravan, m [ ]; B - valoarea de

2
c
calcul a debitului de combustibil, [kg s ]; Q - cantitatea de c\ldur\ rezultat\ din bilan]ul
termic, [kJ kg ]; QR - cantitatea de c\ldur\ cedat\ de flac\r\ din focar, [kJ kg ]; t -
temperatura medie a mediului; ∆t - diferen]a de temperatur\ care depinde de natura
combustibilului ars [i de tipul suprafe]ei de `nc\lzire ( ∆t = 25...80 C ); ε - coeficient de
0
[ 2 0
]
murd\rire, m ⋅ C W , (la supra`nc\lzitoare cu ]evi `n linie sau ]evi de perete [i la
supra`nc\lzitoare cu ]evi alternative, la arderea combustibililor lichizi ε = 0,003 ; la arderea
combustibililor solizi pentru acela[i cazuri ε = 0,005 );
b) pentru treapta final\ a pre`nc\lzitorului de aer
[ ]
t p = 0,5(t ga,m + t med ), 0C . (7.50)
Radia]ia volumelor de gaze, amplasate `naintea fasciculelor convective sau `ntre ele
(fig.7.4) se calculeaz\ `n func]ie de coeficientul de radia]ie cu rela]ia:
  Tv 
0 , 25
 lv    W 
0 , 07
α R/ = α R 1 + A ⋅   ⋅  ,  2  , (7.51)
  100    
l  m ⋅ K 
`n care l, lv sunt adâncimea pe partea gazelor a fasciculului care se calculeaz\ [i adâncimea

volumului de gaze, [m] ; Tv - temperatura volumului de gaze de ardere, [K ]; A - coeficient
cu valorile: A = 0,3 la arderea p\curii [i gazelor, A = 0,4 la arderea huilei [i antracitului,
A = 0,5 la arderea c\rbunilor bruni, [isturilor [i turbei.
194
Radia]ia termic\ a volumului de gaze (de

exemplu, la camere de `ntoarcere) poate fi calculat\ cu
rela]ia:
α R (t ga ,m − t p )⋅ S R  kJ 
QR = ,   . (7.52)
Bc  kg 
Coeficientul de schimb de c\ldur\ prin radia]ia
gazelor triatomice [i vaporilor de ap\, la gazele de
ardere, f\r\ cenu[\ antrenat\, poate fi calculat cu
rela]ia
Fig. 7.4. Elemente de calcul ale
 a   W  volumului de gaze radiante în zona
α R = α R, RO2 + α R , H 2O ⋅  1 − ,  2 0  , (7.53) supraîncălzitorului montat în zona
 100   m ⋅ C 
de trecere a gazelor de ardere
`n care
α R ,RO2 = ε p (10 ⋅ p RO2 s ) 3 [0,062 ⋅ (t ga ,m + t p.m ) − 35,18],  2 0  ; (7.54)

1  W 
m ⋅ C 
α R ,H 2 O = ε p ⋅ 10 ⋅ p H0,28O ⋅ s 0,6 [0,125 ⋅ (t ga,m + t p.m ) − 54,08],  2 0  , (7.55)
 W 
m ⋅ C 
`n care ε p este coeficientul energetic de emisie al pere]ilor (la ecranare obi[nuit\

ε p = 0,825 ); p RO2 , p H 2O - presiunea par]ial\ a gazelor triatomice respectiv a vaporilor de
ap\, [MPa ]; t ga ,m , t pm - temperatura medie a gazelor de ardere respectiv a peretelui exterior
[ ]
0
al ]evilor, C ; a - coeficient de corec]ie ce ]ine seama de suprapunerea spectrelor de
radia]ie a gazelor triatomice [i vaporilor de ap\ ( a = 2...5% ); s - grosimea stratului radiant
al gazelor de ardere `n fascicul, [m] , care pentru fascicule obi[nuite
 t t  
s = 1,87 ⋅  1 + 2  − 4,1 ⋅ d , [m]. (7.56)
 d d  
7.3.5. Diferen]a medie de temperatur\
Pentru suprafe]ele de schimb de c\ldur\ `n echicurent sau contracurent diferen]a medie

de temperatur\ se calculeaz\ cu rela]ia:
195
∆t max − ∆t min
∆t m = , (7.57)
∆t max
ln
∆t min
`n care ∆t max [i ∆t min sunt diferen]a maxim\ [i minim\ de temperatur\ dintre cele dou\
fluide la intrarea [i ie[irea din schimb\torul de c\ldur\, C . [ ]
0
La ∆t max ∆t min ≤ 1,7 este suficient de exact\ rela]ia
∆t max + ∆t min
∆t m = = θ m − tm , (7.58)
2
`n care θ m [i t m sunt temperatura medie a gazelor de ardere respectiv a fluidului de lucru.

Pentru scheme mai complicate (fig.7.5)
∆t c + ∆te
∆t m = , (7.59)
2
`n care ∆t c , ∆t e sunt diferen]ele de
temperatur\ pentru partea `n contracurent
[ ]
0
respectiv `n echicurent, C .
Diferen]a medie de temperatur\ `n
scheme mai complicate de circula]ie (fig.7.5)
se calculeaz\ cu rela]ia
∆t m = ψ ⋅ ∆t c , (7.60)
Fig. 7.5. Scheme complexe de circulaţie a
`n care ψ este coeficientul de corec]ie dat `n fluidelor şi felul determinării diferenţii
nomogramele din fig.7.6, 7.7 [i 7.8. medii de temperatură:
Diferen]a medie de temperatur\ `n zona a-scheme cu circulaţie echicurent-contracurent (Δt
m
de tranzi]ie se determin\ cu rela]iile: se calculează cu nomograma din fig.7.6); b-scheme
de circulaţie cu echicurent-contracurent (Δtm se
θ +t calculează cu nomograma din fig.7.7); c-scheme de
∆t m = m m , dac\ t // < t + 40 0 C ; (7.61) circulaţie în curent încrucişat (Δtm se calculează cu
2 nomograma din fig.7.8)
∆t mv S v + ∆t msi S si
∆t m = , dac\ t // > t + 40 0 C , (7.62)
S v + S si
`n care ∆t mv , ∆t si sunt diferen]ele medii de temperatur\ `n zona de vaporizare respectiv zona

de supra`nc\lzire, [ C ];
0
S v , S i - aria suprafe]ei de vaporizare respectiv a zonei de
supra`nc\lzire, [m ].
2
196
Fig. 7.6. Diferenţa medie de temperatură la circulaţia echicurent-contracurent

(fig.7.5, a):
A = Scontracurent / Stotal; Δtm = ψ.Δtc , [0C]
Fig. 7.7. Diferenţa medie de

temperatură la curenţi micşti
echicurent-contracurent (fig.7.5, b):
Fig. 7.8. Diferenţa medie de
1-două direcţii în echicurent; 2-trei direcţii din care
două în echicurent şi una în contracurent; 3-două
temperatură la curenţi încrucişaţi
direcţii din care una în echicurent şi una în (fig.7.5, c):
contracurent; 4-trei direcţii din care două în
contracurent şi una în echicurent; 5-două direcţii în 1-o încrucişare; 2-două încrucişări; 3-trei
contracurent încrucişări; 4-patru încrucişări
197
~n cazul economizoarelor fierb\toare la x ≤ 0,3 , ∆t m se determin\ `n func]ie de

/
temperatura conven]ional\ de ie[ire a amestecului t conv ,
/ iec// − isi
t conv = ts + , (7.63)
2 ⋅ cp
`n care t s este temperatura de satura]ie, [ C] ; i

0 // i
ec , is - entalpia apei la ie[irea din economizor
[i a apei de satura]ie, [kJ kg ]; c p - c\ldura masic\ medie a apei `n economizor,
[kJ (kg⋅ C )].
0
Dac\ θ ec − t ec (la p > 1,4 MPa [i t ec ≥ 180 C ) va fi mai mare sau egal\ cu 800C
// / / 0
/
diferen]a medie de temperatur\ se va face pe por]iuni, unde t ec este temperatura apei la
intrarea `n economizor.
7.3.6. Viteza gazelor de ardere [i a fluidului de lucru
Viteza masic\ a aburului [i apei (tabelul 7.2) se poate determina cu rela]ia:
D  kg 
ρW = , . (7.64)
F  m 2 ⋅ s 
Viteza gazelor de ardere se calculeaz\ cu rela]ia:
Bef Vga 273 + θ m  m 

Wga = ⋅ ,  . (7.65)
Fga 273 s
Viteza aerului se calculeaz\ cu rela]ia:
0
Bef Vaumα m 273 + t m  m 
Wa = ⋅ ,  . (7.66)
Fa 273 s
~n rela]iile (7.64) – (7.66) F , Fga , Fa sunt sec]iunile de trecere a fluidului de lucru,

gazelor de ardere [i aerului, m [ ]; V
2
ga - volumul real al gazelor de ardere `n condi]ii
[
normale, Nm
3
] 0
kg ; Vaum 3
- volumul teoretic de aer umed `n condi]ii normale, Nm kg ; [ ]
αm - coeficientul mediu de exces de aer; θ m , t m - temperatura medie a gazelor de ardere
198
respectiv a aerului, [ C ]; B
0
ef , D - consumul real de combustibil respectiv debitul de abur
sau de ap\, [kg s ].
Tabelul 7.2
Viteze masice recomandabile pentru fluidul de lucru ap\-abur
Suprafa]a de `nc\lzire Viteza masic\,
[ (
ρW , kg m 2 ⋅ s )]
Economizor convectiv nefierb\tor 400…500
Fierb\tor 600
Economizor de radia]ie de presiune `nalt\ 1000…1200
Supra`nc\lzitor intermediar convectiv 250…400
Supra`nc\lzitor de `nalt\ presiune:
- convectiv 500…1000
- paravan 800…1000
- de radia]ie 1000…1500
 inferioară
Partea  de radia]ie a cazanului la parametri
superioară
supracritici la arderea:  ≤ 2500*
- p\curii 
1500...1800
- c\rbunilor  2000

1000...1500
- gazelor 1500

1000
* ~n cazul recircul\rii gazelor de ardere se poate sc\dea cu 20-25%.
Vitezele admisibile ale gazelor de ardere care con]in particule de cenu[\ antrenat\ se
calculeaz\ `n func]ie de abrazivitatea cenu[ii. Sec]iunea activ\ de trecere a gazelor de ardere [i
aerului prin pre`nc\lzitoarele de aer regenerative se calculeaz\ cu rela]ia:
[ ]
F = 0,785 ⋅ Di ⋅ x ⋅ K r ⋅ K1 , m 2 , (7.67)
`n care Di este diametrul interior al rotorului, [m] ; x - cota de trecere (raportul `ntre
sec]iunea de trecere [i sec]iunea total\) pentru gaze de ardere respectiv aer; K r - coeficient
de trecere al rotorului cu valorile date `n tabelul 7.3; K1 - coeficient de umplere a rotorului cu
table ondulate cu valorile date `n tabelul 7.4.
Pentru treapta rece a pre`nc\lzitorului de aer aria sec]iunii se `nmul]e[te cu 1,02.
0
~n cazul c\ temperatura gazelor de ardere difer\ cu ± 150 C fa]\ de 7000C viteza
gazelor de ardere se calculeaz\ cu rela]ia:
199
0,3 0, 6
2,85 ⋅ K D  1   t  m
Wga = ⋅  hmax ⋅  ⋅  1  ,  , (7.68)
 aµτ ⋅ MK µ 
KW R00,,09  t1 − d 
2
  s
`n care K D este un coeficient ce ]ine seama de debitul cazanului ( K D = 1,1 la

D ≥ 120 t h [i K D = 1,4...1,3 la D = 50...75 t h ); KW - coeficient de neuniformitate
a vitezei gazelor de ardere ( K W = 1,25 ); R0, 09 - fine]ea cenu[ii ( R0,09 = 20% ); hmax -
uzura maxim\ a ]evii prin eroziune ( hmax = 2 mm ); a - coeficient de abrazivitate a cenu[ii
( a = 1,4 ⋅ 10
−8
[ ]
mm ⋅ s 3 g ⋅ h ); µ - concentra]ia cenu[ii, g m 3 ; τ - durata perioadei de
`nc\lzire ( τ = 60 ⋅ 10 h ); M - coeficient de rezisten]\ a materialului la abraziune ( M = 1
3
pentru o]el carbon; M = 0,7 pentru o]eluri aliate); K µ - coeficient de neuniformitate a

concentra]iei cenu[ii `n gazele de ardere ( K µ = 1,2...1,6 ); t1 - pasul transversal al ]evilor,
[mm]; d - diametrul ]evilor, [mm].
Tabelul 7.3
Dependen]a coeficientului de trecere al rotorului K r de diametrul interior
al rotorului Di
Di , [m] 4 5 6 7 8 9 10
Kr 0,865 0,867 0,904 0,915 0,923 0,929 0,932
Tabelul 7.4
Dependen]a coeficientului de umplere a rotorului cu table ondulate K 1
de diametrul echivalent d e [i grosimea tablei δ
Diametrul echivalent d e , [mm] 9,6 7,8 9,9
Grosimea tablei δ , [mm] 0,63 0,63 1,12
K1 0,89 0,86 0,81
/
La cazanele cu evacuarea zgurei `n stare lichid\ viteza gazelor de ardere Wga se poate
m\ri fa]\ de valorile din tabelul 7.2 conform rela]iei:
acaeu m
Wga/ = Wga ⋅ 3 ,  , (7.69)
acael s
200
`n care Wga este viteza gazelor de ardere recomandat\ `n tabelul 7.2 pentru evacuarea zgurei
`n stare uscat\; acaeu , acael - cota de antrenare a cenu[ei `n gazele de ardere `n cazul evacu\rii
zgurii `n stare uscat\ respectiv `n stare lichid\.
Dac\ din condi]ii de eroziune a suprafe]elor de schimb de c\ldur\ viteza gazelor de
ardere dep\[e[te 10…11 m/s (la arderea gazelor, p\curii sau c\rbunilor cu cenu[\ pu]in\)
viteza gazelor de ardere se determin\ pe baza unui calcul tehnico-economic.
Viteza minim\ a gazelor de ardere determinat\ din condi]iile de reducere a eroziunii se
situeaz\, la sp\larea transversal\ a pre`nc\lzitoarelor de aer tubulare la 6 m/s [i la
pre`nc\lzitoarele regenerative la 8 m/s.
7.3.7. Calculul suprafe]elor de semiradia]ie [i convec]ie
Suprafe]ele de `nc\lzire ale cazanelor se realizeaz\ din ]evi cu diametrul de 25…60

mm cu colectoare de 108…426 mm din o]el carbon sau o]el aliat.
Festonul la cazanele energetice este format
din ]evile ecranului de pe peretele posterior al
focarului. Pasul longitudinal al festonului ( fig.7.9)
la a[ezarea alternativ\ a ]evilor e dat de rela]ia
t1 = m ⋅ t e , [m] , (7.70)
`n care m este num\rul de rânduri de ]evi ale

festonului (la cazanele de `nalt\ presiune
m = 3...4 ); t e - pasul ecranelor din focar, [m].
Coeficientul unghiular al festonului este dat
de rela]ia:
x f = 1 − (1 − x1 ) ⋅ (1 − x2 ) ⋅ (1 − x3 ) , (7.71)
`n care x1 , x 2 , x3 sunt coeficien]ii unghiulari ai

rândurilor de ]evi.
La x1 = x2 = x3 = ... = xm = x
x f = 1 − (1 − x ) .
m Fig. 7.9. Schema amplasării
(7.72)
fasciculului vaporizator şi al
festonului:
Cantitatea de c\ldur\ preluat\ de feston prin
radia]ia fl\c\rii din focar se calculeaz\ cu rela]ia: a-secţiunea A-A (fascicul de vaporizare şi
feston); b-secţiunea B-B (numai feston)
Bef QR Fpf
QRf = y ⋅ x f ⋅ , (7.73)
Fp
`n care y este distribu]ia degaj\rii c\ldurii pe `n\l]imea focarului; QR - cantitatea de c\ldur\

cedat\ prin radia]ie `n focar.
201
Suprafa]a pere]ilor festonului raportat\ la axul ]evilor din primul rând (fig.7.10) este
dat\ de rela]ia:
[ ].
F pf = l f ⋅ a , m
2
(7.74)
Fig. 7.10. Schema de ampla-

sare a supraîncălzitoarelor:
a-la cazane de medie presiune cu
tambur; b-la cazane de presiune
înaltă cu tambur fără supraîncălzire
intermediară; c,d-la cazane cu tam-
bur cu supraîncălzire intermediară;
e-la cazane cu străbatere forţată cu
supraîncălzire intermediară fără
figurarea zonei de tranziţie; 1-su-
praîncălzitor convectiv; 2-supraîn-
călzitor de tavan; 3-supraîncălzitor
paravan; 4-supraîncălzitor de perete
(de radiaţie); 5-supraîncălzitor in-
termediar; CIP-corp de înaltă
presiune al turbinei; CMP-corp de
medie presiune al turbinei
Supraîncălzitoarele paravan sunt amplasate şi legate între ele ca în fig. 7.10. Cota de
căldură preluată prin radiaţia flăcării din focar se determină din ecuaţia de bilanţ:
QRSi = QR ,i − QR ,e , [kJ kg ] ; (7.75)
q RSi ⋅ S RSi
QR ,i = , [kJ kg ], (7.76)
Bef
în care QR ,i este cantitatea de căldură transmisă prin radiaţie recepţionată de suprafaţa plană a
secţiunii de intrare a supraîncălzitorului paravan, [kJ/kg]; q RSi = q cs - cantitatea de căldură
medie primită de ecranele din partea superioară a focarului, [kW/m2]; QR ,e - cantitatea de
căldură cedată prin radiaţie din focar şi supraîncălzitorul paravan de suprafaţa de încălzire
amplasată după supraîncălzitorul paravan, [kJ/kg], dată de relaţia
202
Q R ,i (1 − ε )ϕ si 5,77 ⋅ 10 −8 ε ⋅ S R ,eTm4ξ
Q R ,e = + , [kJ kg ] , (7.77)
β Bef
în care ε este coeficientul energetic de emisie al gazelor de ardere din supraîncălzitorul

paravan care se determină la temperatura medie a acestora θ m ; ϕ si - coeficientul unghiular în
secţiunea de intrare faţă de secţiunea de ieşire dat de relaţia:
2
c c
ϕ si =   + 1 − ; (7.78)
 t1  t1
t1 şi c - pasul transversal şi adâncimea supraîncălzitorului paravan, [m];
Tm = θ m + 273 , [K] ;
S R ,i şi S R ,e - suprafeţele ce primesc căldură prin radiaţie la intrarea şi la ieşirea din

supraîncălzitorul paravan, [m2] ; ξ - coeficient de corecţie cu valorile 0,5 pentru cărbuni şi
combustibilii lichizi, 0,2 pentru şisturi bituminoase şi 0,7 pentru gaze naturale.
Lăţimea supraîncălzitorului paravan se ia după ţevile exterioare:
( )
b = 2t 2 n p − 1 + 3d , [m], (7.79)
în care d este distanţa dintre axele ţevilor buclei mici interioare; n p - numărul buclelor
montate în paralel.
Suprafaţa convectivă a supraîncălzitorului paravan este legată cu secţiunea suprafeţei
plane care trece prin axul ţevilor supraîncălzitorului paravan şi este limitată de ţevile
exterioare, multiplicată cu coeficientul unghiular x şi se determină cu relaţia:
S = 2blz si x , [m2], (7.80)
în care l şi b sunt înălţimea şi lăţimea supraîncălzitorului paravan (la axul ţevilor exterioare).
Supraîncălzitoarele cu ţevi aşezate în linie la cazane cu depresiune cu pas t 2 d ≤ 1,5 şi
t1 d > 4 se calculează ca supraîncălzitoare paravan.
Supraîncălzitoarele convective se amplasează în drumul orizontal sau convectiv al
gazelor de ardere. Fasciculul supraîncălzitorului final se recomandă să fie din serpentine.
Pierderea de presiune pentru supraîncălzitorul de bază se ia maximum 10% din presiunea din
tambur când acesta este de maximum 14 MPa sau maximum 15% din p la p>14 MPa.
Pierderea de presiune în supraîncălzitorul intermediar este de 5% din presiunea aburului la
intrarea în supraîncălzitorul intermediar. Debitul de abur din supraîncălzitorul intermediar este
de 80% din debitul nominal.
Economizoarele sunt amplasate după supraîncălzitoare. Suprafaţa de încălzire a
economizorului se calculează la debitul efectiv de apă:
203
De = D + D p , [kg/s],
în care D p este debitul de purjă, [kg/s].

Procentul de apă vaporizată la ieşirea din economizorul fierbător se calculează cu
relaţia
ie − i ′
x= ⋅ 100 , [%], (7.81)
r
în care ie este entalpia emulsiei apă-abur la ieşirea din economizor; i ′ - entalpia apei de
saturaţie; r - căldura latentă de vaporizare a apei, [kJ/kg].
Viteza masică a apei la intrarea în economizor la debitul nominal al cazanului se ia de
600…800 kg/m2s. Căderea de presiune în economizor se recomandă a se lua de maximum 8%
din p la medie presiune şi 5% din p la presiune înaltă şi presiune supracritică.
Înălţimea pachetului convectiv se ia de maximum 1000 mm la serpentine dese
( t 2 d ≤ 1,5 ) şi de maximum 1500 mm la serpentine mai rare. Distanţa dintre pachete se ia de
800…1000 mm, pentru a fi acces de curăţire şi reparaţii.
Preîncălzitoarele tubulare de aer au ţevile aşezate alternativ cu distanţa între ţevi de
9…10 mm. Grosimea plăcilor tubulare se ia: superior 15…20 mm, la mijloc până la 10 mm şi
inferior 20…25 mm.
La determinarea coeficientului de schimb de căldură α1 pentru treapta superioară a
preîncălzitorului de aer tubular se ia în considerare şi radiaţia gazelor de ardere, grosimea
stratului radiant se determină cu relaţia (7.47).
Preîncălzitoarele regenerative cu umplutură ondulată şi rotoare rotative se realizează
până la diametrul de 9,8 m; se folosesc preîncălzitoare de aer cu un circuit şi cu două circuite
în paralel pentru preîncălzirea aerului primar şi secundar. Grosimile tablelor umpluturii este
de până la 1,2 mm la partea rece şi de 0,6 mm în partea caldă. Rotoarele preîncălzitoarelor
rotative se realizează din 18 sau 24 sectoare cu următoarea repartiţie: 2 sectoare inactive, 6
sectoare în circuitul de aer şi 10 sectoare în circuitul de gaze de ardere pentru rotoarele cu 18
sectoare; 2 sectoare inactive, 9 sectoare în circuitul de aer şi 13 sectoare în circuitul de gaze
de ardere pentru rotoarele cu 24 sectoare.
Partea rece a preîncălzitoarelor de aer tubulare se calculează pentru a fi protejată la
coroziunea de joasă temperatură. În acest scop temperatura minimă a pereţilor la intrarea
aerului se determină cu relaţia:
0,8α gθ g + α a t a
t p min = , [0C]. (7.82)
0,95α g + α a
La preîncălzitoarele de aer rotative temperatura minimă a umpluturii, din motive de

prevenire a coroziunii de joasă temperatură, se calculează cu relaţia
x1α gθ g + x 2α a t a
t p min = , [0C]. (7.82)
x1α g + x 2α a
204
În toate cazurile temperatura minimă a peretelui ţevii preîncălzitoarelor de aer tubulare

trebuie să aibă, faţă de temperatura de rouă acidă t ra valorile:
t p min = t ra + (10!15), [ C]
0
(7.83)
pentru combustibilii solizi şi
t p min = t ra + (15! 20 ), [ C]
0
(7.84)
pentru păcură.
Temperatura de rouă acidă se poate calcula cu ajutorul relaţiei
2013 S rap
t ra = t s + rap
, [0C]. (7.85)
4,19 ⋅ a ca A
În aceste relaţii: θ g , t a este temperatura gazelor de ardere, respectiv a aerului în

preîncălzitorul de aer, [0C]; α g , α a - coeficientul de schimb de căldură de la gazele de ardere
la peretele metalic, respectiv de la peretele metalic la aer, [W/m2.0C]; x1 , x 2 - cota din
suprafaţa transversală a preîncîlzitorului aferentă canalului de gaze de ardere şi respectiv
aerului; S rap , A rap - conţinutul raportat de sulf şi de cenuşă dat de relaţiile:
1000 ⋅ S ci 1000 ⋅ Ai
rap rap
S = ; A = ; (7.86)
Qii Qii
aca - cota de cenuşă antrenată; t s - temperatura de rouă (de saturaţie a vaporilor de apă la
presiunea parţială a acestora din gazele de ardere).
Suprafeţele de încălzire adiacente se montează în paralel sau succesiv în drumul
gazelor de ardere. Dacă una din suprafeţe acoperă mai mult de 10% din cealaltă (de bază)
suprafeţele se numesc adiacente. Asemenea suprafeţe sunt supraîncălzitoarele paravan,
suprafeţele convective la cazanele cu pereţi membrană etc. Suprafaţa de schimb de căldură a
suprafeţei adiacente se determină cu relaţia:
H = x ⋅ Fp , (7.87)
în care x este coeficientul unghiular al suprafeţei (la pereţi membrană x = 1 ); F p - suprafaţa

peretelui acoperită de ţevi, [m2].
Dacă suprafaţa adiacentă este mai mică decât 4% din suprafaţa de bază, suprafaţa
adiacentă se include în cea de bază şi se calculează împreună cu aceasta. Dacă suprafaţa
adiacentă este cuprinsă între 4 şi 10%, calculul termic al acesteia se efectuează astfel.
205
Coeficientul global de schimb de căldură k se ia acelaşi ca la suprafaţa de bază.

Diferenţa medie de temperatură Δtm se alege astfel:
!"la amplasarea în paralel cu suprafaţa de bază
∆t m = θ m − t m.a , [ C] ;
0
(7.88)
!"la amplasarea succesivă faţă de suprafaţa de bază
∆t m = θ e − t m.a , [ C] ,
0
(7.89)
în care θ m şi θ e sunt temperatura medie, respective la ieşirea din suprafaţa de bază a gazelor
de ardere, [0C]; t m.a - temperatura medie a fluidului de lucru în suprafaţa adiacentă, [0C].
Din alegerea corectă a amplasării ţevilor în construcţia suprafeţelor de schimb de
căldură se pot realiza importante economii de metal. Astfel, aşezarea alternativă a ţevilor este
mai avantajoasă ca aşezarea în coloană iar circulaţia fluidelor în contracurent este mai
avantajoasă ca cea în echicurent.
206
CAPITOLUL 8
CALCULUL AEROGAZODINAMIC AL CAZANELOR DE ABUR
Scopul calculului aerogazodinamic este de a stabili caracteristicile de baz\ ale

ventilatoarelor de aer [i de gaze de ardere. Calculul se efectueaz\ pe circuitul de aer, `ncepând
de la aspira]ia aerului din atmosfer\ pân\ `n focar, [i pe circuitul gazelor de ardere de la focar
pân\ la ie[irea din co[ul cazanului. Cea mai mare parte a circuitului de aer (`ntre ventilator [i
focar este cu suprapresiune) [i cea mai mare parte a circuitului de gaze de ardere, cu excep]ia
leg\turii `ntre ventilatorul de gaze de ardere [i baza co[ului, cu depresiune. ~n cazurile
cazanelor cu suprapresiune `n focar [i `n canalele de gaze de ardere exist\ suprapresiune.
Pierderea total\ de presiune ∆Pt se calculeaz\ cu rela]ia
∆Pt = (hst + hd )1 − (hst + hd )2 = ∆h − (z 2 − z1 ) ⋅ g ⋅ (ρ a − ρ ), [Pa ], (8.1)
( )
`n care hd = ρ ⋅ w 2 2 este presiunea dinamic\, [Pa ] ; hst = h − (h0 − gρ a z ) - presiunea
static\, [Pa ] ; h - presiunea absolut\ `n focar la cota z , [Pa ] ; z - cota `n care se efectueaz\
m\surarea, [m] ; h0 - presiunea atmosferic\ la nivelul z = 0 , [Pa ] ; ρ a - densitatea aerului
[ ]
atmosferic, kg m 3 ; ∆h - pierderea de presiune total\ a tronsonului respectiv (rezisten]a
tronsonului), [Pa ] ; (h0 − gρ a z ) - presiunea atmosferic\ absolut\ la acea[i cot\ z (cu indicele
1 s-a notat intrarea fluidului [i cu indicele 2 ie[irea). Presiunea total\ se calculeaz\ cu rela]ia:
Pt = Pst + Pd , [Pa ] . (8.2)
Cu aceste nota]ii rela]ia (8.1) devine
∆Pt = Pt1 − Pt 2 = ∆h − ha , [Pa ] , (8.3)
`n care ha = (z 2 − z1 ) ⋅ g ⋅ (ρ a − ρ ) se nume[te autotiraj, [Pa ] . ~n cazul circuitelor orizontale

z 2 = z1 [i deci autotirajul este nul.
Toate rezisten]ele circuitelor se `mpart `n dou\ mari grupe:
- rezisten]e prin frecare adic\ rezisten]e la curgerea curentului printr-un canal drept de
sec]iune constant\ cu sau f\r\ fascicule de ]evi sp\late de fluid `n direc]ie longitudinal\;
- rezisten]e locale legate de varia]ia formei [i direc]iei canalului.
Rezisten]a fasciculelor de ]evi sp\late transversal de regul\ se calculeaz\ separat de
cele dou\ grupe.
Schemele principale ale traseului aer-gaze de ardere se arat\ `n fig.8.1.
207
Capitolul 8. Calculul aerogazodinamic al cazanelor de abur
8.1. Calculul pierderilor de presiune
8.1.1. Calculul pierderii de presiune prin frecare
Pierderea de presiune prin frecare

linear\ `n cazul izotermic se calculeaz\ cu
rela]ia:
l W2 l
∆Pf = λ ⋅ ρ =λ hd , [Pa], (8.4)
de 2 de
în care λ este coeficientul de rezistenţă prin

frecare care depinde de cifra Reynolds şi de
rugozitatea peretelui. Cifra Reynolds se
calculează cu relaţia:
W ⋅ de
Re = ,
ν
în care ν este vâscozitatea cinematică,

[m2/s].
Dacă există schimb de căldură între
pereţi şi gaz, pierderea de presiune lineară
devine:
2
l W 2  2 

∆Pf = λ ⋅ ρ (8.5)
de 2  T T + 1
 p 
în care T p şi T sunt temperaturile medii ale

peretelui şi mediului în porţiunea considerată
[K]; W şi ρ respectiv ν - se calculează cu
temperaturile medii în porţiunea considerată. Fig. 8.1. Schemele principale ale traseului
În calculele de pierdere de presiune se aer-gaze de ardere:
consideră viteza la presiunea de 0,1 MPa a-schema cea mai simplă; b-schema obişnuită în cazul
(760 mm Hg). În cazul unei presiuni în arderii combustibililor solizi pulverizaţi; c-schema
instalaţie de peste 5 kPa viteza se pentru focare de gaze şi păcură cu ardere cu
recalculeaza cu relaţia: suprapresiune; 1-ventilator de aer insuflat; 1a-ventilator
W ′ = W ⋅ (10 ⋅ p 1,033) ‚ în care p este de aer primar; 2-conductă de aer rece; 3-conductă de
aer cald; 4-instalaţii de pregătire a prafului de cărbune;
presiunea în spaţiu [MPa]; sau 5-cazanul de abur; 6-preîncălzitor de aer; 6a-
p=l‚033.h/760; h - presiunea în spaţiu [mm preîncălzitor de aer pentru instalaţia de pregătire a
Hg]. prafului de cărbune; 7-instalaţie de separare a cenuşii;
8-ventilator de gaze de ardere; 9-conductă exterioară de
Pentru aer se consideră ρ a , 0 =1,32
gaze de ardere; 10-coş; 11-şiber de reglaj
. 2 4
N s /m în condiţii normale (760 mm Hg şi
208
00C).
În cazul curgerii laminare la Re < 2000 λ =64/Re şi depinde de rugozitatea K/de.
La valori K/de=0,00008...0,0125 şi Re ≥ 4.103, λ se poate calcula cu relaţia
aproximativă:
0, 25
 K 68 
λ = 0,11 ⋅  +  . (8.6)
d
 e Re 
În cazul ţevi1or netede la cifre Re > 2.103 se recomandă relaţia:
0,303
λ0 = . (8.7)
(lg Re− 0,9)2
Pentru Re = 4.103 ... 1.105 se poate folosi relaţia mai simplă:
0,316
λ= 4
.
Re
În domeniul legii pătratice a coeficientului de rezistenţă λ acesta nu depinde de cifra Re şi se

determină cu relaţia:
1
λ= 2
, (8.8)
 d 
 2 lg e + 1,14 
 K 
în care K este rugozitatea absolută. a peretelui (tab.8.1). Cifra Reynolds se poate calcula şi cu
ajutorul diagramei din fig.8.2. În fig.8.3 se dă o diagrama de calcul a presiunii dinamice a
camerii în funcţie de viteza W si de temperatura t.
Tabelul 8.1
Valorile rugozităţii absolute K
Tipul canalului Rugozitatea absolută K.103, [m]
Preîncălzitoare tubulare cu ţevi sudate,
preîncălzitoare de aer cu plăci, ţevi de cazan
(pereţi exteriori) şi preîncălzitoare de aer
speciale (cu murdărire). 0,2
Conducte de gaze de ardere şi de aer sudate
din table de oţel 0,4
Conducte magistrale de gaze din oţel 0,12
Ţevi de fontă 0,8
Canal de zidărie betonată 0,8 – 6 (medie 2,5)
Canale din beton 0,9 - 9 (medie 2,5)
Ţevi de sticlă 0,0015 – 0,01 (medie 0,005)
209
Fig. 8.2. Diagramă pentru calculul cifrei Reynolds

d
Exemplu de calcul: Re = W ⋅ Re a ⋅ 10 n ; d a = , unde d a este diametrul aparent; t - temperatura
10 n
fluidului, [0C].
Să se determine cifra Reynolds la W=18 m/s, d=120 mm, t=6000C.
Rezultă: d a = d 10 n = 120 10 2 = 1,2 mm ; Re a = 12,2 ; Re = 18.12,2.102=22.103.
210
Fig. 8.3. Variaţia presiunii dinamice a aeru- Fig. 8.4. Schemele umpluturilor (a,b,c)
lui în funcţie de viteza W şi de temperatura t la preîncălzitoarele de aer regenerative;
d – pierderile de presiune în umpluturi
În majoritatea cazurilor la cazane se fac unele aproximaţii, ca de exemplu:
la curgerea gazelor sau aerului prin ţevi, printre ţevi sau fante plate (cu pereţi
!"
netezi) in cazul preîncălzitoarelor de aer cu diametre echivalente d e = 20... 60 mm
şi viteze de 5 ...30 m/s la t < 3000C şi până la 45 m/s la t < 3000C coeficientul de
rezistenţă prin frecare se determină cu suficientă precizie cu relaţia:
0,17
K 
λ = 0,335  ⋅ Re −0,14 ; (8.9)
 de 
în cazul curgerii gazelor sau aerului prin canalele umpluturii preîncălzitoarelor de

!"
aer rotative formate din două plăci ondulate cu ondulaţii în direcţia curgerii sau cu
plăci ondulate şi distanţiere, coeficientul de rezistenţă la mişcarea în canal se
determină cu relaţia:
λ = λ0 (1 + 11,1 ⋅ K ) , (8.10)
în care λ0 este coeficientul de rezistenţă în cazul plăcilor lise, relaţia (8.7); K -

coeficient de rugozitate convenţională ( K = (a + b ) s1 , unde a, b - înălţimile
rugozităţilor faţă de lumina canalului (fig.8.4); s1 - distanţa medie pentru ambele
table între ondulaţii în direcţia curentului [mm]). La calculul coeficienţilor de
211
rezistenţă la canalele formate din table netede şi ondulate valoarea s1 se determină

din dimensiunile ondulaţiilor tablei astfel: la 2,5 ≤ c ≤ 3,5 mm; 0,04 ≤ K ≤ 0,2; 1,2.
103 ≤ Re ≤ 104;
în cazul umpluturii triungiulare coeficientul de rezistenţă se calculează cu relaţia:
!"
−0, 25
 L 
λ = λ0 ⋅ 4,47  = λ0 Ctr , (8.11)
 de 
în care λ0 are semnificaţia de mai sus; d e - diametrul echivalent al umpluturii,

[mm]; L -lungimea tronsonului între variaţiile secţiunii [m] (fig.8.4); Ctr - coeficient
de formă al umpluturii. Relaţia e valabilă la δ = 2 mm; 3,5 < L d e < 40; 1,6.103<
Re < l04;
la umplutură rombică coeficientul de rezistenţă al umpluturii se determină cu
!"
relaţia
 d 
λ = λ0  6,66 e + 1,3  (8.12)
 D 
valabilă pentru 0,277 < d e D < 0,374 la 1,6.103 ≤ Re ≤ 5.103, d e - diametrul

echivalent al umpluturii [mm]; D - diagonala mare a rombului [mm] ( D ≈ 30 mm).
Caracteristicile tablelor de umplutură pentru preîncălzitoarele de aer se dau în tabelul

8.2 şi fig.8.4. Pentru umplutura ceramică valorile date se înmulţesc cu 1,1.
Tabe1u1 8.2
Dimensiunile umpluturii preîncălzitoarelor de aer rotative de fabricaţie sovietică
Umplutura a, b, c, a+b, s1 , a+b de , t,
[mm] [mm] [mm] [mm] [mm] K =
s1 [mm] [mm]
Nr. 1 2,4 2,4 3,0 5,24 30,5 0,171 9,6 7,6
2 - - 4,5 - - - 9,2 -
3 - 2,4 - 2,6 30,5 0,086 7,8 -
4 2,4 6 - 8,8 L=50 L=2 mm 6,7 -
5 - - 3,0 - D=30 - - -
8.1.2. Calculul pierderilor de presiune prin suprafeţele de schimb de

căldură
La suprafeţele de schimb de căldură se modifică coeficientul de rezistenţă hidraulică,

astfel, la spălarea longitudinală a ţevilor, coeficientul de rezistenţă λ depinde de cifra
Reynolds, de rugozitatea şi de pasul ţevilor.
Variaţia coeficientului de rezistenţă λ în funcţie de raportul d e d se dă în fig.8.5. În
212
Fig. 8.5. Variaţia coeficientului de rezistenţă λ în funcţie de cifra Reynolds şi

rugozitatea relativă (Re*- cifra Reynolds limită pentru începutul legii pătratice a
rezistenţei)
această figură diametrul echivalent d e se calculează cu relaţia:
 πd 2 
4 ab − Z
 4 
de =  , [m]. (8.13)
2(a + b ) + Zπd
213
La suprafeţele de schimb de căldură cu ţevile aşezate în coloană şi spălare transversală

pierderea de presiune se calculează cu relaţia:
W2
∆Ps = ζ ρ , [Pa], (8.14)
2
în care ζ este coeficientul de rezistenţă dat de relaţia:
ζ = ζ 0Z2 , (8.15)
în care Z 2 reprezintă numărul de rânduri de ţevi în direcţia curgerii fluidului; ζ 0 - coeficientul

de rezistenţă raportat la un rând de ţevi ce depinde de pasul relativ:
t1 t t − de
σ1 = ; σ2 = 2 ; ψ = 1
de de t2 − de
( t1 - pasul transversal şi t 2 - pasul longitudinal; d e - diametrul exterior, [m]) şi de cifra Re.

La σ 1 < σ 2 şi 0,06 ≤ ψ ≤ 1
ζ 0 = 2(σ 1 − 1)−0,5 ⋅ Re −0, 2 . (8.16)
La σ 1 > σ 2 şi 1 ≤ ψ ≤ 8
0, 2
ζ 0 = 0,38(σ 1 − 1) − 0, 5
⋅ (ψ − 0,94 )
−0,59
Re ψ
. (8.17)
La 8 < ψ ≤ 15
ζ 0 = 0,118(σ 1 − 1)−0,5 (8.18)
La fascicule aşezate în eşichier (alternativ) şi spălare transversală:
ζ = ζ 0 (Z + 1) , (8.19)
în care Z este numărul de rânduri de ţevi în direcţia curgerii fluidului; ζ 0 - coeficient de

(
rezistenţă pentru un rând de ţevi ce depinde de σ = t1 d e , ϕ = (t1 − d e ) t 12 − d e şi de cifra )
Re, unde
1 2 2
t 12 = t1 + t 2 , [mm],
4
214
este pasul diagonal.

Pentru toate pachetele de ţevi alternante în afară de fasciculele cu 3 < σ 1 ≤ 10 şi
ϕ > 1,7
ζ 0 = C ⋅ Re −0, 27 , (8.20)
unde C este coeficient de formă pentru fascicul.

La 0,1 ≤ ϕ ≤ 1,7 şi σ 1 > 1,44
C = 3,2 + 0,66 ⋅ (1,7 − ϕ )1,5 . (8.21)
La fascicule cu σ 1 < 1,44
C = 3,2 + 0,66(1,7 − ϕ )1,5 +

1,44 − σ 1
0,11
[ ]
0,8 + 0,2(1,7 − ϕ )1,5 . (8.22)
La 1,7 < ϕ ≤ 6,5 fascicule la care secţiunea diagonală practic egală cu cea transversală
sau mai mică.
Pentru fascicule cu 1,44 < σ 1 < 3
C = 0,44(ϕ + 1)2 . (8.23)
Pentru fascicule cu σ 1 < 1,44
C = [0,44 + (1,44 − σ 1 )]⋅ (ϕ + 1)2 . (8.24)
La ϕ > 1,7 şi 3 < σ 1 ≤ 10
ζ 0 = 1,83 ⋅ σ 1−1, 46 . (8.25)
În cazul înclinării direcţiei fluidului faţă de ax al ţevilor la un unghi mai mic de 900
(până la 700) coeficientul de rezistenţă se înmulţeşte cu 1,1.
Pentru cazul ţevilor cu aripioare rotunde
ζ = ζ 0 ⋅ Z2 , (8.26)
în care Z 2 este numărul de ţevi în direcţia curgerii; ζ 0 - coeficient de rezistenţă raportat la un

rând de ţevi; ζ 0 = C ⋅ Re −0, 25 ⋅ C z , unde C este coeficient de formă ce depinde de l d e . La
0,16 ≤ l d e ≤ 6,55 , Re1 = (2,2...180) ⋅ 10 3
215
0, 3
 l 
C = 5,4 ⋅   ; (8.27)
 de 
C z este coeficient de corecţie pentru numărul de rânduri în cazul Z < 5 (vezi fig.8.12). La
Z ≥ 6 , C z = 1 ; Re1 cifra Reynolds determinată faţă de dimensiunea geometrică l, [m]:
Wl ⋅ l
Re l = ,
ν
în care
H′ H H a′
l= ⋅d + a , (8.28)
H H 2n
în care H este suprafaţa totală a ţevilor cu aripioare; H ′ - suprafaţa părţii dintre aripioare;
H a - suprafaţa aripioarelor; H ′ H = 1 − (H a′ H ) ‚
H a′ - suprafaţa plană a aripioarelor (fără suprafaţa
dintre ele); d - diametrul fără aripioare [m]; n -
numărul aripioarelor pe tubul cu suprafaţa
aripioarelor egală cu H a .
Schema ţevilor cu aripioare se arată în
fig.8.6. Pentru tuburi cu aripioare pătrate l se
determină cu relaţia: Fig. 8.6. Schema ţevilor cu aripioare
l=
( )
πd 2 (t a − δ ) + 2 a a2 − 0,785 ⋅ d 2 + 4a a δ
⋅ a a2 − 0,785 ⋅ d 2 , [m] , (8.29)
H
n
( )
unde H n = πd (t a − δ ) + 2 a a2 − 0,785 ⋅ d 2 + 4a a δ ; a a = 2ha + d - latura aripioarei, [m]; t a -
pasul aripioarelor, [m]; l – în [m].
Pentru ţevi cu aripioare rotunde l se determină cu relaţia:
(t a − δ ) ⋅ n ⋅ d + 0,5 ⋅ n ⋅ (D 2 − d 2 )+ Dnδ
l= ⋅ 0,785 ⋅ ( D 2 − d 2 ) , [m] , (8.30)
Ldβ
unde D este diametrul exterior al aripioarei [m] ; L - lungimea ţevii cu aripioare cu suprafaţa
t a ; β - coeficient egal cu raportul dintre suprafaţa totală a ţevii cu aripioare şi suprafaţa ţevii
fără aripioare de diametru d ; d e - diametrul echivalent al secţiunii de trecere
4 F 2(t a (t1 − d ) − 2δ ⋅ t a )
de = = , [m]; (8.31)
U 2ha + t a
216
F - secţiunea de trecere a fluidului, [m2]; U - perimetrul udat [m].

La Rel > 180.103, adică la Wl > 5 se efectuează calculul după relaţia:
0, 3
 l 
ζ 0 = 0,26 ⋅   ⋅ Cz , (8.32)
 de 
în care C z este factor ce ţine seama de numărul de rânduri.

In cazul aşezării în coloană a ţevilor cu aripioare
ζ 0 = C ⋅ C z ⋅ Re l−0,08 , (8.33)
unde C este factor de formă pentru fascicule în coridor ce depinde de l d e şi

ψ = (t1 − d ) (t 2 − d ) ; t1 şi t 2 - pasul transversal şi longitudinal al ţevilor în fascicul, [m].
Pentru fascicule cu 0,9 < l d e < 11 şi 0,5 < ψ < 2 la Re l = (4,3 − 160 ) ⋅ 10 3
0, 3
 l 
C = 0,52 ⋅   ⋅ψ −0,68 . (8.34)
 de 
Pierderea de presiune se calculează cu relaţia
W2
∆P = ζ ρ. (8.35)
2
Pierderea de presiune a ţevilor cu aripioare de

secţiune variabilă se calculează cu relaţia
∆P = 1,2 ⋅ ∆Pţevi netede cu configuraţie identică . (8.36)
Dacă a = 2(t 2 − ha ) − d între două vârfuri

este mai mică de 5 ori (fig.8.7), grosimea vârfului
δ a este necesar să se facă o corecţie dată de
relaţia,
δ a′ = δ a ⋅ b ,
Fig. 8.7. Schema ţevilor cu aripioare
de secţiune variabilă
unde la 2 < a δ a < 5 ,
5− a δa
b= ,
3
217
la a δ a ≤ 2 ,
b = 1.
Calculul secţiunii active de trecere a fluidului F ′ se determină ţinând seama de

îngroşarea aripioarelor δ a′ micşorându-se conform re1aţiei
F ′ = a g bg − Z1l (d + δ a′ ) , (8.37)
în care a g b g sunt dimensiunile secţiunii transversale a conductei fluidului; Z - numărul de

ţevi pe un rând; l - lungimea ţevi1or, [m].
În expresia pentru calcul lui ϕ este necesar să se introducă mărimea t1′ = t1 − δ a′ ‚ iar
în calculul lui t′2 se introduce pasul transversal efectiv t1 . Pierderea de presiune pentru
fascicule cu ţevi netede se poate calcula cu relaţia
C
∆P = C d ⋅ ∆P ′ . (8.38)
3,2
În cazul ţevilor cu aripioare sudate longitudinal (pereţi membrană)
∆P = 1,2 ⋅ ∆P ′ . (8.39)
Calculul coeficientului de rezistenţă se poate face şi grafic cu ajutorul diagramelor din

fig.8.8-8.14.
8.1.3. Calculul pierderii de presiune prin rezistenţe locale
Pierderile de presiune cauzate de rezistenţe locale (schimbări de direcţie, schimbări de

secţiune etc.) se calculează cu relaţia generală:
W2
∆P1 = ζ ρ = ζ ⋅ hd , [Pa], (8.40)
2
în care presiunea dinamică hd poate fi calculată si cu ajutorul diagramei din fig.8.3.

Coeficienţii de rezistenţă locală ζ se dau în tabele sau diagrame. În cazul variaţiei de
secţiune
2 2
F  W 
ζ 2 = ζ 1  2  = ζ 1  1  , (8.41)
 F1   W2 
în care ζ 1 se raportează la viteza în secţiunea F1 .

Coeficientul de rezistenţă a difuzorului
218
Fig. 8.8. Pierderea de presiune în ţevile (fantele) preîncălzitoarelor de

aer tubulare şi cu buzunare:
d-diametrul ţevii sau diametrul echivalent al fantei, în mm; ∆p = C ⋅ ∆p1 ; la variaţia

vitezei ∆p 2 = ∆p1 ⋅ (W2 W1 )1,86
219
Fig. 8.9. Coeficientul de rezistenţă prin frecare în canalele

preîncălzitorului de aer regenerativ:
Pentru canale formate din table ondulate şi netede λ=Cl.λ0. La canale cu secţiune
triunghiulară λ=Ctr.λ0, pentru canale formate din elemente rombice λ=Cr.λ0; K - ru-
gozitatea relativă
220
Fig. 8.10. Coeficientul de rezistenţă ζ pentru fascicule formate din ţevi netede
aşezate în coloană la spălare transversală:
La σ1 ≤ σ2, ζ=ζ0Z2=Cσζ/Z2 formula de recalculare ζ2= ζ1(W2/W1)-0,2; la σ1<σ2 şi 1<ψ<8,

ζ=ζ0Z2=CσCRe.ρ/Z2 formula de recalculare ζ2= ζ1(W2/W1)-0,2/ψ2; la σ1>σ2 şi 8<ψ<15,
ζ=ζ0,rZ2=CσCRe.ρ/Z2; ζ0,r –coeficient de rezistenţă pentru fascicule rare
221
Fig. 8.11. Pierderea de presiune (rezistenţa) fasciculelor de ţevi netede aşezate

alternativ la spălarea transversală:
La 1<φ<1,7 şi de asemenea la σ1 ≤ 3 şi 1,7 ≤ φ ≤ 6,5, formula de recalculare: Δp=Δp0(Z2+1)=

=CsCd Δp/(Z2+1); Δp2 =Δp1(W2/W1)1,73; la φ>1,7 şi 3<σ1 ≤ 10, formula de recalculare:
Δp=ζ0rW2ρ(Z2+1)/2
222
Fig. 8.12. Pierderea de presiune (rezistenţa) fasciculelor de ţevi cu aripioare

transversale aşezate la spălarea transversală:
Δp=Δp0Z2 = CdeClCz Δp/Z2. Recalculare: Δp2 =Δp1(W2/W1)1,75
223
Fig. 8.13. Pierderea de presiune (rezistenţa) fasciculelor de ţevi cu aripioare

transversale aşezate în coloană la spălarea transversală:
Δp=Δp0Z2 = CdeCl CψCz Δp/Z2. Recalculare: Δp2 =Δp1(W2/W1)1,92
Fig. 8.14. Coeficienţii de rezistenţă pentru

variaţia de secţiune:
∆p e = ζ e ⋅ Wi 2 ⋅ ρ / 2 ; ∆pi = ζ i ⋅ We2 ⋅ ρ / 2
224
Fig. 8.15. Coeficienţii Kd ζ0 pentru coturi şi curbe:

a-curbe simple (1) şi curbe din sectoare sudate (2); b-coturi la 900; cazul 1: ri =re=r; cazul 2: ri =r,
re=0 ; cazul 3: ri = r, δ=0,83(r+0,6)
225
226
Fig. 8.16. Coeficienţii de rezistenţă pentru ramificaţii nesimetrice de tipul Fi=Fe :

Intrare: WiFi. Ramificaţie: WrFr. Ieşire: WeFe ; ∆pramif = ζrWe2ρ/2, [Pa]; ∆pd = ζdWe2ρ/2, [Pa]
ζ d = ϕ ⋅ζ e , (8.42)
în care ζ e este coeficientul de rezistenţă a secţiunii de ieşire. În fig.8.15 se arată coeficienţii

de rezistenţă pentru variaţia secţiunii canalelor. Coeficienţii de rezistenţă pentru curbe şi
coturi se dau în fig.8.15. În cazul coturilor în interiorul fasciculelor de ţevi coeficientul de
rezistenţă local are valori: cot la 1800, ζ = 2; cot la 900, ζ = 1; cot la 450, ζ = 0,5.
Ramificaţiile se împart în funcţie de forma geometrică în simetrice sau nesimetrice. În
fig.8.16 se arată coeficienţii de rezistenţă pentru ramificaţii la care Fi = Fe . În fig.8.17 se dau
coeficienţii de rezistenţă pentru ramificaţii simetrice.
Fig. 8.17. Coeficienţii de rezistenţă pentru ramificaţii simetrice:
∆p1i = ζ 1i ⋅ W12i ⋅ ρ / 2 ; ∆p 2i = ζ 2i ⋅ W22i ⋅ ρ / 2
227
8.2. Calculul autotirajului
Autotirajul este fenomenul de autoridicare a unui fluid ce se găseşte într-un tub izolat
de atmosferă când densitatea sa este mai mică decât densitatea aerului atmosferic.
Autotirajul static (teoretic) se calculează cu relaţia
 273 
∆Pa = ± H ⋅ g ⋅  0,123 − P ⋅ ρ 0  , [Pa], (8.43)
 273 + t m 
în care H este înălţimea pe verticală între secţiunea de intrare şi de ieşire în canal, [m]; P -
presiunea medie absolută a gazelor de ardere în canal (la p<0,108 MPa, P=1); ρ 0 - densitatea
gazelor de ardere în condiţii normale; t m - temperatura medie a gazelor de ardere;
0,123 [N. s2 /m4] densitatea aerului la 760 mm Hg şi 200C. In cazul variaţiei temperaturii
aerului cu mai mu1t de 100C faţă de 200C se introduce în calcul densitatea aerului dată de
relaţia
273  N ⋅ s2 
ρ a = 1,23 ,  .
273 + t a  m 4 
Densitatea gazelor de ardere se calculează cu relaţia:
1 − 0,01 ⋅ Ai + 1 ⋅ 306 ⋅ αVa0  N ⋅ s2 

ρ0 = ⋅ 9,81 ,  4  , (8.44)
V ga ⋅ g  m 
în care Ai este conţinutul de cenuşă la starea iniţială, [%]; α - coeficientul de exces de aer în
zona de calcul; Va0 - cantitatea teoretică de aer necesar arderii [Nm3/kg]; V ga - volumul de
gaze de ardere [Nm3/kg] în zona de calcul; t m - temperatura medie a gazelor de ardere în zona
de calcul [0C]. In cazul coşurilor apare pe înălţime o scădere a temperaturii gazelor de ardere
dată de relaţiile:
2
∆t = pentru coşuri metalice neizolate;
D
0,8
∆t = pentru coşuri metalice izolate;
D
0,4
∆t = pentru coşuri de cărămidă cu grosimea mai mică de 0,5 m; (8.45)
D
0,8
∆t = pentru coşuri de cărămidă cu grosime mare,
D
în care D este diametrul coşului, în m.
228
8.3. Calculul pierderii totale de presiune pe traseul aerului şi gazelor de ardere
Pierderea totală de presiune pe traseul gazelor de ardere şi aerului se calculează cu

relaţia
∆P = ∆Pf + ∆Pl + ∆Ps ± ∆Pa , [Pa], (8.46)
în care ∆Pf este suma pierderilor de presiune prin frecare; ∆Ps - suma pierderilor de presiune
în suprafeţele de schimb de căldură; ∆Pl - suma pierderilor de presiune locale; ± ∆Pa -
autotirajul (semnul “+” la canale descendente si “-” la canale ascendente şi coş).
8.4. Calculul debitului şi puterii ventilatoarelor de aer şi de gaze de ardere
Debitul ventilatoarelor de aer şi de gaze de ardere se supradimensionează cu un

coeficient de siguranţă β1 , iar presiunea pe care o dezvo1tă cu un coeficient de siguranţă β 2
faţă de pierderea de presiune totală dată de relaţia (8.46). Valorile coeficienţilor de siguranţă
β1 şi β 2 se dau în tabelul 8.3.
Presiunea totală a ventilatorului (diferenţa dintre presiunea la intrare şi ieşire), se
ρ  hst ,i 2 
H = hte − hti = hst ,e − hst ,i + We − Wi2  , (8.47)
2  hst ,e 

în care hst ,i , hst ,e sunt presiunile statice absolute la intrare şi ieşire; ρ - densitatea fluidului,
[N.s 2/m4]; Wi ,We - vitezele fluidului la intrare şi ieşire [m/s].
Tabelul 8.3
Valorile coeficienţilor de siguranţă β1 şi β 2 pentru ventilatoare
Coeficient de siguranţă
Tipul ventilatorului la debit la presiune
β1 β2
Ventilator de aer şi de gaze de
ardere:
- la debit nominal 1,1 1,2
- la debit de vârf 1,03 1,05
Ventilator de recirculare aer şi gaze
de ardere 1,05 1,1
Puterea ventilatorului se determină. cu relaţia:
β1 ⋅ β 2 ⋅ QHψ
P= , [kW], (8.48)
3670 ⋅ η v
229
în care Q este debitul de fluid [m3/h]; ψ - coeficient de comprimare a fluidului în ventilator:
H
ψ = 1− . (8.49)
2khti
Pentru aer cu exponent adiabatic k = 1,4:
H
ψ = 1 − 0,36 ⋅ . (8.50)
hti
La ventilatoare cu H ≤ 3 kPa , ψ = 1 .
Reglajul debitelor şi presiunilor ventilatoarelor se realizează. prin clapete, reglaj de
turaţie sau aparate directoare, prin modificarea caracteristicii ventilatoarelor sau reţelelor.
O importantă cantitate de energie electrică. se poate economisi la motoarele de
antrenare a ventilatoarelor de gaze de ardere. Aceasta se realizează prin reducerea
coeficientului de exces de aer la evacuare α ev si a temperaturii gazelor de ardere la
evacuare t ev .
230
CAPITOLUL 9
PROCESE FIZICO-CHIMICE DIN CIRCUITUL APĂ-ABUR
Cazanele de abur sunt alimentate cu o cantitate de apă care de regulă este mai mare ca
debitul de abur produs. Apa de alimentare a cazanelor de abur este compusă din condensatul
provenit din condensarea aburului la consumatorii de abur şi dintr-o cantitate de apă de
completare numită apă de adaos. Raportul dintre cantitatea de condensat şi apa de adaos
depinde de natura consumatorului de abur. In general, apa de alimentare a cazanului conţine o
serie de impurităţi care ajunse în sistemul vaporizator îşi măresc concentraţia ca urmare a
vaporizării continue a apei. Pentru a nu provoca avarii prin con-centrarea impurităţilor în
sistemul vaporizator, concentraţia acestora este urmărită continuu şi în acest scop se elimină o
cantitate de apă din apa din sistemul vaporizator această operaţie numindu-se purjare.
Raportul dintre cantitatea de apă de alimentare, debitu1 de purjă, debitul de abur
produs şi debitul apei de adaos este dat de relaţia:
Daa = Dn + D p = Dc + Dad , [kg/s], (9.1)
în care Daa , Dn , D p , Dc , Dad reprezintă debitul apei de alimentare, debitul nominal de abur,
debitul de purjă, debitul de condensat (returnat de consumatorul de abur), debitul de apă de
adaos, [kg/s].
Din relaţia (9.1) se vede că debitul apei de adaos Dad creşte când creşte debitul de
purjă D p şi când scade debitul de condensat Dc returnat de consumatorul de abur.
Apa de adaos provine din apa brută (naturală) obţinută din apă de suprafaţă (râuri sau
lacuri) sau apă subterană (puţuri) sau amestecuri în diverse proporţii din acestea. În stare
naturală apa conţine impurităţi în cantităţi mari ceea ce face ca aceasta să nu fie indicată
pentru utilizare ca atare pentru alimentarea cazanelor de abur. Reducerea impurităţilor se
realizează în instalaţii speciale de tratare a apei de alimentare. În procesul de condensare şi
aburul poate fi impurificat cu impurităţi din apa de răcire în cazul neetanşeităţii
condensatorului.
9.1. Impurităţile din apă. Indicii apei de alimentare
O primă clasificare a impurităţilor poate fi făcută în funcţie de mărimea impurităţii:
!"grosiere cu diametrul particulelor de peste 0,1 µm ;

!"coloidale cu diametrul particulelor cuprins între 0,1 µm şi 0,001 µm ;
!"moleculare având diametrul particulelor mai mic de 0,001 µm .
Impurităţile grosiere pot fi eliminate din apă prin decantare în filtre mecanice, ele fiind
formate din mâl şi nisip fin. Impurităţile coloidale se prezintă sub formă de emulsii şi
231
Capitolul 9. Procese fizico-chimice din circuitul apă- abur
suspensii stabile putându-se elimina prin coagulare. Impurităţile moleculare se găsesc în stare
dizolvată în diverse concentraţii în apă, acestea fiind formate din diferite săruri şi gaze, ele se
îndepărtează prin metode chimice şi fizico-chimice.
Soluţii1e formate din săruri sunt caracterizate de natura sării şi prin gradul de
solubilitate a acestora în apă. În fig.9.1 se arată variaţia solubilităţii diferitelor săruri din apă
în funcţie de temperatură. În fig.9.2 se arată gradul de solubilitate a gazelor ( O2 şi C02) în apă
în funcţie de presiune şi de temperatură.
Fig. 9.1. Gradul de solubilitate a sărurilor în apă în funcţie de temperatură:

a-sulfat de calciu; b-silicat de calciu
Fig. 9.2. Gradul de solubilitate a gazelor (O2 şi CO2) în apă în funcţie de

presiune şi de temperatură
232
9.1.1. Indicii de calitate ai apei de alimentare
Calitatea apei de alimentare se apreciază cu ajutorul indicilor care sunt: duritatea,

alcalinitatea, conţinutul total de săruri, conţinutul de materii în suspensie şi conţinutul de
gaze.
9.1.1.1. Duritatea
Duritatea exprimă conţinutul impurităţilor care formează depuneri1e de săruri pe

suprafeţele interioare ale schimbătoarelor de căldură din cazan ca şi nămolul care se găsesc în
suspensie sau pe pereţii schimbătoarelor de căldură. O altă definiţie: duritatea apei reprezintă
conţinutul de ioni de calciu şi de magneziu din apă. În funcţie de anionii de care sunt legaţi
aceşti ioni, duritatea are diferite valori şi denumiri:
!" duritatea temporară, simbol d t , care reprezintă totalitatea ionilor de calciu şi

magneziu conţinuţi în bicarbonaţii de calciu şi magneziu care prin încălzire până la
temperatura de saturaţie se descompun conform relaţiilor:
Ca (HCO3 )2 → CaCO3 + CO2 + H 2 O ; (9.2)
Mg (HCO3 )2 → MgCO3 + CO2 + H 2 O , (9.3)
în care CaCO3 este foarte puţin solubil şi precipită; MgCO3, este mai solubil si este supus în
continuare reacţiei de hidroliză:
MgCO3 + 2 H 2 O → Mg (OH )2 + CO2 + H 2 O , (9.4)
în care Mg(OH)2 este foarte puţin solubil şi precipită. Duritatea produsă de bicarbonaţi se
numeşte temporară sau carbonatică deoarece apare doar la temperaturi scăzute şi nu produce
depuneri de săruri (piatră);
!" duritatea permanentă (necarbonatică), simbol d p , care este produsă de prezenţa
ionilor de calciu şi magneziu în celelalte săruri ca: sulfatul de calciu ( CaSO4 ), silicatul de
calciu ( CaSiO3 ), clorura de calciu (CuCl2), sulfatul de magneziu ( MgSO4 ), silicatul de
magneziu ( MgSiO3 ), clorura de magneziu (MgCl2);
!" duritatea totală, simbol d , care reprezintă suma celorlalte durităţi conform relaţiei:
d = d p + dt . (9.5)
Exprimarea durităţii se face în grade duritate sau în greutăţi echivalente.

Un grad duritate german este dat de relaţia:
10 d g =10 mg CaO/l . (9.6)
Un grad duritate francez este dat de relaţia:
233
10 d f =10 mg CaCO3 /l . (9.7)
Un grad duritate englez este dat de relaţia:
10 d e =7,00 mg CaCO3 /l . (9.8)
Duritatea se exprimă de asemenea în unităţi de greutate echivalente a sării într-un litru

de apă. Greutatea echivalentă este raportul dintre greutatea molară şi valenţă. În greutate
echivalentă CaO este dat de relaţia:
56 mval
= 28 şi 1 = 28 ppm CaO ,
2 l
de unde rezultă corespondenţa:
mval
1 = 28 ppm CaO = 2,80 d g . (9.9)
l
Exprimarea în grade duritate provenită din alte săruri decât CaO se face ţinând seama
de raportul dintre masa molară a sării respective si cea a oxidului de calciu conform relaţiei:
M MgO 40,3 mg
X = 10 = 10 = 7,19 ; (9.10)
M CaO 56,1 l
10 mval
10 d g = = 0,357 .
28 l
Corespondenţa durităţilor pentru diferite substanţe în diversele scări de duritate se

arată în tabelul 9.1.
9.1.1.2. Alcalinitatea
Alcalinitatea apei se datoreşte prezenţei ionilor de bicarbonat ( HCO3− ), carbonat

( CO32− ), hidroxid ( OH − ) şi fosfat ( PO43− ) în apă. Prezenţa acestor ioni creează o pătură
protectoare a fierului faţă de acţiunea corozivă a apei. Alcalinitatea poate fi măsurată în
aceleaşi unităţi ca şi duritatea. De obicei se măsoară prin indicele de alcalinitate A dat de
relaţia
A = 40 ⋅ p , (9.11)
în care p reprezintă conţinutul de ioni de ( OH − ) determinat prin titrarea cu acid (1/10 n

HCl) în prezenţa indicatorului de fenolftaleină cu punct de viraj pH = 8,3 .
234
Alcalinitatea m reprezintă conţinutul de ioni de ( HCO3− ) determinat prin titrarea cu

acid (1/10 n HCl) în prezenţa indicatorului metilorange cu punct de viraj pH = 4,5 .
Tabelul 9.1
Scările de duritate pentru apă
Substanţe 10 duritate
German, [mg/l] Francez, [mg/l] Englez, [mg/l] S.U.A., [mg/l]
CaO 10 5,603 3,92 0,563
MgO 7,19 4,03 2,82 0,403
SO3 14,28 8 5,60 0,800
SO2 7,86 4,40 3,08 0,440
Cl2 12,64 7,08 4,96 0,708
CaCO3 17,87 10 7,00 1,00
CaSO4 24,28 13,60 9,50 1,360
CaCl2 19,80 11,09 7,76 1,109
MgCO3 15,03 8,425 5,90 0,8425
MgSO4 21,47 12,03 8,42 1,203
MgCl2 16,98 9,51 6,66 0,951
SO4 17,13 9,60 6,72 0,960
CO3 10,70 6 4,20 0,600
Alcalinitatea se mai poate măsura prin concentraţia ionilor de hidrogen ( H + ) din apă
ca urmare a disocierii apei. pH-ul apei depinde de concentraţia ionilor de hidrogen ( H + ) şi de
existenţa electroliţilor dizolvaţi în ea. Constanta de disociere a apei la temperatura de
20...220C este de I0-14 adică 1 kg apă conţine 10-7 gram ioni de hidrogen ( H + ) şi acelaşi
număr de ioni de hidroxid ( OH − ). Logaritmul cu semn schimbat al concentraţiei de ioni de
hidrogen s-a numit pH. Reacţia apei s-a numit:
!"acidă, dacă pH=1...3;

!"slab acidă, dacă pH=3...6;
!"neutră, dacă pH =7; (9.12)
!"slab bazică, dacă pH=7...10;
!"bazică, dacă pH=10...14.
Relaţia de legătură între duritatea temporară şi pH este dată în tabelul 9.2. Această
legătură poate fi exprimată şi sub forma relaţiei
ppm CO2 bicarbonatic
pH = 6,52 , (9.13)
ppm CO2 liber
în care pH-ul este funcţie de temperatură, astfel apa neutră are pH=7 la temperatura de 200C,
6,12 la 1000C, 5,8 la 2000C.
Apa neutră este slab corozivă. Pentru a deveni necorozivă apa trebuie să aibă un
caracter slab bazic (pH=9,6 la 200C). A1ca1initatea se produce fie prin descompunerea
carbonatului de sodiu (Na2CO3) conform reacţiei:
235
Na 2 CO3 + H 2 O → 2 NaOH + CO2 , (9.14)
fie prin substanţe chimice introduse în acest scop.
9.1.1.3. Conţinutul total de săruri (reziduu uscat)
Conţinutul total de săruri dizolvate se determină prin filtrare şi vaporizând lichidul

filtrat, se exprimă în [mg/l].
9.1.1.4. Conţinutul de materii în suspensie
Conţinutul de materii în suspensie este determinat prin cântărirea substanţelor rămase

în filtru după uscarea acestuia la 1050C. Este de observat că SiO2 poate da impuritate
moleculară (soluţie) şi în stare coloidală.
9.1.1.5. Conţinutul de impurităţi organice
Conţinutul de impurităţi organice se exprimă global prin cantitatea de permanganat de

potasiu (n/100 KMnO4) necesară pentru oxidarea acestora.
9.1.1.6. Conţinutul de gaze dizolvate
Gazele dizolvate în apă se împart în:
!"gaze uşor solubile în apă: CO2, NH3, H2S, HC1, SO2 si SO3;
!"gaze moderat solubile în apă: aerul, O2, N2;
!"gaze greu solubile în apă: H2, CO, CH4, hidrocarburi. Important este conţinutul de
CO2 şi O2 a căror solubilitate în funcţie de presiune şi temperatură se arată în fig.9.2.
9.2. Transformările suferite de apă în cazan
Apa de alimentare se transformă în sistemul vaporizator în apă de cazan cu un conţinut

de săruri cu mult mai ridicat decât apa de alimentare. Pentru o exploatare sigură şi economică
a cazanului de abur este necesar ca suprafeţele interioare ale schimbătoarelor de căldură să fie
menţinute curate şi protejate cu un strat aderent de magnetită (Fe3O4). Condiţiile de calitate a
apei de alimentare sunt fixate de condiţiile de calitate a apei din sistemul vaporizator care
depind de o serie de factori:
!" factori constructivi (densitatea de flux termic în sistemul vaporizator şi încărcarea

specifică a spaţiului de abur al tamburului);
!" factori de exploatare (multiplul de circulaţie şi presiunea de saturaţie).
Densitatea de flux termic şi multiplul de circulaţie fixează diferenţa de temperatură

dintre peretele interior al ţevii şi emulsia apă-abur din ţeavă ∆t . Astfel:
la ∆t = 2 ... 60C începe procesul de vaporizare instabil;

!"
236
237
Explicaţii Ia tabelul 9.2
A. În cazul exprimării indicilor sub formă de limite admise, valoarea pentru presiunea respectivă se va
interpola, ştiind că valorile mici se referă la presiuni mari.
B. Limitele de presiuni maxime se referă la valoarea înscrisă în cartea generatorului indiferent de

presiunea la care este folosit în exploatare iar categoriile din tabel se înţeleg peste valoare, până la valoare,
inclusiv.
C. La încărcări termice specifice locale ale suprafeţelor de încălzire peste 236 kW/m2 se vor adopta indici
pentru categoria superioară..
D. Valori valabile pentru cazane cu presiuni de regim 1,3 MPa sau 0.8 MPa dacă au economizor.
E. Valoarea realizată prin tratare cu dezincrustanţi şi valabilă numai pentru cazanele care funcţionează
provizoriu mai puţin de un an sau sezonier maximum 6 luni pe an, dar nu mai mult de 3 ani.
F. La generatoarele din categoriile respective, degajarea termică se completează în mod obligatoriu cu

degazarea chimică., urmărindu-se în apa de alimentare pe lângă conţinutul de oxigen şi excesul de
hidrazină.
G. Alcalinitatea totală m se stabileşte în funcţie de realizarea şi menţinerea alcalinităţii caustice (p) la

categoria respectivă cu respectarea cuantumului de purje; calculul se face cu re1aţia:
Pj ⋅ p
ma1 =
(100 + Pj )⋅ K ,
în care Pj este cuantumul rnediu de purje admis, [%]; p — alcalinitatea admisă in apă din cazanul respectiv,
[mval/l]; K - coeficient de transformare a bicarbonaţilor în hidroxid funcţie de presiunea cazanului.
H. Valoarea corectată pentru adaosuri volatile şi gaze ionizate conform STAS 7722-67.
I. Valoarea realizată numai cu agenţi de alcalinizare volatilă.
J. Valoarea stabilită printr-o metodă de analiză sau pe baza concentraţiei de silice în apa din cazan.
K. Ajustarea pH-ului cu amoniac se va face cu un exces de maximum 1 ppm NH+ la instalaţiile care
posedă în circuitul apă - abur - condensat, schimbătoare de căldură construite din aliaje de cupru.
L. Indicele devine neobligatoriu în cazul tratării integrale a apei de alimentare cu eliminarea oricărei
posibilităţi de pătrundere a durităţii.
M. Indicii respectivi vor fi stabi1iţi în funcţie de caracteristicile constructive ale cazanului şi pentru a
asigura un abur pur conform indicilor din tabelul 9.3. În cazul generatoarelor cu vaporizare în trepte, indicii apei
din generator se referă la treapta salină. Acolo unde din practica exploatării, pe baza unor încercări termochimice
se constată, că se pot menţine indicii mai ridicaţi în treapta salină, aceasta se va face cu aprobarea ISCIR.
* maximum 10 pentru cazane cu supraîncălzitor.
nd - nedetectabil la sensibilitatea metodei indicate.
238
!" la ∆t = 6 ... 360C are loc vaporizarea normală cu bule care circulă în emulsie până în
spaţiul de abur al tamburului;
!" la ∆t = 36 ... 2200C apare vaporizarea peliculară care se menţine instabil.
!" la ∆t >2200C se menţine stabilă vaporizarea peliculară.
Pentru o răcire corecta a pereţilor ţevii este

necesar ca vaporizarea să rămână în domeniul
vaporizării cu bule de abur. Densitatea de flux
termic critic la care apare fierberea peliculară
depinde de presiunea de saturaţie (fig.9.3).
Procesul de separare a fazelor lichid-abur depinde
de încărcarea specifică a volumului de abur al
tamburului:
D  m3 h 
i= ,  3 , (9.15) Fig. 9.3. Densitatea de flux termic
V  m  critic la care apare vaporizarea
peliculară
în care D este debitul de abur, [m3/h]; V - volumul
spaţiului de abur al tamburului [m3].
Viteza de deplasare a picăturii de apă prin spaţiul de abur al tamburului este dată de
relaţia:
D m
W= ,  , (9.16)
3600 xl s
în care x este lăţimea oglinzii de apă din tambur [m]; l - lungimea tamburului.
Timpul de staţionare a picăturii de apă este dat de relaţia:
H dh 3600 ⋅ l H 3600 ⋅ V
t=∫ =− ∫ xdh = , [s], (9.17)
0 W D 0 D
în care H este înălţimea de la oglinda apei până la ieşirea din tambur, [m]; h - înălţimea
curentă, [m].
Pentru a nu se murdări supraîncălzitorul cu picături de apă antrenate din tambur se
stabilesc valori critice pentru încărcarea spaţiului de abur al tamburului în funcţie de
salinitatea apei şi de presiunea de saturaţie (fig.9.4). Conţinutul de săruri al apei din cazan se
determină din ecuaţia de bilanţ material al sărurilor
Daa Aaa = Dn An + D p A p , (9.18)
în care Daa , Dn , D p sunt debitele de apă de alimentare, nominal şi de purjă [kg/s];

Aaa , An , A p - conţinutul de săruri din apa de alimentare, din abur şi din purjă.
Dacă se neglijează termenul Dn An , rezultă
239
Daa Ap
= . (9.19)
Dp Aaa
Valoarea debitului de purjă este de 7% din Dn pentru cazane industriale, 5% din Dn

pentru cazanele din centralele de termoficare şi 1% din Dn pentru centralele termoelectrice.
Fig. 9.4. Încărcarea critică a spaţiului de Fig. 9.5. Conţinutul maxim de silice (SiO2)
de abur al tamburului funcţie de presiu- din apă din tambur pentru a se menţine în
nea de saturaţie şi salinitatea apei abur un conţinut de silice (SiO2<0,02ppm)
Din relaţia (9.18) se observă că, în cazul cazanelor cu străbatere forţată, D p = 0 , eventualele
săruri din apa de alimentare se depun integral pe ţevile vaporizatorului în zona de terminare a
acesteia.
În apa de cazan sărurile se pot găsi sub formă de: compuşi ficşi solubili total; compuşi
ficşi volatili parţial; compuşi total volatili; compuşi parţial volatili.
Din compuşii ficşi solubili total fac parte sărurile de sodiu şi potasiu. Din categoria
compuşilor ficşi solubili parţial fac parte sărurile de calciu, magneziu, fier, aluminiu, cupru. În
grupa compuşilor total volatili se numără hidrazina, amoniacul şi unele amine (morfolina,
piperidina) care se introduc în apa de alimentare ca inhibitori de coroziune.
Din categoria compuşilor parţial volatili face parte silicea. Conţinutul maxim de silice
( SiO2 ) admis în apa din tambur pentru a se menţine în abur un conţinut de silice sub 0,02
ppm se arată în fig.9.5. In afara de concentraţia de săruri se limitează şi alcalinitatea apei din
tambur pentru a se evita spumarea (spumegarea) şi coroziunea caustică. Viteza minimă de
coroziune la presiuni de saturaţie de cca 9 MPa ( t s = 3000C) este la pH=0,5...l1‚5. In această
situaţie pH-u1 apei din tambur poate fi calculat cu relaţia
pH = 11 + lg p . (9.20)
În cazul apei nedemineralizate se urmăreşte în exploatare şi excesul de fosfat în

vederea reţinerii ionilor de Ca şi Mg eventual scăpaţi din apa de alimentare.
Indicii de calitate ai apei pentru diverse tipuri de cazane de abur se prezintă în tabelul
240
9.2. În tabelul 9.3 se prezintă indicii de calitate pentru abur şi condensat.

Tabelul 9.3
Indicii de calitate pentru abur şi condensat
Nr. Indice Simbol U.M. Abur energetic Con-
crt. Presiunea nominală, [MPa] densat
4,0 4,0...6,4 6,4...10 10 secun-
exclusiv inclusiv dar
1. Concentraţia ionilor de
hidrogen PH - 7 7 7 7 7
2. Duritate totală maximă d [mval/dm3] - - - - n.d.
3. Alcalinitate totală m - - - - - 0,1
4. Conductivitate electrică*
maximă [μS/cm] 1 0,75 0,5 0,3 1
5. Oxidabilitate maximă CP [ppm] - - - - 4
6. Silice maximă SiO2 [ppm] - 0,05 0,02 0,02 0,05
7. Fier total maxim Fe [ppm] - - 0,02 0,02 0,05
8. Cupru maxim Cu [ppm] - - 0,005 0,003 0,05
9. Sodiu şi potasiu maxim Na+K [ppm] - - - 0,01 -
9.3. Depunerile din apa din cazanele de abur
9.3.1. Formarea pietrei si nămolului
Substanţele dizolvate în apă, în condiţii determinate de densitatea de flux termic,

multiplul de circulaţie şi presiunea de saturaţie precipită sub formă de nămol sau se depun sub
formă aderentă (piatră sau crustă).
Procesu1 de formare a depunerii parcurge următoarele intervale succesive:
!" intervalul în care sărurile sunt complet dizolvate cu concentraţie de cca 1 mval/l cu
disociaţie electrolitică de 89...99%;
!" intervalul în care apare disociere electrolitică parţială (pe lângă ioni se găsesc şi
molecule);
!" intervalul apariţiei saturaţiei pentru sarea cea mai puţin disociată care se separă.
Dinamica formării depunerilor dintr-o soluţie suprasaturată are loc în patru faze:
1) formarea centrilor moleculari disperşi;

2) creşterea centrilor prin aport de noi molecule de dimensiuni mai mici de l μm;
3) aglomerarea centrilor în flocoane sau particule cristaline;
4) dezvoltarea centrilor în cristale.
În prezenţa unor substanţe străine primele două faze dispar. Deşi în apa de cazan
sărurile nu sunt la saturaţie apar totuşi depuneri. Mecanismul depunerii este următorul: bula
de abur este fixată pe ţeavă. Primind căldură de la peretele ţevii, bula creşte. Prin mărirea
bulei s-a evaporat pe lungimea unitară de ţeavă volumul de lichid iar sărurile conţinute se
depun pe peretele ţevii. După antrenarea bulei sărurile solubile depuse se dizolvă însă rămân
241
cele insolubile depuse care cresc la o nouă vaporizare produsă de o nouă bulă formată pe
acelaşi loc.
Natura depunerii depinde de diferenţa de temperatură între temperatura de saturaţie a
apei şi cea a soluţiei sării respective, la diferenţe de temperaturi mari sarea tinde să rămână în
soluţie. La 10 MPa soluţia KCl are o diferenţă de temperatură de 72,50C, cea de NaCl de
39,50C.
9.3.2. Depuneri cauzate de sărurile care dau duritatea apei
Sărurile care formează duritatea temporară (bicarbonaţii de Ca şi Mg) se descompun

după relaţii de tipul:
Ca(HCO3)2 → CaCO3 + H2O + CO2. (9.21)
Descompunerea este condiţionată de mişcarea soluţiei şi de temperatură, fiind

accelerate de vaporizarea violentă. Carbonatul de calciu are solubilitate de 0,25 mval/l la
1200C şi de 0,4 mval/l la 2600C ceea ce face ca această sare să se depună sub formă de crustă
(piatră spongioasă) în zonele mai reci (economizor) şi sub formă de nămol în zonele cu
temperaturi ridicate, astfel:
Mg (HCO3 )2 → MgCO3 + H 2 O + CO2 ;

(9.22)
MgCO3 + H 2 O → Mg (OH )2 + CO2 .
Solubilitatea hidroxidului de magneziu este extrem de redusă (la 1000C este de 5 ppm)
şi deci precipită în părţile reci ale cazanului (economizor). Sărurile de calciu şi magneziu ce
formează duritatea permanentă cu cel mai important component sulfatu1 de calciu formează
de regulă cruste dure şi foarte aderente de preferinţă în zonele calde; solubilitatea sulfatului de
calciu scade de la 1200 ppm la 500C la 250 ppm la 1000C şi la cca 50 ppm la 2000C.
Sulfatul de magneziu are solubilitate foarte mare însă la temperaturi de peste 1000C,
începe să descrească la 1900C solubilitatea fiind de 200 mg/l; în aceste condiţii nu dă depuneri
în spaţiul de apă. Celelalte componente ale durităţii permanente CaCl2 şi MgC12 au
solubilităţi foarte ridicate şi nu dau depuneri. Cele mai periculoase sunt depunerile de silicaţi
de calciu şi magneziu rezultaţi din combinarea ionilor de calciu şi magneziu cu silicea.
Solubilitatea silicatului de calciu în funcţie de temperatură este destu1 de mică (cca 80 ppm la
500C; 50 ppm la 1500C şi 20 ppm la 2500C).
9.3.3. Depuneri de silice
Silicea se poate depune şi sub formă de gel având o conductivitate termică foarte
scăzută. Dacă în apa din cazan, ca urmare a greşelilor în instalaţiile de tratare a apei, se găsesc
ioni de fier si aluminiu, aceştia formează cu silicea depuneri foarte periculoase. Crustele din
silicaţi se formează pe ţevile fierbătoare având aderenţă şi compactitate ridicată şi
conductivitate termică foarte scăzută.
242
9.3.4. Depuneri de substanţe organice
Substanţele organice (uleiurile minerale şi zahărul) formează depuneri spongioase ca

urmare a pirogenării.
9.3.5. Depuneri de cupru şi aluminiu
Depunerile de cupru, provocate de ionii de cupru din apă proveniţi din procesele de
coroziune a ţevilor de la schimbătoarele de căldură (conţin cupru în compoziţie), sunt extrem
de periculoase deoarece provoacă grave coroziuni. În unele instalaţii pentru limpezirea apei se
mai folosesc săruri de aluminiu. Aluminiul pătrunde în apă sub formă cationică Al 3+ sau
anionică ALO2− , ca urmare a aplicării incorecte a procesului de limpezire. Dacă apa este
insuficient degazată şi mai conţine oxigen, acesta reacţionează cu aluminiul, formând oxid ce
se depune în economizor sub formă de strat spongios. În caz că nu există oxigen, aluminiul se
combină cu silicea şi cu calciul formând depuneri silicioase complexe ca şi cele naturale pe
ţevile sistemului vaporizator.
Caracteristicile fizice ale depunerilor sunt date în tabelul 9.4. Ca urmare a conductivităţii
termice foarte scăzute, prezenţa depunerii pe partea interioară a ţevilor conduce la înrăutăţirea
răcirii ţevilor cu ridicarea temperaturii peretelui.
Tabelul 9.4
Caracteristicile fizice ale depunerilor
Depunerea şi caracterul Densitatea ρ, Conductivitatea termică λ,
[kg/dm3] [W/m.K]
Bogată în carbonat de calciu – spongioasă 2 4,65...6,98
Bogată în sulfat de calciu (gips) – compactă
şi aderentă 2 2,33...3,49
Bogată în silicaţi cu porozităţi foarte mari 0,3...1,2 0,08...0,23
Bogată în substanţe organice - spongioasă - 0,12
9.4. Impurificarea aburului
În procesul de vaporizare a apei, la separarea celor două faze apă-abur, are loc
impurificarea aburului cu săruri dizolvate în apa din tambur. Acest proces complex este legat
de mecanismul formării bulelor de abur din timpul vaporizării. Bulele se formează în centrele
de vaporizare favorizate de locurile cu neomogenităţi, rugozitate pronunţată sau depuneri.
Odată formată bula de abur creşte în dimensiuni şi se desprinde de perete.
În timpul formării bulelor de abur o serie de săruri trec în abur pe următoarele căi:
!" antrenare mecanică de picături de apă cu săruri care depinde de densitatea aburului
(creşterea presiunii şi temperaturii de supraîncălzire). Odată răcit aburul “aruncă”
componenţii dizolvaţi;
!" dizolvarea sărurilor cu influenţă fizică, eventual chimică, a substanţei transportate
(dispersie moleculară sau ionică); acţiunea de solvent a aburului este dependentă de densitatea
243
aburului. În felul acesta la nivelul de separare a celor două faze abur-apă, aburul se poate
impurifica cu săruri fie prin antrenare de picături de apă ce conţin sărurile respective, fie prin
volatilitatea unor compuşi (gaze, CO2, N2, NH3, silice).
Antrenările de apă sunt favorizate de “loviturile de apă” la cazanele mobile, de

variaţia bruscă a debitului (presiunii) aburului şi de vaporizarea cu formare de spumă.
Scăderea bruscă a presiunii conduce la antrenare masivă denumită şi “aruncare de
apă” ca urmare a măririi volumului specific şi creşterii vitezei aburului prin spaţiul de abur. În
cazul unei supraîncălziri reduse, cantitatea de apă “aruncată” nu poate fi vaporizată de
supraîncălzitor şi poate ajunge la consumatorul de abur sub formă de “lovitură de apă”.
Spumarea cazanelor este favorizată de anumite concentraţii de impurităţi cu
dimensiuni la limita stării coloidale sau dispersiei grosiere (0,1…0,3 μm). O particularitate a
modului în care se manifestă spumarea este formarea unui torent de apă care este aruncat în
supraîncălzitor când concentraţia impurităţilor ce favorizează spumarea a ajuns la o valoare
limită superioară. Un neajuns important al spumării este indicarea incorectă a nivelului apei în
tambur.
Pentru reducerea impurificării aburului cu săruri antrenate cu picăturile de apă se
folosesc instalaţii de separare a picăturilor, cum ar fi scuturile perforate, separatorul cu
jaluzele, cicloane separatoare interioare şi exterioare.
9.5. Purjarea cazanelor
Prin purjare se elimină din sistemul vaporizator o cantitate de apă cu impurităţi,

obţinându-se astfel scăderea concentraţiei de impurităţi deoarece apa respectivă se înlocuieşte
cu o cantitate egală de apă de alimentare în conţinut de impurităţi cu mult mai redus.
Cantitatea de apă purjată este dată de relaţia (9.19). Cantitatea de impurităţi din purjă se poate
considera egală cu cea din apa din tambur. În realitate însă în tamburul cazanului cantitatea de
impurităţi este mai mare în zona inferioară. Coeficientul de antrenare a impurităţilor de către
abur este dat de relaţia
An
K= ⋅ 100 , [%], (9.23)
Aa
în care An şi Aa reprezintă conţinutul de săruri din abur şi respectiv din apă, [mg/l].
Conţinutul de impurităţi al purjei este un multiplu al celui din apa de alimentare dat de
relaţia:
Ap
b= , (9.24)
Aaa
denumit şi „gradul de îngroşare a apei din cazan”.

Ţinând seama de relaţiile (9.23) şi (9.24) rezultă cantitatea de săruri antrenată de abur:
244
K  mg 
An = bAaa ,   . (9.25)
100  l 
Ţinând seama de relaţiile (9.24) şi (9.25), rezultă:
A p − Aaa
= b −1. (9.26)
Aaa
Cantitatea de purjă poate fi determinată din relaţia:
100 − K ⋅ b
p= , [%]. (9.27)
b −1
Dacă se neglijează antrenarea sărurilor de către abur ( K = 0 ), rezultă:
100
p= , [%]. (9.28)
b −1
Din ecuaţia bilanţului material de săruri rezultă conţinutul de săruri din apa de
alimentare:
100 ⋅ ( p + K )
Aaa = ⋅A (9.29)
(100 + p )⋅ K n
sau
Aaa =
(p + K ) ⋅ A . (9.30)
(100 + p ) p
Cu aceste ultime relaţii pentru un debit de purjă dat p şi un coeficient de antrenare K se
poate calcula conţinutul de săruri din apa de alimentare Aaa în funcţie de conţinutul de săruri
din purjă A p .
9.6. Vaporizarea în trepte
În vederea diferenţierii conţinutului de săruri în diversele secţiuni ale tamburului se

aplică vaporizarea în trepte. Aceasta constă în împărţirea tamburului în mai multe părţi cu
ajutorul unor pereţi despărţitori (fig.9.6).
Apa de alimentare se introduce numai în compartimentul curat, 1, la care se
racordează cel mai mare număr de ţevi de coborâre. În compartimentul 2 numit şi salin se
leagă purja sau cicloanele separatoare. Cele două compartimente se comportă ca două
tambure legate în serie pe partea hidraulică (fig.9.6).
Dacă se notează cu 100% debitul cazanului şi n în % debitul de abur produs în treapta
salină, atunci debitul de abur produs în treapta curată va fi (100 — n), [%). Dacă se neglijează
245
într-o primă aproximaţie antrenările de apă de către abur din tambur şi se notează cu p, purja
în %; cu Aaa - conţinutul total de săruri în apa de alimentare; cu A f 1 , A f 2 , A p - conţinutul
Fig. 9.6. Schema simplificată a

vaporizării în trepte:
a-secţiune longitudinală a vaporizării în două

trepte; b-vaporizare în două trepte cu cicloane
separatoare; c-vaporizare în trei trepte cu
cicloane separatoare
total de săruri din treapta curată, din cea salină şi din purjă, rezultă:
A f 2 = Ap . (9.31)
Bilanţurile materiale ale sărurilor în cele două trepte saline se scriu sub forma:
(100 + p )⋅ Aaa = [(100 + p ) − (100 − n )]⋅ A f 1 = ( p + n )⋅ A f 1 ; (9.32)
( p + n )⋅ A f 1 = p ⋅ A f 2 . (9.33)
246
Din relaţiile (9.32) şi (9.33) se deduce:
100 + p
Af 1 = ⋅ Aaa ; (9.34)
p+n
p+n 100 + p
Af 2 = ⋅ Af1 = ⋅ Aaa . (9.35)
p p
Debitul total al treptelor saline necesar pentru asigurarea funcţionării treptei curate în
domeniul subcritic al conţinutului de săruri al apei la absenţa spă1ării aburului se determină
cu relaţia:
Aaa
(100 + p )−p
Af
(n2 + n3 + ...) ≥ , (9.36)
r2
1−
r2 + n3 + p
în care n2, n3, ... debitul treptelor saline, [%]; Aaa , A f - conţinutul total de săruri în apa de
alimentare şi cel admisibil în apa din cazan cu care este în contact aburul la intrarea în spaţiul
de abur, [mg/kg]; r2 - cota de apă care trece din treapta a doua de vaporizare în treapta curată
[%]; p - purja din treapta salină. În caz că nu există trecere de apă din treapta salină în cea
curată r2 = 0 şi termenul se anulează.
Debitul treptelor saline în abur saturat se arată în tabelul 9.5. Raportul optim al treptei
a doua şi a treia de vaporizare este dat de relaţia
Tabelul 9.5
Debitul optim al treptelor saline, [%]
Vaporizare în două trepte, Vaporizare în trei trepte
Purja n2opt, [%] n2=n3, [%] (n2=n3)opt, [%]
cazanului, După calitatea aburului impusă de:
p, [%] Conţinutul total de Conţinutul de acid Conţinutul total de Conţinutul de
săruri silicilic săruri acid silicilic
0,25 3–8 5 – 10 6 – 14 8 – 16
1 4 – 20 8 – 25 8 – 35 15 –30
5 10 - 30 15 - 40 10 - 50 25 - 60
1 1
n3opt =  !  ⋅ (n2 + n3 ), [%]. (9.37)
6 8
Pentru vaporizarea în două trepte fără spălarea aburului conţinutul total de săruri în
aburul saturat se determină din relaţia:
247
100 − n2 n  mg 
An = ⋅ An1 + 2 ⋅ An 2 ,   , (9.38)
100 100  kg 
în care
K1  mg 
An1 = C1 Aaa ,  kg  ;
100  
K2  mg 
An 2 = C1C 2−1 Aaa ,   ;
100  kg 
K1 , K 2 - coeficienţi de separare din totalul conţinutului de săruri din abur din treapta I şi
treapta a doua de vaporizare. Valorile nominale ale lui K1 şi K 2 nu depăşesc 0,01...0,03%.
Concentraţia de săruri în apa din treapta curată:
 mg 
A f 1 = C1 ⋅ Aaa ,   , (9.39)
 kg 
în care C1 este multiplu de concentraţie între treapta curată şi apa de alimentare.

Concentraţia de săruri în apa de purjă:
 mg 
A p = A f 2 = C 2−1 A f 1 = C 2−1C1 Aaa ,   . (9.40)
 kg 
Multiplul de concentraţie între treapta curată şi apa de alimentare la existenţa trecerii

apei din treapta salină în treapta curată pentru cazanele cu două trepte de vaporizare se
Ap n 2 + p + p 2 n2
C 2−1 = = , (9.41)
Af 1 n2
⋅ K 2 + p + p 2 n2
100
în care p2 este purja din treapta a doua de vaporizare.

În cazul inexistenţei trecerii apei din treapta salină în treapta curată termenii p 2 şi n 2
din expresia de mai sus nu se iau în considerare. Pentru cazanele cu trei trepte de vaporizare
conţinutul total de săruri din abur, concentraţia de săruri în trepte şi în apa de purjă ca şi
multiplul de concentraţie se determină cu relaţii similare cu cele arătate pentru sistemele de
vaporizare cu două trepte.
La vaporizarea în două şi în trei trepte şi spălarea aburului în treapta a doua şi a treia
de vaporizare cu apă din treapta curată, conţinutul de săruri din aburul saturat se calculează cu
relaţia:
248
K1  mg 
An = ⋅ C1 Aaa ,   . (9.42)
100  kg 
9.7. Îndepărtarea depunerilor de piatră
Pe suprafeţele de schimb de căldură se depun impurităţile sub formă de crustă sau

piatră de cazan care pot fi îndepărtate fie prin mijloace mecanice (ciocane sau freze), fie prin
mijloace chimice (spălare chimică). Îndepărtarea mecanică a impurităţilor se face în
suprafeţele unde există posibilităţi de acces (tambur sau ţevi drepte cu diametru relativ mare
pentru introducerea frezelor). Îndepărtarea impurităţilor prin metode chimice se poate face în
timpul exploatării prin creşterea conţinutului de trifosfat PO43− la 30 mg/l în apa din tambur
timp de câteva săptămâni şi purjare mărită. Spălarea chimică a cazanelor se impune la montaj,
înainte de punerea în funcţiune sau după reparaţii capitale. Spălarea chimică depinde de
natura depunerii. Astfel, îndepărtarea depunerilor tari se face cu acid clorhidric în concentraţie
de 5...10% şi cu fluorură de sodiu NaF în concentraţie de 1...10% la temperatura de 60...800C.
Pentru a proteja metalul de coroziune se introduce un inhibitor de coroziune care poate fi
hidrazina sau urotropina. Soluţia este vehiculată prin cazan cu o viteză de 1,5...2 m/s după o
schemă de circulaţie arătată în fig.9.7. Soluţia de spălare conform reţetei se pregăteşte în
Fig. 9.7. Schema instalaţiei de spălare chimică:

1-apă demineralizată sau condensat; 2-abur; 3-substanţe chimice pentru spălare; 4-compartiment
murdar; 5-compartiment curat; 6-pompă antiacidă; 7,8,9-ventile; 10-sistem vaporizator; 11-economizor
compartimentul 4 din care prin peretele de preaplin trece în compartimentul curat 3 de unde
cu pompa de circulaţie este vehiculată fie în compartimentul murdar 4 pentru omogenizare
249
prin deschiderea ventilului 7, fie prin suprafaţa de spălat prin deschiderea ventilului 8 şi
închiderea ventilului 7. După încheierea spălării, soluţia se aruncă la canal, după neutralizare
prin deschiderea ventilelor 9. După spălare cu soluţie acidă cazanul se limpezeşte cu apă
demineralizată sau condensat în care s-a introdus sodă cca l % sau amoniac şi se vehiculează
soluţia timp de minimum 8 ore. După evacuarea soluţiei de neutralizare cazanul trebuie să
funcţioneze timp de minimum 3 zile cu pH>10 şi un conţinut de 100...200 mg/l hidrazină
(N2H4) pentru a se forma stratul protector de magnetită (Fe3O4). În cazul că este necesară
conservarea cazanului, acesta poate fi umplut cu apă demineralizată cu hidrazină cu pH>10
sau poate fi golit de apă şi umplut cu amoniac sau azot.
250
CAPITOLUL 10
PROBLEME SPECIALE DE EXPLOATARE ŞI CONTROL
10.1. Controlul parametrilor cazanelor în exploatare
Exploatarea obişnuită a unui cazan de abur se face cu respectarea bilanţurilor

materiale şi energetice ale cazanului de abur (regim stabilizat de funcţionare). În timpul
exploatării se urmăreşte consumul şi caracteristicile combustibilului, caracteristicile aerului şi
gazelor de ardere şi debitul şi caracteristicile fluidului de lucru. Pentru aceasta pe partea
fluidului de lucru se măsoară: debitul apei de alimentare, debitul de abur şi debitul de purjă.
Odată cu debitele se măsoară presiunile şi temperaturile. Pe partea combustibilului se măsoară
debitul, presiunea şi temperatura când e cazul. Pe partea gazelor de ardere se măsoară
presiunea, temperatura înainte şi după suprafeţele de schimb de căldură şi după focar
respectiv la evacuare se măsoară compoziţia chimică a gazelor de ardere. Dotarea minimă cu
aparate de măsură se arată în E8-60 „Prescripţii de dotare a cazanelor de abur cu mijloace de
măsurare în scopul exploatării economice”.
Pentru urmărirea calităţii fluidului de lucru se iau probe din apa de alimentare, abur şi
purjă pentru determinarea indicilor de calitate. În multe situaţii însă cazanul funcţionează la
parametri variabili ca urmare a solicitării consumatorului de abur. La regimurile tranzitorii nu
se mai respectă bilanţul energetic şi material şi ca urmare se înregistrează variaţii ale para-
metrilor atât pe partea gazelor de ardere, cât şi pe partea f1uidului de lucru. În cazul variaţiei
debitului de abur (spre exemplu, creşterii debitului) apare o scădere a presiunii acestuia ca
urmare a neconcordanţei de bilanţ termic între cantitatea de combustibil consumată şi debitul
de abur solicitat, producţia suplimentară de abur realizându-se din rezerva de căldură a
sistemului vaporizator, care prin scăderea presiunii îşi scade temperatura de saturaţie şi pro-
duce o cantitate de abur mai mare. Posibilitatea de producere suplimentară de abur depinde de
inerţia termică a sistemului, definită ca rezerva de căldură acumulată în sistemul vaporizator.
Cu cât inerţia cazanului este mai mare cu atât variaţia de presiune la variaţia debitului va fi
mai redusă. Se consideră un caz simplu al unui sistem format dintr-un cazan şi un consumator
ce solicită debitul de abur D. O creştere a debitului cu ∆D , [kg], va fi preluată de sistem prin
scăderea presiunii cu valoarea ∆p considerând că asupra sistemului nu se fac modificări.
Dacă se notează cu Vc şi Vt volumul de abur din cazan şi din conducte, [m3], cu Gt şi
G sf - masa de apă din tambur şi restul sistemului fierbător, [kg], cu G1 - cantitatea de abur
produsă de cazan în timpul ∆τ de variaţie a debitului, [kg], cu Gm greutatea metalului în
contact cu apa la saturaţie, [kg], atunci putem scrie:
∆D = ∆D1 + ∆D2 + ∆D3 + ∆D4 , [kg], (10.1)
în care ∆D1 , ∆D2 , ∆D3 , ∆D4 reprezintă cantităţile de abur produse prin destinderea aburului
din cazan şi conducte la variaţia de presiune ∆p , vaporizarea suplimentară a apei la saturaţie
la scăderea presiunii cu ∆p , scăderea entalpiei aburului produs, răcirea metalului în contact
251
Capitolul 10. Probleme speciale de exploatare şi control
cu apa la saturaţie
∆D1 = (Vc + Vt ) ⋅ (ρ1 − ρ 2 ) , [kg];
(
∆D2 = Gt + G sf ⋅ ) ri1′ −−ii3′′ , [kg];
12 2
(10.2)
 i ′′ 
∆D3 = Gt ⋅  1 − 1 , [kg];
 i 2′′ 
Gm cm (t1 − t 2 )
∆D4 = , [kg].
r12
Dacă se exprimă ρ = f ( p ), i ′ şi r = f ( p ), i ′′ , t şi c = f ( p ) se găseşte pentru relaţia

(10.1) o funcţie de tipul:
∆D = − K ⋅ ∆p ′′ , (10.3)
care se poate liniariza, dacă se cunosc dependenţele mărimilor ρ , i ′′, t , c funcţie de presiune.
Pentru calcule practice
∆D ∆p ′′
= −K ⋅ , (10.4)
∆τ ∆τ
în care K se numeşte constanta de inerţie a cazanului iar 1/K factorul de stabilitate a

presiunii. Pentru a menţine parametrii aburului la valori relativ constante este necesar ca să se
realizeze automatizarea proceselor care au loc în cazan care la variaţia debitului de abur să
acţioneze asupra debitului de combustibil, de aer şi de gaze de ardere pentru a restabili
bilanţul energetic al cazanului.
10.2. Principii de automatizare a cazanelor
Procesul de reglare automată conduce la menţinerea practic constantă, fără intervenţia

omului, a parametrilor din procesul de producere a aburului prin acţiunea automată asupra
elementelor din cazanul de abur. Sistemul de reglare automată se reprezintă prin scheme-bloc
ce conţin elementele şi legăturile sistemului de reglare automată. Schema-bloc a unui sistem
de reglare automată se arată în fig.10.1. Din fig.10.1 rezu1tă că sistemul de reglare automată
se compune din procesul reglat şi dispozitivul de automatizare. Procesul care se reglează
trebuie analizat temeinic pentru stabilirea caracteristicilor sale. Dispozitivul de automatizare
cuprinde elementul de măsurare M, elementul de comparaţie D, regulatorul R, elementul de
execuţie E şi convertoare, adaptoare, elemente de calcul etc. Componentele dispozitivului de
automatizare sunt elemente dinamice care sub influenţa mărimilor de intrare efectuează
anumite operaţii tehnice sau matematice şi trec de la o stare de echilibru la alta manifestată
prin modificarea mărimilor de ieşire. Procesul poate fi reglat, dacă se cunosc relaţiile analitice
252
care să exprime dependenţa dintre mărimile de intrare şi cele de ieşire. Timpul care se scurge
între două valori ale mărimii de ieşire se numeşte întârzierea procesului şi este caracterizat
printr-o constantă de timp sau timpul mort al procesului t m . Între mărimea de intrare i şi
mărimea de ieşire e există o dependenţă dată de o ecuaţie diferenţială de tipul:
d ne d n −1e d mi d m−1i
an + a n−1 + ! + a0 e = bm + bm−1 + ! + b0 i . (10.5)
dt n dt n−1 dt m dt m−1
Aplicând transformata Laplace de variabilă complexă s la relaţia (10.5) aceasta

devine:
(a s
n
n
) (
+ a n−1 s n−1 + ! + a0 ⋅ e = bm s m + bm−1 s m−1 + ! + b0 ⋅ i , ) (10.6)
în care s-a considerat că la momentul iniţial

t = 0 mărimile de intrare, de ieşire şi derivatele lor
sunt nule. Funcţia de transfer a unui element sau
sistem se defineşte ca raportul dintre
transformatele Laplace ale mărimii de ieşire E(s) şi
mărimii de intrare I(s). Funcţia de transfer a unui
element se defineşte deci cu relaţia: Fig. 10.1. Schema bloc a unui sistem
de reglare automată:
E (s )
Y (s ) = . (10.7) P-proces tehnologic supus reglării automate;
I (s )
e-mărime de ieşire reglată (parametru reglat);
M-traductor de măsurare a mărimii e; r-mărimea
În cazul mai multor elemente aşezate în de ieşire a traductorului M; D-element de
serie funcţia de transfer devine: comparaţie a mărimii e cu valoarea dorită;
i-mărime de intrare (referinţă) cu care se
Y (s ) = Y1 (s ) ⋅ Y2 (s ) ⋅ ! ⋅ Yn (s ) .
compară r(e); a-mărime de acţionare a=i-r ce se
(10.8) determină în elementul D; R-regulator (produce
o mărime de ieşire c prin modificarea mărimii de
În cazul a două elemente legate în paralel intrare a după o lege prestabilită); c-mărime de
comandă; E-element de execuţie care acţionează
funcţia de transfer are valoarea
asupra procesului în vederea modificării mărimii
de ieşire e; m-mărime de execuţie care modifică
Y (s ) = Y1 (s ) + Y2 (s ) . (10.9) procesul; N-element perturbator al procesului ce
modifică mărimea de ieşire e; Z-mărimea de
perturbaţie; eZ-mărime de ieşire din elementul
Câteva cazuri tipice ale ecuaţiei (10.5) de perturbaţie N; eP-mărime de ieşire din
sunt: procesul tehnologic
a) m = 0 , ecuaţia devine
d ne d n−1e
an + a n−1 + ! + a0 e = b0 i . (10.10)
dt n dt n−1
În regim staţionar derivatele sunt nule şi:
253
b0
a0 e = b0 i , e= , i = K0 ⋅ i . (10.11)
a0
Aceste elemente se numesc de tip P prezentând proporţionalitate între mărimea de ieşire şi

cea de intrare.
Funcţia de transfer a elementului de tip P are forma
Kp
Y (s ) = ; (10.12)
a n n a n −1 n−1 a1
s + s +!+ s +1
a0 a0 a0
b) cazul m = 0 şi a0 = 0
Integrând ecuaţia (10.5) se obţine
d ne
an + ! + a1e = b0 ∫ idt . (10.13)
dt n
În regim staţionar
b0
a1e = b0 ∫ idt ,
a1 ∫
e= idt , i = K i ∫ idt . (10.14)
Aceste elemente se numesc de tip integral şi au funcţia de transfer
Ki
Yi (s ) = ; (10.15)
a a 
s ⋅  n s n−1 + ! + 2 s + 1
 a1 a1 
c) cazul a0 = 0 şi m = l, ecuaţia (10.5) devine:
d ne de di
a0 = n
+ ! + a1 = b1 + b0 i . (10.16)
dt dt dt
Integrând odată ecuaţia (10.16) şi trecând la regim stabilizat, se obţine
b1 b
e= i + 0 ∫ idt = K p i + K i ∫ idt , (10.17)
a1 a1
în care semnalul e este proporţional şi integral faţă de semnalul de intrare i şi elementul se

numeşte proporţional integral (PI).
Funcţia de transfer are forma:
254
Ki
YPI (s ) = K p + ; (10.18)
s
d) se consideră cazul n = 0 şi m = 1 din ecuaţia (10.5) se obţine:
b1 di b0
e=⋅ + ⋅i = KDs + K p ; (14.19)
a 0 dt a 0
Semnalul de ieşire este proporţional cu mărimea de intrare i şi cu derivata acestuia (element
proporţional diferenţial PD).
Funcţia de transfer a elementului
YPD (s ) = K D s + K p ; (10.20)
e) cazul a0 = 0 , m = 2, ecuaţia (10.5) se scrie:
d ne de d 2i di
a n n + ! + a1 = b2 2 + b1 + b0 i . (10.21)
dt dt dt dt
.
Integrând odată funcţie de timp se obţine la n = 1
di
e = KD + K p i + K i ∫ idt . (10.22)
dt
Semnalul de ieşire este proporţional cu mărimea de intrare i, derivata lui s, integrala acestuia.
Elementul se numeşte PID având funcţia de transfer:
Ki
YPID (s ) = K p + K D s + . (10.23)
s
Pentru stabilirea calităţii reglajului este

necesar să se definească abaterea maximă
(suprareglarea) la variaţia mărimii de perturbaţie
Z (fig.10.2)
δ = emax − es , (10.24)
durata regimului tranzitoriu t t (s ) considerându-se

reintrarea în regim normal, când: Fig. 10.2.Variaţia mărimii de ieşire e
la apariţia unei perturbaţii Z:
e − e s ≤ 0,06 ⋅ es . (10.25)
1-fără regulator; 2-cu regulator
Acest indice arată rapiditatea reglării.

Abaterea (eroarea) staţionară,
255
∆s = i − es , (10.26)
arată precizia reglării.

Aceste mărimi la o reglare de calitate trebuie să aibă valori cât mai mici. Din
considerente practice s-a stabilit că pentru diferite procese de reglaj din cazanele de abur se
recomandă regulatoare continui de tipul dat în tabelul 10.1. În fig.10.3 se arată structura
sistemului unificat FEA de reglaj.
Tabelul 10.1
Tipuri de regulatoare aplicabile la cazane
Parametrul reglat Tipul regulatorului
Nivel P, PI
Debit PI
Presiune PI, PID
Temperatura PID, PI
Efectul P justificat în cazuri puţin pretenţioase când se permite abatere staţionară la perturbaţii rare şi cu
amplitudini reduse cu mărime de intrare constantă. Efectul I se utilizează ca efect suplimentar pe lângă efectul P
(regulator PI), justificat în cazul în care la variaţia în treaptă a perturbaţiilor sau mărimii de intrare eroarea
staţionară trebuie să fie nulă. Efectul D se utilizează în mod obişnuit împreună cu celelalte efecte (regulator
PID). Efectul D măreşte amortizarea răspunsului reducând suprareglarea şi mărind stabilitatea.
10.2.1. Scheme simplificate de reglare automată a unor procese din cazanele de abur
Prin automatizarea proceselor din cazanele de abur se urmăreşte:
!"asigurarea debitului de abur şi variaţia acestuia după cerinţele consumatorului;

!"asigurarea calităţii aburului (presiune şi temperatură relativ constante);
!"menţinerea bilanţului termic la randamente ridicate.
În fig.10.4 se prezintă schema simplificată a circulaţiei fluidelor în cazanele de abur.

În fig.10.5 se arată schemele logice de reglaj ale parametrilor fluidelor din cazanul de abur. În
prima linie sunt mărimile de ieşire, în linia a doua locul unde se transmite comanda de reglaj.
În fig.10.6 se prezintă schemele de reglare automată pentru alimentarea cu apă şi pentru
arderea combustibilului.
10.2.2. Avantajele automatizării cazanelor de abur
Automatizarea cazanelor de abur aduce importante avantaje tehnico-economice ca:
mărirea randamentului prin menţinerea relativ constantă a coeficientului de exces de

!"
aer;
!" reducerea consumului specific de căldură la consumator prin menţinerea parametrilor
aburului la valorile nominale;
!" rnărirea siguranţei în funcţionare a cazanului prin reducerea perioadelor de funcţionare
tranzitorie;
256
Fig. 10.3. Schema sistemului unificat FEA
reducerea personalului de exploatare.

!"
257
Fig. 10.4. Schema simplificată a circulaţiei fluidelor în cazanul de abur:

1-vaporizator; 2-supraîncălzitor; 3-economizor; 4-preîncălzitor de aer
Fig. 10.5. Schema logică de reglaj a parametrilor fluidelor din cazanele de abur:
p-presiunea aburului; B-debitul de combustibil; Va-debitul de aer; Vga-debitul de gaze de ardere; D-debitul
de abur; H-nivelul apei în tambur; W-debitul apei de alimentare; Wr-debitul de apă de injecţie în
regulatorul de temperatură a aburului; h-depresiunea în focar; t-temperatura aburului
Fig. 10.6. Schemele de reglare automată a diverselor procese din cazanele de

abur:
a-reglarea automată a alimentării cu apă: 1-nivelul apei în tambur; 2-debitul de abur; 3-feed-back
(legătura inversă) a regulatorului; 4-regulatorul de alimentare cu apă; 5-organ de comandă;
b-reglarea automată a arderii combustibilului: 1-regulatorul principal; 2-regulatorul de alimentare cu
combustibil; 3-organul de reglare a debitului de combustibil; 4, 7-regulator feed-back (controlul
execuţiei); 5-regulatorul de alimentare cu aer; 6-organ de reglare a cantităţii de aer; 8-regulator de
tiraj; 9-organul de reglare a debitului gazelor de ardere
258
10.3. Solicitări suplimentare apărute la funcţionarea în regim tranzitoriu
Funcţionarea în regim tranzitoriu aşa cum s-a arătat este marcată de gradienţi ridicaţi
de temperatură şi presiune care au ca efect încălziri şi solicitări neuniforme ale materialelor.
Aceste solicitări sunt suportate diferit de materialele înglobate în construcţia cazanelor. Astfel,
materialele metalice la funcţionarea în regimuri tranzitorii, cele mai defavorabile pornirile şi
opririle, se comportă relativ corespunzător, dacă nu se depăşeşte temperatura de calcul a
metalului respectiv. În cazul acestei depăşiri materialul suferă în special prin decarburare şi
scăderea în timp a calităţii. În regimul de pornire metalul este foarte solicitat din punct de
vedere termic dar mai puţin solicitat din punct de vedere mecanic ca urmare a faptului că
agregatul produce abur la presiuni scăzute. Cea mai solicitată suprafaţă de schimb de căldură
în timpul pornirii este supraîncălzitorul ca urmare a faptului că acesta nu e deloc răcit, cazanul
neproducând abur. Când supraîncălzitorul este si de radiaţie pericolul supraîncălzirii creşte.
După cum s-a arătat temperatura peretelui ţevii unui schimbător de căldură se poate determina
cu relaţia
tp = t f +
q qs
+ ,
α2 λ
[ C ],
0
(10.27)
în care t f este temperatura fluidului din interiorul ţevii, [0C]; q - densitatea de flux termic
primit. de ţeavă [W/m2.K]; s — grosimea ţevii, [m]; λ — coeficientul de conducţie al oţelului,
[W/m.K]; α 2 — coeficientul de schimb de căldură prin convecţie de la peretele interior al
ţevii la fluidul de răcire [W/m2.K].
După cum se ştie,
W00,75  W 
α2 = M ,  2 , (10.28)
d i0, 25 m ⋅ K 
în care M este o constantă ce depinde de caracteristicile fluidului de răcire; W0 — viteza

fluidului de răcire, [m/s]; d i - diametrul interior al ţevii, [m].
Din relaţia (10.28) se observă că la scăderea vitezei fluidului de răcire (abur) (în
timpul pornirii această viteză este practic nulă la supraîncălzitoare) coeficientul de schimb de
căldură α 2 are valori foarte mici. Cu aceste valori scăzute se produce o ridicare apreciabilă a
temperaturii peretelui aşa cum se vede din relaţia (10.27) care poate ajunge la limită egală cu
temperatura gazelor de ardere. Din această cauză în asemenea situaţii trebuie luate măsuri de
răcire a supraîncălzitoarelor fie cu apă din sistemul vaporizator, fie cu abur produs din alte
surse. O altă piesă componentă a cazanului care suferă la regimuri tranzitorii este tamburul,
piesă cu pereţi groşi care se poate încălzi neuniform şi ca urmare poate fi supus unor solicitări
termice suplimentare care pot depăşi pe cele din timpul funcţionării normale. În timpul
pornirii şi opririi cel mai mult suferă însă materialul refractar al pereţilor, ca urmare a
gradienţilor ridicaţi de temperatură. Dilatările neuniforme conduc la solicitări în grosimea
materialului refractar care pot depăşi limita de rezistenţă, materialul fisurându-se şi
fărâmiţându-se în timp. Prin fisurile create pătrund cantităţi suplimentare de aer fals care
reduc randamentul iar în cazul arderii cu suprapresiune gazele de ardere pot ajunge la
259
scheletul metalic şi pot să-1 încălzească peste limitele prevăzute în calcul, încălziri care
conduc la deformaţii permanente ale sale. Pentru a se evita aceste efecte constructorii de
cazane prescriu diagrame de pornire pentru fiecare cazan în parte. Astfel, în fig.10.7 se
prezintă evoluţia parametrilor cazanului cu
circulaţie naturală în timpul pornirii la un cazan
TGM-84 cu tambur, debitul nominal 420 t/h,
presiunea nominală 14 MPa, temperatura
nominală 5700C. In fig.10.8 se prezintă evoluţia
parametrilor cazanului cu străbatere forţată de tip
Benson în timpul pornirii. Din compararea celor
două diagrame se observă faptul că timpul de
pornire se reduce la cazanele Benson de cca 4 ori
ca urmare a faptului că acesta nu are tambur. La
cazanele cu străbatere forţată de tip Benson odată
cu cazanul se poate pune în funcţiune şi turbina
care funcţionează cu parametrii alunecători
făcându-se astfel spălarea turbinei de săruri şi
economie importantă de combustibil faţă de
pornirea cu parametrii nominali.
10.4. Cauzele instabilităţii circulaţiei apei şi

combaterea lor Fig. 10.7. Diagrama de pornire de la
rece la cazanul TGM-84, 420 t/h, 14
Studiul circulaţiei apei în cazanul de abur MPa, 5700C:
arată că instabilitatea acesteia este legată direct 1-presiunea aburului; 2-temperatura aburului; 3-
de debitele scăzute. Debitele scăzute pot fi temperatura gazelor de ardere la evacuare; 4-debitul
de abur
provocate fie de încălziri neuniforme ale ţevilor,
fie de rezistenţe hidraulice neegale ca urmare a
unor defecte de construcţie sau a unor depuneri de săruri în interiorul acestora. Instabilitatea
circulaţiei mai poate fi produsă de separarea bulelor de abur din emulsie la ţevile cu înclinare
mică (sub 300) în partea superioară circulând aburul şi în partea inferioară apa (curgere în
jgheab).
O altă cauză a instabilităţii este formarea nivelului liber al apei în partea superioară a
ţevilor urcătoare care se racordează la tambur, la nivelul apei din tambur, fenomen ce apare la
ţevile încălzite insuficient ca urmare a poziţiei din focar sau a acoperirii lor cu zgură.
În fine variaţia bruscă a presiunii fluidului de lucru poate conduce la instabilitate în
cazul cazanelor cu circulaţie naturală cu ţevi coborâtoare neîncălzite. În colectorul inferior
există presiunea:
p i = p t + Hρ c g . (10.29)
Timpul în care apa ajunge din tambur în colector este dat de relaţia
H
τ= , [s ], (10.30)
Wc
260
Fig. 10.8. Diagrama de pornire din starea rece a unui bloc cu cazan cu străbatere
forţată de tip Benson:
1-debitul de apă de alimentare; 2-debit de apă evacuată din cazan; 3-debit de abur; 4-debit de combustibil;
5-presiunea aburului; 6-temperatura aburului; 7-turaţia turbinei; 8-puterea dezvoltată de turbină
în care H este înălţimea dintre colector şi tambur; Wc - viteza apei în ţevile de coborâre.
Pentru a se evita instabilitatea produsă de vaporizarea apei în ţevile de coborâre trebuie ca în
timpul τ variaţia presiunii ∆p să fie mai mică decât Hgρ c , sau:
∆p Hgρ cWc
< . (10.31)
τ H
Metodele de menţinere a stabilităţii circulaţiei au în vedere înlăturarea cauzelor ce

produc instabilitatea.
10.5. Controlul cazanelor de abur
Cazanele de abur sunt supuse controlului de Stat prin Inspectoratul de Stat pentru
Cazane şi Instalaţii de Ridicat (ISCIR). Această organizaţie controlează proiectarea, execuţia,
montajul şi exploatarea cazanelor de abur. Înainte de punerea în funcţiune ca şi după fiecare
reparaţie sau avarie organizaţia menţionată efectuează proba hidraulică a cazanului. Presiunea
de încercare hidraulică depinde de presiunea maximă a cazanului aşa cum se arată în tabelul
10.2. Proba se efectuează cu apă demineralizată la temperatura de 600C timp de 10 minute. La
cazanele prototip, după o perioadă de exploatare de probă, se efectuează omologarea
cazanului respectiv sub conducerea ISCIR în conformitate cu Instrucţiunile tehnice ISCIR C
10 - 75.
261
Tabelul 10.2
Valorile presiunii de încercare
Presiunea maximă, Presiunea de încercare,
[MPa] [MPa]
.
0,07 – 0,5 1,25 pmax şi minimum 0,2
>0,5 1,25.pmax şi minimum pmax + 0,3
262
CAPITOLUL 11
GENERATOARE DE ABUR PENTRU CENTRALELE

NUCLEARO-ELECTRICE
Generatoarele de abur din centralele nuclearo-e1ectrice au rolul de a permite

schimbarea fluidului de lucru din reactor cu un alt fluid de lucru în ciclul energetic al
centra1ei, cu scopul de a se mări securitatea, personalului de exploatare şi a se delimita zona
periculoasă de contaminare cu radiaţii. Ca fluide de lucru folosite pentru răcirea
generatoarelor se întâlnesc: apa uşoară şi apa grea, gazele, metalele topite, sărurile topite şi
lichidele organice.
După fluidele de răcire folosite reactoarele nucleare au primit următoarele denumiri:
!"BWR - reactor cu apă la saturaţie (reactor fierbător) (Boiling water reactor);

!"PWR - reactor cu apă sub presiune (Pressurized water reactor);
!"PHWR - reactor cu apă grea sub presiune (Pressurized heavy water reactor);
!"AGR - reactor răcit cu gaze (Advanced gas reactor) sau GCR – (Gas cooling reactor);
!"HTGR - reactor răcit cu gaze la temperatură înaltă (High temperature gas reactor);
!"FBR - reactor cu neutroni rapizi (Fast breeder reactor).
O altă clasificare se face după felul apei de răcire în:
!"LWR (reactor cu apă uşoară) (Leight water reactor);

!"HWR (reactor cu apă grea) (Heavy water reactor).
11.1. Poziţia generatorului de abur în ciclul centralei
Poziţia generatorului de abur în ciclul centralei depinde în general de fluidul de răcire

al reactorului. Astfel, la reactoarele răcite cu apă de regulă există două circuite distincte
(circuitul primar care realizează răcirea reactorului şi circuitul secundar care parcurge ciclul).
Cuplajul energetic între cele două circuite este realizat de generatorul de abur. La reactoarele
răcite cu metale topite există trei circuite (un circuit primar cu sodiu topit, un circuit inter-
mediar realizat cu Na-K şi un circuit energetic).
11.1.1. Parametrii generatoarelor de abur cu fluid primar apă sub presiune
În fig.11.1 se prezintă schema de principiu a unei centrale nuclearo-electrice cu două

circuite de înaltă presiune (PWR sau PHWR). Diferenţa de temperatură intre intrare şi ieşire la
fluidul primar este de 20...320C (în medie 270C), presiunea uti1izată la fluidul primar fiind
cuprinsă între 10 şi 17 MPa. In circuitul secundar se folosesc presiuni cuprinse între 4 si 7
MPa ridicarea presiunii aducând creşterea de randament în ciclul Rankine. Din cauza limitării
la 315...3200C a temperaturii agentului, la ieşirea din reactor, cantitatea de agent primar
263
Capitolul 11. Generatoarede abur pentru centralele nuclearo-electrice
creşte, în acest caz puterea de pompare la pompa de circulaţie 3 este de 2...2,5% din puterea
Fig. 11.1. Schema de principiu a unui ciclu cu două fluide de lucru la un reactor cu
apă sub presiune (PWR sau PHWR):
1-reactorul nuclear; 2-generatorul de abur; 3-pompa de circulaţie; 4-vas pentru menţinerea presiunii
(presurizor); 5-rezistenţe electrice de încălzire; 6-circuitul secundar (energetic) cu abur saturat
produsă de generatorul electric. Evoluţaa temperaturilor cu fluidul primar şi secundar într-un

asemenea generator de abur se arată în
fig.11.2. Din fig.11.2 se constată că
fluidul primar nu-şi schimbă starea de
agregare răcindu-se între temperaturile t′1
şi t1′′ . Fluidul secundar (energetic) se
preîncălzeşte într-o parte de economizor
de la temperatura t′2 la temperatura de
saturaţie şi poate rămâne ca atare
( t 2′′ = t s ) sau temperatura t 2′′ poate creşte
realizându-se o oarecare supraîncălzire cu
25...300C ( t 2′′ = t si ). Valorile posibile ale
parametri1or fluidelor pentru Fig. 11.2. Evoluţia temperaturilor cu fluidul
generatoarele de abur din CNE tip PWR primar şi secundar (energetic) la generatoarele
se dau în tabelul 11.1. La aceste de abur ale reactoarelor PWR sau PHWR:
generatoare este posibilă o preîncălzire a
apei de a1imentare până la 200...2200C în 1-circuit primar; 2-circuit secundar
şase până la nouă trepte de preîncălzire
regenerativă.
264
Tabelul 11.1
Valorile posibile pentru parametrii fluidelor ce intră în generatorul de abur la centralele
nuclearo-electrice cu reactori PWR
Parametrul Valoarea
Presiunea fluidului primar (apă) la intrarea în generatorul de
abur, [MPa] 10 14 20
Temperatura fluidului primar la intrarea în generatorul de
abur, [0C] 284 310 340
Temperatura fluidului primar la ieşirea din generatorul de
abur, [0C] 264 290 320
Variaţia de temperatură la fluidul primar, [0C] 20 20 20
Presiunea aburului saturat (fluid secundar), [MPa] 3,7 5,6 8,8
Temperatura de saturaţie a fluidului secundar, [0C] 244 270 300
Supraîncălzirea posibilă a fluidului secundar, [0C] 30 30 30
11.1.2. Parametrii generatoarelor de abur cu fluid primar abur care condensează
Generatoarele de abur de acest tip sunt specifice reactoarelor BWR. Amplasarea

generatorului de abur de acest tip în schema, de principiu a centralei se arată în fig.11.3.
Fig. 11.3. Schema de principiu a unui ciclu cu două fluide de lucru la un reactor cu
abur saturat (BWR):
1-reactor nuclear; 2-generator de abur; 3-pompă de circulaţie; 4-circuit secundar cu abur saturat
Evoluţia temperaturi1or fluidelor de lucru se prezintă în fig.11.4. Există două posibilităţi de

răcire a fluidului primar (subrăcire limitată (a) sau subrăcire avansată (b)). În cazul subrăcirii
limitate a agentului primar punctele de schimbare de fază coincid la fluidul primar şi
secundar; la subrăcirea avansată condensarea fluidului primar devansează vaporizarea
fluidului secundar. Parametrii generatoarelor de abur cu fluid primar abur care condensează se
dau în tabelul 11.2.
265
Fig. 11.4. Evoluţia temperaturilor la fluidul primar şi secundar (energetic) la

generatoarele de abur ale reactoarelor BWR:
a-cu subrăcire limitată a fluidului primar; b-cu subrăcire avansată a fluidului primar
Tabelul 11.2
Parametrii fluidelor ce intră în generatorul de abur la CNE cu reactori BWR
CNE Fluid primar Fluid secundar
p, t′1 , t′2 , p, t1′′ , t 2′′ ,
[MPa] [0C] 0
[ C] [MPa] [ C] [0C]
0
Beloiarsk (fosta U.R.S.S.) 15 340 240 11 317 197

Frankfurt am Main (Germania) 6,4 278 222 4,8 260 177
11.1.3. Parametrii generatoarelor de abur cu fluid primar gaze
Schema de principiu a unei CNE cu reactor r\cit cu gaze se arat\ `n figura 11.5, iar
evolu]ia temperaturilor fluidelor `n figura 11.6 . ~n cazul gazelor He [i CO2 `n circuitul primar
exist\ diferen]e mari de temperatur\ `ntre intrarea [i ie[irea acestora din generatorul de abur
sc\zând astfel debitul de fluid [i puterea ventilatoarelor. Diferen]a minim\ de temperatur\
`ntre fluidul primar [i cel secundar apare `n dou\ puncta, acestea având valori ∆teco
=20…50oC [i ∆tsi=30…120oC. La ridicarea temperaturii apei de alimentare scade cota de
c\ldur\ dat\ economizorului `n cazul reactoarelor PWR [i PHWR ceea ce scade zona de
economizor a generatorului de abur. Pentru a se mic[ora acest dezavantaj s-a trecut la scheme
cu dou\ presiuni `n circuitul energetic (fig.11.7). ~n fig.11.8 se arat\ evolu]ia temperaturilor
fluidelor `n generatorul de abur.
266
Fig. 11.5. Schema principală a unei Fig. 11.6. Evoluţia temperaturilor

CNE cu reactor răcit cu gaze: fluidelor în generatoarele de abur
la reactoarele răcite cu gaze
1-reactor nuclear; 2-generator de abur cu
economizor, vaporizator, supraîncălzitor; 3-suflan-
tă; 4-circuit secundar (energetic) cu abur
supraîncălzit
Parametrii fluidelor din generatoarele de abur ale reactoarelor r\cite cu gaze de

construc]ie britanic\ [i american\ se dau `n tabelul 11.3.
Tabelul 11.3
Parametrii fluidelor în generatoarele de abur de la reactoarele r\cite cu gaze, de
construc]ie britanic\ [i american\
Parametrii fluidului primar Parametrii fluidului
CNE Fluid energetic
’ ”
primar P t1 t1 P t2 ”
[MPa] [oC] [oC] [MPa] [oC]
Anglia
Calder Hall CO2 0,7 340 135 1,45 310
Hinkley Point CO2 1,3 375 180 4,5 362
Wylfa CO2 2,62 414 221 4,9 401
Dungeness B. CO2 3,3 675 320 16 565
Fort St. Vrain He 4,7 785 400 16,3 538
Proiect He 5,5 750 300 17 541
U.S.A He 3,06 800 380 24 565
267
Fig. 11.7. Schema de circulaţie a flui- Fig. 11.8. Evoluţia temperaturilor

delor într-o CNE cu reactor răcit cu fluidelor într-un generator de abur cu
CO2 cu două presiuni la fluidul două presiuni la fluidul energetic la
energetic (CNE Bojumice, reactorul răcit cu gaze (CNE
Cehoslovacia): Bojumice, Cehoslovacia)
1-tambur de medie presiune; 2-tambur de joasă

presiune; 3-pompe de circulaţie; 4-preîncăl-
zitor de joasă presiune; 5-economizor; 6-vapo-
rizator; 7-supraîncălzitor; 8-degazor; 9-rezer-
vor de apă; 10-pompă de condensat; 11-pompe
de alimentare
11.1.4. Parametrii generatoarelor de abur cu fluid primar metale topite
Metalele topite se folosesc la schemele cu trei circuite pentru r\cirea reactoarelor cu

neutroni rapizi reproduc\toare (FBR). Schema de principiu a celor trei circuite de r\cire se
arat\ `n figura 11.9 iar evolu]ia temperaturii `n generatorul de abur `n figura 11.10.
La circuitul primar se folose[te Na lichid, `n circuitul intermediar amestec eutectic Na-
K, iar `n circuitul energetic abur la 13,7…16,7 MPa [i 530…540oC. Sodiul este avantajos
deoarece are temperatura de vaporizare de 880oC la presiunea atmosferic\ `ns\ ca dezavantaje
se activeaz\ puternic [i este coroziv. Caracteristicile termice ale ciclurilor CNE de tip FBR se
dau `n tabelul 11.4.
11.2. Particularităţile constructive ale generatoarelor de abur
Din punct de vedere constructiv generatoarele de abur sunt schimb\toare de c\ldur\

care func]ioneaz\ la diferen]e reduse de temperatur\ `ntre fluidele de lucru [i la care se cere
intensificarea schimbului de c\ldur\ prin reducerea diametrului ]evilor [i adoptarea de ]evi cu
proeminen]e sau aripioare.
268
Fig. 11.9. Schema de principiu a CNE cu Fig. 11.10. Evoluţia temperaturilor

trei circuite de răcire: fluidelor de lucru în generatorul de
abur al CNE de tip FBR
1-schimbător de căldură Na-NaK; 2-generator de
abur; 3-presurizor cu argon; 4-pompe de metale
lichide
Tabelul 11.4
Caracteristicile termice ale ciclurilor CNE de tip FBR cu trei circuite
Puterea Temperatura Parametrii ciclului
fluidului primar energetic
” ’
[MWt] [MWe] t1 t1 p1 t1’[oC] t’
CNE [oC] [oC] [MPa]  [oC]
t2”[oC]
BN 350, URSS 1000 150 300 500 5 430 -

BN 600, URSS 1430 600 375-410 545-580 13,75 540 270
505
Enrico Fermi, SUA 300 100 288 427 4,15 427 171
393
FBR, ANGLIA 600 250 407 575 16,2 575 -
538
Rapsodie, FRAN}A 24 - 400 495 - - -
Pfönix, FRAN}A 538 238 400 560 16,3 560 -
510
SNR, GERMANIA 730 300 380 560 16,7 560 -
510
Deoarece fluidul primar se poate contamina radioactiv este necesar ca aceste

schimb\toare de c\ldur\ s\ fie etan[e. Tipurile de ]evi adoptate se prezint\ `n fig.11.11.
269
Schemele principale ale schimb\toarelor de c\ldur\ cu ]evi drepte [i ]evi `n U se arat\ `n

fig.11.12.~n fig.11.13. se arat\ schema generatorului de abur cu circula]ie natural\ de tip
vertical fabricat de firma Westinghouse, USA. Generatorul de abur e prev\zut cu separator de
umiditate titlul aburului la ie[ire fiind x=99,75%.
La varia]ia sarcinii generatorului
raportul vaporizator-economizor se
modific\(fig.11.14). ~n fig.11.15 se arat\ un
generator de abur de tip vertical cu str\batere
for]at\ a fluidului energetic. La aceste
generatoare se disting 4 zone: zona de
economizor (pre`nc\lzire), zona de fierbere
nucleic\, zona de fierbere uscat\, zona de
Fig. 11.11. Tipuri de ţevi adoptate la
sipra`nc\lzire. generatoarele de abur din CNE
Deoarece aceste generatoare permit
supra`nc\lzirea aburului cu 25oC elimin\
separatorul de umiditate. ~n fig.11.16 se arat\
distribu]ia celor patru zone `n func]ie de sarcina
generatorului. O construc]ie special\ o au
generatoarele de abur cu gaze (fig.11.17).
Deoarece `n aceste generatoare fluidul primar
este CO2 cu calit\]i slabe de transfer de
c\ldur\, ]evile sunt prev\zute cu nervuri sau cu
ace (fig.11.18). Generatoarele de abur cu
metale topite au prev\zute m\suri speciale de
etan[are deoarece Na [i K ac]ioneaz\ violent cu
apa. Pentru a se evita contactul metal topit-ap\
se face controlul etan[eit\]ii cu fluid
intermediar (fig.11.19). La unele construc]ii
etan[area se face cu construc]ia ]eav\ `n ]eav\
(fig.11.20). În aceste generatoare pentru a se
evita aprinderea sodiului cu oxigenul din aer se
introduce ca gaz inert azotul. Fig. 11.12. Schemele principale ale
schimbătoarelor de căldură din CNE:
11.3. Particularităţile de calcul
a-cu ţevi drepte fără compensator de dilatare; b- cu
ţevi drepte cu compensator de dilatare; c-cuţevi în U;
d-cu ţevi Field
Calculul termic, aerogazodinamic [i al
270
Fig. 11.13. Schema

generatorului de abur de tip
vertical cu circulaţie naturală
Westinghouse (S.U.A.)
Fig. 11.14. Raportul

vaporizator-economizor
într-un generator de abur la
variaţia sarcinii
271
Fig. 11.16. Distribuţia zonelor în

generatorul de abur cu străbatere forţată
funcţie de sarcina generatorului
Fig. 11.17. Generator de

abur cu CO2 cu străbatere
forţată cu ţevi cu aripioare:
1-intrarea apei; 2-ieşirea aburului;

3-ţevi cu nervuri; 4-intrare CO2; 5-
ieşire CO2; 6-placă tubulară; 7-
placă suport; 8-corpul generatorului
Fig. 11.18. Tipuri de ţevi folosite la generatoarele de abur cu gaze:

a-ţevi cu ştifturi; b-ţevi cu aripioare elicoidale; c-ţevi cu aripioare longitudinale; d-ţevi cu ace
272
circula]iei se face ca [i la cazanele de abur ]inându-se seama de particularit\]ile constructive [i

func]ionale. Ca valori informative `n cazul gazelor viteza se alege `ntre 8 [i 10 m/s la curgerea
transversal\ [i 15…20 m/s la curgerea logitudinal\; la ]evile cu nervuri la curgerea
transversal\ 5...8 m/s. La ap\ sub presiune ca fluid primar viteza este de 2…3,5 m/s iar ca
fluid energetic 1…1,5 m/s pentru abur 30…50 m/s la presiuni sc\zute; 20…30 m/s la presiuni
medii [i 10…20 m/s la presiuni ridicate.
Coeficien]ii de schimb de c\ldur\ de la agentul primar la perete se calculeaz\ cu
rela]ia:
Fig. 11.19. Controlul etanşeităţii cu un

fluid auxiliar la generatoarele de abur
cu metale topite
Fig. 11.20. Generator de abur cu

metale topite tip ţeavă în ţeavă:
1-intrare gaz inert; 2-nivel mediu; 3-diafragmă

de siguranţă
0,14
η
0, 4 
 λ  W 
α1 = 0,023 Re 0,8
Pr  ,
η p  di  2 , (11.1)
  m ⋅ K 
`n cazul c\ fluidul e apa sau
Nu = 4,03 + 0,228 Pr 0,67 , (11.2)

273
`n cazul `n care fluidul primar e sodiul lichid.

~n cazul generatoarelor cu gaze se aplic\ rela]iile cunoscute de la cazane.
Calculul pierderilor de presiune se efectueaz\ ca [i la schimb\toarele de c\ldur\ de la
cazane. Calculul de rezisten]\ se efectueaz\ ca [i `n cazul cazanelor de abur `n plus se
efectueaz\ un calcul de stabilitate care ]ine seama de vibra]iile ]evilor.
274
BIBLIOGRAFIE
1. Pănoiu N.A. Cazane de abur, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1982.

2. Ungureanu C. Generatoare de abur pentru instalaţii energetice, clasice şi nucleare,
Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1987.
3. Căluianu V, Antonescu N. Aparate termice : schimbătoare, cazane, recuperatoare,
Institutul de construcţii Bucureşti, Bucureşti, 1990.
4. Ioniţă I.C. Generatoare de abur, Universitatea Galaţi, Galaţi, 1990.
5. Neagu C., Epure A. Calculul termic al generatoarelor de abur (îndrumar), Editura
Tehnică, Bucureşti, 1988.
6. Pop M.C. ş.a. Tabele, nomograme şi formule termotehnice (îndrumar), Editura Tehnică,
Bucureşti, 1987, 3 volume.
7. I.S.C.I.R. Prescripţii tehnice pentru proiectarea, execuţia, montarea, instalarea,
exploatarea, recuperarea şi verificarea cazanelor de abur şi cazanelor de apă fierbinte, C 1-73
şi C 31-75.
8. Maksimov M.V. Kotelinâe agregatî bolişoi paroproizvoditelinosti, Moskva, 1961.
9. Meikliar V.M. Parovâe kotlî electrostanţii, Energhia, Moskva, 1974.
10. Popa T. ş.a. Cazane, turbine şi instalaţii termoenergetice, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1977.
11. *** Manualul inginerului termotehnician, Editura Tehnică, Bucureşti, 1986, 3 volume.
12. Roddatis F.K. Kotelinâe ustanovki, Energhia, Moskva, 1977.
13. Pănoiu N. ş.a. Instalaţii de ardere, Editura Tehnică, Bucureşti, 1968.
14. Pănoiu N. ş.a. Valorificarea prin ardere a combustibililor inferiori, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1978.
15. Gheorghiu St. Cazane de abur, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1966.
16. Pănoiu N., Pănoiu I. Dezvoltarea construcţiei şi calculul arzătoarelor pentru
combustibili solizi inferiori, Energetica, nr.5, 1974.
17. *** Teplotehniceskii spravocinik, Energhia, Moskva, 1976.
18. Leca A. ş.a. Procese şi instalaţii termice în centrale nucleare electrice, Editura didactică
şi pedagogică, Bucureşti, 1979.
19. Moţoiu C. Centrale termo- şi hidroelectrice, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti,
1974.
20. Carabogdan I. ş.a. Măcinabilitatea cărbunilor din R.P.R., Studii şi Cercetări de
Energetică şi Electrotehnică, Tom XIII, 1963.
21. Carabogdan I. Asupra temperaturii de aprindere a combustibililor solizi din R.P.R.
R.P.R., Studii şi Cercetări de Energetică, Tom XII, 1963.
22. Carabogdan I. Asupra temperaturilor caracteristice ale cenuşilor cărbunilor din R.P.R.,
Studii şi Cercetări de Energetică, Tom XII, 1963.
23. Popa B., Kassian V. Teoria şi calculul injectoarelor mecanice cu cameră de turbionare,
Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1971.
24. Antonescu N., Căluianu V. Cazane şi aparate termice, Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1975.
275
25. VTI-ŢKTI. Teplovoi rasciot kotelinâh agregatov, Normativnâi metod, Energhia,

Leningrad, 1973.
26. VTI-ŢKTI. Aerodinamiceskii rasciot kotelinâh ustanovok, Normativnâi metod,
Energhia, Leningrad, 1977.
27. VTI-ŢKTI. Ghidravliceskii rasciot kotelinâh agregatov, Normativnâi metod, Energhia,
Moskva, 1978.
28. Singer G. ş.a. Influenţa unor adaosuri asupra viscozităţii zgurii cărbunelui de Rovinari,
Studii şi Cercetări de Energetică, Tom XII, 1962.
29. Aldea M. ş.a. Cazane de abur şi recipiente sub presiune, Îndrumător, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1972.
30. Volkovinskii V.A. Melniţî ventileatorî, Energhia, Moskva, 1971.
31. Negulescu L., Fodor C. Tratarea apei în centralele termoelectrice, I.P.B. Bucureşti.
32. Solacolu S. ş.a. Viscozitatea zgurilor de cărbune. Influenţa unor factori, Studii şi
Cercetări de Energetică, Tom XIII, 1963.
33. Speişer A.V., Gorbanenko D.A. Povâşenie effektivnosti ispolizovania gaza i mazuta v
energheticeskih ustanovkah, Energhia, Moskva, 1974.
34. I.S.C.I.R. Prescripţii tehnice pentru regimul chimic al generatoarelor de abur şi apă
fierbinte C 18-76.
35. I.S.C.I.R. Prescripţii tehnice pentru echiparea instalaţiilor de protecţie şi reglare
automată a cazanelor de abur, reglarea combustibilului şi a aerului de ardere, C 38/1-71.
36. I.S.C.I.R. Prescripţii tehnice pentru echiparea cu instalaţii de protecţie şi reglare
automată a cazanelor de abur, C 38/5-72.
37. E 8-60. Prescripţii de dotare a cazanelor de abur cu mijloace de măsurare în scopul
exploatării economice, Colecţia Inspectoratului de Stat pentru Energie, Bucureşti, 1961.
38. Palmer B.N., Beer M. J. Combustion Technology, Academic Press NY, 1974.
39. Blum I., Barca Fr. Chimia şi prepararea combustibililor solizi, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1966.
40. Nistor I. ş.a. Cercetări privind arderea combustibililor solizi în strat fluidizat,
Construcţia de Maşini, nr.10, 1975.
41. Seefeldt K.F. et al. Grenzleistungsprobleme bei fosil gefeuerten Grossdampferzeugern,
În VGB H8-H9 August, Septembrie, 1975.
42. Carabogdan I. Studiul vitezei de ardere a particulei în cazanul în care viteza mediu-
particulă este nulă, Teză de doctorat, Institutul Politehnic Bucureşti, 1967.
43. Harboe H. Importance of coal for heat and power generation, Stal-Laval, Suedia, 1974.
44. Enin I.V. Sudovâe parogheneratorî, Transport, Moskva, 1978.
45. Lemneanu N. Studiul arderii unei picături de combustibil lichid greu, Teză de doctorat,
Institutul Politehnic Timişoara, 1970.
46. Pănoiu N. ş.a. Arderea intensificată a combustibililor solizi, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1964.
47. Carabogdan I., Pănoiu N. Bazele teoretice ale aprinderii şi arderii combustibililor
solizi, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1969.
48. Pănoiu N., Crăciuneanu C. Influenţa conţinutului de cenuşă a combustibililor solizi
asupra construcţiei cazanelor de abur de debite mari, Studii şi Cercetări de Energetică şi
Electrotehnică, nr.4, 1973.
49. Pănoiu N., Mihăescu L. Posibilităţi de mărire a debitului la morile ventilator de debite
mari, Energetica, nr.1, 1982.
50. Ledinegg M. Dampferzeugung, Dampfkessel, Feuerungen, Springer Verlag, Wien-New
276
York, 1966.
51. Pănoiu N. Asupra funcţionării morilor ventilator la măcinarea huilelor, Studii de
Cercetări de Energetică şi Electrotehnică, nr.1, 1973.
52. Teplovoi rasciot promâşlennâh parogheneratorov, Pod redacţiei V.I. Ceastuhina,
Vişcea şkola, Kiev, 1980.
53. Teplotehniceskii spravocinik, Tom 1 i 2, Pod obşcei redacţiei V.N. Iureneva i P.D.
Lebedeva, Energhia, Moskva, 1976.
54. Santer I. Oil-Water Emulsion Units for economy and environment protection, Tirol,
Austria,1995.
55. Dolgopolov V.I. et al. Sposob sjigania uglevodorodnogo topliva i ustroistvo dlea ego
osuşcestvlenia, Patent Ru nr. 2055269, Int. Cl. F23D14/18, Biulleteni izobretenii i otkrâtii, nr.
6, 1996.
56. Câmpianu N. Contribuţii la studiul proceselor de ardere în câmp electric la arzătoarele
de combustibili lichizi şi gazoşi, Teză de doctor, Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi,
1988.
57. Kishimoto K. Studiul flăcărilor supuse unui câmp electric, J. Fuel, Soc. Jap., 56, nr.52,
1977.
58. Lawton I., Weinberg F.I. Electrical aspects of combustion, Claredon Press, Oxford,
1969.
59. Stepanov E.M., Diacikov B.G. Ionizaţia v plameni i electricescoe pole, Metallurghia,
Moskva, 1968.
60. Diacikov B.G., Polonskii I.Ia., Salimov M.A., Feodorov N.A. Intemsifikaţia fakelinâh
proţessov electriceskim razreadom, Metallurghia, Moskva, 1976.
61. Gübler F. Influenţa câmpului electric asupra flăcării, Energia Wendüng, Germania, 26,
nr.9, 1977.
62. Kidin N.I., Librovici V.B., Mahvelidze G.M. Elektriceskie svoistva laminarnâh
plamion, Preprint Instituta problem mehaniki AN SSSR, nr.51, 1975.
63. Kidin N.I., Librovici V.B. O sobstvennom elektriceskom pole laminarnâh plamion,
FGB, Tom 10, nr.5, 1974, p. 696-705.
64. Kidin N.I., Librovici V.B. Laminarnoe plamea v postoianom elektriceskom pole,
Kniga: “Fizika gorenia i metodî issledovanii”, Ciuvaşskii gosudarstvennâi universitet im. I.I.
Ulianova, Ceboksarî, 1975.
65. Kidin N.I., Librovici V.B., Mahvelidze G.M. Elektrogazodinamika plamion,
Vsesoiuznaia şkola-konferenţia po teorii gorenia, Zvenigorod, 1975.
66. Sajin T.M., Crăciun A.T., Botez C. N. Procedeu de reglare a caracteristicilor flăcării în
procesele de ardere (variante), Cerere de brevet de invenţie nr. a2001-0147 din 15.05.2001
depusă la AGEPI a Republicii Moldova, 2001.
67. Sajin T.M, Crăciun A.T., Botez C.N. Procedeu şi dispozitiv de ardere a
combustibilului, Cerere de brevet de invenţie nr. a2001-0112 din 25.04.2001 depusa la
AGEPI a Republicii Moldova, 2001.
68. Sajin T.M., Crăciun A.T., Angheluţ M. Procedeu şi dispozitiv de ardere a
combustibililor, Cerere de brevet de invenţie nr. a2001-0123 din 08.05.2001 depusă la AGEPI
a Republicii Moldova, 2001.
69. Mamina N.K., Nefedova M.G., Polonsky Yu.I. Investigation of optimal operational
conditions for electric-gaz burner, Combustion European Symposion, 1973, p.322.
70. Goliashevich S.L., Kalmaru A.M., Nefedova M.G., Popov V.A., Rabiner Ya.P., Tager
S.A., Talumae R.Yu. Study of cool combustion for MHD Energy Conversion, 6th
277
International Conference of Magnitohydrodynamic Electrical Power Generation,

Washingtown, USA, 1975.
71. Jonston P.D., Lawton J., Nature, April 2, 1971.
72. Jonston P.D., Lawton J., Parker I.M. Combustion Institute European Symposium,
1973, p.334.
73. Popov V.A., Şeklein A.V. Spektroskopiceskoe issledovanie ploskogo metano-
vozduşnogo plameni v elektriceslom pole, Kniga: “Naucino-tehniceskie problemî gorenia I
vzrâva”, Nauka, Moskva, 1965.
74. Jaggers H.C., von Engel A., Combustion and Flame, V 16, 1971, p.275.
75. Bowser R.I., Weinberg F.I., Combustion and Flame, V 18, 1972296.
76. Jaggers H.C., Bowser R.I., Weinberg F.I., Combustion and Flame, V 19, 1972, p.135.
77. Tverdohlebov B.I., Zaiţev A.S., DAN SSSR, Tom 205, nr.4, 1972.
78. Kozens I.R. Novâe dannâe o nalicii povâşennoi elektronnoi temperaturî v plameni
fakela, Kniga: “Nizkotemperaturnaia plazma”, Mir, Moskva, 1967.
79. Nesterko N.A., Taran A.N., TVT, V 10, nr. 5, 1972, p.961.
80. Iuşcenko Iu.S., Korobcenko Iu.T., Bondarenko T.S. Ob elektronnoi temperature
uglevodorodnogo plameni, Fizika gorenia i vzrâva, nr.6, 1975.
81. Tverdohlebov B.I., ITF, Tom 38, nr.3, 1968, p. 465.
82. Kunio H., Koichiron O., Shiego M., Bull. Space and Aeronaut. Sci., University Tokyo,
V 7, No 3, 1971, p.709.
83. Fialkov B.S., Pliţan V.T. Kinetika dvijenia i harakter gorenia koksa v domennoi peci,
Metallurghia, Moskva, 1970.
84. Fialkov B.S., Pliţan V.T., Metun I., Sinberig G.P. O prirode “elektriceskogo şuma”,
voznikaiuşcego pri gorenii, Fizika gorenia i vzrâva, Tom 7, nr.3, 1971.
85. Erâghin A.T. et al., Fizika gorenia i vzrâva, Tom 2, nr.1, 1975.
86. Salamandra G.D., Wentzel N.M. The Effect of Direct Electrical Fields on Flame
propagation in Tubes, Combustion Institute European Symposium, 1973, p.302.
87. Salamandra G.D., Suppresion of Flame oscillations by Electric Fields, Combustion
Institute European Symposium, 1973, p.310.
88. Miller E.R., Newman R.N., Pagi F.M., Woolley D.E., Combustion Institute European
Symposium, 1973, p.352.
89. Scito Ko. Measurment of the High Electron Density zone, Combustion and Flame, V
21, no. 1, 1973.
90. Sajin T.M.. Intensificarea schimbului de căldură la arderea în câmp electric, Lucrările
Conferinţei Naţionale de Termotehnică cu participare internaţională, Ediţia a XI-a, Galaţi,
Universitatea “Dunărea de Jos”, 17-19 mai 2001, V 2, 2001, p.303-306.
91. Sajin T.M. Interacţiunea flăcării cu câmpul electric exterior, Lucrările Conferinţei
Naţionale de Termotehnică cu participare internaţională, Ediţia a XI-a, Galaţi, Universitatea
“Dunărea de Jos”, 17-19 mai 2001, V 2, 2001, p.307-314.
92. Sajin T.M. Încercări şi aplicaţii practice de realizare ale proceselor de ardere în
câmpuri electrice, Lucrările Conferinţei Naţionale de Termotehnică cu participare
internaţională, Ediţia a XI-a, Galaţi, Universitatea “Dunărea de Jos”, 17-19 mai 2001, V 2,
2001, p.315-320.
93. Voprosî gorenia, Sbornik statei, Metallurghia, Moskva, 1971.
94. Gheidon A.G., Volifgard M.G. Plamea, ego struktura, izlucenie i temperatura,
Metallurgizdat, Moskva, 1959.
95. Tartakovskii P.S., Venderovici A.M., Krasin A.К., Panov A.P. Zavodskaia laboratoria,
278
nr.3, 1935, p.330-335.

96. Muhin S.I. Metodî zaşcitî topok ot pogaşenia plameni, Sbornik: “Avtomatizaţia
otopitelinâh kotelinâh”, vâp.2, Gostoptehizdat, Leningrad, 1961, p.46.
97. Jeltâhin V.M., Naucino-tehniceskii sbornik: “Gazovoe delo”, nr.9, 1964.
98. Kuzimin M.A. Rasciot i konstruirovanie bezinerţionnâh pecei, Maşghiz, Moskva-
Leningrad, 1961.
99. Spühler R. Jonisationsüberwachung von Gasbrenneru, Öl und Gasfeuer, 10, nr.11,
1965, p.1215-1225.
100. Suter O. Automatische, Sicherbeitseinrichtungen an Gasfeuerstäte, Internat. Z.
Gaswärme, 14, nr. 9, 1965, p.347-350.
101. Vliet M.C. Vlambeveiligingen op met gas gestookte centrale vermarmingsketels,
Verwarm en ventilat, 22, nr.1, 1965, p.21-32.
102. Southgate G.T. Boosting Flame Temperatures with the Electric Arc, Chemical and
metallurgical Engineering, V 31, no 1, 1924.
103. Sajin T.M., Gaba A., Crăciun A.T., Ţârdea I. Performanţele tratării termochimice a
combustibililor în procesele de ardere, Lucrările Conferinţei Naţionale de Energetică
Industrială CNEI’98, Ediţia a II-a, Editura “Plumb”, Bacău, Universitatea Bacău, 31 Oct.-2
Nov. 1998, p. 80-85.
104. Gaba A., Păunescu L., Crăciun A., Sajin T., Şofranschi V., Duca Gh., Covaliov V.
Cercetarea eficienţii utilizării catalizatorilor în procesele de ardere a gazelor naturale,
Lucrările Conferinţei Naţionale de Termotehnică, Ediţia a IX-a, Craiova, Universitatea din
Craiova, 27-29 mai 1999, V 3, p.197-211.
105. Sajin T.M. Formarea amestecului de combustibil gaz-lichid pentru arderea în câmp
electric, Lucrările Conferinţei Naţionale de Energetică Industrială “Perspectivele Energeticii
în pragul mileniului III şi impactul asupra dezvoltării umane” CNEI’2000, Ediţia a III-a,
Bacău, Universitatea Bacău, 10-11 nov.2000, p.182-185.
106. Sajin T., Gheorghiu I., Crăciun A., Angheluţ M., Duca Gh., Gaba A. Procedeu şi
instalaţie de ardere a gazelor combustibile, Brevet de invenţie MD nr. 1622, Cl. Int. F23D
14/18, B.O.P.I. nr. 2, 2001, p.29.
107. Sajin T.M., Crăciun A.T. Procedeu şi instalaţie de ardere a amestecului de
combustibil gazos şi lichid, Cerere de brevet de invenţie nr. a2000-0201 din 08.12.2000, Cl.
Int. F23D 14/18, depusa la AGEPI a Republicii Moldova, 2000.
108. Sajin T.M., Crăciun A.T., Duca Gh. Procedeu de ardere a hidrocarburilor lichide,
Brevet de invenţie MD nr. 1750, Cl. Int. F23D 14/18, B.O.P.I., nr. 9, 2001, p.29.
109. Sajin T.M., Crăciun A.T., Duca Gh., Botez C. N., Crăciun S., Dmitriev S. Procedeu
de reducere a emisiilor de oxizi de azot şi sulf din gazele de ardere, Cerere de brevet de
invenţie nr. a2001-0291 din 11.09.2001 depusă la AGEPI a Republicii Moldova, 2001.
279

Instalatii de Ardere Si Generatoare de Abur

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Instalatii de Ardere Si Generatoare de Abur

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tudor SAJIN

Prof.dr.ing. Nicolae LEONĂCHESCU

Prof.dr.ing. Victor ZUBCU

Prof. dr. Gogu GHEORGHIŢĂ

Revoluţia industrială a început odată cu punerea în practică a maşinilor cu abur ce a

Bucureşti, 2 martie 2002

Prof. dr.ing. Nicolae LEONĂCHESCU

CAPITOLUL 3. CALCULUL PIERDERILOR DE CĂLDURĂ. RANDAMENTUL

CAPITOLUL 4. INSTALAŢII DE ARDERE……………………………………………..75

4.5.2.1. Grătare fixe………………………..………………………………….139

6.4. Construcţia preîncălzitoarelor de aer……………………………………..………….177

9.3.1. Formarea pietrei si nămolului...........................................................................241

Disciplina “Instalaţii de ardere şi generatoare de abur” este una din disciplinele de

instalaţiile de ardere a combustibililor gazoşi, lichizi şi solizi. O atenţie deosebită se acordă

1.1. Caracteristici tehnice

Generatorul de abur reprezintă un complex de instalaţii care realizează transformarea

1.2. Schema generală a cazanului. Principiu de funcţionare

Fig. 1.1. Instalaţie energetică de forţă care realizează ciclul Clausius-Rankine:

Faza 1–2 de comprimare a apei se realizează cu o creştere de temperatură de (1,0 ...

cazanului pentru a i se reduce înălţimea, asigurându-se în acest fel si o turbulizare a gazelor de

Fig.1.3. Schema general\ a unui cazan de abur:

Continuându-şi drumul descendent prin puţul convectiv, gazele de ardere parcurg

În focar trebuie să existe o presiune puţin inferioară celei atmosferice (depresiune

!" pre`nc\lzirea apei de la temperatura apei de alimentare ( t aa ) pân\ la temperatura de

0,95 < x < 0,99 (1.2)

[i trece `n supra`nc\lzitorul de baz\ (primar) 13 unde `[i ridic\ temperatura pân\ la

Părţile componente ale generatorului de abur sunt specificate in standardul

Fig.1.5. Schema de circula]ie a fluidului de

fluidului se face pe principiul termosifonului (diferen]\ de densitate), cazanul se nume[te cu

`n care x este titlul aburului, ρ ab - densitatea aburului [i ρ apă - densitatea apei.

1.3. Parametrii principali ai generatoarelor de abur

Parametrii principali ai generatoarelor de abur sunt:

1.4. Clasificarea generatoarelor de abur

Clasificarea generatoarelor de abur se face `n func]ie de diverse criterii. Astfel, `n

- generatoare de abur fixe (stabile ).

- generatoare de abur cu volum mare de ap\;

1.5. Surse de alimentare cu c\ldur\

Func]ionarea instala]iilor termice se poate asigura cu ajutorul a dou\ surse principale

Pe lâng\ considerentele tehnice, de genul celor prezentate `n tabelul 1.1, utilizarea

CALCULUL COMPONENTELOR PROCESULUI DE ARDERE

2.1. Bilan]ul material [i energetic al cazanului de abur

Bilan]ul material [i cel energetic se `ntocmesc dup\ ce `n prealabil s-a fixat o

2.1.1. Bilan]ul material

B + B ⋅ Gaum = B ⋅ G ga + B ⋅ A, [kg h]. (2.1)

Acest bilan] se poate scrie [i raportat la un kilogram combustibil sub forma:

1 + Gaum = G pa + A, [kg kg comb.] , (2.2)

1 + Gaum + Gr = G pa + Gr + A, [kg kg comb.] . (2.3)

1 + Gaum + Gr = G pa + Gr + Gu + A, [kg kg comb.]. (2.4)

2.1.2. Bilan]ul energetic

2.2. Calculul componentelor procesului de ardere a combustibililor `n cazul arderii

2.2.1. Calculul componentelor la arderea complet\ a combustibililor solizi [i lichizi

2.2.1.1. Calculul valorilor teoretice ale volumului [i masei de aer

Combustibilii solizi [i lichizi sunt caracteriza]i prin compozi]ia chimic\ dat\

Calculul componentelor procesului de ardere se face pornind de la ecua]iile

12 kg C + 16 kg O2→28 kg CO; (2.9)

12 kg C + 11,2 Nm3 O2→22,4 Nm3 CO.

Arderea hidrogenului are loc conform reac]iei:

Arderea sulfului are loc conform reac]iei:

~n cazul unui combustibil care are o compozi]ie dat\ de forma

participa]iile componentelor sunt: carbonul C i 100, [kg kg comb.] ; hidrogenul,

combustibil este necesar\ o cantitate de oxigen exprimat\ gravimetric `n felul urm\tor:

pentru formare de:

CO2 CO H2O SO2

sau exprimat\ volumetric: