Ministerul Educației Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău

Facultatea de Psihologie și Psihopedagogie specială

Referat

Tema: Testele de Inteligență

Elaborat de : Ceban Cristina

Masterandă, an. I grupa APCP

Verificat : Doctor Habilitat, Profesor Universitar, Racu Igor

Chișinău 2021
CUPRINS:

1. Introducere …………………………………………………………………2

2. Structura Inteligenței ………………………………………..........3

3. Teoriile Inteligenței........................................................................5
4. Teste de Inteligență ........................................................................11
5. Testele de Intelligentă astăzi ……………………………………..13
6. Testele de Creativitate ....................................................................15
7. Cele mai utilizate teste de creativitate ............................................18
8. Concluzie ........................................................................................21
9. Bibliografie .....................................................................................24

1
1. Introducere

Conceptul de inteligență este indisolubil legat cu interacțiune, dezvoltare și luarea deciziilor...

Inteligența se manifestă acolo unde ceva interacționează cu ceva sau cu cineva (oameni cu
oameni, oameni cu tehnologie, oameni cu numere sau computere), unde are loc dezvoltarea sau
transformarea (o persoană își construiește o casă, își antrenează unele dintre abilitățile sale) și cel
mai important, unde este persoana ia decizii

De-a lungul timpului inteligența umană a fost înțeleasă și definită în foarte multe moduri.Cu
toate acestea, notiunea de “inteligenta” are, din punct de vedere stiintific, o definitie aparte. In
general, cand spunem despre cineva că este “inteligent” descriem o persoana cu foarte bune
abilități analitice, o capacitate superioară de abstractizare si, nu de putine ori, cu performante
academice înalte. In abordările teoretice recente specialiștii susțin ca nu atat abilitățile analitice si
cunoștintele academice specifice (ex: la matematica, fizica etc) sunt relevante, cît capacitatea
generală a unui individ de a acumula si utiliza informatiile si experiența anterioară pentru a se
adapta eficient la contexte si cerințe variate sau noi ale mediului extern. Astfel, un om este
inteligent atunci când este capabil să îsi modifice rapid comportamentul în functie de schimbările
din mediu si să găsească soluții eficiente la situațiile de viată de zi cu zi (practice, sociale si
functionale) cu care se confruntă. În psihologie, inteligența apare atât ca fapt real, cât și ca unul
potențial, atât ca proces, cât și ca aptitudine sau capacitate, atât formă și atribut al organizării
mentale, cât și a celei comportamentale (Paul Popescu –Neveanu, Dicționar de psihologie).

Socrate (470 î.Hr.–399 î.Hr.) și Platon (427 î.Hr.-347 î.Hr.) considerau că inteligența îi
permite omului să înțeleagă ordinea lumii şi să se conducă pe sine însuşi, iar Boudha milita
pentru eliberarea omului de inteligență pentru a ajunge la cea mai înaltă formă de fericire. Pentru
gândirea occidentală, inteligenţa apare a fi atributul esenţial, fundamental al omului, care face
din om ceea ce el este. Pentru gândirea orientală, inteligenţa era redusă la minimum. Au fost
foarte controversate şi funcţiile inteligenţei. Unii autori au manifestat o încredere aproape
nemărginită în puterea inteligenţei, iar alţii au minimalizat-o. Kant (1724-1804) vede inteligența
în uniune cu sensibilitatea, numai din această interpătrundere totală şi absolută izvorând
cunoaşterea. Leonardo Da Vinci (1452-1519) legase inteligenţa de sensibil, înaintea lui Kant.
Pascal (1623- 1662) considera că inteligenţa este inhibată de afectivitatea debordantă. A.
Schopenhauer (1788-1860) trata inteligenţa ca fiind subordonată voinţei, singurul element
primar şi fundamental. Toate aceste păreri contradictorii s-au repercutat asupra definirii
inteligenţei şi asupra stabilirii componentelor şi funcţiilor ei.

2
M. Golu consideră că inteligenţa este o calitate specifică a organizării mentale a omului,
concretizată în diferite capacităţi: de disocierecorelare-sistematizare-generalizare a proprietăţilor
semnificative ale obiectelor din lumea externă şi a relaţiilor dintre acestea; de a face faţă
diverselor situaţii problematice noi, imprevizibile; de a adopta decizii optime în situaţiile
alternative, prin aplicarea unor criterii şi teste de eficienţă, adevăr etc.; de a restructura „din
mers‖ desfăşurarea comportamentului la logica desfăşurării evenimentelor în plan obiectiv,
extern; de a organiza şi transforma în plan subiectiv-intern situaţiile externe şi de a elabora
mostre ideale pentru intervenţia practică în realitate; de a crea şi alege mijloace adecvate
scopului stabilit; de a anticipa rezultatele unor transformări; de a opera cu sisteme de semne,
simboluri şi semne în comunicarea cu cei din jur şi în reglarea propriei conduite; de a realiza
succesiuni logice în câmpul unor evenimente haotice sau aleatoare şi de a sesiza inadvertenţele,
lacunele sau absurdităţile în testele verbale sau nonverbale, în situaţii problematice date spre
rezolvare; de a raporta distinct şi specific la diferitele laturi ale realităţii sau la una şi aceeaşi
latură în contexte diferite.

2.Structura Inteligenței

Există diverse concepte care au încercat să răspundă la această întrebare. Deci, la începutul
secolului, Spearman (1904) a identificat factorul general al inteligenței (factorul G) și factorul
S, care servește ca indicator al abilităților specifice. Din punctul de vedere al lui Spearman,
fiecare persoană este caracterizată de un anumit nivel de inteligență generală, care determină
modul în care această persoană se adaptează la mediu. În plus, toți oamenii au dezvoltat, în
diferite grade, abilități specifice care se manifestă în rezolvarea problemelor specifice.

Thurstone, folosind metode statistice, a investigat diferite aspecte ale inteligenței

generale, pe care le-a numit potențiale mentale primare. El a identificat șapte astfel
de potențiale.

Psihologul american J. Guilford prezintă inteligența ca un model cubic. El a identificat 120 de

factori de inteligență, pornind de la ce operații mentale sunt necesare, ce rezultate duc la aceste
operații și care este conținutul lor (conținutul poate fi figurat, simbolic, semantic,
comportamental).

Pentru Binet și Wechsler, inteligența este un model cu un singur nivel, cu două blocuri de
indicatori cu caracter verbal și non-verbal (eficient și imaginativ).

3
Potrivit Cattel (1967), fiecare dintre noi are o potențială inteligență încă de la naștere, care stă la
baza capacității noastre de a gândi, abstract și rațional. Până la vârsta de 20 de ani, această
inteligență atinge apogeul.

B.G. Ananiev privea inteligența ca pe o organizare pe mai multe niveluri a forțelor cognitive,
cuprinzând procese, stări și trăsături de personalitate. La rândul său, această structură este
asociată cu caracteristici neurodinamice, autonome și metabolice. Ele determină măsura tensiunii
intelectuale și gradul de utilitate sau de dăunare a acesteia pentru sănătatea umană. Cu această
abordare, inteligența este privită ca o formare integrală a proceselor și funcțiilor cognitive,
însoțită de suport metabolic. Indicatori înalți de inteligență prezic succesul unei persoane în orice
fel de activitate.

Substructurile inteligenței generale sunt formațiuni ale inteligenței non-verbale și verbale.

Inteligența verbală arată trăsăturile formei verbal-logice a inteligenței generale cu o dependență
predominantă de cunoaștere, care, la rândul său, depinde de educația, experiența de viață,
cultura, mediul social al fiecărui individ. Inteligența non-verbală nu depinde atât de cunoștințe,
cât de abilitățile individului și de caracteristicile sale psihofiziologice, reflectate în indicii
senzori-motori. Evaluarea generală a informațiilor se realizează după însumarea indicatorilor
individuali ai succesului fiecăreia dintre sarcini, iar suma obținută este legată de vârsta
subiectului. Trebuie remarcat faptul că, dacă în sarcinile de determinare a inteligenței verbale se
evaluează capacitatea de a generaliza logic, capacitatea de a construi inferențe, independența și
maturitatea socială a gândirii, atunci în sarcinile de determinare a inteligenței non-verbale, se
evaluează dezvoltarea altor procese și proprietăți mentale - atenție, percepție, coordonare vizual-
motorie. , viteza de formare a abilităților. În ansamblu, inteligența apare ca o structură a
abilităților, printre care cele mentale joacă cel mai important rol, dar nu singurul, deoarece
proprietățile atenției, memoriei, percepției sunt foarte importante pentru inteligența generală. Cu
toate acestea, în literatura psihologică modernă destul de des două concepte - inteligența și
gândirea - sunt considerate sinonime, ceea ce provoacă confuzie terminologică.

4
3. Teoriile Inteligenței

Inteligența a fost studiată în mod tradițional în cadrul a două direcții principale: testologică și
psihologică experimentală.

Teoriile inteligenței dezvoltate în cadrul direcției psihologice experimentale s-au concentrat pe

identificarea mecanismelor activității intelectuale.

În primul rând, este necesar să se evidențieze teoriile care susțin ideea unei explicații genetice a
inteligenței bazată pe luarea în considerare atât a tiparelor dezvoltării sale ontogenetice asociate
cu dezvoltarea sistemelor de operații logice (J. Piaget), cât și a influenței factorilor socio-
culturali (L. S. Vygotsky, M. Cole și S. Scribner și alții).

Teoria bifactorială a inteligenței după C.Spearman

Studiul lui Spearman a urmat orientările inițiale ale lui Galton, în care baza de inteligență a fost
considerată a fi în funcționarea unor simple procese psihologice de bază, cum ar fi procesele
senzoriale și perceptuale, interesate de relațiile dintre inteligența generală și discriminative
senzoriale

Spearman a susținut că toate abilitățile intelectuale umane au un factor comun sau general care
este ereditar și care este menținut în timp, numit factor G. Pe lângă existența unui alt factor de
abilități intelectuale specifice pe care fiecare subiect îl prezintă unei anumite abilități, numit
factor S și care poate fi modificat prin învățare.

Teoria multifactorială a inteligenței lui Thurstone

Louis Leon Thurstone (1887-1955) este considerat unul dintre cei mai influenți autori din
domeniul psihometriei. Contribuția sa principală este teoria lui despre cele 7 aptitudini
mentale primare, care s-a opus modelelor unitare și ierarhice de inteligență propuse de alți
pionieri precum Charles Spearman sau PE Vernon.
Într-un mod foarte particular, Thurstone a negat existența unui factor de inteligență general
(faimosul „factor g”) căruia i-ar fi subordonate restul capacităților cognitive. Pentru acest
autor, inteligența ar trebui înțeleasă ca un set de abilități mentale primare care pot să nu fie
redus la o singură dimensiune de nivel superior.

5
Cele 7 potențiale mentale primare.

1. Înțelegerea verbală: abilitatea de a înțelege ideile și semnificațiile exprimate în cuvinte.

2. Fluență verbală: abilități de a scrie și de a vorbi cu ușurință.
3. Numeric: abilitatea de a rezolva rapid problemele.
4. Spațial: abilitatea de a vizualiza obiecte de două sau trei dimensiuni, relații spațiale și
schimbări de poziție.
5. Memorie: rețineți și recunoașteți informațiile prezentate anterior.
6. Viteza perceptuală: distinge detaliile configurațiilor complexe.
7. Motivarea: abilitatea de a rezolva probleme logice, anticipa și planifica situații.

Cu contribuțiile lor, a fost posibilă îmbunătățirea testelor de inteligență, a personalității și a

intereselor psihologice, precum și pentru a ajuta la înțelegerea diferențelor intraindividuale
observate față de testele de inteligență generală.

Teoria inteligenței lui Cattell

Cattell a dezvoltat această teorie a inteligenței, care a fost influențată de oameni ca Spearman,
Thurstone și Hebb.

Principala sa contribuție a fost crearea a două tipuri de inteligență, care sunt:

Inteligența fluidă

Care are o componentă ereditară și biologică, cu o origine fiziologică, capabilă să acționeze în

orice situație și care reflectă capacitatea pe care trebuie să o adaptăm la diferite situații sau
probleme care apar fără a avea nevoie de experiențe anterioare.Aceasta reflectă capacitățile de
bază ale persoanei în raționamentul și procesele mentale superioare. Inteligența fluidă poate fi
măsurată prin teste pentru a obține capacitatea persoanei de a dobândi cunoștințe.

Inteligența cristalizată

Finalizați-o pe cea anterioară prin cunoștințele învățate, având originea în experiențele persoanei
și cuprinzând abilitățile cognitive în care învățarea anterioară a cristalizat.Această inteligență este
evaluată prin teste de școlarizare și cunoștințe dobândite prin interacțiunea cu mediul socio-
cultural.De asemenea, el leagă, în aspectul său neuropsihologic, relațiile diferite dintre emisferele
cerebrale și tipurile de abilități.
6
Modelul ierarhic al lui Vernon

Modelul de inteligență ierarhică în care se stabilește existența unei serii de capabilități specifice
care tind să fie grupate sub diverși factori. Vernon a prezentat factori de trei tipuri:

-Factor comun

- Factori de grup mai mare. El a numit acești factori v ed (verbal: educațional) și k: m (spațial:
mecanic).

- Factori ai grupului minor care se referă la factori mult mai direct legați de abilitățile sau
abilitățile caracteristice executării în anumite sarcini.

Contribuțiile lui Vernon la psihologie au fost multe și variate, munca sa în domeniul inteligenței
fiind foarte remarcabilă. El a fost un apărător al teoriei inteligenței lui Hebb, care împarte
capacitatea intelectuală umană în două categorii.

El a numit „inteligenta“ la substratul biologic al capacității cognitive, prin care învățăm și să se

adapteze, și „inteligență B“ la influența mediului, care corespunde nivelului de calificare a
demonstrat în comportament.

Vernon a inclus "Intelligence C", ceea ce se manifestă în testele abilităților cognitive, calificării
sau IQ obținute într-un anumit test.

Teoria structurii intelectuale a lui Guildford

Este considerată ca fiind continuitatea modelului Thurstone și a abordărilor inițiale ale lui Binet.
Guilford inteligenta abordări ca concepții cognitive ale funcționării intelectuale, doresc să
cunoască și să descrie procesele și funcțiile care influențează abilitățile intelectuale implicate în
performanța indivizilor cognitive.

Conform acestei teorii, inteligența și capacitatea mentală poate fi înțeleasă ca un cub care
reprezintă intersecția a trei dimensiuni: operații (procese mentale), continut (semantic, simbolic,
vizual și comportamentală) și produse (tipuri de răspunsuri necesare sau cum să ia informațiile
prelucrate), numărați fiecare dintre acestea cu mai multe subdiviziuni.

7
Deși acești factori sunt independenți, fiind interdependenți, ei pot deveni dependenți psihologic.
El subliniază, de asemenea, că inteligența este "un set sistematic de abilități (diferențe
individuale) sau funcții, care procesează informații în moduri diferite".

Se consideră că inteligența este format din 120 de aptitudini sau abilități care, după Guilford
extins la 150. În plus, nu ia în considerare existența unui „g“ factor sau factori comuni
independenți.

Teoria triarhică a lui Stenberg

Dezvoltat de Stenberg, un psiholog cunoscut pentru cercetările sale despre inteligență și

creativitate, printre alte subiecte. Teoria sa fiind una dintre primele care adoptă o abordare mai
cognitivă.

Definește inteligența ca "activitate mentală îndreptată în scopul adaptării la mediile relevante din
lumea reală din viața cuiva".

Teoria sa este împărțită în trei părți: inteligență comprehensivă sau analitică, inteligență
experimentală sau creativă și inteligență contextuală sau practică.

Componentă subcomponentă

A asociat funcționarea minții cu o serie de componente. Aceste componente le-au etichetat ca

metacomponenți, componente de performanță sau de execuție și componente de achiziție a
cunoștințelor. (Sternberg, 1985). Și asociază această sub-teorie cu capacitatea analitică, abilitatea
de a separa problemele și de a vedea soluții care nu sunt evidente.

Sub-teorie experimentală
Aceasta se referă la performanța corectă a sarcinilor în raport cu experiența anterioară a acesteia,
împărțind rolul experienței în automatizare și noutate. Este asociat cu creativitatea și intuiția,
foarte util pentru rezolvarea de noi probleme și crearea de noi idei.

Sub-teorie contextuală sau practică

Se referă la activitatea mentală care ne permite să ne adaptăm mediului înconjurător. Având în

vedere trei procese cum ar fi adaptarea, conformarea sau transformarea și selecția, producând o
ajustare între ele și mediul lor. Eficacitatea cu care fac acest lucru determină inteligența lor.

8
În plus, recunoaște faptul că un individ poate ajunge la o integrare a celor trei inteligențe, și nu
numai să arate una dintre ele.

Teoria Inteligențelor multiple de Gardner

Gardner este un psiholog cunoscut pentru cercetarea sa privind abilitățile cognitive și pentru
formularea acestei teorii.

El a definit inteligența ca abilitatea pe care oamenii trebuie să o rezolve problemelor zilnice cu

care ne confruntăm, fiind o abilitate marcată genetic care poate fi dezvoltată și îmbunătățită prin
învățare, mediul nostru, educația noastră și experiențele noastre. .

Cu teoria sa, el explică că nu numai că avem o capacitate mentală, ci opt:

1. Logică-matematică inteligență
2. Inteligența lingvistică
3. Inteligența vizual-spațială
4. Inteligența kinetică sau corporală-cinetică
5. Inteligența muzicală
6. Inteligența interpersonală
7. Inteligență intrapersonală
8. Inteligența naturalist

Inteligență emoțională

„Inteligența emoțională este abilitatea de a percepe emoțiile, pentru a avea acces și de a genera
emoții, în scopul de a sprijini gândirea, să înțeleagă emoțiile și cunoștințele emoționale, și de a
reglementa reflectiv emoțiile, astfel încât să se promoveze creșterea emoțională și intelectuală“
Mayer și Salovey, 1997.

Daniel Goleman este un psiholog cunoscut pentru cartea sa Inteligenta emotionala. A fost co-
fondat de colaborare pentru academică, socială și învățarea emoțională (Societatea Academică de
învățare pentru, socială și emoțională), a cărei misiune este de a ajuta școlile să introducă cursuri

de educație emoțională.

9
Există cinci componente pe care le descrie despre inteligența emoțională.

Dezvoltarea mentală a omului este condiționată de informații genetice moștenite și de factori

externi de mediu (educație, educație etc.). Unii oameni de știință cred că aproximativ 50-60% din
gândirea mentală a unei persoane depinde de mediu. Cu toate acestea, acest lucru este contrazis
de rezultatele studiilor la gemeni homozigoti (identici). Astăzi, mulți oameni de știință susțin că
inteligența este moștenită de aproape 90%.

Abilitățile mentale ale unei persoane pot fi dezvoltate. Pentru a face acest lucru, trebuie să vă
angajați în activitate mentală, citiți mai multe. Este important ca metoda de instruire să
fiadecvată vârstei persoanei. Dacă un copil de 4 ani nu este un copil minune, atunci nu ar trebui
să fie învățat cum să rezolve problemele dificile.

10
4. Teste de Inteligență

Printre primele teste apărute la începutul secolului XX se regăsesc testele de inteligență care
sunt legate, în primul rînd, de numele lui A. Binet.Relativ mai puțin cunoscut ete faptul că el a
fost un autodidact in psihologie,că a avut mai multe eșecuri în viața particulară și că nu a
perticipat la nicio conferință profesională (Wasserman, Tulsky, 2005).De astfel „scala metrică a
inteligenței“ a fost prezentată de colaboratorul său, T. Simon, la Congresul Internațional de
Psihologie în 1905.În 1895 A. Binet a pus bazele primei reviste de psihologie din Franța,în care
și-a publicat cele mai multe dintre scrieri,și anume L’Anne Psychologique.În calitatea sa de lider
al Societății Libere pentru Studiul Psihologic al Copilului (La Societe Libre pour’l Etude
Psychologique de l’ Enfant), ce avea ca misiune să ofere cadrelor didactice posibilitatea de a
discuta în legatură cu diferite probleme ale educției,a fost numit în fruntea unei
comisii.Obiectivul principal al acesteia era de a crea o metodologie în baza căreia să fie posibilă
o “ examinare medico-psihologică”a copiilor,în vederea depistării celor ce prezentau retardare
mintală.Așa a apărut prima „scală metrică a inteligenţei”, ce cuprindea 30 de itemi, destinată
identificării copiilor şcolari retardaţi mintal din Paris, s-a produs o intensificare făra precedent a
interesului practicienilor pentru aceste instrumente. Ele vor fi aplicate în şcoli, închisori,tribunale
pentru copii etc. Testul lui Binet a fost supus unor multiple revizuiri şi traduceri, atât în Europa,
cât şi, mai ales, în America. Revizuirea făcută de L. Terman, în 1916, conferă acestui test
denumirea de Stanford-Binet Intelligence Scale (Scala de inteligenţă Stanford-Binet). Testul lui
Binet a fost un test individual, însă odată cu declanşarea primului război mondial a apărut cerinţa
creerii unor teste care să poată fi aplicate pe grupuri mai mari de subiecţi şi într-un timp mai
scurt.Așa au apărut testele de grup pentru abilităţile umane ( Army Alpha şi Army Betha),
create de un colectiv de psihologi avându-l în frunte pe Roberet Yerkes,care deţinea şi funcţia de
preşedinte al Asociaţiei Psihologilor Americani.(APA).
În această amplă acțiune de creare și de aplicare atestelor au fost implicați psihologi cu
renume,precum H.H.Goddard, L.M. Terman, A. Otis ( care a creat aproape jumătate din testele
Army),R.S. Woodworth, E.K.Strong, L.L. Thurstone, E.L. Thorndike. În ianuarie 1918 s-a
aprobat ca testarea să fie realizată pe toți recruții, însemnind,un număr impresionant de
1.700000 de persoane.Ambele teste se aplicau pe grupuri de subiecți (deci erau teste colective),
însă fiecare dintre ele se adresa unor categorii diferite de subiecți,respectiv: Army Alpha se
adresa celor care erau capabili să folosească corect limba engleză (știau să scrie și să citească),iar
Army Beta celor care ori erau analfabeți, ori utilizau incorect limba engleză (Wasserman și
Tulsky, 2005).

11
Referitor la compoziție,testul Army Alpha cuprindea următoarele subteste:

1. Direcții.
2. Memoria cifrelor.
3. Propoziții dezorganizate.
4. Probleme aritmetice.
5. Informații.
6. Sinonime-antonime.
7. Judecată practică.
8. Completarea seriei de numere
9. Analogii.
10. Compararea numerelor.

La rîndul său,celălalt test,Army Beta, cuprindea șapte subteste,și anume:

1. Labirinturi.
2. Analiza cubului.
3. Serii X – O.
4. Număr – simbol.
5. Verificarea numărului
6. Completarea imaginii
7. Construcție geometrică

Cei care sunt familiarizați cu bateriile de inteligență Wechsler pot ușor să recunoască faptul că
autorul a preluat și adaptat mai multe dintre subtestele ce compun cele două teste mentale tip
Army Tests. De altfel ,și denumirea unor subteste preluate este păstrată (cum ar fi, de exemplu,
Informații, Memoria cifrelor,Labirinturi,Completarea imaginii).
Odată cu apariţia testelor de grup, a crescut interesul şi pentru alte categorii de teste, cum ar fi
testele de aptitudini, testele de achiziţii, testele de interese, testele de personalitate, deşi distincţia
dintre ele nu era întotdeauna uşor de făcut.

12
Cu puţin înainte de declanşarea celui de-al doilea război mondial, mai exact în 1939, David
Wechsler a publicat prima versiune a Scalelor de B), moment de cotitură în psihometrie,
deoarece aducea unele noutăţi în ceea ce priveşte testarea inteligenţei. Astfel, printre altele, spre
deosebire de testul Stanford-Binet, care permitea calcularea doar a unui scor QI, acest nou
instrument psihodiagnostic făcea posibilă calcularea mai multor scoruri şi,totodată, stabilirea
profilului individual ca urmare a combinării abilităţilor.Ca o noutate absolută apare posibilitatea
calculării QI performanţă.Deci în baza rezultatelor obținute ca urmare a aplicării întregii
baterii,puteau fi calculați trei coeficienți ai inteligenței: QI Verbal, QI Performanță și QI
Global.Odată cu apatiția variantei WAIS – III pentru adulți și a variantei WISC – III pentru copii
mai mari s-a creat posibilitatea calculării unor factori index (de exemplu în cazul bateriei WISC
– III, acești factori sunt următorii: VCI – Verbal Comprenhension Index; POI – Perceptual
Organization Index; FDI – Fredom from Distractibility Index; PSI – Processing Speed
Index),în baza cărora se poate face un diagnostic mult mai detaliat și mai precis privind nivelul
de funcționare cognitivă.
Cele două mari baterii de inteligenţă (Standford – Binet și Wechsler) au fost supuse unor
revizuiri repetate, fiecare dintre ele având ca obiectiv de bază îmbunătăţirea caracteristicilor lor
psihometrice. Ele s-au impus, în practica psihodiagnostică, ca cele mai de valoare teste, gradul
de încredere acordat rezultatelor obţinute cu ajutorul lor fiind maximal. De altfel, ele au fost
preluate, traduse şi standardizate în foarte multe ţări, inclusiv în ţări din Europa.

Clasificarea testelor realizată de U. Șchiopu

1. Teste de inteligență generală;

2. Teste de inteligență tehnică;
3. Teste de inteligență abstractă;
4. Teste de inteligență socială;
5. Teste de inteligență emoțională;
6. Teste de inteligență kinestezică.
5.Testele de intelligentă astăzi

Dezbaterea asupra a ceea ce inseamna sa fii "inteligent" si daca testul IQ este sau nu un
instrument corect de masurare continua sa provoace si astazi reactii puternice si adesea opuse.
Unii cercetatori spun ca inteligenta este un concept specific unei anumite culturi. Ei sustin ca
apare diferit in functie de context, in acelasi mod in care apar multe comportamente culturale.

13
Ceea ce poate fi considerat inteligent intr-un mediu nu ar putea fi in altele. De exemplu,
cunostintele despre plantele medicinale sunt vazute ca o forma de inteligenta in anumite
comunitati din Africa, dar nu se coreleaza cu performante ridicate la testele traditionale ale
inteligentei academice occidentale.

Potrivit unor cercetatori, "specificitatea culturala" a inteligentei face ca testele IQ sa fie

partinitoare fata de mediile in care s-au dezvoltat - si anume societatea alba, occidentala. Acest
lucru le face potential problematice in medii culturale diverse. Aplicarea aceluiasi test in randul
diferitelor comunitati nu ar recunoaste valorile culturale diferite care formeaza ceea ce fiecare
comunitate apreciaza drept comportament inteligent.

Mergand si mai departe, avand in vedere ca istoria testului IQ este folosita pentru alte
convingeri, uneori rasiale, despre ceea ce sunt capabile diferite grupuri de oameni, unii
cercetatori spun ca astfel de teste nu pot masura in mod obiectiv si egal inteligenta unui individ.

Cînd testul IQ este folosit pentru bine

In invatamant, testele IQ pot fi o modalitate mai obiectiva de identificare a copiilor supradotati
care ar putea beneficia de servicii educationale speciale. Copiii minoritatilor etnice si cei ai caror
parinti au un venit scazut sunt subreprezentati.

Modul in care copiii sunt alesi pentru aceste programe arata ca studentii de culoare si hispanici
sunt deseori trecuti cu vederea. Unele districte scolare din SUA utilizeaza proceduri de admitere
pentru programele educationale pentru supradotati care se bazeaza pe observatiile cadrelor
didactice si referinte sau necesita ca familia sa fie de acord ca copilul sa fie testat. Dar cercetarile
sugereaza ca perceptiile si asteptarile unui profesor, care pot fi preconcepute, au un impact
asupra scorurilor IQ ale copilului, asupra realizarilor academice si asupra atitudinilor si
comportamentului. Acest lucru inseamna ca perceptia profesorului poate avea, de asemenea, un
impact asupra probabilitatii ca un copil sa ajuga intr-un program special de educatie.

Screening-ul universal al elevilor folosind testele IQ ar putea ajuta la identificarea copiilor care
altfel ar fi trecut neobservati de catre parinti si profesori. Cercetarile au constatat ca acele
districte scolare care au implementat testele IQ pentru toti copiii au reusit sa identifice mai multi
copii din grupurile subreprezentate din punct de vedere istoric pentru a intra in programele
educationale destinate copiilor supradotati.
Testele IQ ar putea contribui, de asemenea, la identificarea inegalitatilor structurale care au
afectat dezvoltarea copilului. Acestea ar putea include impactul expunerii la substante nocive
cum ar fi plumbul si arsenicul sau efectele malnutritiei asupra sanatatii creierului. Toate acestea

14
s-au dovedit a avea un impact negativ asupra capacitatii mentale a unui individ si afecteaza in
mod disproportionat comunitatile cu venituri mici si minoritatile etnice.
Identificarea acestor probleme i-ar putea ajuta pe cei care se ocupa de educatie si politici sociale
sa caute solutii. Interventiile specifice ar putea fi concepute pentru a ajuta copiii care au fost
afectati de aceste inegalitati structurale sau expusi la substante nocive. Pe termen lung,
eficacitatea acestor interventii ar putea fi monitorizata prin compararea testelor de IQ
administrate acelorasi copii inainte si dupa o interventie.

6.Testele de Creativitate

Creativitatea reprezinta un complex de aptitudini si insusiri psihice care in conditii favorabile

genereaza produse noi si valoroase pentru societate si / sau pentru individ.
Cu scopul de a surprinde cat mai devreme creativitatea, spre a se valoriza social si spre a se
stimula si intretine aceasta importanta valoare sociala, s-au efectuat diferite tipuri de teste. In
genere, acestea au in atentie criterii ce au fost atribuite creativitatii de diferiti autori, din care
motiv raman sensibile la anumite critici ce se refera la insusi conceptul de creativitate. Totusi,
asa cum mentiona si J.Piaget „testele au dat, in linii mari, ceea ce se asteapta de la ele, apreciere
rapida si persistenta a nivelului global al unui individ. Ele masoara un randament fara a atinge
operatii constructive ca atare” Totusi, testele de creativitate nu pot surprinde insusi procesul si
momentul creatiei, ci doar creativitatea potentiala si produsele ei.
Problemele creativitatii au fost abordate diagnostic, mai intai, prin arborii genealogici de
catre Sir Fr.Galton care , in 1862, a creat o preocupare pentru abordarea evaluativa
a creativitatii .Pentru Sir Fr Galton creativitatea a fost considerata ca atribut al oamenilor alesi.
Mai semnificative, pentru tentativele de cercetare diagnostica a creativitatii, se pot enumera
studiile lui Allport (1936) si cele ale lui Guilford.

Primele teste de creativitate au fost create de către J.Guilford și colaboratorii săi la Universitatea
din California în anii 50 ai secolului XX. Aceste teste sunt cunoscute sub denumirea Teste de
productivitate divergentă (Divergent Productive tests) și măsoară particularitățile unui tip de
gândire pe care autorul l-a numit „gândire divergentă‖. Au fost elaborate 14 teste

In a doua jumatate a secolului XX, creativitatea a inceput sa fie considerata tot mai mult ca
atribut al omului (reevaluarea lui homo faber) si ca bun al societatii-sub influenta progresului in
toate domeniile de exprimare ale activitatii umane ( R.S.T.).

15
Inventarierea de numerosi autori a formelor timpurii de exprimare a creativitatii – prin metoda
biografica (Mozart, Chopin, M.Eminescu) , ca si cercetarile privind dezvoltarea ludismului la
copii, au creat interese pentru problemele creativitatii.

Creativitatea, ca si inteligenta, este o trasatura general umana. Toti oamenii au un anumit nivel
de creativitate. Cei mai multi au o creativitate de nivel mediu, un numar redus de oameni sunt
foarte creativi sau foarte slab creativi. A. L. Taylor distinge 5 niveluri de creativitate:

1. Creativitatea expresivă se manifesta prin modul in care o persoana se autoexprimă. Este

prezenta la orice om, deoarece fiecare om îsi exprimă stările afective, părerile, ideile prin gesturi,
mimica, intonație, cuvinte, desen etc.

2. Creativitatea productivă se manifesta prin capacitatea de a produce lucruri utile prin

intermediul deprinderilor insusite. Cei mai multi oameni au aceasta capacitate (ea este
manifestata de muncitorii din fabrica, de femei, prin ceea ce fac in gospodarie).

3. Creativitatea inventivă este capacitatea de a aduce imbunatatiri importante unor produse.

Numarul persoanelor care dispun de creativitate inventiva nu este prea mare.

4. Creativitatea inovatoare poate sa duca la modificari importante ale principiilor care stau la

baza unui domeniu stiintific sau artistic. Astfel de creativitate poseda cei care au fondat noi
curente stiintifice sau artistice (in psihologie Jung, Adler). Despre persoanele care
manifesta creativitate inventiva sau inovativa se spune ca sunt talentati.

5. Creativitatea emergentă se manifesta prin revolutionarea unui domeniu stiintific sau artistic.

Despre aceste persoane se spune ca sunt genii (Einstein, Freud, Beethoven, Shakespeare).

Exista creativitate, ca potential psihic si creativitate, ca stare activa. Potentialitatea creativa se

transforma in stare, sub foarte numeroase si complexe conditii provocatoare. In cazul in care
creativitatea potentiala devine activa, se manifesta ca stadii ale creatiei. In acest context exista,
insa, forme relativ diferite de creativitate potentiala, ca structura si ca nivel pana la care se extind
structurile creative. Se delimiteaza ca structuri urmatoarele (C.N.Taylor):

 Creativitatea productivă se caracterizeaza prin prezenta de control lejer al jocului liber, a

operatiilor creative incarcate de o anumita tensiune acaparatoare, cu tente ludice. Este,
insa, implicata si ca stapanire a acesteia.

16
  Creativitatea expresivă este forma fundamentala de creativitate in actiune. Se exprima
prin implicatie totala intr-o anumita activitate, cu originalitate, sensibilitate, mesaj
complex si angajare cu tehnicile si abilitatile creative maximal –disponibile.
 Creativitatea inventivă echivaleaza cu o forma mai inalta si flexibila in sesizarea de noi
semnificatii, de multa flexibilitate de combinare de idei, de percepere de relatii inca
nesesizate.
 Creativitatea emergentă, cea mai profunda si cpmplexa, aduce transformari, produse
creative deosebite ce pot crea transformari in viata social-stiintifica, artistica,   
tehnologica etc.

Exista niste etape in constituirea creativității ca stare. Wallach a semnalat momentele

de preparatie , ca prima etapă a trecerii la creativitatea ca stare. Preparația este mai activă la cei
cu creativitate potentială inaltă.

Al doilea moment este cel al incubației Incubația este o stare incarcată de interogații puternice

și implicare a stărilor psihice și a competențelor intr-o stare de efervescentă, a imobilizării
inconștientului și a subconștientului (Wallach, Jung, Freud mai ales). În etapa incubației, se
creează și organizarea mesajului, se fac asocieri, se conturează miezul problemei, legăturile ei
nemaigîndite. Se rotunjește tematica de bază și cea de implicare in necunoscutul cel mai
neasteptat pentru cei ce savureaza domeniile stiintei, tehnologiei sau domeniul de arte respectiv.
Momentul urmator, al iluminatiei este incarcat de intuitii, inspiratii. Este un moment de implozii
si explozii interioare, in care probleme, fructe ale creativitatii, s-au copt si se culeg. Se mai
numeste si momentul „Aha”-si se exprima prin inceput de descarcare, activitatea deplasandu-se
pe comunicare. De fapt, este o faza care nu dureaza pra mult (dupa „Aha”,” Evrika”). Totul este
ordonat si comunicarea se supune, cuminte si ordonat, produsului „Evrika”.

Urmeaza faza verificarii si a trecerii in etapele creativitatii ca structura psihica finala.

Verificarea se face din doua puncte de vedere: pe de o parte, prin verificarea a ceea ce a fost
implicat in creativitatea activa si pe de alta parte, prin aportul creativitatii activate, a ceea ce a
fost si ceea ce a devenit. Perioada verificarii este o perioada de munca intensa, activa si incarcata
inca de tensiunea creativitatii ca stare de autoretraire.

17
În prezent de o popularitate mai mare se bucură testele pentru măsurarea creativității elaborate
de:
E.Torrance (Тоrrапсе Tests of Creative Thiming TTCT).
Creativitatea conform lui Torrance din (Latin Creatio- creatie este o sensibilitate la sarcini deficit
si lipsuri de conoasteredorinta de a combina informatii diverse,creativitatea identifica problemele
associate cu dizarmonia elementelor,cauta solutiile acestora,prezinta ipoteze si ipoteze cu privire
la posibilitatea solutiilor verifica si respinge aceste ipoteze le modifica le verifica si in
finalfundamenteaza rezultatul.
E. Torrens a dezvoltat 12 teste grupate în baterii verbale, vizuale și sonore... El a preferat să
nu folosească termenul „creativitate” în numele tehnicilor sale, desemnându-le ca baterii pentru
gândirea creativă verbală, vizuală și verbal-sonoră. Pentru a ameliora anxietatea și a crea o
atmosferă creativă favorabilă, E. Torrens a numit metodele sale nu teste, ci clase.
Partea non-verbala a acestui test cunoscute sub numele de forme figurative ale testului de
gindire creative Torrance a fost adoptata la 1990,la Institutul de cercetari de Psihologie
Generala si Pedagocica din APN.
O alta parte a testului “Figure complete” a fost adoptată in 1993 -1994. În laboratorul pentru
diagnosticul abilităților si PVC al Institutului de Psihologie al Academiei Ruse de Științe.

Testul ondulat de E Torrance este destinat adulților școlarilor și copiilor de la 5 ani.Acest test
constă din trei itemi.răspunsurile la toate sarcinile sunt date sub formă de desene și subtitrări.
Timpul de finalizare a sarcinii nu este limitat,deoarece procesul creativ implică organizarea
gratuită a componenței temporare a activității creative.nivelul artistic al performanței nu este luat
în considerare în desene.

Se consideră că fiecare persoană dispune de creativitate ca structură psihică potențială și ca

disponibilitate. Mai mult decît atît, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, creativitatea a
devenit o problemă socială protejată și în stadiu de a i se căuta mijloace de stimulare. Au început
să se contureze tot mai numeroase grupuri de psihologi care și-au conturat menirea de contribuție
în această directie (a stimulării cretivității). 

7.Cele mai utilizate teste de creativitate

Testul Vernon constă, ca material, din 4 tablouri pe baza cărora se solicită povestiri cu acțiuni și
deznodămînt. Despuierea povestirilor promite să se foreze în caracteristicile si prezența

18
eventuală a creativității. Ca atare, și în cazul acestui test interesează nu numai subiectul, dar și
caracteristicile individualizate ale creativității și tipul acesteia.

Testul lui I.H.McPherson este de inventivitate. Și în testul la care ne-am referit mai înainte este
prezentată, și posibil de surprins, inventivitatea imagistică.

Testul Frederickson  este de formulare de ipoteze în rezolvarea cîtorva probleme. Interesează

numărul și calitatea ipotezelor de rezolvare.

Testele de creativitate mai frecvent folosite, pe vîrste școlare mai mari și la studenți, merită o
atenție deosebită. Aceasta cu atît mai mult cu cît creativitatea se conturează ca de aport, mai ales
după 16 ani.

Se utilizează, nu de puține ori, testul Flanagan. Acesta este un test de soluții pe cît posibil

inedite la unele probleme ce se dau spre rezolvare, semanînd prin aceasta cu testul Frederickson.

Poate fi citat și testul R.A.T., al lui Mednick si Mednick (1964) testul lui Calvi (espressioni

1966), testul lui Wallach (1965). Acesta din urmă evocă principiul originalității din optica
asociațiilor expuse de E. Kant  , in lucrarea „Critica ratiunii pure „- 1970.

In testele enumerate pana acum, este solicitată inventivitatea, perceperea situatională,

asociațiile și creativitatea. Aceste criterii sunt incluse și in testul Sarton si variantele Selier.
Testul Selier are 3 sectiuni. Prima contine figuri simple (cercuri, triunghiuri,si dreptunghiuri) ce
trebuiesc completate (cate 12 figuri de fiecare fel). A doua cuprinde o pagina cu 12 imagini
simple, ambiguu formate, continand obiecte sau peisaje. Se solicită titluri cît mai multe si cat mai
interesante pentru fiecare imagine. Ultima secțiune cuprinde 3 cuvinte, la care se cer cît mai
multe asociații spontane. Testul solicită fluiditatea, originalitatea si productivitatea a aspectelor
ale creativității.

Interesant pare si Testul Proiectelor, care constă din prezentarea unor probleme și teme
de proiectat în domeniul școlar, sanitar, urbanistic, si valorizarea ideilor, sugestiilor și a gradului
lor de igeniozitate. În genere, în astfel de teste se solicită fluiditatea ca una din caracteristicile
creativității prin compararea numărului de răspunsuri, orientări tematice. Cei creativi au, in
genere, mai multe soluții originale și neașteptat de interesant integrate în ansambluri sau părți ale
ansamblurilor.

19
 Testul figurilor ascunse (dupa R.B. Cattell contine o pagina cu 4 figuri complicate si
18 figuri simple). Trebuie să se gaseasca figurile simple în cele complexe. Și testul Sigma are
inclusă această sarcină, pentru testarea atenției și a sensibilității observației.

O folosire mai restrînsă, redusă, au testele E. Erikson de producție teatrală. Cadrul de

lucru se compune din scenarii țn miniatură, figurine, articole de recuzită. Pe baza acestora, se
cere montarea unui scenariu original, se solicită în mod special creativitatea scenică se implică
organizarea scenică, adică a contextului în care are loc scenariul și care sugerează modul și
nivelul de trai al personajelor, locul în care are loc - și mai subtil, atmosfera ce se vrea implicată.

Pentru preșcolari (3-7 ani) se folosește și testul Grippen, ce cuprinde 7 dimensiuni

ale creativității. Printre altele, solicită elaborarea de povești sau povestiri pe teme date.

Se foloseste si testul „Copilaria si adolescenta”, conceput de Maria Francois

Pentru școlari, se pot cita teste mai numeroase. Printre acestea testul R.R.Henrichson. Acesta

solicita compozitii. In genere, pentru școlari, ca și pentru preșcolari, sunt sensibile și testele de
desen-compoziție și compoziție oral sau scrisă.Școlarilor li se dă testul Kirpatrick, ce face parte
din categoria de teste în care se dau pete de cerneala pe baza carora se cere sa se efectueze
relatari, dar mai ales compozitii. Fiind un test din familia testelor proiective Rorschach, se
recurge la o demetamorfizare, in final a compozitiilor – dar intereseaza, in acelasi timp,
caracteristicile compozitiei, coerentele si scenariile ce se expun si se dezvolta, modul secvential
descriptiv sau de integrare in povestire (compunere, compozitie) a ansamblului componentelor
de plecare perceptiv-imaginative. Chiar pentru copii mai mici de 2-6 ani exista testul Andrews.

Problemele creativitatii raman numeroase si solicitante, desi in ultimii 10 ani conceptul de

creativitate, preluat de psihologia naiva s-a vulgarizat si este folosit excesiv, considerandu-se ca
toate persoanele potential creativ ce poate atinge cele mai inalte niveluri sub influienta antrenarii
si exercitarii. Este adevarat ca exista o sensibilizare mai mare stimulativa a creativitatii, fapt
pentru care s-au dezvoltat asa nuimitele metode de stimulare a creativitatii - si grupurile de
psihologi care se ocupa de aceasta stimulare - dar cercetarile se afla intr-un discret impas in
aceasta problema si traverseaza perioade de elucidari si reevaluari - ce se centreaza pe definirea
si stabilirea tipologiilor creativitstii - care sunt foarte diferite dar si pe problemele metodelor
posibile de investigat de cei ce poseda creativitati si de problemele inspiratiei etc., probleme ce
solicita eforturi de cercetare de alt gen decat cele de pana acum.

20
 In genere, testele de creativitate sunt in plina dezvoltare ca si problema creativitatii, de
altfel, si fara indoiala, in primele decade ale acestui secol se vor cumula progrese semnificative
privind creativitatea si valorizarea ei, datorita cresterii solicitarii creativitatii in viata sociala.
Problemele creativitatii raman probleme deschise si foarte de interes.

8.Concluzie

Inteligenta este una dintre cele mai fascinante subiecte de cercetare din psihologie. Descifrarea
ei a preocupat atat pe laici, cît și pe oamenii de știința. În fiecare an se publica zeci si zeci de
articole despre inteligenta, se scriu carti de toate tipurile care abordeaza din diferite unghiuri de
vedere problematica inteligentei, se vorbeste despre masini "inteligente" si sunt organizate
congrese pe trema "inteligentei" artificiale. Dar, cu toate eforturile intreprinse, definitia
inteligentei ramane eluziva, adesea ambigua, controversata si, de ce nu, pe alocuri misterioasa.
Psihometricienii, mai optimisti, au reusit, totusi, in confuzia generala cu privire la natura
inteligentei si definirea ei, sa construiasca o serie de instrumente prin care sa o masoare intr-o
masura acceptabilă

Inteligența a fost definită foarte diferit de numeroasele curente si scoli psihologice ce s-au conturat mai
ales in secolul XX, inițial mulți autori confruntînd conceptele de gîndire și inteligentă..Activitatea
intelectuală nu are un randament neîntrerupt, oscilațiile datorîndu-se unor diverși factori (starea
psihică, starea fizică, condiții ecologice). In mod coret cercetările au pus în evidența faptul că elevi foarte
buni nu au întotdeauna nivelul cel mai ridicat de inteligentă.Capacitatea de a rezolva probleme nu este
in acceptia unora mai putin importanta decat creativitatea, care se mobilizeaza in fata necunoscutului si
a probabilului, fiind vorba de planuri si aspecte diferite. In acest sens, s-a dovedit faptul ca exista scolari
oligofreni care pot rezolva foarte bine probleme aritmetice cu diferite grade de dificultate pe care nu le
pot rezolva persoane cu inteligenta normala.

În cel mai general caz, inteligența este capacitatea de a dobândi, prelucra, reproduce și utiliza
cunoștințele într-un mod semnificativ.Noi suntem expuși unei cantități uriașe de fluxuri de
informații, atât în \u200b\u200bceea ce privește percepția (vizuală, auditivă, tactilă, olfactivă,
gustativă), cât și în conținutul informațional. În fiecare zi vedem mii de imagini: obiecte, oameni,
mediu, natură, obiecte; comunicăm și percepem sentimentele și gândurile altei persoane,
reflectăm asupra afacerilor noastre. Nenumărate fluxuri de informații vin la noi. Și o procesăm
cumva, eliminăm ceea ce nu este necesar, evidențiem principalul lucru, analizăm, tragem
concluzii, ne amintim și facem mult, mult mai mult. De acord, acest lucru nu merge întotdeauna
bine, nu realizăm întotdeauna soluțiile necesare și dorite. Nu întotdeauna venim cu concluzii

21
importante și valoroase pentru noi înșine, nu toți putem realiza rapid și clar aceste operații
mentale. În plus, folosim toate informațiile primite în moduri diferite. Cineva îl aplică cu succes
în practică și primește rezultate benefice, cineva nu poate extrage măcar ceva practic din
abundența cunoștințelor sale. Toate aceste diferențe sunt esența abilităților noastre cele mai
comune - intelectuale. Conceptul de inteligență este indisolubil legat cu interacțiune,
dezvoltare și luarea deciziilor... Inteligența se manifestă acolo unde ceva interacționează cu
ceva sau cu cineva (oameni cu oameni, oameni cu tehnologie, oameni cu numere sau
computere), unde are loc dezvoltarea sau transformarea (o persoană își construiește o casă, își
antrenează unele dintre abilitățile sale) și cel mai important, unde este persoana ia decizii .

Creativitatea, ca și inteligența, este o trasătură general umană. Toți oamenii au un anumit nivel
de creativitate. Cei mai multi au o creativitate de nivel mediu, un numar redus de oameni sunt
foarte creativi sau foarte slab creativi.Creativitatea, la orice nivel s-ar manifesta, intotdeauna se
obiectivează prin ceva, adică se exprima printr-un produs: o pictură, o realizare tehnică, o
poezie, o teorie stiintifică. In funcție de natura produsului vorbim despre creativitate
artistică, stiintifică, tehnică, organizatorică etc.Produsele creativității pot fi caracterizate din
punctul de vedre al noutății si valorii lor.Un produs este nou dacă nu este o simplă reproducere a
unor produse realizate anterior. Un produs poate fi nou in raport cu: experiența individuală; in
aceste cazuri vorbim despre creativitate individuală;

Ex.: copilul care face o construcție din cuburi care se deosebește mult de ceea ce a făcut anterior
sau ce a văzut la alții; familia care iși aranjează locuința intr-un mod deosebit; realizările
culturale ale societății. In acest caz vorbim despre creativitate socială; poetul, arhitectul,
creatorul de modă, cercetătorul care realizează produse noi, originale dă dovadă de creativitate
socială.

Un produs este valoros dacă prin el se rezolvă o problemă importantă pentru creator sau pentru

societate. O persoană este considerată foarte creativă daca produsele pe care le realizează sunt
noi si valoroase din punct de vedere social.

Creativitatea este o potentialitate care se transformă intr-un produs prin procesul de creatie.

Procesul de creatie care duce la produse valoroase social nu se deosebește in mod esential de cel
care duce la produse valoroase numai pentru individ. Procesul de creație are foarte multe
asemanări cu procesul de rezolvare a problemelor mai complexe.

In ultimele decenii psihologii s-au ocupat foarte mult de problema creativității. Ei au studiat
particularitățile personalității creatoare, aptitudinile, insușirile de care depinde capacitatea de a
realiza produse noi si originale. Cei mai importanți factori de personalitate cu rol în
22
creativitate sunt inteligența, aptitudinile speciale, motivația si voința. Inteligența, aptitudinile
speciale, calitățile si strategiile gîndirii reprezintă instrumentele creativității. Factorii atitudinali
și motivaționali au un rol dinamizator.Cercetările au arătat că nu se poate vorbi despre
creativitate propriu-zisă la persoanele care au un nivel intelectual submediocru, adica un QI sub
80. De la acest nivel in sus inteligența și creativitatea corelează, adică cu cît nivelul intelectual
este mai ridicat, cu atît și creativitatea este mai bună, dar această corelație se pastrează numai
pînă la aproximativ QI = 110. Peste acest nivel, adică la cei cu un nivel intelectual superior, cele
două trăsături numai corelează. Cineva poate fi foarte creativ fără a avea un nivel intelectual cu
mult mai mare de 110 sau poate avea un QI de 130, 140 fără a fi deosebit de creativ.O persoană
inteligentă, dar nu foarte creativă poate avea o gîndire convergentă. Ea invață cu ușurință
algoritmi, ințelege ușor relațiile abstracte, fără să aibă o capacitate deosebită de creație.

În final, mai subliniez încă odată ca testele de creativitate diagnostichează creativitatea ca

structură psihică. De pildă, nu toate persoanele ce, în genere, sunt evident creative in
interrelațiile curente, în problemele profesionale, sociale și de alte feluri au un potențial ce nu se
implică în creativitatea, ca stare decît rareori, ceea ce inseamnă ca, deși creativitatea lor există și
se manifestă zilnic, potențialul ei este diferit fată de persoane cam cu același grad de creativitate
potentială, dar care au mult mai mare potențial de a se manifesta in produse ale creativității
disponibile.

Problemele creativității rămîn numeroase si solicitante, desi in ultimii 10 ani conceptul de

creativitate, preluat de psihologia naivă s-a vulgarizat și este folosit excesiv, considerîndu-se că
toate persoanele potențial creative ce pot atinge cele mai înalte niveluri sub influiența antrenării
și exercitării. Este adevărat ca exista o sensibilizare mai mare stimulativă a creativitătii, fapt
pentru care s-au dezvoltat așa numitele metode de stimulare a creativității - și grupurile de
psihologi care se ocupă de această stimulare - dar cercetările se află într-un discret impas în
această problemă și traversează perioade de elucidări si reevaluări - ce se centrează pe definirea
si stabilirea tipologiilor creativității - care sunt foarte diferite dar și pe problemele metodelor
posibile de investigat de cei ce posedă creativități și de problemele inspirației etc., probleme ce
solicită eforturi de cercetare de alt gen decît cele de pînă acum.

Bogăția unui popor nu stă în bani si nici in milioanele de tone de petrol, ci în inteligența
creatoare, acest aur cenușiu de neprețuit al omului.Cheia succesului în creație o reprezintă munca
tenace de punere în valoare a potențialului creativ, “aurul” psihologic al personalitatii
individului.Dezvoltarea unui comportament creativ nu se poate realiza numai prin acțiunea unui
factor izolat, oricît de laborios ar fi el organizat ci presupune racordarea la circuitul creativității a
întregii ambianțe in care traiește ființa umană. 
23
8. Bibliografie:

1. Daniel Goleman. Inteligenţa emoţională. Buc: Curtea veche Publishing, 2008. 430 p
2. EYSENCK, H.J. (1998). Teste de inteligenţă. Bucureşti: Queen.
3. Gardner H. Multiple inteligenţe. Noi orizonturi pentru teorie şi practică. Bucureşti:
Sigma, 2007. 320 p.
4. Igor Racu, Psihodiagnoza Statistica Psigologică 2014.
5. Louis Leon Thurstone Natura Inteligenței (The Nature of Intelligence) London1924
6. Mihaela Minulescu Teorie și Practică în Psihodiagnoză București 2006
7. Nicolae Mitrofan,Testarea Psigologică,Aspecte teoretice și practice Iași 2009
8. Roco M. Creativitate şi inteligenţă emoţională. Iaşi: Polirom, 2004. 248 p.
9. Thorndike, R.K. "Intelligence and Its Uses". Harper's Magazine 140. p. 227-335.
10. Ursula Șchiopu Introducere în Psihodiagnostic București 2002
11. https://ik-ptz.ru/ro/diktanty-po-russkomu-yazyku--2-klass/obshchaya-harakteristika-
intellekta-ponyatie-i-struktura.html
12. https://adrianvintu.net/2016/08/11/ce-este-inteligenta-emotionala-eq-si-de-ce-este-mai-
importanta-decat-iq-ul/
13. https://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/TESTELE-DE-
CREATIVITATE25584.php
14. https://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/CREATIVITATEA23.php

24
25