Programa școlară Educație social – educație economico-financiară

Competențe generale și specifice

1. Raportarea critică la fapte, evenimente, idei, procese din viața personală și a diferitelor grupuri
și comunități, prin utilizarea unor achiziții specifice domeniului social
1.1. Utilizarea corectă a termenilor specifici educației economico-financiare cu referire la fapte/
evenimente economico-financiare
1.2. Asumarea calității de consumator avizat de bunuri și servicii, de servicii financiare, care își exercită
drepturile și responsabilitățile - aplicarea unor metode de gândire
1.3. Manifestarea interesului pentru identificarea unor modalități de economisire și pentru reducerea
risipei de resurse financiare
2. Cooperarea pentru realizarea unor activități și pentru investigarea unor probleme specifice
diferitelor grupuri și comunități, prin asumarea unor valori și norme sociale și civice
2.1. Întocmirea, prin lucru în echipă, a unui buget lunar al familiei/personal în scopul exersării bunei
gestionări a veniturilor
2.2. Participarea, prin derularea unui proiect pe teme economico-financiare, la investigarea unor probleme
specifice grupurilor și comunităților de apartenență
3. Participarea responsabilă la luarea deciziilor, prin exercitarea spiritului de inițiativă și
întreprinzător, respectiv prin manifestarea unui comportament social, civic și economic active
3.1. Elaborarea unui plan de acțiune personal/al familiei, manifestând inițiativă și responsabilitate
3.2. Alegerea responsabilă a unor produse de economisire/ de creditare, a unor mijloace de plată prin
compararea avantajelor și riscurilor acestora

Unitatea de conținut I: Cetățenia, dimensiunea economică

Consumatorul

 Calitatea de consumator de bunuri și servicii; calitatea de consumator de servicii financiare

 Drepturi și responsabilități ale consumatorului. Protecția consumatorului

Producătorul

 Producerea de bunuri și servicii

 Producătorul și spiritul antreprenorial; inițiativă și risc

Manual alternative
Editura CD Press
Cap. I Cetățeanul – consummator și producător responsabil
I.1 Sunt consumator responsabil. Calitatea de consumator de bunuri
Consumatorul este persoana care utilizează bunuri şi servicii în scopul satisfacerii nevoilor personale.
Bunul reprezintă orice lucru util şi necesar oamenilor pentru asigurarea existenţei şi bunăstării lor.
Bunuri:
- Libere – pot exista în natură, relativ nelimitate, gratuite. Exemplu: aerul
- Economice - limitate cantitativ, necesită costuri. Exemplu: telefonul
Produsul este un bun material rezultat dintr-un proces de muncă.
Serviciul reprezintă o activitate prestată în folosul sau în interesul cuiva.
Tipuri de servicii:
- servicii de distribuţie: transport, comerţ, comunicaţii, stocare;
- servicii de producţie (de afaceri): publicitate, contabilitate;
- servicii sociale (sau colective): sănătate, educaţie, apărare;
- servicii personale: alimentaţie publică, turism, reparaţii, îngrijire personală;
- servicii financiare: conturi bancare, credite, ipoteci și asigurări.
Diferenţe între bunuri şi servicii
- Bunuri au aspect material, pot fi confecţionate, pot fi analizate înainte de cumpărare, pot fi
depozitate, consumul este precedat de producţie, clientul nu participă la procesul de producţie
- Servicii sunt imateriale, pot fi prestate, nu pot fi analizate anterior prestării lor, nu pot fi
depozitate, prestarea şi consumul sunt concomitente, clientul poate participa la prestarea
serviciulu
Comportamentul consumatorilor de bunuri şi servicii este influenţat de o serie de factori, cum ar fi:
- culturali: cultura, clasa socială
- sociali: grupul de prieteni, familia, tendinţele în modă
- personali: vârsta, ocupaţia, stilul de viaţă, părerea despre sine
- psihologici: motivaţia, convingerile şi atitudinea
I. 2 Cunosc şi respect drepturile şi responsabilitățile consumatorului. Drepturi și responsabilități
ale consumatorului. Protecția consumatorului
Drepturi și responsabilități ale consumatorului. ANPC
I.3 Cine furnizează bunuri şi servicii? Producătorul. Producerea de bunuri și servicii
Există mai multe categorii de agenți economici, adică persoane sau firme care desfășoară activităţi
economice:
- Producătorul este agentul economic care are ca obiect de activitate producerea de bunuri.
 - Distribuitorul asigură distribuirea unor produse sau a unor servicii contra cost.
- Comerciantul este agentul economic care efectuează activităţi de comerţ (vânzare-cumpărare).
- Prestatorul furnizează o activitate/ un serviciu.
Agentul economic este obligat:
- să ofere numai produse sau servicii sigure, care corespund caracteristicilor declarate;
- să se comporte în mod corect în relaţiile cu consumatorii;
- să nu folosească practici comerciale abuzive.
Producţia este procesul prin care se realizează bunuri şi servicii capabile să satisfacă nevoile şi dorinţele
consumatorilor.
Printre preocupările producătorilor se numără: să creeze noi bunuri și servicii care prezintă interes
pentru consumatori; să stabilească modul de organizare a activităţii; să ia decizii cu privire la resursele
utilizate; să își asume riscuri; să dea dovadă de autonomie în acţiune, de creativitate și originalitate.
Principalele forme de abuz practicate de producători: vânzarea de produse perimate; vânzarea de
produse necorespunzătoare calitativ; vânzarea de produse periculoase; clauze abuzive în contractul de
vânzare (clauze de declinare a responsabilităţii comerciantului etc.); publicitate mincinoasă, înşelătoare;
vânzarea de produse cu denumiri asemănătoare unor branduri cunoscute; lipsa preţului şi a
caracteristicilor de pe eticheta produsului; lipsa avertizărilor cu privire la potenţialele riscuri pentru
consumator.
I.4 Vreau să fiu antreprenor. Spiritul antreprenorial – Inițiativă și risc.
Spiritul antreprenorial reprezintă capacitatea de a vedea oportunităţi acolo unde alţii văd probleme,
dublată de acţiunea perseverentă pentru rezolvarea lor, ceea ce duce la realizarea de profit.
Antreprenoriatul este legat de: independenţa financiară și securitatea veniturilor.
Surse de finanţare a unei afaceri pot fi:
- Economiile personale. Multe afaceri mici sunt începute cu ajutorul economiilor sau al altor
resurse personale.
- Prietenii şi familia. Mulţi antreprenori caută resurse private precum prietenii sau familia, atunci
când încep o afacere.
- Băncile. Cea mai comună sursă de finanţare, băncile și uniunile de credit, acordă împrumut dacă
scopul afacerii este realizabil.
- Firmele cu capital de risc. Ajută la extinderea unei afaceri, în schimbul proprietăţii parţiale.
- Fondurile europene nerambursabile. Pot susţine iniţiativele antreprenoriale prin diverse
programe.
Riscul în afaceri reprezintă o situaţie sau un factor care ar putea avea un impact negativ asupra activităţii
sau profitului unei anumite firme.
Există două tipuri de risc care trebuie luate în considerare.
- Riscurile externe: sunt factorii din afara afacerii (taxele mari, creşterea preţurilor, încetinirea
creşterii economice).
- Riscurile interne: vin din interiorul afacerii (datoriile, lipsa muncitorilor calificaţi etc.).
Recomandări pentru a începe o afacere
 - Găsești o idee.
- Identifici piaţa ţintă (potenţialii consumatori).
- Întocmeşti un plan de afaceri.
- Stabileşti locaţia pentru derularea activităţilor.
- Stabileşti numele.
- Pregăteşti dosarul de înfiinţare a firmei.
- Înregistrezi firma pentru a obţine codul fiscal.
- Obţii avizele şi autorizaţiile necesare funcţionării.
REŢINE! Manifestarea spiritului antreprenorial este, cel mai adesea, consecinţa învăţării și apoi a
experienţei.

Editura Ars Libri

Unitatea I: Cetățenia, dimensiunea economică
I. CONSUMATORUL
I.1. CALITATEA DE CONSUMATOR DE BUNURI ȘI SERVICII; CALITATEA DE
CONSUMATOR DE SERVICII FINANCIARE
Analizează
Oamenii au numeroase nevoi legate de existența lor.
Nevoile sau necesitățile oamenilor sunt satisfăcute prin consum de bunuri sau de servicii (servicii
medicale, transport, educație etc.).
Nevoile umane, după natura lor pot fi:
- biologice: hrană, apă, îmbrăcăminte;
- spirituale: morale, de cunoaștere, de adevăr;
- sociale: de apreciere, de comunicare, de stimă.
Fiecare persoană este un consumator. Rolul de consumator este un rol important în dezvoltarea
economică a unei țări.
Descoperă
Care este diferența dintre „NEVOIE” și „DORINȚĂ”?
Nevoia este o necesitate care asigură existența și dezvoltarea.
Dorința este o stare sufletească spre care aspirăm.
Nevoile umane desemnează ansamblul trebuințelor, al cerințelor, al necesităților care se manifestă și care
pot fi satisfăcute prin consum, adică prin folosirea unor bunuri și servicii.
De satisfacerea nevoilor depinde existența și calitatea vieții oamenilor.
Nevoile se modifică permanent, se diversifică și sunt influențate de o serie de factori; sunt dinamice și
nelimitate.
Nevoile de bază sunt o necesitate. Dorințele reprezintă ceva ce ți-ai dori să ai, însă nu sunt absolut
necesare. Ele pot fi amânate.
Omul produce bunuri și servicii necesare satisfacerii unor nevoi. Acțiunile și activitățile prin care creează
aceste bunuri și servicii sunt la rândul lor generatoare de alte nevoi. Dezvoltarea și progresul societății
sunt caracterizate de generarea de nevoi în permanență. Din existența nevoilor și a dorințelor rezultă
necesitatea de consum, implicit calitatea de consumator a omului.
Consumatorul este persoana care dobândește, consumă bunuri și produse, utilizează produse și servicii,
toate acestea realizându-se în funcție de tipul de nevoi pe care aceasta le are.
Clasificarea nevoilor:
a. după natura lor:

 nevoi biologice sau fiziologice (aer, apă, hrană, somn etc.);

 nevoi sociale sau de grup, resimțite ca urmare a unei apartenențe la un grup social (familie, prieteni,
parteneri etc.);

 nevoi spiritual-psihologice, care apar ca efect al construirii personalității (moralitate, creativitate, stimă,
respect etc.).
b. din punctul de vedere al subiecților purtători:
- nevoi individuale (hrană, îmbrăcăminte, adăpost etc.);
- nevoi de grup (activități sociale, timp petrecut îmreună etc.);
- nevoi ale societății (apărarea națională, păstrarea unui mediu curat, educație în cadrul învățământului
obligatoriu etc.).
c. după gradul de complexitate:
- nevoi elementare (apă, hrană, îmbrăcăminte etc.);
- nevoi superioare sau complexe (nevoia de siguranță, nevoia de educație, nevoia de apartenență etc.).
Piramida lui Abraham Harold Maslow, denumită și piramida nevoilor, exemplifică faptul că satisfacerea
nevoilor se realizează într-o anumită ordine: plecând de la nevoile de bază sau fiziologice, către nevoia de
autorealizare.
Reține
Nevoile umane sunt necesitățile care pot fi satisfăcute prin consum.
Bunurile și serviciile sunt elemente capabile să satisfacă o nevoie. Dorințele sunt stări sufletești ale
oamenilor spre care aceștia aspiră.
Consumatorul poate fi definit ca fiind o persoană care dobândește, utilizează sau consumă bunuri ori
produse achiziționate de la agenți economici, fie beneficiază de servicii oferite de aceștia.
Ceea ce consumăm se raportează la nevoile noastre.
Consumatorul nu poate cumpăra la întâmplare. Decizia unui consumator este influențată atât de
proprietățile bunului, cât și de preferințele noastre. Consumatorul este cel mai în măsură să-și aleagă
bunurile de care are nevoie și față de care adoptă un anumit comportament.
Ce sunt serviciile financiare?
Având în vedere provocările societății contemporane, este necesar să înțelegem diferența dintre nevoi și
dorințe, precum și modul în care acestea influențează propriile alegeri de consum. Învățând diferența
dintre nevoi și dorințe, înveți să prioritizezi cheltuielile și să economisești pentru achizițiile de mare
valoare sau pentru obiectivele pe termen lung.
Pentru satisfacerea nevoilor proprii avem nevoie și de servicii financiare, adică de servicii legate de bani.
Instituțiile financiare sunt entități care furnizează servicii financiare clienților (persoane fizice sau
juridice). În România, principalele instituții financiare sunt: băncile, societățile financiare nebancare,
societățile de asigurare, intermediarii de servicii financiare etc.
Serviciile financiare sunt procurate de pe piețele financiare.
Reține
Serviciile financiare reprezintă servicii de natură bancară, credite, asigurări, pensii private, investiții etc.
Ce este calitatea?
Calitatea poate fi definită ca fiind gradul de utilitate a unui produs sau serviciu. Ea reflectă măsura în care
produsul satisface nevoia pentru care a fost creat și respectă unele condiții impuse de către societate
privind eficiența economică, dar și protecția mediului înconjurător.
Calitatea produselor presupune: • calitatea rezultată din definirea nevoilor față de produs; • calitatea
concepției produsului; • calitatea conformității produsului potrivit concepției sale; • calitatea care rezultă
din funcționarea produsului pe întreaga durată a ciclului de viață.
Calitatea serviciilor ține de percepția calității între: • așteptările clienților în concordanță cu percepția
conducerii;• percepția conducerii în concordanță cu specificația calității serviciului; • serviciul așteptat și
serviciul perceput de către client.
I.2. DREPTURI ȘI RESPONSABILITĂȚI ALE CONSUMATORULUI PROTECȚIA
CONSUMATORULUI
Bon fiscal, ANPC, reclamație
II. PRODUCĂTORUL
II.1. PRODUCEREA DE BUNURI ȘI SERVICII
Analizează
Familia îndeplinește unele funcții, atât pentru membrii ei, cât și pentru societate: funcția economică,
funcția de socializare, funcția de solidaritate și funcția biologică.
Funcția economică este importantă și rezultă din faptul că membrii familiei participă la producerea de
bunuri materiale și de servicii, dar și la consum.
În cadrul unor întreprinderi, oamenii desfășoară activități economice de producție prin care se obțin
bunuri materiale și servicii.
Descoperă
Orice bun (serviciu) pe care noi îl consumăm (folosim) pentru a ne satisface o anumită nevoie trebuie
produs înainte și oferit apoi pe piață spre vânzare.
O etapă principală a activității economice este producția de bunuri și de servicii.
Producția este o activitate umană care presupune realizarea de bunuri și de servicii capabile să satisfacă
nevoile și dorințele oamenilor.
Producătorul este cel care susține oferta de produse și de servicii pe piață. El este cel care ia deciziile
necesare obținerii produselor și serviciilor oferite pe piață, de la început – momentul inițierii producției -
și până în momentul introducerii pe piață a acestora.
Reține
Satisfacerea nevoilor se realizează prin consumul de bunuri și de servicii.
Procesul prin care acestea sunt obținute poartă denumirea de proces de producție.
Producția este activitatea depusă de oameni cu scopul de a transforma resursele disponibile corespunzător
nevoilor, urmărind crearea de bunuri și de servicii destinate consumului.
Procesul de producție reprezintă un ansamblu de operații ce vizează obținerea de bunuri destinate
satisfacerii unor nevoi.
Specificul activității producătorului la nivelul procesului de producție este de a iniția, de a organiza, de a
supraveghea și de a decide asupra modalității în care își va desfășura activitatea, producătorul fiind direct
interesat să-și realizeze activitatea în cele mai bune condiții.
II. PRODUCĂTORUL II.2. PRODUCĂTORUL ȘI SPIRITUL ANTREPRENORIAL
INIȚIATIVĂ ȘI RISC
Analizează
Satisfacerea nevoilor de consum ale oamenilor presupune producerea de bunuri și de servicii. Producția
este activitatea depusă de oameni cu scopul de a transforma resursele disponibile în bunuri și în servicii
destinate consumului.
Descoperă
Termenul care exprimă cel mai bine spiritul de întreprinzător este inovația. Aceasta evidențiază faptul că
schimbarea pe care o produce un antreprenor presupune altă modalitate de a analiza și de a soluționa o
problemă.
Spiritul de întreprinzător exprimat în capacitatea de a genera schimbări inovatoare se referă la un
ansamblu de trăsături de personalitate combinate cu puterea de a gândi ca un vizionar.
Reține
Producătorul este persoana care utilizează diferite resurse (materiale, umane, financiare, informaționale)
pentru a produce bunuri și servicii. Ceea ce caracterizează personalitatea și activitatea antreprenorului este
spiritul de întreprinzător. Pentru cei animați de un astfel de spirit, schimbarea este modul normal și
sănătos de a fi al lucrurilor.
Ce reprezintă inițiativa și riscul?
Cei care se pot adapta la schimbările permanente ce au loc în domeniul preferințelor consumatorilor, cei
care țin pasul cu progresele permanente din domeniul tehnicii și al tehnologiilor, cei care valorifică
schimbarea ca pe o șansă sau cei care proiectează viziuni inovatoare sunt înzestrați cu spirit de inițiativă.
Încrederea în sine, capacitatea de a analiza și de a realiza opțiuni ferme, de a lua decizii și de a urmări
sistematic realizarea lor, se reflectă în puterea de a înfrunta obstacolele și incertitudinea, de a-și asuma
riscul pe care îl presupune o afacere. Atât riscul, cât și incertitudinea domină lumea afacerilor.
Riscul: face referire la un eveniment care poate produce o pagubă, o pierdere, împiedicând obținerea
rezultatului dorit.
Incertitudinea: este o stare de nesiguranță cu privire la viitor. Niciodată nu poți fi sigur de ce se poate
întâmpla.

Editura Litera
I. Consumatorul
Introducere - DIMENSIUNEA ECONOMICĂ A CETĂȚEANULUI
Educația economico-financiară își propune să fie un ghid care să vă însoțească în lumea economică,
înțeleasă ca domeniu al vieții cotidiene cu care ne întâlnim zilnic fiecare dintre noi, în calitatea noastră de
simpli cetățeni.
Termenul economie provine din limba greacă, fiind format din oikos, cu sensul de „casă, gospodărie”, și
nomos, care înseamnă „conducere, normă, lege”. Cu alte cuvinte, economia se referă la reguli, norme
după care este bine să ne gospodărim. În prezent, economia este o știință socială care studiază activități
umane precum: producția, comerțul, consumul de bunuri și servicii.
Economia cuprinde:
- legăturile create de oameni pentru a obține bunuri și servicii (producția);
- legăturile care se formează atunci când au loc schimburi de bunuri prin vânzare-cumpărare
(comerțul);
- legăturile necesare pentru ca oamenii să își satisfacă nevoile (consumul).
Termenul „financiar” are în vedere activitatea economică realizată prin intermediul banilor, activitate
care are la bază circulația banilor.
Termenul financiar: 1. privitor la finanțe, la circulația banilor, a creditului; 2. cu referire la un specialist
în operații financiare; 3. cu referire la o persoană care deține capital financiar; 4. referitor la profesia de
bancher.
Așadar, Educația economico-financiară își propune ca obiectiv înțelegerea lumii economice moderne,
cu producția, comerțul și consumul văzute în legătura lor cu banii, cu sistemul financiar bancar și
nebancar. Secolul XXI este de neconceput fără bani. Economia fără finanțe a devenit și ea imposibil de
imaginat.
 1. CE ESTE „CONSUMATORUL REGE“?
Consumator: orice persoană care dobândește, cumpără, utilizează bunuri și servicii în afara activității
sale profesionale, adică în activitățile care au legătură cu persoana și familia sa.
În sens economic, orice consumator dorește să își satisfacă trebuințele cât mai bine și cu cât mai
puțini bani. Pentru aceasta va apela la bunuri și servicii care îi sunt de folos. Revenind la exemplul
analizat la începutul lecției, amenajarea terenului de fotbal are rost numai pentru că elevii au nevoie de el.
În același fel, obținerea unui produs are loc atât timp cât există cineva care să îl cumpere. Dacă oamenii
sunt interesați de un serviciu se vor găsi prestatori pentru acel serviciu. Menirea activității economice este
aceea de a-i satisface pe consumatori, care, astfel, devin clienți. Așa s-a creat o strânsă legătură între
producători, prestatori de servicii, pe de o parte, și consumatori, pe de altă parte. Unii reprezintă oferta de
bunuri și servicii, ceilalți reprezintă cererea. Dacă nu există cerere (nu avem nevoie, nu are cine să
cumpere), nu va exista nici ofertă, pentru că producția în sine nu are niciun sens. Este modalitatea în care
consumatorul dictează ce, cât și cum să se producă. De aici provine expresia „consumatorul este rege”. În
acest sens, el este cel care orientează producția.
Este adevărat că automobilele, smartphone-urile, televizoarele inteligente, calculatoarele sau servicii
precum internetul, fără de care astăzi nu mai concepem să trăim, nu au existat până în urmă cu 15–20 de
ani și nu i-au împiedicat pe părinții și bunicii noștri să își ducă viața foarte bine. În acest mod, producția
de bunuri și servicii este ea însăși în măsură să creeze nevoi. Așadar, nu numai consumatorii îi
influențează pe producători, ci și producătorii creează potențiali cumpărători sau consumatori prin
noutatea tehnologiei, a gadgeturilor aduse pe piață și prin reclama, uneori agresivă, care li se face. Era
digitală a globalizării, în care cu toții trăim, aduce cu sine un tip nou de consumator, și anume
cumpărătorul on-line. Nevoile acestuia pot fi satisfăcute de o ofertă nelimitată în spațiu, el având acces
prin internet la toate site-urile de care este interesat. Prima condiție este manifestarea interesului, apoi
urmează „căutarea”, care a devenit accesibilă oricărui utilizator care dispune de smartphone sau de un
calculator cu aplicații pentru cumpărături de la firme din toată lumea. Desigur, voi știți să creați un cont
pe un site de cumpărături. Consumatorul on-line poate să se informeze despre calitatea bunurilor de care
este interesat, chiar dacă acestea se află la sute sau mii de kilometri distanță. El are posibilitatea să
compare prețuri sau să constate gradul de mulțumire al altor cumpărători pentru un anumit bun, citind
părerile exprimate (review-uri).
2. CONSUMATORUL DE BUNURI ȘI SERVICII
Pentru satisfacerea nevoilor de diferite tipuri consumatorii cumpără și folosesc bunuri și servicii.
Cum deosebim bunurile de servicii? • Bunurile sunt obiecte care au formă concretă, materială; de
exemplu: caiete, sucuri, birouri și toate celelalte obiecte de care suntem înconjurați în locuințele noastre,
la școală etc. • Serviciile nu au formă concretă, materială, nu sunt tangibile; ele sunt activități utile, prin
intermediul cărora se satisface o nevoie; de exemplu: transport, telecomunicații, publicitate, consultații
medicale, înfrumusețare și îngrijire personală etc.
Și economiștii recunosc această diferență, explicând-o prin modul diferit de acces la bunuri. • Bunurile la
care accesul este neîngrădit, ele putând fi consumate după dorință, sunt numite bunuri libere (aerul de
munte sau de mare pentru localnici). • Bunurile care presupun un efort, fiind rezultatul unei activități
economice, sunt numite bunuri economice (cărți, telefoane, măști de protecție contra virusurilor și
alergenilor, obiecte de îmbrăcăminte etc.).
O categorie aparte de bunuri sunt cele reprezentate de ofertele bancare și financiare*. Băncile își oferă
serviciile pentru consumatori în sensul unor produse ca:
• deschiderea unor conturi de economii;
• transferuri de bani dintr-un cont în altul (al aceleiași bănci sau al unei alte bănci);
• oferte de împrumuturi, credite cu o anumită destinație (împrumut pentru achiziționarea unui imobil,
pentru studii, pentru un autoturism, pentru călătorii, pentru inițierea sau dezvoltarea unei afaceri etc.).
Creditul: relație bănească ce se stabilește între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un
împrumut în bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, și o altă persoană fizică sau juridică
(debitor), care primește împrumutul sau cumpără pe datorie, împrumutul acordat (cu titlu rambursabil și
condiționat de obicei de plata unei dobânzi).
3. CONSUMATORUL AVIZAT ȘI RESPONSABIL
Consumatorul rațional este acela care își asigură maximum de satisfacție în consum, în condiții date
de nivelul limitat al venitului și de prețurile bunurilor de consum. Fiecare alegere a consumatorului
presupune și o renunțare din partea sa. Alegerea trebuie să țină cont de faptul că venitul este
limitat, bunurile pe care ni le dorim au prețuri diferite de cele mai multe ori, iar utilitatea lor este
diferită. Ceea ce numim raționament economic, în orice situație, se bazează tocmai pe raportul între
alegere și renunțare. Consumatorul avizat este, în primul rând, un consumator informat. Informarea în
timp real este posibilă astăzi datorită digitalizării în proporție foarte mare a comerțului (sunt la vedere și
pot fi comparate prețuri, caracteristici ale bunurilor etc.), ca urmare a accesului nelimitat la informații al
utilizatorului de internet, dar și datorită creșterii posibilităților de asociere a consumatorilor pentru a-și
apăra și susține drepturile.
Consumatorul corect informat poate răspunde la întrebări precum:
• Care sunt cele mai avantajoase bunuri și servicii de pe piață?
• Care sunt diferențele între bunuri și servicii de același fel?
• Care este cel mai bun raport calitate – preț care poate fi găsit pe piață la un moment dat?
• În ce producători se poate avea încredere, devenindu-le client fidel?
CONSUMATORUL RESPONSABIL
Conceptul de consum responsabil are în vedere o ajustare a consumului, din perspectiva unui consumator
care consumă bunurile cu responsabilitate, fără să le risipească. Consumatorii zilelor noastre nu par a fi
pregătiți să renunțe la obișnuințele lor de consum. Mai mult decât atât, fiecare se așteaptă să prospere și să
consume mai mult. Luarea unor decizii neraționale în privința consumului are consecințe atât asupra
indivizilor, cât și asupra societății, mai ales pe termen lung. Uneori satisfacerea nevoilor oamenilor se
realizează prin consum de resurse, cu efecte iremediabile asupra mediului, dacă acestea nu sunt folosite
rațional. Studiile recente referitoare la epuizarea resurselor au dovedit că, pentru a supraviețui, omenirea
trebuie să pună capăt consumului excesiv, să renunțe la modelul de dezvoltare economică practicat vreme
îndelungată: modelul societății de consum.
Societate de consum: tip de societate în care sistemul economic împinge la consum și creează nevoi în
sectoarele care îi sunt profitabile.
A fi consumator avizat, a acționa în mod rațional, a te comporta responsabil în calitate de consumator
reprezintă atât interesul personal, cât și interesul societății. Este motivul pentru care legislația
internațională cuprinde precizări referitoare la codul consumului, la protecția consumatorului, dar și la
protecția mediului. În România, Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului propune, la art. 41,
programe de educare și informare a consumatorilor în această direcție.
4. DREPTURILE ȘI PROTECȚIA CONSUMATORULUI
Drepturile și responsabilitățile consumatorului, ANPC, rezolvare amiabilă, reclamație
II. PRODUCĂTORUL
1. PRODUCĂTORUL ȘI PROPRIETATEA
Din punctul de vedere al științei economice, oamenii sunt agenți economici și acționează pe piață în
calitate de consumatori și de producători. Fiecare dintre noi este, în primul rând, consumator, datorită
faptului că, pentru a exista, trebuie să ne satisfacem diverse trebuințe. Atunci când nevoile existente sunt
însoțite și de posibilitatea achiziționării bunurilor corespunzătoare, nevoile devin cerere pe piață.
Prietenii noștri, Alexandra și Andrei, au observat că tranzacțiile de cumpărare sunt influențate de preț; cu
cât prețul este mai mare, cu atât cantitatea cumpărată este mai mică și invers. De exemplu, dacă
prețul brioșelor crește, ei vor cumpăra mai puține brioșe. Așadar, comerciantul este obligat să se orienteze
după cerere și după preț. Să presupunem că și voi doriți să comercializați brioșe. Pentru aceasta trebuie
mai întâi să le produceți, devenind astfel producători de brioșe. Rolul producătorului este să desfășoare
activități economice prin care să obțină, să realizeze bunuri și servicii necesare pe piață. Scopul
producătorilor este să vândă ceea ce au produs, constituind în acest fel oferta. Pentru producător, prețul
pieței influențează decizia de a crește sau de a micșora producția în felul următor: cu cât prețul pe piață
este mai mare, iar produsele au căutare și se vând, cu atât producătorul este interesat să crească
producția, pentru a obține un venit (și un profit) mai mare.
Desfășurarea activității economice presupune utilizarea și consumul de factori de producție.
Factorii de producție fundamentali sunt:
- Munca = efortul conștient, fizic și intelectual al populației care deține un loc de muncă.
-Natura = totalitatea resurselor neprelucrate (solul, apa, mineralele, fenomene naturale folosite în
producție) ce pot fi utilizate și transformate în activitatea economică în conformitate cu interesele de
consum.
-Capitalul = constă în ansamblul bunurilor produse prin muncă și folosite în activitatea economică pentru
producerea altor bunuri și/sau servicii destinate vânzării. Capitalul poate fi:
- capital fix (de exemplu: clădiri, mașini, utilaje, mijloace de transport etc.);
- capital circulant (de exemplu: materii prime, materiale, combustibil, energie, apă, semințe etc.).
Aceste resurse sau factori de producție aparțin întotdeauna cuiva (uneia sau mai multor persoane fizice
sau juridice), așadar sunt în proprietatea cuiva.
Proprietatea poate exista în mai multe forme. Dacă deținătorul este:
- persoana și/sau familia sa, atunci proprietatea este privată (de exemplu, firma producătoare de brioșe); √
-statul și unitățile sale administrativ-teritoriale, atunci proprietatea este publică. În acest caz, bunurile
respective sunt de uz sau de interes comun, precum: bogățiile subsolului, rezervațiile naturale și
monumentele naturii, drumurile naționale, piețele și parcurile publice etc.;
- statul, împreună cu persoane fizice sau juridice, atunci proprietatea este mixtă (de exemplu, OMV
Petrom).
Forma de proprietate care s-a dovedit cea mai eficientă (conducând la rezultatele cele mai bune cu
efortul cel mai mic) este proprietatea privată.
2. ÎNTREPRINZĂTORUL ȘI SPIRITUL ANTREPRENORIAL
Întreprinzător:
1. Persoană care are spirit de acțiune; care are inițiativă.
2. Persoană fizică autorizată sau persoană juridică având sarcina înființării, gestionării, organizării și
conducerii unei afaceri, la care participă cu capitalul său și/sau cu capital atras.
Așadar, în activitatea economică, întreprinzătorul este persoana care inițiază o afacere, investind pentru
aceasta bani, timp, creativitate, putere de muncă, energie, cu scopul de a obține un profit cât mai mare.
Nu toți suntem sau putem deveni întreprinzători. Pentru a fi întreprinzător sunt necesare anumite
aptitudini, dar și asimilarea unor cunoștințe și deprinderi. Una dintre trăsăturile definitorii este spiritul de
întreprinzător, cu alte cuvinte spiritul antreprenorial. Acesta constă în capacitatea de a genera schimbări
cu caracter inovator, de a vedea, de a gândi și a face altfel și altceva decât ceilalți agenți economici, un alt
mod de a pune o problemă și de a o soluționa. Calitățile unui întreprinzător de succes: √ spiritul de
inițiativă sau capacitatea de a iniția și desfășura activități economice prin asumarea conștientă a riscurilor
asociate acestora; √ capacitatea de relaționare, negociere și dialog cu ceilalți; √ capacitatea de planificare,
organizare și conducere; √ capacitatea decizională, de a lua rapid deciziile corecte în baza informațiilor
disponibile la un moment dat; √ capacitatea de asumare a sarcinilor și a responsabilităților; √
determinarea, capacitatea de a munci cu perseverență pentru realizarea obiectivului propus.
Unele dintre aptitudinile necesare unui întreprinzător de succes sunt înnăscute, altele se formează prin
studiu perseverent și prin exersare teoretică și practică. Libera inițiativă îi este caracteristică
întreprinzătorului (sau antreprenorului) ca mod de gândire și acțiune, deoarece aceasta are la bază
proprietatea privată. Manifestarea liberei inițiative se concretizează prin: √ competența de orientare activă
în raport cu modificările mediului economico-social; √ adoptarea unor decizii optime în raport cu
informațiile disponibile; √ comunicarea eficientă în acord cu scopurile proprii; √ formarea deprinderilor
de gestionare eficientă a resurselor. Este momentul să reflectați și voi asupra calităților unui bun
întreprinzător, în raport cu propriile voastre aptitudini. Sunt ele compatibile? Ce ar trebui să studiați, să
exersați, să practicați ca viitori întreprinzători?
3. INIȚIATIVĂ ȘI RISC ÎN AFACERI
Inițiativa se manifestă ca libertate economică a proprietarului de a-și menține, dezvolta sau restrânge
activitatea, de a decide în conformitate cu interesele proprii (desigur, în limitele legii) cu privire la: •
natura activității; • locul de desfășurare; • dimensiunea activității; • locul de desfacere a produselor și
serviciilor; • persoanele implicate. Reușita în afaceri este dorința oricărui întreprinzător. La baza reușitei
stau: trăsăturile personale, aptitudinile, cunoștințele în domeniu, atitudinea față de muncă, modul de
socializare și relațiile interpersonale, șansa etc. A reuși înseamnă a-ți atinge obiectivele stabilite prin
planul de afaceri. Lansarea unei afaceri proprii înseamnă întotdeauna curaj, atâta timp cât nu există
garanții pentru succes. Orice afacere pendulează între risc și reușită. Care sunt riscurile asumate de
întreprinzător? Câteva dintre cele mai frecvente sunt: • renunțarea la un loc de muncă stabil; • investirea
de bani personali; • contractarea de datorii care trebuie restituite; • confruntarea cu o concurență
puternică; • greutăți în găsirea și angajarea unor oameni competenți; • dificultatea de a convinge
segmentul necesar de clientelă. Datorită incapacității de a face față riscurilor, unele firme dau faliment.
Faliment: situația firmelor care nu mai au nicio posibilitate reală de continuare a activității; se instalează
atunci când încasările provenite din vânzări nu acoperă cheltuielile cu achiziția de noi factori de
producție.
Unele riscuri sunt previzibile (când factorii care pot provoca pierderi pot fi anticipați), altele sunt
imprevizibile (situații accidentale: calamități naturale, instabilitate social-politică, acțiuni neașteptate ale
firmelor concurente etc.) În raport cu riscurile, întreprinzătorii pot avea mai multe abordări, care se
manifestă în mai multe tipuri de comportament. Cele mai cunoscute sunt tipul realist (bazat pe
cunoașterea obiectivă a situației și pe capacitatea de control și autocontrol), tipul impulsiv (este spontan,
necontrolat, care conduce uneori la decizii extreme) și tipul prudent exagerat (bazat pe cunoaștere, dar
lipsit de curaj, care preferă să mențină situația în loc). Specialiștii consideră că între tipurile de
comportament posibil în raport cu riscurile, tipul realist este preferabil tipului impulsiv și tipului prudent
exagerat. Cum argumentați opțiunea specialiștilor? Este și opțiunea voastră? De asemenea, specialiștii au
identificat unele metode de acțiune pentru minimizarea riscurilor, și anume: • acțiunea asupra cauzelor ce
pot provoca pierderi; • acțiunea de acoperire a riscurilor: se referă la asigurarea riscului, prin care
asigurătorul acceptă preluarea unei anumite părți din pierderile viitoare. În afaceri există și risc, și reușită.
În fiecare moment intervin factori care pot fi controlați și factori care scapă oricărui control. Important
este să creștem zona care poate fi controlată și să diminuăm cât mai mult zona care nu poate fi supusă
controlului.
Suport de curs
TITLU: EDUCAȚIE ECONOMICO-FINANCIARĂ – GIMNAZIU
SUBTITLU: MODUL ECONOMIC DE GÂNDIRE

1. Nevoi și resurse, definirea economiei, principiile economice

Concepte: nevoi, bunuri, resurse, economie, principii economice
Nevoile sunt nelimitate, cresc și se diversifică.
Prin identificare, nevoile devin interese economice.
Nevoile sunt satisfăcute prin consumul de bunuri.
Bunurile sunt libere și economice.
Bunurile economice sunt materiale și nemateriale (servicii).
Principala caracteristică a bunurilor este raritatea (sunt insuficiente față de nevoile ce trebuie satisfăcute și
sunt produse în cantități limitate cu un anumit efort).
Resurse: rezerve, surse, mijloace, surse de mijloace, posibilități, etc.
Resurse: ansamblu de bunuri care servesc sau ar putea servi în activitatea economică la satisfacerea unor
nevoi.
Resursele stau la baza tuturor activităților economice și satisfacerii nevoilor.
Resursele sunt considerate ca fiind limitate (în raport cu nevoile, în raport cu potențalul planetei, în
raport cu dezvoltarea științei și tehnicii).
Limita resurselor are caracter permanent, dar este fluctuantă în timp. Omului îi este dat să existe într-o
tensiune permanentă între nevoi și resurse.
Vizavi de insuficiența resurselor și de creșterea și diversificarea nevoilor, oamenii au găsit soluția
întrebuințării alternative a resurselor (o resursă poate servi la satisfacerea unor trebuințe diferite).
Definiție (explicativă) a economiei: știința care ne învață să folosim resursele limitate pentru satisfacerea
nevoilor nelimitate.
John Kenneth Galbraith: știința economică studiază comportamentul umanca o relație între țeluri și
resurse rare care au întrebuințări alternative sau modul în care ne decidem să folosim resursele
productive rare, cu întrebuințări alternative, pentru realizarea unui scop.
În această definiție sunt surprinse principiile economice (Mod de gândire economic):
a. Principiul alegerii
Orice alegere presupune un cost.
Întrucât resursele sunt limitate și au întrebuințări alternative, oamenii sunt puși în situația de a opta / alege
ce nevoi își vor satisface și la care vor renunța. Ei au grijă să aleagă întotdeauna să facă alegerea cea mai
avantajoasă, care le asigură cea mai mare satisfacție. Decizia de a folosi resursele limitate presupune un
cost / o renunțare. În economie, cea mai bună alternativă la cere se renunță se numește cost de
oportunitate.
Dacă resursele ar fi nelimitate, costul de oportunitate ar fi zero.
b. Principiul raționalității
Modul de a stabili cea mai bună alternativă de utilizare a resurselor prin care se asigură satisfacția cea mai
mare / maximă se bazează pe raționalitatea economică sau pe principiul raționalității:
- Maximizarea rezultatelor utile la mijloacele date
- Minimizarea mijloacelor folosite pentru obținerea rezultatului dorit
Raționalitate: principiu de folosire a mijloacelor limitate, cu întrebuințări alternative, astfel încât
nevoia satisfăcută să fie maximă. În caz contrar, apare risipa de resurse.
c. Principiul eficienței
Regula celor tre E: eficiența=efect/efort, eficiența= rezultat/efort
Principiul eficienței: efect maxim cu efort minim
2. Agenții economici
Întreprinderi, menaje, administrații (publice și private), bănci și alte instituții financiare , etc.
Întreprinderile produc bunuri economice.
Menajele (familie, populație)sunt lumea consumatorilor.
Administrațiile (publice și private) sunt agenți ce produc bunuri sub forma serviciilor.
Băncile: (în principal) colectează sumele temporar disponibile și le distribuie cu împrumut celor care au
nevoie de finanțare
Întreprinderile, băncile, alte instituții financiare (societăți de asigurare, fonduri de economii, etc.) au scop
lucrativ sau comercial – produc bunuri pentru a le vinde = FIRME
3. Consumator vs. producător
Consumatorul
Consumul este o componentă a activității economice, consumatorul, ca agent economic, purtator al
nevoii, trebuie să aibă / are un comportament bazat pe criterii de raționalitate și eficiență economică
(maximizarea satisfacției).
Consumatorul se manifestă pe piață ca agent al cererii. Cererea evoluează, de regulă, în funcție de preț și
venit. Între preț și cerere este o relație negativă, între preț și venit este o relație pozitivă.
Producătorul
Pentru a se asigura obiectul consumului trebuie să existe producție. Aceasta se realizează de către
producător, care își desfășoară activitatea într-un cadru organizat: întreprindere sau firmă.
Firma este o unitate economică cu un mod propriu de organizare și funcționare a capacității de a produce
bunuri economice.Scopul producătorului este maximizarea profitului.
Producătorul este purtătorul ofertei pe piață. Oferta este influențată în cea mai mare măsură de preț. Între
preț și ofertă este o relație pozitivă.
Funcția de producție:
Intrări -------------------------------------------------------------------------------------------------- Ieșiri
(Aprovizionare cu resurse /factori de producție) (Bunuri obținute)
Cheltuieli / cost de producție (CT) Venituri / încasări / cifra de afaceri
(CA)
Profitul=CA-CT
CA > CT, Pr>0
CA<CT, Pr<0
CA=CT, Pr=0
4. Funcționarea piețelor
Toate piețele funcționează după aceleași principii / legi.
Prețul crește, cererea scade, oferta crește.
Prețul scade, cererea crește, orerta scade.
Consumul și producția se realizează prin piață (bunurile devin mărfuri). Piața este spațiul economic în
care se poziționează agenții economici, grupați în cumpărători și vânzători, unde fiecare își exprimă
cererea și oferta. Piața este cadrul de formare a prețului la care sunt tranzacționate bunurile marfare.
Orice piață are cinci variabile: obiectul tranzacțiilor, cererea, oferta, prețul, concurența.
Tipuri de piațe: piața bunurilor economice, piața monetară, piața financiară, piața muncii, etc.
a. Piața bunurilor economice
Obiectul tranzacțiilor – bunuri cu caracter de marfă (marfa este un bun economic, apt să satisfacă o
nevoie și care este destinat schimbului prin vânzare - cumpărare)
Cererea – cumpărătorii bunurilor cu caracter de marfă
Oferta – vânzătorii bunurilor cu caracter de marfă
Prețul – aprecierea sau valoarea în bani a unui bun economic marfar, asupra căruia cumpărătorul și
vânzătorul sunt de acord atunci când încheie o afacere
Concurența – sistem de relații între agenții economici în care fiecare are libertatea să producă, să vândă
și să cumpere ce îi convine, la prețul și în condițiile pe care le consideră cele mai favorabile pentru
realizarea interesului său
b. Piața monetară:
Obiectul tranzacțiilor – banii / moneda
Cererea – agenți economici care se află în situația de a cheltui mai mult decât resursele bănești proprii și
trebuie să recurgă la împrumuturi
Oferta – agenți economici care au resurse minetare temporar disponibile
Prețul – dobândă / rata dobânzii
Concurența – formă de piață cu concurență imperfectă (obs. Piața cu concurență perfectă există doar la
nivel teoretic)
Specific acestei piețe este intermedierea dintre cererea și oferta de monedă, realizată de regulă prin
intermediul băncilor. Principalul tip de tranzacție pe piața monetară este acordarea de credite.
Compensarea excedentului cu deficitul de monedă reprezintă o activitate cu caracter comercial realizată,
de regulă, de bănci, ca intermediar între cererea și oferta de monedă. Diferența dintre dobânzile încasate și
cele plătite se numește câștig bancar.
c. Piața capitalurilor / financiară
Obiectul tranzacțiilor – acțiuni și obligațiuni (titluri de valoare)
Cererea – deținătorii de economii (cumpărători) / achiziționează titluri / plasamente financiare
Oferta - emitenții și posesorii de titluri (vânzători)
Prețul – curs
Concurența - formă de piață cu concurență imperfectă (obs. Piața cu concurență perfectă există doar la
nivel teoretic)
Pe piața capitalurilor, întâlnirea deținătorilor de titluri cu deținătorii de capital bănesc nu se realizează în
mod direct, ci prin intermediul băncilor, agenților de schimb și al altor instituții financiare / bursa de
valori.
d. Piața muncii
Obiectul tranzacțiilor – munca
Cererea – provine de la firme
Oferta – provine de la cei care doresc să se angajeze
Prețul – salariu
Concurența - formă de piață cu concurență imperfectă (obs. Piața cu concurență perfectă există doar la
nivel teoretic)
Pe piața muncii, negocierea condițiilor de angajare și mărimea salariilor se consemnează într-un act
oficial denumit generic contract de muncă.