UNIVERSITATEA BIOTERRA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE CONTROLUL ȘI EXPERTIZA PRODUSELOR ALIMENTARE

LUCRARE DE
DISERTAŢIE

Coordonator Științific :
Prof. Univ. Dr. PETCULESCU NICOLE LIVIA
Membru Asociat A.S.A.S.

Absolventă:
BOGZEANU ADINA

BUCUREŞTI
2020
 UNIVERSITATEA BIOTERRA BUCUREȘTI
FACULTATEA CONTROLUL ȘI EXPERTIZA PRODUSELOR ALIMENTARE
Specializarea : “Inspecție, Expertiză și Legislație în Siguranța Alimentelor, Protecția
Consumatorului și Protecția Mediului”

LUCRARE DE DISERTAŢIE
Tema: Studii privind siguranța
alimentelor – considerații
generale, expertiză și control

Coordonator Științific :
Prof. Univ. Dr. PETCULESCU NICOLE LIVIA
Membru Asociat A.S.A.S.
Absolventă:
BOGZEANU ADINA

BUCUREȘTI
2020

2
 Cuprins
Nr. Nr.
crt. Denumire capitol/subcapitol pag.

Introducere 5
1. SIGURANȚA ALIMENTELOR 9
1.1. Siguranța alimentelor. Definiție. Aspecte generale 9
1.1.1. Alimentele. Generalități. Clasificare. Nutrienți alimentari 9
1.1.2. Valoarea nutritivă, prospețimea alimentelor și sănătatea publică 10
1.1.3. Obiectivele și principiile siguranței alimentelor 10
1.1.4. Principiul de precauție 11
1.1.5. Principiul exonerării de responsabilitate 12
1.2. Reglementări și recomandări referitoare la asigurarea calității 13
alimentelor
I.3. Riscurile consumului de alimente contaminate. Contaminarea 24
I.3.1. Biodetecția. Controlul alimentului. Evaluarea riscurilor de 25
contaminare
I.3.2. Tipurile de contaminare a alimentelor 25
I.3.3. Microorganismele - agenți biologici de contaminare alimentară 26
I.3.4. Contaminarea alimentelor cu floră microbiană patogenă pentru om 27
II. SISTEMUL HACCP. DEFINIȚIE. ISTORIC. IMPORTANȚĂ 28
II.1. Dicționar de termeni HACCP 28
II.2. Principiile HACCP 29
II.3. Etapele aplicării principiilor HACCP 29
II.4. Depistarea și validarea tehnică a obiectivelor de securitate 30
alimentară
III. NORME DE IGIENĂ ȘI DE PROTECȚIE SANITARĂ A 31
ALIMENTELOR
III.1. Norme de bază privind igiena alimentației 31
III.2. Norme igienico-sanitare pentru alimente 32
III.3. Caracteristici calitative ale alimentelor 32

3
III.4. Condiții de păstrare a alimentelor 34
IV. CAPITOLUL 35
AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI
PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR (A.N.S.V.S.A.)
IV.1. Date generale despre Autoritatea Națională Sanitară 35
Veterinară și pentru siguranța alimentelor (A.N.S.V.S.A.)
IV.1.1. Activități 35
IV.2. Igienă şi sănătate publică - Reguli generale în gospodării 40
IV.3. Infecţia produsă de Anisakis Simplex 45
IV.4. Organisme modificate genetic (OMG) 49
IV.5. Prevenirea toxiinfecţiilor alimentare 53
IV.5.1. Ce sunt toxiinfecțiile alimentare? 53
IV.6. Legea Prevenirii 54
IV.7. Communicate de presă ale A.N.S.V.S.A. 60
V. MANAGEMENTUL ACTIVITĂȚII ÎN UNITĂȚILE DE 73
ALIMENTAȚIE PUBLICĂ cu respectarea normelor de igienă
sanitar-veterinară
V.1. Piața Restaurantelor în Uniunea Europeană 73
V.1.1. Reușita în afaceri pe piața restaurantelor 74
V.1.2. Definirea procesului și a pieței 74
V.1.3. Alegerea formei juridice 74
V.1.4. Evaluarea rentabilității 75
V.2. Principalele unități de alimentație publică din România 75
Restaurantele cu caracter social
Concluzii 82
Bibliografie 84

4
 Introducere
Alimentul este cel mai important factor care influențează organismul, iar menținerea
stării de sănătate a omului este indisolubil legată de ”sănătatea alimentelor”, noțiune ce include
atât calitatea biologică (conținutul și structura substanțelor nutritive), cât și starea de
solubilitate.
Siguranța alimentului reprezintă totalitatea măsurilor întreprinse la nivel național și
internațional pentru a asigura consumatorul că nu va suferi consecințe care să-i afecteze atunci
când prepară sau consumă un produs alimentar.
Elementele favorizante ale creșterii importanței calității ca factor al competitivității
firmelor, concurenței producătorilor de produse alimentare, în ultimele decenii sunt:
- intensificarea concurenței pentru a vinde mai mult și pentru fidelizarea clienților;
- creșterea exigenței unor categorii de clienți privind conținutul în anumite elemente (grăsimi,
zaharuri, termen de valabilitate, cerințe ecologice, etc.);
- creșterea complexității produselor alimentare (produse preparate, semipreparate, conservate,
congelate, folosirea aditivilor alimentari, etc.);
- diversificarea deosebit de dinamică a ofertei de produse alimentare sub impactul dezvoltării
rapide a științei și tehnologiei;
- dezvoltarea legislației și activităților de protecție a consumatorilor.
Pe de altă parte, consumatorii devin tot mai exigenți față de calitatea produselor
alimentare. De asemenea, controlul, cercetarea, asigurarea și menținerea calității este insistent
reclamata în societatea contemporană. La nivel național, regional și internațional calitatea
produselor este evaluată tot mai mult în strânsă legătură cu calitatea vieții.
În aceste condiții, răspunderea producătorului privind asigurarea calității depășește
limitele propriei firme, pentru că el se angajează față de clienți să realizeze un anumit nivel al
calității produsului alimentar în ansamblu1.
În conceptul actual, modern și imperativ al lumii civilizate, spre care aspiră și
societatea în care trăim, consumatorul exigent dorește să utilizeze produse alimentare de
calitate, care sa-i satisfacă cerințele nutriționale și estetice, dar în același timp sa-i mențină
sănătatea. Prin urmare, alimentele destinate consumului uman trebuie să se găsească într-o
triplă ipostaza: să placă, să hrănească și să fie lipsite de factori nocivi pentru sănătate.
Noțiunea metaforică ”sănătatea alimentelor” este indisolubil legată de sănătatea
umană, fiind unul dintre cei mai importanți factori de influență ai zilelor noastre.
Dintre factorii mediului înconjurător aerul și apa, deși sunt de importanță primordială
pentru viață, nu fac parte dintre alimente. Acestea din urmă sunt considerate cei mai însemnați
factori ai mediului ambiant cu care omul contractează relații strânse în tot cursul existenței
sale. Cea mai importantă și cea mai veche relație este determinată de faptul că alimentele
furnizează organismului uman substanțele nutritive de care acesta are nevoie pentru asigurarea
energiei indispensabile proceselor vitale, pentru sintetizarea substanțelor proprii și repararea
uzurii celulare precum și pentru formarea substanțelor biologic-active (enzime, hormoni, etc.),
care catalizează desfășurarea normală a produselor metabolice.
Alimentele consumate trebuie sa asigure cantități optime din toate substanțele trofice
de care organismul are nevoie. Alimentația corectă presupune însă îndeplinirea și a unei
condiții esențiale: produsele consumate să fie lipsite de agenți nocivi sau aceștia să se găsească

1
A. Oprea, Controlul și expertiza produselor alimentare de origine animală, Note de curs, Uz intern, București,
2011, p. 5.

5
sub limitele dăunătoare de unde rezultă că alimentele trebuie să se găsească sub protecția
cupolei unei triade: igienă, inspecție și siguranță.
Transformările neîntrerupte de materie și energie care stau la baza vieții, fac necesar
ca omul să încorporeze din mediul extern anumite substanțe prezente în alimente, care sunt
sau pot deveni identice cu cele din structura organismului uman.
Prin conținutul lor în principii nutritive (trofine), alimentele furnizează organismului
uman materialul din care se formează și se reînnoiesc necontenit componentele structurale ale
organismului (rol plastic), energia necesară desfășurării tuturor fenomenelor biologice (rol
energetic), precum și o serie de substanțe indispensabile pentru desfășurarea proceselor
metabolice (rol catalitic).
Valoarea calitativă și cea igienică a unui aliment pot fi în egală măsură compromise,
fie din cauză că procesul de prelucrare tehnologică nu a fost judicios aplicat, fie pentru că
materia primă a fost contaminată cu microorganisme, în număr mare sau cu patogenitate
indiscutabilă, fie că structura chimică a produsului a suferit modificări care îl fac impropriu
pentru consum.
Controlul siguranței alimentelor are deci un triplu rol: igienic, economic și social. Cel
din urmă se referă la garantarea calității, prin măsurile represive aplicate de autoritatea sanitară
veterinară în cazul substituirilor și adăugirilor nepermise, practicate uneori. Studiul igienei,
inspecției și siguranței alimentelor reprezintă o sinteză armonioasă și o îmbinare rațională a
cunoștințelor din domeniul microbiologiei, biochimiei, morfopatologiei, bolilor infecțioase și
parazitare, anatomiei comparative, managementului calității alimentelor, etc., cu unele din
acestea având legături foarte strânse.
Securitatea alimentară reprezintă totalitatea măsurilor și acțiunilor întreprinse
la nivel național și internațional pentru a asigura un grup de populație sau întreaga populație a
unei țări, că are asigurat, accesul la o cantitate suficientă de hrană, verificată calitativ și posibil
de a fi comparată în funcție de statutul social al fiecărui consumator.
Industria alimentară are rolul de a produce alimente sigure și de calitate superioară,
sub aspectul valorii nutritive, însușirilor senzoriale și estetice.
Aditivarea alimentelor cu toate avantajele pe care le prezintă rămâne o problemă
controversată pentru siguranța alimentelor.
Standardul de viață al timpurilor noastre a condus la progresul tehnologiei
alimentare, a impus schimbări în modul de păstrare, preparare și consumare a alimentelor.
Evoluţiile rapide din climatul concurențial, dublate de așteptările și exigențele
consumatorilor, au promovat o ofertă excedentară de produse alimentare,
determinând, totodată, riscuri crescute de îmbolnăviri, datorate consumului de
alimente contaminate sau tratării inadecvate a acestora.
Calitatea și siguranța alimentelor se bazează pe eforturile tuturor celor implicați în
lanțul alimentar, constituit din producția agricolă, procesarea, transportul și consumul.
În domeniul alimentației umane una dintre problemele majore ale cercetărilor
științifice cu caracter teoretic și aplicativ o constituie siguranța alimentului sau cu alte cuvinte
relația nutrienți-xenobiotice.
Industria alimentară are rolul de a produce alimente sigure și de calitate superioară, sub
aspectul valorii nutritive, însușirilor senzoriale și estetice.
Starea de sănătate a populației este asigurată și prin consumul de alimente solubre,
adică libere de acei factori care produc îmbolnăviri. Pericolul ca un aliment să devină potențial
dăunător pentru om, rezultă din contaminarea sau poluarea acestuia cu microorganisme sau cu
substanțe chimice.
6
 Contaminarea, poluarea alimentelor cu microorganisme care produc infecții
(Salmonella) sau toxiinfecții (Clostridium botullinum, S. aureus) prezintă un real pericol
pentru consumatori, mai ales daca se are în vedere volumele realizate și distribuite în
colectivități (grădinițe, cantine, spitale, restaurante).
Alimentele de origine vegetală, datorită nerespectării unor condiții la recoltare,
transport și depozitare, se pot contamina cu fungi toxigeni, care prin micotoxinele elaborate în
aliment, pot genera la om modificări mutagenice-carcinoame.
Folosirea apelor uzate pentru irigarea culturilor constituie o sursă de contaminare a
materiilor prime alimentare de origine animală. Apele uzate pot conține microorganisme
patogene, virusuri, ouăle unor paraziți, metale cu potențial toxic, pesticide și alte substanțe
chimice. Reziduurile de pesticide din sau de pe alte alimente, ca rezultat al folosirii acestora și
a medicamentelor de uz veterinar pot provoca îmbolnăviri grave la om.
Demn de reținut este și faptul că o serie de substanțe cu caracter toxic se găsesc în mod
natural în unele produse alimentare (glucozide cioanogenetice, azotați, azotiți, amine biogene,
fitați, oxalați, etc.), însă pericolul potențial al acestora poate fi drastic diminuat prin procesări
adecvate.
Aditivarea alimentelor cu toate avantajele pe care le prezintă rămâne o problemă
controversată pentru siguranța alimentelor.
Prelucrarea alimentelor în sine a materiilor prime alimentare poate reduce valoarea
nutritivă a acestora iar în anumite situații se pot chiar forma substanțe cu caracter toxic sau
antinutritiv. Din acest motiv se depun eforturi pentru găsirea celor mai performante tehnologii
care să reducă la minim pierderile de valoare nutritivă sau formarea în aliment a unor substanțe
cu potențial toxic (lizinoalanina, hidrocarburi policiclice condensate, nitrozamine, polimeri
de oxidare termică)2.
Studierea rezultatelor cercetărilor privind metabolizarea nutrienților și
biotransformarea xenobioticelor în organismul omului cu consecințele potențial patogene
(patobiochimice și patoinfecțioase) reprezintă o necesitate impusă de deziderate biomedicale,
socio-economice și medico juridice.
Legislatia comunitară din domeniul sănătății omului, animalelor, plantelor și a
siguranței alimentului, este deosebit de complexă și dinamică, aceasta suferă modificări
datorită numeroșilor factori care apar.
Caracteristicile calitative ale alimentelor se determină prin examen organoleptic care
constă în verificarea aspectului exterior, a culorii, gustului și mirosului.
Alimentul este factorul de mediu înconjurător cu cea mai mare influență asupra
organismului uman. De felul în care este înțeleasă această realitate, alimentele pot avea o
funcție pozitivă în menținerea sănătății sau dimpotrivă, pot să expună la îmbolnăviri. O
alimentație rațională asigură existența și capacitatea de adaptare la acțiunea în continuă
schimbare a factorilor din mediul înconjurător. Pentru acoperirea printr-o alimentație rațional
organizată a tuturor nevoilor vitale ale organismului este necesar să se știe ce mâncăm, cât
mâncăm, cum mâncăm și când mâncăm.
Alimentația trebuie să fie completă, adică să procure organismului proteine, glucide,
săruri minerale și vitamine în anumite proporții. Cum niciun aliment nu conține toate aceste
substanțe în proporțiile corespunzătoare nevoilor organismului este necesară o alimentație
variată care să cuprindă toate cele 8 grupe în care sunt împarțite alimente în funcție de valoarea

2
S. Meica, Siguranța alimentelor, Editura SITECH Craiova, România, 2011, p. 13.

7
lor biologică și de substanțele pe care le conțin: laptele și brânzeturile, carnea inclusiv peștele,
ouăle, fructele, cereale și leguminoasele.
Comisia Europeană a impus anumite criterii de puritate specific aditivilor; categorii
generale sau particulare de alimente în care prezența fiecărui aditiv este permisă; și nivelul
maxim de utilizare.
Reglementările adoptate de țările Uniunii Europene sunt mult mai precise și mai
cuprinzatoare, reprezentănd o barieră în calea comercializării produselor necorespunzătoare
calitativ, a produselor ”pirat” și a celor falsificate.
În fața valului de produse noi, consumatorul reclamă adevăr și autenticitate, iar marca
calitate vine sa-l ghideze în alegerile sale, oferindu-i certitudinea achiziționării unor produse
de calitate superioară. Marca de calitate este atribuită prin certificatul de marcă, de un organism
abilitat în acest domeniu prin care se garantează nivelul înalt al calității.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor
(A.N.S.V.S.A.) funcţionează ca autoritate de reglementare în domeniul sanitar-veterinar și
pentru siguranţa alimentelor, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu
personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor
(A.N.S.V.S.A.), este condusă de un președinte cu rang de secretar de stat, medic veterinar, și
de 3 vicepreședinți, din care minimum 2 medici veterinari, cu rang de subsecretar de stat,
numiți prin decizie a prim-ministrului, pentru o perioadă de 5 ani.
Misiunea Autorităţii se realizează prin protejarea sănătăţii de-a lungul întregului lanţ
alimentar – adică în fiecare etapă a procesului de producţie, de la fermă la consumator –
prevenind contaminarea alimentelor şi promovând igiena alimentară şi informarea
transparentă a consumatorilor cu privire la alimente şi sănătatea şi bunăstarea animalelor.
Siguranța alimentului se realizează prin aplicarea procedurilor de analiză a riscurilor.
În gestionarea riscurilor trebuie să se țină cont de principiul precauției și al exonerării
de responsabilitate.
Responsabilitatea primară a siguranței alimentului aparține fabricanților de furaje,
crescătorilor de animale, producătorilor de cereale, legume, fructe și operatorilor din industria
alimentară.
Pentru siguranța alimentului, operatorii economici trebuie să asigure o trasabilitate
perfectă, să existe registre cu furnizorii.
Reglementarea 178/2002 a Parlamentului și Consiliului European stabilește principiile
și prescripțiile generale ale legislației alimentare, instituie Autoritatea Europeană pentru
siguranța alimentului, fixează procedurile referitoare la bunurile alimentare și redistribuie
responsabilitățile între Instituțiile publice și cele private din lanțul alimentar.
Autoritatea Europeană pentru siguranța alimentului acordă o importanță deosebită
analizei riscurilor și a modalităților de gestionare a acestora, cu respectarea principiilor de
precauție și de exonerare de răspundere.
Managementul calității reprezintă activitatea de management în direcția dezvoltării și
implementării unui set de reguli și instrumente care formează sistemul de management al
calității și care are drept scop asigurarea nivelului de calitate dorit pentru produsul companiei.
Managementul calității are trei componente principale: controlul calității, asigurarea
calității și îmbunătățirea calității.

8
 CAPITOLUL I
SIGURANȚA ALIMENTELOR

l.1. Siguranța alimentelor. Definiție. Aspecte generale

Siguranța alimentulului reprezintă totalitatea măsurilor întreprinse la nivel național și

internațional pentru a asigura consumatorul că nu va suferi consecințe care sa-i afecteze atunci
când prepară sau consumă un produs alimentar.
În vorbirea curentă noțiunea de siguranță a alimentului se confundă adesea cu aceea de
securitate alimentară.
Securitatea aimentară reprezintă totalitatea măsurilor și acțiunilor întreprinse la nivel
național și internațional pentru a asigura un grup de populație sau întreaga populație a unei
țări, că are asigurat, accesul la o cantitate suficientă de hrană, verificată calitativ și posibil de
a fi cumparată în funcție de statutul social al fiecărui consumator3.

I.1.1. Alimentele. Generalități. Clasificare. Nutrienți

alimentari
Directiva EU 98/1983 definește noțiunea de aliment drept orice substanță sau produs
procesat, semiprocesat sau neprocesat ce se intenționează a fi ingerat de către oameni.
În categoria alimentelor sunt incluse și băuturile, apa, guma de mestecat precum și alte
substanțe introduse în mod intenționat în produsele alimentare în cursul procesării.
Nu se consideră alimente: plantele înainte de recoltare, produsele medicinale,
animalele vii, tutunul și produsele din tutun, produsele narcotice și cosmetice.
Originea alimentelor poate fi animală, nonanimală și mixtă.
În alimentație problema fundamentală rezidă în acoperirea trebuințelor (necesarului)
de nutrienți cu aport trofic și energetic. Doar astfel se pot desfășura în condiții optime, fără a
afecta starea de sănătate, procesele de morfogeneză și energogeneză. La originea acestor
procese se află transformări care interesează metabolizarea nutrienților menită a asigura
menținerea continuă a statusului morfofiziologic al organismului.
Constituenții chimici din alimente care prin metabolizări asigură statutul
morfofiziologic și energia necesară proceselor vitale se mai numesc ”principii nutritive sau
nutrienți”.

Nutrienții se pot clasifica în macronutrienți (glucide, lipide, protide), micronutrienți

(biominerale, vitamine) și alți nutrienți (apa, fibrele alimentare, substanțele bioactive).
Această clasificare prezintă o acceptare mai largă (Mincu 1985, Devlin 1992, Garban 1995)4.

3
S. Meica, Siguranța alimentelor, Editura SITECH Craiova, 2011, p. 13.
4
S. Meica, Siguranța alimentelor, Editura SITECH Craiova, 2011., p.21.

9
 I.1.2. Valoarea nutritivă, prospețimea alimentelor și sănătatea publică

Prezența nutrienților sub raport calitativ și cantitativ inclusiv sub raportul proporțiilor
din alimente asigură valoarea nutritivă a acestora. Valoarea nutritivă a unui aliment este
condiționată de 3 factori:
- valoarea nutritivă intrinsecă, care este exprimată prin cantitatea și calitatea nutrienților
(glucide, proteine, lipide), care sunt și furnizori de energie (1 g glucide = 4,1 kcal; 1 g lipide
= 9 kcal; 1 g proteine = 4,1 kcal), precum și prin conținutul în compuși biominerali, potențialul
vitaminic și alte substanțe biologic active.
- valoarea nutritivă biodisponibilă, care constă în nivelul de nutrienți apt de a fi absorbit de
organism și viteza de absorbție a substanțelor rezultate din digestia nutrienților. Această
biodisponibilitate este influențată, pe de o parte de factorii care caracterizează procesul
(prezența substanțelor cu caracter antinutritiv) și procesarea materiilor prime în produse
finite, iar pe de altă parte, de factorii care țin de organismul uman (stare fiziologică a
organismului, interacțiunile, sinergism, antagonism asociativ dintre nutrienți, biominerale și
vitamine).
Valoarea nutritivă a alimentelor poate fi afectată de o serie de substanțe ca de exemplu:
acidul fitic din cereale și făina neagră, leguminoase uscate, unele vegetale. Acest acid prezintă
aviditate de a se combina cu metalele bivalente (Ca2+, Zn2+, Mn2+, Fe2+) făcându-le
indisolubile. Acidul oxalic din spanac, stevie, lobodă, ceai, care se combină cu ionul Ca 2+,
irită mucoasa intestinală și produce pietre oxalice la rinichi. Avidina din albușul de ou, ce
blochează biotina, pe care o face indisolubilă organismului.
Absența unor nutrienți, sau disproporțiile create artificial prin extracții, substituiri,
falsificați, reduc substanțial valoarea nutritivă a alimentelor și generează de regulă fenomenul
de malnutriție.
Valoarea nutritivă a alimentelor se asigură prin autenticitate și integritatea alimentului.
La produsele procesate valoarea nutritivă se asigură prin respectarea rețetelor de
fabricație și a tehnologiilor de fabricație. Respectarea prescripțiilor de compoziție (apa %,
grăsime %, glucide %, proteine %, raport proteină colagen, tăria alcoolică, etc.), parametrii
înscriși în standardele de firmă, se pot controla prin analize fizico-chimice de laborator. Aceste
analize pot evidenția valoarea nutritivă a alimentului și eventualel falsificări5.

I.1.3. Obiectivele și principiile siguranței alimentelor

Legislația comunitară din domeniul sănătății omului, animalelor, plantelor și a

siguranței alimentului, este deosebit de complexă și dinamică, aceasta suferă modificări
datorită numeroșilor factori care apar.
Apariția unor fenomene ca de exemplu afacerea hormonilor, criza vacii nebune, criza
dioxinei, au determinat Comisia Europeană, să revizuiască politica referitoare la siguranța
alimentului și să promulge în anul 2000 ”Cartea albă” a siguranței alimentului.
Cartea albă a siguranței alimentului aduce noi principii la baza politicii de siguranța
alimentului. Ea prevede înființarea unei Autorități europene în domeniu, o nouă distribuție a
responsabilităților între participanții la lanțul alimentar, o nouă abordare în analiza riscurilor

5
S. Meica, Siguranța alimentelor, Editura SITECH Craiova, 2011, p. 13.

10
și stabilește aproximativ 80 de acțiuni distincte pentru realizarea unui cadru juridic coerent al
lanțului alimentar ”de la fermă la consumator”.
Cartea albă își propune un singur obiectiv: ”Un nivel ridicat de protecție a sănătății
publce”.
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv trebuie să lucreze și să coopereze toți participanții
din lanțul alimentar, inclusiv Autoritățile de reglementare din domeniu.
Principalii operatori ce contribuie la realizarea siguranței lanțului alimentar sunt:
 Organizații internaționale competente;
 Uniunea Europeană;
 Statele membre;
 Operatorii economici de la fermieri și lucrători agricoli până la ultimul operator care
participă la prelucrarea, transportul, depozitarea și comercializarea bunurilor alimentare;
 Toate Organismele naționale care supraveghează și controlează produsele pe lanțul
alimentar.
Întreaga activitate ce vizează siguranța alimentului trebuie să se bazeze pe
documentații avizate științific.
Siguranța alimentului se realizează prin aplicarea procedurilor de analiză a riscurilor.
În gestionarea riscurilor trebuie să se țină cont de principiul precauției și al exonerării
de responsabilitate.
Responsabilitatea primară a siguranței alimentului aparține fabricanților de furaje,
crescătorilor de animale, producătorilor de cereale, legume, fructe și operatorilor din industria
alimentară.
Pentru siguranța alimentului, operatorii economici trebuie să asigure o trasabilitate
perfectă, să existe registre cu furnizorii.
Reglementarea 178/2002 a Parlamentului și Consiliului European stabilește principiile
și prescripțiile generale ale legislației alimentare, instituie Autoritatea Europeană pentru
siguranța alimentului, fixează procedurile referitoare la bunurile alimentare și redistribuie
responsabilitățile între instituțiile publice și cele private din lanțul alimentar.
Autoritatea Europeană pentru siguranța alimentului acordă o importanță deosebită
analizei riscurilor și a modalităților de gestionare a acestora, cu respectarea principiilor de
precauție și de exonerare de răspundere6.

I.1.4. Principiul de precauție

Acest principiu este menționat în Directiva 85/374 a CE și a fost invocat de Comisia
Europeană în afacerea hormonilor în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului.
În directiva menționată caracterul intrinsec natural, adică ideea de risc legat de
întâmplările naturii, este total ignorat, absent.
Știința evidențiază universul în continuă mișcare și transformare. De exemplu în anul
1997 la Hong Kong au apărut numeroase cazuri de gripa la pui, dar niciunul la om. La sfârșitul
aceluiași an însă, au apărut și 7 cazuri de boală la om, din care 2 mortale; până în acel moment
se credea că virusul gripei puilor nu poate infecta și omul.
Pentru a preveni răspândirea virusului s-au sacrificat peste 1,3 milioane de pui de găină.

6
S. Meica, Siguranța alimentelor, Editura SITECH Craiova, 2011, p. 14.

11
 S-a luat această măsură, de sacrificare în masă a puilor, din regiunile afectate de către
oamenii de știință, pe baza principiului de precauție, fără măsură de sacrificare, în masa puilor
bolnavi și suspecți de infecție, cu siguranță că ar fi apărut mai multe cazuri de boală și de
mortalitate la om. Principiul de precauție este recunoscut în numeroase acte și normative
internaționale (Charta mondială a naturii publicată de ONU în 1982, Declarația de la Rio
1992, Tratatul SPS al OMC).
Din toate aceste documente reiese că în materie de sănătate publică trebuie să primeze
principiul de precauție, căruia trebuie să i se recunoască preponderența față de considerațiile
de ordin economic.

I.1.5. Principiul exonerării de responsabilitate

Directiva 85/374 reglementează referitor la responsabilitatea pentru produsele
defectuoase ca obligația de reparare a pagubelor, provocate de către produsele cu defecte,
revine producătorului.
Această dispoziție în anumite situații pare nepotrivită deoarece paguba poate rezulta
din cauza unor întâmplări ale naturii fără să fi fost săvârșită vreo greșeală de către om. Acest
text reflectă gândirea juridică actuală și din această cauză este nevoie de o oarecare indulgență,
pentru că ea înseamnă să se responsabilizeze cineva care nu greșește, cu atât mai mult cu cât
în prezent responsabilitatea evoluează din ce în ce mai mult spre o funcție de prevenire a
riscurilor.
Din acest motiv toate regimurile juridice, de responsabilitate, cu excepția zonei penale,
se îndepărtează tot mai mult de o responsabilitate pentru greșeală. Totul se petrece ca refuzul
de a accepta fatalitatea riscurilor care ar duce la luarea în sarcină a consecințelor greșelii pentru
a evita sancționarea pentru greșeală. Responsabilitatea civilă are două fețe: cea a
responsabilului, care a comis actul păgubos, și cea a victimei care suportă consecințele, acelui
act. Etica responsabilității dă un sens de drept aplicabil fiecărei părți.
Astăzi evoluția societății industriale generează pagube colective de o asemenea
amploare încât se impune reînnoirea conceptului de responsabilitate.
Pagubele tehnologice, victimele atentatelor de terorism sau accidentelor nucleare,
natural, au impus formularea dreptului, a unui credit de despăgubire în sarcina colectivității și
nu ca responsabilitate individuală.
Odată cu căderea greșelii, responsabilitatea însăși pare să dispară în spatele necesității
de reparație cu care sunt creditate victimele.
Față de asemenea evoluții obiectivele se deplasează de la o responsabilitate individuală
rezolvată prin tehnici asigurătorii la o solidaritate a întregului colectiv în privința victimelor.
Disocierea dintre asigurarea și responsabilitatea și partajul între responsabilitate și
solidaritate evidențiază aceste transformări. După cum afirmă Hans Jons ”Responsabilitatea
este de astăzi înainte mai puțin legată de greșeala trecută decât de riscul viitor și reprezintă o
datorie fără reciprocitate cu care noi suntem datori față de viitorul omenirii”.
Rezultă că pentru măsurile sanitare trebuie căutat juridic care să nu introducă în
exigențele consumatorului o ”responsabilitate fără greșeală” instituită de o prevenție a
riscurilor imprevizibile din ce în ce mai cuprinzătoare și de a reevalua funcțiile puterilor
publice ca entități responsabile și nu ca ființe solidare.
Directiva 85/374 a CE în materie de responsabilitate se înscrie în logica expusă. Ea
permite producătorului să fie exonerat de responsabilitate, când defectul a apărut, ca o

12
consecință a conformității la reglementările oficiale. Desigur, pare ciudat ca în primă fază, să
se responsabilizeze producătorului și apoi să fie exonerat de răspundere datorită
compatibilității produsului.
O altă situație de exonerare de răspundere a producătorului este atunci când defectul a
apărut ulterior punerii pe piață a produsului.
Producătorul este exonerat de responsabilitate și în situațiile în care cunoștințele
științifice și tehnice din momentul punerii în circulație a produsului nu a permis detectarea
existenței defectului7.

I.2. Reglementări și recomandări referitoare la asigurarea calității

alimentelor

Politica vizând asigurarea calităţii mărfurilor alimentare adoptată de Uniunea

Europeană este justificată de schimbarea condiţiilor pieţei, de poziţia de slăbiciune în care se
găseşte consumatorul, de abundenţa de produse şi de complexitatea lor, de dezvoltarea unor
noi metode de fabricaţie, a unor noi metode de vânzare, de prezenţa aditivilor în majoritatea
produselor alimentare, de modul de ambalare şi etichetare, de preocuparea tot mai mare a
consumatorilor referitor la igiena, securitatea şi inocuitatea alimentelor. Prin urmare,
orientarea legislaţiei UE cu privire la asigurarea calităţii produselor alimentare conduce la
recunoaşterea următoarelor drepturi fundamentale:
 Dreptul la protecţia sănătăţii şi securităţii;
 Dreptul la informare şi educaţie;
 Dreptul la securitate şi calitate în conformitate cu legislaţia în domeniu;
 Dreptul la protecţia intereselor economice;
 Dreptul la repărarea prejudiciilor suferite.
Aceste drepturi îşi găsesc consacrarea într-o serie de acte comunitare precum:
regulamente, deciziile, directivele, norme, standarde.
Începând cu anii '70 se constată o preocupare pentru protecţia consumatorului, fiind
creat (în 1974) de către Comisia Europeană un serviciu pentru protecţia şi informarea
consumatorilor.
Actul Unic European (1986), care a modificat tratatele Comunităţilor Europene,
prevede realizarea unei pieţe interioare, în cadrul căreia sănătatea, securitatea, protecţia
mediului şi a consumatorilor reprezintă obiective majore.
Prin Tratatul de la Maastricht (1992), ce a instituit Uniunea Europeană, Comunitatea
a dobândit competenţă directă în acţiunea de protecţie si securitate a calităţii produselor.
Directivele - principalele acte normative, se adresează statelor membre. Acestea sunt
obligate să le respecte în ceea ce priveşte rezultatul urmărit, dar au posibilitatea de a alege
forma şi mijloacele de aplicare. Directivele sunt destinate, în principal, să promoveze
armonizarea legislaţiilor naţionale ale statelor membre în anumite domenii.
Pentru armonizarea legislaţiilor în domeniul securităţii şi asigurării calităţii mărfurilor
alimentare, a protecţiei consumatorilor, Consiliul a adoptat un număr de directive, pregătite
de serviciile Comisiei, printre care şi Directiva nr. 92/59/C.E.E. din 1992 cu privire la
securitatea generală a produselor, modificată prin L284 din 31.10.2003.

7
S. Meica, Siguranța alimentelor, Editura SITECH Craiova, 2011, p. 16.

13
 Obiectivul Directivei constă în asigurarea punerii în circulaţie pe piaţă a unor produse
sigure.
”Produsul sigur" este acela care, în condiţii de utilizare normale sau rezonabil
previzibile, cuprinzând şi durata utilizării, nu prezintă nici un risc sau doar riscuri reduse, la
un nivel compatibil cu utilizarea produsului şi considerate ca acceptabile pe scara unei protecţii
ridicate a sănătăţii şi securităţii persoanelor, ţinând cont de următoarele elemente:
- caracterele produsului (compoziţia, ambalajul său);
- prezentarea produsului (etichetă, instrucţiuni de folosire, alte indicaţii sau informaţii
provenind de la producător);
- categoriile de consumatori supuse riscului într-un grad ridicat prin utilizarea
produsului, în principal copiii (art. 2, lit. b).
Potrivit articolului 5 al Directivei, statele membre trebuie să numească sau să instituie
autorităţile competente să controleze calitatea produselor alimentare, astfel încât, când acestea
sunt puse în circulaţie, să fie sigure. În funcţie de gravitatea riscului reprezentat de nesiguranţa
produsului, relativ la sănătatea şi securitatea consumatorilor, statele membre pot lua o serie de
măsuri (art. 6):
- verificarea caracteristicilor de securitate ale produselor alimentare;
- solicitarea de la părţile implicate a tuturor informaţiilor utile;
- analiza de eşantioane ale unui produs sau a unei serii de produse pentru a verifica
securitatea lor;
- instituirea de condiíi obligatorii prealabile punerii în circulaţie a unui produs astfel încât
acesta să fie sigur şi însoţirea lui de informaţii referitoare la riscurile pe care le poate
prezenta;
- interzicerea temporară, pe durata necesară efectuării diferitelor controale, a furnizării sau
a expunerii unui produs sau a unui lot de produse, atâta timp cât există indicii precise
referitoare la caracterul lor periculos;
- interzicerea punerii pe piaţă a unui produs sau a unui lot de produse care s-au dovedit
periculoase şi stabilirea de măsuri adecvate pentru asigurarea respectării acestei interdicţii;
- organizarea, într-o manieră eficace şi urgentă, a retragerii unui produs sau a unui lot de
produse periculoase deja puse pe piaţă şi, dacă este necesar, distrugerea lor.
Autorităţile competente aplică aceste măsuri fie producătorului, fie distribuitorului,
mai ales celui responsabil de a fi realizat prima distribuţie a produsului pe piaţă, fie oricărei
persoane implicate, în vederea colaborării la acţiunile întreprinse, pentru evitarea riscurilor ce
decurg din produsul nesigur (art. 6, paragraf 2).
În articolul 7 este prevăzut un sistem de notificare şi schimb de informaţii. Astfel, dacă
un stat membru ia una din măsurile cuprinse în articolul 6 lit. d-g), care vizează restrângerea
circulaţiei unui produs sau a unui lot de produse sau impune retragerea lui de pe piaţă, acest
lucru trebuie notificat Comisiei Europene, precizând şi motivele. Comisia, dacă constată că
măsurile luate sunt justificate, informează statul care le-a luat, precum şi celelalte state
membre; dacă se dovedeşte că măsurile nu se justifică va informa imediat statul care le-a
întreprins (art. 7 paragraf 2).
Articolul 8 precizează procedura ce trebuie urmărită în situaţiile de urgenţă şi arată
cazurile de intervenţie la nivel comunitar. Dacă un stat intenţionează să ia măsuri urgente
pentru a împiedica, a limita sau a supune unor condiţii speciale comercializarea sau utilizarea
pe teritoriul său a unui produs sau a unui lot de produse, datorită unui risc grav şi imediat pe
care acestea îl prezintă asupra sănătăţii şi securităţii consumatorilor, el este obligat să
informeze de urgenţă Comisia. După ce va verifica informaţiile obţinute, Comisia le va
14
transmite şi celorlalte state membre, care îi vor comunica măsurile pe care le-au luat în acest
sens (art. 8, paragraf 1 şi 2). Comisia poate obliga statele membre, în anumite condiţii, să ia
măsuri temporare pentru a face faţă unui risc grav şi imediat, pe care un produs îl prezintă
pentru sănătatea şi securitatea consumatorilor (art. 9). Condiţiile care permit Comisiei să dea
o decizie, care să impună o asemenea obligaţie trebuie îndeplinite cumulativ:
Comisia are cunoştinţă despre existenţa unui risc grav, şi imediat pe care un produs îl
prezintă pentru sănătatea şi securitatea consumatorilor; sunt îndeplinite următoarele condiţii:
 unul sau mai multe state membre au luat măsuri ce restrâng circulaţia unui produs sau
au impus retragerea lui de pe piaţă;
 există divergenţe între statele membre cu privire la adoptarea de măsuri relative la
riscul în discuţie;
 ţinând cont de natura problemei de securitate pusă de produs, riscul nu poate fi tratat
conform procedurilor prevăzute de reglementările comunitare specifice aplicabile produsului
sau categoriei de produse;
 riscul poate fi eliminat, în mod eficient, numai prin adoptarea de măsuri la nivel
comunitar, pentru a asigura protecţia sănătăţii şi securitatea consumatorilor şi buna funcţionare
a pieţei comune;
Comisia a consultat statele membre şi unul din ele a solicitat luarea unei asemenea
decizii; măsurile temporare ce trebuie luate de statele membre figurează printre cele prevăzute
de art. 6 lit. d)-g);
Comisia ia decizia sa potrivit articolului 11 din Directivă.
Luarea măsurilor de urgenţă respectă o anumită procedură în cadrul Comisiei şi
anumite termene. De asemenea, ele nu afecteză secretul profesional.
În anii șaptezeci, legislaţia în domeniul asigurării calităţii mărfurilor alimentare a fost
axată în principal pe controlul produsului final pentru a garanta conformitatea la normele de
securitate şi calitate. Controlul se limita la ultima fază a lanţului de producţie, fiind insuficient
pentru a oferi garanţia unui produs sigur. Acesta fiind unul din principalele motive de a integra
un sistem activ de control al calităţii. Exemplu fiind metoda HACCP care pentru prima dată a
fost prezentată în public la Conferinţa Naţională pentru Protecţia Alimentelor din 1971.
Comisia Codex Alimentarius încurajează şi recomandă implementarea metodei
HACCP în industria alimentară. Metoda HACCP începe cu principiul evaluării riscurilor
asociate cu obţinerea şi recoltarea materiilor prime şi ingredientelor, prelucrarea, manipularea,
stocarea, distribuţia, prepararea culinară şi consumul produselor alimentare. Alimentele care
nu au fost fabricate respectând principiile metodei HACCP nu pot fi vândute pe piaţă.
Producătorii trebuie să prezinte acte ce demonstreză implementarea metodei HACCP,
şi care funcţionează corect şi corespunzător nivelului de securitate alimentară obligatorie.
Directiva europenă 93/43/CE referitoare la igiena alimentelor - integrată în legislaţia
naţională ale ţărilor membre - promulgă principiile metodei HACCP, principii ce sunt
menţinute în noua reglementare europeană. Metoda HACCP este o metodă sistematică de
identificare, evaluare şi control a riscurilor asociate produselor alimentare. Acestea sunt clasate
în trei categorii: riscuri micro-biologice (contaminare prin organisme patogene sau toxinele
acestora), riscuri chimice (micotoxine, reziduuri de detergenţi, pesticide, etc.) şi prezenţa
corpurilor străine (fragmente de oase, pietre, etc.).
Următorul principiu al metodei HACCP constă în determinarea punctelor critice prin
care se pot ţine sub control riscurile identificate. Toate riscurile identificate trebuie să fie
eliminate sau reduse într-o anumită etapă a ciclului de fabricaţie, de la creşterea şi recoltarea

15
materiilor prime şi până la consumarea produsului. Punctele critice de control pot fi localizate
în orice etapă a procesului de fabricaţie în care se impune şi este posibilă ţinerea sub control a
microorganismelor periculoase sau a riscurilor de altă natură. Ca exemplu, controlul
temperaturii alimentelor refrigerate în timpul transportării acestora, constituie un punct critic
pentru constiturea multiplicării anumitor bacterii (de exemplu Listeria). Stabilirea punctelor
critice de control reprezintă un proces care necesită foarte multă atenţie, deoarece de aceasta
va depinde siguranţa pentru consum a produsului finit. Aceasta garanteză că niciun produs
defectuos nu va ajunge la consumator.
Verificarea (ultimul principiu al metodei HACCP) constă din metode, proceduri şi
teste utilizate pentru a stabili dacă sistemul HACCP existent respectă planul HACCP. Aceste
verificări vor fi făcute atât de către producătorul însuşi, cât şi de către organismele de control.
Verificările au rolul de a confirma faptul că, în urma aplicării planului HACCP, toate
riscurile au fost identificate şi sunt sub control. Metodele de verificare pot fi metode
microbiologice, fizice, chimice şi senzoriale.
Există astăzi un număr mare de instituţii sau asociaţii care se ocupă de asigurarea şi
controlul calităţii mărfurilor alimentare la nivel internaţional (FAO; ISO; ONUD.I; OMS), la
nivel european (OECQ - Organizaţia Europeană pentru Controlul Calităţii; EFSA -
Autoritatea Europeană pentru Securitatea Alimentelor; CSAH - Comitetul Ştiinţific al
Alimentaţiei Umane) sau la nivel naţional (ASQC - Societatea Americană pentru Controlul
Calităţii; AOAC - Asociaţia Chimiştilor Analişti Oficiali; Institutul pentru Ştiinţă şi
Tehnologie Alimentară a Universităţii din Washington; Laboratorul Alimentar Naţional;
Institutul Naţional pentru Standarde şi Tehnologie; Departamentul pentru Agricultură -
Serviciul pentru Inspecţie şi Siguranţă Alimentară, etc).
Organizaţia Internaţională a Standardizării, ca federaţie mondială a organismelor
naţionale ce se ocupă de standardizare, publică metodele internaţionale de analiză aprobate de
către membrii săi în vederea asigurării calităţii produselor alimentare.
Rolul Comisiei Codex Alimentarius este de a crea un cod alimentar care sa asigure
securitatea si sanatatea consumatoirlor. Standardele Codex se refera la praticile igienice in
industira alimentara, pesticide in alimente, aditivi alimentari, contaminanti, etichetare etc.
În cadrul Uniunii Europene, aditivii alimentari înainte de a fi utilizaţi sunt examinaţi
de către Comitetul Ştiinţific al Alimentaţiei Umane (CSAH). Toţi aditivii alimentari sunt
obiectul unei evaluări riguroase şi minuţioase. Directiva referitoare la aditivii alimentari
adoptată în 1988 stă la baza textului de la care a pornit şi s-a dezvoltat legislaţia în domeniu
(Directiva 89/107/CEE cu privire la armonizarea legislaţiilor din ţările membre privind aditivii
alimentari destinaţi consumului uman). Astfel, în 1994-1995, au fost adoptate trei directive,
denumite directivele „edulcoranţilor", „coloranţilor" şi diverşi aditivi alimentari", (12
edulcoranţi, 43 coloranţi şi 280 aditivi diverşi): Directiva Parlamentului şi Consiliului
European nr. 94/35/CE privind îndulcitorii destinaţi utilizării în industria alimentară; Directiva
Parlamentului şi Consiliului European nr. 94/36/CE din 30 iunie 1994 referitoare la coloranţii
pentru produsele alimentare (Journal Officiel des Communautés Européennes L237,
10.9.94,13-29); Directiva Parlamentului şi Consiliului European nr.95/2/CE din 20 februarie
1995 referitoare la aditivii alimentari altele decât îndulcitorii şi coloranţii (Journal Officiel des
Communautés Européennes L61, 18.3.95,1-40).
Comisia Europeană a impus anumite criterii de puritate specifice aditivilior; categorii
generale sau particulare de alimente în care prezenţa fiecărui aditiv este permisă; şi nivelul
maxim de utilizare.

16
 Pe plan internaţional, Codex Alimentarius, s-a angajat în elaborarea unor noi norme
aplicabile aditivilor alimentari, „Norme Générales sur les Additifs Alimentaires", cu scopul de
a dezvolta în acest domeniu norme armonioase, exploatabile şi incontestabile pentru comerţul
internaţional. Vor fi integraţi aditivii care au fost evaluaţi de către „Joint FAO/WHO Expert
Committee on Food Additives" (JECFA). În acest cadru, aditivii alimentari vor fi regrupaţi în
23 de categorii funcţionale şi un nou sistem internaţional de numerotare (International
Numbering System, INS), similar sistemului de numerotare asociat literei E al Uniunii
Europene.
Reglementările adoptate de ţările Uniunii Europene sunt mult mai precise şi mai
cuprinzătoare, reprezentând o barieră în calea comercializării produselor necorespunzătoare
calitativ, a produselor „pirat" şi a celor falsificate.
În vederea informării consumatorilor şi eliminării barierilor tehnice din calea
schimburilor comerciale pe piaţa comunitară, Comisia Comunităţii Europene a adoptat la 18
decembrie 1978 Directiva 79/112/CEE referitoare la etichetarea, prezentarea şi reclama
produselor alimentare pentru vânzare către consumatorul final (amendată prin Directiva
93/102/CEE din 1993). Această Directivă reprezintă esenţa legislaţiei privind etichetarea
produselor alimentare.
În acest context, Reglementarea Consiliului CEE nr. 2082/92, din 14 iulie 1992, cu
privire la atestarea specificităţii produselor agricole şi alimentare are în vedere stabilirea unor
reguli pe baza cărora să poată fi obţinută atestarea comunitară a specificităţii. Având ca sursă
de inspiraţie sistemul francez de etichetare - „label rouges" - reglementarea vizează crearea
unui sistem de etichetare comun ţărilor membre, care să exprime calitatea unui produs.
Atestarea comunitară a specificităţii exprimă recunoaşterea la nivel european a
caracteristicilor specifice unui produs, care îl diferenţiază net de produsele similare, aparţinând
aceleiaşi categorii.
Pentru a figura într-un Registru al Comisiei, produsul respectiv trebuie să posede
anumite caracteristici determinate de materia primă utilizată şi de condiţiile de producţie,
atestările de specificitate nefiind acordate în virtutea provenienţei geografice ori tehnologiei
specifice de obţinere.
Cererea de înscriere în registru trebuie prezentată de o asociaţie profesională, în urma
elaborării unui caiet de sarcini referitor la produs şi care include: denumirea de vânzare,
regulile privind producţia, descrierea produsului şi a cracteristicilor sale principale, elementele
principale în evaluarea caracterului tradiţional, metodele de control ale specificităţii.
Menţiunea „specificitate controlată" şi, eventual, un simbol comunitar pot apărea pe
eticheta produsului înregistrat.
Un stat din afara UE, la iniţiativa producătorilor naţionali, poate cere o atestare
comunitară a specificităţii pentru un produs alimentar, dacă acesta prezintă garanţii echivalente
cu cele stabilite în reglementarea menţionată.
Consiliul European de la Luxemburg a adoptat o declaraţie pentru securitate în
domeniul alimentar, prin care evidenţiază importanţa producerii şi comercializării de alimente
sigure în spaţiul comunitar, care să garanteze un nivel ridicat de protecţie biologică.
Ştampila de salubritate a UE, timbrul pentru uleiul de măsline şi marca auriculară
reprezintă instrumente importante în realizarea acestei protecţii.
Ştampila de salubritate a UE, aplicabilă cărnii păsărilor de curte, conţine: numărul de
înmatriculare al ambalatorului, sigla UE, urmată de condiţiile de desen, culoare şi dimensiuni
stabilite prin convenţii.

17
 Timbrul internaţional pentru uleiul de măsline are formă inelară şi este atribuit uleiului
de măsline de către Consiliul Internaţional al Uleiului pentru a garanta calitatea acestui produs.
Pe ambalajul produsului se poate afla fie timbrul, fie numărul de înregistrare, fie ambele.
Prin Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 relativ la identificarea şi înregistrarea bovinelor
şi etichetarea cărnii de bovine şi a produselor pe bază de carne de bovine, se prevede existenţa
unui sistem de control bazat pe următoarele elemente:
 marca auriculară, ce conţine un cod individual de identificare a animalului;
 paşaport pentru animale;
 registru de fermă;
 etichetă obligatorie pentru carne.
Acest regulament a fost aprobat de Consiliul Europei pentru a preveni pătrunderea pe
piaţă a cărnii şi produselor pe bază de carne infestată.
În vederea protejării indicaţiilor geografice şi a denumirilor de origine ale produselor
agricole (transformate sau netransformate) şi alimentare, pe teritoriul Uniunii Europene,
Consiliul a adoptat la 14 iulie 1992 Reglementarea nr. 2081/92 (intrată în vigoare la 26 iulie
1993), prin care se urmărea stabilirea unor reguli în acest domeniu.
Indicaţia geografică protejată (IGP) şi denumirea de origine protejată (DOP) sunt în
principiu un drept colectiv aparţinând unei comunităţi teritoriale, a căror utilizare are menirea
de a oferi un plus de încredere consumatorilor asupra caracteristicilor de calitate ale
produselor, datorită provenienţei dintr-o anumită zonă geografică şi/sau a fabricării lor potrivit
anumitor metode şi reguli.
Natura legăturii ce se stabileşte între produs şi zona geografică este mai restrictivă în
cazul menţiunii „DOP", calitatea produsului finit fiind în principal sau exclusiv atribuită
mediului geografic. Totodată „DOP" este specifică vinurilor şi brânzeturilor, în timp ce „IGP"
se acordă unei game largi de produse.
În industria alimentară se utilizează sisteme de control al calităţii, pentru a asigura
calitatea şi securitatea produselor pe care le fabrică. Sunt utilizate trei sisteme cheie de control
al calităţii:
1. Ghidul privind Bunele Practici de Producţie (GMP). Acesta se
referă la cele mai bune condiţii şi proceduri de fabricaţie pentru a asigura
securitatea şi calitatea producţiei;
2. Analiza riscurilor şi punctelor critice de control (HACCP).
3. Standardele de asigurare a calităţii. Aderarea la standardele
stabilite de către Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO 9000) şi
Standardele Europene (ES 29000) asigură că procesele industriale, colectivităţile şi industria
alimentară sunt conforme unei proceduri bine
determinate şi stabilite. Eficacitatea acestui program este revizuită periodic de
către experţi independenţi.
Aceste sisteme de control-calitate folosite în industria alimentară implica şi furnizorii
(fermierii şi grosiştii de materii prime), transportatorii, grosiştii şi distribuitorii pentru a atinge
acelaşi nivel de calitate.
Standardele internaţionale ISO 9000 sunt documente, care conţin recomandări privind
managementul calităţii şi cerinţe pentru asigurarea calităţii, fără să specifice cum să fie
implementate de catre o anumită întreprindere. Toţi cei care participă la drumul pe care îl
parcurg alimentele din câmp și până pe masa consumatorului trebuie să respecte bunele
practici de producţie (GMP): depozitare, transport, distribuiţie, preparare și consum.

18
 Naţiunile Unite (ONU) si Organizaţia Internaţionala de Standardizare (ISO) au creat
documente recunoscute la nivel internaţional care au menirea să asigure calitatea si securitatea
alimentelor. Astfel, acestea asigura o „şablonizare" a anumitor etape din lanţul tehnologic,
asigurând ca produsele obţinute să fie conforme unei matrițe bine definite, de o calitate „stas"
şi sigure pentru sănătate. Standardele ISO de tipul 9001 asigură calitatea produselor obţinute.
Produsele firmelor a căror linii tehnologice de producţie au certificare ISO 9001 sunt
considerate a fi obţinute în condiţii controlate. Multe companii din domeniul alimentar au
certificare ISO 9001 pentru anumite segmente din linia tehnologică.

Figura Nr. 1. Sisteme de control al calităţii

„Familia ISO 9000" înglobează standardele internaţionale elaborate de Comitetul

Tehnic ISO/TC 176 „Managementul şi asigurarea calităţii", şi anume: cele numerotate de la
ISO 9001 la ISO 9004, inclusiv cele
derivate din ISO 9000 şi ISO 9004; standardele numerotate de la ISO 10001 la ISO 10020,
inclusiv cele derivate din acestea; standardul ISO 8402.
Aceste standarde sunt aplicate în următoarele patru situaţii:
1. în scopul asigurării interne a calităţii: întreprinderea urmăreşte
satisfacerea cerinţelor referitoare la calitate, în condiţii de rentabilitate;
2. în situaţii contractuale, între furnizor şi client: clientul prevede prin
contract anumite cerinţe privind sistemul calităţii furnizorului, specificând un
model de asigurare a calităţii;
3. pentru obţinerea unei aprobări sau în scopul înregistrării de către o
secundă parte: sistemul calităţii furnizorului este evaluat de către client, în
scopul recunoaşterii conformităţii acestuia cu standardul de referinţă;
4. în scopul certificării sau înregistrării de către o terţă parte: sistemul
calităţii este evaluat de către organismul de certificare, furnizorul menţinând
acest sistem pentru toţi clienţii săi, cu excepţia situaţiilor în care, prin
contract, se stabilesc alte cerinţe.
Standardele ISO 9000 sunt utilizate în două scopuri principale:
• asigurarea externă a calităţii (ISO 9001, ISO 9002, ISO 9003);
• asigurarea internă a calităţii (ISO 9004).

19
 Figura Nr. 2. Schema generală de aplicare a standardelor internaţionale

Activităţile unei întreprinderi se realizează printr-o „reţea de procese" a cărei structură

este deosebit de complexă. Întreprinderea trebuie să identifice, să organizeze şi să administreze
reţeaua sa de procese şi interfeţele lor, astfel încât să poată obţine şi îmbunătăţi permanent
calitatea produselor. Acesta reprezintă un concept fundamental pe care se bazează familia de
standarde internaţionale ISO 9000.
În fiecare ţară a Uniunii Europene există în prezent cel puţin o organizaţie de certificare
a sistemului calităţii şi mai multe organizaţii de certificare a produselor „agreate/acreditate"
pe plan naţional şi/sau recunoscute pe plan internaţional.
Obţinerea garanţiilor obiective şi a încrederii se face prin certificarea conformităţii
bunurilor şi serviciilor care a devenit un factor foarte important al dezvoltării schimburilor
comeciale, precum şi al protecţiei consumatorilor.
Certificarea s-a extins foarte mult în relaţiile comerciale interţări, mai ales după apariţia
standardelor internaţionale din seria ISO 9000 şi a standardelor europene EN 45000.
Certificarea conformităţii reprezintă acţiunea unei terţe părţi care dovedeşte existenţa
încrederii că un produs, proces sau serviciu este în conformitate cu un standard sau cu un alt
document normativ.
Certificarea produselor şi serviciilor reprezintă atestarea conformităţii acestora cu un
anumit standard, sau cu un alt document normativ. Atestarea conformităţii este efectuată de
către un organism de certificare acreditat pentru a emite asemenea documente.
Procedura de certificare prevede determinarea principalelor caracteristici de către un
laborator acreditat şi compararea rezultatelor cu specificaţiile din standard sau alt document
normativ. În urma acestei analize, experţii organismului de certificare pot emite certificatul de
conformitate şi marca de conformitate.
Certificatul de conformitate este un document, emis pe baza regulilor unui sistem de
certificare prin care se atestă că un produs (serviciu) este în conformitate cu un standard sau
cu un alt document normativ.
Marca de conformitate este o marcă protejată, emisă pe baza regulilor unui sistem de
certificare, care atestă că produsul sau serviciul respectiv este realizat în conformitate cu un
document de referinţă.
Modalitatea de certificare a produselor şi serviciilor poate fi:
► certificare obligatorie, pentru produsele din „domeniul reglementat",
adică cele care fac obiectul unor reglementări obligatorii pe plan naţional (legi) sau europene

20
(directive). De exemplu, produsele care pot afecta viaţa, sănătatea oamenilor, animalelor sau
mediului înconjurător (prevăzute în Directivele europene de armonizare privind „cerinţele
esenţiale");
► certificarea voluntară pentru celelalte produse sau servicii
(„domeniul nereglementat") care nu fac obiectul unor reglementări necesare
pentru a putea fi puse pe piaţă. Cu toate acestea întreprinderile certifică şi
asemenea produse sau servicii pentru a-şi menţine piaţa de desfacere, clienţii fideli sau pentru
a se extinde pe alte pieţe, deoarece certificarea conferă încredere că produsele/serviciul sunt
de calitate.
În cadrul UE s-a elaborat o nouă politică privind evaluarea şi certificarea conformităţii
produselor, atât în domeniu reglementat (certificare obligatorie), cât şi în cel nereglementat
(certificare voluntară). S-a adoptat „Abordarea globală", în 1989, care cuprinde puncte
esenţiale referitoare la problemele acreditării, certificării şi tehnicii de încercare. Această
reglementare urmăreşte menţinerea încrederii reciproce între statele membre şi crearea
încrederii în activitatea producătorului şi în organismele de certificare şi acreditare.
Pentru produsele din „domeniul reglementat" care întrunesc „cerinţele esenţiale"
prevăzute în directivele UE se aplică marca „CE", iar pentru cele din „domeniul
nereglementat" se aplică „marca de certificare", înfiinţându-se în acest sens Organizaţia
Europeană de Incercări şi Certificare (EOTC). Această organizaţie reuneşte grupuri naţionale
şi internaţionale în scopul de a promova recunoaşterea reciprocă a încercărilor şi certificărilor
în domeniu nereglementat.
Pentru armonizarea evaluării conformităţii în domeniul nereglementat a Pieţei Interne
Europene s-au implementat acorduri de recunoaştere reciprocă şi a unor sisteme de mărci de
conformitate comune.

Figura Nr. 3. Marca de conformitate cu cerinţele esenţiale prevăzute in Directivele UE

„Noua Abordare"

Figura Nr. 4. Aspectul grafic al mărcii KÉYMARK

Sistemele de certificare şi mărcile de conformitate comune, atestă conformitatea cu

standardele europene armonizate. Astfel a apărut Sistemul de Mărci Europene prin care se
repartizează unui produs o singură marcă europeană acceptată de toate statele membre în
cadrul unei scheme de certificare unde se folosesc aceleaşi proceduri şi aceleaşi standarde. De
exemplu, „KÉYMARK" este o marcă acordată de organisme independente (terţă parte) care

21
îndeplinesc cerinţele Sistemului Mărcii Europene CEN/CENELEC. Aceasta este o marcă de
conformitate europeană voluntară care conferă o garanţie a calităţii şi creează un sistem de
supraveghere a pieţei, evitându-se pătrunderea pe piaţă a produselor de proastă calitate şi o
concurenţă neloială dintre furnizori.
Deosebirile dintre marca „CE" şi „KÉYMARK" sunt:
- marca „CE" este o marcă obligatorie şi se aolică exclusiv pentru produsele din
domeniul reglementat, pe când „KÉYMARK" este voluntară şi se aplică în domeniul
nereglementat;
- marca „CE" atestă conformitatea cu „cerinţele esenţiale" (de securitate), în timp ce
„KÉYMARK" atestă confruntarea cu cerinţele din standardul european.
Marca „CE" a fost creată în cadrul legislaţiei europene. Ea este obligatorie pentru toate
produsele care fac obiectul uneia sau mai multor directive europene de tipul „Noua Abordare"
şi conferă acestor produse dreptul la libera circulaţie pe întreg teritoriul Uniuni Europene.
Aplicarea mărcii „CE" pe produs este rezultatul acţiunii unui organism notificat, care
declară conformitatea acelui produs cu reglementările comunitare. Dispoziţiile referitoare la
marcajul „CE" a avut loc prin Directiva cu caracter cu amendament cu privire la marcajul „CE"
din 22 iulie 1993, în care se prevăd linii directoare suplimentare pentru aplicare şi utilizare.
Aceasta aduce la acelaşi nivel toate cele 12 directive tehnice emise până în 1992,
conform „Noii Abordări" în legătură cu marcajul „CE".
În prezent, marcajul „CE" are o semnificaţie unitară şi cu efect asupra directivelor:
„Persoana fizică sau juridică, ce realizează sau dispune aplicarea, s-a asigurat că produsul
îndeplineşte toate cerinţele directivelor comunitare în vederea armonizării complete şi că a fost
supus tuturor procedurilor prescrise de evaluare a conformităţii". În cazul în care produsul se
încadrează în domeniul de aplicare a mai multor directive şi îndeplineşte numai unele dintre
acestea, la celelalte, la care se face uz de aplicare a legislaţiei naţionale, produsul trebuie să
poarte marca „CE". În acest caz, documentele anexate produsului trebuie să dea lămuriri
despre condiţiile de armonizare care au fost respectate. Aceasta se face prin indicarea
numărului directivei sau directivelor corespunzătoare conform publicării lor în Buletinul
Oficial al CE. Pe lângă marcajul „CE" pot fi aplicate şi alte mărci, care însă să nu ducă la
confuzii vizavi de marcajul „CE". De exemplu, în această categorie se încadrează mărcile de
conformitate cu standardele sau mărcile de calitate.
De exemplu, în Franţa, alături de marca de conformitate cu standardul francez NF
(1938) a fost introdus, încă din 1960, primul sistem de certificare a produselor din domeniul
agro-alimentar, numit „sistemul etichetelor agricole".
Ca urmare a recomandărilor Comisiei de modernizare a dreptului alimentar, legea din
decembrie 1988, modficănd legea din 1960, a menţinut şi a confirmat sistemul etichetelor şi a
introdus în art. 28.1.2. o certificare de conformitate a produselor de consum alimentar şi a
produselor agricole nealimentare şi neprelucrate.
Etichetele pot fi naţionale (Eticheta roşie) sau regionale. Etichetele sunt gestionate de un
organism numit „organism certificator", la care aderă profesioniştii interesaţi.
Pentru a se omologa o etichetă, organismul certificator trebuie să ofere garanţii de
independenţă, de imparţialitate şi de eficacitate în privinţa operatorilor care pot pretinde
utilizarea acesteia. Pe de altă parte, trebuie să fie întocmit pentru comisia etichetelor şi
certificării conformităţii un dosar care să cuprindă:
 un regulament tehnic care să indice, în mod precis şi obiectiv caracteristicile
produsului înscris într-o categorie superioară;

22
 un plan de control complet, care se exercită de la fabricaţie până la comercializare,
efectuat pe răspunderea organismului certificator, eventual de un organism de control, de
asemenea, independent;
 eticheta informativă care invocă sigla etichetei roşii sau a etichetei regionale şi
caracteristicile certificate.
Certificarea conformităţii produselor de consum alimentar şi aproduselor agricole
nealimentare şi neprelucrate are obiectivul de a deschide noi perspective, prin crearea alături
de eticheta agricolă, care vizează numai produsele de calitate superioară, a unei modalităţi de
certificare pentru produsele conforme cu caracteristicile specifice sau cu regulile stabilite în
prealabil în fabricaţie, prelucrare şi condiţionare. Ca şi eticheta, certificatul de conformitate
este elaborat de un organism împuternicit, independent de producător, fabricant, vânzător sau
importator.
În Germania, Deutsches Institut für Normung (DIN) gestionează marca de
conformitate cu standardele naţionale, iar Fundaţia pentru încercarea mărfurilor (Warentest)
efectuează încercări asupra produselor în laboratoare independente, ale căror rezultate sunt
publicate în reviste TEST, orientând cumpărătorii în alegerea pe piaţă.
Cele mai importante entități de certificare a sistemelor calităţii sunt Societatea germană
pentru certificarea sistemelor calităţii şi Societatea TÜV-CERT.
Marea Britanie acordă o importanţă deosebită certificării sistemelor calităţii, pe baza
căreia întreprinderea poate trece la certificarea produselor.
Consiliul naţional de acreditare a organismelor de certificare (NACCB) a acreditat
peste 30 de organisme de certificare, cele mai importante fiind: Institutul Britanic de
Standardizare şi Lloyds Register of Quality Assurance (LRQA).
În Elveţia există Asociaţia elveţiană pentru certificare care se ocupă cu expertizarea,
evaluarea şi certificarea sistemelor calităţii, iar în Belgia, Asociaţia belgiană pentru calitate are
acelaşi obiect de activitate.
În unele ţări (Marea Britanie, Germania, Belgia) au fost create instituţii naţionale de
acreditare a organismelor de cetificare. Franţa repezintă un caz singular în Europa, întrucât
AFAQ şi celalte organizaţii de certificare trebuie să fie avizate de instituţia guvernamentală
SQALPI (Service de la Qualité pour l'Industrie et la Normalisation) care supraveghează
respectarea procedurilor şi cerinţelor în vigoare. Franţa nu pretinde organizaţiilor partenere de
certificare să fie ele însele acreditate. AFAQ se ocupă în principal de întreprinderi ce produc
pentru piaţa internă, dar şi de cele care exportă, întrucât a semnat mai multe acorduri de
recunoaştere reciprocă cu organizaţii similare din alte ţări.
Reprezentanţii organizaţiilor de certificare vest-europene au semnat în 1989 un
„Memorandum de recunoaştere reciprocă", prin care au devenit membre ale EQNAC
(„European Quality Network for Assessement and Certification"), o reţea europeană pentru
evaluarea şi certificarea sistemelor calităţii care cuprinde organisme de certificare europene
acreditate în baza standardului EN 45012, din ţările membre ale UE.
În baza Rezoluţiei din 21 decembrie 1989 privind abordarea globală în domeniul
evaluării conformităţii şi Deciziei din 13 dcembrie 1990, reprezentanţii Comunităţii Europene
şi ai AELS au hotărât înfiinţarea EOTC (European Organisation for Testing in Certification),
structurată pe comitete sectoriale pentru a putea răspunde diferitelor cerinţe de evaluare a
conformităţii.
Se încearcă astfel promovarea unei politici unitare în materie de certificare şi acreditare
la nivelul UE şi faţă de partenerii terţi, asigurarea unei coerenţe generale în ceea ce priveşte

23
evaluarea conformităţii, perfecţionarea legislaţiei mecanismelor şi procedurilor respective, în
scopul eliminării obstacolelor din calea schimburilor comerciale.
Alte recomandări privind activitatea de asigurare a calităţii mărfurilor alimentare se
referă la:
Inspecţia înainte de expediere: această inspecţie permite (în cazul unui produs destinat
exportului) verificarea conformităţii acestuia cu normele admise (în general definite prin
raportare la specificaţiile importatorului sau la cele ale unui organism apropiat). De exemplu,
standardele referitoare la peştele importat din Canada figurează în „Guide to Canadian
Regulatory Requirements and Examination Procedures for Imported Fish" publicat de către
Direcţia generală de inspecţie, pescuit şi oceane din Otawa (Canada), adresate exportatorilor
potenţiali de peşte din această ţară; ghidul face precizări cu privire la condiţiile de securitate,
calitate şi compoziţie, ambalare, etichetare şi marcare ce trebuie respectate.
Inspecţia în portul de destinaţie: Produsul alimentar este supus unei inspecţii de calitate
înainte de a-i fi admisă intrarea pe teritoriul naţional.
Analize şi încercări: majoritatea marilor întreprinderi dispun de propriile lor
laboratoare de control al calităţii. În cazul întreprinderilor mici şi mijlocii însă, costul înfiinţării
şi întreţinerii acestor laboratoare este prohibitiv. Drept urmare, singura soluţie este utilizarea
serviciilor laboratoarelor externe, publice sau private. De exemplu, în Filipine, în sectorul
public, Biroul „Food and Drugs" şi Departamentul Ştiinţei şi Tehnologiei pun la dispoziţia
industriei alimentare numeroase servicii tehnice, adresându-se în special întreprinderilor mici
şi mijlocii. Instituţiile particulare şi universitare, cum ar fi Food Research Department (FRD)
din cadrul Food Terminal Inc. şi Uzina Alimentară Pilot a Universităţii filipineze propun
servicii similare. Ele pot răspunde nevoilor tehnice ale întreprinderilor de orice mărime, putind
fi însărcinate, de asemenea, cu studii de dezvoltare a produselor şi programe de control al
calităţii.
Activităţi de instruire şi pregătire a forței de muncă: succesul unui program de control
al calităţii depinde într-o mare măsură de dorinţa întreprinderii de a-şi îmbunătăţi cunoştinţele,
calificarea, comportamentul şi practica personalului său.
În cazul controlului de calitate, trebuie ca pregătirea să depăşească simplele aspecte
tehnice ale produselor, materiilor prime şi procedeelor de fabricaţie specifice. Angajatul
trebuie să cunoască obiectivele vizând calitatea în întreprindere, dar în celaşi timp să fie
motivat în a accepta rolul care îi revine cu privire la aceste obiective.
Activităţi de promovare, publicare şi organizare de conferinţe: aceste activităţi permit
participanţilor schimburi de idei, puncte de vedere şi sunt convenabile personalului familiarizat
deja cu problemele calităţii.

I.3. Riscurile consumului de alimente contaminate. Contaminarea

Riscul este definit de NACMF (National Advisory Committee on Microbiological

Criteria of Foods) ca fiind orice element de natură biologică, fizică sau chimică ce poate
constitui o amenințare la adresa sănătății consumatorului.
Prin definiție, unui produs alimentar îi pot fi asociate trei categorii de riscuri:
1. risc biologic – contaminare bacteriană, parazitară sau virală;
2. risc chimic – uleiuri minerale de ungere folosite la igienizarea spațiilor de producție;
3. risc fizic – nisip, bucăți mici de rocă, sticlă, fragmente de metal.

24
 Esența sistemului HACCP constă în identificarea acestor riscuri înainte de începerea
fabricației produsului respectiv, urmată de elaborarea și aplicarea unor măsuri de prevenire
sau eliminare a riscurilor identificate.
Pentru aceasta, este necesară o bună cunoaștere a tuturor riscurilor ce pot fi vehiculate
prin intermediul produselor alimentare.

I.3.1. Biodetecția. Controlul alimentului. Evaluarea riscurilor de

contaminare
Un aliment potențial contaminat se poate analiza: vizual, organoleptic (prin miros)
sau prin palpare, dar certitudinile le putem avea numai prin efectuarea unui test de laborator.
Detecția și metodologia folosită de aceasta se aplică și operează numai după o analiză
minuțioasă a riscului de contaminare.
Prin contaminare biologică (biocontaminare) se înțelege acel fenomen prin care, pe,
sau în suportul organic al alimentelor se plasează, supraviețuiesc, sau pot prolifera spori,
micelii, microorganisme, virusuri sau paraziți cu potențial patogen pentru om.
Există două categorii de contaminare biologică:
- accidentală;
- indusă.
Biocontaminarea patogenă accidentală se poate realiza în mod natural sau prin
imprudență.
Toate alimentele sunt supuse unei biocontaminări accidentale, deoarece mediul în care
trăim este de neconceput fără existența unui număr impresionant de mare de contaminanți
biologici. Aceștia pot fi din categoria bacteriilor, algelor, ciupercilor și paraziților
microscopici.
Biocontaminarea patogenă indusă intră în domeniul alimentar și trebuie tratată în mod
8
separat .

I.3.2. Tipurile de contaminare a alimentelor

Microorganismele se împart în două grupuri:

- infecțioase: Salmonella, Campylobacter și Escherichia coli O157:H7
- intoxicante: Bacillus careus, Stafilococcus aureus și Clastridium botullinum.
Primele se multiplică în tractul digestiv în timp ce grupul al doilea generează
enterotoxine direct în hrana contaminată sau în timpul pasajului prin tubul digestiv.
Enterotoxinele reprezintă o categorie de substanțe organice din categoria otrăvurilor,
care se leagă de unele componente celulare sau interferă cu ciclurile metabolice ale celulelor
normale determinând blocarea acestora.
O mare parte din agenții patogeni sunt termosensibili, dar sporii acestora pot rezista și
germina chiar în condiții de temperatură ridicate, sau uneori scăzute, chiar sub limitele de
conservare prin frig.
O alternativă de abordare a acestei problematici ar fi severitatea simptomelor de
îmbolnăvire pe care le produc. Acest parametru are ca rezultat o creștere sau diminuare a

8
I. Nicolae, Tratat de Siguranță Alimentară, Editura Bioterra București, 2006, p. 78.

25
riscului, fapt ce poate avea drept consecință abordarea unor strategii diferențiate de alegere a
criteriilor de monitorizare microbiologică.
Biocontaminarea alimentelor este de patru feluri:
- microbiană;
- fungică;
- virală;
- parazitară.
Contaminarea microbiană este cea mai frecventă și cea mai periculoasă9.

I.3.3. Microorganismele ca agenți biologici de contaminare alimentară

Microorganismele - reprezintă un termen generic pentru o categorie inferioară de

organisme unicelulare care pot produce boli la om și animale.
Algele – sunt ființe microscopice ce pot trăi singure, asociate în colonii sau în filamente.
Majoritatea se dezvoltă în apă sau în medii umede, dar unele se pot întâlni și în sol. Sunt
organisme care se hrănesc prin fotosinteză, asemănător plantelor și pot constitui o sursă de
hrană pentru unele organisme microscopice mai evoluate.
Arhebacteriile (arhenele) - reprezintă o noutate pentru taxonomie (clasificarea
ființelor vii) deoarece acestea se asociază unor organisme mai evoluate și se pare a se delimita
ca o treaptă intermediară a evoluției acestora.
Bacteriile – sunt organisme procariote unicelulare fără nucleu individualizat și care
conțin un filament ADN de formă circulară pe care se deplasează informația generică.
Se înmulțesc prin diviziune directă, deci printr-un fenomen simplu, ce le permite ca în câteva
ore să genereze miliarde de noi bacterii.
Fungi – sau ciupercile microscopice, se găsesc sub două forme:
- drojdii;
- mucegaiuri.
Unele dintre aceste microorganisme pot fi patogene, prin toxinele pe care le produc.
Protozoare- sunt reprezentate prin ființe unicelulare mai evoluate și care trăiesc de
obicei în mediul acvatic, singure sau asociate.
Aceste organisme unicelulare, prezintă cili sau flageli și se deplasează activ pentru a căuta
resturile de materii organice, cu care se hrănesc. Unele parazitează organismul uman
producând boli grave (malarie).
Virusurile – sunt cele mai simple organisme, formate dintr-o moleculă de ADN sau
ARN acoperită cu o proteină virală specifică.
Ele pătrund în diverse celule pe care le parazitează, interferând cu mecanismele genetice ale
acestora. Rezultatul final se manifestă prin reproducerea particulelor virale în mediul
înconjurător. Una din bolile virale transmisibile prin produsele alimentare de pasăre este gripa
aviară (H5N1) înalt patogenă, a cărei prezență pe teritoriul țării noastre a determinat pierderi
economice majore.
Viroizii sau prionii – sunt fragmente mici de proteină specifică PrP care produc o serie
de boli din care cea mai cunsocută este boala vacii nebune, (BSE). Mecanismele de
transmitere, proliferare, etc, nu sunt încă suficient de bine cunoscute.

9
I. Nicolae, Tratat de Siguranță Alimentară, Editura Bioterra București, 2006, p. 28.

26
 Paraziți: sunt reprezentați de organisme vii plasate pe sau în interiorul altor organisme,
cunoscute sub numele de gazdă. Organismele gazdă le asigură hrănirea și sunt afectate printr-
o patologie specifică de către acestea, numită boala parazitară.
Agenții patogeni parazitari produc boli parazitare grave, dintre care cea mai răspândită este
trichineloza produsă de către Trichenella spiralis10.

I.3.4. Contaminarea alimentelor cu floră microbiană patogenă pentru om

Ca rezultat al modificărilor adaptive, în prezent sunt cunoscute peste 250 afecțiuni

provocate de agenții patogeni alimentari, sau produsele toxice eliberate de aceștia.
Cele mai frecvente și periculoase se consideră a fi:
- infecția cu E.coli,campilobacterioza, salmonelozele, listeriozele, botulismul, schigelozele.
Fiecare din aceste boli reprezintă un risc pentru consumatorul de alimente contaminate,
uneori cu urmări fatale pentru acesta.
Infecția cu Escherichia coli O157 (E.coli O157) de origine alimentară produce o rată
a mortalității de 100.000 cazuri anual. Această infecție nu poate fi tratată cu rezultate sigure,
deoarece toxina pe care agentul microbian o secretă numită shiga, este extrem de puternică și
prezintă un efect letal rapid. Dacă bolnavul supraviețuiește perioadei de debut, riscul de a
deceda ușor este mărit prin instalarea unui sindrom de disfuncție renală numit sindromul
uremic hemolitic.
Campilobacterioza produsă de Campylobacter jejuni, are o rată foarte crescută de
mortalitate, care se cifrează în jurul a 2.000.000 decese anual.
Tratamentul este apropape imposibil, iar trecerea în fazele cronice (perioadele aparente de
vindecare), sunt poate și mai periculoase. Pericolul se manifestă prin instalarea unui sindrom
denumit Gullain-Barre ce se manifestă prin perturbări neurologice grave. Calea cea mai
cunoscută de transmitere este pe carnea crudă de pasăre.
Salmonelozele sunt boli produse de bacteria Salmonella cu numeroase variante
(serotipuri), ce caracterizează proveniența de la mamifere, păsări sau reptile. Anual se
înregistrează 1.400.000 cazuri de îmbolnăvire și 16.000 de spitalizări. Evoluția poate fi și
(asimptomatică), fără efecte vizibile asupra sănătății omului.
Această manifestare are 2 aspecte periculoase:
1. bolnavii transmit boala fără să fie conștienți că o au;
2. evoluția este mascată și duce inevitabil la dureri articulare (artroze), care pot persista
toată viața;
Cele mai cunoscute surse alimentare sunt carnea crudă, găinile, ouăle și laptele.
Listeriozele sunt produse de Listeria monocytogenes care este un agent patogen
oportunistic (infectează numai persoane imunodepresate) și produce conform evidențelor un
număr de 2.600 îmbolnăviri anual.
Aproximativ 25% din acești pacienți mor datorită unor gastroenterite febrile. Extrem de
puternice. Ca sursă alimentară contaminată, s-au identificat două categorii și anume: carnea
crudă și brânza moale, fabricată din lapte crud (ce nu a fost supus tratamentului termic prin
pasteurizare)11.

10
I. Nicolae, Tratat de Siguranță Alimentară, Editura Bioterra București, 2006, p. 32.

11
I. Nicolae, Tratat de Siguranță Alimentară, Editura Bioterra București, 2006, p. 34.

27
 CAPITOLUL II
SISTEMUL HACCP. DEFINIȚIE. ISTORIC. IMPORTANȚĂ

HACCP este un aconim care provine de la expresia din limba engleză ”Hazard
Analysis Cristical Control Points” ceea ce înseamnă ”Analiza Riscurilor. Puncte Critice de
Control.
Sistemul HACCP constituie o metodă sistematică de identificare, evaluare și control a
riscurilor asociate produselor alimentare.
Legislația sanitară în întreaga lume (inclusiv cea românească) prevede obligativitatea
aplicării în toate unitățile de producție, transport, depozitare și comercializare a alimentelor, a
principiilor sistemului HACCP.
Conceptul și aplicarea practică a sistemului HACCP a apărut pentru prima dată în
1995 ca temă de studiu și proiect pentru compania PILLZBURY din SUA privind producerea
și cercetarea alimentelor destinate programelor spațiale.
Începând cu 1996 existența unui sistem de asigurare a calității și siguranței alimentelor
a devenit o cerință legală pentru industria alimentară din țările Uniunii Europene.
În final trebuie subliniat că sistemul HACCP este un sistem preventiv, de control,
pentru siguranța alimentului.
Principiile HACCP pot fi aplicate tuturor sectoarelor de producție, de bunuri
alimentare, distribuției și serviciilor de alimentație publică.
Însăși definirea termenului ”de sistem” are la bază un ansamblu de elemente aflate în
relație de interacțiune care funcționează ca un întreg organizat cu eficiență superioară, sumei
componentelor sale12.

II.1. Dicționar de termeni HACCP

HACCP (hazard Analysis. Cristical Control Points): sistemul Analiza Riscurilor.
Punctele Cristice de Control. Reprezintă o metodă de abordare sistematică a asigurării
inocuității alimentelor, bazată pe identificarea, evaluarea și ținerea sub control a tuturor
riscurilor ce ar putea interveni în procesul de fabricare, manipulare și distribuție a acestora.
Acțiune corectivă: măsura ce trebuie luată atunci când sunt indicii care evidențiază o
tendință de pierdere a controlului în punctele critice de control (CCP).
Arbore decizional pentru identificarea CCP: o succesiune de întrebări la care se va
răspunde pentru a identifica dacă un punct de control este critic sau nu.
Arbore decizional pentru identificarea riscurilor: o succesiune de întrebări la care se
va răspunde pentru a decide dacă un risc de orice natură poate reprezenta un pericol real în
procesul de manipulare sau prelucrare a unui produs alimentar.
Auditul planului HACCP: o examinare sistematică și independentă ce are drept scop
determinarea faptului că activitățile incluse în planul HACCP se desășoară corespunzător și
ating obiectivele propuse.
Control: conducerea unei operații, proces sau procedură, astfel încât să se atingă un
anumit nivel al performanțelor.

12
I. Nicolae, Tratat de Siguranță Alimentară, Editura Bioterra București, 2006, p. 30, 31, 32.

28
 Echipa HACCP: o echipă care realizează studiul HACCP, formată din persoane care,
de obicei, reprezintă o gamă diversă de domenii de activitate, relevante pentru studiul
respectiv.
Monitorizare: verificarea prin teste, măsurători sau analize a faptului că procedurile de
prelucrare sau manipulare în fiecare punct critic de control respectă criteriile stabilite.
Plan HACCP: un document scris care detaliază procedurile ce trebuie urmate, în
conformitate cu principiile HACCP.
Revizuirea planului HACCP: un aspect al verificării, care constă într-o verificare
periodică, bine documentată, a planului HACCP de către echipa HACCP, cu scopul
modificării planului. O astfel de revizuire este indicată, de exemplu, în cazul modificării
materiilor prime, a amplasării utilajelor, a tipurilor de echipamente folosite, a procesului
tehnologic, etc.
Sistem HACCP: rezultatul aplicării principiilor HACCP.
Verificare: utilizarea unor teste suplimentare și/sau a unei treceri în revistă a
înregistrărilor monitorizării, realizate pentru a determina dacă sistemul HACCP este aplicat,
dacă funcționează conform planului și dacă monitorizarea este realizată efectiv și eficient13.

II.2. Principiile HACCP

Metoda Analiza Riscurilor. Punctele Critice de Control constituie o abordare

sistematică a realizării siguranței pentru consum a produselor alimentare, care constă în
aplicarea a șapte principii de bază.
Principiul 1: Evaluarea riscurilor asociate cu obținerea materiilor prime și
ingredientelor, prelucrarea, manipularea, depozitarea, distribuția, prepararea culinară și
consumul produselor alimentare.
Principiul 2: Determinarea punctelor critice prin care se pot ține sub control riscurile
identificate;
Principiul 3: Stabilirea limitelor critice care trebuie respectate în fiecare punct critic de
control.
Principiul 4 Stabilirea procedurilor de monitorizare a punctelor critice de control;
Principiul 5: Stabilirea acțiunilor corective ce vor fi aplicate atunci când, în urma
monitorizării punctelor critice de control, este detectată o deviație de la limitele critice;
Principiul 6: Organizarea unui sistem eficient de păstrare a înregistrărilor, care
constituie documentația planului HACCP;
Principiul 7: Stabilirea procedurilor prin care se va verifica dacă sistemul HACCP
funcționează corect14.

II.3. Etapele aplicării principiilor HACCP

Aplicarea celor șapte principii ale metodei HACCP constă în parcurgerea următoarelor
etape:
Etapa 1: Definirea termenilor de referință;
Etapa 2: Selectarea echipei HACCP;

13
S. Meica, Siguranța alimentelor, Editura SITECH Craiova, 2011, p. 32.
14
S. Meica, Siguranța alimentelor, Editura SITECH Craiova, 2011, p. 36.

29
 Etapa 3: Descrierea produsului;
Etapa 4: Identificarea utilizării intenționate;
Etapa 5: Construirea diagramei de flux;
Etapa 6: Verificarea pe teren a diagramei de flux;
Etapa 7: Listarea tuturor riscurilor de decizie HACCP fiecărei etape a tuturor măsurilor
care vor ține sub control riscurile ;
Etapa 8: Aplicarea unui arbore de decizie HACCP fiecărei etape a procesului pentru
identificarea punctelor critice de control;
Etapa 9: Stabilirea limitelor critice pentru fiecare punct critic de control;
Etapa 10: Stabilirea unui sistem de monitorizare pentru fiecare punct critic de control;
Etapa 11: Stabilirea unui plan de acțiuni corective;
Etapa 12: Stabilirea unui sistem de stocare a înregistrărilor și a documentației;
Etapa 13: Verificarea modului de funcționare a sistemului HACCP;
Etapa 14: Revizuirea planului HACCP15;

II.4. Depistarea și validarea tehnică a obiectivelor de securitate alimentară

Securitatea alimentară a populației unei țări reprezintă un obiectiv strategic național,

care implică numeroase structuri politice, economice și administrative. În cadrul securității
alimentare, siguranța alimentului reprezintă o condiție esențială ce permite furnizarea unor
produse ce nu afectează sănătatea populației.
Industria alimentară și de servicii cuprinde numeroase obiective de securitate
alimentară, organizate și controlate de către structuri guvernamentale specializate.
In strategiile guvernamentale se stabilesc în primul rând obiectivele de securitate
alimentară.
Prin obiectivele de securitate alimentară se înțeleg acei agenți economici a căror
contaminare poate genera o îmbolnăvire în masă a consumatorilor cu declanșarea de epidemii
la nivel național.
Evaluarea unui obiectiv de securitate alimentară se realizează de către un colectiv de
experți, numit de către structura guvernamentală și care are în sarcină implementarea
obligatorie a HACCP în sectoarele economice de producție sau servicii16.

15
S. Meica, Siguranța alimentelor, Editura SITECH Craiova, 2011, p. 39.
16
I. Nicolae, Tratat de Siguranță Alimentară, Vol. I, Editurra Bioterra București 2006, p. 73.

30
 CAPITOLUL III
NORME DE IGIENĂ ȘI DE PROTECȚIE SANITARĂ A
ALIMENTELOR

Igiena alimentației și digestiei se referă la un complex de factori și acțiuni care asigură

alegerea și păstrarea corectă a produselor alimentare pentru a păstra calitățile nutritive și a nu
se infecta, cunoașterea pregătirii culinare a alimentelor și a consumării lor pentru a putea fi
transformate în asimilate de către organism, corespunzător nevoilor sale plastic și energetice17.
III.1. Norme de bază privind igiena alimentației
Unitățile care produc, prepară sau depozitează alimente sau care servesc mâncăruri
gătite, trebuie să fie prevăzute cu instalații de apă caldă și rece curentă. Distribuția apei calde
și reci, trebuie să fie asigurată în toate spațiile de producție, preparare și anexe, unde vor fi
montate robinete.
Toate unitățile trebuie să fie prevăzute cu sisteme de îndepărtare igienică a reziduurilor.
Colectarea și evacuarea reziduurilor solide sau lichide, se va face numai în recipient
confecționate din materiale rezistente prevăzute cu capace și ușor lavabile. Depozitarea acestor
recipiente, se va face în încăperi sau boxe special destinate acestui scop, cu pavimentul lavabil
prevăzute cu instalații de apă și canal sau rigole de scurgere.
Toate unitățile, trebuie să fie dotate cu spații frigorifice pentru păstrarea materiilor
prime, a semifabricatelor și a produselor finite ușor alterabile. Volumul spațiului frigorific se
stabilește în funcție de natura, durata de păstrare și cantitatea produselor destinate a fi
depozitate și prelucrate. Spațiile frigorifice vor fi dotate cu termometre și cu sisteme de
înregistrare grafică a temperaturii, care se realizaeză în interiorul spațiului frigorific.
Dotarea cu ustensile și utilaje, se va face ținându-se seama de natura, volumul și
specificul procesului tehnologic. Acestea trebuie să fie confecționate din material care să se
poată curăța ușor, cu suprafețe netede și care să nu modifice proprietățile organoleptice (gust,
miros, culoare) și fizico-chimice, să nu cedeze subsranțe chimice peste limitele admise și să
nu afecteze valoarea nutritive a produselor alimentare prelucrate.
În încăperile de producție și de păstrare a alimentelor, vor fi prevăzute plase de sârmă
deasă de oțel, la intrarea în canalele de aer sau alte orifcii, pe unde ar putea pătrunde
rozătoarele, iar ferestrele (după caz și ușile) vor fi prevăzute cu site pentru a putea împiedica
pătrunderea muștelor. Toate unitățile trebuie aprovizionate cu material pentru întreținerea
curățeniei și pentru efectuarea operațiunilor de dezinfecție și dezinsecție.
Toate unitățile care produc, prelucrează, servesc, depozitează, transportă și desfac
alimente, funcționează pe baza autorizației sanitare.
În caz de schimbarea condițiilor, unitatea respectivă va solicita o nouă autorizație
sanitară.
Autorizația sanitară se vizează anual (12 luni calendaristice).
Funcționarea instalațiilor frigorifice trebuie asigurată în permanență.

17
O. C. Simion, Managementul și marketingul produselor alimentare și al protecției consumatorului, Ediție
reeditată, Editura Edithgraph, Buzău, 2012-2013, p. 543

31
 Temperatura realizată în interior va fi înregistrată pe diagrama spațiului frigorific la
fiecare 8 ore sau după caz, la 12 ore.
Unitățile care utilizează mijloacele auto pentru transportul alimentelor, va asigura în
mod corespunzător spălarea și dezinfecția autovehiculelor după fiecare transport18.

III.2. Norme igienico-sanitare pentru alimente

Normele igienico-sanitare privind produsele alimentare, constituie garantarea sănătății
populației, prin consum de alimente sigure din punct de vedere sanitar, sub raportul salubrității,
prospețimii și a valorii lor nutritive.
Orice produs alimentar fabricat pentru consum uman sau dat în consum uman (din țară
sau din import) trebuie să respecte cerințele prezentelor norme.
Produsele alimentare care se obțin sau sunt fabricate după rețete noi, după tehnologii
noi sau care conțin materii prime, aditivi alimentari sau aditivi tehnologici noi, sub aspectul
folosirii lor pentru prima data într-un produs alimentar, vor fi supuse Ministerului Sănătății
spre avizare sanitară.
Este interzisă comercializarea sau utilizarea pentru consum uman a alimentelor care
prezintă una din situațiile de mai jos:
a) semne organoleptice de alterare – modificări ale aspectului, culorii, consistenței,
gustului, mirosului;
b) semne de infestare cu paraziți (ouă, larve, forme adulte, vii sau moarte), precum și
resturi sau semne ale activității acestora, cu excepția unor produse pentru care sunt
prevăzute limite în prezentele norme igienico-sanitare;
c) urme de contact cu rozătoare;
d) miros și gust străine de natura produsului;
e) miros, gust sau pete de mucegai, cu excepția mucegaiurilor selecționate, admise de
procesul tehnologic;
f) conțin aditivi alimentari neavizați de Ministerul Sănătății sau peste limitele admise de
norme igienico-sanitare;
g) conțin contaminanți peste limitele admise de prezentele norme igienico-sanitare;
h) conțin corpi străini peste limitele admise de norme igienico-sanitare;
i) sunt fabricate după tehnologii neavizate sanitar;
j) nu sunt conforme standardelor sau specificației tehnice de produs;
k) sunt falsificate19.
III.3. Caracteristici calitative ale alimentelor
Caracteristicile calitative ale alimentelor se determină prin examen organoleptic care
constă în verificarea aspectului exterior, a culorii, gustului și mirosului.
1. Carnea: trebuie să fie proaspătă cu pielea intactă, consistentă, fermă și elastică, în
secțiune să fie lucioasă, ușor umedă fără a fi lipicioasă, culoare de la roz până la roșu, sucul
muscular se obține cu greutate și limpede.

18
O. C. Simion, Managementul și marketingul produselor alimentare și al protecției consumatorului, Ediție
reeditată, Editura Edithgraph, Buzău, 2012-2013, p. 543-544
19
O. C. Simion, Managementul și marketingul produselor alimentare și al protecției consumatorului, Ediție
reeditată, Editura Edithgraph, Buzău, 2012-2013, p. 545

32
 2. Legumele:
a) Ceapa: trebue să prezinte bulbi întregi, sănătoși, curați, tari, cu frunzele
exterioare fără vătămări mecanice, culoare specific soiului, gust și miros specific, ușor
înțepător.
b) Cartofii: trebuie să fie întregi, sănătoși, ajunși la maturitate, cu pielița
superficială, curați, neînverziți, neîncolțiți, fără vătămări mecanice, gust ușor dulceag, miros
caracteristic.
c) Morcovii: să fie întregi, sănătoși, neramificați, fără urme de lovituri mecanice,
netezi fără crăpături, gust ușor dulceag, culoare portocalie.
d) Țelina: întreagă, sănătoasă, neramificată, fără urme de lovituri mecanice,
netezi, fără crăpături, culoare albă.
e) Ciuperci: sănătoase, curate, întregi, fără vătămări mecanice, fără impurități sau
viermi, culoare albă, gust și miros specific.
f) Usturoi: întreg, sănătos, curat, fără vătămări mecanice, gust și miros ușor înțepător.
g) Castraveți acri: sănătoși, curați, gust acru, culoare verde.
h) Verdeața: curată, sănătoasă, fără frunze depreciate, culoare verde închis, miros
plăcut.
i) Salata verde: sănătoasă, proaspătă, să nu fie veștedă, culoare verde, frunze
curate, fără impurități.
3. Grăsimile alimentare:
a) Untura: proaspătă, fără impurități, culoare albă, gust și miros specific, fără gust
și miros străine, de rânced.
b) Slănina: proaspătă, fără impurități, culoarea albă, gust și miros plăcut.
c) Uleiul: lichid limpede, fără particule în suspensie și fără sediment, culoare
galben pai, gust plăcut caracteristic.
4. Elemente de adaos
a) Orezul: sănătos, boabe uniforme ca mărime, fără impurități sau corpuri străine,
culoare albă, până la alb-gălbuie, miros caracteristic, fără miros strain, de mucegai, încins sau
de rozătoare, gust plăcut.
b) Ouăle: să aibă greutate normală, proaspete, să aibă coaja curată, mată, netedă,
cu pori vizibili, gălbenușul să fie acoperit de membrane, formă sferică, delimitat de gălbenuș,
fără pete și miros strain.
5. Produse lactate:
a) Mușarul: să fie sub forma unei paste omogene, de culoare galben-verzuie, cu
gust dulce sau picant-acrișor, miros caracteristic.
b) Sarea: fină, fără aglomerări, de culoare albă-strălucitoare, uniformă.
c) Piperul: să se prezinte sub formă de pulbere fină, uniform, culoare neagră, gust
și miros intens .
20

20
O. C. Simion, Managementul și marketingul produselor alimentare și al protecției consumatorului, Ediție
reeditată, Editura Edithgraph, Buzău, 2012-2013, p. 568

33
 III.4. Condiții de păstrare a alimentelor
1. Carnea se păstrază la temperatura de 0-4° C, maxim 21-28 zile sau la – 20-18° C,
maxim 4-12 luni. În cazul păstrării în stare proaspătă, carnea se lasă într-o încăpere răcoroasă.

2. Legumele în funcție de gradul de perisabilitate, pot fi păstrate o perioadă mai lungă sau
mai scurtă de timp. Cele mai perisabile (verdețuri, usturoi verde, ceapă verde) trebuiesc
consumate imediat după recoltare sau păstrate cel mult 2-3 zile la temperatura de 0° C și în
condiții de umiditate relativă a aerului 75-90%. Legumele mai puțin persisabile (cartof de
toamnă, până primăvara la temperatură între 0-5° C și umiditatea aerului 75-90 %.
3. Ouăle proaspete, se păstrează la temperatura de 0-4° C, spații curate, uscate, aerisite.
4. Grăsimile alimentare, se păstrează în spații aerisite, curate, uscate, la temperatura de
0-10° C. Dacă temperatura depășește de 10 ° C, grăsimile suferă procesul de râncezire, ceea
ce duce la gust și miros de rânced.
5. Condimentele sunt produse hidroscopice (absorb apa) cu excepția muștarului, maxim
10° C în recipiente sau ambalaje închise, nu este admisă vecinătatea cu produse care emană
mirosuri pătrunzătoare21.

21
O. C. Simion, Managementul și marketingul produselor alimentare și al protecției consumatorului, Ediție
reeditată, Editura Edithgraph, Buzău, 2012-2013, p. 569

34
 CAPITOLUL IV
AUTORITATEA NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU
SIGURANȚA ALIMENTELOR (A.N.S.V.S.A.)

IV.1. Date generale despre Autoritatea Națională Sanitară

Veterinară și pentru siguranța alimentelor (A.N.S.V.S.A.)

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor

(A.N.S.V.S.A.) funcţionează ca autoritate de reglementare în domeniul sanitar-veterinar și
pentru siguranţa alimentelor, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu
personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor
(A.N.S.V.S.A.), este condusă de un președinte cu rang de secretar de stat, medic veterinar, și
de 3 vicepreședinți, din care minimum 2 medici veterinari, cu rang de subsecretar de stat,
numiți prin decizie a prim-ministrului, pentru o perioadă de 5 ani.
Misiunea Autorităţii se realizează prin protejarea sănătăţii de-a lungul întregului lanţ
alimentar – adică în fiecare etapă a procesului de producţie, de la fermă la consumator –
prevenind contaminarea alimentelor şi promovând igiena alimentară şi informarea
transparentă a consumatorilor cu privire la alimente, sănătatea şi bunăstarea animalelor.
Cadrul legislativ de funcţionare a A.N.S.V.S.A. este:
 Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare
şi pentru siguranţa alimentelor;
 Hotărârea Guvernului nr. 1415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii
Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea
acesteia.
IV.1.1. Activități
 Autorizare şi certificare în domeniile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;
 Monitorizarea si controlul activitatilor din domeniul sanitar-veterinar si pentru
siguranta alimentelor;
 Realizarea cadrului juridic şi elaborarea reglementărilor specifice activităţilor din
domeniul sanitar-veterinar şi al siguranţei alimentelor;
 Testari de laborator;
 Autorizare laboratoare private;
 Stabilirea protocoalelor de export cu ţări terţe;
 Managementul situatiţiilor de criză;
 Monitorizarea pesiticidelor;
 Sprijină combaterea risipei alimentare.

Strategia ANSVSA
Strategia de creştere a performanţelor şi de eficientizare a activităţii sanitar –
veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din România
Strategia de creştere a performanţelor şi de eficientizare a activităţii laboratoarelor
sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din unităţile aflate în subordinea ANSVSA,
pentru perioada 2016 – 2017.

35
 Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la
animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului,
de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a
acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei
alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora.
Sistemul de control intern managerial
 Conform Ordinului nr. 600/2018 pentru aprobarea Codului controlului intern
managerial al entităţilor publice, controlul intern managerial este definit ca reprezentând
ansamblul formelor de control exercitate la nivelul entităţii publice, inclusiv auditul intern,
stabilite de conducere în concordanţă cu obiectivele acesteia şi cu reglementările legale, în
vederea asigurării administrării fondurilor în mod economic, eficient şi eficace; acesta include,
de asemenea, structurile organizatorice, metodele şi procedurile.
 Sintagma „control intern managerial“ subliniază responsabilitatea tuturor nivelurilor
ierarhice pentru ţinerea sub control a tuturor proceselor interne desfăşurate pentru realizarea
obiectivelor generale şi a celor specifice.
 Controlul intern managerial este în responsabilitatea conducătorilor entităţilor
publice, care au obligaţia proiectării, implementării şi dezvoltării continue a acestuia.
Încredinţarea unor terţi a realizării activităţilor privind implementarea şi dezvoltarea
sistemului de control intern managerial al entităţii publice presupune că, în această situaţie,
conducătorul entităţii publice nu îşi îndeplineşte propriile atribuţii cu bune rezultate.
 Sistemul de control intern managerial al oricărei entităţi publice operează cu o
diversitate de procedee, mijloace, acţiuni, dispoziţii, care privesc toate aspectele legate de
activităţile entităţii, fiind stabilite şi implementate de conducerea entităţii pentru a-i permite
deţinerea unui bun control asupra funcţionării entităţii în ansamblul ei, precum şi a fiecărei
activităţi/operaţiuni în parte.
 Construirea unui sistem de control intern managerial solid este un proces de durată
care necesită eforturi importante din partea întregului personal al entităţii şi, în mod deosebit,
din partea personalului cu funcţii de conducere.
 Activităţile specifice sistemului de control intern managerial fac parte integrantă din
procesul orientat spre realizarea obiectivelor stabilite şi includ o gamă diversă de politici şi
proceduri privind: autorizarea şi aprobarea, separarea atribuţiilor, accesul la resurse şi
documente, verificarea, analiza performanţei, revizuirea proceselor şi activităţilor,
supravegherea.
 Standardele de control intern managerial definesc un minimum de cerinţe generale
de management pe care toate entităţile publice trebuie să le urmeze.
 Scopul standardelor de control este de a crea un model de control intern managerial
uniform şi coerent care să permită comparaţii între entităţi de acelaşi fel sau în cadrul aceleiaşi
entităţi, la momente diferite, şi să facă posibilă evidenţierea rezultatelor entităţii şi a evoluţiei
sale.
 Stabilirea sistemului de control intern managerial intră în responsabilitatea
conducerii fiecărei entităţi publice şi trebuie să aibă la bază standardele de control intern
promovate de Secretariatul General al Guvernului, în temeiul legii.
 Formularea cât mai generală a acestora este necesară pentru a da posibilitatea tuturor
conducătorilor să le aplice, în pofida deosebirilor semnificative între diferitele entităţi publice.
 Sistemele de control intern managerial trebuie dezvoltate ţinând cont de specificul
legal, organizaţional, de personal, de finanţare etc. al fiecărei entităţi publice în parte.

36
Sănătatea publică – Aditivii alimentari - E-urile
Aditivii alimentari sunt ingrediente alimentare şi ar trebui să fie menţionaţi în lista
ingredientelor.
Aditivii trebuie să fie desemnaţi cu denumirea clasei lor funcţionale, urmată de numele
lor specific sau de numărul CE.
De exemplu: „colorant – curcumină” sau „colorant: E 100”.
Acest număr E poate fi utilizat pentru simplificarea etichetării substanţelor care au
denumiri chimice câteodată complicate.
Ce sunt aditivii alimentari?
Aditivii sunt substanţe utilizate pentru diferite motive – precum conservarea, colorarea,
îndulcirea, etc. – în prepararea produselor alimentare. Legislaţia Uniunii Europene îi defineşte
drept „orice substanţă care, în mod normal, nu se consumă ca aliment în sine şi nu se utilizează
ca ingredient alimentar caracteristic, cu sau fără valoare nutritivă, şi a cărei adăugare
deliberată, în scop tehnologic, în produsele alimentare pe parcursul procesului de fabricare,
prelucrare, preparare, tratare, ambalare, transport sau depozitare are ca rezultat sau se poate
considera în mod rezonabil că ar putea avea ca rezultat, transformarea sa sau transformarea
produselor sale secundare, în mod direct sau indirect, într-o componentă a produselor
alimentare în cauză.”
La ce folosesc aditivii?
Aditivii pot fi utilizaţi în diverse scopuri. Legislaţia UE defineşte 27 de „scopuri
tehnologice”. Aditivii sunt utilizaţi, printre altele, drept:
 Coloranţi – sunt utilizaţi pentru a adăuga sau pentru a reda culoarea unui produs
alimentar
 Conservanţi – aceştia se adaugă pentru a prelungi viaţa la raft a produselor alimentare
prin protejarea acestora împotriva microorganismelor;
 Antioxidanţi – acestea sunt substanţe care prelungesc viaţa la raft a produselor
alimentare prin protejarea acestora împotriva oxidării (respectiv râncezirea grăsimii şi
schimbarea culorii)
 Agenţi de tratare a făinii – aceştia se adaugă făinii sau aluatului pentru a îi îmbunătăţi
calităţile panificabile.
Sunt aditivii alimentari siguri?
Siguranţa tuturor aditivilor alimentari autorizaţi în prezent a fost evaluată de Comitetul
ştiinţific pentru alimentaţie (SCF) şi/sau Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară
(EFSA).
Numai aditivii pentru care utilizările propuse au fost considerate sigure sunt incluşi în
lista UE.
Ţinând cont că cele mai multe dintre evaluări datează din anii ’80 şi ’90, EFSA a
demarat reevaluarea tuturor aditivilor autorizaţi.
Pe baza avizului EFSA, Comisia poate să propună o revizuire a actualelor condiţii de
utilizare a aditivilor şi, dacă este necesar, să îndepărteze un aditiv din listă.
De exemplu: ca rezultat al programului de reevaluare, s-a revizuit utilizarea a trei
coloranţi alimentari deoarece EFSA a redus doza zilnică acceptabilă (DZA) şi a considerat că
expunerea umană la aceşti coloranţi este posibil să fie prea ridicată. Prin urmare, nivelurile
maxime ale acestor coloranţi care pot fi utilizate în produsele alimentare vor fi reduse la
începutul anului 2012. Această trimitere se referă la E 104 Galben de chinolină, E 110 Sunset
Yellow şi E 124 Ponceau 4R.

37
Cum se evaluează siguranţa aditivilor alimentari?
EFSA este cea care evaluează siguranţa aditivilor alimentari. Substanţele sunt evaluate
pe baza unui dosar, furnizat de obicei de un solicitant (în mod normal, producătorul sau un
utilizator potenţial al aditivului alimentar). Acest dosar trebuie să conţină denumirile chimice
ale aditivului, procesul de fabricaţie al acestuia, metodele de analiză, precum şi reacţiile şi
transformările aditivului în alimente, explicaţia necesităţii, utilizările propuse şi datele
toxicologice.
Datele toxicologice trebuie să conţină informaţii cu privire la metabolism, testele de
toxicitate subcronică şi cronică, carcinogenitatea; genotoxicitatea, toxicitatea reproductivă şi
evolutivă şi, dacă este necesar, alte studii.
Pe baza acestor date, EFSA stabileşte nivelul sub care doza de substanţă poate fi
considerată sigură – aşa-numita doză zilnică acceptabilă (DZA). În acelaşi timp, EFSA
estimează, de asemenea, pe baza utilizărilor propuse în diferite produse alimentare, dacă
această DZA poate fi depăşită.
În cazul în care DZA nu este depășită, utilizarea aditivului alimentar este considerată
sigură.
Este posibil să se consume aditivi alimentari la niveluri periculos de ridicate?
Când estimează expunerea posibilă la un aditiv alimentar, EFSA ia în considerare
nivelul maxim solicitat pentru a fi adăugat în diferite produse alimentare. În plus, EFSA
presupune consumul zilnic al celor mai mari cantităţi din aceste produse alimentare. Doar în
cazul în care expunerea estimată prin intermediul a diferite produse alimentare rămâne sub
valoarea DZA, EFSA va considera că utilizarea propusă a substanţelor este sigură. În cazul în
care DZA este depăşită, Comisia poate decide să limiteze utilizarea aditivului sau să nu îl
autorizeze deloc.
Prezenţa aditivilor alimentari ar trebui, prin urmare, să fie considerată sigură, chiar
şi pentru consumatorii care mănâncă cantităţi mari de produse alimentare în care aditivii au
fost utilizaţi la nivelul maxim admis.
Care sunt condiţiile pentru autorizarea aditivilor alimentari?
Un aditiv alimentar poate fi autorizat numai în cazul în care utilizarea acestuia
îndeplineşte următoarele condiţii:
 conform dovezilor ştiinţifice disponibile, nu prezintă niciun risc pentru sănătatea
consumatorului la dozele propuse;
 există o necesitate tehnologică suficientă care nu poate fi satisfăcută prin alte
mijloace; şi
 utilizarea sa nu induce în eroare consumatorul şi trebuie să aducă avantaje acestuia.
La autorizarea aditivilor alimentari, se pot lua în considerare şi alţi factori relevanţi.
Printre aceştia s-ar putea număra etica, tradiţiile, mediul, etc.
Care sunt avantajele pentru consumator?
Legislaţia UE prevede că aditivii alimentari trebuie să prezinte avantaje şi beneficii
pentru consumator. Prin urmare, aceştia trebuie să contribuie la realizarea unuia sau mai
multora dintre următoarele obiective:
 conservarea calităţii nutriţionale a alimentului;
 furnizarea ingredientelor sau componentelor necesare fabricării de produse
alimentare destinate unor grupuri de consumatori cu nevoi nutriţionale speciale;
 sporirea capacităţii de conservare sau a stabilităţii unui aliment sau îmbunătăţirea
proprietăţilor sale organoleptice, cu condiţia neinducerii în eroare a consumatorului;

38
  contribuţia la fabricarea, prelucrarea, prepararea, tratarea, ambalarea, transportarea
sau depozitarea alimentelor, inclusiv a aditivilor alimentari, a enzimelor alimentare şi a
aromelor alimentare, cu condiţia ca aditivul alimentar să nu fie utilizat pentru mascarea
materiilor prime defectuoase sau pentru acoperirea unor practici neigienice
Coloranţii alimentari pot induce în eroare consumatorul – de ce sunt autorizaţi?
Utilizarea coloranţilor alimentari este considerată acceptabilă pentru următoarele
scopuri:
 refacerea aspectului iniţial al produselor alimentare a căror culoare a fost modificată
prin prelucrare, depozitare, ambalare şi distribuţie;
 ameliorarea atractivităţii vizuale a produselor alimentare;
 colorarea produselor alimentare care în mod normal sunt incolore
Utilizarea coloranţilor alimentari trebuie să respecte întotdeauna condiţia generală de
neinducere în eroare a consumatorului. De exemplu, utilizarea coloranţilor nu trebuie să lase
impresia că acesta conţine ingrediente care nu au fost niciodată adăugate.
Orice substanţă poate fi utilizată ca aditiv alimentar?
Numai aditivii alimentari enumeraţi în legislaţia UE pot fi adăugaţi la produsele
alimentare, iar aceasta se poate face doar în anumite condiţii.
Aditivii care provoacă probleme toxicologice minime se pot adăuga în aproape toate
produsele alimentare prelucrate. Printre exemple se numără carbonatul de calciu (E 170),
acidul lactic (E 270), acidul citric (E 330), pectinele (E 440), acizii graşi (E 570), azotul (E
941).
Pentru alţi aditivi utilizarea este mai limitată, de exemplu:
 Natamicina (E 235) nu se poate utiliza decât drept conservant pentru tratarea
suprafeţei brânzei şi a cârnaţilor uscaţi;
 Acidul eritorbic (E 315) nu se poate utiliza decât ca antioxidant în anumite produse
pe bază de carne şi peşte;
 Ferocianura de sodiu (E 535) nu se poate utiliza decât ca agent antiaglomerant în sare
şi înlocuitorii acesteia.
Pot fi folosiţi aditivi în toate produsele alimentare?
În unele produse alimentare utilizarea aditivilor este foarte limitată. Pentru produsele
alimentare neprelucrate, precum laptele, fructele şi legumele proaspete, carnea proaspătă şi
apa, sunt autorizaţi doar câţiva aditivi.
Cu cât se prelucrează mai mult un produs alimentar, cu atât mai mulţi aditivi sunt
autorizaţi şi utilizaţi. Dulciurile, snack-urile aromatizate, băuturile aromatizate şi deserturile
sunt unele dintre produsele care intră în această categorie de produse alimentare cu grad înalt
de prelucrare, în cazul cărora se autorizează utilizarea multor aditivi.
Există o listă a aditivilor alimentari autorizaţi?
Aditivii care sunt autorizaţi în produsele alimentare şi condiţiile de utilizare a acestora
sunt enumerate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 privind aditivii alimentari.
Numai aditivii care se află în lista respectivă sunt autorizaţi în anumite condiţii. Aditivii
alimentari sunt incluşi în listă pe baza categoriilor de produse alimentare în care pot fi adăugaţi.
Care este procedura de autorizare a utilizării aditivilor alimentari?
Procedura de autorizare pentru aditivii alimentari este prevăzută în Regulamentul
(CE) nr. 1331/2008.
De obicei, un aditiv se autorizează în urma unei cereri adresate Comisiei Europene de
către o parte interesată. Pentru noii aditivi, Comisia va solicita EFSA să evalueze siguranţa
substanţei. După ce EFSA şi-a dat avizul său (în termen de nouă luni de la data solicitării),
39
Comisia, împreună cu experţi în domeniul aditivilor alimentari din toate statele membre, va
analiza eventuala autorizare. Evaluarea siguranţei, necesitatea tehnologică, posibilitatea
utilizării inadecvate, precum şi avantajele şi beneficiile pentru consumator, sunt toate luate în
considerare.
În cazul în care se consideră adecvat, Comisia va pregăti o propunere pentru posibila
autorizare a aditivului posibil şi o va prezenta pentru vot în cadrul Comitetului permanent
pentru lanţul alimentar şi sănătatea animală (SCFCAH). Dacă SCFCAH sprijină propunerea,
aceasta va fi prezentată Consiliului şi Parlamentului European. Acestea o pot respinge, în cazul
în care consideră că autorizarea nu este în conformitate cu condiţiile de utilizare stabilite în
legislaţia UE.
Este posibil să se prepare alimente fără aditivi?
Într-adevăr, este posibil să se prepare produse alimentare fără să se utilizeze niciun
aditiv.
În mod normal, la mâncarea preparată acasă nu se adaugă aditivi.
Totuşi, acasă alimentele se consumă, de obicei, direct. În plus, prepararea la domiciliu
poate avea, de asemenea, o influenţă mai mică asupra aspectului în comparaţie cu alimentele
prelucrate la nivel industrial.
Nu pentru toate produsele alimentare fabricate industrial este nevoie de aditivi.
Printre exemple se numără anumite tipuri de pâine, unele tipuri de mâncăruri preparate,
anumite cereale pentru micul dejun, etc.
Necesitatea aditivilor depinde de procesul de producţie, ingredientele utilizate, aspectul
final, conservarea cerută, necesitatea de protejare împotriva dezvoltării eventuale a bacteriilor
nocive, tipul de ambalaj, etc.
Pe de altă parte, este de menţionat faptul că multe produse alimentare conţin substanţe
prezente în stare naturală, care sunt autorizate în acelaşi timp ca aditivi alimentari.
De exemplu, în mere se găsesc riboflavine (E 101), caroteni (E 160a), antocianine (E
163), acid acetic (E 260), acid ascorbic (E 300), acid citric (E 330), acid tartric (E 334), acid
succinic (E 363), acid glutamic (e) 620 şi L-cisteină (E 920).

IV.2. Igienă şi sănătate publică - Reguli generale în gospodării

Păstraţi alimentele în siguranţă.
Dacă afară este cald, este bine să ajungeţi acasă cu alimentele cumpărate în cel mai
scurt timp posibil, pentru a evita alterarea lor. Alimentele trebuie să fie bine ambalate pentru
a nu veni în contact unele cu altele. Puneţi-le în frigider sau în congelator imediat ce aţi ajuns
acasă. Dacă produsele congelate s-au dezgheţat acestea nu vor fi recongelate, urmând a fi
refrigerate şi gătite în cel mai scurt timp posibil.
În cazul în care consideraţi că un aliment nu este bun, nu îl gustaţi!
Amintiţi-vă!: Dacă aveţi suspiciunea că un aliment nu este propriu pentru consum
(alterat, prezintă un miros străin) este recomandat să-l aruncaţi, decât să vă expuneţi riscului
de a vă îmbolnăvi.
Sfaturi utile pentru folosirea corectă a frigiderului:
Frigiderul este un echipament eficient în lupta împotriva germenilor, dar trebuie
utilizat corect şi eficient.
Reglaţi temperatura corectă (între 00°C – 50°C).
Nu deschideţi şi nu lăsaţi uşa deschisă prea mult timp.
Aşteptaţi ca alimentele preparate să se răcească înainte de a le introduce în frigider;

40
 Dacă frigiderul este prea încărcat, reglaţi temperatura cu câteva grade mai jos,
asigurând mediul adecvat, astfel încât microorganismele să nu se dezvolte;
Dezgheţaţi frigiderul imediat ce se formeaza gheaţă (dacă sunteţi în posesia unui
astfel de tip de frigider) şi igienizaţi corespunzător.
Depozitele de gheaţă diminuează capacitatea de răcire şi astfel temperaturile optime
sunt mai greu de atins.
Deşi refrigerarea este o modalitate extrem de eficientă pentru păstrarea alimentelor,
există microorganisme care se dezvoltă chiar şi la temperaturile scăzute din frigider. Pentru
ca hrana dumneavoastră să fie sigură, nu depozitaţi în frigider resturi de mâncare preparată
mai mult de două zile.
Atenţie!: În afara frigiderului, în condiţii favorabile o bacterie ajunge în 8 ore la
câteva milioane şi în 12 ore la mii de milioane!
Pentru a stopa dezvoltarea bacteriilor:
Dacă eticheta prevede “a se păstra la temperatura de refrigerare”, asiguraţi-vă că
păstraţi alimentele în frigider.
Dacă alimentele nu sunt etichetate cu instrucţiuni de depozitare şi acestea fac parte
din categoria alimentelor perisabile trebuie să le depozitaţi în frigider şi să le consumaţi în
maxim două zile;
Anumite alimente ambalate în borcane sau sticle trebuie păstrate în frigider odată ce
au fost deschise.
Întotdeauna verificaţi şi urmaţi indicaţiile de depozitare de pe etichetă;
Dacă aţi preparat alimente de genul preparatelor reci sau sandwich-uri şi nu
intenţionaţi să le mâncaţi imediat depozitaţi-le în frigider până doriţi să le consumaţi;
Răciţi ceea ce a rămas de la servirea mesei cât de repede puteţi (ideal între o oră şi
două ore) şi depozitaţi-le în frigider. Mâncaţi aceste alimente în maxim două zile, cu excepţia
orezului gătit care trebuie consumat într-o zi pentru a evita o toxiinfecţie.
Cartofii nepreparaţi se păstrează cel mai bine în mediu răcoros şi uscat, nu în frigider.
Atunci când depozitaţi cartofii în frigider conţinutul de zahăr al acestora creşte,
gătirea lor sub orice formă (coacere, prăjire, gratinare) la temperaturi ridicate putând genera
niveluri ridicate de acrilamidă, substanţă chimică cu potenţial cancerigen.
O deosebită importanţă o constituie depozitarea cărnii:
Depozitaţi carnea crudă în containere bine închise în rafturile de jos ale frigiderului
astfel încât să nu poată contamina alte alimente;
Respectaţi instrucţiunile de depozitare indicate pe etichetă şi nu consumaţi carne cu
termen de valabilitate depăşit;
Atunci când gătiţi carne şi nu intenţionaţi să o consumaţi imediat, răciţi-o cât de
repede puteţi şi refrigeraţi-o sau congelaţi-o. Depozitaţi în frigider, separat, carnea gatită de
cea crudă.
Pentru siguranţă, o modalitate bună este congelarea alimentelor nepreparate sau
gătite, având grijă să:
Congelaţi înainte de expirarea termenului de valabilitate;
Respectaţi instrucţiunile de congelare şi dezgheţare de pe etichetă;
Dezgheţaţi în frigider astfel încât să nu existe riscul să se deterioreze dacă stă prea
mult la temperatura ambientală.
Puteţi să dezgheţaţi la cuptorul cu microunde alimentele pe care intenţionaţi să le
gătiţi imediat după dezgheţare;

41
 Încercaţi să preparaţi carnea în maxim două zile de la dezgheţare, altfel aceasta se va
deteriora asemenea cărnii proaspete.
Atunci când congelaţi carne crudă şi peşte dezgheţat, o cantitate semnificativă de
lichid se scurge din produse şi poate contamina cu microorganisme alte alimente, suprafeţe,
farfurii cu care intră în contact.
Întotdeauna curăţaţi cu atenţie farfuriile, ustensilele, suprafeţele şi mâinile.
Depozitarea alimentelor uscate, borcane, băuturi
Există o multitudine de alimente care nu necesită depozitare în frigider pentru a fi
sigure, cum sunt: orezul, pastele, făina, multe tipuri de băuturi, conserve sau borcane sigilate.
Trebuie totuşi să aveţi grijă cum le depozitaţi.
Câteva secrete privind depozitarea:
Încercaţi să păstraţi alimentele în pungi sau containere sigilate. Acest lucru va ajuta la
păstrarea în condiţii de prospeţime şi împiedică căderea accidentală de corpuri străine în
acestea;
Nu depozitaţi alimente şi băuturi alături de produse de curaţire sau alte substanţe
chimice;
Nu utilizaţi containere în care au fost depozitate alimente pentru a depozita substanţe
chimice de uz caznic şi nu depozitaţi alimente în containere care au fost utilizate în alte
scopuri;
Puteţi reutiliza recipientele de plastic de apă, doar dacă nu sunt deteriorate şi le puteţi
curăţa;
Nu depozitaţi alimente direct pe podea pentru a nu încuraja apariţia dăunătorilor
(insecte, furnici, gândaci, şoareci);
Menţineţi un mediu uscat şi o temperatură ambientală nu foarte ridicată în spaţiul de
depozitare a acestor tipuri de alimente;
Nu uitaţi că există câteva tipuri de alimente care au nevoie de refrigerare odată ce
ambalajul a fost desigilat – respectaţi instrucţiunile de pe etichetă.
Conserve.
Atunci când deschideţi o conservă şi nu intenţionaţi să consumaţi tot conţinutul
acesteia imediat, goliţi ce a rămas într-un vas, acoperiţi-l şi depozitaţi-l în frigider.
Nu păstraţi alimentele în conservă deschisă şi nu reutilizaţi conservele pentru a stoca
sau găti în ele alimente.
Bucataria – locul unde igiena trebuie sa fie la ea acasa.
Trebuie să vă asiguraţi că bucătăria dumneavoastră este un loc curat, care nu pune în
primejdie sănătatea dumneavoastră şi a familiei.
Asiguraţi-vă că bucătăria, ustensilele de gătit (vase, tacâmuri etc) şi suprafeţele care
vin în contact cu alimentele sunt păstrate curate şi, acolo unde este necesar, sunt dezinfectate.
Este important să aveţi grijă unde şi cât timp depozitaţi gunoiul, pentru a evita
atragerea insectelor şi chiar a rozătoarelor.
Folosiţi întotdeauna doar apă potabilă la prepararea hranei.
Atunci când gătiţi:
Scoateţi ceasul, inelele şi brăţările, după care spălaţi-vă mâinile şi încheieturile. Toate
aceste obiecte pot fi surse de contaminare a preparatelor alimentare;
Nu vă pieptănaţi şi nu puneţi mâinile în păr când preparaţi alimente;
Strângeţi-vă părul înainte de a începe prepararea alimentelor;
Nu fumaţi;

42
 Dacă gustaţi mâncarea nu puneţi înapoi în mâncare lingura pe care aţi băgat-o în
gură;
Nu luaţi mâncarea cu degetul pentru a o gusta;
Nu strănutaţi şi nu tuşiţi deasupra mâncării;
Dacă aveţi leziuni (tăieturi, arsuri, infecţii, răni) pe degete sau palme acoperiţi-le cu
plasturi rezistenţi la apă;
Dacă aveţi probleme digestive (vărsături, diaree) şi încă nu aţi fost la medic este bine
să nu veniţi în contact cu mâncarea celorlalţi membri ai familiei, deoarece riscaţi să le
transmiteţi şi lor boala dumneavoastră;
Nu purtaţi haine murdare.
Cum curăţăm bucătăria?
Pentru pavimentul bucătăriei, pentru mobilier şi pentru veselă spălarea poate fi
simplă, cu apă şi detergenţi. Putem folosi produse de curăţare care conţin clor, cu menţiunea
că nu se va folosi apă fierbinte la diluarea lor.
Eficienţa spălării suprafeţelor din bucatărie şi veselei este crescută prin asocierea
obligatorie de metode mecanice cum sunt: perierea sau frecarea.
Menţineţi curate suprafeţele din bucătărie (dulapuri, sertare, blaturi) spălându-le cu
apă şi detergenţi .
Când spălaţi vasele este preferabil să le lăsaţi să se usuce natural, fără a folosi
prosoape pentru a le şterge, evitând astfel transmiterea microbilor de la un vas la altul.
Nu utilizaţi prea mult timp aceeaşi lavetă sau acelaşi burete de vase;
microorganismele periculoase se dezvoltă în acestea, mai ales în anotimpul cald. Spălaţi-le
regulat şi înlocuiţi-le ori de câte ori este nevoie.
Este preferabil să folosiţi, în loc de prosoape textile, prosoape de hârtie; dacă totuşi
folosiţi prosoape din material textil, spălaţi-le des cu apă fierbinte şi detergent (recomandat la
maşina de spălat programul de spălare la temperatura de 90 grade C).
Tocătoarele, suprafeţele de lucru
Este foarte important să menţineţi tocătoarele şi planşele de lucru curate, datorită
faptului că acestea intră în contact cu alimentele pe care urmaţi să le consumaţi. Dacă nu sunt
curăţate corect riscaţi să vă îmbolnăviţi datorită potenţialei contaminări cu diverse
microorganisme ce se pot transmite alimentelor.
Spălaţi suprafaţa de lucru/planseta de lucru înainte să începeţi prepararea alimentelor;
Spălaţi foarte bine planşeta de lucru după ce a intrat în contact cu carnea crudă,
inclusiv carnea de pasăre, pui sau ouă crude;
Nu puneţi alimente gata de consum (salatele, pâinea sau fructele) pe o planşetă sau un
tocător, care a intrat în contact cu carnea crudă, dacă nu le-aţi spălat corespunzător în
prealabil.
Dacă aveţi maşină de spălat vase, utilizarea acesteia la curăţarea tocătoarelor de
plastic este un procedeu foarte eficient. Altfel, spălaţi tocătoarele cu apă fierbinte şi detergent
de vase.
Este recomandat să aveţi tocătoare separate pentru carne şi alimentele gata de
consum!
Hainele
Îmbrăcămintea murdară este locul ideal de dezvoltare al bacteriilor. Este important să
spălaţi regulat hainele cu care staţi îmbrăcaţi în bucătărie cât şi bureţii, lăsându-le să se usuce
înainte de a le folosi din nou.

43
 Dacă doriţi să alegeţi cea mai sigură variantă, puteţi utiliza prosoape de unică
folosinţă pentru a şterge planşetele de lucru. După utilizare, aceste prosoape sunt aruncate,
iar riscul de contaminare este redus.
Nu vă ştergeţi pe mâini pe prosoape din material textil, utilizând ulterior aceste
prosoape pentru a şterge farfuriile sau alte obiecte de bucătărie, pentru că astfel favorizaţi
răspândirea bacteriilor.
Cuţitele, lingurile şi alte ustensile de bucătărie
Este foarte important să păstraţi cuţitele, lingurile, furculiţele, spatulele şi alte
ustensile de bucătărie mereu curate. Spălaţi-le foarte bine după utilizarea acestora în
manevrarea cărnii crude, prevenind astfel răspândirea bacteriilor.
O maşină de spălat este foarte eficientă la igienizarea ustensilelor de bucătărie
datorită faptului că aceasta utilizează temperaturi ridicate care distrug bacteriile. Altfel,
spălaţi foarte bine cu apă fierbinte şi detergent de vase.
Reguli generale in magazin
Cumpăraţi conserve şi borcane care sunt intacte (nedeteriorate).
În cazul în care conservele sunt deteriorate, bombate sau nu sunt închise etanş,
acestea nu trebuie cumpărate deoarece produsele alimentare pe care le conţin pot fi
contaminate microbiologic sau pot conţine toxine, produse ale metabolismului anumitor
microorganisme.
Nu consumaţi niciodată alimente din conserve deteriorate!
Verificaţi ouăle înainte de a le cumpăra! Nu le cumpăraţi dacă sunt crăpate sau
sparte!
Carnea proaspătă (carnea roşie, de pui, peştele şi moluştele) lasă uneori un lichid
care poate fi contaminat cu germeni.
Este necesar ca aceste produse şi lichidul respectiv să nu vină în contact cu alte
alimente cumpărate în acelaşi timp.
Se pot utiliza pungi de plastic înainte de a aşeza aceste produse în coşul de
cumpărături sau înainte de a le transporta.
Laptele şi alimentele congelate vor fi achiziţionate ultimele (timpul de
decongelare/încălzire este mai scurt).
Acest lucru ajută la menţinerea pe timp mai îndelungat a unei temperaturi mai scăzute
până ajungeţi acasă.
Recomandări
Alegeţi alimentele cu atenţie (aspect, miros, termen de valabilitate);
Luând în considerare temperatura la care trebuie păstrate se lasă la final alimentele ce
necesită păstrare la rece;
Separaţi alimentele de detergenţi şi alte produse chimice;
Nu cumpăraţi produse alimentare expuse la vânzare în locuri şi condiţii
necorespunzătoare (pe stradă, din portbagajul maşinilor, etc.) cu atât mai mult în cazul
alimentelor uşor perisabile – carne, peşte, ouă, lapte şi produse lactate;
Este necesară verificarea prospeţimii în momentul achiziţionării (vezi mai jos).
Nu cumparaţi alimentele cu miros neplăcut sau având culoarea, consistenţa modificată sau
care prezintă mucegai pe suprafaţă;
Nu cumpăraţi produse care poartă indicaţiile “păstraţi la frigider”, “păstraţi la rece”
sau “păstraţi în congelator” şi care nu au fost depozitate în condiţii de refrigerare sau
congelare.

44
 IV.3. Infecţia produsă de Anisakis Simplex
Ciclul biologic
În producerea anisakidozei fiind implicate larvele de stadiul III ale mai multor specii,
dintre acestea cele mai importante fiind A. simplex şi Pseudoterranova decipiens (P.
decipiens).
Larvele acestora se deosebesc de alţi paraziţi eventual prezenţi în musculatură, prin
alura lor de şarpe şi protejarea lor de o capsulă.
Mărimea, culoarea, modul de prezentare a parazitului în interiorul fileului sau al
cavităţii abdominale a peştelui, comportarea larvei după extragerea din capsulă permit
deosebirea larvelor de Anisakidae, între ele, şi chiar identificarea lor, cu o precizie de 95%.
Parazitul A.simplex are 2 cm lungime, este uşor de observat în organe, dar dificil de
vizualizat în musculatură şi în pereţii abdominali ai peştilor albi.
Larvele de A.simplex sunt localizate în cavitatea abdominală şi pe viscerele
abdominale în interiorul peritoneului, astfel încât se pot înlătura aproape în totalitate, odată cu
peritoneul şi viscerele.
Rar larvele se găsesc sub foiţa peritoneală şi aderă la musculatura abdominală.
Studiile efectuate până în prezent nu au stabilit o concluzie cu privire la posibilitatea
migrării larvelor de A.simplex, din organe în musculatura peştelui, după moartea gazdei
(peştilor).
Localizarea musculară se întâlneşte mai des la morun.
Viermii adulţi parazitează tubul digestiv al mamiferelor marine (balenă, focă, morsă,
delfin) care reprezintă gazda definitivă.
Femelele adulte elimină în mediul natrural, odată cu fecalele, ouăle care se dezvoltă
în apa mării. Din ouă ies larve care ingerate de crustacei, îşi continuă dezvoltarea.
Aceste larve ajung în tubul digestiv al peştilor marini şi cefalopodelor, în special
calamar, odată cu ingerarea crustaceilor infestaţi.
În stomacul peştilor şi cefalopodelor, devin libere, traversează peretele tubului digestiv,
ajung pe seroasa cavităţii abdominale şi a viscerelor sau mai rar, pătrund în peretele viscerelor
sau musculatură şi se încapsulează.
Dacă peştii şi cefalopodele infestate sunt ingerate de peşti sau cefalopode de talie mai
mare, larvele sunt capabile să se restabilească în aceleaşi locuri în corpul noilor gazde. Atunci
când peştii, crustaceii sau cefalopodele infestate sunt ingerate de mamiferele marine, larvele
se dezvoltă în adulţi încheind astfel ciclul biologic al paraziţilor.
Identificarea factorilor de risc pe lanţul alimentar
Distribuţia paraziţilor de A.simplex şi P.decipiens în peştii din Atlanticul de Nord
variază în funcţie de mai multe elemente:
– specia de peşte:
 specii cu infestaţii masive – merluciu, cod negru, mihalţ, cod;
 specii cu infestaţii moderate – egrefin, hering din Marea Nordului, sebasta, cod din
Atlanticul de Nord, halibut;
 specii cu infestaţii uşoare – peştele plat, merlan, cambula, peştele pescar, macrou,
stavrid, biban, cod din Canalul Mânecii, Marea Baltică.
– localizarea geografică: infestaţia diferă de la o zonă la alta chiar pentru aceeaşi specie de
peşte, zonele cele mai infestate fiind Marea Nordului, Canalul Mânecii, Oceanul Atlantic;

45
– dimensiunea peştelui şi perioada în care s-a realizat pescuitul: intensitatea infestaţiei creşte
odată cu dimensiunea/vârsta peştilor şi pare a depinde şi de perioada în care a fost pescuit (ex:
în Marea Baltică heringul pescuit în perioada iunie-octombrie nu este parazitat, iar heringul
pescuit în perioada noiembrie – mai este intens parazitat).
Prevalenţa A.simplex la speciile de peşte din crescătorii şi captură sălbatică (după
ICMSF, 2003).
Toţi peştii de captură din apele mării sau ape dulci trebuie să fie consideraţi ca având
un risc de a conţine paraziţi vii, cu implicaţii in sănătatea publică, dacă aceste produse urmează
a fi consumate ca atare (crude sau aproape crude). Omul se poate infesta prin ingerarea peştilor
şi cefalopodelor infestate, crude sau insuficient preparate termic. Odată ajunse în stomac ele
nu se dezvoltă în adulţi întrucât ciclul biologic al paraziţilor ajunşi în organismul omului este
întrerupt.
Creşterea numărului de infestaţii la om din ultimii ani se datorează mai multor factori,
dintre care amintim:
 ameliorarea tehnicilor de diagnostic;
 creşterea consumului de peşte crud sau insuficient preparat termic;
 reglementarea sistemelor de exploatare a mamiferelor marine.
 cazurile de alergii datorate A.simplex sunt descrise mai ales în Spania, unde 12,4%
din populaţia Madridului posedă IgE specifice A.simplex, situaţie datorată consumului de
hamsii proaspete în oţet (murate).
În documentul elaborat de EFSA ca urmare a solicitării primite din partea Comisiei
Europene, referitor la formularea unei opinii ştiinţifice privind siguranţa alimentară asociată
paraziţilor prezenţi în produsele pescăreşti se specifică următoarele:
 Toxiinfecţiile datorate consumului de produse pescăreşti apar fie ca urmare a ingestiei
de paraziţi vii, fie ca o reacţie alergică (reacţie de hipersensibilizare) împotriva antigenilor
parazitari;
 Singurul parazit din produsele pescăreşti care este implicat în apariţia reacţiilor
alergice este nematodul A. simplex iar iniţierea primară a diferitelor forme de alergii se
produce prin intermediul infecţiei cu larve vii. Odată ce se produce sensibilizarea
organismului, răspunsul la alergeni poate fi extrem de agresiv şi poate determina forme severe
de alergii (o infecţie primară datorată ingestiei parziţilor vii este necesară pentru a determina
sensibilizarea unui organism);
 În general consumul produselor pescăreşti ce conţin larve vii de A.simplex prezintă
un risc mai mare în apariţia alergiilor decât în cazul consumului produselor pescăreşti ce conţin
larve neviabile. În consecinţă, prevenirea sensibilizării organismului uman faţă de A.simplex
trebuie să se axeze pe prevenirea infecţiilor.
Efecte adverse asupra consumatorilor
Anisakidoza umană se caracterizează prin manifestările alergice, cutanate sau
articulare (faza invazivă), pseudo-ulceroase (faza acută) sau dureri sau sindroame subocluzive
(faza subacută).
Are o repartiţie mondială, cu focare concentrate în Asia şi Europa de Vest, 90% din
cazuri fiind semnalate în Japonia, urmând apoi Germania, Olanda, Spania şi Franţa.
Majoritatea cazurile au fost asociate consumului de produse tradiţionale din peşte crud,
insuficient tratat termic sau marinat.
Produsele pescăreşti cel mai des implicate în apariţia anisakidozei umane sunt: macroul
şi caracatiţa în Japonia, heringul în Europa.

46
 Simptomatologia debutează cu urticarie pe fond alergic şi ulterior sindrom anafilactoid
asociat cu infecţii gastro-intestinale. Cazurile studiate în Spania descriu simptome clinice
evoluând de la angioedeme izolate şi urticarie, până la şoc anafilactic.
Alte simptome descrise: gastroenetrita eozinofilică, boala respiratorie ocupaţională,
boala reumatică şi dermatita de contact.
Formele alergice sunt tratate de obicei cu medicaţie antihistaminică şi corticosteroizi.
Urticaria acută şi angioedemul afectează aprox.20% din populaţie, în special
adolescenţii şi deşi aceste simpotme sunt limitate, fără a pune în pericol viaţa pacienţilor,
creează o stare de disconfort datorată pruritului, tulburărilor de somn.
Apariţia angioedemului asociat cu urticaria se întâlneşte la cca. 30% din cazuri şi poate
pune în pericol viaţa pacienţilor atunci când apare riscul unui edem al glotei.
Primele semne ale unei reacţii alergice uzuale apar în aproximativ 60-120 minute şi
uneori chiar şi 6 ore, de la consumul peştelui (produselor pescăreşti) infestate.
Evaluarea factorilor de risc
Regulamentul CE nr. 853/2004 prevede la pct. D.1 al cap. III, sectiunea VIII, anexa III
că anumite produse pescăreşti trebuie sa fie congelate la o temperatură care să nu fie mai mare
de -20° C în toate punctele produsului timp de cel putin 24 h.
Totodată se prevede şi cerinţa de congelare pentru produsele marinate sau sărate, dacă
procesarea a fost insuficientă pentru a asigura distrugerea larvelor de nematode. Factorii de
risc generali pentru apariţia reacţiilor grave sau fatale ca urmare a alergenilor alimentari includ:
vârsta fragedă, sensibilizări multiple ale organismului, prezenţa unui astm necontrolat, reacţii
anterioare severe la alimente, consumul de hrană în afara casei (în locuri publice).
În Ţara Bascilor, nordul Spaniei, A.simplex este considerat a fi factorul principal în
apariţia angioedemelor şi urticariei la adulţi, ca urmare a consumului de peşte şi crustacee şi
este responsabil în 8% din cazurile de urticarie acută şi angioedem şi în 27% din cazurile de
soc anafilactic.
Acestea constituie o prevalenţă similară sau chiar mai mare faţă de alte surse de
alergeni (fructe, alune). Pe de altă parte, cazurile de alergie datorate A.simplex au fost descrise
de-a lungul timpului în special în Spania, cu semne de gravitate variabilă dar care au necesitat,
în 50 % din cazuri, tratamente de urgenţă. Pe măsură ce a crescut gradul de conştientizare cu
privire la potenţialul alergen alimentar al lui A.simplex, cazuri sporadice au fost raportate şi in
Franţa, Italia, Portugalia şi alte regiuni ale Spaniei.
Cazurile raportate în Italia şi Portugalia au fost similare celor din Spania –Ţara Bascilor
întrucât au implicat reacţii alergice specifice datorate consumului de peşte gătit, în timp ce
rapoarte din alte părţi ale Spaniei (Madrid şi provinciile din jur) descriau cazuri de
gastroenterită alergică cauzate de consumul de peşte crud sau insuficient preparat termic.
Recomandări
Tratamentele de congelare sau tratare termică rămân cele mai eficiente metode de
distrugere a larvelor parazitare.
Metodele care asigură un nivel echivalent de protecţie, ca şi congelarea (-20 º C pentru
o perioadă de cel putin de 24 h) pentru distrugerea larvelor de A. simplex includ congelarea la
-35ºC pentru cel puţin 15 h sau la – 15ºC pentru cel putin 96 h, in centrul produsului si
tratamentul 5 termic la peste 60º C pentru cel putin 1 minut – de exemplu se presupune că
prepararea unui file de peşte cu grosime de cca. 3 cm, timp de 10 minute, la o temperatură de
gătire de 60º C asigură distrugerea larvelor prezente.

47
 Şi totuşi aceste tratamente nu asigură şi distrugerea totală a alergenilor rezultaţi din
larvele de anisakis.
Multe din tehnicile de marinare tradiţionale sau afumare la rece nu sunt suficiente
pentru a asigura distrugerea larvelor de A.simplex. Aceste tratamente trebuie să fie aplicate
produselor crude sau produselor finite.
Larvele de A.simplex sunt rezistente la sărare: imersia într-o soluţie salină de 80°, în
procent de 21% sare, timp de 10 zile permite distrugerea tuturor larvelor, dar în soluţii cu
salinitate mai scăzută pot supravieţui timp îndelungat.
Anisakis este de asemenea rezistent la marinare şi afumare la rece. Când există dubii
cu privire la supravieţuirea larvelor de A. simplex ca urmare a unui astfel de proces este mai
sigur să fie utilizat peşte congelat.
Alergenii produşi de A.simplex sunt foarte rezistenţi la tratamentul termic şi la cel de
congelare, de aceea tratamentele care să distrugă Anisakidae-le din produsele pescăreşti nu
determină implicit şi protecţia consumatorilor faţă de riscurile alergice datorate consumului.
Antigenitatea larvelor se menţine după congelare şi aşa se poate explica de ce anumiţi
pacienţi sensibilizaţi dezvoltă simptome după consumul peştelui congelat infestat.
Alergenii produşi de A.simplex pot fi de asemenea prezenţi în musculatura peştilor în
zonele din vecinătatea larvelor astfel încât alergenii parazitari pot fi prezenţi în musculatura
comestibilă şi pot cauza simptome alergice, chiar dacă nu s-a produs şi consumul larvelor.
În ceea ce priveşte tratamentele alternative congelării în cazul produselor pescăreşti,
nu există suficiente informaţii care să arate dacă aceste tratamente – presiunea hidrostatică
înaltă, iradierea, deshidratarea, curentul cu voltaj scăzut – sunt eficiente pentru distrugerea
larvelor de Anisakidae.
Prevenirea contaminării
Până în prezent nu a fost identificat un tratament specific capabil să distrugă paraziţii
viabili in vivo şi cel mai eficient tratament rămâne prevenţia.
Nicio zonă de pescuit, aşa cum este ea definită în Regulamentul CE nr.2406/1996, cu
amendamentele ulterioare, nu poate fi considerată liberă de larve de A.simplex.
Doar în cazul somonului de crescatorie din Atlantic crescut în cuşti plutitoare sau în
tancuri la ţărm şi la care s-a realizat hrănirea controlată cu furaje complexe, riscul asociat de
infecţie cu anisakis este neglijabil, cu condiţia să nu intervină modificări în practicile de
creştere.
Cu excepţia acestuia nu există suficiente date pentru alte specii de peşti de crescătorie
care să permită identificarea acelor specii care să nu reprezinte un risc pentru sănătatea publică
în ceea ce priveşte prezenţa paraziţilor atunci când produsele pescăreşti urmează a fi
consumate crude sau aproape crude. Niciun risc nu a fost identificat în uleiul de peşte destinat
consumului uman.
Programe de supraveghere
Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor (Ordinul
Preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr.29/2014) prevede obligativitatea supunerii fiecărui lot
de peşte, icre sau lapţi, randomizat, examenului prin inspecţie vizuală înainte de prelucrarea
sau comercializarea acestuia, în vederea depistării şi îndepărtării paraziţilor vizibili cu ochiul
liber, cât şi obligativitatea prelevării unor probe reprezentative din fiecare lot de peşte, icre sau
lapţi.

48
Măsuri dispuse de serviciile veterinare:
 Peştele parazitat sau părţile parazitate din acesta nu vor fi comercializate pentru
consum uman;
 Peştele întreg la care au fost evidenţiate formaţiuni parazitare doar la nivelul
viscerelor şi care pot fi îndepărtate în totalitate, se dirijează la procesare sub supraveghere
sanitară veterinară întro unitate autorizată sanitar-veterinar care dispune de facilitaţi pentru
îndepărtarea eficientă a părţilor parazitate şi în care sunt respectate condiţiile de igienă pentru
evitarea posibilităţilor de contaminare;
 Peştele întreg la care au fost evidenţiate formaţiuni parazitare la nivelul musculaturii
sau la nivelul musculaturii şi a viscerelor se declară impropriu pentru consum uman şi nu se
acceptă valorificarea acestuia pentru consumul uman22.

IV.4. Organisme modificate genetic (OMG)

Ce sunt OMG-urile?
În general, produsele alimentare și furajele sunt obținute din plante și animale crescute
și selecționate de oameni de mai multe mii de ani. În timp, plantele și animalele cu
caracteristicile cele mai de dorit au fost selectate pentru creșterea sau cultivarea generațiilor
următoare utilizate pentru obținerea produselor alimentare și a furajelor. Acesta a fost, de
pildă, cazul plantelor tot mai rezistente la presiunile de mediu precum bolile sau care aveau un
randament tot mai bun.
Caracteristicile de dorit apăreau prin variațiile naturale ale alcătuirii genetice a
plantelor sau animalelor respective. În perioada recentă, a devenit posibilă modificarea
alcătuirii genetice a celulelor și organismelor vii utilizându-se tehnicile biotehnologiei
moderne, mai exact ale tehnologiei genetice.
Astfel, materialul genetic este modificat artificial pentru a se obține o proprietate nouă
(de exemplu, rezistența unei plante la o boală, la o insectă sau la secetă, toleranța unei plante
față de un erbicid, îmbunătățirea calității sau valorii nutriționale a alimentelor, creșterea
productivității recoltelor).
Astfel de organisme poartă numele de „organisme modificate genetic” (OMG). Produsele
alimentare sau furajele care conțin sau sunt produse din OMG se numesc „produse alimentare
sau furaje modificate genetic”.
Care este abordarea UE în ceea ce privește OMG?
Abordarea aleasă de UE în ceea de privește OMG-urile se bazează pe principiul precauției și
impune autorizarea oricărui OMG înainte de a fi introdus pe piață și monitorizarea din punctul de vedere al
mediului a oricărui OMG autorizat după introducerea pe piață. Această abordare
asigură un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și animale, precum și a mediului.
Legislația în domeniu OMG stabilește proceduri specifice de evaluare și autorizare a OMG-
urilor, proceduri transparente și care nu au limită de timp. Evaluarea riscurilor se efectuează pe baza
unor criterii armonizate, recunoscute ca fiind între cele mai stricte din lume.
Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA), în colaborare cu organisme științifice
din statele membre, este responsabilă cu evaluarea riscurilor, care trebuie să demonstreze că, în condițiile de
utilizare preconizate, produsul este sigur pentru sănătatea umană și animală, precum și pentru mediu.
După finalizare, evaluarea riscurilor constituie baza pentru propunerea de decizie a Comisiei
adresată statelor membre privind acordarea sau refuzarea autorizării introducerii pe piață a unui OMG.

22
www.ansvsa.ro

49
Prin urmare, atât Comisia, cât și statele membre sunt implicate în autorizarea organismelor
modificate genetic.
Legislația impune, de asemenea, monitorizarea mediului după introducerea pe piață a fiecărui
OMG autorizat, ceea ce permite Comisiei și statelor membre să ia măsurile necesare în cazul în care
se identifică vreun efect advers neprevăzut.
În sfârșit, pentru a le asigura consumatorilor dreptul la informații și la alegere, toate OMG-
urileautorizate fac obiectul unor obligații privind trasabilitatea și etichetarea.
Care este procedura pentru autorizarea introducerii pe piață a OMG-urilor?
Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 privind produsele alimentare și furajele modificate
genetic stabilește o procedură pentru emiterea deciziilor de acordare sau de refuzare a
autorizării introducerii pe piață a produselor alimentare și a furajelor modificate genetic,
pentru și pentru cultivarea acestora în scopul producției de produse alimentare și furaje.
Cererile trebuie adresate mai întâi autorității competente dintr-un stat membru. Cererea
trebuie să definească în mod clar domeniul de aplicare al cererii, să cuprindă studiile și datele
care demonstrează că produsul este sigur, să indice care părți sunt confidențiale și să cuprindă
un plan de monitorizare, o propunere de etichetare și o metodă de detectare.
Cererea, precum și toate informațiile suplimentare furnizate de solicitant trebuie puse
la dispoziția EFSA, care este responsabilă cu evaluarea științifică a riscurilor atât pentru
sănătatea oamenilor și a animalelor, cât și pentru mediu. Evaluarea riscurilor se efectuează în
strânsă colaborare cu organismele științifice din statele membre. Avizul este pus la dispoziția
publicului și se lansează o consultare publică
pe o perioadă de o lună.
În termen de trei luni de la primirea avizului EFSA, Comisia pregătește un proiect de
decizie de punere în aplicare privind acordarea sau refuzarea autorizării. Comisia poate să
decidă contrar avizului EFSA, dar atunci trebuie să își justifice poziția.
Proiectul de decizie a Comisiei se transmite statelor membre și se votează cu majoritate calificată.
În cazul în care Comitetul permanent și Comitetul de apel nu reușesc să adopte decizia cu
majoritate calificată într-un interval de timp dat, îi revine Comisiei sarcina de a adopta decizia finală.
Cum se evaluează riscul prezentat de produsele alimentare și de furajele modificate
genetic?
O companie care dorește introducerea pe piața UE a unui nou produs alimentar sau
furaj modificat genetic trebuie să depună un dosar care să demonstreze că produsul în cauză
este sigur pentru sănătatea umană și animală și pentru mediu.
Studiile care trebuie realizate pentru a demonstra siguranța produselor alimentare sau
a furajelor modificate genetic de introdus pe piață trebuie să respecte dispozițiile
Regulamentului (CE) nr. 503/2013 privind cererile de autorizare pentru produse alimentare și
furaje modificate genetic.
Regulamentul prevede cerințele care trebuie îndeplinite la depunerea unei cereri
privind un produs alimentar sau un tip de furaj modificat genetic, inclusiv studiile care trebuie
realizate și protocolul care trebuie respectat la realizarea studiilor.
După primire, dosarul este evaluat de Autoritatea Europeană pentru Siguranța
Alimentară (EFSA) în colaborare cu organismele științifice ale statelor membre. EFSA are
posibilitatea de a solicita companiei studii sau date suplimentare dacă nu este satisfăcută cu
cele transmise. Evaluarea riscurilor se finalizează prin emiterea de către EFSA a unui aviz
cuprinzând concluziile referitoare la siguranța produsului alimentar sau furajului modificat
genetic. Se lansează apoi o consultare publică cu durata de o lună, pentru a oferi publicului
posibilitatea de a formula observații cu privire la avizul EFSA înaintea luării oricărei decizii
privind gestionarea riscurilor.

50
Sunt toate OMG-urile autorizate în UE sigure pentru sănăatte și pentru mediu?
Înainte de introducerea pe piața UE, s-a demonstrat cu privire la toate OMG-urile
autorizate în UE că sunt sigure. Aceasta este concluzia desprinsă de Autoritatea Europeană
pentru Siguranța Alimentară (EFSA), în colaborare cu statele membre, cu privire la fiecare
OMG individual prezent pe piață.
Rapoartele anuale de monitorizare de mediu, emise cu privire la toate OMG-urile
autorizate, nu au identificat niciun efect advers pentru mediu.
În sfârșit, EFSA monitorizează toate publicațiile științifice noi care ar putea avea un
impact referitor la siguranța OMG-urilor autorizate și, până în prezent, niciuna nu a schimbat
vreodată concluziile avizelor adoptate de EFSA.
Ce schimbări au intrat recent în vigoare în ceea ce privește autorizarea cultivării de
OMG-uri?
Recent adoptata Directivă (UE) nr. 2015/412 le oferă statelor membre mai multă
flexibilitate în a decide cu privire la cultivarea plantelor modificate genetic, în anumite
condiții, în două momente distincte:
 în timpul procedurii de autorizare: un stat membru poate solicita modificarea
domeniului geografic de aplicare a cererii, pentru a se asigura că teritoriul său nu este acoperit
de autorizarea la nivelul UE;
 după autorizarea unui OMG: un stat membru poate interzice sau restricționa cultivarea
unei anumite plante din motive legate, printre altele, de obiectivele politicilor sale de mediu
sau agricole sau din alte motive stringente, precum amenajarea teritoriului, destinația
terenurilor, impactul socioeconomic, coexistența și politicile publice.
Înainte de adoptarea acestei directive, statele membre puteau interzice sau restricționa
provizoriu utilizarea unui OMG pe teritoriul lor numai dacă aveau dovezi noi că organismul
în cauză constituie un risc pentru sănătatea umană sau un risc de mediu sau în caz de urgență.
Niciun stat membru care a adoptat o așa-numită „ clauză de salvgardare” nu a putut
vreodată să prezinte dovezi noi.
Se cultivă deja OMG în UE?
Da. Un porumb modificat genetic – MON810 – se cultivă în UE în scopuri comerciale.
Modificarea genetică a acestui produs este destinată să protejeze recolta împotriva unui
dăunător – sfredelitorul european al porumbului. Acesta a fost autorizat în 1998.
MON 810 se cultivă în 5 state membre și acoperă în total (în 2013) o suprafață de
aproape 150 000 ha (dintre care 137 000 ha în Spania). Aceasta reprezintă sub 1,5 % din
suprafața totală cultivată cu porumb în UE. În 2013, la nivel mondial, culturile de OMG-uri
acopereau 175 de milioane de hectare (în principal soia, porumb, rapiță și bumbac). Spre
informare: în 2010, un cartof modificat genetic cultivat pentru amidon, cunoscut drept cartoful
„Amflora”, a fost autorizat pentru cultivare și prelucrare industrială în UE. Cultivarea acestuia
nu mai este autorizată în UE.
În prezent, sunt în curs 8 cereri de autorizare a cultivării de OMG-uri în UE, inclusiv
reînnoirea autorizării MON810. 4 dintre acestea au primit aviz favorabil din partea EFSA; 4
așteaptă încă avizul EFSA.
Care sunt OMG-urile autorizate în UE pentru utilizări furajere și alimentare?
Pe lângă cultivare, introducerea pe piața UE a OMG-urilor și utilizarea produselor
derivate din acestea în lanțul alimentar și furajer face, de asemenea, obiectul unei autorizări
din partea UE, care este condiționată de demonstrarea absenței riscurilor pentru sănătatea
umană și animală și pentru mediu, în urma unei evaluări minuțioase realizate de Autoritatea

51
Europeană pentru Siguranța Alimentară în colaborare cu organismele științifice ale statelor
membre.
În prezent, sunt autorizate în UE 58 de OMG-uri pentru utilizare alimentară și
furajeră (porumb, bumbac, soia, rapiță, sfeclă de zahăr). Sunt în curs 58 de dosare de cerere,
dintre care 17 au primit aviz favorabil din partea EFSA, iar 1 a primit un aviz neconcludent.
Lista plantelor
modificate genetic autorizate și domeniul de aplicare precis al autorizării lor se găsește în
registrul UE de produse alimentare și furaje modificate genetic, care poate fi consultat la
adresa: http://ec.europa.eu/food/dyna/gm_register/index_en.cfm.
Există multe produse alimentare și furaje modificate genetic pe piața UE?
UE importă cantități substanțiale de furaje modificate genetic, dar foarte puține produse
alimentare de acest fel.
Datele indică faptul că Uniunea are nevoie de peste 36 de milioane de tone de
echivalent soia pe apentru a-și hrăni șeptelurile. Însă Uniunea produce doar 1,4 milioane de
tone de soia anual (care este de facto nemodificată genetic, soia modificată genetic nefiind
autorizată în UE).
Prin urmare, sectorul creșterii animalelor din Uniune depinde puternic de producția din
țările terțe pentru a-și acoperi necesarul de proteine vegetale. În 2013, Uniunea a importat 18,5
milioane de tone de făină de soia și 13,5 milioane de tone de boabe de soia, ceea ce reprezintă
peste 60 % din necesarul de proteine vegetale al Uniunii.
Aceste importuri provin în principal din țări terțe în care cultivarea OMG-urilor este
larg răspândită – 90% provin din 4 țări terțe în care procentul reprezentat de ariile cultivate cu
soia modificată genetic este de 90 % din suprafața cultivată cu soia. În 2013, 43,8 % provenea
din Brazilia, unde 89 % din soia cultivată este modificată genetic; 22,4 % provenea din
Argentina, unde 100 % din soia cultivată este modificată genetic; 15,9 % provenea din SUA,
unde 93 % din soia cultivată este modificată genetic; iar 7,3 % provenea din Paraguay, unde
95 % din soia cultivată este modificată genetic.
În ceea ce privește produsele alimentare, numărul de produse modificate genetic
disponibil spre vânzare pe piața Uniunii este mic.
Mulți operatori din sectorul alimentar au ales să nu aibă pe rafturi deloc produse
modificate genetic. Această alegere poate avea legătură cu obligațiile de etichetare prevăzute
de legislația în materie de OMG-uri, precum și cu disponibilitatea alternativelor nemodificate
genetic.
Produsele alimentare și furajele modificate genetic sunt etichetate ca atare?
Legislația UE impune etichetarea ca atare a tuturor produselor alimentare și furajelor
modificate genetic care conțin, sunt formate din sau sunt produse pe bază de OMG-uri, cu
excepția cazului în care prezența OMG-urilor în produsul alimentar sau în furaj este de sub 0,9
% sau a cazului în care ingredientul este prezent în mod accidental sau inevitabil din punct de
vedere tehnic.
Legislația UE nu interzice utilizarea etichetelor „fără OMG” care semnalează că
produsele alimentare nu conțin plante modificate genetic, cu condiția să respecte normele
generale privind etichetarea alimentelor, în special asigurarea faptului că informațiile furnizate
nu sunt înșelătoare. Unele state membre au adoptat programe de etichetare „fără OMG” pentru
produsele alimentare și furajele lor.

52
 IV.5. Prevenirea toxiinfecţiilor alimentare
IV.5.1. Ce sunt toxiinfecțiile alimentare?

Toxiinfectiile alimentare sunt boli acute, avand cauza toxică sau infecţioasă, apărute
după consumul unor alimente contaminate cu microorganisme sau toxinele lor.
Care sunt simptomele?
Simptomele unei toxiinfecţii alimentare pot varia în funcţie de cauzele/factorii care au
generat-o. Printre simptomele comune se includ: diaree, stări de vomă, ameţeală, cefalee,
crampe abdominale şi uneori stări febrile.
De obicei, aceste simptome durează doar câteva zile, însă ocazional o toxiinfecţie
alimentară poate fi foarte serioasă şi poate cauza moartea.
Aveţi grijă la igiena alimentaţiei, evitând în acest fel toxiinfecţiile alimentare.
Ce se întâmplă cu organismul?
Atunci când consumaţi alimente care conţin anumite tipuri de bacterii sau toxine ale
acestora, puteţi face toxiinfecţie.
După o anumita perioada de la ingestia alimentelor contaminate incep să apara
diverse simptome, este aşa numita perioadă de incubaţie. Acest lucru se datorează faptului că
microorganismele care generează toxiinfecţiile au nevoie de timp pentru a se multiplica în
organism.
Perioada de incubaţie depinde de tipul de microorganism şi de cantitatea ingerată.
Aceasta poate dura de la mai puţin de câteva ore până la câteva zile.
Agenţii patogeni, care ajung în tubul digestiv odată cu alimentele ingerate sau apa de
băut, produc la acest nivel primele simptome. Astfel, puteţi să prezentaţi: stări de ameţeală,
vomă, crampe abdominale şi diaree sau orice combinaţii ale acestora.
Cum se dezvoltă bacteriile?
Microorganismele au nevoie de căldură şi umezeală pentru a se dezvolta. Acesta este
unul din motivele pentru care anumite alimente trebuie depozitate în frigider. Bacteriile se
reproduc prin diviziune, astfel că dintr-o bacterie rezultă două, din două devin patru ş.a.m.d.
Astfel, un aliment contaminat cu un număr mic de bacterii, depozitat
necorespunzător în afara frigiderului peste noapte, prezintă un risc de îmbolnăvire foarte mare
dacă este consumat a doua zi; acest lucru se întâmplă datorită gradului mare de contaminare.
Este suficient doar să gustaţi din acest aliment pentru a vă îmbolnăvi.
Depozitarea în frigider împiedică dezvoltarea bacteriilor.
Există însă şi excepţii de la această regulă: bacterii ca Yersinia si Listeria se pot
multiplica şi la temperaturile din frigider.
Datorită faptului că nu puteţi mirosi sau simţi gustul bacteriilor, singura cale de a vă
asigura că alimentele sunt sigure este să respectaţi bunele practici de igienă ale alimentelor.
Cel mai frecvent implicate în toxiinfecţiile alimentare sunt alimentele insuficient
preparate termic şi bogate în proteine, cum sunt: carnea, ouăle, lactatele, fructele de mare care
constituie un mediu adecvat pentru supravieţuirea agenţilor patogeni.
Ce boli se pot transmite prin consumul de alimente contaminate?
Printre agenţii patogeni, care pot genera boli ca urmare a consumului de alimente
contaminate, se pot enumera: bacteriile, paraziţii si viruşii.

53
 IV.6. Legea Prevenirii

În conformitate cu prevederile art. 3, pct. (1) din Legea nr. 270/2017, publicată în M.O.,
Partea I, nr. 1037/2017, „Toate autorităţile/instituţiile publice cu atribuţii de control,
constatare şi sancţionare a contravenţiilor au obligaţia, corespunzător domeniilor aflate în
responsabilitatea acestora, ca, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei
legi, să elaboreze şi să difuzeze materiale documentare şi ghiduri şi să aloce pe pagina de
internet secţiuni special dedicate informării publice privind:
a) legislaţia în vigoare referitoare la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor;
b) drepturile şi obligaţiile acestor autorităţi/instituţii publice în desfăşurarea activităţilor de
constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale, precum şi drepturile
şi obligaţiile persoanelor care sunt supuse acestor activităţi;
c) indicarea, distinct, a faptelor contravenţionale pentru care autoritatea/instituţia publică
are competenţe de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale, precum şi a
sancţiunilor şi/sau a altor măsuri aplicabile.”.
 legislaţia în vigoare referitoare la constatarea şi sancţionarea
contravenţiilor pentru domeniul precizat mai sus cuprinde următoarele acte normative:
 Hotărârea Guvernului României nr. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, completată cu
prevederile Ordonanţei nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor;
 Ordonanţa Guvernului României 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările
ulterioare;
 Ordonanţa de Urgență a Guvernului României nr. 23/2010 privind identificarea şi
înregistrarea suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi pentru modificarea şi
completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;
 Legea nr. 191/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2010
privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi pentru
modificarea şi completarea unor acte normative;
 Ordonanţa de Urgență a Guvernului României nr. 113/2002 privind identificarea şi
înregistrarea bovinelor în România, cu modificările și completările ulterioare;
 Legea nr. 25/2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2002
privind identificarea şi înregistrarea bovinelor în România;
 Ordinul președintelui Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa
Alimentelor nr. 39/2010 cu modificările și completările ulterioare, pentru aprobarea cerințelor
tehnice care trebuie îndeplinite de mijloacele oficiale de identificare a bovinelor, suinelor,
ovinelor și caprinelor, precum și pentru stabilirea condițiilor de aprobare a acestora pe teritoriul
României;
 Ordonanţa Guvernului României nr. 42/2004, cu modificările și completările
ulterioare, privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;
 Legea nr. 215/2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind
organizarea activităţii veterinare.
 drepturile şi obligaţiile autorităţii/instituţiei publice în desfăşurarea activităţilor de
constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale în domeniul
identificării și înregistrării animalelor, precum şi drepturile şi obligaţiile persoanelor care
sunt supuse acestor activităţi sunt prevăzute în următoarele acte normative:

54
  Ordinul președintelui Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa
Alimentelor nr. 40/2010 cu modificările și completările ulterioare, privind aprobarea Normei
sanitare veterinare pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor,
ovinelor, caprinelor şi bovinelor;
 Hotărârea Guvernului României nr. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;
 Ordonanţa Guvernului României nr. 42/2004, cu modificările și completările
ulterioare, privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,
aprobată prin Legea nr. 215/2004.
 următoarele fapte constituie contravenţii la normele sanitare veterinare privind
identificarea și înregistrarea animalelor și se sancționează după cum urmează:
 conform Hotărârii Guvernului României nr. 984/2005 privind stabilirea şi
sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor:
 introducerea fără documente sanitare veterinare a altor animale în efectivele existente,
exploataţii de animale sau gospodării ale populaţiei ori în turmele constituite pe păşuni, precum
şi neanunţarea consiliilor locale în termen legal în vederea înscrierii în registrele agricole a
oricăror schimbări în efectivele de animale şi a produşilor obţinuţi de la acestea;
 absenţa sau păstrarea necorespunzătoare a Registrului de exploataţie;
 nepredarea mărcilor de identificare auriculară/crotaliilor şi/sau a paşapoartelor în
cazul bovinelor, de la animalele sacrificate sau moarte;
 neînregistrarea animalelor în Registrul agricol al primăriilor de către persoanele
desemnate, în termenele legale stabilite, sau nepunerea la dispoziţia autorităţii sanitare
veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, la cererea acesteia, a datelor privind mişcarea
efectivelor de animale pe specii;
 nedeclararea de către deţinătorii de animale a obţinerii, prin fătare, cumpărare, donaţie
sau în alte moduri, a animalelor, precum şi înstrăinarea acestora fără documentele prevăzute
de legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor;
 neanunţarea în termen legal a medicului veterinar oficial despre
îmbarcarea/debarcarea animalelor vii ori a produselor de origine animală şi/sau tranzitul
acestora;
 vânzarea sau înstrăinarea în orice mod a animalelor, cumpărarea ori luarea acestora
în proprietate cu orice titlu, fără documentele prevăzute de legislaţia sanitară veterinară în
vigoare;
 existenţa la controlul documentelor a unor neconcordanţe între situaţia existentă şi
atestările din certificatele sanitare veterinare de transport sau din alte documente prevăzute de
legislaţia veterinară, privind identificarea mijloacelor de transport, individualizarea şi numărul
animalelor, sortimentele şi cantitatea de produse de origine animală şi de alte produse supuse
controlului sanitar veterinar;
 refuzul identificării şi înregistrării animalelor de către deţinători, precum şi
nepredarea către direcţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
respectiv a municipiului Bucureşti, a mărcilor auriculare şi a paşaportului individual pentru
bovinele sacrificate, moarte sau ucise conform legislaţiei în vigoare;
 deţinerea sau transportul de animale neidentificate şi neînregistrate, fără documente
sanitare veterinare;
 nerespectarea condiţiilor impuse de autoritatea sanitară veterinară şi pentru siguranţa
alimentelor competentă în cazul transporturilor de animale, produse de origine animală, furaje

55
şi de alte mărfuri supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, care se
efectuează sub restricţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;
 lipsa mijloacelor de identificare a câinilor, pisicilor şi primatelor neumane crescute şi
folosite pentru experimente;
 neprezentarea de către deţinătorii animalelor pentru efectuarea operaţiunilor sanitare
veterinare obligatorii, la locul, data şi ora stabilite şi comunicate de medicul veterinar oficial,
precum şi refuzul acestora de a supune animalele acţiunilor sanitar-veterinare obligatorii;
 refuzul de a permite accesul inspectorilor autorităţii sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor competente în unităţi supuse controlului sanitar veterinar şi pentru
siguranţa alimentelor sau obstrucţionarea autorităţilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor competente de a-şi exercita atribuţiile stabilite prin lege;
 refuzul persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activităţi supuse
controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor de a prezenta documentele sanitare
veterinare de transport sau alte documente prevăzute de legislaţia sanitară veterinară şi pentru
siguranţa alimentelor pentru animale vii, produse şi subproduse de origine animală;
 funcţionarea exploataţiilor de animale, precum şi a unităţilor care produc,
colectează, prelucrează, depozitează, intermediază sau valorifică alimente, produse şi
subproduse de origine animală, produse destinate nutriţiei animalelor, fără obţinerea
înregistrării/autorizării din partea autorităţii sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
competente;
 conform Ordonanţei de Urgență a Guvernului României nr. 23/2010 privind
identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi pentru
modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare:
 refuzul de înregistrare de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit
sau întârzieri nejustificate de peste 15 zile de la termenul prevăzut de normele sanitar-
veterinare pentru înregistrarea în baza naţională de date informatice a suinelor, ovinelor şi
caprinelor, pentru înregistrarea mişcărilor şi a evenimentelor intervenite cu privire la aceste
animale şi pentru corectarea erorilor, cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei;
 utilizarea pentru identificarea oficială a suinelor, ovinelor, caprinelor şi
ecvideelor a unor mijloace de identificare neaprobate de către Autoritatea Naţională Sanitară
Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, respectiv Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării
Rurale, cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei;
 comercializarea mijloacelor oficiale de identificare a suinelor, ovinelor,
caprinelor şi ecvideelor neaprobate de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru
Siguranţa Alimentelor, respectiv Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu amendă de
la 30.000 lei la 45.000 lei şi cu interzicerea comercializării în România a mijloacelor oficiale
de identificare a acestor animale;
 comercializarea de către furnizori a mijloacelor oficiale de identificare a
suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor imprimate cu coduri de identificare care nu au fost
alocate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor sau, după
caz, de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale respectivilor furnizori, cu amendă de la
30.000 lei la 45.000 lei şi cu interzicerea comercializării sau furnizării în România a
mijloacelor oficiale de identificare a acestor animale;
 neînregistrarea în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor,
respectiv în Sistemul de identificare şi înregistrare a ecvideelor de către furnizori a codurilor
unice de identificare imprimate pe mijloacele oficiale de identificare a suinelor, ovinelor,
caprinelor şi ecvideelor furnizate, cu amendă de la 5.000 lei la 7.000 lei;
56
  nerespectarea de către proprietari a prevederilor art. 11 alin. (1) şi (3), respectiv
”(1) Proprietarii exploataţiilor nonprofesionale de suine, ovine şi caprine sunt obligaţi să
transmită, în scris, până la data de 30 iunie 2010, medicului veterinar de liberă practică
împuternicit pentru localitatea în care se găsesc exploataţiile datele despre efectivele de suine,
ovine şi caprine existente în exploataţii la data declarării acestora” și ”(3) Pentru animalele
înregistrate în baza naţională de date informatice ca existente în exploataţie, dar care în realitate
nu se mai află în exploataţie, proprietarul animalelor va declara, în scris, medicului veterinar
de liberă practică împuternicit, pentru fiecare animal, cauza dispariţiei din exploataţie:
vânzare/cumpărare fără documente sanitar-veterinare, moarte, sacrificare pentru consum
propriu sau alte situaţii deosebite.”, cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei;
 neprezentarea deţinătorului/proprietarului ecvideelor pentru efectuarea
individualizării, identificării şi înregistrării acestora, neacordarea de către
deţinătorii/proprietarii de ecvidee a sprijinului necesar pentru efectuarea operaţiunilor de
individualizare, identificare şi înregistrare a ecvideelor, nepredarea paşapoartelor ecvideelor
de către deţinătorul/ proprietarul acestora la oficiul pentru ameliorare şi reproducţie în
zootehnie judeţean, în termen de 7 zile lucrătoare de la moartea animalului, mişcarea
ecvideelor între exploataţii, ferme, localităţi, abatoare, târguri, pieţe, expoziţii, centre de
colectare fără paşaport, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei;
 deţinerea, vânzarea, înstrăinarea în orice mod a ecvideelor, cumpărarea ori
luarea acestora în proprietate cu orice titlu, fără paşaport, vânzarea/cumpărarea ecvideului fără
operarea schimbării proprietarului în paşaport de către autoritatea competentă şi
netransmiterea paşaportului către noul proprietar, cu amendă de la 800 lei la 1.200 lei;
 îndepărtarea sau distrugerea microcipului ecvideului în alte situaţii decât în cea
a sacrificării animalului în abator, cu amendă de la 1.200 lei la 1.600 lei;
 refuzul de a prezenta la control paşaportul ecvideului la solicitarea inspectorilor
Inspecţiei de Stat în Zootehnie şi a medicilor veterinari oficiali, cu amendă de la 1.000 lei la
1.400 lei;
 împiedicarea, refuzul sau neasigurarea de către persoanele fizice şi/sau
persoanele juridice a condiţiilor şi mijloacelor necesare desfăşurării activităţilor Inspecţiei de
Stat în Zootehnie sau medicilor veterinari oficiali privind implementarea, aplicarea şi
verificarea respectării legislaţiei naţionale şi comunitare în privinţa individualizării,
identificării şi înregistrării ecvideelor la deţinătorii/proprietarii de ecvidee în cadrul
competiţiilor sportive, în cadrul controlului la pieţe, în târguri organizate, pe păşuni, la centrele
de colectare a ecvideelor, la abatoare, cu amendă de la 1.600 lei la 2.000 lei;
 netransmiterea de către abator a paşaportului completat al ecvideului sacrificat,
în termen de 48 de ore, către oficiul pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie judeţean
unde este înregistrat ecvideul, sacrificarea ecvideului de către abator fără paşaportul emis pe
numele persoanei fizice sau persoanei juridice care prezintă ecvideul la sacrificare, sacrificarea
ecvideului de către abator fără citirea codului transmis de către şi fără corelarea dintre codul
transmis de transponder şi cel înregistrat în paşaport, cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei.
 conform Ordonanţei de Urgență a Guvernului României nr. 113/2002 privind
identificarea şi înregistrarea bovinelor în România, cu modificările și completările ulterioare:
 refuzul identificării şi înregistrării bovinelor de către deţinători, cu amendă de
la 3.000.000 lei la 5.000.000 lei, precum şi cu confiscarea şi sacrificarea bovinelor, în condiţiile
legii, în maximum 48 de ore de la constatare; sumele încasate din valorificarea produselor
obţinute vor fi virate la bugetul de stat;

57
  nepredarea către direcţiile sanitare veterinare judeţene şi a municipiului
Bucureşti a mărcilor auriculare şi a paşapoartelor individuale ale bovinelor sacrificate, cu
amendă de la 3.000.000 lei la 5.000.000 lei;
 nerespectarea prevederilor art. 7 alin. (1), (2) şi (3), respectiv ”(1) Circulaţia
bovinelor pe teritoriul României se va efectua pe baza paşaportului individual; (2) Până la data
de 31 decembrie 2004 bovinele vor circula pe teritoriul României însoţite atât de paşaportul
individual, cât şi de certificatul sanitar veterinar de atestare a sănătăţii animalelor; (3)
Încărcarea, îmbarcarea şi transportul bovinelor care nu deţin mărci auriculare şi paşaport
individual sunt interzise.”, cu amendă de la 10.000.000 lei la 15.000.000 lei;
 nerespectarea prevederilor art. 2 alin. (1), respectiv ”Deţinătorii de bovine au
obligaţia de a declara în maximum 7 zile: naşterea; cumpărarea, inclusiv din import; vânzarea,
inclusiv exportul; moartea; sacrificarea bovinelor.”, cu amendă de la 15.000.000 lei la
20.000.000 lei;
 deţinerea de bovine neidentificate şi neînregistrate potrivit prevederilor
prezentei ordonanţe de urgenţă, cu amendă de la 20.000.000 lei la 30.000.000 lei, precum şi
cu confiscarea, uciderea şi distrugerea acestora, în condiţiile legii; uciderea şi distrugerea
bovinelor se efectuează conform normelor sanitare veterinare în vigoare, iar cheltuielile sunt
suportate de către deţinător;
 nerespectarea prevederilor art. 8 alin. (4), respectiv ”Sacrificarea bovinelor
neidentificate şi neînregistrate potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă este
interzisă.”, cu amendă de la 30.000.000 lei la 40.000.000 lei;
 încălcarea dispoziţiilor art. 10, respectiv ”Sunt interzise punerea în consum şi
aplicarea mărcii de sănătate pentru carcasele, inclusiv pielea şi organele, provenite de la
bovinele identificate şi înregistrate, care sunt supuse testării pentru encefalopatia spongiformă
bovină, până la obţinerea rezultatului.”, cu amendă de la 40.000.000 lei la 50.000.000 lei;
 sacrificarea bovinelor identificate şi înregistrate în alte locuri decât în unităţile
de sacrificare autorizate sanitar veterinar, cu amendă de la 60.000.000 lei la 70.000.000 lei;
 refuzul de înregistrare de către proprietar, de către medicul veterinar de liberă
practică împuternicit sau de către organizaţia profesională a crescătorilor de animale aprobată,
după caz, ori întârzieri nejustificate de peste 15 zile faţă de termenul prevăzut de normele
sanitar-veterinare pentru înregistrarea în baza naţională de date informatice a bovinelor, pentru
înregistrarea mişcărilor şi a evenimentelor intervenite cu privire la aceste animale şi pentru
corectarea erorilor, cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei;
 utilizarea pentru identificarea oficială a bovinelor a mijloacelor de identificare
neaprobate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu
amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei;
 comercializarea mijloacelor oficiale de identificare a bovinelor neaprobate de
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu amendă de la
30.000 lei la 45.000 lei şi cu interzicerea comercializării în România a mijloacelor oficiale de
identificare a acestor animale;
 comercializarea de către furnizori a mijloacelor oficiale de identificare a
bovinelor imprimate cu coduri de identificare care nu au fost alocate de Autoritatea Naţională
Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor respectivilor furnizori, cu amendă de la
30.000 lei la 45.000 lei şi cu interzicerea comercializării sau furnizării în România a
mijloacelor oficiale de identificare a animalelor;

58
  neînregistrarea în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor
de către furnizori a codurilor unice de identificare imprimate pe mijloacele oficiale de
identificare a bovinelor furnizate, cu amendă de la 5.000 lei la 7.000 lei;
 nerespectarea de către proprietari a prevederilor art. 63 alin. (1) şi (3), respectiv
”(1) Proprietarii exploataţiilor de bovine sunt obligaţi să transmită, în scris, până la data de 30
iunie 2010, medicului veterinar de liberă practică împuternicit pentru localitatea în care se
găsesc exploataţiile datele despre efectivele de bovine existente în exploataţii la data declarării
acestora.” și ”(3) Pentru animalele înregistrate în baza naţională de date informatice ca
existente în exploataţie, dar care în realitate nu se mai află în exploataţie, proprietarul
animalelor va declara, în scris, medicului veterinar de liberă practică împuternicit, pentru
fiecare animal, cauza dispariţiei din exploataţie: vânzare/cumpărare fără documente sanitar-
veterinare, moarte, sacrificare pentru consum propriu sau alte situaţii deosebite.”, cu amendă
de la 1.000 lei la 2.000 lei.
 conform Ordinului președintelui Autorității Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor nr. 39/2010 cu modificările și completările ulterioare, pentru aprobarea
cerințelor tehnice care trebuie îndeplinite de mijloacele oficiale de identificare a bovinelor,
suinelor, ovinelor și caprinelor, precum și pentru stabilirea condițiilor de aprobare a acestora
pe teritoriul României:
 în cazul constatării nerespectării cerinţelor tehnice prevăzute în anexa nr. 1 la
ordin, mijlocul oficial de identificare respectiv este anulat, iar comercializarea acestuia se
interzice din momentul notificării furnizorului primar/secundar. Mijloacele de identificare
respective existente în stocul furnizorului primar/secundar se consideră pierdere a respectivilor
furnizori şi sunt colectate şi distruse în unităţi specializate, conform prevederilor legale;
 în situaţia în care furnizorul primar nu face dovada că modificările aduse
mijlocului de identificare nu afectează calitatea acestuia, dovadă eliberată de laboratoarele
prevăzute la pct. 6, Certificatul de aprobare a mijlocului de identificare va fi anulat şi va fi
necesară obţinerea unei noi aprobări pentru modelul mijlocului de identificare în cauză;
 nerespectarea prevederilor stipulate la pct. 15.1 reprezintă abatere şi se
sancţionează în cazul furnizorilor primari cu anularea tuturor certificatelor de aprobare a
mijloacelor de identificare emise de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru
Siguranţa Alimentelor pentru aceştia şi, implicit, retragerea dreptului de a desfăşura activitatea
de comercializare a mijloacelor oficiale de identificare pe teritoriul României, iar în cazul
furnizorilor secundari, prin retragerea calităţii de furnizor secundar; punctul 15.1 prevede că
15.1. ”Pentru acceptarea/comandarea mijloacelor oficiale de identificare duplicat, furnizorii
primari şi/sau secundari verifică, utilizând proceduri SNIIA, dacă pentru fiecare din
mijloacele acceptate/comandate există înregistrat un eveniment de pierdere a mijlocului de
identificare în exploataţia pentru care acesta a fost solicitat şi dacă animalul respectiv este
prezent în această exploataţie. Operaţiunile de furnizare a mijloacelor oficiale de identificare
duplicat pe teritoriul României se înregistrează în SNIIA, în aplicaţiile de gestiune a
mijloacelor de identificare, înregistrând:
a) codurile imprimate pe mijloacele de identificare oficiale duplicat livrate;
b) tipul crotaliilor;
c) codul exploataţiei de destinaţie.”
 nerespectarea celor prevăzute la pct. 15.2 reprezintă abatere şi atrage după sine
sancţionarea conform dispoziţiilor legale în vigoare; punctul 15.2 prevede că ”Pentru
acceptarea/comandarea mijloacelor oficiale de identificare mijloc doi, furnizorii primari
şi/sau secundari verifică, utilizând proceduri SNIIA, dacă pentru fiecare din mijloacele
59
acceptate/comandate există înregistrat ca staţionar, în exploataţia pentru care se comandă
respectivul mijloc, un animal identificat cu acel cod de identificare.
Operaţiunile de furnizare a mijloacelor oficiale de identificare mijloc doi pe teritoriul
României se înregistrează în SNIIA, în aplicaţiile de gestiune a mijloacelor de identificare
mijloc doi, înregistrând:
a) codurile imprimate pe mijloacele de identificare oficiale mijloc doi livrate;
b) tipul crotaliilor;
c) codul exploataţiei de destinaţie.”
 orice constatare referitoare la furnizarea de mijloace oficiale de identificare imprimate
cu alte coduri de identificare decât cele alocate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi
pentru Siguranţa Alimentelor sau referitoare la furnizarea de mijloace de identificare
neaprobate conform prezentei proceduri generează anularea tuturor certificatelor de aprobare
a mijlocului de identificare oficial obţinute de către furnizorul în cauză şi se sancţionează
conform prevederilor legale în vigoare.

IV.7. Communicate de presă ale A.N.S.V.S.A.

Informare de presă
Precizări ANSVSA referitoare la recoltarea midiilor din Marea Neagră
Ca urmare a apariției în spațiul public a unor informații cu privire la interzicerea
recoltării de midii din Marea Neagră, ANSVSA face următoarele precizări:
Clasificarea zonelor de unde se recoltează midiile, în vederea comercializării, se face
la solicitarea părţilor interesate, reprezentate de Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură,
asociaţii de pescari, companii pescăreşti etc.
Prima solicitare din partea Agenţiei Naţionale de Pescuit şi Acvacultură, a fost
transmisă către ANSVSA în luna iulie 2019. Urmarea acestei solicitări, ANSVSA a întocmit
un Proiect de acord de colaborare, atât cu această instituţie, cât şi cu Ministerul Mediului,
Apelor şi Pădurilor – Administraţia Natională Apele Române şi Ministerul Educatiei și
Cercetării, acord necesar în vederea elaborării unui studiu sanitar, care stă la baza clasificării
zonelor de recoltare a midiilor.
Demersurile întreprinse de ANSVSA către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor –
Administraţia Natională Apele Române şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru a se
pronunţa asupra acestui acord, până în prezent nu au primit un răspuns oficial.
Implicarea celorlalte autorităţi este esenţială, deoarece acestea au competența
să comunice zonele delimitate de unde se va realiza recoltarea moluştelor, sursele de poluare
şi impactul pe care îl au sursele de poluare. În conformitate cu cerinţele legislative, recoltarea
moluştelor bivalve vii este permisă doar din zone a căror situare şi limite sunt fixe, clasificate
în clasele A, B, sau C, clase ce indică nivelul de contaminare fecală.
ANSVSA, autoritatea competentă pentru clasificarea zonelor de recoltare a moluştelor
bivalve vii, după primirea tuturor datelor necesare, va proceda la clasificarea respectivelor
zone.
Serviciul Comunicare și Logistică Documentară

60
Informare de presă
Măsurile adoptate de ANSVSA în cazul focarului de gripa aviară din județul
Maramureș
Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a confirmat prezența virusului gripei
aviare H5N8 în probele prelevate de la găini ouătoare ce aparţin fermei SC KARIN SRL din
localitatea Seini, judeţul Maramureş.
S-a intervenit prompt prin activarea Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB)
din judeţului Maramureş şi activarea Unităţii Operaţionale Centrale condusă de președintele
Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), dr.
Robert Viorel Chioveanu.
Din dispoziția președintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor, o echipă de specialiști în patologie aviară din cadrul instituției s-a
deplasat în județul Maramureș încă din data de 14.01.2020, pentru a participa la ancheta
epidemiologică și a supraveghea aplicarea măsurilor procedurale.
În ziua de 15.01.2020 președintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru
Siguranţa Alimentelor s-a alăturat echipei de specialiști pentru a constata stadiul măsurilor
implementate.
Intervenţia rapidă în focarul de boală s-a realizat cu respectarea legislaţiei specifice şi
a Planului de Contingenţă/Intervenţie.
Păsările au fost eutanasiate și incinerate împreună cu ouăle reţinute oficial, cu resturile
de furaje, cu așternutul și cu tot ce a putut constitui o sursă de infecţie. Ulterior se vor efectua
dezinfecţii pentru inactivarea virusului.
În jurul focarului s-a delimitat o zonă de protecţie şi de supraveghere, astfel încat pe o
rază de minim 10 km s-au luat măsuri de restricție severe de circulație a persoanelor, a
animalelor și a mijloacelor de transport.
În zona de protecţie se află alte 9 exploataţii comerciale (8 de păsări şi una de suine),
care sunt monitorizate permanent prin inspecţii clinice şi recoltări de probe.
Împreună cu Inspectoratul Județean de Poliţie și Inspectoratul Județean de Jandarmerie
Maramureş, serviciile sanitare veterinare oficiale au restricţionat drumurile de acces către toate
cele 9 ferme.
Totodată au fost constituite echipe mixte formate din personalul de specialitate din
cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, Bihor şi Satu Mare
şi inspectori ai Poliţiei Române, în baza Protocolului de cooperare privind efectuarea unor
acţiuni comune de control privind respectarea legislaţiei sanitar veterinare şi pentru siguranţa
alimentelor şi creşterea încrederii cetăţeanului în instituţiile publice încheiat între ANSVSA şi
IGPR.
Au fost intensificate controalele în vecinătatea Punctelor de Trecere a Frontierei de stat
situate între Ungaria şi România, pe rutele comerciale prin care se realizează schimburile
intracomunitare cu păsări vii, carne de pasare, şi ouă de consum şi de incubaţie între România
şi Polonia, Slovacia, Ungaria şi alte state membre în care evoluează gripa aviară.
ANSVSA se află într-o colaborare permanentă cu Ministerul Apelor şi Pădurilor,
Uniunea Crescătorilor de Păsări din România, cu Societatea Medicilor Veterinari în Patologie
Aviară din România și cu Colegiul Medicilor Veterinari din România.
În contextul epidemiologic al evoluţiei gripei aviare în Europa, se impune
supravegherea şi monitorizarea păsărilor domestice dar şi a celor sălbatice care reprezintă,
conform legislaţiei şi a studiilor de specialitate, sursa naturală a virusului gripal aviar.

61
 Menţionăm că, pentru asigurarea sănătăţii publice, toate efectivele de păsări au fost şi
sunt supuse programelor naţionale anuale de supraveghere a bolilor, inclusiv pentru gripa
aviară, astfel încât pe piaţa din România să ajungă produse şi suproduse obţinute doar de la
animale sănătoase.
În cursul anului 2019 au fost prelevate și testate pentru depistarea virusului gripei
aviare, 18.615 probe de galinacee, 16.289 probe de palmipede din gospodariile populației,
8.146 de probe din exploatații comerciale și 220 de probe de la păsări sălbatice.
Reamintim crescătorilor de păsări măsurile care trebuie respectate pentru a preveni
apariția și răspândirea viusului gripei aviare:
– păsările domestice trebuie ținute separat și în adăposturi acoperite, fără acces la lacuri și
bălți;
– furajele trebuie ținute în spații închise acoperite și în timpul depozitării trebuie asigurat
să nu aibă acces alte specii de animale;
– așternutul trebuie să fie depozitat în spații închise acoperite sau acoperite să nu aibă
contact cu păsările sălbatice;
– obligativitatea de a anunța imediat medicul veterinar din localitate în caz de îmbolnăvire
sau mortalitate la păsări.
Serviciul Comunicare și Logistică Documentară

Informare de presă
Misiune de audit din partea Organizației Mondiale pentru Sănatate Animală privind
pesta porcină clasică
În perioada 20 – 23 ianuarie, o misiune formată din 4 experți ai Organizației
Mondiale pentru Sănatate Animală (OIE), se va afla în România pentru a evalua modul în
care țara noastră respectă prevederile relevante ale Codului terestru de sănătate animală
pentru menținerea statutului de țară liberă de pestă porcină clasică (PPC).
Scopul misiunii este de a evalua modul în care au fost implementate recomandările
misiunii OIE anterioare, din luna mai a anului 2017, în urma căreia România a fost
recunoscută oficial ca țară liberă de pestă porcină clasică (PPC).
Misiunea de audit va începe la sediul ANSVSA, ulterior experții internaționali se vor
deplasa în județele Vaslui, Buzău și Tulcea.
Experții misiunii vor evalua sistemul de supraveghere existent pentru PPC fiind
vizate mai multe aspecte, dintre care menționăm: sistemul de detecție timpurie, nivelul de
biosecuritate și măsurile de control aplicate pentru depistarea prezenței virusului și prevenția
răspândirii virusului în caz de suspiciune sau confirmare a pestei porcine clasice în
exploatațiile nonprofesionale.
De asemenea, experții OIE vor efectua vizite pe teren, la exploatații comerciale și în
special exploatații nonprofesionale, abatoare, posturi de inspecție la frontiere și fonduri de
vânătoare, pentru a evalua modul în care sunt aplicate normele de biosecuritate și gestionarea
procedurilor de informare, supraveghere și inspecție.
Echipa de experți OIE va fi însoţită de reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale Sanitare
Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pe toată perioada misiunii.
Serviciul Comunicare și Logistică Documentară

62
Informare de presă
Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane
La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 246 de localități din 25 de
județe, cu un număr de 585 de focare (dintre care 8 focare în exploatații comerciale și 2 focare
în exploatații de tip A). Numărul focarelor active a scăzut cu 24 de la precedenta actualizare.
În alte 11 județe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreți. De la prima semnalare a
prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, și până în prezent, au fost
eliminați 551.799 de porci afectați de boală și au fost diagnosticate 2.558 de cazuri la mistreți.
În total au fost stinse 2.334 de focare după cum urmează:
– 56 de focare în județul Satu Mare (dintre care unul într-o exploatație comercială);
– 43 de focare în județul Dâmbovița (dintre care unul într-o exploatație de tip A și unul
într-o exploatație comercială);
– 88 de focare în județul Buzău (dintre care unul într-o exploatație de tip A);
– 3 focare în județul Maramureș;
– 202 de focare în județul Brăila (dintre care 15 în exploatații comerciale);
– 190 de focare în județul Dolj;
– 15 focare în județul Vrancea;
– 97 de focare în județul Bihor;
– 150 de focare în județul Ialomița;
– 26 de focare în județul Ilfov (dintre care 2 în exploatații comerciale);
– 168 focare în județul Giurgiu (dintre care 3 în exploatații de tip A și 4 exploatații
comerciale);
– 27 de focare în județul Argeș (dintre care 2 în exploatații de tip A);
– 71 de focare în județul Olt;
– 54 de focare în județul Galați;
– 203 de focare în județul Teleorman;
– 97 de focare în județul Constanța;
– 122 de focare în județul Călărași (dintre care 5 focare în exploatații comerciale);
– 3 focare în județul Timiș;
– 10 focare în județul Sălaj;
– 586 de focare în Tulcea (dintre care 5 focare în exploatații comerciale și un focar într-o
exploatație de tip A);
– 35 de focare în Arad (dintre care 2 focare în exploatații de tip A);
– 3 focare în județul Covasna;
– 4 focare în județul Bacău;
– 18 focare în județul Botoșani;
– 2 focare în județul Vâlcea;
– 43 de focare în județul Prahova;
– un focar în județul Hunedoara;
– 2 focare în județul Mehedinți;
– 2 focare în județul Iași;
– 9 focare în județul Vaslui (dintre care un focar într-o exploatație comercială);
– un focar în județul Sibiu;
– un focar în județul Brașov;
– un focar în județul Alba;
– un focar în județul Neamț.
Detaliat, situaţia focarelor active de PPA și cazurilor la mistreți se prezintă astfel:
63
– Judeţul Satu-Mare – 171 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Bihor – 7 focare în gospodăriile populaţiei şi 225 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Sălaj – 3 focare în gospodăriile populaţiei și 63 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Tulcea – 4 focare în gospodăriile populației și 178 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Brăila – 5 focare (dintre care 2 în exploatații comerciale) și 24 de cazuri la
mistreți;
– Judeţul Constanţa – 39 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Ialomiţa – 17 focare în gospodăriile populației și 166 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Galaţi – 8 focare în gospodăriile populației şi 43 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Ilfov – 6 focare și 163 de cazuri la mistreți;
– Judeţul Călăraşi – 122 cazuri la mistreţi;
– Județul Buzău – 6 focare în gospodăriile populației și 30 de cazuri la mistreți;
– Județul Giurgiu – 105 de focare (dintre care 2 focare exploatații comerciale și un focar
în exploatație de tip A) și 304 de cazuri la mistreți;
– Județul Teleorman – 194 de focare în gospodăriile populației și 537 de cazuri la mistreți;
– Județul Argeș – 1 focare (dintre care 2 focare în exploatații comerciale) și 36 de cazuri
la mistreți;
– Județul Olt – 64 de focare (dintre care un focar într-o exploatație comercială) și 5 cazuri
la misteți;
– Județul Dâmbovița – 17 focare (dintre care 2 focare în exploatații comerciale și un focar
într-o exploatație de tip A) și 71 de cazuri la mistreți;
– Județul Bistrița-Năsăud – 4 cazuri la mistreți;
– Județul Botoșani – un focar în gospodăria populației și 100 de cazuri la mistreți;
– Județul Dolj – 69 de focare în gospodăriile populației și 32 de cazuri la mistreți;
– Județul Maramureș – 5 focare în gospodăriile populației și 30 de cazuri la mistreți;
– Județul Prahova – 4 focare în gospodăriile și 31 cazuri la mistreți;
– Județul Iași – 6 cazuri la mistreți;
– Județul Vrancea – 2 focare în gospodăria populației și 34 de cazuri la mistreți;
– Județul Arad – 59 de cazuri la mistreți;
– Județul Vaslui – 2 focare în gospodăria populației și 7 cazuri la mistreți;
– Județul Gorj – 41 de focare în gospodăria populației și 21 cazuri la mistreți;
– Județul Vâlcea – 6 focare în gospodăriile populației și 10 cazuri la mistreți;
– Județul Neamț – un focar în gospodăria populației;
– Județul Sibiu – 5 focare în gospodăriile populației și 10 cazuri la mistreți;
– Județul Covasna – 6 cazuri la mistreți;
– Județul Brașov – 8 cazuri la mistreți;
– Județul Alba – 4 cazuri la mistreți;
– Județul Mureș – 3 cazuri la mistreți;
– Județul Bacău – 6 focare în gospodăriile populației și 3 cazuri la mistreți;
– Județul Mehedinți – un caz la mistreț;
– Județul Harghita – un caz la mistreț;
– Județul Bacău – 6 focare la mistreț;
Până la această dată (06.01.2020) au fost despăgubiți 14.800 de proprietari, valoarea totală a
plăților fiind de 403.373.620 de lei.
Detaliat, situaţia plăților despăgubirilor se prezintă astfel:
– Judeţul Satu-Mare – au fost plătite despăgubiri pentru 53 de exploatații din cele 55
afectate în valoare de 3.582.530 de lei;
64
– Judeţul Bihor – au fost plătite despăgubiri pentru 286 de exploatații din 288 afectate în
valoare de 1.371.820 de lei;
– Judeţul Tulcea – au fost plătite despăgubiri pentru 1.173 de exploatații dintr-un total de
1.187 de exploatații în valoare de 46.625.920 de lei;
– Judeţul Brăila – au fost plătite despăgubiri pentru 3.991 de exploatații dintr-un total de
4.001 de exploatații în valoare de 204.840.350 de lei;
– Judeţul Constanţa – au fost plătite despăgubiri pentru cele 876 de exploatații afectate în
valoare de 4.124.430 de lei;
– Judeţul Ialomiţa – au fost plătite despăgubiri pentru 2.493 de exploatații dintr-un total
de 2.604 de exploatații în valoare de 6.772.000 de lei;
– Judeţul Galaţi – au fost plătite despăgubiri pentru 255 de exploatații dintr-un total de
259 de exploatații afectate în valoare de 844.000 de lei;
– Judeţul Ilfov – au fost plătite despăgubiri pentru 46 de exploatații în valoare de
37.655.430 de lei;
– Judeţul Călăraşi – au fost plătite despăgubiri pentru 444 de exploatații din cele 457
afectate în valoare de 34.106.690 de lei;
– Județul Teleorman – au fost plătite despăgubiri pentru cele 1.526 de exploatații afectate
în valoare de 5.108.960 de lei;
– Județul Vrancea – au fost plătite despăgubiri pentru 15 exploatații din cele 19 afectate
în valoare de 137.380 de lei;
– Județul Giurgiu – au fost plătite despăgubiri pentru 962 exploatații din cele 1.038 afectate
în valoare de 13.626.560 de lei;
– Județul Dolj – au fost plătite despăgubiri pentru 1.305 exploatații din cele 1.313 afectate
în valoare de 7.540.290 de lei;
– Județul Buzău – au fost plătite despăgubiri pentru cele 58 de exploatații afectate în
valoare de 242.730 de lei;
– Județul Argeș – au fost plătite despăgubiri pentru cele 25 de exploatații afectate în
valoare de 21.451.310 de lei;
– Județul Olt – au fost plătite despăgubiri pentru 661 de exploatații dintr-un total de 662
de exploatații afectate în valoare de 5.998.920 de lei;
– Județul Botoșani – au fost plătite despăgubri pentru toate cele 19 exploatații afectate în
valoare de 82.420 de lei;
– Județul Covasna – au fost plătite despăgubiri pentru cele 43 de exploatații afectate în
valoare de 69.000 de lei;
– Județul Dâmbovița – au fost plătite despăgubiri pentru 56 de exploatații din cele 66
afectate în valoare de 4.188.500 de lei;
– Județul Sălaj – au fost plătite despăgubiri pentru cele 9 exploatații afectate în valoare de
79.300 de lei;
– Județul Prahova – au fost plătite despăgubiri pentru 100 din cele 107 exploatații afectate
în valoare de 462.040 de lei;
– Județul Vâlcea – au fost plătite despăgubiri pentru cele 2 exploatații afectate în valoare
de 3.500 de lei;
– Județul Gorj – au fost plătite despăgubiri pentru cele 48 de exploatații afectate în valoare
de 334.100 de lei;
– Județul Vaslui – au fost plătite despăgubiri pentru cele 19 de exploatații afectate în
valoare de 2.182.000 de lei;

65
– Județul Arad – au fost plătite despăgubiri pentru cele 326 exploatații afectate în valoare
de 1.863.500 de lei;
– Județul Sibiu – au fost plătite despăgubiri pentru 6 din cele 8 exploatații afectate în
valoare de 28.480 de lei;
– Județul Bacău – au fost plătite despăgubiri pentru cele 3 exploatații afectate în valoare
de 51.460 lei;
Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie
2017, în judeţul Satu-Mare.
Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator,
iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de
circumstanţe.
ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având
în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.
Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele de boală,
pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii.
Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA
judeţeană.
Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi
neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.
Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel
mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic
și social.
Serviciul Comunicare și Logistică Documentară

Informare de presă
Președintele ANSVSA a verificat adăpostul asociației de protecție a animalelor unde au
fost transferate oile salvate de pe nava scufundată în portul Midia
Astăzi, cele 180 de oi salvate de pe nava scufundată în portul Midia, au fost tranferate
la un adăpost din localitatea Burias, județul Ilfov, aparținând asociației „ARCA – ANIMAL
RESCUE AND CARE”, asociație care le-a preluat în custodie.
Președintele Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, dr. Robert
Chioveanu s-a deplasat la adăpostul unde au fost transferate animalele, pentru a verifica
personal că sunt respectate toate condițiile de bunăstare și protecție a animalelor.

Figura Nr. 5 Transferul celor 180 de oi salvate de pe nava scufundată în portul Midia

66
 Înainte de a fi transferate, inspectorii sanitari veterinari s-au asigurat că animalele vor
fi cazate într-un adăpost înregistrat sanitar veterinar, care dispune de toate condițiile necesare
pentru asigurarea bunăstării acestora.
Transportul animalelor s-a realizat cu un mijloc de transport autorizat sanitar veterinar,
iar încărcarea și descărcarea animalelor au fost supravegheate de medici veterinari care s-au
asigurat că operatiunile se desfășoară cu respectarea normelor de bunăstare și protecție a
animalelor.
Preluarea animalelor s-a efectuat în baza unui proces verbal de predare-primire, semnat
de inspectori sanitari veterinar din cadrul DSVSA Ilfov, de persoana care a preluat cu titlu de
custodie animalele şi medicul veterinar de liberă practică contractat să asigure asistenţa
sanitară veterinară pentru animale.
Pentru întreţinerea animalelor, asociația are obligaţia de a asigura asistenţa sanitară
veterinară pentru respectivele animale şi de a permite accesul medicilor veterinari oficiali de
la DSVSA, pe rază căreia este amplasat adăpostul, pentru inspecţia animalelor şi a condiţiilor,
ori de câte ori este necesar.
Aceste animalele vor beneficia de condiții de bunăstare, vor fi îngrijite până la sfârșitul
vieții și nu vor putea fi comercializate sau abatorizate.
Reamintim faptul că preşedintele ANSVSA a comunicat public faptul că mandatul său
va fi unul activ, în teren, cu implicare personală în toate situaţiile deficitare ale sistemului
sanitar veterinar, aşa cum a fost cazul implicării în cadrul operaţiunii de extragere a animalelor
de pe nava eşuată în portul Midia, precum şi asigurarea unor condiţii adecvate de bunăstare şi
tratament pentru oile salvate.
Serviciul Comunicare și Logistică Documentară

Informare de presă
Măsuri întreprinse de ANSVSA ca urmare a confirmării unor focare de gripă aviară în
Polonia
Comisia Europeană a informat despre evoluția unui număr de 9 focare de gripă aviară,
cu subtipul H5N8, înalt patogenă, care evoluează în regiunile: Krasnostawski, Lubartowski și
Ostrowski din Polonia.
Adoptarea Deciziei privind măsurile de protecție și regionalizarea, consecutivă
declarării acestor focare de către Polonia, a fost demarată la nivelul Comisiei Europene.
Având în vedere prevederile legislației europene în vigoare, în baza principiului
precauțiunii, ANSVSA a dispus aplicarea, la nivel național, a unor măsuri cu scopul de a
preveni introducerea virusului gripei aviare în țara noastră.
În acest sens, au fost informați operatorii economici care derulează operațiuni de
comerț intracomunitar cu păsări vii, ouă pentru incubație, produse și subproduse de pasăre,
despre apariția și fermele unde evoluează focarele de gripă aviară în Polonia.
Totodată, sunt informați crescătorii de păsări, despre situația epidemiologică mai sus
menționată apărută în spațiul comunitar, pentru respectarea măsurilor de biosecuritate.
ANSVSA a dispus structurilor teritoriale efectuarea de controale, la destinaţie, în
fermele de păsări vii, ouă pentru incubație, unităților care produc, depozitează și
comercializează produse și subproduse de pasăre cu origine Polonia, pe teritoriul României,
verificându-se următoarele aspecte:
– trasabilitatea produselor si subprodusele de pasare (carne, oua, prduse din oua) provenite din
Polonia, inclusiv verificarea originii acestora, modului de marcare a ouălor, în sensul
de a nu proveni din ferme supuse restricţiilor;

67
– documentele însoţitoare, care trebuie să ateste originea şi conformitatea loturilor de ouă cu
cerinţele legislaţiei Comunitare relevante;
– respectării cerinţelor generale si specifice de igienă.
ANSVSA monitorizează permanent, prin sistemele informatice de alertă (ADNS),
existente la nivelul Comisiei Europene, apariția și evoluția focarelor, precum și
neconformitățile apărute în comertul intracomunitar cu produse și subproduse de pasăre
(RASFF), precum și transporturile de păsări vii şi de ouă pentru incubaţie (sistemul TRACES),
având ca destinație România, în cadrul comerţului intracomunitar.
Până la această dată nu au fost notificate, prin sistemele menționate, neconformități
cu privire la păsări vii, ouă de incubație, produse și subproduse din pasăre.
În urma discutiilor, purtate de președintele ANSVSA cu conducerea Serviciilor
veterinare din Polonia, au fost oferite asigurări din partea acesteia că au fost aplicate toate
măsurile legale și că din zonele supuse restricțiilor nu au fost trimise spre comercializare în
România păsări vii, ouă de incubație, produse și subproduse din păsăre.
De asemenea, ANSVSA a fost informată de către Comisia Europeană /Directoratul G
– Crisis management in food, animals and plants, despre măsurile de protecție și restricțiile
impuse în focarele de boală din Polonia.
Menționăm că, în perioada 16-17 ianuarie, experți din cadrul ANSVSA vor participa
la Bruxelles, la o sesiune specială dedicată acestei teme.
În functie de evoluția epidemiologică a bolii în Polonia, ANSVSA va actualiza
informațiile și va impune, după caz, aplicarea de noi măsuri.
Serviciul Comunicare și Logistică Documentară

Informare de presă
Controale ANSVSA în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală –
decembrie 2019
În cursul lunii decembrie 2019 Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru
siguranţa alimentelor precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat 8.946 de controale în
unităţile din industria agroalimentară care desfășoară activități în domenii precum: fabricarea
produselor de morărit, a pâinii şi produselor de patiserie, a altor produse alimentare, a
băuturilor răcoritoare şi alcoolice precum şi unităţi de depozitare – alimentare, seminţe,
legume fructe.
Controalele au fost efectuate la nivel național și au vizat aspecte privind condiţiile de
înregistrare, autorizare și funcționare a unităților, întreținerea și igiena spaţiilor în care
produsele alimentare sunt manipulate, prelucrate precum şi cele de depozitare a materiilor
prime şi a produselor finite, respectarea cerințelor de trasabilitate și a celor privind
etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind sistemul
HACCP.
Ca urmare a neregulilor constatate și încălcării prevederilor legislației în domeniul
alimentelor au fost luate măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate și s-au aplicat
sancțiuni contravenționale în număr de 117 amenzi, în valoare totală de 530.400 de lei.
În urma controalelor efectuate au fost constatate o serie de neconformităţi, dintre care
menționăm:
– desfășurarea unor activități de prelucrare, depozitare și comercializare a alimentelor în
unități neînregistrate și/sau neautorizate sanitar veterinar;
– neîntreţinerea în condiţii corespunzătoare de igienă a spaţiilor de producție, ambalare,
depozitare și comercializare;

68
– neasigurarea sau neânregistrarea temperaturilor în spațiile de producție și depozitare;
– lipsa sau nerespectarea unor programme de autocontrol;
– manipularea în condiții de igienă necorespunzătoare a unor materii prime și produse
alimentare;
– nerespectarea normelor de igienă personală (lipsa echimamentului de protecție);
– etichetarea necorespunzătoare sau lipsa trasabilității unor materii prime sau produse
alimentare.
De asemenea, în timpul controalelor efectuate în unităţile din industria
agroalimentară s-au prelevat probe pentru laborator conform procedurilor şi Programului de
supraveghere şi control, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise ale
unor parametrii privind pesticidele, contaminanţii, aditivii şi substanţele interzise în alimente
precum şi teste de sanitaţie necesare analizei gradului de igienă, probe transmise spre analiză
laboratoarelor arondate.
Serviciul Comunicare și Logistică Documentară

Informare de presă
Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane
La această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 235 de localități din 25 de
județe, cu un număr de 609 de focare (dintre care 9 focare în exploatații comerciale și 2 focare
în exploatații de tip A). Numărul focarelor active a scăzut cu 17 de la precedenta
actualizare. În alte 11 județe au fost diagnosticate doar cazuri la mistreți. De la prima
semnalare a prezenței virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, și până în prezent,
au fost eliminați 545.022 de porci afectați de boală și au fost diagnosticate 2.473 de cazuri la
mistreți.
În total au fost stinse 2.282 de focare după cum urmează:
– 56 de focare în județul Satu Mare (dintre care unul într-o exploatație comercială);
– 43 de focare în județul Dâmbovița (dintre care unul într-o exploatație de tip A și unul
într-o exploatație comercială);
– 88 de focare în județul Buzău (dintre care unul într-o exploatație de tip A);
– 3 focare în județul Maramureș;
– 190 de focare în județul Brăila (dintre care 15 în exploatații comerciale);
– 190 de focare în județul Dolj;
– 12 focare în județul Vrancea;
– 97 de focare în județul Bihor;
– 150 de focare în județul Ialomița;
– 26 de focare în județul Ilfov (dintre care 2 în exploatații comerciale);
– 136 focare în județul Giurgiu (dintre care 2 în exploatații de tip A și 3 exploatații
comerciale);
– 27 de focare în județul Argeș (dintre care 2 în exploatații de tip A);
– 71 de focare în județul Olt;
– 54 de focare în județul Galați;
– 200 de focare în județul Teleorman;
– 95 de focare în județul Constanța;
– 122 de focare în județul Călărași (dintre care 5 focare în exploatații comerciale);
– 3 focare în județul Timiș;
– 10 focare în județul Sălaj;

69
– 586 de focare în Tulcea (dintre care 5 focare în exploatații comerciale și un focar într-o
exploatație de tip A);
– 35 de focare în Arad (dintre care 2 focare în exploatații de tip A);
– 3 focare în județul Covasna;
– 4 focare în județul Bacău;
– 18 focare în județul Botoșani;
– 2 focare în județul Vâlcea;
– 43 de focare în județul Prahova;
– un focar în județul Hunedoara;
 2 focare în județul Mehedinți;
 2 focare în județul Iași;
 9 focare în județul Vaslui (dintre care un focar într-o exploatație comercială);
 un focar în județul Sibiu;
 un focar în județul Brașov;
 un focar în județul Alba;
 un focar în județul Neamț.
Detaliat, situaţia focarelor active de PPA și cazurilor la mistreți se prezintă astfel:
– Judeţul Satu-Mare – 171 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Bihor – 6 focare în gospodăriile populaţiei şi 222 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Sălaj – 3 focare în gospodăriile populaţiei și 48 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Tulcea – 4 focare în gospodăriile populației și 178 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Brăila – 19 focare (dintre care 2 în exploatații comerciale) și 24 de cazuri la
mistreți;
– Judeţul Constanţa – 2 focare în gospodăria populației și 39 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Ialomiţa – 17 focare în gospodăriile populației și 166 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Galaţi – 5 focare în gospodăriile populației şi 43 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Ilfov – 4 focare și 163 de cazuri la mistreți;
– Judeţul Călăraşi – 121 cazuri la mistreţi;
– Județul Buzău – 4 focare în gospodăriile populației și 27 de cazuri la mistreți;
– Județul Giurgiu – 137 de focare (dintre care 2 focare exploatații comerciale și un focar
în exploatație de tip A) și 302 de cazuri la mistreți;
– Județul Teleorman – 195 de focare în gospodăriile populației și 537 de cazuri la mistreți;
– Județul Argeș – 3 focare (dintre care 2 focare în exploatații comerciale) și 36 de cazuri
la mistreți;
– Județul Olt – 62 de focare (dintre care un focar într-o exploatație comercială) și 5 cazuri
la misteți;
– Județul Dâmbovița – 18 focare (dintre care 2 focare în exploatații comerciale și un focar
într-o exploatație de tip A) și 58 de cazuri la mistreți;
– Județul Bistrița-Năsăud – 4 cazuri la mistreți.
– Județul Botoșani – un focar în gospodăria populației și 99 de cazuri la mistreți;
– Județul Dolj – 63 de focare în gospodăriile populației și 29 de cazuri la mistreți;
– Județul Maramureș – 5 focare în gospodăriile populației și 22 de cazuri la mistreți;
– Județul Prahova – 3 focare în gospodăriile și 26 cazuri la mistreți;
– Județul Iași – 2 cazuri la mistreți;
– Județul Vrancea – un focare în gospodăria populației și 32 de cazuri la mistreți;
– Județul Arad – 59 de cazuri la mistreți;
– Județul Vaslui – 3 focare în gospodăria populației și 7 cazuri la mistreți;
70
– Județul Gorj – 40 de focare în gospodăria populației și 15 cazuri la mistreți;
– Județul Vâlcea – 4 focare în gospodăriile populației și 3 cazuri la mistreți;
– Județul Neamț – un focar în gospodăria populației;
– Județul Sibiu – 5 focare în gospodăriile populației și 9 cazuri la mistreți;
– Județul Covasna – 6 cazuri la mistreți;
– Județul Brașov – 8 cazuri la mistreți;
 Județul Alba – 4 cazuri la mistreți;
 Județul Mureș – 3 cazuri la mistreți;
 Județul Bacău – 4 focare în gospodăriile populației și 3 cazuri la mistreți;
 Județul Mehedinți – un caz la mistreț;
 Județul Harghita – un caz la mistreț.
Până la această data (06.01.2020) au fost despăgubiți 14.800 de proprietari, valoarea totală a
plăților fiind de 403.373.620 de lei.
Detaliat, situaţia plăților despăgubirilor se prezintă astfel:
– Judeţul Satu-Mare – au fost plătite despăgubiri pentru 53 de exploatații din cele 55
afectate în valoare de 3.582.530 de lei;
– Judeţul Bihor – au fost plătite despăgubiri pentru 286 de exploatații din 288 afectate în
valoare de 1.371.820 de lei;
– Judeţul Tulcea – au fost plătite despăgubiri pentru 1.173 de exploatații dintr-un total de
1.187 de exploatații în valoare de 46.625.920 de lei;
– Judeţul Brăila – au fost plătite despăgubiri pentru 3.991 de exploatații dintr-un total de
4.001 de exploatații în valoare de 204.840.350 de lei;
– Judeţul Constanţa – au fost plătite despăgubiri pentru cele 876 de exploatații afectate în
valoare de 4.124.430 de lei;
– Judeţul Ialomiţa – au fost plătite despăgubiri pentru 2.493 de exploatații dintr-un total de
2.604 de exploatații în valoare de 6.772.000 de lei;
– Judeţul Galaţi – au fost plătite despăgubiri pentru 255 de exploatații dintr-un total de
259 de exploatații afectate în valoare de 844.000 de lei;
– Judeţul Ilfov – au fost plătite despăgubiri pentru 46 de exploatații în valoare de
37.655.430 de lei;
– Judeţul Călăraşi – au fost plătite despăgubiri pentru 444 de exploatații din cele 457
afectate în valoare de 34.106.690 de lei;
– Județul Teleorman – au fost plătite despăgubiri pentru cele 1.526 de exploatații afectate
în valoare de 5.108.960 de lei;
– Județul Vrancea – au fost plătite despăgubiri pentru 15 exploatații din cele 19 afectate
în valoare de 137.380 de lei;
– Județul Giurgiu – au fost plătite despăgubiri pentru 962 exploatații din cele 1.038 afectate
în valoare de 13.626.560 de lei;
– Județul Dolj – au fost plătite despăgubiri pentru 1.305 exploatații din cele 1.313 afectate
în valoare de 7.540.290 de lei;
– Județul Buzău – au fost plătite despăgubiri pentru cele 58 de exploatații afectate în
valoare de 242.730 de lei;
– Județul Argeș – au fost plătite despăgubiri pentru cele 25 de exploatații afectate în
valoare de 21.451.310 de lei;
– Județul Olt – au fost plătite despăgubiri pentru 661 de exploatații dintr-un total de 662
de exploatații afectate în valoare de 5.998.920 de lei;

71
– Județul Botoșani – au fost plătite despăgubri pentru toate cele 19 exploatații afectate în
valoare de 82.420 de lei;
– Județul Covasna – au fost plătite despăgubiri pentru cele 43 de exploatații afectate în
valoare de 69.000 de lei;
– Județul Dâmbovița – au fost plătite despăgubiri pentru 56 de exploatații din cele 66
afectate în valoare de 4.188.500 de lei;
– Județul Sălaj – au fost plătite despăgubiri pentru cele 9 exploatații afectate în valoare de
79.300 de lei;
– Județul Prahova – au fost plătite despăgubiri pentru 100 din cele 107 exploatații afectate
în valoare de 462.040 de lei;
– Județul Vâlcea – au fost plătite despăgubiri pentru cele 2 exploatații afectate în valoare
de 3.500 de lei;
– Județul Gorj – au fost plătite despăgubiri pentru cele 48 de exploatații afectate în valoare
de 334.100 de lei;
– Județul Vaslui – au fost plătite despăgubiri pentru cele 19 de exploatații afectate în
valoare de 2.182.000 de lei;
– Județul Arad – au fost plătite despăgubiri pentru cele 326 exploatații afectate în valoare
de 1.863.500 de lei;
 Județul Sibiu – au fost plătite despăgubiri pentru 6 din cele 8 exploatații afectate în
valoare de 28.480 de lei;
 Județul Bacău – au fost plătite despăgubiri pentru cele 3 exploatații afectate în valoare
de 51.460 lei;
Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie
2017, în judeţul Satu-Mare.
Evoluţia bolii este în permanentă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator,
iar zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de
circumstanţe.
ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri,
având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.
Acţiunile autorităţilor sunt conjugate şi întreprinse pentru a gestiona eficient focarele
de boală, pentru a le lichida cât mai rapid şi pentru a împiedica răspândirea bolii.
Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar sau DSVSA
judeţeană.
Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi
neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de
legislaţie.
Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel
mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel economic
și social23.
Serviciul Comunicare și Logistică Documentară

23
www.ansvsa.ro

72
 CAPITOLUL V
MANAGEMENTUL ACTIVITĂȚII ÎN UNITĂȚILE DE ALIMENTAȚIE PUBLICĂ
cu respectarea normelor de igienă sanitar-veterinară

Managementul ca știință s-a cristalizat în ultimele două decenii prin eforturile unor
specialiști de pe întreg mapamondul ca răspuns la necesitățile stringente ale practicii sociale.
Explicația stă în faptul că în epoca modernă fenomenele s-au complicat cantitativ și
calitativ, complexitatea nu mai poate fi condusă prin talent și intuiție.
Știința conducerii, subsistemul de conducere, este un ansamblu de elemente, procedee
și metode prin care se urmărește îmbinarea optimă a celorlalte subsisteme în vederea realizării
obiectivelor stabilite24.

V.1. Piața Restaurantelor în Uniunea Europeană

Referindu-ne la tendințele înregistrate pe principalele piețe din Uniunea Europeană în

ultimii ani, se pot desprinde următoarele concluzii:
- piața restaurantelor din Europa este formată în procent de circa 10% din restaurante
aparținând lanțurilor de profil și circa 90%, din restaurante și unități similare independente.
Restaurantele din cadrul lanțurilor dau o nouă dimensiune acestei industrii, care se concepe și
se dezvoltă pe baza unor analize de date socio-economice și care sunt luate în considerație
pentru a identifica grupurile țintă de clienți.
Cercetarea de marketing este o condiție esențială pentru reușita unei afaceri;
- din restaurantele aparținând lanțurilor de profil, circa 35% sunt restaurante cu servire
rapidă și cca 65%, restaurante de categorie superioară și medie;
- majooritatea studiilor arată că, gusturile alimentare ale europenilor au tendința de a se
uniformiza încetul cu încetul. Cu toate acestea se mențin diferențe între locuitorii din Noedul
și Sudul Europei, Marea Britanie păstrând tradiționalul. Nordul apare bogat și standardizat în
comparație cu sudul , care rămâne consecvent consumului tradițional. În general, europenii își
construiesc alimentația cu tendințe imprimate de mărimea timpului lor liber, de gestionarea
bugetului, de satisfacerea propriilor dorințe și în mod deosebit de un mediu ambiant cât mai
plăcut;
- în concepția cumpărătorilor europeni a apărut din ce în ce mai mult noțiunea de
”cumpărare de plăcere”, în detrimentul celei date de raportul calitate/preț. De asemenea, sunt
foarte la modă produsele naturale supuse prelucrării numai strictului necesar, pentru a nu-si
pierde valoarea nutritivă;
- în general, peste tot în lume se păstrează tradiția locală în privința alegerii preparatelor
consumate, a orelor de servire a mesei și a componenței meniurilor oferite și servite. În acest
context, nu se poate vorbi despre un gust unic european sau despre frontiere ale gusturilor,
deoarece alimentația a devenit o cerință de cultură, asociată cu cele mai diversificate obiceiuri
familiale, regionale, religioase, etnice, etc. și de care evident managerii trebuie să țină seama.
Singurele alimente standardizate sunt cele fără un veritabil trecut (cereale, băuturi răcoritoare

24
O. C. Simion, Managementul și marketingul produselor alimentare și al protecției consumatorului, Ediție
reeditată, Editura Edithgraph, Buzău, 2012-2013, p. 22

73
și altele). Restaurantele au devenit locuri în care se confruntă cultura gastronomică și practicile
culinare pe fundalul unei dispute nedeclarate specifice economiei de piață;
- caracteristică evidentă a activității din restaurantele zilelor noastre este permanenta lor
adaptabilitate la cerințele clientelei, astfel încât să poată fi definită concepția restaurației în
funcție de noile moduri de comportament ale clienților și care conturează apariția unor tendințe
evidente:
 creșterea ofertei de prepaarte dietetice;
 servirea unor mese rapide și simple;
 căutarea gustului, mai ales pentru produsele tradiționale. Se apreciază că pătrunderea
pe piața restaurantelor a produselor autentic țărănesști și crearea de prepaarte tradiționale este
singurul mijloc de a împiedica uniformizarea ofertei din restaurante;
- servirea de către clienți din curiozitate, a unor preparate cu specific local, pregătite
într-o manieră originală, creează motivația cererii pentru noutăți a celor ce fac apel la oferta
restaurantelor.

V.1.1. Reușita în afaceri pe piața restaurantelor

Reușita unei afaceri urmează un drum firesc, impus de cerințele pieței, ale concurenței
și anume:
 definirea produsului și a pieței;
 alegerea formei juridice;
 evaluarea rentabililității;
 asigurarea finanțării;
 îndeplinirea formalităților de înființare și funcțioanre;
 gestionarea activității.

V.1.2. Definirea procesului și a pieței

Înainte de a intra într-o afacere, trebuie să ne asigurăm de succesul acțiunii pe care o
vom întreprinde: ce activități se vor desfășura, ce prețuri se vor practica și ce profit se va
realiza. Studiul de marketing comportă următoarele faze:
 cererea documentară;
 evaluarea pieței potențiale;
 analiza concurenței;
 testul de produs;
 alegerea amplasamentului.
În urma acestui studiu se va ști dacă produsul pe care dorește sa-l realizeze restaurantul
va răspunde în mod real cererii și dorinței clienților.

V.1.3. Alegerea formei juridice

Legislația română în vigoare prevede posibilitatea desfășurării unor activități
comerciale și de prestări de servicii prin:
 Societate în nume colectiv (SNC);
 Societate în comandită simplă;
 Societate în comandită pe acțiuni;

74
  Societate pe acțiuni (SA);
 Societate cu rspundere limitată (SRL).
Alegerea formei juridice este decizia celor care au dreptul să creeze astfel de societăți,
ea trebuie întotdeauna bine fundamentată și bazată pe criterii generale și personale ale fiecărui
întreprinzător sau asociat.

V.1.4. Evaluarea rentabilității

Activitatea unui restaurant trebuie privită ca o activitate independentă, identică cu a
oricărei societăți comerciale. Ca atare, restaurantul este o asociere de capital și muncă.
Munca asigură rentabilitatea comercială numai cu aportul capitalului, a fondurilor
proprii. Aceasta impune constituirea și apărarea patrimoniului societății.
Patronul trebuie să-și cunoască foarte bine patrimoniul și să aibă în vedere că acesta se
deteriorează, se uzează și trebuie întreținut, reînnoit, dezvoltat și modernizat.
Înainte de demararea oricărei afaceri, noul întreprinzător își va pune prioriitar problema
evaluării rentabilității, care trebuie făcută pe baza unei metodologii specifice și care să
stabilească precis coordonatele reușitei în afacere. Ulterior, pe parcursul exploatării, evaluării
rentabilității se va face operativ, pe bază de bilanț.

V.2. Principalele unități de alimentație publică din România

Restaurantele cu caracter social

Aceste unități sunt cunoscute că au în general următoarea localizare:

- în întreprinderi și instituții administrative;
- în unități de învățământ de toate gradele;
- în spitale, clinici, cămine de bătrâni și copii, sanatorii, etc.;
- tabere, centre și sate de vacanță pentru tineret;
- armată, comunități religioase, penitenciare.

Cantina-restaurant
La cantinele-restaurant pregătirea mesei se face în bucătăriile proprii sau se aduc
preparatele din bucătăriile altor unități. Mesele sunt servite în general pe bază de abonamente
pentru meniuri unice, în unele cazuri cu posibilitate de alegere. Dotarea acestor unități se face
cu mobilier și inventar simplu, dar rezistent. Mise-en-place-ul este diferențiat, în funcție de
modul în care se face servirea: de la linie către abonați, sau la masă de către personalul cantinei.
În afara componentelor din meniu, clienții au posibilitatea să cumpere băuturi
răcoritoare, dulciuri, fructe, preambalate pentru acasă, etc.
Restaurante cu autoservire (self-service)
Aceste restaurante înlocuiesc din ce în ce mai mult restaurantele-cantină. Nivelul de
confort este relativ redus, dotările sunt simple, investiția de bază o constituie linia de
autoservire, în majoritatea cazurilor liniară, precum și echipamentele din bucătarie, inclusiv
cele pentru păstrarea materiilor prime și a produselor finite.
Meniul este ales de fiecare client, în funcție de preferințe și posibilități financiare.
Oferta cuprinde 5-6 gustări (inclusiv salate), 2-3 supe-ciorbe, 3-4 antreuri, 2-3 preparate de
bază, 3-4 deserturi, 2-3 băuturi răcoritoare și 1-2 sortimente de cafea.

75
 În aceste unități clienții se servesc singuri la linie, de unde își iau pe tavă și tacâmurile
adecvate preparatelor ce le vor consuma.
Debarasarea o face clientul sau personalul angajat în acest scop.
Restauranele automate
Aceste servicii cunosc o dezvoltare ascendentă în ultimii ani.
Deși costisitoare, formula de ofertă și servire prin automate câștigă tot mai mulți adepți
pentru preparate culinare calde sau reci, dulciuri și băuturi.
Dotările necesare pentru o astfel de unitate, întâlnită în unitățile și întreprinderile mici,
presupun:
- un aparat pentru schimbarea bancnotelor;
- mobilier adecvat pentru tăvile, tacâmurile, paharele, șervețelele, etc. ce vor fi folosite
de consumatori;
- 1-2 distribuitoare pentru preparatele calde (reglabile);
- 1-2 distribuitoare pentru preparatele reci;
- un distribuitor pentru dulciuri și produse zaharoase;
- un distribuitor pentru băuturi calde;
- un distribuitor pentru gustări, salate;
- un distribuitor de apă plată, rece.
În unele cazuri, se oferă preparate congelate, sau refrigerate, pe care clientul le aduce
la temperatura necesară cu ajutorul unor cuptoare cu microunde programabile.
Restaurantele cu vocație comercială
În acest tip de unități se respectă cultura și tradiția fiecărui popor, adaptate la tendințele
și evoluțiile înregistrate pe plan internațional. Aici se afirmă și se pun în valoare obiceiurile
populare, arta culinară, ordinea servirii preparatelor și asocierea cu băuturi, decorul și vesela
pentru masă.
Amplasarea acestor unități este foarte diversificată. Așezarea lor se conturează în
funcție de cerințele pieței, ale concurenței interne și nu în ultimul rând pe posibilitățile
materiale ale întreprinzătorilor, astfel:
 în centrele orașelor, municipiilor și în zonele aglomerate;
 pe principalele artere de circulație și în zonele rurale;
 în marile magazine și centre comerciale;
 în hoteluri și structuri similare;
 în locuri și zone de agrement;
 în gări, autogări, porturi, aeroporturi, etc.
Restaurantele clasice, cu specific și specializate
a) Restaurantele clasice
În această grupă intră unitățile care oferă consumatorilor un bogat și variat sortiment
de preparate și băuturi, servirea se face de către personal de specialitate cu înaltă calificare.
Restaurantele clasice sunt amplasate de regulă în orașe, în zone de interees turistic, în
stațiuni balneoclimaterice.
Se asigură, după caz:
- servirea micului dejun, prânzului, a cinei și a unei mese comandate;
- se pune la dispoziția clienților un sortiment variat de preparate culinare și băuturi;
- servirea se efectuează alegându-se metoda corespunzătoare și adecvată fiecărui
preparat, cu personal care trebuie să aibă o calificare de profil, să cunoască limbi străine de
circulație internațională și să poarte, după caz, echipamentul de prezentare sau de protecție;

76
 - unitatea poate avea orchestră sau alte mijloace de distracție;
- unitatea are portar-ușier.
De regulă, personalul acestor restaurante este organizat în brigăzi complete.
b) Restaurante cu specific
Această grupă cuprinde unități de alimentație publică ce pun la dispoziția clientelei un
sortiment specific de preparate și băuturi, în condițiile unor amenajări și dotări adecvate
fiecărui profil. În categoria restaurantelor cu specific ce includ unitățile tradiționale: han,
cramă, colibă, șură și cele cu specific regional: moldovenesc, dobrogean, bănățean, etc. În
această categorie intră și unitățile agroturistice.
De regulă, la construirea restaurantelor cu specific se utilizează materiale necesitând o
prelucrare sumară, cum ar fi piatra, bolovanii de râu, lemnul brut sau prelucrat, cărămida,
trestia, stuful, răchita, etc.
Dotarea, firma, amenajările, iluminatul, etc., trebuie să se încadreze în ansamblul
constructiv și arhitectonic al unității. Asfel, o unitate de tip șură va avea mesele și scaunele din
lemn cioplit, pereții ornamentați cu blănuri de animale, ștergare, vase de ceramică cu motive
naționale, tacâmuri cu mâner din os sau lemn, naproanele și șervetele din pânză de in cu
decorațiuni adecvate.
Preparatele culinar oferite sunt caracteristice bucătăriei românești sau cu specific local
(regionale). De asemenea sunt servite vinuri și alte băuturri din regiunea respectivă, utilizându-
se ulcioare, carafe, căni, cești.
Serviciul se asigură prin chelneri cu calificare superioară, uniformele fiind
confecționate în raport cu specificul fiecărei unități: costum de daci, de romani, ciobănesc, etc.
Se recomandă utilizarea unor formații orchestrale (taraf de lăutari) și organizarea de
programe artistice adaptate specificului, pe diferite teme folclorice.
Aceste unități trebuie să îndeplinească aceleași condiții ca și restul restaurantelor în
privința fluxului tehnologic, al unităților social-gospodărești și al respectării normativelor
privind construcția și amenajarea, mai ales din punct de vedere igienico-sanitar.
Restaurantele specializate
Această categorie cuprinde unități gastronomice în care clientela este servită cu un
sortiment specializat de preparate și băuturi în condițiile unor amenajări și dotări clasice sau
adecvate structurii sortimentale, care formează obiectul specializării: braseriile, unitățile cu
profil lacto-vegetarian, zahana, vânătoresc, pescăresc, pensiune, etc.
Principiul de organizare a unei unități specializate este același ca al unui restaurant
clasic. Deosebirea constă în structura sortimentală a preparatelor și băuturilor servite.
La anumite unități, de exemplu cele cu specific vânătoresc sau pescăresc există, de
obicei, amenajări și dotări interioare corespunzătoare profilului sortimental. Serviciul se
asigură, ca și la restaurantele cu specific, prin chelneri care, în cazul acestor unități, pot purta
costume adecvate.
Braseria
Braseria este unitate specializată amplasată de regulă în cadrul sau în apropierea
unităților hoteliere și care asigură în tot cursul zilei servirea pasagerilor, precum și a altor
consumatori. Ea pune la dispoziția clienților un sortiment mai restrâns de preparate culinare,
produse de cofetărie-patiserie și băuturi. Braseriile au un număr de 120-140 locuri la mese.
Serviciul se asigură la mese, prin chlneri.
Restaurantul lacto-vegetarian
Este o unitate gastronomică specializată care desface în exclusivitate preparate culinare
pe bază de lapte și derivate din lapte, ouă, paste făinoase, carne de pasăre sau de vită, pește
77
alb, legume, dulciuri de bucătărie, înghețată, fructe și băuturi nealcoolice. În restaurantul lacto-
vegetarian un accent deosebit se pune pe meniuri complete pentru regim și diferite diete.
Restaurantele pensiune
Restaurantele pensiune sunt destinate cu prioritate turiștilor sosiți în mod organizat pe
diverse perioade sejur, cărora li se asigură mai multe variante de meniuri cu baremuri fixe și
plătite anticipat. În aceste unități este necesară oferirea suplimentară, contra plății în numerar,
a unor sortimente de preparate și băuturi, altele decât cele cuprinse în cadrul meniurilor zilnice.
În afara meniurilor, se servesc și băuturi alcoolice și nealcoolice.
Restaurantul zahana
Restaurantul zahana este o unitate specializată în desfacerea produselor și
subproduselor din carne pregătite la grătar, la comandă, în cantitățile comandate, prin
cântărire, neporționate. Sortimentele solicitate sunt alese de consumatori din vitrinele de
prezentare sau de pe platouri, o data cu luarea comenzii.
Sortimentele oferite cuprind, în afara fripturilor la grătar (cu garniturile adecvate),
ciorbă de burtă, ciorbă de ciocănele, tuslama, tochitură, salate combinate de sezon, murături,
dulciuri de bucătărie, aperitive și mai ales vinuri.
Restaurantele cu autoservire și servire rapidă
a) Restaurantele cu autoservire
În această grupă sunt incluse unitățile gastronomice cu desfacere rapidă, clienții având
posibilitatea ca într-un timp relativ scurt să se servească singuri cu preparatele și băuturile
dorite, în funcție de preferințe si posibilități.
Organizarea muncii într-o activitate cu autoservire presupune, în afara cerințelor pentru
angajarea tehnologică a oricărei unități de alimentație publică:
- capacitatea saloanelor între 60-200 locuri;
- bucătăria amplasată în imediata apropiere a liniei, pentru a facilita aprovizionarea cu
preparate;
- blatul meselor confecționate din materiale rezistente la umiditate și ușor de întreținut;
- barul pentru băuturi – încorporat în linie sau separat;
- organizarea unor puncte pentru desfacerea de preparate și semipreparate pentru
consum la domiciliu;
-folosirea unor utilaje speciale pentru debarasare, după caz, cărucioare sau bandă
rulantă;
-existența etichetelor și suporturilor respective pentru afișarea prețurilor la fiecare
preparat;
- porționarea preparatelor la gramajelor corespunzătoare prețului stabilit.
b) Restaurantele cu servire rapidă (fast-food)
Aceste restaurante au pătruns pe piața europeană, venind din Statele Unite, unde se
adresau clientelei, în principal tinere. În prezent, se constată o frecvență crescută a persoanelor
de vârstă medie, salariați și în mod deosebit persoanele care se află la ora servirii meselor în
centrele aglomerate.
Principalele caracteristici ale unităților cu servire rapidă sunt:
- sunt dotate cu echipamente funcționale moderne care să asigure pregătirea și
prezentarea de ținută a sortimentelor oferite;
- numărul de locuri, maxim 100, cu acces către locurile de distribuție;
- oferta de produse se reduce la un sortiment limitat și standardizat, de regulă bazat pe
un singur produs de bază;

78
 - preparatele sunt preluate de clienți la casă în momentul plății și consumate pe loc la
mese sau în picioare, sau clienții le iau în afara unității;
- preparatele și băuturile sunt prezentate în ambalaje nerecuperabile;
- programul de funcționare al unității este de 15-16 ore/zi;
- igienă și protecție sanitară garantată;
- personal amabil, disponibil, plin de solicitudine.
Bufetul
Este o unitate cu largă accesibilitate, funcționând de obicei independent sau ca o anexă
a unor complexe, în incinta unor întreprinderi sau instituții, școli, la cabane, pe vapoare, în gări
și autogări, în incinta unităților pensiune, etc.
În bufete se asigură, în general, un sortiment restrâns de gustări din pește, legume, ouă,
preparate din carne (calde sau reci), preparate la comandă (minuturi), produse de cofetărie-
patiserie și, după caz, diferite băuturi alcoolice și nealcoolice, aperitive, bere, vin la pahar,
băuturi răcoritoare, ceaiuri, cafele. Dotarea cu mobilier, utilaje și inventar pentru servire se
face în funcție de spațiul existent, categoria de încadrare a unității și sortimentele de preparate
și băuturi oferite.
Bodega
În această unitate intră unități mici, cu 20-40 locuri la mese, cu spațiu restrâns pentru
servire, preparare și depozitarea mărfurilor. Având o largă accesibilitate și fiind destinată
tuturor categoriilor de clienți, bodega oferă un sortiment limitat de gustări servite la scobitoare,
antreuri, salate, deserturi, băuturi alcoolice ți nealcoolice. Se pot prepara în special minuturi.
Servirea se face de regulă la tejgheaua-bar, de către barman sau bufetier.
Berăria
Este un local public cu 80-100 locuri la mese, caracterizat prin vânzarea berii și a
sortimentelor specifice, precum și a altor băuturi.
Barul, unde se distribuie berea la cană, țap, halbă sau pahare speciale, va fi dotat cu
instalația de răcire, cu mai multe guri de distribuție. El poate fi amplasat în sala de desfacere.
În afara sortimentului de bază, berăria oferă clienților și alte produse, cum ar fi: gustări variate,
calde sau reci, crenvurști, cârnăciori, chifteluțe, mititei, cartofi prăjiți, ridichi, murături,
brânzeturi, foietaje, migdale, alune, castane, etc., se mai servesc, într-un sortiment redus,
băuturi alcoolice, de obicei romul și coniacul.
Rotiseria
Este o unitate cu largă accesibilitate cu un număr de 20-50 de locuri la mese. Aceste
unități sunt amplasate de regulă în punctele aglomerate ca piețe, gări, autogări, în apropierea
platformelor industriale. Birturile oferă la vânzare un sortiment relativ restrâns de preparate și
băuturi la prețuri modeste.
c) Unități de tip cofetărie, patiserie
Cofetăria
Cofetăria este o unitate ce poate avea o capacitate de 20-60 de locuri la mese și în care
se desfac produse de cofetărie-patiserie: prăjituri, fursecuri, cozonaci, bomboane, specialități
de patiserie, înghețată și băuturi răcoritoare, ceaiuri, cafele, fructe, produse specifice micului
dejun, precum și diferite sortimente de băuturi alcoolice fine pentru consumul la domiciliu.
Cofetăriile sunt organizate ca unități independente sau secții în complexele hoteliere.
Sortimentele de preparate pot fi realizate în laboratoarele proprii, în laboratoarele
centrale sau în laboratoarele altor unități de profil. Majoritatea cofetăriilor, pe lângă asigurarea
condițiilor pentru consumul pe loc al produselor, desfac și produse pentru acasă.

79
Patiseria-plăcintăria
Aceste unități, cu o capacitate optimă de 20-60 locuri, reunesc cele două profile sau
pot fi specializate numai în pregătirea și servirea produselor de plăcintărie sau patiserie, atât
pentru consumul pe loc, cât și pentru acasă.
Aici se desfac în general următoarele sortimente: plăcinte, merdenele, ștrudele, pateuri,
brânzoaice, gogoși, baclavale, ș. a.
Produsele respective trebuie realizate în laboratoarele proprii, astfel încât să fie în
permanență proaspete, de calitate și cu un aspect comercial cât mai plăcut. Sortimentul de
băuturi include în principal băuturile răcoritoare din producția proprie sau industrială, cât și
bere și alte băuturi.
d) Unități de tip bar
Aceste unități sunt: barul de zi și de noapte, cafe-barul, snack-barul.
Barul de zi
Barul de zi este unitate independentă sau secție a restaurantelor din incinta hotelurilor.
Sortimentul este compus din băuturi alcoolice și nealcoolice, simple și în amestec, reci
sau calde, însoțite în permanență de un sortiment restrâns de gustări și reduse de cofetărie-
patiseie, înghețată, fructe, precum și produse de tutun-țigări.
Cafe-barul
Este o unitate destinată desfacerii cu prioritate a sortimentelor variate din cafea și
derivate din ciocolată, cacao, ceai, băuturi alcoolice fine la pahar, băuturi răcoritoare,
sendvișuri, prăjituri fine și foietaje, înghețată și produse din tutun. În dotarea unităților, un rol
important revine utilajelor pentru pregătirea cafelei și, în primul rând, expresso-ului. Serviciul
este asigurat de regulă de către barmani, dar poate fi efectuat și de către chelneri.
Snack-barul
Se adresează în general clientelei grăbite care poate servi rapid, pe tot parcursul zilei,
mâncăruri ușoare, la prețuri modeste (în special sendvișuri și produse de patiserie).
Pentru a răspunde acestor cerințe, este indicat ca snack-barurile să fie echipate cu
utilaje și mobilier adecvate. Instalațiile pentru bucătării sunt reduse, rezumându-se la cele
necesare finisării unor minuturi pregătite anticipat, pentru menținerea lor la cald sau la rece,
precum și pentru pregătirea unor preparate la grătar, instalat de preferință în salon, la vederea
consumatorilor.
În snack-baruri se desfac băuturi răcoritoare, băuturi alcoolice, ceaiuri și cafele.
Clienții se servesc, de regulă, direct de la tejgheaua bar-bufet, dar se practică servirea și prin
chelneri.
Barul de noapte
În această grupă intră acele unități distractive cu capacitate minimă între 80-100 locuri,
având orar de funcționare pe timpul nopții. Ele prezintă un program variat de divertisment, de
muzic-hall și dans, oferind o gamă variată de băuturi alcoolice sub toate formele, dar mai ales
cocteiluri.
Dotarea trebuie să fie în funcție de specificul fiecărui bar, la nivelul cerut de criteriile
de clasificare.
Sortimentul de preparate oferit se asigură în principal din gustări reci sau asortate,
friptură mai ales roast-beef, salate combinate cu fructe proaspete și din compoturi ”jardiniere”
cu delicatese, produse fine de cofetărie-patiserie, specialități de înghețată, etc.
Cheltuielile necesare realizării programului artistic-muzical se acoperă din taxa de
intarare sau din consumațiile obligatorii.

80
 Serviciul se asigură de regulă prin chelneri, existând însă și posibilitatea servirii
consumatorilor direct din bar.
Discoteca
Este unitatea cu caracter distractiv-recreativ, amenajată cu ring sau loc special pentru
dans, în care se prezintă programe muzicale înregistrate pe discuri sau benzi magnetice pentru
audiție și dans.
Repertoriul muzical din discoteci trebuie să fie foarte variat. El se compune din piese
de muzică ușoară, folclorică și jazz care să corespundă cerințelor diferitelor categorii de
consumatori.
Funcționarea unei discoteci este condiționată de asigurarea unor dotări minimale cu
inventar și utilaje specifice: magnetofoane, casetofoane sau pick-up-ri stereofonice, stație de
amplificare, boxe de sunte, orgă de lumini, microfon, cască, pupitru, benzi, casete sau discuri
magnetice, accesorii sau piese de schimb.
Sortimentele oferite la vânzare în discotecă sunt asemănătoare celor din baruri și
anume: băuturi alcoolice și nealcoolice, gustări, produse de cofetprie-patiserie, înghețată,
cafea, ceaiuri.
Deoarece în discoteci majoritatea clientelei o reprezintă tineretul, se vor oferi prioritar
băuturi nealcoolice și slab alcoolizate, preparate în bar, sub formă de cocteiluri. Serviciul se
face direct la bar sau prin chelneri.25

25
O. C. Simion, Managementul și marketingul produselor alimentare și al protecției consumatorului, Ediție
reeditată, Editura Edithgraph, Buzău, 2012-2013, p. 530-542.

81
 Concluzii
Siguranţa alimentară înseamnă angrenarea tuturor factorilor şi aplicrea tuturor
normelor cere sprijină şi asigură realizarea unor produse alimentare al căror valoare nutritivă
şi consum stau la baza unei alimentaţii sănătoase. În limba engleză: Food Safety.
Scopul principal al siguranţei alimentare este asigurarea protecţiei sănătăţii umane la
cel mai înalt nivel iar obiectivul este reprezentarea intereselor consumatorilor vizavii de
alimente.
Siguranţa alimentară ca şi concept ocupă un loc important în directivele Uniunii
Europene. Politica UE privind siguranţa produselor alimentare are la bază conceptul “de la
fermă până pe masa consumatorului”, o abordare holistică care integrează fiecare fază din
procesul de aprovizinare a produsului pe o axă verticală începând cu producţia furajelor, la
sănatatea plantelor şi bunăstarea animalelor, producţia şi prelucrarea primară, prelucrarea
secundară, ambalarea, depozitarea şi livrarea până la vânzare cu amănuntul în import sau
export.
Prin siguranţa alimentară orice firmă şi companie realizează pe lângă produse
alimentare de calitate şi o valoare adăugată socială, care se traduce prin încrederea clienţilor şi
consumatorilor în producător şi produsele alimenatre ale acestuia şi se reîntoarce sub forma
creşterii vânzărilor.
Aplicarea unui sistem de siguranţă alimentară cerază o serie de alte avantaje:
- alinierea industriei alimentare din România la cerinţele Uniunii Europene referitor la
producţia de alimente;
- prevenirea unor focare de toxiinfecţii alimentare, care ar afecta starea de sănătate a
consumatorilor;
- favorizează dialogul constructiv între producători şi consumatori, între producători şi
organele de control.
Siguranţa produselor alimentare se poate obţine cu introducerea unui sistem de lucru
prin care se identifică şi se evaluează gradul de risc al punctelor cauzatoare de greşeli pentru
a le elimina. Sunt sisteme acreditate internaţional şi agreate de Uniunea Europeană cum ar fi
metoda HACCP sau Implementarea unui sistem IT de control producţie şi de trasabilitate a
produselor alimentare pentru a putea monitoriza şi interveni în cazuri în care apar sincope în
procesul de producţie.
Siguranţa alimentelor şi protecţia consumatorilor este asigurată prin sisteme
standardizate de lucru cum ar fi HACCP şi ISO care conceptualizează şi oferă o procedură de
lucru care asigură realizarea produselor la standard calitativ prin documentarea activităţilor
care să dovedească ulterior că s-a respectat întocmai sarcinile şi procedurile de lucru.
Siguranţa alimentelor şi protecţia consumatorilor nu este un deziderat ci un standard
de lucru al producătorului. Siguranţa alimentelor şi protecţia consumatorilor sunt componente
ce construiesc şi consolidează încrederea pieţei consumatoare în produsele companiei.
Obiectivul producătorului este obţinerea unui profit pe termen lung prin produsele
proprii.
Beneficiile se arată în rezultatele obţinute: transparenţa informaţiilor; claritatea
activităţilor; identificarea rapidă al erorilor; înlăturarea greşelilor; atenţionare; excluderea
redundantelor; documentarea instantanee; găsirea rapidă a informaţiilor.

82
 HACCP este acronimul expresiei de origine engleză: Hazard Analysis of Critical
Control Points. În traducere HACCP înseamnă: Analiza riscului şi (determinarea) punctelor
critice de control.
Prin analiză se diagnostizează acele pericole specifice care pot afecta securitatea unui
produs alimentar. Pentru prevenirea şi ţinerea sub control ale acestor pericole se determină în
cadrul procesului de producţie punctele în care se indică efectuarea unui control specific.
Indiferent de natura lor, vegetală, animală sau mixtă, alimentele sunt indispensabile
pentru om, dat fiind faptul că acestea asigură energia şi substanţele nutritive de bază, foarte
necesare pentru buna desfăşurare a proceselor metabolice, creşterea şi dezvoltarea individului.
Se manifestă astăzi pe piaţa internă şi internaţională fenomenul de diversificare
extremă a categoriilor de produse alimentare care tot mai complexe şi colorat ambalate atrag
tot mai mulţi consumatori. Cu toate acestea trebuie sa spunem că produsele alimentare au
compoziţia complexă, greu de desluşit uneori de către consumatori si că asociată cu o
alimentaţie incorectă, săracă în nutrienţi necesari organismului, precum si combinarea
„periculoasă” a alimentelor, au condus la creşterea riscurilor de îmbolnăvire prin intermediul
alimentelor ingerate, pe fondul factorilor stresanţi la care este supus omul zi de zi. Toate
acestea aduc în prim plan necesitatea revizuirii concepţiei despre nutriţia umană şi accentuarea
caracterului ei de factor preventiv pentru sănătate, dar si importanţa majoră pe care o prezintă
siguranţa alimentară în contextul unui comerţ extrem de dinamic si complex. Se pune tot mai
mult accent pe valoarea nutritiva a produselor comercializate si crește răspunderea celor care
fabrică și comercializează alimente, în ceea ce priveşte starea lor de inocuitate.
Promovarea unui management performant si sporirea calităţii produselor agricole
vegetale va face sa crească competitivitatea pe piaţa naţională si internaţională.
În concluzie, siguranţa alimentelor trebuie sa constituie o responsabilitate a tuturor
celor implicaţi în domeniul alimentar, de la profesionişti la consumatori. Trebuie
implementate, în fiecare unitate de procesare a produselor alimentare, diverse proceduri și
mecanisme de control, care să asigure faptul că produsele care ajung pe masa consumatorului
sunt calitative, cu un risc de contaminare redus până la zero, în aşa fel încât populaţia să fie
mai sănătoasă în urma beneficiilor aduse de alimente sigure şi sănătoase.
Asigurarea securităţii alimentare pe termen lung prin diminuarea efectului factorilor
care au condus la apariţia crizei alimentare, trebuie să aibă în vedere: creşterea susţinută a
disponibilităţii alimentelor printr-o producţie sporită şi de calitate a micilor fermieri, lărgirea
acoperirii şi a eficienţei sistemelor de protecţie socială, îmbunătăţirea managementului de risc
alimentar, îmbunătăţirea accesului la pieţele internaţionale de alimente, obţinerea unui consens
internaţional mai extins referitor la biocombustibili pentru evitarea politicilor şi practicilor
păguboase, care ameninţă securitatea alimentară globală. În aceste condiţii, problematica
legată de asigurarea inocuităţii bunurilor alimentare, de-a lungul întregului lanţ alimentar,
capătă o importanță deosebită.
Management (din lat. manum agere „a conduce cu mâna”) „arta de a înfăptui ceva
împreună cu alți oameni” (conform definiției date de Mary Follet).
Managementul este funcția organizațională care asigură desfășurarea eficientă a
activităților și care urmărește obținerea nivelului maxim de rezultate prin folosirea optimă a
resurselor. Activitatea de management poate avea în vedere grupuri de oameni (echipe) sau
procese.
Resursele pe care un manager le are, în principal, la dispoziție: timpul, talentul,
resursele financiare și resursele umane.

83
 Managementul este de asemenea denumirea dată echipei de manageri din cadrul unei
organizații.26
Bibliografie

1. Alexandru OPREA, Controlul și expertiza produselor alimentare de origine animală,

Note de curs, Uz intern, București, 2011:
2. Corneliu MATEESCU, Ion NICOLAE, Nicolae BĂLĂUCĂ, Nicolae ONAC,
FloareaNICOLAE, Tratat de siguranță alimentară, Vol. 1., Editura BIOTERRA,
București, 2006;
3. Nicole Petculescu, Riscuri asociate alimentelor, Curs pentru masteranzi, Universitatea
Bioterra Bucuresti, 2017;
4 Ovidiu Cristian SIMION, Managementul și marketingul produselor alimentare și al
protecției consumatorului, Ediție reeditată, Editura EDITHGRAPH, Buzău, 2012-2013;
5. Sergiu MEICA, Siguranța alimentelor, Editura SITECH, Craiova, 2011;
6. Vasile STĂNESCU, Sorin APOSTU, Igiena, inspecția și siguranța alimentelor de
origine animală, Volumul I, Editura RISOPRINT, Cluj-Napoca, 2010;
7. www.wikipedia.com
8. www.ansvsa.ro
9. www.google.com
10. www.bucuresti.dvsa.ro
11. www.researchgate.net
12. www.srac.ro
13. www.ansa.gov.md
14. www.romalimenta.ro
15. www.europa.eu
16. www.utgjiu.ro
17. www.rompan.ro
18. www.roaliment.ro
19. www.codexalimentarius.ro

26
www.wikipedia.com

84
85