1.

Principii de realizare a instalaţiilor de protecţii

prin relee.

1.1. Tipuri de protecţii prin relee.

Funcţionarea instalaţiilor de protecţii prin relee se bazează pe o serie de

fenomene ce însoţesc defectele şi regimurile anormale de funcţionare. Pentru
evidenţierea unora din aceste fenomene , se consideră cazul unei linii de
interconexiune L1 între centralele C1 , C2 , figura 1.1.
A B C D
I1sc I2sc I3sc I4sc I5sc I6sc
C1 I1 I2 I3 I4 I5 I6 C2

1 2 3 K 4 5 6
T1 T2
I
SB SC
sc sc I5sc = I6sc
3 I =I
1 2 sc
I
I3sc 4

1 I5 = I6
I1 = I2
I3 = I4
l

U
2

l
K
Z

Fig. 1.1. Linia de interconexiune între centralele C1 , C2 (a); diagramele tensiunilor , curenţilor şi
impedanţelor în regim normal şi de scurtcircuit în K (b).

În regim normal de funcţionare , cele două centrale asigură consumatorilor

puterile SB , SC , sensurile curenţilor sunt indicate prin săgeţi cu linie continuă.
Valorile curenţilor şi tensiunilor corespunzătoare acestui regim sunt prezentate în
figura 1.1 , diagramele 1 şi 2.

1
 La un scurtcircuit trifazat în punctul K , cele două centrale C1 , C2 debitează
în principal pe defect , sensurile curenţilor sunt indicate prin săgeţi cu linie întreruptă ,
iar valorile curenţilor şi tensiunilor sunt prezentate în diagramele 3 , 4 , figura 1.1.
În diagrama 5 este prezentată variaţia impedanţei Z=U/I , obţinută prin
raportarea valorilor tensiunilor şi curenţilor. Din analiza fenomenelor ce însoţesc
procesul de scurtcircuit rezultă următoarele:
valorile curenţilor prin întrerupătoarele 1 ÷ 6 cresc faţă de cele
corespunzătoare regimului normal; prin măsurarea curenţilor şi
compararea lor cu valorile corespunzătoare regimului normal ,
diagramele 1 , 3 , este posibilă determinarea apariţiei regimului de
defect , iar pe această observaţie se bazează realizarea protecţiei de
curent;
valorile tensiunilor pe sistemele de bare A , B , C , D se reduc faţă de
cele corespunzătoare regimului normal , cu atât mai mult cu cât
măsurarea într-un punct mai apropiat de locul defectului. Prin
măsurarea tensiunilor şi compararea lor cu valorile de regim normal se
poate evidenţia un regim de scurtcircuit , în cadrul protecţiei de
tensiune;
întotdeauna în regim de defect , sensul curentului şi al puterii este de la
sistemul de bare de alimentare spre elementul în care s-a produs
defectul. Pe această observaţie se realizează protecţia direcţională
pentru localizarea defectelor;
valoarea impedanţei la locul scurtcircuitului trifazat metalic este nulă şi
creşte spre cele două surse datorită creşterii valorii tensiunii remanente.
Prin măsurarea impedanţei raportând tensiunile remanente pe sistemele
de bare la curenţii prin întrerupătoare şi compararea lor cu valorile de
regim normal se poate evidenţia şi chiar …….. defectul prin protecţii
de impedanţă;
în regim normal curenţii I 3 , I 4 sunt egali şi au acelaşi sens , iar în
regim de defect nu mai sunt egali şi circulă în sensuri opuse. Prin
compararea valorilor şi sensurilor de circulaţie a curenţilor de la
extremităţile unui element de protecţie poate fi identificat şi localizat
defectul în cadrul unei protecţii diferenţiale;

2
 în regim normal curenţii I 3 , I 4 şi puterile corespunzătoare au acelaşi
sens , iar un regim de defect sensuri opuse , ambele de la bară spre
linie. Pe această bază se realizează protecţii comparative de fază şi
protecţii comparative ale sensului puterilor. Scurtcircuitele nesimetrice
sunt însoţite de apariţia componentelor simetrice ale curenţilor şi
tensiunilor , fapt ce face ca unele din protecţiile menţionate să poată fi
realizate prin supravegherea componentelor simetrice ale curenţilor şi
tensiunilor.

1.2. Protecţia de curent.

Scurtcircuitele sunt caracterizate prin creşteri ale curenţilor faţă de regimul

normal. Protecţiile de curent sunt în general protecţii maximale de curent şi acţionează
atunci când valorile curenţilor depăşesc anumite valori prestabilite. Ele se realizează
cu relee de curent ce pot fi conectate:
direct în circuitul primar protejat purtând denumirea de relee primare;
indirect prin intermediul transformatoarelor de măsură de curent ,
numite relee secundare.
În figura 1.2 se prezintă protecţia de curent cu un releu secundar. Protecţia
de curent acţionează , releul de curent I îşi închide
contactul normal deschis atunci când curentul primar Ip ,
în sensul creşterii devine:
Ip I pp (1.1)
TC Is I unde Ipp se numeşte curent de pornire al protecţiei.
Curentul de pornire al protecţiei este un curent primar ,
Ip
căruia îi corespunde în secundar un curent de pornire al

Fig. 1.2. Protecţia de releului Ipr care este un curent secundar , al cărui mărime
curent cu releu secundar se determină cu relaţia:
I pp
I pr (1.2)
nTC
unde nTC este raportul de transformare al transformatorului de măsură de curent TC.
Protecţia de curent îşi revine , releul de curent deschizându-şi contactul când
curentul primar , în sensul descreşterii devine:

3
 Ip I rev. p (1.3)

În expresia (1.3) Irev.p este curentul de revenire al protecţiei.

Curentului de revenire primar îi corespunde un curent de revenire al releului
Irev.r , fiind un curent secundar determinat cu relaţia:
I rev.r
I rev.r (1.4)
nTC

Caracteristicile de acţionare ale unui releu de curent cu contact normal

deschis (cnd) şi normal închis (cnî) sunt prezentate în figura 1.3 , a , b , unde y indică
starea contactului releului.

y y

c.n.d. c.n.i.

1 1

Ir Ir
Irev.r I pr Irev.r I pr

(a) (b)

Fig. 1.3. Caracteristicile releelor maximale de curent , cu contact normal deschis (a)
şi normal închis (b).

Se defineşte coeficientul de revenire krev al releelor maximale şi al protecţiei

maximale de curent cu expresia:
I rev.r I rev. p I rev. p
k rev 1 sau I pp 1 (1.5)
I pr I pp k rev

Condiţia de sensibilitate a protecţiei impune un coeficient krev cât mai

apropiat de unitate , iar siguranţa în funcţionare impune să fie subunitar. Releele
maximale electromagnetice de curent au un coeficient de revenire mediu krev = 0,85 ,
iar cele electronice krev = 0,99.
În figura 1.4 se prezintă modul de stabilire a valorilor Ipp , Irev.p în raport cu
regimul normal şi de scurtcircuit.

4
 Regim de suprasarcina
Regim normal Regim de scurtcircuit

0 Ip
In Isc.min
Isarc.max Irev.p I pp

Fig. 1.4. Stabilirea valorilor Ipp , Irev.p în raport cu domeniul regimului normal şi de
scurtcircuit pentru protecţia maximală de curent.

În figura 1.4 este indicat modul în care trebuie să fie stabilite , în general ,
valorile curenţilor Ipp , Irev.p în raport cu , curentul nominal In şi de sarcină maximă
Isar.max pe de o parte şi în raport cu curentul de scurtcircuit minim Isc.min pe de altă parte
adică:
I pp In
şi (1.6)
I pp I sc . min

De asemenea , pentru ca o protecţie să-şi revină după lichidarea unui defect

pe un element vecin , de către protecţia acelui element , sunt necesare şi condiţiile:
I rev. p In
sau (1.7)
I rev. p I sar . max

Prin introducerea unui coeficient de siguranţă k sig 1 , relaţiile (1.7) devin:

I rev. p k sig I n sau I rev. p k sig I sar . max (1.8)

Prin luarea în considerare a relaţiei (1.8) , expresia (1.5) ia forma:

I rev. p k sig k sig
I pp In sau I pp I sar .max (1.9)
k rev k rev k rev
Relaţiile (1.9) constituie expresiile uzuale pentru calculul parametrilor de
pornire ale protecţiei maximale de curent.
Pentru identificarea unor defecte nesimetrice se folosesc protecţii de curent
de secvenţă inversă (împotriva defectelor bifazate) şi protecţii de curent de secvenţă
homopolară (împotriva defectelor monofazate).

5
 Protecţia de curent de secvenţă inversă este constituită din transformatoare
de măsură de curent , filtru de curent de secvenţă inversă şi releu de curent aşa cum se
prezintă în figura 1.5.

R S T

TC FCSI
Is
I>

Fig. 1.5. Protecţia maximală de curent de secvenţă inversă.

Curentul de pornire al protecţiei menţionate trebuie să îndeplinească

condiţia:
I pp I dez. max FCSI (1.10)

iar pentru protecţia de curent de secvenţă homopolară rezultă conform schemelor din
figura 1.6:
I pp I dez. max FCSH (1.11)

unde I dez. max FCSH reprezintă curentul de dezechilibru maxim determinat de suma
fazorială a curenţilor de magnetizare ale celor trei transformatoare de măsură de
curent montate pe fazele elementului protejat aşa cum rezultă din figura 1.6. Prin
bobina releului de curent va circula suma fazorială a curenţilor secundari.
I pR I pS I pT 3 I0
Ir I sR I sS I sT (1.12)
nTC nTC
I pS
I pR I pT
I pR I pS I pT TSH
3I
Ir = n 0
TC
IpR
I I
IpT IpS
FCSH TSH

a) b) c)

Fig. 1.6. Scheme de filtre de secvenţă homopolară.

6
 Filtrele de curent de secvenţă homopolară se bazează pe sumarea fazorială a
curenţilor celor trei faze , figura 1.6. a sau pe sumarea fluxurilor proporţionale cu
curenţii primari , figura 1.6 b , c.
Filtrul de curent de secvenţă homopolară FCSH din figura 1.6 a se realizează
prin conectarea în dublă stea a secundarelor transformatoarelor de măsură de curent
TC , într-un montaj Holngreen , caz în care prin bobina releului de curent va circula
suma fazorială a curenţilor secundari , respectiv:
I pR I pS I pT 3 I0
Ir I sR I sS I sT (1.13)
nTC nTC
adică un curent proporţional cu curentul de secvenţă homopolară primar.
De menţionat că protecţiile de curent prezentate nu sunt selective conform
principiului de funcţionare , aceasta se asigură în cazul unor configuraţii radiale prin
temporizări eşalonate în trepte de timp , iar în cele cu alimentare bilaterală prin
temporizări şi direcţionări corespunzătoare.
Protecţiile maximale de curent , temporizate , se utilizează în general ca
protecţii de rezervă împotriva defectelor pe elementele vecine (protecţia de rezervă de
distanţă) şi protecţia de rezervă în cazul defectelor pe elementul propriu (protecţie de
rezervă locală) , în cazul generatoarelor , transformatoarelor şi liniilor electrice şi ca
protecţie de bază în cazul motoarelor electrice.

1.3. Caracteristicile releelor de curent din structura

instalaţiilor de protecţii.

Releele de curent utilizate în componenţa instalaţiilor de protecţii se clasifică

în două categorii , din punct de vedere al dependenţei timpului propriu de acţionare ta
în funcţie de valoarea curentului prin releu t a f ( I r ) astfel:

relee de curent cu caracteristică independentă pentru care:

, pentru I r I pr
ta (1.14)
0, pentru I r I pr

relee de curent cu caracteristică dependentă pentru care:

, pentru I r I pr
ta k (1.15)
, pentru I r I pr
Ir

7
 În tabelul 1 sunt prezentate sintetic , tipurile de relee de curent ,
caracteristicile intrare-ieşire , coeficienţii de revenire krev , caracteristicile
ta f ( I r ) şi valorile timpului de acţionare.

Tabelul 1
Cu caracteristică independentă Cu caracteristică dependentă
Electromecanic Static (electronic) Electromecanic Static (electronic)
Tip releu

Electromagnetic Analogic Numeric De inducţie Analogic Numeric

+ +
I I

c.n.d. c.n.i.
Caracteristică
intrare-ieşire

x y
x x

k rev 0,85 0,99 0,99 0,9 0,99 0,99

ta ta

Ipr Ir Ipr Ir
Timp
propriu Zecimi de secunde –
de Zeci de ms 3 ms ÷ 1 ms Secunde
acţionare secunde
ta

În funcţie de tipurile de relee utilizate , protecţiile de curent pot fi cu

caracteristică independentă sau cu caracteristică dependentă.

8
 1.3.1. Relee de curent cu caracteristică independentă.

Releele de curent prezentate în tabelul 1 sunt realizate din punct de vedere

constructiv sub formă de:
relee electromecanice – cu comutaţie dinamică;
relee statice , în care informaţiile sunt prelucrate analogic sau numeric.
În continuare se prezintă soluţiile de realizare a releelor electronice de curent
cu prelucrare analogică a mărimilor. Principala problemă pe care trebuie să o rezolve
un astfel de releu este de a compara valoarea măsurată a curentului cu un nivel de
referinţă – mărime de pornire – în cadrul unui detector de nivel , comparare care se
poate face în două moduri:
comparaţia valorii medii redresate a curentului cu un nivel de referinţă;
comparaţia valorii instantanee a curentului cu o mărime de referinţă.
Prima din aceste metode este exemplificată în figura 1.7 , în care sunt
prezentate schema bloc a releului de curent (a) schema electronică simplificată (b) şi
diagrama mărimilor electrice.

i
Filtru Ampli- Redre- Filtru Detector
trece ficator sor trece-jos de nivel
a) TC banda (AO2 ) (AO 3 si (AO5 ) (AO6 )
(AO1 ) AO4 )

i 1
+Uc
2 3
b) TC AO1
+ AO2 AO4
5
+ AO3 + AO5 Uc (0,1)
+ + AO6
4 +

Iesire

4
5
1
1 2
i sau
3
0
c)

Fig. 1.7. Schema bloc (a) , schema electronică simplificată (b) şi diagrama mărimilor electrice (c)
aferente releului de curent realizat prin măsurarea valorii medii redresate.

Curentul secundar al TC este convertit într-o cădere de tensiune , care fiind

proporţională cu curentul este prelucrată într-un filtru trece bandă (AO1) , amplificată

9
(AO2) , redresată (AO3 , AO4) , filtrată (AO5) şi aplicată detectorului de nivel (AO6).
Mărimea de ieşire Ue din detectorul de nivel poate avea valoarea logică 0 sau 1 în
funcţie de relaţia dintre mărimea sa de intrare (4) şi mărimea de referinţă Uc , ceea ce
corespunde acţionării sau neacţionării releului.
A doua metodă , de comparaţie a valorii instantanee a curentului cu o
mărime de referinţă se poate aplica de asemenea în două variante şi anume:
prin compararea valorii instantanee a curentului cu o mărime de
referinţă ca în figura 1.8. Mărimea proporţională cu curentul prelucrată
într-un filtru trece bandă este redresată şi sunt memorate valorile
maxime în cadrul unui bloc de memorare analogică unde momentele
de maxim sunt stabilite cu un element de defazare şi un generator de
impulsuri la treceri prin zero. Detectorul de nivel compară valorile
maxime cu mărimea de referinţă şi elaborează la ieşire semnalul logic
Ue (0 sau 1) în funcţie de starea releului.

Filtru
Memorie Detector
trece Redresor analogica de nivel
banda Ue (0,1)

Element Generator
de de
defazare impulsuri

Fig. 1.8. Schema bloc a releului de curent realizat prin măsurarea valorii maxime.

prin compararea valorii instantanee a curentului cu o mărime constantă

de referinţă şi conversia acestuia în impulsuri de o durată dependentă
neliniar de valoarea curentului. Această posibilitate este exemplificată
în figura 1.9 , a şi b în care blocurile au următoarea semnificaţie:
a – bloc de referinţă; b – filtre trece jos; c – redresor; d – comparator; e
– monostabil; f – amplificator.
Dacă curentul i , depăşeşte o anumită valoare , intervalul t1 – t2
depăşeşte ca durată un prag al monostabilului e care prin amplificatorul
f stabileşte valoarea mărimii de ieşire Ue (0 sau 1).

10
 Releele electronice de curent se realizează în variante monofazată , trifazată
sau specializate pentru componenta de secvenţă inversă sau homopolară şi se
utilizează în cadrul protecţiilor maximale de curent temporizate sau al protecţiei
rapide cu secţionare de curent.
1 2 3 5
a b c d e f
Ue (0,1)

4 7
6
+U

(a)

6 7
1
i 1 2 3 sau sau
4
0
t1 t2 t1 t2
t1 t2 t1 t2

(b)
Fig. 1.9. Schema bloc (a) şi diagrama mărimilor electrice (b) ale releului de curent realizat prin
măsurarea valorii instantanee.

1.3.2. Relee cu caracteristică dependentă.

Caracteristica acestor relee t a f ( I r ) , asigură lichidarea supracurenţilor în

timpi mai mici decât cei corespunzători caracteristicii timp admisibil-supracurent a

elementului protejat. Există mai multe moduri de a descrie dependenţa t a f ( Ir ) .

Spre exemplu firma BROWN BOVERI (ABB) utilizează forma:

k
ta (1,16)
Ir
1
I pr

unde : k – constantă de multiplicare

α , β – constante prin care se stabileşte gradul de dependenţă a timpului de
curent.

11
 În funcţie de valorile lui α şi β pot fi obţinute următoarele tipuri de
dependenţă:
α β
1. invers proporţională 0,02 0,14
2. puternic invers proporţională 1 13,5
3. foarte puternic invers proporţională 2 80
Forma acestor dependenţe este prezentată în figura 1.10 , prin caracteristicile
1 , 2 , 3. Fiecare din cele trei caracteristici poate fi realizată printr-o familie de
caracteristici de tipul respectiv , selectarea uneia din ele fiind posibilă prin alegerea
constantei k ca în figura 1.10 b.

ta [s] ta [s]

1
10
0,8
K
0,6 1 1
0,5
0,2
0,4 0,1
0,2 0,05
0,2
Ir Ir
1 5 10 15 20 Ipr 1 5 10 15 20 Ipr
(a) (b)

Fig. 1.10. Caracteristici ale timpului de acţionare pentru diferite grade de dependenţă (a) şi
familie de caracteristici (b) pentru relee cu caracteristică dependentă.

În figura 1.11 se prezintă schema bloc a unui releu de curent cu caracteristică

dependentă care conţine elemente din structura releelor ABB şi anume:
a b c d f g
I s Ue (0,1)
t

Fig. 1.11. Schema bloc a unui releu cu caracteristică dependentă.

a – bloc de intrare ; b – filtru trece jos ; c – redresor ; d – bloc de selectare a
caracteristicii ; e – element de pornire ; f – integrator ; g – detector de nivel.

12
 1.4. Protecţia de tensiune.
Scurtcircuitele polifazate sunt însoţite de scăderea tensiunii între fazele pe
care s-a produs defectul , iar scurtcircuitele monofazate conduc la reducerea tensiunii
fazei respective.
Protecţia de minimă tensiune poate sesiza aceste defecte şi în plus nu
acţionează în cazul regimurilor de suprasarcină , ceea ce constituie o informaţie
suplimentară care permite deosebirea dintre cele două regimuri.
Scurtcircuitele nesimetrice sunt însoţite de apariţia componentei de secvenţă
inversă a tensiunii (scurtcircuite bifazate) şi a componentei de secvenţă homopolară
(scurtcircuitele monofazate).
Protecţia maximală de tensiune de secvenţă inversă sau homopolară poate
sesiza apariţia unor asemenea defecte.

1.4.1. Protecţia de minimă tensiune.

Această protecţie se realizează cu relee de minimă tensiune conectate în

secundarul transformatorului de măsură de tensiune , aşa cum se indică în schema din
figura 1.12.
Up

(+) c.n.i.

TT

U<
Us
Ur
Up.r Urev.r

(a) (b)

Fig. 1.12. Reprezentarea protecţiei de minimă tensiune (a) şi caracteristica de acţionare a releului
de minimă tensiune cu contact normal închis.

Protecţia de minimă tensiune îşi revine (releul de tensiune îşi deschide

contactul) atunci când tensiunea , în sensul creşterii , atinge valoarea Urev.p – tensiunea
de revenire a protecţiei , respectiv.
Up U rev. p (1.17)

13
 Tensiunii de revenire a protecţiei îi corespunde tensiunea de revenire a
releului , Urev.r , a cărei valoare este dată de relaţia:
U rev. p
U rev.r (1.18)
n TT

unde nTT - raportul de transformare al transformatorului de măsură a tensiunii.

Caracteristica de acţionare a unui releu de minimă tensiune cu contact
normal închis este prezentată în figura 1.12 b , unde y reflectă starea contactului de
ieşire.
Coeficientul de revenire K rev al releelor minimale de tensiune este dat de
relaţia:
U rev.r U rev. p U rev. p
K rev 1 ; U pp (1.19)
U pr U pp K rev

Releele de minimă tensiune se realizează într-un mod asemănător cu releele

maximale de curent. Astfel pentru releele electromagnetice se obţine K rev 1,15 , iar

pentru cele electronice K rev 1,01 .

În figura 1.13 se prezintă domeniul valorilor tensiunii în regim normal şi de

scurtcircuit.

Regim de scurtcircuit Regim

normal

0 Urez Upp Urev.p Up

Un
Umin.expl Umax.expl

Fig. 1.13. Domeniul valorilor tensiunii în regim normal şi de scurtcircuit.

Din figura 1.13 se observă domeniile corespunzătoare regimului normal ,

respectiv
U U min.exp l ,U max.exp l (1.20)

şi cele pentru regimul de scurtcircuit , pentru care

U U min.exp l (1.21)

14
 Tensiunea de pornire U pp şi cea de revenire U rev. p trebuie să îndeplinească

condiţiile:
U pp U min.exp l ; U rev. p U min.exp l (1.22)

Dacă în (1.21) se consideră că:

U min.exp l
U rev. p (1.23)
K sig

unde K sig 1 din (1.18) şi (1.22) rezultă relaţia de calcul a tensiunii de pornire U pp

ca având forma:
U rev. p U min.exp l
U pp (1.24)
K rev K sig K rev

Protecţia de minimă tensiune nu se utilizează ca protecţie de sine stătătoare ,

ci în combinaţie cu protecţia maximală de curent pentru creşterea sensibilităţii
acesteia.

1.4.2. Protecţia maximală de tensiune.

Permite identificarea unor defecte nesimetrice , cum ar fi punerile

monofazate la pământ în reţelele de medie tensiune cu neutrul izolat sau tratat prin
bobină de stingere , în care releul maximal de tensiune este conectat în secundarul în
triunghi deschis al transformatorului de măsură de tensiune al barei respective , având
rol de filtru de tensiune de secvenţă homopolară , figura 1.14 b sau în prima înfăşurare
secundară a acestui transformator pentru protecţia de secvenţă inversă a
generatoarelor sincrone , figura 1.14 a.

R
S
T R
S
T y c.n.d.

3U0
FTSI Ur =
n TT
Urev.r Up.r
U =U r 2 U>

U>

(a) (b) (c)

Fig. 1.14. Protecţii

Ip maximale de tensiune de secvenţă inversă (a) , homopolară (b) şi
GS
caracteristica releului maximal de tensiune cu c.n.d. (c).
TC Zona de

15
 În cazul acestei protecţii se pot defini:
Tensiunea de pornire a protecţiei , U pp este valoarea la care , în sensul

creşterii tensiunii , protecţia acţionează:

Up U pp (1.25)

Tensiunea de pornire a releului:

U pp
U pr (1.26)
nTT

Tensiunea de revenire a protecţiei , U rev. p , este valoarea la care , în

sensul scăderii tensiunii , protecţia îşi revine:

U rev. p U pp sau U rev. p U dez max FTSI ( U dez max FTSH ) (1.27)

Tensiunea de revenire a releului:

U rev. p
U rev.r (1.28)
nTT
Coeficientul de revenire:
U rev.r U rev. p U rev. p
K rev 1 sau U pp 1 (1.29)
U pr U pp K rev

Caracteristica de acţionare a unui releu maximal de tensiune cu contact

normal deschis este prezentată în figura 1.14 c.
Releele maximale de tensiune se pot realiza pe aceleaşi principii ca şi cele
maximale de curent. Pentru releele maximale de tensiune electromagnetice ,
K rev 0,85 , iar pentru cele electronice K rev 0,99 .
r

În figura 1.15 se prezintă domeniile de tensiune de secvenţă inversă sau

homopolară în regim normal şi de scurtcircuit nesimetric.

Regim Regim de scurtcircuit nesimetric

normal

0 Udez.min FTSI Udez.max FTSI Urev.p Upp U2 max U2

Udez.min FTSH sau U dez.max FTSH sau U 0 max sau U 0

Fig. 1.15. Domeniile tensiunii de secvenţă inversă sau homopolară în regim normal şi de
scurtcircuit nesimetric.

16
 Pentru stabilirea valorii tensiunii de pornire U rev. p a protecţiilor maximale de

tensiune de secvenţă inversă sau homopolară conform figurii 1.15 trebuie adoptate
condiţiile:
U rev. p U dez. max .FTSI

sau U rev. p U dez. max .FTSH (1.30)

care conduc la relaţiile:

U rev. p K sig U dez. max .FTSI

sau U rev. p K sig U dez. max .FTSH (1.31)

unde K sig 1.

Dacă se ţine seama de (1.28) se poate scrie:

U rev. p U rev. p
K rev sau U pp (1.32)
U pp K rev

Prin luarea în considerare a relaţiilor (1.28), (1.32) devine:

U rev. p K sig
U pp U dez max FTSI
K rev K rev
(1.33)
K sig
U pp U dez max FTSH
K rev

unde K sig 1.

17
 1.5. Protecţia direcţională.

Această protecţie se utilizează în combinaţie cu alte protecţii – de curent sau

de impedanţă , pentru localizarea defectului pe liniile cu alimentare bilaterală. Pentru
a evidenţia principiul protecţiei direcţionale se consideră figura 1.16 care are în
structura sa două linii , alimentate de centralele C1 , C1.

A B C
C1 C2
I1 I2 I3 I4
1 L1 2 3 L2 4

UA UB UB UC
I1 I4
+ +

I3 I3

(a)

A B C
C1 C2
I1K 1 I2K 1 I3K 1 I4K 1
1 K1 L1 2 3 L2 4

UA UA UB UC
K
I1K 1 K
I2K 1 K
I4K 1
K
+

I3K 1
(b)

Fig. 1.16. Schema electrică şi diagramele fazoriale corespunzătoare regimului normal (a) şi de
defect în K1 (b).

Se consideră defazajul φ al curentului faţă de tensiune , ce corespunde

sensului convenţional al curentului de la bară spre linie , în timp ce defazajul φ + π
corespunde sensului convenţional al curentului de la linie spre bară.
Figura 1.16 a corespunde regimului normal , iar regimului de scurtcircuit în
punctul K1 îi corespunde figura 1.16 b. Diagramele fazoriale corespund curentului şi

18
tensiunii pe o fază. Din analiza diagramelor fazoriale corespunzătoare celor două
situaţii rezultă:
în regimul normal , pentru fiecare linie curentul de la o extremitate
circulă de la bară spre linie – defazajul φ - , iar curentul de la cealaltă
extremitate circulă de la linie spre bară – defazajul φ+ π ;
în cazul scurtcircuitului în punctul K1 pe linia L1 , figura 1.16 b ,
curenţii I 1K 1 şi I 2 K 1 circulă de la bară spre linie , defazaj φK , iar
curenţii I 3K 1 de la linie spre bară – defazaj φK+ π , iar I 4 K 1 de la bară
spre linie , defazaj φK .
Se constată că prin controlul sensurilor de circulaţie ale curenţilor I 1K 1 şi
I 2 K 1 sau al defazajelor lor faţă de tensiunea U A , respectiv U B poate fi localizat

defectul în K1 , utilizându-se relee direcţionale.

Aceste relee numite şi relee de putere – de sens al puterii , nu de valoarea
acesteia – se conectează în circuit ca în figura 1.17 b , ce corespunde cazului
particular al releului de putere activă cu 1 / 2 şi 2 / 2.
Releele direcţionale în construcţia clasică pot fi electromecanice (de
inducţie) sau statice (electronice). Un releu direcţional de inducţie conţine în principal
un circuit magnetic cu două bobine , de curent şi tensiune şi un rotor din aluminiu în
care apare un cuplu de acţionare de forma:
Ma K r U r I r cos( r ) (1.34)

Ip
GS K
TC Zona de
Ur
actionare
Ir

r
Ir
P Ur TT
2 + P>0
2

Ir

sau Ur Zona de
blocare

(a) (b)

Fig. 1.17. Schema de conectare (a) şi caracteristica releului direcţional (b).

19
 1.5.1. Relee direcţionale de inducţie.

În figura 1.18 se prezintă diagrama fazorială a releului direcţional de

inducţie.

u ( r ) u r

( r )
2

Fig. 1.18. Diagrama fazorială a releului direcţional de inducţie.

Cuplu de acţionare
Ma I u sin
dar
Ur
I K1 I r ; u K2 Iu K2 K3 U r
Zu
Rezultă pentru Ma forma :
Ma K1 I r K 3 U r sin K I r U r sin K Ir Ur r
2
şi în final
M a K r U r I r cos( r ) (1.35)
Se observă că U r I r cos( r ) este expresia unei puteri şi releul îşi
închide contactul după cum aceasta este pozitivă sau negativă. Această putere fictivă
nu este puterea care se scurge spre locul defectului , doar că sensul ei corespunde
sensului de scurgere a puterii de scurtcircuit.
Unghiul α numit şi unghi interior al releului direcţional , diferă după tipurile
constructive ale releelor şi el se alege funcţie de destinaţia acestora. Cele mai
răspândite relee întâlnite în exploatare au prin construcţie mai multe valori pentru
unghiul α , alegerea se face de regulă funcţie de locul şi defectul care să-l identifice.
Pentru α = 0 , condiţia de acţionare a releului devine:
M a K r U r I r cos r 0 (1.36)

iar pentru
2
M a K r U r I r sin r 0 (1.37)
Spre deosebire de releele maximale la care pentru a se produce acţionarea
curentul prin instalaţia protejată trebuie să depăşească valoarea reglată , la releele

20
direcţionale acţionarea depinde de trei parametri: curentul Ir , tensiunea Ur şi unghiul
dintre aceste două mărimi.
Orientarea corectă a releului direcţional în sensul închiderii contactului este
cu atât mai sigură , cu cât valoarea cuplului este mai mare.
La apariţia unui scurtcircuit , tensiunea scade şi implicit scade cuplul , fiind
cu atât mai mic cu cât r este mai mare , având valoarea maximă pentru
cos( r ) 0 respectiv r (1.38)
Acest unghi pentru care cuplul releului direcţional este maximum , pentru un
curent şi o tensiune dată se numeşte unghi de sensibilitate maximă a releului.
În figura 1.19 câteva caracteristici ale releelor direcţionale.

Fig. 1.19. Caracteristici ale releelor direcţionale: (a) generale; (b) de putere activă; (c) de putere
reactivă.

Pentru α = 0 , releul este de putere activă , iar pentru α = π/2 de putere

reactivă. Dacă releul direcţional funcţionează la unghiul sensibilităţii maxime ,
direcţia curentului se suprapune cu normala la caracteristica de acţionare , figura
1.19 a, b şi c.
Din punct de vedere practic , un asemenea releu nu acţionează pentru Ma = 0
, ci pentru M a M r .min , unde Mr.min este cuplul rezistent minim determinat de un

resort antagonist şi de frecările în lagăre.

Dacă α = -φr , releul funcţionează la sensibilitate maximă.
Se poate scrie avându-se în vedere (1.34) că
Ma M r . min K r U r I r cos( r ) (1.39)
Dacă α = -φr
Ma M r .min Kr Ur Ir (1.40)
sau

21
 M r . min
Ur U r . min (1.41)
Kr Ir
Dependenţa Ur.min = f(Ir) , reprezentată în figura 1.20 , evidenţiază
posibilitatea ca releul să nu acţioneze corect , chiar dacă defazajul φr corespunde
sensibilităţii maxime şi aceasta dacă perechea Ur , Ir corespunde unui punct situat sub
această caracteristică. Această posibilitate este
întâlnită la defecte apropiate de locul de montare
al protecţiei , când tensiunea Ur este foarte
redusă şi determină zona moartă de tensiunea
releului direcţional.
În cazul când φr+ α ≠ 0 , releul nu
funcţionează la sensibilitate maximă , din (1.40)
Fig. 1.20. Caracteristica de putere rezultă:
minimă a releului direcţional de
inducţie.

M r . min
Ur U r . min (1.42)
Kr I r cos( r )

iar dependenta Ur.min = f(Ir) , reprezentată cu linie întreruptă , figura 1.20 , evidenţiază
prin deplasarea în sus , creşterea zonei moarte de tensiune a releului.
În concluzie rezultă necesitatea utilizării releelor direcţionale la unghiul
sensibilităţii maxime , deoarece în aceste condiţii , zona moartă de tensiune este
minimă.

1.5.2. Relee direcţionale statice.

Aceste relee prezintă avantajul unei sensibilităţi mai ridicate – zona moartă
de tensiune este mult mai redusă , iar puterea minimă de acţionare este mult mai mică
– în raport cu releele de inducţie.
Pentru realizarea releelor direcţionale se utilizează în principiu două metode
şi anume:
metode indirecte ce constau în obţinerea printr-o anumită metodă , a
unei dependenţe U = f(φr) în raport cu limitele φ1 , φ2 , metodă ce
devine echivalentă cu controlul semnului mărimii U.

22
 metode directe ce constau în măsurarea defazajului φr , dintre Ur şi Ir şi
compararea acestuia cu limitele φ1 , φ2.
Metodele indirecte la rândul lor se pot concretiza în două moduri:
1. metode bazate pe elemente care aproximează produsul
instantaneu u r ir sau care permit calcularea acestui produs.
2. metoda comparaţiei amplitudinilor a două mărimi electrice
(tensiuni) dependente de mărimile U , I.
În continuare se prezintă , ca releul direcţional static , detectorul de fază cu
diode cu inel a cărui schemă electrică se prezintă în figura 1.21.
Conform schemei menţionate detectorul primeşte la intrare mărimile

Ku U Ku U , unde coeficientul complex K u Ku introduce un defazaj α ,

care reprezintă unghiul sensibilităţii maxime şi I u I unde φ este defazajul între I

şi U.
Mărimea de ieşire este tensiunea u , a cărei valoare medie
2 T/2
um dt K U cos( ) (1.43)
T 0

Semnul valorii medii um , poate fi determinat cu un detector de polaritate ,

astfel pentru

um 0 (1.44)
2 2
iar pentru
3
um 0 (1.45)
2 2
D1

R1 RA
D3

Ku U u

D4 RB
R2

D2
I

Fig. 1.21. Detector de fază cu diode în inel.

23
 1.6. Protecţia de impedanţă.

Aşa cum s-a indicat în figura 1.1 , în cazul unui scurtcircuit trifazat metalic
pe linie , valoarea impedanţei măsurate prin raportul tensiune-curent este nulă la locul
defectului şi creşte spre surse cu creşterea distanţei electrice dintre punctul de măsură
şi locul defectului. Pe aceasta se bazează realizarea protecţiei de impedanţă care se
utilizează întotdeauna ca protecţie de minimă impedanţă.
În figura 1.22 a se prezintă schema de conectare a unui releu de impedanţă ,
iar în figura 1.22 b , dependenţa Z = f(Ip). Curentului nominal In îi corespunde
impedanţa nominală , iar curentului de scurtcircuit minim Iscmin , cea mai mare
impedanţă corespunzătoare regimului de scurtcircuit.

Ip Z
Up Z la Umin expl Zona de actionare
TC
Z la Umax expl
jX C
Ir
Zn D
Z1 Z2
Z< Ur TT
Z
Regim
normal Regim de
scurtcircuit
Ip
I sarc.max I sc.min
In

(a) (b) (c)

Fig. 1.22. Schema de conectare a unui releu de minimă impedanţă (a) , dependenta Z = f(Ip) (b) şi
caracteristica generală de acţionare (c).

O particularitate a protecţiei de impedanţă , care este o protecţie complexă

cu două mărimi de intrare , curentul şi tensiunea , o constituie faptul că impedanţa
măsurată este un parametru de circuit dependent în mod aleatoriu atât de locul
defectului cât şi de valoarea rezistenţei arcului electric. Din acest motiv , nu este
suficientă impunerea unei condiţii simple de acţionare , cum ar fi Z<Zpp , unde Zpp
este impedanţa de pornire a protecţiei , ci a unei condiţii mai riguroase care să ţină
cont de ponderea componentelor R , X sau Z , φ – modulul şi argumentul impedanţei.
Acest lucru este posibil prin definirea unui domeniu D în planul complex al
impedanţelor R – jX , în care este situat vectorul impedanţei Z la defecte , domeniu
stabilit într-un mod convenabil şi delimitat printr-un contur C , figura 1.22 c.

24
 Dacă Z1 D releul de impedanţă acţionează , iar dacă Z1 D releul nu
acţionează.
Conturul C se numeşte caracteristică de acţionare a releului de impedanţă.
Primele relee de impedanţă realizate electromecanice au fost de inducţie sau de tip
balanţă electrică. Detectorul de polaritate DP sesizează dacă :
II Iu (1.46)

Up

jX
TT
D
II I
Z2
Z1
Ur R
r=
PR 1 Z
pp
II
DP C
TC IU
PR 2 III IV
Ir
Ip
R
L
(a) (b)

Fig. 1.23. Releu de impedanţă de tip balanţă electrică (a) şi

caracteristica sa de acţionare (b).

Conform figurii 1.23 a se poate scrie:

R Kr Ir Kr Ur
II ; Iu (1.47)
Ri Ri

unde R este rezistenţa de sarcină a transformatorului de măsură de curent TC , Kr –

coeficient de redresare , 0 1 reflectă poziţia cursorului, iar Ri este rezistenţa de
intrare a detectorului de polaritate DP. Condiţia (1.46) devine:
R Ir Ur : Ir (1.48)

sau
Ur
Zr R Z pr (1.49)
Ir

unde Zr este impedanţa măsurată de releu , iar Zpr – impedanţa de pornire a releului.
Releul de minimă impedanţă acţionează dacă:
Zr Z pr (1.50)

25
 Rezultă că o problemă relativ complicată de calcul a unei impedanţe
Zr Ur / Ir şi de comparare a acestora cu o mărime de referinţă. Zpr – este
rezolvată într-un mod foarte simplu , prin compararea a doi curenţi.
Conform schemei din figura 1.23 a se poate scrie:
Up Ip
Ur ; Ir şi relaţia (1.50) devine: (1.51)
nTT nTC

Ur U p nTC
Zr Z pr (1.52)
Ir I p nTT

Dacă se notează
Up nTT nTT
Zp şi Z pp Z pr ,Zp Zr (1.53)
Ip nTC nTC

Condiţia (1.50) de acţionare a protecţiei devine:

Zp Z pp (1.54)

unde Zp este impedanţa primară a elementului protejat , iar Zpp impedanţa de pornire a
protecţiei. Din (1.53) rezultă relaţia dintre impedanţa de pornire a protecţiei şi
impedanţa de pornire a releului este stabilită prin raportul rapoartelor de transformare
ale transformatorului de măsură de tensiune TT şi a celui de curent TC.
Dacă se consideră că

Zp Z R2 X2 (1.55)

condiţia de acţionare a protecţiei (1.54) ia forma:

R2 X2 2
Z pp r2 (1.56)

adică domeniul interior al caracteristicii circulare cu centrul în origine , reprezentată

în planul complex al impedanţelor R – jX , figura 1.23 b , unde r este raza cercului.
Se pot în concluzie stabili corelaţiile:
Dacă I I I u , atunci Z 1 Z pp Z 1 D , protecţia acţionează.

Dacă I I I u , atunci Z1 Z pp Z 1 D , protecţia nu acţionează.

Caracteristicile de acţionare circulare cu centrul în origine sunt cele mai

simplu de obţinut , dar şi cele mai puţin convenabile în raport cu cerinţele protecţiilor
de impedanţă.
Datorită faptului că în cazul liniilor electrice Z p Z L Z u L , unde ZL

este impedanţa liniei , Zu impedanţa specifică , iar L lungimea acesteia , protecţia de

impedanţă utilizată la liniile electrice poartă denumirea de protecţie de distanţă.

26
 1.6.1. Caracteristicile de acţionare ale protecţiilor de distanţă.

Elementele protejate prevăzute cu protecţii de distanţă – reţele electrice ,

transformatoare şi sisteme de bare – sunt caracterizate la rândul lor , printr-un loc
geometric limită al vârfurilor vectorilor impedanţă corespunzător defectelor dintr-o
anumită zonă protejată. Între caracteristicile de acţionare ale protecţiei şi acest loc
geometric , numit caracteristică ideală de acţionare , trebuie să existe o anumită
compatibilitate , în sensul acoperirii caracteristicii ideale , de către caracteristica de
acţionare reală , realizată de către protecţie. Dacă nu este îndeplinită această condiţie
sunt posibile următoarele situaţii:
dacă caracteristica ideală depăşeşte caracteristica reală a protecţiei ,
înseamnă că nu toate defectele din zona protejată sunt sesizate , deci
protecţia nu are sensibilitatea necesară;
dacă caracteristica reală a protecţiei depăşeşte caracteristica ideală ,
atunci protecţia sesizează şi defectele exterioare zonei protejate , deci
funcţionarea ei nu are sensibilitatea necesară.
Pentru a stabili forma unei caracteristici ideale de acţionare considerăm linia
electrică din figura 1.24 a. În cazul unui scurtcircuit metalic pe linia L între A şi B ,
vârful vectorului impedanţă – cu originea în A – este situat într-un punct
corespunzător locului defectului , pe segmentul AB , ca în figura 1.24 b.

jX B R arcB M

II I

Z tB
A B

L
Zt Z supr
Z pendulatii
R
A R arcA N

IV

(a) (b)

Fig. 1.24. Linie electrică (a) şi patrulaterul său de defecte (b).

27
 Pentru un scurtcircuit metalic în B , impedanţa este Z sc .B , iar dacă acest
scurtcircuit are loc prin arc electric RarcB , atunci:
Z tot .B Z sc .B Rarc .B (1.57)
În mod analog , la un defect în A
Z tot . A Z sc . A Rarc . A (1.58)
Pentru defecte prin arc situat între A şi B , vectorii impedanţă Ztot sunt situaţi
pe segmentul MN , iar pentru defecte pe linie cu rezistenţa arcului inferioară valorilor
maxime considerate în (1.57) , (1.58) , vectorul impedanţă este situat în interiorul
patrulaterului ABMN , numit patrulater de defecte.
Caracteristica de acţionare a protecţiei trebuie să ţină seama de următoarele
considerente:
comportarea la suprasarcini: În acest regim , vectorul impedanţă la
suprasarcină are o valoare mare şi argumente apropiate de zero , aşa
cum se observă din figura 1.22 b , deci domeniul corespunzător
impedanţei Zsupr trebuie exclus din caracteristica de acţionare.
comportarea la pendulaţii: În regimul de scurtcircuit pe linia AB ,
vectorul impedanţă este situat în cadranul I al planului R + jX , iar în
regim de pendulaţii , hodograf vectorului impedanţă reprezentând locul
geometric al vârfului acestuia , descrie curbe între cadranele II şi IV de
forma caracteristicii cu linie întreruptă. Pentru ca protecţia de
impedanţă să fie supusă cât mai puţin pericolului acţionării greşite la
pendulaţii , lăţimea caracteristicii de acţionare intersectată de hodograf
să fie cât mai redusă.
Caracteristicile de acţionare circulare sunt cele mai simple de obţinut practic
şi singurele în cazul releelor de impedanţă electromecanice , dar sunt şi cele mai puţin
adecvate în raport cu comportarea la defecte prin arc , la suprasarcini şi la pendulaţii ,
fapt evidenţiat în figura 1.25 a , b , c.

28
 jX jX jX
B'
M B M B M
B
M'

R R R
A N A N A N

(a) (b) (c)

Fig. 1.25. Modalităţi de poziţionare a caracteristicii de acţionare circulare în raport cu

patrulaterul de defecte.

Din figura 1.25 rezultă următoarele:

pentru poziţionarea caracteristicii circulare , în raport cu patrulaterul de
defecte , figura 1.25 a , zona BB’M poate conduce la funcţionări
neselective;
pentru poziţionarea din figura 1.25 b , zona BMM’ constituie un
domeniu în care protecţia de impedanţă nu are sensibilitatea necesară;
prin deplasarea caracteristicii circulare cu centrul pe axa reală , figura
1.25 c , au fost eliminate dezavantajele de mai sus , dar a fost mărită
sensibilitatea protecţiei în regim de suprasarcină , ceea ce constituie un
dezavantaj.
Prin deplasarea caracteristicii circulare în cadranul I este posibilă o
asemenea încadrare a patrulaterului de defecte încât să fie eliminate neajunsurile
menţionate.
Caracteristicile de acţionare cu o formă apropiată de cea a patrulaterului de
defecte sunt mai dificil de obţinut în cadrul protecţiilor electromecanice. Protecţiile
statice , analogice sau numerice , permit realizarea unei diversităţi de asemenea
caracteristici.
În figura 1.26 a , b , c sunt prezentate trei asemenea caracteristici , de tip
intersecţie de cercuri (a) , elipsă (b) şi poligonală (c) , cu o bună acoperire a
caracteristicii ideale.

29
 jX jX jX

M M B 4
B B
M
3 1
R R R
A N A N A N 2

(a) (b) (c)

Fig. 1.26. Caracteristici de acţionare , intersecţia de cercuri (a) , elipsă (b) şi poligonală (c).

1.6.2. Relee de impedanţă statice – principii de realizare.

În literatura de specialitate sunt prezentate trei categorii de metode pentru

determinarea impedanţei prin măsurarea mărimilor electrice , curent , tensiune şi care
sunt prezentate sintetic în figura 1.27 , unde ta reprezintă timpul de acţionare şi
T=20ms perioada corespunzătoare frecvenţei industriale.
Pentru determinarea locului defectului cu ajutorul unei singure ecuaţii în
care intervin mărimile electrice – curent , tensiune sau combinaţiile acestora se poate
stabili poziţia vectorului impedanţă în raport cu caracteristica de acţionare. Rezolvarea
acestei ecuaţii se poate face fizic , fie prin compararea amplitudinilor sau defazajelor
în valori medii , situaţie care duce la timpi de acţionare t a T , fie prin compararea

valorilor instantanee sau defazajelor măsurate prin treceri prin zero , când se obţine
T
ta T , metode folosite în protecţiile de impedanţă statice utilizate în prezent.
2

30
 Comparaţia amplitudinilor

ta > T Comparaţie amplitudine - fază

Comparaţia defazajului cu element de

1 ecuaţie integrare

Comparaţia valorilor instantanee

T
ta T
2
Comparaţia fazei prin treceri prin zero

2 ecuaţii ta 1 2 ms

2 ecuaţii cu
derivate Soluţie continuă

Fig. 1.27. Metode de determinare a impedanţei.

Pentru determinarea locului defectului cu ajutorul a două ecuaţii în care

intervin valorile instantanee ale mărimilor electrice u , i în două momente , t şi t+Δt
necesită utilizarea calculatoarelor şi pot fi obţinute valori ale lui t a 1 2 ms.

În cazul determinării locului defectului cu ajutorul a două ecuaţii în care

intervin mărimile electrice u , i precum şi derivatele lor , valoarea impedanţei este
continuă şi dependenţa de armonicile superioare care trebuie eliminate prin filtrare.

1.7. Protecţia diferenţială – principiul de funcţionare.

Funcţionare protecţiei diferenţiale se bazează pe compararea mărimilor

electrice de acelaşi tip de la extremităţile elementului protejat sau în circuite identice
conectate în paralel , compararea făcându-se atât din punct de vedere al amplitudinilor
cât şi din punct de vedere al defezajelor.
Cele două posibilităţi de aplicare a principiului diferenţial determină două
tipuri de protecţii diferenţiale: longitudinală când se compară mărimile de la intrare şi
ieşire din elementul protejat şi transversală când se compară mărimi identice ce
funcţionează în paralel.

31
 În cazul primului tip de protecţie , în regim normal de funcţionare sau la
scurtcircuit exterior , curenţii de la intrarea şi ieşirea din elementul protejat sunt egali
şi în fază – excepţie face transformatorul pentru care această protecţie are anumite
particularităţi , aşa cum se prezintă în figura 1.28.

A IA IB B
E.P. (a) I A I B

sc sc
A IA IB B
sc sc
E.P. (b) I A IB

Fig. 1.28. Sensurile curenţilor într-un element protejat E.P. în regim normal sau defect extern (a)
şi în regim de defect intern (b).

În cazul defectului , figura 1.28 b , valorile curenţilor se schimbă , iar faza

curentului de la extremitatea B se modifică cu aproximativ 180° , respectiv :
sc sc
IA IB (1.59)
Comparând valorile şi defazajele curenţilor sau sensurile de circulaţie ale
acestora , cu scheme adecvate , se poate stabili atât apariţia unui defect cât şi
localizarea lui.

1.7.1. Protecţia diferenţială longitudinală.

Se foloseşte împotriva scurtcircuitelor polifazate cu întindere teritorială

redusă datorită necesităţii unor conductoare de legătură între extremităţi , cum sunt
generatoarele , transformatoarele şi liniile de lungimi reduse.
Acest tip de protecţie se realizează în două variante şi anume:
cu circulaţia curenţilor;
cu echilibrarea tensiunilor.
Ambele scheme funcţionează pe principiul comparării în modul şi fază a
curenţilor de la începutul şi sfârşitul elementului protejat , extremităţile care
delimitează zona protejată. În acest scop , la extremităţile menţionate , pe fiecare fază
se montează transformatoare de măsură de curent , cât mai apropiate de

32
întrerupătoarele elementului protejat. Cele două transformatoare de curent de pe
fiecare fază , se aleg şi se conectează astfel încât în regimul normal sau de scurtcircuit
exterior , curenţii secundari ale transformatoarelor de măsură de curent să fie egale şi
în fază.
Dacă curenţii IA
primari în
regimul normal de funcţionare sunt
A egali
I pA I pB , A I A (1.60)
sc

TCA
K 1 iar transformatoarele de măsură de
sc
I sA I sAK 2 curent TCA , TCB cu caracteristici de
sc
L K
I pAK 2
I pA
Ir magnetizare identice , teoretic , curenţii
E.P. I>
K2 secundari I sA , I sB sunt egali şi în fază.
L
TCB I sA I sB (1.61)
sc
IsB I sBK 2
sc K iar prin releu va circula curentul
I pBK 2 I pB
Ir I sA I sB 0 (1.62)

B K1 Dacă în regim normal şi la

defecte exterioare , curenţii primari nu

Fig. 1.29. Protecţia diferenţială longitudinală sunt egali şi în fază , pentru a asigura
cu circulaţia curenţilor. egalitatea curenţilor secundari în
modul şi fază se aleg în mod corespunzător rapoartele de transformare a
transformatoarelor de măsură de curent ale montajului diferenţial precum şi modul de
conectare al înfăşurărilor secundare ale acestora.
La defecte în zona protejată , punctul K2 , valorile curenţilor primari de la
extremităţile elementului protejat nu mai sunt aceleaşi , iar sensul curentului de la
extremitatea B se inversează.
sc sc
I pAK 2 I pBK 2 (1.63)

Curentul prin releu are valoarea:

sc sc
Ir I sAK 2 I sBK 2 (1.64)
sc sc
şi are o valoare ridicată întrucât I sAK 2 şi I sBK 2 sunt în opoziţie de fază , iar diferenţa
lo din (1.64) devine egală cu suma curenţilor secundari:

33
 sc sc
sc sc I pAK 2 I pBK 2
Ir I sAK 2 I sBK 2 I sc' (1.65)
nTC nTC

unde I sc' este curentul de scurtcircuit primar total raportat la secundar.

În cazul când elementul protejat este alimentat numai din sursa A,
sc
I pBK 2
sc
0 , I sBK 2 0 şi I r sc
I sA (1.66)

În condiţiile reale , transformatoarele de măsură de curent TC A , TCB ,

funcţionează cu erori ceea ce face ca în regim normal şi la defecte exterioare,
I sA I sB (1.67)
deci
Ir I sA I sB 0 (1.68)
prin releul de curent circulă curentul de dezechilibru raportata la secundar,
'
Ir I dez (1.69)

de care trebuie să se ţină seama în alegerea curentului de pornire al releului I pr şi al

protecţiei I pp , respectiv:
'
I pr I dez max calc
(1.70)
I pp I dez max calc

34