Curs 5

Metode de analiză a circuitelor electrice de c.c.

Probleme generale

Analiza circuitelor electrice constă în determinarea curenţilor prin ramuri, a tensiunilor

între noduri şi eventual a puterilor pe ramuri. În cadrul unei probleme de analiză trebuie
cunoscute topologia circuitului şi parametrii care caracterizează elementele de circuit, adică
rezistenţa rezistoarelor în cazul circuitelor de c.c., tensiunea electromotoare a surselor de
tensiune şi curentul surselor de curent. În general etapele analizei unui circuit sunt următoarele:
- se fixează arbitrar, pentru fiecare ramură, un sens pozitiv al curentului (care se indică prin
săgeţi în schema circuitului):
- se scrie sistemul de ecuaţii care descrie funcţionarea circuitului, rezultat prin aplicarea
legilor şi teoremelor circuitelor de c.c.;
- se rezolvă sistemul de ecuaţii, determinându-se curenţii şi/sau tensiunile necunoscute;
dacă unii curenţi sau tensiuni rezultă cu valori negative înseamnă că sensul lor real este opus
celui ales;
- se verifică eventual rezultatele obţinute.
În cazul unor circuite cu un grad mare de complexitate, având un număr mare de ramuri,
rezolvarea ecuaţiilor obţinute prin aplicarea metodelor de analiză prezentate în acest capitol
devine foarte laborioasă situaţie în care se poate apela la un soft specializat în rezolvări de
circuite.

Metoda utilizării teoremelor lui Kirchhoff

Rezolvarea circuitelor prin utilizarea teoremelor lui Kirchhoff constituie metoda generală
de analiză a circuitelor electrice. Ea poate fi aplicată oricărui circuit liniar sau neliniar (cu
anumite restricţii), în regim staţionar sau periodic sinusoidal.
Analiza unui circuit prin această metodă implică rezolvarea unui sistem liniar cu r ecuaţii
şi r necunoscute (curenţii prin ramuri). Ecuaţiile se obţin prin aplicarea primei teoreme a lui
Kirchhoff pentru n-1 noduri independente şi a celei de-a doua teoreme a lui Kirchhoff pentru o =
r - n + 1 ochiurilor independente alese convenabil.
Datorită numărului mare de ecuaţii, această metoda de analiză este greoaie dar este o
metodă sigură, care poate fi folosită în orice situaţie.
Etapele analizei sunt următoarele:
- se determină topologia (structura) circuitului, respectiv numărul de ramuri r, numărul de
noduri n și numărul de ochiuri independente o;
- se atribuie arbitrar sensuri pentru curenții din ramuri (care se indică prin săgeţi în schema
circuitului);

1
 - se aleg sensuri de parcurgere pentru ochiurile independente;
- se scriu ecuațiile care rezultă din teorema I a lui Kirchhoff pentru n-1 noduri;
- se scriu ecuațiile care rezultă din teorema a II-a a lui Kirchhoff pentru ochiurile
independente; se consideră cu semnul plus tensiunile care au acelaşi sens cu sensul de parcurgere a
ochiului şi cu minus în caz contrar.
- se rezolvă sistemul de r ecuaţii, determinându-se curenţii din ramuri; dacă unii curenţi
rezultă cu valori negative înseamnă că sensul lor real este opus celui ales;
- se determină tensiunile între noduri conform legii lui Ohm.
Exemplu. Circuitul din figura alăturată este caracterizat de:
U1
R1 = 4 Ω ; R2 = 2 Ω ; R3 = 6 Ω ; R4 = 12 Ω ;
I1 A I2 E1 = 30 V ; E2 = 30 V .
R1 I3 Topologia (structura) circuitului: circuitul are
R4
r = 3 ramuri, n = 2 noduri, o = 2 ochiuri independente.
E1 R3
U4 Se obțin trei ecuații în care necunoscutele sunt curenții
R2 I1 I2 și I3.
U2
B E2 Se aleg sensuri de parcurgere a celor două
ochiuri independente, ca în figură.
Se aplica prima teoremă a lui Kirchhoff în nodul A şi cea de-a doua teoremă pe cele două
ochiuri figurate cu sensul de parcurs al conturului indicat în figură. Rezultă următorul sistem de
ecuaţii:
 I1 + I 2 = I 3 ;

 E1 = ( R1 + R2 ) I1 + R3 I 3 ;
E = R I + R I .
 2 2 2 3 3

Prin rezolvarea sistemului se obţin valorile curenţilor:

I1 = 2 A ; I 2 = 1 A ; I 3 = 3 A .
În continuare se determină tensiunile U1 U2 și U3 cu ajutorul legii lui Ohm.

Metoda curenţilor de ochi (de buclă)

Această metodă utilizează drept variabile necunoscute nişte curenţi virtuali numiţi curenţi de
ochi sau de buclă, asociaţi, câte unul, fiecărui ochi independent al circuitului. În acest mod se reduce
numărul de ecuaţii care trebuie rezolvate simultan de la r - numărul de ramuri la o - numărul de
ochiuri independente.
Curenţii de ochi sunt curenţi de calcul care
1 I3 2
I1 Ik au proprietatea de a străbate cu o aceeaşi valoare
R1
I2
R3
I4
Rj toate laturile care alcătuiesc ochiul considerat.
J
Curenţii reali din ramuri se determină pe baza
I1’ R2 I2’ R4 Io’
E teoremei suprapunerii efectelor: dacă o ramură
oarecare face parte din două ochiuri, atunci
0

2
curentul real din ramură se obţine prin suprapunerea curenţilor de ochi din cele două ochiuri, adică
prin adunarea lor (sumă algebrică). De exemplu: I 2 = I 1' − I 2' .
Curenţii de ochi se determină ca soluţie a sistemului de ecuaţii de forma:
[R][I ' ] = [E ' ]

 I1'   R11 R12 ........... R1o   E1' 

 ' R R22 ........... R2 o   '
[]
I =  2
' I
....
[R ] =  21 
............................... [ ]
E =  2
' E
.... 
 '  
 Ro1 Ro 2 ........... Roo   '
 I o   Eo 

în care [R] se numește matricea rezistențelor, [I'] este matricea curenților de ochi iar [E'] matricea
tensiunilor electromotoare. Elementele acestor matrici sunt:

- I 'j reprezintă curentul de ochi al ochiului j, j = 1…o;

- Rjj reprezintă rezistenţa totală a ochiului j şi este totdeauna pozitivă;
- Rjk reprezintă rezistenţa comună ochiurilor j şi k; este pozitivă dacă acestea sunt parcurse de
curenţi de ochi de acelaşi sens şi negativă în caz contrar. Rkj ≠ 0 numai dacă ochiurile k şi j au cel
puţin o ramură comună;
- E 'j reprezintă suma algebrică a t.e.m. din ochiul j. Se consideră cu semnul plus t.e.m. care au
acelaşi sens cu sensul curentului de ochi şi cu minus în caz contrar.
Se obține un sistem de o ecuații prin rezolvarea căruia se obțin valorile curenților de ochi.
 R11I1' + R12 I 2' + ..... + R1o I o' = E1' ,

 R21I1 + R22 I 2 + ..... + R2 o I o = E2 ,
' ' ' '


...............................................
 R I ' + R I ' + ..... + R I ' = E ' .
 o1 1 o2 2 oo o o

Observaţie: Dacă există surse reale de curent, ele se transformă în surse de tensiune. În cazul
în care există surse ideale de curent ochiurile independente se aleg astfel încât ramurile care conţin
astfel de surse să facă parte dintr-un singur ochi, ca în figurile alăturate. Astfel în exemplul din figura
b deși ochiurile 1 și 2 nu sunt alăturate sunt independente.
În ambele cazuri valoarea curentului de ochi este
1 I3 2
I1 I5 aceeaşi cu curentul sursei, deci cunoscută. În consecinţă
R1 I2 R3
I4
R5 numărul de necunoscute, respectiv numărul de ecuaţii se
reduce şi analiza devine şi mai simplă.
R2 I2’ R4 I3’
I1’ J E

0
b.

3
 Etapele necesare pentru aplicarea metodei curenţilor de ochi unui circuit cu r ramuri şi n
noduri sunt următoarele:
1. se transformă sursele reale de curent, dacă există, în surse de tensiune;
2. se aleg cele o ochiuri independente, o = r-n+1 (se recomandă ca ochiurile independente să se
aleagă astfel încât să nu existe ochiuri incluse unul în altul) şi se asociază fiecărui ochi câte un curent
de ochi I1' , I 2' ,... , I 'j ,... , I o' , sensul acestor curenţi este arbitrar;
3. se scrie sistemul de ecuaţii corespunzător;
4. se determină curenţii de ochi prin rezolvarea acestui sistem;
5. se determină curenţii reali din ramurile circuitului, pe baza suprapunerii efectelor, respectiv
ca sumă a curenţilor de ochi din ochiurile care conţin ramura considerată. Se consideră cu semnul
plus curenţii de ochi care au acelaşi sens cu sensul curentului din ramura considerată şi cu minus în
caz contrar.
Exemplu. Să se determină, prin metoda ochiurilor independente, curenţii din ramurile
circuitului din figura următoare pentru care se cunosc:
E1 = 28V, E5 = 30V,
I1 1 I3 2 I5 R1 = 2Ω, R2 = 10Ω, R3 = 5Ω,
R1 R3 R5
I2 I4 R4 = 4Ω, R5 = 6Ω.
I1’ R2 I2’ R4 I3’
Numărul ramurilor r = 5, numărul de noduri
E1 E5 n = 3.
0
Se aleg cele trei ochiuri independente (o = r
- n + 1 = 5 - 3 + 1 = 3) şi li se asociază curenţii de
ochi I 1' ,I 2' şi I 3' . Prin particularizarea sistemului rezultă:

 R11I1' + R12 I 2' + R13 I 3' = E1' ,


 R21I1 + R22 I 2 + R23 I 3 = E2 ,
' ' ' '


 R31I1 + R32 I 2 + R33 I 3 = E3 .
' ' ' '

în care:
R11 = R1 + R2 = 12Ω ; R12 = R21 = − R2 = −10Ω ; R13 = R31 = 0 ;
R22 = R2 + R3 + R4 = 19Ω ; R23 = R32 = − R4 = −4Ω ; R33 = + R4 + R5 = 10Ω ; Înlocuind coeficienţii
E1' = E1 = 28V ; E 2' = 0V ; E 3' = − E5 = −30V.
prin valorile lor, sistemul devine:

12 I1' − 10 I 2' = 28 ,


− 10 I1 + 19 I 2 − 4 I 3 = 0 ,
' ' '


− 4 I 2 + 10 I 3 = −30 .
' '

Se rezolvă sistemul şi se obţin curenţii de ochi:

4
 I1' = 3,37; I 2' = 1,25; I 3' = −2.5.
Curenţii reali rezultă prin suprapunerea curenţilor de ochi în fiecare ramură:
I1 = I1' = 3,375 A ; I 2 = I1' − I 2' = 2,12 A ; I 3 = I 2' = 1.25 A ;
I 4 = I 2' − I 3' = 3,75 A; I 5 = I 3' = −2,5 A.

Metoda tensiunilor nodale

Această metodă utilizează drept variabile necunoscute tensiunile dintre nodurile independente
ale circuitului şi un nod de referinţă, considerat cu potenţial zero. În acest mod se reduce numărul de
ecuaţii care trebuie rezolvate simultan de la r numărul
U12 de ramuri la n-1 numărul de noduri independente.
1 2 Trebuie remarcat faptul că, odată ales un nod de
referinţă, tensiunile dintre celelalte noduri şi nodul de
V1 + V2 referinţă reprezintă, de fapt, potenţialele nodurilor.
De exemplu tensiunea U10 se definește ca diferența
0 dintre potențialele nodurilor (1) și (0):
U 10 = V1 − V0 = V1
De aceea, tensiunile nodale vor fi notate în cele ce urmează cu litera V.
După determinarea acestor tensiuni, rezultă imediat tensiunile la bornele tuturor ramurilor.
Dacă o ramură oarecare este delimitată de exemplu de nodurile (1) şi (2) atunci tensiunea la bornele
ramurii U12 este egală cu diferența potențialelor nodurilor 1 și 2, adică:
. U12 = V1 − V2
Curenţii prin ramuri se determină simplu, prin aplicarea legii lui Ohm pe fiecare ramură.

Tensiunile nodale se determină ca soluţie a sistemului de ecuaţii de forma:

[G ][V ] = [J t ]

V1  G11 G12 ...........G1,n −1   J t1 

V    J 
G21 G22 ...........G2 ,n −1 
[V ] =  2  
[G ] =   [J t ] =  t 2 
....  ............................... .... 
     
Vn −1  Gn −1,1 Gn − 2 , 2 ........Gn −1,n −1 
   J tn −1 

în care [G] este matricea conductanțelor, [V] este matricea tensiunilor nodale iar [Jt] matricea
curenților totali de nod. Elementele acestor matrici sunt:
- Vj este tensiunea dintre un nod independent oarecare j şi nodul de referinţă, respectiv
potenţialul nodului j, cu j = 1…n-1;

5
 - Gjj este suma conductanţelor din nodul j;
- Gjk este suma conductanţelor dintre nodurile j şi k luată cu semnul minus;
- Jtj este suma algebrică a curenţilor surselor incidente nodului j. Se consideră cu semnul plus
curenţii care intră în nod şi cu minus în caz contrar.
Ca urmare tensiunile nodale se obţin ca soluţie a unui sistem de n-1 ecuaţii de forma:

 G11V1 − G12V2 − ..... − G1n −1Vn −1 = J t1

− G V + G V − ..... − G V = J
 21 1 22 2 2 n −1 n −1 t2

 ...........................................................
 Gn −11V1 − Gn −12V2 − ..... + Gn −1n −1Vn −1 = J tn −1

Observaţii:
Sursele reale de tensiune trebuie transformate în surse de curent.
Dacă circuitul nu are surse ideale de tensiune nodul de referinţă poate fi ales oricare dintre
nodurile circuitului. Este convenabil, dacă este posibil, ca acesta să fie nodul în care converg cele mai
multe ramuri.
I1 I3 0 I5 În cazul în care există o singură sursă ideală de
R1 R5 tensiune nodul de referinţă se alege într-una din
I2 E3 I4
bornele sursei; dacă circuitul are mai multe astfel de
R2 E4 surse şi toate au un punct (nod) comun, nod de
E1 E5
referinţă se alege acel nod. Valoarea tensiunii nodale
din nodul sursei este chiar t.e.m. a sursei. Astfel
numărul de necunoscute, respectiv numărul de ecuaţii
se reduce şi analiza devine mai simplă.
Etapele necesare pentru aplicarea metodei tensiunilor nodale sunt următoarele:
1. se transformă sursele reale de tensiune în surse de curent şi se alege nodul de referinţă;
2. se atribuie tensiuni nodale V1 , V2 , ...V j , ...Vn −1 celorlalte n-1 noduri, cu sensul de la nodul
considerat către nodul de referinţă;
3. se scrie sistemul de ecuaţii corespunzător;
4. se determină tensiunile nodale prin rezolvarea acestui sistem;
5. se determină tensiunile la bornele ramurilor şi curenţii prin ramuri conform legii lui Ohm.
Exemplu:
Se consideră din nou circuitul din exemplul
1 I3 2
I1 I5 anterior ca în figura alăturată.
R1 R3 R5 E1 = 28V, E5 = 30V,
I2 I4
R2 R4 R1 = 2Ω, R2 = 10Ω, R3 = 5Ω,
E1 E5 R4 = 4Ω, R5 = 6Ω.
0 Circuitul are r = 5, n = 3 (deci n - 1 = 2 noduri
independente). Se notează cu 1, 2, 0 nodurile

6
circuitului şi se alege nodul 0 ca nod de referinţă, cu potenţial zero.
1 2
R3
R1 R2 R4 R5

J1 J5

0
Tensiunile nodale V1 şi V2 ale nodurilor 1 şi 2 rezultă din soluţionarea sistemului:de ecuaţii:
 G11V1 − G12V2 = J t1 ,

− G21V1 + G22V2 = J t 2 ,
1 1 1 4 1 1
G11 = + + = ; G12 = G21 = = ;
R1 R2 R3 5 R3 5
1 1 1 37 E E
G22 = + + = ; J t1 = 1 ; J t 2 = 5 .
R3 R4 R5 60 R1 R5
Înlocuind valorile conductanţelor şi ale curenţilor, se obţine următorul sistem de ecuaţii:
4 1
 5V 1− 5 V2 = 14

− 1 V + 37 V = 5.
 5 1 60 2
cu soluţia:
I1 1 I3 2 I5 V1 = 21,25 V; V2 = 15 V.
R1 R3 R5
I2 I4 Utilizând legea lui Ohm şi teorema a doua a
R2 R4 lui Kirchhoff se determină valorile curenţilor prin
E1 V1 V2 E5 ramurile circuitului:
0
E1 − V1 V
I1 = = 3,37 A; I 2 = 1 = 2,125 A
R1 R2
identice cu cele obţinute prin metoda curenţilor de ochi.

Se observă însă că, datorită faptului că numărul nodurilor independente este mai mic decât
numărul ochiurilor independente, numărul ecuaţiilor care trebuie rezolvate simultan este mai mic în
cazul metodei tensiunilor nodale. În concluzie metoda curenţilor de ochi şi metoda tensiunilor nodale
sunt metode duale în analiza circuitelor electrice. Aplicarea uneia sau a alteia dintre ele depinde de
structura circuitului. În cazul unui circuit cu un număr redus de ochiuri independente este
convenabilă prima metodă, iar dacă circuitul are un număr redus de noduri se aplică cea de a doua.