Observații privind utilizarea calculului în complex la rezolvarea circuitelor de curent

alternativ

Utilizarea calculului în complex la rezolvarea circuitelor de curent alternativ este deosebit de

utilă, deoarece asigură un paralelism cu circuitele de curent continuu.
Toate metodele și teoremele studiate în cazul circuitelor de curent continuu liniare sunt valabile,
într-o formă corespunzătoare, și în cazul circuitelor de curent alternativ, respectiv în cazul
circuitelor electrice aflate în regim permanent sinusoidal. În legătură cu aplicarea acestor metode
și teoreme la rezolvarea circuitelor de curent alternativ, trebuie însă făcute câteva precizări.
Există două situații distincte în modul de abordare, după cum circuitele electrice respective
conțin sau nu conțin cuplaje magnetice.
În cazul în care nu există cuplaje magnetice, există o analogie între relațiile valabile pentru
circuitele de curent continu și cele de curent alternativ scrise în complex, care poate fi exprimată
prin următoarele corespondențe:
E↔E
U ↔U
I↔I (1)
R↔Z
G ↔Y

Această analogie este posibilă însă doar în cazul în care circuitul nu are cuplaje inductive
între laturi!

Un circuit electric se numește conex dacă oricare două noduri ale sale pot fi unite printr-o curbă
care parcurge doar laturile circuitului. În cazul în care un circuit electric este cuplat inductiv cu
un alt circuit electric, acesta se numește neconex.
În cazul general în care intervin cuplaje magnetice, adică în cazul circuitelor neconexe, ale căror
părți izolate pot interacționa prin cuplaj magnetic, se ține seama de acest lucru prin termeni
suplimentari.
Se consideră exemplul din figura 1. Cele două circuite sunt cuplate magnetic, deci există două
subrețele. Apare deci în plus noțiunea de subrețea, legată de noțiunea de cuplaj inductiv.
Circuitul din figură are L=4 laturi (trei laturi cuprinse între nodurile A și B, iar a 4-a latură este
chiar subrețeaua din dreapta), N=3 noduri (A, B și C - care corespunde cazului unei laturi de
circuit închisă în ea insăși) și două subrețele (figura 1). Laturile de circuit sunt parcurse de
curenții i1 (t ) , i2 (t ) , i3 (t ) și i4 (t ) . L12 reprezintă inductivitatea mutuală dintre bobinele L1 și L2 .

Figura 1
Pentru rezolvarea circuitului electric se folosește reprezentarea în complex și se aplică teoremele
lui Kirchhoff. Schema complexă este dată în figura 2.

1
 Figura 2

Se vor scrie (N-S) ecuații independente cu prima teoremă, respectiv O=(L-N+S) ecuații
independente cu cea de-a doua teoremă, rezultând în final un sistem de L ecuații cu L
necunoscute (în cazul de față, se va scrie o singură ecuație cu teorema I a lui Kirchhoff, respectiv
se vor scrie 3 ecuații cu cea de-a doua teoremă a lui Kirchhoff).
Prima teoremă a lui Kirchhoff, în complex, va fi scrisă sub forma:

∑I
k∈N
k
=0 (2)

adică rămâne neschimbată în cazul circuitelor cuplate magnetic.

Cea de-a doua teoremă a lui Kirchhoff are forma:
 
 L

∑ E k = ∑  Z k I k + ∑ Z kj I j 
θ 
(3)
θ j =1, 
 j ≠k 
Dacă nu există cuplaje magnetice Z kj = 0 .
Semnul termenilor în relația (3) se stabilește ținând seama de sensul de referință ales pentru
ochiul considerat și de sensurile tensiunilor electromotoare ale surselor, respectiv de sensurile de
referință ale curenților din laturile circuitului.
În cazul căderilor de tensiune corepsunzătoare impedanțelor mutuale Z kj I j , se ține seama de
semnul inductivităților mutuale Lkj . Acesta este determinat de sensul de referință al ochiului ce
conține latura k și de sensul curentului din latura j, în raport cu bornele polarizate (bornele
marcate cu *) ale bobinelor cuplate magnetic.
Se aleg sensurile de referință pentru curenții din laturile circuitului, respectiv sensuri de
parcurgere pentru cele trei ochiuri fundamentale (figura 2). Ecuațiile obținute sunt:
I 1 = I 2 + I 3
 E = R I + jωL I + jωL I − jωL I − jωL I
 1 1 1 1 1 2 2 12 2 21 1

 1
 E = I 3 + R3 I 3 + jωL3 I 3 − jωL2 I 2 + jωL21 I 1 − jωL34 I 4
jωC
2


0 = R4 I 4 + jωL4 I 4 − jωL43 I 3
Se rezolvă sistemul de ecuații și se obțin curenții. Pe baza mărimilor complexe obținute se
determină funcțiile sinusoidale de timp.