PALATUL TELEFOANELOR

Palatul Telefoanelor din capitală a reprezentat un punct de cotitură al arhitecturii

bucureştene, fiind o prezenţă constantă în imaginile de epocă surprinse pe Calea Victoriei. În
prezent, prin semnficaţiile sale istorice şi arhitecturale, a devenit un reper al viziunii despre vechiul
oras. Iată 10 lucruri de ştiut despre Palatul Telefoanelor.
Pe locul clădirii s-a aflat terasa Oteteleşteanu, una dintre cele mai căutate grădini din oraş, de
la sfârşitul secolului XIX. Aceasta era frecventată de nume importante ale culturii româneşti precum
Şt. O. Iosif, George Coşbuc sau Ion Minulescu. În 1931, vechea terasă (care îşi pierduse farmecul
de odinioară) este cumpărată de Societatea de Telefoane care intenţiona să îşi ridice sediul în acest
spaţiu central. Proiectul noii clădiri a fost încredinţat unei echipe de 3 arhitecţi străini: Louis Weeks,
Algz van Saanen şi Walter Froy.
Stilul ales pentru Palatul Telefoanelor era cel modern, cunoscut apoi drept Art-Deco.
Alegerea nu era una întâmplătoare: telefonul era considerat un simbol al progresului, al încrederii în
viitor, iar acest stil arhitectural transmitea, la acea vreme, aceleaşi idei.
Palatul Telefoanelor a fost una dintre primele clădiri din capitală construită pe schelet de
oţel, lucrare realizată de Uzinele şi Domeniile de Fier de la Reşiţa. Imobilul a fost finalizat şi
inaugurat în 1934, apariţia sa în peisajul arhitectural bucureştean stârnind proteste în epocă, dar care
au dispărut mult mai repede decât în cazul altor clădiri similare. Spre exemplu, în privinţa blocului
Patria de pe bulevardul Magheru (creaţie a lui Horia Creangă), inaugurat cu un an înainte, atitudinea
a fost una mult mai dură: unii bucureşteni preferau să traverseze strada decât să treacă pe lângă acea
clădire.
Noua clădire avea o înălţime de 52,5 metri, fiind până la construcţia Hotelului
Intercontinental cel mai înalt imobil din Bucureşti.
În 1939, după asasinarea lui Armand Călinescu la Podul Cotroceni, echipare legionară
condusă e Miţi Dumitrescu a venit la Palatul Telefoanelor pe care l-au ocupat, au întrerupt emisia şi
au difuzat anunţul “pedepsirii” unuia dintre cei consideraţi responsabili pentru moartea lui Corneliu
Zelea Codreanu. În zilele senine, terasa Palatului Telefonalor era unul din puţinele locuri din
Bucureşti, de unde se puteau vedea munţii.
Clădirea nu a fost lovită în timpul bombardamentelor din al Doilea Război Monial (sansa pe
care Teatrul National de alaturi nu a avut-o) si a rezistat cutremurelor din 1940, 1977, 1986 si 1990.
 Între 1995 – 2005 Palatul Telefoanelor a trecut printr-un proces de consolidare care a fost
considerat a fi cel mai amplu derulat in Bucureşti după 1989. În timpul lucrărilor, activităţile în
interiorul clădirii au continuat.
Faţă de aspectul iniţial, clădirea a fost lărgită prin supraînălţarea corpului din spate (de la 2 la
4 etaje) şi prin adăugarea unor noi spaţii turnului principal.