Dreptul la fericire

Rezumat
Viața, libertatea și căutarea fericirii: acestea se numără printre drepturile inalienabile
ale tuturor oamenilor, conform Declarației Americane de Independență. Acest document
istoric continuă să afirme că, pentru a asigura aceste drepturi, guvernele sunt instituite în
rândul bărbaților. Asigurările guvernamentale privind drepturile la viață și la libertate au fost
îmbrățișate cu căldură de-a lungul istoriei SUA, chiar dacă acțiunile guvernamentale nu s-au
îbdreptat uneori către aceste idealuri. Pe de altă parte, căutarea fericirii a fost lăsată destul de
mult pe seama pieței economice. Dacă fiecărei persoane i se oferă posibilitatea de a
achiziționa și de a acumula proprietăți private, pentru a deveni bogată, se pare că ne-am
asigurat dreptul lor de a căuta fericirea. Cu toate acestea, ar putea fi timpul să recunoaștem că
această parte a experimentului american în democrație a eșuat.
În mod evident, americanii au reușit să adune bogăția, controlând aproximativ 1/3 din
toate activele globale, cu doar aproximativ 5% din populația globală. Cu toate acestea,
succesul nostru în căutarea fericirii a fost mult mai puțin impresionant.
Cuvinte cheie: dreptul la fericire; drept fundamental; Declarația Americană de
Independență.

1. Introducere

În ultimii ani, ideea fericirii în lume, conştientizarea faptului că scopul suprem al

eforturilor oricărei societăţi trebuie să fie acela al atingerii fericirii de către toţi membrii săi, a
căpătat tot mai mulţi adepţi, generând treptat un adevărat curent de idei, o adevărată mişcare
socială. Un punct de referinţă în această evoluţie îl reprezintă momentul 1972, când cel de-al
patrulea rege al statului Bhutan, Jigme Singye Wangchuck, în cadrul unei conferinţe, a
parafrazat sintagma „produsul intern brut” prin aceea de „fericirea naţională brută”, cu
intenţia de a arăta diferenţa dintre idealul dezvoltării spirituale care caracterizează ţara sa şi
idealul dezvoltării ce caracterizează societatea occidentală, unde accentul se pune pe
bunăstarea materială exprimată prin produsul intern brut.1 Ideea fericirii însămânţată atunci a
găsit un sol fertil, a încolţit şi a început să se dezvolte încet-încet, până într-atât de mult încât
l-a determinat în 2008 pe preşedintele de atunci al Franţei, Nicolas Sarkozy, să lanseze
iniţiativa includerii fericirii şi bunăstării în criteriile care să stea la baza politicilor naţionale
ale bunei guvernări. Ulterior, termenul a fost consacrat ca „fericirea internă brută”. Dintre
1
Joseph R. Grodin - Rediscovering the State Constitutional Right to Happiness and Safety, 25 Hastings
Constitutional Law Quaterly nr. 1/1997, pag. 8-9.

1
promotorii ideii că fericirea trebuie să fie scopul final al oricărei guvernări şi mijlocul de
măsurare a bunăstării omului înţeleasă ca „stare de bine”, un rol deosebit l-a avut primul-
ministru al Bhutanului, Jigmi Y. Thinley, care a promovat fericirea internă brută în cadrul a
numeroase forumuri internaţionale şi în cadrul sistemului Naţiunilor Unite. Un prim
document juridic menit să disciplineze comportamentul uman și, totodată , să -l protejeze pe
individ de abuzurile comise de semenii săi îl reprezintă Legea celor XII Table; în cadrul
acesteia au fost enumerate pentru prima dată drepturi ale cetățeanului, precum: dreptul la
proprietate, dreptul de a fi liber, dreptul de a- ți alege conducătorii i chiar și dreptul la fericire.
De-a lungul timpului însă , abordarea științifică a drepturilor omului a fost privit diferit: pe de
o parte, pornind de la constatarea sociabilității naturale a persoanei umane, ca o condiție
necesară a existenței sale, iar, pe de altă parte, pornind de la constatarea că puterea este
inerentă oricărei formațiuni sociale, chiar dacă tipul de organizare este diferit.

1.1 Definire sumară a subiectului

Nu se poate afirma cu deplină convingere ce este fericirea, deși există mai multe
definiții. Și conceptul de „drept" a avut parte de-a lungul veacurilor de mai multe explicații,
niciuna completă și satisfăcătoare. Pe cât de familiară și de cultivată în lucrările de filozofie
politică, ideea de fericire rămâne încă o enigmă. În ciuda acestui fapt, există în prezent un
curent de opinie care cere ca „fericirea" să devină un obiectiv al agendelor politice
guvernamentale. Adoptarea politicilor publice ar trebui să țină cont de indicele fericirii. Și,
după cum știm, politicile publice se materializează de obicei prin legi. Așa ajungem la relația
dintre fericire și drept.
În literatura de specialitate s-a afirmat că noua politică a fericirii ar pansa eșecurile
politicilor economice ale democrațiilor. Mai mult, odată cu atingerea idealului fericirii, lumea
l-ar pune într-un sertar pe cel al dreptății. „Cine are nevoie de dreptate când suntem cu toții
fericiți?"
Împlinirea stării de fericire nu trebuie să presupună ignorarea sentimentului de
dreptate. Cel mai bun exemplu este hotărârea Curții Constituționale Federale germane din
speța Elfes.2
Fie că pornim de la sau ajungem la tiparul fericirii dat de către John Rawls, „o
persoană este fericită când este mai mult sau mai puțin pe cale să execute un plan rațional al
vieții, stabilit în condiții (mai mult sau mai puțin) favorabile și este suficient de sigură că

2
https://www.kas.de/c/document_library/get_file?uuid=a9bd5fee-847e-3a3f-e251-
4b909eaec632&groupId=268877, accesat la 30.01.2021

2
intențiile sale pot fi realizate." 3Realizarea fericirii, spune Rawls, „depinde de circumstanțe și
de noroc". Dacă acceptăm această explicație, nu ne rămâne decât să conchidem că statul poate
asigura cel mult premisele unor circumstanțe favorabile. Doar aici pot opera politicile statale.
Garanțiile pluralismului din societatea românească (articolul 8 din Constituția
României), universalitatea și egalitatea în drepturi (articolele 15 din Constitutția României),
suma de drepturi și de libertăți fundamentale prevăzute la Capitolul II din Constituție, precum
și condiția asigurării unei economii de piață constituie cadrul constituțional deplin care poate
garanta dreptul la căutarea fericirii.
Curtea Constituțională a României, ar putea să se inspire din jurisprudența Curții de la
Karlsruhe. Ea ar putea deduce un drept general de acțiune sau de libertate generală din
articolul 45 din Constituție, potrivit căruia „Accesul liber al persoanei la o activitate
economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.", combinat
cu articolul 33 alin. (2) - „ Libertatea persoanei de a-şi dezvolta spiritualitatea [...]". Afirmația
este întărită de articolul 1 alin. (3) din Constituția României care trece în rândul valorilor
supreme ale celor două state „libera dezvoltare a personalității umane". Este exact valoarea pe
care Curtea de la Karlsruhe a invocat-o ca să stabilească existența unui drept de libertate
generală. De altfel, observăm că valorile constituționale germane se aseamănă până la
identificare cu valorile constituționale ale celor două state ale noastre: demnitatea, libera
dezvoltare a personalității umane, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale,
caracterul de stat de drept, democratic și social etc.
În sistemul juridic german, articolul 1 alin. (1) din Legea fundamentală referitor la
demnitate presupune și faptul că „individul nu ar trebui să fie transformat [de către stat] într-
un obiect al propriilor sale interese ale bunăstării". 4Este o abordare care omite din start
intervențiile ample în politicile publice vizând fericirea. Individul ar trebui mai degrabă lăsat
să-și croiască viața singur în ceea ce ține de fericirea sa, în limitele constituționale. Statul
trebuie doar să-i asigure posibilitatea de a o face. Pentru că însăși percepția individului că este
tratat, de exemplu, inegal și incorect, atentează la sentimentul său de fericire. Prin urmare,
existența unei autorități care să determine unilateral ce este fericirea e incompatibilă cu
democrația constituțională, iar omisiunea guvernului de a garanta tratamentul egal și corect al
cetățenilor săi - incompatibilă cu fericirea. Statul trebuie să influențeze fericirea cât mai puțin
posibil - neexistând un drept la fericire și nici vreo obligație de a o atinge, ci un drept de a-ți
căuta fericirea de maniera pe care o alegi. Rațiunea este destul de simplă: fericirea este o

3
John Rawls, A theory of Justice, Harward University Press, Belknap Press, 1971.
4
Articolul 1 alin. (1) din Legea fundamentală a Germaniei

3
chestiune exclusiv intimă. Ceea ce mă face pe mine fericit poate să-l deranjeze pe seamănul
meu. Sau: dacă vreau să fiu fericit nu înseamnă neapărat că și seamănul meu vrea să fie
fericit.
Cum era de aşteptat, dată fiind amploarea pe care a luat-o acest curent de idei,
Organizaţia Naţiunilor Unite nu putea rămâne indiferentă. Astfel, la 19 iulie 2011, Adunarea
Generală a adoptat o rezoluţie, 65/309, prin care era salutată iniţiativa statului Bhutan de a
convoca un grup de discuţie pe tema fericirii şi bunăstării, arătându-se, totodată, că „aspirarea
spre fericire este un ţel uman fundamental” şi reamintindu-se că fericirea este un „obiectiv şi
aspiraţie universală” care „întruchipează spiritul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului”.
Prin acest document se cerea statelor membre să acorde mai multă importanţă fericirii şi stării
de bine pentru a stabili cum să realizeze şi să măsoare dezvoltarea socială şi economică.
Un an mai târziu, la 28 iunie 2012, Adunarea Generală a adoptat o nouă rezoluţie care
instituia „Ziua Internaţională a Fericirii” pe data de 20 martie şi care s-a sărbătorit prima dată
în anul 2013. Aceste momente au determinat reacţii extrem de favorabile din partea statelor
membre ONU, a guvernelor, a societăţii civile. S-au desfăşurat conferinţe internaţionale, s-au
creat în diferite ţări instituţii ale fericirii. În România, de exemplu, începând din 2012 s-au
organizat în parteneriat de către Institutul Internaţional pentru Drepturile Omului şi Facultatea
de Drept a Universităţii „Dimitrie Cantemir” Bucureşti la care s-au alăturat Institutul Român
pentru Drepturile Omului, Asociaţia pentru Naţiunile Unite din România şi alte instituţii,
conferinţe anuale cu tema: „Dreptul la fericire”, în care s-a demonstrat de specialiştii în drept
constituţional şi drepturile omului că dreptul la fericire este un drept fundamental al omului
care are o natură constituţională. Prin urmare, rapoartele privind fericirea în lume nu au apărut
pe un teren gol, ci au fost urmarea firească a unor preocupări acumulate pe o perioadă de
două-trei decenii, sintetizându-le şi dezvoltând, totodată, metode ştiinţifice de lucru şi de
cuantificare a fericirii umane.

1.2 Delimitare și situare juridică

În opinia unui autor, drepturile omului reprezint drepturile subiective individuale

esențiale pentru existența, demnitatea, libertatea, egalitatea, fericirea și libera dezvoltare a
ființei umane, consacrate și garantate prin norme juridice. În viziunea altui autor, conceptul de
drepturi ale omului desemnează , mai întâi, drepturi subiective ale omului, de o anumit factură
, care definesc poziția acestuia în raport cu puterea publică, dar el devine o veritabilă instituție
juridică , un ansamblu de norme juridice care au ca obiect promovarea și garantarea

4
drepturilor și libertăților ilor omului, apărarea acestuia împotriva abuzurilor și a pericolelor de
orice natură.

1.3 Interesele juridice legate de studierea subiectului

Dreptul la fericire prezintă un interes juridic deoarece ar trebui reglementat ca un drept

fundamental al omului alături de libertate, democrație, egalitate, respectarea demintății
umane, statul de drept. Însă, în prezent nu poate fi invocat acest drept în România, deși în
S.U.A există precedente în acest sens. Totuşi, pe plan mondial, fericirea este un subiect tratat
cât se poate de serios.
De pildă, pe 20 martie se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Fericirii. Adunarea
Generală a Naţiunilor Unite a stabilit, în iunie 2012, că fericirea va avea dedicată o zi anume.
Aceasta coincide cu Ziua Internaţională a Francofoniei. Intenţia desprinsă din marcarea unei
astfel de sărbători este tocmai aceea de a atrage atenţia asupra importanţei fericirii în viaţa
oamenilor, ocazie de a le aminti guvernanţilor că scopul eforturilor lor ar trebui să fie crearea
unor premise de bunăstare, în care să se desfăşoare existenţa de zi cu zi a oamenilor, astfel
încât aceştia să aibă o şansă reală la o viaţă împlinită, la o viaţă fericită.
În Raportul privind fericirea în lume, actualizat în 2016, se precizează că România se află pe
locul 71, din 157 de ţări analizate. Pe primele locuri se află Danemarca, Elveţia, Islanda,
Norvegia, Finlanda, iar pe ultimele Mongolia, Laos, Nigeria, Honduras, Iran şi Zambia.5
Măsurarea fericirii se bazează pe şase variabile-cheie: Produsul Intern Brut (PIB) pe
cap de locuitor, câţi ani din speranţa de viaţă se caracterizează prin sănătate, sprijinul social
(faptul că există cineva pe care să se poată conta la nevoie), încrederea (măsura fiind percepţia
absenţei corupţiei la nivelul guvernelor şi al corporaţiilor), percepţia libertăţii de a lua decizii
privind propria viaţă şi generozitatea (cu referire la donaţiile făcute recent).6

1.4 Propunerea unei problematici generale și anunțarea planului

Este dreptul al fericire un drept fundamental?

20 martie este Ziua Internațională a Fericirii, rezultatul unei rezoluții a ONU adoptată
în 2012 care identifică căutarea fericirii ca „un obiectiv uman fundamental” și promovează o
abordare mai holistică a politicilor publice și a creșterii economice - una care recunoaște
fericirea și bunăstarea ca piese importante ale dezvoltării durabile și echitabile.

5
Institutul Român pentru Drepturile Omului, 2016, Dreptul la fericire – drept fundamental al omului, p. 80
6
Patrick J. Charles - Restoring "Life, Liberty, and the Pursuit of Happiness" in Our Constitutional
Jurisprudence: An Exercise in Legal History, William & Mary Bill of Rights Journal vol. 20, nr. 2, pag. 476.

5
 Pagina oficială pentru Ziua Internațională a Fericirii, HappinessDay.org, face un pas
mai departe în declararea fericirii drept „drept universal al omului”.
Dar fericirea este cu adevărat un drept al omului? Și fericirea este un scop pe care ar
trebui să-l urmărim activ?
În primul rând, luați în considerare analogia dintre bunăstarea psihologică - inclusiv
fericirea - și bunăstarea fizică sau sănătatea. Organizația Mondială a Sănătății susține un
„drept la sănătate”, dar detaliile arată clar că sănătatea, în sine, nu este un drept, ci mai
degrabă mijloacele pentru a obține cea mai bună sănătate posibilă. Constituția OMS
recunoaște „... cel mai înalt standard de sănătate realizabil ca drept fundamental al fiecărei
ființe umane”, cu dreptul la sănătate, inclusiv „accesul la asistență medicală în timp util,
acceptabil și accesibil, de calitate adecvată”. În mod similar, Declarația de Independență nu
recunoaște fericirea ca un drept, ci mai degrabă căutarea fericirii.7
Așadar, poate că cel mai bun mod de a înțelege un „drept la fericire” este ca un drept
de a urmări fericirea. Fericirea pur și simplu nu pare a fi genul corect de lucruri de proclamat
drept drept în sine.
Problema este că dreptul la căutarea fericirii poate fi contraproductiv. Pentru
majoritatea americanilor, căutarea activă a fericirii nu este o cale fiabilă de a o atinge.
Studiile efectuate în SUA au constatat în mod constant că căutarea activă a fericirii se
poate întoarce: cei care apreciază puternic și urmăresc fericirea sunt mai predispuși să se
simtă dezamăgiți de propriile sentimente, să raporteze singurătatea și să aibă simptome
depresive. Un motiv pentru aceste efecte negative este acela că, în multe culturi occidentale,
fericirea este conceptualizată în termeni individualiști - ca o căutare personală care duce la
realizări personale. Urmărirea activă a fericirii (așa definită) poate reduce astfel conexiunea
socială, care este unul dintre cei mai buni predictori ai bunăstării unei persoane.
Aceste descoperiri sugerează că, cel puțin în Statele Unite, promovarea dreptului de a
urmări fericirea ar putea duce la comportamente și rezultate care sunt destul de distincte de
cele care susțin fericirea însăși. Mai puternic, sprijinirea oamenilor în căutarea activă a
fericirii ar putea împiedica oamenii să obțină fericirea. Și probabil că aceasta din urmă -
realizarea reală a fericirii - are ca scop recunoașterea și susținerea rezoluției ONU.
În lumina acestei cercetări, dreptul la căutarea fericirii poate părea profund greșit - un
drept pe care ar trebui să-l abandonăm pur și simplu. În loc de dreptul de a urmări fericirea, ar
trebui să susținem dreptul la condițiile care favorizează cu succes fericirea. Sau, pentru a

7
Patrick J. Charles - Restoring "Life, Liberty, and the Pursuit of Happiness" in Our Constitutional
Jurisprudence: An Exercise in Legal History, William & Mary Bill of Rights Journal vol. 20, nr. 2, pag. 476.

6
împrumuta formularea OMS cu privire la sănătate, ar trebui să susținem dreptul la cel mai
înalt standard de sănătate mintală și bunăstare.
Dintr-o altă perspectivă, poate că problema nu este legată de căutarea fericirii, ci de
modul în care conceptualizăm fericirea însăși. Când vine vorba de definirea fericirii, poate
există o altă cale - o cale mai bună. Cercetările interculturale sugerează că există.8
Într-o lucrare publicată în 2015, psihologul Brett Ford și colegii ei au constatat că
asocierea negativă dintre urmărirea fericirii și realizarea fericirii nu este culturală universal. În
SUA, au găsit legătura raportată anterior între urmărirea fericirii și eșecul în atingerea ei. Dar
în Germania, nu a existat nicio asociere de încredere între forța motivației indivizilor de a
urmări fericirea și bunăstarea lor reală. Și în Rusia, Japonia și Taiwan, asociația a fost
pozitivă: cei care erau mai motivați să urmărească fericirea au raportat, de asemenea, o
bunăstare mai bună.
Cercetătorii au emis ipoteza că aceste diferențe interculturale au fost determinate de
concepții diferite despre fericirea însăși. S-au așteptat - și au găsit sprijin pentru - ideea că, în
culturi mai colectiviste, fericirea este mai probabil să fie definită în termeni de implicare
socială, inclusiv comportamente pro-sociale (cum ar fi asigurarea bunăstării altora) și relații
sociale (cum ar fi înconjurat de familie și prieteni îngrijitori). 9Pentru cei cu o definiție a
fericirii angajată social, urmărirea fericirii probabil a susținut tipurile de conexiuni sociale
despre care se știe că favorizează bunăstarea, inversând tiparul negativ observat în S.U.A.
Dacă aceste idei sunt corecte, atunci efectele urmăririi fericirii depind în mod crucial
de noțiunea de fericire în sine. Promovarea unui drept la căutarea fericirii ar putea avea
consecințe pozitive atunci când fericirea este înțeleasă în termeni sociali.

Concluzii

Dreptul nostru de a căuta fericirea se aliniază drepturilor noastre corespunzătoare de a

vorbi, de a învăța și de a vă deplasa în jurul lumii. Moștenirea noastră constituțională a
asigurat aceste drepturi și a arătat clar că le posedăm pur și simplu prin natura ființei umane.
Atâta timp cât nu aducem rău altora, în general suntem liberi să acționăm așa cum ne dorim.
Aceste drepturi servesc, de asemenea, ca bază a unor libertăți mai specifice: libertatea de a
juca și a încerca sau de a inova mai general.

8
Bernard Schwartz - The Bill of Rights: A Documentary History, Chelsea House Publishers, New York-Toronto-
London-Sydney, 1971, pag. 232.
9
Stella Petecel - „Datoria" de a fi fericit, în Aristotel - Etica Nicomahică, ed. a II-a, ed. Iri, București, 1998,
pag. 14.

7
 Cunoașterea nu este o simplă colecție de cuvinte care au existat încă din zorii timpului,
iar creșterea nu este doar o chestiune de noroc sau de destin. Cunoașterea provine din acte de
experimentare cu încercare și eroare, iar creșterea vine din inovație.
Reprimarea inovației are consecințe profunde. Atunci când criticii denunță o anumită
inovație sau propun acte limitative de antreprenoriat, aceștia ne provoacă libertatea de a
cunoaște și de a afla mai multe despre lume și de a urmări un viitor mai bun. Provocând
libertatea noastră de a experimenta moduri noi și mai bune de a face lucrurile, criticii ne
condamnă în esență la statu quo.
Mai rău încă, negarea oamenilor de libertatea de a inova privește societatea de
înțelepciunea și prosperitatea care însoțește inovația, care este fundamentul înfloririi umane.
Pe scurt, dacă nu ești liber să inovezi, nu ești liber să urmărești fericirea.

Bibliografie

2. Joseph R. Grodin - Rediscovering the State Constitutional Right to Happiness and

Safety, 25 Hastings Constitutional Law Quaterly nr. 1/1997, pag. 8-9.
3. https://www.kas.de/c/document_library/get_file?uuid=a9bd5fee-847e-3a3f-e251-
4b909eaec632&groupId=268877, accesat la 30.01.2021
4. John Rawls, A theory of Justice, Harward University Press, Belknap Press, 1971.
5. Articolul 1 alin. (1) din Legea fundamentală a Germaniei
6. Institutul Român pentru Drepturile Omului, 2016, Dreptul la fericire – drept
fundamental al omului, p. 80
7. Patrick J. Charles - Restoring "Life, Liberty, and the Pursuit of Happiness" in Our
Constitutional Jurisprudence: An Exercise in Legal History, William & Mary Bill
of Rights Journal vol. 20, nr. 2, pag. 476.
8. Patrick J. Charles - Restoring "Life, Liberty, and the Pursuit of Happiness" in Our
Constitutional Jurisprudence: An Exercise in Legal History, William & Mary Bill
of Rights Journal vol. 20, nr. 2, pag. 476.
9. Bernard Schwartz - The Bill of Rights: A Documentary History, Chelsea House
Publishers, New York-Toronto-London-Sydney, 1971, pag. 232.
10. Stella Petecel - „Datoria" de a fi fericit, în Aristotel - Etica Nicomahică, ed. a II-a,
ed. Iri, București, 1998, pag. 14.