Sunteți pe pagina 1din 2

3.1. Finanţarea bugetară şi sarcinile ei.

Trăsăturile şi metoda
finanţării din buget

Prin intermediul finanțării bugetare se realizează sarcinile statului în domeniul economiei


naționale, dezvoltării social-culturale, conducerii de stat, justiției, apărării etc.
Finanțarea bugetară reprezintă acordarea mijloacelor financiare din bugetul public național
instituțiilor bugetare pentru efectuarea cheltuielilor aprobate în buget.
Finanțarea se efectuează în conformitate cu alocațiile bugetare aprobate în Legea bugetului de
stat / bugetelor raionale, municipale, sătești, orășenești.
Alocațiile bugetare reprezintă limitele maxime de finanțare aprobate în buget, destinate
pentru cheltuielile instituțiilor bugetare și alte activități.
Pentru fiecare instituție bugetară alocațiile bugetare sunt aprobate în documentul Alocații
bugetare.
Alocații bugetare — documentul instituției bugetare ce autorizează alocarea de resurse de la
buget, prin care se stabilește volumul anual al cheltuielilor repartizate pe tipuri de cheltuieli
stabilite în clasificația economică a Clasificației bugetare. Astfel, alocațiile bugetare reprezintă
bugetul instituției bugetare pe perioada unui an bugetar.
Un buget este o previziune a veniturilor și cheltuielilor unei instituții bugetare pentru o
perioadă de timp, de regulă, pentru un an.
Finanțarea din buget se caracterizează prin următoarele trăsături:
➢ mijloacele bugetare acordate instituțiilor bugetare pe calea finanțării servesc la
acoperirea unor cheltuieli cu caracter permanent și destinație strict determinată, ca
retribuirea muncii, contribuțiile de asigurări sociale de stat, primele de asigurări
medicale, serviciile comunale, achiziționarea activelor nefmanciare etc.;
➢ este nerambursabilă;
➢ se efectuează pe măsura îndeplinirii sarcinilor de plan a veniturilor bugetare;
➢ pentru o anumită instituție finanțarea se efectuează dintr-un singur buget în funcție de
subordonarea acesteia. Astfel, instituțiile de subordonare de stat sunt finanțare din
bugetul de stat, iar cele de subordonare locală — din bugetele raionale, municipale,
sătești, orășenești.
Finanțarea instituțiilor bugetare se efectuează lunar prin Trezoreria de stat în baza
documentului Alocații bugetare în condițiile unui control strict creează legalitatea, necesitatea și
eficiența cheltuielilor bugetare.

Trezoreria de Stat reprezintă o unitate structurală a Ministerului Finanțelor, constituită


din Trezoreria Centrală și 5 trezorerii regionale, inclusiv Trezoreria Regională Chișinău,
Trezoreria Regională Nord, Trezoreria Regională Sud, Trezoreria Regională Centru toate cu statut
de direcție generală a Ministerului Finanțelor, dar și Trezoreria Regională Comrat, cu statut de
direcție.
Trezoreria Centrală este un departament în cadrul Ministerului Finanțelor, iar trezoreriile
regionale sunt reprezentanțe ale Ministerului Finanțelor în teritoriu.
Trezoreria de Stat se prezintă ca o bancă a finanțelor publice prin care se efectuează
operațiunile de încasări a veniturilor în bugetul public național și de plăți din bugetul public
național, asigurând echilibrul financiar.
Trezoreria de Stat este instituția prin care se gestionează finanțele bugetare de care
dispune statul.
Finanțarea se efectuează lunar prin metoda virării mijloacelor bănești din contul trezorerial
al bugetului de stat / raional, municipal în contul trezorerial de cheltuieli (contul curent) al
instituției bugetare.
În scopul primirii finanțării din buget instituțiile bugetare întocmesc ordinul de plată sau
delegația de retragere a numerarului, în funcție de cheltuielile care urmează a fi acoperite din
finanțarea bugetară, pe care le prezintă la Trezoreria regională (ordinele de plată se prezintă în
format electronic).
În cazul ridicării numerarului pentru plata retribuției concomitent cu Delegația de retragere
a numerarului se prezintă în Trezoreria regională și ordinele de plată privind transferul reținerilor
din salariu (impozitul pe venit, CIAS, PAM, cotizații sindicale), CAS și PAM.
În Trezoreria regională documentele de plată prezentate de instituțiile bugetare sunt verificate
sub aspectul corectitudinii întocmirii lor, încadrării sumelor de plată în limitele alocațiilor
bugetare, aprobate în documentul Alocațiile bugetare.
Sumele alocațiilor bugetare neutilizate de către instituțiile bugetare până pe 31 decembrie sunt
anulate la finele anului bugetar de către Trezoreria regională. De exemplu, suma alocațiilor
bugetare aprobată în Alocațiile bugetare al instituției bugetare pe anul 2018 la subcontul 222140
„Apă. și canalizare”, constituie 40 000 lei. Până la 31 decembrie 2018 instituția bugetară a utilizat
sub forma finanțării primită din bugetul de stat — 35 000 lei. Diferența de 5 000 lei (40 000-35
000) va fi anulată pe 31 decembrie 2018 de către Trezoreria regională și respectiv, nu va putea fi
utilizată în noul an bugetar ca sursă de finanțare din buget.

S-ar putea să vă placă și