4.1 Caracteristica şi clasificarea datoriilor.

Datorii – obligaţii actuale ale entităţii ce decurg din fapte economice anterioare şi prin
stingerea cărora se aşteaptă o ieşire de resurse care aduc beneficii economice. Datoriile se
înregistrează în urma tranzacţiilor sau evenimentelor anterioare, care rezultă din contractele
încheiate sau din cerinţele legislaţiei în vigoare (de exemplu, procurarea mărfurilor şi serviciilor cu
achitare ulterioară, primirea creditelor bancare, calcularea impozitelor etc.).
Se deosebesc diverse tipuri de datorii, clasificate în baza următoarelor criterii:
1. După conținutul economic:
 datorii financiare. Se formează în urma primirii creditelor de la bancă, precum şi a
împrumuturilor de la alte persoane fizice şi juridice;
 datorii comerciale. Se formează în urma cumpărării bunurilor şi serviciilor de la
furnizori, precum şi a avansurilor primite de la cumpărători;
 datorii calculate. Includ:
a) datorii faţă de personal (de exemplu, datorii privind retribuirea muncii);
b) datorii privind contribuţiile de asigurări sociale de stat şi primele de asigurare obligatorie
de asistenţă medicală;
c) datorii faţă de buget (de exemplu, datorii privind impozitul pe venit din salariu, T.V.A.,
accize etc.);
d) datorii față de proprietari, etc.
 alte datorii curente (datorii privind asigurarea bunurilor și a persoanelor, datorii privind
sancțiunile comerciale, etc.)
2. După gradul de estimare datoriile se clasifică în: datorii certe şi provizioane.
3. În funcţie de gradul de exigibilitate se deosebesc:
 datorii pe termen lung (cu durata de achitare mai mare de un an);
 datorii curente (termenul de achitare până la un an).
4. În funcţie de afilierea părţilor distingem: datorii faţă de părţile neafiliate şi afiliate.
5. În funcţie de valută în care sunt exprimate distingem: datorii în monedă națională şi
datorii în valută străină.
6. După modul de contabilizare distingem următoarelor grupe:
 datorii financiare;
 datorii comerciale;
 datorii calculate;
 subvenţii;
 provizioane;   
  alte datorii. 
În contabilitate, conform prevederilor SNC ”Capital propriu și datorii” datoriile se recunosc
în baza contabilităţii de angajamente în cazul în care:
1)     există certitudinea că în urma stingerii (decontării) unei datorii va avea loc o ieşire de resurse,
purtătoare de beneficii economice;
2)     valoarea datoriei poate fi evaluată în mod credibil.
De asemenea, în SNC ”Capital propriu și datorii” se precizează:
- Datoriile se evaluează la valoarea nominală a acestora care urmează a fi achitată, inclusiv
impozitele şi taxele prevăzute de legislaţie (taxa pe valoarea adăugată, accizele, alte impozite şi
taxe).
- La data raportării entitatea determină cota curentă a datoriilor pe termen lung care se înregistrează
ca diminuare a datoriilor pe termen lung şi majorare a datoriilor curente.
- Nu se admite compensarea datoriilor şi creanţelor, cu excepţia cazurilor cînd se compensează
datoriile faţă de un creditor cu creanţele acestuia şi cu condiţia că această compensare a fost
convenită de părţi în mod explicit.

- Stingerea datoriilor poate fi efectuată prin:

1)     achitarea numerarului;
2)     transmiterea altor active;
3)     prestarea serviciilor;
4)     substituirea unei datorii cu alta;
5)     trecerea în cont a avansurilor acordate, etc.
- Dacă la data raportării valoarea mijloacelor îndreptate pentru stingerea unei datorii depăşeşte suma
acesteia, diferenţa respectivă se înregistrează ca creanţă.
- Decontarea datoriilor se efectuează:
1)     la renunţarea creditorului la drepturile sale;
2)     la privarea creditorului de drepturile sale, inclusiv la expirarea termenului de prescripţie a
datoriilor;
3)     în alte cazuri prevăzute de legislaţie. Decontarea datoriilor se contabilizează ca diminuare a
datoriilor şi majorare a veniturilor curente.