HORMONII VEGETALI

• Sunt substante care se formeaza in corpul plantelor si sunt necesare

pentru cresterea si dezvoltarea acestora
• Se mai numesc substante de crestere, hormoni de crestere sau
fitohormoni
• Prin sinteza chimica se pot obtine substante cu actiune similara
numite fitoreglatori de crestere
• Exista si substante retardante si inhibitori de crestere care inhiba sau
intarzie cresterea plantelor
• Hormonii vegetali si fitoreglatorii de crestere au o mare importanta
in agrofitotehnie determinind cresterea productiei agricole
• Pe langa reglarea proceselor de crestere si dezvoltare aceste
substante pot influenta si alte procese ca germinarea, deschiderea
mugurilor, randamentul fotosintezei, absorbtia si circulatia
substantelor in corpul plantelor, rezistenta la stres
Hormoni vegetali
• Principalele clase de hormoni vegetali sunt:
- auxinele
- giberelinele
- citochininele
- acidul abscisic
Auxinele
• Din punct de vedere chimic auxina este acidul 3-indolil-acetic
• Rol important in miscarile fototropice si in cresterea plantelor
• Se acumuleaza in : endosperm, coleoptil, grauncioare de polen,
muguri
• Se formeaza in varfurile vegetative de unde sunt translocate
bazipetal
• Unele ciuperci parazite pe plante pot stimula producerea de auxine
ceea ce conduce la aparitia de deformatii cu aspect tumoral
• Auxinele stimuleaza sau inhiba cresterea unui organ in functie de
concentratie, radacina avand o sensibilitate mai mare decat tulpina,
explicand curburile geotropice opuse (pozitiv si negativ) ale celor
doua organe
• Auxinele produc cresterea prin intindere, adica prin extensibilitatea
peretelui celular
• Favorizeaza formarea radacinilor adventive (rizogeneza) avand
aplicatii in practica horticola la inradacinarea butasilor
Giberelinele
• Au fost descoperite pornind de la observatia ca plantele de orez din
Extremul Orient prezinta un fenomen de gigantism cauzat de ciuperca
parazita Giberella fujikuroi
• Tratand plantele de orez si porumb cu extracte din aceasta ciuperca
cercetatorii japonezi au constatat ca extractul produce acelasi efect
(gigantism) si au constatat ca aceasta se datoreste unei substante
produse de ciuperca pe care au numit-o giberelina
• Mai tarziu au izolat substanta in stare pura, iar apoi s-a stabilit ca
giberelina este produsa si de catre plantele superioare descoperindu-se
astfel al doilea grup de substante ce controleaza cresterea • Cele mai
bogate organe in giberelina sunt semintele
• Din punct de vedere chimic sunt diterpenoide tetraciclice de tip
giban
• Favorizeaza cresterea atat prin alungire cat si diviziune
• Pot intrerupe repausul mugurilor si semintelor stimuleaza cresterea
fructelor si formarea fructelor partenocarpice, anteza.
Citochininele
• Cuprind un grup de substante cu efect de stimulare a diviziunii
celulare
• Cea mai importanta este kinetina reprezentand un produs de
degradare a ADN (6-furfuril-amino-purina)
• Produc cresterea prin diviziune celulara si cresterea volumului
celular
• Influenteaza morfogeneza, formarea mugurilor, transformarea
proplastidelor in plastide, retardeaza imbatranirea frunzelor
• Actioneaza asupra metabolismului acizilor nucleici si asupra
biosintezei proteinelor.
Acidul abscisic
• Este un inhibitor natural , larg raspandit in plante
• Regleaza procesele de crestere si dezvoltare impreuna cu auxinele,
giberelinele si citochininele
• Controleaza procesele de imbatranire, inhiba cresterea si dezvoltarea
mugurilor si germinarea semintelor
• Grabeste caderea frunzelor si fructelor de unde deriva si numele sau
(abscere – a cadea)
• A fost descoperit mai tarziu decat hormonii stimulatori
• Se gaseste in cantitati mari in frunzele plantelor tinute in conditii de
iluminare de zi scurta
• Se acumuleaza in tesuturile batrane in timpul toamnei
• Din punct de vedere chimic este un compus sesquiterpenic format
dintr-un ciclu α sau β-iononic
• In plante este sintetizat fie din acid mevalonic fie se obtine prin
degradarea fotooxidativa a unor carotenoide sau xantofile
• Are utilizare practica in uniformizarea maturizarii si caderii
frunzelor in depozitarea semintelor, fructelor si a tuberculilor de cartof
inhiband inmugurirea si formarea lastarilor, rarirea chimica a florilor
la pomii fructiferi evitarea rodirii periodice
Organizarea structurală a organismelor vii
• Structuri:
– Acelulare: virusurile
– Celulare: • Procariote
• Eucariote

STRUCTURA VIRUSURILOR
• agenti infectiosi, patogeni capabili sa se multiplice numai in
interiorul celulei vii, reprezentand un nivel intermediar intre structura
moleculara si cea celulara
• Dimensiuni cuprinse intre 10-300 nm
• Partea interna - acidul nucleic
• Partea externa – proteine
• Acidul nucleic: – ADN
– ARN
• Invelisul: capsida formata din capsomere
STRUCTURA VIRUSURILOR
• Dupa natura acidului nucleic si tipul de structura a capsidei
virusurile se clasifica in:
• Virusuri ADN:
– cu simetrie helicoidala (v. variolei),
– cu simetrie cubica (adenovirusuri, v. herpetic, v. varicelei);
– tip bacteriofag
• Virusuri ARN:
– cu simetrie helicoidala (v. gripal, v. oreionului, v. rujeolei, v.
mozaicului tutunului),
– cu simetrie cubica (v. poliomielitei) si
– tip bacteriofag
• Fractiunea citopatogena a unui virus este reprezentata de acidul
nucleic, partea externa, proteica, avand un rol protector ce se opune
actiunii nucleazelor tisulare; partea proteica are proprietati antigenice
determinand formarea de anticorpi conferind imunitate organismelor
in care apar;
• In procesul infectios dupa fixarea pe celula gazda, enzimele specifice
din capsida distrug membrana celulei, acidul nucleic este injectat in
interiorul acesteia in timp ce capsida ramane la suprafata formand
fantoma; in interiorul celulei gazda intregul metabolism este dirijat de
acidul nucleic viral care asigura multiplicarea propriului genom si
sinteza de proteine virale; cele doua componente se vor asambla in
final in noi particule virale in timp ce celula gazda este distrusa
• In cazul virusurilor ARN , lantul ARN viral va determina la inceput
formarea unui ADN complementar cu ajutorul unei enzime virale
specifice (reverstranscriptaza)
STRUCTURA CENOCITICA
• Se mai numeste plasmodiala, sincitiala sau cenoblastica
• Se intalneste la : ciupercile inferioare, myxomicete si la unele alge
verzi sifonale
• Sunt constituite dintr-o masa citoplasmatica necompartimentata ce
contine numerosi nuclei; organismul cenocitic este considerat o mare
celula plurinucleata. Organizarea generala a celulei vegetale Tipuri de
structuri celulare
• Procariote :
- bacterii (Eubacterii)
- alge albastre –verzi (Cyanobacterii)
• Eucariote:
- alge
- ciuperci
- briofite
- plante superioare (cormofite)
STRUCTURA CELULEI PROCARIOTE
Structura lor a fost descoperita numai dupa aparitia microscopiei
electronice
• Nucleoidul rudimentar (protos=simplu, carion=nucleu):
– nucleoidul nu este delimitat de membrana;
– este reprezentat de un singur cromozom
• Lipsesc:
– condriomul;
– reticulul endoplasmatic;
– dictiozomii;
– plastidele
• Contin:
– citoplasma diferentiata in doua zone;
– ribozomi de tipul 70 S;
– plasmalema;
– perete scheletic care nu este de natura celulozo-pectica

ALGELE ALBASTRE VERZI

• Peretele scheletic este rigid si constituit din 2 foite ce secreta la
exterior substante mucilaginoase
• Nucleoidul se gaseste in partea centrala a celulei, este rudimentar, se
prezinta ca o masa polimorfa
• Ribozomiisunt uniform raspanditi in citoplasma
• Lipsesc mitocondriile, reticulul endoplasmatic, dictiozomii
• Regiunea externa a citoplasmei se numeste cromatoplasma datorita
culorii albastre verzi conferita de pigmentii clorofilieni si ficobilinici
dispusi pe lamelele fotosintetizatoare orientate paralel cu peretele
scheletic
BACTERIILE
• Peretele scheletic este format din mai multe straturi, cel intern fiind
mai rigid si alcatuit din mucopeptide
• Plasmalema este formata din lipide mai putin variate ca la eucariote
si mai reduse cantitativ (fosfatidiletanolamina si fosfatidilglicerol);
lecitina este foarte rara iar sterolii si acizii grasi nesaturati sunt
absenti; contine enzime (permeaze, enzime oxidative) fiind
asemanatoare cu membrana interna mitocondriala
• Ribozomii de tipul 70 S sunt numerosi
• Lipsesc dictiozomii, mitocondriile reticulul endoplasmatic, plastidele
• Substante de rezerva: glicogen; acid poli-β-hidroxibutiric, volutina,
sulf.
• Nucleoidul nu poseda membrana; este reprezentat de un cromozom
circular format din ADN dublu catenar, neasociat cu histone; este
puternic spiralizat, lungimea lui depasind de 1000 de ori lungimea
celulei bacteriene Caractere generale ale celulei eucariote vegetale
FORMA
– celule lipsite de perete scheletic = gimnoplaste (plante unicelulare:
alge verzi, ciuperci inferioare, gameti) – forma sferica sau ovoidala
- celule cu perete scheletic = dermatoplaste (forma celulei este
determinata de peretele scheletic)
• Paralelipipedica – celulele epidermice
• Sferica
• Poliedrica
• Fuziforma – fibrele mecanice
• Cilindrica – vasele conducatoare lemnoase
• Stelata - celulele parenchimului medular din tulpina de pipirig
• Ramificate – scleritele din frunza de nufar
• Prismatice – celulele sclerenchimatice

Celulele vegetale:
- parenchimatice – izodiametrice
- prozenchimatice – anizodiametrice
Forma celulelor depinde de:
- factori interni:
- anizotropia peretelui scheletic
- modul de dispunere a fibrelor de celuloza
- factorii genetici
- factori externi: - presiunea celulelor si tesuturilor invecinate
2. Dimensiunea
• Foarte variata
• 10-30 μm celulele meristematice
• 100-200 μm celulele parenchimatice diferentiate
• 70 μm este dimensiunea medie a celulelor vegetale mature
• Exceptii: -
-fibrele mecanice liberiene (fibre textile) ajung pana la cativa cm
(diametrul 50 μm)
 – anterozoizii de Zamia 300 μm diametru (printre cele mai mari
celule)
- algele verzi unicelulare sifonale - cativa cm (Acetabularia); 1m
(Caulerpa)
– cele mai mici celule vegetale sunt ale ciupercilor (drojdia de bere 4-
5 μm; hifele de Penicillium 4 μm)
Celulele animale au dimensiunea medie de 10 μm
Structura celulei eucariote vegetale
Constituentii celulari - vii – protoplasmatici – citoplasma
- -nucleu
- nevii – paraplasmatici – perete scheletic
- vacuomul
celular
- incluziunile
ergastice
Citoplasma: - hialoplasma – plasma fundamentala
- organite celulare vii: plastidele; mitocondriile;
reticulul endoplasmatic; ribozomi; dictiozomi; lizozomi; microcorpi
CONSTITUENTII PROTOPLASMATICI
Proprietatile fizico-chimice ale protoplasmei
Starea de agregare:
• este o stare coloidala care se deosebeste de cea a coloizilor nevii
• Coloizii protoplasmei sunt hidrofili, particulele dispersate au o
afinitate pentru apa mai mare decat intre ele ca urmare apa le separa,
le inconjoara si in acelasi timp le disperseaza
• Substantele dispersate sunt
- macromolecule: proteine fibrilare sau globulare,
- substante cu molecula medie: glucide, fosfolipide, aminoacizi,
nucleotide
- substante cu molecule foarte mici, ioni minerali

Intre macromolecule se stabilesc legaturi diferite ceea ce determina

formarea unei retele in ochiurile careia se gasesc apa libera, substante
solubile si ioni
• Aceste legaturi se desfac si se refac continuu la coloidul viu spre
deosebire de cel mort ca urmare protoplasma poate prezenta o forma
mai fluida sau mai vascoasa
• Pentru a face o deosebire de coloizii inerti cei protoplasmatici se
numesc plasmasol si plasmagel.
• Protoplasma vie prezinta fenomenul de tixotropie adica
transformarea reversibila a starii de gel in sol, in mod spontan, in
protoplasma aceleiasi celule coexista starea de plasmasol si plasmagel
Filtrarea
• Coloizii hidrofili chiar sub forma de hidrogel nu traverseaza hartia
de filtru cu toate ca macromoleculele au dimensiuni mult inferioare
porilor hartiei
• Aceasta se datoreste fortelor de coeziune intermoleculare ce
impiedica moleculele sa se deplaseze unele fata de altele
• Prin crearea unei presiuni, aceste forte pot fi invinse astfel ca sub
presiune hidrogelul poate fi filtrat si dupa filtrare se poate reface un
sistem analog celui initial iar legaturile intermoleculare sa se
restabileasca
• Plasmagelul se poate filtra sub presiune dar din filtratul sau se va
obtine numai un coloid inert.
• Protoplasma este vie si datorita legaturilor intre macromolecule, care
daca se distrug antreneaza moartea, fiind ireversibile, aceste legaturi
determina o structura spatiala bine definita Proprietatile difractante
• La coloizii hidrofili invelisul monomolecular de apa atenueaza
considerabil diferenta indicilor de refractie puterea difractanta fiind
mult redusa
• Acelasi lucru se constata si in cazul protoplasmei considerand numai
substanta fundamentala fara organitele celulare
• Despre protoplasma vie se spune ca este “optic vida” pentru ca nu
apare la microscop ca structura difractanta
• Prin alterarea sau moartea protoplasmei ea devine difractanta
datorita dislocarii moleculelor de apa care determina cresterea
considerabila a indicilor de refractie
• Indicele de refractie al protoplasmei este de 1,30-1,50 Coagularea
• Rezulta in urma separarii mediului de dispersie de particulele
dispersate
• In cazul coloizilor hidrofili dispersia macromoleculelor se datoreste
afinitatii lor pentru apa care le inveleste intr-un manson continuu.
• Prin indepartarea apei macromoleculele se aproprie intre ele datorita
fortelor de coeziune si se produce coagularea
• Aceasta se poate produce si sub actiunea unor substante (alcool, acizi
tari) care au o afinitate pentru apa mai mare decat a macromoleculelor
plasmatice
• Un alt factor de coagulare este caldura, prin cresterea agitatie termice
se rup legaturile dintre apa si particulele dispersate ceea ce reda
sistemului proprietatile difractante, iar protoplasma devine opaca
Flocularea reversibila
• Prin actiune menajata se poate provoca asa numita floculare
reversibila a protoplasmei
• Aceasta presupune ca apa se poate regasi rapid locul sau de apa
legata in urma incetarii cauzei care a provocat indepartarea sa.
Proprietatile electrice
• Stabilitatea sistemului coloidal se datoreste faptului ca toate
particulele unui sistem poarta sarcini electrice de acelasi semn
• pH-ul la care sarcinile electrice se anuleaza se numeste punct
izoelectric
• La punctul izoelectric nu mai exista forte electrice de respingere si
stabilitatea sistemului este minima, astfel ca moleculele tind sa se
depuna daca sunt mai dense decat mediul sau sa pluteasca daca sunt
mai putin dense
• Valoarea punctului izoelectric difera in functie de specie de aceea se
foloseste in diagnoza bacteriilor pH-ul
• Conditioneaza intreaga viata celulara, deoarece variatiile lui
influenteaza toate proprietatile protoplasmei, reactiile enzimatice
implicate in metabolismul celular
• pH-ul protoplasmei este neutru sau usor bazic
HIALOPLASMA
• Citoplasma hialina, reprezinta substanta fundamentala a citoplasmei,
fara constituenti celulari sau elemente figurate ale citoplasmei, este
mediul in care se gasesc incluse intotdeauna aceste elemente
• Este alcatuita din 3 componente - trama proteica - microtubuli -
microfibrile Trama proteica
• Este formata din macromolecule proteice care formeaza o retea ce
delimiteaza ochiuri, in care se gasesc dispersate sau dizolvate alte
molecule ca: - proteine globulare - fosfolipide -aminoacizi - ioni
minerali - apa Microtubulii
• Au fost pusi in evidenta prin microscopie electronica, apar ca
elemente asemanatoare cu cele care constituie fusul de diviziune
• Se prezinta sub forma unor fibre rectilinii cu diametrul de 250 Å si
cativa μm lungime
 • Aceasta forma de cilindru este constituita din 13 subunitati numite
protofilamente, fiecare din acestea fiind formate prin asamblarea a 2
tipuri de subunitati globulare numite α si β-tubulina
• In interfaza microtubulii sunt dispusi in vecinatatea peretelui
scheletic, in ectoplasma, paralel cu directia de crestere a peretelui
celular contribuind la conducerea si directionarea veziculelor golgiene
ce aprovizioneaza cu precursori peretele pecto-celulozic
• In timpul diviziunii, numarul lor creste si vor constitui fibrele fusului
de diviziune
• Sunt implicati in diferite tipuri de miscare:
- miscarea cromozomilor
- miscarea cililor si flagelilor
- transportul veziculelor prin citoplasma
• La celulele animale si vegetale inferioare exista formatiuni denumite
centrioli sau centrozomi de la care se organizeaza si iradiaza
microtubulii in timpul diviziunii
• La vegetalele superioare nu exista centrioli astfel ca microtubulii
iradiaza de la o zona citoplasmatica situata in apropierea nucleului
Microfibrilele
• Joaca un rol important in miscarile citoplasmatice
• Au fost observate in hialoplasma unor alge, la limita dintre
ectoplasma si endoplasma
• Sunt dispuse paralel cu directia curentului citoplasmatic
Functiile hialoplasmei
• Rol scheletic al tramei proteice
• Sediul unui numar mare de reactii biochimice
• Sediul glicolizei anaerobe in care glucoza este degradata la acid
piruvic ce apoi va intra in ciclul Krebs
• Au loc sinteza aminoacizilor, nucleotidelor, ribozomii liberi din
hialoplasma asigura sinteza proteinelor Plasmalema
• Este o pelicula subtire la partea periferica a hialoplasmei, mai
consistenta decat hialoplasma
• Se mai numeste membrana ectoplasmatica
• In celulele vegetale plasmalema se aplica strans la partea interna a
peretelui scheletic
• Se poate pune in evidenta prin plasmoliza
Ultrastructura
• Este lipofila si hidrofoba
• S-au imaginat mai multe modele: - Danielli
- Robertson
- Singer
– Nicholson sau modelul mozaicului fluid comparat cu “ un ocean de
fosfolipide in care plutesc iceberg-uri de proteine’’
Modelul Danielli
• Danielli pornind de la liposolubilitatea plasmalemei si rezistenta sa
electrica ridicata a presupus existenta lipidelor; constatand si tensiunea
superficiala redusa a plasmalemei a presupus si existenta proteinelor
imaginand urmatorul model
Modelul Robertson
• A examinat plasmalema prin microscopie electronica pe sectiuni
ultrafine, dupa fixare osmica
• A observat ca grosimea plasmalemei este de 75 Å si cuprinde doua
zone intunecate externe de cate 20 Å fiecare si o zona clara centrala de
35 Å
• Acesta structura a membranei a fost pusa in evidenta si alte
membrane celulare (nucleu, mitocondrii, cloroplaste)
• Robertson a denumit acest model “membrana unitara” sau “structura
tripartita”
Modelul Singer-Nicholson
• Presupune existenta unui dublu strat fosfolipidic in care sunt incluse
proteine integrale sau transmembranare, proteine periferice sau
extrinseci
• Dublul strat fosfolipidic prezinta fluiditate (cristal lichid), iar
proteinele pot efectua miscari
• Proteinele unele indeplinesc functia de transport (carrier), iar altele
prezinta canale (proteine canal)
• Suprafata peliculei ectoplasmatice poate forma invaginatii pentru
captarea unor particule lichide sau solide
Rol biologic
• O bariera spre exterior pentru citoplasma
• Implicata in permeabilitate si absorbtie
• Implicata in transportul selectiv, in exocitoza si endocitoza
• In timpul cresterii celulare, plasmalema creste foarte rapid si are o
capacitate de regenerare foarte accentuata
• In timpul citodierezei plasmalema se formeaza din vezicule golgiene
care se grupeaza la ecuatorul celulei pentru a forma placa celulara
• Din membranele acestor vezicule rezulta plasmalemele celor doua
celule fiice, iar din continutul acestor vezicule se formeaza primul
strat al peretelui scheleti