COMUNICATUL DE PRESĂ

Specialiştii în relaţii publice consideră comunicatul de presă „un mijloc simplu şi eficace”
(C. Darroy et alii, 1990, p. 33), o formă de difuzare în scris a informaţiilor despre organizaţie, cu
caracter de noutate, care să stârnească interesul unei anumite categorii de public. În redactarea şi
difuzarea unui comunicat de presă, nu trebuie neglijat faptul că, pentru mass-media, el este o sursă
de informaţii oficiale. Cei care decid dacă el va fi făcut public sau nu, sunt jurnaliştii, stabilind
totodată dacă va fi difuzat integral, trunchiat sau dacă va fi rescris. De aceea, stilul de redactare al
comunicatului este extrem de important, făcându-l competitiv faţă de celelalte mesaje ce abundă
zilnic în redacţiile mass-mediei şi în opinia publică.
Pentru a diminua riscul unei selecţii riguroase care să ducă la interzicerea publicării lor, este
necesar să vă clădiţi din timp şi în mod sistematic o reputaţie de sursă valoroasă, folosind
următoarele principii (G. David, 2208, p. 61-62):
– respectarea standardelor tehnice şi a deontologiei profesionale;
– atitudine pozitivă şi amabilă faţă de jurnalişti;
– alegerea cu rigurozitate a informaţiilor ce vor fi transmise pentru difuzare;
– promovarea cu onestitate profesională a intereselor organizaţiei pe care o reprezentaţi, fără
tentative propagandistice, manipulatoare sau de dezinformare.

1. Tipuri de comunicate

Doug Newson şi Bob Carell (2004, pp. 216-220) propun o clasificare a comunicatelor de
presă în funcţie de specificul ştirii, în mai multe tipuri:
– comunicate de tip anunţ (announcements), care aduc în atenţie evenimente de tip hard
news, fapte care s-au produs recent, care sunt în desfăşurare sau care urmează să aibă loc.
Comunicatele din această categorie sunt scurte şi concepute, de regulă, conform tehnicii „piramidei
inversate”;
– comunicate de tipul „ştiri create” (created news), care încearcă să majoreze impactul unui
anunţ despre un anume eveniment: informarea publică cu referire la impactul evenimentului şi la
implicaţiile lui: organizarea unei recepţii, un simpozion, un spectacol, o expoziţie, o lansare etc.
– comunicate cu ştiri de ultimă oră (spot news), difuzate atunci când se produc întâmplări
neprevăzute, de natură pozitivă sau negativă pentru organizaţie; sunt urmate, la interval de câteva
ore, de alte comunicate menite să aducă elucidări suplimentare, cât mai complete şi mai actuale
despre evenimentul respectiv;
– comunicate de tip replică (response situations), atunci când în presă urmează să apară (sau
chiar apar) afirmaţii critice ce implică organizaţia din care faceţi parte. Comunicatul este bine să fie

1
de tip replică, preferat de specialiştii în relaţii publice, cu o viziune proactivă, ce cercetează din timp
(şi chiar anticipează) momentele în care organizaţia lor ar putea fi subiectul unor critici publice
având deja concepute variante de replici;
– comunicate de tip feature (relatare, articol), propun materiale definitivate, gata scrise,
unor instituţii de presă, în funcţie de aria lor de interes; ele nu sunt utilizate prea des şi reconfirmă
ideea că asemenea informaţii „sunt articole care se vând cu bucata” (D. Newson, B. Carrell, 2004,
p. 248).
– comunicate despre ştiri neplăcute (bad news), necesare în cazuri în care organizaţia ar dori
să le muşamalizeze. Totuşi, tăcerea în asemenea situaţii este riscantă, deoarece generează apariţia
liderilor de opinie, a falşilor experţi, care pot face afirmaţii nefondate despre gradul de funcţionare a
unei anumite organizaţii; tot acest fond favorizează şi apariţia surselor alternative dornice de
publicitate, care pot prejudicia imaginea publică a organizaţiei luate în discuţie. Trebuie menţionată
o atenţionare specială ce ţine de comunicatele ce relatează accidente sau incidente sfârşite cu răniţi
sau morţi: numele acestora nu se fac publice înainte de înştiinţarea familiilor;
– probleme speciale (special matters), de tipul tabletelor, comentariilor şi răspunsurilor
adresate cititorilor, scrisorilor, fotografiilor, materialului vizual etc.;
– alerte media (media alerts, media advisories), o varietate de comunicate de presă, ce
anunţă evenimente cu impact foarte apropiat, cum ar fi: conferinţe sau briefinguri de presă, inaugu-
rarea unei instituţii sau debutul unei acţiuni a acesteia, prezentarea unui discurs de către o persoană
publică, oportunităţi foto/video, declaraţii de presă şi vizite organizate pentru jurnalişti, schimbări în
programul unui eveniment deja anunţat.
Din punctul de vedere al lui Bernard Dagenais, autorul celei mai ample lucrări consacrate
acestui gen (1990, p. 41), comunicatul se distinge prin următoarele particularităţi:
– este un anunţ sau un document transmis oficial de către o organizaţie sau de către o
persoană;
– difuzează o ştire legată de o idee, de un serviciu, de un produs, de o situaţie, de un
eveniment, de un detaliu ce poate interesa populaţia sau un segment bine determinat al ei;
– este redactat special pentru presa de informare, în scopul publicării şi difuzării ei;
– totdeauna se prezintă sub forma unui document scris.
Acelaşi autor, mai sus amintit, distinge, după criteriul prezenţei sau absenţei unei luări de
poziţie, două mari categorii de comunicate (ibidem, p. 14):
– comunicatul de informare, cu ajutorul căruia se transmit invitaţii, informaţii simple sau
statistici;
– comunicatul de tip persuasiv, care facilitează transmiterea unei opinii sau a unei poziţii: o
dezminţire sau o acuză, o contestare.

2
 După conţinutul difuzat, există mai multe tipuri de comunicate (C. Coman, 2000, pp. 86-93):
– comunicatul-invitaţie, folosit pentru a invita jurnaliştii să participe la o manifestare
organizată de instituţia în numele căreia este trimisă. În comunicat trebuie precizată tema eveni-
mentului, numele organizaţiei, participanţii, momentul şi locul acţiunii, traseul şi unele aspecte
referitoare la punctul de întâlnire; el se transmite presei cu aproximativ două săptămâni înaintea
evenimentului anunţat;
– comunicatul de reamintire readuce în memoria jurnaliştilor ceea ce fusese anunţat anterior,
dublând astfel, comunicatul-invitaţie; se transmite în timp util în redacţii, mai exact, cu două-trei
zile înaintea evenimentului respectiv;
– comunicatul-statistic oferă permanent un element de noutate, deoarece statisticile
reprezintă un gen de informaţie uşor de difuzat, pot deveni obiectul unei ştiri orice cifre sau date
comparative bine „îmbrăcate”;
– comunicatul politic are ca scop câştigarea unor avantaje politice şi a unei imagini
favorabile pentru un anumit reprezentant al organizaţiei. Pentru a nu fi asimilată propagandei, ştirea
distribuită astfel trebuie să fie depolitizată, pentru a nu amprenta nefavorabil organizaţia şi
deontologia profesională. Comunicatul politic distribuie o informaţie puternic personalizată,
încercând să obţină reacţii afective şi o atitudine pozitivă faţă de personalitatea vizată din partea
publicului;
– comunicatul oficial provine, de regulă, din zona autorităţilor politice sau administrative.
Importanţa datelor pe care le conţine, face ca acest tip de comunicat (numit şi „aviz oficial”), să fie
preluat de întreaga mass-medie;
– comunicatul d'arrière plan, nu este destinat publicării, ci serveşte drept element de
referinţă pentru jurnaliştii mai puţin cunoscători ai organizaţiei sau a evenimentelor care fac
obiectul informaţiilor difuzate prin acest tip de comunicat. El va fi distribuit împreună cu un alt
comunicat, care face referire directă la eveniment;
– comunicatul de luare de poziţie, exprimă atitudinea organizaţiei faţă de o anumită
problemă şi poate avea mai multe forme (de contestare, de provocare, de clarificare, de rectificare);
– erata – emisă de organizaţie pentru a corecta anumite erori comise în comunicatul
anterior;
– comunicatul pentru radio şi televiziune – cuprinde informaţii pregătite pentru difuzarea
prin canalele electronice, de regulă de dimensiuni reduse (maxim două-trei paragrafe), care să
permită integrarea în intervalele de timp limitate de care dispun asemenea emisiuni de radio şi
televiziune;

3
 – comunicatul video – implică un material complex, compus din imagini plus un text deja
înregistrat, concepute şi montate astfel încât să poată fi introduse direct în emisiunile TV, fără
implicarea redacţiei.
În general, autorii recomandă ca, înainte de a trece la difuzarea comunicatelor de presă,
viitorii specialişti să se informeze mai exact despre specificul redacţiilor cu care urmează să lucreze.
Asta înseamnă că nu putem vorbi despre o singură reţetă de succes, de fapt, despre nicio
reţetă care să garanteze succesul, pe care îl puteţi atinge doar folosindu-vă priceperea în utilizarea
celor mai adecvate tehnici de relaţii publice.

2. Redactarea comunicatelor de presă

Cel care redactează un comunicat trebuie să respecte anumite reguli, ce asigură mărirea
şanselor de publicare a materialului său. De aceea, se impun anumite standarde ce includ structura,
conţinutul comunicatului, dar şi modul de punere în pagină.
Cristina Coman (2004, p. 115) menţionează trei etape importante în procesul de realizare a
comunicatului de presă:
a. pregătirea comunicatului de presă. Pentru a scrie materiale de PR, relaţionistul trebuie să
răspundă la următoarele întrebări (Brody, Lattimore, 1990, p. 85):
- Căror publicuri mă adresez?;
- Ce răspuns doresc să produc?;
- Ce trebuie spus pentru a produce răspunsul dorit?;
- Care canal media este cel mai adecvat mesajului care va fi transmis?;
- Cum trebuie redactat mesajul pentru a atinge standardele publicurilor vizate?.
Aceste întrebări sugerează anumite condiţii de care specialistul PR, care redactează
comunicatul de presă, trebuie să fie conştient:
- valoarea de ştire (newsworthiness) a faptului organizaţional, care se doreşte relatat;
- familiarizarea cu presa: revista presei actualizată, cunoaşterea avantajelor şi dezavantajelor
fiecărui suport media;
- cunoaşterea organizaţiei. Un rol important îl joacă comunicarea internă. În comunicatul de presă
trebuie să fie menţionate surse din interiorul organizaţiei;
- relaţionistul trebuie să gândească precum un reporter, trebuie să fie capabil să separe ştirile
adevărate despre organizaţie de elementele promoţionale.

b. redactarea comunicatului de presă. Structura unui comunicat de presă trebuie să urmeze

tehnica jurnalistică a „piramidei inversate”. Un comunicat de presă trebuie să răspundă la
următoarele întrebări: cine?, ce?, când?, unde?, de ce?.
4
 Astfel, şi comunicatul, ca orice text destinat presei trebuie să prezinte trei stadii evidente
pentru lectură: titlul, intertitlurile, textul propriu-zis şi încheiere.

2.1. Titlul

Primul element pe care îl vizualizează ziaristul atunci când intră în posesia unui comunicat
este titlul. Prin urmare, o primă selecţie a materialelor se face în funcţie de importanţa titlurilor,
exerciţiul de alegere a acestora solicitând o competenţă aparte din partea jurnalistului: cu cât este
mai incitant, cu atât va fi verificat şi selectat mai repede.
Majoritatea specialiştilor consideră titlul o componentă esenţială a comunicatului (v. B.
Dagenais, J.L. Deschepper, D.L. Wilcox, L.W. Nolte, Ph. Bachmann, T. Hunt, J.E. Grunig, C.
Schneider etc.), în opoziţie cu cei care susţin netitrarea materialelor destinate presei, deoarece, cred
ei, această opţiune intră în responsabilitatea jurnaliştilor (v. K. Tucker).
Pentru a fi cât mai captivant şi mai uşor de vizualizat, un titlu trebuie să ţină cont de câteva
aspecte (C. Coman, 2000, p. 99):
– să fie scurt şi factual;
– simplu, direct, să utilizeze verbe la moduri ale diatezei active;
– să fie „acroşant”, adică să aibă forţa de a suscita atenţia jurnalistului;
– centrează interesul prin evidenţierea unor realizări, decizii, acţiuni, idei de maximă
noutate;
– propune cititorului o perspectivă exactă asupra conţinutului comunicatului.
Esenţa informaţiei poate fi restrânsă într-o formulare de maximum 15 cuvinte, scrise cu
majuscule, ce poate ocupa două rânduri.
Nu trebuie omis faptul că ideea exprimată în titlu trebuie reluată în textul comunicatului. De
aceea, este necesar ca un comunicat de presă să conţină şi elemente de tipul (G. David, 2008, p. 66):
– organizaţia de la care provine comunicatul, cu oficializarea ei prin siglă, eventual ştampilă,
semnătură, pentru a elimina dubiile referitoare la autenticitate;
– numele persoanei implicate în evenimentul relatat (telefon, fax, e-mail etc.);
– data, ora şi locul difuzării;
– numărul de ordin al comunicatului;
– precizarea referitoare la embargo: în cazul în care se impune o difuzare imediată sau
începând cu o anumită oră (dată).
Este bine de reţinut că alegerea titlului nu este o operaţiune simplă care să necesite un timp
redus; s-ar impune două etape de concepere şi definitivare a titlului: o variantă înainte de redactarea
textului şi una finală, în urma efortului de sinteză care să valorifice ideile cu adevărat marcante.

5
 De asemenea, atunci când redactaţi titluri este bine să nu copiaţi stilul creatorilor de mesaje
publicitare, evitând senzaţionalul, notele umoristice, excepţionalismul, tonul elogiativ, jocurile de
cuvinte.

2.2. Intertitlul

Deşi textul comunicatului nu trebuie să depăşească o pagină, există situaţii când se impune o
prezentare mai amplă, ceea ce presupune un spaţiu mai mare de difuzare (două-trei pagini). În acest
context apar intertitlurile sau „titlurile secundare” cu scopul de a evidenţia noile puncte de interes
prin orientarea lecturii pe aspectele esenţiale. Astfel, facilitează parcurgerea integrală a textului,
aerisind conţinutul şi ajutându-l pe jurnalist să perceapă rapid mesajul comunicatului.
Lungimea textului este cea care impune numărul de intertitluri (maxim două-trei), iar
segmentarea lui se va face în funcţie de importanţa, diversitatea şi cantitatea informaţiilor pe care le
conţine mesajul.

2.3.Textul

Principala regulă în redactarea unui comunicat de presă se referă la promptitudinea difuzării

informaţiei principale, evitându-se introducerile lungi, formulele „cronologice” sau formula
„teoretică” (în care se pleacă de la adevărurile generale pentru a se ajunge la cazul concret ce face
obiectul comunicatului).
Este obligatorie respectarea unei structuri apreciată de jurnalist pentru stilul de redactare
desăvârşit care să nu necesite rescrieri sau ajustări. Este vorba despre formula jurnalistică a
piramidei inversate în care primul paragraf (lead) expune pe scurt natura informaţiei, urmat de
celelalte care dezvoltă datele enunţate, aducând informaţii complementare, într-o ordine
descrescătoare a importanţei.
LEAD-ul, numit şi „fraza de atac” sau „paragraful iniţial” cuprinde cele mai concludente
elemente ale mesajului, constituindu-se în pasajul fundamental al textului, decisiv pentru publicarea
materialului.
Prezenţa sa este necesară din două motive bine determinate:
– de obicei, ziariştii renunţă la pasajele finale şi anulează anumite fragmente din lipsă de
spaţiu; astfel, sunt salvate informaţiile esenţiale, de maxim interes pentru cititori şi, graţie
structurării textului în forma piramidei inversate;
– dacă primele rânduri le stârnesc interesul, cititorii parcurg în întregime lectura articolului
după ce, în prealabil, au inventariat temele mari şi de maximă importanţă prin vizualizarea titlurilor
şi a primelor fraze din articole.

6
 Întrebuinţarea celui mai important „cârlig” în prima frază poate să vă pună în încurcătură
dacă doriţi să construiţi lead-ul tradiţional din ziare în care „cine”, „ce”, „când”, „unde”, „de ce” şi
„cum” apar toate în primul paragraf. Aceste întrebări fundamentale sunt cunoscute îndeosebi sub
titulatura de „cei 5 W” (uneori cei 5 W + H), mai exact who = cine, what = ce, when = când, where
= unde, why = de ce, how = cum. Lead-ul tradiţional rămâne obligatoriu în majoritatea articolelor
agenţiilor de presă, fiindcă primul paragraf este singurul lucru pe care îl folosesc unele ziare. De
cele mai multe ori, pentru a evita lungimea frazei, regula se aplică mai puţin strict, astfel încât doar
două sau trei dintre elementele tradiţionale apar în prima frază, restul în următoarea sau în
următoarele două.
După ce aţi redactat lead-ul, este bine să-l citiţi în întregime, pentru a vă asigura că prezintă
vizibil subiectul comunicatului şi că trezeşte interesul cititorului.

2.4. Încheiere

Adesea se recurge la tehnica repetiţiei în ultimul paragraf. Se repetă în special numele

organizaţiei, al evenimentului, localizarea spaţială şi temporală a evenimentului şi consecinţele
pozitive ale acestuia pentru comunitate.

c. aprobarea comunicatului de presă. Pentru a evita ulterioare erate aduse comunicatului de

presă sau dezminţiri din partea conducerii, specialistul de PR trebuie să obţină aprobarea
managerului companiei şi a specialiştilor care au furnizat date.

3. Stilul comunicatului

Redactarea unui comunicat trebuie făcută în funcţie de publicul consumator cu un format

bazat pe structura piramidei inversate şi cu un stil jurnalistic axat pe claritate, concizie, facticitate,
echilibru în redarea punctelor de vedere (v. L. Roşca, G. Randall, Ph. Gaillard, M. Stephens, G.
Lanson, M. Mencher, C. Coman).
Preocuparea majoră nu trebuie să fie lungimea comunicatului de presă, ci posibilitatea
receptării sale rapide. De aceea, este bine ca el să fie redactat ca şi cum s-ar adresa cuiva căruia îi
este complet străin subiectul tratat.
Specialiştii din domeniu (D. Newson, T. Siegfried, D. Darroy et alii, B. Dagenais, F.P. Seitel,
Ph. Bachmann, C. Coman, G. David) concept o sinteză a caracteristicilor relevante pentru o
redactare corectă a comunicatului:
– textul trebuie să fie succint: se recomandă ca frazele să fie scurte (15-20 de cuvinte), după
formula clasică „o frază = o idee” şi grupate în paragrafe de mici dimensiuni (3-4 fraze), uşor de
perceput şi reţinut;

7
 – textul trebuie să fie inteligibil, compus dintr-un lexic simplu, dar nu redus, apropiat de
limba colocvială, în care să predomine cuvintele concrete, cu semnificaţie exactă, evitându-se
arhaismele, neologismele sau elementele de jargon;
– textul trebuie să fie exact; se vor redacta corect numele de instituţii, de localităţi, de
persoane (cu numele, prenumele, locul de muncă, funcţia); datele şi cifrele menţionate vor fi
verificate în prealabil;
– comunicatul trebuie să folosească un ton factual şi neutru; nu vor fi emise judecăţi de
valoare, se vor evita superlativele sau comparaţiile flatante, atitudinile părtinitoare sau stările
emoţionale, nu se vor acorda calificative;
– stilul comunicatului poate recurge la repetiţie; de obicei, se repetă numele organizaţiei, al
unui produs, al unei idei, al unei personalităţi, cu scopul reţinerii unor elemente specifice
organizaţiei cu care cititorul (jurnalistul) să se poată familiariza; prezenţa lor se face remarcată în
titlu, în lead sau în textul comunicatului;
– prezenţa citatului (din aserţiunile uneia dintre personalităţile organizaţiei), oferă stabilitate
textului, amplifică greutatea informaţiei, îl „personalizează” şi îl „dramatizează”.

4. Forma comunicatului de presă

Deoarece, în viziunea presei, comunicatul reprezintă un document de lucru, iar din

perspectiva organizaţiei un material de informare, aspectul fizic (paginarea, elementele de grafică
distinctive, hârtia folosită ca suport pentru text) trebuie să se supună câtorva reguli elementare
stabilite pe parcursul timpului:
– se va scrie pe o singură faţă a colii de hârtie, pentru a uşura lectura textului;
– se va tehnoredacta pe o pagină format A4, pentru o mai comodă îndosariere şi arhivare;
– tipărirea textului se va spaţia la două rânduri, pentru diversele sugestii sau modificări din
partea ziariştilor (acestea se fac deasupra rândului scris, conform uzanţelor redacţionale);
– tot pentru a lăsa spaţiu unor adnotări ale jurnaliştilor, marginile laterale ale paginii trebuie
să fie de 2-3 centimetri;
– standardul utilizat de obicei în redacţii este de 25 de rânduri a câte 60 de semne fiecare
pentru o pagină normală;
– redactarea unui comunicat se poate face pe cel mult două pagini, iar corpul textului va fi
divizat în alineate (excepţie face lead-ul);
– este recomandat ca o frază să nu treacă de pe o pagină pe alta şi nici să se sublinieze titlul,
anumite cerinţe sau fraze;
– începuturile de fraze, numele proprii, titlurile se scriu cu majuscule;

8
 – se preferă respectarea regulilor tipografice, evitându-se poziţionarea punctelor între
iniţialele care compun o abreviere sau o siglă;
– dacă dispunem de un surplus de informaţii, date, cifre suplimentare sau fotografii, le
putem anexa separat, la finalul comunicatului, pentru a nu-l supradimensiona.
Iată cum arată o punere în pagină a unui comunicat adoptată de majoritatea practicienilor de
pe continentul nord-american şi de pe cel european (Ph. Bachmann, C. Coman, B. Dagenais, D.L.
Wilcox, L. Nolte, F.P. Seitel):

Punerea în pagină standard a unui comunicat de presă

SIGLA ORGANIZAŢIEI DATA EMITERII

NUMĂR DE COD
PENTRU DIFUZARE IMEDIATĂ sau
EMBARGO până la data…, ora…

COMUNICAT DE PRESĂ
TITLU (informativ)

LEAD (mesajul esenţial, maximum 5-6 rânduri)

.....................................................................................................
.....................................................................................................
.....................................................................................................
.....................................................................................................
CORPUL TEXTULUI (o succesiune de paragrafe care conţin ideile şi informaţiile
complementare, în ordinea descrescătoare a importanţei lor)
.....................................................................................................
.....................................................................................................
....................................................................................................
....................................................................................................
.....................................................................................................
.....................................................................................................

NUME, PRENUME, ADRESĂ NUME, PRENUME

TELEFON, FAX FUNCŢIE, SEMNĂTURĂ
(Persoana de contact) (Persoana care difuzează comunicatul)

Veţi regăsi în acest model câteva informaţii indispensabile:

– Sigla organizaţiei, cu numele complet al acesteia, adresă, telefon, fax;
– Numărul de cod, un număr de referinţă pe care organizaţia îl dă fiecărui cod emis, util
pentru arhivarea şi clasificarea acestora, în ordine cronologică sau tematică;
– Data emiterii, indicaţie prin care se poate plasa în timp informaţia respectivă, uşurând
arhivarea textelor de către jurnalişti;

9
 – Precizarea embargo stabileşte data şi ora publicării textului; se utilizează sporadic, având o
valoare strict profesională, derivată din convenţiile şi tradiţiile comunicării presei cu birourile sale şi
din prevederile codurilor de deontologie jurnalistică;
– Menţiunea pentru difuzare imediată este explicită şi apare, cel mai frecvent, în absenţa
indicaţiei embargo, în ideea urgentării publicării textului;
– Pentru a confirma adresabilitatea documentului către jurnalist, pe prima pagină trebuie
inclusă titulatura Comunicat de presă (sau Invitaţie);
– Numele, adresa, telefonul persoanei de contact, care trebuie să cunoască în detaliu
subiectul comunicatului pentru a elucida toate solicitările gazetarilor.

5. Transmiterea comunicatului

Adoptarea unui stil corect este extrem de importantă acum, când mulţi specialişti trimit
comunicatele direct din propriile calculatoare, prin modem, în calculatorul respectivului mijloc de
comunicare în masă; se apelează adesea şi la fax. Există şi specialişti care prezic că, în curând,
transmiterea comunicatelor de presă prin orice alt mijloc (curier, poştă obişnuită sau livrare
personală) va fi demodată.
Modul în care este difuzat un comunicat de presă îi garantează sau nu succesul. Înaintea
transmiterii trebuie consultat fişierul de presă ale cărui date vă vor îndruma să alcătuiţi o listă cu
publicaţiile sau posturile ce vizează publicul-ţintă al organizaţiei, din care nu trebuie să omiteţi
presa specializată şi presa locală. Pasul imediat următor este stabilirea jurnaliştilor cărora li se va
transmite mesajul (când informaţia cuprinde mai multe domenii, se pot selecta doi-trei publicişti).
În plus, trebuie precizate telefonul, faxul, adresa redacţiei şi rubrica de care aceştia răspund.
Foarte important este şi momentul transmiterii comunicatului care, în situaţii de criză, de
exemplu, trebuie conceput şi transmis cât mai rapid pentru a informa în timp util şi într-un mod cât
mai explicit publicul asupra situaţiei anormale apărute în organizaţie. În cazul comunicatului-
invitaţie (ce anunţă vizite, inaugurări, seminarii, conferinţe de presă, bilanţuri etc.), el se transmite
cu 10-14 zile înainte de producerea evenimentului.
Nu trebuie ignorat faptul că o informaţie devine o marfă perisabilă dacă întârzie mai multe
zile în redacţie din cauza fluxului mare de noutăţi; în acest caz, este extrem de veridică informaţia
specialistului B. Dagenais (1990, p. 123) care spunea că „o informaţie nu este niciodată importantă
prin ea însăşi, ci prin actualitatea care o înconjoară”.
Trimiterea comunicatului se face pe numele jurnalistului pe care biroul de presă l-a
recomandat ca fiind specializat, pe numele şefului de departament sau al redactorului-şef cu
menţiunea: D-lui redactor-şef…, în atenţia d-lui…

10