1.

Compară regimul juridic aplicabil bunurilor domeniului public cu regimul

juridic aplicabil bunurilor din domeniul privat.

Prin drept de proprietate publică se înţelege acel drept de proprietate ce aparţine

statului sau unităţilor administrativ teritoriale, după caz, care prin natura lor sau printr-o
destinaţie expresă a legii pot folosi tuturor în mod direct sau prin intermediul unui organ
reprezentativ al statului care le administrează.
Legea 213/1998 defineşte domeniul public ca fiind alcătuit din bunurile prevăzute
de art. 136 alin. 3 şi 4 din Constituţie,cităm: „Bogăţiile de orice natură ale subsolului, căile
de comunicaţie, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil şi acelea ce pot fi
folosite in interes public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice
şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al
proprietăţii publice”, anexa legii exemplificând în mod clar categoriile de bunuri ce
compun domeniul definit.
Conform reglementărilor legislative, proprietatea publică este garantată de către
stat, subiectele dreptului de proprietate publică fiind statul şi unităţile administrativ
teritoriale, iar bunurile enumerate în art. 135 alin 3 din Constituţie reprezintă obiectul
dreptului de proprietate publică având un regim juridic special conform alin. 4 al aceluiaşi
articol, putând fi date în administrare, concesionate, închiriate sau date în folosinţă gratuită.
Caracterele juridice proprii pe care le prezintă dreptul de proprietate publică, îi
conturează un regim juridic propriu distinct faţă de dreptul de proprietate privată.
Astfel, bunurile proprietate publică sunt:
- inalienabile, ele ne putând fi înstrăinate;
- insesizabile acest lucru însemnând că nu pot fi urmărite de creditorii statului ,
- imprescriptibile
Bunurile proprietate publică se numesc bunuri domeniale, iar un domeniu include
două categorii de bunuri:
- cele din domeniu public fiind scoase din circuitul civil, pot fi doar date în
administrare, concesionate sau date în folosinţa anumitor persoane juridice;
- cele din domeniul privat având în mare parte acelaşi regim ca şi bunurile
proprietate privată, pot fi vândute, concesionate, închiriate.
Atribuirea spre administrare a acestor bunuri către instituţiile publice sau
societăţilor comerciale se va face prin acte administrative sau prin lege
Bunurile pot trece dintr-o categorie în alta, respectându-se prevederile Legii
33/1994, a Legii 213/1998 şi a Legii 215/2001. Pentru retrocedarea unui bun care face
parte din domeniul public trebuie mai întâi să se dispună trecerea acestuia din domeniul
public în domeniul privat pentru ca mai apoi să poată fi restituit.
În opoziţie cu proprietatea publică, proprietatea privată nu este exclusivă, ea putând
aparţine oricărui subiect de drept. Bunurile proprietate privată sunt în circuitul civil şi
tocmai de aceea ele pot fi înstrăinate prin actul de dispoziţie al proprietarului şi pot forma
obiectul urmăririi silite a creditorilor.1
Garantarea şi ocrotirea proprietăţii private se bucură de protecţia constituţională.
Tocmai pentru faptul că titularul dreptului de proprietate privată nu este prevăzut prin
Constituţie, proprietatea privată poate aparţine oricărui subiect de drept: cetăţeni, străini,

1
I.M. Nedelcu, Drept administrativ şi elemente de ştiinţa administraţiei, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2009, p. 471.
apatrizi, persoane juridice, autorităţi publice sau chiar statul, poziţia lor sub aspect juridic
fiind egală, proprietatea privată fiind ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.
Constituţia prevede că proprietatea privată este inviolabilă, acest caracter ne fiind
unul absolut. Bunurile proprietate privată pot fi expropriate pentru cauze de utilitate
publică, spre exemplu, autoritatea publică putând folosi subsolul oricărei proprietăţi
imobiliare cu obligaţia de a plăti eventualele daune produse.

2. Rezumă într-o pagină caracteristicile contractelor administrative.

Sunt considerate contracte administrative, contractele în care una dintre părţi este
un organ al administraţiei publice având drept scop asigurarea funcţionării unui serviciu
public, căruia i se aplică un regim public.
Organele administraţiei publice ca şi autorităţi publice pot încheia şi contracte civile
numite şi contracte de drept privat în aceleaşi condiţii ca orice persoană particulară. Dacă
actul de autoritate este o manifestare unilaterală de voinţă, actul de gestiune este un act
bilateral ce constă într-un acord de voinţă prin care se urmăreşte satisfacerea unui interes
public.
Putem spune astfel că, deosebirea între contractele administrative şi contractele
civile este dată doar de regimul juridic ce li se aplică, regimul juridic comun de drept civil
pentru contractele civile şi cel administrativ, de drept public pentru contractele
administrative.
Actele administrative de gestiune se împart în:acte de gestiune publică denumite şi
contracte administrative, sunt supuse unui regim juridic mixt, de drept public şi de drept
privat, preponderent fiind regimul de drept public şi acte de gestiune privată.
Aşa cum prevede legislaţia în vigoare2, contractele administrative au următoarele
trăsături specifice:
- au la baza acordul de voinţă dintre o autoritate a administraţiei publice şi un
particular;
- particularul se angajează ca în schimbul unei sume de bani să asigure funcţionarea
unui serviciu public sau să efectueze o lucrare publică;
- particularul are obligaţia să accepte clauzele stabilite conform caietului de sarcini;
- autoritatea administraţiei publice poate rezilia unilateral contractul, fără a recurge
la justiţie în cazuri care justifică o asemenea acţiune;
- autoritatea publică poate ceda drepturile sale ce rezultă dintr-un contract numai
altei autorităţi a administraţiei publice, iar particularul le poate ceda numai cu acordul
autorității legislative.
Conţinutul unui contract administrativ se stabileşte pe cale reglementară şi pe cale
convenţională. Partea reglementară cuprinde clauzele cu caracter obligatoriu prevăzute de
lege şi ale acte administrative de autoritate, iar partea convenţională cuprinde clauzele
negociate între părţi.3 Contractul administrativ se încheie în baza acordului de voinţă între o
autoritate a administraţiei publice şi un particular ce a fost declarat câştigător în urma
licitaţiei publice organizate, licitaţie finalizată cu întocmirea unui proces verbal de licitaţie
2
I.M.Nedelcu, Drept civil. Contracte speciale, coordonator Ion Dogaru, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, p.
984.
3
I.M. Nedelcu, Drept administrativ şi elemente de ştiinţa administraţiei, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2009, p. 386.
şi o hotărâre de adjudecare a comisiei de licitaţie. Organizarea şi susţinerea licitaţiei este
condiţia primordială în vederea încheierii contractelor administrative.
Cuprinsul contractului este stabilit, în clauzele sale principale, în mod unilateral de
către serviciul public, clauze ce sunt cuprinse în caietul de sarcini unde sunt stipulate atât
drepturile cât şi obligaţiile contractuale, şi devin valabile numai după ce au fost inserate în
contract. Cealaltă parte, particularul, nu poate decât să adere sau nu la ceste clauze.
Incă de la încheierea contractului administrativ, serviciul public precizează cazurile
în care el poate rezilia contractul, fără a suporta daune în caz de reziliere unilaterală.
Rezilierea contractului se poate face fără a apela la justiţie şi de a-l obliga pe contractant la
plata unor penalităţi. Doar în cazuri de forţă majoră, particularul contractant poate renunţa
la executarea contractului fără a fi obligat la plata despăgubirilor.
Sub sancţiunea nulităţii absolute, contractele administrative trebuiesc încheiate în
formă scrisă.
Obiectul contractului îl pot constitui:
- concesionarea unei activităţi economice, serviciu public, unităţi de producţie ale
unor regii autonome şi terenuri proprietate de stat sau ale unităţilor administrativ-teritoriale;
- închirierea unor bunuri care aparţin statului;
- locaţia gestiunii secţiilor sau agenţilor economici cu capital integral sau majoritar
de stat.
Durata contractului se stabileşte de către părţi.
Obligaţiile administraţiei publice constau în asigurarea condiţiilor necesare
executării contractului, de a plăti preţul cuvenit, de a verifica modul în care se respectă
cauzele contractuale.
Obligaţiile principale ale particularului parte în contract pot fi: asigurarea
continuităţii funcţionării contractului public; executarea unor lucrări publice; achiziţionarea
unor bunuri publice; exploatarea unui bun din domeniul public sau privat; plata unor
redevenţe; executarea lucrărilor de investiţii prevăzute de caietul de sarcini; restituirea
bunurilor concesionate.
Efectele contractului administrativ încetează în mod firesc, prin executarea integrală
de către ambele părţi, la expirarea termenului pentru care a fost încheiat, oricând, prin
acordul de voinţă al părţilor, sau prin manifestarea unilaterală de voinţă a părţilor.