Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tinerii Pe Calea Intrebarilor
Tinerii Pe Calea Intrebarilor
Laurentiu Dumitru
• Cuvant inainte
• Petting-ul, sarutul si aparenta feciorie (cuvant pentru cei indragostiti)
• De ce cad, uneori, cei duhovnicesti?! (unui frate care intreaba)
• Desfranatii si preotia. "Mai pot sa slujesc lui Dumnezeu ca preot?" (raspuns
catre un student de la Teologie -Pastorala)
• Concubinii, sinceritatea si femeia samarineanca
• Reclamele si sufletul nostru
• Pentru o presa ortodoxa
• Pervertirea cuvintelor (deturnare de sens)
• Toleranta de azi: cal troian occidental intr-o Romanie urgisita?
• Viata in Hristos versus integrarea europeana
• Businessman-ul si morala ortodoxa
• Andrei Plesu - intre armia cereasca si Plai cu boi
• Ispita multor intelectuali: "Toate religiile sunt bune!"
• Hristos si indemnul la lectura (raspuns catre George)
• Paulo Coelho - sublim si periculos
• De la indrazneala la badaranie. Familiaritas Dei, dar pana unde?
• "Mai ajunge cineva in Rai in vremurile noastre?"
• Cum a reusit Noe ca in 7 zile sa transforme arca in cea mai mare gradina
zoologica?
• Produsele din soia. Imitatie de carne? Imitatie de post?
• Lacomia pantecelui - pacatul ce ne loveste de Sarbatori
• Ispita
• Despre sinucidere. "Fara Hristos, totul este intuneric si nebunie"
• Unde duc drogurile. De la extaz la mormant. Lideri rock - modele pentru
milioane de tineri, victime ale toxicomaniei
• Ce ar fi lumea fara Inviere? - ganduri pe marginea filmului The Body -
• Mel Gibson si "Patimile lui Hristos" - dialog cu parintele Lucian Grigore
"Termenul de petting este utilizat pentru a descrie toate acele actiuni la care
recurge perechea de adolescenti care inca nu si-a inceput viata intima, dar care
cauta totusi sa-si provoace placere sexuala reciproca"[2].
Aceasta amarnica alternativa e o mare amagire din care a gustat aproape intreg
occidentul cand, prin unele programe, tinerii adolescenti erau sfatuiti sa practice
sexul oral pentru a evita sarcinile nedorite[4].
Cine are nevoie de promovarea acestei practici?!? Intr-o lume fara Dumnezeu ea e
total desueta; de ce sa-ti pastrezi virginitatea, ea nu e o virtute, nu mai e o
norma ceruta de Dumnezeu pana la casatorie, ci e un obstacol in calea placerii si
a implinirii poftelor firii... La ce mai e buna o astfel de feciorie, virginitate mai
bine zis?? Cui foloseste? Fetelor care vor sa se amageasca ca mai sunt virgine doar
pentru ca nu au practicat actul sexual? E buna pentru amagit parintii habotnici,
fanatici, bisericosi care cer fetelor lor sa mearga la control ginecologic din timp
in timp? E buna pentru a spune la spovedanie "sunt curata, n-am sarit parleazul"?
Petting-ul il gasesc ca pe una din ispitele iscusite ale demonului desfraului. "Dar
ce, pacatuiesti? Esti inca virgin/a?" sopteste acesta. "Si medicul poate aduce
marturie". Asta inseamna, in asceza ortodoxa, a fi in inselare[5].
Cate vedete desfranate care apar des pe micul ecran nu spun ca sunt
credincioase – pentru ca trec uneori pe la biserica, pentru ca se inchina uneori
sau aprind o lumanare? Vedem des prin cotidienele centrale si revistele de high-
life tinere artiste de saptesprezece, optsprezece ani (girls-band-uri[6], "vedete"
de-o vara si de-un refren despre mare si soare) care se declara virgine, insa au
comportament si vestimentatie de striptease, pozeaza in ipostaze care de care
mai depravate (avand cautatura obraznica – Pilde 7, 13), iar prin videoclipuri si
concerte fac diverse gesturi lascive, senzuale, danseaza obscen, iritant, fara
pudoare. E de la sine inteles ca o virgina avand infatisare de desfranata (Pilde 7,
10) daca a ajuns sa-si expuna trupul golas prin reviste inseamna ca a trecut deja
de multe bariere psihice, emotionale; ea e gata de mai mult[7], insa
neconsumand inca o relatie intima se considera virtuoasa. Se cred insa curate ca
lacrima, inca n-au facut sex...De multe ori spun ca "se pastreaza" tocmai din
ratiuni religioase.
Unii cititori s-ar putea sa-mi reproseze ca-s partinitor. Nu vreau sa para un
comentariu cu valente de repros generalizat la adresa unuia dintre sexe. Adevarul
e ca trupele muzicale de baieti (boys-band-urile) au acelasi efect asupra fetelor
ca si trupele de fete asupra baietilor. De obicei insa baietii nu vorbesc despre
fecioria lor, se jeneaza cu ea, ei se lauda uneori si cu pacate pe care nu le-au
savarsit, de aceea nu am exemplificat in acest sens.
Demonul desfraului sopteste azi mai mult ca-n alte timpuri: "Joaca-te cat vrei,
cum vrei, esti si vei ramane totusi o buna crestina daca nu faci sex". Tanarul fan
al acestor fetite incepe sa mearga dintr-o data dupa ele, ca un bou la junghiere
si ca un cerb care se zoreste spre capcana (Pilde 7, 22). Si-a luat ultimul album,
si-a luat si postere. Ar vrea si el o prietena asa dezinhibata ca artista din afis.
Inima lui se intineaza, pofta creste, pacatul il paste. Desfranarile din inima ies
(cf. Matei 15, 19). Dar inainte de a fi in inima, desfranarea s-a plimbat prin fata
ochilor lui.
Daca demonul desfraului s-ar da pe fata, lumea s-ar cutremura si s-ar pazi de
pacatul trupului. De-a lungul timpului mii si mii de fecioare, dar si feciori, si-au
pastrat curatia cu mari greutati, jertfe si chiar cu pretul vietii (Sfanta Tecla,
Fecioara Eufrasia, Fecioara Eufimia, Nichita martirul, tanarul Sepeos, etc.) si asta
pentru ca au inteles prea bine paguba desfraului si bucuria unirii cu Hristos.
Nuditatea, vederea unei femei dezbracate, a cauzat caderea lui David Psalmistul.
Pare-ni-se noua ca suntem mai puternici la virtute decat David, omul lui
Dumnezeu? Si totusi acesta s-a culcat cu sotie straina, sotia altui barbat. Si asta
de la privirea trupului gol care l-a umplut de pofta. Dumnezeu trimite la David pe
Profetul Natan care-l mustra. Abia dupa cuvantul profetului, David se trezeste la
realitate si isi vine in fire. Am pacatuit inaintea Domnului, a zis David catre
Natan (II Regi 12, 12). Putini stiu ca celebrul Psalm 50, psalmul pocaintei, e scris
de David "cand a venit profetul Natan, ca sa-l mustre pentru femeia lui Urie".
Suntem mai intariti noi decat Cuviosul Martinian? Noua, celor din lume, ni se pare
ca nu suntem chiar asa vulnerabili, mergem la plaja unde-s atatea trupuri goale,
privim la televizor tot felul de entertaiment-uri si arareori ni se pare ca ne-am
tulburat. De fapt, noi nu sesizam ca patima ne stapaneste deja. Lupta pentru
curatie, pentru feciorie, e o lupta cumplita, ea insa dispare daca savarsesti
pacatul intr-un fel sau altul. Atunci cand te miri ca nu ai lupta de dus, de fapt ai
si pierdut lupta. Fara doar si poate, dincolo de inocenta e alunecare. Ori traiesti
in inocenta, in candoare, prin mila si cu ajutorul lui Dumnezeu (cazul copiilor si a
celor foarte tineri), ori esti muncit de pofta, ori ai cazut savarsind pacatul.
Dincolo de alunecare e iadul deznadejdii sau raiul nadejdii in schimbarea vietii
prin venirea in fire ca si fiul cel curvar din Evanghelie[11].
Trupul doar Domnul ne poate da putere sa il infranam. Spun Parintii ca, odata cu
trecerea timpului, unele ispite si neputinte ne vor lasa, dar vom avea de furca
pana la sfarsit cu mandria si desfranarea. Exceptiile sunt extrem de rare si
confirma regula. Sfantul Ioan Scararul este unul dintre aceia. El vorbeste despre
demonul curviei din auzite, din exterior, nu din lupta personala: "Am aflat ca
lupul curviei adauga dureri celui bolnav si chiar in dureri ii sadeste simtiri
necuviincioase si scurgeri"[12]. De altfel, Sfantul ii lauda pe cei care se straduiesc
sa-si depaseasca firea, nu pe cei ce n-au parte de lupta.
Sa nu ne jucam cu focul, mai ales cand firea noastra este ea insasi aplecata spre
curvie. O patima, cu cat e mai hranita, cu atat e mai flamanda, imi spunea
candva duhovnicul. Solutia? Corectarea ei!
Cel/cea care face petting, si doar atat, deci nu ajunge a faptui propriu-zis
pacatul trupesc, neindoios a fost pazit/a de harul Duhului Sfant. Sa planga pentru
intinarea si necuratia sa si sa Ii multumeasca Domnului. Daca cineva persista in
aceasta practica sa stie ca Duhul nu va mai fi cu el[13], caci patima se cuibareste
in inima, iar constiinta si-o va adormi incetul cu incetul.
"Ok, deci petting-ul nu-i bun si nu-I place lui Dumnezeu" ar putea spune tanarul
cititor. Dar, totusi, "pana unde putem mergem"? Intrebarea am auzit-o de
nenumarate ori! Inevitabil, tinerii incep sa intrebe despre sarut.
A scrie despre sarut am considerat multa vreme ca este o ispita, chiar daca am
fost deseori indemnat sa scriu pe acest subiect de catre tinerii cu care intru in
dialog... Subiectul este extrem de delicat si nu merita lasat deoparte atat timp
cat tinerii cauta raspuns duhovnicesc la probleme lor.
Trupul cere cele ale lui si in multe cazuri, tinerii credinciosi recurg, din pacate, la
sarut ca la un fel de substitut pentru viata intima. Acestia isi stabilesc limita pana
la care vor merge, aceasta fiind de multe ori actul intim in sine (pe care nu vor
sa-l savarseasca pentru a nu pacatui in fata lui Dumnezeu). O eleva imi spunea in
urma cu ceva timp ca se intalneste cu prietenul sau aproape doar pentru sarut.
Adica, se vad, schimba doua-trei vorbe si, in rest, se saruta patimas timp
indelungat... dar nu pacatuiesc cum fac altii... In schimb, se "plangea" de multele
ispite trupesti si de imaginatia pacatoasa care o chinuia zi si noapte. Se simtea
departe de Hristos si oarecum pe buna dreptate pentru ca spune parintele Arsenie
de la Techirghiol: "...cand te umpli de pofta trupeasca, Il dai afara din casa inimii
Tale pe Hristos, Cel care a zidit-o si a rascumparat-o".
Traind sau nu in castitate, tanarul are insa de cele mai multe ori sentimentul ca
sarutul "nu e ceva grav si nici periculos... daca stii cand sa te opresti". Bineinteles
ca intre un baiat si o fata care se plac exista si atractie fizica, caci nu poti sa-ti
faci un prieten (o prietena) care nu te atrage. Aceasta irezistibila atractie e
manifestarea instinctului sexual si este mai agresiv la baieti decat la fete. De
multe ori dragostea este confundata cu acest instinct sexual, de aici multele
dezamagiri sentimentale. In adolescenta, de multe ori, tanarul confunda
realitatea cu ceea ce viseaza. El este plin de dorinta, de curiozitate si nerabdare,
e o lupta in sufletul sau: pe de o parte pofta din el, pe de alta dorinta de a duce
o viata curata, ferita de patimi. Ar vrea sa fie si cu Hristos si sa i se ingaduie si o
aplecare spre senzualitate. Lupta duhovniceasca a tanarului credincios isi pierde
din avant atunci cand intra in anturajul unor prieteni cu vederi mult prea
moderne. E nevoie ca tanarul credincios sa se insoteasca cu cei ce gandesc ca el,
mai ales daca se simte labil, usor influentabil. Nu este vorba aici de a fugi de
lume, de a te insingura, ci de a dezvolta prietenii cu persoane care gandesc, simt
in acelasi fel, care au aceleasi preocupari.
In principiu, fiecare ar trebui sa fie sincer cu sine si cu celalalt si sa stie care este
limita, care gest e nascut din iubire si care din patima, din pofta trupeasca. Cand
e sinceritate si dragoste trebuie sa ai puterea de a spune celuilalt: "ma tulbur, imi
tulbur mintea". Bineinteles ca se cere un anumit stadiu duhovnicesc, dar ideea e
lesne de inteles pentru oricine. Un coleg de facultate, foarte sincer si deschis,
mi-a spus odata ca i-a marturisit prietenei ca sarutul il tulbura foarte tare, ca il
aprinde de pofta si ca ar fi bine sa evite pentru o vreme acest gest, sa se
intample mai discret, mai rar. A inteles foarte bine si el, dar si ea, ca nu trebuie
sa se joace cu focul. Cand vanturile sunt puternice, pe vreme de arsita, focul
aprins in padure se imprastie repede. El se stinge cu apa, nu cu materiale
inflamabile.
Cand vorbim cu tinerele fete despre machiaj, nu e intelept si pedagogic sa le dam
ideea ca ar fi un pacat sa vrea sa fie frumoase, sa placa celorlalti prin frumusetea
chipului lor. Le putem indemna sa fie cat mai naturale cu putinta. Tot astfel, e
demoralizator a vorbi impotriva sarutului cu vehementa si fara nuantare. Daca
spui unui tanar sa nu se sarute se indarjeste si se indeparteaza voit de Biserica
gasind-o traditionalista, conservatoare – in sens rau, bineinteles. E preferabil sa
le vorbim deschis, sincer, spunandu-le ca daca observa ca mintea o ia razna, sa
inceteze, mai ales in posturi. Este si un bun prilej duhovnicesc de a trezi interesul
pentru invatatura ascetica despre "paza mintii". Eu inca mai cred ca unii se pot
saruta frumos, curat.
In alta ordine de idei, pe buna dreptate limba romana face distinctia intre sarut
si pupat (o spune si parintele Savatie in O pogorare la iad). Asa cum, de altfel,
face distinctie intre feciorie si virginitate. Fecioria e mai mult decat virginitate,
nu este doar o stare trupeasca ci, mai ales, una sufleteasca. De aceea nu ne suna
placut englezescul Virgin Mary. Ne amintim si de cuvantul Sfantului Vasile cel
Mare care spunea "femeie nu am cunoscut, dar fecior nu sunt".
Nu e usor sa fii adolescent. Nu e usor nici sa fii crestin. Nici viata nu e usoara, dar
e luminoasa si capata sens doar in Hristos.
NOTE:
[1] Adolescentii sunt target-ul multor reviste: Bravo, Bravo Girl, Cool, Cool Girl,
Popcorn... Toate publicatiile tinerilor au pagini/rubrici de sexualitate, iar
raspunsurile specialistilor, medici si psihologi, la intrebarile tinerilor par a avea
un numitor comun. Aproape toate prezinta ca firesti: inceperea vietii sexuale la
varsta adolescentei, masturbarea ("care apare inca din copilarie!"), recurgerea la
avort etc. Intrebarile sunt uneori socante si bineinteles ca raspunsurile sunt mai
intotdeauna lipsite de discernamant, duhovnicesti nici nu se poate pune problema
a fi... E ingrozitor ca target-ul acestor reviste coboara pana la 9-10 ani, eu insumi
vazand elevi din ciclul primar achizitionand Bravo. Ce invata acestia mici pentru
care s-a jertfit Hristos din revistele adolescentine? Iata cateva teme sexuale:
"Secretele excitatiei", "Ghidul iubirii rapide", "Sarutul perfect", "Orientarea
sexuala", "Onania – un joc al sexualitatii" (cu foto mai mult sau mai putin
explicite), "Pozitiile sexuale", "One-night-stand-ul" (relatia sexuala de o noapte)
cu prezentarea avantajelor si dezavantajelor, etc., etc. ... Tirajele sunt
ametitoare, de multe ori o editie a bilunarului Bravo sare de 100.000 de
exemplare. Din ce am putut observa, ca si profesor, pot spune ca in medie 3-4
elevi dintr-o clasa cumparau si colectionau revista, insa, in pauze, adunati in
grupuri, o citeau si o discutau intreaga clasa de 30 de elevi... Asa ca putem
spune, fara sa exageram, ca numarul real al celor ce citesc Bravo, dar si alte
reviste tineresti, este aproximativ de un milion.
[2] Victor Bodo, Sorina Bodo, Educatia armoniei sexuale, Editura Dacia, Cluj
Napoca, 2002, p. 68.
[3] Ibidem.
[4] Vezi artic. din Ziua: "Guvernul Blair incurajeaza sexul oral la copii"; aceasta
idee fiind o parte a unui program prin care se doreste reducerea numarului de
sarcini nedorite in randul tinerilor (vezi
http://www.ziua.ro/archive/2003/02/22). Au fost si parinti care s-au scandalizat,
dar nu pentru imoralitatea acestei practici, ci pentru faptul ca nu pare a fi intru
totul o solutie viabila, ca aceasta practica nu-i va opri de la sexul normal....
[6] Oops, Pops, Spicy sunt cateva dintre trupele de minore care se unduie pe TV.
[7] Unele vedete Playboy au recunoscut ca oferta de a poza in revista li s-a facut
inainte de 18 ani, apoi, dupa implinirea majoratului au purces la realizarea
pictorialelor pentru revista (vezi cazul Andreea Antonescu, ex-André). De nurii
minorelor se folosesc insa si alte publicatii care nu intra sub incidenta eroticului,
dar cocheteaza cu el.
[13] "Pentru a pastra harul Duhului Sfant, trebuie sa nu primim nici un gand care
nu-I place lui Dumnezeu", ne spune Staretul Siluan.
Din scrisoarea ta inteleg ca ai un prieten deosebit. Este cel mai serios dintre toti
prietenii tai. Este foarte atent cu viata sa duhovniceasca. Merge cu regularitate la
Sfanta Liturghie, posteste, se roaga cu bucurie (cu Rugaciunea lui Iisus, dar si cu
acatiste si catisme din Psaltire), citeste carti duhovnicesti, ajuta pe oricine ii
cere ajutorul. A fost si ramane in continuare un model de asezare sufleteasca,
chiar daca ai aflat de la cineva ca a trecut printr-o cumplita cadere…, ai aflat ca
o buna perioada de timp a trait in concubinaj. Nu in alte timpuri, ci acum, de
curand… Esti sigur ca la mijloc nu-i vorba de nici o minciuna, desi, spui ca ti-ai fi
dorit sa fie.
Te tangui si plangi pentru el, pentru durerea inimii lui, pentru teribila lupta de a
iesi din patima, pe care, desi nu ti-a marturisit-o, o banuiesti prea bine caci „cine
cade de sus, se loveste mai tare”. Ferice de tine ca ceea ce se considera a fi, de
obicei, pricina de judecata sau sminteala, la tine a devenit pricina de plans
pentru aproapele. Ma bucur sa descopar o dragoste asa de mare si implinirea unui
cuvant al Catehismului: „Mantuitorul fericeste nu numai pe cei ce-si plang
pacatele proprii, dar si pe cei care-si frang inima si plang pentru pacatele
semenilor lor, rugand pe Dumnezeu sa le dea cainta…”[15]. Insusi Mantuitorul S-a
intristat si a plans pentru pacatele celor din Ierusalim, din Capernaum si din alte
cetati… Apostolul Pavel, la randul sau, ne indeamna sa plangem cu cei ce plang,
cu cei in suferinta (cf. Romani 12, 15).
Caderile celor duhovnicesti, intr-adevar, nu sunt simple caderi. Acestia stiu prea
bine ce inseamna paza mintii, ispita, pacat, judecata, Rai si iad…
Ai mai aflat ca intre timp fratele s-a marturisit si, cu mila lui Dumnezeu, s-a
indreptat. Slava Domnului! Ma intrebi cum a putut sa cada intr-un pacat asa mare
o persoana foarte angajata in viata duhovniceasca?
Cat sunt de necercetate judecatile Lui si cat de nepatrunse caile Lui (Romani 11,
13). Noi putem sa cercetam motivul caderii, dar numai Dumnezeu stie cauza
tuturor lucrurilor. Numai El stie motivul pentru care a ingaduit aceasta. Daca-ti
spun ca a cazut din lucrarea diavolului poate imi vei replica: „Banuiam asta!” Mai
mult, raspunsul acesta pare a fi uneori varianta simplista de a lamuri problemele
duhovnicesti. Simplista si deloc profilactica…
Discutam deunazi in redactie o problema ridicata de unii tineri apropiati de
Biserica: „E omul capabil de orice fapta? Poate el cadea in orice pacat?”
Iata ce spune Sfantul Macarie Egipteanul intr-o omilie de-a sa: „Am intalnit
deseori printre frati pe unii care au primit atata har si bucurie, incat timp de
cinci sau sase ani spuneau ca pofta s-a stins in ei. Dar dupa aceasta, pe cand
socoteau ca s-au eliberat definitiv de ea, rautatea, care era ascunsa, s-a trezit in
ei si au fost mistuiti de pofta, incat se intrebau uimiti: de unde a venit dupa atata
timp, atata rautate asupra lor? De aceea, in mod firesc, nimeni dintre cei cu
mintea intreaga nu indrazneste sa spuna: Avand harul in mine, sunt liber fata de
pacat; ci, ambele realitati harul si pacatul lucreaza intru mintea mea. Cei ce n-au
experienta lucrurilor, pe cand harul lucreaza cat de cat in ei, socotesc ca deja au
invins, ca sunt crestini desavarsiti. Eu, insa, zic ca asa stau lucrurile: dupa cum
atunci cand soarele stralucind pe cer, in aer curat, vin in jurul sau norii si il
acopera, intunecand vazduhul, fara insa sa-l vatame, pentru ca el ramane intreg
in lumina si in elementul sau; la fel stau lucrurile si cu cei ce nu sunt cu
desavarsire curatiti; desi traiesc in harul lui Dumnezeu, ei sunt stapaniti in
adancul lor, de pacat. Ei au porniri naturale si ganduri puternice pentru
Dumnezeu, dar nu sunt cu totul de partea binelui”[16].
Deci, cinci sau sase ani pofta s-a stins in ei, nu mai aveau nici o patima, si totusi
patimile au navalit din nou asupra lor. Caderile usoare in urcusul duhovnicesc,
pentru cei ce s-au hotarat pentru aceasta cale, sunt aproape inevitabile...
Desfraul e insa o cadere grava ce poate fi evitata. El este o forma de apostazie,
mai ales in situatia in care ai cunostinta cea buna. Patima aceasta „tradeaza”
existenta unei vointe slabe, caci, stim bine, Hristos nu ingaduie sa vina asupra
noastra ispite mai mari decat putem duce. Sfintii, desi au ca si noi fire
neputincioasa, au insa vointa buna, cuget bun. Oare crede cineva ca Sfantul
Vitalie (22 aprilie), cel care mergea noaptea la bordel pentru a marturisi
prostituatelor invatatura lui Hristos si a le chema la pocainta, nu avea instinct
sexual? Avea cu siguranta, dar inainte de orice avea vointa buna…
Cum a putut sa cada prietenul tau intr-un pacat asa mare, el, iubitorul de
Dumnezeu, care trebuie sa fi fost dezgustat de pacat, de lucrarea diavoleasca…?
Ce a putut indeparta harul incat fratele sa cada in pacate de rusine?
Sa ne amintim de caderea Regelui David. Spun Parintii ca s-a datorat unui gand
semet: „Nu voi cadea in veac”. Mandria indeparteaza lucrarea harului
dumnezeiesc, smerenia ii arde pe demoni, spun in esenta cartile duhovnicesti…
Cred ca smerenia e mai importanta decat asceza si, daca n-o avem, Dumnezeu ne
lasa sa cadem in pacate ca sa ne vedem neputinta si sa ne smerim. In multe
cazuri, mandria poate face mai mult rau decat desfranarea. Cred ca fiecare
trebuie sa ne cunoastem limitele, sa vedem cati talanti avem, sa nu incercam sa
facem nevointe peste puterile firesti. Dumnezeu nu ne cere mai mult decat
putem sa facem, asa cum spune si parintele Arsenie Boca in Cararea Imparatiei:
„In fiecare om este inchisa o masura a lui, dupa cum ne asigura si Sfantul Pavel
(Romani 12, 3); peste aceasta masura sa nu treaca nimeni. Aratarea si implinirea
in firea noastra a tuturor darurilor nasterii noastre de sus, din Duhul Sfant, e ceea
ce numim desavarsirea, cea la masura fiecarui ins. Fiecare e inzestrat si trimis sa
implineasca un rost al lui Dumnezeu in oameni. Dezvelirea si intelegerea acestui
rost sau destin ascuns in noi, in fiecare, dupa atotstiinta de mai inainte a lui
Dumnezeu, nu poate fi dezgropat fara cunostinta si luarea aminte a unui duhovnic
iscusit, care are grija si mestesugul sa inlature toata piedica si nepriceperea, ca
sa poata avea loc de ele voia cea buna a lui Dumnezeu, care era ascunsa in
tine”[18].
Pe de alta parte, viata curata nu se castiga de azi pe maine, azi sunt pacatos,
maine sunt sfant (decat in cazuri exceptionale). Trebuie sa recunoastem ca
pacatul este in noi dupa cum scrie si Sfantul Apostol Pavel (Romani 7, 14-25) si,
deci, fiind in noi avem de luptat cu el pana la moarte, desi avem harul pe care il
primim prin Sfintele Taine. Insa „…cei care zic ca pacatul nu este in om se
aseamana acelor oameni care, inghititi de valuri, nu recunosc acest lucru si zic:
Am auzit un vuiet de ape. Ei sunt inghititi de valurile rautatii si nu recunosc ca
pacatul e in mintea si in cugetele lor. Unii dintre acestia sunt dotati cu
intelepciune si vorbesc multe lucruri interesante, dar vorbirea lor nu este dreasa
cu sarea cea cereasca. Ei povestesc despre cina imparatului, fara sa fi primit sau
sa fi gustat ceva din ea”[19].
Caderea mai poate veni din neascultare fata de duhovnic. Vai mie… Sunt multe
exemple de caderi din pricina neascultarii si in Pateric. Spui ca fratele are
duhovnic iscusit. E mare lucru, caci nu e chiar usor sa gasesti un duhovnic iscusit.
As mai face o precizare, si te rog sa ma ierti pentru ea, dar ti-o spun pentru ca
am auzit-o si eu de la duhovnic si m-am folosit. Nu mai asculta ce zic altii in
astfel de situatii, o fi, n-o fi adevarat – nu stim! Cine asculta vorbele de rau fata
de aproapele sta de vorba cu dracii!… N-ai auzit de oameni care se iubesc,
locuiesc sub acelasi acoperis si traiesc in castitate? Unii se si casatoresc pentru a
nu da prilej de judecata. Oricum fratia ta nu l-ai judecat si asta-i foarte
important.
[20] Sfantul Ioan Scararul in Florilegiu filocalic, Editura Herald, Bucuresti, 2003,
p. 133.
"Stiu ca Sfintii Parinti sunt categorici, insa vedeti vreo sansa sa pot sluji lui
Hristos ca preot?" intreba studentul aproape plangand. Concret, cel ce a
desfranat si s-a pocait mai poate primi hirotonia?
Intr-adevar, desfranarea este unul din impedimentele la preotie, dupa cum spune
si Sfantul Simeon al Tesalonicului: "...cel ce curveste dupa botez sau a avut
tiitoare nu poate sa fie arhiereu, preot, diacon sau altceva din randuiala
preoteasca"[22]. Tot astfel se exprima Ioan Postitorul, Marele Vasile si nu numai
ei: "Cel ce a curvit macar o data, preot sa nu se faca". Impedimentele la preotie
sunt, de altfel, mult mai multe, dar nu le vom pomeni acum.
Exista acel canon care se refera la fostii pagani, carora prin botez, li se iarta
desfranarile si pot sa se faca preoti[23] (e si cazul Fericitului Augustin, care-si
marturiseste in Confesiuni - III, 1 - viata desfranata, si care dupa convertire va
ajunge episcop). Iata, deci, ca botezul sterge desfranarea. Logica e simpla,
paganul (necrestinul) desfranand nu se leapada de Hristos pe care nu-L stie. Celui
botezat, crestinului adica, desfranarea i se socoteste ca o forma de apostazie, el
intineaza haina botezului. Vedem dar ca impedimentul nu sta in intinarea
trupului, ci in vointa. Cel care a putut sa schimbe mangaierile harului pe
mangaierile unei femei, nu prea mai are ce sa faca in altar. Cu toate ca si pentru
acesta este pocainta. Tu, care ai primit botezul de mic, dar nu ai avut cunostinta
cea buna, traind intr-o familie si intr-o societate care nu pun pret pe invatatura
crestina, mai rea decat cea pagana, socotesc ca poti fi judecat precum paganii,
mai ales ca - imi amintesc cand mi-ai spus - n-ai facut Religie in scoala. Gandesc
ca tu nu te-ai lepadat de Hristos cand ai facut acel pacat, ci ai urmat chemarile
firii cazute, caci numai Hristos infraneaza firea, noi nu putem[24]. Pe urma, cand
ai crezut, ti-ai indreptat viata, ai aratat ca ai vointa buna. Asadar, canoanele sunt
pentru boala vointei, poate nu atat pentru intinarea trupeasca, pentru ca si
paganii s-au intinat trupeste, dar Dumnezeu ii face preoti, de se vor indrepta,
"pentru ca n-au stiut" . Asa si tu "n-ai stiut". Desi exista un exemplu in Pateric in
care se iarta si unui episcop, deci si celui ce a stiut, care, cazand in desfranare isi
anunta turma ca nu mai e vrednic de o asa mare dregatorie; credinciosii nu vor
insa sa se desparta de arhiereul lor, asa ca parintele porunceste sa treaca toti cu
picioarele peste dansul la iesirea din biserica si doar asa va primi sa ramana.
Credinciosii fac intocmai, iar dupa aceasta se aude glas din cer: "Pentru multa lui
smerenie i-am iertat pacatul"[25]. Canoanele in acest caz sunt insa categorice,
toate vorbind de caterisire[26]. Ele n-au fost desfiintate, ci doar Dumnezeu a
lucrat in mod exceptional in acel moment caci: La oameni aceasta e cu
neputinta, la Dumnezeu insa toate sunt cu putinta (Matei 19, 26). Acest exemplu
nu poate fi justificare pentru desfranarea "in cunostinta de cauza"; daca cineva,
acum, ca si teolog, savarseste pacatul desfraului, nu-l pot vedea preot.
Canoanele sunt categorice. Desfranatul nu-i bun crestin, cu atat mai mult bun
preot nu poate fi.
Cine poate spune ca pricepe Tainele Domnului, cine-L poate ingradi pe El? Inima
curata zideste intru mine, Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele
dinlauntru ale mele (Psalmi 50, 11) spune Psalmistul si noi impreuna cu el. Stim
noi cum lucreaza Domnul in inima smerita ce se roaga cu zdrobire pentru
pacatele savarsite? Putem noi spune ca nu-l innoieste intru totul pe cel ce
plange, dupa cuvantul Sfantului Pavel: Deci, daca este cineva in Hristos, este
faptura noua; cele vechi au trecut, iata toate s-au facut noi (II Corinteni 5, 17)?
"Daca omul si-a spovedit si si-a urat pacatul, acesta se sterge din toate cartile
care este scris: si din cartile dreptatii lui Dumnezeu, si din cartile firii noastre...
Astfel, el nu mai este pomenit la judecata"[29] spune Sfantul Teofan.
Ai pacatuit sau n-ai pacatuit, ai sau nu 30 de ani - varsta canonica pentru preotie,
asta e o parte a problemei. Toti suntem nevrednici! Oricat de curat ar fi cineva
slujirea aceasta e prea mare. Daca ne-am lua dupa vrednicia care se cere, n-ar
mai fi nimeni preot pe pamant.
"De-ai fi curat ca ingerii si sfant ca Ioan Botezatorul, preot nu poti sa fii" spune
Parintele Cleopa citand pe Efrem Sirul[30]. Gandesc ca daca duhul dragostei te
indeamna la plinirea cuvintelor psalmistului Ravna casei tale m-a mancat (Psalmi
68, 11), doresti a te invrednici de darul preotiei si, spune Scriptura, bun lucru
doresti (cf. I Timotei 3, 1). Nu cred ca esti din aceia care incearca sa puna cu
orice pret mana pe preotie, asta fiind insa o alta problema[31].
Toti sunt nevrednici, e adevarat ca unii sunt mai nevrednici decat altii, insa doar
unii au chemare[32]. Deci, dincolo de toate acestea, ai chemare? Caci daca ai
chemare de la Dumnezeu, lucrurile se limpezesc. Imi amintesc un cuvant al
vrednicul patriarh Iustinian: "Preotia este o chemare de la Dumnezeu - Sfantul
Apostol Pavel spune despre sarcinile preotiei ca nu se iau de la sine, ci prin
chemare[33] (cf. Evrei 5, 4). Multi tineri urmeaza cursurile de teologie, dar nu
toti vor primi preotia, din lipsa de chemare".
Insa daca vrei sa te duci nechemat, du-te, dar personal nu-ti recomand! Consulta-
ti si duhovnicul in problema aceasta. Asa ma gandesc eu ca e in firea lucrurilor,
mai ales dupa ce m-am sfatuit cu preoti cu mult discernamant inainte de a
purcede la redactarea raspunsului pe care mi l-ai cerut, constient fiind ca harul
lucreaza prin preot in chip tainic.
Parintele Arsenie Papacioc intr-un dialog cu tinerii spunea: "Daca te-ai dus sa ceri
un sfat la un episcop al lui Dumnezeu, raspunsul vine de la Dumnezeu prin acel
episcop. Daca nu ti-a convenit, atunci sa stii ca pe Dumnezeu l-ai clevetit. Deci
duceti-va ca la omul pe care Dumnezeu il tine acolo"[38].
Frate, un lucru stiu, ca dragostea toate le rabda. Si mai stiu ca trebuie sa avem
cu totii dragoste si pocainta, ca dragoste fara pocainta nici nu poate fi. Nu
conteaza daca eu sau altcineva le vede pe acestea doua la tine, oamenii se pot
insela. Hristos sa le vada la tine si, crede-ma, te va chema.
Iisus i-a zis a treia oara: Simone, fiul lui Iona, Ma iubesti? Petru s-a intristat, ca
i-a zis a treia oara: Ma iubesti? si I-a zis: Doamne, Tu stii toate. Tu stii ca Te
iubesc. Iisus i-a zis: Paste oile Mele (Ioan 21, 17)
[24] Pe aceasta tema vorbeste foarte frumos Parintele Savatie Bastovoi in cartea
Intre Freud si Hristos, Editura Marineasa.
[26] Vezi Sfantul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare de suflet, Editura
Episcopiei, Ramnicul Valcea, pp. 48-49. Unii ar putea spune ca aceste canoane
referitoare la caterisire s-au cristalizat chiar in vremea scrierii Patericului insa
aceasta nu e logica potrivita. Si in situatia descrisa in Pateric si in intocmirea
sfintelor canoane a lucrat acelasi Duh Sfant.
[28] Sfantul Ioan Scararul, Florilegiu filocalic, Editura Herald, Bucuresti, p. 135.
[29] Sfantul Teofan Zavoratul, Mantuirea in viata de familie, Ed. Sophia, 2004, p.
70.
[31] Sunt unii care vad in preotie o afacere (si revista Capital s-a grabit s-o
defineasca astfel). Acestia ar fi in stare sa puna mana pe preotie cu orice pret.
Fereste-te deci de a da bani pentru hirotonire sau parohie. Sfantul Ioan Gura de
Aur spune ca: „Multi au rapit preotia cu bani, dar n-a fost cine sa-i vadeasca, n-
au auzit cuvintele spuse de Petru odinioara lui Simon Magul (Faptele Apostolilor 8,
18-24). Asta nu inseamna ca au scapat de pedeapsa; vor primi o pedeapsa cu mult
mai cumplita decat aceea pe care ar fi primit-o pe pamant, pentru ca istoria lui
Simon Magul nu i-a invatat minte” (Sfantul Ioan Gura de Aur, Despre feciorie.
Apologia vietii monahale. Despre cresterea copiilor, E.I.B.M.B.O.R., 2001, p. 39).
Pentru pacatul simoniei, dupa canoane, exista un singur fel de pocainta:
indepartarea de la slujire ca un nechemat si nevrednic, caterisirea.
[36] Parintele Paisie Olaru de la Sihla sfatuia pe ucenicii lui care erau la randul lor
duhovnici: „Mare atentie pe cine recomandam la hirotonie, ca ne asteapta aspra
judecata. Ca unii au fost hirotoniti cu nevrednicie, impotriva Sfintelor Canoane,
si au facut greutati Bisericii lui Hristos” (Parintele Paisie Duhovnicul, Editura
Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1993, p. 74). Despre aceasta atentie
sporita vorbesc multi parinti, pe care nu-i mai pomenim aici.
[38] Parintele Arsenie Papacioc apud Duhovnici romani in dialog cu tinerii (editia
a-II-a), Editura Bizantina, Bucuresti, 1999, p. 131.
[40] Regretatul Parintele Dionisie Ignat de la Colciu, cel mai iubit duhovnic roman
athonit, are un cuvant care-ti poate da multa nadejde: „Intrebare: O alta
problema: sunt oameni care au facut Facultatea de Teologie, dar inainte de a
ajunge la Dumnezeu, poate in adolescenta, au avut unele caderi trupesti, si si-au
pierdut fecioria... Ce sa faca? Sa se gandeasca sau nu la preotie? Unii dintre ei
au incercat sa se pocaiasca, sa duca viata evlavioasa. Ce parere aveti: e bine sau
e rau? Sfintii Parinti au zis ca cine nu e fecior nu e bun sa fie preot. Dar unii
duhovnici ii trimit pe tinerii care dupa cadere s-au pocait sa isi asume crucea
preotiei, numai pentru a fi de folos celorlalti. Duhovnicul spune: „Ar fi bine sa
te indrepti spre preotie...”. Dar Sfintii Parinti spun altceva. Raspuns: Asa scriu
Sfintii Parinti, sigur, asa este hotararea. Dar duhovnicii mari si episcopii dupa voia
lui Dumnezeu judeca lucrurile. Daca intamplator dau in niste nevoi mari, ii dau
binecuvantare cate unei persoane in felul asta. Dar el singur nu poate sa ceara
lucrul asta. Si nu poti sa zici: „nu-i nimic ca a cazut”. Intrebare: Dar daca
episcopul si duhovnicul judeca totul, si dau binecuvantarea, iar cel in cauza are
framantari, nu e sigur ca e bine sa fie hirotonit, si are ganduri de indoiala?
Raspuns: Daca episcopul si duhovnicul dau binecuvantarea, atunci acela sa aiba
pace: se cunoaste ca a gresit, dar Dumnezeu l-a iertat, fiindca a facut ascultare.
Episcopul si duhovnicul vad niste greutati mari, de aceea i-au dat binecuvantarea;
este nevoie de preot. Pe cine sa trimita? E atata lume care cere Liturghie, cere
botezuri, cere fel de fel de slujbe” (Ne vorbesc parinti athoniti, Editura
Bunavestire, Galati, 2003, pp. 81-82). De retinut ca Parintele precizeaza ca
teologul cu pricina nu poate cere singur hirotonia…
Hristos striga insa inspre toate aceste vedete concubine care-si povestesc viata si
principiile fara de Dumnezeu prin reviste: „N-ai barbat! (sau N-ai femeie!). Cel
cu care esti acum nu-i al tau. Vino-ti in fire. Fii sincera ca si femeia pe care am
intalnit-o odinioara la fantana lui Iacov de langa cetatea Sihar a Samariei. Nu te-
am vazut in fata Sfantului Altar cerand binecuvantarea de a trai impreuna, in
iubire, toata viata. Nu te pot lauda, cum am laudat-o pe femeia aceea. Nu
traiesti dupa legea Mea, nu te cunosc pe tine”.
Bunul Dumnezeu sa dea gandul si cuvantul bun al samarinencei tuturor celor care
cred ca n-au nevoie de randuielile lui Hristos!
Traim fara doar si poate intr-o lume caleidoscopica, intr-o lume poleita, intr-o
lume sclipitoare... E de-ajuns sa deschizi televizorul pentru a te convinge de
acest lucru. La orice fel de emisiune te-ai uita, te lovesc din cand in cand...
reclamele. Uneori, dimpotriva, am senzatia ca reclamele sunt intrerupte de
fragmente de film... S-ar parea ca-s bine venite, caci mai afli lucruri noi si utile,
ca de exemplu: trebuie sa arunci periuta cat mai repede, pentru a nu da nas in
nas cu virusii, sa-i "lucrezi" numai din taste pe colegii care te enerveaza, sa
mananci napolitane, raspunzand cu gura plina la telefon si sa spui respectivului
ca a gresit numarul, etc. Mai aflu ca daca ai un brat plin de ciocolate poti spune
ca "ai fost in paradis" sau ca matreata e flagelul inceputului de mileniu (cine oare
m-a mintit spunandu-mi ca SIDA e acel flagel?...), ca barbatii "nu se mai satura de
bere", nu de sete, ci deoarece e musai sa strangi capace pentru concurs. Mai aflu
si ca, de nu cumperi sapunul sau detergentul potrivit sau nu consumi sare iodata,
esti un om terminat si "faci parte din turma". Inteleg din ce vad ca reclamele la
alcool sunt facute special pentru betivi... Replicile din spoturile publicitare
observ ca au devenit "automatisme" in discutiile dintre tineri (gen "Pleaca, bre, ca
iei vopseaua!", "Inca una si ma duc", etc.). Cred ca intai le-am auzit pe strada si
apoi am inteles ca-s luate din reclame... Aflu, de asemenea, ca produsele de
fast-food (numite inspirat in argoul american junk-food - adica hrana
nesanatoasa, "moarta", cu multe calorii) sunt naturale, probabil pentru simplu
motiv ca au in continut cel putin un ingredient sanatos.
Inteleg din ce vad ca sexul, aluziile sexuale pot vinde orice produs (de la sapunul
care face spuma pe pielea catifelata a top-modelelor, pana la branza topita a
colegului care anima mintea unei fetite de clasa a III-a care se intreaba: "Daca ma
saruta data viitoare!!?". No comment!).
Incepand chiar din postul Adormirii Maicii Domnului s-a facut reclama de
promovare a laptelui de consum. De ce tocmai de atunci? Probabil din
intamplare... Ea cuprindea o cursa de vaci, nu de tauri, cum stim cu totii ca sunt
in Spania. Cam derutant pentru cei mici..., caci, se stie, ei iubesc cel mai mult
reclamele.
Ceea ce m-a socat indeajuns, incat am crezut ca voi avea cosmaruri, este
macabra reclama care ne recomanda sa nu folosim copiii la incalzirea sufrageriei,
caci "copiii nu sunt combustibil"... Dar si aceea in care unui tanar ii iese un mic
"alien" suparat din stomac, pentru ca nu a citit cu atentie prospectul produsului
din care consuma.
Prea mult, ajunge! Inca un fenomen saturat, spun multi. Ei devin suspiciosi orice
le-ai spune. Omul modern se simte mintit, furat, inselat de stralucirea aramei ce
seamana izbitor cu aurul. Dar nu e acesta aurul. Iar daca e sa li se spuna
oamenilor: "Uite, acesta-i aurul", te privesc banuitor. Iar lipsa increderii,
banuiala, de buna-seama, e pacat. Credinta este din auzire (Romani 10, 17), dar
vai, "nu mai credem tot ce auzim". Ne-am ars cu atatea reclame, incat suflam in
orice. Suntem suspiciosi permanent, credem ca toti au un interes ascuns, toti vor
ceva de la noi[42]. Si pe Hristos Il tinem departe de noi din aceleasi motive...
Hristos a venit sa ne dea, nu sa ne ia. El cere inima noastra pentru a o umple,
inca de aici, de bunatatile ceresti. El e aurul de care vorbeam, dar noi prea am
fost mintiti si putini mai credem ca El e raspunsul la toate intrebarile noastre, ca
dupa El tanjeste sufletul nostru, ca El este ceea ce ne trebuie. La Hristos nu
avem alternativa viabila. Multe sunt pe lumea asta, insa noua nu ne trebuie. Bine
spunea dumnezeiescul Pavel cand afirma: Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate
imi sunt de folos (I Corinteni 6, 12). Mi se poate reprosa ca le vad pe toate
teologal, dar, spunea N. Steinhardt, conditia umana e o conditie teologala[43].
Exista un cuvant evanghelic care ma pune pe ganduri de fiecare data cand il
descopar rasfoind Scriptura: Nu iubiti lumea, nici cele ce sunt in lume. Daca
cineva iubeste lumea, iubirea Tatalui nu este intru el; Pentru ca tot ce este in
lume, adica pofta trupului si pofta ochilor si trufia vietii, nu sunt de la Tatal,
ci sunt din lume. Si lumea trece si pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu
ramane in veac (I Ioan 2, 15-17).
Acestea trei: "pofta ochilor", "pofta trupului", "trufia vietii" le vad a fi in antiteza
cu cele trei voturi monahale: pofta ochilor si saracia de buna voie; pofta trupului
si castitatea; trufia vietii si ascultarea neconditionata. Voturile, in acest caz
actioneaza ca niste capace, ca niste inchizatoare de robinet. "Canalele" sunt
astupate! Pe de alta parte, cei din lume care insa nu vor sa fie din lume, sunt
bombardati de sute de mesaje comerciale zilnic... Toate ne invata cate ceva,
toate deschid robinetul. Toate ne deschid spre lume, de fapt spre minciunile ei.
Toate ne starnesc pofta ochilor ("trebuie sa-l ai", "e timpul sa ai si tu...", "doreste-
ti mai mult", "n-o imparti cu nimeni"), pofta trupului ("rasfata-ti simturile",
"pentru barbati adevarati"), trufia vietii ("fii cool", "iesi din turma", "pentru ca
meriti", "fac ce vreau, dar stiu ce fac"). Adevarul este ca "ni se dicteaza dorinte
ce ne-ndurereaza" (Alain Souchon). Ma intrebam deunazi daca oamenii cu idei din
publicitatea romaneasca sau de aiurea au studiat teologia, nu de alta, dar cunosc
mult prea bine elemente de ascetica (stiu sa sageteze, stiu sa stimuleze
neputinte si patimi, sa creeze dependenta). Bine au facut anumiti ierarhi cand au
cerut neimplicarea slujitorilor altarului in industria reclamelor (advertising-
ului)... Si totusi sa nu stam cu mana-n san, dar ce putem face?...
Putem lupta, spre exemplu, impotriva unei asa mari inventii cum este
televiziunea? E rau televizorul? El e doar un mijloc... Noi, cei ce alegem, alegem
bine sau rau. In acelasi duh, am putea spune ca si descoperirea hartiei sau a
tiparul sunt lucruri rele, caci se tiparesc putine carti bune si mult prea multe
carti proaste. N-ar fi mai bine sa-i invatam pe crestinii nostri sa aiba
discernamant, sa aleaga ce-i bun de acolo "asa cum albina culege nectarul din
florile bune"? Parintele Teofil de la Sambata de Sus, in stilul sau hatru, spunea ca,
daca televizorul nu-i stricat, este bun. Si Parintii Bisericii spuneau in acelasi duh
ca nu vinul e rau, ci betia, nu femeia e rea, ci curvia etc.
Biserica se adreseaza prin excelenta tuturor fiilor ei, nu doar unor enclave care
detesta societatea deschisa si demonizeaza mass-media.... Biserica nu ne
indeamna sa iesim din societatea civila, sa intoarcem spatele lumii... Trebuie sa
traim in lume, ca si cum nu am face parte din ea in sensul pe care Sfantul Pavel,
prin excelenta deschis catre lume, il prezinta in Epistole cand spune: Caci nu
avem aici cetate statatoare, ci o cautam pe aceea ce va sa fie (Evrei 13,
14). Acelasi neinfricat Apostol afirma: Asadar, daca ati inviat impreuna cu
Hristos, cautati cele de sus, unde se afla Hristos, sezand de-a dreapta lui
Dumnezeu; Cugetati cele de sus, nu cele de pe pamant (Coloseni 3, 1-2). Cum se
face ca tocmai autorul acestor versete, Sfantul Pavel, este prin excelenta un om
al comuniunii si comunicarii, un om al lumii? Fara doar si poate, cine traieste in
cetate si intoarce spatele lumii reale, cine ramane indiferent sau impasibil fata
de cele ce se intampla in lume, tradeaza putina iubire fata de oameni (exceptie
facand monahii care au parasit lumea nu pentru ca au detesta-o, ci chiar din
dragoste pentru ea; multi cred, pe buna dreptate, ca pentru rugaciunile lor
Dumnezeu mai tine lumea). De aceea, cred ca se cuvine sa ne calauzim dupa
Sfantul Pavel, caci el marturisea cu dragoste Evanghelia pe pamant si inima ii era
permanent la Cer.
Este adevarat, dupa cum afirma si Danion Vasile, ca "mass-media este Evanghelia
zilelor noastre; este lumina dupa care se calauzesc masele de oameni care
asteapta vestea cea buna a fericirii pamantesti"[44]. E o realitate. Totul se
invarte azi in jurul comunicarii mediatice. Ea e o forta ce nu ar trebui sa o mai
neglijam, ea formeaza, ea creste tinerii de azi. Nu castigam nimic daca o
demonizam. Daca ochii si urechile a milioane de romani sunt indreptati spre
presa, radio si televiziune este si datoria noastra, a celor ce marturisim dupa
putere Cuvantul Mantuitorului, de a veni si pe acest drum in intampinarea
acestora mici pentru care Hristos a murit. Bineinteles ca Evanghelia trebuie sa fie
vestita pe calea traditionala a pastoratiei; predica se tine de la amvon,
catehizarea se face in biserica si la orele de religie, dar nu ne mai putem ingadui
sa ignoram acest mijloc prin care Cuvantul lui Hristos poate ajunge la oamenii ce-
si spun: "nu le am p-astea cu Biserica"...
Sa nu mai neglijam forta si impactul mass-media, mai ales azi cand traim intr-o
epoca a comunicarii...
E nevoie de o presa ortodoxa care, asa cum spunea Teodor Baconsky, "sa
cantareasca ziua din perspectiva eternitatii"[47]... Cred ca in conditiile in care
tipul de presa macabru (violuri, scandaluri, ucideri) se dezvolta si acapareaza
piata informationala, noi ii putem contrapune faptul cotidian comentat din
perspectiva vietii in Hristos, cu accent pe experientele pozitive, ziditoare, demne
de urmat.
Despre moralitatea presei s-a vorbit nu o data. De aceea, Teodor Baconsky afirma
ca a scrie un simplu articol despre cele sfinte intr-o gazeta mediocra, suburbana,
e ca si cum ai transforma in capela una din dependintele unui bordel[49]. E un
mare risc? Da, se pare ca este... Dar exista si posibilitatea ca, printr-o lucrare
sustinuta, bordelul sa se transforme, cu mila lui Dumnezeu, intr-un asezamant de
binefacere.
Biserica noastra vie si dinamica isi poate asuma acest lucru. Capul ei, Hristos ne
spune: Indrazniti. Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33).
[44] Danion Vasile, Cartea nuntii. Cum sa-mi intemeiez o familie?, Editura
Nemira, 2003, p. 101 (reeditata si la Editura Egumenita).
[45] Cf. Teodor Baconsky, Ispita binelui, Eseuri despre urbanitatea credintei,
Editura Anastasia, 1999, p. 83.
[46] Pe cand multimea Il imbulzea, ca sa asculte cuvantul lui Dumnezeu, si El
sedea langa lacul Ghenizaret, A vazut doua corabii oprite langa tarm, iar
pescarii, coborand din ele, spalau mrejele. Si urcandu-Se intr-una din corabii
care era a lui Simon, l-a rugat s-o departeze putin de la uscat. Si sezand in
corabie, invata, din ea, multimile (Luca 5, 1-3).
[48] Arhid. Dr. Stefan Iloaie, Tinerete, ideal, Biserica (carte de interviuri), Editura
Agaton , Fagaras, 2002, p. 144.
Noi, crestinii stim bine un lucru: cuvintele nu-s obiecte de joaca. Te poti juca cu
multe, dar nu cu vorbele, caci ele sunt stropi din Cuvantul Vietii sau, mai bine
spus, asa ar trebui sa fie.
Azi e la mare cautare sa "gandesti liber", insa putini si traiesc realmente liberi,
din ce in ce mai putini, caci ceilalti inca nu stiu ca si pentru ei este valabila
afirmatia: adevarul va va face liberi...
Un alt exemplu: Pentru crestini, "saracii cu duhul" sunt cei smeriti (intr-una dintre
interpretarile patristice), pentru lumea de azi ei sunt prostii, naivii... Chipurile,
pe acestia i-ar ferici Bunul Dumnezeu...
Apropo de fete, in urma cu vreo cincisprezece ani, daca spuneai despre cineva ca
e "fata buna", toti intelegeau ca are inima buna. Astazi, cand tinerii spun despre
o fata ca "e buna", ei fac referire la trup, referire cu conotatie sexuala evidenta.
[51] Vezi Despre ravna sufleteasca si cea duhovniceasca (p. 11 si urm.), in Sfantul
Ignatie Brianceaninov, Despre inselare, Schitul Lacu, Sfantul Munte Athos, 1999.
Si nu fiti partasi la faptele cele fara de roada ale intunericului, ci mai degraba
osanditi-le pe fata (Efeseni 5, 11)
Intr-o lume in care se face deseori lobby pentru toleranta (de buna seama, prost
inteleasa) te intrebi ce consecinte pot avea cuvintele profilactice, cuvintele "de
folos" cum le numeste Patericul...
Din pacate, tarile est-europene de curand scapate de sub jugul totalitar comunist
sunt extrem de tolerante, primitoare a aproape tot ce vine din Occident. Stam
chiar mai rau, pentru ca, spre deosebire de unele state vestice puternic
secularizate, noi nu refuzam mai nimic din ceea ce primim. Pentru noi, tot ce
vine din afara e bun, minunat, chiar daca sclipeste doar ambalajul.
Invatam in fiecare zi sa toleram... Sotiile isi tolereaza sotii betivi, violenti sau
adulterini, toleram prozelitismul religios pe toate canalele media, toleram o
politica dusa spre pierderea identitatii nationale[52] si a demnitatii umane[53],
toleram educatia sexuala anticrestina din scoli, toleram moda pseudo-
lesbianismului (vezi Madonna si Britney Spears[54], Mihaela Radulescu si Daniela
Nane, etc.). Toleram, spre exemplu, existenta tarabelor de ziare (ce au
intotdeauna si reviste pornografice) la doi trei pasi de biserici si scoli, toleram
vrajitoria, magia, practicile oculte pe diverse canale media, desi ele nu sunt
asumate de nici unul din cultele recunoscute in tara noastra sau in U.E. Toleram,
pana la urma, prezenta si lucrarea diavolului in viata noastra si a celor de langa
noi.
In lumea tolerantei, granita intre bine si rau, frumos si urat, adevar si minciuna
nu se vede deslusit. In spiritul tolerantei trebuie sa acceptam anormalitatea
aproapelui si s-o numim - normalitatea lui. In general se spune: "atat timp cat nu
ma afecteaza personal ceea ce face, gandeste sau traieste aproapele este in
regula, ce-mi pasa mie?...". Prin chemarea pe care Hristos ne-a facut-o, noua
crestinilor, ne pasa de ceilalti. Indiferenta este cu siguranta pacat, iar toleranta,
in situatia asta, inseamna pur si simplu a nu iubi. Hristos ne indeamna sa avem
dragoste unii pentru altii, ne indeamna sa suferim cu cei ce sufera...
Nici Sfantul Pavel n-a tolerat pe atenieni, ci a schimbat drumul vietii lor, mai
mult, a schimbat insasi istoria civilizatiei grecesti.
Nici Ioan Botezatorul n-a tolerat pe Irod care se casatorise cu cumnata sa,
Irodiada. De ce e intolerant Ioan (un profet iudeu) cu Irod (un inalt demnitar
pagan)? Pentru ca si-a dorit sincer indreptarea sa. Stim bine ca sfintii lui
Dumnezeu patrunsi de harul dumnezeiesc nu ii pot uri pe oameni. Sunt
incredintat ca Irod (care-l pretuia pe Ioan) s-ar fi indreptat, daca nu ar fi existat
nefericitul eveniment al dansului Salomeii si promisiunea facuta. Ispita orgoliului
a fost mai mare decat pretuirea pe care o avea pentru marele prooroc.
Nu suntem adusi la existenta pentru "a fi", ci mai ales pentru "a deveni". "Caut pe
cineva care sa ma accepte asa cum sunt", spun multi. Deseori, "asa cum sunt" se
refera la acceptarea patimilor, a viciilor in viata personala. De ce oare unii simt
un mare gol in suflet? Pentru ca ei "sunt", dar nu vor "sa devina"!
Am cazut deseori sub povara neputintelor mele. Multi au tinut sa-mi arate ca ma
apreciaza oricum, "asa cum sunt". Prietenii mei si vecinii mei in preajma mea s-
au apropiat si au sezut; si cei de aproape ai mei departe au stat (Psalmi 37,
11). Desi aproape fiind, departe erau. Eu as fi preferat o mana intinsa, un sfat
bun ca sa se implineasca Scriptura care spune: Purtati-va sarcinile unii altora si
asa veti implini legea lui Hristos! (Galateni 6, 2). Sincer Il rog pe Hristos Domnul
sa ma fereasca pe viitor, la vremuri de cercare, de oameni toleranti si ingaduitori
cu mine!
Cel ce leapada mustrarea isi urgiseste sufletul sau, iar cel ce ia aminte la dojana
dobandeste intelepciune (Pilde 15, 32).
[54] In cadrul show-ului MTV Video Music Awards din septembrie 2003, Madonna o
saruta lasciv si prelung pe Britney Spears. Din acest sarut, care a facut mare
valva, s-a nascut o prietenie deosebita, cele doua staruri pop au lucrat o piesa si
au filmat impreuna un videoclip. Mai apoi Britney a fost convertita de catre
Madonna la invatatura ezoterica a Cabalei (ultima moda in materie de
spiritualitate la Hollywood), adica, fara sa stie probabil, s-a lepadat de Hristos...
Hristos atentioneaza turma mica (Luca 12, 32): Acestea vi le-am grait, ca intru
Mine pace sa aveti. In lume necazuri veti avea; dar indrazniti. Eu am biruit
lumea (Ioan 16, 33). Exista in aceasta iesire a noastra in afara un oarecare soi de
narcisism, simtim ca e absolut necesar sa ne vada lumea cu ochi buni. Scopul
nostru ca si crestini e sa ne vada bine de la Bruxelles? Sa primim nu stiu ce suma
de la buget? Sa ne sprijine nu stiu ce partid? Trebuie spus ca Biserica e mult mai
mult decat oranduirile lumesti, trecatoare, carora insa trebuie sa ne supunem
dupa cuvantul Apostolului: Supuneti-va, pentru Domnul, oricarei oranduiri
omenesti, fie imparatului, ca inalt stapanitor, fie dregatorilor... (I Petru 2, 13).
Oranduirea sociala poate fi buna sau rea dar, in principiu, ea nu se face pricina a
caderilor noastre, in sensul ca nu ajuta la nimic daca dam vina pe ea. Lot se afla
in Sodoma si s-a salvat, pe cand Iuda era cu Domnul si s-a pierdut. Mai mult,
Adam se afla in rai unde toate erau bune foarte (avea deci "cadru bun") si tot nu
i-a folosit. Traim multi dintre noi cu iluzia ca, daca lumea in care existam (sau
supravietuim) s-ar aseza pe un fagas bun, am fi mai buni crestini. Adevarul e ca,
dimpotriva, daca noi vom deveni buni crestini, lumea se va putea schimba.
E paradoxal, dar atunci cand Biserica a avut "cadru bun", de exemplu cand a
primit libertate de manifestare dupa anul 313, atunci a explodat si monahismul
eremitic.
Problema este in alta parte. Spre exemplu, ce ne opreste pe noi sa stingem
televizorul cand apar tot felul de blestematii si desfranari? Pofta din noi! E posibil
sa ramanem aceeasi oameni mici la suflet si daca televiziunea publica s-ar hotari
sa faca educatie in spirit crestin. Pofta e in noi, ispitele vin si trebuie sa vina,
caci nu s-ar mantui nimeni fara ele, dar noi nu trebuie sa le primim. Influentele
externe sunt reale doar daca le primim. Problema aceasta insa n-o reglementeaza
Bruxelles-ul sau Uniunea Europeana. Sa nu exageram pericolele integrarii noastre
in U.E.; alegerile noastre pot fi periculoase, caci nimic nu ne poate vatama daca
nu ne vatamam noi singuri. Pericolul e in noi, nu in integrarea europeana. Nu ne
opreste UE sa ne pocaim pentru pacatele noastre...
Bunul Dumnezeu insa ne poarta de grija. Cautati mai intai imparatia Lui. Si toate
acestea se vor adauga voua. Nu te teme, turma mica, pentru ca Tatal vostru a
binevoit sa va dea voua imparatia (Luca 12, 31-32). Acesta e cuvantul pe care
trebuie sa-l punem la inima noastra si sa nu deznadajduim[55]. Nu militez pentru
o toleranta post inteleasa, nici pentru resemnare, nici pentru lipsa de actiune.
Dar mai presus de orice sunt pentru o concentrare pe lupta launtrica. Trebuie sa
luptam mai intai cu raul din noi insine, apoi cu cel din afara... Putem insa spune
oamenilor: "Fratilor, de-a lungul istoriei regimurile politice au fost cand rele,
cand bune. Unele au fost chiar foarte rele. E posibil ca o data cu integrarea
europeana sa avem si legi nefavorabile, anticrestine, trebuie sa fim cu multa
luare aminte. Credem ca ispitele se vor inmulti. Ele vor fi mult mai fine dupa ce
vom intra in UE. Multi dintre cei neintariti in credinta si nadejde vor fi mai usor
ispititi sa cada in apostazie. Noi insa sa stam bine, sa stam cu frica, sa avem grija
sa nu mai fim barfitori, furi, desfranati, mici la suflet. Intram in Europa, dar cu
ce valori, cu ce bagaj? Stim noi prea bine invatatura Bisericii noastre? Stim de ce
suntem ortodocsi? Iata, integrarea ne va pune pe noi in lucrare mai cu ravna, vom
dezvolta latura sociala, latura misionara...". Adevarul este ca daca Dumnezeu n-
ar ingadui, n-am intra in UE, dar ingaduie. Dar daca ne va fi mai rau, daca ne va
fi peste putere de greu, de ce ingaduie Bunul Dumnezeu? Raspunsul l-am gasit in
cuvintele Apostolului Pavel: Caci nu voim, fratilor, ca voi sa nu stiti de necazul
nostru, care ni s-a facut in Asia, ca peste masura, peste puteri, am fost
ingreuiati, incat nu mai nadajduiam sa mai scapam cu viata. Ci noi, in noi
insine, ne-am socotit ca osanditi la moarte, ca sa nu ne punem increderea in
noi, ci in Dumnezeu, Cel ce inviaza pe cei morti, Care ne-a izbavit pe noi dintr-
o moarte ca aceasta si ne izbaveste si in Care nadajduim ca inca ne va mai
izbavi... (II Corinteni 1, 8-10). Situatiile limita ne ajuta sa nu ne punem
increderea in noi, ci in Domnul. E o pedagogie dumnezeiasca in toate.
Dar sa luam in discutie una din temeri. Sa zicem ca din 2007 nu se va mai preda
religia in scolile de stat. Ar fi o mare durere, chiar foarte mare. Dar vai, de fapt
ce s-ar intampla? Ne-am simti handicapati, schiloditi? Am cadea in deznadejde?
Aceasta era scopul nostru, pentru el traiam? Sa-l vedem pe Hristos in scoala? Nu
vreau sa neg importanta, rolul orei de religie, dar trebuie sa stim ca statul
ramane stat (Cezar, uneori mamona) si ca noi in esenta trebuie sa cerem mult de
la noi insine si prea putin de la altii. Ajutorul din partea statului era scopul
nostru? Nicidecum! Biserica in aceasta situatie (ipotetica pana la urma) va trebui
sa se reorienteze, sa creeze scoli confesionale, scoli de duminica, sa intareasca
prin preoti si teologi laici lucrarea catehetica. Misiunea sociala este o
componenta importanta, dar nu e cea mai importanta. Cea mai importanta e
schimbarea vietii, metanoia, unirea cu Hristos. Biserica il ofera pe Hristos. Un
lucru este insa esential, pericolele trebuie identificate, trebuie sa spunem
lucrurilor pe nume (caci e grav a spune raului bine si binelui rau). Spuneam intr-
un alt context ca ar fi bine sa nu mai cautam justificari, sa nu mai dam vina pe
societate, pe U.E., pe lipsuri, ci sa vedem in spatele gesturilor proprii lipsa
atasamentului fata de valorile moral-crestine si putina noastra credinta. Despre
putina credinta vorbeste o pericopa evanghelica: Si s-a pornit o furtuna mare de
vant si valurile se pravaleau peste corabie, incat corabia era aproape sa se
umple. Iar Iisus era la partea dindarat a corabiei, dormind pe capatai. L-au
desteptat si I-au zis: Invatatorule, nu-Ti este grija ca pierim? Si El, sculandu-Se,
a certat vantul si a poruncit marii: Taci! Inceteaza! Si vantul s-a potolit si s-a
facut liniste mare. Si le-a zis lor: Pentru ce sunteti asa de fricosi? Cum de nu
aveti credinta? Si s-au infricosat cu frica mare si ziceau unul catre altul: Cine
este oare, Acesta, ca si vantul si marea I se supun? (Marcu 4, 37-41). Incercati sa
inlocuiti in textul Scripturii marea involburata si vantul cu integrarea in
structurile europene. El ingaduie "vantul", tot El il si potoleste... Cred ca ne
ingrijoram pentru ca nu stim ce fel de Dumnezeu avem!
- Asculta, fiule, i-a spus Staretul. Multi incep de pe o temelie gresita: Cum sa se
intample acestea, daca traim intr-un stat crestin? Ci trebuie sa consideram ca
noi, crestinii de azi, traim intr-un stat idolatru, ateu, masonic, etc., si sa fim
multumiti ca inca nu ne-au lovit cu pietre si nu ne-au rastignit. Acesta este
adevarul amar" (Crampeie de viata, Din invatatura Parintelui Epifanie I.
Teodoropulos, Schitul Lacu, Sfantul Munte Athos, 2000, p. 221).
Parintele Serafim Rose este si mai tulburator cand spune ca acestia poate sunt
ultimii ani in care mai putem continua sa raspandim liber cuvantul.
La Sfanta Liturghie, lacasurile de cult sunt este pline de oameni simpli, smeriti si
majoritatea cu venituri modeste. Numarul celor avuti apropiati de Biserica este,
se pare, mai mic. Si aceasta nu din punct de vedere numeric, ci procentual...
Bineinteles ca Hristos ne cheama la comuniune in Biserica pe toti deopotriva. De
ce raspund intreprinzatorii mai greu la aceasta chemare?...
Multi considera ca omul de afaceri este obsedat de ideea de a-si inmulti profitul,
ca el se gandeste permanent la investitii, la impozite, la decontari si ca, in
principiu, el nu se limiteaza la o afacere care sa-i aduca un castig multumitor si
sigur, ci cauta sa stranga mai mult si mai mult, aproape cu orice pret. Cei care
pot fi inclusi in aceasta categorie sunt, de buna seama, departe de o intelegerea
crestina a vietii. Intr-o astfel de situatie, nefericita de altfel, doar un ignorant
religios poate duce usor "crucea" aceasta obsedanta a banului care trebuie
neaparat sa se inmulteasca...
Bineinteles ca nu banii sunt rai sau buni, ci oamenii in functie de alegerile lor
devin rai sau buni... Aceiasi bani care "fac" arme, ridica si spitale sau asezaminte
de binefacere. Saracia, stie orice teolog, e virtute doar daca e asumata de buna
voie. Ea se cultiva exemplar in viata calugareasca. Are legatura cu relatia omului
cu Dumnezeu: omul renunta la darurile pe care Dumnezeu i le ofera pentru
Dumnezeu Insusi, adica ajunge sa prefere mai mult pe Daruitor decat darul
Acestuia pe care-L intoarce Domnului. Parintele Dumitru Staniloae, in Dogmatica
sa, vorbeste inspirat in acest sens despre "lumea ca dar si Crucea pusa pe acest
dar".
In lume, saracia este, de cele mai multe ori, asumata fara voie, e semn al unei
lipse de sperante cum ca ai mai putea face ceva pentru bunastarea personala sau
a familiei, caci, sa fim sinceri, oamenii vor sa aiba bani. Nu am intalnit in lume
oameni care sa iubeasca lipsa. Atunci cand esti lipsit si nu poti iesi din situatia
asta, incepi sa te multumesti cu ce ai si strangi din dinti. Saracia nu mai este in
acest caz virtute.
Cand esti aproape de Hristos si de Biserica, rogi pe Dumnezeu sa-ti dea rabdare si
sa nu te lase sa ajungi in situatia sa deznadajduiesti din pricina saraciei. Am citit
undeva rugaciunea: "Doamne nu-mi da nici atat de mult, dar nici atat de putin
incat sa uit de Tine!". Cine nu-L cunoaste pe Hristos, daca este lovit de saracie,
ajunge uneori si sa huleasca pe Domnul.
Uneori cauza a saraciei este lenea. Si alte pacate se fac pricina a saraciei. Un
parinte apusean, Vianney, spunea, spre exemplu, despre cei ce nu respecta
sarbatorile: "Cunosc doua feluri sigure de a deveni sarac; de lucreaza cineva
duminica si de ia bunul strain"[56]. De multe ori prin lucrarea harului se distruge
reazamul pe care se sprijina oarecine cu viata traita dupa bunul plac. Sfantul
Teofan Zavoratul spunea ca cine se bizuie pe relatii la acela se rup, cine se crede
intelept e rusinat, cine se bizuie pe bogatie, aceluia i se ia bogatia. Altfel spus,
nenorocirile vietii contribuie la lucrarea lui Dumnezeu de a ne tine mereu treji si
de a nu ne increde in noi, ci in El. Deci, prin pedagogia dumnezeiasca, oricine se
increde in bogatie poate sa devina sarac. Iar cand te cerceteaza sau te cearta
Domnul spre folos o face. Un lucru e lamurit categoric de Proorocul David: Tanar
am fost si am imbatranit si n-am vazut pe cel drept parasit, nici semintia lui
cerand paine (Psalmi 36, 25).
M-am gandit de multe ori ca pentru multi barbati romani viata este foarte
frustranta, mai ales cand au de muncit sa-si intretina familia si sa se ocupe si de
cariera in acelasi timp. Ma refer bineinteles la cei care muncesc cinstit si au
idealuri decente.
A avea bani nu trebuie sa fie centrul cautarilor, un scop in sine, caci nu asta
inseamna sa reusesti in viata. Pe de alta parte, bucuriile duhovnicesti in familie
nu sunt depline cand copiii nu au ce incalta sau cand intretinerea nu e platita. Nu
poti fi un "baron al spiritului", daca scotocesti prin portofel sa vezi daca-ti permiti
azi un corn cu gem...
Sfanta Scriptura, pe langa multe alte cuvinte pe acest subiect, vine cu o pilda
rostita de Mantuitorul la care toti oamenii de afaceri ar trebui sa mediteze in
fiecare zi: Si le-a spus lor aceasta pilda, zicand: Unui om bogat i-a rodit din
belsug tarina. Si el cugeta in sine, zicand: Ce voi face, ca n-am unde sa adun
roadele mele? Si a zis: Aceasta voi face: Voi strica jitnitele mele si mai mari le
voi zidi si voi strange acolo tot graul si bunatatile mele; Si voi zice sufletului
meu: Suflete, ai multe bunatati stranse pentru multi ani; odihneste-te,
mananca, bea, veseleste-te. Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! In aceasta noapte vor
cere de la tine sufletul tau. Si cele ce ai pregatit ale cui vor fi? Asa se intampla
cu cel ce-si aduna comori siesi si nu se imbogateste in Dumnezeu (Luca 12, 16-
21).
Citatul pe care l-am postat la inceputul articolului v-a facut sa spuneti: "E
nedrept!"? Ceea ce prisoseste bogatului lipseste saracului. Daca cei bogati ar da
intotdeauna din roadele lor si celor lipsiti lumea acesta ar avea alt chip, Chipul
lui Hristos...
[56] Cf. Pr. Vasile Sorescu, Religia ortodoxa, calauza pentru credinciosi, Editura
Saeculum I.O. si Vestala, Bucuresti, 1997, p. 158.
[57] Aceste cuvinte patristice sunt adunate in Anexa doctei lucrari Imbogatiti-va
in Domnul! Bogatia si saracia in lumina spiritualitatii crestine, Preot Ioan C.
Tesu, Editura Credinta stramoseasca, 2003.
Faptul ca marele om de cultura Andrei Plesu scrie in Plai cu boi - revista lu’
Dinescu era, si este inca, pentru mine o mare dilema si o mare amaraciune
totodata. El, marele Plesu, care a scris atat de doct despre armia cereasca si care
se descurca destul de onorabil in ale teologiei, el, fostul ministru, sa scrie intr-o
revista cu imagini greu de descris, unele realmente pornografice? Cum de a
acceptat Andrei Plesu o astfel de colaborare?
Personal, am hotarat sa pierd articolele sale savuroase si pline de talc decat sa-
mi adaug in desaga si asa grea a pacatelor mele si obscenitatile revistei. Asta nu
pentru ca as fi atat de curat, ci pentru ca nimeni nu poate ramane curat rasfoind
o astfel de revista. Sfintii Parinti, a caror invatatura Andrei Plesu o cunoaste
asemeni unui doctor in patristica - si asta nu-i deloc o ironie -, spun lamurit acest
lucru. Pana la urma ce mai conteaza totusi inca o dezamagire... Am incercat sa
uit ca Plai cu boi exista, sa uit ca Andrei Plesu scrie si pe acolo. Oricat m-am ferit
de tarabele de ziare, m-am lovit totusi des de scabroasele coperti ale "revistei lu’
Dinescu". Cele mai obscene coperti din toate materialele adresate adultilor...
fara Dumnezeu! Chiar si baiatul meu a fost socat de una din coperti - vezi, sau
mai bine nu, an 4, nr. 2 (18) - pe care n-as vrea sa o descriu aici, intr-o gazeta de
suflet[58]. Daca insasi firea il indemna pe fiul meu sa-si intoarca ochii de la
nuditatile clasice de pe tarabe (aflate in spatiu public prin excelenta, deci nu-i
vina noastra ca ne miscam pe aici si colo, nu putem sta doar in casa), inedita
obscenitate de pe coperta Plai cu boi a agatat totusi privirea unui copil de 6 ani;
am simtit atunci ca toata nevinovatia lui a fost atinsa de mizeriile lumii, ca s-a
intinat fara voia lui si puritatea i-a fost furata si poate doar Hristos - doctorul
sufletelor noastre - i-o poate intoarce inapoi. Atunci, iarasi mi-am amintit de
Andrei Plesu, iarasi m-am mirat de paradoxul acestei "colaborari" nefericite si
iarasi mi-a sporit dezamagirea. Nu degeaba spune Scriptura in multe locuri sa nu
ne incredem in oameni (cf. Psalmi 145, 3; Ieremia 9, 4; Miheia 7, 5, s.a.).
Nu se justifica invocand ispravile desucheate ale lumii bune, pentru ca nu-i place
"calea prea simplista a camuflajului cultural"[62]. Precizeaza, nu pentru a se
scuza, ca textele lui pot fi considerate oricum, dar "niciodata slobode lexical sau
tematic"[63] si are dreptate.
Si totusi, de ce scrie d-l Plesu la Plai cu boi? Scrie din prietenie pentru Dinescu.
Bun argument!
Pana la urma d-l Plesu vrea sa spuna ca-i si el om ca toti oamenii: "citesc cu
placere, imi plac ideile si Il caut pe Dumnezeu. Dar imi plac si carnatii de Plescoi,
bufoneriile crude, branzeturile rascoapte, cheful, hetaira (curtezana, care va sa
zica, asta n-o banuiam, n.n.), romanta. Sunt helas, lacom, echivoc, usor de atras
spre lejeritati de tot soiul... In definitiv, de vreme ce nu-mi e rusine sa rasfoiesc
amuzat Plai cu boi, de ce mi-ar fi rusine sa apar intre copertile lui"[67]. Apoi, d-l
Plesu schimba registrul, si ne aminteste ca "inotam in obscenitate de dimineata
pana seara, crezand ca numai dezmatul fizic e obscen"[68]. Asta-mi aminteste de
meteahna pe care o au unii crestini care, venind la spovedanie, incep sa-si
justifice pacatele prin replici de genul: "Dar oricum parinte, toti fac asta". Adica,
cu alte cuvinte, d-l Plesu vrea sa spuna ca intr-un fel sau altul toti suntem prinsi
in valtoarea obscenitatilor publice, "priviti in jur, pe mine ma gasirati tap
ispasitor?".
Aici e problema, ca d-l Plesu are fani, crestinii iubitori de Dumnezeu il apreciaza
pentru scrisul sau fermecator si pentru unele luari de pozitie inspirate. Cum
ramane insa cu responsabilitatea pentru faptele noastre? Cum mai pot fi
indemnati tinerii sa citeasca Plesu, daca una din conditii este sa-si spurce mintea
cu pornografiile lui Dinescu? Cum ramane cu "sufletele seduse" de o publicatie
obscena la care pune umarul si d-l Plesu? Poate, daca n-ar fi fost prezent d-l
Plesu cu cronicile sale, revista cu pricina ar fi sucombat de mult timp, intr-un fel
el a legitimat normalitatea, firescul acestei publicatii. Unde-i Plesu, e tinuta
inalta...
Plesu nu se vrea model si nu crede ca ar trebui sa fie. Da, el spune niste lucruri
foarte adevarate... Mai bine sincer, decat duplicitar si ascuns. Ne-o fi drag noua
teologilor, dar nu-l putem ajusta noi dupa placul nostru. Ar fi o desfatare sa fie
mai mult de partea moralei, a Bisericii - si este adesea, e adevarat mai mult prin
cuvant, decat prin fapte chiar daca, iata, scrie pe unde trebuie si pe unde nu
trebuie. E un maestru al cuvantului, el "seamana", dar nu cauta roade... Se
discrediteaza in ochii unora? Care este problema?... El nu-si face probleme, ne
facem insa noi. De ce? Pentru ca noi credem in forta, energia, vigoarea scrisului
sau, in capacitatea sa de sinteza!
Exista un razboi tacut intre Biserica si tarabele de ziare care expun si vand
pornografie. Taraba aduce imoralitatea, Biserica propovaduieste bunul simt.
Legea a hotarat ca intre Plai cu boi si Biserica trebuie sa fie musai 250 de metri,
caci nu pot sta laolalta sau prea aproape, caci ce are a face Dumnezeu cu
mamona? (cf. Matei 6, 24). D-l Plesu insa se simte confortabil in orice loc, el este
prietenul Bisericii si al dusmanilor ei... E ilegal insa sa joci in doua echipe
adverse, asta doar in lumea virtuala a jocurilor pe calculator este posibil.
Nadajduim ca Bunul Dumnezeu sa nu-l lase prea mult pe d-l Plesu in aceasta
multumire de sine si sa-l ajute sa vina spre Biserica. Cred ca d-l Andrei Plesu e
undeva pe la jumatatea drumului dintre Biserica si taraba cu Plai cu boi. Nu ar fi
mult de mers pana-n pridvor, insa ma tem ca drumul e de fapt mai lung, e, dupa
cum spunea parintele Arsenie Boca, drumul de la urechi la inima, de la informatie
la convingere.
[58] Articolul a fost scris initial pentru Argesul Ortodox, saptamanal religios al
Eparhiei Argesului si Muscelului.
[60] Ibidem.
[61] Idem, p. 9.
[63] Ibidem.
[65] Ibidem.
[66] Ibidem
[69] Formula nu e ortodoxa, ci eretica, monofizita! De altfel, d-l Plesu mai are
astfel de scapari; vezi in Despre ingeri trihotomismul de la p 270...
E la moda printre intelectualii nostri a spune: "Toate religiile sunt bune... Toate
sunt versanti ai aceluiasi munte, carari ce ne duc in varf; cai ce au aceeasi
finalitate". Orientalii au si o pilda pe care o repeta multi dintre crestinii nostri
care sustin acest punct de vedere. Se spune ca niste orbi au pipait odata un
elefant si fiecare a descris intregul dupa portiunea pipaita (fildesii ca doua oase
mari, trompa ca un tub, urechile ca niste evantaie, picioarele ca niste coloane,
partile laterale ca un zid care respira, coada ca o franghie); nici unul nu a mintit,
fiecare din ei l-a descris corect, dar nu complet. Elefantul era exact cum fusese
descris, dar si ceva mai mult. Asa si marii intelepti care au cugetat la Dumnezeu
au descris ceea ce au descoperit ei ca este Dumnezeu. Concluzia pildei: toate
religiile sunt adevarate, toate descriu, mai mult sau mai putin complet, pe
Dumnezeu...
Daca nu esti de partea acestui punct de vedere, risti sa fii foarte repede
catalogat drept extremist, fundamentalist sau chiar limitat, incuiat. Unii
intelectuali, dupa ce l-au citit pe Mircea Eliade, gandesc ca ortodocsii practicanti
n-au habar de mituri, imagini si simboluri... Ei si-ar dori sa spuna tuturor celor
bisericosi ca exista mituri universal valabile, bunaoara mitul jertfei; sau ca
despre potop se vorbeste in mai multe culturi ale lumii.
Alti intelectuali spun ca toate religiile te invata sa faci binele si asta-i cel mai
important. Se accentueaza deseori aspectul moral al religiilor. Dar, evidentiind
doar morala, se neglijeaza astfel celelalte aspecte ce definesc religia: doctrina si
cultul. Morala, practica virtutilor, nu are valoare in sine, ci doar daca este
fundamentata doctrinar in adevar. Am observat ca din ce in ce mai multi
intelectuali marturisesc ca o morala in sine, autonoma, ce nu se sprijina pe un
sistem religios, e fara sens. Lucru imbucurator. E un pas inainte...
"Sincretismul religios este conceptia potrivit careia toate religiile poseda acelasi
adevar in strafundul lor ezoteric si sunt in mod egal valide ca mijloc de mantuire.
Aceasta idee e deosebit de atractiva pentru inteligentele deosebite, caci prin
aceasta omul poate avea impresia ca reconciliaza adevarurile tuturor religiilor si,
in acelasi timp, se situeaza putin deasupra tuturor traditiilor"[73]. Se vorbeste
foarte des astazi despre "diversitatea ce trebuie vazuta in unitate", despre
"unitatea transcendentala a religiilor" etc. Cu sincretismul religios Ortodoxia nu
poate fi niciodata de acord. Mai multe adevaruri inseamna nici un adevar.
Crestinismul nu e una dintre multele religii, nu e una dintre cai - ea este "Calea".
Cand consideri ca e acelasi lucru, spre exemplu, a crede in Invierea Domnului sau
in reincarnare, atunci Jertfa lui Hristos nu mai are nici o valoare, devine
nesemnificativa.
Iisus Hristos spune despre Sine: Eu sunt usa (Ioan 10, 9), Eu si Tatal una suntem
(Ioan 10, 30), Eu sunt Lumina lumii (Ioan 8, 12), Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.
Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine (Ioan 14, 6). Evanghelistul Ioan Il descrie
pe Hristos accentuand dumnezeirea Sa: Toate prin El s-au facut; si fara El nimic
nu s-a facut din ce s-a facut (Ioan 1, 3). Simbolul credintei si scrierile Sfintilor
Parinti vorbesc, de asemenea, lamurit despre dumnezeirea Fiului.
Dupa cum vedem, Mantuitorul nu ne-a lasat alternativa acesta de a-L numi "mare
initiat"... El spune ca a venit in lume sa dea marturie despre adevar (cf. Ioan 18,
37). Iisus Hristos ori este intr-adevar Dumnezeu si Cuvintele Sale sunt adevarate,
ori este un escroc, un mincinos, un inselat care s-a numit pe Sine Dumnezeu, Fiu
al lui Dumnezeu, Mantuitor al lumii etc. Tertium non datur! Credincios lui Hristos
nu poate fi deci acela care Il numeste "mare initiat", ci acela care implineste
Cuvintele Lui si spune: "Cred si marturisesc ca Tu esti cu adevarat Fiul lui
Dumnezeu Cel Prea Inalt". Mantuirea ne-o castigam printr-o relatie vie cu El, prin
Biserica.
"A crede ca este mantuire si in afara crestinismului este o hula la adresa lui
Dumnezeu: este ca si cum am spune ca Hristos a venit degeaba, din moment ce
era nadejde de mantuire si fara El"[76]. Faptul ca Sfantul Siluan sau Fericitul
Sofronie vorbesc despre iubirea neexclusivista pe care trebuie sa o avem pentru
toata zidirea, faptul ca Sfantul Ioan Maximovici era in stare sa se roage la
capataiul unui bolnav o noapte intreaga indiferent de credinta lui (crestina,
evreiasca, islamica sau budista) nu ne indreptatesc a considera ca e mantuire si
pentru cei ce tagaduiesc adevarul lui Hristos. Duhul sufla unde doreste,
Dumnezeu mantuieste pe cine doreste, in mod exceptional se pot mantui si dintre
pagani. Mantuirea unora dintre pagani nu este, se intelege, un argument pentru a
sustine ca religiile lor sunt bune. Noi trebuie sa tinem Calea mantuirii pe care ne-
a aratat-o Hristos - capul Bisericii (cf. Coloseni 1, 18), caci intru nimeni altul nu
este mantuirea, caci nu este sub cer nici un alt nume, dat intre oameni, in care
trebuie sa ne mantuim noi (Faptele Apostolilor 4, 12). Multi cred ca ortodocsii
care spun ca paganii nu se mantuiesc sau se mantuiesc in doar mod exceptional
dau dovada de mandrie, de multa vanitate; adica, cu alte cuvinte, prea facem noi
pe "depozitarii adevarului absolut". Aici, insa, nu-i vorba de trufie, ci de
marturisirea credintei asa cum ne-au invatat Parintii dintotdeauna. "Dar ce vina
au bietii pagani"?[77], s-ar putea intreba cineva pe buna dreptate. N-au nici o
vina, Dumnezeu ii cauta si-i asteapta si pe ei. Sfantul Pavel spune lamurit
ucenicului Timotei ca Dumnezeu ...voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si
la cunostinta adevarului sa vina. Caci unul este Dumnezeu, unul este si
Mijlocitorul intre Dumnezeu si oameni: omul Hristos Iisus, Care S-a dat pe Sine
pret de rascumparare pentru toti (I Timotei 2, 4-6).
NOTE:
[72] Intr-o traducere mai veche se spune: toti dumnezeii neamurilor sunt draci
(Psalmi 95, 5).
[74] Radu Dorin Micu, Dialoguri cu Dan Ciachir - Pentru o Ortodoxie realista,
Editura Anastasia, 2002, p. 79.
Esti atat de convins ca lucrurile stau chiar asa? Afirmi ca nicaieri nu scrie despre
lectura sau ca Hristos nu a fost vazut citind. Ai citit integral si cu atentie Sfanta
Scriptura sau macar Noul Testament?
Au n-ati citit ce-a facut David cand a flamanzit, el si cei ce erau cu el?
Cum a intrat in casa Domnului si a mancat painile punerii inainte, care nu se
cuveneau lui sa le manance, nici celor ce erau cu el, ci numai preotilor? Sau n-
ati citit in Lege ca preotii, sambata, in templu, calca sambata si sunt fara de
vina? (Matei 12, 3-5).
Intr-un alt loc, Scriptura spune: El a zis: N-ati citit ca Cel ce i-a facut de la
inceput i-a facut barbat si femeie? (Matei 19, 4). Sau: Oare nici Scriptura aceasta
n-ati citit-o: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns sa fie in
capul unghiului? (Marcu 12, 10). Tot astfel: Au niciodata n-ati citit ca din gura
copiilor si a celor ce sug Ti-ai pregatit lauda? (Matei 21,16). Sau: Zis-a lor Iisus:
Au n-ati citit niciodata in Scripturi: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii,
aceasta a ajuns sa fie in capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta si este
lucru minunat in ochii nostri? (Matei 21, 42).
Dar despre acest cuvant, draga George, ce spui? Iar despre morti ca vor invia, n-
ati citit, oare, in cartea lui Moise, cand i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicand: Eu
sunt Dumnezeul lui Avraam si Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov? (Marcu
12, 26).
M-am intrebat sincer, ce ai dorit sa spui cand ai scris "poate lumea ar fi aratat
altfel"? Oare nu cumva ai crezut ca de s-ar fi vorbit in Scriptura despre lectura
(lectura buna) lumea ar fi fost mai... "citita", mai inteligenta, mai culta?
Parintele N. Steinhardt, intr-un cuvant al sau, lamureste ca Ortodoxia nu te vrea
prost, neinstruit, ignorant. "Nicaieri si niciodata nu ne-a cerut Hristos sa fim
prosti. Ne cheama sa fim buni, blanzi, cinstiti, smeriti cu inima, dar nu tampiti.
(Numai despre pacatele noastre spune la Pateric sa le tampim). Cum de-ar fi
putut proslavi prostia Cel care ne da sfatul de a fi mereu treji ca sa nu ne lasam
surprinsi de satana?"[78]. Tot monahul de la Rohia spune: "Crestinismul neajutorat
si neputincios este o conceptie eretica deoarece nesocoteste indemnul Domnului
(Matei 10, 16: fiti dar intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii) si trece
peste textele Sfantului Pavel (Efeseni 5, 17: drept aceea, nu fiti fara minte, II
Timotei 4, 5: tu fii treaz in toate..., Tit 1, 8: sa fie treaz la minte si mai
indeosebi I Corinteni 14, 20: Fratilor, nu fiti copii la minte, ci la rautate fiti
copii, iar la minte fiti oameni mari)"[79].
Traditia Bisericii vorbeste si ea despre lectura si cartea buna. Cartea este de fapt
transcrierea cuvantului rostit in gand si impactul ei este mai mare pentru ca se
adreseaza, in timp si spatiu, unui numar mai mare de persoane decat cuvantul
rostit si netranscris[80].
§§§
Dintre tinerii scriitori recomand cu predilectie trei autori care-mi sunt foarte
dragi si pe care-i apreciez in mod special pentru ca au reusit sa scrie despre
Hristos pe limba tinerilor: Danion Vasile (Cartea nuntii, Jurnalul convertirii,
Patericul pentru mireni, Tinerii si sexualitatea etc.), parintele Constantin Necula
(De dragul Evangheliei..., Raspunsul Bisericii la intrebarile tinerilor, Privegheri)
si ieromonahul Savatie Bastovoi (Intre Freud si Hristos, In cautarea aproapelui
pierdut, Dragostea care ne sminteste). Tinerilor le pot mai pot recomanda si alte
cateva lucrari mai noi: Raspunsuri la intrebari ale lumii de astazi (Sfantul Nicolae
Velimirovici), Daruri si anateme - Ce-a adus crestinismul lumii (diaconul Andrei
Kuraev), Tinerii vremurilor de pe urma (monahii John Marler si Andrew
Wermuth). Si doi prolifici scriitori rusi inspirati de Duhul Sfant, care merita cititi
si recititi: Sfintii Ierarhi Teofan Zavoratul si Ignatie Briancianinov. Nu pot sa nu
pomenesc aici si pe Sfantul Siluan Athonitul, pe Arhimandritul Sofronie (Saharov),
pe Parintele Rafail Noica, pe Monahul Nicolae Steinhardt, pe Parintele Serafim
(Rose), pe Cuviosul Paisie Aghioritul sau pe minunatul Parinte Porfirie
Kavsokalivitul. Dintre Parintii cei de demult recomand tinerilor in special Fericitul
Augustin (Confesiunile), lucrarile Sfantului Ioan Gura de Aur si ale Sfantului Efrem
Sirul. Fiecare tanar sa ceara sfatul duhovnicului in ceea ce priveste lectura
duhovniceasca. Cred ca in urma spovedaniei un iscusit duhovnic va stii
intotdeauna spre ce carte-medicament sa indrume pe fiii sai duhovnicesti. Pentru
cei tari trebuie hrana tare, pentru cei mici lapte (cf. Evrei 5, 13-14). Parintele
Sofronie spunea: "Pentru a invata sa traiesti in Hristos, nu este necesar sa citesti
zeci sau sute de carti. Parintele meu duhovnic m-a sfatuit sa nu citesc decat
cateva pagini pe zi. Un sfert de ora, o jumatate de ora, dar veghind sa aplic in
viata ceea ce citeam... Cand traiesti o viata sfanta si fara de pacat, cunoasterea
intelectuala poate sa dea roade duhovnicesti minunate. In schimb, o cunoastere
fara iubire nu poate sa mantuiasca pe nimeni".
In concluzie, carti se gasesc, slava Domnului! Timp sa fie pentru lectura si pentru
implinirea in viata a cuvintelor cuprinse in ele!
[79] Ibidem.
[81] Teologia Morala Ortodoxa pentru facultatile de teologie, vol. II, Editura
Reintregirea, Alba Iulia, p. 103.
E la moda astazi sa citesti Paulo Coelho. Toata lumea citeste Coelho, chiar si cei
ce nu citesc de fel... Aveam sa aflu ca, in cercurile inalte ale literatilor, era
"acuzat" ca speculeaza mituri si simboluri pe care le proiecteaza in povesti facile,
deci ca-i mai mult un speculant decat un mare prozator.
M-am lasat greu convins sa-l citesc... Am "cedat" la rugamintile unor colegi si
prieteni fascinati de scrisul prozatorului brazilian, un argument redutabil fiind
acela ca accentueaza in romanele sale elemente de spiritualitate. Voi incerca aici
o abordare ce poate fi catalogata de unii drept superficiala, simplista. N-am
pretentii de scriitor, nici macar de critic literar. Incerc insa sa vad lucrurile in
duhul lui Hristos.
Paulo Coelho scrie de vreo 17 ani, are 57 de ani (n. 1947), e tradus in 56 de limbi,
editat in 150 de tari, vandut in zeci de milioane de exemplare. Un adevarat
fenomen mondial. Care sa fie deci secretul acestui "...vrajitor al Braziliei care
face sa dispara cartile din librarii"? Se pare ca raspunsul este limbajul simplu si
clar, naratiunea stralucitoare, subiectele alese care "stimuleaza capacitatea
noastra de a visa, dorinta noastra de cautare si forta de a ne regasi pe noi insine
in aceasta cautare".
Alchimistul (1998), cartea care l-a consacrat pe plan mondial, mi s-a parut o
poveste simpla, dar deloc simplista, in care autorul, intr-adevar, se foloseste
excesiv de mituri, simboluri si clisee deterministe. E o povestire parca
atemporala, initiatica, de unde si aura de guru a autorului. Alchimistul are ceva
din duhul cartilor vechi orientale, este "un fel de Micul Print modern" cum afirma
un critic. Este o carte bine scrisa, plina de seva, iar lectura ei nu te poate lasa
indiferent. Insa, dincolo de acest aspect apologetic, cartea are si puncte slabe. E
vorba aici de un vadit panteism (contopirea cu natura, transformarea lui Santiago
in vant), de elemente magice (alchimice) si un sincretism religios care poate
sminti usor un nespecialist, un necunoscator al invataturii Bisericii.
"Sufletul lumii" de care vorbeste Coelho poate fi diavolul - spune IPS Lazar Puhalo
intr-o "Epistola" catre un editor din Romania[84]. Mai mult decat atat, asa zisa
traire a "Legendei Personale" - implinirea viselor, a idealurilor, ca singur scop al
vietii nimiceste foarte usor ceea ce as numi in acelasi duh "Legenda Personala" a
crestinului - unirea cu Hristos, cautarea Imparatiei lui Dumnezeu. Cand lupti cu
ardoare fara seama pentru implinirea "Legendei personale" e posibil sa nu mai
gasesti timp sa-L cauti pe Hristos. De aceea Scriptura spune sa cautam mai intai
Imparatia lui Dumnezeu si toate celelalte se vor adauga noua (cf. Matei 6, 33). In
plus trebuie precizat ca celebra sintagma din Alchimistul: "Cand tu vrei ceva cu
adevarat tot universul conspira la realizarea dorintei tale", este de fapt de origine
filocalica si suna, citez din memorie: "cand vrea Dumnezeu sa se implineasca un
lucru, toata zidirea ajuta sa se implineasca".
Al cincilea munte (1996) la prima vedere pare a fi singura carte a lui Coelho care
poate fi citita aproape fara teama. Insa tocmai pentru ca pare nevinovata e
periculoasa. Exista un canon sinodal care interzice modificarea Vietilor Sfintilor. E
adevarat, Coelho face literatura, dar prezinta imaginea unui sfant pacatos, nu a
unui pacatos care ar deveni sfant si care ne-ar putea fi model. De altfel, nicaieri
in roman personajul nu este numit "Sfantul Ilie", ci simplu - Ilie. Al cincilea
munte prezinta viata Proorocului, plecand de la Biblie si intorcandu-se, in final,
din nou la ea. Romanul accentueaza latura profana a Profetului, arata lupta sa cu
Dumnezeu pentru a intelege care-i este menirea. Al cincilea munte ti-l apropie
fara indoiala pe Ilie, dar acesta este un Ilie imaginar, inventat, nu este proorocul
biblic. Cel care citind, simte o oarecare evlavie pentru Ilie, e bine sa stie ca
evlavia lui este pentru personajul Ilie si nu pentru Proorocul Domnului. Estetic
vorbind, Al cincilea munte e o carte placuta, dar pentru conturarea unei imagini
corecte, autentice sunt de preferat cuvintele Scripturii care-l evoca pe Ilie
Proorocul (Cartea a III-a si a IV-a a Regilor).
Un lucru e lamurit. Cautati mantuirea? N-o veti gasi in cartile "initiatice" ale lui
Paulo Coelho, ci acolo gasiti "Sufletul Lumii" care, spun unii, ar putea fi
diavolul...
NOTE:
[83] Un amic mai mucalit imi spunea ca ceea ce da bine la prozatorul sud-
american este combinatia de litere "elho" care suna interesant. Intr-adevar
numele are rezonanta, are sonoritate.
[84] Vezi IPS Lazar Puhalo, Caile Ortodoxiei contemporane, Editura Eikon.
[85] Titlul cartii este parafrazat din Psalmist: La raul Babilonului, acolo am sezut
si am plans, cand ne-am adus aminte de Sion (Psalmi 136, 1).
[86] Sincretismul religios din cartile lui Coelho este tributar conceptiei sale new-
age-iste despre religii. Romancierul marturiseste pe pagina sa web: "Sunt catolic.
Cred insa ca oricare religie, daca e aleasa in mod sincer, duce la acelasi
Dumnezeu si nu transfer asupra religiei mele raspunderea asumata in cautarea
mea spirituala" (http://http://www.paulocoelho.com/). Vezi si articolul meu:
"Ispita intelectualilor: Toate religiile sunt bune!".
[87] http://www.paulocoelho.com
Poate cel mai bine lamureste paralela rob-fiu cuvantul liturgic de dinaintea
rostirii rugaciunii Tatal nostru, in cadrul Sfintei Liturghii: "Si ne invredniceste pe
noi, Stapane, cu indraznire, fara de osanda, sa cutezam a Te chema pe Tine,
Dumnezeul cel Ceresc, Tata si a zice: Tatal nostru...".
Iata deci, ca in vremea Vechiului Testament am fost robi, dar in Legea harului am
primit, prin infratirea cu Fiul Intrupat, infierea Tatalui - ceea ce trebuie sa ne
aduca si indrazneala de a-L numi "Tatal nostru", dupa cum Insusi Hristos ne invata.
Diaconul moscovit Andrei Kuraev spunea ca: "Primul dar adus oamenilor de
crestinism consta in dreptul de a se adresa direct lui Dumnezeu, dreptul de a se
tutui cu El. Omul si-a recapatat ceea ce un scriitor crestin din secolul al III-lea,
Tertulian, a numit familiaritas Dei, adica o relatie de prietenie, de suflet, cu
Dumnezeu"[90]. Curajul, indrazneala sunt bine placute lui Dumnezeu. Vedeti ce
cuvinte are Hristos pentru indraznetul sutas roman (...Adevarat graiesc voua: la
nimeni, in Israel, n-am vazut atata credinta - Matei 8, 10), pentru curajoasa
femeie cananeanca (O, femeie, mare este credinta ta; fie tie dupa cum voiesti -
Matei 15, 28). Vedeti tainele pe care Hristos le descopera samarinencei (cf. Ioan
4, 5-44), femeie pacatoasa, dar sincera, nefatarnica si indrazneata!
[90] Diac. Andrei Kuraev, Daruri si anateme, Ce a adus crestinismul lumii, Editura
Sophia, Bucuresti, 2004, p. 9.
[91] Arhim. Sofronie Saharov, apud Celalalt Noica (marturii ale monahului Rafail
Noica insotite de cateva cuvinte de folos ale Parintelui Simeon), Editura
Anastasia, 1994, p. 59.
Aceasta e o intrebare pe care mi-a pus-o deunazi un tanar rebel. Am crezut ca-i
doar o intrebare aruncata retoric in discutie, insa m-am convins repede ca
interlocutorul meu cauta sincer un raspuns. Oare ce stare sufleteasca se poate
ascunde in spatele unui suflet de adolescent care intreaba astfel de lucruri? Cu
siguranta o cumplita deznadejde, o mare lehamite pentru starea de decadere
morala in care se afla cei mai multi din cei ce poarta numele de crestini. Inca un
strigat disperat al unui tanar razvratit. Inca un adolescent revoltat. Noi, teologii,
vrem sa-i convertim pe acesti tineri, sa le schimbam mentalitatea; eu insa cred
ca mai intai ar trebui sa-i cunoastem, sa-i intelegem. Cu cei ce au alte
mentalitati e bine sa dialogam, sa cautam puncte comune. Personal cred in
sinceritatea multor tineri razvratiti – ca unul care am fost asemenea lor. M-am
convins in timp ca toti cei revoltati au ceva de spus, au un mesaj de transmis. Ei
nu vor sa fie simpli spectatori, ci actori principali, vor sa fie bagati in seama, sa
se tina cont si de parerile lor; ii supara letargia in care se complace o tara
intreaga, sunt smintiti, sunt deznadajduiti, unii, iata, chiar cred ca nu mai e loc
pentru muritori in ceruri. Altfel spus, ei cred ca nici Bunul Dumnezeu, oricat ar fi
El de bun, nu ne poate accepta astfel, nu poate accepta letargia noastra.
- "Mai ajunge cineva in Rai?" (Sa-i spunem generic Rai, putem sa-i spunem insa si
fericire vesnica, sanul lui Avraam, imparatia cerurilor, locul dreptilor, desi
invatatura eshatologica face cateva distinctii intre termeni).
- Da, mai ajung oameni in Rai. Pentru ca Hristos, prin gura Sa nemincinoasa ne
zice: In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt. Iar de nu, v-as fi spus. Ma duc sa
va gatesc loc (Ioan 14, 2). Incredintati sa fim cu totii ca Hristos ne-a gatit loc.
Da, fiecare dintre noi are un loc in Rai. Noi trebuie nu sa ne castigam un loc in
Rai, ci sa nu-l pierdem pe cel pe care-l avem deja. Nu-l vom pierde daca vom
implini faptele milei trupesti si sufletesti, dupa cuvantul Scripturii: Atunci va zice
Imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti
imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si
Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-
ati primit; Gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in
temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii Ii vor raspunde, zicand:
Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si Ti-am dat sa
bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau
cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? Iar Imparatul,
raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-
acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut (Matei 25, 34-40).
- "Suna interesant".
Intrebarea lui mi s-a parut varianta disperata a intrebarii puse de tanarul bogat
Mantuitorului Hristos: Bunule Invatator, ce bine sa fac, ca sa am viata vesnica?
(Matei 19, 16). Mi s-a parut greu cuvantul lepadarii de lume pe care Hristos il
pune inaintea tanarului din Evanghelie; greu si cuvantul cu care se adreseaza
Mantuitorul Sfintilor Apostoli dupa plecarea tanarului: Si oricine a lasat case sau
frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau femeie, sau copii, sau tarine, pentru
numele Meu, inmultit va lua inapoi si va mosteni viata vesnica (Matei 19, 29), de
aceea am evitat a-l pune inaintea interlocutorului meu; mai ales ca tanarul
razvratit ce mi-a pus intrebarea nu parea a fi pazit din tineretile lui poruncile ca
cel din Evanghelie. Sau poate ca le pazise, dar slabiciunea firii mele m-a facut sa
nu vad acest lucru...
Totusi tanarul parca dorea mai mult, voia sa mai auda cuvant mantuitor pentru
sufletul sau. Astfel de situatii fiind foarte rare astazi, nu trebuiesc lasate
nevalorificate. De aceea ii mai spun ca trebuie sa creada drept, sa lupte
impotriva pornirilor pacatoase, sa nadajduiasca in Inviere. Ii mai spun tanarului
ca exista o cale imparateasca, care ne duce direct in Rai, mai mult decat atat, ne
anticipeaza viata Raiului inca pe pamant fiind.
- "Am mers de mai multe ori la biserica, dar n-aveam habar de aceste lucruri".
Din pacate acesta e un trist adevar, putini cunosc valoarea Sfintei Liturghii chiar
si din cei ce participa regulat la slujbele Bisericii. Stim ca Hristos este de fata in
Sfantul Altar, stim ca Se aduce pe Sine Jertfa in chip sacramental, sub infatisarea
vazuta a painii si a vinului, de-a pururi si pretutindeni unde sunt altare crestine.
Spunea candva Parintele Arsenie Papacioc: "Si daca ar fi cu putinta sa se vada
cerurile deschise, nu s-ar putea vedea mai mult in cer, de cum este in Sfantul
Altar, la Sfanta Liturghie". Acest Hristos, care imprumuta in Liturghie chipul,
glasul si miscarile preotului (dupa cum spun liturgistii), ne da noua Scumpul Sau
Trup si Cinstitul Sau Sange ca o arvuna, ca o pregustare, ca o anticipatie a
bucuriei din Imparatia lui Dumnezeu, umpland de bucurie si de veselie inimile
noastre.
- "Da, oamenii vremurilor de azi mai ajung in Rai, dar ca sa te simti acasa in Rai,
trebuie sa te fi simtit acasa in Biserica lui Hristos. Daca Liturghia, care-i Cerul pe
pamant, nu ne va fi familiara, atunci in zadar nadajduim ca Raiul ne va fi
familiar".
Cum a reusit Noe sa-si transforme arca in cea mai mare gradina zoologica?
Explicatie: ma refer la faptul ca, saracul, a reusit ca intr-o saptamana sa aduca
pe a sa corabie si ursii polari, si cangurii din Australia. Cum o fi reusit el oare sa
gaseasca suficient spatiu pentru fiecare animal, ba chiar si hrana (cine stie, poate
i-or fi donat americanii vreun portavion, ceva). Ca sa nu mai zic ca toate acestea
trebuiau facute in 7 (sapte) zile. Cred ca Noe=Superman!
In legatura cu Polul Nord sau Australia, lucrurile stau altfel. Cei mai multi
considera ca Pamantul avea o cu totul alta forma si ca despicarea continentul
initial, Pangeea s-ar fi intamplat dupa catastrofa. Exista un text in acest sens: Iar
lui Eber i s-au nascut doi fii: numele unuia era Peleg, pentru ca in zilele lui s-a
impartit pamantul... (Facerea 10, 25). Numele de Peleg inseamna "impartire",
deci versetul pare sa sugereze ca numele i-a fost dat de tatal sau, Eber, pentru a
comemora un mare eveniment al impartirii care a avut loc cu putin timp inainte
sa se nasca. Sunt exegeti si creationisti care gasesc ca-i vorba de impartirea dupa
limbi, insa multi considera ca exista posibilitatea ca ambele diviziuni sa fi avut
loc in acelasi timp. Oricum, orice profesor de geografie iti va confirma ca a fost o
vreme cand pamantul a fost separat de ape. Dar si mai bine poti observa privind
cu atentie o harta a lumii. Poti observa ca Madagascarul, spre exemplu, e
"decupat" din sud-estul Africii continentale, ca America de Nord se uneste
aproape perfect cu Europa daca "sorbi" Oceanul Atlantic, la fel si in cazul Americii
de Sud si al Africii... Chiar si Platon vorbeste in Dialogurile sale despre existenta
la inceputuri a unui singur pamant inconjurat de ape. Asa ca nu trebuiau sa vina
cangurii din Australia... si, oricum, daca trebuiau sa vina, veneau si de acolo.
Sa vedem acum cum stau lucrurile cu spatiul arcei... Avem sansa sa discutam pe
date concrete pentru simplu motiv ca Sfanta Scriptura consemneaza efectiv
dimensiunile ei (vezi Facere 6, 14-16). Astfel, arca urma sa fie in esenta o cutie
uriasa conceputa mai degraba in ideea stabilitatii pe apele potopului decat
pentru deplasarea pe apa[94]. Presupunem ca un cot era de 44,45 cm., valoare
minima sugerata. Transformand in dimensiunile prezentate in Biblie intelegem ca
arca lui Noe era mai inalta decat o cladire obisnuita cu trei etaje si lunga cat o
data si jumatate cat un teren de fotbal. Capacitatea volumetrica totala era egala
cu 39.506 mł. Cum un vagon de marfa standard are o capacitate efectiva de
aproximativ 75 mł, arca avea o capacitate volumetrica egala cu cea a 526 de
vagoane de marfa standard. Evident, ea putea transporta un numar extrem de
mare de animale, fiind intentionat conceputa ca sa incapa in ea reprezentanti ai
tuturor speciilor de animale de pe intreg pamantul. Cum un vagon de marfa
standard poate transporta 240 de oi, arca putea transporta peste 125.000 de oi.
Marimea medie a tuturor animalelor consideram ca este mai mica decat cea a
unei oi (sa tinem cont si de faptul ca Dumnezeu, cu siguranta, a chemat la arca
animale fertile, deci tinere), iar in ziua de astazi exista mai putin de 18.000 de
specii de animale terestre in viata. Se intelege ca ies din calcul animalele marine,
ele putand supravietui deluviului global. Era deci loc si pentru destula hrana. De
altfel specialistii au localizat ramasitele arcei lui Noe in masivul vulcanic Ararat.
[93] De vazut si comentariul de subsol din lucrarea mea Hristos si tinerii, Editura
Bunavestire, 2003, pp. 10-11.
[94] Exista chiar si o inedita lucrare, in engleza, pe aceasta tema: Arca lui Noe -
studiu de fezabilitate, John Woodmorappe, 1996 (nota a editorului la Cartea
Facerii, Cartea lumii si Omul inceputurilor a Ieromonahului Serafim Rose, Editura
Sophia, Bucuresti, 2001).
[95] Cf. Angelo Palego, Cum am gasit Arca lui Noe, Humanitas, Bucuresti, 2003
(coperta IV).
Produsele din soia. Imitatie de carne? Imitatie de post? >>
Imi amintesc de o scurta discutie prezentata intr-o mai veche carte de dialoguri
duhovnicesti. Cineva il intreaba pe un parinte imbunatatit: "Ce sa faca bunul
crestin in zilele de post, cand se afla in calatorie si ramane peste noapte la o
familie ce nu se indeletniceste cu postul?". Parintele raspunde scurt si la obiect:
"Baba calatoare n-are sarbatoare. Biserica invata ca dragostea pentru aproapele
este mai mare decat postul...". Interlocutorul, ispitindu-l, continua: "Dar daca e,
sa zicem, Vinerea Mare, ce sa faca, parinte? Sa manance de dulce daca-i ofera?"
Duhovnicul raspunde de data asta sec: "In Vinerea Mare sa stea acasa". Imi
amintesc ca m-a amuzat teribil raspunsul. Nu banuiam atunci ca ma voi afla si eu
in casa unor cunoscuti intr-o Vinere Mare. Desi nu aveam de gand sa stau propriu-
zis la masa, fiind o zi de post negru, mi-am zis ca nu-i frumos sa refuz dragostea
gazdei. Am ramas socat sa vad ca aduce la masa, rand pe rand, snitele, salam,
branza si cascaval... toate de post!
Mai consumasem, intr-adevar, produse din soia, mai ales atunci cand eram foarte
grabit sau cand, din variate motive, nu aveam in frigider alte preparate de post
(se cuvine a preciza ca nu toti mananca soia in post din pricina lacomiei sau a
gustului, multi o mananca pentru ca e usor de preparat). Dar asta nu se
intamplase in Vinerea Mare. Abia atunci am realizat ca ceva e in neregula, ca nu-i
buna randuiala in consumul excesiv al produselor din soia in posturile de durata.
Desi-i mare zi, de sarbatoarea Craciunului toti alearga dupa bucate alese, se
orneaza salate, se fac cozonaci. Foarte bine, am putea spune. Dar daca asta ne
indeparteaza de slujba Liturghiei, sigur nu-i bine. Tot astfel, de praznicul
Sfantului Vasile cel Mare credinciosii vin intr-un numar mic la slujba, in
comparatie cu alte mari praznice de peste an. Ea este pentru multi din cei care
au petrecut pana dimineata o sarbatoare greu de purtat. In plus, e vremea
molitfelor. Conform indicatiei din Molitfelnic, aceste rugaciuni se rostesc de ziua
Sfantului Vasile cel Mare dupa Sfanta Liturghie. Si iaca, ghiftuiti pana la refuz,
incepem sa "usuim dracii" - cum se spune prin partile Argesului...
Ispita >>
- Intr-o seara stateam intins in pat inainte sa adorm si mi-a venit un gand, mi-a
intrat in creier si nu mai pot sa-l scot de acolo.
- Ce gand?
- Ca Dumnezeu e prost...
- Pai, la ce te-ai gandit de ti-a venit acest gand?
Atunci mama i-a explicat despre Lucifer, despre faptul ca a fost prieten cu
Dumnezeu, ca a fost cel mai puternic si cel mai luminos dintre ingeri (ca de aceea
se si numeste Lucifer - de la lumina); ca a vrut sa fie la fel de puternic ca
Dumnezeu si pentru ca nu putea sa fie ca El, s-a suparat si n-a mai vrut sa fie
prieten cu Dumnezeu.
- Da? se intreba baiatul. Sa stii ca de cate ori imi venea gandul, eu imi ziceam in
minte ca Dumnezeu e bun (iertator n.n.).
- Da. Dumnezeu e foarte bun. Si stii ceva? El nu este deloc suparat pe tine pentru
ca ti-a venit acest gand si te iubeste la fel de mult.
- Da? se intreba iarasi baietelul. Apoi a facut ochii mari si i s-a luminat deodata
chipul ca si cum i s-ar fi ridicat o povara de pe suflet...
- Da. Nu e deloc suparat pentru ca stie cine ti-a trimis gandul acesta, spuse
mama.
Dupa aceea baiatul se aseza confortabil, aranja perna, se-nchina si inchise ochii
sa adoarma. Mai intreba insa:
Se preteaza oare cel rau la astfel de fapte? Trebuia sa tulbure mintea unui copil
de cinci ani si jumatate, nu mai avea de lucru prin lume? Dar intrebarea insasi
tradeaza intrucatva ideea ca el, diavolul, ar putea avea noblete, eleganta,
delicatete. Oare din ce eveniment biblic am putea noi trage concluzia ca cel rau
se jeneaza, se rusineaza sau face diferentieri? Nicaieri in Sfanta Scriptura nu se
spune asa ceva; in schimb stim ca acesta are limite nu pentru ca si-ar dori sa le
aiba, ci pentru ca face doar ceea ce Dumnezeu ii ingaduie (cf. Luca 8, 32).
Cuvintele Scripturii sunt lamuritoare: diavolul umbla, racnind ca un leu, cautand
pe cine sa inghita (I Petru 5, 8). Pana la sfarsitul veacurilor, diavolul va lupta
impotriva omului, va incerca sa zadarniceasca lucrarea de mantuire a fiecarui
crestin si astfel sa impiedice urcarea acestuia la cer, locul de unde el a cazut. De
aceea, se cuvine sa intelegem ca educatia religioasa a pruncului trebuie sa
inceapa de la o varsta cat mai frageda. Chiar din pantecele maicii sale.
Oare cati din cei ce si-au pus capat zilelor aveau un duhovnic? Cati au mers si au
cerut sub epitrahil duhovnicului sfat la astfel de incercare, cand diavolul soptea
gandul sinuciderii? Cati stiau ca la spovedanie te nasti din nou? Cati au cautat sa
primeasca pe buzele lor Sfantul Trup si Sange al Domnului? Oare cati dintre
acestia plecau genunchii la Crucea lui Hristos si-si varsau Lui amaraciunea inimii
lor si ispita intovarasirii lor cu Iuda, vanzatorul Domnului? Sau oare cati mergeau
regulat la Liturghie sa se intalneasca acolo, in sfanta biserica, cu Hristos,
Stapanul vietii?
Golul acela intunecat din suflet pe care-l simte cel ce are ganduri de suicid nu-l
poate umple decat Hristos, Lumina lumii, caci spune lamurit Evanghelistul Matei
citand pe Isaia Proorocul: Poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare si
celor ce sedeau in latura si in umbra mortii lumina le-a rasarit (Matei 4, 16; Isaia
9, 1). Tuturor acelora care nu-L cunosc pe Dumnezeu sau fug de El, Acesta le
spune: Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi
(Matei 11, 28). Unii isi poarta singuri poverile, ostenesc si cad sub greutatea lor,
nu cauta si nu-L vor pe Dumnezeu: nu voiti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata!
(Ioan 5, 40). De unde dar sa iei putere sa scapi de gandurile mortii, de unde dar
sa ai viata daca nu cauti pe Stapanul Vietii?!... Hristos e adevarata terapie in
lupta pentru viata.
[99] Pr. dr. J. Breck, Darul sacru al vietii, Editura Patmos, p. 347
Ce intelegem noi, in mod curent, prin "model"? Prin model intelegem persoana
care (prin valoare si calitati) poate servi ca exemplu in viata. Din lipsa
catehizarii, a educatiei religioase sustinute, cei mai multi dintre tineri nu-si mai
indreapta privirile spre Mantuitorul Hristos Lumina lumii (Ioan 9, 5), Calea,
Adevarul si Viata (Ioan 14, 6), spre Maica Domnului sau spre sfintii Bisericii.
Aceste adevarate modele pentru intreaga omenire sunt inlocuite, din pricina
pervertirii noastre, cu diversi idoli - false modele in mare parte, persoane
patimase lipsite de o minima moralia. Cred ca va veni ziua cand vei simti ca
aceste cuvinte nu-s atat de patetice pe cat par a fi!
Ex-chitaristul grupului Guns’n’Roses, Slash afirma: "cand esti star rock, oamenii
nu te mai privesc ca pe o fiinta umana"[102]. Acest lucru este din pacate foarte
adevarat, "tinerii vor ca idolii lor sa aiba o dimensiune supranaturala"[103].
Idolii muzicii rock sunt vazuti ca niste dumnezei. Lor li se dedica aproape tot
timpul liber, fanii ascultand la nesfarsit muzica idolilor. Ei nu scapa nici o
informatie referitoare la formatiile si liderii rock indragiti; sunt dispusi deseori sa
faca mari sacrificii financiare pentru a intra in posesia unei casete rare, a unui
poster, insigne sau tricou cu chipul idolului sau al trupei idolatrizate.
Printre liderii rock intalnim inca din anii ’80 barbati ce par a fi femei, datorita
machiajului si frizurii (membrii trupelor Mötley Crue, Poison etc.), unii dintre ei
isi vopsesc chiar fetele (King Diamond, membrii trupei KISS, Alice Cooper etc.);
tatuajul si cerceii (body-piercing-urile) sunt la mare pret. Putem gasi in toate
acestea vreun folos?
Spuneam si cu alt prilej ca, din nefericire, tineretul are o slaba capacitate in
ierarhizarea valorilor; interesele si aspiratiile lor nu sunt bine conturate,
trasaturile volitive fiindu-le dominate de labilitate. Lipsa culturii, a educatiei
religioase a unei mari categorii de tineri face ca acestia sa fie cuprinsi de mirajul
teribilismului, iesirii din normalitate, din banal, dar nu prin virtuti, ci prin
excese.
Diavolul, marele nostru dusman, nu s-a multumit doar sa-i vada pe liderii rock
dependenti de droguri, ci i-a dus chiar la sinucidere - prin consumul excesiv -
luandu-le astfel posibilitatea pocaintei, a venirii in fire. Scopul lui etern este
distrugerea omului in aceasta viata si aruncarea lui in focul gheenei in viata
cealalta.
Ingaduie-mi, te rog, sa ma folosesc in cele ce urmeaza de "materialul clientului" -
asa cum se exprima mucalit un regretat profesor de sectologie. Iata niste
adevaruri, pomenite in presa de specialitate, si care nu pot fi tagaduite.
O buna parte din liderii rock cauta in droguri "experiente inedite si creativitati
sporite"[109]. "Curentul psychedelic (de la psihedelic - care provoaca viziuni,
halucinatii, vise prin drogare, n.n.) ... se naste tocmai in urma acestor indrazneli;
dar Syd Barrett lider la grupul Pink Floyd (formatie initiatoare a stilului) abuzeaza
de iarba (marijuana) si acid (LSD), devenind o leguma umana, cu creierul
tulburat, intoxicat. A fost prima victima dintr-un sir foarte lung... Dupa putini
ani, in perioada curentului hippy (numit si flower-power) devine tot mai indragita
ideea vietii fara prejudecati, adica sa incercam tot ce se poate, muzical - sexual
- medicamentos"[110].
"Drogurile devin o moda sic, un mod de viata si ca urmare tragediile se tin lant: la
3 iulie 1969 este gasit in piscina Brian Jones (imbibat cu alcool si drog) de la
Rolling Stones; la 3 septembrie 1970 moare Al Wilson de la grupul american
Canned Heat, cu diagnosticul supradoza (overdose)"[111].
La 17 septembrie 1970 moare poate cel mai mare chitarist al rockului, Jimmy
Hendrix - geniu si maniac, dependent de droguri in scurta sa viata (28 ani).
In acelasi an, "la 4 octombrie 1970 tulburatoarea Janis Joplin moare, cu zeci de
intepaturi in brat - de la heroina"[112].
"Pe 3 iulie 1971 Jim Morrison - simbolul revoltei adolescentine, liderul grupului
The Doors este descoperit in cada mort"[113]. Se pare ca tot din cauza drogurilor
si a alcoolului. In martie 1969, el fusese acuzat de "comportament imoral, lasciv
pe scena; se pare ca era beat"[114].
"In 1975, Gary Thain (ex-bassist al veteranei trupe progresive Uriah Heep) dupa
lungi probleme cu excesul de alcool moare din cauza unei supradoze"[115].
"Apare o noua serie de decese: Tim Buckley (muzician american) din cauza unei
supradoze de heroina, la 29 iunie 1975"[117].
In august 1977, la numai 42 de ani, pleaca din aceasta lume si cel mai adulat
cantaret de Rock’n’Roll, Elvis Presley. Fusese gasit mort in baie. Cauza: drogurile!
Vedetele curentului punk si fanii lui au bagat spaima in populatia britanica de la
sfarsitul anilor ’70. "Ei purtau inele in nas, tricouri sfasiate si umblau beti si
drogati"[118]. In topul razvratirilor s-a aflat Sex Pistols.
Vocalul acestui grup punk, Sid Vicious, "avea un comportament total iesit de sub
control si era permanent indopat de heroina. In octombrie 1978 este acuzat de
uciderea prietenei sale Nancy Spungen, insa a doua zi dupa eliberarea pe
cautiune, Sid Vicious va muri in urma unei supradoze de heroina"[119].
"In 21 februarie 1980, vocalistul Bon Scott al grupului AC/DC, dependent toata
viata de droguri si alcool, este gasit mort prin asfixiere, in masina"[121].
"Autopsia dovedeste ca Bon bause o jumatate de sticla de whisky"[122].
"Tot in seria acestor decese il putem pune si pe tobosarul John Bonzo Bonham de
la grupul Led Zeppelin rapus in acelasi an 1980, la 25 septembrie, de excesul de
alcool (sufocare in somn dupa coma alcoolica)"[123].
Facand un salt de zece ani aflam ca "Andrew Wood, vocalist al grupului Mother
Love Bone a decedat in 1990 datorita, bineinteles, unei supradoze de
droguri"[124]. Amintim aici si moartea vocalistului de la grupul Queen, Freddie
Mercury, la 24 noiembrie 1991, desi cauza a fost alta: maladia SIDA (contactata
datorita relatiilor intime homosexuale).
"In acelasi an 1991, chitaristul Steve Clark al grupului Deff Leppard cade victima
acelorasi demoni care au distrus multi muzicieni rock: alcoolul si drogurile. El a
fost gasit mort in apartamentul sau"[125].
In 1994 (8 aprilie), lumea rockului e zguduita de sinuciderea unuia dintre cei mai
adulati cantareti rock ai anilor ’90 - Kurt Kobain, vocalistul grupului Nirvana.
Pricinile se pare ca au fost drogurile si... sila de viata.
Ca prin minune, Phil Anselmo, vocalistul grupului Pantera scapa cu viata, dupa ce
"...s-a aflat cinci minute in moarte clinica din cauza unei injectii cu heroina (doza
mortala) pe care si-a facut-o dupa terminarea unui show in Dallas"[126].
Este adevarat ca sunt si persoane implicate in fenomenul rock care au reusit prin
eforturi disperate sa renunte la aceste patimi (exemple: Eric Clapton, Steve Tyler,
Johnny Winter etc.). E imbucurator acest aspect, dar asta nu transforma rockul
intr-o pajiste cu miei!
Desi au murit mai rau ca animalele (pentru ca de sinucidere e capabil doar omul),
au urat viata si n-au fost interesati de efectul pe care il pot avea optiunile lor in
viata tinerilor fani, mormintele lor sunt adevarate locuri de pelerinaj (ca la
sfintele moaste) pentru rockerii de pretutindeni. In toate cazurile, sinuciderea
(pentru ca asa trebuie denumita moartea survenita ca urmare a vietii
dezordonate) este un pacat foarte greu, pentru ca nu mai exista posibilitatea
pocaintei. Ea este crima impotriva lui Dumnezeu, Care este izvorul vietii.
Sinucigasul incalca si porunca a VI-a a Decalogului: sa nu ucizi (Iesirea 20, 13),
desconsidera viata sa si iubirea lui Dumnezeu. Din nefericire acestia sunt idolii
tinerilor, acestea sunt modelele unui numar impresionant de adolescenti, si nu
numai, din intreaga lume.
Jimmy Hendrix, care e considerat cel mai mare chitarist al muzicii rock, afirma
intr-un interviu: "Cand cant, e ca si cum m-as afla intr-o corabie de vis. Nu stiu
unde merg, dar puteti veni toti cu mine..."[127]. Hendrix si alti lideri ai muzicii
rock nu stiu unde merg, dar ne imbie sa mergem impreuna cu ei. Scriptura spune:
multe cai i se par bune omului, dar la capatul lor incep caile mortii (Pilde 16,
25).
Crestinii, iubitori de Dumnezeu, au ales insa o alta corabie - Biserica lui Hristos,
care ne poarta pe drumul mantuirii. Ea este singura care ne poate da siguranta pe
valurile vietii, pentru ca la carma ei se afla Insusi Mantuitorul Hristos. El ne
cheama pe toti, fara exceptie. Parcurgand Scriptura, vom vedea ca glasul Sau ne
indeamna la tot pasul: Nu va temeti! Nu fiti fricosi! Nu va inspaimantati!
Prindeti curaj! Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacurilor! In lume necazuri veti
avea, dar indrazniti, Eu am biruit lumea!
[101] E vorba de articolul Ozzy Osbourne - dusmanul lui Hristos, idolul generatiei
MTV, din cartea mea Hristos si tinerii, Editura Bunavestire, 2003, pp. 109-114.
[102] Adrian Popescu, artic. Guns’n’Roses, in rev. H.M.M. nr. 1 (29), ianuarie
1997, p. 16.
[104] Cf. Adrian Popescu, artic. Cream, elita rock-ului de acum 30 de ani, in rev.
H.M.M. 69, nr. 9 (37), septembrie 1997, p. 25.
[105] Cf. Andrei P., stire, in rev. P.R & S., nr. 13 (111), aprilie 1993, p. 2.
[106] Redactia, artic. Blood of the Manowar, in rev Rocker, nr. 12, an III, p. 4.
[108] Redactia, artic. Uncontrolled Fusion, in rev. Rocker, nr.12, an. III, p. 14.
[109] Florin Silviu Ursulescu, artic. Drog & Rock..., in rev. H.M.M. 69, nr. 1 (41),
ianuarie 1998, p. 11.
[110] Ibidem.
[111] Ibidem.
[112] Ibidem.
[113] Ibidem.
[114] Ibidem.
[116] Florin Silviu Ursulescu, artic. Drog & Rock..., in rev. H.M.M. 69, nr. 1
(41),ianuarie 1998, p. 11.
[117] Ibidem.
[118]Alex Revenco, artic. Sex Pistols, in rev. H.M.M., nr. 6 (22), iunie 1996, p. 10.
[119] Ibidem.
[120] Cf. Idem, artic. Grupul britanic The Who implineste 30 de ani de la
infiintare, in rev. H.M.M., nr. 1, septembrie 1994, p. 7.
[121] Mirela Paun, artic. AC/DC (V), in rev. Rocker, nr.9, an II, p 2.
[122] Lenti Chiriac, artic. AC/DC - istoria unei legende (partea I), in rev. H.M.M.
69, nr. 2 (42), februarie 1998, p. 5.
[123] Florin Silviu Ursulescu, artic. Led Zeppelin-sessions, in rev. H.M.M. 69, nr. 2
(42), februarie 1998, p. 28.
[124] Redactia, artic. La posta, in rev. H.M.M., nr. 10 (14), octombrie 1995, p. 2.
[125] Adrian Popescu, artic. Def Leppard, in rev. H.M.M., nr. 5 (21), mai 1996, p.
4.
[126] Alex Revenco, artic. Phil Anselmo povesteste cum a inviat din morti, in rev.
H.M.M., nr. 10 (26), octombrie 1996, p. 13.
In spatele unui magazin simplu, pe cand se faceau sapaturi pentru zidirea unei
pivnite, este descoperit un schelet antic in mormantul unui om bogat. Coloritul
incheieturilor mainilor si picioarelor indica drept cauza a mortii metoda romana
de executie a criminalilor si dusmanilor statului: crucificarea. O moneda de aur
gasita in mormant poarta efigia guvernatorului roman Pontius Pilat, iar alte
semne se potrivesc cu descrierea din Biblie a mortii invatatorului Yeshu Ben Yosef,
mai cunoscut sub numele grecesc Iisus, fiul lui Iosif.
"Dovezile" se intetesc. Era sigur barbat. Oasele nu sunt rupte, desi, de obicei,
romanii sfaramau oasele pentru a grabi moartea, insa Lui nu I se va zdrobi nici un
os (Ioan 19, 36). Bratul drept era mai gros decat cel stang, "era zidar sau
tamplar... ca in cazul lui Hristos". Urme de rugina, urme de oxidare la maini si la
picioare. Pielea capului a fost strapunsa cu niste obiecte ascutite, dar nu din
metal (spini). Zgarietura de la sulita pe coaste. Un specialist englez, dr. Sproul,
chemat sa cerceteze, intareste cele "banuite" de evreica arheolog.
"Nu inteleg, de ce e catastrofal pentru Biserica daca acestea sunt oasele lui
Hristos? Nu e de ajuns ca a fost un om de exceptie care ne-a invatat bunatatea si
intelegerea?" intreaba evreica Sharon. "...Invierea este foarte importanta!"
raspunde parintele Gutierrez.
Filmul iti tine rasuflarea taiata, caci te face sa intelegi si sa simti prea bine cat
de importanta e Invierea Domnului, caci, din pacate, multi vorbesc inca de
Hristos ca initiat si mare maestru, fiindu-le indiferenta Invierea Sa din morti. The
Body te invata ca indiferenta, nepasarea vizavi de acest act fundamental care a
punctat istoria e o adevarata alienare.
Viata fara Inviere e lipsita de sens; zadarnica e atunci credinta. Daca ii iei
crestinului Invierea i-ai luat totul. Asta nu inseamna, prin absurd, ca un crestin n-
ar gasi resurse sa se bucure de viata[130], ca ar fi un inadaptat ci, in sensul
discutiei din film: "Iisus nu-mi e de prea mare folos daca a fost doar un mare
invatator...". Scris este insa ca cel ce nadajduieste numai pentru viata aceasta
(adica nu se raporteaza pe sine la viata vesnica, nu traieste si nu marturiseste
Invierea) e mai de plans decat toti oamenii (I Corinteni 15, 19).
Crestinul traieste pentru Inviere, el moare lumii si se uneste cu Hristos inca de
aici, de pe pamant. Crestinul cauta comuniunea vesnica cu Treimea cea deofiinta
si nedespartita. Crestinul practicant, cel care-L urmeaza pe El si pazeste
poruncile Lui, spune impreuna cu Sfantul Pavel: nu avem aici cetate statatoare,
ci o cautam pe aceea ce va sa fie (Evrei 13, 14). Toata ratiunea lui de a fi sta in
adevarul Invierii. Caci ce sens poti gasi in venirea la existenta pentru o ulterioara
pieire definitiva? Ce rost ar mai avea lumea, existenta, viata?
Cand spui "fara Inviere" spui "fara Hristos", spui intuneric, spui nebunie. Dar noi
stim ca El a inviat! Si viata vesnica ne-a daruit! Din pacate multi traim ca si cand
Hristos n-ar fi inviat!
[128] Filmul a trecut neobservat la noi, iar critica de specialitate l-a criticat pe
cinste. Alex Leo Serban afirma intr-un articol din Observatorul Cultural:
"Parintele Matt Gutierrez este trimis de Vatican sa afle daca trupul gasit intr-o
pivnita din Ierusalim ar putea fi ŤAcelať... Si nu e. Trebuie sa aveti destula
rabdare sa stati pana la sfarsitul acestei penibile paranghelii cu pretentii de
policier a la Eco si sa suportati frauda religioasa grosolana de fapt si fictiunea
care poate infuria chiar si pe cel mai apatic ateu din Alaska! Si vi se mai cere un
efort de imaginatie: sa-l vedeti pe Banderas in chip de preot iezuit... Ce mai
urmeaza: Madonna ca Madona?!".
[ english version ]
Laurentiu Dumitru: Parinte Grigore, atunci cand se discuta despre filmul religios
in genere se naste intrebarea fireasca: cat de moral este sa faci un film avand ca
personaj principal pe Fiul lui Dumnezeu, Care-I Om adevarat si Dumnezeu
adevarat, dar fara de pacat? Creatura "Il joaca" pe Creator. E curaj, e nebunie?
Oare nu-i hula impotriva Duhului Sfant o astfel de indrazneala?
De fiecare data cand eu insumi sunt chemat, potrivit naturii slujirii preotesti, sa-L
arat pe Dumnezeu in cuvant, imi staruie in minte fagaduinta rostita la pregatirea
pentru primirea Cuminecaturii, si anume: "nu voi spune vrajmasilor Tai Taina Ta,
nici sarutare iti voi da ca Iuda...". E mare cumpana sa stii cui vorbesti despre
Dumnezeu si cum mijlocesti ca Dumnezeu sa ajunga la inima celui caruia ii
vorbesti.
Eu cred ca este tot atat de moral, asa cum ar fi sa faci o predica despre
Dumnezeu sau o icoana cu Hristos. Din acest punct de vedere, imi pare ca o astfel
de intrebare ar deschide o falsa problema - o nesfarsita discutie despre
mijloacele propovaduirii, si mai cu seama o discutie ce ar reinvia controversele
iconoclaste.
Pentru mine, filmul religios (bine facut) este o icoana dinamica - o icoana in
miscare - si-mi este indiferent din ce culori si vopseluri este facut, pentru ca nu
caut acolo decat pe Cel zugravit si nu mana iconarului.
De ce sa ma vatam din pricina "celui ce joaca" in "rolul" Fiului lui Dumnezeu? Oare
nu suntem fiecare dintre noi ziditi dupa chipul lui Dumnezeu, nu suntem
indemnati oare fiecare de chemarea noastra crestineasca sa vedem in chipul
aproapelui chipul lui Hristos?!
Multe din icoanele Domnului Hristos trimit la chipul vreunuia dintre cei ce ar fi
putut sa-l inspire pe iconar intr-o vreme sau alta. Impedimentul - in privinta
filmului - nu ar fi chipul, ci puterea sfinteniei, adica impartasirea harului si a
sfinteniei.
Distanta fundamentala dintre filmul religios si icoana este tocmai aceasta calitate
a sfinteniei - numai ea detaseaza icoana de film. Totusi, mesajul filmului religios
ramane un mesaj viu, dinamic, eficient si nu in afara, ci inlauntrul lucrarii
mantuitoare.
L.D.: Filmul regizat de Mel Gibson are nenumarati aparatori care lauda
acuratetea mesajului, insa si critici ferventi care spun ca productia are "anumite
erori sau devieri de la Scriptura". Cum comentati acest aspect?
Pr. L.G.: Filmul lui Mel Gibson este, dincolo de critici sau laude, un film despre
Dumnezeu si acest lucru constituie pentru multi - dar, marturisesc, si pentru
mine - un motiv important pentru a incerca sa-i inteleg mesajul.
L.D.: Aparatorii entuziasti ai Patimilor vorbesc de coplesitoarea inspiratie divina
pe care a avut-o regizorul, inspiratie care a capatat, dupa mijloace specifice
cinematografiei, expresie creatoare. Indraznesc sa va intreb: Cat a pus omul
(regizorul filmului, actorii) si cat a pus Dumnezeu prin lucrarea Sa in acest act
creator?
Jertfa lui Hristos - asa cum am inteles eu din acest teribil film - este un foc mai
presus de orice putere, care stinge flacara invartosatei noastre firi; e toiagul
Crucii care zagazuieste apa botezului de amandoua partile firii noastre
pacatosite, ca sa putem trece cu Hristos de pe pamant la Cer; este o rana adanca
ce tamaduieste in chip tainic ranile inimilor noastre.
Acelasi efect l-a avut in constiinta mea filmul lui Mel Gibson. Am refuzat dupa
filmul acesta orice violenta, orice scena oripilanta de la TV. Simteam ca este
destul, ca nu se mai poate sa-mi mai ingadui sa vad vreodata sange. Totusi inteleg
ca nu functionam toti la fel. Am avut nefericita ocazie sa revad filmul intr-o sala
de cinema din Pitesti (aproape goala), in prezenta unor tineri care chicoteau si
pufneau si hohoteau de ras chiar in momentele de mare incordare si de mare
durere din timpul filmului. Nu sunt foarte sigur insa ca astfel de oameni erau
crestini. La noi filmul a rulat exact in perioada in care s-a desfasurat in Pitesti un
festival al berii - salile erau pustii, in vreme ce piata gemea de lume - si nici
bisericile nu erau prea pline. Ma asteptam ca publicul argesean - caracterizat
adesea ca fiind sensibil si serios - sa aiba o altfel de prezenta, o altfel de
participare si un alt tip de reactie in privinta acestei productii. Desi, daca vrei sa
afli ce s-a petrecut cu Hristos in zilele Patimilor, nu te poate opri de la aceasta
hotarare o halba cu bere... Nu, ispita e altundeva decat in piata, e undeva mult
mai adanc si mai discret implantata in propria noastra constiinta, in propria fire,
in modul nostru de viata, in zona aspiratiilor noastre de fiecare zi.
Am considerat dintru inceput, din primele secvente ale filmului, ca scenariul este
sustinut din punct de vedere teologic, este un scenariu realist si concludent. Cred
ca Mel Gibson a avut printre sfatuitori preoti si teologi si a surprins niste detalii
extrem de importante care definesc lucrarea ca pe o compozitie unitara, cu mare
impact.
Nu pot sa va spun cata stradanie aseaza omul si cat har pune Dumnezeu in
aceasta creatie, simt insa ca e lucrare de mare forta si ca poti sa plangi in voie
daca te lasa spectatorii vecini. E foarte important langa cine te asezi. Eu cred ca
un asemenea film nu trebuie vazut in salile de cinema, el trebuie vazut cu
inima ingenuncheata in "camara" ascunsa a rugaciunii!
L.D.: In Patimile..., Iisus a fost biciuit cat in toate celelalte filme despre viata
Mantuitorului. Multi telespectatori au lesinat in cinematografe la aceste scene...
Razvan Codrescu afirma intr-un articol ca salbaticia slujitorilor lui Pilat nu prea
reiese ca atare din textul evanghelic. Insa, Isaia profetind patimile spune despre
Fiul ca: nu avea nici chip, nici frumusete, ca sa ne uitam la El, si nici o
infatisare, ca sa ne fie drag (Isaia 53, 2). In plus, un sfant al Bisericii, Dimitrie al
Rostovului, vorbeste si el de ingrozitorul calvar al Crucii. Va intreb parinte,
credeti ca s-a exagerat sau nu cu cele 16 minute de biciuire crunta?
Pr. L.G.: Cred cu tarie ca nu s-a exagerat intru nimic. Daca din momentul
prinderii si pana in momentul Rastignirii trec mai bine de 12 ceasuri, cat ar
insemna cele 16 minute din intregul acesta? Rostul biciuirii, asa cum reiese si din
film dar si din relatarile evanghelice, ar fi fost tocmai acela de a inmuia inimile
celor care il doreau "pedepsit" pe Cel ce Se facea pe Sine Fiu al lui Dumnezeu.
Pilat asta ar fi dorit: sa-i determine pe delatori sa renunte la ideea de a-L omori
pe Iisus, tocmai pentru ca le-ar fi fost satisfacuta dorinta de a-L vedea pedepsit.
Dar pentru ca "rautatea sa nu fie fara de moarte", Hristos, asteptand sub voia
Tatalui sa primeasca moartea din mainile lor, ascunde in moarte suferinta si
aduce in moarte pacatul lor zicand: Parinte, iarta-le lor ca nu stiu ce fac! (Luca
23, 34). Astfel, impreuna cu Hristos "moare" orice posibilitate a mortii pentru cei
ce cred in El, pentru ca El zice celui mantuit: Adevarat graiesc tie, astazi vei fi
cu Mine in rai (Luca 23, 43); si iarasi zice: Eu sunt Invierea si viata; cel ce crede
in Mine chiar daca va muri, va trai (Ioan 11, 25).
Pr. L.G.: Nu pot sa am decat raspunsul lui Isaia profetul! Ati citat mai devreme
cuvantul tulburator al acestui profet. Sa mergem mai departe si sa vedem ce zice
despre Hristos: Om al durerilor era si rabdator al suferintelor, unul inaintea
caruia sa-ti acoperi fata! (Isaia 53, 3). De ce credeti ca spune proorocul Isaia
despre Hristos ca era patruns de mare suferinta incat se cuvenea sa-ti acoperi
fata ca sa nu privesti?! Pentru ca nu puteai sa-I vezi chipul si sa ramai nevatamat
de durere si de suferinta. E nerealist sa spui ca jertfa lui Hristos ar fi trebuit sa
fie intr-asa fel cosmetizata incat sa o poata privi si copiii. Iata ca Isaia este cel
dintai care atrage atentia asupra restrictionarii accesului la aceasta priveliste a
groazei.
Eu cred ca, vorbind despre acest film, aceia care au facut aluzie la Rocky IV sau
la stirile de la ora 5 nu sunt oameni religiosi si nu au simtit nimic in fata acestei
privelisti. De aceea Insusi Dumnezeu S-a ascuns de la ei - adica, in cazul lor, chiar
Dumnezeu si-a acoperit fata ca ei sa nu-l cunoasca. Unii l-au vazut in acest film
doar pe James Caviezel, e lucru sigur. Cei mai multi dintre romani au vazut-o
doar pe Maia Morgenstern...
L.D.: Personal gandesc ca pentru a vedea "cum trebuie" filmul trebuie sa fii un
bun cunoscator al filmului de arta si al teologiei, altfel poti pierde din vedere
anumite dimensiuni ale actului artistic si ale mesajului. Ca o paranteza, un
iubitor de muzica disco nu poate "patrunde" o simfonie, cu atat mai putin n-o sa
priceapa de ce un ascultator pasionat de muzica clasica prefera, spre exemplu,
interpretarea lui George Enescu, fata de cea a lui Ion Voicu. Cel avizat ajunge sa
observe elementele de rafinament, profanul receptioneaza superficial mesajul
filmului. Care sunt din acest punct de vedere "riscurile" vizionarii Patimilor?
Pr. L.G.: Nu e nevoie sa fii teolog ca sa intelegi ca Hristos e biciuit pentru tine si
sufera in cuie pentru pacatele tale. Inchipuiti-va ca cei ce isi zdrobeau in clipele
acelea inimile de durere vazand Omul durerilor nu faceau aceasta pentru ca erau
teologi, ci pentru ca sufereau impreuna cu Hristos chinurile acelei prefaceri a
naturii umane pacatosite. Vazandu-L pe Hristos zdrobit din pricina ta, ajungi cu
Hristos la inima zdrobita a innoirii fapturii tale, te schimbi, te caiesti si hotarasti
sa fii altfel ca sa placi lui Hristos; te smulgi din patimi si odata cu tine se smulge
din mreaja pacatului intreaga lume care simte ca tine.
L.D.: Parinte, cum poate ajuta acest film pe un tanar neconvertit, debusolat, dar
care cauta sincer? Are filmul o dimensiune pedagogica?
Pr. L.G.: Acel tanar trebuie sa ajunga cu firea chiar la momentul in care Hristos
urca pietrele Calvarului. El trebuie sa se strecoare prin multimea care-l
imbulzeste, sa-si faca loc spre Hristos si trebuie sa strige ca si orbul din
Evanghelie: Doamne, vreau sa vad (Luca 18, 41; Marcu 10, 51). In momentul acela
Hristos va face cu el minunea si orbul din el Il va vedea pe Hristos patimind
pentru ca el sa nu mai patimeasca. Il va vedea pe Hristos ridicand de sub povara
crucii si pacatele sale - propriile sale pacate de orb. Atunci orbul vindecat va
incerca sa-I multumeasca lui Dumnezeu minunandu-se si urcand la o intelegere
mai buna sa poata zice: Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut! (Ioan 20, 29).
Pr. L.G.: Vedeti, aici sta minunea ca unii dintre ai nostri crestini plesnesc de ras
in salile de cinema la vederea acestui film - spre a lor pieire - iar musulmanii ies
de la aceeasi vizionare cu ochii in lacrimi. E vremea sa vedem daca nu cumva se
vor lua de la fiii Imparatiei bunatatile vesnice si se vor da altora (cf. Matei 8, 12).
Cred ca Dumnezeu va plini lucrarea Sa si la musulmani si la evrei. Ceea ce ma
ingrijoreaza este insa starea caldicica a noastra, a crestinilor. Sa dea Dumnezeu
sa ne intalnim cu totii inlacrimati de bucurie si de cainta la poarta Raiului si
Ingerul lui Dumnezeu sa zica: "Intrati, ca toate sunt gata!" si intrand sa vedem
cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-au suit (I
Corinteni 2, 9).
L.D.: Din cele 126 de minute cat are filmul, aproximativ 2 minute prezinta
Invierea Mantuitorului din morti. Telespectatorul este pus in fata neputintei, a
Crucii Lui. Oamenii nu cred ca ies din cinematografe cu optimismul biruintei, cu
bucuria Invierii, ci cu starea data de calvar. Ar putea crede spectatorul neavizat
ca se inchina unui neputincios. Nu gasiti ca este riscanta o astfel de disproportie
intre Patimi si Inviere?
L.D.: Filmul are un puternic impact senzorial. Regizorul si artistii folosesc diverse
tertipuri si tehnici pentru a stimula reactii si sentimente (soundtrack-ul adecvat,
imagini in slow-motion). Cu siguranta ca unii spectatori vor ramane doar la
aceasta dimensiune, la nivelul afectivitatii. Cred ca astfel de stari repede vin,
repede pleaca. Accentul pe senzorial credeti ca este un minus al filmului, sau
dimpotriva, un castig?
Pr. L.G.: Filmul este realizat mult mai bine decat s-a realizat orice alt film
despre Hristos. El nu are doar un acompaniament artistic de exceptie, ci si o idee
de mare impact. Filmul nu transmite impulsuri senzoriale doar de dragul
senzatiei, ci ca efecte colaterale ale mesajului. Nu este un film la finalul caruia
sa pleci cu sentimentul ca regizorul a dorit sa-ti testeze capacitatile de reactie,
rezistenta la stres sau mai stiu eu ce alta disponibilitate. Este un film cu mesaj,
un film care te pune pe ganduri, care te face sa-ti pui in inima hotarari durabile,
care iti lasa mintea in lucrare si in framantare si care te ajuta sa-ti formulezi
intrebari despre tine si despre propriile-ti responsabilitati.
L.D.: Parinte Grigore, filmul lui Mel Gibson accentueaza analogia Painii cu Trupul
Mantuitorului Hristos si reuseste sa sublinieze importanta Maicii Domnului si
apropierea dintre Ea si Fiul Sau. (Filmul Iisus din Nazaret al lui Franco Zeffirrelli
gasesc ca nu a reusit acest lucru). Din perspectiva dogmatica vedeti inadvertente
intre invatatura ortodoxa si viziunea regizorala a lui Mel Gibson, care-i dintre
vechii catolici?
Pr. L.G.: The Passion of Christ este un eseu teologic care depaseste limitele
artistice si tehnice ale unui film. Este actualizarea dramei cutremuratoare a
rastignirii Domnului Iisus Hristos.
The Passion of Christ este o rugaciune in timpul careia cazi fara sa vrei in
genunchi. Imaginea te cheama sa participi la un univers pe care teologia l-a golit
in chip voit de tragism in favoarea sublimului Invierii, accentuand prin aceasta
latura divina a participarii in detrimentul dimensiunii umane. Filmul aduce un
echilibru intre cele doua. Sublimul nu poate fi redat atat in abundenta sangelui
cat in framantarile momentului; contrastul intre intunecare si lumina, depasirea
clipelor terifiante si plasarea acelora in planul vietii luminoase si pasnice
petrecute de Hristos odinioara, revenirea in timpul sfintei lucrari si propovaduiri
constituind nu paralele, ci talcuiri ale diverselor momente din parcursul dramei
mantuitoare.
In acest parcurs al groazei in care ne introduce filmul, avem de-a face cu doua
niveluri ale suferintei: o suferinta asumata de om, o durere omeneasca la care se
adauga in chip firesc temerile, spaima, sfaramarea fizica, si un alt fel de
suferinta - o suferinta demna, asumata din compasiune de Insusi Dumnezeu
pentru lume.
Cred ca icoana Maicii Domnului in acest film este una reusita, o icoana a durerii,
a rabdarii, a suferintei consimtite potrivit voii Fiului, o icoana a intelegerii
depline a acestei drame.
L.D.: Decriptati-ne, va rugam, cateva simboluri si momente cheie din film! Cum
ar fi chipul "umbrit" al Mantuitorului, diavolii care iau chipul pruncilor, lacrima din
cer a Tatalui, "potrivirea" bratelor Mantuitorului pe lemnul mai lung al Crucii,
gestul regizorului de a bate primul cui in palma Mantuitorului, calvarul intretaiat
de scene anterioare, zdrobirea capului sarpelui in Ghetsimani.
Pr. L.G.: In afara de scena in care Hristos zdrobeste capul sarpelui - moment de
altminteri anuntat inca din Cartea Facerii - intalnim multe alunecari evidente de
la temeiul Scripturii in aceste scene simbol. In scena spanzurarii lui Iuda regizorul
romanteaza inspirat intregul episod, dar sunt alte multe scene care ating accente
fictive cum ar fi scenele in care prea des apare diavolul. Ar mai fi de vorbit si de
scena in care Hristos este aruncat in lanturi de pe zidul cetatii - care face
trimitere la ispitirea aruncarii Domnului de pe aripa Templului; scena in care
apare in bratele satanei pruncul hidos - adica diavolul; scena in care omul Simon
Cirineanul duce Crucea Domnului, iar Hristos - acoperind bratul acestuia si
Crucea; il apara pe el de loviturile streangului si alte asemenea scene.
Pr. L.G.: Filmul se adreseaza celor nedesavarsiti si mie tocmai de aceea mi s-a
potrivit, pentru ca simt ca mi s-a adresat mie. Vedeti, unora li Se descopera
Hristos tocmai pentru ca printre cei ce striga: "Ia-L, ia-L, rastigneste-L" se afla ei
insisi; altii trebuie sa se "urce" pana la al treilea Cer ca sa-L vada. Iar altora,
peste timp, prin iconomia dumnezeiasca li se da un chip al intelegerii. Un astfel
de "chip" este si filmul acesta. Biserica descopera acest chip, Liturghia de
asemenea acest chip il vesteste, toate vestesc acest chip, adica aceeasi realitate
- Hristos Mantuitorul rastignit si inviat.
Filmul se adreseaza deci unuia ca Toma, dar si unuia precum tanarul orb despre
care am vorbit cu ceva timp in urma.
NOTE:
[131]Parintele Lucian Grigore (n. 1966) este parohul Bisericii Domnesti "Sfantul
Gheorghe" din Pitesti. Se imparte – cum oare?! – intre altar, amvon, administratia
parohiala, responsabilitatile de la Episcopie, catedra de la Facultatea de
Teologie, studiile doctorale, revista si cenaclul parohiei, cresterea si educarea
celor trei copii si alte cateva. I se potriveste ca o manusa sintagma cu timp si fara
timp (II Timotei 4, 2). Parintele Lucian Grigore este un orator de exceptie, iar
raspunsurile limpezi pe care le ofera pe marginea controversatului film "Patimile
lui Hristos" confirma intru totul acest fapt. Iata deci un nume de care veti mai
auzi! [n.a.].