DEFECTELE VEDERII

Ce sunt viciile de refractie?

Razele de lumina sufera un proces de refractie la trecerea prin mediile transparente ale ochiului,
reprezentate de cornee, umoare apoasa, cristalin si corp vitros. Aceste raze de lumina isi modifica directia,
astfel incat proiectarea imaginilor obiectelor pe care le privim sa se faca pe retina (receptorul vizual).
Aceasta este situatia normala, a unui ochi emetrop (fara dioptrii), care vede clar la toate distantele.

Oamenii si celelalte animale care sunt capabile sa focalizeze ambii ochi asupra unui singur obiect sunt
capabile de vedere stereoscopica, care este fundamentala pentru o perceptie mai adanca a lucrurilor.
Principiul consta in prezentarea unei imagini din doua unghiuri, putin diferite, pentru ca apoi ochiul sa
contopeasca aceste imagini intr-o singura imagine tridimensionala. Orice deviere de la vederea normal
reprezinta un defect de vedere. La om, cele mai frecvente boli/defecte sunt:

 MIOPIA- Este un defect al vederii care se manifestă prin imposibilitatea de a distinge clar

obiectele situate la o distanță mai mare. Aceasta se întâmplă deoarece razele paralele, ce vin de la
un obiect, atunci când traversează globul ocular, se focalizează înaintea retinei, permițând doar
distingerea obiectelor situate la o distanță mai mică. Globul ocular al persoanelor mioape este mai
alungit, fiind nevoie de lentile divergente pentru a corecta vederea, deplasând focarul pe retină. În
jur de 26% din populația lumii are miopie.

Care sunt cauzele miopiei?

Miopia de cauza genetică este cea mai frecventa. Acest viciu de refractie se poate moșteni. Apare frecvent
in familiile in care unul sau ambii părinții sunt, la rândul lor, miopi. Debuteaza de obicei la copii in prima
copilarie sau in primii ani de scoala. 

  Cum se manifesta?

Dificultatile de vedere ale miopului sunt la distanta, el are o vedere buna la aproape. In incercarea de a
vedea mai bine, efortul de acomodare al ochiului este permanent. De aceea, pot aparea dureri oculare,
cefalee si senzatia de oboseala vizuala. In general, ochelarii de distanta se poarta permanent.

Cum se trateaza miopia? Se poate vindeca miopia? 

Miopia reprezinta un viciu de refractie, un defect optic al ochiului. Tratamentul vizeaza in majoritatea
cazurilor corectarea optica a vederii in miopie, și nu corectarea miopiei in sine. Adica miopia “nu se
vindeca” prin purtarea de ochelari sau lentile de contact. 

Cea mai utilizată metoda de tratament  in miopie este corectia optica. Aceasta se poate realiza cu lentile
aeriene (ochelari) sau cu lentile de contact. Cel mai frecvent se prescriu ochelari cu lentile divergente
(lentile cu minus „-„).  Se prescriu lentilele cu valoarea cea mai mica ce dau vederea cea mai bună. 
 Pentru persoanele care nu doresc sa poarte ochelari sau lentile, exista operatiile de reducere a
dioptriilor. Acestea pot fi cu operatii cu laser la nivelul corneei – lentila din partea anterioara a ochiului.
Sau pot fi operatii intraoculare la nivelul cristalinului – lentila din interiorul ochiului .

 HIPERMETROPIA- Este o afecțiune a ochiului, caracterizată prin formarea imaginii în

spatele retinei, ceea ce face ca imaginea să devină încețoșată.Hipermetropia apare când diametrul
antero-posterior al globului ocular este mai mic decât normal.
În esență, hipermetropia se datorează unui viciu de refracție, caracterizat printr-un deficit de convergență
ce face ca imaginea obiectelor să se formeze în spatele retinei. De aceea, la nivelul maculei (zona de
acuitate vizuală maximă) lumina se proiectează sub forma unui cerc luminos, responsabil de vederea
neclară, ceea ce duce scăderea acuității vizuale pentru depărtare dar și pentru apropiere.
Deoarece persoanele cu hipermetropie văd neclar la toate distanțele, ele trebuie să depună constant un
efort de acomodare pentru a focaliza, fapt care duce la încordare, dureri de cap și oboseală oculară.
Persoanele ce suferă de hipermetropie văd totuși relativ mai bine la distanță, deși văd obiectele depărtate
mai aproape decât sunt în realitate. Aceste persoane au de cele mai multe ori probleme în a focaliza
imaginile apropiate și nu pot realiza activități precum cititul sau cusutul.
Din punct de vedere optic, hipermetropia este contrară miopiei.

Care sunt simptomele hipermetropiei?

Dacă ochii au hipermetropie, ai putea suferi de:

 probleme cu concentrarea asupra obiectelor din apropiere
 dureri de cap
 vedere încețoșată
 încordare oculară
 oboseală după citire

Cauzele care duc la hipermetropie

Ochiul uman este similar unei camere foto. Corneea și cristalinul concentrează lumina care, în mod
normal, dacă geometria ochiului este echilibrată perfect, ajunge exact în zona receptorilor vizuali de la
 nivelul retinei. Retina primește fasciculul de lumină și trimite impulsul nervos către creier, prin nervul optic,
unde se realizează percepția imaginilor. Dacă există unele aberații ale dimensiunilor globului ocular, adică
diferențe în minus față de lungimea normală, de 23 mm a globului ocular, atunci imaginea este neclară. Un
ochi hipermetropic va fi mai scurt de 23 mm sau va avea unele deformări ale corneei, ceea ce va face ca
direcția razelor de lumină, care pătrund în ochi, să nu fie cea corectă. Oricare dintre factori sau ambii pot
duce la hipermetropie.

Diagnostic și tratament 

Cauzele pentru care apar aceste aberații sunt de natură generică, de regulă, fiind transmise de la părinți la
copii. Hipermetropia are o importantă componentă ereditară, astfel că, dacă unul dintre părinți sau
amândoi au hipermetropie, este aproape sigur că și copiii vor moșteni această problemă oftalmologică.

Hipermetropia nu se vindecă, dar poate fi tratată și compensată prin purtarea de ochelari și diferite
intervenții chirurgicale la nivelul ochiului. Acestea sunt metodele prin care poate fi compensată
hipermetropia:

1. Cu ajutorul lentilelor convergente (+), care au rolul de a deplasa focarul imaginii din spatele retinei, chiar la
nivelul retinei. Pot fi folosite și lentile de contact. De regulă, se prescrie lentila cu dioptria cea mai mare, cu
care pacientul vede cel mai bine.

2. Pentru adulți, se folosesc lentile convergente, lentile bifocale sau progresive.

3. Procedurile chirurgicale sunt diferite în funcție de gradul hipermetropiei. Intervențiile se pot face la nivelul
corneei, cu scopul de a-i mări curbura. Un implant artificial la nivelul corneei va crește puterea de lentilă a
acesteia. Ablația periferică a corneei este un procedeu ce utilizează un fascicul laser cu ajutorul căruia este
remodelată fața anterioară a corneei. În cazul unor forme accentuate de hipermetropie, se poate proceda
la implantarea unui cristalin artificial, după ce a fost extras cristalinul nativ, care poate corecta hipermetro

 ASTIGMATISM- este o boală a ochiului cauzată de o deformare de cornee, care atrage după sine
o refracție defectuoasă a razei de lumină în globul ocular.
În cazul astigmatismului, razele de lumină albă care sosesc la ochi sub formă de raze paralele (de
ex. de la un obiect îndepărtat) suferă un proces complex și inegal de refracție. Cu cât această
refracție diferențiată este mai inegală, cu atât astigmatismul se consideră mai grav.
La om ochiul cu un astigmatism de până la 0 ,5 dioptrii (1 dpt = f -1) este considerat normal.

Care este cauza vederii neclare din astigmatism?

In cele mai multe situatii, astigmatismul este cauzat de o curbura neregulata a corneei (lentila din partea
anterioara a ochiului). In mod normal, forma sa este rotunda, dar in astigmatism ea este ovalara (ca o
minge de rugby); razele de lumina care intra in ochi sunt distorsionate si nu sunt focalizate adecvat la
nivelul retinei. Curbura neregulata a corneei, in care o jumatate este mai bombata sau mai plata decat
cealalata, duce la aparitia a doua imagini diferite la nivelul retinei (in locul uneia singure). Aceasta proiectie
deformata a luminii duce la vederea incetosata din astigmatism.

Exista si astigmatism cristalinian, atunci cand forma cristalinul (lentila din interiorul ochiului) este
neregulata, avand aceleasi efecte asupra vederii.

Simptomele astigmatismului si cum se manifesta

Vederea neclara la toate distantele este principalul simptom al astigmatismului. Persoanele cu

astigmatism vad lumea „stramba”, isi solicita ochii permanent, simt nevoia de a face „ochii mici”, de a-i
strange („miji”), in incercarea de a clarifica perceptia imaginilor. Ele se plang de oboseala oculara, cefalee
(durere) si/sau sensibilitate la lumina.
Ochelarii dau uneori senzatia de ameteala, mai ales atunci cand se schimba, pana cand ochii se obisnuiesc
cu noua corectie.
Astigmatismul este o boala? Este un diagnostic periculos?

Astigmatismul este un viciu de refractie, fiind o conditie in care este prezenta o anomalie de forma a
ochiului. Se poate asocia si cu alte vicii de refractie, miopie (atunci cand axul ochiului este prea lung) sau
hipermetropie (cand ochiul este prea scurt). In toate aceste situatii, razele de lumina nu se proiecteaza
corect la nivelul portiunii posterioare a ochiului.

Astfel, exista mai multe tipuri de astigmatism:

– astigmatism simplu,
– astigmatism miopic – și acesta poate fi astigmatism miopic simplu sau astigmatism miopic compus,
– astigmatism hipermetropic – de asemenea, poate fi astigmatism hipermetropic simplu sau astigmatism
hipermetropic compus,
– astigmatism mixt – atunci cand exista atat componenta pe ”+”, cat și pe ”-”.
Mai există și o formă de astigmatism fiziologic, când curbura ovală a corneei este cauzată de clipit, adică
deformarea suprafeței țesutului se produce în urma presiunii constante a pleoapelor. În această situație,
de cele mai multe ori, nu este nevoie de corecție optică.
De asemenea, astigmatismul poate fi regulat (atunci cand unul dintre meridiane este mai bombat, iar cel
perpendicular este mai plat) sau neregulat (la keratoconus sau cicatrici corneene).
In toate aceste situatii, razele de lumina nu se proiecteaza corect la nivelul portiunii posterioare a
ochiului.

Cum se trateaza astigmatismul?

Corectia optica a astigmatismului se poate face cu ochelari sau lentile de contact (moi sau rigide). Pentru
o corectie permanenta se recurge la chirurgia refractiva.

Ochelarii care se prescriu sunt cu lentile cilindrice. Acestea au rolul de a corecta modul in care se
proiecteaza razele de lumina la nivelul retinei, furnizand astfel o imagine clara. Initial, ochelarii genereaza
disconfort, fiind nevoie de o perioada de adaptare. Acelasi efect se poate obtine si prin lentile de contact
moi, torice. Totusi, acestea se pot misca usor pe suprafata ochiului, iar aceasta instabilitate poate duce la
imagini neclare. Lentilele de contact pentru astigmatism ofera o vedere instabila datorita razelor de
curbura inegale.

Lentilele de contact rigide, gaz permeabile, sunt o alternativa eficienta de corectare a astigmatismului de
valoare mare sau in tratarea keratoconusului.
 Factorii de risc în apariția astigmatismului

Astigmatismul poate să apară atât în cazul adultilor, cât și la copii. Pe lângă cauzele propriu-zise (factori
etiologici), există și factori de risc care pot duce la dezvoltarea acestei afecțiuni, cum ar fi:

 istoricul medical – existența în familie a unor cazuri de astigmatism sau de keratoconus (degenerarea
corneei);

 anumite intervenții chirurgicale oculare (cataracta, de exemplu);

 infecții oculare;

 subțierea corneei;

 cicatrizarea corneei;

 miopia forte.
Cand apare astigmatismul? Se poate mosteni?

Astigmatismul este, de obicei, congenital (ne nastem cu el). De asemenea, se pare, toti avem un anumit
grad de astigmatism la nastere.
Apare mai des la copiii ai caror parinti (unul sau ambii) au astigmatism De asemenea, se pare ca
astigmatismul apare mai frecvent la copiii nascuti prematur.
  STRABISMUL- este o afecțiune oculară în care se manifestă o deviație a unei axe oculare în
raport cu cealaltă. Aceasta implică de obicei o lipsă de coordonare între mușchii extraocular care
împiedică focalizarea fiecărui ochi la același punct în spațiu și previne buna vedere binoculară, fiind
afectată negativ percepția în profunzime a spațiului. Strabismul poate fi fie o tulburare neurologică
de coordonare a ochilor fie o tulburare musculară. Ochiul mai slab de objicei după un timp
încetează să mai trimită semnale creierului, rezultând astfel fenomenul de ambliopie. Poate apărea
la 2-5 % dintre copii.

Care sunt cauzele strabismului?

Cauzele strabismului sunt multiple, existând posibilitatea ca el să apară atât la o vârstă fragedă, cu
frecvență crescută în anumite familii, cât și la o vârstă adultă.
Suprasolicitarea aparatului vizual, din cauza unei alte afecțiuni, poate determina apariția strabismului,
acesta reprezentând unul dintre mecanismele de compensare amintite mai sus. De aceea, un viciu de
refracție, precum cel existent în cazurile hipermetropiei și al miopiei, este considerat a fi unul dintre
factorii cauzali ai strabismului. Astfel, în cazul unei hipermetropii, se poate produce un strabism
convergent, iar într-al unei miopii, un strabism divergent. Totodată, și astigmatismul, în funcție de tipul
acestuia, poate reprezenta cauza unui viitor strabism.
Strabismul paralitic congenital poate fi cauzat de paralizia unui mușchi. Acest lucru este confirmat  prin
menținerea ochiului strabic în mijloc, în momentul tendinței de a privi spre lateral, în timp ce ochiul fixator
(cel sănătos), este orientat spre tâmplă. În acest caz, intervenția chirurgicală nu este o soluție, fiind vorba
despre o afecțiune definitivă. Este necesar consultul periodic, purtarea unei perechi de ochelari  și,
eventual, exerciții ale musculaturii oculare. Un indiciu al strabismului paralitic congenital, alături de
semnele menționate anterior, poate fi considerată și poziția capului copilului, acesta fiind ușor înclinat.
Observarea strabismului obligă la efectuarea unui consult oftalmologic, deoarece există numeroase situații
în care adevărata cauză a strabismului  poate pune în pericol, atât viața persoanei afectate, cât și calitatea
sa. În acest sens, strabismul poate fi provocat de o tumoră craniană sau oculară, un  accident vascular
cerebral, precum și diverse afecțiuni nervoase sau musculare, toate acestea putând produce pierderea
vederii.

Cum se clasifica strabismul?

Strabismul este clasificat in functie de directia gresita de aliniere a ochilor. Astfel, cand un ochi priveste
drept inainte spre obiectul vizualizat, celalalt ochi este aliniat gresit spre interior (esotropie sau „ochi
incrucisati”), spre exterior catre ureche (exotropie sau divergent) in sus (hipertropie) sau in jos
(hipotropie).

Esotropia este cel mai frecvent tip de strabism si apare in diferite forme:

 Esotropia infantila sau strabismul congenital apare la nastere sau se dezvolta in primele sase luni

de viata. Copilul are adesea un istoric familial de strabism. Desi majoritatea copiilor cu esotropie
infantila sunt perfect sanatosi, exista o incidenta ridicata a acestei tulburari la copiii cu paralizie
cerebrala si hidrocefalie.
 Multi sugari par sa aiba strabism, insa, de cele mai multe ori acestia au o afectiune cunoscuta sub
numele de pseudostrabism sau strabism fals. Ei pot avea o punte nazala largita sau un exces piele
la limita dintre ochi si nas care fac sclera alba a ochilor mai putin vizibila pe partea nasului, dand
impresia ca ochii privesc spre interior. Ochii vor arata normal pe masura ce structurile faciale se
maturizeaza.
  Esotropia acomodativa este cea mai frecventa forma de esotropie care apare la copiii cu varste sub
2 ani sau mai mari. In acest tip de strabism, atunci cand copilul focalizeaza ochii pentru a vedea clar
un obiect de aproape, ochii se intorc spre interior.
Strabismul poate fi intermitent sau constant. Strabismul intermitent se poate agrava atunci cand muschii
ochilor sunt obositi - de exemplu, seara sau in timpul unei episod de boala. Parintii pot observa cum ochii
copilului privesc in directii diferite din cand in cand in primele luni de viata, in special cand copilul este
obosit. Fenomenul este perfect normal, deoarece copilul inca invata sa-si focalizeze ochii si sa lucreze
impreuna. Majoritatea bebelusilor depasesc acest strabism intermitent pana la varsta de 3 luni.

Care sunt simptomele strabismului?

Majoritatea copiilor cu strabism nu se plang de probleme oculare si nu observa eventualele modificari

care se produc in modul in care ei vad. De obicei, parintii sau profesorii observa ca ochii sunt aliniati gresit.

Unii copii se pot plange de vedere dubla sau pot avea probleme in a vedea lucrurile in general. Aceste
probleme pot afecta, de asemenea, cititul si performanta scolara. Copiii mici, care inca nu vorbesc, se pot
impiedica des si pot intoarce sau inclina capul pentru a vedea mai clar.

Printre semnele si simptomele strabismului se numara:

 Ochi care arata nealiniati

 Ochii care nu par sa se miste impreuna

 Clipire frecventa, in special in lumina soarelui

 A privi cu ochii pe jumatate inchisi

 Inclinare a capului pentru a vedea mai clar obiectele

 Perceptia in profunzime defectuoasa

 Vedere dubla (diplopie)

Adultii cu strabism au adesea diplopie (vedere dubla), deoarece creierul lor a invatat deja sa primeasca
imagini de la ambii ochi si nu poate ignora imaginea trimisa de ochiul nealiniat.

Cum se trateaza strabismul?

Strabismul intermitent observat la sugari este asociat cu dezvoltarea normala si dispare, de obicei, inainte
de varsta de 3 luni. Alte tipuri de strabism dispar numai cu ajutorul tratamentului.

Scopul principal al tratamentului este pastrarea sau refacerea cat mai multor functii vizuale. Incurajarea
copilului sa foloseasca ochiul mai slab poate imbunatati vederea, consolidand conexiunea dintre ochi si
creier. Tratamentele variaza, in functie de tipul si cauza strabismului:

 Ochelarii pot fi recomandati pentru a corecta vederea in ochiul mai slab

 Un plasture poate fi purtat peste ochiul dominant pentru a forta copilul sa foloseasca ochiul mai
slab
 Picaturile de ochi sunt folosite pentru a estompa temporar vederea ochiului dominant
 Exercitiile ortoptice pot fi prescrise pentru a consolida muschii ochilor
  Chirurgia pentru a intari sau slabi muschii ochilor este necesara pentru a realinia ochii. Aceasta
operatie scurta se face de obicei sub anestezie generala si poate implica unul sau ambii ochi. Timpul
de recuperare este rapid. De obicei, copiii sunt capabili sa isi reia activitatile normale in cateva zile.

Dupa operatie, ochelarii pot fi inca necesari. In unele cazuri, prima interventie chirurgicala nu aliniaza
complet ochii si poate fi necesara o interventie chirurgicala suplimentara.

 DATLTONSIMUL- Culorile nu sunt percepute la fel de toate persoanele. Daltonistii sunt cei care
au o deficienţă de percepţie a culorilor. Există multe tipuri de daltonism. Cea mai frecvent întâlnita
este incapacitatea de a distinge culorile roşu si verde, mai ales la băieţi. Aproape în toate
cazurile, daltonismul este congenital şi se manifestă la aproximativ 7% dintre bărbaţi şi sub 1%
dintre femei.

Distingerea culorilor

Când privim un obiect, lumina pătrunde în globul ocular. Lumina este înregistrată de celulele senzoriale
oculare, care transmit semnale către creier. De aceea nu putem vedea pe întuneric, pentru că nu există
lumină care să fie reflectată.

Celulele cu bastonase şi conuri

În retină există două tipuri de celule fotoreceptoare. Acestea sunt celulele cu bastonase şi conuri. Cu
bastonasele nu putem vedea toate culorile, dar ele pot funcţiona şi când lumina este slabă. De aceea este
greu să ne dăm seama, de exemplu, ce culoare are o maşină pe care o vedem în lumina amurgului.
Conurile permit distingerea culorilor. Acestea sunt localizate în majoritate în macula lutea, o zonă a retinei.
Lumina reflectată de obiectul pe care îl privim intens ajunge la macula lutea, acolo unde sunt concentrate
majoritatea celulelor cu conuri. Lumina de diferite culori are diferite lungimi de undă. Există trei tipuri de
conuri: cele care absorb cel mai bine lumina cu lungimi de undă cuprinse între 445 si 450 nm (violet), cele
care absorb cel mai bine lumina cu lungimi de undă între 555 si 570 nm (galben). Celule diferite pot
„vedea” culori diferite, deoarece conţin pigmenţi diferiţi, molecule care se modifică la contactul cu
lumina. Daltonismul se poate datora lipsei unuia dintre cele trei tipuri de celule cu conuri sau diferenţelor
pigmentare dintre conuri.

Percepţia diferită a culorilor

Persoanele cu deficienţa de percepţie a culorilor (discromatopsie) de ax rosu-verde pot avea probleme şi

cu percepţia altor culori. Cu alte cuvinte, majoritatea persoanelor cu „cecitate cromatică” văd culorile, dar
le percep într-un mod diferit. Cazurile în care nu se poate distinge nici o culoare sunt rare. Cecitatea
cromatică absolută (discromatopsie totală) se datorează absenţei totale a celulelor cu conuri. Persoanele
afectate de această boală nu suportă lumina strălucitoare şi au o vedere slabă, iar citirea le este afectată. O
altă problemă este lipsa sensibilităţii cromatice. În acest caz, aveţi nevoie de mai mult timp pentru a
distinge culorile şi vă este foarte greu să distingeţi culorile în lumină slabă.

Curcubeul văzut cu diferite deficienţe de percepţie cromatică

Percepţie cromatică normală Discromatopsie de albastru

Discromatopsie de roşu Cecitate cromatică absolută (discromatopsie totală)

De ce daltonismul afectează mai frecvent bărbaţii decât femeile?

Acest lucru se datorează faptului că daltonismul este ereditar, iar gena responsabilă este localizată în
cromozomul X. Gena este recesivă, la fel şi daltonismul. Caracterul recesiv al genei se pierde când vine în
conflict cu o altă genă pentru aceeaşi caracteristică. Există două tipuri principale de discromatopsie: în
spectrul verde şi respectiv în spectrul roşu. Ambele sunt determinate de gene recesive localizate în
cromozomul X.
Cromozomii X şi Y determină sexul individului. Bărbaţii posedă câte unul din fiecare, iar femeile, doi
cromozomi X (şi nici un cromozom Y). Dacă o genă ce determină o boală este recesivă, atunci boala nu se
va manifesta, dacă în organism există şi o genă normală. Gena normală „câştigă lupta”. Acest lucru este
posibil în cazul femeilor, deoarece posedă doi cromozomi X. Dacă unul dintre aceştia poartă gena
daltonismului, iar celălalt gena „normală”, atunci gena normală are caracter dominant, iar daltonismul nu
se va manifesta.
Bărbaţii au un singur cromozom X, iar dacă acesta este purtătorul genei daltonismului, atunci bărbatul va
fi daltonist. Pentru ca un bărbat să fie daltonist, este nevoie doar de o genă, pe când în cazul unei femei
este nevoie de două gene, câte una pentru fiecare cromozom X. Şansele de a moşteni două gene ale
daltonismului (una de la tată şi una de la mamă) sunt mult mai mici.
 Femeile care sunt purtătoare ale unei gene a daltonismului, deci care nu au daltonism, pot totuşi să
transmită gena urmaşilor (în 50% dintre cazuri). Mecanismul este similar ca în cazul altor boli ereditare
care sunt mult mai frecvente la bărbaţi decât la femei, ca de exemplu hemofilia clasică.