Iubirea-pasiune se caracterizeaza prin atractia irezistibilă, existenta unor
bariere/obstacole în împlinirea sentimentului, încălcarea regulilor comunitatii, dezechilibrul launtric, departarea/despartirea care determină cresterea în intensitate a sentimentului In primul rand, in romanul “Maitreyi” se poate remarca faptul ca Mircea Eliade utilizeaza tema iubirii-pasiune in roman conform filozofiei buddhiste: o iubire spiritualizata prin care se reface armonia cosmica. Astfel "Maitreyi" reprezinta povestea tulburătoare a unei iubiri care se înfiripează prin etape, ai in care personajul narator descopera puterea revelatoare a iubirii.Maitreyi şi Allan sunt acaparati treptat de catre sentimentele de dragoste impartasite intre ei: "o observam şi ma lasam prins de privirile ei, de acea vointa fluida.” In al doilea rand, daca urmarim traiectoria capricioasa a iubirii dintre cei doi, putem observa comportamentul lor în care alterneaza luciditatea şi tulburarea, gesturi tandre, izbucniri neaşteptate, foarte abil camuflate.(„Ne priveam fix, fermecați, stăpâniți de același fluid suprafiresc de dulce, incapabili să ne împotrivim, să ne scuturăm de farmec, deșteptându-ne. Mi-e greu să descriu emoția. O fericire calmă și în același timp violentă, în fața căreia sufletul nu opunea nicio rezistență; o beatitudine a simțurilor care depășea senzualitatea, ca și cum ar fi participat la o fericire cerească, la o stare de har. La început, starea se susținea numai prin priviri. Apoi am început să ne atingem mâinile, fără a ne despărți totuși ochii. Strângeri barbare, mângâieri de devot. Au urmat, firesc, sărutările pe mâini. Era atât de pierdută, își mușca atât de pătimaș buzele, încât aș fi putut-o săruta pe buze, aș fi putut face tot. M-am reținut cu multă greutate.”, „Nu știu cât a durat privirea aceea, dar ea nu se asemăna cu nicio privire întâlnită și îmbrățișată până atunci.”) In al treilea rand in roman se poate obserbva cum rationalul Allan este derutat de senzualitatea fetei, care ii spune ca sufletul cunoaste mai multe tipuri de dragoste:indrăgostită pentru prima data de un pom, apoi de tanarul care ii aduce in dar o coronita, pentru ca dupa aceea sa-si promita inima lui Tagore, Maitreyi, ii lasa impresia lui Allan ca se joaca cu sentimentele acestuia de parca il vrajeste(„Înțelesei pentru a suta oară că mă atrăgea altceva în Maitreyi: iraționalul ei, virginitatea ei barbară și, mai presus de toate, fascinul ei. Îmi lămurii perfect aceasta; că eram vrăjit, nu îndrăgostit.”, „Maitreyi:- Tu ai iubit vreodată așa, ca acum? Allan:– Niciodată, răspunsei repede, fără să știu dacă mint sau exagerez numai. Maitreyi:– Nici eu, mărturisi Maitreyi. Dar alte iubiri am mai avut. Să ți le spun? Allan:– Cum vrei. Maitreyi:– Am iubit întâi un pom din aceia pe care noi îi numim "sapte frunze", se pregati ea sa povesteasca. Începui să rid şi o mîngîiai protector, ridicul. Allan:― Asta nu e dragoste, scumpa mea. Maitreyi: ― Ba da, e dragoste. Şi Chabù iubeşte acum pomul ei; dar al meu era mare, căci şedeam pe atunci în Alipore, şi acolo erau arbori mulţi şi voinici, şi eu m-am îndrăgostitde unul înalt şi mîndru, dar atît de gingaş, atît de mîngîietor... Nu mai mă puteam despărţi de el. Stam ziua întreagă îmbrăţişaţi, şi-i vorbeam, îl sărutam, plîngeam. Îi făceam versuri, fără să le scriu, i le spuneam numai lui; cine altul m-ar fi înţeles? Şi cînd mă mîngîia el, cu frunzele pe obraz, simţeam o fericire atît de dulce, încît îmi pierdeam răsuflarea. Mă rezemam de trunchiul lui, ca să nu cad. Fugeam noaptea din odaie, goală, şi mă urcam în pomul meu; nu puteam dormi singură. Plîngeam sus, între frunze, pînă ce se apropia ziua, şi începeam să tremur. O dată era să mă prindă mama, şi am tras o spaimă de am rămas multe zile în pat. De atunci m-am îmbolnăvit eu de inimă. Şi nu puteam sta în pat dacă nu mi se aduceau în fiecare zi ramuri proaspete din pomul meu cu "şapte frunze"...). In concluzie opera lui Eliade sugereaza evolutia iubirii-pasiune dintre cei doi tineri,ceea ce remarca predominarea temei iubire-pasiune in romanul “Maitreyi”.