CONDUITA ÎN URGENȚE

MEDICO-CHIRURGICALE,
SITUAȚII DE CRIZĂ ȘI DE
DEZASTRE
SISTEMUL NAȚIONAL DE ASISTENȚĂ MEDICALĂ DE URGENȚĂ
ȘI DE PRIM AJUTOR CALIFICAT

Asistența medicală de urgență este ansamblul de măsuri

diagnostice și terapeutice întreprinse de către personal medical
calificat. Ea poate fi acordată la diferite nivele de către medici și
asistenți medicali cu diferite grade de pregătire.
Urgența medicală este o accidentare sau îmbolnăvire acută, care
necesită acordarea primului ajutor calificat și/sau a asistenței medicale
de urgență la unul sau mai multe nivele de competență, după caz. Ea
poate fi urgență cu pericol vital, unde sunt necesare una sau mai multe
resurse de intervenție în faza prespitalicească, continuând îngrijirile
într-un spital local, județean sau regional, sau urgență fără pericol vital
unde îngrijirile pot fi efectuate, după caz, cu sau fără utilizarea unor
resurse prespitalicești, la un centru sau cabinet medical autorizat sau,
după caz, la un spital.

Pacient critic este pacientul cu funcțiile vitale instabile sau cu

afecțiuni care pot avea complicații ireversibile și care necesită
intervenție medicală de urgență sau îngrijiri într-o secție de terapie
intensivă generală sau specializată.
Primul ajutor de bază reprezintă efectuarea unor acțiuni salvatoare
de viață unor persoane care au suferit o accidentare sau îmbolnăvire
acută, de către persoane fără pregătire medicală, fără utilizarea unor
echipamente specifice acestui scop. Primul ajutor de bază se acordă
de oricare persoană instruită în acest sens sau de persoane fără
instruire la indicațiile personalului din dispeceratele de urgență.

Primul ajutor calificat reprezintă efectuarea unor acțiuni salvatoare

de viață unor persoane care au suferit o accidentare sau îmbolnăvire
acută, de către personal paramedical, care a urmat cursuri speciale de
formare și care are în dotare echipamentele specifice acestui scop,
inclusiv defibrilatoare semi-automate, funcționând sub formă de
echipe de prim ajutor într-un cadru institutionalizat.
Unitate de Primire a Urgențelor (UPU) este o secție clinică aflată
în structura unui spital, județean sau regional, cu personal propriu,
special pregătit, destinată triajului, evaluării și tratamentului de
urgență a pacienților cu afecțiuni acute, care se prezintă la spital
spontan sau care sunt transportați de ambulanțe.

Intervenția în prespital
1. Dispeceratul
2. Supravegherea scenei intervenției

3. Evaluarea primară a pacientului

4. Evaluarea secundară a pacientului

 Dispeceratul este primul informat despre situația de urgență. Se
stabilește:
- locul intervenției (cât mai precis)
- evaluarea severității cazului (interlocutorul e stresat, fără cunoștințe
medicale, de aceea există un protocol de întrebări. În funcție de
severitatea cazului se decide ce tip de utilaj se deplasează - conform unui
protocol)
- număr de mijloace care trebuiesc deplasate la locul intervenției
- decide dacă se trimite mașina de descarcerare
- identifică posibile pericole la locul intervenției (e nevoie de
mobilizarea poliției, pompierilor, etc)

2. Supravegherea scenei de intervenție

- identifică riscurile potențiale pentru cei ce intervin la locul
intervenției (izolarea scenei cât mai bine, izolarea locului în
accidentele industriale, incendii, electrocutare, peșteri)
- asigurarea locului de intervenție
- asigurarea pacienților. O problemă sunt spectatorii.
 3. Evaluarea primară a pacienților reprezintă identificarea riscurilor
vitale la care este expus pacientul (sub un minut) și se iau măsuri vitale.
S-a stabilit un algoritm:
A. Căile respiratorii. Evaluarea căilor respiratorii: identificarea
existenței obstrucției la nivelul căilor resp; acestea apar prin prezența
unui corp străin sau prin acumularea de secreții, sânge. Se eliberează
căile respiratorii:

- la nivelul gurii sau laringelui se eliberează cu o pensă

învelită în tifon (corp solid) sau prin aspirare (secrețiile);
- căderea limbii se aplică pipa Guedel pentru eliberarea
glotei introducerea pipei poate fi dificilă uneori cu contractura
maseterilor), mască laringiană, sondă IOT.
 B. Evaluarea respirației se face ascultând zgomotele respiratorii
cu urechea (stridor -respir zgomotos, înseamnă obstrucție la nivelul
căilor respiratorii superioare; wheezing înseamnă bronhospasm;
sforăit înseamnă căderea limbii) și se palpează toracele (fracturile
costale - fragmentele se pot palpa).

C. Evaluarea circulației . Ne interesează dacă are TA acceptabilă (prin

palparea pulsului: prezența pulsului la radială înseamnă tensiune
arterială sistolică >80 mmHg; prezența pulsului la femurală tensiune
arterială sistolică >70 mmHg; la nivelul arterei carotide pulsul dispare
la tensiune sistolică <60 mmHg ). Pulsul normal: 50 - 120 bătăi/min.
Sub 50 bătăi/min = bradicardie, sub 40 bătăi/min = bradicardie
severă; peste 120 băti/min = tahicardie și mai mare de 140 bătăi/min
= tahicardie paroxistică.
 4. Evaluarea secundară este o etapă care necesită mai mult timp.
Tehnici: inspecția, palparea, ascultarea și percuția.