CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

Prezenta lucrare vizează probleme ale manoperelor frauduloase comise asupra mărfurilor
alimentare, cu referinţă la produsele apicole.
Printre problemele tratate de merceologie se află şi identificarea modalităţilor de falsificare şi
alterare cauzate de prepararea, conservarea şi păstrarea necorespunzătoare a mărfurilor.
Consider acest subiect, al manoperelor frauduloase, ca fiind necesar, în particular pentru
consumator, el fiind cel mai mult afectat de aceste probleme. În condiţiile prezente, riscurile la care
este supusă sănătatea consumatorului sunt determinate cu predilecţie de:
► rapiditatea transformărilor care duce la procese din ce în ce mai productive;
► evoluţia tehnologiei care face posibilă crearea continuă de noi produse (corespunzătoare
cerinţelor şi evoluţiei pieţei actuale);
► practicile de falsificare a mărfurilor, începând cu mărfurile alimentare;
► declaraţiile false privind caracteristicile mărfurilor alimentare sau condiţiile de livrare;
► fraudele produse în comercializarea mărfurilor.
Aceste manopere n-au scăzut din intensitate pe măsura dezvoltării societăţii omeneşti, ci
dimpotrivă, la nivelul unor agenţi economici mici şi chiar mijlocii au căpătat amploare, prin practici
subtile şi sofisticate.

1
 CAPITOLUL I
Cunoaşterea manoperelor frauduloase

I.1. Terminologie. Definiţii

Marfa este un bun economic care serveşte producţiei sau satisfacerii nevoilor oamenilor,
destinat vanzării-cumpărării, prin tranzacţii de piaţă.
Prin noţiunea de „mărfuri alimentare” (sau pe scurt „aliment”) se înţeleg toate substanţele, sau
produsele prelucrate, parţial prelucrate, sau neprelucrate destinate a fie ingerate de oameni. Această
noţiune include şi băuturile, gumele de mestecat şi toate substanţele, inclusiv apa, aflate intenţionat în
produsele alimentare în cursul preparării, fabricării sau altor tratamente.
Anomaliile1 voluntare ale mărfurilor, cunoscute sub denumirea de fraude, se referă la acţiunea
voită şi precisă de obţinere a unui profit comercial ilicit. Fraudele sunt rezultatul unei erori provocate. În
limbajul curent, frauda, conform Dicţionarului Explicativ Român, are înţelesul de înşelăciune, act de
rea-credinţă săvârşit de cineva, de obicei pentru a realiza un profit material de pe urma drepturilor
altuia; complex de acte neoneste aplicate în raporturile comerciale.
Falsificarea este operaţia de obţinere a unui produs asemănător cu altul, deja existent în
comerţ, operaţie efectuată în scop de înşelăciune şi de obţinere a unor venituri ilicite. Particularizând
la mărfuri alimentare, falsificarea este o operaţiune frauduloasă care constă în modificarea raportului
ponderal între componentele unui produs, fără a efectua vreo aditivare cu alte substanţe.
Substituirea constă în modificarea compoziţiei unui aliment, înlocuind parţial o substanţă sau
mai multe cu altele, de calitate şi valoare inferioară.
Falsificare sau substituire în domeniul calităţii constituie orice înşelăciune sau tentativă de
înşelăciune privind natura, caracteristicile calitative, compoziţia, conţinutul în substanţe utile, înlocuirea
în componenta produsului a unor substanţe cu altele vătămătoare sănătăţii, precum şi folosirea de
denumiri, descrieri sau alte declaraţii false privind originea, cantitatea sau identitatea mărfurilor sau
serviciilor, care contribuie la stabilirea valorii produsului.
Frauda sanitară constă în nocivizarea produselor prin falsificare, contrafacere sau prin
substituire.
Contrafacerea se constată când produsul introdus în comerţ are compoziţia şi indicii de calitate
diferiţi de cele normale sau declarate.

I.2. Tipuri de manopere frauduloase

1
ANOMALÍE, anomalii, s.f. Ceea ce se abate de la normal, de la regula obişnuită; p. ext. ceea ce constituie un
defect. (Sursa: DEX)
2
 Fraudele, substituirile şi falsificările mărfurilor se înscriu în categoria mărfurilor frauduloase, a
căror amploare a crescut pe măsura dezvoltării societăţii omeneşti.
Nu există o clasificare universal valabilă a categoriilor de fraude, dar cea mai cunoscută
împarte fraudele în patru categorii:
 Înşelăciuni
 Falsificări
 Contrafaceri
 Fraude care se perpetuează la nivelul prezentării

ÎNŞELĂCIUNEA este dată de diferenţa dintre ceea ce se achiziţionează şi ceea ce reprezintă

bunul achiziţionat în realitate. Sunt recunoscute mai multe tipuri de înşelăciune:
- Înşelăciune asupra naturii sau identităţii mărfii , atunci când obiectul contractării îl face un
produs veritabil iar în locul lui este vândută o imitaţie (de exemplu, în cazul bijuteriilor, în loc de
aur poţi cumpăra alamă);
- Înşelăciune privind calitatea, atunci când producătorul sau comerciantul nu livrează
beneficiarului calitatea prescrisă şi definită în contract, aşteptată de către consumator; ca o
subclasificare întâlnim comercializarea de :
• mărfuri viciate
• mărfuri degradate
Mărfurile viciate şi mărfurile degradate se află în ipostaze de mărfuri anormale, care au
proprietăţi inferioare sau în diferite grade ale noncalităţii. Aceste mărfuri sunt fie greu vandabile sau
nevandabile, fie scoase din circuitul alimentar. Se consideră manoperă frauduloasă, scoaterea la
vânzare a unor astfel de mărfuri alimentare.
Vicierile se pot produce mai ales în timpul fabricaţiei mărfurilor alimentare datorită erorilor,
omisiunilor, nerespectării tehnologiilor specifice de prelucrare. Ele constituie forme anormale de stare
fizică a produselor şi sunt denumite curent defecte. Defectul se referă la o abatere perceptibilă faţă
de caracteristicile specificate sau dorite ale produsului, care face ca acesta să fie mai puţin apt sau
necorespunzător pentru utilizare.
Defectele produselor alimentare sunt generate de variate surse, incluzând:
 materiile prime şi ingredientele utilizate, de calitate îndoielnică;
 personalul care manipulează defectuos produsele;
 utilajele şi echipamentele de transport inadecvate etc.
Defectele mărfurilor alimentare sunt bine studiate, descrise şi de o mare varietate la fiecare tip
de marfă alimentară. De asemenea, este bine stabilit efectul fiecărui defect asupra vandabilităţii mărfii.
Din acest punct de vedere, defectele sunt grupate în:
 defecte minore, acceptabile în tranzacţiile comerciale cu sau fără reducere de preţ;
 defecte majore, care provoacă refuzul acceptării mărfii sau o acceptare condiţionată de o
reducere de preţ semnificativă.
 defecte critice, care determină eliminarea mărfii din circuitul comercial, cu sau fără distrugerea
ei fizică, deoarece prezintă pericol pentru securitatea omului şi deseori a mediului înconjurător.
Degradările reprezintă forme de denaturare a mărfurilor sub acţiunea agenţilor biologici
(microorganisme, insecte etc), biochimici, factori fizici şi chimici de mediu (temperatură, oxigen, ozon,
lumină, radiaţii) ce afectează stabilitatea şi chiar inocuitatea. Degradările se pot produce, de
asemenea, la nivelul materiilor prime, în timpul prelucrării sau în timpul distribuţiei fizice. În această
categorie intră şi mărfurile alterate, respectiv mărfuri industriale având un nivel calitativ scăzut şi un
volum de prestaţii limitat sau mărfuri alimentare cu o valoare nutritivă redusă şi un grad de nocivitate
periculos pentru om. Vânzarea acestor mărfuri alterate este considerată manoperă frauduloasă.

3
 - Înşelăciune privind compoziţia şi conţinutul în componenţi utili (de exemplu,
consumatorul achiziţionează o ţesătură din lână pură, dar constată că aceasta conţine şi alte
fibre);
- Înşelăciune privind specia sau originea;
- Înşelăciune privind cantitatea, atunci când lotul de mărfuri livrat prezintă deficienţe în
greutate, în volum, în dimensiuni.
Situaţia se poate agrava şi mai mult atunci când, de exemplu, o înşelăciune privind greutatea
este amplificată de un instrument de cântărire fraudat, sau atunci când examenele şi analizele de
laborator sunt falsificate, rezultatele obţinute fiind manipulate sau se lucrează cu aparatură
neadecvată care modifică rezultatele într-o manieră greu vizibilă.
Vorbim de FALSIFICARE atunci când originea şi procesul specific de prelucrare a produsului
nu corespund cerinţelor referitoare la utilizare, stabilite iniţial. Vânzarea unei mărfi în locul alteia de
calitate mai ridicată constituie o falsificare.

 În timp ce înşelăciunea apare în momentul schimbului, falsificarea se produce în

momentul producţiei.

Falsificările mărfurilor constă în variaţia compoziţiei acestora, în special prin îmbogăţirea

produsului în componentul cel mai puţin valoros şi sărăcirea acestuia în componentul cel mai
important. Aceasta se realizează cu scopul de a masca anumite defecte, de a modifica compoziţia,
sau de a conferi acestora proprietăţi pe care nu le justifică prin compoziţia lor.
Falsificarea se realizează prin extracţie sau substituire, atunci când dintr-un produs de calitate
cunoscută (de prestigiu) se extrage, în totalitate sau în parte, un component de o anumită valoare sau
se înlocuieşte cu un alt component de calitate mai scăzută, urmând a fi vândut ca produs original şi
prin adăugare, atunci când într-un produs apreciat ca având un nivel calitativ ridicat se adaugă o
anumită cantitate dintr-un produs de calitate scăzută sau se adaugă ingrediente total nespecifice
naturii produsului. Există situaţii în care producătorii colaborează cu cei care falsifică aceste mărfuri.
Gravitatea fenomenului atinge cote alarmante atunci când în fabricaţie se utilizează substanţe
toxice sau nocive.
De regulă, falsificarea unui produs nu afectează valoarea igienică a acestuia, ci modifică
valoarea nutritivă şi, în consecinţă, afectează sau derutează colectivitatea umană. O marfă falsificată
produce prejudicii (pagube materiale), atât producătorului sau deţinătorului licenţei de producţie, cât şi
consumatorului înşelat, care aşteaptă un alt nivel de calitate din partea unei mărfi purtând un anumit
nume de marcă.
Sensul corect al noţiunii de falsificare poate fi mai bine conturat dacă se ţine seama de
principalele direcţii posibile de falsificare care, în cazul produselor alimentare, pot fi rezumate după
cum urmează:
- îndepărtarea uneia sau mai multor componente naturale; modificarea proporţiei normale de
componente chimice specifice;
- introducerea în produs a unor substanţe nespecifice şi nici normale naturii acestuia;
- substituirea unor componente naturale cu componente sintetice sau artificiale, neavizate din
punct de vedere sanitar;
- comercializarea unui înlocuitor de produs drept produs natural; produsul este complet
falsificat, fiind obţinut prin asocierea unor componente chimice asemănătoare celor din care se obţine
produsul natural;
- remanierea sau recondiţionarea unui produs degradat sau viciat, în scopul mascării
defectelor care ar fi evidenţiat proprietăţile necorespunzătoare ale produsului respectiv.
La manopere frauduloase clasăm şi CONTRAFACERILE, respectiv comercializarea sub un
anumit nume de marcă sau denumire de origine a altor mărfuri, diferite de cele solicitate de beneficiari.
În situaţia contrafacerilor grosiere, consumatorii trebuie să aibă în vedere urmatoarele aspecte:

4
 • preţul produselor contrafacute este mult mai mic, cu 10-50%, comparativ cu cel al produselor
originale, deoarece falsificatorii urmăresc ca produsul falsificat să se vândă mult mai repede
decât cel original;
• produsele falsificate se comercializează în majoritatea cazurilor la tarabe, boutique-uri, băcănii
etc., locuri accesibile pentru consumatorii ocupaţi (fără prea mult timp liber alocat
cumpărăturilor);
• produsele falsificate nu sunt însoţite de documente cum ar fi: declaraţia de conformitate, carte
tehnică, instrucţiuni de folosire, certificat de garanţie, bon fiscal;

• ambalajul produselor falsificate este realizat din materiale de slabă calitate, iar calitatea
imprimării informaţiilor de pe ambalaj (etichetă) este slabă datorită folosirii unor cerneluri de
calitate inferioară;

• informaţiile de pe ambalaj (etichetă) sunt incomplete (lipseşte adresa producătorului sau în

cele mai multe cazuri se oferă un număr de mobil sau o casuţă poştală, nu se face referire la
standardul de produs, compoziţia produsului este incompletă etc.);

• unele caracteristici organoleptice (culoare, miros, textură, consistenţă, gust, aromă, limpiditate,
luciu etc., caracteristice pentru fiecare produs) ce pot fi identificate cu ajutorul simţurilor (vizual,
olfactiv, gustativ, tactil) nu sunt specifice produselor respective;

• asemănarea denumirii unor mărci de produse (servicii) prin suprimarea sau adăugarea unei
litere, a unei cifre, a unui sufix (de exemplu "Reabok" în loc de "Reebok", care este produsul
original de încălţăminte sport);

• absenţa la unele produse a unor elemente de siguranţă (care atestă că acel produs este
original): holograma; eticheta de radiofrecvenţă - de grosimea unei foi de hârtie ce are
încorporat un circuit integrat şi o antenă; fire textile de siguranţă - vizibile numai în domeniul
razelor ultraviolete; codul de bare etc.

Fraudele se perpetuează şi la NIVELUL PREZENTĂRII mărfurilor, prin publicitatea obsesivă

care bombardează mass-media şi, în acelaşi timp, care impune anumite date, elemente de conţinut ce
te obligă să achiziţionezi acea marfă, dar a cărei calitate poate fi îndoielnică în ceea ce priveşte
satisfacerea exigenţelor consumatorilor.

I.3. Cauzele producerii manoperelor frauduloase

Există o multitudine de factori care favorizează manopera frauduloasă de falsificare a

mărfurilor alimentare. Dintre aceştia menţionăm:
 Factori fizico-geografici
 Factori tehnici
 Factori economici
 Factori socio-economici
 Factori politici

Factorii fizico-geografici se referă la:

 Zona şi regiunea în care este situată o ţară

5
  Localitatea ce determină denumirea de origine

Dintre factorii tehnici deosebim:

 Diversificarea sortimentului de grupe şi subgrupe de mărfuri pe piaţa mondială –
progresul tehnologic contribuie la o expansiune a numărului de articole în cadrul
grupelor şi subgrupelor de mărfuri alimentare în sens extensiv. Acest fenomen trebuie
corelat cu diversificarea sortimentală datorită cerinţelor consumatorilor ce orientează la
o dezvoltare în sens intensiv.
 Perfecţionarea metodelor tehnice de imitare a produselor autentice şi chiar ale
ambalajelor şi ale mărcilor – Realizările în domeniul ştiinţei şi tehnicii au perfecţionat
şi metodele de realizare, ceea ce contribuie la posibilităţile reduse de depistare a
acestuia. Dezvoltarea unor tehnologii şi tehnici permite realizarea de mărfuri cu o
estetică similară produselor de marcă, dar care din punct de vedere calitativ sunt
inferioare, fiind comercializate la preţuri mult mai mici. Consumatorul îşi dă seama
după preşul mai redus de calitatea produsului sau de realizarea falsului, dar dorinţa
acestuia de a intra în posesia unui produs la modă sau valoros din punct de vedere
estetic este mai mare.
 Existenţa unor dificultăţi tehnice de depistare a falsurilor – Datorită performanţelor
deosebite de execuţie a mărfurilor falsificate, ele au un aspect asemănător cu cel al
mărfurilor originale şi greu pot fi deosebite prin metode organoleptice nu numai de către
consumator, ci uneori chiar de specialişti.
 Extinderea sectorului de producători mici şi mijlocii a comercianţilor – În condiţiile
economice de piaţă, numărul producătorilor şi al comercianşilor creşte continuu, fapt
care favorizează şi activitatea de contrefacere a mărfurilor. Prin intensificarea
schimburilor comerciale şi creşterea importurilor se remarcă pe piaţă o gamă largă de
produse şi mărci, iar consumatorul nu este suficient de informat asupra calităţii. Uneori
se realizează şi o falsă publicitate asupra calităţii produselor, consumatorul fiind indus
în eroare.
 Existenţa unor lacune în legislaţia actuală în vigoare.

Factorii economici constituie grupa de factori cea mai importantă deoarece se leagă în
principal de bani. Dintre aceşti factori subliniem:
 Posibilitatea realizării unui profit rapid cu eforturi minime – Tot mai mulţi
producători, comercianţi, distribuitori sunt atraşi de dorinţa de a realiza un profit cât mai
mare şi de tentaţia de îmbogăţire rapidă. Ca urmare a evoluţiei ascendente a pieţei
contrafacerilor se obţin profituri foarte mari prin practicarea falsurilor la aproape toate
grupele de mărfuri sau prin folosirea mărcilor şi ambalajelor unor firme de prestigiu
pentru mărfuri neconforme şi periculoase.
 Tendinţa de scădere a costurilor în scopul realizării de produse concurenţiale –
Această tendinţă are efecte nefavorabile asupra calităţii produselor deoarece
falsificatorii pot recurge la constrafaceri în scopul comercializării lor la un preţ inferior
celui practicat de producătorul real.
 Nivelul scăzut al veniturilor populaţiei – În unele ţări slab dezvoltate sau chiar în
ţările dezvoltate pentru anumite segmente (şomeri, imigranţi ş.a.), nivelul scăzut al
populaţiei conduce la cumpărarea acestor produse, favorizând astfel activitatea
frauduloasă.
 Tendinţa de globalizare în cadrul economiei mondiale, concretizată prin
expansiunea marilor producători pe cât mai multe pieţe ale lumii. Acest fenomen poate
influenţa pozitiv activitatea frauduloasă favorizând apariţia falsurilor pe pieţe încă
necristalizate, unde informarea consumatorilor nu este bine pusă la punct.
6
 Dintre factorii socio-economici:
 Lipsa de educaţie a unor segmente de consumatori, care nu au cunoştinţe şi
informaţii privind calitatea şi preţul mărfii înainte de cumpărare, despre marcarea şi
ambalarea mărfurilor, comportamentul necivilizat al vânzătorului, posibilitatea de a face
reclamaţii prin apelarea la ANPC, OPC, APC, şi alte organisme de control.
 Rapiditatea decizională a actului de cumpărare datorită reducerii timpului de
efectuare a cumpărăturilor – În epoca contemporană, timpul afectat de consumator
pentru efectuarea cumpărăturilor este tot mai mic, iar tehnicile moderne de realizare a
ambalajului, a mărcii şi a marcării devin un limbaj rapid de comunicare în
comercializare. Omul modern „cumpără cu ochii” atunci când nu are cunoştinţe despre
caracteristicile de calitate ale produsului, şi tocmai pe această rapiditate decizională se
bazează falsificatorii de produse indiferent de modalitatea în care operează.
 Creşterea continuă a populaţiei globului şi exponenţial cu aceasta necesarul pentru
unele mărfuri conduce la o expansiune a activităţii frauduloase de falsificare.

Factorii politici se concretizează în:

 Percepţia insuficientă a puterii politice faţă de impactul contrafacerilor şi
pirateriei asupra imaginii României.
 Percepţia insuficientă a guvernanţilor faţă de activitatea comercială.
 Nerespectarea atribuţiilor unor factori care răspund de stoparea contrafacerilor.
Factorii care răspund şi se preocupă pentru stoparea contrafacerilor sunt:
- ANPC (Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor);
- ANPPP (Asociaţia Naţională pentru Protecţia Proprietăţii Private);
- IGP (Inspectoratul General al Poliţiei);
- Direcţia Generală a Vămilor;
- Camera de Comerţ şi Industrie a României;
- Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti;
- Alte organisme.

Factorii care contribuie la intensificarea manoperelor frauduloase comise asupra mărfurilor

alimentare sunt :
• puterea scăzută de cumpărare a consumatorilor;
• dorinţa acestora de a achiziţiona produse de marcă la preţuri scăzute;
• gradul scăzut de informare în legătura cu modul de apreciere a calităţii produselor (serviciilor).

I.4. Frauda mărfurilor comerciale. Aspecte legislative. Prevenire şi

combatere

Agenţii economici care activează în domeniul alimentar îşi desfăşoară activitatea conform
prevederilor Legii alimentului. Prin acest act normativ, care reglementează activităţile din domeniul
alimentar, se urmăreşte alinierea la reglementărilor ţărilor din Uniune la reglementările europene
adoptate de Parlamentul European şi Comisia Europeană. Principalele direcţii vizate de noul act
normativ se referă la posibilitatea identificării şi urmăririi alimentului de la producător la consumator şi
modalităţile prin care se va realiza o analiză a potenţialelor riscuri la care consumatorii ar putea fi
expuşi. În acest sens, producătorii şi procesatorii din industrie vor avea obligativitatea să analizeze şi
7
să constate eventualele nereguli tehnice care ar putea reprezenta factori de risc pentru populaţie. Mai
mult, constatările agenţilor economici vor trebui comunicate autorităţilor publice.
Ca orice lege sau reglementare şi Legea Alimentului are la bază cerinţe şi principii de ordin
general precum şi proceduri în materie de siguranţă a alimentaţiei. Cele pentru ţările Uniunii Europene
au fost stabilite de Autoritatea Europeană pentru Alimentaţie,126 şi aprobate de Parlamentul şi
Consiliul Europei.
O mare importanţă pentru o protecţie reală a consumatorilor, o reprezintă Ordonanţa
Guvernului nr. 42/1995, aprobată prin Legea nr. 123/1995 privind producţia de produse alimentare
destinate comercializării. Este de remarcat mai întâi faptul că legiuitorul, pornind de la însemnătatea
unei asemenea activităţi, a simţit nevoia ca reglementarea să se facă printr-un act normativ de cea
mai mare putere, respectiv prin lege.
În al doilea rând, încă la capitolul I, sunt definite noţiunile de bază cu care se operează în acest
domeniu, respectiv: produse alimentare, aditiv alimentar, substanţe străine, etichetă, ambalaj, agent
economic, producător de produse alimentare; falsificare sau substituire în domeniul calităţii, laborator,
autorizat sau acreditat, licenţă de fabricaţie a
produselor alimentare.
În capitole distincte sunt reglementate problemele privind calitatea produselor alimentare,
licenţele de fabricaţie ale acestora, obligaţiile agenţilor economici ce desfăşoară activităţi în domeniul
producţiei de produse alimentare, precum şi modul de supraveghere alimentară.
În ultimul capitol este prevăzută răspunderea pentru încălcarea prevederilor legate de
domeniul producţiei de produse alimentare, menţionându-se în mod expres că aceasta este o
răspundere civilă, contravenţională sau penală, după caz. De asemenea, sunt prevăzute, şi sancţiunile
încălcării legii.
În general, frauda poate fi definită ca acea activitate prin care o persoană fizică sau juridică
acţionează cu intenţia de a-şi procura un beneficiu nelegitim, încălcând o obligaţie legală sau
contractuală. În orice formă de fraudă, reaua credinţă se concretizează printr-un act ilicit. Frauda poate
intra sub incidenţa legii civile, având consecinţele prevăzute de art. 998 Cod Civil, ori sub incidenţa
legii penale, în această din urmă situaţie existând atât răspundere penală cât şi răspundere civilă
delictuală.
Când fraudele comerciale privesc mărfurile alimentare, acest fapt poate conduce la creşterea
nocivităţii asupra sănătăţii consumatorului sau la diminuarea valorii nutritive a alimentului.
Cunoaşterea gradului de nocivitate a mărfii este foarte importantă mai ales în ceea ce priveşte
conţinutul în aditivi periculoşi care contravin dispoziţiilor legale. Din punct de vedere juridic falsificarea
produselor alimentare este o activitate ilicită. De aceea, potrivit Codului penal, falsificarea ori
substituirea de materii prime, sau materiale folosite la fabricarea sau prepararea produselor
alimentare, precum şi livrarea acestora se pedepseşte. Pedeapsa este cu atât mai mare dacă, prin
manopere frauduloase, sau prin falsificare, produsele devin vătămătoare sănătăţii.
Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite
stipulează în articolul 1 că „falsificarea sau substituirea de mărfuri sau orice alte produse, precum şi
expunerea spre vânzare sau vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate sau
substituite” constituie activităţi comerciale ilicite, fiind pedepsite contravenţional sau penal după caz.
De asemenea, Ordonanţa Guvernului României nr. 39/1995 privind producţia de produse
alimentare destinate comercializării menţionează că „falsificarea sau substituirea în domeniul calităţii
constituie orice înşelăciune sau tentativă de înşelăciune privind natura, caracteristicile calitative,
compoziţia, conţinutul în substanţe utile, înlocuirea în componenţa produsului a unor substanţe cu
altele vătămătoare sănătăţii, precum şi falsificarea de denumiri, descrierea sau alte declaraţii false
privind originea, cantitatea sau identitatea mărfurilor sau serviciilor, care contribuie la stabilirea valorii
produsului”.
Normele de igienă privind alimentele şi protecţia sanitară a acestora, aprobate prin Ordinul
Ministerului Sănătăţii nr. 661/1995, definesc falsificarea produselor alimentare ca fiind „adaosul
oricărei substanţe naturale sau sintetice în produse în scopul mascării unor defecte ale produselor
alimentare, precum şi în scopul modificării sau conferirii de proprietăţi pe care produsele nu le justifică
prin compoziţia lor naturală şi prin normele de fabricaţie”.
8
 Produsele puse la dispoziţia consumatorilor nu trebuie să constituie, sub nici o formă, surse
posibile de contaminări, de îmbolnăviri. Din această cauză, legislaţia sanitară, se pronunţă strict
asupra gradului de sănătate al produselor, asupra obligativităţii controlării cu rigurozitate a eventualilor
contaminanţi, a neadmiterii sau a limitării la doze inofensive a prezenţei lor în unele produse.
În conformitate cu Normele din 24 octombrie 2002 de Igienă a Produselor Alimentare, precum
şi Legea nr. 57 din 16 ianuarie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, alimentele pot fi
comercializate:
 numai în spaţii special amenajate şi destinate acestui scop, în conditii de igienă
adecvate şi cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

În zilele noastre, nu de puţine ori, consumatorii se confruntă cu mărfuri ambalate şi etichetate

în mod fals şi înşelător, ca urmare a practicilor comerciale neloiale care se extind pe zi ce trece,
situaţie care a impus necesitatea consolidării pe plan naţional şi internaţional a legislaţiei de
specialitate. În ciuda existenţei unei astfel de legislaţii, nemulţumirile consumatorilor cresc. Aceştia au
observat, nu de puţine ori, că există un număr confuz de mărimi şi forme pentru o anumită marfă, că
anumite ambalaje sunt doar parţial umplute, iar anumite forme de ambalaje sunt înşelătoare. De
asemenea, când masa netă este măsurată în unităţi fracţionate este foarte dificil să faci o comparaţie
preţ-calitate pe unitatea de masă a produsului.
Comercializarea unor produse alimentare a căror livrare a fost interzisă întrucât sunt
confirmate ca falsificări şi substituiri se va sancţiona cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei,
retragerea licenţei de fabricaţie şi interzicerea desfăşurării de activităţi în domeniul producţiei
alimentare, dacă fapta nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât să constituie infracţiune,
informează un comunicat de presă al Executivului.

Metodologia utilizată în domeniul prevenirii şi decelării manoperelor frauduloase la mărfurile

alimentare se bazează pe:
 analiza principalelor tipuri şi direcţii de manipulare frauduloasă a mărfurilor alimentare;
 elaborarea continuă de metode şi tehnici de decelare şi comensurare a diferitelor categorii de
manopere frauduloase.
Aceasta presupune o temeinică cunoaştere a produsului normal, a direcţiei şi amplitidinii
abaterilor de la proprietăţile specifice ale produselor normale.
Metodologia de decelare2 şi de comensurare3 a amplitudinii manoperelor frauduloase cuprinde
atât metode şi tehnici generale, metode şi tehnici particulare, rezultate din specificitatea produselor
alimentare.
În expertizele având drept obiect stabilirea calităţii mărfurilor alimentare, în ansamblul
caracteristicilor care o determină, o atenţie sporită trebuie să se acorde stabilirii măsurii în care
acestea corespund sub aspectul cerinţelor de ordin igienico-sanitar, al inocuităţii.

2
DECELÁ, decelez, vb. I. Tranz. A distinge, a pune în evidenţă existenţa unei substanţe aflate în cantitate foarte
mică sau a unui fenomen sau proces foarte puţin intens. (Sursa : DEX)
3
COMENSURÁ vb. tr. a măsura prin comparaţie; a compara. (Sursa : DEX)
9
 CAPITOLUL II
Manopere frauduloase pe grupe de produse

În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, fenomenul general care se propagă este acela al
creării de înlocuitori artificiali sau sintetici ai produselor naturale. De multe decenii, coloranţii sintetici i-
au substituit pe cei naturali, iar fertilizanţii artificiali se extind la scară globală.
În continuare se vor exemplifica principale posibilităţi şi direcţii de falsificare la câteva dintre
produsele alimentare comercializate pe piaţă.

1. Falsificarea grăsimilor şi uleiurilor

Falsificarea grăsimilor şi uleiurilor constă în:
• refolosirea repetată a grăsimilor colectate de Ia prelucrări anterioare (prăjire, frigere, bulionuri
de carne) care au constante şi proprietăţi fizico-chimice mult modificate ca urmare a
degradărilor termice suferite şi a lipolizei.
• substituirea unor componente prin altele, în funcţie de nivelul preţurilor (înlocuirea untului cu
plantol, sau cu ulei de palmier, sau cu ulei solidificat, înlocuirea margarinei cu ulei vegetal);
• substituirea parţială sau totală a uleiurilor/grăsimilor de calitate superioară cu uleiuri/grăsimi
mai puţin valoroase (ulei de palmier, ulei solidificat, margarină);
• adaosul de aditivi neautorizaţi, sau adaosul de aditivi în doze mari.
Deosebit de gravă este falsificarea uleiurilor comestibile cu uleiuri tehnice (minerale), ceea ce
poate provoca consumatorilor un „sindrom toxic" care poate conduce chiar la moarte.
Şi uleiurile comestibile se pot falsifica. Astfel:
• uleiul de măsline se amestecă cu alte uleiuri mai ieftine (de floarea soarelui, de susănel etc) şi
se colorează verzui utilizând o cantitate mica de săruri de cupru;
• uleiul de floarea soarelui se amestecă cu ulei de rapiţă, sau cu ulei de susănel;
• uleiul de soia se amestecă cu ulei de germeni de porumb.

2. Falsificarea laptelui
Falsificarea laptelui se realizează prin:
• adăugarea în lapte a unor substanţe, ca de exemplu:
o adaos de apă:
o substituirea grăsimii laptelui cu substanţe străine;
o adaos de substanţe străine (clorură de sodiu, azotiţi, substanţe conservante, amidon);
• extragerea din lapte a grăsimii.
Practic falsificarea laptelui se poate realiza prin următoarele manoperi frauduloase:
• diluarea cu apă sau zer;
• smântânirea parţială;
• adăugarea de lapte degresat;
• efectuate concomitent a diluării şi smântânirea parţială;
• amestecarea cu laptele altor specii.
Manoperele frauduloase efectuate asupra laptelui urmăresc:
• reducerea concentraţiei de substanţe utile;
• adăugarea unor substanţe alcaline, antiseptice, sau antibiotice pentru a se masca activitatea
unor microorganisme, sau a se inhiba proliferarea lor.
La laptele falsificat se pot constata:

10
 • modificări de densitate,
• modificarea conţinutului de extract uscat total,
• modificarea conţinutului de substanţe proteice totale,
• modificarea conţinutului de substanţe minerale.

3. Falsificarea smântânii
Falsificarea smântânii se poate face prin:
• adăugare de albuş de ou, gelatină, cretă, faină, cazeină etc.

4. Falsificarea untului
Untul poate fi falsificat prin următoarele manopere frauduloase:
• substituirea totală sau prin adăugarea unor componente cum ar fi:
o grăsimi străine inferioare (margarina, ulei de bumbac, ulei de palmier, grăsime de vacă,
grăsime porc etc);
o adaosuri de faină, cretă, gips, cartofi;
o adaosuri de coloranţi şi substanţe conservate;
• prepararea lui din resturi de unt alterat;
• menţinerea unui conţinut ridicat de zer în unt.

5. Falsificarea preparatelor din carne şi din peşte

Falsificările şi substituirile frauduloase apar la mărfurilor obţinute din tocătură, proporţia de
material făinos (pâine, orez etc.) fiind mai mare decât cea prevăzută de actele normative în vigoare.
Prin manopere frauduloase se poate substitui o parte din carne cu subproduse cu preţ mic,
sau cu diverşi înlocuitori neacceptaţi de legile sanitare.
Cele mai frecvente falsuri înregistrate în cazul cărnii, preparatelor din carne şi din peşte sunt:
• carne alterată (peşte alterat) mascată cu adaosuri de condimente;
• substituirea cărnii precizate în reţetă cu carne de la alte specii;
• comercializarea cărnii şi a preparatelor din came de o altă specie animală decât cea declarată;
• substituirea cărnii precizate în reţetă cu carne provenită de la animale moarte;
• înlocuirea cărnii din produse cu componente mai puţin valoroase;
• ameliorarea conţinutului proteic din preparatele de carne prin adaos de texturate şi/sau izolate
proteice;
• adăugarea peste limitele legale a „proteine colagene" (soia);
• adăugare de substanţe amidonoase în tocături;
• adăugarea de coloranţi străini pentru îmbunătăţirea aspectului;
• injectarea cu apă a puilor congelaţi, în vederea creşterii masei

6. Falsificarea cafelei naturale

Cafeaua naturală se poate falsifica prin:
• înlocuirea boabelor naturale cu boabele altor specii;
• înlocuirea unui sort superior de boabe de cafea cu unul inferior;
• extragerea cofeinei;
• amestecarea cu înlocuitori (năut, secară, cicoare, malţ etc.);
• adăugare de zaţ de cafea;
• prin adăugare de boabe false, colorate artificial;
• prin adăugare de diferite substanţe de lustruire;
• prin ungere cu uleiuri, cu gelatine, cu soluţii de zahăr, în vederea conferirii unui aspect şi a unei
11
 culori corespunzătoare cafelei de înaltă calitate.
Falsurile la cafeaua preambalată mai pot fi identificate şi printr-o studiere atentă a ambalajului,
care poate prezenta:
• variaţii ale culoare comparativ cu ambalajul original, iniţial;
• neclaritatea contururilor,
• dimensiuni diferite;
• inscripţii incomplete privind provenienţa;
• diferenţe de gramaj a cafelei conţinute.

7. Falsificarea pudrei de cacao şi a preparatelor din cacao

Pudra de cacao şi produsele din cacao se pot falsifica prin diverse procedee, ca de exemplu:
• extragerea parţială sau totală a substanţei ce conferă proprietăţi de stimulent (teobromina);
• introducerea unor substanţe străine pentru a masca anumite defecte ale produsului (gelatină,
gume, dextrine etc);
• înlocuirea frauduloasă a pudrei de cacao cu coji de migdale şi/sau cacao măcinate;
• înlocuirea frauduloasă a untului de cacao cu alte grăsimi (grăsimi vegetale hidrogenate, ulei de
palmier etc.).

8. Falsificarea condimentelor naturale

Manoperele frauduloase cu care pot fi falsificate condimentele naturale sunt:
• adaosul la condimentele naturale întregi a unor părţi vegetative aproximativ identice, dar lipsite
de substanţe active;
• extragerea parţială, sau integrală de substanţe active de la specia de bază;
• adaosul de substanţe minerale pentru creşterea greutăţii;
• boiaua de ardei se poate falsifica prin adaos de coloranţi sintetici.
La condimentele naturale măcinate posibilităţile de falsificare sunt mult mai largi.

9. Falsificarea ceaiului
Falsificarea ceaiului se face prin următoarele manopere frauduloase:
• folosirea frunzelor de ceai deja utilizate;
• adăugarea de frunze şi coji străine ce au caracteristici exterioare şi astringenţa frunzelor de ceai;
• adăugare de cozi ale frunzelor de ceai;
• adăugare de substanţe minerale sau coloranţi artificiale (în special la ceaiurile verzi).

10. Falsificarea vinurilor şi a băuturilor alcoolice

Vinul, berea şi băuturile alcoolice distilate se pot falsifica prin următoarele manopere
frauduloase:
• adaosul îndulcitorilor naturali ( zahăr invertit, zaharoză, zahăr brut din trestia de zahăr) sau a
îndulcitorilor sintetici (zaharină, ciclamat, aspartam) în musturi sau vinuri;
• adaosul amidonului;
• cupajările ilicite ale vinurilor din soiuri pure cu vinuri comune, sau degradate;
• recondiţionarea unor vinuri degradate, sau rebutate;
• alcoolizarea vinurilor prin adaos de alcool etilic;
• diluare cu apă;
• neutralizarea acidităţii;
• adaosul unor coloranţi naturali, sau sintetici;
• adaosul unor arome naturale, sau de sinteză.
Dintre metodele de identificare şi determinare a falsificării vinurilor şi băuturilor alcoolice se pot
menţiona:
12
• identificarea coloranţilor de sinteză prin determinarea culorii,
• identificarea şi determinarea conţinutului de alcool metilic;
• identificarea şi determinarea conţinutului de zaharină.

CAPITOLUL III
Manopere frauduloase la produse apicole
Studiu de caz “Mierea de albine”
13
 Mierea (din latină mellis; în greacă μελιττα înseamnă "albină") este un produs apicol obţinut
prin transformarea şi prelucrarea nectarului sau manei de către albine şi depozitat în celulele fagurilor
pentru a constitui hrana populaţiei din stup. Obţinerea mierii este scopul principal al apiculturii din
prezent şi din trecut.
Mierea face parte din categoria produselor susceptibile la o gamă largă de falsificări prin substituiri sau
adaosuri nepermise.
Din numeroasele substanţe ce pot fi folosite ca agenţi de falsificare un loc particular îl ocupă
substanţele dulci din categoria zaharurilor şi a substanţelor îndulcitoare sintetice. Acestea duc la modificarea
compoziţiei şi însuşirilor fizico-chimice naturale şi uneori la modificarea caracteristicilor organoleptice.
Falsificatorii rutinaţi recurg şi la adăugarea de alte substanţe pentru mascarea efectelor falsificării propriu-
zise, adică substanţe adăugate în scopul corectării aspectului şi consistenţei, aromei şi gustului, spectrului
polinic şi chiar pentru corectarea unor parametri chimici (aciditatea). În această categorie se încadrează şi
adăugarea de substanţe conservante pentru prevenirea fermentării care se poate instala ca urmare a
practicilor nepermise.
De multe ori falsificarea este atât de bine realizată încât nu poate fi depistată prin examinare
organoleptică, recurgându-se la analize de laborator care vor preciza şi tipul de falsificare.
Tehnicile şi metodele de laborator permit decelarea sigură a tuturor tipurilor de falsificare
semnalate până în prezent. Pentru fiecare caz în parte trebuie executată o gamă largă de analize,
rezultatul fiind condiţionat de coroborarea rezultatelor cu interpretarea corectă.

Falsificarea mierii de albine

Mierea de albine poate fi falsificată prin:

» manoperă frauduloasă directă care constă în:

o corectarea gustului dulce prin adaos de:
 glucide (sirop de zahăr, sirop de zahăr invertit pe cale chimică);
 îndulcitori sintetici intensivi (zaharină, ciclamat);
o corectarea consistenţei prin adaos de:
 amidon;
 gelatină, substanţe pectice, gume;
o corectarea culorii prin adaos de:
 caramel;
 coloranţi de sinteză pe bază de anilină;
o creşterea conservabilităţii prin adaos de:
 acid salicilic, acid boric, acid benzoic sau săruri ale acestora;
» manoperă frauduloasă indirectă care constă în:
o hrănirea intensivă a albinelor cu:
 sirop de zahăr;
 melasă;
 sirop de porumb;
 alt hidrolizat enzimatic obţinut din porumb.
Pentru fiecare din substanţele menţionate există reacţii specifice de identificare ceea ce
permite decelarea sigură, precisă şi rapidă a falsificării.
Indiferent de natura falsificării produsele obţinute astfel nu pot fi valorificate sub denumirea
"miere de albine".

14
 În practica curentă se valorifică siropuri concentrate cu caractere organoleptice asemănătoare
cu cele ale mierii, sub denumirea "miere artificială". Acestea se obţin prin amestecarea unei soluţii
apoase concentrate de zaharoză invertită la temperatură cu acizi organici (citric, tartric, lactic) cu:
• substanţe aromatice;
• alte substanţe care intră în compoziţia mierii naturale.
Mierea artificială se deosebeşte de mierea naturală prin:
• aroma mai slabă;
• lipsa enzimelor, a vitaminelor şi a polenului;
• lipsa acidului formic.
Valorificarea mierii artificiale sub denumirea de miere de albine constituie fraudă şi trebuie tratată
ca atare.
Toate tipurile de miere veritabile se cristalizează (se zaharisesc), dar procesul durează diferit,
în funcţie de sursa nectarului. Mierea falsă nu se zahariseşte.

Sortimente de miere
Numărul sortimentelor de miere îl depăşeşte chiar şi pe acela al sortimentelor de flori melifere,
dar în general, se admit trei mari categorii de miere de albine:
- miere de nectar (floral sau extrafloral);
- miere de mana;
- miere de zahăr industrial (nu este admisă ca miere naturală).

Dupa calitatea ei comercială şi indicii organoleptici (de gust) mierea este împărţită în două categorii:
- miere de calitate superioară A (de salcâm, de tei, etc.);
- miere de calitate inferioară B (de hriscă, de iarbă neagră, etc.).

Examinarea şi analiza mierii

Examinarea şi analiza mierii se face pentru aprecierea calităţii si puritătii ei, pentru stabilirea
stării de degradare sau alterare şi pentru depistarea falsificărilor. În cele ce urmează se vor prezenta
metodele care se folosesc, cât şi normele interne şi externe care certifica că produsul este de calitate.

Examenul organoleptic

Examenul organoleptic se referă la culoarea, mirosul, gustul, consistenţa şi puritatea mierii.

 Culoarea : se apreciază prin examen vizual la lumina zilei pe o cantitate de 10-15 g de miere,
introdusă într-o eprubetă cu diametrul interior de 10 mm. Se poate determina culoarea şi cu
melascopul, aparat ce stabileşte nuanţele mierii. Rezultatele examinării se exprimă în urmatorii
termeni: incoloră, galbenă-deschis, aurie, portocalie, verzuie, roscată, brună, închisă.
 Mirosul şi gustul : se apreciază prin mirosire şi degustare. În acest caz se indică denumirea
plantei dominante şi provenienţă, precum şi eventualele particularităţi gustative: acrişor,
amărui, astringent, etc. Mirosul, gustul se exprimă în plăcut, dulce, caracteristic mierii de
albine, slab aromat, etc.
 Consistenţă : se apreciazaă după modul de scurgere a mierii de pe o lopăţică de lemn. Ea
poate fi uniformă, fluidă, vâscoasă, cu diferite aspecte de cristalizare. La mierea cristalizată se
indică şi particularităţile structurale înainte de fluidizare ca: untoasă, cristalizată fin, cristalizată
nisipos, cristalizată grosolan.
15
  Puritatea : se apreciază prin examinarea probei de miere care a servit la stabilirea culorii, la
lumina directă a zilei şi se identifică fragmente de cadavre de albine, de ceruri, etc. Examenul
microscopic constă în examinarea sedimentului depus într-o soluţie de miere în apă. Pentru
acest scop se omogenizează 10 g miere în 20 ml apă distilată.
După omogenizare se toarnă în fiole şi se centrifughează timp de 4 minute, cu 2500 turaţii pe
minut. Se decantează 2/3 din conţinutul fiecărei fiole, iar restul se amestecă, se omogenizează. Se
adună într-o singură fiolă, care se centrifughează din nou, în aceleaşi condiţii. Lichidul clar se
decantează, iar sedimentul se întinde pe 2 lame, în câte două fracţiuni pe fiecare. Peste acestea se
picură o soluţie caldă de glicerină-gelatină 1:1, iar deasupra se aplică o lamelă. Fixarea se face ţinând
preparatul în poziţie orizontală la temperatura de 42 grade timp de 20 minute. Examinarea se face la
un microscop care mareşte de aproximativ 350 de ori, stabilindu-se provenienţe grăunciorilor de polen,
precum şi a celorlalte componente din preparat.

Analize fizice si chimice de laborator

Înainte de analiză, proba de miere se omogenizează prin agitare cu o baghetă de sticlă sau
cu o lingură, iar mierea cristalizată se încălzeşte în prealabil la aproximativ 45 grade C după care se
amestecă, ca şi mierea fluidă.
 Determinarea conţinutului în apă : se face cu refractometrul. Pe prizma inferioară a
refractometrului, se aplica o picatură din proba de miere şi imediat se închide camera. Cu
ajutorul oglinzii se orientează un fascicul de lumină prin deplasarea cremalierei până în
momentul în care partea întunecoasă a câmpului vizual ajunge în centrul unde se
intersectează liniile vizuale. În acest moment, indicele de refracţie se citeste pe scală. În
funcţie de acest indice, cu ajutorul tabelelor care însoţesc refractometrul se stabileşte
procentul de substanţă uscată, respectiv conţinutul mierii în apă. La unele refractometre se
poate citi direct, pe scală, procentul de apă. La mierea de albine, umiditatea este admisă
până la 20%.
 Greutatea specifică a mierii : se poate determina la nivelul stupinelor astfel : într-un vas de
sticlă se cantareşte exact 1 kg de apă, după ce în prealabil i s-a luat tara si se noteaza nivelul
apei. Apoi, vasul se desartă, se usucă şi se umple cu miere pana la semn, după care se
cântăreşte. Diferenţa dintre greutatea vasului cu miere şi tara acestuia reprezinta tocmai
greutatea specifica a mierii.
 Determinarea cenuşei : Se face prin calcinarea unei probe de 10 g miere, într-un creuzet. Mai
întâi se evaporă pe o baie de apă, se carbonizează la o flacără slabă şi apoi se calcinează.
Se răceşte în exicator şi se întăreşte treptat, până se ajunge la masa constantă.
 Determinarea acidităţii : ajută la aprecierea gradului de prospeţime a mierii. Aciditatea mierii
se exprimă în grade de aciditate, adică numărul de centimetri cubi de NaOH n/10 necesari să
neutralizeze aciditatea din 10 g de miere.
 Determinarea zahărului invertit (reactia Elser) : Glucoza şi fructoza în stare libera au
capacitatea de a reduce sulfatul de cupru în mediul alcalin şi cald, pe care-l transforma în oxid
cupros. Cantitatea de oxid cupros ce se formează în condiţii de lucru specifice, este
proporţională cu concentraţia celor două zaharuri reducatoare din soluţia de cercetat.
 Determinarea zaharozei (metoda Elser) : Se determină zahărul direct reducător înainte şi
după invertire (hidroliza acida), iar prin diferenţa se calculează zaharoza.
 Determinarea indicelui diastazic : în mierea naturală de albine există mai multe enzime.
Amilaza este enzima cu cea mai mare rezistenţă la tratarea termică, aceasta fiind ultima care
se distruge. Pe baza acestei însuşiri, amilaza poate fi folosita ca test general de apreciere
(indice enzimatic,sau diastazic)a calitatii mierii naturale. Mierea naturală supusă unui
tratament termic brutal va avea indicele diastazic cu valori reduse sau chiar zero. Acelaşi
lucru se constată şi la mierea falsificată. La baza determinării indicelui diastazic stă
determinarea activitatii amilazei. Indicele diastazic se defineşte ca numărul de ml dintr-o

16
 soluţie de amidon 1% care a fost transformat în dextrina în timp de o oră, la temperatura de
45 grade C şi pH optim, de către amilaza conţinută de 1g miere.

Norme de calitate interne si externe

Din punct de vedere legislativ mierea este definită:

"Mierea de albine naturală este produsul care se obţine prin centrifugare sau scurgere din
fagurii fără puiet". Mierea de albine este : monofloră, atunci când provine din nectarul unei singure
specii de flori (salcâm, tei,floarea-soarelui) ; polifloră, când provine dintr-un amestec natural de nectar
recoltat din flori de diferite specii ; miere de mană, când provine integral sau în cea mai mare parte din
sucurile dulci ale altor părti ale plantelor decât nectarul.
Se consideră necorespunzatoare organoleptic mierea cu urmatoarele defecte : mierea cu
impurităţi,fragmente de cadavre de albine, de ceruri, alte impurităţi ; după condiţionare prin decantare
şi filtrare aceasta miere se poate da în consum ; mierea fermentată ; mierea caramelizată, cauzata de
încălzire la temperaturi ridicate ; mierea falsificată.
Mierea care se comercializează în România trebuie întrunească urmatorii parametrii de
calitate : apa - max. 20 % ; densitate relativă la 20 grade C - 1,417 ; cenuşă - max. 0,5 % ; zahăr
invertit - 75 % ; zaharoza - max. 7 % ; indice diastazic - min.10,9 ; HMF(Hidroximetilfulfurol) - max.1
% ; indice colorimetric - max. 12 ; zahăr artificial - lipsă ; glucoza - lipsă ; alte adaosuri – lipsă.
Parametrii de calitate sunt:
 Mierea nu trebuie sa conţină antibiotice. Sunt acceptate însă urmatoarele limite :
streptomicină max. 20 ppb , tetraciclină max. 10 ppb , sulfonamidă max. 10 ppb ,
cloranfenicol - absent , nitrofuran - absent .Alti indici de calitate sunt : umiditate max.
18%, HMF - max. 1,5 .Falsificarea mierii cat si o incarcatura biologica mare duc la
respingerea marfii.Existenta pesticidelor este un alt motiv.
 Pentru a îndeplini condiţiile de calitate : în stupină nu se folosesc antibiotice pentru
tratarea familiilor bolnave , decât în cazul locii americane , când trebuie să ştim că
mierea este compromisă calitativ.Nu se fac tratamente preventive cu antibiotice sub
nici o formă.
 Se recoltează fagurii cu miere când sunt căpăciţi trei sferturi de albine, atunci având
garanţia că apa din miere este sub limita de 19 % . Se extrage, precondiţionează, şi se
depozitează mierea conform tuturor regulilor de igiena şi tehnologice cerute.

CONCLUZII

Comerţul cu produse alimentare brute şi prelucrate se caracterizează printr-un anume grad de

risc faţă de denaturarea involuntară sau voluntară a acestei categorii de mărfuri. Stabilitatea relativ
redusă, mai ales în condiţiile circulaţiei lor de la producător spre consumator, uneori cu decalaje mari
în spaţiu, timp şi condiţii de mediu, este o sursă potenţială de avarii. Pe de altă parte, lipsa unor

17
principii deontologice în producţia şi comerţul cu alimente a determinat pe unii profesionişti improbi să
încerce, chiar să înfăptuiască denaturări mai mult sau mai puţin profunde la mărfurile alimentare care
constituie obiectul lor de comerţ.
Datorită tentaţiei fraudelor şi falsurilor, comerţul, în toată evoluţia sa istorică până în prezent, a
fost supus unui anumit grad de risc pe care comercianţii l-au dorit în permanenţă să fie cât mai redus,
căutând sau stimulând metode cât mai bine puse la punct pentru prevenirea şi descoperirea
manoperelor frauduloase.
Fraudele există din toate timpurile, ca urmare a lipsei de onestitate a oamenilor sau legislaţiei
permisive. Dezvoltarea socială, economică, ştiinţifică şi istorică a condus la creşterea şi diversificarea
necontrolată a fraudelor comise asupra mărfurilor. Dezvoltarea şi progresul ştiinţific au furnizat chiar şi
mijloacele pentru mascarea fraudelor. Efectul fraudelor, care se perpetuează sistematic, poate fi
dezastruos pentru societate. În fapt, fraudele obligă producătorii să ducă o luptă dură cu concurenţii
neoneşti. Chiar şi între fraudatori există discrepanţe mari, întrucât lipsa de onestitate şi de
corectitudine nu atinge acelaşi nivel.
În ceea ce priveşte problema manoperelelor frauduloase am ajuns la următoarea concluzie :
Deşi falsificarea este o manoperă frauduloasă cu o istorie milenară, deşi fenomenul este
respins psihologic de către societate, deşi stucturile guvernamentale şi internaţionale o
combat prin cele mai variate forme şi intervenţii autoritare, într-o confruntare dintre produsul
normal şi produsul falsificat, falsificarea mărfurilor este departe de a fi eradicată. Mai mult,
falsificarea a devenit mai subtilă şi diversificată, mergând de la procedee grosiere până la
imitaţii foarte elaborate şi anevoios decelabile.
Dintre elementele esenţiale pentru un regim antifraudă de succes putem sublinia:
- Evaluarea vulnerabilităţii existente şi viitoare la fraudă;
- Monitorizarea pro-activă a riscurilor de fraudă prin intermediul unor unor politici
clare de încurajare şi protejare a celor care trag semnalul de alarmă;
- Instituirea unor politici eficiente privind personalul pentru facilitarea investigaţiilor
interne;
- Realizarea unui plan solid de reacţie la fraude.

Sfaturi pentru cumpărători

 Mierea naturală, cristalizată, are cristale fine care se “topesc” repede în gură, pe când
mierea falsificată cu zahar are cristale grosolane care se dizolvă mai lent.
 Mierea falsificată cu zaharină are gust dulce pronunţat, aproape leşinător.
 Mierea naturală conţine întotdeauna în suspensie particule solide sau materii coloidale,
astfel încât, pusă într-un vas transparent are aspect uşor tulbure.
 Dacă gustul mierii este uşor caramelizat, se poate deduce că aceasta a fost încalzită
direct pe flacăra pentru a fi fluidizată sau amestecată cu zahăr ars.
18
  În unele cazuri, cumpărătorul este îmbiat cu miere de fenicul ori de zmeur când cere miere de salcâm
(culorile lor sunt apropiate), iar mierea de floarea-soarelui poate trece drept miere polifloră (cea mai
valoroasă din punct de vedere terapeutic).
 Dacă mierea nu are aromă se poate presupune sau că a fost supraîncălzită în scopul
fluidizării, sau provine din zahăr prelucrat de albine sau este foarte veche. În toate
cazurile este fără valoare terapeutică.
 Mierea provenită de la albinele hrănite cu zahăr sau cea falsificată cu glucoză
industrială este mai puţin dulce decât mierea florală, iar în cazul falsificării cu zaharină
în amestec cu glicerina, deşi dulce, are reacţie alcalină.
 Mierea veche, ca şi mierea falsificată cu zahăr invertit artificial are aciditate mai mare
decât cea normală, în timp ce mierea falsificată cu zahăr neinvertit are un indice de
aciditate foarte scazut. Mierea încalzită agresiv îşi măreşte aciditatea datorită
descompunerii fructozei în acid formic.

ŞTIAŢI CĂ ... ?

1. Romanii o numeau mellis, iar grecii: μελιττα şi însemna "albină"?

2. Mierea de albine a fost prima substanţă dulce folosită de om?

19
 3. A fost preţuită în special de preoţi în cadrul diverselor ritualuri?

4. Mărturiile arată că în civilizaţiile antice mierea de albine era folosită, printre altele, la
prepararea unei băuturi alcoolice la care se adăuga polen şi levuri din faguri?

5. Cele mai vechi documente referitoare la miere sunt două fragmente scrise în limba
sumeriană?

6. De la egipteni au rămas mărturii privind modul de recoltare şi folosire a mierii de albine?

7. Babilonenii şi diferitele civilizaţii străvechi din India şi China utilizau mierea ca medicament
şi la ritualuri şi ceremonii?

8. În Vechiul Testament găsim scris "miere" de peste 60 ori?

9. În Grecia antică s-a scris mult despre producerea de miere. Hipocrate recomanda mierea
de albine pentru vindecarea unor afecţiuni (gastro-intestinale, renale, respiratorii) şi
pentru tratamentul plăgilor?

10. Dioscoride, autorul unei cărţi în cinci volume, „De Materia Medica”, trata plăgile
fistulizate folosind mierea în aplicaţii locale?

11. Pliniu indica mierea în asociere cu untură de peşte la tratarea rănilor infectate?

12. Musulmanii foloseau mierea ca un leac bun pentru orice boală?

BIBLIOGRAFIE

1. www.adevărul.ro

2. www.grădinamea.ro

3. www.green-report.ro

4. Revista "Romania apicolă" nr.11/1998- autor : Liviu Alexandru Marghitas

20
5. Răducanu, I. : „Contrafacerea mărfurilor industriale în noul mileniu în impact cu protecţia
consumatorilor”, în „Calitate şi dezvoltare durabilă din perspectiva integrării în Uniunea
Europeană”, Editura ASE, Bucureşti, 2002

6. www.monitorul.ro

7. www.amosnews.ro

8. www.revista-piata.ro

Anexa 1

21
 Inspectorii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) au scos,
recent, de pe piata peste 35 tone de miere. Din aceasta cantitate, o tona de miere era
falsificata, mai mult de jumatate fiind descoperita in judetul Ilfov. "Am gasit miere care avea
zaharoza in procent de 9,3 la suta, fata de maximum cinci la suta prevazut in normele legale,
miere cu glucoza, gelatina si clei. Au fost si cazuri in care se folosea in mod abuziv denumirea
de miere pentru produsele care nu se incadreaza in definitia prevazuta de normele in vigoare,
cu o grafica ce sugera fagurii, desi respectivele produse contineau doar zahar, apa, sorbitol,
glucoza si arome", a declarat Rovana Plumb, seful ANPC. Aceasta mai spune ca, daca pe
eticheta apare o lista cu ingrediente, produsul respectiv nu este miere. "Din pacate, nu se
poate observa cu ochiul liber daca mierea este contrafacuta, ci numai in urma unei analize de
laborator sau in functie de ce scrie pe eticheta. Aceasta in conditiile in care eticheta este si ea
conforma cu realitatea. Trebuie precizat ca, daca cineva consuma miere contrafacuta, nu-si
risca sanatatea, efectele fiind asupra buzunarului", a mai afirmat Rovana Plumb.

22