Facultatea de Drept

CRESTOMAŢIE DE TEXTE LEGISLATIVE

PRIVITOARE LA DREPTUL RELIGIOS
ROMÂNESC
Texte şi Comentarii

Dr. Aurelian N. Reit

Predoslovie

Domeniul Dreptului religios reprezintă pentru multă lume din domeniul juridic o prezentă, dacă nu ciudată,
cel puţin curioasă. Prima întrebare care vine în minte este aceea legată de relaţia dintre această chestiune
văzută până nu de mult ca una strict bisericească şi zona dreptului, acolo unde se lucrează cu legile pe masă
şi mai puţin cu raportarea la divinitate.

Trebuie să mărturisesc că acest lucru îl gândeam şi eu până am reuşit să înţeleg într-o manieră destul de
slabă legătura dintre cele două domenii, deşi mă apropiam să fiu licenţiat al ambelor domenii de studiu.
Luminarea, dacă putem spune aşa a venit doar atunci când am intrat în contact cu specialişti ai domeniului
Dreptului religios din afara României şi prin intermediul lor am aflat că acest domeniu este unul de sine
stătător, dar mai sofisticat şi mai pretenţios decât altele, pentru că dacă se doreşte o bună tratare a
subiectelor e nevoie de cunoştinţe din ambele zone de studiu, juridic şi teologic.

Pentru a arăta că vorbim despre un domeniu juridic veritabil am socotit de cuviinţă să întocmesc şi această
crestomaţie de texte legislative, cu scurte comentarii, acolo unde a fost necesar, tocmai pentru a întări cele
afirmate mai sus. Ceea ce se doreşte prin această colecţiune de legi este tocmai atragerea atenţiei asupra
valorii şi importanţei acestui domeniu de drept pe care vom încerca să îl promovăm şi să îl evidenţiem pe
cât va fi în a noastră putinţă.

Textele strânse înter coperţile acestei cărţi poresc de la prevederile constituţionale, cuprind legea cultelor
489/2006, precum şi alte legi conexe. Ceea ce este interesant în cazul României, este că pe baza
prevederilor legislative fiecare cult recunoscut îşi desfăşoară activitatea pe baza propriului statut de
organizare, care însă nu rămâne o lege de organizare internă a acelui cult, ci este aprobat prin hotărâre de
Guvern (acestea fiind citate în prezenta lucrare), statul asumându-şi aceste legislaţii interne ale cultelor
recunoscute.

Statutul fiecărui cult recunoscut este însoţit de un scurt istoric al acelui cult, care corespunde cu textul
anexat de cultul respectiv dosarului necesar pentru recunoaşterea de către statul român. De asemenea, după
fiecare statut este prezentat şi un scurt comenatariu legat de statutul unui cult, dar trebuie să mărturisesc că
nu am ajuns cu comentariile la toate cele 18 statute ale cultelor recunoscute acum de statul român.

Autorul
Constituţia României

Art. 4 (2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de
naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau
de origine socială.

Art.6 (1) Statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea,
la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.

Art. 7 Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru
păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea
legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt.

Art. 20 (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi
aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la
care România este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la
care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în
care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.

Art. 29 (1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite
sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă,
contrare convingerilor sale.

(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect
reciproc.

(3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii.

(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.

(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea
asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.

(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror
răspundere le revine.

Art. 30 (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice
fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt
inviolabile.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională,
rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică,
precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
Art. 32 (5) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în
condiţiile legii.

(7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de
stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.

Art. 39 Mitingurile, demonstraţiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi
desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.

Art. 40 (1) Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de
asociere.

(4) Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.

Art. 42 (2) Nu constituie muncă forţată:

a) activităţile pentru îndeplinirea îndatoririlor militare, precum şi cele desfăşurate, potrivit legii, în
locul acestora, din motive religioase sau de conştiinţă;

Art. 44 (4) Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor
bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a
titularilor.

Art. 73 (1) Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.

(3) Prin lege organică se reglementează:

s) regimul general al cultelor;

LEGEA NR. 489 din 28 decembrie 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor1

LEGE nr. 489 din 28 decembrie 2006 (*actualizată*)

privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor
EMITENT: PARLAMENTUL

PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 8 ianuarie 2007

Data intrarii in vigoare :11 ianuarie 2007

1
MO, partea I, nr. 11 din 8 ianuarie 2007
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAP. I

Dispoziţii generale

ART. 1

(1) Statul român respectă şi garantează dreptul fundamental la libertate de gândire, de conştiinţă şi
religioasă al oricărei persoane de pe teritoriul României, potrivit Constituţiei şi tratatelor internaţionale la
care România este parte.

(2) Nimeni nu poate fi împiedicat sau constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă
contrară convingerilor sale şi nici nu poate fi supus vreunei discriminări, urmărit sau pus într-o situaţie de
inferioritate pentru credinţa, apartenenţa ori neapartenenţa sa la o grupare, asociaţie religioasă sau un cult
ori pentru exercitarea, în condiţiile prevăzute de lege, a libertăţii religioase.

ART. 2

(1) Libertatea religioasă cuprinde dreptul oricărei persoane de a avea sau de a adopta o religie, de a şi-o
manifesta în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin practicile şi ritualurile specifice
cultului, inclusiv prin educaţie religioasă, precum şi libertatea de a-şi păstra sau schimba credinţa religioasă.

(2) Libertatea de a-şi manifesta credinţa religioasă nu poate face obiectul altor restrângeri decât al celor
care sunt prevăzute de lege şi constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea
publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului.

ART. 3

(1) Părinţii sau tutorii au dreptul exclusiv de a opta pentru educaţia religioasă a copiilor minori, conform
propriilor convingeri.

(2) Religia copilului care a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi schimbată fără consimţământul acestuia;
copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să îşi aleagă singur religia.

ART. 4

Orice persoană, cult, asociaţie religioasă sau grupare religioasă din România este liberă de a stabili şi
menţine relaţii ecumenice şi frăţeşti cu alte persoane, culte sau grupări religioase şi cu organizaţiile
intercreştine şi interreligioase, la nivel naţional şi internaţional.

ART. 5
 (1) Orice persoană are dreptul să îşi manifeste credinţa religioasă în mod colectiv, conform propriilor
convingeri şi prevederilor prezentei legi, atât în structuri religioase cu personalitate juridică, cât şi în
structuri fără personalitate juridică.

(2) Structurile religioase cu personalitate juridică reglementate de prezenta lege sunt cultele şi asociaţiile
religioase, iar structurile fără personalitate juridică sunt grupările religioase.

(3) Comunităţile religioase îşi aleg în mod liber structura asociaţională în care îşi manifestă credinţa
religioasă: cult, asociaţie religioasă sau grup religios, în condiţiile prezentei legi.

(4) În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să respecte
Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice,
precum şi drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

(5) Este interzisă prelucrarea datelor cu caracter personal legate de convingerile religioase sau de
apartenenţa la culte, cu excepţia desfăşurării lucrărilor de recensământ naţional aprobat prin lege sau în
situaţia în care persoana vizată şi-a dat, în mod expres, consimţământul pentru aceasta.

(6) Este interzisă obligarea persoanelor să îşi menţioneze religia, în orice relaţie cu autorităţile publice
sau cu persoanele juridice de drept privat.

ART. 6

(1) Gruparea religioasă este forma de asociere fără personalitate juridică a unor persoane fizice care, fără
nicio procedură prealabilă şi în mod liber, adoptă, împărtăşesc şi practică o credinţă religioasă.

(2) Asociaţia religioasă este persoana juridică de drept privat, constituită în condiţiile prezentei legi,
formată din persoane fizice care adoptă, împărtăşesc şi practică aceeaşi credinţă religioasă.

(3) O asociaţie religioasă poate deveni cult în condiţiile prezentei legi.

CAP. II

Cultele

SECŢIUNEA 1

Relaţiile dintre stat şi culte

ART. 7

(1) Statul român recunoaşte cultelor rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat
social, precum şi statutul lor de factori ai păcii sociale.
 (2) Statul român recunoaşte rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte biserici şi culte
recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti.

ART. 8

(1) Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează şi funcţionează în
baza prevederilor constituţionale şi ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri
canonice.

(2) De asemenea, sunt persoane juridice şi părţile componente ale cultelor, aşa cum sunt menţionate în
statutele sau codurile canonice proprii, dacă îndeplinesc cerinţele prevăzute în acestea.

(3) Cultele funcţionează cu respectarea prevederilor legale şi în conformitate cu propriile statute sau
coduri canonice, ale căror prevederi sunt aplicabile propriilor credincioşi.

(4) Denumirea unui cult nu poate fi identică cu cea a altui cult recunoscut în România.

ART. 9

(1) În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie
atee.

(2) Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi
nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult.

(3) Autorităţile publice cooperează cu cultele în domeniile de interes comun şi sprijină activitatea
acestora.

(4) Statul român, prin autorităţile publice abilitate, sprijină activitatea spiritual-culturală şi socială în
străinătate a cultelor recunoscute în România.

(5) Autorităţile publice centrale pot încheia cu cultele recunoscute atât parteneriate în domeniile de
interes comun, cât şi acorduri pentru reglementarea unor aspecte specifice tradiţiei cultelor, care se supun
aprobării prin lege.

ART. 10

(1) Cheltuielile pentru întreţinerea cultelor şi desfăşurarea activităţilor lor se vor acoperi, în primul rând,
din veniturile proprii ale cultelor, create şi administrate în conformitate cu statutele lor.

(2) Cultele pot stabili contribuţii din partea credincioşilor lor pentru susţinerea activităţilor pe care le
desfăşoară.

(3) Statul promovează sprijinul acordat de cetăţeni cultelor prin deduceri din impozitul pe venit şi
încurajează sponsorizările către culte, în condiţiile legii.

(4) Statul sprijină, la cerere, prin contribuţii, în raport cu numărul credincioşilor cetăţeni români şi cu
nevoile reale de subzistenţă şi activitate, salarizarea personalului clerical şi neclerical aparţinând cultelor
recunoscute. Statul sprijină cu contribuţii în cuantum mai mare salarizarea personalului de cult al unităţilor
de cult cu venituri reduse, în condiţiile stabilite prin lege.

(5) Nimeni nu poate fi constrâns prin acte administrative sau prin alte metode să contribuie la cheltuielile
unui cult religios.

(6) Cultele recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin material din partea statului, pentru cheltuielile
privind funcţionarea unităţilor de cult, pentru reparaţii şi construcţii noi, în raport cu numărul
credincioşilor, conform ultimului recensământ, şi cu nevoile reale.

(7) Statul sprijină activitatea cultelor recunoscute şi în calitate de furnizori de servicii sociale.

(8) Autorităţile publice asigură oricărei persoane, la cerere, dreptul de a fi consiliată potrivit propriilor
convingeri religioase prin înlesnirea asistenţei religioase.

ART. 11

Sprijinul statului constă şi în acordarea de facilităţi fiscale, în condiţiile legii.

ART. 12

Utilizarea fondurilor băneşti primite de la bugetul de stat sau bugetele locale, precum şi respectarea
destinaţiei bunurilor primite în proprietate sau folosinţă de la autorităţile publice locale ori centrale se supun
controlului statului.

ART. 13

(1) Raporturile dintre culte, precum şi cele dintre asociaţii şi grupuri religioase se desfăşoară pe baza
înţelegerii şi a respectului reciproc.

(2) În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă,
precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase.

(3) Împiedicarea sau tulburarea libertăţii de exercitare a unei activităţi religioase, care se desfăşoară
potrivit legii, se pedepseşte conform dispoziţiilor legii penale.

ART. 14

(1) Fiecare cult trebuie să aibă un organism naţional de conducere sau de reprezentare.

(2) Unităţile de cult, inclusiv filialele lor fără personalitate juridică, se înfiinţează şi se organizează de
către culte potrivit propriilor statute, regulamente şi coduri canonice.

(3) Înfiinţarea unităţii de cult trebuie să fie comunicată, spre evidenţă, Ministerului Culturii şi Cultelor.

(4) Unităţile de cult nou-înfiinţate ca persoane juridice pot solicita şi primi sprijin financiar, în condiţiile
legii.

ART. 15
 Sigiliile şi ştampilele folosite de către un cult sau de către o unitate locală de cult trebuie să conţină şi
denumirea oficială sub care cultul a fost recunoscut ori iniţialele acestuia.

ART. 16

(1) Cultele recunoscute pot folosi, în desfăşurarea activităţilor lor, orice limbă consideră de cuviinţă.
Evidenţa financiar-contabilă se va ţine şi în limba română.

(2) În relaţiile oficiale cu autorităţile statului, cultele recunoscute folosesc limba română.

SECŢIUNEA a 2-a

Recunoaşterea calităţii de cult

ART. 17

(1) Calitatea de cult recunoscut de stat se dobândeşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea
Ministerului Culturii şi Cultelor, de către asociaţiile religioase care, prin activitatea şi numărul lor de
membri, oferă garanţii de durabilitate, stabilitate şi interes public.

(2) Recunoaşterea statutelor şi a codurilor canonice se acordă în măsura în care acestea nu aduc atingere,
prin conţinutul lor, securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice sau drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului.

ART. 18

Asociaţia religioasă care solicită recunoaşterea calităţii de cult va formula o cerere în acest sens la
Ministerul Culturii şi Cultelor, însoţită de următoarea documentaţie:

a) dovada că este constituită legal şi funcţionează neîntrerupt pe teritoriul României ca asociaţie

religioasă de cel puţin 12 ani;

b) listele originale cuprinzând adeziunile unui număr de membri cetăţeni români cu domiciliul în
România cel puţin egal cu 0,1% din populaţia României, conform ultimului recensământ;

c) mărturisirea de credinţă proprie şi statutul de organizare şi funcţionare, care să cuprindă: denumirea

cultului, structura sa de organizare centrală şi locală, modul de conducere, administrare şi control, organele
de reprezentare, modul de înfiinţare şi desfiinţare a unităţilor de cult, statutul personalului propriu, precum
şi prevederile specifice cultului respectiv.

ART. 19

(1) În termen de 60 de zile de la data depunerii cererii, Ministerul Culturii şi Cultelor înaintează
Guvernului documentaţia de recunoaştere a cultului, însoţită de avizul său consultativ, întocmit pe baza
documentaţiei depuse.
 (2) Dacă documentaţia este incompletă sau statutele conţin prevederi contrare legii, acestea se restituie
motivat spre completare sau modificare, iar termenul de soluţionare se prelungeşte corespunzător.

ART. 20

(1) În termen de 60 de zile de la primirea avizului, Guvernul se pronunţă asupra cererii, prin hotărâre de
recunoaştere sau de respingere motivată.

(2) Hotărârea Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi poate fi atacată în
justiţie, conform legii.

(3) În caz de respingere a cererii, asociaţia religioasă poate solicita reluarea procedurii de recunoaştere a
calităţii de cult, numai dacă prezintă dovezi din care să rezulte că au încetat temeiurile care au dus la soluţia
de respingere.

(4) Drepturile şi obligaţiile aferente calităţii de cult recunoscut se pot exercita de la data intrării în
vigoare a hotărârii Guvernului de recunoaştere a acestuia.

ART. 21

Guvernul, prin hotărâre, la propunerea Ministerului Culturii şi Cultelor, poate retrage calitatea de cult
recunoscut atunci când, prin activitatea sa, cultul aduce atingeri grave securităţii publice, ordinii, sănătăţii
sau moralei publice ori drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

ART. 22

(1) Modificarea şi completarea statutelor de organizare şi funcţionare sau codurilor canonice ale cultelor
se comunică, spre recunoaştere, Ministerului Culturii şi Cultelor.

(2) Actele administrative emise în temeiul prevederilor prezentei secţiuni, precum şi neemiterea acestora
în termenele prevăzute pot fi atacate în justiţie, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA a 3-a

Personalul cultelor

ART. 23

(1) Cultele îşi aleg, numesc, angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute, coduri canonice
sau reglementări.

(2) Personalul cultelor poate fi sancţionat disciplinar pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale
ale cultului, potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.

(3) Personalul clerical şi cel asimilat al cultelor recunoscute nu poate fi obligat să dezvăluie faptele
încredinţate sau de care a luat cunoştinţă în considerarea statutului lor.
 (4) Exercitarea funcţiei de preot sau orice altă funcţie care presupune exercitarea atribuţiilor de preot fără
autorizaţia sau acordul expres dat de structurile religioase, cu sau fără personalitate juridică, se sancţionează
potrivit legii penale.

ART. 24

(1) Salariaţii şi asiguraţii cultelor ale căror case de pensii sunt integrate în sistemul asigurărilor sociale de
stat vor fi supuşi prevederilor legislaţiei privind asigurările sociale de stat.

(2) Salariaţii şi asiguraţii cultelor care dispun de case de pensii sau fonduri de pensii proprii se supun
regulamentelor adoptate de către organele de conducere ale cultelor, în conformitate cu statutele acestora şi
în acord cu principiile generale ale legislaţiei privind asigurările sociale de stat.

ART. 25

Personalul clerical şi cel asimilat, precum şi personalul monahal aparţinând cultelor recunoscute este
scutit de îndeplinirea serviciului militar.

ART. 26

(1) Cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă,
conform statutelor şi reglementărilor proprii.

(2) Pentru problemele de disciplină internă sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare şi
canonice.

(3) Existenţa organelor proprii de judecată nu înlătură aplicarea legislaţiei cu privire la contravenţii şi
infracţiuni în sistemul jurisdicţional.

SECŢIUNEA a 4-a

Patrimoniul cultelor

ART. 27

(1) Cultele recunoscute şi unităţile lor de cult pot avea şi dobândi, în proprietate sau în administrare,
bunuri mobile şi imobile, asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii.

(2) Bunurile sacre, respectiv cele afectate direct şi exclusiv cultului, stabilite conform statutelor proprii în
conformitate cu tradiţia şi practicile fiecărui cult, dobândite cu titlu, sunt insesizabile şi imprescriptibile şi
pot fi înstrăinate doar în condiţiile statutare specifice fiecărui cult.

(3) Prevederile alin. (2) nu afectează redobândirea bunurilor sacre confiscate în mod abuziv de stat în
perioada 1940-1989, precum şi a celor preluate fără titlu.

ART. 28
 (1) Unităţile locale ale cultelor pot avea şi întreţine, singure sau în asociere cu alte culte, cimitire
confesionale pentru credincioşii lor. Cimitirele confesionale se administrează potrivit regulamentelor
cultului deţinător. Identitatea confesională a cimitirelor istorice este protejată de lege.

(2) În localităţile în care nu există cimitire comunale şi unele culte nu au cimitire proprii, persoanele
decedate care aparţineau cultelor respective pot fi înhumate potrivit ritului propriu, în cimitirele existente în
funcţiune.

(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică cimitirelor aparţinând cultelor mozaic şi musulman.

(4) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a înfiinţa cimitire comunale şi orăşeneşti în
fiecare localitate.

(5) Cimitirele comunale sau orăşeneşti se organizează astfel încât să aibă sectoare corespunzătoare pentru
fiecare cult recunoscut, la cererea cultelor ce funcţionează în localitatea respectivă.

ART. 29

(1) Cultele au dreptul exclusiv de a produce şi valorifica obiectele şi bunurile necesare activităţii de cult,
în condiţiile legii.

(2) Utilizarea operelor muzicale în activitatea cultelor recunoscute se face fără plata taxelor către
organele de gestiune colectivă a drepturilor de autor.

ART. 30

Bunurile bisericeşti sau similare din străinătate, proprietate a statului român ori a cultelor din România,
pot constitui obiectul unor acorduri bilaterale semnate de statul român, la solicitarea celor interesaţi.

ART. 31

(1) Bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel - contribuţii, donaţii, succesiuni -, precum şi orice
alte bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face obiectul revendicării lor ulterioare.

(2) Persoanele care părăsesc un cult recunoscut nu pot emite pretenţii asupra patrimoniului cultului
respectiv.

(3) Disputele patrimoniale dintre cultele recunoscute se soluţionează pe cale amiabilă, iar, în caz contrar,
potrivit dreptului comun.

(4) În cazul retragerii calităţii de cult recunoscut potrivit prevederilor prezentei legi sau al dizolvării,
destinaţia patrimoniului este cea stabilită prin statutul acestuia.

SECŢIUNEA a 5-a

Învăţământul organizat de culte

 ART. 32

(1) În învăţământul de stat şi particular, predarea religiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute.

(2) Personalul didactic care predă religia în şcolile de stat se numeşte cu acordul cultului pe care îl
reprezintă, în condiţiile legii.

(3) În cazul în care un cadru didactic săvârşeşte abateri grave de la doctrina sau morala cultului, cultul îi
poate retrage acordul de a preda religia, fapt ce duce la desfacerea contractului individual de muncă.

(4) La cerere, în situaţia în care conducerea şcolii nu poate asigura profesori de religie aparţinând cultului
din care fac parte elevii, aceştia pot face dovada studierii religiei proprii cu atestat din partea cultului căruia
îi aparţin.

ART. 33

(1) Cultele au dreptul să înfiinţeze şi să administreze unităţi de învăţământ pentru pregătirea personalului
de cult, a profesorilor de religie, precum şi a altor specialişti necesari activităţii religioase a fiecărui cult, în
condiţiile prevăzute de lege.

(2) Fiecare cult este liber să îşi stabilească forma, nivelul, numărul şi planul de şcolarizare pentru
instituţiile de învăţământ proprii, în condiţiile prevăzute de lege.

ART. 34

(1) Cultele îşi elaborează planurile şi programele de învăţământ pentru învăţământul teologic
preuniversitar şi programele pentru predarea religiei. Acestea se avizează de către Ministerul Culturii şi
Cultelor şi se aprobă de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

(2) Pentru învăţământul superior, planurile şi programele de învăţământ se elaborează de instituţiile de

învăţământ, cu acordul cultului respectiv, şi se aprobă de senatele universitare.

ART. 35

(1) Personalul didactic din unităţile de învăţământ teologic integrate în învăţământul de stat se recunoaşte
de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în condiţiile prevăzute de lege, cu acordul prealabil al organelor
statutare ale cultelor religioase în cauză.

(2) Personalul didactic din unităţile de învăţământ teologic neintegrate în învăţământul de stat se numeşte
de către organele statutare ale cultelor, în conformitate cu statutele acestora. Personalul didactic care predă
religia în şcoli trebuie să îndeplinească prevederile Legii privind Statutul personalului didactic nr.
128/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

ART. 36

(1) În centrele de plasament organizate de instituţiile publice, particulare sau aparţinând cultelor, educaţia
religioasă a copiilor se face conform apartenenţei lor religioase.
 (2) În centrele de plasament, indiferent de finanţator, educaţia religioasă a copiilor cărora nu li se
cunoaşte religia se face doar cu acordul persoanelor stabilite prin actele normative incidente în acest
domeniu.

ART. 37

Salarizarea personalului didactic şi administrativ din unităţile de învăţământ teologic neintegrate în

învăţământul de stat se asigură de către culte. La cererea cultelor, statul, prin Ministerul Culturii şi Cultelor,
poate asigura o contribuţie la salariu, proporţional, în raport de numărul membrilor acestora.

ART. 38

Echivalarea şi recunoaşterea diplomelor şi a certificatelor de studii teologice obţinute în străinătate se fac în

condiţiile prevăzute de lege.

ART. 39

(1) Cultele recunoscute au dreptul de a înfiinţa şi administra forme de învăţământ confesional de toate
nivelurile, profilurile şi specializările, în condiţiile legii.

(2) Diplomele pentru absolvenţii unităţilor şi instituţiilor de învăţământ particular, confesional,

organizate de cultele religioase se eliberează potrivit legislaţiei în vigoare.

(3) Statul va susţine financiar învăţământul confesional, în condiţiile legii.

(4) Unităţile de învăţământ confesional dispun de autonomie organizatorică şi funcţională, potrivit

statutelor şi canoanelor lor, în concordanţă cu prevederile legale ale sistemului naţional de învăţământ.

(5) În învăţământul confesional se pot înscrie elevi sau studenţi, indiferent de religie sau confesiune,
garantându-se libertatea educaţiei religioase a acestora, corespunzătoare propriei religii sau confesiuni.

CAP. III

Asociaţiile religioase

ART. 40

(1) Libertatea religioasă se poate exercita şi în cadrul asociaţiilor religioase, care sunt persoane juridice
alcătuite din cel puţin 300 de persoane, cetăţeni români sau rezidenţi în România, care se asociază în
vederea manifestării unei credinţe religioase.

(2) Asociaţia religioasă dobândeşte personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociaţiilor
religioase, care se instituie la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul.

ART. 41
 (1) Oricare dintre asociaţi, pe baza împuternicirii date de ceilalţi, poate formula o cerere de înscriere a
asociaţiei în Registrul asociaţiilor religioase.

(2) Cererea de înscriere va fi însoţită de următoarele documente:

a) actul constitutiv, în formă autentică, în care se vor arăta obligatoriu denumirea asociaţiei religioase,
care nu poate fi identică sau asemănătoare cu cea a unui cult sau a altei asociaţii religioase recunoscute,
datele de identificare şi semnăturile asociaţilor, sediul, patrimoniul iniţial, de cel puţin două salarii brute pe
economie, alcătuit din aportul în natură sau în bani al asociaţilor, precum şi primele organe de conducere;

b) mărturisirea de credinţă proprie şi statutul asociaţiei religioase, care trebuie să cuprindă: structura sa
de organizare centrală şi locală, modul de conducere, administrare şi control, modul de înfiinţare şi
desfiinţare a unităţilor locale, drepturile şi obligaţiile membrilor, principalele activităţi pe care asociaţia
religioasă înţelege să le desfăşoare în vederea atingerii scopurilor sale spirituale, alte prevederi specifice
asociaţiei religioase respective;

c) actele doveditoare ale sediului şi patrimoniului iniţial;

d) avizul consultativ al Ministerului Culturii şi Cultelor;

e) dovada privind disponibilitatea denumirii, eliberată de Ministerul Justiţiei.

ART. 42

(1) În termen de 3 zile de la depunerea cererii de înscriere şi a documentelor prevăzute la art. 41 alin. (2),
judecătorul desemnat de preşedintele instanţei verifică legalitatea acestora şi dispune, prin încheiere,
înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor religioase.

(2) Odată cu efectuarea înscrierii, încheierea prin care s-a dispus înscrierea se comunică, din oficiu,
organului financiar local în a cărui rază teritorială se află sediul asociaţiei religioase, pentru evidenţa
fiscală, cu menţionarea numărului de înscriere în Registrul asociaţiilor religioase.

ART. 43

Asociaţiile religioase pot înfiinţa filiale cu personalitate juridică, în conformitate cu statutele lor, potrivit
procedurii prevăzute la art. 41 şi 42.

ART. 44

(1) Asociaţiile religioase beneficiază de facilităţi fiscale legate de activitatea lor religioasă, în
conformitate cu Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Asociaţiilor religioase li se aplică în mod corespunzător şi prevederile art. 10 alin. (2) şi ale art. 15,
16 şi 28.

ART. 45
 Dizolvarea asociaţiei religioase se pronunţă de instanţa competentă atunci când, prin activitatea sa,
asociaţia religioasă aduce atingeri grave securităţii publice, ordinii, sănătăţii sau moralei publice, drepturilor
şi libertăţilor fundamentale ale omului ori când asociaţia religioasă urmăreşte alt scop decât cel pentru care
s-a constituit.

ART. 46

Prevederile prezentului capitol se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire

la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.246/2005.

ART. 47

(1) Asociaţiile existente, constituite în conformitate cu reglementările legale privind asociaţiile şi

fundaţiile, care au ca obiect de activitate principal exercitarea unei credinţe religioase şi care doresc să
dobândească statutul de asociaţie religioasă vor depune la judecătoria unde sunt înregistrate o cerere de
transformare a asociaţiei şi de radiere a ei din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor şi de înregistrare în
Registrul asociaţiilor religioase ţinut de grefa aceleiaşi judecătorii, însoţită de documentaţia prevăzută la art.
41.

(2) Cererea va fi semnată de organele statutare de conducere ale asociaţiei, arătându-se expres dorinţa
transformării asociaţiei iniţiale în asociaţie religioasă.

(3) Judecătorul-delegat se va pronunţa atât asupra transformării asociaţiei, cât şi asupra înregistrării
asociaţiei religioase, stabilind şi perioada în care asociaţia a avut ca obiect de activitate exercitarea unei
credinţe religioase.

(4) Perioada stabilită de instanţă va fi luată în considerare şi se va adăuga perioadei de funcţionare a

asociaţiei religioase, în vederea dobândirii calităţii de cult recunoscut.

ART. 48

(1) În toate cererile şi acţiunile în justiţie privitoare la dobândirea sau pierderea calităţii de asociaţie
religioasă, judecata se face cu prezenţa procurorului şi cu citarea reprezentantului Ministerului Culturii şi
Cultelor.

(2) Încheierile sau hotărârile pronunţate de către instanţă în cauzele privitoare la asociaţiile religioase pot
fi atacate numai cu apel, în termen de 15 zile de la pronunţare, la tribunal.

Alin. (2) al art. 48 a fost modificat de art. 64 din LEGEA nr. 76 din 24 mai 2012 publicată în
MONITORUL OFICIAL nr. 365 din 30 mai 2012.

CAP. IV

Dispoziţii tranzitorii şi finale

 ART. 49

(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, în România funcţionează 18 culte recunoscute, conform
anexei care face parte integrantă din prezenta lege.

(2) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cultele din România prevăzute în
anexă vor prezenta statutele şi codurile canonice Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru recunoaşterea lor.

(3) Recunoaşterea se realizează prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii şi

Cultelor, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dispoziţiile art. 17 alin. (2) se aplică în
mod corespunzător.

ART. 50

(1) Orice modificare sau completare a prezentei legi se realizează cu consultarea prealabilă a cultelor
recunoscute şi cu respectarea normelor legale privind transparenţa decizională.

(2) Reprezentanţii cultelor religioase au dreptul de a participa ca invitaţi la dezbaterea în Parlament şi în

comisiile acestuia a proiectelor de acte normative privitoare la viaţa religioasă, la activitatea cultelor, de
educaţie şi de învăţământ confesional, de asistenţă socială şi de patrimoniu naţional privind cultele.

ART. 51

La data intrării în vigoare a prezentei legi, Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor
religioase, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr.178 din 4 august 1948, cu modificările şi completările
ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare se abrogă.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art.75 şi ale art.76 alin.
(1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

BOGDAN OLTEANU

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TĂRĂCILĂ

Bucureşti, 28 decembrie 2006.

Nr. 489.
 LISTA cultelor recunoscute în România

1. BISERICA ORTODOXş ROMÂNĂ

2. EPISCOPIA ORTODOXş SÂRBĂ DE TIMIŞOARA

3. BISERICA ROMANO-CATOLICĂ

4. BISERICA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ

5. ARHIEPISCOPIA BISERICII ARMENE

6. BISERICA CREŞTINĂ RUSĂ DE RIT VECHI DIN ROMÂNIA

7. BISERICA REFORMATĂ DIN ROMÂNIA

8. BISERICA EVANGHELICĂ C.A. DIN ROMÂNIA

9. BISERICA EVANGHELICĂ LUTHERANĂ DIN ROMÂNIA

10. BISERICA UNITARIANĂ DIN TRANSILVANIA

11. UNIUNEA BISERICILOR CREŞTINE BAPTISTE DIN ROMÂNIA

12. BISERICA CREŞTINĂ DUPĂ EVANGHELIE DIN ROMÂNIA - UNIUNEA BISERICILOR

CREŞTINE DUPĂ EVANGHELIE DIN ROMÂNIA

13. BISERICA EVANGHELICĂ ROMÂNĂ

14. UNIUNEA PENTICOSTALĂ - BISERICA LUI DUMNEZEU APOSTOLICĂ DIN ROMÂNIA

15. BISERICA CREŞTINĂ ADVENTISTĂ DE ZIUA A ŞAPTEA DIN ROMÂNIA

16. FEDERAŢIA COMUNITĂŢILOR EVREIEŞTI DIN ROMÂNIA

17. CULTUL MUSULMAN

18. ORGANIZAŢIA RELIGIOASĂ MARTORII LUI IEHOVA

BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

PRELIMINARII
Poporul român - popor romanic, aşa cum o dovedeşte şi limba, în toate elementele ei - este singurul din
Europa de Est ce aparţine popoarelor latine. Formarea sa este rezultatul simbiozei populaţiei autohtone
traco-geto-dace cu  coloniştii veniţi din Imperiul roman şi a asimilării treptate a altor neamuri stabilite
vremelnic pe întinsa vatră pe care el s-a plămădit. Aici, creştinismul a început să pătrundă încă din timpul
apostolic. În Dobrogea - fostă Scytia Minor - Cuvântul Evangheliei a fost propovăduit, în cea de a doua
jumătate a secolului I d.H., de către Sfântul Apostol Andrei. După cucerirea Daciei de către Imperiul
Roman (106 d.H.), numărul credincioşilor din nordul Dunării a început să crească, fie prin venirea aici a
unor adepţi ai creştinismului, plecaţi din mijlocul populaţiilor romanizate de la sud de Dunăre, fie prin cei
sosiţi în aceste locuri odată cu coloniştii, armata, minerii şi negustorii, trimişi în noua sa provincie de
Imperiul Roman. În marea lor majoritate, aceştia proveneau din provincii deja „misionate de apostolii
Domnului". După retragerea, în anul 271 d.H., a administraţiei şi armatei romane din nordul Dunării,
creştinii, nemaitemându-se de autoritatea încă păgână a Romei, care-i urmărea şi pedepsea pentru credinţa
lor, s-au înmulţit şi au început să se organizeze bisericeşte.

Marele număr al martirilor daco-romani de la Dunărea de Jos din timpul persecuţiei împăratului Diocleţian
(284-305), care au plătit cu viaţa mărturisirea credinţei în Hristos, probează răspândirea creştinismului, în
acel timp, prin aceste părţi. Totodată, întăreşte convingerea că, în această zonă. creştinismul era cu mult mai
vechi, de vreme ce în timpul perioadei romane existau episcopi şi preoţi.

Dezvoltarea creştinismului a luat un avânt deosebit la strămoşii noştri, atât din sudul, cât şi din nordul
Dunării, în timpul Păcii Constantine, care a urmat edictului de toleranţă religioasă de la Milano, din anul
313 d.H. Ca urmare, la Dunărea de Jos se întâlnesc funcţionând numeroase centre episcopale, unele desigur
mult mai vechi. Printre acestea s-a aflat şi Episcopia Tomisului, înfiinţată - foarte probabil - în ultima parte
a secolului al III-lea, cu autoritate canonică atât în dreapta, cât şi în stânga Dunării. Ridicată, în veacul al V-
lea, la rangul de arhiepiscopie autocefală şi apoi de mitropolie, aceasta a avut în jurisdicţie canonică, în
secolul următor, 14 scaune episcopale.

În secolul al Vl-lea împăratul Justinian (527-565) a readus stăpânirea bizantină în stânga Dunării, reunind
acest teritoriu, si bisericeşte, cu cel din dreapta fluviului, prin punerea sa sub autoritatea canonică a
Arhiepiscopiei Justiniana Prima, pe care o înfiinţase în anul 535. Ajutată de astfel de împrejurări,
creştinătatea nord-dunăreană a făcut progrese însemnate. Bazilici şi alte numeroase vestigii paleocreştine
descoperite până acum pe aproape întreg cuprinsul ţării noastre confirmă acest lucru.
Terminologia creştină din limba română, mai cu seamă aceea care exprimă noţiunile fundamentale de
credinţă, constituie, la rândul său, un indiciu că strămoşilor noştri li s-a vestit Cuvântul Evangheliei şi în
limba latină, pe care, ca populaţie romanizată, o înţelegeau.

În concluzie, atunci când poporul român a apărut în istorie ca popor de sine stătător şi de gintă latină, el era
deja creştin, fiind astfel unul dintre puţinele neamuri care, fără a avea o dată fixă a încreştinării lor, s-a
născut creştin şi aşa a rămas până astăzi, fiind singurul popor latin de credinţă ortodoxă şi, totodată, cel mai
vechi neam creştin din această parte a Europei. Mai mult, ca propovăduitor al Cuvântului Evangheliei, el a
pregătit pe bulgari şi slavi pentru încreştinare. La rândul său, silit de împrejurări istorice, a trebuit, ulterior,
să primească limba slava în cultul Bisericii sale, folosind-o până prin secolul al XVII-lea.

În secolul al XlV-lea, după formarea statelor feudale româneşti de la sud şi est de Carpaţi - Ţara
Românească şi Moldova - ca o probă a deplinei lor independenţe politice, s-a păşit şi la organizarea lor
bisericească, astfel că în anul 1359 a luat fiinţă Mitropolia Ţării Româneşti (a Ungrovlahiei) cu sediul la
Curtea de Argeş, iar în anul 1401 a luat fiinţă Mitropolia Moldovei, cu sediul la Suceava, care a fost
confirmată de Patriarhia de la Constantinopol.
În anul 1370, în Ţara Românească se înfiinţează o nouă mitropolie la Severin, iar la începutul secolului al
XVI-lea câte o episcopie la Râmnicu Vâlcea şi la Buzău. La est de Carpaţi, în secolul al XV-lea s-au
înfiinţat episcopiile de la Roman şi Rădăuţi, iar în secolul al XVI-lea episcopia de la Huşi şi în 1864
episcopia Dunării de Jos.

Şi în Transilvania au existat centre episcopale ortodoxe: mai întâi la Dăbâca, apoi la Vad, Feleac, Geoagiu,
Bălgrad (Alba lulia), Ienopole, Caransebeş, Arad, Oradea şi Sighet. Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei,
atestată documentar încă din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, a fost desfiinţată în anul l 701, a fost
reactivată, ca episcopie nouă în anul 1761, iar în anul 1864 a fost ridicată la rangul de mitropolie, aşa cum
este şi astăzi.

Mitropoliţii Ţării Româneşti şi ai Moldovei, împreună cu Bisericile lor, au stat întotdeauna în legătura
canonică cu Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, au păstrat relaţiile frăţeşti cu celelalte Biserici
Ortodoxe surori, şi s-au bucurat de o deosebită cinste din partea lumii ortodoxe.

În anul 1885, Patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea a semnat Tomosul Patriarhal de recunoaştere a
autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, care, consacrându-i acesteia deplina egalitate în drepturi cu
celelalte Biserici Ortodoxe surori, consfinţea unitatea ei cu întreaga Ortodoxie Ecumenică din punct de
vedere dogmatic, canonic şi liturgic. Tomosul Patriarhal, semnat şi de ceilalţi membri ai Sfântului Sinod al
Patriarhiei Ecumenice, era al treilea document de acest fel, după cele din 1850 (emis pentru Biserica
Greciei) şi din 1873 (emis pentru Biserica Sârbă).

Ridicarea Bisericii Ortodoxe Române, în anul 1925, la rangul de Patriarhie a fost urmarea pe plan religios a
desăvârşirii unităţii statale de la l Decembrie 1918, precum şi o ilustrare firească a rolului jucat de Biserică
în istoria poporului român. Este unanim recunoscut că în momentele cardinale ale istoriei românilor,
Biserica Ortodoxă a fost un factor primordial în păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale, religioase şi
cultural-spirituale a poporului român. Primele cărţi în limba română au fost tipărite în cadrul aşezămintelor
bisericeşti, primele şcoli româneşti şi aşezăminte sociale şi de sănătate au fost cele organizate în tinda şi în
jurul bisericilor.

Primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea. înscăunat la l noiembrie 1925 (†1939), a fost
urmat de patriarhii Nicodim Munteanu (1939-1948), Justinian Marina (1948-1977) şi Justin Moisescu
(1977-1986). De la 9 noiembrie 1986, Biserica Ortodoxă Română este păstorită de Prea Fericitul Părinte
Teoctist, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, hirotonit întru arhiereu în anul 1950.

Recensământul populaţiei din anul 2002 a evidenţiat existenţa a circa 18,8 milioane de credincioşi ortodocşi
(86.7 %) din populaţia ţării, ceea ce din punct de vedere al numărului de credincioşi situează Biserica
Ortodoxă Română pe locul doi între celelalte Biserici Ortodoxe surori.

Patriarhia Română îşi desfăşoară activitatea pe baza Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii
Ortodoxe Române aprobat de Sfântul Sinod şi de Adunarea Naţională Bisericească în anul 1948 şi
confirmat prin Decretul nr. 233 din 23 februarie 1949 al autorităţilor de stat din acea vreme. De asemenea,
sunt în vigoare 12 Regulamente bisericeşti, aprobate de Sfântul Sinod pentru reglementarea diferitelor
sectoare ale vieţii şi activităţii din Biserica Ortodoxă Română.. Întregul Corpus de Legiuiri ale Bisericii
Ortodoxe Române şi, mai cu seamă, Statutul şi principalele regulamente au suferit de-a lungul vremii şi, în
deosebi, după anul 1990, numeroase şi importante modificări şi completări aprobate de Sfântul Sinod şi
Adunarea Naţională Bisericească, în virtutea deplinei autonomii bisericeşti, cu menţiunea că procesul de
revizuire a legislaţiei bisericeşti se află în curs de desfăşurare. Modificările operate de conducerea Bisericii
Ortodoxe Române nu au mai fost supuse aprobării autorităţilor de stat.

Biserica Ortodoxă Română este organizata ca Patriarhie, cu titulatura “Patriarhia Română”. Biserica
Ortodoxă Română este autocefală, autonomă şi unitară în organizarea sa, păstrând unitatea dogmatică,
canonică şi a cultului cu Biserica Ecumenică a Răsăritului. Cea mai înaltă autoritate deliberativă a Bisericii
Ortodoxe Române pentru toate problemele dogmatice, canonice şi în cult, precum şi pentru cele bisericeşti
de orice natură date în competenţa sa, este Sfântul Sinod. Acesta se compune din Patriarh, ca preşedinte şi
toţi arhiereii în funcţiune (mitropoliţi, arhiepiscopi, episcopi, episcopi - vicari şi arhierei-vicari), ca membri.
Între sesiunile Sfântului Sinod, problemele ivite sunt soluţionate de Sinodul Permanent, alcătuit din
Patriarh şi mitropoliţii în funcţiune.

Ca organ reprezentativ central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române, pentru toate problemele
administrative şi economice şi pentru cele care nu sunt de competenţa Sfântului Sinod, funcţionează
Adunarea Naţională Bisericească, compusă din câte trei reprezentanţi ai fiecărei eparhii (un cleric şi doi
mireni), desemnaţi de adunările eparhiale respective pe termen de patru ani. Organul suprem administrativ
şi, totodată, organul executiv al Sfântului Sinod, cât şi al Adunării Naţionale Bisericeşti este Consiliul
Naţional Bisericesc. Acesta este alcătuit din trei clerici şi şase mireni, aleşi de Adunarea Naţională
Bisericească din rândurile ei pe termen de patru ani şi din vicarul administrativ patriarhal şi consilierii
administrativi patriarhali ca membri permanenţi. Organul central executiv al Sfântului Sinod şi al Adunării
Naţionale Bisericeşti este Administraţia Patriarhală, prin Cancelaria Sfântului Sinod şi celelalte sectoare
de activitate. Hotărârile organelor centrale bisericeşti sunt obligatorii pentru întreaga Biserică Ortodoxă
Română.

Patriarhul este Întâiul Stătător între ierarhii Bisericii Ortodoxe Române şi are titulatura: „Înalt Prea
Sfinţitul Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al Cezareii Capadociei
şi Prea Fericitul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române”. În exercitarea atribuţiilor sale executive,
Patriarhul este ajutat de către Episcopii-Vicari Patriarhali şi Administraţia Patriarhală, prin Cancelaria
Sfântului Sinod şi prin celelalte sectoare de activitate.

Sub raportul orânduirii canonice şi administrative, Biserica Ortodoxă Română, organizată ca Patriarhie,
cuprinde: mitropolii, alcătuite din mai multe eparhii (episcopii sau arhiepiscopii), care sunt conduse de
către un mitropolit, arhiepiscopii şi episcopii, ca unităţi administrative bisericeşti teritoriale alcătuite din
unităţi bisericeşti locale (protopopiate, parohii, mănăstiri, schituri), conduse după caz de episcop sau
arhiepiscop, având organe administrative eparhiale proprii. Astfel, în cadrul fiecărei eparhii (episcopie sau
arhiepiscopie) funcţionează Adunarea eparhială, ca organ deliberativ pentru toate problemele ei bisericeşti,
administrative, culturale şi economice şi care se compune din reprezentanţii clerului şi credincioşilor, în
proporţie de o treime clerici, respectiv două treimi mireni. Organul executiv al Adunării eparhiale este
Consiliul eparhial din care fac parte arhiepiscopul (episcopul) locului, episcopul-vicar sau arhiereul-vicar,
vicarul administrativ eparhial şi consilierii administrativi ca membri permanenţi, precum şi nouă membri
(trei clerici şi şase mireni), aleşi de către Adunarea eparhială din rândurile ei, cu un mandat de 4 ani.

Protopopiatul (protoieria) este o circumscripţie administrativ bisericească, care cuprinde mai multe parohii
din aceeaşi eparhie, întinderea lor teritorială fiind stabilită de Adunarea eparhială. Acestea sunt conduse de
un protopop, care este organul de legătură între parohie şi eparhie şi care veghează în teritoriul ei buna
desfăşurare a activităţii pastorale, misionare şi administrativ-gospodăreşti a preoţilor şi a parohiilor.
Parohia, ca unitate de bază a bisericii, este comunitatea bisericească a credincioşilor, clerici şi mireni,
aşezaţi pe un anumit teritoriu sub conducerea unui preot. Are ca organ deliberativ Aduna-rea parohială,
alcătuită din toţi bărbaţii majori din parohie, iar ca organul executiv Consiliul parohial ales de Adunarea
parohială pe o durată de patru ani. Adunarea parohială alege şi Comitetul parohial, compus din femei, care
are atribuţii filantropice şi culturale.

Mânăstirea este un aşezământ în care trăieşte o comunitate religioasă de călugări sau de călugăriţe, hotărâţi
a-şi consacra viaţa rugăciunii, sărăciei, înfrânării şi ascultării. Conducătorul oricărei mănăstirii este
chiriarhul locului, reprezentat de stareţ (stareţă), care este ajutat în conducerea mănăstirii de soborul
mănăstiresc, consiliul duhovnicesc şi consiliul economic.

În interiorul graniţelor ţării, în cuprinsul Patriarhiei Române, funcţionează un număr de 14.648 unităţi
bisericeşti, organizate astfel: 1 Centru Patriarhal, 6 mitropolii, 10 arhiepiscopii, 13 episcopii, 1 vicariat, 176
protopopiate, 11.394 parohii şi 2360 filiale, 493 mănăstiri, 184 schituri, 10 metocuri.

În cadrul unităţilor bisericeşti există 9.321 construcții bisericești, din care: 102 eparhiale , 1 sediu vicariat,
174 sedii protopopeşti cu locaţie proprie , 8075 parohiale , 969 mănăstirești ;

În cadrul unităților bisericești funcționează: 12.720 cimitire bisericeşti, din care: 12.349 cimitire parohiale ,
371 cimitire mănăstireşti.

În cuprinsul Patriarhiei Române sunt deschise cultului şi funcţionează 15.596 locaşuri de cult, dintre care:
66 catedrale ; 11.214 biserici parohiale, 1992 biserici de filii, 563 biserici de mănăstiri, 357 biserici de
cimitir, 16 biserici fundaţionale, 60 biserici izolate, 322 capele parohiale, 245 paraclise de mănăstiri, 561
biserici şi capele în  instituţiile bugetare .

La 31 decembrie 2011 situaţia construirii de noi biserici se prezenta astfel: s-a pus piatra de temelie şi au
început lucrările la 92 de biserici noi ; au continuat lucrările la 755 biserici noi începute în anii anteriori, dar
neterminate ; au fost finalizate lucrările la 190 de biserici nou construite începute în anii anteriori ; se aflau
în curs de pictare 337 biserici ; au fost date în folosinţă prin sfinţire 111 de biserici nou construite .

Situaţia lucrărilor de restaurare, reparare şi întreţinere a locaşurilor de cult care nu sunt monumente istorice
se prezenta astfel: se aflau în consolidare / reconstrucţie 172 locaşuri de cult  au continuat lucrările de
reparare şi restaurare la 507 ; se aflau în curs de pictare (nouă) / repictare 423 biserici ; au fost resfinţite 273
biserici , iar un număr de 58 edificii ecleziale se aflau în restaurare/reparaţii.

În cuprinsul Patriarhiei Române funcţionează 11 facultăţi de teologie şi 4 departamente de teologie, incluse

în cadrul altor facultăţi. În anul universitar 2010-2011, au fost şcolarizaţi 6.877 de studenţi, dintre care au
absolvit 1.593, iar în anul universitar 2011-2012 s-au înscris 1.716. La cursurile de masterat au fost înscrişi
2.465 de masteranzi, dintre care 1.047 au absolvit, iar în anul universitar 2011-2012 s-au înscris 1.274 de
masteranzi. Studiile de doctorat se organizează în şapte centre universitare, la acestea fiind înscrişi în
prezent 444 de doctoranzi; în anul 2011 un număr de 108 doctoranzi au obţinut titlul de Doctor în Teologie.
În prezent, în cadrul învăţământului teologic superior, activează 367 de cadre didactice: 74 de profesori, 55
de conferenţiari, 139 de lectori, 81 de asistenţi şi 18 preparatori universitari. În anul 2010-2011 s-au înscris
la studii în diferite instituţii de învăţământ din străinătate, 55 de studenţi teologi români, iar la facultăţile
din cadrul Patriarhiei Române studiază 99 de cetăţeni străini.
 GUVERNUL ROMÂNIEI
HOTĂRÂRE privind recunoaşterea Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe
Române
(Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 50 din 22 ianuarie 2008)

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 49 alin. (2) şi (3) din Legea nr.
489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se recunoaşte Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, prevăzut în
anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Decretul Prezidiului Marii Adunări
Naţionale nr. 233/1949 pentru aprobarea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe
Române, nepublicat, cu modificările ulterioare.

PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează
Ministrul Culturii şi Cultelor
Adrian Iorgulescu
   

   Bucureşti, 16 ianuarie 2008.

   Nr. 53.

S T A T U T U L pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române

DISPOZIŢII GENERALE
Art. 1 - Biserica Ortodoxă Română este comunitatea creştinilor ortodocşi, clerici, monahi şi mireni,
constituiţi canonic în parohii şi mânăstiri din eparhiile Patriarhiei Române aflate în interiorul şi în afara
graniţelor României, care mărturisesc pe Dumnezeu în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pe temeiul
Sfintei Scripturi şi al Sfintei Tradiţii şi participă la viaţa Bisericii prin aceleaşi Sfinte Taine, slujbe liturgice
şi rânduieli canonice.
Art. 2 - (1) Biserica Ortodoxă Română, de origine apostolică, este şi rămâne în comuniune şi unitate
dogmatică, liturgică şi canonică cu Biserica Ortodoxă universală.
(2) Biserica Ortodoxă Română este autocefală şi unitară în organizarea şi în lucrarea sa pastorală, misionară
şi administrativă.
Art. 3 - (1) Biserica Ortodoxă Română are conducere sinodală ierarhică, potrivit învăţăturii şi canoanelor
Bisericii Ortodoxe şi tradiţiei sale istorice.
(2) Biserica Ortodoxă Română se administrează în mod autonom prin organisme proprii reprezentative,
constituite din clerici şi mireni, potrivit Sfintelor Canoane, dispoziţiilor prezentului Statut şi altor dispoziţii
ale autorităţii bisericeşti competente.
Art. 4 - (1) Biserica Ortodoxă Română este autonomă faţă de Stat şi faţă de alte instituţii.
(2) Biserica Ortodoxă Română stabileşte relaţii de dialog şi cooperare cu Statul şi cu diferite instituţii
pentru împlinirea misiunii sale pastorale, spiritual-culturale, educaţionale şi social-filantropice.
Art. 5 - (1) Biserica Ortodoxă Română cuprinde pe creştinii ortodocşi din ţară şi pe creştinii ortodocşi
români din afara graniţelor ţării, precum şi pe cei primiţi canonic în comunităţile ei.
(2) Biserica Ortodoxă Română este naţională şi majoritară potrivit vechimii apostolice, tradiţiei, numărului
de credincioşi şi contribuţiei sale deosebite la viaţa şi cultura poporului român. Biserica Ortodoxă Română
este Biserica neamului românesc.

Partea I
ORGANIZAREA
Art. 6 - (1) Biserica Ortodoxă Română este organizată ca Patriarhie, cu titulatura „Patriarhia Română”.
(2) Patriarhia Română cuprinde eparhii (arhiepiscopii şi episcopii) grupate în mitropolii, precum şi alte
unităţi în interiorul sau în afara graniţelor României, după cum urmează:
A. În interiorul graniţelor României:
I. Mitropolia Munteniei şi Dobrogei, cuprinzând:
1. Arhiepiscopia Bucureştilor, cu sediul în municipiul Bucureşti;
2. Arhiepiscopia Tomisului, cu sediul în municipiul Constanţa;
3. Arhiepiscopia Târgoviştei, cu sediul în municipiul Târgovişte;
4. Episcopia Argeşului şi Muscelului, cu sediul în municipiul Curtea de Argeş;
5. Episcopia Buzăului şi Vrancei, cu sediul în municipiul Buzău;
6. Episcopia Dunării de Jos, cu sediul în municipiul Galaţi;
7. Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, cu sediul în municipiul Slobozia;
8. Episcopia Alexandriei şi Teleormanului, cu sediul în municipiul Alexandria;
9. Episcopia Giurgiului, cu sediul în municipiul Giurgiu;
10. Episcopia Tulcii, cu sediul în municipiul Tulcea;
II. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cuprinzând:
11. Arhiepiscopia Iaşilor, cu sediul în municipiul Iaşi;
12. Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, cu sediul în municipiul Suceava;
13. Episcopia Romanului, cu sediul în municipiul Roman;
14.Episcopia Huşilor, cu sediul în municipiul Huşi;
III. Mitropolia Ardealului, cuprinzând:
15. Arhiepiscopia Sibiului, cu sediul în municipiul Sibiu;
16. Arhiepiscopia Alba Iuliei, cu sediul în municipiul Alba Iulia
17. Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, cu sediul în municipiul Oradea;
18. Episcopia Covasnei şi Harghitei, cu sediul în municipiul Miercurea Ciuc;
19. Episcopia Devei şi Hunedoarei, cu sediul în municipiul Deva
IV. Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, cuprinzând:
20. Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca;
21. Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, cu sediul în municipiul Baia Mare;
22. Episcopia Sălajului, cu sediul în municipiul Zalău;
V. Mitropolia Olteniei, cuprinzând:

23. Arhiepiscopia Craiovei, cu sediul în municipiul Craiova;

24. Episcopia Râmnicului, cu sediul în municipiul Râmnicu Vâlcea;
25. Episcopia Severinului şi Strehaiei, cu sediul în municipiul Drobeta-Turnu Severin;
26. Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, cu sediul în municipiul Slatina;
VI. Mitropolia Banatului, cuprinzând:
27. Arhiepiscopia Timişoarei, cu sediul în municipiul Timişoara;
28. Arhiepiscopia Aradului, cu sediul în municipiul Arad;
29. Episcopia Caransebeşului, cu sediul în municipiul Caransebeş;
30. Episcopia Daciei Felix, cu sediul administrativ în Vârşeţ;
31. Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, cu sediul în Gyula;
VII. Unităţi dependente direct de Patriarhia Română: Vicariatul Ortodox Ucrainean, cu sediul în
municipiul Sighetu Marmaţiei.
B. În afara graniţelor României:
I. Mitropolia Basarabiei, autonomă şi de stil vechi şi Exarhat al Plaiurilor, cuprinzând:
32. Arhiepiscopia Chişinăului, cu sediul în municipiul Chişinău;
33. Episcopia de Bălţi (fostă a Hotinului), cu sediul în oraşul Bălţi;
34. Episcopia Basarabiei de Sud (fostă de Cetatea Albă-Ismail), cu sediul în oraşul Cantemir;
35. Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria (fostă Misiunea Ortodoxă Română din
Transnistria), cu sediul la Dubăsari;
II. Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale, cuprinzând:
36. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Europei Occidentale, cu sediul la Paris;
37. Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, cu sediul la Roma;
38. Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei, cu sediul la Madrid;
III. Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, cuprinzând:
39. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, cu sediul la Nürnberg;
40. Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, cu sediul la Stockholm;
IV. (41) Arhiepiscopia Ortodoxă Română a celor două Americi, cu sediul la Chicago;
V. (42) Episcopia Ortodoxă Română a Australiei şi Noii Zeelande, cu sediul la Melbourne;
VI. Reprezentanţe ale Patriarhiei Române: Aşezămintele Româneşti de la Locurile Sfinte (Ierusalim,
Iordan şi Ierihon), Parohia Ortodoxă Română de la Sofia (Bulgaria), Reprezentanţa Patriarhiei Române pe
lângă instituţiile europene (Bruxelles);
VII. Unităţile ortodoxe române care păstrează legături spirituale şi culturale cu Patriarhia Română:
Aşezămintele Româneşti din Sfântul Munte Athos (Prodromu, Lacu şi altele).
Art. 7 - (1) Înfiinţarea, desfiinţarea, modificarea teritorială şi schimbarea titulaturii mitropoliilor,
arhiepiscopiilor şi episcopiilor se fac prin hotărâri ale Sfântului Sinod ţinând seama de cerinţele pastoral-
misionare şi luând în considerare organizarea administrativ-teritorială a statului.
(2) Titulatura mitropoliţilor, arhiepiscopilor şi episcopilor este cea a mitropoliei sau a eparhiei în care
păstoresc. Titulatura episcopilor-vicari patriarhali, a episcopilor-vicari şi a arhiereilor-vicari se stabileşte de
Sfântul Sinod, la propunerea Patriarhului pentru episcopii-vicari patriarhali şi a chiriarhului locului pentru
episcopii-vicari şi arhiereii-vicari.
(3) Ierarhii eparhioţi din unele scaune chiriarhale cu trecut istoric recunoscut şi cu importanţă pastoral-
misionară, administrativă şi cultural-naţională, care s-au distins printr-o slujire chiriarhală deosebită şi
îndelungată a Bisericii, la propunerea Patriarhului făcută în consultare cu Sinodul Permanent, pot primi cu
aprobarea Sfântului Sinod ranguri cu titlu personal, de mitropolit onorific cei dintre arhiepiscopi şi de
arhiepiscop onorific cei dintre episcopi, eparhia păstrându-şi în continuare locul stabilit în dipticele canonic
şi administrativ al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, episcopiile vechi pot deveni arhiepiscopii, pe
baza unei motivaţii temeinice.
(4) Membrii Sfântului Sinod cărora li se acordă ranguri onorifice cu titlu personal vor fi înscrişi în lista
membrilor Sfântului Sinod şi pomeniţi la slujbele religioase după mitropoliţii, respectiv, după arhiepiscopii
din ordinea administrativă a Bisericii Ortodoxe Române.
(5) Succesorii în scaunul arhiepiscopilor şi episcopilor care au primit ranguri onorifice cu titlu personal nu
preiau dreptul de a folosi aceste ranguri.
(6) Hotărârile luate în temeiul prevederilor alin. (1), (2) şi (3) din prezentul articol se comunică ministerului
de resort.
Art. 8 - (1) Organizarea canonică şi pastorală a credincioşilor ortodocşi români din afara graniţelor
României se asigură de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
(2) Episcopiile, arhiepiscopiile, mitropoliile şi alte unităţi bisericeşti din afara graniţelor ţării sunt
organizate şi funcţionează în conformitate cu statutele proprii, aprobate de Sfântul Sinod, concordante cu
Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române.

Capitolul I
ORGANIZAREA CENTRALĂ
Art. 9 - În Biserica Ortodoxă Română, la nivel central funcţionează:
I. Organisme centrale deliberative:
A. Sfântul Sinod;
B. Sinodul Permanent;
C. Adunarea Naţională Bisericească;
II. Organisme centrale executive:
A. Patriarhul;
B. Consiliul Naţional Bisericesc;
C. Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc;
III. Organisme centrale administrative:
A. Cancelaria Sfântului Sinod;
B. Administraţia Patriarhală.
Dispoziţii comune
Art. 10 - (1) Organismele centrale deliberative şi executive bisericeşti sunt valabil constituite cu prezenţa a
cel puţin două treimi din numărul membrilor lor şi iau hotărâri, de regulă, cu votul a jumătate plus unu din
numărul membrilor prezenţi.
(2) Validarea sau invalidarea mandatelor membrilor clerici şi mireni aleşi se face de către Adunarea
Naţională Bisericească.
(3) Convocarea organismelor centrale deliberative, cu precizarea ordinii de zi, se face de către preşedinte,
cu cel puţin 14 zile înainte de data fixată pentru şedinţă, iar în cazuri excepţionale în cel mai scurt timp
posibil.
(4) Deschiderea şi închiderea şedinţelor de lucru ale organismelor centrale deliberative şi executive se face
de către preşedinte.
(5) Procesul-verbal al fiecărei şedinţe de lucru a organismelor centrale deliberative şi executive se
semnează de preşedinte şi de secretarii desemnaţi.
(6) Hotărârile organismelor centrale deliberative şi executive sunt obligatorii pentru întreaga Biserică
Ortodoxă Română.

Secţiunea I
Organisme centrale deliberative

A. SFÂNTUL SINOD

Art. 11 - Sfântul Sinod este cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe Române, în toate domeniile ei de
activitate.
Art. 12 - (1) Sfântul Sinod se compune din: Patriarh şi toţi mitropoliţii, arhiepiscopii, episcopii eparhioţi,
episcopii-vicari patriarhali, episcopii-vicari şi arhiereii-vicari în funcţiune. Ierarhii în funcţie au îndatorirea
de a-şi desfăşura activitatea în cooperare sinodală, supunându-se hotărârilor Sfântului Sinod şi prevederilor
prezentului Statut. De asemenea, ierarhii retraşi din funcţie au îndatorirea de a păstra disciplina canonică
sinodală.
(2) Preşedintele Sfântului Sinod este Patriarhul. În lipsa Patriarhului, preşedinte al Sfântului Sinod este, în
ordine, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, mitropolitul Ardealului, mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei
şi Maramureşului, mitropolitul Olteniei, mitropolitul Banatului, ceilalţi mitropoliţi, arhiepiscopi sau
episcopi în conformitate cu ordinea canonică a eparhiilor din Patriarhia Română (diptice).
(3) Secretarul Sfântului Sinod este unul dintre episcopii-vicari patriarhali desemnat de plenul acestuia, la
propunerea Patriarhului.
Art. 13 - Sfântul Sinod se întruneşte anual în cel puţin două şedinţe de lucru în perioadele de primăvară şi
toamnă, iar în şedinţe extraordinare, ori de câte ori este nevoie. Sfântul Sinod se poate întruni şi în şedinţe
solemne.
Art. 14 - Atribuţiile Sfântului Sinod sunt:
a) păstrează unitatea dogmatică, liturgică şi canonică în Biserica Ortodoxă Română, precum şi comuniunea
cu întreaga Biserică Ortodoxă;
b) examinează orice problemă de ordin dogmatic, liturgic, canonic şi pastoral-misionar, pe care o
soluţionează în conformitate cu învăţătura Bisericii Ortodoxe şi hotărăşte, potrivit Sfintelor Canoane,
asupra problemelor bisericeşti de orice natură;
c) hotărăşte cu privire la sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir, potrivit cerinţelor pastoral-misionare din
Biserica Ortodoxă Română;
d) hotărăşte în privinţa canonizării sfinţilor şi emite tomosul de proclamare a canonizării;
e) exprimă poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române asupra proiectelor de acte normative ale Statului
referitoare la activitatea cultelor, la învăţământul teologic şi religios, la asistenţa socială şi religioasă, la
patrimoniul cultural-naţional, în special cel bisericesc, precum şi în alte domenii de interes bisericesc şi
social;
f) aprobă, cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor prezenţi, Statutul pentru organizarea şi
funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi hotărăşte asupra modificării acestuia;
g) aprobă regulamentele bisericeşti întocmite în conformitate cu prezentul Statut;
h) iniţiază şi aprobă acorduri şi parteneriate cu Statul şi cu alte instituţii în domenii de interes general
bisericesc;
i) exprimă poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române în probleme de interes general ale societăţii;
j) aprobă, cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor prezenţi, înfiinţarea, desfiinţarea,
modificarea teritorială şi schimbarea titulaturii eparhiilor şi mitropoliilor aparţinătoare Patriarhiei Române;
k) aprobă statutele eparhiilor, mitropoliilor şi ale altor unităţi bisericeşti din afara graniţelor României;
l) alege, cu voturile a două treimi din totalul membrilor prezenţi, pe Patriarh, şi cu voturile a jumătate plus
unu din totalul membrilor prezenţi, pe mitropoliţii, arhiepiscopii şi pe episcopii eparhioţi pentru eparhiile
aparţinătoare Patriarhiei Române;
m) alege, cu voturile a jumătate plus unu din totalul membrilor prezenţi, pe episcopii-vicari patriarhali, pe
episcopii-vicari şi pe arhiereii-vicari;
n) emite gramata pentru întronizarea Patriarhului;
o) hotărăşte cu privire la retragerea ierarhilor şi stabileşte drepturile acestora;
p) hotărăşte, cu o majoritate de două treimi din totalul membrilor săi, cu privire la trimiterea în judecată
canonică a acelora dintre membrii săi care sunt învinuiţi de abateri de la învăţătura şi disciplina Bisericii;
q) aprobă sau respinge, în principiu, recursurile clericilor în materie de caterisire şi se pronunţă asupra
cererilor de iertare ale acestora, cu avizul prealabil al chiriarhului locului;
r) îndrumă şi supraveghează ca activitatea organismelor deliberative şi executive de la episcopii,
arhiepiscopii, mitropolii şi Patriarhie să se desfăşoare potrivit prevederilor statutare şi regulamentare
bisericeşti;
s) iniţiază şi cultivă relaţii frăţeşti inter-ortodoxe, relaţii de dialog şi cooperare intercreştină şi
interreligioasă pe plan naţional şi internaţional;
t) aprobă normele privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ teologic preuniversitar şi
universitar, precum pe şi cele privind predarea religiei în şcolile de stat, particulare şi confesionale.
Stabileşte normele privind învăţământul confesional de toate nivelurile, precum şi programele pentru
catehizarea tinerilor şi adulţilor;
u) aprobă normele activităţii misionar-pastorale şi pe cele pentru promovarea vieţii religioase şi morale a
clerului;
v) stabileşte normele activităţii de asistenţă social-filantropică pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română şi
aprobă măsurile pentru organizarea asistenţei religioase în armată, penitenciare, spitale, cămine pentru copii
şi pentru bătrâni, aşezăminte sociale destinate persoanelor defavorizate etc;
w) hotărăşte înfiinţarea, organizarea şi desfiinţarea asociaţiilor şi fundaţiilor bisericeşti cu caracter naţional
care sunt constituite şi conduse de către Biserica Ortodoxă Română; acordă sau retrage binecuvântarea
(aprobarea) pentru înfiinţarea, organizarea şi desfiinţarea asociaţiilor şi fundaţiilor ortodoxe din Patriarhia
Româna care au conducere proprie şi activează în eparhiile acesteia;
x) iniţiază, autorizează şi supraveghează traducerea, diortosirea, editarea şi difuzarea Sfintei Scripturi,
tipărirea şi răspândirea cărţilor de cult, a calendarului bisericesc, a manualelor de teologie şi a manualelor
de religie; supraveghează din punct de vedere dogmatic, liturgic şi canonic, lucrările de arhitectură, pictură,
sculptură şi alte forme de artă bisericească ortodoxă şi ia măsurile cuvenite în caz de abateri;
y) aprobă anual modul de constituire şi de repartizare a Fondului central misionar; instituie fonduri speciale
şi stabileşte modul de constituire şi destinaţia acestora;
z) interpretează, în formă definitivă şi obligatorie, pentru toate organismele bisericeşti, dispoziţiile statutare
sau regulamentare.
Art. 15 - (1) Pentru studierea şi formularea propunerilor asupra problemelor ce urmează a se supune
deliberării, Sfântul Sinod alege, dintre membrii săi, 4 comisii sinodale.
(2) Fiecare comisie este prezidată de un mitropolit şi are un raportor. Ceilalţi mitropoliţi sunt copreşedinţi
ai comisiilor în care sunt repartizaţi de Sfântul Sinod.
(3) Comisiile Sfântului Sinod sunt:
a) Comisia pastorală, monahală si socială;
b) Comisia teologică, liturgică si didactică;
c) Comisia canonică, juridică si pentru disciplină;
d) Comisia pentru comunităţi externe, relatii interortodoxe, intercreştine şi interreligioase.
(4) Sfântul Sinod decide dacă o problemă trebuie examinată în comun de două sau mai multe comisii.
(5) Pentru anumite probleme, cu caracter permanent sau temporar, Sfântul Sinod decide instituirea unor
subcomisii speciale afiliate uneia din cele patru comisii. Din subcomisii pot face parte şi ierarhi din alte
comisii şi pot fi cooptaţi profesori de teologie, clerici, monahi, mireni, specialişti în domeniul abordat, după
modelul Subcomisiei pentru canonizarea sfinţilor români.
Art. 16 - Sfântul Sinod poate invita în comisiile sale, pentru consultare, profesori de teologie, clerici,
monahi, mireni, specialişti în domenii abordate.

B. SINODUL PERMANENT

Art. 17 - (1) Sinodul Permanent este organismul central deliberativ care funcţionează în timpul dintre
şedinţele Sfântului Sinod, când importanţa unor probleme impune examinarea lor fără întârziere.
(2) Sinodul Permanent se compune din Patriarh şi toţi mitropoliţii în funcţie de la eparhiile din ţară şi din
afara graniţelor României. Din Sinodul Permanent fac parte şi alţi trei ierarhi eparhioţi (un arhiepiscop şi
doi episcopi) desemnaţi anual de Sfântul Sinod.
(3) Preşedintele Sinodului Permanent este Patriarhul. În lipsa Patriarhului, şedinţele Sinodului Permanent
sunt prezidate în ordinea prevăzută la art. 12, alin. (2) din prezentul statut.
(4) Convocarea Sinodului Permanent, cu precizarea ordinii de zi, se face de către Preşedintele său, ori de
câte ori este nevoie.
(5) Secretarul Sfântului Sinod este şi Secretarul Sinodului Permanent.
(6) Sinodul Permanent ia hotărâri valabile prin consens sau cu votul a jumătate plus unu dintre membrii
prezenţi.
(7) Dispoziţiile art. 16 din prezentul statut se aplică şi cu privire la şedinţele Sinodului Permanent.
Art. 18 - (1) Sinodul Permanent exercită, în timpul dintre şedinţele Sfântului Sinod, atribuţiile acestuia
prevăzute la art. 14, lit. e), i), r), t) şi x).
(2) Sinodul Permanent, la solicitarea Patriarhului sau a membrilor săi, examinează şi formulează propuneri
privind probleme ce urmează a fi aduse în dezbaterea Sfântului Sinod.
(3) Sinodul Permanent exercită orice alte atribuţii ce i se dau de către Sfântul Sinod sau prin statut şi
regulamente.
(4) Sinodul Permanent aduce la cunoştinţă Sfântului Sinod, pentru ratificare, hotărârile luate în timpul
dintre şedinţele acestuia.

C. Adunarea Naţională Bisericească

Art. 19 - Adunarea Naţională Bisericească este organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe
Române, pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice şi patrimoniale.
Art. 20 - (1) Adunarea Naţională Bisericească este alcătuită din câte trei reprezentanţi ai fiecărei eparhii, un
cleric şi 2 mireni, delegaţi de adunările eparhiale, pe termen de 4 ani. Ei pot fi delegaţi pentru cel mult două
mandate.
(2) Ierarhii Sfântului Sinod participă la lucrările Adunării Naţionale Bisericeşti.
(3) Preşedintele Adunării Naţionale Bisericeşti este Patriarhul. În lipsa Patriarhului, şedinţele sunt prezidate
în ordinea prevăzută în art. 12, alin. (2) din prezentul Statut.
(4) Hotărârile Adunării Naţionale Bisericeşti devin executorii după ratificarea lor de către Sfântul Sinod.
Art. 21 - Adunarea Naţională Bisericească se întruneşte o dată pe an în şedinţă de lucru, iar în caz de
necesitate, ori de câte ori este nevoie. Adunarea Naţională Bisericească se întruneşte şi în şedinţe solemne.
Art. 22 - Atribuţiile Adunării Naţionale Bisericeşti sunt:
a) susţine drepturile şi activităţile Bisericii Ortodoxe Române;
b) avizează regulamente de aplicare ale prezentului statut cu privire la domenii de activitate date în
competenţa sa de către Sfântul Sinod;
c) la propunerea Patriarhului, alege membrii Consiliului Naţional Bisericesc;
d) adoptă măsuri generale pentru sprijinirea aşezămintelor culturale, social-filantropice, economice şi
fundaţionale ale Bisericii;
e) stabileşte mijloacele de ajutorare ale organismelor şi instituţiilor centrale bisericeşti;
f) examinează şi aprobă Raportul general anual al Consiliului Naţional Bisericesc, privind activitatea din
Biserica Ortodoxă Română şi hotărăşte cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru buna desfăşurare a
vieţii bisericeşti;
g) aprobă contul de execuţie bugetară şi bilanţul financiar-contabil al Administraţiei Patriarhale, al
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române şi al instituţiilor centrale bisericeşti;
h) aprobă bugetul general al Administraţiei Patriarhale, al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române şi al instituţiilor centrale bisericeşti;
i) aprobă măsuri unitare privind administrarea bunurilor mobile şi imobile, aflate în proprietatea sau
folosinţa unităţilor de cult din întreaga Biserică Ortodoxă Română, precum şi a celor fundaţionale;
j) aprobă proiecte sociale, culturale, educaţionale şi comunicaţionale;
k) stabileşte mijloacele de ajutorare a românilor din afara graniţelor României;
l) exercită orice alte atribuţii care îi sunt date prin Statut, prin regulamentele bisericeşti sau de către Sfântul
Sinod.
Art. 23 - (1) Pentru studierea problemelor şi formularea propunerilor ce urmează a fi supuse deliberării,
Adunarea alege, la începutul fiecărui mandat de 4 ani, dintre membrii ei clerici şi mireni, 5 comisii de lucru
permanente, care au câte un preşedinte, vice-preşedinte şi raportor desemnaţi de plen, la propunerea Preşe-
dintelui. Comisiile Adunării Naţionale Bisericeşti sunt:
a) Comisia administrativ-juridică şi de validare;
b) Comisia socială şi pentru comunicaţii media;
c) Comisia culturală şi educaţională;
d) Comisia economică, bugetară şi de patrimoniu imobiliar (bunuri bisericeşti);
e) Comisia pentru românii ortodocşi de peste hotare.
(2) La lucrările Comisiei pentru românii ortodocşi de peste hotare pot fi invitaţi şi reprezentanţi clerici şi
mireni ai eparhiilor ortodoxe române de peste hotare, când ordinea de zi impune acest lucru.
(3) La convocarea Preşedintelui, comisiile Adunării Naţionale Bisericeşti se pot întruni şi între şedinţele
acesteia, potrivit cerinţelor.

SECŢIUNEA A II-A
Organisme centrale executive
A. PATRIARHUL

Art. 24 - Patriarhul este Întâistătătorul între ierarhii Bisericii Ortodoxe Române şi preşedintele
organismelor centrale deliberative şi executive bisericeşti.
Art. 25 - (1) Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este Arhiepiscopul Bucureştilor şi Mitropolitul
Munteniei şi Dobrogei.
(2) Titulatura sa este: „Preafericirea Sa, Preafericitul Părinte (N), Arhiepiscopul Bucureştilor,
Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al tronului Cezareei Capadociei şi Patriarhul Bisericii
Ortodoxe Române sau Patriarhul României”.
(3) In conformitate cu Sfintele canoane, cu tradiţia panortodoxă şi cu practica Bisericii Ortodoxe Române,
la serviciile religioase Patriarhul este pomenit de către mitropoliţi, mitropoliţii sunt pomeniţi de către
ierarhii sufragani, iar arhiepiscopii şi episcopii sunt pomeniţi de către preoţii slujitori.
(4) Patriarhul poartă ca însemne distinctive: o cruce şi două engolpioane, haine de culoare albă: reverendă
şi rasă, culion şi camilafcă având cruce.
(5) Patriarhul exercită drepturile şi îndeplineşte îndatoririle prevăzute de Sfintele canoane, de prezentul
statut şi de regulamentele bisericeşti.
Art. 26 - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române are următoarele atribuţii:
a) convoacă şi prezidează organismele centrale deliberative şi executive bisericeşti şi veghează pentru
ducerea la îndeplinire a hotărârilor acestora;
b) dispune măsurile necesare, potrivit hotărârii Sfântului Sinod, pentru pregătirea şi sfinţirea Sfântului şi
Marelui Mir la Patriarhia Română;
c) reprezintă Patriarhia Română în relaţiile cu autorităţile publice centrale şi locale, în justiţie şi faţă de terţi,
personal sau prin delegaţi împuterniciţi;
d) reprezintă Biserica Ortodoxă Română în relaţiile cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, personal sau prin
delegaţi;
e) reprezintă, personal sau prin delegaţi, Biserica Ortodoxă Română în relaţiile cu celelalte Biserici creştine,
organizaţii intercreştine, organizaţii religioase şi interreligioase, din ţară şi de peste hotare;
f) adresează scrisori pastorale pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română, cu încuviinţarea Sfântului Sinod
sau a Sinodului Permanent;
g) vizitează frăţeşte pe ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, în eparhiile lor;
h) se îngrijeşte de îndeplinirea prevederilor statutare pentru completarea eparhiilor vacante;
i) prezidează Sfântul Sinod pentru alegerea mitropoliţilor ortodocşi români din ţară şi din afara graniţelor;
j) hirotoneşte împreună cu alţi ierarhi şi întronizează pe mitropoliţi;
k) emite gramata pentru întronizarea mitropoliţilor din ţară şi din afara graniţelor;
l) numeşte locţiitori de mitropoliţi în cazul vacanţei scaunelor mitropolitane;
m) sfătuieşte frăţeşte pe ierarhii eparhiilor ortodoxe române din ţară şi din afara graniţelor şi conciliază
eventuale neînţelegeri dintre aceştia;
n) examinează, în Sinodul Permanent, plângerile împotriva ierarhilor, iar rezultatul îl aduce la cunoştinţa
Sfântului Sinod;
o) în consultare cu Sinodul Permanent, propune Sfântului Sinod candidaţi de episcop-vicar patriarhal şi
prezidează alegerea acestora;
p) numeşte, menţine şi revocă într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc personalul de
conducere, precum şi celelalte categorii de personal clerical şi neclerical de la Cancelaria Sfântului Sinod,
de la Administraţia Patriarhală, de la Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române şi de la
celelalte instituţii centrale bisericeşti;
q) confirmă şi dizolvă, prin decizie patriarhală, adunările eparhiale;
r) exercită dreptul de devoluţiune în mitropolii pentru restabilirea ordinii canonice şi administrative;
s) conform tradiţiei ortodoxe, are dreptul de a înfiinţa stavropighii patriarhale şi a le conduce prin delegaţii
săi, în limitele competenţelor stabilite prin decizie patriarhală, aducând acestea la cunoştinţa chiriarhului
locului;
t) exercită orice alte atribuţii prevăzute de Sfintele canoane, de prezentul statut, de regulamentele bisericeşti
sau încredinţate de Sfântul Sinod.
Art. 27 - Pentru desfăşurarea activităţii curente, la dispoziţia Patriarhului se află Cabinetul Patriarhului,
coordonat de un consilier patriarhal, cu personalul corespunzător şi serviciile aferente: secretariat,
registratură, arhivă, bibliotecă etc.

B. Consiliul Naţional Bisericesc

Art. 28 - Consiliul Naţional Bisericesc este organism central executiv al Sfântului Sinod şi al Adunării
Naţionale Bisericeşti.
Art. 29 - (1) Consiliul Naţional Bisericesc se întruneşte la convocarea preşedintelui, cel puţin de două ori
pe an sau ori de câte ori este nevoie.
(2) Consiliul Naţional Bisericesc se compune din 12 membri ai Adunării Naţionale Bisericeşti, câte un
cleric şi câte un mirean reprezentând fiecare mitropolie din ţară, desemnaţi pe o perioada de 4 ani şi pentru
cel mult două mandate.
(3) Preşedintele Consiliului Naţional Bisericesc este Patriarhul, iar în lipsă locţiitorul său, conform
prevederilor art. 12, alin. (2) din prezentul statut. Membrii Sfântului Sinod pot participa cu vot deliberativ
la şedinţele Consiliului Naţional Bisericesc.
(4) Episcopii-vicari patriarhali sunt membri de drept ai Consiliului Naţional Bisericesc, cu vot deliberativ.
(5) Vicarul administrativ patriarhal, consilierii patriarhali şi inspectorul general bisericesc sunt membri
permanenţi ai Consiliului Naţional Bisericesc, cu vot consultativ.
(6) Consiliul Naţional Bisericesc ia hotărâri valabile prin consens sau cu votul a jumătate plus unu dintre
membrii prezenţi.
(7) Secretar al şedinţelor este consilierul coordonator de la Cabinetul Patriarhal, iar în lipsa acestuia unul
din consilierii patriarhali, desemnat de Patriarh.
Art. 30 - Consiliul Naţional Bisericesc exercită în timpul dintre şedinţele Adunării Naţionale Bisericeşti
atribuţiile acesteia prevăzute în art. 22, lit. a), d) şi e), precum şi următoarele atribuţii:
a) întocmeşte raportul anual privind activitatea generală a Bisericii Ortodoxe Române;
b) întocmeşte contul de execuţie bugetară şi bilanţul financiar-contabil al Administraţiei Patriarhale, al
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte instituţii centrale bisericeşti;
c) întocmeşte bugetul general al Administraţiei Patriarhale, al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române şi al celorlalte instituţii centrale bisericeşti;
d) aprobă planul de activitate al editurii, tipografiei şi atelierelor Institutului Biblic şi de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române;
e) hotărăşte asupra modului de administrare a bunurilor mobile şi imobile ale Administraţiei Patriarhale, ale
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, ale celorlalte instituţii centrale bisericeşti şi
ale fundaţiilor bisericeşti centrale;
f) hotărăşte asupra transmiterii cu orice titlu a folosinţei sau proprietăţii asupra bunurilor imobile ale
Patriarhiei (vânzare sau schimb), precum şi asupra grevării cu sarcini sau afectării de servituţi a bunurilor
Patriarhiei, cu excepţia bunurilor sacre care sunt inalienabile, cu respectarea prevederilor statutare,
regulamentare bisericeşti şi legale;
g) exercită orice atribuţii care îi sunt date prin statut, regulamente sau prin hotărâri ale Sfântului Sinod,
Sinodului Permanent şi ale Adunării Naţionale Bisericeşti.

C. Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc

Art. 31 - (1) Între şedinţele Consiliului Naţional Bisericesc funcţionează Permanenţa Consiliului Naţional
Bisericesc, ca organism central executiv.
(2) Ea se compune din Patriarh, ca preşedinte, episcopii-vicari patriarhali, vicarul administrativ patriarhal,
consilierii patriarhali şi inspectorul general bisericesc, ca membri şi ia hotărâri valide prin consensul
membrilor prezenţi.
(3) Din încredinţarea Patriarhului, Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc poate fi prezidată de unul
din episcopii-vicari patriarhali. În această situaţie, procesul-verbal al lucrărilor este supus aprobării
Patriarhului. Hotărârile devin executorii numai după confirmarea lor în scris, de către Patriarh.
Art. 32 - Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc, prezidată de Patriarh, exercită atribuţiile Consiliului
Naţional Bisericesc, cu excepţia celor prevăzute la art.30, lit. f), în perioada dintre şedinţele sale, precum şi
următoarele competenţe:
a) examinează orice problemă bisericească, misionar-pastorală, culturală, socială, administrativ-
gospodărească, economic-financiară etc. din cadrul instituţiilor centrale bisericeşti ce urmează a face
obiectul dezbaterilor organismelor centrale deliberative şi executive şi face propuneri statutare;
b) examinează şi definitivează dările de seamă anuale asupra activităţii instituţiilor centrale bisericeşti;
c) prezintă spre definitivare contul de execuţie bugetară şi bilanţul financiar-contabil al instituţiilor centrale
bisericeşti;
d) prezintă spre definitivare proiectul bugetului general anual al instituţiilor centrale bisericeşti;
e) întocmeşte planurile anuale ale activităţii instituţiilor centrale bisericeşti;
f) analizează şi face propuneri Consiliului Naţional Bisericesc privind modul de administrare a bunurilor
mobile şi imobile ale instituţiilor centrale bisericeşti şi ale fundaţiilor bisericeşti centrale;
g) administreaza Fondul central misionar, în limita bugetului aprobat de Sfântul Sinod, şi prezintă anual
acestuia contul de execuţie bugetară;
h) administrează fondurile special instituite la nivelul Administraţiei Patriarhale potrivit destinaţiei lor şi în
limita sumelor colectate, informând anual Sfântul Sinod despre situaţia acestora;
i) aprobă proiectele de investiţii în limita bugetului Administraţiei Patriarhale, al Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte instituţii centrale bisericeşti;
j) face demersuri pe lângă autorităţile publice centrale şi locale şi pe lângă alte instituţii pentru obţinerea de
sprijin destinat activităţilor interne şi internaţionale organizate de Patriarhia Română prin instituţiile
centrale bisericeşti, precum şi pentru acordarea altor forme de sprijin de la bugetul de stat sau de la bugetele
locale alocate Bisericii, în general, sau unităţilor de cult din interiorul sau din afara graniţelor României;
k) hotărăşte asupra acceptării donaţiilor, legatelor, sponsorizărilor şi cumpărării de bunuri în favoarea
Patriarhiei Române, pentru instituţiile sale centrale.
Art. 33 - (1) Permanenţa Consiliului Naţional Bisericesc se întruneşte la convocarea preşedintelui, ori de
câte ori este nevoie.
(2) Consilierul coordonator al Cabinetului Patriarhal sau, în absenţa acestuia, unul dintre ceilalţi consilieri
patriarhali, desemnat de preşedinte, întocmeşte procesul-verbal al şedinţelor Permanenţei Consiliului
Naţional Bisericesc.
Art. 34 - Hotărârile Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc sunt aduse la îndeplinire de Cancelaria
Sfântului Sinod şi de sectoarele celorlalte instituţii centrale bisericeşti.

SECŢIUNEA A III-A
Organisme centrale administrative

Art. 35 - (1) În exercitarea atribuţiilor sale executive de preşedinte al organismelor centrale bisericeşti
deliberative şi executive şi Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul este ajutat de:
A. Cancelaria Sfântului Sinod;
B. Administraţia Patriarhală.
(2) Din încredinţarea Patriarhului, Cancelaria Sfântului Sinod, sectoarele Administraţiei Patriarhale şi
celelalte instituţii centrale bisericeşti sunt coordonate de episcopii-vicari patriarhali sau de către un delegat
al Patriarhului.
(3) Episcopii-vicari patriarhali se aleg de către Sfântul Sinod în conformitate cu prevederile art. 131 din
prezentul Statut şi sunt asimilaţi în drepturile de pomenire şi cinstire cu episcopii eparhioţi.
(4) Episcopii-vicari patriarhali îndeplinesc atribuţiunile delegate lor, prin decizie, de către Patriarh.

A. Cancelaria Sfântului Sinod

Art. 36 - (1) Cancelaria Sfântului Sinod este organism central administrativ al Sfântului Sinod, al Sinodului
Permanent, al Adunării Naţionale Bisericeşti, al Patriarhului, al Consiliului Naţional Bisericesc şi al
Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc.
(2) Secretarul Sfântului Sinod, prin decizie patriarhală, coordonează Cancelaria Sfântului Sinod având
colaboratori pe vicarul administrativ patriarhal şi consilierul patriarhal de resort.
(3) Vicarul administrativ patriarhal împreună cu consilierul patriarhal din Cancelaria Sfântului Sinod, sub
conducerea episcopului-vicar patriarhal, pregătesc lucrările pentru convocarea organismelor centrale
deliberative şi executive bisericeşti şi cele care se supun examinării acestora.
(4) Cancelaria Sfântului Sinod elaborează, păstrează şi pregăteşte pentru publicarea în revista „Biserica
Ortodoxă Română”, procesele-verbale ale şedinţelor de lucru ale organismelor centrale bisericeşti,
comunică centrelor eparhiale hotărârile acestora şi ţine evidenţa modului de aducere a lor la îndeplinire, cu
excepţia celor care sunt date în competenţa sectoarelor Administraţiei Patriarhale prevăzute la art. 37 din
prezentul statut sau altor instituţii centrale bisericeşti.
(5) Elaborează corespondenţa organismelor centrale bisericeşti şi a preşedintelui acestora cu autorităţile
publice centrale în probleme care privesc viaţa religioasă din Biserica Ortodoxă Română.
(6) Întocmeşte şi supune aprobării deciziile patriarhale de atribuţii ale personalului de conducere din cadrul
Cancelariei Sfântului Sinod şi de la celelalte instituţii centrale bisericeşti.
(7) Centralizează datele referitoare la domeniile vieţii religioase din Patriarhia Română pentru evidenţă şi
publicare în presa bisericească.
(8) Cancelaria Sfântului Sinod este păstrătoarea sigiliului Sfântului Sinod.
(9) Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, ca organism central administrativ, Cancelaria Sfântului Sinod are
următoarele servicii: Oficiul canonico-juridic, Secretariat, registratură şi arhivă, Personal-resurse umane,
Biblioteca Sfântului Sinod şi altele, a căror activitate este organizată de vicarul administrativ patriarhal.

B. ADMINISTRAŢIA PATRIARHALĂ

Art. 37 - (1) Administraţia Patriarhală, ca organism central administrativ, are în atribuţiile sale studierea şi
întocmirea referatelor privitoare la problemele bisericeşti de competenţa organismelor centrale deliberative
şi executive, prin următoarele sectoare administrative de specialitate:
a) Sectorul teologic-educaţional;
b) Sectorul social-filantropic;
c) Sectorul economic-financiar (cu următoarele servicii: Contabilitate, Tehnic, Comisia de pictură
bisericească),
d) Sectorul patrimoniu cultural;
e) Sectorul patrimoniu imobiliar;
f) Sectorul relaţii bisericeşti şi interreligioase;
g) Sectorul comunităţi externe;
h) Sectorul comunicaţii şi relaţii publice;
i) Corpul de inspecţie şi control (audit).
(2) Prin hotărâri ale Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc pot lua fiinţă şi alte sectoare şi servicii în
cadrul Administraţiei Patriarhale.
(3) Prin decizie patriarhală, episcopii-vicari patriarhali coordonează sectoarele Administraţiei Patriarhale
având colaboratori pe consilierii patriarhali de resort sau pe inspectorii de specialitate.
(4) Prin sectoarele administrative de specialitate şi prin serviciile aferente, Administraţia Patriarhală
studiază problemele bisericeşti specifice acestora care intră în competenţa organismelor centrale
deliberative şi executive, comunică centrelor eparhiale hotărârile acestora şi ţine evidenţa modului de
aducere a lor la îndeplinire.
Art. 38 - (1) Corpul de inspecţie şi control are în componenţa sa:
a) un inspector general bisericesc, cu atribuţii generale de control şi referent la Comisia canonică, juridică
şi pentru disciplină a Sfântului Sinod pentru cererile de iertare în cazurile de caterisire, aplicate definitiv
unor clerici de consistoriile eparhiale;
b) inspectori pentru instituţiile de învăţământ universitar şi preuniversitar teologic (facultăţi de teologie,
seminarii teologice liceale şi şcoli de cântăreţi bisericeşti);
c) inspectori pentru controlul financiar şi gestionar (audit), dintre care unul cu pregătire juridică.
(2) Membrii Corpului de inspecţie şi control (audit) îşi desfăşoară activitatea din dispoziţia Patriarhului,
potrivit atribuţiilor prevăzute de statut, de regulamentele bisericeşti şi de legislaţia în vigoare.
Art. 39 - (1) Vicarul administrativ patriarhal, consilierii patriarhali şi inspectorii patriarhali se numesc şi se
revocă, în condiţiile art. 26, lit. p) din prezentul statut, dintre preoţii doctori, absolvenţi de masterat,
licenţiaţi în teologie sau în alte specializări, cu activităţi şi aptitudini deosebite, fără impedimente juridic-
canonice. Clericii din instituţiile centrale bisericeşti pot fi numiţi slujitori la parohii direct (fără concurs) de
către Patriarh.
(2) Vicarului administrativ patriarhal, consilierilor patriarhali şi inspectorilor patriarhali li se fixează, prin
decizie a Patriarhului, sfera de activitate şi atribuţiile în cadrul Sectoarelor pe care le coordonează, ca
membri ai Permanenţei Consiliului Naţional Bisericesc sau ca invitaţi.
(3) Vicarul administrativ patriarhal şi consilierii patriarhali participă la şedinţele organismelor centrale
deliberative şi executive bisericeşti, cu vot consultativ, iar la şedinţele Permanenţei Consiliului Naţional
Bisericesc, cu vot deliberativ.
CAPITOLUL II
ORGANIZAREA LOCALĂ

Art. 40 - (1) Unităţile componente ale Bisericii Ortodoxe Române, organizată ca Patriarhie, sunt:
a) parohia;
b) mânăstirea;
c) protopopiatul (protoieria);
d) vicariatul;
e) eparhia (arhiepiscopia şi episcopia);
f) mitropolia.
(2) Fiecare din unităţile componente ale Bisericii, în conformitate cu dispoziţiile prezentului statut, are
dreptul de a se conduce şi de a se administra autonom faţă de altă parte componentă de acelaşi rang şi de a
participa, prin reprezentanţii săi aleşi, clerici şi mireni – în cazul parohiilor şi eparhiilor, la lucrările
unităţilor componente superioare.
(3) Modul de constituire şi funcţionare a unităţilor componente şi a organismelor locale de acelaşi grad este
identic pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română.

DESPRE PERSONALITATEA JURIDICĂ

Art. 41 - (1) Patriarhia, mitropolia, arhiepiscopia, episcopia, vicariatul, protopopiatul (protoieria),

mânăstirea şi parohia sunt persoane juridice de drept privat şi utilitate publică, cu drepturile şi obligaţiile
prevăzute de prezentul statut.
(2) Aceste persoane juridice au dreptul la două coduri unice de înregistrare fiscală, atât pentru activitatea
non-profit, cât şi pentru cea economică.
Art. 42 - Înfiinţarea şi desfiinţarea unităţilor componente ale Bisericii Ortodoxe Române se comunică
pentru evidenţă ministerului de resort.

SECŢIUNEA I
A. PAROHIA

Art. 43 - Parohia este comunitatea creştinilor ortodocşi, clerici şi mireni, situată pe un anume teritoriu şi
subordonată centrului eparhial din punct de vedere canonic, juridic, administrativ şi patrimonial, condusă
de un preot paroh numit de chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul) eparhiei respective.
Art. 44 - Înfiinţarea, organizarea, schimbarea limitei teritoriale şi desfiinţarea de parohii se aprobă de către
Consiliul eparhial, ţinând seamă de cerinţele misionare şi pastorale din teritoriu.
Art. 45 - Credincioşii parohiei au următoarele drepturi: de a beneficia de asistenţă religioasă, de a alege şi a
fi aleşi în organismele parohiale, de a beneficia de ajutor filantropic, după posibilităţi; şi îndatoriri: de a
susţine, întări şi mărturisi credinţa Bisericii Ortodoxe; de a vieţui potrivit învăţăturii de credinţă ortodoxă;
de a participa la sfintele slujbe; de a se împărtăşi cu Sfintele Taine; de a împlini faptele milei creştine; de a
întreţine şi a ajuta Biserica şi pe slujitorii ei.
Art. 46 - (1) Comunitatea credincioşilor care nu poate susţine cu mijloace proprii o parohie, prin hotarâre a
Permanentei Consiliului eparhial, se poate alătura la o comunitate vecină, împreună cu care formează
parohia. În acest caz, comunitatea care se alătură poartă denumirea de filie, iar membrii săi au aceleaşi
drepturi şi îndatoriri faţă de parohie ca şi cei din comunitatea la care se alătură.
(2) Prin hotărâre a Permanenţei Consiliului eparhial, parohiile cu posibilităţi economice ajută parohiile
sărace şi cu număr mic de credincioşi.
Art. 47 - (1) În eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, ţinând cont de condiţiile misionar-pastorale şi de
numărul de credincioşi, de posibilităţile materiale, ca şi de situarea lor în mediul urban şi rural, parohiile
sunt de 3 categorii, pe baza unor criterii stabilite de consiliile eparhiale.
(2) Clasificarea pe categorii a parohiilor se aprobă de Permanenţa Consiliul eparhial, în baza raportului
cuprinzând datele statistice oficiale (număr de credincioşi, condiţii materiale, zonă geografică, medie de
vârstă etc.).
Art. 48 - (1) Pe durata activităţii lor în parohie, preoţii şi diaconii sunt datori a locui în parohie, în case
parohiale, acolo unde acestea există, sau în case închiriate, şi au dreptul de folosinţă gratuită a unei anumite
suprafeţe de teren, proprietatea parohiei, aprobată de Centrul eparhial.
(2) Pentru asigurarea unei prezenţe stabile a preotului (preoţilor) în parohie, acolo unde nu se află casă
parohială, aceasta va fi construită, iar dacă nu sunt condiţii pentru construire, Consiliul parohial va lua
măsuri pentru achiziţionarea unei case existente sau pentru plata chiriei locuinţei preotului, până când se va
construi o casă parohială nouă.
(3) La parohiile şi bisericile noi, consiliile parohiale, sub îndrumarea Centrului eparhial, vor prevedea în
buget, vor iniţia şi susţine construirea de case parohiale destinate ca locuinţă slujitorilor Sfântului Altar.

B. Parohul

Art. 49 - (1) Preotul paroh, ca delegat al chiriarhului, este păstorul sufletesc al credincioşilor dintr-o
parohie, iar în activitatea administrativă este conducătorul administraţiei parohiale şi preşedinte al Adunării
parohiale, al Consiliului parohial şi al Comitetului parohial.
(2) Numirea sau revocarea din oficiul de paroh se face de chiriarh într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului
eparhial, având în vedere calitatea activităţii desfăşurate.
(3) Din motive administrative, misionare sau disciplinare, oficiul parohial se poate încredinţa de către
chiriarh şi celorlalţi preoţi slujitori, într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului eparhial.
Art. 50 - În cadrul întreitei slujiri preoţeşti, învăţătorească, sfinţitoare şi pastoral-misionară, parohul
exercită următoarele atribuţii:
a) săvârşeşte Sfânta Liturghie şi Laudele bisericeşti în duminici, sărbători şi în alte zile ale săptămânii, cu
rostirea cuvântului de învăţătură; săvârşeşte Sfinte Taine şi ierurgii; catehizează copii, tineri şi adulţi
conform îndrumărilor Centrului eparhial şi asigură accesul zilnic în locaşul de cult, conform programului
afişat la intrarea în biserică;
b) duce la îndeplinire toate dispoziţiile prezentului statut, ale regulamentelor bisericeşti şi ale organismelor
bisericeşti centrale în ceea ce priveşte parohia;
c) duce la îndeplinire hotărârile organismelor eparhiale şi dispoziţiile autorităţii superioare bisericeşti
(protopop, episcop sau arhiepiscop) referitoare la viaţa parohială;
d) întocmeşte şi duce la îndeplinire prevederile programului anual al activităţilor pastoral-misionare, social-
filantropice şi administrativ-gospodăreşti ale parohiei, încunoştiinţând Centrul eparhial şi pe credincioşi de
rezultatele acţiunilor întreprinse în acest sens;
e) cu aprobarea prealabilă scrisă a chiriarhului, reprezintă parohia în justiţie, în faţa autorităţilor locale şi
faţă de terţi, personal sau prin delegaţi. În aceeaşi măsură, clericii din parohii, în virtutea jurământului de
ascultare (subordonare) faţă de chiriarh depus la hirotonie, şi, respectiv, monahii, în virtutea votului mona-
hal al ascultării, pot să compară în faţa instanţelor judecătoreşti numai cu aprobarea prealabilă scrisă a
chiriarhului, inclusiv în cauze de interes personal;
f) convoacă şi prezidează Adunarea parohială, Consiliul parohial şi Comitetul parohial;
g) duce la îndeplinire hotărârile Adunării parohiale şi ale Consiliului parohial;
h) ţine registrul cu evidenţa tuturor parohienilor;
i) ţine la zi evidenţa botezaţilor, cununaţilor şi decedaţilor din parohie în registrele speciale (mitricale) şi
emite certificate de botez şi de cununie;
j) administrează patrimoniul parohiei în conformitate cu hotărârile Adunării parohiale şi ale Consiliului
parohial şi controlează modul de administrare a bunurilor instituţiilor culturale, social-filantropice şi
fundaţionale bisericeşti din parohie;
k) întocmeşte şi ţine la zi inventarul bunurilor parohiei de orice natură, biblioteca, precum şi arhiva
parohiei. Deţine sigiliul parohiei pe durata oficiului de paroh.
Art. 51 - (1) Pe lângă preotul paroh, într-o parohie pot fi unul sau mai mulţi preoţi şi diaconi slujitori
numiţi de chiriarh într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului eparhial. Numărul slujitorilor la parohie se
stabileşte în funcţie de cerinţele misionar-pastorale locale constatate de conducerea eparhiei.
(2) Parohul, preoţii şi diaconii slujitori, precum şi personalul bisericesc neclerical sunt datori să locuiască în
parohie.
Art. 52 - (1) La parohiile cu mai mulţi preoţi slujitori, aceştia sunt egali în drepturile şi îndatoririle
sacramentale, învăţătoreşti şi pastoral-misionare. Dintre aceştia, celor mai harnici şi conştiincioşi li se poate
încredinţa, de către chiriarh, oficiul de paroh, pentru intensificarea activităţii parohiale.
(2) Fiecare preot slujitor are în cuprinsul parohiei un sector bine delimitat şi aprobat de chiriarh, pe baza
raportului întocmit de către delegaţii Centrului eparhial.
(3) Preoţii şi diaconii, personalul didactic din învăţământul teologic şi cel care predă religia, studenţii în
teologie, precum şi dascălii (cateheţii) care au absolvit Şcoala de cântăreţi bisericeşti au îndatorirea
pastorală şi misionară de a face catehizare în parohiile la care slujesc sau în care locuiesc, în acord cu
preotul paroh, conform normelor stabilite de către Sfântul Sinod şi centrele eparhiale.
(4) Preoţii, diaconii şi cântăreţii bisericeşti au drepturile şi îndatoririle prevăzute de Sfintele canoane,
prezentul statut, regulamentele bisericeşti şi hotărârile Centrului eparhial.
Art. 53 - (1) Mai multe parohii (10–15) din cadrul unui protopopiat se constituie într-un cerc misionar
pentru desfăşurarea de activităţi bisericeşti, misionar-pastorale, culturale şi sociale.
(2) Chiriarhul deleagă pe unul din preoţi drept coordonator al cercului misionar.

C. Adunarea parohială

Art. 54 - (1) Parohia are ca organism deliberativ Adunarea parohială.

(2) Adunarea parohială este compusă din credincioşii majori ai parohiei, bărbaţi şi femei, care mărturisesc
prin credinţa, faptele şi ţinuta lor morală, ataşamentul faţă de Biserica Ortodoxă, de învăţătura ei de credinţă
şi de instituţiile ei.
(3) Preşedintele Adunării parohiale este preotul paroh, iar în lipsa acestuia, preotul delegat de protopop
dintre slujitorii parohiei sau de la o altă parohie învecinată. În cazul în care la Adunarea parohială ia parte şi
protopopul sau un preot delegat de către Centrul eparhial, acesta prezidează şedinţa.
(4) Preoţii şi diaconii slujitori activi ai unei parohii, precum şi preoţii pensionari care au domiciliul stabil pe
teritoriul parohiei respective sunt membri de drept ai Adunării parohiale.
Art. 55 - (1) Adunarea parohială exercită următoarele atribuţii:
a) alege membrii Consiliului parohial şi pe cei ai Comitetului parohial;
b) aprobă raportul de activitate al Consiliului parohial;
c) aprobă raportul de activitate al Comitetului parohial;
d) aprobă bugetul anual al parohiei;
e) ia hotărâri cu privire la zidirea, repararea, restaurarea şi întreţinerea bisericii, a casei parohiale şi a altor
clădiri ale parohiei;
f) hotărăşte înfiinţarea de fonduri cu scop bisericesc, cultural sau social-filantropic şi stabileşte normele
pentru completarea resurselor financiare necesare parohiei;
g) la propunerea Consiliului parohial fixează cuantumul contribuţiilor benevole de cult, potrivit nevoilor
parohiei;
h) examinează şi completează raportul anual despre mersul tuturor activităţilor parohiei;
i) aprobă anual contul de execuţie şi bilanţul financiar-contabil al parohiei;
j) face propuneri spre aprobarea Consiliului eparhial, cu privire la transmiterea cu orice titlu a folosinţei sau
proprietăţii asupra bunurilor imobile parohiale (vânzare, cumpărare, închiriere, schimb etc.), precum şi
asupra grevării cu sarcini sau afectării de servituţi a bunurilor parohiale, cu excepţia bunurilor sacre, care
nu pot fi înstrăinate;
k) aprobă măsuri pentru administrarea proprietăţilor mobile şi imobile ale parohiei, supraveghind buna
întreţinere a edificiilor bisericeşti, culturale, social-filantropice şi fundaţionale;
(2) Hotărârile Adunării parohiale cu privire la atribuţiile menţionate la alin. (1) lit. d), e), i) şi j) devin
valabile numai după verificarea şi aprobarea lor de către Consiliul eparhial.
Art. 56 - (1) Adunarea parohială se întruneşte în şedinţă ordinară o dată pe an, şi anume în primul trimestru
al anului, iar în şedinţe extraordinare, ori de câte ori este nevoie.
(2) Adunarea parohială este convocată de preşedinte, cu cel puţin o săptămână înainte de data fixată pentru
întrunire, înştiinţând despre aceasta pe protopop. În caz de neputinţă sau reavoinţă a parohului, Adunarea
parohială este convocată şi prezidată de protopop, din încredinţarea chiriarhului.
(3) Convocarea va cuprinde locul, data şi ora Adunării parohiale, precum şi problemele ce se vor discuta,
va fi citită de preotul paroh în biserică, îndată după terminarea Sfintei Liturghii şi va fi afişată la uşa
bisericii.
Art. 57 - (1) Adunarea parohială este valabil constituită în prezenţa preotului paroh sau a preotului delegat
de către Centrul eparhial şi a cel puţin o zecime din totalul membrilor înscrişi în lista membrilor Adunării
parohiale.
(2) Dacă la data fixată pentru Adunarea parohială nu se întruneşte numărul necesar de membri, Adunarea
parohială are loc, fără vreo altă convocare, în duminica următoare, în acelaşi loc şi la aceeaşi oră, când
aceasta este valabil constituită cu numărul de membri prezenţi, dintre care nu pot lipsi două treimi dintre
membrii Consiliului parohial.
Art. 58 - (1) Adunarea parohială ia hotărâri valabile cu votul a jumătate plus unu dintre membrii prezenţi.
(2) Lucrările şi hotărârile Adunării parohiale se consemnează într-un registru de procese-verbale ale
şedinţelor acesteia.
(3) Împotriva hotărârilor Adunării parohiale se pot face contestaţii la Permanenţa Consiliului eparhial
numai de către membrii Adunării parohiale înscrişi în listă şi prezenţi la şedinţa Adunării parohiale care a
adoptat hotărârea contestată.
(4) Contestaţiile se depun în termen de 14 zile lucrătoare de la data şedinţei, la protopopiat, care le va
înregistra şi înainta, odată cu avizul acestuia, Permanenţei Consiliului eparhial.

D. Consiliul parohial

Art. 59 - (1) Consiliul Parohial este organismul executiv al Adunării parohiale. Adunarea parohială este cea
care alege din sânul ei pe membrii Consiliului parohial - în număr de 7, 9 sau 12 membri - în funcţie de
categoria parohiei, precum şi 2-4 membri supleanţi.
(2) Membrii Consiliului parohial şi supleanţii, persoane majore, se aleg pe termen de 4 ani, activează
benevol şi pot fi realeşi.
(3) Membrii aceleiaşi familii, precum şi rudeniile spirituale (naşii şi finii) nu pot fi în acelaşi timp membri
ai Consiliului parohial.
(4) Sunt membri de drept în Consiliul parohial, cu vot deliberativ, preotul paroh ca preşedinte, ceilalţi
preoţi şi diaconi slujitori activi ai parohiei, precum şi primul cântăreţ (cantor, dascăl) al bisericii parohiale.
Art. 60 - Pentru activitate potrivnică Bisericii, membrii Consiliului parohial pot fi revocaţi de Permanenţa
Consiliului eparhial, la cererea motivată a parohului, avizată de protopop, sau în urma constatării de către
autoritatea superioară bisericească. Membrii revocaţi nu pot fi realeşi timp de 5 ani în Consiliul parohial.
Art. 61 - (1) În afara atribuţiilor prevăzute la art. 55, lit. a), b), c), d), e), i) şi j), Consiliul parohial exercită
toate atribuţiile Adunării parohiale, când aceasta nu este întrunită, precum şi următoarele atribuţii:
a) desemnează dintre membrii Adunării parohiale un delegat pentru alegerea membrilor mireni ai Adunării
eparhiale din circumscripţia respectivă;
b) întocmeşte bugetul parohial şi urmăreşte modul de chivernisire al acestuia;
c) întocmeşte raportul privind contul de execuţie şi bilanţul financiar-contabil al parohiei;
d) elaborează raportul anual privind activitatea Consiliului parohial, pe care îl prezintă spre aprobare
Adunării parohiale;
e) desemnează 2 cenzori pentru controlul financiar al Comitetului parohial;
f) primeşte şi verifică justificarea financiară anuală a gestiunii Comitetului parohial;
g) aprobă propunerile preotului paroh privind înzestrarea bisericii cu veşminte, icoane, obiecte şi cărţi de
cult, cele necesare pentru serviciul religios şi a instituţiilor parohiale (culturale, sociale, fundaţionale),
precum şi alocarea fondurilor corespunzătoare;
h) veghează ca aprovizionarea pangarului parohiei cu lumânări, calendare, obiecte şi cărţi de cult, precum
şi tipărituri de zidire duhovnicească, să se facă numai de la Centrul eparhial, pentru susţinerea activităţilor
misionare ale eparhiei respective;
i) unde sunt mai mulţi slujitori ai altarului, încredinţează, cu proces-verbal, pangarul unui alt slujitor decât
parohul, cu asumarea întregii răspunderi materiale şi gestionare de către acesta.
(2) Hotărârile în legătură cu prevederile de la alin. (1), lit. a), e) şi i) ale prezentului articol se comunică
protopopului, pentru aprobare.
Art. 62 - (1) Consiliul Parohial se întruneşte lunar sau cel puţin o dată pe trimestru.
(2) Convocarea o face preotul paroh, cu minimum o săptămână înainte de data întrunirii, cu prezentarea
problemelor ce se află pe ordinea de zi.
(3) Consiliul parohial este legal constituit cu prezenţa a trei pătrimi dintre membrii săi şi ia hotărâri valabile
cu votul a două treimi dintre membrii prezenţi.
(4) Lucrările şi hotărârile Consiliului parohial se consemnează într-un registru de procese-verbale ale
şedinţelor Consiliului parohial.
(5) Hotărârile Consiliului parohial sunt valabile pentru toţi credincioşii parohiei.
(6) Eventualele contestaţii împotriva hotărârilor Consiliului parohial se pot face în cel mult 14 zile la
protopop, care este dator să le înainteze, cu avizul său, Permanenţei Consiliului eparhial, în termen de cel
mult 5 zile.
Art. 63 - Consiliul parohial deleagă unul sau 2 membri care, în calitate de epitropi, sprijină parohul în
administrarea corectă şi eficientă a bunurilor parohiale. Numele epitropilor se comunică protopopiatului
pentru aprobare într-o şedinţă de lucru a acestuia.

E. Administrarea bunurilor parohiale

Art. 64 - (1) Parohul este administratorul întregii averi parohiale mobile şi imobile împreună cu Consiliul
parohial, sub controlul Centrului eparhial, şi răspunde canonic-disciplinar şi administrativ-bisericesc în faţa
acestuia, iar pentru administrarea şi gestionarea defectuoasă a averii bisericeşti răspunde în faţa instanţelor
civile, în baza legislaţiei civile şi penale.
(2) Când unele atribuţii gestionare au fost delegate altui preot sau unui diacon slujitor de la parohie, potrivit
prevederilor art. 61, lit. i) din prezentul statut, acesta răspunde canonic-disciplinar, administrativ-bisericesc,
civil şi penal pentru gestionarea bunurilor încredinţate.
(3) Aprobarea anuală a gestiunii nu îl exonerează de răspundere pe paroh, pe preotul sau diaconul gestionar
pentru neregulile descoperite ulterior.
Art. 65 - Preotul paroh, ca administrator al bunurilor parohiale, are următoarele îndatoriri:
a) să administreze corect bunurile mobile şi imobile ale parohiei, instituţiilor culturale, sociale şi
fundaţionale, precum şi fondurile parohiale pe baza registrelor de evidenţă financiar-contabilă, de gestiune
şi inventar;
b) să ia măsuri pentru păstrarea în siguranţă a bunurilor şi a documentelor de valoare ale parohiei;
c) să ţină registrul de venituri şi cheltuieli;
d) să prezinte Consiliului Parohial, la sfârşitul anului, un raport asupra veniturilor şi cheltuielilor bisericeşti,
culturale, sociale şi fundaţionale;
e) să se îngrijească, împreună cu ceilalţi preoţi slujitori şi cu epitropii, de luarea măsurilor pentru
întreţinerea, repararea şi restaurarea edificiilor bisericeşti parohiale, ale instituţiilor culturale, social-
filantropice şi fundaţionale, a casei parohiale, a curţii şi cimitirului parohial, precum şi a altor bunuri
bisericeşti parohiale; să construiască sau să cumpere o casă parohială, acolo unde nu există;
f) să se îngrijească, împreună cu ceilalţi preoţi slujitori şi cu epitropii, de înscrierea în evidenţele parohiale
şi ale autorităţilor centrale şi locale competente a bunurilor mobile şi imobile ale parohiei, de buna
administrare a acestora, precum şi de întocmirea şi buna păstrare a actelor de proprietate, potrivit
prevederilor statutare, regulamentare bisericeşti, a hotărârilor organelor bisericeşti centrale şi eparhiale.
Câte o copie legalizată a actelor de proprietate a bunurilor parohiei se păstrează la protopopiat şi la Centrul
eparhial;
g) să încaseze sumele cuvenite parohiei potrivit hotărârilor Adunării parohiale şi să facă, la timp, plăţile
curente.

F. Comitetul parohial

Art. 66 - (1) Comitetul parohial este organismul bisericesc parohial care funcţionează sub preşedinţia de
drept a preotului paroh. Membrii Comitetului parohial sunt aleşi de Adunarea parohială. Comitetul parohial
are un număr dublu de membri faţă de cel al Consiliului parohial.
(2) Comitetul parohial este alcătuit din persoane majore ale comunităţii parohiale, pe principiul
voluntariatului.
(3) Comitetul parohial este prezidat de paroh ajutat de un birou de conducere compus din: coordonator de
programe, secretar şi casier.
(4) Comitetul parohial are prevederi şi evidenţă gestionară proprie în cadrul bugetului parohial pentru
activităţile desfăşurate utilizând, sub controlul preotului paroh, acelaşi cont bancar, şi face justificarea
financiară anuală faţă de Consiliul parohial. Pentru controlul financiar al Comitetului parohial sunt
desemnaţi 2 cenzori de către Consiliul parohial.
(5) Revocarea membrilor Comitetului parohial se face potrivit procedurii prevăzute pentru membrii
Consiliului parohial, la art. 60 din prezentul statut.
Art. 67 - (1) Comitetul parohial are 5 servicii, fiecare fiind condus de un coordonator numit de către biroul
de conducere.
(2) Serviciile Comitetului parohial au următoarele atribuţii:
a. Serviciul social:
1. cooperează permanent cu asistenţii sociali ai parohiei, protopopiatului şi Centrului eparhial;
2. cooptează în Comitetul parohial, pentru colaborare, pe asistentul social sau lucrătorul social de la
primăria locală, sau, după caz, îl invită la şedinţele Comitetului parohial;
3. colaborează cu unităţile medicale şi sprijină diferite programe de sănătate;
4. se ocupă cu ajutorarea săracilor, orfanilor, văduvelor şi a vârstnicilor;
5. sprijină integrarea socială a deţinuţilor eliberaţi din penitenciare;
6. sprijină reinserţia socială a tinerilor instituţionalizaţi care, după împlinirea vârstei de 18 ani, au părăsit
centrele de plasament;
7. cooperează cu organizaţii neguvernamentale în condiţiile legislaţiei bisericeşti în vigoare;
8. sprijină programul de asistenţă maternală şi adopţiile naţionale;
9. promovează şi susţine programe social-filantropice ale parohiei; sprijină şi întreţine cantina socială a
parohiei;
10 . cooperează în permanenţă cu preoţii misionari din sistemul de sănătate, penitenciare şi armată, azile,
orfelinate etc.;
11. cu acordul autorităţii bisericeşti superioare, colectează ajutoare în situaţii de urgenţă şi sprijină
constituirea unui fond financiar pentru astfel de situaţii;
12. sprijină programele de prevenire şi eradicare a violenţei în familie, de combatere a traficului de fiinţe
umane, a drogurilor şi altele, precum şi acordarea asistenţei spirituale şi materiale familiilor din care părinţii
au plecat la muncă sau studii în străinătate ori au emigrat definitiv.
b. Serviciul misionar:
1. cooperează cu alte parohii, cu mânăstiri şi cu duhovnici din zonă;
2. promovează difuzarea şi citirea Sfintei Scripturi şi a cărţilor duhovniceşti, cu recomandarea preotului
paroh;
3. îl sprijină pe preotul paroh în organizarea unor activităţi misionare, pentru o mai bună cunoaştere,
păstrare şi consolidare a credinţei ortodoxe;
4. ajută la organizarea hramului bisericii, a întrunirilor duhovniceşti şi a altor manifestări religioase şi
sprijină achiziţionarea de material audio-vizual cu caracter religios;
5. organizează vizite misionare în spitale, în penitenciare, în centre pentru ocrotirea copiilor şi a vârstnicilor
şi în familii aflate în dificultate;
6. menţine, în permanenţă, legătura cu asociaţiile bisericeşti ortodoxe de pe teritoriul parohiei şi al eparhiei;
7. identifică şi sprijină persoanele indecise şi oscilante din punct de vedere religios, pentru întărirea lor în
credinţă şi participarea la viaţa Bisericii;
8. ajută Consiliul parohial la colectarea Fondului central misionar, Fondului Filantropia şi a unor fonduri
speciale în situaţii de urgenţă.
c. Serviciul cultural:
1. iniţiază şi sprijină achiziţionarea şi distribuirea cărţilor de cult, icoane, cruciuliţe şi cărţi de zidire
sufletească pentru credincioşi şi pentru biblioteca parohială;
2. încurajează în comunitate citirea cărţilor şi a revistelor din biblioteca parohială, audierea programelor
radiofonice ortodoxe şi vizionarea programelor ortodoxe de televiziune;
3. împreună cu profesorii de religie, încurajează participarea elevilor la Sfinta Liturghie şi la alte slujbe
bisericeşti, precum şi la activităţi cultural-educative care promovează credinţa creştină ortodoxă;
4. sprijină înfiinţarea de capele sau paraclise în şcolile din cuprinsul parohiei;
5. organizează festivităţi legate de marile sărbători bisericeşti şi naţionale menţionate în calendarul
bisericesc anual;
6. susţine cântarea omofonă şi a corului bisericii;
7. organizează acţiuni privind păstrarea şi promovarea tradiţiilor, a folclorului şi a specificului cultural local
şi naţional;
8. înfiinţează şi acordă burse de studiu şi ajutoare pentru elevii merituoşi şi pentru cei din familii cu
posibilităţi materiale modeste;
9. organizează, cu sprijinul profesorilor şi donatorilor, meditaţii gratuite pentru elevii săraci din parohie;
10. antrenează intelectualii din parohie în activităţi de promovare a credinţei ortodoxe şi a culturii
româneşti.
d. Serviciul pentru tineret:
1. promovează cartea religioasă în rândul tinerilor şi încurajează publicarea unei foi parohiale;
2. invită personalităţi culturale pentru conferinţe adresate tinerilor;
3. organizează întâlniri cu tineri, la care sunt invitaţi ierarhi, preoţi, profesori de teologie;
4. acordă premii în cărţi elevilor merituoşi din comunitate proveniţi din instituţii de ocrotire socială sau din
familii şi medii sociale defavorizate;
5. sprijină preotul paroh în ducerea la îndeplinire a deciziilor Sfântului Sinod sau ale chiriarhului locului în
probleme de educaţie a tineretului şcolar de toate vârstele;
6. organizează pelerinaje, excursii şi tabere de tineret cu caracter creştin.
e. Serviciul administrativ-gospodăresc:
1. se îngrijeşte de înzestrarea şi înfrumuseţarea bisericii, precum şi de cimitirul parohial;
2. se îngrijeşte de întreţinerea monumentelor eroilor şi a troiţelor de pe teritoriul parohiei;
3. are grijă de întreţinerea curţii bisericii, a spaţiilor verzi şi a incintei (casă parohială, casa de prăznuire,
clopotniţă, capelă, muzeu etc.).
Art. 68 - Parohiile pot colabora cu filiale ale asociaţiilor şi fundaţiilor bisericeşti constituite cu aprobarea
Sfântului Sinod sau cu binecuvântarea chiriarhului.

SECŢIUNEA A II-A
A. Protopopiatul (protoieria)

Art. 69 - (1) Protopopiatul (protoieria) este o unitate bisericească administrativă care cuprinde mai multe
parohii arondate de pe teritoriul aceleiaşi eparhii.
(2) Înfiinţarea, desfiinţarea, delimitarea şi schimbarea întinderii teritoriale a protopopiatelor se aprobă de
Adunarea eparhială, la propunerea Consiliului eparhial, ţinând seama de cerinţele misionar-pastorale locale,
precum şi de situarea parohiilor şi filiilor dintr-o zonă geografică.
(3) Fiecare protopopiat are o cancelarie administrativă proprie în cadrul căreia funcţionează personal
clerical şi neclerical aferent competenţelor date prin statut şi regulamentele bisericeşti.
(4) Personalul administrativ clerical şi neclerical din cancelaria protopopiatului se numeşte de chiriarh, într-
o şedinţă a Permanenţei Consiliului eparhial, pe baza unei liste de mai mulţi candidaţi intervievaţi în
prealabil la Centrul eparhial.

B. Protopopul (protoiereul)

Art. 70 - (1) Protopopul (protoiereul) este preotul conducător al protopopiatului şi al cancelariei

administrative a protopopiatului, în numele chiriarhului.
(2) Protopopul se numeşte sau se reconfirmă de către chiriarh pe o perioadă de 4 ani, într-o şedinţă de lucru
a Permanenţei Consiliului eparhial, ţinându-se seama de următoarele criterii: media generală de licenţă în
teologie - minimum 8,50; cel puţin 5 ani vechime în preoţie; fără impedimente juridic-canonice şi având o
activitate deosebită liturgică, administrativ-pastorală, misionară, culturală şi socială.
(3) Protopopul poate fi revocat de chiriarh, într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului eparhial,
pentru activitate necorespunzătoare sau abateri disciplinare.
Art. 71 - Protopopul are următoarele atribuţii exercitate prin mandat, în numele chiriarhului:
a) îndrumă, coordonează şi supraveghează activitatea bisericească a parohiilor şi filiilor din protopopiat;
b) inspectează, cel puţin o dată pe an, parohiile, filiile şi aşezămintele sociale din protopopiat, constatând
calitatea vieţii religioase, morale şi sociale a parohienilor; verifică registrele contabile, arhiva şi biblioteca,
starea bisericii, a clădirilor bisericeşti, a cimitirelor, precum şi a altor bunuri bisericeşti;
c) înscrie în registrul de inspecţie al parohiei procesul-verbal amănunţit privind constatările făcute. O copie
a acestuia se înaintează Centrului eparhial, cu raport şi propuneri, iar al treilea exemplar rămâne la
protopopiat;
d) supraveghează şi îndrumă activitatea catehetică, misionar-pastorală, culturală şi social-filantropică a
preoţimii, astfel încât aceasta să se desfăşoare în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare
bisericeşti, cu hotărârile Sfântului Sinod şi ale organismelor eparhiale;
e) întocmeşte şi prezintă anual Permanenţei Consiliului eparhial situaţia privind bunurile mobile şi imobile
proprietăţi ale parohiilor şi filiilor din cuprinsul protopopiatului;
f) urmăreşte ca ordinele şi dispoziţiile autorităţilor superioare bisericeşti să fie transmise la timp unităţilor şi
personalului bisericesc din protopopiat şi să fie aduse la îndeplinire;
g) face propuneri chiriarhului cu privire la suplinirea posturilor vacante de preoţi, diaconi şi cântăreţi
bisericeşti;
h) aprobă preoţilor şi diaconilor din protopopiat până la 8 zile pe an din concediul legal de odihnă,
asigurând suplinirea parohiei cu un alt preot şi informând despre aceasta Centrul eparhial;
i) aprobă concediul de odihnă personalului neclerical de la parohii şi protopopiat, iar pentru personalul
clerical înaintează Centrului eparhial spre aprobare planificarea concediului anual de odihnă;
j) întocmeşte un raport anual general despre întreaga viaţă bisericească din protopopiat, pe care îl înaintează
chiriarhului şi îl face cunoscut preoţilor din protopopiat la prima conferinţă administrativă din fiecare an;
k) avizează asupra tuturor lucrărilor organismelor parohiale care urmează a fi supuse aprobării
organismelor eparhiale;
l) susţine acuzarea în cauzele aflate pe rolul Consistorului disciplinar protopopesc;
m) coordonează, supraveghează şi răspunde de activitatea Cancelariei administrative a protopopiatului, în
conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare, cu dispoziţiile date de conducerea eparhială şi cu
normele legislaţiei civile în vigoare;
n) întocmeşte trimestrial un raport pastoral-misionar şi financiar privind activitatea protopopiatului, pe care
îl înaintează pentru aprobare către Permanenţa Consiliului eparhial;
o) întocmeşte bugetul anual al protopopiatului şi îl prezintă spre aprobare Permanenţei Consiliului eparhial;
p) propune chiriarhului acordarea de ranguri şi distincţii de vrednicie clericilor şi credincioşilor merituoşi;
q) îndeplineşte orice alte atribuţii date de organismele eparhiale sau de chiriarh pentru bunul mers al vieţii
bisericeşti.
Art. 72 - Protopopul este pe teritoriul protopopiatului său reprezentantul oficial al Centrului eparhial faţă de
autorităţile publice locale şi faţă de terţi şi îndeplineşte sarcinile ce-i sunt atribuite prin prezentul statut, prin
regulamentele bisericeşti şi prin alte dispoziţii în vigoare. În această calitate lucrează cu încuviinţarea
chiriarhului, pe care îl informează, în prealabil, asupra problemelor respective.

SECŢIUNEA A III-A
Vicariatul (Ortodox Ucrainean)

Art. 73 - (1) Vicariatul este o unitate bisericească administrativă cu regim special misionar-pastoral,
subordonată direct Patriarhiei Române, care cuprinde mai multe protopopiate, parohii şi mânăstiri.
(2) Organizarea şi funcţionarea vicariatului se fac pe baza unui regulament propriu aprobat de Sfântul
Sinod, la propunerea Patriarhului, şi se comunică ministerului de resort.
(3) Conducătorul vicariatului şi protopopii din cuprinsul acestuia sunt numiţi de Patriarh dintre preoţii din
vicariat, în aceleaşi condiţii cu cele prevăzute pentru personalul clerical de conducere de la eparhii.
(4) Numirea, transferarea şi sancţionarea personalului clerical şi neclerical de la unităţile bisericeşti din
cuprinsul vicariatului se fac de către Patriarh, la propunerea conducătorului vicariatului, după consultarea
acestuia cu chiriarhul locului.
(5) Pentru buna desfăşurare a activităţii sacramentale, învăţătoreşti, de conducere, pastoral-misionare şi
social-filantropice în cuprinsul vicariatului, Patriarhul poate apela frăţeşte la chiriarhii eparhiilor pe raza
cărora funcţionează unităţile bisericeşti din vicariat.
(6) Personalul clerical de conducere, personalul clerical şi neclerical din cadrul vicariatului se bucură de
aceleaşi drepturi şi are aceleaşi îndatoriri ca şi categoriile de personal similar de la eparhii, în condiţiile
prezentului statut.
(7) Unităţile bisericeşti din cuprinsul vicariatului primesc Antimisul, Sfântul şi Marele Mir şi pastoralele
chiriarhale de la Patriarhia Română.

SECŢIUNEA A IV-A
A. MÂNĂSTIREA

Art. 74 - (1) Mânăstirea este o comunitate de călugări sau călugăriţe care s-au hotărât în mod liber să-şi
ducă viaţa în înfrânare, sărăcie de bună voie şi ascultare.
(2) Schitul şi metocul funcţionează în subordinea mânăstirii rânduită de chiriarh sau, direct, a Centrului
eparhial.
(3) Catedrala eparhială are statut canonic de mânăstire.
(4) Mânăstirea depinde direct de chiriarhul locului, care este conducătorul ei canonic, în condiţiile art. 79,
alin. (1) din prezentul statut.
Art. 75 - (1) Înfiinţarea, desfiinţarea şi transformarea mânăstirilor de călugări în mânăstiri de călugăriţe sau
a mânăstirilor de călugăriţe în mânăstiri de călugări, precum şi ridicarea schiturilor la rang de mânăstiri se
aprobă de către Sinodul mitropolitan la propunerea motivată a chiriarhilor eparhiilor sufragane, după o
atentă şi riguroasă evaluare a motivelor, a existenţei bazei materiale şi a personalului monahal necesar,
precum şi a condiţiilor misionare locale.
(2) Înfiinţarea, desfiinţarea şi transformarea schiturilor şi a metocurilor de călugări în schituri şi metocuri de
călugăriţe sau a schiturilor şi a metocurilor de călugăriţe în schituri şi metocuri de călugări se aprobă de
către chiriarh, aducându-se la cunoştinţa Consiliului eparhial.
(3) În mânăstirea, schitul sau metocul date în folosinţă prin sfinţire, nici unul dintre ctitori, donatori şi
binefăcători nu are vreun drept de proprietate, folosinţă sau amestec în conducerea, administrarea şi viaţa
spirituală a acestora.
Art. 76 - Potrivit menirii sale, fiecare mânăstire sau schit, prin organismele sale de conducere, are datoria:
a) să-şi rânduiască programul în aşa fel încât să devină un loc de aleasă viaţă duhovnicească, de practicare a
virtuţilor creştineşti, de evlavioasă participare la slujbele religioase, de zidire sufletească, atât pentru
vieţuitori, cât şi pentru închinători;
b) să practice îndeletniciri potrivite cu sfinţenia locului, atât pentru folosul vieţuitorilor, cât şi al
credincioşilor, dovedind prin fapte bune dragoste faţă de comunitatea monahală, de Biserică şi de popor;
c) să vegheze ca toţi călugării şi călugăriţele cu aptitudini pentru studiu să fie îndatoraţi, cu binecuvântarea
chiriarhului, să urmeze studii la instituţiile de învăţământ teologic din eparhie sau din eparhiile învecinate;
d) potrivit mijloacelor materiale pe care le are, mânăstirea sau schitul să vină în ajutor eparhiei şi tuturor
instituţiilor acesteia, după solicitările Centrului eparhial, precum şi să susţină aşezăminte social-
filantropice;
e) să se aprovizioneze cu lumânări şi colportaj de la Centrul eparhial;
f) să asigure călugărilor sau călugăriţelor condiţii adecvate vieţii chinoviale (de obşte).
Art. 77 - Cu aprobarea chiriarhului, în mânăstiri se pot organiza:
a) şcoli teologice preuniversitare: seminarii teologice liceale pentru pregătirea teologică a personalului
monahal în domeniul asistenţei sociale, al educaţiei religioase şi al restaurării patrimoniului bisericesc,
precum şi şcoli de cântăreţi bisericeşti;
b) cursuri religioase aprobate de chiriarh, pentru îndrumarea monahală duhovnicească a personalului
monahal;
c) cursuri de arte şi meserii, precum şi ateliere în domeniile picturii şi iconografiei, vitraliilor şi mozaicului
religios, sculpturii, broderiei artistice, ţesătoriei de stofe bisericeşti şi îmbrăcăminte, argintăriei bisericeşti,
metalelor şi emailării, croitoriei, ţesătoriei de covoare şi alte activităţi compatibile cu viaţa monahală
aprobate de chiriarh, personalul monahal fiind dator ca, pe lângă ascultările din obşte, să lucreze în cadrul
acestora, acolo unde sunt organizate;
Art. 78 - (1) Primirea în mânăstire a celor ce doresc să intre în monahism se face la cererea scrisă a
candidatului, cu recomandare de la duhovnic şi stareţ (ă) şi cu aprobarea chiriarhului.
(2) Vârsta minimă pentru primirea în mânăstire, ca novice, este de 18 ani. Sub această vârstă, dar nu mai
puţin de 16 ani, este necesar acordul scris al părinţilor sau tutorilor legali. De asemenea, este interzisă
închinovierea şi promovarea în cinul monahal a celor cu obligaţii şi responsabilităţi familiale sau urmăriţi
penal.
(3) Tunderea în monahism se face, cu aprobarea chiriarhului, după cel puţin 3 ani de cercetare canonică şi
vieţuire în mânăstire. Derogarea de la această regulă o poate decide numai chiriarhul din motive misionare
urgente.
(4) Hirotonirea monahilor în treapta de ierodiacon şi ieromonah se face cu aprobarea chiriarhului, numai
după ce aceştia au absolvit o şcoală teologică (seminar sau facultate) şi au promovat examenul de
capacitate.
(5) Toţi monahii (monahiile) dintr-o mânăstire (schit), inclusiv pensionarii, indiferent de rangurile şi
funcţiile deţinute anterior, se vor supune rânduielilor mânăstireşti, comune pentru întreaga obşte.

B. Conducerea mânăstirii

Art. 79 - (1) Chiriarhul este conducătorul canonic al mânăstirilor, schiturilor şi metocurilor din eparhia sa.
Prin delegaţie din partea chiriarhului, conducerea mânăstirii este asigurată de stareţ(ă), a schitului de
egumen(ă), iar a metocului de călugărul(călugăriţa) anume desemnat(ă) ca administrator.
(2) Stareţul(a) şi egumenul(a) se numesc direct de chiriarh dintre călugării cei mai vrednici, cu o frumoasă
vieţuire în mânăstire, cu intensă activitate duhovnicească, cu studii teologice sau, în mânăstirile cu obşte
mai mare, dintre primii 3 candidaţi desemnaţi de sobor, în baza calităţilor enumerate mai înainte, în cazul
când chiriarhul a dispus să se facă alegere;
(3) Stareţul(a) este ajutat(ă) în îndeplinirea atribuţiilor sale de conducere de: Soborul mânăstiresc, Consiliul
duhovnicesc şi de învăţătură, Consiliul economic şi Consiliul de disciplină (judecată).
(4) Cu aprobarea scrisă a chiriarhului, stareţul(a) reprezintă mânăstirea în justiţie, în faţa autorităţilor locale
şi faţă de terţi, personal sau prin delegaţi împuterniciţi, în condiţiile art. 50, lit. e) din prezentul statut.
Art. 80 - Dacă în vreo mânăstire s-ar afla vreun arhiereu retras, el poate fi desemnat stareţ, cu aprobarea
chiriarhului. În cazul când nu este desemnat stareţ, obştea mânăstirii este datoare să îi creeze înlesnirile
necesare traiului şi să-i dea cinstea cuvenită demnităţii arhiereşti.
Art. 81 - (1) Treptele monahale sunt: fratele (novicele), rasoforul şi monahul, în cazul bărbaţilor, şi
respectiv, sora, rasofora şi monahia, în cazul femeilor.
(2) Rangurile monahale sunt: arhidiacon, singhel, protosinghel şi arhimandrit, în cazul călugărilor şi stareţă
cu cruce (stavroforă), în cazul călugăriţelor.
(3) Rangul de arhimandrit se conferă de chiriarh, cu aprobarea Sfântului Sinod.
Art. 82 - (1) Chiriarhii vor lua măsurile necesare pentru organizarea, cel puţin o dată pe an, a sinaxelor
(consfătuirilor) stareţilor(elor) şi egumenilor(elor) din eparhiile pe care le păstoresc, pentru analizarea
problemelor specifice, promovarea schimbului de experienţă duhovnicească şi administrativă şi adoptarea
de măsuri adecvate în scopul îmbunătăţirii vieţii şi disciplinei monahale. La aceste sinaxe monahale
eparhiale pot fi chemaţi şi duhovnicii de mânăstiri, când se consideră necesar.
(2) Cel puţin o dată la 3 ani, se vor organiza sinaxe monahale mitropolitane cu stareţii(ele) şi
egumenii(ele) din eparhiile mitropoliei respective, la care vor participa şi ierarhii Sinodului mitropolitan,
pentru examinarea unor aspecte specifice vieţii monahale din zonele respective, la care pot fi chemaţi şi
duhovnicii de mânăstiri, când problematica impune acest lucru.
Art. 83 - Dispoziţiile cuprinse în prezentul statut sunt comune şi obligatorii pentru mânăstirile, schiturile şi
metocurile de călugări şi călugăriţe din cuprinsul eparhiilor aparţinătoare Patriarhiei Române.
SECŢIUNEA A V-A
A. EPARHIA (ARHIEPISCOPIA ŞI EPISCOPIA)

Art. 84 - (1) Eparhiile sunt unităţi bisericeşti constituite dintr-un număr de parohii, grupate în protopopiate,
precum şi din mânăstirile aflate pe un anumit teritoriu. În cuprinsul eparhiilor pot funcţiona instituţii de
învăţământ teologic şi confesional, social-filantropice etc.
(2) Eparhiile sunt arhiepiscopii sau episcopii, conduse de către arhiepiscop sau episcop.
(3) Nici o eparhie nu poate avea, înfiinţa sau administra unităţi de cult pe teritoriul altei eparhii.
Art. 85 - Organismele de conducere ale eparhiei sunt: chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul eparhiot),
Adunarea eparhială ca organism deliberativ, Consiliul eparhial şi Permanenţa Consiliului eparhial ca
organisme executive.

B. Chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul eparhiot)

Art. 86 - (1) În eparhia sa, chiriarhul îşi exercită întreaga slujire în comuniune cu Sfântul Sinod.
(2) Chiriarhul îşi exercită dreptul de a conduce eparhia din momentul întronizării şi al primirii gramatei din
partea mitropolitului său canonic, respectiv din partea Patriarhului pentru mitropolit.
Art. 87 - (1) Pe durata vacanţei, locţiitorul de arhiepiscop sau de episcop îndeplineşte toate prerogativele
titularului de scaun, cu excepţia modificării structurilor eparhiale şi înstrăinării sau schimbării destinaţiei
bunurilor bisericeşti.
(2) Arhiepiscopul, episcopul, episcopul-vicar şi arhiereul-vicar poartă uniforma monahală (reverenda, rasa
şi camilafca) de culoare neagră, cruce, engolpion şi toiag pastoral.
Art. 88 - Chiriarhul (arhiepiscopul sau episcopul) exercită următoarele atribuţii:
a) exercită slujirea de învăţător, slujitor al Sfintelor Taine şi păstor al eparhiei sale;
b) conduce eparhia în conformitate cu prevederile Sfintelor canoane, ale statutului şi regulamentelor
bisericeşti, precum şi cu hotărârile Sfântului Sinod;
c) se îngrijeşte de ducerea la îndeplinire în cuprinsul eparhiei a hotărârilor organismelor deliberative şi
executive centrale şi eparhiale;
d) veghează la bunul mers al vieţii bisericeşti din eparhie, al organismelor şi instituţiilor ei;
e) convoacă şi prezidează organismele deliberative şi executive ale eparhiei, precum şi conferinţe şi
întruniri ale preoţilor şi sinaxe ale personalului monahal;
f) reprezintă eparhia în relaţiile cu autorităţile publice centrale şi locale, în justiţie şi faţă de terţi, personal
sau prin delegaţi;
g) reprezintă eparhia în relaţiile cu celelalte culte religioase recunoscute de pe teritoriul eparhiei, în
conformitate cu hotărârile Sfântului Sinod;
h) efectuează cât mai des vizite canonice şi pastorale în eparhie;
i) prezintă Sfântului Sinod darea de seamă anuală cu privire la activitatea pastoral-misionară şi social-
filantropică din eparhie;
j) dăruieşte tuturor locaşurilor de cult din eparhie Sfântul Antimis, precum şi Sfântul şi Marele Mir primit
de la Patriarhia Română;
k) în consultare cu Sinodul mitropolitan, propune Sfântului Sinod candidaţi de episcop-vicar la
arhiepiscopii şi de arhiereu-vicar la episcopii;
l) adresează scrisori pastorale clerului şi credincioşilor din eparhie;
m) hirotoneşte clerici şi se îngrijeşte de ocuparea la timp a parohiilor vacante, cu respectarea prevederilor
canonice, statutare şi regulamentare bisericeşti;
n) numeşte, transferă şi revocă personalul bisericesc clerical şi neclerical în şedinţe ale Permanenţei
Consiliului eparhial, cu respectarea normelor bisericeşti în vigoare;
o) conferă distincţii şi ranguri bisericeşti preoţilor şi diaconilor din eparhie, precum şi personalului
monahal, cu respectarea prevederilor statutare şi regulamentare bisericeşti;
p) acordă sau retrage binecuvântarea pentru numirea personalului didactic de predare a religiei din unităţile
de învăţământ public şi particular, pentru încadrarea personalului didactic şi a personalului de conducere
din şcolile confesionale şi de la instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar teologic din eparhia
sa;
q) eliberează Cartea canonica la solicitarea scrisă a ierarhului ortodox român care acceptă primirea unui
preot în eparhia sa, iar în cazul trecerii în jurisdicţia canonică a unei alte biserici ortodoxe, trebuie să obţină
aprobarea Patriarhului;
r) acordă dispense bisericeşti de căsătorie şi recăsătorire pentru credincioşii mireni, în limita prevederilor
canonice;
s) acordă concediul de odihnă personalului clerical şi neclerical din administraţia eparhială, protopopilor,
personalului clerical de la parohii, precum şi personalului monahal, pentru îngrijirea sănătăţii;
t) numeşte preşedintele Consistoriului eparhial din rândul celor 3 membri aleşi de Adunarea eparhială şi
aprobă apărătorii la Consistoriul eparhial;
u) aprobă sau respinge motivat sentinţele pronunţate de Consistoriul eparhial;
v) asigură disciplina clerului şi a celorlalte categorii de personal în eparhia sa, direct sau prin organismele
eparhiale competente;
w) primeşte plângerile aduse împotriva personalului clerical şi neclerical din administraţia eparhială, de la
protopopiate şi parohii, precum şi împotriva personalului monahal şi dispune măsuri corespunzătoare
potrivit prevederilor canonice, statutare şi regulamentare bisericeşti;
x) în cazuri de vinovăţie gravă poate opri de la săvârşirea celor sfinte personalul clerical din eparhia sa şi
dispune, fără întârziere, cercetarea cazului;
y) poate aplica preotului pedeapsa transferului disciplinar, prin decizie chiriarhală, când se constată că
acesta influenţează în rău viaţa parohială;
z) îndeplineşte orice alte atribuţii date lui prin Sfintele canoane, Statut şi regulamentele bisericeşti sau prin
hotărâri ale Sfântului Sinod.
Art. 89 - Chiriarhul exercită drepturile şi îndeplineşte îndatoririle prevăzute de Sfintele canoane, de
prezentul statut şi de regulamentele bisericeşti.

C. Adunarea eparhială

Art. 90 - Adunarea eparhială este organism deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale,
social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei.
Art. 91 - (1) Adunarea eparhială se compune din reprezentanţii aleşi ai clerului şi ai credincioşilor, în
proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni, cu o viaţă morală şi religioasă demnă de un creştin, care
au candidat cu binecuvântarea ierarhului locului. Pentru activitate potrivnică Bisericii, mandatele acestora
se revocă de Adunarea eparhială, la propunerea chiriarhului.
(2) Membrii mireni în Adunarea eparhială se aleg de către delegaţii consiliilor parohiale, constituiţi în
colegii electorale mireneşti, pe circumscripţii.
(3) Membrii clerici în Adunarea eparhială se aleg de către toţi preoţii şi diaconii în funcţie, constituiţi în
colegii electorale preoţeşti, pe circumscripţii.
(4) Membrii Adunării eparhiale, clerici şi mireni, se aleg pe termen de 4 ani. Ei pot fi aleşi pentru cel mult
două mandate.
(5) Numărul membrilor aleşi ai Adunării eparhiale este de 30.
(6) Preşedintele Adunării eparhiale este arhiepiscopul sau episcopul, iar în caz de vacanţă, locţiitorul
desemnat canonic şi statutar.
(7) Episcopul-vicar sau arhiereul-vicar este membru de drept al Adunării eparhiale, cu vot deliberativ.
Art. 92 - Atribuţiile Adunării eparhiale sunt:
a) susţine interesele şi drepturile Bisericii şi ale eparhiei, conform cu prevederile canonice, statutare şi
regulamentare bisericeşti;
b) veghează la respectarea, în cuprinsul eparhiei, a măsurilor cu caracter unitar prevăzute de Statut,
regulamentele bisericeşti şi de hotărârile organismelor bisericeşti centrale privitoare la administrarea
bunurilor mobile şi imobile ale unităţilor de cult din întreaga eparhie, precum şi a altor bunuri patrimoniale,
culturale şi epitropeşti ale acestora;
c) susţine instituţiile şi aşezămintele culturale, social-filantropice şi economice ale eparhiei;
d) aprobă înfiinţarea, desfiinţarea şi delimitarea teritorială a protopopiatelor, la propunerea Consiliului
eparhial.
e) deleagă un cleric şi 2 mireni, dintre membrii Adunării eparhiale, ca reprezentanţi eparhiali, în Adunarea
Naţională Bisericească;
f) alege membrii Consiliului eparhial, la propunerea chiriarhului;
g) alege cei 3 membri ai Consistoriului eparhial şi pe cei 2 supleanţi, la propunerea chiriarhului;
h) desemnează, la propunerea chiriarhului, 1, 2 sau 3 clerici, ca membri în Consistoriul mitropolitan;
i) aprobă raportul general anual întocmit de Consiliul eparhial şi hotărăşte măsuri pentru o bună desfăşurare
a activităţilor eparhiei;
j) aprobă contul de execuţie bugetară şi bilanţul financiar-contabil al eparhiei, al instituţiilor şi fundaţiilor
sale, precum şi măsuri pentru asigurarea bunurilor bisericeşti;
k) aprobă bugetul general al eparhiei, al instituţiilor şi fundaţiilor eparhiale;
l) hotărăşte cu privire la modul de administrare a bunurilor eparhiei, precum şi ale instituţiilor şi fundaţiilor
eparhiale, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
m) exercită orice alte atribuţii date prin prezentul statut şi regulamentele bisericeşti.
Art. 93 - (1) Adunarea eparhială se întruneşte în şedinţă anuală de lucru, în primul trimestru al anului, iar în
şedinţe extraordinare, ori de câte ori este nevoie.
(2) Convocarea Adunării eparhiale, cu precizarea ordinii de zi, se face de către preşedinte, cu cel puţin 14
zile înainte de data fixată pentru şedinţă, iar în cazuri excepţionale, în cel mai scurt timp posibil.
(3) Adunarea eparhială este statutar constituită cu prezenţa a două treimi din membrii săi şi hotărăşte
valabil cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi.
(4) Procesul-verbal al lucrărilor Adunării eparhiale este semnat de preşedinte şi de secretarii Adunării
eparhiale şi se păstrează la Secretariatul eparhiei.
Art. 94 - Pentru studierea şi formularea propunerilor asupra problemelor ce urmează a fi supuse deliberării,
Adunarea eparhială alege, la începutul fiecărui mandat de 4 ani, dintre membrii clerici şi mireni, 5 Comisii
de lucru permanente, care vor avea câte un preşedinte şi un raportor din mijlocul lor, desemnaţi de plen, la
propunerea preşedintelui. Comisiile Adunării eparhiale sunt:
a) Comisia administrativ-bisericească;
b) Comisia culturală şi educaţională;
c) Comisia economică, bugetară şi patrimonială;
d) Comisia social-filantropică;
e) Comisia organizatorică, juridică şi de validare.

D. Consiliul eparhial

Art. 95 - Consiliul eparhial este organism executiv al Adunării eparhiale şi are în competenţă problemele
bisericeşti administrative, culturale, social-filantropice, economice, patrimoniale şi fundaţionale pentru
întreaga eparhie.
Art. 96 - (1) Consiliul eparhial se compune din 9 membri, 3 clerici şi 6 mireni, aleşi pe termen de 4 ani de
Adunarea eparhială dintre membrii ei. Ei pot fi aleşi pentru cel mult două mandate. Pentru activitate
potrivnică Bisericii, mandatele acestora se revocă de Adunarea eparhială, la propunerea chiriarhului.
(2) Preşedintele Consiliului eparhial este chiriarhul, iar în caz de vacanţă locţiitorul desemnat canonic şi
statutar.
(3) Episcopul-vicar sau arhiereul-vicar este membru de drept al Consiliului eparhial, cu vot deliberativ.
(4) Din încredinţarea chiriarhului, şedinţele Consiliului eparhial pot fi prezidate şi de către episcopul-vicar,
respectiv de arhiereul-vicar. În această situaţie, procesul-verbal al lucrărilor este supus aprobării
chiriarhului.
(5) Vicarul administrativ eparhial, consilierii eparhiali, inspectorul eparhial, secretarul eparhial, exarhul,
consilierul juridic şi contabilul-şef, sunt membri permanenţi ai Consiliului eparhial, cu vot consultativ.
Conducătorii instituţiilor de învăţământ teologic din eparhie participă la lucrări în calitate de invitaţi.
(6) Secretarul eparhial este şi secretar al Consiliului eparhial şi întocmeşte procesul-verbal al lucrărilor.
Art. 97 - (1) Consiliul eparhial se întruneşte la convocarea preşedintelui de două ori pe an sau ori de câte
ori este nevoie.
(2) Consiliul eparhial este legal constituit cu prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi
ia hotărâri cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi.
Art. 98 - Consiliul eparhial exercită în timpul dintre şedinţele Adunării eparhiale atribuţiile acesteia
prevăzute în art. 92, lit. a), b), c) şi l), precum şi următoarele atribuţii:
a) întocmeşte darea de seamă anuală asupra activităţii sectoarelor Administraţiei eparhiale, a instituţiilor şi
fundaţiilor eparhiale;
b) întocmeşte şi prezintă Adunării eparhiale contul de execuţie bugetară şi bilanţul financiar-contabil al
eparhiei, al instituţiilor şi fundaţiilor sale şi propune măsuri de asigurare a bunurilor bisericeşti;
c) întocmeşte bugetul general anual al eparhiei, al instituţiilor şi fundaţiilor sale;
d) propune Adunării eparhiale înfiinţarea, desfiinţarea şi delimitarea teritorială a protopopiatelor;
e) aprobă înfiinţarea, desfiinţarea şi delimitarea teritorială a parohiilor, precum şi transformarea filiilor în
parohii;
f) sprijină catehizarea copiilor, tinerilor şi adulţilor şi ia măsuri pentru procurarea mijloacelor materiale
necesare susţinerii programelor culturale şi educativ-religioase în eparhie;
g) îngrijeşte de bunul mers al instituţiilor de învăţământ teologic şi al şcolilor confesionale din eparhie, în
conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare bisericeşti;
h) înfiinţează, organizează şi supraveghează activitatea editurii şi tipografiei eparhiale, a atelierelor de
lumânări şi pentru producerea veşmintelor şi a obiectelor de cult, precum şi a magazinelor pentru
desfacerea acestora şi a produselor achiziţionate de la tipografia şi atelierele Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române;
i) aprobă înfiinţarea, organizarea şi desfiinţarea de asociaţii şi fundaţii bisericeşti locale care activează în
cuprinsul eparhiei, precum şi funcţionarea pe teritoriul eparhiei a filialelor asociaţiilor şi fundaţiilor
bisericeşti înfiinţate cu binecuvântarea Sfântului Sinod;
j) hotărăşte înfiinţarea de fonduri eparhiale destinate ajutorării parohiilor sărace, acordării de burse tinerilor
care se pregătesc în instituţiile de învăţământ, precum şi sprijinirii programelor locale de asistenţă social-
filantropică şi cultural-misionară;
k) hotărăşte cu privire la transmiterea cu orice titlu a folosinţei sau proprietăţii asupra bunurilor imobile ale
unităţilor bisericeşti din eparhie (vânzare, cumpărare, închiriere, schimb etc.), precum şi asupra grevării cu
sarcini sau afectării de servituţi a bunurilor acestor unităţi, cu excepţia bunurilor sacre care sunt
inalienabile;
l) în cazul înstrăinării (vânzare, donaţie etc.) bunurilor imobile ale Centrului eparhial (clădiri sau terenuri),
Consiliul eparhial propune spre aprobare Adunării eparhiale, soluţii statutare. Hotărârile privind
înstrăinarea devin valide numai după aprobarea lor de către Sinodul mitropolitan;
m) administrează bunurile mobile şi imobile ale eparhiei, ale instituţiilor şi fundaţiilor eparhiale, în
conformitate cu hotărârile Adunării eparhiale;
n) verifică şi aprobă raportul anual privind situaţia bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea sau
folosinţa unităţilor de cult din eparhie (inventar, stare fizică etc.);
o) verifică respectarea prevederilor statutare şi regulamentare bisericeşti cu privire la alegerile de membri
mireni şi clerici în organismele bisericeşti deliberative şi executive;
p) confirmă, suspendă sau dizolvă consiliile parohiale, la sesizarea preotului şi la propunerea motivată a
protopopului, dispunând instituirea de comisii interimare până la alegerea unor noi organisme parohiale;
q) verifică, aprobă, respinge sau modifică hotărârile organismelor parohiale, în conformitate cu prevederile
art. 55, alin. (2) din prezentul statut;
r) exercită orice atribuţii care îi sunt date prin statut, regulamente sau prin hotărâri ale organismelor
centrale bisericeşti şi ale Adunării eparhiale.
Art. 99 - Hotărârile Adunării eparhiale, ale Consiliului eparhial şi ale Permanenţei Consiliului eparhial
devin executorii după confirmarea lor în scris de către chiriarhul locului. În caz de neconfirmare, chiriarhul
dispune rediscutarea problemei.

E. Permanenţa Consiliului eparhial

Art. 100 - Între şedinţele Consiliului eparhial funcţionează Permanenţa Consiliului eparhial.
Art. 101 - (1) Permanenţa Consiliului eparhial se compune din chiriarh, ca preşedinte, episcopul-vicar sau
arhiereul-vicar, vicarul administrativ eparhial, consilierii eparhiali, inspectorul eparhial, secretarul eparhial,
exarhul, consilierul juridic şi contabilul-şef, ca membri. În caz de vacanţă, prezidează locţiitorul desemnat
canonic şi statutar.
(2) Permanenţa Consiliului eparhial se întruneşte la convocarea chiriarhului, ori de câte ori este nevoie.
(3) Din încredinţarea chiriarhului, Permanenţa Consiliului eparhial poate fi prezidată de episcopul-vicar,
arhiereul-vicar, vicarul administrativ eparhial sau de unul dintre consilierii eparhiali. În acest caz, procesul-
verbal al lucrărilor este supus aprobării chiriarhului.
(4) Secretarul eparhial este şi secretar al şedinţelor Permanenţei Consiliului eparhial şi întocmeşte procesul-
verbal al lucrărilor.
(5) Hotărârile Permanenţei Consiliului eparhial se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi şi sunt duse
la îndeplinire de sectoarele Administraţiei eparhiale, potrivit competenţelor date prin statut şi
regulamentele bisericeşti.
Art. 102 - Permanenţa Consiliului eparhial exercită atribuţiile Consiliului eparhial în perioada dintre
şedinţele acestuia, cu excepţia celor prevăzute la art. 98, lit. a), b), c), k), n) şi q), precum şi următoarele
atribuţii:
a) examinează şi definitivează dările de seamă anuale privind activităţile sectoarelor Administraţiei
eparhiale, ale instituţiilor şi fundaţiilor eparhiale;
b) analizează şi definitivează contul de execuţie bugetară şi bilanţul financiar-contabil al eparhiei, al
instituţiilor şi fundaţiilor sale;
c) prezintă Consiliului eparhial, spre verificare şi avizare, proiectul bugetului general al eparhiei, al
instituţiilor şi fundaţiilor sale;
d) face propuneri privind planurile de activitate ale editurii şi tipografiei eparhiale, precum şi ale atelierelor
eparhiale şi mânăstireşti;
e) aprobă clasificarea pe categorii a parohiilor, în conformitate cu prevederile art. 47 din prezentul statut;
f) face propuneri Consiliului eparhial privind modul de administrare a bunurilor mobile şi imobile ale
eparhiei, ale instituţiilor şi fundaţiilor eparhiale;
g) aprobă înfiinţarea şi organizarea de instituţii cu caracter economic, cu sau fără personalitate juridică,
distincte de eparhie sau de unităţile din jurisdicţia ei, pentru susţinerea activităţilor misionar-pastorale şi
social-filantropice, în condiţiile prezentului Statut, ale regulamentelor bisericeşti şi legislaţiei în vigoare;
h) administrează fondurile eparhiale, ale instituţiilor şi fundaţiilor eparhiale destinate ajutorării parohiilor
sărace, acordării de burse tinerilor care se pregătesc în instituţiile de învăţământ, precum şi sprijinirii
programelor locale de asistenţă social-filantropică şi cultural-misionară;
i) aprobă proiectele de investiţii în limita bugetului anual al eparhiei;
j) face demersuri către autorităţile publice centrale şi locale pentru obţinerea de sprijin destinat susţinerii
activităţilor pastoral-misionare, culturale şi social-filantropice ale eparhiei şi unităţilor sale, restaurării
monumentelor bisericeşti, precum şi construirii de noi biserici în cuprinsul eparhiei;
k) aprobă proiectele de buget şi conturile de execuţie bugetară ale protopopiatelor, ale parohiilor şi ale
mânăstirilor;
l) întocmeşte raportul către Consiliul eparhial privind inventarul protopopiatelor, parohiilor şi mânăstirilor;
m) examinează şi aprobă donaţiile, sponsorizările şi legatele ce se fac în folosul eparhiei, în conformitate cu
legislaţia în vigoare;
n) decide cu privire la contestaţiile făcute împotriva hotărârilor organismelor parohiale;
o) exercită orice atribuţii care îi sunt date prin statut, regulamente sau prin hotărâri ale Adunării eparhiale şi
ale Consiliului eparhial.

F. Administraţia eparhială şi Cancelaria eparhială

Art. 103 - În exercitarea atribuţiilor sale, chiriarhul este ajutat de episcopul-vicar sau arhiereul-vicar,
Administraţia eparhială şi Cancelaria eparhială.
Art. 104 - Episcopii-vicari şi arhiereii-vicari sunt membri de drept ai organismelor deliberative şi executive
eparhiale, iar în cadrul Administraţiei eparhiale au atribuţiile ce le sunt delegate, prin decizie, de chiriarhi,
cu aprobarea Sfântului Sinod. Ei poartă, cu aprobarea Sfântului Sinod, titluri legate de eparhiile respective
ori, după caz, titluri speciale, hotărâte de Sfântul Sinod.
Art. 105 - (1) Vicarul administrativ eparhial, consilierii eparhiali, inspectorul eparhial şi secretarul eparhial
se numesc pe o perioadă de 4 ani, se reconfirmă şi se revocă de chiriarh într-o şedinţă de lucru a
Permanenţei Consiliului eparhial, ţinându-se seama de următoarele criterii: media generală de licenţă în
teologie - minimum 8,50; cel puţin gradul II; fără impedimente canonice sau juridice şi având o activitate
deosebită liturgică, administrativ-pastorală, misionară şi culturală.
(2) Vicarul administrativ eparhial, consilierii eparhiali, inspectorul eparhial şi secretarul eparhial au atribuţii
stabilite, prin decizie, de chiriarh. Ei participă fără drept de vot la şedinţele Adunării eparhiale, iar la
şedinţele Permanenţei Consiliului eparhial, cu vot deliberativ. Clericii din Administraţia eparhiala pot fi
numiţi slujitori la parohii direct (fără concurs) de către chiriarh.
Art. 106 - (1) Administraţia eparhială duce la îndeplinire hotărârile organismelor deliberative şi executive
centrale şi eparhiale, prin următoarele sectoare de activitate:
a) Sectorul administrativ-bisericesc;
b) Sectorul învăţământ şi activităţi cu tineretul;
c) Sectorul cultural şi comunicaţii media;
d) Sectorul social-filantropic şi misionar;
e) Sectorul economic-financiar;
f) Sectorul patrimoniu şi construcţii bisericeşti;
g) Sectorul Exarhatul mânăstirilor.
(2) În funcţie de cerinţele pastorale şi administrative locale, Permanenţa Consiliului eparhial poate înfiinţa
şi alte sectoare de activitate.
(3) În cadrul sectoarelor Administraţiei eparhiale pot funcţiona următoarele servicii şi compartimente:
bibliotecă; muzeu; personal-resurse umane; contabilitate; tehnic; editură; tipografie; ateliere, precum şi
altele, potrivit cerinţelor locale specifice.
(4) Administraţia eparhială este condusă de chiriarh, ajutat de episcopul-vicar sau arhiereul-vicar, împreună
cu vicarul administrativ eparhial şi consilierii eparhiali.
Art. 107 - (1) Cancelaria eparhială pregăteşte împreună cu sectoarele Administraţiei eparhiale lucrările
organismelor deliberative şi executive eparhiale şi duce la îndeplinire hotărârile acestora.
(2) Cancelaria eparhială are următoarele servicii şi compartimente: cabinetul chiriarhului; secretariat;
registratură; arhivă; oficiul canonic-juridic; corpul de inspecţie şi control; biroul comunicaţii şi relaţii cu
publicul.
Art. 108 - (1) În Administraţia şi Cancelaria eparhială este încadrat, pe funcţii de execuţie, personal de
specialitate, clerical şi neclerical. Acesta este numit, transferat şi revocat de chiriarh în şedinţă a
Permanenţei Consiliului eparhial.
(2) Consilierii eparhiali împreună cu personalul de specialitate studiază şi întocmesc referate asupra
problemelor ce urmează a fi dezbătute de organismele deliberative eparhiale sau a fi rezolvate de chiriarh.
Art. 109 - (1) Corpul de inspecţie şi control al chiriarhului este încadrat cu următorul personal, numit de
chiriarh într-o şedinţă de lucru a Permanenţei Consiliului epahial:
a) un inspector eparhial bisericesc, numit în condiţiile art. 105, alin. (1) din prezentul statut, cu atribuţii
generale de control şi de acuzator la Consistoriul Eparhial;
b) exarhul mânăstirilor numit dintre arhimandriţi sau protosingheli, cu atribuţii generale de îndrumare, de
inspecţie, de control la mânăstiri şi de referent pentru problemele mânăstireşti. Acesta poate conduce şi
Sectorul Exarhatul mânăstirilor;
c) inspectori pentru controlul financiar şi gestionar (audit), dintre care unul cu pregătire juridică.
(2) Membrii Corpului de inspecţie şi control al chiriarhului îşi desfăşoară activitatea din dispoziţia acestuia,
potrivit atribuţiilor stabilite în statut, în regulamentele bisericeşti şi în legislaţia în vigoare.

SECŢIUNEA A VI-A
A. MITROPOLIA

Art. 110 - (1) Sub raport canonic şi administrativ, episcopiile şi arhiepiscopiile sunt grupate în mitropolii.
(2) Mitropoliile din interiorul şi din afara graniţelor ţării sunt conduse de către un mitropolit.
B. Sinodul mitropolitan
ORGANIZARE ŞI ATRIBUŢII

Art. 111 - (1) Mitropolitul, împreună cu arhiepiscopii, episcopii, precum şi episcopii-vicari şi arhiereii-
vicari de la eparhiile sufragane alcătuiesc Sinodul mitropolitan.
(2) Sinodul mitropolitan coordonează activităţile comune ale eparhiilor din mitropolie, în limitele înscrise
în Sfintele canoane, precum şi în normele statutare şi regulamentare în vigoare.
(3) Sinodul mitropolitan veghează ca pe cuprinsul mitropoliei să fie apărate şi promovate credinţa ortodoxă,
unitatea liturgică şi disciplina canonică a clerului şi monahilor, precum şi întrajutorarea frăţească între
eparhii.
(4) Sinoadele mitropolitane se pot întruni în şedinţe comune pentru a elabora şi a aplica planuri de
cooperare permanentă la nivel pastoral-misionar, social-filantropic şi cultural de interes regional, despre
care vor informa Sfântul Sinod în scris.
Art. 112 - (1) Sinodul mitropolitan este prezidat de mitropolit, care îl convoacă ori de câte ori este nevoie.
În caz de vacanţă, prezidează Patriarhul sau ierarhul desemnat canonic şi statutar.
(2) Sinodul mitropolitan ia hotărâri cu votul a jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi.
(3) Lucrările Sinodului mitropolitan se pregătesc de către personalul clerical de conducere, respectiv
consilier eparhial şi secretar eparhial desemnaţi de mitropolit, iar hotărârile acestuia se păstrează distinct în
arhiva eparhiei de scaun a mitropolitului, împreună cu procesele-verbale ale şedinţelor.
Art. 113 - Pe lângă atribuţiile enumerate mai sus, Sinodul mitropolitan are şi următoarele atribuţii:
a) propune Sfântului Sinod înfiinţarea de noi eparhii sau modificarea teritorială a celor existente;
b) analizează şi avizează solicitările venite de la eparhiile sufragane privind canonizarea de sfinţi, proiectele
de texte liturgice şi icoane pentru cinstirea acestora şi înaintează Sfântului Sinod propunerile sale;
c) aprobă tematicile cursurilor pentru obţinerea de către personalul clerical a gradelor profesionale: definitiv
şi gradul II, organizate de instituţiile de învăţământ superior din mitropolie, aprobate de Sfântul Sinod;
d) avizează propunerile chiriarhilor eparhiilor sufragane pentru alegerea episcopilor-vicari şi arhiereilor-
vicari de către Sfântul Sinod;
e) aprobă înfiinţarea, desfiinţarea şi transformarea mânăstirilor de călugări în mânăstiri de călugăriţe sau a
mânăstirilor de călugăriţe în mânăstiri de călugări, precum şi ridicarea schiturilor la rang de mânăstiri, în
condiţiile art. 75, alin. (1) din prezentul statut;
f) primeşte şi examinează recursurile clericilor depuşi din treapta preoţiei de către un consistoriu eparhial
din cuprinsul mitropoliei;
g) admite sau respinge, în principiu, cererile de recurs, pe baza referatului şi propunerilor motivate canonic
şi juridic ale consilierului administrativ-bisericesc de la centrul mitropolitan;
h) în caz de admitere, în principiu, a recursului, trimite cauza pentru judecare în fond Consistoriului
mitropolitan;
i) validează sau invalidează hotărâri ale Adunărilor eparhiale din cuprinsul mitropoliei privind înstrăinarea
bunurilor imobile (clădiri sau terenuri) eparhiale;
j) exercită orice alte atribuţii date lui prin Sfintele canoane, prin prezentul statut şi regulamentele bisericeşti
sau prin hotărâri ale Sfântului Sinod.

C. Mitropolitul

Art. 114 - (1) Mitropolitul este conducătorul canonic al unei mitropolii, exercită drepturile şi îndeplineşte
îndatoririle prevăzute de Sfintele canoane, de tradiţia bisericească şi de prezentul statut.
(2) Titulatura mitropolitului este cea a arhiepiscopiei pe care o păstoreşte şi a mitropoliei pe care o conduce.
(3) El poartă ca semn distinctiv cruce pe culion, cu camilafcă neagră.
(4) Mitropolitul are următoarele atribuţii:
a) convoacă şi prezidează Sinodul mitropolitan;
b) prezidează şedinţa Sfântului Sinod pentru alegerea de arhiepiscopi şi episcopi sufragani;
c) îi hirotoneşte, împreună cu alţi ierarhi, pe arhiepiscopii şi episcopii sufragani, precum şi pe episcopii-
vicari şi arhiereii-vicari de la eparhiile din mitropolie, împreună cu chiriarhii acestora;
d) emite gramata pentru întronizarea arhiepiscopilor şi episcopilor sufragani şi îi întronizează;
e) numeşte locţiitori de arhiepiscopi şi episcopi, în caz de vacanţă, la eparhiile sufragane;
f) vizitează frăţeşte pe arhiepiscopii şi episcopii din mitropolie;
g) convoacă sinaxele (consfătuirile) stareţilor şi duhovnicilor de la mânăstirile din eparhiile sufragane cel
puţin o dată la 3 ani;
h) prezidează comisiile zonale de pictură bisericească;
i) primeşte sesizările privind arhiepiscopii, episcopii, episcopii-vicari şi arhiereii-vicari de la eparhiile din
mitropolie, dispune, în consultare cu Patriarhul, cercetarea lor în Sinodul Permanent şi aduce la cunoştinţă
Sfântului Sinod rezultatul cercetării;
j) emite decizia mitropolitană de constituire a Consistoriului mitropolitan, compus din membrii (3-5 titulari
şi 2 supleanţi) delegaţi de Adunările eparhiale sufragane în condiţiile art. 92, lit. h) şi numeşte un preşedinte
din rândul acestora;
k) exercită orice alte atribuţii prevăzute de Sfintele canoane, de prezentul statut şi regulamentele bisericeşti
sau de hotărâri ale Sfântului Sinod.

PARTEA A II-A

DESPRE CLER

CAPITOLUL I
ÎNVĂŢĂMÂNTUL TEOLOGIC PENTRU PREGĂTIREA CLERULUI.
PREDAREA RELIGIEI. ŞCOLILE CONFESIONALE

Art. 115 - (1) Pregătirea personalului bisericesc din toate categoriile se face în următoarele unităţi de
învăţământ teologic integrate în învăţământul de stat preuniversitar şi universitar:
a) şcoli de cântăreţi bisericeşti (şcoli de arte şi meserii);
b) seminarii teologice liceale;
c) facultăţi de teologie.
(2) În funcţie de cerinţele specifice, Biserica Ortodoxă Română poate organiza şi unităţi proprii de
învăţământ teologic, de cercetare ştiinţifică-teologică şi pentru formare profesională, în condiţiile prevăzute
de lege.
(3) Instituţiile de învăţământ teologic sunt destinate pregătirii personalului de cult, a profesorilor de religie,
a altor specialişti necesari activităţii religioase şi sociale a Bisericii, precum şi a acelora care doresc formare
teologică, în condiţiile prevăzute de lege, de prezentul statut şi de regulamentele bisericeşti.
Art. 116 - (1) Unităţile de învăţământ preuniversitar teologic integrate în învăţământul de stat, respectiv
şcolile de cântăreţi bisericeşti şi seminariile teologice liceale, se înfiinţează de către eparhiile pe teritoriul
cărora vor funcţiona, cu avizul sinoadelor mitropolitane şi aprobarea Sfântului Sinod, în condiţiile
prevăzute de lege.
(2) Planurile şi programele pentru învăţământul preuniversitar teologic se stabilesc de Sfântul Sinod, cu
respectarea prevederilor legale.
Art. 117 - (1) Unităţile de învăţământ universitar teologic, respectiv facultăţile de teologie, se înfiinţează de
către eparhiile pe teritoriul cărora vor funcţiona, cu aprobarea Sfântului Sinod, în condiţiile prevăzute de
lege.
(2) Planurile şi programele pentru învăţământul universitar teologic se elaborează de instituţiile de
învăţământ, se avizează de sinoadele mitropolitane şi se aprobă de către Sfântul Sinod, cu respectarea
prevederilor legale.
Art. 118 - (1) Modul de organizare şi funcţionare, profilurile şi specializările, echivalarea şi recunoaşterea
diplomelor de studii obţinute în străinătate, admiterea şi durata cursurilor în unităţile de învăţământ
preuniversitar şi universitar teologic se stabilesc prin regulamente-cadru şi hotărâri ale Sfântului Sinod, în
condiţiile prevăzute de lege.
(2) Personalul didactic şi de conducere din unităţile de învăţământ teologic integrate în învăţământul de stat
se recunoaşte de către ministerul de resort, în condiţiile prevăzute de lege şi de protocoalele încheiate între
Biserica Ortodoxă Română şi ministerul de resort, cu acordul prealabil al chiriarhului eparhiei pe raza
cărora acestea funcţionează. Personalul didactic clerical poate funcţiona şi la parohie, cu aprobarea
chiriarhului.
(3) Unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar teologic se află în jurisdicţia canonică a Sfântului
Sinod şi a chiriarhului locului şi în subordinea administrativă a autorităţilor şi instituţiilor competente
prevăzute de lege.
(4) Inspecţia unităţilor de învăţământ teologic şi controlul gestiunii bunurilor unităţilor de învăţământ
teologic care aparţin Bisericii se exercită prin organismele abilitate ale eparhiilor pe raza cărora acestea
funcţionează, cu respectarea prevederilor statutare şi regulamentare bisericeşti.
(5) Admiterea candidaţilor în învăţământul teologic de toate gradele se face numai cu binecuvântarea
chiriarhului locului.
Art. 119 - (1) Eparhiile au responsabilitatea predării religiei în învăţământul de stat, particular şi
confesional, în centrele de plasament proprii, precum şi în cele organizate de instituţii publice sau
particulare.
(2) Planurile şi programele pentru predarea religiei se aprobă de către Sfântul Sinod.
(3) Personalul didactic care predă religia în unităţile de învăţământ de stat şi particular se numeşte cu
acordul chiriarhului fiecărei eparhii.
(4) Preotul paroh împreună cu profesorul de religie au responsabilitatea asigurării asistenţei religioase în
instituţiile de învăţământ din cuprinsul parohiei.
(5) În cazul în care un cadru didactic, cleric sau laic, dintre cei care predau disciplina Religie, săvârşeşte
abateri de la doctrina şi morala Bisericii, în urma cercetării, chiriarhul îi poate retrage acordul de a preda
religia, fapt care duce la desfacerea contractului individual de muncă. Această dispoziţie este comună şi
pentru personalul didactic din unităţile de învăţământ preuniversitar, universitar teologic şi confesional.
Art. 120 - Cu binecuvântarea (acordul) chiriarhului locului, eparhiile şi unităţile de cult dependente de
acestea au dreptul de a înfiinţa şi administra forme de învăţământ confesional de toate nivelurile, profilurile
şi specializările, în conformitate cu prevederile prezentului statut, cu regulamentele bisericeşti şi în
condiţiile legii.
Art. 121 - (1) Sfântul Sinod aprobă solicitările facultăţilor de teologie, însoţite de acordul senatelor
universitare, pentru organizarea doctoratului în teologie, în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Sfântul Sinod aprobă şi comunică ministerului de resort, pentru acord, facultăţile de teologie atestate
pentru organizarea cursurilor şi examenelor în vederea perfecţionării şi obţinerii gradelor profesionale şi
didactice: definitiv, II şi I de către personalul clerical şi de către cadrele didactice care predau Religia sau
discipline teologice în învăţământul preuniversitar teologic.

CAPITOLUL II

RECRUTAREA PERSONALULUI BISERICESC

SECŢIUNEA I
Numirea personalului bisericesc din parohii

Art. 122 - Cântăreţii bisericeşti (cantorii) şi dascălii (cateheţii) se recrutează, de regulă, dintre absolvenţii
şcolilor de cântăreţi bisericeşti. Ei se numesc, la propunerea preotului paroh şi a Consiliului parohial, de
către chiriarh, într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului eparhial. Pentru motive de indisciplină, aceştia pot fi
sancţionaţi sau revocaţi.
Art. 123 - (1) Preoţii şi diaconii slujitori se recrutează dintre doctorii, absolvenţii de masterat şi licenţiaţii
facultăţilor de teologie, specializarea Teologie pastorală, care au susţinut examenul de capacitate
preoţească.
(2) Preoţii şi diaconii sunt numiţi la parohie de chiriarh, într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului eparhial,
cu respectarea prevederilor statutare şi regulamentare bisericeşti.
(3) Numirea şi transferarea preoţilor şi a diaconilor la parohii se fac prin concurs, cu excepţiile prevăzute la
art. 39, alin. (1), art. 105, alin. (2), art. 124, alin. (4) şi art. 125, alin. (3).
(4) Pentru a putea fi numiţi, candidaţii la posturile de preot şi diacon trebuie să corespundă condiţiilor
canonice, statutare şi regulamentare bisericeşti.
(5) Hirotesia întru citeţ şi ipodiacon şi hirotonia întru diacon şi preot se fac numai pe seama unui altar din
cuprinsul eparhiei.
(6) Într-o parohie, prezenţa frecventă a unor clerici de mir sau de mânăstire din afara parohiei, pentru
activităţi pastorale şi misionare, este îngăduită numai cu aprobarea chiriarhului locului.
(7) Raportul între personalul clerical şi Centrul eparhial este unul de slujire şi misiune liber asumată,
conform mărturisirii (declaraţiei) solemne publice rostite şi semnate de către fiecare candidat înaintea
hirotoniei întru preot. La începerea activităţii pastorale în unitatea pentru care a fost numit, personalul
bisericesc primeşte din partea chiriarhului o decizie prin care se reglementează drepturile şi îndatoririle ce-i
vor reveni.
(8) Fără binecuvântarea chiriarhului locului, preoţilor, diaconilor şi călugărilor nu le este îngăduit să
înfiinţeze, să fie membri sau să participe în asociaţii, fundaţii şi organizaţii de orice tip.
(9) În Biserica Ortodoxă Română, statutul de preot, diacon şi călugăr este incompatibil cu exercitarea
oricăror activităţi personale (private) cu caracter economic, financiar şi comercial, care contravin moralei
creştine şi intereselor Bisericii.
Art. 124 - (1) La parohiile din mediul urban (municipii şi oraşe), preoţii se numesc prin concurs, dintre
doctorii, absolvenţii de masterat şi licenţiaţii în teologie. Aceştia sunt datori să aibă minimum 5 ani
vechime în cler şi să promoveze examenul de selecţionare pentru parohiile din mediul urban.
(2) La parohiile din mediul rural (comune şi sate), preoţii şi diaconii se numesc prin concurs dintre
absolvenţii de masterat şi licenţiaţii în teologie care au promovat examenul de capacitate preoţească. În
cazul preoţilor care solicită transferul, aceştia sunt datori să aibă cel puţin 5 ani de la ultimul transfer.
(3) În cazul în care la unele parohii din mediul rural nu se prezintă candidaţi care întrunesc condiţiile
prevăzute la aliniatul precedent, pot fi numiţi şi absolvenţi de seminar care au susţinut examenul de
capacitate.
(4) În situaţii misionare urgente din mediul urban sau rural, chiriarhul poate numi sau transfera, fără
concurs, un preot într-un post vacant.
Art. 125 - (1) Promovarea examenelor pentru obţinerea gradelor profesionale: definitiv, II şi I dă dreptul
preoţilor şi diaconilor de a concura sau a solicita transferul pentru ocuparea de posturi în parohii de
categorii superioare.
(2) Doctorii în teologie, absolvenţii de masterat, licenţiaţii în teologie, absolvenţii de seminar teologic
liceal, citeţii şi ipodiaconii teologi nu pot fi hirotesiţi sau hirotoniţi într-o altă eparhie fără documentele de
ieşire canonică din eparhia de care aparţin.
(3) Personalul clerical şi neclerical din mânăstiri, de la catedralele episcopale, arhiepiscopale, mitropolitane
şi patriarhale se numeşte direct (fără concurs) de către chiriarhi.

SECŢIUNEA A II-A
Alegerea ierarhilor în Biserica Ortodoxă Română

Art. 126 - (1) Alegerea de Patriarh, mitropolit, arhiepiscop şi episcop eparhiot se face, prin vot secret, de
către Sfântul Sinod, după consultarea clerului şi mirenilor din organismele bisericeşti, în termen de cel mult
60 de zile de la vacantarea scaunului respectiv.
(2) Sfântul Sinod, în cazul alegerilor de ierarhi, este constituit statutar cu prezenţa a trei pătrimi dintre
membrii săi şi alege cu votul a două treimi din totalul membrilor prezenţi.
(3) Şedinţa Sfântului Sinod pentru alegerea de Patriarh, mitropolit, arhiepiscop şi episcop eparhiot are loc
după ce s-a îndeplinit procedura de consultare prevăzută, după caz, de art. 127, alin. (2)-(4), art. 129, alin.
(2)-(5) şi art. 130, alin. (2)-(5) din prezentul statut.

A. ALEGEREA PATRIARHULUI
Art. 127 - (1) Pentru slujirea, vrednicia şi răspunderea de Patriarh este eligibil oricare dintre mitropoliţii,
arhiepiscopii şi episcopii eparhioţi în funcţiune, cetăţeni români, care sunt doctori sau licenţiaţi în teologie
şi s-au impus în conştiinţa Bisericii şi a societăţii prin viaţă curată, cultură teologică, demnitate eclesială,
zel misionar şi simţ gospodăresc.
(2) Pentru alegerea Patriarhului, Sfântul Sinod, prezidat de mitropolitul cu cea mai mare vechime în slujirea
arhierească, stabileşte, prin consultare deschisă urmată de vot secret consultativ, o listă de 3 candidaţi dintre
chiriarhii eligibili, cu motivarea fiecărei propuneri.
(3) În numele Sfântului Sinod, Sinodul Permanent se consultă, într-o şedinţă specială, cu membrii clerici şi
mireni din Adunarea Naţională Bisericească, la care se adaugă membrii Adunării Eparhiale a
Arhiepiscopiei Bucureştilor. La şedinţă participă, de asemenea, câte un decan al unei facultăţi de teologie şi
câte un director de seminar teologic din fiecare mitropolie, desemnaţi de mitropolit cu consultarea ierarhilor
sufragani, dintre care nu vor lipsi decanul şi directorul reprezentând Arhiepiscopia Bucureştilor.
Consultarea are loc la sediul Patriarhiei Române, la data stabilită de locţiitorul de Patriarh împreună cu
Sinodul Permanent.
(4) În cadrul consultării, lista de candidaţi pentru alegerea Patriarhului, prezentată de Sinodul Permanent,
poate fi completată, prin consultare deschisă urmată de vot secret consultativ, cu două nume dintre ceilalţi
chiriarhi eligibili. După votul consultativ, lista prezentată de Sinodul Permanent, întregită cu primii 2
chiriarhi eligibili care au obţinut cele mai multe voturi, va fi înaintată Sfântului Sinod.
Art. 128 - (1) Lucrările Sfântului Sinod pentru alegerea Patriarhului sunt deschise şi închise de către
locţiitorul de Patriarh şi sunt prezidate de către ierarhul eparhiot cu cea mai mare vechime în treapta
arhieriei, în ordinea dipticelor, dintre mitropoliţii, arhiepiscopii şi episcopii eparhioţi, aşa cum rezultă din
Condica Sfântă a hirotoniei arhiereilor.
(2) Pentru desfăşurarea votării, pe durata şedinţei, preşedintele de şedinţă este asistat, ca bărbaţi de
încredere, de primii 2 episcopi-vicari sau arhierei-vicari cu cea mai veche hirotonie în treapta arhierească.
Secretar de şedinţă este episcopul-vicar sau arhiereul-vicar cu cea mai nouă hirotonie. Aceştia patru
alcătuiesc Biroul.
(3) Cei 2 asistenţi ai preşedintelui le arată celor prezenţi că cele două urne sunt goale. Buletinele de vot
poartă pe unul din colţuri ştampila Sfântului Sinod. Pe fiecare buletin de vot sunt înscrise, în ordine, numele
candidaţilor nominalizaţi în urma consultărilor din Sfântul Sinod şi din Adunarea Naţională Bisericească
completată conform prevederilor art. 127, alin. (3).
(4) La apelul secretarului de şedinţă, fiecare votant primeşte un buletin de vot, sărută Sfânta Evanghelie şi,
mergând în cabina de votare, bifează pe buletin, în frică de Dumnezeu, numele celui pe care îl consideră
vrednic să fie ales. Înainte de a părăsi cabina, fiecare votant împătureşte buletinul de vot în 4, în aşa fel
încât ştampila să fie afară.
(5) Apoi, fiecare votant depune buletinul în prima urnă.
(6) Votarea este obligatorie. Buletinele de vot nebifate, bifate incorect sau cu adăugiri sunt considerate
voturi nule.
(7) Preşedintele face numărătoarea buletinelor de vot, trecându-le din prima urnă în cea de a doua. Numărul
buletinelor trebuie să fie egal cu acela al votanţilor prezenţi.
(8) Preşedintele desface fiecare buletin din cea de a doua urnă, îl arată celor 2 asistenţi, citeşte cu voce tare
numele bifat şi îl depune în prima urnă. În acest timp, secretarul înscrie într-o listă voturile sub numele
respective, rostite de preşedinte.
(9) Secretarul, după ce a verificat dacă suma voturilor este egală cu numărul buletinelor, semnează lista şi o
predă preşedintelui. Acesta o citeşte cu voce tare, după care o semnează împreună cu cei 2 asistenţi.
(10) Patriarh al României devine candidatul care a obţinut voturile a două treimi din totalul membrilor
prezenţi. Dacă nici unul dintre candidaţi nu a întrunit numărul necesar de voturi, se organizează o nouă
votare, la care participă primii 2 candidaţi care au întrunit cel mai mare număr de voturi. Devine ales cel
care a obţinut voturile a două treimi din totalul membrilor prezenţi. Votarea se repetă până la obţinerea de
către unul dintre candidaţi a majorităţii de două treimi din totalul membrilor prezenţi.
(11) Rezultatul alegerii se consemnează într-un proces-verbal la care se anexează buletinele voturilor
exprimate. Preşedintele anunţă solemn numele celui ales, după care conducerea şedinţei îi este predată
locţiitorului de Patriarh, spre a o închide.

B. ALEGEREA MITROPOLITULUI

Art. 129 - (1) Eligibil pentru slujirea, vrednicia şi răspunderea de mitropolit este oricare ierarh membru al
Sfântului Sinod, începând de la eparhia vacantă, care este doctor sau licenţiat în teologie şi s-a distins prin
viaţă curată, cultură teologică, demnitate eclesială, zel misionar şi simţ gospodăresc. Lista ierarhilor eli-
gibili se întocmeşte în ordinea dipticelor, descrescător, începând de la eparhia vacantă.
(2) Pentru alegerea de mitropolit, Sinodul mitropolitan, prezidat de Patriarhul României sau de locţiitorul
desemnat canonic şi statutar, stabileşte, prin consultare deschisă urmată de vot secret consultativ, o listă de
2 candidaţi dintre ierarhii eligibili, cu motivarea fiecărei propuneri.
(3) După consultarea prevăzută la alineatul precedent, Sinodul mitropolitan se consultă, într-o şedinţă
specială, cu membrii Adunării eparhiale ai eparhiei vacante la care se adaugă membrii clerici şi mireni din
celelalte eparhii ale mitropoliei respective, delegaţi în Adunarea Naţională Bisericească. La şedinţă
participă, de asemenea, un decan al unei facultăţi de teologie şi un director de seminar teologic din
mitropolie, desemnaţi de Patriarhul României sau locţiitorul de mitropolit, cu consultarea ierarhilor
sufragani. Consultarea are loc la sediul mitropoliei vacante, la data stabilită de Patriarhul României, în
acord cu membrii Sinodului mitropolitan.
(4) Lista de candidaţi pentru alegerea mitropolitului, întocmită de Sinodul mitropolitan, poate fi completată,
prin consultare deschisă urmată de vot secret consultativ, cu două nume dintre ierarhii eligibili care au
obţinut cele mai multe voturi. Lista întocmită de Sinodul mitropolitan, completată în urma consultării cu
membrii clerici şi mireni menţionaţi la aliniatul precedent, va fi înaintată Sfântului Sinod cu proces-verbal.
(5) Sfântul Sinod primind lista poate dispune completarea acesteia cu 2 candidaţi, ierarhi eligibili,
desemnaţi prin vot secret consultativ de către plenul său, care au obţinut cele mai multe voturi.
(6) Lucrările Sfântului Sinod pentru alegerea mitropolitului sunt prezidate de către Patriarhul României.
(7) În vederea alegerii mitropolitului, pe buletinul de vot se vor înscrie, în ordine, numele ierarhilor eligibili
propuşi prin vot secret consultativ de Sinodul mitropolitan, de clericii şi mirenii participanţi la consultare,
precum şi de Sfântul Sinod.
(8) Alegerea mitropolitului de către Sfântul Sinod se desfăşoară în conformitate cu modalitatea de votare
prevăzută la art. 128, alin. (2)-(9), cu adaptările adecvate.
(9) Mitropolit devine candidatul care a obţinut voturile a jumătate plus unu din totalul membrilor prezenţi.
Dacă nici unul dintre candidaţi nu a întrunit numărul necesar de voturi, se organizează o nouă votare, la
care participă primii 2 candidaţi care au întrunit cel mai mare număr de voturi. Devine ales cel care a în-
trunit voturile a jumătate plus unu din totalul membrilor prezenţi. În caz de paritate, decid sorţii.
(10) Rezultatul alegerii se consemnează într-un proces-verbal la care se anexează buletinele voturilor
exprimate. Preşedintele anunţă solemn numele celui ales, după care închide şedinţa de lucru.

C. ALEGEREA ARHIEPISCOPULUI ŞI EPISCOPULUI EPARHIOT

Art. 130 - (1) Eligibil pentru slujirea, vrednicia şi răspunderea de arhiepiscop şi episcop eparhiot este
oricare ierarh membru al Sfântului Sinod, începând de la eparhia vacantă, precum şi oricare arhimandrit ori
preot văduv prin deces, care îndeplineşte condiţiile canonice, este doctor sau licenţiat în Teologie şi s-a
distins prin viaţă curată, cultură teologică, demnitate eclesială, zel misionar şi simţ gospodăresc. Lista
ierarhilor eligibili se întocmeşte în ordinea dipticelor, descrescător, începând de la eparhia vacantă.
(2) Pentru alegerea arhiepiscopului şi episcopului eparhiot, Sinodul mitropolitan, prezidat de mitropolitul
locului, stabileşte, prin consultare deschisă urmată de vot secret consultativ, o listă de 2 candidaţi, ierarhi
eligibili sau alte persoane care întrunesc condiţiile prevăzute la aliniatul precedent, cu motivarea fiecărei
propuneri.
(3) Sinodul mitropolitan se consultă, într-o şedinţă specială, cu membrii clerici şi mireni ai Adunării
eparhiale a eparhiei vacante, la care participă un decan şi un director de la instituţiile de învăţământ teologic
din cuprinsul eparhiei, desemnaţi de mitropolit. Consultarea are loc la sediul mitropoliei, la data stabilită de
mitropolit în acord cu ierarhii din mitropolia respectivă, informând despre aceasta pe Patriarhul României.
(4) Lista de candidaţi pentru alegerea arhiepiscopului şi episcopului eparhiot, întocmită de Sinodul
mitropolitan, poate fi completată, prin consultare deschisă urmată de vot secret consultativ, cu două nume
dintre ierarhii eligibili sau alte persoane care întrunesc condiţiile prevăzute la alin. (1) şi au obţinut cele mai
multe voturi. Lista întocmită de Sinodul mitropolitan, completată în urma consultării cu clerul şi mirenii
menţionaţi la aliniatul precedent, va fi înaintată Sfântului Sinod cu proces-verbal.
(5) Sfântul Sinod, primind lista candidaţilor pentru alegerea arhiepiscopului şi episcopului eparhiot, poate
dispune completarea acesteia cu alţi 2 candidaţi, ierarhi eligibili sau clerici care nu sunt arhierei, desemnaţi
de către plenul său, prin consultare deschisă urmată de vot secret consultativ, dintre cei ce au obţinut cele
mai multe voturi.
(6) În cazul candidaţilor înscrişi pe listă, care nu sunt arhierei, Sfântul Sinod dispune cercetarea loc
canonică.
(7) Lucrările Sfântului Sinod pentru alegerea arhiepiscopului şi episcopului eparhiot sunt deschise şi
închise de către Patriarhul României şi sunt prezidate de către mitropolitul locului.
(8) În vederea alegerii arhiepiscopului şi episcopului eparhiot de către Sfântul Sinod, pe buletinul de vot se
vor înscrie, în ordinea dipticelor şi a rangurilor bisericeşti, numele candidaţilor propuşi prin vot secret
consultativ de Sinodul mitropolitan, de clericii şi mirenii participanţi la consultare, precum şi de către Sfân-
tul Sinod.
(9) Alegerea arhiepiscopului şi a episcopului eparhiot de către Sfântul Sinod se desfăşoară în conformitate
cu modalitatea de votare prevăzută la art. 128, alin. (2)-(9), cu adaptările adecvate.
(10) Arhiepiscop şi episcop eparhiot devine candidatul care a obţinut voturile a jumătate plus unu din
totalul membrilor prezenţi. Dacă nici unul dintre candidaţi nu a întrunit numărul necesar de voturi, se
organizează o nouă votare, la care participă primii 2 candidaţi care au întrunit cel mai mare număr de
voturi. Devine ales cel care a întrunit voturile a jumătate plus unu din totalul membrilor prezenţi. În caz de
paritate, decid sorţii.
(11) Rezultatul alegerii se consemnează într-un proces-verbal la care se anexează buletinele voturilor
exprimate. Preşedintele anunţă solemn numele celui ales, după care predă conducerea şedinţei Patriarhului
României.

D. ALEGEREA EPISCOPILOR-VICARI PATRIARHALI, EPISCOPILOR-VICARI ŞI ARHIEREILOR-VICARI

Art. 131 - (1) Alegerea episcopilor-vicari patriarhali, episcopilor-vicari şi arhiereilor-vicari se face de către
Sfântul Sinod, cu voturile a jumătate plus unu din totalul membrilor prezenţi. În acest scop, Patriarhul,
mitropoliţii, arhiepiscopii şi episcopii pot propune unul sau mai mulţi candidaţi.
(2) Episcopii-vicari patriarhali se aleg, prin vot secret, de către Sfântul Sinod, la propunerea Patriarhului
făcută în consultare cu Sinodul Permanent.
(3) Episcopii-vicari şi arhiereii-vicari de la eparhii se aleg, prin vot secret, de către Sfântul Sinod, la
propunerea chiriarhului făcută în consultare cu Sinodul mitropolitan.
(4) Candidaţii pentru funcţiile de episcop-vicar patriarhal, episcop-vicar şi arhiereu-vicar trebuie să
îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 130, alin. (1) din prezentul statut, iar cei care nu sunt arhierei sunt
supuşi examinării canonice prevăzută la art. 130, alin. (6).
(5) Şedinţa Sfântului Sinod pentru alegerea de episcop-vicar patriarhal, episcop-vicar şi arhiereu-vicar este
prezidată de Patriarh. Alegerea se desfăşoară în condiţiile art. 128 alin. (2)-(9), cu adaptările adecvate.
(6) Dacă respectivul candidat propus nu obţine voturile a jumătate plus unu din totalul membrilor prezenţi,
ierarhul eparhiot poate propune un nou candidat, într-o altă şedinţă, la alegerea căruia se va aplica aceeaşi
procedură prevăzută în prezentul articol.

E. ALEGEREA IERARHILOR DE LA EPARHIILE ORTODOXE ROMÂNE

DE PESTE HOTARE

Art. 132 - (1) Alegerea mitropoliţilor, arhiepiscopilor şi episcopilor de la eparhiile ortodoxe române de
peste hotare se face de către Sfântul Sinod din cei unu sau doi candidaţi propuşi de Adunarea eparhială a
eparhiei vacante, conform statutelor de organizare şi funcţionare ale acestora, aprobate de Sfântul Sinod. În
cazul în care Adunarea eparhială propune un singur candidat, iar acesta nu este ales de Sfântul Sinod,
Adunarea eparhială va propune Sfântului Sinod un al doilea candidat.
(2) În cazul înfiinţării de noi eparhii, mitropolitul locului sau delegatul Sfântului Sinod va proceda la
organizarea eparhiilor nou-înfiinţate, inclusiv întocmirea statutelor eparhiilor respective, informând
periodic Patriarhia Română despre stadiul misiunii sale.
(3) Episcopii-vicari şi arhiereii-vicari de la eparhiile ortodoxe române de peste hotare se aleg, prin vot
secret, de către Sfântul Sinod, la propunerea chiriarhului, făcută în consultare cu organismele eparhiale
prevăzute în propriile statute de organizare şi funcţionare aprobate de Sfântul Sinod şi în acord cu prevede-
rile prezentului statut.

F. HIROTONIA ŞI ÎNTRONIZAREA

Art. 133 - (1) Întronizarea se face potrivit rânduielilor canonice şi după datinile Bisericii Ortodoxe
Române. Numele celor aleşi se comunică Preşedintelui României, primului-ministru şi ministerului de
resort. Întronizarea ierarhilor eparhioţi din afara graniţelor României va fi adusă la cunoştinţa principalelor
autorităţi civile şi bisericeşti din ţările respective.
(2) Gramata de întronizare este emisă de către Sfântul Sinod pentru Patriarhul României, de către Patriarhul
României pentru mitropoliţi şi de către mitropolit pentru arhiepiscopii şi episcopii sufragani. Pentru
episcopii-vicari patriarhali, episcopii-vicari şi arhiereii-vicari se va emite un act de confirmare semnat de
Preşedintele Sfântului Sinod.
(3) În cazul când cel ales nu este arhiereu, el va fi hirotonit de către mitropolitul locului împreună cu cel
puţin alţi 2 arhierei, şi numai după aceea poate primi gramata de întronizare sau actul de confirmare, după
caz.
SECŢIUNEA A III-A
Despre vacanţe

Art. 134 - (1) În caz de vacanţă a scaunului de Patriarh al României, locotenenţa patriarhală îi revine de
drept primului ierarh din ordinea prevăzută în art. 12, alin. (2) din prezentul statut; în caz de
indisponibilitate sau refuz, următorului, şi aşa mai departe.
(2) În caz de vacanţe ale scaunelor de mitropolit, arhiepiscop şi episcop eparhiot, Patriarhul României,
pentru mitropoliţi şi mitropoliţii, pentru eparhiile sufragane, vor numi locţiitori până la întronizarea noilor
titulari.
(3) Pe durata vacanţei, locţiitorul de Patriarh, de mitropolit, de arhiepiscop şi de episcop eparhiot rezolvă
doar problemele curente ale eparhiei vacante, respectiv ale Administraţiei Patriarhale, în cazul locţiitorului
de Patriarh, fără dreptul de a face modificări în legiuirile şi structurile bisericeşti sau de a schimba
destinaţia bunurilor bisericeşti.
(4) În caz de vacanţe la protopopiate, parohii şi mânăstiri, chiriarhii vor lua măsuri pentru asigurarea
suplinirii până la numirea noilor titulari.

CAPITOLUL III

SECŢIUNEA I
Asistenţa religioasă în Biserica Ortodoxă Română

Art. 135 - (1) Biserica Ortodoxă Română, prin eparhiile sale, are responsabilitatea asigurării asistenţei
religioase şi a personalului bisericesc aferent desfăşurării acesteia în parohii, în armată, în sistemul
penitenciar, în unităţi medicale, în aşezăminte de asistenţă socială şi în unităţi de învăţământ, în condiţiile
prevăzute de lege, de protocoalele sau acordurile încheiate cu autorităţile publice sau cu alte persoane
juridice.
(2) Normele generale de asistenţă religioasă în aceste unităţi, cu caracter unitar în întreaga Biserică
Ortodoxă Română, se aprobă de către Sfântul Sinod, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
(3) Personalul clerical din aceste domenii se recrutează, cu acordul chiriarhului locului, dintre doctorii,
absolvenţii de masterat şi licenţiaţii în teologie, cu respectarea prevederilor statutare şi regulamentare
bisericeşti, în condiţiile legii.
(4) Îndrumarea pastoral-misionară şi jurisdicţia canonic-disciplinară a personalului clerical din aceste
unităţi aparţin în exclusivitate eparhiilor pe raza cărora activează preoţii respectivi.
Art. 136 - (1) Numirea, transferarea şi revocarea personalului clerical care asigură asistenţa religioasă în
unităţile prevăzute la art. 135, alin. (1) se fac cu acordul comun al eparhiei şi al unităţii angajatoare, cu
respectarea prevederilor statutare şi regulamentare bisericeşti, în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Preoţii, diaconii şi cântăreţii bisericeşti de la parohii au îndatorirea de a acorda asistenţă religioasă
tuturor categoriilor de credincioşi din unităţile militare, penitenciare, medicale, asistenţă socială şi din
unităţile de învăţământ de pe raza parohiilor lor, ori de câte ori vor fi solicitaţi.

SECŢIUNEA A II-A
ASISTENŢA SOCIALĂ ÎN BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ

Art. 137 - (1) Sistemul de asistenţă socială al Bisericii Ortodoxe Române este integrat şi funcţionează în
cadrul structurilor sale administrativ-organizatorice sau în organizaţii social-filantropice patronate de ea.
(2) Biserica Ortodoxă Română, prin unităţile sale componente locale şi centrale (parohia, mânăstirea,
protopopiatul, vicariatul, eparhia, mitropolia şi patriarhia), precum şi prin organizaţiile neguvernamentale
care funcţionează cu aprobarea autorităţilor bisericeşti competente, asigură servicii sociale, acreditate con-
form legislaţiei în vigoare.
(3) Personalul care îşi desfăşoară activitatea în aşezămintele de asistenţă socială ale Bisericii se recrutează,
în primul rând, dintre absolvenţii facultăţilor de teologie, specializarea teologie socială.
(4) Beneficiarii serviciilor sociale oferite în cadrul Bisericii Ortodoxe Române sunt persoane, grupuri şi
comunităţi aflate în situaţii de dificultate, fără discriminare.
(5) Furnizorii de servicii sociale din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, prevăzuţi la alin. (2), îşi desfăşoară
activitatea socială în nume propriu sau prin parteneriate cu instituţiile specializate ale statului, ale
administraţiei locale sau ale organizaţiilor neguvernamentale.
Art. 138 - (1) Strategia şi planurile de acţiune în domeniul asistenţei sociale bisericeşti se aprobă de către
Sfântul Sinod, iar la nivelul eparhiilor, de către consiliile eparhiale.
(2) Elaborarea strategiei şi a planurilor de acţiune în domeniul asistenţei sociale bisericeşti se realizează de
către Sectorul social-filantropic care funcţionează atât la nivelul Administraţiei Patriarhale, cât şi la cel al
eparhiilor.
Art. 139 - (1) Locaşurile de cult din instituţiile amintite la art. 135, alin. (1) din prezentul statut
funcţionează, de regulă, ca subunităţi de cult (paraclise), cu sau fără personalitate juridică, arondate
protopopiatelor pe teritoriul cărora se află.
(2) Eparhiile vor reglementa statutul administrativ-juridic al acestor subunităţi de cult prin acorduri
încheiate cu instituţiile în cadrul cărora funcţionează şi care le administrează, cu respectarea prevederilor
art. 183, alin. (2) din prezentul statut.
(3) Finanţarea activităţii în domeniul social se asigură din resursele proprii ale furnizorilor de servicii
sociale, din subvenţii de la bugetul de stat şi de la bugetele locale, din donaţii şi sponsorizări obţinute în
condiţiile prevăzute de lege, din subscripţii publice, din fonduri nerambursabile şi din venituri provenite din
orice alte surse care nu contravin legislaţiei în vigoare sau prevederilor prezentului statut.

SECŢIUNEA A III-A
Despre conferinţele clerului

Art. 140 - (1) Preoţii şi diaconii, inclusiv cei din mânăstiri, sunt obligaţi să participe la conferinţele
pastoral-misionare semestriale, de primăvară şi de toamnă, precum şi la conferinţele administrative lunare,
ca formă continuă de perfecţionare a pregătirii profesionale, după absolvirea unei şcoli teologice.
(2) Conferinţele pastoral-misionare semestriale şi conferinţele administrative lunare au caracter teoretic şi
practic pentru realizarea următoarelor scopuri:
a) apărarea învăţăturii de credinţă şi a moralei ortodoxe;
b) perfecţionarea continuă în domeniul liturgic şi administrativ-bisericesc;
c) aprofundarea şi împrospătarea cunoştinţelor teologice de bază;
d) perfecţionarea ca predicatori şi duhovnici;
e) întărirea cooperării şi solidarităţii dintre parohii;
f) însuşirea de noi metode în activitatea misionar-pastorală;
g) cunoaşterea problemelor actuale ale vieţii creştine şi căutarea de soluţii adecvate.
(3) Pentru una dintre conferinţele pastoral-misionare semestriale, care are caracter unitar în întreaga
Biserică Ortodoxă Română, tema dezbaterii se stabileşte anual de Sfântul Sinod, iar pentru a doua, tema se
stabileşte de fiecare eparhie potrivit cerinţelor misionar-pastorale locale.
(4) Referatele susţinute în cadrul conferinţelor pastoral-misionare semestriale, apreciate în mod pozitiv de
Centrul eparhial, se pot publica în revistele eparhiale.
Art. 141 - (1) Perioadele de desfăşurare şi modalităţile de organizare ale conferinţelor pastoral-misionare
semestriale se stabilesc de fiecare Centru eparhial.
(2) Conferinţele administrative se organizează lunar, pe protopopiate, de către fiecare eparhie, şi au ca
tematică subiecte de interes local misionar-pastoral, liturgic-duhovnicesc şi administrativ, economic-
financiar şi altele.
Art. 142 - În scopul perfecţionării profesionale şi al cunoaşterii problemelor actuale ale vieţii şi activităţii
bisericeşti generale şi locale, Centrele eparhiale organizează anual, pe protopopiate, conferinţe ale
cântăreţilor (cantorilor) şi dascălilor (cateheţilor) bisericeşti.
Art. 143 - Conferinţele pastoral-misionare semestriale, conferinţele administrative lunare şi conferinţele
cântăreţilor (cantorilor) şi dascălilor (cateheţilor) bisericeşti vor fi prezidate de chiriarh sau de delegatul
acestuia.
SECŢIUNEA A IV-A
Distincţiile bisericeşti

Art. 144 - Pentru activitate deosebită în domeniul lucrării bisericeşti, sub raport liturgic, didactic, misionar-
pastoral, cultural-publicistic, social, gospodăresc-edilitar sau administrativ-economic, preoţii de mir pot
primi următoarele ranguri onorifice bisericeşti:
a)sachelar;
b) iconom;
c) iconom stavrofor.
Art. 145 - (1) Rangul de sachelar se acordă de către chiriarh preoţilor care au o activitate bisericească
bogată. Sachelarul poartă ca semn distinctiv brâu albastru.
(2) Rangul de iconom se acordă de chiriarh, într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului eparhial, preoţilor
sachelari, care au o activitate bisericească remarcabilă. Iconomul poartă ca semn distinctiv brâu roşu, iar la
serviciile religioase, bederniţă.
(3) Rangul de iconom stavrofor se acordă de chiriarh, într-o şedinţă a Permanenţei Consiliului eparhial,
preoţilor iconomi, care au o activitate bisericească excepţională. Iconomul stavrofor poartă ca semn
distinctiv cruce pectorală, brâu roşu, iar la serviciile religioase, bederniţă.
(4) Pentru activitate îndelungată şi deosebită, diaconilor din rândul clerului de mir li se poate acorda de
către chiriarh rangul de arhidiacon, cu dreptul de a purta cruce pectorală.
(5) În caz de abateri grave, aceste distincţii pot fi retrase de către chiriarh direct sau în baza unei hotărâri
consistoriale.
Art. 146 - (1) Protopopii, în timpul funcţionării lor în această calitate, poartă ca semn distinctiv cruce
pectorală, brâu şi culion roşu, iar la serviciile religioase, bederniţă.
(2) Vicarul administrativ eparhial, consilierii eparhiali şi inspectorii eparhiali cu funcţii de conducere de la
eparhii, precum şi inspectorii cu funcţii de conducere de la Patriarhia Română, pe durata funcţionării lor în
aceste calităţi, poartă ca semn distinctiv cruce pectorală, brâu şi culion ciclamen.
(3) Vicarul administrativ patriarhal, consilierii patriarhali şi inspectorul general bisericesc de la Patriarhia
Română, pe durata funcţionării lor în aceste calităţi, poartă ca semn distinctiv cruce pectorală, brâu şi culion
violet.
(4) Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar teologic pot fi recompensate pentru
activitatea lor cu ranguri acordate de chiriarh.
Art. 147 - (1) Pentru activitate meritorie îndelungată pe tărâm pastoral-misionar, administrativ-bisericesc,
didactic-educativ şi social-filantropic, la propunerea chiriarhilor, Patriarhul acordă distincţia „Crucea
Patriarhală” pentru clerici şi mireni, cu gramată.
(2) În acelaşi scop, la nivelul eparhiilor, se pot institui, prin hotărâre a Permanenţei Consiliului eparhial,
distincţii arhiepiscopale şi episcopale, după rangul eparhiei care le instituie, iar la mitropolii, distincţii
mitropolitane.

CAPITOLUL IV
DISCIPLINA CLERULUI

Art. 148 - (1) Instanţele disciplinare şi de judecată bisericească pentru clericii de mir, preoţi şi diaconi în
funcţiune şi pensionari, precum şi pentru cântăreţi, în probleme doctrinare, morale, canonice şi disciplinare
sunt:

A. De judecare în fond:
a) Consistoriul disciplinar protopopesc;
b) Consistoriul eparhial.

B. De judecare în recurs:
Consistoriul mitropolitan, pentru cererile de recurs admise, în principiu, de Sinodul mitropolitan şi de
Sfântul Sinod.
(2) Organismele care se pronunţă asupra admisibilităţii cererilor de recurs sunt:
a) Sinodul mitropolitan, care poate admite sau respinge, în principiu, recursurile pentru cazurile de
depunerea din treaptă, pronunţate de un Consistoriu eparhial;
b) Sfântul Sinod, care admite sau respinge, în principiu, recursurile pentru cazurile de caterisire, pronunţate
de un Consistoriu eparhial.
Art. 149 - (1) Pe lângă fiecare protopopiat funcţionează Consistoriul disciplinar protopopesc.
(2) Consistoriul disciplinar protopopesc are un preşedinte cleric şi 3 membri, dintre care 2 membri clerici,
numiţi pe termen de 4 ani, de către chiriarh, dintre preoţii din protopopiat, doctori, absolvenţi de masterat
sau licenţiaţi în teologie, care au cel puţin gradul II şi cunoştinţe canonice, precum şi un membru din
rândurile cântăreţilor bisericeşti.
(3) Când se judecă numai cazuri ale preoţilor, reprezentantul cântăreţ nu participă.
Art. 150 - (1) Consistoriul disciplinar protopopesc funcţionează ca instanţă disciplinară şi de judecată
pentru cântăreţii bisericeşti şi ca organism de împăcare pentru neînţelegerile ivite în rândul personalului
bisericesc, precum şi între parohieni şi preot.
(2) Dacă părţile nu s-au declarat împăcate prin hotărârea dată de Consistoriul disciplinar protopopesc, cazul
se transferă, în ultimă instanţă, la Consistoriul eparhial.
(3) Hotărârile Consistoriului disciplinar protopopesc privind cântăreţii bisericeşti sunt definitive, după
aprobarea lor de către chiriarh şi nu pot fi atacate în recurs la Consistoriul eparhial, cu excepţia celor care
prevăd pedeapsa destituirii acestora.
Art. 151 - (1) Consistoriul eparhial funcţionează la fiecare episcopie şi arhiepiscopie şi este format din 3
membri titulari şi 2 membri supleanţi. Membrii Consistoriului eparhial sunt preoţi, cu cel puţin gradul II,
doctori, absolvenţi de masterat sau licenţiaţi în teologie, cu cunoştinţe canonice şi juridice.
(2) Membrii Consistoriului eparhial se aleg la propunerea chiriarhului de către Adunarea eparhială, pe
termen de patru ani.
(3) Preşedintele Consistoriului eparhial se numeşte de către chiriarh dintre membrii titulari ai acestuia.
(4) Consistoriul are un grefier numit de chiriarh, la propunerea preşedintelui.
(5) La fiecare eparhie funcţionează Consistoriul monahal eparhial, compus din 3-5 membri numiţi de
chiriarh, pentru judecarea cauzelor personalului monahal primite de la chiriarh sau de la Consiliile de
judecată ale mânăstirilor, cu aprobarea chiriarhului.
Art. 152 - Hotărârile Consistoriului eparhial aprobate de către chiriarh devin definitive şi executorii.
Art. 153 - (1) Pe lângă fiecare Mitropolie funcţionează Consistoriul mitropolitan ca instanţă de judecare a
recursurilor admise, în principiu, de Sinodul mitropolitan sau de Sfântul Sinod.
(2) Consistoriul mitropolitan se compune din 3-5 membri titulari şi 2 supleanţi, preoţi numiţi de mitropolit
dintre preoţii desemnaţi de Adunările eparhiale ale eparhiilor sufragane, alţii decât cei desemnaţi în
Consistoriile eparhiale, cu îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 151, alin. (1) din prezentul statut.
(3) Preşedintele Consistoriului mitropolitan este numit de mitropolit dintre membrii acestuia, grefierul fiind
desemnat tot de mitropolit dintre clericii din administraţia eparhiei de scaun a acestuia.
(4) Consistoriul mitropolitan dă hotărâri definitive şi executorii, prin aprobarea lor de către mitropolitul
locului.
Art. 154 - (1) Sinodul mitropolitan, ca organism care se pronunţă asupra admisibilităţii cererilor de recurs,
deliberează sub preşedinţia mitropolitului locului.
(2) Sinodul mitropolitan primeşte şi examinează recursurile clericilor depuşi din treapta preoţiei de către un
consistoriu eparhial din cadrul Mitropoliei. Recursurile admise, în principiu, de Sinodul mitropolitan sunt
trimise Consistoriului mitropolitan spre judecare asupra fondului, iar sentinţa se aprobă de către mitropolit.
Art. 155 - Sfântul Sinod, ca organism care se pronunţă asupra admisibilităţii cererilor de recurs, primeşte şi
examinează recursurile clericilor caterisiţi de către un consistoriu eparhial. Recursurile admise, în principiu,
de Sfântul Sinod sunt trimise Consistoriului mitropolitan spre judecare asupra fondului, iar sentinţa se
aprobă de Patriarh.
Art. 156 - (1) Hotărârile instanţelor disciplinare şi de judecată eparhiale devin executorii numai după
învestirea lor cu formula executorie de către chiriarh.
(2) Hotărârile instanţelor de recurs devin executorii după aprobarea lor de către mitropolit sau Patriarh,
după caz.
(3) Sfântul Sinod, cu avizul chiriarhului locului, aprobă sau respinge cererile de iertare ale preoţilor
sancţionaţi cu pedeapsa caterisirii care, după recurs, a rămas definitivă.
(4) Sinodul mitropolitan, cu avizul chiriarhului locului, aprobă sau respinge cererile de iertare ale preoţilor
sancţionaţi cu pedeapsa depunerii din treapta preoţiei care, după recurs, a rămas definitivă.
(5) Hotărârile instanţelor disciplinare şi de judecată se pun în aplicare de către autorităţile bisericeşti
învestite în acest scop.
(6) În virtutea autonomiei cultelor, prevăzută de lege, şi a competenţelor specifice lor, instanţele de judecată
bisericească soluţionează probleme de disciplină internă, iar hotărârile instanţelor bisericeşti la toate
nivelurile nu sunt atacabile în faţa instanţelor civile.
Art. 157 - Sfântul Sinod este unica instanţă de judecată canonică a membrilor săi pentru orice fel de abateri
de la învăţătura şi disciplina Bisericii.
Art. 158 - În caz de urgenţă pastorală, potrivit prevederilor Sfintelor canoane, chiriarhul poate hotărî singur
sancţiuni disciplinare pentru personalul bisericesc din eparhie.
Art. 159 - Personalul bisericesc trimis în faţa instanţelor disciplinare şi de judecată bisericească în calitate
de acuzat, poate fi asistat în faţa tuturor instanţelor bisericeşti de un apărător bisericesc acreditat, ales de
acuzat.
Art. 160 - Cererile de revizuire a sentinţelor de caterisire, bine motivate, însoţite de actele necesare, vor fi
adresate Patriarhului, ca preşedinte al Sfântului Sinod, care le va trimite spre rejudecare Consistoriului
mitropolitan competent.

PARTEA A III-A
Instituţii bisericeşti cu scop misionar

Art. 161 - În Biserica Ortodoxă Română funcţionează ca instituţii cu scop misionar:

A. Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române cu patrimoniu distinct, având sectoarele:
editură, tipografie şi ateliere, la nivelul central al Patriarhiei;
B. Instituţii media: posturi de radio şi televiziune, centre şi birouri de presă, agenţii de ştiri, cotidiane şi
periodice etc., la nivelul Patriarhiei Române şi al eparhiilor;
C. Casa de ajutor reciproc a clerului şi salariaţilor bisericeşti, la fiecare eparhie.
A. Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
Art. 162 - (1) Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române este condus de Patriarh, iar
activitatea sa este coordonată de unul din episcopii-vicari patriarhali, fiind administrat de Permanenţa
Consiliului Naţional Bisericesc.
(2) Produsele Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române se distribuie eparhiilor,
parohiilor, mânăstirilor şi credincioşilor prin magazinele bisericeşti eparhiale.
(3) Editura şi tipografia Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române au exclusivitate în
privinţa editării, tipăririi şi difuzării Sfintei Scripturi, a cărţilor de cult şi a manualelor de teologie, care se
vor tipări numai cu aprobarea Sfântului Sinod.
Art. 163 - Eparhiile pot organiza singure edituri şi tipografii, precum şi ateliere de pictură şi de
confecţionat icoane, de ţesătorie şi croitorie de veşminte preoţeşti, de broderie, de ţesut covoare, de
lumânări etc., pentru a împlini în exclusivitate cerinţele unităţilor de cult din eparhie.
Art. 164 - Sfântul Sinod aprobă anual calendarul bisericesc pe baza textului elaborat de Cancelaria
Sfântului Sinod, care se tipăreşte la tipografia Institutului Biblic şi tipografiile eparhiale, cu respectarea
dreptului de copy-right, iar difuzarea se face în condiţiile stabilite anual de Sfântul Sinod, numai în
cuprinsul fiecărei eparhii.
Art. 165 - Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi eparhiile care au
tipografii şi ateliere proprii, sunt obligate să ia măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale în
vigoare privind dreptul exclusiv al Bisericii de a produce şi a valorifica obiectele şi bunurile necesare
activităţii de cult.
Art. 166 - Pentru susţinerea activităţilor pastoral-misionare, cultural-educative şi social-filantropice,
Biserica Ortodoxă Română, prin unităţile sale de cult, poate desfăşura activităţi economico-gospodăreşti.
B. Instituţii media
Art. 167 - La nivelul Patriarhiei Române şi al eparhiilor pot funcţiona, sub directa îndrumare a chiriarhului,
instituţii media (posturi de radio şi de televiziune, centre şi birouri de presă, agenţii de ştiri, cotidiane şi
periodice etc.), a căror activitate se aprobă de organismele bisericeşti abilitate, în condiţiile legii.

C. Casa de ajutor reciproc a clerului şi salariaţilor bisericeşti

Art. 168 - Casele de ajutor reciproc ale clerului şi salariaţilor bisericeşti din eparhii au ca scop acordarea de
împrumuturi şi ajutoare membrilor lor, la cererea acestora, iar activitatea acestora se va desfăşura potrivit
propriului regulament.

PARTEA A IV-A
Dispoziţii diverse

A. DISPOZIŢII PRIVIND PATRIMONIUL BISERICESC

Art. 169 - Totalitatea bunurilor aparţinând parohiilor, schiturilor, mânăstirilor, protopopiatelor, vicariatelor,
episcopiilor, arhiepiscopiilor, mitropoliilor şi Patriarhiei, asociaţiilor şi fundaţiilor constituite de Biserică,
fondurile destinate unui scop bisericesc, precum şi averile bisericilor fundaţionale alcătuiesc patrimoniul
bisericesc care aparţine Bisericii Ortodoxe Române, iar regimul lui este reglementat de prezentul statut.
Bunurile aflate în folosinţă fac, de asemenea, parte din patrimoniul bisericesc şi se administrează conform
actelor de dobândire şi dispoziţiilor prezentului statut.
Art. 170 - (1) Din punct de vedere al destinaţiei lui, patrimoniul bisericesc cuprinde bunuri sacre şi bunuri
comune.
(2) Bunurile sacre, respectiv cele care prin sfinţire sau binecuvântare sunt destinate exclusiv şi direct
cultului, sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile. Proprietatea asupra bunurilor sacre este exclusiv
bisericească, iar cedarea folosinţei poate fi acordată pe un termen de până la 3 ani, cu posibilitatea de
reînnoire.
(3) Sunt bunuri sacre cele care prin sfinţire sau binecuvântare sunt destinate cultului divin, precum:
lăcaşurile de cult (catedrale, biserici, paraclise, capele etc.), odoarele şi veşmintele bisericeşti, cărţile de
ritual, cimitirele etc.
(4) Sunt asimilate cu bunurile sacre şi beneficiază de acelaşi regim juridic şi: casa parohială, vatra parohială
şi mânăstirească, incinta Centrului eparhial, a Centrului patriarhal, reşedinţele chiriarhale, chiliile
mânăstirilor şi schiturilor, bunurile preţioase, cu valoare artistică, istorică sau datorită materialului din care
sunt confecţionate, precum: picturile, sculpturile, ţesăturile artistice, miniaturile, cărţile rare, documentele,
lucrările din materiale scumpe etc.
(5) Bunurile comune sunt cele destinate întreţinerii bisericilor, a slujitorilor ei, operelor culturale, de
caritate şi asistenţă socială, precum şi pentru îndeplinirea celorlalte scopuri ale Bisericii.
(6) Bunurile comune afectate întreţinerii bisericilor şi slujitorilor bisericeşti, operelor culturale, de asistenţă
socială şi filantropică, precum şi pentru îndeplinirea celorlalte scopuri ale Bisericii sunt: edificiile şcolilor
bisericeşti, edificiile administraţiilor bisericeşti, muzeele religioase, aşezămintele şi instituţiile culturale,
filantropice şi economice, terenurile agricole, pădurile, păşunile, viile, livezile, grădinile, drepturile
patrimoniale, creanţele, părţile sociale, acţiunile, fondurile, hârtiile de valoare, averea în numerar etc.
(7) Terenurile agricole (arabil, păşune, islaz, livadă etc.) şi pădurile unităţilor de cult ale Bisericii Ortodoxe
Române vor fi folosite conform dispoziţiilor stabilite de organismele bisericeşti competente.
(8) Normele generale şi obligatorii privitoare la asigurarea bunurilor unităţilor bisericeşti din cuprinsul
Patriarhiei Române se aprobă de Sfântul Sinod.
(9) Apartenenţa unui bun la categoria bunurilor sacre, în caz de îndoială, se stabileşte de către Sinodul
mitropolitan.
(10) Transmiterea cu orice titlu a folosinţei sau proprietăţii asupra bunurilor imobile care aparţin parohiilor,
mânăstirilor, protopopiatelor şi altor instituţii bisericeşti cu personalitate juridică din cuprinsul eparhiei
(vânzare, cumpărare, închiriere, schimbare etc.), precum şi grevarea cu sarcini sau afectarea de servituţi a
acestor bunuri prevăzute la alin. (6) şi (7), se aprobă de Consiliul eparhial, iar înstrăinarea bunurilor imobile
(clădiri şi terenuri) ale Centrului eparhial, de către Sinodul mitropolitan.
(11) Pentru îndeplinirea unor obiective misionar-pastorale şi social-filantropice la nivel de eparhii, prin
aprobarea adunarilor eparhiale, unele proprietăţi ale parohiilor şi mânăstirilor pot fi administrate în mod
unitar şi solidar de organismul eparhial abilitat în acest scop.
Art. 171 - (1) Fondurile arhivistice şi bibliotecile mânăstirilor, parohiilor, protopopiatelor, episcopiilor,
arhiepiscopiilor, mitropoliilor şi ale Patriarhiei sunt proprietatea exclusivă a acestora, nu pot fi înstrăinate,
grevate sau urmărite şi au regimul juridic al arhivelor şi bibliotecilor private.
(2) Organizarea şi funcţionarea fondurilor arhivistice şi a bibliotecilor unităţilor administrative bisericeşti se
fac potrivit prevederilor statutare şi regulamentare bisericeşti şi normelor legale în vigoare.
Art. 172 - În cazul desfiinţării unei unităţi de cult sau a unei biserici fundaţionale, proprietatea asupra
întregului ei patrimoniu se transmite unităţii de cult superioare ierarhic ce va dispune de acesta cu titlu de
proprietar al respectivului patrimoniu bisericesc. Patrimoniul bisericesc fără stăpân revine eparhiei în a
cărei jurisdicţie teritorială se află.
Art. 173 - Patrimoniul fundaţiilor şi asociaţiilor bisericeşti cu personalitate juridică constituite de Biserică
este proprietatea acestora şi se administrează de Biserică în limita şi în condiţiile actelor constitutive şi
conform dispoziţiilor prezentului statut.
Art. 174 - Bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel - contribuţii, donaţii, succesiuni, legate -,
precum şi orice alte bunuri intrate în patrimoniul unităţilor componente ale Bisericii Ortodoxe Române, din
ţară şi din afara graniţelor ţării, nu pot face obiectul revendicării lor ulterioare.
Art. 175 - (1) Biserica Ortodoxă Română şi părţile ei componente pot deţine în proprietate bunuri în
străinătate a căror situaţie se reglementează potrivit prevederilor statutare şi regulamentare proprii şi
legislaţiei statelor pe teritoriul cărora se află respectivele proprietăţi.
(2) Situaţia bunurilor bisericeşti sau similare din străinătate, proprietate a statului român, date în
administrare eparhiilor ortodoxe române din afara graniţelor ţării şi unităţilor lor, se va reglementa, la
cerere, prin acorduri bilaterale între Patriarhia Română, unitatea interesată şi statul român.
Art. 176 - (1) Dobândirea, înstrăinarea, grevarea şi administrarea patrimoniului bisericesc, controlul şi
verificarea gestionară se desfăşoară în conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare în vigoare.
Forma definitivă a acestor acte este cea aprobată de Consiliul eparhial, respectiv de Sinodul mitropolitan.
(2) În cazul aprobării înstrăinării unor bunuri bisericeşti, unităţile bisericeşti ortodoxe au drept de
preemţiune.
(3) Actele juridice având ca obiect bunurile din patrimoniul bisericesc, încheiate cu încălcarea prevederilor
prezentului statut, sunt lovite de nulitate absolută.

B. Dispoziţii cu privire la edificiile bisericeşti

ŞI CIMITIRELE PAROHIALE
I. Edificiile bisericeşti

Art. 177 - Bisericile sunt:

a) parohiale şi filii;
b) de cimitir;
c) fundaţionale;
d) izolate;
e) paraclise;
f) catedrale;
g) de mânăstiri;
h) din străinătate;
i) din armată, sistemul penitenciar, unităţi medicale, aşezăminte de asistenţă socială, unităţi de învăţământ
etc.
Art. 178 - (1) Bisericile parohiale sunt proprietatea parohiei, sunt integrate patrimoniului eparhiei 2 şi stau
sub jurisdicţia şi controlul autorităţii arhiepiscopiei sau episcopiei. Dacă într-o parohie sunt mai multe
biserici, chiriarhul o desemnează pe cea de căpetenie ca biserică parohială.
(2) În municipiile-reşedinţă eparhială precum şi în municipiile-reşedinţă de judeţ, chiriarhul va desemna
catedrala. Acolo unde există episcop-vicar sau arhiereu-vicar, chiriarhul îi va desemna acestuia o biserică
de slujire.
(3) Se consideră anexe ale lăcaşului de cult şi urmează regimului juridic al acestuia următoarele construcţii:
clopotniţa, cancelaria parohială, agheasmatarul, capela mortuară, casa parohială cu dependinţele sale,
muzeul eparhial, mănăstiresc sau parohial, incinta pentru aprins lumânări, pangarul, troiţa, magazia pentru
depozitat diverse obiecte de cult, aşezământul cu caracter social-filantropic, arhondaricul, chilia, trapeza,
orice incintă pentru desfăşurarea activităţilor cu caracter administrativ-bisericesc, reşedinţa chiriarhului
precum şi altele asemenea. Prin aşezământ cu caracter social-filantropic se înţelege căminul de copii,
azilul de bătrâni, cantina socială sau orice altă incintă destinată unei activităţi asemănătoare.
Art. 179 - Bisericile din cimitire se află în administrarea parohiilor, a mânăstirilor, a protopopiatelor sau în
directă dependenţă de Centrul eparhial.
Art. 180 - (1) Bisericile fundaţionale, întemeiate pe baza actelor de fundaţii se conduc potrivit acelor acte
de către chiriarh sau delegatul său. Ele stau sub jurisdicţia şi controlul autorităţii arhiepiscopiei şi episcopiei
din punct de vedere religios, administrativ-patrimonial şi gestionar ca şi bisericile parohiale, supunându-se
aceloraşi drepturi şi obligaţii faţă de eparhie.
(2) Actele de fundaţie ale acestor biserici vor fi puse întotdeauna în acord cu dispoziţiile prezentului statut
de către autorităţile bisericeşti. În caz contrar, biserica, cu toate bunurile ei mobile şi imobile, trece în
administrarea eparhiei.
(3) Dacă o asociaţie sau fundaţie social-filantropică ori cultural-bisericească se desfiinţează, întregul ei
patrimoniu trece3 în proprietatea eparhiei pe teritoriul căreia se află.
Art. 181 - O biserică, imediat după sfinţirea ei, trece în proprietatea şi în folosinţa unităţilor de cult din
cadrul eparhiei, cu tot terenul şi clădirile afectate ei şi stă sub dispoziţiile prezentului statut, ţinându-se
seama şi de actele de fundaţie. Eventualele condiţii testamentare contrare prezentului statut se vor considera
nule.
Art. 182 - (1) Bisericile izolate care nu se află pe un teritoriu locuit de vreo aşezare omenească aparţin
eparhiei pe teritoriul căreia se află şi sunt în grija şi administrarea acelei eparhii.

2
Alineat rectificat şi publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 132 din 20 februarie 2008. Rectificarea aparţine emitentului şi
Redacţiei „Monitorului Oficial, Partea I”. Forma iniţială era: „…sunt integrate patrimoniului acesteia…”
3
Alineat rectificat şi publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 132 din 20 februarie 2008. Rectificarea aparţine emitentului şi
Redacţiei „Monitorului Oficial, Partea I”..Forma iniţială era: „Dacă o asociaţie sau fundaţie social-filantropică ori cultural-
bisericească s-ar desfiinţa, întregul ei patrimoniu ar trece…”
(2) Bisericile şi edificiile monumente istorice cu caracter religios aparţin, de asemenea, eparhiei pe
teritoriul căreia se află şi se administrează de către aceasta.
Art. 183 - (1) Paraclisele de la reşedinţele eparhiale stau sub autoritatea directă a chiriarhului, iar cele de la
mânăstiri sub autoritatea mânăstirii de care aparţin.
(2) Paraclisele, capelele şi bisericile din cadrul unităţilor militare, din sistemul penitenciar, din unităţile
medicale, din aşezămintele de asistenţă socială, din unităţile de învăţământ şi din alte instituţii, depind
direct de chiriarh, sunt arondate protopopiatelor pe raza cărora funcţionează şi nu li se poate schimba
destinaţia de locaş de cult al Bisericii Ortodoxe Române.
Art. 184 - Bisericile de orice categorie se pot edifica pe teren proprietate a Bisericii sau concesionat acestui
scop, pe bază de cereri şi documente depuse la Centrul eparhial, numai cu aprobarea şi binecuvântarea
chiriarhului, fie că sunt noi, se reclădesc sau se transformă dintr-un alt edificiu.
Art. 185 - (1) Unităţile de cult pot solicita şi primi de la autorităţile administraţiei publice centrale şi locale
fonduri în vederea construirii, reparării, conservării şi întreţinerii locaşurilor de cult şi edificiilor bisericeşti,
în condiţiile prevăzute de lege.
(2) În privinţa locaşurilor de cult şi a edificiilor bisericeşti care fac parte din patrimoniul cultural-naţional,
autorităţile de stat pot efectua lucrări de restaurare şi întreţinere a acestora, cu consultarea prealabilă a
eparhiilor pe raza cărora acestea funcţionează.

II. Cimitirele parohiale şi mânăstireşti

Art. 186 - (1) Fiecare parohie şi mânăstire are dreptul să deţină sau să înfiinţeze cel puţin un cimitir pentru
îngroparea credincioşilor decedaţi, care este proprietatea parohiei sau a mânăstirii.
(2) Cimitirele parohiale şi mânăstireşti, ca bunuri sacre destinate exclusiv şi direct cultului, sunt insesizabile
şi imprescriptibile şi nu pot fi înstrăinate, schimbate, grevate sau sechestrate.
Art. 187 - (1) Cimitirul se administrează de către Consiliul parohial, Consiliul mânăstiresc sau protopopiat,
sub controlul periodic al Centrului eparhial.
(2) La parohie, cimitirul stă sub supravegherea preotului paroh, a epitropului şi a Consiliul parohial, iar la
mânăstire, a stareţului (stareţei), care sunt datori a se îngriji de împrejmuirea şi întreţinerea lui.
(3) Locul de veci concesionat rămâne proprietatea parohiei sau a mânăstirii, iar dreptul de concesiune nu
poate fi vândut de titular, transmiterea acestuia putând fi făcută doar prin succesiune către soţ sau rude până
la gradul al IV-lea.
(4) Locuri de înmormântare mai pot fi atribuite şi în folosinţă temporară sau gratuită tot prin hotărârea
organismelor parohiale şi mânăstireşti.
(5) Tarifele şi taxele pentru concesionarea şi întreţinerea locurilor de înmormântare din cimitirele parohiale
şi cele mânăstireşti, precum şi pentru prestarea serviciilor specifice din cimitir se vor stabili de Consiliul
parohial sau de Consiliul economic al mânăstirii şi nu vor putea depăşi tarifele ce se percep la cimitirele
administraţiei publice locale de aceeaşi categorie.
(6) Este interzisă condiţionarea oficierii slujbei înmormântării de plata oricărei taxe fixate de preot sau de
Consiliul parohial.
Art. 188 - Cimitire parohiale şi mânăstireşti noi se înfiinţează cu aprobarea Consiliului eparhial, în
conformitate cu prevederile legale în vigoare.

C. DISPOZIŢII PRIVIND CHELTUIELILE BISERICEŞTI

ŞI AJUTORUL STATULUI

Art. 189 - Cheltuielile pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, precum şi pentru reparaţii şi
construcţii noi vor fi acoperite din contribuţiile benevole ale credincioşilor, din veniturile unităţilor de cult
obţinute din activităţi proprii şi din contribuţii de la bugetul de stat, de la bugetul autorităţilor publice locale
şi al altor instituţii, în condiţiile legii.
Art. 190 - Salarizarea personalului bisericesc de conducere, precum şi a personalului clerical şi neclerical
se face conform normelor generale în vigoare în Biserica Ortodoxă Română, prin contribuţii de la bugetul
propriu al unităţilor de cult, prin contribuţii de la bugetul de stat, de la bugetul administraţiilor publice
locale şi al altor instituţii, în condiţiile legii.
Art. 191 - (1) Unităţile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din ţară şi din afara graniţelor ţării pot
solicita ajutoare financiare de la Patriarhia Română, precum şi subvenţii de la bugetul de stat şi de la
bugetele locale pentru sprijinirea unor activităţi pastorale, spiritual-culturale, sociale şi edilitare.
(2) Activitatea unităţilor de cult ale Bisericii Ortodoxe Române, în calitate de furnizor de servicii sociale,
este recunoscută şi sprijinită de stat, scop în care pot fi încheiate parteneriate şi acorduri aprobate prin lege.

D. DISPOZIŢII PRIVIND DREPTUL DE SUCCESIUNE AL IERARHILOR

ŞI AL MONAHILOR

Art. 192 - Eparhiile au vocaţie asupra tuturor bunurilor succesorale ale ierarhilor lor.
Art. 193 - Bunurile călugărilor şi călugăriţelor aduse cu dânşii sau donate mânăstirii la intrarea în
monahism, precum şi cele dobândite în orice mod în timpul vieţuirii în mânăstire rămân în totalitate
mânăstirii de care aparţin şi nu pot face obiectul revendicărilor ulterioare.
Art. 194 - Pentru ierarhii pensionaţi sau retraşi, Sfântul Sinod va reglementa drepturile acestora în
conformitate cu prevederile statutare şi regulamentare bisericeşti.

E. DISPOZIŢII PRIVIND STEMELE ŞI SIGILIILE EPARHIALE

Art. 195 - Patriarhia Română are propriul drapel în următoarea descriere: formă dreptunghiulară, lăţimea
fiind egală cu două treimi din lungimea sa; culoarea de fond este albă; în centru se află imprimată stema
Patriarhiei în descrierea aprobată.
Art. 196 - (1) Stema Patriarhiei, precum şi stemele mitropoliilor, arhiepiscopiilor şi episcopiilor din ţară şi
din afara graniţelor ţării se aprobă de Sfântul Sinod.
(2) Stema mitropoliei este comună cu stema Arhiepiscopiei în care îşi are reşedinţa.
Art. 197 - (1) Fiecare eparhie are propriul sigiliu pe care este reprezentată stema înconjurată de denumirea
acesteia înscrisă la art. 6 din prezentul statut.
(2) Sigiliul mitropoliei este comun cu sigiliul arhiepiscopiei în care îşi are reşedinţa.
(3) Sfântul Sinod are un sigiliu aflat în păstrarea Cancelariei Sfântului Sinod, care se aplică pe documentele
semnate de Patriarh în calitate de preşedinte al organismelor centrale deliberative, executive şi
administrative, pe tomosurile sinodale, pe gramatele şi actele sinodale şi patriarhale.
(4) Organismele centrale administrative şi Institutul Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române cu
sectoarele lor, Administraţia eparhială şi Cancelaria eparhială cu sectoarele lor administrative,
protopopiatele, parohiile şi mânăstirile au propriile sigilii, cu aprobarea autorităţii superioare bisericeşti.

F. DISPOZIŢII PRIVIND BULETINUL OFICIAL ŞI REVISTELE CENTRALE

BISERICEŞTI

Art. 198 - (1) Patriarhia Română publică următoarele reviste şi periodice centrale bisericeşti: Revista
„Biserica Ortodoxă Română”, Buletinul Oficial al Patriarhiei Române; Revista „Ortodoxia” pentru
problemele teologice de ordin interortodox, interconfesional si interreligios; Revista „Studii Teologice” a
facultăţilor de teologie ortodoxă; Revista „Vestitorul Ortodoxiei”; Revista „Chemarea Credinţei” şi
Cotidianul „Ziarul Lumina”.
(2) Abonarea la revistele centrale bisericeşti, prevăzute la alineatul precedent, este obligatorie pentru toate
unităţile de cult ale Patriarhiei Române.

G. DISPOZIŢII PRIVIND INCOMPATIBILITĂŢI ÎN ORGANISMELE

DE CONDUCERE

Art. 199 - În întreaga Biserică Ortodoxă Română nimeni nu poate fi în acelaşi timp:
a) membru al Consiliului eparhial şi al Consistoriului eparhial;
b) vicar administrativ eparhial, consilier eparhial, inspector eparhial, secretar eparhial, protopop şi membru
ales al Adunării eparhiale;
c) vicar administrativ eparhial, consilier eparhial, inspector eparhial, secretar eparhial, protopop şi membru
al consistoriilor bisericeşti;
d) nu pot fi aleşi membri ai Consistoriului disciplinar protopopesc, ai Consistoriului eparhial şi ai
Consistoriului mitropolitan cei ce sunt înrudiţi între ei sau cu chiriarhul respectiv, până la al patrulea grad
de sânge şi al doilea de cuscrie;
e) salariat în administraţia şi controlul bisericesc eparhial şi membru în organismele bisericeşti de
disciplină.
Art. 200 - Nici un preot, diacon sau mirean, membru al vreunui organism bisericesc deliberativ, executiv,
administrativ, de control şi de disciplină bisericească nu poate lua parte la soluţionarea următoarelor cauze:
a) a cauzei proprii sau a celor ce le pot aduce pagube ori câştig personal;
b) a cauzelor rudeniilor, până la al patrulea grad de sânge sau al doilea de cuscrie;
c) a cauzelor părinţilor sau copiilor adoptivi, precum şi a cauzelor celor ce stau sub tutoratul sau curatela
lor;
d) a cauzelor la care au fost martori, procuratori, experţi sau pe care le-au anchetat;
e) a cauzelor la a căror decidere au luat odată parte într-o instanţă inferioară.

DISPOZIŢII FINALE

Art. 201 - (1) Prezentul statut, aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe temeiul
principiilor şi dispoziţiilor generale, cuprinse în Sfintele canoane ale Bisericii Ortodoxe, pentru a determina
modalităţile după care Patriarhia Română îşi reglementează, conduce şi administrează lucrarea sa
religioasă, misionar-pastorală, cultural-educativă, social-filantropică, fundaţională şi patrimonială, este şi
rămâne obligatoriu pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română din ţară şi din afara graniţelor ţării.
(2) Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române se aplică prin regulamente
specifice de activitate care au aceeaşi autoritate canonică şi juridică cu cea a prezentului statut.
Regulamentele specifice diverselor domenii de activitate ale Bisericii sunt aprobate de Sfântul Sinod.
Art. 202 - Sfântul Sinod aprobă şi modifică prezentul statut cu două treimi din numărul membrilor prezenţi.
Art. 203 - Prezentul statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române a fost aprobat de
Sfântul Sinod la data de 28 noiembrie 2007 şi intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial al
României, Partea I, a hotărârii de Guvern pentru recunoaşterea acestuia.
Art. 204 - La data intrării în vigoare a prezentului statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii
Ortodoxe Române, se abrogă Statutul votat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 19-20
octombrie 1948 şi recunoscut prin Decretul nr.233 din 23 februarie 1949 al Prezidiului Marii Adunări
Naţionale, cu toate modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
Art. 205 - Până la elaborarea şi aprobarea noilor regulamente, rămân în vigoare prevederile actualelor
regulamente, în măsura în care acestea nu contravin prezentului statut.
COMENTARIU

Societatea românească a traversat în ultimele decenii o serie de transformări, mai ales de natură
legislativă, transformări care au marcat toate sectoarele de activitate. Trebuie spus că în materie de
legislaţie bisericească sau de legislaţie a statului cu privire la cultele religioase s-au înregistrat o serie de
noutăţi sau ajustări ale legislaţiei care să corespundă pe cât posibil noilor realităţi din România.
Desigur este cunoscut pentru Dvs că vorbim despre o ţară fostă membră a blocului sovietic în care
manifestarea religioasă a fost o lungă perioadă de timp obstrucţionată, biserica fiind nevoită să se retragă în
aşa numitul „ghetou liturgic” fără a fi posibilă manifestarea ei extra murros. Aşadar sistemul simfoniei
bizantine atât de des invocat în ceea ce priveşte relaţia dintre Biserică şi Stat în spaţiul la care ne referim a
fost îndepărtat. La fel ca în simfonia bizantină însă, Biserica a continuat să se roage pentru Stat şi adesea să
se roage şi de Stat pentru a-i îngădui o serie de acţiuni şi manifestări. Această relaţie este actuală şi acum
după 1990, când statul a revenit la sprijinirea Bisericii, dar este tentat adesea să şi aservească Biserica.
Având în vedere că tematica întâlnirii noastre de aici este cea legată de „Particular Laws of the Churches”
voi prezenta câteva aspecte ale noului statut al Bisericii Ortodoxe Române cu implicaţiile sale juridice,
precum şi aspecte reglementate prin alte legi cu privire la cultele religioase din România.
Pe teritoriul de astăzi al României statute propriu-zise au existat încă din secolul al XIX-lea. Primul
dintre acestea este Statutul organic al Mitropolitului Andrei Şaguna, alcătuit în 1868 şi aprobat în 1869 de
conducerea supremă a Imperiului austor-ungar. Acest statut a constituit un model pentru statutul ce va sta la
baza organizării Patriarhiei Române în 1925. Acceptarea principiilor din Statutul Bisericii Ortodoxe din
Transilvania a fost condiţia ca biserica de aici să se unească cu cea din celelate provincii româneşti.
Odată cu schimbările de scena politică de după al doilea Război Mondial s-a trecut şi la redactarea unui nou
statut pentru Biserică, ce va fi promulgat la 23 februarie 1949.
În condiţii similare de modificări ce au avut loc la finele secolului XX a apărut şi necesitatea înnoirii
Statutului Bisericii Ortodoxe Române. Fostul Statut fusese afectat deja după 1990 de peste 100 de
amendamente care vizau afirmarea libertăţii de credinţă, a autonomiei bisericeşti, redefinirea raporturilor
dintre Biserică şi stat, reglementarea asistenţei religioase din şcoli, spitale, închisori sau reglememnatări cu
privire la diaspora românească. Statutul de organizare al Bisericii Ortodoxe este prevăzut ca o necesitate, ca
de altfel pentru orice alt cult recunoscut de stat, prin articolul 29 din Constituţia României.
Noul Statut al Bisericii Ortodoxe Române este unul care încearcă să îmbine tradiţia cu situaţia de
tranziţie perpetuă pe care o trăieşte societatea românească. În unele privinţe, noul statut îl continuă pe cel
anterior şi în el se regăsesc chiar reminiscenţe ale Statutului organic al mitropolitului Andrei Şaguna din
Transilvania.
O primă particularitate subliniată de către patriarhul Daniel 4 este aceea că în el se observă o
puternică accentuare a legăturii dintre libertate şi responsabilitate sau între autonomie proprie şi
cooperare cu alţii la orice nivel: naţional, provincial şi eparhial. În cadrul acestei particularităţi, la baza
căreia stă până la urmă liberul arbitru întâlnit pe coordonata libertate – responsabilitate, se observă faptul că
întreaga Biserică este chemată la responsabilitate faţă de valorile ortodoxe şi gestionarea corectă a acestora
conform nevoilor specifice zonelor, parohiilor şi întregii biserici.
O altă trăsătură specifică a noului Statut al Bisericii Ortodoxe Române este aceea că acesta
intensifică sinodalitatea în sensul că asigură responsabilitate şi putere sporită episcopilor, dar creează un
cadru mai larg pentru cooperarea între cler şi mireni, prin introducerea de noi prevederi pentru Adunarea
Naţională Bisericească, în Adunarea Eparhială şi mai ales în parohie, care se bucură de reglementări noi în
acest nou statut.
Statutul actual încearcă să prezinte fundamentele organizării şi funcţionării Bisericii Ortodoxe Române,
raportarea la Tradiţia canonică şi la comuniunea panortodoxă, circumscripţia de activitate teritorială şi
personală, preponderenţa dimensiunii pastoral-misonare, modul de repartizare a slujirii bisericeşti în cadrul
oficiilor bisericeşti.
Încă din primul articol, noul Statut dă un semn de coerenţă ecleziologică. Dacă în vechiul Statut,
Biserica Ortodoxă Română era prezentată ca instituţia ce „cuprinde pe credincioşii de religie creştină
ortodoxă din România şi diaspora ortodoxă română” 5, primul articol al Statutului actual subliniază
identitatea Bisericii ca fiind: „comunitatea creştinilor ortodocşi, clerici, monahi şi mireni, constituiţi
canonic în parohii şi mânăstiri din eparhiile Patriarhiei Române, aflate în interiorul şi în afara graniţelor
României, care mărturisesc pe Dumnezeu în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pe temeiul Sfintei
Scripturi şi al Sfintei Tradiţii şi participă la viaţa Bisericii prin aceleaşi Sfinte Taine, slujbe liturgice şi
rânduieli canonice”.6
Diferenţa dintre cele două formulări este esenţială. Dacă în prima, exprimarea este de tip asociativ,
arătând că Biserica îi cuprinde pe credincioşi, fără să definească ceea ce este Biserica în manifestarea ei,
formularea actuală subliniază caracterul comunional al Bisericii. Articolul 6 este cel care arată mai departe
diferenţa de perspectivă. Dacă o asociaţie este constituită din persoane, Biserica este constituită din

4
Statutul BOR, Bucureşti, 2008, p. 9
5
Articolul 1 din Statutul de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, editura IBM, Bucureşti 2007.
6
Vezi Jean Zizoulas, L’Etre Ecclesial, Labor et Fides, Genève, 1981, p. 192.
comunităţi care se reunesc în numele lui Hristos şi Îl au drept Cap. Biserica este comunitatea celor ce se
împărtăţesc cu Hristos, ea find organizată în această lume ţinând cont de particularităţile societăţii.

Noul statut intensifică, după cum am amintit deja, sinodalitatea, în sensul că acordă responsabilitate şi
putere sporită Sinodului, format din toţi episcopii din Biserica Ortodoxă Română. Ca argument în favoarea
unei asemenea reglementări a fost invocat faptul că sinodalitatea este garantul unor decizii sau hotărâri bine
chibzuite şi tocmai de aceea infailibilitatea este o caracteristică a sinodalităţii. De asemenea, sinodalitatea
este imaginea spiritului democratic care trebuie să primeze în conducerea tuturor instituţiilor. De altfel acest
mod de conducere a fost cunoscut în creştinism foarte de timpuriu grăitor fiind în acest caz Sinodul
apostolic din Ierusalim din anul 50. După părerea mea, ca membru al comunităţii ecleziale din Transilvania
şi care cunosc zbaterea mitropolitului Nicolae Bălan din anii 20 ai secolului trecut pentru preluarea
principiilor şaguniene în Statutul Patriarhiei Române nu pot să nu îmi declar dezcordul faţă de o asemenea
centralizare a puterii decizionale şi o eludare a poziţiei mirenilor în Biserică. Dacă până acum în procesul
de alegere a ierarhilor, pentru că aici s-au produs marile schimbări. Mirenii ca membri ai structurilor de
alegere puteau să îşi spună cuvântul având uneori chiar câştig de cauză în faţa unei dorinţe a ierarhilor,
având în vedere că ei reprezentau 2/3 din structura unei Adunări Eparhiale cu putere decizională, acum
decizia finală aparţine exclusiv Sinodului format doar din episcopi. Sigur că au fost invocate canoane ale
Bisericii şi practica altor Biserici Ortodoxe surori, dar eu nu am fost niciodată un mare fan al epigonării şi
al transplantului de drept doar pentru că el funcţionează în alte părţi, renunţând la ceea ce se aplica de peste
un secol şi jumătate, fără a fi afectată biserica în vreun fel. Au fost aduse argumente că mirenii nu ar
cunoaşte cu precizie care sunt priorităţile Bisericii în materie misionar-pastorală sau că aceştia ar putea fi
influenţaţi de un candidat sau altul dintre cei propuşi, dar nu trebuie să uităm că tot episcopii îi propun şi pe
membri Adunărilor Eparhiale, ori aceştia pot fi de mai bună calitate sau nu, în funcţie de ceea ce îşi doreşte
fiecare episcop să aibă în eparhia sa. Puterea de decizie a episcopilor a fost mult sporită. Dacă acest lucru
este benefic sau nu rămâne de văzut.
În altă ordine de idei, dacă vorbim despre colaborarea cu elementul mirean, s-a argumentat că putem
spune că este un lucru foarte bun deoarece omul este o fiinţă care necesită atenţie şi pentru a-l extrage din
monotonia zilnică biserica îi poate oferi responsabilităţi. Responsabilitatea îl apropie pe acesta de biserică şi
prin aceasta poate realiza lucruri minunate pentru instituţia care i-a acordat încredere. De asemenea, faptul
că s-a împământenit modelul organizării unor anumite foruri cu două treimi mireni creează un context
benefic activităţii bisericii şi reprezintă ceva firesc, deoarece când spunem biserică nu înţelegem doar
clerici, ci şi mireni biserica fiind o instituţie divino-umană prin definiţie. Aşadar, mirenii fac parte în
continuare în aceeaşi pondere din structurile ecleziale, doar că aceste structuri şi-au pierdut dreptul
decizional, în dauna unuia consultativ.
Ca element de noutate este acela că dacă până acum în Adunarea parohailă a unei parohii intrau doar
bărbaţii majori domiciliaţi în acea parohie, prin noul statut la art. 54 alin. 2 se arată că această adunare
parohială este formată din credincioşii majori ai parohiei, bărbaţi şi femei. Totodată, dacă până acum în
Adunarea parohială, preotul nu era socotit ca administratorul averii bisericeşti, ci epitropul avea aceste
atribuţii, lucru care în realitate nu a avut loc aproape în nicio parohie din ţară. Acum se prevede că preotul
este cel care răspunde de averea bisericii, fiind ajutat desigur de unul sau chiar doi epitropi.
Învăţământul teologic pentru pregătirea clerului nu putea să nu fie reglementat de acest statut,
precum şi aspectele legate de predarea religiei în şcolile publice (starting with art. 115). Unităţile de
învăţământ teologic ortodox sunt integrate în România în sistemul de stat preuniversitar şi universitar pe
baza protocoalelor încheiate între Patriarhia Română şi Ministerul Educaţiei, încă din 1991. Planurile şi
programele de învăţământ sunt stabilite de Sfântul Sinod pentru învăţământul preuniversitar , iar pentru cel
universitar sunt doar aprobate de Sinod, după ce au fost elaborate de facultăţile de teologie şi avizate de
sinoadele mitropolitane.
După 134 de articole ce reglementează chestiunile administrative şi care privesc funcţionarea Bisericii
Ortodoxe este reglementată asistenţa socială realizată de către Biserică.
Guvernul României a încheiat protocoale de colaborare în domeniul incluziunii sociale cu diverse culte
recunoscute cum ar fi Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică sau Biserica Greco-Catolică,
urmând a fi semnate astfel de protocoale şi cu alte culte. Prin aceste protocoale se instituţionalizează o
cooperare care există la nivel central şi local, în derularea unor proiecte sociale. Pentru a-i ajuta în mod
eficient pe cei mai defavorizaţi dintre români, este nevoie de coeziune socială, de toleranţă şi respect, dar
poate cel mai important, este nevoie de implicare. În toiul falsului scandal mediatic pe marginea noii Legi a
cultelor a fost ratată voit scoaterea în evidenţă a părţii pozitive a textului. Or, noutatea prin excelenţă a
Legii cultelor rezidă în reformularea complet înnoită, juridic şi mental, a raporturilor dintre stat şi cultele
religioase. Articolul 7(1) precizează: „Statul român recunoaşte cultelor rolul spiritual, educaţional, social-
caritabil şi de parteneriat social, precum şi statutul lor de factori ai păcii sociale”. Mai departe, articolul
10(7) adaugă un plus de concreteţe: „Statul sprijină activitatea cultelor recunoscute şi în calitate de
furnizori de servicii sociale”. Practic, statul nu îşi mai defineşte raporturile în termenii controlului. Prin
parteneriat social, statul român post-comunist face un pas semnificativ către recuperarea civismului ca
atribut complementar exerciţiului politic. Cultele religioase sunt partenere sociale şi părţi ale societăţii
civile în acelaşi timp. În această calitate, toate cultele au posibilitatea unei cooperări largi cu instituţiile
publice şi să se bucure de sprijinul subsidiar al statului. Acesta din urmă nu îşi deleagă propriile obligaţii, ci
constată că, prin parteneriatul cu dimensiunea religioasă a societăţii, este în situaţia de a îşi îndeplini mai
coerent şi efectiv atribuţiile. Cum suntem încă departe de a fi un stat social după modelul european
cunoscut, ancorarea în textul Legii cultelor a principiului parteneriatului subsidiar este similar unei
adevărate cezuri în gândirea juridică a statului român de drept.
Evident că depinde într-o foarte mare măsură de cultele religioase însele cum vor fi exploatate constructiv
şansele acestui parteneriat, dacă va fi luat în serios şi dacă se va reuşi, la două decenii de la căderea
comunismului, să dăm României creştine atât de necesara dimensiune socială a dreptăţii, compasiunii şi
solidarităţii.
Tot ca particularitate a noului Statut este si faptul că acesta creează un cadru pentru prezenţa bisericii în
viaţa societăţii folosind mijloace de comunicare care au ca scop intensificarea misiunii liturgice, pastorale
culturale şi filantropice. Un fapt cât se poate de benefic, deoarece prin crearea unor mijloace de informare
în masă se poate ajunge mai uşor la sufletele unor mase mai mari de creştini, care pot primi astfel informaţii
bogate privitoare la valorile creştinismului ortodox. Dacă până în 1989 se vorbea despre cenzură în ceea ce
priveşte presa şi publicaţiile, după acest moment apar tot mai multe reviste bisericeşti, iar numărul cărţilor
cu profil religios explodează. Pe fondul suituaţiilor noi şi schimbătoare din societatea românească cu care şi
Biserica se va confrunta apar în presa laică o serie de discursuri negative la adresa Bisericii Ortodoxe.
Aceste situaţii sunt determinate spre exemplu de discuţiile privind retrocedarea proprietăţilor către Biserica
Greco-Catolică ce au fost confiscate de regimul comunist, de propuneri legislative pentru o nouă lege a
cultelor sau alte legi, cum ar legalizarea prostituţiei. Drept urmare, ierarhii condamnă „ostilitatea” presei
laice. În aceste condiţii se subliniază lipsa unui cotidian al Bisericii, care va apărea doar în 2005 la iniţiativa
Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, fiind vorba de Ziarul Lumina. După alegerea mitropolitului Daniel ca
patriarh al Bisericii Ortodoxe Române acesta va lărgi aria de difuzare la nivelul întregii ţări a acestui
cotidian, care va face parte începând cu 27 octombrie 2007 din Centrul de Presă BASILICA al Patriarhei
Române, alături de Radio, Televiziune, agenţie de presă şi săptămânalul Lumina de duminică. Toate acestea
fac parte dintre instituţiile cu caracter misionar care sunt reglementate începând cu art. 161 al noului Statut.
Am amintit deja de problemele existente în România cu restituirea proprietăţilor ce au fost
confisate de regimul comunist. Prin noul statut, Biserica Ortodoxă stabileşte clar natura bunurilor ce pot fi
deţinute de către entităţile componente ale sale, ca parte a patrimoniului bisericesc. Din punct de vedere al
destinaţiie lor ele pot fi bunuri sacre sau bunuri comune.
O reglementare specială este şi cea referitoare la cimitirele parohiale şi mănăstireşti. O problemă
delicată, a cărei importanţă s-a văzut chiar anul trecut este cea a lipsei spaţiilor adecvate pentru
înmormantare pentru credincioşii aparţinând cultelor minoritare, precum şi a acestor spaţii aflate în
proprietate privată.
Cultele religioase au reglementări în statute şi regulamente proprii, armonizate cu principiile generale
cuprinse în Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.
Potrivit art. 28 din această lege, unităţile locale ale cultelor pot avea şi întreţine, singure sau în asociere cu
alte culte, cimitire confesionale pentru credincioşii lor. Cimitirele confesionale se administrează potrivit
regulamentelor cultului deţinător.
Pe de altă parte, conform aliniatului 4 al aceluiaşi articol, „autorităţile administraţiei publice locale au
obligaţia de a înfiinţa cimitire comunale şi orăşeneşti în fiecare localitate“, pentru sprijinirea în acest fel a
cultelor care nu au cimitire în toate comunităţile, ori deşi au, acestea sunt considerate „închise“ (nu mai
există locuri de înmormântare libere).
Regimul juridic al locurilor de înmormântare din cimitirele parohiale este reglementat de Statutul pentru
organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi de Regulamentul pentru organizarea şi
funcţionarea cimitirelor parohiale şi mănăstireşti din cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române.
În Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române există dispoziţii privind cimitirele
parohiale în cuprinsul articolelor 186-188. Conform acestor dispoziţii, fiecare parohie are dreptul să deţină
sau să înfiinţeze un cimitir pentru îngroparea credincioşilor decedaţi, care este proprietatea parohiei.
Cimitirele parohiale, ca bunuri sacre destinate exclusiv şi direct cultului, sunt insesizabile şi
imprescriptibile şi nu pot fi înstrăinate, schimbate, grevate sau sechestrate. Articolul 187 din Statut prevede
că locurile de veci rămân proprietatea parohiei, iar dreptul de concesiune nu poate fi vândut de titular,
transmiterea acestuia putând fi făcută doar prin succesiune către soţ sau rude până la gradul al IV-lea.
Articolul 1 din Regulamentul pentru organizarea şi funcţionarea cimitirelor parohiale şi mănăstireşti din
cuprinsul eparhiilor Bisericii Ortodoxe Române confirmă prevederile statutare: cimitirele parohiilor sunt
proprietatea acestora şi au caracter de bunuri sacre.
Cimitirul parohial este destinat înmormântării enoriaşilor decedaţi din acea parohie. Cu aprobarea
consiliului parohial, se permite înmormântarea oricăror altor persoane. Acelaşi consiliu parohial
administrează cimitirul, îngrijindu-se de împrejmuirea terenului, de buna gospodărire şi conservare a
bunurilor cimitirului, preocupându-se de construirea de capele sau camere mortuare.
Conform art. 9 din Regulament, locurile de înmormântare sunt de două categorii: în folosinţă veşnică sau în
folosinţă temporară, pe 7 ani. Cu respectarea unei proceduri specifice, lăsarea în părăsire a locurilor de
înmormântare atrage anularea actului de concesiune.
Locurile de înmormântare din cimitirele parohiale se atribuie prin eliberarea unui act de concesiune. Acest
act de concesiune dă titularului numai un drept de folosinţă asupra locului atribuit, care nu poate fi
înstrăinat decât în condiţiile Regulamentului. În acest sens, potrivit art. 15, dreptul de concesiune asupra
locurilor atribuite în folosinţă veşnică se poate transmite prin donaţie şi succesiune legală sau testamentară.
Donaţia locurilor de înmormântare se poate face numai către rudele până la gradul IV. Locurile de
înmormântare transmise prin donaţie sau succesiune sunt indivizibile.
În ceea ce priveşte înmormântările, acestea se fac numai pe baza adeverinţei de înhumare, iar mormintele
pot fi deschise numai după ce au trecut cel puţin 7 ani de la data ultimei înhumări.
Potrivit Tradiţiei Ortodoxe, osemintele deshumate vor fi reînhumate în acelaşi loc de înmormântare din
care au provenit. În cazul osemintelor deshumate pentru înmormântarea unui alt decedat în acel loc,
reînhumarea lor se va face deodată cu noua înmormântare.
În cimitirele parohiale, orice construcţie funerară (cavouri, cripte) se va putea executa numai după obţinerea
aprobării eliberată în acest scop de consiliul parohial, precum şi a autorizaţiei de construire, cu excepţia
aşezării pe morminte a crucilor simple şi a oricăror semne funerare de lemn.
Pe locurile de înmormântare în folosinţă temporară este permisă numai amplasarea crucilor simple şi a
oricăror semne funerare de lemn, precum şi executarea de borduri simple – art. 29 din Regulament.
Menţinerea în stare de neîngrijire a construcţiilor funerare, împrejmuirilor şi mormintelor dovedeşte lăsarea
în părăsire a locurilor de înmormântare şi poate atrage anularea actului de concesiune. Starea de părăsire
sau degradare se stabileşte de către consiliul parohial, care verifică periodic starea locurilor de
înmormântare şi încheie un proces verbal de constatare ce se înscrie în registrul de evidenţă a cimitirului.
Acolo unde există biserici sau capele cu caracter de monument istoric sau de arhitectură, amplasarea faţă de
acestea a mormintelor noi va respecta distanţa minimă prevăzută ca zonă de protecţie a acestor monumente
prin dispoziţiile legale în vigoare.

În acelaşi statut al Bisericii Ortodoxe Române sunt şi câteva prevederi generale cu privire la
cheltuielile bisericeşti şi ajutorul statului. Finanţarea se face prin contribuţii benevole ale credincioşilor,
veniturile unităţilor de cult şi din contribuţii de la bugetul de stat (Articles 189-191). Fiind un subiect foarte
actual aş dori să fac câteva completări:

Concluzii
După cum am încercat să arăt şi după cum am şi intitulat această prelegere, prin noul statut al Bisericii
Ortodoxe din România se încearcă plasarea acesteia între tradiţie şi tranziţie. Avem în faţă o biserică ce
încearcă să răspundă nevoilor misionar-pastorale ale credincioşilor pe baza tradiţiei sale, dar în acelaşi timp
dovedeşte că îi sunt cunoscute şi mijloacele moderne de realizare a misiunii sale. Statutul reglementează
situaţia dintr-o biserică ce a supravieţuit celor 47 de ani de comunism, dar în acelaşi timp a ştiut să se
orienteze rapid spre ceea ce înseamnă realitatea sfârşitului de secol XX. Astfel, vorbim despre o biserică ce
se străduieşte să îşi recupereze proprietăţile confiscate de regimurile trecute, dar care în ciuda unor
nereuşite se implică în asistenţa socială a celor aflaţi în nevoie. Dacă poziţia presei nu a fost întotdeauna
una favorabilă, Biserica şi-a creat propria sa porta voce prin care să atragă atenţia asupra acţiunilor şi
existenţei sale.
În acelaşi timp, noul statut aduce o autoritate deosebit de mare a ierarhilor Bisericii, în comparaţie cu
ceilalţi membri clerici şi mireni ai săi. Ori în aceste condiţii eu nu am fost mirat de constituirea unui
sindicat al preoţilor. Sigur, pe baza legislaţiei în vigoare el era ilegal, lucru confirmat de CEDO, dar sper ca
cei în măsură să se fi gândit la ce i-a determinat pe acei membri ai Bisericii să facă acest pas. Dacă înainte
de 1948 au existat Asociaţii preoţeşti care aveau curajul să spună lucrurilor pe nume atunci când lucrurile
mergeau prost, fără teama vreunei repercursiuni, iată că acum preotul simplu nu are unde să îşi îndrepte
eventuala nemulţumire.
Aşadar, noul Statut al ROC generează o întărire a organizării sinodal-ierarhice, dar şi a rolului preotului în
comunitate, în vreme ce rolul mirenilor este diminuat având în vedere că structurile decizionale din care
aceştia făceau parte la nivel de eparhie, mitropolie şi patriarhie îşi pierd votul deliberativ, având de acum
doar unul consultativ, spre deosebire de celelate statute de la 1864 încoace. Cu toate acestea, noul statut
corespunde realităţii în care Biserica Ortodoxă îşi desfăşoară activitatea, reglementând situaţia
administrativă a Bisericii, dar şi chestiuni legate de structurile diasporale, de învăţământul teologic, de
asistenţa religioasă din spitale, închisori şi azile, despre proprietatea bisericească, despre instituţiile de presă
ca organe ale misiunii Bisericii, instanţele de judecată şi altele.
 Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara

Pentru credincioşii ortodocşi sârbi din judeţele Arad, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Timiş funcţionează
Episcopia Ortodoxă Sârbă, cu sediul la Timişoara. Acesta a funcţionat ca  episcopie începând cu secolul
XVI, când, pentru prima dată, se găsesc  mărturii scrise despre aceasta în documentele vremii, şi până în
timpul regimului comunist, când instituţia  a fost coborâtă  la rang de Vicariat. După primul război mondial,
comunitatea bisericească a ortodocşilor sârbi din Banat este condusă de arhierei-administratori numiţi de
Biserica Ortodoxă Sârbă, cu acordul statului român. Arhiereul numeşte un locţiitor arhieresc care conduce
Episcopia.
În prezent funcţionează ca Episcopie Ortodoxă Sârbă de Timişoara, având un post de episcop, actualmente
ocupat de un episcop-administrator numit de Patriarhia Ortodoxă Sârbă Belgrad, iar acesta are ca locţiitor
un Vicar administrativ. Preoţii  şi candidaţii la preoţie, în marea lor majoritate,  urmează studiile în Serbia
(la seminarele şi facultăţile de Teologie Ortodoxă Sârbă), iar o parte din aceştia urmează cursurile
facultăţilor de Teologie Ortodoxă din România.
Ca structură administrativă vicariatul este organizat şi funcţionează în 3 protopopiate (Arad, Socol,
Timişoara), având în total 56 de parohii.
În afară de cele 56 de parohii ortodoxe sârbe, există  şi 5 mănăstiri: mănăstirea Baziaş (un vieţuitor),
mănăstirea Zlatiţa  (fără vieţuitori), Mânăstirea Cusici, fără vieţuitori, mânăstirea Sf. Gheorghe (o
vieţuitoare),  mănăstirea Bezdin ( o vieţuitoare).
Pe  lângă  fiecare parohie există un Comitet de conducere care îl ajută pe preot la rezolvarea problemelor
administrativ-bisericeşti. Credincioşii ortodocşi sârbi au menţinut calendarul Iulian  (stilul vechi).
Numărul credincioşilor este de circa 20.000.

Biserica Romano-Catolică

Primele dovezi ale prezenţei pe teritoriul ţării noastre a catolicismului provin din secolul al XI-lea şi se
datorează unor misionari (călugări dominicani şi benedictini) angajaţi în răspândirea creştinismului roman.
Pe măsura cuceririi Transilvaniei de către Regatul Maghiar şi stabilirea în această provincie românească a
ungurilor catolici, ulterior şi a germanilor, tot catolici, au luat fiinţă, în secolele XI-XII, episcopii catolice la
Cenad (judeţul Arad), Oradea şi Alba Iulia. A început, totodată, şi procesul de atragere la catolicism a
românilor-populaţia cea mai numeroasă din voievodat.
Într-o altă provincie românească, Moldova, constituită ca stat în sec. al XIV-lea, călugării catolici veniţi din
Polonia şi Transilvania înfiinţează episcopii la Milcov, Siret şi Baia.
Cronicile pomenesc şi de episcopii create în Muntenia, la Curtea de Argeş şi Târgovişte, dar acestea au avut
o existenţă scurtă. Constituirea statelor feudale româneşti şi a mitropoliilor ortodoxe aferente (din Ţara
Românească şi Moldova) a slăbit treptat influenţa catolicismului, fapt ce duce la destrămarea episcopiilor
catolice. Cu toate acestea, atât în Ţara Românească, cât şi în Moldova, au continuat să existe credincioşi
catolici pentru care, la sfârşitul sec. al XVIII-lea, începutul sec. al XIX-lea, au luat fiinţă vicariatele
apostolice la Bucureşti, respectiv Iaşi. După unirea Ţărilor Române şi cucerirea independenţei de stat, în
România s-au creat Arhiepiscopia Bucureşti (1883) şi Episcopia Iaşi (1884).
În Transilvania, în sec. al XVI-lea, catolicismul este în regres, ca urmare a înfrângerii suferite de Ungaria în
războiul cu Imperiul Otoman (Mohacs-1526) şi mai ales a Reformei religioase care a determinat trecerea la
calvinism a unei mari părţi a populaţiei maghiare şi la lutheranism a celei săseşti. După alungarea turcilor
din Ungaria şi ocuparea Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic (1699), catolicismul îşi reia
dezvoltarea. După unirea Transilvaniei cu România şi formarea Statului Naţional Unitar Român (l
Decembrie 1918), numărul credincioşilor Bisericii romano-catolice a crescut considerabil, iar Biserica
romano-catolică şi-a intensificat activitatea. În ţară apar noi ordine şi congregaţii călugăreşti (călugării
asumpţionişti, surorile oblate asumpţioniste, Congregaţia surorilor Sfânta Maria ş.a.). La Bucureşti, Sfântul
Scaun instalează o nunţiatură. Numărul şcolilor catolice ajunge foarte mare, raportat la numărul
credincioşilor, întrucât în ele învăţau şi mulţi copii de alte confesiuni. Asociaţiile laice, în primul rând
„Acţiunea Catolică” (înfiinţată în anul 1927), desfăşoară o activitate tot mai vie.
Pe baza Concordatului din 1927-1929 a fost semnat între România şi Statul Papal acordul din 1932, prin
care bunurile din Transilvania doar administrate până atunci de „Statusul romano-catolic”, erau trecute în
proprietatea bisericii.
După instaurarea totalitarismului, în ţara noastră au fost luate măsuri şi împotriva Bisericii
Romano-Catolice. După noua Lege a cultelor din 1948, printr-un decret din septembrie 1948 şi o decizie
din mai 1950, au fost aprobate doar două dieceze: una la Alba Iulia, pentru Transilvania, şi alta, la
Bucureşti, pentru Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Acest fapt, ca şi alte nemulţumiri permanente ale
clerului şi credincioşilor romano-catolici, au dus la situaţia ca Biserica Romano-Catolică să nu aibă, după
1948, un statut de organizare şi funcţionare, aşa cum prevedea Legea cultelor. Această situaţie se menţine
şi în prezent.
Subliniem că episcopiile considerate „desfiinţate” de către autorităţile române (Iaşi, Timişoara, Satu Mare
şi Oradea) au continuat să existe în practică. Vaticanul, nerecunoscând desfiinţarea lor şi numind la
conducea lor câte un locţiitor de episcop („ordinar substitut”), care, deşi nu erau recunoscuţi formal de
Statul român drept conducători de episcopii, în practică erau totuşi trataţi în această calitate.
Reglementările din România după al doilea război mondial au modificat substanţial şi situaţia unor ordine
şi congregaţii călugăreşti. Pe baza noii legi a învăţământului şi a etatizării instituţiilor sanitare şi a celor de
asistenţă socială, unele ordine şi congregaţii (care aveau ca preocupare principală învăţământul sau
acţiunile caritative) au fost practic desfiinţate. Menţionăm că în anul 1948 Biserica Romano-Catolică avea
în România 25 de ordine şi congregaţii, care dispuneau de 79 de mănăstiri cu 451 călugări şi 124 mănăstiri
cu 1649 călugăriţe. Aceste ordine şi congregaţii aveau 421 instituţii şcolare, numeroase spitale, azile de
bătrâni, orfelinate şi alte aşezăminte de binefacere. Prin H.C.M. nr. 810/1949 s-a dispus încetarea activităţii
a 15 dintre cele 25 de ordine şi congregaţii călugăreşti. Cele 10 ordine care n-au fost desfiinţate prin lege
(cum ar fi Ordinul Franciscan) şi-au restrâns mult activitatea, activând în special în cadrul parohiilor. După
Revoluţia din decembrie 1989, situaţia Bisericii Romano-Catolice s-a normalizat. Episcopiile Iaşi,
Timişoara, Satu Mare şi Oradea au fost din nou recunoscute de statul român. De asemenea, după abrogarea
H.C.M. 810/1950, şi-au reluat activitatea ordinele şi congregaţiile călugăreşti.
Biserica Romano-Catolică numără în prezent, conform recensământului din 2002, 1.026.429 credincioşi,
dintre care 587.033 sunt maghiari, 345.557 români, 36.040 germani, 11.580 slovaci, iar restul de altă
naţionalitate. Biserica dispune de 646 parohii şi de circa 1.000 biserici şi capele în care slujesc circa 800
preoţi.
Organizatoric, Biserica Romano-Catolică din ţara noastră este alcătuită din şase dieceze:
Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti, care cuprinde: Muntenia, Oltenia şi Dobrogea, cu circa 40.000
de credincioşi, marea majoritate români. Arhiepiscopia a fost înfiinţată  de către Papa Leon al XIII-lea, la
27 aprilie 1883, care prin scrisoarea apostolicã Praecipuum munus a ridicat Vicariatul Apostolic al Valahiei
la rangul de Arhiepiscopie cu reşedinţa în Bucureşti. Tot atunci a fost numit şi primul titular al Arhidiecezei
în persoana Episcopului Ignatius Paoli care, din anul 1870, era Episcop de Nicopole şi Administrator
Apostolic al Valahiei. Arhiepiscopia este totodată şi mitropolia celorlalte dieceze, ea fiind împărţită în 6
protopopiate (decanate): Bucureşti Nord şi Bucureşti Sud, Ploieşti, Craiova, Constanţa şi Brăila, cu 66
parohii şi 114 preoţi diecezani. Pe teritoriul diecezei funcţionează şi două mânăstiri (clauzuri): Sf. Agnes
(Bucureşti) şi Timişul de Jos (jud. Braşov). Funcţionează  de asemenea, 47 de ordine şi congregaţii, dintre
care menţionăm: Surorile Oblate Asumpţioniste, Surorile Franciscane Misionare de Assisi, Misionarele
Carităţii (ordin înfiinţat de Maica Tereza, 20 de grădiniţe, 3 şcoli primare şi gimnaziale, 1 liceu, 2 şcoli
postliceale, 5 institute superioare, 20 de unităţi de asistenţă socială. Arhiepiscopia are şi 3 publicaţii:
Actualitatea creştină, Pro memoria şi Verbum.
Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia. De la întemeierea ei (1009) şi până în anul 1932 s-a numit
Episcopia Ardealului,  iar din anul 1991 a fost ridicată de Vatican la rangul de arhiepiscopie. Ea înglobează
Transilvania propriu-zisă (fără Maramureş  şi Crişana) şi are circa 480.000 credincioşi, marea majoritate
maghiari. Arhiepiscopia îşi desfăşoară activitatea în cadrul a 15 decanate : Alba Iulia, Bistriţa, Hunedoara,
Sibiu-Făgăraş, Dumbrăveni, Braşov, Târgu Secuiesc, Cluj-Dăbâca, Arieş-Turda, Târnava, Târgu Mureş,
Ciuc-Inferior, Ciuc-Superior, Gheorghieni, Odorhei-cu 265 parohii şi 325 de preoţi. În cadrul diecezei sunt
şi 16 mănăstiri, dintre care unele au regim de parohie, 304 de biserici, 45 de capele, 9 congregaţii, 7 centre
pentru protecţia copilului, 2 case de copii,  15 filiale şi puncte de lucru „Caritas”, 12 centre de îngrijire
medicală, azile şi cămine de bătrâni, grădiniţe,  4 case de studiu,  o facultate de teologie în cadrul
Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, un institut teologic în Alba Iulia, o şcoală postliceală, 4 licee
teologice.  Arhiepiscopia are 5 publicaţii diecezane, Vasárnap, Keresztény Szó, Krisztus Világossága,
Studia Theologica Transylvensia, Studia Universitatis, 17 publicaţii parohiale, reviste pentru tineret,
emisiuni radio şi tv etc.
Episcopia Romano-Catolică Iaşi, cu raza de activitate în Moldova. Numărul credincioşilor, în marea
majoritate români, este de 243.708. Teritoriul diecezei este împărţit în 10 decanate Iaşi, Valea Siretului,
Bucovina, Roman, Moineşti, Bacău, Traian, Trotuş, Piatra, Vrancea,  şi cuprinde  126 de parohii şi 227
lăcaşe de cult în care slujesc 222 preoţi diecezani. 50 de congregaţii cu 92 de case. Pe teritoriul diecezei
funcţionează 50 ordine şi congregaţii călugăreşti cu 152 de călugări şi 467 de călugăriţe. Dintre congregaţii 
menţionăm: Fraţii Minori Capucini, Fraţii Augustinieni Asumpţionişti, Surorile Oblate Asumpţioniste
Misionare, Fraţii Şcolilor Creştine şi Provincia Fraţilor Franciscani Conventuali  din România-Sfântul Iosif,
Misionarele Carităţii. De asemenea, există 36 de centre de asistenţă socială şi medicală (un spital, 10
orfelinate, 10 dispensare ş.a.), o facultate de teologie în cadrul Universităţii din Iaşi, 4 licee teologice, 3
seminarii teologice, 2 institute teologice (Iaşi şi Roman), o academie teologică, o şcoală profesională, o
şcoală de cântăreţi bisericeşti, 1 colegiu sanitar, 14 grădiniţe, 1 oratoriu-cămin de studenţi, 2 centre de
spiritualitate, o casa de reculegere, 2 centre de cercetare şi studii religioase.
Episcopia Romano-Catolică Timişoara, întemeiată în anul 1030 cu titlul iniţial de Cenad, din 1930
primeşte titlul de Timişoara şi  cuprinde judeţele Timiş, Caraş-Severin, Arad şi o parte din Mehedinţi.
Credincioşii, în număr de circa 160.000, aceştia fiind în ordine de etnie  maghiară, germană, română,
bulgară, croată, slovacă, cehă şi alţii. Episcopia numără 73 de parohii, grupate în opt decanate: Timişoara,
Cenad, Deta, Arad, Vinga, Pâncota, Caraş şi Severin, care la rândul lor formează trei arhidiaconate: Timiş,
Mureş, Banatul Montan. Pe teritoriul Episcopiei îşi desfăşoară activitatea 14 ordine şi congregaţii
călugăreşti, printre care Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, Societatea Divinului Salvator, Surorile Notre-
Dame, Surorile Benedictine, Surorile Franciscane.
Episcopia are 95 de preoţi; persoanele consacrate 79, trăiesc în 12 centre mânăstireşti preluate sau realizate
recent. Asistenţa socială este organizată prin centre Caritas, în număr de 8.  Exista de asemenea, un liceu
seminarial la Timisoara şi o grădiniţă pentru copii la Timişoara. Publicaţii periodice: „ Vita Catholica
Banatus” (lunar) şi „Laudetur” (lunar-foaie pentru tineret).
Episcopia Romano-Catolică Oradea, cu activitate în judeţele Bihor şi Sălaj. Numărul credincioşilor, în
marea majoritate maghiari, este de circa 62.000. Episcopia are 57 parohii, grupate în două protopopiate:
Oradea şi Crasna. Episcopia are un liceu teologic  la Oradea. Dintre organizaţiile monahale menţionăm:
Ordinele Premonstratens, Misericordian, Franciscan Capucin şi Ursulinelor.
Episcopia Romano-Catolică Satu Mare, cu sediul la Satu Mare, cuprinde judeţele Satu Mare şi
Maramureş. Episcopia a fost înfiinţată în anul 1804. Numărul credincioşilor, cei mai mulţi maghiari,
precum şi un număr de germani, se ridică la circa 100.000. Episcopia are 60 parohii şi 59 de filii, grupate în
şapte decanate: Satu Mare, Ugocea, Ardud, Carei I, Carei II, Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei. Sunt 121 de
lăşuri de cult şi 62 de preoţi.  Dintre congregaţii amintim :  Surorile de caritate Sf. Vincenţiu de Paul (33 de
surori), Societatea Inimii lui Isus, Surorile Misionare Hiltrup, Surorile Ursuline şi Fiicele Mici ale Inimii lui
Isus. Episcopia are două grupuri şcolare teologice la Satu Mare şi la Carei  şi o unitate de asistenţa socială
centrală „Caritas”  la Satu Mare şi 47 de unităţi teritoriale.
Biserica Romano-Catolică desfăşoară o bogată activitate caritativă. Prin intermediul asociaţiilor „Caritas”,
al altor asociaţii sau direct prin parohii şi organizaţii călugăreşti, Biserica a  înfiinţat grădiniţe pentru copii,
cămine de orfani, azile de bătrâni, cantine pentru săraci, cabinete şi centre medicale.
În cadrul Bisericii sunt editate mai multe publicaţii. Astfel, la Bucureşti apare revista lunară „Actualitatea
Creştină”, la Cluj „Keresztény Szó” (revistă lunară) şi „Vasárnap”, la Iaşi „Lumina creştinului” şi „Isus,
prietenul copiilor” ş.a.
Reprezentanţii Bisericii Romano-Catolice din ţara noastră au legături strânse cu bisericile romano-catolice
din străinătate şi  participă la întrunirile teologice organizate de Vatican şi bisericile catolice locale. În
acelaşi timp, iau parte la reuniunile teologice iniţiate de Consiliul Ecumenic al Bisericilor şi Conferinţa
Bisericilor Europene, în cadrul unor comisii mixte cu principalele biserici creştine din lume. În acest sens,
remarcăm dialogul purtat de mai multă vreme cu bisericile ortodoxe, dialog început oficial în anul 1980 în
insula Patmos. Următoarele întruniri au fost la München (1982), în insula Creta şi Bari (1984), Viena şi
Freising (1990) şi Balamand (1993). De remarcat că, început sub bune auspicii, dialogul a fost îngreunat
după căderea comunismului de problema Bisericilor catolice de rit oriental.
PREZENTAREA ŞI COMENTARIUL CODEX IURIS CANONICI

În primele patru secole, când creştinismul era unitar, Biserica din Apus a folosit aceleaşi canoane cu
Biserica din Răsărit. Dovadă este faptul că Dionisie Exiguul traduce în limba latină o colecţie de canoane,
cu titlul „Codex canonum ecclesiasticorum Dionisii Exigui” (sec. VI)7.

Imediat după aceasta, Dionisie Exiguul mai întocmeşte o colecţie cu hotărârile a 8 papi, de la Siricius
la Anastasie II, având numele de „Colectio decretorum pontificum romanorum” 8. Aceasta a fost dăruită de
papa Adrian I lui Carol cel Mare, în anul 774, şi a fost numită „Liber canonum”9.

Acestor colecţii le urmează „Collectio canoni Isidori Mercatoris” (sec. IX)10, atribuită lui Isidor
Mercator, apoi colecţia lui Reginus, abate de Prüm (sec. X)11, „Decretum” a lui Burchard de Worms (sec.
XI)12 şi „Panormia” lui Ives de Charters (sec. XII)13.

Aceste colecţii vor constitui izvorul principal 14 al lucrării - care va marca un moment esenţial în
dezvoltarea Dreptului canonic al Bisericii Romano-Catolice - călugărului Gratian „Concordia
discordantiam canonum” (sec. XII)15, care strânge la un loc normele în vigoare în vremea sa. Graţian a
căutat să grupeze canoanele în aşa fel încât să le împace atunci când erau divergenţe, de aceea colecţia s-a
bucurat de succes.

7
Dionisie Exiguul, abatele unei mănăstiri din Roma, originar din Sciţia (Dobrogea), a alcătuit această colecţie la insistenţele
episcopului Ştefan din Salona (Dalmaţia). El a tradus numai 50 din cele 85 de canoane apostolice, din motivul – după
arhiepiscopul P. de Marca din Paris – că ultimele 35 de canoane cuprindeau hotărâri care nu se potriveau cu obiceiurile Bisericii
apusene şi mai ales din pricina că can. 66 ar fi fost „ingratus Romanis auribus”. Alături de canoanele apostolice, Dionisie a mai
tradus canoanele primelor patru Sinoade ecumenice şi a 7 sinoade particulare, şi anume: Ancira, Neocezareea, Gangra, Antiohia,
Laodiceea, Sardica şi Cartagina. În timpul papei Hormisda (514-523), colecţia lui Dionisie Exiguul a devenit colecţia oficială a
Bisericii din Roma (N. Milaş, Dreptul…, p. 68, nota 3 şi p. 141).
8
Arhid. Prof. Dr. I. N. Floca, Drept…, p. 110.
9
Această colecţie a fost declarată drept colecţie oficială a imperiului romano-franc (Codex Juris Canonici, Friburgi Brisgoviae,
1919, p. IV).
10
Acesta este o colecţie falsă, care a fost alcătuită în scopul aservirii puterii de stat de către puterea papală, în jurul anilor 847-
852. Deşi falsă, ea a servit drept colecţie oficială timp îndelungat în Biserica Africană, cf. Arhid. Prof. Dr. I. N. Floca, Drept…,
p. 111.
11
Abatele Reginus (915) a intitulat această colecţie „Libro due de synodalibus causis et disciplinis ecclesiasticis”. Tipărită la
îndemnul arhiep. Rathod de Trier, ea a servit episcopilor drept „manualis codicillus”, cf. Dr. Emil Freidberg, Lehrbuch des
katholischen und evangelischen Kirchenrechts, Leipzig, 1903, p. 127.
12
„Decretum” sau „Collectiarum” a fost alcătuită între 1012 şi 1022, în 12 cărţi, şi conţine multe date false datorită folosirii
colecţiei Pseudoisidoriana din sec. IX (Ibidem).
13
Această colecţie a fost refăcută de Ives de Chartres (1115 sau 1117), primind titlul nou „Decretum” (Ibidem).
14
Alături de colecţiile de mai sus, mai pot fi amintite următoarele colecţii mai puţin importante: Collectio Anselmo dedicata,
alcătuită în Italia, între 883-897, netipărită; Collectio XII Partium, alcătuită de Bruchard de Worms, înainte de 1022, netipărită;
Colecţia ep. Anselm de Lucca (1086), cu multe date false preluate din Pseudoisidoriana, netipărită; Colecţia cardinalului
Deusdedit (1087), cu multe date false, dar cu multe documente arhivistice romane; Collectio trium Partium, alcătuită de Ives de
Chartres (1115 sau 1117), netipărită; Colectio Caesaraugustana, netipărită; Colectio Polycarpus, alcătuită de cardinalul Gregor
(1118), netipărită; O colecţie britanică, netipărită; De misericordia et institutia, alcătuită de Algerus de Lüttich (înainte de 1121),
care mai alcătuieşte o colecţie Liber sentetiarum, rămasă netipărită, după Dr. E. Friedberg, op.cit., p. 126-127.
15
Această colecţie a fost alcătuită între anii 1141-1150 şi se compune din trei părţi. Prima parte se împarte în 101 „distinctionis”,
iar acestea în „canones”. Partea a doua se compune din 36 de probleme (causae), la care autorul pune întrebări (questiones),
răspunsul urmând a fi indicat în canoanele din prima parte. Partea a treia are cuprins liturgic (Ibidem).
 Până în timpul papei Grigorie IX (1227-1241), mai apar însă cinci colecţii de decretalii papale, care s-
au emis după alcătuirea colecţiei lui Graţian 16, de aceea papa Grigorie IX hotărăşte să alcătuiască o colecţie
revizuită a decretaliilor papale. Această colecţie este înfăptuită de capelanul său Raymond de Penafort la
1234, cu titlul „Decretales Gregorii novi” sau „Liber Extra”17.

Decretaliile care apar după papa Grigorie IX, sunt adunate de papa Bonifaciu VIII (1294-1303), în
anul 1298, într-o colecţie care primeşte titlul de „Liber sextus”18. Acelaşi lucru înfăptuieşte şi papa Clement
V (1305-1314), cu decretaliile care apar după Bonifaciu VIII, alcătuind în 1317 colecţia numită
„Clementinae”19.

În Biserica Romano-Catolică, alături de decretaliile papale s-au adăugat hotărârile conciliilor aşa-zise
ecumenice20, care au avut loc după Sinodul de la Niceea (787), hotărâri care s-au strâns, pe măsura emiterii
lor, în colecţiile amintite.

La consiliul de la Basel (1411-1443), desemnat ca al 18-lea Sinod ecumenic, au fost adunate, într-un
singur corp, toate colecţiile oficiale de canoane, care apăruseră până la acea dată (Decretum Gratiani,
Decretales Gregorii Novi, Liber Sextus şi Clementinae), lucrare care a primit numele de Corpus Juris
Canonici21.

În 1500, canonistul francez Johannes (Jean) Chappuis, publică o nouă ediţie a Codex Juris Canonici
noile decretalii papale22, care prin aceasta sunt incluse în Corpus Juris Canonici.

Întrucât, corpuscul alcătuit la Basel, nu era decât o alăturare a unor colecţii independente una de alta,
în 1566, papa Pius V (1566-1572) dispune o sistematizare totală a acestei colecţii 23. Revizuirea se face de
către o comisie din 35 de specialişti şi se încheie în 1582, când, sub papa Grigorie XIII (1572-1585), apare
forma oficială de atunci a colecţiei de canoane a Bisericii Romano-Catolice numită „Corpus Juris
Canonici”24.

16
Acestea sunt numite „Quinque compialtiones antiquae”. Prima colecţie (Breviarum extravagantium) este alcătuită de Bernard
de Pavia, în 1191, a treia a fost tipărită de papa Inocenţiu III (1210), iar a cincea de papa Honorius III (1226), (Ibidem).
17
Raymond contopeşte cele cinci colecţii amintite mai sus, adăugând încă 200 de decretalii, majoritatea emise de Grigorie IX,
astfel încât întocmeşte o culegere de aproape 1500 de documente, aranjate pe materii, în mod cronologic. Colecţia aceasta s-a
publicat la Paris şi Bolognia în anul 1234 (Ibidem).
18
„Liber extra” a fost revizuită de papa Bonifaciu VIII, devenind „Liber sextus”, a cărei „glossa ordinaria”, a fost alcătuită abia
în 1340 de către Johanes Andreae (Ibidem, p. 132).
19
Această colecţie conţine şi hotărârile conciliului de la Viena (1311). Colecţia a fost revizuită de papa Ioan XXII (1316-1334) şi
reeditată în 1417. „Glossa ordinaria” a fost alcătuită de Johanes Andreae şi refăcută de Franciscus Zabarella (1417), (Ibidem).
20
După Sinodul 7 ec. de la Niceea (787), Biserica Romano-Catolică mai numeşte „ecumenice” şi următoarele concilii: 8)
Constantinopol, 869; 9) Lateran I, 1123; 10) Lateran II, 1139; 11) Lateran III, 1179; 12) Lateran IV, 1215; 13) Lyon I, 1245; 14)
Lyon II, 1274; 15) Viena, 1311; 16) Pisa, 1404; 17) Constanz , 1414-1418; 18) Basel, 1411-1443; 19) Florenţa, 1439; 20)
Lateran V, 1512; 21) Trient, 1545 -1563; 22) Vatican I, 1870; 23) Vatican II, 1962-1965 (Ibidem, p. 142, nota 1).
21
Ibidem, p. 132.
22
Este vorba de “Extravagantes Johannes’XXII” şi „Extravagantes Communes” (de la Urban IV până la Sixt IV), cf. Lexikon
des Kirchenrechts, Ed. Herder, Freiburg-Basel-Wien, 2004, col. 169-170.
23
Pr. Ion Covercă, Reguli canonice la chestiuni liturgice în „Codex Juris Canonici”, în rev. „BOR”, 1974, nr. 9-10, p. 1248, nota
1.
24
Dr. Emil Friedberg, op.cit., p. 133. Practice acum se încheie Corpus Juris Canonici, care cuprinde, astfel, şase cărţi: Decretum
Gratiani, Liber Extra, Liber Sextus, Clementinae, Extravagantes Johannes’XXII şi Extravagantes Communes
 La Conciliul I Vatican (1869-1870), datorită înmulţirii, după anul 1582, a hotărârilor sinodale şi
decretaliilor papale, s-a discutat despre revizuirea colecţiei „Corpus Juris Canonici”, în care să se includă şi
aceste hotărâri ulterioare. Acest lucru s-a realizat după patru decenii, când această colecţie a fost pregătită
de papa Pius X (1903-1914), promulgată de papa Benedict XV (1914-1922), la 27 mai 1917, şi a intrat în
vigoare la 19 mai 1918 cu titlul „Codex Juris Canonici”25.

După numai câteva decenii, la Conciliul II Vatican (1962-1965), s-a discutat problema reformării
legilor bisericeşti-canonice a Bisericii latine 26, Biserică ce se afla în plin proces de adaptare la condiţiile
contemporane (aggiornamento). Restructurarea s-a început la propunerea papei Ioan XXIII (1958-1963) şi
s-a încheiat în 1983, în timpul papei Ioan Paul II (1978-2005)27.

Codex Juris Canonici s-a elaborat în limba latină, a fost promulgat la 15 ianuarie 1983 şi a intrat în
vigoare la 27 noiembrie 1983 şi constituie actualul cod canonic fundamental după care se conduce Biserica
Romano-Catolică28.

De reţinut că, odată cu aprobarea actualului CIC-1983 al Bisericii Romano-Catolice, au fost abrogate
toate celelalte izvoare ale dreptului canonic, de până atunci. În rândul acestora se numără şi sfintele
canoane din primul mileniu creştin care, astfel, pentru catolici nu mai au valoare normativă, ci cel mult o
valoare istorico-orientativă.

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

Această biserică a luat naştere în Transilvania la sfârşitul sec. al XVII-lea prin unirea cu Biserica Catolică a
unei părţi a românilor ortodocşi.
În condiţiile declinului puterii otomane şi expansiunii  Imperiului Habsburgic, care la sfârşitul secolului al
XVII-lea a anexat Transilvania, protestantismul, dominant în timpul principatului transilvan sub
suzeranitate otomană, îşi pierde din  influenţă, iar catolicismul, religia Imperiului Habsburgic, este în
ascensiune. Diploma leopoldină emisă de Împăratul Leopold I, în 1691, recunoaşte drepturile celor patru
religii recepte (catolică, lutherană, calvină şi unitariană), precum şi privilegiile celor trei naţiuni (unguri,
saşi şi secui). În 1692, împăratul confirmă preoţilor ortodocşi, care acceptă unirea cu Roma, aceleaşi
drepturi de care se bucura clerul romano-catolic, iar prin diploma din 1698 acordă românilor posibilitatea
de a trece la oricare dintre cele patru religii recepte.

25
Arhid. Prof. Dr. I. N. Floca, Codex Juris Canonici, în rev. „ST”, 1984, nr. 9-10, p. 697.
26
Prof. Dr. Alexander Dordett, Adaptarea Dreptului canonic romano-catolic la cerinţele vremii, în rev. „ST”, 1972, nr. 3+4, p.
212-217.
27
Codice di diritto canonico, testo ufficiale e versione italiana, Roma, 1983.
28
Codex Juris Canonici a fost modificat ulterior printr-un “Motu Propriu” (Ad tuendam fidem) al papei Ioan Paul II, la 18 mai
1998, în două locuri: la can. 750 s-a adăugat un § 2 care face referinţă la adaosurile mărtirisirii de credinţă din anul 1989; şi la
can. 1371, 1o, unde se face referinţă la can. 750, § 2, cf. Lexikon …, col. 159.
Datorită situaţiei economice grele în care se aflau românii, cei mai mulţi aflaţi în stare de iobăgie, a lipsei
drepturilor politice şi religioase (Biserica Ortodoxă avea statut de religie tolerată), aceste promisiuni au dat
rezultate. Sinodul de la Alba Iulia, convocat în anul 1697 de către mitropolitul ortodox  Atanasie Anghel, a
acceptat cele patru principii obligatorii ale unirii cu Roma: recunoaşterea supremaţiei papale, existenţa
purgatoriului, împărtăşirea cu azimă şi Filioque. Prin primirea acestor condiţii se garanta românilor uniţi
păstrarea ritualului tradiţional, respectarea sărbătorilor ortodoxe, alegerea episcopilor de către sinod
(urmând să fie după aceea recunoscuţi de Papă şi împărat), egalitatea în drepturi a clerului şi a
credincioşilor uniţi cu clerul şi credincioşii Bisericii Catolice. Aceste drepturi au fost confirmate în două
diplome ale împăratului (1699-1701) dar, din păcate, ele n-au fost respectate decât în mică măsură.
Între uniţi şi Biserica ortodoxă au apărut neînţelegeri. Mitropolitul Atanasie Anghel, care, după ce a realizat
unirea, a fost confirmat de Biserica Catolică doar ca episcop, a fost excomunicat de către Mitropolitul Ţării
Româneşti. Cu toate presiunile şi constrângerile, mulţi români transilvăneni au refuzat unirea, au fost chiar
revolte împotriva acesteia, ca cea condusă de călugărul Sofronie de la Cioara, în anul 1759. Pentru
aplanarea acestor conflicte şi înăbuşirea revoltelor a fost trimis cu trupe, în Transilvania, în anul 1761,
generalul austriac Bukow. Acesta, făcând exces de zel, a distrus numeroase biserici şi mănăstiri ortodoxe.
Prima episcopie a românilor uniţi şi-a avut sediul, până în anul 1721, la Alba Iulia, apoi s-a mutat pentru
scurt timp la Făgăraş, iar din anul 1737 s-a instalat definitiv la Blaj. Treptat, au fost create şi alte episcopii
unite: în anul 1777 s-a înfiinţat episcopia de la Oradea, în anul 1853 au fost create episcopiile de la Gherla
(în 1930 s-a mutat la Cluj) şi Lugoj, iar Episcopia de la Blaj a fost ridicată la rangul de Arhiepiscopie şi
Mitropolie de Alba-Iulia şi Făgăraş. După încheierea Concordatului dintre statul român şi Vatican în anul
1930 s-a organizat Episcopia Maramureşului, cu sediul la Baia Mare.
Pentru consolidarea unirii cu Roma episcopii uniţi au folosit mult ordinele şi congregaţiile călugăreşti. Au
fost înfiinţate ordine greco-catolice, dintre care un rol însemnat  de-a lungul istoriei acestei biserici l-a avut
Ordinul Sfântul Vasile cel Mare, ordin călugăresc care se conduce după normele prescrise de acest Părinte
al Bisericii.
Ca urmare a unirii, numeroşi tineri greco-catolici au avut posibilitatea să studieze la Roma şi la alte
universităţi catolice  occidentale. Întorşi acasă, aceştia au avut o contribuţie importantă la dezvoltarea
culturii româneşti, la formarea conştiinţei naţionale a românilor şi la lupta acestora pentru păstrarea  fiinţei
naţionale.
Printre personalităţile de seamă ale acestei Biserici menţionăm pe episcopul Ioan Inochentie Micu-Klein,
Gheorghe Şincai, Petru Maior, Samuel Micu, Timotei Cipariu, Simion Bărnuţiu, Alexandru Papiu Ilarian.
O consecinţă pozitivă a unirii a fost şi dezvoltarea învăţământului, atât a celui teologic, cât şi a celui
general. Încă din 1734 s-a înfiinţat la Blaj un seminar teologic greco-catolic, care este transformat, în 1853,
în institut teologic. Şcoli greco-catolice de valoare au fost create la Oradea, Gherla, Cluj şi Lugoj.
De-a lungul timpului, în momentele importante ale istoriei românilor din Transilvania (Revoluţia de 1848,
lupta memorandiştilor, conducătorii celor două biserici româneşti au conlucrat fructuos pentru promovarea
intereselor românilor şi pentru apărarea fiinţei naţionale româneşti. La 1 Decembrie 1918, actul unirii
Transilvaniei cu patria mamă a fost citit de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu, viitor cardinal, asistat de
episcopul ortodox de Caransebeş, Miron Cristea, viitorul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, care s-au
îmbrăţişat în faţa mulţimii adunate la Alba Iulia şi au declarat înţelegere frăţească.
După unirea Transilvaniei cu România, Biserica Română Unită cu Roma a devenit unul din cultele
însemnate din ţară. De altfel, conform recensământului din anul 1930, credincioşii greco-catolici
reprezentau 7,9 % din populaţia ţării . Din aceste motive, având în vedere şi rolul jucat în istorie de această
biserică, Constituţia României din anul 1923 stipula că „Biserica Ortodoxă Română este biserica
dominantă, iar cea greco-catolică are întâietate faţă de celelalte culte”, ambele fiind declarate biserici
naţionale. Statutul juridic al Bisericii greco-catolice şi relaţiile sale cu statul român au fost mai bine
precizate prin Concordatul dintre Vatican şi România (1927-1929). Documentul prevedea existenţa în
România a trei rituri catolice: grec, latin şi armean. Pentru ritul grec se stipula următoarea structură
organizatorică: o mitropolie la Blaj, cu patru dieceze sufragane: Oradea, Lugoj, Cluj-Gherla şi Maramureş.
În activitatea sa, Biserica greco-catolică a fost sprijinită de asociaţii ale laicatului. În 1928 a luat fiinţă
Asociaţia Generală a Românilor Uniţi (AGRU). Studenţii greco-catolici au întemeiat Asociaţia Studenţilor
Transilvăneni Români Uniţi (ASTRU), iar femeile Asociaţia Femeilor Române Unite (AFRU).
După instaurarea dictaturii comuniste, în anul 1948, Biserica Română Unită cu Roma a fost scoasă în afara
legii. În acel moment ea avea, după propriile aprecieri, circa 1,8 milioane de credincioşi, aproximativ 2.500
de biserici cu 1.700 preoţi, o academie teologică, trei seminarii teologice, mănăstiri şi şcoli confesionale.
Conform Decretului nr. 358 din 1 decembrie 1948, bunurile sale au fost preluate de către stat, iar bisericile
şi casele parohiale au fost atribuite Bisericii Ortodoxe Române.
Autorităţile comuniste au arestat şi condamnat pe toţi episcopii şi pe acei preoţi care s-au opus desfiinţării
Bisericii Române Unite cu Roma. În ciuda acestui fapt, Biserica Greco-Catolică şi-a continuat activitatea
datorită episcopilor hirotoniţi clandestin (în locul celor arestaţi) şi preoţilor rămaşi în rezistenţă. Această
activitate consta în liturghii oficiate în locuinţe particulare, în înmormântări după ritul greco-catolic, în
hirotoniri de noi preoţi, botezuri, cateheză, pastoraţie.
După Revoluţia din decembrie 1989, una din primele măsuri adoptate de Consiliul Frontului Salvării
Naţionale a fost Decretul-Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, prin care se abroga Decretul nr. 358/1948 şi se
recunoştea oficial Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică.
La 14 martie 1990, Sfântul Scaun a numit conducătorii celor cinci dieceze greco-catolice, în fruntea
acestora fiind desemnat Mitropolitul Alexandru Todea, care, în acelaşi an, a fost înălţat la rangul de
Cardinal.
Ierarhii au fost recunoscuţi prin decret prezidenţial de către Statul român.
În anul 2005 Vaticanul a ridicat la rang de Arhiepiscopie Majoră, Biserica Greco-Catolică din România.
În vederea reglementării situaţiei fostului patrimoniu al Bisericii Române Unite cu Roma, s-a adoptat
Decretul-Lege nr.126 din 24 aprilie 1990, în care se stipulează că „ bunurile preluate de către stat prin
efectul Decretului nr. 358/1948, aflate în prezent în patrimoniul statului, cu excepţia moşiilor, se restituie,
în starea lor actuală, Bisericii Române Unite cu Roma”. În acest act normativ se prevede că acolo unde
numărul lăcaşurilor de cult este insuficient, raportat la numărul de credincioşi, Statul va sprijini construirea
de noi lăcaşuri de cult prin punerea la dispoziţie a terenurilor aferente şi a unor fonduri băneşti. Referitor la
bunurile preluate de Biserica Ortodoxă Română, art. 3 al Decretului-Lege nr.126/1990 prevede: „Situaţia
juridică a lăcaşurilor de cult, a  caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma,
Greco-Catolică şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă,
formată din reprezentanţi clericali ai celor două culte religioase, ţinând seama de dorinţa credincioşilor
din comunităţile care deţin aceste bunuri”.
Pe baza art. 2 al acestui Decret-Lege, în urma activităţii Comisiei mixte, formată din reprezentanţi ai
Guvernului şi ai Bisericii Române Unite cu Roma, 80 de clădiri şi terenuri intravilane au fost trecute din
proprietatea Statului în cea a Bisericii, prin Hotărârea Guvernului nr. 466/1992.
În cadrul celor cinci dieceze, recensământul populaţiei efectuat în anul 2002 a evidenţiat existenţa a
191.556 credincioşi greco-catolici, din care 61,8 % locuiesc în mediul urban iar 38,2 % în mediul rural.
Marea majoritate a credincioşilor sunt români, dar există şi 19.654 credincioşi de limbă maghiară şi 1.721
de limbă ucraineană, pentru cei din urmă existând un Vicariat rutean care este inclus în Episcopia Română
Unită de Maramureş.
Biserica cuprinde 5 dieceze, 3 vicariate, 75 de protopopiate (din care multe nu au personal încadrat), 763 de
parohii şi 761 preoţi. Dificultatea principală cu care se confruntă biserica după reintrarea ei în legalitate este
lipsa lăcaşurilor de cult. În prezent funcţionează peste 470 de lăcaşuri de cult, cele mai multe - 190 -
restituite de Biserica Ortodoxă Română, altele construcţii noi sau închiriate de la alte culte. În construcţie
sunt  cca. 280 de biserici. Parohiile care nu dispun de lăcaş de cult oficiază serviciile divine în spaţii
improvizate (şcoli, cămine culturale ş.a.).
Pregătirea preoţilor se face în cadrul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică Cluj-Napoca, structurată în trei
departamente: Blaj, Cluj, Oradea,  precum şi a Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din Baia Mare.
Biserica dispune şi de 8 licee teologice, încadrate în reţeaua învăţământului de stat.
Treptat s-a refăcut şi viaţa monahală a bisericii. În prezent funcţionează  peste 25 de ordine şi congregaţii
călugăreşti, dintre care mai importante sunt: Ordinul Sfântul Vasile cel Mare, Societatea lui Isus, Ordinul
Călugărilor Asumpţionişti, Ordinul Franciscanilor Minori Conventuali, Congregaţia Surorilor Oblate
Asumpţioniste, Congregaţia Inimi Neprihănite.
Arhiepiscopia  Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Alba Iulia şi Făgăraş , cu sediul la Blaj. Are
jurisdicţie în judeţele Alba (parţial), Braşov , Cluj (parţial), Covasna, Harghita,  Mureş, Sibiu şi în judeţele
din vechiul regat. Are în  compunere două vicariate (la Bucureşti şi Făgăraş), 22 de protopopiate,  187 de
parohii  şi 222  de preoţi
Episcopia  Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, cu sediul la Oradea. Are jurisdicţie în
judeţele  Arad (parţial), Bihor, Satu Mare (parţial) şi Sălaj (parţial). Cuprinde 11 protopopiate,  140 de 
parohii , 150 de preoţi, 44 lăcaşe de cult, 8 mănăstiri, 28 de călugări, 4 unităţi de asistenţă socială.
Episcopia are la Oradea un departament de teologie al Facultăţii de Teologie greco-Catolică din cadrul
Universităţii „Babeş-Bolyai” şi un liceu teologic.
Episcopia  Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Cluj -Gherla,cu sediul la Cluj-Napoca. Are jurisdicţie
în judeţele Alba (parţial), Bistriţa-Năsăud, Cluj (parţial), Maramureş (parţial) şi  Sălaj (parţial). Are în
structură un vicariat la Gherla, 11 protopopiate, 162 de  parohii şi  176  preoţi.
Episcopia  Română Unită cu Roma, Greco-Catolică  Lugoj, cu sediul la Lugoj.  Are jurisdicţie în judeţele
Alba (parţial), Arad (parţial), Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş. Are în structură 2 vicariate (la Timişoara
şi Haţeg), 10 protopopiate, 283 parohii, 107  preoţi,6 mănastiri, 15 călugări şi călugăriţe, 2 unităţi de
asistenţă socială..
Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Maramureş, cu sediul la Baia Mare. Are jurisdicţie în
judeţele Maramureş, Satu Mare (parţial), Sălaj (parţial) şi Suceava. Cuprinde un vicariat la Suceava (pentru
ucraineni) şi unul la Rădăuţi, 14 protopopiate,  152 de parohii  şi 132 de  preoţi.

Prezentare şi comentariu a Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium al Bisericilor Catolice Orientale

 Ideea codificării dreptului canonic al Bisericilor Catolice de rit oriental29 a apărut la Conciliul I
Vatican (1870), dar acest proiect nu s-a putut transpune în practică 30. în urma activităţii încununate de
succes a Comisiei de codificare a dreptului bisericesc latin, prin apariţia primului Codex Iuris Canonici
(1917), această idee a fost reactivată, fapt susţinut şi de „interesele emancipatoare” ale acestor Biserici
unite31.
Codificarea dreptului canonic al Bisericilor Catolice Orientale a fost iniţiată de papa Pius XI, la 3
august 1927, prin instituirea unui „Consiglio di Presidenza”, al cărui preşedinte era el însuşi32.
Acestei faze iniţiale i-a urmat faza pregătitoare, prin instituirea, la 23 noiembrie 1929, a unei
„Commissione Cardinalizia per i lavori preparatori della codificazione orientale” 33, prezidată de cardinalul
Pietro Gasparri (+ 1934). Începând cu 1930, comisia a iniţiat editarea unei colecţii a izvoarelor dreptului
canonic oriental sub numele de Fonti (Fontes Codifîcationis Orientalis)34.
La 17 iulie 1935, comisia şi-a schimbat numele în „Pontificia Commissione per la Redazione del
Codice di Diritto Canonico Orientale”, fapt care a făcut trecerea la următoarea fază de elaborare a unei
scheme (Schemata) a codexului catolic oriental35.
După câţiva ani de activitate, în 1945 se tipăreşte, pentru uzul intern, primul text-schemă al
codexului36. Acest text este dezbătut în anii următori, până când comisia 37 decide să-1 prezinte, la 13 martie
1948, papei Pius XII „ad promulgationem”.

29
Aceste fracţiuni din Bisericile Ortodoxe sau Vechi-Orientale care, cu preţul ruperii comuniunii cu Bisericile-mame, au acceptat
primatul şi jurisdicţia papală, poartă diferite denumiri, dar Biserica Romano-Catolică le cuprinde sub numele generic şi sugestiv
de „Biserici Catolice de rit oriental” (sau Biserici Catolice Orientale). Din punct de vedere liturgic, aceste Biserici se grupează
în cinci rituri principale: 1. ritul alexandrin (cu Bisericile Coptă şi Etiopiană); 2. ritul antiohian sau ritul sirian de vest (cu
Bisericile Malancareză, Maronită şi Siriana de Vest), 3. ritul bizantin (tu Bisericile Greco-Catolice Ucraineană, Româna,
Melchită ş.a. ); 4. ritul caldeian sau ritul sirian de est (cu Bisericile Caldeiană şi Siro-Malabareză); şi 5. ritul armean (cu
Biserica Armeană); cf. Aymans-Mörsdorf, Kanonisches Recht, vol. l, Padeborn, 1991, p. 104-105.
30
Handbuch des katholisches Kirchenrecht, editat de J. Listl, H. Muller şi H. Schmitz, Regensburg, 1983, p. 57.
31
Ibidem.
32
Emilio Eid, Ivan Zuzek, Relatione circa lo "Schema Codicis Iuris Canonici Orientale", în rev. "Nuntia", Vatican, nr. 23, 1986,
p. 110.
33
Hans Erich Feine, Kirchlichc Rechtsgeschichte, Köln, 1964, p. 708. Secretarii acestei comisii au fost card. Amleto Giovanni
Cicognani şi călugărul melchit mons. Acacius Coussa, ambii profesori de drept canonic la Universitatea Lateran, cf. Code of
Oriental Canon Law, vol. 1 (Law on persons). Philadelphia, 1960, p. 3 (vol. 2, Law on Mariage, Chicago, 1962).
34
Această colecţie a apărut în Citta del Vaticano, în trei serii: Seria 1 cuprinde XV fascicule (1930 - 1934) cu izvoarele
fundamentale ale dreptului canonic oriental şi o parte din izvoarele particulare (fasc. X cuprinde “Testi di diritto particolare dei
Rumeni”, 1933, 880p.); Seria. II cuprinde XXXII fascicule (1935 - 1942) cu izvoarele particulare şi câteva lucrări monografice
asupra acestor izvoare; Seria III cuprinde XV volume (1943-1989) cu decrete papale privitoare la Bisericile Catolice Orientale
(la alcătuirea colecţiei au colaborat şi românii Luigi Tăutu şi Ioan Bălan); cf. L. Tăutu, Relazione sulla stampa della Serie III
delle fronti della Codificazione orientale, în rev. „Nuntia” , nr. 3, 1976; P. Luigi Glinka O.F.M., Resconto sulla publicazione
delle Fonti della Codificazione orientale, în rev, „Nuntia”, nr. 10, 1980. p. 119-128.
35
Preşedintele comisiei a fost card. Sincero, iar după moartea acestuia din 1936, card. Massimo Massimi; cf. Ivan Zuzek, Les
textes non publiés du Code de Droit Canon Oriental, în rev. „Nuntia”, nr. 1, 1975, nota 9.
36
Tipărit în 64 de exemplare şi distribuit numai membrilor comisiei; cf. Ivan Zuzek, Les textes non publiés..., p. 28.
37
Din comisie fac parte cardinalii Massimi, Tisserant, Lavitrano, Marmaggi, Bruno; cf. ibidem, p. 28, nota 20.
 Dar criticile la adresa acestui text au fost foarte aspre, semnalându-se pericolul latinizării Bisericilor
Catolice Orientale38. De aceea, papa Pius XII a recurs la un „compromis” 39, hotărând să promulge doar
parţial codexul în discuţie, prin emiterea a patru Motu proprio40, şi anume: Crebrae Allatae, Sollicitudinem
Nostram, Postquam Apostolicis Litteris şi Cleri Sanctitati41.
La 25 ianuarie 1959, papa Ioan XXIII a anunţat oficial, alături de „aggiomamento”-ul Bisericii
Catolice, şi dorinţa elaborării unui codex catolic oriental, evident pe baza celor patru Motu proprio deja
emise42. Convocarea celui de-al II-lea Conciliu Vatican (1962) avea să stopeze continuarea acestei
activităţi. Semnele reluării ei aveau să se întrevadă abia după iniţierea reformei dreptului canonic latin (prin
instituirea unei comisii de revizuire a codexului latin, la 28 martie 1963) şi după emiterea decretului
Orientalium Ecclesiarum (21 noiembrie 1964).
Ultima fază a redactării codexului catolic oriental a început la 10 iunie 1972, prin instituirea unei
comisii papale destinată acestui scop43. La prima Adunare generală din 18 martie 1974, comisia a aprobat o
serie de principii directive care aveau să stea la baza elaborării viitorului codex 44. Totodată, din motive
practice, comisia s-a împărţit în zece grupe de lucru, fiecare cu o anumită problemă de dezbătut45.
După un număr unic („fasciculus praevius”) apărut în 1973, comisia a publicat, începând cu nr.
1/1975, o revistă bianuală intitulată „Nuntia” (organul oficial al comisiei), în care s-a relatat, în amănunt,
evoluţia lucrărilor acestei comisii46.
38
Handbuch des katholisches Kirchenrecht, p. 58; Aymans-Mörsdorf, Kanonisches Recht, p. 105.
39
Handbuch..., p. 58.
40
Motu Proprio {MP) sunt decrete papale care fac parte din izvoarele principale ale dreptului canonic romano-catolic, emise „de
bună voie”, în formă epistolară, fără a fi o cuvântare, ci având mai mult caracterul unor legi ce pot cuprinde şi rânduieli de altă
natură (ca de exemplu, stabilirea unei zile de rugăciune, întemeierea unui aşezământ religios ş.a.); cf. Hans Heimerl, Helmuth
Pree, Kirchenrecht. Algemeine Normen und Eherecht, Wien, 1983, p. 32; Aymans-Mosdorf, Kanonisches..., p. 48.
41
Crebrae Allatae (Drept matrimonial, 131 can.), emis la 22 febr. 1949 şi publicat în "Acta Apostolicae Sedis" (AAS), nr. 41,
1949, p. 89-117, Sollicitudinem Nostram (Drept procesual, 576 can.), emis la 6 ian. 1950 şi publicat m AAS, nr. 42, 1950, p. 5-
120; Postquam Apostolicis Litteris (Despre cler, bunuri şi terminologie, 325 can.), emis la 9 febr. 1952 şi publicat în AAS, nr. 44,
1952, p. 65-152; Cleri Sanctitati (Despre persoane şi rituri, 558 can.), emis la 2 iunie 1957 şi publicat în AAS, nr. 49, 1957, p.
433-603; cf. Hugo Schwendenwein, Das neue Kirchenrecht, p. 532. Referitor la aceste deerete, vezi şi Franz Amold, Das
Ehegeseiz für die orientalische Kirche, în rev. „Österreichisches Archiv für Kirohenrecht”, nr. 1, 1950, p 105-121; Franz Amold,
Der Codex für die orientalische Kirche. Das Prozesrecht, în rev. "Osterreichisches Archiv fur Kirchenrecht", nr. 1, 1950, p. 161-
172; Franz Amold, Das Motu Proprio: Postquam Apostolicis Litteris, în rev. „Österreichisches Archiv fur Kirchenrecht”, nr. 4,
1953. p. 169-198.
42
Enciclica Ad Petri cathedram, AAS, nr. 51, 1959, p. 498.
43
Vicepreşedinte a fost ales mons. Ignatio Mansourati şi pro-secretar rev. Ivan Zuzek S.J.; preşedintele comisiei a fost ales abia
la 28 octombrie 1972, în persoana card. Joseph Parecattil.
44
La această Adunare generală au participat şi următorii observatori ortodocşi: ep. Gherman din partea Bisericii Ortodoxe Ruse,
pr. Vardapet Mesrop Krikorian din partea Bisericii Armene din Ecimiadzin, pr. Salib Sourial din partea Bisericii Copte şi prof.
Frangistas de la Universitatea din Tesalonic, cf. rev. “Nuntia”, nr.3, 1976, p.10, nota1.
45
Acestea sunt: 1. Centralis; 2. de Normis generalibus et de Ritibus; 3. de Hierarchia; 4. de Clericis et de Magisterio; 5. de
Monachis ceterisque religiosis; 6. de Laicis, oficiis et bonis temporalibus; 7. de matrimonio; 8. de Sacramentis; 9. de Delictis
et Poenis; 10. de Processibus; cf. Giorgio Orioli, I lavore della Commissione della sua instituzione al 21 giugno 1975, în rev.
„Nuntia”, nr. 1, 1975, p.20.
46
În total au apărut 30 de numere (nr. 30 în 1990). Rapoarte asupra lucrărilor comisiei se găsesc în numerele 1, 3, 5, 7, 9, 11, 13,
15, 17, 19. 21. 23. 27 şi 30.
 Aşa-numita „Coetus de coordinatione”, instituită în aprilie 1984, a avut ca misiune conferirea „unei
unităţi interne logice şi coerenţe organice complete” 47 primelor texte propuse ale viitorului codex. După
numai doi ani, la 17 octombrie 1986, papei Ioan-Paul II i s-a prezentat spre promulgare noua Schema
Codicis Iuris Canonici Orientalis.
După noi amendamente aduse textului, la 28 ianuarie 1989, s-a publicat în zece exemplare
informative ultima schemă a codexului, de data aceasta cu un titlu nou, Codex Canonum Ecclesiarum
Orientalium (CCEO). În această ultimă redactare, papa Ioan-Paul II a promulgat Codexul canonic al
Bisericilor Catolice Orientale, la 18 octombrie 1990, care constituie actualul cod canonic oficial al acestor
Biserici48, inclusiv pentru Biserica catolică de rit bizantin din România (Greco-catolică)49.
La fel ca şi pentru Biserica Catolică de rit latin, şi pentru Bisericile Catolice de rit oriental sfintele canoane
din primul mileniu creştin, din păcate, şi-au pierdut vigoarea normativă50.

Arhiepiscopia Bisericii Armene

Biserica apostolică armeană reprezintă biserica naţională a poporului armean, care vieţuieşte din cele mai
vechi timpuri în ţinutul dintre Munţii Caucaz, Marea Caspică şi Marea Neagră.

Convertirea la creştinism a armenilor a avut loc între anii 299-301. În anul 301 creştinismul a fost decretat
religie de stat.

Din punct de vedere religios, centrul spiritual al armenilor din toată lumea este la Ecimiadzin  (Armenia),
unde îşi are sediul Patriarhul Suprem (catolicos).

Pe teritoriul ţării noastre armenii s-au aşezat începând din secolele XI-XII. Aici au găsit o atmosferă
propice practicării  îndeletnicirilor lor tradiţionale în condiţii de toleranţă religioasă.

La sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea, numărul armenilor din Moldova a crescut,
astfel că în anul 1401 domnitorul Alexandru cel Bun înfiinţează o episcopie armeană la Suceava.

Armenii aşezaţi în Transilvania încă din secolul al XI-lea s-au unit din punct de vedere religios cu Biserica
Catolică.

47
Emilio Eid, Relazione del Vice-Presidente della Commissione all'apertura dell'assemblea plenaria dei membri, în rev.
„Nuntia”, nr. 29, 1989, p. 14.
48
Publicat în „Acta Apostolicae Sedis”, nr. 11, 1990, 1363 p. (conţine 1546 canoane). Codex Juris Canonici a fost modificat
ulterior printr-un “Motu Propriu” (Ad tuendam fidem) al papei Ioan Paul II, la 18 mai 1998, în două locuri: la can. 598 s-a
adăugat un § 2 care face referinţă la adaosurile mărtirisirii de credinţă din anul 1989; şi la can. 1436, 1 o, unde se face referinţă la
can. 598, § 2, cf. Lexikon …, col. 154.
49
Acest codex a fost tradus şi în româneşte cu titlul Codul Canoanelor Bisericilor Orientale, de pr.drd. Iuliu Vasile Muntean,
Presa Universitară Clujeană, 2001, 777p.
50
Aceasta contravine, de fapt, cu actul de unire de la 7 octombrie 1698 în care se spune că “pre noi şi rămăşiţele noastre din
obiceiul Bisericii noastre a Răsăritului să nu ne clătească”, cf. Pr.prof.Dr.Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii ortodoxe Române,
EIBMBOR, 1992, p.294.
Din punct de vedere dogmatic, al ritualului şi al practicilor bisericeşti, deosebirile dintre Biserica Ortodoxă
şi Biserica Armeană sunt de importanţă secundară.

Limba de cult este limba armeană literară veche, indiferent de ţara în care se oficiază slujbe religioase.

Prin Legea cultelor din 1928, cultul armean a fost recunoscut de către Statul român ca făcând parte dintre
bisericile istorice din ţară. În 1931 este votată Legea pentru înfiinţarea şi funcţionarea eparhiei armene.

In anul 1949 a fost aprobat Statutul organic şi administrativ al eparhiei armene din România, unde se
menţionează că aceasta stă sub autoritatea dogmatică şi canonică a catolicului tuturor armenilor din
Ecimiadzin, dar îşi reglementează, conduce şi administrează, în mod autonom, toate treburile religioase,
culturale, fundaţionale şi epitropeşti, în conformitate cu legislaţia  ţării noastre şi cu statutul cultului.

Episcopia armeană este condusă de un Arhiepiscop sau Episcop, ajutat de un vicar eparhial. Organul central
este Congresul eparhial. Consiliul eparhial este organul executiv superior pentru treburile administrative,
bisericeşti, culturale, fundaţionale şi epitropeşti ale întregii eparhii.

Consiliul eparhial are în componenţa sa trei comitete: comitetul spiritual bisericesc, comitetul cultural şi
comitetul economic.

Cultul armean nu are unităţi intermediare. Organele de conducere parohiale sunt: adunarea parohială,
consiliul parohial (epitropia) şi comitetele parohiale.

În cadrul Eparhiei armene din România funcţionează 10 parohii deservite de  4 preoţi, 3 diaconi, doi
cântăreţi, cu 16 biserici şi 6 cimitire confesionale. Cele mai importante comunităţi sunt la Bucureşti şi la
Constanţa. Celelalte comunităţi sunt formate din 12-20 familii. La recensământul din anul 2002 au fost
înregistraţi 700 de credincioşi armeni. În judeţul Suceava sunt două mănăstiri - monumente istorice, la 
Zamca şi Hacigadar.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE privind recunoaşterea Statutului organic şi administrativ al Arhiepiscopiei Bisericii

Armene din România

(Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 57 din 24 ianuarie 2008)

 În temeiul art. 29 alin. (3) şi al art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 49 alin.
(2) şi (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

   Art. 1. - Se recunoaşte Statutul organic şi administrativ al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România,
prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
   Art. 2. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Decretul Prezidiului Marii Adunări
Naţionale nr. 593/1949 pentru aprobarea Statutului organic şi administrativ al Eparhiei Armeano-
Grigoriene din Republica Populară Română, nepublicat, cu modificările ulterioare.

   PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează

Ministrul Culturii şi Cultelor

Adrian Iorgulescu
   
   Bucureşti, 16 ianuarie 2008.
   Nr. 56.

   Anexă

STATUTUL ORGANIC ŞI ADMINISTRATIV al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România

CAPITOLUL I
Art. 1. - Arhiepiscopia (Eparhia) Bisericii Armene din România este persoană juridică şi formează o
eparhie unică pe tot teritoriul României, cuprinzând toţi credincioşii comunităţii armene din România care,
canonic şi administrativ, aparţin Bisericii Ortodoxe Apostolice Armene.
   Art. 2. - Conducătorul administrativ şi canonic al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România va purta
titlul de "Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România" şi va fi cetăţean român.
   Art. 3. - Arhiepiscopia Bisericii Armene din România îşi continuă relaţiile canonice cu Catolicosatul din
Sfântul Ecimiadzin - Armenia, dar îşi va reglementa, conduce şi administra în mod autonom toate acţiunile
şi organele sale religioase, culturale, fundaţionale şi administrative. În scopul efectuării acestor activităţi,
atât Arhiepiscopia Bisericii Armene din România, cât şi parohiile din teritoriu au dreptul de a înfiinţa
asociaţii sau fundaţii, precum şi dreptul de a se asocia cu alte organizaţii de stat ori private, cu respectarea
prevederilor prezentului statut şi ale legilor în vigoare.
   Art. 4. - Arhiepiscopia Bisericii Armene din România şi parohiile acesteia pot beneficia de sprijinul
statului român şi al altor organizaţii.

   CAPITOLUL II
Organele centrale ale Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România
   Art. 5. - Congresul Eparhial

   Congresul Eparhial este organul superior central pentru întreaga Arhiepiscopie a Bisericii Armene din
România în privinţa tuturor chestiunilor bisericeşti, administrative, culturale şi fundaţionale şi, ca atare, are
dreptul de a lua decizii în acest sens.
   Art. 6. - Alcătuirea Congresului Eparhial

   Congresul Eparhial are următoarea alcătuire:

   -conducătorul Eparhiei (Arhiepiscopul);
   -vicarul administrativ;
   -vicarul religios (canonic);
   -toţi preoţii din Arhiepiscopie;
   -delegaţi mireni.
   Delegaţii mireni vor fi în număr de 2 pentru fiecare parohie activă din ţară.
   Art. 7. - Delegaţii Congresului Eparhial se aleg pe durată de 5 ani. Desemnarea delegaţilor se face în
urma deciziei comunicate tuturor parohiilor cu 3 luni înainte de data constituirii noului congres destinat
alegerilor. În caz de descompletare a numărului delegaţiilor (prin deces, demisie, invaliditate sau alte
cauze), parohia respectivă alege în şedinţa adunării generale un nou delegat.
   Art. 8. - Participarea delegaţilor la lucrările Congresului Eparhial este obligatorie. Cazurile de absenţă se
vor justifica în scris în faţa Congresului Eparhial. În caz contrar, absenţa nemotivată de la două sesiuni se
va considera drept demisie.
   Art. 9. - Fiecare delegat va avea asupra sa un certificat semnat de către preşedintele parohiei (parohul)
prin care se constată mandatul.
   Art. 10. - Contestaţiile faţă de alegerile delegaţilor la Congresul Eparhial se fac către Congresul Eparhial,
care va analiza şi va decide.
   Art. 11. - Preşedintele de drept al Congresului Eparhial este conducătorul Arhiepiscopiei (Arhiepiscopul),
care propune şi secretarul de şedinţă. Procesele-verbale se vor redacta în limba română. În cazul absenţei
Arhiepiscopului, şedinţa va fi prezidată de unul dintre cei 2 vicari, la propunerea delegaţilor.
   Art. 12. - Adunarea Congresului Eparhial este valabilă dacă s-au prezentat cel puţin jumătate plus unu
dintre delegaţi în problemele curente, două treimi în problemele de vânzare-cumpărare, grevare a bunurilor
mobile şi imobile aparţinând Arhiepiscopiei sau parohiilor, iar, în cazul modificării statutului şi al alegerii
conducătorului Eparhiei, toţi membrii.
   Art. 13. - Deciziile Congresului Eparhial se iau cu majoritatea voturilor exprimate, în afară de cazurile
referitoare la alegerile conducătorului Eparhiei, pentru care sunt necesare două treimi din voturi. Consilierii
eparhiali care nu sunt aleşi ca delegaţi nu au drept de vot. Votarea se face prin ridicarea mâinilor.
   Art. 14. - Atribuţiile Congresului Eparhial sunt următoarele:
   a) susţinerea libertăţii religioase şi apărarea drepturilor Bisericii Armene;
   b) examinarea raportului general anual al Consiliului eparhial despre mersul vieţii şi afacerilor bisericeşti
din Arhiepiscopie şi luarea de hotărâri în privinţa celor de urmat pentru viitor;
   c) dezbaterea proiectelor şi propunerilor făcute de Consiliul eparhial şi hotărârea celor de urmat;
   d) consultarea şi luarea măsurilor necesare pentru ridicarea nivelului cultural al clerului şi credincioşilor;
   e) consultarea şi luarea măsurilor trebuincioase pentru disciplinarea organelor bisericeşti şi a
credincioşilor;
   f) luarea măsurilor şi procurarea mijloacelor pentru propăşirea culturală şi educativă a tineretului şcolar în
spiritul moral-creştin şi combaterea influenţelor dăunătoare;
   g) ratificarea acordării de către Consiliul eparhial a burselor şi subvenţiilor pentru studiu în vederea unei
pregătiri culturale superioare a elementelor necesare serviciilor bisericeşti şi culturale ale Eparhiei;
   h) îngrijirea şi controlarea averii mobile şi imobile a bunurilor şi fondurilor care sunt proprietatea
Arhiepiscopiei şi a parohiilor şi îngrijirea ca toate aşezămintele economice ale Arhiepiscopiei să
progreseze, iar mijloacele materiale să sporească;
   i) luarea de hotărâri privitoare la întrebuinţarea acestor bunuri şi fonduri conform scopului pentru care s-
au înfiinţat;
   j) stabilirea şi aprobarea bugetului anual al Arhiepiscopiei şi al instituţiilor ei, precum şi examinarea
gestiunii lor financiare pe anul expirat;
   k) stabilirea impunerilor şi cuantumului cu care participă fiecare parohie la cheltuielile pentru nevoile
Arhiepiscopiei;
   l) alegerea conducătorului Arhiepiscopiei, când scaunul va fi vacant, a Consiliului eparhial şi a cenzorilor
eparhiali;
   m) demiterea conducătorului Arhiepiscopiei din cauza încălcării prezentului statut;
   n) demiterea Consiliului eparhial din cauza încălcării prezentului statut;
   o) cercetarea contestaţiilor referitoare la alegerea delegaţiilor Congresului Eparhial, deciderea asupra lor,
verificarea şi validarea mandatelor;
   p) deciderea asupra propunerilor de vânzare, grevare, cumpărare a bunurilor mobile şi imobile ce aparţin
Arhiepiscopiei sau parohiilor, precum şi acceptarea investiţiilor în folosul Arhiepiscopiei sau parohiilor;
   r) delimitarea parohiilor şi înfiinţarea de noi parohii şi aşezăminte mănăstireşti;
   s) deliberarea sau deciderea asupra plângerilor îndreptate împotriva conducătorului Arhiepiscopiei, a
vicarilor, a clerului, a Consiliului eparhial şi a consiliilor parohiale;
   t) deliberarea şi deciderea asupra tuturor problemelor Arhiepiscopiei neprevăzute mai sus şi ridicate de
parohii, de Consiliul eparhial sau de Arhiepiscop;
   u) desfiinţarea parohiilor, fundaţiilor sau asociaţiilor pentru încălcarea prevederilor prezentului statut ori a
legilor ţării, precum şi desfiinţarea lor din motivul incapacităţii de a se administra.
   Art. 15. - Sesiunile Congresului Eparhial vor fi ordinare şi extraordinare. Sesiunile ordinare se vor
convoca de două ori pe an, în urma invitaţiei Arhiepiscopului sau a Consiliului eparhial, iar cele
extraordinare, ori de câte ori vor găsi de cuviinţă conducătorul Arhiepiscopiei, Consiliul eparhial sau o
pătrime din totalul delegaţilor aleşi.
   Cu cel puţin o lună înaintea datei sesiunii ordinare şi cu 14 zile înaintea sesiunii extraordinare se va
comunica în scris ordinea de zi a Congresului Eparhial.

   CAPITOLUL III
Consiliul eparhial şi comitetele eparhiale

   Art. 16. - Consiliul eparhial este organul executiv al Congresului Eparhial şi organul administrativ
superior pentru treburile administrative, culturale, fundaţionale ale întregii Arhiepiscopii (Eparhii).
Membrii săi se numesc consilieri eparhiali, această demnitate fiind onorifică.
   Art. 17. - Consiliul eparhial se compune din:
   -conducătorul Arhiepiscopiei;
   -vicar eparhial administrativ;
   -vicar canonic sau religios;
   -secretar eparhial;
   -2 preoţi consilieri;
   -4 mireni: ▪ 2 pentru Bucureşti;
   ▪ 2 pentru provincie,
   desemnaţi de Congresul Eparhial pe durată de 5 ani.
   Consilierii eparhiali mireni pot fi aleşi atât dintre membrii Congresului Eparhial, cât şi din afara acestuia.
Consiliul eparhial poate lua hotărâri valabile numai cu participarea a cel puţin două treimi din numărul
membrilor consiliului.
   Hotărârile Consiliului eparhial luate prin vot sunt valabile în cazul forului complet, în cuantum de două
treimi, iar în cazul prezenţei a două treimi din numărul membrilor, doar cu unanimitate de voturi.
   Consiliul eparhial va avea 3 comitete, şi anume:
   a) comitetul spiritual bisericesc;
   b) comitetul cultural;
   c) comitetul economic.
   Art. 18. - Preşedintele de drept al Consiliului eparhial este conducătorul Arhiepiscopiei (Arhiepiscopul),
în lipsa căruia va prezida unul dintre vicari.
   Atribuţiile Consiliului eparhial sunt:
   a) convocarea Congresului Eparhial şi publicarea hotărârilor lui;
   b) soluţionarea tuturor problemelor care i se vor delega spre rezolvare de către Congresul Eparhial;
   c) luarea măsurilor pentru alegerea Arhiepiscopului şi delegarea de membri în diferite adunări şi organe
bisericeşti din Eparhie;
   d) prezentarea de rapoarte, proiecte şi regulamente de resort la Congresul Eparhial;
   e) alegerea secretarului Consiliului eparhial şi numirea funcţionarilor în organele eparhiale;
   f) chestiunile referitoare la organizarea cancelariei consiliului şi funcţionarilor consiliului;
   g) cumpărarea, grevarea şi vinderea imobilelor eparhiale, cu aprobarea Congresului Eparhial şi
respectarea prevederilor prezentului statut;
   h) înaintarea propunerilor către Congresul Eparhial cu privire la delimitarea şi înfiinţarea parohiilor;
   i) controlarea ca adunările parohiale să îşi îndeplinească datoriile după dispoziţiile cuprinse în prezentul
statut;
   j) aprobarea hotărârilor şi confirmarea alegerilor adunărilor parohiale şi deliberarea şi deciderea asupra
contestaţiilor şi plângerilor adresate Consiliului eparhial, asupra hotărârilor instanţelor şi personalului
parohial, în afară de cele cu caracter pur duhovnicesc;
   k) suspendarea şi dizolvarea consiliilor parohiale în cazuri de grave abateri şi instituirea unei comisii
provizorii sau numirea unui administrator pentru conducerea afacerilor parohiei respective, urmând să se
ceară ratificarea acestei dispoziţii în Congresul Eparhial;
   l) hotărârea asupra acceptării sau respingerii în numele Arhiepiscopiei a donaţiilor şi a legatelor făcute
Arhiepiscopiei sau parohiilor, cu apel la Congresul Eparhial;
   m) înfiinţarea de tipografii, publicaţii, edituri, radiouri, televiziuni, biblioteci şi muzee;
   n) înfiinţarea, întreţinerea, ajutorarea şi controlul şcolilor eparhiale şi parohiale;
   o) încuviinţarea de colecte, pentru scopuri bisericeşti, culturale, fundaţionale şi filantorpice;
   p) ajutorarea parohiilor sărace, pentru acoperirea cheltuielilor necesare;
   r) luarea măsurilor pentru asigurarea situaţiei materiale a clerului, profesorilor şi învăţătorilor;
   s) aprobarea inspectorului şcolar, numit de comitetul cultural;
   t) rezolvarea în ultimă instanţă a conflictelor şcolare;
   u) supravegherea tuturor asociaţiilor şi fundaţiilor culturale şi filantropice care funcţionează în cuprinsul
Arhiepiscopiei;
   v) înfiinţarea şi conducerea unui seminar pentru pregătirea clerului.
   Art. 19. - Comitetul spiritual este format din clerici şi va fi condus de către Arhiepiscop şi de vicarul
canonic sau religios şi va avea următoarele atribuţii:
   a) de a veghea ca serviciile bisericeşti să se săvârşească în conformitate cu normele şi doctrina Bisericii
Armene;
   b) de a aproba clădirea bisericilor şi înfiinţarea caselor de rugăciuni şi a supraveghea clădirea şi
organizarea acestora conform Sfintelor canoane şi în stilul Bisericii Armene;
   c) de a stărui ca bisericile să se sfinţească şi să se ţină în bună stare şi să se înzestreze cu odoarele,
icoanele, vasele, candelele şi cărţile trebuincioase, conform canoanelor;
   d) de a se îngriji ca registrele bisericeşti ale botezaţilor, cununaţilor şi decedaţilor să se ţină potrivit cu
normele în vigoare;
   e) de a dispune ca preoţii să îşi îndeplinească cu scrupulozitate toate datoriile lor;
   f) de a veghea asupra purtării morale a clerului şi poporului credincios;
   g) de a face propuneri atât pentru hirotonisirea clericilor, cât şi pentru alegerea sau numirea ori
transferarea preoţilor;
   h) de a îngriji de bunul mers al seminarului şi al bursierilor care urmează şcolile de pregătire teologică;
   i) de a îngriji de văduvele şi orfanii rămaşi de pe urma preoţilor decedaţi.
   Art. 20. - Atribuţiile comitetelor cultural şi economic vor fi stabilite de Consiliul eparhial odată cu
alcătuirea lor.
   Art. 21. - Odată cu alegerea Consiliului eparhial, Congresul Eparhial va alege pe 5 ani, din sânul
delegaţiilor sau din afară, un cenzor eparhial care va trebui să aibă studii economice. Atribuţia cenzorului
eparhial este aceea de a verifica şi comunica Consiliului eparhial activitatea economico-financiară a
sediului central al Arhiepiscopiei Bisericii Armene din România şi a parohiilor.

   CAPITOLUL IV
Conducătorul Arhiepiscopiei
   Art. 22. - Conducătorul Arhiepiscopiei (Arhiepiscopul) este conducătorul spiritual şi canonic al întregii
Arhiepiscopii (Eparhii).
   Art. 23. - Arhiepiscopul se alege de către Congresul Eparhial convocat în şedinţa extraordinară de către
Consiliul eparhial.
   Art. 24. - Candidaţii la alegeri trebuie să facă parte dintre monahii Bisericii Armene. În cazul în care
Congresul Eparhial nu se întruneşte sau în cazul în care niciunul dintre candidaţi nu a fost ales de către
Congresul Eparhial în conformitate cu prevederile prezentului statut, se va proceda la o nouă alegere în
răstimp de 3 luni.
   Art. 25. - În cazul decesului sau vacanţei Arhiepiscopului, conducerea administrativă a Eparhiei va fi
preluată de către vicarul eparhial pe probleme administrative şi de Consiliul eparhial.
   Art. 26. - Drepturile şi îndatoririle Arhiepiscopului:
   a) reprezintă Biserica Ortodoxă şi Apostolică Armeană în toate actele vieţii sale şi semnează valabil în
numele Arhiepiscopiei, respectând prezentul statut;
   b) în calitate de conducător canonic şi legal este în drept şi dator să conducă clerul şi poporul credincios,
lucrând în spiritul învăţăturii creştine şi al dragostei şi loialităţii faţă de România, respectând Sfintele
canoane şi legile în vigoare;
   c) acordă dispense bisericeşti de căsătorie şi desface căsătoria bisericească după ce s-au pronunţat
instanţele civile;
   d) acordă distincţii clericilor capabili şi destoinici conform normelor canonice;
   e) îi numeşte pe preoţi la parohiile vacante, aprobă trecerea preoţilor de la o parohie la alta, cu
consimţământul parohiilor respective;
   f) primeşte, examinează şi decide asupra plângerilor contra clerului şi le aplică pedepse conform
canoanelor şi normelor uzuale;
   g) este dator a se îngriji de bunul mers al vieţii bisericeşti din Eparhie şi de funcţionarea morală a
organelor ei;
   h) numeşte dintre preoţi un revizor bisericesc, pentru a controla la ordinul său toate organele bisericeşti
din Arhiepiscopie;
   i) în calitate de conducător al clerului se va interesa mai îndeaproape de viaţa şi nevoile lui, servindu-i de
exemplu;
   j) el este singurul care reprezintă Arhiepiscopia Bisericii Armene din România în legăturile cu Sfântul
Scaun de la Ecimiadzin şi cu diaspora;
   k) el este singurul care poate invita pentru slujbe şi accepta participarea la slujbe a unor membri ai
clerului Bisericii Armene.
   Art. 27. - Arhiepiscopul, primind plângeri împotriva preoţilor, este dator a ordona cercetare la faţa locului
şi, în urma explicaţiilor verbale şi scrise ale împricinatului, poate aplica sancţiuni conform canoanelor
Bisericii Armene şi cu respectarea prezentului statut.
   Art. 28. - În cazuri grave care reclamă o intervenţie urgentă, Arhiepiscopul poate suspenda din oficiu, în
mod provizoriu, un preot vinovat, înainte chiar de a începe cercetarea cazului lui, ce va trebui făcută în cel
mult 30 de zile.
   Art. 29. - Arhiepiscopul este în drept de a aplica personal următoarele sancţiuni: prevenirea, mustrarea
verbală şi scrisă.
   Art. 30. - Numai cu avizul Consiliului eparhial se vor aplica atât excluderea din Eparhie a unui cleric, cât
şi luarea hotărârii de caterisire conform canoanelor.
   Art. 31. - Trimiterea clerului în judecata acestor instanţe depinde de Arhiepiscop, care este dator a-l
înştiinţa pe cel în cauză cu cel puţin 15 zile înaintea judecăţii.
   Art. 32. - Învinuitul se va putea apăra personal sau printr-un coleg al său.
   Art. 33. - Va numi 2 vicari din rândul clericilor cu cetăţenie română, unul pe probleme administrative şi
unul pe probleme canonice şi religioase (bisericeşti), şi va hotărî reşedinţa lor.

   CAPITOLUL V
Părţile constitutive ale Arhiepiscopiei şi organele lor

   Art. 34. - Parohia (sau epitropia) este persoană juridică şi reprezintă comunitatea bisericească a
credincioşilor clerici şi mireni care aparţin Bisericii Ortodoxe Apostolice Armene, care sunt înscrişi în
registrele sale ca plătitori de taxă de enoriaş, care susţin cu mijloacele lor materiale şi morale una sau mai
multe biserici ori case de rugăciuni cu aşezămintele şi personalul lor.
   Art. 35. - Scopul parohiei este:
   a) de a susţine, întări şi răspândi credinţa Bisericii Armene şi de a lucra astfel ca toţi credincioşii să
vieţuiască în conformitate cu învăţăturile acestei credinţe, îndeosebi cercetând Sfânta Biserică şi Sfintele
Slujbe Dumnezeieşti, împărtăşindu-se cu Sfintele Taine şi împlinind faptele milei creştine;
   b) de a întreţine şi ajuta Biserica, pe slujitorii şi aşezămintele ei, instituţiile culturale şi de binefacere şi de
a purta grijă de toate nevoile parohiei cu sumele stabilite de Congresul Eparhial.
   Art. 36. - Comunitatea care nu are biserică şi nici casă de rugăciuni proprii sau nu este în stare să se
susţină din mijloace proprii se alătură unei parohii vecine sub numele de filială şi are aceleaşi drepturi şi
obligaţii precum credincioşii din respectiva parohie.
   Art. 37. - Atât înfiinţarea unei filiale, cât şi prefacerea unei filiale în parohie şi înfiinţarea unei parohii noi
se aprobă de către Congresul Eparhial, în urma cererii credincioşilor.
   Art. 38. - Întinderea parohiei poate fi modificată de Consiliul eparhial, în urma cererii motivate a
membrilor parohiei.
   Art. 39. - Fiecare persoană poate fi enoriaş al unei singure parohii.
   Art. 40. - Toţi enoriaşii sunt obligaţi să accepte şi să îndeplinească orice misiune pusă în sarcina lor de
Adunarea parohială şi să ia parte (după posibilităţi) la cheltuielile pentru nevoile Bisericii şi aşezămintelor
şi instituţiilor culturale şi de binefacere.
   Art. 41. - Enoriaşii se împart în două categorii:
   a) enoriaşi cu drept de vot;
   b) enoriaşi fără drept de vot.
   Enoriaşii cu drept de vot sunt cei care:
   a) sunt stabiliţi în parohie şi înscrişi în registrul general al parohiei timp de 5 ani pentru a avea drept de
vot şi de 10 ani pentru a fi eligibili în oricare organ al Arhiepiscopiei;
   b) sunt cetăţeni români;
   c) au vârsta de 21 de ani împliniţi pentru a avea drept de vot, cel puţin 25 de ani pentru a fi eligibili în
organele parohiale şi cel puţin 30 de ani pentru a fi eligibili în organele centrale;
   d) au confirmarea din partea parohului că au recurs în exclusivitate la serviciile religoase ale parohiei în
care se află;
   e) participă cu regularitate la activităţile religioase ale parohiei;
   f) se implică direct şi dezinteresat în rezolvarea problemelor parohiei (sociale, culturale, administrative
etc);
   g) îndeplinesc cu regularitate obligaţia achitării taxei de cult anuale, stabilite de parohie;
   h) au moralitate nepătată în viaţa de familie şi obştească;
   i) nu au acţionat niciodată împotriva intereselor Bisericii;
   j) nu au comis niciodată delicte morale sau altfel de delicte condamnate de canoanele Bisericii sau de
legile statului;
   k) şi-au îndeplinit întotdeauna obligaţiile luate asupra lor faţă de Biserică şi parohie;
   l) nu se află sub epitimie.
   Art. 42. - Cuantumul taxei de cult se aprobă de Adunarea parohială, la propunerea Consiliului eparhial.
   Art. 43. - Sunt plătitoare ale taxei de cult toate persoanele majore de ambele sexe (minimum 21 de ani)
care au venituri personale sau posedă avere personală.
   Art. 44. - La propunerea Consiliului parohial şi cu aprobarea Comitetului parohial sunt scutiţi de orice
impuneri parohiale cei lipsiţi de mijloace materiale şi cei care primesc ajutoare sociale.
   Art. 45. - Se va ţine în Consiliul parohial anual registrul contribuabililor, indicându-se şi situaţia achitării
taxei de cult.
   Art. 46. - Personalul parohiei (paroh şi angajaţi) este plătit din fonduri proprii şi/sau de la bugetul de stat,
conform legilor în vigoare. Retribuţiile se vor stabili în funcţie de necesităţile fiecăruia în parte de către
consiliul parohial, cu avizul Consiliului eparhial. Numirea în funcţie a preotului paroh sau a preotului
delegat se face de către conducătorul Arhiepiscopiei şi se validează de Adunarea generală a parohiei.
   Art. 47. - Parohul trebuie să locuiască neapărat în parohia lui. Parohiile care nu au preot, dar au consiliu
parohial, vor fi deservite de un preot delegat care va fi preşedintele Consiliului parohial. Parohiile în care
este imposibilă alegerea unui consiliu parohial (lipsa numărului necesar de membri) şi parohiile desfiinţate
vor fi administrate de o comisie sau de un administrator desemnată/desemnat de Consiliul eparhial, care va
fi direct subordonată/subordonat Consiliului eparhial. Bunurile imobile şi mobile ale parohiilor respective,
precum şi patrimoniul tuturor formelor de asociaţie care au aparţinut acestei parohii trec în proprietatea şi
administrarea Arhiepiscopiei.
   Art. 48. - În caz de bătrâneţe sau de boală incurabilă a preotului, când acesta nu mai poate să slujească,
parohia poate solicita conducătorului Arhiepiscopiei desemnarea unui alt preot.
   Art. 49. - Parohia are obligaţia de a asigura preotului incapabil de a mai sluji locuinţa şi toate cheltuielile
de întreţinere, precum şi o indemnizaţie lunară în cuantumul minim al salariului mediu pe economie.
   Art. 50. - În cazul decesului preotului, aceleaşi obligaţii revin parohiei pentru văduvă şi copiii minori.
   Art. 51. - Preotul unei parohii nu poate săvârşi slujbe în alte parohii decât cu încuviinţarea parohilor
acelor parohii şi la ordinul direct al Arhiepiscopului.
   Art. 52. - Candidaţii la preoţie trebuie să îndeplinească condiţiile canonice ale Bisericii Armene.
Candidatura la preoţie poate fi aprobată doar de Arhiepiscop, la recomandarea Comitetului spiritual.
   Art. 53. - Un preot poate fi caterisit când nu mai corespunde cerinţelor prevăzute de regulile canonice,
când a fost condamnat pentru fapte imorale sau când a părăsit parohia nemotivat. Constatarea situaţiei se
face de către Adunarea parohială, care o prezintă spre analiză Comitetului spiritual al Consiliului eparhial şi
Arhiepiscopului, care vor decide conform canoanelor Bisericii şi reglementărilor prezentului statut.

   CAPITOLUL VI
Adunarea parohială
   Art. 54. - Adunarea parohială este compusă din toţi enoriaşii cu drept de vot.
   Preşedintele Adunării parohiale este parohul parohiei sau preotul delegat care deserveşte parohia.
   Art. 55. - Adunarea parohială are următoarele atribuţii:
   a) examinează şi completează raportul anual despre mersul tuturor problemelor din parohie;
   b) alege delegaţii la Congresul Eparhial, membrii Consiliului parohial şi comisia cenzorilor;
   c) examinează şi aprobă propunerile Consiliului parohial referitoare la zidirea, repararea sau înzestrarea
bisericii ori casei de rugăciuni parohiale şi eventual a altor clădiri bisericeşti, culturale, fundaţionale, de
caritate şi epitropeşti aparţinătoare parohiei şi întreţinerea cuvenită a cimitirelor;
   d) examinează şi aprobă propunerile Consiliului parohial referitoare la înfiinţarea de şcoli, spitale, aziluri
pentru săraci şi alte aşezăminte filantropice, în conformitate cu dispoziţiile legilor în vigoare şi cu
reglementările prezentului statut;
   e) examinează şi aprobă propunerile şi proiectele Consiliului parohial pentru înfiinţarea de fonduri în
scopuri bisericeşti, culturale, filantropice şi, în general, pentru adunarea mijloacelor materiale necesare
parohiei;
   f) fixează taxa de cult şi alte cotizaţii şi impuneri în folosul parohiei;
   g) examinează situaţia materială a personalului bisericii din parohie şi hotărăşte măsuri, în caz de
trebuinţă, pentru îmbunătăţirea ei;
   h) veghează ca activităţile Consiliului parohial să se desfăşoare conform dispoziţiilor prezentului statut şi
ale regulamentelor în vigoare;
   i) examinează şi aprobă bugetul şi inventarele alcătuite de Consiliul parohial;
   j) cercetează şi aprobă gestiunea anuală a parohiei, examinată în prealabil de comisia cenzorilor, şi
verifică raportul cenzorilor dând descărcare Consiliului parohial. Copia procesului-verbal a adunării va fi
trimisă Consiliului eparhial pentru controlul şi validarea hotărârilor, precum şi pentru descărcarea şi
aprobarea bugetului;
   k) decide cu două treimi din numărul voturilor în privinţa cumpărării, vânzării şi grevării imobilelor, sub
rezerva aprobării Consiliului eparhial şi a Congresului Eparhial.
   Art. 56. - Adunările parohiale se convoacă la biserică. Când se desfăşoară adunările, draperia dinaintea
altarului va fi închisă pentru a acoperi altarul.
   Art. 57. - Adunările parohiale se convoacă în numele Consiliului parohial de către parohul permanent sau
delegat, prin afişarea în biserică cu indicarea ordinii de zi cu cel puţin o săptămână înaintea adunării.
   Art. 58. - Adunările extraordinare se convoacă din ordinul Arhiepiscopului, al vicarilor, al Consiliului
eparhial sau al parohului şi vor avea în componenţă în mod obligatoriu un reprezentant al Consiliului
eparhial.
   Art. 59. - Adunările se consideră valabile când este prezentă cel puţin o treime din numărul enoriaşilor cu
drept de vot.
   Art. 60. - Pentru luarea deciziilor asupra vânzării, cumpărării şi grevării bunurilor, Adunarea parohială se
consideră valabilă numai cu prezenţa a două treimi din numărul enoriaşilor cu drept de vot. Deciziile se iau
cu majoritatea de voturi. Votarea se face prin ridicarea mâinilor. Atât în cazul adunărilor ordinare, cât şi în
cazul adunărilor extraordinare, dacă nu se împlineşte cvorumul necesar validării unor decizii, şedinţa
adunării se dizolvă, urmând ca într-o săptămână să se reîntrunească şi să se ia hotărâri cu vot majoritar,
indiferent de cvorumul obţinut.
   Art. 61. - Hotărârile Adunării parohiale referitoare la alegerea Consiliului parohial şi la închirierea
bunurilor mobile şi imobile sunt valabile numai după obţinerea avizului Consiliului eparhial.
   Art. 62. - Hotărârile Adunării parohiale referitoare la donaţii, vânzare, cumpărare sau grevare de bunuri
mobile şi imobile sunt valabile numai după obţinerea avizului Congresului Eparhial.
   Art. 63. - Hotărârile Adunării parohiale, care după aprecierea parohului ar putea vătăma principiile
canoanelor Bisericii şi comunităţii, vor fi atacate de către acesta printr-un raport către Arhiepiscop, urmând
ca acesta să le supună atenţiei Congresului Eparhial, care va lua decizia finală.
   CAPITOLUL VII
Consiliul parohial

   Art. 64. - Consiliul parohial este organul executiv şi administrativ al Adunării generale parohiale, este
ales dintre membrii acesteia şi reprezintă comunitatea bisericească în toate acţiunile, în afară de cele
duhovniceşti în care unicul reprezentant al parohiei este parohul sau preotul delegat.
   Art. 65. - Consiliul parohial se compune din 3-5 membri plus preotul paroh sau preotul delegat, care sunt
preşedinţi de drept ai Consiliului parohial.
   Art. 66. - După alegerea Consiliului parohial, preşedintele Adunării parohiale va convoca sub preşedinţia
sa membrii aleşi spre a constitui consiliul.
   Art. 67. - Funcţiile consilierilor parohiali se vor stabili în funcţie de necesităţi (administrativ-economice,
culturale, sociale etc.).
   Art. 68. - Consiliul parohial are dreptul de a angaja personal (contabil, secretar, casier, muzeograf,
bibliotecar etc.) în funcţie de necesităţi, retribuit din fonduri proprii sau de la bugetul de stat, conform
legilor în vigoare.
   Art. 69. - Consiliul parohial se va întâlni în şedinţă cel puţin o dată pe lună sau ori de câte ori va fi
nevoie, la invitaţia parohului, a preotului delegat, a două treimi dintre consilierii parohiali şi, în cazuri
extraordinare, la invitaţia Arhiepiscopului sau a Consiliului eparhial.
   Art. 70. - Deciziile Consiliului parohial se vor lua cu majoritate simplă.
   Art. 71. - Atribuţiile Consiliului parohial sunt:
   a) de a întocmi şi a ţine evidenţa inventarului averii mobile şi imobile a Bisericii, instituţiilor culturale,
fondurilor, asociaţiilor şi fundaţiilor ce îi aparţin;
   b) de a face Adunării parohiale propuneri pentru vânzarea, cumpărarea sau grevarea imobilelor, precum şi
propuneri de investiţii;
   c) de a se îngriji de păstrarea bunurilor mobile şi imobile ale Bisericii, instituţiilor culturale, asociaţiilor,
fondurilor şi fundaţiilor şi de a dispune ori de câte ori crede necesar controlul casei şi verificarea actelor ce
aparţin acestora;
   d) de a întreţine în bună stare edificiile bisericeşti, culturale, asociative şi fundaţionale;
   e) de a înzestra biserica cu odăjdii, icoane, vase sfinţite şi cu cele trebuincioase pentru serviciul divin,
precum şi de a înzestra instituţiile ei culturale, asociative etc;
   f) de a găsi mijloacele trebuincioase pentru zidirea sau repararea bisericii, casei de rugăciuni, casei
parohiale şi a altor edificii proprii şi de a raporta despre aceasta Adunării parohiale;
   g) de a găsi resursele necesare pentru salarizarea clerului, a altor slujbaşi ai Bisericii şi ai aşezămintelor
sale şi de a raporta despre aceasta Adunării parohiale;
   h) de a face propuneri Adunării parohiale în privinţa taxelor de cult şi altor impuneri şi de a repartiza
aceste taxe asupra credincioşilor, după categorii, în funcţie de starea lor materială, şi de a propune scutirea
celor săraci şi nevoiaşi;
   i) de a fixa condiţiile ce trebuie îndeplinite la arendarea, închirierea şi exploatarea bunurilor bisericii,
bunurilor culturale, asociative şi fundaţionale; de a aproba licitaţiile ţinute, neavând dreptul de a încasa
venituri, şi de a încheia contracte pe un termen mai lung decât durata mandatului;
   j) de a stabili cu aprobarea Consiliului eparhial modalitatea plasării fondurilor disponibile ale Bisericii,
instituţiilor culturale, asociaţiilor şi ale fundaţiilor;
   k) de a examina la sfârşitul anului gestiunea financiară a parohiei şi de a prezenta un raport Adunării
parohiale;
   l) de a examina şi a redacta un raport despre mersul tuturor afacerilor parohiei şi de a-l prezenta Adunării
parohiale;
   m) de a supraveghea asupra religiozităţii şi moralităţii enoriaşilor şi de a lucra pentru dezrădăcinarea
obiceiurilor rele şi a imoralităţii, prin mijloacele morale şi pedepsele bisericeşti.
   n) de a apăra prestigiul şi onoarea Bisericii, comunităţii şi personalului bisericesc;
   o) de a face Consiliului eparhial orice propuneri, sugestii şi reclamaţii referitoare la afacerile bisericeşti,
culturale, asociative, fundaţionale şi epitropeşti;
   p) de a înfiinţa, susţine şi îngriji şcolile parohiale conform legilor respective în vigoare, iar unde
mijloacele nu admit, de a căuta ca elevilor să li se predea de către paroh religia şi limba armeană în şcolile
pe care le frecventează, luând contact în această privinţă cu autorităţile competente;
   r) de a-i ajuta pe enoriaşii săraci şi de a acorda ajutoare pentru înmormântarea decedaţilor lipsiţi de
mijloace materiale;
   s) de a căuta ca armonia cea mai deplină să domnească între enoriaşi;
   t) de a prezenta Adunării parohiale, la sfârşitul anului, un proiect de buget despre trebuinţele bisericeşti,
ale instituţiilor culturale, asociative şi ale fundaţiilor pe anul viitor.
   Art. 72. - Activitatea contabil-financiară este efectuată de către salariaţi de specialitate în domeniul
respectiv.
   Art. 73. - Consiliul parohial conduce, supraveghează şi răspunde faţă de Adunarea parohială pentru toate
afacerile şi avutul parohiei şi instituţiilor sale.
   Art. 74. - Consiliul parohial angajează personalul tuturor instituţiilor parohiale şi propune candidaţi
pentru funcţii.
   Art. 75. - Fiecare instituţie va avea registre proprii de cheltuieli şi venituri, însă totalul cheltuielilor şi
veniturilor trebuie trecut în registrul general al parohiei respective.
   Art. 76. - Consiliul parohial posedă ştampila oficială cu următoarea inscripţie: "Parohia Bisericii Armene
din [oraşul]".
   CAPITOLUL VIII
Comisia cenzorilor

   Art. 77. - Comisia cenzorilor este compusă din 2 membri contabili, se alege pe 5 ani de către Adunarea
parohială şi are următoarele îndatoriri:
   a) de a controla şi verifica registrele contabilităţii, ordinele şi registrele de plată, precum şi chitanţele de
încasare şi orice alte registre ale tuturor organelor şi instituţiilor parohiale;
   b) de a verifica şi a contrasemna gestiunea financiară şi bilanţurile parohiei prezentate Adunării parohiale;
   c) de a prezenta Adunării parohiale un raport cu concluziile sale, în privinţa celor constatate în timpul
controlului şi verificărilor;
   d) de a verifica şi controla casa şi documentele aflate în păstrarea Consiliului parohial.
   Art. 78. - Verificările şi constatările se fac de către comisia cenzorilor sau de fiecare cenzor în parte, în
orice moment al anului şi ori de câte ori se consideră necesar.

   CAPITOLUL IX
Edificiile bisericeşti

   Art. 79. - Bisericile sunt:

   a) parohiale şi filiale;
   b) de cimitir;
   c) capele;
   d) izolate;
   e) mănăstiri;
   f) catedrale.
   Art. 80. - Biserica parohială aparţine parohiei. Dacă într-o parohie sunt mai multe biserici, Arhiepiscopul
desemnează pe cea de căpetenie ca biserică parohială, celelalte rămânând filiale. În oraşul de reşedinţă al
Arhiepiscopului biserica parohială se consideră catedrală.
   Art. 81. - Bisericile izolate sunt acele biserici armene şi bunurile lor mobile şi imobile care se află pe un
teritoriu nelocuit de credincioşii Bisericii Armene. Ele sunt proprietatea Arhiepiscopiei şi sunt administrate
de Consiliul eparhial printr-un administrator sau printr-o comisie. Ele nu se înstrăinează decât sub formă de
dare în folosinţă unor alte confesiuni creştine şi doar în scopul folosirii lor în scop religios, pe o durată
maximă de 5 ani, cât durează mandatul Consiliului eparhial.
   Art. 82. - Mănăstirile şi bunurile lor mobile şi imobile, indiferent unde fiinţează, sunt proprietăţi ale
Arhiepiscopiei.
   Art. 83. - Bisericile de orice categorie se pot ridica numai cu învoirea şi binecuvântarea Arhiepiscopului,
fie că se clădesc din nou, fie că se transformă din alt edificiu. Bisericile şi obiectele de cult nu se pot folosi
decât conform dispoziţiilor Arhiepiscopului.

   CAPITOLUL X
 Cimitirele

   Art. 84. - Fiecare parohie trebuie să aibă un cimitir care este şi rămâne proprietatea parohiei, fără putinţă
de a fi înstrăinat.
   Art. 85. - Cimitirul şi locul său se administrează de organele parohiei.
   Art. 86. - Cimitirul se supraveghează de paroh şi Consiliul parohial, care sunt datori a se îngriji de
împrejmuirea lui şi de păstrarea în bună stare.
   Art. 87. - Locurile de morminte se dau cu plată sau gratuit sub formă de concesiune de către Consiliul
parohial, care stabileşte plata în legătură cu situaţia materială şi socială a familiei. Parohia poate fixa o plată
anuală a unei taxe pentru întreţinerea cimitirului.
   Art. 88. - Locurile de veci se vor atribui doar enoriaşilor armeni cu drept de vot.
   Art. 89. - Locurile de veci se pot reconcesiona la jumătate din preţul la zi al unui loc de veci numai de
către rudele directe - părinţi-copii.

   CAPITOLUL XI
Dispoziţii tranzitorii şi finale

   Art. 90. - La toate organele bisericeşti constituite prin alegere se va alege şi un număr de supleanţi până
la o pătrime din numărul celor aleşi.
   Art. 91. - Când un membru al unui organ bisericesc, fiind bolnav sau absent din localitate, nu va lua parte
la şedinţă, va fi invitat să participe în locul lui unul dintre supleanţi.
   Art. 92. - Când însă descompletarea organului bisericesc va avea loc din cauza decesului sau demisiei
vreunui membru, supleantul îl va înlocui până la expirarea mandatului.
   Art. 93. - Preşedinţii tuturor organelor eparhiale şi parohiale reprezintă în faţa tuturor instanţelor
judecătoreşti şi administrative parohiile respective şi Arhiepiscopia numai cu mandat din partea consiliilor
eparhial şi parohial.
   Art. 94. - Orice modificare a acestui statut, considerată ca necesară în viitor, se va introduce numai de
către Congresul Eparhial.
   Art. 95. - Datorită faptului că Arhiepiscopia Bisericii Armene din România este acea instituţie care a fost
înfiinţată de către Alexandru cel Bun în anul 1401 şi datorită faptului că aceasta a avut o activitate
neîntreruptă şi că a fost recunoscută astfel prin legile speciale de funcţionare a cultelor din 1928 şi,
respectiv, 1949, toate denumirile pe care le-a avut în decursul istoriei (Eparhia Bisericii Armeno-
Grigoriene, Eparhia Armeană din România etc.) sunt recunoscute ca fiind aparţinătoare uneia şi aceleiaşi
persoane juridice, care are denumirea: "Arhiepiscopia Bisericii Armene din România".
   Art. 96. - Toate denumirile pe care le-au avut parohiile în decursul istoriei (Epitropia Bisericii şi
comunităţii armene din ..., Epitropia Bisericii Armene, Epitropia bisericii şi şcolilor, Epitropia Armeană din
... etc.) sunt recunoscute ca fiind aparţinătoare uneia şi aceleiaşi persoane juridice cu denumirea de parohie,
care are numele: "Parohia Bisericii Armene din [oraşul].

Biserica Creştină Rusă de Rit Vechi din România

Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi („Biserica lipovenească”) cuprinde credincioşii ortodocşi ruşi veniţi
în Ţările Române, începând cu prima jumătate a secolului al XVIII-lea, ca urmare a persecuţiei şi teroarei
dezlănţuite de Biserica Ortodoxă Rusă şi autorităţile ruseşti, pentru că nu au fost de acord cu reformele în
ritualul cultului iniţiate de Patriarhul Nikon, la mijlocul secolului al XVII-lea. În timpul perioadei de
persecuţie, o parte dintre membrii mişcării împotriva reformei lui Nikon au fugit în Polonia, Austria,
Suedia, Prusia, Moldova, Dobrogea, iar cu timpul au ajuns şi în America de Nord, Manciuria şi chiar în
Australia.  

     Primele comunităţi de lipoveni din România sunt cele din satele Lipoveni (1724) şi Manolea (1743),
ambele în judeţul Suceava; s-au constituit apoi comunităţile din Sarichioi, Jurilovca şi Slava Rusă, toate din
judeţul Tulcea.

     Din punct de vedere organizatoric, la 28 octombrie 1846 ia fiinţă Mitropolia de Rit Vechi de la Fântâna
Albă (Bucovina de Nord), primul ierarh fiind mitropolitul Ambrozie, fost anterior mitropolit al Bosniei şi
Herţegovinei.
     Alegerea lui Ambrozie ca mitropolit a marcat constituirea  comunităţilor creştine de rit vechi într-o
Biserică autonomă ce cuprinde toţi credincioşii de rit vechi din Europa, America şi Australia. Succesorii lui
Ambrozie  (Kiril, Arcadie etc.) au purtat titlul de mitropolit, fiind recunoscuţi conducători spirituali ai
tuturor credincioşilor creştini de rit vechi din lume, statut şi recunoaştere ce şi le menţin şi astăzi.

La 28 iunie 1940, datorită ocupării Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică, mitropolia creştinilor de
rit vechi se mută de la Fântâna Albă la Brăila, unde funcţionează şi în prezent, cu prerogative de conducere
spirituală asupra tuturor coreligionarilor din lume.

     Credincioşii creştini de rit vechi se consideră păstrătorii „adevăratei credinţe ortodoxe” şi a vechilor
rânduieli tradiţionale ale Bisericii Ortodoxe, păstrează calendarul pe stil vechi, iar serviciile religioase le
oficiază în limba slavonă.

      Biserica ortodoxă Rusă de Rit Vechi din România este organizat într-o mitropolie cu sediul la Brăila,
condusă de un mitropolit şi trei episcopi vicari. Cei aproape 38.000 de  credincioşi lipoveni au la dispoziţie
37 de parohii şi 57 lăcaşe de cult, deservite de 37 preoţi, 5 diaconi şi 20 cântăreţi bisericeşti. De asemenea,
în cadrul cultului funcţionează trei mânăstiri şi un schit: „Vovidenia” (femei) şi „Uspenia” (bărbaţi) în
comuna Slava Cercheză, judeţul Tulcea, o mânăstire de bărbaţi şi un schit pentru femei în satul Manolea,
comuna Forăşti, judeţul Suceava. În proprietatea cultului se află şi 32 cimitire parohiale. Cultul nu are
organizat un sistem de învăţământ teologic, preoţii fiind aleşi dintre acei credincioşi apţi să oficieze
serviciile religioase, cunoscători ai limbii slavone,  tipicului şi canoanelor bisericeşti.

În cadrul parohiilor preoţii organizează, în timpul vacanţelor şcolare, cursuri pentru învăţarea limbii slavone
pentru copiii de vârstă şcolară. Periodic, cultul tipăreşte: „Abecedarul”, „Ceaslovul”, „Psaltirea”,
„Liturghierul” etc. şi anual calendarul bisericesc.

****

     La mijlocul secolului al XIX-lea unii credincioşi creştini de rit vechi nu l-au acceptat ca mitropolit pe
Ambrozie, ci au primit preoţi de la Biserica nikoniană cu condiţia ca aceştia să slujească după ritualul şi
cărţile de cult vechi. Aceşti credincioşi au fost numiţi „beglopopovţi” (cu preoţi „de ocazie”). Ulterior,
beglopopovţii s-au unit cu comunitatea „edinoverţi” („uniţi întru credinţă”).

     Fenomenul a fost specific şi lipovenilor din România, beglopopovţii din ţara noastră constituindu-se în
cinci parohii distincte funcţionând  în localităţile: Tulcea, Sarichioi, Slava Rusă, Slava Cercheză şi
Mahmudia, toate în judeţul Tulcea.

     Din martie 1990, cele cinci parohii s-au unit în „Asociaţia creştinilor ortodocşi de rit străvechi
lipovenesc”, iar din octombrie 1991 au un episcop cu sediul în oraşul Tulcea. Asociaţia numără circa 6.500
credincioşi.

     O altă grupare din rândul credincioşilor de rit vechi a constituit-o cea a bezpopovţilor („fără preot”), care
a refuzat să primească preoţi de la Biserica nikoniană, dar şi de la creştinii de rit vechi. Ei au apărut după
anul 1860.

     Rămaşi fără preot, aceşti credincioşi au fost lipsiţi şi de principalele taine bisericeşti ortodoxe:
împărtăşania, miruirea, cununia etc. Alte taine ca botezul, spovedania etc. erau oficiate de conducătorii laici
ai acestor comunităţi, numiţi „predicatori”, ei fiind aleşi de obştea enoriaşilor. Tot ei oficiază şi serviciile
religioase.

     În România au existat bezpopovţi în localităţile: Borduşani - judeţul Ialomiţa, Climăuţi - judeţul Suceava
şi municipiul Brăila. În anul 1947, primele două comunităţi au trecut la Cultul Creştin de Rit Vechi, iar a
treia în anul 1967, dar din anul 1985 a părăsit din nou cultul legal.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE privind recunoaşterea Statutului Bisericii Ortodoxe Ruse de Rit Vechi din România

(Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 365 din 13 mai 2008)

 În temeiul art. 29 alin. (3) şi al art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 49 alin.
(2) şi (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,

   Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

   Art. 1. - Se recunoaşte Statutul Bisericii Ortodoxe Ruse de Rit Vechi din România, prevăzut în anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
   Art. 2. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Decretul Prezidiului Marii Adunări
Naţionale nr. 637/1949 pentru aprobarea Statutului Cultului Creştin de Rit Vechi din Republica Populară
Română, nepublicat, cu modificările ulterioare.

   PRIM MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

   Contrasemnează

Ministrul Culturii şi Cultelor

Adrian Iorgulescu

   Bucureşti, 9 aprilie 2008.

   Nr. 398.

Anexă

STATUTUL Bisericii Ortodoxe Ruse de Rit Vechi din România

CAPITOLUL I
 Dispoziţii generale

   Art. 1. - Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi din România, denumită în continuare B.O.R.R.V. sau
Biserica, este continuatoarea vechii Biserici Ortodoxe Ruse de până la reforma patriarhului Nikon, din a
doua jumătate a secolului al XVII-lea, cu toate dogmele, canoanele, cinurile, orânduielile, riturile şi cărţile
ei bisericeşti.
   Art. 2. - Denumirea oficială a Bisericii este Biserica Ortodoxă Rusă de Rit Vechi din România.
   Art. 3. - B.O.R.R.V. cuprinde pe credincioşii de confesiune creştin-ortodoxă de rit vechi din România şi
din alte ţări unde trăiesc credincioşi care au aderat la B.O.R.R.V. liber şi în mod organizat.
   Art. 4. - B.O.R.R.V. este autocefală şi unitară în organizarea sa.
   Art. 5. - Activitatea B.O.R.R.V. se desfăşoară cu respectarea legilor ţărilor unde are unităţi de cult şi se
bazează pe:
   a) Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie;
   b) canoanele şi pravilele Sfinţilor Apostoli, ale soboarelor ecumenice şi locale şi ale Sfinţilor Părinţi;
   c) Hotărârile Sfintelor Soboare, respectiv ale B.O.R.R.V.;
   d) prezentul statut.
   Art. 6. - B.O.R.R.V. este condusă în chip văzut de o ierarhie sfinţită şi aleasă conform canoanelor şi
pravilelor enumerate la art. 5 şi se administrează în mod autonom prin organele proprii reprezentative, alese
din cler şi popor prin votul credincioşilor şi constituite în conformitate cu prezentul statut.
   Art. 7. - Relaţiile B.O.R.R.V. cu statul se exercită cu respectarea prevederilor Constituţiei României şi a
legilor care reglementează raporturile dintre stat şi cultele religioase legal recunoscute.
   Art. 8. - În B.O.R.R.V. funcţionează judecata bisericească în 3 instanţe:
   a) comisia juridică eparhială;
   b) comisia juridică mitropolitană;
   c) Soborul Mare.
   Art. 9. - Credincioşii B.O.R.R.V. nu au voie să se adreseze organelor puterii de stat sau organelor de
justiţie pentru probleme privind viaţa internă a bisericii, incluzând conducerea canonică, organizarea
bisericească, activitatea pastorală şi serviciul divin.
   Art. 10. - Unităţile de cult şi personalul clerical nu fac politică şi nu folosesc spaţiile proprii unităţilor de
cult pentru organizarea de activităţi politice.
   Art. 11. - Sărbătorile bisericeşti, precum cele 12 sărbători împărăteşti şi toate celelalte sărbători instituite
conform canoanelor, şi toate posturile bisericeşti se ţin în B.O.R.R.V. după calendarul iulian, conform
vechilor orânduieli.
   Art. 12. - Puterea canonică şi administrativă a B.O.R.R.V. se întinde, conform canoanelor, asupra tuturor
aşezămintelor religioase şi culturale ce aparţin acesteia şi, în general, asupra tuturor bunurilor ce reprezintă
o parte componentă a patrimoniului B.O.R.R.V.
   Art. 13. - Autoritatea canonică a B.O.R.R.V. se întinde asupra parohiilor şi eparhiilor sale şi a instituţiilor
culturale şi religioase de rit vechi din străinătate.
   CAPITOLUL II
 Structura organizatorică

   Art. 14. - (1) B.O.R.R.V. este organizată ca mitropolie, cu titulatura "Mitropolia Ortodoxă Rusă de Rit
Vechi", iar sub aspectul orânduirii canonice şi administrative se compune din eparhii, parohii şi mănăstiri.
   (2) Eparhiile B.O.R.R.V. sunt următoarele:
   a) Eparhia de Fântâna Albă, cu reşedinţa în municipiul Brăila, care cuprinde parohiile ortodoxe de rit
vechi din judeţele Brăila, Galaţi, municipiul Bucureşti, municipiul Tulcea, Sulina, localităţile Sarichioi,
Mahmudia, Periprava, Chilia Veche, Mila 23, Sfiştovca (din judeţul Tulcea), localitatea Borduşani (judeţul
Ialomiţa), localitatea Fântâna Albă (Ucraina), precum şi Ţările Baltice;
   b) Eparhia Slavei, cu reşedinţa în localitatea Slava Rusă din judeţul Tulcea, care cuprinde parohiile
ortodoxe de rit vechi din localităţile: Slava Rusă, Slava Cercheză, Carcaliu, Ghindăreşti, Jurilovca,
municipiul Constanţa, localităţile 2 Mai, Cernavodă, Năvodari şi parohiile din Bulgaria;
   c) Eparhia Moldovei, cu reşedinţa în oraşul Târgu-Frumos din judeţul Iaşi, care cuprinde parohiile
ortodoxe de rit vechi din judeţele Iaşi, Vaslui, Neamţ, Suceava şi Botoşani;
   d) Eparhia S.U.A., cu reşedinţa în S.U.A., statul Oregon, care cuprinde parohiile ortodoxe de rit vechi din
S.U.A, Canada şi Australia;
   e) Eparhia Georgiei, cu reşedinţa în oraşul Zugdidi (Georgia), care cuprinde parohiile de pe teritoriul
Georgiei;
   f) Eparhia occidentală, cu sediul în oraşul Munchen, Germania, care cuprinde parohiile ortodoxe de rit
vechi din Spania, Portugalia, Franţa, Italia, Austria, Ungaria.
   Art. 15. - (1) Titulaturile arhiepiscopilor şi episcopilor sunt cele ale eparhiilor pe care le păstoresc.
   (2) Schimbarea titulaturii Mitropoliei, arhiepiscopiilor şi episcopiilor, precum şi înfiinţarea de noi unităţi
de cult se fac prin hotărârea Soborului Mare.
   (3) Schimbarea întinderilor teritoriale între eparhii, determinată de modificări în organizarea
administrativ-teritorială a acestora sau a statului, se face prin hotărârea Soborului Mare. Aceste modificări
vor fi comunicate autorităţii de stat competente.

   CAPITOLUL III
Organizarea centrală
   SECŢIUNEA 1
Organele deliberative
   A. SOBORUL MARE
   Art. 16. - Soborul Mare este cea mai înaltă autoritate a B.O.R.R.V. pentru toate chestiunile spirituale şi
canonice, economico-administrative, precum şi pentru cele bisericeşti date în competenţa sa.
   Art. 17. - Din Soborul Mare fac parte: Mitropolitul, ca preşedinte, toţi arhiepiscopii, episcopii eparhioţi,
episcopii-vicari, vicarii administrativi eparhiali (economii) şi reprezentanţii tuturor parohiilor din toate
eparhiile ortodoxe de rit vechi din România şi din străinătate - cel puţin un cleric (preot sau diacon) şi un
mirean din fiecare parohie şi un delegat de la fiecare mănăstire.
   Art. 18. - (1) Soborul Mare este prezidat de Mitropolit sau de episcopul delegat de acesta, dacă
Mitropolitul este în imposibilitate de a participa la sobor.
   (2) Când nu există delegaţie de la Mitropolit, Soborul Mare este prezidat de episcopul cu cea mai mare
vechime calculată de la momentul hirotoniei.
   Art. 19. -

(1) Soborul Mare are următoarele atribuţii:

   a) să păstreze unitatea dogmatică, canonică şi de cult în B.O.R.R.V.;
   b) să analizeze problemele dogmatice, canonice şi de cult şi să le rezolve în conformitate cu învăţătura
B.O.R.R.V.;
   c) să formuleze un punct de vedere asupra proiectelor de legi referitoare la B.O.R.R.V.;
   d) să susţină interesele şi drepturile B.O.R.R.V.;
   e) să reglementeze prin naşterea, stingerea ori modificarea oricăror raporturi canonice şi juridice de natură
patrimonială, spirituală, culturală sau epitropială din cadrul B.O.R.R.V.;
   f) să hotărască asupra schimbării titulaturii Mitropoliei, arhiepiscopiilor, episcopiilor, a întinderii lor
teritoriale şi a înfiinţării de noi eparhii şi parohii;
   g) să aleagă membrii Comisiei permanente şi ai Comisiei de cenzori;
   h) să examineze raportul general întocmit de Comisia permanentă şi să hotărască măsurile care trebuie
luate pentru o bună chivernisire a treburilor bisericeşti;
   i) să aleagă Mitropolitul B.O.R.R.V. şi sa verifice dacă alegerea arhiepiscopilor şi episcopilor a avut loc
în condiţiile impuse de normele canonice şi dacă cei aleşi îndeplinesc condiţiile canonice;
   j) să emită Gramata de intronizare a Mitropolitului Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi din România;
   k) să judece, în calitate de instanţă supremă de apel a B.O.R.R.V., toate litigiile şi problemele din
interiorul Bisericii, în cazul în care instanţele inferioare nu au soluţionat cazul sau nu au dat soluţii
mulţumitoare;
   l) să îndrume şi să supravegheze ca activitatea organelor executive din eparhii şi de la Mitropolie să se
desfăşoare potrivit normelor legale;
   m) să cerceteze, să completeze, să aprobe sau să anuleze hotărârile Soborului mic, în cazul în care acestea
nu sunt conforme învăţăturii creştine şi canoanelor Bisericii sau dacă provoacă nedumeriri şi tulburări în
rândul credincioşilor;
   n) să examineze şi să aprobe dările de seamă şi referatele consiliilor eparhiale privitoare la starea moral-
duhovnicească şi materială a eparhiilor respective;
   o) să voteze bugetul general al Mitropoliei, să verifice şi să aprobe contul de gestiune;
   p) să iniţieze, să autorizeze şi să supravegheze tipărirea de cărţi de ritual pentru trebuinţele bisericii;
   r) să execute toate atribuţiile legale cu privire la învăţământul religios şi pentru pregătirea personalului
cultului de toate gradele;
   s) să iniţieze, să autorizeze şi să supravegheze traducerea, editarea şi răspândirea Sfintei Scripturi şi a
altor cărţi cu caracter religios, atât pentru uzul clerului, cât şi pentru cel al mirenilor, şi pentru întărirea
moralităţii şi religiozităţii credincioşilor, prin comisia editorială aleasă;
   t) să hotărască, conform canoanelor, asupra problemelor ce intră în competenţa sa, precum şi asupra celor
care nu sunt date prin legi sau regulamente în competenţa unui alt organ bisericesc;
   u) să interpreteze, cu caracter obligatoriu, pentru toate organele bisericeşti, dispoziţiile statutare sau
regulamentare proprii.
   (2) Judecarea bisericească a diaconilor, preoţilor, episcopilor, arhiepiscopilor şi Mitropolitului se face în
absenţa mirenilor.
   Art. 20. - (1) Soborul Mare se întruneşte în sesiune ordinară o dată la 2 ani, iar în sesiune extraordinară,
ori de câte ori este nevoie.
   (2) Convocarea, cu prezentarea ordinii de zi, se va face de către preşedintele Soborului Mare, în timp util
(o lună, în cazul sesiunii ordinare).
   Art. 21. - (1) Soborul Mare se consideră constituit dacă sunt prezenţi cel puţin două treimi din numărul
membrilor săi.
   (2) Indiferent de numărul delegaţilor trimişi la Sobor din partea unei parohii, aceasta va avea două voturi:
unul de la cleric şi unul de la mirean.
   (3) Chestiunile administrative, de personal, şi candidaturile se soluţionează de către membrii Soborului
prin hotărâri ce se iau cu majoritate simplă, prin vot deschis.
   (4) Votarea secretă se face numai la cererea a cel puţin 10 membri ai Soborului.
   (5) Problemele dogmatice, canonice, precum şi cele privitoare la slujbele bisericeşti se rezolvă exclusiv
pe temeiul Sfintei Scripturi, a canoanelor şi tipicului bisericesc şi pe baza scrierilor Sfinţilor Părinţi.
   Art. 22. - Deschiderea şi închiderea sesiunilor Soborului Mare se face de către preşedintele Soborului.
   Art. 23. - (1) După deschiderea sesiunii Soborului Mare de către Mitropolit se aleg 2 vicepreşedinţi dintre
preoţi sau diaconi, un secretar responsabil şi două ajutoare ale acestuia pe toată durata Soborului.
   (2) Toate hotărârile Soborului Mare se consemnează de către secretar în procesul-verbal al şedinţei
Soborului şi se întăresc prin semnăturile preşedintelui Soborului, episcopilor, preoţilor, secretarului şi,
facultativ, ale celorlalţi participanţi la Sobor.
   (3) Participanţii la Sobor care nu sunt de acord cu hotărârile acestuia îşi vor putea trece opiniile într-o
anexă la hotărârile Soborului.
   (4) Cheltuielile de organizare a Soborului Mare, cazarea şi masa sunt suportate de către toate parohiile din
ţară şi din străinătate dintr-un buget separat de cel al Mitropoliei.
   Art. 24. - Hotărârile Soborului Mare sunt obligatorii pentru întreaga Biserică Ortodoxă Rusă de Rit Vechi
din România, atât pentru eparhiile şi parohiile din ţară, cât şi pentru cele din străinătate.

   B. SOBORUL MIC

   Art. 25. - (1) În perioada dintre sesiunile Soborului Mare funcţionează Soborul mic.
   (2) Soborul mic exercită atribuţiile Soborului Mare, cu excepţia celor prevăzute în art. 19 lit. f), g), k), m),
t) şi u).
   (3) Atribuţiile prevăzute la art. 19 lit. a), b) şi l) nu pot fi exercitate decât în probleme care nu suferă
întârzieri.
   (4) Soborul mic exercită orice alte atribuţii stabilite de Soborul Mare şi pregăteşte materialele pentru
Soborul Mare.
   Art. 26. - (1) Soborul mic se compune din Mitropolit, arhiepiscopi, episcopi, episcopul-vicar, economi,
câte 3 delegaţi clerici din fiecare eparhie, precum şi delegaţi de mănăstiri plus alte persoane convocate în
funcţie de problemele aflate pe ordinea de zi.
   (2) Mitropolitul este preşedintele Soborului mic. În lipsa mitropolitului prezidează cel mai vechi
arhiepiscop sau episcop aflat în funcţie.
   Art. 27. -

(1) Soborul mic se convoacă cel puţin o dată pe an, ori de câte ori este nevoie.
   (2) Convocarea Soborului mic revine Mitropolitului.
   (3) În cazul decesului Mitropolitului, Soborul se convoacă de către chiriarhul cu cea mai mare vechime,
din momentul hirotoniei, aflat pe teritoriul României.
   Art. 28. - (1) Toate hotărârile Soborului mic se consemnează în registrul de procese-verbale de către
secretarul ales de Sobor şi se întăresc prin semnăturile tuturor participanţilor la Sobor.
   (2) Cei care nu vor fi de acord cu hotărârile Soborului vor putea să îşi menţioneze opiniile în registrul de
procese-verbale sau într-o anexă specială.
   Art. 29. - Soborul mic ia hotărâri cu votul majorităţii simple, respectiv cu jumătate plus unu din numărul
membrilor săi.

   SECŢIUNEA a 2-a
Organele executive centrale

   A. MITROPOLITUL

   Art. 30. - Mitropolitul este întâi-stătătorul B.O.R.R.V. şi poartă titlul de "Arhiepiscop de Fântâna Albă şi
Mitropolit al tuturor credincioşilor ortodocşi de rit vechi de pretutindeni".
   Art. 31. - (1) Mitropolitul se bucură de toate drepturile stabilite de Sfintele Canoane, de prezentul statut şi
de regulamentele bisericeşti.
   (2) Pomenirea numelui său la serviciile religioase se face în conformitate cu Sfintele Canoane şi cu
practica Bisericii.
   (3) Ca semn distinctiv, Mitropolitul poartă comănac alb cu heruvimi şi camilafcă cu cruce, engolpion
patriarhal şi cruce pectorală patriarhală.
   Art. 32. - Mitropolitul are grijă de bunăstarea internă şi externă a B.O.R.R.V. şi o cârmuieşte împreună
cu Comisia permanentă, pe care o prezidează.
   Art. 33. - Mitropolitul are următoarele atribuţii:
   a) convoacă şi prezidează organele deliberative ale B.O.R.R.V.;
   b) duce la îndeplinire hotărârile organelor deliberative centrale ale B.O.R.R.V. şi ale Comisiei
permanente;
   c) reprezintă B.O.R.R.V. în justiţie, în faţa autorităţilor şi faţă de terţi, personal sau prin împuterniciţi
legal;
   d) întreţine raporturi cu celelalte biserici creştine ortodoxe în chestiuni bisericeşti;
   e) dă pastorale pentru întreaga Biserică Ortodoxă Rusă de Rit Vechi;
   f) trimite sfaturi frăţeşti ierarhilor B.O.R.R.V. şi împacă neînţelegerile personale dintre aceştia;
   g) vizitează colegial, când va găsi de cuviinţă, arhiepiscopii şi episcopii din Biserica Ortodoxă Rusă de
Rit Vechi;
   h) se îngrijeşte de îndeplinirea la timp a formelor legale pentru completarea eparhiilor vacante;
   i) emite gramate la instalarea arhiepiscopilor şi episcopilor;
   j) numeşte locţiitori de arhiepiscopi şi episcopi la eparhii, în caz de vacanţă;
   k) primeşte plângerile aduse împotriva chiriarhilor şi dispune cercetarea lor, iar rezultatul celor constatate
îl aduce la cunoştinţa Soborului Mare;
   l) prezintă soboarelor dări de seamă despre situaţia B.O.R.R.V. şi activitatea Comisiei permanente din
perioada dintre soboare;
   m) semnează toate documentele Mitropoliei;
   n) supraveghează îndeplinirea de către arhierei a îndatoririlor lor de arhipăstori în cârmuirea eparhiilor.
Dă sfaturi frăţeşti arhiereilor atât cu privire la viaţa lor personală, cât şi la îndeplinirea îndatoririlor; în caz
de neluare în seamă a sfaturilor, propune Comisiei permanente luarea măsurilor cuvenite pentru îndreptare;
   o) în conformitate cu dispoziţiile Canonului 11 al Soborului VII Ecumenic, exercită dreptul de
devoluţiune;
   p) execută orice alte atribuţii date lui prin canoane, legi şi regulamente.
   Art. 34. - Mitropolitul se alege de către Soborul Mare, prin majoritatea simplă a voturilor.
   Art. 35. - Toate actele oficiale cu caracter general privind ortodoxia de rit vechi se adresează pe numele
Mitropolitului, iar acesta le aduce la cunoştinţa tuturor arhiepiscopilor şi episcopilor ortodocşi de rit vechi
din România şi de peste hotare.
   Art. 36. - Mitropolitul se află sub jurisdicţia şi în subordinea Soborului Mare al Bisericii Ortodoxe Ruse
de Rit Vechi, care, după împrejurări, poate să îi aplice pentru delicte în serviciu şi evlavie diferite pedepse
bisericeşti, pedepse ce pot merge până la interzicerea oficierii de servicii divine, conform Sfintelor
Canoane.
   Art. 37. - În cazul decesului Mitropolitului, al retragerii sale, în cazul în care se află sub condamnare
bisericească sau în cazul altor pricini, care fac imposibilă îndeplinirea datoriei de Mitropolit, Soborul mic,
sub preşedinţia celui mai vechi arhiepiscop sau episcop în hirotonie, alege neîntârziat un locţiitor de
Mitropolit din rândul chiriarhilor.
   Art. 38. - Sub autoritatea episcopală directă a Mitropolitului se află Eparhia de Fântâna Albă.

   B. ADMINISTRAŢIA MITROPOLITANĂ

   Art. 39. - În exercitarea atribuţiilor sale executive, Mitropolitul este ajutat de:
   a) episcopii-vicari, asimilaţi în drepturile de salarizare, pomenire şi cinstire cu episcopii eparhioţi;
   b) vicarul administrativ (economul);
   c) Cancelaria Mitropoliei.
   Art. 40. - (1) Episcopul-vicar este ales de Soborul Mare dintre clericii care îndeplinesc condiţiile
prevăzute de Sfintele Canoane pentru treapta de arhiereu.
   (2) Episcopul-vicar îndeplineşte atribuţiile delegate, prin decizie, de Mitropolit.
   Art. 41. - Economul este ales de Soborul Mare dintre clerici. El chiverniseşte averea Bisericii după
socotinţa Mitropolitului.
   Art. 42. - Cancelaria Mitropoliei execută toate lucrările administrative ale organelor deliberative şi
executive centrale bisericeşti; este condusă de un consilier.
   Art. 43. - Cancelaria are următoarele servicii:
   a) Secretariatul, Registratura şi Arhiva;
   b) Personalul;
   c) Contabilitatea şi Casieria;
   d) Cabinetul Mitropolitului;
   e) Serviciul tehnic.

   C. COMISIA PERMANENTĂ

   Art. 44. - Comisia permanentă (C.P.) este organul suprem administrativ pentru activităţile întregii
Biserici şi totodată organul executiv al Soborului Mare.
   Art. 45. - Membrii permanenţi ai C.P. sunt: Mitropolitul, ca preşedinte, arhiepiscopii şi episcopii
eparhiali din ţară, episcopiivicari ai Mitropolitului, economul Mitropoliei şi economii eparhiali, şeful
Cancelariei Mitropoliei.
   Art. 46. - (1) C.P. se întruneşte la convocarea preşedintelui ori de câte ori va fi nevoie, nu mai puţin de o
dată pe lună. C.P. este valabil constituită cu majoritatea membrilor şi ia hotărâri valabile cu votul majorităţii
membrilor prezenţi. În caz de egalitate de voturi prevalează votul preşedintelui.
   (2) Dacă Mitropolitul nu poate participa la şedinţă, şedinţa este prezidată de chiriarhul cel mai vechi după
hirotonie.
   Art. 47. - C.P. exercită atribuţiile Soborului Mare, cu excepţia celor prevăzute la art. 19, lit. f), g), h), i),
j), k), m), o) şi u).
   Art. 48. - C.P. execută orice atribuţii date de către organele deliberative ale Bisericii.
   Art. 49. - Şedinţele C.P. sunt închise publicului. Participarea membrilor la şedinţe este obligaţie
canonică. Lipsa de la şedinţe, fără o motivaţie temeinică, atrage mustrări frăţeşti.
   Art. 50. - C.P. lucrează pe baza ordinii de zi, prezentată de preşedinte şi aprobată de C.P. la începutul
şedinţei. Problemele care necesită o cercetare temeinică sunt trimise în timp util membrilor C.P.
   Art. 51. - (1) Niciunul dintre cei prezenţi la şedinţă nu are voie să se sustragă votului.
   (2) Membrii C.P. care nu sunt de acord cu hotărârea luată pot să îşi înregistreze opiniile în procesul-
verbal al şedinţei, fapt ce nu împiedică punerea în aplicare a hotărârii.
   Art. 52. - Preşedintele nu poate scoate de la dezbatere, cu de la sine putere, problemele de pe ordinea de
zi, nu poate să obstrucţioneze luarea de hotărâri sau să împiedice punerea în aplicare a acestor hotărâri.
   Art. 53. - Toate procesele-verbale şi hotărârile C.P. se semnează de preşedinte şi de toţi membrii
participanţi la şedinţă.
   Art. 54. - La şedinţele C.P. pot fi invitate persoane specializate în domeniile din care fac parte problemele
puse în discuţie. Aceste persoane au drept de vot consultativ.
   Art. 55. - Hotărârile C.P. intră în vigoare după semnarea lor şi nu se rediscută decât dacă apar date noi
care pot schimba cursul problemei.

   SECŢIUNEA a 3-a
Organele disciplinare şi de control

   A. COMISIA JURIDICĂ MITROPOLITANĂ

   Art. 56. - Comisia juridică mitropolitană (C.J.M.) este instanţa de recurs şi funcţionează pe lângă
Mitropolie.
   Art. 57. - (1) C.J.M. se compune din 6 membri permanenţi şi 3 membri supleanţi.
   (2) Din rândul membrilor permanenţi Mitropolitul alege un preşedinte.
   (3) Preşedintele este ales pe toată perioada mandatului C.J.M.
   (4) C.J.M se întruneşte in şedinţe ordinare o dată la 3 luni.
   (5) Dacă la data respectivă nu sunt cauze de judecat, şedinţa se anulează.
   Art. 58. - Membrii C.J.M sunt aleşi de Soborul Mare pe o perioadă de 2 ani din rândul clericilor cu
experienţă din toate eparhiile şi cu cunoştinţe temeinice de drept canonic.
   Art. 59. - (1) Nu pot fi membri ai C.J.M.:
   a) persoanele care au suferit condamnări ale instanţelor bisericeşti şi civile, iar hotărârile au fost
definitive;
   b) persoanele care îndeplinesc şi alte funcţii administrative bisericeşti.
   (2) Dacă un membru C.J.M., în timpul pentru care este ales, suferă vreo condamnare judecătorească
bisericească sau civilă, pierde dreptul de a mai rămâne membru C.J.M. dacă hotărârea a rămas definitivă.
   (3) Dacă un membru C.J.M. are vreo legătură directă sau indirectă cu cauza judecată, este exclus de la
judecarea cauzei.
   Art. 60. - În competenţa C.J.M. intră:
   a) judecarea cauzelor venite pe cale de recurs de la comisia juridică eparhială;
   b) aplanarea şi, eventual, judecarea neînţelegerilor ivite între personalul bisericesc aparţinând unor eparhii
diferite;
   c) aplanarea şi, eventual, judecarea neînţelegerilor ivite între personalul bisericesc şi credincioşi din
eparhii diferite;
   d) judecarea plângerilor împotriva chiriarhilor.
   Art. 61. - (1) Hotărârile C.J.M. se supun aprobării Mitropolitului.
   (2) În cazul în care Mitropolitul nu este de acord cu hotărârea luată, cazul este trimis la instanţa
superioară - Soborul Mare.
   Art. 62. - Hotărârile C.J.M. rămase definitive sunt valabile şi se aplică în toate eparhiile.
   Art. 63. - Deliberările C.J.M. se ţin cu uşile închise.
   Art. 64. - Membrii C.J.M. sunt retribuiţi conform normelor ce se vor stabili la Soborul Mare. Membrii
supleanţi se bucură de toate drepturile membrilor titulari pentru timpul în care suplinesc în C.J.M.
   Art. 65. - Cheltuielile de funcţionare a C.J.M. se susţin dintr-un fond special, creat şi aprobat de Soborul
Mare din taxe de judecată.
   Art. 66. - În caz de nemulţumire a unei părţi, se poate depune recurs împotriva hotărârii C.J.M. la instanţa
superioară, care este Soborul Mare. Cererea de recurs se depune cu cel puţin 15 zile înainte de începerea
Soborului Mare. Cererea se depune la Secretariatul Mitropoliei.

   B. COMISIA DE CENZORI

   Art. 67. - Comisia de cenzori (C.C.) verifică toată activitatea economico-financiară şi de personal a
B.O.R.R.V., a Cancelariei Mitropoliei şi a cancelariilor eparhiale.
   Art. 68. - (1) C.C. se compune din 3 membri permanenţi şi 2 membri supleanţi aleşi de către Soborul
Mare din rândul clericilor, pe o perioadă de 2 ani.
   (2) Nu pot fi membri ai C.C.:
   a) persoanele care au suferit condamnări ale instanţelor bisericeşti şi civile, iar hotărârile au fost
definitive;
   b) persoanele care îndeplinesc şi alte funcţii administrative bisericeşti.
   (3) Mitropolitul numeşte un preşedinte din rândul membrilor permanenţi ai C.C.
   Art. 69. - (1) Activitatea C.C. se desfăşoară la iniţiativa ei sau la cererea C.P., dar cel puţin o dată la
sfârşitul anului, când raportul comisiei este prezentat odată cu raportul de gestiune, care este avizat de C.C.
   (2) Rezultatul controalelor se prezintă C.P. şi se consemnează într-un registru de procese-verbale care se
ţine la Cancelaria mitropoliei.
   (3) La sfârşitul mandatului, C.C. prezintă un raport de activitate Soborului Mare.
   (4) Pentru buna desfăşurare a activităţii, C.C. poate apela la ajutorul unor persoane specializate, chiar din
exteriorul B.O.R.R.V.
   Art. 70. - (1) Membrii C.C. sunt retribuiţi conform normelor ce se vor stabili la Soborul Mare.
   (2) Membrii supleanţi se bucură de toate drepturile membrilor titulari pentru timpul în care suplinesc în
C.C.
   Art. 71. - Cheltuielile de funcţionare a C.C. se susţin dintr-un fond special creat şi aprobat de către
Soborul Mare.

   CAPITOLUL IV
 Organizarea locală

   Art. 72. - (1) Părţile componente şi unităţile de cult locale ale B.O.R.R.V. sunt:
   a) parohia;
   b) mănăstirea;
   c) eparhia.
   (2) Eparhiile sunt conduse de episcopi, cu ajutorul consiliilor eparhiale, iar parohiile, de preoţi şi
consiliile parohiale.
   Art. 73. - (1) Fiecare dintre părţile componente ale B.O.R.R.V. are dreptul de a se conduce şi administra
independent de altă parte componentă de acelaşi grad, în conformitate cu dispoziţiile prezentului statut, şi
de a participa, prin reprezentanţii săi, la lucrările părţilor componente superioare.
   (2) Modul de constituire şi funcţionare a părţilor componente şi a organelor locale de acelaşi grad este
identic pentru întreaga B.O.R.R.V.

   SECŢIUNEA 1
Parohia

   Art. 74. - Parohia este comunitatea bisericească a credincioşilor, clerici şi mireni, de religie creştin-
ortodoxă de rit vechi, aşezaţi pe un anume teritoriu, sub conducerea unui preot paroh.
   Art. 75. - Membrii parohiei au îndatorirea de a susţine, întări şi răspândi credinţa B.O.R.R.V., de a lucra
astfel încât toţi credincioşii să vieţuiască potrivit învăţăturilor acestei credinţe, de a cerceta Sfânta Biserică,
de a participa la sfintele slujbe, de a se împărtăşi cu Sfintele Taine, de a împlini faptele milei creştine, de a
întreţine şi ajuta Biserica şi pe slujitorii ei.
   Art. 76. -

(1) Comunitatea credincioşilor care nu poate susţine cu mijloace proprii o parohie se alătură la o comunitate
vecină, împreună cu care formează parohia.
   (2) În acest caz, comunitatea care se alătură poartă denumirea de filială, iar membrii săi au aceleaşi
drepturi şi îndatoriri faţă de parohie ca şi comunitatea la care se alătură.
   Art. 77. - Înfiinţarea, desfiinţarea şi modificarea teritorială a unei parohii se aprobă de Adunarea
eparhială, la cererea credincioşilor şi cu avizul chiriarhului.
   Art. 78. - Parohia beneficiază de personalitate juridică proprie, ea fiind unitate anexă a Mitropoliei.
   Art. 79. - (1) Parohiile sunt datoare să aibă şcoli bisericeşti, unde se predau atât băieţilor, cât şi fetelor:
citirea bisericească după cărţile de cult ale B.O.R.R.V., cântările bisericeşti, precum şi tipicul bisericesc,
Sfânta Scriptură şi istoria bisericii, după manualele ortodoxe de rit vechi.
   (2) Cadrele didactice de la aceste şcoli se numesc de către consiliile parohiale, cu aprobarea preotului şi
binecuvântarea episcopului eparhial.
   Art. 80. - Parohiile ortodoxe ruse de rit vechi au dreptul de a avea profesorii lor de religie la şcolile de
stat şi cele particulare şi la şcolile pentru educarea religioasă a elevilor care aparţin B.O.R.R.V.
   Art. 81. - Pentru datoriile parohiei nu se pot înstrăina sau vinde bisericile şi pământul de sub ele, sfintele
icoane, sfintele vase, veşminte şi alte atribute ale slujbelor bisericeşti.
   Art. 82. - Pentru o mai bună orânduială în treburile parohiale, parohia organizează în cadrul său comitete
culturale, de binefacere, cântare bisericească, frăţii, cercuri.
   Art. 83. - Parohiile ortodoxe ruse de rit vechi au cimitirele lor, separate, pe care le administrează şi le
întreţin.

   A. PAROHUL

   Art. 84. - Parohul, ca împuternicit al episcopului, este conducătorul sufletesc al credincioşilor din
parohie, iar în orânduirea administrativă este conducătorul administraţiei parohiale şi organ executiv al
Adunării parohiale şi Consiliului parohial.
   Art. 85. - Atribuţiile şi obligaţiile parohului, în afară de cele harismatice, didactice şi de conducere
spirituală a parohiei, sunt următoarele:
   a) duce la îndeplinire toate dispoziţiile prezentului statut şi ale regulamentelor în ceea ce priveşte parohia;
   b) reprezintă parohia în justiţie, în faţa autorităţilor şi faţă de terţi, personal sau prin delegaţi, legal
împuterniciţi, cu aprobarea prealabilă a chiriarhului locului;
   c) convoacă şi prezidează Adunarea parohială şi Consiliul parohial;
   d) duce la îndeplinire dispoziţiile organelor superioare;
   e) se îngrijeşte de ducerea la îndeplinire a hotărârilor Adunării parohiale şi ale Consiliului parohial;
   f) ţine un registru referitor la toţi membrii parohiei, în care sunt menţionate: numele, prenumele, data
naşterii, a botezului, a cununiei, ocupaţia, data eventualei mutări din parohie şi data morţii;
   g) controlează administrarea averii bisericeşti, a instituţiilor culturale şi a fundaţiilor bisericeşti din
parohie;
   h) întocmeşte şi ţine la zi inventarul averii parohiei.
   Art. 86. - Pe lângă preotul paroh, într-o parohie pot fi unul sau mai mulţi preoţi slujitori şi diaconi.
Numărul acestora se stabileşte la propunerea Adunării parohiale de către Adunarea eparhială, ţinându-se
seama de necesităţile parohiei, de numărul credincioşilor şi de mijloacele de întreţinere.
   Art. 87. - La parohiile cu mai mulţi preoţi slujitori, aceştia sunt egali în drepturile şi datoriile harismatice,
didactice şi de conducere spirituală.
   Art. 88. - Candidatul pentru preoţie se alege de către parohia respectivă şi se hirotoneşte în demnitatea de
preot de către episcopul eparhial, după orânduiala stabilită în cărţile de cult şi canonice ale B.O.R.R.V. şi
după binecuvântarea părintelui duhovnicesc cu privire la vrednicia candidatului.
   Art. 89. - (1) Cu acordul parohiilor şi binecuvântarea episcopului eparhial, preotul poate fi transferat în
parohia care îl solicită dintr-o altă parohie a eparhiei.
   (2) Pentru transferul preotului dintr-o parohie a unei alte eparhii este necesar acceptul din partea
episcopului eparhial al acelei eparhii.
   Art. 90. - (1) Preotul este dator să săvârşească toate slujbele şi toate trebuinţele, în afară de taina
hirotoniei şi sfinţirii de mir şi antimise, să săvârşească slujbe bisericeşti în zilele de duminică şi de sărbători
şi să se îngrijească de mântuirea sufletelor creştineşti, să înveţe poporul în timpul slujbelor bisericeşti şi în
afara lor, să întărească pe cei slabi în credinţă, să îndrepte pe cei rătăciţi, să dezrădăcineze ereziile,
rătăcirile, superstiţiile şi obiceiurile păgâne.
   (2) Preotul este dator să cunoască Sfânta Scriptură, pravilele bisericeşti şi scrierile Sfinţilor Părinţi şi să
fie în toate pildă bună de credinţă şi morală.
   Art. 91. - (1) Preotului îi sunt subordonaţi direct diaconul, dascălul şi paracliserul, preotul fiind dator să
vegheze ca aceştia să îşi îndeplinească îndatoririle lor punctual şi conştiincios.
   (2) În cazul în care aceştia îşi vor încălca îndatoririle, preotul este dator a le face observaţii, îndemnuri de
îndreptare şi mustrări.
   Art. 92. -

(1) Preotul, după demnitatea sa ierarhică, este subordonat, conform canoanelor bisericeşti, nu parohiei şi nu
epitropilor bisericeşti sau consiliului parohial, ci episcopului său eparhial, ale cărui dispoziţii este dator a le
îndeplini fără obiecţii şi care are dreptul şi puterea să îl supună, pentru abateri, diferitelor pedepse
duhovniceşti, inclusiv să îi interzică săvârşirea sfintelor slujbe.
   (2) În cazul în care Consiliul parohial sau membrii parohiei se plâng episcopului eparhial împotriva
preotului, episcopul este dator să cerceteze fără întârziere plângerea şi să o soluţioneze potrivit regulilor
canonice.
   Art. 93. - (1) Candidatul pentru treapta clericală de diacon este ales de parohia respectivă şi se hirotoneşte
în această demnitate de către episcopul eparhial după orânduiala stabilită în cărţile de cult şi canonice ale
B.O.R.R.V. şi după binecuvântarea părintelui duhovnicesc cu privire la vrednicia candidatului.
   (2) Cu acordul parohiilor şi binecuvântarea episcopului eparhial, diaconul poate fi transferat dintr-o altă
parohie, iar dacă se transferă dintr-o parohie aparţinând altei eparhii, este necesară binecuvântarea
episcopului eparhial din acea eparhie.
   Art. 94. - Îndatoririle diaconului sunt: să ia parte la săvârşirea de către preot sau episcop a slujbelor
bisericeşti, a sfintelor slujbe şi a trebuinţelor potrivit orânduielilor, să îl ajute pe preot în altar şi în
conducerea parohiei.
   Art. 95. - Diaconul trebuie să aibă o retribuţie corespunzătoare.
   Art. 96. - (1) Sub aspect ierarhic, diaconul este subordonat episcopului său eparhial, iar în serviciul divin
şi în trebuinţele bisericeşti şi parohiale este subordonat direct preotului, ale cărui dispoziţii este dator a le
îndeplini.
   (2) În caz de vinovăţie a diaconului, episcopul eparhial este cel care îl supune pedepsei bisericeşti.
   Art. 97. -

(1) Fiecare parohie trebuie să aibă cel puţin un dascăl, bun cunoscător al tipicului slujbelor bisericeşti şi al
cântului bisericesc numit "psaltichie".
   (2) El trebuie să aibă o conduită ireproşabilă în toate privinţele.
   Art. 98. - (1) Dascălul este dator a veni la biserică înainte de începerea fiecărei slujbe, a pregăti tot ce este
necesar pentru aceasta, a lua parte la săvârşirea slujbelor bisericeşti, slujbelor sfinte şi a trebuinţelor, a
conduce pe cei care cântă, a numi pe cine şi ce să citească şi, în general, a conduce întreaga orânduială a
slujbei bisericeşti.
   (2) Dascălul are obligaţia de a se îngriji de starea cărţilor după care se fac slujbele.
   Art. 99. -

(1) Dascălul este subordonat direct preotului parohial, ale cărui dispoziţii privitoare la slujbele bisericeşti
este dator a le îndeplini fără obiecţii.
   (2) Toate neînţelegerile dintre preot şi dascăl se cercetează de către episcopul eparhial.
   Art. 100. - Fiecare parohie trebuie să aibă cel puţin un paracliser, bun cunoscător al tipicului slujbelor
bisericeşti şi al cântului bisericesc numit "psaltichie". El trebuie să aibă o conduită ireproşabilă în toate
privinţele.
   Art. 101. - Paracliserul este dator a veni la biserică înainte de începerea fiecărei slujbe, a pregăti tot ce
este necesar pentru aceasta, a lua parte la săvârşirea slujbelor bisericeşti, a sfintelor slujbe şi a altor
activităţi desfăşurate în Biserică, precum şi a-l ajuta pe preot în altar în timpul slujbei religioase.
   Art. 102. - (1) Paracliserul este subordonat direct preotului parohial ale cărui dispoziţii privitoare la
slujbele bisericeşti este dator a le îndeplini fără obiecţii.
   (2) Toate neînţelegerile dintre preot şi paracliser se cercetează de către episcopul eparhial.

   B. ADUNAREA PAROHIALĂ

   Art. 103. - (1) Parohia are ca organ deliberativ Adunarea parohială.

   (2) Adunarea Parohială este compusă din toţi credincioşii parohiei care au ajuns la vârsta de 21 de ani, de
sine stătători, nepătaţi şi care îşi îndeplinesc îndatoririle morale şi materiale faţă de biserică şi aşezămintele
ei.
   Art. 104. -

(1) Adunarea parohială are următoarele atribuţii:

   a) desemnează, prin alegere, preoţii şi diaconii din parohie, precum şi dascălul şi paracliserul;
   b) alege membrii Consiliului parohial, ai C. C., precum şi delegaţii pentru Adunarea eparhială şi Soborul
Mare;
   c) verifică activitatea Consiliului parohial;
   d) întocmeşte bugetul parohial;
   e) ia hotărâri cu privire la zidirea, repararea şi înzestrarea bisericii, a casei parohiale şi a altor clădiri
parohiale;
   f) hotărăşte înfiinţarea de fonduri cu scop bisericesc, cultural sau filantropic şi stabileşte normele pentru
aducerea mijloacelor băneşti necesare parohiei;
   g) fixează cuantumul maximal al taxelor benevole de cult în favoarea parohiei;
   h) examinează şi completează raportul anual despre mersul tuturor treburilor parohiei;
   i) verifică şi aprobă gestiunea anuală a parohiei;
   j) hotărăşte cu privire la cumpărarea de imobile şi, la vânzarea şi grevarea imobilelor parohiale;
   k) administrează averea parohială, îngrijindu-se de buna întreţinere a edificiilor bisericeşti, culturale şi
fundaţionale;
   l) înzestrează biserica cu odăjdii, icoane, obiecte sfinţite, cărţi de cult şi cele trebuincioase pentru serviciul
religios, cum ar fi pâine, vin şi altele asemenea, precum şi instituţiile ei, iar prin pangarul şi colportajul
parohial îi aprovizionează pe credincioşi cu cele necesare exercitării practicilor religioase ortodoxe, precum
lumânări, icoane, cărţi religioase şi altele asemenea.
   m) interzice de dreptul de vot, al membrilor Adunării parohiale, pentru motive bine întemeiate.
   (2) Hotărârile Adunării parohiale şi ale Consiliului parohial cu privire la atribuţiile prevăzute la alin. (1)
lit. c), d), e), h), i) şi j) sunt supuse verificării şi aprobării Consiliului eparhial.

   Art. 105. - (1) Adunarea parohială va fi convocată de preşedinte.

   (2) Convocarea va cuprinde locul şi data adunării, precum şi problemele ce se vor discuta.
   (3) Ea va fi citită în biserică, îndată după terminarea Sfintei Liturghii, şi va fi afişată la uşa bisericii.

   Art. 106. - Adunarea parohială se întruneşte în şedinţă ordinară o dată pe an, care se anunţă cu cel puţin o
săptămână înainte, iar în şedinţe extraordinare, ori de câte ori va fi nevoie, şi care se anunţă cu o săptămână
înainte.
   Art. 107. - Preşedintele Adunării parohiale este preotul paroh sau locţiitorul său. În cazul în care la
adunare ia parte episcopul, acesta va prezida şedinţa.
   Art. 108. - (1) Şedinţele Adunării parohiale se ţin în biserică sau într-o casă, de preferinţă în zilele de
duminică sau de sărbători, şi se consideră legal constituită dacă se va prezenta cel puţin majoritatea simplă
din numărul total al membrilor parohiei cu drept de vot.
   (2) În cazul în care nu se întruneşte numărul necesar de membri se convoacă o a doua adunare peste o
săptămână şi se consideră legal constituită cu orice număr de membri prezenţi.
   Art. 109. - (1) Toate chestiunile în adunare se rezolvă prin majoritatea simplă de voturi şi cu vot deschis.
   (2) Votul secret se exercită la cererea a cel puţin unei treimi din numărul membrilor prezenţi la adunare.
   Art. 110. - (1) La fiecare adunare, secretarul ales consemnează hotărârile ce se întăresc prin semnătura
preşedintelui adunării şi a secretarului şi, facultativ, a fiecăruia dintre membrii prezenţi la adunare.
   (2) Procesul-verbal al adunării se prezintă spre aprobare episcopului eparhial iar, după aprobarea sa,
hotărârile adunării devin obligatorii.
   Art. 111. - Atât adunările generale ale parohiei, cât şi consiliile parohiale şi instituţiile parohiale au
dreptul să invite la şedinţele lor, cu drept de vot consultativ, şi persoane străine competente.
   Art. 112. - Împotriva hotărârilor Adunării parohiale sau ale Consiliului parohial se pot face contestaţii la
Consiliul eparhial.

   C. CONSILIUL PAROHIAL

   Art. 113. - (1) Adunarea parohială alege dintre membrii săi un număr de 3 până la 12 membri, după
mărimea parohiei, care formează Consiliul parohial.
   (2) Fac parte de drept din Consiliul parohial, cu vot deliberativ, preotul paroh ca preşedinte, ceilalţi preoţi
şi diaconi şi dascălul bisericii parohiale, ca membri.
   Art. 114. - Consiliul este ales pe termen de un an. Alegerea este aprobată de chiriarh şi numai după
aprobarea Consiliului parohial alegerea devine valabilă.
   Art. 115. - Ca membri în C.C. nu pot fi alese:
   a) persoanele condamnate de justiţie;
   b) persoanele care trăiesc în concubinaj;
   c) persoanele cu conduită imorală, urâtă şi uşuratică.
   Art. 116. - Consiliul parohial are obligaţia:
   a) să reprezinte parohia;
   b) să ducă la îndeplinire hotărârile Adunării parohiale;
   c) să întocmească bugetul de venituri şi cheltuieli, dacă este cazul;
   d) să întocmească şi să prezinte Adunării parohiale dări de seamă asupra sumelor şi treburilor parohiei;
   e) să întreţină bisericile, casele de rugăciuni, capelele, cimitirele, instituţiile de binefacere, cele culturale
şi alte instituţii ale parohiei;
   f) să deschidă şcoli, cursuri religioase şi lecturi serale bisericeşti;
   g) să editeze literatură cu conţinut religios, cu aprobarea comisiei de editare;
   h) să păstreze capitalurile şi averile, proprietatea parohiei, să le administreze şi să le ţină contabilitatea;
   i) să primească donaţii şi ajutoare puse benevol la dispoziţia bisericilor, caselor de rugăciuni, instituţiilor
de binefacere şi a celor culturale din parohie şi să efectueze colectarea donaţiilor;
   j) să încheie, în urma hotărârii generale, acte pentru dobândirea averilor imobile pentru parohie;
   k) să aleagă şi să împuternicească delegaţi în chestiunile parohiei;
   l) să propună spre angajare slujitori bisericeşti (dascăli, paracliseri);
   m) să ţină registrele cu enoriaşii parohiei.
   Art. 117. - Pentru îndeplinirea lucrărilor de cancelarie şi contabilitate, Consiliul parohial poate angaja o
persoană care să nu fie membră a acestuia şi chiar să nu fie membră a parohiei.
   Art. 118. - (1) Consiliul parohial adoptă hotărâri cu majoritate simplă de voturi, iar la paritate de voturi
prevalează votul preşedintelui.
   (2) Şedinţele consiliului sunt valabile dacă la ele participă cel puţin jumătate plus unu din numărul
membrilor consiliului.
   Art. 119. - (1) Toate actele de valoare, procurile sunt eliberate de Consiliul parohial cu semnătura
preotului, a epitropului (casier) şi a secretarului, cu aplicarea ştampilei.
   (2) În aceeaşi ordine se fac şi scoaterea banilor de la bănci şi primirea lor de la alte instituţii şi persoane
particulare.
   (3) Ştampila parohiei se păstrează la preotul paroh.
   Art. 120. - (1) Consiliul parohial nu are dreptul să se amestece în treburile bisericeşti şi în slujbe, precum
şi în orânduielile clericilor, nu le poate face observaţii, îndemnuri de îndreptare şi mustrări şi cu atât mai
puţin nu îi poate pedepsi.
   (2) Consiliul se poate plânge împotriva preoţilor episcopului eparhial, care va soluţiona plângerea
conform regulilor şi canoanelor B.O.R.R.V.

   D. EPITROPIA

   Art. 121. - (1) Consiliul alege dintre membrii săi un epitrop, respectiv un casier şi un secretar, iar, la
nevoie, aceştia pot fi schimbaţi cu alţi membri.
   (2) Alegerea va fi supusă aprobării chiriarhului.
   Art. 122. - (1) Epitropul are următoarele atribuţii:

   a) să administreze proprietatea mobilă şi imobilă a bisericii, sub controlul direct al parohului,
   b) să gestioneze fondurile instituţiilor culturale, ale fundaţiilor, precum şi acele fonduri pe care le va
primi cu inventar de la Consiliul parohial, pangarul, colportajul şi altele asemenea;
   c) să păstreze într-o ladă sau casă de fier banii şi hârtiile de valoare ale parohiei;
   d) să ţină un registru de venituri şi cheltuieli, iar când parohia are venituri mai mari, să înfiinţeze un
oficiu de casă şi contabilitate;
   e) să prezinte la sfârşitul anului un raport documentat asupra veniturilor şi cheltuielilor bisericeşti,
culturale şi ale fundaţiilor;
   f) să se îngrijească de edificiile bisericeşti, de curtea bisericii, de casa parohială, precum şi de buna
întreţinere a cimitirului;
   g) să încaseze sumele cuvenite parohiei şi să facă plăţile curente, cu aprobarea parohului.
   (2) Administrarea se va face în conformitate cu hotărârile Adunării parohiale sau ale Consiliului parohial
şi potrivit normelor şi regulamentelor în vigoare.
   Art. 123. - (1) Epitropul este răspunzător cu întreaga sa avere pentru buna administrare şi gestionare a
averii parohiale ce i-a fost încredinţată.
   (2) Răspunderea civilă nu exclude răspunderea penală.
   (3) Aprobarea gestiunii nu îl descarcă de răspundere pentru neregulile descoperite ulterior.
   Art. 124. - Pentru a se evita neînţelegerile, epitropul bisericii este dator ca după terminarea slujbei
bisericeşti să socotească şi să treacă în registrul respectiv încasările şi cheltuielile, în asistenţa membrilor
Consiliul parohial, un membru sau 2, iar în lipsa acestora, în asistenţa a 2 membri ai parohiei sau a
preotului.
   Art. 125. - Consiliul parohial este dator să controleze lunar activitatea epitropului şi mai ales registrele de
venituri şi cheltuieli.

   E. COMISIA DE CENZORI

   Art. 126. - Comisia de cenzori se alege anual de către Adunarea parohială. Ea se compune din 3 membri
aleşi dintre cel puţin 2 candidaţi pentru fiecare membru.
   Art. 127. - (1) Comisia de cenzori controlează toată activitatea economico-financiară a parohiei, averea
ei, sumele, conturile, bugetele, referatele.
   (2) Activitatea Comisiei de cenzori se desfăşoară fie din iniţiativa acesteia, fie pe baza unei hotărâri
speciale a Adunării parohiale.
   (3) Comisia este datoare să aducă la cunoştinţa Adunării parohiale rezultatele controlului.
   (4) În cazul în care se constată nereguli în treburile parohiei, Comisia de cenzori are dreptul să convoace
Adunarea parohială a parohiei în conformitate cu prezentul statut.
   Art. 128. - (1) Comisia de cenzori este datoare să ţină un registru de procese-verbale, în care să treacă
toate rezultatele verificărilor făcute asupra activităţii şi a sumelor parohiei.
   (2) Registrul de procese-verbale se găseşte la Cancelaria parohiei.
   (3) Controlul activităţii parohiale, a sumelor băneşti şi a averii îl poate face şi episcopul eparhial, personal
sau prin delegaţii săi.

   SECŢIUNEA a 2-a
Mănăstirea

   Art. 129. - Mănăstirea este un aşezământ în care trăieşte o comunitate religioasă de călugări sau
călugăriţe, hotărâţi a-şi petrece viaţa în înfrânare, sărăcie şi ascultare necondiţionată.
   Art. 130. - Mănăstirea depinde întru toate, direct şi exclusiv de chiriarhul respectiv, care este
conducătorul ei canonic.
   Art. 131. - Fiecare mănăstire este obligată:
   a) să îşi organizeze viaţa în interiorul ei, astfel încât să devină un loc de aleasă şi desăvârşită viaţă
bisericească, de frumoase virtuţi creştineşti, de evlavioase slujbe religioase, de o bogată mângâiere
sufletească şi pildă de viaţă creştinească, atât pentru convieţuitorii ei, cât şi pentru cei ce o vizitează.
   b) să se manifeste potrivit cu sfinţenia locului, spre a fi de folos poporului, dovedind o dragoste
împreunată cu fapte bune faţă de obşte.
   Art. 132. - (1) Conducătorul suprem al oricărei mănăstiri este chiriarhul, iar în lipsa lui stă la faţa locului
stareţul, care este conducătorul direct al întregii mănăstiri.
   (2) Stareţul este ajutat la conducerea mănăstirii de Soborul mănăstiresc, Consiliul duhovnicesc şi
Consiliul economic.
   Art. 133. - Stareţul sau stareţa ori împuterniciţii lor legali reprezintă cu aprobarea episcopului mănăstirea
înaintea instanţelor judecătoreşti, a tuturor autorităţilor administrative şi faţă de terţi.
   Art. 134. - Gradele monahale sunt: monah, ierodiacon, arhidiacon, ieromonah şi arhimandrit. Gradele
superioare se dau de chiriarh, pe baza unei recomandări a Consiliului duhovnicesc, numai celor cu merite
deosebite şi cu pregătire.
   Art. 135. - (1) În temeiul Canonului 6 al Soborului ecumenic II, monahii trebuie să ducă o viaţă
chinovială, respectiv de obşte.
   (2) Toate persoanele oficiale alese de frăţia mănăstirii se confirmă de episcop.
   Art. 136. - După binecuvântarea episcopului eparhial şi cu acordul frăţiei mănăstireşti, parohia cea mai
apropiată de mănăstire poate alege la adunările sale generale, din sânul membrilor săi, un comitet
mănăstiresc pentru a se îngriji de averea şi înflorirea materială a mănăstirii. Acest comitet nu are dreptul să
se amestece în viaţa duhovnicească internă a mănăstirii, în orânduielile regulamentare şi în slujbele
bisericeşti, căci din punct de vedere canonic mănăstirile sunt în deplina subordine a episcopului eparhial.
   Art. 137. - Mănăstirile sunt întreţinute din averile lor funciare, dacă posedă astfel de averi, şi din donaţii
benevole.
   Art. 138. - Mănăstirile au personalitate juridică şi se administrează pe baza unor regulamente
mănăstireşti.
   Art. 139. - Dispoziţiile cuprinse în prezentul statut cu privire la mănăstirile de călugări (monahi) se aplică
prin asemănare şi mănăstirilor de călugăriţe (monahii).

   SECŢIUNEA a 3-a
Episcopul şi arhiepiscopul

   Art. 140. - Eparhiile sunt unităţi teritoriale bisericeşti aflate sub conducerea unui episcop, constituite
dintr-un număr de parohii şi din mănăstirile aflate pe acel teritoriu.
   Art. 141. - Eparhiile au ca organ de conducere harismatică, catehetică şi jurisdicţională un episcop sau
arhiepiscop, ca organ deliberativ Adunarea eparhială, ca organ executiv Consiliul eparhial, iar ca organ
judecătoresc Comisia de judecată eparhială.
   Art. 142. - Episcopul şi arhiepiscopul se bucură de toate drepturile prevăzute de Sfintele Canoane, de
prezentul statut şi de regulamentele bisericeşti.
   Art. 143. - Drepturile şi îndatoririle episcopului sau arhiepiscopului sunt:
   a) conduce eparhia în limitele prescrise de canoanele şi normele în vigoare;
   b) se îngrijeşte de bunul mers al vieţii bisericeşti din eparhie şi de funcţionarea normală a organelor ei;
   c) convoacă şi prezidează organele deliberative ale eparhiei şi se îngrijeşte de ducerea la îndeplinire a
hotărârilor acestora;
   d) reprezintă eparhia în justiţie, în faţa autorităţilor şi faţă de terţi, personal sau prin delegaţi legal
împuterniciţi;
   e) hirotoneşte clerici şi conferă distincţii bisericeşti;
   f) numeşte personalul bisericesc sau îl confirmă, în caz de alegere, cu respectarea normelor în vigoare;
   g) aprobă sau respinge motivat sentinţele pronunţate de Comisia juridică eparhială;
   h) face cât mai des vizite canonice în eparhia sa pentru a controla mersul treburilor bisericeşti, a mângâia
şi a lumina direct pe credincioşi, raportând despre cele constatate Soborului Mare şi Adunării eparhiale;
   i) acordă dispense bisericeşti de căsătorie şi desface căsătoria bisericească, după ce s-a pronunţat divorţul
de către judecătoria civilă;
   j) în cazuri de vinovăţie gravă şi vădită poate suspenda din funcţie personalul bisericesc de orice fel din
eparhia sa chiar înainte de începerea cercetărilor, care vor fi făcute în termen de 30 de zile de la data
suspendării;
   k) episcopul este dator să stea neîntrerupt în eparhie, în afară de cazul în care ia parte la şedinţele
Soborului Mare sau la alte întruniri oficiale ori cu încuviinţarea primită de la Mitropolit.
   l) episcopul se află sub jurisdicţia şi în subordinea Soborului Mare, care, după împrejurări, poate să îi
aplice, pentru delicte în serviciu şi evlavie, diferite pedepse bisericeşti, pedepse ce pot merge până la
interzicerea oficierii de servicii divine, conform Sfintelor Canoane.

   SECŢIUNEA a 4-a
Administraţia eparhială

   Art. 144. - În executarea atribuţiilor sale, arhiepiscopul sau episcopul este ajutat de:
   a) episcopii - vicari la arhiepiscopie şi arhierei-vicari la episcopie;
   b) vicarul administrativ eparhial sau economul eparhial;
   c) Cancelaria eparhială;
   Art. 145. - (1) Episcopii-vicari şi arhiereii-vicari se aleg de către Soborul Mare, la propunerea C.P., în
înţelegere cu chiriarhul eparhiei respective.
   (2) Episcopii-vicari şi arhiereii-vicari vor purta, cu aprobarea Soborului Mare, titulaturi legate de
eparhiile respective.
   (3) Intrarea lor în funcţie se face în urma alegerii şi a hirotonirii în treapta de arhiereu şi se comunică
autorităţii de stat în drept.
   (4) Episcopii-vicari şi arhiereii-vicari sunt membri de drept ai organelor deliberative şi executive
eparhiale şi au atribuţii ce le sunt atribuite de către chiriarhi locului, cu aprobarea Soborului Mare.
   Art. 146. - (1) Vicarul administrativ (economul) se numeşte în funcţie de către chiriarh dintre preoţii sau
arhimandriţii cu experienţă administrativă.
   (2) El are atribuţii ce îi sunt delegate prin decizie de către chiriarh.
   Art. 147. - Cancelaria eparhială execută toate lucrările administrative ale organelor deliberative şi
executive eparhiale. Este condusă de vicarul eparhial.
   Art. 148. - Cancelaria eparhială are următoarele servicii:
   a) Secretariatul, Personalul, Registratura şi Arhiva;
   b) Contabilitatea, Casieria şi Corpul de inspecţie şi control;
   c) Serviciul tehnic.

   SECŢIUNEA a 5-a
Adunarea eparhială

   Art. 149. - (1) Adunarea eparhială este organul deliberativ al eparhiei.

   (2) Adunarea eparhială este condusă de chiriarhul eparhiei şi se compune din clerici, monahi şi mireni,
care trăiesc pe teritoriul eparhiei şi reprezintă unităţile canonice ce intră în componenţa eparhiei.
   Art. 150. - Adunarea eparhială se convoacă de către chiriarh ori de câte ori este nevoie, dar cel puţin o
dată pe an, şi la cererea Consiliului eparhial.
   Art. 151. - Adunarea eparhială are următoarele atribuţii:
   a) alege membrii Consiliului eparhial şi ai Comisiei juridice eparhiale;
   b) veghează la bunul mers al vieţii bisericeşti al eparhiei;
   c) emite reguli, regulamente şi recomandări, în concordanţă cu pravilele soboarelor şi ordinelor organelor
centrale bisericeşti, privind bunul mers al vieţii bisericeşti în eparhie;
   d) primeşte dările de seamă ale tuturor organelor de control şi conducere aflate în subordinea eparhiei şi
ia hotărârile ce se impun;
   e) înfiinţează şi finanţează organele şi organizaţiile create în vederea unei bune desfăşurări a vieţii
bisericeşti din eparhie.
   Art. 152. - Preşedintele Adunării eparhiale este chiriarhul. Adunarea eparhială alege un vicepreşedinte şi
un secretar. Vicepreşedintele poate să conducă lucrările adunării la cererea şi recomandarea preşedintelui.
Secretarul are datoria de a redacta procesele-verbale ale adunării.
   Art. 153. - Adunarea se consideră legal constituită când este întrunită majoritatea simplă a membrilor.
Hotărârile se adoptă cu votul majorităţii celor prezenţi. În caz de egalitate de voturi prevalează votul
preşedintelui.
   Art. 154. - Procesele-verbale se semnează de toţi membrii participanţi la şedinţă.

   SECŢIUNEA a 6-a
Consiliul eparhial

   Art. 155. - (1) Consiliul eparhial este organul executiv de conducere al eparhiei şi este prezidat de
chiriarh.
   (2) Consiliul eparhial se constituie, cu binecuvântarea chiriarhului, din cel puţin 4 membri, aleşi pe o
perioadă de 2 ani de către Adunarea eparhială.
   Art. 156. - Consiliul eparhial are următoarele atribuţii:
   a) pune în aplicare hotărârile Adunării eparhiale;
   b) pregăteşte întrunirea Adunării eparhiale, redactând şi ordinea de zi;
   c) prezintă Adunării eparhiale rapoartele anuale asupra activităţii sale;
   d) dezbate problemele legate de constituirea de noi parohii, mănăstiri, unităţi de producţie şi alte organe
şi organizaţii necesare eparhiei;
   e) se preocupă de găsirea mijloacelor materiale necesare eparhiei;
   f) stabileşte graniţele parohiilor;
   g) supraveghează activitatea comitetelor parohiale;
   h) rezolvă toate problemele trimise de către chiriarh în consiliu, pentru a le rezolva sau pentru a face
recomandări în legătură cu modalităţile de rezolvare;
   i) în limita competenţei sale, rezolvă problemele legate de dreptul de proprietate, folosinţă şi gestionarea
averii parohiilor, mănăstirilor şi a altor unităţi canonice ale eparhiei.

   SECŢIUNEA a 7-a
Comisia juridică eparhială

   Art. 157. - (1) Comisia juridică eparhială (C.J.E.) este instanţa de judecată a eparhiei. C.J.E. funcţionează
în cadrul episcopiei.
   (2) C.J.E. se compune din 3 membri permanenţi şi 2 membri supleanţi.
   (3) Preşedinte este ales de către episcop din rândul membrilor permanenţi, pentru toată perioada
mandatului C.J.M.
   (4) C.J.E. se întruneşte în şedinţe ordinare o dată la o lună şi numai dacă sunt cauze ce aşteaptă să fie
judecate.
   (5) Membrii C.J.E. sunt aleşi de Adunarea eparhială pe o perioadă de 2 ani, din rândul clericilor cu
experienţă şi studii de drept canonic din cadrul eparhiei.
   (6) Nu pot fi membri ai C.J.E:
   a) persoanele care au suferit condamnări ale instanţelor bisericeşti şi civile, iar hotărârile au rămas
definitive;
   b) persoanele care îndeplinesc şi alte funcţii administrative bisericeşti.
   (7) Membrul C.J.E. care suferă o condamnare judecătorească, bisericească sau civilă definitivă îşi pierde
dreptul de a mai rămâne membru C.J.E.;
   (8) Membrul C.J.E. care are legături directe sau indirecte cu cauza judecată este exclus de la judecarea
cauzei.
   Art. 158. - (1) În competenţa C.J.E. intră aplanarea şi, eventual, judecarea neînţelegerilor ivite între
personalul bisericesc aparţinând eparhiei;
   (2) Hotărârile C.J.E. se supun aprobării episcopului. În cazul în care episcopul nu este de acord cu
hotărârea luată, cazul este trimis la instanţa superioară C.J.E.
   (3) Hotărârile C.J.E. rămase definitive sunt valabile şi se aplică în toate parohiile.
   (4) Deliberările C.J.E. se pronunţă cu uşile închise.
   (5) Membrii C.J.E. sunt retribuiţi conform normelor stabilite de către Adunarea eparhială.
   (6) Membrii supleanţi se bucură de toate drepturile membrilor titulari pentru timpul în care suplinesc în
C.J.E.
   (7) Pentru toţi membri C.J.E. care nu locuiesc în reşedinţă se vor acorda cheltuieli de transport, când vor
fi chemaţi să judece.
   (8) Cheltuielile de funcţionare a C.J.E. se susţin din bugetul eparhial şi/sau de către un fond special, creat
şi aprobat de către Adunarea eparhială din taxe de judecată.
   (9) În caz de nemulţumire a unei părţi se poate depune recurs împotriva hotărârii C.J.E. la instanţa
superioară, care este C.J.M. Cererea de recurs se depune cu cel puţin 15 zile înainte de începerea şedinţei
C.J.M. Cererea se depune la Secretariatul mitropoliei.

   CAPITOLUL V
 Averea bisericii
   Art. 159. - Totalitatea bunurilor aparţinând Mitropoliei, arhiepiscopiilor, episcopiilor, parohiilor şi
mănăstirilor constituie averea bisericească.
   Art. 160. - (1) Din punctul de vedere al destinaţiei sale, averea bisericească cuprinde bunuri sacre şi
bunuri comune.
   (2) Bunurile sacre sunt cele destinate prin sfinţire sau binecuvântare cultului divin. Ele nu pot fi
înstrăinate şi nici urmărite.
   (3) Bunurile comune sunt cele destinate întreţinerii bisericilor, slujitorilor ei, operelor culturale şi de
caritate şi îndeplinirii celorlalte scopuri ale Bisericii.
   Art. 161. -

(1) Averea fundaţiilor şi asociaţiilor care au personalitate juridică este proprietatea acestora şi se
administrează de Biserică în limita şi în condiţiile actelor constitutive şi conform dispoziţiilor prezentului
statut.
   (2) Donaţiile cu destinaţie fac parte din averea bisericească şi se administrează ca atare.
   Art. 162. - Dobândirea, înstrăinarea, grevarea şi administrarea averii bisericeşti, precum şi controlul
ierarhic şi verificarea gestionară se vor face după normele ce se vor stabili printr-un regulament special,
întocmit de Soborul Mare.

   CAPITOLUL VI
 Cimitirele parohiale

   Art. 163. - Fiecare parohie are dreptul la un cimitir pentru îngroparea morţilor, care este proprietatea
parohiei. Cimitirele sunt bunuri sacre şi urmează regimul juridic al acestor bunuri: sunt inalienabile şi
imprescriptibile şi nu pot fi schimbate, grevate, înstrăinate sau sechestrate.
   Art. 164. - Cimitirul se administrează de organele parohiale.
   Art. 165. - Cimitirul se supraveghează de către paroh şi Consiliul parohial, care este dator a se îngriji de
împrejmuirea lui şi de păstrarea lui în bună ordine.
   Art. 166. - Locurile de morminte se dau gratuit, după hotărârea Consiliului parohial şi potrivit legii ce ar
reglementa aceasta.
   Art. 167. - Cimitirele noi se înfiinţează în înţelegere cu autorităţile sanitare şi administrative.

   CAPITOLUL VII
 Despre cheltuieli şi ajutorul statului
   Art. 168. - (1) Cheltuielile pentru întreţinerea patrimoniului bisericesc vor fi acoperite din contribuţii
consimţite de credincioşi şi din venituri proprii ale bisericii.
   (2) Salariile slujitorilor şi ale funcţionarilor bisericeşti şi ai aşezămintelor B.O.R.R.V., precum şi
cheltuielile pentru centrele eparhiale şi cel mitropolitan sunt plătite de către stat, în conformitate cu
legislaţia şi bugetul său anual.
   Art. 169. - Salarizarea personalului B.O.R.R.V. se face conform normelor în vigoare pentru funcţionarii
publici.
   Art. 170. - Numirile în diferite funcţii bisericeşti vor fi comunicate autorităţii competente a Statului
pentru contribuţie la salarizare.
   Art. 171. - Terenurile agricole parohiale, precum sesii, donaţii şi altele asemenea, şi terenurile agricole,
precum cele arabile, păşune, izlaz, livadă, ce aparţin eparhiilor, schiturilor şi mănăstirilor vor fi folosite de
proprietari şi uzufructuari, conform dispoziţiilor stabilite de forurile bisericeşti competente.

   CAPITOLUL VIII
 Dreptul de succesiune al ierarhilor şi monahilor

   Art. 172. - (1) Averea episcopilor nu poate fi moştenită de rudele sau apropiaţii lor.
   (2) După decesul lor, mutarea sau plecarea lor din eparhie, întreaga avere ce se afla în posesiunea lor
rămâne proprietatea eparhiei, spre a fi folosită de succesorii lor.
   Art. 173. - Averea monahilor şi monahiilor, adusă de aceştia în mănăstiri, precum şi cea dobândită în
orice mod în timpul monahatului rămâne întreagă mănăstirii de care ţin.
   Art. 174. - Ierarhii pensionaţi, retraşi sau demisionaţi sunt obligaţi a locui în mănăstirea de la care au
metania sau în aceea care li se va destina de Soborul Mare, iar după moarte averea lor e supusă dispoziţiilor
din art. 175 şi 176 din prezentul statut.
   Art. 175. - În cadrul B.O.R.R.V., Mitropolia este persoană juridică, celelalte unităţi administrative, cum
sunt eparhiile, parohiile şi mănăstirile, pot fi persoane juridice dacă au o organizare proprie aprobată de
Soborul Mare, întrunesc toate condiţiile legii şi se subordonează Mitropoliei B.O.R.R.V. din România, atât
canonic, cât şi potrivit dispoziţiilor prezentului statut.

   CAPITOLUL IX
 Dispoziţii finale

   Art. 176. - Modificarea şi completarea prezentului statut se pot face de către Soborul Mare al B.O.R.R.V.
şi se comunică Ministerului Culturii şi Cultelor, conform dispoziţiilor legale în vigoare.
   Art. 177. - Orice dispoziţie contrară prezentului statut se abrogă.

Biserica Reformată din România

Mişcarea reformată a apărut pe teritoriul de astăzi al României în prima jumătate a secolului al XVI-lea,
făcând adepţi printre credincioşii catolici de naţionalitate maghiară din Transilvania. Pătrunderea ideilor
Reformei în Transilvania a fost favorizată de înfrângerea de către Imperiul Otoman a Ungariei în bătălia de
la Mohacs  (1526), în urma căreia Transilvania va deveni principat autonom sub suzeranitate otomană, iar
catolicismul nu va mai fi protejat oficial de autorităţile de stat.

     Întemeietorul acestei confesiuni a fost Jean Calvin (1509-1564), preot catolic francez, care a aderat mai
întâi la protestantismul luteran, apoi a dus mai departe ideile lui Luther. Învăţătura de credinţă a
calvinismului a fost concentrată şi sistematizată în două documente de bază: „Catehismul de la Heidelberg”
(1563) şi  „A doua confesiune helvetică”(1566).

     Pătrunderea învăţăturii reformate a fost facilitată de posibilitatea predicării Evangheliei în limba
maternă, ceea ce la vremea respectivă Biserica Romano-Catolică nu îngăduia (liturghia fiind în limba
latină).
     Biserica Reformată a fost recunoscută oficial în anul 1564 de principele Transilvaniei Ioan Sigismund.
Sinoadele din 1564 şi 1567 au pus bazele organizatorice ale calvinismului din Transilvania. Între 1570-
1580 se înfiinţează Episcopia Reformată din Ardeal.

     Dezvoltarea calvinismului a determinat puternice conflicte cu catolicismul maghiar. În 1566 călugării şi
preoţii catolici au fost alungaţi din Transilvania, calvinismul beneficiind de sprijinul, inclusiv militar, al
principilor calvini. Totuşi, în anul 1572, se acordă din nou libertate de manifestare catolicismului. Astfel că
acesta a supravieţuit şi a început să se refacă în zonele Ciuc, Sf. Gheorghe, Odorhei, Trei Scaune.

     După ocuparea Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic se recunosc şi întăresc drepturile Bisericii
Catolice iar reformaţii au fost obligaţi să restituie catolicilor unele lăcaşuri de cult.

     După primul război mondial şi unirea Transilvaniei cu România, parohiile din Banat, Crişana şi
Maramureş, care până atunci erau sub jurisdicţia unor eparhii din Ungaria, au format o nouă episcopie, cu
sediul la Oradea.

     Biserica Reformată din România numără în prezent 701.077 credincioşi, în marea majoritate maghiari,
organizaţi în două eparhii (Cluj şi Oradea), cu circa 1.000 lăcaşuri de cult, în care slujesc 750 preoţi.
Biserica dispune de 780 parohii şi 140 filii.

     Conform Statutului de organizare şi funcţionare, organele de conducere ale cultului sunt: sinodul, pentru
biserică în întregul ei, cu atribuţii în ceea ce priveşte legislaţia bisericească şi adevărurile de credinţă),
adunarea generală eparhială pentru fiecare din cele două eparhii şi adunarea parohială. Ca organe executive
sunt : Consiliul Dirigent (pentru eparhie), Consiliul protopopiatului (pentru protopopiat) şi presbiteriul
(pentru parohie). În toate aceste organe, laicii au un rol însemnat.
     Eparhia Reformată din Ardeal, cu sediul la Cluj-Napoca, cuprinde credincioşi din judeţele
Transilvaniei propriu-zise. Eparhia este împărţită în 16 protopopiate : Aiud, Braşov, Călata (Huedin), Cluj-
Exterior, Cluj, Dej, Gurghiu (Reghin), Hunedoara, Mureş, Mureş-Câmpie, Odorheiul Secuiesc, Sf.
Gheorghe, Târnăveni, Tg. Secuiesc, Turda şi Baraolt, care grupează cele 506 parohii şi 96 filii, deservite de
490 de preoţi.

     Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului, cu sediul la Oradea, cuprinde  credincioşi din Banat,
Crişana şi Maramureş. Eparhia are 274 parohii şi 44 filii, grupate în 9 protopopiate: Bihor, Baia Mare, Satu
Mare, Carei, Eriu (Marghita), Arad, Timişoara, Şimleul Silvaniei şi Zalău. Parohiile sunt deservite de  260
de  preoţi.

     Biserica Reformată are o intensă activitate pastorală şi de educaţie religioasă a credincioşilor prin
servicii divine, vizite pastorale, predici, lecturi biblice, catehizare etc. Toate aceste activităţi se desfăşoară
în limba maghiară.

     Au devenit tradiţionale la Biserica Reformată festivităţile religioase, cum sunt: „Ziua Reformei”,
„Sărbătoarea pâinii noi”, „Ziua Mamei”. Se practică în forme bine organizate catehizarea copiilor şi
tineretului, confirmarea în credinţă la vârsta de 14 ani făcându-se cu mult fast şi o largă participare a
credincioşilor.
     Pregătirea preoţilor reformaţi se face în cadrul  Institutului Teologic Protestant Unic de Grad Universitar
din Cluj-Napoca, în limba maghiară. După decembrie 1989, Biserica Reformată a deschis Facultatea de
Pedagogie Religioasă, în cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, Institutul Superior Reformat
„Sülyok Istvan” din Oradea, seminarii liceale la Cluj-Napoca, Oradea, Aiud, Tg. Mureş, Sf. Gheorghe,
Odorhei, Tg. Secuiesc, Zalău şi Satu Mare, precum şi şcoli postliceale sanitare la Cluj-Napoca şi Tg. Mureş
şi o şcoală de cantori-învăţători la Tg. Mureş.

     S-au reluat, după 1989, şi activităţile caritative. Astfel, s-au înfiinţat centre de asistenţă socială la Cluj,
Braşov şi Oradea, case de copii, azile de bătrâni, cabinete medicale.

     Cultul  desfăşoară  şi  o  vie  activitate  editorială  şi  publicistică, organele de presă cele mai de seamă
fiind: „Református Szemle” („Revista reformată”) „Uznet” („Mesajul”), „Igehirdetö” („Propovăduitorul”),
„Református Család” („Familia Reformată), „Értesitö” („Înştiinţarea”), „Harangszó”, „Partiumi Köszlöny”.

     Biserica Reformată este membră a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, a Conferinţei Bisericlor
Europene, a Alianţei Bisericilor Reformate Maghiare şi a Sinodului Consultativ al Bisericilor Reformate
Maghiare din întreaga lume.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE privind recunoaşterea Statutului Bisericii Reformate din România

(Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 171 din 5 martie 2008)

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 49 alin. (2) şi (3) din Legea nr.
489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,

   Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

   Art. 1. - Se recunoaşte Statutul Bisericii Reformate din România, prevăzut în anexa care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
   Art. 2. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Decretul nr. 591/1949 pentru aprobarea
Statutului Bisericii Reformate din România, nepublicat, cu modificările şi completările ulterioare.

   PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
   
Contrasemnează

Ministrul Culturii şi Cultelor

Adrian Iorgulescu

   Bucureşti, 20 februarie 2008.

   Nr. 186.

   Anexă
STATUTUL Bisericii Reformate din România
   
CAPITOLUL I
 Dispoziţii generale

   Art. 1. - (1) Biserica Reformată din România face parte din Biserica Sfântă Apostolică a lui Isus Hristos.
Biserica este trupul lui Hristos. În baza întregii Sfinte Scripturi, ca expresie a credinţei sale, îşi însuşeşte
Crezul Niceo-Constantinopolitan, Crezul Apostolic, Confesiunea a doua Helvetică (1566) şi Catehismul
Heidelbergian (1563). Biserica Reformată din România, în evoluţia sa istorică, a purtat următoarele
denumiri: "Evangelico Reformata, vulgo Calviniana", "Helvet Hitvallasu Evangeliumi Reformatus Egyhaz"
(Biserica Evanghelică Reformată de Confesiune Helvetică), "Reformatus Egyhaz" (Biserica Reformată) şi
Cultul Reformat Calvin.
   (2) Biserica Reformată din România, prin identitatea principiilor de bază ale confesiunii sale, formează o
unitate sinodală cu toate bisericile reformate de limbă maghiară, comunitate de credinţă, sufletească şi de
iubire cu toate bisericile reformate din lume. În comunitatea sfintei Biserici creştine universale promovează
relaţii ecumenice.
   Art. 2. - Menirea Bisericii Reformate din România este de a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu în
concordanţă cu Sfânta Scriptură şi confesiunile însuşite, împărtăşirea sacramentelor (botez, cuminecătură),
exercitarea disciplinei bisericeşti, a educaţiei creştine, a misiunii şi diaconiei creştine, în vederea menţinerii
unităţii de credinţă şi păcii în rândul credincioşilor bisericii reformate.
   Art. 3. - Membrii Bisericii Reformate din România sunt cei care au fost botezaţi, se consideră de religie
reformată în faţa autorităţilor bisericeşti şi publice, sunt membri înregistraţi ai unei parohii reformate - de
oriunde din lume - şi îşi însuşesc confesiunile şi legile bisericii reformate.
   Art. 4. - (1) În Biserica Reformată din România limba folosită la serviciile divine şi în administraţia
internă este limba maghiară.
   (2) Evidenţa financiar-contabilă se ţine conform Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi
regimul general al cultelor.
   Art. 5. - (1) Biserica Reformată din România recunoaşte şi respectă Constituţia şi legile României.
   (2) Biserica Reformată din România, în organizarea, legiferarea, guvernarea, supravegherea şi în
aplicarea disciplinei interne, este autonomă şi independentă. Autonomia ei este garantată de Constituţia
României.

   CAPITOLUL II
 Structura organizatorică

   Art. 6. - (1) Biserica Reformată din România este constituită din comunităţi parohiale.
   (2) Parohia este comunitatea organizată a membrilor bisericii de pe un teritoriu delimitat, în scopul
asigurării serviciilor divine şi a celorlalte activităţi religioase, conform legilor interne şi confesiunilor
însuşite.
   (3) În vederea guvernării, organizării, supravegherii, respectiv aplicării disciplinei, mai multe parohii
formează protopopiate, mai multe protopopiate formează eparhii, iar eparhiile formează Biserica Reformată
din România.
   (4) Biserica Reformată din România, parohiile, protopopiatele şi eparhiile ei sunt persoane juridice cu
drept de autoguvernare.
   (5) Înfiinţarea parohiilor se face prin voinţa exprimată a credincioşilor reformaţi care trăiesc pe un
teritoriu administrativ delimitat, cu aprobarea forurilor bisericeşti superioare. Parohiile se desfiinţează în
cazul în care nu îşi mai pot îndeplini scopul pentru care au fost înfiinţate, prin hotărârea membrilor
Adunării generale parohiale, cu aprobarea forurilor bisericeşti superioare. Patrimoniul parohiei desfiinţate
va fi preluat de parohia la care credincioşii au fost repartizaţi.
   (6) Înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea delimitării teritoriale a protopopiatelor se face prin hotărârea
Adunării generale eparhiale, iar cea a eparhiilor se face prin hotărârea Sinodului Bisericii Reformate din
România.

   CAPITOLUL III
 Organele de guvernare şi control

   Art. 7. - (1) Biserica Reformată din România este guvernată la toate nivelurile pe baza Sfintei Scripturi şi
a confesiunilor sale, conform principiilor sinodo-prezbiteriale, de către organe alese de enoriaşi.
   (2) Organele de guvernare şi de reprezentare ale parohiei sunt: Adunarea generală parohială şi Consiliul
parohial. Preşedinţia ambelor organe este alcătuită din preot şi primcurator (curator). Adunarea generală
parohială este formată din membrii majori ai parohiei care şi-au achitat contribuţia permanentă pentru anul
în curs. Membrii Consiliului parohial, prezbiterii, sunt aleşi de Adunarea generală parohială, numărul lor se
stabileşte în funcţie de numărul enoriaşilor din parohie, respectiv minimum 4 până la maximum 36.
Adunarea generală parohială şi Consiliul parohial iau hotărâri valabile cu majoritatea voturilor celor
prezenţi. Atribuţiile Adunării generale parohiale sunt reglementate de legile interne ale Bisericii Reformate
din România.
   (3) Organele de guvernare şi de reprezentare ale protopopiatului sunt: Adunarea generală protopopială şi
Consiliul protopopial. Preşedinţia ambelor organe este alcătuită din protopop şi primcuratorul protopopial.
Adunarea generală protopopială este formată din preoţii şi reprezentanţii prezbiteriali ai parohiilor.
Membrii Consiliului protopopial sunt aleşi de Adunarea generală protopopială, în număr de 6 până la 10, în
mod paritar, dintre preoţi şi prezbiteri. Adunarea generală protopopială şi Consiliul protopopial iau hotărâri
valabile cu majoritatea voturilor celor prezenţi. Atribuţiile Adunării generale protopopiale sunt
reglementate de legile interne ale Bisericii Reformate din România.
   (4) Organele de guvernare şi de reprezentare ale eparhiei sunt: Adunarea generală eparhială şi Consiliul
dirigent. Preşedinţia ambelor organe este alcătuită din episcop şi primcuratorul eparhial (primcuratorul
executiv). Adunarea generală eparhială este formată din protopopi, primnotari protopopiali (vicari),
primcuratori protopopiali şi din reprezentanţii protopopiatelor aleşi în mod paritar dintre preoţi şi prezbiteri.
Membrii Consiliului dirigent eparhial sunt aleşi de Adunarea generală eparhială, numărul lor fiind stabilit
de Adunarea generală eparhială. Adunarea generală eparhială şi Consiliul dirigent iau hotărâri valabile cu
majoritatea voturilor celor prezenţi. Atribuţiile Adunării generale eparhiale sunt reglementate de legile
interne ale Bisericii Reformate din România.
   (5) Regulamentele adoptate de aceste organe intră în vigoare după aprobarea lor de către organele ierarhic
superioare.
   (6) Organul suprem legislativ şi de reprezentare al Bisericii Reformate din România este Sinodul Bisericii
Reformate din România, denumit în continuare Sinodul, iar organul suprem executiv este Consiliul
permanent al Sinodului. Preşedinţia ambelor organe supreme este compusă din episcopii şi primcuratorii
(primcuratorul executiv) eparhiilor. Sinodul este alcătuit din preoţi şi prezbiteri aleşi de adunările generale
eparhiale, numărul lor fiind stabilit de adunări. Membrii Consiliului permanent sunt aleşi de Sinod. Sinodul
şi Consiliul permanent iau hotărâri valabile cu majoritatea voturilor celor prezenţi.
   (7) Plenara Sinodului îşi alege preşedinţii de şedinţă pentru ciclurile de plenară (un preot şi un prezbiter).
Aceştia sunt şi preşedinţii de şedinţă ai Consiliului permanent al Sinodului pe perioada respectivă.
   (8) Legile Bisericii Reformate din România sunt adoptate, aprobate şi implementate de Sinod.
Funcţionarea Sinodului este asigurată de secretariatul Sinodului (convent), care funcţionează sub
îndrumarea Consiliului permanent al Sinodului.
   (9) Interpretarea legilor, regulamentelor, hotărârilor bisericeşti interne, precum şi luarea deciziilor în
litigii legislative ţin de competenţa Curţii Constituţionale a Sinodului. Membrii acesteia sunt aleşi de Sinod,
conform regulamentului de funcţionare al Sinodului.
   (10) În scopul îndeplinirii atribuţiilor, organele bisericeşti, la toate nivelurile, pot alcătui comisii de
specialitate.
   (11) Autorităţile de control şi apel ale parohiilor sunt protopopiatele, cele ale protopopiatelor, eparhiile,
iar autoritatea de control şi apel a eparhiilor este Sinodul.

   CAPITOLUL IV
 Personalul bisericii

   Art. 8. - (1) În cadrul Bisericii Reformate din România există următoarele funcţii de bază: preot,
prezbiter, diacon (asistent social). Funcţiile sunt de acelaşi rang.
   (2) Preoţii sunt pregătiţi în instituţii de învăţământ superior recunoscute de Biserica Reformată din
România. Preoţii sunt aleşi de adunările generale parohiale. Angajarea acestora şi concedierea lor au loc în
conformitate cu legile bisericii şi cu Codul muncii. Suspendarea activităţii preotului (cu excepţia
suspendării temporare în cazul investigaţiilor disciplinare), transferul acestuia sau interzicerea definitivă de
a practica această profesie este posibilă/posibil doar pe cale disciplinară, în conformitate cu regulamentul
disciplinar bisericesc. Persoana căreia i s-a interzis practicarea profesiei de preot nu mai are dreptul de a
sluji în cadrul Bisericii Reformate din România. Încălcarea acestei prevederi se sancţionează potrivit legii
penale.
   (3) Prezbiterii şi diaconii sunt aleşi de Adunarea generală parohială din rândul enoriaşilor cu drept de a fi
aleşi, demni de a îndeplini aceste funcţii. Primcuratorul (curatorul) parohial este ales de Consiliul parohial
din rândul prezbiterilor.
   (4) Reprezentanţii protopopiatului sunt: protopopul, primcuratorul protopopial, primnotarul protopopial
(vicar) şi curatorul protopopial. Aceştia sunt aleşi de Adunarea generală protopopială.
   (5) Reprezentanţii eparhiei sunt: episcopul, primcuratorul eparhial şi episcopul vicar, care este locţiitorul
episcopului. Aceştia sunt aleşi de Adunarea generală eparhială.
   (6) Mandatul celor aleşi este de 6 ani şi pot fi realeşi. Excepţie fac primcuratorul şi curatorul parohiei,
care sunt aleşi de către Consiliul parohial pe o perioadă de 3 ani. La expirarea mandatului, ei pot fi realeşi.
După expirarea mandatului de 6 ani, protopopul, primcuratorul protopopial, episcopul, primcuratorul
eparhial, respectiv preşedinţii de şedinţă ai Sinodului pot fi realeşi pentru un mandat consecutiv doar o
singură dată în cadrul acelui organ în care îşi desfăşoară activitatea.
   (7) Dacă pentru îndeplinirea unor funcţii se ia în considerare vechimea în funcţie, aceasta se va referi la
durata vechimii în aceeaşi funcţie. Exercitarea sau transferarea funcţiilor legate de vechimea în funcţie este
reglementată de legile interne ale Bisericii Reformate din România.
   (8) Toate organele cu drept de autoguvernare ale Bisericii Reformate din România pot angaja funcţionari
(cantori, contabili, secretari, consilieri juridici, îngrijitori etc.), în vederea îndeplinirii sarcinilor ce le revin.
   (9) Niciun membru al bisericii - în calitate de funcţionar sau în calitate de membru ales al unui organ
bisericesc - nu poate participa la dezbateri, luări de măsuri şi decizii în cazurile în care este interesat el
personal sau soţul, soţia, respectiv rudele în linie dreaptă ori colaterală până la gradul al IV-lea, cumnatul
sau cumnata; nici în cazurile în care este ori a fost reprezentant legal sau mandatar al uneia dintre părţi.
   (10) Dacă membrii Bisericii Reformate din România, în calitate de enoriaşi sau în calitate de demnitari,
funcţionari ori mandatari împuterniciţi la îndeplinirea unor sarcini, comit cu intenţie sau din neglijenţă fapte
cauzatoare de prejudicii materiale bisericii, sunt răspunzători material, disciplinar, civil şi penal.

   CAPITOLUL V
 Instituţiile bisericeşti

   Art. 9. - (1) Biserica Reformată din România şi organele acesteia cu drept de autoguvernare, în scopul
îndeplinirii sarcinilor ce le revin, pot înfiinţa:
   a) instituţii de învăţământ: institut teologic de grad universitar, universitate cu facultăţi pentru pregătirea
profesorilor de religie, a diaconilor, cantorilor; facultăţi cu alte profiluri şi specializări; şcoli medii, şcoli
profesionale, şcoli primare, şcoli generale şi alte şcoli; grădiniţe, respectiv cămine şi colegii pentru acestea.
Aceste instituţii de învăţământ funcţionează conform regulamentelor elaborate şi aprobate de Sinod şi
conform legislaţiei de stat în domeniu;
   b) instituţii de caritate: unităţi caritative şi spitale pentru îngrijirea şi tratamentul bolnavilor, persoanelor
vârstnice, orfanilor, copiilor abandonaţi, a persoanelor cu dizabilităţi, precum şi alte unităţi caritative
speciale;
   c) fundaţii, asociaţii, edituri de cărţi şi reviste, emiţătoare şi emisiuni de radio şi televiziune;
   d) federaţii, conferinţe, colegii profesionale;
   e) casă de pensii şi ajutor reciproc, care funcţionează conform regulamentului aprobat de Sinod.
   (2) Statutele instituţiilor enumerate la literele b)-d) sunt aprobate de forurile bisericeşti competente.
   (3) Funcţionarea tuturor instituţiilor înfiinţate în scopul îndeplinirii sarcinilor bisericii este în concordanţă
cu dreptul de liberă practică a credinţei religioase. Ele sunt instrumentele primite de la Domnul Isus Hristos
pentru slujirea Bisericii, care, ca atare, se supun guvernării, organizării şi supravegherii forurilor bisericeşti
competente.

   CAPITOLUL VI
 Baza materială

   Art. 10. - (1) Biserica Reformată din România asigură baza materială necesară îndeplinirii misiunii sale
din contribuţiile permanente ale enoriaşilor, din donaţii personale, subvenţii de la stat, din ajutoare, chirii,
venituri din activitatea unor fundaţii, a unor unităţi economice, comerciale şi din alte venituri.
   (2) Biserica Reformată din România, eparhiile, respectiv organele şi instituţiile cu drept de autoguvernare
pot înfiinţa sau primi spre administrare unităţi economice, comerciale, fonduri financiare sau alte fonduri,
cu scopul subvenţionării activităţilor bisericeşti. Funcţionarea acestora este reglementată prin legi speciale
interne.
   (3) Toate instituţiile de învăţământ, asociaţiile, conferinţele, federaţiile, formaţiunile, fundaţiile înfiinţate
sau recunoscute de biserică, în conformitate cu legile statului, se află sub guvernarea, administrarea şi
supravegherea organelor de autoguvernare ale bisericii, la care solicită facilităţi fiscale şi sprijin financiar
din partea statului.

   CAPITOLUL VII
 Disciplina bisericească

   Art. 11. - (1) Soluţionarea cazurilor disciplinare este de competenţa comisiilor disciplinare parohiale,
protopopiale, eparhiale, respectiv a Comisiei de disciplină a Sinodului Bisericii Reformate din România.
Comisiile disciplinare sunt alese de adunările generale la nivelurile corespunzătoare, respectiv de Plenara
Sinodului. Aceste comisii îşi desfăşoară activitatea în şedinţe, cu prezenţa tuturor membrilor, conform
regulamentului de disciplină.
   (2) Cazurile disciplinare privind toţi enoriaşii, demnitarii, funcţionarii şi angajaţii bisericii revin în
competenţa comisiilor disciplinare.
   (3) Judecata bisericească este de două niveluri. Hotărârile instanţei de fond pot fi atacate la comisiile
disciplinare ierarhic superioare, a căror sentinţă este definitivă şi irevocabilă. Hotărârea definitivă prin care
s-a dispus excluderea unui preot din cler poate fi atacată cu recurs la Comisia de disciplină a Sinodului.
Persoanele în cazul cărora s-a pronunţat sentinţă definitivă se pot adresa instanţelor civile de drept.
Disciplina bisericească şi procedura disciplinară se aplică conform regulamentului de disciplină al Bisericii
Reformate din România.
   CAPITOLUL VIII
 Protecţia constituţională

   Art. 12. - (1) Biserica Reformată din România se autoguvernează în conformitate cu prezentul statut, pe
baza legilor adoptate de Sinod, a regulamentelor şi dispoziţiilor adoptate de celelalte organe bisericeşti.
Pentru îndeplinirea menirii sale, a slujirii lui Dumnezeu, solicită ajutorul şi protecţia autorităţilor şi
organelor statului pentru:
   a) implementarea şi garantarea libertăţii religioase, a libertăţii presei, a autonomiei bisericii de a se
organiza şi funcţiona liber;
   b) garantarea desfăşurării nestingherite şi libere a serviciilor, slujbelor divine, precum şi a protecţiei
slujitorilor şi participanţilor la acestea;
   c) sprijinirea eforturilor susţinute în vederea retrocedării instituţiilor, a bunurilor materiale şi spirituale,
remedierea prejudiciilor suferite de biserică, cauzate de sistemul totalitar din trecut;
   d) protejarea enoriaşilor persecutaţi din cauza convingerilor lor religioase sau dacă sunt obligaţi să
participe la ceremonii religioase contrare convingerilor lor.
   (2) În cazul neasigurării acestor protecţii constituţionale, legale sau a celor prevăzute în tratatele
internaţionale, după epuizarea tuturor posibilităţilor legale autohtone, Biserica Reformată din România îşi
rezervă dreptul, în cazuri motivate, de a se adresa şi apela la ajutorul unor organizaţii ecumenice sau foruri
internaţionale.
   Art. 13. - Organul central de conducere şi de reprezentare a Bisericii Reformate din România este
Sinodul, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. I.C. Brătianu nr. 51-53.

   CAPITOLUL IX
 Dispoziţii finale

   Art. 14. - Prezentul statut poate fi modificat sau completat cu o majoritate de două treimi din numărul
voturilor exprimate de către membrii Sinodului.
   Art. 15. - Prezentul statut a fost adoptat la 5 decembrie 2007, în şedinţa a II-a din Sesiunea I a Sinodului
Bisericii Reformate din România, deschisă la 12 februarie 2007 în Cluj-Napoca, şi intră în vigoare în
termen de 30 de zile de la publicare. La data intrării în vigoare a prezentului statut, Statutul Bisericii
Reformate din România, aprobat de Prezidiul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române prin
Decretul nr. 591 din 1 iunie 1949, se abrogă.

Biserica Evanghelică C.A. din România

Acest cult are la bază învăţătura lui Martin Luther (1483-1546) cel care a iniţiat reforma religioasă ce stă la
baza întregului protestantism. Călugăr catolic şi profesor la Universitatea din Wittenberg, Luther s-a
apropiat de ideile umaniştilor Renaşterii şi a dat o nouă interpretare învăţăturii creştine. În concepţia sa,
omul îşi obţine mântuirea numai prin credinţă, biserica şi clerul, sfinţii, moaştele nu au nici un rol în
iertarea păcatelor. În 1517, Luther a afişat pe uşa bisericii din Wittenberg cele 95 de teze prin care se
condamnau abuzurile Bisericii Catolice, în special comerţul cu indulgenţe.
     Principii germani, interesaţi să înlăture autoritatea Bisericii Catolice asupra statelor lor, l-au apărat pe
Luther şi au răspândit noile idei. În anul 1526, dieta de la Speyer a hotărât că fiecare principe este liber să
decidă religia supuşilor de pe teritoriul său. Acest „protest” al principilor-contra încercării de reinstituire a
catolicismului-a dus la denumirea de „protestantism”, utilizată pentru toate confesiunile născute în urma
Reformei.
     Reforma lutherană s-a răspândit în rândul populaţiei săseşti din Transilvania, la mijlocul secolului al
XVI-lea, în urma contactelor intense cu viaţa spirituală din vestul Europei şi cu universităţile din Germania.
Organizatorul bisericii astfel înnoite a fost braşoveanul Johannes Honterus (1498-1549). Sinodul de la
Mediaş din 1572 a fixat doctrina prin preluarea „Confesiunii Augustane”, cel mai de seamă document
doctrinar al lutheranismului, elaborat în anul 1530 la Augsburg, ca bază a propovăduirii şi vieţii bisericeşti.
Înglobarea Transilvaniei în Imperiul Habsburgic (1691) a însemnat pentru Biserica Evanghelică o
schimbare simţitoare, noile autorităţi încurajând contrareforma catolică, mai ales în oraşe.
     După instaurarea dualismului austro-ungar şi anexarea Transilvaniei la Ungaria (1867), Biserica a
preluat şi o funcţie social-culturală, organizând mai ales viaţa şcolară-confesională, în vederea menţinerii
identităţii naţionale. Această funcţie şi-a păstrat-o şi după realizarea României Mari (1918). Din anul 1867,
sediul episcopiei, care din 1572 se afla la Biertan (lângă Mediaş), este la Sibiu.
     După decembrie 1989, Biserica Evanghelică C.A. acţionează intens pentru reluarea acestor activităţi
social-culturale.
     Statutul organic al Bisericii Evanghelice C.A. din România datează din anul 1861, suferind cu trecerea
timpului o serie de modificări.
     Structura organizatorică a bisericii cuprinde: biserica locală, biserica districtuală şi biserica generală.
Biserica locală (parohia) are statut de persoană juridică şi este condusă de adunarea generală a
reprezentanţilor comunităţii bisericeşti şi de un consiliu parohial (prezbiteriu). În prezent, sunt 256 de
comunităţi, organizate în 57 de parohii şi 265 lăcaşe de cult. În cadrul Bisericii Evanghelice C.A. slujesc un
număr de 42 de preoţi. 
Biserica cuprinde cinci districte bisericeşti (protopopiate): Braşov, Mediaş, Sebeş, Sibiu şi Sighişoara.
Organele de conducere ale districtelor sunt: Congresul Bisericesc Districtual şi Consistoriul Districtual.
Districtul este condus de decan (protopop).
     Totalitatea parohiilor formează Biserica generală. Organele de conducere ale acesteia sunt: Congresul
Bisericesc General şi Consistoriul Superior. Congresul Bisericesc General este alcătuit din membrii
Consistoriului Superior, decanii şi curatorii districtelor bisericeşti, delegaţi clerici şi mireni, în total circa 40
de persoane. Acest for are competenţă în cele mai importante probleme ale Bisericii, inclusiv în alegerea
episcopului, curatorului general şi a membrilor Consistoriului Superior. Conducătorul Bisericii generale
este episcopul.
     Înainte de 1944, totalul credincioşilor evanghelici se ridica la 250.000 de persoane, în peste 250 de
parohii. În urma războiului şi a evenimentelor politice, mai ales în urma emigrării din ultimele două
decenii, numărul enoriaşilor a scăzut simţitor, ajungând, conform recensământului din anul 2002, la  8716
credincioşi.
     Pentru pregătirea preoţilor, Biserica Evanghelică C.A. dispune, la Sibiu, de o secţie în limba germană a
Institutului  Teologic Protestant Unic de grad universitar din Cluj-Napoca.
     Biserica Evanghelică C.A. editează revista lunară „Kirchliche Blater”, iar începând cu anul 1991
tipăreşte, bilunar,  o revistă de informaţii „Landeskirchliche Information”.
     Din anul 1961, Biserica Evanghelică C.A. a devenit membră în Consiliul Ecumenic al Bisericilor, iar în
1963 a intrat în Federaţia Mondială Lutherană, colaborând, ca membră, şi în Conferinţa Bisericilor
Europene. Intense sunt în prezent legăturile cu Biserica Evanghelică din Germania (EKD), mai ales cu
organizaţiile de ajutorare „Diakonisches Werk der EKD”, „Gustav-Adolf-Werk” şi „Martin-Luther-Bund”.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE privind recunoaşterea Statutului Bisericii Evanghelice C. A. din România

( Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 637 din 04/09/2008 )

În temeiul art. 29 alin. (3) şi al art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 49 alin. (2)
şi (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 Art. 1. - Se recunoaşte Statutul Bisericii Evanghelice C. A. din România, prevăzut în anexa care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Decretul nr. 627/1949 pentru aprobarea
Statutului Bisericii Evanghelice C.A. din Republica Populară Română, nepublicat.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:
Ministrul culturii şi cultelor,
Adrian Iorgulescu

Bucureşti, 20 august 2008.

Nr. 898.

STATUTUL BISERICII EVANGHELICE C.A. DIN ROMÂNIA

Preambul

Biserica Evanghelică C.A. din România trăieşte din cuvântul Domnului şi al Sacramentelor, în comunitatea
bisericii unice, sfinte, universale şi apostolice.
Ea se conduce în învăţătură şi faptă după mărturisirea de credinţă evangelică-luterană, cum este mărturisită
în special în Confesiunea augustană din 1530, şi este conştientă de unitatea ei cu bisericile creştine din
România şi din întreaga lume.
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
SECŢIUNEA 1
Membri, teritoriu, apartenenţă
Art. 1. -
(1) Biserica Evanghelică C.A. din România este comunitatea tuturor creştinilor de confesiune evanghelică,
care îşi declară această apartenenţă şi care au domiciliul în România.
(2) Biserica Evanghelică C.A. din România poate înfiinţa comunităţi bisericeşti în străinătate, pe baza
hotărârii Congresului Bisericii Generale.
(3) În activitatea sa, Biserica Evanghelică C.A. din România respectă Constituţia şi celelalte legi ale statului
român.
Art. 2. -
(1) Apartenenţa la Biserica Evanghelică C.A. din România se întemeiază pe botez.
(2) Calitatea de membru al Bisericii Evanghelice C.A. din România este determinată de apartenenţa la o
comunitate bisericească.
(3) De regulă, fiecare membru al Bisericii Evanghelice C.A. din România aparţine comunităţii bisericeşti
din localitatea de domiciliu.
(4) Membrii altor biserici evanghelice pot deveni şi membri cu statut special în Biserica Evanghelică C.A.
din România. Acest statut special va fi reglementat printr-o dispoziţie a Consistoriului superior.
Art. 3. -
(1) Membrii comunităţilor bisericeşti beneficiază în egală măsură de drepturile şi sunt ţinuţi de obligaţiile
reglementate în cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din România, potrivit statutului în vigoare.
(2) Membrii comunităţilor bisericeşti beneficiază de propovăduirea organizată a Evangheliei, de
împărtăşirea Sacramentelor şi de asistenţă spirituală şi diaconică.
(3) Membrii Bisericii sunt chemaţi să ducă o viaţă creştinească şi să se implice activ în viaţa acesteia prin
acţiuni personale, îndeplinirea unor funcţii, realizarea de sarcini, precum şi prin contribuţii şi donaţii.

SECŢIUNEA a 2-a
Proceduri juridice

Art. 4. - Conform prevederilor bisericeşti în vigoare, membrii comunităţilor bisericeşti pot depune plângeri,
formula contestaţii şi folosi calea de atac a apelului, atât împotriva hotărârilor şi dispoziţiilor prin care sunt
reglementate problemele interne ale Bisericii, cât şi cu privire la alegerile din interiorul acesteia.
Art. 5. - Pentru luarea hotărârilor în cadrul şedinţelor tuturor organelor corporatiste, cu excepţia celor de
competenţa Congresului Bisericii Generale, prevăzute la art. 91 alin. (1), art. 94, 95 şi 97, se aplică
următoarele dispoziţii:
a) toate întrebările trebuie astfel formulate, încât răspunsul să poată fi dat doar prin "Da" sau "Nu";
b) hotărârile se adoptă cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul total de voturi exprimate;
c) votarea nominală are loc dacă este solicitată în scris de cel puţin 3 membri, dacă preşedintele consideră
acest lucru necesar pentru stabilirea exactă a majorităţii voturilor şi dacă averea Bisericii sau a fundaţiilor
este înstrăinată ori grevată cu sarcini;
d) cu excepţia preşedintelui, toţi cei prezenţi cu drept de vot sunt obligaţi să îşi exprime votul;
e) preşedintele este îndreptăţit să îşi exprime votul la fiecare scrutin. În caz de votare nominală şi în cazul
egalităţii de voturi, este obligat să îşi exprime votul;
f) la dezbaterea propunerii de abrogare sau modificare a unei hotărâri, trebuie să fie prezente cel puţin două
treimi din numărul membrilor. Propunerea se consideră aprobată numai atunci când cel puţin două treimi
din numărul celor prezenţi au votat în favoarea ei.

SECŢIUNEA a 3-a
Statutul juridic şi structurile Bisericii

Art. 6. -
(1) Biserica Evanghelică C.A. din România se organizează, administrează şi funcţionează în mod autonom.
(2) Conducerea Bisericii Evanghelice C.A. din România are caracter spiritual şi juridic deopotrivă.
(3) Limba oficială în cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din România este limba germană. În relaţiile cu
statul român şi cu autorităţile sale, limba oficială este limba română.
Art. 7. -
(1) Biserica are următoarea structură:
a) comunitatea bisericească locală;
b) comunitatea bisericească districtuală;
c) comunitatea bisericească generală.
(2) Comunităţile bisericeşti locale, respectiv parohiile, comunităţile bisericeşti districtuale, respectiv
consistoriile districtuale, şi comunitatea bisericească generală, respectiv Consistoriul superior, sunt
persoane juridice de utilitate publică. De asemenea, sunt persoane juridice toate instituţiile şi organizaţiile
aprobate de Congresul Bisericii Generale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Art. 8. -
(1) Unităţile bisericeşti cu personalitate juridică au proprietate mobiliară şi imobiliară. Această proprietate
face parte din patrimoniul Bisericii Evanghelice C.A. din România.
(2) Exploatarea şi valorificarea patrimoniului bisericesc se realizează prin:
a) administrarea clădirilor şi terenurilor aferente, a terenurilor agricole, pădurilor, cimitirelor, precum şi a
obiectelor sacre şi de arhivă;
b) organizarea de cămine de bătrâni şi de elevi, de case de odihnă, case de oaspeţi şi alte asemenea
instituţii;
c) organizarea unor instituţii şcolare, culturale, turistice, precum şi alte instituţii asemănătoare;
d) efectuarea de transporturi de persoane şi marfă în interes propriu.
(3) În vederea realizării activităţilor prevăzute la alin. (2), comunităţile bisericeşti pot înfiinţa asociaţii,
fundaţii sau societăţi.
Art. 9. - Biserica formează împreună cu comunităţile bisericeşti, organizaţiile şi serviciile ei o entitate care
şi îşi exercită atribuţiile în răspundere proprie, conform prezentului statut.

Art. 10. -
(1) Biserica Evanghelică C.A. din România se poate asocia cu alte comunităţi şi uniuni bisericeşti şi
ecumenice din ţară şi din străinătate, cu condiţia păstrării mărturisirii de credinţă şi a respectării prezentului
statut.
(2) Convenţiile cu alte biserici, asociaţii şi instituţii nu pot contraveni prevederilor prezentului statut şi nu
pot afecta îndeplinirea misiunii Bisericii.

SECŢIUNEA a 4-a
Organe

Art. 11. -
(1) Colaboratorii Bisericii sunt angajaţi cu contract individual de muncă, aceştia putând îndeplini activităţi
extracontractuale sau onorifice. În toate activităţile lor sunt sprijiniţi şi susţinuţi de Biserică.
(2) Colaboratorii Bisericii vor fi calificaţi şi specializaţi pentru munca lor.
Art. 12. -
(1) Toate denumirile pentru colaboratorii Bisericii, conform prezentului statut, sunt valabile în egală
măsură pentru femei şi bărbaţi.
(2) În practică, denumirea funcţiei se utilizează în mod diferenţiat pentru femei şi pentru bărbaţi.
Art. 13. -
(1) Preoţi, în sensul prezentului statut, sunt toate persoanele, respectiv, bărbaţi, femei, hirotonite pentru a
sluji în Biserică.
(2) Preoţii dobândesc dreptul de a fi aleşi potrivit prevederilor Regulamentului pentru preoţii Bisericii
Evanghelice C.A. din România (Dienstvorschrift fur Pfarrer und Pfarrerinnen der Evangelischen Kirche
A.B. in Rumanien), aprobat la cel de-al 71-lea Congres al Bisericii Generale din data de 19 noiembrie 2004.
(3) Preoţii care sunt în serviciul clerical şi pot fi aleşi ca preoţi parohi sunt egali între ei, indiferent dacă
chemarea sau însărcinarea lor a avut loc în urma unei numiri ori alegeri şi indiferent dacă preotul este
încadrat cu normă întreagă sau cu fracţiune de normă.
Art. 14. -
(1) Conform legii, ocuparea funcţiei de preot se realizează prin alegere sau numire.
(2) Preotul este ales de toţi membrii cu drept de vot ai comunităţii bisericeşti.
(3) Numirea se dispune de către Consistoriul superior.
(4) Condiţiile pentru alegerea sau numirea unui preot sunt reglementate prin Regulamentul pentru preoţii
Bisericii Evanghelice C.A. din România, respectiv Dienstvorschrift fur Pfarrer und Pfarrerinnen der
Evangelischen Kirche A.B. in Rumanien.
Art. 15. -
(1) Hirotonirea ca preot al Bisericii Evanghelice C.A. din România se oficiază de către episcop sau de
reprezentantul său, în baza numirii candidatului în funcţia de preot în primul său post.
(2) Preotul este legat de jurământul depus la hirotonire. El este supus supravegherii canonice şi tutelare a
Bisericii.
Art. 16. -
(1) Clericii hirotoniţi, care nu mai sunt angajaţi ca preoţi ai Bisericii, îşi păstrează drepturile dobândite prin
hirotonire, dacă nu s-a luat o altă hotărâre.
(2) Preoţii hirotoniţi care au fost pensionaţi au dreptul să slujească sau să îndeplinească activităţi pastorale,
cu acordul preotului paroh competent, dacă la ieşirea la pensie sau ulterior nu le-a fost limitat ori interzis
dreptul de exercitare a acestor activităţi.
Art. 17. - Asigurarea protecţiei sociale a preoţilor pensionaţi, cât şi a urmaşilor acestora constituie o
obligaţie a comunităţii bisericeşti generale.
Art. 18. - Diaconii sunt colaboratori ai bisericii, pregătiţi pentru îndeplinirea unor servicii speciale. Poziţia
lor, domeniul de activitate, precum şi drepturile şi obligaţiile lor sunt reglementate prin Regulamentul
pentru diaconi din Biserica Evanghelică C.A. din România.
Art. 19. - În accepţiunea prezentului statut, lectorii sunt membri ai comunităţilor bisericeşti, împuterniciţi
de către episcop sau decanul districtual competent ca predicant.
Art. 20. - Cursurile de religie sub auspiciile Bisericii Evanghelice C.A. din România sunt ţinute de preoţi,
profesori de religie şi de alţi colaboratori, în baza împuternicirii acordate de episcop.
Art. 21. -
(1) În afara răspunderii penale sau civile personale, angajaţii Bisericii, precum şi membrii organelor
bisericeşti sau colaboratorii cu funcţii onorifice au totodată răspunderea disciplinară în cadrul Bisericii.
(2) Organizarea şi funcţionarea comisiilor disciplinare interne ale Bisericii sunt reglementate prin
Regulamentul disciplinar de ordine interioară al Bisericii Evanghelice C.A. din România.

CAPITOLUL II
Comunitatea bisericească locală

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 22. -
(1) Comunitatea bisericească evanghelică C.A. este acea comunitate locală sau regională de membri ai
Bisericii, care se întrunesc cu regularitate în numele Domnului Iisus Hristos, pentru a-I asculta cuvântul şi
a-I celebra Sacramentele.
(2) Comunităţile bisericeşti evanghelice C.A. sunt persoane juridice de utilitate publică.
(3) Limitele lor teritoriale sunt stabilite prin tradiţiile istorice locale.
(4) Reprezentarea lor legală se realizează prin organe alese.
(5) Comunităţile bisericeşti evanghelice C.A. au dreptul la administrare autonomă, conform prevederilor
prezentului statut.
Art. 23. - Comunităţile bisericeşti evanghelice C.A. sunt:
a) comunităţi bisericeşti de sine stătătoare;
b) comunităţi în diasporă.
Art. 24. -
(1) Comunităţile bisericeşti evanghelice C.A. de sine stătătoare constau într-o singură comunitate
bisericească evanghelică C.A. locală.
(2) Comunităţile bisericeşti evanghelice C.A. prevăzute la alin. (1) au dreptul de a alege preotul dacă au
peste 300 de enoriaşi şi se administrează autonom. Excepţiile trebuie aprobate de către Congresul Bisericii
Generale.
(3) Organele alese sunt:
a) presbiteriul, potrivit art. 50 şi următoarele;
b) adunarea generală a reprezentanţilor comunităţii bisericeşti, potrivit art. 41 şi următoarele.
Art. 25. -
(1) Comunităţile bisericeşti evanghelice C.A. din diasporă sunt păstorite prin grija unui oficiu parohial în
diasporă sau prin delegarea specială a unui preot.
(2) Administrarea şi reprezentarea juridică revin Consistoriului districtual competent.
(3) Comunităţile bisericeşti evanghelice C.A. din diasporă au un consiliu bisericesc sau împuternicit special
(curator). Persoana împuternicită (curatorul) este desemnată de către Consistoriul districtual competent.
Art. 26. -
(1) O asociere sau federaţie de comunităţi bisericeşti evanghelice C.A., cu sau fără personalitate juridică,
este formată din mai multe comunităţi bisericeşti.
(2) În baza hotărârii comunităţilor bisericeşti asociate se stabileşte un consiliu de conducere comun, în care
fiecare comunitate bisericească va avea cel puţin un reprezentant. Componenţa consiliului de conducere
este stabilită de către Consistoriul districtual competent, după consultarea prealabilă a comunităţilor
bisericeşti asociate.
(3) Consiliul de conducere trebuie să se întrunească în şedinţe cel puţin o dată pe an.
Art. 27. -
(1) Înfiinţarea unei comunităţi bisericeşti se aprobă de către Consistoriul superior şi este validată de
Congresul Bisericii Generale.
(2) Înfiinţarea unei comunităţi bisericeşti evanghelice C.A. prin dezmembrarea din una deja existentă poate
avea loc doar după consultarea comunităţii bisericeşti respective şi a Consistoriului districtual competent.
Art. 28. -
(1) Reorganizarea unor comunităţi bisericeşti existente sau noua lor repartizare, precum şi integrarea sau
desprinderea din asocieri de comunităţi se hotărăsc de către Consistoriul superior, după consultarea
comunităţilor bisericeşti implicate şi a Consistoriului districtual competent.
(2) Hotărârea Consistoriului superior este validată de Congresul Bisericii Generale.
Art. 29. - Dizolvarea unei comunităţi bisericeşti evanghelice C.A. trebuie validată prin hotărârea
Congresului Bisericii Generale. Responsabilitatea pentru patrimoniul comunităţii bisericeşti desfiinţate
revine Consistoriului superior, care este succesorul de drept al acesteia.
Art. 30. - Consistoriul superior se îngrijeşte de salarizarea tuturor angajaţilor clerici şi laici. Salarizarea se
realizează din mijloacele proprii ale comunităţilor bisericeşti, precum şi din subvenţii şi contribuţii.

SECŢIUNEA a 2-a
Preotul

Art. 31. - Preotul îndeplineşte următoarele îndatoriri:

a) asigură conducerea spirituală a comunităţii;
b) slujeşte sau conduce propovăduirea cuvântului Domnului şi administrează Sacramentele, respectiv
Sfintele taine;
c) răspunde de îndrumarea religioasă şi se îngrijeşte de predarea cursurilor de religie;
d) asigură asistenţa duhovnicească;
e) urmăreşte bunăstarea spirituală şi materială a membrilor comunităţii care îi sunt încredinţaţi şi poartă
răspunderea pentru activitatea diaconică în comunitate;
f) îşi aduce contribuţia pentru o viaţă creştinească în cadrul comunităţii;
g) conduce organele bisericeşti din comunitatea sa. În comunităţi bisericeşti, respectiv în parohii cu mai
mulţi preoţi, această sarcină revine preotului paroh, respectiv prim-preotului;
h) instalează în funcţie membrii organelor bisericeşti, conform agendei liturgice a Bisericii Evanghelice
C.A. din România;
i) conduce şi coordonează activitatea colaboratorilor şi îi instalează pe aceştia în funcţie;
j) ia decizii în toate problemele importante, care nu necesită hotărâri ale presbiteriului, în înţelegere cu
curatorul, respectiv cu persoana împuternicită special;
k) se îngrijeşte cu responsabilitate de administrarea patrimoniului comunităţii bisericeşti şi de gestionarea
bunurilor acesteia;
l) este obligat să se comporte în toate împrejurările corespunzător unui slujitor al Evangheliei.
Art. 32. -
(1) Preotul care a candidat legal pentru un post este obligat ca în cazul alegerii sale să accepte acel post.
Alegerea, conform prevederilor art. 14, se face pe durată nelimitată, până la vârsta pensionării.
(2) După numire, preotul este obligat să slujească în postul respectiv timp de 3 ani.
Art. 33. -
(1) Preotul trebuie să locuiască, de regulă, în una dintre comunităţile bisericeşti pe care le păstoreşte.
(2) Un preot cu normă întreagă trebuie să păstorească cel puţin 300 de enoriaşi. Dacă numărul enoriaşilor
scade sub 300, preotul trebuie să preia şi alte sarcini bisericeşti recunoscute. Reglementările speciale în
acest caz sunt stabilite de Consistoriul superior, după consultarea comunităţilor bisericeşti respective,
precum şi a Consistoriului districtual competent.
(3) Unui preot îi pot fi atribuite şi sarcini pastorale, care depăşesc limitele teritoriale ale postului său.
Atribuirea acestor sarcini se face pe termen limitat.
(4) Preotul este obligat să preia, în funcţie de necesităţi, şi sarcini în cadrul comunităţii bisericeşti generale.
(5) Un preot cu fracţiune de normă, precum şi orice preot care încheie un raport de muncă suplimentar în
afara Bisericii au nevoie pentru aceasta de aprobarea Consistoriului superior.
(6) Când un post de preot este reorganizat potrivit prevederilor art. 28, statutul juridic al preotului va fi
reglementat din nou.
Art. 34. -
(1) Înainte de instalarea preotului în postul său, decanul districtual este obligat să stipuleze drepturile şi
obligaţiile preotului printr-o convenţie.
(2) Instalarea preotului în funcţie se realizează de către decanul districtual, cel târziu la 6 săptămâni de la
data la care a fost validată alegerea sau numirea sa.

SECŢIUNEA a 3-a
Adunarea generală a membrilor comunităţii bisericeşti

Art. 35. - Adunarea generală a membrilor comunităţii bisericeşti este adunarea tuturor membrilor cu drept
de vot ai comunităţii bisericeşti.
Art. 36. -
(1) Membrii comunităţii bisericeşti care au împlinit vârsta de 18 ani au drept de vot, în conformitate cu
prevederile art. 57 alin. (1) lit. g).
(2) Toţi membrii comunităţii bisericeşti care au împlinit vârsta de 21 de ani pot fi aleşi în orice organ
corporativ sau funcţie din cadrul Bisericii.
Art. 37. -
(1) Preşedintele Adunării generale a membrilor comunităţii bisericeşti este preotul competent, respectiv, în
parohiile cu mai mulţi preoţi, prim-preotul.
(2) Când nu sunt îndeplinite prevederile alin. (1), preşedinţia revine curatorului.
Art. 38. -
(1) Adunarea generală a membrilor comunităţii bisericeşti este convocată de preşedinte, în baza hotărârii
presbiteriului sau al consiliului comunităţii bisericeşti.
(2) Convocarea are loc cel târziu cu o săptămână înaintea şedinţei, cu comunicarea ordinii de zi a adunării.
(3) Adunarea generală a membrilor comunităţii bisericeşti are loc, de regulă, după slujba religioasă şi poate
lua hotărâri indiferent de numărul participanţilor.
Art. 39. -
(1) Responsabilităţile şi competenţele Adunării generale a membrilor comunităţilor bisericeşti sunt:
a) în comunităţile bisericeşti de sine stătătoare, Adunarea generală a membrilor comunităţii bisericeşti este
forul electiv pentru alegerea Adunării reprezentanţilor comunităţii bisericeşti şi pentru alegerea deputaţilor
în Congresul bisericii districtuale;
b) în comunităţi bisericeşti din diaspora, Adunarea generală a membrilor comunităţii bisericeşti este forul
electiv pentru alegerea consiliului bisericesc şi pentru alegerea curatorului.
(2) Consiliul bisericesc răspunde în faţa Adunării generale a membrilor comunităţii bisericeşti în legătură
cu activitatea sa şi administrarea patrimoniului comunităţii bisericeşti.
(3) Adunarea generală a membrilor comunităţii bisericeşti descarcă de răspundere consiliul bisericesc.
Art. 40. - Alegerea preotului într-o asociere de comunităţi bisericeşti este reglementată de Regulamentul
privind alegerile în Biserica Evanghelică C.A. din România.

SECŢIUNEA a 4-a
Adunarea reprezentanţilor comunităţii bisericeşti

Art. 41. -
(1) Comunităţile bisericeşti de sine stătătoare au propria adunare a reprezentanţilor comunităţii bisericeşti.
(2) Din Adunarea reprezentanţilor comunităţii bisericeşti fac parte în calitate de membri ai comunităţilor de
sine stătătoare: preotul, respectiv preoţii, curatorul, membrii aleşi ai presbiteriului şi alţi membri aleşi de
Adunarea generală a membrilor comunităţii bisericeşti.
(3) Alegerea membrilor aleşi de Adunarea generală a membrilor comunităţii bisericeşti se face astfel:
a) 10 membri pentru comunităţile bisericeşti care au sub 300 de enoriaşi;
b) 20 de membri pentru comunităţile bisericeşti care au între 301 şi 1.000 de enoriaşi;
c) 30 de membri pentru comunităţile bisericeşti care au peste 1.000 de enoriaşi.
(4) Numărul membrilor supleanţi reprezintă jumătate din numărul membrilor aleşi pentru un mandat de 2
ani.
Art. 42. -
(1) Membrii Adunării reprezentanţilor comunităţii bisericeşti sunt aleşi pentru un mandat de 4 ani.
Realegerea este posibilă. Membrii supleanţi sunt aleşi pentru un mandat de 2 ani.
(2) La fiecare 2 ani, jumătate din numărul membrilor Adunării reprezentanţilor comunităţii bisericeşti îşi
încheie mandatul. Cei care îşi încheie mandatul sunt stabiliţi prima dată prin tragere la sorţi.
(3) Dacă locul unui membru al Adunării reprezentanţilor comunităţii bisericeşti rămâne vacant înainte de
expirarea mandatului, el va fi ocupat de supleantul cu cel mai mare număr de voturi.
Art. 43. -
(1) Numele celor aleşi în Adunarea reprezentanţilor comunităţii bisericeşti sunt aduse la cunoştinţa publică
cel târziu duminica următoare după alegeri.
(2) Contestaţiile împotriva rezultatului alegerilor se pot formula în termen de 14 zile de la data desfăşurării
alegerilor.
(3) Contestaţiile vor fi soluţionate de Consistoriul districtual.
Art. 44. -
(1) Preşedintele Adunării reprezentanţilor comunităţii bisericeşti este preotul competent, respectiv prim-
preotul.
(2) În lipsa preotului, curatorul îi ţine locul şi preia preşedinţia adunării.
(3) Preşedintele asigură respectarea bunei-cuviinţe, ordinii şi demnităţii.
Art. 45. -
(1) Adunarea reprezentanţilor comunităţii bisericeşti este convocată, de regulă, în scris de preşedinte, cu
comunicarea ordinii de zi, cu o săptămână înaintea şedinţei. Convocarea are loc în baza hotărârii
presbiteriului.
(2) Adunarea reprezentanţilor comunităţii bisericeşti trebuie convocată, dacă acest lucru este solicitat în
scris, cu prezentarea scopului, de cel puţin o treime din numărul membrilor.
(3) Adunarea reprezentanţilor comunităţii bisericeşti trebuie să se întrunească cel puţin o dată pe an.
Art. 46. -
(1) Adunarea reprezentanţilor comunităţii bisericeşti poate lua hotărâri dacă este prezentă mai mult de o
treime din numărul membrilor.
(2) În situaţia în care nu răspunde convocării mai mult de o treime din numărul membrilor aleşi, se va
convoca o nouă şedinţă a Adunării reprezentanţilor comunităţii bisericeşti cu aceeaşi ordine de zi, care va
putea lua hotărâri fără să se ţină seama de numărul celor prezenţi.
(3) Şedinţele nu sunt publice.
(4) Adunarea reprezentanţilor comunităţii bisericeşti poate invita la şedinţe specialişti cu vot consultativ.
(5) Cu privire la fiecare şedinţă se întocmeşte câte un proces-verbal, care va fi semnat de preşedinte, de
către curator, dacă a participat la şedinţă, şi de către secretar. Procesul-verbal va fi autentificat de 2 membri
prezenţi la Adunarea reprezentanţilor comunităţii bisericeşti. Procesul-verbal de şedinţă este prezentat spre
luare la cunoştinţă Consistoriului districtual competent, în termen de 20 de zile.
(6) Procesul-verbal de şedinţă cuprinde în mod corespunzător şi datele prevăzute la art. 56 alin. (9).
Art. 47. -
(1) Proiectele de hotărâri pentru şedinţele Adunării reprezentanţilor comunităţii bisericeşti se depun în scris
de către presbiteriu.
(2) Adunarea reprezentanţilor comunităţii bisericeşti poate delibera cu privire la orice propunere venită din
plenul său. Cu privire la asemenea propuneri poate hotărî doar dacă mai mult de două treimi din numărul
celor prezenţi votează în acest sens.
Art. 48. - Adunarea reprezentanţilor comunităţii bisericeşti îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) asigură respectarea obiceiurilor liturgice şi hotărăşte cu privire la modificarea rânduielilor legate de viaţa
liturgică, conform dispoziţiilor art. 57 alin. (1) lit. c);
b) organizează alegerile în comunităţile bisericeşti de sine stătătoare pentru preot, curator şi presbiteriu;
c) aprobă darea de seamă anuală a presbiteriului;
d) hotărăşte cu privire la proiectele de hotărâri prezentate de presbiteriu, precum şi cu privire la solicitările
din plen, cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 45 alin. (2);
e) hotărăşte cu privire la administrarea patrimoniului comunităţii bisericeşti, inclusiv asupra investiţiilor,
construcţiilor noi şi reparaţiilor;
f) hotărăşte cu privire la bugetul şi bilanţul anual al comunităţii bisericeşti;
g) stabileşte contribuţiile enoriaşilor;
h) asigură reprezentarea juridică şi administrativă a comunităţii bisericeşti;
i) deliberează şi hotărăşte asupra altor probleme care îi sunt date spre soluţionare.
Art. 49. -
(1) Hotărârile Adunării reprezentanţilor comunităţii bisericeşti sunt duse la îndeplinire de către presbiteriu.
(2) Dacă în dispoziţiile bisericeşti nu se prevede altfel, hotărârile Adunării reprezentanţilor comunităţii
bisericeşti, înainte de punerea în executare, trebuie aprobate de Consistoriul districtual competent, dacă
privesc următoarele domenii:
a) denumirile pentru comunităţile bisericeşti, instituţii bisericeşti şi clădiri;
b) angajarea de colaboratori, dacă aceştia beneficiază de o contribuţie salarială din partea statului;
c) înstrăinarea, cedarea, grevarea cu sarcini pentru terenuri, clădiri sau părţi de clădiri, precum şi pentru
bunuri mobile, care au o valoare istorică, arhivistică, ştiinţifică, artistică, culturală sau de monument;
d) construcţii noi, modificări ale unor construcţii, demolări sau reparaţii ale unor clădiri, dacă acestea
necesită autorizaţii ale unei autorităţi a statului sau ajutor din partea comunităţii bisericeşti generale;
e) înfiinţarea, desfiinţarea sau reorganizarea de instituţii proprii;
f) folosirea patrimoniului bisericesc sau a unor fonduri cu destinaţie specială în alte scopuri decât cele
prevăzute iniţial;
g) formularea unor acţiuni în justiţie, precum şi soluţionarea unui litigiu pe cale extrajudecătorească.
(3) Hotărârile privind atribuţiile din domeniile indicate la lit. a)-d) necesită în plus aprobarea prealabilă a
Consistoriului superior.

SECŢIUNEA a 5-a
Presbiteriul

Art. 50. -
(1) Comunităţile bisericeşti de sine stătătoare au un presbiteriu.
(2) Din presbiteriu fac parte:
a) preotul, în calitate de preşedinte;
b) curatorul, ca locţiitor al preşedintelui;
c) alţi membri clerici şi laici, aleşi de Adunarea reprezentanţilor comunităţii bisericeşti.
(3) Reprezentarea în presbiteriu a clericilor şi laicilor aleşi de către Adunarea reprezentanţilor comunităţii
bisericeşti este următoarea:
a) comunităţile bisericeşti cu până la 300 de enoriaşi sunt reprezentate de 5 membri;
b) comunităţile bisericeşti care au între 301 şi 1.000 de enoriaşi sunt reprezentate de 7 membri;
c) comunităţi bisericeşti cu peste 1.000 de enoriaşi sunt reprezentate de 9 membri.
Art. 51. -
(1) Curatorul şi ceilalţi membri ai presbiteriului sunt aleşi pentru 4 ani. Realegerea este posibilă.
(2) La fiecare 2 ani, jumătate din numărul membrilor aleşi sunt schimbaţi din funcţie, potrivit art. 50 alin.
(2) lit. c). La prima modificare a componenţei presbiterului, membrii care urmează să fie schimbaţi sunt
aleşi prin tragere la sorţi.
(3) Alegerile au loc la interval de 2 ani în toate comunităţile bisericeşti, la o dată stabilită de Consistoriul
superior.
(4) Dacă funcţia de curator devine vacantă sau numărul membrilor aleşi ai presbiteriului scade sub
jumătate, se vor ţine alegeri complementare pentru perioada rămasă, până la împlinirea mandatului iniţial.
(5) Curatorul şi membrii aleşi ai presbiteriului nu pot fi angajaţi ai propriei comunităţi bisericeşti.
(6) Nu pot face parte din presbiteriu, în acelaşi mandat, soţii sau rudele de gradul 1 şi 2.
Art. 52. -
(1) Numele celor aleşi în presbiteriu vor fi date publicităţii cel târziu în duminica de după alegeri.
(2) Contestaţiile la alegeri pot fi formulate în termen de 14 zile de la data alegerilor. Contestaţiile vor fi
soluţionate de Consistoriul districtual.
Art. 53. -
(1) Dacă atât preşedintele, respectiv preotul, cât şi locţiitorul, respectiv curatorul, nu pot prezida şedinţa,
presbiteriul alege din rândurile sale un preşedinte de şedinţă.
(2) Fiecare presbiteriu îşi alege un secretar. Acesta are drept de vot dacă este membru ales al presbiteriului.
Art. 54. -
(1) Presbiteriul va fi convocat de către preşedinte în scris, cu comunicarea ordinii de zi, de regulă cu o
săptămână înainte de data şedinţei. În cazuri motivate, termenul poate fi scurtat.
(2) Preşedintele este obligat să convoace o şedinţă dacă cel puţin o treime din numărul membrilor solicită
acest lucru, cu prezentarea motivelor.
Art. 55. -
(1) Presbiteriul poate lua hotărâri dacă mai mult de jumătate din numărul membrilor săi este prezentă.
(2) Dacă cvorumul legal nu este întrunit, va fi convocată o nouă şedinţă cu aceeaşi ordine de zi, iar
presbiteriul poate lua hotărâri indiferent de numărul celor prezenţi.
Art. 56. -
(1) Preşedintele deschide şi închide şedinţa. El conduce dezbaterile, votarea şi alegerile.
(2) Preşedintele asigură păstrarea bunei-cuviinţe, a ordinii şi demnităţii.
(3) Şedinţele nu sunt publice.
(4) Pot participa la dezbateri specialişti consultanţi, fără drept de vot.
(5) La dezbaterea unui subiect care îl priveşte personal pe un membru al presbiteriului, soţul acestuia sau o
rudă de gradul 1 ori 2, membrul în cauză nu poate fi prezent, în caz contrar hotărârea adoptată este lovită de
nulitate.
(6) Fiecare membru al presbiteriului este îndreptăţit să pună întrebări şi să formuleze proiecte de hotărâri.
(7) Cu privire la problemele care nu sunt cuprinse pe ordinea de zi, se pot adopta hotărâri dacă cel puţin
două treimi din numărul celor prezenţi votează în acest sens.
(8) Despre fiecare şedinţă se va întocmi un proces-verbal, care va fi semnat de preşedinte, de către curator,
dacă a participat la şedinţă, şi de către secretar. Procesul-verbal va fi autentificat de 2 membri.
(9) Procesul-verbal cuprinde:
a) locul şi data şedinţei;
b) numele preşedintelui şi al secretarului;
c) nominalizarea membrilor prezenţi şi absenţi;
d) ordinea de zi a şedinţei;
e) proiectele de hotărâri formulate;
f) hotărârile adoptate;
g) la votările nominale, indicarea nominală a votanţilor, precizându-se dacă au votat cu "Da" sau "Nu";
h) alte date privind desfăşurarea şedinţei.
Art. 57. -
(1) Presbiteriul îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) asigură o viaţă creştinească în comunitatea bisericească, în conformitate cu cerinţele Evangheliei;
b) asigură ca planul de slujbe şi de păstorire să corespundă nevoilor comunităţii şi să fie respectat;
c) asigură respectarea tradiţiei slujbelor religioase şi elaborează propuneri de inovare a acesteia, potrivit
prevederilor art. 48 lit. a);
d) hotărăşte asupra cererilor de admitere în comunitatea bisericească;
e) participă la examinarea confirmanzilor şi la confirmare;
f) supraveghează activitatea diaconică din comunitate;
g) întocmeşte listele de alegători şi pregăteşte alegerile;
h) alege angajaţii comunităţii şi poartă răspunderea pentru ca aceştia să îşi primească drepturile salariale;
i) se îngrijeşte de ţinerea contabilităţii în conformitate cu dispoziţiile legale în materie;
j) poartă răspunderea pentru administrarea patrimoniului comunităţii;
k) hotărăşte convocarea Adunării reprezentanţilor comunităţii bisericeşti şi a Adunării generale a membrilor
comunităţii bisericeşti şi pregăteşte propunerile adresate acestora;
l) duce la îndeplinire hotărârile Adunării reprezentanţilor comunităţii bisericeşti;
m) prezintă Adunării reprezentanţilor comunităţii bisericeşti bilanţul anual;
n) rezolvă toate celelalte sarcini care îi sunt atribuite prin regulamente sau dispoziţii.
(2) Prevederile alin. (1) sunt citite în prima şedinţă după fiecare alegere a presbiteriului.
Art. 58. -
(1) Presbiteriul numeşte 2 dintre membri săi în funcţia de epitrop. Epitropii se îngrijesc cu fidelitate pentru
promovarea credinţei şi lucrării creştine în cadrul comunităţii bisericeşti şi pentru păstrarea tradiţiilor
bisericeşti. Ei preiau sarcinile ce le revin, conform ordinii şi obiceiului în cadrul serviciului divin şi al altor
manifestări bisericeşti, dar şi în cadrul comunităţii bisericeşti, şi preiau atribuţiile diaconice proprii.
(2) Epitropii veghează asupra întregului patrimoniu mobil şi imobil al comunităţii bisericeşti, precum şi
asupra administrării lichidităţilor de care dispune aceasta şi prezintă presbiteriului un raport în acest sens.

SECŢIUNEA a 6-a
Curatorul şi consiliul bisericesc

Art. 59. -
(1) Curatorul comunităţii bisericeşti, în calitate de prim-demnitar laic, este locţiitorul preotului şi îl sprijină
pe acesta în îndeplinirea atribuţiilor sale.
(2) Curatorul reprezintă comunitatea când preotul este în imposibilitate de a o face sau când postul acestuia
este vacant.
Art. 60. -
(1) Comunităţile bisericeşti din diaspora au un consiliu bisericesc sau un împuternicit special, curator.
(2) În comunităţile cu peste 21 de enoriaşi din consiliul bisericesc fac parte, în calitate de membri:
a) preotul competent;
b) curatorul;
c) şi alţii, de la unul până la 5 membri.
(3) În comunităţi cu până la 20 de enoriaşi din consiliul bisericesc fac parte, în calitate de membri:
a) preotul competent;
b) împuternicitul special;
c) unul sau 2 membri, după posibilităţi.
(4) Alegerile în consiliul bisericesc au loc în acelaşi timp şi în aceleaşi condiţii ca şi alegerile presbiteriului.
Preşedinţia în consiliul bisericesc este stabilită de Consistoriul districtual competent.
(5) Consiliul bisericesc răspunde în faţa Adunării generale a enoriaşilor şi este descărcat de răspundere de
aceasta.
Art. 61. - Consiliul bisericesc îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) se îngrijeşte pentru asigurarea unei vieţi creştineşti, după cerinţele Evangheliei, în comunitatea
bisericească;
b) asigură ca planul de slujbe şi de păstorire să corespundă nevoilor comunităţii şi să fie respectat;
c) se îngrijeşte de respectarea tradiţiei slujbelor religioase şi elaborează propuneri de modificare a
rânduielilor bisericeşti;
d) hotărăşte asupra cererilor de admitere în comunitatea bisericească;
e) participă la examinarea confirmanzilor şi la confirmare;
f) supraveghează activitatea diaconică din comunitate;
g) pregăteşte propunerile scrise către Consistoriul districtual;
h) duce la îndeplinire hotărârile Consistoriului districtual;
i) depune la Adunarea generală a membrilor comunităţii bisericeşti bilanţul anual spre aprobare;
j) rezolvă toate celelalte sarcini care îi sunt atribuite prin regulamente sau dispoziţii.
Art. 62. -
(1) Când un presbiteriu sau consiliu bisericesc îşi neglijează în mod repetat şi constant obligaţiile,
Consistoriul superior poate dizolva presbiteriul sau consiliul bisericesc respectiv, după o cercetare
prealabilă minuţioasă şi după audierea atât a Consistoriului districtual competent, cât şi a presbiteriului sau
consiliului bisericesc şi poate dispune organizarea de alegeri ale unui nou presbiteriu, respectiv consiliu
bisericesc.
(2) Membrii vinovaţi din cadrul presbiteriului, respectiv consiliului bisericesc, sunt excluşi de la realegere,
cu excepţia situaţiei când Consistoriul superior, prin procedură specială, reabilitează membrii destituiţi. La
următoarele alegeri, stabilite de Consistoriul superior, aceştia pot fi aleşi din nou.
(3) În perioada interimară, respectiv până la alegerile unui nou presbiteriu sau consiliu bisericesc,
administrarea comunităţii bisericeşti este preluată de către Consistoriul districtual.

CAPITOLUL III
Comunitatea bisericească districtuală

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 63. - Comunitatea bisericească districtuală cuprinde comunităţile bisericeşti de sine stătătoare şi
comunităţile din diasporă, care aparţin districtului bisericesc respectiv.
Art. 64. - Comunitatea bisericescă districtuală este persoană juridică de utilitate publică.
Art. 65. -
(1) Limitele teritoriale ale unui district bisericesc sunt stabilite prin datină.
(2) Restructurarea districtelor bisericeşti şi stabilirea centrului administrativ ale acestora sunt de competenţa
Congresului Bisericii Generale, după ascultarea comunităţilor bisericeşti respective, precum şi a
Consistoriului districtual competent.
Art. 66. - Conlucrarea regională a comunităţilor bisericeşti se realizează în cadrul comunităţii bisericeşti
districtuale. Comunitatea bisericescă districtuală îşi îndeplineşte sarcinile prin propriile organe alese.
Art. 67. - Conducerea comunităţii bisericeşti districtuale se realizează prin:
a) Congresul bisericii districtuale;
b) Consistoriul districtual;
c) decanul districtual.

SECŢIUNEA a 2-a
Congresul bisericii districtuale

Art. 68. -
(1) Problemele comunităţii bisericeşti districtuale sunt dezbătute şi hotărâte în adunările Congresului
bisericii districtuale.
(2) Din Congresul bisericii districtuale fac parte, în calitate de membri:
a) decanul districtual, ca preşedinte;
b) curatorul districtual, ca locţiitor al preşedintelui;
c) membrii Consistoriului districtual;
d) toţi preoţii angajaţi în cadrul comunităţii bisericeşti districtuale;
e) curatorii comunităţilor bisericeşti;
f) membrii delegaţi în Congresul bisericii districtuale, al căror număr este reglementat în funcţie de
mărimea comunităţii bisericeşti reprezentate;
g) câte un reprezentant al comunităţilor bisericeşti din diaspora, de regulă cu mai mult de 20 de enoriaşi.
(3) Pentru o reprezentare regională corespunzătoare a comunităţilor bisericeşti cu un număr mai mic de 20
de enoriaşi se îngrijeşte Consistoriul districtual.
Art. 69. -
(1) Membrii delegaţi în Congresul bisericii districtuale sunt aleşi pentru un mandat de 4 ani. Alegerea în
comunităţile bisericeşti de sine stătătoare se realizează prin Adunarea generală a membrilor comunităţii
bisericeşti.
(2) Realegerea este posibilă.
(3) Vor fi aleşi:
a) un membru delegat pentru comunităţile bisericeşti care au între 100 şi 300 de enoriaşi;
b) 3 membri delegaţi pentru comunităţile bisericeşti care au între 301 şi 500 de enoriaşi;
c) 5 membri delegaţi pentru comunităţile bisericeşti care au între 501 şi 1.000 de enoriaşi;
d) 7 membri delegaţi pentru comunităţile bisericeşti care au peste 1.000 de enoriaşi.
(4) În afara membrilor delegaţi va fi ales un număr egal de supleanţi.
(5) În cazul în care unul dintre delegaţi se retrage înainte de expirarea mandatului, locul vacant va fi ocupat
de delegatul supleant care a întrunit cele mai multe voturi.

(6) Înainte de noile alegeri, Consistoriul districtual stabileşte numărul delegaţilor propuşi conform ultimei
evidenţe a numărului de enoriaşi în districtul bisericesc respectiv.
Art. 70. -
(1) Preşedintele Congresului bisericii districtuale este decanul districtual. În lipsa acestuia conducerea este
asigurată de curatorul bisericii districtuale.
(2) Şedinţele Congresului bisericii districtuale sunt publice.
Art. 71. -
(1) Congresul bisericii districtuale se întruneşte la invitaţia preşedintelui.
(2) Convocarea Congresului bisericii districtuale are loc în temeiul hotărârii Consistoriului districtual sau
dacă este solicitată în scris de o treime din nunărul membrilor săi.
(3) Invitaţia se comunică, de regulă, cu cel puţin 8 zile înainte de şedinţă, în scris, împreună cu ordinea de
zi.
(4) Congresul bisericii districtuale se întruneşte cel puţin o dată pe an pentru a lua cunoştinţă despre darea
de seamă a Consistoriului districtual.
Art. 72. -
(1) Preşedintele deschide şi închide şedinţa, prezintă proiectele de hotărâri cu privire la obiectele ce
urmează a fi dezbătute, pe care Consistoriul districtual le-a hotărât, şi conduce dezbaterile, votarea şi
alegerile.
(2) Pot fi adoptate hotărâri doar cu privire la obiectele cuprinse pe ordinea de zi.
(3) Fiecare membru poate formula întrebări şi cereri cu privire la alte obiecte. Răspunsurile la întrebările
formulate vor fi date, în măsura posibilităţilor, în aceeaşi şedinţă.
(4) Pot fi adoptate hotărâri cu privire la alte cereri decât obiectele cuprinse pe ordinea de zi, dacă cel puţin o
treime din numărul celor prezenţi decide în acest sens.
Art. 73. -
(1) Congresul bisericii districtuale are următoarele atribuţii:
a) alege decanul districtual, curatorul districtual, membrii Consistoriului districtual şi membrii delegaţi,
precum şi supleanţii acestora în Congresul Bisericii Generale;
b) aprobă darea de seamă a Consistoriului districtual;
c) se pronunţă cu privire la propunerile care sunt transmise de Consistoriul superior districtelor bisericeşti şi
comunităţilor acestora şi care urmează să fie prezentate Adunării Bisericii Generale;
d) hotărăşte cu privire la solicitări adresate Congresului Bisericii Generale. Solicitările vor fi prezentate
Consistoriului superior cu cel puţin 8 zile înaintea Congresului Bisericii Generale;
e) aprobă bilanţul contabil şi bugetul anual al comunităţii bisericeşti districtuale;
f) aprobă raportul cu privire la activitatea diaconică în districtul bisericesc şi adoptă hotărâri în materie;
g) dezbate şi decide cu privire la toate celelalte probleme care cad în competenţa Congresului bisericii
districtuale.
(2) Realegerea decanului districtual, a curatorului districtual, a membrilor Consistoriului districtual şi a
membrilor delegaţi, precum şi a supleanţilor acestora în Congresul Bisericii Generale este posibilă.
Art. 74. -
(1) Congresul bisericii districtuale poate lua hotărâri dacă cel puţin o treime din numărul membrilor săi este
prezentă.
(2) Hotărârile adoptate trebuie comunicate tuturor presbiteriilor, consiliilor bisericeşti şi oficiilor parohiale
din districtul bisericesc.
(3) Cu privire la fiecare şedinţă se va încheia un procesverbal al dezbaterilor, care va fi semnat de
preşedinte, curatorul districtual, dacă este prezent, şi de secretar. Procesul-verbal este validat de către 2
membri, urmând a fi prezentat în termen de 30 de zile Consistoriului superior spre luare la cunoştinţă.
(4) Referitor la procesul-verbal, sunt aplicabile prevederile art. 56 alin. (9).

SECŢIUNEA a 3-a
Consistoriul districtual

Art. 75. -
(1) Consistoriul districtual îndeplineşte atribuţiile curente în cadrul districtului bisericesc. Consistoriul
districtual deliberează şi hotărăşte în conformitate cu dispoziţiile legale asupra problemelor comunităţii
bisericeşti districtuale. Consitoriul districtual prezintă darea de seamă Congresului bisericii districtuale.
(2) Consistoriul districtual are o cancelarie proprie.
Art. 76. -
(1) Din Consistoriul districtual fac parte, în calitate de membri:
a) decanul districtual;
b) curatorul districtual;
c) 7 membri cu un mandat de 4 ani, respectiv 2 preoţi şi 5 membri laici.
(2) Membrii laici ai Consistoriului districtual nu pot fi angajaţi ai Bisericii.
Art. 77. -
(1) Decanul districtual este ales din rândul preoţilor în serviciul pastoral pe o durată de 4 ani.
(2) Decanul districtual reprezintă districtul bisericesc pe plan intern, precum şi faţă de terţi.
(3) În chestiuni importante, care nu necesită aprobarea de către Congresul bisericii districtuale sau de către
Consistoriul districtual, decanul districtual hotărăşte în consens cu curatorul bisericii districtuale. În caz de
divergenţă, problema va fi prezentată spre soluţionare Consistoriului districtual.
(4) Decanul districtual are, în special, următoarele atribuţii:
a) asigură asistenţa duhovnicească a preoţilor în districtul bisericesc;
b) se îngrijeşte de realizarea alegerilor preoţeşti;
c) instalează preoţii în funcţie;
d) convoacă adunările preoţilor;
e) îndeplineşte în timpul mandatului său vizitele pastorale în comunităţile din districtul lui;
f) asigură supravegherea activităţilor organelor bisericeşti pe teritoriul districtului;
g) supraveghează activitatea angajaţilor comunităţii bisericeşti districtuale;
h) se îngrijeşte de îndeplinirea dispoziţiilor bisericeşti şi prezintă episcopului şi Consistoriului superior
rapoartele solicitate;
i) îndeplineşte toate sarcinile care îi sunt repartizate potrivit regulamentelor şi dispoziţilor.
(5) Decanul districtual este îndreptăţit să participe la şedinţele organelor comunităţilor bisericeşti din
întregul district bisericesc.
Art. 78. -
(1) Curatorul bisericii districtuale, ca primul demnitar laic al comunităţii bisericeşti districtuale, este ales
pentru un mandat de 4 ani. El realizează împreună cu decanul districtual conducerea comunităţii bisericeşti
districtuale.
(2) Curatorul bisericii districtuale îl înlocuieşte pe decan când acesta este absent, cu excepţia acelor situaţii,
care cad în competenţa locţiitorului pentru probleme clericale.
(3) Curatorul bisericii districtuale participă, după posibilităţi, la vizitele pastorale ale decanului.
Art. 79. -
(1) După alegeri, Consistoriul districtual numeşte în prima sa şedinţă:
a) locţiitorul pentru probleme clericale al decanului;
b) locţiitorul curatorului bisericii districtuale;
c) administratorul comunităţii bisericeşti districtuale, care răspunde mai ales de problemele privind
patrimoniul comunităţii bisericeşti districtuale.
(2) Locţiitorul pentru probleme clericale al decanului este ales din rândul preoţilor şi are următoarele
atribuţii:
a) rezolvă în lipsa decanului toate problemele clericale ale bisericii districtuale;
b) preia preşedinţia organelor bisericeşti în situaţiile în care atât decanul, cât şi curatorul bisericii
districtuale lipsesc.
(3) Prevederile art. 58 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Art. 80. -
(1) Consistoriul districtual se întruneşte la invitaţia preşedintelui. Invitaţia se comunică în scris, împreună
cu ordinea de zi, cu cel târziu 8 zile înainte de data şedinţei.
(2) Consistoriul districtual trebuie convocat când cel puţin o treime din numărul membrilor săi solicită
aceasta, cu prezentarea scopului.
(3) Consistoriul districtual poate lua hotărâri dacă în afara preşedintelui sunt prezenţi cel puţin 4 membri.
(4) Pot fi invitaţi la şedinţe specialişti cu vot consultativ.
(5) Secretarul Consistoriului districtual este secretarul de şedinţă, potrivit art. 83 alin. (2).
(6) Şedinţele Consistoriului districtual nu sunt publice.
(7) Cu privire la fiecare şedinţă se întocmeşte un procesverbal al dezbaterilor, pentru întocmirea căruia sunt
aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 56 alin. (9).
Art. 81. -
(1) Comunităţile bisericeşti cu peste 300 de enoriaşi pot, cu acordul Consistoriului districtual, derula
schimbul de corespondenţă direct cu Consistoriul superior în anumite probleme, dacă Consitoriul superior
aprobă o asemenea reglementare. Acestea se referă la:
a) administrarea patrimoniului;
b) angajări şi statul de personal şi salarii;
c) probleme juridice şi acţiuni în justiţie.
(2) Consistoriul districtual trebuie informat cu privire la problemele în discuţie.
Art. 82. - Consistoriul districtual îndeplineşte, în special, următoarele atribuţii:
a) se îngrijeşte de asigurarea asistenţei duhovniceşti corespunzătoare în comunităţile bisericeşti ale
districtului şi verifică planurile de păstorire ale comunităţilor bisericeşti;
b) supraveghează activitatea diaconică în comunitatea bisericească districtuală;
c) se îngrijeşte de predarea învăţământului religios şi de catehizare;
d) se îngrijeşte de respectarea prezentului statut, a dispoziţiilor şi ordinelor bisericeşti, precum şi de
menţinerea unităţii în interiorul comunităţii bisericeşti districtuale;
e) răspunde de administrarea patrimoniului comunităţii bisericeşti districtuale;
f) pregăteşte Congresul bisericii districtuale şi hotărăşte convocarea acestuia;
g) pregăteşte hotărârile pentru Congresul bisericii destrictuale;
h) pregăteşte darea de seamă pentru fiecare an calendaristic şi o prezintă Congresului bisericii districtuale;
i) realizează administrarea şi reprezentarea în justiţie a comunităţilor bisericeşti prevăzute la art. 25;
j) hotărăşte cu privire la solicitările consiliilor bisericeşti;
k) ia cunoştinţă despre hotărârile Adunării reprezentanţilor comunităţii bisericeşti, aprobă hotărârile în
domeniile prevăzute de art. 49 alin. (2), pe care le transmite, după caz, Consistoriului superior;
l) verifică buna administrare a patrimoniului comunităţilor bisericeşti din district şi organizează vizitele
pastorale;
m) hotărăşte asupra obiecţiilor, plângerilor sau acţiunilor privind hotărârile şi demersurile presbiteriilor şi
ale adunărilor reprezentanţilor comunităţilor bisericeşti în cadrul districtului;
n) se îngrijeşte de efectuarea alegerilor preoţilor în comunităţile bisericeşti şi contribuie la instalarea
preotului;
o) supraveghează activitatea cancelariei Consistoriului districtual;
p) hotărăşte cu privire la angajarea şi concedierea salariaţilor cancelariei, cu respectarea prevederilor art.
107 pct. 20;
r) verifică depozitarea în siguranţă a obiectelor de artă, cultură şi arhivă din comunităţile bisericeşti şi
răspunde de depozitarea în siguranţă a unor asemenea bunuri, care au fost predate Consistoriului districtual
din comunităţile existente sau dizolvate;
s) rezolvă toate celelalte probleme care îi sunt repartizate potrivit prevederilor şi dispoziţiilor bisericeşti.

SECŢIUNEA a 4-a
Cancelaria Consistoriului districtual

Art. 83. -
(1) Pentru îndeplinirea sarcinilor sale, Consistoriul districtual are o cancelarie proprie. Aceasta poate avea
mai multe posturi.
(2) Conducerea cancelariei revine, pe lângă decanul districtual, secretarului districtual, care, în şedinţele
Consistoriului districtual şi ale Congresului bisericii districtuale, îndeplineşte funcţia de secretar şi poate,
de asemenea, primi şi sarcina de raportor.
(3) Toate documentele Consistoriului districtual trebuie semnate de preşedinte şi de secretar, iar când acest
lucru nu este posibil, de locţiitorii acestora.

CAPITOLUL IV
Comunitatea bisericească generală

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale

Art. 84. - Comunitatea bisericească generală cuprinde toate comunităţile bisericeşti locale şi comunităţile
bisericeşti districtuale ale Bisericii Evanghelice C.A. din România, precum şi instituţiile, organizaţiile şi
unităţile, care, în baza prezentului statut, sunt părţi ale Bisericii.
Art. 85. -
(1) Comunitatea bisericească generală este persoană juridică de utilitate publică.
(2) Comunitatea bisericească generală are patrimoniu propriu.
Art. 86. - Conducerea, reprezentarea în interior şi în afară, precum şi toate celelalte interese ale comunităţii
bisericeşti generale sunt realizate, în conformitate cu prevederile prezentului statut, de către:
a) Congresul Bisericii Generale;
b) Consistoriul superior;
c) episcopul.

SECŢIUNEA a 2-a
Congresul Bisericii Generale

Art. 87. - Din Congresul Bisericii Generale fac parte, în calitate de membri:
a) episcopul;
b) curatorul bisericii generale:
c) episcopul vicar;
d) ceilalţi membri ai Consistoriului superior;
e) decanii districtuali;
f) curatorii districtuali;
g) până la 12 membri delegaţi clerici, aleşi de către congresele bisericilor districtuale, potrivit art. 73 şi 88;
h) până la 24 de membri delegaţi laici, aleşi de congresele bisericilor districtuale şi care nu pot fi angajaţi ai
bisericii;
i) directorul Departamentului pentru teologie protestantă al Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu;
j) preşedintele "Asociaţiei Diakonisches Werk" a credincioşilor Bisericii Evanghelice C.A. din România;
k) câte un reprezentant al organizaţiilor şi instituţiilor bisericeşti, dacă statutul propriu al acestora, aprobat
de Congresul Bisericii Generale, prevede o asemenea reprezentare.
Art. 88. -
(1) Durata mandatului membrilor delegaţi în Congresul Bisericii Generale este de 4 ani.
(2) Numărul membrilor delegaţi în Congresul Bisericii Generale din partea fiecărui district, precum şi al
supleanţilor, va fi stabilit de Consistoriul superior în funcţie de numărul enoriaşilor din respectivul district
bisericesc, astfel încât fiecare district să fie reprezentat de cel puţin un delegat cleric şi 3 delegaţi laici.
Art. 89. -
(1) Preşedintele Congresului Bisericii Generale este episcopul.
(2) În cazul în care episcopul nu poate participa la şedinţă sau postul de episcop este vacant, preşedinţia
şedinţei este preluată de curatorul Bisericii Generale.
(3) Dacă şi curatorul Bisericii Generale nu poate participa la şedinţă, preşedinţia este preluată de episcopul
vicar.
(4) Dacă şi episcopul vicar este în imposibilitatea de a participa la şedinţă, preşedinţia trece la locţiitorul
Bisericii Generale şi, în sfârşit, la locţiitorul episcopului vicar.
Art. 90. -
(1) Congresul Bisericii Generale este convocat de preşedintele său, în temeiul hotărârii Consistoriului
superior. Convocarea are loc cu cel puţin 30 de zile înainte de data şedinţei, cu comunicarea scrisă a ordinii
de zi şi a proiectelor de hotărâri motivate.
(2) Congresul Bisericii Generale se întruneşte cel puţin o dată pe an într-o şedinţă ordinară.
(3) Când cel puţin o treime din numărul membrilor solicită în scris sau majoritatea congreselor bisericilor
districtuale hotărăsc acest lucru, Congresul Bisericii Generale trebuie convocat în termen de 6 săptămâni
într-o şedinţă extraordinară.
Art. 91. -
(1) Congresul Bisericii Generale poate lua hotărâri, dacă mai mult de jumătate din numărul membrilor săi
este prezentă. Fac excepţie cazurile de votare a proiectelor de hotărâre prevăzute la art. 96, când este
necesară prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor.
(2) În cadrul slujbei religioase de deschidere a primei şedinţe pentru fiecare congres nou-constituit, membrii
congresului sunt instalaţi în funcţia lor de către episcop potrivit agendei liturgice a Bisericii Evanghelice
C.A. din România.
(3) Pentru membrii aleşi mai târziu, instalarea lor are loc la începutul următoarei şedinţe a Congresului
Bisericii Generale.
Art. 92. -
(1) Şedinţele Congresului Bisericii Generale sunt publice. Şedinţele nu sunt publice atunci când există o
solicitare scrisă în acest sens din partea a cel puţin 10 membri ai Congresului Bisericii Generale, care este
aprobată de majoritatea membrilor prezenţi.
(2) La dezbaterile Congresului Bisericii Generale pot fi invitaţi specialişti cu rol consultativ.
(3) Cu privire la fiecare şedinţă se întocmeşte un procesverbal al dezbaterilor, care va fi semnat de
preşedinte, de curatorul general, dacă a participat la şedinţă, şi de către secretarul de şedinţă. Procesul-
verbal este validat de 2 membri.
(4) Conţinutului procesului-verbal al dezbaterilor îi sunt aplicabile prevederile art. 56 alin. (9).
Art. 93. -
(1) Hotărârile şi dispoziţiile emise de Congresul Bisericii Generale au putere de lege pentru Biserica
Evanghelică C.A. din România.
(2) Congresul Bisericii Generale hotărăşte, în baza unor propuneri din partea Consistoriului superior, a unui
congres bisericesc districtual sau a plenului Congresului Bisericii Generale, dacă propunerile au fost
semnate de 15 membri.
(3) Propunerile adresate Congresului Bisericii Generale sunt prezentate cu întregul text şi motivate. Ele se
prezintă prin intermediul Consistoriul superior sau în plenul Congresului Bisericii Generale.
(4) Consistoriul superior prezintă Congresului Bisericii Generale toate propunerile care nu îi aparţin,
însoţite de o luare de poziţie.
Art. 94. - Congresul Bisericii Generale îndeplineşte, în special, următoarele atribuţii:
a) luarea de hotărâri cu privire la adoptarea unor cărţi simbolice, ca şi a agendei liturgice, a cărţii de cântece
şi a catehismului;
b) luarea deciziilor privind orânduirea vieţii bisericeşti şi a problemelor legate de aceasta;
c) luarea deciziilor privind Statutul, precum şi problemele şi dispoziţiile cu caracter general ale Bisericii;
d) luarea deciziilor pentru înfiinţarea, organizarea şi dizolvarea de comunităţi şi districte bisericeşti;
e) luarea deciziilor cu privire la înfiinţarea, reorganizarea sau dizolvarea de organizaţii, instituţii, unităţi,
fundaţii, asociaţii şi societăţi ale Bisericii Evanghelice C.A. din România, cum ar fi case de odihnă, cămine
de bătrâni, cămine de elevi şi altele, precum şi asupra statutelor acestora, potrivit art. 116 lit. b) şi c);
f) luarea deciziilor cu privire la convenţiile Bisericii Evanghelice C.A. din România cu alte biserici din ţară
sau din străinătate, precum şi cu uniuni sau instituţii religioase ori laice din ţară şi din străinătate;
g) luarea deciziilor cu privire la convenţii ale Bisericii Evanghelice C.A. din România cu statul român.
Art. 95. - Alte atribuţii ale Congresului Bisericii Generale sunt:
a) asigurarea păstrării crezului Bisericii şi a dreptei învăţături;
b) asigurarea îndeplinirii misiunii diaconice a Bisericii;
c) preocuparea pentru îndeplinirea rolului misionar al Bisericii;
d) alegerea episcopului, a curatorului Bisericii Generale, a episcopului vicar, a membrilor Consistoriului
superior şi a secretarului general;
e) alegerea membrilor Comisiei disciplinare superioare a Bisericii Evanghelice C.A. din România;
f) alegerea membrilor Consiliului pentru probleme juridice al Bisericii Evanghelice C.A. din România;
g) dezbaterea şi hotărârea cu privire la rapoartele episcopului şi ale Consistoriului superior, care sunt
prezentate Congresului Bisericii Generale;
h) asigurarea reprezentării Bisericii Evanghelice C.A. din România în relaţiile cu alte biserici, în relaţiile cu
statul şi în public;
i) aprobarea înfiinţării, potrivit art. 107 pct. 5, a posturilor de preoţi pentru comunităţi, precum şi a
posturilor de preoţi cu atribuţii în cadrul comunităţii bisericeşti generale sau în instituţiile acesteia;
j) asigurarea formării preoţilor, diaconilor, lectorilor, organiştilor, profesorilor de religie, asistenţilor sociali
şi a altor colaboratori ai Bisericii, precum şi a asociaţilor, organizaţiilor şi instituţiilor acesteia;
k) aprobarea bugetului şi bilanţului anual ale comunităţii bisericeşti generale, precum şi descărcarea de
răspundere a Consistoriului superior;
l) grija pentru averea şi proprietăţile Bisericii, precum şi pentru bunurile Bisericii cu valoare artistică,
culturală sau istorică;
m) aprobarea dobândirii, construirii, modificării sau demolării, precum şi înstrăinarea sau cedarea de clădiri
importante ale comunităţii bisericeşti generale;
n) realizarea tuturor celorlaltor dispoziţii şi ordine cuprinse în prezentul statut, precum şi orice alte atribuţii
ce îi revin şi care nu cad în competenţa altor organe bisericeşti.
Art. 96. -
(1) Toate proiectele de hotărâre ale Consistoriului superior, care au ca obiect adoptarea de norme generale
ale Bisericii sau modificări ale acestora, vor fi prezentate, în vederea consultării, tuturor presbiteriilor
comunităţilor bisericeşti de sine stătătoare şi congreselor bisericilor districtuale, înainte ca Congresul
Bisericii Generale să delibereze şi să hotărască asupra lor.
(2) Toate proiectele de hotărâre importante ale Consistoriului superior sunt prezentate, în vederea avizării,
comisiilor înainte de a fi dezbătute şi de a se hotărâ asupra lor. După deschiderea şedinţei Congresului
Bisericii Generale şi prezentarea proiectelor de hotărâre, comisiile sunt alese de Congresul Bisericii
Generale. Cu privire la importanţa proiectelor de hotărâre decide Congresul Bisericii Generale.
(3) Şedinţele comisiilor nu sunt publice, însă pot fi invitaţi şi specialişti cu rol consultativ.
Art. 97. -
(1) Cu privire la atribuţiile prevăzute la art. 94, Congresul Bisericii Generale decide cu majoritatea de două
treimi din numărul voturilor celor prezenţi.
(2) Cu privire la atribuţiile prevăzute la art. 95, Congresul Bisericii Generale decide cu majoritatea simplă a
voturilor celor prezenţi.
(3) La votul final, când Congresul Bisericii Generale decide cu privire la adoptarea unui proiect de hotărâre
în ansamblu, votul este nominal.
(4) În caz de paritate de voturi în deliberarea privind chestiuni singulare, proiectul de hotărâre se consideră
respins. În cazul parităţii de voturi la votarea finală, dezbaterea acestui proiect va avea loc la următoarea
şedinţă a Congresului Bisericii Generale.

SECŢIUNEA a 3-a
Consistoriul superior

Art. 98. -
(1) Consistoriul superior îndeplineşte sarcinile curente ale Bisericii. El deliberează şi hotărăşte în cadrul
legislaţiei în vigoare cu privire la chestiuni ale comunităţii bisericeşti generale, precum şi ale asociaţiilor,
organizaţiilor şi instituţiilor acesteia.
(2) El răspunde pentru activitatea sa în faţa Congresului Bisericii Generale.
Art. 99. - Din Consistoriul superior fac parte în calitate de membri:
a) episcopul;
b) curatorul Bisericii Generale;
c) episcopul vicar;
d) 3 preoţi, dintre care cel puţin 2 preoţi parohi;
e) 6 membri laici.
Art. 100. -
(1) Cu excepţia episcopului, toţi membri Consistoriului superior sunt aleşi de Congresul Bisericii Generale
pentru un mandat de 4 ani.
(2) La plecarea unuia din membrii Consistoriului superior înainte de expirarea mandatului său, locul rămas
vacant va fi ocupat din nou prin alegere de către Congresul Bisericii Generale pentru restul mandatului.
(3) Curatorul comunităţii bisericeşti generale, precum şi ceilalţi 6 membri laici ai Consistoriului superior nu
pot fi angajaţi ai Bisericii Evanghelice C.A. din România.
Art. 101. -
(1) Curatorul comunităţii bisericeşti generale, ca prim demnitar laic al acesteia, sprijină episcopul în
îndeplinirea atribuţiilor sale. El ţine locul episcopului, când acesta nu este disponibil sau locul său este
vacant, în toate problemele, cu excepţia atribuţiilor clericale. El participă, după posibilităţi, la vizitele
pastorale ale episcopului.
(2) Consistoriul superior stabileşte în prima sa şedinţă care dintre membri săi laici este locţiitorul
curatorului comunităţii bisericeşti generale.
Art. 102. -
(1) Episcopul vicar este ales din rândul preoţilor. El sprijină episcopul în îndeplinirea atribuţiilor sale. El
ţine locul episcopului, când acesta nu este disponibil sau locul său este vacant, în toate atribuţiile clericale.
Când curatorul comunităţii bisericeşti generale nu este disponibil sau locul său este vacant, episcopul vicar
ţine locul episcopului şi în toate celelalte chestiuni.
(2) Consistoriul superior stabileşte în prima sa şedinţă care din membrii clerici este locţiitorul episcopului
vicar.
Art. 103. -
(1) Episcopul este preşedintele Consistoriului superior. Dacă acesta nu este disponibil sau locul său este
vacant, preşedinţia şedinţei este asigurată de curatorul comunităţii bisericeşti generale.
(2) Dacă nici acesta nu este disponibil sau locul său este vacant, preşedinţia şedinţei este asigurată de
episcopul vicar. În caz de alte indisponibilităţi, în prima şedinţă a Consistoriului superior preşedinţia este
preluată de cel mai în vârstă membru cleric.
(3) În toate celelalte şedinţe, preşedinţia este asigurată de locţiitorul curatorului comunităţii bisericeşti
generale şi, în sfârşit, de locţiitorul episcopului vicar.
Art. 104. -
(1) Consistoriul Superior este convocat în scris pentru şedinţă de către preşedintele său, cu cel puţin o
săptămână înainte de data acesteia, cu comunicarea ordinii de zi şi a proiectelor de hotărâri motivate.
(2) În caz de urgenţă, termenul de convocare poate fi mai scurt.
(3) Consistoriul superior trebuie convocat dacă cel puţin o treime din numărul membrilor săi solicită
aceasta, cu indicarea scopului.
Art. 105. -
(1) Consistoriul superior poate adopta hotărâri, dacă în afara preşedintelui sunt prezenţi încă 6 dintre
membrii săi.
(2) Şedinţele nu sunt publice.
(3) Pot fi invitaţi să participe la dezbateri specialişti cu rol consultativ.
(4) Cu privire la fiecare şedinţă a Consistoriului superior se încheie un proces-verbal al dezbaterilor, care va
fi semnat de preşedinte, curatorul comunităţii bisericeşti generale, dacă a participat la şedinţă, şi de
secretarul general. Procesul-verbal va fi validat în următoarea şedinţă a Consistoriului superior. Cu privire
la conţinutul procesului-verbal al Consistoriului superior se aplică în mod corespunzător prevederile art. 56
alin. (9).
(5) Procesele-verbale ale Consistoriului superior pot fi consultate de toţi membrii Congresului Bisericii
Generale.
Art. 106. -
(1) Proiectele de hotărâri pot fi prezentate Consistoriului superior de Comisia pentru chestiuni clericale, de
Comisia pentru probleme economice şi juridice sau de plenul şedinţei Consistoriului superior. Mai pot fi
înaintate propuneri de hotărâri din partea consistoriilor districtuale, din partea organelor de conducere ale
asociaţiilor, organizaţiilor şi instituţiilor bisericeşti, precum şi de către 10 membri ai Congresului Bisericii
Generale. În toate cazurile, propunerile trebuie motivate şi prezentate integral.
(2) Propunerile care nu provin de la o comisie a Consistoriului superior trebuie înaintate comisiilor
competente spre pronunţare şi formularea eventuală a unui proiect de hotărâre.
(3) Consistoriul superior poate să dezbată fiecare propunere venită din plenul său, dar poate să decidă doar
dacă majoritatea membrilor prezenţi ai Consistoriului superior votează pentru aprobarea propunerii.
Art. 107. - Consistoriul superior are îndeosebi următoarele atribuţii:
1. îndeplinirea hotărârilor Congresului Bisericii Generale;
2. supravegherea vieţii bisericeşti şi activităţii comunităţii bisericeşti generale, precum şi în toate
structurile, asociaţiile, organizaţiile şi instituţiile acesteia;
3. grija pentru serviciul divin în comunităţile bisericeşti, precum şi în instituţiile bisericeşti;
4. hotărăşte cu privire la apel, plângere şi recurs la hotărârile şi procedurile administrative ale consistoriilor
districtuale şi ale congreselor bisericilor districtuale;
5. decide cu privire la înfiinţarea, conform art. 94 lit. d), de posturi de preoţi pentru parohii, ca şi de posturi
de preoţi cu atribuţii în cadrul comunităţii bisericeşti generale sau în instituţii bisericeşti, conform art. 95 lit.
i);
6. înfiinţarea şi ocuparea de posturi ale comunităţii bisericeşti generale, precum şi în asociaţiile,
organizaţiile şi instituţiile integrate Bisericii;
7. însărcinarea colaboratorilor clerici şi laici ai bisericii, care au atribuţii în cadrul comunităţii bisericeşti
generale;
8. supravegherea Departamentului pentru teologie protestantă din cadrul Universităţii "Lucian Blaga" Sibiu
şi contribuirea la numirea personalului didactic;
9. răspunderea pentru formarea vicarilor, lectorilor, organiştilor, profesorilor de religie, asistenţilor sociali
şi a tuturor celorlalţi colaboratori în cadrul Bisericii, precum şi ai asociaţiilor, organizaţiilor şi instituţiilor
acesteia;
10. se îngrijeşte pentru organizarea examenului de capacitate al preoţilor, precum şi a examenului de
atestare a capacităţii pentru funcţiile de diacon, lector, profesor de religie, asistent social şi a oricărui alt
serviciu al Bisericii. Aceeaşi îndatorire îi revine Consistoriului superior şi în legătură cu funcţiile şi
posturile din cadrul asociaţiilor, organizaţiilor şi instituţiilor Bisericii.
11. promovarea şi perfecţionarea preoţilor, precum şi a tuturor colaboratorilor Bisericii;
12. se îngrijeşte de întreţinerea dialogului ecumenic;
13. se îngrijeşte de colaborarea Bisericii Evanghelice C.A. din România cu alte biserici din ţară sau din
străinatate, precum şi cu organizaţii internaţionale;
14. hotărăşte cu privire la deciziile adunărilor reprezentanţilor comunităţii bisericeşti şi ale consistoriilor
districtuale, care, potrivit art. 49 alin. (2) lit. a-d, art. 81 alin. (1) şi art. 82 lit. n) necesită aprobarea
prealabilă a Consistoriului superior, înainte de punerea lor în executare;
15. ia cunoştinţă despre rapoartele prezentate de episcop şi de secretarul general;
16. aprobă bilanţul anual şi bugetul comunităţii bisericeşti generale, precum şi proiectul de hotărâre privind
bugetul, înaintat spre aprobare Congresului Bisericii Generale;
17. administrarea mijloacelor financiare ale comunităţii bisericeşti generale, precum şi a patrimoniului ei
mobil şi imobil;
18. dispune cu privire la patrimoniul unităţilor bisericeşti cu personalitate juridică în cazul dizolvării
acestora. Cu privire la aceasta trebuie să prezinte o dare de seamă în faţa Congresului Bisericii Generale.
Aceleaşi prevederi sunt valabile şi în cazul partajării patrimoniului;
19. mijloceşte sprijin financiar pentru Biserică şi organizaţiile sale;
20. se îngrijeşte pentru asigurarea salariilor tuturor angajaţilor Bisericii, precum şi pentru asigurarea
materială a urmaşilor acestora;
21. asigură pensiile foştilor angajaţi ai Bisericii şi a urmaşilor acestora;
22. acordarea de burse şi ajutoare umanitare personale;
23. supravegherea asociaţiilor, organizaţiilor şi instituţiilor comunităţii bisericeşti generale, precum şi
îndeplinirea tuturor obligaţiilor transmise Consistoriului superior prin prevederile regulamentelor acestor
organizaţii bisericeşti;
24. hotărăşte asupra bilanţului anual şi bugetului asociaţilor, organizaţiilor şi instituţiilor comunităţii
bisericeşti generale, care au personalitate juridică proprie şi sunt integrate în Biserică. De asemenea,
pregăteşte proiectele de hotărâri în vederea aprobării de către Congresul Bisericii Generale, precum şi
descărcarea de gestiune a consiliilor de administraţie;
25. pregătirea şedinţelor şi a proiectelor de hotărâri pentru Congresul Bisericii Generale;
26. efectuarea de rapoarte pentru Congresul Bisericii Generale cu privire la activitatea Consistoriului
superior şi cu privire la situaţia şi activitatea comunităţii bisericeşti generale, precum şi a unităţilor,
asociaţiilor, organizaţiilor şi instituţiilor integrate comunităţii bisericii generale;
27. reprezentarea juridică şi administrativă a Bisericii Evanghelice C.A. din România;
28. realizarea tuturor celorlalte atribuţii stabilite potrivit prezentului statut şi celorlalte regulamente şi
prevederi bisericeşti.
Art. 108. -
(1) În cazurile care nu suportă amânare, Consistoriul superior poate emite dispoziţii privind probleme care
cad în competenţa Congresului Bisericii Generale şi au valabilitate până la următoarea şedinţă a
Congresului Bisericii Generale.
(2) În asemenea cazuri care nu suportă amânare, episcopul poate să convoace în termen de 8 zile o şedinţă
extraordinară a Congresului Bisericii Generale, care poate lua hotărâri cu prezenţa a cel puţin o treime din
numărul membrilor săi.
Art. 109. -
(1) Consistoriul superior numeşte din rândul membrilor săi, pentru mandatul său de 4 ani, o comisie pentru
probleme clericale şi liturgice şi o comisie pentru probleme economice şi juridice.
(2) Dacă unul dintre membrii comisiei devine indisponibil înainte de expirarea mandatului său, locul rămas
vacant va fi ocupat prin alegere de către Consistoriul superior.
(3) Episcopul, curatorul Bisericii Generale şi episcopul vicar pot participa cu drept de vot la fiecare şedinţă
a comisiilor.
(4) Comisiilor le revine sarcina să pregătească dezbaterile şi luările de decizii pentru şedinţele
Consistoriului superior şi să îndeplinească sarcinile repartizate de acesta.
(5) Şedinţele comisiilor nu sunt publice.
(6) Comisiile pot coopta la dezbaterea tuturor problemelor şi alţi membri ai Consistoriului superior sau
specialişti, cu rol consultativ.
Art. 110. -
(1) Consistoriul superior poate constitui în timpul mandatului său comisii de lucru pentru anumite atribuţii,
delimitate la un obiect specific sau delimitate teritorial. Pot fi membri ai acestor comisii şi specialişti care
nu fac parte din Consistoriul superior.
(2) Aceste comisii de lucru au atribuţii cu privire la pregătirea de hotărâri pentru şedinţele Consistoriului
superior, pentru şedinţele Comisiei pentru probleme clericale şi liturgice sau ale Comisiei pentru probleme
economice şi juridice. În acest sens fac propuneri, întocmesc proiecte sau elaborează avize consultative
(3) Aceste comisii de lucru au o funcţie ajutătoare şi consultativă.

SECŢIUNEA a 4-a
Episcopul

Art. 111. -
(1) Episcopul este ales din rândul preoţilor şi este chemat să conducă Biserica Evanghelică C.A. din
România.
(2) Episcopul este ales de Congresul Bisericii Generale în conformitate cu Regulamentul privind alegerile
în Biserica Evanghelică C.A. din România. Chemarea sa este pe durată nelimitată, până la împlinirea
vârstei de 70 de ani.
(3) Sfinţirea şi instalarea episcopului au loc în cadrul unei slujbe religioase, potrivit agendei liturgice a
Bisericii Evanghelice C.A. din România. Ea constituie în acelaşi timp intrarea în funcţie şi începutul
raportului de muncă.
(4) Sediul oficial al episcopului este municipiul Sibiu, unde, în baza convenţiei cu Comunitatea bisericească
evanghelică C.A. Sibiu, episcopul deţine drepturile unui preot superior.
Art. 112. -
(1) Episcopul îndeplineşte în principal următoarele atribuţii:
a) se îngrijeşte ca în cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din România să fie propovăduită Curata Evanghelie
a lui Iisus Hristos aşa cum este dată în Sfânta Scriptură şi mărturisită în Confesiunea Augustană, iar
Sacramentele să fie administrate aşa cum ne-au fost date;
b) veghează asupra comunităţii bisericeşti generale şi a tuturor enoriaşilor acesteia, în special prin vizitele
pastorale pe care le întreprinde. În aceste vizite pastorale este însoţit, după posibilităţi, de curatorul Bisericii
Generale sau de locţiitorul acestuia.
c) realizează asistenţa duhovnicească, îndeosebi pentru preoţii şi colaboratorii Bisericii;
d) se adresează cu circulare, scrisori pastorale şi în predici credincioşilor şi instituţiilor Bisericii;
e) hirotoneşte clerici pentru slujirea în cadrul Bisericii, potrivit agendei liturgice a Bisericii Evanghelice
C.A. din România;
f) invită preoţii şi vicarii la cursuri de perfecţionare şi la adunările generale ale preoţilor;
g) invită colaboratorii clerici şi laici la cursuri de perfecţionare, la adunări comune şi la consfătuiri;
h) instalează în funcţie decanii districtuali, curatorii districtuali, secretarul general, precum şi membrii
Congresului Bisericii Generale şi ai Consistoriului superior, după rânduielile prevăzute de agenda liturgică
a Bisericii Evanghelice C.A. din România;
i) reprezintă Biserica Evanghelică C.A. din România pe plan intern şi extern, în conformitate cu dispoziţiile
prezentului statut;
j) convoacă şedinţele Congresului Bisericii Generale, Consistoriului superior şi ale comisiilor
Consistoriului superior;
k) prezintă Congresului Bisericii Generale un raport asupra activităţilor sale;
l) deţine preşedinţia în comisiile teologice de examinare;
m) îndeplineşte toate celelalte atribuţii prevăzute de regulamentele şi dispoziţiile bisericeşti.
(2) Episcopul este îndreptăţit să slujească şi să îndeplinească alte servicii clericale în toate comunităţile
bisericeşti din cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din România.
(3) Episcopul are dreptul să participe la adunările preoţilor, la şedinţele organelor tuturor comunităţilor
bisericeşti locale şi districtuale, precum şi ale asociaţiilor, organizaţiilor, şi instituţiilor bisericii în cadrul
Bisericii Evanghelice C.A. din România.

SECŢIUNEA a 5-a
Cancelaria Consistoriului superior

Art. 113. -
(1) În îndeplinirea atribuţiilor sale, Consistoriul superior are o cancelarie proprie. Aceasta îndeplineşte toate
lucrările administrative curente ale comunităţii bisericii generale.
(2) Conducerea cancelariei Consistoriului superior revine, pe lângă episcop, secretarului general.
(3) Secretarul general este angajat în funcţie în baza alegerii sale de către Congresul Bisericii Generale.
(4) Locţiitorul secretarului general este prim-secretarul.
(5) Secretarul general, iar, în caz de indisponibilitate, locţiitorul său este secretar de şedinţă a Congresului
Bisericii Generale şi a Consistoriului superior.
(6) Toate documentele cancelariei Consistoriului superior vor fi semnate de episcopul şi secretarul general
sau de locţiitorii acestora.
(7) Toţi colaboratorii Consistoriului superior pot fi cooptaţi ca raportori în şedinţele Congresului Bisericii
Generale, precum şi în şedinţele Consistoriului superior şi comisiilor acestuia.
Art. 114. -
(1) Direcţia economică a Consistoriului superior conduce contabilitatea comunităţii bisericeşti generale, a
asociaţiilor, organizaţiilor şi instituiţiilor proprii, fără personalitate juridică, precum şi a acelor asociaţii,
organizaţii şi instituţii bisericeşti cu personalitate juridică distinctă, dacă Consistoriul superior a adoptat o
hotarâre în acest sens.
(2) Din domeniul său de activitate fac parte supravegherea şi controlul contabilităţii şi a activităţii
financiare ale tuturor unităţilor bisericeşti.

SECŢIUNEA a 6-a
Organizaţii ale comunităţii bisericeşti generale

Art. 115. -
(1) În realizarea misiunii şi activităţii sale, Biserica Evanghelică C.A. din România înfiinţează şi
administrează organizaţii, instituţii şi servicii, precum şi fundaţii, asociaţii şi societăţi.
(2) Comunitatea bisericescă generală, comunitatea bisericească districtuală şi, respectiv, comunitatea
bisericească locală sunt succesoarele de drept ale fundaţiilor, asociaţiilor şi organizaţiilor, cu sau fără
personalitate juridică, care au fost înfiinţate în cadrul unităţilor de cult sus-menţionate şi care au fost
dizolvate sau desfiinţate în mod abuziv de către statul comunist.
(3) Comunitatea bisericescă generală, comunitatea bisericească districtuală şi, respectiv, comunitatea
bisericească locală sunt succesoarele de drept ale fundaţiilor, asociaţiilor şi organizaţiilor, cu sau fără
personalitate juridică, care au fost înfiinţate în cadrul unităţiilor de cult sus-menţionate după data de 1
ianuarie 1990 şi care sunt dizolvate, dacă statutul acestora nu prevede altfel.
Art. 116. - Asociaţiile şi instituţiile comunităţii bisericeşti generale sunt:
a) persoane juridice, care se reprezintă singure în toate problemele juridice şi ale căror regulamente de
organizare sunt luate la cunoştinţă de Congresul Bisericii Generale;
b) persoane juridice, care sunt reprezentate în toate problemele juridice de către Consistoriul superior.
Regulamentele lor vor fi aprobate de Congresul Bisericii Generale;
c) fără personalitate juridică, care în toate problemele juridice sunt reprezentate de Consistoriul superior şi
ale căror regulamente vor fi hotărâte de Congresul Bisericii Generale.
Art. 117. - Serviciile şi oficiile necesare activităţii comunităţii bisericeşti generale vor fi înfiinţate şi
ocupate de către Consistoriul superior. Colaboratorii din aceste servicii şi oficii organizează activitatea lor
împreună cu Consistoriul superior şi răspund faţă de acesta.
SECŢIUNEA a 7-a
Consiliul pentru probleme juridice

Art. 118. -
(1) Biserica Evanghelică C.A. din România are un consiliu pentru probleme juridice.
(2) Ca urmare a înregistrării unor reclamaţii scrise, Consiliul pentru probleme juridice verifică hotărârile,
alegerile şi procedurile administrative ale Congresului Bisericii Generale şi ale Consistoriului superior.
(3) Consiliul pentru probleme juridice are acces la documentaţia completă, care a stat la baza hotărârii, a
procedurii administrative sau a alegerilor în cauză.
Art. 119. -
(1) Consiliul pentru probleme juridice este ales de Congresul Bisericii Generale. El este alcătuit din 3
membri. Aceştia nu pot fi angajaţi ai Bisericii Evanghelice C.A. din România şi nici membri ai organelor
comunităţilor bisericilor locale sau districtuale.
(2) Durata mandatului Consiliului pentru probleme juridice este aceeaşi ca şi a Congresului Bisericii
Generale. Realegerea este posibilă. Dacă un loc devine disponibil înainte de expirarea mandatului, locul
rămas vacant se va ocupa prin alegere.
(3) Mandatul membrilor începe, respectiv se încheie cu validarea noilor alegeri.
Art. 120. -
(1) Reclamaţiile adresate Consiliului pentru probleme juridice trebuie soluţionate în termen de 30 de zile şi
vor fi prezentate împreună cu concluziile Consistoriului superior în cadrul acestui termen de 30 de zile.
(2) Consistoriul superior va delibera asupra celor prezentate în următoarea sa şedinţă, după caz,
extraordinară. Respectiva hotărâre va fi prezentată Congresului Bisericii Generale în următoarea sa şedinţă.

CAPITOLUL V
Dispoziţii finale

Art. 121. - Prezentul statut al Bisericii Evanghelice C.A. din România poate fi modificat sau abrogat numai
prin hotărâre a Congresului Bisericii Generale, în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor
Congresului Bisericii Generale şi cu votul a două treimi din numărul membrilor prezenţi, potrivit
procedurilor prevăzute la art. 94 lit. c).
Art. 122. -
(1) Prezentul statut a fost adoptat la cel de al 62-lea Congres al Bisericii Evanghelice C.A din România, în
şedinţa sa din 14 iulie 1997.
(2) Prezentul statut este în vigoare cu toate modificările care au fost adoptate, inclusiv de cel de-al 74-lea
Congres al Bisericii Evanghelice C.A. din România din 24 noiembrie 2007, dată de la care sunt abrogate
toate prevederile contrare prezentului statut.

Biserica Evanghelică Lutherană din România

Biserica Evanghelică Lutherană are aceeaşi doctrină ca şi  Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană.
Spre deosebire de evanghelicii C.A., credincioşii evanghelici-lutherani sunt de naţionalitate maghiară şi
slovacă.

După înfiinţarea, în sec. XVI, a Bisericii Reformate, au mai rămas în Transilvania cîteva parohii luterane
maghiare în jurul Braşovului, altele în Banat (unele cu credincioşi slovaci) şi altele în Ţara Crişurilor.
Comunităţilor  maghiare lutherane din satele din jurul Braşovului, sate care erau proprietatea acestui oraş, li
s-a impus păstrarea credinţei lutherane de către autorităţile săteşti din Braşov, în baza principiului „Cuius
regio, eius religio”. Aceste comunităţi au fost încorporate în episcopia lutherană a saşilor.

Parohiile lutherane din vestul ţării au intrat sub jurisdicţia Bisericii Lutherane din Ungaria. În anul 1887 şi
parohiile evanghelice maghiare din jurul Braşovului au intrat sub jurisdicţia acestei biserici.

După 1 Decembrie 1918, parohiile lutherane maghiare şi slovace din România Mare au format o biserică  
aparte de cea a saşilor. Acest cult numără, conform datelor recensământului, 27.112 credincioşi, cei mai
mulţi maghiari, restul slovaci, precum şi circa 200 credincioşi de limbă română,  în Bucureşti.

Biserica Evanghelică S.P. are trei protopopiate (cu sediile la Braşov, Cluj-Napoca şi Nădlac), 45 de biserici,
39 parohii, 6 filii şi 44 preoţi.

Activitatea diaconiei, unităţilor de asistenţă socială este coordonată de către „Diaconia Lutherana” cu sediul
în Brasov, fundată în anul 1998.

Munca tineretului în Biserica Evanghelică-Lutherană este coordonată de către Asociaţia Tinerilor

Evanghelici din România cu sediul în Braşov.

Organizarea cultului are la bază principiul sinodo-presbiterial, ceea ce înseamnă că laicii au un rol
important, conducerea este colectivă iar unităţile de bază sunt autonome.

Organul suprem  reprezentativ, legislativ şi elector, respectiv de luare a deciziilor teologice este Sinodul.
Între sesiunile acestuia conduce Presbiteriul Episcopal.  Membri din oficiu cu  drept de vot ai Sinodului
sunt: prezidiile episcopale şi ale protopopiatelor, notarul suprem general, curatorul secund şi consilierul
juridic al circumscripţiei. Pe bază de alegeri mai sunt alese din cele trei protopopiate 30 de persoane din
rândul clerului şi al laicilor. Sinodul se întruneşte de regulă din trei în trei ani, în caz de nevoie poate fi
convocat oricând.
Presbiteriul episcopal este format din episcop, prim-curator general, episcopul adjunct, referentul de
misiune internă, consilierul principal episcopal, protopopii, preşedintele comisiei Teologice, referentul
catehetic, referentul diaconic şi responsabilul de presă. Dintre funcţionarii laici ai Episcopiei: curatorul
secund al episcopiei, curatorii protopopiatelor, secretarul extern, consilierul economic, consilierul juridic,
procurorul şi preşedintele Curţii de conturi. Presbiteriul episcopal  se întruneşte de regulă anual, dar în caz
de nevoie se poate convoca în şedinţă extraordinară..

Conducătorul cultului este episcopul  ales de adunările generale ale parohiilor.

Pregătirea preoţilor se face la Secţia evanghelică S.P. a Institutului Teologic Protestant din Cluj-Napoca.

GUVERNUL ROMANIEI

HOTARARE privind recunoaşterea

Statutului Bisericii Evanghelice-Lutherane din România

( Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 296 din 16/04/2008 )

În temeiul art. 29 alin. (3) şi al art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 49 alin.
(2) şi (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se recunoaşte Statutul Bisericii Evanghelice-Lutherane din România, prevăzut în anexa care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Decretul Prezidiului Marii Adunări
Naţionale nr. 588/1949 pentru aprobarea Statutului Bisericii Evanghelice Luterane Sinodo-Presbiteriale din
Republica Populară Română, nepublicat.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
 Contrasemnează:
Ministrul Culturii şi Cultelor,
Adrian Iorgulescu

Bucureşti, 9 aprilie 2008.

Nr. 400.

ANEXA

Statutul Bisericii Evanghelice-Lutherane din România

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 1. -
(1) Denumirea bisericii este Biserica Evanghelică-Lutherană din România.
(2) Biserica Evanghelică-Lutherană din România este comunitatea organizată cu scopul practicării religiei
de către credincioşii evanghelici, parte a Bisericii lui Isus Cristos.

Art. 2. -
(1) Învăţăturile şi slujirea Bisericii Evanghelice-Lutherane din România se bazează pe Sfânta Scriptură, în
spiritul simbolurilor curentului lutheran al Reformei.
 (2) Documentele de credinţă ale Bisericii Evanghelice-Lutherane din România sunt Confesiunea
Augustană Invariata şi Catehismul Mic al lui Martin Luther.
(3) Simbolurile ecumenice ale credinţei ce aparţin Bisericii Evanghelice-Lutherane din România sunt:
Crezul Apostolic, Niceo-Constantinopolitan şi cel Athanasian.
Art. 3. -
(1) Pe baza identităţii confesionale, Biserica Evanghelică-Lutherană din România funcţionează în
comunitate de amvon şi sacramente cu Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană, respectiv Biserica
Evanghelică Săsească din Transilvania, cu Biserica Evanghelică-Lutherană din Ungaria şi cu toate
bisericile evanghelice-lutherane din alte ţări.
(2) Biserica Evanghelică-Lutherană din România funcţionează în comunitate de amvon şi sacramente cu
Biserica Reformată din România, această legătură fiind bazată pe tradiţiile istorice seculare, precum şi cu
bisericile care acceptă Concordatul de la Leuenberg.
(3) Biserica Evanghelică-Lutherană din România întreţine legături frăţeşti cu celelalte biserici creştine şi
are contacte ecumenice cu bisericile din România şi din străinătate, mai ales cu acele biserici care aparţin
Consiliului Mondial al Bisericilor şi Conferinţei Bisericilor Europene.
Art. 4. -
(1) Biserica Evanghelică-Lutherană din România consideră ca misiune a sa, primită de la Isus Cristos,
propovăduirea corectă şi din convingere a Evangheliei către fiecare suflet, împărtăşirea sacramentelor după
învăţăturile date de către Mântuitor şi practicarea faptelor dragostei, ca rod al credinţei.
(2) Biserica Evanghelică-Lutherană din România organizează, în spiritul evanghelic-lutheran, serviciile
divine, munca misionară, diaconală şi educarea enoriaşilor săi. Pregătirea personalului său bisericesc se
face cu respectarea libertăţii de gândire şi de conştiinţă.
(3) Biserica Evanghelică-Lutherană din România respectă Constituţia şi legile României.
(4) Biserica Evanghelică-Lutherană din România este independentă şi suverană în privinţa organizării
interne, a legilor şi regulamentelor proprii, precum şi a conducerii şi a organizării disciplinei sale interne.

CAPITOLUL II
Membrii şi organizarea bisericii
 Art. 5. - Sunt membri ai Bisericii Evanghelice-Lutherane din România acele persoane de etnie maghiară,
slovacă, germană, română şi de altă naţionalitate care:
a) au primit taina botezului;
b) îşi manifestă personal apartenenţa la Biserica Evanghelică-Lutherană din România prin intermediul
confirmării sau prin declaraţia de adeziune;
c) acceptă, mărturisesc şi respectă învăţăturile Bisericii Evanghelice-Lutherane din România.
Art. 6. - Apartenenţa la Biserica Evanghelică-Lutherană din România încetează prin deces, prin părăsirea
bisericii sau prin excludere disciplinară.
Art. 7. -

(1) Apartenenţa la Biserica Evanghelică-Lutherană din România se materializează prin apartenenţa la o

parohie.
(2) Este membră a unei parohii din cadrul Bisericii Evanghelice-Lutherane din România acea persoană
care locuieşte pe teritoriul acelei parohiei şi participă în mod activ, spiritual şi material, la susţinerea vieţii
şi activităţii comunităţii bisericeşti.
(3) Membrii comunităţii bisericeşti îşi exercită dreptul de vot doar într-o singură parohie, respectiv pe
teritoriul acelei parohii sau al diasporei unde îşi au domiciliul stabil.
Art. 8. -
(1) Membrii Bisericii se organizează în parohii. Parohiile alcătuiesc protopopiile, iar protopopiile alcătuiesc
eparhia.
(2) Organizarea credincioşilor în parohii sau filii, împărţirea circumscripţiilor de diasporă între parohii,
respectiv repartizarea parohiilor în protopopiate sunt stabilite de prezbiteriul eparhial.
(3) Parohiile, protopopiatele şi eparhia, respectiv instituţiile legal înfiinţate de acestea sunt persoane
juridice, conform dispoziţiilor legale în vigoare.
Art. 9. -
(1) În comunităţile bisericeşti din cadrul Bisericii Evanghelice-Lutherane din România limba de oficiere a
slujbei este limba maghiară, slovacă, germană, respectiv română, în funcţie de limba maternă şi de tradiţiile
membrilor parohiei.
(2) Decizia privind limba în care se oficiază slujba unei comunităţi bisericeşti, respectiv într-o parohie,
filie sau diasporă, aparţine adunării generale parohiale, iar la cererea comunităţii de diasporă şi pe baza
referinţei prezidiului protopopial aparţine prezbiteriului eparhial.
CAPITOLUL III
Autoguvernarea bisericii

Art. 10. - Biserica Evanghelică-Lutherană din România este o organizaţie autonomă care gestionează
toate problemele proprii şi îşi alcătuieşte Canonul, legile şi regulamentele interne specifice.
Art. 11. -
(1) În cadrul Bisericii Evanghelice-Lutherane din România guvernarea bisericii se realizează pe baza
principiului sinodo-prezbiterial, conform căruia, în condiţiile formulate în Canon, fiecare membru al
comunităţii bisericeşti are dreptul de a participa la conducerea bisericii în mod direct sau prin reprezentanţii
săi legali.
(2) Organizarea şi funcţionarea Bisericii Evanghelice-Lutherane din România respectă principiul parităţii,
respectiv influenţa egală a elementului clerical şi laic.
Art. 12. -
(1) Sinodul este organul decizional suprem, cu rol de reprezentare şi administrare, legislativ şi electoral.
(2) Adunarea generală este organul electoral suprem al parohiei şi al protopopiatului, cu rol de
reprezentare şi administrare.
Art. 13. - Prezbiteriul este organul de guvernare şi executiv al Bisericii Evanghelice-Lutherane din
România, la toate nivelele.
Art. 14. -
(1) Biserica Evanghelică-Lutherană din România are la toate nivelele prezidii alese, formate din funcţionari
clerici şi laici.

(2) La nivelul parohiilor, acestea se compun din preot şi curatorul parohial, la nivelul protopopiatelor, din
protopop şi curatorul protopopial, la nivelul eparhiei, din episcop şi curatorul eparhial, precum şi din
suplinitorii legali ai acestora.
(3) Copreşedinţii sunt membrii prezidiului cu drepturi egale, care reprezintă comunitatea ce i-a ales şi
organele legale ale acesteia în faţa autorităţilor, ei fiind competenţi de a le convoca, de a le prezida pe bază
de înţelegere, de a semna împreună, în numele acestora, documente oficiale şi de a administra toate
problemele bisericii, pe bază consensuală.
 Art. 15. - Oficiile de administrare ale Bisericii Evanghelice-Lutherane din România sunt:
a) la nivel parohial: Oficiul parohial;
b) la nivel protopopial: Oficiul protopopial;
c) la nivel eparhial: Oficiul episcopal.
Art. 16. -
(1) Parohiile, protopopiatele şi eparhiile au dreptul de a înfiinţa şi susţine instituţii caritative, de misiune
internă şi externă, sau alte instituţii cu scop religios, instituţii de învăţământ public şi de formare a
personalului propriu, case de pensii, edituri de carte şi reviste, ateliere media, respectiv unităţi economice.
(2) Funcţionarea instituţiilor şi organizaţiilor enumerate este reglementată prin lege separată, adoptată de
Sinod, conform legislaţiei din România, şi, ca atare, aparţine de organizarea bisericii şi se află sub
conducerea, guvernarea şi supravegherea autorităţilor bisericeşti.
Art. 17. - În interesul serviciului bisericesc şi al conducerii, Biserica Evanghelică-Lutherană din România
organizează comisii consultative.
Art. 18. -
(1) La nivelul parohiilor, judecata şi disciplina bisericească revin Comisiei de disciplină parohială care este
formată din membri aleşi din cadrul prezbiterilor.
(2) La nivelul protopopiatelor, judecata şi disciplina bisericească aparţin Comisiei de disciplină
protopopială, la nivelul eparhiei acestea sunt competenţe ale Comisiei de disciplină generală eparhială, iar
la cel mai înalt nivel, ale Comisiei de disciplină extraordinară.
Art. 19. -
(1) La fiecare adunare generală, adunare prezbiterială şi la fiecare adunare regulamentară a comisiilor este
obligatorie încheierea unui proces-verbal care va trebui să cuprindă, obligatoriu, lista celor prezenţi cu drept
de vot, prezidiul, secretarii, cei care semnează pentru conformitate, respectiv propunerile şi hotărârile luate.
(2) Câte un exemplar al procesului-verbal va fi trimis autorităţilor bisericeşti superioare.
Art. 20. -
(1) La adunările bisericeşti, voinţa legal manifestată a majorităţii celor cu drept de vot este decisivă.
(2) Au drept de vot şi pot fi aleşi doar acei membri majori (care au împlinit vârsta de 18 ani) ai bisericii
care contribuie material la susţinerea bisericii în mod sistematic.
(3) La adunările bisericii votul este, de regulă, deschis.
(4) În probleme materiale sau principiale importante, prezidiul poate dispune votul nominal.
(5) În probleme legate de alegeri şi probleme personale, la cererea celor interesaţi sau pe baza deciziei
prezidiului, se poate dispune votul secret, cu aprobarea adunării generale.
 Art. 21. -
(1) Adunarea generală sau Sinodul poate lua hotărâri valabile doar în problemele care se află pe ordinea de
zi.
(2) Hotărârea Adunării generale, respectiv a Sinodului poate fi modificată doar de o nouă adunare
generală sau de un nou sinod.
(3) Hotărârile privind alegerile pot fi desfiinţate de organele competente doar pe cale disciplinară.

Art. 22. -
(1) Hotărârile Adunării generale, respectiv ale Sinodului intră în vigoare prin pronunţare în cadrul adunării.
(2) Hotărârile şi dispoziţiile administrative ale altor autorităţi bisericeşti intră în vigoare prin comunicarea
hotărârii sau a dispoziţiei (pronunţare, respectiv înmânare).
(3) Rezultatul votului intră în vigoare doar după împlinirea termenului de apel de 15 zile de la
pronunţarea rezultatului votului, iar în caz de apel se va aştepta decizia autorităţii competente pentru
investigarea validităţii votului.

CAPITOLUL IV
Serviciul preoţesc

Art. 23. -
(1) Isus Cristos a orânduit un serviciu special pentru propovăduirea Evangheliei şi împărtăşirea
sacramentelor. Conform ordinii bisericeşti, acest serviciu este efectuat de preotul regulamentar hirotonit în
acest sens.
(2) Hirotonirea este dreptul şi sarcina exclusivă a episcopului.
(3) Poate fi hirotonit doar acel membru cu moralitate ireproşabilă al bisericii care dispune de pregătire
teologică corespunzătoare, după cel puţin un an de serviciu practic în cadrul candidaturii la preoţie şi după
susţinerea examenului bisericesc. Comisia teologică analizează şi aptitudinea candidatului pentru serviciul
preoţesc şi face propuneri episcopului cu privire la hirotonirea candidatului.
(4) Candidatul dobândeşte statutul şi diploma de preot cu ocazia hirotonirii.
(5) Caracterul de vocaţie al serviciului preoţilor şi dreptul împărtăşirii sacramentelor sunt identice,
indiferent de locul angajării preoţeşti şi de competenţa de guvernare a bisericii.
 (6) Dreptul şi sarcina specifică a preotului aflat în slujba bisericii este îndeplinirea atribuţiilor bisericeşti:
propovăduirea publică a învăţăturii lui Dumnezeu, împărtăşirea sacramentelor, dezlegarea de păcate,
binecuvântarea căsniciilor bisericeşti, oficierea înmormântărilor bisericeşti şi pastoraţia credincioşilor.
Art. 24. - În caz de nevoie, episcopul poate hirotoni în funcţia de levit, pe bază de examen, un membru al
bisericii cu pregătire teologică parţială, apt pentru aceasta şi cu moralitate ireproşabilă, şi îl poate numi
pentru serviciu preoţesc în calitate de capelan.
Art. 25. - În interesul edificării comunităţii bisericeşti, episcopul poate împuternici studenţi la teologie, iar
la cererea parohului, laici din rândul membrilor devotaţi şi competenţi ai comunităţii, pentru serviciul divin
auxiliar (propovăduirea Cuvântului şi împărtăşirea sacramentelor).
Art. 26. - Episcopul exercită drept de supraveghere asupra învăţăturilor, asupra efectuării serviciului divin
şi asupra comportamentului etic al preotului, respectiv teologului, levitului sau laicului împuternicit pentru
oficierea serviciului divin auxiliar.
Art. 27. -
(1) Preotul, preotul suplinitor, capelanul, levitul şi candidatul la preoţie sunt de obicei salariaţi ai bisericii.
(2) Aceştia au dreptul la locuinţă de serviciu, ale cărei cheltuieli de întreţinere vor fi suportate de către
biserică, pe baza hotărârii prezbiteriale.
Art. 28. - Preoţii îşi păstrează calitatea de preot şi după pensionare. La cerere, cu acordul preotului
competent, pot oficia orice serviciu preoţesc sau divin.

Art. 29. - Preotul care a renunţat la serviciul bisericesc sau care este caterisit ca urmare a unei proceduri
disciplinare îşi pierde statutul de preot, nu poate oficia serviciul preoţesc, nu poate purta ţinuta liturgică şi
nu poate folosi titlul de preot.
Art. 30. - În cazul în care titularul diplomei de preot nu a fost angajat al bisericii timp de 5 ani fără
întrerupere este necesară expertiza Consiliului teologic şi aprobarea episcopului pentru reluarea funcţiei de
preot.

CAPITOLUL V
Personalul parohiei
 Art. 31. -
(1) Pot îndeplini funcţii bisericeşti doar acei membri majori ai bisericii, de moralitate ireproşabilă, care
corespund condiţiilor cerute de funcţie, participă regulat la viaţa bisericii de cel puţin 3 ani şi contribuie
material la susţinerea bisericii.
(2) Alegerea în funcţii bisericeşti este valabilă pe o perioadă de 6 ani, cu excepţia cazurilor în care
Canonul prevede altfel.
(3) Realegerea este permisă.
(4) Funcţionarul care lipseşte nemotivat de la 3 adunări consecutive convocate regulat îşi pierde funcţia
dobândită în urma alegerilor.
Art. 32. -
(1) Biserica poate angaja în serviciul ei personal plătit, de preferinţă din rândul membrilor comunităţii.
(2) Pot fi angajate doar persoane majore, de moralitate ireproşabilă, care corespund condiţiilor cerute de
serviciu.
(3) Biserica pretinde angajaţilor săi să participe activ la viaţa comunităţii parohiale în care îşi efectuează
serviciul sau pe al cărei teritoriu îşi au domiciliul stabil, după puterile şi capacităţile lor.
Art. 33. - Funcţionarii şi angajaţii trebuie informaţi într-un mod care poate fi dovedit asupra drepturilor şi
obligaţiilor lor cu ocazia instalării în funcţie.
Art. 34. - Fiecare funcţionar şi angajat al bisericii este răspunzător pentru pagubele cauzate în mod
intenţionat sau din neglijenţă bisericii.

CAPITOLUL VI
Parohia

Art. 35. -
(1) Parohia este comunitatea religioasă organizată legal pentru practicarea în comun a religiei de către
credincioşii evanghelici-lutherani care locuiesc pe un teritoriu determinat.
(2) Parohia evanghelică-lutherană poate să îşi asume îngrijirea spirituală a tuturor creştinilor care solicită
acest lucru.
Art. 36. -
(1) Orice persoană botezată după ritul evanghelic-lutheran, respectiv care şi-a manifestat intenţia de aderare
şi care nu s-a mutat din localitate sau nu şi-a manifestat intenţia de părăsire a cultului este considerată
membră a parohiei bisericeşti.

(2) Sunt consideraţi membri cu drept de vot ai parohiei doar acei membrii botezaţi şi confirmaţi ai bisericii
care contribuie material la susţinerea parohiei în mod regulat.
Art. 37. -
(1) Drepturile membrilor parohiilor sunt: pot participa la serviciile divine, pot folosi mijloacele harului, pot
face uz de serviciile oficiale ale preotului şi ale funcţionarilor bisericii, se pot folosi de instituţiile
bisericeşti, pot exercita în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare dreptul de a alege şi de a fi ales,
după confirmare pot deveni naşi, în caz de prejudicii religioase pot cere protecţia autorităţilor bisericeşti
competente.
(2) Obligaţiile membrilor parohiilor sunt: să ducă o viaţă religioasă şi morală adecvată, să participe la
serviciile divine, să se folosească de mijloacele harului, să se îngrijească de botezul şi educarea religioasă a
copiilor, să promoveze interesele bisericii, să respecte normele, regulamentele şi dispoziţiile legale emise
de autorităţile bisericeşti.
Art. 38. - Oficiul administrativ al parohiei este oficiul parohial.
Art. 39. - Conducătorul responsabil al oficiului parohial este preotul paroh, respectiv suplinitorul legal al
acestuia.

CAPITOLUL VII
Protopopiatul

Art. 40. - Pentru o mai bună organizare şi supraveghere a activităţii misionare şi administrative, unirea
mai multor comunităţi bisericeşti într-o autoritate superioară în vederea conducerii, administrării şi
menţinerii ordinii bisericeşti formează protopopiatul.
Art. 41. - Organul suprem de reprezentare, administrare şi electoral al protopopiatului este adunarea
generală protopopială.
Art. 42. - Membrii cu drept de vot ai adunării generale protopopiale sunt:
 a) prezidiul protopopiatului: protopopul şi curatorul protopopial, iar în cazul imposibilităţii exercitării
atribuţiilor legale şi statutare, suplinitorii legali ai acestora;
b) preoţii aleşi aparţinând protopopiatului şi curatorii parohiilor, iar în cazul imposibilităţii exercitării
atribuţiilor legale şi statutare, suplinitorii legali ai acestora;
c) reprezentanţii parohiilor, pe bază de alegeri; fiecare parohie trimite de două ori atâţia reprezentanţi câte
posturi de preot paroh susţine.
Art. 43. -
(1) Organul executiv şi de guvernare al protopopiatului este prezbiteriul protopopiatului.
(2) Membrii prezbiteriului protopopial sunt: toţi demnitarii protopopiatului, cu excepţia celor 2 cenzori şi
a membrilor comisiilor de disciplină.
Art. 44. -
(1) Prezidiul prezbiteriului protopopial sunt: protopopul şi curatorul protopopial, iar în cazul imposibilităţii
exercitării atribuţiilor legale şi statutare, suplinitorii legali ai acestora.
(2) Prezbiteriul protopopial este convocat de prezidiul protopopiatului prin invitaţie care trebuie să
conţină locul, data şi ordinea de zi exactă a adunării.
(3) Şedinţele prezbiteriului protopopial se ţin în general o dată pe an, dar în caz de nevoie pot fi convocate
oricând.
Art. 45. -
(

1) Reprezentantul şi conducătorul ecleziastic suprem al protopopiatului este protopopul.

(2) Protopopul este ales cu majoritate simplă (jumătate + unu) de către adunările generale ale parohiilor,
din rândul preoţilor protopopiatului aleşi şi aflaţi de cel puţin 10 ani în serviciul bisericii.
Art. 46. -
(1) Curatorul protopopial este reprezentantul, conducătorul laic suprem al protopopiatului.
(2) Curatorul protopopial este ales cu majoritate simplă (jumătate + unu) de adunările generale ale
parohiilor din rândul funcţionarilor laici ai parohiilor.

CAPITOLUL VIII
Eparhia
 Art. 47. - Eparhia este alcătuită din unirea parohiilor organizate în protopopiate spre alcătuirea autorităţii
supreme de conducere şi administrare a bisericii.
Art. 48. - Sinodul este organul reprezentativ şi administrativ, legislativ şi electoral, respectiv de luare a
deciziilor teologice supreme.
Art. 49. - Sinodul este convocat de prezidiul eparhial, care trimite fiecărui membru o invitaţie în scris cu
cel puţin 3 luni înainte, specificând locul, data şi odinea de zi exactă.
Art. 50. -
(1) Sinodul se întruneşte de regulă din 3 în 3 ani, în caz de nevoie poate fi convocat oricând, în caz
excepţional se trimite invitaţie în scris cu o lună înainte, specificând locul, data şi ordinea de zi exactă.
(2) La cererea în scris a unei treimi din membrii sinodului, prezidiul este obligat să convoace Sinodul în
termen de 3 luni.
Art. 51. -
(1) Sinodul este legal întrunit:
a) dacă a fost convocat conform regulamentului;
b) dacă este prezentă majoritatea simplă a membrilor cu drept de vot şi fiecare protopopiat este
reprezentat.
(2) Componenţa şi funcţionarea Sinodului sunt stipulate într-un regulament separat.
Art. 52. - Prezbiteriul eparhial este organul suprem de guvernare şi executiv al eparhiei.
Art. 53. -
(1) Prezidiul prezbiteriului eparhial este compus din episcop şi curatorul eparhial, iar în cazul imposibilităţii
exercitării atribuţiilor legale şi statutare, din suplinitorii legali ai acestora.
(2) Prezbiteriul eparhial este convocat de prezidiu cu cel puţin 30 de zile înainte, prin invitaţie, care va
indica data, locul şi ordinea de zi a şedinţei.
(3) Prezbiteriul eparhial se întruneşte anual şi ori de câte ori problemele o impun.
Art. 54. - Prezbiteriul eparhial este legal întrunit:
a) dacă a fost convocat regulamentar;
b) dacă este prezentă majoritatea simplă a membrilor săi.
Art. 55. - Prezidiul este organul reprezentativ şi administrativ al eparhiei.
Art. 56. - Membrii prezidiului sunt episcopul şi curatorul eparhial.
Art. 57. - Episcopul este păstorul credincioşilor şi al preoţilor eparhiei, reprezentantul ecleziastic al
eparhiei cu demnitate supremă în relaţiile cu autorităţile, alte confesiuni, instituţii şi organizaţii interne şi
străine, ecleziastice şi laice, respectiv conducătorul suprem al administraţiei bisericeşti şi al Oficiului
episcopal.
Art. 58. - Curatorul eparhial este reprezentantul şi conducătorul laic cu demnitate supremă al Bisericii
Evanghelice-Lutherane din România în relaţiile cu autorităţile, instituţiile şi organizaţiile interne şi străine,
ecleziastice şi laice.
Art. 59. -
(1) Consiliul de conducere al eparhiei este consiliul consultativ al episcopului şi ia măsuri în toate
problemele care nu ţin de competenţa exclusivă a prezbiteriului eparhial şi a Sinodului, respectiv pentru
care primeşte împuternicire de la prezbiteriul eparhial, iar urgenţa acestor probleme nu permite ca biserica
să aştepte dispoziţiile prezbiteriului competent.
(2) Consiliul de conducere ia decizii privind distribuirea ajutoarelor.

CAPITOLUL IX
Disciplina bisericească

Art. 60. - Competenţa Bisericii.

Comisiile disciplinare bisericeşti sunt competente să judece:
a) delictele de disciplină bisericească;
b) plângerile privind valabilitatea alegerilor;
c) plângerile şi problemele controversate privind administrarea şi patrimoniul bisericii;
d) cazurile de încălcare a credinţei în biserică şi a altor obligaţii.
Art. 61. -
(1) Biserica îşi exercită competenţa disciplinară prin comisiile de disciplină ale Bisericii.
(2) Comisiile de disciplină ale Bisericii sunt:
a) Comisia de disciplină parohială;
b) Comisia de disciplină protopopială;
c) Comisia de disciplină generală;
 d) Comisia de disciplină extraordinară - are competenţa de a aplica procedura disciplinară în cazul
membrilor Prezidiului Bisericii şi ai Comisiei de disciplină generale.
(3) Disciplinarea şi procedura disciplinară bisericească sunt reglementate prin regulament separat.

CAPITOLUL X
Dispoziţii finale

Art. 62. - Biserica Evanghelică-Lutherană din România este identică cu Biserica Evanghelică Sinodo-
Prezbiterială de Confesiune Augustană din România, fiind succesoarea legală a acesteia.
Art. 63. -
(1) Bunurile mobile şi imobile ale protopopiatelor, parohiilor şi ale instituţiilor Bisericii Evanghelice-
Lutherane din România intră în proprietatea eparhiei în cazul desfiinţării instituţiilor mai sus amintite, iar
prezbiteriul eparhial dispune cu privire la acestea.

(2) În situaţia desfiinţării Bisericii Evanghelice-Lutherane din România, succesoarea legală a acesteia este
Federaţia Mondială Lutherană, World Lutheran Federation, iar bunurile mobile şi imobile ale bisericii trec
în proprietatea federaţiei.
Art. 64. - În conformitate cu prezentul statut, Biserica Evanghelică-Lutherană se autoguvernează
independent prin legile şi regulamentele adoptate de Sinod, precum şi prin regulile adoptate de alte organe
cu drept de autoguvernare ale Bisericii.
Art. 65. - Prezentul statut poate fi modificat printr-o decizie a Sinodului Bisericii Evanghelice-Lutherane
din România.

Biserica Unitariană din Transilvania

Confesiunea unitariană, ca variantă radicală a protestantismului, a apărut în Transilvania la mijlocul

secolului al XVI-lea, fiind întemeiată de David Francisc (1519-1579), care a propovăduit antitrinitarismul.
Noul cult a fost recunoscut oficial prin edictul Dietei de la Turda privind libertatea religioasă (1568).

     În pofida acestui edict, cultul unitarian a fost supus unor persecuţii din partea principilor catolici şi chiar
din partea celor reformaţi, ceea ce a determinat ca numărul adepţilor săi să scadă cu timpul. Astfel, de la
425 parohii câte erau la sfârşitul secolului al XVI-lea, s-a ajuns, în anul 1700, la numai 125.
     Teza fundamentală a religiei unitariene este credinţa într-un Dumnezeu unic şi indivizibil. Iisus Hristos
este considerat om, nu şi Dumnezeu, deci nu este admisă dogma Sfintei Treimi. Bisericile sunt simple atât
în exterior, cât şi în interior, pereţii sunt albi, simbolizând puritatea şi claritatea credinţei unitariene; în
biserică nu se află icoane, picturi, monumente sau altar.

     Cultul unitarian, cu sediul central la Cluj, cuprinde peste 70.000 de  credincioşi de naţionalitate
maghiară. Marea lor majoritate este grupată în judeţele: Cluj, Braşov, Covasna, Harghita şi Mureş, unde, de
altfel, sunt organizate şi cele 6 protopopiate: Cluj-Turda, Mureş, Târnava, Cristuru Secuiesc, Trei Scaune-
Alba de Sus şi Odorheiul Secuiesc. Numărul parohiilor este de 126, iar al filiilor de 32. În parohii şi filii,
numărul lăcaşurilor de cult este de 143, iar al preoţilor este de 115.

     Organizarea cultului are la bază principiul sinodo-presbiterial, ceea ce înseamnă că laicii au un rol
important, conducerea este colectivă, iar unităţile de bază sunt autonome. Organele centrale de conducere
sunt Sinodul, Consistoriul Suprem şi Consistoriul Bisericesc.

     Sinodul este format, din oficiu,  din episcop, doi curatori generali, alţi demnitari bisericeşti şi laici,
precum şi din delegaţi aleşi de protopopiate şi parohii. În total, acest for numără circa 250 de membri.
Sinodul  se întruneşte o dată la 3 ani şi are ca principale atribuţii alegerea episcopului, sfinţirea preoţilor şi
modificarea Constituţiei Bisericii.

     Consistoriul Suprem  este compus din membri aleşi şi din oficiu, preoţi şi laici;   se întruneşte anual la
Cluj şi are ca principală atribuţie guvernarea anuală a Bisericii. Între sesiunile Consistoriului Suprem,
conducerea operativă este asigurată de Consistoriul Bisericesc, care se întruneşte trimestrial. Preşedinţia
Bisericii este reprezentată de episcop, vicar, cei doi curatori generali şi directorul afacerilor publice.

     La nivel de protopopiat şi parohie, organele de conducere sunt: adunarea generală a protopopiatelor,
respectiv adunarea generală parohială.

     Pregătirea preoţilor se face în cadrul secţiei unitariene a Institutului Teologic Protestant Unic din Cluj.
Cultul are şi două  licee confesionale  la Cluj-Napoca şi Cristuru Secuiesc.

     Cultul Unitarian publică revista trimestrială în limba maghiară „Magvetö Keresztény” („Semănătorul
Creştin”) şi publicaţia lunară „Unitárius Közlöny” („Monitorul Unitarian”).

     Biserica Unitariană este membră a Asociaţiei Internaţionale pentru Libertate Religioasă (I.A.R.F.), cu
sediul la Frankfurt pe Main (Germania) şi a Consiliului Internaţional al Unitarienilor (I.C.U.U.).

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE Nr. 641 din 7 iulie 2010

pentru recunoaşterea Statutului Bisericii Unitariene din Transilvania

 (Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 595 din 23 august 2010)

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 49 alin. (2) şi (3) din Legea nr.
489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se recunoaşte Statutul Bisericii Unitariene din Transilvania, prevăzut în anexa care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Decretul Prezidiului Marii Adunări
Naţionale nr. 592/1949 pentru aprobarea Statutului de organizare al Bisericii unitariene din Republica
Populară Română, nepublicat, cu modificările ulterioare.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:
Secretariatul de Stat pentru Culte
Nicolae Adrian Lemeni,
secretar de stat

Secretarul general al Guvernului,

Daniela Nicoleta Andreescu

Bucureşti, 7 iulie 2010.

Nr. 641.

STATUTUL Bisericii Unitariene din Transilvania

Partea I
Dispoziţii generale

Art. 1 - Biserica Unitariană din Transilvania, denumită în continuare Biserica, este comunitatea moral-
religioasă a unitarienilor din România sau din alte locuri, ale cărei organizare şi funcţionare sunt stabilite
prin prevederile prezentului statut.
Art. 2 - (1) Biserica este organizată, condusă şi guvernată, în toate problemele bisericeşti şi de
învăţământ, în baza unor legi şi regulamente întocmite de ea însăşi, cu respectarea Constituţiei şi legilor
ţării, în limitele competenţei proprii, şi în baza principiilor sinodal-prezbiteriene, ale moralei şi dreptului.
(2) Prezentul statut cuprinde dispoziţii generale şi serveşte totodată ca bază şi cadru de principiu pentru
toate regulamentele adoptate privitoare la toate celelalte domenii de organizare şi funcţionare.
(3) În viaţa organizatorică, la slujbe religioase şi la ceremonii, în activitatea de conducere şi
administrativă, Biserica utilizează limba maternă a credincioşilor.
Art. 3 - (1) În conformitate cu structura organizatorică, în baza principiului autoorganizării, Biserica se
conduce prin autorităţi ierarhice bisericeşti. Acestea sunt în prima instanţă parohiile, în a doua instanţă
protopopiatele şi în a treia instanţă organele autorităţii supreme bisericeşti.
(2) Biserica şi autorităţile cu drepturi autonome, precum parohiile, protopopiatele şi autoritatea supremă
bisericească, sunt persoane juridice. Autorităţile de grad mai înalt exercită dreptul de conducere şi de
supraveghere asupra celor de grad inferior, în scopul ajutorului reciproc şi al realizării obiectivelor comune.
(3) Autorităţile bisericeşti pot crea organe administrative auxiliare, precum comisii, oficii şi altele.
Art. 4 - (1) Activitatea autorităţilor bisericeşti şi a organelor auxiliare se desfăşoară prin funcţionari
angajaţi şi demnitari aleşi, angajarea sau alegerea ambelor categorii făcându-se în baza prevederilor
prezentului statut. În privinţa ocupării demnităţilor sau a funcţiilor, bărbaţii şi femeile, în condiţii egale, au
drepturi egale.
(2) Fiecare funcţionar, demnitar, angajat sau mandatar al Bisericii are răspundere patrimonială şi morală
pentru daunele cauzate.
(3) Funcţionarii, demnitarii şi angajaţii Bisericii, respectiv membrii autorităţilor cu drept de dispoziţie nu
pot participa la dezbaterea, respectiv luarea unor decizii în care sunt interesaţi personal sau prin soţi ori
rude până la gradul al IV-lea inclusiv sau în care sunt interesaţi ca reprezentant ori mandatar, dar îşi pot
exprima în scris poziţiile cu caracter public.
(4) Preoţii, candidaţii la funcţiile şi demnităţile bisericeşti la nivel protopopesc şi naţional, profesorii de
teologie şi candidaţii pentru Consistoriul Bisericii sunt obligaţi să depună o declaraţie la forul alegător
despre eventualele legături cu organe de apărare a statului, servicii secrete şi instituţii, autorităţi sau
organizaţii politice ce încalcă drepturile fundamentale ale omului.
Art. 5 - (1) Vârsta maximă generală pentru ocuparea funcţiilor, respectiv a demnităţilor clericale este de
70 de ani. Cei aleşi înainte de împlinirea vârstei de 70 de ani vor îndeplini funcţia până la expirarea
perioadei mandatului pentru care au fost aleşi.
(2) În cazul funcţiilor pentru care alegerea se face pe o anumită perioadă, mandat, conform statutului, la
ivirea vacanţei, alegerea necesară va fi valabilă doar pentru restul perioadei în curs, iar din punctul de
vedere al restricţiilor cu privire la realegere, această suplinire nu va fi considerată mandat. Este exceptată de
la această regulă vacanţa demnităţii de episcop, caz în care în decursul a 6 luni Sinodul trebuie convocat
pentru alegerea noului episcop.
(3) Rangul demnitarilor bisericeşti se determină în funcţie de îndeplinirea fără întrerupere a demnităţii
respective.
(4) Realegerea pentru aceeaşi demnitate la alegeri consecutive nu se consideră o întrerupere.
(5) Rangul celor aleşi de către aceeaşi autoritate în acelaşi timp pentru aceeaşi demnitate va fi determinat
de către numărul voturilor primite, iar în caz de egalitate de voturi, de către vârstă.
(6) Rangul poate fi cedat temporar sau definitiv persoanei următoare în rang.

Partea a II-a
Parohia. Autorităţile, funcţionarii şi demnitarii bisericeşti

Capitolul I
Parohia

Art. 6 - (1) Credincioşii unitarieni de pe un teritoriu definit, organizându-se în mod colectiv, formează o
parohie.
(2) Parohiile pot fi: parohii-mamă, coparohii, filii şi diaspore.
(3) Parohia-mamă angajează de sine stătător un preot. Coparohiile angajează împreună un preot.
(4) Filiile nu pot angaja un preot din resurse proprii şi se ataşează la cea mai apropiată parohie-mamă.
(5) Credincioşii care trăiesc risipiţi se organizează în diaspore sau aparţin de o parohie-mamă ori de o
coparohie.
 Art. 7 - (1) Înfiinţarea de noi parohii în cadrul Bisericii, precum şi orice modificare a caracterului şi a
relaţiilor parohiale se fac cu aprobarea Consistoriului Suprem, la propunerea parohiei interesate şi cu avizul
adunării generale a protopopiatului competent.
(2) Divergenţele de departajare a patrimoniului ivite cu ocazia înfiinţării sau modificării statutului
parohiei vor fi soluţionate prin decizia Consistoriului Suprem, cu avizul adunării generale a
protopopiatului.
Art. 8 - Fiecare credincios unitarian de pe teritoriul ţării sau din alte locuri are dreptul de a fi membru al
unei parohii. Dacă în localitatea de domiciliu există o parohie, atunci devine membrul acelei parohii; dacă
nu există, devine membrul parohiei celei mai apropiate. În caz de divergenţă, adunarea generală a
protopopiatului competent îl arondează la o parohie.
Art. 9 - (1) Cel care îndeplineşte obligaţiile materiale ale credincioşilor şi la o altă parohie decât cea de
care aparţine poate exercita drepturile membrilor Bisericii şi în acea parohie.
(2) Dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales pot fi exercitate însă doar în parohia de la domiciliu.
Art. 10 - Cel care se mută dintr-o parohie în alta rămâne timp de 6 săptămâni membrul parohiei pe care o
părăseşte, iar apoi devine membru în noua parohie. Această situaţie însă nu îl scuteşte de obligaţia materială
devenită scadentă faţă de parohia părăsită.
Art. 11 - (1) Drepturile membrilor parohiei sunt următoarele:
a) dreptul de a participa la slujbe şi la ceremonii religioase;
b) dreptul de a beneficia de avantajele asigurate de instituţiile bisericeşti şi şcolare;
c) dreptul de a participa în alegerile funcţionarilor şi demnitarilor bisericeşti;
d) dreptul de a fi ales în funcţii şi demnităţi;
e) dreptul de a solicita apărare şi remediere în cazul lezării drepturilor, în sensul statutului Bisericii.
(2) Îndatoririle membrilor parohiei sunt următoarele:
a) de a trăi o viaţă moral-religioasă;
b) de a se îngriji de educarea moral-religioasă a copiilor;
c) de a respecta statutul şi regulamentele bisericeşti;
d) de a-şi îndeplini cu bună-credinţă sarcinile;
e) de a se supune şi de a coopera cu autorităţile superioare;
f) de a suporta sarcinile stabilite pentru scopuri bisericeşti şi şcolare, respectiv de a plăti contribuţia la
propăşirea Bisericii.
 Art.12 - Afacerile interne ale parohiei sunt administrate de ea însăşi prin autorităţi, funcţionari şi
demnitari, sub supravegherea şi îndrumarea exercitată direct de autorităţile protopopeşti şi indirect de
autorităţile supreme din cadrul Bisericii.
Art. 13 - În faţa autorităţilor bisericeşti şi de stat, precum şi faţă de terţe persoane, parohia este
reprezentată de către preot şi curator, împreună sau separat.
Art. 14 - Autorităţile parohiale sunt adunarea generală şi prezbiteriul, funcţionarii sunt preotul şi
cantorul, iar demnitarii sunt curatorul, casierul, secretarul şi auxiliarii.

Capitolul II
Autorităţile Parohiei

Secţiunea 1
Adunarea generală

Art.15 - (1) Preşedintele clerical al adunării generale parohiale este preotul, iar preşedintele laic este
curatorul.
(2) Din oficiu, în afară de cei 2 preşedinţi, sunt membrii adunării generale cantorul, funcţionarii şi
demnitarii parohiei, precum şi învăţătorii şi profesorii de religie unitariană ai şcolilor confesionale
unitariene.
(3) Membrii adunării generale sunt acei enoriaşi majori ai parohiei, bărbaţi şi femei, care solicită slujbele
bisericeşti, se îngrijesc de educaţia moral-religioasă a copiilor minori sau a celor de sub tutela lor şi care au
achitat contribuţia la susţinerea parohiei pe anul precedent.
(4) În acest scop, prezbiteriul întocmeşte tabelul nominal al membrilor adunării generale şi îl afişează
public într-o încăpere oficială a parohiei, anual, până la sfârşitul lunii ianuarie. Contestaţiile se fac în
termen de 15 zile de la afişare, fiind adresate prezbiteriului; soluţia poate fi atacată prin recurs, în termen de
15 zile, la protopop, care decide în ultima instanţă. Tabelul nominal astfel întocmit şi definitivat poate fi
modificat cu efecte numai pentru anul următor.
Art. 16 - (1) Anual, adunarea generală are, de regulă, două şedinţe, odată cu ocazia inspecţiei
protopopeşti.
(2) În cazuri deosebite, adunarea generală se convoacă ori de câte ori este nevoie.
 (3) La cererea scrisă a cel puţin o pătrime din numărul total al membrilor, preşedinţii sunt obligaţi să
convoace adunarea generală, iar pe ordinea de zi a adunării astfel constituite pot figura doar punctele care
au fost cauza convocării.
Art. 17 - Adunarea generală se convoacă de către cei 2 preşedinţi în consens. În cazul unor impedimente,
convocarea se va putea face şi de către unul dintre preşedinţi, sub a cărui preşedinţie vor fi adoptate hotărâri
valabile. Convocarea poate avea loc prin anunţarea de la amvon, invitaţie scrisă, ziare, radio, televiziune
sau conform obiceiurilor locale. Convocarea se va face cu 7 zile înainte de şedinţa adunării generale, cu
comunicarea principalelor puncte ale ordinii de zi.
Art. 18 - (1) Atribuţiile adunării generale sunt următoarele:
a) dezbate şi adoptă raportul anual al preotului;
b) alege preotul, cantorul şi învăţătorul;
c) alege curatorul, casierul, secretarul, prezbiterii şi auxiliarii;
d) alege delegaţii pentru adunarea generală protopopească;
e) adoptă propunerile prezbiteriului;
f) stabileşte contribuţia credincioşilor la susţinerea Bisericii, vânzarea, cumpărarea, schimbul de imobile,
luarea şi acordarea de împrumuturi;
g) adoptă bilanţul contabil şi bugetul întocmit de prezbiteriu;
h) propune modificarea statutului juridic al parohiei;
i) propune acordarea unor titluri onorifice;
j) propune înfiinţarea, finanţarea sau lichidarea de asociaţii caritabile, unităţi economice, proprietăţi de
teren şi pădure, fundaţii sau alte instituţii proprii ale parohiei;
k) supraveghează respectarea îndatoririlor de serviciu şi a celor morale ale funcţionarilor şi demnitarilor
din Biserică;
l) adoptă măsuri în cazul unor omisiuni sau soluţii contrare intereselor parohiei, incluzând şi modul şi
cuantumul despăgubirilor;
m) decide, în cazuri grave, asupra moţiunilor de cenzură.
(2) Vânzarea, cumpărarea, schimbul de imobile, luarea şi acordarea de împrumuturi vor fi înaintate
Consistoriului Bisericii spre aprobare, cu avizul protopopului şi al curatorului.
(3) Demnitarii aleşi depun jurământul cu ocazia inspecţiei protopopeşti. Dacă cel ales nu este prezent la
aceasta, va depune jurământul, în baza însărcinării primite de la protopop, în faţa preotului, cu ocazia unei
slujbe religioase.
Art. 19 - (1) Adunarea generală se constituie în mod valabil în prezenţa a jumătate din membri.
 (2) În cazul în care adunarea generală nu poate fi constituită din motive legate de prezenţa membrilor, ea
va fi convocată din nou în termen de 7 zile, cu aceeaşi ordine de zi, fiind considerată valabil constituită
indiferent de numărul celor prezenţi.
(3) Hotărârile adunării generale parohiale sunt adoptate cu votul majorităţii simple a membrilor prezenţi.
Art. 20 - La fiecare şedinţă a adunării generale se redactează un proces-verbal care va fi autentificat într-
un termen fixat de o comisie compusă din 3 membri. Procesul-verbal va fi semnat de preşedinţii şedinţei,
secretarul şi membrii comisiei.
Art. 21 - (1) Împotriva hotărârii adunării generale se poate depune contestaţie în termen de 15 zile.
(2) În prima instanţă, contestaţia se depune la consiliul protopopesc, iar în a doua şi ultima instanţă, la
Consistoriul Bisericii.
(3) În cazul în care hotărârile adunării generale se adoptă sub preşedinţia protopopiatului, contestaţiile se
depun în prima instanţă la Consistoriul Bisericii, iar în a doua şi ultima instanţă la Consistoriul Suprem.
Art. 22 - (1) În cadrul administraţiei oficiale, parohia va folosi, în funcţie de caracterul documentului,
ştampilă în limba maghiară, în limba română sau în ambele limbi, cu respectarea prevederilor legale.
(2) Inscripţia ştampilei va fi: "PAROHIA UNITARIANĂ ..............", la mijloc având emblema bisericii.
ART. 23
(1) Petiţiile personale sau parohiale vor fi înaintate Consistoriului Bisericii sau episcopului pe cale
ierarhic-administrativă. În cazul în care anumite petiţii sau reclamaţii sunt înaintate fără ştiinţa
protopopului, înainte de soluţionarea în fond va fi solicitat avizul protopopului, iar problemele de
competenţă protopopească i se vor trimite pentru soluţionarea definitivă în competenţă proprie.
(2) Constituie excepţii cazurile în care ocolirea protopopului se explică prin interesul personal al
acestuia.
ART. 24
Parohia nu va acoperi cheltuielile ivite în legătură cu plângerile şi sesizările înaintate Consistoriului
Bisericii sau episcopului împotriva funcţionarilor sau demnitarilor parohiali de către persoane sau grupuri
de persoane.

SECŢIUNEA a 2-a
Prezbiteriul

ART. 25
 (1) Prezbiteriul este organul de îndrumare, supraveghere şi executare al parohiei, ales de către adunarea
generală parohială.
(2) Numărul membrilor prezbiteriului poate fi între 3 şi 20, în funcţie de numărul credincioşilor.
(3) Poate fi ales în prezbiteriu numai persoana care satisface exigenţele art. 11.
(4) Alegerile în prezbiteriu se fac prin vot secret, pe bază de candidaturi, pe termen de 3 ani. O treime din
numărul membrilor prezbiteriului poate fi înnoită la terminarea fiecărui mandat.
ART. 26
(1) Membrii prezbiteriului, din oficiu, sunt funcţionarii şi demnitarii Bisericii şi câte un reprezentant al
asociaţiilor moral-religioase din parohie.
(2) Preotul şi curatorul sunt preşedinţii prezbiteriului.
(3) În cazul unor impedimente, şedinţa poate fi convocată chiar şi de unul dintre preşedinţi, iar sub
preşedinţia sa pot fi adoptate hotărâri valabile.
(4) Procesele-verbale ale şedinţelor sunt întocmite de către secretar.
ART. 27
(1) Preşedinţii convoacă şedinţa prezbiteriului cel puţin o dată trimestrial, iar la nevoie, oricând, cu
invitaţie scrisă şi comunicată cu minimum 24 de ore înaintea şedinţei, în care vor fi precizate principalele
puncte de pe ordinea de zi.
(2) La cererea scrisă a cel puţin jumătate din numărul total al membrilor, preşedinţii sunt obligaţi să
convoace şedinţa prezbiteriului; pe ordinea de zi a şedinţei astfel convocate pot figura doar punctele care au
constituit cauza convocării.
(3) Oricare membru al prezbiteriului care lipseşte nemotivat de la 3 şedinţe consecutive este considerat
demisionat. Înlocuirea acestuia până la sfârşitul mandatului în curs va fi decisă de către prezbiteriu.
ART. 28
(1) Prezbiteriul adoptă hotărârile cu majoritate simplă.
(2) Pentru a adopta hotărâri valabile este nevoie de prezenţa a jumătate din numărul membrilor.
(3) Dacă la prima şedinţă nu se prezintă jumătate din numărul membrilor, la a doua convocare pot fi
adoptate hotărâri valabile în prezenţa unei treimi din numărul membrilor.
(4) Membrul prezbiteriului care este interesat personal într-o cauză nu poate participa la dezbaterea
acesteia.
ART. 29
Atribuţiile prezbiteriului sunt următoarele:
a) aduce la îndeplinire hotărârile adunării generale şi ale autorităţilor superioare bisericeşti;
 b) veghează asupra vieţii moral-religioase a parohiei;
c) se îngrijeşte ca la slujbele religioase, la botezuri, confirmaţiuni, împărtăşanii, cununii, înmormântări şi
cu ocazia sărbătorilor religioase totul să decurgă conform normelor Bisericii;
d) se îngrijeşte ca credincioşii să sărbătorească duminicile şi celelalte sărbători bisericeşti;
e) se îngrijeşte ca niciun membru al parohiei să nu rămână fără educaţie moral-religioasă;
f) sprijină organizarea de sărbători ocazionale, răspândirea literaturii şi a presei religioase, în scopul
activizării şi conştientizării vieţii moral-religioase;
g) organizează activitatea caritativă în favoarea celor săraci, orfani, bătrâni, bolnavi;
h) coordonează şi supraveghează activitatea instituţiilor caritative din parohie;
i) întocmeşte tabelul nominal al membrilor parohiei, conform art. 15 alin. (4);
j) întocmeşte planul pentru retribuirea personalului şi îl înaintează oficiului protopopesc;
k) suportă şi supraveghează activitatea asociaţilor moral-religioase din cadrul parohiei;
l) pregăteşte lucrările adunării generale parohiale;
m) supraveghează patrimoniul, mobil şi imobil, al parohiei;
n) păstrează integritatea averii parohiei şi a fundaţiilor pe care aceasta le înfiinţează;
o) întreţine clădirile parohiale şi încheie asigurări contra incendiilor, a catastrofelor naturale şi a altor
deteriorări;
p) întocmeşte şi completează anual inventarul patrimoniului parohial;
q) întocmeşte bilanţul contabil al anului precedent, respectiv bugetul pe anul următor, până la termenul
legal, şi le înaintează în câte 3 exemplare adunării generale parohiale: un exemplar rămâne la parohie, unul
se înaintează la protopopiat, iar ultimul la Consistoriul Bisericii;
r) stabileşte anual contribuţia credincioşilor la susţinerea parohiei, supraveghează încasarea plăţilor şi
asigură plata la scadenţă a remuneraţiei funcţionarilor;
s) solicită autorizaţie de la Consistoriul Bisericii şi de la autorităţile de stat competente pentru construirea
de clădiri noi sau reconstruirea clădirilor existente, anexând planul şi devizul;
ş) înaintează spre păstrare Consistoriului Bisericii actele fondatoare în original şi reţine copii simple
pentru parohie;
t) se îngrijeşte de masa şi cazarea membrilor adunării generale şi ai inspecţiei protopopeşti;
ţ) îndrumă şi supraveghează relaţiile de parteneriat cu alte biserici;
u) angajează clopotarul şi personalul necesar bunei administrări a parohiei şi supraveghează activitatea
acestora.
 Art. 30 - Prezbiteriul poate desemna comisii, în vederea aducerii la îndeplinire a hotărârilor, respectiv
luării măsurilor necesare între două şedinţe ale sale.
Art. 31 - (1) Membrii prezbiteriului au răspundere materială pentru pagubele produse prin adoptarea unor
hotărâri sau prin omisiune.
(2) Modalitatea plăţii şi valoarea despăgubirilor vor fi stabilite de către adunarea generală, în funcţie de
caracterul şi de valoarea pagubei create. Nu sunt obligaţi la despăgubiri acei membri care au votat
împotriva adoptării hotărârii păgubitoare, dacă acest lucru s-a consemnat nominal în procesul-verbal.
Art. 32 - (1) Procesele-verbale ale şedinţelor trebuie să fie exacte şi cuprinzătoare, iar în acestea vor fi
precizaţi nominal cei care au votat pentru sau împotrivă în probleme patrimoniale bisericeşti şi şcolare.
(2) Procesul-verbal va fi semnat de preşedinţi, secretar şi membrii comisiei desemnate.
Art. 33 - (1) Împotriva hotărârilor prezbiteriului se poate face contestaţie în termen de 15 zile.
(2) Contestaţia se înaintează în prima instanţă adunării generale parohiale, iar în a doua instanţă
consiliului protopopesc.
Art. 34 - Măsurile luate, hotărârile şi în general întreaga activitate a prezbiteriului vor fi prezentate
adunării generale prin raportul anual al preotului.

Secţiunea a 3-a
Comisiile parohiale

Art. 35 - În parohie funcţionează următoarele comisii permanente:

a) comisia de educaţie moral-religioasă;
b) comisia economică;
c) comisia de parteneriat bisericesc.

SUBSECŢIUNEA 1
Comisia de educaţie moral-religioasă

Art. 36 - Adunarea generală parohială alege din rândul membrilor parohiei o comisie de educaţie moral-
religioasă, compusă din 3 - 6 membri, pe un termen de 3 ani, pe bază de candidatură, prin vot secret.
Membrii comisiei de educaţie moral-religioasă, din oficiu, sunt preotul, profesorul de religie şi cantorul;
preşedintele şi secretarul vor fi aleşi de către comisie dintre membri.
 Art. 37 - (1) Comisia de educaţie moral-religioasă va ţine şedinţele trimestrial în mod obligatoriu, iar la
nevoie oricând.
(2) Hotărârile sunt adoptate cu majoritatea simplă a celor prezenţi.
(3) Pentru a adopta hotărâri valabile este nevoie de prezenţa a jumătate din numărul membrilor.
Art. 38 - Comisia de educaţie moral-religioasă are următoarele sarcini:
a) se îngrijeşte de educaţia moral-religioasă a minorilor din cadrul parohiei;
b) se străduieşte să convingă părinţii despre importanţa educaţiei moral-religioase;
c) se îngrijeşte de asigurarea condiţiilor materiale ale educaţiei moral-religioase;
d) prezintă anual prezbiteriului un raport de activitate.

Subsecţiunea a 2-a
Comisia economică

Art. 39 - Adunarea generală parohială alege din rândul membrilor parohiei o comisie economică,
compusă din 3 - 6 membri, pe un termen de 3 ani, pe bază de candidatură, prin vot secret. Preşedintele din
oficiu al comisiei economice este curatorul, iar secretarul va fi ales de comisie dintre membri.
Art. 40 - Comisia economică va ţine şedinţele trimestrial în mod obligatoriu, iar la nevoie oricând.
Hotărârile sunt adoptate cu majoritatea simplă a celor prezenţi. Pentru a adopta hotărâri valabile este nevoie
de prezenţa a jumătate din numărul membrilor.
Art. 41 - Comisia economică are următoarele sarcini: emiterea de avize de specialitate şi înaintarea de
propuneri în probleme economice şi patrimoniale, precum şi aducerea la îndeplinire a tuturor sarcinilor cu
caracter economic, încredinţate de prezbiteriu sau de adunarea generală.

Subsecţiunea a 3-a
Comisia de parteneriat bisericesc

Art. 42 - Adunarea generală parohială alege din rândul membrilor parohiei o comisie de parteneriat
bisericesc, compusă din 3 - 6 membri, pe un termen de 3 ani, pe bază de candidatură, prin vot secret.
Preşedintele din oficiu al comisiei de parteneriat bisericesc este preotul, iar secretarul va fi ales de comisie
dintre membri.
 Art. 43 - Comisia de parteneriat bisericesc va ţine şedinţele trimestrial în mod obligatoriu, iar la nevoie
oricând. Hotărârile sunt adoptate cu majoritatea simplă a celor prezenţi. Pentru a adopta hotărâri valabile
este nevoie de prezenţa a jumătate din numărul membrilor.
Art. 44 - Comisia de parteneriat bisericesc are următoarele sarcini: înaintarea de propuneri în probleme
de parteneriat bisericesc, precum şi cultivarea relaţiilor de parteneriat.

Capitolul III
Funcţionarii şi demnitarii parohiei
Secţiunea 1
Preotul

Art. 45 - (1) Preotul este conducătorul vieţii moral-religioase a parohiei; el trebuie să fie şi în viaţa
particulară un exemplu de religiozitate, de iubire a aproapelui şi spirit de sacrificiu în faţa credincioşilor.
(2) Preotul este funcţionarul şi demnitarul cleric al parohiei; în afară de el, deţinerea concomitentă a
calităţii de funcţionar şi demnitar este incompatibilă.
Art. 46 - (1) Studiile, instruirea, alegerea şi numirea preotului sunt reglementate de Regulamentul despre
studiile, instruirea, alegerea şi numirea preoţilor, cantorilor şi profesorilor de religie ale Bisericii Unitariene.
(2) Preotul este instalat în funcţie de către protopop.
Art. 47 - Sarcinile, drepturile şi obligaţiile preotului privesc:
a) desfăşurarea slujbelor religioase şi a ceremoniilor;
b) desfăşurarea activităţilor pastorale;
c) desfăşurarea educaţiei moral-religioase;
d) administrarea parohiei şi ţinerea evidenţelor.
Art. 48 - (1) În privinţa slujbelor religioase şi a ceremoniilor, preotul are următoarele obligaţii:
a) să se conformeze prescripţiilor liturgice ale slujbelor religioase şi ale ceremoniilor;
b) să se prezinte la slujbe cu însemnele funcţiei, talarul şi culionul;
c) să slujească doar în parohia proprie, în filiile şi diasporele arondate, slujba în alte locuri fiind permisă
doar cu învoirea preotului competent;
d) să slujească la orice sărbătoare religioasă;
e) să ţină cuvântare de învăţătură, conform liturghiei, în spiritul Evangheliei şi în concordanţă cu
principiile religiei unitariene, la slujbele religioase din zilele de săptămână, cele de duminică, de sărbători şi
la ceremonii;
 f) să oficieze slujbă religioasă atât cu ocazia adunării generale protopopeşti, la solicitarea protopopului
sau a episcopului, cât şi cu ocazia Sinodului şi a Consistoriului Suprem;
g) să înlocuiască temporar preoţii aflaţi în concediu, la solicitarea protopopului;
h) acolo unde nu există cantor, să aibă grijă de îndeplinirea sarcinilor de cantor la slujbele religioase şi la
ceremonii, iar acolo unde există cantor, să îl supravegheze;
i) să distribuie împărtăşania ce se face cu ocazia slujbelor sărbătoreşti sau duminicale; în săptămâna
precedentă se vor ţine slujbe pregătitoare de penitenţă;
j) în cazuri justificate, să oficieze botezul şi la case particulare sau la spitale, cu condiţia ca părinţii şi
naşii să fie prezenţi la botez;
k) să binecuvânteze căsătoria civilă, încheiată pe bază de acte oficiale de stare civilă, în cazul perechilor
de religie unitariană sau mixtă;
l) să se îngrijească de instruirea celor care au trecut la religia unitariană, pentru ca aceştia să cunoască
principiile religiei şi trecerea lor să fie conştientă;
m) să oficieze înmormântări doar pe baza prezentării prealabile a actelor de deces;
n) să îşi exercite influenţa pentru desfiinţarea pomenii cu ocazia înmormântărilor;
o) să anunţe de la amvon, în cadrul slujbei de duminică, ceremoniile ce vor urma.
(2) Slujbele religioase vor fi oficiate doar de preoţii parohi, preoţii capelani, profesorii de teologie şi
funcţionarii centrului eparhial cu diplomă de preot, precum şi de studenţii Institutului Teologic Protestant,
Facultatea Unitariană.
(3) Studenţii teologi pot oficia ceremonii religioase numai cu aprobarea episcopului.
(4) Preotul pensionar poate oficia slujbe religioase şi ceremonii doar cu acordul preotului paroh aflat în
exerciţiu.
(5) Locul desfăşurării slujbelor religioase este biserica şi cimitirul, iar la nevoie, oficiul parohial, casa
familială, precum şi orice alt spaţiu al comunităţii.
(6) Înainte de încheierea căsătoriei civile nu se poate acorda binecuvântarea Bisericii. Preotul trebuie să
exercite influenţă ca fiecare pereche să recurgă la binecuvântarea Bisericii. Logodnicii vor fi păstoriţi şi
pregătiţi pentru încheierea căsătoriei şi viaţa familială.
(7) Căsătoria va fi anunţată de la amvon în prima duminică, la slujbă.
(8) În cazul în care un credincios încheie o căsătorie cu o persoană unitariană dintr-o altă parohie, va fi
înştiinţat preotul acelei parohii pentru a anunţa căsătoria de la amvon.
(9) Trecerea la un alt cult sau trecerea la religia unitariană se află sub incidenţa dispoziţiilor bisericeşti în
vigoare.
 (10) Vor fi respectate dispoziţiile oficiale şi legile cu privire la înmormântare. Indiferent de cauza
decesului, la cerere, orice persoană va fi înmormântată.
Art. 49 - În privinţa pastoraţiei, preotul are următoarele obligaţii:
a) în cadrul pastoraţiei, să viziteze cu regularitate familiile comunităţii în căminul lor;
b) să viziteze bolnavii, acasă sau la spital;
c) să exercite pastoraţia militarilor şi a celor condamnaţi la pedepse privative de libertate;
d) să exercite pastoraţia celor defavorizaţi din punct de vedere social, a celor cu dizabilităţi fizice sau
mentale, bătrânilor şi orfanilor şi, în general, a celor aflaţi în nevoie;
e) să pună slujbele religioase şi ceremoniile în serviciul pastoraţiei.
Art. 50 - (1) În privinţa educaţiei moral-religioase, preotul are următoarele obligaţii:
a) să influenţeze părinţii pentru a asigura educaţia moral-religioasă unitariană a copiilor;
b) să conducă activitatea de educaţie moral-religioasă a elevilor din clasele I - XII;
c) să pregătească confirmaţiunea, pe durata a 2 ani;
d) să continue educaţia şi pastoraţia tinerilor confirmaţi în spirit autentic unitarian;
e) să ajute organizaţia de tineret, să organizeze conferinţe şi zile de rugăciuni, în general acţiuni ce
contribuie la educaţia moral-religioasă a copiilor şi a tinerilor.
(2) Copiii care nu au împlinit 14 ani nu pot fi confirmaţi.
Art. 51 - În privinţa administrării parohiei şi a ţinerii evidenţelor, preotul are următoarele obligaţii:
a) întocmeşte raportul anual privind viaţa moral-religioasă, administraţia şi patrimoniul;
b) convoacă, în înţelegere cu curatorul, adunarea generală şi prezbiteriul, prezidând şedinţa;
c) supraveghează păstrarea disciplinei bisericeşti, respectiv situaţia spirituală, morală şi materială a
parohiei;
d) îndeplineşte îndatoririle administrative prevăzute de legile bisericeşti şi de stat; conduce matricolele de
stare civilă şi celelalte evidenţe;
e) în cadrul supravegherii problemelor materiale, împreună cu curatorul, dar şi separat, personal sau
printr-o comisie desemnată, verifică gestiunea financiară, care se va referi nu doar la numerarul din casă, ci
şi la faptul ca încasările şi plăţile să fie regulamentare;
f) la şedinţa prezbiteriului ce urmează verificării, prezintă un raport despre cele constatate şi dispune
măsuri de eliminare a deficienţelor şi omisiunilor;
g) în privinţa fructificării bunurilor mobile şi imobile ale parohiei, nu permite primatul intereselor
personale în dauna interesului public;
 h) este obligat să exercite administraţia parohiei, a adunării generale şi a prezbiteriului, să respecte legile,
să ia măsuri împotriva abuzurilor şi să le îndrepte;
i) înregistrează actele oficiale sosite în parohie şi ia măsurile ce se impun;
j) împreună cu curatorul şi casierul, inventariază obiectele de valoare, banii şi hârtiile de valoare şi le
depune în casieria parohiei;
k) consemnează problemele, cererile sau plângerile formulate în probleme bisericeşti ce au fost
prezentate verbal, le supune spre semnare persoanei în cauză şi le înregistrează;
l) înregistrează hotărârile şi măsurile adunării generale şi ale prezbiteriului şi le înaintează la destinaţie
sau ia măsuri de executare;
m) semnează şi ştampilează toate actele oficiale;
n) se îngrijeşte şi răspunde de arhiva şi biblioteca parohială, care vor fi aşezate într-un loc adecvat în
biroul parohial, ca şi obiectele de cult;
o) la sfârşit de an, întocmeşte situaţia evidenţei credincioşilor şi a donaţiilor înscrise în cartea de aur a
parohiei, care vor fi făcute publice la prima slujbă a anului nou;
p) menţine şi se îngrijeşte de relaţiile de parteneriat cu parohiile din străinătate;
q) îndeplineşte orice slujbă în parohiile, filiile şi diasporele vacante, în urma însărcinării primite de la
protopop.
Art. 52 - Fiecare parohie are dreptul să angajeze un preot capelan, de activitatea căruia răspunde preotul
paroh.
Art. 53 - (1) Preotul este obligat să locuiască în mod continuu în parohie, excepţie făcând doar soţia
acestuia.
(2) În cazul în care preotul părăseşte parohia din motive personale, trebuie să se îngrijească de oficierea
slujbelor religioase.
(3) Dacă lipseşte mai mult de 3 zile, va informa curatorul şi va cere învoire de la protopop.
(4) Preotul nu poate părăsi parohia pentru o perioadă mai mare de 3 zile fără învoirea protopopului.
(5) Preotul are dreptul anual la o lună de concediu de odihnă plătit. Va anunţa protopopul despre
începerea concediului, care se va îngriji de suplinire. Concediul mai lung, inclusiv şederea în străinătate, va
fi solicitat de la Consistoriul Bisericii, cu avizul protopopului.
Art. 54 - La fiecare 5 ani, preotul are dreptul la un concediu de studii aprofundate de 6 luni, ai cărui
termeni vor fi reglementaţi într-un contract de studii încheiat cu Consistoriul Bisericii.
Art. 55 - În cazul în care funcţia de preot este îndeplinită de o femeie, ea are dreptul la concediu de
naştere şi îngrijire a copilului, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
 Art. 56 - Salarizarea, asigurarea medicală şi pensionarea preotului se desfăşoară conform legilor statului
şi hotărârilor bisericeşti în vigoare.
Art. 57 - Preotul are obligaţia morală şi oficială de a fi membru al parohiei în care slujeşte, iar
funcţionarii centrului eparhial şi profesorii de teologie vor fi membri în parohiile unde domiciliază.
Art. 58 - (1) Parohia este obligată să îi asigure preotului locuinţă de serviciu adecvată şi să o întreţină în
stare bună.
(2) Preotul este obligat să locuiască în locuinţa de serviciu şi să păstreze starea bună a acesteia.
(3) În cazul în care parohia nu poate să îi asigure preotului o locuinţă de serviciu, este obligată să îi
acorde sprijin financiar pentru acoperirea chiriei.
Art. 59 - Familia preotului (soţ, soţie, copii) trebuie să fie de religie unitariană.
Art. 60 - În caz de deces al preotului, cheltuielile de înmormântare vor fi suportate în proporţie de cel
puţin jumătate de către parohie.
Art. 61 - Întrucât preotul este conducătorul spiritual şi sufletesc al credincioşilor, se va strădui să obţină
încrederea, dragostea şi stima acestora. Va lua parte la bucuriile şi durerile lor, va fi mângâietorul
nenorociţilor, sfătuitorul celor nedumeriţi şi prietenul tuturor credincioşilor. Va proceda faţă de ei, în toate
problemele private şi oficiale, cu dragoste şi bunăvoinţă deplină. Viaţa particulară a preotului va fi
ireproşabilă, viaţa conjugală exemplară; în privinţa gospodăriei şi a vestimentaţiei, el va avea în vedere
prestigiul funcţiei. Preotul trebuie să fie un cetăţean cinstit, participant al vieţii publice, un muncitor al
Împărăţiei Domnului în toate privinţele.

Secţiunea a 2-a
Cantorul

Art. 62 - Poate fi cantor doar persoana de religie unitariană, membru al unei parohii, care dispune de o
diplomă eliberată de Comisia de Cantori sau o diplomă echivalentă acceptată de comisie. Fără aceste
condiţii, angajarea pe post se poate face doar excepţional şi provizoriu.
Art. 63 - Alegerea cantorului este reglementată de Regulamentul despre studiile, instruirea, alegerea şi
numirea preoţilor, cantorilor şi educatorilor de religie ale Bisericii Unitariene. Salarizarea, asigurarea
medicală şi pensionarea cantorului se desfăşoară conform legilor statului şi hotărârilor bisericeşti în
vigoare.
Art. 64 - Cantorul va fi instalat în funcţie de către protopop; el va depune jurământ la prima adunare
generală protopopească.
 Art. 65 - Sarcinile şi obligaţiile cantorului sunt următoarele:
a) cu ocazia slujbelor religioase şi a ceremoniilor, conduce cântarea pe baza cărţii de cântece;
b) dezvoltă cântarea armonioasă a comunităţii, predă cântece pentru copii, tineri şi adulţi;
c) la slujbele din Vinerea Mare va cânta Pasiunea;
d) organizează şi conduce activitatea unui cor în cadrul comunităţii;
e) în lipsa preotului, va executa sarcinile care i-au fost încredinţate;
f) în activitatea sa se va conforma regulilor bisericeşti, sub îndrumarea directă a preotului;
g) răspunde de ţinerea în stare bună a instrumentelor muzicale.
Art. 66 - (1) Cantorul nu poate părăsi parohia fără ştirea preotului.
(2) Concediul mai lung de 3 zile va fi obţinut conform art. 53 alin. (3).
(3) Concediul cantorului provizoriu se stabileşte de către prezbiteriu.
Art. 67 - În cazul în care funcţia de cantor este îndeplinită de o femeie, ea are dreptul la concediu de
naştere şi îngrijire a copilului, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Art. 68 - Drepturile şi obligaţiile cantorului provizoriu se stabilesc de către prezbiteriu.
Art. 69 - În caz de deces, cheltuielile de înmormântare a cantorului vor fi suportate în proporţie de cel
puţin jumătate de către parohie.

Secţiunea a 3-a
Curatorul

Art. 70 - Curatorul este ales pe bază de candidatură, prin vot secret, de către adunarea generală parohială,
pe o perioadă de 3 ani, dintre persoanele care, conform art. 11 alin. (2), au o bună apreciere publică, sunt
înţelepte, au o moralitate integră şi sunt cunoscute prin evlavia lor. Curatorul va ocupa funcţia în urma
depunerii jurământului în faţa adunării generale.
Art. 71 - Sarcinile şi obligaţiile curatorului sunt următoarele:
a) convoacă, în înţelegere cu preotul, adunarea generală şi prezbiteriul, prezidând şedinţa;
b) supraveghează, împreună cu preotul, casierul şi, în general, persoanele care se implică în problemele
averii parohiale. În cadrul supravegherii problemelor materiale, împreună cu preotul, dar şi separat,
personal sau printr-o comisie desemnată, verifică gestiunea financiară; aceasta se va referi nu doar la
numerarul din casă, ci şi la faptul ca încasările şi plăţile să fie regulamentare;
c) se îngrijeşte, împreună cu prezbiteriul, de cultivarea terenurilor parohiale, de strângerea recoltei şi
valorificarea acesteia, de întreţinerea şi valorificarea pădurilor;
 d) se îngrijeşte de darea în chirie prin licitaţie a bunurilor imobile ale parohiei;
e) declară la termen veniturile bunurilor imobile, depune contestaţii împotriva impozitelor şi taxelor
necuvenite şi, în general, apără interesele patrimoniale ale parohiei în această privinţă;
f) supraveghează colectarea în termen şi cu exactitate a contribuţiei credincioşilor şi plata retribuţiilor
stabilite pentru funcţionarii şi angajaţii parohiei;
g) se îngrijeşte de plata în termen a impozitelor pe clădirile parohiale şi de plata contribuţiei la susţinerea
eparhiei, a contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei la susţinerea protopopiatului;
h) are grijă ca sumele încasate sau preluate de el, precum şi produsele agricole să fie depuse la casierie,
respectiv în hambarele parohiei; totodată dispune plata obligaţiilor;
i) se îngrijeşte de clădirile parohiei şi de asigurarea acestora, face propuneri prezbiteriului cu privire la
reparaţiile necesare şi, pe baza însărcinării primite, le execută sau dispune executarea acestora;
j) în urma situaţiei prezentate de casier va lua măsurile legale împotriva debitorilor, cu acordul
prezbiteriului;
k) în cadrul funcţiei, se supune dispoziţiilor autorităţilor bisericeşti şi va proceda conform
reglementărilor bisericeşti în vigoare.
Art. 72 - Curatorul poartă răspunderea materială în privinţa problemelor patrimoniale.
Art. 73 - În parohiile mai mici, curatorul poate îndeplini şi sarcina casierului.

Secţiunea a 4-a
Casierul, secretarul, auxiliarii şi clopotarul

Art. 74 - Casierul este ales de către adunarea generală din rândul membrilor parohiei care corespund
condiţiilor art. 11 alin. (2), pe bază de candidatură, prin vot secret, pe un termen de 3 ani. Casierul va ocupa
postul în urma depunerii jurământului în faţa adunării generale.
Art. 75 - Sarcinile şi obligaţiile casierului sunt următoarele:
a) cu ocazia alegerii, preia pe bază de inventar casieria şi alte valori de la predecesorul său;
b) gestionează banii, valorile şi hârtiile de valoare ale parohiei, împreună cu contabilul;
c) încasează veniturile, arendele curente, chiriile şi le depune pe bază de chitanţe şi alte acte justificative.
Sub supravegherea preotului, conduce registrul de casă privind încasările şi plăţile;
d) se îngrijeşte de încasarea la termen a tuturor veniturilor, are grijă ca plata salariilor şi a altor cheltuieli
prevăzute în buget să fie efectuată conform alocării şi la termen. Plăţi intermediare se pot face doar pe baza
dispoziţiei curatorului sau a preotului;
 e) se îngrijeşte ca banii, valorile şi hârtiile de valoare ale parohiei să fie păstrate la oficiul parohial.
Numerarul din casă se va putea păstra în afara oficiului doar pe baza aprobării prezbiteriului. În filii,
casieria va fi la locuinţa curatorului, dacă inspecţia protopopească nu dispune altfel;
f) se îngrijeşte ca sumele încasate să fie depuse la casierie în termen de 24 de ore. Soldul de casă nu
poate depăşi suma prevăzută de normele legale, restul fiind depus la o instituţie bancară;
g) întocmeşte darea de seamă anuală şi o prezintă prezbiteriului în vederea luării măsurilor.
Art. 76 - Casierul poartă răspunderea pentru pagubele cauzate din vina sau omisiunea sa.
Art. 77 - Parohia, în caz de nevoie, poate recurge la angajarea unui contabil profesionist.
Secretarul
Art. 78 - Secretarul parohiei este ales de către adunarea generală din rândul membrilor parohiei care
corespund prevederilor art. 11 alin. (2), pe bază de candidatură, prin vot secret, pe un termen de 3 ani. Va
depune jurământul în faţa adunării generale.
Art. 79 - Secretarul redactează procesele-verbale ale adunării generale şi prezbiteriului, se îngrijeşte de
acestea şi le păstrează la oficiul parohial.
Auxiliarii
Art. 80 - Auxiliarii sunt aleşi de către adunarea generală din rândul membrilor parohiei care corespund
prevederilor art. 11 alin. (2), pe bază de candidatură, prin vot secret, pe un termen de 3 ani. Vor depune
jurământul în faţa adunării generale.
Art. 81 - Sarcinile şi obligaţiile auxiliarilor: ajută preotul şi curatorul în toate activităţile lor oficiale.
Participă la şedinţele prezbiteriului, în calitate de membri ai acestuia.
Clopotarul
Art. 82 - Clopotarul este angajat de către prezbiteriu cu contract de muncă, care cuprinde drepturile şi
îndatoririle lui. Va depune jurământul în faţa prezbiteriului.

Secţiunea a 5-a
Lucrătorii sociali şi secretara

Lucrătorii sociali
Art. 83 - Lucrătorii sociali ai parohiei, precum educatorii de religie, lucrătorii de caritate, agenţii sociali
şi asistenţii medicali, lucrătorii presei scrise şi electronice, sunt angajaţi de către prezbiteriu cu contract de
muncă, dintre cei astfel calificaţi. Ei îşi desfăşoară activitatea sub îndrumarea şi supravegherea preotului şi
prezintă raport prezbiteriului la fiecare jumătate de an.
 Art. 84 - Tot sub îndrumarea preotului îşi desfăşoară activitatea lucrătorii sociali care sunt angajaţi pe
posturi organizate de către autoritatea bisericească naţională sau protopopească. Drepturile şi obligaţiile
lucrătorilor sociali vor fi reglementate de către autoritatea bisericească care le-a organizat postul.
Secretara
Art. 85 - În cazul în care complexitatea administraţiei parohiale o cere, prezbiteriul poate angaja o
secretară pentru treburile de birou, de administraţie şi de organizare. Munca secretarei este îndrumată şi
supravegheată de către preot, care va informa prezbiteriul despre această muncă.

Partea a III-a
Protopopiatul. Autorităţile, demnitarii şi funcţionarii
Capitolul I
Structura organizatorică a protopopiatelor

Art. 86 - În scopul administrării, conducerii şi al disciplinei, parohiile sunt încadrate în protopopiate.

Biserica se compune din 6 protopopiate, cu următoare denumiri şi parohii:
I. Protopopiatul Cluj - Turda cuprinde următoarele parohii:
1. Abrud, 2. Mihai Viteazul, 3. Iara, 4. Câmpia Turzii, 5. Vălenii de Arieş, 6. Bădeni, 7. Pietroasa, 8.
Chidea, 9. Cojocna, 10. Cluj nr. 1 (Centru), 11. Cluj nr. 2 (Iris), 12. Cluj nr. 3 (Mănăştur), 13. Comşeşti, 14.
Plăieşti, 15. Lupeni - Vulcan, 16. Suatu, 17. Cheia, 18. Aiud, 19. Oradea - Bihor, 20. Petroşani, 21.
Corneşti, 22. Sănduleşti, 23. Turda, 24. Tureni, 25. Rimetea, 26. Colţeşti, 27. Moldoveneşti, 28. Roşia
Montana.
II. Protopopiatul Mureş cuprinde următoarele parohii:
1. Bordoşiu, 2. Bezid, 3. Bezidu Nou - Sângeorgiu de Pădure, 4. Cioc - Sovata, 5. Icland, 6. Isla, 7. Valea
- Miercurea Nirajului, 8. Jacodu, 9. Sângeorgiu de Mureş, 10. Târgu Mureş nr. 1, 11. Târgu Mureş nr. 2, 12.
Găleşti, 13. Sânvasii, 14. Mitreşti - Vărgata, 15. Maiad, 16. Roua, 17. Săbed, 18. Gălăţeni, 19. Troiţa -
Adrianu Mic, 20. Căluşeri, 21. Vadu.
III. Protopopiatul Târnava cuprinde următoarele parohii:
1. Adămuş, 2. Sânmiclăuş, 3. Deaj, 4. Târnăveni, 5. Hărănglab, 6. Dâmbău, 7. Şoard, 8. Delenii, 9.
Sânbenedic, 10. Mediaş, 11. Pipea - Nadeş, 12. Sighişoara, 13. Seuca - Suplac.
IV. Protopopiatul Cristuru Secuiesc cuprinde următoarele parohii:
1. Bodogaia, 2. Crişeni, 3. Ceheţel, 4. Cecheşti, 5. Inlăceni, 6. Filiaş, 7. Firtănuş, 8. Firtuşu, 9. Goagiu,
10. Cadaciu, 11. Chedea, 12. Şoimuşu Mic, 13. Cobăteşti, 14. Corund, 15. Medişor, 16. Simoneşti, 17.
Cristuru Secuiesc, 18. Mihăileni - Benţid, 19. Nicoleni, 20. Avrămeşti, 21. Tărceşti, 22. Turdeni, 23.
Secuieni.
V. Protopopiatul Odorheiu Secuiesc cuprinde următoarele parohii:
1. Aldea, 2. Miercurea-Ciuc, 3. Ghipeş, 4. Mereşti, 5. Ioneşti, 6. Crăciunel, 7. Comăneşti, 8. Mărtiniş, 9.
Sânpaul, 10. Petreni, 11. Satu-Nou, 12. Chinuşu, 13. Locodeni, 14. Ocland, 15. Rareş, 16. Dârjiu, 17.
Mujna, 18. Odorheiu Secuiesc nr. 1, 19. Odorheiu Secuiesc nr. 2, 20. Vlăhiţa, 21. Orăşeni.
VI. Protopopiatul Treiscaune - Alba de Sus cuprinde parohiile:
1. Racoş, 2. Arcuş, 3. Baraolt, 4. Belin, 5. Braşov nr. 1, 6. Braşov nr. 2, 7. Dopca, 8. Racoşul de Sus, 9.
Făgăraş-Sibiu, 10. Calnic, 11. Rupea-Homorod, 12. Chichiş, 13. Aita Mare, 14. Hoghiz, 15. Valea Crişului,
16. Sfântu Gheorghe, 17. Sâncraiu - Bod, 18. Sântionlunca - Târgu Secuiesc, 19. Ormeniş, 20. Vârghiş.
Art. 87 - Modificarea teritoriului protopopiatelor, pe baza propunerilor protopopiatelor şi cu ascultarea
parohiilor vizate, este de competenţa Consistoriului Suprem.
Art. 88 - Protopopiatele sunt conduse prin următoarele autorităţi, comisii şi instanţe: adunarea generală,
consiliul protopopesc, inspecţia protopopească, comisia protopopească de educaţie moral-religioasă,
comisia protopopească de parteneriat bisericesc, contenciosul administrativ protopopesc, comisia de
disciplină protopopească. Funcţionarii şi demnitarii protopopiatului sunt: protopopul, curatorul
protopopesc, secretarul, directorul relaţiilor publice, casierul şi consilierul juridic.

Capitolul II
Autorităţile protopopeşti
Secţiunea 1
Adunarea generală

Art. 89 - Autoritatea supremă a protopopiatului este adunarea generală.

Art. 90 - Membrii adunării generale sunt:
a) din oficiu: protopopul, curatorii protopopeşti, secretarul, directorul relaţiilor publice, casierul,
consilierul juridic, preoţii parohi, preoţii capelani, cantorii definitivaţi, respectiv câte un reprezentant al
organizaţiei protopopeşti al asociaţiilor moral-religioase. Cantorii provizorii participă la dezbateri fără drept
de vot;
b) pe bază de alegeri: câte un reprezentant al fiecărei parohii, al parohiilor asociate, al filiilor şi al
centrelor diasporale. Parohiile cu număr mare de enoriaşi trimit câte un reprezentant la fiecare 500 de
membri, dar nu mai mult de 3.
 Art. 91 - Adunarea generală este prezidată din partea clericală de către protopop, iar din partea laică de
către curatorul cu vechime mai mare în funcţie. În caz de impedimente, protopopul va fi înlocuit de
secretarul protopopesc, iar curatorul, de către celălalt curator protopopesc.
Art. 92 - (1) Adunarea generală va fi convocată o dată pe an, iar la nevoie de mai multe ori, cu minimum
14 zile înaintea şedinţei, de către protopop sau locţiitorul său, în înţelegere cu curatorul protopopesc, cu
invitaţie scrisă, incluzând ordinea de zi. Data adunării generale se va stabili în aşa fel încât hotărârile care
necesită înaintare la Consistoriul Suprem să ajungă la Consistoriul Bisericii cu două luni înainte de şedinţă.
(2) La cererea scrisă a cel puţin o treime din numărul total al membrilor, preşedinţii sunt obligaţi să
convoace şedinţa adunării generale în termen de 30 zile, cu menţiunea ordinii de zi. Pe ordinea de zi a
şedinţei astfel convocate pot figura doar punctele care au constituit cauza convocării.
Art. 93 - Adunarea generală se ţine într-o ordine prestabilită în parohii, în cadrul unei slujbe.
Art. 94 - După deschiderea lucrărilor se face apelul celor prezenţi, reprezentanţii parohiilor, parohiilor
asociate, filiilor şi diasporelor prezentându-şi delegaţiile. Membrii din oficiu vor justifica absenţa în scris.
În cazul întrunirii cvorumului, respectiv jumătate plus unu din numărul membrilor, adunarea generală se
consideră constituită. Hotărârile se adoptă cu majoritatea simplă a celor prezenţi.
Art. 95 - Competenţa adunării generale este următoarea:
a) proclamarea hotărârilor Sinodului, Consistoriului Suprem, Consistoriului Bisericii, ale episcopului,
respectiv a regulamentelor bisericeşti;
b) dezbaterea raportului protopopului privind viaţa din protopopiat, despre propăşirea sau regresul
spiritual şi material din parohii, schimbări, evenimente mai importante, pentru perioada scursă de la şedinţa
adunării generale precedente;
c) dezbaterea şi acceptarea rapoartelor despre numărul enoriaşilor, viaţa moral-religioasă, pastoraţia în
diaspore şi filii, vizitele pastorale, vizitele la bolnavi, situaţia patrimonială a parohiilor, respectiv bilanţul
contabil al protopopiatului;
d) analiza activităţii spirituale, moral-religioase, şcolare şi materiale a parohiilor;
e) supravegherea îndeplinirii îndatoririlor de serviciu ale funcţionarilor, respectiv îndeplinirii sarcinilor
demnitarilor; luarea măsurilor în cazul omisiunilor sau al procedeelor ilicite ce dăunează intereselor
protopopiatului, incluzând stabilirea cuantumului daunelor materiale şi morale; dezbaterea şi decizia asupra
moţiunilor de cenzură înaintate în cazurile mai grave;
f) avizarea către Consistoriul Suprem a propunerilor de modificare a statutului parohiilor (avansarea
filiilor în statut de parohie sau invers, precum şi stabilirea relaţiilor dintre ele);
 g) sprijinirea activităţii caritative şi diaconice în cadrul parohiilor, susţinerea, îndrumarea şi
supravegherea instituţiilor sociale aflate în proprietatea protopopiatului şi crearea fundaţiilor pioase;
h) urmărirea desfăşurării vieţii moral-religioase, sprijinirea asociaţiilor religioase;
i) alegerea funcţionarilor şi demnitarilor protopopiatului, a comisiilor, instanţelor şi membrilor Sinodului,
respectiv Consistoriului Suprem. Protopopul, curatorii protopopeşti şi delegaţii în Sinod, respectiv în
Consistoriul Suprem vor depune jurământ în faţa Sinodului, respectiv a Consistoriului Suprem. Ceilalţi
aleşi depun jurământul, după alegeri, în faţa adunării generale;
j) avizarea problemelor trimise de Consistoriul Bisericii şi de Consistoriul Suprem, avizarea textului
statutului şi a altor proiecte de lege, respectiv de regulamente, luarea deciziei asupra iniţiativelor membrilor
adunării generale;
k) propuneri şi iniţiative în orice problemă ce priveşte Biserica şi şcolile ei;
l) adoptarea bilanţului contabil, respectiv a bugetului protopopiatului;
m) organizarea sesiunilor Sinodului ţinute pe teritoriul protopopiatului;
n) stabilirea ordinii de zi a adunării generale;
o) propuneri privind acordarea de titluri onorifice.
Art. 96 - Adunarea generală desemnează o comisie formată din 3 persoane pentru autentificarea
procesului-verbal întocmit la şedinţă. Autentificarea se va face în termen de 15 zile. Procesul-verbal şi
hotărârile adoptate se înaintează separat Sinodului, Consistoriului Bisericii şi Consistoriului Suprem.
Art. 97 - Împotriva hotărârilor adunării generale se poate face contestaţie în termen de 15 zile de la
luarea, respectiv comunicarea hotărârii, după caz. Contestaţia se înaintează în prima instanţă Consistoriului
Bisericii, iar în a doua şi ultima instanţă, Consistoriului Suprem.

Secţiunea a 2-a
Consiliul protopopesc

Art. 98 - Consiliul protopopesc, în calitate de reprezentant al adunării generale, conduce protopopiatul şi

se angajează în soluţionarea problemelor acestuia. Sediul consiliului protopopesc se află la oficiul
protopopesc.
Art. 99 - Membrii consiliului protopopesc sunt: protopopul, curatorii protopopeşti, directorul relaţiilor
publice şi secretarul protopopiatului, care totodată este şi notarul consiliului, precum şi referentul pentru
educaţia moral-religioasă şi referentul pentru parteneriat bisericesc.
 Art. 100 - Pentru a adopta hotărâri valabile de către consiliul protopopesc este necesară prezenţa a 5
membri. Hotărârile se adoptă cu majoritate simplă.
Art. 101 - Consiliul protopopesc este prezidat din partea clericală de către protopop, iar din partea laică
de către curatorul protopopesc cu vechime mai mare în funcţie.
Art. 102 - Consiliul protopopesc trebuie convocat trimestrial, iar la nevoie oricând, cu minimum 7 zile
înaintea şedinţei, de către preşedinţi, cu invitaţie scrisă, incluzând ordinea de zi. La cererea scrisă a cel
puţin o treime din numărul total al membrilor, preşedinţii sunt obligaţi să convoace şedinţa consiliului
protopopesc, cu menţiunea ordinii de zi; pe ordinea de zi a şedinţei astfel convocate pot figura doar
punctele care au constituit cauza convocării.
Art. 103 - Consiliul protopopesc are următoarele competenţe:
a) pregăteşte ordinea de zi a adunării generale şi aduce la îndeplinire hotărârile acesteia;
b) urmăreşte activitatea inspecţiei protopopeşti şi execută sarcinile trasate;
c) coordonează şi supraveghează educaţia moral-religioasă şi cea misionară din diaspore;
d) avizează toate rapoartele ce se prezintă adunării generale;
e) supraveghează şi sprijină activitatea asociaţiilor moral-religioase;
f) stabileşte indemnizaţia pentru funcţionarii şi demnitarii protopopiatului;
g) veghează asupra ordinii şi disciplinei bisericeşti, investighează plângerile individuale sau parohiale şi
ia măsuri în problemele ce ţin de competenţa lui. Evidenţa administraţiei consiliului protopopesc se ţine de
către oficiul protopopesc.
Art. 104 - Împotriva hotărârilor consiliului protopopesc se poate face contestaţie în termen de 15 zile de
la luarea, respectiv comunicarea hotărârii. Contestaţia se înaintează în prima instanţă adunării generale
protopopeşti, iar în a doua şi ultima instanţă, Consistoriului Bisericii.

Secţiunea a 3-a
Inspecţia protopopească

Art. 105 - Inspecţia protopopească este un organ de supraveghere a vieţii moral-religioase, a situaţiei
educaţionale, administrative şi patrimoniale a parohiilor.
Art. 106 - Membrii inspecţiei protopopeşti sunt protopopul, curatorii protopopeşti şi secretarul.
Preşedintele este protopopul şi curatorul, notarul este secretarul protopopiatului. Actele inspecţiei
protopopeşti vor fi valabile în prezenţa a cel puţin 3 membri.
 Art. 107 - (1) Inspecţia protopopească va fi efectuată anual, cel târziu până la data de 15 iunie.
Protopopul va anunţa parohia despre ziua inspecţiei cu cel puţin două săptămâni înainte. Data inspecţiei
protopopeşti va fi stabilită de comun acord de către protopop, curatorii protopopeşti şi parohie.
(2) Inspecţia protopopească, după ce, în prealabil, membrii acesteia se întâlnesc cu membrii
prezbiteriului, îşi va demara lucrările cu ocazia şedinţei adunării generale parohiale, în cadrul unei slujbe.
Pe durata inspecţiei protopopeşti, prezenţa preotului, curatorului, cantorului, casierului şi membrilor
prezbiteriului este obligatorie.
Art. 108 - Inspecţia protopopească are următoarele competenţe:
a) controlează viaţa moral-religioasă, situaţia patrimonială, starea educaţiei moral-religioase şi a
învăţământului confesional şi ia toate măsurile pentru dezvoltarea lor şi corectarea lipsurilor; se îngrijeşte
ca personalul parohiei să îndeplinească cu fidelitate şi exactitate slujbele religioase, să ţină registrele de
stare civilă, evidenţa familiilor, a proceselor-verbale şi să administreze arhiva; să trăiască în consens, în
pace cu credincioşii şi între ei, să nu ducă lipsă de retribuţie; clădirile parohiale să fie întreţinute în bune
condiţii şi cimitirele să fie îngrijite;
b) cere socoteală cu privire la administrarea regulamentară şi cu beneficii a patrimoniului şi a casieriei,
precum şi ţinerea exactă a inventarului; verifică utilizarea conform destinaţiei a ajutorului primit de la
Consistoriul Bisericii; în caz de neglijenţă sau abuz, ia măsurile necesare; procedează la fel şi în cazul
fundaţiilor pioase; verifică bilanţul contabil şi bugetul parohial, înregistrând în proces-verbal principalii
indicatori; verifică lista nominală cu membrii adunării generale parohiale;
c) cu ocazia adunării generale parohiale, pune întrebările canonice, care se vor nota în procesul-verbal,
chiar dacă nu este necesară luarea unor măsuri.
Art. 109 - Procesul-verbal al inspecţiei protopopeşti va fi redactat la faţa locului de către secretar în 3
exemplare, câte unul pentru parohie, protopopiat şi Consistoriul Bisericii. Anexele procesului-verbal sunt:
raportul anual al preotului, lista nominală a credincioşilor cu drept de vot, situaţii privind vizitele pastorale,
vizitarea bolnavilor, educaţia moral-religioasă, activitatea din filii şi diaspore, cartea de aur, lucrări de
construcţii-reparaţii, situaţia demografică, bilanţ contabil şi buget, raportul privind relaţiile de parteneriat
bisericesc, precum şi asociaţiile moral-religioase.
Art. 110 - Inspecţia protopopească se va deplasa anual şi în filii şi va acorda atenţie credincioşilor din
diasporă, luând măsuri în legătură cu pastoraţia şi educaţia moral-religioasă a acestora.
Art. 111 - Actele oficiale, respectiv actele verificate de către inspecţia protopopească vor fi ştampilate cu
ştampila protopopiatului.
Secţiunea a 4-a
Comisia protopopească de educaţie moral-religioasă

Art. 112 - Adunarea generală a protopopiatului alege dintre membrii săi, pe bază de candidatură, prin vot
secret, comisia protopopească de educaţie moral-religioasă, formată din 3 - 6 membri, pe o perioadă de 4
ani. Preşedintele comisiei este referentul de educaţie moral-religioasă, notarul fiind ales dintre membri.
Art. 113 - Sarcinile comisiei sunt următoarele:
a) supravegherea şi îndrumarea activităţii de educaţie moral-religioasă din parohii;
b) avizarea raportului referentului de educaţie moral-religioasă.

Secţiunea a 5-a
Comisia protopopească de parteneriat bisericesc

Art. 114 - (1) Adunarea generală a protopopiatului alege dintre membrii săi cu experienţă în domeniu
vorbitori de limbă engleză, pe bază de candidatură, prin vot secret, comisia protopopească de parteneriat
bisericesc, formată din 3 - 6 membri, pe o perioadă de 4 ani.
(2) Preşedintele comisiei este referentul de parteneriat bisericesc, notarul fiind ales dintre membri.
Art. 115 - Sarcinile comisiei sunt următoarele:
a) supravegherea şi îndrumarea activităţii de parteneriat bisericesc din parohii;
b) avizarea raportului referentului de parteneriat bisericesc.

Capitolul III
Instanţele protopopiatului

Contenciosul administrativ protopopesc

Art. 116 - Constituirea, competenţa şi procedura contenciosului administrativ protopopesc sunt
reglementate de Regulamentul contenciosului administrativ al Bisericii.
Comisia de disciplină protopopească
Art. 117 - Constituirea, competenţa şi procedura comisiei de disciplină protopopeşti sunt reglementate
prin Regulamentul disciplinar al Bisericii.

Capitolul IV
Funcţionarii şi demnitarii protopopiatului

Secţiunea 1
Protopopul

Art. 118 -(1) Protopopul este ales de către adunarea generală protopopească pe bază de candidatură, prin
vot secret, din rândul preoţilor parohi, pe o perioadă de 4 ani, putând fi reales de două ori.
(2) Adunarea generală va înainta Consistoriului Suprem, prin intermediul Consistoriului Bisericii,
rezultatul alegerii pentru confirmare, protopopul depunând jurământul în faţa Consistoriului Suprem.
(3) Protopopul va prelua oficiul de la predecesorul său după 30 de zile.
(4) Protopopul este funcţionarul şi demnitarul cleric al protopopiatului; în afară de el, deţinerea
concomitentă a calităţii de funcţionar şi demnitar este incompatibilă.
Art. 119 - Funcţia de protopop devine vacantă:
a) la expirarea mandatului de 4 ani sau prin deces, demisie ori demitere disciplinară;
b) dacă protopopul se transferă ca preot în alt protopopiat.
Art. 120 - Sarcinile şi obligaţiile protopopului sunt următoarele:
a) convoacă, împreună şi în înţelegere cu curatorul protopopesc mai vechi în funcţie, adunarea generală,
consiliul protopopesc şi conferinţa curatorilor şi prezbiterilor, tot împreună prezidând şedinţele. Convoacă
adunarea preoţilor şi prezidează şedinţele acesteia;
b) este membru din oficiu al Consistoriului Bisericii, al Consistoriului Suprem, al adunării generale,
consiliului şi inspecţiei protopopeşti, al contenciosului administrativ protopopesc şi al comisiei disciplinare
protopopeşti. În cazul unor impedimente este înlocuit de secretarul protopopiatului;
c) reprezintă protopopiatul, în acelaşi mod ca şi curatorul protopopesc, în faţa autorităţilor şi a
instanţelor;
d) întocmeşte ordinea de zi a adunării generale şi o prezintă consiliului protopopesc pentru avizare;
e) împreună cu curatorul şi consiliul protopopesc, supraveghează problemele moral-religioase,
administrative şi patrimoniale ale parohiilor;
f) ia măsuri, împreună cu curatorul, în privinţa alegerii funcţionarilor şi demnitarilor;
g) în cazul vacanţei într-o parohie, însărcinează un preot cu administrarea interimară a acesteia şi se
îngrijeşte ca preotul interimar să preia, pe bază de inventar, bunurile parohiei;
h) se îngrijeşte de suplinirea preoţilor aflaţi în concediu;
i) se îngrijeşte de suplinirea funcţionarilor parohiali şi protopopeşti suspendaţi din funcţie;
 j) instalează noul preot, care, pe bază de inventar, preia de la preotul locţiitor interimar bunurile mobile şi
imobile ale parohiei, în faţa protopopului sau a împuternicitului său şi a prezbiteriului, încheind un proces-
verbal de predare-primire;
k) este supervizorul direct al funcţionarilor protopopiatului şi ai parohiilor, este executantul hotărârilor
adunării generale şi ale consiliului protopopesc, Consistoriului Bisericii, Consistoriului Suprem şi ale
episcopului;
l) informează autorităţile protopopeşti şi preoţii despre reprezentarea protopopiatului în faţa autorităţilor
bisericeşti, precum şi despre participarea la alte evenimente;
m) supraveghează ca în parohii slujbele religioase şi ceremoniile să fie săvârşite conform
reglementărilor, iar funcţionarii parohiilor să îşi îndeplinească sarcinile cu conştiinciozitate;
n) înaintează, cu aviz, cererile parohiilor şi ale credincioşilor adresate Consistoriului Bisericii sau
episcopului;
o) desemnează preotul pentru slujbele din cadrul şedinţei adunării generale;
p) supraveghează arhiva, biblioteca şi casieria protopopiatului;
q) are dreptul, împreună cu consiliul protopopesc, să pună în mişcare acţiunea disciplinară împotriva
funcţionarului în culpă, în cazul abuzurilor grave suspendând persoana;
r) cheltuielile aferente activităţii protopopeşti vor fi suportate din bugetul protopopiatului.
Art. 121 - Sarcinile şi obligaţiile protopopului ca preot sunt reglementate în cap. III art. 47 - 57. În cursul
îndeplinirii obligaţiilor va aplica dispoziţiile prevăzute pentru preoţi.
Art. 122 - Ştampila protopopului cuprinde inscripţia: "Oficiul Protopopiatului Unitarian ....................".

Secţiunea a 2-a
Curatorul protopopesc

Art. 123 - Adunarea generală a protopopiatului alege 2 curatori protopopeşti dintre laicii evlavioşi, care
corespund condiţiilor prevăzute la art. 11 alin. (2), pe bază de candidatură, prin vot secret, pe o perioadă de
4 ani. Pot fi realeşi de două ori. Rezultatul alegerii va fi comunicat Consistoriului Suprem prin intermediul
Consistoriului Bisericii pentru confirmare, curatorul protopopesc depunând jurământul în faţa
Consistoriului Suprem. Va prelua oficiul de la predecesorul său după o perioadă de 30 de zile.
Art. 124 - În problemele ce ţin de competenţa curatorilor protopopeşti, măsurile necesare vor fi luate de
către cel mai vechi în funcţie. În cazul conflictelor de interese sau al altor impedimente, măsurile vor fi
luate de către celălalt curator protopopesc.
 Art. 125 - Sarcinile şi obligaţiile curatorului sunt următoarele:
a) convoacă, împreună şi în înţelegere cu protopopul, adunarea generală, consiliul protopopesc şi
conferinţa curatorilor şi prezbiterilor, tot împreună prezidând şedinţele;
b) în procesul alegerii preoţilor, procedează conform regulamentului, în acord cu protopopul;
c) prezidează comisia disciplinară protopopească şi contenciosul administrativ protopopesc în cauzele ce
îi privesc pe funcţionari, iar în celelalte cauze, în situaţia imposibilităţii prezenţei protopopului;
d) este membru din oficiu al Consistoriului Suprem, al adunării generale, consiliului protopopesc şi
inspecţiei protopopeşti, al comisiei disciplinare protopopeşti şi al contenciosului administrativ protopopesc;
e) împreună cu protopopul şi consiliul protopopesc, supraveghează problemele moral-religioase,
administrative şi patrimoniale ale parohiilor;
f) reprezintă protopopiatul, la fel ca protopopul, în faţa autorităţilor şi a instanţelor;
g) ia măsuri, împreună cu protopopul, cu privire la alegerea funcţionarilor şi demnitarilor;
h) după îndeplinirea sarcinilor ce îi revin, va depune actele cauzei în arhiva protopopiatului;
i) cheltuielile aferente activităţii curatoriale vor fi suportate din bugetul protopopiatului.

Secţiunea a 3-a
Secretarul

Art. 126 - Secretarul este ales de către adunarea generală protopopească pe bază de candidatură, prin vot
secret, din rândul preoţilor parohi, pe o perioadă de 4 ani, putând fi reales de două ori. După alegere,
depune jurământul în faţa adunării generale şi va ocupa funcţia.
Art. 127 - Sarcinile şi obligaţiile secretarului sunt următoarele:
a) este locţiitorul protopopului în conducerea protopopiatului, adunării generale, consiliului protopopesc,
inspecţiei protopopeşti şi cu ocazia adunării generale electorale din parohii;
b) înlocuieşte protopopul dacă acesta nu poate fi prezent la şedinţele Consistoriului Suprem şi ale
Consistoriului Bisericii;
c) prezidează inspecţia protopopească în parohia protopopului;
d) întocmeşte procesul-verbal al adunării generale, al consiliului şi inspecţiei protopopeşti;
e) se îngrijeşte de procesele-verbale, păstrează documentele, iar după utilizare le depune la arhiva
protopopească. Retribuţia lui va fi stabilită de către adunarea generală;
f) cheltuielile aferente activităţii vor fi suportate din bugetul protopopiatului.
Secţiunea a 4-a
Directorul relaţiilor publice

Art. 128 - Directorul relaţiilor publice este ales din rândul preoţilor parohi, pe bază de candidatură, prin
vot secret, pe o perioadă de 4 ani. Poate fi reales de două ori. După alegere depune jurământul în faţa
adunării generale şi va ocupa funcţia.
Art. 129 - Sarcinile şi obligaţiile directorului relaţiilor publice sunt următoarele:
a) supraveghează respectarea statutului în cadrul protopopiatului;
b) reprezintă protopopiatul în cauze disciplinare în calitate de acuzator şi procedează conform
regulamentului;
c) supraveghează respectarea legilor, a regulamentelor, precum şi a ordinii de zi a şedinţelor;
d) cheltuielile aferente activităţii vor fi suportate din bugetul protopopiatului.

Secţiunea a 5-a
Referentul de educaţie moral-religioasă (EMR)

Art. 130 - (1) Referentul de educaţie moral-religioasă, denumit în continuare referentul EMR, este ales
de către adunarea generală, pe bază de candidatură, prin vot secret, pe o perioadă de 4 ani.
(2) Referentul EMR poate fi reales de două ori. După alegere, referentul EMR depune jurământul în faţa
adunării generale, apoi va ocupa funcţia sa.
Art. 131 - Referentul EMR are următoarele sarcini şi obligaţii:
a) supraveghează educaţia moral-religioasă a elevilor şi tinerilor unitarieni, controlează activitatea de
educaţie moral-religioasă din parohii;
b) centralizând informaţiile din rapoartele parohiilor, întocmeşte un raport cu concluzii despre educaţia
moral-religioasă şi îl prezintă adunării generale protopopeşti;
c) supraveghează activitatea asociaţiilor moral-religioase în parohii;
d) avizează toate problemele de educaţie din cadrul protopopiatului;
e) cheltuielile aferente activităţii vor fi suportate din bugetul protopopiatului.

Secţiunea a 6-a
Casierul
 Art. 132 - Casierul este ales de către adunarea generală din rândul preoţilor parohi, pe bază de
candidatură, prin vot secret, pe o perioadă de 4 ani. Poate fi reales de două ori. După alegere, depune
jurământul în faţa adunării generale şi va ocupa funcţia.
Art. 133 - Sarcinile şi obligaţiile casierului sunt următoarele:
a) după alegerea în funcţie, preia casieria şi alte valori ale protopopiatului;
b) gestionează fondurile protopopiatului pe baza îndrumărilor adunării generale şi întocmeşte execuţia
bugetară, cu acte justificative;
c) are răspundere materială pentru sumele şi valorile date în administrarea lui şi pentru pagubele
pricinuite prin omisiuni proprii. Retribuţia lui va fi stabilită de către adunarea generală.
d) cheltuielile aferente activităţii vor fi suportate din bugetul protopopiatului.

Secţiunea a 7-a
Consilierul juridic

Art. 134 - Consilierul juridic este ales din rândul credincioşilor cu studii juridice care corespund
prevederilor art. 11 alin (2), pe bază de candidatură, prin vot secret, pe o perioadă de 4 ani. După alegere
depune jurământul în faţa adunării generale şi va ocupa funcţia.
Art. 135 - Sarcinile şi obligaţiile consilierului juridic sunt următoarele:
a) reprezintă, pe bază de împuternicire, parohiile şi protopopiatul în faţa autorităţilor şi a instanţelor
judecătoreşti;
b) acordă asistenţă juridică parohiilor şi protopopiatului;
c) cheltuielile aferente activităţii vor fi suportate din bugetul protopopiatului.

SECŢIUNEA a 8-a
Referentul parteneriatelor bisericeşti

Art. 136 - Referentul parteneriatelor bisericeşti este ales de către adunarea generală din rândul preoţilor
parohi vorbitori de limbă engleză, cu experienţă în domeniul parteneriatelor bisericeşti, pe bază de
candidatură, prin vot secret, pe o perioadă de 4 ani. Poate fi reales de două ori. După alegere, depune
jurământul în faţa adunării generale şi va ocupa funcţia.
Art. 137 - Sarcinile şi obligaţiile referentului parteneriatelor bisericeşti sunt următoarele:
a) urmăreşte şi sprijină relaţiile de parteneriat bisericesc ale parohiilor;
 b) prezintă un raport anual Consiliului de Parteneriat Bisericesc, respectiv adunării generale protopopeşti,
despre relaţiile de parteneriat.

Secţiunea a 9-a
Referentul pentru tineret

Art. 138 - Referentul pentru tineret este ales din rândul credincioşilor cu experienţă în domeniul tinerilor,
care corespund prevederilor art. 11 alin. (2), pe bază de candidatură, prin vot secret, pe o perioadă de 4 ani.
După alegere, depune jurământul în faţa adunării generale şi va ocupa funcţia.
Art. 139 - Sarcina referentului pentru tineret este să ajute înfiinţarea, respectiv activitatea asociaţiilor de
tineret şi să contribuie la participarea activă a tinerilor în viaţa comunităţii parohiei. Pentru acestea, el
colaborează cu conducătorii asociaţiilor de tineret din protopopiat, cu reprezentanţii teritoriali ai Asociaţiei
Naţionale de Tineret "David Ferenc", respectiv cu conducerea parohiilor. Prezintă un raport anual adunării
generale protopopeşti despre activitatea de tineret a protopopiatului.

Partea a IV-a
Autorităţile supreme ale Bisericii, instanţele, instituţiile, organizaţiile, funcţionarii şi demnitarii ei
Capitolul I
Autorităţile supreme ale Bisericii

Art. 140 - Autorităţile supreme ale Bisericii sunt Sinodul, Consistoriul Suprem şi Consistoriul Bisericii.

Secţiunea 1
Sinodul

Art. 141 - Sinodul este organul legiuitor suprem al Bisericii.

Art. 142 - Sinodul este compus din membri clerici şi laici în număr egal. La începutul fiecărui mandat,
membrii Sinodului depun jurământul de credinţă.
Art. 143 - Membrii Sinodului sunt:
a) din oficiu: episcopul, curatorii generali, vicarul, directorul relaţiilor publice, preoţii, profesorii de
teologie clericali, funcţionarii centrului eparhial clericali, educatorii de religie clericali;
 b) pe bază de alegere: laici care corespund condiţiilor prevăzute la art. 11 alin. (2), aleşi de către
adunarea generală protopopească, pe bază de candidatură, prin vot secret, pentru o perioadă de 6 ani.
Numărul membrilor laici va fi stabilit cu ocazia fiecărei alegeri de către Consistoriul Bisericii, pe
protopopiate, în concordanţă cu numărul preoţilor parohi, profesorilor clericali de teologie, funcţionarilor
clericali ai centrului eparhial şi educatorilor de religie clericali din protopopiatul respectiv.
Art. 144 - Sinodul este prezidat de către episcop şi curatorul general mai vechi în funcţie. În caz de
impedimente, episcopul este înlocuit de vicar, iar curatorul de către celălalt curator general. Dacă totuşi se
mai ivesc impedimente, înlocuitorii vor fi, din partea clericală, protopopul prezent mai vechi în funcţie, iar
din partea laică, curatorul protopopesc prezent mai vechi în funcţie.
Art. 145 - Notarul Sinodului este vicarul. În caz de impedimente, Sinodul va desemna notarul.
Art. 146 - Referenţii Sinodului sunt consilierii centrului eparhial.
Art. 147 - Pentru constituirea regulamentară a Sinodului este necesară prezenţa a cel puţin jumătate din
numărul membrilor, iar adoptarea de hotărâri valabile se face cu votul majorităţii simple a celor prezenţi
(jumătate + un vot). În cazul în care Sinodul nu corespunde cerinţelor de constituire, el va fi convocat de
către episcop şi curatorul general prin anunţ verbal, din nou, pentru ziua următoare, cu aceeaşi ordine de zi,
fiind considerat valabil constituit indiferent de numărul celor prezenţi.
Art. 148 - Sinodul are următoarele competenţe:
1. alegerea şi înscăunarea episcopului;
2. învestirea preoţilor;
3. adoptarea de norme juridice bisericeşti:
a) adoptarea, promulgarea şi modificarea statutului;
b) adoptarea şi modificarea Statutului Facultăţii Unitariene a Institutului Teologic Protestant;
c) stabilirea cărţii de liturghie şi ceremonie a slujbelor religioase;
d) adoptarea, respectiv modificarea catehismului şi a manualelor de educaţie religioasă;
e) stabilirea sărbătorilor religioase.
Art. 149 - Sesiunile Sinodului se ţin din 3 în 3 ani sau la nevoie, în protopopiate. Stabilirea datei,
convocarea şi administraţia Sinodului se realizează de către Consistoriul Bisericii. La cererea motivată
scrisă a cel puţin un sfert din numărul total al membrilor, Consistoriul Bisericii este obligat să convoace
şedinţa Sinodului în termen de 60 de zile; pe ordinea de zi a şedinţei astfel convocate pot figura doar
punctele care au constituit cauza convocării.
Art. 150 - Ordinea şi modalităţile dezbaterilor se stabilesc prin regulamentul şedinţelor.
Art. 151 - Procesul-verbal al Sinodului este autentificat de o comisie formată din 3 membri.
 Art. 152 - Ştampila Sinodului conţine inscripţia: "Sinodul Bisericii Unitariene din Transilvania", la
mijloc fiind plasată emblema bisericii.

Secţiunea a 2-a
Consistoriul Suprem

Art. 153 - Consistoriul Suprem este principalul organ de guvernare a Bisericii. Sediul Consistoriului
Suprem este la Cluj-Napoca, dar poate fi convocat şi în altă parte.
Art. 154 - Membrii Consistoriului Suprem sunt:
a) din oficiu: episcopul, curatorii generali, vicarul, directorul relaţiilor publice, protopopii, curatorii
protopopeşti, reprezentantul Facultăţii Unitariene a Institutului Teologic Protestant, directorii liceelor
teologice unitariene, reprezentanţii asociaţiilor moral-religioase, preşedinţii comisiilor permanente de pe
lângă Consistoriul Bisericii şi vicepreşedintele comisiei economice;
b) 110 membri aleşi de către adunările generale ale protopopiatelor pe bază de candidatură, prin vot
secret, pe o perioadă de 6 ani, în funcţie de numărul credincioşilor din protopopiat (în proporţie de 40 de
clerici şi 70 de laici). La începutul fiecărui mandat, membrii Consistoriului Suprem depun jurământul de
credinţă.
Art. 155 - Poate fi membru în Consistoriul Suprem doar persoana care corespunde condiţiilor prevăzute
la art. 11 alin. (2). Dacă există contestaţie împotriva alegerii unui membru, Consistoriul Bisericii, din oficiu
sau pe bază de apel, cercetează problema şi va decide în fond. Persoana care pe durata mandatului lipseşte
de două ori în mod nejustificat de la şedinţele Consistoriului Suprem este considerată demisionată.
Art. 156 - Consistoriul Suprem este prezidat de către episcop şi curatorul general mai vechi în funcţie. În
caz de impedimente, episcopul va fi înlocuit de vicar, iar curatorul general mai vechi în funcţie, de celălalt
curator general. Dacă totuşi se mai ivesc impedimente, înlocuitorii vor fi, din partea clericală, protopopul
prezent mai vechi în funcţie, iar din partea laică, curatorul protopopesc prezent mai vechi în funcţie.
Art. 157 - Notarul Consistoriului Suprem este vicarul. În caz de impedimente, Consistoriul Suprem va
desemna un notar.
Art. 158 - Referenţii Consistoriului Suprem sunt consilierii centrului eparhial.
Art. 159 - Pentru constituirea regulamentară a Consistoriului Suprem este necesară prezenţa a cel puţin
jumătate din numărul membrilor, iar adoptarea de hotărâri valabile se face cu votul majorităţii simple a
celor prezenţi (jumătate + un vot). În cazul în care Consistoriul Suprem nu corespunde cerinţelor de
constituire, el va fi convocat de către episcop şi curatorul general prin anunţ verbal, din nou, pentru ziua
următoare, cu aceeaşi ordine de zi, fiind considerat valabil constituit indiferent de numărul celor prezenţi.
Art. 160 - (1) Cu privire la adoptarea de norme juridice bisericeşti, Consistoriul Suprem are următoarele
competenţe:
a) adoptarea, promulgarea şi modificarea regulamentelor privind Biserica, şcolile, educaţia moral-
religioasă, instituţiile caritative, unităţile economice şi diversele instituţii şi asociaţii;
b) adoptarea regulamentului de organizare şi funcţionare a centrului eparhial.
(2) Cu privire la conducerea Bisericii, Consistoriul Suprem are următoarele competenţe:
a) dezbaterea şi însuşirea rapoartelor episcopului, ale Consistoriului Bisericii, ale asociaţiilor moral-
religioase, ale Casei de Pensii şi ale liceelor teologice, respectiv aprobarea măsurilor luate pe parcursul
anului;
b) verificarea şi aprobarea bugetului şi a bilanţului contabil ale parohiilor, protopopiatelor, centrului
eparhial şi fundaţiilor;
c) exercitarea supravegherii depline asupra Facultăţii Unitariene a Institutului Teologic Protestant, a
şcolilor confesionale şi a altor instituţii de învăţământ;
d) exercitarea supravegherii depline asupra instituţiilor caritative bisericeşti;
e) înfiinţarea sau desfiinţarea de parohii, schimbarea statutului parohiilor în parohii asociate sau filii ori a
filiilor în parohii asociate sau parohii, precum şi calificarea apartenenţei diasporelor;
f) fondarea, susţinerea sau desfiinţarea unor instituţii de învăţământ şi internate de graduri diferite;
fondarea, susţinerea sau desfiinţarea unor instituţii şi asociaţii caritative sau de alt scop;
g) alegerea şi primirea jurământului curatorilor generali, vicarului, directorului relaţiilor publice,
curatorilor şcolari, membrilor Consistoriului Bisericii, comisiilor permanente, Contenciosului administrativ
protopopesc şi naţional, Comisiei de disciplină protopopeşti şi naţionale, Comisiei pentru supravegherea
Bibliotecii Mari, Comisiei pentru supravegherea Arhivei centrale, Comisiei de calificare a preoţilor şi ai
Consiliului de conducere al Casei de Pensii; confirmarea alegerii consilierilor, a contabilului-şef, a
decanului şi profesorilor Facultăţii Unitariene a Institutului Teologic Protestant, a directorilor liceelor
teologice;
h) supravegherea îndatoririlor de serviciu şi morale ale funcţionarilor şi demnitarilor bisericeşti;
adoptarea unor măsuri în cazul unor omisiuni sau soluţii contrare intereselor parohiei, incluzând şi modul în
care se efectuează, respectiv cuantumul despăgubirilor; în cazuri grave, dezbaterea şi decizia asupra unor
moţiuni de cenzură;
i) confirmarea alegerii şi primirea jurământului protopopilor şi al curatorilor protopopeşti;
 j) controlul gestionării fundaţiilor bisericeşti şi şcolare, conform voinţei fondatorilor, luarea de măsuri de
gestionare optimă a fundaţiilor cu scop general;
k) sprijinirea materială a Casei de Pensii, la nevoie;
l) avizarea vânzării, cumpărării, construirii şi demolării de imobile, acceptarea sau refuzarea de moşteniri
şi fundaţii;
m) acordarea de titluri onorifice; propunerea titlurilor se va face de către autoritatea bisericească
competentă să aleagă titularii respectivelor funcţii;
n) în general, urmărirea dezvoltării vieţii bisericeşti şi promovarea ei;
o) întreţinerea relaţiilor interconfesionale;
p) întreţinerea relaţiilor cu Asociaţia Internaţională pentru Libertatea Religioasă (IARF) şi Consiliul
Internaţional Unitarian Universalist (ICUU);
q) întreţinerea legăturilor cu organizaţii internaţionale bisericeşti de caritate;
r) adoptarea unor poziţii în problemele actuale ale vieţii publice ce afectează Biserica;
s) dezbaterea înaintărilor introduse în scris de către oricare dintre membri, susţinut de alţi 10 membri ai
Consistoriului Suprem;
ş) utilizarea, pentru realizarea scopurilor Bisericii, a mass-mediei (presă, radio, televiziune), respectiv
întocmirea strategiei media a Bisericii.
Art. 161 - (1) Consistoriul Suprem desemnează din rândul membrilor săi Comisia Consistoriului Suprem,
compusă din 9 membri ordinari (5 clerici şi 4 laici) şi 3 membri supleanţi (un cleric şi 2 laici), care nu sunt
membri în Consistoriul Bisericii sau nu sunt funcţionari ori demnitari ai Bisericii. Fiecare membru poate fi
reales o dată. Comisia analizează şi avizează în prealabil probleme de pe ordinea de zi a şedinţei şi prezintă
un raport Consistoriului Suprem.
(2) Comisia Consistoriului Suprem poate cere informaţii şi date de la membrii Consistoriului Bisericii,
funcţionarii centrului eparhial; are acces la conţinutul documentelor şi poate apela la ajutorul unor experţi
în vederea susţinerii muncii ei.
Art. 162 - Consistoriul Suprem are o sesiune anuală, iar la nevoie, mai multe. La cererea motivată scrisă
a cel puţin un sfert din numărul total al membrilor, Consistoriul Bisericii este obligat să convoace şedinţa
Consistoriului Suprem în termen de 30 zile; pe ordinea de zi a şedinţei astfel convocate pot figura doar
punctele care au constituit cauza convocării.
Art. 163 - Dacă însuşi Consistoriul Suprem nu dispune în acest sens, data sesiunii va fi stabilită de
Consistoriul Bisericii, care va face şi convocarea membrilor.
Art. 164 - Procedura şi ordinea dezbaterilor se stabilesc prin regulamentul de şedinţă.
 Art. 165 - Autentificarea procesului-verbal se face de către o comisie formată din 3 membri.
Art. 166 - Procesele-verbale ale sesiunilor Consistoriului Suprem vor fi publicate.
Art. 167 - Ştampila Consistoriului Suprem conţine inscripţia: "Consistoriul Suprem al Bisericii
Unitariene", la mijloc fiind plasată emblema Bisericii.

SECŢIUNEA a 3-a
Consistoriul Bisericii

Art. 168 - Consistoriul Bisericii conduce Biserica, reprezentând Sinodul şi Consistoriul Suprem, şi
dispune în toate problemele. Sediul Consistoriului Bisericii este la Cluj-Napoca.
Art. 169 - Membrii Consistoriului Bisericii sunt următorii:
a) din oficiu: episcopul, curatorii generali, vicarul, directorul relaţiilor publice, protopopii, reprezentantul
Facultăţii Unitariene a Institutului Teologic Protestant, directorii liceelor teologice unitariene, reprezentanţii
asociaţiilor moral-religioase, preşedinţii comisiilor permanente de pe lângă Consistoriul Bisericii şi
vicepreşedintele Comisiei economice;
b) 15 membri aleşi de către Consistoriul Suprem pe bază de candidatură, prin vot secret, pe o perioadă de
6 ani (în proporţie de 7 clerici şi 8 laici). Persoana aleasă care pe durata mandatului lipseşte de două ori în
mod nejustificat de la şedinţele Consistoriului Bisericii este considerată demisionată.
Art. 170 - Preşedinţii Consistoriului Bisericii sunt episcopul şi curatorul general mai vechi în funcţie; în
caz de impedimente, episcopul este înlocuit de vicar, iar curatorul general mai vechi în funcţie, de către
celălalt curator general sau de un membru laic desemnat de Consistoriul Bisericii.
Art. 171 - Notarul Consistoriului Bisericii este vicarul. În caz de impedimente, Consistoriul Bisericii va
desemna un notar.
Art. 172 - Referenţii Consistoriului Bisericii sunt consilierii centrului eparhial.
Art. 173 - Pentru constituirea regulamentară a Consistoriului Bisericii este necesară prezenţa a cel puţin
jumătate din numărul membrilor, iar adoptarea de hotărâri valabile se face cu votul majorităţii simple a
celor prezenţi (jumătate + un vot). În cazul în care Consistoriul Bisericii nu corespunde cerinţelor de
constituire, el va fi convocat de către episcop şi curatorul general prin anunţ verbal, din nou, pentru aceeaşi
zi, cu aceeaşi ordine de zi, fiind considerat valabil constituit indiferent de numărul celor prezenţi.
Art. 174 - Consistoriul Bisericii are următoarele competenţe:
 a) aducerea la îndeplinire a hotărârilor Sinodului şi ale Consistoriului Suprem; în cazul în care
circumstanţele executării impun modificări, în mod excepţional şi sub răspunderea proprie, are dreptul ca
până la întrunirea Consistoriului Suprem să modifice hotărârile;
b) pregătirea problemelor, proiectelor şi propunerilor ce ţin de competenţa Sinodului şi a Consistoriului
Suprem referitoare la Statutul Bisericii, legi, ordine şi regulamente interne;
c) avizarea şi înaintarea la Consistoriul Suprem a regulamentelor Facultăţii Unitariene a Institutului
Teologic Protestant, respectiv ale instituţiilor de învăţământ;
d) supravegherea vieţii şi activităţii moral-religioase din parohii şi protopopiate, cum sunt analizarea
proceselor-verbale ale inspecţiei şi ale adunării generale protopopeşti, luarea măsurilor ce se impun şi
adoptarea de dispoziţii în problemele care se ivesc între timp, asigurarea educaţiei moral-religioase a
tinerilor din învăţământ şi a celor confirmaţi, autorizarea şi supravegherea activităţii asociaţiilor moral-
religioase;
e) iniţierea şi coordonarea unor activităţi spirituale, literare şi practice legate de viaţa internă a Bisericii,
care slujesc la întărirea vieţii moral-religioase, dezvoltarea, apărarea şi propagarea acesteia;
f) urmărirea, îndrumarea şi perfecţionarea pregătirii preoţilor şi a cantorilor;
g) supravegherea ţinerii programelor de rugăciuni şi a altor activităţi pentru copii, tineri şi adulţi;
h) se preocupă de misiunea internă, editarea şi difuzarea literaturii legate de aceasta;
i) supravegherea Facultăţii Unitariene a Institutului Teologic Protestant şi a şcolilor confesionale;
confirmarea alegerii decanului şi profesorilor Facultăţii Unitariene a Institutului Teologic Protestant,
precum şi a directorilor liceelor teologice;
j) se preocupă de ordinea şi disciplina bisericească, conform legislaţiei în vigoare;
k) autorizarea vânzării, cumpărării, construirii şi demolării de imobile, cu confirmarea ulterioară a
Consistoriului Suprem; pregătirea acceptării sau refuzării de moşteniri şi fundaţii;
l) luarea de măsuri juridice necesare pentru păstrarea patrimoniului Bisericii şi recuperarea acestuia;
m) controlul gestionării fondurilor parohiale, protopopeşti şi centrale, cum ar fi asigurarea salarizării
preoţilor de către parohii; la nevoie se preocupă de completare, de aprobarea bugetelor şi a bilanţului
contabil, aprobarea contractelor de vânzare-cumpărare imobiliare şi de credit ale parohiilor şi aprobarea
planurilor de construcţii, a devizelor şi a executării, conform legislaţiei;
n) comunicarea actelor normative în vigoare organelor bisericeşti interesate, întocmirea materialelor ce
se înaintează organelor de stat;
o) angajarea şi salarizarea personalului centrului eparhial; calificarea funcţionarilor principali;
p) supravegherea respectării regulamentului de organizare a centrului eparhial;
 q) soluţionarea nevoilor urgente şi extraordinare ale Bisericii;
r) verificarea administraţiei centrului eparhial şi a registrului, arhivei, bibliotecii, editurii, remedierea şi
eliminarea anumitor lipsuri sau nereguli;
s) întreţinerea relaţiilor interconfesionale;
ş) întreţinerea relaţiilor cu bisericile partenere din străinătate, cu Asociaţia Internaţională pentru
Libertatea Religioasă (IARF) şi Consiliul Internaţional Unitarian Universalist (ICUU);
t) întreţinerea legăturilor cu organizaţii internaţionale bisericeşti de caritate;
ţ) adoptarea unor poziţii în problemele actuale ale vieţii publice ce afectează Biserica;
u) convocarea membrilor Sinodului şi ai Consistoriului Suprem, cu 14 zile înaintea datei stabilite, cu
comunicarea ordinii de zi şi a materialelor de şedinţă;
v) luarea de măsuri cu privire la activitatea episcopului căruia i-a expirat mandatul şi care nu este încă
pensionabil;
w) dezbaterea înaintărilor introduse în scris de către oricare dintre membri;
x) comunicarea hotărârilor luate, în termen de 30 de zile, celor interesaţi.
Art. 175 - Consistoriul Bisericii îşi ţine şedinţele trimestrial, iar la nevoie, oricând. Şedinţele vor fi
convocate de către Preşedinţie, cu 14 zile înainte de ziua şedinţei, cu comunicarea ordinii de zi. La cererea
motivată scrisă a cel puţin un sfert din numărul total al membrilor, Preşedinţia este obligată să convoace
şedinţa Consistoriului Bisericii în termen de 15 zile; pe ordinea de zi a şedinţei astfel convocate pot figura
doar punctele care au constituit cauza convocării.
Art. 176 - Ştampila Consistoriului Bisericii conţine inscripţia: "Consistoriul Bisericii Unitariene din
Transilvania", la mijloc având emblema Bisericii.
Art. 177 - Cheltuielile Consistoriului Bisericii şi ale comisiilor permanente ale acestuia vor fi acoperite
din bugetul central al Bisericii.
Art. 178 - Membrii Consistoriului Bisericii au răspundere materială pentru pagubele produse prin
adoptarea unor hotărâri sau prin omisiune. Modalitatea în care se efectuează şi valoarea despăgubirilor vor
fi stabilite de către Consistoriul Suprem, în funcţie de caracterul şi valoarea pagubei create. Nu sunt obligaţi
la despăgubiri acei membri care au votat împotriva adoptării hotărârii păgubitoare, dacă acest lucru s-a
consemnat nominal în procesul-verbal.
Art. 179 - Împotriva hotărârilor Consistoriului Bisericii se poate face contestaţie în termen de 15 zile de
la adoptare sau comunicare. Contestaţia se înaintează Consistoriului Suprem, care este obligat să o pună în
discuţie la prima lui şedinţă.
 Art. 180 - (1) Între şedinţele Consistoriului Bisericii, administraţia Bisericii va fi coordonată de către
Preşedinţie. Preşedinţia este compusă din episcop, curatorii generali, vicarul şi directorul relaţiilor publice.
Sunt membri consultativi ai Preşedinţiei consilierii şi contabilul-şef, respectiv, în caz de competenţă
proprie, protopopii.
(2) Pentru constituirea regulamentară a Preşedinţiei este necesară prezenţa a cel puţin 3 membri, iar
adoptarea de hotărâri valabile se face cu votul majorităţii simple a celor prezenţi.
(3) Preşedinţia are competenţa de a executa hotărârile şi ordinele Consistoriului Bisericii, de a pregăti şi
aviza ordinea de zi pentru şedinţa Consistoriului Bisericii, respectiv de a lua măsuri în perioada dintre două
şedinţe ale Consistoriului Bisericii.
(4) Preşedinţia îşi ţine şedinţa ocazional, dar cel puţin o dată pe lună.
(5) Şedinţele vor fi convocate verbal de către episcop, care le va şi prezida. Preşedintele va înainta
obligatoriu un raport Consistoriului Bisericii despre măsurile luate în baza competenţei sale.
(6) Împotriva hotărârilor Preşedinţiei se poate face contestaţie în termen de 15 zile de la executare sau
comunicare.
(7) Contestaţia se înaintează în prima instanţă Consistoriului Bisericii, iar în a doua instanţă,
Consistoriului Suprem.

Secţiunea a 4-a
Comisiile permanente ale Consistoriului Bisericii

Art. 181 -Consistoriul Suprem înfiinţează pe lângă Consistoriul Bisericii următoarele comisii permanente
de specialitate, cu scopul avizării problemelor cu privire la:
a) Scaunul episcopal;
b) Comisia de misiune;
c) Comisia de educaţie moral-religioasă şi de învăţământ;
d) Comisia economică;
e) Comisia financiară;
f) Comisia juridică;
g) Comisia mass-media;
h) Comisia de editură şi tipografie.
Art. 182 - (1) Comisiile permanente de specialitate au dreptul la iniţiativă independentă.
 (2) Comisiile permanente de specialitate sunt obligate să analizeze cauzele ce le-au fost repartizate şi să
adopte propuneri în scris, care, împreună cu documentele cauzei, vor fi înaintate Consistoriului Bisericii.
Activitatea administrativă a comisiilor se realizează de către centrul eparhial.
Art. 183 - Persoana aleasă în una dintre comisii, care pe durata mandatului lipseşte de două ori în mod
nejustificat de la şedinţe, este considerată demisionată.
Art. 184 - Pe lângă comisiile permanente menţionate, Consistoriul Suprem poate înfiinţa la nevoie şi alte
comisii. Hotărârile referitoare la aceste comisii trebuie să cuprindă competenţa exactă, durata de existenţă şi
compunerea nominală a acestora.
Scaunul episcopal
Art. 185 - (1) Membrii Scaunului episcopal sunt din oficiu episcopul şi protopopii, durata calităţii lor de
membru fiind aceea a demnităţii de bază. Preşedintele Scaunului episcopal este episcopul, notarul fiind ales
dintre membri. Şedinţele vor fi ţinute înainte de şedinţele Consistoriului Bisericii, iar la nevoie, oricând.
(2) Sarcinile Scaunului episcopal sunt următoarele:
a) avizează problemele Consistoriului Bisericii, Consistoriului Suprem şi ale Sinodului;
b) analizează activitatea parohiilor şi a protopopiatelor;
c) dezbate problemele legate de activitatea altor autorităţi bisericeşti, precum şi de alte evenimente.
Comisia de misiune
Art. 186 - (1) Membrii Comisiei de misiune sunt următorii:
a) din oficiu: vicarul, consilierul administrativ şi secretarii protopopeşti;
b) prin alegere: 6 membri aleşi de către Consistoriul Suprem dintre credincioşii clerici, pe bază de
candidatură, prin vot secret, pentru o perioadă de 6 ani.
(2) Preşedintele Comisiei de misiune este vicarul, iar atribuţiile de referent şi cele de notar vor îndeplinite
de consilierul administrativ.
(3) Procesul-verbal al şedinţei Comisiei de misiune va fi prezentat la prima şedinţă a Consistoriului
Bisericii.
(4) Sarcinile Comisiei de misiune sunt următoarele:
a) avizează şi sprijină toate problemele spirituale, literare şi practice în legătură cu viaţa internă a
Bisericii, care slujesc la întărirea, dezvoltarea, apărarea şi propagarea vieţii moral-religioase;
b) avizează problemele legate de pregătirea şi perfecţionarea preoţilor şi a cantorilor;
c) analizează problemele legate de îngrijirea credincioşilor din diaspore;
d) avizează raportul anual despre activitatea asociaţiilor moral-religioase;
e) avizează problemele transmise de către Consistoriul Bisericii.
 Comisia de educaţie moral-religioasă şi de învăţământ
Art. 187 - (1) Membrii Comisiei de educaţie moral-religioasă şi de învăţământ sunt următorii:
a) din oficiu: consilierul de educaţie moral-religioasă şi învăţământ, reprezentantul Facultăţii Unitariene a
Institutului Teologic Protestant şi profesorii de religie ai liceelor teologice;
b) prin alegere: 5 membri aleşi de către Consistoriul Suprem, pe bază de candidatură, prin vot secret,
pentru o perioadă de 6 ani.
(2) Preşedintele şi notarul Comisiei de educaţie moral-religioasă şi de învăţământ vor fi aleşi dintre
membri, referentul fiind consilierul de educaţie moral-religioasă şi învăţământ.
(3) Procesul-verbal al şedinţei Comisiei de educaţie moral-religioasă şi de învăţământ va fi prezentat la
prima şedinţă a Consistoriului Bisericii.
(4) Sarcinile Comisiei de educaţie moral-religioasă şi de învăţământ sunt următoarele:
a) urmăreşte şi avizează activitatea de educaţie moral-religioasă şcolară şi extraşcolară;
b) urmăreşte şi avizează activitatea grădiniţelor, liceelor teologice, şcolilor confesionale primare,
generale şi profesionale;
c) întocmeşte planul de învăţământ al educaţiei moral-religioase, avizează planurile de învăţământ şi
regulamentele instituţiilor de învăţământ;
d) avizează şi propune redactarea şi editarea manualelor de educaţie moral-religioasă;
e) face propuneri pentru angajarea personalului didactic în liceele teologice, precum şi pentru alegerea
directorilor;
f) avizează rapoartele anuale ale instituţiilor de învăţământ bisericeşti;
g) avizează problemele transmise de către Consistoriul Bisericii.
Comisia economică
Art. 188 - (1) Membrii Comisiei economice sunt următorii:
a) din oficiu: curatorii generali, consilierul economic şi contabilul-şef;
b) prin alegere: 5 membri aleşi din rândul credincioşilor cu cunoştinţe economice de către Consistoriul
Suprem, pe bază de candidatură, prin vot secret, pe o perioadă de 6 ani.
(2) Preşedintele Comisiei economice este curatorul general mai vechi în funcţie, comisia alegând un
vicepreşedinte dintre membri. În cazul în care curatorul mai vechi în funcţie nu este clujean,
vicepreşedintele trebuie să fie clujean. Vicepreşedintele înlocuieşte preşedintele de plin drept.
(3) Referentul Comisiei economice este consilierul economic, notarul fiind ales dintre membri. Procesul-
verbal al şedinţei Comisiei economice va fi prezentat la prima şedinţă a Consistoriului Bisericii.
(4) Şedinţele Comisiei economice se ţin trimestrial, iar în caz de nevoie, oricând.
 (5) Sarcinile Comisiei economice sunt următoarele:
a) avizează problemele de natură economică transmise de către Consistoriul Bisericii;
b) elaborează propuneri pentru sprijinirea activităţii economice şi a gestiunii Bisericii, a protopopiatelor
şi a parohiilor.
Comisia financiară
Art. 189 - (1) Membrii Comisiei financiare sunt următorii:
a) din oficiu: contabilul-şef şi revizorul contabil;
b) prin alegere: 5 membri aleşi din rândul credincioşilor cu cunoştinţe financiare de către Consistoriul
Suprem, pe bază de candidatură, prin vot secret, pe o perioadă de 6 ani.
(2) Preşedintele Comisiei financiare este ales dintre membri, referentul este contabilul-şef, iar notarul
este revizorul contabil. Procesul-verbal al Comisiei financiare va fi prezentat la prima şedinţă a
Consistoriului Bisericii.
(3) Şedinţele Comisiei financiare se ţin trimestrial, iar în caz de nevoie, oricând.
(4) Sarcinile Comisiei financiare sunt următoarele:
a) avizează problemele din domeniul său de competenţă transmise de către Consistoriul Bisericii;
b) face propuneri cu privire la gestiunea financiară a Bisericii.
Comisia juridică
Art. 190 - (1) Membrii Comisiei juridice sunt următorii:
a) din oficiu: consilierul juridic, care este şi notarul comisiei;
b) prin alegere: 4 membri aleşi din rândul credincioşilor cu cunoştinţe de drept de către Consistoriul
Suprem, pe bază de candidatură, prin vot secret, pe o perioadă de 6 ani.
(2) Preşedintele şi notarul Comisiei juridice sunt aleşi dintre membri. Procesul-verbal al şedinţei
Comisiei juridice va fi prezentat la prima şedinţă a Consistoriului Bisericii.
(3) Şedinţele Comisiei juridice se ţin la nevoie.
(4) Sarcinile Comisiei juridice sunt următoarele:
a) avizează problemele transmise de către Consistoriul Bisericii;
b) face propuneri cu privire la chestiunile de natură juridică ale Bisericii.
Comisia mass-media
Art. 191 - (1) Membrii Comisiei mass-media sunt următorii:
a) din oficiu: vicarul, consilierul, referentul media, directorul editurii şi bibliotecarul;
b) prin alegere: 4 membri aleşi de către Consistoriul Suprem, pe bază de candidatură, prin vot secret, pe o
perioadă de 6 ani.
 (2) Preşedintele Comisiei mass-media este vicarul, referentul este consilierul administrativ, iar notarul
este ales dintre membri. Şedinţele Comisiei mass-media se ţin trimestrial, iar în caz de nevoie, oricând.
(3) Sarcinile Comisiei mass-media sunt următoarele:
a) informează opinia publică despre activitatea autorităţilor bisericeşti şi, în general, despre evenimentele
din Biserică, cu ajutorul organelor mass-mediei;
b) coordonează colaborarea cu diferitele organe de comunicare în masă;
c) face propuneri cu privire la strategia media către Consistoriul Bisericii.
Comisia de editură şi tipografie
Art. 192 - (1) Membrii Comisiei de editură şi tipografie sunt:
a) din oficiu: episcopul, consilierul administrativ, directorul editurii Bisericii şi redactorii-şefi ai
publicaţiilor Bisericii;
b) prin alegere: 4 membri aleşi de către Consistoriul Suprem, pe bază de candidatură, prin vot secret, pe o
perioadă de 6 ani.
(2) Preşedintele Comisiei de editură şi tipografie este episcopul, referentul este consilierul administrativ,
iar notarul este ales dintre membri. Şedinţele se ţin trimestrial, iar în caz de nevoie, oricând.
(3) Sarcinile Comisiei de editură şi tipografie sunt următoarele:
a) pregăteşte planul de publicaţii anual pentru Consistoriul Bisericii;
b) urmăreşte şi asigură îndeplinirea planului de publicaţii;
c) organizează propaganda şi circulaţia publicaţiilor;
d) ajută activitatea redacţiilor;
e) coordonează activitatea tipografiei Bisericii.

Capitolul II
Instanţele Bisericii

Contenciosul administrativ, protopopesc şi naţional

Art. 193 - Înfiinţarea, competenţa şi procedura instanţelor sunt reglementate în Regulamentul
contenciosului administrativ al Bisericii.
Comisia de disciplină protopopească şi naţională
Art. 194 - Înfiinţarea, competenţa şi procedura comisiilor sunt reglementate în Regulamentul de
disciplină al Bisericii.
CAPITOLUL III
Instituţiile şi organizaţiile Bisericii
SECŢIUNEA 1
Biblioteca Mare a Bisericii

Art. 195 - Biblioteca Mare este proprietatea Bisericii şi este administrată separat de celelalte fonduri şi
obiecte ale patrimoniului, luând în considerare dispoziţiile fondatorilor.
Art. 196 - Conducerea Bibliotecii Mari se exercită de către o comisie formată din 5 membri.
Art. 197 - Preşedintele comisiei este episcopul, membrii sunt aleşi de Consistoriul Suprem pe bază de
candidatură, prin vot secret, pe o perioadă de 6 ani. Notarul este ales din rândul membrilor.
Art. 198 - Biblioteca Mare are un fond de carte cu caracter teologic, ştiinţific, arhivistic şi de manuscrise,
stând la dispoziţia cercetătorilor şi a celor interesaţi.
Art. 199 - Biblioteca Mare funcţionează pe baza unui regulament aprobat de către Consistoriul Suprem.
Bibliotecarul este ales de către Consistoriul Bisericii dintre bibliotecari calificaţi. Acesta va înainta un
raport anual de activitate Consistoriului Bisericii.

Secţiunea a 2-a
Arhiva Bisericii

Art. 200 - Conducerea Arhivei se realizează de o comisie formată din 5 membri. Preşedintele comisiei
este din oficiu profesorul de istorie bisericească de la Facultatea Unitariană a Institutului Teologic
Protestant, 4 membri fiind aleşi de către Consistoriul Suprem pe bază de candidatură, prin vot secret, pe o
perioadă de 6 ani. Comisia va alege un notar din rândul membrilor săi.
Art. 201 - Şedinţele comisiei se ţin trimestrial, iar în caz de nevoie, oricând. Procesele-verbale întocmite
vor fi înaintate Consistoriului Bisericii.
Art. 202 - Arhivistul este angajat prin concurs şi examen de către Consistoriul Bisericii. Activitatea şi
sarcinile ştiinţifice sunt reglementate de un regulament aprobat de către Consistoriul Suprem. Arhivistul are
obligaţia să prezinte un proiect, respectiv raport de activitate Consistoriului Bisericii în fiecare semestru, iar
Consistoriului Suprem, anual.

SECŢIUNEA a 3-a
Casa de Pensii a Bisericii
 Art. 203 - Biserica asigură în cadrul Casei de Pensii asigurări sociale pentru angajaţii proprii.
Art. 204 - Casa de Pensii funcţionează pe baza regulamentului adoptat de către Consistoriul Suprem, în
acord cu reglementările privind asigurările sociale de stat.
Art. 205 - Preşedintele Casei de Pensii este din oficiu vicarul, iar consiliul de conducere, format din 10
membri, este ales de către Consistoriul Suprem pe bază de candidatură, prin vot secret, pe o perioadă de 6
ani.

Secţiunea a 4-a
Asociaţiile moral-religioase bisericeşti

Art. 206 - Pentru dezvoltarea şi aprofundarea vieţii moral-religioase şi pentru slujirea omului, în cadrul
Bisericii funcţionează următoarele asociaţii moral-religioase:
a) Asociaţia "David Ferenc";
b) Asociaţia Naţională a Preoţilor Unitarieni;
c) Asociaţia Naţională a Femeilor Unitariene;
d) Asociaţia Naţională de Tineret "David Ferenc".
Art. 207 - Asociaţiile funcţionează pe baza regulamentului de organizare şi funcţionare aprobat de către
Consistoriul Suprem. Asociaţiile înaintează un raport de activitate Consistoriului Bisericii în fiecare
semestru, iar Consistoriului Suprem, anual.
Tipografia Bisericii
Art. 208 - Pentru activitatea de difuzare a publicaţiilor proprii, Biserica are o tipografie. Activitatea
tipografiei se desfăşoară pe baza unui regulament aprobat de către Consistoriul Bisericii.

Capitolul IV
Funcţionarii şi demnitarii naţionali ai Bisericii

Art. 209 - Funcţionarii şi demnitarii naţionali ai Bisericii sunt: episcopul, cei 2 curatori generali, vicarul,
directorul relaţiilor publice, precum şi funcţionarii principali ai centrului eparhial.

SECŢIUNEA 1
Episcopul
 Art. 210 - Episcopul este funcţionarul şi demnitarul clerical principal al Bisericii; în afară de el, deţinerea
concomitentă a calităţii de funcţionar şi demnitar este incompatibilă. În cazul în care s-ar ivi o
incompatibilitate temporară, aceasta trebuie oprită în termen de 30 de zile, în caz contrar persoana pierzând
funcţia ce i-a cauzat incompatibilitatea. Salariul funcţionarilor şi indemnizaţia demnitarilor sunt stabilite de
Consistoriul Bisericii.
Art. 211 - Episcopul este ales de către Sinod pe bază de candidatură, prin vot secret, cu votul majorităţii
simple, din rândul preoţilor, profesorilor de teologie şi al funcţionarilor centrului eparhial cu cel puţin 6 ani
de vechime de preot, pe o perioadă de 6 ani. Acesta poate fi reales o singură dată. Episcopul va depune de
îndată jurământul. El va prelua oficiul de la predecesorul său după o perioadă de 30 de zile.
Art. 212 - (1) Drepturile şi sarcinile episcopului sunt următoarele:
a) este reprezentantul principal al Bisericii în faţa autorităţilor de stat şi a instanţelor şi în cauze de drept
privat. Împreună cu curatorii generali, este principalul reprezentant public al Bisericii;
b) veghează asupra intereselor moral-religioase, spirituale şi materiale ale Bisericii. Veghează asupra
respectării statutului şi a hotărârilor autorităţilor bisericeşti. În conducerea Bisericii, procedează în consens
cu curatorii generali;
c) nu are post de preot, dar are dreptul să oficieze slujbe religioase în oricare parohie;
d) este preşedintele clerical al Sinodului, al Consistoriului Suprem, al Consistoriului Bisericii, al
Preşedinţiei, al Scaunului episcopal, al Comisiei de editură şi tipografie, respectiv al Comisiei pentru
supravegherea Bibliotecii Mari a Bisericii.
(2) În calitate de conducător al administraţiei bisericeşti:
a) asigură soluţionarea problemelor curente ale Consistoriului Bisericii. Împreună cu consilierii,
întocmeşte rapoarte Consistoriului Bisericii despre cele soluţionate. Problemele ce necesită cunoştinţe de
specialitate vor fi transmise comisiei competente pentru analiză şi avizare;
b) vizează hotărârile şi dispoziţiile Sinodului, Consistoriului Suprem şi ale Consistoriului Bisericii,
semnează corespondenţa şi procesele-verbale;
c) împreună cu curatorul general, supraveghează activitatea funcţionarilor centrului eparhial şi
îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, intervenind la nevoie;
d) are dreptul de a verifica gestiunea patrimoniului şi de a cere raport de specialitate;
e) este îndrumătorul şi supraveghetorul principal al învăţământului şi al educaţiei spirituale la Facultatea
Unitariană a Institutului Teologic Protestant. La nevoie, solicită rapoarte rectorului şi decanului cu privire
la activitatea institutului şi a facultăţii;
 f) este îndrumătorul şi supraveghetorul principal al şcolilor confesionale unitariene. La nevoie, solicită
rapoarte directorilor cu privire la activitatea şcolilor;
g) vizitează periodic parohiile şi va folosi toate ocaziile să se întâlnească cât mai des cu credincioşii,
pentru a le spori şi cultiva evlavia, iubirea Bisericii şi a religiei;
h) numeşte şi transferă, pe baza regulamentului, preoţii şi cantorii;
i) învesteşte, cu ajutorul vicarului şi al protopopilor, preoţii nou-numiţi;
j) asigură întreţinerea relaţiei frăţeşti cu bisericile recunoscute din ţară, cu bisericile unitariene din
străinătate şi cu alte organizaţii religioase internaţionale;
k) desemnează slujitorii pentru serviciul cu ocazia Sinodului şi a Consistoriului Suprem;
l) prezintă un raport anual de activitate Consistoriului Bisericii.
(3) Toate parohiile se află sub supravegherea supremă a episcopului. În baza acestui drept, când
consideră necesar, va cere rapoarte protopopilor, curatorilor protopopeşti, preoţilor sau curatorilor despre
starea parohiilor, respectarea ordinii şi disciplinei bisericeşti, în vederea eliminării unor lipsuri, plângeri,
abuzuri. În caz de nevoie, îi cheamă pe cei interesaţi la audienţă.
Art. 213 - Activitatea administrativă a episcopului se realizează de către Cancelaria Episcopală, cu sediul
la Cluj-Napoca. Biserica are obligaţia să pună casa episcopală la dispoziţia episcopului, care, la expirarea
mandatului, o va preda succesorului său.
Art. 214 - Sigiliul episcopului poartă inscripţia: "Episcopul Bisericii Unitariene din Transilvania", la
mijloc fiind plasată emblema Bisericii.

Secţiunea a 2-a
Curatorul general

Art. 215 - Curatorul general este demnitarul laic principal al Bisericii.

Art. 216 - Curatorul general este ales de către Consistoriul Suprem pe bază de candidatură, prin vot
secret, cu votul majorităţii simple, din rândul membrilor laici care corespund condiţiilor prevăzute la art. 11
alin. (2), pe o perioadă de 6 ani. Poate fi reales o singură dată. Curatorul ales va depune de îndată
jurământul. El va prelua oficiul de la predecesorul său după o perioadă de 30 de zile.
Art. 217 - Drepturile şi sarcinile celor 2 curatori generali sunt identice. Problemele ce ţin de competenţa
lor vor fi soluţionate cu prioritate de cel cu vechime mai mare în funcţie, iar în caz de impedimente
personale, de celălalt curator general.
Art. 218 - Drepturile şi sarcinile curatorului general sunt următoarele:
 a) este reprezentantul principal al Bisericii, ca şi episcopul, în faţa autorităţilor de stat şi a instanţelor,
respectiv în cauze de drept privat. Împreună cu episcopul, este principalul reprezentant public al Bisericii;
b) veghează asupra intereselor moral-religioase, spirituale şi materiale ale Bisericii. Veghează asupra
respectării statutului şi a hotărârilor autorităţilor bisericeşti. În conducerea Bisericii, procedează în consens
cu episcopul;
c) este preşedintele laic al Sinodului, al Consistoriului Suprem şi al Consistoriului Bisericii, respectiv al
Comisiei economice, şi membru al Preşedinţiei Consistoriului Bisericii;
d) supraveghează parohiile, Facultatea Unitariană a Institutului Teologic Protestant şi şcolile
confesionale unitariene;
e) semnează procesele-verbale ale Sinodului, Consistoriului Suprem şi Consistoriului Bisericii;
f) împreună cu episcopul, supraveghează activitatea funcţionarilor centrului eparhial şi îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu, intervenind la nevoie;
g) are dreptul de a verifica gestiunea patrimoniului bisericesc, precum şi a fondurilor şi documentelor
conexe.

Secţiunea a 3-a
Vicarul şi notarul general bisericesc

Art. 219 - Vicarul este ales de către Consistoriul Suprem al Bisericii, pe bază de candidatură, prin vot
secret, cu votul majorităţii simple, din rândul preoţilor parohi, al profesorilor de teologie şi al funcţionarilor
centrului eparhial, pe o perioadă de 6 ani. Poate fi reales o singură dată. Vicarul ales va depune de îndată
jurământul. El va prelua oficiul de la predecesorul său după o perioadă de 30 de zile.
Art. 220 - Drepturile şi sarcinile vicarului sunt următoarele:
a) înlocuieşte episcopul în caz de impedimente sau în cazul vacanţei. În aceste cazuri Consistoriul
Bisericii se va îngriji de suplinirea activităţii vicarului;
b) întocmeşte procesele-verbale ale Sinodului, Consistoriului Suprem şi al Consistoriului Bisericii;
c) săvârşeşte învestirea preoţilor împreună cu episcopul;
d) primeşte jurământul de la funcţionari şi demnitari;
e) este preşedintele Comisiei de misiune şi îndrumătorul activităţii de misiune internă;
f) este preşedintele Consiliului de conducere a Casei de Pensii, a Comisiei mass-media şi membru al
Preşedinţiei Consistoriului Bisericii;
 g) se îngrijeşte de publicarea proceselor-verbale ale Sinodului, Consistoriului Suprem şi ale
Consistoriului Bisericii; prin intermediul Monitorului Unitarian, informează opinia publică despre
principalele hotărâri şi comunicate ale autorităţilor bisericeşti.

Secţiunea a 4-a
Directorul relaţiilor publice

Art. 221 - Directorul relaţiilor publice este ales de către Consistoriul Suprem pe bază de candidatură, prin
vot secret, cu votul majorităţii simple, din rândul preoţilor parohi, pe o perioadă de 6 ani. Poate fi reales o
singură dată. Directorul ales va depune de îndată jurământul.
Art. 222 - Drepturile şi sarcinile directorului relaţiilor publice sunt următoarele:
a) cu ocazia şedinţelor autorităţilor supreme bisericeşti, veghează asupra respectării legilor, dispoziţiilor
şi a regulamentului de şedinţă; în cazul încălcării acestora, face propuneri pentru eliminarea abaterilor,
precum şi pentru aplicarea sancţiunilor;
b) în cauze disciplinare, obligaţiile lui sunt reglementate de Regulamentul disciplinar.

Secţiunea a 5-a
Funcţionarii şi angajaţii centrului eparhial

Art. 223 - Centrul eparhial este oficiul administrativ care asigură activitatea eficientă a autorităţilor,
funcţionarilor şi demnitarilor bisericeşti. Personalul centrului eparhial este alcătuit din funcţionari
principali, funcţionari şi alţi angajaţi. Condiţiile de angajare, structura organizaţională şi îndatoririle de
serviciu sunt incluse în Statutul Bisericii, respectiv în regulamentul de organizare şi funcţionare al centrului
eparhial.
Art. 224 - Funcţionarii principali ai centrului eparhial sunt: consilierul administrativ cu pregătire
clericală, consilierul economic şi juridic, consilierul de educaţie moral-religioasă şi învăţământ şi
contabilul-şef.
Art. 225 - (1) Funcţionarii principali sunt angajaţi de către Consistoriul Bisericii, cu confirmarea
Consistoriului Suprem, prin concurs şi examen, dintre candidaţi cu cel puţin 3 ani de experienţă în
domeniu. Ei vor depune jurământ în faţa Consistoriului Suprem. Consistoriul Bisericii va încheia contract
de muncă cu ei, care cuprinde drepturile şi obligaţiile lor, respectiv cuantumul salariului. Consistoriul
Bisericii asigură locuinţă de serviciu funcţionarilor principali şi profesorilor de teologie, pe perioada
angajării lor.
(2) Funcţionarii principali nu pot fi aleşi ca membri ai autorităţilor bisericeşti. În cazul în care s-ar ivi o
incompatibilitate temporară, aceasta trebuie oprită în termen de 30 de zile, în caz contrar persoana pierzând
funcţia ce i-a cauzat incompatibilitatea.
Art. 226 - Ceilalţi funcţionari şi angajaţi ai centrului eparhial sunt: secretarul episcopal, bibliotecarul,
arhivistul, directorul editurii şi al tipografiei, referentul de mass-media, coordonatorul caritativ,
administratorul economic, revizorul contabil, referentul tehnic, casierul, registratorul-arhivar, dactilograful,
şoferul şi îngrijitorul.
Art. 227 - Ocuparea posturilor de funcţionar şi de alt angajat se face, de asemenea, prin concurs şi
examen. Numirea lor se va face de către Consistoriul Bisericii, care va încheia contract de muncă,
cuprinzând drepturile, obligaţiile şi salariul lor. Principiul incompatibilităţii este valabil şi în acest caz.
Art. 228 - Pe lângă posturile menţionate se pot înfiinţa, la nevoie, noi posturi, iar cele existente se pot
desfiinţa, la propunerea Consistoriului Bisericii, cu aprobarea Consistoriului Suprem.
Art. 229 - (1) Consilierul administrativ are următoarele sarcini şi obligaţii: este referentul Sinodului,
Consistoriului Suprem şi al Consistoriului Bisericii în probleme administrative şi de asigurări sociale:
a) probleme de personal;
b) pregătirea şi perfecţionarea preoţilor şi a cantorilor;
c) conferinţele anuale cu curatori şi prezbiteri;
d) legături de parteneriat cu alte biserici;
e) problemele de arhivă şi bibliotecă;
f) activitatea editorială şi de publicare;
g) activitatea comisiilor (Comisia de misiune, Comisia de editură şi tipografie, Comisia mass-media):
pregătirea lucrărilor, prezentarea proceselor-verbale la şedinţa Consistoriului Bisericii;
h) pregătirea şi prezentarea raportului anual către Consistoriul Suprem despre activitatea administrativă
şi misionară a Consistoriului Bisericii;
i) problemele interconfesionale;
j) problemele de protocol;
k) orice alte sarcini transmise de către Consistoriul Bisericii.
(2) Programul de lucru al consilierului administrativ este nenormat.
Art. 230 - (1) Consilierul economic-juridic are următoarele sarcini şi obligaţii: este referentul Sinodului,
Consistoriului Suprem şi al Consistoriului Bisericii în probleme economice, financiare şi juridice:
 a) urmărirea apariţiei dispoziţiilor bisericeşti şi a actelor normative ale statului în probleme economice,
financiare şi juridice şi transmiterea parohiilor şi protopopiatelor de informaţii despre conţinutul acestora;
b) probleme de construcţii-reparaţii (întocmirea şi aprobarea documentaţiilor de specialitate);
c) pregătirea cererilor de finanţare ale parohiilor şi centrului eparhial;
d) evidenţa patrimoniului bisericesc naţionalizat, procurarea actelor doveditoare, activitatea în scopul
revendicării bunurilor;
e) reprezentarea Bisericii şi apărarea intereselor ei în faţa instanţelor, pe bază de delegaţie;
f) imobilele bisericeşti aflate în administrarea centrului eparhial (locaţiuni, închirieri, întreţinerea şi
repararea clădirilor);
g) evidenţa patrimoniului bisericesc;
h) organizarea şi urmărirea controlului financiar la parohii şi protopopiate;
i) activitatea comisiilor (Comisia economică, Comisia juridică şi Comisia financiară): convocarea
trimestrială, pregătirea lucrărilor, prezentarea proceselor-verbale la şedinţa Consistoriului Bisericii;
j) activitatea casei bisericeşti de asigurări;
k) pregătirea şi prezentarea raportului anual către Consistoriul Suprem despre activitatea economică,
financiară şi juridică a Consistoriului Bisericii;
l) orice alte sarcini transmise de către Consistoriul Bisericii.
(2) Programul de lucru al consilierului economic-juridic este nenormat.
Art. 231- (1) Consilierul de educaţie moral-religioasă şi învăţământ are următoarele sarcini şi obligaţii:
este referentul Sinodului, Consistoriului Suprem şi al Consistoriului Bisericii în probleme de educaţie
moral-religioasă şi de învăţământ:
a) îndrumarea activităţii comisiilor de educaţie moral-religioasă din parohii şi protopopiate;
b) activitatea de educaţie moral-religioasă şcolară şi extraşcolară; supravegherea preoţilor şi a
profesorilor de religie în acest sens;
c) redactarea şi editarea de manuale de educaţie moral-religioasă;
d) îndrumarea educaţiei moral-religioase pentru pregătirea confirmaţiunii;
e) ajutorul acordat educaţiei moral-religioase a celor din diasporă;
f) problemele liceelor teologice unitariene, respectiv ale şcolilor confesionale;
g) reprezentarea Bisericii în probleme de învăţământ în faţa autorităţilor statului, a altor confesiuni şi a
organizaţiilor neguvernamentale;
h) activitatea Comisiei de educaţie moral-religioasă şi de învăţământ: convocarea trimestrială, pregătirea
lucrărilor, prezentarea proceselor-verbale la şedinţa Consistoriului Bisericii;
 i) pregătirea şi prezentarea raportului anual către Consistoriul Suprem cu privire la activitatea de educaţie
şi învăţământ a Consistoriului Bisericii;
j) orice alte sarcini transmise de către Consistoriul Bisericii.
(2) Programul de lucru al consilierului de educaţie moral-religioasă şi învăţământ este nenormat.
Art. 232 - (1) Contabilul-şef are următoarele sarcini şi obligaţii:
a) îndeplinirea obligaţiilor financiare la termen;
b) pregătirea rapoartelor trimestriale şi anuale pentru Consistoriul Bisericii cu privire la situaţia
economică şi financiară; pentru Preşedinţie, prezintă un raport conform cerinţelor acesteia;
c) verificarea activităţii casierului şi a evidenţei casieriei;
d) urmărirea dispoziţiilor financiare şi asigurarea respectării lor;
e) întocmirea statelor de plată pentru funcţionarii şi angajaţii centrului eparhial;
f) ducerea la îndeplinire a hotărârilor Consistoriului Bisericii;
g) întocmirea bugetului şi a bilanţului contabil ale centrului eparhial;
h) evidenţa aprovizionării, a inventarului mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar;
i) evidenţa cheltuielilor de întreţinere ale imobilelor bisericeşti aflate în administrarea centrului eparhial,
urmărirea şi verificarea încasării chiriilor;
j) activitatea Comisiei financiare: convocarea trimestrială, pregătirea lucrărilor, prezentarea proceselor-
verbale la şedinţa Consistoriului Bisericii;
k) evidenţa inventarului centrului eparhial, inventarierea anuală împreună cu comisia de inventariere;
l) arhivarea şi clasarea documentelor financiare;
m) orice alte sarcini transmise de către Consistoriul Bisericii.
(2) Programul de lucru al contabilului-şef este nenormat.

Partea a V-a
Dispoziţii finale

Art. 233 - (1) Cei aleşi în funcţii şi demnităţi bisericeşti vor depune următorul jurământ:
"Eu, ................., jur pe unicul Dumnezeu că în funcţia mea de .................... pe care am fost ales voi
proceda cu bună-credinţă şi conştiinţă. Voi îndeplini toate îndatoririle prevăzute de Statut cu bună ştiinţă,
având în consideraţie doar interesul Bisericii. Mă voi strădui să slujesc Biserica şi propăşirea ei. Aşa să mă
ajute Dumnezeu. Amin."
(2) Episcopul ales va depune în faţa Sinodului următorul jurământ:
 "Eu, ................., jur pe unicul Dumnezeu că în funcţia de episcop, la care m-a ales Sinodul, voi proceda
cu conştiinţă şi bună-credinţă, conform aptitudinilor mele maxime. Mă voi strădui să cultiv toleranţa şi
ideea libertăţii conştiinţei - moştenire istorică de la străbuni -, să păstrez şi să slujesc dezvoltarea concepţiei
unitariene despre credinţă şi viaţă, în concordanţă cu revelaţia lui Dumnezeu din vremurile noastre. Mă voi
strădui să fiu un păstor devotat şi fidel al comunităţii sufleteşti a Bisericii noastre, preoţilor şi
credincioşilor. Voi face totul să reprezint legalitatea în viaţa publică şi privată, cu respectarea Statutului. Nu
voi precupeţi niciun efort să păstrez şi să sporesc bunurile Bisericii în vederea propăşirii Bisericii. Voi
îndeplini toate sarcinile în spiritul dublei porunci de iubire a lui Iisus şi a iubirii slujitoare. Aşa să mă ajute
Dumnezeu. Amin."
(3) La începutul fiecărui mandat, cei aleşi în funcţii sau demnităţi depun jurământul de credinţă.
Art. 234 - În cazul desfiinţării parohiilor, protopopiatelor, instituţiilor de învăţământ, internatelor,
unităţilor caritative, unităţilor economice şi a altor instituţii sau fundaţii, patrimoniul acestora va trece în
proprietatea Bisericii, iar dreptul de proprietate va fi exercitat de Consistoriul Suprem.
Art. 235 - Prezentul statut intră în vigoare la data publicării lui în Monitorul Oficial al României, Partea
I.
*****

Uniunea Bisericilor Creştine Baptisten din România

Popularizarea denumirii de baptişti, formă prescurtată a titulaturii de anabaptist  se datorează, în

special, eforturilor lui John Smith care a întemeiat în Ţările de Jos, în anul 1609, o biserică baptistă. Dacă
această titulatură s-a perpetuat, până în ziua de astăzi, acest fapt nu poate fi pus decât pe seama continuării
unei tradiţii.

În prezent, baptiştii constituie una din cele mai răspândite confesiuni creştine protestante din lume,
având biserici în peste 211 ţări şi state şi un număr de aproximativ 120 milioane de credincioşi. În
România, prima biserică baptistă a luat fiinţă în anul 1856, în Bucureşti.

     În practica religioasă, baptiştii îşi propun să se remarce prin reîntoarcerea la ceea ce înţeleg prin
„simplitatea bisericii din veacul apostolic”. Ei afirmă principiile Reformei: „Sola Scriptura – Numai
Scriptura",  „Sola Fidae – Numai Credinţa", „Sola Gratia – Numai Harul" şi „Soli Deo Gloria – Numai lui
Dumnezeu i se cuvine slava". Potrivit acestor principii, singura autoritate în materie de credinţă şi practică
religioasă este atribuită Bibliei, ca fiind inspirată în totalitate de Duhul lui Dumnezeu. Mântuirea se
dobândeşte numai prin credinţa în Domnul Isus Hristos şi prin harul lui Dumnezeu, iar in toate şi pentru
toate slava se cuvine doar lui Dumnezeu. Astfel, este înlăturat tot ceea ce este considerat ca fiind tradiţie
ulterioară „veacului apostolic”: sunt negate autoritatea şi tradiţia Bisericii, este lăsat deoparte cultul liturgic
şi alte tradiţii bisericeşti, nu sunt recunoscute rolul (mijlocitor) al Maicii Domnului – Fecioara Maria, al
sfinţilor, rolul şi autoritatea clerului bisericesc, cinstirea icoanelor, statuilor şi moaştelor.
     Baptiştii acceptă, în linii mari, simbolul de credinţă niceeo-constantinopolitan, afirmându-şi credinţa
într-un singur Dumnezeu, revelat în Sfânta Scriptură în Trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Baptiştii
cred că Dumnezeu Tatăl este creatorul tuturor lucrurilor văzute şi nevăzute. Baptiştii cred în dumnezeirea şi
umanitatea Domnului Isus Hristos, născut din fecioara Maria, în moartea Sa ispăsitoare pe cruce, în
învierea glorioasă şi înalţarea la cer, precum şi în a doua venire a Fiului lui Dumnezeu, în slavă. Baptiştii
cred, de  asemenea, în dumnezeirea Duhului Sfant, care lucreaza în om naşterea din nou (convertirea) şi
transformarea lui după chipul Fiului lui Dumnezeu.

     În crezul şi practica bisericii baptiste, botezul se administrează în numele Tatălui, Fiului şi Sfântului
Duh, prin afundare în apă şi este precedat de convertirea celui ce se botează. Pentru copiii nou-născuţi
există un serviciu religios de binecuvântare de către comunitate.

     Baptiştii se organizează pe baza principiului autonomiei bisericii locale şi practică aşa-numita  „preoţie
universală”, sugerându-se prin aceasta că, în rândurile lor nu ar exista o distincţie între clerici şi laici. Pe
lângă simplii fraţi şi surori există fraţii-păstori, fraţii-presbiteri sau fraţii-diaconi.

    Închinarea publică a baptiştilor se realizează prin participarea tuturor credincioşilor, de regulă, prin
cantare, rugăciune, citirea şi propovăduirea Sfintelor Scripturi.  Zidirea duhovnicească se face şi in grupuri
mici, in case particulare sau in lăcaşul de închinare, prin studiul Bibliei şi rugăciune. Momentul culminant
al inchinării publice îl reprezintă Cina Domnului, înţeleasă în mod simbolic, prin care biserica locala
comemorează jertfa unică a Noului Legământ, ce a fost adusă o dată pentru totdeauna de Isus Hristos.

     Baptiştii sărbătoresc Duminica - ziua învierii Domnului, ca zi de închinare săptămânală, precum şi
sărbătorile anuale legate de evenimentele principale ale istoriei mântuirii: Naşterea Mântuitorului, Botezul
Domnului, Săptămâna Patimilor, Învierea Domnului, Înălţarea  Domnului Isus Hristos şi Pogorârea
Duhului Sfânt.

    Baptiştii promovează pe plan mondial un tip de misiune potrivit căruia fiecare credincios este dator să
răspândească în lume Evanghelia. Misiunea se adresează persoanei şi societăţii în întregul lor, atât prin
Evanghelie, cât şi prin acţiuni de caritate şi de identificare în dragoste creştină cu cei marginalizaţi şi
nedreptăţiţi.

     Baptiştii din România s-au organizat pe plan naţional în Uniunea Comunităţilor Creştine Baptiste, în
anul 1920. În prezent, Cultul Creştin Baptist din România – Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din
Romania, care constituie unul dintre cele 18 culte religioase recunoscute de stat şi funcţionează în baza
Decretului-Lege nr. 553/1944, a Decretului nr. 178/1948 pentru regimul general al Cultelor, a Decretului
nr. 1203/1950 de aprobare a Statutului Cultului şi a prevederilor constituţionale. Statutul Cultului Creştin
Baptist din România, aprobat prin Decretul 1203 din 1950 a fost modificat şi completat de Conferinţa
Naţională a Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste, la Arad, în data de 27 noiembrie 1998.

     În prezent, Cultul Creştin Baptist din România cuprinde circa 1800 de biserici în toate regiunile ţării,
organizate teritorial în comunităţi, numărând aproximativ 127.000 de persoane (conform recensământului
din 2002). Aceste biserici sunt slujite de 700 de pastori şi misionari. Personalul duhovnicesc şi de
specialitate este pregătit în cadrul şcolilor cultului. În România, Cultul Creştin Baptist are opt licee
teologice, două şcoli postliceale şi două instituţii de învăţământ superior: Institutul Teologic Baptist din
Bucureşti, cu specializarea Teologie Baptistă Pastorală, şi Universitatea Emanuel din Oradea cu
specializările Teologie Baptistă Pastorală, Teologie Baptistă Didactică–Asistenţă Socială, Pedagogie
Muzicală şi Managementul Organizaţiilor. De asemenea, în cadrul Universităţii din Bucureşti funcţionează
Facultatea de Teologie Baptistă–Litere şi Asistenţă Socială, iar în cadrul Universităţii din Oradea
funcţionează specializarea Teologie Baptistă–Litere.

Uniunea Baptistă din România editează revista „Creştinul-azi”, un supliment teologic periodic, precum şi
lucrări teologice şi alte materiale tipărite sau audio-vizuale pentru activităţile specifice ale bisericilor.

Datorită credinţei în separarea bisericii de stat, baptiştii din Romania nu acceptă subvenţii de la stat pentru
salarizarea personalului de cult. Ei cred că este datoria liber consimţită a fiecărui credincios să contribuie la
susţinerea spirituală şi materială a bisericii de care aparţine. Implicarea statului în redistribuirea unui
procent din taxele şi impozitile percepute de la cetăţeni către cultele religioase reprezintă impunerea unei
anumite teologii politice de stat asupra cetăţenilor care nu împărtăşesc respectiva teologie politică.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE privind recunoaşterea Statutului de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin

Baptist - Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România

(Publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 59 din 25 ianuarie 2008)

 În temeiul art. 29 alin. (3) şi al 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 49 alin. (2) şi
(3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,

   Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

   Art. 1. - Se recunoaşte Statutul de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist - Uniunea

Bisericilor Creştine Baptiste din România, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
   Art. 2. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Decretul Prezidiului Marii Adunări
Naţionale nr. 1.203/1950 pentru aprobarea Statutului de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist
din Republica Populară Română, nepublicat, cu modificările ulterioare.

   PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează

Ministrul Culturii şi Cultelor

Adrian Iorgulescu

   Bucureşti, 16 ianuarie 2008.

   Nr. 58.
   Anexă
 

STATUTUL de organizare şi funcţionare a Cultului Creştin Baptist – Uniunea Bisericilor Creştine

Baptiste din România

   PREAMBUL

   I. Baptiştii reprezintă în tradiţia creştină o ramură a Reformei protestante din secolul al XVI-lea şi se
consideră continuatori ai tradiţiei evanghelice care a fost prezentă în Europa de-a lungul multor veacuri de
istorie creştină. În Anglia, ana-baptiştii (ramura radicală a reformei protestante) au fost numiţi baptişti
începând cu anul 1569.
   Prima congregaţie care a purtat numele de biserică baptistă a apărut în anul 1609 în Amsterdam şi a fost
formată din emigranţi englezi. Persecutaţi în Anglia, mulţi baptişti au emigrat în America, unde au înfiinţat
biserici baptiste începând cu anul 1639. Astăzi, baptiştii reprezintă cea mai răspândită confesiune creştină
de tradiţie protestantă din lume, având biserici în peste 220 de ţări şi state şi aproximativ 120 milioane de
membri.
   În România, prima biserică baptistă a luat fiinţă în anul 1856 în Bucureşti, prin misiunea Bisericii
Baptiste Germane. Între cele două războaie mondiale, prezenţa şi influenţa spirituală a baptiştilor s-au făcut
simţite în special în Transilvania, Bihor şi Banat. În perioada comunistă, baptiştii au fost persecutaţi şi
consideraţi sectanţi de către regimul totalitar ateu. În prezent, în România există peste 1.700 biserici
baptiste, cu aproximativ 150.000 de membri şi aparţinători. Pe plan naţional, bisericile baptiste sunt
organizate în Uniunea Bisericilor Baptiste, care a luat fiinţă în anul 1920 şi are sediul în Bucureşti.
   II. Baptiştii s-au remarcat în istorie prin lupta pentru libertatea religioasă a fiecărei fiinţe umane. Filosoful
englez John Locke scria: "Baptiştii au fost primii care au propus lumii libertatea religioasă deplină;
libertatea adevărată şi dreaptă, libertatea egală şi imparţială."
   În anul 1612, pastorul baptist Thomas Helwys îi scria regelui Angliei, Iacob I:
   "Regele este un om muritor, şi nu Dumnezeu; de aceea nu are nicio putere asupra sufletelor nemuritoare
ale supuşilor săi... Religia este o problemă între om şi Dumnezeu. Lăsaţi-i să fie eretici, turci, evrei sau
orice altceva. Regele nu va răspunde în locul lor înaintea lui Dumnezeu. De aceea, regele nici nu poate fi
judecător între Dumnezeu şi om."
   Baptiştii consideră că libertatea religioasă este inalienabilă şi irevocabilă şi că nicio altă libertate nu este
în siguranţă acolo unde nu există libertate religioasă.
   Pentru baptişti, libertatea religioasă înseamnă:
   -libertatea de a crede şi de a mărturisi credinţa;
   -libertatea de închinare publică şi privată;
   -libertatea de asociere în comunităţi religioase;
   -libertatea de practicare a credinţei;
   -libertatea de slujire prin fapte de caritate;
   -libertatea de interpretare a Scripturii;
   -libertatea de schimbare a apartenenţei religioase. Baptiştii cred şi militează pentru o biserică liberă într-
un stat liber.
   Baptiştii din Romania nu acceptă subvenţii de la stat pentru activitatea religioasă şi pentru salarizarea
personalului de cult. Ei cred că este datoria liber consimţită a fiecărui credincios să contribuie la susţinerea
spirituală şi materială a bisericii de care aparţine.
   III. Baptiştii mărturisesc credinţa într-un singur Dumnezeu, Creatorul şi Susţinătorul tuturor celor văzute
şi nevăzute. Baptiştii cred că Dumnezeu există etern în trei Persoane, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, fiecare
Persoană fiind pe deplin Dumnezeu, cu toate că există un singur Dumnezeu.
   Baptiştii cred şi mărturisesc dumnezeirea şi umanitatea Domnului Isus Hristos, naşterea Sa din Fecioara
Maria, moartea Sa ispăşitoare pe cruce pentru întreaga omenire, învierea Sa din morţi a treia zi în trup
glorificat, înălţarea Sa în slavă la dreapta Tatălui.
   De asemenea, baptiştii mărturisesc şi aşteaptă venirea în slavă a Domnului Isus Hristos, învierea celor
drepţi şi a celor nedrepţi şi manifestarea glorioasă a Împărăţiei lui Dumnezeu.
   Baptiştii cred că Duhul Sfânt este cea de a treia Persoană dumnezeiască, că Duhul Sfânt iluminează şi
convinge omul de păcat şi neprihănire, că Duhul Sfânt înfăptuieşte naşterea din nou (regenerarea) prin
Cuvântul Scripturii şi transformarea (sfinţirea) continuă, după chipul Fiului lui Dumnezeu, a celui ce se
încrede în Hristos.
   Prin învăţăturile biblice fundamentale, baptiştii aparţin creştinismului istoric. Baptiştii susţin principiile
Reformei: Sola Scriptura, Sola Gratia, Sola Fidae, Soli Deo Gloria. În practica religioasă, baptiştii
promovează simplitatea tradiţiei Bisericii din veacul apostolic (Faptele Apostolilor 2:41-47). Baptiştii cred
şi mărturisesc că prin Isus Hristos fiecare om are acces direct la Dumnezeu. Domnul Isus Hristos este
singurul Mântuitor şi singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. Baptiştii nu practică cultul icoanelor,
al moaştelor şi al sfinţilor, considerându-le tradiţii ulterioare veacului apostolic.
   IV. Baptiştii îşi trag numele de la practica botezului nou-testamentar. Cuvântul "baptist" vine de la
grecescul "baptizo" care înseamnă "afundare". În crezul şi practica bisericii baptiste, botezul se
administrează în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, prin afundare în apă, şi este precedat de
convertirea celui ce se botează. Pentru baptişti, botezul reprezintă mărturia personală a unui cuget curat
înaintea lui Dumnezeu, prin credinţa în moartea şi învierea Domnului Isus Hristos. Copiii nou-născuţi sunt
dedicaţi lui Dumnezeu prin rugăciunea de binecuvântare. În familiile şi în bisericile baptiste, copiii cresc în
cunoaşterea lui Dumnezeu, prin cuvântul Scripturii şi rugăciune.
   Baptiştii au ca învăţătură specifică siguranţa mântuirii. Aceasta înseamnă că cel născut din nou are viaţă
veşnică din momentul întoarcerii la Dumnezeu. Cei ce sunt cu adevărat născuţi din nou, prin puterea lui
Dumnezeu, vor persevera în har până la sfârşitul vieţii. Din pricina cercetării şi lucrării Duhului lui
Dumnezeu, cel mântuit nu poate stărui în păcat şi neascultare. Numai cei ce perseverează până la sfârşit au
fost cu adevărat născuţi din nou. "Cine are pe Fiul are viaţa, cine nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa."
(1 Ioan 5:12)
   Baptiştii cred că mântuirea este darul lui Dumnezeu, oferit ca har tuturor celor ce se întorc la El cu
pocăinţă şi credinţă. Creştinul face fapte bune nu ca să fie mântuit, ci pentru că a fost mântuit prin Isus
Hristos. "Fiindcă suntem socotiţi îndreptăţiţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru
Isus Hristos." (Romani 5:1) Credinţa reprezintă rădăcinile noii vieţi în Hristos, în timp ce faptele bune
reprezintă roada care Îl glorifică pe Dumnezeu.
   V. Baptiştii practică închinarea faţă de Dumnezeu în duh şi adevăr. Închinarea publică se realizează prin
participarea tuturor credincioşilor, de regulă, prin cântare, rugăciune, citirea şi propovăduirea Sfintelor
Scripturi. Zidirea duhovnicească se face şi în grupuri mici, în case particulare sau în lăcaşul de închinare,
prin studiul Bibliei şi rugăciune. Prin Cina Domnului biserica comemorează jertfa unică a Noului
Legământ, adusă o dată pentru totdeauna prin moartea pe cruce a Domnului Isus Hristos. Cina Domnului
exprimă atât unirea credinciosului cu Isus Hristos, cât şi unitatea bisericii, ca trup al lui Hristos, prin Duhul
Sfânt.
   Baptiştii sărbătoresc Duminica - ziua Învierii Domnului ca zi de închinare săptămânală. De asemenea,
baptiştii celebrează sărbătorile anuale legate de evenimentele principale ale mântuirii: Naşterea
Mântuitorului, Botezul Domnului, Moartea şi Învierea Domnului Isus Hristos, Înălţarea Domnului şi
Pogorârea Duhului Sfânt.
   Bisericile baptiste au, de asemenea, şi servicii divine speciale. Serviciul divin de cununie are un caracter
solemn şi consfinţeşte legământul celor doi, bărbat şi femeie, ce se unesc înaintea lui Dumnezeu pentru a
forma o familie. Binecuvântarea nou-născuţilor se face, de regulă, în cadrul serviciului divin, prin
rugăciunea bisericii. Serviciul divin de înmormântare reafirmă credinţa în înviere şi constituie un act de
solidaritate a comunităţii cu cei îndureraţi din pricina despărţirii.
   VI. Baptiştii cred şi mărturisesc că toţi cei mântuiţi, din toate generaţiile, din orice popor şi din orice
etnie, alcătuiesc trupul cosmic al lui Hristos, în cer şi pe pământ, Biserica Universală, care se manifestă
local prin comunităţi de credinţă, speranţă şi iubire creştină. Biserica locală reprezintă comunitatea
credincioşilor născuţi din nou, prin care Hristos se manifestă în fiecare generaţie şi în fiecare loc şi prin care
Dumnezeu extinde harul Său în lume. Baptiştii cred că biserica se zideşte numai într-un climat de dragoste
şi autenticitate şi creşte spiritual numai în dependenţă de Hristos şi doar în măsura cultivării relaţiilor
interpersonale şi a implicării credincioşilor în slujire.
   Baptiştii consideră că menirea fiecărei biserici locale este aceea de a fi o comunitate trimisă în lume
pentru a împărtăşi credinţa, speranţa şi iubirea creştină. Baptiştii cred că biserica locală Îl glorifică pe
Dumnezeu în măsura în care fiecare credincios şi întreaga comunitate este o mărturie a suveranităţii,
sfinţeniei şi bunătăţii dragostei lui Dumnezeu în lume. Pentru baptişti, biserica locală ca familie
duhovnicească reprezintă dovada că iubirea, speranţa şi încrederea sunt posibile într-o lume materialistă şi
individualistă.
   VII. Baptiştii sunt promotorii pe plan mondial ai misiunii creştine moderne, începând cu William Carrey
(1761-1834), părintele misiunii moderne. Baptiştii consideră că fiecare credincios este un misionar şi că
întreaga biserică este trimisă în lume să răspândească Evanghelia, astfel încât cei ce nu au o relaţie
personală cu Dumnezeu să devină, prin credinţă şi pocăinţă, ucenici devotaţi ai Domnului Isus Hristos.
   Baptiştii împărtăşesc convingerea că Împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât orice biserică sau
confesiune creştină. Baptiştii resping prozelitismul ca mijloc de manipulare a persoanei. Ei cred în
responsabilitatea şi dreptul inalienabil al fiecărei persoane de a-şi alege singură credinţa. Misiunea se
adresează persoanei şi societăţii în întregul ei, atât prin Evanghelie, cât şi prin acţiuni de caritate şi de
identificare în dragoste creştină cu cei marginalizaţi şi nedreptăţiţi.
   Baptiştii sunt cetăţeni responsabili şi loiali şi în ascultare de Dumnezeu participă alături de toţi ceilalţi
cetăţeni la pacea şi prosperitatea ţării lor. În mod special, baptiştii se roagă lui Dumnezeu pentru mântuirea
tuturor oamenilor. Ei mijlocesc înaintea Tatălui ceresc pentru toate autorităţile şi persoanele din instituţiile
statului, pentru ca astfel să putem trăi cu demnitate şi în pace.

   CAPITOLUL I
 Principii şi dispoziţii generale

   SECŢIUNEA 1
Principii
   Art. 1. - Cultul Creştin Baptist din România se organizează potrivit următoarelor principii:
   a) Principiul autorităţii spirituale
   Bisericile baptiste din România se întemeiază pe învăţătura Sfintelor Scripturi. Sfânta Scriptură (Biblia)
este Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu şi reprezintă autoritatea supremă în materie de credinţă şi practică
religioasă a bisericilor baptiste din România.
   b) Principiul asocierii
   Bisericile baptiste din România sunt biserici surori. Ele se asociază cu scopul de a se sprijini reciproc, de
a susţine împreună mărturia creştină, de a veghea la păstrarea nealterată a învăţăturilor Sfintelor Scripturi,
de a colabora în misiune şi de a-şi apăra libertatea religioasă.
   c) Principiul autonomiei
   Bisericile baptiste se organizează şi funcţionează în mod autonom. Celelalte entităţi ale Cultului Creştin
Baptist din România au rolul de a sprijini bisericile baptiste locale să îşi îndeplinească menirea.
   d) Principiul apostoliei
   Fiecare biserică baptistă are mandatul apostolic încredinţat de Hristos de a fi o comunitate trimisă în lume
pentru a mărturisi Evanghelia şi pentru a împărtăşi credinţa, speranţa şi iubirea creştină tuturor oamenilor.
   e) Principiul preoţiei universale
   Fiecare credincios are acces liber la Dumnezeu, prin mijlocirea Domnului Isus. Ca preoţi ai lui
Dumnezeu, credincioşii baptişti au dreptul şi responsabilitatea de a mărturisi Evanghelia, de a sluji potrivit
înzestrării duhovniceşti şi de a mijloci în rugăciune pentru mântuirea semenilor lor.
   f) Principiul libertăţii religioase
   Credincioşii baptişti împărtăşesc convingerea potrivit căreia fiecare persoană şi fiecare biserică trebuie să
se bucure de libertatea de a-şi alege modul de închinare şi slujire a lui Dumnezeu, fără îngrădiri sau amestec
din afară.
   Cultul Creştin Baptist din România este liber şi autonom faţă de stat. Baptiştii susţin principiul separării
bisericii faţă de stat, potrivit dictonului "o biserică liberă într-un stat liber".
   g) Principiul egalităţii cultelor
   Cultul Creştin Baptist este egal cu celelalte culte în faţa legii şi a autorităţilor statului. Statul român va
păstra poziţia de neutralitate faţă de Cultul Creştin Baptist şi nu va încuraja acordarea de privilegii sau
discriminarea Cultului Creştin Baptist faţă de alte culte.
   Credincioşii baptişti şi aparţinătorii sunt protejaţi de statul român împotriva oricăror comportamente care
au ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere intimidante, ostile, degradante,
umilitoare sau ofensatoare ori a unei stări de inferioritate, legate de apartenenţa acestora la credinţa baptistă.

   SECŢIUNEA a 2-a
Dispoziţii generale

   Art. 2. - Cultul Creştin Baptist din România se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor
prezentului statut. Denumirea acestuia este: Cultul Creştin Baptist din România - Uniunea Bisericilor
Baptiste din România.
   Art. 3. - (1) Cultul Creştin Baptist din România formează o unitate atât din punct de vedere doctrinar, cât
şi organizatoric.
   (2) Mărturisirea de credinţă baptistă conţine nucleul fundamental al învăţăturilor biblice pe baza cărora se
realizează unitatea doctrinară a bisericilor creştine baptiste din România.
   (3) Structura organizatorică a Cultului Creştin Baptist din România este următoarea: a) bisericile locale;
b) comunităţile teritoriale; c) Convenţia Baptistă Maghiară şi d) Uniunea Baptistă, fiecare având
personalitate juridică, cu drepturile ce derivă din această calitate.
   (4) Cultul Creştin Baptist din România şi părţile sale componente sunt persoane juridice de utilitate
publică.
   Art. 4. - Cultul Creştin Baptist din România are sistem propriu de salarizare şi sistem propriu de asigurări
sociale, denumit Casa de Pensii şi Ajutoare a Cultului (C.P.A.). Casa de Pensii are personalitate juridică şi
se organizează şi funcţionează conform regulamentului propriu, aprobat de organele de conducere ale
cultului.
   Art. 5. - (1) Cultul Creştin Baptist din România este liber şi autonom faţă de stat, independent faţă de
orice altă persoană fizică sau juridică de drept public ori privat.
   (2) Libertatea şi autonomia Cultului Creştin Baptist se manifestă şi prin dreptul său exclusiv de a-şi stabili
doctrina şi preceptele religioase proprii, normele interne de organizare şi funcţionare; dreptul exclusiv de a
înfiinţa/desfiinţa unităţi de cult; dreptul de a-şi alege reprezentanţii în conducerea structurilor din cadrul
cultului, fără amestec din partea statului; dreptul de a avea o jurisdicţie duhovnicească proprie.
   (3) Autonomia Cultului Creştin Baptist, în sensul Constituţiei României, se manifestă şi prin faptul că
acesta, din motive doctrinare, nu acceptă subvenţii financiare din partea statului pentru activitatea cultică şi
pentru funcţionarea sa.
   (4) În acord cu prevederile constituţionale şi ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul
general al cultelor, statul român promovează sprijinul acordat Cultului Creştin Baptist din România de către
membrii şi aparţinătorii săi, prin deduceri din impozitul pe venit pentru sumele contribuite, şi încurajează
sponsorizările către cult, potrivit legii.
   Art. 6. - (1) Cultul Creştin Baptist din România este independent faţă de bisericile şi organizaţiile baptiste
din străinătate, păstrând legături frăţeşti şi de colaborare cu acestea. El poate intra în alianţe cu organizaţii
baptiste din străinătate, precum şi cu biserici şi organizaţii evanghelice din ţară şi din străinătate.
   (2) La Cultul Creştin Baptist din România se pot afilia biserici baptiste şi asociaţii de biserici baptiste
române şi maghiare din diaspora.

   CAPITOLUL II
 Biserica baptista locală

   SECŢIUNEA 1
Definirea şi constituirea bisericii

   Art. 7. - (1) Biserica baptistă locală reprezintă comunitatea biblică întemeiată pe legământul în jertfa
Domnului Isus a credincioşilor născuţi din nou, care au primit botezul credinţei şi acceptă din proprie
convingere Mărturisirea de credinţă a Cultului Creştin Baptist din România şi prevederile prezentului statut.
   (2) Biserica baptistă locală este de sine stătătoare şi are ca autoritate supremă în materie de credinţă şi
practică religioasă învăţăturile Sfintelor Scripturi.
   (3) Fiecare biserică baptistă face parte din comunitatea bisericilor pe raza căreia se află sau din Convenţia
Baptistă Maghiară, după caz, precum şi din Uniunea Bisericilor Baptiste din România.
   (4) Bisericile baptiste pot stabili norme proprii de organizare şi funcţionare, cu respectarea prezentului
statut şi a Mărturisirii de credinţă a Cultului Creştin Baptist din România.
   (5) Bisericile baptiste pot încheia parteneriate cu biserici şi organizaţii creştine din ţară şi din străinătate.
   Art. 8. - (1) Biserica se constituie ca persoană juridică prin hotărârea adunării generale a unui număr de
cel puţin 20 de membri majori, consideraţi membri fondatori.
   (2) Actul de constituire întocmit în 3 exemplare, va purta semnătura fiecărui membru fondator şi va
exprima voinţa colectivă de constituire, va conţine denumirea şi sediul bisericii, precum şi lista membrilor
comitetului de conducere. Două exemplare ale actului de constituire, împreună cu actele doveditoare
privind sediul şi patrimoniul iniţial, vor fi înaintate comunităţii de care aparţine sau Convenţiei Baptiste
Maghiare, după caz.
   (3) Comunitatea sau Convenţia Baptistă Maghiară, după caz, va proceda la verificarea îndeplinirii
condiţiilor legale de constituire, precum şi a celor doctrinare, şi va înainta Uniunii Baptiste actele respective
împreună cu avizul său, care va cuprinde confirmarea îndeplinirii condiţiilor de legalitate şi a celor
doctrinare.
   Art. 9. - (1) Eliberarea autorizaţiei de funcţionare se va face de către Uniunea Baptistă, în urma
constatării îndeplinirii condiţiilor legale, şi va fi urmată de înscrierea bisericii în Registrul persoanelor
juridice al Cultului Creştin Baptist din România.
   (2) Un eventual refuz de avizare din partea comunităţii sau de autorizare din partea Uniunii Baptiste
trebuie să fie motivat şi comunicat în scris grupului de credincioşi care a solicitat autorizarea.
   (3) Grupul de credincioşi care a solicitat autorizarea bisericii respective poate contesta refuzul la Consiliul
Uniunii, care va lua o decizie în prima sa şedinţă.
   (4) Biserica se consideră definitiv constituită, fără nicio altă formalitate, după eliberarea autorizaţiei de
funcţionare de către Uniunea Baptistă din România. Biserica astfel constituită este persoană juridică de la
data hotărârii de constituire.
   Art. 10. - (1) Grupul de credincioşi format din cel puţin 3 membri majori se poate constitui în "biserică
filială", fără a avea personalitate juridică. Biserica filială îşi exercită cultul în mod liber şi independent în
localitatea respectivă.
   (2) Biserica filială se constituie prin hotărârea grupului respectiv, cu acordul bisericii la care se afiliază.
Actul de constituire se va întocmi în 4 exemplare, va exprima voinţa colectivă de constituire a membrilor
fondatori, va purta semnătura fiecărui membru fondator şi va cuprinde denumirea bisericii filiale şi adresa
sediului.
   (3) Eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru biserica filială urmează procedura prevăzută în cazul
bisericii cu personalitate juridică şi va fi înregistrată în Registrul bisericilor filiale al Cultului Creştin
Baptist din România.

   SECŢIUNEA a 2-a
Membri şi aparţinători

   Art. 11. - (1) Este membru al bisericii creştine baptiste persoana, fără deosebire de sex, naţionalitate,
etnie sau rasă, care din libera sa convingere a primit credinţa şi botezul, acceptă Mărturisirea de credinţă a
Cultului Creştin Baptist, prevederile prezentului statut şi este înscrisă în registrul de membri al bisericii
locale.
   (2) Calitatea de membru al bisericii baptiste este personală şi netransmisibilă şi poate fi dovedită după
registrul de membri ţinut de biserica locală.
   (3) Datele personale ale credincioşilor nu pot fi folosite în alt scop decât în cel al evidenţierii în cadrul
Cultului Creştin Baptist din România.
   (4) Fiecare credincios baptist trebuie să aparţină unei biserici locale. Un credincios baptist poate fi
membru numai într-o singură biserică în acelaşi timp.
   (5) Membrii bisericii nu pot face parte din organizaţii a căror ideologie, învăţătură sau practică sunt
împotriva învăţăturii Sfintelor Scripturi.
   (6) Primirea unui membru în biserică se face prin aprobarea organelor de conducere ale bisericii, potrivit
procedurii stabilite de adunarea generală.
   (7) În cazul transferului unui membru dintr-o altă biserică baptistă, biserica în care acesta se transferă va
solicita adeverinţa de membru de la biserica din care acesta pleacă.
   Art. 12. - (1) Membrii bisericii au dreptul de a beneficia de consiliere şi asistenţă religioasă, de a
participa activ la adunările generale, de a alege şi de a fi aleşi în conformitate cu Mărturisirea de credinţă şi
cu prevederile prezentului statut. Dreptul de a alege şi de a fi ales se exercită în conformitate cu prevederile
legale în materie.
   (2) Membrii bisericii au datoria de a contribui financiar şi/sau material la susţinerea activităţii şi misiunii
bisericii.
   Art. 13. - (1) Biserica locală exercită disciplinarea spirituală asupra membrilor săi care s-au abătut de la
Cuvântul lui Dumnezeu prin atitudine, învăţătură sau faptele vieţii. Disciplinarea constă în:
   a) mustrarea în comitet şi/sau în adunarea generală;
   b) suspendarea temporară a exercitării unor drepturi ce decurg din calitatea de membru;
   c) excluderea.
   (2) Măsurile disciplinare se aplică în scopul îndreptării celui vinovat, avându-se în vedere gradul de
vinovăţie, impactul asupra mărturiei bisericii şi atitudinea persoanei în cauză. Disciplinarea se aplică, de
regulă, gradual, potrivit procedurii stabilite de adunarea generală a bisericii.
   (3) Excluderea duce la încetarea calităţii de membru al bisericii şi se aplică celor ce se fac vinovaţi de
cădere gravă sau persistenţă în păcat, precum şi celor ce stăruiesc în răspândirea învăţăturilor eretice.
   Art. 14. - (1) Retragerea din biserică prin nefrecventarea serviciilor divine, din cauza lipsei de interes,
duce la încetarea calităţii de membru. Retragerea constatată de comitetul bisericii va fi consemnată în
registrul bisericii şi va fi comunicată în scris celui în cauză.
   (2) În situaţia în care un membru al bisericii îşi exprimă în scris hotărârea de retragere, biserica va lua act
de această hotărâre şi o va consemna în registrul de membri.
   (3) Membrii excluşi sau retraşi pot fi consideraţi aparţinători.
   Art. 15. - (1) Cei excluşi sau retraşi vor putea fi reprimiţi ca membri, la cererea acestora, după ce vor
dovedi sinceră îndreptare.
   (2) Excluderea şi reprimirea se vor face prin hotărârea organelor de conducere ale bisericii, potrivit
procedurii stabilite de adunarea generală, şi vor fi consemnate în registrul bisericii.
   (3) Reprimirea unui credincios exclus într-o altă biserică baptistă se va face după consultarea bisericii
care l-a exclus.
   (4) Foştii membri, retraşi sau excluşi, nu au niciun drept asupra bunurilor şi valorilor aduse sub orice
formă în patrimoniul bisericii, bunurile şi valorile respective rămânând proprietate exclusiv cultică.
   Art. 16. - (1) Copiii nebotezaţi ai credincioşilor baptişti sunt aparţinători ai bisericii baptiste. Sunt
aparţinătoare şi persoanele care şi-au exprimat în scris dorinţa de a aparţine bisericii baptiste locale.
   (2) Biserica poate acorda aparţinătorilor ei consiliere spirituală şi asistenţă religioasă, la cererea acestora
sau a familiilor lor.
   (3) Membrii şi aparţinătorii bisericii filiale sunt înscrişi în registrele bisericii la care s-au afiliat.

   SECŢIUNEA a 3-a
Activitatea şi funcţionarea bisericii

   Art. 17. - (1) Biserica baptistă locală are menirea de a-L glorifica pe Dumnezeu prin închinare publică,
părtăşie frăţească, mărturie creştină, slujire şi misiune.
   (2) Activitatea bisericii se realizează prin comuniunea spirituală a credincioşilor în cadrul serviciilor
divine şi al grupurilor mici, precum şi prin programe de evanghelizare, studiu biblic, cateheză, caritate şi
misiune (Fapte 2:42-47; 5:42; 19:9; 20:20; Romani 16:5; 1 Corinteni 16:19; Coloseni 4:15; Filimon 1-2).
   (3) Bisericile locale îşi pot desfăşura serviciile divine şi activitatea spirituală a grupurilor mici în lăcaşuri
de cult, în spaţii publice închiriate, în case particulare, în spaţii amenajate în acest scop, precum şi,
ocazional, în aer liber.
   Art. 18. - (1) Biserica locală îşi organizează liber şi autonom serviciile divine, grupurile mici, modul de
închinare publică, evanghelizarea, catehizarea, studiile biblice, slujirea, misiunea şi orice alte activităţi.
   (2) Biserica poate organiza seminarii, conferinţe, concerte şi alte activităţi cultural-religioase, după nevoi.
Educaţia biblică a copiilor, adolescenţilor şi tinerilor se face în familie, în şcoala biblică, în grupurile mici,
precum şi în seminarii şi tabere special organizate de biserică.
   (3) Fiecare biserică baptistă are libertatea de a desfăşura misiune creştină în ţară şi în străinătate, prin
implicarea membrilor săi: în evanghelizare publică şi personală, în rugăciune, studiu biblic şi predicare, în
acţiuni sociale şi de caritate, precum şi în "plantare" de biserici.
   (4) Membrii bisericii au dreptul şi responsabilitatea de a se implica în slujirea bisericii potrivit cu
chemarea divină, înzestrarea duhovnicească, maturitatea spirituală şi mărturia creştină pe care aceştia o au
în familie şi în societate.
   Art. 19. - (1) În bisericile baptiste din România există două categorii de slujire specială: slujirea
duhovnicească şi diaconia.
   (2) Slujirea duhovnicească asigură creşterea spirituală şi pregătirea credincioşilor în vederea implicării lor
în slujire. Aceasta se realizează prin: misiune, predicare, evanghelizare, păstorire şi educaţie biblică.
   (3) Misiunea reprezintă lucrarea bisericii de extindere a Împărăţiei lui Dumnezeu prin trimitere de
misionari pentru propovăduirea Evangheliei şi înfiinţarea de noi biserici în ţară şi în străinătate.
   (4) Predicarea Cuvântului lui Dumnezeu prin inspiraţia Duhului Sfânt are menirea profetică de a
descoperi voia lui Dumnezeu în cugetele oamenilor şi de a-i conduce la pocăinţă faţă de Dumnezeu şi
credinţă în Isus Hristos.
   (5) Evanghelizarea reprezintă chemarea harului divin adresată celor ce nu au o relaţie personală cu
Dumnezeu, pentru a deveni ucenici ai Domnului Isus Hristos, şi se realizează prin mărturisirea personală şi
propovăduirea învăţăturilor de bază ale Sfintelor Scripturi.
   (6) Păstorirea bisericii se realizează prin rugăciune, consiliere, catehizare, educaţie biblică, predicare,
supraveghere şi cârmuire duhovnicească, pentru creşterea spirituală a credincioşilor şi pregătirea lor în
vederea lucrării de slujire.
   (7) Educaţia biblică se realizează prin propovăduire şi studiu biblic, pentru consolidarea în credinţă şi
maturizarea credincioşilor, prin cunoaşterea şi aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu, în vederea lucrării de
învăţare şi sfătuire a altora.
   (8) Diaconia reprezintă slujirea bisericii prin manifestarea iubirii creştine şi ajutorarea celor în nevoi.
   Art. 20. - (1) Potrivit învăţăturii şi practicii bisericilor baptiste, evanghelizarea personală şi publică,
predicarea Cuvântului lui Dumnezeu, conducerea grupurilor mici, acţiunile de caritate, precum şi alte
activităţi cultural-religioase reprezintă atribuţii ale preoţiei universale, calitate pe care o are fiecare
credincios baptist.
   (2) În cadrul Cultului Creştin Baptist din România atribuţiile similare slujbei de preot în sensul Legii nr.
489/2006 sunt considerate numai actele de cult: botezul, administrarea Cinei Domnului în cadrul serviciului
divin public, cununia religioasă şi ordinarea slujitorilor duhovniceşti.

   SECŢIUNEA a 4-a
Slujitorii bisericii

   Art. 21. - (1) Biserica poate alege şi consacra în slujire ca slujitori duhovniceşti pe acei credincioşi care
dovedesc prin roadele slujirii lor chemare divină, maturitate spirituală, înzestrare duhovnicească, viziune şi
dedicare pentru lucrarea lui Dumnezeu şi care îndeplinesc calităţile prevăzute în Sfânta Scriptură (1
Timotei 3:1-7; Tit 1:5-9).
   (2) Consacrarea în slujire pentru întreaga viaţă se face prin ordinare (hirotonie). Consacrarea în slujire
pentru nevoile specifice ale bisericii se face prin serviciul special de rugăciune.
   Art. 22. - (1) Ordinarea se hotărăşte de adunarea generală, cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul
membrilor prezenţi cu drept de vot. În vederea ordinării, biserica va solicita cercetarea şi examinarea
doctrinară a candidatului de către comitetul comunităţii sau Comitetul executiv al Convenţiei Baptiste
Maghiare, după caz. În situaţia în care comunitatea refuză ordinarea, biserica se poate adresa Consiliului
Uniunii Baptiste. În situaţia bisericilor baptiste maghiare, acestea se pot adresa Consiliului Convenţiei.
   (2) Ordinarea se face în cadrul serviciului divin, prin rugăciune cu punerea mâinilor de către comisia de
ordinare (1 Timotei 4:14) stabilită de comitetul bisericii împreună cu comitetul comunităţii sau Comitetul
executiv al Convenţiei Baptiste Maghiare, după caz.
   (3) Actul ordinării reprezintă recunoaşterea calităţii de slujitor duhovnicesc şi autorizarea necesară
exercitării actelor de cult la nivelul tuturor bisericilor baptiste din ţară şi din străinătate.
   Art. 23. - (1) Slujitoriii duhovniceşti ordinaţi pot fi supuşi evaluării în vederea reconfirmării sau eliberării
din slujbă atunci când adunarea generală solicită expres acest lucru prin votul a jumătate plus unu din
numărul membrilor cu drept de vot prezenţi.
   (2) În situaţia în care slujitorul duhovnicesc ordinat supus evaluării nu obţine trei pătrimi din voturile
exprimate, acesta îşi încetează slujirea în biserica respectivă.
   (3) Slujitorul duhovnicesc ordinat poate fi ales şi angajat în altă biserică sau slujire duhovnicească în
cadrul comunităţii bisericilor sau al Convenţiei Baptiste Maghiare, după caz.
   (4) Dacă nicio altă biserică sau entitate din cadrul cultului nu îl solicită să slujească în această calitate,
exercitarea atribuţiilor ce decurg din calitatea de slujitor duhovnicesc ordinat se suspendă până la solicitarea
expresă din partea unei biserici baptiste, a unei comunităţi a bisericilor baptiste ori a Convenţiei Baptiste
Maghiare, după caz, sau a Uniunii Baptiste.
   (5) Pierderea calităţii de slujitor ordinat se face în situaţia excluderii din biserică pentru cădere în păcat
sau răspândire de învăţături eretice, prin hotărârea comitetului comunităţii sau a Comitetului executiv al
Convenţiei Baptiste Maghiare, după caz.
   Art. 24. - (1) Alegerea slujitorilor duhovniceşti pentru nevoile specifice ale bisericii locale se hotărăşte de
adunarea generală, cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor cu drept de vot. Biserica
stabileşte domeniul de slujire şi perioada slujirii, prin hotărârea adunării generale.
   (2) Consacrarea slujitorilor duhovniceşti pentru nevoile specifice ale bisericii locale se face prin
rugăciune cu punerea mâinilor, în cadrul serviciului divin.
   (3) Actul consacrării reprezintă recunoaşterea calităţii de slujitor duhovnicesc şi autorizarea necesară
exercitării actelor de cult la nivelul bisericii locale respective, al filialelor şi misiunilor ei.
   (4) Slujitorii duhovniceşti care au fost consacraţi la nivelul bisericii locale pot fi supuşi evaluării, în
vederea reconfirmării sau eliberării din slujbă ori când adunarea generală solicită expres acest lucru, prin
votul a jumătate plus unu din numărul membrilor prezenţi cu drept de vot. Calitatea de slujitor duhovnicesc
încetează dacă acesta nu întruneşte numărul a trei pătrimi din voturile exprimate.
   Art. 25. - (1) Fiecare biserică baptistă îşi va alege cu precădere păstorul bisericii. Un păstor poate sluji
mai multe biserici cu acordul primei biserici care l-a angajat şi în care este membru. O biserică poate angaja
şi alţi slujitori duhovniceşti ordinaţi sau consacraţi la nivelul bisericii locale respective.
   (2) Angajarea păstorului bisericii şi a celorlalţi slujitori duhovniceşti se face prin hotărârea adunării
generale, cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul membrilor cu drept de vot prezenţi.
   (3) Încetarea statutului de angajat al păstorului bisericii şi al celorlalţi slujitori duhovniceşti are loc în
situaţia în care persoana în cauză nu obţine votul a cel puţin trei pătrimi din numărul membrilor cu drept de
vot prezenţi. Contractul lui de muncă încetează după o perioadă de 3 luni de la data adunării generale care a
luat hotărârea.
   (4) Biserica locală care nu are păstor poate solicita comunităţii teritoriale sau Convenţiei Baptiste
Maghiare, după caz, să fie girată temporar de un păstor. Acceptarea păstorului girant se face cu votul a două
treimi din numărul membrilor prezenţi în adunarea generală.
   Art. 26. - (1) Slujitorii duhovniceşti au obligaţia de a păstra taina mărturisirii. Ei nu pot fi obligaţi să
dezvăluie faptele încredinţate sau de care au luat cunoştinţă în considerarea statutului lor.
   (2) Slujitorii bisericii şi membrii comitetului de conducere nu pot fi agenţi sau colaboratori ai serviciilor
secrete.
   (3) Păstorii bisericii nu pot fi membri ai partidelor politice.
   Art. 27. - (1) Biserica poate alege, după nevoi, unul sau mai mulţi diaconi, care ajută păstorul sau
consiliul presbiterilor în administrarea acţiunilor de caritate şi în desfăşurarea activităţilor duhovniceşti
(Fapte 6:1-6; Romani 16:1-2;1 Timotei 3:11).
   (2) Alegerea şi consacrarea în slujire a diaconilor se face după normele proprii ale fiecărei biserici şi
reprezintă recunoaşterea calităţii de slujitor al bisericii la nivelul bisericii locale respective, al filialelor şi
misiunilor ei.
   (3) Diaconii trebuie să aibă calităţile prevăzute de Sfânta Scriptură (1 Timotei 3:8-13).

   SECŢIUNEA a 5-a
Organizarea şi conducerea bisericii

   Art. 28. - (1) Bisericile locale se organizează potrivit învăţăturii Sfintelor Scripturi şi contextului specific
al acestora. Organele de conducere ale bisericii sunt adunarea generală, comitetul bisericii şi păstorul
bisericii, care îndeplineşte rolul de presbiter (bătrân), denumit şi episcop (supraveghetor).
   (2) Bisericile care au mai mulţi păstori angajaţi sau care au încredinţat responsabilitatea de presbiter şi
altor slujitori duhovniceşti pot organiza consiliul păstorilor (presbiterilor). Biserica stabileşte prin hotărârea
adunării generale atribuţiile consiliului păstorilor (presbiterilor) şi responsabilităţile fiecărui păstor sau
slujitor duhovnicesc cu rol de presbiter.
   (3) Conducerea bisericii locale presupune îmbinarea creativă, sub călăuzirea Duhului Sfânt, a
responsabilităţilor şi atribuţiilor adunării generale, comitetului şi păstorului bisericii sau consiliului
presbiterilor, după caz.
   Art. 29. - (1) Adunarea generală reprezintă organul suprem de conducere şi control al bisericii locale.
Autoritatea ei se exercită cu respectarea învăţăturii Sfintelor Scripturi şi în concordanţă cu Mărturisirea de
credinţă şi cu prezentul statut.
   (2) Adunarea generală are loc o dată pe an sau ori de câte ori este nevoie.
   (3) Adunarea generală se convoacă de păstorul bisericii în baza hotărârii comitetului. În situaţia în care
păstorul refuză convocarea, aceasta se va face de persoana desemnată de comitet. În situaţii speciale,
adunarea generală poate fi convocată de păstorul bisericii din proprie iniţiativă sau la cererea scrisă şi
motivată a cel puţin o treime din numărul total al membrilor cu drept de vot ai bisericii. Convocarea se va
face cu cel puţin 14 zile înainte şi va cuprinde: data, ora, locul şi scopul.
   (4) Dacă la termenul indicat nu se vor întruni cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor cu drept
de vot, adunarea generală se va ţine peste o săptămână, în acelaşi loc şi la aceeaşi oră, fără nicio altă
convocare, când se vor putea lua hotărâri valabile, indiferent de numărul membrilor prezenţi.
   (5) La stabilirea numărului necesar de membri prezenţi cu drept de vot nu vor fi luaţi în considerare
membrii care nu sunt prezenţi şi care în ultimele 6 luni nu au participat la serviciile divine ale bisericii.
   (6) Adunarea generală este prezidată de păstorul bisericii (păstorul coordonator) sau de un delegat al
acestuia, asistat de secretarul bisericii. La solicitarea adunării generale, prezidarea se va face de un
preşedinte de zi asistat de un secretar de zi, aleşi din mijlocul ei. Hotărârile se iau cu cel puţin jumătate plus
unu din numărul membrilor prezenţi cu drept de vot sau cu votul calificat, după caz. În caz de paritate
decide votul persoanei care prezidează. Procesul-verbal va fi semnat de persoanele care au prezidat
adunarea generală.
   Art. 30. - (1) Adunarea generală alege numărătorii de voturi şi aprobă ordinea de zi cu jumătate plus unu
din numărul membrilor prezenţi cu drept de vot. Pe ordinea de zi propusă de comitet pot fi adăugate
subiecte de interes major ale bisericii, cu aprobarea a jumătate plus unu din numărul celor prezenţi cu drept
de vot.
   (2) La adunările generale ale bisericii pot participa, cu vot consultativ, din oficiu sau ca urmare a invitării,
1-3 delegaţi ai comunităţii bisericilor sau Convenţiei Baptiste Maghiare, după caz, precum şi 1-3 delegaţi ai
Uniunii Baptiste.
   (3) În situaţie de criză, păstorul bisericii, comitetul bisericii sau o treime din membrii cu drepturi depline
ai bisericii pot solicita sprijinul comunităţii sau al Convenţiei Baptiste Maghiare, după caz. Dacă în termen
de 30 de zile comunitatea nu a răspuns solicitării, sprijinul poate fi cerut Uniunii Baptiste.
   (4) În situaţie de criză, adunarea generală poate fi convocată de comunitate, Convenţia Baptistă Maghiară
sau Uniunea Baptistă, după caz, cu respectarea procedurii statutare. Adunarea generală va fi condusă de un
moderator cu drept de vot consultativ, delegat de comunitate, Convenţia Baptistă Maghiară sau Uniunea
Baptistă, după caz.
   Art. 31. - (1) Adunarea generală hotărăşte asupra tuturor problemelor majore ale bisericii şi poate delega
o parte dintre atribuţiile ei comitetului bisericii, păstorului bisericii sau consiliului păstorilor (presbiterilor),
după caz.
   (2) Sunt de competenţa exclusivă a adunării generale următoarele atribuţii:
   a) adoptarea normelor proprii care definesc rânduiala bisericii;
   b) alegerea, consacrarea în slujire şi angajarea slujitorilor duhovniceşti;
   c) reconfirmarea sau eliberarea din slujbă a slujitorilor duhovniceşti;
   d) disciplinarea slujitorilor duhovniceşti;
   e) alegerea comitetului, cenzorilor şi delegaţilor bisericii;
   f) aprobarea bugetului şi a execuţiei bugetare;
   g) achiziţionarea şi înstrăinarea de bunuri imobile;
   h) construirea şi demolarea clădirilor care sunt proprietăţi ale bisericii;
   i) angajarea de împrumuturi;
   j) desfiinţarea bisericii.
   Art. 32. - (1) Adunarea generală alege dintre membrii ei, pe o perioadă de 4 ani, comitetul bisericii,
cenzorii şi delegaţii la adunarea generală a comunităţii, la Conferinţa naţională şi la Congresul cultului.
   (2) Numărul membrilor comitetului va fi stabilit de fiecare biserică în următoarele limite:
   a) bisericile cu până la 100 membri vor alege 3-7 membri în comitet;
   b) bisericile cu 101-300 membri vor alege 5-11 membri în comitet;
   c) bisericile cu 301-700 membri vor alege 7-15 membri în comitet;
   d) bisericile cu 701-1.000 membri vor alege 9-19 membri în comitet;
   e) bisericile cu 1.001-2.000 membri vor alege 11-23 membri în comitet;
   f) bisericile cu 2.001-3.000 membri vor alege 15-27 membri în comitet;
   g) bisericile cu peste 3.000 membri vor alege 17-31 membri în comitet.
   (3) Fiecare biserică stabileşte procedura de propunere prin normele sale proprii. Adunarea generală
stabileşte structura comitetului în conformitate cu nevoile bisericii locale respective.
   (4) Fiecare biserică va avea în componenţa comitetului cel puţin un păstor (presbiter), un secretar şi un
membru care poate fi casier.
   (5) Păstorul bisericii sau păstorul girant, după caz, este membru de drept în comitetul bisericii pe care o
păstoreşte, pe toată perioada activităţii sale. Sunt membri de drept în comitet şi păstorii sau ceilalţi slujitori
duhovniceşti care fac parte din consiliul păstorilor (presbiterilor) bisericii, în situaţia în care biserica a
înfiinţat acest consiliu.
   (6) Cel puţin două treimi dintre membrii comitetului vor fi aleşi dintre membrii bisericii care nu sunt
angajaţii bisericii sau ai organizaţiilor care funcţionează sub îndrumarea acesteia.
   (7) Biserica locală care nu are păstor poate încredinţa unuia dintre slujitorii duhovniceşti rolul de presbiter
al bisericii cu votul a trei pătrimi din numărul membrilor cu drept de vot prezenţi în adunarea generală.
   (8) Ceilalţi membri ai comitetului sunt aleşi cu cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor cu
drept de vot prezenţi în adunarea generală.
   Art. 33. - (1) Adunarea generală a bisericii desemnează prin vot delegaţii pentru adunarea generală a
comunităţii, Conferinţa naţională şi Congresul cultului. Delegaţii bisericii pentru adunarea generală a
comunităţii vor fi desemnaţi în proporţie de un delegat la 50 de membri. Biserica cu un număr mai mic de
50 de membri are dreptul la un delegat.
   (2) Delegaţii bisericii pentru Congresul cultului vor fi desemnaţi în proporţie de un delegat la 100 de
membri. Biserica cu un număr mai mic de 100 de membri are dreptul la un delegat.
   (3) Delegaţii pentru Conferinţa naţională vor fi desemnaţi în proporţie de un delegat pentru fiecare 200 de
membri. Biserica cu un număr mai mic de 200 de membri are dreptul la un delegat. Delegaţii pentru
Conferinţa naţională vor fi desemnaţi dintre delegaţii la Congres.
   (4) Delegaţii bisericilor baptiste maghiare pentru Congresul Convenţiei vor fi desemnaţi în proporţie de
un delegat pentru fiecare 50 de membri. Biserica cu un număr mai mic de 50 de membri are dreptul la un
delegat.
   (5) Membrii comitetului, cenzorii şi delegaţii pot fi revocaţi de adunarea generală înainte de expirarea
mandatului, dacă s-au făcut vinovaţi de cădere în păcat, abateri de la Mărturisirea de credinţă a cultului sau
dacă nu şi-au îndeplinit sarcinile încredinţate.
   (6) În locul unui membru sau al unui delegat revocat, demisionat sau decedat, comitetul de conducere va
putea coopta un alt membru al bisericii, urmând ca prima adunare generală să ratifice cooptarea ori să
aleagă o altă persoană.
   Art. 34. - (1) Comitetul bisericii reprezintă organul colectiv de conducere şi administrare a activităţii
bisericii între adunările generale. Comitetul duce la îndeplinire hotărârile adunării generale şi ajută păstorul
bisericii sau consiliul păstorilor (presbiterilor) în activitatea de cârmuire spirituală a bisericii.
   (2) Comitetul se convoacă de păstor ori de către delegatul acestuia. În cazul în care păstorul refuză,
convocarea se poate face din iniţiativa a jumătate plus unu din numărul membrilor comitetului. Pentru a lua
hotărâri valabile trebuie să participe la întâlnire cel puţin două treimi din numărul membrilor comitetului.
Biserica poate hotărî, prin norme proprii, pentru cazuri de urgenţă, şi alte modalităţi de ţinere a şedinţelor
de comitet decât participarea.
   (3) Şedinţele comitetului sunt prezidate de către păstor ori de delegatul acestuia. În cazul în care comitetul
este convocat de majoritatea membrilor, prezidarea se face de către un membru desemnat de comitet.
Hotărârile se iau cu cel puţin jumătate plus unu din numărul participanţilor. În caz de paritate decide votul
persoanei care prezidează.
   Art. 35. - (1) Comitetul administrează întregul patrimoniu, inclusiv fondurile financiare ale bisericii, în
conformitate cu bugetul aprobat de adunarea generală şi cu hotărârile acesteia.
   (2) Alte atribuţii ale comitetului:
   a) asigură implementarea viziunii bisericii;
   b) stabileşte, la propunerea păstorului (consiliului presbiterilor), strategia bisericii;
   c) convoacă adunarea generală şi pregăteşte lucrările acesteia;
   d) organizează departamente şi stabileşte proiectele bisericii de interes general pentru evanghelizare,
misiune, caritate şi altele asemenea;
   e) propune adunării generale alegerea şi/sau angajarea personalului duhovnicesc;
   f) hotărăşte angajarea personalului administrativ şi auxiliar;
   g) cu mandatul adunării generale şi la propunerea păstorului bisericii, poate decide angajarea pe durată
determinată a altor slujitori duhovniceşti;
   h) aprobă schema de funcţiuni a bisericii şi decide în probleme de salarii şi personal;
   i) evaluează activitatea personalului ales sau angajat al bisericii;
   j) decide achiziţionarea şi înstrăinarea bunurilor mobile;
   k) aprobă primirea de noi membri în biserică;
   l) aplică măsurile statutare de disciplină, conform mandatului încredinţat de adunarea generală;
   m) hotărăşte asupra altor probleme de interes pentru biserică, precum şi asupra celor care i-au fost
delegate de adunarea generală.
   Art. 36. - (1) Păstorul bisericii sau consiliul păstorilor (presbiterilor), după caz, asigură cârmuirea
spirituală şi hrana spirituală a bisericii. Astfel, păstorul bisericii sau consiliul păstorilor (presbiterilor):
   a) promovează viziunea şi strategia bisericii;
   b) motivează şi îndrumă biserica spre împlinirea menirii şi misiunii ei în lume;
   c) organizează activitatea spirituală a bisericii şi a serviciilor divine;
   d) coordonează păstorirea şi consilierea membrilor şi aparţinătorilor;
   e) asigură pregătirea şi echiparea celorlalţi slujitori ai bisericii;
   f) asigură îndeplinirea actelor de cult;
   g) întreprinde alte acţiuni necesare cârmuirii eficiente a bisericii.
   (2) Păstorul bisericii sau consiliul presbiterilor răspunde în faţa adunării generale a bisericii de cârmuirea,
păstorirea şi hrănirea spirituală a acesteia.
   Art. 37. - (1) Biserica este reprezentată de păstorul bisericii sau de păstorul coordonator, după caz,
împreună cu secretarul bisericii. Biserica este valabil angajată prin semnătura păstorului bisericii sau a
păstorului coordonator împreună cu semnătura secretarului. Aceştia pot delega unui alt membru din comitet
sau din consiliul presbiterilor dreptul de semnătură pentru anumite acte ori documente.
   (2) Biserica locală poate încredinţa responsabilitatea organizării şi conducerii activităţii administrativ-
financiare unui diacon administrativ ales în comitet cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor
prezenţi în adunarea generală.
   (3) În acest caz şi în limitele mandatului dat de adunarea generală, biserica va fi reprezentată de diaconul
administrativ împreună cu secretarul bisericii în problemele administrativ-financiare.
   (4) Diaconul administrativ al bisericii, în situaţia în care aceasta îl alege, va duce la îndeplinire hotărârile
comitetului de gestionare a patrimoniului bisericii şi va veghea la respectarea prevederilor legale în
domeniul administrativ-financiar. El are răspunderea gospodăririi, conservării şi evidenţierii patrimoniului
bisericii.
   (5) Secretarul bisericii întocmeşte procesele-verbale ale adunării generale şi ale şedinţelor de comitet,
urmăreşte evidenţierea corectă făcută în registrele de membri şi aparţinători ai bisericii şi răspunde de
corespondenţa, actele şi documentele bisericii.
   (6) Actele, documentele, registrele, ştampila, autorizaţia şi alte înscrisuri ale bisericii se păstrează în
condiţii de siguranţă la sediul bisericii.
   (7) Casierul păstrează şi gestionează banii şi alte valori. El efectuează plăţile în conformitate cu hotărârile
adunării generale sau ale comitetului de conducere, cu semnătura păstorului (păstorului coordonator) ori a
diaconului administrativ, după caz. Casierul poate fi ales în comitet sau poate îndeplini această slujbă prin
contract de voluntariat ori în calitate de angajat.
   Art. 38. - (1) Cenzorii reprezintă organul de control financiar al bisericii. Ei sunt aleşi de adunarea
generală în număr de 1-3, cu votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor cu drept de vot
prezenţi în adunarea generală.
   (2) Cenzorii verifică respectarea hotărârilor adunării generale şi a prevederilor legale în ceea ce priveşte
gestionarea patrimoniului bisericii. Cenzorii au obligaţia să întocmească şi să prezinte anual adunării
generale raportul de control financiar privind execuţia bugetară, în vederea descărcării de gestiune.
   SECŢIUNEA a 6-a
Organizarea şi cârmuirea bisericii filiale

   Art. 39. - (1) Biserica filială îşi desfăşoară activitatea şi funcţionează după modelul şi principiile stabilite
pentru biserica locală cu personalitate juridică.
   (2) Membrii bisericii filiale se bucură de aceleaşi drepturi şi obligaţii precum membrii unei biserici cu
personalitate juridică şi le exercită în îndeplinirea menirii bisericii filiale.
   (3) Biserica filială este cârmuită spiritual de slujitorul desemnat de biserica de care aceasta aparţine, cu
acordul membrilor bisericii filiale.
   (4) Bunurile destinate activităţii bisericii filiale fac parte din patrimoniul bisericii la care s-a afiliat, al
comunităţii sau al Uniunii Baptiste. Biserica locală cu personalitate juridică va folosi bunurile băneşti şi
materiale destinate bisericii filiale numai în acest scop.
   Art. 40. - (1) Cu acordul bisericii la care s-a afiliat, biserica filială poate avea drept de administrare
asupra bunurilor destinate activităţii ei, precum şi cod fiscal şi cont în bancă.
   (2) În cazul bisericilor filiale care au drept de administrare, cod fiscal şi cont în bancă, administrarea
fondurilor financiare şi a bunurilor se face cu acordul şi sub coordonarea şi controlul bisericii de care filiala
aparţine.
   (3) Administrarea fondurilor financiare şi a bunurilor se face de către o comisie formată din delegatul
bisericii la care s-a afiliat, împreună cu 2 membri aparţinând bisericii filiale.
   (4) Activitatea financiar-contabilă este supusă controlului de legalitate exercitat de cenzorii bisericii de
care aparţine biserica filială.
   Art. 41. - (1) Membrii bisericii filiale se pot întruni în adunare administrativă o dată pe an, pentru
evaluarea lucrării şi pentru stabilirea propriei viziuni, la propunerea slujitorului care o conduce.
   (2) Convocarea adunării administrative se face de către slujitorul bisericii filiale şi va fi adusă la
cunoştinţa comitetului bisericii de care aparţine. Acesta poate desemna unul sau 2 delegaţi care vor avea
drept de vot consultativ.
   (3) Adunarea administrativă va fi condusă de slujitorul bisericii filiale şi va putea lua decizii pentru bunul
mers al lucrării filialei şi pentru administrarea bunurilor şi fondurilor financiare destinate bisericii filiale, în
limitele mandatului primit de la biserica de care aparţin.
   (4) Procesul-verbal al adunării administrative va fi întocmit în două exemplare, va fi semnat de persoana
care a prezidat întâlnirea, iar un exemplar va fi trimis comitetului bisericii de care aparţine.
   (5) În situaţia în care membrii bisericii filiale care se autoadministrează nu doresc să participe la adunarea
generală a bisericii de care aparţin, vor înştiinţa biserica în timp util. În această situaţie, membrii bisericii
filiale nu vor fi luaţi în considerare la stabilirea numărului de membri necesar pentru ţinerea adunării
generale a bisericii de care aparţin.

   SECŢIUNEA a 7-a
Alte dispoziţii

   Art. 42. - (1) Biserica poate angaja slujitori duhovniceşti, personal administrativ, tehnico-economic şi de
altă specialitate, după nevoi, dintre credincioşii baptişti, cu respectarea prevederilor statutare.
   (2) Excluderea din biserică determină încetarea calităţii de angajat al bisericii.
   Art. 43. - (1) Biserica stabileşte prin adunarea generală sau prin comitet, după caz, susţinerea financiară a
proiectelor de misiune în ţară şi în străinătate, a misionarilor trimişi de aceasta, precum şi sponsorizarea
altor misionari.
   (2) Biserica va susţine financiar comunitatea teritorială, Convenţia Baptistă Maghiară, după caz, şi
Uniunea Baptistă, conform hotărârilor organelor statutare competente ale acestora.
   (3) Biserica va susţine misiunea din cadrul cultului baptist şi şcolile teologice, potrivit hotărârilor
organelor de conducere ale bisericii.
   (4) Donaţiile făcute bisericii cu destinaţie certă şi colectele speciale anunţate pentru un anumit obiectiv nu
vor putea fi folosite în alt scop.
   Art. 44. - (1) Biserica poate acorda asistenţă spiritual-religioasă persoanelor aflate în spitale, aziluri,
armată, închisori, orfelinate şi altele şi poate acorda ajutor financiar şi material persoanelor aflate în nevoi.
   (2) Biserica asigură educaţia religioasă a copiilor credincioşilor baptişti, membri sau aparţinători, a
copiilor aflaţi în plasament în familii baptiste, precum şi a celor ce solicită educaţie religioasă din partea
bisericii baptiste.
   (3) În situaţia în care conducerea unei şcoli la care studiază copii aparţinând bisericilor baptiste nu poate
asigura profesori de religie aparţinând Cultului Creştin Baptist, aceştia pot face dovada studierii religiei
proprii, cu atestat din partea bisericii baptiste căreia îi aparţin.
   (4) Biserica poate înfiinţa, organiza şi întreţine, singură sau în colaborare cu alte biserici şi organizaţii
creştine: grădiniţe, şcoli de toate gradele, tabere, orfelinate, cămine de bătrâni, case de odihnă, unităţi de
asistenţă medicală şi de caritate, farmacii, edituri, tipografii, mijloace de informare în masă şi altele, în
condiţiile legii.
   (5) Cu acordul adunării generale se pot înfiinţa şi organiza asociaţii şi fundaţii cu personalitate juridică
distinctă, în vederea desfăşurării activităţilor prevăzute la alin. (4).
   Art. 45. - (1) Două sau mai multe biserici pot constitui împreună un cerc pastoral, fără a avea
personalitate juridică. Cercul pastoral exprimă unitatea de viziune a bisericilor componente şi contribuie la:
dezvoltarea spirituală a acestora, pregătirea şi instruirea slujitorilor duhovniceşti, realizarea proiectelor de
misiune, precum şi a altor obiective stabilite de către aceste biserici.
   (2) Cercul pastoral este coordonat de un consiliu format din păstorii şi delegaţii desemnaţi de comitetele
bisericilor componente. Consiliul de coordonare al cercului pastoral este condus de un păstor coordonator.
   (3) Consiliul de coordonare al cercului pastoral veghează asupra stării spirituale şi a învăţăturii doctrinare
şi îndrumă bisericile în realizarea viziunii misionare.
   (4) Consiliul de coordonare al cercului pastoral are autoritate spirituală în soluţionarea eventualelor
situaţii de criză ce pot apărea în oricare dintre bisericile ce compun cercul pastoral.
   Art. 46. - (1) Biserica poate avea şi dobândi în proprietate sau în administrare bunuri mobile şi imobile
asupra cărora poate dispune în mod liber şi autonom.
   (2) Biserica este proprietara exclusivă a tuturor bunurilor mobile şi imobile, a valorilor materiale şi
băneşti aflate în patrimoniul său şi dobândite sau obţinute prin orice moduri ori mijloace licite.
   (3) Patrimoniul bisericii este distinct şi autonom de patrimoniul individual al fiecărui membru al bisericii
şi se realizează prin: contribuţii, donaţii, sponsorizări, legate, liberalităţi de orice fel de bunuri mobile şi
imobile, de valori materiale şi/sau băneşti din partea persoanelor fizice şi/sau juridice, din ţară şi din
străinătate, sau prin orice alte moduri sau mijloace licite.
   (4) Valorile materiale şi băneşti, bunurile mobile şi imobile care fac obiectul aporturilor de orice fel -
contribuţii, donaţii, succesiuni şi altele -, intrate în patrimoniul bisericii, nu pot face obiectul revendicărilor
ulterioare, acestea rămânând în patrimoniul exclusiv cultic.
   Art. 47. -
(1) Bunurile sacre ale bisericii sunt: lăcaşurile de cult cu terenurile şi anexele aferente, casele pastorale
pentru personalul duhovnicesc, terenurile, clădirile şi bunurile mobile destinate activităţilor şi practicilor de
cult şi instituţiilor cultice de învăţământ, cimitirele confesionale.
   (2) Bunurile sacre ale bisericii se află sub protecţia Legii nr. 489/2006, în sensul că sunt imprescriptibile
şi insesizabile.
   (3) Înstrăinarea lor poate avea loc numai cu acordul adunării generale, stabilit cu trei pătrimi din numărul
membrilor bisericii locale. Lăcaşurile de cult considerate de Cultul Creştin Baptist din România ca fiind de
valoare istorică nu pot fi demolate sau înstrăinate fără acordul Consiliului Uniunii Baptiste.
   Art. 48. - (1) O biserică baptistă încetează a fiinţa fie din proprie iniţiativă, prin hotărârea adunării
generale luată cu nouă zecimi din numărul total al membrilor, fie în urma hotărârii Conferinţei naţionale a
Cultului Creştin Baptist din România de retragere a autorizaţiei de funcţionare, în condiţiile prezentului
statut.
   (2) Biserica filială se poate transforma în biserică cu personalitate juridică, potrivit procedurii stabilite în
prezentul statut pentru biserica persoană juridică.
   (3) Desfiinţarea bisericii filială poate fi hotărâtă fie de către grupul de credincioşi care o compun, cu votul
a cel puţin nouă zecimi din numărul membrilor, fie în urma hotărârii Conferinţei naţionale a Cultului
Creştin Baptist din România de retragere a autorizaţiei de funcţionare, în condiţiile prezentului statut.
   (4) În caz de desfiinţare a bisericii, patrimoniul acesteia trece în proprietatea altei biserici, potrivit
hotărârii adunării generale, sau în patrimoniul comunităţii de care a aparţinut ori al Convenţiei Baptiste
Maghiare, după caz.
   (5) În situaţia în care membrii unei biserici părăsesc Cultul Creştin Baptist, patrimoniul bisericii rămâne
în proprietatea acesteia sau a comunităţii bisericilor baptiste de care aceasta a aparţinut ori a Convenţiei
Baptiste Maghiare din România, după caz.

   CAPITOLUL III
Comunitatea bisericilor baptiste

   SECŢIUNEA 1
Constituire, organizare şi funcţionare

   Art. 49. - (1) Comunitatea bisericilor baptiste (comunitatea baptistă) reprezintă asocierea unui număr
minim de 50 de biserici baptiste cu personalitate juridică.
   (2) Comunitatea bisericilor baptiste este organul zonal de reprezentare a intereselor generale ale
bisericilor de pe raza sa de competenţă, de coordonare spiritual-administrativă a activităţilor comune ale
acestora, de susţinere a activităţilor bisericilor, la solicitarea acestora.
   (3) Comunitatea bisericilor baptiste se poate organiza pe raza unui judeţ, a mai multor judeţe sau pe raza
municipiului Bucureşti. Delimitarea teritorială a unei comunităţi va fi stabilită cu acordul Consiliului
Uniunii Baptiste.
   (4) Fiecare comunitate a bisericilor baptiste trebuie să facă parte din Uniunea Baptistă. Comunităţile
existente la data adoptării prezentului statut rămân în funcţiune.
   (5) Sediul şi denumirea comunităţii vor fi stabilite de adunarea generală a acesteia.
   Art. 50. - (1) Comunitatea bisericilor se constituie prin hotărârea delegaţilor bisericilor din zona
respectivă, cu respectarea prevederilor prezentului statut.
   (2) Convocarea adunării generale de constituire a comunităţii se face de un comitet de iniţiativă, format
din cel puţin o treime din numărul păstorilor bisericilor respective, şi va fi comunicată în scris tuturor
bisericilor din zona respectivă, cu cel puţin 60 de zile înainte. Convocarea va cuprinde scopul, data, ora şi
locul întrunirii.
   (3) Bisericile invitate pentru constituire vor hotărî în cadrul adunărilor generale oportunitatea înfiinţării
comunităţii, situaţie în care vor desemna delegaţii la această adunare generală, în proporţie de un delegat la
fiecare 50 de membri. Bisericile mai mici de 50 de membri au drept la un delegat.
   (4) Adunarea generală constitutivă va fi formată din delegaţii a cel puţin trei pătrimi din numărul
bisericilor din zona respectivă şi va fi prezidată de un birou de zi, care este compus din: preşedinte de zi,
secretar de zi şi 3 numărători de voturi. Hotărârea de constituire se ia cu votul a trei pătrimi din numărul
total al delegaţilor prezenţi.
   (5) Actul de constituire, întocmit în două exemplare, va purta semnătura fiecărui delegat şi va menţiona
voinţa colectivă de constituire, denumirea şi sediul comunităţii, precum şi membrii comitetului de
conducere. Un exemplar din actul de constituire împreună cu actele doveditoare privind sediul comunităţii
şi patrimoniul iniţial vor fi trimise Uniunii Baptiste în vederea autorizării.
   (6) În situaţia în care comunitatea cuprinde biserici din mai multe judeţe, autorizarea va avea loc după
aprobarea delimitării teritoriale de către Consiliul Uniunii, în prima şedinţă a acestuia.
   (7) Uniunea Baptistă va înregistra comunitatea nou-înfiinţată în Registrul persoanelor juridice al cultului
şi va elibera autorizaţia de funcţionare a comunităţii.
   (8) Comunitatea bisericilor astfel constituită este persoană juridică, cu drepturile şi obligaţiile ce derivă
din această calitate.
   Art. 51. - Comunitatea bisericilor baptiste are următoarele atribuţii:
   a) susţinerea şi apărarea intereselor bisericilor baptiste care fac parte din comunitatea respectivă;
   b) sprijinirea propovăduirii Evangheliei şi a activităţii misionare, precum şi încurajarea dărniciei creştine;
   c) păstrarea nealterată a învăţăturilor biblice cuprinse în Mărturisirea de credinţă baptistă a cultului;
   d) asistarea bisericilor pentru ordinarea slujitorilor duhovniceşti ai acestora;
   e) asistarea bisericii locale în rezolvarea problemelor legate de litigii interne, atunci când biserica
respectivă se află în situaţie de criză;
   f) efectuarea, la cererea bisericilor, a operaţiunilor privind problemele de personal şi de plată a salariilor
din fondurile bisericilor, în conformitate cu hotărârile organelor de conducere ale acestora;
   g) sprijinirea bisericilor în activitatea de asistenţă spiritual-religioasă în spitale, aziluri, armată, închisori,
orfelinate şi altele, precum şi în asigurarea educaţiei religioase a copiilor credincioşilor baptişti în şcoli;
   h) exercitarea activităţii de îndrumare a bisericilor în probleme financiar-contabile, juridice şi altele;
   i) administrarea fondurilor necesare pentru realizarea atribuţiilor prevăzute la lit. a)-h) şi j);
   j) desfăşurarea altor activităţi menite să contribuie la îndeplinirea rolului comunităţii bisericilor.

   SECŢIUNEA a 2-a
Organele de conducere şi control ale comunităţii

   Art. 52. - Organele de conducere ale comunităţii bisericilor sunt adunarea generală şi comitetul de
conducere. Comisia cenzorilor reprezintă organul de control financiar al comunităţii bisericilor baptiste.
   Art. 53. - (1) Adunarea generală a comunităţii se ţine o dată pe an şi ori de câte ori este nevoie. Adunarea
generală se convoacă de preşedinte, în baza hotărârii comitetului de conducere sau la cererea scrisă şi
motivată a cel puţin o treime din numărul total al delegaţilor bisericilor.
   (2) Convocarea adunării generale se va face în scris, cu cel puţin 21 de zile înainte, şi va cuprinde scopul,
data, ora şi locul, precum şi menţiunea că, dacă la termenul indicat nu se vor întruni cel puţin jumătate plus
unu din numărul delegaţilor, adunarea generală se va ţine peste o oră, în acelaşi loc, fără nicio altă
convocare, şi se vor lua hotărâri valabile indiferent de numărul de delegaţi.
   (3) Adunarea generală este prezidată de preşedintele comunităţii, asistat de secretar. În cazul în care
membrii prezenţi o cer, prezidarea se face de un birou de zi, ales de adunarea generală şi compus din:
preşedinte de zi, secretar de zi şi cel puţin 3 numărători de voturi. Persoanele care au prezidat adunarea
generală semnează procesul-verbal al acesteia.
   (4) Hotărârile se iau cu cel puţin jumătate plus unu din numărul voturilor delegaţilor prezenţi; în caz de
paritate, decide votul persoanei care prezidează. La adunările generale ale comunităţii pot participa cu vot
consultativ 1-3 delegaţi ai Uniunii Baptiste.
   Art. 54. - (1) Adunarea generală a comunităţii alege dintre delegaţii bisericilor comitetul de conducere şi
cenzorii, pentru o perioadă de 4 ani. Oricare membru ales poate fi revocat de adunarea generală înainte de
expirarea mandatului, dacă s-a făcut vinovat de cădere în păcat, de abateri grave de la Mărturisirea de
credinţă a cultului sau de neîndeplinirea îndatoririlor ce îi revin.
   (2) În locul unui membru revocat, demisionat sau decedat, comitetul de conducere va coopta un alt
delegat, urmând ca prima adunare generală să ratifice cooptarea sau să aleagă altă persoană.
   (3) Adunarea generală desemnează reprezentanţii comunităţii în Consiliul Uniunii, în proporţie de un
reprezentant la fiecare 3.000 de membri. Pentru numărul membrilor care depăşeşte multiplul de 3.000 se va
desemna un reprezentant, dacă numărul membrilor este mai mare de 1.500. Comunităţile cu un număr mai
mic de 3.000 de membri au dreptul la un reprezentant. De asemenea, adunarea generală face propuneri
pentru membrii Comitetului executiv al Uniunii Baptiste.
   Art. 55. - (1) Adunarea generală analizează şi evaluează situaţia generală a bisericilor de pe raza ei de
competenţă, hotărăşte asupra tuturor problemelor majore ale comunităţii şi poate delega o parte din atribuţii
comitetului de conducere.
   (2) Sunt de competenţa exclusivă a adunării generale următoarele atribuţii:
   a) alegerea comitetului de conducere şi a comisiei de cenzori;
   b) desemnarea reprezentanţilor comunităţii în Consiliul Uniunii Baptiste şi stabilirea propunerilor pentru
membrii Comitetului executiv al Uniunii Baptiste;
   c) aprobarea bugetului şi descărcarea de gestiune;
   d) stabilirea contribuţiei bisericilor pentru comunitate;
   e) angajarea şi revocarea slujitorilor duhovniceşti ai comunităţii;
   f) achiziţionarea şi înstrăinarea bunurilor imobile;
   g) angajarea de împrumuturi;
   h) stabilirea localităţii în care comunitatea bisericilor îşi are sediul;
   i) propunerea de retragere a autorizaţiei de funcţionare a bisericii locale care s-a abătut grav de la
Mărturisirea de credinţă a cultului sau a cărei mărturie ca biserică a fost compromisă deosebit de grav;
   j) desfiinţarea comunităţii bisericilor baptiste.
   Art. 56. - (1) Comitetul de conducere al comunităţii are următoarea componenţă: un preşedinte, 1-3
vicepreşedinţi, un secretar şi 3-11 membri. Preşedintele şi secretarul comunităţii pot fi aleşi pentru cel mult
două mandate consecutive.
   (2) Comitetul de conducere se convoacă de preşedinte sau de delegatul acestuia ori la iniţiativa unei
treimi din numărul membrilor comitetului. Pentru a lua hotărâri valabile, trebuie să participe la şedinţă cel
puţin două treimi din numărul total al membrilor. Şedinţele comitetului sunt prezidate de către preşedintele
sau vicepreşedintele delegat de acesta. Hotărârile se iau cu cel puţin jumătate plus unu din numărul
membrilor prezenţi. În caz de paritate, decide votul persoanei care prezidează.
   Art. 57. - (1) Comitetul comunităţii conduce activitatea comunităţii între adunările generale.
   (2) Comitetul comunităţii îndeplineşte următoarele atribuţii:
   a) stabileşte ordinea de zi şi pregăteşte lucrările adunării generale;
   b) duce la îndeplinire hotărârile adunării generale şi rezolvă sarcinile ce i-au fost încredinţate de aceasta;
   c) aprobă structura de personal a comunităţii;
   d) hotărăşte angajarea şi încetarea raporturilor de muncă ale personalului administrativ şi de specialitate
al comunităţii;
   e) decide în probleme de salarizare şi în alte probleme de personal al comunităţii;
   f) verifică şi avizează îndeplinirea condiţiilor legale şi doctrinare necesare autorizării bisericilor;
   g) analizează abaterile de la Mărturisirea de credinţă a cultului ale slujitorilor duhovniceşti ordinaţi şi se
pronunţă asupra pierderii calităţii de slujitor ordinat;
   h) decide achiziţionarea şi înstrăinarea bunurilor mobile şi a mijloacelor fixe;
   i) îndeplineşte orice alte atribuţii încredinţate de adunarea generală.
   Art. 58. - (1) Preşedintele reprezintă comunitatea bisericilor în relaţiile cu autorităţile statului şi cu terţii.
El organizează şi conduce activitatea curentă a comunităţii.
   (2) Vicepreşedinţii îndeplinesc atribuţiile hotărâte de adunarea generală a comunităţii sau de comitetul de
conducere al acesteia. Vicepreşedinţii pot coordona cercurile misionare sau departamentele înfiinţate în
cadrul comunităţii.
   (3) Secretarul are răspunderea transmiterii la termen a corespondenţei şi a actelor către Uniunea Baptistă,
biserici şi terţi. El răspunde de comunicarea la termen a scrisorilor adresate prin comunitate de către
Uniunea Baptistă sau de către Casa de Pensii şi Ajutoare a Cultului către biserici sau către angajaţii
acestora.
   (4) Secretarul întocmeşte procesele-verbale ale adunării generale şi ale şedinţelor de comitet. Secretarul
comunităţii răspunde de evidenţa şi păstrarea actelor comunităţii. De asemenea, acesta îndeplineşte
atribuţiile ce i-au fost delegate de către preşedinte referitoare la conducerea operativă a comunităţii.
   (5) Comunitatea bisericilor este valabil angajată prin semnătura preşedintelui sau a vicepreşedintelui
delegat de acesta, împreună cu semnătura secretarului sau a unui membru din comitet delegat în acest scop.
   (6) Reprezentarea comunităţii în justiţie sau faţă de terţi se face de preşedinte, care poate delega această
atribuţie unui alt membru al comitetului de conducere sau unui specialist.
   Art. 59. - Cenzorii comunităţii teritoriale, în număr de 3, sunt aleşi de adunarea generală pentru o
perioadă de 4 ani. Ei au atribuţia de a controla gestiunea comitetului de conducere, de a întocmi raportul de
control financiar şi de a-l prezenta adunării generale anuale, în vederea descărcării de gestiune.
   SECŢIUNEA a 3-a
Alte dispoziţii

   Art. 60. - (1) În cadrul comunităţii bisericilor se pot organiza cercuri misionare teritoriale, fără
personalitate juridică. Acestea pot îndeplini atribuţiile cu caracter spiritual ale comunităţii.
   (2) Cercul misionar teritorial este coordonat de un consiliu format din slujitorii duhovniceşti, aleşi de
liderii spirituali ai bisericilor care îl compun. Consiliul poate fi condus de un vicepreşedinte al comunităţii
desemnat de comitetul acesteia, cu acordul membrilor consiliului de coordonare a cercului misionar
teritorial.
   Art. 61. - (1) În cadrul comunităţii pot funcţiona, cu acordul şi sub autoritatea comitetului comunităţii,
departamente de copii, tineret, femei şi altele asemenea.
   (2) Comunitatea bisericilor poate înfiinţa, organiza şi întreţine, singură sau în colaborare cu alte
organizaţii creştine, grădiniţe, şcoli de toate gradele, tabere, orfelinate, cămine de bătrâni, case de odihnă,
unităţi de asistenţă medicală şi de caritate, edituri, tipografii, mijloace de informare în masă şi altele, în
condiţiile legii.
   (3) Cu acordul adunării generale, se pot înfiinţa şi organiza asociaţii şi fundaţii cu personalitate juridică
distinctă, în vederea desfăşurării activităţilor prevăzute la alin. (2).
   Art. 62. - (1) Comunitatea bisericilor poate dobândi, prin orice mijloace sau moduri licite, şi poate deţine,
sub orice titlu, cu respectarea prevederilor legale, bunuri mobile şi imobile în vederea îndeplinirii misiunii
şi obiectivelor sale sau pentru a le atribui în folosinţă bisericilor şi bisericilor-filiale.
   (2) Comunitatea bisericilor este proprietara exclusivă a tuturor bunurilor mobile şi imobile, a valorilor
materiale şi băneşti aflate în patrimoniul său şi poate dispune de acestea liber şi autonom, în condiţiile legii
şi ale prezentului statut.
   (3) Comunitatea bisericilor se întreţine financiar din contribuţia bisericilor, stabilită de adunarea generală
a comunităţii, precum şi din donaţii, sponsorizări, legate, liberalităţi de orice fel de bunuri mobile şi
imobile, de valori materiale şi/sau băneşti din partea persoanelor fizice şi/sau juridice, din ţară şi din
străinătate, sau prin orice alte moduri sau mijloace licite.
   Art. 63. - (1) Sunt bunuri sacre: lăcaşurile de cult cu terenurile şi anexele aferente, casele pastorale pentru
personalul duhovnicesc, terenurile, clădirile şi bunurile mobile destinate activităţilor şi practicilor de cult,
cimitirele confesionale, aflate în proprietatea comunităţii bisericilor şi atribuite în folosinţă unor biserici.
   (2) Bunurile sacre ale comunităţii bisericilor se află sub protecţia Legii nr. 489/2006, în sensul că sunt
imprescriptibile şi insesizabile. Înstrăinarea lor poate avea loc numai cu acordul adunării generale, stabilit
cu trei pătrimi din numărul delegaţilor prezenţi în adunarea generală a comunităţii.
   Art. 64. - (1) Desfiinţarea comunităţii bisericilor se poate face de către adunarea generală întrunind
delegaţii a cel puţin trei pătrimi din numărul bisericilor baptiste care o compun. Convocarea se face cu 30
de zile înainte, prin adresă oficială trimisă bisericilor aparţinătoare, şi va cuprinde data, ora, locul şi scopul
convocării. Hotărârea de desfiinţare trebuie să întrunească votul a cel puţin trei pătrimi din numărul
delegaţilor prezenţi.
   (2) În cazul desfiinţării comunităţii, patrimoniul acesteia, cu activul şi pasivul său, va trece în proprietatea
Uniunii Baptiste, a unei alte comunităţi sau a unei biserici baptiste, în funcţie de hotărârea luată în acest
sens de adunarea generală care a hotărât desfiinţarea.

   CAPITOLUL IV
Convenţia Bisericilor Baptiste Maghiare

   Art. 65. - (1) Convenţia Bisericilor Baptiste Maghiare din România se organizează şi funcţionează în
cadrul Cultului Creştin Baptist din România potrivit prezentului statut şi este formată din toate bisericile
baptiste maghiare din România. Denumirea prescurtată este "Convenţia Baptistă Maghiară".
   (2) Convenţia Baptistă Maghiară din România poate păstra în nume propriu legături frăţeşti şi de
colaborare cu organizaţiile baptiste de peste hotare şi poate intra în alianţe cu biserici evanghelice din ţară şi
de peste hotare.
   (3) Convenţia Baptistă Maghiară poate stabili norme proprii de organizare şi funcţionare, cu respectarea
statutului şi a Mărturisirii de credinţă a Cultului Creştin Baptist din România.
   Art. 66. - (1) Convenţia Baptistă Maghiară este organul de reprezentare al bisericilor baptiste maghiare
din România în faţa organelor locale şi zonale ale statului. Ea asigură coordonarea spiritual-administrativă a
bisericilor creştine baptiste maghiare din întreaga ţară.
   (2) Numărul reprezentanţilor Convenţiei în Consiliul Uniunii se stabileşte conform prevederilor art. 54
din prezentul statut.
   (3) Reprezentarea intereselor bisericilor creştine baptiste maghiare în faţa organelor centrale ale statului
se face de către Uniunea Bisericilor Baptiste din România împreună cu delegatul Convenţiei.
   Art. 67. - Atribuţiile Convenţiei Baptiste Maghiare sunt:
   a) organizarea şi coordonarea activităţilor spirituale, educativ-religioase şi de caritate în interesul
bisericilor din cadrul Convenţiei;
   b) supravegherea respectării învăţăturii cuprinse în Mărturisirea de credinţă a Cultului Creştin Baptist din
România;
   c) susţinerea şi apărarea intereselor bisericilor care fac parte din Convenţie;
   d) sprijinirea propovăduirii Evangheliei şi a activităţii misionare, precum şi încurajarea dărniciei creştine;
   e) asistarea bisericilor în activitatea de ordinare a slujitorilor duhovniceşti ai acestora;
   f) rezolvarea problemelor de litigiu şi disciplină bisericească în situaţii de criză;
   g) efectuarea, la cererea bisericilor, a operaţiunilor privind problemele de personal şi de plată a salariilor
din fondurile bisericilor, în conformitate cu hotărârile organelor de conducere ale acestora;
   h) exercitarea activităţii de îndrumare şi control de legalitate în probleme financiar-contabile şi juridice
ale bisericilor;
   i) sprijinirea bisericilor în activitatea de asistenţă şi reprezentare spiritual-religioasă în spitale, aziluri,
armată, închisori, orfelinate şi altele, precum şi în activitatea acestora privind educaţia religioasă în şcoli a
copiilor credincioşilor baptişti;
   j) administrarea fondurilor necesare pentru atingerea scopurilor Convenţiei;
   k) desfăşurarea altor activităţi menite să contribuie la îndeplinirea rolului Convenţiei.
   Art. 68. - (1) Organele de conducere ale Convenţiei sunt: Congresul Convenţiei, Consiliul Convenţiei şi
Comitetul executiv.
   (2) Organul de control financiar al Convenţiei este format din 3 cenzori.
   Art. 69. - (1) Congresul Convenţiei este organul de îndrumare şi control al Convenţiei Bisericilor
Creştine Baptiste Maghiare. El este format din delegaţii bisericilor creştine baptiste maghiare.
   (2) Congresul Convenţiei cu caracter electiv se convoacă din 4 în 4 ani, iar congresele de lucru se
convoacă o dată pe an şi ori de câte ori este nevoie.
   (3) Convocarea Congresului Convenţiei se face de către preşedintele şi secretarul general ai Convenţiei,
pe baza hotărârii Consiliului Convenţiei sau la cererea unei treimi din numărul delegaţilor la Congres.
Convocarea către biserici se face în scris, cu cel puţin 30 de zile înainte de data ţinerii Congresului, şi va
cuprinde locul, data şi ordinea de zi a acestuia.
   (4) Congresul este valabil întrunit cu jumătate plus unu din numărul delegaţilor bisericilor. În situaţia în
care nu se întruneşte numărul statutar, Congresul Convenţiei se va ţine peste două ore, fără nicio altă
convocare.
   (5) Congresul este condus de preşedintele Convenţiei, asistat de secretarul general sau de un prezidiu ales
la cererea Congresului. Congresul va alege cel puţin 3 numărători de voturi.
   (6) Hotărârile Congresului se vor lua cu majoritatea simplă a celor prezenţi. Hotărârile Congresului
Convenţiei sunt obligatorii pentru toate părţile componente şi organizaţiile aparţinătoare ale Convenţiei.
Procesul-verbal va fi întocmit de secretarul general sau de un secretar de zi şi va purta semnătura
preşedintelui de zi şi a secretarului de zi.
   Art. 70. - Congresul electiv îşi desfăşoară lucrările în plen şi are următoarele atribuţii:
   a) aprobă membrii Consiliului Convenţiei, alege Comitetul executiv al Convenţiei şi cenzorii;
   b) stabileşte strategia şi obiectivele majore ale Convenţiei pentru următoarea perioadă de 4 ani;
   c) modifică prevederile cuprinse în prezentul capitol, cu votul a trei pătrimi din numărul celor prezenţi;
   d) aprobă descărcarea de gestiune a Consiliului Convenţiei, pe baza raportului cenzorilor;
   e) aprobă bugetul Convenţiei pentru anul în curs şi stabileşte contribuţia anuală a membrilor;
   f) hotărăşte asupra oricăror alte probleme ale Convenţiei.
   Art. 71. - (1) Congresul de lucru coordonează activitatea Convenţiei între congresele elective şi are
următoarele atribuţii:
   a) analizează şi evaluează anual situaţia generală a bisericilor şi activitatea Convenţiei şi asigură ducerea
la îndeplinire a hotărârilor Congresului electiv;
   b) analizează şi îndrumă, între congresele elective, activitatea şcolilor şi instituţiilor de învăţământ
teologic ale Convenţiei, a secţiunilor de studiu biblic, muzică, istorie baptistă, a departamentelor pentru
familii, femei, tineret şi copii şi altele asemenea;
   c) aprobă proiectele propuse de Consiliul Convenţiei pentru anul următor;
   d) hotărăşte încheierea de parteneriate între Convenţia Baptistă Maghiară şi organizaţii creştine din ţară şi
din străinătate;
   e) aprobă descărcarea anuală de gestiune a Consiliului şi a Comitetului executiv ale Convenţiei;
   f) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al Convenţiei pentru anul următor;
   g) stabileşte contribuţia anuală a membrilor bisericilor;
   h) aprobă modificarea şi completarea prevederilor secţiunii referitoare la Convenţie din prezentul statut,
cu votul a trei pătrimi din numărul delegaţilor prezenţi;
   i) stabileşte sediul Convenţiei;
   j) aprobă membrii Consiliului Convenţiei şi ai Comitetului executiv în locul celor demişi, retraşi sau
decedaţi.
   (2) La congresele Convenţiei pot participa 1-3 delegaţi ai Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din
România.
   Art. 72. - Consiliul Convenţiei este ales pe o durată de 4 ani şi este format din 15 membri. Consiliul
Convenţiei este convocat de preşedinte, de delegatul acestuia sau la cererea scrisă a unei treimi din numărul
membrilor. Acesta se întruneşte de două ori pe an şi ori de câte ori este nevoie şi este prezidat de
preşedinte, asistat de secretarul general. Pentru a putea lua hotărâri valabile este necesară prezenţa a două
treimi din numărul membrilor. Hotărârile se iau cu votul a jumătate plus unu din numărul celor prezenţi. În
caz de paritate, decide votul preşedintelui.
   Art. 73. - Consiliul Convenţiei are următoarele atribuţii:
   a) conduce, între congrese, activitatea Convenţiei şi duce la îndeplinire hotărârile acestora;
   b) convoacă, stabileşte ordinea de zi şi pregăteşte lucrările congreselor Convenţiei;
   c) îndrumă şi controlează activitatea Comitetului executiv al Convenţiei;
   d) desemnează reprezentanţii Convenţiei în Consiliul Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste, precum şi
reprezentantul acesteia în Comitetul de conducere al Casei de Pensii şi Ajutoare a Cultului;
   e) ia decizii cu privire la publicaţiile Convenţiei şi la orientarea tematică a acestora;
   f) decide înfiinţarea, în condiţiile legii, a Institutului Teologic Baptist Maghiar şi a altor instituţii de
învăţământ, în cadrul Convenţiei;
   g) analizează periodic, îndrumă şi controlează activitatea spiritual-doctrinară a instituţiilor de învăţământ
din cadrul Convenţiei;
   h) îşi dă acordul prealabil din punct de vedere spiritual-doctrinar pentru recunoaşterea cadrelor didactice
pentru disciplina teologie din cadrul instituţiilor de învăţământ ale Convenţiei;
   i) retrage acordul spiritual-doctrinar, exprimat în condiţiile prevăzute la lit. h), în caz de abatere gravă de
la Mărturisirea de credinţă a Cultului Creştin Baptist din România a cadrelor didactice respective;
   j) analizează abaterile de la Mărturisirea de credinţă a cultului ale slujitorilor duhovniceşti ordinaţi şi se
pronunţă asupra pierderii calităţii de slujitor ordinat;
   k) propune Conferinţei Naţionale a Uniunii Baptiste retragerea autorizaţiei de funcţionare a bisericilor
baptiste maghiare care se abat grav de la Mărturisirea de credinţă a cultului sau a căror mărturie a fost
compromisă foarte grav;
   l) stabileşte structura de personal a Convenţiei şi face propuneri pentru sistemul de salarizare în cadrul
cultului;
   m) avizează proiectul de buget întocmit de Comitetul executiv şi îl supune aprobării Congresului;
   n) decide achiziţionarea şi înstrăinarea de bunuri imobile, precum şi a acelor bunuri mobile şi mijloace
fixe ce nu sunt date în competenţa Comitetului executiv al Convenţiei;
   o) decide contractarea de împrumuturi;
   p) aprobă în funcţie conducătorii departamentelor de teologie, misiune, muzică, istorie baptistă, copii,
tineret, femei, familie, aleşi de aceste departamente;
   q) desemnează directorii taberelor de tineret;
   r) hotărăşte asupra oricăror altor probleme de interes major în cadrul Convenţiei.
   Art. 74. - (1) Comitetul executiv al Convenţiei este organul de conducere al Convenţiei între sesiunile
Consiliului Convenţiei şi este format din: preşedinte, 4 vicepreşedinţi, secretar general şi secretar general
adjunct.
   (2) Comitetul executiv va fi convocat trimestrial şi ori de câte ori este nevoie de preşedinte sau
vicepreşedintele delegat de acesta, cu cel puţin 7 zile înainte de data ţinerii şedinţei. Hotărârile Comitetului
executiv se iau cu majoritatea simplă, în prezenţa a cel puţin 5 dintre membrii acestuia.
   Art. 75. - Atribuţiile Comitetului executiv sunt următoarele:
   a) conduce Convenţia între sesiunile Consiliului acesteia;
   b) convoacă, stabileşte ordinea de zi şi pregăteşte şedinţele Consiliului Convenţiei;
   c) hotărăşte angajarea şi salarizarea angajaţilor Convenţiei;
   d) decide asupra achiziţionării şi înstrăinării de bunuri mobile şi mijloace fixe ce intră în competenţa sa;
   e) întocmeşte proiectul de buget al Convenţiei şi îl prezintă spre avizare Consiliului Convenţiei;
   f) eliberează adeverinţe pentru organizaţiile şi persoanele care funcţionează în cadrul Convenţiei;
   g) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa de către Consiliul Convenţiei.
   Art. 76. - (1) Convenţia Baptistă Maghiară este valabil angajată prin semnătura preşedintelui sau a
vicepreşedintelui desemnat de acesta, împreună cu cea a secretarului general sau a secretarului general
adjunct.
   (2) Reprezentarea Convenţiei în justiţie sau faţă de terţi se face de preşedinte, care poate delega această
atribuţie unui alt membru al comitetului de conducere sau unui specialist.
   Art. 77. - (1) Preşedintele poate fi ales pentru cel mult două mandate consecutive. Secretarul general
poate fi reales ori de câte ori este nevoie. Preşedintele Convenţiei reprezintă Convenţia în faţa autorităţilor
locale şi zonale ale statului, conduce operativ Convenţia, putând delega o parte din atribuţiile sale
secretarului general.
   (2) Secretarul general reprezintă Convenţia în Comitetul executiv al Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste
şi faţă de Federaţia Baptistă Europeană (E.B.F.) şi Alianţa Baptistă Mondială (B.W.A.).
   (3) Secretarul general răspunde de desfăşurarea fluxului corespondenţei, de evidenţa şi păstrarea actelor
Convenţiei, de orice alte evidenţe necesare activităţii Convenţiei, precum şi de întocmirea corectă a
proceselor-verbale ale Comitetului executiv, Consiliului Convenţiei şi ale congreselor acesteia. El are
răspunderea transmiterii la termen a corespondenţei şi actelor către Uniune, biserici şi terţi. De asemenea, el
îndeplineşte atribuţiile referitoare la conducerea operativă a Convenţiei ce i-au fost delegate de către
preşedinte.
   (4) Vicepreşedinţii Convenţiei coordonează domeniile de activitate stabilite de Congresul Convenţiei, iar
secretarul general adjunct îndeplineşte atribuţiile încredinţate de Consiliul Convenţiei.
   Art. 78. - Cenzorii Convenţiei, în număr de 3, sunt aleşi de Congresul Convenţiei pentru o perioadă de 4
ani. Ei au atribuţia de a controla gestiunea Comitetului executiv şi a Consiliului Convenţiei, de a întocmi
raportul de control financiar şi de a-l prezenta Congresului Convenţiei, în vederea descărcării de gestiune.
   Art. 79. - (1) În cadrul Convenţiei Baptiste Maghiare din România se pot înfiinţa, cu acordul Congresului
Convenţiei, comunităţi teritoriale cu personalitate juridică. Pentru înfiinţarea unei comunităţi teritoriale este
nevoie de asocierea unui număr minim de 15 biserici baptiste maghiare cu personalitate juridică.
   (2) Constituirea comunităţii bisericilor baptiste maghiare se va face potrivit procedurii de constituire a
comunităţii bisericilor baptiste române, cu următoarele amendamente: actul de constituire se va întocmi în 3
exemplare, din care unul rămâne la Convenţia Baptistă Maghiară, care va înainta dosarul împreună cu
avizul său Uniunii Baptiste în vederea autorizării.
   (3) Comunităţile bisericilor baptiste maghiare se vor organiza şi vor funcţiona potrivit prevederilor
referitoare la comunităţile baptiste române, cu delegările de competenţă stabilite prin norme interne
aprobate de Congresul Convenţiei.
   (4) Fiecare comunitate baptistă maghiară trebuie să facă parte din Convenţia Baptistă Maghiară din
România. Adunarea generală a comunităţii bisericilor baptiste maghiare alege reprezentanţii săi în Consiliul
Convenţiei.
   Art. 80. - (1) În Convenţia Baptistă Maghiară pot funcţiona cercuri misionare, fără personalitate juridică,
care pot îndeplini atribuţiile cu caracter spiritual ale comunităţii. Cercul misionar este coordonat de un
comitet format din păstori şi misionari aleşi de delegaţii bisericilor care îl compun.
   (2) Convenţia poate avea departamente fără personalitate juridică pentru: teologie, misiune, muzică,
istorie baptistă, copii, tineret, femei, familie şi altele asemenea.
   (3) Activităţile de secretariat, administrative, de arhivă, protocol sau de altă natură se organizează în
funcţie de nevoi şi după posibilităţile financiare ale Convenţiei Bisericilor Creştine Baptiste Maghiare.
   Art. 81. - (1) Convenţia Baptistă Maghiară poate înfiinţa sub autoritatea sa, în condiţiile legii, Institutul
Teologic Baptist Maghiar, cu personalitate juridică distinctă. Bisericile baptiste maghiare din România vor
sprijini financiar, material şi spiritual această instituţie.
   (2) Convenţia poate înfiinţa, organiza şi întreţine, singură sau în colaborare cu alte organizaţii creştine,
grădiniţe, şcoli de toate gradele, tabere, orfelinate, cămine de bătrâni, case de odihnă, unităţi de asistenţă
medicală şi de caritate, edituri, tipografii, mijloace de informare în masă şi altele asemenea, în condiţiile
legii.
   (3) Cu avizul Convenţiei se pot înfiinţa şi organiza asociaţii şi fundaţii cu personalitate juridică distinctă,
în vederea desfăşurării activităţilor prevăzute la alin. (2).
   Art. 82. - (1) Convenţia se întreţine financiar din contribuţia bisericilor, stabilită de Congresul
Convenţiei, precum şi din donaţii, sponsorizări, subscripţii, legate, liberalităţi de orice fel de valori
materiale sau băneşti, de la persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate, precum şi prin orice alte
moduri sau mijloace licite.
   (2) Convenţia este proprietara exclusivă a tuturor bunurilor mobile şi imobile, a valorilor materiale şi
băneşti aflate în patrimoniul său şi poate dispune de acestea liber şi autonom, în condiţiile legii şi ale
prezentului statut.
   (3) Convenţia poate dobândi, prin orice mijloace sau moduri licite, şi poate deţine, sub orice titlu, cu
respectarea prevederilor legale, bunuri mobile şi imobile în vederea îndeplinirii obiectivelor sale ori pentru
a le atribui în folosinţă bisericilor.
   Art. 83. - (1) Bunurile sacre ale Convenţiei şi ale comunităţilor din cadrul acesteia sunt următoarele:
lăcaşurile de cult cu terenurile şi anexele aferente, casele pastorale pentru personalul duhovnicesc,
terenurile, clădirile şi bunurile destinate activităţilor şi practicilor de cult, spaţiile de învăţământ cu
terenurile aferente şi cimitirele confesionale, aflate în proprietatea Convenţiei Baptiste Maghiare şi
destinate activităţii acesteia sau a entităţilor din cadrul Convenţiei.
   (2) Bunurile sacre se află sub protecţia Legii nr. 489/2006, în sensul că sunt imprescriptibile şi
insesizabile. Înstrăinarea lor poate avea loc numai cu aprobarea Congresului Convenţiei sau a adunării
generale a comunităţii, după caz, decisă cu votul a trei pătrimi din numărul delegaţilor prezenţi.
   Art. 84. - Convenţia contribuie financiar la susţinerea Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste cu o sumă
proporţională cu numărul de membri ai bisericilor creştine baptiste maghiare. Contribuţia va fi stabilită
anual de Congresul Convenţiei, la propunerea Consiliului Uniunii.
   Art. 85. - Dispoziţiile referitoare la biserica locală din prezentul statut se aplică în mod corespunzător şi
bisericilor baptiste maghiare din România.
   CAPITOLUL V
Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România

   SECŢIUNEA 1
Organizare şi funcţionare

   Art. 86. - (1) Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România (Uniunea Baptistă) este organul naţional
de reprezentare a Cultului Creştin Baptist din România. Uniunea Baptistă are scopul de a exprima unitatea
spirituală şi doctrinară a credincioşilor baptişti din România şi de a reprezenta interesele generale ale
bisericilor baptiste şi ale celorlalte părţi componente ale Cultului Creştin Baptist din România.
   (2) Bisericile baptiste, comunităţile bisericilor baptiste şi Convenţia Baptistă Maghiară din România au
obligaţia să trimită Uniunii Baptiste rapoarte şi orice acte cerute de aceasta privind problemele de interes
general ale Cultului Creştin Baptist din România.
   (3) Sediul Uniunii Baptiste se află în Bucureşti şi reprezintă sediul central al Cultului Creştin Baptist din
România.
   Art. 87. - (1) În cadrul Uniunii Baptiste funcţionează: Comisia pastorală, Comisia de educaţie biblică şi
Departamentul de misiune. Acestea sunt conduse de câte un vicepreşedinte al Cultului Creştin Baptist din
România.
   (2) În cadrul Uniunii Baptiste pot funcţiona, cu acordul şi sub autoritatea Consiliului Uniunii,
departamente de copii, tineret, femei şi altele asemenea.
   (3) Activitatea Uniunii Baptiste în domeniile administrativ, financiar-contabil, secretariat, protocol,
juridic, mass-media, relaţii publice şi altele asemenea va fi organizată sub formă de birouri şi
compartimente.
   Art. 88. - (1) Institutul Teologic Baptist din Bucureşti funcţionează sub autoritatea spiritual-doctrinară a
Consiliului Uniunii Baptiste şi în acord cu legislaţia în domeniu.
   (2) Institutul Teologic Baptist din Bucureşti se supune controlului financiar periodic al Comisiei de
cenzori a Uniunii Baptiste şi prezintă periodic rapoarte financiare Consiliului Uniunii, Conferinţei
Naţionale şi Congresului.
   Art. 89. - (1) Uniunea Baptistă poate înfiinţa, organiza şi întreţine, singură sau în colaborare cu alte
organizaţii creştine, grădiniţe, şcoli de toate gradele, tabere, orfelinate, cămine de bătrâni, case de odihnă,
unităţi de asistenţă medicală şi de caritate, edituri, tipografii, mijloace de informare în masă şi altele
asemenea, în condiţiile legii.
   (2) Cu avizul Consiliului Uniunii se pot înfiinţa şi organiza asociaţii şi fundaţii cu personalitate juridică
distinctă în vederea desfăşurării activităţilor prevăzute la alin. (1).

   SECŢIUNEA a 2-a
Organele de conducere şi control ale Uniunii Bisericilor Baptiste

   Art. 90. - Organele de conducere ale Uniunii Bisericilor Baptiste sunt Consiliul Uniunii şi Comitetul
executiv. Organul de control financiar este Comisia de cenzori, formată din 3-5 cenzori.
   Art. 91. - (1) Consiliul Uniunii este organul de conducere al Uniunii Bisericilor Baptiste între
conferinţele naţionale. Acesta este ales pe o durată de 4 ani şi este format din: membrii Comitetului
executiv, aleşi de Congres, reprezentanţii comunităţilor şi ai Convenţiei Baptiste Maghiare, validaţi de
Congres, rectorul Institutului Teologic Baptist din Bucureşti, rectorul Universităţii "Emanuel" din Oradea şi
directorul Casei de Pensii a Cultului, validaţi de Congres.
   (2) La întâlnirile Consiliului Uniunii vor participa, cu vot consultativ, directorii de departamente ai
Uniunii Baptiste, precum şi directorul executiv, consilierul financiar şi consilierul juridic ai Uniunii
Baptiste.
   Art. 92. - (1) Consiliul Uniunii este convocat de preşedintele Uniunii Baptiste în urma hotărârii
Comitetului executiv sau, când acesta refuză, Consiliul poate fi convocat din iniţiativa unei treimi din
numărul membrilor Consiliului Uniunii. Consiliul Uniunii se întruneşte de două ori pe an şi ori de câte ori
este nevoie. Consiliul Uniunii este prezidat de preşedinte, asistat de secretarul general.
   (2) Pentru a putea lua hotărâri valabile este necesară prezenţa a două treimi din numărul membrilor
Consiliului Uniunii. Hotărârile se iau cu votul a jumătate plus unu din numărul celor prezenţi. În caz de
paritate, decide votul preşedintelui.
   Art. 93. - (1) Consiliul Uniunii coordonează activitatea Uniunii Baptiste între conferinţele naţionale şi
duce la îndeplinire hotărârile Congresului şi ale Conferinţei naţionale.
   (2) Consiliul Uniunii îndeplineşte următoarele atribuţii:
   a) convoacă Conferinţa naţională, stabileşte ordinea de zi şi pregăteşte lucrările acesteia;
   b) stabileşte strategia şi obiectivele pentru activitatea Uniunii Baptiste, pe care le supune aprobării
Conferinţei naţionale;
   c) îndrumă şi controlează activitatea Comitetului executiv al Uniunii, a Comisiei pastorale, a Comisiei de
educaţie biblică, a Departamentului de misiune şi a celorlalte departamente;
   d) coordonează modul de administrare a fondurilor Casei de Pensii şi Ajutoare, cu respectarea scopului
pentru care acestea au fost constituite;
   e) analizează periodic activitatea comunităţilor bisericilor şi rezolvă problemele ridicate de acestea;
   f) analizează periodic, îndrumă şi controlează activitatea spiritual doctrinară a Institutului Teologic
Baptist din Bucureşti;
   g) numeşte directorul şi membrii Comitetului de conducere al C.P.A.;
   h) numeşte membrii Comisiei pastorale, ai Comisiei de educaţie biblică, ai Departamentului de misiune,
precum şi ai celorlalte departamente;
   i) îşi dă acordul prealabil din punct de vedere spiritual-doctrinar pentru recunoaşterea cadrelor didactice
pentru disciplina teologie din cadrul Institutului Teologic Baptist din Bucureşti, al Universităţii "Emanuel"
din Oradea şi al Facultăţii de Teologie Baptistă din cadrul Universităţii Bucureşti;
   j) retrage acordul spiritual-doctrinar, exprimat în condiţiile prevăzute la lit. i), în caz de abatere gravă de
la Mărturisirea de credinţă a Cultului Creştin Baptist din România a cadrelor didactice respective;
   k) propune sistemul de salarizare din cadrul cultului şi îl supune aprobării Conferinţei naţionale;
   l) hotărăşte indexarea periodică a salariilor din cadrul cultului şi stabileşte structura de personal a Uniunii
Baptiste;
   m) aprobă regulamentele de organizare şi funcţionare a Comisiei pastorale, a Comisiei de educaţie
biblică, a Departamentului de misiune, a Bordului de coordonare a I.T.B. Bucureşti, precum şi a celorlalte
departamente din cadrul Uniunii Baptiste;
   n) avizează regulamentul de organizare şi funcţionare a C.P.A. a cultului şi îl supune aprobării
Conferinţei naţionale;
   o) avizează regulamentele de ordine internă şi alte norme proprii în domeniul financiar-contabil, juridic,
de personal şi altele asemenea şi le supune aprobării Conferinţei naţionale;
   p) avizează proiectele de buget ale Uniunii Baptiste şi C.P.A. şi le supune aprobării Conferinţei naţionale;
   q) încheie parteneriate între Uniunea Baptistă şi organizaţii baptiste din străinătate, precum şi cu
organizaţii evanghelice din ţară şi din străinătate şi le supune ratificării Conferinţei naţionale;
   r) propune Congresului afilierea Uniunii Baptiste la organizaţii baptiste internaţionale, intrarea în
alianţele prevăzute la art. 6 din prezentul statut, precum şi ieşirea din aceste alianţe, cu respectarea
principiilor Mărturisirii de credinţă a cultului;
   s) analizează concluziile Comisiei pastorale şi decide măsurile ce se impun în situaţiile cercetate de
Comisia pastorală, la propunerea acesteia;
   ş) soluţionează contestaţiile grupurilor de credincioşi formulate împotriva refuzului de autorizare;
   t) soluţionează contestaţiile personalului angajat al Uniunii Bapiste şi al C.P.A. în probleme privind
raporturile de muncă faţă de deciziile Comitetului executiv sau ale Comitetului de conducere al C.P.A.,
după caz;
   ţ) soluţionează contestaţiile persoanelor cărora li s-a retras ordinarea de către comunitatea bisericilor sau
de către Consiliul Convenţiei Baptiste Maghiare;
   u) analizează propunerea comunităţii privind retragerea autorizaţiei de funcţionare a bisericii locale care
s-a abătut grav de la Mărturisirea de credinţă a cultului sau a cărei mărturie a fost compromisă deosebit de
grav şi supune aprobării Conferinţei naţionale retragerea autorizaţiei respective;
   v) decide achiziţionarea şi înstrăinarea de bunuri imobile, precum şi a acelor bunuri mobile şi mijloace
fixe ce nu sunt date în competenţa Comitetului executiv al Uniunii;
   w) avizează demolarea lăcaşurilor de cult sau a altor edificii baptiste considerate de importanţă istorică;
   x) hotărăşte în alte probleme de interes general, în acord cu direcţiile stabilite de Congres şi de Conferinţa
naţională.
   Art. 94. - (1) Comitetul executiv este organul de conducere al Uniunii Baptiste între sesiunile Consiliului
Uniunii şi este format din: preşedinte, 4 vicepreşedinţi, secretar general şi secretar general adjunct.
   (2) Comitetul executiv este ales de Congresul cultului pentru un mandat de 4 ani. Preşedintele şi
secretarul general pot fi aleşi pentru cel mult două mandate consecutive. Unul dintre cei 4 vicepreşedinţi va
fi secretarul general al Convenţiei Baptiste Maghiare.
   (3) Comitetul executiv va fi convocat trimestrial şi ori de câte ori este nevoie de către preşedintele sau
vicepreşedintele delegat de acesta. Hotărârile se iau cu majoritate simplă, prin exprimarea votului unui
număr de cel puţin 5 membri ai Comitetului executiv.
   Art. 95. - Atribuţiile Comitetului executiv sunt următoarele:
   a) conduce activitatea Uniunii Baptiste între sesiunile Consiliului Uniunii;
   b) convoacă Consiliul Uniunii, stabileşte ordinea de zi şi pregăteşte şedinţele acestuia;
   c) hotărăşte angajarea, salarizarea şi concedierea personalului permanent al Uniunii Baptiste;
   d) întocmeşte proiectul de buget al Uniunii Baptiste şi-l prezintă spre avizare Consiliului Uniunii;
   e) stabileşte publicaţiile Uniunii Baptiste şi orientarea acestora;
   f) aprobă formularistica autorizaţiilor, certificatelor şi ale altor acte emise de Uniunea Baptistă;
   g) decide achiziţionarea şi înstrăinarea bunurilor mobile şi mijloacelor fixe până la valoarea prestabilită
periodic de către Consiliul Uniunii;
   h) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa de către Consiliul Uniunii.
   Art. 96. - (1) Preşedintele cultului reprezintă Cultul Creştin Baptist din România în faţa autorităţilor
statului, precum şi în faţa oricăror organizaţii şi instituţii, pe plan naţional şi internaţional.
   (2) Problemele de interes general ale bisericilor baptiste române sunt reprezentate de preşedintele cultului
împreună cu secretarul general al Uniunii Baptiste, iar cele ale bisericilor baptiste maghiare, împreună cu
secretarul general al Convenţiei Baptiste Maghiare.
   (3) Preşedintele cultului împreună cu secretarul general conduc operativ Uniunea Baptistă. Preşedintele
poate emite decizii în îndeplinirea atribuţiilor sale operative.
   (4) Secretarul general asigură legătura Uniunii Baptiste cu părţile componente ale cultului. El răspunde de
desfăşurarea fluxului corespondenţei, de evidenţa şi păstrarea actelor Uniunii Baptiste, precum şi de
întocmirea corectă a proceselor-verbale ale Comitetului executiv, Consiliului Uniunii şi ale Conferinţei
naţionale.
   (5) Vicepreşedinţii cultului coordonează domeniile de activitate stabilite de Congresul cultului, iar
secretarul general adjunct îndeplineşte atribuţiile încredinţate de Consiliul Uniunii.
   (6) Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste este valabil angajată prin semnătura preşedintelui sau a
vicepreşedintelui desemnat de acesta, împreună cu cea a secretarului general sau, în lipsa acestuia, a
secretarului general adjunct.
   Art. 97. - (1) Cenzorii verifică activitatea financiar-contabilă a Uniunii Baptiste, a Casei de Pensii, a
Institutului Teologic Baptist din Bucureşti. Cenzorii pot efectua verificări financiar-contabile şi la
Universitatea "Emanuel" din Oradea. Comisia de cenzori prezintă rapoarte Conferinţei naţionale şi
Congresului cultului.
   (2) Drepturile şi obligaţiile cenzorilor sunt prevăzute în regulamentul Comisiei de cenzori, aprobat de
Conferinţa naţională.
   Art. 98. - (1) Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste este proprietara exclusivă a tuturor bunurilor mobile
şi imobile, a valorilor materiale şi băneşti aflate în patrimoniul său şi poate dispune de acestea liber şi
autonom, în condiţiile legii şi ale prezentului statut.
   (2) Uniunea Baptistă poate dobândi, prin orice mijloace sau moduri licite, şi poate deţine, sub orice titlu,
cu respectarea prevederilor legale, bunuri mobile şi imobile în vederea îndeplinirii obiectivelor sale sau
pentru a le atribui în folosinţă bisericilor, comunităţilor şi celorlalte persoane juridice din cadrul cultului.
   (3) Uniunea se întreţine financiar din contribuţia bisericilor, stabilită de Congresul cultului sau de
Conferinţa naţională, precum şi din donaţii, sponsorizări, legate, liberalităţi de orice fel de bunuri mobile
sau imobile, de valori materiale ori băneşti de la persoane fizice şi juridice, din ţară şi din străinătate,
precum şi prin orice alte moduri sau mijloace licite.
   Art. 99. - (1) Sunt bunuri sacre: lăcaşurile de cult cu terenurile şi anexele aferente, casele pastorale pentru
personalul duhovnicesc, terenurile, clădirile şi bunurile mobile destinate activităţilor şi practicilor de cult,
spaţiile de învăţământ cu terenurile aferente şi cimitirele confesionale, aflate în proprietatea Uniunii
Baptiste şi destinate activităţii acesteia sau a entităţilor din cadrul cultului.
   (2) Bunurile sacre ale Uniunii Baptiste se află sub protecţia Legii nr. 489/2006, în sensul că sunt
imprescriptibile şi insesizabile. Înstrăinarea lor poate avea loc numai cu acordul Conferinţei naţionale
stabilit cu trei pătrimi din numărul delegaţilor prezenţi.

   CAPITOLUL VI
Organele supreme de îndrumare şi control ale Cultului Creştin Baptist din România

   SECŢIUNEA 1
Congresul Cultului Creştin Baptist din România

   Art. 100. - (1) Congresul cultului este organul suprem de îndrumare şi control al Cultului Creştin Baptist
din România.
   (2) El se compune din delegaţii bisericilor baptiste conform prevederilor prezentului statut şi se ţine o
dată la 4 ani, de preferinţă în cursul lunii mai.
   (3) Convocarea Congresului cu caracter electiv se face de către preşedintele cultului, în baza hotărârii
luate de către membrii în exerciţiu ai Consiliului Uniunii împreună cu reprezentanţii nou-aleşi ai
comunităţilor, întruniţi în şedinţă comună.
   (4) În şedinţa comună se vor stabili: tema Congresului, ordinea de zi şi componenţa nominală a biroului
de conducere al Congresului.
   (5) Convocarea Congresului se comunică în scris tuturor bisericilor baptiste cu personalitate juridică, cu
cel puţin 30 de zile înainte de data ţinerii acestuia. Convocarea va cuprinde: data, ora şi locul ţinerii
Congresului, precum şi tema şi ordinea de zi a Congresului.
   Art. 101. - (1) Congresul cultului va fi condus de preşedintele Congresului, însoţit de doi vicepreşedinţi şi
doi secretari. Congresul alege numărătorii de voturi din rândul delegaţilor cu drept de vot.
   (2) Congresul este valabil întrunit cu jumătate plus unu din numărul delegaţilor cu drept de vot ai
bisericilor. În situaţia în care nu se întruneşte numărul statutar, Congresul cultului se va ţine după două ore
în acelaşi loc, indiferent de numărul delegaţilor prezenţi.
   (3) Hotărârile Congresului se vor lua cu jumătate plus unu din numărul delegaţilor cu drept de vot sau cu
majoritatea calificată, potrivit prevederilor prezentului statut. În caz de paritate, decide votul preşedintelui.
   (4) Procesul-verbal va fi întocmit de secretarii de zi şi va purta semnătura tuturor membrilor biroului de
conducere al Congresului.
   (5) Hotărârile Congresului sunt obligatorii pentru toate părţile componente şi organizaţiile aparţinătoare
ale Cultului Creştin Baptist din România.
   Art. 102. - (1) Congresul cultului poate fi convocat în sesiune extraordinară pentru aprobarea sau
modificarea statutului cultului şi a Mărturisirii de credinţă, precum şi în situaţii de importanţă deosebită
pentru organizarea, funcţionarea şi viaţa spirituală a cultului.
   (2) Convocarea Congresului se face de către preşedintele cultului, în baza hotărârii Consiliului Uniunii.
   (3) Congresul extraordinar este condus de preşedintele cultului, însoţit de secretarul general şi secretarul
general adjunct. În situaţia în care Congresul cere, cu jumătate plus unu din numărul delegaţilor prezenţi,
conducerea Congresului va fi făcută de un birou de zi format din preşedinte de zi şi 2 secretari de zi.
   Art. 103. - Congresul cultului îşi desfăşoară lucrările în plen şi are următoarele atribuţii:
   a) analizează şi evaluează situaţia generală a bisericilor baptiste din România;
   b) analizează, evaluează şi aprobă activitatea Uniunii Baptiste şi a C.P.A.;
   c) aprobă descărcarea de gestiune a Consiliului Uniunii şi a Comitetului executiv al Uniunii şi, respectiv,
a Consiliului Uniunii şi a Comitetului de Conducere al C.P.A., la propunerea cenzorilor;
   d) alege Comitetul executiv al Uniunii şi confirmă secretarul general al Convenţiei Baptiste Maghiare în
funcţia de vicepreşedinte al Uniunii;
   e) aprobă în Consiliul Uniunii; reprezentanţii comunităţilor şi ai Convenţiei Baptiste Maghiare, rectorul
Institutului Teologic Baptist din Bucureşti, rectorul Universităţii "Emanuel" din Oradea şi directorul C.P.A
a cultului;
   f) alege cenzorii Uniunii Bisericilor Baptiste, în număr de 3-5 persoane;
   g) stabileşte strategia şi obiectivele majore ale cultului pentru următoarea perioadă de 4 ani;
   h) aprobă modificări şi completări aduse Mărturisirii de credinţă a cultului, cu trei pătrimi din numărul
delegaţilor cu drept de vot prezenţi;
   i) aprobă Statutul Cultului Creştin Baptist din România, precum şi eventualele modificări şi completări
ale statutului, cu două treimi din numărul delegaţilor cu drept de vot prezenţi;
   j) hotărăşte în probleme confesionale de principiu şi în orice alte probleme de interes major ale Cultului
Creştin Baptist din România;
   k) hotărăşte afilierea Uniunii Baptiste la organizaţii baptiste internaţionale, intrarea în alianţele prevăzute
în art. 6 din prezentul statut, precum şi ieşirea din aceste alianţe;
   Art. 104. - (1) Propunerile pentru Comitetul executiv al Uniunii Baptiste vor fi făcute de către adunările
generale ale comunităţilor bisericilor.
   (2) În cursul lunii ianuarie a anului în care are loc Congresul electiv şi anterior ţinerii adunărilor generale
ale comunităţilor se va întruni Comisia Naţională de Propuneri (C.N.P.), formată din delegaţii
comunităţilor. Aceştia vor fi desemnaţi de către slujitorii duhovniceşti ordinaţi de pe raza comunităţii
respective. Numărul delegaţilor în C.N.P. va fi în proporţie de un delegat la fiecare 2.000 de membri.
Comunităţile mai mici de 2.000 de membri au dreptul la un delegat.
   (3) C.N.P. va stabili prin vot componenţa Comitetului executiv propus în ordinea voturilor obţinute şi va
transmite fiecărei comunităţi lista candidaţilor, în vederea prezentării ei în adunarea generală, după ce s-a
obţinut acordul fiecărui candidat. Moderatorul comisiei va fi preşedintele în exerciţiu al cultului.
   (4) Adunarea generală a comunităţii are dreptul să propună propriul candidat pentru fiecare funcţie în
parte. Persoana care întruneşte cel mai mare număr de voturi este candidatul comunităţii pentru funcţia
respectivă. La şedinţa de pregătire a Congresului cultului se totalizează propunerile comunităţilor şi se
întocmeşte lista candidaţilor pe funcţii pentru Congresul cultului, în ordinea voturilor obţinute.

   SECŢIUNEA a 2-a
Conferinţa naţională a cultului

   Art. 105. - (1) Conferinţa naţională este organul de îndrumare şi control al Cultului Creştin Baptist din
România între congresele cultului.
   (2) Conferinţa naţională este formată din delegaţii bisericilor desemnaţi în condiţiile prezentului statut şi
are loc, de regulă, în cursul lunii martie a fiecărui an.
   (3) Convocarea Conferinţei naţionale se va face de către preşedintele cultului, în urma hotărârii
Consiliului Uniunii, cu minimum 30 de zile înainte de ţinerea acesteia, şi va cuprinde data, ora, locul şi
ordinea de zi.
   (4) Conferinţa naţională este valabil întrunită cu jumătate plus unu din numărul delegaţilor bisericilor. În
situaţia în care nu se întruneşte numărul statutar al delegaţilor, Conferinţa naţională se va ţine după o oră, în
acelaşi loc, indiferent de numărul celor prezenţi.
   Art. 106. - Conferinţa naţională are următoarele atribuţii:
   a) analizează şi evaluează situaţia generală a bisericilor baptiste din România;
   b) stabileşte măsuri pentru ducerea la îndeplinire a hotărârilor Congresului cultului;
   c) aprobă viziunea, strategia şi obiectivele propuse de Consiliul Uniunii pentru activitatea Uniunii
Baptiste;
   d) analizează, evaluează şi aprobă activitatea Uniunii Baptiste şi a C.P.A.;
   e) aprobă descărcarea de gestiune a Consiliului Uniunii şi a Comitetului executiv al Uniunii, la
propunerea cenzorilor;
   f) aprobă descărcarea de gestiune a Consiliului Uniunii şi a Comitetului de conducere al C.P.A., la
propunerea cenzorilor;
   g) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al Uniunii Baptiste pentru anul următor;
   h) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli al C.P.A. pentru anul următor;
   i) stabileşte contribuţia anuală a membrilor bisericilor pentru Uniunea Baptistă;
   j) ratifică încheierea de parteneriate între Uniunea Baptistă şi organizaţii baptiste din străinătate, precum
şi cu organizaţii evanghelice din ţară şi din străinătate;
   k) hotărăşte în probleme legate de afilierea Uniunii Baptiste la organizaţii baptiste internaţionale şi în
probleme legate de alianţele prevăzute la art. 6 din prezentul statut;
   l) aprobă noii membri în Consiliul Uniunii în locul celor demişi, retraşi sau decedaţi;
   m) decide retragerea autorizaţiei de funcţionare a bisericii locale care s-a abătut grav de la Mărturisirea de
credinţă a cultului sau a cărei mărturie a fost compromisă deosebit de grav;
   n) aprobă regulamentele de ordine internă ale Uniunii Baptiste şi alte norme proprii cu caracter general în
domeniul financiar-contabil, juridic, de personal şi altele asemenea;
   o) aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare al C.P.A. a cultului;
   p) aprobă sistemul de salarizare din cadrul cultului;
   q) hotărăşte asupra altor probleme de interes major ale Cultului Creştin Baptist din România.

   CAPITOLUL VII
Alte entităţi în cadrul Cultului Creştin Baptist din România

   Art. 107. - (1) În cadrul cultului funcţionează ca persoană juridică distinctă Casa de Pensii şi Ajutoare a
Cultului Creştin Baptist din România, denumită în continuare Casa de Pensii.
   (2) Casa de Pensii are personalitate juridică, cu drepturile ce derivă din această calitate, şi se organizează
şi funcţionează potrivit regulamentului propriu, aprobat de Conferinţa naţională a cultului.
   (3) Comitetul de conducere al Casei de Pensii este format din: preşedinte, care este secretarul general în
exerciţiu al cultului, directorul Casei de Pensii, 6 reprezentanţi ai Uniunii Baptiste, 2 reprezentanţi ai
Convenţiei Baptiste Maghiare şi un reprezentant al Universităţii "Emanuel" din Oradea, având calitatea de
asiguraţi ai acesteia.
   (4) Persoanele juridice care funcţionează în cadrul Cultului Creştin Baptist din România şi sunt prevăzute
în prezentul statut sunt afiliate de drept la Casa de Pensii. Acestea împreună cu asiguraţii din cadrul cultului
au obligaţia să contribuie la constituirea fondului de asigurări sociale al Casei de Pensii.
   (5) Regulamentul Casei de Pensii va cuprinde şi reglementări distincte referitoare la pensionarea
personalului duhovnicesc angajat în această calitate în cadrul cultului.
   (6) Este interzisă utilizarea fondurilor Casei de Pensii în alte scopuri decât cele pentru care au fost
constituite.
   Art. 108. - (1) Universitatea "Emanuel" din Oradea funcţionează ca persoană juridică distinctă, sub
îndrumarea spiritual-doctrinară a Bisericii Baptiste "Emanuel" din Oradea.
   (2) Universitatea "Emanuel" din Oradea se supune controlului spiritual-doctrinar al Consiliului Uniunii
Baptiste.
   (3) Universitatea "Emanuel" din Oradea se supune controlului financiar periodic al Comisiei de cenzori a
Universităţii. Comisia de cenzori a Uniunii Baptiste poate efectua controale financiare la Universitatea
"Emanuel" din Oradea.
   Art. 109. - (1) Cultul Creştin Baptist şi părţile sale componente au dreptul să înfiinţeze şi să administreze
instituţii de învăţământ pentru pregătirea personalului de cult, a profesorilor de religie şi a altor specialişti
necesari activităţii cultului, în condiţiile legii.
   (2) Instituţiile de învăţământ din cadrul cultului, pe lângă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de legislaţia
în vigoare, vor avea şi autorizaţie de funcţionare din partea Uniunii Baptiste. În caz de abatere gravă de la
Mărturisirea de credinţă a cultului, la propunerea Consiliului Uniunii, Conferinţa naţională poate hotărî
retragerea autorizaţiei eliberate de Uniunea Baptistă. Retragerea autorizaţiei de către cult reprezintă
încetarea calităţii de instituţie de învăţământ a Cultului Creştin Baptist din România.
   (3) Cultul Creştin Baptist din România şi părţile sale componente au dreptul să înfiinţeze şi să
administreze programe şi instituţii de pregătire a personalului propriu, altele decât cele prevăzute în
paragrafele anterioare ale acestui articol, cu respectarea prezentului statut şi a Mărturisirii de credinţă a
cultului.
   Art. 110. - (1) Bisericile care împărtăşesc aceeaşi viziune misionară se pot organiza în cercuri misionare
naţionale, fără personalitate juridică.
   (2) Cercul misionar naţional este coordonat de un consiliu format din liderii spirituali aleşi de slujitorii
duhovniceşti ai bisericilor care îl compun. Consiliul de coordonare este condus de un păstor coordonator,
ales de membrii consiliului cercului respectiv.

   CAPITOLUL VIII
Dipoziţii finale

   Art. 111. - Limba oficială în raport cu autorităţile statului este limba română. Credincioşii baptişti
aparţinând altor naţionalităţi pot folosi pentru exercitarea cultului şi pentru administrarea internă limba
maternă. În acest caz, evidenţa financiar-contabilă se va ţine şi în limba română.
   Art. 112. - Fiecare parte componentă a cultului va folosi ca antet în toate actele oficiale titulatura: "Cultul
Creştin Baptist din România", la care va adăuga denumirea entităţii respective. Poate fi folosită şi
denumirea prescurtată a entităţii respective.
   Art. 113. - (1) Ştampilele folosite în cadrul Cultului Creştin Baptist din România vor fi rotunde, cu un
diametru de 3,5 cm, constând din două cercuri concentrice aflate la distanţă de 5 mm unul de altul, între
care se vor înscrie iniţialele "C.C.B.R." şi denumirea prescurtată a entităţii cultice respective.
   (2) Periferia cercului exterior este compusă din două linii paralele, dintre care cea exterioară este mai
groasă, iar cea interioară, mai subţire; periferia cercului este simplă.
   (3) În interiorul cercului mic se vor reda literele simbolice X şi P suprapuse ("chi" şi "ro", de la Hristos),
iar peste litere, o carte deschisă de la care pornesc raze în toate direcţiile până la periferia cercului interior.
În interiorul cărţii se află scris: "Un Domn, o Credinţă, un Botez."
   Art. 114. - (1) Comisia pastorală este organul de cercetare a neînţelegerilor sau eventualelor conflicte
interne, a cazurilor litigioase din cadrul cultului, care nu au fost soluţionate la nivel de biserică locală sau
comunitate.
   (2) Comisia pastorală funcţionează potrivit regulamentului propriu, aprobat de Consiliul Uniunii.
   Art. 115. - (1) În cadrul Cultului Creştin Baptist funcţionează două categorii de personal: personalul
duhovnicesc şi personalul tehnico-administrativ sau de specialitate.
   (2) Personalul Cultului Creştin Baptist este obligat să respecte prevederile normelor interne ale cultului şi
Mărturisirea de credinţă baptistă.
   (3) Cultul îşi alege, numeşte, angajează sau revocă personalul potrivit Regulamentului privind Raporturile
de Muncă (R.R.M.) din cadrul Cultului Creştin Baptist. Acest regulament va fi adaptat prevederilor
prezentului statut în termen de un an de la aprobarea prezentului statut prin hotărâre a Guvernului.
   (4) Personalul din cadrul cultului poate fi încadrat cu contract individual de muncă cu timp integral sau cu
timp parţial, cu funcţia de bază ori prin cumul de funcţii/posturi, precum şi prin convenţii civile.
   (5) Modalitatea de organizare şi conducere a contabilităţii va fi stabilită prin regulamente interioare
aprobate în conformitate cu prevederile prezentului statut şi ale legislaţiei generale în materie.
   Art. 116. - (1) Persoanele care au colaborat cu securitatea comunistă nu pot face parte din organele de
conducere ale Cultului Creştin Baptist din România şi nici din organele de conducere ale instituţiilor
acestuia.
   (2) Nu pot face parte din organele de conducere ale cultului şi din organele de conducere ale instituţiilor
acestuia nici persoanele care sunt agenţi sau colaboratori ai serviciilor secrete.
   (3) Nu pot ocupa funcţii de reprezentare sau de conducere în cult membrii partidelor politice.
   Art. 117. - În localităţile în care Cultul Creştin Baptist nu are cimitir propriu şi nu există nici cimitire
comunale, înmormântările credincioşilor baptişti se vor face în unul dintre cimitirele confesionale sau
particulare existente în acea localitate, conform Legii nr. 489/2006.
   Art. 118. - (1) Hotărârile luate şi actele încheiate în cadrul cultului cu încălcarea prevederilor prezentului
statut sunt nule.
   (2) Modificările şi completările prevederilor prezentului statut se vor face prin hotărârea Congresului
cultului.
   (3) Statutul cultului şi Mărturisirea de credinţă, precum şi modificările aduse acestora vor fi semnate de
către preşedintele care a condus Congresul în care acestea au fost aprobate.
   Art. 119. - (1) Prezentul statut a fost aprobat de către Congresul al XXXIV-lea al Cultului Creştin Baptist
din România din 17-18 mai 2007, care a avut loc la Cluj-Napoca.
   (2) Prezentul statut intră în vigoare în urma recunoaşterii lui prin hotărâre a Guvernului. Statutul cultului
se aplică în conformitate cu prevederile constituţionale şi cu actele normative în vigoare, ce privesc
activitatea religioasă din România, fiind armonizat dispoziţiilor Legii nr. 489/2006.

Biserica Creştină După Evanghelie din România - Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie din
România

Creştinii după Evanghelie consideră că înaintaşii lor sunt acei creştini care, după ce împăratul Constantin
cel Mare a recunoscut creştinismul, au considerat că bisericile legalizate şi-au pierdut menirea vie de a vesti
Evanghelia. Astfel, din acea vreme au existat grupuri de creştini, autointitulaţi „liberi”, care răspândeau
cuvântul lui Dumnezeu. Conturarea lor mai clară are loc odată cu Reforma religioasă, datorită traducerii
Bibliei în diferite limbi.

       În România primul grup de “Creştini liberi”, din care s-a format asociaţia şi apoi Cultul Creştin după
Evanghelie, a luat fiinţă la Bucureşti în 1899 sub influenţa unor misionari străini. La început, aria lor de
răspândire a fost limitată la străinii care locuiau în Bucureşti. Ulterior, au cucerit adepţi şi în rândul
românilor.

     În anul 1939, Creştinii după Evanghelie, recunoscuţi de stat din anul 1933 ca asociaţie religioasă,
constrânşi de regimul vremii, au fuzionat cu Creştinii după Scriptură, formând Cultul Creştin după
Evanghelie, cu două ramuri: ramura I (Creştinii după Evanghelie, propriu-zişi), care practică botezul la
majorat, şi ramura a II-a, care practică botezul la naştere.

     Din 1946, Creştinii după Evanghelie au fost recunoscuţi ca având calitatea de cult. După Revoluţia din
decembrie 1989, cele două ramuri ale cultului s-au despărţit, fiecare ramură alegându-şi organe proprii şi
desfăşurând activitate în mod independent. Ramura a doua s-a intitulat Biserica Evanghelică Română.

     În prezent există două culte distincte, Cultul Creştin după Evanghelie şi Biserica Evanghelică Română.
La recensământul din anul 2002,  au fost recenzaţi 44.476 de credincioşi ai Cultului Creştin după
Evanghelie.

     Sub aspect organizatoric, Cultul Creştin după Evanghelie este structurat astfel: la nivel local
funcţionează comunitatea cu un număr de cel puţin 20 membri majori. În întreaga ţară sunt 678 de adunări
(biserici); adunările  au personalitate juridică şi sunt conduse de doi până la cinci „fraţi bătrâni” (prezbiteri),
care sunt şi „vestitori ai Evangheliei” în comunitatea respectivă. În prezent cultul dispune de 724 vestitori.

     În anul 1994 a fost hotărâtă crearea unei structuri organizatorice noi, comunitatea zonală; funcţionează
16 asemenea organisme, conduse de Sfatul de fraţi zonal, ales de adunarea generală; Sfatul de fraţi zonal
alege un comitet de conducere.

     La nivel central, Uniunea Bisericilor Cultului Creştin după Evanghelie este condusă de Sfatul de fraţi pe
ţară, care alege conducerea operativă, formată din preşedinte şi doi vicepreşedinţi. Organul suprem al
Uniunii este Conferinţa generală ce se întruneşte o dată la 4 ani, care alege Sfatul de fraţi pe ţară şi
confirmă conducerea operativă a Uniunii.

     Cultul Creştin după Evanghelie are sub egida sa Institutul Teologic de grad universitar din Bucureşti
„Timotheus” şi 5 şcoli biblice. Editează, din 1949, revista „Calea Credinţei”, precum şi revista „Ecouri
creştine”. De asemenea, a tipărit mai multe lucrări teologice.

     Din anul 1990, sub egida Cultului Creştin după Evanghelie funcţionează un număr de aprox. 40 de 
asociaţii şi fundaţii. Toate sunt persoane juridice şi îşi desfăşoară activitatea cu majoritatea membrilor
cultului, unele având şi secţii de învăţământ, orfelinate, grădiniţe de copii, activităţi umanitare de ajutorare
etc.

     După decembrie 1989 s-au reluat legăturile cu multe biserici evanghelice din străinătate, care s-au
manifestat prin evanghelizări şi schimburi de lucrări şi studii biblice, prin acţiuni de caritate.
 GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE privind recunoaşterea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Creştine

după Evanghelie din România - Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie din România

( Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 638 din 04/09/2008)

În temeiul art. 29 alin. (3) şi al art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 49
alin. (2) şi (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. - Se recunoaşte Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Creştine după
Evanghelie din România - Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie din România, prevăzut în anexa
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul Culturii şi Cultelor,

Adrian Iorgulescu

Bucureşti, 20 august 2008.

 Nr. 897.

Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Creştine după Evanghelie din România -
Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie din România

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1. -
(1) Biserica Creştină după Evanghelie din România - Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie din
România, denumită în continuare BCER-UBCE, recunoaşte Biblia - Cuvântul lui Dumnezeu - ca autoritate
supremă de viaţă.
(2) În activitatea sa, BCER-UBCE respectă Constituţia şi celelalte legi ale statului român.
Art. 2. -
(1) Creştinii după Evanghelie se unesc în Numele Domnului Isus Cristos în biserici, "adunări" locale, pe
baza Mărturisirii de Credinţă şi a prevederilor prezentului statut. Ei se supun autorităţii Bisericii locale,
exercitată prin Comitetul de presbiteri.
(2) Mărturisirea de Credinţă reprezintă convingerile esenţiale ale creştinilor după Evanghelie, pe baza
cărora se realizează unitatea de învăţătură şi practică a bisericilor în cadrul BCER-UBCE.
Art. 3. -
(1) BCER-UBCE este formată din totalitatea bisericilor locale care, în mod liber, au adoptat Mărturisirea de
Credinţă şi funcţionează conform prezentului statut, având drept scop sprijinirea reciprocă în îndeplinirea
misiunii Bisericii şi pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor religioase.
(2) BCER-UBCE este persoană juridică.
Art. 4. - Structura organizatorică a BCER-UBCE este următoarea: Biserica locală, Comunitatea zonală şi
Uniunea Creştină după Evanghelie din România, care sunt persoane juridice şi se organizează şi
funcţionează conform prevederilor prezentului statut.

Art. 5. - În cadrul BCER-UBCE se pot înfiinţa şi pot funcţiona instituţii de învăţământ de toate gradele,
de educaţie religioasă, fundaţii, asociaţii, societăţi misionare, aşezăminte de caritate şi filantropice şi altele
asemenea, cu respectarea Mărturisirii de Credinţă, a prezentului statut şi a prevederilor legale în vigoare.
Art. 6. -
(1) BCER-UBCE se organizează, se administrează şi funcţionează în mod liber şi autonom faţă de stat şi
orice altă persoană fizică ori juridică, de drept public sau privat.
(2) BCER-UBCE nu este şi nici nu poate fi angajată politic.
(3) Conducerea BCER-UBCE şi presbiterii nu pot fi membri ai partidelor politice.
Art. 7. - BCER-UBCE poate solicita sprijinul instituţiilor de stat sau private pentru realizarea scopurilor
ei. Ajutorul se acordă potrivit prevederilor legale în vigoare şi nu poate fi condiţionat.
Art. 8. - Creştinii după Evanghelie, în baza principiului de preoţie universală, au dreptul şi
responsabilitatea de a sluji şi de a mărturisi Evanghelia.

Art. 9. - Biserica locală este autonomă, în condiţiile Mărturisirii de Credinţă şi ale prezentului statut. Ea se
află în raporturi de egalitate cu celelalte biserici locale şi se poate asocia pentru proiecte comune cu acestea.

CAPITOLUL II
Biserica locală
SECŢIUNEA 1
Definire şi constituire
Art. 10. -
(1) Biserica locală are personalitate juridică.
(2) Biserica locală cu personalitate juridică se înfiinţează prin unirea de bunăvoie a minimum 15
credincioşi născuţi din nou, care au primit botezul Nou-Testamental şi care acceptă din proprie convingere
Mărturisirea de Credinţă. Biserica locală se organizează şi funcţionează conform prezentului statut.
Art. 11. -
(1) Biserica locală se înfiinţează prin hotărârea adunării generale de constituire. Constituirea Bisericii locale
se consemnează într-un proces-verbal, întocmit în 3 exemplare, semnat de către fiecare credincios. După
constituire, Biserica locală are datoria de a comunica înfiinţarea ei Comitetului zonal şi UBCE, trimiţând
acestora câte un exemplar din procesul-verbal. UBCE comunică Ministerului Culturii şi Cultelor înfiinţarea
noii Biserici locale.
(2) Comitetul executiv eliberează autorizaţie de funcţionare, cu avizul favorabil al Comunităţii zonale,
după care Biserica locală dobândeşte personalitate juridică.
Art. 12. -
(1) Grupul de credincioşi care nu îndeplineşte condiţiile înfiinţării unei Biserici locale cu personalitate
juridică se poate constitui ca Biserică filială a unei Biserici locale cu personalitate juridică din aceeaşi
Comunitate zonală.
(2) Biserica filială se înfiinţează şi funcţionează sub autoritatea unei biserici locale, care întreprinde
demersurile necesare pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare.
Art. 13. - În activitatea sa, Biserica locală are următoarele obiective principale:
1. glorificarea lui Dumnezeu prin închinare;
2. creşterea spirituală a credincioşilor;
3. vestirea Evangheliei şi misiune;
4. educarea în spirit creştin a tinerilor, adolescenţilor şi copiilor;
5. ajutorarea celor în nevoie.
Art. 14. -
(1) Biserica locală, prin slujitorii ei, practică în conformitate cu Mărturisirea de Credinţă acte de cult,
activităţi religioase şi activităţi sociale şi caritabile.
(2) Actele de cult practicate sunt următoarele:
a) botezul Nou-Testamental;
b) masa Domnului.
(3) Activităţile religioase practicate sunt următoarele:
a) căsătoria;

b) binecuvântarea;
c) recunoaşterea lucrătorilor;
d) înmormântarea;
e) conferinţe, tabere, seminarii creştine;
f) alte activităţi cu caracter creştin evanghelic.
(4) Activităţile prevăzute la alin. (1) se desfăşoară în lăcaşul de cult al Bisericii, în locuri publice, private
sau, după caz, în case particulare - cu acordul proprietarului -, conform specificului BCER-UBCE.
Art. 15. - În îndeplinirea obiectivelor ei, conform specificului BCER-UBCE, Biserica locală organizează,
în mod unilateral sau în colaborare cu alte biserici, adunări religioase obişnuite şi speciale pentru
mărturisirea învăţăturii creştine evanghelice, predicarea Evangheliei, precum şi alte activităţi.
 Art. 16. - Refuzul Comunităţii zonale de a aviza eliberarea autorizaţiei de funcţionare se soluţionează de
către Comitetul executiv. Comunitatea zonală poate contesta hotărârea Comitetului executiv la Consiliul
naţional.
SECŢIUNEA a 2-a
Membri şi aparţinători
Art. 17. -
(1) Calitatea de membru al unei Biserici locale se primeşte în mod individual şi voluntar, în urma pocăinţei,
credinţei şi a botezului Nou-Testamental, acceptând Mărturisirea de Credinţă a BCER-UBCE şi prezentul
statut.
(2) Înscrierea în Registrul de evidenţă a membrilor Bisericii se face pe baza solicitării scrise.
(3) Calitatea de membru nu poate fi exercitată în acelaşi timp decât într-o singură Biserică locală.
Art. 18. -
(1) Un membru al Bisericii locale se poate transfera dintr-o Biserică locală în alta, printr-o solicitare scrisă
aprobată de către Comitetul de presbiteri al Bisericii unde se transferă.
(2) Biserica locală de unde se transferă are obligaţia ca, în termen de 30 de zile calendaristice, să elibereze
o adeverinţă, în care vor fi menţionate datele de identificare ale solicitantului, data botezului, data de la care
este membru în Biserica locală respectivă şi specificarea dacă se află sau nu sub sancţiune disciplinară.
(3) Un membru sancţionat disciplinar nu se poate transfera decât după ridicarea sancţiunii de către
Biserica locală care i-a aplicat-o.
Art. 19. -
(1) Fiecare membru şi slujitor al Bisericii locale recunoaşte şi se supune autorităţii acesteia, exercitată prin
Comitetul de presbiteri.
(2) Membrii şi slujitorii Bisericii nu pot fi în acelaşi timp şi membri ai organizaţiilor cu ideologie,
învăţătură şi practică contrare Sfintelor Scripturi.
Art. 20. - Membrii Bisericii locale au următoarele drepturi:
a) să participe activ la toate serviciile şi adunările Bisericii locale, dacă nu au intrat sub incidenţa unei
sancţiuni disciplinare;
b) să beneficieze de comuniune frăţească, de sprijin moral şi asistenţă spirituală;
c) să îşi manifeste credinţa creştină şi s-o promoveze prin activităţi religioase şi sociale;
d) să participe la activităţile Bisericii organizate în familii, lăcaşuri de cult, locuri publice;
e) să slujească şi să mărturisească Evanghelia în conformitate cu darurile spirituale primite şi recunoscute
de Biserică, prin evanghelizare personală şi publică, prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu în lăcaşuri
de cult şi în locuri publice şi private, prin conducerea grupurilor mici, precum şi prin alte activităţi
religioase.
Art. 21. - Membrii Bisericii au datoria:
a) să respecte principiile de credinţă şi să trăiască în acord cu învăţăturile Bibliei;
b) să recunoască şi să se supună autorităţii Bisericii locale;
c) să susţină Biserica locală prin mijloace financiare şi/sau materiale;
d) să respecte Mărturisirea de Credinţă şi prezentul statut.
Art. 22. -
(1) Comitetul de presbiteri aplică sancţiuni disciplinare gradual, după caz, oricărui membru al Bisericii care
s-a făcut vinovat de trăire în păcat, abatere de la Mărturisirea de Credinţă, de la prezentul statut, absenţă
îndelungată, dezbinare sau alte abateri de la conduita creştină. Sancţiunile disciplinare privesc interzicerea
participării la Masa Domnului, a rugăciunii în public şi a oricărei altei activităţi în cadrul Bisericii.
Ridicarea sancţiunilor disciplinare se face de către Comitetul de presbiteri care a decis respectivele
sancţiuni, în urma constatării unei pocăinţe reale a celui pus sub sancţiune. Comitetul de presbiteri aduce la
cunoştinţa Bisericii sancţiunile disciplinare aplicate sau ridicate unui membru al Bisericii.
(2) Sancţiunile disciplinare sunt:
a) mustrarea în faţa Comitetului de presbiteri;
b) mustrarea în faţa Bisericii;
c) retragerea temporară a unor drepturi;
d) excluderea.
(3) În desfăşurarea activităţii sale, Biserica poate decide, în cazuri riguros determinate, interzicerea pe
proprietatea Bisericii a accesului unor persoane care tulbură serviciile divine.
Art. 23. -
(1) Calitatea de membru al Bisericii încetează prin transfer, retragere, excludere, absenţă îndelungată
nejustificată, deces.
(2) Retragerea se face prin declaraţie scrisă. Excluderea se transmite persoanei excluse şi se comunică
Adunării generale a membrilor, în urma cercetării şi hotărârii Comitetului de presbiteri. Excluderea se face
pentru trăire în păcat, nerespectarea Mărturisirii de Credinţă, a prezentului statut, producerea de dezbinare,
împărtăşirea sau promovarea unor învăţături străine Evangheliei sau alte acte care compromit grav mărturia
de credincios.
 (3) Membrii transferaţi, retraşi sau excluşi nu au niciun drept asupra bunurilor şi valorilor aduse sub orice
formă în patrimoniul Bisericii. Dacă membrii retraşi sau excluşi au statut de angajat al Bisericii locale sau
al BCER-UBCE, contractul lor de muncă încetează.
Art. 24. - În urma dovezilor de pocăinţă ale persoanei excluse şi a solicitării scrise a acesteia, Comitetul
de presbiteri hotărăşte reprimirea celui exclus şi comunică Adunării generale această decizie. Atât
excluderea, cât şi reprimirea se operează în evidenţele Bisericii locale.
Art. 25. - Sunt considerate aparţinătoare ale Bisericii locale următoarele persoane:
a) copiii nebotezaţi ai membrilor Bisericii;
b) cele care au acceptat în scris Mărturisirea de Credinţă, dar nu sunt încă botezate.
Art. 26. -
(1) Aparţinătorii nu beneficiază de drepturile membrilor Bisericii, dar se supun autorităţii acesteia.
(2) Comitetul de presbiteri poate acorda asistenţă religioasă aparţinătorilor, la cerere, respectând
Mărturisirea de Credinţă şi mărturia creştină.
Art. 27. - Copiii membrilor BCER-UBCE studiază religia în învăţământul public cu profesori ce aparţin
din punct de vedere confesional Alianţei Evanghelice din România. În cazul în care acest lucru nu este

posibil, copiii vor studia religia în bisericile locale, cu profesori recunoscuţi de Uniunea Creştină după
Evanghelie, denumită în continuare UCDE, şi conform programei Alianţei Evanghelice din România,
aprobată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. De asemenea, părintele sau tutorele legal poate
solicita, în scris, conducerii şcolii ca elevul să nu frecventeze ora de religie.

SECŢIUNEA a 3-a
Slujitori în Biserică
Art. 28. - Fiecare membru al Bisericii locale, pe baza principiului preoţiei universale, are dreptul să
slujească lui Dumnezeu şi semenilor în conformitate cu darurile spirituale primite şi recunoscute de
Biserica locală.
Art. 29. -
(1) Fraţii credincioşi, cu o viaţă spirituală matură, pot sluji, sub autoritatea Bisericii locale, ca: presbiteri,
învăţători, evanghelişti, misionari, diaconi etc.
(2) Credincioşii recunoscuţi de Biserica locală pot lucra în domeniile:
a) conducere şi administrare;
 b) păstorire;
c) edificare spirituală şi echipare;
d) proclamarea Evangheliei;
e) întemeiere de noi biserici;
f) tineret, adolescenţi şi copii;
g) promovarea valorilor creştine în spitale, centre de plasament, grădiniţe, şcoli, penitenciare, unităţi
militare, şcoli de reeducare, aziluri şi alte organizaţii, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
h) alte slujiri, conform cu Mărturisirea de Credinţă.
(3) Surorile credincioase, cu o viaţă spirituală matură, pot sluji, conform darurilor spirituale primite şi
recunoscute, sub autoritatea Bisericii locale, în:
a) lucrarea cu femeile, cu adolescenţii şi cu copiii;
b) domeniul muzical;
c) activităţi sociale şi de caritate;
d) promovarea valorilor creştine în spitale, centre de plasament, grădiniţe, şcoli, penitenciare, unităţi
militare, şcoli de reeducare, aziluri şi alte organizaţii, cu respectarea prevederilor legale;
e) alte slujiri, conform cu Mărturisirea de Credinţă.
(4) Autoritatea fiecărui slujitor al Bisericii este recunoscută prin exemplul personal de viaţă şi slujire.
Art. 30. -
(1) Biserica locală, prin Comitetul de presbiteri, poate angaja personal pentru lucrări spirituale şi/sau
administrative.
(2) Comitetul de presbiteri poate desface contractul de muncă al personalului angajat care nu îşi
îndeplineşte îndatoririle sau care se face vinovat de abateri morale, abateri de la Mărturisirea de Credinţă
sau de la prezentul statut.
SECŢIUNEA a 4-a
Organizarea şi funcţionarea Bisericii locale

Art. 31. - Adunarea generală constă în întrunirea membrilor Bisericii locale. Ea este convocată anual şi, în
mod excepţional, poate fi convocată ori de câte ori este nevoie. Adunarea generală este convocată de către
Comitetul de presbiteri cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte, anunţându-se ordinea de zi. Ea
funcţionează regulamentar dacă este întrunit cvorumul stabilit de Biserica locală.
Art. 32. -
(1) Adunarea generală confirmă deciziile Comitetului de presbiteri în domeniul spiritual şi le validează pe
cele din domeniile organizatoric şi administrativ.
(2) În domeniul spiritual, Adunarea generală confirmă numirea slujitorilor în Biserică, numirea
slujitorilor din Biserică care lucrează ca misionari în ţară şi în străinătate, excluderea şi reprimirea
membrilor.
(3) În domeniul organizatoric, Adunarea generală aprobă afilierea sau retragerea din asociaţii religioase,
desemnarea delegaţiilor Bisericii la Adunarea generală a Comunităţii zonale, înfiinţarea de unităţi şcolare şi
preşcolare, de educaţie religioasă, fundaţii, asociaţii, societăţi misionare, aşezăminte de caritate şi
filantropice şi altele asemenea, cu respectarea Mărturisirii de Credinţă, a prezentului statut şi a prevederilor
legale în vigoare.
(4) În domeniul administrativ, Adunarea generală aprobă situaţia financiară a Bisericii, angajarea şi
desfacerea contractului de muncă al personalului, achiziţionarea şi înstrăinarea de bunuri mobile sau
imobile.

SECŢIUNEA a 5-a
Comitetul de presbiteri al Bisericii locale
Art. 33. - Comitetul de presbiteri este organul de conducere al Bisericii locale. El se întruneşte lunar şi ori
de câte ori este nevoie, iar trimestrial îşi evaluează activitatea. Cu ocazia desfăşurării lucrărilor Adunării
generale, Comitetul de presbiteri îşi prezintă raportul de activitate.
Art. 34. - Comitetul de presbiteri este alcătuit dintre presbiterii Bisericii locale.
Art. 35. - Membrii Comitetului de presbiteri sunt recunoscuţi în Biserică pe baza:
a) caracterului şi calităţilor lor de slujire, descrise în 1Timotei 3:1-7 şi Tit 1:5-9;
b) darului primit din partea Duhului Sfânt, practicat şi recunoscut în Biserică;
c) chemării şi responsabilităţii pe care şi le asumă în conducere şi administrare.
Art. 36. -
(1) Comitetul de presbiteri conduce, supraveghează şi răspunde pentru toate activităţile spirituale şi
administrative desfăşurate în Biserica locală.
(2) Comitetul de presbiteri îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) stabilirea, motivarea şi implementarea viziunii şi strategiei Bisericii locale;
b) păstorirea şi consilierea spirituală, cu obligativitatea păstrării confidenţialităţii;
c) consolidarea spirituală a credincioşilor şi aplicarea învăţăturilor Bibliei;
d) păstrarea învăţăturii Bibliei;
 e) pregătirea şi echiparea celorlalţi slujitori;
f) cooptarea de slujitori în vederea recunoaşterii lor ca presbiteri;
g) sprijinirea şi promovarea membrilor în lucrare;
h) recomandarea studenţilor pentru instituţii creştine de învăţământ;
i) coordonarea lucrătorilor din Biserică care îşi desfăşoară activitatea ca misionari în ţară şi în străinătate;
j) colaborarea cu misionarii străini care activează sub autoritatea Bisericii locale;
k) angajarea şi desfacerea contractului de muncă al personalului spiritual şi/sau administrativ;
l) asigurarea disciplinei în Biserica locală.
Art. 37. - Eliberarea din slujba de presbiter a unui membru al Comitetului de presbiteri survine în
următoarele situaţii:
a) trăirea în păcat;
b) abaterea de la caracterul presbiterului, definit de 1Timotei 3:1-7 şi Tit 1:5-9;
c) abateri de la Mărturisirea de Credinţă şi de la prezentul statut;
d) incapacitate fizică sau intelectuală;
e) inactivitate în cadrul Comitetul de presbiteri.
Art. 38. - Sancţionarea disciplinară a unui presbiter se realizează de către Comitetul de presbiteri, cu
aducerea cazului la cunoştinţa Bisericii locale.
Art. 39. -
(1) Suspendarea Comitetului de presbiteri se face la solicitarea scrisă a majorităţii simple a membrilor
Bisericii locale sau a majorităţii absolute a membrilor Comitetului de presbiteri.
(2) Comitetul zonal poate hotărî măsuri disciplinare, mergând până la suspendarea Comitetului de
presbiteri, cu avizul Comitetului executiv, pentru abateri de la Mărturisirea de Credinţă şi de la prezentul
statut, abuzuri, răzvrătire, incapacitate de a conduce Biserica locală.
(3) Interimatul se realizează prin delegare de către Comunitatea zonală.
Art. 40. - Reprezentarea intereselor Bisericii locale se face prin delegare de către Comitetul de presbiteri.

SECŢIUNEA a 6-a
Patrimoniul Bisericii locale
Art. 41. -
(1) Biserica locală poate avea în proprietate bunuri mobile şi imobile după cum urmează:
a) case de rugăciune ale Bisericii, cu anexele lor şi terenurile aferente;
b) alte clădiri cu dotările lor;
 c) terenuri agricole;
d) bibliotecă;
e) cimitir;
f) mijloace auto;
g) unităţi de învăţământ, de caritate, centre de plasament, aziluri, cu bunurile mobile specifice acestora, şi
altele.
(2) Bunurile sacre ale Bisericii sunt: casele de rugăciune, lăcaşurile de cult, cu terenurile şi anexele
aferente, cimitirele confesionale, alte bunuri destinate actelor de cult şi activităţilor religioase. Ele sunt
imprescriptibile şi insesizabile, conform prevederilor legale în vigoare.
(3) Înstrăinarea caselor de rugăciune şi a terenurilor aferente se face de către Biserica locală, cu avizul
Comitetului zonal şi al Comitetului executiv.
Art. 42. - Biserica locală gestionează patrimoniul propriu, prin Comitetul de presbiteri, cu respectarea
legislaţiei în vigoare şi a prezentului statut.
Art. 43. -
(1) Biserica locală se întreţine prin contribuţia membrilor ei.
(2) Biserica locală, potrivit legii şi cu respectarea moralităţii creştine, poate primi daruri, contribuţii,
donaţii, sponsorizări, succesiuni din partea membrilor şi aparţinătorilor ei, ale unor persoane fizice sau ale
unor organizaţii din ţară ori din străinătate. Acestea se contabilizează conform legii.
(3) Niciunul dintre bunurile intrate în patrimoniul Bisericii nu poate face obiectul revendicărilor
ulterioare.
Art. 44. - Biserica locală are îndatorirea să contribuie la susţinerea financiară a BCER-UBCE la nivel
local, zonal şi naţional, conform hotărârilor organelor statutare.
Art. 45. - Ştampila Bisericii locale este rotundă, cu diametrul de 35 mm, constituită din două cercuri
concentrice aflate la distanţă de 5 mm unul de altul, între care se înscriu iniţialele BCER-UBCE. În
interiorul cercului mic se află înscrise sediul Bisericii şi, după caz, sigla şi numele Bisericii.
Art. 46. -
(1) Biserica locală încetează să mai existe în momentul în care nu îşi mai îndeplineşte scopul.
(2) În cazul în care Biserica locală se va abate de la Mărturisirea de Credinţă şi de la prezentul statut,
acesteia i se va retrage autorizaţia de funcţionare de către Comitetul executiv, la propunerea Comunităţii
zonale.
 (3) În aceste cazuri, patrimoniul Bisericii locale va fi preluat de deplin drept de către BCER-UBCE, în
prezenţa unui delegat din partea Comitetului executiv, pe bază de procesverbal; repartizarea se face de către
Consiliul naţional, la propunerea Comitetului zonal.
Art. 47. -
(1) Bisericile locale creştine după Evanghelie şi asociaţiile de biserici creştine după Evanghelie din
străinătate, care au la bază Mărturisirea de Credinţă şi recunosc prezentul statut, se pot afilia la BCER-
UBCE, pe bază de protocol.
(2) Bisericile locale creştine după Evanghelie din străinătate care s-au afiliat la BCER-UBCE îşi vor
desemna reprezentanţi în organele de coordonare, conducere şi reprezentare ale UCDE, în conformitate cu
prevederile prezentului statut.

CAPITOLUL III
Comunitatea zonală
SECŢIUNEA 1
Definire şi constituire
Art. 48. -
(1) Comunitatea zonală este o asociere a bisericilor locale de pe raza unuia sau a mai multor judeţe
limitrofe, realizată în scopul de a colabora la proclamarea Evangheliei, de a se sprijini reciproc în
activităţile lor şi de a avea un mijloc de reprezentare în faţa autorităţilor şi în relaţiile cu UCDE, în limitele
competenţei sale.
(2) Fiecare Biserică locală trebuie să facă parte dintr-o zonă. Participarea la proiectele zonei este
opţională.
(3) Comunitatea zonală se organizează şi funcţionează cu respectarea prezentului statut şi a Mărturisirii
de Credinţă.
(4) Un grup de minimum 10 biserici locale cu personalitate juridică din acelaşi judeţ sau din judeţe
limitrofe poate solicita înfiinţarea unei comunităţi zonale. Comunitatea ia fiinţă după obţinerea acordului
Consiliului naţional, în urma avizului Comitetului executiv.
(5) Fiecare comunitate zonală trebuie să facă parte din BCER-UBCE.
(6) În aceeaşi localitate nu pot funcţiona două comunităţi zonale.
Art. 49. -
(1) Pentru obţinerea personalităţii juridice, Comunitatea zonală va adresa UCDE o cerere scrisă, care va fi
însoţită de următoarele documente:
 a) procesul-verbal al Adunării generale, din care să rezulte că minimum trei pătrimi din numărul
reprezentanţilor împuterniciţi de bisericile locale pentru Adunarea generală respectivă solicită Consiliului
naţional dobândirea personalităţii juridice;
b) solicitarea scrisă a bisericilor din Comunitatea zonală, care doresc acordarea personalităţii juridice,
semnată de membrii comitetelor locale de presbiteri.
(2) Procesul-verbal va fi semnat şi de către membrul Comitetului executiv care a participat la Adunarea
generală.
(3) Eliberarea şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a Comunităţii zonale ca persoană juridică se fac de
către Comitetul executiv, ca urmare a hotărârii Consiliului naţional.
Art. 50. - Bisericile aparţinând unei naţionalităţi conlocuitoare se pot constitui în comunităţi etnice,
similare celor zonale, cu obligaţia menţinerii unităţii BCER - UBCE. În acest caz, comunitatea poartă
numele naţionalităţii respective.

SECŢIUNEA a 2-a
Adunarea generală a Comunităţii zonale
Art. 51. -
(1) Adunarea generală a Comunităţii zonale este organul de conducere al Comunităţii zonale.
(2) Adunarea generală a Comunităţii zonale este alcătuită din delegaţi ai bisericilor locale din zonă, în
proporţie de 1 la 30 de membri.
(3) Bisericile locale cu mai puţin de 30 de membri au dreptul la un delegat.
Art. 52. -
(1) Adunarea generală a Comunităţii zonale se întruneşte cel puţin o dată pe an. Convocarea o face
Comitetul zonal cu 30 de zile înainte de întâlnire. Adunarea generală a Comunităţii zonale este valabil
constituită dacă sunt prezente două treimi din numărul delegaţilor.
(2) Dacă nu se întruneşte numărul de delegaţi potrivit alin. (1), şedinţa se suspendă două ore şi se reia în
acelaşi loc, cu aceeaşi ordine de zi, cu delegaţii prezenţi, iar hotărârile se vor lua cu majoritatea de trei
pătrimi din numărul celor prezenţi.
Art. 53. - Adunarea generală a Comunităţii zonale îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) aprobă schema de personal întocmită de Comitetul zonal;
b) stabileşte contribuţia anuală pentru susţinerea Comunităţii zonale, la propunerea Comitetului zonal;
c) decide achiziţionarea şi înstrăinarea de bunuri mobile şi imobile;
d) decide asupra modului de administrare a patrimoniului Comunităţii zonale;
 e) aprobă şi descarcă bugetul anual al Comitetului zonal;
f) propune Comitetului executiv suspendarea autorizaţiei de funcţionare a unei Biserici locale aflate în
situaţie de criză.
Art. 54. -
(1) Adunarea generală are caracter electiv, de regulă o dată la 4 ani, când alege:
a) Comitetul zonal dintre presbiterii desemnaţi de către bisericile locale;
b) preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul Comunităţii zonale, după caz;
c) coordonatorii de comisii;
d) reprezentanţii comitetelor zonale în Consiliul naţional, în proporţie de 1 la 600 de membri ai
Comunităţii zonale, şi delegaţii pentru Conferinţa naţională a BCER-UBCE, dintre membrii Comitetului
zonal, în proporţie de 1 la 200 de membri;
e) 2 sau 3 cenzori cu atribuţia de a controla gestiunea Comunităţii zonale şi de a întocmi rapoarte către
Adunarea generală anuală.
(2) La Adunarea generală electivă participă cu statut de invitat un membru al Comitetului executiv.

SECŢIUNEA a 3-a
Comitetul zonal al Comunităţii zonale
Art. 55. -
(1) Comitetul zonal este organul permanent de îndrumare şi asistenţă al Comunităţii zonale, fiind compus
din 5 până la 17 membri.
(2) Comitetul zonal se întruneşte cel puţin o dată la 3 luni.
(3) Comitetul zonal este valabil constituit dacă sunt prezente cel puţin două treimi din numărul
membrilor.
(4) Deciziile Comitetului zonal se iau cu majoritatea absolută.
Art. 56. - În cazul în care un membru al Comitetului zonal a fost revocat, a demisionat sau a decedat, se
va coopta un membru al Adunării generale al Comunităţii zonale, urmând ca prima Adunare generală a
Comunităţii zonale să aprobe cooptarea sau să aleagă altă persoană.
Art. 57. - Comitetul zonal îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) coordonează activitatea Comunităţii zonale între adunările generale;
b) menţine legătura cu comitetele bisericilor locale;
c) urmăreşte aplicarea Mărturisirii de Credinţă şi a prezentului statut în activitatea bisericilor;
d) sprijină bisericile locale în probleme de reprezentare, organizare, funcţionare şi disciplină, la cerere;
 e) încurajează şi sprijină material şi spiritual înfiinţarea de noi biserici;
f) avizează înfiinţarea de noi biserici;
g) organizează programe de învăţământ şi cursuri biblice;
h) acordă ajutor material bisericilor şi persoanelor aflate în nevoie;
i) sprijină şi organizează tabere pentru tineret, adolescenţi şi copii;
j) sprijină material şi spiritual activitatea în case de odihnă, aziluri de bătrâni, centre de plasament, edituri,
tipografii, şcoli, studiouri de radio şi televiziune şi alte activităţi organizate în cadrul Comunităţii zonale;
k) întocmeşte schema de personal a Comunităţii zonale, angajează, desface contractul de muncă şi
coordonează activitatea personalului;
l) solicită Comitetului executiv avizarea suspendării unui comitet de presbiteri al unei biserici locale
aflate în situaţie de criză;
m) propune Adunării generale suspendarea autorizaţiei de funcţionare a unei biserici locale aflate în
situaţie de criză;
n) duce la îndeplinire hotărârile şi sarcinile încredinţate de Adunarea generală, precum şi pe cele
încredinţate de BCER-UBCE;
o) transmite către Comitetul executiv procesul-verbal întocmit cu ocazia Adunării generale elective a
Comunităţii zonale;
p) aprobă membrii comisiilor de lucru propuşi de coordonatorii acestora;
r) propune spre aprobare Adunării generale cuantumul contribuţiei anuale de susţinere a zonei;
s) propune dezvoltarea de strategii zonale;
ş) hotărăşte asupra cheltuielilor necesare susţinerii activităţii Comunităţii zonale.
Art. 58. - Întrunirile Comitetului zonal sunt conduse de către preşedinte, vicepreşedinte şi secretar, după
caz, şi de un prezidiu ales.
Art. 59. - Comitetul zonal emite hotărâri care sunt semnate de către persoanele desemnate. Reprezentarea
intereselor Comunităţii zonale pe plan oficial se va face prin delegări de către Comitetul zonal.
Art. 60. - Preşedintele duce la îndeplinire hotărârile Comitetului zonal. El îndrumă şi coordonează
activitatea personalului angajat.
Art. 61. - Secretarul Comunităţii zonale îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) asigură corespondenţa Comunităţii zonale;
b) întocmeşte procesele-verbale ale Adunării generale zonale şi ale şedinţelor Comitetului zonal;
c) asigură orice alte evidenţe necesare activităţii Comunităţii zonale;
d) transmite în scris bisericilor locale hotărârile luate de Comitetul zonal.
 Art. 62. -
(1) În cadrul Comunităţii zonale funcţionează următoarele comisii:
a) învăţământ - mass-media;
b) tineret - adolescenţi - copii;
c) păstorire - disciplină;
d) evanghelizare - misiune;
e) financiar - juridic;
f) construcţii - ajutorări.
(2) Comunitatea zonală poate înfiinţa şi alte comisii.
(3) În fiecare comisie, compusă din 2 până la 8 membri, va activa un coordonator. Coordonatorii acestor
comisii sunt de drept membri în Comitetul zonal.
(4) Fiecare membru al Comitetului zonal face parte dintr-o comisie.
(5) Membrii Comitetului executiv ai UCDE nu pot avea responsabilităţi de coordonare în comunităţile
zonale

SECŢIUNEA a 4-a
Patrimoniul Comunităţii zonale
Art. 63. -
(1) Comunitatea zonală are patrimoniu propriu. Acesta poate fi compus din:
a) clădiri şi terenuri;
b) edituri, tipografii, case de odihnă, tabere, studiouri pentru radio şi televiziune;
c) echipamente tehnice;
d) mijloace auto;

e) alte bunuri mobile şi imobile.

(2) Înstrăinarea bunurilor din patrimoniu se face numai cu hotărârea Adunării generale a Comunităţii
zonale, iar înstrăinarea clădirilor şi a terenurilor din patrimoniu se face şi cu avizul Comitetului executiv.
(3) Bunurile sacre sunt: casele de rugăciune, lăcaşurile de cult, cu terenurile şi anexele aferente, cimitirele
confesionale, alte bunuri destinate actelor de cult şi activităţilor religioase. Aceste bunuri sunt
imprescriptibile şi insesizabile, conform dispoziţiilor legale în vigoare.
Art. 64. - Patrimoniul Comunităţii zonale provine şi se întreţine din contribuţia bisericilor componente,
prin donaţii şi/sau sponsorizări din ţară şi din străinătate.
 Art. 65. - Ştampila Comunităţii zonale este rotundă, cu diametrul de 35 mm, constituită din două cercuri
concentrice aflate la distanţa de 5 mm unul de altul, între care se înscriu iniţialele "BCER-UBCE". În
interiorul cercului mic se înscriu cuvintele "Comunitatea zonală", urmate de numele zonei.
Art. 66. -
(1) Desfiinţarea unei comunităţi zonale sau etnice a bisericilor creştine după Evanghelie se poate face de
către Adunarea generală a Comunităţii zonale sau etnice, cu votul a cel puţin două treimi din numărul
membrilor ei. Convocarea se face de către Comitetul zonal, cu cel puţin 30 de zile înainte. Hotărârea
desfiinţării Comunităţii zonale se aprobă cu cel puţin trei pătrimi din numărul voturilor celor prezenţi. De
asemenea, Adunarea generală a Comunităţii zonale va decide repartizarea patrimoniului, cu avizul
Consiliului naţional.
(2) Divizarea sau comasarea unei comunităţi zonale sau etnice existente se face prin hotărâre a
Consiliului naţional, la iniţiativa Comunităţii zonale respective.

CAPITOLUL IV
Uniunea Creştină după Evanghelie
SECŢIUNEA 1
Definire
Art. 67. -
(1) Uniunea Creştină după Evanghelie este organul naţional de reprezentare a intereselor BCER-UBCE şi
un mijloc de slujire şi asistenţă acordată bisericilor creştine după Evanghelie locale şi celorlalte părţi
componente ale BCER-UBCE.
(2) UCDE nu este ierarhie ecleziastică.
(3) Organele de coordonare, conducere şi reprezentare ale UCDE sunt: Conferinţa naţională, Consiliul
naţional, Comitetul executiv.

SECŢIUNEA a 2-a
Conferinţa naţională a BCER-UBCE
Art. 68. -
(1) Conferinţa naţională a BCER-UBCE este structura naţională de coordonare şi îndrumare a BCER-
UBCE.
 (2) Conferinţa naţională se întruneşte în mod ordinar o dată la 4 ani şi are caracter electiv şi, în mod
extraordinar, la cererea scrisă a două treimi din numărul membrilor Consiliului naţional.
(3) Conferinţa naţională a BCER-UBCE este compusă din delegaţii comunităţilor zonale, aleşi în
proporţie de un delegat la 200 de membri.
Art. 69. -
(1) Convocarea Conferinţei naţionale se face de către Comitetul executiv, ca urmare a deciziei Consiliului
naţional al BCER-UBCE, cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte, comunicându-se în scris
comunităţilor zonale locul, data şi ordinea de zi. Conferinţa naţională este valabil întrunită dacă participă
cel puţin trei pătrimi din numărul delegaţilor.
(2) Dacă nu se întruneşte numărul de delegaţi potrivit alin. (1), şedinţa se suspendă două ore şi se reia în
acelaşi loc, cu aceeaşi ordine de zi, cu delegaţii prezenţi, iar hotărârile se vor lua cu majoritate de trei
pătrimi din numărul celor prezenţi.
Art. 70. - Conferinţa naţională este condusă de preşedintele UCDE şi de un prezidiu desemnat de
Consiliul naţional. Conferinţa naţională electivă este condusă, după raportul de activitate, de către un
prezidiu ales.
Art. 71. -
(1) Conferinţa naţională îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) alege prin vot secret membrii Comitetului executiv dintre membrii Consiliului naţional;
b) hotărăşte asupra problemelor doctrinare, de viziune şi strategie, propuse de Comitetul executiv şi
aprobate de Consiliul naţional;
c) aprobă modificările la prezentul statut cu majoritate de două treimi din numărul delegaţilor prezenţi;
d) aprobă prin vot Mărturisirea de Credinţă, precum şi modificările conţinutului acesteia, la propunerea
Consiliului naţional, cu o majoritate de trei pătrimi din numărul delegaţilor prezenţi.
(2) Hotărârile Conferinţei naţionale sunt obligatorii pentru toate părţile componente ale BCER-UBCE.

SECŢIUNEA a 3-a
Consiliul naţional
Art. 72. -
(1) Consiliul naţional este structura de conducere, coordonare şi control al BCER-UBCE, între sesiunile
Conferinţei naţionale.
(2) Consiliul naţional este alcătuit din reprezentanţii comunităţilor zonale, aleşi în proporţie de 1 la 600
din numărul membrilor. În cazul în care nu au demisionat sau nu au fost demişi, membrii Comitetului
executiv care şi-au încheiat mandatul sunt de drept membri ai Consiliului naţional pentru următorul
mandat, fără să afecteze norma de reprezentare a Comunităţii zonale din care fac parte.
(3) Consiliul naţional se întruneşte de două ori pe an şi ori de câte ori este nevoie.
(4) Convocarea Consiliului naţional se face de către Comitetul executiv cu cel puţin 30 de zile
calendaristice înainte, comunicându-se în scris locul, data şi ordinea de zi.
(5) Consiliul naţional este valabil întrunit dacă participă cel puţin trei pătrimi din numărul membrilor
acestuia.
(6) Dacă nu se întruneşte numărul de delegaţi potrivit alin. (5), şedinţa se suspendă două ore şi se reia în
acelaşi loc, cu aceeaşi ordine de zi, cu delegaţii prezenţi, iar hotărârile se vor lua cu o majoritate de trei
pătrimi din numărul celor prezenţi.
Art. 73. -
(1) Consiliul naţional îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) îndrumă şi controlează activitatea Comitetului executiv şi a comisiilor de specialitate;
b) urmăreşte respectarea Mărturisirii de Credinţă şi a prezentului statut;
c) îndrumă şi controlează activitatea financiară a Comitetului executiv prin comisia financiară;
d) propune Conferinţei naţionale modificări ale prezentului statut sau ale Mărturisirii de Credinţă;
e) confirmă rectorul Institutului Teologic Creştin după Evanghelie "Timotheus", ales de Senatul
institutului;
f) revocă rectorul Institutului Teologic Creştin după Evanghelie "Timotheus", ales de Senatul institutului,
în caz de abateri de la Mărturisirea de Credinţă sau trăire în păcat;
g) aprobă prin vot excluderea din BCER-UBCE a unei Biserici locale, la propunerea Adunării generale a
Comunităţii zonale respective, cu o majoritate de trei pătrimi din numărul membrilor prezenţi, pentru
abateri de la Mărturisirea de Credinţă şi/sau de la prezentul statut. Patrimoniul Bisericii va rămâne în
proprietatea Comunităţii zonale sau, după caz, a BCER-UBCE;
h) aprobă moţiuni privitoare la morală, libertate religioasă, precum şi alte probleme de interes major, la
propunerea Comitetului executiv;
i) aprobă afilierea BCER-UBCE la organizaţii religioase din ţară sau din străinătate ori retragerea din
acestea;
j) aprobă afilierea la BCER-UBCE a bisericilor locale creştine după Evanghelie din străinătate, la
propunerea Comitetului executiv;
k) convoacă Conferinţa naţională extraordinară, prin Comitetul executiv, la solicitarea scrisă a cel puţin
două treimi din numărul membrilor Consiliului naţional;
 l) aprobă organigrama de funcţionare a Comitetului executiv;
m) stabileşte nivelul contribuţiei anuale pentru susţinerea activităţii generale a BCER-UBCE;
n) aprobă înfiinţarea unor comisii, departamente de lucru, când este nevoie;
o) duce la îndeplinire orice alte atribuţii încredinţate de Conferinţa naţională.
(2) În luarea hotărârilor, votul preşedintelui decide în caz de paritate.
Art. 74. -
(1) În cadrul BCER-UBCE funcţionează următoarele comisii naţionale:
1. învăţământ - mass-media;
2. tineret - adolescenţi - copii;
3. păstorire - disciplină;
4. misiune - evanghelizare;
5. financiar - juridic.
(2) La nivel naţional se pot înfiinţa şi alte departamente de lucru.
(3) Fiecare comisie este condusă de 3 consilieri aleşi de Consiliul naţional.
(4) Coordonatorii comisiilor comunităţilor zonale sunt membri în comisiile naţionale similare.
(5) Fiecare membru al Consiliului naţional are datoria să sprijine activitatea unei comisii naţionale.
Art. 75. - Comisiile naţionale îndeplinesc următoarele atribuţii:
a) sprijină prin recomandări activitatea Comitetului executiv;
b) fac recomandări pentru programa de învăţământ propusă de conducerea unităţilor de învăţământ cu
pregătire teologică şi pregătire generală ce fiinţează în cadrul BCER-UBCE;
c) propun Comitetului executiv linii directoare cu privire la problemele doctrinare de viziune şi strategie;
d) propun soluţii Comitetului executiv pentru rezolvarea problemelor majore ale BCER-UBCE între
întrunirile Consiliului naţional pe probleme specifice;

e) propun Comitetului executiv subiecte pentru ordinea de zi a Consiliului naţional.

SECŢIUNEA a 4-a
Comitetul executiv
Art. 76. -
(1) Comitetul executiv este organul de reprezentare şi conducere al BCER-UBCE şi este ales de Conferinţa
naţională dintre membrii Consiliului naţional, pentru o perioadă de 4 ani.
(2) Comitetul executiv este compus din preşedinte, vicepreşedinte şi secretar general.
 Art. 77. - Comitetul executiv îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) coordonează activitatea BCER-UBCE între întâlnirile Consiliului naţional;
b) duce la îndeplinire hotărârile Conferinţei naţionale şi ale Consiliului naţional;
c) informează Consiliul naţional asupra activităţilor desfăşurate între sesiunile acestuia;
d) reprezintă interesele BCER-UBCE în faţa statului;
e) reprezintă interesele BCER-UBCE în relaţiile interconfesionale naţionale şi internaţionale;
f) hotărăşte data convocării Consiliului naţional;
g) angajează şi desface contractul de muncă al personalului, conform organigramei de funcţionare
aprobate de Consiliul naţional;
h) prezintă raport de activitate în faţa Conferinţei naţionale;
i) convoacă, în termen de 45 de zile, Conferinţa naţională extraordinară, la solicitarea scrisă a două treimi
din numărul membrilor Consiliului naţional;
j) emite decizii interne sau hotărâri în cadrul activităţii sale curente;
k) mediază, la cerere, între structurile componente ale BCER-UBCE;
l) aprobă suspendarea Comitetului de presbiteri, la propunerea Comitetului zonal;
m) propune Consiliului naţional anularea autorizaţiei de funcţionare a unei Biserici locale aflate în situaţie
de criză;
n) coordonează editarea publicaţiei centrale a BCERUBCE;
o) emite deciziile referitoare la personalul angajat;
p) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa de Consiliul naţional.
Art. 78. - Preşedintele îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) reprezintă BCER-UBCE atât pe plan intern, cât şi extern;
b) coordonează activitatea Comitetului executiv;
c) coordonează activitatea unor comisii stabilite de Consiliul naţional;
d) participă la întâlnirile comitetelor zonale sau ale adunărilor generale zonale şi vizitează bisericile
locale;
e) semnează împreună cu secretarul general documentele financiare ale BCER-UBCE.
Art. 79. - Vicepreşedintele îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) coordonează activitatea unor comisii stabilite de Consiliul naţional;
b) participă la întâlnirile comitetelor zonale sau ale adunărilor generale zonale şi vizitează bisericile
locale;
c) înlocuieşte preşedintele în lipsa acestuia, cu delegare.
 Art. 80. - Secretarul general îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) coordonează activitatea unor comisii stabilite de Consiliul naţional;
b) înlocuieşte preşedintele în lipsa acestuia şi a vicepreşedintelui, cu delegare;
c) participă la întâlnirile comitetelor zonale sau ale adunărilor generale zonale şi vizitează bisericile
locale;
d) coordonează activitatea angajaţilor UCDE;
e) transmite convocările pentru întrunirile Consiliului naţional şi ale Conferinţei naţionale;
f) semnează împreună cu preşedintele documentele financiare ale UCDE.

SECŢIUNEA a 5-a
Consilieri naţionali
Art. 81. -
(1) Consilierii comisiilor naţionale îndeplinesc următoarele atribuţii:
a) coordonează activitatea comisiei pe care o conduc, împreună cu reprezentantul Comitetului executiv;
b) prezintă raport de activitate în faţa Consiliului naţional o dată pe an;
c) creează şi implementează o viziune şi strategie în domeniul lor de activitate.
(2) Comisiile naţionale se întâlnesc cel puţin o dată pe an, iar convocarea o fac membrii Comitetului
executiv cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte, comunicându-se în scris locul, data şi ordinea de zi.

SECŢIUNEA a 6-a
Instituţii de învăţământ
Art. 82. - În cadrul BCER-UBCE pot funcţiona instituţii de învăţământ de grad universitar şi
preuniversitar. Relaţiile dintre BCER-UBCE şi instituţiile de învăţământ se stabilesc pe bază de protocol.
Şcolile biblice existente pot încheia parteneriate cu BCER-UBCE, conform prezentului statut.
Art. 83. -
(1) Fiecare instituţie de învăţământ care a încheiat protocol va avea în bordul de coordonare reprezentanţi
numiţi de conducerea părţilor componente ale BCER-UBCE de care aparţin, cu acordul conducerii şcolii
biblice respective.
(2) Denunţarea protocolului sau retragerea autorizaţiei de funcţionare eliberate de UCDE duce la
încetarea activităţii de învăţământ a instituţiei respective în cadrul BCER-UBCE.
(3) Odată cu denunţarea protocolului sau cu retragerea autorizaţiei de funcţionare eliberate de UCDE,
avizul dat la înfiinţare se retrage.
 (4) UCDE poate înfiinţa şcoli biblice cu personalitate juridică.
Art. 84. - În cadrul BCER-UBCE funcţionează Institutul Teologic Creştin după Evanghelie "Timotheus",
cu personalitate juridică. Institutul Teologic Creştin după Evanghelie "Timotheus" funcţionează în
conformitate cu legislaţia în vigoare şi sub autoritatea Consiliului naţional, pe bază de autorizaţie eliberată
de UCDE. Institutul Teologic Creştin după Evanghelie "Timotheus" se supune controlului financiar al
comisiei financiare.

CAPITOLUL V
Dispoziţii finale
Art. 85. - Biserica locală, Comunitatea zonală şi toate părţile componente ale BCER-UBCE sunt obligate
să transmită date cu caracter general solicitate de UCDE.
Art. 86. -
(1) Bugetul UCDE se realizează din cotizaţia fiecărei Biserici locale, în funcţie de numărul de membri.
(2) Se pot realiza venituri şi din alte surse financiare.
Art. 87. - Controlul financiar intern se efectuează prin personal specializat, conform dispoziţiilor legale în
vigoare.
Art. 88. -
(1) BCER-UBCE şi/sau UCDE deţin în proprietate bunuri mobile şi imobile necesare desfăşurării în bune
condiţii a activităţii acestora.
(2) Bunurile sacre sunt: casele de rugăciune, lăcaşurile de cult, cu terenurile şi anexele aferente, cimitirele
confesionale, alte bunuri destinate actelor de cult şi activităţilor religioase. Aceste bunuri sunt
imprescriptibile şi insesizabile, conform prevederilor legale în vigoare.
Art. 89. - BCER-UBCE are două categorii de personal:
a) personal specific activităţii spirituale;
b) personal tehnico-administrativ de specialitate.
Art. 90. - UCDE îşi alege, numeşte şi angajează personalul necesar din cadrul membrilor BCER-UBCE.
Art. 91. -
(1) Comitetul executiv poate desface contractul de muncă al angajaţilor UCDE în cazul în care aceştia s-au
făcut vinovaţi de încălcarea Mărturisirii de Credinţă şi a prezentului statut, precum şi pentru neîndeplinirea
sarcinilor de serviciu.
(2) Pentru personalul prevăzut la art. 89 lit. a) este necesar avizul Comitetului zonal.
 Art. 92. - Hotărârile luate şi actele încheiate în cadrul BCER-UBCE cu încălcarea prevederilor
prezentului statut sunt nule.
Art. 93. - Ştampila BCER-UBCE va fi rotundă, cu diamentrul de 35 mm, constituită din două cercuri
concentrice la o distanţă de 5 mm, între care se înscrie: BCER-UBCE. Periferia cercului este simplă. În
interiorul cercului mic se află sigla.
Art. 94. - Folosirea denumirii "Cultul Creştin după Evanghelie din Republica Populară Română",
recunoscut pe baza Decretului nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, cu modificările şi
completările ulterioare, şi Decretului nr. 1.203/1950 pentru aprobarea Statutului de organizare şi
funcţionare a Cultului Creştin după Evanghelie din Republica Populară Română, nepublicat, cu
modificările ulterioare, sub care au funcţionat Bisericile Creştine după Evanghelie din România, încetează
odată cu aprobarea prezentului statut şi se va folosi numai denumirea "Biserica Creştină după Evanghelie
din România - Uniunea Bisericilor Creştine după Evanghelie".
Art. 95. - Sediul UCDE este în Bucureşti.
Art. 96. -
(1) Prezentul statut a fost aprobat de Conferinţa naţională a BCER-UBCE din data de 13 octombrie 2007.
(2) Modificările şi completările la prevederile prezentului statut se vor face prin hotărâre a Conferinţei
naţionale a BCER UBCE.
(3) Pentru viaţa internă a BCER-UBCE modificările şi completările făcute de Conferinţa naţională îşi
produc efectul din momentul aprobării.
(4) Acestea vor urma procedura aplicată la aprobarea prezentului statut.

Biserica Evanghelică Română

Biserica Evanghelică Română este o mişcare creştină evanghelică, născută pe pământul României în anii
1920-1924 prin tinerii teologi ortodocşi Dumitru Cornilescu (traducătorul Bibliei folosită de cultele
evanghelice) şi Teodor Popescu (fost preot la biserica „Sfântul Ştefan” din Bucureşti). Prin lucrarea
acestora, câteva sute de credincioşi construiesc pe Str. Carol Davila nr. 48 din Bucureşti, în anul 1926, o
biserică creştină de 1.000 locuri, care avea să devină centrul unei noi mişcări.
La solicitarea autorităţilor, pentru a fi deosebiţi de alţi credincioşi, din anul 1927, noua mişcare creştină a
purtat numele de „Creştinii după Scriptură”, organizată oficial sub formă de asociaţie. În foarte scurt timp,
s-au deschis biserici în Ploieşti, Câmpulung, Târgovişte, Rucăr, Buzău, Piteşti, Bârlad, Braşov şi alte locuri.
În anul 1939, asociaţia „Creştinii după Scriptură”, constrânsă de regimul vremii, a fuzionat cu asociaţia
„Creştinii după Evanghelie” şi astfel, deşi erau deosebiri din punct de vedere dogmatic şi al practicilor de
cult, au alcătuit o unitate din punct de vedere organizatoric: „Cultul Creştin după Evanghelie”. Interzişi în
timpul războiului, odată cu „Creştinii după Evanghelie” şi împreună cu aceştia, li se permite, în 1946, să-şi
reînceapă activitatea.
După decembrie 1989, „Conferinţa generală a reprezentanţilor bisericilor”, care a avut loc la Bucureşti (27
ianuarie 1990), a hotărât desprinderea din „Cultul Creştin după Evanghelie” şi funcţionarea ca un cult
independent, sub numele de „Biserica Evanghelică Română”.
Biserica Evanghelică Română, după pilda primilor creştini, practică botezul casei creştine, deci şi a
copiilor, prin cufundare în apă. Mântuirea şi trăirea unei vieţi după voia Domnului nu se capătă prin botez,
ci prin credinţă personală în Domnul Isus Hristos.
În Biserica Evanghelică Română toţi credincioşii sunt fraţi. Nu există cler sau ierarhi. Iisus Hristos este
conducătorul Bisericii.
La nivel central este un Sfat de Fraţi pe ţară, ales dintre credincioşii cei mai reprezentativi, care
supraveghează şi coordonează buna desfăşurare a vieţii bisericilor şi un comitet de conducere care
reprezintă interesele Bisericii în relaţiile cu statul.
În biserică se practică cântarea comună, neexistând cor sau instrumente muzicale.
Credincioşilor nu li se impun taxe pentru susţinerea bisericii.
Biserica Evanghelică Română dispune de circa 220 biserici care se găsesc, cu precădere, în judeţele Argeş,
Braşov, Constanţa, Dîmboviţa, Ialomiţa, Prahova, Vaslui, municipiul Bucureşti şi împrejurimi; numărul
credincioşilor este de circa 20.000.
Publicaţia periodică a Bisericii este „Adevărul Creştin” - foaie de zidire sufletească, ce apare o dată la două
luni. Cultul tipăreşte şi alte lucrări teologice necesare.
B.E.R. are relaţii frăţeşti cu Bisericile Creştine Evanghelice din S.U.A., Biserica Evanghelică din Olanda,
Adunările Evanghelice Libere din Germania.
Biserica Evanghelică Română, fiind  o  mişcare născută în România, de vârstă relativ tânără - 70 de ani - nu
are corespondent în străinătate.
GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE privind recunoaşterea Statutului Bisericii Evanghelice Române

(Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 462 din 20 iunie 2008)

   În temeiul art. 29 alin. (3) şi al art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 49 alin.
(2) şi (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,

   Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

   Articol unic. - Se recunoaşte Statutul Bisericii Evanghelice Române, prevăzut în anexa care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.

   PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
───────────────
p. Ministrul culturii şi cultelor,
Demeter Andras Istvan,
secretar de stat
   
   Bucureşti, 11 iunie 2008.
   Nr. 629.

Anexă
 
Statutul Bisericii Evanghelice Române

CAPITOLUL I
 Dispoziţii generale

   Art. 1. - (1) Biserica Evanghelică Română este un cult creştin autonom, iniţiat în România între anii 1920
şi 1924 de către teologii ortodocşi Dumitru Cornilescu şi Teodor Popescu.
   (2) Anterior anului 1939, Biserica Evanghelică Română a fost cunoscută sub numele de "Creştini după
Scriptură", iar după fuziunea cu mişcarea "Creştini după Evanghelie" s-a numit "Cultul Creştin după
Evanghelie".
   Art. 2. - Biserica Evanghelică Română se întemeiază numai pe învăţăturile Sfintei Scripturi, se
organizează şi funcţionează potrivit prezentului statut şi Mărturisirii de credinţă.
   Art. 3. - Biserica Evanghelică Română este formată din totalitatea bisericilor locale, care au la bază
unitatea din punct de vedere doctrinar şi organizatoric, şi cuprinde credincioşi, fără deosebire de
naţionalitate, sex şi vârstă, care şi-au însuşit Mărturisirea de credinţă a cultului şi prevederile prezentului
statut.
   Art. 4. - Credincioşii Bisericii Evanghelice Române mărturisesc că:
   a) recunosc pe Dumnezeu ca Tată;
   b) recunosc ca singur Domn şi Mântuitor pe Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu;
   c) se supun Cuvântului lui Dumnezeu, recunoscându-L ca autoritate supremă, precum şi prezenţei
lăuntrice a Duhului Sfânt, ca singură sursă de putere şi călăuzire;
   d) au ca scop trăirea unei vieţi curate din punct de vedere spiritual, moral şi fizic, înaintea lui Dumnezeu
şi înaintea oamenilor.
   Art. 5. - Unitatea organizatorică de bază a Bisericii Evanghelice Române este biserica locală, numită şi
adunare.
   Art. 6. - Principiile doctrinare esenţiale ale bisericilor Cultului Creştin Biserica Evanghelică Română sunt
cuprinse în Mărturisirea de credinţă a cultului.
   Art. 7. - Membrii Bisericii Evanghelice Române respectă Constituţia României, ordinea de drept şi bunele
moravuri.

CAPITOLUL II
Membrii şi aparţinătorii

   Art. 8. - (1) Orice persoană poate deveni membră a Bisericii Evanghelice Române dacă prin convingere
personală şi liberă voinţă s-a întors la Dumnezeu cu pocăinţă şi credinţă, a mărturisit că L-a primit pe
Domnul Isus ca Mântuitor şi Domn, trăieşte o viaţă nouă, acceptă Mărturisirea de credinţă şi respectă
prevederile prezentului statut.
   (2) Fiecare credincios trebuie să aparţină unei biserici locale, fiind înscris în registrul de membri al
acesteia.
   (3) În registrul de membri sunt înscrişi şi copiii minori ai credincioşilor, la solicitarea unui părinte, a
ambilor părinţi, a tutorelui sau a reprezentantului legal, după caz.
   (4) Înscrierea se face în baza unei cereri scrise, datată şi semnată de cel ce doreşte să devină membru, sau,
când situaţia impune, prin cerere verbală, în prezenţa a minimum 2 membri ai Sfatului de fraţi, consemnată
în registrul bisericii.
   Art. 9. - Biserica Evanghelică Română practică botezul casei creştine, inclusiv al copiilor. Credincioşii
care nu au fost botezaţi niciodată, înainte de a fi primiţi la "Adunarea de frângerea pâinii", vor fi botezaţi cu
una dintre expresiile biblice:
   a) "în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh";
   b) "în Numele Domnului Isus Hristos".
   Art. 10. - Fiecare membru al bisericii locale are obligaţia să contribuie la împlinirea nevoilor spirituale şi
materiale ale acesteia.
   Art. 11. - Mutarea unui credincios dintr-o biserică locală în alta se face la cerere, acest lucru
comunicându-se în scris de către Sfatul de fraţi al bisericii din care pleacă Sfatului de fraţi al bisericii în
care se stabileşte. Primirea prin transfer a unui membru se face de către Sfatul de fraţi al bisericii locale.
   Art. 12. - Calitatea de membru al Bisericii Evanghelice Române este personală şi poate fi probată cu
dovada eliberată de biserica locală de care aparţine, în conformitate cu registrul de evidenţă a membrilor
bisericii respective.
   Art. 13. - Raporturile dintre membrii bisericii sunt frăţeşti, iar cei ce îndeplinesc diferite slujbe în biserică
nu au titulaturi care să indice slujba, ci fiecare este considerat un frate între fraţi.
   Art. 14. - Fiecare membru, indiferent de darul sau slujba pe care o îndeplineşte, acceptă disciplina
bisericii, care se exercită cu scopul de:
   a) a îndemna la pocăinţă şi a ridica pe cel care, din neveghere, a căzut;
   b) a păstra o atmosferă de curăţie spirituală şi sfinţenie în biserică;
   c) a prezenta în lume mărturia bună a bisericii.
   Art. 15. - (1) Calitatea de membru al bisericii se pierde prin retragere, excludere sau deces, fapt ce va fi
consemnat în registrul de membri.
   (2) Retragerea se face prin cerere scrisă.
   (3) Excluderea se face în scris de către Sfatul de fraţi al bisericii, ca urmare a unor abateri grave şi
repetate de la Mărturisirea de credinţă şi/sau a nerespectării prezentului statut.
   Art. 16. - Membrii care se retrag sau au fost excluşi nu au niciun drept asupra bunurilor transmise de ei,
sub orice formă, în patrimoniul bisericii, bunurile rămânând proprietatea cultului sau a bisericii locale.
   Art. 17. -
(1) Persoanele care frecventează o biserică locală, dar nu şi-au însuşit în întregime Mărturisirea de credinţă
a Bisericii Evanghelice Române şi au solicitat să fie trecute în registrul de membri sunt considerate
aparţinători. Din categoria aceasta fac parte şi copiii majori ai credincioşilor, soţia, soţul sau părinţii.
   (2) Aparţinătorii nu au obligaţii faţă de biserică, aceasta urmând să le acorde asistenţă spirituală la cerere,
atunci când prin acordarea sprijinului respectiv mărturia creştină nu are de suferit.

CAPITOLUL III
Biserica locală
SECŢIUNEA 1
Organizare şi funcţionare

   Art. 18. - Biserica locală este alcătuită din oameni născuţi din nou prin credinţa în Domnul Isus Hristos,
separaţi de tot ce este rău, ascultători de Sfânta Scriptură şi călăuziţi de Duhul Sfânt.
   Art. 19. - Totalitatea credincioşilor dintr-un cartier, dintr-o localitate sau din mai multe localităţi
învecinate care în mod liber au consimţit şi şi-au însuşit Statutul Bisericii Evanghelice Române şi
Mărturisirea de credinţă alcătuiesc o biserică locală.
   Art. 20. - (1) Biserica locală care are un număr de cel puţin 21 de membri are personalitate juridică.
   (2) Un grup de minimum 2 sau 3 credincioşi, dar mai mic de 21 de membri majori, potrivit cuvintelor
Domnului Isus, poate forma o biserică locală, fiind afiliată celei mai apropiate biserici locale cu
personalitate juridică, având statut de biserică-filială cu autorizaţie proprie.
   Art. 21. - (1) O nouă biserică locală se constituie prin hotărârea liberă a unui grup de credincioşi ai
Bisericii Evanghelice Române de a se aduna în mod organizat în jurul Domnului Isus, decizie consemnată
într-un proces-verbal de constituire, semnat de fiecare viitor membru.
   (2) Procesul-verbal de constituire împreună cu cererea de eliberare a autorizaţiei de funcţionare, vizată de
un membru al Sfatului de fraţi pe ţară, cunoscător al cazului, şi cu dovada existenţei spaţiului locativ
necesar, respectiv act de proprietate, contract de închiriere, declaraţie notarială de oferire spaţiu şi altele
asemenea, se comunică Biroului executiv al Bisericii Evanghelice Române (Biroul executiv).
   (3) În baza celor 3 documente, Biroul executiv eliberează autorizaţia de funcţionare şi comunică
autorităţilor în drept înfiinţarea noii biserici.
   (4) Autorizaţia reprezintă actul doveditor prin care se certifică existenţa unei biserici locale cu
personalitate juridică sau constituirea bisericii-filială.
   (5) Data emiterii autorizaţiei reprezintă data constituirii bisericii pe care o atestă.
   Art. 22. - (1) Biserica locală îşi desfăşoară activitatea prin adunări publice şi adunări pentru credincioşi.
   (2) Adunările publice sunt:
   a) pentru evanghelizare;
   b) pentru copii şi tineri;
   c) pentru botezuri;
   d) pentru căsătorii;
   e) pentru înmormântări.
   (3) Adunările pentru credincioşi sunt:
   a) de frângerea pâinii;
   b) de rugăciune şi zidire sufletească;
   c) de învăţătură biblică prin studiul Scripturii;
   d) de educaţie familială.
   Art. 23. - Activitatea sau lucrarea bisericii locale are drept scop:
   a) închinarea şi slăvirea lui Dumnezeu;
   b) păstrarea nealterată a învăţăturii Cuvântului lui Dumnezeu;
   c) practicarea actelor de cult prin botez şi Cina Domnului sau frângerea pâinii;
   d) creşterea duhovnicească şi instruirea biblică a credincioşilor;
   e) vestirea Evangheliei, pentru întoarcerea oamenilor la Dumnezeu;
   f) educarea în spirit creştinesc a copiilor şi tinerilor;
   g) ajutorarea celor aflaţi în nevoi materiale, ca o manifestare a dragostei creştine.
   Art. 24. - Primirea la "Adunarea de frângerea pâinii" a persoanelor care s-au întors la Dumnezeu se
hotărăşte de către Sfatul de fraţi al bisericii locale. Persoanele acceptate la "Adunarea de frângerea pâinii"
depun în faţa Sfatului de fraţi al bisericii mărturia personală a întoarcerii lor la Dumnezeu. Sfatul de fraţi
aduce la cunoştinţa bisericii persoanele noi care urmează să ia parte la "Adunarea de frângerea pâinii".
   Art. 25. - (1) Sfatul de fraţi al bisericii locale poate opri de la "Adunarea de frângerea pâinii" pe acei
membri ai bisericii care se fac vinovaţi de cădere în păcat, de abatere de la învăţătura Scripturii sau de
nefrecventare a serviciilor de cult, ca urmare a lipsei de interes ori a nerespectării prezentului statut şi/sau a
Mărturisirii de credinţă.
   (2) Persoanele excluse sau care au primit o sancţiune disciplinară într-o biserică nu pot fi primite la
"Adunarea de frângerea pâinii" în nicio altă biserică evanghelică. În acest sens, vor fi avizate şi celelalte
biserici.
   Art. 26. - Membrii opriţi de la "Adunarea de frângerea pâinii" vor putea fi reprimiţi în aceeaşi biserică tot
de către Sfatul de fraţi, după ce vor dovedi pocăinţă şi îndreptare reală. În cazul în care reprimirea se va
face într-o altă biserică-soră, persoana în cauză va trebui să obţină, în prealabil, acordul de primire din
partea Sfatului de fraţi al bisericii în care a fost oprită.
   Art. 27. - (1) Bisericile locale sunt biserici-surori, egale în drepturi şi obligaţii.
   (2) Ca urmare a acestui principiu şi pentru realizarea unor obiective locale sau de interes general care
privesc lucrarea lui Dumnezeu, fiecare biserică îşi aduce contribuţia duhovnicească şi materială.
   Art. 28. - Biserica are autonomie locală, potrivit prezentului statut. Toate formele de organizare din cadrul
Bisericii Evanghelice Române, respectiv Adunarea generală a reprezentanţilor, Sfatul de fraţi pe ţară şi
Biroul executiv, au scopul de a sprijini bisericile locale în activităţile lor.
   Art. 29. - Bisericile locale funcţionează în imobile proprii, în imobile închiriate sau puse la dispoziţie
benevol de către membrii bisericii sau de către alte persoane.
   Art. 30. - Toate donaţiile primite de o biserică locală intră în folosinţa acesteia. Bunurile imobile şi
dotările aferente acestora, ce fac obiectul donaţiilor şi succesiunilor, intră în patrimoniul cultului şi nu pot
face obiectul unor revendicări ulterioare.
   Art. 31. - Bisericile locale, prin Biroul executiv, îşi pot cumpăra bunuri mobile şi imobile şi îşi pot
construi şi amenaja lăcaşuri de cult, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Acestea devin
proprietatea cultului.
   Art. 32. - Bisericile locale contribuie cu 15% din încasări la susţinerea financiară a Bisericii Evanghelice
Române.
   Art. 33. -
(1) Biserica locală cu statut de persoană juridică poate să îşi asume responsabilităţi juridice, să desfăşoare
activităţi cu caracter umanitar, social sau religios şi să îşi angajeze personal adecvat acestor activităţi.
   (2) Biserica cu statut de persoană juridică va deţine ştampilă, în vederea autentificării actelor pe care le
emite.
   (3) Competenţa de folosire a ştampilei cade în sarcina unui membru al Sfatului de fraţi, anume desemnat.
   (4) Dimensiunea şi conţinutul ştampilei sunt unice, sunt stabilite de Sfatul de fraţi pe ţară şi sunt precizate
în prezentul statut.
   (5) După caz, bisericile persoane juridice pot deţine şi sigiliu. Competenţa de folosire este aceeaşi ca la
ştampilă.

SECŢIUNEA a 2-a
Slujitorii bisericii locale

   Art. 34. - Fiecare credincios al bisericii are dreptul să vestească Evanghelia şi să slujească prin rugăciune
şi cântare pentru slava lui Dumnezeu şi zidirea bisericii.
   Art. 35. - Acest drept implică libertatea de a-şi manifesta în afara bisericii învăţătura sau convingerea,
individual sau în comun, atât în public, cât şi în particular, având o legitimaţie eliberată de cult, fără a fi
supus vreunei constrângeri asupra libertăţii de a-şi manifesta credinţa ori convingerile, dacă aceasta nu
afectează ordinea şi siguranţa publică, bunele moravuri şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.
   Art. 36. - Credincioşii care dovedesc maturitate duhovnicească şi calităţi de slujire menite să contribuie la
creşterea spirituală a celorlalţi membri ai bisericii pot sluji, potrivit darului duhovnicesc pe care îl au, sub
îndrumarea Sfatului de fraţi. Ei pot lucra pentru:
   a) creşterea spirituală a bisericii, ca păstori;
   b) cârmuire, ca prezbiteri sau bătrâni;
   c) întemeiere de noi biserici, ca misionari sau evanghelişti;
   d) învăţarea Sfintei Scripturi, ca învăţători;
   e) slujirea tuturor, ca diaconi.
   Art. 37. - (1) Păstorii se ocupă cu hrănirea duhovnicească şi păstorirea credincioşilor.
   (2) Evangheliştii se ocupă cu răspândirea Evangheliei prin evanghelizări publice sau prin mărturisirea de
la om la om. De asemenea, ei se ocupă de pregătirea credincioşilor pentru evanghelizarea personală.
   (3) Învăţătorii se ocupă de instruirea biblică a credincioşilor, a celor de curând întorşi la Dumnezeu, a
tinerilor şi a copiilor, prin forme adecvate fiecărei categorii.
   (4) Misionarii sunt credincioşi trimişi şi susţinuţi material de biserică, în ţară sau în străinătate, pentru a
înfiinţa noi biserici prin vestirea Evangheliei sau pentru a oferi ajutor duhovnicesc bisericilor care au ajuns
într-un declin spiritual. Ei sunt trimişi într-un anumit loc pentru o perioadă determinată de timp şi au
obligaţia să prezinte periodic rapoarte de activitate bisericii/bisericilor care îi susţine/susţin.
   (5) Slujba de diacon este încredinţată de biserică credincioşilor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de I
Timotei 3:8-13, pentru administrarea şi gospodărirea bunurilor materiale ale bisericii şi pentru coordonarea
acţiunilor de binefacere creştină.
   Art. 38. - Biserica locală, prin Sfatul de fraţi, poate retrage din lucrare slujitorii sau angajaţii care nu îşi
îndeplinesc îndatoririle, precum şi pe aceia care se fac vinovaţi de abateri morale sau doctrinale.
   Art. 39. - Bisericile locale care nu au credincioşi cu darul de a lucra în public îşi desfăşoară activitatea de
cult prin: citirea Bibliei sau a unor cărţi care sunt conforme cu învăţătura Scripturii şi Mărturisirea de
credinţă, rugăciuni şi cântări creştineşti. Când este posibil, aceste biserici sunt ajutate de fraţii lucrători din
alte biserici locale surori.
   Art. 40. - Cei ce lucrează în bisericile din alte localităţi trebuie să aibă asupra lor o recomandare din
partea bisericii de care aparţin.

SECŢIUNEA a 3-a
Sfatul de fraţi al bisericii locale

   Art. 41. - Sfatul de fraţi, care poartă toată responsabilitatea în biserică, asigură buna desfăşurare a vieţii
morale, spirituale şi administrative a bisericii locale.
   Art. 42. - Sfatul de fraţi este alcătuit din 3 până la 9 membri ai bisericii locale, credincioşi cu o experienţă
îndelungată, care au o bună mărturie în familie, în biserică şi în societate.
   Art. 43. - (1) Potrivit cu învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu din I Timotei 3:1-7, credincioşii din Sfatul
de fraţi trebuie să fie recunoscuţi de biserică atât pentru calităţile şi darurile cu care i-a înzestrat Dumnezeu,
cât şi pentru trăirea unei vieţi creştine alese.
   (2) Sfatul de fraţi al unei adunări noi este numit de Sfatul de fraţi pe ţară al Bisericii Evanghelice
Române, atunci când acesta cunoaşte bine credincioşii respectivi, sau de fraţii prin care Dumnezeu a
înfiinţat adunarea.
   Art. 44. - În caz excepţional, când sfatul de fraţi existent este contestat, iar în biserică sunt neînţelegeri,
sub supravegherea a cel puţin doi fraţi din Sfatul de fraţi pe ţară, vor avea loc alegeri pentru un nou sfat de
fraţi, prin vot secret, cu participarea a minimum două treimi din credincioşii bisericii care iau parte la
"Adunarea de frângerea pâinii".
   Art. 45. - (1) Sfatul de fraţi are următoarele îndatoriri principale:
   a) veghează asupra curăţiei învăţăturii şi a purtării credincioşilor în biserică şi în societate;
   b) urmăreşte şi se preocupă de creşterea spirituală a credincioşilor;
   c) creează cadrul potrivit pentru descoperirea şi folosirea darurilor duhovniceşti;
   d) cercetează, discută şi contactează credincioşii de curând întorşi la Dumnezeu, în vederea primirii lor la
"Adunarea de frângerea pâinii";
   e) asigură disciplina în biserică;
   f) aprobă mutarea, excluderea şi reprimirea membrilor;
   g) coordonează lucrările de binefacere;
   h) supraveghează toate activităţile desfăşurate în biserica locală;
   i) stabileşte modalitatea de desfăşurare a tuturor adunărilor publice;
   j) îi informează periodic sau de câte ori este nevoie, cu privire la activitatea desfăşurată, pe toţi fraţii care
participă la "Adunarea de frângerea pâinii".
   (2) Membrii Sfatului de fraţi îşi desfăşoară activitatea benevol şi onorific, fără retribuire.
   Art. 46. - (1) Unul dintre membrii Sfatului de fraţi este casier-gestionar.
   (2) El ţine evidenţa contribuţiilor financiare colectate şi a cheltuielilor care se fac sub îndrumarea Sfatului
de fraţi şi informează periodic biserica.
   Art. 47. - Reprezentarea intereselor bisericii locale în relaţiile cu Sfatul de fraţi pe ţară, Biroul executiv,
Adunarea generală a reprezentanţilor şi în faţa autorităţilor statului sau în relaţiile cu terţe persoane se face
de către unul sau mai mulţi fraţi desemnaţi de către Sfatul de fraţi.

SECŢIUNEA a 4-a
Patrimoniul

   Art. 48. - Biserica locală administrează patrimoniul pe care îl deţine prin Sfatul de fraţi.
   Art. 49. - (1) În administrarea bisericii se pot afla bunuri materiale mobile şi imobile, cum ar fi:
   a) clădiri proprii, cu dotările, anexele şi terenurile respective;
   b) cimitire;
   c) mijloace de transport;
   d) unităţi de învăţământ, de caritate şi alte unităţi asemănătoare, cu dotările specifice;
   e) terenuri şi utilaje agricole şi altele asemenea.
   (2) Proprietarul patrimoniului bisericilor locale este Cultul Creştin Biserica Evanghelică Română.
   (3) Înstrăinarea patrimoniului se face prin Biroul executiv.
   Art. 50. - În cazul în care o biserică locală, indiferent din ce cauză, încetează să mai existe, conform art.
74 alin. (1) lit. f), administrarea patrimoniului ei va fi preluată în întregime de Biroul executiv, urmând ca
destinaţia acestuia să fie hotărâtă de Sfatul de fraţi pe ţară.

CAPITOLUL IV
Structuri centrale de conducere

SECŢIUNEA 1
Sfatul de fraţi pe ţară

   Art. 51. - (1) Colectivul de conducere al Bisericii Evanghelice Române este Sfatul de fraţi pe ţară, alcătuit
din maximum 21 de fraţi, care au dovedit o viaţă curată şi evlavioasă, cunoaşterea Sfintei Scripturi şi au o
maturitate duhovnicească deosebită.
   (2) În situaţii speciale, ce necesită o consultare mai largă a frăţietăţii, vor fi convocaţi şi fraţi din toate
zonele geografice care nu au reprezentanţi în Sfatul de fraţi pe ţară.
   Art. 52. - (1) Membrii Sfatului de fraţi pe ţară sunt persoane reprezentative ce exprimă interesele lui
Dumnezeu pentru întreaga frăţietate.
   (2) Membrii Sfatului de fraţi pe ţară sunt credincioşi activi, cu spirit de iniţiativă şi dar de cârmuire, cu o
bună mărturie, cu disponibilităţi spirituale, fizice şi timp pentru intervenţii şi rezolvări inspirate, operative
şi eficiente.
   (3) Fiecare frate din Sfatul de fraţi pe ţară preia răspunderea directă a unor activităţi specifice concrete:
misiune, doctrină, educaţie-învăţământ, lucrarea cu copiii şi tinerii din adunări, mediere a conflictelor,
relaţii cu alte biserici din ţară şi din străinătate, construcţii.
   Art. 53. -
(1) Membrii Sfatului de fraţi pe ţară sunt recomandaţi de Sfatul de fraţi al bisericilor locale cu personalitate
juridică şi aleşi de Adunarea generală a reprezentanţilor prin vot secret cu majoritate simplă.
   (2) Următorii 11 credincioşi de pe lista de candidaţi sunt membri supleanţi.
   (3) Sfatul de fraţi al unei biserici locale are libertatea să recomande prin Duhul Sfânt ca membri în Sfatul
de fraţi pe ţară fraţi din orice biserică locală a Cultului Creştin Biserica Evanghelică Română care
corespund criteriilor menţionate.
   (4) La fiecare 5 ani, Adunarea generală a reprezentanţilor alege Sfatul de fraţi pe ţară.
   Art. 54. - Sfatul de fraţi pe ţară alege prin vot secret, dintre membrii săi, Biroul executiv al cultului.
   Art. 55. - Sfatul de fraţi pe ţară are competenţa de a dispune Biroului executiv măsurile care se impun
prin hotărâri, dacă sunt prezenţi cel puţin două treimi dintre membrii săi.
   Art. 56. - Componenţa Sfatului de fraţi pe ţară va fi adusă la cunoştinţa tuturor bisericilor locale.
   Art. 57. - Membrii Sfatului de fraţi pe ţară au datoria să se deplaseze în bisericile locale din structura
cultului în scopul vestirii Evangheliei şi îndrumării spirituale.
   Art. 58. - Sfatul de fraţi pe ţară are următoarele atribuţii:
   a) veghează ca doctrina Bisericii Evanghelice Române să rămână neştirbită, în conformitate cu
Mărturisirea de credinţă;
   b) organizează întâlniri periodice pentru cercetarea Cuvântului lui Dumnezeu de către fraţii lucrători;
   c) încurajează şi se preocupă de înaintarea lucrării lui Dumnezeu în ţară şi pe câmpurile misionare;
   d) participă, în bisericile locale, la solicitarea Sfatului de fraţi al acestora, la rezolvarea problemelor de
ordin spiritual sau organizatoric care i-au fost semnalate;
   e) coordonează şi acordă sprijinul tehnic şi financiar necesar pentru construirea şi întreţinerea lăcaşurilor
de cult din întreaga ţară;
   f) aprobă acordarea de ajutor material bisericilor şi credincioşilor aflaţi în dificultate;
   g) ţine consfătuiri ordinare trimestriale şi extraordinare ori de câte ori este necesar;
   h) controlează activitatea financiară a Biroului executiv;
   i) propune Adunării generale a reprezentanţilor modificarea prezentului statut şi a Mărturisirii de credinţă
atunci când este necesar;
   j) primeşte anual raportul comisiei de cenzori;
   k) dispune asupra patrimoniului bisericilor locale desfiinţate.
   Art. 59. - Sfatul de fraţi pe ţară este împuternicit să intervină şi să ia decizii conform art. 28 şi 44 în orice
biserică locală în următoarele cazuri:
   a) sfatul de fraţi local este contestat;
   b) în biserica locală există dezordine, neînţelegeri, dezbinări, conflicte;
   c) nu există lucrători sau cei existenţi sunt compromişi moral şi spiritual.
   Art. 60. - (1) În situaţia în care unul sau mai mulţi membri ai Sfatului de fraţi pe ţară, din motive de
vârstă, sănătate ori discernământ spiritual, nu se mai poate/pot deplasa şi nu îşi mai poate/pot îndeplini
îndatoririle care îi/le revin potrivit prevederilor art. 52, 57 şi 58, Sfatul de fraţi pe ţară numeşte înlocuitori
dintre credincioşii nominalizaţi de Adunarea generală a reprezentanţilor ca membri supleanţi.
   (2) Aceeaşi procedură se aplică şi în situaţiile în care unul sau mai mulţi membri din Sfatul de fraţi pe ţară
manifestă abateri de la Mărturisirea de credinţă, sunt contestaţi de bisericile locale din care fac parte, au
demisionat sau au decedat.

SECŢIUNEA a 2-a
Biroul executiv

   Art. 61. - (1) Biroul executiv este subordonat Sfatului de fraţi pe ţară şi coordonează următoarele
colective de lucru: administrativ, secretariat, personal, financiar-contabil şi, după caz, consilierii pe
probleme de învăţământ, juridice, redacţie, misiune şi altele asemenea.
   (2) Biroul executiv nu este o ierarhie ecleziastică, ci un organism operativ alcătuit din fraţi care să
reprezinte interesele bisericilor în relaţiile cu statul sau cu terţe persoane şi care desfăşoară activităţi de
interes general ale frăţietăţii.
   Art. 62. - Biroul executiv este compus din 3 delegaţi, dintre care unul este prim-delegat. Funcţia de prim-
delegat, echivalentă cu funcţia de preşedinte, nu este o funcţie de conducere în cadrul cultului, ci este o
funcţie de reprezentare şi slujire.
   Art. 63. - Membrii Biroului executiv sunt aleşi pe funcţii de către Sfatul de fraţi pe ţară pentru o perioadă
de 5 ani. La expirarea mandatului, ei pot fi realeşi.
   Art. 64. - Primul-delegat este angajat cu contract de muncă. Ceilalţi 2 delegaţi aleşi pot fi angajaţi şi
retribuiţi în funcţie de volumul de lucrări şi de posibilităţile financiare existente şi vor primi o retribuţie ce
va fi stabilită de Sfatul de fraţi pe ţară.
   Art. 65. - În cazul în care primul-delegat nu îşi poate exercita atribuţiile pe o perioadă mai mare de o lună,
va putea fi înlocuit în perioada respectivă de unul dintre cei 2 delegaţi.
   Art. 66. - Biroul executiv este reprezentantul legal şi autorizat al Bisericii Evanghelice Române şi are ca
atribuţii principale pe linie de cult şi pe plan administrativ următoarele:
   a) pune în aplicare hotărârile Sfatului de fraţi pe ţară şi urmăreşte finalizarea acestora;
   b) reprezintă cultul în faţa autorităţilor de stat;
   c) apără interesele cultului şi ale membrilor cultului în faţa instituţiilor şi organismelor din ţară şi din
străinătate;
   d) veghează la respectarea prezentului statut şi a Mărturisirii de credinţă în toate bisericile locale;
   e) încurajează şi susţine spiritual şi material orice iniţiativă şi lucrare care se subscrie prezentului statut şi
Mărturisirii de credinţă şi are ca scop slava lui Dumnezeu şi propăşirea bisericilor;
   f) eliberează, cu respectarea legislaţiei în vigoare, autorizaţiile de funcţionare pentru noile biserici locale;
   g) răspunde operativ şi cu dăruire la orice solicitare a credincioşilor şi a bisericilor locale;
   h) se preocupă de stingerea oricăror conflicte şi promovează consecvent unitatea între fraţi şi între
biserici;
   i) eliberează legitimaţii de predicator-evanghelist fraţilor care lucrează în public;
   j) gestionează patrimoniul cultului, răspunde de cumpărarea şi înstrăinarea din patrimoniul său a
bunurilor mobile şi imobile, precum terenuri, clădiri şi altele asemenea, în limita competenţei acordate de
Sfatul de fraţi pe ţară;
   k) întocmeşte statul de funcţii al cultului;
   l) convoacă Sfatul de fraţi pe ţară la data programată şi ori de câte ori este nevoie;
   m) convoacă fraţii cu răspundere şi lucrătorii din bisericile locale la întâlnirile trimestriale;
   n) convoacă Adunarea generală a reprezentanţilor în sesiune ordinară şi ori de câte ori este cazul.
   Art. 67. - Biroul executiv întreţine legături cu autorităţile publice în limita competenţelor sale.
Reprezentarea Bisericii Evanghelice Române în justiţie sau faţă de terţi se face de către unul dintre membrii
Biroului executiv ori de către un împuternicit al acestuia.
   Art. 68. - Biroul executiv prezintă anual raport de activitate în faţa Sfatului de fraţi pe ţară şi la 5 ani în
faţa Adunării generale a reprezentanţilor.
   Art. 69. - Pentru rezolvarea unor probleme complexe sau a situaţiilor cu grad ridicat de dificultate, Biroul
executiv consultă Sfatul de fraţi lărgit pe ţară, compus din membri activi ai Sfatului de fraţi pe ţară şi din
membri supleanţi.
   Art. 70. - Orice membru al Biroului executiv poate fi revocat înainte de expirarea mandatului, în caz de
incapacitate sau când se face vinovat de o abatere de la prevederile prezentului statut şi ale Mărturisirii de
credinţă. Revocarea se face de către Sfatul de fraţi pe ţară.
   Art. 71. - (1) Bugetul Bisericii Evanghelice Române este constituit din:
   a) contribuţii ale bisericilor locale;
   b) daruri în bani şi în natură prin donaţii sau testamente din ţară şi din străinătate;
   c) încasări din vânzarea tipăriturilor creştine;
   d) venituri obţinute prin activităţi economice desfăşurate pentru susţinerea activităţilor cultice;
   e) alte surse financiare.
   (2) Bugetul Bisericii Evanghelice Române este gestionat de către Biroul executiv.

SECŢIUNEA a 3-a
Adunarea generală a reprezentanţilor

   Art. 72. - (1) Adunarea generală a reprezentanţilor, forumul suprem de îndrumare şi control al Cultului
Creştin Biserica Evanghelică Română, este formată din reprezentanţii bisericilor locale din ţară şi filiale,
indicele de reprezentare fiind de un reprezentant la 50 de membri. Bisericile cu un număr mai mic de 50 de
membri pot trimite câte un reprezentant.
   (2) Reprezentanţii cooptaţi în Adunarea generală a reprezentanţilor trebuie să fie credincioşi maturi,
implicaţi în lucrarea de vestire a Evangheliei şi cu o bună mărturie în biserica locală.
   Art. 73. - (1) Adunarea generală a reprezentanţilor se întruneşte o dată la 5 ani şi ori de câte ori este
necesar. Întrunirile sunt considerate legal constituite atunci când sunt prezenţi două treimi din totalul
reprezentanţilor convocaţi.
   (2) Convocarea Adunării generale a reprezentanţilor se face de către Biroul executiv, cu cel puţin 30 de
zile înainte, fiecărui reprezentant comunicându-i-se în scris ordinea de zi, data şi locul desfăşurării
lucrărilor.
   Art. 74. - (1) Adunarea generală a reprezentanţilor are următoarele atribuţii:
   a) reconfirmă sau, după caz, alege Sfatul de fraţi pe ţară;
   b) confirmă Biroul executiv;
   c) dezbate problemele pe linie de cult apărute în bisericile locale şi ia hotărâri în consecinţă;
   d) primeşte raportul de activitate al Biroului executiv;
   e) aprobă completarea prezentului statut şi a Mărturisirii de credinţă, propusă de Sfatul de fraţi pe ţară;
   f) numeşte Comisia de cenzori şi primeşte rapoartele acesteia;
   g) semnează Statutul şi Mărturisirea de credinţă ale Bisericii Evanghelice Române, prin Biroul executiv.
   (2) Adunarea generală a reprezentanţilor retrage autorizaţia de funcţionare a bisericilor care:
   a) nu respectă prevederile prezentului statut şi Mărturisirea de credinţă a Bisericii Evanghelice Române;
   b) se fac vinovate de adoptarea sau răspândirea de învăţături şi practici contrare Mărturisirii de credinţă;
   c) lovesc în unitatea credincioşilor sau a bisericilor locale surori prin provocarea de dezbinări;
   d) nu mai întrunesc numărul legal de membri şi nu mai respectă scopul propus potrivit prevederilor art.
23.

CAPITOLUL V
Dispoziţii finale

   Art. 75. - Biserica Evanghelică Română este o persoană juridică de utilitate publică, în conformitate cu
prevederile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor. De asemenea, sunt
persoane juridice şi părţile sale componente locale, precum biserica locală, ansamblurile sociale şi centrele
de educaţie creştină.
   Art. 76. - (1) Biserica Evanghelică Română poate înfiinţa şi întreţine ansambluri sociale destinate
îngrijirii materiale şi spirituale a persoanelor vârstnice şi aflate în situaţii defavorizate, precum şi a copiilor
abandonaţi.
   (2) De asemenea, Biserica Evanghelică Română poate să înfiinţeze şi să întreţină centre de educaţie
creştină pentru copii şi tineret.
   (3) Înfiinţarea ansamblurilor sociale şi a centrelor de educaţie creştină se face numai în baza hotărârii
Sfatului de fraţi pe ţară.
   Art. 77. - (1) Biserica Evanghelică Română poate construi, amenaja şi administra din fonduri proprii, în
conformitate cu prevederile legale în vigoare, edituri, tipografii, mijloace proprii de presă şi comunicare,
precum şi aşezăminte de învăţământ, de caritate creştină, case de odihnă şi alte obiective cu caracter social
şi creştin, în calitate de furnizor de servicii sociale.
   (2) Pentru asigurarea fondurilor necesare activităţilor prevăzute la alin. (1), Biserica Evanghelică Română
poate construi, amenaja şi administra puncte de lucru cu activităţi economice şi productive.
   Art. 78. - Biserica Evanghelică Română asigură prin cadrele sale didactice şi după programa analitică
proprie, elaborată pe baza Sfintei Scripturi, predarea orelor de religie copiilor credincioşilor în şcoli şi în
bisericile locale, conform legii.
   Art. 79. - (1) Biserica Evanghelică Română deţine în proprietate bunuri mobile şi imobile, necesare
desfăşurării în bune condiţii a activităţii sale.
   (2) În cazul retragerii calităţii de cult recunoscut, patrimoniul Bisericii Evanghelice Române va fi
administrat, în termenul prevăzut de lege, de Sfatul de fraţi pe ţară, după o metodologie proprie, conform
legislaţiei în vigoare.
   Art. 80. - În localităţile în care Biserica Evanghelică Română nu are cimitire proprii şi nu există nici
cimitire comunale, înmormântarea credincioşilor decedaţi se va face în oricare dintre cimitirele existente,
conform dispoziţiilor legale în vigoare.
   Art. 81. - În relaţiile cu celelalte culte recunoscute în România, atitudinea membrilor Bisericii
Evanghelice Române este de respect, pace şi neamestec, fără angajare de polemici sau acţiuni denigratoare.
   Art. 82. - Scopul adunării de cult este unul strict religios.
   Art. 83. - Biserica Evanghelică Română poate intra ca membru cu drepturi depline în orice federaţie
reprezentativă a cultelor evanghelice din România sau din străinătate, la recomandarea Sfatului de fraţi pe
ţară şi cu aprobarea Adunării generale a reprezentanţilor.
   Art. 84. - (1) Membrii Bisericii Evanghelice Române respectă legile ţării şi sunt supuşi autorităţilor de
stat, potrivit învăţăturii Sfintei Scripturi.
   (2) Jurământul depus de membrii cultului are următoarea formulă: "Mă oblig că voi spune adevărul şi că
nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu."
   (3) La jurământ, membrii cultului nu vor folosi niciun obiect de cult şi nicio altă formulă sacramentală.
   Art. 85. - Biserica Evanghelică Română îşi extinde şi îşi exercită jurisdicţia cultică faţă de comunităţile
din diasporă care, ca unităţi creştine diasporale, şi-au însuşit Mărturisirea de credinţă şi solicită aderarea la
acest cult.
   Art. 86. - Biserica Evanghelică Română, prin organismele sale specializate, poate întocmi regulamente,
instrucţiuni şi decizii şi poate emite circulare pentru buna aplicare a prezentului statut. De asemenea, poate
înfiinţa, reorganiza şi desfiinţa, după caz, diverse organisme permanente, precum comisii, colective,
secţiuni, grupuri de lucru şi altele asemenea, şi poate constitui asemenea organisme cu sarcini pe durată
temporară, în diverse domenii şi activităţi, cu respectarea principiilor de organizare şi funcţionare prevăzute
în prezentul statut.
   Art. 87. - (1) Ştampila cultului creştin Biserica Evanghelică Română este rotundă, cu diametrul de 30
mm. Periferia este delimitată de două cercuri concentrice la distanţă de 1 mm unul de celălalt, cercul
exterior fiind trasat cu o linie mai groasă. Pe circumferinţa interioară a cercului mai mic se scrie în formă
rotundă CULTUL CREŞTIN *BISERICA EVANGHELICĂ ROMÂNĂ*. În centrul ştampilei se scrie
BUCUREŞTI, str. Carol Davila nr. 48, sectorul 5.
   (2) Pentru bisericile locale, ştampila are în centru adresa acestora.

Uniunea Penticostală - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România

Penticostalismul este o continuare a mişcării de „redeşteptare” a credinţei, care a avut loc în secolul trecut.
Pe la 1900, predicatorul american Charles F. Parham a început să susţină că asupra celor credincioşi
coboară Duhul Sfânt, aceştia căpătând darul vorbirii în limbi neînvăţate (glosolalia). Conform Bibliei, acest
dar a fost primit de apostoli în ziua cincizecimii (ziua coborârii Duhului Sfânt, Rusaliile). Întrucât a
cincizecea zi se traduce în limba greacă prin „penticosta”, adepţii noii mişcări religioase au adoptat
denumirea de penticostali.
Din S.U.A. mişcarea penticostală s-a răspândit şi în Europa, mai ales în Germania şi Norvegia. Numărul
credincioşilor a crescut relativ repede, de la circa 1.000 în 1906 la peste 350.000 în 1936.
Prima comuniune penticostală din România a apărut în localitatea Păuliş, judeţul Arad, în anul 1922. În
pofida unor persecuţii la care a fost supusă înainte şi mai ales în timpul celui de al doilea război mondial,
credinţa penticostală s-a extins treptat în mai multe regiuni ale ţării, în special în nordul Moldovei, în Banat
şi Crişana.
Asociaţia credincioşilor penticostali s-a constituit în anul 1924. Şi acest cult, ca şi celelalte culte
evanghelice, a avut de suferit, mai ales în timpul celui de al doilea război mondial,  când  mulţi  pastori  au 
fost  trimişi  în  închisoare sau lagăre. După 23 august 1944, Cultul Penticostal funcţionează în legalitate. În
anul 1950, Biserica Penticostală a fost recunoscută legal.
Conform credinţei penticostale, la baza vieţii spirituale a fiecărui credincios trebuie să stea convertirea
personală, după care, apoi, se administrează botezul prin cufundare în apă, în numele Tatălui, Fiului şi
Duhului Sfânt. Ceea ce constituie specificul acestui cult este propovăduirea şi exercitarea botezului cu
Duhul Sfânt, mărturisirea experienţei darurilor Duhului Sfânt, care pot să-şi facă simţită prezenţa în cadrul
serviciilor divine, precum şi obţinerea vindecărilor divine prin rugăciune.
Organizarea cultului are la bază sistemul centralizat, respectându-se autonomia bisericească locală. Cultul
are o conducere colectivă centrală, reprezentată de Consiliul bisericesc format din 21 membri şi de
Comitetul executiv format din 7 membri, în frunte cu un preşedinte. Aceste organe sunt alese în cadrul
Adunării generale elective, forul cel mai înalt de conducere a cultului, care se întruneşte o dată la 4 ani.
Bisericile locale au ca intermediar între ele şi conducerea centrală şase comunităţi regionale: Arad, Braşov,
Bucureşti, Cluj, Oradea şi Suceava.
Pregătirea pastorilor se face la nivel universitar, în cadrul Institutului Teologic Penticostal, care
funcţionează în Bucureşti. De asemenea, cultul dispune de trei seminarii  teologice liceale şi de două şcoli
postliceale.
Potrivit recensământului din 2002, Cultul Penticostal numără circa 324.462 credincioşi. În cadrul cultului
sunt 1.343 biserici şi 7879 filii, deservite de 354 pastori.
În fruntea unei biserici se află un pastor sau mai mulţi, în funcţie de numărul membrilor şi un comitet ales
de fiecare Biserică. Alţi slujitori mai sunt: prezbiterii şi diaconii, subordonaţi pastorului.
Biserica Penticostală are ca organ de presă oficial „Cuvântul Adevărului”. De asemenea, editează cărţi cu
conţinut religios, cărţi pentru exercitarea cultului, cărţi pentru instruirea slujitorilor în seminarii şi în
Institutul Teologic Penticostal.
Cultul întreţine legături cu Bisericile Penticostale din Europa, în cadrul Conferinţelor Penticostale
Europene, făcând parte şi din Comitetul acestor Conferinţe, în calitate de membru, în care îşi are
reprezentanţi, precum şi cu Asociaţia Teologică Penticostală Europeană. Pe plan mondial, participă la
Conferinţele Penticostale Mondiale. Relaţii speciale întreţine cu organizaţia Penticostală Mondială „Church
of God”, cu sediul la Cleveland (Tennessee) - S.U.A., datorită mai multor asemănări doctrinare şi
organizatorice.
GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE privind recunoaşterea Statutului Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu
Apostolică din România

(Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 214 din 20 martie 2008)

   În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 49 alin. (2) şi (3) din Legea
nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,

   Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

   Articol unic. - Se recunoaşte Statutul Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din
România, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
    PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
   
Contrasemnează

Ministrul Culturii şi Cultelor

Adrian Iorgulescu

   Bucureşti, 20 februarie 2008.

   Nr. 189.

Statutul Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România

   CAPITOLUL I
 Dispoziţii generale
   SECŢIUNEA 1
Principiile fundamentale

   Art. 1. - În desfăşurarea activităţii sale, Cultul Creştin Penticostal are la bază următoarele principii:
   a) principiul garantării dreptului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie al oricărei persoane de pe
teritoriul României, potrivit Constituţiei şi tratatelor religioase la care România este parte, reprezintă un
principiu fundamental în activitatea Cultului Creştin Penticostal;
   b) principiul nondiscriminării. Nicio persoană nu poate fi pusă în situaţie de inferioritate pentru credinţa
sau apartenenţa sa la o grupare, asociaţie religioasă sau cult ori pentru exercitarea libertăţii religioase.
Dobândirea şi exercitarea drepturilor religioase se realizează fără constrângere, în baza legii şi a prezentului
statut;
   c) principiul autonomiei. În raporturile sale cu statul român, Cultul Creştin Penticostal este autonom.
Exercitarea credinţei penticostale se face în baza normelor stabilite de statutul de organizare şi funcţionare;
   d) principiul egalităţii. Cultele legal recunoscute sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor statale de orice
rang. Raporturile Cultului Creştin Penticostal cu alte culte sau organizaţii se realizează pe baza respectului
reciproc;
   e) principiul conformităţii cu normele moral-creştine.
   Art. 2. - Libertatea religioasă reprezintă dreptul oricărei persoane de a-şi manifesta credinţa religioasă în
mod individual sau în public în cadrul Cultului, fără constrângeri sau restricţii. Norma de bază în
exercitarea credinţei penticostale este reprezentată de Sfânta Scriptură şi de Statutul Cultului Creştin
Penticostal, însoţit de Mărturisirea de credinţă.
   Art. 3. - Părinţii, tutorii sau alţi reprezentanţi legali au dreptul exclusiv de a opta pentru educaţia
religioasă a copiilor minori, conform propriilor convingeri.

   SECŢIUNEA a 2-a
Consideraţii generale privind Cultul Creştin Penticostal

   Art. 4. - Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România se fundamentează pe
învăţăturile Sfintelor Scripturi. În toate actele şi publicaţiile oficiale denumirea este: Cultul Creştin
Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România (C.C.P. - B.D.A.R.).
   Art. 5. - Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România este format din toate
bisericile locale din ţară şi din străinătate, care în mod liber au adoptat Mărturisirea de credinţă penticostală,
se organizează şi funcţionează după prezentul statut.
   Art. 6. - Sediul Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România este în
municipiul Bucureşti, str. Dr. Carol Davila nr. 81, sectorul 5, cu posibilitatea de a se schimba atunci când
situaţia o cere.
   Art. 7. - Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România este autonom faţă de
stat. Principiile de credinţă ale Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din
România sunt cele cuprinse în Mărturisirea de credinţă.
   Art. 8. - Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România respectă Constituţia
şi legile ţării, potrivit principiului conformităţii legilor faţă de normele şi valorile moralspirituale promovate
de Sfânta Scriptură.

   CAPITOLUL II
 Organizarea Cultului Creştin Penticostal
   Art. 9. - (1) Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România are următoarele
părţi componente:
   a) biserica locală, constituită dintr-un număr de cel puţin 20 de membri. De biserica locală aparţin
bisericile filiale, care se pot constitui şi cu mai puţin de 20 de membri;
   b) comunitatea regională din România, constituită în baza unei hotărâri a Consiliului bisericesc, formată
dintr-un număr de biserici locale aparţinând unei anumite zone geografice din ţară;
   c) comunitatea etnică din România, constituită în baza unei hotărâri a Consiliului bisericesc, formată
dintr-un număr de biserici locale aparţinând unei anumite etnii;
   d) comunitatea teritorială din diaspora, constituită în baza unei hotărâri a Consiliului bisericesc, formată
dintr-un număr de biserici locale din una sau mai multe ţări;
   e) Institutul Teologic Penticostal şi alte unităţi de învăţământ de alt rang, organizate potrivit dispoziţiilor
Legii învăţământului nr. 84/1995, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi altor norme în
domeniu;
   f) Casa de Pensii şi Ajutoare a Cultului Creştin Penticostal Biserica lui Dumnezeu Apostolică din
România, organizată potrivit normelor legale în vigoare referitoare la sistemul de pensii şi asigurări sociale
ale cultelor, denumită în continuare Casa de Pensii şi Ajutoare.
   (2) Părţile componente ale Cultului Creştin Penticostal sunt persoane juridice. Ele dobândesc
personalitate juridică în condiţiile îndeplinirii cerinţelor prezentului statut.
   Art. 10. - Structura de conducere a Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din
România este formată din:
   a) Adunarea generală;
   b) Consiliul bisericesc;
   c) Comitetul executiv.
   Art. 11. - Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, bisericile
penticostale locale, comunităţile regionale, comunităţile etnice, comunităţile teritoriale, Institutul Teologic
Penticostal şi Casa de Pensii şi Ajutoare sunt persoane juridice şi se organizează şi funcţionează potrivit
prezentului statut.

   CAPITOLUL III
 Biserica locală
   SECŢIUNEA 1
Scopurile bisericii locale

   Art. 12. - Biserica penticostală locală este gruparea de credincioşi care, prin îndemnul şi călăuzirea
Duhului Sfânt, într-un mod liber consimţit, acceptă şi respectă Mărturisirea de credinţă şi Statutul Cultului
Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România.
   Art. 13. - Biserica penticostală locală are autonomie funcţională în condiţiile prezentului statut şi are ca
normă de credinţă şi practică creştină Sfânta Scriptură, oglindită în Mărturisirea de credinţă.
   Art. 14. - Scopurile esenţiale ale bisericii penticostale locale sunt:
   a) glorificarea lui Dumnezeu;
   b) păstrarea nealterată şi propovăduirea învăţăturii Sfintelor Scripturi;
   c) ucenicia, creşterea spirituală şi educarea credincioşilor;
   d) răspândirea Evangheliei pentru mântuirea celor pierduţi;
   e) practicarea actelor de cult şi a părtăşiei frăţeşti;
   f) ajutorarea celor în nevoi, ca manifestare a dragostei creştine.

   SECŢIUNEA a 2-a
Constituire şi organizare

   Art. 15. - (1) Biserica penticostală locală se constituie prin hotărârea Adunării generale de constituire a
Bisericii şi funcţionează în cadrul Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din
România, pe baza autorizaţiei eliberate de Comitetul executiv, la cererea comunităţii regionale, teritoriale
sau etnice, şi se înscrie în Registrul unic al persoanelor juridice de la sediul cultului.
   (2) În prealabil, comunitatea regională, teritorială sau etnică se va convinge că credincioşii care solicită
autorizarea cunosc, acceptă şi respectă prezentul statut şi că dispun de spaţiul necesar funcţionării ca
biserică.
   (3) În aceleaşi condiţii va fi autorizată şi biserica filială, care însă, din punct de vedere spiritual şi
administrativ, depinde de biserica locală.
   Art. 16. - În situaţia în care biserica locală constată că sunt îndeplinite condiţiile necesare, iar situaţia o
cere, poate solicita comunităţii regionale, teritoriale sau etnice schimbarea autorizării bisericii filiale în
biserică locală.
   Art. 17. - Nicio biserică locală nu poate aparţine Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu
Apostolică din România dacă nu aparţine unei comunităţi regionale, teritoriale sau etnice.
   Art. 18. - Desprinderea dintr-o biserică penticostală a unui grup de credincioşi, în vederea înfiinţării, în
aceeaşi localitate, a unei noi biserici, se face cu aprobarea comunităţii regionale, teritoriale sau etnice şi
numai atunci când această acţiune contribuie la progresul lucrării lui Dumnezeu.
   Art. 19. - Autorizarea în cadrul Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică
Penticostală din România a unei biserici dintr-o altă confesiune religioasă, care acceptă şi practică
învăţătura penticostală, se va face cu aprobarea Consiliului bisericesc, la solicitarea şi cu avizul comunităţii
regionale, teritoriale sau etnice şi în urma unei monitorizări de minimum un an. Din momentul autorizării,
biserica devine unitate de cult creştin penticostal.
   Art. 20. - Biserica penticostală locală este legal angajată faţă de terţi, prin semnătura pastorului şi cea a
secretarului sau a unui delegat al acestora.
   Art. 21. - (1) Ştampila bisericii este rotundă, cu diametrul de 35 mm. Circumferinţa ei este delimitată de
două cercuri concentrice la distanţă de 1 mm unul faţă de celălalt, cercul exterior fiind trasat cu o linie mai
groasă. Pe circumferinţa interioară a cercului mai mic se scrie în formă rotundă "Cultul Creştin Penticostal -
Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România", iar pe un al doilea rând, interior, sub formă de cerc, se
scrie biserica, după care urmează judeţul.
   (2) În centrul ştampilei se află imaginea unui porumbel în zbor, care coboară, de la care pornesc raze în
toate direcţiile, până la circumferinţa unui cerc imaginar cu diametrul de 15 mm.
   (3) Ştampila poate cuprinde de asemenea denumirea specifică a bisericii, de exemplu: Betel, Betania,
Filadelfia şi altele asemenea.
   (4) Modelul ştampilei este unic şi se află la sediul central al Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui
Dumnezeu Apostolică din România.
   Art. 22. - Biserica locală încetează să mai existe atunci când scopurile pentru care s-a constituit nu mai
pot fi îndeplinite sau când comunitatea regională constată că biserica nu mai respectă prezentul statut şi
după ce s-au epuizat toate demersurile în soluţionarea crizei.

   SECŢIUNEA a 3-a
Calitatea de membru al bisericii locale

   A. Dobândirea calităţii de membru

   Art. 23. - Calitatea de membru al bisericii locale se dobândeşte de către persoana care:
   a) s-a întors la Dumnezeu cu pocăinţă şi credinţă, făcând dovada naşterii din nou;
   b) l-a mărturisit pe Isus Hristos în apa botezului ca Domn şi Mântuitor, conform Sfintelor Scripturi;
   c) acceptă prezentul Statut al Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din
România;
   d) se înscrie ca membru în evidenţele bisericii.
   Art. 24. - Acceptul pentru botezul în apă al persoanelor nou-convertite se face, la cererea acestora, de
către pastorul bisericii, împreună cu comitetul acesteia. Aceste persoane vor urma în prealabil un curs de
pregătire biblică în vederea însuşirii adevărurilor de bază ale vieţii de credinţă. Vor fi acceptate la botez
numai acele persoane care fac dovada unei întoarceri autentice la Dumnezeu.
   Art. 25. - Calitatea de membru este personală şi netransmisibilă. Un credincios poate fi membru în
acelaşi timp numai într-o singură biserică.
   Art. 26. - (1) Credincioşii penticostali se pot transfera, la cerere scrisă, într-o altă biserică.
   (2) Se acceptă transferul de membri în bisericile penticostale şi al credincioşilor din alte biserici
evanghelice, care acceptă Mărturisirea de credinţă şi practica Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui
Dumnezeu Apostolică din România.
   (3) Analiza şi decizia cu privire la cerea de transfer se fac de către pastorul bisericii împreună cu
comitetul bisericii.
   (4) Membrii care pleacă din localitate sau din ţară pentru o perioadă mai mare de 3 luni, indiferent de
motivul plecării, trebuie să ceară transferul de la biserica locală, iar la întoarcere vor aduce transferul de la
biserica pe care au frecventat-o în perioada absenţei din biserica locală.
   Art. 27. - Calitatea de membru al bisericii încetează prin retragere, transfer, excludere sau deces.
Retragerea ca membru trebuie să fie comunicată conducerii bisericii în scris. Persoanele care pierd calitatea
de membru nu au niciun drept asupra bunurilor şi valorilor aduse sub orice titlu în patrimoniul bisericii şi
nici urmaşii lor.
   B. Drepturile membrilor
   Art. 28. - Drepturile membrilor bisericii locale sunt:
   a) să participe la slujbele bisericii;
   b) să participe la adunările generale ale bisericii, cu drept de vot;
   c) să fie aleşi în diferite slujbe spirituale sau administrative, potrivit chemării lui Dumnezeu şi în funcţie
de calităţile spirituale şi capacităţile intelectuale;
   d) să li se oficieze actele de cult de care au nevoie;
   e) să beneficieze de asistenţă spirituală din partea bisericii;
   f) să se poată transfera într-o altă biserică, la cerere.
   C. Obligaţiile membrilor
   Art. 29. - Îndatoririle membrilor bisericii locale sunt:
   a) să trăiască în spiritul învăţăturilor Sfintelor Scripturi şi să respecte prezentul statut;
   b) să frecventeze cu regularitate serviciile divine şi să îşi aducă contribuţia la împlinirea menirii bisericii;
   c) să îi respecte pe ceilalţi membri, pe slujitorii bisericii, să respecte rânduiala bisericii locale şi să se
supună hotărârilor conducerii acesteia;
   d) să contribuie cu regularitate la susţinerea financiară a bisericii prin zeciuieli şi donaţii, potrivit
învăţăturii Sfintelor Scripturi şi nevoilor lucrării lui Dumnezeu.
   D. Disciplina membrilor. Reguli şi proceduri
   Art. 30. - (1) Fiecare membru al bisericii este supus disciplinei acesteia.
   (2) Disciplina bisericească se exercită de conducerea bisericii, sub îndrumarea pastorului, cu următoarele
scopuri:
   a) pentru a păstra sănătatea morală şi spirituală a bisericii;
   b) pentru a păstra unitatea şi armonia în cadrul bisericii;
   c) pentru a îndemna la pocăinţă şi a-l recupera pe cel căzut;
   d) pentru a păstra neştirbită mărturia bisericii în faţa lumii.
   (3) Formele de disciplinare care se aplică în biserică sunt:
   a) mustrare personală de către pastor sau conducătorul bisericii;
   b) mustrare în faţa comitetului bisericii;
   c) retragerea unor drepturi, dreptul de a sluji în biserică, dreptul de a participa la Cina Domnului, pe o
perioadă determinată;
   d) retragerea tuturor drepturilor de membru pe o perioadă nedeterminată;
   e) excluderea; excluderea, după caz, poate fi însoţită de interdicţia accesului persoanei excluse în locaşul
de cult al bisericii care a decis excluderea.
   (4) În desfăşurarea activităţii sale, biserica poate decide, în cazuri riguros determinate, interzicerea
accesului unor persoane care tulbură serviciile divine.
   (5) Sancţiunile prevăzute la alin. (3) lit. c)-e) din prezentul articol se trec într-un proces-verbal semnat de
conducerea bisericii, se aduc la cunoştinţă celui în cauză şi se comunică Adunării generale.
   (6) Persoana faţă de care s-a aplicat o formă de disciplinare are dreptul de a se adresa în scris, prin
contestaţie, comunităţii regionale, teritoriale sau etnice, ca organ ierarhic superior, în termen de 30 de zile
de la comunicarea sancţiunii.
   (7) Aplicarea formei extreme de disciplinare, excluderea, se face cu confirmarea comunităţii regionale,
teritoriale sau etnice, pentru următoarele abateri:
   a) căderea în păcate grave şi trăirea în păcat;
   b) trăirea nedemnă din punct de vedere moral, trăire care aduce prejudicii grave bisericii şi lucrării lui
Dumnezeu;
   c) răspândirea de învăţături şi practici contrare adevărului biblic;
   d) subminarea cu premeditare a unităţii şi autorităţii bisericii prin producerea de dezbinări sau prin
răspândirea de zvonuri care pot duce la aceasta;
   e) absenţa îndelungată şi voită de la serviciile divine şi de la activităţile desfăşurate în cadrul bisericii.
   (8) Repunerea în drepturi, respectiv reprimirea celui pus sub disciplină, conform alin. (3) lit. c)-e) din
prezentul articol, se face de către pastor împreună cu comitetul bisericii, atunci când acesta:
   a) se căieşte din toată inima de abaterile sale;
   b) face dovada că viaţa lui s-a îndreptat şi că a fost iertat de Domnul pentru faptele sale;
   c) se supune rânduielilor bisericii;
   d) cere în scris să fie reprimit.
   (9) În cazul reprimirii celui exclus, aceasta se comunică comunităţii regionale, teritoriale sau etnice.
Excluderea, precum şi reprimirea vor fi consemnate într-un proces-verbal şi operate în evidenţele de
membri ale bisericii.
   E. Alte categorii de persoane
   Art. 31. - (1) Sunt consideraţi aparţinători ai bisericii următorii:
   a) minorii nebotezaţi din familiile credincioşilor penticostali, care frecventează serviciile divine ale
bisericii;
   b) persoanele care frecventează în mod constant serviciile religioase şi încă nu au fost botezate, dar care
şi-au exprimat opţiunea scrisă în acest sens.
   (2) Aparţinătorii beneficiază de următoarele drepturi:
   a) să participe la slujbele bisericii;
   b) să beneficieze de îndrumare spirituală din partea bisericii.
   (3) Aparţinătorii au obligaţia de a se încadra în disciplina şi în rânduiala bisericii locale.

   SECŢIUNEA a 4-a
Slujitorii bisericii
   A. Categoriile de slujitori
   Art. 32. - Potrivit principiului Noului Testament cu privire la preoţia tuturor credincioşilor, fiecare
credincios este chemat să slujească în biserică, potrivit darului încredinţat lui de Dumnezeu şi recunoscut de
biserică.
   Art. 33. - Biserica penticostală recunoaşte slujbele spirituale din biserică, potrivit Epistolei către Efeseni
4: 11-13; apostoli, proroci, evanghelişti, păstori şi învăţători, precum şi potrivit Epistolei 1Tim. 3: 1-13:
prezbiteri şi diaconi.
   Art. 34. - Credincioşii care dovedesc maturitate spirituală şi calităţi de slujire menite să contribuie la
desăvârşirea spirituală a celorlalţi membri ai bisericii pot sluji ca:
   a) pastori - slujitorii ordinaţi care răspund de toate problemele spirituale şi administrative ale bisericii şi
oficiază toate actele de cult. Ei pot fi pastori coordonatori, pastori asistenţi, pastori de sector sau pastori
coordonatori de zonă;
   b) prezbiteri - slujitorii ordinaţi care oficiază toate actele de cult ce le sunt repartizate de pastor;
   c) diaconi - slujitorii ordinaţi care oficiază numai Cina Domnului, binecuvântările de copii şi
înmormântările, sub îndrumarea pastorului, şi care se ocupă de problema ajutorărilor în biserică;
   d) apostoli, misionari - slujitorii trimişi de biserică în ţară sau în străinătate pentru a înfiinţa biserici noi
într-o altă cultură, prin răspândirea Evangheliei, pentru a întări bisericile mai mici sau/şi pentru a desfăşura
activităţi cu caracter social-umanitar;
   e) evanghelişti - slujitorii recunoscuţi şi trimişi de biserică să răspândească Evanghelia pentru mântuirea
celor pierduţi, prin evanghelizări publice sau de la om la om;
   f) învăţători - slujitorii recunoscuţi de biserică, ce se ocupă de educaţia biblică a membrilor bisericii, a
nou-convertiţilor, a tinerilor şi copiilor. Ei trebuie să fie capabili să predea corect şi eficient învăţăturile
Sfintelor Scripturi;
   g) proroci - slujitorii recunoscuţi de biserică, ce comunică mesaje din partea lui Dumnezeu prin
manifestarea slujbei profetice.
   B. Ordinarea slujitorilor. Condiţii şi proceduri
   Art. 35. - Pastorii împreună cu comitetele de conducere ale bisericilor au sarcina de a o recunoaşte şi de a
identifica chemarea specifică a fiecărui slujitor din partea lui Dumnezeu, procedând la învestirea în lucrarea
divină, după caz, prin recunoaştere sau prin actul ordinării, cu rugăciune şi punerea mâinilor. Actul
ordinării nu se aplică femeilor.
   Art. 36. - Aprobarea slujitorilor în vederea ordinării se face de către Adunarea generală a bisericii, la
propunerea conducerii bisericii, prin votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor prezenţi.
   Art. 37. - (1) Slujitorii propuşi pentru a fi ordinaţi trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
   a) să fie botezaţi cu Duhul Sfânt şi plini de Duhul Sfânt;
   b) să fie căsătoriţi şi să aibă o bună mărturie în familie;
   c) să nu fi fost sancţionaţi disciplinar pe linie bisericească, conform art. 30 alin. (3) lit. c)-e);
   d) să nu aibă antecedente incompatibile cu calitatea de slujitor ordinat;
   e) să îndeplinească criteriile prevăzute de Scriptură în epistolele 1 Tim. 3: 1-13 şi 1 Tit: 6-9:
   -în viaţa lui personală trebuie să fie: cumpătat, înţelept, blând, să nu fie beţiv, să nu fie bătăuş, să nu fie
gâlcevitor, să nu fie încăpăţânat, liber de dragostea de bani, drept, iubitor de bine, înfrânat;
   -în viaţa familiei sale trebuie să fie: bărbatul unei singure neveste, un bun conducător al propriei sale case;
   -în viaţa lui spirituală trebuie să fie sfânt, să se ţină de Cuvântul adevărat, să nu fie nou-convertit;
   -în relaţiile sale interpersonale trebuie să aibă o bună reputaţie în afara bisericii, să fie vrednic de cinste;
   -în slujirea lui trebuie să fie ospitalier, capabil să înveţe pe alţii.
   (2) În vederea ordinării sau recunoaşterii, slujitorii propuşi vor fi examinaţi din punct de vedere doctrinar,
după cum urmează:
   a) pastorii - de către Comitetul executiv;
   b) prezbiterii şi diaconii - de către conducerea comunităţii regionale, teritoriale sau etnice;
   c) apostolii, misionarii şi evangheliştii - de către conducerea comunităţii regionale, teritoriale sau etnice.
   (3) Comisia de ordinare a slujitorilor va fi formată din cel puţin 3 pastori, în cazul ordinării pastorilor şi
prezbiterilor, şi de cel puţin 2 pastori în cazul ordinării diaconilor.
   Art. 38. - Fiecare slujitor ordinat va semna un angajament solemn de fidelitate faţă de Cultul Creştin
Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România şi va primi o legitimaţie care îi atestă dreptul
de a-şi exercita slujba pentru care a fost învestit.
   C. Pierderea calităţii de slujitor. Condiţii şi proceduri
   Art. 39. - (1) Calitatea de slujitor poate fi suspendată din următoarele motive:
   a) încălcarea condiţiilor biblice care au stat la baza ordinării;
   b) încălcarea angajamentului solemn de slujitor al bisericii;
   c) abateri de la prevederilor prezentului statut;
   d) abateri grave sau repetate de la conduita spirituală personală;
   e) nerespectarea sistematică a atribuţiilor de slujire.
   (2) În situaţia în care se impune suspendarea prevăzută alin. (1), comitetul bisericii anunţă comunitatea
regionala, etnică sau teritorială asupra necesităţii de declanşare a procedurii de suspendare. Finalizarea
cercetării se va face în baza unei rezoluţii. Dacă rezoluţia este aceea de suspendare, ea va fi înaintată
Comitetului executiv, care va delibera asupra situaţiei, verificând condiţiile de legalitate şi legitimitate ale
cauzei. Consiliul bisericesc decide, prin hotărâre definitivă, modalitatea de soluţionare a rezoluţiei. Pe toată
durata procesului de suspendare părţile implicate în cauză au dreptul la contestaţie, potrivit procedurii de
contencios.
   Art. 40. - (1) Calitatea de slujitor poate fi revocată în situaţiile prevăzute în art. 39, dacă gravitatea
situaţiei o impune. Revocarea operează de asemenea dacă în intervalul suspendării persoana în cauză nu îşi
revizuieşte comportamentul sau atitudinea care a dus la aplicarea suspendării.
   (2) Procedura revocării se realizează potrivit art. 39 alin. (2).
   (3) Atât pe perioada suspendării, cât şi în cazul revocării se retrage legitimaţia de slujitor.
   Art. 41. - Slujitorii bisericii sunt datori să păstreze secretul mărturisirii personale. În relaţia cu autorităţile
de stat, slujitorul poate invoca secretul mărturisirii, după caz, potrivit libertăţii de conştiinţă.
   D. Angajarea slujitorilor
   Art. 42. - (1) Biserica hotărăşte angajarea slujitorilor prevăzuţi la art. 37, în funcţie de nevoi şi de
posibilităţi. În afară de aceştia, biserica mai poate angaja personal administrativ şi de specialitate.
   (2) Angajarea personalului se face de către comunitatea regională, teritorială sau etnică, la cererea
comitetului bisericii, conform statului de funcţii, aprobat de Adunarea generală a bisericii, atunci când
biserica locală nu are posibilitatea să facă acest lucru.

   SECŢIUNEA a 5-a
Conducerea bisericii locale

   A. Pastorul bisericii

   Art. 43. - (1) Biserica penticostală locală este condusă de pastorul ales de Adunarea generală a bisericii şi
confirmat de comunitatea regională, teritorială sau etnică şi de Comitetul executiv al Cultului Creştin
Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România.
   (2) Pastorul este ajutat în activitatea sa de comitetul bisericii, ales de asemenea de Adunarea generală.
   Art. 44. - Pastorul bisericii are următoarele atribuţii:
   a) predicarea şi învăţarea Sfintelor Scripturi;
   b) pregătirea şi îndrumarea celorlalţi slujitori ai bisericii;
   c) organizarea şi îndrumarea activităţilor spirituale şi administrative ale bisericii;
   d) păstorirea membrilor bisericii;
   e) coordonarea serviciilor divine la care este prezent;
   f) prezidarea şedinţelor comitetului bisericii şi, în lipsa sa, delegarea acestei responsabilităţi unui alt
slujitor din comitetul bisericii;
   g) coordonarea activităţii membrilor comitetului bisericii, precum şi a tuturor compartimentelor bisericii;
   h) oficierea actelor de cult, ocazii în care poate solicita ajutorul celorlalţi slujitori ordinaţi.
   Art. 45. - Bisericile cu peste 300 de membri pot avea pe lângă pastorul coordonator şi unul sau mai mulţi
pastori asistenţi, în raport cu numărul de membri ai bisericii. Aceştia ajută nemijlocit la îndeplinirea
atribuţiilor pastorale şi preiau responsabilităţile ce le sunt delegate de către pastorul coordonator.
   Art. 46. - Nimeni nu poate fi promovat direct pastor, fără a fi îndeplinit o stagiatură în slujba de diacon,
apoi ca prezbiter.
   Art. 47. - (1) În vederea bunei desfăşurării a activităţii, în cadrul comunităţii regionale, etnice sau
teritoriale pot funcţiona pastori de sector sau pastori coordonatori de zonă.
   (2) Pastorii de sector au atribuţiile pastorilor care deservesc bisericile locale, dar le exercită în mai multe
biserici care alcătuiesc un sector de slujire.
   (3) Pastorii coordonatori de zonă au următoarele atribuţii:
   a) supraveghează şi îndrumă activitatea spirituală şi administrativă a bisericilor de pe teritoriul cel puţin
al unui judeţ;
   b) primesc sesizările pastorilor de sector sau ale bisericilor din teritoriu cu privire la diferite nevoi
spirituale sau abateri de la rânduiala duhovnicească şi se implică în rezolvarea lor, ţinând cont de
responsabilităţile celorlalţi slujitori şi conlucrând armonios cu aceştia;
   c) sesizează preşedintele comunităţii regionale cu privire la abaterile slujitorilor de la morala sau doctrina
sănătoasă ori de la rânduiala duhovnicească a Bisericii Penticostale şi propune analizarea acestora de
comitetul comunităţii regionale sau de Comisia de disciplină.
   B. Comitetul bisericii
   Art. 48. - (1) Comitetul bisericii locale se compune din pastor, conducător, acolo unde nu este un pastor
localnic, secretar, casier, 2 cenzori şi mai mulţi membri, după cum decide Adunarea generală.
   (2) Pastorul coordonează activitatea comitetului bisericii, iar conducătorul conduce serviciile divine în
lipsa pastorului, potrivit competenţelor ce îi sunt delegate de către acesta.
   (3) Secretarul ţine evidenţa membrilor bisericii, efectuează corespondenţa, întocmeşte procesele-verbale
ale şedinţelor de comitet şi ale Adunării generale şi ţine la zi evidenţa patrimoniului acesteia.
   (4) Casierul răspunde de gestiunea casieriei, păstrează banii şi alte valori, ţine registrele de casa şi de
bancă la zi şi efectuează plăţi în baza hotărârilor comitetului bisericii, respectiv a dispoziţiilor de plată
semnate de cei în drept.
   (5) Cu avizul comunităţii regionale, teritoriale sau etnice, în caz de excepţie, casierul poate fi şi din afara
comitetului bisericii.
   (6) Cenzorii controlează din proprie iniţiativă operaţiunile financiar-contabile ale bisericii, semestrial, şi
consemnează constatările făcute într-un proces-verbal.
   (7) Ceilalţi membri ai comitetului bisericii vor avea atribuţiile stabilite în cadrul comitetului bisericii.
   Art. 49. - Atribuţiile comitetului bisericii sunt:
   a) conduce operativ activitatea bisericii sub coordonarea pastorului, pe tot timpul mandatului încredinţat;
   b) stabileşte direcţiile şi obiectivele de dezvoltare ale bisericii;
   c) urmăreşte respectarea bunei rânduieli în biserică;
   d) împreună cu pastorul hotărăsc şi aplică măsurile de disciplinare a membrilor, în caz de abateri;
   e) îngrijeşte de săraci, văduve şi orfani;
   f) întocmeşte bugetul bisericii şi îl supune spre aprobare Adunării generale;
   g) rezolvă orice alte sarcini încredinţate de Adunarea generală.
   Art. 50. - (1) Alegerile de comitet se fac o dată la 4 ani. Adunarea generală a bisericii poate acorda cel
mult un nou mandat comitetului în exerciţiu.
   (2) Propunerile candidaţilor pentru a fi aleşi în noul comitet al bisericii vor fi făcute de pastorul bisericii
sau de pastor în colaborare cu o comisie de propuneri, formată din oameni cu o experienţă deosebită în
lucrare.
   (3) Candidaţii propuşi pentru a fi aleşi în comitetul bisericii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
   a) să aibă un caracter ales şi o înaltă ţinută morală şi spirituală;
   b) să aibă o mărturie demnă în ceea ce priveşte familia lor;
   c) să aibă capacitatea şi disponibilitatea de a îndeplini sarcinile încredinţate;
   d) să aibă o vechime de cel puţin 5 ani în cadrul Cultului Penticostal şi 2 ani în biserica respectivă; fac
excepţie bisericile nou-înfiinţate;
   e) să nu fi fost sancţionat disciplinar pe linie bisericească pentru abateri grave, conform art. 30 alin. (7)
lit. c)-e).
   C. Adunarea generală a bisericii
   Art. 51. - (1) Adunarea generală a bisericii este alcătuită din toţi membrii care se bucură de drepturi
depline şi care se află în ţară.
   (2) Adunarea generală a bisericii se întruneşte o dată pe an în şedinţă ordinară, şi ori de câte ori este
nevoie, în şedinţe extraordinare.
   (3) Adunarea generală a bisericii are următoarele atribuţii:
   a) alege pastorul bisericii şi îl pune în slujbă cu acordul comunităţii regionale, teritoriale sau etnice şi în
prezenţa delegatului acesteia;
   b) alege comitetul bisericii la expirarea mandatului sau când situaţia o impune;
   c) solicită comunităţii regionale, teritoriale sau etnice recunoaşterea prezbiterilor, a diaconilor şi a
celorlalţi slujitori aleşi;
   d) aprobă execuţia bugetară şi descărcarea de gestiune a comitetului bisericii, precum şi bugetul bisericii;
   e) aprobă cumpărările şi vânzările de bunuri mobile şi imobile, precum şi alte investiţii necesare bunei
desfăşurări a activităţii;
   f) desemnează prin vot delegaţii bisericii pentru Adunarea generală a comunităţii regionale, teritoriale sau
etnice, Conferinţa naţională şi Congresul Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică
din România.
   (4) Adunarea generală a bisericii se convoacă şi este prezidată de pastor, iar în lipsa acestuia, de către un
alt membru cu funcţie de răspundere: pastor asistent, prezbiter, diacon sau conducător de biserică, delegat
de pastor ori de Comunitatea regională, teritorială sau etnică.
   (5) Adunarea generală a bisericii se convoacă cu două săptămâni înainte de data fixată pentru întrunirea ei
şi se consideră statutară dacă întruneşte cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor. În cazul
neîntrunirii numărului statutar, Adunarea generală se va ţine peste o săptămână, cu numărul membrilor
prezenţi la această dată.
   (6) În situaţii deosebite, ca urmare a sesizării scrise, motivate şi semnate de majoritatea membrilor
comitetului bisericii sau cel puţin de o treime din numărul membrilor bisericii, comunitatea regională,
teritorială sau etnică convoacă Adunarea generală a bisericii, cu anunţarea în scris, cu cel puţin o săptămână
înainte.

   SECŢIUNEA a 6-a
Activităţile bisericii locale

   Art. 52. - Biserica, prin slujitorii, membrii şi aparţinătorii ei, îşi desfăşoară activitatea spirituală,
culturală, de învăţământ, social-caritabilă şi administrativ-gospodărească.
   Art. 53. - Biserica are datoria să depună mărturie creştină prin cuvânt şi faptă, pentru a răspândi
Evanghelia şi dragostea lui Dumnezeu în societate.
   Art. 54. - Biserica acordă asistenţă spirituală membrilor şi aparţinătorilor ei, persoanelor din afara ei care
i-o solicită, precum şi tuturor categoriilor sociale care au nevoie de asistenţă în orfelinate, aziluri, unităţi de
învăţământ, spitale, unităţi militare, penitenciare, alte unităţi şi altele asemenea.
   Art. 55. - (1) Biserica îşi desfăşoară slujbele religioase obişnuite în lăcaşul propriu, închiriat sau în orice
alt spaţiu destinat acestui scop.
   (2) Zilele şi orele în care au loc serviciile divine se stabilesc de către fiecare biserică în parte.
   (3) Slujbele speciale sau ocazionale ale bisericii pot fi organizate în aer liber, în săli publice, în alte spaţii
amenajate special sau pe stadioane.
   (4) La serviciile divine participă credincioşii penticostali. Pot participa şi alte persoane, cu condiţia
respectării rânduielii stabilite de către biserică.
   Art. 56. - Biserica poate organiza studii biblice şi grupe de părtăşie în casele membrilor sau
aparţinătorilor ei. Grupele de studiu biblic şi cele de părtăşie frăţească nu constituie organizaţii bisericeşti
de sine stătătoare.
   Art. 57. - Biserica poate înfiinţa, organiza şi întreţine, singură sau în asociere cu alte biserici, unităţi de
învăţământ religios de orice grad, societăţi misionare, tabere şcolare şi de tineret, orfelinate, aziluri, case de
odihnă, edituri, tipografii, mijloace de informare în masă, unităţi productive, cimitire confesionale şi alte
activităţi pe linia scopului propus, în spiritul prezentului statut.
   Art. 58. - Biserica poate trimite misionari în ţară şi în străinătate pentru răspândirea Evangheliei şi pentru
activităţi cu caracter social-umanitar.

   SECŢIUNEA a 7-a
Patrimoniul bisericii

   Art. 59. - Biserica locală, prin Adunarea generală, dispune de patrimoniul şi de fondurile ei, fără niciun
amestec din afară. Gestionarea acestora se face de către comitetul bisericii.
   Art. 60. - Biserica poate avea în proprietate lăcaşul de cult cu anexele şi terenurile aferente, case pastorale
şi pentru personalul de serviciu, clădiri şi terenuri pentru unităţile de învăţământ, unităţi sanitare, de caritate
şi de odihnă, mijloace materiale şi tehnice necesare desfăşurării activităţii proprii, cimitir confesional şi alte
bunuri.
   Art. 61. - În vederea dobândirii sau înstrăinării bunurilor mobile şi imobile, biserica nu are nevoie de
avizul sau aprobarea unui organ ierarhic superior, cu excepţia bunurilor imobile care au destinaţia de lăcaş
de cult.
   Art. 62. - Biserica se întreţine din contribuţiile şi zeciuielile membrilor ei, din donaţii din partea
persoanelor fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, cu respectarea principiului biblic privind
moralitatea provenienţei acestora, şi din alte activităţi proprii.
   Art. 63. - Donaţiile de orice natură făcute bisericii în mod legal intră în proprietatea acesteia şi nu pot fi
restituite sub nicio formă donatorilor.
   Art. 64. - Conform învăţăturii Sfintelor Scripturi şi potrivit nevoilor concrete ale lucrării lui Dumnezeu,
fiecare biserică are datoria să participe la susţinerea financiară a comunităţii regionale, teritoriale sau etnice
a Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România.

   CAPITOLUL IV
 Comunitatea regională, teritorială sau etnică

   SECŢIUNEA 1
Constituirea comunităţii

   Art. 65. - Bisericile penticostale locale de pe raza unuia sau a mai multor judeţe se pot uni pentru a
constitui o comunitate penticostală regională, cu scopul de a se sprijini reciproc în lucrarea de
evanghelizare şi de zidire duhovnicească, precum şi pentru a avea un mijloc de reprezentare colectivă în
faţa autorităţilor locale şi în relaţiile lor cu conducerea Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu
Apostolică din Romania.
   Art. 66. - (1) Bisericile locale dintr-una sau mai multe ţări învecinate se pot uni pentru a forma o
comunitate penticostală teritorială din diaspora, cu scopul de a se sprijini reciproc în lucrarea de
evanghelizare şi de zidire duhovnicească, precum şi pentru a avea un mijloc de reprezentare colectivă în
faţa autorităţilor locale şi în relaţiile lor cu conducerea Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu
Apostolică din Romania.
   (2) Dobândirea personalităţii juridice se face cu respectarea dispoziţiilor legale specifice statului pe al
cărui teritoriu îşi deşfăşoară activitatea.
   Art. 67. - Bisericile penticostale locale aparţinând unei anumite etnii se pot uni pentru a constitui o
comunitate penticostală etnică, având acelaşi scop prevăzut la art. 53.
   Art. 68. - Înfiinţarea unei comunităţi regionale, teritoriale sau etnice se face prin hotărârea Adunării de
constituire, a delegaţilor tuturor bisericilor implicate, cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul acestora
şi cu aprobarea Consiliului bisericesc. Din rândul delegaţilor trebuie să facă parte pastorii şi conducătorii
bisericilor.

   SECŢIUNEA a 2-a
Atribuţiile comunităţii regionale, teritoriale sau etnice

   Art. 69. - Atribuţiile comunităţii regionale, teritoriale sau etnice sunt:

   a) asistă bisericile locale în lucrarea de zidire spirituală, de vestire a Evangheliei şi de educaţie creştină;
   b) încurajează şi ajută la înfiinţarea de noi biserici;
   c) pregăteşte slujitori duhovniceşti pentru bisericile din cadrul comunităţii;
   d) asistă bisericile, la solicitarea acestora, şi intervine, când situaţia o impune, în probleme de disciplină
bisericească;
   e) hotărăşte asupra propunerilor făcute de biserici cu privire la ordinarea de noi slujitori;
   f) efectuează, la cerere, angajarea şi plata personalului deservent al bisericilor locale, din fondurile
provenite de la acestea, precum şi angajarea şi plata personalului propriu;
   g) îndrumă şi exercită controlul de legalitate în problemele financiare ale bisericilor;
   h) îndeplineşte alte activităţi specifice pentru realizarea obiectivului pentru care a fost constituită.

   SECŢIUNEA a 3-a
Conducerea comunităţii regionale

   Art. 70. - Organele de conducere ale comunităţii regionale, teritoriale sau etnice sunt:
   a) Adunarea generală;
   b) Comitetul comunităţii;
   c) Biroul permanent.
   A. Adunarea generală a comunităţii regionale
   Art. 71. - (1) Adunarea generală a comunităţii regionale se compune din toţi păstorii legitimaţi în cadrul
comunităţii şi câte un delegat la 200 de membri.
   (2) Adunarea generală a comunităţii teritoriale se compune din toţi păstorii legitimaţi în cadrul
comunităţii şi câte un delegat la 50 de membri.
   (3) Adunarea generală a comunităţii etnice se compune din toţi păstorii legitimaţi în cadrul comunităţii şi
câte un delegat pentru fiecare biserică.
   (4) Adunarea generală a comunităţii regionale, teritoriale sau etnice se convoacă de Biroul permanent al
comunităţii o dată la 4 ani, în şedinţă ordinară electivă, şi ori de câte ori este nevoie în şedinţă
extraordinară.
   (5) Şedinţele ordinare elective ale Adunării generale a comunităţii regionale, teritoriale sau etnice vor fi
prezidate de către un membru al Comitetului executiv.
   (6) Atribuţiile Adunării generale a comunităţii regionale, teritoriale sau etnice sunt:
   a) primeşte raportul Comitetului comunităţii regionale, teritoriale sau etnice şi aprobă descărcarea de
gestiune pe baza raportului Comisiei de cenzori;
   b) alege Comitetul comunităţii regionale, teritoriale sau etnice, Biroul permanent şi Comisia de cenzori
formată din 3 membri;
   c) revocă Comitetul comunităţii regionale, teritoriale sau etnice şi Biroul Permanent atunci când constată
că membrii acestora nu mai corespund condiţiilor statutare care au stat la baza alegerii lor;
   d) alege pentru următorii 4 ani reprezentanţii comunităţii în Consiliul bisericesc;
   e) ia hotărâri privind cumpărarea şi vânzarea de bunuri mobile şi imobile şi alte materiale necesare
activităţii proprii;
   f) ia orice hotărâri care privesc bunul mers al comunităţii regionale, teritoriale sau etnice.
   B. Comitetul comunităţii regionale, teritoriale sau etnice
   Art. 72. - (1) Comitetul comunităţii regionale, teritoriale sau etnice este ales de Adunarea generală şi se
compune din 5 până la 11 pastori.
   (2) Pentru a fi aleşi în Comitetul comunităţii regionale, teritoriale sau etnice, pastorii trebuie
îndeplinească următoarele condiţii:
   a) să aibă o vechime de cel puţin 5 ani în pastoraţie, cu excepţia comunităţilor nou-înfiinţate;
   b) să fie recunoscuţi pentru ataşamentul lor ferm la doctrina, rânduiala şi valorile morale şi spirituale ale
Cultului Penticostal;
   c) să fie recunoscuţi pentru principialitatea şi probitatea caracterului lor;
   d) să fi dovedit eficienţă şi competenţă în lucrarea lor pastorală;
   e) să nu fi fost sancţionaţi disciplinar pentru abateri.
   (3) Comitetul comunităţii regionale, teritoriale sau etnice se compune din preşedinte, unul sau 2
vicepreşedinţi, secretar şi mai mulţi membri, până la completarea numărului statutar. Dintre aceştia se aleg
pastorii coordonatori de zonă.
   (4) Preşedintele comunităţii regionale, teritoriale sau etnice are următoarele atribuţii:
   a) conduce activitatea curentă a comunităţii regionale, teritoriale sau etnice şi stabileşte sarcini concrete
pentru membrii Comitetului comunităţii regionale, teritoriale sau etnice;
   b) răspunde nemijlocit de activitatea spirituală din cadrul comunităţii regionale, teritoriale sau etnice,
emite decizii de angajare a personalului şi de modificare a drepturilor salariale ale personalului angajat;
   c) prezidează şedinţele Comitetului comunităţii regionale, teritoriale sau etnice şi şedinţele extraordinare
ale Adunării generale.
   (5) Vicepreşedinţii asigură conducerea comunităţii regionale, teritoriale sau etnice în lipsa preşedintelui şi
preiau orice responsabilitate stabilită în fişa de post, pe principiul delegării de autoritate. Delegarea de
autoritate se va face în scris atunci când intervin deplasări de lungă durată, incapacitate fizică sau de altă
natură.
   (6) Secretarul efectuează corespondenţa, întocmeşte procesele-verbale ale Adunării generale şi ale
Comitetului comunităţii regionale, teritoriale sau etnice, ţine evidenţa cărţilor de muncă ale personalului
angajat şi orice alte evidenţe necesare activităţii comunităţii regionale, teritoriale sau etnice.
   (7) Ceilalţi membri ai Comitetului comunităţii regionale, teritoriale sau etnice vor avea sarcinile stabilite
în sedinţele comitetului.
   (8) Comitetul comunităţii regionale, teritoriale sau etnice are următoarele atribuţii:
   a) conduce activitatea Comunităţii regionale, teritoriale sau etnice pe durata mandatului încredinţat;
   b) duce la îndeplinire hotărârile Adunării generale ale comunităţii regionale, teritoriale sau etnice;
   c) pregăteşte lucrările Adunării generale ale comunităţii regionale, teritoriale sau etnice;
   d) ia orice hotărâri necesare pentru bunul mers al comunităţii;
   e) cercetează abaterile de la morala creştină sau de la doctrina penticostală a pastorilor şi face propuneri
Comitetului executiv în vederea sancţionării celor vinovaţi;
   f) cercetează abaterile de la morala creştină sau de la doctrina penticostală a celorlalţi slujitori şi ia
măsurile ce se impun.
   C. Biroul permanent al comunităţii regionale, teritoriale sau etnice
   Art. 73. - Biroul permanent al comunităţii regionale, teritoriale sau etnice este format din preşedinte,
vicepreşedinţi şi secretar şi rezolvă problemele curente din cadrul comunităţii regionale, teritoriale sau
etnice.
   Art. 74. - Ceilalţi angajaţi ai comunităţii regionale, teritoriale sau etnice răspund de activitatea lor
conform fişei postului şi contractului de muncă în baza căruia au fost angajaţi.
   Art. 75. - În cadrul comunităţii regionale, teritoriale sau etnice pot funcţiona diferite comisii pe domenii
de activitate, care îşi vor desfăşura activitatea specifică în baza regulamentelor proprii, avizate de
conducerea comunităţii regionale, teritoriale sau etnice.

   SECŢIUNEA a 4-a
Patrimoniul comunităţii regionale, teritoriale sau etnice

   Art. 76. - Comunitatea regională, teritorială sau etnică poate avea imobile proprii, aziluri pentru bătrâni,
case de odihnă, edituri, tipografii, unităţi de învăţământ de toate gradele, societăţi misionare, studio radio
sau TV şi alte unităţi pentru realizarea scopului propus.
   Art. 77. - (1) Comunitatea regională, teritorială sau etnică se susţine financiar din contribuţia tuturor
bisericilor din cadrul ei. Ea poate primi donaţii de la orice persoană fizică sau juridică din ţară ori din
străinătate, cu respectarea principiului biblic privind moralitatea provenienţei acestora.
   (2) Donaţiile de orice natură făcute în mod legal comunităţii regionale, teritoriale sau etnice intră în
proprietatea acesteia şi nu pot fi restituite.
   Art. 78. - La nivelul comunităţii regionale, teritoriale sau etnice funcţionează unul sau mai multe
seminarii biblice penticostale, pentru pregătirea de noi lucrători în cadrul bisericilor din zonă şi pentru
instruirea celor deja implicaţi în lucrare.
   Art. 79. - (1) Ştampila comunităţii regionale, teritoriale sau etnice este rotundă, cu diametrul de 35 mm.
Circumferinţa ei este delimitată de două cercuri concentrice la distanţă de 1 mm unul faţă de celălalt, cercul
exterior fiind trasat cu o linie mai groasă. Pe circumferinţa interioară a cercului mai mic se scrie, în formă
rotundă, "Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România", iar pe un al doilea
rând interior, sub formă de cerc, se scrie comunitatea regională, teritorială sau etnică, după care urmează
denumirea comunităţii.
   (2) În centrul ştampilei se află imaginea unui porumbel în zbor care coboară, de la care pornesc raze în
toate direcţiile, până la circumferinţa unui cerc imaginar cu diametrul de 15 mm.
   Art. 80. - Comunitatea regională, teritorială sau etnică se dizolvă atunci când nu mai sunt îndeplinite
condiţiile care au stat la baza înfiinţării ei. În caz de dizolvare, patrimoniul comunităţii regionale, teritoriale
sau etnice trece la Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România.

   CAPITOLUL V
 Conducerea Cultului Creştin Penticostal - Biserica
lui Dumnezeu Apostolică din România

   Art. 81. - (1) Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România este format din
toate bisericile penticostale locale, organizate în comunităţi regionale, teritoriale sau etnice, Institutul
Teologic Penticostal şi Casa de Pensii şi Ajutoare a C.C.P. - B.D.A.R.
   (2) Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România este organizaţia centrală
de reprezentare a intereselor generale ale părţilor ei componente.
   (3) Organele de conducere ale Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din
România sunt:
   a) Adunarea generală;
   b) Consiliul bisericesc;
   c) Comitetul executiv.

   SECŢIUNEA 1
Adunarea generală

   A. Organizare şi funcţionare

   Art. 82. - (1) Adunarea generală a Cultului Creştin Penticostal se compune din toţi pastorii în exerciţiu şi
din câte un delegat la 1.500 de membri. Bisericile locale care au un număr mai mic de membri se vor asocia
prin bună înţelegere şi vor alege delegatul lor la Adunarea generală a Cultului Creştin Penticostal, cu
prioritate dintre prezbiteri sau diaconi.
   (2) Adunarea generală a Cultului Creştin Penticostal se convoacă de Comitetul executiv în şedinţe
ordinare cu caracter electiv o dată la 4 ani, când se constituie în Congresul Cultului Creştin Penticostal -
Biserica lui Dumnezeu Apostolică.
   (3) Adunarea generală a Cultului Creştin Penticostal se convoacă anual de Comitetul executiv, în şedinţe
ordinare cu caracter spiritual şi organizatoric, constituindu-se în Conferinţa naţională a Cultului Creştin
Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică, la care vor participa toţi pastorii în exerciţiu.
   (4) Adunarea generală a cultului se convoacă de Comitetul executiv în şedinţe extraordinare pentru
modificarea actelor normative, când se constituie în Congresul de lucru al Cultului Creştin Penticostal -
Biserica lui Dumnezeu Apostolică.
   B. Atribuţiile Adunării generale
   Art. 83. - (1) Atribuţiile Adunării generale a Cultului Creştin Penticostal sunt:
   a) primeşte raportul de activitate al Consiliului bisericesc şi al Comisiei de cenzori;
   b) descarcă de gestiune Consiliul bisericesc;
   c) alege din cadrul Consiliului bisericesc membrii Comitetului executiv, care trebuie să aibă o vechime în
pastoraţie de cel puţin 8 ani;
   d) alege Comisia de cenzori alcătuită din 3 membri;
   e) face modificări în Statutul Cultului Creştin Penticostal, la propunerea Consiliului bisericesc;
   f) aduce îmbunătăţiri la Mărturisirea de credinţă, la propunerea Consiliului bisericesc;
   g) votează moţiuni şi rezoluţii referitoare la morala creştină, libertatea religioasă, drepturile omului,
mediul încojurător şi alte probleme de interes major;
   h) hotărăşte în privinţa colaborării Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică cu
alte organizaţii religioase din ţară şi din străinătate, în condiţiile păstrării identităţii sale spirituale şi
administrative.
   Art. 84. - (1) Lucrările Congresului Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică vor
fi prezidate de un birou de zi, format din 5 membri, condus de un preşedinte ales, la propunerea Adunării
generale.
   (2) Conferinţa naţională a Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică va fi condusă
de Comitetul executiv.

   SECŢIUNEA a 2-a
Consiliul bisericesc

   A. Organizare şi funcţionare

   Art. 85. - (1) Consiliul bisericesc este forul superior de conducere al Cultului Creştin Penticostal -
Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România între adunările generale elective.
   (2) Consiliul bisericesc este format din 31 de membri, aleşi dintre pastorii care au cel puţin 8 ani în
pastoraţie.
   (3) Fac parte de drept din Consiliul bisericesc preşedinţii comunităţilor penticostale regionale şi un
reprezentant al comunităţilor etnice.
   (4) Consiliul bisericesc se întruneşte de cel puţin două ori pe an şi este convocat de Comitetul executiv
sau de cel puţin jumătate din numărul consilierilor. Hotărârile consiliului se iau cu majoritate simplă, în
prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor.
   (5) Consiliul bisericesc este prezidat de preşedintele Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu
Apostolică din România, asistat de secretarul general.
   B. Atribuţiile Consiliului bisericesc
   Art. 86. - Consiliul bisericesc are următoarele atribuţii:
   a) îndrumă şi controlează activitatea Comitetului executiv;
   b) înfiinţează şi organizează departamente de lucru şi aprobă regulamentele acestora;
   c) duce la îndeplinire hotărârile Congresului şi ale Conferinţei naţionale ale Cultului Creştin Penticostal -
Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România, delegând sarcini specifice Comitetului executiv şi
comisiilor de specialitate;
   d) analizează situaţia generală din cadrul Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică
din România şi face recomandări bisericilor şi celorlalte organizaţii membre pentru buna desfăşurare a
activităţii acestora;
   e) hotărăşte, când situaţia o impune, excluderea din Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu
Apostolică din România a unei biserici sau a altei organizaţii membre, care s-a abătut de la doctrina
penticostală sau de la morala creştină;
   f) propune Conferinţei naţionale colaborarea Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu
Apostolică din România cu organizaţii penticostale, evanghelice, ecumenice sau filantropice atât din
interiorul, cât şi din exteriorul ţării, în condiţiile păstrării identităţii spirituale şi administrative;
   g) descarcă de gestiunea anuală Comitetul executiv, după prezentarea raportului Comisiei de cenzori;
   h) votează bugetul Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România;
   i) îi revocă pe acei membri ai Comitetului executiv care nu corespund sau demisionează, iar în caz de
deces completează locurile rămase libere, cu informarea Adunării generale;
   j) aprobă cumpărări şi vânzări de bunuri imobile necesare activităţii centrale;
   k) îi validează sau îi invalidează, atunci când situaţia o impune, pe rectorul Institutului Teologic
Penticostal, pe redactorul-şef al publicaţiei centrale de presă şi pe preşedintele şi pe directorul Casei de
Pensii şi Ajutoare a Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România;
   l) judecă abaterile de la conduita creştină sau de la Mărturisirea de credinţă ale slujitorilor şi ia hotărâri în
acest sens, ca instanţă de apel;
   m) stabileşte perioadele pentru alegeri în bisericile locale, la comunităţile regionale, teritoriale sau etnice
şi la nivel central.

   SECŢIUNEA a 3-a
Comitetul executiv

   A. Organizare şi funcţionare

   Art. 87. - (1) Comitetul executiv este însărcinat cu conducerea curentă a Cultului Creştin Penticostal -
Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România prin Biroul permanent şi se compune din: preşedinte, 2
vicepreşedinţi, secretar general, trezorier şi 2 membri.
   (2) Preşedintele reprezintă Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România în
relaţiile oficiale, coordonează activitatea Consiliului bisericesc şi a Comitetului executiv, emite decizii cu
privire la personalul angajat, ordonează plăţile şi semnează actele şi documentele împreună cu secretarul
general, ia orice alte hotărâri în limita competenţei sale.
   (3) Secretarul general coordonează personalul angajat al Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui
Dumnezeu Apostolică din România. El are răspunderea activităţii operative privind personalul
administrativ şi de specialitate. În situaţii speciale reprezintă Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui
Dumnezeu Apostolică din România în relaţiile oficiale. Împreună cu preşedintele ordonează plăţile şi
semnează actele şi documentele Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din
România.
   (4) El are în subordine secretarul, care efectuează corespondenţa şi ţine la zi evidenţa necesară activităţii
centrale.
   (5) Vicepreşedinţii asigură conducerea Comitetului executiv în lipsa preşedintelui şi se implică activ în
rezolvarea sarcinilor ce le sunt încredinţate în cadrul şedinţelor acestuia.
   (6) Trezorierul răspunde de gestiunea financiar-contabilă a Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui
Dumnezeu Apostolică din România şi îl are în subordine pe contabilul-şef.
   (7) Ceilalţi membri ai Comitetului executiv participă la întrunirile acestuia cu drept de vot şi se implică
activ în rezolvarea sarcinilor ce le revin.
   B. Atribuţiile Comitetului executiv
   Art. 88. - (1) Atribuţiile Comitetului executiv sunt:
   a) conduce activitatea curentă a Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din
România;
   b) duce la îndeplinire hotărârile Consiliului bisericesc;
   c) rezolvă, la solicitarea comunităţii regionale, teritoriale sau etnice, problemele deosebite care apar în
cadrul bisericilor;
   d) susţine şi apără interesele bisericilor şi ale celorlalte organizaţii penticostale, la cererea acestora;
   e) aprobă angajarea personalului necesar desfăşurării activităţii centrale;
   f) întocmeşte proiectul de buget al Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din
România şi urmăreşte execuţia bugetară;
   g) aprobă achiziţionarea bunurilor mobile necesare activităţii centrale.
   (2) Hotărârile Comitetului executiv au valabilitate numai dacă au fost votate de majoritatea simplă a
membrilor săi.
   (3) Comitetul executiv se convoacă de către preşedintele Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui
Dumnezeu Apostolică din România şi se întruneşte trimestrial sau ori de câte ori este nevoie.
   (4) Nu se admite cumulul de funcţii pentru funcţiile executive (preşedinte, vicepreşedinte, secretar) la
nivelul Comitetului executiv şi la nivelul comunităţilor regionale, teritoriale sau etnice.
   Art. 89. - (1) În desfăşurarea activităţii sale, Comitetul executiv este ajutat de către Biroul permanent,
care este format din: preşedintele cultului, vicepreşedinţi şi secretar general.
   (2) Biroul permanent este un instrument de lucru, ajutător în susţinerea activităţii Comitetului executiv.
   (3) Biroul permanent soluţionează probleme cu caracter urgent, de natură administrativă, prezintă
referate, rapoarte, informări din partea departamentelor de specialitate sau orice alt tip de documente în
vederea informării corecte şi exacte a Comitetului executiv.
   (4) Biroul permanent analizează şi investighează problemele ivite şi prezintă concluziile Comitetului
executiv, care decide asupra modului de soluţionare a acestora.

   CAPITOLUL VI
 Învăţământul confesional

   SECŢIUNEA 1
Organizare şi funcţionare

   Art. 90. - Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România înfiinţează şi
organizează unităţi de învăţământ pentru pregătirea personalului de cult, a profesorilor de religie, precum şi
a altor specialişti necesari desfăşurării activităţii religioase.
   Art. 91. - Forma, gradul, numărul şi planul de şcolarizare pentru instituţiile de învăţământ propriu se
decid de Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România în condiţii de
autonomie a unităţilor administrativ-teritoriale ale cultului şi potrivit legii.
   Art. 92. - Principalele forme de învăţământ din cadrul Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui
Dumnezeu Apostolică din România sunt:
   a) şcoala duminicală, în cadrul bisericii locale;
   b) grădiniţele pentru preşcolari; ele se organizează de biserica locală potrivit metodologiei şi normelor
legale specifice;
   c) şcolile primare;
   d) şcolile gimnaziale;
   e) seminariile biblice, în cadrul comunităţilor regionale, teritoriale, etnice;
   f) liceele cu profil teologic;
   g) unităţile de învăţământ superior.

   SECŢIUNEA a 2-a
Organizarea învăţământului în biserica locală. Şcoala duminicală

   Art. 93. - Şcoala duminicală reprezintă o formă specifică învăţământului confesional şi se organizează în
baza principiului potrivit căruia părinţii sau, după caz, reprezentantul legal sau tutorele copilului aleg
confesiunea copilului şi, respectiv, forma de învăţământ specifică confesiunii.
   Art. 94. - Şcoala duminicală se organizează şi îşi desfăşoară activitatea potrivit programei Cultului
Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România. În cadrul şcolii duminicale îşi
desfăşoară activitatea învăţători care sunt aleşi de biserica locală. Elevii primesc calificative sau note care,
la cerere, pot fi transmise şcolilor, pe care aceştia le frecventează, pentru disciplina Religie.

   SECŢIUNEA a 3-a
Organizarea învăţământului superior în Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din
România

   Art. 95. - (1) Învăţământul teologic superior cuprinde Institutul Teologic Penticostal, facultăţi de
teologie, asistenţă socială, precum şi orice alte forme necesare desfăşurării în condiţii optime a procesului
de instruire şi formare a slujitorilor şi personalului de specialitate.
   (2) Învăţământul teologic superior se organizează în condiţiile legii. Senatul este principalul for de
conducere. Senatul este condus de către un preşedinte, care este rectorul unităţii de învăţământ.
   (3) Rectorul Institutului Teologic Penticostal este ales sau revocat de senatul instituţiei de învăţământ şi
confirmat de Consiliul bisericesc în ceea ce priveşte alegerea sau revocarea sa. El reprezintă instituţia din
punct de vedere administrativ şi juridic.
   (4) Fiecare facultate este condusă de un consiliu profesoral care stabileşte modul operativ de desfăşurare a
activităţilor de învăţământ planificate.

   CAPITOLUL VII
 Casa de Pensii şi Ajutoare a Cultului Creştin Penticostal

   Art. 96. - (1) Casa de Pensii şi Ajutoare se organizează potrivit regulamentului propriu de organizare şi
funcţionare şi conform normelor legale în vigoare referitoare la sistemul de pensii şi asigurări sociale.
   (2) Casa de Pensii şi Ajutoare are personalitate juridică şi patrimoniu propriu.
   Art. 97. - Casa de Pensii şi Ajutoare este condusă de Consiliul de administraţie, din care fac parte
consilieri aprobaţi de Consiliul bisericesc. Consiliul de administraţie este condus de către un preşedinte,
care devine preşedintele Casei de Pensii şi Ajutoare.
   Art. 98. - Preşedintele Casei de Pensii şi Ajutoare reprezintă această instituţie în raporturile sale cu
Consiliul bisericesc, precum şi în alte domenii de interes major.
   Art. 99. - Conducerea operativă a Casei de Pensii şi Ajutoare se realizeză de către directorul Casei de
Pensii şi Ajutoare. Acestuia îi revine sarcina gestionării în bune condiţii a activităţii curente a Casei de
Pensii şi Ajutoare.
   Art. 100. - Directorul Casei de Pensii şi Ajutoare coordonează Biroul permanent al Casei de Pensii şi
Ajutoare, care îndeplineşte sarcinile stabilite potrivit regulamentului.
   Art. 101. - Principalele atribuţii ale Casei de Pensii şi Ajutoare sunt:
   a) asigură pensii pentru persoanele care au fost contribuabili potrivit normelor în materie;
   b) asigură diferite indemnizaţii, sporuri şi plăţi caracteristice sistemului de asigurări sociale şi pensii;
   c) acordă ajutoare şi efectuează plăţi cu caracter umanitar în condiţiile stabilite de prevederile
regulamentului.

   CAPITOLUL VIII
 Asistenţa socială în Cultul Creştin Penticostal -Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România
   Art. 102. - În desfăşurarea activităţii sale, Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică
din România poate înfiinţa unităţi de asistenţă socială de orice tip, precum: centre de plasament, centre de
zi, case de tip familial, centre de urgenţă, cantine, centre de prevenire sau informare, centre maternale,
aziluri şi altele asemenea.
   Art. 103. - (1) Unităţile de asistenţă socială pot funcţiona atât în cadrul unor organizaţii de tip fundaţii
sau asociaţii, cât şi în cadrul bisericii locale, în condiţii dispuse de normele specifice în vigoare.
   (2) Asistenţa religioasă din unităţile care funcţionează în cadrul bisericii locale se va face potrivit
confesiunii penticostale.

   CAPITOLUL IX
 Publicaţii şi mass-media în atenţia Cultului Creştin Penticostal -Biserica lui Dumnezeu Apostolică din
România

   Art. 104. - Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România are ca principală
publicaţie revista "Cuvântul Adevărului". În desfăşurarea activităţii sale, Cultul Creştin Penticostal -
Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România poate edita şi tipări diverse publicaţii, potrivit principiului
dreptului la liberă exprimare.
   Art. 105. - Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România poate înfiinţa
studiouri de înregistrare audio sau video, posturi de radio şi de televiziune şi poate imprima casete audio,
compact-discuri, DVD-uri audio ori video, pe linia scopului propus.
   Art. 106. - Materialele muzicale, poeziile ori mesajele din cadrul serviciilor divine de închinare pot fi
folosite fără a atrage responsabilităţi financiare sau de orice altă natură în sarcina bisericii locale.

   CAPITOLUL X
 Dispoziţii finale

   Art. 107. - Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România se susţine din
contribuţia tuturor comunităţilor regionale, teritoriale şi etnice. El poate primi donaţii din partea
persoanelor fizice şi juridice, din ţară şi din străinătate, cu respectarea principiului biblic privind moralitatea
provenienţei acestora, şi din alte activităţi proprii.
   Art. 108. - Donaţiile de orice natură făcute în mod legal Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui
Dumnezeu Apostolică din România intră în proprietatea acestuia şi nu pot fi restituite sub nicio formă
donatorilor.
   Art. 109. - Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România poate avea
imobile proprii, aziluri pentru bătrâni, case de odihnă, edituri, tipografii, unităţi de învăţământ de orice
grad, societăţi misionare, studiouri radio sau TV, unităţi sanitare şi orice alte unităţi şi instituţii, pe linia
îndeplinirii activităţii propuse.
   Art. 110. - În cadrul Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România pot
funcţiona comisii sau departamente de lucru, precum şi birouri de specialitate, în baza unor regulamente
proprii aprobate de Consiliul bisericesc, care sunt subordonate acestuia.
   Art. 111. - (1) Ştampila Cultului Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România
este rotundă, cu diametrul de 35 mm. Circumferinţa ştampilei este delimitată de două cercuri concentrice la
distanţă de 1 mm unul faţă de celălalt, cercul exterior fiind trasat cu o linie mai groasă. Pe circumferinţa
interioară a cercului mai mic se scrie în formă rotundă "Cultul Creştin Penticostal - Biserica lui Dumnezeu
Apostolică din România".
   (2) În centrul ştampilei se află imaginea unui porumbel în zbor, care coboară, de la care pornesc raze în
toate direcţiile, până la circumferinţa unui cerc imaginar cu diametrul de 15 mm.
   Art. 112. - Prezentul statut a fost dezbătut şi aprobat în cadrul Congresului de lucru al Cultului Creştin
Penticostal - Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România în data de 23 noiembrie 2005, la Baia Mare.

Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România

„Adventus” înseamnă „revenire”, „a doua venire”; adventiştii readuc în atenţie textele scripturistice care
vorbesc de întoarcerea lui Iisus pentru întemeierea împărăţiei sale. Această idee a fost susţinută de
americanul William Miller (1782-1849), care a şi stabilit pentru anii 1843-1844 data celei de a doua veniri,
profeţie care nu s-a adeverit. Mai târziu, Hiram Edson şi în special soţii James şi Ellen White au răspândit
această credinţă.
Începutul existenţei Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea a fost marcat în ţara noastră de anul 1870, odată
cu vizita pastorului polonez (fost preot catolic) Chehonsky. Până la primul război  mondial existau un
număr restrâns de comunităţi adventiste (Piteşti, Bucureşti, Sarighiol, Sibiu, Cluj etc.) cu credincioşi în
majoritate de naţionalitate germană. În ciuda opresiunii şi a interdicţiei din partea statului, Biserica
Adventistă s-a extins.
În perioada interbelică s-a creat organizaţia centrală sub denumirea de Uniunea de Conferinţe a Bisericii
Adventiste (1921). Statutul bisericii a fost semilegal; o asociaţie religioasă, într-o perioadă avea aprobare de
funcţionare, apoi, în altă perioadă, era interzisă. Recensământul din anul 1930 a relevat existenţa a 16.102
adventişti.
În timpul celui de-al doilea război mondial, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea a fost pusă în afara legii,
membrii şi pastorii fiind urmăriţi, persecutaţi şi condamnaţi la pedepse privative de libertate.
În anul 1946, pentru prima dată Biserica este recunoscută provizoriu, iar după promulgarea Constituţiei din
anul 1948 se fac pregătirile în vederea recunoaşterii de către stat, care are loc în anul 1950, prin Decretul
Prezidiului M.A.N. 1203/1950. Pe aceeaşi dată se aprobă Statutul şi mărturisirea de credinţă a Bisericii
Adventiste de Ziua a Şaptea.
Elementele doctrinare specifice Bisericii Adventiste sunt următoarele:
- Domnul Isus Hristos este singurul preot şi mijlocitor între Dumnezeu şi om. El a lucrat mântuirea la
Golgota iar acum, în templul din cer, o desăvârşeşte.
- A doua venire a lui Isus este singura soluţie pentru problemele omenirii. Ea va avea loc în curând.
- Sabatul zilei a şaptea este semnul distinctiv al unui Dumnezeu-Creator.
- Nemurirea aparţine numai lui Dumnezeu; din cauza păcatului, omul este supus morţii. Moartea este un
somn, în timpul căruia omul este cu totul inconştient.
- Trupul omului este Templul Duhului Sfînt - fapt pentru care trebuie păstrat în deplină sănătate printr-un
mod de viaţă raţional, în armonie cu legile naturii.
Organul central de conducere al Bisericii este Uniunea de Conferinţe, care are în subordine 6 unităţi numite
Conferinţe (Muntenia, Moldova, Oltenia, Transilvania de Sud, Transilvania de Nord şi Banat).
În total, conform recensământului din 2002, sunt 93.670 credincioşi, din care 6.900 sunt de etnie maghiară.
Corpul pastoral al bisericii este format dintr-un număr de circa 340 de pastori. Totalul bisericilor locale de
pe cuprinsul ţării este de 1.185.
Pregătirea deservenţilor de cult se face la Institutul Teologic Adventist de grad universitar, care
funcţionează la Cernica, trei licee seminariale şi o şcoală postliceală sanitară la Brăila.
În cadrul cultului funcţionează mai multe asociaţii: ADRA (Agenţia Adventistă pentru Refacere şi Ajutor) -
o astfel de organizaţie există şi pe plan mondial, cu activitate recunoscută în caz de calamităţi sau catastrofe
naturale, precum şi de ajutorare; AMICUS (Asociaţia Studenţilor Adventişti), „Sănătate şi temperanţă”,
Asociaţia Copiilor şi Juniorilor Adventişti.
Biserica Adventistă dispune şi de un post de radio „Vocea Speranţei”, care emite la Bucureşti, Braşov,
Constanţa şi Timişoara.
Biserica Adventistă are o casă de editură unde se editează lunar revista „Curierul Adventist”. O altă
publicaţie bilunară este revista „Semnele Timpului”, revistă de cultură religioasă. Trimestrial se editează
caietele de studii biblice pentru adulţi, tineret, copii, în aproximativ 55.000 exemplare.
Pe lângă acestea se mai publică lucrări cu caracter teologic, de popularizare, cursuri şcolare etc.
Conform doctrinei sale, Biserica Adventistă se defineşte drept una sfîntă, sobornicească şi apostolică. Ea
este o biserică mondială, cuprinzând pe toţi credincioşii de pe glob care recunosc aceeaşi doctrină, respectă
aceeaşi autoritate eclesiastică şi îşi asumă aceeaşi misiune. Organizaţia mondială a Bisericii Adventiste are
caracter reprezentativ, organismele ei de conducere, de la toate nivelele fiind alese prin votul majorităţii
delegaţilor. Forul central de conducere al bisericii la nivel mondial este Conferinţa Generală, care are 11
diviziuni teritoriale pe tot globul.
Biserica Adventistă este prezentă în peste 190 ţări de pe glob, cu peste 15 milioane de credincioşi, dintre
care 8 milioane sunt botezaţi.
Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din România are relaţii cu organizaţiile religioase din străinătate şi
este subordonată spiritual şi doctrinar Organizaţiei Mondiale Adventiste.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE privind recunoaşterea Statutului de organizare şi funcţionare al Bisericii Creştine

Adventiste de Ziua a Şaptea din România
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 324 din 24/04/2008

  În temeiul art. 29 alin. (3) şi al art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 49 alin.
(2) şi (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,

   Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

   Articol unic. - Se recunoaşte Statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Creştine Adventiste de

Ziua a Şaptea din România, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

   PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
   
   Contrasemnează
 Ministrul Culturii şi Cultelor
Adrian Iorgulescu

   Bucureşti, 9 aprilie 2008.

   Nr. 399.

STATUTUL DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE al Bisericii Creştine Adventiste de Ziua a

Şaptea din România

PREAMBUL

   Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea este o biserică creştină, evanghelică, protestantă, care Îl
mărturiseşte pe Isus Hristos ca Domn şi Mântuitor. Ea recunoaşte Sfânta Scriptură ca fiind singura normă
de credinţă şi practică. Biserica îşi îndeplineşte misiunea în aşteptarea iminentei reveniri a Domnului Isus
Hristos.

   CAPITOLUL I

 Dispoziţii generale

   Denumirea

   Art. 1. - (1) Credincioşii adventişti de ziua a şaptea din România, fără deosebire de naţionalitate, limbă
sau cultură, constituie o biserică creştină sub denumirea de Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea din
România.

   (2) Denumirea Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea se referă la două aspecte majore ale
adevărului biblic: credinţa în revenirea iminentă a Domnului Isus Hristos şi respectarea zilei de Sabat ca
memorial al creaţiunii şi semn al răscumpărării.

   Simboluri şi semne de identificare

   Art. 2. - Sigla Bisericii Creştine Adventiste de Ziua a Şaptea, redată mai jos, cuprinde Biblia deschisă din
care se înalţă crucea şi o flacără întreită reprezentând Duhul Sfânt. Acestea ilustrează atât crezul
fundamentat pe Sfintele Scripturi, centrat în jertfa răscumpărătoare a Domnului Isus Hristos, cât şi
călăuzirea permanentă a Duhului Sfânt.

   Teritoriul

   Art. 3. - Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea din România îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul
României.

   Conducerea centrală

   Art. 4. - Organul central de conducere şi reprezentare al Bisericii Creştine Adventiste de Ziua a Şaptea
este Uniunea de Conferinţe a Bisericii Creştine Adventiste de Ziua a Şaptea. Denumirea prescurtată este
Uniunea de Conferinţe AZŞ sau UCAZŞ.

   Misiunea

   Art. 5. - (1) Misiunea Bisericii Creştine Adventiste de Ziua a Şaptea din România este să acorde asistenţă
religioasă şi spirituală credincioşilor şi să predice Evanghelia veşnică a Domnului Isus Hristos, în
conformitate cu mesajul celor trei îngeri menţionaţi în cap. 14 din Apocalipsă, pentru a-i conduce pe
oameni, în spiritul dragostei creştine, să devină ucenici ai lui Isus Hristos şi membri ai Bisericii Sale,
convinşi de răspunderea ce le revine faţă de Dumnezeu şi faţă de societate.

   (2) Biserica organizează şi coordonează activităţi de păstorire, învăţare, instruire, educare, cultivare
spirituală şi vestire a Evangheliei, conform mandatului Domnului Isus din Matei 28: 19-20, prin toate
mijloacele specifice ei.

   (3) Membrii Bisericii sunt chemaţi:

   a) să se închine lui Dumnezeu în particular şi în public, individual şi colectiv;

   b) să cultive relaţii strânse cu ceilalţi credincioşi prin studierea Bibliei în biserică şi în afara ei;

   c) să promoveze răspândirea Bibliei, revelaţia lui Dumnezeu prin vestirea Evangheliei şi a făgăduinţei
celei de-a Doua Veniri a lui Isus Hristos, prin predicare în public şi în particular, prin literatură, prin
mijloace de comunicare în masă şi mărturie personală;

   d) să proclame principiile morale ale Legii lui Dumnezeu, standardul cel mai înalt privind modul de viaţă
şi relaţiile umane;

   e) să promoveze educaţia creştină şi un stil de viaţă sănătos;

   f) să promoveze programe sociale pentru alinarea suferinţelor şi durerilor omeneşti, prin practicarea
dragostei creştine, prin organizarea de servicii şi instituţii umanitare şi de binefacere, prin cursuri de
educaţie sanitară, de combatere a folosirii drogurilor, de consiliere familială etc. şi prin acordarea de
asistenţă în orfelinate, aziluri, unităţi de învăţământ, spitale, unităţi militare, penitenciare şi altele;

   g) să desfăşoare acţiuni culturale menite să păstreze şi să transmită valorile creştine în cadrul Bisericii şi
în societate.
   Forma de conducere

   Art. 6. - Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea are o formă de conducere preponderent
reprezentativă, aleasă în mod liber. Forma de conducere reprezentativă a Bisericii recunoaşte că autoritatea
aparţine credincioşilor Bisericii, iar responsabilitatea executivă pentru administrarea Bisericii este delegată
unor organisme reprezentative şi unor slujbaşi reprezentativi.

   Raportul cu Biserica Adventistă Mondială

   Art. 7. - (1) Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea din România este parte integrantă a
Organizaţiei Mondiale a Bisericii Adventiste "Conferinţa Generală a Bisericii Creştine Adventiste de Ziua a
Şaptea", cu sediul la Washington DC, SUA, şi a organizaţiei teritoriale "Diviziunea Euro-Africa", cu sediul
la Berna, Elveţia.

   (2) Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea din România se călăuzeşte după principiile, statutele şi
regulamentele Bisericii Adventiste Mondiale.

   CAPITOLUL II

 Definirea Bisericii şi mărturisirea de credinţă

   Art. 8. - Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea este comunitatea celor care aderă la valorile, principiile şi
standardele biblice definite în Mărturisirea de credinţă a Bisericii şi în normele Bisericii aflate în vigoare.

   CAPITOLUL III

 Relaţia cu statul

   Art. 9. - Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea susţine principiul separaţiei bisericii de stat, iar în
raporturile sale cu statul român este autonomă şi se conduce după statutul propriu.

   Art. 10. - (1) Conform Sfintelor Scripturi, ordinea civilă este rânduită de Dumnezeu. Adventiştii de ziua a
şaptea recunosc autoritatea statului în chestiunile civile şi recomandă supunere faţă de cerinţele sale, atât
timp cât acesta acţionează în sfera sa legitimă.

   (2) În acelaşi timp, credem că statul nu are competenţa să se pronunţe în materie de credinţă religioasă şi
în aspecte legate de relaţia dintre fiinţa umană şi Divinitate.

   Art. 11. - Conform poruncii a patra a Decalogului, credincioşii adventişti de ziua a şaptea respectă
sâmbăta, începând de vineri de la apusul soarelui până sâmbătă la apusul soarelui, ca zi de repaus şi
sărbătoare religioasă, rânduită de Dumnezeu pentru închinare, cultivare spirituală şi servicii de cult, şi nu
desfăşoară în această zi nicio lucrare în scopuri materiale sau de interes vremelnic, nici atunci când este
vorba despre serviciu, şcoală sau serviciul militar.

   Art. 12. - (1) Creştinii adventişti de ziua a şaptea respectă principiile şi legile sănătăţii descoperite în
Sfintele Scripturi, promovează un stil de viaţă cumpătat şi se abţin de la orice lucru care dăunează
dezvoltării armonioase şi depline a fiinţei umane.

   (2) Din acest motiv, credincioşii adventişti de ziua a şaptea aşteaptă ca nicio persoană fizică sau juridică,
de drept privat sau public, să nu le impună o dietă contrară preceptelor credinţei lor.

   Art. 13. - Porunca a şasea din Decalog interzice uciderea omului. De aceea, adventiştii de ziua a şaptea se
situează pe poziţia de necombatanţă în cadrul serviciului militar.

   CAPITOLUL IV

 Membrii Bisericii

   Art. 14. - Calitatea de membru al Bisericii poate fi dobândită de orice persoană care aderă de bunăvoie şi
din convingere la valorile, principiile şi standardele biblice reflectate în Mărturisirea de credinţă şi în
normele Bisericii, trăieşte în armonie cu aceste principii şi primeşte botezul biblic.

   Art. 15. - Fiecare membru al Bisericii poate să aparţină unei singure biserici locale. Membrii se pot
transfera într-o altă biserică locală în conformitate cu prevederile normelor Bisericii.

   Art. 16. - Membrii Bisericii au dreptul să participe la serviciile religioase şi adunările bisericii locale, să
beneficieze de sprijin moral şi asistenţă spirituală, să aleagă şi să fie aleşi în diferite slujbe sau în comitetele
de conducere ale Bisericii. De asemenea, pot fi aleşi ca delegaţi pentru a reprezenta biserica locală la
adunări generale ale unui nivel superior din structura Bisericii.

   Art. 17. - Copiii nebotezaţi ai credincioşilor adventişti şi persoanele care împărtăşesc principiile Bisericii
şi nu au calitatea de membru fac parte din corpul credincioşilor Bisericii Creştine Adventiste de Ziua a
Şaptea.

   Art. 18. - Părinţii sau tutorii legali au dreptul exclusiv de a opta pentru educaţia religioasă a copiilor
minori, conform propriilor convingeri.

   Art. 19. - Membrii Bisericii au datoria să trăiască în armonie cu principiile de credinţă şi organizare ale
Bisericii, să contribuie la susţinerea ei prin slujire, comportament exemplar şi prin mijloace materiale, în
acord cu standardele biblice.

   Art. 20 - (1) Biserica locală are dreptul şi obligaţia de a-i pune sub disciplină, până la retragerea calităţii
de membru din rândurile ei, pe membrii care încalcă principiile biblice şi normele Bisericii.
   (2) Situaţiile şi condiţiile în care membrilor li se poate administra disciplina Bisericii sunt înscrise în
normele Bisericii.

   (3) În cazul în care un membru al Bisericii se socoteşte nedreptăţit poate face apel la forul bisericesc
superior, care poate dispune reanalizarea cazului.

   Art. 21. - Dreptul de primire sau de retragere a calităţii de membru al Bisericii, precum şi dreptul de a
acorda scrisori de transfer aparţin numai bisericii locale şi se exercită la propunerea comitetului acesteia.

   CAPITOLUL V

 Structura organizatorică

   Art. 22. - Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea din România cuprinde 3 niveluri organizatorice:
biserica locală, conferinţa şi Uniunea de conferinţe.

   Art. 23. - (1) Biserica locală este nivelul de bază al organizaţiei Bisericii.

   (2) Bisericile locale de pe un anumit teritoriu formează o conferinţă. Ansamblul conferinţelor de pe

întregul teritoriu al României formează Uniunea de Conferinţe a Bisericii Creştine Adventiste de Ziua a
Şaptea din România.

   Art. 24. - (1) Conferinţele şi Uniunea de conferinţe sunt persoane juridice de utilitate publică. În prezent,
în cadrul Uniunii române funcţionează 6 conferinţe.

   (2) La data adoptării prezentului statut, în cadrul Uniunii de Conferinţe a Bisericii Creştine Adventiste de
Ziua a Şaptea funcţionează următoarele conferinţe:

   a) Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea - Conferinţa Banat, respectiv Biserica AZŞ - Conferinţa
Banat, cu sediul în municipiul Arad, str. Ştefan cel Mare nr. 3, judeţul Arad, având jurisdicţie în judeţele
Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş;

   b) Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea - Conferinţa Moldova, respectiv Biserica AZŞ -
Conferinţa Moldova, cu sediul în municipiul Bacău, str. Oituz nr. 53, judeţul Bacău, având jurisdicţie în
judeţele Bacău, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui şi Vrancea;

   c) Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea - Conferinţa Muntenia, respectiv Biserica AZŞ -
Conferinţa Muntenia, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. Negustori nr. 15, sectorul 2, având jurisdicţie
în municipiul Bucureşti şi în judeţele Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa,
Ilfov, Prahova şi Tulcea;

   d) Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea - Conferinţa Oltenia, respectiv Biserica AZŞ -
Conferinţa Oltenia, cu sediul în municipiul Craiova, Str. 24 Ianuarie nr. 1, judeţul Dolj, având jurisdicţie în
judeţele Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Vâlcea;
   e) Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea - Conferinţa Transilvania de Nord, respectiv Biserica
AZŞ - Conferinţa Transilvania de Nord, cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, str. Ghe. Bilaşcu nr. 101,
judeţul Cluj, având jurisdicţie în judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Sălaj şi Satu Mare;

   f) Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea - Conferinţa Transilvania de Sud, respectiv Biserica AZŞ
- Conferinţa Transilvania de Sud, cu sediul în municipiul Târgu Mureş, str. Predeal nr. 120, judeţul Mureş,
având jurisdicţie în judeţele Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu.

   Art. 25. - (1) Bisericile locale nou-constituite pe teritoriul unei conferinţe sunt primite ca membre în
rândul celorlalte biserici ale conferinţei respective de către Adunarea generală a acesteia, aflată în sesiune.

   (2) Conferinţele nou-constituite pe teritoriul Uniunii de conferinţe sunt primite în Uniune de către
Adunarea generală a acesteia, aflată în sesiune.

   Art. 26. - (1) În cadrul Bisericii Creştine Adventiste de Ziua a Şaptea pot funcţiona: edituri, tipografii,
instituţii de învăţământ de diferite grade şi profiluri, Institutul Teologic, instituţii sanitare, posturi de radio
şi TV, Casa de pensii, cămine de bătrâni, orfelinate şi alte instituţii de caritate şi de interes social.

   (2) Instituţiile Bisericii pot funcţiona pe baza statutului propriu, adoptat de forurile abilitate. Aceste
instituţii pot funcţiona fără statut juridic sau pot avea statut juridic.

   (3) Reprezentanţii instituţiilor prevăzute la alin. (1), la aprecierea Adunării generale, pot fi aleşi în
comitetele executive ale conferinţelor sau în Comitetul Uniunii, în funcţie de organizaţia faţă de care sunt
subordonate.

   Art. 27. - Casa de pensii funcţionează după statutul propriu, stabilit de Comitetul executiv al Uniunii de
conferinţe.

   CAPITOLUL VI

 Biserica locală

   Art. 28. - Biserica locală este o organizaţie formată dintr-un număr suficient de credincioşi, înfiinţată de
membri ai Bisericii, cu aprobarea comitetului executiv al conferinţei pe al cărei teritoriu se află.

   Art. 29. - Biserica locală nu are personalitate juridică, fiind parte integrantă a conferinţei. Ea funcţionează
pe baza unei autorizaţii eliberate de Uniunea de conferinţe, valabilă în faţa oricărei autorităţi. Biserica
locală se poate angaja în proiecte sau în parteneriate şi cooperări numai în baza unei autorizări din partea
conferinţei.

   Art. 30. - Dintr-o biserică locală pot face parte şi grupe de credincioşi din localităţile învecinate sau
credincioşi izolaţi. Grupele funcţionează pe baza unei autorizaţii eliberate de Uniunea de conferinţe şi sunt
subunităţi ale bisericii locale de care aparţin. În aceste grupe se pot oficia servicii de cult şi de învăţare a
Sfintelor Scripturi.

   Art. 31. - Biserica locală desfăşoară activităţi religioase atât în ziua de Sabat, cât şi în celelalte zile ale
săptămânii, în locaşul de cult, dar şi în spaţii publice, în case particulare şi în aer liber, cum ar fi: predicarea
şi învăţarea Sfintelor Scripturi, servicii de cult, activităţi de instruire şi vestire a Evangheliei, botezuri,
cununii religioase, înmormântări şi orice alte activităţi compatibile cu doctrina şi misiunea Bisericii.

   Art. 32. - Serviciile de închinare ale Bisericii sunt publice şi nimeni nu poate fi împiedicat sau obligat să
participe. Nimeni nu are voie să tulbure activitatea Bisericii.

   Art. 33. - (1) Organul de conducere al bisericii locale este comitetul acesteia şi este format din unul sau
mai mulţi prezbiteri, primul diacon, casierul şi un număr de slujbaşi hotărât de adunarea generală, în funcţie
de mărimea bisericii. Comitetul şi adunarea administrativă sunt conduse de pastorul delegat de conferinţă,
iar în lipsa acestuia, de către prezbiter, cu acordul pastorului sau al conferinţei.

   (2) Cele mai importante atribuţii ale comitetului bisericii locale sunt: hrănirea spirituală a membrilor,
păstrarea purităţii doctrinale, susţinerea standardelor creştine, coordonarea lucrării de evanghelizare,
administrarea finanţelor şi a bunurilor bisericii şi coordonarea departamentelor. Comitetul analizează şi
recomandă adunării administrative modificările în privinţa calităţii de membru.

   Art. 34. - (1) Alegerea comitetului bisericii locale şi a slujbaşilor ei se fac, de regulă, din 2 în 2 ani, dintre
membrii bisericii respective, de către adunarea generală a acesteia, conform prevederilor normelor Bisericii.

   (2) Delegaţii pentru Adunarea generală a conferinţei pot fi aleşi odată cu slujbaşii bisericii locale sau la o
adunare administrativă special convocată în scopul acesta.

   Art. 35. - Dizolvarea sau excluderea unei biserici locale se face în conformitate cu normele Bisericii,
atunci când aceasta rămâne cu un număr atât de mic de credincioşi încât funcţionarea devine imposibilă sau
când persistă în apostazie.

   Art. 36. - Activităţile din biserica locală se desfăşoară pe departamente, conform prevederilor normelor
Bisericii. Între acestea sunt: Administrarea creştină a vieţii, Asociaţia pastorală, Comunicare, Copiii,
Diaconia, Educaţia, Misiunea femeii, Publicaţii, Relaţii publice şi libertate religioasă, Sănătate, Spiritul
profetic, Şcoala de Sabat şi Lucrarea personală, Tineretul, Viaţa de familie şi altele.

   Art. 37. - Slujbaşii bisericii locale slujesc în mod voluntar şi îşi exercită atribuţiile în teritoriul bisericii
locale care i-a ales.

   CAPITOLUL VII

 Conferinţa
   Art. 38. - (1) Conferinţa este o organizaţie a Bisericii, cu personalitate juridică, având rol spiritual,
administrativ şi de reprezentare. Ea este alcătuită din totalitatea bisericilor locale de pe un anumit teritoriu,
având drept de jurisdicţie asupra acestora.

   (2) Conferinţele de pe teritoriul României aparţin Uniunii de Conferinţe a Bisericii Adventiste de Ziua a
Şaptea din România şi au aceleaşi scopuri, principii şi reguli de organizare cu aceasta.

   Art. 39. - (1) Adunarea generală a Conferinţei este organul deliberativ şi se compune din delegaţii de
drept şi delegaţii aleşi.

   (2) Delegaţii de drept sunt:

   a) toţi membrii Comitetului executiv al conferinţei;

   b) membrii Comitetului executiv al Uniunii de conferinţe, prezenţi în Adunarea generală a conferinţei;

   c) membrii prezenţi ai Comitetului Diviziunii;

   d) membrii prezenţi ai Comitetului Conferinţei generale;

   e) pastorii, pastorii asistenţi şi pastorii stagiari.

   (3) Delegaţii aleşi sunt: câte un delegat ales pentru fiecare biserică locală cu un număr mai mic de 250 de
membri şi câte un delegat pentru fiecare 250 de membri sau fracţiune de 250 de membri pentru bisericile
locale cu un număr mai mare de 250 de membri.

   (4) Numărul delegaţilor menţionaţi la alin. (2) lit. b), c) şi d) nu va depăşi, împreună, 10% din numărul
total al delegaţilor.

   (5) La Adunarea generală a conferinţei pot participa cu drept de vot şi reprezentanţi ai instituţiilor
conferinţei şi alţi invitaţi propuşi de Comitetul executiv şi aprobaţi de Adunarea generală, dar nu mai mult
de 10% din numărul delegaţilor aleşi.

   Art. 40. - (1) Sesiunile Adunării generale a conferinţei pot fi ordinare şi extraordinare. Adunarea generală
ordinară a conferinţei se convoacă din 4 în 4 ani de către comitetul executiv al acesteia. Data şi locul
stabilite pentru sesiune se anunţă în publicaţia oficială a Bisericii, cu cel puţin două luni înainte de
începerea sesiunii. Excepţiile vor fi votate de Adunarea generală a conferinţei.

   (2) Adunările generale extraordinare se convoacă de către Comitetul executiv al conferinţei în

următoarele cazuri:

   a) din iniţiativa Comitetului executiv al conferinţei;

   b) prin votul majorităţii delegaţilor aflaţi în sesiune;

   c) la cererea unui procent de 40% din numărul bisericilor, exprimat prin comitetele lor;

   d) la cererea Comitetului Uniunii, al Diviziunii sau al Conferinţei generale.

   (3) Data şi locul stabilite pentru sesiunea extraordinară se anunţă în publicaţia oficială a Bisericii, cu cel
puţin o lună înainte.

   Art. 41. - (1) Adunarea generală a conferinţei are autoritatea:

   a) să aleagă administratorii conferinţei, directorii departamentelor şi membrii Comitetului executiv al

conferinţei, precum şi alţi slujbaşi care nu fac parte din acest comitet;

   b) să acrediteze personalul conferinţei;

   c) să ratifice înfiinţarea şi dizolvarea de biserici locale;

   d) să hotărască asupra tuturor chestiunilor legate de bunul mers al conferinţei.

   e) să adopte direcţiile strategice ale conferinţei.

   (2) Adunarea generală poate transfera Comitetului executiv responsabilitatea numirii unor directori de
departamente, directori asociaţi şi administratori asociaţi.

   (3) Modul de desfăşurare a Adunării generale se stabileşte prin instrucţiuni emise de Comitetul executiv
al Uniunii de conferinţe.

   Art. 42. - Toţi delegaţii cu drept de vot, la o sesiune a Adunării generale a Conferinţei, trebuie să fie
membri cu o bună reputaţie, care nu sunt sub disciplina bisericii.

   Art. 43. - Fiecare delegat de drept sau ales are dreptul la un singur vot. Votul este direct.

   Art. 44. - (1) Organul de conducere al conferinţei, între sesiuni, este Comitetul executiv. Numărul
membrilor acestuia nu poate depăşi 25 de persoane. Preşedintele, secretarul şi trezorierul conferinţei sunt
membri din oficiu ai Comitetului executiv. Funcţia de secretar şi trezorier poate fi deţinută de aceeaşi
persoană. Ceilalţi membri ai Comitetului executiv sunt aleşi dintre directorii de departamente, pastori şi
pastori asistenţi, directori de instituţii şi membri laici.

   (2) Administratorii Uniunii Române, ai Diviziunii şi ai Conferinţei generale sunt membri din oficiu ai
Comitetului executiv al conferinţei. Numărul lor se adaugă celor menţionaţi mai sus, dar numărul celor care
au drept de vot nu va depăşi 10% din numărul total al membrilor prezenţi ai comitetului.

   Art. 45. - Preşedintele conferinţei, care trebuie să fie pastor hirotonit, cu experienţă, este primul
administrator şi se raportează la Comitetul executiv al conferinţei în consultare cu secretarul şi trezorierul.
El acţionează ca preşedinte al Adunării generale şi al Comitetului executiv şi va sluji în interesul general al
conferinţei, după cum hotărăsc Adunarea generală şi Comitetul executiv. El reprezintă organizaţia în cadrul
Bisericii şi în relaţiile cu instituţiile statului sau cu alte persoane fizice şi juridice. În activitatea sa de
conducere aderă la reglementările Uniunii de conferinţe, Diviziunii şi Conferinţei generale, lucrând în
armonie cu Comitetul Uniunii de conferinţe şi în strânsă consultare cu administratorii Uniunii. El este
membru din oficiu al Comitetului executiv al Uniunii de conferinţe.
   Art. 46. - Secretarul conferinţei, asociat cu preşedintele, în calitate de administrator, slujeşte sub
conducerea Comitetului executiv şi acţionează ca vicepreşedinte al Comitetului executiv. Secretarul se
raportează la Comitetul executiv al conferinţei după consultarea cu preşedintele. Este de datoria secretarului
să păstreze procesele-verbale ale adunărilor generale şi ale şedinţelor Comitetului executiv; el pune la
dispoziţie copii ale acestor procese-verbale tuturor membrilor Comitetului executiv şi administratorilor
Uniunii de conferinţe. De asemenea, secretarul pune la dispoziţie informaţiile cerute de către preşedinte sau
de Comitetul executiv şi îndeplineşte orice alte îndatoriri care aparţin slujbei sale.

   Art. 47. - (1) Trezorierul conferinţei, asociat cu preşedintele, în calitate de administrator, slujeşte sub
conducerea Comitetului executiv.

   (2) Trezorierul se va raporta la Comitetul executiv al conferinţei după consultare cu preşedintele.

   (3) Trezorierul este răspunzător de asigurarea conducerii financiare în cadrul organizaţiei, ceea ce va
include, dar nu se va limita la, primirea, păstrarea şi cheltuirea de fonduri în armonie cu hotărârile
Comitetului executiv, şi de trimiterea fondurilor curente către Uniunea de Conferinţe/Diviziune/Conferinţa
generală, în armonie cu regulamentele Diviziunii Euro-Africa, denumită în continuare EUD; va asigura
totodată informaţii de natură financiară preşedintelui şi Comitetului executiv. De asemenea, trezorierul
pune la dispoziţia administratorilor Uniunii de conferinţe copii ale documentelor financiare.

   Art. 48. - Directorii de departamente ai conferinţei vor lucra sub îndrumarea Comitetului executiv al
conferinţei şi a preşedintelui şi vor sluji în calitate de sfătuitori ai Bisericii.

   Art. 49. - Comitetul executiv al conferinţei este organul de conducere între sesiunile Adunării generale şi
are deplina autoritate să acţioneze în numele acesteia, având următoarele atribuţii:

   a) elaborează strategia conferinţei, pe baza liniilor directoare stabilite de Adunarea generală, şi
promovează planurile Uniunii;

   b) răspunde de bunul mers al vieţii religioase şi morale în cuprinsul conferinţei;

   c) veghează la păstrarea unităţii de doctrină, organizaţie şi practică religioasă;

   d) hotărăşte asupra administrării bunurilor şi valorilor conferinţei;

   e) completează locurile vacante produse în timpul mandatului său. În cazul în care trebuie ales un nou
preşedinte, Comitetul executiv va fi condus de către preşedintele Uniunii sau de către delegatul acestuia;

   f) angajează dintre membrii Bisericii personalul necesar desfăşurării activităţii în conferinţă, conform
schemei de personal aprobate de Comitetul executiv al conferinţei, şi emite deciziile corespunzătoare;

   g) hotărăşte asupra definitivărilor, concedierilor şi demisiilor privitoare la toţi angajaţii conferinţei;

   h) în intervalul dintre sesiuni, acreditează personalul şi retrage acreditarea persoanelor nedemne.
Retragerea acreditării unei persoane din Comitetul executiv al conferinţei se poate face numai cu aprobarea
a două treimi din numărul membrilor săi;
   i) aprobă bugetul conferinţei şi veghează la executarea lui; aprobă bilanţul contabil;

   j) face propuneri Uniunii pentru hirotonirea pastorilor sau pentru retragerea calităţii de pastor;

   k) hotărăşte asupra mutării pastorilor în cuprinsul conferinţei;

   l) stabileşte sfera de activitate a personalului pastoral şi administrativ;

   m) stabileşte atribuţiile directorilor de departamente;

   n) exercită dreptul de disciplină asupra tuturor angajaţilor conferinţei, judecând în primă instanţă abaterile
săvârşite;

   o) acceptă daruri, donaţii, testamente, moşteniri, subvenţii, legate şi altele;

   p) susţine şi apără interesele de orice natură ale conferinţei;

   r) hotărăşte înfiinţarea de instituţii subordonate conferinţei;

   s) avizează cererile de reprimire a persoanelor căsătorite/recăsătorite fără să fi avut acest drept;

   ş) hotărăşte mutarea sediului;

   t) numeşte delegaţii pentru Adunarea generală a Uniunii de conferinţe;

   ţ) convoacă Adunarea generală a conferinţei;

   u) aprobă înfiinţarea bisericilor locale;

   v) hotărăşte destinaţia caselor de rugăciune, a caselor parohiale şi a celorlalte imobile;

   x) soluţionează plângerile.

   Art. 50. - (1) Personalul pastoral al Conferinţei este alcătuit din: pastori hirotoniţi, pastori asistenţi şi
pastori stagiari. Lucrătorii biblici sunt angajaţi pe termen, pentru scopuri misionare şi evanghelice. Ei nu
participă din oficiu la adunările generale ale conferinţei.

   (2) Angajaţii conferinţelor şi ai instituţiilor lor sunt transferaţi în funcţie de interesele Bisericii.

   Art. 51. -

(1) Pastorii sunt angajaţi dintre absolvenţii unei instituţii de învăţământ teologic AZŞ care şi-au dovedit
chemarea în timpul unei practici corespunzătoare.

   (2) În lucrarea pastorală şi evanghelică pot fi angajate şi femei. Angajarea în lucrarea pastorală şi
evanghelică a femeilor nu implică actul de hirotonire a acestora.

   Art. 52. - Personalul clerical şi cel asimilat, dar şi membrii comitetului de conducere al bisericii locale nu
pot fi obligaţi să dezvăluie faptele încredinţate sau de care au luat cunoştinţă în exercitarea statutului lor.
   Art. 53. - Motivele pentru care un pastor sau alt angajat al uneia dintre organizaţiile şi instituţiile Bisericii
poate fi concediat sunt următoarele: neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, încălcarea legislaţiei muncii, lipsa
de vocaţie, restructurarea organizaţiei, motive bugetare, purtare imorală, abatere de la doctrinele Bisericii
AZŞ, abateri grave de la normele şi regulamentele Bisericii şi pierderea calităţii de membru al Bisericii.

   CAPITOLUL VIII

 Uniunea de conferinţe

   Art. 54. - Uniunea de conferinţe este organul central de conducere - centrul de cult - al Bisericii Creştine
Adventiste de Ziua a Şaptea din România, cu funcţie spirituală, administrativă şi de reprezentare a acesteia,
având personalitate juridică.

   Art. 55. - (1) Adunarea generală a Uniunii de conferinţe este organul deliberativ suprem al Bisericii
Creştine Adventiste de Ziua a Şaptea din România şi se compune din:

   a) delegaţii de drept, şi anume:

   -membrii Comitetului executiv al Uniunii;

   -membrii prezenţi ai Comitetului executiv al Diviziunii;

   -membrii prezenţi ai Comitetului executiv al Conferinţei generale.

   b) delegaţii aleşi, şi anume: câte un delegat pentru fiecare conferinţă, indiferent de numărul membrilor ei,
şi câte un delegat pentru fiecare 350 de membri sau fracţiune de 350 de membri, în proporţie de jumătate
laici şi jumătate pastori.

   c) alte persoane din conducerea instituţiilor denominaţionale deţinute şi conduse de Uniune şi de la
conferinţe pot fi recomandate de către Comitetul executiv al Uniunii de Conferinţe şi acceptate de către
delegaţii aflaţi în sesiune. Numărul acestor delegaţi nu va depăşi 10% din numărul total al delegaţilor aleşi.

   (2) Delegaţii prevăzuţi la alin. (1) lit. b) sunt aleşi de către Adunarea generală a conferinţelor sau de către
Comitetul executiv al acestora.

   (3) Delegaţii prevăzuţi la alin. (1) lit. b) şi c) nu pot depăşi 10% din totalul delegaţilor.

   Art. 56. - (1) Sesiunile Adunării generale a Uniunii de conferinţe pot fi ordinare şi extraordinare.
Adunarea generală ordinară se convoacă o dată la 5 ani de către Comitetul executiv al Uniunii. Data şi locul
stabilite pentru sesiune se anunţă în publicaţia oficială a Bisericii, cu cel puţin 3 luni înainte.

   (2) Adunarea generală extraordinară este convocată de Comitetul executiv al Uniunii în următoarele
cazuri:
   a) la hotărârea Comitetului executiv al Uniunii;

   b) la cererea Comitetului executiv al Diviziunii sau al Conferinţei generale;

   c) la cererea majorităţii delegaţilor adunaţi în sesiune;

   d) la cererea unui procent de 50% din Comitetele executive ale conferinţelor din cadrul Uniunii de
conferinţe.

   (3) Data şi locul stabilite pentru sesiunea extraordinară se anunţă în publicaţia oficială a Bisericii, cu cel
puţin o lună înainte. În cazuri de urgenţă, comunicarea se face pe căile cele mai eficiente. În anunţul dat
spre publicare este inclusă şi agenda Adunării generale.

   Art. 57. - (1) Adunarea generală a Uniunii are autoritatea:

   a) să îi aleagă pe administratorii Uniunii, pe directorii departamentelor şi pe membrii Comitetului

executiv al Uniunii, precum şi pe alţi slujbaşi care nu fac parte din acest comitet;

   b) să acrediteze personalul Uniunii şi pastorii pensionari;

   c) să ratifice înfiinţarea şi dizolvarea de conferinţe;

   d) să hotărască asupra tuturor chestiunilor legate de bunul mers al Uniunii;

   e) să examineze rapoartele de activitate ale slujbaşilor la încheierea mandatului;

   f) să adopte direcţiile strategice ale Uniunii.

   (2) Adunarea generală poate transfera responsabilitatea numirii unor directori de departamente, directori
asociaţi şi administratori asociaţi Comitetului executiv.

   (3) Modul de desfăşurare a Adunării generale se stabileşte prin instrucţiuni emise de Comitetul executiv
al Uniunii de conferinţe.

   Art. 58. - Toţi delegaţii cu drept de vot, la o sesiune a Adunării generale a Uniunii de conferinţe, trebuie
să fie membri cu o bună reputaţie, care nu sunt sub disciplina bisericii.

   Art. 59. - Fiecare delegat de drept sau ales are drept la un singur vot. Votul este direct.

   Art. 60. - Toţi administratorii, directorii de departamente şi asociaţii lor, secretarii asociaţi şi trezorierii
asociaţi, precum şi membrii Comitetului executiv aleşi de către Adunarea generală ordinară a Uniunii deţin
slujba până la următoarea Adunare generală ordinară, dacă nu au demisionat sau nu au fost demişi de către
Comitetul executiv sau de către o Adunare generală extraordinară.

   Art. 61. - (1) Conducerea centrală a Uniunii de conferinţe între sesiuni este Comitetul executiv. Numărul
membrilor acestuia nu va depăşi 35 de persoane.

   (2) În Comitetul executiv al Uniunii, următoarele persoane sunt membri din oficiu: preşedintele,
secretarul şi trezorierul Uniunii, preşedinţii conferinţelor, preşedintele Institutului Teologic, directorul
Casei de editură şi directorul Centrului media. Ceilalţi membri sunt aleşi dintre directorii de departamente,
directorii altor instituţii, pastori şi membri laici.

   (3) Administratorii Diviziunii şi ai Conferinţei generale sunt membri din oficiu ai Comitetului executiv al
Uniunii de Conferinţe. Aceştia se adaugă celor menţionaţi mai sus, dar numărul celor care au drept de vot
nu va depăşi 10% din numărul total al membrilor prezenţi ai comitetului.

   Art. 62. - Preşedintele Uniunii, care trebuie să fie pastor hirotonit, cu experienţă, este primul
administrator şi se raportează la Comitetul executiv al Uniunii de conferinţe în consultare cu secretarul şi
trezorierul. El acţionează ca preşedinte al Adunării generale şi al Comitetului executiv şi slujeşte în
interesul general al Uniunii de conferinţe, după cum hotărăsc Adunarea generală şi Comitetul executiv. El
reprezintă organizaţia în cadrul Bisericii şi în relaţiile cu instituţiile statului sau cu alte persoane fizice şi
juridice. În activitatea sa de conducere aderă la reglementările Diviziunii şi ale Conferinţei generale,
lucrând în armonie cu Comitetul executiv al Diviziunii şi în strânsă consultare cu administratorii Diviziunii.

   Art. 63. - Secretarul Uniunii de conferinţe, asociat cu preşedintele, în calitate de administrator, slujeşte
sub conducerea Comitetului executiv şi va acţiona ca vicepreşedinte al Comitetului executiv. Secretarul se
va raporta la Comitetul executiv al Uniunii de conferinţe după consultarea cu preşedintele. Este de datoria
secretarului să păstreze procesele-verbale ale adunărilor generale şi ale şedinţelor Comitetului executiv; el
pune la dispoziţie copii ale proceselor-verbale tuturor membrilor Comitetului executiv al Uniunii şi
administratorilor Diviziunii. De asemenea, secretarul pune la dispoziţie informaţiile cerute de către
preşedinte sau de Comitetul executiv şi îndeplineşte orice alte îndatoriri care aparţin slujbei sale.

   Art. 64. - Trezorierul Uniunii de conferinţe, asociat cu preşedintele, în calitate de administrator, slujeşte
sub conducerea Comitetului executiv. Trezorierul se raportează la Comitetul Executiv al Uniunii de
conferinţe după consultare cu preşedintele. Trezorierul asigură conducerea financiară în cadrul organizaţiei,
ceea ce include, dar nu se limitează la, primirea, păstrarea şi cheltuirea de fonduri în armonie cu hotărârile
Comitetului executiv. De asemenea, răspunde de trimiterea fondurilor destinate Diviziunii/Conferinţei
generale în armonie cu regulamentele Diviziunii/EUD şi asigură informaţii de natură financiară
preşedintelui şi Comitetului executiv. Trezorierul pune la dispoziţie copii ale documentelor financiare
administratorilor Diviziunii.

   Art. 65. - Directorii departamentelor Uniunii de conferinţe lucrează sub îndrumarea Comitetului executiv
al Uniunii de conferinţe şi a preşedintelui, având rol consultativ pentru domeniul lor de activitate.

   Art. 66. - Între sesiunile Adunării generale, Comitetul executiv al Uniunii de conferinţe are deplina
autoritate să acţioneze în numele acesteia, având următoarele atribuţii:

   a) elaborează strategia Uniunii, pe baza liniilor directoare stabilite de Adunarea generală;

   b) răspunde de bunul mers al vieţii religioase şi morale în cuprinsul Uniunii;

   c) reglementează şi conduce activităţile patrimoniale ale Bisericii şi hotărăşte asupra administrării
bunurilor Uniunii;

   d) veghează la păstrarea unităţii de doctrină, organizaţie şi practică religioasă;

   e) răspunde de buna funcţionare a învăţământului pentru pregătirea cadrelor pastorale;

   f) fixează data şi convoacă Adunarea generală a Uniunii;

   g) aprobă bugetul Uniunii, verifică şi aprobă gestiunea financiară a Uniunii;

   h) hotărăşte, în colaborare cu Diviziunea şi cu conferinţele, asupra înfiinţării şi desfiinţării de conferinţe,

precum şi asupra întinderii lor teritoriale;

   i) hotărăşte angajarea, concedierea, transferarea şi promovarea personalului Uniunii, precum şi

completarea vacanţelor produse între sesiuni. Angajarea se efectuează dintre membrii Bisericii. În cazul în
care trebuie ales un nou preşedinte, Comitetul executiv va fi condus de preşedintele Diviziunii sau de către
delegatul acestuia;

   j) hotărăşte asupra hirotonirii personalului pastoral şi retragerii calităţii de pastor hirotonit;

   k) stabileşte atribuţiile directorilor de departamente şi ale celorlalţi angajaţi ai Uniunii, precum şi ale
preşedinţilor, secretarilor şi trezorierilor conferinţelor;

   l) judecă abaterile săvârşite de angajaţii Uniunii şi de angajaţii instituţiilor subordonate Uniunii care au
fost numiţi de Uniune şi se pronunţă ca instanţă de apel asupra hotărârilor date de către comitetele
conferinţelor şi instituţiile subordonate Uniunii;

   m) acceptă daruri, donaţii, testamente, moşteniri, subvenţii, legate şi altele;

   n) susţine interesele de orice natură ale Bisericii;

   o) înfiinţează, coordonează, controlează şi desfiinţează instituţii;

   p) numeşte şi revocă conducătorii instituţiilor subordonate;

   r) hotărăşte mutarea sediului;

   s) numeşte delegaţii la Adunarea generală a Conferinţei generale;

   ş) stabileşte regulamentul pentru adunările generale elective la nivel de Uniune, conferinţă şi biserică
locală;

   t) stabileşte regulamentul de ordine interioară al Bisericii;

   ţ) stabileşte statutul şi regulamentul de funcţionare al Casei de pensii;

   u) stabileşte destinaţia imobilelor din patrimoniul propriu;

   v) emite autorizaţiile de funcţionare pentru biserici locale şi grupe.

   CAPITOLUL IX
 Patrimoniu şi mijloace financiare

   Art. 67. - Patrimoniul Bisericii este compus din bunurile mobile şi imobile ale acesteia şi ale instituţiilor
ei. Bunurile imobile de cult cuprind lăcaşurile de cult, sediile, locuinţele parohiale, cimitirele şi altele.
Biserica este preocupată de întreţinerea şi dezvoltarea patrimoniului.

   Art. 68. - Fondurile şi bunurile de orice fel ale Bisericii, administrate de Uniunea de conferinţe, provin,
conform regulamentului, din contribuţii benevole de orice natură, primite de la conferinţe sau în mod direct,
de la persoane fizice sau juridice, incluzând diferite daruri, succesiuni, legate, donaţii, subvenţii, activităţi
comerciale desfăşurate în nume propriu ori prin instituţii şi altele.

   Art. 69. - Fondurile şi bunurile de orice fel ale Bisericii, administrate de conferinţe, provin, conform
regulamentului, din contribuţii benevole de orice natură din teritoriul acesteia, primite de la bisericile locale
sau în mod direct, de la persoane fizice şi juridice, incluzând diferite daruri, succesiuni, legate, donaţii,
subvenţii, activităţi comerciale desfăşurate în nume propriu ori prin instituţii şi altele.

   Art. 70. - Orice fel de daruri, contribuţii, subvenţii, succesiuni, legate, donaţii, precum şi orice alte bunuri
intrate în mod legal în patrimoniul bisericii nu pot face obiectul revendicării lor ulterioare din partea
donatorilor sau a moştenitorilor acestora.

   Art. 71. - Fondurile care, potrivit regulamentului, sunt destinate Uniunii de Conferinţe şi conferinţelor
vor fi folosite în armonie cu regulamentele financiare ale Diviziunii şi ale Conferinţei generale a Bisericii
Creştine Adventiste de Ziua a Şaptea. În cazul donaţiilor, întrebuinţarea lor se va face conform intenţiilor
donatorului şi în armonie cu principiile Bisericii.

   Art. 72. - Fondurile Bisericii vor fi păstrate în conturi curente sau în depozite, în bănci sau case de
economii, conform hotărârilor comitetelor executive ale Uniunii, respectiv ale conferinţelor, şi vor fi retrase
numai de persoanele autorizate de către acestea.

   Art. 73. - Serviciile financiare ale Uniunii, conferinţelor şi ale instituţiilor acestora vor pregăti în mod
regulat rapoarte financiare de venituri şi balanţe financiare şi vor prezenta anual copii ale rapoartelor
financiare forurilor prevăzute în regulamentul financiar.

   Art. 74. - Uniunea de Conferinţe, conferinţele şi instituţiile acestora vor pregăti bugete anuale în armonie
cu regulamentele Diviziunii şi ale Conferinţei Generale a Bisericii Creştine Adventiste de Ziua a Şaptea.

   Art. 75. - Rapoartele financiare ale Uniunii de conferinţe, ale conferinţelor şi ale instituţiilor Bisericii vor
fi supuse anual reviziei din partea organelor de control ale forurilor superioare ale Bisericii.

   Art. 76. - Biserica şi instituţiile ei produc materiale cultice cum ar fi: literatură, materiale audio, video,
tipărituri, în funcţie de nevoile Bisericii.
   Art. 77. - În localităţile în care Biserica nu are cimitir propriu, iar comunele nu au cimitire comunale,
înmormântarea membrilor decedaţi se poate efectua în oricare dintre cimitirele existente, conform
prevederilor legale.

   Art. 78. - Bisericile şi cimitirele sunt afectate în mod direct şi exclusiv cultului şi nu pot fi înstrăinate.
Bunurile afectate exclusiv serviciului de cult pot fi dezafectate prin decizia organizaţiei care le deţine, cu
aprobarea forului superior. Bunurile dezafectate pot fi înstrăinate numai cu aprobarea forului superior.

   CAPITOLUL X

 Dispoziţii finale

   Art. 79. - În cazul dizolvării unei biserici locale, patrimoniul acesteia rămâne în proprietatea conferinţei
de care aparţine. Comitetul executiv al conferinţei are competenţa asupra patrimoniului acesteia.

   Art. 80. - (1) În caz de dizolvare a unei Conferinţe sau a Uniunii de conferinţe este necesară o majoritate
de două treimi din voturile delegaţilor prezenţi şi care votează.

   (2) În cazul dizolvării unei conferinţe, Comitetul executiv al Uniunii de conferinţe dispune asupra
patrimoniului acesteia în acord cu legislaţia românească.

   (3) În cazul dizolvării Uniunii de conferinţe, Diviziunea şi Conferinţa generală dispun asupra
patrimoniului acesteia în acord cu legislaţia românească.

   Art. 81. - (1) Modificarea prezentului statut este de competenţa Adunării generale a Uniunii, cu votul
majorităţii delegaţilor prezenţi şi care votează.

   (2) În situaţii excepţionale, între sesiuni se pot aduce modificări prezentului statut de către Comitetul
executiv al Uniunii cu votul a cel puţin a două treimi din numărul membrilor comitetului, cu respectarea
modelului de statut stabilit de Conferinţa generală.

   (3) Schimbările efectuate de Comitetul executiv al Uniunii de conferinţe vor produce efecte de la data
publicării lor, urmând să fie supuse aprobării următoarei Adunări generale a Uniunii.

Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România

Mărturii despre organizarea primelor comunităţi evreieşti în Ţările Române se întâlnesc în

numeroase documente, cronici, note de călătorie, începând din sec. XVI. Ca urmare a persecuţiilor,
declanşate în sec. al XVII-lea în ţările vecine, se intensifică stabilirea în Ţările Române a unor imigranţi
evrei, iniţial chemaţi pentru a popula sau repopula unele târguri.
În această perioadă încep să se creeze condiţii pentru organizarea vieţii religioase a populaţiei evreieşti.
Edicte, hrisoave şi alte acte oficiale emise de autorităţile de stat româneşti au permis organizarea
comunităţilor mozaice, libertatea de practicare a credinţelor şi preceptelor religioase, recunoaşterea
tribunalelor rabinice, crearea unor instituţii specifice de învăţământ, binefacere şi sănătate. Vistieria,
interesată să încaseze bir de la evrei, îi tratează în scopuri fiscale ca o breaslă, încă din timpul domniei lui
Constantin Brâncoveanu. În Moldova, în temeiul unei hotărâri luate de Înalta Poartă, la 1719 ia fiinţă
Hahambaşia - adică funcţia de rabin-şef al Moldovei. Hahambaşa avea la Bucureşti un locţiitor cu titlul de
vechil.
Emanciparea politică a evreilor, promisă odată cu Revoluţia de la 1848, devine pe deplin efectivă odată cu
desăvârşirea statului naţional unitar român la 1918, garantarea drepturilor minorităţilor prin Constituţia din
1923 conducând la unificarea comunităţilor evreieşti din Vechiul Regat, sub denumirea de Federaţia
Uniunilor de Comunităţi Evreieşti (1928).
Constituţia din 1923 acordă drepturi cetăţeneşti şi politice până la instaurarea regimului Goga-Cuza
(28.XII.1937); de atunci încolo ele se restrâng treptat până la introducerea legii sângelui (august 1940),
legislaţie amplificată până la jefuirea proprietăţilor evreieşti şi deportarea unora din ei în Transnistria sau
din Ardealul ocupat de unguri, la Auschwitz.
Potrivit statutului de organizare şi funcţionare a Cultului Mozaic (iunie 1949), activitatea confesională a
minorităţii evreieşti din România este condusă de către Federaţia Comunităţilor Evreieşti (Mozaice), cu
sediul în Bucureşti. Aceasta cuprinde toate comunităţile şi obştile din ţară. Ea asigură realizarea în fapt a
practicilor, preceptelor şi tradiţiilor religioase mozaice şi coordonează activitatea comunităţilor, aprobă
constituirea de noi comunităţi sau desfiinţarea acestora, reprezintă şi apără, pe plan intern, interesele
comunităţilor evreieşti, organizează şi întreţine, pe plan extern, relaţii cu diaspora evreiască şi organizaţiile
religioase internaţionale.
Structura şi componenţa organelor centrale şi teritoriale de conducere a activităţii cultice, precum şi
desfăşurarea vieţii spirituale sunt elaborate în concordanţă cu interesele, tradiţiile şi prescripţiile religioase
mozaice.
Credincioşii cultului mozaic, în număr de cca. 6.000, conform recensământului din 2002, sunt organizaţi în
78 de comunităţi şi obşti, răspândite în Bucureşti şi în 30 de judeţe. Cele mai importante comunităţi se află
în Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj, Galaţi, Bacău, Arad, Baia Mare, Botoşani, Braşov, Deva, Tg. Mureş etc.
În localităţile în care trăieşte un număr mai mic de credincioşi evrei, aceştia sunt organizaţi în obşti.
Organele locale de conducere ale comunităţii sunt: adunarea generală, comitetul de conducere şi comisia de
cenzori.
Principalele venituri ale Cultului Mozaic provin din cotizaţii, taxe şi contribuţii pentru serviciile religioase
prestate; taxe pentru alimente rituale, alte contribuţii benevole ale credincioşilor, chirii încasate din bunurile
imobiliare etc. pentru opera de asistenţă socială şi medicală. Federaţia Comunităţilor Evreieşti primeşte un
ajutor substanţial din partea Organizaţiei Mondiale Evreieşti, pentru ajutorarea celor aflaţi la nevoie.
Funcţiile clericale din cadrul Cultului Mozaic sunt: Şef rabin, prim rabin, rabin, haham, hazan, melamed,
şoifer, daian şi hevre sames. Şef rabinul este conducătorul religios al cultului; prim rabinul este cel mai
erudit şi mai în vârstă rabin dintr-o localitate; rabinul este conducătorul spiritual al credincioşilor mozaici
de pe lângă una sau mai mult sinagogi; hahamul (şoihat) asigură carnea rituală conform prescripţiilor
iudaice; hazanul (cantorul) participă la oficierea slujbelor religioase, melamedul conduce cursurile de
Talmud Tora, şoiferul transcrie textele sfinte pe pergamente speciale, daianul este candidatul la postul de
rabin, iar hevre samesul asigură respectarea prescripţiilor la înmormântări. În prezent, în România, Cultul
Mozaic dispune de 6 deservenţi de cult.
Pe teritoriul României există un număr de 124 temple, sinagogi şi case de rugăciune, din care în 23 se
oficiază zilnic.
Numeroase temple şi sinagogi sunt declarate monumente istorice şi arhitectonice, fiind protejate prin lege:
Templul Coral şi Sinagoga Mare din Bucureşti, Sinagoga Mare din Iaşi, Templul din cetate din Timişoara,
Templul Vechi din Botoşani.
Cultul Mozaic dispune de 766 cimitire dispuse în 679 localităţi, administrate de comunităţile religioase
evreieşti pe raza cărora sunt amplasate; în cadrul cultului funcţionează 11 restaurante rituale, patru cămine
pentru bătrâni şi trei case de odihnă.
Cultul Mozaic editează bilunar revista „Realitatea evreiască”, precum şi un număr important de cărţi, prin
Editura „Hasefer”.
Federaţia Comunităţilor Evreieşti este membră a principalelor organizaţii religioase evreieşti din întreaga
lume, la a căror activitate participă în mod activ: Congresul Mondial Evreiesc, Conferinţa Rabinică
Europeană, Joint etc.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂREA privind recunoaşterea Statutului Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România -

Cultul Mozaic

( Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 670 din 29/09/2008 )

În temeiul art. 29 alin. (3) şi al art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 49 alin.
(2) şi (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 Art. 1. - Se recunoaşte Statutul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, prevăzut
în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Decretul nr. 589/1949 pentru aprobarea
Statutului Cultului Mozaic, nepublicat.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:
───────────────
Ministrul Culturii şi Cultelor,
Adrian Iorgulescu

Bucureşti, 27 august 2008.

Nr. 999.

Statutul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic

CAPITOLUL I
Denumire. Statut juridic

Art. 1. -
(1) Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic, denumită în continuare Federaţia, este
organizaţia care reuneşte, în mod liber consimţit, Comunităţile Evreilor - Cultul Mozaic de pe teritoriul
ţării, denumite în continuare Comunităţi, fiind recunoscută de statul român. Federaţia se organizează şi
funcţionează în mod autonom, în baza prevederilor Constituţiei României şi ale Legii nr. 489/2006 privind
libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, ale reglementărilor în vigoare privind minorităţile
naţionale, precum şi ale legislaţiei internaţionale la care România este parte.
(2) Potrivit recunoaşterii de către statul român, Federaţia exercită pentru populaţia evreiască din România
un rol spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural, de parteneriat social şi de factor al păcii sociale.
(3) Organizarea populaţiei evreieşti în comunităţi de cult mozaic este cunoscută încă de la începuturile
aşezării populaţiei evreieşti pe teritoriul României.
(4) Comunităţile sunt formate din grupuri de persoane de religie mozaică, cetăţeni români, cu interese
comune, care se comportă potrivit normelor de viaţă, obiceiurilor şi tradiţiilor configurate în identitatea
iudaică. Comunităţile au menirea de a împlini nevoile religioase ale credincioşilor de cult mozaic.
Art. 2. - Federaţia este organizaţie apolitică, nonprofit, persoană juridică de utilitate publică, cu profil
religios de cult mozaic, etnic, cultural, social-caritabil şi educaţional.
Art. 3. -
(1) Federaţia este organizaţia de conducere şi reprezentare la nivel naţional a cultului mozaic. În acelaşi
timp, Federaţia are calitatea de membru al Consiliului Minorităţilor Naţionale, reprezentând minoritatea
naţională a evreilor în Parlamentul României, în condiţiile legii electorale. Particularitatea acestei minorităţi
naţionale este dată de cumularea criteriului etnic cu cel religios în ceea ce priveşte persoanele care fac parte
din aceasta.
(2) Federaţia acţionează pentru păstrarea şi dezvoltarea identităţii iudaice, a patrimoniului istoric iudaic
sacru şi pentru punerea în valoare a contribuţiilor aduse de populaţia evreiască la viaţa economică, politică,
socială şi culturală din ţară şi din străinătate.
Art. 4. - Federaţia este continuatoare de drept a Federaţiei Uniunilor Comunităţilor Evreieşti din
România, înfiinţată în anul 1936, reorganizată în anul 1949 potrivit Statutului Cultului Mozaic, aprobat prin
Decretul nr. 589/1949.
Art. 5. -
(1) Federaţia reuneşte, pe bază de adeziune voluntară, Comunităţile. Relaţiile dintre Federaţie şi Comunităţi
se bazează pe principiul fraternităţii şi solidarităţii, cu respectarea normelor de conducere democratică, în
comun convenite, în condiţii de sprijin reciproc şi de valorificare eficientă a resurselor umane, materiale şi
financiare.
(2) Din cadrul Federaţiei face parte şi Organizaţia Tinerilor Evrei din România (OTER), având
reprezentanţi de drept în organele de conducere ale Comunităţilor şi ale Federaţiei.
Art. 6. -
(1) Federaţia este afiliată la Congresul European Evreiesc (E.J.C.), organizaţie regională a Congresului
Mondial Evreiesc (W.J.C.), şi la Consiliul European al Comunităţilor Evreieşti şi se află în relaţii de
parteneriat cu American Jewish Joint Distribution Committee (JOINT).
(2) Federaţia poate încheia cu autorităţile publice centrale şi/sau locale, cu organizaţiile de cult religios şi
cu alte organizaţii neguvernamentale, din ţară şi din străinătate, parteneriate în domeniile de interes comun.
De asemenea, Federaţia poate încheia acorduri cu autorităţile publice centrale şi/sau locale pentru
reglementarea unor aspecte specifice tradiţiei cultului mozaic.
Art. 7. -
(1) Comunităţile sunt persoane juridice de utilitate publică, nonprofit, apolitice, cu profil etnic, cultural şi
religios mozaic şi acţionează pe plan local ca reprezentanţi ai populaţiei evreieşti şi ai cultului mozaic.
(2) Comunităţile se constituie şi funcţionează, de regulă, cu cel puţin 10 bărbaţi evrei. În cazul în care
într-o localitate nu există un număr suficient de bărbaţi evrei pentru a forma o comunitate, se poate constitui
o obşte a evreilor, fără personalitate juridică, afiliată la o Comunitate.
(3) Comunităţile au misiunea de a reprezenta cultul mozaic în aria lor teritorială, de a crea, întreţine şi
supraveghea activităţile desfăşurate pentru îndeplinirea cerinţelor religioase ale credincioşilor lor.

CAPITOLUL II
Scopul şi obiectivele activităţii Federaţiei

Art. 8. - Scopul Federaţiei îl constituie sprijinirea, reprezentarea şi promovarea, pe plan naţional şi

internaţional, a intereselor populaţiei evreieşti şi a cultului mozaic din România. Pentru îndeplinirea acestui
scop, Federaţia iniţiază şi desfăşoară activităţi şi acţiuni pe plan religios, spiritual, educaţional, cultural şi
social-caritabil. Federaţia acţionează ca partener social şi factor de înţelegere interconfesională şi
interetnică în România.
Art. 9. - În vederea îndeplinirii scopului menţionat Federaţia acţionează pentru realizarea următoarelor
obiective:
 a) păstrarea, dezvoltarea şi libera exprimare a identităţii iudaice, etnice şi religioase a membrilor săi;
b) asigurarea funcţionării nestingherite a tuturor activităţilor de cult mozaic, educaţie, de asistenţă socială
şi medicală, precum şi a celor iniţiate de OTER;
c) educarea populaţiei evreieşti în spiritul fidelităţii faţă de România şi al ataşamentului faţă de Statul
Israel, de promovare a intereselor şi a imaginii României şi a Statului Israel în ţară şi în lume;
d) desfăşurarea activităţii de asistenţă socială şi medicală conform programelor întocmite în cadrul
Federaţiei, precum şi celor pe bază de parteneriat cu JOINT şi cu alte organizaţii din ţară şi din străinătate;
e) reprezentarea intereselor comunitare ale populaţiei evreieşti în raporturile cu autorităţile publice
centrale şi locale, cu organizaţiile neguvernamentale, din ţară şi din străinătate;
f) reprezentarea cultului mozaic şi a minorităţii naţionale evreieşti în raporturile cu populaţia majoritară,
cu celelalte culte religioase şi minorităţi naţionale, colaborarea cu acestea;
g) colaborarea cu evreii din Israel şi din întreaga lume, cu comunităţi, organizaţii, federaţii, uniuni
evreieşti din alte ţări sau internaţionale, în vederea realizării scopurilor comune;
h) cinstirea memoriei ostaşilor evrei căzuţi la datorie pentru România, precum şi a victimelor
Holocaustului;
i) organizarea colectării şi distribuirii fondurilor destinate funcţionării sistemului de asistenţă socială şi
medicală, coordonarea metodologică a funcţionării acestui sistem;
j) conceperea şi realizarea cadrului de relaţii privind sprijinul material şi financiar cu organizaţii, persoane
juridice şi fizice donatoare;
k) organizarea sistemului de echilibrare a bugetelor pe Comunităţi;
l) asigurarea alocării la comunităţile locale ale evreilor a unei cote din veniturile realizate prin închirierea
imobilelor din raza lor teritorială de activitate;
m) administrarea şi valorificarea patrimoniului propriu şi al Comunităţilor locale;
n) întocmirea şi urmărirea executării programului de reparaţii şi investiţii la nivel local şi central, în baza
solicitărilor de la Comunităţile locale, în limita fondurilor stabilite în bugetul Federaţiei;
o) organizarea sistemului de întreţinere, reparare şi conservare a sinagogilor şi a altor lăcaşuri de cult
mozaic (băi rituale, abatoare rituale etc.), precum şi a cimitirelor evreieşti, inclusiv a celor din localităţile în
care nu mai există populaţie evreiască;
p) coordonarea activităţii unităţilor proprii (editură, publicaţii, centre de administrare a patrimoniului, de
studii, de instruire şi recreere, muzee etc.);
q) asigurarea personalului de cult mozaic pentru Comunităţi;
r) asigurarea aprovizionării şi distribuirii alimentelor rituale;
 s) asigurarea transportului de mărfuri şi persoane în vederea realizării activităţilor specifice;
t) informarea publicului privind aportul evreilor la progresul umanităţii, la dezvoltarea învăţământului,
culturii, economiei, ştiinţei şi artelor în România şi în lume;
u) luarea de atitudine, iniţierea şi coordonarea de acţiuni, pe plan intern şi internaţional, pentru
combaterea manifestărilor antisemite, xenofobe şi negaţioniste privind Holocaustul participarea la
programe privind memoria Holocaustului şi sprijinirea supravieţuitorilor acestuia;
v) dezvoltarea unor programe de cercetare, educaţionale şi de învăţământ privind religia, limba, istoria şi
cultura evreilor din ţară şi din lume;
w) înfiinţarea şi administrarea unor unităţi de învăţământ pentru pregătirea personalului de cult mozaic, a
profesorilor de religie mozaică, precum şi a altor specialişti necesari activităţii proprii, în condiţiile
prevăzute de lege, precum şi a unor forme de învăţământ confesional mozaic, de toate nivelurile, profilurile
şi specializările, în condiţiile legii;
x) îndrumarea şi urmărirea desfăşurării activităţilor din Comunităţi, conform prezentului statut şi
normelor adoptate pe baze democratice;
y) soluţionarea problemelor care depăşesc posibilităţile de rezolvare ale Comunităţilor.
Art. 10. - Federaţia are dreptul exclusiv de a produce şi valorifica obiectele şi bunurile necesare activităţii
de cult mozaic, în condiţiile legii.
Art. 11. - Federaţia poate încheia, cu autorităţile publice, centrale şi locale, cu alte culte şi organizaţii ale
minorităţilor naţionale sau de altă natură, parteneriate în domenii de interes comun, precum şi acorduri
pentru reglementarea unor aspecte specifice tradiţiei cultului mozaic.

CAPITOLUL III
Membrii federaţiei, drepturi şi obligaţii

Art. 12. - Membrii Federaţiei sunt:

a) Comunităţile;
b) membri afiliaţi, persoane fizice sau juridice din ţară şi din străinătate;
c) membri de onoare, persoane fizice sau juridice din ţară şi din străinătate.
Art. 13. - Dintr-o localitate poate fi membru al Federaţiei o singură Comunitate. În cazul constituirii de
noi Comunităţi în localităţi în care acestea nu există, Adunarea generală a Federaţiei hotărăşte asupra
primirii acestora ca membri.
 Art. 14. - Calitatea de membru afiliat al Federaţiei se poate obţine pe bază de cerere scrisă, aprobată de
Comitetul director al Federaţiei. Pot obţine calitatea de membru afiliat al Federaţiei:
a) persoane fizice, de origine evreiască, din ţară sau din străinătate, cu sau fără rezidenţă permanentă în
România, indiferent de cetăţenie;
b) persoane fizice de origine neevreiască cu atitudini, opinii şi comportament favorabile faţă de evrei şi
faţă de cultul mozaic;
c) persoane juridice din România sau din alte ţări care manifestă comportamente şi atitudini favorabile
faţă de evrei şi faţă de cultul mozaic.
Art. 15. - Calitatea de membru de onoare se atribuie de către Consiliul de conducere al Federaţiei, la
propunerea Comitetului director al Federaţiei, pentru categoriile de persoane fizice şi juridice menţionate la
art. 14.
Art. 16. -
(1) Membrii Federaţiei au următoarele drepturi:
a) să participe la activităţile, acţiunile, programele şi proiectele Federaţiei;
b) să solicite organelor de conducere ale Federaţiei sprijin pentru realizarea unor activităţi, acţiuni,
proiecte şi programe proprii;
c) să beneficieze de informaţii privind activităţile Federaţiei şi ale organelor sale de conducere;
d) să participe la adunările generale ale Federaţiei şi la reuniunile organelor de conducere în care au fost
aleşi;
e) să aleagă şi să fie aleşi în organele de conducere ale Federaţiei.
(2) Membrii Federaţiei au următoarele obligaţii:
a) să achite la Federaţie, la termenele prevăzute, obligaţiile financiare, potrivit reglementărilor stabilite
pentru Comunităţi;
b) să informeze Federaţia cu privire la activităţile, acţiunile, programele şi proiectele proprii;
c) să manifeste o atitudine activă în combaterea antisemitismului şi a negaţionismului Holocaustului;
d) să participe la lucrările organelor de conducere ale Federaţiei, potrivit regulamentelor specifice.
(3) Membrii de onoare şi afiliaţi au drepturile şi obligaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), fără dreptul de a
alege şi de a fi aleşi în organele de conducere ale Federaţiei.
Art. 17. - Membrii de onoare şi membrii afiliaţi contribuie în mod voluntar la susţinerea materială şi
financiară a Federaţiei (donaţii, contribuţii, sponsorizări etc.).
Art. 18. - În cazul neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute în prezentul statut de către membrii Federaţiei,
Adunarea generală a Federaţiei poate adopta deciziile care se impun.
CAPITOLUL IV
Organele de conducere ale Federaţiei

Art. 19. - Organele de conducere ale Federaţiei sunt:

a) Congresul;
b) Adunarea generală;
c) Consiliul de conducere;
d) Comitetul director;
e) preşedintele;
f) vicepreşedintele;
g) secretarul general.
Art. 20. -
(1) Organul suprem de conducere al Federaţiei este Congresul.
(2) Congresul se întruneşte o dată la 4 ani, fiind convocat de Consiliul de conducere al Federaţiei în
funcţiune, care stabileşte data şi locul său de desfăşurare.
(3) În situaţii deosebite, la cererea a cel puţin o treime din numărul Comunităţilor componente ale
Federaţiei sau al membrilor Consiliului de conducere, Congresul se poate convoca în sesiune extraordinară.
(4) Congresul este constituit din delegaţi aleşi prin vot secret la adunările generale ale Comunităţilor, cu
respectarea principiului reprezentării proporţionale, dar cel puţin câte un reprezentant pentru fiecare
Comunitate.
(5) Congresul este valabil constituit în prezenţa majorităţii delegaţilor aleşi; în cazul în care nu se
realizează cvorumul, Congresul se amână cu o zi, când acesta se consideră statutar constituit indiferent de
numărul delegaţilor prezenţi.
(6) Hotărârile Congresului sunt valabil adoptate cu majoritatea voturilor exprimate.
Art. 21. - Atribuţiile Congresului sunt următoarele:
a) aprobarea Statutului Federaţiei;
b) dezbaterea şi aprobarea raportului de activitate al Consiliului de conducere în funcţiune, pe ultimii 4
ani;
c) descărcarea de sarcini a Consiliului de conducere căruia i-a expirat mandatul;
d) dezbaterea şi aprobarea Strategiei generale a Federaţiei pentru următoarea perioadă de 4 ani;
 e) alegerea, prin vot secret, a Consiliului de conducere al Federaţiei, a preşedintelui, a vicepreşedintelui, a
secretarului general şi a Comisiei de cenzori, conform procedurii stabilite prin Regulamentul de organizare
şi desfăşurare a Congresului.
Art. 22. -
(1) Adunarea generală asigură conducerea Federaţiei între două Congrese.
(2) Adunarea generală este alcătuită din membrii Consiliului de conducere şi din preşedinţi de Comunităţi
care nu fac parte din Consiliul de conducere. Conducătorul Cancelariei Rabinice este membru de drept al
Adunării generale. La Adunarea generală pot participa, cu statut de invitaţi, membrii afiliaţi, membrii de
onoare ai Federaţiei şi specialişti din diverse domenii de activitate.
(3) Adunarea Generală, la propunerea Comitetului Director al Federaţiei, adoptă decizii privind
participarea invitaţilor la problemele înscrise pe agenda adunării generale.
(4) Adunarea Generală a Federaţiei se convoacă în sesiune ordinară o dată pe an şi în sesiuni
extraordinare, atunci când este nevoie (modificări la Statut, alegerea Şef Rabinului Cultului Mozaic,
organizarea şi reorganizarea unor Comunităţi etc.).
(5) Adunarea generală este valabil constituită în prezenţa majorităţii membrilor săi. În situaţia în care nu
se întruneşte cvorumul necesar, Adunarea generală se va ţine a doua zi şi va fi considerată statutară cu
numărul membrilor prezenţi.
(6) Hotărârile Adunării generale sunt valabil adoptate cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
Art. 23. - Atribuţiile Adunării generale sunt:
a) dezbaterea şi aprobarea Raportului de activitate al Consiliului de conducere, pentru perioada dintre
două adunări generale;
b) dezbaterea şi aprobarea execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli al Federaţiei şi al Comunităţilor,
inclusiv pe baza raportului Comisiei de cenzori;
c) dezbaterea şi aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Federaţiei pentru anul următor;
d) dezbaterea şi aprobarea de programe şi alte documente vizând probleme majore ale populaţiei evreieşti
din România;
e) alegerea Şef Rabinului Cultului Mozaic;
f) validarea unor hotărâri de importanţă majoră adoptate de Consiliul de conducere între două adunări
generale;
g) aprobarea constituirii de sarcini şi privilegii asupra unor active din patrimoniul Federaţiei;
h) dezbaterea şi aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a Congresului;
 i) aprobarea Regulamentului pentru desemnarea candidatului/candidaţilor Federaţiei pentru Camera
Deputaţilor şi analiza îndeplinirii prevederilor regulamentului;
j) aprobarea înfiinţării sau dizolvării de Comunităţi.
Art. 24 - (1) Consiliul de conducere al Federaţiei este ales de Congres pentru o perioadă de 4 ani şi este
alcătuit din 31 de membri titulari şi 5 membri supleanţi. Membrii supleanţi participă la şedinţe, pot exprima
opinii şi au drept de vot consultativ. Şef Rabinul Cultului Mozaic din România este membru de drept al
Consiliului de conducere, cu vot deliberativ.
(2) Din Consiliul de conducere fac parte cel puţin 12 preşedinţi de Comunităţi, din care unul supleant, 2
reprezentanţi ai OTER (un membru titular şi un membru supleant), preşedintele, vicepreşedintele şi
secretarul general.
(3) Alegerea Consiliului de conducere se desfăşoară conform Regulamentului de organizare şi desfăşurare
a Congresului, adoptat de Adunarea generală care precedă Congresul.
(4) Consiliul de conducere se întruneşte trimestrial, convocarea fiind făcută de preşedintele Federaţiei
sau, în absenţa acestuia, de vicepreşedintele sau de secretarul general.
(5) Consiliul de conducere este valabil constituit în prezenţa majorităţii membrilor săi.
(6) În situaţii deosebite, Consiliul de conducere se poate convoca în reuniune extraordinară, din iniţiativa
preşedintelui sau la cererea a cel puţin o treime din numărul membrilor Consiliului de conducere.
(7) Preşedintele Consiliului de conducere este preşedintele Federaţiei.
(8) Hotărârile Consiliului de conducere sunt valabil adoptate cu majoritate de voturi. În caz de paritate,
votul preşedintelui este hotărâtor.
Art. 25. - Atribuţiile Consiliului de conducere sunt:
a) dezbaterea şi aprobarea Raportului anual de activitate al Federaţiei, pe care îl supune aprobării
Adunării generale a Federaţiei;
b) analiza activităţii Comitetului director, a departamentelor şi a unităţilor specializate ale Federaţiei;
c) dezbaterea şi aprobarea execuţiei bugetului Federaţiei pe anul de exerciţiu, pe care o supune spre
validare Adunării generale;
d) dezbaterea şi aprobarea, sub formă de proiect, a bugetului anual de venituri şi cheltuieli al Federaţiei,
pe care îl supune aprobării Adunării generale a Federaţiei;
e) dezbaterea şi aprobarea regulamentelor şi procedurilor care asigură buna organizare şi funcţionare a
Federaţiei şi a componentelor sale;
f) aprobarea structurii de organizare şi funcţionare a Federaţiei (organigrama), a politicii de salarizare a
personalului (criteriile şi grila de salarizare);
 g) aprobarea participării Federaţiei ca membru în fundaţii sau asociaţii care prezintă interes pentru
activitatea Federaţiei şi pentru valorificarea patrimoniului său;
h) alegerea, o dată la 4 ani, a 7 persoane din rândul membrilor săi titulari (din care 2 preşedinţi de
Comunităţi), care, împreună cu preşedintele, vicepreşedintele, secretarul general şi coordonatorul OTER,
formează Comitetul director al Federaţiei;
i) alegerea candidatului/candidaţilor pentru Camera Deputaţilor; persoana aleasă ca deputat răspunde de
activitatea sa în faţa Consiliului de conducere;
j) analiza periodică a Programului de participări ale Federaţiei (o dată la 6 luni) la acţiuni şi activităţi în
străinătate;
k) dezbaterea şi aprobarea proiectului programelor anuale de acţiuni ale Federaţiei, în conformitate cu
hotărârile Congresului, şi analiza modului de realizare a măsurilor propuse;
l) îndeplinirea oricăror altor sarcini încredinţate de Adunarea generală şi de Congres.
Art. 26. - Din competenţa Consiliului de conducere sunt excluse deciziile privind problemele religioase,
care sunt soluţionate de Cancelaria Rabinică, conform normelor religioase mozaice, halahice.
Art. 27. -
(1) Membrii Consiliului de conducere, preşedinţii Comunităţilor şi conducătorii unităţilor specializate au
acces la documente ale Federaţiei şi ale Comunităţilor, cu respectarea regulilor conducerii ierarhice.
(2) Accesul la documentele care privesc activitatea JOINT se poate obţine cu aprobarea reprezentantului
acestuia în România.
Art. 28. - Membrii Consiliului de conducere pot primi, în raport cu resursele financiare ale Federaţiei,
indemnizaţii de participare la reuniunile Consiliului de conducere.
Art. 29. -
(1) Comitetul director este organul operativ care rezolvă problemele curente ale activităţii Federaţiei.
(2) Preşedintele Comitetului director este preşedintele Federaţiei.
(3) Comitetul director se întruneşte de două ori pe lună sau ori de câte ori este necesar, la convocarea
preşedintelui Federaţiei sau la cererea unei treimi din numărul membrilor Comitetului director.
(4) La reuniunile Comitetului director pot fi invitaţi preşedinţi de Comunităţi, directori de departamente,
precum şi specialişti din diferite domenii. Aceştia au drept de vot consultativ.
(5) Organizarea şi funcţionarea Comitetului director se realizează potrivit regulamentului adoptat de
membrii săi, validat de Consiliul de conducere al Federaţiei.
(6) În cazuri de urgenţă, pentru adoptarea unor decizii ale Comitetului director, preşedintele Federaţiei
poate cere un acord telefonic, prin fax sau e-mail membrilor Comitetului director.
 (7) Comitetul director prezintă Consiliului de conducere al Federaţiei informări privind activitatea
desfăşurată în perioada dintre două reuniuni ale acestuia.
Art. 30. - Membrii Comitetului director pot primi, în raport cu resursele financiare ale Federaţiei,
indemnizaţii de participare la reuniunile Comitetului director.
Art. 31. - Atribuţiile Comitetului director sunt:
a) urmărirea îndeplinirii hotărârilor Adunării generale şi ale Consiliului de conducere, a sarcinilor
rezultate din programele de activitate ale Federaţiei şi stabilirea măsurilor în vederea rezolvării problemelor
curente;
b) urmărirea realizării prevederilor cuprinse în bugetul Federaţiei;
c) stabilirea soluţiilor pentru problemele pe care conducătorii unităţilor din organigrama Federaţiei doresc
să le supună analizei colective;
d) ajustarea programelor de activitate în funcţie de situaţii neprevăzute;
e) orice alte atribuţii stabilite prin hotărâri ale Consiliului de conducere al Federaţiei şi ale Adunării
generale.
Art. 32. - Preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul general constituie conducerea executivă a Federaţiei.
Art. 33. - Preşedintele Federaţiei îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) conducerea lucrărilor adunărilor generale, Consiliului de conducere şi Comitetului director;
b) conducerea activităţii curente a Federaţiei pentru:
-reprezentarea şi angajarea Federaţiei în faţa instituţiilor statului şi în raporturile cu persoane juridice şi
persoane fizice din ţară şi din străinătate, în susţinerea, apărarea şi promovarea intereselor populaţiei
evreieşti din România, pe plan naţional şi internaţional;
-încheierea, modificarea şi desfacerea, în condiţiile legii, a raporturilor de muncă cu angajaţii Federaţiei;
-monitorizarea tuturor activităţilor Federaţiei şi ale unităţilor sale componente.
Art. 34. - Preşedintele poate decide, cu contrasemnarea de către vicepreşedinte şi/sau de către secretarul
general, în toate problemele pe care prezentul statut nu le atribuie în competenţa exclusivă a Congresului,
Adunării generale, Consiliului de conducere sau Comitetului director. Preşedintele poate delega, prin
decizie, atribuţiile care îi revin vicepreşedintelui, secretarului general sau altei persoane din structura de
organizare şi funcţionare a Federaţiei.
Art. 35. -
(1) Preşedintele Federaţiei îndeplineşte atribuţiile sale prin adoptarea de decizii, pe care le supune periodic
spre validare Comitetului director.
 (2) De asemenea preşedintele Federaţiei emite decizii pentru punerea în aplicare a hotărârilor adoptate de
Congresul Federaţiei, de Adunarea generală, de Consiliul de conducere şi de Comitetul director.
Art. 36. - Vicepreşedintele este de drept locţiitorul preşedintelui şi, în situaţii deosebite, de
indisponibilitate a preşedintelui, îl înlocuieşte pe acesta până la noi alegeri, care se vor desfăşura în termen
de maximum 3 luni.
Art. 37. - Secretarul general asigură coordonarea activităţilor de secretariat şi de monitorizare a
activităţilor Federaţiei, inclusiv în relaţiile cu Comunităţile. Prin decizii ale preşedintelui Federaţiei,
secretarul general poate primi responsabilităţi şi însărcinări speciale.
Art. 38 - (1) În structura de organizare şi funcţionare a Federaţiei (organigrama), aprobată ori de câte ori
este necesar de către Consiliul de conducere al Federaţiei, sunt cuprinse:
a) departamente, sectoare şi oficii;
b) unităţi specializate, care se înfiinţează, se reorganizează sau se desfiinţează prin hotărâri ale Consiliului
de conducere al Federaţiei, aprobate de Adunarea generală a Federaţiei, şi care pot fi edituri, publicaţii,
centre de studii, cămine pentru persoane vârstnice, centre şi cabinete medicale, centre comunitare, cluburi,
centre de instruire şi recreere, centre pentru formare şi perfecţionare profesională, centre pentru îngrijirea
sănătăţii, sport şi agrement, centre pentru administrarea patrimoniului Federaţiei etc.;
c) comisii consultative pe domenii de interes, potrivit obiectivelor Federaţiei;
d) OTER, structură pe bază de voluntariat.
(2) În organigramă sunt cuprinse şi atribuţiile de coordonare ale membrilor conducerii executive.
Art. 39. - Unităţile specializate ale Federaţiei nu au personalitate juridică şi funcţionează în baza unor
regulamente proprii de lucru, aprobate de Consiliul de conducere al Federaţiei.
Art. 40. - Federaţia poate iniţia, organiza şi poate participa la organizarea şi funcţionarea unor fundaţii cu
personalitate juridică, cu statut propriu.
Art. 41. -
(1) Activitatea de cult mozaic este organizată şi coordonată de Cancelaria Rabinică, care asigură modalităţi
de îndeplinire a nevoilor religioase ale credincioşilor, potrivit normelor legii mozaice, halaha, şi tradiţiei
mozaice.
(2) Cancelaria Rabinică are următoarele atribuţii:
a) rezolvarea problemelor cu caracter religios mozaic;
b) sprijinirea Comunităţilor în toate problemele de cult mozaic;
c) organizarea şi coordonarea serviciilor religioase în Comunităţile din ţară;
d) îndrumarea privind activităţile în sinagogi, cimitire şi băi rituale;
 e) organizarea, coordonarea şi supravegherea respectării normelor alimentare iudaice (kaşrut) în cadrul
Federaţiei, Comunităţilor şi unităţilor subordonate acestora (restaurante rituale, cămine pentru vârstnici
etc.);
f) organizarea şi coordonarea la nivel naţional a programelor de educaţie iudaică;
g) pregătirea personalului deservent de cult mozaic, a instructorilor de educaţie iudaică, a
supraveghetorilor pentru respectarea regulilor alimentaţiei iudaice (maşghiah) şi a altor persoane implicate
în activitatea religioasă, de cult şi educaţională a Federaţiei şi a Comunităţilor;
h) soluţionarea litigiilor cu caracter religios din cadrul Comunităţilor;
i) în cazuri deosebite are dreptul să solicite sprijinul unor autorităţi religioase şi rabinice proeminente din
alte ţări pentru rezolvarea unor probleme de cult cu caracter special.
(3) Cancelaria Rabinică are următoarea componenţă:
a) Şef Rabinul Cultului Mozaic din România, conducătorul Cancelariei Rabinice;
b) prim-rabin;
c) rabini care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Federaţiei şi al Comunităţilor;
d) alte persoane care îndeplinesc diverse funcţii de cult mozaic precum cantori, deservenţi de cult,
hahami, supraveghetori ai kaşrut-ului - maşghiahi, instructori de educaţie iudaică etc.
Art. 42. - În cimitirele evreieşti din România nu pot fi înhumate decât persoane de religie mozaică. În
cimitirele în care s-au creat zone speciale pentru partenerii din familiile mixte ale evreilor se pot face
înhumări ale partenerilor neevrei cu respectarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a cimitirelor
evreieşti din România, adoptat de Adunarea generală a Federaţiei.

CAPITOLUL V
Patrimoniu, sistem bugetar, control financiar
Art. 43. -
(1) Federaţia şi Comunităţile pot avea şi pot dobândi, în proprietate sau în administrare, bunuri mobile,
imobile şi valori mobiliare asupra cărora pot dispune în conformitate cu prezentul statut.
(2) Bunurile sacre, afectate direct cultului mozaic, lăcaşuri de cult, cimitire confesionale, băi rituale,
abatoare rituale, obiecte de cult, în conformitate cu tradiţia şi practicile acestui cult, dobândite cu titlu, sunt
insesizabile şi imprescriptibile, fiind posibilă înstrăinarea lor doar în condiţiile prevăzute în prezentul statut.
(3) Înstrăinarea, închirierea sau schimbarea destinaţiei unor aşezăminte de cult mozaic (temple, sinagogi,
case de rugăciuni, băi rituale, abatoare rituale), precum şi închirierea, înstrăinarea, ridicarea unor construcţii
pe terenurile libere de morminte din incinta cimitirelor evreieşti se efectuează numai cu aprobarea scrisă
expresă a Cancelariei Rabinice, sub sancţiunea nulităţii absolute.
(4) Bunurile comunitar-religioase iudaice situate pe teritoriul României, care au o valoare semnificativă
pentru istoria, cultura şi civilizaţia naţională şi universală, fac parte din patrimoniul cultural naţional,
fiindu-le conferit regimul de monument istoric sau, după caz, de bunuri aparţinând patrimoniului cultural
naţional mobil, în condiţiile legii.
(5) Ridicarea, restaurarea şi repararea lăcaşurilor de cult, a băilor rituale şi abatoarelor rituale, precum şi a
altor imobile destinate activităţii cultului mozaic se realizează numai cu avizul Cancelariei Rabinice, cu
respectarea tradiţiilor şi regulilor proprii şi a dispoziţiilor legale.
(6) Bunurile imobile rămase de pe urma evreilor victime ale unor măsuri de persecuţie rasială, religioasă
în perioada 1940-1944, decedaţi, fără moştenitori, sunt proprietate ale Federaţiei, prin exercitarea
procedurii speciale instituite de Decretul nr. 113/1948.
(7) Potrivit legislaţiei în vigoare de restituire a proprietăţilor preluate abuziv de statul român în perioada
1945-1989, bunuri comunitare evreieşti au fost şi sunt redobândite de Fundaţia "Caritatea", constituită de
Federaţie şi Organizaţia Mondială Evreiască pentru Restituirea Bunurilor. Acestea, inclusiv despăgubirile
primite, nu fac parte din patrimoniul Federaţiei şi al Comunităţilor. Administrarea şi valorificarea acestora
se realizează conform statutului Fundaţiei "Caritatea".
(8) Administrarea şi înstrăinarea bunurilor imobile ale Federaţiei şi ale Comunităţilor se realizează
potrivit procedurii aprobate de Consiliul de conducere al Federaţiei.
(9) Pentru valorificarea eficientă a patrimoniului său, cu aprobarea Comitetului director, Federaţia poate
intra în relaţii de parteneriat, cu respectarea normelor legale în vigoare.
Art. 44. - Cheltuielile pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult mozaic, precum şi pentru
reparaţii şi construcţii noi vor fi acoperite din contribuţiile benevole ale membrilor Comunităţilor, din
veniturile Federaţiei şi ale Comunităţilor obţinute din activităţi poprii, din donaţii, din alocări de la Fundaţia
"Caritatea" şi din contribuţii de la bugetul de stat, de la bugetul autorităţilor publice locale şi al altor
instituţii, în condiţiile legii.
Art. 45. - Salarizarea personalului de conducere a cultului mozaic, precum şi a personalului clerical şi
neclerical se face conform normelor generale în vigoare în Federaţie, prin contribuţii de la bugetul propriu
al Federaţiei şi al Comunităţilor, prin donaţii, prin contribuţii de la bugetul de stat, de la bugetul
administraţiilor publice locale şi al altor instituţii, în condiţiile legii.
Art. 46. - Sistemul bugetar al Federaţiei cuprinde:
a) bugetul propriu;
 b) bugetele Comunităţilor;
c) bugetul de asistenţă socială şi medicală.
Art. 47. - Sistemul bugetar al Federaţiei se bazează pe venituri provenite din:
a) cotizaţii şi contribuţii din partea membrilor;
b) contribuţii primite de la membrii Comunităţilor din distribuirea alimentelor şi a băuturilor rituale şi a
obiectelor de cult mozaic;
c) contribuţii diverse ale rezidenţilor din căminele pentru persoanele vârstnice şi alte contribuţii primite
pentru asistenţă socială şi medicală;
d) venituri din activitatea de administrare a bunurilor imobile şi mobile, a valorilor mobiliare, a
depozitelor bancare;
e) subvenţii de la bugetul de stat, de la bugetele locale etc.;
f) alocări de la Fundaţia "Caritatea";
g) contribuţii din difuzarea de cărţi, calendare, reviste editate de unităţi specializate ale Federaţiei;
h) contribuţii din funcţionarea muzeelor, a centrelor de instruire şi recreere, a centrelor comunitare
evreieşti, a restaurantelor rituale, a centrului de ajutor medical;
i) donaţii şi ajutoare umanitare acordate de instituţii, persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate,
venituri din moşteniri;
j) alte resurse (fonduri structurale, granturi, împrumuturi, credite bancare etc.).
Art. 48. - Bugetul Federaţiei stabileşte anual utilizarea resurselor financiare pentru:
a) acoperirea nevoilor proprii;
b) subvenţii de echilibrare a bugetelor Comunităţilor;
c) susţinerea bugetului de asistenţă socială şi medicală;
d) cotizaţii la organizaţii interne şi internaţionale la care Federaţia are calitatea de membru;
e) alte destinaţii, potrivit aprobării organelor de conducere ale Federaţiei.
Art. 49. -
(1) Federaţia este sprijinită, la cerere, de către statul român prin: deduceri din impozitul pe venit şi facilităţi
fiscale în condiţiile legii, încurajarea sponsorizărilor, contribuţii la salarizarea personalului clerical şi
neclerical pentru funcţionarea activităţilor de cult mozaic, pentru întreţinere, reparaţii şi construcţii noi.
(2) Utilizarea fondurilor băneşti primite de Federaţie şi de Comunităţi de la bugetul de stat sau bugetele
locale, precum şi respectarea destinaţiei bunurilor primite în proprietate sau în folosinţă de la autorităţile
publice locale ori centrale se supun controlului statului.
 Art. 50. - Organul de control financiar al Federaţiei este Comisia de cenzori, formată din 3 membri titulari
(un preşedinte şi 2 membri) şi doi membri supleanţi. Membrii Comisiei de cenzori sunt aleşi de Congresul
Federaţiei, odată la 4 ani, cu respectarea prevederilor legii. Cel puţin 2 dintre membrii (un titular şi un
supleant) trebuie să fie contabili autorizaţi sau experţi contabili. Preşedintele Comisiei de cenzori este ales
de membrii acesteia.
Art. 51. -
(1) Atribuţiile Comisiei de cenzori sunt:
a) verificarea activităţii economico-finaciare anual, ori de câte ori este solicitată sau din iniţiativă proprie;
b) întocmirea şi prezentarea raportului de activitate pentru perioada dintre două adunări generale;
c) verificarea execuţiei bugetare şi a bilanţului Federaţiei;
d) urmărirea modului în care sunt utilizate fondurile băneşti şi materiale ale Federaţiei;
e) sesizarea Comitetului director asupra unor aspecte deosebite constatate cu prilejul controalelor;
f) îndeplinirea unor misiuni speciale privind activitatea financiar-contabilă, încredinţate de organele de
conducere ale Federaţiei.
(2) În cazul în care Comisia de cenzori nu îşi poate îndeplini atribuţiile ce îi revin, se poate apela la un
audit extern.

CAPITOLUL VI
Comunităţile

Art. 52. -
(1) Comunităţile sunt constituite şi funcţionează în conformitate cu prevederile art. 1 şi 7.
(2) Comunităţile existente în prezent sunt următoarele: Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Bârlad,
Bistriţa, Botoşani, Brăila, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Dej, Deva, Dorohoi,
Fălticeni, Focşani, Galaţi, Huşi, Iaşi, Lugoj, Oradea, Piatra-Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Rădăuţi, Reşiţa,
Roman, Satu Mare, Sibiu, Sighetu Marmaţiei, Suceava, Tecuci, Timişoara, Târgu Mureş, Tulcea, Vatra
Dornei.
Art. 53. - Fiecare Comunitate se va defini după cum urmează:
"Comunitatea Evreilor ............, cu sediul în ............., (localitatea) str. .......................... nr. .....,
judeţul ..............; are competenţa teritorială în judeţul/judeţele ................................... . La această
comunitate a evreilor sunt arondate obştile din următoarele localităţi: ................................................. ."
(după caz)
 Art. 54. - Scopul Comunităţii este sprijinirea, reprezentarea, apărarea şi promovarea intereselor populaţiei
evreieşti din aria teritorială de activitate a Comunităţii, urmărindu-se îndeplinirea următoarelor obiective:
a) asigurarea activităţii de cult mozaic, conform prescripţiilor religioase, şi apărarea libertăţii religioase a
membrilor Comunităţii;
b) organizarea şi desfăşurarea sistemului de asistenţă socială şi medicală pe plan local;
c) cultivarea bunelor relaţii cu autorităţile locale, cu populaţia majoritară, cu minorităţile naţionale şi cu
celelalte culte religioase, în spiritul respectului reciproc;
d) educarea membrilor Comunităţii în spiritul fidelităţii faţă de România şi al ataşamentului faţă de Statul
Israel; promovarea intereselor şi a imaginii României şi a Statului Israel în ţară şi în lume;
e) combaterea antisemitismului şi a negaţionismului privind Holocaustul evreilor;
f) cinstirea memoriei ostaşilor evrei căzuţi la datorie pentru România, precum şi a victimelor
Holocaustului;
g) organizarea şi îndrumarea manifestărilor culturale, ştiinţifice, sportive etc. ale Comunităţii;
h) administrarea eficientă a bunurilor mobile şi a valorilor mobiliare proprii (acţiuni, obligaţiuni, conturi
şi depozite bancare, participări la fonduri financiare etc.);
i) administrarea eficientă a bunurilor imobile ale Comunităţii şi ale Federaţiei aflate pe aria teritorială a
activităţii sale, potrivit procedurilor şi regulamentelor federaţiei;
j) colectarea şi atragerea de contribuţii şi donaţii, formularea de proiecte eligibile pentru finanţarea unor
acţiuni de către diferite organisme din ţară şi din străinătate, desfăşurarea de activităţi aducătoare de
venituri;
k) alte obiective decurgând din hotărârile Adunării generale proprii şi/sau ale Federaţiei.
Art. 55. -
(1) Membrii Comunităţii pot fi evrei cetăţeni români, inclusiv cu ascendenţă evreiască, până la a treia
generaţie, soţii şi copii acestora, precum şi persoanele care au trecut oficial la iudaism, cu domiciliul în aria
de competenţă teritorială a Comunităţii.
(2) Calitatea de membru se dobândeşte în baza unei cereri scrise, aprobată de Comitetul de conducere al
Comunităţii.
Art. 56. - Membrii Comunităţii au următoarele drepturi:
a) să participe la activităţile Comunităţii;
b) să aibă acces la aşezămintele de cult şi laice ale Comunităţii şi să beneficieze de serviciile acestora,
potrivit normelor stabilite;
c) să aleagă şi să fie aleşi în conducerea Comunităţii, în conformitate cu regulamentul de alegeri;
 d) să exprime liber opiniile sale faţă de membrii Comunităţii, de conducerea acesteia sau/şi faţă de
persoane din conducerea Federaţiei;
e) să le fie apărate interesele legitime, în limita competenţelor Comunităţii;
f) să îndeplinească, pe bază de voluntariat, activităţi în cadrul Comunităţii, acceptate de conducerea
acesteia.
Art. 57. - Membrii Comunităţii au următoarele obligaţii:
a) să respecte prevederile prezentului statut şi ale regulamentelor Comunităţii;
b) să participe la cât mai multe activităţi ale Comunităţii;
c) să achite contribuţia anuală;
d) să ia atitudine împotriva antisemitismului şi negaţionismului faţă de Holocaustul evreilor;
e) să respecte tradiţia şi etica iudaică.
Art. 58. -
(1) Din Comunităţi pot face parte şi membri de onoare, precum şi membri afiliaţi ai Comunităţii.
(2) Calitatea de membru de onoare se conferă prin hotărâre a Comitetului de conducere al Comunităţii sau
a Comitetului director al Federaţiei.
(3) Calitatea de membru afiliat se dobândeşte prin cerere scrisă, adresată conducerii Comunităţii, aprobată
de Comitetul de conducere.
(4) Calitatea de membru afiliat sau/şi de onoare poate fi obţinută de către:
a) persoane fizice de origine evreiască, din ţară şi din străinătate, cu sau fără rezidenţă permanentă în
România, indiferent de cetăţenie;
b) persoane fizice de origine neevreiască cu atitudini, opinii şi comportament favorabile faţă de evrei
şi/sau faţă de cultul mozaic;
c) persoane juridice din România sau din alte ţări, care manifestă comportamente şi atitudini favorabile
evreilor, precum şi opinii în interesul acestora.
(5) Drepturile membrilor de onoare şi ale membrilor afiliaţi sunt:
a) să participe la activităţile Comunităţii;
b) să aibă acces la aşezămintele de cult şi laice ale Comunităţii;
c) să îşi exprime liber opiniile faţă de activitatea Comunităţii şi a Federaţiei;
d) să îndeplinească, pe bază de voluntariat, activităţi în cadrul Comunităţii, acceptate de conducerea
acesteia.
(6) Obligaţiile membrilor de onoare şi ale membrilor afiliaţi sunt:
a) să exprime opinii, să manifeste atitudine şi să aibă comportamente favorabile faţă de poporul evreu;
 b) să sesizeze conducerea Comunităţii şi să ia atitudine publică atunci când observă manifestări ostile faţă
de evrei;
c) să ia atitudine împotriva antisemitismului şi a negaţionismului faţă de Holocaustul evreilor.
Art. 59. - Calitatea de membru al Comunităţii încetează în următoarele condiţii:
a) cerere formulată în scris;
b) deces;
c) retragerea calităţii de membru de către Adunarea generală a Comunităţii, la constatarea unor abateri
grave, hotărâre care poate fi contestată la Consiliul de conducere al Federaţiei, care va analiza şi va decide.
Art. 60. - Organele de conducere ale Comunităţii sunt:
a) Adunarea generală;
b) Comitetul de conducere;
c) conducerea executivă, formată din: preşedinte, vicepreşedinte (după caz), secretar;
d) preşedinte de onoare, după caz.
Art. 61. -
(1) Adunarea generală este alcătuită din totalitatea membrilor Comunităţii.
(2) În cazul Comunităţilor cu un număr mai mare de 700 de membri, Adunarea generală se constituie
potrivit Regulamentului de alegeri, aprobat de Consiliul de conducere al Federaţiei.
(3) Adunarea generală poate fi ordinară sau extraordinară.
(4) Adunarea generală este legal constituită în prezenţa majorităţii membrilor Comunităţilor.
(5) În lipsa cvorumului, Adunarea generală se amână cu două ore, iar hotărârile sunt valabile cu votul
majorităţii membrilor prezenţi, indiferent de numărul lor.
(6) Hotărârile adoptate sunt opozabile şi membrilor Comunităţii care nu au participat la lucrări.
(7) Adunarea generală ordinară se desfăşoară o dată pe an.

(8) Adunările generale extraordinare se desfăşoară în situaţii deosebite, din iniţiativa Comitetului de
conducere sau la solicitarea a cel puţin unei treimi din numărul membrilor Comunităţii.
Art. 62. - Atribuţiile Adunării generale:
a) adoptarea statutului Comunităţii, precum şi a unor modificări la statut;
b) alegerea, prin vot secret, o dată la 4 ani, a Comitetului de conducere, a preşedintelui, a
vicepreşedintelui (după caz), a secretarului şi a cenzorului sau a comisiei de cenzori (după caz);
c) desemnarea preşedintelui de onoare (după caz);
 d) alegerea delegaţilor la Congresul Federaţiei în cadrul unei adunări generale extraordinare, organizată
cu 60 de zile înainte de Congresul Federaţiei;
e) alegerea rabinului Comunităţii, cu avizul Şef Rabinului Cultului Mozaic din România;
f) dezbaterea şi aprobarea regulamentelor de organizare şi funcţionare (ROF) şi a regulamentului de
ordine interioară (ROI) ale Comunităţii;
g) dezbaterea şi aprobarea raportului de activitate a Comitetului de conducere şi a raportului cenzorului
sau comisiei de cenzori (după caz);
h) aprobarea proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli (BVC) care se va integra în bugetul de venituri
şi cheltuieli general al Federaţiei.
Art. 63. -
(1) Între două adunări generale activitatea Comunităţii este coordonată de un comitet de conducere, alcătuit
din 3-9 membri, în funcţie de numărul de membri ai Comunităţii.
(2) În Comitetul de conducere al Comunităţii se cooptează responsabilii obştilor afiliate la Comunitate,
precum şi, după caz, coordonatorul local al OTER.
(3) Reuniunile Comitetului de conducere se desfăşoară o dată pe lună sau ori de câte ori este necesar, la
cererea preşedintelui sau a unei treimi din numărul membrilor. Hotărârile Comitetului de conducere sunt
valabile cu votul majorităţii membrilor săi prezenţi. În situaţia egalităţii de voturi, votul preşedintelui este
decisiv.
(4) Membrii Comitetului de conducere pot primi, în raport cu resursele financiare ale Comunităţii,
indemnizaţii de participare la reuniunile Comitetului de conducere.
Art. 64. - Atribuţiile Comitetului de conducere al Comunităţii sunt următoarele:
a) asigură conducerea Comunităţii între două adunări generale;
b) duce la îndeplinire hotărârile Adunării generale;
c) decide modul de administrare a bunurilor imobile din aria teritorială a activităţii, în concordanţă cu
Regulamentul pentru administrarea proprietăţilor Federaţiei şi ale Comunităţii;
d) asigură întocmirea bugetului anual al Comunităţii.
Art. 65. - Atribuţiile preşedintelui Comunităţii sunt următoarele:
a) pregăteşte şi conduce reuniunile Comitetului de conducere;
b) duce la îndeplinire hotărârile Comitetului de conducere;
c) convoacă adunările generale ordinare sau extraordinare ale Comunităţii;
d) reprezintă Comunitatea în faţa autorităţilor publice locale şi a altor organizaţii din ţară şi din
străinătate;
 e) încheie acte juridice în numele şi pe seama Comunităţii, în limita împuternicirilor acordate de
Comitetul de conducere;
f) aprobă, în limita organigramei, angajarea personalului administrativ necesar desfăşurării activităţii
Comunităţii;
g) decide şi rezolvă orice alte probleme date în competenţa sa de Comitetul de conducere.
Art. 66. - Vicepreşedintele (după caz) îndeplineşte atribuţiile delegate de către preşedinte, iar în absenţa
acestuia, preia în totalitate atribuţiile preşedintelui.

Art. 67. - Secretarul coordonează activitatea administrativă a Comunităţii conform ROF, iar în
comunităţile în care nu există vicepreşedinte, preia atribuţiile preşedintelui în lipsa acestuia.
Art. 68. - Obştile sunt conduse de un responsabil de obşte, acceptat de membrii obştii respective, numit de
conducerea Comunităţii la care aceasta este arondată.
Art. 69. - Organul de control financiar al Comunităţii este cenzorul sau, după caz, comisia de cenzori,
formată din 3 membri. Calitatea de cenzor va fi îndeplinită de persoane care corespund cerinţelor legislaţiei
în vigoare. Organul de control financiar are următoarele atribuţii:
a) verifică semestrial sau ori de câte ori este solicitat activitatea economico-financiară a Comunităţii;
b) prezintă raport de activitate pentru perioada dintre două adunări generale;
c) verifică execuţia bugetară şi bilanţul contabil al Comunităţii;
d) urmăreşte modul în care sunt utilizate mijloacele materiale şi financiare ale Comunităţii;
e) inspectează, inopinat, casieria şi constată existenţa valorilor;
f) sesizează Comitetul de conducere asupra unor aspecte rezultate la controalele efectuate.
Art. 70. - Veniturile Comunităţii sunt formate din:
a) contribuţiile membrilor;
b) cote-părţi din veniturile rezultate din administrarea bunurilor imobile proprii şi ale Federaţiei aflate în
raza sa teritorială de activitate;
c) activităţi specifice (organizare de sărbători, ceremonii religioase, manifestări artistice, publicaţii etc.);
d) donaţii;
e) valorificarea bunurilor mobile provenite din moşteniri, potrivit procedurii aprobate de Consiliul de
conducere al Federaţiei;
f) subvenţii de la bugetul local;
g) subvenţii de la bugetul Federaţiei pentru echilibrarea bugetului comunitar;
 h) cote-părţi din contribuţiile încasate pentru distribuirea de cărţi şi publicaţii, de alimente şi băuturi
rituale;
i) alte surse (de exemplu, dobânzi bancare, acţiuni, fonduri structurale, granturi, împrumuturi etc.);
j) contribuţii încasate din activitatea centrelor comunitare, cluburilor, muzeelor, restaurantelor rituale,
cabinetelor medicale, căminelor pentru persoane vârstnice.
Art. 71. - Patrimoniul Comunităţii se compune din bunuri imobile, bunuri mobile, valori mobiliare.
Art. 72. - Comunitatea poate solicita Federaţiei fonduri suplimentare faţă de bugetul pentru fiecare
Comunitate stabilit de adunarea generală a Federaţiei, în situaţia în care, din motive justificate, cheltuielile
depăşesc veniturile prevăzute. Solicitările de fonduri se pot referi la:
a) funcţionarea restaurantelor rituale, a căminelor de vârstnici, a cluburilor comunitare;
b) asistenţa socială şi medicală;
c) întreţinerea lăcaşurilor de cult, a cimitirelor, a sediilor Comunităţilor;
d) alte cheltuieli a căror necesitate se justifică legal.
Art. 73. - Obştile nu au venituri şi buget proprii, resursele financiare necesare asigurându-se prin
intermediul Comunităţii la care sunt arondate.

CAPITOLUL VII
Dispoziţii finale

Art. 74. - Sigiliile şi ştampilele folosite de Federaţie şi de către Comunităţi trebuie să conţină denumirea
oficială şi sigla sub care cultul mozaic a fost recunoscut ori iniţialele acesteia (FCER).

Art. 75. - Modificarea şi completarea Statutului Federaţiei se comunică, ori de câte ori este cazul, spre
recunoaştere, Ministerului Culturii şi Cultelor.
Art. 76. - Reprezentanţii Federaţiei au dreptul de a participa ca invitaţi în Parlament şi în comisiile
acestuia, de a prezenta proiectele de acte normative referitoare la viaţa religioasă, la activitatea cultelor,
educaţie şi învăţământ confesional, asistenţă socială şi patrimoniu naţional privind cultele.
Art. 77. -
(1) La nivelul Federaţiei şi la nivelul Comunităţilor calitatea de membru al unui organ de conducere
încetează:
a) prin demisie;
b) la expirarea perioadei pentru care a fost ales;
 c) prin revocare de către organul care l-a ales;
d) prin săvârşirea unei infracţiuni care îl face nedemn de a avea această calitate, la data rămânerii
definitive şi irevocabile a hotărârii de condamnare;
e) din motive de sănătate, aflându-se în imposibilitatea exercitării funcţiei pe o durată mai mare de 6 luni;
f) din cauza desfiinţării organului de conducere în care a fost ales;
g) prin deces.
(2) Dacă locul a devenit vacant în Consiliul de conducere al Federaţiei, Adunarea generală va coopta un
nou membru titular din rândul membrilor supleanţi.
Art. 78. - Pentru soluţionarea pe cale amiabilă a diferendelor din cadrul Federaţiei, precum şi a abaterilor
de la etică a membrilor Comunităţilor din România se organizează Comisia de etică şi mediere a Federaţiei,
care funcţionează pe bază de regulament propriu aprobat de Consiliul de conducere al Federaţiei. Comisia,
în baza analizelor efectuate, prezintă propuneri în speţele analizate, după caz, Comitetului director sau
Consiliului de conducere al Federaţiei.
Art. 79. - Calitatea de cult a Federaţiei încetează ca efect al legii.
Art. 80. -
(1) Federaţia se dizolvă:
a) ca urmare a neîndeplinirii scopurilor pentru care a fost constituită, pe o perioadă mai mare de un an,
fără ca scopurile să fie modificate;
b) prin reducerea numărului Comunităţilor ce o alcătuiesc la mai puţin de două;
c) prin hotărâre a Adunării generale extraordinare a Federaţiei.
(2) Adunarea generală extraordinară de dizolvare se convoacă la cererea majorităţii numărului de
Comunităţi, iar hotărârea de dizolvare este valabilă cu votul a două treimi din numărul Comunităţilor.
Art. 81. -
(1) Comunitatea se dizolvă:
a) de drept;
b) prin hotărâre a Adunării generale extraordinare a Comunităţii.
(2) Dizolvarea de drept are loc:
a) când numărul membrilor Comunităţii se reduce, nepermiţând desfăşurarea vieţii religioase şi
comunitare (mai puţin de 10 membri de sex masculin);
b) când scopurile comunitare nu mai pot fi realizate pe o perioadă mai mare de 6 luni.
 (3) Adunarea generală extraordinară de dizolvare a Comunităţii este valabil convocată la cererea
majorităţii membrilor Comunităţii, iar hotărârea de dizolvare este valabilă cu votul a două treimi din
numărul membrilor Comunităţii.
Art. 82. -
(1) Patrimoniul Comunităţii dizolvate revine de drept Federaţiei.
(2) Patrimoniul Federaţiei care îşi încetează activitatea va fi preluat de o fundaţie anume constituită în acest
scop.
Art. 83. - Prezentul statut se completează, de drept, cu prevederile legislative în materie ce intervin în
perioada valabilităţii sale.
Art. 84. - Prevederile prezentului statut se cuprind, se dezvoltă şi se particularizează în ROF şi în alte
regulamente specifice ale Federaţiei şi ale Comunităţilor.
Art. 85. - Prezentul statut s-a adoptat la Adunarea generală a Federaţiei din 16-17 decembrie 2007 şi intră
în vigoare în condiţiile stabilite de Legea nr. 489/2006.
Art. 86. - După recunoaşterea prezentului statut, conform legii, preşedintele Federaţiei va emite decizia
pentru punerea în aplicare. Decizia va fi publicată în revista "Realitatea Evreiască", în termen de 20 de zile.
Art. 87. - Fiecare Comunitate elaborează şi adoptă statutul propriu, cu dezvoltarea prevederilor din
prezentul statut referitoare la Comunităţi.

Cultul Musulman

Islamul este una din marile religii ale lumii contemporane şi cuprinde peste un miliard de adepţi,
grupaţi în două mari curente: sunniţi şi şiiţi. Populaţia islamică din România (de naţionalitate turcă, tătară,
albaneză) aparţine ramurii Sunni.
Practica islamului în România este legată de stabilirea pe teritoriul ţării noastre - încă din secolul al XIII-lea
- a populaţiei turco-tătare. Astfel, în anul 1241, tătarii hanatului „Hoardei de aur” şi-au instaurat dominaţia
şi în diferite zone din vecinătatea Munţilor Carpaţi.
Între anii 1262-1264, împăratul bizantin Mihail al XIII-lea Paleologul a acordat căpeteniilor turce Izettin
Keyaus şi Saru Saltâk Dede dreptul de a-şi aşeza tabăra militară în ţinutul Dobrogei, cu misiunea de a apăra
hotarele Bizanţului de invaziile dinspre nord. Astfel au apărut turcii selgiucizi în zona oraşului Babadag de
astăzi. Primele comunităţi musulmane stabile pe teritoriul României s-au constituit abia în sec. XIV-XV, ca
urmare a instaurării suzeranităţii Porţii Otomane asupra Principatelor Româneşti, dar ele s-au dezvoltat mai
ales în Dobrogea şi în unele localităţi de-a lungul Dunării.
În anul 1877 Cultul Musulman din România  este organizat în patru muftiate. Între cele două războaie
mondiale, prin contopire au rămas numai două, iar în 1943, muftiatele din Tulcea şi Constanţa s-au unificat,
formând un singur muftiat (centru de cult), cu sediul în Constanţa.
Practica religiei islamice constă în: îndeplinirea slujbelor zilnice (namaz); postul Ramadanului de 30 de zile
pe an; vizitarea Kaabei din oraşul Mecca şi pelerinajul la mormântul lui Muhamed; ajutorarea celor lipsiţi;
păstrarea trează în memorie a mărturisirii de credinţă şi pronunţarea ei zilnică.
Activitatea religioasă este condusă de muftiu, care este ales (prin vot secret) din rândul imamilor.
Pe lângă muftiu, cu vot consultativ, funcţionează un colegiu sinodal numit Sura Islam, compus din 23
membri, care se întruneşte periodic pentru rezolvarea unor probleme administrative şi disciplinare ale
cultului.
Unitatea de bază a cultului este comunitatea, care cuprinde toţi credincioşii musulmani dintr-o localitate şi
este condusă de un comitet compus din 5-7 membri aleşi pe o perioadă de patru ani. În România
funcţionează 50 de comunităţi musulmane şi 20 de filii răspândite în judeţele Constanţa (63 unităţi), Tulcea
(4) şi câte o unitate în judeţele Brăila, Galaţi şi municipiul Bucureşti.
Lăcaşurile de rugăciune musulmane din România sunt de două  categorii: geamia şi mesgidul; în total sunt
77 lăcaşuri de cult.
Sunt monumente istorice: geamia centrală şi geamia Hunchiar, ambele din Constanţa; geamia Esmahan
Sultan din Mangalia; geamiile din Medgidia, Hârşova, Amzacea, Babadag şi Tulcea. Celor de mai sus li se
adaugă şi cavoul lui Gasi Ali Paşa şi al lui Saru Saltâk Dede din Babadag.
Personalul clerical musulman din România este format din: hatipi, imami, muezini. În prezent, cultul
musulman are 35 de imami.
Credincioşii musulmani din România sunt în număr de circa 67.300, dintre care marea majoritate  trăiesc în
judeţul Constanţa, o parte  în judeţul Tulcea, iar restul în diferite centre urbane, ca: Bucureşti, Brăila,
Galaţi, Călăraşi, Giurgiu, Olteniţa, Turnu  Severin etc.
Baza materială a cultului se realizează prin contribuţii benevole de la credincioşi, donaţii şi subvenţii
acordate de stat şi organizaţii religioase islamice internaţionale, taxe pentru serviciile religioase, vânzarea
de pliante, broşuri, ilustrate, taxe de vizitare a unor monumente islamice, venituri de la diferite terenuri şi
imobile proprietate de cult etc.
Cultul musulman are în proprietate 108 cimitire.
În perioada 1880-1967, la Babadag şi apoi la Medgidia, a funcţionat Seminarul teologic al Cultului
Musulman, care, din lipsă de cursanţi, şi-a suspendat activitatea. Din anul şcolar 1993-1994 Seminarul
teologic de la Medgidia şi-a reluat activitatea, având şi o secţie pedagogică.
Cultul Musulman din România are bune relaţii bilaterale şi multilaterale cu întreaga comunitate islamică
internaţională.
Aceste relaţii cuprind: schimburi de delegaţii, participări la întruniri şi simpozioane pe diverse teme,
acordarea de burse pentru elevi şi studenţi, subvenţii pentru cei care merg anual în pelerinaj la Mecca etc.
În ultimul timp, s-au diversificat relaţiile cu „Liga Islamică Mondială” şi „Salvarea islamică”, ambele
organizaţii cu sediul în Arabia Saudită, precum şi cu „Organizaţia islamică pentru sud-estul Europei”, cu
sediul la Viena.

GUVERNUL ROMÂNIEI
 HOTĂRÂRE privind recunoaşterea Statutului cultului musulman

(Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 469 din 25 iunie 2008)

   În temeiul art. 29 alin. (3) şi al art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 49 alin.
(2) şi (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,

   Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

   Art. 1. - Se recunoaşte Statutul cultului musulman, prevăzut în anexa care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
   Art. 2. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Decretul Prezidiului Marii Adunări
Naţionale nr. 590/1949 pentru aprobarea Statutului Cultului Musulman din Republica Populară Română,
nepublicat, cu modificările ulterioare.

   PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
───────────────
p. Ministrul culturii şi cultelor,
Demeter Andras Istvan,
secretar de stat

   
   Bucureşti, 11 iunie 2008.
   Nr. 628.

 
   Statutul Cultului Musulman
 
CAPITOLUL I
 Dispoziţii generale
   Art. 1. - (1) Cultul musulman este alcătuit din totalitatea credincioşilor de religie islamică.
   (2) Cultul musulman este autonom şi se conduce potrivit principiilor moral-religioase stabilite de Şeriat.
   (3) Cultul musulman nu este subordonat vreunei instituţii sau organizaţii religioase din ţară sau din
străinătate.
   (4) Cultul musulman respectă Constituţia şi celelalte legi ale statului român.
   (5) În cadrul serviciilor religioase, clericii folosesc limba maternă şi limba Coranului.
   (6) Corespondenţa şi contabilitatea se efectuează în limba română.

CAPITOLUL II
Apartenenţa la cultul musulman

   Art. 2. - (1) Muftiatul Cultului Musulman, denumit în continuare Muftiatul, cu sediul în municipiul
Constanţa, este personalitate juridică şi este singura instituţie de cult care îi reprezintă pe credincioşii
cultului musulman din România.
   (2) Apartenenţa la religia islamică constă în acceptarea mărturisirii de credinţă a islamului, care se
exprimă astfel: "Eşhedu en la ilahe illallah ve eşhedu enne Muhammeden a'bduhu ve resuluhu", respectiv
"Mărturisesc că nu există alt Dumnezeu în afară de Allah şi iarăşi mărturisesc că Muhammed este robul şi
trimisul Lui".
   (3) Principiile de bază ale islamului sunt:
   a) mărturisirea de credinţă;
   b) îndeplinirea slujbelor religioase obligatorii;
   c) postul Ramazanului;
   d) pelerinajul;
   e) dania - zekatul.
   (4) În exercitarea îndatoririlor religioase, private sau publice, nu se va aduce atingere drepturilor
fundamentale prevăzute de Constituţia României, republicată, şi de tratatele internaţionale la care România
este parte.
   (5) Practica religiei islamice, rugăciunile şi sărbătorile religioase se efectuează în baza principiilor
stabilite de Şeriat, conform tradiţiei comunităţii musulmane din România.
   (6) Muftiatul, lăcaşurile de cult aflate în subordinea sa şi enoriaşii musulmani nu pot fi folosiţi pentru a
instiga la rasism, ură faţă de alte religii ori naţionalităţi sau faţă de instituţiile statului ori faţă de ordinea de
drept.
   (7) Bunurile mobile şi imobile aparţinând comunităţilor musulmane se administrează de către comitetele
locale, sub controlul Muftiatului.

CAPITOLUL III
Atribuţiile Muftiatului

   Art. 3. - (1) Muftiatul îndeplineşte următoarele atribuţii:

   a) îndrumă şi coordonează toate activităţile religioase din cadrul comunităţilor musulmane;
   b) acordă şi supraveghează asistenţa religioasă;
   c) colaborează cu instituţiile abilitate ale statului privind educaţia religioasă din cadrul unităţilor de
învăţământ;
   d) înfiinţează şi organizează cursuri pentru învăţarea Coranului (Kur'an Kurslari);
   e) organizează pelerinaje la locurile sfinte şi iniţiază cursuri de pregătire a enoriaşilor pentru efectuarea
ritualului de pelerinaj;
   f) eliberează avize pentru înfiinţarea de noi lăcaşuri de cult, precum geamii şi mesgiduri, coordonează şi
controlează activităţile desfăşurate în lăcaşurile de cult aflate în proprietatea unor persoane fizice sau
juridice aparţinând cultului musulman;
   g) utilizează mijloace de informare în masă proprii şi editează cărţi, reviste, broşuri şi alte materiale
informative privind aspecte din viaţa comunităţii;
   h) stabileşte orientarea noilor lăcaşuri de cult către Kabe - Kaaba;
   i) efectuează ritualul religios pentru persoanele care doresc să se convertească la islam;
   j) administrează moscheea "Carol" şi geamia "Hunkar", situate în municipiul Constanţa, precum şi
bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea cultului musulman din localităţile unde nu există comitete
locale musulmane.
   (2) Muftiatul întocmeşte, în mod obligatoriu, următoarele registre:
   a) registrul de inventar;
   b) registrul de evidenţă contabilă;
   c) registrul de bilanţ anual;
   d) registrul de evidenţă a corespondenţei;
   e) registrul de încasări şi plăţi.
   Art. 4. - (1) Organizarea pelerinajului la Mecca şi Medina se face de către Muftiat.
   (2) Persoanele fizice şi juridice care doresc să organizeze pelerinajele prevăzute la alin. (1), hagi-umre,
trebuie să aibă şi avizul Muftiatului.
   Art. 5. - (1) Corespondenţa oficială se va semna de către muftiu şi de către consilierul de specialitate.
   (2) Corespondenţa oficială a comunităţilor musulmane cu instituţiile publice se va face cu avizul prealabil
al Muftiatului.

CAPITOLUL IV
 Organizarea şi atribuţiile Şura-i Islam - Consiliul Sinodal

   Art. 6. - (1) Şura-i Islam - Consiliul Sinodal este organul suprem care ia decizii privind organizarea şi
funcţionarea cultului musulman. Alegerea membrilor Şura-i Islam - Consiliul Sinodal se face o dată la 5
ani. Preşedintele Şura-i Islam - Consiliul Sinodal este muftiul.
   (2) Şura-i Islam - Consiliul Sinodal se compune din:
   a) muftiul în funcţie;
   b) 4 membri numiţi de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, denumită în
continuare UDTTMR;
   c) 4 membri numiţi de Uniunea Democrată a Turcilor din România, denumită în continuare UDTR;
   d) directorul Colegiului Naţional "Kemal Ataturk" din Medgidia;
   e) 15 clerici care posedă diplomă de absolvire a unei instituţii teologice acreditate şi recunoscute de statul
român şi care exercită o funcţie în cadrul Muftiatului, aleşi de Adunarea generală a clericilor.
   (3) UDTTMR este compusă din:
   a) preşedintele UDTTMR;
   b) deputatul UDTTMR;
   c) şeful comisiei de religie a UDTTMR;
   d) un membru din Consiliul de conducere al UDTTMR.
   (4) UDTR este compusă din:
   a) preşedintele UDTR;
   b) deputatul UDTR;
   c) şeful comisiei de religie a UDTR;
   d) un membru din Consiliul de conducere al UDTR.
   (5) Odată cu alegerea Şura-i Islam - Consiliul Sinodal sunt aleşi şi 4 membri supleanţi.
   (6) La terminarea mandatului, şeful cultului musulman, dacă nu este reales, rămâne ca membru în Şura-i
Islam - Consiliul Sinodal, cu drept de vot, încă un mandat.
   (7) Foştii muftii care nu sunt realeşi în componenţa viitorului Şura-i Islam - Consiliul Sinodal pot
participa la şedinţele acestuia, fără drept de vot.
   (8) Şura-i Islam - Consiliul Sinodal se întruneşte o dată la 3 luni.
   (9) Şedinţa se convoacă în scris cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte, comunicându-se ordinea de zi.
Şedinţa este legal constituită cu întrunirea majorităţii membrilor Şura-i Islam - Consiliul Sinodal. Hotărârile
se iau cu majoritate simplă de voturi.
   (10) La solicitarea expresă a muftiului cultului musulman sau la cererea scrisă a două treimi din numărul
membrilor Şura-i Islam - Consiliul Sinodal, acesta se întruneşte în şedinţă extraordinară. Şedinţele
extraordinare pot fi efectuate în cazuri excepţionale şi după o zi de la comunicare.
   Art. 7. -

(1) Atribuţiile Şura-i Islam - Consiliul Sinodal sunt următoarele:

   a) aprobă statutul, îl modifică sau poate să aducă amendamente la acesta;
   b) alege muftiul;
   c) aprobă proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al Muftiatului;
   d) aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Muftiatului, cu respectarea prevederilor
prezentului statut.
   (2) Deciziile de importanţă majoră privind cultul musulman se iau de către Şura-i Islam - Consiliul
Sinodal, respectându-se legile statului român, Statutul cultului musulman şi Regulamentul de organizare şi
funcţionare al Muftiatului.
   (3) Hotărârile luate se duc la îndeplinire de către personalul Muftiatului.
   (4) Membrii Şura-i Islam - Consiliul Sinodal sunt răspunzători de hotărârile luate.
   (5) Membrii Şura-i Islam - Consiliul Sinodal care nu respectă legile statului român, Statutul cultului
musulman sau Regulamentul de ordine interioară al Şura-i Islam - Consiliul Sinodal sunt sancţionaţi.
   (6) Atribuţiile membrilor Şura-i Islam - Consiliul Sinodal, sunt prevăzute în Regulamentul de ordine
interioară al Şura-i Islam - Consiliul Sinodal.

CAPITOLUL V
 Alegerea muftiului

   Art. 8. - Candidaţii înscrişi pentru ocuparea postului de muftiu trebuie să îndeplinească următoarele
condiţii:
   a) să fie cetăţean român, să fie născut în România şi să nu fi avut altă cetăţenie;
   b) să fie absolvent al Seminarului Musulman din Medgidia, al Colegiului Naţional "Kemal Ataturk" cu
profil teologic din Medgidia sau al unei instituţii teologice islamice din România ori din străinătate cu
diploma acreditată şi echivalată de statul român;
   c) să nu aibă antecedente penale;
   d) să nu facă parte din niciun partid politic sau din nicio organizaţie nonguvernamentală cu caracter
religios;
   e) să aibă vechimea în muncă de cel puţin 5 ani ca imam sau deservent de cult în cadrul Muftiatului.
   Art. 9. - (1) Alegerea muftiului are loc la reşedinţa Muftiatului, sub conducerea unui birou electoral.
Comisia electorală va fi numită de către Şura-i Islam - Consiliul Sinodal şi va fi compusă din 3 membri
care sunt membri Şura-i Islam - Consiliul Sinodal şi care nu candidează pentru funcţia de muftiu. Comisia
electorală va fi convocată, în scris, de către muftiul aflat în funcţie.
   (2) Data alegerilor, precum şi numele candidaţilor se aduc la cunoştinţa corpului electoral cu cel puţin 30
de zile înainte de data alegerilor. La data desfăşurării alegerilor va fi invitat şi un reprezentant din partea
Ministerului Culturii şi Cultelor.
   (3) Comisia electorală va analiza şi va valida dosarele candidaţilor la funcţia de muftiu.
   (4) Modul de desfăşurare a alegerilor se va consemna într-un proces-verbal întocmit de Comisia
electorală în 3 exemplare, din care un exemplar se va înmâna delegatului Ministerului Culturii şi Cultelor,
care a asistat la alegeri.

CAPITOLUL VI
Constituirea şi organizarea Muftiatului

   Art. 10. - (1) Potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,
Muftiatul are personalitate juridică, este singura instituţie de cult care îi reprezintă pe credincioşii cultului
musulman din România, îşi desfăşoară activitatea conform legilor statului român şi prevederilor prezentului
statut, precum şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Muftiatului.
   (2) Ştampila Muftiatului este rotundă, pe marginea ei este scris textul "Muftiatul Cultului Musulman
*Constanţa*", iar în mijloc este aplicat textul "din România".
   (3) Muftiatul, cu reşedinţa în municipiul Constanţa, are ca şef religios muftiul.
   (4) Personalul centrului de cult al Muftiatului este format din: consilier de cult, secretar eparhial,
inspector eparhial, consilier tehnic şi personal administrativ necesar pentru buna funcţionare a cultului.
   (5) Pentru a sprijini buna desfăşurare a activităţii administrative a centrului de cult al Muftiatului se
înfiinţează comisii de specialitate, constituite cu acordul Şura-i Islam - Consiliul Sinodal.
   (6) Adunarea generală a clericilor este formată din imam-hatip, muezin şi personal al centrului de cult al
Muftiatului, care posedă diplome teologice acreditate şi echivalate de statul român şi sunt numiţi în funcţie
de Muftiat.
   (7) Adunarea generală a clericilor are atribuţii de a alege în conformitate cu art. 6, precum şi atribuţiile
prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare al Muftiatului.
   Art. 11. - Atribuţiile muftiului sunt următoarele:
   a) este şeful cultului musulman. În calitate de conducător spiritual al cultului musulman, acesta conduce
activităţile comunităţilor musulmane, în conformitate cu principiile religiei islamice;
   b) colaborează cu instituţii publice şi private în activităţile care prezintă importanţă pentru cultul
musulman, pe plan intern şi extern;
   c) supraveghează şi răspunde de activitatea Muftiatului;
   d) pune în practică hotărârile luate de Şura-i Islam - Consiliul Sinodal şi verifică dacă sunt aplicate;
   e) ia decizii cu caracter obligatoriu atât pentru clerici, cât şi pentru celelalte categorii de personal
administrativ, în aplicarea prevederilor statutare şi a regulamentelor;
   f) decide încadrarea imamilor în funcţie şi transferul acestora;
   g) propune Şura-i Islam - Consiliul Sinodal sancţionarea personalului clerical şi a celorlalte categorii de
personal.
   Art. 12. - Personalul clerical şi neclerical trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
   a) să nu fi adus niciun prejudiciu statului român şi ordinii de drept din România prin comportamentul şi
faptele sale;
   b) să nu fi suferit nicio condamnare pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie;
   c) comportamentul, atitudinea, credinţa şi rugăciunea să fie în concordanţă cu principiile islamice
practicate de generaţii întregi în România;
   d) alte condiţii stabilite de regulamente ale Muftiatului.
   Art. 13. - Fundamentele şi criteriile de numire a personalului din Muftiat sunt următoarele:
   a) muftiul este persoana aleasă în funcţie de Şura-i Islam - Consiliul Sinodal;
   b) muftiul este ales pe o perioadă de 5 ani;
   c) la terminarea mandatului muftiul poate fi reales;
   d) muftiul va rămâne în funcţie până la alegerea unui nou muftiu, indiferent dacă acesta candidează
pentru un nou mandat sau nu;
   e) muftiul nu poate fi îndepărtat din funcţie decât în situaţia în care săvârşeşte una dintre faptele prevăzute
la art. 12 lit. a) şi b), iar vinovăţia sa este stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă;
   f) în cazul în care muftiul săvârşeşte o infracţiune, iar vinovăţia sa este stabilită prin hotărâre
judecătorească definitivă, Şura-i Islam - Consiliul Sinodal se va întruni în 24 de ore într-o şedinţă
extraordinară şi va desemna un muftiu interimar;
   g) numirea personalului clerical se face de către muftiu;
   h) clericii pensionari şi stagiari se numesc şi se revocă de către muftiu.

CAPITOLUL VII
Comunităţile musulmane

SECŢIUNEA 1
Administrarea lăcaşurilor de cult

   Art. 14. - (1) Bunurile mobile şi imobile aparţinând comunităţilor musulmane se vor administra de
comitetele locale ale geamiilor, sub controlul Muftiatului.
   (2) Lăcaşurile de cult care aparţin comunităţilor musulmane sunt de 3 categorii:
   a) moschei;
   b) geamii;
   c) mesgiduri.
   (3) O comunitate poate avea una sau mai multe geamii sau mesgiduri, după numărul şi domiciliul
credincioşilor dintr-o localitate.
   (4) Geamiile şi mesgidurile se înfiinţează cu avizul Muftiatului şi, conform art. 15 alin. (1), se
administrează de către comitetele acestora, sub controlul Muftiatului.
   (5) Lăcaşurile de cult nu se pot folosi decât în scopuri religioase. Dacă există o casă parohială, aceasta se
va da în folosinţa imamului.
   (6) Moscheea "Carol" şi geamia "Hunkar" sunt administrate de Muftiat conform art. 3 alin. (1) lit. j).

SECŢIUNEA a 2-a
Comitetul geamiei

   Art. 15. - (1) Organul administrativ al lăcaşurilor de cult este comitetul, exceptând moscheea "Carol" şi
geamia "Hunkar", care sunt administrate de Muftiat, potrivit prevederilor art. 14 alin. (6).
   (2) Comitetul administrativ al lăcaşurilor de cult este constituit din 5, 7 sau 9 membri, după caz, aleşi de
comunitate. Imamul este membru de drept al comitetului geamiei în care îşi desfăşoară activitatea.
   (3) Comitetul îşi alege din rândul membrilor aleşi un preşedinte şi persoane pentru celelalte atribuţii,
respectiv vicepreşedinte, casier, secretar. Membrii comitetului se aleg de către credincioşi, în adunarea
generală, cu majoritate de voturi.
   (4) Pentru a putea fi aleşi ca membri în consiliul de conducere al comunităţii, credincioşii trebuie să aibă
vârsta minimă de 23 de ani împliniţi, iar alegătorii, minimum 18 ani împliniţi.
   (5) Comitetele alese, care trebuie recunoscute şi aprobate de către muftiu, au un mandat de 4 ani. Dacă un
membru al comitetului lipseşte nemotivat de la 3 şedinţe pe timpul unui an calendaristic, acesta va fi exclus
din comitet.
   (6) În cazul săvârşirii unei abateri de la regulile de disciplină prevăzute în Regulamentul de organizare şi
funcţionare al Muftiatului, în cazul nerespectării legilor şi atunci când majoritatea absolută a membrilor
unei comunităţi solicită, membrii comitetului pot fi schimbaţi şi înainte de expirarea mandatului de 4 ani.
   (7) Comitetele comunităţilor iau decizii cu majoritate de voturi, iar în caz de egalitate, se ia în considerare
votul preşedintelui. Membrii comitetului sunt solidar răspunzători de toate actele comitetului.
   (8) Comitetele unităţilor de cult se administrează pe bază de buget întocmit în fiecare an şi aprobat de
către muftiu.

SECŢIUNEA a 3-a
Veniturile comunităţilor musulmane

   Art. 16. - (1) Veniturile comunităţilor musulmane se obţin din următoarele surse de venit:
   a) contribuţii benevole ale credincioşilor;
   b) închirieri de spaţii şi alte bunuri etc.;
   c) subvenţii acordate de stat;
   d) terenuri;
   e) grădini;
   f) clădiri;
   g) donaţii şi sponsorizări.
   (2) Închirierile, concesionarea şi arendarea de spaţii ale comunităţilor se fac cu aprobarea Muftiatului.
   (3) La ceremoniile religioase, oficiate cu diferite ocazii, precum sunt sunnetul - botezul, cununiile,
naşterile, decesele şi altele asemenea, se pot încasa donaţii de la credincioşi.
   (4) Documentele contabile se verifică anual de către Muftiat. Toate registrele unităţilor de cult - cum sunt
moscheile, geamiile şi mesgidurile - sunt numerotate, şnuruite şi parafate de Muftiat. Orice nereguli
constatate în gestiunea comitetelor se pedepsesc conform legilor în vigoare.
   (5) Comunităţile musulmane, cu avizul Muftiatului şi cu respectarea legislaţiei în vigoare, pot colecta
bani sau materiale pentru construcţia de noi lăcaşuri de cult sau repararea celor existente.
   (6) Vânzările şi cumpărările de bunuri ale comunităţilor musulmane se fac cu hotărârea comitetelor
administrative şi prin aprobarea prealabilă a Muftiatului.

CAPITOLUL VIII
Dispoziţii financiare

   Art. 17. - Veniturile Muftiatului sunt următoarele:

   a) venituri obţinute din activităţi comerciale;
   b) subvenţii de la bugetul de stat;
   c) donaţii şi sponsorizări.
   Art. 18. - (1) Personalul angajat în cadrul Muftiatului este salarizat potrivit Legii nr. 142/1999 privind
sprijinul statului pentru salarizarea clerului, cu modificările şi completările ulterioare. Personalul angajat
poate beneficia şi de un sprijin la salariu acordat de Muftiat pentru serviciile prestate sau pentru cazurile cu
probleme sociale.
   (2) Sprijinul financiar alocat din bugetul Muftiatului se acordă pe baza analizelor efectuate de conducerea
Muftiatului asupra unor cazuri concrete.

CAPITOLUL IX
Dispoziţii finale

   Art. 19. - (1) Prevederile prezentului statut se aplică de către muftiu începând cu data intrării sale în
vigoare şi cu respectarea Constituţiei şi a legilor statului român.
   (2) Muftiul aflat în funcţie la data intrării în vigoare a prezentului statut îşi va continua mandatul până la
expirarea acestuia.

Organizaţia Religioasă "Martorii lui Iehova"

Organizaţia Religioasă „Martorii lui Iehova“ din România se consideră o denominaţiune creştină şi aparţine
grupării religioase mondiale a Martorilor lui Iehova, care, potrivit propriilor mărturii, numără circa 6,5
milioane de membri activi.
În România, înainte de Primul Război Mondial au început să-şi intensifice activitatea Studenţii în Biblie,
aderenţi ai pastorului Charles Taze Russel. Acesta fondase în 1881 Societatea Turnul de Veghe. C.T.
Russel a murit în anul 1916, iar în perioada 1925-1930, o parte din aderenţii mişcării care nu l-au agreat pe
noul lider Joseph Franklin Rutherford, neacceptând inovaţiile acestuia, au format comunităţi separate,
respectând principiile formulate de Russel. Astfel de comunităţi, care păstrează titulatura veche de Studenţi
în Biblie există şi în ţara noastră până în prezent (de pildă, Asociaţia Creştină „Studenţii în Biblie”). În
1931, cei care l-au urmat pe J.F. Rutherford au adoptat denumirea de Martorii lui Iehova atribuindu-i un
fundament scripturistic, fiind luat din declaraţia consemnată în Isaia 43:10 – „Voi sunteţi martorii mei, zice
Domnul (Iahve/Iehova)”. Adoptând şi o serie de alte modificări doctrinare şi organizatorice, Societatea
Turnul de Veghe (Watch Tower Bible and Tract Society) a cunoscut o semnificativă creştere numerică. În
România există, în prezent, circa 38.000 de membri ai Organizaţiei Religioase „Martorii lui Iehova”,
conform anuarului acestei organizaţii. Sediul central se află în Bucureşti. Organizaţia religioasă „Martorii
lui Iehova”, care s-a legalizat în  anul 1990 ca  asociaţie religioasă,  a obţinut recunoaşterea unui nou statut
prin Ordinul Ministerul Culturii şi Cultelor nr. 2657/22.05.2003, în urma Deciziei civile nr. 769 din 7
martie 2000  a Curţii Supreme de Justiţie.
În fundamentarea ideilor lor doctrinare, Martorii lui Iehova pornesc de la acceptarea autorităţii Bibliei,
întrebuinţând, cu predilecţie, o ediţie tradusă după principii de exegeză  specifice propriei doctrine şi
tipărită în tipografiile proprii – Traducerea Lumii Noi a Sfintelor Scripturi.
Această organizaţie respinge dogma „Sfintei Treimi” acceptată de majoritatea confesiunilor creştine prin
Simbolul de Credinţă Niceeo-Constantinopolitan.  Pe Dumnezeu îl înţeleg strict în persoana Tatălui Ceresc,
folosind în închinare Tetragramatonul - numele divin pe care-l traduc prin „Iehova”. Martorii lui Iehova
cred în Isus Cristos ca Fiu şi început al creaţiei lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu şi-a continuat opera de
zidire a lumii şi prin care desăvârşeşte răscumpărarea credincioşilor  de sub robia păcatului, în perspectiva
restabilirii unui paradis terestru, fără a-l considera, însă, egal în dumnezeire şi demnitate divină cu Iehova
(Tatăl). În acelaşi timp, se referă la Duhul Sfânt ca la o forţă activă prin care Dumnezeu lucrează în lume.
Pe baza unor considerente doctrinare nu agreează o serie de practici precum salutul drapelului, depunerea
de jurăminte, transfuzii de sânge. De asemenea, nu participă la acţiuni ecumenice, sunt supuşi, cel puţin
formal, autorităţilor seculare, dar sunt neutri din punct de vedere  politic, nu votează şi nu participă la
războaie.
Printre serviciile religioase ale Martorilor lui Iehova se numără botezul prin cufundarea în apă,
„Comemorarea” anuală a morţii Domnului Isus Cristos, oficierea căsătoriilor şi serviciile funerare. Pun un
deosebit accent pe o activitate dinamică de predicare, conform înţelegerii pe care o au despre Biblie.
Mărturisirea de credinţă propusă de Martorii lui Iehova afirmă că în rândurile acestora nu există clerici şi
laici. Fiecare Martor al lui Iehova este considerat un ministru (slujitor) ordinat al lui Dumnezeu. Realitatea
arată însă că şi aici întâlnim deosebite tipuri de servicii în cadrul congregaţiilor (aşa-numiţii miniştri cu
timp integral, „bătrâni”, pionieri speciali, supraveghetori itineranţi, misionari etc.). Sunt organizaţi în
„congregaţii” şi ţin cu regularitate întruniri sau servicii religioase, care se concentrează asupra studierii
Bibliei. Intrarea este liberă şi nu se fac colecte. Un număr de aproximativ 20 de congregaţii constituie o
circumscripţie, iar mai multe circumscripţii alcătuiesc un district. Structura administrativă cuprinde 569 de
congregaţii, 30 de circumscripţii şi 2 districte. În România, activitatea tuturor congregaţiilor este
supravegheată de un grup de „bătrâni” numiţi de Corpul de Guvernare, care slujesc la sediul central din
Bucureşti. Organizaţia are 265 de lăcaşuri de cult (săli ale Regatului) şi 111 spaţii închiriate unde se
oficiază serviciile religioase.
Periodicele editate de Martorii lui Iehova, Turnul de veghe şi Treziţi-vă! apar bilunar, în 148, respectiv 87
de limbi, fiecare ediţie având peste 20 de milioane de exemplare.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE privind recunoaşterea Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Organizaţiei

Religioase "Martorii lui Iehova"
(Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 470 din 25 iunie 2008)

   În temeiul art. 29 alin. (3) şi al art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 49 alin.
(2) şi (3) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,

   Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

   Art. 1. - Se recunoaşte Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Organizaţiei Religioase "Martorii lui
Iehova", prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
   Art. 2. - Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr.
2.657/2003 privind recunoaşterea Statutului de organizare şi funcţionare al Organizaţiei Religioase
"Martorii lui Iehova", publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 13 iunie 2003.

   PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
───────────────
Ministrul culturii şi cultelor,
Adrian Iorgulescu

   
   Bucureşti, 18 iunie 2008.
   Nr. 658.

   Anexă
 
Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Organizaţiei Religioase „Martorii lui Iehova”

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

   Art. 1. - Organizaţia Religioasă "Martorii lui Iehova" este un cult religios creştin.
   Art. 2. - (1) Organizaţia Religioasă "Martorii lui Iehova", denumită în continuare Organizaţia, este
persoană juridică română de drept privat, fiind înfiinţată şi funcţionând potrivit Constituţiei, legilor statului
român şi dispoziţiilor prezentului statut.
   (2) Credinţa Martorilor lui Iehova se predică din anul 1911. Prin Decizia Ministerului Justiţiei nr. 86.310
din 8 august 1949, cultul Martorilor lui Iehova a fost scos în afara legii. Statutul de cult religios recunoscut
de statul român a fost redobândit la data de 9 aprilie 1990, prin Sentinţa civilă nr. 1.148/1990, pronunţată de
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în Dosarul nr. 1.174/1990 în vederea acordării personalităţii juridice.
   Art. 3. - Organizaţia are numai scopuri religioase. Nu desfăşoară niciun fel de activităţi economice şi nu
urmăreşte profituri financiare pentru sine sau pentru membrii săi.
   Art. 4. - Organizaţia funcţionează pe durată nelimitată.
   Art. 5. - (1) Sediul Organizaţiei este în municipiul Bucureşti şi este cunoscut sub numele de Betel, Casa
lui Dumnezeu. Martorii lui Iehova care slujesc benevol pe o perioadă nedeterminată la sediul Organizaţiei
sunt membri ai familiei Betel.
   (2) Sediul poate fi transferat în orice localitate din România, prin hotărârea Adunării generale.
   Art. 6. - Organizaţia are ştampilă rotundă cu inscripţia "Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova".
Congregaţiile locale, denumite în continuare congregaţiile, au ştampilă rotundă care conţine, pe lângă
propria denumire, inscripţia "Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova".
   Art. 7. - Credinţa Martorilor lui Iehova se bazează exclusiv pe normele şi principiile din Sfintele
Scripturi, care constituie Codul canonic al Organizaţiei. - Psalmul 119:151 - 160; Ioan 17:17; 1 Corinteni
4:6; 2 Timotei 3:16.
   Art. 8. - În întreaga sa activitate, Organizaţia se conduce după normele şi principiile din Sfintele
Scripturi, sub îndrumarea şi supravegherea canonică a Corpului de guvernare al Organizaţiei Mondiale a
Martorilor lui Iehova, denumit în continuare Corpul de guvernare.
   Art. 9. - Organizaţia aparţine din punct de vedere canonic Organizaţiei Mondiale a Martorilor lui Iehova,
care îl are drept cap pe Isus Cristos. - Efeseni 1:22-23; 5:23; Coloseni 1:18.

CAPITOLUL II
Scopul Organizaţiei
   Art. 10. - Scopul Organizaţiei este să-l glorifice pe Iehova Dumnezeu ca Domn Suveran al Universului şi
să proclame măsurile sale pline de iubire în folosul omenirii prin intermediul Regatului său ceresc
încredinţat lui Isus Cristos. - Revelaţia 4:11.
   Art. 11. - În vederea realizării scopului său religios, Organizaţia are dreptul:
   a) să efectueze activităţi de traducere, editare, producere, achiziţionare, export, import şi răspândire în
locuri publice şi de la uşă la uşă a bibliilor, a publicaţiilor şi a materialelor religioase tipărite, a
înregistrărilor video şi audio cu conţinut religios, a materialelor cu conţinut religios înregistrate pe suport
electronic, precum şi a altor asemenea materiale şi să asigure transportul acestora. Toate aceste materiale
sunt destinate în exclusivitate răspândirii cunoştinţelor religioase şi instruirii Martorilor lui Iehova şi a
persoanelor interesate de adevărul biblic. Ele nu conţin nicio formă de reclamă laică, nu sunt mărfuri şi nu
pot fi comercializate;
   b) să înfiinţeze, să cumpere, să construiască, să închirieze, să doteze şi să întreţină terenuri şi clădiri cu
destinaţia de lăcaşuri de cult, numite săli ale Regatului şi săli de congrese, aşezăminte de cult, locuinţe de
cult şi alte clădiri sau spaţii necesare atât în vederea ţinerii serviciilor şi a congreselor religioase, cât şi a
organizării învăţământului religios şi a altor activităţi;
   c) să înfiinţeze tipografii, legătorii, spaţii de depozitare, garaje, ateliere şi alte amplasamente necesare. În
aceste amplasamente pot sluji numai Martori ai lui Iehova botezaţi, care îşi oferă serviciile benevol şi
gratuit, ca expresie a devoţiunii lor faţă de Dumnezeu;
   d) să exercite dreptul de ipotecă sau să împrumute fonduri pentru finanţarea achiziţiilor de terenuri,
clădiri şi bunuri mobile şi pentru orice alte activităţi;
   e) să primească bunuri mobile şi imobile, precum şi fonduri din donaţii, testamente şi daruri manuale, pe
care să le administreze sau să le înstrăineze potrivit hotărârii Comitetului executiv;
   f) să primească şi să trimită ajutoare financiare de la sau către alte persoane juridice, folosite de Martorii
lui Iehova în România sau în străinătate;
   g) să asigure asistenţă juridică membrilor săi atunci când aceştia sunt vătămaţi în dreptul lor fundamental
la libertate de conştiinţă şi religioasă, precum şi în drepturile lor care decurg din calitatea de membri ai
Organizaţiei;
   h) să le acorde, în funcţie de necesităţi, membrilor Ordinului Religios Mondial al Slujitorilor Speciali cu
Timp Integral Martori ai lui Iehova, denumit în continuare Ordinul, şi altor slujitori religioşi locuri de
cazare gratuite în spaţii aflate în proprietatea sau în folosinţa Organizaţiei;
   i) să asigure întreţinerea şi îngrijirea membrilor Ordinului pe toată perioada serviciului lor benevol;
   j) să le acorde membrilor Ordinului, precum şi altor slujitori religioşi care fac o promisiune solemnă de
ascultare şi sărăcie un ajutor financiar, subsidiu, în vederea acoperirii cheltuielilor de evanghelizare şi a
altor cheltuieli de strictă necesitate.
   Art. 12. - Organizaţia îşi îndeplineşte activităţile religioase pe teritoriul României prin intermediul
congregaţiilor. - 1 Timotei 3:15.
   Art. 13. - Activităţile religioase ale Organizaţiei constau în următoarele:
   a) predicarea în orice loc public şi de la uşă la uşă a veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu, încredinţat
lui Isus Cristos, ca mărturie pentru Numele, Cuvântul şi suveranitatea lui Iehova Dumnezeu, în
conformitate cu exemplul Congregaţiei creştine din secolul I. - Matei 24:14; Faptele 5:42 şi 20:20;
   b) predarea de bunăvoie şi gratuit a Sfintelor Scripturi, în conformitate cu porunca lui Isus Cristos din
Matei 28:19-20, la persoanele care doresc aceasta;
   c) organizarea şi desfăşurarea serviciilor, a sărbătorilor şi a ceremoniilor religioase în lăcaşurile de cult
proprii şi în alte locuri;
   d) promovarea, sprijinirea şi reprezentarea intereselor congregaţiilor şi ale altor asociaţii şi organisme ale
Martorilor lui Iehova, precum şi îndrumarea şi supravegherea acestora;
   e) furnizarea literaturii biblice şi a celorlalte materiale necesare îndeplinirii scopului Organizaţiei;
   f) instruirea şi pregătirea membrilor Organizaţiei prin intermediul şcolilor biblice şi al altor cursuri;
   g) colaborarea cu entităţile juridice din străinătate ale Martorilor lui Iehova. Aceasta include atât
trimiterea de misionari şi de alţi membri ai Organizaţiei în străinătate, cât şi invitarea şi primirea de
misionari şi de alţi reprezentanţi ai Martorilor lui Iehova din străinătate, care să ajute la îmbunătăţirea
activităţilor religioase ale Organizaţiei;
   h) desfăşurarea unor acţiuni de binefacere şi de caritate, precum şi trimiterea de ajutoare umanitare. -
Faptele 11:29; Galateni 6:10;
   i) folosirea oricăror mijloace de comunicare pentru predicarea veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu;
   j) efectuarea altor activităţi pentru realizarea scopului religios al Organizaţiei.
   Art. 14. - (1) Sărbătorile religioase ale Martorilor lui Iehova sunt: Cina Domnului, congresele locale,
congresele naţionale şi congresele internaţionale.
   (2) Cina Domnului este principala sărbătoare religioasă a Martorilor lui Iehova. Ea este celebrată anual, la
data care corespunde zilei de 14 Nisan din calendarul biblic. - Luca 22:19-20; 1 Corinteni 11:23-26.
   (3) Congresele locale se organizează anual şi sunt: congresul de district (3 zile), congresul de
circumscripţie (2 zile) şi congresul special de o zi. La aceste congrese participă una sau mai multe
circumscripţii. - Deuteronomul 16:16.
   (4) Congresele naţionale se organizează cu ocazia unor evenimente religioase deosebite.
   (5) Congresele internaţionale sunt sărbători speciale care se organizează sub îndrumarea directă a
Corpului de guvernare.
   Art. 15. - (1) Serviciile religioase săptămânale se ţin în lăcaşurile de cult proprii şi în alte locuri.
   (2) Lăcaşurile de cult pot fi folosite şi pentru ceremonii religioase, cum ar fi căsătoriile, botezurile şi
serviciile funerare.
   Art. 16. - Orice activitate îndeplinită de un Martor al lui Iehova prin care îi aduce închinare lui Iehova
Dumnezeu şi sprijină lucrarea de predicare a veştii bune despre Regatul încredinţat lui Isus Cristos
constituie un serviciu sacru. - Luca 2:37; Romani 1:9; 12:1-2; Evrei 13:15.
 CAPITOLUL III
Organizarea centrală

   Art. 17. - Organele centrale ale Organizaţiei sunt:

   a) Adunarea generală;
   b) Comitetul executiv.
   Art. 18. - Adunarea generală este organul de conducere al Organizaţiei şi este alcătuită din 15 până la 25
de membri, numiţi dintre bătrânii congregaţiilor.
   Art. 19. - În caz de deces, încetare a calităţii de bătrân al congregaţiei, demisie, încetare a calităţii de
Martor al lui Iehova sau revocare a unuia dintre membrii Adunării generale, în locul său poate fi numit un
alt membru, pe baza unei recomandări făcute de Comitetul executiv.
   Art. 20. - Demisia scrisă a unui membru al Adunării generale este înaintată Comitetului executiv. În acest
caz, încetarea calităţii de membru al Adunării generale va fi aprobată la următoarea întrunire a acesteia.
   Art. 21. - Dacă nu mai îndeplineşte una sau mai multe dintre cerinţele şi obligaţiile scripturale şi
statutare, un membru al Adunării generale este revocat la propunerea Comitetului executiv.
   Art. 22. - Adunarea generală se întruneşte cel puţin o dată pe an sau ori de câte ori este necesar, la
convocarea Comitetului executiv.
   Art. 23. - Atribuţiile Adunării generale sunt următoarele:
   a) efectuarea de amendamente şi adăugări la statutul Organizaţiei, cu aprobarea prealabilă a Corpului de
guvernare;
   b) numirea de noi membri ai Adunării generale şi revocarea membrilor acesteia care nu mai corespund
cerinţelor prevăzute în prezentul statut, la propunerea Comitetului executiv;
   c) numirea şi revocarea membrilor Comitetului executiv, precum şi stabilirea responsabilităţilor acestora,
cu aprobarea prealabilă a Corpului de guvernare;
   d) numirea organului de control;
   e) aprobarea bilanţului anual şi a proceselor-verbale ale organului de control;
   f) dizolvarea Organizaţiei şi lichidarea patrimoniului;
   g) desfăşurarea oricăror activităţi în vederea realizării scopului religios al Organizaţiei.
   Art. 24. - Fiecare membru al Adunării generale are drept de vot şi poate fi reprezentat cu ocazia
întrunirilor de un alt membru. De asemenea, fiecare membru poate fi împuternicit să voteze în numele a cel
mult 2 membri.
   Art. 25. - Hotărârile Adunării generale se adoptă pe baza votului deschis al majorităţii membrilor
prezenţi. La prima convocare este necesară prezenţa majorităţii membrilor Adunării generale, majoritatea
fiind constituită din totalitatea membrilor prezenţi şi a celor reprezentaţi. Dacă la prima convocare nu se
poate constitui o majoritate a membrilor Adunării generale, la a doua convocare hotărârile se adoptă pe
baza votului deschis al majorităţii celor prezenţi şi reprezentaţi, indiferent de numărul acestora.
   Art. 26. - Hotărârile Adunării generale care au ca obiect modificarea statutului, dizolvarea Organizaţiei
sau lichidarea patrimoniului se adoptă pe baza votului afirmativ a cel puţin două treimi din numărul total al
membrilor.
   Art. 27. - Adunarea generală este prezidată de preşedintele Organizaţiei sau, când acesta este absent ori
se află în imposibilitatea de a-şi îndeplini funcţia, de vicepreşedinte, de secretar ori de un alt membru al
Comitetului executiv.
   Art. 28. - Comitetul executiv este organul de administrare al Organizaţiei şi este alcătuit din cel puţin 3
membri, care sunt numiţi de Adunarea generală dintre propriii membri, pe o perioadă nedeterminată, cu
aprobarea prealabilă a Corpului de guvernare.
   Art. 29. - Comitetul executiv poate numi un membru interimar, cu aprobarea prealabilă a Corpului de
guvernare, în locul unui membru decedat, demis sau revocat.
   Art. 30. - Comitetul executiv se întruneşte ori de câte ori este nevoie. Hotărârile Comitetului executiv se
adoptă cu votul majorităţii membrilor şi sunt semnate de cel puţin 3 dintre ei.
   Art. 31. - (1) Atribuţiile Comitetului executiv sunt următoarele:
   a) coordonarea lucrării de predicare a veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu;
   b) înfiinţarea, organizarea, supravegherea şi dizolvarea congregaţiilor, a circumscripţiilor, a districtelor, a
asociaţiilor şi a altor organisme;
   c) numirea, repartizarea şi demiterea bătrânilor, a slujitorilor auxiliari, a pionierilor regulari şi a
membrilor Ordinului - Faptele 14:23; Tit 1:5;
   d) distribuirea către congregaţii a publicaţiilor şi a altor materiale religioase necesare îndeplinirii
activităţilor religioase;
   e) supravegherea organizării şi a desfăşurării serviciilor şi sărbătorilor religioase în locuri publice şi
private, în vederea închinării la Iehova Dumnezeu şi a predării Sfintelor Scripturi;
   f) schimbarea destinaţiei imobilelor deţinute în proprietate, atât a clădirilor de cult existente, cât şi a celor
dobândite în vederea utilizării ulterioare ca clădiri de cult;
   g) numirea şi repartizarea slujitorilor religioşi în clădirile de cult aflate în proprietatea sau în folosinţa
Organizaţiei;
   h) redactarea şi semnarea proceselor-verbale ale întrunirilor Adunării generale;
   i) numirea şi organizarea comitetelor de orice fel, în vederea realizării scopurilor statutare;
   j) emiterea de instrucţiuni, directive, regulamente şi recomandări privitoare la îndeplinirea activităţilor
religioase ale Organizaţiei;
   k) împuternicirea unor membri ai Organizaţiei ca reprezentanţi ai acesteia în relaţiile cu instituţiile
publice şi cu alte persoane juridice;
   l) aprobarea tuturor tranzacţiilor Organizaţiei;
   m) dispunerea verificării contabilităţii Organizaţiei cel puţin o dată pe an;
   n) folosirea ştampilei rotunde a Organizaţiei;
   o) desfăşurarea oricăror activităţi în vederea realizării scopului religios al Organizaţiei.
   (2) Atribuţiile Comitetului executiv pot fi delegate unor persoane calificate, în conformitate cu
îndrumările Corpului de guvernare.
   Art. 32. - Preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul sunt reprezentanţii legali ai Organizaţiei. Ei sunt
numiţi dintre membrii Comitetului executiv.
   Art. 33. - Preşedintele, vicepreşedintele şi secretarul sunt semnatari legali pentru Organizaţie. Când
niciunul dintre ei nu este prezent la sediul Organizaţiei, orice membru al Comitetului executiv aflat la sediu
are drept de semnătură.
   Art. 34. - Preşedintele urmăreşte punerea în aplicare a hotărârilor Adunării generale şi ale Comitetului
executiv.
   Art. 35. - În caz de absenţă sau de imposibilitate a exercitării funcţiei, preşedintele este înlocuit de
vicepreşedinte, de secretar sau de oricare alt membru al Comitetului executiv.
   Art. 36. - Secretarul păstrează documentele Comitetului executiv şi întocmeşte procesele-verbale ale
întrunirilor acestuia.
   Art. 37. - Organul de Control este numit de Adunarea generală pe o perioadă nedeterminată, la
recomandarea Comitetului executiv. Acesta este alcătuit din cel puţin 3 membri, bătrâni ai congregaţiei,
care nu sunt membri ai Adunării generale.
   Art. 38. - În caz de deces, demisie sau revocare a unui membru al organului de control, Comitetul
executiv poate numi un membru interimar.
   Art. 39. - Organul de control verifică modul în care este administrat patrimoniul Organizaţiei şi prezintă
rapoarte în faţa Adunării generale.
   Art. 40. - Funcţiile de conducere, de administrare, de reprezentare şi de control din cadrul Organizaţiei nu
sunt remunerate.
   Art. 41. - Organele de conducere, de administrare, de reprezentare şi de control îşi desfăşoară activitatea
la sediul Organizaţiei.

CAPITOLUL IV
Organizarea locală
   Art. 42. - Unităţile locale ale Organizaţiei sunt:
   a) congregaţia;
   b) circumscripţia;
   c) districtul.
   Art. 43. - Congregaţia este o comunitate religioasă formată din membri şi asociaţi ai Organizaţiei, care
locuiesc în una sau mai multe localităţi.
   Art. 44. - (1) Organul de îndrumare al congregaţiei este corpul de bătrâni, care îi include pe toţi bătrânii
numiţi ai congregaţiei. Din punct de vedere scriptural, bătrânii sunt păstori spirituali care se îngrijesc de
nevoile spirituale ale membrilor, asociaţilor şi ale persoanelor interesate de adevărul biblic. Ei coordonează
activităţile religioase ale congregaţiei. - Matei 20:26-27; Ioan 21:15-17; Faptele 20:28; Galateni 6:1; 1
Petru 5:1-3.
   (2) Trei dintre bătrâni - supraveghetorul care prezidează, secretarul şi supraveghetorul serviciului -
alcătuiesc comitetul de serviciu al congregaţiei. În mod excepţional, dacă într-o congregaţie sunt mai puţin
de 3 bătrâni, unele responsabilităţi ale comitetului de serviciu pot fi cumulate, în cazul bătrânilor, sau pot fi
delegate temporar unora dintre cei mai calificaţi slujitori auxiliari.
   (3) Corpul de bătrâni este ajutat de slujitorii auxiliari. Ei efectuează activităţi cu caracter administrativ,
sub supravegherea corpului de bătrâni. În funcţie de calităţile spirituale, slujitorii auxiliari pot ajuta la
predare şi păstorire.
   Art. 45. - (1) Numirea unui bătrân sau a unui slujitor auxiliar se face la recomandarea corpului de bătrâni
local şi a supraveghetorului de circumscripţie.
   (2) Bătrânii şi slujitorii auxiliari îşi pot păstra numirea de serviciu atât timp cât corespund cerinţelor din
Sfintele Scripturi şi respectă îndrumările Corpului de guvernare şi ale Organizaţiei.
   (3) Demiterea unui bătrân sau a unui slujitor auxiliar este hotărâtă de către corpul de bătrâni local şi este
confirmată de Organizaţie.
   Art. 46. - Cerinţele de numire a bătrânilor şi slujitorilor auxiliari - enumerate în 1 Timotei 3:1-10, 12, 13,
Tit 1:5-9 şi 1 Petru 5:1-3 - sunt:
   a) predicarea cu zel a veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu;
   b) conduită morală exemplară;
   c) calităţi spirituale deosebite;
   d) grijă exemplară faţă de familie;
   e) loialitate faţă de Organizaţie;
   f) predarea în mod corect a Cuvântului lui Dumnezeu;
   g) susţinerea loială a normelor şi principiilor din Sfintele Scripturi, aşa cum sunt predate de Corpul de
guvernare.
   Art. 47. - Atribuţiile corpului de bătrâni sunt următoarele:
   a) îndrumarea şi supravegherea lucrării de predicare a veştii bune despre Regatul lui Dumnezeu
desfăşurate de congregaţie, în armonie cu îndrumările Organizaţiei;
   b) organizarea, coordonarea şi supravegherea tuturor serviciilor, sărbătorilor şi ceremoniilor religioase ale
congregaţiei, inclusiv a predării învăţăturilor din Sfintele Scripturi;
   c) păstorirea membrilor congregaţiei, prin acordarea de asistenţă religioasă la nivel individual, în scopul
încurajării, al îndrumării şi al întăririi credinţei acestora;
   d) numirea de supraveghetori şi asistenţi ai şcolilor de serviciu teocratic şi ai altor cursuri;
   e) delegarea unora dintre membrii lor pentru a oferi asistenţă religioasă în spitale, în penitenciare, în
aziluri şi în orfelinate, potrivit îndrumărilor Organizaţiei;
   f) recomandarea numirilor de bătrâni, slujitori auxiliari şi pionieri regulari;
   g) recomandarea unuia sau mai multor bătrâni ori slujitori auxiliari ca reprezentanţi ai congregaţiei în
relaţiile cu instituţiile publice, în vederea împuternicirii lor de către Organizaţie;
   h) aprobarea de noi membri şi asociaţi;
   i) numirea de comitete judiciare;
   j) îndeplinirea altor activităţi necesare realizării scopului Organizaţiei.
   Art. 48. - Corpul de bătrâni se întruneşte ori de câte ori este nevoie.
   Art. 49. - Corpul de bătrâni adoptă hotărâri în urma consultărilor, a discuţiilor şi a consensului, în temeiul
normelor şi principiilor din Sfintele Scripturi şi al îndrumărilor Corpului de guvernare şi ale Organizaţiei.
   Art. 50. - Mai multe congregaţii formează o circumscripţie.
   Art. 51. - Organizaţia numeşte un bătrân ca supraveghetor de circumscripţie. El vizitează periodic
congregaţiile pentru a le instrui, încuraja şi ajuta din punct de vedere spiritual. - Faptele 15:36, 40; 41; 16:4-
5; Romani 1:11-12.
   Art. 52. - Mai multe circumscripţii formează un district.
   Art. 53. - Organizaţia numeşte un supraveghetor de circumscripţie ca supraveghetor de district. El îi
instruieşte şi îi încurajează pe supraveghetorii de circumscripţie şi pe membrii congregaţiilor şi prezidează
congresele de circumscripţie.
   Art. 54. - (1) Congregaţiile, circumscripţiile şi districtele pot dobândi personalitate juridică pe baza unor
hotărâri adoptate de Comitetul executiv.
   (2) Dizolvarea ca persoane juridice a unităţilor de cult sus-menţionate se face în acelaşi mod.

CAPITOLUL V
Membri şi asociaţi
   Art. 55. - Toţi membrii Organizaţiei sunt slujitori ordinaţi ai lui Iehova Dumnezeu. - Matei 28:19-20;
Romani 12:1-2; 2 Corinteni 6:3-4; Galateni 3:28; Revelaţia 7:15.
   Art. 56. - Toţi membrii Organizaţiei predică vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu şi participă la
serviciile religioase, aplicând în viaţă normele şi principiile din Sfintele Scripturi, aşa cum sunt predate de
Corpul de guvernare. - Matei 28:19-20; Evrei 10:23-25.
   Art. 57. - Toţi membrii Organizaţiei slujesc benevol şi fără remuneraţie, nu sunt salariaţi şi nu pot fi
consideraţi ca atare, deoarece potrivit Sfintelor Scripturi slujirea lor nu poate face obiectul unui contract. -
Matei 10:8; 1 Corinteni 9:18.
   Art. 58. - Poate deveni membru al Organizaţiei oricine doreşte acest lucru şi acceptă să respecte normele
şi principiile din Sfintele Scripturi, precum şi măsurile organizatorice ale Organizaţiei Mondiale a
Martorilor lui Iehova.
   Art. 59. - Calitatea de membru al Organizaţiei este personală. Atribuţiile şi numirile de serviciu ale
membrilor Organizaţiei nu pot fi transmise moştenitorilor sau legatarilor acestora.
   Art. 60. - Membrii Organizaţiei sunt slujitori religioşi ordinaţi pe baza:
   a) deciziei personale - Deuteronomul 30:19-20; Matei 11:28; Galateni 6:5;
   b) studierii temeinice a Bibliei şi acceptării învăţăturilor acesteia, sub îndrumarea bătrânilor - Ioan 17:3;
Romani 12:1-2;
   c) căinţei pentru modul de viaţă din trecut - Faptele 3:19;
   d) adoptării unei conduite morale ireproşabile şi a dobândirii calităţilor creştine - Galateni 5:22-23;
Efeseni 4:20-24; Filipeni 2:15; Coloseni 3:5-10; 1 Petru 4:1-4;
   e) dedicării la Dumnezeu - Romani 14:7-8; Evrei 10:7;
   f) botezului în apă - Matei 28:19-20.
   Art. 61. - Calitatea de membru al Organizaţiei încetează odată cu anunţarea în congregaţie că persoana
respectivă nu mai este un Martor al lui Iehova. - 1 Ioan 2:19; 1 Corinteni 5:11-13.
   Art. 62. - (1) Dacă un membru al Organizaţiei îşi exprimă în scris decizia de a nu mai fi un Martor al lui
Iehova, corpul de bătrâni ia act de decizia respectivă şi anunţă congregaţia.
   (2) Dacă un membru al Organizaţiei îşi exprimă verbal decizia de a nu mai fi Martor al lui Iehova, el nu
este obligat să îşi prezinte în scris decizia şi motivele.
   (3) Un membru al Organizaţiei poate înceta să fie Martor al lui Iehova şi în mod indirect, când, prin
acţiunile sale, arată că a renegat credinţa Martorilor lui Iehova. În acest caz, corpul de bătrâni ia act că
persoana respectivă nu mai este Martor al lui Iehova şi anunţă congregaţia.
   Art. 63. - Unui membru al Organizaţiei îi este retrasă calitatea de Martor al lui Iehova dacă adoptă o
conduită care contravine învăţăturilor din Sfintele Scripturi ori dacă susţine şi promovează o altă înţelegere
a Scripturilor decât cea predată de Martorii lui Iehova, fără a se căi şi fără a renunţa la conduita pe care a
adoptat-o, în pofida ajutorului spiritual care îi este acordat. - 1 Corinteni 5:9-13; 6:9-10; Galateni 5:19-21; 2
Ioan 9-10.
   Art. 64. - (1) Retragerea calităţii de membru al Organizaţiei este hotărâtă de un comitet judiciar numit de
corpul de bătrâni al congregaţiei. Comitetul judiciar este un organism canonic temporar al cărui obiectiv
este să îl ajute pe cel care a păcătuit să se căiască, să îşi îndrepte conduita, să respingă ce este rău şi să
iubească ce este bine, ca să se poată împăca cu Iehova Dumnezeu şi să poată obţine iertare. Comitetul
judiciar va folosi în acest scop Sfintele Scripturi. - Faptele 3:19; Romani 12:9; 2 Corinteni 7:8-12; Evrei
12:4-13; Iacov 5:13-15.
   (2) În cazul în care un comitet judiciar decide să îi retragă unui membru al Organizaţiei calitatea de
Martor al lui Iehova, cel în cauză are dreptul la o ultimă audiere în faţa unui comitet de recurs, pe baza unei
cereri motivate în scris şi înaintate comitetului judiciar iniţial, în cel mult 7 zile de la data luării deciziei de
retragere a calităţii de Martor al lui Iehova. Comitetul de recurs este numit de supraveghetorul de
circumscripţie.
   (3) Bătrânii care slujesc într-un comitet judiciar sau de recurs au obligaţia scripturală de a nu divulga
faptele de care au luat cunoştinţă în această calitate. - Proverbele 25:9.
   Art. 65. - Cel care şi-a pierdut calitatea de membru al Organizaţiei o poate redobândi dacă îşi exprimă
dorinţa în scris şi dacă arată prin modul său de viaţă că s-a căit şi că îndeplineşte din nou cerinţele
scripturale pentru membrii Organizaţiei (2 Corinteni 2:5-11; 7:10-11). Decizia de reintegrare este luată de
comitetul judiciar care a hotărât excluderea. Dacă nu este posibilă întrunirea aceluiaşi comitet judiciar, se
poate forma un alt comitet în vederea reintegrării.
   Art. 66. - (1) Membrii familiei Betel, misionarii, supraveghetorii de circumscripţie şi de district, cu soţiile
lor, pionierii speciali, slujitorii la sălile de congrese, slujitorii internaţionali şi slujitorii la construirea de săli
ale Regatului şi săli de congrese sunt membri ai Ordinului. Corpul de guvernare poate numi şi alte categorii
de membri ai Ordinului.
   (2) Membrii Ordinului semnează o promisiune solemnă de ascultare şi sărăcie, care este un angajament
benevol de a sluji cu timp integral oriunde este nevoie. Ei nu urmăresc obţinerea de câştiguri materiale în
urma serviciului lor benevol şi se mulţumesc cu sprijinul modest pe care îl primesc din partea Organizaţiei.
   Art. 67. - (1) Supraveghetorii de circumscripţie şi de district, cu soţiile lor, misionarii, pionierii speciali şi
pionierii regulari sunt evanghelizatori cu timp integral.
   (2) Supraveghetorii de circumscripţie şi de district, cu soţiile lor, misionarii şi pionierii speciali îşi
desfăşoară activitatea religioasă sub îndrumarea directă a Organizaţiei şi sunt dispuşi să slujească oriunde
este nevoie.
   (3) Pionierii regulari îşi desfăşoară activitatea religioasă sub îndrumarea canonică a corpului local de
bătrâni.
   Art. 68. - Asociaţii sunt persoane nebotezate care aderă la convingerile religioase ale Martorilor lui
Iehova şi sunt persoane aprobate de corpul de bătrâni local pentru a participa la activităţile religioase ale
Organizaţiei. Asociaţii trebuie să cunoască învăţăturile de bază din Sfintele Scripturi, să le accepte şi să
aibă o conduită morală ireproşabilă.
   Art. 69. - Asociaţii devin membri ai Organizaţiei din momentul în care sunt botezaţi în apă, sub
supravegherea bătrânilor.
   Art. 70. - Calitatea de asociat încetează:
   a) prin renunţare din proprie iniţiativă;
   b) când corpul de bătrâni constată că asociatul nu mai îndeplineşte cerinţele care au determinat aprobarea
lui în această calitate.

CAPITOLUL VI
Patrimoniul

   Art. 71. - Organizaţia îşi realizează scopul şi activităţile prin servicii benevole gratuite şi donaţii.
   Art. 72. - Organizaţia nu percepe cotizaţii şi nu obligă pe nimeni să contribuie financiar sau material la
susţinerea activităţilor sale religioase. - 2 Corinteni 9:7.
   Art. 73. - Patrimoniul Organizaţiei cuprinde:
   a) bunurile mobile şi imobile deţinute cu titlu de proprietate, concesiune ori folosinţă;
   b) sumele de bani şi alte valori materiale depuse în cutiile de donaţii pentru susţinerea lucrării de
predicare şi pentru construirea şi întreţinerea lăcaşurilor de cult - Matei 24:14;
   c) alte elemente de patrimoniu, obţinute în conformitate cu legile în vigoare şi cu prezentul statut.
   Art. 74. - (1) Bunurile de patrimoniu care sunt afectate direct şi exclusiv cultului sunt sacre. În această
categorie se includ: clădirile de cult, mijloacele fixe şi bunurile de inventar aflate în aceste clădiri care
servesc la desfăşurarea serviciilor religioase şi a altor activităţi statutare, bibliile, publicaţiile religioase,
materialele religioase înregistrate pe suport electronic, cimitirele şi altele asemenea.
   (2) Bunurile sacre sunt insesizabile şi imprescriptibile, în condiţiile legii.
   Art. 75. - (1) În categoria clădirilor de cult se includ sediul Organizaţiei, sălile de congrese, sălile
Regatului, aşezămintele de cult, casele de misionari, locuinţele de cult şi altele asemenea, toate aceste
imobile aflându-se în proprietatea Organizaţiei. În nicio încăpere din incinta clădirilor de cult nu se
desfăşoară activităţi economice.
   (2) Sediul Organizaţiei este un lăcaş de cult care cuprinde toate clădirile unde îşi desfăşoară activitatea
organele de conducere, de administrare, de reprezentare şi de control ale Organizaţiei, precum şi membrii
familiei Betel.
   (3) Sălile de congrese şi sălile Regatului sunt lăcaşuri de cult în care se desfăşoară servicii religioase la
care asistă una sau mai multe circumscripţii ori congregaţii. Ele pot fi clădiri construite special în acest scop
sau clădiri a căror destinaţie este schimbată în lăcaş de cult.
   (4) Aşezămintele de cult sunt clădiri în care îşi desfăşoară activitatea religioasă unii membri ai Ordinului.
   (5) Casele de misionari sunt clădiri sau spaţii din clădiri în care sunt găzduiţi misionarii Organizaţiei.
   (6) Locuinţele de cult sunt clădiri sau spaţii din clădiri în care sunt găzduiţi temporar unii slujitori
religioşi ai Organizaţiei. Acestea pot fi spaţii afectate cazării din sălile Regatului şi sălile de congrese,
apartamente situate într-un bloc de locuinţe şi altele asemenea.
   (7) Slujitorii Organizaţiei care sunt găzduiţi temporar într-o clădire de cult nu sunt chiriaşi şi nu plătesc
chirie. Ei pot obţine drept de reşedinţă pe baza unei declaraţii a Organizaţiei privind repartizarea şi luarea
lor în spaţiu.
   Art. 76. - Organizaţia are dreptul de a efectua tranzacţii cu privire la bunuri mobile şi imobile şi poate
face donaţii din patrimoniul propriu către congregaţii, către entităţile juridice ale Martorilor lui Iehova din
ţară şi din străinătate şi către persoane fizice.
   Art. 77. - Înstrăinarea unui bun din patrimoniul Organizaţiei se poate face numai pe baza unei hotărâri
adoptate de Comitetul executiv. În vederea semnării actului de înstrăinare, Organizaţia va emite şi o
împuternicire, semnată de unul dintre membrii Comitetului executiv. Persoana împuternicită să reprezinte
Organizaţia va semna actul de înstrăinare, fără obligaţia de a aplica ştampila Organizaţiei.
   Art. 78. - Administrarea patrimoniului Organizaţiei se realizează în conformitate cu legislaţia în vigoare
şi cu prevederile statutare, cu respectarea normelor şi principiilor din Sfintele Scripturi şi a îndrumărilor
Corpului de guvernare.
   Art. 79. - Comitetul executiv poate împuternici orice persoană în scopul rezolvării unor probleme
juridice, administrative, financiare şi contractuale. Împuternicirea poate fi semnată de oricare membru al
Comitetului executiv.
   Art. 80. - Organizaţia are drept de proprietate asupra elementelor de patrimoniu dobândite atât prin
mijloace proprii, cât şi din donaţii, testamente, sponsorizări şi orice alte transferuri legale ale dreptului de
proprietate.
   Art. 81. - (1) Toate intrările şi cheltuielile sunt înregistrate în evidenţa contabilă a Organizaţiei, potrivit
legii.
   (2) Contabilul şi casierul au în custodie fondurile Organizaţiei şi răspund în faţa Comitetului executiv şi a
Adunării generale pentru modul în care îşi îndeplinesc atribuţiile. Contabilul înregistrează toate intrările şi
cheltuielile, iar casierul face toate plăţile necesare.
   Art. 82. - Toate plăţile sunt autorizate de 2 membri ai Comitetului executiv. Comitetul executiv poate
desemna în acest scop şi alte persoane.
   Art. 83. - (1) Nimeni nu poate avea drepturi sau pretenţii asupra vreunui bun patrimonial al Organizaţiei.
   (2) Organizaţia nu poartă răspunderea pentru obligaţiile personale ale membrilor săi.
   (3) Membrii Organizaţiei nu răspund cu bunurile personale pentru obligaţiile care revin Organizaţiei.

CAPITOLUL VII
Modificări ale statutului
   Art. 84. - Adunarea generală poate face amendamente şi adăugiri la statut, pe baza votului afirmativ şi
deschis a cel puţin două treimi din numărul total al membrilor.
   Art. 85. - Amendamentele şi adăugirile vor fi înaintate organelor competente, potrivit legii.

CAPITOLUL VIII
 Dispoziţii finale

   Art. 86. - În cazul încetării activităţii Organizaţiei, patrimoniul va fi folosit în conformitate cu rezoluţia
adoptată de Adunarea generală şi cu acordul Corpului de guvernare.
   Art. 87. - Prevederile prezentului statut se completează cu cele ale legislaţiei în vigoare.

Asociaţii religioase care funcţionează pe teritoriul României

 În conformitate cu prevederile Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasa şi regimul general al
cultelor, art. 40-48, a apărut o nouă structură religioasă cu personalitate juridică, „asociaţia religioasă”.
Asociaţia religioasă este o persoană juridică alcătuită din cel puţin 300 de membri, cetăţeni români cu
domiciliul în România, care se asociază în vederea manifestării unei credinţe religioase. Pentru înfiinţarea
unei asociaţii religioase, prin decizia instanţei de judecată, este necesar avizul consultativ al Secretariatului
de Stat poentru Culte. În vederea obţinerii acestui aviz, asociaţia interesată va depune o cerere la minister
însoţită de documentaţia prevăzută la art. 41 alin (2) lit. a-c din Legea nr. 489/2006 şi în Ordinul M.C.C. nr.
2274/ 17.05.2007 privind aprobarea procedurii de acordare a avizului consultativ de către Ministerul
Culturii şi Cultelor pentru înfiinţarea asociaţiilor religioase sau, după caz, pentru dobândirea statutului de
asociaţie religioasă de către asociaţiile existente. Pot depune cereri de obţinere a avizului consultativ atât
asociaţii înfiinţate pe baza O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cât şi asociaţii nou constituite;
în ambele cazuri, acestea trebuie să facă dovada celor 300 de membri, cetăţeni români sau rezidenţi în
România. În activitatea lor asociaţiile religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării  şi să nu
aducă atingere securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice, precum şi drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului.

Până în prezent au primit aviz consultativ pentru înfiinţarea/transformarea în asociaţie religioasă

următoarele asociaţii:

  1. Asociaţia Religioasă Societatea Creştinilor Nouapostolici România

 Societatea Creştinilor Nouapostolici – România (S.C.N.A.R.) are sediul în Bucureşti, str. Romulus nr. 67,
sect. 3. În conformitate cu prevederile art. 41 alin. (2) lit. d) şi art. 47 alin (1) din Legea nr.489/2006 privind
libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, Ministerul Culturii şi Cultelor a avizat dobândirea
statutului de asociaţie religioasă de către Societatea Creştinilor Nouapostolici – România, aviz nr.
1/30.03.2007.

 2. Asociaţia Religioasă Nazarineană

 Asociaţia Religioasă Nazarineană are sediul central în Arad. În conformitate cu prevederile art. 41 alin. (2)
lit. d) şi art. 47 alin (1) din Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor,
Ministerul Culturii şi Cultelor a avizat dobândirea statutului de asociaţie religioasă de către Asociaţia
Religioasă Nazarineană, aviz  nr. 2/23.04.2007.

 3. Asociaţia Adunările lui Dumnezeu din România

Asociaţia “Adunările lui Dumnezeu din România” are sediul in Bucureşti, str. Răsăritului nr. 59, sector 6.
În conformitate cu prevederile art. 41 alin. (2) lit. d) şi art. 47 alin (1) din Legea nr.489/2006 privind
libertatea religioasă si regimul general al cultelor, Ministerul Culturii şi Cultelor a avizat dobândirea
statutului de asociaţie religioasă de către Asociaţia “Adunările lui Dumnezeu din România”, aviz  nr.
3/17.09.2007.

 4. Asociaţia Religioasă Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România

Asociatia Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România are sediul la Mănăstirea Slătioara, com.Râşca, jud.
Suceava. În conformitate cu prevederile art. 41 alin. (2) lit. d) şi art. 47 alin (1) din Legea nr.489/2006
privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, Ministerul Culturii şi Cultelor a avizat
dobândirea statutului de asociaţie religioasă de către Asociaţia „Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din
România”, aviz  nr. 4/19.11.2007.

 5. Asociaţia Religioasă a Adventiştilor de Ziua a Şaptea – Mişcarea de Reformă

 Asociatia Adventiştilor  de Ziua a Şaptea-Mişcarea de Reformă are sediul central în mun. Făgăraş, str.
Negoiu nr. 24, jud. Braşov.  În conformitate cu prevederile art. 41 alin. (2) lit. d) şi art. 47 alin (1) din
Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, Ministerul Culturii şi Cultelor
a avizat dobândirea statutului de asociaţie religioasă de către Asociaţia Adventiştilor de Ziua a Şaptea –
Mişcarea de Reformă, aviz  nr. 5/19.11.2007.

 6. Asociaţia Religioasă Centrul Creştin Aletheia

Centrul Creştin Aletheia are sediul in Timişoara. Ministerul Culturii şi Cultelor a acordat aviz consultativ
pentru dobândirea statutului de asociaţie religioasă de către Asociaţia Centrul Creştin Aletheia, în
conformitate cu prevederile art. 41. (2) lit. d) şi art. 47 alin (1) din Legea  nr. 489/2006 privind libertatea
religioasă şi regimul general al cultelor, aviz  nr. 6/04.12.2007.

7. Asociaţia Religioasă Centrul Creştin Metanoia

Asociaţia Centrul Creştin Metanoia are sediul în Timişoara, str. Munteniei nr. 30, jud. Timiş. Ministerul
Culturii şi Cultelor a acordat aviz consultativ pentru  dobândirea statutului de asociaţie religioasă de către
Asociaţia Centrul Creştin Metanoia, în conformitate cu prevederile art. 41. (2) lit. d) şi art. 47 alin (1) din
Legea  nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, aviz  nr. 7/04.12.2007.

8.Asociaţia Religioasă Comunităţile Credinţei din România

Asociaţia Comunităţilor Credinţei din România are sediul în mun. Târgu Mureş, str.Azurului, nr. 4, jud
Mureş. În conformitate cu prevederile art. 41 alin. (2) lit. d) si art. 47 alin (1) din Legea nr.489/2006 privind
libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, Ministerul Culturii şi Cultelor a acordat aviz consultativ
pentru dobândirea statutului de asociaţie religioasă de către Asociaţia Comunităţilor Credinţei din România,
aviz  nr. 8/19.12.2007.

9. Asociaţia Religioasă Creştină a Ţiganilor "Betesda"

Asociaţia Creştină a Romilor “Betesda” are sediul în mun. Târgu Mureş, str. Oltului nr. 2, jud. Mureş. În
conformitate cu prevederile art. 41 alin. (2)  din Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul
general al cultelor, Ministerul Culturii şi Cultelor  a acordat aviz consultativ pentru dobândirea statutului de
asociaţie religioasă de către Asociaţia Creştină a Romilor “Betesda”, aviz nr. 9/21.05.2008.

10. Asociaţia Religioasă Apostolică Filadelfia

Asociaţia Religioasă Apostolică Filadelfia are sediul în localitatea Pâncota, strada Soarelui, nr. 47, jud.
Arad. În conformitate cu prevederile art. 41 alin. (2)  din Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi
regimul general al cultelor, Ministerul Culturii şi Cultelor  a acordat aviz consultativ pentru dobândirea
statutului de asociaţie religioasă de către Asociaţia Religioasă Apostolică Filadelfia, aviz nr. 10/16.06.2008.

11. Asociaţia Religioasă ''Centrul Creştin Speranţa Vieţii România''

Asociaţia Religioasă " Centrul Creştin Speranţa Vieţii  România" are sediul in Târgoviste, str. Poet Grigore
Alexandrescu nr.23,  jud. Dâmboviţa. În conformitate cu prevederile art. 41 alin. (2)  din Legea
nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, Ministerul Culturii, Cultelor şi
Patrimoniului Naţional a acordat aviz consultativ pentru dobândirea statutului de asociaţie religioasă de
către Asociaţia  Religioasă " Centrul Creştin Speranţa Vieţii ”, aviz nr. 11/30.10.2009. 

 12. Asociaţia Religioasă Apostolică "Templul Lui Dumnezeu" 

 Asociatia Religioasa Apostolica "Templul Lui Dumnezeu" are sediul in  Târnăveni, str. Victoriei, nr.51, 
jud. Mureş. În conformitate cu prevederile art. 41 alin. (2)  din Legea nr.489/2006 privind libertatea
religioasă şi regimul general al cultelor, Secretariatul de Stat pentru Culte  a emis avizul consultativ pentru
înfiinţarea acestei asociaţii ca asociaţie religioasă , aviz  nr. 12/29.01.2010.  

13. Asociaţia Religioasă  Creştină "Emanuel" 

Asociaţia Religioasă Creştină "Emanuel" are sediul in  com. Deda,  nr.352,  jud. Mureş. În conformitate cu
prevederile art. 41 alin. (2)  din Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al
cultelor, Secretariatul de Stat pentru Culte  a emis avizul consultativ pentru înfiinţarea acestei asociaţii ca
asociaţie religioasă , aviz  nr. 13/06.04.2010. 
 14. Asociaţia Religioasă a Comunităţilor Baha'i din România

Asociaţia Comunităţilor Baha'i din România are sediul în municipiul Bucureşti, bd. Magheru nr. 27, ap. 24,
et. 3, sector 1. În conformitate cu prevederile art. 41 alin. (2)  din Legea nr.489/2006 privind libertatea
religioasă şi regimul general al cultelor, Secretariatul de Stat pentru Culte  a emis avizul consultativ pentru
înfiinţarea acestei asociaţii ca asociaţie religioasă , aviz  nr. 13b/20.05.2010. 

15.  Asociaţia Religioasă "Centrul Creştin Timişoara'

 Asociaţia Religioasă "Centrul Creştin Timişoara", cu sediul in Timişoara, str. Calea Aradului, nr.15A,

jud.Timiş, a dobândit statutul de asociatie religioasa in conformitate cu art. 47 din Legea 489/2006 privind
libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin hotărârea judecătorească nr.174/20.04.2007,
pronunţată de Judecătoria Timişoara.   

16.  Asociaţia Religioasă Biserica Creştină Penticostală"Evanghelia" 

 Asociaţia Religioasă Biserica Creştină Penticostală "Evanghelia" are sediul in  Bucuresti, str. Comşeşti, 
nr.5,  sect.5. În conformitate cu prevederile art. 41 alin. (2)  din Legea nr.489/2006 privind libertatea
religioasă şi regimul general al cultelor, Secretariatul de Stat pentru Culte  a emis avizul consultativ pentru
înfiinţarea acestei asociaţii ca asociaţie religioasă, aviz  nr. 15/16.09.2010.    

17. Asociaţia Creştin Ecumenică

 Asociaţia Creştin Ecumenică are sediul în Scorniceşti, bd.Muncii, nr.1, jud.Olt. În conformitate cu
prevederile art. 41 alin. (2)  din Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al
cultelor, Secretariatul de Stat pentru Culte  a emis avizul consultativ pentru dobândirea statutului de
asociaţie religioasă de către Asociaţia Creştin Ecumenică, aviz nr.16/10.12.2010.

18. Asociaţia Religioasă Apostolică '' Cetatea Sionului"

 Asociaţia Religioasă Apostolică '' Cetatea Sionului" are sediul in mun. Târgu Mureş, str. Piaţa Gării, nr. 1,
ap. 3, jud. Mureş.In  În conformitate cu prevederile art. 41 alin. (2)  din Legea nr.489/2006 privind
libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, Secretariatul de Stat pentru Culte  a emis avizul
consultativ pentru înfiinţarea acestei asociaţii ca asociaţie religioasă, aviz  nr. 17/10.05.2011. 

19. Asociația Biserica Apostolică a Credinței în Isus Hristos IAFCJ

  Asociația Biserica Apostolică a Credinței în Isus Hristos IAFCJ are sediul în Alba Iulia, str. Marcus
Aurelius nr. 70, etaj 1, județul Alba. În conformitate cu prevederile art. 41 alin (2) din Legea nr. 489/2006
privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, Secretariatul de Stat pentru Culte a emis avizul
consultativ pentru dobândirea statutului de asociație religioasă de către  Asociația Biserica Apostolică a
Credinței în Isus Hristos IAFCJ, aviz nr.18 / 05.03.2013.