LEGISLAȚIA DIN ROMÂNIA PRIVIND VIAȚA

RELIGIOASĂ

— CONSTITUȚIA

— TRATATE INTERNAȚIONALE

— LEGISLAȚIA PRIVIND VIAȚA RELIGIOASĂ

 Dreptul internaţional şi dreptul
intern
— ARTICOLUL 11
(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi
cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la
care este parte.(2) Tratatele ratificate de Parlament,
potrivit legii, fac parte din dreptul intern.

— (3) În cazul în care un tratat la care România urmează

să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei,
ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea
Constituţiei.
— ARTICOLUL 20
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi
libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în
concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care
România este parte.(2) Dacă există neconcordanţe între
pactele şi tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care România este parte, şi
legile interne, au prioritate reglementările
internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia
sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.
 CONSTITUȚIA ROMÂNIEI
LIBERTATEA CONȘTIINȚEI
— ARTICOLUL 29
(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase
nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o
opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.(2)
Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de
toleranţă şi de respect reciproc.

— (3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în

condiţiile legii.

— (4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau
acţiuni de învrăjbire religioasă.

— (5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul

acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în
penitenciare, în azile şi în orfelinate.

— (6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri,

educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.
Libertatea de exprimare
— ARTICOLUL 30
(1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau
a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin
viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin
alte mijloace de comunicare în public, sunt
inviolabile.(2) Cenzura de orice fel este interzisă.
 DREPTUL LA ÎNVĂȚĂTURĂ
ARTICOLUL 32

— (7) Statul asigură libertatea învăţământului religios,

potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. În şcolile de
stat, învăţământul religios este organizat şi garantat
prin lege.
a. Legislaţia actuală privind libertatea religioasă şi regimul
cultelor religioase

- în prezent, în România, cadrul juridic al libertăţii religioase şi

regimul general al cultelor este reglementat prin Legea nr.
489/2006, publicată în Monitorul Oficial din 8 ianuarie 2007

- Legea cuprinde 51 de articole, structurate în 4 capitole,

urmate de o anexă:
- Cap. I - Dispoziţii generale – 6 articole – cadrul legislativ general în
ceea ce priveşte libertatea religioasă şi raportul Statului cu
diferitele structuri religioase prezente pe teritoriul României
- Cap.II – consacrat Cultelor – 33 articole în 5 secţiuni diferite:
Relaţiile dintre Stat şi culte (art. 7-16), Recunoaşterea calităţii de
cult (art. 17-22), Personalul cultelor (art. 23-26), Patrimoniul
cultelor (art. 27-31) şi Învăţământul organizat de culte (art. 32-39)
- Cap.III - Asociaţiile religioase din ţara noastră – 8 articole (art. 40-
48)
- Cap. IV - Dispoziţii tranzitorii şi finale - 3 articole (art. 49-51)
- Anexă - lista celor 18 structuri religioase, care, în momentul de
faţă, posedă deja un statut de organizare recunoscut de către
autorităţile Statului român
Art 1.1. - Statul român se obligă nu doar să respecte, ci să şi
garanteze „dreptul fundamental la libertate de gândire, de
conştiinţă şi religioasă al oricărei persoane de pe teritoriul
României, potrivit Constituţiei şi tratatelor internaţionale la care
România este parte”

Þ principiul aplicării acestei legi nu este personal, ci teritorial

Art.1.2. - „nimeni nu poate fi împiedicat sau constrâns să adopte o

opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrară convingerilor
sale, şi nici nu poate fi supus vreunei discriminări, urmărit sau pus
într-o situaţie de inferioritate pentru credinţa, apartenenţa sau
neapartenenţa sa la o grupare, asociaţie religioasă sau un cult ori
pentru exercitarea, în condiţiile prevăzute de lege, a libertăţii
religioase”

-> se remarcă corespondența cu primul articol al legii comuniste

Art. 2.1. – formă de definire a libertății religioase:
„cuprinde dreptul oricărei persoane de a avea sau de a adopta o
religie, de a şi-o manifesta în mod individual sau colectiv, în
public sau în particular, prin practicile şi ritualurile specifice
cultului, inclusiv prin educaţie religioasă, precum şi libertatea de
a-şi păstra sau schimba credinţa religioasă”
Art. 2.2. – legalitatea constrângerilor religioase:
numai dacă ele „constituie măsuri necesare într-o societate
democratică pentru securitatea publică, protecţia ordinii, a
sănătăţii sau a moralei publice ori pentru protejarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului”
Art. 3.1. și 3.2. – copiii, d.p.d.v. al educației religioase:
- sub 14 ani: sub tutela părinților
- peste 14 ani: schimbarea religiei numai cu acordul copilului

- peste 16 ani: își poate alege singur religia

Art. 4-5 – libertatea de inter-relaționare religioasă (art.5 - un
element de noutate al acestei legi):
- patru nivele de exerciţiu a libertăţii religioase: persoană,
grupare religioasă, asociaţie religioasă, cult
- structurile religioase:- cu personalitate juridică: cultele şi
asociaţiile religioase
- fără personalitate juridică:
grupările religioase
- fiecare comunitate religioasă îşi alege liber propria
structură asociaţională

- „este interzisă obligarea persoanelor să-şi menţioneze

religia, în orice relaţie cu autorităţile publice sau cu
persoanele juridice de drept privat” (art. 5.6.)
Art. 6 – definiri grupare religioasă, asociație religioasă, cult -
singura noutate terminologică = gruparea religioasă:

— „forma de asociere fără personalitate juridică a unor persoane

fizice care, fără nici o procedură prealabilă şi în mod liber,
adoptă, împărtăşesc şi practică o credinţă religioasă” (art. 6.1)
b. Grupările religioase, asociaţiile religioase şi cultele
recunoscute în România

- grupările religioase
- legea nu ne spune decât că sunt forme de asociere fără
personalitate juridică a unor persoane fizice care, fără nici
o procedură prealabilă şi în mod liber, adoptă, împărtăşesc
şi practică o credinţă religioasă (art. 6.1)

- asociaţiile religioase
- sunt persoane juridice, înscrise în Registrul asociațiilor
religioase, alcătuite din cel puţin 300 de persoane, cetăţeni
români sau rezidenţi în România, ce se asociază în vederea
manifestării unei credinţe religioase (art. 40.1)
- la înscrierea în Registrul asociațiilor religioase, se depune
la dosar mărturisirea de credință în baza căreia s-a obținut
avizul Ministerului Culturii și Cultelor; celelalte proceduri,
drepturi și obligații sunt similare unui ONG obișnuit
 - pot solicita recunoaşterea calităţii de cult, prin formularea unei cereri
către Secretariatul de Stat pentru Culte, cu îndeplinirea unor condiții:

Procedura recunoașterii calității de cult

- acte necesare:
— – dovada constituirii legale şi a funcţionării neîntrerupte pe teritoriul României ca
asociaţie religioasă de minim 12 ani (art. 18.a);
— – listele, în original, cu semnăturile unui număr de membri, cetăţeni români cu
domiciliul în România, cel puţin egal cu 0,1% din populaţia României, conform
ultimului recensământ (art. 18.b);
— – mărturisirea de credinţă proprie (art. 18.c);
— – statutul de organizare şi funcţionare (art. 18.c)
- după un termen de 60 de zile de la depunerea cererii de către asociaţia religioasă,
Secretariatul de Stat pentru Culte are obligaţia de a înainta Guvernului documentaţia
de recunoaştere a calităţii de cult împreună cu avizul său consultativ (art. 19.a)
- după alte 60 de zile, Guvernul publică în Monitorul Oficial o H.G. de recunoaștere sau
respingere (motivată)
- odată cu intrarea în vigoare a H.G. pentru recunoaşterea sa, cultul beneficiază de
toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege
- În cazul în care, un cult, prin activitatea sa, aduce atingeri grave securităţii publice,
ordinii, sănătăţii sau moralei publice ori drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului, Guvernul, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Culte, îi poate
retrage acestuia, prin hotărâre, calitatea de cult recunoscut (art. 21)
Þasociaţiile religioase ce obţin recunoaşterea calităţii de
cult, devin culte recunoscute, beneficiind astfel de
statutul de „persoană juridică de utilitate publică” (art.
8.1), şi având totodată dreptul de a se organiza „în mod
autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice”
(art. 8.1) -> autonomia cultelor reprezintă garanţia clară
a aplicării principiului separaţiei dintre Stat şi Biserică

Þtoate cultele recunoscute în România beneficiază de

acelaşi regim juridic, fiind egale în faţa legii şi a
autorităţilor publice, iar Statul român se obligă de a nu
promova sau favoriza acordarea de privilegii, şi nici de a
crea discriminări faţă de vreun cult recunoscut (art. 9.2);
legea precizează că „în România nu există religie de stat”,
şi că „statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă
sau ideologie atee” (art. 9.1)
noua lege afirmă în mod evident neutralitatea statului român în raport
cu toate cultele recunoscute, respectând astfel prevederile articolului
29 din Constituţia României

- Neutralitatea nu înseamnă excludere.

- legea prevede:
- autorităţile publice române să colaboreze cu cultele recunoscute în domeniile
de interes comun, şi chiar să sprijine activităţile acestora (art. 9.3)
- autorităţile publice centrale, pentru domeniile de interes comun, au dreptul
de a încheia cu cultele recunoscute parteneriate şi acorduri, care vor fi supuse
aprobării prin lege (art. 9.5)
- Statul român recunoaşte acestora „rolul spiritual, educaţional, social-caritabil,
cultural şi de parteneriat social, precum şi statutul lor de factori ai păcii
sociale” (art. 7.1)
- noutate legislativă: cultele recunoscute din România devin „parteneri sociali”,
beneficiind în acelaşi timp şi de statutul de „factori ai păcii sociale”
- „Statul român recunoaşte rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi al
celorlalte biserici şi culte recunoscute în istoria naţională a României şi în
viaţa societăţii româneşti” (art. 7.2).
Din punct de vedere financiar, cultele recunoscute din România beneficiază de
sprijin din partea Statului român, care prin lege se obligă să:
– contribuie semnificativ la salariile clerului / personalului de cult (art. 10.4);
— – acorde subvenţii pentru restaurarea lăcaşelor de cult sau pentru construirea
unora noi (art. 10.6);
— – integreze învăţământul religios sistemului de învăţământ public (art. 32-39);
— – faciliteze şi să susţină asistenţa religioasă în instituţiile publice (art. 10. 8);
— – acorde cultelor recunoscute diverse facilităţi fiscale (art. 11);
— – promoveze sprijinul acordat de cetăţeni cultelor, prin deduceri din impozitul
pe venit (art. 10.3.);
— – încurajeze sponsorizările către culte (art. 10.3);
— – sprijine activitatea cultelor recunoscute şi în calitate de furnizori de servicii
sociale (art. 10.7);
— – recunoască dreptul de a avea şi de a dobândi, în proprietate sau în
administrare, bunuri imobile şi imobile (art. 27.1);
— – acorde unităţilor locale ale cultelor recunoscute dreptul de a avea şi de a
întreţine, singure sau în asociere cu alte culte, cimitire confesionale (art. 28.1);
— – acorde cultelor recunoscute dreptul exclusiv de a produce şi de a valorifica
obiectele şi bunurile necesare activităţii de cult (art. 29.1).
Patrimoniul cultelor recunoscute:

legea specifică limpede că, deşi „bunurile sacre, respectiv cele afectate
direct şi exclusiv cultului, […] sunt insesizabile şi imprescriptibile şi pot
fi înstrăinate doar în condiţiile statutare specifice fiecărui cult” (art.
27.2), nu se împiedică cu nimic „redobândirea bunurilor sacre
confiscate în mod abuziv de către stat în perioada 1940-1989, precum şi
a celor preluate fără titlu” (art. 27.3)

Reglementarea statutului cimitirelor (art. 28):

- în România, „autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de

a înfiinţa cimitire comunale şi orăşeneşti în fiecare localitate” (art.
28.4), iar respectivele cimitire „se organizează astfel încât să aibă
sectoare corespunzătoare pentru fiecare cult recunoscut, la cererea
cultelor ce funcţionează în localitatea respectivă” (art. 28.5)
- pentru localităţile unde „nu există cimitire comunale şi unele culte
nu au cimitire proprii”, legea prevede ca persoanele decedate care
aparţineau cultelor respective să fie înhumate „potrivit ritului propriu,
în cimitirele existente în funcţiune” (art. 28.2), cu două excepţii:
cimitirele aparţinând cultelor mozaic şi musulman (art. 28.3); textul de
lege nu conţine, însă, şi motivele acestor excepţii
 În ultimul capitol, Dispoziţii tranzitorii şi finale, se precizează că „la
data intrării în vigoare a prezentei legi, în România, funcţionează 18
culte recunoscute” (art. 49.1). Conform Anexei acestea sunt
următoarele:
1. Biserica Ortodoxă Română
2. Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara
3. Biserica Romano-Catolică
4. Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică
5. Arhiepiscopia Bisericii Armene
6. Biserica Creştină Rusă de Rit Vechi din România
7. Biserica Reformată din România
8. Biserica Evanghelică C.A. din România
9. Biserica Evanghelică Luterană din România
10. Biserica Unitariană din Transilvania
11. Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România
12. Biserica Creştină după Evanghelie din România – Uniunea Bisericilor
Creştine după Evanghelie din România
13. Biserica Evanghelică Română
14. 14. Uniunea Penticostală – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din
România
15. Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea din România
16. Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România
17. Cultul Musulman
18. Organizaţia Religioasă Martorii lui Iehova
— Art. 50:
— modificarea sau completarea prezentei legise poate face doar „cu
consultarea prealabilă a cultelor recunoscute şi cu respectarea
normelor legale privind transparenţa decizională” (art. 50.1)
— „reprezentanţii cultelor religioase au dreptul de a participa ca
invitaţi la dezbaterea în Parlament şi în comisiile acestuia a
proiectelor de acte normative privitoare la viaţa religioasă, la
activitatea cultelor, de educaţie şi de învăţământ confesional, de
asistenţă socială şi de patrimoniu naţional privind cultele” (art.
50.2)
c. Biserica Ortodoxă Română şi Legea nr. 489/2006

Art. 7.2.

„Statul român recunoaşte rolul important al Bisericii Ortodoxe

Române [...] în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii
româneşti”
- simpla menţionare a numelui Bisericii Ortodoxe Române în textul legii nu oferă
acesteia nici un privilegiu şi, în consecinţă, nu se poate discuta despre o favorizare
a ortodocşilor sau de instituirea unui regim de parțial establishment

- Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe

Române (aprobat de Sfântul Sinod și recunoscut de Guvernul României prin H.G.
53/16.01.2008):
- specific: accentuarea legăturii dintre libertate şi responsabilitate
- sinodalitatea este intensificată prin accentuarea responsabilităţilor
Sfântului Sinod, a Sinodului Permanent şi a Sinoadelor mitropolitane,
şi prin promovarea cooperării dintre cler şi mireni în Adunarea
Naţională Bisericească, în Adunările eparhiale, precum şi în cadrul
organismelor de conducere ale parohiei