DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI

PREAMBUL

Considerând că recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei

umane şi a drepturilor lor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii,
dreptăţii şi păcii în lume,
Considerând că ignorarea şi dispreţuirea drepturilor omului au condus la acte
de barbarie care revoltă conştiinţa omenirii şi că făurirea unei lumi în care fiinţele
umane vor beneficia de libertatea cuvântului şi a convingerilor, eliberate de teroare şi
de mizerie, a fost proclamată drept cea mai înaltă aspiraţie a omului,
Considerând că este esenţial ca drepturile omului să fie protejate de un sistem
de drept pentru ca omul să nu fie constrâns, ca mijloc suprem, la revoltă împotriva
tiraniei şi a asupririi,
Considerând că este esenţial să fie încurajată dezvoltarea relaţiilor prieteneşti
între naţiuni,
Considerând că în Cartă popoarele Naţiunilor Unite au proclamat din nou
credinţa lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi în valoarea
persoanei umane, în egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi femeilor şi că s-au hotărât să
favorizeze progresul social şi să instaureze condiţii mai bune de viaţă în cadrul unei
libertăţi mai mari,
Considerând că statele membre s-au angajat să promoveze, în cooperare cu
Organizaţia Naţiunilor Unite, respectul universal şi efectiv al drepturilor omului şi al
libertăţilor fundamentale,
Considerând că o concepţie comună despre aceste drepturi şi libertăţi este de
cea mai mare importanţă pentru realizarea deplină a acestui angajament,
Adunarea Generală,
Proclamă prezenta Declaraţie Universală a Drepturilor Omului ca ideal comun
către care trebuie să tindă popoarele şi toate naţiunile pentru ca toate persoanele şi
toate organele societăţii, având în vedere permanent această Declaraţie, să se
străduiască, prin învăţătură şi educaţie, să dezvolte respectul pentru aceste drepturi şi
libertăţi şi să asigure, prin măsuri progresive de ordin naţional şi internaţional,
recunoaşterea şi aplicarea lor universală şi efectivă atât în cadrul statelor membre
înseşi cât şi în teritoriile aflate sub jurisdicţia lor.

ARTICOLUL 1
Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt
înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de celelalte în
spiritul fraternităţii.
ARTICOLUL 2
1. Fiecare se poate prevala de toate drepturile şi de toate libertăţile proclamate
în prezenta Declaraţie, fără nici o deosebire, în special de rasă, de culoare, de sex, de
Adoptată şi proclamată de Adunarea generală a O.N.U prin Rezoluţia 217 A
(III) din 10 decembrie 1948.
România a semnat Declaraţia la 14 decembrie 1955 când prin R 955 (X) a
Adunării generale a ONU, a fost admisă în rândurile statelor membre.limbă, de religie,
de opinie politică sau de orice altă opinie, de origine naţională sau socială, de avere, de
naştere sau decurgând din orice altă situaţie.
2. Pe lângă acesta, nu se va face nici o deosebire bazată pe statutul politic,
juridic sau internaţional al ţării sau al teritoriului de care aparţine o persoană, fie
această ţară sau teritoriu independente, sub tutelă, neautonome sau supuse unei
limitări oarecare a suveranităţii.
ARTICOLUL 3
Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea sa.
ARTICOLUL 4
Nimeni nu va fi ţinut în sclavie, nici în robie; sclavia şi traficul cu sclavi sunt
interzise sub toate formele lor.
ARTICOLUL 5
Nimeni nu va fi supus la tortură, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane
sau degradante.
ARTICOLUL 6
Fiecare are dreptul să i se recunoască personalitatea sa juridică, oriunde s-ar
afla.
ARTICOLUL 7
Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fără deosebire la o protecţie
egală a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei
discriminări care ar încălca prezenta Declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o
astfel de discriminare.
ARTICOLUL 8
Orice persoană are dreptul să se adreseze în mod efectiv instanţelor judiciare
competente împotriva actelor care violează drepturile fundamentale ce îi sunt
recunoscute prin constituţie sau prin lege.
ARTICOLUL 9
Nimeni nu poate fi arestat, deţinut sau exilat în mod arbitrar.
ARTICOLUL 10
Orice persoană are dreptul, în deplină egalitate, să fie ascultată în mod
echitabil şi public de un tribunal independent şi imparţial, care va hotărî fie asupra
drepturilor şi obligaţiilor sale, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală
îndreptată împotriva ei.
ARTICOLUL 11
1. Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când
vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal în cursul unui proces public în cadrul căruia i
s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale.
2. Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul în
care au fost comise, nu constituiau un act delictuos potrivit dreptului naţional sau
internaţional. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât aceea care
era aplicabilă în momentul în care a fost comis actul delictuos.
ARTICOLUL 12
Nimeni nu va fi obiectul unor imixtiuni arbitrare în viaţa sa particulară, în
familia sa, în domiciliul său ori în corespondenţă, nici al unor atingeri ale onoarei sau
reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor astfel de
imixtiuni sau atingeri.
ARTICOLUL 13
1. Orice persoană are dreptul să circule liber şi să-şi aleagă reşedinţa în
interiorul unui stat.
2. Orice persoană are dreptul să părăsească orice ţară, inclusiv ţara sa, şi de a
reveni în ţara sa.
ARTICOLUL 14
1. În cazul persecuţiei, orice persoană are dreptul să caute azil şi să beneficieze
de azil în alte ţări.
2. Acest drept nu poate fi invocat în cazul unor urmăriri penale bazate pe
comiterea unei crime de drept comun sau pe acţiuni contrare scopurilor şi principiilor
Naţiunilor Unite.
ARTICOLUL 15
1. Orice individ are dreptul la o cetăţenie.
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetăţenia sa nici de dreptul de
a-şi schimba cetăţenia.
ARTICOLUL 16
1. Cu începere de la vârsta nubilă, bărbatul şi femeia fără nici o restricţie în
privinţa rasei, cetăţeniei sau religiei, au dreptul să se căsătorească şi să întemeieze o
familie. Ei au drepturi egale la încheierea căsătoriei, în decursul căsătoriei şi la
desfacerea ei.
2. Căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimţământul liber şi deplin al
viitorilor soţi.
3. Familia este elementul natural şi fundamental al societăţii şi are dreptul la
ocrotire din partea societăţii şi a statului.
ARTICOLUL 17
1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură cât şi în asociere cu
alţii.
2. Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.
ARTICOLUL 18
Orice persoană are dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei; acest
drept implică libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile precum şi libertatea
de a-şi manifesta religia sau convingerile sale, individual sau în colectiv, atât în public
cât şi privat, prin învăţământ, practici, cult şi îndeplinirea de rituri.
ARTICOLUL 19
Orice individ are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare, ceea ce
implică dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale şi acela de a căuta, de a primi şi
de a răspândi, fără consideraţii de frontieră, informaţii şi idei prin orice mijloc de
exprimare.
ARTICOLUL 20
1. Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire şi de asociere paşnică.
2. Nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie.
ARTICOLUL 21
1. Orice persoană are dreptul să participe la conducerea treburilor publice ale
ţării sale, fie direct, fie prin intermediul unor reprezentanţi liber aleşi.
2. Orice persoană are dreptul de acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile
publice ale ţării sale.
 3. Voinţa poporului este baza puterii de stat, această voinţă trebuie să fie
exprimată prin alegeri oneste care trebuie să aibă loc periodic, prin sufragiu universal
egal şi prin vot secret sau după o procedură echivalentă care să asigure libertatea
votului.
ARTICOLUL 22
Orice persoană, în calitate de membru al societăţii, are dreptul la securitate
socială; ea este îndreptăţită să obţină satisfacerea drepturilor economice, sociale şi
culturale indispensabile pentru demnitatea şi libera dezvoltare a personaliţării sale,
prin efort naţional şi cooperare internaţională, ţinându-se seama de organizarea şi de
resursele fiecărei ţări.
ARTICOLUL 23
1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii
echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotire împotriva şomajului.
2. Toţi oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru
muncă egală.
3. Orice om care munceşte are dreptul la o remuneraţie echitabilă şi
satisfăcătoare care să-i asigure lui precum şi familiei sale o existenţă conformă cu
demnitatea umană şi completată, dacă este cazul, cu alte mijloace de protecţie socială.
4. Orice persoană are dreptul să întemeieze cu alte persoane sindicate şi de a se
afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.
ARTICOLUL 24
Orice persoană are dreptul la odihnă şi la timp liber şi îndeosebi la o limitare
rezonabilă a timpului de muncă, precum şi la concedii periodice plătite.
ARTICOLUL 25
1. Orice persoană are dreptul la un nivel de viaţă corespunzător asigurării
sănătăţii sale, bunăstării proprii şi a familiei, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea,
locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare, are dreptul la
asigurare în caz de şomaj, de boală, de invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în alte
cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă ca urmare a unor împrejurări
independente de voinţa sa.
2. Mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire speciale. Toţi copiii,
indiferent dacă s-au născut în cadrul sau în afara căsătoriei, se bucură de aceeaşi
ocrotire socială.
ARTICOLUL 26
1. Orice persoană are dreptul la educaţie. Educaţia trebuie să fie gratuită, cel
puţin în ce priveşte învăţământul elementar şi de bază. Învăţământul elementar este
obligatoriu. Învăţământul tehnic şi profesional trebuie să fie accesibil tuturor; accesul
la studii superioare trebuie să fie deschis tuturor pe baza deplinei egalităţi, în funcţie
de merit.
2. Educaţia trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalităţii umane şi
întărirea respectului pentru drepturile omului şi pentru libertăţile fundamentale. Ea
trebuie să stimuleze înţelegerea, toleranţa şi prietenia între toate popoarele şi între
toate grupurile rasiale sau religioase, precum şi dezvoltarea activităţii Organizaţiei
Naţiunilor Unite pentru menţinerea păcii.
3. Părinţii au, cu prioritate, dreptul să aleagă felul educaţiei care urmează să fie
dată copiilor lor.
ARTICOLUL 27
1. Orice persoană are dreptul să ia parte în mod liber la viaţa culturală a
colectivităţii, să se bucure de arte şi să participe la progresul ştiinţific şi la binefacerile
care rezultă din acesta.
2. Fiecare are dreptul la protecţia intereselor morale şi materiale care decurg
din orice operă ştiinţifică, literară sau artistică al cărei autor este.
ARTICOLUL 28
Fiecare persoană are dreptul să beneficieze, pe plan social şi internaţional, de
existenţa unei ordini care să permită ca drepturile şi libertăţile enunţate în prezenta
Declaraţie să-şi poată găsi o realizare deplină.
ARTICOLUL 29
1. Individul are îndatoriri faţă de colectivitate, numai în cadrul acesteia fiind
posibilă dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii sale.
2. În exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare persoană este supusă
numai îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv al asigurării recunoaşterii şi
respectului drepturilor şi libertăţilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste
ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale, într-o societate democratică.
3. Aceste drepturi şi libertăţi nu vor putea, în nici un caz, să fie exercitate
contrar scopurilor şi principiilor Organizaţiei Naţiunilor Unite.
ARTICOLUL 30
Nici o prevedere a prezentei Declaraţii nu poate fi interpretată ca implicând
pentru un stat, un grup sau persoană dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a
săvârşi vreun act care să conducă la desfiinţarea drepturilor şi libertăţilor enunţate în
prezenta Declaraţie.

Ideea drepturilor omului îşi are rădăcinile în filosofia Greciei antice şi în religie:
toţi oamenii sunt egali în faţa lui Dumnezeu. 
Dreptul natural este un drept care nu se datorează nici unei autorităţi umane,
superior drepturilor (pozitive) stabilite de oameni şi care le legitimează pe acestea.
Dreptul natural este obligatoriu pentru toate instanţele statului şi pentru toţi oamenii.

Dreptul natural Pozitivismul

Există un drept natural superior, mereu Drept care derivă din norme positive,
valabil, deasupra oricăror norme pozitive. indiferent de conţinutul acestora.
Teoria clasică a dreptului natural consideră Pozitivismul consideră forma legilor
conţinuturile legale ca fiind absolute. absolută.
"Există principii care sunt mai puternice
decât orice altă dispoziţie legală. Dacă o
lege vine să contrazică aceste principii, ea
este considerată invalidă. Aceste principii
poartă numele de drepturi naturale sau
drepturi raţionale. Cu siguranţă că şi în
jurul lor planează unele îndoieli, totuşi
secolele care au trecut peste ele au
conturat o componentă stabilă, reunindu-le
în aşa-numitele Declaraţii ale Drepturilor
Omului şi Cetăţenilor"
[Gustav Radbruch, Rechtsphilosophie,
1950]
Judecătorul dispune are autoritatea
necesară de a trece judecăţile sale
raţionale înaintea legilor scrise.
Pericole: instabilitate legală, abuzuri
Politica are dreptul să stabilească
conţinuturile legale.
"Trebuie să recunoaştem caracterul
obligatoriu al tuturor legilor, indiferent cum
ar fi aceste legi, atâta vreme cât ele sunt
produse corect din punct de vedere
formal."
[Karl Bergbohm, Jurisprudenz und
Rechtsphilosophie, 1892]
"Adevărul este că puterea juridică poate
impune orice legi doreşte."
[Felix Somló, Juristische Grundlehre, 1927]
Judecătorul este legat de legile emise de
stat.
Pericole: Legile "nedrepte" ale unui dictator
sunt aplicate la literă.
 Rădăcinile filosofice
În filosofia grecească antică de acum mai bine de 2000 s-a dezvoltat ideea
egalităţii tuturor oamenilor, ideea dreptului natural de care beneficiază toţi
oamenii. La începuturile creştinătăţii, la fel şi în alte religii, această tradiţie a
dreptului natural a cunoscut o dezvoltare deosebită: toţi oamenii au fost creaţi de
Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa. Aceste convingeri se află la baza
drepturilor omului, chiar dacă atunci când au fost formulate nu aveau prea mult
de-a face cu realitatea politică. Acestea erau mai degrabă consideraţii de ordin
filosofic, cu pretenţii universaliste ce-i drept, dar care nu au reuşit să penetreze
lumea politicii şi a dreptului decât odată cu debutul epocii moderne.

De o importanţă majoră în acest sens a fost filosofia modernă a dreptului

natural şi mai ales filosoful englez John Locke. Opera sa a constituit momentul
decisiv pentru impunerea drepturilor inalienabile ale omului:

„The State of Nature has a Law of Nature to govern it, which obliges
everyone: And Reason, which is that Law, teaches all Mankind, who will but
consult it, that being all equal and independent, no one ought to harm another in
his Life, Health, Liberty and Possessions."

Anglia a fost una dintre primele state care au aplicat aceste principii. Încă
din „Magna Charta Libertatum" din 1215, regelui i-au fost retrase anumite
privilegii, „Petition of Rights" din 1628 prevedea intangibilitatea cetăţeanului,
iar documentele „Habeas Corpus" din 1679 au reprezentat un moment de
răscruce în ceea ce priveşte ancorarea drepturilor omului în dreptul statal mai
concret. Aceste documente protejau cetăţenii de arestările abuzive: persoanele
arestate trebuiau aduse în faţa unui judecător în cel mult douăzeci de zile.

Aceste drepturi erau valabile şi pentru coloniile engleze, aşadar şi în

Statele Unite ale Americii. Aici a fost formulat, pe timpul Războiului de
Independenţă, primul catalog de drepturi ale omului din istorie, sub influenţa
directă a ideilor exprimate de John Locke. Acest catalog se intitulula „Virginia
Bill of Rights" şi a fost redactat în anul 1776. El se numără, alături de Declaraţia
de Independenţă a aceluiaş an printre cele mai importante documente din istoria
drepturilor omului. Ambele documente vă sunt puse la dispoziţie pe acest server
şi merită să aruncaţi o privire peste ele. În „Virginia Bill of Rights" au fost
enunţate următoarele drepturi inalienabile ale omului

dreptul la viaţă, libertate şi proprietate

dreptul la liberă întrunire şi libertatea presei
dreptul la liberă migraţie şi dreptul de petiţie
dreptul la protecţie legală
dreptul de vot
 În Franţa, drepturile omului au fost - pentru prima oară pe Europa
continentală - înregistrate în Constituţie. Revoluţia Franceză din 1789 cu
sloganul său binecunoscut „liberté, égalité, fraternité" a avut consecinţe enorme.
La data de 26 august 1789 a fost adoptată „Declaraţia Drepturilor ", pe care o
puteţi găsi în colecţia noastră de documente. În aceeaşi Declaraţie se găseşte şi
încercarea patetică de a sublinia rezonanţa universală a drepturilor omului.
Aceste drepturi ale omului trebuiau să reuşească mai întâi să fie acceptate ca
drepturi fundamentale în cadrul constituţiilor naţionale, fapt care a putut fi
realizat în aproape toate statele europene pe parcursul secolului al XIX-lea.
Ideea filosofică despre drepturile omului a izbutit astfel să-şi găsească aplicare
politică şi juridică până la jumătatea secolului XX.

Acum apărea însă o altă problemă: drepturile omului trebuiau să aibă o

valabilitate universală, totuşi fixarea lor sub forma unor drepturi fundamentale
era destul de limitată de cadrul restrâns al statelor naţionale. Această problemă
trebuia rezolvată cumva - şi despre această a treia etapă vom vorbi mai jos - iar
rezolvarea s-a materializat prin încercarea de a imprima un caracter universal
aplicării politice şi juridice a drepturilor omului.

Atrocităţile petrecute în răstimpul celui de-al Doilea Război Modial i-au făcut pe
oameni să se gândească cum ar putea aplica, pe tot cuprinsul lumii, principiile
enunţate de drepturile omului. Istoria nu trebuia în nici un caz să se mai repete
vreodată. Toţi oamenii lumii trebuiau să se bucure de drepturi şi libertăţi
fundamentale. Acest lucru a constituit una dintre cele mai importante forţe
motorii care au condus la înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite. Prin aderarea
tuturor statelor la această organizaţie, drepturile omului nu mai erau claustrate la
nivelul statelor şi deveneau o problemă a comunităţii statale internaţionale.
Contractul încheiat între ţările membre, aşa numita Cartă a Naţiunilor Unite, a
fost adoptat la data de 26 iunie 1945.

Toate statele membre se obligă, conform Cartei, să colaboreze cu ONU pentru

îndeplinirea obiectivelor enunţate de aceasta (articolul 56), iar printre aceste
obiective se numără şi popularizarea drepturilor omului. În acest articol se
specifică că toţi membrii Naţiunilor Unite - astăzi aproape toate ţările lumii sunt
membre ONU - se obligă să respecte drepturile omului. Pentru a clarifica ce
înţelege prin drepturile omului, ONU a elaborat "Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului", adoptată la 10 decembrie 1948.

„Declaraţia Universală a Drepturilor Omului" se află în formă neprescurtată în

colecţia noastră de documente. Ea marchează începutul strădaniilor de
popularizare şi universalizare politică şi juridică a drepturilor omului. Această
Declaraţie doreşte să desfiinţeze barierele naţionale şi să impună aceste drepturi
la nivel universal. Mai este însă cale lungă până la realizarea acestui ideal.
Mitul peşterii – Cunoaştere şi adevăr
Mitul este o povestire dincolo de lumea profană, care pune în
legătură cele trei axe temporale: ceea ce s-a întâmplat, ceea ce se
întâmplă şi ceea ce se va întâmpla (trecut, prezent, viitor), conferindu-i
astfel un caracter durabil. Mitul peşterii este o lucrare ce a persistat în
timp, fiind universal-valabilă pentru fiecare perioadă a omenirii.
Platon rămâne în istorie, filosofie, istoria filosofiei prin ideile
promovate, încercând să dea un sens existenţei, cunoaşterii, adevărului
numai pentru cei capabili să îl înţeleagă şi să pătrundă în lumea sa
abisală.Omul a fost avid de cunoaştere dintotdeauna, iar Platon
reuşeşte să scoată în evidenţă această trăsătură a oamenilor; în
momentul în care unul din oamenii din cavernă se dezleagă, întorcând
capul spre lumină şi orbind, începe o lungă călătorie spre un adevăr
incert şi necunoscut, singurul mod de a accede la acesta fiind paşii
treptaţi ai cunoaşterii (ieşirea din obscuritate, orbirea la contactul cu
lumina, ieşirea din peşteră la lumina nopţii, cunoaşterea soarelui –
Binelui – şi a luminii sale, întoarcerea şi orbirea în peşteră,
împărtăşirea experienţei dobândite, marginalizarea şi/sau uciderea
celui care a fost mai curajos dintre toţi ceilalţi). Astfel, prin experienţă
nu ar fi posibilă cunoaşterea, căci, raportându-ne la mit, singura
experienţă de care s-ar putea folosi oamenii ar fi cea a umbrelor. Şi ce
ajutor poate oferi o realitate falsă? Cu alte cuvinte, Platon spune că toţi
trăim într-o lume mediocră, într-o lume din care nu avem scăpare prin
experienţă ci prin raţiune.Adevărul este una dintre acele valori eterne
pe care oamenii le-au căutat de-a lungul timpului, pe parcursul întregii
lor vieţi. Asemenea omului din peşteră, trebuie să se parcurgă un
traseu iniţiatic, în care fiecare etapă trebuie familiarizată, trebuie creat
un anumit câmp de cunoştinţe. La un moment dat, chiar dacă adevărul
nu este atins, fiinţa umană tinde să împărtăşească ceea ce a descoperit,
prin acest gest împlinindu-şi existenţa.Adevărul şi cunoaşterea sunt
absolute şi universale; noi suntem cei care alegem dacă facem sau nu
aceşti paşi succesivi şi daca da, pentru ce. Omul nu reuşeşte să
recunoască adevărul, mai ales în zilele noastre, când tendinţa
oamenilor este de fi egoişti, lacomi şi egocentrişti.