Sunteți pe pagina 1din 7

Universitatea Bucureşti

Facultatea de Teologie "Patriarhul Justinian"

Lumea monahilor – mijloc modern de


catehizare colectivã

Susţinãtor: Bãnuc Mihail, anul I master


Coordonator: Pr. Lect. Dr. Vasile Creţu

1
Bucuresti
2010
"Lumea monahilor"– mijloc modern de catehizare colectivã

În faţa modernismului acestei lumi, Biserica, ca organ al mântuirii, işi


actualizeazã metodele şi propune altele noi prin care cuvântul lui Dumnezeu sã ajungã cât
mai bine la credincioşi. Aşa se face cã pe langã mijloacele clasice ale catehizãrii colective
a credincioşilor, cateheza şi predica, au apãrut altele noi, pe care noi le numim moderne,
cum ar fi : televiziunea, radioul, presa scrisã şi internetul. Toate acestea folosite în scop
religios au un impact deosebit asupra credincioşilor care din pãcate nu pot participa
întotdeauna la programul catehetic desfãsurat în Bisericã. Trebuie menţionat însa cã
aceste mijloace moderne ale catehizãrii nu contravin celor clasice cãutand sã le
înlocuiasca ci ele cautã sã completeze şi sã desãvârşeascã activitatea începuta prin
catehezã şi predicã.
Unul dintre aceste mijloace moderne, ce aparţine presei scrise este reprezentat de
revista “Lumea monahilor”, publicaţie pe care vom încerca sã o dezbatem în cele ce
urmeazã.

Istoricul revistei “Lumea monahilor”

Potrivit informţiilor primite, prin revista “Lumea monahilor” s-a dorit o relansare
a publicaţiei monahale care a circulat în perioada interbelicã sub denumirea de “Glasul
monahilor”. Aceastã veche publicaţie şi-a încetat activitatea probabil odatã cu decretul
410/1959 prin care cãlugãrii mai tineri de 55 de ani erau scoşi din mânãstiri.
Încercãri de relansare au mai existat, una dintre acestea fiind cea a cãlugarilor de
la mânãstirea Petru Vodã, conduşi de ieromonahul Iustin Pârvu, însa probabil datoritã
discursului radicalist revista s-a stins nereuşind sã adune un numãr însemnat de cititori
care sã-i permitã funcţionarea.
Având o experienţã de jurnalist în spate, întãritã de succesul revistei “Lumea
credinţei”, directorul acestei publicaţii dar şi realizatorul emisiunii cu caracter religios
“Universul credinţei” a televiziunii naţionale, domnul Rãzvan Bucuroiu împreunã cu
echipa sa redacţionalã de domnul Cristian Curte şi el un jurnalist cu experienţã, redactor
la Radio Romania pe departamentul viaţã spiritualã, a reuşit lansarea pe piaţa a unei
publicaţii monahale care se va numi “Lumea monahilor”.
Revista “Lumea monahilor” a ieşit pentru prima datã de sub lumina tiparului în
luna iulie a anului 2007, ziua 20, datã corespunzãtoare sãrbãtoririi Sfântului Prooroc Ilie
Tesviteanul. Dupa cum mãrturiseşte domnul director, nu putea exista o datã mai bunã

2
pentru debutul acestei publicaţii,ştiut fiind faptul cã Sfântul Ilie Tesviteanul este unul
dintre precursorii si ocrotitorii monahismului.
Începutul nu s-a arãtat prea promiţãtor, însãşi echipa redacţionalã privind cu
scepticism reuşita acestei publicaţii tocmai datoritã dificultãţilor întâmpinate, însa cu
toate acestea revista a reuşit încetul cu încetul sã-şi creeze un cerc de cititori. Lumea
cãlugãrilor fiind o lume introvertitã, o lume a tãcerii si a interioritãţii, a fost destul de
greu de explicat cã aceatã publicaţie se doreşte a fi creatã de cãlugari în primul rând
pentru cãlugãri, însa şi pentru cei obisnuiţi si interesaţi de viaţa monasticã. De la început
echipa de redacţie s-a considerat doar o cale de transmitere a mesajului lumii monahale
reuşind astfel sã raspundã la întrebarea incomodã atât de des primitã: “ Cum pot laicii sã
scrie depre cãlugãri?”.
În privinţa mesajului şi a discursului transmis, domnul director poveşteste câ a
dorit sã pãstreze discreţia ţinând calea de mijloc şi încercand sã nu cadã în extreme şi nici
sã caute senzaţionalul promovând minuni şi profeţii.
Concluzionând, se poate spune cã “Lumea monahilor” aduce în lumea laicã
duhul şi experienţa duhovniceascã a cãlugãrilor.

“Lumea monahilor”în date

Prima apariţie a revistei s-a fãcut la 20 iulie 2007 iar de atunci în ziua de 20 a
fiecãrei luni apare câte un numãr nou, ajungãndu-se acum la numãrul 33.
Pentru prima lunã revista a fost editatã într-un tiraj de 10000 de exemplare, însa
între timp ele au mai scãzut ajungând la un tiraj mediu in jurul cifrei de 8000 de
exemplare. Tirajul exact al ultimei luni este de 8350.
Costul unui exemplar s-a pastrat de la început pânã acum la 4 lei, însa odatã cu
apariţia noului numãr (34), se va scumpi cu 0,5 lei.
Numãrul abonamentelor se ridicã la 650 de exemplare. Abonarea se poate face
fie prin completarea talonului postal de la ultima pagina a fiecãrei reviste, sau prin sms
începand cu luna ianuarie 2009. Costul unui abonament anual se ridicã în jurul sumei de
40 de lei.
În primele numere a existat o rubricã de corespondenţe însa datoritã numãrului
foarte mic de scrisori primite aceastã rubricã s-a anulat. Existã totuşi cititori care raspund
invitaţiei editorilor de a trimite imagini surprinse din mediul monastic pentru
instantaneele de la paginile 2 şi 6. Numãrul acestor fotografii primite variazã între 10 şi
14 pentru fiecare lunã.
Revista are 64 de pagini în format A5 şi se bucurã de o graficã foarte modernã cu
diverse modele decorative pentru fiecare rubricã în parte. Revista conţine şi foarte multe
ilustraţii, aproximativ 30 în fiecare numãr, reprezentative pentru textele cu care se
interpun. Articolul central al revistei, anunţat şi de prima paginã, are o graficã specialã,
caracterele fiind scrise cu alb pe fond negru.

Sumar -“ Lumea monahilor”

3
Sumarul cuprinde 4 rubrici:

Obştea,
Mânãstirea şi lumea,
Sihãstria,
Actualitate.

Editorialele dinaintea fiecãrei rubrici sunt scurte esee, legate de secţiunea pe care
o deschid. Ele sunt scrise de redactorul şef Cristian Curte.

Obştea.
Ca întindere ocupã 2/3 din cuprinsul revistei. Predominã interviurile şi dialogurile
cu diferiţi monahi, şi mai puţin monahii, reportajele regãsindu-se cu mai multe denumiri:
“Monahi si monahii de secol 20 ; Nãstavnicul; Monahii mileniului 3; Duhovnic
contemporan; Stareţa; Adormiţi întru Domnul; Meditaţii monahale, etc.”
Articolul central, prezentat şi de prima paginã, ne prezintã de regulã un stareţ, un
duhovnic sau un cãlugãr cu viaţa duhovniceascã îmbunataţitã. Acesta are o importanţã
deosebitã, ocupând ca spaţiu cea mai mare întindere.
Temele întâlnite în cuprinsul rubricii “Obstea” sunt destul de variate. Pe langã
cele despre îmbunãtãţirea vieţii duhovnicesti: Asceza, Rugãciunea minţii, Paza cugetului,
Smerenia, Dragostea, Rãbdarea, Ascultarea, etc, întâlnim şi teme actuale ca Împãrtãşania
deasã sau rarã, Suferinţa sub comunişti, Avorturile, Homosexualitatea, Cipurile
biometrice, etc.
Fiecare articol al fiecãrei rubrici este întampinat de o scurtã descriere care ne
introduce în miezul articolului respectiv sau aflãm lucruri inedite despre autor. De
exemplu : despre pãrintele Ioan Cojan, stareţul Mânãstirii Sf. Ioan Botezãtorul din Alba-
Iulia am aflat cã este întemeietorul editurii Deisis, sub numele lui apãrând primele 8
titluri ale acestei edituri (Nr. 31, ianuarie 2010).
Sunt multe articole redactate în douã numere consecutive reuşind astfel sã ţinã
treaz interesul cititorilor
.
Mânãstirea şi lumea
Aceastã rubricã are şi ea 2-3 secţiuni ce poartã numele "Duhul culturii", "Cultura
Duhului" sau "Cultura Inimii". Formatul acestei rubrici este variabil, el având în unele
numere doar una din aceste secţiuni.
Dupã cum îi spune şi numele subiectele legate de mediul monastic sunt dezbãtute
de personalitãţi din lumea laicã, clerici sau mireni. Iatã câteva dintre subiectele întâlnite :

- Drama ţãranului roman si al muzeului sau de Sorin Dumitrescu (nr 33, martie
2010)
- Renaşterea isihasmului urban de Pr Constantin Coman (nr 33, martie 2010)
- Antimise însângerate de Danion Vasile (nr 18,decembrie 2008)
- Despre ura creştinã de Elena Dulgheru (critic de film, nr. 20,februarie 2009)
- A reciti literatura romanã cu ochi şi inimã de creştin de Pr. Prof. Univ.

4
Dr. Ovidiu Moceanu, Facultatea de Litere Brasov (nr 13,iulie2008)

Sihãstria
Aceastã rubricã lipseşte din ultimele 3 numere. Ea nu o fost scoasã definitiv din
cuprins, ci doar panã când se vor gãsi noi subiecte care sã corespundã tematicii ei
Însuşi numele ne aratã despre ce este aceastã rubricã. Cel mai adesea sub
denumirea “Sihastrii de ieri şi de azi” ne sunt prezentate persoane care au ales pustia ca
loc de nevoinţã, ajungând pe cele mai înnalte culmi ale duhovniciei. Pentru a va putea
edifica vom enumera câteva articole :
-Avva Isaia , 400d.Hr. (nr. 13, iulie 2008)-Sf. Hristofor Anahoretul Sinaiului (nr.
14, august 2008)
-Sãlaşul Sfinţilor Antonie cel Mare şi Pavel Tebeul (nr 16, octombrie 2008)
-Monahia Teoctista, schimnica cu viaţã sfantã (nr 17, noiembrie 2008)
-Sihastrii de astãzi ai pustiei (nr 27, septembrie 2009)

Actualitate panortodoxã si monahalã


Ultima rubricã ne prezintã scurte informaţii despre lumea ortodoxã din tara sau
de peste hotare. Iatã câteva titluri sugestive :
-Biserica Rusã îl înlocuieşte pe Mitropolitul de Tiraspol (nr.33,martie 2010)
- Giulgiul din Torino expus publicului între 10 aprilie şi 23 mai (nr 33,martie
2010)
-Patriarhia Romanã – proiectul de catehizare “Calea” (nr 32, 2010)
- Românii din Scoţia – o nouã parohie (nr.31, februarie 2010)
-Simpozion – Catedrala Mãntuirii neamurilor (nr 30,ianuarie 2009)
-Problema paşapoartelor biometrice în dezbaterea Sinodului BOR (nr 20,februarie
2009)
-15 ani de la trecerea la cele veşnice a Pãrintelui Stãniloae (nr 16, octombrie2000)

Colaborãri cu mânãstiri

.Din multitudinea articolelor cu, sau despre Mânãstirea Putna se poate observa cã
existã o foarte bunã colaborare între redacţie si aceastã mânãstire. Iatã câteva articole :
-Despre rugãciunea de pocãinţã a Sf Efrem Sirul de Melchisedec Velnic (nr 33,
martie 2010)
-Smeriţii monahi de la Putna - interviu cu ieroschimonahul Iacob Bârsan (nr 30-
31, ianuarie-februarie 2010)
-Ortodoxia e discretie – Melchisedec Velnic (nr 30, ianuarie 2009)
-Tinereţea monahismului - interviu cu ieromonahul Luchian de la Sihãstria Putnei
(nr. 29, decembrie 2009)

Interviurile sau reportajele cu, sau despre pãrintele Teofil Pãrãian s-au facut cu
ajutorul şi sprijinul Mânãstirii Sambãta de Sus.

O bunã colaborare se poate observa si cu Mânãstirea Sihãstria. Iatã câteva


articole:

5
-Monahul in faţa lumii modere, Pr. Varsanufie (nr 29-30, noiembrie-decembrie
2009)
-Pãrinţii Sihãstriei, Pr. Nectarie Morariul (nr. 27,septembrie 2009)
-Pictorul Sihãstriei, Bartolomeu Folrea (nr 27,septembrie 2009)
-Pelerini pe drumul adevãrului, Pr. Ioanichie Bãlan, dialog cu tinerii (înregistrare
oferitã de mânãstirea Sihãstria. nr 13, iulie 2008)

Alte mânãstiri prezente în cuprinsul editorialului : Zamfira,(nr 13, iulie 2008);


Vãratec (nr.13 iulie şi 17noiembrie 2008); Neamţ – (nr. 20 februarie 2009); Secu – (nr.
16 octombrie 2008); Lainici – (nr. 9 martie 2008).

Colaborãri cu duhovnici din tarã

Pr. Arsenie Papacioc :


Trebuie sã ştii sã mori şi sã înviezi în fiecare zi – (nr 33, martie 2010);
Cât preţuieste un om? Neomartirii români – (nr 19,ianuarie 2009);
Duhovnicia inchisorii - (nr 19,ianuarie 2009)

Pr. Teofil Pãrãianul:


O viatã în cãutarea luminii – (nr. 29 noiembrie 2009)
Cuvânt la Praznicul Buneivestiri - (nr.9 martie 2008).

Pr. Ioanichie Bãlan:


În dialog cu tinerii la Mânãstirea Sihastria – (nr.13 iulie 2008)

Colaborãri cu duhovnici de la Athos

Efrem, fost stareţ la Vatoped :


Bucuria – semn al harului (nr.32-33 februarie - martie 2010)

Avva Evdochimos:
Cuceritoarea asprime a pustiei, (nr 33, martie 2010)

Avva Petroniu Tãnase de la Mânãstirea Prodromu:


Paza celor 5 simturi, (nr.20 februarie 2009)
Chip de smerenie athonita (nr.9 martie 2008)

Avva Iulian Mânãstirea Prodromu


Duhovnicul românilor de la Athos (nr. 18 decembrie 2008)

Toate aceste articole au fost scrise de George Crasnean, el fiind elementul de


legãturã dintre redacţie si lumea monahalã de la Athos

Printr-un format modern si printr-o varietate de subiecte, revista “Lumea


monahilor” ne introduceîin realitatea vieţii monahale ajutãndu-ne sã înţelegem mai bine
scopul mânãstirilor în aceastã lume. Punându-ne în faţã oameni cu experienţã

6
duhovniceascã ce se apropie de sfinţenie avem si noi cititorii ocazia sã ne împartasim din
darurile pe care ei, marii duhovnici le împart cu dragoste şi bucurie nouã, laicilor atât în
mod direct cât şi indirect prin aceste mijloace moderne care ne stau la îndemanã în
folosul mântuirii noastre.

S-ar putea să vă placă și