Fantasticul in Literatura Universală

Ce este fantasticul?
Fantasticul e o categorie estetică fondată pe un contract de ficțiune, ce
narează intruziunea supranaturalului într-un cadru realist, altfel spus,
apariția unor fapte inexplicabile (cel puțin din punctul de vedere
teoretic) într-un context familiar cititorului.
Astfel, fantasticul se situează între teritoriul miraculosului, unde
supranaturalul este acceptat și justificat și cel al straniului, în care faptele
aparent supranaturale sunt acceptate ca fiind absolut normale. Spre
deosebire de aceste două situatii, în fantastic eroul, dar și cititorul are
reacția de a refuza faptele supranaturale. Această reacție de refuz poate
fi însoțită de dubitație, respingere sau chiar teamă.
Frica este si ea adesea prezentă, fie în câmpul eroului, fie din dorința
autorului de a provoca angoasa cititorilor. Cu toate acestea, ea nu este o
condiție "sine qua non" a fantasticului.
Fantasticul este un subgen de ficțiune speculativă și se deosebește de
genurile science fiction și horror prin absența unor teme științifice sau
macabre, deși aceste genuri se combină adesea între ele. Operele
artistice fantastice s-au dezvoltat puternic începând din anii 1960, sub
forma filmelor, emisiunilor de televiziune, romanelor grafice, jocurilor
video și artelor vizuale.
Subgenuri ale fantasticului:
 Fantasticul contemporan: într-o lume contemporană şi familiară
personajele sunt confruntate cu evenimente iraţionale
 Horror: în contextul fantasticului contemporan personajele se
confruntă cu morţi violente, provocate de forţe oculte, oricât de mult
ar fi scoasă în evidenţă latura aceasta sanguinară, ele vor sa producă
groază mai mult decât sa vorbeasca limba fanstasticului
 Fantasticul medieval: (pe care ar trebui sa-l numim "miraculos
medieval", a se vedea şi explicaţia anterioară): lumea respectivă are o
tehnologie şi un sistem social care amintesc de Evul Mediu (un
sistem social feudal bazat pe servitute, tracţiune animală, mori de
grâu, etc), dar elementele de magie şi creaturile ce apăreau în legende
sau mituri sunt reale.
Începuturile fantasticului în literatura universală sunt greu de precizat,
în primul rând din cauza dificultăţilor de datare, apoi din cauza
amestecului de real, imaginar, vis, miraculos, simbol, mit pe care îl
conţine toată literatura antică, fie că e vorba de epopeile homerice, de
epopeea lui Ghilgameş, de Biblie, de Mahabharata sau de Ramayana,
de literatura egipteană, de literatura chineză, de literatura romană.
Nu alta e situaţia literaturii Evului Mediu sau a Renaşterii. Practic nu
există în epocă operă care să nu conţină elemente fantastice. Până şi un
scriitor precum Boccaccio, considerat un scriitor realist prin excelenţă,
are, de exemplu, în cea mai cunoscută operă a sa, Decameronul, un
episod (VIII, 10) în care stafia unui mort dialoghează cu un prieten,
liniştindu-l pe acesta cu privire la severitatea şi rigorile iadului.

Unul dintre cei mai mari scriitori de fantastic din lume este Franz
Kafka. Acesta trăia intr-o lume in care omul se simția strivit ca o insectă
de un stat totalitar. Metamorfoza lui Kafka pune această problemă reală
în paranteze fantastice, obţinând o parabolă. În faţa legii este o povestire
cu un tâlc biblic, amintind de profetul Iona. Kafka rămâne autorul
marilor romane Castelul şi Procesul, două mari documente de existenţă
ale secolului XX.
Există prejudecata că fantasticul e bastardul romantismului. Această
prejudecată a fost posibilă datorită romantismului german care a coincis
ca dezvoltare plenară cu apariţia unor importante opere fantastice. Nu e
mai puţin adevărat că există un filon fantastic în romantismul german,
dar, aşa cum am mentionat mai devreme, e imposibil de fixat o dată
certă de naştere pentru fantastic. Un singur exemplu: mulţi critici afirmă
că adevăratul părinte modern al fantasticului ar fi Chrétien de Troyes,
ale cărui opere principale (Érec et Énide, Cligčs, Yvain ou le Chevalier
au lion, Lancelot ou le Chevalier de la Charrette şi mai ales Perceval ou
le conte du Graal) mustesc de fantastic. Într-adevăr, prima sa scriere
evocă în primele sale pagini vânătoarea unui cerb alb , iar ultima
(Guillaume d’Angleterre) începe cu un capitol intitulat Manifestări
supranaturale, între aceste două acolade fantastice regăsindu-se absolut
toate posibilităţile de a fi ale povestirii, inclusiv fantasticul însuşi.
Reprezentanți ai fantasticului
Stephen King- Talismanul, Cimitirul animalelor, Carrie

Robert Bloch- The Scarf , Spiderweb, The Kidnapper 

Jules Verne- Cinci săptămâni în balon, Căpitanul Hatteras, De la Pământ la Lună

René Barjavel- Colette à la recherche de l'amour, Roland, le chevalier plus fort que le lion

Ray Bradbury- Fahrenheit 451, Omul ilustrat

Jean Ray- Contes du Whisky, Le grand nocturne 

Maurice Renard- Omul trucat 

Anne Rice-  Interviu cu un vampir 

Bram Stoker- The Chains of Destiny, The Snake's Pass 

Theodore Sturgeon- The Dreaming Jewels

John Ronald Reuel Tolkien-  The Book of Lost Tales