Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

Specializarea-Științe politice, Anul III, Grupa II

Politici de dezvoltare urbană în România, Franța și

Spania

Feștilă Vlăduț

Iași
2021
 CUPRINS

1. Politica de coeziune și dezvoltare urbană

2. Investiții în urbanizare în România, Franța și Spania
3. Rolul Uniunii Europene în urbanizarea statelor
 INTRODUCERE

Procesul urbanității și al dezvoltării societăților europene au fost mereu într-o

interdependență. Actual, UE încearcă sa ofere o alternativa verde pentru traiul la oraș;
facilitând, pe cât posibil, respectarea tuturor demersurilor privind politica de mediu. Acest
lucru argumentează importanța și actualizarea subiectului abordat, mai ales în perspectiva
unui proces de globalizare tot mai prezent în zilele noastre.
Uniunea Europeană a încercat să se implice în toate domeniile administrate de
guvernele naționale pentru a consolida dezvoltarea zonei europene. După sfârșitul anilor 90,
în perspectiva comunitară s-a consolidat un acquis urban ce reprezintă abordarea dezvoltării
în acest nivel. Evoluția în acest domeniu s-a realizat odată cu implementarea pe teren a
acestei perspective în cadrul politicilor de coeziune sau altor inițiative ce dețineau caracter
urban. Carta de Leipzig a fost semnată în 2007 sub președinția germană a Consiliului și
cuprindea 2 dintre principiile de bază în dezvoltarea urbană și anume: „aplicarea unei politici
de dezvoltare holistică, integrată și concentrarea atenției asupra cartierelor defavorizate”. În
perioada 2007-2014, aceste inițiative s-au bucurat de finanțare pe baza evaluării pozitive,
devenind astfel parte integrantă a politicii de coeziune. În 2016, Agenda urbană consolida
nevoia abordării integrate, reunind: „depășirea sferei politice sectoriale, susținerea cooperării
între diferitele niveluri și părți interesate, depășirea limitelor administrative și vizarea orașelor
de toate dimensiunile”1. În perioada următoare, politica urbană se bucură de 5% din Fondul
European de Dezvoltare Regională, afirmându-se sub forma unei dimensiuni strategice în
procesul integrării. Elementele constituente ce caracterizează dezvoltarea urbană durabilă
sunt descrise de UE astfel: „o abordare care promovează o viziune strategică asupra
dezvoltării zonelor urbane; o abordare care vizează orașe de toate dimensiunile și
promovează integrarea tuturor nivelurilor de intervenție, de la cartiere până la teritorii mai
vaste; o abordare bazată pe guvernanța pe mai multe niveluri și cu implicarea mai multor
părți interesate, care coordonează diferiți actori în funcție de rolurile, abilitățile și nivelurile
de intervenție ale acestora, asigurând implicarea activă a cetățenilor; o abordare integrată
între sectoare, care impulsionează orașele să colaboreze în mai multe domenii de politică; o
abordare bazată pe integrarea mai multor surse de finanțare; o abordare care promovează
logica orientată spre rezultate și stabilește cadre de monitorizare și evaluare”2.

1
Van der Zwet, A., Bachtler, J., Ferry, M., McMaster, I., Miller, S., Integrated territorial and urban
strategies: how are ESIF adding value in 2014-2020?, Brussels, 2017. Se poate consulta la adresa:
https://op.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/01fce46b-e6d6-11e7-9749-
01aa75ed71a1/language-en/format-PDF/source-105076479
2
Comisia Europeană (CE), Direcția Generală Politică Regională și Urbană, Policy objective 5 –
Europe closer to citizens. Strategies and tools for integrated territorial development, 2018. Se poate
consulta la adresa:
http://nws.eurocities.eu/MediaShell/media/DG_REGIO_Post2020_PO5_territorial_urban_EN_
25062018.pdf
 1. Politica de coeziune și dezvoltare urbană

Zona urbană reprezintă un pol în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și

dezvoltarea națională. Însă perioada actuală pune la încercare toate mecanismele urbane mai
ales din perspectiva transportului sau a ecologiei. Deși se poate considera că orașele europene
se confruntă cu provocări total diferite, de cele mai multe ori acestea sunt similare, însă
implică și o perspectivă locală. În aceste sens, UE s-a angajat în susținerea a 11 orașe prin
strategii de mobilitate urbană pe un timp de 10-15 ani pentru a crește calitatea vieții și a
răspunde eficient la toate nevoile locale. În acest proces al dezvoltării urbane, rapoartele
ONU3 a publicat un număr de posibili factori contrari cum sunt conflictele, inegalitățile, un
climat în continuă schimbare, sărăcirea sau o urbanizare prea rapidă. Tot mai multe orașe
Occidentale încearcă să se lupte cu criza urbană globală, afectarea calității vieții fiind
amenințată de emisiile de gaze sau schimbările climatice. În acest sens, în ultima perioadă,
politicile urbane susțin „orașul verde”.
Poluarea reprezintă o realitate a secolului în care trăim, iar orașele ca și adunări
umane reprezintă unele dintre cele mai mari surse. În Spania, 35% din totalul emisiilor de
carbon sunt generate de transport, 11% produs de automobile; în Madrid se estimează că
aproximativ 3000 de persoane mor din cauza poluării. Schimbările climatice încep să se
simtă, temperatura medie anuală crescând. Acest lucru este însoțit și de secete iar
posibilitatea unor precipitații violente este din ce în ce mai ridicată. În acest sens, dezvoltarea
durabilă urbană susținută de UE încearcă să sprijine guvernele locale pentru implementare și
să informeze entitățile publice, sectorul privat și universitățile asupra pericolelor.
Țările lumii se confruntă cu problema expansiunii urbane definită ca fiind o creștere a
ratei de orășeni în cadrul populației. În Europa 75% din populație locuiește în zonele urbane,
spațiile cu tradiție în acest lucru sunt: Vestul Germaniei, Nordul Italiei, Parisul, etc. În cazul
orașului Madrid, acesta s-a bucurat de o transformare economică bazată pe politica
regională.Pe lângă preferințele populației pentru spațiul urban, afinitatea poate fi argumentată
prin sprijinul financiar comunitar consistent alocat politicii de amenajare a teritoriului, care a
avut ca urmare creşterea mobilităţii forţei de muncă în condiţiile îmbunătăţirii infrastructurii
de transport şi prin urmare modificarea treptată a aspectului zonelor înconjurătoare marilor
centre urbane. Acest proces antrenează și aspecte negative, probleme locale grave de
deteriorare a mediului, amplificarea inundaţiilor ca urmare a impactului dăunător al lucrărilor
pentru infrastructura de transport asupra impermeabilităţii terenurilor, expunerea la zgomot,
poluare a aerului care depăşeşte de multe ori nivelul maxim admis de specialişti, dificultăţi de
gestionare a deşeurilor, stocuri insuficiente de apă proaspătă, limitarea treptată a spaţiilor
deschise ca urmare a fragmentării zonelor naturale. Odată cu creșterea comunităților urbane,
în cadrul strategie europene de amenajare a teritoriului, limitatrea expansiunii orașelor
reprezintă un principiu de bază atât pentru administrațiile publice locale, cât și pentru cele
europene. Astfel, pe deoparte, UE dispune de instrumente financiare specializate în
amenajările teritoriale, structurale sau de coeziune, argument pentru ca organizațiile naționale

3
Organizația Națiunilor Unite
să limiteze extinderile urbane nejustificate care pot aduce mai multe efecte negative decât
pozitive, prin agențiile naționale de dezvoltare, organisme locale și europene.
CESE sprijină eforturile depuse în cadrul politicii regionale a UE pentru a consolida
solidaritatea și a promova dezvoltarea. Avizele sale au scos mereu în evidență rolul activ al
politicii în consolidarea coeziunii dintre diferitele regiuni ale UE. CESE pledează în favoarea
principiului parteneriatului și contribuie la punerea sa în practică. Dincolo de avizele sale,
prin membrii săi, CESE, joacă un rol proactiv în discuții și în sprijinirea activităților societății
civile. Există un interes deosebit în consolidarea cooperării teritoriale care depășește
frontierele administrative și abordează nevoile reale de la nivel local (cum ar fi în zonele
macroregionale și în cele urbane funcționale). CESE pledează pentru inițiativele europene în
favoarea dezvoltării și integrării zonelor urbane la nivelul întregii Uniuni și le sprijină în mod
activ.

2. Investiții în urbanizare în România, Franța și Spania

Când vine vorba de Spania, exista mai multe orașe care s-au bucurat de intervenția
europeană în procesul de urbanizare. În cazul Malaga, acesta a derulat mai mult de 200 de
proiecte finanțate de UE. În majoritatea acestuia acțiunile s-au bazat pe obiectivele
comunitare: consum de energie limitat, gestionarea Smart a apei și a deșeurilor, transportul
sustenabil, atenție sporită pentru intermobilitatea și e-mobolitate și reducerea congestionărilor
de tragic cu ajutorul inteligenței artificiale. În cazul Sevilla, orașul o fost ajutat de platforma
Smart City Brain, ce interconecta toate aplicațiile orașului pentru a ușura tot procesul;
cetățenii putând accesa informațiile și serviciile publice, crescând performanța instituțională
și implicarea socială. În cazul capitalei spaniole, măsurile s-au concentrat pe reducerea
poluării și politica autovehiculelor. Acest lucru a impulsionat schimbările de ordin climatic.
Investițiile în infrastructura verde au ajutat extinderea și revizuirea asupra biodiversității dar
și reducerea poluării.
Spre deosebire de Spania, urbanizarea în Franța a început în a doua jumătate a
secolului XIX și s-a prelungit pe durata ultimilor 50 de ani. Intensitatea de creștere urbană a
variat în timp și a atins diversitatea teritoriilor metropolitane dar și gradul de urbanizare al
regiunilor franțuzești care este disparat. Cu mai mult de trei sferturi din populația vie dintr-o
unitate urbană, putem estima că urbanizarea Franței metropolitane este aproape sfârșită.
Acest fenomen fiind răspândit pe întreg teritoriul. Principalele arii urbane în Franța sunt :
Paris ( cu aproximativ 12 milioane de locuitori, și peste 2,5 milioane în centrul orașului ),
Lyon (1,7 milioane), Marseille-Aix (1,5 milioane), Lille (1,15 milioane) și Toulouse și
Strasbourg ( aproximativ 1 milion). În Franța emigrația din mediul rural a crescut pe măsură
ce locuitorii din zona rurală au căutat tot mai mult să-și realizeze un trai decent. Cu toate
acestea, multe zone erau nediferențiate față de cele rurale, având adesea atașamente agrare. În
primă instanță, planul de urbanizare al orașelor franceze a avut la bază instrumente legale,
prima lege semnificativă fiind „Loi Cornudet” din 1919. Și România, ca și Franța deține un
cadru legislativ care argumentează procesul de urbanizare. Activitatea de urbanism în
România se desfășoară în principal pe baza Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului și
urbanismul cu modificările și completarile ulterioare, a HG 525/1995 pentru aprobarea
regulamentului general de urbanism republicată și a Codului Civil. Activitatea în domeniu la
nivel național este coordonată de către Guvern, care stabilește în raport cu conținutul
Programului de Guvernare, programe prioritare, linii directoare și politici sectoriale.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației este organul specializat al
Guvernului în domeniul amenajarii teritoriului și al urbanismului, având în aceasta calitate
urmatoarele atributii principale: elaborarea Regulamentul general de urbanism; avizarea
proiectelor de acte normative referitoare la activitatea de urbanism; colaborarea cu
ministerele, precum și cu celelalte organe ale administrației publice centrale, pentru
fundamentarea, din punct de vedere al urbanismului, a programelor strategice sectoriale;
colaborarea cu consiliile pentru dezvoltare regională, consiliile județene și consiliile locale,
precum și urmărirea modului în care se aplică programele guvernamentale și liniile directoare
în domeniul urbanismului la nivel regional, județean și local; avizarea documentatiilor de
urbanism, potrivit competentelor stabilite prin lege. În Spania pe de altă parte, Constituția
spaniolă din 1978 (C.E.) a dat un elan realmente important studiului și reglementării juridice
ale acestor două materii, în special al celei pe care o intitulăm Dreptul mediului înconjurător.
Contribuție importantă au avut și alți factori, între care apartenența Spaniei la Uniunea
Europeană, precum și progresul cultural, social și economic pe care națiunea spaniolă l-a
cunoscut în ultimele decenii.
După perioada comunista, zonele urbane din România se afla într-un proces de
remodernizare, bazat pe migrația de la oraș la rural adică migrația internă inversă. Lipsa unei
dezvoltări durabile a zonei urbane românești se poate observa la nivelul diferențelor care nu
caracterizează doar regiunile sau orașele diferite; în România, cartierele aceluia oraș pot avea
diferențe semnificative atunci când vine vorba de dezvoltare. Un alt dezavantaj al sistemului
actual este lipsa unei legături între orașele mici și mijlocii, cum se întâmpla in cazul Spaniei
sau al Franței. Concretizarea urbanității românești are ca factori determinați finalizarea
tranziției economice, continuarea procesului de descentralizare motivat de spațiul comunitar
prin politici sau și constrângeri, afirmarea fenomenului de globalizare, extinderea UE,
consolidarea economiei bazate pe cercetare, inovare, crearea rețelelor europene între oraș sau
starea migrației internaționale.
Influenţa acestor factori asupra zonelor urbane se va traduce în timp prin diferite
aspecte, ca de exemplu: se naşte pericolul de amplasare a unor activităţi cu funcţiuni
economice incompatibile cu statutul zonei respective (zone naturale de valoare, etc) ca şi
aglomerarea activităţii economice în centrul localităţilor cu repercusiuni grave asupra
preţurilor terenurilor, în sensul creşterii explozive a preţurilor în zonele interesante;
discrepanţe de dezvoltare între oraş şi imediata lui vecinătate comparativ cu zona adiacentă;
ca urmare a şomajului se intensifică naveta localnicilor înspre centrul urban al zonei, ceea ce
în lipsa unei infrastructuri adecvate afecteazã calitatea vieţii; degradarea fondului locativ din
mediul urban ca urmare a creşterii costurilor de întreţinere cărora proprietarii nu le mai pot
face faţă; lipsa infrastructurii adecvate şi în zonele înconjurătoare ale centrelor urbane
determină întreruperea comunicării şi a accesului spre civilizaţie „la porţile oraşului”; lipsa
accesului către zona urbane atrage după sine reducerea posibilităţilor de dezvoltare a
serviciilor şi implicit de ridicare a nivelului de dezvoltare a întregii zone înconjurătoare;
fenomenul de excludere economico-socială antrenează o serie de efecte negative, precum
scăderea natalităţii, creşterea şomajului, a criminalităţii, desconsiderarea valorilor locale,
scãderea spiritului întreprinzător; pe fondul unor performanţe economice scăzute apare şi
imposibilitatea tratării şi amenajării mediului înconjurãtor cu efecte dezastruoase în timp
asupra calităţii vieţii noastre.

3. Rolul Uniunii Europene în urbanizarea statelor

Expansiunea urbană are efecte negative asupra echilibrului ecologic, social și

economic al Europei. Multe dintre problemele de mediu din zona europeană sunt provocate
de expansiunea rapidă a zonelor urbane. Acest fenomen de globalizare însoțit de schimbările
la scară largă în ceea ce privește societatea europeană duce la modificarea mediului urban.
Așadar, s-a impus o politică a Uniunii Europene care are rolul de a coordona și controla
amenajarea teritoriilor. Expansiunea urbană se produce de cele mai multe ori atunci când rata
conversiei de utilizare a teritoriului depășește rata de creștere a populației. Datele arată că
peste un sfert din teritoriul UE este deja urbanizat. Odată cu extinderea orașelor se ajunge și
la un consum mai mare de energie și din această cauză este nevoie de o infrastructură de
transport suplimentară ce necesită zone mari de teren. Toate aceste chestiuni afectează în mod
direct mediul natural și conduc la creșterea emisiilor de gaze cu efect de sferă, care la rândul
lor vor produce modificări climatice și valori crescute de poluare. Așadar, se poate afirma că
expansiunea urbană are un impact direct asupra calității vieții celor care locuiesc în zone
urbanizate. „Expansiunea urbană este mai degrabă reflectarea unui nou stil de viaţă şi a unor
noi modele de consum decât al unei populaţii în creştere. Cererile mai mari de locuinţe,
resurse alimentare, transport şi turism se reflectă într-o nevoie crescută de teritoriu. Terenurile
agricole din jurul oraşelor sunt adesea evaluate la preţuri mici şi acest aspect facilitează
expansiunea urbană vis-a-vis de presiunea exercitată de factorii menţionaţi anterior”, a
afirmat prof. Jacqueline McGlade, director executiv al AEM. „Fondurile structurale şi de
coeziune ale UE, factori de influenţă care afectează societăţile europene, reprezintă şi ele
cauze ale extinderii urbanizării în Europa. Impactul acestor fonduri este în special relevant
mai ales în ceea ce priveşte modul în care UE şi statele membre planifică modul de utilizare a
bugetelor viitoare ale UE. Noile state membre, în special, se vor confrunta cu schimbări
radicale. Acestea ar trebui să aibă la dispoziţie politici cadru care să le ajute să evite
problemele de mediu pe care o astfel de infuzie de fonduri o poate încuraja”, a mai declarat
prof. McGlade.
Statele occidentale s-au bucurat de un proces de urbanizare mai solid și mai eficient în
implementarea valorilor și normelor europene. Spre deosebire de Spania și Franța, România
nu a avut același avantaj. Deși se încearcă după cum am văzut și mai devreme, România s-a
confruntat și cu un val de dezurbanizare. Astfel, statele și evoluția zonelor urbane sunt
influențate în mare parte de componenta națională; Spania se bucură de o rețea ce cuprinde
zeci de orașe naționale, pe când România nu reușește să integreze orașele dintr-o singură
regiune. Pe lângă parteneriatele dintre colectivităţile teritorial-administrative, promovarea
unor reţele profesionale, rezultate prin asocierea întreprinderilor mici şi mijlocii urbane şi
rurale joacă un rol deosebit în economia regională.
Punctul comun pe care îl au cele trei state este realizarea unui proces coerent în
domeniul dezvoltării urbane (acesta poate începe timid prin reabilitarea clădirilor,
modernizarea transportului urban, a mediului antreprenorial sau a infrastructurii sociale).
Responsabilitatea dezvoltării unei anumite zone, şi mai mult a unei regiuni este, însă
împărţită de oraşe şi cu mediul rural. Tocmai de aceea, perspectiva regională modernă se
bazează pe un parteneriat activ între oraşe şi mediul rural care se manifestă prin cooperare şi
coordonare. Astfel, oraşele din mediul rural, îndeplinesc şi o importantã funcție de
impulsionare a dezvoltării economiei regionale. În regiunile cu densitate mică a populaţiei, de
exemplu, numai oraşele pot asigura un anumit nivel al infrastructurilor și serviciilor însă
atragă activităţi economice. În astfel de zone, oraşele joacă un rol special în păstrarea
habitatului şi a peisajului cultural.
 CONCLUZII

Când vine vorba de dezvoltată echilibrata în cadrul spațiului european și al circuitului

monetar, țările membrii au nevoie de un model al procesului de dezvoltare. Acest lucru
permite maximizarea eficientei prin evitarea unei accentuări a politicii economice și al
populației. Valorificarea economică a potențialului național poate fii realizată prin
consolidarea zonei urbane europene. Acest lucru reprezintă defapt consolidarea unei zone
dinamice de integrare în economia mondială ce grăbește dezvoltarea economică și
promovează creșterea locurilor de munca pentru zonele defavorizate. În momentul de față nu
există o împărțire a zonei europene. Infrastuctura a fost cea care a încurajat utilizarea unei
tehnologii înalte.
Economic vorbind, populația europeană primește venituri în funcție de zona de care
aparțin. Scopul politicii de amenajare al UE este reprezentant de neutralizarea echilibrului
spațiul in condiției unui proces continuu de aderare. UE a promovat înființarea unor zone,
amplasate strategic pentru a permite accesul internațional. Din păcate, metodele propuse de
cele mai multe ori de europeni promovau doar o descentralizare.
Când vine vorba de deciziile Consiliului Europei, politica de coeziune urbană este o parte
integrantă a celei de coeziune teritorială.
 BIBLIOGRAFIE

● Van der Zwet, A., Bachtler, J., Ferry, M., McMaster, I., Miller, S., Integrated territorial
and urban strategies: how are ESIF adding value in 2014-2020?, Brussels, 2017. Se
poate consulta la adresa:
https://op.europa.eu/en/publication-detail/-/publication/01fce46b-e6d6-11e7-9749-
01aa75ed71a1/language-en/format-PDF/source-105076479
● Comisia Europeană (CE), Direcția Generală Politică Regională și Urbană, Policy
objective 5 – Europe closer to citizens. Strategies and tools for integrated territorial
development, 2018. Se poate consulta la adresa:
http://nws.eurocities.eu/MediaShell/media/DG_REGIO_Post2020_PO5_territorial_ur
ban_EN_ 25062018.pdf
● Jula D., Jula N., 1998, The dynamics of regional disequilibria in the transition
economies: The Romanian case, 38-thEuropeanRegional
ScienceAssociationCongress,Vienna,Austria
● Pascariu, G. (coord.), EU Cohesion Policy and Romania's Regional Economic and
Social Development, Pre-accession Impact Studies Series, the European Institute in
Romania, Bucharest, 2002
● Popescu Irina,Rolul Managementului urban în competiţia dintre oraşe,Bucureşti, 2006
● https://www.eea.europa.eu/ro/pressroom/newsreleases/epansiunea-urbana-o-problema-
ignorata-a-europei
● https://ec.europa.eu/regional_policy/sources/conferences/udn_bucharest_2016/pres_ra
du.pdf
● https://www.britannica.com/place/France/Urban-prosperity
● https://www.romania2019.eu/2019/06/14/ministrii-responsabili-cu-dezvoltarea-urbana
-din-statele-membre-ale-ue-au-adoptat-declaratia-de-la-bucuresti-catre-un-cadru-comu
n-pentru-dezvoltare-urbana-in-uniunea-europeana/