Tea Grupurilor de Intreprinderi

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Facultatea de Economie şi de Administrarea Afacerilor
Contabilitatea grupurilor de întreprinderi

- suport de curs pregătit de Costel Istrate pentru programul de master
Contabilitate, expertiză şi audit -
Iaşi, 2009
PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

2
Cuprins:
Capitolul 1 – Noţiuni generale privind grupurile de întreprinderi ...........................................................................3
Obiectivele capitolului 1 .....................................................................................................................................3
1.1. Definiţia grupurilor de întreprinderi ............................................................................................................3
1.2. Tipuri de control exercitat în cadrul grupului...............................................................................................4
1.3. Tipuri de grupuri .........................................................................................................................................7
1.4. Tipuri de autorităţi în cadrul grupului..........................................................................................................8
1.5. Procentaj de control şi procentaj de interes.................................................................................................10
1.5.1. Definirea procentajelor de control şi de interes ....................................................................................10
1.5.2. Drepturi de vot potenţiale (facultativ) ..................................................................................................10
1.5.3. Procentaje de interes la participaţii reciproce sau circulare ..................................................................11
1.5.4. Modificări ale procentajelor de control şi de interes.............................................................................11
1.5.5. Acţiuni preferenţiale fără drept de vot .................................................................................................11
Capitolul 2 – Consolidarea conturilor – omogenizare, agregare, eliminări ............................................................13
Obiectivele capitolului 2 ...................................................................................................................................13
2.1. Definiţia consolidării, rolul şi locul acesteia în sistemul de informare financiară privind grupurile de
întreprinderi .....................................................................................................................................................13
2.2. Perimetrul de consolidare. Excepţii de la consolidarea conturilor ...............................................................14
2.2.1. Norme europene privind obligaţiile de consolidare şi perimetrul de consolidare ..................................14
2.2.2. Perimetrul de consolidare şi excepţii de la obligaţia de consolidare a conturilor în IAS/IFRS ..............17
2.3. Succesiunea paşilor în consolidare .............................................................................................................17
2.3.1. Alegerea metodei de consolidare .........................................................................................................18
2.3.2. Omogenizarea situaţiilor financiare anuale individuale .......................................................................18
2.3.3. Cumularea conturilor individuale ale componentelor grupului care se consolidează ............................26
2.3.4. Eliminările în consolidare ...................................................................................................................26
2.4. Metode de consolidare ...............................................................................................................................35
2.4.1. Metoda integrării globale ....................................................................................................................37
2.4.2. Metoda integrării proporţionale...........................................................................................................37
2.4.3. Punerea în echivalenţă ........................................................................................................................37
Capitolul 3. Prezentarea situaţiilor financiare consolidate.....................................................................................40
Obiectivele capitolului 2 ...................................................................................................................................40
3.1. Principii contabile - concepte de bază şi caracteristici calitative ale situaţiilor financiare consolidate .........40
3.1.1. Principii contabile româneşti...............................................................................................................41
3.1.2. Caracteristici calitative IAS/IFRS........................................................................................................42
3.2. Structura şi conţinutul bilanţului consolidat ...............................................................................................43
3.3. Structura şi conţinutul Contului de profit şi pierdere consolidat .................................................................46
3.4. Structura şi conţinutul situaţiei modificărilor capitalurilor proprii consolidate ...........................................48
3.5. Structura şi conţinutul situaţiei fluxurilor de trezorerie ..............................................................................48
3.6. Structura şi conţinutul componentei „Note” ...............................................................................................49
3.6.1. Principii generale................................................................................................................................49
3.6.2. Politicile contabile, metode de evaluare, metode de consolidare...........................................................49
3.6.3. Comparabilitatea conturilor.................................................................................................................50
3.6.4. Informaţii privind perimetrul de consolidare .......................................................................................50
3.6.5. Informaţii asupra posturilor din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere consolidat şi a variaţiilor
acestora.........................................................................................................................................................51
3.6.6. Informaţii diverse................................................................................................................................53
Contabilitatea grupurilor de întreprinderi © Costel Istrate, 2009

3
Capitolul 1 – Noţiuni generale privind grupurile de întreprinderi
Obiectivele capitolului 1
1. Definirea grupurilor de întreprinderi şi punerea în evidenţă a principalelor motive care stau la
baza apariţiei lor
2. Precizarea conţinutului noţiunii de control
3. Enumerarea tipurilor de grupuri de întreprinderi
4. Precizarea modurilor în care se poate exercita controlul în cadrul grupului
5. Punerea în evidenţă a procedurilor de determinare a procentajelor de control ş i a
procentajelor de interes
1.1. Definiţia grupurilor de întreprinderi

Pentru a rezista concurenţei, dar şi din dorinţa de a obţine performanţe mai bune pe termen lung,
întreprinderile se pot orienta spre diverse comportamente dintre care vom reţine doar pe cele care
vizează dezvoltarea internă sau dezvoltarea externă. În cadrul primului tip, creşterea activelor
corporale şi necorporale ale întreprinderii, diversificarea producţiei prin crearea de noi produse
sînt însoţite, cel mai adesea, de un proces de descentralizare a structurilor administrative care
poate conduce, în final, prin restructurări, la apariţia unor entităţi distincte, independente din punct
de vedere juridic. Cel de-al doilea tip de comportament presupune, în principal, preluarea
controlului asupra întreprinderilor care să permită pătrunderea pe o nouă piaţă aflată, eventual,
într-o ţară străină, creşterea puterii de negociere pe această piaţă şi, nu în ultimul rînd, o posibilă
reducere a obligaţiilor fiscale.
În urma acestui tip de comportament, se poate ajunge ca legăturile create între întreprinderi
să conducă la apariţia unor grupuri întreprinderi. Grupul, în acest sens, este ansamblul constituit
de o societate numită societate mamă (sau dominantă1) şi una sau mai multe alte întreprinderi pe
care prima le controlează2. Structura de grup poate oferi întreprinderilor avantaje considerabile
în raport cu alte structuri3:
a) structura de grup permite societăţii mamă un control asupra unui capital mai mare decît
cel investit de ea4;
b) structura de grup permite accesul la împrumuturi mai mari;
c) prin structura de grup se facilitează o mai bună circulaţie a capitalurilor;
d) structura de grup permite, în general, să se plătească mai puţine impozite5;
1
Legea românească a contabilităţii (nr. 82/1991 republicată în 2005) stabileşte că „societăţile-mamă, definite astfel
în reglementările contabile aplicabile grupurilor de societăţi, întocmesc şi prezintă şi situaţii financiare anuale
consolidate”.
2
Conform regulii româneşti (OMFP 1.752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu
directivele europene, care în partea sa finală cuprinde Reglementarea din 17.11.2005 conformă cu directiva a VII
– a a Comunităţilor Economice Europene privind conturile consolidate), o societate-mamă şi filialele acesteia
reprezintă un grup de entităţi. Observăm că definiţia românească a grupului este destul de restrictivă, în sensul
că nu cuprinde decît socitatea mamă şi filialele acesteia. Vom vedea că în grup se mai pot regăsi şi alte tipuri de
întreprinderi.
3
Richard, J. et collab., Analyse financière et gestion de groupes, Economica, Paris, 2000, pp. 10-16.
4
Se poate imagina situaţia unui investitor X care dispune de un capital de 51 u.m. şi care doreşte să dezvolte o
afacere pentru care are nevoie de un capital de 200 u.m. şi care poate controla această afacere dacă ar înfiinţa o
societate de tip holding cu un capital de 101 u.m. în care aportul lui să fie de 51 u.m., controlînd-o exclusiv. Acest
holding va înfiinţa apoi o filială cu un capital de 200 u.m. căreia să-i pună la dispoziţie un aport de 101,
controlînd-o şi pe aceasta în calitate de acţionar majoritar. Dacă ar fi participat la constituirea unei singure firme
care să aibă un capital de 200, atunci investitorul din exemplul nostru ar fi minoritar, cu doar 25,5% (51/200).

4
e) structura de grup oferă posibilităţi mai bune de organizare.

Apariţia grupurilor poate avea loc ca urmare a unor operaţiuni precum:
- achiziţia de acţiuni sau părţi sociale emise de diferite întreprinderi de către o firmă care
devine societate mamă;
- înfiinţarea de societăţi ca asociat sau acţionar majoritar sau unic;
- încheierea de acorduri de asociere cu alte întreprinderi.
Preluarea controlului asupra unor întreprinderi care devin apoi filiale este, aşa cum am arătat
deja, o componentă a politicii de creştere externă a unor grupuri. Motivaţiile principale care stau
la baza creării de grupuri sînt6:
• integrarea orizontală şi/sau verticală a afacerilor; integrarea orizontală constă în
combinarea unor întreprinderi din acelaşi sector de activitate, în timp ce integrarea verticală
constă în achiziţia de întreprinderi care reprezintă furnizori sau clienţi ai firmei care cumpără;
• diversificarea activităţilor în scopul mai bunei gestionări a riscului aferent afacerilor (cum
ar fi, de exemplu, riscurile legate de ciclul de viaţă al produselor, de schimbările de pe piaţă, de
evoluţia cursului de schimb valutar etc.);
• evitarea preluărilor ostile de către alte întreprinderi, în urma unor oferte publice de
cumpărare sau de schimb;
• retragerea unor acţionari sau a unor manageri importanţi.
În procesul de concentrare care conduce la formarea grupurilor, accentul cade pe
dimensiunea economică şi mai puţin pe aspectele juridice izvorînd din dreptul de proprietate. Ceea
ce contează la nivelul grupurilor este, în primul rînd, unitatea puterii de decizie pe care se
fondează acest tip de entitate.
1.2. Tipuri de control exercitat în cadrul grupului

Existenţa grupului de întreprinderi presupune exercitarea unui control de către o întreprinderea
asupra altora. În aceste context, cele mai multe norme contabile referitoare la consolidare
precizează că prin control trebuie să înţelegem puterea de a stabili şi de a dirija politicile
financiare şi operaţionale ale unei întreprinderi, în scopul de a obţine avantaje din activităţile
acesteia. Fiecare din componentele grupului îşi păstrează personalitatea juridică, întocmind, pe
mai departe, situaţiile financiare anuale individuale la care o obligă legea.
Putem întîlni, în aceste cazuri, două modalităţi de control, ambele legate în mod obligatoriu
de deţinerea de acţiuni de către societatea-mamă: controlul exclusiv şi controlul în comun. La
acestea se adaugă şi influenţa semnificativă (notabilă). Întreprinderile supuse acestor tipuri de
control din partea altor întreprinderi sînt desemnate cu următorii termeni:
5
Marea majoritate a întreprinderilor care operează în USA nu plătesc impozit pe profit, chiar dacă rezultatele lor
sînt foarte importante. În medie, 61% din întreprinderile americane n-au plătit de loc impozit pe profit în perioada
1996 – 2000, conform datelor publicate de un organism de control al Congresului SUA. La o cotă de impozit de
35%, în 2000, 31% din întreprinderi au plătit fiscului mai puţin de 5% din profiturile realizate. Printre procedurile
folosite de firme pentru diminuarea impozitului pe profit, se identifică uşor abuzul de tranzacţii intra-grup, alături
de tehnici precum reportarea pierderilor fiscale, derularea de operaţiuni generatoare de credite fiscale. În acelaşi
timp, 71% din firmele americane controlate de străini n-au plătit nici un fel de impozit pe profit. (preluare din
articolul 60 % des sociétés américaines échappent à l'impôt sur les bénéfices, apărut în ziarul Le Monde din 8
aprilie 2004). Într-o continuare a acestui articol, (în Le Monde din 4 septembrie 2004), Eric Leser citează un studiu
care arată că 45% din firmele cu active mai mari de 250 milioane de USD n-au plătit nici un fel de impozit în
perioada 1996 – 2000. De asemenea, întreprinderile cu cele mai bune performanţe în perioada respectivă (printre
care Microsoft, General Electric, IBM, General Motors ...) n-au fost impuse decît cu aproximativ 8,9% din
profiturile de 191 miliarde USD realizate în cei cinci ani studiaţi. Se arată din nou că una din metodele cele mai
folosite pentru a scăpa de impozit este corporate inversion – aceasta constă în crearea unei firme noi, adeseori cu
sediul în străinătate (într-un refugiu fiscal) care să preia şi să controleze o activitate rentabilă din USA. O altă
cauză a încasărilor mici din impozit pe profit o reprezintă prea puţinele controale fiscale (de la 15 ‰ în 1999 la
7‰ în 2003).
6
După Herring, H. III, Business Combination & International Accounting, Thomson South-Western, 2003, pp.3-4.

5
Tipul de control sau de Termenul folosit pentru desemnarea întreprinderii

influenţă asupra căreia se exercită controlul sau influenţa
controlul exclusiv filiale
co-întreprinderi, întreprinderi multi - grup, asocieri în
controlul în comun
participaţie (joint venture)
influenţa semnificativă întreprinderi asociate
Controlul exclusiv exercitat de către societatea mamă are ca rezultat faptul că dominanta
poate lua orice decizie doreşte în ceea ce priveşte activităţile filialei sale. În normele contabile,
termenul de control se foloseşte pentru a desemna de fapt controlul exclusiv.
Conform regulii româneşti7, se consideră că o întreprindere (societatea mamă) controlează o
alta (devenită filială), dacă îndeplineşte una din următoarele condiţii:
a) deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor într-o altă entitate,
denumită filială;
b) este acţionar sau asociat al unei entităţi şi majoritatea membrilor organelor de
administraţie, conducere şi de supraveghere ale entităţii în cauză (filială) care au îndeplinit aceste
funcţii în cursul exerciţiului financiar, în cursul exerciţiului financiar precedent şi pînă în momentul
întocmirii situaţiilor financiare anuale consolidate, au fost numiţi doar ca rezultat al exercitării
drepturilor sale de vot;
c) este acţionar sau asociat al unei filiale şi deţine singur controlul asupra majorităţii
drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor acelei filiale, ca urmare a unui acord încheiat cu
alţi acţionari sau asociaţi;
d) este acţionar sau asociat al unei filiale şi are dreptul de a exercita o influenţă dominantă
asupra acelei filiale, în temeiul unui contract încheiat cu entitatea în cauză sau al unei clauze din
actul constitutiv sau statut, dacă legislaţia aplicabilă filialei permite astfel de contracte sau clauze;
e) societatea-mamă deţine puterea de a exercita sau exercită efectiv, o influenţă dominantă
sau control asupra unei filiale;
f) este acţionar sau asociat al unei filiale şi are dreptul de a numi sau revoca majoritatea
membrilor organelor de administraţie, conducere şi de supraveghere ale acelei filiale;
g) societatea-mamă şi filiala sînt conduse pe o bază unificată de către societatea-mamă.
De asemenea, o societate mai are statut de filială dacă este o filială a unei alte filiale a
societăţii-mamă8.
Controlul în comun9 este reprezentat de capacitatea de a determina, în mod colegial, în
virtutea unui acord, politicile de finanţare ale unei întreprinderi care devine co-întreprindere
7
Conform aceluiaşi OMFP 1.752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele
europene.
8
Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a se recunoaşte exercitarea unui control exclusiv pot fi sistematizate
astfel:
- fie societatea mamă deţine direct sau indirect majoritatea drepturilor de vot într-o alta întreprindere (control de
drept);
- fie societatea mamă a desemnat, în două exerciţii succesive imediat anterioare, majoritatea membrilor organelor
de administraţie, de conducere sau de supraveghere ale altei întreprinderi. Dominanta a efectuat aceasta desemnare
atunci cînd dispune, în perioada respectivă, direct sau indirect, de mai mult de 40% din drepturile de vot şi nici un
alt acţionar sau asociat nu deţine, direct sau indirect, mai mult (control de fapt);
- fie dominanta are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra unei întreprinderi, în virtutea unui contract
sau a unor clauze statutare, atunci cînd legislaţia o permite şi cînd societatea dominantă este acţionar sau asociat la
societatea dominată (control contractual).
9
Se mai întîlnesc şi următoarele expresii pentru a desemna acest tip de control:
- control comun – în versiunea românească oficială a normelor contabile şi de raportare financiară internaţionale:
Consiliul pentru standarde internaţionale de contabilitate (Londra), Standarde internaţionale de raportare
financiară (IFRSTMM) 2005, inclusiv Standarde internaţionale de contabilitate (IASTM) şi interpretări la 1 ianuarie

6
(numită şi asociere în participaţie). Aceasta se constituie în baza unui acord contractual în

virtutea căruia două sau mai multe părţi convin asupra desfăşurării unei activităţi economice
supuse unui control comun. IAS 31 Interese în asocierile în participaţie defineşte controlul
comun ca o împărţire, convenită prin contract, a controlului asupra unei activităţi economice şi
precizează că acesta se manifestă doar atunci cînd deciziile financiare şi operaţionale strategice
necesită consensul unanim al asociaţilor.
Sub numele de societăţi controlate în comun (sau asocieri în participaţie), IAS 31 identifică
următoarele:
• activităţile controlate în comun10;
• activele aflate sub control în comun11;
• entităţile controlate în comun12.Co-întreprinzătorii (asociaţii) sînt, deci, legaţi
printr-un acord contractual ce permite să se distingă participaţiile care dau naştere la controlul în
comun, de celelalte participaţii şi care se referă la:
•activitatea, durata şi obligaţiile de a furniza informaţii ale co-întreprinderii;
•numirea consiliului de administraţie sau a altui organ de conducere similar, ca şi la
drepturile de vot ale co-întreprinzătorilor;
•aporturile de capital ale co-întreprinzătorilor;
•împărţirea între co-întreprinzători a producţiei, veniturilor, cheltuielilor sau rezultatelor co-
întreprinderii.
Influenţa semnificativă (notabilă) exercitată de un investitor asupra unei întreprinderi
care devine întreprindere asociată se concretizează în dreptul investitorului de a participa la
luarea deciziilor, fără a le putea însă determina în mod discreţionar. În normele contabile se
precizează că sub denumirea de întreprinderi asociate se cuprind întreprinderile în care investitorul
are o influenţă notabilă şi care nu reprezintă pentru acesta nici filială şi nici co-întreprindere.
Astfel, dacă un investitor deţine direct sau indirect, prin filiale, între 20% şi 50% din drepturile de
vor la o întreprindere, el este considerat ca exercitînd o influenţa notabilă, cu excepţia situaţiei în
care se dovedeşte contrariul. Existenţa unei participaţii importante sau majoritare a unui alt
asociat nu exclude neapărat influenţa notabilă a investitorului. Atunci cînd investitorul deţine
direct sau indirect mai puţin de 20% din voturi, se presupune că acesta nu are influenţă
semnificativă, dacă nu poate fi clar demonstrată o astfel de influenţă.
Influenţa notabilă a investitorului este pusă în evidenţă de următoarele aspecte13:
a) reprezentarea în consiliul de administraţie sau în organul de conducere echivalent al
întreprinderii deţinute;
b) participarea la procesul de elaborare a politicilor, inclusiv participarea la luarea deciziilor
cu privire la dividende şi alte distribuiri de capitaluri;
c) existenta unor tranzacţii importante între investitor şi întreprinderea asociată;
d) schimburi de cadre şi persoane de conducere;
2005, editura CECCAR, Bucureşti, 2005, p. 1271. În continuare, vom desemna această lucrare cu formula IFRS
2005.
- control conjunctiv - în Feleagă, N., Malciu, L., Reglementare şi practici de consolidare a conturilor – din orele
astrale ale Europei contabile, editura CECCAR, Bucureşti, 2004, p. 53;
- control concomitent (comun) – Minu, M., în Feleagă, N., (coordonator), Contabilitate aprofundată, editura
economică, Bucureşti, 1996, p. 237.
10
Acestea implică folosirea în comun a unor active şi a altor resurse, mai degrabă decît înfiinţarea unei entităţi noi
ori a unei structuri financiare separată de asociaţii înşişi. Contractul de asociere cuprinde, de obicei, criteriile prin
care veniturile şi cheltuielile comune sînt împărţite între asociaţi.
11
Aceste active sînt deţinute în comun şi fiecare asociat are controlul asupra părţii sale din beneficiile viitoare
generate de activ, adică îşi însuşeşte o parte din producţie şi suportă o parte din cheltuieli.
12
Entităţile controlate în comun iau naştere ca urmare a înfiinţării unei firme sau a unui parteneriat care
funcţionează distinct şi unde fiecare asociat are interese.
13
Vezi îndeosebi IAS 28 Investiţii în entităţile asociate, în IFRS 2005, pp. 1226.

7
e) furnizarea de informaţii tehnice esenţiale.
1.3. Tipuri de grupuri

Se disting, în general, trei tipuri de grupuri cu combinaţii posibile între acestea14: grupuri
financiare, grupuri personale, grupuri contractuale. Doar grupurile financiare sînt recunoscute în
mod explicit de norme. Acestea se bazează pe controlul generat de deţinerea de acţiuni şi se
caracterizează prin existenţa unei societăţi-mamă, obligată să întocmească şi să publice situaţii
financiare consolidate15.
Grupurile financiare presupun, aşadar, două condiţii fundamentale: pe de o parte - unitate
de conducere şi pe de altă parte, deţinerea unui anumit procentaj de acţiuni16. Astfel, chiar dacă
societatea-mamă exercită puterea în virtutea unui contract sau a unor clauze statutare, ea trebuie
sa fie şi asociat sau acţionar în filială, oricît de mică i-ar fi partea.
Grupurile financiare se nasc, de regulă, pe următoarele căi:
• prin constituirea de societăţi: atunci cînd societatea mamă creează o filială, respectîndu-
se toate formalităţile de constituire proprii tipului respectiv de societate;
• aport parţial de active: este cazul cînd societatea mamă aduce ca aport la capitalul altei
societăţi active, în schimbul cărora primeşte acţiuni sau părţi sociale;
• subscrierea la o creştere de capital: este vorba de procurarea acelei părţi din creşterea de
capital care asigură controlul asupra societăţii care face emisiunea. Societatea care achiziţionează
astfel de titluri devine societate mamă;
• cumpărări de acţiuni sau părţi sociale; dacă achiziţia se face pe piaţa financiară (la bursa),
trebuie respectată procedura prevăzută în cazurile de negociere a blocurilor de control. Această
procedură vizează, în special, protejarea acţionarilor minoritari şi a salariaţilor, ale căror interese
pot fi ameninţate dacă întreprinderea trece sub control de grup. Dacă societatea nu-i cotată la
bursa, acţiunile se cumpără prin înţelegere între părţi.
O variantă a obţinerii controlului prin intermediul achiziţiei de titluri o reprezintă şi ofertele
publice de cumpărare sau de schimb. Este vorba despre o ofertă făcută în mod public de către o
persoană fizică sau juridică care intenţionează să cumpere titluri deţinute de către acţionari la un
preţ superior cotării acestora la bursă. Dacă titlurile sînt plătite în numerar, avem de-a face cu o
ofertă publică de cumpărare. Dacă plata se face prin remiterea unor alte titluri de valoare, atunci
avem o ofertă publică de schimb. Sînt posibile şi combinaţii ale acestora.
Filialele şi celelalte entităţi componente ale grupului sînt, de cele mai multe ori, persoane
juridice17. Ele au, deci, un nume, sediu, naţionalitate şi organe proprii de conducere, fiind obligate
şi la ţinerea unei contabilităţi individuale complete (care se concretizează în întocmirea de situaţii
financiare anuale).
Atunci cînd societatea mamă nu exercita nici o activitate industrială sau comercială, singurul
său obiectiv fiind deţinerea de titluri de participare, sîntem în prezenţa societăţii cunoscute sub
numele de holding.
14
Richard, J., Analyse financière et gestion des groupes, Economica, Paris, 2000, p. 26 ş.u.
15
Se mai foloseşte încă, destul de frecvent, formula conturi consolidate, mai ales pentru că ea apare explicit în
directivele europene.
16
Richard, J., Op. cit., p. 27.
17
Conform legii societăţilor comerciale nr. 31/1990, republicată în 2004 filialele sînt societăţi comerciale cu
personalitate juridică şi se înfiinţează într-una dintre formele de societate prevăzute şi în condiţiile prevăzute
pentru acea formă iar sucursalele sînt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăţilor comerciale şi se
înmatriculează, înainte de începerea activităţii lor, în registrul comerţului din judeţul în care vor funcţiona (de
altfel, regimul juridic al sucursalei se aplică oricărui alt sediu secundar, indiferent de denumirea lui, căruia
societatea care îl înfiinţează îi atribuie statut de sucursală şi nu se pot înfiinţa sedii secundare sub denumirea de
filială).

8
Grupurile personale se caracterizează prin unitate de conducere, urmare a faptului că

aceleaşi persoane controlează, direct sau indirect, mai multe societăţi diferite, fără ca între acestea
să existe legături de capital. Pentru aceste grupuri nu există obligaţii de consolidare explicite, ceea
ce face ca uneori, ele să fie preferate în cadrul unor strategii de optimizare fiscală.
Grupurile contractuale se constituie în urma unor acorduri fixate, de regulă, prin contracte
de exclusivitate, de concesiune, acorduri cu alţi acţionari privind drepturile de vot în desemnarea
administratorilor. Şi aceste grupuri pot fi supuse obligaţiei de consolidare a conturilor.
Într-un grup, distingem două mari categorii de asociaţi:
• asociaţi majoritari care controlează şi desemnează conducerea;
• asociaţi minoritari (sau externi) care nu au puterea de a administra grupul sau societăţile
individuale, luate în parte.
Pentru a se asigura egalitatea de tratament între categoriile de asociaţi, grupul este obligat la
furnizarea de informaţii, adică tocmai la publicarea de situaţii financiare consolidate certificate de
către un auditor.
Autonomia juridică a fiecărei societăţi are ca principală consecinţă, în principiu, absenţa
răspunderii solidare în interiorul grupului. Societatea mamă nu este obligată să se substituie filialei
atunci cînd aceasta nu-i în măsură să-şi onoreze obligaţiile faţă de terţ şi, de asemenea,
preşedintele consiliului de administraţie al societăţii mamă nu poate angaja în mod valabil o filială
dacă nu este în acelaşi timp şi conducător desemnat al acesteia. De aceea, în mod frecvent,
creditorii avizaţi cer filialelor să prezinte şi garantarea acestora de către societatea-mamă.
1.4. Tipuri de autorităţi în cadrul grupului

Dominaţia societăţii-mamă asupra celorlalte societăţi ale grupului poate îmbrăca următoarele
forme de autoritate18: directă, indirectă, reciprocă, triunghiulară, circulară, radială sau
arborescentă şi multigrup.
Autoritatea directă apare atunci cînd societatea dominantă posedă acţiuni la alte societăţi.
Diagrama corespunzătoare autorităţii directe poate fi reprezentată astfel:
Societatea dominantă
(sau societatea mamă) Societatea dependentă
Autoritatea indirectă se presupune exercitarea controlului sau a influenţei semnificative

prin intermediul unei alte întreprinderi: o întreprindere aflată în raporturi de dependenţă faţă de
societatea dominantă este la rîndul ei dominantă faţă de o a treia societate. Diagrama
corespunzătoare acestui tip de autoritate se poate reprezenta astfel:
Societatea A Societatea B Societatea C

Dominantă Dependentă faţă de A Dependentă direct faţă de
Dominantă faţă de C B şi indirect faţă de A
Societatea A controlează în mod direct societatea B, care în raport cu A este dependentă.

La rîndul ei, societatea B controlează societatea C, fiind dominantă în raport cu aceasta. Dacă
avem în vedere raporturile dintre A şi C, remarcăm că A, exercitînd un control asupra lui B,
controlează în mod indirect (prin B) şi societatea C. Ansamblul format de întreprinderile B şi C
reprezintă un subgrup al societăţii A.
18
A se vedea şi Lorenzo de las Heras, Miguel, Normas de Consolidacion. Comentarios y casos Praticos, Centro de
Estudios Financieros, Madrid, 1993, pp. 27-30.

9
Atunci cînd o întreprindere deţine participaţii într-o alta şi aceasta din urmă are, la rîndul ei,
participaţii în prima, se vorbeşte despre participaţii reciproce (autoritate reciprocă). Relaţia se
poate reprezenta astfel:
Societatea A Societatea B
Acest tip de relaţia se poate transforma în autoritate circulară, atunci cînd pe lanţul de
control intervin mai mult de o întreprindere, ca în diagrama următoare:
Dominanta A Dominanta A Dependenta D
Dependenta B Dependenta C Dependenta B Dependenta C
Tipurile de autoritate simplă se pot combina astfel încît să rezulte situaţii mai complexe
precum:
- autoritate triunghiulară:
Dominantă A
Dependentă B Dependentă C
- autoritate arborescentă:
Societatea dominantă A
Filiala B1 Filiala B2 Filiala B3
Subfiliala Subfiliala Subfiliala Subfiliala Subfiliala Subfiliala

C1 C2 C3 C4 C5 C6
Asupra co-întreprinderilor se exercită un control în comun, adică o autoritate în comun:

10
A1 A1 A1
Societatea dominată (co-întreprinderea sau asocierea în participaţie) este societatea M.
1.5. Procentaj de control şi procentaj de interes

În vederea consolidării conturilor, este necesar să se stabilească atît numărul de voturi de care
dispune societatea mamă în filială, în întreprinderea asociată sau în co-întreprindere, cît şi
drepturile de natură financiară pe care le are mama asupra capitalurilor proprii şi rezultatelor
fiecăreia dintre firmele asupra cărora exercită control sau influenţă semnificativă. Se definesc
astfel, procentajul de control şi procentajul de interes.
1.5.1. Definirea procentajelor de control şi de interes

Prin procentaj de control se înţelege cota parte a drepturilor de vot deţinute direct sau indirect
de către societatea dominantă în fiecare din societăţile grupului. Procentajul de interes exprimă
cota-parte deţinută de către societatea mamă în fiecare din societăţile grupului în legătură cu
distribuirea capitalului, rezervelor şi rezultatelor. Este vorba despre aprecierea drepturilor
financiare, utilă în cazul repartizării capitalurilor proprii. Diferenţa dintre 100 şi procentajul de
interes al dominantei în filială, în întreprinderea asociată sau în co-întreprindere reprezintă
interesul minoritar (sau interesul asociaţilor externi).
Pentru determinarea numărului de voturi în vederea stabilirii procentajului de control,
trebuie să se adune: numărul de voturi deţinute direct de către societatea dominantă cu numărul
de voturi posedate de către o societate dominată din grup, pentru societatea dominantă. Atunci
cînd există persoane care acţionează în nume propriu, dar în contul unei societăţi din grup, se
adaugă şi drepturile de vot deţinute de aceste persoane. În concluzie, determinarea drepturilor de
vot ale societăţii dominante într-o societate dependentă se face astfel:
Număr de voturi
Voturi directe ale investitorului
Voturi deţinute de filialele investitorului (voturi indirecte)
Voturi ale altor persoane ce acţionează direct sau indirect pentru investitor
Total voturi
1.5.2. Drepturi de vot potenţiale (facultativ)

În exemplele de pînă acum, am luat în calcul doar drepturile de vot aferente acţiunilor
obişnuite în circulaţie. IAS 27 Situaţii financiare consolidate şi situaţii financiare individuale
stabileşte însă că, în stabilirea controlului trebuie avute în vedere şi drepturile de vot potenţiale19,
exercitabile sau convertibile20 în prezent.
Exemplu (după paragraful IG8 din IAS 27): a) Întreprinderile A şi B deţin 80%, respectiv
20% din acţiunile obişnuite cu drept de vot emise de întreprinderea C. A vinde lui D jumătate din
participaţia deţinută şi, în acelaşi timp, cumpără de la D opţiuni call exercitabile în orice moment
19
Astfel, o firmă poate deţine warant-uri pe acţiuni, opţiuni call pe acţiuni, instrumente de datorii sau de capitaluri
proprii convertibile în acţiuni obişnuite ori alte instrumente similare care, dacă sînt exercitate sau convertite, dau
dreptul deţinătorului voturi suplimentare sau reduc drepturile de vot ale altor părţi. Acestea se numesc drepturi de
vot potenţiale.
20
Se consideră că drepturile potenţiale de vot nu sînt exercitabile sau convertibile imediat atunci cînd, de exemplu,
nu pot fi exercitate sau convertite pînă la o anumită dată viitoare sau pînă la producerea unui eveniment viitor.

11
cu o primă faţă de preţul pieţei din momentul emiterii; dacă opţiunile sînt exercitate, A
redobîndeşte 80% din drepturile de vot în C. În aceste condiţii, chiar dacă opţiunile sînt la supra-
paritate (out-of-the-money), ele sînt exercitabile în prezent şi oferă întreprinderii A posibilitatea
stabilirii în continuare a politicilor financiare şi operaţionale ale C.
b) A, B şi C deţin fiecare 40%, 30%, respectiv 30% din acţiunile obişnuite cu drept de vot
emise de E. A deţine şi opţiuni cal exercitabile în orice moment la valoarea justă a acţiunilor
suport şi, dacă sînt exercitate, îi conferă lui A un plus de 20%din drepturile de vot în E, diminuînd
drepturile lui B şi lui C la cîte 20% fiecare. În aceste condiţii se poate spune că A controlează pe
E.
1.5.3. Procentaje de interes la participaţii reciproce sau circulare

Există posibilitatea ca filiala să deţină ea însăşi acţiuni ale dominantei, caz în care legăturile
dintre cele două se încadrează în categoria legăturile reciproce. Legea nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale, republicată în 1998 stabileşte că o societate pe acţiuni nu-şi poate dobîndi
propriile acţiuni, fie direct, fie prin persoane care acţionează în nume propriu, în afară de cazul în
care adunarea generală extraordinară a acţionarilor hotărăşte altfel. Valoarea acţiunilor proprii
dobîndite de societate nu poate depăşi 10% din capitalul social subscris şi acţiunile proprii pot fi
achiziţionate numai în cazul în care capitalul social este integral subscris şi vărsat. Hotărîrea
adunării generale a acţionarilor privind dobîndirea de acţiuni proprii trebuie publicată în Monitorul
Oficial al României, iar achiziţia acţiunilor trebuie efectuată într-o perioadă care să nu depăşească
18 luni de la data apariţiei în Monitorul Oficial a hotărîrii. În condiţiile în care acţiunile dobîndite
sînt reflectate în activul bilanţului, societatea comercială este obligată să indisponibilizeze o
rezervă de aceeaşi valoare pînă la cedarea acţiunilor respective. Acţiunile proprii dobîndite nu dau
drept la dividende pe durata posesiei lor de către societate, iar dreptul de vot pe această perioadă
este suspendat. Din acest text de lege deducem că, în anumite situaţii, este permisă totuşi
deţinerea reciprocă de titluri de capital, astfel încît ne propunem să arătăm, în continuare, cum se
calculează procentajul de control şi cel de interes în aceste cazuri.
1.5.4. Modificări ale procentajelor de control şi de interes

Procentajul de control se poate modifica în urma unor operaţiuni precum:
• achiziţionarea unor noi titluri de participare;
• vînzarea unor titluri de participare;
• creşteri ale capitalului social al filialelor.
Aceste operaţiuni pot schimba fie într-un sens, fie în altul gradul de dominare, ajungîndu-se
uneori ca societăţi care pînă atunci făceau parte din grup şi erau consolidate, să treacă în afara
perimetrului de consolidare. Alteori, astfel de modificări pot atrage după sine includerea în
perimetrul de consolidare sau trecerea la o alta formă de consolidare.
1.5.5. Acţiuni preferenţiale fără drept de vot

Conform legii societăţilor comerciale din România (nr. 31/1990, republicată în 1998),
capitalul social al societăţilor pe acţiuni este reprezentat prin acţiuni emise de societate. Acţiunile
care oferă toate drepturile prevăzute de lege (şi îndeosebi dreptul de vot şi cel la dividende) sînt
numite acţiuni obişnuite, comune sau ordinare. Pe lîngă aceste acţiuni comune, legea permite ca
societăţile pe acţiuni să emită, în condiţiile specificate în actul constitutiv, şi acţiuni preferenţiale
cu dividend prioritar fără drept de vot. Acţiunile preferenţiale conferă titularului:
• dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra beneficiului exerciţiului financiar
disponibil pentru repartizare, înaintea oricărei alte prelevări;
• drepturile recunoscute acţionarilor cu acţiuni ordinare, cu excepţia dreptului de a
participa şi de a vota, în temeiul acestor acţiuni, în adunările generale ale acţionarilor.

12
Deţinerea de acţiuni preferenţiale nu se ia, deci, în considerare atunci cînd se calculează

procentajul de control. În cazul acestui tip de acţiuni, chiar în situaţia unei participaţii directe a
investitorului în întreprinderea asociată, procentajul de interes poate fi mai mare decît procentajul
de control.
În România, acţiunile cu dividend prioritar, fără drept de vot, nu pot depăşi o pătrime din
capitalul social şi vor avea aceeaşi valoare nominală ca şi acţiunile ordinare. Nu pot deţine acţiuni
de acest tip reprezentanţii, administratorii şi cenzorii societăţii. Acţiunile preferenţiale şi acţiunile
ordinare vor putea fi convertite dintr-o categorie în cealaltă prin hotărîrea adunării generale
extraordinare a acţionarilor. Existenţa dreptului prioritar asupra unei părţi din profitul disponibil
pentru distribuit al filialei face ca drepturile investitorului nedeţinător de acţiuni preferenţiale în
aceste rezultate să se calculeze după scăderea părţii din profit ce revine, ca dividende prioritare,
acţionarilor ce deţin acţiuni preferenţiale.

13
Capitolul 2 – Consolidarea conturilor – omogenizare, agregare,

eliminări
1. Precizarea înţelesului termenului de consolidare şi a importanţei acestui demers pentru
informarea financiară
2. Stabilirea limitelor perimetrului de consolidare
3. Descrierea şi dezvoltarea etapelor consolidării
4. Prezentarea principalelor elemente privind omogenizarea situaţiilor financiare individuale ale
întreprinderilor prinse în consolidare
5. Identificarea principalelor eliminări de efectuat în consolidare
6. Descrierea pe scurt a metodelor de consolidare
2.1. Definiţia consolidării, rolul şi locul acesteia în sistemul de informare

financiară privind grupurile de întreprinderi
Din punct de vedere contabil, grupul este văzut ca o entitate unică, făcînd abstracţie de
independenţa juridică a componentelor sale. Recunoaştem aici influenţa principiului prevalenţei
economicului asupra juridicului. Fondul economic – afacerile aflate sub o conducere unică –
prevalează faţă de forma juridică – personalitatea juridică distinctă a fiecărei filiale. Avînd totuşi
personalitate juridică, fiecare componentă a grupului (atît filialele, cît şi societatea mamă)
întocmeşte situaţii financiare individuale21, ca urmare a obligaţiilor legale privind companiile
individuale. Aceste situaţii financiare proprii fiecărei componente nu au însă o relevanţă prea
mare, ceea ce contează fiind informaţiile consolidate, adică cele întocmite la nivelul grupului, ca
entitate. De exemplu, un grup poate să vîndă bunuri unor terţi externi independenţi, după ce le va
fi trecut prin mai multe filiale. Fiind independente juridic, fiecare din acestea va factura celeilalte
bunurile respective, înregistrînd atît venituri (cifră de afaceri), cît şi cheltuieli (la descărcarea
gestiunii). Dacă ne limităm la situaţiile financiare individuale, putem spune că cifra de afaceri a
grupului este suma cifrelor de afaceri individuale ale firmelor care îl compun. Mărimea aceasta
depinde atît de preţurile interne22 grupului (care se îndepărtează adeseori de preţurile de piaţă), cît
şi de numărul de filiale prin care trec bunurile – două elemente care pot fi stabilite în mod arbitrar
de societatea mamă. Dacă privim însă grupul ca pe o entitate unică, atunci transferurile între
componentele sale nu generează nici venituri, nici cheltuieli, ceea ce contează fiind cifra de afaceri
realizată din vînzarea către un terţ independent de grup.
Pe de altă parte, atunci cînd o întreprinderea este societate mamă a unui grup, situaţiile ei
financiare individuale nu au o valoare informativă prea ridicată deoarece nu iau în considerare
faptul că ea nu reprezintă decît una din componentele grupului. Cîteva cauze ale lipsei de
credibilitate a informaţiei individuale sînt:
- titlurile de participare nu ţin întotdeauna seama de valoarea reală a filialei sau a
întreprinderii asociate;
- cifra de afaceri şi rezultatul pot fi denaturate de tranzacţiile cu alte componente din grup;
21
În lucrările de contabilitate, aceste situaţii financiare individuale mai sînt desemnate şi drept: situaţii financiare
statutare sau situaţii financiare sociale.
22
Termenul consacrat pentru preţurile folosite la vînzarea/cumpărarea de bunuri între componentele aceluiaşi grup
este cel de preţuri de transfer.

14
- valorile unor active şi datorii sînt, de asemenea, nerelevante, avînd în vedere faptul că pot
rezulta din tranzacţii intra-grup.
Cu toate acestea, întocmirea şi publicarea situaţiilor financiare individuale ale societăţii
mamă sînt adeseori necesare în scopul respectării unor obligaţii de natură comercială, fiscală etc.
De asemenea, întocmirea lor este punctul de plecare în efectuarea procedurilor de consolidare.
Pentru prezentarea unor informaţii financiare relevante şi credibile, este necesară
consolidarea conturilor componentelor grupului.
Consolidarea conturilor reprezintă o succesiune de proceduri prin intermediul cărora se
ajunge de la situaţiile individuale ale componentelor grupului la situaţiile financiare unice ale
acestuia23.
Rezultatul procesului de consolidare îl reprezintă situaţiile financiare consolidate, al căror
scop este prezentarea patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor întreprinderilor cuprinse
în perimetrul de consolidare, ca şi cum ar fi vorba de o singură întreprindere. Cu alte cuvinte,
conturile consolidate sînt documentele financiare de sinteză ale unui grup, prezentate ca şi cum ar
fi întocmite pentru o singură entitate. Vom avea deci, bilanţ consolidat, cont de profit şi pierdere
consolidat, situaţia consolidată a fluxurilor de trezorerie, o situaţia a variaţiei capitalurilor proprii
consolidate, precum şi anexe la conturile consolidate.
2.2. Perimetrul de consolidare. Excepţii de la consolidarea conturilor

Se poate aprecia că perimetrul de consolidare este format din componentele grupului asupra
cărora întreprinderea dominantă exercită un control exclusiv, un control în comun şi o influenţă
semnificativă. În măsura în care dobîndirea de participaţii în capitalul unei întreprinderi conduce la
exercitarea vreunui tip de control sau de influenţă asupra acesteia, ea devine componentă a
perimetrului de consolidare. Dacă, în urma cedărilor de titluri sau a altor operaţiuni, procentajul
de control asupra unei întreprinderi scade sub 20%, atunci această întreprindere iese din
perimetrul de consolidare.
Pentru a determina care este momentul intrării în perimetrul de consolidare, norma contabilă
internaţională (IFRS 3 Combinări de întreprinderi care înlocuieşte, începînd cu 2005, IAS 22
Combinări de întreprinderi) defineşte noţiunile de data schimbului şi data achiziţiei. Dacă
preluarea titlurilor de participare care permit exercitarea controlului sau a influenţei se realizează
într-o singură tranzacţie, atunci data schimbului şi data achiziţiei sînt aceleaşi. Cînd o achiziţie este
realizată prin mai multe tranzacţii succesive, distincţia dintre data achiziţiei şi data schimbului
devine importantă. Datele schimbului reprezintă datele la care au loc tranzacţiile individuale.
Data achiziţiei este data la care investitorul dobîndeşte în mod nemijlocit controlul sau influenţa
semnificativă asupra întreprinderii devenite filială sau asociată. Pentru a se stabili dacă influenţa
sau controlul devine efectiv, este necesar să se ia în considerare fondul economic al tranzacţiei.
2.2.1. Norme europene privind obligaţiile de consolidare şi perimetrul de consolidare

Normele contabile valabile în 2006 în România (OMFP 1752/2005) acceptă şi anumite excepţii
de la obligaţia generală de întocmire a situaţiilor financiare consolidate:
a) o societate-mamă este scutită de la întocmirea situaţiilor financiare consolidate dacă, la
data bilanţului său, entităţile care urmează să fie consolidate nu depăşesc împreună, pe baza celor
mai recente situaţii financiare anuale ale acestora, limitele a două dintre următoarele trei criterii24
23
Consolidarea poate fi definită şi ca o tehnică ce permite întocmirea de conturi unice si reprezentative privind
activitatea globală şi situaţia unui ansamblu de societăţi ce au legături de interese comune sau care dispun de un
centru de decizie comun, dar care îşi păstrează fiecare, personalitatea juridică proprie.
24
În decembrie 2005, Parlamentul european a aprobat o propunere de modificare a directivelor contabile europene
prin care, printre altele, se propune o creştere cu 20% a pragurilor în funcţie de care se stabilesc întreprinderile
mici şi mijlocii cu responsabilitate limitată, în scopul de a reduce obligaţiile acestor întreprinderi în materie de
informare financiară.

15
(sumele se stabilesc înainte de orice eliminare a operaţiunilor reciproce, adică prin însumarea
indicatorilor din situaţiile financiare individuale ale componentelor grupului):
- total active 17.520.000 euro
- cifra de afaceri netă: 35.040.000 euro
- număr mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 250
b) o societate-mamă este exceptată de la obligaţia elaborării situaţiilor financiare anuale
consolidate atunci cînd ea însăşi este o filială iar propria sa societate-mamă este înfiinţată în
conformitate cu legea română sau cu legea unui stat membru al Uniunii Europene, în unul din
următoarele două cazuri25:
- societatea-mamă în cauza deţine toate acţiunile entităţii exceptate. În acest sens,
nu se iau în considerare acţiunile la entitatea exceptată, deţinute de membrii
organelor sale de administraţie, conducere sau de supraveghere, în temeiul unei
obligaţii legale sau prevăzute în actul constitutiv sau statut; sau
- dacă societatea-mamă în cauză deţine 90% sau mai mult din acţiunile entităţii
exceptate, iar restul acţionarilor sau asociaţilor entităţii în cauză au aprobat
exceptarea.
Excepţiile prevăzute mai sus nu se aplică societăţilor-mamă ale căror valori mobiliare sînt
admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, în conformitate cu legislaţia în vigoare privind
piaţa de capital şi nici atunci cînd una dintre filialele care urmează să fie consolidate este o entitate
ale cărei valori mobiliare sînt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată. De asemenea,
exceptarea nu operează în măsura în care elaborarea de situaţii financiare anuale consolidate, este
cerută de către o instituţie a statului sau pentru informarea salariaţilor.
Exemplu: Ne putem imagina următoarea structură a grupului:
95% 80%
A B C
Întreprinderea A controlează pe B care, la rîndul ei, controlează pe C. În această situaţie

simplă, B este societate mamă şi ar trebui să întocmească situaţii financiare pentru grupul pe care
îl formează împreună cu filiala sa C. Însă B poate fi exceptată de la această obligaţie deoarece ea
însăşi se regăseşte în situaţiile financiare consolidate întocmite de A, în care se vor regăsi atît A
(ca societate mamă), cît şi B şi C, pentru că A exercită asupra lor control exclusiv (direct asupra
lui B, indirect asupra lui C). Exceptarea lui B de la obligaţia întocmirii de situaţii financiare
consolidate nu este valabilă dacă B este cotată pe o piaţă reglementată26 (bursă).
Acest tip de excepţie este justificată şi de faptul că societatea mamă, care este la rîndul ei
filială, s-ar putea să nu aibă timp suficient pentru întocmirea situaţiilor financiare consolidate ale
25
Această exceptare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- entitatea exceptată şi, toate filialele sale trebuie consolidate în situaţiile financiare anuale ale unui grup mai mare
de entităţi, a cărui societate-mamă este constituită în conformitate cu legea română sau cu legea unui stat membru
al Uniunii Europene;
- situaţiile financiare anuale consolidate şi raportul consolidat al administratorilor întocmite de grupul mai mare de
entităţi trebuie întocmite de societatea-mamă a grupului în cauză şi auditate, în conformitate cu prevederile legale
sub incidenţa cărora intră societatea-mamă a grupului mai mare de entităţi şi situaţiile financiare anuale
consolidate, raportul administratorilor şi raportul persoanei responsabile cu auditarea acelor situaţii financiare
trebuie publicate pentru entitatea;
- notele explicative la situaţiile financiare anuale consolidate ale entităţii exceptate trebuie să prezinte: denumirea
şi sediul social ale societăţii-mamă care întocmeşte situaţii financiare anuale consolidat, precum şi faptul că s-a
prevalat de exceptarea de la obligaţia de a întocmi situaţii financiare anuale consolidate şi raport consolidat al
administratorilor.
26
Este, de exemplu, cazul BRD – Grupe Société Générale care, fiind cotată la bursa din Bucureşti, întocmeşte
situaţii financiare consolidate, chiar dacă este filială (deţinută cu 51%) a grupului Société Générale, care prezintă
şi el situaţii financiare consolidate.

16
subgrupului pe care îl formează împreună cu filialele proprii. Acest lucru se întîmplă mai ales
atunci cînd datele de închidere reţinute de componentele subgrupului sînt acelaşi (situaţia cea mai
întîlnită): filialele trebuie să termine bilanţul înaintea mamei, pentru ca aceasta din urmă să aibă
datele necesare întocmirii situaţiilor consolidate ale subgrupului. La rîndul ei, mama care este şi
filială trebuie să se grăbească astfel încît să finalizeze situaţiile financiare consolidate necesare
societăţii a cărei filială este pentru ca aceasta să prezintă situaţii consolidate la timp. Consolidarea
pe subgrupuri şi prezentarea unor situaţii financiare în consecinţă ar conduce astfel la o anumită
întîrziere în întocmirea şi prezentarea documentelor de sinteză de către grupul din care face parte
întreprinderea de referinţă.
Nu toate filialele unui grup se includ în situaţiile financiare consolidate. Excepţiile prevăzute
de OMFP 1752/2005 se referă la filialele aflate în următoarele situaţii:
a) se intenţionează ca exercitarea controlului să fie temporară, titlurile în filială sau în
întreprinderea asociată fiind achiziţionată şi păstrată exclusiv în vederea cedării ei ulterioare;
b) restricţii severe pe termen lung împiedică exercitarea de către societatea-mamă a
drepturilor sale asupra activelor sau managementului acestei entităţi;
c) includerea sa nu este semnificativă pentru scopul oferirii unei imagini fidele a activelor,
datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii entităţilor incluse în aceste situaţii
financiare, considerate ca un tot unitar;
d) informaţiile necesare pentru elaborarea situaţiilor financiare anuale consolidate se pot obţine
numai cu costuri sau întîrzieri nejustificate.
Primă excepţie este cea caracterizată de scopul pentru care întreprinderea deţine
participaţiile în filiale: dacă acest scop este cedarea ulterioară a titlurilor, atunci filiala se exclude
de la consolidare. Aici este mai puţin important care este data la care se va face cedarea viitoare a
titlurilor, ceea ce contează este intenţia fermă a societăţii-mamă de a vinde aceste valori, avînd în
vedere propriile proceduri, precum şi condiţiile pe care le oferă piaţa. Pentru excluderea acestor
filiale din consolidare, este necesar ca intenţia de revînzare a titlurilor să fie certă la data
cumpărării lor. Nu se exclud titlurile filialelor deţinute de cîteva exerciţii şi pe care societatea
mamă decide, în cursul exerciţiului, să le vîndă într-un viitor apropiat.
Acelaşi tratament este valabil şi pentru filialele supuse unor restricţii în ceea ce priveşte
transferul de fonduri către societatea mamă, îndeosebi datorită localizării lor în teritorii supuse
unui embargo sau în ţări mai puţin deschise către economia de piaţă. Un alt exemplu de restricţii în
ceea ce priveşte exercitarea controlului este dat de situaţia unei întreprinderi aflate în stare de
insolvenţă şi pentru care s-au declanşat procedurile de reorganizare sau de faliment. În aceste
condiţii, acţionarii majoritari de pînă la declanşarea procedurii respective nu mai pot controla
activitatea întreprinderii, avînd în vedere că aceasta este condusă de un administrator sau de un
lichidator desemnat de judecătorul sindic27.
A treia excepţie se referă la elementele nesemnificative: nu sînt consolidate filialele sau
întreprinderile asociate ale căror contribuţii la averea netă a grupului sînt nesemnificative ca
mărime28.
27
Identificăm aici o altă consecinţă a principiului prevalenţei economicului asupra juridicului: din punct de vedere
juridic, unele filiale fac parte din grup, în timp ce, din punct de vedere economic, ele sînt excluse deoarece, în
cazul lor, controlul nu poate fi exercitat efectiv sau societatea mamă nu îşi propune acest lucru, indiferent de
ponderea deţinută în capital.
28
Astfel, în raportul anual pe 2005, BRD - Groupe Société Générale declară că, la 31.12.2005, a consolidat doar
filialele cu impact semnificativ, adică 3 filiale din 5:
- BRD Sogelease SRL (deţinere de 100%, 2004: 100%);
- BRD Finance Credite de Consum (deţinere de 49%, 2004: 49%);
- BRD Securities (deţinere de 99,82%, 2004:99,82%).
Celelalte filiale, care nu sînt considerate semnificative, rămîn neconsolidate:
- BRD/SG Corporate Finance (51,25%);

17
Aceste reguli sînt preluate de norma românească direct şi fără modificări din Directiva a 7 –
a europeană. Trebuie spus că normele contabile internaţionale (IAS 27 Situaţii financiare
consolidate şi individuale, IAS 28 Participaţii în întreprinderile asociate, IFRS 3 Combinări de
întreprinderi) stabilesc criterii diferite în ceea ce priveşte atît excepţiile generale de la întocmirea
situaţiilor financiare consolidate, cît şi excluderea unor filiale de la consolidare.
2.2.2. Perimetrul de consolidare şi excepţii de la obligaţia de consolidare a conturilor în

IAS/IFRS
În IAS 27 Situaţii financiare consolidate şi situaţii financiare individuale (versiunea valabilă
începînd cu exerciţiul 2005), se stabileşte că o societate mamă are obligaţia de a întocmi situaţii
financiare consolidate, Sînt acceptate totuşi următoarele excepţii de la obligaţia generală de
întocmire a situaţiilor financiare consolidate:
a) atunci cînd societatea mamă este, la rîndul ei, filială a unei alte entităţi şi acţionarii săi
(inclusiv cei fără drept de vot) au fost informaţi asupra acestui fapt;
b) titlurile emise de întreprindere (fie titlurile de capitaluri proprii – acţiuni –, fie titluri de
datorii – cum ar fi obligaţiunile) nu sînt tranzacţionate pe o piaţă financiară publică;
c) societatea mamă în cauză nu a demarat formalităţile de emitere a vreunui tip de titluri pe
o piaţă publică;
d) o altă societate mamă întocmeşte situaţii financiare consolidate făcute publice, în care se
găsesc şi situaţiile financiare ale firmei scutite.
În ceea ce priveşte excluderea unor filiale de la consolidare, regulile din IAS 27 sînt mai
restrictive decît cele preluate de norma românească din directiva europeană. Astfel, nu se exclud
de la consolidare filiale supuse unor restricţii severe şi durabile care le afectează semnificativ
capacitatea de a transfera fonduri către societatea mamă; în acest caz, excluderea de la
consolidare poate fi acceptată doar dacă se pierde controlul asupra filialei respective. Tot aici se
poate menţiona şi faptul că nu se exclud filialele cu activităţi complet diferite de cele ale societăţii
mamă ori cele care reprezintă fonduri mutuale, fonduri de investiţii sau altele asemenea.
În ceea ce priveşte excluderea în funcţie de dimensiunile filialelor, aceasta rămîne valabilă în
virtutea unei precizări exprese din IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare, unde, la paragraful 31
se arată că „aplicarea conceptului de prag de semnificaţie implică faptul că nu este necesară
respectarea cerinţelor specifice de prezentare dintr-un standard sau dintr-o interpretare, dacă
informaţiile rezultate nu sînt semnificative”.
În acelaşi timp, este valabilă excluderea de la consolidare a filialelor asupra cărora controlul
este doar temporar; este necesar să existe dovezi că filiala a fost cumpărată cu intenţia de a fi
cedată în următoarele 12 luni şi că s-a este în curs căutarea activă a unui cumpărător.
2.3. Succesiunea paşilor în consolidare

Din norma românească, din IAS/IFRS şi din lucrările de specialitate putem deduce că etapele
consolidării se pot grupa astfel:
- alegerea metodei de consolidare pentru fiecare componentă a grupului, după stabilirea
perimetrului de consolidare şi efectuarea tuturor a excluderilor de la consolidare;
- omogenizarea situaţiilor financiare individuale ale componentelor grupului astfel încît să
poată fi cumulate de o manieră credibilă;
- ALD Automotive (20,00%) - ALD Automotive este contabilizată ca filială deoarece Banca, împreună cu alte
filiale ale Societăţii sale mamă, controlează compania.
La 31.12.2004, BRD – Groupe Société Générale a consolidat 2 filiale din 6, celelalte 4 luate împreună nefiind
considerate semnificative. Tot aşa, grupul Volkswagen declară, în raportul anual pe 2004, că reţine spre
consolidare 199 filiale şi contabilizează la MIN(cost, valoarea justă), adică nu consolidează alte 128 filiale.
Filialele neconsolidate aveau, împreună, capitaluri proprii de 0,8% din capitalurile proprii ale grupului şi
obţinuseră un rezultat brut de 0,2% din rezultatul grupului.

18
- cumularea post cu post a situaţiilor financiare individuale omogenizate;

- eliminarea efectelor tranzacţiilor intra-grup;
- eliminarea titlurilor de participare deţinute de societatea mamă, în contrapartidă cu
capitalurile proprii ale filialei.
2.3.1. Alegerea metodei de consolidare

Am văzut mai sus ce întreprinderi trebuie reţinute în perimetru de consolidare şi ce excluderi se
pot opera. După calculul procentajelor de control şi de interes, se poate realiza încadrarea
componentelor grupului pe categorii, în funcţie de natura controlului sau a influenţei exercitate.
Metoda de consolidare se alege tocmai în funcţie de tipul controlului astfel:
Tipul de control sau de Încadrarea componentei Metoda de consolidare
influenţă exercitată grupului folosită
1) societatea mamă integrare globală
2) control exclusiv filiale integrare globală
3) control în comun co-întreprinderi integrare proporţională
4) influenţă semnificativă întreprinderi asociate punere în echivalenţă
Prezentarea detaliată a metodelor de consolidare se va face ulterior. În exemplificarea
paşilor următori ai consolidării, ne vom limita, pentru început, la situaţia cea mai completă –
consolidarea filialelor, adică la metoda integrării globale.
2.3.2. Omogenizarea situaţiilor financiare anuale individuale

De regulă, conturile consolidate nu pot fi obţinute prin agregarea directă a conturilor individuale
ale întreprinderilor ce alcătuiesc perimetrul de consolidare. Şi aceasta deoarece conturile
individuale sînt adeseori întocmite după norme diferite privind evaluarea şi prezentarea lor. Pe de
altă parte, conturile individuale sînt întocmite cu respectarea unor reglementări juridice sau fiscale
„străine” spiritului ce trebuie să ghideze procesul de consolidare. De aceea, normele relative la
consolidare fixează ca unul din principiile de bază ale acestui demers omogenizarea conturilor ce
se vor consolida. La rîndul ei, această normă nu se opreşte doar la asigurarea aceluiaşi limbaj
contabil în conturile individuale, ci presupune şi efectuarea unor retratări şi reclasări ale acestei
materii.
Omogenizarea se referă la datele conţinute în bilanţ (elemente de activ şi pasiv), la datele din
contul de profit şi pierderi (elemente de cheltuieli şi venituri), precum şi la informaţiile conţinute în
celelalte componente ale situaţiile financiare anuale29.
Acest proces se face în baza unui plan contabil de consolidare în care, pentru grupul avut în
vedere (perimetrul de consolidare), sînt reţinute regulile şi metodele de evaluare cele mai
adecvate, pentru ca în baza lor, să se obţină imaginea fidelă, clară şi completă a poziţiei financiare,
a performanţelor, a modificărilor capitalurilor proprii şi a fluxurilor de trezorerie pentru
perimetrele de consolidare respective. În consecinţă, dacă în tratarea unor operaţiuni şi
evenimente similare, care se produc în circumstanţe analoge, o întreprindere membră a grupului
utilizează metode contabile diferite de cele reţinute prin planul contabil de consolidare, atunci
trebuie să fie aduse ajustările necesare pentru a se obţine omogenizarea urmărită. De regulă,
29
Trebuie spus că omogenizările nu au fost obligatorii dintotdeauna pentru toate ţările. De exemplu, la preluarea
în 1999 a 36,8% din titlurile Nissan, grupul Renault a constatat că în Japonia consolidarea constă pur şi simplu în
cumularea situaţiilor financiare individuale, aşa cum au fost acestea întocmite în ţările de origine ale filialelor; din
acest ansamblu eterogen retratarea constă doar în eliminarea operaţiunilor intragrup. De aici apăreau rezultate
destul de greu de interpretat (în conformitate cu expunerea lui Alain Pierre RAYNAUD - director cu controlul de
gestiune la grupul Renault, în Bulletin APDC n° 30 – Conférence-débat du 15 juin 1999). În acelaşi material
găsim şi o referire expresă la omogenizarea de natură temporală, în sensul că Nissan are ca dată de închidere 31.03
(situaţia cea mai întîlnită în Japonia), ceea ce face ca pentru nevoile consolidării să se utilizeze informaţii din
situaţii financiare interimare.

19
această punere de acord nu mai are loc atunci cînd elementele la care se referă sînt nesemnificative
(în privinţa stării financiare, a rezultatelor, a modificării capitalurilor proprii şi a fluxurilor de
trezorerie) sau atunci cînd costurile generate de acest proces sînt disproporţionate în raport cu
efectele obţinute de pe urma deţinerii informaţiilor ajustate.
Omogenizarea se referă la următoarele aspecte:
• omogenizare temporală;
• omogenizarea evaluărilor şi a estimărilor;
• omogenizare operaţiunilor interne;
• omogenizare în vederea agregării.
2.3.2.1. Omogenizarea temporală
Atunci cînd situaţiile financiare individuale folosite în consolidare sînt întocmite pentru date de
raportare diferite, trebuie făcute ajustări pentru a se ţine seama de tranzacţiile semnificative care
au loc între aceste date şi data reţinută în consolidare. De regulă, situaţiile financiare consolidate
se stabilesc la aceeaşi dată de închidere şi pentru aceeaşi perioadă ca şi conturile individuale ale
societăţii dominante. Dacă data de închidere a exerciţiului unei întreprinderi cuprinse în
consolidare este anterioară cu mai mult de trei luni datei de închidere a exerciţiului, reţinută în
consolidare, se vor lua în calcul mărimile fixate în situaţii financiare interimare auditate. Aceste
situaţi financiare interimare se vor întocmi în aceleaşi condiţii ca situaţiile financiare anuale.
Dacă data de închidere este anterioară, dar cu mai puţin de trei luni, consolidarea se poate
realiza:
• fie pe baza situaţiilor financiare interimare, întocmite la data consolidării;
• fie pe baza situaţiilor financiare individuale retratate pentru a ţine cont de operaţiunile
şi evenimentele semnificative ce au avut loc în perioada interimară;
• fie pe baza situaţiilor financiare individuale aşa cum s-au prezentat ele la data
raportării, cu obligaţia de a menţiona în anexă evenimentele posterioare închiderii conturilor, care
ar fi putut afecta situaţiile financiare anuale în mod semnificativ.
2.3.2.2. Omogenizarea evaluărilor şi a estimărilor
Elementele de activ şi pasiv, de venituri şi cheltuieli ale societăţilor incluse în consolidare trebuie
să fie evaluate după metode uniforme şi în acord cu principiile şi normele prevăzute în planul
contabil de consolidare. Dacă vreun element de activ sau pasiv, de venituri sau cheltuieli a fost
evaluat după metode diferite de cele stabilite a fi aplicate în consolidare, acel element trebuie să fie
evaluat din nou, conform cu metodele folosite de către societatea dominantă. Aceasta presupune
efectuarea unor ajustări. Atunci cînd rezultatul noii evaluări este nesemnificativ, astfel încît
imaginea fidelă nu este alterată, se poate renunţa la omogenizarea evaluărilor, în conformitate cu
regula generală a pragului de semnificaţie. Această opţiune trebuie consemnată şi justificată, în
mod obligatoriu, în anexa de la conturile consolidate.
Omogenizarea este completă atunci cînd ia în consideraţie elementele următoare30:
- corectarea posturilor de bilanţ;
- modificarea rezervelor în cazul corecţiilor care se referă la rezultatele exerciţiilor
anterioare;
- corectarea cheltuielilor şi/sau veniturilor;
- evidenţierea impozitelor amînate aferente modificării valorilor contabile în raport cu
valorile fiscale ale elementelor de activ şi de pasiv influenţate de omogenizări.
În practică putem întîlni numeroase surse de omogenizări ale metodelor de evaluare, însă
cele mai importante prin frecvenţa lor se referă la:
• amortizări;
• provizioane pentru depreciere şi provizioane pentru riscuri şi cheltuieli;
30
Colinet, F. Pratiques des comptes consolidés, 2e édition, Dunod, Paris, p. 90.

20
• evaluarea stocurilor;
• conţinutul valorii de înregistrare a activelor şi datoriilor;
• folosirea valorii juste pentru prezentarea în bilanţ a unor active şi/sau datorii;
• includerea sau nu în valoarea de intrare a costurilor îndatorării.
a) Omogenizarea procedurilor de amortizare
Neconcordanţele dintre regulile reţinute de grup şi cele aplicate în contabilitatea individuală a

fiecărei filiale în ceea ce priveşte amortizarea imobilizărilor pot fi generate de:
- valoarea de amortizat: este posibil ca, de exemplu, filiala să amortizeze toată valoarea de
intrare, în timp ce grupul să reţină doar valoarea de intrare minus valoarea reziduală, cînd aceasta
din urmă este semnificativă; în acelaşi timp, grupul poate solicita includerea în valoarea de
amortizat a unor elemente ignorate de filială (costurile estimate cu dezafectarea, costurile
îndatorării);
- metoda de amortizare: pot fi reţinute metode diferite la cele două niveluri;
- durata de amortizare.
Reamintim că, în România, amortizarea imobilizărilor corporale şi a celor necorporale se
face în conformitate cu reglementările contabile (OMFP 1752/2005), cu Legea 15/1994
republicată în 1998 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale
şi cu Codul fiscal. Cele trei regimuri de amortizare cele mai citate sînt: amortizarea liniară,
amortizarea degresivă şi amortizarea accelerată. Aceste regimuri de amortizare sînt recunoscute şi
din punct de vedere fiscal. Întreprinderile româneşti care nu aplică IAS/IFRS folosesc, de regulă,
unul dintre aceste regimuri. În plus, aceste întreprinderi amortizează de cele mai multe ori toată
valoarea de intrare (neluîndu-se în calcul vreo valoare reziduală) pe durate de amortizare care să
fie acceptate şi din punct de vedere fiscal. Dimpotrivă, întreprinderile româneşti care aplică
IAS/IFRS vor calcula amortizarea contabilă în funcţie de prevederile IAS 16 Imobilizări
corporale. Pentru stabilirea amortizării fiscale, aceste întreprinderi trebuie să se raporteze la
Codul fiscal (asta înseamnă că amortizarea contabilă la aceste întreprinderi poate fi diferită de
amortizarea fiscală, ceea ce este sursă de impozite amînate). În aceste condiţii, dacă societatea
mamă este persoană juridică română şi aplică IAS/IRS şi dacă are filiale româneşti care nu aplică
aceste norme, atunci este foarte probabil să apară diferenţe între regulile de amortizare reţinute de
grup şi cele reţinute de filiale, diferenţe care să nu poată fi înlăturate întotdeauna prin decizia
grupului ca filialele să schimbe metodele, deoarece legea nu ar permite acest lucru.
În orice caz, grupul trebuie să definească maniera de amortizare, cu respectarea regulilor
stabilite de societatea mamă, în funcţie de realitatea economică a ansamblului consolidat, reguli pe
care aceasta le-a pus în planul contabil de consolidare.
Pe de altă parte, dacă două întreprinderi diferite din grup utilizează mijloace fixe identice în
condiţii de producţie diferite (orarul zilnic de muncă, mediul ambiant mai mult sau mai puţin ostil,
evoluţia tehnologică mai lentă sau mai rapidă într-o ţară decît în alta etc.), atunci se justifică şi
reţinerea unor reguli de amortizare diferite, care să ţină cont de condiţiile specifice ale fiecărei
întreprinderi.
b) Omogenizarea criteriilor de constituire a provizioanelor şi de constatare a ajustărilor provizorii
pentru depreciere
Normele contabile internaţionale folosesc în mod explicit termenul de provizioane pentru a

desemna datoriile incerte din punct de vedere al exigibilităţii sau al valorii lor (conform IAS 37
Provizioane, drepturi şi angajamente eventuale). Acelaşi înţeles este reţinut pentru provizioane şi
în OMFP 1752/2005. Înainte de intrarea în vigoare a acestui din urmă ordin, în OMFP 94/2001 şi
în OMFP 306/2002 termenul de provizioane era utilizat atît pentru desemnarea provizioanelor
pentru riscuri şi cheltuieli, cît şi pentru desemnarea provizioanelor pentru depreciere. Acestea din
urmă aveau drept rol consemnarea deprecierilor reversibile ale elementelor de activ. Începînd cu

21
1.01.2006, pentru constatarea şi înregistrarea deprecierilor provizorii se foloseşte termenul

ajustări pentru depreciere, care înlocuieşte astfel formula provizioane pentru depreciere.
b1) Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli
Nu toate filialele unui grup aplică în conturile individuale aceleaşi norme, aşa încît constituirea
provizioanelor se poate face după reguli diferite. Chiar dacă au obligaţia de a constata riscurile
probabile, în virtutea principiului prudenţei, există firme româneşti unde nu se constituie
provizioane decît în măsura recunoaşterii fiscale a acestora31 (şi nici atunci întotdeauna). În aceste
condiţii, întocmirea situaţiilor financiare consolidate trebuie să conducă la luarea în considerare a
tuturor riscurilor probabile, în măsura în care se îndeplinesc criteriile de recunoaştere a
provizioanelor32.
b2) Provizioane pentru deprecierea activelor
Conform normei contabile româneşti, deprecierea constatată ca diferenţă nefavorabilă între
valoarea de inventar şi valoarea contabilă netă a activelor se înregistrează în conturi de ajustări
pentru depreciere. În măsura în care în conturile individuale nu s-au înregistrat toate deprecierile
aferente activelor (ori s-au înregistrat deprecieri prea mari) sau dacă regulile contabile sînt diferite
de cele reţinute în consolidare, este necesară retratarea conturilor de ajustări pentru depreciere.
c) Omogenizarea evaluării stocurilor
Evaluarea stocurilor oferă întreprinderilor posibilitatea de a alege dintre mai multe metode, atît la
intrarea în patrimoniu a acestora, cît şi la ieşirea lor (prin vînzare, consum sau pe alte căi).
În ceea ce priveşte evaluarea la intrare, posibilităţile oferite întreprinderii pot conduce la
opţiuni diferite în ceea ce priveşte elementele componente ale costului de achiziţie şi/sau de
producţie.
În ceea ce priveşte stocurile, diferenţele cele mai vizibile pot apărea la alegerea metodei de
evaluare a ieşirilor. Norma contabilă românească acceptă costul mediu ponderat, FIFO, LIFO,
costurile prestabilite, metoda preţului de vînzare cu amănuntul (în anumite condiţii), metoda
costurilor standard. Odată făcută opţiunea pentru o metodă, aceasta trebuie aplicată la toate
stocurile cu caracteristici similare şi trebuie folosită cu consecvenţă în timp. Este posibil ca pentru
stocuri cu caracteristici diferite ori cu natură şi utilizare diferite să se folosească metode diferite de
evaluare. La nivelul grupului, este necesar să se stabilească ce metode se reţin pe grupe de stocuri.
În măsura în care există filiale care folosesc alte metode decît cele stabilite de grup, sînt necesare
retratări.
d) Omogenizarea operaţiunilor interne
Tranzacţiile care au loc între firme care aparţin aceluiaşi grup şi care sînt integrate global în
situaţiile financiare ale acestuia (numite operaţiuni intra-grup) fac să apară în evidenţele
individuale ale părţilor implicate conturi intra-grup. Acestea pot fi conturi de activ, de pasiv, de
venituri sau de cheltuieli. În mod normal sumele înregistrate în astfel de conturi trebuie să fie
aceleaşi la părţile implicate. În măsura în care această egalitate este asigurată, conturile intra-grup
31
Reamintim că provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli recunoscute fiscal sînt cele pentru garanţii acordate
clienţilor, la care se adaugă şi provizioane pentru refacerea terenurilor în cazul exploatărilor de zăcăminte
minerale.
32
IAS 37 precizează că un provizion va fi recunoscut atunci cînd:
- întreprinderea are o obligaţie curentă (legală sau implicită) generată de un eveniment anterior;
- este probabil ca beneficiile economice viitoare pe care le controlează întreprinderea să fie afectate de o ieşire de
resurse în scopul onorării obligaţiei respective;
- această obligaţie poate fi estimată credibil.
Aceste reguli generale sînt preluate ca atare şi în OMFP 1.752/2005.

22
se numesc conturi reciproce. Pentru stabilirea cu exactitate a conturilor reciproce, se parcurg

următorii paşi:
- inventarierea operaţiunilor şi a conturilor intra-grup;
- identificarea elementelor pentru care nu se asigură reciprocitatea;
- aplicarea procedurilor de ajustare a elementelor identificate la faza anterioară;
- transmiterea datelor către serviciul de consolidare.
Inventarierea operaţiunilor şi a conturilor intra-grup permite definirea naturii acestora.
În situaţiile în care grupul are multe componente, este de presupus că operaţiunile intra-grup s-au
derulat pe baza unor documente justificative care să cuprindă coduri pe baza cărora identificarea
operaţiunilor cu alte componente ale grupului să se realizeze cu uşurinţă, atît timp cît toate filialele
cunosc această listă de coduri. În urma operaţiunilor intra-grup au apărut elemente care se
identifică în:
- bilanţ: creanţe/datorii de forma: furnizori/clienţi, creanţe imobilizate/datorii financiare,
creanţe/datorii financiare pe termen scurt etc;
- contul de profit şi pierdere: venituri din vînzări/ cheltuieli cu descărcarea gestiunii,
venituri/cheltuieli din prestări de servicii şi din executări de lucrări, venituri/cheltuieli cu dobînzile
ş.a.
În urma inventarierii, apar elemente legate de tranzacţii intra-grup pentru care nu se
asigură reciprocitatea în conturile individuale ale părţilor implicate. Printre cauzele acestor
neconcordanţe pot fi: decontări nefinalizate; mărfuri în tranzit; apariţia unor diferenţe de curs
valutar în cazul în care părţile implicate folosesc monede de raportare diferite în situaţiile
financiare individuale; constituirea la unul din parteneri a unor provizioane; existenţa unor litigii
între părţi.
Efectuarea ajustărilor care să înlăture aceste neconcordanţe şi să facă astfel încît conturile
să fie reciproce obligă responsabilul cu consolidarea să stabilească o regulă de aliniere. În lucrarea
din care adaptăm această temă33, se recomandă ca receptorul să se alinieze întotdeauna după
emitent. O sinteză a soluţiilor de aplicat se prezintă astfel:
Situaţia generatoare de neconcordanţe Soluţia contabilă
• decontări nefinalizate înregistrarea rezultatului decontării la beneficiar
• mărfuri în tranzit înregistrarea recepţiei la cumpărător
regularizarea cursurilor de schimb, conform
• datorii şi creanţe în devize
metodei de conversie reţinută
• efecte comerciale scontate, neajunse la constatarea creditului bancar pe termen scurt la
scadenţă beneficiarul scontului
• omisiuni sau erori regularizarea acestora
rezolvarea lor, eventual după soluţia sugerată de
• litigii
grup
Este posibil ca, în urma ajustării conturilor intra-grup, să rămînă totuşi o anumită diferenţă
reziduală neexplicată. Ne putem imagina că, în virtutea regulii pragului de semnificaţie, în practică
se poate accepta o astfel de diferenţă, cu condiţia să nu fie semnificativă.
e) Omogenizarea în vederea realizării agregării
Una din fazele consolidării o reprezintă cumularea post cu post a situaţiilor financiare individuale.
Pentru ca această operaţiune să aibă sens, este necesar ca structurile cumulate să fie exprimate în
aceeaşi unitate de măsură şi să aibă exact aceleaşi forme.
33
Colinet, F., Paoli, S., Op. cit., pp. 206 ş. u.

23
e1) Omogenizarea structurilor situaţiilor financiare

Atunci cînd structurile conturilor anuale ale unei societăţi a grupului nu coincid cu structurile
conturilor fixate prin planul de consolidare este necesară o reclasificare a acestora. În România,
omogenizările de acest tip sînt mult uşurate de faptul că întreprinderile au obligaţia să întocmească
situaţii financiare după modele standard, stabilite de ministerul finanţelor publice. Atunci cînd
filialele grupului sînt localizate în mai multe ţări, formatele situaţiilor financiare sînt diferite şi
trebuie aduse la un numitor comun. Este suficient să comparăm bilanţul românesc (care se
întocmeşte sub formă de listă, cu activele şi datoriile amestecate) cu bilanţurile publicate de cele
mai multe grupuri internaţionale (care sînt sub formă de tabel, cu activul şi pasivul separate),
pentru a vedea că includerea în situaţiile financiare consolidate ale unui astfel de grup a unei filiale
româneşti o obligă pe aceasta să întocmească bilanţul într-un nou format. Acelaşi lucru este valabil
şi pentru contul de profit şi pierdere care în România se întocmeşte apelînd la o clasificare a
veniturilor şi cheltuielilor după natura lor, în timp ce pe plan internaţional se reţine, de regulă,
clasificarea după destinaţie.
e2) Conversia conturilor filialelor străine
Omogenizarea în vederea agregării se referă şi la convertirea în monedă naţională a conturilor
anuale exprimate în monedă străină. Conform OMFP 1752/2005, situaţiile financiare anuale ale
societăţilor nerezidente sînt convertite după metoda cursului de închidere. Aceasta metoda
presupune:
a) în bilanţ:
- activele şi datoriile filialei externe, atît cele monetare cît şi cele nemonetare34,
trebuie convertite la cursul de închidere (adică, în principiu, la cursul de schimb
valutar de la data reţinută pentru întocmirea situaţiilor financiare consolidate);
- exprimarea capitalurilor proprii la cursul istoric, adică la cursul de schimb de la
data apariţiei fiecărei structuri de capitaluri proprii35;
- înscrierea, ca element distinct al capitalurilor proprii, a unei rezerve din
conversie36, ce reprezintă suma necesară pentru a face activul şi pasivul egale37;
această diferenţă rămîne la capitalurile proprii pînă la cedarea filialei în legătură cu
care a apărut, moment în care se transferă în contul de profit şi pierdere, la venituri
sau la cheltuieli;
b) în contul de profit şi pierderi - exprimarea veniturilor şi a cheltuielilor la cursul mediu38.
În ceea ce priveşte IAS/IFRS, conversia situaţiilor financiare ale filialelor din străinătate se
face în conformitate cu IAS 21 Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar39 . Acest standard
defineşte două tipuri de monede în care se pot ţine evidenţele:
- moneda funcţională, adică moneda mediului economic primar40 în care funcţionează
filiala străină;
34
Prin elemente monetare se înţeleg acele structuri de bilanţ care au forma activelor sau datoriilor de primit sau de
plătit în sume fixe de bani (creanţe şi datorii neindexate), precum şi disponibilităţile băneşti. Elementele
nemonetare din bilanţ sînt structurile care nu se regăsesc în definiţia elementelor monetare.
35
De exemplu, pentru rezerve se foloseşte cursul de schimb utilizat pentru conversia rezultatelor din care s-au
constituit aceste rezerve.
36
Rezerva din conversie înscrisă în bilanţ este repartizată între societatea-mamă şi interesele minoritare, în funcţie
de procentajul de interes deţinut de societatea mamă în filiala nerezidentă.
37
De fapt, această diferenţă de conversie este egală şi cu diferenţa dintre capitalurile proprii la cursul de închidere
şi capitalurile proprii la cursul istoric, precum şi diferenţa dintre rezultatul convertit la cursul mediu şi rezultatul la
cursul de închidere.
38
Regula generală spune că veniturile şi cheltuielile filialei externe trebuie convertite la cursul de schimb de la
data efectuării tranzacţiilor în urma cărora au apărut, însă se acceptă, pentru simplificare, folosirea unui curs
mediu (această medie poate fi lunară, trimestrială, anuală).
39
Este vorba de varianta 2005 a IAS 21, disponibilă în IFRS 2005, Op. cit., pp. 1130 – 1142.

24
- moneda de prezentare, adică moneda în care sînt întocmite şi prezentate situaţiile

financiare (consolidate).
Pentru stabilirea monedei funcţionale, se au în vedere criterii precum:
- moneda în care se stabilesc preţurile de vînzare ale bunurilor şi serviciilor;
- moneda ţării ale cărei reglementări determină în principal preţurile de vînzare ale bunurilor
şi serviciilor;
- moneda care influenţează în principal costurile (salarii şi asimilate, bunuri şi servicii
cumpărate etc.);
- moneda în care sînt generate fondurile necesare activităţii de finanţare;
- moneda în care sînt exprimate, în general, încasările firmei.
În orice caz, dacă moneda funcţională nu este evidentă, atunci conducerea întreprinderii o
stabileşte pe baza raţionamentelor proprii. Odată stabilită, moneda funcţională trebuie păstrată şi
nu se schimbă decît dacă apar modificări importante în tranzacţiile, evenimentele şi condiţiile luate
în considerare la alegerea sa.
Dacă grupul are o monedă de prezentare a situaţiilor financiare consolidate diferită de
moneda funcţională a unor filiale din străinătate, este necesară conversia acestora din urmă:
procedurile de conversie metodei cursului de închidere, descrisă mai sus.
Se consideră că metoda cursului de închidere conduce la constatarea unor diferenţe de curs
valutar mai reprezentative pentru riscul economic, datorită faptului că impune folosirea aceluiaşi
curs de schimb valutar pentru toate activele şi pentru toate datoriile41. Unul din motivele adoptării
acestei metode este că aceste diferenţe de curs valutar nu influenţează rezultatele perioadei, ci se
trec direct la capitalurile proprii. O justificare pentru acest tratament al diferenţelor de curs ar fi că
ele apar în urma unui proces de conversie care nu creează fluxuri de trezorerie. Pe de altă parte,
pînă la adoptarea acestei metode, diferenţele de curs erau trecute la venituri şi cheltuieli, ceea ce
conducea la o volatilitate foarte mare a rezultatului exerciţiului. Aceasta a făcut ca unele
întreprinderi (îndeosebi americane) să precizeze în notele care însoţeau contul de profit şi pierdere
că rezultatele nu erau reprezentative pentru situaţia reală a firmei42.
Pentru consemnarea diferenţelor de curs (fie că reprezintă cîştig, fie pierdere) va apărea deci
la capitalurile proprii un post nou Diferenţe de conversie sau, cum este numit în OMFP
1752/2005, Rezerve din conversie43. Ca orice element de capitaluri proprii, şi aceste diferenţe se
iau în calcul la stabilirea intereselor asociaţilor externi, cu ocazia eliminărilor de natură
patrimonială.
O prezentare schematică a cursurilor de schimb folosite pentru conversia conturilor filialelor
externe, după metoda cursului de închidere se prezintă astfel44:
Elementul de convertit Modul de evaluare
Bilanţ
Active la cursul de închidere
Capitaluri proprii (inclusiv la cursul istoric
rezerve)
diferenţa de schimb valutar între capitalurile proprii la
Diferenţe de conversie
cursul de închidere şi la cursul istoric
Rezultat la cursul mediu (se preia din contul de profit şi pierdere)
Datorii la cursul de închidere
40
Prin mediu economic primar înţelegem mediul în care entitatea (filială, sucursală sau alta) generează numerar
şi îl cheltuieşte.
41
Taylor, P.A., La conversion des opérations et des comptes en monnaies étrangères, în Raffournier, B., Haller,
A., Walton, P. (coord.), Comptabilite internationale, Vuibert, Paris, 1997, pp. 456-457.
42
Herring, H., Op. cit., p. 311.
43
De altfel, OMFP 1752/2005 simplifică oarecum lucrurile specificînd că 107 Rezerve din conversie apare doar în
situaţiile financiare consolidate.
44
Colinet, F., Op. cit., p. 79.

25
Contul de profit şi pierdere

Venituri cursul mediu
Cheltuieli cursul mediu
Rezultat cursul mediu
După efectuarea conversiei şi întocmirea situaţiilor financiare consolidate, pot apărea situaţii
în care societatea mamă să cedeze titlurile deţinute în filială, total sau parţial. Cu această ocazie,
valoarea cumulată a diferenţelor de conversie înregistrate anterior la capitalurile proprii va fi
recunoscută ca venit sau cheltuială, odată cu recunoaşterea cîştigului sau pierderii din cedarea
titlurilor respective.
În situaţia în care moneda funcţională nu coincide cu moneda locală filialei străine şi această
filială are obligaţia ţinerii contabilităţii oficiale în moneda locală, este necesar ca tranzacţiile să fie
înregistrate, la recunoaşterea lor iniţială, aplicîndu-se sumei în moneda locală cursul de schimb al
monedei funcţionale de la data efectuării tranzacţiei. În continuare, la datele următoare ale
bilanţului se aplică regulile următoare (metoda monetar/nemonetar sau metoda temporală):
i) elementele monetare45 se convertesc la cursul de închidere;
ii) elementele nemonetare evaluate pe baza costului istoric se convertesc la cursul de schimb
istoric (cel de la data tranzacţiei care le-a generat);
iii) elementele nemonetare evaluate la valoarea justă se convertesc la cursul de schimb de la
date stabilirii valorii juste respective.
Avînd în vedere aceste reguli putem spune că dacă societatea mamă are o filială a cărei
monedă funcţională diferă de moneda locală, atunci este posibil să apară necesitatea a două
conversii:
1) mai întîi conversia din moneda locală în cea funcţională (prin aplicarea metodei
monetar/nemonetar): de exemplu din lei în euro;
2) apoi conversia din moneda funcţională în moneda de prezentare reţinută de grup (prin
aplicarea metodei cursului de închidere): de exemplu, din euro în USD.
Aplicarea metodei temporale impune o evidenţă strictă a datelor de intrare în grup a
activelor şi pasivelor nemonetare ale filialelor externe neautonome.
Aplicarea metodei temporale se poate rezuma astfel:
Elementul de convertit Cursul de schimb aplicabil
Bilanţ
Active imobilizate corporale şi necorporale cursul istoric46
Titluri de participare şi alte titluri deţinute pe termen lung cursul istoric
Creanţe pe termen lung cursul de închidere
Stocuri cursul istoric
Creanţe pe termen scurt cursul de închidere
Disponibilităţi cursul de închidere
Conturi de regularizare - activ cursul istoric
Capitaluri proprii şi rezerve cursul istoric
Rezultat calculat prin diferenţă
Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli cursul istoric
Datorii cursul de închidere
Conturi de regularizare - pasiv cursul istoric
Contul de profit şi pierdere
Venituri care generează încasări cursul mediu
45
Prin elemente monetare trebuie să înţelegem banii, precum şi creanţele şi datoriile de primit sau de plătit în
sume fixe sau determniabile. Celelalte active şi datorii sînt, în acest sens, elemente nemonetare.
46
În principiu, este vorba de cursul de schimb de la data intrării în patrimoniu. În practică se aplică adeseori cursul
de schimb mediu al exerciţiului în care a avut loc intrarea elementului respectiv.

26
Cheltuieli care generează plăţi cursul mediu

Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele cursul istoric
Venituri din provizioane cursul istoric
Valoarea contabilă a activelor cedate cursul istoric
Impozit cursul mediu
Diferenţe de conversie se calculează prin diferenţă
Rezultat se preia din bilanţ
2.3.3. Cumularea conturilor individuale ale componentelor grupului care se consolidează

Prin cumulare se înţelege adunarea posturilor cuprinse în conturile anuale individuale
omogenizate. Această însumare poate fi integrală sau proporţională, după cum relaţiile dintre
dominantă şi filiale se încadrează în controlul exclusiv sau în controlul în comun. Se poate face
cumularea directă a structurilor din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere (soluţie pe care o vom
adopta în cursul de faţă), dar este preferabil să se cumuleze informaţiile din balanţele de verificare
individuale obţinute după operarea omogenizărilor. Pe de altă parte, cumularea se poate face într-
un tabel mare pe coloanele căruia să apară informaţiile referitoare la entităţile individuale
consolidate sau într-un articol contabil complex (sau în mai multe articole contabile complexe) în
care să se debiteze conturile cu solduri debitoare şi să se crediteze conturile cu solduri creditoare.
2.3.4. Eliminările în consolidare

Situaţiile financiare consolidate cuprind bilanţul, contul de profit şi pierdere, situaţia
fluxurilor de trezorerie, situaţia variaţiei capitalurilor proprii şi anexele (formularea standard
pentru acestea este politici contabile şi note explicative). Pentru întocmirea bilanţului şi a contului
de profit şi pierdere se pleacă de la situaţiile financiare individuale omogenizate ale componentelor
grupului, care sînt cumulate post cu post, obţinîndu-se un set de situaţii intermediare care vor fi
supuse procedurilor de eliminare specifice consolidării. Aceste eliminări au ca scop excluderea din
situaţiile cumulate a elementelor care apar de două sau de mai multe ori, astfel încît situaţiile
financiare obţinute în final să reflecte cît mai bine realitatea grupului, ca şi cum acesta ar fi o
entitate de sine stătătoare. Eliminările necesare în trecerea de la situaţiile financiare cumulate la
cele consolidate se pot clasifica în două mari categorii (în ordinea efectuării lor):
a. eliminarea efectelor tranzacţiilor derulate în cursul exerciţiului între componentele
grupului;
b. eliminări referitoare la titlurile de participare deţinute de dominantă şi la
capitalurile proprii ale filialelor (numite şi eliminări de natură patrimonială).
2.3.4.1. Eliminarea efectelor tranzacţiilor în cadrul grupului
Ştim că fiecare din componentele grupului are personalitate juridică proprie şi am văzut că, pe
plan contabil, principala consecinţă este obligativitatea de a întocmi situaţi financiare complete. În
acelaşi timp, independenţa juridică face ca, în cazul tranzacţiilor comerciale (vînzări-cumpărări de
bunuri şi/sau prestări de servicii) dintre componentele grupului să se întocmească factură şi să se
înregistreze venit la firma care vinde, respectiv cheltuială sau intrarea unui bun, la firma care
cumpără. De aici rezultă că înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor comerciale care au loc
între componentele grupului se face ca orice altă vînzare sau cumpărare, folosind conturile de
stocuri, de imobilizări, de cheltuieli, de venituri, precum şi conturile de creanţe faţă de clienţi ori
de datorii faţă de furnizori. Respectarea regulilor contabile privind ţinerea evidenţei individuale a
fiecărei componente a grupului ne obligă să prezentăm înregistrările ca pe nişte vînzări, respectiv
cumpărări obişnuite. În acest sens trebuie să observăm că în planul de conturi pentru agenţii
economici din România apare contul 451 Decontări între entităţile afiliate a cărui funcţie
contabilă se rezumă însă la decontările de natură financiară între componentele unui grup,

27
decontări generatoare de creanţe/datorii pe termen scurt (pentru cele pe termen lung avem 2671
Sume datorate de entităţile afiliate, respectiv 1661 Datorii faţă de entităţile afiliate).
Indiferent de conturile în care se înregistrează operaţiunile dintre componentele grupului, în
cadrul procedurilor de consolidare trebuie să eliminăm efectele acestor operaţiuni, adică trebuie să
excludem din situaţiile financiare cumulate creanţele şi datoriile reciproce, precum şi cheltuielile şi
veniturile reciproce. Eliminarea efectelor tranzacţiilor reciproce este necesară pentru că în urma
lor apar elemente de bilanţ sau de rezultate nereale. Ştim că, de exemplu, o entitate se îmbogăţeşte
sau sărăceşte îndeosebi în urma tranzacţiilor cu mediul extern, adică în urma vînzărilor către
entităţi independente. Or, în urma vînzărilor în cadrul grupului apar venituri la vînzător şi pot
apărea cheltuieli la cumpărător, fără ca grupul, văzut ca entitate de sine stătătoare, să se
îmbogăţească sau să sărăcească în vreun fel. În aceste condiţii, eliminările nu fac decît să aducă
mărimile activelor, datoriilor, veniturilor şi cheltuielilor la nivelul lor real, adică la nivelul pe care îl
permite aplicarea criteriilor de recunoaştere a elementelor situaţiilor financiare, aşa cu sînt stabilite
acestea în reglementările contabile naţionale şi internaţionale. Eliminările mai sînt necesare şi
pentru că tranzacţiile în cadrul grupului pot da naştere la abuzuri. În acest sens, putem să ne
imaginăm exemplul unei întreprinderi care doreşte neapărat să declare o cifră de afaceri mare sau
un rezultat anume. Dacă ne-am limita doar la informaţiile din contabilitatea individuală, ignorînd
procedurile de consolidare, atunci este suficient ca firma noastră să factureze bunuri sau servicii
către alte componente ale grupului, la preţuri stabilite artificial, astfel încît să ajungă la cifrele
dorite fără prea multe eforturi. Exagerînd puţin, ne putem gîndi la facturarea şi refacturarea de
cîteva ori a aceluiaşi bun între două sau mai multe componente ale grupului. Este evident că
cifrele de afaceri obţinute individual de firmele din grup sînt nereale şi că ceea ce contează sînt
tranzacţiile la preţul pieţei încheiate cu terţi externi independenţi.
Am văzut că între componentele grupului se pot derula tranzacţii reciproce care generează
rezultate (profit sau pierdere) la cea care vinde. Dacă profitul intragrup apare în urma vînzării unui
element de activ imobilizat de la o firmă din grup la alta, atunci valoarea elementului respectiv
trebuie readusă la nivelul valorii de înregistrare de la întreprinderea care l-a vîndut în cadrul
grupului, deoarece efortul real al grupului, ca entitate de sine-stătătoare, este tocmai la acest nivel
- o îmbogăţire reală nu rezultă decît din tranzacţiile cu mediul extern grupului. Eliminarea nu
trebuie să se oprească doar la profitul intern grupului, ci va avea în vedere şi sporul eventual de
amortizare înregistrat pe cheltuieli de firma cumpărătoare. Cum efortul real al grupului este la
nivelul valorii de intrare în grup, acest supliment de amortizare este de eliminat. Bineînţeles că în
toate cazurile vom pune în evidenţă influenţa modificării rezultatului asupra sarcinii fiscale, în
sensul diminuării acesteia (creanţă din impozitul amînat) - proporţional cu eliminarea profitului -
sau a creşterii acesteia, în măsura în care eliminăm amortizarea suplimentară (datorie din impozit
amînat).
Eliminările de această natură se pot sistematiza astfel47:

Tip de eliminare Operaţiuni generatoare ale eliminării
• rezultate din vînzări de stocuri intra-grup
• rezultate din cedări de active imobilizate în cadrul
eliminarea rezultatelor interne grupului
• restructurarea titlurilor şi a activelor interne grupului
• dividende intra-grup
• ajustări pentru deprecierea titlurilor
eliminarea ajustărilor pentru depreciere
• ajustări pentru deprecierea creanţelor
interne grupului
• ajustări pentru deprecierea altor structuri de activ
eliminarea provizioanelor interne • provizioane pentru riscuri şi cheltuieli
grupului
47
Colinet, F., Paoli, S., Op. cit., p. 161.

28
• creanţe/datorii comerciale (de cele mai multe ori

clienţi/furnizori)
eliminarea conturilor reciproce • creanţe/datorii financiare (împrumuturi în cadrul
grupului)
• venituri/cheltuieli
a) Eliminarea rezultatelor din vînzări de stocuri în cadrul grupului
Acest tip de eliminare necesită parcurgerea următorilor paşi48: identificarea stocurilor la

cumpărător; determinarea profitului din vînzare de stocuri pentru exerciţiul curent şi pentru cel
precedent; înregistrarea eliminării profitului.
Primul pas îl reprezintă identificarea stocurilor care au făcut obiectul tranzacţiilor intra-
grup. Se pot pune în evidenţă două situaţii principale:
• stocurile în cauză sînt identificate precis, pe baza unui cod sau a unei alte referinţe - în
această situaţie punerea în evidenţă a stocurilor provenite de la alte întreprinderi din grup este
uşor de realizat la inventariere;
• stocurile sînt fungibile şi componenta grupului care le deţine are mai multe surse de
aprovizionare. Cunoaşterea exactă a stocurilor provenite din grup este mai dificilă şi trebuie
aplicată o metodă convenţională de identificare. Apar cel puţin două astfel de metode:
- în cazul stocurilor cu rotaţie lentă, ultimele livrări sînt considerate în funcţie de metoda
primul intrat - primul ieşit (FIFO). Astfel, dacă stocul este de 2.000 unităţi şi ultima livrare este de
600 şi provine de la o unitate din grup, iar penultima livrare de 3.000 unităţi provine de la un terţ
extern, atunci stocul provenit din tranzacţii intra-grup este de 600 unităţi;
- stocurile au rotaţie lentă şi aprovizionarea se face continuu - în acest caz, pentru a
determina cantitatea provenită de la întreprinderi din cadrul grupului se aplică la cantitatea în stoc
la sfîrşitul exerciţiului un coeficient care reprezintă ponderea cumpărărilor din cadrul grupului în
total cumpărări din stocul respectiv.
Determinarea rezultatului intern (profit sau pierdere) inclus în valoarea stocului provenit
de la altă întreprindere din grup trebuie să se facă pe baza informaţiilor disponibile din
contabilitatea de gestiune sau printr-o analiză statistică a costurilor prestabilite şi a costurilor
efective.
Eliminarea profiturilor interne din vînzări de stocuri are ca scop amînarea recunoaşterii
acestui profit pînă în exerciţiul următor (sau exerciţiile următoare, în cazul ciclurilor lungi de
fabricaţie) cînd stocurile respective vor fi vîndute sau cînd bunurile în costurile cărora se regăsesc
vor fi vîndute astfel încît să participe la obţinerea de venituri49.
Problema eliminării profiturilor interne din stocuri se pune la sfîrşitul exerciţiului, cu ocazia
întocmirii situaţiilor financiare consolidate. Stocul final al exerciţiului reprezintă însă stoc iniţial
pentru exerciţiul următor. De aici rezultă că este posibil ca în valoarea stocului iniţial la începutul
exerciţiului să apară profituri interne. Şi aceste profituri trebuie eliminate.
Astfel, eliminarea profiturilor intra-grup din stocuri are efecte asupra rezultatului exerciţiului
curent, dacă tranzacţia a avut loc în acest exerciţiu. Dacă la începutul perioadei existau în stoc
bunuri cumpărate de la altă firmă din grup în costul cărora se regăsesc profituri intra-grup, atunci
eliminarea acestora se face debitînd contul de rezultate ale exerciţiilor precedente, adică rezervele.
O altă problemă legată de eliminarea profiturilor interne este locul acestora în succesiunea
de eliminări. Atunci cînd întreprinderile din grup între care au loc tranzacţiile generatoare de
48
Ibidem, pp. 167-171.
49

29
rezultate interne sînt deţinute 100% de societatea mamă, ordinea este mai puţin importantă. Însă
dacă dominanta are procentaj de interes mai mic de 100%, atunci intervin şi acţionarii minoritari
pentru care trebuie stabilite interesele în capitalurile proprii şi în rezultatul exerciţiului. Avînd în
vedere că eliminarea rezultatelor interne poate conduce la diminuarea profiturilor unor filiale, este
evident că vor fi afectate şi interesele asociaţilor externi. Din acest motiv, este util ca eliminarea
rezultatelor interne să se efectueze înainte de efectuarea eliminărilor de natură patrimonială, astfel
încît interesele asociaţilor externi să fie determinate corect. Pe de altă parte, prezentarea efectivă a
eliminării profiturilor interne din stocuri este influenţată şi de sensul tranzacţiei, precum şi de
procentajul de interes al grupului în fiecare din componentele implicate în astfel de tranzacţii:
- dacă dominanta are un procentaj de interes de 100%, atunci indiferent dacă este în poziţie
de cumpărător ori de vînzător în raport cu filiala, profitul intern se elimină fără a implica interesele
asociaţilor externi;
- dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi vinde acesteia din urmă
stocuri (tranzacţie de sus în jos), atunci profitul intern se elimină integral, fără influenţarea
intereselor asociaţilor externi;
- dacă dominanta deţine mai puţin de 100% din capitalul filialei şi cumpără stocuri de la
aceasta din urmă (tranzacţie de jos în sus), atunci eliminarea profitului intern ar trebui să se facă
de aşa manieră încît să se evidenţieze şi partea aferentă asociaţilor externi din profitul de eliminat.
- dacă tranzacţia are loc între două filiale care nu sînt deţinute 100% de către dominantă,
atunci eliminarea profitului intern se face punînd în evidenţă interesele asociaţilor externi în filiala
care vinde.
Evidenţierea intereselor asociaţilor externi în profitul intra-grup al exerciţiului, acolo unde
este cazul, se realizează implicit, prin scăderea rezultatului filialei înainte de împărţirea acestuia
între grup şi minoritari. În cazul profitului intra-grup care se regăseşte în stocurile iniţiale ale unei
filiale integrate global dar în care dominanta are mai puţin de 100% procentaj de interes,
eliminarea părţii asociaţilor externi se face odată cu diminuarea rezervelor.
Din punct de vedere tehnic, al înregistrărilor contabile, se pot reţine două soluţii, în funcţie
de maniera aleasă pentru efectuarea consolidării: centralizat sau descentralizat. În cazul abordării
centralizate, toate eliminările se fac de către serviciul de consolidare al societăţii mamă, în timp ce
descentralizarea poate conduce la efectuarea eliminărilor chiar la societăţile din grup implicate în
tranzacţiile respective. În acest din urmă caz, este necesar să intervină conturi de legătură al căror
rol este de a reprezenta contrapartidă pentru conturile de stocuri, de venituri sau de cheltuieli
implicate în eliminări. Serviciul de consolidare nu va face decît să elimine acest conturi de
legătură.
În concluzie, apariţia tranzacţiilor cu stocuri în cadrul grupului generează obligaţia de a
elimina50:
- veniturile şi cheltuielile reciproce;
- profitul intern inclus în stocul final;
- profitul intern inclus în stocul iniţial (profit consemnat în exerciţiul precedent);
- eventual, creanţele şi datoriile reciproce din vînzare/cumpărare de stocuri în cadrul
grupului.
Un caz particular de tranzacţii intra-grup privind stocurile îl reprezintă vînzarea/ cumpărarea

de materii prime, consumabile şi alte stocuri care se consumă la cumpărător, intrînd în procesul de
producţie. La cumpărător, bunurile astfel cumpărate de la altă firmă din grup se regăsesc fie în
produse (finite, semifabricate sau reziduale), fie în producţia în curs. Putem identifica aici mai
multe situaţii:
a. produsele în care s-au încorporat stocurile cumpărate din cadrul grupului au fost
vîndute integral la terţi externi;
50
Herring, H., Op. cit., p154.

30
b. din produsele sau din producţia în curs obţinute de firma cumpărătoare mai există
stocuri la sfîrşitul anului.
În prima situaţie, avînd în vedere faptul că, prin vînzarea produselor la terţi externi profitul
intern grupului a fost realizat efectiv, trebuie să mai eliminăm doar veniturile şi cheltuielile
reciproce.
În unele cazuri, întreprinderea care cumpără stocuri de la altă componentă a grupului

foloseşte aceste bunuri pentru realizarea de contracte de construcţii sau de alte lucrări cu ciclu
lung de fabricaţie. În acest context, eliminarea rezultatului intern trebuie să ţină seama de metoda
folosită de cumpărător pentru contabilizarea unor astfel de contracte (vezi, de exemplu, IAS 11
Contractele de construcţii): fie metoda avansării lucrărilor, fie metoda finalizării contractului51.
Atunci cînd se aplică metoda recunoaşterii venitului contractual la finalizarea lucrărilor, eliminarea
profitului intern inclus în costul stocurilor provenite de la alte firme din grup se face integral.
Atunci cînd, dimpotrivă, recunoaşterea veniturilor contractuale se face eşalonat, neutralizarea
profitului intern se poate realiza luînd în calcul ponderea consumurilor provenite de la alte
componente ale grupului, combinată cu gradul de neutilizare constatat la producţia în curs de
execuţie la sfîrşitul exerciţiului.
Nu întotdeauna stocurile vîndute de o componentă a grupului alteia se regăsesc la acesta din

urmă tot sub formă de stocuri (mărfuri, materii prime, consumabile etc.). Sînt şi situaţii cînd, chiar
dacă la cumpărător bunurile reprezintă iniţial stocuri, ele sînt folosite pentru a obţine imobilizări.
Şi în aceste situaţii rezultatul intern trebuie eliminat. În plus, o parte din venitul înregistrat de
vînzător trebuie transferat de la venituri din vînzări la venituri din producţia de imobilizări.
Stocurile cumpărate de la altă firmă din grup pot face obiectul unor ajustări pentru
depreciere, atunci cînd valoarea lor recuperabilă devine mai mică decît valoarea contabilă. În
aceste condiţii, în consolidare paşii de parcurs sînt:
- aducerea valorii brute a stocurilor la nivelul valorii de intrare în grup (cost de producţie
sau cost de achiziţie la firma care a vîndut în cadrul grupului);
- eliminarea provizioanelor în limita profitului intern.
b) Eliminarea rezultatelor din vînzări de active imobilizate în cadrul grupului
Tranzacţiile care au loc între componentele grupului şi care se referă la imobilizări sînt similare cu
cele privind stocurile. Diferenţele se concretizează în aceea că, pe de o parte imobilizările sînt
destinate să rămînă pe termen lung la dispoziţia firmei care le dobîndeşte şi, pe de altă parte, ele se
amortizează (cu excepţia terenurilor), ceea ce face ca eliminările să fie completate cu acest aspect
particular.
Obiectivul ajustărilor şi eliminărilor de această natură este, ca şi la stocuri, de a amîna
recunoaşterea profitului intern pînă în anul în care acesta poate fi inclus în rezultatul consolidat în
conformitate cu regulile de recunoaştere stabilite de normele contabile52.
Principalele aspecte de avut în vedere atunci cînd au loc tranzacţii intra-grup cu imobilizări
sînt:
• reconstituirea valorii brute a imobilizării, aşa cum apărea ea în contabilitatea individuală a
întreprinderii din grup care a vîndut-o;
• eliminarea profitului sau pierderii interne;
• corectarea amortizării anuale înregistrate de cumpărător astfel încît aceasta să fie la nivelul
amortizării pe care ar fi înregistrat-o vînzătorul dacă tranzacţia nu ar fi avut loc;
51
De fapt, metoda avansării lucrărilor este cea mai folosită şi IAS 11 Contracte de construcţii nici măcar nu mai
permite alternativa înregistrării profitului contractului doar la finalizarea acestuia.
52
Adaptare după Herring, H., Op. cit., p. 197.

31
• reconstituirea amortizării cumulate avînd în vedere valoarea de intrare în grup, durata şi

regimul de amortizare reţinute iniţial.
Reconstituirea valorii brute şi a amortizării cumulate ale imobilizărilor care fac

obiectul tranzacţiei intra-grup este necesară deoarece în notele explicative la situaţiile financiare
apare un tabel care detaliază informaţii despre imobilizări: valorile brute, amortizarea cumulată,
valori nete. Pentru că grupul este văzut ca o entitate economică unică, în această situaţie a
imobilizărilor trebuie să apară costurile de la intrarea în grup şi nu preţurile eventuale de transfer
intern între componentele grupului. Utilitatea demersului mai este dată şi de cerinţe ale analizei
financiare, unde se pot calcula indicatori care să ia în considerare vechimea imobilizărilor sau
gradul lor de uzură. Dacă nu se reconstituie valoarea de la intrarea în grup şi amortizarea
cumulată, aceşti indicatori consolidaţi pot fi denaturaţi.
Eliminarea profitului sau pierderii interne trebuie efectuată, ca şi în cazul stocurilor,

deoarece transferul în interiorul aceleiaşi entităţi nu poate genera rezultate, acestea fiind puse în
evidenţă doar la vînzarea către terţi externi grupului. O particularitate faţă de tranzacţiile cu
stocuri constă în aceea că, de regulă, imobilizările rămîn la utilizator mai mult de un an. De aici
apare obligaţia ca, în condiţiile aplicării consolidării pe solduri, eliminarea rezultatului intern să se
reconstituie în fiecare an. În anul în care are loc tranzacţia, eliminarea influenţează rezultatul
exerciţiului, în timp ce în anii următori (pînă la expirarea duratei de amortizare) eliminarea va
influenţa rezervele.
Corectarea amortizării anuale înregistrate de cumpărător se face pentru că elementele

avute în vedere pentru calculul amortizării sînt adeseori diferite după ce tranzacţia a avut loc. Este
vorba de valoarea de amortizat (care este dată de preţul intern de transfer), durata amortizării
(care nu coincide obligatoriu cu durata rămasă la vînzător) şi regimul de amortizare (şi acesta
poate fi altul decît cel folosit de vînzător). Corectarea amortizării pe anul în care a avut loc
tranzacţia are efecte doar asupra rezultatului acelui exerciţiu. În exerciţiile următoare, în condiţiile
aplicării consolidării pe solduri, se corectează amortizarea anuală, dar este necesară şi
reconstituirea amortizării pe exerciţiile care au trecut de la efectuarea tranzacţiei.
Ca şi la stocurile care fac obiectul vînzării/cumpărării în cadrul grupului, la eliminarea

efectelor tranzacţiilor cu imobilizări se pune problema intereselor asociaţilor externi (atunci cînd
procentajul de interes al dominantei în cel puţin una din părţile implicate în tranzacţie este diferit
de 100%) şi a locului acestor eliminări în demersul general de consolidare. Soluţia este aceeaşi, în
sensul că eliminările care privesc exerciţiul curent se fac înainte de repartizarea rezultatului între
grup şi asociaţii externi, astfel încît rezultatul asociaţilor externi (dacă este cazul) este influenţat de
aceste eliminări. Pe de altă parte, dacă dominanta are în firma care vinde un procentaj de interes
mai mic de 100%, atunci în eliminările care afectează rezultatele exerciţiilor precedente, rezervele
se vor modifica doar în limita procentajului de interes al grupului, diferenţa fiind lăsată la
interesele asociaţilor externi.
Ajustările şi eliminările din consolidare generate de transferul intern de active între
componentele grupului sînt valabile şi în cazul aportului de active la capitalul social.
c) Eliminarea ajustărilor provizorii pentru depreciere
Una din componentele grupului poate contabiliza ajustări provizorii legate de relaţiile sale
individuale cu alte întreprinderi ale grupului. În conturile individuale, aceste ajustări pentru
depreciere sînt justificate de respectarea principiilor contabile, în condiţiile în care fiecare este
independentă, din punct de vedere juridic, de celelalte. Dacă ne situăm însă la nivelul conturilor

32
consolidate, prin cumularea conturilor individuale se preiau implicit toate riscurile şi deprecierile
pentru care s-au constituit ajustările pentru depreciere interne şi, în consecinţă, influenţa acestora
asupra rezultatului şi asupra situaţiei patrimoniului trebuie anulată. Adeseori, administraţia fiscală
nu recunoaşte toate ajustările pentru depreciere constituite în conformitate cu regulile contabile.
Se ajunge astfel ca o sursă importantă de diferenţe temporare între rezultatul contabil şi cel fiscal
să fie tocmai provizioanele.
Pentru a evita apariţia cheltuielilor nedeductibile şi pentru a acoperi totuşi riscurile apărute,
se poate practica asigurarea la o firmă de asigurări captive, în măsura în care grupul îşi permite
constituirea unei astfel de filiale. Astfel, primele de asigurare devin cheltuieli deductibile la plătitor
şi sumele aferente lor rămîn în cadrul grupului.
De regulă, ajustările provizorii pentru depreciere interne de eliminat se referă la:
- ajustări pentru deprecierea titlurilor;
- ajustări pentru deprecierea creanţelor intra-grup (de acestea ne vom ocupa la paragraful
rezervat eliminării conturilor reciproce).
d) Eliminarea provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli
Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli reprezintă datorii în legătură cu care există oarecari
elemente de incertitudine în ceea ce priveşte suma sau momentul manifestării efective. Dacă o
componentă a grupului constituie astfel de provizioane (pentru litigii, pentru garanţii acordate
clienţilor) ca urmare a relaţiei cu altă componentă aceluiaşi grup, atunci se impune eliminarea lor.
e) Eliminarea conturilor reciproce
Am arătat că prin conturi reciproce înţelegem conturi de creanţe/datorii şi de venituri/cheltuieli,

apărute ca urmare a relaţiilor dintre componentele grupului. După identificarea lor, se procedează
la eliminare. Din punct de vedere tehnic, aceste eliminări presupun:
• debitarea unui cont de datorii, odată cu creditarea unui cont de creanţe;
• debitarea unui cont de venituri, odată cu creditarea unui cont de cheltuieli.
2.3.4.2. Eliminările de natură patrimonială

Aceste eliminări se referă la titlurile de participare din bilanţul societăţii dominante în
contrapartidă cu capitalurile proprii ale filialelor. Justificarea acestor eliminări este dată de
aceea că în bilanţul cumulat apar atît titlurile de participare deţinute de dominantă, cît şi activele şi
pasivele filialelor, adică tocmai echivalentul titlurilor dobîndite de dominantă. Vedem că aceeaşi
avere apare de două ori în bilanţul cumulat, motiv pentru care trebuie eliminat ceva. Nu putem
elimina activele şi/sau pasivele filialelor, aşa încît ceea ce rămîne de exclus este postul Acţiuni
deţinute la entităţile afiliate. Eliminarea acestui post diminuează activul total şi pentru a păstra
egalitatea dintre cele două mari structuri de bilanţ, este necesar să eliminăm ceva şi din pasiv: aici
ceea ce dublează sumele reale sînt capitalurile proprii ale filialei, care se elimină şi ele.
a) Posturi de activ şi de pasiv specifice consolidării
În urma eliminărilor de natură patrimonială se mai pot pune în evidenţă:

- interesele asociaţilor externi în capitalurile proprii ale filialei, pe de o parte, şi în
rezultatul acesteia, pe de altă parte, atunci cînd dominanta nu are un procentaj de interes de 100%
în filială;
- fondul comercial, atunci cînd, la data dobîndirii controlului, preţul titlurilor de participare
deţinute de dominantă este diferit de partea ce-i revine acesteia din activul net al filialei, calculat
pe baza valorilor juste ale activelor şi datoriilor acesteia la data achiziţiei53; în acelaşi timp se
53
În IAS/IFRS, tratamentul rezervat fondului comercial se găseşte în IFRS 3 Combinări de întreprinderi.

33
înregistrează şi/sau se reconstituie amortizarea fondului comercial pe perioada dintre data

achiziţiei şi data la care se face consolidarea (dacă este cazul);
- corectarea, înainte de eliminare, a costului de achiziţie a titlurilor de participare cu
dividendele primite de dominantă de la filială şi declarate de aceasta din profituri realizate înainte
de intrarea în perimetrul de consolidare. De fapt, această corecţie ar trebui să se facă de către
întreprinderile care aplică IAS direct în contabilitatea individuală, nemaifiind necesară în
consolidare.
a1) Fond comercial şi interesele asociaţilor externi la prima
consolidare şi la următoarele
Pentru stabilirea fondului comercial, este necesar să se cunoască mai întîi costul de achiziţie al
titlurilor care permit exercitarea controlului asupra filialelor. Ca regulă generală, costul de
achiziţie al titlurilor reprezintă suma de bani sau echivalentele de numerar plătite de cumpărător în
schimbul dobîndirii titlurilor54. La acestea se adaugă orice cheltuială suplimentară generată de
achiziţie (onorariile consultanţilor, cheltuieli de înregistrare etc.). În costul de achiziţie nu se
includ cheltuieli generale de administraţie şi nici alte cheltuieli care nu pot fi atribuite direct
tranzacţiei. Conform IFRS 3, atunci cînd o achiziţie implică mai mult de o singură tranzacţie de
schimb, costul achiziţiei este costul agregat al tranzacţiilor individuale.
Achiziţia de titluri ale altei întreprinderi se efectuează uneori cu plata în acţiuni ale
investitorului sau în alte elemente care ţin locul numerarului. În aceste situaţii, costul de achiziţie
este egal cu valoarea justă a contra-prestaţiei oferite de investitor. În cazul în care plata este
amînată, determinarea costului de achiziţie se face prin actualizarea sumelor de plătit. Rata
folosită pentru actualizare este stabilită în funcţie de rata dobînzii pe piaţa financiară şi de alte
criterii specifice întreprinderii care cumpără. Atunci cînd achiziţia de titluri dă naştere la plata în
acţiuni ale dobînditorului, pentru determinarea costului de achiziţie, titlurile emise de dobînditor
sînt evaluate la valoarea justă, care este preţul lor de piaţă la data tranzacţiei de schimb,
considerînd că fluctuaţiile inoportune sau restrîngerea pieţei nu transformă preţul într-un indicator
necredibil.
La achiziţia de participaţii în întreprinderea asociată, după stabilirea costului de achiziţie, se
procedează la determinarea valorii juste a activelor şi datoriilor identificabile ale întreprinderii
asociate, pentru că acestea vor apărea în bilanţul consolidat la valorile lor juste şi nu la valorile
nete contabile pe care le aveau la filială la momentul intrării acesteia în perimetrul de consolidare.
În aceste condiţii, este necesar să se calculeze activul net contabil în valori juste al filialei preluate.
Explicaţia teoretică a apariţiei fondului comercial este că acesta reprezintă o plată efectuată
de către dobînditor prin anticiparea beneficiilor economice viitoare. Beneficiile economice viitoare
pot rezulta din sinergia dintre activele identificabile achiziţionate sau din active care, individual, nu
pot fi recunoscute în situaţiile financiare, dar pentru care dobînditorul este pregătit să efectueze o
plată în cadrul achiziţiei. Fondul comercial este recunoscut ca un activ necorporal. Conform
directivei europene preluată în OMFP 1752/2005, se consideră că pe măsura trecerii timpului,
fondul comercial se diminuează, reflectînd faptul ca potenţialul lui de deservire scade. Asta
înseamnă că fondul comercial trebuie amortizat de o manieră sistematică de-a lungul celei mai
bune estimări a duratei sale de viaţă utilă. Este necesară luarea în considerare a mai multor factori
pentru estimarea duratei de viaţă utilă a fondului comercial:
• durata previzibilă sau natura afacerii achiziţionate;
• stabilitatea şi durata previzibilă a sectorului la care se raportează fondul comercial;
• informaţii publice despre caracteristicile fondului comercial într-o afacere sau ramură
similară şi cu cicluri de viaţă tipice ale afacerilor similare;
• efectele uzurii morale a produselor, modificările cererii, precum şi alţi factori
economici ai afacerii achiziţionate;
54
Conform IFRS 3 Combinări de întreprinderi.

34
• aşteptările legate de durata serviciului persoanelor-cheie sau a grupurilor de angajaţi,

precum şi dacă afacerea achiziţionată poate fi condusă în mod eficient de altă echipă managerială;
• nivelul cheltuielilor de întreţinere sau al finanţării necesar pentru a obţine beneficiile
economice viitoare aşteptate din afacerea achiziţionată şi abilitatea companiei, precum şi intenţia
de a atinge un astfel de nivel;
• acţiunile previzibile din partea competitorilor sau a potenţialilor competitori, şi
• perioada controlului asupra afacerii achiziţionate şi prevederile legale, contractuale sau
de altă natură care afectează durata ei de utilizare.
De cele mai multe ori, metoda de amortizare a fondului comercial este cea liniară.
În ceea ce priveşte norme internaţională, amortizarea fondului comercial a fost permisă pînă
la 31.12.2004, dată începînd cu care IFRS 3 consideră că fondul comercial este o imobilizare
necorporală cu durată de viaţă nedefinită. Faptul că durata de viaţă este nedefinită face imposibilă
o amortizare sistematică. În concluzie, după normele internaţionale (care s-au aliniat de fapt celor
americane), fondul comercial nu se mai amortizează începînd cu 1.01.2005, el urmînd a fi supus
cel puţin o dată pe an unui test de depreciere, în conformitate cu IAS 36 Deprecierea activelor.
a2) Fond comercial negativ
Atunci cînd costul de achiziţie al titlurilor este mai mic decît partea din capitalurile proprii ale
întreprinderii ţintă (după stabilirea valorilor juste ale elementelor de activ şi de pasiv
identificabile), diferenţa trebuie recunoscută ca fond comercial negativ. În măsura în care fondul
comercial negativ se raportează la pierderile viitoare aşteptate ce sînt identificate în planul pentru
achiziţie al dobînditorului şi pot fi măsurate în mod credibil, dar care nu reprezintă datoriile
identificabile la data achiziţiei, acea parte a fondului comercial negativ trebuie recunoscută ca
venit în contul de profit şi pierdere, atunci cînd sînt recunoscute pierderi şi cheltuieli viitoare.
Fondul comercial negativ nu îndeplineşte criteriile de recunoaştere pentru elementele de pasiv (nu
este nici capital propriu, nici datorie), aşa încît, în situaţiile financiare este prezentat ca element
rectificativ de activ contra pasiv, în aceeaşi structură de bilanţ ca şi fondul comercial. IFRS 3
interzice şi amînarea recunoaşterii eşalonate la venituri a fondului comercial negativ, impunînd
trecerea lui imediată la rezultatul exerciţiului în care a apărut, după ce se vor fi verificat încă o
dată evaluările efectuate cu ocazia achiziţiei unei entităţi.
Dacă în bilanţ, fondul comercial apare alături de celelalte imobilizări necorporale, în contul
de profit şi pierdere consolidat, amortizarea fondului comercial poate fi prezentată, într-un format
în care cheltuielile şi veniturile sînt prezentate după natura lor, alături de celelalte cheltuieli cu
amortizarea; atunci cînd în contul de profit şi pierdere cheltuielile sînt prezentate după destinaţie,
amortizarea fondului comercial de consolidare se poate adăuga la postul Alte cheltuieli de
exploatare.
b) Dividende primite de dominantă din profituri realizate de filială înainte de intrarea în perimetrul
de consolidare
Deţinerea de acţiuni oferă proprietarului mai multe drepturi, printre care dreptul de vot şi dreptul
la dividende. Dacă filiala repartizează profituri sub formă de dividende, atunci societatea
dominantă va înregistra în contabilitatea ei individuală un cîştig. Se consideră că, de regulă, acest
cîştig reprezintă pentru conturile separate ale mamei un venit care se regăseşte la rezultatele
exerciţiului în care are loc repartizarea dividendelor de către filiale. Am arătat mai sus că, în
conturile consolidate, dividendele primite în exerciţiul curent de la filiale trebuie transferate la
rezerve, deoarece ele reprezintă rezultate realizate de grup într-un exerciţiu anterior. Revenind la
conturile individuale, trebuie să avem în vedere cel puţin două situaţii în legătură cu dividendele
primite ca urmare a deţinerii de acţiuni sau de părţi sociale la alte întreprinderi:
- dividendele sînt primite din profituri realizate de filială înainte de intrarea în perimetrul de
consolidare;

35
- dividendele sînt primite din profituri realizate de filială după intrarea în perimetrul de
consolidare.
În această a doua situaţie, tratamentul contabil al dividendelor în conturile individuale ale
dominantei este cel standard, adică aceste cîştiguri se înregistrează la venituri.
În prima situaţie însă, societatea mamă primeşte dividende din profituri realizate de filială
înainte de achiziţia acţiunilor şi normele contabile internaţionale consideră cîştigurile de acest tip
nu ca pe un venit, ci ca pe o recuperare a unei părţi din costul de achiziţie al titlurilor care dau
dreptul la aceste dividende. Dacă societatea mamă aplică IAS/IFRS în conturile individuale, atunci
se va fi făcut corectarea valorii de intrare a titlurilor înainte de aplicarea procedurilor de
consolidare. Dacă însă dominanta nu este supusă obligaţiei de a întocmi situaţii financiare în
conformitate cu IAS/IFRS, este necesar ca înainte de eliminarea titlurilor de participare în
contrapartidă cu capitalurile proprii ale filialei, să se corecteze valoarea de intrare a titlurilor de
participare cu dividendele primite de la filială din profituri realizate de aceasta înainte de intrarea
în perimetrul de consolidare. Această corecţie trebuie să se facă atît la prima consolidare, cît şi la
următoarele, dacă dominanta nu trece la aplicarea în conturile individuale a IAS/IFRS.
c) Diferenţe de evaluare şi fond comercial
Odată cu preluarea controlului asupra unei întreprinderi, este destul de probabil ca, la evaluarea
activelor şi datoriilor acesteia, să apară diferenţe între valorile juste astfel determinate şi valorile
nete contabile ale aceloraşi elemente. Astfel o parte din preţul plătit se justifică prin aceste
diferenţe de evaluare, ceea ce rămîne fiind fond comercial. Activele şi datoriile respective pleacă
din contabilitatea filialei cu valorile nete contabile şi ajung în bilanţul consolidat cu valorile juste.
2.4. Metode de consolidare

Am arătat deja că metoda prin care se consolidează fiecare din componentele grupului se alege în
funcţie de tipul de control exercitat de către dominantă, stabilit după calculul procentajului de
interes, astfel:
Tipul de control sau de Metoda (procedeul) de
influenţă exercitată consolidare folosită
1) control exclusiv integrare globală
2) control în comun integrare proporţională
3) influenţă semnificativă punere în echivalenţă
Înainte de caracterizarea fiecărei metode de consolidare, trebuie precizat că, în demersul de
consolidare a conturilor, putem apela fie la consolidarea pe solduri, fie la consolidarea prin
fluxuri55.
În consolidarea pe solduri se pleacă de la conturile individuale de la sfîrşitul exerciţiului ale
fiecărei componente a grupului. Etapele procesului de consolidare pot fi rezumate astfel:
• cumularea post cu post a activelor, pasivelor, cheltuielilor, veniturilor din situaţiile
financiare individuale ale întreprinderilor consolidate;
• înregistrarea operaţiunilor de consolidare (ajustări, retratări, eliminări), ţinînd cont
de elementele specifice exerciţiului curent (cu efecte asupra rezultatului), precum şi de elementele
care se referă la exerciţiile precedente (care afectează rezervele);
• centralizarea operaţiunilor de consolidare;
• prezentarea situaţiilor financiare consolidate.
Avantajul principal al acestui mod de efectuare a consolidării este că informaţiile privind
mărimile semnificative ale conturilor componentelor grupului la data consolidării sînt uşor de
obţinut. Dezavantajul constă în riscul de a omite anumite operaţiuni derulate în exerciţiile
55
Vezi Colinet, F., Paoli, S., Op. cit., pp. 33 - 35.

36
anterioare şi care au efecte asupra situaţiilor financiare consolidate (aceste omisiuni se pot detecta
odată cu întocmirea situaţiei consolidate a variaţiei capitalurilor proprii).
Consolidarea prin fluxuri se inspiră din regulile de ţinere a contabilităţii individuale şi
etapele sale sînt:
• preluarea în consolidare a soldurilor iniţiale ale conturilor (deschiderea conturilor);
• înregistrarea fluxurilor de valori (referitoare la active, pasive, venituri, cheltuieli)
care au loc în cursul exerciţiului în întreprinderile consolidate;
• înregistrarea operaţiunilor de consolidare (ajustări, retratări, eliminări), ţinînd cont
doar de elementele specifice exerciţiului curent (cu efecte asupra rezultatului);
• centralizarea operaţiunilor;
• prezentarea situaţiilor financiare consolidate.
Avantajul principal al acestui mod de consolidare este că permite o mai bună luare în
considerare a elementelor aferente exerciţiilor anterioare, în timp ce dezavantajul constă într-un
volum de muncă mai mare şi într-o manieră mai elaborată de organizare a lucrărilor de
consolidare.
În lucrarea de faţă s-a reţinut consolidarea pe solduri.
În acelaşi timp, în cadrul fiecărui grup se stabileşte maniera concretă de consolidare şi se

reţine fie consolidarea centralizată, fie cea descentralizată56.
În cazul consolidării centralizate, societatea mamă efectuează integral operaţiunile de
consolidare. Etapele principale parcurse de consolidantă sînt următoarele:
• stabilirea perimetrului de consolidare, adică lista întreprinderilor de consolidat,
precum şi metoda de consolidare pentru fiecare întreprindere în parte;
• colectarea datelor, adică a balanţelor de verificare finale ale întreprinderilor
consolidate, a informaţiilor privind titlurile acestor întreprinderi, culegerea informaţiilor despre
operaţiunile intra-grup, despre variaţia capitalurilor proprii, a datelor utile în vederea efectuării
retratărilor şi eliminărilor;
• conversia în moneda de consolidare a conturilor întreprinderilor străine;
• efectuarea înregistrărilor de consolidare privind omogenizările, alte retratări şi
eliminările;
• luarea în considerare a impozitelor amînate; este vorba atît despre impozitele
amînate generate strict de operaţiunile de consolidare, cît şi despre impozitele amînate
reconstituite în situaţia în care una sau mai multe întreprinderi componente ale grupului nu aplică
IAS 12 Impozitul pe profit în conturile individuale;
• punerea în evidenţă a efectelor variaţiei perimetrului de consolidare, în urma căreia
pot apărea noi diferenţe de achiziţie sau de evaluare ori devine necesară ajustarea cîştigurilor sau a
pierderilor apărute în urma cedării de titluri de participare.
• stabilirea mărimii exacte a capitalurilor proprii consolidate, îndeosebi cînd se
foloseşte consolidarea pe solduri;
• prezentarea conturilor consolidate.
Consolidarea descentralizată presupune ca fiecare din întreprinderile consolidate să
pregătească situaţii financiare retratate şi conforme cu regulile de evaluare şi de prezentare
reţinute de grup. În acest tip de consolidare, etapele pe care le parcurge fiecare din întreprinderile
consolidate sînt:
• întocmirea situaţiilor financiare individuale, conforme cu regulile proprii;
• efectuarea înregistrărilor de omogenizare;
• întocmirea conturilor individuale retratate.
Societăţii consolidante îi mai rămîne să deruleze celelalte operaţiuni, adică:
56
Tot după Colinet, F., Paoli, S., Op. cit., pp. 37 - 40.

37
• stabilirea perimetrului de consolidare;

• colectarea datelor;
• conversia conturilor filialelor străine;
• efectuarea eliminărilor conturilor reciproce;
• controlul impozitelor amînate;
• stabilirea variaţiei capitalurilor proprii;
• centralizarea informaţiilor şi prezentarea situaţiilor financiare consolidate.
Consolidarea descentralizată este aplicată de grupurile care au un număr mare de
componente, deoarece permite simplificarea lucrărilor efectuate de serviciul de consolidare al
grupului. Acest tip de consolidare impune ca filialele grupului să fie bine informate cu privire la
regulile de evaluare ale grupului.
2.4.1. Metoda integrării globale

Integrarea globală reprezintă metoda principală a consolidării. Ea răspunde cel mai bine
obiectivului economic al conturilor consolidate, care este acela de a prezenta informaţii pertinente
şi credibile despre poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei financiare ale
ansamblului de societăţi care formează grupul, considerîndu-le ca pe o singură entitate.
Metoda integrării globale comportă:
• adunarea, post cu post, a conturilor filialei integrate cu cele ale societăţii dominante.
• eliminarea, din conturile agregate, a titlurilor de participare şi a capitalurilor proprii ale
filialelor, odată cu punerea în evidenţă a intereselor asociaţilor externi, dacă este cazul. De
asemenea, se elimină ansamblul posturilor ce reflectă operaţiuni reciproce între societăţile
grupului.
2.4.2. Metoda integrării proporţionale

Această metodă se aplică în situaţia co-întreprinderilor, adică pentru întreprinderile asupra cărora
se exercită un control în comun.
Caracteristica distinctivă a acestei metode faţă de integrarea globală o constituie faptul că
bilanţul şi contul de profit şi pierdere ale societăţii multi-grup nu se încorporează în totalitate, ci
doar proporţional cu partea deţinută în această societate de către grupul respectiv, pentru care se
întocmesc documente consolidate. Eliminarea tranzacţiilor intra-grup se face, de asemenea, în
funcţie de procentajul de interes deţinut de investitor în co-întreprindere.
2.4.3. Punerea în echivalenţă

Pe baza metodei punerii în echivalenţă, investiţia este înregistrată iniţial la valoarea de intrare
(cost) urmînd ca, după data achiziţiei, această valoare contabilă să fie majorată sau diminuată
astfel încît să se recunoască partea investitorului din profiturile sau pierderile întreprinderii în care
a investit. Sumele primite de investitor ca repartizări de profit (dividende), efectuate de
întreprinderea în care a investit, reduc valoarea contabilă a investiţiei.
Dacă investitorul a optat pentru contabilizarea investiţiei în conturile individuale la costul de
achiziţie şi dacă întocmeşte situaţii financiare consolidate, atunci va fi nevoit să aplice punerea în
echivalenţă în acest ultim set de situaţii financiare. Succesiunea înregistrărilor specifice situaţiei de
mai sus se prezintă astfel:
• în conturile individuale: consemnarea achiziţiei titlurilor, primirea de dividende
(consemnate, de cele mai multe ori, la venituri), înregistrarea eventualelor deprecieri;
• în consolidare, titlurile de participare în întreprinderile asociate trebuie înlocuite în
fiecare an cu titlurile puse în echivalenţă. Pentru aceasta se face transferul costului de achiziţie în
contul Titluri puse în echivalenţă, după care se preia partea investitorului din rezultatele
întreprinderii asociate. În primul an, preluarea se face ca în varianta precedentă. În următoarele

38
exerciţii însă, trebuie reconstituită partea investitorului din rezultatele pe exerciţiile precedente (pe
seama rezervelor) şi apoi pusă în evidenţă partea din rezultatul exerciţiului curent. În plus,
dividendele primite de investitor de la întreprinderea asociată vor fi fost înregistrate la venituri,
ceea ce înseamnă că trebuie transferate la rezerve. În aceste condiţii, înregistrările de principiu în
jurnalul de consolidare se prezintă astfel:
- transferul anual al titlurilor la postul de bilanţ specific, cu costul de achiziţie:
Titluri puse în echivalenţă = Titluri de participare în
întreprinderea asociată
- transferul la rezerve al dividendelor primite de la întreprinderea asociată:
Venituri din imobilizări financiare = Rezerve
- preluarea părţii din rezultatul obţinut de întreprinderea asociată în exerciţiul la sfîrşitul
căruia se aplică metoda, precum a părţii din rezultatele întreprinderii asociate pe exerciţiile
precedente57:
Titluri puse în echivalenţă = %
Rezultatul întreprinderilor puse
în echivalenţă
Rezerve
În toate cazurile, se fac ajustări ale valorii contabile în cazul modificării participaţiei
investitorului în întreprinderea în care a investit, modificări ca decurg din schimbări ale
capitalurilor proprii ale acesteia şi care nu au trecut prin contul de profit şi pierdere. Printre
situaţiile concrete în care se înregistrează rezultate direct la capitalurile proprii putem enumera:
- unele cîştiguri sau pierderi nerealizate privind investiţiile financiare pe termen scurt;
- cîştigurile sau pierderile nerealizate privind instrumentele financiare derivate;
- diferenţele de conversie apărute ca urmare a transformării în moneda de raportare a
conturilor filialelor din străinătate;
- corectarea erorilor fundamentale descoperite în exerciţiul curent şi care se referă la
exerciţiile precedente;
- modificarea politicilor contabile;
- reevaluarea imobilizărilor.
Am văzut că, în bilanţul investitorului (bilanţul individual sau cel consolidat), în activul
imobilizat, apar titlurile puse în echivalenţă, iar în pasiv se va consemna (la postul de rezultate
şi/sau la rezerve) partea investitorului în rezultatele obţinute de întreprinderea asociată după
ultima punere în echivalenţă. La aplicarea metodei punerii în echivalenţă apare o particularitate
importantă în ceea ce priveşte tratamentul fondului comercial şi al diferenţelor de evaluare
constatate la achiziţia titlurilor. Acest tratament constă în:
- calculul diferenţei de achiziţie, cu cele două componente ale sale: diferenţele de evaluare şi
fondul comercial: acestea nu se înregistrează însă în bilanţul investitorului;
- calculul amortizării suplimentare a diferenţelor de evaluare şi a fondului comercial (dacă
este cazul); sumele rezultate influenţează doar partea investitorului în rezultatele filialei puse în
echivalenţă, fără să aibă efecte asupra elementelor corespunzătoare de activ şi/sau de pasiv, pentru
că acestea nu apar în bilanţul investitorului.
În contul de profit şi pierdere apare, pe o poziţie distinctă, partea investitorului în rezultatele
activităţii în care a investit, ajustată în funcţie de amortizarea suplimentară generată de existenţa
diferenţelor de evaluare şi a fondului comercial.
57
Se înţelege că este vorba doar de exerciţiile în timpul cărora investitorul a exercitat influenţă notabilă asupra
întreprinderii asociate.

39
Metoda punerii în echivalenţă este uneori considerată o metodă neuzuală de măsurare a

profitului întreprinderilor asociate, deoarece permite raportarea unui profit pe care investitorul nu
l-a primit, adică în situaţiile financiare ale investitorului apare un rezultat, chiar dacă nu au fost
primite dividende58. Argumentul invocat pentru criticarea acestei metode este că se prezintă un
profit care nu generează fluxuri de trezorerie. Pentru a răspunde acestor critici, normalizatorii au
impus prezentarea explicită a informaţiilor cu privire la rezultatele preluate prin punere în
echivalenţă, precum şi excluderea acestor rezultate din fluxurile de trezorerie, atunci cînd se
foloseşte metoda indirectă de întocmire a situaţiei fluxurilor de trezorerie.
58

40
Capitolul 3. Prezentarea situaţiilor financiare consolidate
1. Identificarea conceptelor de bază reţinute la întocmirea situaţiilor financiare consolidate şi a
caracteristicilor calitative ale informaţiei din situaţiile financiare consolidate
2. Prezentarea structurii componentelor situaţiilor financiare.
3.1. Principii contabile - concepte de bază şi caracteristici calitative ale

situaţiilor financiare consolidate
Situaţiile financiare consolidate cuprind bilanţul consolidat, contul de profit şi pierdere consolidat
precum şi notele la situaţiile financiare consolidate, situaţia consolidată a fluxurilor de numerar şi
situaţia variaţiei capitalurilor proprii consolidate. Ele formează un întreg. Situaţiile financiare
anuale consolidate (conturile anuale consolidate) trebuie să furnizeze o imagine fidelă şi corectă a
activelor, datoriilor, poziţiei financiare, profitului sau pierderii aferente societăţilor incluse în
consolidare, luate ca tot unitar. Ele trebuie să precizeze politicile contabile adoptate în procesul de
determinare a sumelor corespunzătoare posturilor din bilanţ şi a profitului sau pierderii grupului.
Situaţiile financiare întocmite în conformitate cu IAS/IFRS trebuie prezentate respectînd
principiile de recunoaştere, evaluare şi informare solicitate de toate IAS/IFRS aplicabile şi de
Interpretările comitetului permanent pentru interpretarea standardelor. Tratamentele contabile
eronate sau nepotrivite nu sînt rectificate nici de informări privind politicile contabile utilizate, nici
prin note sau alte informaţii suplimentare. În situaţii extrem de rare, abaterea de la prevederile
standardului se impune atunci cînd concordanţa cu o cerinţă specifică nu are ca efect o prezentare
fidelă.
Pentru firmele care aplică IAS/IFRS, ca şi pentru cele supuse doar OMFP
1752/2005,principiile contabile de bază reţinute la întocmirea situaţiilor financiare consolidate sînt
aceleaşi cu cele aplicate în situaţiile financiare individuale. Formularea acestor principii în cele
două rînduri de norme contabile invocate mai sus se face de o manieră puţin diferită. O corelarea a
formatelor amintite se poate prezenta astfel:
În IAS/IFRS În OMFP 1752/2005
Denumirea
Componente ale categoriei Principiul (explicit sau implicit)
categoriei
Concepte de bază în Continuitatea activităţii Independenţei exerciţiilor
întocmirea situaţiilor
Contabilitatea de angajamente Continuităţii activităţii
financiare
Nu am găsit, în OMFP
Inteligibilitate 1752/2005 o trimitere explicită
la inteligibilitatea informaţiei
Caracteristici Relevanţă, cu pragul de semnificaţie Pragului de semnificaţie
calitative ale a) reprezentare fidelă Obiectivul de imagine fidelă
informaţiei furnizate b) prudenţă Prudenţei
de situaţiile c) neutralitate -
financiare Credibilitate
d) prevalenţa economicului Prevalenţa economicului
asupra juridicului asupra juridicului
e) integralitate Informare completă
4. Comparabilitate Permanenţa metodelor
Intangibilitatea bilanţului
Nu se aplică în IAS/IFRS
de deschidere

41
Regula generală de necompensare, din IAS 1 Necompensării

Regulă implicită de evaluare separată Evaluarea separată
3.1.1. Principii contabile româneşti

Consolidarea contabilă este reglementată, în România, prin OMFP 1752/2005 care
stabileşte că şi în consolidare se aplică principiile şi regulile generale de evaluare impuse pentru
întreprinderile individuale. Reproducem, mai jos, principiile prezentate explicit în aceste
reglementări:
Principiul continuităţii activităţii: trebuie să se prezume că entitatea îşi desfăşoară
activitatea pe baza principiului continuităţii activităţii. Acest principiu presupune că entitatea îşi
continuă în mod normal funcţionarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a
activităţii. Dacă administratorii unei entităţi au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă
legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea,
aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative. În cazul în care situaţiile financiare anuale
nu sînt întocmite pe baza principiului continuităţii, această informaţie trebuie prezentată, împreună
cu explicaţii privind modul de întocmire a acestora şi motivele care au stat la baza deciziei
conform căreia entitatea nu îşi mai poate continua activitatea.
Principiul permanenţei metodelor: metodele de evaluare trebuie aplicate în mod
consecvent de la un exerciţiu financiar la altul.
Principiul prudenţei - evaluarea trebuie făcută pe o bază prudentă, şi în special:
a) poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanţului;
b) trebuie să se ţină cont de toate datoriile apărute în cursul exerciţiului financiar curent sau
al unui exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidenţe numai între data bilanţului şi data
întocmirii acestuia;
c) trebuie să se ţină cont de toate datoriile previzibile şi pierderile potenţiale apărute în
cursul exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu financiar precedent, chiar dacă acestea
devin evidenţe numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia;
d) trebuie să se ţină cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul exerciţiului
financiar este pierdere sau profit.
Principiul independenţei exerciţiului: trebuie să se ţină cont de veniturile şi cheltuielile
aferente exerciţiului financiar, indiferent de data încasării sau plăţii acestor venituri şi cheltuieli.
Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii - componentele
elementelor de activ sau de datorii trebuie evaluate separat.
Principiul intangibilităţii: bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu financiar trebuie
să corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului financiar precedent.
Principiul necompensării: orice compensare între elementele de activ şi de datorii sau
între elementele de venituri şi cheltuieli este interzisă. Eventualele compensări între creanţe şi
datorii ale entităţii faţă de acelaşi agent economic pot fi efectuate, cu respectarea prevederilor
legale, numai după înregistrarea în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor la valoarea integrală.
Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului: prezentarea valorilor din cadrul
elementelor din bilanţ şi contul de profit şi pierdere se face ţinînd seama de fondul economic al
tranzacţiei sau al operaţiunii raportate, şi nu numai de forma juridică a acestora.
Principiul pragului de semnificaţie: elementele de bilanţ şi de cont de profit şi pierdere
care sînt precedate de cifre arabe pot fi combinate dacă:
a) acestea reprezintă o sumă nesemnificativă,
sau
b) o astfel de combinare oferă un nivel mai mare de claritate, cu condiţia ca elementele astfel
combinate să fie prezentate separat în notele explicative.

42
3.1.2. Caracteristici calitative IAS/IFRS

După prezentarea principiilor româneşti generale, este util să dezvoltăm puţin şi caracteristicile
calitative ale informaţiei din situaţiile financiare, aşa cum apar ele în Cadrul general de întocmire
şi prezentare a situaţiilor financiare emis de IASC/IASB şi cum au fost preluate ca atare în
OMFP 94/2001 (N. Of. nr. 85/2001). Această continuare este utilă mai ales pentru că există
obligaţia ca firmele cotate să întocmească situaţii financiare conforme cu IAS/IFRS.
Continuitatea activităţii: situaţiile financiare sînt elaborate de regulă, pornindu-se de la
prezumţia că întreprinderile din grup îşi vor continua activitatea şi în viitorul previzibil şi că
nu au intenţia şi nici nevoia de a-şi lichida sau de a-şi reduce în mod semnificativ activităţile.
Atunci cînd conducerea grupului apreciază prezumţia continuităţii activităţii sînt luate în
considerare toate informaţiile disponibile pentru viitorul previzibil care trebuie să fie de cel puţin
12 luni de la data bilanţului, fără a fi limitat însă, la această perioadă. Nivelul de detaliu al acestei
aprecieri depinde însă de situaţia specifică a întreprinderii. Atunci cînd o întreprindere din grup a
avut o activitate profitabilă în trecut şi acces uşor la resursele financiare se consideră că prezumţia
continuităţii activităţii este adecvată şi nu este necesară o analiză detaliată. În alte cazuri,
conducerea poate fi nevoită să ia în considerare o gamă largă de factori care afectează
profitabilitatea curentă şi anticipată, graficele de rambursare a datoriilor şi sursele potenţiale de
refinanţare şi abia după aceea poate să se pronunţe dacă prezumţia continuităţii activităţii este
adecvată. Atunci cînd situaţiile financiare ale unei componente a grupului sau a grupului ca întreg
nu sînt întocmite pe baza continuităţii activităţii, acest fapt trebuie menţionat împreună cu baza pe
care sînt întocmite situaţiile financiare. Conducerea trebuie să arate motivul pentru care aceasta
nu-şi va mai putea continua activitatea.
Situaţiile financiare anuale se întocmesc conform contabilităţii de angajamente. Potrivit
contabilităţii de angajamente tranzacţiile şi evenimentele sînt recunoscute atunci cînd apar şi nu pe
măsură ce numerarul sau echivalentele acestuia sînt încasate sau plătite. Ele sînt înregistrate în
contabilitate şi sînt raportate în situaţiile financiare ale perioadelor la care se referă. Cheltuielile
sînt recunoscute în contul de profit şi pierdere pe baza unor asocieri directe dintre costurile
suferite şi generarea unor venituri specifice. În general, cheltuielile sînt înregistrate în momentul în
care este recunoscut venitul aferent. Conceptul conectării costurilor la venituri nu justifică
recunoaşterea în bilanţ a amînărilor sau a angajamentelor care nu corespund definiţiei activelor şi
datoriilor. Profitul net aferent fiecărei perioade trebuie să se bazeze pe tranzacţii, evenimentele şi
circumstanţele respectivei perioade, astfel încît utilizatorii să poată evalua performanţa
întreprinderii şi poziţia sa financiară.
Inteligibilitatea reprezintă calitatea pe care trebuie să o aibă informaţiile furnizate de
situaţiile financiare de a putea fi uşor înţelese de către acei utilizatori care dispun de cunoştinţe
suficiente privind desfăşurarea afacerilor şi a activităţilor economice, de noţiuni de contabilitate şi
au dorinţa de a studia informaţiile prezentate cu diligenţele cuvenite. Totuşi informaţiile relevante
în luarea deciziilor economice nu pot fi excluse din situaţiile financiare doar pe motivul că ar putea
fi prea dificil de înţeles de către anumiţi utilizatori. Pentru a fi inteligibilă prezentarea informaţiilor
trebuie făcută astfel încît să nu creeze confuzii şi să nu inducă în eroare. Utilizatorii trebuie să
poată înţelege informaţiile prezentate fără eforturi nejustificate. Titlurile şi subtitlurile utilizate
trebuie să fie conforme cu definiţiile regăsite în standarde, iar în cazul în care se vor utiliza termeni
a căror definiţie nu se regăseşte în standarde, denumirea acestora trebuie să fie cît mai clară şi
corectă, fără a lăsa loc la interpretări astfel încît utilizatorii să înţeleagă tranzacţiile sau
evenimentele aferente.
Relevanţa presupune calitatea informaţiei de a influenţa deciziile economice ale
utilizatorilor ajutîndu-i pe aceştia să evalueze evenimente trecute, prezente sau viitoare,
confirmînd sau corectînd evaluările lor anterioare. Informaţiile privind poziţia financiară sau
performanţele precedente sînt frecvent folosite ca bază pentru previzionarea poziţiei şi
performanţei financiare viitoare. Capacitatea de a previziona pe baza situaţiilor financiare este

43
îmbunătăţită prin maniera în care informaţiile asupra tranzacţiilor şi evenimentelor trecute sînt
expuse. Aşa de exemplu valoarea previzională a contului de profit şi pierdere este îmbunătăţită
atunci cînd informaţiile privind veniturile sau cheltuielile neobişnuite, anormale şi cu frecvenţă rară
sînt prezentate separat. Relevanţa informaţiei este influenţată atît de natura sa, cît si de pragul de
semnificaţie. Se consideră că informaţiile sînt semnificative atunci cînd omisiunea sau declararea
lor eronată ar influenţa deciziile economice ale utilizatorilor luate pe baza situaţiilor financiare.
Credibilitatea se referă la calitatea informaţiei de a nu conţine erori semnificative, de a nu fi
părtinitoare, iar utilizatorii pot avea încredere că reprezintă corect ceea ce informaţia şi-a propus
să reprezinte sau ceea ce se aşteaptă în mod rezonabil să reprezinte. Pentru a fi credibilă
informaţia trebuie să reprezinte cu fidelitate tranzacţiile şi alte evenimente. Reprezentarea fidelă
este realizată, în mod normal, dacă utilizatorii obţin informaţii care corespund cu realitatea
economică pe care sînt fundamentate şi dacă aceştia sînt informaţi cu privire la incertitudinile
majore aferente recunoaşterii şi evaluării elementelor prezentate în situaţiile financiare (acestea
trebuie prezentate în note). Credibilitatea presupune ca informaţia să prezinte evenimentele şi
tranzacţiile în concordanţă cu fondul lor şi cu realitatea economică şi nu doar cu forma lor
juridică.
Pentru a fi credibilă informaţia cuprinsă în situaţiile financiare trebuie să fie neutră, adică
lipsită de influenţe. Credibilitatea presupune includerea unui grad de precauţie (prudenţă) în
exercitarea raţionamentelor necesare pentru a face estimările cerute în condiţii de incertitudine
astfel încît activele şi veniturile să nu fie supraevaluate, iar datoriile şi cheltuielile să nu fie
subevaluate. Prudenţa este necesară şi pentru asigurarea prezentării adecvate a incertitudinilor.
Pentru a fi credibilă informaţia din situaţiile financiare trebuie să fie completă (integralitatea
informaţiei). O omisiune poate face ca informaţia să fie falsă sau să inducă în eroare
Comparabilitatea este acea calitate a informaţiei oferite de situaţiile financiare care asigură
posibilitatea comparării în timp în vederea identificării tendinţelor în poziţia financiară şi
performanţele întreprinderii. Ea se referă şi la posibilitatea de a compara situaţiile financiare ale
diverselor întreprinderi pentru a le evalua poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei
financiare. Conformitatea cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, inclusiv prezentarea
politicilor contabile utilizate de întreprindere ajută la realizarea comparabilităţii.
3.2. Structura şi conţinutul bilanţului consolidat

Bilanţul consolidat impus de OMFP 1752/2005 se prezintă sub formă de listă şi are următorul
format:
A. ACTIVE IMOBILIZATE
I. Imobilizări necorporale
1. Cheltuieli de constituire
2. Cheltuieli de dezvoltare
3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similare, dacă
acestea au fost achiziţionate cu titlu oneros, şi alte imobilizări necorporale
4. Fond comercial pozitiv
5. Avansuri şi imobilizări necorporale în curs de execuţie
II. Imobilizări corporale
1. Terenuri şi construcţii
2. Instalaţii tehnice şi maşini
3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier
4. Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie
III. Imobilizări financiare
1. Acţiuni deţinute la entităţi afiliate neincluse în consolidare
2. Împrumuturi acordate entităţilor afiliate neincluse în consolidare
3. Interese de participare deţinute la entităţi neincluse în consolidare

44
4. Împrumuturi acordate entităţilor de care compania este legată în virtutea

intereselor de participare
5. Investiţii deţinute ca imobilizări
6. Alte împrumuturi
IV. Titluri puse în echivalenţă
B. ACTIVE CIRCULANTE
I. Stocuri
1. Materii prime şi materiale consumabile
2. Producţia în curs de execuţie
3. Produse finite şi mărfuri
4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri
II. Creanţe (Sumele care urmează a fi încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie
prezentate separat pentru fiecare element)
1. Creanţe comerciale
2. Sume de încasat de la entităţile afiliate neincluse în consolidare
3. Sume de încasat de la entităţile de care compania este legată în virtutea
intereselor de participare
4. Alte creanţe
5. Capital subscris şi nevărsat
III. Investiţii pe termen scurt
1. Acţiuni deţinute la entităţi afiliate neincluse în consolidare
2. Alte investiţii pe termen scurt
IV. Casa şi conturi la bănci
C. CHELTUIELI ÎN AVANS
D. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE PÎNĂ LA UN
AN
1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentîndu-se separat împrumuturile
din emisiunea de obligaţiuni convertibile
2. Sume datorate instituţiilor de credit
3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale - furnizori
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate entităţilor afiliate neincluse în consolidare
7. Sume datorate entităţilor de care compania este legată în virtutea intereselor de
participare
8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale
E. ACTIVE CIRCULANTE NETE/DATORII CURENTE NETE
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE
G. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE
UN AN
1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentîndu-se separat împrumuturile
din emisiunea de obligaţiuni convertibile
2. Sume datorate instituţiilor de credit
3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale - furnizori
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate entităţilor afiliate neincluse în consolidare
7. Sume datorate entităţilor de care compania este legată în virtutea intereselor de
participare
8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale
H. PROVIZIOANE

45
1. Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare

2. Provizioane pentru impozite
3. Alte provizioane
I. Venituri în avans
1. Subvenţii pentru investiţii
2. Venituri înregistrate în avans
3. Fond comercial negativ
J. Capital şi rezerve
I. Capital subscris
1. Capital subscris vărsat
2. Capital subscris nevărsat
II. Prime de capital
III. Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve
1. Rezerve legale
2. Rezerve statutare sau contractuale
3. Rezerve de valoare justă
4. Rezerve reprezentînd surplusul realizat din rezerve din reevaluare
5. Alte rezerve
Acţiuni proprii
V. Rezerve din conversie
VI. Profitul sau pierderea reportat(ă)
VII. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar aferent(ă) societăţii-mamă
Repartizarea profitului
VIII. Interese minoritare
1. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar aferent(ă) intereselor minoritare
2. Alte capitaluri proprii atribuite acţionarilor minoritari
În ceea ce priveşte IAS/IFRS, IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare nu stabileşte decît o

listă minimă de posturi, fără să recomande un format anume. Cele mai multe grupuri folosesc
totuşi bilanţul sub formă de tabel. Lista de posturi din IAS 1 cuprinde:
a) imobilizări corporale;
b) investiţii imobiliare;
c) imobilizări necorporale;
d) active financiare (cu excepţia creanţelor clienţi şi a altor creanţe, a elementelor de
trezorerie şi de echivalente de trezorerie şi a participaţiilor contabilizate prin punere în
echivalenţă);
e) investiţii financiare contabilizate prin punere în echivalenţă;
f) active biologice;
g) stocuri;
h) creanţe comerciale şi asimilate;
i) elemente de trezorerie şi de echivalente de trezorerie
j) furnizori şi alţi creditori;
k) provizioane;
l) datorii financiare (cu excepţia celor comerciale şi asimilate, precum şi a
provizioanelor);
m) datorii şi creanţe privind impozitul curent;
n) datorii şi creanţe de impozit amînat;
o) interese minoritare, prezentate în cadrul capitalurilor proprii;
p) capital şi rezerve.
Bilanţul va include, dacă este cazul, şi rînduri rezervate pentru următoarele elemente:

46
a) totalul activelor necurente clasificate ca fiind destinate cedării, precum şi al celor incluse
în activităţi destinate abandonării;
b) datoriile incluse în activităţi destinate cedării.
În bilanţ pot apărea posturi şi/sau rubrici suplimentare ori totaluri intermediare dacă acest
lucru este impus de alt IAS/IFRS sau dacă o astfel de prezentare este necesară pentru a da o
imagine fidelă a situaţiei financiare a întreprinderii59.
3.3. Structura şi conţinutul Contului de profit şi pierdere consolidat

Contul de profit şi pierdere consolidat va cuprinde, în structura sa, veniturile şi cheltuielile
societăţii dominante şi ale societăţii dependente care se consolidează prin integrare globală,
precum şi partea din veniturile şi cheltuielile societăţilor multigrup corespunzătoare procentajului
pe care îl reprezintă participaţiile grupului în capitalul social al co-întreprinderii şi unde se aplică
metoda integrării proporţionale. În contul de profit şi pierdere consolidat se va cuprinde, ca o
structură distinctă, cota parte din rezultatele întreprinderilor puse în echivalenţă. Într-o structură
distinctă va fi reflectată partea corespunzătoare acţionarilor (asociaţilor) externi grupului.
OMFP 1752/2005 stabileşte următorul format pentru contul de profit şi pierdere consolidat
(clasificarea cheltuielilor se face după natura acestora):
1. Cifra de afaceri netă
2. Variaţia stocurilor de produse finite şi a producţiei în curs de execuţie
3. Producţia realizată pentru scopuri proprii şi capitalizată
4. Alte venituri din exploatare
5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile
b) Alte cheltuieli externe
6. Cheltuieli cu personalul:
a) Salarii şi indemnizaţii
b) Cheltuieli cu asigurările sociale, cu indicarea distinctă a celor referitoare la pensii
7. a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi imobilizările necorporale
b) Ajustări de valoare privind activele circulante, în cazul care acestea depăşesc suma
ajustărilor de valoare care sînt normale
8. Alte cheltuieli de exploatare
Profitul sau pierderea din exploatare
9. Venituri din interese de participare
10. Venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate
11. Alte dobînzi de încasat şi venituri similare
12. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare şi investiţiile deţinute ca active
circulante
13. Dobînzi de plătit şi cheltuieli similare
14. Profitul sau pierderea din activitatea curentă
15. Venituri extraordinare
16. Cheltuieli extraordinare
17. Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară
18. Impozitul pe profit
19. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus
20. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar aferent(ă) entităţilor integrate
21. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar aferent(ă) întreprinderilor asociate
22. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar aferent(ă) societăţii-mamă
23. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar aferent(ă) intereselor minoritare
59
De exemplu, atunci cînd mărimea, natura sau importanţa unui element justifică o prezentare separată.

47
IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare consolidate stabileşte că prezentarea cheltuielilor

în contul de profit şi pierdere se poate face fie după natură, fie după destinaţie, recomandîndu-se o
listă minimă de posturi:
- veniturile din activităţile curente;
- costurile finanţării;
- cota parte din rezultatul întreprinderilor asociate sau a co-întreprinderilor puse în
echivalenţă;
- profitul sau pierderea brută contabilizate cu ocazia ieşirii activelor sau datoriilor aferente
activităţilor abandonate;
- cheltuielile cu impozitul pe rezultate;
- rezultatul net al exerciţiului.
- repartizarea rezultatului net între grup şi interesele minoritare.
Şi în CPP, elementele minime obligatorii trebuie completate cu posturi sau rubrici
suplimentare atunci cînd acest lucru este necesar pentru explicarea performanţelor firmei. Factorii
de avut în vedere pentru această dezvoltare a posturilor minime din CPP sînt importanţa relativă a
diverselor elemente de venituri şi cheltuieli, natura sau funcţiile acestora.
Clasificarea cheltuielilor în CPP după natura lor poate conduce la un model de cont de
profit şi pierdere după cum urmează:
Venituri din activităţi curente
Alte venituri
Variaţia stocurilor de produse şi de producţie în curs
Cheltuieli cu materiile prime şi cu materialele
Cheltuieli salariale
Amortizări şi alte deprecieri
Alte cheltuieli
Rezultat de exploatare
Indiferent de locul rezervat variaţiei stocurilor şi de numele sub care se prezintă, prezentarea
acestei mărimi trebuie să se facă de aşa manieră încît să nu lase să se înţeleagă că ar fi vorba de un
venit.
Clasificarea cheltuielilor după destinaţia lor mai este numită şi metoda costului de
vînzare. Ea constă în analiza cheltuielilor după locul lor sau după funcţia lor în costul vînzărilor
sau în activităţile comerciale sau administrative. Dezavantajul ei constă în aceea că repartizarea
cheltuielilor pe funcţii poate fi arbitrară şi implică o parte importantă de raţionament profesional.
Un exemplu de clasificare a cheltuielilor după destinaţie se poate prezenta astfel:
Venituri din activităţile curente
Costul vînzărilor
Marja brută
Alte venituri
Costuri de desfacere
Cheltuieli administrative
Alte cheltuieli
Rezultat
Întreprinderile care optează pentru clasificarea cheltuielilor după destinaţie trebuie să
prezinte în anexe informaţii suplimentare despre natura cheltuielilor respective, punînd în evidenţă
inclusiv cheltuielile cu salariile şi cele cu amortizarea. Această prezentare suplimentară a
cheltuielilor după natură este necesară pentru că aceste informaţii ajută la estimarea fluxurilor de
trezorerie viitoare. Alegerea metodei de clasificare a cheltuielilor este dependentă de factori
istorici, de specificul unor activităţi ori de tipul de organizare reţinut. În orice caz, întreprinderea
va alege metoda care permite cea mai fidelă prezentare a performanţelor sale. Întreprinderea are
obligaţia de a arăta. fie în CPP, fie în anexe valoarea dividendului pa acţiune propus sau aprobat
pentru exerciţiul la care se referă situaţiile financiare.

48
Remarcăm că la grupurile care aplică IAS/IFRS, nu mai apare distinct categoria de venituri
şi cheltuieli extraordinare.
3.4. Structura şi conţinutul situaţiei modificărilor capitalurilor proprii

consolidate
În această componentă distinctă a situaţiilor financiare, întreprinderea trebuie să prezinte:
- rezultatul net al exerciţiului;
- valoarea fiecărui element care îndeplineşte criteriile de recunoaştere ca venituri şi
cheltuieli, dar care s-au contabilizat direct la capitalurile proprii ca urmare a regulilor stabilite de
alte IAS/IFRS, precum şi totalul acestor elemente;
- efectul cumulat al schimbărilor de metode contabile şi al corectării erorilor, pentru fiecare
componentă a capitalurilor proprii.
De asemenea, întreprinderea trebuie să prezinte, tot în această situaţie sau în anexe,
următoarele:
- tranzacţiile cu proprietarii privind capitalurile, inclusiv distribuirile de dividende;
- soldul rezultatului reportat la începutul exerciţiului şi la sfîrşitul acestuia, precum şi
mişcările din cursul perioadei;
- o situaţie a evoluţiei între începutul şi sfîrşitul exerciţiului a fiecărei componente a
capitalurilor proprii, cu prezentarea separată a fiecărei mişcări.
Această componentă a situaţiilor financiare este necesară deoarece se consideră că variaţia
capitalurilor proprii reprezintă creşterea sau descreşterea activului net în cursul exerciţiului, în
conformitate cu principiile de evaluare reţinute pentru întocmirea situaţiilor financiare. Dacă lăsăm
deoparte variaţiile apăruta ca urmare a tranzacţiilor cu proprietarii (aporturi de capital şi distribuiri
de dividende), variaţia globală a capitalurilor proprii reprezintă rezultatul economic generat de
activităţile întreprinderii în cursul exerciţiului. Utilitatea situaţiei variaţiei capitalurilor proprii este
dată şi de faptul că există IAS/IFRS - uri care impun ca unele profituri şi pierderi să fie
contabilizate direct la capitalurile proprii.
3.5. Structura şi conţinutul situaţiei fluxurilor de trezorerie

Fluxurile de trezorerie reprezintă intrările şi ieşirile de lichidităţi şi echivalente de lichidităţi.
Structura tabloului fluxurilor de trezorerie se bazează pe o clasificare funcţională a fluxurilor
întreprinderii în:
- fluxuri de trezorerie generate de activităţile de exploatare; În acest caz se pot utiliza
două metode:
• metoda directă - conform căreia informaţiile furnizate se referă la încasările şi plăţile
brute;
• metoda indirectă - conform căreia fluxul net de numerar aferent activităţilor de
exploatare este calculat pe baza rezultatului net care este corectat cu veniturile şi
cheltuielile care nu au o incidenţă asupra trezoreriei, veniturile şi cheltuielile nelegate
de exploatare şi variaţia necesarului de fond de rulment.
IAS 1 încurajează societăţile să utilizeze metoda directă, deoarece aceasta oferă
informaţii utile pentru estimarea fluxurilor de trezorerie viitoare.
- fluxuri de trezorerie generate de activităţile de investiţii - arată în ce măsură societatea
a utilizat resurse pentru achiziţionarea de active destinate să genereze fluxuri de
trezorerie viitoare;
- fluxuri de trezorerie generate de activităţile de finanţare - permite identificarea
surselor de finanţare şi a plăţilor aferente acestora.

49
3.6. Structura şi conţinutul componentei „Note”

Această componentă a situaţiilor financiare consolidate face parte integrantă din acestea şi
completează sau explică informaţiile conţinute în bilanţ şi contul de profit şi pierdere consolidate,
în vederea satisfacerii obiectivului de imagine fidelă.
Reţinem faptul că în note explicative apar numai informaţiile cu caracter semnificativ. Se
consideră că o informaţie este semnificativă atunci cînd lipsa ei ar putea genera o apreciere greşită
din partea celui care cercetează conturile consolidate.
Componenta Note (Anexe) la situaţiile financiare consolidate poate fi structurată în:
• principii generale;
• politici contabile, metode de evaluare, metode de consolidare;
• comparabilitatea conturilor;
• informaţii privind perimetrul de consolidare;
• informaţii asupra posturilor din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere consolidat şi a
variaţiilor acestora;
• informaţii diverse.
3.6.1. Principii generale

Această parte cuprinde:
- informaţiile din notele explicative la situaţiile financiare individuale, prezentate sub o
formă consolidată, dacă acestea prezintă o importanţă semnificativă;
- alte informaţii de importanţă semnificativă care oferă o justă apreciere asupra poziţiei
financiare, performanţei grupului şi a riscurilor pe care acesta şi le asumă.
3.6.2. Politicile contabile, metode de evaluare, metode de consolidare
A doua parte a notelor cuprinde informaţii privind:

Principiile şi modalităţile de consolidare, adică:
• metodele utilizate;
• datele de închidere a exerciţiului;
• tratamentul diferenţei de primă consolidare;
• metoda de conversie utilizată pentru consolidarea filialelor din străinătate;
Principii contabile şi metode de evaluare:
• metodele utilizate cu indicarea celor care nu sînt autorizate pentru întocmirea conturilor
individuale;
• metoda de evaluare reţinută pentru evaluarea anumitor active sau datorii, atunci cînd
există posibilitatea de a utiliza mai multe metode; dacă activele şi datoriile au fost
evaluate în concordanţă cu norme contabile diferite de cele reţinute în situaţiile
financiare consolidate şi dacă nu au fost ajustate, administratorii societăţii - mamă
trebuie să prezinte particularităţile ajustării, motivul şi efectele induse;
• derogări de la principiile contabile în vederea obţinerii imaginii fidele;
• modalităţi de amortizare a imobilizărilor, a diferenţei de achiziţie - activ, precum şi
modul de reluare a diferenţelor de achiziţie - pasiv;
• reevaluarea, ca şi menţinerea unei valori rezultate în urma unei restructurări;
• punerea în evidenţă a diferenţelor de conversie privind creanţele şi datoriile pe termen
lung.

50
3.6.3. Comparabilitatea conturilor
A treia parte cuprinde informaţii despre:

- modificarea metodelor de evaluare şi incidenţa asupra rezultatului consolidat şi a
capitalurilor proprii;
- indicarea cauzelor care împiedică compararea, de la un exerciţiu financiar la altul, a
anumitor posturi din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere consolidat sau descrierea
mijloacelor care asigură compararea între bilanţuri şi contul de profit şi pierdere
consolidat, în cazul variaţiei perimetrului de consolidare;
- în situaţia în care nu se aplică aceeaşi metodă de consolidare de la un exerciţiu financiar
la altul, vor fi prezentate particularităţile respectivelor abateri, motivele care au stat la
baza acestora, precum şi efectele induse asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiareşi
profitului sau pierderii societăţilor incluse în consolidare, luate ca un tot.
3.6.4. Informaţii privind perimetrul de consolidare
Aici se reţin, în principal, aspectele:

- indicarea criteriilor reţinute de grup pentru definirea perimetrului de consolidare şi
identificarea întreprinderilor consolidate, partea din capitalul deţinut direct sau indirect
de dominantă, precum şi modul de consolidare;
- justificarea abaterilor de la metoda de consolidare care ar trebui să fie folosită potrivit
procentajului de control, precum şi prezentarea motivelor care justifică necuprinderea în
consolidare a unor întreprinderi;
- pentru filialele şi entităţile asociate ale societăţii-mamă, la sfîrşitul exerciţiului financiar
vor fi furnizate următoarele informaţii:
© denumirea şi adresa fiecărei filiale sau entităţi asociate;
© adresa sediului principal sau ţara în care este înregistrată (în cazul în care entitatea
este înregistrată în afara României);
© condiţiile în virtutea cărora o entitate are statut de filială. În cazul în care condiţia
relevantă o constituie deţinerea de către societatea-mamă a majorităţii drepturilor de
vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor, iar ponderea deţinută în acţiunile entităţii
respective coincide cu ponderea în drepturile de vot, nu mai este necesar ca această
informaţie să fie prezentată;
© natura fiecărei categorii de acţiuni deţinute într-o filială sau entitate asociată şi
ponderea valorii nominale a acţiunilor deţinute din clasa respectivă în totalul
acţiunilor emise de acea entitate. Informaţiile menţionate mai sus trebuie furnizate şi
în cazul entităţilor excluse de la consolidare, prezentîndu-se o motivaţie pentru
aplicarea excluderii;
- în cazul în care grupul are în componenţă şi asocieri în participaţie (co-întreprinderi),
vor fi furnizate următoarele informaţii:
© denumirea entităţii;
© sediul principal al activităţii;
© factorii pe baza cărora este creată asocierea în participaţie;
© ponderea din capitalul entităţii, deţinută de societăţile incluse în consolidare;
- în situaţia în care societatea-mamă deţine o parte semnificativă dintr-o entitate care nu
este nici filială a sa, nici asociere în participaţie, nici entitate asociată, vor fi furnizate
următoarele informaţii:

51
© denumirea şi sediul fiecărei entităţi - adresa sediului principal sau ţara în care este
înregistrată (în cazul în care este înregistrată în afara României);
© natura fiecărei categorii de acţiuni deţinute şi ponderea valorii nominale a acţiunilor
din categoria respectivă în totalul acţiunilor emise;
© justificarea cazurilor de excludere de la integrarea globală în situaţia în care
procentul drepturilor de vot deţinute este mai mare de 50%;
© justificarea cazurilor de consolidare prin metoda punerii în echivalenţă în situaţia în
care procentul din drepturile de vot deţinute este mai mic de 20%;
© justificarea cazurilor de excludere de la metoda punerii în echivalenţă în situaţia în
care procentul drepturilor de vot deţinute este mai mare de 20%.
- informaţii referitoare la achiziţiile şi cesiunile efectuate între data de închidere a
exerciţiului şi data prezentării conturilor consolidate;
- în cazul în care grupul a achiziţionat o entitate pe parcursul exerciţiului financiar, vor fi
furnizate următoarele informaţii:
© numele societăţii achiziţionate sau, în cazul în care a fost achiziţionat un grup,
numele societăţii-mamă a acelui grup;
© modul de reflectare în contabilitate a achiziţiei;
© componenţa şi valoarea justă a mijloacelor/instrumentelor (de plată şi/sau de
plasament) utilizate pentru achiziţie.
© în cazul în care achiziţia are un efect semnificativ asupra conturilor consolidate, vor fi
furnizate următoarele informaţii: valoarea contabilă şi valoarea justă la data achiziţiei,
pentru fiecare clasă de active şi datorii, situaţia valorii fondului comercial sau a
fondului comercial negativ, precum şi o explicaţie a tuturor ajustărilor semnificative
efectuate
- în cazul în care a avut loc vînzarea unei societăţi sau a unui subgrup, cu efecte
semnificative asupra situaţiei conturilor consolidate, vor fi prezentate următoarele
informaţii:
© numele respectivei societăţi sau, dacă este cazul, al societăţii-mamă a subgrupului;
© măsura în care profitul sau pierderea reflectată în conturile consolidate este aferentă
profitului sau pierderii respectivei societăţi sau respectivului subgrup.
3.6.5. Informaţii asupra posturilor din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere consolidat şi
a variaţiilor acestora.
În legătură cu principalele posturi de bilanţ sau din contul de profit şi pierdere consolidate,
aspectele care interesează şi care sînt reţinute aici, se referă la:
♦ pentru imobilizări şi amortizarea lor:
• mişcări în cursul exerciţiului, pe categorii, cu precizarea acelor ce rezultă din
modificarea cursului de schimb;
• valoarea bunurilor înscrise la imobilizări şi care fac obiectul unui contract de
închiriere, pe categorii de imobilizări;
• repartizarea în funcţie de natura cheltuielilor de cercetare şi dezvoltare;
• repartizarea imobilizărilor pe zonă geografică sau monetară şi pe sector de
activitate;
♦ pentru diferenţele de achiziţie (fondul comercial):
• analiza variaţiei acestora;
• incidenţa reevaluărilor asupra acestora;
• cazuri excepţionale care justifică includerea lor în capitalurile proprii.

52
♦ pentru titlurile puse în echivalenţă:

• analiza variaţiei;
• indicarea valorilor corespunzătoare întreprinderilor controlate şi puse în
echivalenţă datorită structurii diferite a documentelor de sinteză (cota - parte
din capitalurile proprii şi rezultatul consolidat al principalelor entităţi care
compun acest post);
♦ pentru titlurile de participaţie (neconsolidate): lista principalelor întreprinderi ale
căror titluri compun acest post, cu precizarea denumirii şi a adresei, a părţii din capital
deţinute direct sau indirect, mărimea capitalurilor proprii ale acestor întreprinderi,
rezultatul realizat în ultimul exerciţiu, ca şi valoarea netă contabilă a titlurilor în cauză;
♦ pentru investiţiile financiare pe termen scurt: indicarea modului în care s-a făcut
evaluarea lor şi a criteriilor după care s-a identificat valoarea justă;
♦ pentru capitalurile proprii:
• analiza principalelor variaţii;
• analiza diferenţelor provenite din conversia conturilor entităţilor străine şi
variaţia lor;
• informaţii despre metodele de reevaluare, diferenţa rezultată, influenţa asupra
fondului comercial, cheltuielii cu amortizarea şi provizioanelor aferente
bunurilor reevaluate.
♦ pentru interesele minoritare: analiza variaţiei, cu specificarea, în principal, a
influenţei variaţiilor perimetrului de consolidare sau a procentajelor de interes în
întreprinderile consolidate anterior;
♦ pentru împrumuturi şi datorii financiare:
• repartizarea acestora în funcţie de natură, cu indicarea sumelor
corespunzătoare contractelor de închiriere retratate;
• repartizarea pe principalele devize;
• repartizarea în funcţie de scadenţă (pînă la 1 an, între 1 şi 5 ani, peste 5 ani);
• situaţia garanţiilor reale acordate.
Se vor da detalii asupra tuturor angajamentelor financiare care nu sînt incluse în
bilanţul consolidat.
Vor fi furnizate următoarele informaţii referitoare la oricare altă datorie contingentă:
- valoarea datoriei respective;
- natura sa legală;
- dacă au fost acordate garanţii în legătură cu datoria în cauză şi natura acestora.
Se vor da detalii referitoare la:
- toate angajamentele financiare pentru care nu au fost constituite provizioane şi
care sînt relevante pentru evaluarea activităţii;
- angajamentele legate de pensii incluse prin provizioane în bilanţ şi orice alte
angajamente pentru care nu s-au constituit provizioane. În cazul în care astfel de
angajamente se referă parţial sau integral la pensii datorate foştilor directori, se
vor furniza detalii, în mod distinct, asupra angajamentelor respective;
♦ pentru provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli:
• repartizarea în funcţie de natură;
• analiza provizioanelor pentru impozite amînate şi a variaţiilor lor.
♦ pentru angajamente:
• informaţii privind contracte de închiriere neretratate;
• efectele comerciale scontate şi neajunse la scadenţă, ca şi alte angajamente date
sau primite.

53
♦ pentru dividende:
• dividende propuse după data bilanţului;
• dividende preferenţiale cumulative nerecunoscute;
• tranzacţiile de capital cu proprietarii şi distribuiri către proprietari;
• dividende înregistrate în conturile de cheltuieli.
♦ pentru cifra de afaceri:
• repartizarea pe zone geografice;
• repartizarea pe sector de activitate.
♦ cheltuieli de cercetare şi dezvoltare: se repartizează în funcţie de natură.
♦ cheltuieli cu amortizările şi provizioanele
♦ pentru cheltuielile şi veniturile financiare:
n indicarea diferenţelor de conversie eventual incluse în acest post;
n cheltuieli financiare incluse în producţia imobilizată, vîndută sau stocată;
n analiza diferenţelor de conversie ce provin din integrarea societăţilor din
străinătate.
♦ pentru cheltuielile şi veniturile extraordinare:
n componentele principale;
n indicarea părţii din impozitul pe profit corespunzătoare rezultatului
excepţional.
♦ pentru impozitul pe profit:
n repartizarea între impozitul exigibil, impozite amînate şi impozit aferent
dividendelor ce urmează a se repartiza.
3.6.6. Informaţii diverse
Se referă pe de o parte la întreprinderile controlate, consolidate prin punere în echivalenţă şi, pe

de altă parte, la organele de administraţie, conducere şi supraveghere, precum şi la salariaţi.
Informaţii privind întreprinderile controlate, consolidate prin punere în echivalenţă

Este vorba de prezentarea conturilor anuale, eventual în formă abreviată ale întreprinderilor
controlate consolidate prin punere în echivalenţă, datorită structurii particulare a conturilor lor
anuale.
Informaţii privind conducerea
- suma remuneraţiilor acordate pe parcursul exerciţiului financiar membrilor organelor de
administraţie, de conducere şi control ale societăţii-mamă în virtutea responsabilităţilor
lor în societatea-mamă şi în entităţile consolidate;
- suma avansurilor şi creditelor acordate de către întreprinderile aflate sub control sau de
societatea dominantă, membrilor organelor de administraţie, de conducere şi control,
indicîndu-se rata dobînzii aplicate, principalele clauze ale creditului, suma rambursată
pînă la acea dată, existenţa oricăror obligaţii viitoare de genul garanţiilor pe care
societatea - mamă şi le-a asumat în numele acestora, precum şi valoarea totală pentru
fiecare categorie.
Informaţii privind salariaţii
- numărul mediu de salariaţi angajaţi în cursul exerciţiului financiar, cu prezentarea
separată a numărului mediu corespunzător societăţilor integrate;
- salariile plătite sau datorate în respectivul exerciţiu financiar;

54
- cheltuielile realizate cu asigurările sociale pentru salariaţii în cauză;

- alte costuri înregistrate cu pensiile.

Tea Grupurilor de Intreprinderi

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Tea Grupurilor de Intreprinderi

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Facultatea de Economie şi de Administrarea Afacerilor

Contabilitatea grupurilor de întreprinderi

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Contabilitatea grupurilor de întreprinderi © Costel Istrate, 2009

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Capitolul 1 – Noţiuni generale privind grupurile de întreprinderi

1.1. Definiţia grupurilor de întreprinderi

Contabilitatea grupurilor de întreprinderi © Costel Istrate, 2009

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

e) structura de grup oferă posibilităţi mai bune de organizare.

1.2. Tipuri de control exercitat în cadrul grupului

Contabilitatea grupurilor de întreprinderi © Costel Istrate, 2009

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Tipul de control sau de Termenul folosit pentru desemnarea întreprinderii

Contabilitatea grupurilor de întreprinderi © Costel Istrate, 2009

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

(numită şi asociere în participaţie). Aceasta se constituie în baza unui acord contractual în

Contabilitatea grupurilor de întreprinderi © Costel Istrate, 2009

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

e) furnizarea de informaţii tehnice esenţiale.

1.3. Tipuri de grupuri

Contabilitatea grupurilor de întreprinderi © Costel Istrate, 2009

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Grupurile personale se caracterizează prin unitate de conducere, urmare a faptului că

1.4. Tipuri de autorităţi în cadrul grupului

Autoritatea indirectă se presupune exercitarea controlului sau a influenţei semnificative

Societatea A Societatea B Societatea C

Societatea A controlează în mod direct societatea B, care în raport cu A este dependentă.

Contabilitatea grupurilor de întreprinderi © Costel Istrate, 2009

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Dominanta A Dominanta A Dependenta D

Dependenta B Dependenta C Dependenta B Dependenta C

Filiala B1 Filiala B2 Filiala B3

Subfiliala Subfiliala Subfiliala Subfiliala Subfiliala Subfiliala

Asupra co-întreprinderilor se exercită un control în comun, adică o autoritate în comun:

Contabilitatea grupurilor de întreprinderi © Costel Istrate, 2009

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Societatea dominată (co-întreprinderea sau asocierea în participaţie) este societatea M.

1.5. Procentaj de control şi procentaj de interes

1.5.1. Definirea procentajelor de control şi de interes

1.5.2. Drepturi de vot potenţiale (facultativ)

Contabilitatea grupurilor de întreprinderi © Costel Istrate, 2009

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

1.5.3. Procentaje de interes la participaţii reciproce sau circulare

1.5.4. Modificări ale procentajelor de control şi de interes

1.5.5. Acţiuni preferenţiale fără drept de vot

Contabilitatea grupurilor de întreprinderi © Costel Istrate, 2009

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Deţinerea de acţiuni preferenţiale nu se ia, deci, în considerare atunci cînd se calculează

Contabilitatea grupurilor de întreprinderi © Costel Istrate, 2009

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Capitolul 2 – Consolidarea conturilor – omogenizare, agregare,

2.1. Definiţia consolidării, rolul şi locul acesteia în sistemul de informare

Contabilitatea grupurilor de întreprinderi © Costel Istrate, 2009

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

2.2. Perimetrul de consolidare. Excepţii de la consolidarea conturilor

2.2.1. Norme europene privind obligaţiile de consolidare şi perimetrul de consolidare

Contabilitatea grupurilor de întreprinderi © Costel Istrate, 2009

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

Întreprinderea A controlează pe B care, la rîndul ei, controlează pe C. În această situaţie

Contabilitatea grupurilor de întreprinderi © Costel Istrate, 2009

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com