Y

R AR
LINGVISTICĂ GENERALĂ

LIB
czv

ITY
CONCEPTE DE BAZĂ ALE GRAMATICII
TRANSFORMAȚIONALE
DE

S
GABRIELA PANĂ DINDELEGAN

ER
0. Gramatica transformațională, în mai mare măsură decît orien­
NIV
tările lingvistice anterioare, a debutat ca disciplină prin insistența — pe
parcursul a mai multor ani — pentru fundamentele teoretice, de altfel,
esențiale în conturarea și individualizarea noii orientări.
Așa cum pentru structuralism, concepția teoretică generală se poate
LU

reduce la enumerarea dicotomiilor saussuriene, pentru gramatica trans­

formațională concepția teoretică s-ar putea sintetiza în enumerarea celor
trei dicotomii chomskyene : I. competență — performanță, II. structură
de adîncime — structură de suprafață, iii. gramaticalitate — agramati-
RA

cilitate.
1.1. Competența lingvistică reprezintă anumite aptitudini speciale,
NT

care constau în capacitatea oricărui subiect vorbitor, în orice moment,

de a emite spontan sau de a percepe spontan un număr' infinit de fraze
pe care el nu le-a pronunțat și nu le-a auzit niciodată înainte.
CE

Aceste aptitudini constituie, pe de o parte, elemente dobîndite în

perioada copilăriei, în cursul învățării limbii, iar pe de altă parte, un număr
mai restrîns de elemente înnăscute, așa-numitele fundamente biologice ale
limbajului.
I/

Constatarea acestor aptitudini permite să deducem că fiecare su­

biect vorbitor, indiferent de faptul că este emițător sau receptor, posedă
AS

un sistem finit de reguli, comun pentru vorbitorii aceleiași limbi care s-ar
putea asemăna cu regulile gramaticale și care se găsește înmagazinat în
memoria vorbitorului.
UI

Chomsky dă următoarea imagine cu privire la mecanismul de func­

ționare a limbi^ji^ul^i :
„Totul se petrece ca și cum subiectul vorbitor, inventînd într-un
BC

fel limba pe măsură ce se exprimă sau descoperind-o pe măsură ce el aude

vorbindu-se în jurul lui, a asimilat în propria substanță gînditoare un sistem
coerent de reguli, un cod genetic, care determină la rîndul său interpretarea
 436 GABRIELA PANA DINDELEGAN

unui ansamblu infinit de fraze reale, exprimate sau auzite. Totul se pe

Y
trece, în alți termeni, ca și cum subiectul — vorbitor dispune de o „gra
matică generativă” a propriei sale limbi”1 (subl. ns.— G.P.).

AR
1.2 Performanța lingvistică reprezintă „actualizarea” competenței
deci transformarea competenței în acte concrete de vorbire, sau, altfel

R
spus, trecerea de la un sistem finit de reguli la un ansamblu infinit de acte

LIB
de vorbire.
Dacă pentru competenta lingvistică, distincția emițător-receptor
nu este semnificativă, fiind vorba de aptitudini comune pentru locutor
și auditor, pentru performanța lingvistică, această distincție devine sem­

ITY
nificativă, așa cum devin sei^mnifii^^^iativi toți factorii care participă în pro­
cesul concret al vorbirii: memorie, atenție, grad de interes pentru obiectul
în discuție, nevoie de expresivitate, emotivitate etc.

S
Performanța reflectă competență. Dar tocmai prezența acestor fac­
tori care se interpun între competență și performanță determină ca per­
ER
formanță să fie o reflectare indirectă și imperfectă a competenței.
1.3 Ce implicații are acest fapt pentru studiul lingvistic ?
NIV

Performanța apare direct, imediat observației lingvistului. Studiul

ei se poate elabora fără dificultate, utilizând una din metodele taxonomice
cunoscute, tradiționale sau structurale.
LU

Competența, însă, nu e supusă direct observației lingvistului, fiind

numai intuită din manifestări ale performanței. De aici, necesitatea for­
mulării de ipoteze cu privire la competență sau, altfel spus, necesitatea mo­
RA

delării în studiul competenței.

1.1 Gramatica tranfformațională este unul din modelele ipotetice ale
NT

competenței lingvistice : un model generativ, considerat ca fiind cel mai adec­

vat limbilor naturale. Termenul de gramatică are aici cu totul altă semni­
ficație decît termenul tradițional. Gramatica reprezintă un ansamblu finit
CE

de instrucțiuni explicite, numite reguli, care se aplică în mod mecanic,

adică sub forma unui algoritm, pentru producerea unui ansamblu infinit
de fraze.
I/

1.5 Cum gramatica transformațională, ca model al competenței

lingvistice, nu poate fi concepută în afara distincției competență — per­
AS

formanță, se impune următoarea lămurire : în ce măsură distincția com­

petență — performanță este specific chomskyană, în sensul că este intro­
dusă de Chomsky și aparține exclusiv adepților transformaționalismului.
UI

O asemenea discuție este justificată de asemănarea sau chiar identitatea

— ar spune unii — între distincția chomskyană : competență — perfor­
manță și distincția saussuriană : limbă — vorbire. Firește că nu e vorba
BC

aici de terminologie — cui aparține un anumit termen —, ci e vorba de

precizarea deosebirilor de • esență dintre cele două distincții. .
1 Noam Chomsky, De quelques constantes de la théorie linguistique, in „Problèmes du lan­
gage” p. 14 — 21, Collection Diogène, 1966.
3 CONCEPTO de bazA ale gramaticii transformaționale 437

Asemănarea dintre ele este numai parțială, const^d în evidențierea

caracterului abstract: și finit al limbii, respectiv al competenței și a caracte­

Y
rului concret - și infinit al vorbirii, respectiv al performanței.
Dar în timp ce la Saussure și la structuraliști, în general, limba este

AR
concepută static, ca un sistem de semne care funcționează în virtutea rela­
țiilor ce se stabilesc între membrii sistemului, la Chomsky, competența
este concepută în mișcare, ca o activitate, trăsătură care apare sub numele

R
de „aspect creator al limbajului”.
Dacă pentru structuraliști, „aspectul creator” este localizat exclusiv

LIB
în vorbirea individuală, în parole, ccrnstînd în numeroasele deviații indi­
viduale față de normă, pentru Chomsky' „aspectul creator” caracterizează
și performanța și competența, manifestîndu-se diferit pentru fiecare din
acestea. Caracterul creator al competenței se manifestă în puterea recursivă

ITY
a regulilor gramaticale, adică posibilitatea unui element de a apărea — cel
puțin teoretic — de un număr infinit de ori în aceeași derivație. Orice enunț
poate fi extins teoretic la infinit, prin intercalarea — de un număr nelimi­
tat de ori — a unei propoziții într-o derivație.

S
Din această deosebire de concepere a limbii și a competenței derivă și

ER
deosebirea radicală a celor două concepții, structuraliste și transformațio-
nale.
Structuralismul, indiferent de forma pe care o îmbracă, este o con­
NIV
cepție profund taxonomică, clasificatoare, scopul ei fiind acela de a inven­
taria și clasifica „sistemul de semne” : fie morfeme, fie moneme, fie sin­
tagme, fie functori etc.
Spre deosebire de acesta, transformaționalismul este o concepție
LU

generativă, bazată pe caracterul creator al limbii și propunîndu-și în același

timp să aprofundeze și să explice capacitatea creativă a limbii.
2.0 Discutarea, în continuare, a celorlalte concepte ale transforma-
RA

ționalismului va avea în vedere numai competența lingvistică, dat fiind fap­

tul că gramatica transfoamațioaală este o gramatică exclusiv a com­
petenței.
NT

2.1 Intuiția ^ti^n^gvistăcă a oricărui vorbitor mu privire la funcționarea

competenței lingvistice este formulată explicit în gramatica transforma-
CE

țională, în termenii distincției nete structură de adîncime — structură

de suprafață.
Ca orice vorbitor al limbii române, constatăm fapte cum sînt : a)
, i Consideră 1 , A .„ . . i considerăă 1 vx .
secvențele El te J--------- - Poosa suta nnțeeeea ca : „EU ----------¡> ca ești
I/

1 crede J ( crede _J
prost", stabilindu-se o echivalență semantică perfectă între cele două
AS

: b) secvențele Casele, noi și vechi, au început să cadă și Casele,

distruse de ploi, au început să cadă, cu o structură formală a constituen-
ților apropiată, sînt percepute în mod diferit și anume : Casele, care sînt
UI

noi si vechi, au început să cadă și Casele au început să cadă, pentru că ploile

le-au distrus, fapt care în termenii gramaticii tradiționale s-ar formula
prin existența unui atribut izolat descriptiv în prima secvență și a unui
BC

atribut izolat circumstanțial în a doua secvență; c) secvențele Ion vede

pe Glieorghe mergînd pe stradă și Ei m-au persecutat ca director sînt am­
bigue, în sensul că pentru fiecare sînt posibile două decodări: Ion vede
438 GABRIELA PANĂ DINDELEGAN 4

pe Gheorghe în timp ce Ion merge pe stradă și Ion vede pe Gheorghe, care

Gheorghe merge pe stradă și Ei m-au persecutat în timp ce eram director și

Y
Ei m-au persecutat pentru că eram director : d) secvențele Casele sînt con­
struite din cărămidă și Casele se construiesc din cărămidă, deși cu structuri

AR
formale diferite, sînt percepute în același fel, stabilindu-se echivalență
semantică între ele.
Fapte de tipul celor enumerate nu sînt altceva decît intuiții lingvistice

R
privind existența celor două nivele în organizarea limbii : structura de adîn­
cime și structura de suprafață.

LIB
2.2 Structura de suprafață reprezintă enunțul exterior, conceput ca o
concatenare de elemente sintactice. Sarcina lingvisticii tradiționale și
structurale se reduce la analiza și descrierea acestuia — deci o analiză efec­

ITY
tuată la un singur nivel. într-o asemenea analiză, raportul dintre secven­
țele El te consideră prost și El consideră că ești prost se pierde total,
prin încadrarea fiecăreia în capitole distincte ale gramaticii : completiva
directă și elementul predicativ suplimentar. Distincția atribut circumstan­

S
țial — atribut descriptiv rămîne formulată numai în termeni vag semantici,
ER
pierzîndu-se posibilitatea formalizării pe care o dă gramatica generativă,
în același sens, nu este posibilă nici formalizarea ambiguităților sintactice,
adică a secvențelor omonime din punct de vedere sintactic, și nici a sino-
NIV
nimiilor sintactice. Analiza efectuată la un singur nivel aduce în discuție
categorii de tipul elementului predicativ suplimentar, categorii profund
eterogene din punctul de vedere al structurii de adîncime. Și lista situații­
lor care evidențiază inconvenientele analizei la un singur nivel ar putea
LU

fi mult lărgită.
2.3 Structura de adîncime reprezintă forma interioară, conținînd
relațiile gramaticale fundamentale pentru înțelegerea semantică și sin­
RA

tactică neechivocă a enunțului. Existența structurii de adîncime e nu mai

intuită de lingvist, ea nedezvăluindu-se sub formă materială, așa cum se
întîmplă cu structura de suprafață. De aceea, sarcina lingvistului este s-o
NT

descopere și să stabilească raportul precis dintre ea și structura de supra­

față. Procesul de descoperire a structurii de adîncime este un proces men­
tal, constând în construirea unei scheme abstracte, capabile să explice struc­
CE

tura semantică și sintactică a enunțului.

Așa cum se întîmplă în toate operațiile al căror rezultat este un
construct abstract, se pot descoperi mai multe structuri de adîncime,
alegîndu-se dintre acestea structura de adîncime avînd cea mai mare putere
I/

explicativă, și fiind cea mai economică, adică structura de adîncime capa­

bilă să explice structura semantică și sintactică a enunțului, în modul cel
AS

mai adecvat și mai simplu și utilizînd numărul cel mai mic de reguli.
2.4 Convertirea structurii de adîncime în structură de suprafață
UI

se realizează prin operații de tip special numite transformări, de unde și

numele gramaticii transformaționale.
Sarcina lingvistului constă în stabilirea tipului de transformări
BC

(de suprimare, de repoziționare, de inserțiune), a condițiilor de aplicare și

a ordinii lor precise în aplicare.
în varianta nouă a cărții lui Chomsky, Aspects of the Theory of
Syntax (1965), față de Syntactic Structury (1957), se cuprinde o precizare
5 CONCEPTE DE BAZA ALE GRAMATICII TRANSFORMAȚIONALE 439

de un interes . teoretic deosebit și anume faptul că transformările sînt se­

Y
mantic vide, întreaga informație semantică fiind procurată de regulile de
constituenți.

AR
înseamnă că aplicarea oricărei transformări implică respectarea
integrității . semantice a enunțului sau, altfel spus, prin transformări, nu
pot fi suprimate sau înlocuite decît simboluri recuperabile din punct de

R
vedere semantic.
în felul acesta, conceptul de transformare se precizează, se definește

LIB
clar : nu poate fi convertit orice în orice, ceea ce, din punct de vedere prac­
tic, are ca urmare excluderea diletantismului în operarea cu acest concept.
3. în afară de distincția structură de adîncime — structură de su­

ITY
prafață, din competența lingvistică a vorbitorului face parte și capacitatea
lui de a distinge gramaticalul — de agramatical, enunțul corect format de
enunțul incorect format. Cum gramatica transformațională este un model
al competenței, scopul ei este și acela de a fi capabilă să distingă explicit

S
enunțurile gramaticale de cele agramaticale, să stabilească gradul de de­
ER
viere în raport cu gramaticalitatea și momentul în care se produce devierea.
Este gramatical orice enunț care se produce prin aplicarea regulilor
sintactice ale unei gramatici generative. Este agramatical orice enunț care
NIV
violează una sau mai multe din aceste reguli.
Conceptul de gramaticalitate, mai ales sub forma de corectitudine
gramaticală, apare frecvent și în gramaticile tradiționale, fiind esențial
pentru gramaticile normative. Dar deși utilizat frecvent, acest concept
LU

rămîne în gramatica tradițională și structurală vag, cu accepții destul de

diferite, după cum are în vedere observații de natură stilistică, normativă,
statistică etc.
Gramatica transformațională, însă, permite formalizarea concep­
RA

tului de gramaticaHiaie și stabilirea precisă a punctului din derivație în

care se produce agramaticalitatea. Un enunț ca : * El a devenit pe Ion să
plece este agramatical la nivelul regulilor de subcategorizare, întrucît a
NT

deveni nu tolerează în limba română contextul Acuzativ^-Conjuncție.

Un enunț ca : *Omul merg pe stradă este agramatical la nivelul re­
gulilor morfofonemice, nerespectîndu-se regula de acord. Un enunț ca :
CE

* Ideile verzi [incolore] dorm [furios] este agramatical la nivelul regulilor

de selecție, întrucît a dormi nu tolerează un subiect nonuman, iar idee
nu tolerează un adjectiv caracterizat prin marca semantică [+ culoare]
etc. Chomsky a făcut, însă, specificarea că modul devierii ilustrat în pri­
I/

mele două exemple se . deosebește față de ultimul exemplu. Enunțurile care

încalcă regulile selecționale sînt adesea metafore sau personificări. în
AS

acest sens, enunțuri ca : mașinile dorm sau idei negre, sînt perfect inter­
pretabile.
4. în cele ce urmează, vom încerca să prezentăm organizarea și forma
UI

gramaticii transformaționale, total diferite față de gramaticile anterioare,

pe de o parte, datorită concepției teoretice care-i stă la bază, iar pe de altă
parte, datorită gradului ei înalt de formalizare.
BC

4.1 O raportare a noțiunii de gramatică transformațională la con­

ceptul tradițional scoate în evidență faptul că gramatica transformațio­
nală acoperă, într-un fel, toate compartimentele clasice, incluzînd sintaxă,
440 GABRIELA PANA DINDELEGAN 6

morfologie, fonologie, semantică. Aceste distincții nu apar, însă, în'aceeași

Y
manieră în gramatica transformațională.
Gramatica traaefnrmaținnală cuprinde trei componente : o componentă

AR
fundamentală, componenta sintactică, singura generativă, și două compo­
nente interpretative, componenta fonologică și cea semantică.
Componenta sintactică generează enunțuri, asociind fiecărui enunț

R
cîte o descriere structurală, adică un ansamblu de relații abstracte ce se

LIB
stabilesc între elementele enunțului. Componenta sintactică este pur
formală, în sensul că studiază relațiile între simboluri și nu între elementele
sintactice concrete, adică făcînd abstracție ' de interpretarea acestora fo­
netică și semantică.

ITY
Componenta sintactică cuprinde, la rândul său, o subcomponentă de
bază, care generează secvențele aparțin^d structurii de adîncime și o
subcomponentă transformațională, care convertește aceste secvențe în
secvențe ale structurii de suprafață.

S
Celelalte două componente, componenta fonologică și cea semantică,
ER
nu au rol generativ, ci un rol pur interpretativ și anume : transpunerea
frazelor, . concepute abstract ca o concatenare de simboluri, în forme con­
crete. Componenta fonologică transpune fraza îatr-n secvență de semne
NIV
sonore, iar componenta semantică dă interpretarea semantică.
Din cele expuse, se constată că morfologia, componentă net dis­
tinctă a gramaticii tradiționale și structurale, nu ocupă aceeași poziție
în gramatica generativă. Faptele morfologice se repartizează o parte în
LU

sintaxă, o parte în fonologie. Iar în ceea ce privește sintaxa, ea nu poate

fi concepută îa afara raporturilor - cu celelalte două componente, descrierea
structurală avînd un rol mediator între reprezentarea sonoră și cea seman­
RA

tică a enunțului. Raportul sintaxă—semantică, neglijat de concepția struc­

turală, prin refuzul expres de a integra în studiul lingvistic și aspectul
sensului, ocupă în concepția traneformațională un loc aparte, fiind una
din problemele teoretice cele mai dezbătute și cu implicații practice deo­
NT

sebit de fructuoase pentru studiul modern al semanticii.

CE

4.2 în gramatica transformațională care reprezintă un ansamblu de re­

guli, conceptul de regulă devine o noțiune riguros definită. Deosebindu-se
ca formă și- ca tip de restricții impuse după cum sînt reguli de structură
a frazei, reguli de subcaiegorizare Honcontextuală. reguli de subeaieg(>eizae'
I/

strictă, reguli de selecție sau reguli de transformare, toate prezintă o trăsă­

tură comună: caracterul algoritmizabil, trăsătură din care derivă și im-
AS

l>nl•tțaíț aplicativă a modelului generativ mașinile electronice

de calcul. în mare, putem vorbi de două tipuri de regtul: 1. reguli de con-
stituenți care includ regulile de structură a frazei, regulile de subcategori-
UI

zare și regulile de selecție și 2. reguli de transformare. Diferența între cele

două tipuri de reguli constă în aceea că: regulile de constituenți se aplică
unor simboluri, avînd fie forma X —► Y/W — Z (X se rescne ca Y în con­
BC

textul W — Z), cînd e vorba de reguli contextuale (sau sensibile la context),

iie iorma X -> Y, cînd e vorba de reguli nnacnntțx:nțlț (.sin libere de
context), în timp ce regulile de transformare se aplică unor structuri, con­
vertind o secvență cu o anumită structură într-o secvență cu o altă struc­
tură.
7 CONCEPTE DE BAZĂ ALE GRAMATICII TRANSFORMAȚIONALE 441

. 5. La ' sfîrșitul acestei prezentări, care încearcă să cuprindă într-o

Y
formă succintă aspecte teoretice și concepte mai importante ale grama­
ticii transformaționale, ni se pare necesar să subliniem faptul că noutatea

AR
concepției transformaționale nu trebuie căutată în concepte și termeni
noi, ci în construcția unitară și perfect coerentă a teoriei, în puterea ei
descriptivă și mai ales în cea explicativă, fiind concepția care permite ge­

R
neralizările cele mai semnificative cu privire la mecanismul de funcțio­

LIB
nare a limbajului.
Concepte cum sînt structură de adîncime — structură de suprafață
apar într-o formă intuitivă la Tesniere în opoziția ordine structurală —
— ordine lineară și cu' mult mai în urmă, în Gramatica de la Port-Royal;

ITY
conceptul de transformare este intuit de Bally, în așa-numita transpoziție
funcțională, de Tesniere în așa-numita translație și este discutat în mod ex­
pres de Harris, unde apare sub numele de transformare ș.a.m.d.
Dacă gramatica transformațională preia sau descoperă din nou aceste

S
concepte este mai puțin important. Important este modul în care le in­
tegrează în concepția sa, pentru a obține o teorie lingvistică esențial nouă.
ER
BIBLIOGRAFIE
NIV
Noam Ghomskv, Syntactic Structures, The Hague, 1957.
Noam Ghom^i^y, Aspects of the Theory of Syntax, Cambridge, Massachusetts, 1965.
Emmon Bach, An Introduction to Transformational Grammars, New York, Chicago, San
LU

Francisco, 1964.
Nicolas R^wiet, Introduction ă la grammaire generative, Paris, 1967.
Em. Va^iuu, S. Golopenția-Eretescu, Sintaxa transformațională a limbii române, București,
1969.
RA
NT
CE
I/
AS
UI
BC
BC
UI
AS
I/
CE
NT
RA
LU
NIV
ER
S ITY
LIB
RAR
Y