LUCRAREA PREDICATORIALA A SFANTULUI APOSTOL PAVEL IN ATENA.

CUVANTAREA DIN AREOPAG

(Fapte XVII, 16-34)

In timpul Sfantului Apostol Pavel, Atena pastra inca multe din splendorile antichitatii. Ca si
Alexandria era socotita capitala intelectualitatii. Aici se aflau unele dintre cele mai insemnate
monumente, temple si statui, adevarate capodopere ale omenirii. Cetatea se bucura de statutul de
oras liber <<cvitas libera et foederata>>, conducandu-se dupa legile ei, chiar si in timpul
ocupatiei romane. Si aceasta din respectul imparatilor romani fata de rolul pe care l-a jucat ea in
istoria culturii antice 1.

Apostolul neamurilor, Sfantul Pavel, fostul fariseu din Tarsul Ciliciei, convertit la crestinism, in
chip minunat pe drumul Damascului, <<predicator al Evangheliei lui Hristos, neintrecut orator,
iscusit apologet si cunoscator profund al culturii grecesti>> 2, a prins in obiectivul lucrarii sale
misionare de propovaduire si Atena, aceasta vestita metropola. Caci victoriile Cuvantului
succedau prin el una dupa alta, trecand dintr-un oras la altul, de la Tesalonic la Bercea si in
sfarsit la Atena in Areopag 3. Desi, dupa cum se stie, in Atena nu a avut rezultate deosebite,
convertind numai cateva persoane: Dionisie Areopagitul, o femeie numita Damaris si altii
impreuna cu acestia, asa cum consemneaza Sfantul Evanghelist Luca (Fapte XVII, 34).
Important este faptul ca el a semanat aici samanta credintei, care mai tarziu a adus roade bogate.

Sosind la Atena, Sfantul Apostol Pavel s-a indignat si s-a umplut de amaraciune si durere vazand
atatea statui si temple ridicate in cinstea falselor zeitati; vazand in ce superstitii era scufundata
celebra cetate a carei faima era cunoscuta in toata lumea prin literatii si savantii ei. Celei mai
inalte evolutii a spiritului uman i se raspundea prin decadenta religioasa a cultului
idolatru 4. <<Iar in Atena… duhul lui se indarjea in el, vazand ca cetatea este plina de idoli>>
(Fapte XVII, 16). Numarul impresionant al statuilor de aici intrecea orice imaginatie. Si din
acest punct de vedere nici un oras din lume nu se putea compara cu Atena. Nici chiar in intreaga
Elada nu existau atatea statui cate existau in Atena, incat un intampinator se spunea ca putea
intalni aici mai degraba un zeu decat un om 5.

Intr-o astfel de situatie, lucrarea misionara a Sfantului Apostol Pavel, asa cum este prezentata de
Sfantul Evanghelist Luca, se desfasoara intr-un mod aparte. El <<discuta in sinagoga cu iudeii si
cu credinciosii, si in piata, in fiecare zi, cu cei care erau de fata>> (Fapte XVII, 17). Discutiile
sau convorbirile purtate, denota interesul si grija mare ce o acorda in cunoasterea oamenilor de
aici, din punct de vedere religios. Este vorba, de fapt, de o adevarata lucrare misionara, de

evanghelizare, cum reiese si din verbul                     

 folosit, care descopera sensuri bogate ale predicii Sfantului Apostol Pavel. Verbul grecesc
amintit din textul original indica o relatie mai stransa intre persoane atunci cand este folosit cu

dativul, iar cu acuzativul, insotit de prepozitia         arata un raport mai

indepartat 6. Asa se vede si din textul de fata unde <<avem amandoua formele: cu dativul,
indicand relatiile apropiate ale Sfantului Pavel cu iudeii si cu acuzativul, definind raporturile mai
indreptatite ale apostolului cu grecii 7. Iar unele traduceri romanesti folosesc chiar verbul a
propovadui in loc de a discuta, intuind astfel, in sinagoga iudeilor si prozelitilor in agora, in
fiecare zi, catre cei pe care ii intalnea>> (Fapte XVII, 17). Asadar verbul amintit din original
<<exprima notiunea: a grai catre cineva, a vorbi cu cineva>>, iar in toate celelalte cazuri are
sensul mai mult de a rosti o predica, de a face o expunere religioasa, decat de a discuta 8.

Si daca mai amintim faptul ca <<predicile Apostolului Pavel erau uneori intrerupte, el fiind silit
sa raspunda la intrebarile ascultatorilor sai>>, se intelege ca in astfel de situatii predica capata un
aspect de convorbire 9.

Impactul cu atenienii a trezit un interes deosebit si o grija sporita pentru Apostol. Dovada este
faptul ca el a trebuit ca pe unii, adica pe iudei si credinciosi, sa-i cunoasca, sa le propovaduiasca
personal invatatura crestina, discutand cu ei, ca de la om la om, in sinagogi, iar pe altii, tot la fel,
sa-i invete in piata, in fiecare zi. Pe cei dintai, de obicei in zilele de sambata, in sinagoga, cum de
altfel mai procedase si in alte imprejurari (Fapte XVII, 2), iar ceilalti oriunde si indeosebi in
locurile publice. Se impunea o lucrare predicatoriala abordata cu multa atentie, precautie si grija,
cu mult tact pastoral, care sa corespunda si structurii launtrice religioase a acestor oameni.

Din cele spuse reiese faza prima a lucrarii apostolice de aici din Atena, aceea de investigatie, de
aflare si cunoastere a starii religioase, a atenienilor, spirite alese, figuri distincte, care vorbeau
bine si cu usurinta, mereu insetati dupa noutati, sceptici si ironici 10 si care s-a soldat cu intalnirea
cu cei carora cuvintele si invatatura sa le-a starnit interes, dupa cum ne spune si Sfantul Luca:
<<Iar unii ziceau: <<Ce voieste, oare, sa ne spuna acest semanator de cuvinte? Iar altii ziceau: se
pare ca este vestitor de dumnezei straini, fiindca binevesteste pe Iisus si Invierea>> (V, 18).

De fapt reactia provocata de propovaduirea Sf. Apostol Pavel in mijlocul atenienilor este diferita,
datorita formarii lor religioase. Primii erau nedumeriti sau uimiti de invatatura vestita lor, care le
era necunoscuta, le era straina si in contradictie cu ceea ce ei credeau, de aceea il numesc pe
Apostolul Pavel <<Semanator de cuvinte>>.

Cea de a doua categorie de ascultatori, mai interesati de predica Apostolului, erau chiar <<unii
dintre filosofii epicuriei si stoici. Acestia il plaseaza pe Sf. Apostol Pavel, propovaduitorul
crestinismului, in randul celor care vesteau dumnezei straini>> (V, 18). Mai preocupati decat
primii, acestia se par a fi mai la obiect in intelegerea Apostolului neamurilor, cu toate ca si
pentru ei propovaduirea lui le era straina asa cum va fi fost si a multor alti vestitori de conceptii
religioase si filosofice ce trecusera destul de frecvent prin Atena.

Cuvantul intrebuintat de cei dintai cu privire la Sfantul Apostol Pavel denota o intelegere usoara,
superficiala, confundandu-l cu un om de rand, un vorbitor ambulant, care nu facea parte din
cercurile celor invatati, literati sau filosofi, cu alte cuvinte, din protipendada sau elita ateniana.

Acest lucru se poate deduce si din folosirea pronumelui –          , care sub

forma unui adjectiv pronominal da nastere unei expresii cu o nuanta de dispret, precum si
latinescul iste.

In Atena, insa, in timpul Sfantului Apostol Pavel, introducerea unor divinitati de cineva, insemna
un risc mare, caci tulburand cetatea respectivul se facea vinovat de impietate pentru care trebuia
sa dea socoteala si chiar sa fie anchetat si pedepsit, cum se petrecuse cu multi filosofi si oratori.
Insa din relatarile Sfantului Luca se pare a nu reiesi o astfel de situatie. Propovaduirea Sfantului
Apostol Pavel putea fi inteleasa mai degraba ca un expozeu filosofic, adresat nu numai unui grup
restrans de oameni din popor. Printre acestia existau si cativa epicurei si stoici, care discutand
mai inainte cu el, l-au condus la Areopag, un loc dupa aprecierea unora, mai putin zgomotos, mai
linistit si unde putea fi ascultat cu atentie 11.

Ducerea Sfantului Apostol Pavel in Areopag a comportat discutii contradictorii. Predica sa, chiar
daca nu a provocat nemultumiri evidente, unii considerandu-l un vorbitor de rand, altii insa au
socotit ca vesteste <<dumnezei straini>>, de unde s-ar putea intelege ca ducerea sa in Areopag
reprezinta totusi o formalitate prin care se urmarea cunoasterea mai directa a invataturii sale:
<<Si luandu-l cu ei, l-au dus in Areopag>> (V. 19).

Faptul, insa, ca aceasta cuvantare, asa cum este expusa ea in cartea Faptelor Apostolilor, nu are
un caracter apologetic, cum s-ar fi vrut sa fie in fata unui tribunal, denota ca nu este vorba de un
proces ca atare 12.

Ajuns in Areopag, Sfantul Apostol Pavel a fost intrebat de respectivii: <<Putem sa cunoastem si
noi aceasta invatatura noua, graita de tine?>> (V.20). Asa cum reiese din aceste cuvinte, se pare
a fi un mod politicos de adresare din partea acestora. Dar formula <<putem sa cunoastem…>>
poate avea si o nota de ironie sau un accent sarcast, fara a dezvalui, insa, o acuzatie din partea
acestora 13. Un lucru este mai sigur. La Atena, Sfantul Apostol Pavel, cu invatatura pe care o
facea cunoscuta, se inscrie in noutatea zilei, fapt care trezea interes sau curiozitate pentru <<toti
atenienii si strainii care locuiau acolo (si) care nu-si petreceau timpul decat spunand sau auzind
ceva nou>> (V.21). Caci marea cetate fiind si centru cultural si de afaceri era vizitata permanent
de straini.

In Areopag, aflat deci in centrul atentiei, in fata ochilor avand o priveliste magnifica a vestigiilor
religioase, politice si culturale, cu un aer de incredere in invatatura Evangheliei pe care avea sa o
vesteasca, Apostolul neamurilor si-a rostit Cuvantarea. Si astfel, <<ridicandu-se la inaltimea
evenimentului pe care istoriseste, autorul Faptelor Apostolilor, a scris nu numai una din cele mai
frumoase pagini ale Sfintei Scripturi, dar chiar din intreaga literatura universala>>, incat <<in
zadar se straduiesc filologii si istoricii sa gaseasca o opera de arta literara care sa egaleze in
valoare aceasta pericopa, numita pe drept cuvant <<das Glanzstuck der Apostolgeschichte>> 14 .

Cuvantarea insasi in intreg ansamblul ei corespunde imprejurarii solemne in care a fost rostita,
unind elocventa si delicatetea cu cele mai profunde sentimente religioase, fiind apreciata in toate
timpurile si locurile ca o adevarata capodopera. Iar forma ei este tot atat de perfecta cat este si
continutul, bogat si inaltator 15.

De-a lungul veacurilor majoritatea exegetilor si-au indreptat atentia spre aceasta Cuvantare, pe
care au apreciat-o in modul cel mai deosebit, in primul rand pentru prudenta, intelepciunea si
abilitatea care s-a dat dovada la rostirea ei, daca ne gandim ca Apostolul neamurilor se afla in
fata unei mari incercari. Era de fapt prima confruntare dintre crestinism si paganism, la cel mai
inalt nivel. Erau de fata Sfantul Apostol Pavel si reprezentantii filosofiei stoice si epicureice.

Chiar de la inceput Sfantul Apostol Pavel castiga bunavointa si interesul ascultatorilor printr-o
maniera ingenioasa de a le prezenta credinta lor si de a le aprecia si lauda evlavia. Ii lauda in tot
ceea ce pot fi laudati 16. Si o face in exordiul Cuvantarii, care reprezinta un mod deosebit de
curtoazie, de abilitate si comportament din partea Apostolului, care a starnit admiratie de-a
lungul veacurilor, fiindca prin cuvintele cuprinse in el a reusit sa castige atentia atenienilor 17.

Desi strain de neam si de credinta, Apostolul Pavel, chiar de la inceput, se apropie de inimile
ascultatorilor sai prin cuvintele: <<Barbati atenieni, in toate va vad ca sunteti evlaviosi. Caci
strabatand cetatea voastra si privind locurile voastre de inchinare, am aflat si un altar pe care era
scris: <<Dumnezeului necunoscut>>. Deci pe Cel pe care voi, necunoscandu-L, il cinstiti, pe
Acesta il vestesc eu voua>> (V. 22, 23).

Introducerea (exordiul) face in modul cel mai firesc si original legatura cu tratarea, anuntandu-se
si tema Cuvantarii. Din punct de vedere omiletic, aceasta introducere ramane un model clasic
pentru orice vorbitor bisericesc, indeosebi in acele cazuri in care el se prezinta in fata unui
auditoriu mai putin cunoscut si din care cauza i se impune de la inceput o justificare sau
motivatie a prezentei sale si a necesitatii cuvantului ce urmeaza sa-l rosteasca. Dar modul acesta
de introducere folosit de Sfantul Apostol Pavel, desi denota elemente ce tin de arta oratoriei, de
a-i cuceri pe ascultatori, de a le castiga bunavointa, dispozitia de a fi ascultat, el este totusi
ancorat in realitatea faptului, caci se refera la credinta atenienilor, care venerau in afara
multimilor de zei si un <<Dumnezeu necunoscut>>. Iar aici nu putea fi vorba de nici un fel de
artificiu oratoric, care ar fi putut avea efect doar de moment.

Modul acesta de adresare <<Barbati atenieni>> este, de asemenea potrivit, intrucat era folosit de
toti vorbitorii sau oratorii Atenei. Este un mod clasic de adresare, pe care il intalnim in toate
discursurile vestitilor oratori ai antichitatii elene.

In ceea ce priveste existenta altarului <<Dumnezeului necunoscut>>, se crede ca atenienii l-au

ridicat pentru a castiga bunavointa divinitatii anonime sau a unor dumnezei necunoscuti. Unii
sunt de parere ca isi justifica provenienta din cultele de mistere, fiind cunoscut doar de cei
initiati 18.

Demna de crezare poate fi luata opinia Sfantului Ioan Gura de Aur, care concorda cu textul
enuntat in cartea Faptele Apostolilor (XVII, 23) – <<Dumnezeului necunoscut >>. Sfantul
Parinte <<confirma exactitatea afirmatiei din Cuvantarea Sfantului Apostol Pavel>> de mai
multe ori in: Omilia XXXVIII la Faptele Apostolilor in Migne, R.G. LX, 268, 272, unde, cautand
sa lamureasca modul in care au luat fiinta zeii necunoscuti in religia atenienilor, scrie:
<<Intrucat, in cursul vremurilor, au primit multi zei si din afara granitelor lor… atenienii,
temandu-se ca nu cumva sa mai existe vreun alt zeu, necunoscut deloc pana atunci de ei… i-au
ridicat si lui un altar. Si pentru ca zeul nu era cunoscut au scris: <<Dumnezeului
necunoscut>> 19. Si in acest caz realitatea izbitoare era tocmai continua cautare de zei, care sa le
implineasca celor din antichitate dorintele. Este, desigur, si setea dupa adevar, nesatisfacuta de
multimea zeilor compartimentati dupa placerile si gusturile oamenilor, precum si incertitudinea
si oscilarea in cele religioase.

Faptul ca Sfantul Apostol Pavel face referire la <<un Dumnezeu necunoscut>> nu trebuie inteles
ca el identifica <<Dumnezeul necunoscut>> al atenienilor cu adevaratul Dumnezeu pe care el il
propovaduieste Apostolul neamurilor trage numai ideea din inscriptia altarului, precum ca
atenienii recunosteau ca exista in afara dumnezeilor adorati; fiecare care il adorau totusi. Iar
Sfantul Apostol Pavel vine doar sa vesteasca aceasta existenta Divina, pe care ei desi o adorau,
nu o cunosteau in realitate. Si o face intr-un mod aparte. Si in acest caz nu i se mai putea reprosa
ca propovaduieste unele divinitati straine atenienilor sau ca este un vestitor al unor vanitati
omenesti, de fapt, foarte frecvente in timpul acela. El se fixeaza pe pozitia de a vesti ceea ce ei
nu pot sa cunoasca, venindu-le in ajutor in cunoasterea <<Dumnezeului necunoscut>>, dar care
nu le era total strain din momentul ce ii ridicasera un altar. Si in acest caz Cuvantarea nu viza un
numar restrans doar de cativa initiati, fie ei chiar filosofi, ci pe toti atenienii care pluteau pe
valurile framantate ale incertitudinii religioase.

Intrand direct in continutul cuvantarii, Sfantul Apostol Pavel vorbeste despre Acest Dumnezeu
<<Care a facut lumea si toate cele ce sunt in ea. El este Domnul cerului si al pamantului>> (V.
24).

Dar propovaduirea unui Dumnezeu, creator al lumii si a tot ceea ce se cuprinde in ea, nu putea fi
in concordanta cu ideile religioase si filosofice atat de diferite ale atenienilor. Si daca, totusi, unii
dintre ei recunosteau pe Dumnezeu creatorul lumii, nu-L concepeau in sensul adevarat al
cuvantului un Creator absolut, limitandu-l adeseori la un ordonator al lumii, al materiei care
coexista impreuna cu divinitatea 20.

Si fiindca sunt mentionati dintre cei ce ascultau pe Sfantul Apostol Pavel in Areopag doua
categorii de filosofi, epicureii si stoicii, in contextul marturisirii pauline despre Dumnezeu,
Creatorul lumii, nu trebuie trecut cu vederea nici faptul ca, in timp ce primii admiteau ca lumea
este creata la intamplare, socotind atomii principiul creatiei, stoicii explicau creatia din
perspectiva existentei vesnice a materiei. Iar Apostolul le propovaduieste marele adevar ca
universul in tot ansamblul si structura lui este doar opera lui Dumnezeu. Si aceasta doctrina este
cuprinsa in doar cateva cuvinte. Ea este clara, fara ambiguitati si de o limpezime remarcabila. Nu
se stie daca pana la Sfantul Apostol Pavel grecii antici cunoscusera o doctrina atat de precisa a
creatiei universului. Nu trebuie uitat faptul ca Sfantul Apostol Pavel prezinta aceasta doctrina asa
cum exista de fapt in cartea Facerii, inteleasa in sens literar, dupa cum aflam din cuvintele sale
rostite in fata atenienilor: <<Dumnezeu, Care a facut lumea si toate cele ce sunt in ea>>(V. 24).
Iar ascultatorii regaseau aceasta invatatura oglindita si in termenul <<cosmos>>, fiindca,
continua Apostolul, Dumnezeul Acesta este <<Domnul cerului si al pamantului, (si) nu locuieste
in temple facute de maini>> (V. 24).
Desi imaginea de ansamblu a doctrinei pauline nu parea absolut straina pentru cei de fata,
deosebirea intervenea totusi in intelegerea eronata a Divinitatii pe care o margineau in cadrul
sferei pamantesti, acceptandu-se ideea ca ea poate sa locuiasca in temple facute de mana
omeneasca. Si oamenii de rand nu faceau deosebire intre dumnezei si statuile care ii reprezentau.
Or, Sfantul Apostol Pavel declara direct ca Dumnezeu nu are nevoie de nimic din partea
nimanui, dand de inteles ca El poate fi slujit intr-un alt mod, cel spiritual, de aceea si spune:
<<Nici nu este slujit de maini omenesti, ca si cum ar avea nevoie de ceva. El dand tuturor viata si
suflare in toate>> (V. 25). Apostolul prindea tangential in predica sa si unele din ideile filosofice
ale epicureilor despre natura divina, care nu are nevoie de nimic din partea noastra. Iar aceasta
apropiere da ragaz celor din Areopag sa-l asculte, iar el sa-si continue propovaduirea, aratandu-le
ca Dumnezeu fiind Creatorul lumii, da <<tuturor viata si suflare in toate>> (V. 25). Iar aceasta
inseamna viata lumii in sine, existenta ei in toata plinatatea. Cele doua cuvinte – viata si suflare –
exprima viata in sine, caci suflarea inseamna spiritul vietii sau duhul ei, prin care ea isi continua
existenta. Predica paulina rasturna oarecum si gandirea epicureica si stoica, potrivit careia
Dumnezeu este impasibil, traind intr-o apatie continua 21.

Din cele spuse vedem ca propovaduitorul crestinismului nu se apara si nu-si face apologia
doctrinii. Observam ca i se ofera cea mai fericita ocazie de a binevesti pe adevaratul Dumnezeu
si o fructifica la maximum. De aceea si continua. Si astfel, de la creatia lumii si a vietii in genere,
in sens cosmic si biologic, Sfantul Apostol Pavel continua cursul Cuvantarii cu cel al creatiei
omului, destinat sa locuiasca si sa stapaneasca pamantul.

Omenirea a fost creata dintr-un singur om, invatatura in conformitate cu referatul biblic al lui
Moise. Desi in Cuvantarea din Areopag nu se face caz niciodata de Scriptura Vechiului
Testament, Apostolul neamurilor o exprima atat de plastic prin cuvintele: <<Si a facut unitatea
intregului neam omenesc si fraternitatea universala a tuturor popoarelor. Si astfel pe linia
doctrinara a predicii pauline, legata de creatia lumii de Dumnezeu, se ajunge deductiv la marele
adevar ca, din moment ce oamenii sunt creati de Dumnezeu, cum credeau si evreii, si celelalte
neamuri, atunci nu poate exista decat un Dumnezeu, cazand astfel toti zeii paganismului 22.

Legat de creatia omului este si rostul lui, randuit ca sa locuiasca peste toata fata pamantului,
asezand vremile cele de mai inainte randuite si hotarele locuirii lor>> (V. 26). Prezentand
purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru intreg neamul omenesc, Sfantul Apostol Pavel
infatiseaza de fapt invatatura Vechiului Testament privind distributia generala a pamantului intre
popoare, asca cum o gasim in Deuteronom (22, 8), aratand, de asemenea, ca viata oamenilor se
deruleaza in timpuri determinate, reglata de cursul anotimpurilor 23.

Expusa foarte pe scurt, purtarea de grija a lui Dumnezeu sau providenta, care priveste lumea in
general si omul in special, ea este apoi continuata prin prezentarea unui fenomen semnificativ
din istoria omenirii si a religiei. Este derutarea oamenilor, care au inceput, dupa spusele Sfantului
Apostol Pavel, <<sa caute pe Dumnezeu, doar L-or pipai si L-or gasi>> (V. 27). Si aceasta-i o
reluare a ideii anterioare amintite, ca <<Domnul cerului si al pamantului nu locuieste in templele
facute de maini>> (V. 24).

Imbinand ideile sanatoase ale cautarii religioase cu cele ale decaderii si indepartarii de adevarul
religios, din zbuciumata istorie a omenirii, Sfantul Apostol Pavel prezinta foarte concis, in
continuarea Cuvantarii sale, insasi starea generala de lucruri, de oscilatie intre adevar si eroare.
Apoi, fara digresiuni, infatiseaza adevarul existentei lui Dumnezeu, Care <<nu e departe de
fiecare dintre noi>> (V. 27). Fiindca, dupa spusa sa, Dumnezeul pe care il vesteste el in fata
atenienilor, nu este numai al lui, ci al tuturor, este Cel <<in (Care) El traim si ne miscam si
suntem>> (V. 28). Si pentru a fi si mai bine inteles isi consolideaza spusa atat de elevata cu o
marturie din arsenalul gandirii si simtirii lor poetice - <<precum au zis si unii dintre poetii vostri:
<<confirmativ>> din componenta clasica a discursului antic.

Prin aceste trei determinari – traim, ne miscam si suntem (existam), omul este legat de
Dumnezeu in chipul cel mai direct si fiintial posibil. Este o traiectorie ascendenta a existentei
umane, conceputa de Sfantul Apostol Pavel doar in Dumnezeu. Caci a trai inseamna viata iar
viata inseamna miscare, lucrare, o lucrare a sufletului, care niciodata nu se afla intr-o stare
statica. Caci numai in felul acesta existam sau suntem. Este o dependenta a noastra de
Dumnezeu. Acestea a vrut fara El noi nu putem sa traim, sa ne continuam viata. Este demn de
remarcat faptul ca el vorbeste la persoana I-a plural, dovada a apropierii sale de ascultatori, a
fondului comun de idei si a comuniunii realizate. Este inca un mijloc folosit in urmarirea telului
cuvantarii sale.
Intelegand sa-si consolideze si mai mult cele afirmate, Sfantul Apostol Pavel citeaza chiar din
poetii lor. Si aceasta nu numai pentru valoarea lor, dar si pentru ca expunerea sa fie in
concordanta cu arsenalul lor de gandire si simtire, onorandu-le totodata, prestigiul la care tineau
atat de mult. Chiar si acesta este un procedeu pe care il foloseste propovaduitorul neamurilor.
Atunci cand vorbeste iudeilor apeleaza la scriitorii Vechiului Testament, iar atunci cand are in
fata neamurile straine de Revelatia Dumnezeiasca, supranaturala, face uz de scriitorii, filosofii
sau poetii antici, ca si in acest caz. Desi referirea este generala, este totusi potrivita momentului.
Denota ca Sfantul Apostol Pavel cunoastea pe marii poeti antici, fiindca se refera nu numai la
unul, ci la mai multi, la <<unii dintre poetii vostri>> (V. 28). Si chiar daca aceste cuvinte
invocate de Apostol erau inchinate de poetii respectivi unor zeitati antice, Sfantul Pavel le
citeaza pentru valoarea continutului lor, precum si pentru prestigiul auditoriului, captandu-i si
mai mult sentimentele si trezindu-i interesul.

Urmarind deci sa dovedeasca atenienilor ca invatatura propovaduita, desi noua, nu le era cu totul
straina, <<nici necunoscuta de ei, Sfantul Apostol Pavel reproduce un text din literatura
greaca>>, el stiind ca <<poetii aveau o mare autoritate in fata grecilor>>. Si el <<se foloseste
deci de autoritatea poetilor greci, pentru a propovadui invatatura sa>> 24. Iar atenienii nu puteau
sa fie decat flatati, auzind cum un strain citeaza din poetii lor 25.

Dar apropierea omului de Dumnezeu, <<fiind deci din neamul lui Dumnezeu>>, nu inseamna ca
<<trebuie sa socotim ca dumnezeirea este asemenea omului sau argintului sau pietrei cioplite de
mestesugul si gandirea omului>> (V. 29). Caci idolatria este denaturarea adevarului religios si nu
poate fi compatibila cu credinta propovaduita de Apostol si nici cu gandirea elevata a poetilor si
filosofilor antici.

Prezentandu-se adevarul in toata frumusetea si splendoare lui, nu se inceteaza a se detesta

eroarea si falsul, acesta fiind de fapt rostul si sensul propovaduirii apostolice. Ne aflam intr-
adevar in fata marelui misionar al neamurilor, care face tot ce ii sta in putinta, spre a-i convinge
pe atenieni de propovaduirea adevarului. Astfel, eroarea este combatuta, dar din moment ce nu
erau straini de ea nici chiar unii dintre cei de fata, marele Apostol se dovedeste intelegator,
facandu-le acestora cunoscuta bunatatea lui Dumnezeu, care <<trecand cu vederea veacurile
nestiintei, vesteste acum oamenilor ca toti de pretutindeni, sa se pocaiasca>> (V. 30).
Si acesta este, de asemenea, un procedeu sau tact in vorbire, folosit anume pentru a nu-i
nemultumi pe cei de fata. Firul Cuvantarii este condus spre ideea de pocainta, care vizeaza de
fapt constiinta celor de fata. Dar in ce masura a reusit Apostolul sa miste inimile acestora este
greu de spus. Fara indoiala ca ei l-au ascultat cu interes, intelegand ca cele propovaduite ii
privesc si pe ei, chiar daca se vorbea la modul general. Dar cum tinta propovaduirii era Iisus,
Sfantul Apostol Pavel nu putea sa se rezume numai asupra acestor percepte. De aceea, el
continua, aratandu-le celor de fata ca Dumnezeu <<a hotarat o zi care va sa judece lumea intru
dreptate, prin Barbatul pe care L-a randuit, daruind tuturor incredintare, prin Inviera lui din
morti>> (V. 31).

Din cele propovaduite pana aici se poate constata competenta predicatoriala si tact apostolic-
misionar in a conduce de asa natura cuvantul sau spre Hristos-Domnul, pe Care il numeste
<<Barbatul pe care L-a randuit Dumnezeu sa judece lumea intru dreptate>>.

Pana in acest moment Cuvantarea a decurs fara intermitente. Dar in clipa cand Sfantul Apostol
Pavel vorbeste despre acest <<Barbat>>, caruia inca nu-i pronuntase numele, ca va darui
<<tuturor incredere, prin Invierea lui din morti>> (V. 31) indata este intrerupt: <<Si auzind
despre invierea mortilor, unii l-au luat in ras, iar altii i-au zis: Te vom asculta despre aceasta si
alta data>> (V. 32).

In realitate Cuvantarea nu este terminata, nu se ajunge nici sa fie pronuntat numele Domnului
Iisus Hristos, Sfantul Pavel fiind fortat sa-si incheie vorbirea. Caci daca ea nu ar fi fost intrerupta
ar fi fost mult mai lunga 26.

Cuvantarea din Areopag nu s-a bucurat de succesul pe care l-a avut, de pilda, cea rostita de
Sfantul Apostol Petru in ziua Cincizecimii, cand, dupa relatarile Sfantului Luca, cei de fata <<au
fost patrunsi la inima… Si cei ce au primit cuvantul lui s-au boteza; si in ziua aceea s-au adaugat
ca la trei mii de suflete>> (Fapte II, 37, 41).

Cuvantarea Sfantului Apostol Pavel, desi intrerupta de cei prezenti, datorita necredintei lor in
invierea mortilor, s-a incheiat totusi cu un succes partial: <<Iar unii barbati alipindu-se de el, au
crezut, intre care si Dionisie Areopagitul si o femeie cu numele Domaris si altii impreuna cu
ei>> (V. 34). Dar valoarea Cuvantarii nu se reduce doar la succesul acesta limitat, ci consta si in
continutul atat de important din punct de vedere teologic, asa cum se poate constata din partile ei
constitutive: O introducere captivanta (Fapte XVII, 22, 23); O tratare structurala din trei parti: O
parte teologica, in care se vorbeste pe scurt despre Dumnezeu (V. 24, 25); un scurt tratat
antropologic (V. 26-29) si unul hristologic (V, 30, 31) 27, care urma sa fie extins, daca era
intrerupt.

In ceea ce priveste forma de expunere, aceasta este deosebit de valoroasa, starnind interes in
sufletele ascultatorilor atenieni, care aveau o structura launtrica aparte, deosebita de obiectivele
predicii pauline.

Este o cuvantare misionara adresata paganilor politeisti si filosofilor savanti ai timpului, straini
de monoteismul biblic, ale carei precepte sunt totusi primite in marea lor majoritate.

Iar daca se insista pe faptul ca Sfantul Apostol Pavel a fost dus in fata Areopagului sa dea
socoteala de credinta pe care o vestea, atunci, cu atat mai mult, trebuie apreciat faptul ca, din
acuzat sau suspectat, el reuseste sa-i reduca la tacere pe cei de fata, ba chiar sa-i indoctrineze cu
invatatura in Dumnezeu, Creatorul si Proniatorul lumii si ai omului. Si aceasta-i de fapt dovada
cea mai elocventa a personalitatii sale predicatoriale.