Sunteți pe pagina 1din 4

Raspunde corect la 5 ghicitori din 10 si primesti de la KAA indicii pentru urmatoarea

proba.

1. Ce zboară pe jos, pe sus și nu îl Și când vede umbra sa!

vezi? a. Pisica
a. Avionul b. Iepurasul
b. Vântul c. Soricelul
c. Hârtia

2. În ce zi e-ntâmpinat 7. Mama, tata-sunt părinţi, Iar noi

Domnul ca un Împărat, doi-băieţi cuminţi. O avem şi pe
Cum cândva-n Ierusalim bunica, Care-o creşte pe Monica.
A intrat pe-un mânz de-asin? Să ghicească cineva, Câţi sunt în
a. De Paște familia mea?
b. De Florii a. 4
c. De Craciun b. 5
c. 6

3. E deschisa orisicui,
Este "Casa Domnului"! 8. Să-mi ghiciţi în graba mare,
a. Oratoriul Unde sunt cărţi de vânzare?
b. Biserica a. La Biblioteca
c. Biblioteca b. La Librarie
c. La Brutarie

4. Cine oare, prefăcut, 9. Când se spală orice rele

L-a vândut cu un sărut Şi se-aprind lumânărele,
Pe-al său blând învăţător Este ziua cea mai mare,
Celor ce-L vânau de zor? Cea mai mare sărbătoare.
a. Iuda Care?
b. Petru a. Craciunul
c. Irod b. Paștele
c. 1 Decembrie- Ziua Romaniei
5. Tricicleta lui Andrei
Câte roţi învârte? 10. Cavaler împintenat,
a. Două Sus, pe gard, stă cocoţat
b. Patru Şi tot strigă prin vecini
c. Trei Că e şef peste găini!
a. Vulpea
6. Fuge tare îngrozit b. Lupul
Când aude-un foșnet mic. c. Cocoșul
Zău, se sperie așa,
Enumeră 5 personaje din viața lui Isus pe care le-a întâlnit înainte de a fi răstignit pe cruce.
..............................................................
...............................................................
................................................................
.................................................................

Acum mergi si arunca 10 bile in galeată si numara cate ai nimerit! Dupa ce numeri bilele din
galeata, poti lua de sub galeata o foaie pentru a rezolva urmatoarea proba.

Scrie cate bile ai nimerit in galeata? .........
Rezolvă atatea operatii matematice cate bile ai nimerit in galeata.
8+5= 9–5=
6+9= 7–3=
2+4+4= 6–6=
5+3+7= 8–4–2=
1+8+6= 10 – 1- 9 =

Mergi la un lider pentru verificare si pentru a primi urmatoarea proba.

Scrie cate bile ai nimerit in galeata? .........

Rezolvă atatea operatii matematica cate bile ai nimerit in galeata.

8+ 5 = 9–5=

Gaseste cuvantul cheie (cel de pe verticala, de la A la B), care te va duce la comoară!

1. Nu-l întrebi Tai hârtie, petece

Și îți răspunde Şi îmi zice ..........
Cauți în jur
Și nu știi unde. 5. Sunt harnic şi la toţi pe plac
Cu mine coşi şi sunt un ......
2. Pe cerul nopţii e doar una
Şi ea se numeşte ....... 6. Are coajă, are miez
Şi e bun când se usucă.
3. Când el arată tuturor Este fruct crescut din nuc.
Cât este de sârguincios Cum se cheamă, oare?
Aduce bine cu-n tenor,
Căci nu ia notele de jos. 7. Are floare mândră tare
Cu parfum şi cu culoare.
4. Chiar de nu eşti croitoreasă, Te înţepi când rupi un fir
Tu mă ţii la tine- n casă. Că e fir de ......................

Sper ca ai reusit sa descoperi cuvantul si sa iti dai seama la cine e comoara!

Felicitări!

S-ar putea să vă placă și