Sunteți pe pagina 1din 20

CUPRINS

CUPRINS.........................................................................................................................................1
Capitolul I. ASPECTE GENERALE ALE GLOBALIZĂRII.........................................................2
I. 1 Definirea conceptului de globalizare.....................................................................................2
I. 2 Globalizarea, un fenomen secular.........................................................................................3
I. 3 Dimensiunile globalizării......................................................................................................7
Capitoul II. ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII......................................................12
II.1 România şi tranziţia globală................................................................................................12
II.2 Consecinţele globalizării asupra României.........................................................................14
Capitolul III. PERSPECTIVELE NOII ECONOMII ÎN ROMÂNIA...........................................17
BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................20

1
Capitolul I. ASPECTE GENERALE ALE GLOBALIZĂRII

I. 1 Definirea conceptului de globalizare

Cu câteva decade în urmă, era încă posibil să plecăm de acasă şi să vizităm locuri diferite
unde totul, începând cu arhitectura, peisajul, limba, modul de viaţă, felul de a se îmbrăca al
oamenilor şi terminând cu valorile după care se ghidează populaţia erau total altfel decât cele pe
care le cunoşteam noi. Aceia erau ani în care puteam observa cu ochiul liber diversitatea
culturală. Dar o dată cu globalizarea economică, diversitatea dispare rapid. Scopul principal al
economiei globale este acela ca toate ţările să se omogenizeze într-un tot unitar. Când lanţurile
hoteliere îşi fac reclamă prin faptul ca toate camerele lor sunt identice în fiecare oraş din lume,
ele nu menţionează ca acele ţări devin identice şi din alte puncte de vedere : maşini, zgomot,
smog, violent fast-food-uri, McDonald's, Nike, Levis, păpuşile Barbie, televiziunea şi filmul
american.
Globalizarea este un termen foarte uzitat căruia îi putem atribui numeroase semnificaţii.
Prin acest termen putem înţelege dezvoltarea pieţelor financiare globale, creşterea corporaţiilor
transnaţionale şi dominaţia lor crescândă asupra economiilor naţionale. Majoritatea problemelor
pe care oamenii le asociază globalizării, incluzând pătrunderea valorilor de piaţă în acele
domenii de care ele nu aparţin în mod tradiţional, pot fi atribuite acestor fenomene. S-ar putea
discuta totodată despre globalizarea informaţiei şi a culturii, despre răspândirea televiziunii, a
Internetului şi a celorlalte forme de comunicare şi despre mobilitatea crescută a comercializării
ideilor1.
Globalizarea mai poate fi definită ca un set de structuri şi procese economice, sociale,
tehnologice, politice şi culturale care reies din caracterul schimbător al producţiei, consumului si
comerţului de bunuri. S-au petrecut multe schimbări în economia mondială, de altfel putem
considera globalizarea ca un rezultat a creării pieţei mondiale.
Bernard Guillochon defineşte termenul de globalizare ca fiind ansamblul fenomenelor
prin intermediul cărora viaţa fiecărui locuitor de pe planetă este legată, cel puţin în parte, de
hotărârile luate în afara propriei ţări şi asupra cărora nu are niciun control.

1
George Copos – “Despre globalizare”, Editura Polirom, Iaşi, 2002, p. 23

2
Meghnad Desai consideră globalizarea o interdependenţă sporită şi integrarea diferitelor
economii din lume, în timp ce Schumann Martin vede în procesul de globalizare descătuşarea
puterilor pieţii mondiale şi slăbirea puterii economice a statului.
Dupa parerea lui Elmar Altvanter globalizarea este un proces invers celui isoric de
formare a formalităţilor statale. Astfel, procesul ireversibil de globalizare duce la surmontarea
graniţelor apărute de-a lungul istoriei şi devine devine astfel sinonim cu eroziunea (dar nu şi cu
dispariţia) suveranităţii statelor naţionale şi se înfăţişează ca o ‚detaşare’ a economiei de piaţă
faţă de normele morale şi legăturile instituţionalizate dintre societăţi.

I. 2 Globalizarea, un fenomen secular

Desi un termen des intalnit in zilele noastre, globalizarea isi are inceputurile inca din
perioada renascentista, cand Europa isi baza o parte a dezvoltarii sale pe schimburile cu regiuni
indepartate ale lumii.
 De la sfarsitul sec al XV lea pana in sec. al XVI lea, procesul de globalizare este susinut de
inflorirea comertului maritim si de descoperirea Americii.
 Cucerirea unor tari ca Peru si Mexic permite statelor europene sa aduca metale pretioasa a
caror acumulare si circulatie vor stimula productia si comertul;
 Incepand cu sec. al XVII lea centrul economiei mondiale il reprezzinta Franta si Anglia
care, impreuna, controlau peste 30% din comertul mondial;
 In prima jumatate a sec. XIX economia Marii Britanii este sustinuta de revolutia industriala
(introducerea masinilor cu aburi, mecaniuzarea industriei textile, productia de masa etc.)
Tot acum, statele dezvoltate ale Europei isi protejeaza activitatile interne prin bariere
vamale. Sunt vizate in primul rand importurile de produse cerealiere.
 In a doua jumatate a sec al XIX lea, in ciuda obstacolelor puse la importuri de
tarile vestice, comertul international inregistreaza un trend ascendent garantat, in primul
rand, de scaderea considerabila a costurilor de transport. Astfel, inlocuirea vapoarelor cu
panze cu flote antrenate de forta aburilor duc la scaderea costurilor de transport cu pana la
85% in perioada 1820-1913;
 Exportul de marfuri si de capitaluri infloreste in a doua jumatate a sec.al XIX lea
iar in aceasta perioada Franta si Anglia semneza un tratat comercial conform caruia abolesc

3
toate prohibitiile si suprima sau scad taxele vamale. Michel Chevliel, un entuziast adept al
liberului-schimb, a fost unul dintre initiatorii acordului din 1860;
 Anglia este tara pionier a investitiilor la inceputul sec al XX lea, astfel ca in anul
1914 detine 41 % din valoarea activelor internationale, fata de numai 20% detinute de
Franta;
 La inceput de secol XX Anglia isi asigura un confortabil excedent al balantei de
plati din veniturile obtinute de posesorii de titluri in strainatate, care reprezentau 8% din
venitul national;
 Primul Razboi Mondial duce la prabusirea economiei pe „batranul continent” in
timp ce in alte regiuni ca SUA, Japonia, statele sud-americane beneficiaza de o
intensificare a relatiilor comerciale;
 Criza din 1929 are un efect negativ asupra intregii econoomiii si, in mod implicit,
si asupra relatiilor comerciale internationale. In aceasta perioada productia industriala
mondiala scade cu 26%, apogeul fiind atins in SUA unde procentul este de 50% iar somajul
ajunge sa atinga ingrijoratoarea cota de 40 % din totalul populatiei active;

Fig. 1 – Comertul exterior in perioada 1925 – 1938.

4
 Criza economica favorizeaza aparitia unor regimuri fasciste in Europa lucru ce
anunta un viitor nou razboi de talie mondiala. Pentru a evita reeditarea situatiilor de criza,
tarile occidentale adopta politici macroeconomice inspirate din modelele keynesiste2 si
hotarasc sa coopereze creand institutii multilaterale;
 In urma acordului de la Bretton Woods din iulie 1944 este creat Fondul Monetar
International ce are urmatoarele atributii:
- sa vegheze la stabilirea ratei de schimb;
- sa organizeze revenirea la convertibilitate a monedelor;
- sa ajute statele cu deficiente ale balantelor curente cu imprumuturi pe termen scurt.
 In 1947 guvernele statelor occidentale stabilesc sa liberalizeze mai mult comertul
si semeaz Acordul general asupra tarifelor vamale si a comertului (GATT- General
Agreement Tarif and Trade);
 1945 – 1975 „gloriosii 30” de ani in care productia mondiala si comertul cresc in
ritm sustinut: productia are un indice de crestere de 3,6 in timp ce comertul creste de 6 ori.
Dolarul american are acum doua roluri: moneda nationala si lichiditate internationala fapt
ce sta la originea unor disfunctionalitati, necesarul de moneda datorat schimburilor
internationale neavand niciun motiv sa coincida cu obiectivele politicii monetare
americane.
 In aceasta perioada si investitiile straine urmarsec acelas trend ascendent,
majorandu-se de 6 ori iar SUA ajunge sa detina jumatate din totalul activelor straine;
 In anul 1999 internationalizarea companiilor sustinuta de liberalizarea
capitalurilor si de formarea pietei unice europene reprezinta motivul pentru care investitiile
straine reprezentau peste 15 % din PNB mondial. In aceasta perioada Europa detinea
jumatate din valoarea investitilor straine in timp ce Statele Unite doar un sfert din valoarea
acestora;

2
Doctrina inspirata din gandirea economistului britanic John Maynard Keynes (1883-1946). Conform acestei
doctrine, pentru iesirea din criza, este nevoie de impicarea statului in economie prin efectuarea unor cheltuieli
suplimentare si marirea consumului.

5
Fig. 2 – Fluxul investitiilor internationale in anul 1998. Se remarca cresterea in forta a zonei
Asia-Pacific

 Criza petroliera a anilor 70 coincide cu abandonul schimburilor fixe provocate de


lipsa de incredere a operatorilor internationali in moneda americana; astfel, se instaureaza
dezechilibre la nivelul ratelor de schimb iar datoria externa a Statelor Unite determinata de
deficitul balantei de schimb duce la o situatie de vulnerabilitate.
 In anii ’70 excedentul in dolari datorat cresterii petrolului este transferat catre tari
cu economii in curs de dezvoltare si care nu dispuneau de suficiente economii pentru
finantarea investitiilor.
 In 1975 noua politica monetara a SUA duce la cresterea ratelor dobanzii mondiale
fapt ce duce la incapacitatea de plata a unor state din America Latina, culminand cu criza
din Mexic din anul 1982;
 Lumea la sfarsitul sec al XX lea devine un spatiu economic complex, in care
marfurile si capitalurile circula mai liber decat cu 25 de ani in urma, ceea ce a dus la o
rapida expansiune atat a statelor dezvoltate cat si a celor in curs de dezvoltare. „Reversul
medaliei” il reprezinta instabilitatea la nivel mondial ale caror simptome au fost crizele
recurente ale anilor ’90.

6
Fig. 3 – Principalele cuente ale schimburilor din 2002 (mld $). Se observa ca globalizarea si
regionalizarea schimburilor merg mana in mana.

I. 3 Dimensiunile globalizării

Atunci când diferenţiem dimensiunile, observăm că acestea nu pot fi delimitate în mod


clar una de cealaltă. Astfel, problemele globale legate de mediu nu pot fi cercetate izolat nici de
dimensiunea “economie” şi nici de dimensiunea “politică”. Această reţea globală nu numai la
nivelul actorilor, ci şi la cel al domeniilor tematice reprezintă una dintre particularităţile
globalizării.
Diferitele dimensiuni formează împreună cu “globalizarea” mulţimi de intersecţie
diferite. Este important de văzut ce anume poate fi subordonat conceptului de globalizare, acesta
neepuizându-se în nici un caz în procesele economice, chiar dacă globalizarea economică poate
fi un punct de start şi o forţă motrice semnificativă. La fel de important este şi faptul că trebuie să
înţelegem că nu totul face parte din procesul de globalizare şi că nu totul este determinat în mod
decisiv de acesta. Asadar, globalizarea are influenţe în următoarele domenii:

7
- economie;
- politica;
- societate;
- cultura;
- mediu;

Fig. 4 – Dimensiunile globalizarii

Dimensiunea economică
Exemple în ceea ce priveşte dimensiunile globalizării pot fi extrase fără probleme din
presa de zi cu zi, dimensiunea economică aflându-se de cele mai multe ori pe primul loc
(creşterea enormă a comerţului şi a investiţiilor directe, globalizarea pieţelor financiare,
producţie integrată la nivel trans-naţional, corporaţii trans-naţionale, competiţie la nivel local
între state şi regiuni, sfârşitul economiilor naţionale).
De multe ori, acestor procese li se pune în mod greşit eticheta de „globalizare“, acestea
limitându-se în general la nordul Americii, la Europa şi sud-estul Asiei (Japonia), adică la aşa-
numita triadă. De aceea, termenul de „triadizare“ pare mai potrivit decât cel de „globalizare“.

Dimensiunea "mediu ambiant"


Unele probleme globale, cum ar fi încălzirea atmosferei, gaura din stratul de ozon sau
tăierea pădurilor tropicale ilustrează în modul cel mai impresionant fenomenul globalizării,
pentru că, în acest caz este vorba în mod cert despre probleme globale care necesită o abordare
globală. Evident că şi în domeniul mediului ambiant există probleme de ordin regional şi local,
chiar dacă acestea au un caracter ce depăşeşte uneori graniţele, cum ar fi poluarea râurilor.

Dimensiunea socială
Lumea a devenit un „global village“, reţelele inovatoare de comunicare la mare distanţă
(chat, e-mail) adăugându-se comunităţilor tradiţionale precum familia sau vecinătatea. Totuşi ele

8
nu pot înlocui aceste sfere tradiţionale de comunicare, pentru a numi doar un exemplu din cadrul
dimensiunii sociale.
Din punct de vedere social, unul dintre cele mai importante efecte ale globalizarii il
reprezinta facilitarea accesului la informatie. Prezentarea standard a informatiei determina
uniformizarea sociala avand drept efect in sfera culturala corodarea diferentelor specifice
regionale pana la anihilarea acestora.
Internetul este motorul comunicarii sociale globale ce poate duce la crearea unei societati
civile globale. In plan individual avem de-a face cu erodarea identitatii spirituale, manifestata
prin disparitia constiintei apartenentei la un anumit grup social, inlocuita cu o constiinta
universala totala si totalitara. Reversul excesului de informatii duce la alienarea in masa a
indivizilor concretizata in faptul ca acestia nu mai sunt capabili de a discerne constient intre
realitatea virtuala si realitatea naturala. Mediul artificial ca spatiu in care nu imaginile imita
lucrurile ci lucrurile se constituie ca imitatii ale modelelor virtuale promovate prin filme,
reclame, desene animate, jocuri video, se ajunge la cresterea incidentei cazurilor de anxietate,
instrainare, nebunie, anomalie, dezechilibrare. Un alt aspect al globalizarii se manifesta in
cresterea graduala a diferentelor de oportunitati intre elite si masele largi manifestata prin
pauperizarea accentuata a clasei sociale inferioare. Aceste probleme se reflecta intr-o crestere a
ratei infractionalitatii precum si in posibilitatile sporite de conflicte intre statele sarace. Romania
incadrandu-se in categoria statelor in curs de dezvoltare e direct afectata de prima problema
mentionata, prezentand de asemenea potential in cazul celei de-a doua. Un aspect pozitiv, des
mentionat, al globalizarii este deschiderea fostelor enclave catre lume, realizata prin libera
circulatie a populatiei. Dar aceasta deschidere se face selectiv, cei care pot beneficia de ea fiind
tot mai mult categoriile specializate si educate ale societatii, adica elitele mentionate mai sus.
Asistam la modalitati tot mai complexe de divertisment stand sub semnul cultului superficialitatii
si ducind la erodarea codurilor morale, adica la disparitia progresiva a autoritatii internalizate.
Publicul larg nu mai este interesat astazi decat de cultura ca spectacol, de cunoasterea ca si
concurs televizat sau internetizat, iar ultima forma de arta gustata de mase sunt reclamele.
Problemele mediului inconjurator macroscalare (incalzirea globala, efectul de sera, distrugerea
fondului forestier, diminuarea masei cinegetice) vor avea efecte tot mai vizibile in perioada
urmatoare. La acestea se adauga problemele microscalare (poluarea industriala, distrugerea
solului, poluarea transfrontaliera, poluarea apelor) cu efecte mult mai rapide si mai grave asupra

9
populatiei. Lipsa de constientizare la nivelul populatiei si refuzul de a lua o decizie ferma in
aceasta privinta vor crea probleme globale pe termen lung.

Dimensiunea culturală
Producţiile hollywoodiene pot fi vizionate peste tot în lume, iar „americanizarea“ culturii
mondiale este un fapt incontestabil. Culturile regionale şi locale nu dispar însă din această cauză.
Din contră: informarea cu privire la aceste culturi este unul din fenomenele secundare ale
globalizării.

Dimensiunea politică
Politica se confruntă cu probleme majore. Globalizarea şi concurenţa la nivel local
limitează spaţiul de acţiune al politicilor naţionale, multe probleme neputând fi rezolvate
corespunzător decât la nivel internaţional, respectiv global. Prin urmare trebuie găsite noi forme
şi arene politice. In cea mai mare parte a cazurilor, statele isi pastreaza caracterul national si
suveran, totusi din ce in ce mai mult, statul este vazut ca fiind prea mic pentru problemele mari si
prea mare pentru problemele mici. In acest context, se impune crearea unor noi forme de organizare
statala si a unor noi structuri de putere suprastatale. Statele sunt nevoite sa raspunda azi provocarilor
globale (poluare, terorism, razboi informational), ceea ce determina o intensificare a cooperarii pe
principii de subsidiaritate - deocamdata la nivel regional.
Politica la nivel regional şi naţional a avut şi are în continuare de suferit de pe urma
economiei delimitate şi dematerializate practicate din ce în ce mai mult la nivel internaţional,
respectiv global. Capitalismul, factor integrant al statului social, este şi el ameninţat de acest
dezechilibru fundamental.
Pe baza acestor considerente, principalul obiectiv pe termen mediu al Romaniei ar trebui
sa il reprezinte consolidarea influentei politice in spatiul balcanic, identificarea unei nise prin
care Romania ar putea deveni un lider regional in aceasta zona.

Dimensiunea tehnico-stiintifica
Principal motor al globalizarii, tehnologia a cunoscut in ultimii ani o dezvoltare
remarcabila, bazata in pricipal pe cresterea vitezei de circulatie a informatiei in intreaga lume. Ca
urmare a ritmului sustinut de dezvoltare a tehnologiilor, piata mondiala de IT s-a disipat pe intreg

10
globul, concentrindu-se in zone specializate. Suprematia in acest domeniu apartine incontestabil
Statelor Unite ale Americii.
Principala caracteristica a acestui sector este eficienta, intrucat in procesul de productie
este utilizata forta de munca inalt calificata la un pret relativ scazut. Aceasta conduce implicit la
scaderea preturilor produselor IT si cresterea lor calitativa. Prima comunitate globala, internetul,
a dus la desfiintarea granitelor de orice tip la nivelul locuitorilor planetei. Un exemplu elocvent
al integrarii Internetului in procesul globalizarii il reprezinta un proiect prin care se doreste
utilizarea resurselor unei retele de calculatoare conectate la internet in vederea gasirii unui
remediu impotriva cancerului. In acest context, Romania poate juca un rol major in dezvoltarea
la nivel mondial al IT-ului, data fiind forta de munca cu o pregatire de exceptie, incurajata si de
proiectele de lege sustinute de guvern. Prin initiative legislative ale Comisiei de IT din Camera
Deputatilor in ultimele luni a fost creat un cadru legislativ general (Legea e-commerce, Legea
semnaturii electronice) cit si masuri de incurajare a investitiilor in acest domeniu (Legea 0%
impozit pe salariu). In viitor se are in vedere creerea de parcuri informatice, zone cu statut
special din punct de vedere fiscal. Aceasta initiativa ar putea fi aplicata si in domeniul
biotehnologiei datorita fortei de munca profesioniste in domeniu. Romania are un potential
deosebit, putandu-se constitui intr-un important nod de cercetare biotehnologica si software ca
reprezentante ale unor institutii de cercetare straine.
Fenomenele globalizarii si integrarii implica renuntarea de catre statele membre la o parte
din atributele lor suverane, unul din fundamentele dreptului international.
Fenomenul globalizarii nu poate fi evitat. Dincolo de globalizarea economica si politica
exista si o globalizare morala. Globalizarea, in general, trebuie sa fie bazata pe principii morale.
Indiferent de schimbarile ce se vor impune si in domeniul comertului, principiile de baza
de politica comerciala vor ramane valabile inca multa vreme, cu toate progresele tehnologice ce
se vor realiza.
In economia de piata globalizata vor ramane valabile principiile promovarii, sustinerii si
protejarii intereselor individuale si/sau de grup.
Romaniei nu-i ramane de facut decat sa-si indeplineasca cat mai fidel obligatiile ce si le-a
asumat in cadrul Acordului European si asta intr-un termen cat mai scurt, maxim doi ani.
Prin documentele ulterioare au fost detaliate o serie de criterii de performanta si de
convergenta care, indeplinite, vor asigura o tranziaie mai constienta a Romaniei la UE.

11
Capitoul II. ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII

II.1 România şi tranziţia globală

Lumea se schimbă şi, o dată cu ea, şi România. Lucrurile pe care altădată le-am fi
considerat veşnice le vedem dispărând cu rapiditate din peisajul cotidian. Putem observa cu
ochiul liber vestigiile societăţii industriale în curs de dispariţie : macarale, uzine, combinate,
oraşe industriale moarte. O lume care apune, o alta ce răsare în loc. Ce rezervă însă globalizarea?
În decurs de un secol, România şi-a refăcut unitatea naţională, a trecut de o economie
predominant agrară la una industrială (în 1945, avea încă cel mai mare procent de populaţie
rurală din Europa – 80% - pe locul următor situându-se Ungaria – 70%), a luptat, cu un rol
important, în cele două conflagraţii mondiale, a pierdut teritorii tradiţionale, a trecut prin
experimentul bolşevic şi şi-a regăsit vocaţia europeană prin singura revoluţie anti-comunistă
sângeroasă din fostul lagăr bolşevic.
Dar, în acelaşi timp, ţara despre care în perioada interbelică se scria cu invidie că are
„petrol şi grâu” este astăzi una dintre cele mai sărace de pe continent din punctul de vedere al
PIB pe cap de locuitor, iar nivelul producţiei sale industriale (în medie pe ultimii zece ani) se
situează undeva la nivelul a 60% din producţia anului 1989 – cel mai prost an al regimului
planificat. Iar politicienii săi caută încă cu disperare soluţii pentru redresarea economiei.3
Iar o ţară săracă şi lipsită de un proiect economico-social valabil este cu atât mai expusă
astăzi crizelor „de import” de tot felul şi mai vulnerabilă în faţa provocărilor presupuse de
globalizare.
Una din problemele cu care se confruntă acum România este generată de întârzierea
startului în cursa globalizării. Trăind în spaţiul comunist, al economiei dirijate şi controlate de
stat de sub semnul mitului muncitorului şi al industriei, România s-a aflat printre ultimele ţări
care beneficiază de revoluţia transporturilor, a comunicaţiilor, a productivităţii muncii, şi, în
final, a informaţiei. Abia după 1990, timid, societatea informaţională şi-a început pătrunderea în
zona noastră şi efectele ei au fost devastatoare datorită stării de nepregătire în care ne găseam.
Produse scumpe, economie ineficientă, inflaţie galopantă, zdrobitoarea concurenţă occidentală,
toate au pus rapid la colţ economia românească. Întâlnirea cu Occidentul s-a petrecut rapid şi
3
Eugen Ovidiu Chirovici – „Naţiunea virtuală. Eseu despre globalizare”, Editura Polirom, Iaşi, 2001, p. 115

12
dramatic, luând aspectul unui val distrugător care a lăsat România cu 2 milioane de şomeri, 1
milion de locuitori mai puţin, cu 85% din populaţie trăind în sărăcie şi cu 5,5 milioane de
pensionari. Adică o ţară epuizată.
România pare mai degrabă surprinsă de valul globalizării decât pregătită să îi facă faţă în
mod lucid. Iar ea nu mai este „ ţara cu petrol şi grâu” de la începutul secolului XX, ci un stat
aflat într-o dureroasă tranziţie de la economia de comandă la cea de piaţă liberă, cu o clasă
politică abia în formare şi una managerială aşijderea4.

În fond, România, asemenea tuturor ţărilor, urmează o tranziţie globală cu aproximări


regionale, prin care se încearca depăşirea adversităţilor, în primul rând a celor cu determinare
generată de clivajul produs de revoluţiile naţionale. Fără îndoiala că aici este vorba şi de un alt
mod de a vedea lucrurile, dar, înainte de toate, pentru România este vorba de asumarea liberă a
unui proiect de schimbare radicală a evoluţiei sale şi de transformarea capacităţii românilor de a
găsi echilibrul în exprimarea voinţei politice motivate naţional.

Fig. 5 – Tranzitia globala

4
Eugen Ovidiu Chirovici – „Naţiunea virtuală. Eseu despre globalizare”, Editura Polirom, Iaşi, 2001, p. 119

13
În esenţă, România parcurge o tranziţie internă, desfăşurată pe trei aliniamente:
liberalizare politică şi economică, restructurare generală, cu un pivot puternic în privatizare şi
stabilizare macroeconomică, pe fondul microdinamizarii economiei reale5.
Argumentul hotărâtor al existenţei premiselor pentru împlinirea proiectului constă în
augmentarea continuă a efectelor liberalizării, restructurării şi stabilizării în progrese privind
creşterea economică, dezvoltarea şi modernizarea.
În acelaşi timp şi în esenţă, tranziţia globală nu-şi justifică legitimitatea şi nu-şi asigură
aderenţa socială daca nu are drept finalitate functionalizarea trinomului creştere-dezvoltare-
modernizare.
Pana la urmă, orice tranziţie se dovedeşte o cale de combinare şi recombinare a resurselor
pentru creştere şi dezvoltare şi de instituţionalizare a unor standarde prin care sa fie posibile
intrarea şi menţinerea societăţii în modernitate. La limită şi acum deja un adevăr, orice teorie a
schimbării, deci şi a tranziţiei postcomuniste are relevanţă operaţională, ca şi aderenţa socială
doar daca devine o noua teorie a creşterii economice. Altfel spus, tranziţia noastră nu are cum să
fie altceva decat o cale nouă de creştere economică, regăsită cât mai repede şi cât mai consistent
în dezvoltare şi modernizare.
Proiectul contemporan de modernitate, declanşat pentru noi prin tranziţia postcomunistă
şi continuat prin convergenţa cu modelul european de economie şi societate, încearcă să instituie
un mecanism universal de sincronicitate. Trebuie menţionat că, deşi atmosfera generală este
marcată de liberalism economic, proiectul este favorizat de constructivism social şi de inovare
socială, dar de natura organica prin aderenşa sa globală.

II.2 Consecinţele globalizării asupra României

Globalizarea poate avea două tipuri de consecinţe pentru România. Primele dintre ele
sunt cele pozitive. România are nevoie de capital străin investiţional pentru dezvoltare, fiind
incapabilă să-şi producă acest capital doar din surse interne. Fiind o ţară cu oportunităţi
economice multiple – de la turism şi agricultură la industria petrolieră şi metalurgică – România
poate deveni atractivă pentru capitalul străin , dacă îi asigură acestuia condiţii interne
(legislative, fiscale) propice. Mişcarea rapidă de capital presupusă de globalizare – în care

5
Dinu Marin – „Globalizarea si aproximarile ei”, Editura Economica, Bucuresti, 2004, p. 264;

14
companiile îşi pierd clasica identitate „naţională” – poate deveni avantajoasă pentru ţara noastră
în condiţiile unei forţe de muncă înalt calificate, dar comparativ ieftine.
Pe de altă parte, treptat, unele forţe economice româneşti – companii – pot începe să
joace în viitor un rol regional sau internaţional. Totul depinde de rapiditatea cu care vor fi
depăşite actualele dificultăţi economice, dezvoltându-se capacitatea unor parteneriate reale.
În acelaşi timp, consecinţele negative – sau mai corect spus, riscurile – presupuse de
globalizare nu sunt deloc de neglijat.
În primul rând trebuie luate în seamă riscurile economice. Fenomenul de globalizării este
însoţit mai mult decât oricare altul de o „filozofie a învingătorilor” şi păşim într-o lume în care
există prea puţină milă pentru învinşi.
În cazul în care nu depăşim marasmul economic actual şi va rămâne departe de structurile
economice şi de securitate ( NATO şi UE), ţara noastră poate rămâne suspendată nu într-o „zonă
gri”, ci într-o „margine a Imperiului” sinonimă cu subdezvoltarea în accepţiunea clasică a
termenului, cu un rol economic, politic şi militar derizoriu în plan continental şi internaţional, ba
chiar şi regional. Spre fericirea noastră putem spune că suntem la jumătatea drumului, pentru că
integrarea în structurile NATO s-a produs, cu sacrificii ce-i drept.
Deschiderea economică nu implică doar avantaje, ci şi considerabile riscuri. O economie
deschisă este o economie care va absorbi mai rapid şi mai dramatic şocurile externe.
Cât despre riscurile legate de securitate, ţara noastră rămâne vulnerabilă în faţa crimei
organizate, aşa cum o demonstrează faptul că în doar zece ani România a trecut de la stadiul de
ţară de tranzit pentru droguri la cel de ţară consumatoare, apoi la cel de ţară producătoare.
Organizaţii ca Mafia siciliană sau Camorra napolitană ş-au făcut deja puternic simţită prezenţa
pe teritoriul României, iar în ultimii şapte ani „Acoperişul” – cum este denumită cea mai
puternică organizaţie a sindicatului crimei din Federaţia Rusă – a penetrat tot mai des teritoriul
României.
Pe lângă toate aceste riscuri, trebuie să vorbim şi de cele sociale mai ales dacă luăm în
seamă uriaşa circulaţie subterană a banilor în România – unde foarte multe plăţi se operează cu
bani gheaţă, deci sunt dificil de urmărit şi monitorizat de instituţii – şi sălbatica redistribuire a
veniturilor presupuse de corupţia greu de imaginat ce domneşte în rândul „gulerelor albe”,
atunci realizăm că avem de-a face cu o dispersie a veniturilor mai degrabă de tip latino-american

15
decât de tip european6. Împărţirea severă între cei foarte bogaţi (prea puţini) şi cei foarte săraci
(prea mulţi) creează tensiuni sociale deloc propice pentru dezvoltarea unei democraţii
consolidate. O asemenea evoluţie nu este în mod necesar un rezultat al globalizării – dar
globalizarea are darul de a accelera anumite fenomene cu rădăcini locale şi de a le croniciza
evoluţia. În aceste condiţii, riscurile de apariţie a unor fenomene de tip anarhist/antiglobalizare
sunt foarte mari.
În fine, nu putem ocoli nici riscurile etnice. România are pe teritoriul său naţional cea mai
importantă comunitate maghiară ce trăieşte în afara frontierelor Ungariei de astăzi. Deşi aici
statisticile sunt controversate, se pare că şi comunitatea rromilor este cea mai mare din Europa.
Globalizarea presupune o politică extrem de tolerantă a statului – naţiune faţă de minorităţile de
orice tip (etnic, confesional, sexual, etc.). Gheaţa pe care evoluează noţiuni ca „cetăţean al unui
stat”, „cetăţean al lumii” sau „cetăţean european” devine tot mai subţire şi va deveni încă şi mai
subţire în anii care vor veni.

6
Revista Profil – „România între globalizare şi regionalizare”, Editura Academiei Naţionale de Informaţii,
Bucureşti, nr. 1-2/2003, p. 17

16
Capitolul III. PERSPECTIVELE NOII ECONOMII ÎN ROMÂNIA

Economiştii au ajuns la concluzia că reacţia statelor-naţiune în faţa Marii Crize a


secolului trecut – aceea a izolaţionismului, a închiderii în sine mai ales din punct de vedere
economic – a fost una greşită şi reacţia potrivită ar fi fost mai degrabă deschiderea.
Făcând o paralelă, în mod cert România nu se poate apăra de valul globalizării
închizându-se în sine, încercând să conserve structuri anacronice, jucând „piese ale secolului
trecut atunci când pe marile scene ale lumii se montează cu totul alt tip de spectacole. Cu alte
cuvinte, aşa cum sună deviza Clubului de la Roma7, trebuie să gândeşti global şi să acţionezi
local. Să nu îţi pierzi identitatea într-o mare anonimă, dar nici să practici un naţionalism îngust şi
anacronic. Să îţi deschizi treptat economia faţă de structurile continentale şi internaţionale, dar să
îţi dezvolţi şi instituţiile, şi reflexele pentru a fi pregătit să faci faţă la o adică unui alt tip de criză
faţă de cea clasică, cu care ai fost obişnuit. Să consacri treptat drepturile minorităţilor – aşa cum
este firesc, de vreme ce orice formă de tiranie este contraproductivă – dar să te fereşti să cazi în
dictatura minorităţii împotriva majorităţii, la fel de periculoasă.
Pentru România, ca şi pentru celelalte ţări care au ieşit din totalitarismul caraterizat de economii
rigide, structurate nefavorabil şi necompetitive, răspunsul la globalizare nu poate fi protecţionismul rigid,
închistarea autarhică, ci o economie modernă, flexibilă, adaptată la cerinţele dezvoltării
contemporane. Lăsând la o parte încărcătura ideologică a disputelor politice, după 1989 s-au structurat
două modele principale de abordare a problemelor legate de dezvoltarea economiei şi societăţii româneşti8.
Primul model priveşte viitorul României ca pe o simplă întoarcere în trecutul interbelic, care,
deşi este recunoscut ca o perioadă de glorie, din punct de vedere economic nu este conform cu noua realitate
globală, ducând inevitabil la sărăcie şi subdezvoltare, prin dezindustrializare, dezurbanizare, marginalizarea
şi pauperizarea unor largi categorii şi pături sociale. Acest model, al reproducerii unui trecut mitizat, are
costuri economice şi sociale uriaşe, acest model este practic incompatibil cu exigenţele „globalizării", pentru
că generează procese economice şi sociale regresive.
Al doilea model, pentru care s-a şi optat, este un model de dezvoltare durabilă care implică
preluarea selectivă a structurilor economice, industriale, agrare, financiare, comerciale existente şi
modernizarea lor, pentru a le face apte la concurenţă, pe de o parte; pe de altă parte, acest model implică un
7
Organism apolitic, fondat în anul 1968, pentru care problematica mondială a devenit o preocupare emblematică.
8
Ioan Bari – „Globalizarea economiei”, Editura Economica, Bucuresti, 2005;

17
proces accelerat de introducere a noilor tehnologii informatice şi de telecomunicaţii, condiţie
obligatorie a racordării României la „noua economie" aflată în plină expansiune.
Acest model nu poate fi aplicat cu rezultate notabile dacă România nu-şi construieşte
mecanisme şi instituţii capabile să mobilizeze şi să folosească eficient resursele interne şi externe
aflate la dispoziţia sa. El trebuie să stabilească priorităţile pe termen lung ale României, plecând
tocmai de la consecinţele proceselor de globalizare.
• Pentru un viitor în care cunoaşterea va fi principalul instrument de creare a bogăţiei şi
bunăstării, România trebuie să-şi fixeze printre priorităţi modernizarea învăţământului, inclusiv
prin generarea unor structuri performante de educaţie permanentă, adaptarea lui la cerinţele „noii
economii".
• A doua prioritate a modelului de dezvoltare o reprezintă dezvoltarea economiei prin
modernizarea industriei României. Pentru a se folosi de oportunităţile oferite de procesele de
globalizare, România trebuie să-şi menţină şi să-şi dezvolte un sector industrial modern, eficient
şi competitiv, chiar dacă el nu va fi decât un subcontractor pentru cele câteva grupuri industriale
globale care vor domina lumea, aşa cum pronosticau unii economişti, printre care Jacques Attali.
Tot aici trebuie incluse agricultura şi industria alimentară, pentru care România dispune de
condiţii deosebit de favorabile şi posibilităţi de transformare a acestor avantaje comparative în
avantaje competitive.

• A treia prioritate a modelului de dezvoltare o reprezintă structurarea unui puternic


sector naţional de cercetare-dezvoltare, singurul capabil să ofere soluţii de stopare a
fenomenului de ,fugă a creierelor", pe care globalizarea 1-a accelerat. Promovarea
acestor priorităţi specifice României trebuie completată cu racordarea la procesele de
integrare şi globalizare. In condiţiile noastre, mult mai productivă este o atitudine
pozitivă faţă de fenomenul globalizării, în sensul în care „stăpânirea” lui înseamnă
valorificarea efectelor sale pozitive exclusiv pentru dezvoltare şi creştere economică.
Sistemul cercetării-dezvoltării şi inovării (CDI) constituie un segment important de
activitate, tratat, atât în teorie, cât şi în practica internaţională, ca motor al progresului
economico-social. Pentru România, perioda de tranziţie reprezintă o etapă de
transformări majore şi în acest domeniu, sub aspect structural, instituţional, funcţional şi
al relaţiilor cu celelate componente ale sistemului economic astfel încât configuraţia
actuală a sistemul CDI din România diferă substanţial de cea de la începutul anilor '90.

18
O altă schimbare ar fi desfiinţarea graniţelor, apariţia parlamentelor şi a guvernelor
europene, rolul instituţiilor financiare mondiale (FMI şi Banca Mondială), desfiinţarea
monedelor naţionale şi trecerea la euro, lichidarea armatelor naţionale în favoarea NATO. Toate
acestea arată că treptat statul naţiune, cu care secolele IX şi XX se obişnuiseră, ajunge la capătul
emisiunii istorice. Libera circulaţie a oamenilor, a valorilor şi capitalurilor, crearea de regiuni
economice, restrângerea autorităţii statale, toate acestea ne vor schimba radical viaţa.
Dacă, practic, statul naţional România se va transforma masiv, asta nu înseamnă că va
dispărea naţiunea română. Din contră, ca şi celelalte popoare europene, şi românii vor trebui să
înveţe să îşi iubească şi să-şi impună mai mult limba, tradiţiile şi istoria.
Conceptul francez al rezistenţei prin cultură, nu ca o antiglobalizare, dar ca o evitare a
deznaţionalizării, este necesar să fie aplicat în România. Tot mai mult spaţiu va trebui dedicat în
mass-media culturii, istoriei şi limbii naţionale, iar impunerea lor în Europa trebuie să reprezinte
nu numai un deziderat, dar şi o realitate. Cea mai rapidă schimbare în perioada următoare o va
avea viaţa în mediul rural. Tot mai multe persoane îşi vor stabili reşedinţa principală, rămânând
în legătură cu oraşul prin comunicarea modernă (fax, telefon, Internet) Toate acestea vor duce la
îmbunătăţirea comunicaţiilor: aeriene, feroviare, drumuri şi şosele, la introducerea canalizării,
electrificare, apariţia telefoanelor şi a faxurilor şi la transformarea însăşi a locuinţelor în case
mari, spaţioase, cu garaj, piscină şi toate atributele vieţii moderne.
Încet-încet, modernizarea învinge. Deja tabloul României faţă de acum zece ani este mult
îmbunătăţit, noile etape ale dezvoltării societăţii globale nu ne mai prind nici rupţi de lume,
izolaţi şi nici fără experienţă. Cu alte cuvinte suntem pe drumul cel bun. Din păcate sunt însă
destule voci care clasează România printre perdanţii globalizării, pentru că nu aceasta nu este în
stare să intre în clasa învingătorilor. Globalizarea îi face mai puternici pe cei puternici şi mai
slabi pe cei slabi. Dacă România nu va reuşi să evolueze rapid, va fi în mod sigur lăsată la bară.
Comparăm globalizarea cu gravitaţia – trebuie acceptată ca un fenomen „fizic” pe care nu
are rost să îl conteşti sau să încerci să îl ocoleşti: trebuie însă în mod necesar să îl înţelegi., din
punctul de vedere al cauzelor şi efectelor, în egală măsură. Şi să îl foloseşti, fără a-l lăsa să te
distrugă. Mai ales pentru naţiuni mici, aşa cum este şi cazul României, înţelegerea acestui
fenomen şi acţiunea în sensul „aikido” - foloseşte-te de forţa lui şi nu-l lăsa să te zdrobească – va
face diferenţa dintre învinşi şi învingători9.

9
Eugen Ovidiu Chirovici – „Naţiunea virtuală. Eseu despre globalizare”, Editura Polirom, Iaşi, 2001, p. 125

19
BIBLIOGRAFIE

 George Copos - “Despre globalizare”, Editura Polirom, Iasi, 2002

 Eugen Ovidiu - “Natiunea virtuala. Eseu despre globalizare”, Editura Polirom,


Chirovici Iasi, 2001

 Dinu Marin - “Globalizarea si aproximarile ei”, Editura Economică,


Bucuresti, 2004

 Ioan Bari - “Globalizarea economiei”, Editura Economică, Bucuresti,


2005
- “Mecanismele globalizarii”, Editura Polirom, Iasi, 2008
 Joseph E.Stigtz

- “Dezvoltarea economica regionala”, Editura EMIA, 2004


 Valeriu Iuhas

- “Incotro se intreapta tarile foste comuniste”, Editura Polirom,


 Daniel Daianu
Iasi, 2000

- “Romania intre globalizare si regionalizare”, Editura


* * * Revista Profil
Academiei Nationale de Informatii, Bucureşti, Nr. 1-2, 2003

20