3.

5 Proiectarea filtrelor RII (cu răspuns la impuls infinit)

Există mai multe motivaţii pentru folosirea în practică a filtrelor RII. Una din
ele este realizarea unor foarte bune caracteristici de selectivitate; ca urmare aceste
filtre sunt recomandate pentru benzi de trecere sau de oprire foarte înguste, sau în
cazul unor atenuări mari în benzile de oprire.
Pentru aceleaşi specificaţii un filtru RII necesită de regulă o funcţie de transfer
de ordin mai redus decât un filtru RFI, aceasta deoarece filtrele RFI nu au poli în
apropierea cercului unitate şi ca urmare selectivitatea se asigură mărind ordinul N.

3.5.1 Proprietăţi generale

În forma sa cea mai generală funcţia de transfer a unui filtru RII este definită
de
M

∞ ∑b z i
−i
n( z)
H ( z ) = ∑ hk z − k = 0
=
N
d ( z)
0
1 + ∑ ai z − i
0

unde cel puţin ai ≠ 0 . Filtrul astfel definit este cauzal şi trebuie să verifice şi
restricţia de stabilitate
∞

∑h
0
k <∞

echivalentă cu localizarea polilor în interiorul discului unitate. De asemenea, în

majoritatea cazurilor M ≤ N , filtrele fiind de ordinul N ; pentru M > N filtrul
poate fi privit ca o cascadă formată dintr-un filtru RII şi un filtru RFI.
Filtrele RII nu pot avea caracteristica de fază riguros liniară; ca urmare,
proiectarea trebuie să aibă în vedere aproximarea ambelor caracteristici. Singur
filtrul TT are caracteristica de modul constantă în toată banda de frecvenţă şi,
nerealizabil cu filtre RFI, poate fi realizat cu filtre RII. Condiţia TT se scrie sub
forma
n ( e jω ) n ( e − jω )
H (e ) =
2
jω
≡ K2
d (e ) d (e )
jω − jω

de unde M = N, n ( e jω ) = Kd ( e − jω ) e− jω N ; ca urmare

d ( z −1 )
H ( z ) = Kz −N

d (z)
şi rezultă că orice pol este reflectatul în cercul unitate al unui zero şi reciproc. Un
filtru TT va avea deci, din motive de stabilitate, toţi polii în interiorul discului
unitate şi toate zerourile, care sunt reflectatele polilor, în exteriorul discului unitate.
Rezultă de aici că filtrul TT nu este un filtru de fază minimă; filtrul de fază
minimă are toate zerourile în interiorul discului unitate.
Proiectarea filtrului RII constă în determinarea coeficienţilor ai şi bi din
expresia funcţiei de transfer astfel încît {hk }k sau H ( e jω ) să aproximeze într-un
anume mod specificaţiile în domeniul timp sau frecvenţă. Există două clase de
metode de proiectare a filtrelor RII:
- metode indirecte, bazate pe proiectarea prealabilă a unui filtru analogic şi
transformarea lui ulterioară într-un filtru numeric;
- metode directe, care nu se referă la vreun model analogic, se bazează pe
aproximări în domeniul timp sau frecvenţă şi presupun unele optimizări cu
ajutorul calculatorului.

3.5.2 Proiectarea indirectă a filtrelor RII

Un filtru numeric tip RII poate fi proiectat prin transformarea unui filtru
analogic într-unul numeric, corespunzător din punct de vedere al performanţelor. În
acest mod se pot folosi toate cunoştinţele despre filtrele analogice, pentru care sunt
bine precizate procedurile de proiectare pentru cazurile TJ, TS, TB, filtru rejector.
Mai mult, pentru anumite tipuri de filtre (Butterworth, Bessel, Cebîşev – tip I şi II,
eliptice) există formule analitice elementare pentru calculul parametrilor.
Aplicarea metodei de conversie a filtrului analogic într-unul numeric se
bazează pe anumite transformări care conservă proprietăţile de selectivitate ale
filtrului analogic. Ca urmare, proiectarea indirectă necesită parcurgerea unor etape
obligatorii, enumerate mai jos:
- transformarea cerinţelor impuse filtrului numeric în specificaţii pentru un
filtru analogic prototip;
- calculul funcţiei de transfer a filtrului analogic obţinut mai sus, pornind de la
specificaţiile obţinute pentru acesta;
- aplicarea transformărilor sus-menţionate pentru obţinerea funcţiei de transfer
a filtrului numeric echivalent.
În continuare vom specifica elementele generale principiale pentru parcurgerea
acestor etape.
 3.5.3 Specificarea performanţelor filtrelor

La proiectarea filtrelor numerice (tip RFI sau RII) performanţele se referă la

abaterile maxime ale caracteristicii de modul în benzile de trecere şi oprire efective,
precum şi la frecvenţele limită ale acestora. Între filtrele analogice standard şi cele
numerice există unele deosebiri care vor fi explicate în cele ce urmează (vezi figura
următoare)

H 0 ( jΩ ) H ( e jω )

1 1 + δt
1 − ∆t 1 − δt
1 2 (1 + δ t ) 2

∆b δb
ω
Ω
Ωe Ω c Ω b ωe ωc ωb
a) b)
Specificaţiile pentru caracteristica de modul a filtrelor analogice şi
numerice: a) filtru TJ analogic ; b) filtru TJ numeric

∆ b , ∆ t - abateri maxime pentru filtrul analogic în banda de oprire (blocare), respectiv

de trecere;
Ωe - lărgimea efectivă a benzii de trecere a filtrului analogic;
Ωc - frecvenţa de tăiere teoretică a filtrului analogic (-3dB faţă de valoarea
nominală 1);
Ωb - frecvenţa de oprire (blocare) efectivă a filtrului analogic;
δ b ,δ t - abateri maxime pentru filtrul numeric în banda de oprire, respectiv de
trecere;
ωe - lărgimea efectivă a benzii de trecere a filtrului numeric (normalizată la
frecvenţa de eşantionare);
ωc - frecvenţa de tăiere teoretică a filtrului numeric, normalizată (-3dB faţă de
valoarea maximă 1 + δ t );
ωb - frecvenţa de oprire efectivă normalizată a filtrului numeric.

Normalizarea la frecvenţa de eşantionare f s înseamnă că

ω ∈ [ −π , π ) ⇒ f ∈ [ −0.5, 0.5 ) ⇒ fˆ = f ⋅ f s ∈ [ −0.5 f s , 0.5 f s ) .
 Transpunerea performanţelor înseamnă stabilirea unor corespondenţe între cele
două grafice astfel:
- între Ω şi ω (abscise) corespondenţa este dată de transformarea între planele s
şi z ;
- între ordonate corespondenţa este simplă şi se obţine ţinând cont că la filtrul
numeric amplitudinea maximă este 1 + δ t
2δ t δb
∆t = , ∆b =
1 + δt 1 + δt
respectiv inversele acestor relaţii
∆t 2∆ b
δt = ,δ b =
2 − ∆t 2 − ∆t
De regulă aceste valori se dau în dB, sub forma variaţiei maxime a atenuarii în
banda de trecere efectivă şi a atenuării minime în banda de oprire efectivă
1 + δt
∆aM = 20lg = −20lg (1 − ∆ t )
1 − δt
2∆ b
am = −20lg δ b = −20lg ≈ −20lg ∆ b ( ∆t  2)
2 − ∆t

3.5.4 Proiectarea filtrelor analogice

Filtrele analogice standard sunt filtrele TJ, caracterizate de funcţii de transfer

de forma
m

N (s) ∑
i
bs i
Ha (s) = = 0
,n > m
D(s) n

∑a s 0
i
i

Răspunsul în frecvenţă al filtrului calculat la frecvenţe fizice H a ( jΩ ) se

numeşte funcţie de sistem. Proiectarea constă în alegerea coeficienţilor în scopul
unei anume optimizări a lui H a ( jΩ )
2
- o funcţie raţională în Ω 2 . După ce
H a ( jΩ ) a fost determinat ca soluţie a unei probleme de aproximare cu funcţii
2

raţionale se calculează
N ( s ) N ( −s ) E ( −s2 )
H a ( s ) H a ( −s ) = = H a ( jΩ ) 2 2 =
2

D ( s ) D ( −s ) Ω =− s G ( −s 2 )

Separarea lui H a ( s ) se face după cum urmează:

 - polii lui H a ( s ) sunt zerourile din semiplanul stâng ale lui G ( − s 2 ) , unic
determinate, alese din condiţia de stabilitate;
- zerourile lui H a ( s ) se obţin din zerourile lui E ( − s 2 ) prin distribuire egală
între N(s) şi N(-s) fără a separa perechile complex conjugate deoarece se
doreşte obţinerea filtrului cu coeficienţi reali; soluţia nu este unică, dar dacă se
impune condiţia de fază minimă atunci şi în acest caz determinarea este unică.
De remarcat că aici zerourile pot fi situate şi pe axa imaginară.

3.5.5 Transformări de frecvenţă pentru filtre analogice

Aceste transformări permit obţinerea filtrelor TS, TB, OB pornind de la un

filtru TJ proiectat; schimbarea caracteristicilor de selectivitate se face printr-o
simplă substituire a variabilei s în H a ( s ) .
Fie s variabila complexă pentru filtrul TJ, s′ - variabila complexă pentru filtrul
derivat din acesta, iar sn , sn′ valorile normalizate prin raportare la o frecvenţă
specifică fiecărui tip de filtru
s s′
sn = , sn′ =
Ω0 Ω′0
Schimbările de frecvenţă sunt date sintetic în tabelul de mai jos:

Transformarea în Transformarea în
Tipul transformării
frecvenţe normate frecvenţe fizice
Ω
FTJ → FTJ sn = sn′ s = 0 s′
Ω′0
1 Ω0Ω′0
FTJ → FTS sn = s=
sn′ s′

FTJ → FTB sn
( s′ )
= n
2
+1
s=
(
Ω0 ( s′ ) + ( Ω′0 )
2 2
)
δ sn′ Bs′

δ sn′ Ω0 Bs′
FTJ → FOB sn = s=
( sn′ ) ( s′ ) + ( Ω′0 )
2 2 2
+1

Pentru filtrele TJ şi TS Ω0 şi Ω′0 sunt frecvenţele teoretice de tăiere definite la

valoarea de –3dB a modulului funcţiei de transfer în frecvenţă.
 Pentru filtrul TB, banda de trecere este delimitată de frecvenţele limită ΩCL şi
ΩCH definite tot la –3dB; pentru filtrul OB aceleaşi frecvenţe delimitează banda de
oprire. S-au notat cu B şi δ benzile de trecere, respectiv oprire, normată şi
nenormată:
B
B = ΩCH − ΩCL , δ = , Ω′0 = ΩCH ΩCL
Ω′0
Semnificaţia primei transformări este o simplă re-scalare a frecvenţelor,
păstrându-se tipul filtrului.
De fapt toate transformările din tabel se pot deduce prin particularizarea
coeficienţilor în transformarea bipătratică generală
c0 + c1s + c2 s 2
s=
d 0 + d1s + d 2 s 2