Echipa 1 MDMIM

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti
FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ
STUDIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND

UTILIZAREA NANOPARTICULELOR ÎN TRATAREA
CANCERULUI
COORDONATOR: Bița Ana Iulia

STUDENȚI: Hobincu Narcisa
Rădulescu Adriana
Toader Andreea
Vasilescu Elena-Alexandra
Vreme Cornelia
IUNIE 2022
Cuprins
2
INTRODUCERE
1.Generalități cancer
La momentul actual, cancerul este una dintre cele mai îngrozitoatre boli din întreaga
lume, fiind una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial. Studiile arată că pană în 2030
ar putea fi 80 de milioane de pacienți care trăiesc cu cancer în cinci ani de diagnostic și 1.7
milioane de decese anuale. Cancerul se manifestă în timp ce celulele au o creștere neobișnuită și
se răspândesc în părți ale corpului. Cauza principală a cancerului sunt celulele expuse la
materiale, la lumini ultraviolete și radiații. Așadar, celulele lezate chimic provoacă cancer.
Conform unui studiu legat de factorii care duc la formarea cancerului, s-a constatat că o pondere
de 22% o are consumul de tutun, 10% nutriția și 10% factorii genetici moșteniți. Alți factori care
determină lezarea celulelor sunt: mediul, poluarea, activitatea fizică și nivelul de stres. [1]
Cu ajutorul tratamentelor de chirugie, radioterapie și chimioterapie se incetinește
progresia bolii și se prelungește perioada de supraviețuire a pacienților. Cu toate acestea este
nevoie de noi tratamente care să ajute la înțelegerea complexității factorilor genetici și a celor de
mediu. Recent, dezvoltarea nanotehnologiei ne-a facilitate capacitatea de a proiecta noi
nanoparticule pentru diagnosticarea și tratarea cancerului.[2]
Cancerul pancreatic, cancerul mamar, pulmonar, de colon și de prostată sunt greu de
vindecat și pot provoca moarte. Alte tipuri de cancer, precum carcincomul bazocelular al pielii
duc la o rata mai mica de mortalitate. [1]
2. Generalități nanoparticule
Nanomaterialele nu se utilizează doar în produsele de larg consum, ci și în tratamente

medicale noi și inovatoare. Cercetările științifice din ultimele două decenii s-au axat pe
dezvoltarea nanotehnologiei care este un domeniu de cercetare interdisciplinar cu un mare
potențial de detectare precoce, diagnostic precis și tratament personalizat al cancerului.
Nanoparticulele sunt de obicei mai mici decât câteva sute de nanometri, astfel pot oferi
interacțiuni fără precedent cu biomoleculele atât la suprafața, cât și în interiorul celulelor, ceea ce
poate revoluționa diagnosticul și tratamentul cancerului.
3
CAPITOLUL 1. Nanoparticule de aur în tratarea cancerului mamar
1.1. Descrierea cancerului

În acest prim capitol, am ales să detaliem informații despre nanoparticulele de aur ca
terapie promițătoare în tratarea cancerului mamar. Astfel, cancerul mamar este acel tip de cancer
care începe în diferite părți ale sânului. Celulele canceroase de sân formeaza de obicei o tumoare
care poate fi văzută pe radiografie. În cele mai multe cazuri cancerul de sân apare la femei, fiind
cel mai fracvent tip de cancer care afectează genul feminin, dar poate să apară și la bărbați. [3]
Cancerul de sân poate avea mai multe simptome, dar cel mai ușor de depistat este prin
vizibilitatea nodulului sau a unei zone de țesut mamar îngroșat. (figura 1). Factorii care pot duce
la formarea acestui tip de cancer sunt vârsta, antecedentele familiale, o nodulă la sân anterioară
necanceroasă, consumul de alcool, obezitatea. Cele mai frecvente tipuri de cancer la sân sunt cel
neinvaziv (carcinomul nu s-a răspândit în țesutul mamar; rareori apare ca un nodul la sân) și cel
invaziv (atunci când celulele canceroase s-au răspândit în țesutul mamar). [4]
Figura 1.1. Imagistica cancerulul de sân [4]
4
1.2. Descrierea nanoparticulelor de aur

În acest referat am ales să vorbesc despre nanoparticulele de aur, datorită proprietăților,
avantajelor și utilizărilor nenumărate. Mereu aurul a fost un subiect foarte dezbătut de oamenii
de știinta, însă în această perioadă contemporană aurul este de o importanță remarcabilă.. Aurul
este considerat un element vital , iar importanța lui este dată de calitățile sale
extraordinare. Acesta se dovedește util sau chiar indispensabil în toate domeniile, de la
electronică, industria aviatică, explorare spațială și până la medicină.
Asadar, cel mai râvnit metal este folosit în cercetarea medicală. Aurul este folosit în
producerea multor echipamente medicale, iar unele combinații care conțin aur s-au dovedit deja
eficiente în tratarea unor boli cum ar fi artrita, reumatismul, inflamațiile sau chiar cancerul.
Nanoparticulele de aur coloidale sunt la fel de eficiente pentru eliminarea țintită a
celulelor tumorale. Cancerul este tratat în prezent de implementarea a trei metode și anume
chimioterapie, radioterapie și tratament chirurgical. Nanoparticulele de aur pot determina
distrugerea țesuturilor canceroase folosind terapia fototermală. Iradiere de nanoparticule de aur
cu impulsuri focalizate de o anumită lungime de undă poate provoca eliminarea țintită a
țesuturilor canceroase. [5]
Nanoparticulele de aur prezintă o serie de proprietăți fizice și chimice. Printre
proprietățile fizice ale nanoparticulelor de aur se enumera rezonanța plasmonică de suprafață
localizată (LSPR), radioactivitatea și coeficientul ridicat de absorbție a razelor X care sunt
utilizate pe scară largă în diagnosticul și tratamentul tumorilor. LSPR-ul nanoparticulelor de aur
poate duce în continuare la: spectroscopie Raman cu suprafață îmbunătățită (SERS), suprafață
fluorescență îmbunătățită (SEF), conversie fototermică, conversie fotochimică și răspunsuri
colorimetrice. Radioactivitatea AuNP-urilor poate fi utilizată pentru radioterapie și imagistică cu
radionuclizi. Numărul atomic ridicat de AuNP a fost explorat pentru sensibilizare la radioterapie.
Fiind unul dintre metale, aurul este un radionuclid, având proprietăți nucleare. AuNP conțin un
procent ridicat de atomi radioactivi, prin urmare, necesită utilizarea a mai puține cantități de
nanoparticule pentru a atinge cantitatea dorită de radioactivitate pentru tratament și imagistică.
Energia ridicată de β-particulele de emisie este eficientă pentru distrugerea celulelor tumorale.
[6]
5
De exemplu, în modelul soarecelui, tumorile au primit o doză de 70 Gy atunci când

șoarecii au fost injectați intravenos cu AuNPs inhiband semnificativ volumul tumorii. Anticorpii
specifici tumorii sau dispozitivul nanocompozit au fost folosite pentru a crește acumularea în
țesutul tumoral. Razele γ pot pătrunde cu ușurință in țesuturile moi libere de interferențe și nu
sunt optime pentru scanere de tomografie computerizată cu emisie de fotoni unici (SPECT). Pe
lângă imagistica SPECT, AuNPs au fost, de asemenea, sintetizate pentru imagistica
luminescenței Cerenkov.[7]
Ca un avantaj față de multe alte nanoparticule, AuNP-urile pot forma legături chimice
stabile cu grupuri care conțin sulf și azot. Acest lucru permite AuNP-urilor să se atașeze la o
mare varietate de liganzi organici sau polimeri cu o funcție specifică. Aceste modificări ale
suprafeței conferă AuNP-urilor remarcabile capacități de biocompatibilitate, direcționare și
capacități de livrare a medicamentelor. Livrarea împreună cu biocompatibilitatea și direcționarea
superioară, face ca nanoparticulele de aur sa aiba cea mai promițătoare livrare pentru țintirea
tumorii. Pentru chimioterapie, AuNP-urile pot transporta mitoxantronă (MTX), doxorubicină
(Dox) și fotosensibilizator pentru a-și îmbunătăți direcționarea tumorii și a-i spori efectul
terapeutic. Pentru imunoterapie, AuNP-urile pot fi încărcat cu anticorpi țintă imuni și stimulează
activarea celulelor imune. AuNPs concepute acoperite cu glicol-chitosan care pot fi preluate de
celulele imune și transportat ulterior la ganglionul limfatic santinelă pentru a detecta metastazele.
[8]
6
Figura 1.2.. Aplicațiile nanopartciulelor în terapia cancerului [9]
1.3. Descrierea AuNps în vederea tratării cancerului mamar

Nanoparticulele de aur au un impact major în tratarea cancerului de sân. Din punct de
vedere logistic, majoritatea tumorilor mamare apar relativ aproape de suprafața pielii, unde pot fi
ușor accesate și tratate. Injecția intratumorală poate fi, de asemenea, avantajoasă pentru unele
tumori localizate superficial, deoarece unele studii au indicat că doar 0,7-5% dintr-o doză de
nanoparticule de aur injectată intravenos se acumulează în țesutul tumoral. Din punct de vedere
imagistic, contrastul oferit de aur ar fi și mai pronunțat la mamografie. În plus, vizualizarea
intraoperatorie a marginilor de rezecție chirurgicală bazată pe absorbția de nanoparticule
specifice tumorii și tehnicile de imagistică cu nanoparticule de aur fără contact cu câmp mare
poate ajuta chirurgii să asigure marginea de rezecție. Provocarea este de a găsi metoda ideală de
concentrare a nanoparticulelor de aur în celulele tumorale și nu în țesutul benign mamar. Din
punct de vedere terapeutic, există întotdeauna nevoie de tehnici minim invazive pentru a trata
acest tip de cancer. Deși terapia hipertermică este încă considerată experimentală și necesită mult
mai multe cercetări înainte de a putea fi introdusă în utilizare clinică pe scară largă, hipertermia
folosind nanoparticule de aur poate fi utilă în viitor. Imagistica neinvazivă cu nanoparticule de
7
aur poate ajuta, de asemenea, să decidă dacă se renunță la disecția ganglionilor limfatici axilari
pentru cazuri specifice care implică ganglioni santinelă pozitivi, care până în prezent nu au fost
acceptați pe scară largă. [10]
1.4. Metode de sinteză a AuNps
Nanoparticulele pot fi obținute apelând la metode de sinteză ce includ metode chimice,

cum ar fi coprecipitarea, microemulsia, sinteza electrochimică, descompunerea termică, sol-gel
sau metode fizice bazate pe microunde, ablația laser, reducerea sonochimică, etc. Metodele de
sinteză determină, în mare măsură, mărimea și forma nanoparticulelor, intervalul de distribuție a
mărimii particulelor, chimia suprafeței și în consecință, proprietățile și aplicațiile acestora. [11]
Nanoparticulele de aur prezintă proprietăți fizio-chimice unice dependente de mărime, care le fac
atractive pentru o gamă largă de aplicații și pot fi sintetizate printr-o abordare de tip ,,top-down’’
sau ,,bottom-up’’ prin reducerea citratului, metoda Brust-Schiffrin, metoda altor liganzi care
conțin sulf, metoda Turkevich, microemulsie etc. [9]
 Metoda Turkevich
O metodă simplă de sinteză a nanoparticulelor de aur, AuNPs, este metoda Turkevich-
una dintre tehnicile ,,bottom-up’’ de sinteză chimică, care a fost descrisă pentru prima dată în
anul 1951. Această metodă este cea mai utilizată în cazul AuNP-urilor sferice monodisperse cu
intervalul dimesiunilor de 10-20 nm și are drept principiu reducerea ionilor de Au 3+ la atomi de
Au0 în prezența agenților reducători precum citratul, aminoacizii, lumia UV. Dimensiunea
AuNP-urilor este stabilizată folosind diverși agenți de acoperire/ stabilizare. [12] [13]
Metoda Turkevich constă în reducerea HAuCl 4 cu acid citric în apă fierbinte, citratul
având rolul de agent reducător. Principiul este de a adăuga rapid citrat trisodic deshidratat în
soluția de HAuCl4 fiartă sub agitare puternică. După câteva minute se poate observa că soluția își
schimbă culoarea din galben deschis în roșu. În această tehnică ionii de citrat sunt folosiți atât
drept agenți reducători, cât și agenți stabilizatori. [11]
8
CAPITOLUL 2. Nanoparticule de oxid de zinc în tratarea cancerului
2.1. Descrierea afecțiunii

Cancerul sau tumoarea malignă reprezintă dezvoltarea anormală a celulelor dintr-un țesut
până când acestea ajung sa se răspândească în diferite zone ale corpului.
Cauzele apariției acestui diagnostic provin din diferite surse precum:
 Substanțele chimice prezente în viața cotidiană a persoanelor (în special a celor care
fumează)
 Un stil de viață nesănătos în ceea ce privește alimentația
 Expunerea la radiații
 Infecțiile virale precum Hepatita B și C
 Cauze hormonale
 Factori fizici [14]
9
Tumoarea malignă se formează în trei etape (etapa de inițiere, etapa de promovare și

etapa de progresie), iar diagnosticarea acesteia se face în primă fază prin metode de imagistică
(ecografie, tomografie, RMN), rezultatul final și în totalitate corect fiind dat de examinarea
anatomo-patologică (biopsie sau intervenție chirurgicală deschisă sau laparascopică) a țesutului
afectat[14].
Rata cancerului este în continuă creștere, studiile cercetătorilor afirmând faptul că 1
bărbat din 5 și 1 femeie din 6 vor dezvolta diagnosticul pe parcursul vieții.
Conform datelor oferite de Organizația Mondială a Sănătății, există peste 3.7 milioane de
cazuri noi și cel puțin 1.9 milioane decese în fiecare an, fapt ce rezultă că boala în cauză
reprezintă una din cele mai întâlnite cauze de morbiditate la nivel European[15].
În ajutorul tratării cancerului vin metodele conveționale precum chimioterapia,
radioterapia sau intervențiile chirurgicale, însă acestea aduc și dezavantaje precum afectarea
celulelor necanceroase din corp. Nanomedicina folosită în scopul tratării tumorilor reușește să
depășească astfel de probleme cu ajutorul utilizării sistemelor cu eliberare țintită de medicamente
și a inhibitorilor cu ținte multiple, iar ZnO NP prezintă mecanismul de citotoxicitae necesar față
de celulele canceroase[16].
2.2. Descrierea nanoparticulelor de ZnO

Oxidul de zinc (ZnO) este un compus anorganic ce se găsește în natură sub forma unui
mineral (zincit). Acesta este un solid alb, insolubil în apă, solubil în acizi și care se utilizează în
diverse aplicații. În ceea ce privește structura acestuia, ZnO poate avea o structură hexagonală
sau una cubică. Prezintă o masa molara de 81.408 g/mol, o densitate de 5.606 g/cm 3 , iar punctul
său de topire este la 1975°C[17].
Nanoparticulele de oxid de zinc prezintă un rol important în nanothenologie datorită
proprietăților importante precum biocompatibilitate ridicată datorită faptului că zincul participă
la diferite mecanisme fiziologice, dimensiune redusă, citotoxicitate ridicată, sinteză accesibilă,
raport suprafață-volum mare, motiv pentru care acestea se pot utiliza în medicină. De asemenea
ZnO NP sunt semiconductoare cu bandă interzisă largă, reușind astfel să absoarbă cu ușurință
razele UV.
10
Așa cum am menționat în paragraful anterior, zincul reprezintă un factor deosebit de

important pentru buna funcțiune a organismului. Astfel, acesta se ocupă cu menținerea celulelor
și integritatea organelor prin stabilizarea componentelor moleculare ale celulelor. Totodată,
acesta participă la reglarea unor enzime din organism, la sinteza de macro și micronutrienți și de
asemenea la reglarea transcripției polinucleotidelor, iar pe baza studiilor s-a concluzionat faptul
că deficitul de zinc duce la inițierea și progresia cancerului[16].
2.3. Aplicații în medicină

În urma unui studiu in vitro [18] s-a analizat efectul ZnO NP asupra celulelor de
carcinom hepatocelular (SMMC-7721) combinate cu agentul anticancerigen daunorubicină
(DNR) în prezența radiațiilor UV. Nanoparticulele de zinc au avut un efect pozitiv în ceea ce
privește inhibarea proliferării celulelor canceroase, în special utilizării acestora în combinație cu
iradierea UV, proces descris și în Fig. 2.3.1.[18].
Figura 2.3.1. Reprezentare schematică a efectului ZnO NP asupra SMMC-7721[18]

De asemenea, un alt studiu [19] a demonstrate eficacitatea nanoparticulelor de oxid de
zinc în terapia cancerului, unde s-au testat pe trei tipuri de celule canceroase (carcinomul
hepatocellular HepG2, adenocarcinomul pulmonar uman A549, epitelialele bronșice umane
BEAS-2B) și pe două celule primare de șobolan (astrocite și hepatocite).
11
În urma acestuia, a rezultat faptul că ZnO NP reușesc să inducă apoptoza în cazul celor 3
tipuri de celule canceroase, în timp ce asupra celulelor primare de șobolan nu prezintă niciun
impact (Fig. 2.3.2).[19]
Figura 2.3.2. Impactul ZnO NP asupra viabilității celor 3 celule cancecroase și a celor primare de
șobolan[19]
2.4. Metode de sinteză a ZnO NP
Materialele cu dimensiuni nanometrice prezintă o mare importanță datorită potențialului
electric, optic și chimic, iar aceste proprietăți pot fi puse în evidență prin modificarea dimensiunii
particulelor. În acest scop sunt propuse de către specialiști diferite metode de sinteză.
 Metoda hidrotermală
Metoda hidrotermală este o tehnică de sinteză promițătoare datorită utilizării de
temperaturi scăzute în timpul procesului și, de asemenea, datorită faptului că dimensiunea
particulelor este ușor de controlat. Printre avantajele utilizării acesteia se mai numară și
beneficiul de utilizare a unui echipament simplu, lipsa catalizatorilor, costurile reduse, suprafața
mare pentru o producție uniformă și nu în ultimul rând, biosecuritate. Proprietățile particulelor,
precum morfologia și dimensiunea, pot fi controlate în cadrul procesului hidrotermal prin
ajustarea temperaturii de reacție, a timpului și a concentrației de precursori[20].
Această metodă constă în încălzirea unei soluții apoase la temperaturi de peste 100°C
într-o autoclavă, cu o creștere concomitentă a presiunii datorită faptului că volumul vasului în
care se desfășoară reacția este constant. Toate aceste mențiuni duc la creșterea gradului de
12
dispersie a componentelor sistemului într-un mediu lichid comprimat, iar reacția are loc într-un
timp mai scurt și la temperaturi mai scăzute. Dezavantajul pe care această metodă îl prezintă este
cinetica lentă de cristalizare, iar pentru a-i mări viteza din acest punct de vedere, se poate utiliza
încălzirea cu microunde (Fig. 2.4.1.)[21].
Figura 2.4.1. Reprezentare schematică a principiului de funcționare al sintezei hidrotermale în

câmp de microunde[21]
 Metoda mecano-chimică
Această metodă este o noutate în domeniul ingineriei în ceea ce privește obținerea de
nanomateriale. Procesarea mecano-chimică (MCP) are la bază reducerea fizică a dimensinii
particulelor într-o moară cu bile, acțiune însoțită de diferite reacții chimice, ce sunt activate
mecanic la scară nano în timpul măcinării[22].
În cazul de față se utilizează precursori ZnCl2 și NaCO3, care sunt măcinați concomitent în
scopul de a se obține ZnCO3 și NaCl. Reacția de schimb are loc în condiții de căldură și a unei
presiuni obținute la contactul suprafețelor, rolul morii fiind acela de reactor chimic la temperaturi
joase. Nanoparticulele de ZnO propriu-zise se obțin în urma tratării termice a ZnCO 3 la
temperaturi de 170-380°C până când are loc procesul de descompunere termică. În urma
acestora, are loc spălarea ZnO NP pentru a se îndepărta NaCl, fiind urmată apoi de uscare (Fig.
2.4.2.)[22].
13
Figura 2.4.2. Reprezentare schematică a procesului MCP[22]
De obicei, nanoparticulele obținute în urma procesului MCP au dimensiuni de

aproximativ 20-30 nm, însă dimensiunile pot diferi în funcție de timpul de măcinare și de
temperatura la care aceasta a avut loc. Prin urmare, s-a demonstrate faptul că un timp mai lung
de măcinare rezultă o scădere semnificativă a dimensiunuii nanoparticulelor de oxid de zinc.
Totodată, modificarea temperaturii poate influența la rândul ei dimensiunea particulelor, astfel, o
creștere a acesteia duce la obținerea unor dimensiuni mai mari de ZnO NP.
Avantajele principale pe care le prezintă tehnica MCP sunt : excluderea utilizării de
solvenți organici, posibilitatea obținerii de nanoparticule la scară indistrială și costurile
reduse[22].
CAPITOLUL 3 Nanoparticule polimerice pentru tratarea cancerului
3.1. Generalități
Polimerii au transformat peisajul farmaceutic în privința administrării medicamentelor,
oferind beneficii extraordinare în ceea ce privește controlul și reglarea profilurilor de eliberare a
medicamentelor. Polimerii sunt structuri macromoleculare, construite dintr-un număr mare de
unități repetitive numite monomeri [23]. Natura diversă a acestor unități de construcție dă naștere
la un număr mare de proprietăți chimice și fizice, permițând crearea de materiale de design care
pot fi ajustate pentru o anumită aplicație. Domeniul chimiei polimerilor s-a extins cu ajutorul
metodelor noi de sinteză care au dat naștere la o serie de materiale polimerice noi, controlate cu
precizie. A explodat și utilizarea polimerilor în domeniul de administrare a medicamentelor și în
14
domeniul nanomedicinei. Introducerea polimerilor în aplicațiile farmaceutice a revoluționat

uluitor domeniul administrării medicamentelor [24].
Nanotehnologia constă într-o combinație de domenii diferite, precum chimia, ingineria
particulelor, biologia și medicina, cu scopul comun de a revoluționa concepția tradițională a
medicamentelor, diagnosticarea și terapeutica. Nanoparticulele au dimensiuni cuprinse între 1 și
100 nm și sunt formate din diverse materiale. Diferite tipuri de nanoparticule au fost formulate și
sunt utilizate în prezent pentru aplicații biomedicale [25].
Nanoparticulele importante pe bază de nucleu solid includ nanoparticule magnetice
precum oxid de fier, dar și nanoparticule de aur și argint. Nanoparticulele de aur au proprietăți
fizice importante, precum rezonanța plasmonică de suprafață și capacitatea de a stinge
fluorescența [26].
Nanomaterialele polimerice devin din ce în ce mai importante în domeniul biomedical,
datorită faptului că oferă mai multe avantaje în comparație cu alte materiale, cum ar fi o
flexibilitate sintetică ridicată, un raport mare între suprafață și volum, o porozitate ridicată cu
pori de dimensiuni foarte mici, biodegradabilitate, biocompatibilitate și proprietăți mecanice
adecvate. Există diferite tipuri de polimeri care sunt utilizate pentru proiectarea nanomaterialelor
în funcție de necesitățile și avantajele pe care le oferă. Cele trei tipuri principale de polimeri care
sunt utilizate pentru sinteza nanomaterialelor sunt polimerii naturali (chitosan, alginat, acid
hialuronic, colagen gelatină) , polimerii sintetici degradabili și polimerii sintetici nedegradabili
[27].
Medicamentele pot fi fie prinse în interiorul nanoparticulelor, fie adsorbite pe suprafața
acestora. În general, moleculele fragile sunt mai bine protejate de degradarea enzimatică care are
loc în mediul biologic atunci când sunt prinse în nanopurtători. În acest caz, asocierea lor cu
purtătorul de medicament ar trebui să fie realizată în timpul preparării nanocapsulelor sau al
nanosferelor. Cu toate acestea, atunci când medicamentul este foarte susceptibil la degradare,
care poate avea loc în timpul procesul de preparare a suportului de medicament sau atunci când
acesta nu se asociază în timpul preparării purtătorilor de medicament, acesta poate fi încărcat
prin adsorbție pe suprafața unor purtători deja pregătiți [27].
15
Figura 3.1.1. Tipuri de nanoparticule și si medicamentul încapsulat/absorbit [27]

3.2.Obținerea nanoparticulelor polimerice
Metodele de preparare a nanoparticulelor reprezintă o parte foarte importantă, acestea
permițând realizarea de nanoparticule polimerice cu proprietăți adecvate pentru a asigura o
administrare și o direcționare corespunzătoare a medicamentelor. Datorită progreselor
înregistrate în chimia polimerilor și în fizico-chimia coloizilor de polimeri, este posibil în prezent
să se prepare nanoparticule de polimeri cu o gamă largă de proprietăți în condiții controlate.
Posibilitatea de a sintetiza polimeri cu structuri și compoziții bine controlate deschide
oportunitatea obținerii de nanoparticule cu proprietăți fin reglate, care sunt necesare pentru a
atinge obiectivul de a direcționarea medicamentelor [28].
Nanomaterialele polimerice reprezintă cea mai mare și cea mai versatilă clasă de
biomateriale, care a fost studiată pe scară largă și utilizată într-un număr tot mai mare de
domenii, precum administrarea de medicamente, imagistica, medicina regenerativă și ingineria
țesuturilor. Sistemele eficiente de eliberare a medicamentelor necesită ca medicamentul activ să
fie transportat la locul dorit, ocolind barierele biologice, îmbunătățind astfel profilurile sale
farmacodinamice și farmacocinetice fără a fi necesară modificarea entității medicamentului [27].
Avem o gamă largă de metode de obținere a nanoparticulelor polimerice: metoda de
evaporare a solventului din emulsie, metoda de evaporare a solventului cu emulsie dublă, metoda
de emulsificare difuzie, metoda emulsiei inverse (salifiere), nanoprecipitare, metoda de emulsie-
coacervare, metoda de polimerizare, metoda de gelifiere ionică și nanoparticule din fluid
supercritic, dintre care am ales sa descriem decât două.
Metoda de evaporare a solventului din emulsiei
16
Această metodă a fost dezvoltată la sfârșitul anilor 1970 și este utilizată pe scară largă
pentru prepararea nanoparticulelor. Este o metodă în două etape; prima etapă include formarea
unei emulsii de soluție de polimer într-o fază apoasă, iar cea de-a doua etapă este evaporarea
unui solvent din soluția emulsionată, ceea ce duce la precipitarea nanosferei. Polimerul este
dizolvat într-un solvent organic, cum ar fi diclorometanul, cloroformul sau acetatul de etil, în
care se adaugă medicamentul. Soluția rezultată este emulsionată în soluția apoasă care conține
agentul de dispersie cu ajutorul unui omogenizator de mare viteză. Agitarea la viteză mare este
necesară pentru a reduce dimensiunea picăturilor de emulsie, deoarece aceasta este legată direct
de dimensiunea finală a nanoparticulelor. Solventul este apoi evaporat la temperatura camerei
sub presiune sau prin agitare continuă, ceea ce duce la formarea de nanoparticule [27][29].
Figura 3.2.1. (a) Reprezentare schematică a metodei de evaporare a solventului din emulsie, (b) Imagine
TEM a nanoparticulelor preparate prin metoda de evaporare cu solvent în emulsie [27]
Nanoprecipitare
Nanoprecipitarea este denumită și metoda de deplasare a solventului sau metoda de
depunere interfacială. Este o procedură mai puțin extinsă, mai puțin consumatoare de energie și
utilizată pe scară largă pentru formarea de nanoparticule. Formarea particulelor este spontană și
nu necesită formarea unei emulsii sau o amestecare de mare viteză. Solventul miscibil în apă,
cum ar fi acetona, care conține polimerul dizolvat și medicamentul, este adăugat la o fază apoasă
care conține tensioactivi, ceea ce duce la formarea instantanee de picături mici de medicamente
care conțin polimer. Nanoparticulele se formează prin efectul Marangoni, care apare la interfața
dintre un solvent și un nesolvent datorită tensiunii interfaciale. Difuziunea rapidă a solventului
are ca rezultat precipitarea polimerului în nanoparticule. De obicei, se includ tensioactivi sau
17
stabilizatori pentru a controla dimensiunea și pentru a asigura stabilitatea nanoparticulelor.

Avantajele nanoprecipitării constau în faptul că nu necesită o amestecare de mare viteză,
sonicare sau o temperatură foarte ridicată. Metoda convențională de nanoprecipitare este mai
potrivită pentru medicamentele hidrofobe, dar are mai puțină eficiență în ceea ce privește
încapsularea medicamentelor solubile în apă [27][29].
Figura 3.2.2. Reprezentarea schematică a metodei de nanoprecipitare și imaginea TEM care arată
nanoparticulele PLGA-PEG încapsulate în medicament [27]
3.3.Aplicațiile nanoparticulelor polimerice în tratarea cancerului

Dezvoltarea sistemelor de eliberare a medicamentelor la scară nanometrică care promit să
îmbunătățească vaccinurile profilactice și imunoterapia activă este considerată ca fiind
importantă în cercetarea biomedicală și în industria farmaceutică, datorită faptului că
medicamentele la scară nanometrică poate fi ușor de exploatat pentru a modula sistemul imunitar
împotriva bolilor infecțioase (boli diareice, HIV/SIDA, tuberculoză și malarie) sau a cancerului.
Sistemele bazate pe nanotehnologie pot fi modificate pentru a viza celule specifice ale sistemului
imunitar și pentru a livra agenți chimioterapeutici sau imunomodulatori care pot stimula și activa
răspunsurile imune înnăscute și cu memorie specifică antigenului. Purtătorii de nanoparticule ca
noi substanțe imunoterapeutice în locul vaccinurilor convenționale pot oferi avantaje
suplimentare: o densitate ridicată a compusului bioactiv încărcat care poate stimula imunitatea, o
eliberare susținută a compușilor încapsulați pe parcursul a mai multe zile sau luni, o longevitate
și o stabilitate crescute ale purtătorului și ale medicamentului încorporat în purtător în timpul
depozitării și după administrare și posibilitatea de a obține o eliberare cu orientare tisulară sau
celulară. Protecția oferită de încapsularea nanoparticulelor se extinde pentru a spori biodistribuția
18
agentului în organism după administrarea acestuia, deoarece multe căi de administrare a

medicamentelor, cum ar fi tractul gastrointestinal, sunt medii caustice pentru compușii labili.
Formulările nanopurtătorilor pot fi liofilizate până la o formă uscată, ceea ce ajută la conservarea
terapeutică pentru stocarea pe termen lung într-un interval larg de temperaturi [31].
Cancerul este considerat ca fiind principalul motiv de deces în lume . Deși zeci de ani de
eforturi de cercetare și miliarde de finanțare au îmbunătățit înțelegerea mecanismelor care stau la
baza tumorogenezei, mortalitatea cauzată de cancer rămâne la un nivel ridicat și în prezent.
Studii recente au sugerat că, creșterea tumorilor este similară cu cea a țesuturilor proliferative
normale, alimentată de un număr limitat de celule stem dedicate, capabile de auto-reînnoire,
numite celule stem canceroase. Conceptul de celule stem canceroase a fost introdus pentru prima
dată în Bonnet și Dick în 1997. Acestea au fost identificate în mai multe tumori maligne, care
sunt capabile să se auto-reînnoiască și conduc propagarea și dezvoltarea unei tumori. Datorită
acestor roluri cruciale, eșecul eliminării eficiente a celule stem canceroase în timpul terapiei
convenționale poate duce la recidive tumorale și metastaze. Astfel, aceste celule sunt
considerate ca fiind o problemă critică care trebuie abordată în terapia cancerului [32].
S-au depus multe eforturi pentu a se studia strategii anti- celule stem canceroase, pentru a
elimina complet populația lor, iar unele cercetări au obținut rezultate foarte bune, una dintre ele
fiind țintirea celule stem canceroase, datorită capacității sale de a îmbunătăți supraviețuirii
pacienților cu cancer, în special a pacienților cu medicamente rezistență în ultimii ani . Cu toate
acestea, sensibilitatea medicamentului este modificat de obicei în tumorii din cauza unor alterări
genetice sau epigenetice. Acest lucru ar duce la rezistența dobândită în urma modificării
modelelor de expresie genetică , iar aceasta are ca rezultat o serie de probleme, printre care:
creșterea populației de celule stem canceroase, recidivarea bolii și metastaze tumorale în timpul
perioadei de tratament al cancerului. S-au depus un număr mare de eforturi pentru a reduce la
minim impactul nociv al medicamentelor în timpul procesului de terapie a cancerului: prevenirea
efectelor secundare asupra celulele și țesuturile din apropiere; creșterea acumulării de
medicamente și eficacitatea în leziune; dezvoltarea unor metode noi de administrare a
medicamentelor și de sisteme noi de direcționare a medicamentelor [32].
Numeroase strategii noi de administrare a medicamentelor au fost dezvoltate odată cu
progresele rapide ale nanotehnologiei. Sistemul de administrare a medicamentelor de dimensiuni
19
nanometrice poate fi conceput pentru a depăși dezavantajele cunoscute ale medicamentelor

anticancerigene, de exemplu, biodisponibilitatea scăzută și efectele secundare citotoxice ridicate
[32].
Deși se înregistrează progrese uriașe în tehnica medicală, terapia cancerului rămâne o
provocare din cauza ratei scăzute de vindecare. Nanoparticulele polimerice încărcate cu
medicamente au fost considerate o nouă strategie promițătoare pentru tratamentul cancerului,
deoarece acestea nu numai că pot îmbunătăți farmacocinetica medicamentelor, dar răspund și la
efectul de permeabilitate și retenție pentru a spori acumularea medicamentelor la locul tumorii în
timpul tratamentului cancerului. Există o mulțime de factori care ar trebui să fie incluși într-o
proiectare ideală a sistemului de nanoparticule polimerice pentru administrarea de medicamente,
inclusiv biocompatibilitatea, dimensiunea particulelor, rata de încărcare a medicamentului și
farmacocinetica. Nanoparticulele își fac o mai bună afinitate celulară și o absorbție mai ușoară de
către celulele țintă prin interacțiunile liganzilor de pe suprafața nanoparticulelor cu receptorii de
pe membranele celulare [32].
BIBLIOGRAFIA
[1] E. Hosseinzadeh, N. Banaee, and H. A. Nedaie, “Cancer and Treatment Modalities,” Curr. Cancer
Ther. Rev., vol. 13, no. 1, 2017, doi: 10.2174/1573394713666170531081818.
[2] N. Ivanova, V. Gugleva, M. Dobreva, I. Pehlivanov, S. Stefanov, and V. Andonova, “We are
IntechOpen , the world ’ s leading publisher of Open Access books Built by scientists , for
scientists TOP 1 %,” Intech, vol. i, no. tourism, p. 13, 2016.
20
[3] American Cancer Society, “Breast Cancer What is breast cancer ?,” Am. Cancer Soc. Cancer
Facts Fig. Atlanta, Ga Am. Cancer Soc., pp. 1–19, 2017, [Online]. Available:
http://www.cancer.org/cancer/breast-cancer/about/what-is-breast-cancer.html.
[4] N. Harbeck et al., Breast cancer, vol. 5, no. 1. 2019.
[5] J. Charles and J. A. Hunt, “Heterotopic bone formation in abdominal incisions.,” Hawaii Med. J.,
vol. 51, no. 3, pp. 65–69, 1992.
[6] X. Bai et al., “The basic properties of gold nanoparticles and their applications in tumor diagnosis
and treatment,” Int. J. Mol. Sci., vol. 21, no. 7, 2020, doi: 10.3390/ijms21072480.
[7] J. Jeon, “Review of therapeutic applications of radiolabeled functional nanomaterials,” Int. J. Mol.
Sci., vol. 20, no. 9, 2019, doi: 10.3390/ijms20092323.
[8] V. Amendola et al., Physico-Chemical Characteristics of Gold Nanoparticles, vol. 66. 2014.
[9] L. H. Madkour, “Applications of gold nanoparticles in medicine and therapy,” Pharm. Pharmacol.
Int. J., vol. 6, no. 3, pp. 157–174, 2018, doi: 10.15406/ppij.2018.06.00172.
[10] N. Khalid and M. Latif, “Poster : Removal of cobalt ions from aqueous media by using coconut
coir,” vol. 347, no. 1, pp. 46–53, 2014, doi: 10.1016/j.canlet.2014.02.006.Gold.
[11] P. Slepička, N. S. Kasálková, J. Siegel, Z. Kolská, and V. Švorčík, “Methods of gold and silver
nanoparticles preparation,” Materials (Basel)., vol. 13, no. 1, p. 1, 2020, doi:
10.3390/ma13010001.
[12] M. Shah et al., “Gold nanoparticles: Various methods of synthesis and antibacterial applications,”
Front. Biosci. - Landmark, vol. 19, no. 8, pp. 1320–1344, 2014, doi: 10.2741/4284.
[13] J. B. Vines, J. H. Yoon, N. E. Ryu, D. J. Lim, and H. Park, “Gold nanoparticles for photothermal
cancer therapy,” Front. Chem., vol. 7, no. APR, pp. 1–16, 2019, doi: 10.3389/fchem.2019.00167.
[14] P. Anand et al., “Cancer is a preventable disease that requires major lifestyle changes,” Pharm.
Res., vol. 25, no. 9, pp. 2097–116, 2008, doi: 10.1007/s11095-008-9661-9.
[15] “WHO/Europe | Cancer - Data and statistics.”
https://www.euro.who.int/en/health-topics/noncommunicable-diseases/cancer/data-and-statistics
(accessed Dec. 07, 2021).
[16] G. Bisht and S. Rayamajhi, “ZnO Nanoparticles: A Promising Anticancer Agent,”
Nanobiomedicine, vol. 3, no. Godište 2016, pp. 3–9, Jan. 2016, doi: 10.5772/63437.
[17] H. G. Völz et al., “Pigments, Inorganic,” Ullmann’s Encycl. Ind. Chem., Dec. 2006, doi:
10.1002/14356007.A20_243.PUB2.
21
[18] J. Li, D. Guo, X. Wang, H. Wang, H. Jiang, and B. Chen, “The photodynamic effect of different
size ZnO nanoparticles on cancer cell proliferation in vitro,” Nanoscale Res. Lett., vol. 5, no. 6, pp. 1063–
1071, Jun. 2010, doi: 10.1007/S11671-010-9603-4/SCHEMES/1.
[19] M. J. Akhtar, M. Ahamed, S. Kumar, M. A. Majeed Khan, J. Ahmad, and S. A. Alrokayan, “Zinc
oxide nanoparticles selectively induce apoptosis in human cancer cells through reactive oxygen species,”
Int. J. Nanomedicine, vol. 7, p. 845, 2012, doi: 10.2147/IJN.S29129.
[20] https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/27430489/
[21] https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-politehnica-din-bucuresti/stiinta
materialelor/sinteza-nanoparticulelor-de-oxid-de-zinc-prin-metoda-hidrotermala-in-camp-de
microunde/14926270
[22] http://www.ajnanomat.com/article_130705.html
[23] V. Gajdosova, L. Lorencova, P. Kasak, and J. Tkac, “Electrochemical nanobiosensors for
detection of breast cancer biomarkers,” Sensors (Switzerland), vol. 20, no. 14, pp. 1–37, 2020, doi:
10.3390/s20144022.
[24] B. M. Jarai, E. L. Kolewe, Z. S. Stillman, N. Raman, and C. A. Fromen, Polymeric nanoparticles.
Elsevier Inc., 2019.
[25] M. Masserini, “Nanoparticles for Brain Drug Delivery,” ISRN Biochem., vol. 2013, pp. 1–18,
2013, doi: 10.1155/2013/238428.
[26] H. A. Khan, M. K. Sakharkar, A. Nayak, U. Kishore, and A. Khan, Nanoparticles for biomedical
applications: An overview. Elsevier Ltd., 2018.
[27] A. A. Kulkarni and P. S. Rao, Synthesis of polymeric nanomaterials for biomedical applications.
Woodhead Publishing Limited, 2013.
[28] C. Vauthier and K. Bouchemal, “Methods for the Preparation and Manufacture of Polymeric
Nanoparticles,” Pharm. Res., vol. 26, no. 5, pp. 1025–1058, 2009, doi: 10.1007/s11095-008-9800-3.
[29] R. Rai, S. Alwani, and I. Badea, “Polymeric nanoparticles in gene therapy: New avenues of
design and optimization for delivery applications,” Polymers (Basel)., vol. 11, no. 4, 2019, doi:
10.3390/polym11040745.
[30] R. K. Saini, L. P. Bagri, A. K. Bajpai, and A. Mishra, Responsive polymer nanoparticles for drug
delivery applications. Elsevier Ltd., 2018.
[31] E. F. Craparo and M. L. Bondi, “Application of polymeric nanoparticles in immunotherapy,”
Curr. Opin. Allergy Clin. Immunol., vol. 12, no. 6, pp. 658–664, 2012, doi:
10.1097/ACI.0b013e3283588c57.
22
[32] B. Li, Q. Li, J. Mo, and H. Dai, “Drug-loaded polymeric nanoparticles for cancer stem cell
targeting,” Front. Pharmacol., vol. 8, no. FEB, pp. 1–12, 2017, doi: 10.3389/fphar.2017.00051.
23

Echipa 1 MDMIM

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Echipa 1 MDMIM

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti

FACULTATEA DE INGINERIE MEDICALĂ

STUDIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND

COORDONATOR: Bița Ana Iulia

Nanomaterialele nu se utilizează doar în produsele de larg consum, ci și în tratamente

CAPITOLUL 1. Nanoparticule de aur în tratarea cancerului mamar

1.1. Descrierea cancerului

Figura 1.1. Imagistica cancerulul de sân [4]

1.2. Descrierea nanoparticulelor de aur

De exemplu, în modelul soarecelui, tumorile au primit o doză de 70 Gy atunci când

Figura 1.2.. Aplicațiile nanopartciulelor în terapia cancerului [9]

1.3. Descrierea AuNps în vederea tratării cancerului mamar

Nanoparticulele pot fi obținute apelând la metode de sinteză ce includ metode chimice,

CAPITOLUL 2. Nanoparticule de oxid de zinc în tratarea cancerului

2.1. Descrierea afecțiunii

Tumoarea malignă se formează în trei etape (etapa de inițiere, etapa de promovare și

2.2. Descrierea nanoparticulelor de ZnO

Așa cum am menționat în paragraful anterior, zincul reprezintă un factor deosebit de

2.3. Aplicații în medicină

Figura 2.3.1. Reprezentare schematică a efectului ZnO NP asupra SMMC-7721[18]

Figura 2.4.1. Reprezentare schematică a principiului de funcționare al sintezei hidrotermale în

Figura 2.4.2. Reprezentare schematică a procesului MCP[22]

De obicei, nanoparticulele obținute în urma procesului MCP au dimensiuni de

CAPITOLUL 3 Nanoparticule polimerice pentru tratarea cancerului

domeniul nanomedicinei. Introducerea polimerilor în aplicațiile farmaceutice a revoluționat

Figura 3.1.1. Tipuri de nanoparticule și si medicamentul încapsulat/absorbit [27]

stabilizatori pentru a controla dimensiunea și pentru a asigura stabilitatea nanoparticulelor.

3.3.Aplicațiile nanoparticulelor polimerice în tratarea cancerului

agentului în organism după administrarea acestuia, deoarece multe căi de administrare a

nanometrice poate fi conceput pentru a depăși dezavantajele cunoscute ale medicamentelor

S-ar putea să vă placă și