Hocheiul pe gheață 

este un sport de iarnă olimpic, de echipă, care se joacă cu crose și un puc.

Termenul de hochei, cu origini medievale, este disputat de către francezi și englezi. În
Bretonia, hoquet însemnau bucățile de lemn răsucite la capăt purtate de către ciobani. Similar, în
Anglia, termenul de hook ar putea să fie strămoșul hocheiului de azi.
O rudimentară formă de hochei a fost atestată în secolul XVII în Olanda, unde un grup de oameni
pe patine se jucau cu un mic disc pe canalele înghețate. O altă teorie sugerează faptul că
hocheiul își are originea pe continentul american, derivând din jocul similar al
americanilor lacrosse. În sfârșit, cea mai acceptată teorie este aceea care arată dezvoltarea
hocheiului pe gheață ca o variație a hocheiului pe iarbă.
Primele reguli cu privire la pucul de joc și la numărul de jucători au fost introduse de un grup de
studenți ai unei universități din Montreal, în 1870. Tot în acestă perioadă, noul sport a devenit
extrem de popular în Canada, trecând și granița către Statele Unite, unde în 1903 s-a format și
prima ligă profesionistă de hochei.
Liga Internațională de Hochei s-a înființat la Paris, în 1908.[1] Astăzi, ea se numește Federația
Internațională de Hochei pe Gheață (International Ice Hockey Federation, IIHF), cu sediul
la Zürich.[2]
Primul meci public de hochei este atestat la Montreal, în 1875,[3] unde 2 echipe formate din câte
30 de jucători practicau acest sport pe un teren special amenajat.
Peste 2 ani, numărul jucătorilor a fost redus de la 30 la 9. Popularitatea acestui sport în Canada a
dus la crearea primei asociații de hochei amator, în 1885.
Primele campionate au fost organizate în Europa în 1910, fiind câștigate de către Marea Britanie.
Șapte ani mai târziu, în America, se creeaza National Hockey League (NHL), cu numai 6 echipe
până în anul 1967. Ulterior, NHL a devenit cea mai prestigioasă ligă de hochei din lume.
Hocheiul masculin a devenit sport olimpic încă din 1920, de la Olimpiada de vară de la Anvers.
Peste 4 ani, la Chamonix, a fost introdus în programul Jocurilor de iarnă.
Primele 4 ediții au fost clar dominate de către canadieni, însă, după război, sovieticii au început
ușor să-și impună autoritatea, până la începutul anilor '90. Ulterior, Suedia în 1994 și Cehia
în 1998 au câștigat aurul olimpic.
În 2002, la Salt Lake City, Canada a învins în finală SUA, într-unul din cele mai memorabile
meciuri din istorie. Hocheiul feminin a debutat la Jocurile Olimpice din 1998 de la Nagano.
[4]
 Hocheiul a trecut prin patru ere.

Original Six[modificare | modificare sursă]

Din Original Six făceau parte doar primele șase echipe inființate: Montreal Canadiens, Toronto
Maple Leafs, New York Rangers, Chicago Blackhawks, Detroit Red Wings și Boston Bruins. Era
Original Six a ținut din 1942–43 până în 1967 cand au apărut primele echipe din WHA (World
Hockey Association) și NHL (National Hockey League) de după Original Six.[5] Original Six a
cunoscut câțiva jucatori legendari precum Gordon Gordie Howe, câștigător al Hart Memorial
Trophy de 7 ori, Jacques Plante, portarul celor de la Montreal Canadiens, câștigător al Vezina
Trophy de 7 ori și cel mai bun fundaș din istorie, Bobby Orr, câștigător al James Norris Memorial
Trophy de 9 ori.

Regulament[modificare | modificare sursă]
Patinoar

Crose de hochei

Puc

Hocheiul pe gheață este unul din cele mai pasionante sporturi de echipe și, în mod sigur, cel mai
rapid.[6] Foarte popular în Europa, SUA și Canada, este un sport care necesită tehnică, echilibru
și forță psihică.
O echipă este alcătuită din maximum 20 de jucători și 3 portari în competiția masculină și din 18
jucători și 2 portari la feminin. În timpul jocului, o echipă nu poate avea mai mult de 6 jucători pe
gheață: un portar și cinci jucători sau șase jucători[7] (de obicei 1 portar, 2 fundași și 3 atacanți).
Pentru manevrarea pucului, jucătorii utilizează o crosă, scopul jocului fiind de a înscrie cât mai
multe goluri în poarta adversarilor, încercând în același timp să primească cât mai puține goluri în
propria poartă. Așadar, hocheiul pe gheață este o combinație de eleganță, spirit de echipă și
agresivitate. Un meci de hochei conține 3 reprize de câte 20 min. fiecare,[8] cu frecvente
schimbări de jucători în timpul meciului și cu o pauză de 15 min. între reprize.[9]

Tactica de joc[modificare | modificare sursă]

În privința tacticii de joc, prin anii 1950 erau mai buni jucătorii din Europa de Est și mai ales
jucătorii sovietici, ei aveau un sistem tehnic superior, care consta din pase repezi care era
încununată frecvent cu succes împotriva tacticii canado-americane, care folosea mai mult
superioritatea forței corporale.[necesită  citare] Azi nu se mai pot observa așa de evident aceste
diferențe, combinațiile tehnice îmbinându-se cu utilizarea forței corporale, astfel o echipă bine
organizată din punct de vedere tactic poate câștiga meciul contra unei echipe care are o serie de
jucători mai talentați. Tactica deschiderii jocului cu pase lungi de lângă poartă o practică de obicei
nord-americanii. În tehnica de apărare sunt folosite mai multe variante ca:

 Forechecking
 Backchecking
 Man-to-man marking
 Zonal marking
 Zonenpressing
Aceste metode nu sunt luate ca formule rigide ci ele se combină între ele.