UNIVERSITATEA DUNĂREA DE JOS din GALAȚI

Departamentul de Formare Continuă și Transfer Tehnologic

Program de conversie profesională ,,Educație Tehnologică”
Disciplina Știință, tehnică și civilizație

ȘTIINȚĂ ȘI TEHNICĂ

Cursant: BABA-DIȚA MIHAELA

 CUPRINS

1.Știința și tehnica – principalii vectori ai culturii și civilizației contemporane…………………3

2.Bibliografie……………………………………………………………………………………..7
 Marile descoperiri științifice de la începutul secolului al XX-lea făceau din știința și
cercetările ei fenomenul reprezentativ al epocii contemporane. Noile cercetări științifice implica
pe plan teoretic și practic elaborarea unor metodologii cu aplicabilitate tehnologică complexă de
valorificare rapidă și eficientă a cunoștințelor. Aplicarea și generalizarea noilor tehnologii
influențează întreaga sferă a activității umane, fără precedent în evoluția istorică a civilizațiilor.
Prima revoluție industrială din secolule XVIII-XIX a determinat, prin mecanizare, schimbarea
corelației dintre om și natură, tehnica devenind elementul de unire dintre latura materială și
umană a procesului de producție. Mecanizarea tehnicii ca primă etapă a revoluției industriale
cunoaște în secolul al XX-lea, până la al doilea razboi mondial, crearea în țările industriale a
marii producții mașiniste. In ciuda realizărilor “hornurilor cu fum” ale uzinelor mecanizate din
industrie, în perioada postbelică, după 1945, omenirea cunoaște avântul impetuos al științei și
tehnicii legat de noua revoluție științifico-tehnică care a generat trecerea la marea producție
automatizată, cibernetizată. Civilizația hornului de uzină, echivalentă cu “<blamarea
istoriei>”, în viziunea lui  A. Toffler trebuie înlocuită cu noile tehnologii care asigură civilizației
contemporane controlul schimbărilor în mișcare. În epoca contemporană aceasta reprezintă a
doua revoluție industrială care schimbă structura calitativă a producției industriale, inclusiv
formele specifice ale cercetărilor științifice de laborator.
Microelectronica și microinformatica reprezintă a treia și a patra etapă a noii revoluții științifice
și tehnice. Tehnica electronică (calculatoarele) a contribuit în ultimele două decenii la
dezvoltarea producției industriale, a lărgit capacitatea creatoare și eficientă gândiri.
Mulți oameni de știință din domeniul științelor naturii și al științelor tehnice (aplicative)
apreciază că știința a devenit o forță nemijlocită a producției, constituindu-se în trăsătura
caracteristică a revoluției științifice și tehnice contemporane. Noua știință și tehnică se găsesc
întruchipate organic în structura bazei materiale a producției industriale, inclusiv în construcții,
transporturi, agricultură, etc., în instrucția și calificarea forței de muncă și în activitatea
managerială, de organizare și conducere a muncii productive. De altfel, nici un domeniu al vieții
sociale nu se poate dispensa de aportul științei, în caz contrar societatea respectivă este sortită
înapoierii economice și degradării condiției umane. Știința pulsează hotărâtor în viața
economică, social-politică, influențează inclusiv sfera întregii creații spirituale, devenind
dimensiunea esențială a culturii și civilizației contemporane. Progresul știintțfic în ultimele
decenii este determinat de baza tehnico-materială a cercetării, de gama institutelor (de ponderea
celor fundamentale și aplicative) și numărul cercetătorilor, de publicațile științifice de informare,
inclusiv de eficiența organizării și conducerii sistemului de cercetare.
Revoluția științifică și tehnică a determinat următoarele consecințe în perioada postbelică:
1. Schimbă structura uneltelor de muncă prin trecerea de la vechile mașini mecanice la sisteme
de mașini automatizate bazate pe principii funcționale diferite de cele mecanizate;
2. Tehnica electronică (calculatoarele) asigură introducerea în producție a sistemelor cibernetice
de programare și conducere a proceselor de producție;
3.Realizările din domeniul chimiei macromoleculare asigură crearea unei game vaste de
materiale sintetice care prin proprietățile lor calitative schimbă structura și proporțiile producției
de materiale sintetice la scara industrială;
4. Apariția unor noi surse de energie electrică legate de construcția centralelor nuclearo-electrice,
solare, eoliene, geotermice, mareelor, etc.;
5.Introducerea tehnologiilor nemecanice (electrotehnica, chimica, biochimica, bionica) care să
înlocuiască vechea tehnologie de producție fizico-mecanică;
6.Automatizarea și cibernetizarea producției și conducerea acestor procese implică utilizarea
informației ca dimensiune esențială a noii etape de dezvoltare a civilizației contemporane;
7.Generalizarea utilizării calculatoarelor miniaturizate și inventarea microprocesoarelor a generat
apariția microtehnologiilor legate de prelucrarea informațiilor, mărind capacitatea de memorare
și viteza de prelucrare, consum redus de energie, materiale și un spațiu restrâns ce asigură costuri
scăzute în perspectiva dezvoltării tehnicii electronice;
8. Informația devine elementul indispensabil al producției contemporane, alături de sistemele
automatizate de mașini, de materialele sintetice și de noile surse de energie, deoarece tehnica
informaționala asigură baza comunicațiilor în întreaga activitate de organizare și managerială în
toate sferele vieții sociale.
Între țările lumii există în prezent mari decalaje în legătura cu aplicarea în domeniul productiv a
celor mai noi cuceriri ale cercetării științifice și tehnice. Astfel, s-au creat decalaje în ceea ce
priveste introducerea tehnicii de calcul, în special utilizarea noilor generații de calculatoare
performante, precum și a folosirii noilor surse de energie sau a produselor de sinteză chimică,
etc. Există realizari spectaculoase în ultimele decenii în ceea ce privește știința medicală,
ingineria genetica, informatica, aplicarea ultrasunetelor, etc. Dezvoltarea științei și cercetarea
tehnologică contemporană are profunde implicații de ordin social-politic și cultural. În prezent
există organisme naționale și internaționale care alocă fonduri deosebite pentru susținerea
cercetării științifice. Țările dezvoltate au adoptat politici guvernamentale de constituire a unor
centre de dimensiuni mari pentru cercetarea științifică și tehnologică, de genul Silicon Valley
(S.U.A.), Tsukuba (Japonia), Dubna (Rusia), Geneva (U.E.), etc.
Energia atomică utilizată, inițial, în scopuri militare, în ultimele decenii este folosită în scopuri
pașnice ca sursă de energie, fiind însă supusă unor reguli stricte de securitate, așa cum sunt
centralele termonucleare aflate sub controlul Agenției Naționale pentru Energie Atomică.
Accidentele de la centralele nucleare, în special explozia de la Cernobâl din 1986 (din fosta
U.R.S.S.), a evidențiat semnificația controlului pentru asigurarea securității în cazul energiei
atomice.
De o deosebită atenție se bucură cercetarea spațiului cosmic, în competiție s-au angajat la început
S.U.A. și fosta U.R.S.S., iar mai recent și alte state ale lumii (Franța, Japonia, China, India,
Marea Britanie, etc.). Sateliții lansați în spațiu, misiunile programelor Apollo și Soiuz, navele
spațiale americane și rusești au contribuit la acumularea cunoștințelor și la noile descoperiri
despre zonele necunoscute ale cosmosului. În 1969 Neil Amstrong din S.U.A. a fost primul om
care a pus piciorul pe luna.
Revoluția științifică și tehnică are în dezvoltarea civilizației, pe lângă consecințele benefice ale
civilizației contemporane și unele efecte negative legate de utilizarea noilor cuceriri ale științei în
scopuri militare și de poluare a mediului înconjurător, degradarea solului, infestarea cu substanțe
nocive a apelor și aerului. În ultimii ani puterea de distrugere a armelor racheto-nucleare
reprezintă o potențială amenințare la adresa civilizației umane, mai ales că numărul țărilor
posesoare de armament atomic a crescut. De asemenea, în razboaiele recente din Irak și
Iugoslavia, deși n-au fost utilizate arme nucleare, forța de distrugere a armelor sofisticate pe care
le-a introdus în lupta, mai ales S.U.A., evidențiază caracterul lor extrem de distrugător. Pe plan
mondial, multe din realizările științei și tehnicii au destinație militară și încarcă cheltuielile
bugetare ale statelor, fiind o povară mai ales pentru societățile slab dezvoltate.
În evoluția istorică a civilizației contemporane relația om-natură a devenit una din problemele
globale ale umanității, în condițiile declanșării fenomenelor de criză ecologică, care implică
pentru înlăturare pe lângă un cadru legislativ unitar și soluții tehnice eficiente.
În viziunea științei ecologice, societatea și natura sunt subsisteme ale ecosistemului general în
care oamenii ca ființe vii se află în corelații multiple cu mediul ambiant. Epoca contemporană
evidențiază cu pregnanta fragilitatea echilibrului ecosistemului dintre om-natură, atât în ceea ce
privește epuizarea unor resurse naturale, cât și degradarea condițiilor naturale generate de
fenomenele de poluare a mediului înconjurător. Cercetările științifice recente scot în evidență ca
multe din degradările echilibrelor naturale cu privire la perturbările atmosferice, ale dereglării
biosferei (despăduriri, urbanizare, iradiații nucleare, etc.) se datorează intr-o măsură însemnată
acțiunii oamenilor care n-au respectat legi ale naturii referitoare la exploatarea irațională a
resurselor, depozitarea rezidurilor industriale și menajere, etc.
Congresele recente organizate la nivel mondial cu privire la preîntâmpinarea unui dezechilibru
ecologic au urmărit conștientizarea factorilor politici de decizie pentru a asigura o armonizare a
dezvoltării economice cu cerințele obiective ale echilibrului ecologic prin valorificarea noilor
tehnologii nepoluante. Cunoscutul economist N. Georgescu-Roegen analizează într-o lucrare
corelația dintre legea entropiei și progresul economic în condițiile activităților complexe
industriale și sociale de creare a unor procedee tehnologice care să reducă resursele
nereproductive, de reciclare a deșeurilor și de conversie a energiei primare (hidraulică, eoliana,
solară, etc.).
Știința și tehnica contemporană joacă un rol decisiv în realizarea ocrotirii mediului ambiant în
condițiile atenuării consecințelor negative ale creșterii producției industriale, a ridicării gradului
de calificare și a conștientizării responsabilității oamenilor.
Bibliografie

https://www.scrigroup.com/istorie-politica/istorie/Stiinta-si-tehnica-principalii73876.php