Ce simbolizează pomul cunoștinței binelui și

răului?

Distribuie
Dumnezeu a sădit în mijlocul Raiului și pomul vieții și pomul cunoștinței: „Și a făcut Domnul
Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi,plăcuți la vedere și cu roade bune de
mâncat; iar în mijlocul Raiului era pomul vieții și pomul cunoștinței binelui și răului” (Facerea
2, 9).
Mulți din Părinții purtători de Dumnezeu s-au străduit să tâlcuiască acest subiect mult discutat.
Este foarte folositor să urmărim felul în care Sfinții Părinți lămuresc acest subiect, fiindcă de aici
putem trage mult folos.
Pomul cunoștinței a fost „așezat ca o pricină și ca un prilej de a fi încercată și desăvârșită
ascultarea omului. De aceea a și fost numit pomul cunoștinței binelui și răului, căci dădea
celor care mâncau din el puterea de a-și cunoaște firea, lucru care, desigur, era bun pentru cei
desăvârșiți, dar primejdios pentru cei nedesăvârșiți și mai cu seamă pentru cei stăpâniți de
pofta pântecelui” (Sfântul Ioan Damaschin).
La fel spune și Sfântul Ioan Gură de Aur: „Pentru aceasta se numește «pom al cunoștinței
binelui și răului», fiindcă porunca care aduce ascultare sau neascultare, a fost dată cu privire
la pom. Căci Adam a cunoscut și înainte de aceasta că bună este ascultarea, iar neascultarea e
rea, însă mai târziu a cunoscut mai bine din însăși experiența sa”.
Vrednică de luare-aminte este și tâlcuirea Sfântului Grigorie Teologul: „Pomul cunoștinței nici nu
a fost sădit dintru început cu scop rău, nici nu a fost oprită gustarea din el din invidie — să nu
ajungă până aici limbile vrăjmașilor lui Dumnezeu și să nu se asemene șarpelui –, dar era bine
să-l fi încercat cineva la timpul potrivit, deoarece pomul, după părerea mea, era vederea lui
Dumnezeu, de care se puteau apropia fără să se primejduiască numai cei care se vor fi
desăvârșit prin nevoință, dar nu era bun pentru cei necercați și mai cu seamă pentru cei
stăpâniți de pofta gâtlejului, așa cum hrana cea tare nu este folositoare pentru cei care sunt
încă neputincioși și au nevoie de lapte„.
Întemeindu-se pe cele de mai sus, Sfântul Nicodim Aghioritul trage patru concluzii:
a. Adam era încă nedesăvârșit;
b. pomul cunoștinței era duhovnicesc;
c. de acest lemn duhovnicesc, adică de această contemplație avea să se desfăteze Adam la vremea
cuvenită, atunci când avea să ajungă la desăvârșire;
d. acel lemn duhovnicesc nu era încă bun pentru cei nedesăvârșiți, precum Adam, așa cum nici
hrana cea tare și desăvârșită nu este folositoare pentru cei ce au nevoie de lapte.
Sfântul Grigorie Palama adaugă că, chiar dacă simțit am înțelege pomul acela, tot nu îi era de folos
lui Adam, fiind ființă nedesăvârșită, să privească cu patimă și să mănânce din acel preadulce rod,
fiindcă acesta era cel mai desfătător la vedere și la gust dintre toți pomii Raiului: „Căci numai cei
desăvârșiți în contemplarea dumnezeiască și în virtute se pot împărtăși de cele ce sunt foarte
plăcute simțurilor fără să-și îndepărteze mintea de la contemplarea lui Dumnezeu și de la
laudele și rugăciunile ce I Se aduc, ci preschimbându-le pe cele frumoase ale lumii în pricină
și prilej de a-și înălța mintea către Dumnezeu și de a curma cu desăvârșire desfătarea
simțurilor prin mișcarea cugetului către cele de sus„.
Această învățătură a Sfinților Părinți despre pomul cunoștinței o găsim și în imnografia Bisericii
noastre, care ne ajută să înțelegem mai bine semnificația Praznicelor Împărătești.
Troparul Înainte-prăznuirii Dumnezeieștii Arătări, gl. 4:
„Gătește-te, Zavuloane, și bine te împodobește, Neftalime; Iordane râule, stai, primește pe Stăpânul
Cel ce vine să Se boteze. Bucură-te, Adame, împreună cu strămoașa. Nu vă ascundeți ca mai
înainte în Rai. Că Cel ce v-a văzut pe voi goi, S-a arătat, ca să vă îmbrace în haina cea dintâi.
Hristos S-a arătat, ca să vă îmbrace în haina cea dintâi. Hristos S-a arătat, toată făptura vrând să
o înnoiască„.
Stihiră idiomelă de Joi seara — a Doua Săptămână din Postul Mare:
„Nepostind de pomul cunoștinței, după porunca Făcătorului, cei dintâi-zidiți și-au agonisit
moartea cea pentru neascultare și s-au înstrăinat de pomul vieții și de Raiul desfătării. Pentru
aceasta să postim, credincioșilor, de mâncărurile cele ce se strică și de patimile cele pierzătoare,
ca să culegem viață din dumnezeiasca Cruce. Și împreună cu tâlharul cel recunoscător să ne
întoarcem la patria cea dintâi, luând de la Hristos Dumnezeu mare milă„.
Lemnul Crucii
Dar să mutăm cuvântul de la pomul cunoștinței la Lemnul Crucii și să vedem câte rele a adus
lemnul neascultării și câte bunătăți a pricinuit Lemnul Crucii.
Desigur, nu pomul cunoștinței a fost pricina nenorocirilor, ci reaua intenție și disprețuirea pe care au
arătat-o cei întâi-zidiți față de porunca lui Dumnezeu.
De ce în ziua și în ceasul al șaselea S-a răstignit Hristos?
Domnul S-a răstignit în a șasea zi a săptămânii, adică Vineri, fiindcă în a șasea zi l-a plăsmuit pe
Adam, pe primul om. A fost spânzurat pe Cruce în ceasul al șaselea al zilei, fiindcă așa cum se
spune, în acest ceas și Adam și-a întins mâna către pomul oprit ca să mănânce și a fost pedepsit cu
moartea. Căci se cuvenea ca în ceasul în care a fost zdrobit, să fie zidit din nou.
Pentru aceasta și în timpul Răstignirii lui Hristos s-au întâmplat aceleași lucruri care s-au petrecut și
în timpul încălcării de poruncă a lui Adam în Rai.
Acolo Adam, aici Hristos.
Acolo Eva, aici Fecioara.
Acolo șarpele a slujit la încălcarea poruncii, aici Arhanghelul Gavriil a slujit minunii.
Acolo întristarea, aici bucuria.
Acolo pomul cunoștinței binelui și răului, aici Lemnul Crucii.
A dezbrăcat cămașa și S-a îmbrăcat cu porfira, ca să dezbrace hainele de piele, pe care le-au purtat
Adam și Eva după încălcarea poruncii.
A primit să guste fiere și oțet, pentru gustarea cea dulce a rodului oprit.
A primit cununa de spini pe cap, ca să zdrobească cununa ce o avea pe capul său diavolul, ca
biruitor (Sfântul Grigorie Teologul).
Așa cum spune Marele Atanasie, cununa de spini arăta că Domnul a șters blestemul pe care l-a
primit pământul de a rodi spini și pălămidă.
Sulița a îndepărtat sabia de foc ce păzea Raiul după neascultare, iar apa cea izvorâtă din coastă era
închipuirea Botezului.
Sângele și trestia au fost cele prin care Mântuitorul a iscălit întoarcerea în Patria cea dintâi și prin
care a rupt zapisul păcatelor noastre.
Să ne înarmăm, așadar, cu această armă, care este Lemn de viață făcător, și să omorâm patimile care
distrug frumusețea sufletului nostru cu puterea cea tare a Cinstitei Cruci, așa cum spune Apostolul
Pavel: „Iar cei ce sunt ai lui Hristos și-au răstignit trupul împreună cu patimile și cu poftele”
(Galateni 5, 27).
„Gustând Adam din pom fără de cuviință, cu amar a cules roadele neînfrânării, iar Tu
înălțându-Te pe Cruce, Îndurate, l-ai scăpat de osânda cea cumplită. Pentru aceasta grăim
către Tine: Dă-ne nouă, Stăpâne, să ne oprim de la rodul cel făcător de stricăciune și să facem
voia Ta, ca să aflăm” (Sedelnă Postul Mare Triod).
Pomul cunoștinței binelui și răului astăzi
Dar, oare, de câte ori nu repetăm și noi astăzi greșeala lui Adam! Acesta, în loc să mănânce din toți
ceilalți pomi ce se găseau în Rai, i-a nesocotit pe aceștia și a mâncat mai întâi din pomul oprit al
cunoștinței. În felul acesta Adam a arătat dispreț față de porunca lui Dumnezeu. A gustat din pomul
acesta la vreme nepotrivită, din care pricină lui și urmașilor săi li s-a tras moartea.
De ce dar să-l judecăm pe Adam? Noi suntem cu mult mai vinovați și mai vrednici de osândă decât
el. Fiindcă una este ca înainte de a dobândi experiență să încerci ceva de moarte, și altceva este ca,
după dobândirea experienței, să dorești să guști moartea. Despre aceasta Sfântul Nicodim scrie:
„Iar tu frate, de ești înțelept, învață din străine pătimiri: adică prin căderea lui Adam să te
păzești pe tine însuți de cele din lume care aduc desfătare. Întâlnești un chip frumos?Acesta
este un pom al cunoștinței, de aceea ia aminte să nu privești la el nu numai cu curiozitate, dar
nici măcar în treacăt, căci pătimaș fiind, ești atras de aceea plăcere și îți pricinuiești moartea.
Pentru aceasta înțeleptul Sirah te sfătuiește «Întoarce-ți ochii de la femeia frumoasă și nu-ți
opri privirea la frumusețea străin㻄.
Desfătarea de plăcerile trupești ne îndepărtează de Harul cel de viață făcător al lui Dumnezeu.
Astfel vine atât moartea sufletească, cât și moartea trupească. Plăcerile simțite, și mai ales cele
trupești, strică trupul si sufletul. „Să lepădăm plăcerea acestei vieți și suferința (adusă de ea) cu
toată puterea noastră, căci făcând aceasta, vom afla mângâiere multă și ne vom izbăvi de
zămislirea patimilor și de orice meșteșugire demonică… Căci iubim patimile pentru plăcere și
pentru suferință ne îndepărtăm de virtute„(Sfântul Nicodim Aghioritul).
Prin reaua-pătimire și prin omorârea plăcerilor trupești Hristos ne cheamă la nestricăciunea de mai
înainte, la dragoste și la desfătarea de cele duhovnicești. Slobozirea de patimi și curăția sufletului ne
ajută să ne apropiem de Dumnezeu, precum zice și Solomon: „păzirea legilor este încredințarea
nestricăciunii, iar nestricăciunea face a fi aproape de Dumnezeu” (Înțelepciunea lui Solomon 6,
19).
Astăzi nu mai există același pom al cunoștinței
Acest pom nu mai există astăzi la noi, însă porunca lui Dumnezeu a rămas aceeași. Și toți cei care
se supun poruncii lui Dumnezeu se slobozesc de răspunderea pentru păcatele lor, dar cei care
încalcă porunca lui Dumnezeu și preferă îndemnul celui viclean sunt izgoniți din fericirea Raiului și
sunt aruncați în gheena focului veșnic.
Care este porunca pe care Dumnezeu ne-a dat-o nouă, urmașilor lui Adam?
Aceasta este pocăința. Ea se rezumă la atât: să nu ne atingem de cele oprite. Pentru noi toți cei de
astăzi aceasta este pomul cunoștinței.
Însuși Dumnezeu, Cel care atunci a dat acea dreaptă pedeapsă, acum însă, din negrăită bunătate și
nemăsurată milostivire, a venit pe pământ și a viețuit împreună cu noi. După ce a binevoit să se facă
Om, dar fără de păcat, pentru a-l mântui pe cel asemenea prin asemănare, ne-a dat îndemnul cel
mântuitor al pocăinței, spunând: „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 4,
17). Despre aceasta Sfântul Grigorie Palama scrie: „Înainte de Întruparea Cuvântului lui
Dumnezeu, pe cât este de departe cerul de pământ, tot atât de departe se afla de noi Împărăția
Cerurilor. Dar de vreme ce Împăratul Cerurilor a venit și a binevoit să Se unească cu noi, a
ajuns la toți Împărăția Cerurilor„.
Care este concluzia care se trage din toate acestea?
Că pomul cunoștinței binelui și răului simbolizează păcatul de orice fel. Și pentru a tămădui această
rană a păcatului trebuia ca Hristos, Izbăvitorul lumii, să-Și verse tot Sângele.
Ce trebuie să facem când diavolul ne îndeamnă să gustăm din pomul cunoștinței, adică să ne
satisfacem o poftă trupească sau să săvârșim un păcat? Să spunem din adâncul inimii noastre aceste
cuvinte pe care le găsim în Deprinderile duhovnicești ale Sfântului Nicodim Aghioritul, acest
învățător al Bisericii noastre, care a cercetat toate bibliotecile mănăstirilor din Sfântul Munte și a
cules toate florile duhovnicești ale Părinților purtători de Dumnezeu: „Eu sunt răscumpărat cu
Preacinstitul Sânge al Dumnezeului meu. Sunt sclav și rob al lui Iisus Hristos și de aceea nu
stăpanesc nici peste ochi, nici peste mâini, nici peste picioare, nici peste celelalte simțuri și
mădulare, nici peste tot trupul meu, ca să-l folosesc la săvârșirea vreunui păcat, ci toate sunt
ale Celui care le-a răscumpărat, iar nu ale mele„. Iar Apostolul Pavel spune: „nu sunteți ai
voștri, căci ați fost cumpărați cu preț mare„.
Mărturisire pentru gustarea din pomul neascultării
„Stăpâne Mult-milostive și Preaîndurate, miluiește-mă pe mine cel căzut și mă învrednicește
desfătării Raiului.
Iartă-mă, Doamne, pentru neascultarea mea și pentru marea mea nesocotință și înșelare. Nu am
ascultat poruncile Tale și am gustat păcatul care, intrând în sufletul meu și întărindu-se înlăuntrul
lui, îmi pricinuiește în fiecare zi război puternic.
Care nebunie este mai mare decât aceasta? Tu, Domnul meu, ești adevărata desfătare, dar eu caut
în altă parte să-mi împlinesc dorirea sufletului meu.
Tu ești nemărginita Înțelepciune, Tu ești totul. De aceea mă întreb: de ce, oare, mintea mea se
depărtează de ocrotirea Ta cea părintească și de norul cel luminos și rătăcește în închipuirile
întunecoase și demonice ale păcatului?
Este o mare înșelare, suflete al meu, să cauți în altă parte împlinirea așteptărilor și dorințelor tale.
Fiecare dorință păcătoasă este pentru tine,suflete al meu, pomul cunoștinței. Așadar, fiecare
dorință păcătoasă este pentru tine moarte, deoarece această desfătare te desparte de Dumnezeu.
Însă dragostea curată a lui Hristos te izbăvește de orice grijă și căutare deșartă, fiindcă ea este
viața oricărei doriri: «Desfătează-te în Domnul și îți va împlini cererile inimii tale» (Psalmi 6, 19).
Ajută-mă, Doamne, ca să mă supun Legii Tale, căci «păzirea legilor ei este încredințarea
nestricăciunii, iar nestricăciunea face a fi aproape de Dumnezeu» (Înțelepciunea lui Solomon 6,
19). Primește, Doamne, mărturisirea aceasta și zapisul păcatelor mele șterge-l, pentru mijlocirile
Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților Tăi. Amin”.
monahul Marcel Karakalinul; Cugetări duhovnicești