Întrebări pentru examenul practic

la disciplina Medicina de Urgență anul VI

1. Examenul primar și secundar

Evaluarea locului incidentului 30 sec.
Siguranța salvatorului și a victimei
Examenul primar :
A-airway- căi aeriene, verficăm, restabilim și menținem permeabilitatea
B-brething- respirație : verificăm, restabilim și asigurăm respirația optimă artificială
C-circulation- circ.sang. verificăm semnele vitale și suportul circ.sang, controlul hemoragiei
D- Examenul minim neurologic
A- Dacă pacientul e conștient și vorbește cu dificultate(căi aeriene libere)
Deschiderea căilor respiratorii-hiperextensia capului
Dubla manevră Eschmark- revizia cavității bucale, subluxația ant.a mandibulei.(la
suspiciunea leziunilor coloanei vertebrale)
Tripla manevră Safar- hiperextensia capului și subluxația ant.a mandibulei, deschiderea
cavității bucale și revizia
B- Observăm, ascultăm, simțim(N- adult 12-20, copil 15-30, suhar-25-40, n.n.- 40-60) ritm
regulat, expansiunea toracică
C- Prezența pulsului, hemoragii externe, pielea pacientului, reumplerea capilară
(N-2 sec).
Dacă pulsul radial e absent, verificăm cel carotid. La copii mai mici de 1 an, palpă pulsul
brahial.
D- Evaluarea stării de conștiință
Alert
Verbal-răspunde la stimulii verbali
Durere- răspunde la stimulii durerii
Inconștient- dacă nu răspunde la stimulii enumerați mai sus
Starea pupilelor- dimensiune, formă, simetrie și reacția fotomotorie
Inegale-anizocorie (ictus, traumă cerebrală sau oculară)
Mărite-midriatie (frică, hemoragie, drogare)
Înguste-miotice (droguri, patologii ale SNC)
Fără răspuns la lumină- hipoxie
Deficit motor lateralizat
Examenul secundar
Craniul – inspecția, palpare, reevaluarea pupilelor, conștiința
Ex.gl.oculari, cav.bucale, nazale, urechi
Coloana cervicală, gâtul- palpare, inspecție
Abdomenul- inspecție, ausc, percuție
Spatele
Extremitățile- fracturi

2. Suportul vital bazal copii/nou-născut

Componente Adulţi Copii Copii sub 1
an
Stare de inconştienţă (pentru toate vârstele)
Nu respiră normal Nu respiră sau respiraţie gasping
(respiraţie gasping)

Prezența respirației și pulsului se determină in mai puțin de

10 sec.
Secvenţe RCRşiC CAB CAB CAB
Frecvenţa Nu mai puţin de 100-120/min
compresiunilor
Amplituda 5 cm 5 cm 4 cm
compresiunilor
Revenirea peretelui Revenire totală a peretelui anterior a cutiei toracice la poziţia iniţială.
toracic Schimbarea cu locurile a resuscitărilor fiecare 2 minute,sau mai des.
Căi aeriene Hiperextenzia capului, subluxarea anterioară a mandibulei (în traume
– manevra Esmarh)
Raportul compresiuni- 30:2 (1 sau 2 30:2 30:2
ventilări, până la reanimatori) (1 (1
protezarea căilor reanimator) reanimator)
aeriene 15:2 15:2
Minimalizarea (2 (2
pauzelor in reanimatori) reanimatori)
compresiuni toracice
sub 10 sec.
Ventilare cu căi 1 respiraţie fiecare 6-8 sec (8-10 respiraţii/min)
aeriene protezate Asincron cu compresiuni toracice. Aproximativ 1 sec la o insuflaţie .
Mişcări vizibile a cutiei toracice.
Defibrilare De ataşat şi de utilizat DAE cât mai prompt. De minimalizat
întreruperile compresiunilor toracice, înainte şi după aplicarea şocului
reluaţi RCRşiC începând cu compresiuni imediat după fiecare şoc.
Suportul vital bazal pediatric (SVBP) reprezintă manevrele de menţinere primară (fără
echipamente) a funcţiilor vitale (conştienţă, respiraţie, circulaţie), la populaţia cu vîrsta de la o
lună la 8 ani (la nou-născut – vezi protocolul naţional, după 8 ani – ca la adult).

La baza SVBP este algoritmul ABC (airway, breathing, circulation)

A (airway) – controlul permeabilităţii căilor aeriene

- Deschiderea căilor aeriene:
- Extensiunea capului (nu la politaumatizat).
- Ridicarea mandibulei.
- Subluxaţia mandibulei.
- La pacientul traumatizat – numai subluxaţia mandibulei.
- Sugar – poziţie neutră (sul sub umeri).
- Revizia cavităţii bucale la prezenţa corpilor străini.
- Verificarea respiraţiei – 10 secunde:
- Vezi – mişcările cutiei toracice, culoarea tegumentelor (paloare, cianoză), mişcările
aripioarelor nazale.
- Auzi (cu urechea în dreptul gurii pacientului) – sforăit, zgomot respirator.
- Simţi – aer expirat pe obrazul salvatorului
- Dacă este prezentă respiraţia spontană, victima se va aşeza în poziţie de siguranţă
- Dacă nu este prezentă respiraţia spontană:
- 5 respiraţii succesive „salvatoare”:
- dacă după primele 1-2 inspiruri excursia cutiei toracice lipseşte, este necesar de repoziţionat
capul;
- dacă după următoarele 1-2 inspiraţii, de asemenea, cutia toracică nu se va expansiona, se va
suspecta obstrucţia căilor respiratorii cu corp străin, deci se va efectua manevra Heimlich de
dezobstrucţie (vezi C.4);
- dacă este prezentă excursia cutiei toracice, se va evalua prezenţa respiraţiei spontane.
B (breathing) – respiraţia, ventilaţia şi oxigenare optimă
- Se redeschid căile aeriene – atenţie la hiperextensiunea capului, produce obstrucţie
- În lipsa respiraţiei spontane, se va iniţia respiraţia artificială gură-la-gură sau gură-la-nas,
ritmul este de 12-20 respiraţii/minut (o inspiraţie la fiecare 3-5 secunde, durata fiecărei
inspiraţii 1,5-2 secunde).
- Efectuarea respiraţiei gură-la-gură va necesita clamparea nasului..
- Ventilaţia artificială se va întrerupe: la reluarea respiraţiei spontane eficiente sau pînă cînd
pacientul este intubat endotraheal (8-10 ventilaţii/minut).
C (circulation) – verificarea circulaţiei
- Se evaluează pentru a determina necesitatea masajului cardiac extern. La copilul care
nu respiră, activitatea cardiacă va fi afectată mai repede decît la adult (aproximativ 2-3 min).
- Evaluarea circulaţiei (în timp de 10 secunde) prin prezenţa pulsului la artera radială, a.
carotidă la copiii > 1 an, la artera brahială/femurală la copiii < 1 an (la sugar, datorită gîtului
scurt şi gros, carotida este mai greu palpabilă).
- Dacă pulsul este prezent, în lipsa respiraţiei spontane, se va continua ventilaţia.
- Dacă pulsul este absent, este necesar de iniţiat masajul cardiac extern (indirect) prin
compresiuni toracice:
- Copilul trebuie poziţionat pe o suprafaţă tare şi plană.
- Se poziţionează mîinile salvatorului pe treimea inferioară a sternului.
- Se comprimă sternul deplasîndu-l cu 3-4 cm în interiorul cutiei toracice.
- Între compresiuni, toracele trebuie să revină la poziţia iniţială, deoarece se va asigura
întoarcerea venoasă. - Frecvenţa compresiunilor – > 100/min. - Raportul: 30:2, în cazul a unui
salvator, 15 compresiuni toracice urmate de 2 ventilaţii în cazul a 2 salvatori, rolurile se
schimbă după 2 minute.

Compresiunile toracice la sugar – un resuscitator:

- Cu 2 degete în 1/3 inferioară a sternului sub linia intermamelonară.
Compresiunile toracice la sugar – 2 resuscitatori:
- Un salvator efectuează ventilarea, altul – masajul cardiac (se vor schimba la 2 min).
- Se cuprinde toracele cu ambele mîini, astfel încît:
- Policele ambelor mîini, unul lîngă celălalt, cu degetele îndreptate spre cap, comprimă
toracele.
- Celălalte degete, situate pe toracele posterior constituie planul dur pe care se efectuează
resuscitarea.

Compresiunile toracice la copil:

- Cu podul unei palme, cu braţele întinse vertical, perpendicular pe toracele pacientului.
- Se folosesc una sau două mîini suprapuse
- Profunzimea compresiunilor – 1/3 din înălţimea toracelui.
- Compresiunile se fac din greutatea bustului şi nu din forţa braţelor.

Complicaţiile resuscitării (dacă tehnica este incorectă):

- Fracturi costale. - Fractura sternului. - Leziuni traumatice ale ficatului, ale plămînilor, ale
inimii.
Se continuă resuscitarea pînă cînd:
- Apariţia pulsului şi a respiraţiei spontane → poziţie de siguranţă.
- Soseşte personalul calificat care va institui suportul vital avansat pediatric.

3. Suportul vital bazal adulți

Suportul Vital Bazal (Basic Life Support - BLS) constituie prima etapă (fază) a resuscitării
cardio-respiratorii şi cerebrale şi are scopul de a restabili și menţine funcţiile vitale.

Dacă victima răspunde verbal sau prin mişcare:

• se lasă în poziţia în care a fost găsită (cu condiţia să fie în siguranţă), este evaluată starea
victimei şi, dacă este necesar, se solicită ajutor;
• se trimite o persoană după ajutor sau, dacă salvatorul este singur, lasă victima şi merge chiar
el după ajutor;
• salvatorul reevaluează periodic victima.
Dacă victima nu răspunde:
• victima va fi aşezată în decubit dorsal;
• se deschid căile aeriene plasând o mână pe frunte şi, cu blândeţe, se împinge capul
spre spate, păstrând policele şi indexul libere pentru eventuala pensare a nasului (dacă va fi
necesară ventilarea);
• cu vârfurile degetelor celeilalte mâini plasate sub menton se ridică bărbia victimei
pentru a deschide căile aeriene.
Menţinând căile aeriene deschise, salvatorul încearcă să stabilească, timp de maxim 10
secunde, dacă victima respiră normal (se exclud mişcările ventilatorii ineficiente, “gasp”-
urile)
Dacă victima respiră normal:
• se pune în poziţie de siguranţă
• se reevaluează respiraţia.
Dacă victima nu respiră normal:
• salvatorul va începe compresiile toracice
• salvatorul îngenunchează lângă victimă
• se plasează podul palmei pe centrul toracelui victimei
• podul palmei celeilalte mâini se plasează peste mâna care se află pe torace şi se
întrepătrund degetele mâinilor, evitând astfel compresia pe coaste. Poziţia mâinilor trebuie să
fie astfel încât să nu exercite presiune pe regiunea epigastrică sau pe apendicele xifoid
• salvatorul se va poziţiona vertical deasupra toracelui victimei şi, cu coatele întinse,
va efectua compresia cu 4-5 cm a sternului, compresiile şi decompresiile se continuă cu o
frecvenţă de 100/minut (ceva mai puţin de 2 compresii/sec)
Combinarea compresiilor toracice cu ventilaţiile:
• după 30 de compresii se redeschid căile aeriene prin împingerea capului şi ridicarea
mandibulei
• se pensează părţile moi ale nasului folosind policele şi indexul mâinii de pe frunte
se deschide puţin cavitatea bucală a victimei, menţinând însă bărbia ridicată
• salvatorul inspiră normal, pune buzele în jurul gurii victimei asigurând o bună etanşeitate şi
expiră constant în gura victimei; în timpul expirului salvatorul va privi ridicarea peretelui
toracic anterior şi va urmări menţinerea ridicată a acestuia timp de 1 secundă
• se menţine capul în hiperextensie şi bărbia ridicată, se îndepărtează gura de victimă şi se
urmăreşte revenirea toracelui la poziţia iniţială, pe măsură ce aerul iese din plămâni
• salvatorul inspiră din nou şi expiră încă o dată în gura victimei, astfel încât să obţină două
ventilaţii eficiente.
 După aceasta, se repoziţionează rapid mâinile în poziţie corectă pe toracele victimei
pentru a executa încă 30 de compresii toracice
• se continuă efectuarea compresiilor toracice şi a ventilaţiilor într-un raport de 30:2
• întreruperea compresiilor şi ventilaţiilor pentru reevaluarea victimei este indicată doar dacă
aceasta începe să respire normal; altfel, resuscitarea nu trebuie întreruptă.
-În prezenţa ritmului şocabil FV/TV fără puls: Se administrează 1 şoc (150-200 J
bifazic,CER) sau (120-200 J AAC) sau 360 J monofazic. Se iniţiază imediat RCR şi C timp
de 2 min., începând cu compresiuni toracice (cinci cicluri compresiunii toracice – ventilării de
30:2).
-În persistenţa FV/TV fără puls se administrează al doilea şoc şi imediat se preia RCR şi C
pentru 2 minute. Dacă pe monitor continuă să persiste FV/TV fără puls, se administrează
adrenalină şi imediat se aplică al treilea şoc.
-Dacă FV/TV fără puls persistă şi după al treilea şoc, se administrează intravenos amiodaronă
300 mg şi se aplică al patrulea şoc. Se va continua administrarea adrenalinei la fiecare 3-5
minute, alternând medicaţia – shok-RCR şi C – evaluarea ritmului.
Revenire la Circulaţia Normală se evaluează adulţi
Pl şi TA
Energia şocului electric

- Bifazic: Recomandată doza iniţială 120-200J(150-200); dacă nu este cunoscută, de

utilizat doza maximă. Al 2-lea şi următoarele sunt echivalente, pot fi luate în
consideraţie şi doze mai mari
- Monofazic: 360J În tratamentul FV asigurarea calităţii RCR şi C şi defibrilarea
sunt esenţiale.
Medicamentele utilizate în tratamentul FV: Epinefrina Amiodarona Lidocaina (în lipsa
amiodaronei).

Epinefrina

Epinefrina este un vasopresor- cauzează bronhodilataţie, creşte frecvenţa cardiacă şi puterea

contracţiei cordului. În stopul cardiac epinefrina este drogul de elecţie pentru proprietăţile sale
vasoconstrictoare (α-adrenergice). Vasoconstricţia creşte presiunea de perfuzie cerebrală şi
coronariană. Epinefrina posedă şi efecte adverse: creşterea necesarului miocardului în oxigen
şi ischemia,cauzează disritmii ventriculare şi dereglări miocardice postresuscitare. Se va
administra i.v. sau i.o. şi se va repeta la fiecare 3-5 minute. Terapia cu medicamente, Adulţi
Epinefrină IV/IO. Doza 1 mg fiecare 3-5 min(10 ml din Sol. De 1:10 000)

Amiodarona IV/IO. Doza iniţială 300 mg în bolus. A doua doză:150 mg.

Amiodarona Indicații:
a)FV/TV fără puls care nu răspund la șoc electric,RCRși C, și vasopresori;
b)TV instabilă hemodinamic sau recurentă.
Precauții –
a)administrarea rapidă poate cauza hipotensiune, dozele cumulative >2.2g in 24 ore se
asociază cu hipotensiune semnificativă;
b)de nu administrat cu alte preparate care prelungesc intervalul QT(exp.Procainamida);
c)perioada de eliminare din organism este extrem de mare(perioada de înjumătătire este de 40
zile) Se administrează Sol.Amiodarona 300 mg I.V. timp de 20 minute in bolus,câte 15 mg. in
min.La necesitate se poate de repetat in doza de 150 mg timp de 10 min.
Lidocaina

Lidocaina.Doza iniţială, TV monomorfă, în FV/TV fără puls - 1-1,5 mg/kg i.v./i.o. în bolus.
Se poate repeta în doze de 0,5-0,75 mg/kg la 5-10 minute în bolus. Doza cumulativă nu
trebuie să depăşească 3 mg/kg. Doza de menţinere - 1-4 mg/min. Doza intratraheală - 2-3 mg
(2-2,5 doze i.v.).
NOTĂ: FV- fibrilație ventriculară, TV- tahicardie ventriculară, IV- intravenos, IO- intraosos.

4. Suportul vital avansat cardiac

5. Rimurile șocabile ale stopului cardiac

RITMURI DE STOP CARDIAC CU INDICAŢIE DE DEFIBRILARE

(Fibrilaţia ventriculară/Tahicardia ventriculară fără puls)
În lanţul supravieţuirii în fibrilaţia ventriculară şi în tahicardia ventriculară fără puls (FV/TV
fără puls) defibrilarea reprezintă o verigă importantă.
Defibrilarea se defineşte ca oprire a FV/TV fără puls prin aplicarea unui şoc electric extern la
cel mult 5 secunde de la aplicarea lui.
Şocul electric determină depolarizarea miocardului, aducând toate fibrele miocardului la
acelaşi nivel de polarizare şi reluarea activităţii electrice normale compatibilă cu prezenţa
pulsului.
Secvenţe ale Suportului Vital Avansat Cardiac la adulţi
În prezenţa ritmului şocabil FV/TV fără puls:
Se administrează 1 şoc (150-200 J bifazic,CER) sau (120-200 J AAC) sau 360 J
monofazic.
Se iniţiază imediat RCR şi C timp de 2 min., începând cu compresiuni toracice (cinci
cicluri compresiunii toracice – ventilării de 30:2).
În persistenţa FV/TV fără puls se administrează al doilea şoc şi imediat se preia RCR
şi C pentru 2 minute. Dacă pe monitor continuă să persiste FV/TV fără puls, se
administrează adrenalină şi imediat se aplică al treilea şoc.
Dacă FV/TV fără puls persistă şi după al treilea şoc, se administrează intravenos
amiodaronă 300 mg şi se aplică al patrulea şoc.
Se va continua administrarea adrenalinei la fiecare 3-5 minute, alternând medicaţia –
shok-RCR şi C – evaluarea ritmului.
Revenire la Circulaţia Normală se evaluează adulţi
Pl şi TA
Creştere bruscă a PETCO2≥40 mm Hg
Monitoringul intraarterial – unde de presiune arterială
Energia şocului electric
Bifazic: Recomandată doza iniţială 120-200J(150-200); dacă nu este cunoscută, de
utilizat doza maximă. Al 2-lea şi următoarele sunt echivalente, pot fi luate în
consideraţie şi doze mai mari
Monofazic: 360J
În tratamentul FV asigurarea calităţii RCR şi C şi defibrilarea sunt esenţiale.
Medicamentele utilizate în tratamentul FV:
Epinefrina
Amiodarona
Lidocaina (în lipsa amiodaronei).
O FV în termeni precoci poate răspunde la un şoc electric şi aceşti termeni au fost stabiliţi de
AAC în Ghidul RCR şi C (2000) pentru stopurile cardiorespiratorii în prespital până la 5
minute şi intraspitaliceşti până la 3 minute .
Epinefrina
Epinefrina este un vasopresor- cauzează bronhodilataţie, creşte frecvenţa cardiacă şi puterea
contracţiei cordului. În stopul cardiac epinefrina este drogul de elecţie pentru proprietăţile sale
vasoconstrictoare (α-adrenergice). Vasoconstricţia creşte presiunea de perfuzie cerebrală şi
coronariană. Epinefrina posedă şi efecte adverse: creşterea necesarului miocardului în oxigen
şi ischemia,cauzează disritmii ventriculare şi dereglări miocardice postresuscitare.
Se va administra i.v. sau i.o. şi se va repeta la fiecare 3-5 minute.
Terapia cu medicamente, Adulţi
Epinefrină IV/IO. Doza 1 mg fiecare 3-5 min(10 ml din Sol. De 1:10 000)
Amiodarona IV/IO. Doza iniţială 300 mg în bolus. A doua doză:150 mg.
Căi aeriene Protezate
Intubaţie endotraheală
Capnografia pentru confirmarea şi monitorizarea amplasării tubului endotraheal
8-10 respiraţii în minut cu compresiuni toracice neîntrerupte
Amiodarona
Indicații:a)FV/TV fără puls care nu răspund la șoc electric,RCRși C, și vasopresori;b)TV
instabilă hemodinamic sau recurentă.
Precauții – a)administrarea rapidă poate cauza hipotensiune, dozele cumulative >2.2g in 24
ore se asociază cu hipotensiune semnificativă; b)de nu administrat cu alte preparate care
prelungesc intervalul QT(exp. Procainamida);c)perioada de eliminare din organism este
extrem de mare(perioada de înjumătătire este de 40 zile)
Se administrează Sol.Amiodarona 300 mg I.V. timp de 20 minute in bolus,câte 15 mg. in
min.La necesitate se poate de repetat in doza de 150 mg timp de 10 min.
Lidocaina.Doza iniţială, TV monomorfă, în FV/TV fără puls - 1-1,5 mg/kg i.v./i.o. în bolus.
Se poate repeta în doze de 0,5-0,75 mg/kg la 5-10 minute în bolus. Doza cumulativă nu
trebuie să depăşească 3 mg/kg. Doza de menţinere - 1-4 mg/min. Doza intratraheală - 2-3 mg
(2-2,5 doze i.v.).

6. Rimurile neșocabile ale stopului cardiac

În prezenţa ritmurilor non - şocabile (AEP sau asistolie)
Se iniţiază imediat RCR şi C timp de 2 minute (cinci cicluri de compresiunii toracice –
ventilării de 30:2);
Se administrează 1 mg adrenalină intravenos la fiecare 3-5 minute;
Se preia imediat RCR şi C 30:2 timp de 2 minute;
Se vor continua măsurile de RCR şi C până la restabilirea activităţii cardiace sau decesul
pacientului.
În AEP protocolul prevede:
RCR şi C 30:2 timp de 2 minute;
administrarea adrenalinei 1 mg la fiecare 3-5 minute;
tratament etiologic (cauze reversibile).;
Asigurarea calităţii RCRşiC adulţi
a. Compresii puternice (amplituda 5 cm) şi frecvente (100-120 in min.) şi de asigurat
revenirea cutiei toracice
b. Minimalizarea pauzelor de întrerupere a compresiunilor toracice sub 10 sec.
c. De exclus insuflațiile excesive
d. Rotaţia la fiecare 2 min. a reanimatorilor
e. Dacă nu sunt protezate căile aeriene: raportul compresiuni-ventilări 30:2
f. Capnografia cantitativă: dacă PETCO2<10 mm Hg, necesită ameliorare calitatea RCRşiC
g. Presiunea intraarterială. Dacă presiunea diastolică<20 mm Hg, necesită ameliorare
calitatea RCRşiC.
 Manifestări clinice ale activității electrice fără puls: (AEP)
colaps;
inconştienţă;
respiraţie agonală sau apnee;
pulsul nu se determină (TA sistolică foarte joasă, poate fi uneori prezentă în
aşa - numita pseudo-AEP).
Activitate electrică fără puls – disociație electromecanică
AEP entitate patologică particulară a stopului cardiorespirator, caracterizată prin asocierea
dintre o activitate electrică prezentă (alta decât FV/TV fără puls) şi lipsa activităţii mecanice a
miocardului ventricular. Activitatea electrică fără puls constituie o situaţie clinică şi nu o
disritmie specifică. Investigaţiile ultrasonografice şi măsurile presiunilor în cavităţile cordului
prin cateterism au demonstrat şi prezenţa contracţiilor cordului, dar care fiind atât de slabe, nu
sunt capabile să producă un puls palpabil şi o TA detectabilă.
Cauze frecvente de DEM
Hipovolemia
Pneumotoraxul cu supapă (sufocant)
Tamponada cardiacă
Embolismul pulmonar, tromboză coronariană
Insufi cienţa cardiacă severă cauzată de:
• Infarctul sau angina pectorală instabilă
• Miocardita
• Depresia toxică a miocardului
Șocul sever de orice etiologie
Hipoxia
Acidoza
Hipercapnia severă
Cardiotoxicitatea cauzată de:
• Antidepresivele triciclice
• β-blocante
• Blocante ale canalelor de calciu
Hipoglicemie
Hipotermia
Hiperpotasemia sau hipopotasemia

7. Defibrilarea. Tehnica efectuării.

Ghidul utilizării DEA:
I.Deschidere/pornire aparat:
• deschiderea aparatului.
II. Conectarea aparatului:
• conectarea aparatului la pacient;
• ataşaţi electrozii la aparat;
• aplicaţi electrozii autoadezivi pe toracele pacientului apexian şi subclavicular
drept sau anteroposterior – presternal sau interscapular.
III.Analiza:
• analiza;
• anunţaţi asistenţa şi verificaţi dacă pacientul nu este în contact cu o altă
persoană;
• apăsaţi butonul „Analiza”.
IV.Şoc electric:
• şoc;
• dacă FV/TV fără puls este prezentă, aparatul indică necesitatea aplicării şocului
şi se încarcă automat la 150-360 de J;
• verificaţi să nu fie nimeni în contact cu pacientul;
• apăsaţi butonul „Şoc” după ce aparatul este încărcat;
repetaţi aceşti paşi după 2 minute de RCR şi C atât timp cât FV/TV fără puls persis
DOZELE DE ENERGIE
Adulți: Bifazic 120 – 200 J CER; 150 -200 J AHA
Monofazic – 360 J
Modalitatea de asigurare că nimeni nu atinge victima.
Anunțați
,,La cifra trei voi administra șoc.
Unu, eu nu ating pacientul;
Doi ,voi nu atingeți pacientul;
Trei, nimeni nu atinșe pacientul”
Asigurațivă că nimeni din personal nu este în contact cu pacientul și că sursa de oxigen
este oprită și îndepărtată.
Când butonul de şoc este apăsat, asiguraţi-vă că nimeni nu atinge victima.

DEFINIŢIE – aducerea tuturor fibrelor la aceeași polaritate. Încetarea fibrilaţiei

ventriculare prin aplicarea şocului extern
• Defiblirarea precoce– RCP impreuna cu defibrilare efectuate in primele 3-5 min de la
instalarea colapsului pot duce la o rată a supravietuirii de pana la 49-75%.
 • Fiecare minut de intarziere a defibrilării reduce supraviețuirea la externare a
pacientului cu 10-12%.
• Ritm electric cu frecventa>300/min, total dezorganizatce nu se insoteste de o
activitatemecanicaainimiistop cardiac
• Celmai frecvent-80% in primelemomente ale stopului cardiac
Defibrilarea externă automată:
Tehnica efectuării:
- Stopaţi resuscitarea, confirmaţi că pacientul nu are puls.
- Continuaţi resuscitarea în timp ce controlaţidefibrilatorul.
- Deschideţi aparatul şiscoateţi electrozii.
- Conectaţi electrozii la defibrilator.
- Conectaţi defibrilatorul: dacă defibrilatorul are funcţia de înregistrare verbală atunci, în timp
ce instalaţi aparatul trebuie să efectuaţi un raport verbal. Raportul trebuie să conţină inclusiv
numele dvs. şi denumirea instituţiei medicale, vârsta şi sexul pacientului, informaţie, dacă
stopul cardiac a fost în prezenţa martorilor, şi dacă a fost efectuată resuscitarea primară. Unele
defibrilatoare înregistrează informaţia verbală, care poate fi utilizată ulterior.
- Ataşaţi electrozii. Ataşaţi un electrod sub axila stângă, celălalt electrod sub clavicula
dreaptă, lângă stern.
- Stopaţi resuscitarea, nimeni nu trebuie să atingă sau să mişte pacientul, atunci când aparatul
analizează ritmul.
- Apăsaţi “Analiză” dacă este necesar. Unele defibrilatoare vor începe analiza ritmului cardiac
automat. Dacă aparatul nu analizează imediat, apăsaţi „analiză”, (este întotdeauna mai bine de
ştiut dacă echipamentul pe care-l utilizaţi necesită sau nu acest pas). Dacă este depistat un
ritm şocabil, unitatea va începe imediat încărcarea şi o alertă auditivă va fi auzită.
- Dacă defibrilatorul recomandă un şoc, asiguraţi-vă că nimeni nu atinge pacientul prin
cuvintele „Atenţieşoc” şi vizual verificând asigurându-vă că toţi s-au îndepărtat.
- Apăsaţi butonul şoc, unitatea va defibrila pacientul (corpul pacientului poate vibra brusc).
- Defibrilatorul va analiza ritmul cardiac din nou, pentru a vedea imediat, dacă ritmul încă
necesită şocare.

Notă: După un şoc unitatea se va opri pentru 2 min pentru a permite RCRC. Dacă
defibrilatorul nu recomandă un şoc, trebuie să verificaţi puls/respiraţie, şi să începeţi
resuscitarea, dacă este necesar.
Defibrilarea externă semiautomată:
- Dacă sunteţi lângă pacient înainte, fără un defibrilator semiautomat, verificaţi starea de
conştienţă, căile aeriene, respiraţiaşicirculaţia.
- Dacă pacientul este inconştient, fără respiraţie, fără puls, trebuie de început manevrele de
resuscitare.
- Dacă sunteţi singur şi pregătit pentru a utiliza un defibrilator semiautomat, verificaţi mai
întâi ABC-ul, constataţi că pacientul este în stop cardiac, aplicaţişocurile electrice înainte de a
începe manevrele de resuscitare.

Tehnica de utilizare a defibrilatorului semiautomat:

Pasul 1:
- Puneţi aparatul în funcţiune prin apăsarea butonului “ON” Din acest moment aparatul începe
să indice etapele de lucru.

Pasul 2:
- Se ataşează electrozii defibrilatorului pe toracele pacientului. În prealabil vor fi îndepărtate
hainele de pe toracele victimei. Unele modele de defibrilatoare au electrozii conectaţi direct la
cablu, iar la alte modele un capăt al cablului va fi ataşat de electrozi, iar celălalt de
defibrilator. Se îndepărtează folia protectoare de pe electrozi. În partea centrală electrozii
prezintă o zonă îmbibată cu o substanţă conductoare, care va realiza conducerea energiei, iar
spre periferie, circular, prezintă partea cu adeziv, care va ajuta în fixarea electrozilor pe
toracele victimei. Fiecare electrod, are imprimat pe partea liberă locul de fixare. Una din
electrozi se va fixa pe partea dreaptă a toracelui, sub claviculă, iar cel de-al doilea electrod se
fixează sub mamelonul stâng, uşor exterior.
Pasul 3:
- Se analizează ritmul cardiac al pacientului. În momentul în care sunteţipregătiţi să analizaţi
ritmul se opreşte complet resuscitarea, nefiind permis ca cineva să fie în contact cu victima.
Pentru ca aparatul să efectueze analiza, medicul trebuie să apese butonul pentru analiză. Din
acest moment, indiferent că aparatul analizează, se încarcă sau defibrilează, este important ca
nimeni să nu fie în contact cu pacientul. Pentru a ne asigura că nimeni nu este în contact cu
victima, medicul atenţionează verbal (ex. Atenţie, nu atingeţi victima! Atenţie se defibrilează!
Atenţie, îndepărtaţi-vă!) Şi în acelaşi timp se verifi că vizual.
Pasul 4:
- Încărcarea şi şocarea. Atunci când în urma analizei aparatul recunoaşte ritmul care trebuie
defibrilat, se încarcă automat. Unele modele vor anunţa printr-un mesaj vocal. Este important
să ne asigurăm din nou că nimeni (nici un membru al echipei, nici o persoană din jur etc.) nu
este în contact cu pacientul. Înainte de a apăsa pe butonul de şocare, atenţionăm verbal
şiverificăm vizual că nimeni nu atinge pacientul. După aceste verificări, după ce aparatul s-a
încărcat la energia necesară defibrilării, vom apăsa pe butonul de şocare. Nivelul energiei cu
care se şochează este prestabilit. În cazul în care în urma analizei aparatul nu depistează un
ritm care să fie defibrilat, va anunţa acest lucru, iar mesajul verbal indică verificarea pulsului
şi în cazul lipsei acesteia efectuarea manevrelor de resuscitare (ventila]ie, compresiuni
sternale). Defibrilatoarele externe semiautomate variază în funcţie de setările pe care le
primesc, de aceea, trebuie însuşite cu atenţie caracteristicile şi modul de operare a acestora
sub directa îndrumare şi supraveghere a directorului medical. Repetaţipaşii până ce puteţi
efectua manevra de defibrilare rapid şi în siguranţă (conform protocoalelor de resuscitare).

Implică, din partea operatorului:cu defibrilor manual

• Identificarea ritmului ECG

• Încărcarea aparatului şi aplicarea şocurilor
• Poate fi folosită pentru cardioversia sincronă
• FV/TV diagnosticate după ECG şisemne de stop cardiac
• Selectaţi nivelul corect de energie
• Încărcaţi padelele fara a opriresuscitareaStrigaţi“atenţie”
• Verificarea vizuală a zonei
• Verificarea monitorului
• Aplicarea şocului

Defibrilatoarele automate externe

• Analizează ritmul cardiac
• Pregătesc aplicarea şocului
• Au specificitate pentru recunoaşterea ritmului ce se pretează pentru defibrilare, de
până la 100%
• Se aplică electrozii adezivi
• Se urmăresc instrucţiunile audio-video
• Se face analiza ECG automată
• Se încarcă automat dacă ritmul cardiac se pretează la defibrilare
• +/- trecere pe modul manual
 • Defibrilarea este singura metodă eficientă de restabilire a debitului cardiac la un
pacient cu FV sau TV fără puls
• Defibrilarea trebuie efectuată prompt şi eficient, în condiţii de siguranţă
• Noi tehnologii au îmbunătăţitperformanţele aparatelor şi au simplificat folosirea lor
• Componente
– Sursa de energie
– Condensator
– Electrozi
• Modele
– Manual
– Automat
– Cu undă monofazică sau bifazică

8. Cardioversia. Tehnica efectuării.

În cazul folosirii cardioversiei pentru convertirea tahiaritmiilor atriale şi ventriculare, şocul

trebuie sincronizat mai degrabă cu unda R a electocardiogramei decât cu unda T: FV poate fi
generată dacă stimulul electric cade în perioada refractară relativă a ciclului cardiac. Undele
bifazice sunt mai eficiente în convertirea fibrilaŃiei atriale decât cele monofazice.157-160
Dacă se începe cu niveluri ridicate de energie nu se îmbunătățeşte rata cardioversiei față de
nivelurile scăzute de energie. Un şoc sincron inițial de 120-150J, cu posibilitatea de a creşte
nivelul de energie este o strategie bazată pe date curente. Flutter-ul atrial şi TPSV-ul au
nevoie de energii mai scăzute decât fibrilația atrială pentru cardioversie. Administrați un şoc
bifazic inițial de 70-120J, apoi şocurile următoare cu energie crescândă. Energia necesară
cardioversiei TV cu puls depinde de caracteristicile morfologice şi de frecvența aritmiei.
Utilizați un şoc bifazic cu o energie de 120- 150J pentru primul şoc, apoi cu energie crescândă
dacă primul şoc esuează în convertirea la ritm sinusal.
 este o procedura medicala prin intermediul careia un ritm cardiac rapid, anormal sau o
aritmie cardiaca sunt convertite la un ritm normal, utilizand electricitate sau medicamente. 

Cardioversia electrica sincronizata foloseste o doza terapeutica de curent electric catre inima,

intr-un moment specific al ciclului cardiac.
 Cardioversia farmacologica, numita si cardioversie chimica, utilizeazamedicatiaantiaritmica
in locul socului electric.
Reprezintă o soluție pentru tahiaritmiile atriale și ventriculare cu puls, care necesită un
tratament rapid și eficient, în cazul în care există instabilitate hemodinamică

      Semnele de instabilitate sunt:

- hipotensiune arterială
- durere toracică cu caracter anginos
- amețeli, alterarea stării de conștientă
- semne de insuficiență cardiacă acută, stângă sau dreaptă
Indicații:

- aritmii atriale sau ventriculare, care determină instabilitate hemodinamică

- tratamentul TV, FiA, FlA, stabile hemodinamic, dar care nu au raspuns la terapia
medicamentoasa
- conversia FiA sau FlA, în mod selectiv, la pacienții stabili hemodinamic.

     Contraindicații:
- aritmiile din intoxicațiile digitalice
- torsada de vârfuri
- tahiaritmiile din sindromul sinusului bolnav
- tahicardii sinusale cauzate de alte condiții clinice: febră, durere, agitație, șoc de altă etiologie

Complicațiile cardioversiei electrice sunt:

- fibrilație ventriculara, din cauza sincronizarii incorecte a șocului cu unda R
- asistolie, TV fără puls
- bradicardie sau bloc atri-ventricular - mai ales la pacienții cu sdr.coronarian acut; pot
necesita pacing extern sau intern
- trombo-embolizarea la cei cu fibrilație atrială care nu au fost anticoagulati corect înainte de
cardioversie
- necroză miocardica în cazul în care se folosesc socurș de energie mare
- edem pulmonar acut sau hipotensiune arterială
- arsuri ale pielii, când nu se folosește gel

      TEHNICA efectuării cardioversiei electrice:

1. Pregătirea pacientului:
- acces intravenos periferic, în vederea administrării medicației
- medicamente sedative, opiacee, antiaritmice (necesare înainte și post cardioversie)
- antidoturile sedativelor și opiaceelor
- materiale pentru managementul căilor aeriene
- monitor cu funcție de defibrilare și cardioversie

2. Sedarea si analgezia pacientului:

- Midazolam, care se asociază, de regulă, cu Fentanyl
Antidoturile acestora sunt Flumazenilul, respectiv Naloxona

3. Selectarea modului sincron (SYNC) și a intensității primului șoc:

- FiA: șocul inițial 75J bifazic ( 100-200J monofazic), cu creșterea progresivă în caz de eșec.
- FlA si TPSV: șocul inițial 50J bifazic (100 J monofazic), cu creșterea progresivă a energiei
la șocurile următoare.
- TV cu puls: șocul inițial 50-100J bifazic (200J monofazic), cu creșterea treptată în caz de
eșec.

      La copiii, cu TPSV sau TV, stabili hemodinamic, se aplică șoc sincron, inițial de 0,5J/kg,
apoi energia se crește pentru șocurile următoare.
      La gravide intensitatea șocurilor este cea pentru adulți.

4. Aplicarea padelelor pe toracele pacientului (două variante):

- antero-lateral: o padelă în sp.4-5 i.c. pe linia medio-claviculara stg, cealaltă parasternal

drept, în sp.2-3 i.c. (subclavicular dr.)

- antero-posterior: o padelă parasternal drept (subclavicular), iar cealaltă posterior, între vârful
omoplatului stâng și coloana vertebrală.
Pentru realizarea unui contact bun între padele și tegument, se recomandă aplicarea ferma a
padelelor pe torace (apăsare cu 8 kg forță la adult) și utilizarea de gel conductor sau a
padelelor autocolante.

      La pacienții cu dispozitive implantate (pacemaker sau defibrilator automat implantabil),

padelele se plasează la 10 cm distanță de acestea, poziția antero-laterala fiind de elecție,
deoarece evita trecerea curentului prin dispozitive si deteriorarea lor. Dupacardioversie este
necesară verificarea dispozitivelor implantate.

Pentru a realiza cardioversia electrica sincronizata sunt utilizati doi electrozi, fiecare

continand o placuta metalica tapetata cu un gel conductiv bazat pe solutie salina. Acestia sunt
plasati pe pieptul pacientului, sau unul pe piept si unul pe spate.
Acestia sunt conectati prin cabluri la un aparat care combina functiile unui EKG si a unui
defibrilator. O functie sincrona (operata manual sau automat) permite aparatului de
cardioversie (cardiovertor) sa trimita un soc de reversie, pe calea electrozilor, a unui curent
electric de intensitate stabilita intr-un numar predefinit de milisecunde in momentul optim din
ciclul cardiac care corespunde undei R a complexului qRs de pe EKG.
Conversia electrică: Tehnica efectuării
- Anticoagularea eficientă, eliminarea factorilor de risc, controlul alurei ventriculare.
- Consultul anesteziologului înainte de conversia electrică (anestezie de scurtă durată).
- Conversia electrică se va efectua în terapia intensivă, după restricţia alimentară cu anestezie
de scurtă durată (propofol 0,60,7 mg/kg), sub monitorizarea ECG continuă şi monitorizarea
parametrilor vitali.
- Efectuarea şocului electric triggered cu undele R.
- După restabilirea ritmului sinusal se va efectua profilaxia recidivelor cu antiaritmice.
- În caz de eşec de a restabili ritmul sinusal, conversia electrică repetată se efectuează după
saturaţie de Amiodaronă, cu prelungirea administrării lui cu scopul de profilaxie, timp de 4
săptămâni, dar mai bine, timp de 3 luni.

9. Cardiostimularea. Tehnica efectuării.

Cardiostimulareaelectrica poate fi temporara si permanenta

Cardiostimularea electrică temporară este o procedură intervențională cardiovasculară
caracterizată prin stimularea funcției cardiace pe cale chirurgicală prin montarea la nivelul
cordului a unui stimulator electric temporar.

Procedura este recomandată în cazul bolnavilor cu bradiaritmii sau tahiartimii severe, expuși
în permanență riscului crescut de apariție a unui stop cardio-respirator.

Principalul obiectiv al cardiostimulării electrice este acela de a restabili funcția circulatorie și

hemodinamică, acestea fiind perturbate în contextul unei frecvențe cardiace extrem de reduse
sau de rapide.

În numeroase cazuri, cardiostimularea electrică temporară a dus la salvarea vieții bolnavilor

cu tahiaritmii sau bradiaritmii severe, cu antecedente de stop cardiorespirator. 
Cardiostimularea electrică temporară este utilizată de cele mai multe ori în cazul bolnavilor
cu bradiaritmii însoțite de manifestări clinice.
Principalele metode prin care se realizează cardiostimularea electrică temporară sunt
reprezentate de implantarea următoarelor tipuri de stimulatoare cardiace:
Stimulatorul ventricular transcutanat
Stimulatorul epicardic
Stimulatorul transgastric sau transesofagian (stimulatorul transtoracic)
Stimulatorul transvenos.

Stimulatorul ventricular transcutanat este utilizat în condiții de urgență, în cazul bolnavilor

cu asistolie sau bradicardie severă.
Stimulatorul epicardic este utilizat în cazul protezării valvei aortice, în cadrul intervenției
chirurgicale de corectare a unui defect septal atrioventricular, în cazul efectuării unei
intervenții chirurgicale pe valva tricuspidă și în cadrul chirurgiei cardiovasculare de corectare
a maladiei Ebstein.
Stimulatorul transvenos poate fi plasat la nivelul venei jugulare interne sau externe, la
nivelul venei brahiale, subclaviculare sau la nivelul venei femuale.

Fiecare stimulator cardiac prezintă prezintă următoarele trei setări:

gradul de descărcare a impulsului electric,
ritmul de funcționare și
sensibilitatea (sau acuitatea stimulatorului).
Cardiostimularea electrică artificială:
Tehnica efectuării: Aplicarea de urgenţă a cardiostimulării electrice artificiale (CEA)
temporară:
- CEA endocardică transvenoasă:
- electrod stimulator se va introduce prin v. subclavia, aproximativ la 25-40 cm, în cavitate
a ventriculului drept ( ECG-complexul QRS de tip RS sau rS, segmentul ST extrem elevat);
- se va începe electrostimularea cordului cu un curent de 10 mA cu frecvenţa impulsurilor
70- 80 pe min;
- în caz de neeficacitate a stimulării, timp de 15-20 sec, se va mări curentul consecutiv la 10
mA (maxim 40 mA), după fiecare încercare inutilă de a impune ritmul provocat se vor efectua
compresiuni sternale şirespiraţie artificială.
- CEA transesofagiană:
electrod stimulator se va introduce prin nas în esofag până la 30-45 cm (nivelul atriului stâng),
în rest se vor respecta regulile descrise în CEA endocardică transvenoasă. Notă: CEA
temporară va fi continuată până la calmarea tulburărilor de conducere şi automatism sau până
la instalarea unui pacemaker permanent.
Cardiostimularea electrică permanentă este intervenția chirurgicală cardiovasculară de
urgență efectuată în rândul bolnavilor depistați cu bradiaritmie 
Stimulatoarele cardiace electrice, cunoscute sub denumirea de pacemakere, au capacitatea de
a identifica precoce fenomenele electrice patologice care apar în cadrul activității cardiace şi
le poate corecta prin eliberarea stimulilor electrici la nivelul cordului.

În cadrul cardiostimulării electrice permanente derivațiile stimulatorului permanent sunt

montate transvenos, sau în timpul efectuării unei toracotomii.
Cardiostimularea electrică permanentă este indicată în cazul persoanelor cu 
bloc atrioventricular de grad înalt clinic manifest,
în cazul persoanelor cu bradicardie severă asociată riscului crescut de stop cardiac și în cazul
persoanelor care au dezvoltat frecvent episoade sincopale.
De asemenea, în cazul persoanelor cu anumite tipuri de tahiaritmii, montarea unui stimulator
electric cu mecanism de acțiune accelerat poate duce la cuparea tulburării de ritm.
 10. Monitorizarea pacientului critic

►Monitorizare respiratorie
-Număr de respiraţii pe minut
-Tip de respiraţie
-Pulsoximetrie
► Monitorizare cardio-vasculară
► Monitorizare neurologică
-Starea de conştienţă
► Monitorizarea temperaturii
-Măsurarea periferică /centrală a temperaturii
► Monitorizarea diurezei
-Măsurarea orară a diurezei
► Monitorizarea gazelor sanguine
-Analiza gazelor sanguine
MONITORIZARE PARACLINICA A PACIENTULUI CRITIC
hemoleucogramaşi formula leucocitară electroliţi sanguini şi urinari  uree şi creatinină
sanguină şi urinară  teste hepatice, amilaze  trombocite şi teste de coagulare  analiza
gazelor sanguine  ECG Rg toracică
MONITORIZAREA HEMODINAMICĂ A PACIENTULUI CRITIC
►TA ►Frecvenţa cardiacă ►ECG ►Pulsoximetrie►Presiunea venoasă centrală ►Debitul
cardiac, presiunea în capilarul pulmonar blocat si date derivate ►Saturaţia în oxigen a
sângelui venos amestecat ►Ecocardiografia transesofagianăşitranstoracică

11. Metode de dezobstrucție a căilor aeriene

METODELE DE DEZOBSTRUCŢIA CĂILOR AERIENE SUPERIOARE(nas,gură,

orofaringe, nazofaringe, faringe, laringe anterior, epiglota)
I. Tripla manevră Safar (1981) de dezobstrucţie aeriană:
• Hiperextensia capului;
• Subluxarea anterioară a mandibulei (manevra Esmarch);
• Deschiderea gurii, revizia şi îndepărtarea corpilor străini vizibili.
II. Extragerea corpilor străini cu pensa Magill sau Kocher.
III. Intubaţie orofaringiană (canule orofaringiene Guedel; tubul Safar; sonda Lifeway -
Weinmann).
IV. Obturatorul esofagian.
V. Intubaţie nazofaringiană (canula Robertazzi; sonda Wendel)
VI. Aplicarea măștii laringiene.
VII. Aspirația orofaringiană.
METODELE DE DEZOBSTRUCŢIE A CĂILOR AERIENE INFERIOARE()
1. Intubaţia endotraheală :
- intubaţie cu sonda combinată
- intubaţie orotraheală
- intubaţie nazotraheală
2. Cricotireotomia (coniotomie) şi cricotireostomia pe ac
3. Traheotomia
4. Aspiraţia conţinutului traheobronşic cu un aspirator

Tabloul clinic: debut brusc, în plină stare de sănătate în timpul alimentaţiei sau a jocului, prin
tuse, stridor, wheezing, apnee şi cianoză.
- Manevre de dezobstrucţie – Heimlich în dependenţă de vârstă:
- La copilul conştient: - Sub un an: 5 lovituri interscapulare cu podul palmei, reevaluare,
urmată de 5 compresiuni toracice, revizia cavităţii bucale.
- Peste un an: 5 compresiuni abdominale bruşte, orientate înapoi şi în sus, revizia cavităţii
bucale.
- La copilul inconştient: start RCRC cu verificarea prezenţei corpilor străini în cavitatea
bucală. - După efectuarea manoperelor de dezobstrucţie copilul se transportă la spital pentru
supraveghere şiinvestigaţii (R-raza toracică, la necesitate bronhoscopie).
Manevra lui Heimlich:
- Victima este în picioare sau aşezată:
- Este vorba de un pacient care se sufocă. Nu poate ventila, vorbi, se agită pentru a atrage;
- Atenţia vecinilor, îşi pune mâinile în “V” pe piept. Tirajul, semn al efortului inspirator, este
vizibil la nivelul muşchilor cervicali. Fluxul de aer nu trece în căile aeriene;
- Ne plasăm în spatele victimei în contact cu ea;
- Se cupinde trunchiul trecând braţele pe sub braţele victimei şi se plasează mâinile, dreapta
cu pumnul strâns, orientată spre sol în epigastru, între ombelicşi apendice xifoid: acesta este
punctual “piston”;
- Cealaltă mână o acoperă pe prima deasupra punctului “piston”;
- Se efectuează tracţiunibruşte în sus şi în adâncime pentru a crea creşterea presiunii
abdominale şi ascensiunea diafragmului (4-5 compresiuni abdominale scurte).
- Victima este căzută, inconştientă sau în stop respirator:
- Ventilaţia artificială este imposibilă şi primele insuflaţii practicate nu permit
dezobstrucţieparţială a căilor aeriene (se pot mobiliza corpurile străine şi împinge înainte în
arborele bronşic);
- Se plasează salvatorul deasupra victimei, la nivelul coapselor.
- Se plasează palma unei mâini, dreapta sau stânga, braţul întins, la nivelul epigastrului, între
ombilic şi apendicele xifoid.
- Se plasează palma celeilalte mâini pe dosul primei.
- Se apasă brusc exercitând o presiune oblică spre sol şi înspre capul victimei (4-5
compresiuni scurte).
- În toate cazurile:
- Dacă manevra este eficace şi corpul străin este mobilizat, se va găsi la nivelul faringo-
laringelui şi trebuie căutat la nivelul cavităţii bucale.
- În caz de eşec se repetă manevra (3 ori la rând).
22

Notă: În caz de eşec, se poate încerca împingerea corpului străin mai profund în căile aeriene,
cel mai frecvent în cele drepte şi se practică insuflaţiiforţate prin intubaţie selectivă.

12. Tubul orofaringian. Tehnica aplicării

Reanimarea bolnavului cu insuficienta respiratorie acuta presupune in primul randasigurarea

permeabilitatii cailor aeriene de care depinde ventilatia si oxigenarea adecvata a pacientului.
INTUBATIA OROFARINGIAN
Pentru dezobstructia cailor respiratorii superioare si mentinereapermeabilitatii acestora se
recomanda aplicarea unei cai aeriene artificiale:
canula oro sau nazofaringiana, sau un tub traheal.
Material necesar
Canulele (sonde) orofaringieneGuedel au diferite dimensium (de la 0 la nou-nascut pana la nr.
4 la adult),

Indepartarea protezelor dentare mobile si curatirea caii aeriene de eventualii corpi straini: se
utilizeaza pentru aceasta indexul si mediusulinveliteintifon.

Introducerea canulei orofaringiene: pe linia mediana se introduce sonda Guedel cu

concavitatea in sus, aproximativ 2/3 din lungimea sondei.
Apoi se roteste cu 180° cu concavitatea in jos aplicata pe limba astfel incatportiuneadistala a
acesteia sa se aseze intre peretele posterior al faringelui si baza limbii (cu concavitatea spre
limba). Sonda orofaringiana mai poate fi introdusa pe deasupra limbii tractionata cu o pensa
de limba sau apasata in jos cu o spatula.

sunt confectionate din plastic, metal sau cauciuc si trebuie sa fie suficient de late ca sa vina in
contact cu 2-3 dinti de la nivelul arcadelor dentare. Canula este formata dintr-o portiune
dreapta in contact cu dintii (zona de muscatura), o extremitate prevazuta cu flansa care
limiteaza introducerea si impiedicainghitirea canulei si o portiunedistala curba adaptata
curburilor gurii, limbii si faringelui. In plus canula contine un lumen care
faciliteazaaspiratiaorofaringiana
Tehnica
Deschiderea gurii: La bolnavii cu barbia relaxata se realizeaza cu indexul si policele aplicate
incrucisat pe arcadele dentare superioara si inferioara. Degetele se introduc succesiv la nivelul
comisurii bucale, lasand planul median liber si printr-o miscare de forfecare se forteaza
deschiderea gurii.

13. Tubul nasofaringian. Tehnica aplicării

Intubatia nazofaringiana este mai putin stimulanta si de aceea mai bine tolerata de pacientul
treaz, semicomatos sau anesteziat superficial.
Reprezinta o alternativa pentru intubatiaorofaringiana.
Materialul necesar
Tub siliconat care se introduce intr=o narina
Canula nazofaringiana este un cilindru cu curb pliabil din cauciuc sau material plastic. O
flansaimpiedicapatrundereaextremitatii externe in narina iar curbura canulei faciliteaza
plasarea intre baza limbii si peretele posterior faringelui.
Tehnica
a. Examinarea cavitatilor nazale pentru excluderea unei eventuale obstructii prin corpi straini,
polipi sau deviere de sept.
b. Introducerea unui lubrefiant (ulei gomenolat) si a unui vasoconstrictor (cocaina, efedrina)
in interiorul narinei. Se pot introduce mese din tifon umecta cu solutie de cocaina.
c. Introducerea sondei nazofaringiene in narina, indreptata cu concavitate in jos, paralel cu
palatul, pana ce simtim trecerea varfului acesteia prin orificiul nazofaringian. Se mai
avanseazacativa centimetri pana ce se obtine un flux de aer optim. Daca canula nu trece atunci
se incearca in narina opusa sau se alege un tub de diametru mai mic. Daca se percepe
rezistenta la intrarea in nazofaringe se roteazausor cu 90° in sens invers acelor de ceasornic si
apoi se impinge.
Complicatii
Complicatiileintubatiei nazofaringiene constau din epistaxis, tunelizareasubmucoasei, leziuni
de decubit, eseculinsertiei. Cea mai frecventa complicatie este epistaxisul care se rezolva de
obicei spontan.
 14. Masca laringiană. Tehnica aplicării

Masca laringiană Intravent este alcătuită dintr-un tub care se conectează proximal la circuitul
respirator printr-un conector standard de 15 mm, capătul distal fiind ataşat la mască eliptică
care se umflă printr-un tub pilot. Masca laringiană constituie un sistem tubular de menţinere a
permeabilităţii căilor aeriene superioare. Are în structura sa un tub cu diametrul de 8-10 mm
şi o manşetă gonflabilă eliptică. Manşeta după umflare creează contact etanș cu orificiul
laringian.Cartilajele tiroid şi cricoid sunt deplasate uşor înainte pe măsură ce manşeta se
umflă. Supradistensia manşetei (peste 38 mm Hg) poate comprima fluxul capilar mucos.
Partea distală se acomodează bine în faringele inferioar, care are structura fibromusculară mai
puţin rigidă decât traheea. Se introduce în stadiul 3/1 al anesteziei generale, care permite
toleranţa măştii(Tabelul 2). Porţiunea gonflabilă va fi complet dezumflată şi lubrifiată cu gel
pe faţa sa externă (care nu va veni în contact cu laringele)
Tabelul 2. MĂRIMEA MĂŞTII LARINGIENE

Mărimea măştii Diametrul Volumul Lungimea în Masa corpului

laringiene intern (mm) manşetei (ml) (cm) bolnavului (kg)

1 5,25 2-4 10 sub 6,5

2 7,0 până la 10 11,5 6,5-15

2,5 8,4 până la 15 12,5 16-30
3 10 până la 20 19 31-70
4 12 până la 30 19 peste 70

15. I-gel. Tehnica aplicării

Sonda de intubație I-gel este un dispozitiv inovativ pentru managementul căilor respiratorii
supraglotice. Acesta este moale, cu aspet de gel si transparentă. I-Gel este conceput pentru a
crea o etansare anatomica, negonflabila, a structurilor faringiene, laringiene si peri-laringiene,
evitand in acelasi timp, traumatismele de compresie.

Indicații:
Intubație dificilă, gravide
Pacienți cu țesut adipos abundent pericervical
Magroglosie
Trismus
Fracturi cervicale
Obezitate morbidă
Avantaje:
-rapiditatea și ușurința inserției
-evită laringospasmul, se instalează orb
- nu provoacă tuse, e bine tolerată
-Asigură grad de etanșietate bună
- nu are balon gonflabil
- nu dă stimulare hemodinamică
- prezintă un canal gastric pentru trecerea sondei nazo-gastrice
-determină fenomene de compresie minimă asupra mucoasei și căilor respiratorii
Dezavantaje:
-nu protejează de aspirație de conținut gastric
- nu se poate ventila eficient obezul, gravida, sau cel cu edem pulmonar
-aspirarea secrețiilor se face cu dificultate
Tehnica aplicării:
- Îmbrăcăm mănuși
- Deschidem pachetul steril și aplicăm lubrifiant pe masca I-gel
- Ne asigurăm ce este extrasă coroana dentară
- Poziționare cu orificiul de deschidere spre pieptul pacientului
- Pacientul este în hiperextensia posterioară capului, deschidem gura apăsând pe bărbie.
- Introducem I-gel în direcția palatului dur și înaintăm până simțim o rezistență, nu
forțăm inserția, nu rotăm.
- Are o linie orizontală-nivelul dinților
- O fixăm cu leucoplast

16. Intubația endotraheală. Tehnica efectuării

INTUBAŢIA ENDOTRAHEALĂ AVANTAJE
• Protejează căile aeriene împotriva aspiraţiei
• Facilitează ventilaţia şi oxigenarea
• Permite aspiraţia secreţiilor din căile aeriene inferioare
• Asigură o cale de administrare a medicamentelor resuscitării cardio-pulmonare • Previne
distensia gastrică datorată ventilaţiei
• Protejează căile aeriene împotriva edemului şi compresiei
INTUBAŢIA ENDOTRAHEALĂ DEZAVANTAJE
• Necesită instruire specială şi experienţă
• Poate agrava obstrucţia aeriană preexistentă (ex. epiglotita)
• Poate determina leziuni locale (dinţi, limbă, palat moale şi dur)
• Potenţial de exacerbare a unei leziuni de coloană cervicală
INTUBAŢIA OROTRAHEALĂ vs. NAZOTRAHEALĂ
• Intubaţia orotraheală este preferabilă la: » Pacienţii apneici » Fracturile medio-faciale »
Pacienţii cunoscuţi cu coagulopatii
• Intubaţia nazotraheală se efectuează la: » Pacienţii cu respiraţie spontană păstrată » Pacienţii
cu gât scurt şi gros
• Oricare dintre tehnici se poate utiliza la pacienţii cu suspiciune de leziune de coloană
vertebrală cervicală cu condiţia ca gâtul să fie imobilizat. PREGĂTIREA PENTRU
INTUBAŢIA ENDOTRAHEALĂ
• Aspirator pregătit şi funcţional » Sondă rigidă Yankauer » Sondă de aspiraţie flexibilă
• Se va alege o canulă de intubaţie de dimensiuni potrivite pacientului » Se vor pregăti încă
două canule, una mai mică şi una mai mare decât cea aleasă pentru intubaţie
• Mandren şi seringă
• Verificarea echipamentului » Becul laringoscopului, sistemul de balonaşe a canulei de
intubaţie
• Balon de ventilaţie cu mască – legate la oxigen
• Medicaţie necesară – pregătită în seringi etichetate
• Stetoscop
ALEGEREA DIMENSIUNII CANULEI DE INTUBAŢIE
• Pentru adulţii cu constituţie mică – 7,0, 7,5
• Pentru adulţii cu constituţie mare – 8,0, 8,5, 9,0
• Copii: » Formula 16 + vârsta în ani, împărţit la 4 » Diametrul canulei trebuie să corespundă
cu diametrul degetului mic
• Pentru intubaţia nazotraheala se va alege o canulă cu diametrul cu 0,5 – 1 mm mai mic decât
al canulei care s-ar utiliza pentru intubaţia orotraheală. PRECAUŢII LA INTUBAŢIA
ENDOTRAHEALĂ
• Nu se va efectua dacă pacientul nu este sedat corespunzător
• Dacă personalul medical nu este calificat în efectuarea intubaţiei se va prefera ventilarea
pacientului pe mască şi balon.
LINII DIRECTOARE GENERALE PENTRU INTUBAŢIA ENDOTRAHEALĂ
• Dacă este necesară, trebuie efectuată cât mai precoce posibil
• Va fi efectuată de cea mai experimentată persoană din echipa medicală
• Dacă nu se reuşeşte intubaţia în cel mult de 30 de secunde se va întrerupe manevra şi se va
ventila pacientul cu mască şi balon.
UTILIZAREA MEDICAŢIEI PENTRU EFECTUAREA INTUBAŢIEI (INDUCŢIA
RAPIDĂ)
• Dacă pacientul este inconştient şi nu răspunde la stimuli, de obicei nu este necesară
utilizarea medicaţiei (exceptând eventual xilina).
• Complicaţiile sunt reduse prin utilizarea corespunzătoare a medicaţiei sedative şi a celei
relaxante.
COMPLICAŢIILE INTUBAŢIEI ENDOTRAHEALE
• Intubaţia esofagiană – determină decesul pacientului dacă nu este recunoscută la timp
• Intubaţia unei bronhii – determină atelectazia plămânului contralateral
• Pneumotoracele
• Hemoragie orofaringiană
• Leziuni de corzi vocale
• Fracturi dentare – fragmentele dentare pot fi aspirate în căile aeriene inferioare • Vărsături –
aspiraţie bronşică
• Deplasarea unei leziuni cervicale instabile
INDUCŢIA RAPIDĂ PENTRU INTUBAŢIA ENDOTRAHEALĂ
• Oxigen – preoxigenarea pacientului
• Xilină – 1 – 1,5 mg/kgc i.v. (pentru prevenirea creşterii presiunii intracraniene în timpul
intubaţiei)
• Diazepam sau midazolam 0,3 – 0,7 mg/kgc i.v.
• Succinilcolină 1mg/kgc i.v.
• Presiune cricoidiană (manevra Sellick) pentru prevenirea aspiraţiei bronşice
• Intubaţia Notă: De obicei medicamentele se administrează la un interval de 2 minute între
ele, pentru a avea timp să-şi facă efectul.
ETAPELE NTUBAŢIEI ENDOTRAHEALE
• Pregătirea echipamentului
• Preoxigenare
• Administrarea medicaţiei
• Intubaţia endotraheală şi umflarea balonaşelor
• Încetarea manevrei Sellick
• Ventilaţia
• Auscultaţia toracelui pentru verificarea corectitudinii intubaţiei
• Plasarea capnografului
• Fixarea canulei de intubaţie
• Radiografie toracică pentru verificarea poziţiei canulei
REEVALUAREA PACIENTULUI INTUBAT ENDOTRAHEAL
• Auscultaţia toracelui după fiecare mobilizare a pacientului
• Se va nota în foaia de observaţie a pacientului cifra de pe canula de intubaţie care se află în
dreptul comisurii bucale
• Pulsoximetrie continuă
• Imobilizarea mâinilor pacientului, dacă acesta este combativ sau dacă încearcă să-şi scoată
canula de intubaţie
• Aspiraţie frecventă prin canula de intubaţie
• Măsurarea, la 6-8 ore a presiunii aerului din balonaşe (trebuie să fie < 25 mm Hg)

17. Cricotiroidotomia pe ac. Tehnica efectuarii

• Imposibilitatea efectuării intubaţiei oro- sau nazotraheale
• Obstrucţia căilor aeriene superioare (deasupra nivelului corzilor vocale)

TEHNICA CRICOTIROIDOSTOMIEI CU AC
• Asepsia şi antisepsia zonei cu iod sau alcool dacă starea pacientului permite
• Se introduce un ac de 14 gauge perforând membrana cricotiroidiană (se poate utiliza şi un
cateter i.v.).
• Fixarea acului şi oxigenare
• Se va insufla oxigen timp de o secundă după care se va lăsa aerul din plămâni să iasă, timp
de 3-4 secunde, după care se va repeta ciclul
• Se poate ataşa o seringă de 2,5 ml la care se montează un adaptor de sondă de intubaţie
urmat de ventilarea pacientului cu un balon
• Va fi pregătit pacientul pentru cricotiroidostomie chirurgicală

18. Ventilația cu balonul portabil AMBU

Balonul AMBU este un dispozitiv manual de ventilare.

 Poate fi utilizat pentru ventilarea unui pacient cu stop respirator, în insuficienţa respiratorie
acutăsau supradozaj de droguri.
 asigură o barieră de protecţie contra infecţiilor dintre pacient şi salvator.
-Ventilaţiile cu utilizarea balonului AMBU de către 2 salvatori:
- Suspecţia de traumatism lipseşte:
- Deschideţişimenţineţi permeabile căile respiratorii pacientului. Aspiraţişiaplicaţi pipa dacăeste
necesar.
- Alegeţi mărimea corespunzătoare a măştii de pe balonul AMBU (adult, copil, sugar).
- Îngenunchiaţi la capul pacientului.
Poziţionaţi degetele mari peste mijlocul de
sus al măştii,degetul arătător şi mijlociu
peste mijlocul de jos.
- Plasaţi apexul, sau vârful măştii
triunghiulare la baza nasului. Mai apoi,
coborâţi masca pestegură şi partea
superioară a bărbiei. Dacă masca are o
manşetă largă, rotundă ce înconjoară
orificiul de ventilare, centraţi orificiul peste
gura pacientului.
- Folosiţi degetele inelar şi mic pentru a
aduce mandibula pacientului până la mască.
- Al doilea salvator trebuie să conecteze
masca, dacă aceasta nu e conectată deja. În timp ceprimul menţine masca lipită, al doilea salvator
trebuie să comprime punga odată la fiecare 5sec- adultşi
o dată la fiecare 3 sec copil sau sugar.
- Al doilea salvator trebuie să elibereze presiunea emisă pe pungă şi să permită pacientului săexpire
pasiv. În timp ce are loc expirarea, balonul se umple de la sursa de oxigen.
- Suspecţia de traumatism prezentă:
- Restabiliţi permeabilitatea căilor respiratorii folosind tehnica de ridicare a bărbiei. Aspiraţişiaplicaţi
o pipă dacă este necesar.
 - Alegeţi mărimea corespunzătoare a măştii de pe balonul AMBU (adult, copil, sugar).
- Îngenunchiaţi la capul pacientului.
- Poziţionaţi degetele mari peste porţiunea pentru nas a măştii, degetul arătător şi mijlociu
pesteporţiunea ce acoperă gura.
- Folosiţi degetele inelar şi mic pentru a aduce mandibula pacientului până la mască, fărămişcarea
capului sau a gâtului.
- Al doilea salvator trebuie să comprime balonul pentru a ventila pacientul, cum este descris mai
sus pentru pacienţii fără traumatism.
Ventilaţia cu balonul AMBU de un singur salvator
Poziţionaţi-vă la capul pacientului şirestabiliţi permeabilitatea căilor respiratorii.
Aspiraţişiaplicaţi pipa dacă este necesar.
- Alegeţi mărimea corespunzătoare a măştii
de pe balonul AMBU (adult, copil, sugar).
- Poziţionaţi masca pe faţa pacientului după
cum este descris mai sus în tehnica pentru
2salvatori.
- Formaţi un “C” în jurul orificiului de
ventilare cu ajutorul degetului mare şi
arătător. Folosiţidegetele inelar, mijlociu şi
mic sub mandibula pacientului pentru a ţine
mandibula la mască.
- Cu cealaltă mână, comprimaţi balonul
odată la fiecare 5 sec. Comprimarea trebuie
să fie unacompletă şi să cauzeze ridicarea cutiei toracice a pacientului.
- Eliberaţi presiunea de pe balon şipermiteţi pacientului să expire pasiv. În timp ce are locexpirarea
balonul se umple de la sursa de oxigen.
- Dacă cutia toracică a pacientului nu se ridică şi coboară în timpul fiecărei ventilări, atunci
trebuiesă:
- Repoziţionaţi capul;
- Verificaţi dacă masca este aplicată ermetic în jurul gurii şirepoziţionaţi degetele şi masca;
- Verificaţi căile respiratorii la prezenţa de corpi străini;
- Dacă nici una din metodele de mai sus sunt neefective, utilizaţi o metodă alternativă deventilare
artificială, cum este utilizarea
 măştii faciale de buzunar sau
 dispozitivul de ventilare cuoxigen cu flux restricţionat

Respiraţie artificială cu balonul portabil autoexpansibil. Acest tip de ventilare face parte din
metodele mecanice neautomate, efectuată cu resuscitatoarele manuale cu balon autoexpansibil
Ambu, Laerdal s.a.Baloanele autoexpansibile au volume diferite; pentru nou-născuţi au o
capacitate de 250 ml aer, pentru sugari 450-500 ml, pentru copii 600-1000 ml şi adulţi 1500-
2000 ml aer. În resuscitarea cardiorespiratorie la nou-născuţi şi la sugari ne folosim de
baloane cu capacitate 450-500 ml pentru a asigura o respiraţie mai eficientă. Volumul de aer
insuflat fără suplimentare de O2 constituie la adulţi 10 ml/kg (700-1000 ml) în 1 secundă.
Volumul de aer insuflat cu suplimentare de O2 constituie 6-7 ml/kg (400-600 ml) timp de 1
secundă. La copii consumul de O2 constituie 6-8 ml/kg pe 1 min., la adulţi 3-4 ml/kg/ min.

19. Abord intraosos. Tehnica efectuării.+

20. Abord intravenos. Tehnica efectuării

Materiale necesare
 paduri alcoolizate
 manuși
  garou
 cateterpentru vena periferică (branulă)
 soluțiile de administrat
 seringă cu soluție normal salină
 perfuzor
 stativ
 fixator transparent pentru cateter
 comprese
Pregatirea pacientului pentru montarea unei branule
 se confirmă identitatea pacientului
 se explică procedura pacientului pentru a-i reduce anxietatea (care poate produce
vasoconstricție și implicit, un abordmaidificil al venelor) și a neasigura de
cooperareasa
 se va explica pacientului că va rămâne la locul puncţionării un cateter de plastic la care
se va ataşa un perfuzor pentru perfuzarea diferitelor soluţii indicate de medic sau o
seringă pentru adminstrarea antibioticelor sau altor substanţe prescrise
 de asemenea, i se va precizacă nu va trebui să lovească sau să bruscheze locul unde
branula este inserată
 i se vapreciza să anunțe orice modificare sau durere survenită de-a lungul
tratamentului
 se va explica tehnica îndepărtării branulei, cât timp se va ține compresie la locul de
inserție, cât și faptul că va fi apt să își folosească mâna respectivă la fel de bine ca
înainte de montarea branulei.
Tehnica – Montareaunei branule
1. asistentul medical se spală pe mâini;
2. se selecteazăloculpuncționării.
3. se aplicagaroul la aproximativ 15 cm mai sus de locul de puncționare, pentru a
dilatavenele;
 se verificăpulsul radial. Dacaacesta nu estepalpabil, se
valargipuțingaroulpentru
 se palpează o venă cu ajutorulindexuluiși al degetuluimijlociu al
mâiniinondominante;
4. Se trage de pielepentru a fixa vena;
 dacăestepalpabilă, dar nu suficientsa cerem sa lucreaza cu pumnul;
 garoul nu se vamenținemaimult de 3 minute.
NU atingeți locul curățat, altfel procedura de curățare va trebui repetată înainte de
canulare!

5. se va introduce cateterul cu amboulaculuiîn sus, sub un unghi de aproximativ 15

grade, direct prinpielepânăînvenăprintr-o singurămișcare,
verificânddacăaparesângeîncapatulcateterului (confirmăcăacestaesteînvenă)
6. din momentulîn care aparesângele o fixam
7. Se porneșteperfuziaîntimpce cu o mână se fixează vena.
8. Se regleazăritmul de administrare a perfuziei;
9. se fixeazăcateterul cu un fixator transparent șisemipermeabildupăce se
usucădezinfectantul pe piele;
Observatii
 se vorschimbafixatoarelebranulei la pacienții cu terapieintravenoasăîndelungată la
fiecare 48 de ore sauori de cate oriacestea se dezlipescsau se murdaresc;
 se vaschimbacateterul la fiecare 72 de ore la pacienții care necesităaceastași se
vaalternalocul de inserțieaacestuia;
 pacienții care vor fi externați cu catetereperifericevortrebuiinvățațisă-l
îngrijeascășiprotejezeși cum săidentificeeventualelecomplicațiișidisfuncționalități;
 pacientulvatrebuisă-șiinspecteze periodic acasălocul de inserțieșisăanunțeechipa de
îngrijiridacăaparedeme, roșeață, durere.
 21. Infuzomatul.

22. Examenul primar și secundar al pacientului traumatizat

Examenul primar reprezintă un algoritm care conţine - AcBCDE (Airway, cervical,

Breathing, Circulation, Disability, Exposure), care trebuie parcurs sistematic în abordarea
oricărui pacient traumatizat.

Evaluarea Iniţială ( examenul primar)

¬Examenul primar este efectuat pentru fiecare pacient de la locul incidentului şi trebuie
efectuată în mai puţin de 2 min.
Primii salvatorii sosiţi la locul incidentului vor evalua locul, împrejurările
accidentului,determină securitatea la fel ca şisituaţia generală.
La efectuarea studiului locului incidentului, salvatorul trebuie să observe prezenţa
materialelor periculoase pentru salvator şi pacient, mecanismul traumatismului, necesitatea
degajării pacientului, necesitatea unui triaj, necesitate în resurse medicale şi juridice.

După asigurarea zonei, locului incidentului, asigurarea siguranţei salvatorului si pacientului,

pasul următor este evaluarea iniţială a victimei.
Evaluarea primară a pacientului critic traumatizat are ca obiectiv stabilirea nivelului de
conştientă urmat de evaluarea funcţiilor vitale (ABC).
AVPU – oferă premizele unei orientări rapide asupra situației.
• A – alert. Un pacient pe care-l clasificați ca fiind alert este capabil să răspundă coerent la
întrebări. Exemplu: Cum vă numiți? Unde vă aflați? Ce dată este azi? Deci un pacient care
răspunde la aceste întrebări este conștient, alert, orientat în timp și spațiu.
• V – verbal. În această categorie se află pacienții care răspund la stimulii verbali, chiar dacă
ei reacționează doar la stimuli verbali foarte puternici.
• P – pain (durere). Un pacient care răspunde la stimuli dureroși.
Răspunde la stimuli durerii:
• 1. Compresia in regiunea sternului
• 2. Compresia pavilionului urechii
• 3. Compresia muşchiului trapezoid.
• U – Inconştient – Nu răspunde la orice stimul.

Algoritmul examenului primar:

 A – (Airway) – Căi aeriene: verificarea, restabilirea şimenţinereapermiabilităţii lor.
Stabilizarea manuală a regiunii cervicale
 B – (Breathing) – Respiraţie: verificarea, restabilirea şi asigurarea unei respiraţii
optime artificiale
 C – (Circulation) – Circulaţie sanguină: verificarea semnelor vitale şi suportul
circulaţiei sanguine, controlul hemoragiei
 D – Examenul mini neurologic
 E – Expose - Dezbrăcarea completă a bolnavului şi asigurarea protecţiei termice.

A. Căi aeriene şi stabilizarea manuală a regiunii cervicale

Obstrucția cailor aeriene poate fi condiţionată de: corpi straini, sange, vomismente, pozitia
capului, compresiune externa, obstructionare cu propria limbă.
 Obstrucţiauşoară a căilor respiratorii: Victima se sufocă, poate vorbi, tuse seacă sau
lătrătoare, crize de apnee – cianoză.
 Obstrucţia severă a căilor respiratorii: Victima nu poate vorbi, apnee, respiraţie
neregulată, cianoză, epuizare, inconştientă, convulsii, transpiraţii difuze – stop respirator.
Manevre de dezobstrucţie a căilor aeriene
Acţiuni imediate:
I. Dubla Manevră Esmarch-Heiberg
 Subluxaţia anterioară a mandibulei
 Riviziacavităţii bucale, aspirarea şi înlăturarea corpurilor străine
II. Tripla manevră Safar
• hiperextensia capului;
• Subluxaţia anterioară a mandibulei
• Riviziacavităţii bucale, aspirarea (toaleta cavitatii bucale) şi înlăturarea corpurilor străine
Dacă se suspicionează o leziune de coloană vertebrală - Manevra Esmarch-Heiberg
III. Intubaţieorofaringiană/nazofaringiana (protejarea căilor aeriene).
Adjuvanți pentru menținereea căilor aeriene deschise: pipele orofaringiene și nazofaringiene.
Calea orofaringiană: Pentru a găsi dimensiunea corectă a dispozitivului (pipa Giudel)
pozitionati pipa orofaringiana de la colțul gurii până la lobul urechii sau la unghiul
maxilarului. Contraindicat la pacient conștient.
Calea nazofaringiană:
1. Măsurați căile respiratorii nazofaringiene de la nara pacientului pina la lobul urechii sau la
unghiul maxilarului.
2. Alegerea lungimii corecte va asigura un diametru adecvat, egal cu diamentrul primei
articulații a degetului mic a victimei.
Contraindicație: trauma bazei craniului.
B – respirația
Determinaţiprezenţa respirației
• Priviţi expansiunile toracelui • Auscultaţi sunetul respiraţiei • Simţiţi pe obraz aerul expirat
Toate manevrele de determinare a respiraţiei nu trebuie să dureze mai mult de 10 secunde
după care hotărâţi dacă pacientul respiră sau nu.
Evaluare
A. Dezgolirea gâtului şi cutiei toracice
B. Determinarea frecvenţeişiamplitudineimişcărilor respiratorii
C. Inspecţiaşi palparea pentru depistarea devierii de trahee, mişcărilor respiratorii, participarea
musculaturii accesorii şi a altor semne de traumatism toracic
D. Percuţiaşi identificarea zonelor de matitate şihipersonoritate
E. Auscultarea bilaterală
Semne ale unei respiraţii neadecvate:
• Mişcările pieptului sunt minimale, absente, sau inegale.
• Mişcările respiratorii sunt limitate la mişcări a peretelui abdomenal anterior
(respiraţieabdomenală)
• În zona nasului sau a gurii nu se simte sau nu se aude mişcarea aerului, sau volumul
aerului expirat este mai mic decît norma.
• Sunetele respiratorii sunt diminuate sau absente
• Sunt prezente sunetele patologice: respiraţie zgomotoasă, dispnee, stridor
Management:
 Deschiderea şimenţinereapermiabilităţii căilor respiratorii

 Asigurarea unei ventilaţii artificiale pentru pacientul ce nu respiră şi pentru pacientul

cu o respiraţie neadecvată .

 Asigurarea oxigenoterapiei a pacientului

 Sanarea căilor respiratorii prin aspiraţie.

C. Circulaţiaşi controlul hemoragiei

 Identificarea hemoragiei externe
 Puls - calitatea, frecvenţa
 Prezenţa pulsului:
 la artera radială - T/A sist. > 90 Mm. Hg
 la artera femurală > 80 Mm. Hg.
  prezenţa la a. carotidă > 70 Mm. Hg
 Coloraţia tegumentelor şi mucoaselor
 Pulsul capilar - Dacă refacerea la o culoare normală durează mai mult de 2 secunde, atunci
pulsul capilar este întârziat. Aceasta poate indica o perfuzie neadecvată.
 Monitorizarea TA
Evaluarea Pielii
 lojele unghiilor
 buzele
 membranele mucoase ce se localizează de-a lungul pleoapelor ochiului.

Evaluarea aproximativă a hipovolemiei :

Indicele de şoc M. Allgower
Reprezintă raportul pulsului la tensiunea arterială sistolică. În raport cu valoarea indicelui de
şocAllgower se estimează şi pierderile VSC, exprimate procentual:
 60/120 sau 70/140 = 0,5 = normovolemie
 80/100 = 0,8 = deficit 10-20% din VSC
 100/100 = 1,0 = deficit 20-30% din VSC
 120/80 = 1,5 = deficit 30-50% din VSC
 140/70 = 2,0 = peste 50% din VSC

MANAGEMENT
• degajare cu multă precauţie
• aşezarea victimei in pozitie de repaus cu segmentul sangerand in poztitie ridicata (mai sus
decat restul corpului)
• hemostaza provizorie (pansamente compresive, garouri)
• imobilizarea provizorie a fracturii în caz de necesitate
• comfort termic şipoziţional

D. Examenul neurologic rapid

I. Evaluarea stării de conştiinţă:
• Alert - Conştient
• Verbal – Răspunde la stimuli verbali
• Durere – Răspunde la stimuli durerii
• Inconştient– Nu răspunde la orice stimul
II. Starea pupilelor - Dimensiunea pupilelor si reactia la lumina (trebuie sa fie egale si sa-si
modifice dimensiunea simultan, diminuându-se la lumina si marindu-se la întuneric).
III.Deficit motor lateralizat - evaluarea sensibilitatii si capacitatii de miscare a membrelor
superioare si inferioare
Management
a. Controlul hemoragiei
b. Profilaxia leziunilor cerebrale secundare
c. Pansament (la necesitate)

EXAMENUL SECUNDAR
Examenul secundar reprezintă o evaluare mai amănunţită de la cap la picioare a
pacientului în timpul căreia salvatorul trebuie să obţină o informaţieşianamnestic
medical precedent, medicamentele administrate curent şi istoria evenimentului
actual.
Craniul cerebral şimaxilofacial
¬Inspecţie, palpare - pentru identificarea traumatismelor închise şi deschise craniene
şimaxilofaciale a ţesuturilor moi şi osoase
¬Reevaluarea pupilelor
¬Reevaluarea stării de conştienţă
¬Inspecţiacavităţii nazale, bucale şi a urechilor pentru depistarea scurgerilor de sânge şi
lichid cerebrospinal

Coloana cervicală şi gâtul

 Evaluare
Inspecţie - evidenţierea traumatismelor, şi a participării în respiraţie a
musculaturii accesorii
Palpare - depistarea contracturilor, deformaţiilor, emfizemului subcutan

 Management : Menţinerea în poziţie adecvată de imobilizare a coloanei cervicale

şiprotecţia ei

Cutia toracică
Evaluare
Inspecţia regiunii anterioare, laterale şi posterioare pentru identificarea semnelor de
traumatism închis şi deschis, de includere a musculaturii accesorii şi a excursiilor
respiratorii bilaterale.
Palpare - depistarea contracturilor, semnelor de traumatism închis şi deschis, de
emfizem subcutanşicrepitatie
Management
èImobilizaţI fracturile de coaste
èventilare optimă
èimobilizarea voletului costal
èaplicarea pansamentului ocluziv în pneumotoraxul deschis

Abdomen
Evaluare
 Inspecţia regiunii anterioare şi posterioare la prezenţa semnelor de
traumatism închis şi deschis
 Palpare - evidenţierea contracturii şi durerii
Management
 Pansament (la necesitate)
 Transferul bolnavului în sala de operaţie
Spinarea
Evaluare
 Deformaţii osoase
 Semne de traumatisme închise şi deschise
Management
 Mobilizare pe scândură lungă în caz de suspecţie a traumei regiunii
toracice sau lombare de coloană

Extremităţi
Evaluare
 Inspecţia membrelor superioare şi inferioare la prezenţa traumatismelor
închise şi deschise
 Palparea membrelor superioare şi inferioare la prezenţa contracturii,
deformaţiilor, crepitaţiei, mobilităţii anormale, evaluarea, sensibilitatea
 Palparea şi determinarea prezenţei pulsului la arterele periferice la toate
extremităţile
 Palparea oaselor bazinului şi determinarea fracturilor şi hemoragiei -
Transportare de urgenţă la instituţiamedico – sanitară a pacientului pe
suport dur in poziția Volcovici

23. Guler cervical. Tehnica aplicării

 Este reglabil, putem modifica dimensiunile acestuia în dependență de particularitățile
fizice ale traumatizatului.
Gulerul cervical poate fi aplicat cu victima fiind în șezut sau în decubit dorsal
În decubit dorsal:
-Un salvator va imobiliza capul victimei în poziție neutră
-Al doilea salvator va măsura gâtul victimei de la nivelul umărului până la nivelul bărbiei cu
ajutprul degetelor
-Se va ajusta suportul bărbiei în funcție de dimensiunea gâtului victimei și se vor bloca
clipsurile de fixare.
-Gulerul cervical va fi preformat pentru o montare mai ușoară(nu-l îndoi pe gâtul
traumatizatului)
-Se va monta introducând prima oară partea de jos și ulterior suportul pentru bărbie și se va
fixa cu danda velcro
În șezut:
-Gulerul cervical se va monta și se va fixa cu banda velcro
-Este prevăzut cu spațiu pentru vizitare pentru trahee și coloana cervicală
-După montare, un salvator va menține în continuare capul victimei

24.Imobilizarea pe scîndură scurtă/lungă

scandurile lungi si scurte au fost și sunt un standard de ingrijireatatpentru salvarea cit si pentru
protectia coloanei vertebrale in caz de trauma..
Scandurile lungi sunt utilizate ca dispozitive de fixare si imobilizare in cazul suspectarii unei
traume a coloanei vertebrale(inclusiv cervicala).
Scandurile lungi de imobilizare sunt fabricate din lemn sau plastic, preferabil izolate pentru a
evita contaminarea de la sange si pentru simplitatea curatirii

Scandura lunga are aproximativ 2m in lungime cu gauri de-a lungul marginilor pentru ca
sistemele solide sa mentina in siguranta pieptul, coapsele si picioarele in loc.

Capul si gatul sunt imobilizate fie cu banda sau dispozitive comerciale.

Rulourile din prosop pot fi plasate imprejurul gatului si capului pacientului pentru a asista
mentinerea acestuia in aliniere atunci cand e plasat pe scandura.Scandurile lungi de asemenea
sunt disponibile sub forma unei atele de vacuum.

Scandurile scurte sunt utilizate dupa cum sunt si denumite si in general au aproximativ 1

metru in lungime. Scandura scurta e utilizata pentru imobilizarea unui pacient in
pozitiaasezata sau ca o scandura lunga la un pacient pediatric. Scandura scurta este utilizata
prima in scenariul unui accident motovehicul unde pacientul este incaasezat si o trauma a
coloanei vertebrale este suspectata. Aceasta scandura poate consuma timp pentru a fi plasata
pe pacient, deci atunci cand exista o a doua trauma de amenintare a vietii pacientul trebuie sa
fie rapid extras folosind orice precautii disponibile pentru mentinereaintegritatii coloanei
vertebrale. Pacientul ulterior poate fi plasat pe o scandura lunga.

In cazul traumatismelor locomotorii pentru imobilizarea pacientului se folosesc scanduri

lungi/ scurte pentru a preveni traume ulterioare.
Se efectueaza evaluarea rapida a pacientului pentru ca acesta sa fie cat mai precoce transportat
la spital.
Dupace am efectuatevaluarea, intoarcempacientului, ca un tot întreg, sprenoi(pozitia lateral de
siguranta).Aceastamanevranecesitacelputintreiasistenti. Dupacepacientul a fostintors,
evaluamspateleacestuiapentrudepistareatraumatismelor. Dacă a fostluatădecizia de plasare a
pacientului pe o scandurălunga, atunci un asistentplaseazascanduralungalinga pacient,
apoitotitreiasistentiplaseazapacientul pe scandura.
*Cind suspectam sau este implicata coloana vertebrala folosim pentru imobilizare scandura
lunga pentru a evita paralizia.

25. Puncția pleurală. Tehnica efectuării.

Toracocenteza sau drenajul pleural au rolul de a evacuaconţinutulspaţiului pleural şi să

restabilească presiuneanegativă necesară respiraţiei în condiţii fiziologice. Esteimportant ca să
existe un dispozitiv de tip supapă sau valvă,care să permită evacuarea conţinutului pleural, dar
să nupermită pătrunderea aerului sau a lichidului evacuat înperioada când avem presiune
negativă.
Condiţii patologice ce necesită drenaj pleural:
Pneumotorax – aer în spaţiul pleural
Hemotorax – sânge în spaţiul pleural
Hemopneumotorax – aer şi sânge în spaţiul pleural
Piotorax sau empiem pleural – puroi în spaţiul pleural
Chilotorax – limfă în spaţiul pleural (lezarea ductuluitoracic)
Coletorax - bilă în spaţiul pleural
Hidrotorax – lichid seros în spaţiul pleural
Pneumotorax sufocant – aer în spaţiul pleural, prinlezarea pleurei viscerale, fără lezarea
pleurei parietale, cucaptarea aerului în spaţiul pleural, existând un mecanismde supapă, aerul
pătrunde în spaţiul pleural în inspir, darnu poate fi eliminat, se acumulează şi
exercităcompresiune pe plămâni şi vasele mari.

Puncţia se va efectua deasupra coastei adiacente pentru a nuleza patul

vascular intercostal sau nervii intercostali.

Locul standard al puncţiei

pentru aer ---spaţiul 2 intercostal, liniamedioclaviculară
pentru lichid ---spaţiul 5 intercostal în liniaaxilară medie

Indicaţii:
 Evacuarea lichidului din spaţiul pleural,
 Evacuarea aerului din spaţiul pleural (indicat dacăpneumotoracele este mai mult de 15% din
ariapulmonară),
 Restabilirea presiunii negative în spaţiul pleural,
 Reexpansionarea plămânului colabat,
 Îmbunătăţirea perfuziei şiventilaţiei plămânilor,
 Scop diagnostic, pentru examinarea lichidului din spaţiulpleural,
 În fistule bronho-pulmonare,
 Pentru introducerea de medicamente în spaţiul pleural.
Înaintea intervenţiei se va explica pacientului manevra careurmează să fie efectuată, precum
şiimportanţaacesteia şi seva cere acordul lui. Se va monitoriza pacientul (ECG,
TA,pulsoximetrie) şi se va montasistemul de drenaj toracic.
Pacientul se va aşeza în decubit lateral pe partea opusădrenajului toracic.

Materiale necesare
 Mănuşi sterile
 Mască protecţie
 Bonetă
 Câmpuri sterile
 Soluţie pentru dezinfectare
 Tăviţă renală
 Anestezic local (lidocaină 1%)
 Seringă şi ace
 Bisturiu
 Tub toracic cu trocar de mărime corespunzătoarepacientului şicolecţiei
 Comprese sterile
 Tub conector steril
 Pensă pentru clampare
 Sistem de drenaj toracic (sau valvă Heimlich)
 Conector „Y” dacă se pun două tuburi
 Aspirator
 Benzi adezive pentru pansament
 Recipiente pentru examen de laborator
Tehnica efectuarii :

Puncţia se execută de către medic cu ajutorul asistentei medicale;

Se spală şi se dezinfecteazămâinile. Se îmbracămănuşi de protecţie

Se dezinfecteazăcu alcool iodatloculpuncţiei;

Se aşazăcâmpul chirurgical înjurultoracelui, subloculpuncţiei;

Mediculexecutăanestezialocalăşipuncţia;

Cu acul montat la seringă, saucu un robinet cu 3 căiinterpusîntreacșiseringă (dacă se face

evacuareacolecțieilichidiene ), se pătrundebrusc, perpendicular, prinpiele,
razantcumargineasuperioară a coastei;

Pentruanalizabiochimică, bacteriologică, citologică se aspiră 20-30 ml  delichid;

Dacăpuncția e evacuatorie se atașează la acul de punctiesautrocar,

prinintermediulrobinetuluicutreicăidupăînchiderea lui, un tub de drenracordatla un recipient
de colectare; se evacueazămaxim 1200 ml/ședință;

Se retrage acul și se aplică la loculpuncției un pansament steril.

26. Echipamentul medical din ambulanță

Canule orafaringiene(pipe Guedei) de diferite dimensiuni.
Canule nasofaringiene(Robertazzi).
Dubla pipa orofaringiana sau tubul Safar.
Pipe de tip Berman.
Masti de ventilatie si administrarea oxigenului.
Balonul AMBU.
Butelie cu oxygen.
Infuzomat.
Laringoscoape si sonde traheale .
Defibrilator portativ
ECG portativ
Gulere cervicale
Diverse mijloace de imobilizare(atele de tractiune,,Cramer,pneumatice, scinduri lungi,
scurte,centuri).
Garouri,Pungi cu gheata.
Obiecte de protectie personala(manusimastii,ochelari,costume de unica folosinta)
Containere pentru obiectele intepataoare),
Echipamente pentru transportarea partilor amputate pentru reimplantare.

27. Medicația de urgență.

Acetilcistein (Acetiadote) 200 mg/ml.

Acid aminocapronic 50 mg/ml (5% 100 ml).
Adenosină 12 mg/ml (ATP-1%-1 ml-10 mg/ml).
Alteplase 20 mg (11,6 mln U); 50 mg (29 mln U); 100 mg (58 mln U).
Amiodaronă (Cordaron, Amiocardin) 5%-3 ml (50 mg/ml).
Amrinon 5 mg/ml; 50 mg/ml.
Anticorpi specifici antidigoxin (Digibind, DigiFab) 40 mg.
Aprotină (Contrical, Gordox, Trasylol) 10.000U/ml; 100.000UIK/ 5 ml; 200.000UIK/5 ml.
Aspirină 100 mg; 250 mg; 325 mg; 500 mg.
Atropină 0,1%-1 ml (1 mg/ml).
B
Baralgin(Spasmalgon, Trigan) 5 ml.
Bivalirudin 250 mg/flacon.
C
Captopril (Capoten, Tensiomin) 12,5 mg; 25 mg; 50 mg.
Clemastină (Tavegil) 2 mg/2 ml.
Clonidină(Clofelină, Catapresan) 0,1 mg; 0,15 mg; 0,075 mg.
Cloramfenicol (Laevomycetină) 100 mg/1 ml.
Cloropiramină (Suprastin) 20 mg/flacon.
Clorpromazină (Aminazină) 2,5%-2 ml (25mg/ml).
Clorprotixenă 25 mg/ml.
Clorură de Calciu 10%-10 ml (100 mg/ml).
Clorură de Potasiu 4%-50 ml (40 mg/ml).
Clorură de Sodiu (Ser fiziologic) 0,9%-5ml, 10ml, 200ml, 500ml.
D
Dexametason 4 mg/ml.
Dexketoprofen (Dexalgină) 25 mg/1 ml.
Dextran-70 (Poliglucin) 500 ml.
Diazepam (Relanium, Seduxen) 0,5%-2 ml (5 mg/ml).
Diclofenac 75 mg/3 ml.
Difenhidramină(Dimedrol) 1%-1 ml (10 mg/ml).
Digoxină 0,025%-2 ml (0,25 mg/ml).
Diltiazem (Cardizem, Cardil) 5 mg/ml (5 ml).
Dobutamină (Dobutrex, Inotrex) 12,5 mg/ml (20 ml).
Dopamină (Dofaminum, Intropin) 0,5%-5 ml (5 mg/ml); 1%-5 ml (10 mg/ml); 4%-5 ml (40 mg/ml).
Doxazosin(Cardura) 1 mg, 2 mg, 4 mg, 8mg.
Drotaverină(No-spa) 40 mg/2 ml.
E
Enalaprilat1,25 mg/ml.
Enoxaparin (Lovenox,Glexane) 30 mg/0,3 ml; 40 mg/0,4 ml; 60 mg/0,6 ml; 80 mg/0,8 ml; 100 mg/1
ml;
300 mg/3 ml.
Epinefrină (Adrenalină) 0,1%; 0,18% -1 ml (1 mg/ml).
Esmolol(Brevibloc) 10 mg/ml; 250 mg/ml.
F
Fenitoină(Difenin) 50 mg/ml (5 ml).
Fenobarbital 15 mg, 100 mg.
Fentolamină (Regitină) 5 mg/ml.
Fondaparinux (Arixtra) 2,5 mg/0,5 ml; 5 mg/0,4 ml; 7,5 mg/0,6 ml; 10 mg/0,8 ml.
Fortral 30 mg/ml.
Furosemid (Lazix) 1%-2 ml (10 mg/ml).
G
Glucoză 5%, 10%, 20%, 40%-500ml; 40%-5 şi 20 ml.431
H
Haloperidol 5 mg/ml.
Heparină 5.000 U/ml (5 ml).
Hidralazină (Apressinum) 20 mg/ml.
Hidrocortisonhemisuccinat 100 mg/2 ml.
Hidroxietilamidon (Hydroxyaethylamidonstarch-HAES, Refortan, Stabisol, Infezol) 250 ml, 500 ml.
I
Inozină (Riboxină) 2%-5 ml (20 mg/ml).
Insulină rapidă (Actrapid) 40 U/ml, 100 U/ml.
Isoproterenol (Isuprel, Isadrinum) 0,5%-1 ml (5 mg/ml).
L
Labetalol (Trandate) 5 mg/ml.
Levomepromazină 25 mg/ml.
Levotiroxină (L-Thyroxin Berlin-Chemie) 50 µg, 100 µg, 150 µg.
Lidocaină (Xilină, Xilocaină) 1%-10 ml (10 mg/ml); 2%-2 ml (20 mg/ml).
M
Manitol(Mannit) 20%-250 ml şi 500 ml (200 mg/ml).
Metilprednisolon 4% - 1 ml (40 mg/ml).
Metoclopramid (Cerucal, Reglan) 10 mg/2 ml.
Metoprolol (Egiloc, Corvitol) 1 mg/ml (5 ml).
Morfină 1%-1 ml (10 mg/ml); 2%-1 ml (20 mg/ml).
N
Naloxon (Narcan) 0,04%-1 ml (0,4 mg/ml).
Nardroparin (Fraxiparin) 0,3 ml/7500 U; 0,6 ml/15000 U.
Nifidipină (Cordaflex, Adalat, Corinfar) 10 mg.
Nimodipină (Nimotop S, Dilceren) 0,02%-50 ml (0,2 mg/ml).
Nitroglicerină 0,4 mg; 0,5 mg; 1%-10 ml (10 mg/ml); Perlinganit 1 mg/ml (10 ml); Nitro 5 mg/ml (5
ml);
Nitro-Mack 1 mg/ml (5 ml).
Nitroglicerină spray (Nitromint spray) 0,4 mg/1 doză, 10 g.
Nitroprusiat de Sodiu (Naniprus) 25 mg/ml (2 ml);10 mg/ml (5 ml).
Norepinefrină (Noradrenalină, Levophed) 0,2%-1 ml (2 mg/ml).
P
Panangin 10 ml.
Prednisolon 30 mg/ml.
Procainamid (Novocainamid) 10%-5 ml şi 10 ml (100 mg/ml); 500 mg/ml.
Promedol 1%-1 ml (10 mg/ml); 2%-1 ml (20 mg/ml).
Propafenon 3,5 mg/ ml.
Propranolol (Inderal, Anaprilin, Obsidan) – 1 mg/ml (1ml, 5 ml); 2,5 mg/ml (1 ml).
R
Retavase (Reteplase) 10 U.
Ringer500 ml.
S
Salbutamol (Albutorol) 10 ml(0,1 mg/puf).
Sotalol (Betapace) 10 mg/ml (4 ml).
Streptokinază(Streptază, Awelysin, Celiasum) 100 mii U; 250 mii U; 500 mii U; 750 mii U; 1,5 mln
U.
Sulfat de Magneziu 20%-5 ml (200 mg/ml); 25%-10 ml (250 mg/ml).
T
Tenecteplase 100 mg.
Teofelină (Aminofilină, Eufillin) 2,4%-10 ml (24 mg/ml).
Tiamazol (Mercazolil) 5 mg.
Tiamină (Vitamina B1) 5%-1 ml (50 mg/ml).
Tramadol (Tramal) 50 mg/ml (1 ml, 2 ml).
Trimetafan (Arfonad) 500 mg/ml.432
V
Verapamil(Isoptin, Fenoptin, Lecoptin) 0,25%-2 ml (2,5mg/ml).
U
Urapidil(Ebrantil) 5 mg/ml.