RESUSCITAREA

CARDIOPULMONARĂ ŞI CEREBRALĂ
LA ADULT
 CE INFLUENŢEAZĂ RATA SUPRAVIEŢUIRII?

INTERVALUL DE TIMP SCR – SVB

INTERVALUL DE TIMP SCR - DEFIBRILARE

SCR-SVB SCR-Defibrilare

<10min >10min

<5min 37%

>5min 0%
Recunoaştere rapidă SVB Defibrilare SVA
şi alarmare precoce precoce precoce precoce
SVB (BLS) PRECOCE

◼ Efectuată de persoane laice

◼ Până la sosirea echipajului de urgenţă

◼ Dublează supravieţuirea
 DEFIBRILARE PRECOCE

◼ Fiecare 1 minut scade şansa de supravieţuire cu 7 - 10 %

◼ După 4 - 6 minute - leziuni neurologice
◼ După 10 minute - tentative de resuscitare nereuşite

DEA ÎN 8-10 MINUTE!

DEFIBRILARE PRECOCE

◼ Defibrilatoare externe automate

◼ Utilizare sigură

◼ DEA – plasat in locuri publice

(aglomerări populaţionale, aeroporturi, locuri de muncă, maşini
de poliţie, pompieri, cazinouri, etc.)
 RISCURILE SALVATORULUI
RISCURI LEGATE DE MEDIU

„Salvatorul nu se va expune niciodata la un risc mai

mare decit victima“

• trafic
• automobilul
• construcţii instabile
• gaze şi substanţe toxice
• cabluri electrice

Colaborarea cu servicii speciale (descarcerare, poliţie pompieri)

Apropierea cu grija de victima
 RISCURILE SALVATORULUI
RISCURI LEGATE DE VICTIMĂ

„Salvatorul nu se va expune niciodata la

un risc mai mare decit victima“

▪ infecţii: hepatita B, HIV

▪ otrăviri: cianuri, hidrogen sulfurat, substanţe corozive, compuşi
organofosforici

Evitarea contactului cu produse biologice ale pacientului.

Folosirea materialelor de protecţie: mască facială, mănuşi,
ochelari, etc.
SUPORTUL VITAL DE BAZA (SVB)
BLS (Basic Life Support)

◼ Definiţie: menţinerea libertăţii căilor aeriene, suportul

ventilaţiei şi circulaţiei fără ajutorul vreunui echipament, cu
excepţia dispozitivelor de protecţie.

◼ Scopul SVB: oxigenarea cerebrală şi cardiacă

◼ Creşte eficienţa defibrilării

EVALUAREA PRIMARĂ

◼ Prima etapă în managementul oricărui bolnav aflat într-o situaţie de urgenţă

◼ Trebuie parcursă complet în maxim 30 de secunde

Ea presupune:
◼ Siguranţa salvatorului şi a victimei
◼ Evaluarea stării de conştienţă
◼ Asigurarea libertăţii căii aeriene
◼ Evaluarea respiraţiei
◼ Evaluarea circulaţiei
Evaluare:

Se va evalua şi se va asigura salvatorul şi victima

EVALUAREA CONŞTIENŢEI

◼ Scuturaţi şi strigaţi

Se face foarte rapid, urmărind

schema AVPU, care orientează
rapid asupra situaţiei:
◼ A – pacient alert
◼ V – răspuns la stimul verbal
◼ P – răspuns la stimul dureros
(pain)
◼ U – victima nu răspunde la niciun
fel de stimul (unresponsive)
Victima reacţionează?

DA

◼ Căutarea leziunilor
◼ Stabilirea diagnosticului
◼ Acordarea primului ajutor
Reacţionează victima?

NU
◼ Strigaţi după ajutor
◼ Aşezaţi victima în decubit dorsal
şi eliberaţi-i căile aeriene
◼ Verificaţi respiraţia
ALERTAREA
DESCHIDEREA CĂILOR AERIENE
DESCHIDEREA CĂILOR AERIENE

◼ Hiperextensia capului
◼ Ridicarea mandibulei
◼ Dacă se suspicionează leziune
de coloană vertebrală
cervicală:
– Subluxaţia mandibulei
vc
SUBLUXAŢIA MANDIBULEI
EVALUAREA VENTILAŢIEI

◼ Priviţi expansiunile toracelui

◼ Ascultaţi sunetul respiraţiei

◼ Simţiţi pe obraz aerul expirat

◼ Toate acestea nu trebuie să dureze

mai mult de 10 secunde după care
hotărâţi dacă pacientul respiră sau
nu
EVALUAREA VENTILAŢIEI
Respiră victima?

DA
◼ Dacă situaţia permite, aşezaţi victima într-o poziţie
laterală de siguranţă
◼ Sunaţi după ajutor
◼ Reevaluaţi periodic starea pacientului
POZIŢIA DE SIGURANŢĂ

◼ Pacienţi inconştienţi, dar cu funcţii vitale stabile

◼ Scop: prevenirea refluxului şi aspirării conţinutului gastric în căile aeriene
◼ Deziderate pe care trebuie să le îndeplinească poziţia de siguranţă:
◼ Nu trebuie să exercite presiune pe torace împiedicând astfel respiraţia
◼ Nu se utilizează în caz de suspiciune de leziune de coloană cervicală
◼ Trebuie să fie stabilă
◼ Nu trebuie să agraveze leziuni deja existente
◼ Să permită o bună observare şi acces către căile aeriene
◼ Nu trebuie să determine elongaţie de plex brahial
POZIŢIA DE SIGURANŢĂ
POZIŢIA DE SIGURANŢĂ
POZIŢIA DE SIGURANŢĂ
POZIŢIA DE SIGURANŢĂ
POZIŢIA DE SIGURANŢĂ
EVALUAREA CIRCULAŢIEI
EVALUAREA CIRCULAŢIEI
Respiră victima?

NU
◼ Solicitaţi ajutor calificat
◼ Aşezaţi victima în decubit dorsal pe un plan dur
◼ Aplicaţi podul palmei în zona centrală a toracelui şi cealaltă
mână deasupra
◼ Începeţi compresiunile toracice la o frecvenţă de cel puţin
100/minut
◼ După efectuarea a 30 de compresiuni administraţi 2 ventilaţii
COMPRESIILE TORACICE
COMPRESIILE TORACICE
COMPRESIILE TORACICE

◼ Plan dur, decubit dorsal

◼ Podul palmei pe centrul toracelui
◼ Cea de-a doua palmă, peste prima cu
degetele întrepătrunse şi ridicate de pe
torace
◼ Depresiunea toracică: 4-5 cm la femeie
şi până la 5-7 cm la bărbat
◼ Ritm: cel puţin 100 /minut, dar nu mai
mult de 120/minut.
◼ Atât compresiunea cât şi
decompresiunea – bruşte a.î. să
modifice presiunile intratoracice
◼ Decompresia trebuie să permită
toracelui revenirea la poziţia “0”
◼ Coatele întinse a.î. compresiile toracice
se vor efectua prin greutatea corpului,
nu prin forţa braţelor
◼ Nu se ridică palmele de pe torace în
timpul masajului
VENTILAŢIA GURĂ LA GURĂ

◼ Pensaţi nasul victimei

◼ Ţineţi-i bărbia ridicată
◼ Inspiraţi adânc
◼ Încercaţi să aplicaţi cât mai etanş buzele pe cele ale victimei
◼ Expiraţi continuu (1 sec) în gura victimei
◼ Verificaţi dacă i se ridică pieptul
◼ Păstraţi-i bărbia ridicată
◼ Verificaţi mişcările toracelui
VENTILAŢIA GURĂ LA GURĂ
VENTILAŢIA GURĂ LA GURĂ
VENTILAŢIA GURĂ LA NAS

◼ Când gura nu poate fi deschisă

(trismus)
◼ Când etanşeizarea gurii nu poate fi
realizată (plăgi întinse, arsuri, copil
care resuscitează un adult, etc.)
◼ În cazul accidentelor de submersie

Tehnică:
◼ Salvatorul închide gura victimei
◼ Îşi aşează cât mai etanş gura pe
nasul victimei
◼ Execută insuflaţia
◼ Lasă apoi timp pentru expirul pasiv
al pacientului
MASCA DE PROTECŢIE
POCKET - MASK
 Raport
Compresiuni toracice: Frecvenţă ventilaţii

◼ 30 compresiuni : 2 ventilaţii
Reevaluarea victimei

◼ Resuscitarea de bază va fi întreruptă pentru

reevaluarea victimei numai dacă aceasta va
prezenta respiraţii normale
Resuscitare numai prin compresiuni toracice

◼ Când salvatorul nu doreşte sau este în imposibilitate de a administra

ventilaţii gură-la-gură

◼ Compresiile vor fi aplicate fără întrerupere cu o frecvenţă de 100/minut

◼ Resuscitarea de bază va fi întreruptă pentru reevaluarea victimei numai

dacă aceasta va prezenta respiraţii normale
Se continuă resuscitarea până:

◼ Soseşte ajutorul calificat şi preia manevrele de resuscitare

◼ Victima are semne vitale

◼ Salvatorul se epuizează
Este lezată coloana vertebrală cervicală?

◼ Cădere de la înălţime (precipitare sau cădere de la acelaşi nivel)

◼ Accident rutier
◼ Înec
◼ Spânzurare
◼ Traumatism al capului sau gâtului

◼ Orice leziune situată deasupra claviculei

ridică suspiciunea unei leziuni de coloană
vertebrală cervicală până la proba contrarie!
Este lezată coloana vertebrală cervicală?

◼ Dacă este posibil, să se păstreze capul, gâtul şi pieptul în

acelaşi ax

◼ Extensie minimă a capului

◼ Preferabilă subluxaţia mandibulei

◼ Adesea este necesară asistenţa specializată

ALGORITM SVB EVALUEAZĂ STAREA DE
LA ADULT CONŞTIENŢĂ

STRIGĂ DUPĂ AJUTOR

DESCHIDE CĂILE AERIENE

ABSENŢA VENTILAŢIILOR NORMALE

ALERTEAZĂ
112

30 COMPRESII TORACICE

2 VENTILAŢII
30 COMPRESII
 OBSTRUCŢIA CU CORP STRĂIN
A CĂILOR AERIENE

EVALUAREA SEVERITĂŢII

OBSTRUCŢIE UŞOARĂ
OBSTRUCŢIE SEVERĂ
(tuse eficientă)
(tuse ineficientă)

INCONŞTIENT CONŞTIENT

ÎNCURAJAREA
RCP 5 LOVITURI INTERSCAPULARE TUSEI
5 COMPRIMĂRI ABDOMINALE
SEMNUL HEIMLICH
LOVITURI INTERSCAPULOVERTEBRALE
MANEVRA HEIMLICH
CONTROLUL CAVITĂŢII BUCALE
ALGORITM INCONŞTIENT
SVB CU DEA
cheamă ajutor

DESCHIDE CĂILE AERIENE

(nu respiră normal)
trimite/pleacă după DEA
112
RCP 30:2
până la ataşarea DEA

DEA FĂRĂ INDICAŢIE DE ŞOC

INDICAŢIE DE ŞOC
evaluează ritmul

1 ŞOC
150-200J bifazic
RCP 30:2
sau 360J monofazic
2 MINUTE

RCP 30:2
2 MINUTE continuă până când victima
respiră normal
Defibrilarea automată externă
- Curs -
Defibrilarea

 Reprezintă o verigă esențială în lanțul supraviețuirii în resuscitarea cardiorespiratorie la pacienții cu stop

cardiac prin ritmuri șocabile, fibrilație ventriculară (FV) și tahicardie ventriculară (TV) fără puls.
 Se definește ca oprirea FV/TV prin aplicarea unui șoc electric extern, la cel mult 5 secunde de la aplicarea
lui (European Resuscitation Council Guidelines for Resuscitation 2015).
Succesul defibrilării depinde de transmiterea curentului la miocard și de parametrii următori:
 Poziția electrozilor
 Impedanța transtoracică care depinde și ea de :
- Mărimea electrozilor
- Contactul dintre electrozi și tegument
- Presiunea exercitată în punctul de contact
- Faza respirației
 Energia transmisă
 Dimensiunile trupului victimei
Defibrilarea

 Este foarte importantă aplicarea cât mai rapidă a șocului electric extern deoarece crește șansa de
supraviețuire a pacientului aflat în stop cardiac prin FV/TV
 Fiecare minut care trece de la instalarea FV până în momentul defibrilării crește cu 7-10%
mortalitatea în lipsa manevrelor de resuscitare cardiorespiratorie de bază.
 În cazul stopului cardiac produs în prespital, până la sosirea defibrilatorului automat extern,
salvatorul trebuie să efectueze o resuscitare de bază de bună calitate
 Este importantă reducerea duratei pauzelor pre și post administrare a șocului electric extern, pe tot
parcursul resuscitării și a defibrilării. Se recomandă continuarea compresiunilor toracice în timpul
încărcării defibrilatorului și reluarea cât mai rapidă a compresiunilor toracice după aplicarea șocului
electric.
 Defibrilarea automată externă este utilizată de către paramedici, persoane laice, fără pregătire
medicală sau cu pregătire medicală medie, care intervin în cazul unui stop cardiorespirator survenit
în prespital sau chiar în spital
Defibrilatorul extern automat/semiautomat (DEA)

 Este un dispozitiv computerizat care are capacitatea să recunoască singur ritmurile care necesită
șoc electric și să indice aplicarea șocului electric extern în prezența FV/TV fără puls.
 În România există doi termeni care, de fapt, denumesc același dispozitiv: defibrilatorul extern
automat și defibrilatorul semiautomat extern și se diferențiază de defibrilatorul cu adevărat
automat care este cel implantabil prin tehnici de cardiologie intervențională.
 Se utilizează de către pompieri, jandarmi, polițiști, echipajele de prim-ajutor și de către oricare
persoană instruită care se află în situația de a interveni la o persoană aflată în stop cardiorespirator.
 Se plasează în locurile publice cu aglomerare populațională mare (gări, aeroporturi, stadioane, săli
de spectacole, școli, etc.) în care există un risc mare de producere a stopului cardiac prin FV/TV
fără puls
 În cadrul programelor publice pentru defibrilare, ILCOR a creat o emblemă pentru a indica locul
unde este amplasat un DEA, care poate fi recunoscută la nivel internațional.
Ghidul de utilizare al defibrilatorului extern automat/semiautomat

 Nu necesită cunoștințe de electrocardiografie, de fiziopatologie a fibrilației ventriculare sau a tahicardiei

ventriculare ori a energiei de defibrilare
 Este suficienta și foarte importantă cunoașterea dispozitivului și a modului său de utilizare, respectând
instrucțiunile verbale, cunoașterea siguranței defibrilării și a tehnicii de resuscitare cardio-respiratorii.
 Dispozitivul este prevăzut cu electrozi autoadezivi, care se plasează anterior la nivelul apexului cardiac și
subclavicular drept sau antero-posterior – presternal și interscapular.
 La pacienții care prezintă dispozitive medicale implantabile (pacemaker - cardiostimulator electric
permanent sau defibrilator implantabil), electrozii de defibrilare se vor plasa la o distanță de cel puțin 8 cm
față de dispozitiv sau se va utiliza o poziționare alternativă (antero-laterală, antero-posterioară)
 Patch-urile transdermice se vor îndepărta și se va curăța zona înainte de aplicarea electrozilor autoadezivi.
 Defibrilarea trebuie efectuată cu o minimă întrerupere a compresiunilor toracice (mai puțin de 5 secunde),
atât pre cât și postadministrarea șocului electric.
 Pentru aceasta se continuă efectuarea compresiunilor toracice în timpul încărcării defibrilatorului și se reia
imediat compresiunile toracice după administrarea șocului electric. Acest lucru presupune o bună
coordonare a echipei de resuscitare.
Tehnică de lucru

 Se deschide aparatul, apăsând butonul deschidere/pornire aparat și se conectează aparatul la pacient

 Se aplică electrozii autoadezivi pe toracele pacientului
 Se atașează electrozii la aparat
 Se verifică dacă pacientul nu este în contact cu o altă persoană
 Se apasă butonul ANALIZĂ
 Dacă este prezentă FV/TV aparatul indică necesitatea aplicării șocului și se incarcă automat cu o energie de
150-360 J
 Se anunță aplicarea șocului
 Se verifică să nu fie nimeni în contact cu pacientul
 Se apasă butonul ȘOC după ce aparatul este încărcat
 Imediat după aplicarea șocului reîncepeți RCP 30 compresiuni:2 ventilații
 Repetați pașii descriși mai sus după 2 minute de RCP atât timp cât există FV/TV fără puls (ritmuri șocabile
de oprire cardiacă).
Evaluarea primară și secundară a pacientului
- Curs -
 ▪ La orice pacient trebuie identificate rapid elementele de detresă a funcțiilor
vitale, urmată de instituirea imediată a primelor măsuri vizând resuscitarea
și/sau mnținerea acestor funcții
▪ Se continuă cu identificarea celorlalte leziuni care nu au risc vital imediat
printr-o examinare atentă și completă, sistematică, rapidă și cât mai
atraumatică, care vizează realizarea unui bilanț lezional cât mai complet
▪ Apoi, dacă este posibil, se efectuează anamneza cu scopul de a culege date
privind indeosebi episodul actual
▪ Reevaluările frecvente, asociate cu completarea măsurilor aplicate în funcție
de evoluția pacientului
▪ În tot acest algoritm de evaluare intricat cu management se disting în mod
Evaluarea pacientului practic următoarele etape de evaluare a pacientului:
- Evaluarea primară
- Evaluarea secundară
- Evaluarea terțiară
- Reevaluări succesive
▪ Evaluarea primară și secundară reprezintă un criteriu de triaj la locul
accidentului pentru identificarea priorităților de tratament sau de evacuare,
în situațiile cu multiple victime
 ▪ Reprezintă prima etapă în managementul oricărui bolnav aflat într-o
situație de urgență

▪ Trebuie parcursă complet în maxim 30 de secunde

Presupune:

▪ Siguranța salvatorului și a victimei

Evaluarea primară
▪ Evaluarea stării de conștienței
▪ Asigurarea libertății căii aeriene
▪ Evaluarea respirației
▪ Evaluarea circulației
 Siguranța salvatorului și a victimei:

▪ Salvatorul nu va intra într-un mediu care i-ar putea pune viața în pericol
decât în urma unor măsuri de siguranță și precedat și ajutat de celelalte
forțe care conlucrează la misiunea de salvare (pompieri, poliție, etc.)

▪ Victima trebuie și ea scoasă cât mai repede din acest mediu pentru a nu
adăuga leziuni suplimentare celor pe care le are deja

Evaluarea stării de conștiență:

▪ Se face foarte rapid, urmând schema AVPU, care orientează rapid

Evaluarea primară asupra situației:

A – pacient alert

V – răspuns la stimul verbal

P – răspuns la stimul dureros (pain)

U – victima nu răspunde la niciun fel de stimul (unresponsive)

▪ Semnele care atestă prezența circulației: tuse, geamăt, clipit, mișcare

spontană
 Evaluarea căii aeriene:

▪ Verificarea libertății căii aeriene și, după caz, efectuarea manevrelor de

deschidere a căilor aeriene

▪ Cea mai frecventă cauză de obstrucție a căii aeriene – căderea limbii

spre posterior, în hipofaringe, ca urmare a scăderii tonusului
musculaturii planșeului bucal la pacientul inconștient

Gesturi terapeutice pentru deschiderea căilor aeriene:

▪ Tripla manevră Saffar:

- Hiperextensia capului
Evaluarea primară - Subluxația anterioară și ridicarea mandibulei

- Deschiderea gurii

▪ Manevra Esmark: pronarea mandibulei (subluxația anterioară a

mandibulei) – în caz de traumă cervicală

▪ Hiperextensia capului și ridicarea bărbiei – manevră folosită în cadrul

suportului vital de bază, dar și în cadrul evaluării primare și a
reevaluărilor ulterioare
 Evaluarea respirației: nu trebuie să depășească 10 secunde

▪ Menținând liberă calea aeriană se evaluează respirația, după următoarea

tehnică: așezat în genunchi lângă victimă, la nivelul umerilor acesteia, cu
obrazul apropiat de gura și nasul victimei și cu privirea orientată spre
toracele ei, salvatorul va încerca să evidențieze prezența respirației astfel:

- Să asculte zgomotele respiratorii

- Să simtă fluxul de aer expirat

- Să privească mișcarea cutiei toracice

Tot la evaluarea primară, salvatorul trebuie să constate dacă:

Evaluarea primară
▪ Traheea este în poziție centrală

▪ Cele două hemitorace sunt simetrice

▪ Mobilitatea toracelui este egală și simetrică pentru cele două hemitorace

▪ Există zone toracice cu mobilitate paradoxală

▪ Dacă există plăgi suflante toracice

▪ Ultimele două elemente se apreciază pe parcursul mișcărilor respiratorii

 Evaluarea circulației:
▪ Se realizează prin căutarea pulsului central timp de maxim 10 secunde
▪ La adult se preferă palparea pulsului carotidian, iar la copil cel brahial
▪ Ghidurile europene recomandă ca palparea pulsului central să se realizeze
doar de către profesioniști
▪ Pentru salvatorii laici se indică începerea resuscitării, inclusiv a
compresiunilor toracice externe, în situația în care pacientul este apneic
▪ Salvatorii laici pot aprecia prezența circulației prin perceperea altor semne
care atestă această funcție: clipit, tușit, mișcare, vorbire

Evaluarea primară ▪ Pentru palparea pulsului carotidian se așează două degete în spațiul dintre
trahee și musculatura laterală a gâtului, la 1,5 cm lateral de cartilajul cricoid,
chiar înaintea marginii anterioare a mușchiului sternocleidomastoidian
▪ Pulsul brahial se poate palpa la nivelul șanțului bicipital în regiunea
anterointernă a brațului
ATENȚIE!
▪ Nu se caută pulsul simultam la ambele artere carotide, existând riscul de a
jena circulația cerebrală sau a induce o sincopă carotidiană
▪ La hipotermici, timpul de evaluare a circulației poate ajunge până la 40 – 60
de secunde
 ▪ Examenul primar neurologic: folosind clasificarea AVPU
▪ Expunerea:
- Presupune dezbrăcarea completă a pacientului, cu atenție la
protejarea sa față de o serie de factori meteorologici nefavorabili

▪ La finalul evaluării primare salvatorul va fi capabil să aprecieze gradul

Evaluarea primară de detresă a funcțiilor vitale ale pacientului și să acționeze în consecință
cât mai rapid și cât mai adecvat posibil

▪ Include obligatoriu și gesturi elementare de prim ajutor care au rolul de

a preveni deteriorarea acestor funcții vitale

▪ Practic, nu se va trece la următoarea secvență de evaluare până când nu

se iau măsurile adecvate de resuscitare a disfuncțiilor depistate deja
 ▪ Reprezintă o examinare din cap până în picioare a pacientului
▪ Este al doilea pas în stabilirea bilanțului lezional al pacientului critic, realizat după
evaluarea inițială și stabilizarea funcțiilor vitale

Ordinea obligatorie a priorităților în managementul bolnavului critic este

următoarea:

▪ Evaluare primară
▪ Resuscitare
▪ Evaluare secundară
▪ Completare management
▪ Evaluări terțiare – acces la management și investigații profesionale, tratament
Evaluarea secundară definitiv

▪ Pentru evaluarea secundară pacientul, dezbrăcat complet, este examinat pe

segmente, începând de la cap și terminând la picioare

▪ Starea de conștiență a pacientului:

- Agitație uneori extremă

- Confuzie, stupor, somnolență

- Comă de diferite profunzimi până la pacientul complet neresponsiv

- Dezorientare temporospațială – pacientul nu știe locul unde se află, data,

vârsta, etc.
 Cap:

▪ Se apreciază aspectul general al feței: la pacienții cu traumatisme craniofaciale

(disjuncții craniofaciale) fața se alungeste în disjuncțiile joase sau pare înfundată cu
fruntea foarte proeminentă în disjuncțiile înalte

▪ Se verifică prin palpare superficială tot scalpul și reliefurile osoase ale cutiei
craniene cu atenție, observând și mănușile pentru eventuale urme de sânge

▪ Se caută: plăgi, echimoze, hematoame, tumefacții, scurgeri de substanță cerebrală

sau lichid cefalorahidian (aspect de lichid limpede ca apa de stâncă). Pentru orice
asemenea element lezional salvatorul va preciza aspectul, întinderea leziunii, se va
incerca aprecierea cantității de sânge pierdut

Evaluarea secundară ▪ Examinarea reliefului osos al arcadelor sprâncenoase și zigomatice, palparea

întregii circumferințe a orbitei, observând dacă pacientul acuză sau manifestă
durere la palpare, verificând dacă există neregularități, deformări sau elemente de
instabilitate a fragmentelor osoase

▪ Ochi – plăgi, echimoze, sângerări, corpi străini la nivelul globului ocular sau la
nivelul structurilor de protecție a acestuia (pleoape), pupile (dimensiuni, simetrie),
calitatea vederii dacă pacientul poate oferi relații

▪ Urechi – plăgi, otoragie (scurgerea de sânge prin urechi), scurgeri de lichid

cefalorahidian (otolicvoree), echimoze (inclusiv retroauricular), precizând pentru
fiecare localizarea, forma, mărimea, aspectul; se va palpa relieful osos mastoidian și
se va testa calitatea auzului dacă pacientul este cooperant și poate oferi relații
 Cap:
▪ Gura – ororagie (scurgerea de sânge de la nivelul cavității bucale), lipsuri
dentare, fragmente dentare libere sau atașate în cavitatea bucală (extragerea
protezelor dentare mobile dacă acestea există), plăgi, corpi străini, produși
de vărsătură; este important de remarcat dacă există vicii de ocluzie dentară
deoarece o serie de fracturi faciale complexe determină aceste modificări
▪ Relieful osos mandibular și maxilar – căutarea elementelor de fractură sau
instabilitate facială (durere, deformări, tumefacții, crepitații osoase)
▪ Relieful osos al piramidei nazale – semne de fractură (crepitații osoase,
deformare, tumefiere), epistaxis, scurgere de LCR, calitatea mirosului (dacă
pacientul poate oferi relații – leziuni nervoase la pacienții cu traumatisme
craniofaciale de tip disjuncții înalte)
Evaluarea secundară Gât:
▪ Se examinează cu atenție atât fața anterolaterală/vizual și prin palpare, cât și
cea posterioară (palpare în această etapă și vizual la sfârșitul examinării când
se întoarce pacientul)
▪ Mărci traumatice: plăgi, escoriații, hematoame, echimoze – la care se va
aprecia atent poziția, forma, mărimea, etc.pentru a putea face corelații cu
agentul vulnerant și leziunile asociate
▪ Durere la palparea apofizelor spinoase
 Gât:
▪ Emfizem subcutanat – infiltrarea aerului între structurile anatomice ale gâtului
cu comprimarea căilor aeriene (se manifestă prin creșterea difuză a
dimensiunilor gâtului, cu senzație palpatorie de pași pe zăpadă, la un pacient
care are semne de obstrucție a căilor aeriene și semne de insuficiență
respiratorie marcată)
▪ Poziția centrală a traheei – în caz de deviere a traheei: diagnosticul de
sindrom de compresiune intratoracică se impune și trebuie intervenit imediat
dacă nu s-a rezolvat această problemă încă de la evaluarea primară
▪ Venele jugulare – colabate (hemoragii), destinse (compresiune intratoracică)
▪ Gibozități, deformări la palparea reliefului coloanei vertebrale – posibile
fracturi cu alunecări sau prăbușiri de corpuri vertebrale – elemente de mare
Evaluarea secundară gravitate și risc pentru mobilizarea pacientului
Torace:
▪ Palparea reliefului osos al claviculelor – pentru descoperirea eventualelor
fracturi
▪ Tipul și rata respirației – traumatismele mielice modifică tipul respirator în
funcție de nivelul leziunii medulare
▪ Efortul respirator
▪ Asimetrii de mobilitate ale unui hemitorace
 Torace:

Cutia toracică - examinare atentă anterior, posterior, lateral, pentru

evidențierea de:

▪ Echimoze, excoriații, plăgi care vor fi analizate atent în ceea ce privește

profunzimea (posibil plăgi penetrante), nivelul (posibil plăgi
toracoabdominale dacă se află sub nivelul coastei IV anterior și sub nivelul
coastei VI posterior), apariția în plaga toracică a unui viscer intraabdominal
sau scurgerea prin plaga toracică a conținutului aparținând unor viscere
abdominale (conținut intestinal, bilă)

▪ Existența unor plăgi suflante (aerul, amestecat cu sânge, intră și iese cu

zgomot prin plagă la fiecare respirație) – trebuie acoperite urgent dacă acest
lucru nu s-a efectuat la evaluarea primară
Evaluarea secundară
▪ Respirație paradoxală – un fragment de perete toracic se infundă în torace în
inspir și se exteriorizează din contur în timpul inspiruui – trebuie imobilizat
urgent dacă acest lucru nu s-a efectuat la evaluarea primară

▪ Durere și crepitații osoase la palparea oaselor – sensibilitatea poate fi

modificată la pacienții cu traumatisme vertebromedulare

▪ Emfizem subcutanat
▪ Efort respirator normal, greu sau absent (pacient apneic)
 Abdomen:
▪ Mărci traumatice parietale – echimoze, hematoame, excoriații, plăgi,
hemoragiile prin plăgi, scurgerea prin plaga abdominală a conținutului
caracteristic unor viscere abdominale (bilă, conținut intestinal, urină)
▪ Urmărirea participării peretelui abdominal la mișcările respiratorii
(abdomenul imobil cu mișcările respiratorii sau respirația paradoxală
abdominală)
▪ Eviscerații posttraumatice – exteriorizarea prin plagă a unor viscere mobile
ale cavității peritoneală – intestin subțire sau colon, epiploon
▪ Colecții localizate care pot fi revărsate serohematice Morell – Lavale sau
Evaluarea secundară hematoame, care trebuie supravegheate ca dimensiuni pe parcursul
examinării – creșterea lor certifică continua sângerării
▪ Tonus (contractura sau apărarea musculară localizată sau generalizată)
▪ Sensibilitatea la palpare – modificată în cazul traumatismelor mielice, situație
în care pacientul poate să nu perceapă durerea sub nivelul leziunii mielice
▪ Mărirea progresivă de volum a abdomenului
▪ Elemente ce indică patologie preexistentă la acest nivel, care poate fi
influențată de accidentul actual: cicatrici postoperatorii, hernii preexistente,
precum și modificări ce denotă o serie de stări fiziologice ce pot avea
conotații în contextul actual (sarcina)
 Bazin:

▪ Durere la presiunea pe crestele iliace în tentativa de apropiere sau

îndepărtare a acestora

▪ Mobilitate anormală asociată eventual cu asimetria bazinului

(ascensionarea unui hemibazin) – denotă fracturi grave, complexe,
bilaterale

▪ Impotența funcțională a membrelor

Evaluarea secundară ▪ Hemoragie, hematoame perineale, plăgi la acest nivel sau la nivel fesier
ridică suspiciunea unor comunicări, în funcție de profunzimea lor cu
cavitatea abdominală

▪ Priapismul – semn de secțiune medulară completă

▪ Uretroragia (scurgerea de sânge prin meatul urinar) – denotă leziunea
de uretră

▪ Rectoragia posttraumatică (scurgerea de sânge prin anus) – denotă

lezarea rectului
 Membre inferioare:

▪ Culoarea, umiditatea, temperatura tegumentelor: palide, cianotice, icterice, reci, calde,

uscate, transpirate

▪ Echimoze, excoriații, plăgi, hemoragii la care se va aprecia calitatea (cele arteriale –

hemoragii cu sânge roșu intens care țâșnește din plagă sacadat, în jet, în ritm cu pulsațiile
cordului; hemoragiile venoase – cu sânge de culoare mai închisă care curge continuu),
debitul hemoragiei

▪ Deformări, scurtări și poziții vicioase ale membrului respectiv – denotă o dislocare

articulară sau o deplasare în focarul de fractură (unele sunt caracteristice pentru anumite
leziuni – rotația externă și scurtarea membrului inferior – fractură de col femural)

▪ Palparea sistematică, din aproape în aproape, de sus în jos cu evidențierea durerii, a

crepitațiilor osoase sau a întreruperii continuității traiectului osos și a mobilității anormale

▪ Palparea pulsului periferic pe tot axul arterial al membrului – cu sesizarea nivelului de la

Evaluarea secundară care pulsul nu mai este perceptibil – semnificație majoră dacă se sesizează acest aspect
distal de un focar de fractură sau de o plagă profundă (leziune vasculară posttraumatică): se
pot face anumite aprecieri asupra nivelului tensiunii arteriale în funcție de aceste nivele,
dar ele nu sunt orientative decât pentru pacienții care au tensiunea arterială de bază în
limite normale și care nu au patologie cronică asociată care să altereze circulația periferică,
cum sunt diabetul zaharat sau arteritele (la pacientul care are puls doar la arterele
femurale se poate aprecia tensiunea arterială la aproximativ 60 mmHg, în timp ce pacientul
care are puls și la arterele pedioase TA poate fi de minim 80 mmHg)

▪ Verificarea mobilității, sensibilității superficiale și profunde și a forței musculare simetric

▪ Paralelismul genunchilor și gleznelor

▪ Reflexele comparativ bilateral

 Membre superioare:

▪ Culoarea, umiditatea și temperatura tegumentelor, echimoze, excoriații, plăgi, sângerare

▪ Deformări, scurtări, poziții anormale pe traiectele osoase sau la nivelul articulațiilor – unele
fiind caracteristice pentru anumite leziuni – umărul în epolet – luxație de umăr

▪ Palparea de sus până jos evidențiind durerea, crepitațiile osoase și discontinuitatea

traiectului osos, precum și mobilitatea anormală

▪ Palparea pulsului periferic – pentru membrele superioare se poate aprecia că pacientul

care prezintă puls radial are TA de aproximativ 70 – 80 mmHg, iar pacientul care nu are
decât puls brahial are TA 50-60 mmHg.

▪ Palparea pulsului trebuie să urmărească și regularitatea sa, precum și amplitudinea

Evaluarea secundară undelor pulsatile (puls neregulat sau regulat, plin, bine bătut sau slab, filiform, depresibil)

▪ Verificarea mobilității și sensibilității și a forței musculare

▪ Examinarea articulațiilor

▪ Reumplerea capilară – apreciază calitatea circulației, deci prezența semnelor de

hemoragie; se evidențiază prin exercitarea unei presiuni timp de 5 secunde pe patul
unghialsau fața dorsală a mâinii și se așteaptă recolorarea care nu trebuie să depășească 2
secunde

▪ Timpul de reumplere capilară (TRC) – prelungit fiziologic în condiții de expunere la frig,

iar salvatorul va compara TRC al victimei cu cel propriu pentru o apreciere mai corectă.
TRC prelungit patologic – instabilitate circulatorie, hemoragie
 ▪ Este obligatorie întoarcerea bolnavului pentru examinarea regiunilor posterioare, cu
maximum de precauții pentru a evita agravarea leziunilor

▪ Corpii străini inclavați în diferite regiuni ale corpului nu se extrag, ci se stabilizează și se

asigură pe loc

▪ Pe parcursul evaluării secundare se pot efectua anumite manevre terapeutice cu rolul de a

ameliora dereglările constatate, înainte de a se trece la continuarea bilanțului, ceea ce
oferă garanția ameliorării progresive a situației pacientului și nu doar a unei inventarieri
cât mai exacte a leziunilor

▪ Dacă pacientul este cooperant și poate oferi relații sau există martori ai evenimentului,
salvatorii trebuie să se informeze pe parcursul evaluării secundare despre evenimentul
petrecut:

▪ Tipul evenimentului: accident de trafic, cădere de la înălțime, intoxicație, incendiu

Evaluarea secundară
▪ Poziția corpului în timpul impactului

▪ Simptomatologia imediat postimpact: pierderea cunoștinței, dureri, impotență funcțională,

parestezii în diferite teritorii

▪ Evoluția simptomatologiei: revenirea conștienței, alterarea progresivă a conștienței,

amnezia momentului accidentului, convulsii, paralizii, vărsături, amețeli, agitație, tulburări
respiratorii, tulburări de vedere, de vorbire, etc.

▪ Boli asociate ale pacientului – epilepsie, diabet, boli cardiace, boli hepatice, boli
infecțioase grave, tulburări de coagulare

▪ Consumul de alcool sau droguri de orice tip, inclusiv medicație, care pot modifica condiția
fizică sau psihică și reactivitatea pacientului în context
HIPOTERMIA ŞI HIPERTERMIA
 HIPOTERMIE - GENERALITĂŢI
• Scăderea temperaturii centrale sub 35*C
• Persoanele cu risc de hipotermie sunt
bătrânii / copiii,
traumatizaţii,
persoanele imobilizate
sub influenţa drogurilor sau a alcoolului,
submersie în apă rece
• Efect protectiv cerebral la răcirea bruscă
• Se fac cât mai puţine manevre în prespital,
(sărăcia metodelor de reîncălzire şi instabilitate
cardiacă)
 HIPOTERMIE - SEMNE
• tremor generalizat şi senzaţie de frig -
hipotermia uşoară; dispar pe măsură ce
temperatura scade
• puls bradicardic, neregulat, filiform
• tensiunea arterială scăzută
• midriază
• parestezii, motilitate diminuată
• alterarea stării de conştienţă până la comă
• de foarte multe ori, aspectul clinic al
hipotermiei grave mimează moartea
 HIPOTERMIA - MĂSURI
• evaluare primară
• îndepărtarea hainelor ude
• protejarea faţă de curenţii de aer sau
de intemperii
• folosirea păturilor şi a altor echipamente
izolante pentru a împiedica pierderea de
căldură
• menţinerea unei poziţii orizontale
• evitarea mişcărilor bruşte
 EVALUAREA PRIMARĂ
• Evaluarea conştienţei
• Evaluarea respiraţiei – cca 30’’
Bradipnee,
Respiraţie superficială
• Evaluarea circulaţiei – cca 30 – 45’’
Puls slab
Bradicardie
Extremităţi reci
 ATITUDINE
Incălzire externă pasivă
Încălzire Încălzire
externă externă • Cameră caldă
pasivă activă
• Pături
•Folie termoizolantă
STOP
CARDIO – Încălzire externă activă
RESPIRATOR
• Pătură încălzită
• Baie caldă 41 – 43grd.
• Sticle calde
resuscitare
• Surse radiante
 DIFICULTĂŢILE RESUSCITĂRII

• Dificultăţi în evaluarea primară

• Rigiditate musculară
• Torace rigid, puţin compliant
• Instabilitatea electrică
• Folosirea AED limitată sub 30 grd. temperatură
centrală la prima secvenţă de 3 şocuri
• Imposibilitate de încălzire în mediul extern
• Leziunea de coloana?
 HIPERTERMIA
• Cresterea temperaturii peste 38grd. C

• Fiziologică – efort

• Patologică- infectii, afectiuni cerebrale,

expunere la mediu excesiv de cald,
hipertiroidie, etc.
 MECANISME
Termogeneza
• Activitatea musculara
• Metabolismul
• Hormonal
• Reglare hipotalamică

Termoliza
• Radiatie, conductie, evaporare
• Vasodilatatie
• Respiratie, Urina,Transpiratie
 ASPECTE CLINICE
• Hipertermia usoara, medie, grava,
maligna

• Socul caloric

• Atacul cerebral caloric

Aspect particular
• Insolatia
 CONDUITA

• Evaluare primara A;B;C, constienta

• Solicitare ajutor la nevoie
• Pozitie de siguranta la nevoie
• Deschidere cai aeriene, ventilatie,
compresiuni toracice externe la nevoie
• Atasare AED la nevoie
• RACIRE
 RACIREA
• CAPULUI
• Umbra
• Cimpuri umede pe cap, gat
• Pozitie elevata a capului

• CORPULUI
• Cimpuri
• Bauturi reci,
• Repaus
• Mediu rece
 CONCLUZII
• Hipo si hipertermia sunt situatii speciale
• Ele pot acompania orice alta problema clinica
• Managementul lor trebuie inceput si mentinut
inca de la preluarea pacientului, paralel cu
managementul bolii principale
• Manifestarile acestor situatii pot masca sau
falsifica simptomele principale
• Reevaluarea este esentiala
• Pacientul poate muri din cauzele acestea si nu
din boala principala!!!!
Mobilizarea și transportul pacientului.
Poziții și mijloace de transport
 Mobilizarea și transportul pacientului

• Transportul este parte integrantă din atitudinea terapeutică adoptată față de pacienți
• Mijloacele de transport al pacienților – rol important în îngrijirea specifică a acestor pacienți
• Alegerea și folosirea unui mijloc sau a unei tehnici de extricare sau transport inadecvat poate compromite restul beneficiilor
terapeutice ale terapiei și, implicit, șansele de supraviețuire sau recuperare funcțională ale pacientului
 Criteriile după care se aleg mijloacele de transport ale pacienților sunt:

• Tipul situației clinice (medical sau traumă)

• Profilul și complexitatea leziunilor
• Spațiul de lucru, posibilitatea de a improviza anumite tipuri de tărgi
• Calitatea drumului de acces spre spitalul de destinație
• Necesitatea de a se adopta anumite poziții particulare de transport
• Necesitatea de a decide în situația accidentelor cu victime multiple
 Poziții particulare de transport

• Semișezând cu toracele ridicat – insuficiența respiratorie acută

• Semișezând, cu toracele ridicat și membrele inferioare coborâte sub planul trunchiului – edemul pulmonar acut
• Trendelenburg – culcat pe un plan oblic cu membrele inferioare mai sus decât capul – pacientul în șoc
• Culcat pe partea bolnavă – pacientul cu afectare pleuroparietală unilaterală
• Decubit lateral în poziție de siguranță – pacientul comatos la care nu s-a protejat calea aeriană prin alte mijloace tehnice
• Decubit dorsal, cu axarea perfectă a coloanei vertebrale – pacientul politraumatizat
 Caracteristici ale mijloacelor de transport folosite de salvatori în prespital

• Să fie ușoare
• Să fie ușor de manevrat
• Să nu fie casante
• Să fie ușor de curățat
• Să fie rezistente
• Să aibă dimensiuni adecvate la talia pacientului
• Mijloacele ce pot fi folosite la transportul pacienților se clasifică în:
• Tărgi:
- Targă rigidă de coloană
- Brancardă simplă
- Targă prelată
- Targă cochilie
• Scaunul de transport
 Targa rigidă pentru coloana cervicală

• Targă confecționată sau improvizată din lemn, material

plastic sau fibră de sticlă
• Folosită pentru extragere din locuri strâmte cât și pentru
transportul pacienților politraumatizați și nu numai
• Pacientul se plasează pe targă după care este legat pe aceasta
cu benzi late de material
• Necesită 2 – 6 persoane pentru transport
• Modul de așezare a pacientului pe această targă este
reprezentat de o succesiune de mișcări cu pacientul perfect
axat și susținut în această poziție de minim 4 salvatori, al
cincilea fiind cel care plasează și fixează targa la spatele
bolnavului, acesta fiind apoi lăsat pe targă. Centrarea
pacientului pe targă este efectuată tot în bloc prin translație,
simultan de către toți salvatorii la comanda liderului.
 Targa cochilie

• Reprezintă o variantă constructivă a unei tărgi de transport

montane, cu forma derivată din forma saltelei vacuum după
vidare
• Confecționată din material plastic tratat special și stilizat în
interior pentru a respecta curburile anatomice ale coloanei
vertebrale
• Este adecvată transportului direct pe zăpadă a pacientului
traumatizatîn mediul montan unde alte mijloace de evacuare
și transport nu pot fi folosite, fiind tractată pe sol de către
echipa medicală
• Necesită 2 – 4 salvatori pentru transport
 Targa prelată

• Confecționată din prelată rezistentă, ușoară, nerigidă, care

ocupă puțin loc
• Este utilă transportului celor mai mulți dintre pacienții
netraumatizați, exceptându-i pe cei care necesită transport în
poziții speciale, cu toracele ridicat
• Necesită 4 – 6 salvatori pentru transport, număr egal pe
fiecare parte
 Brancarda simplă

• Este un mijloc de transport confecționat sau improvizat din

2 bare metalice sau de lemn pe care se inseră o folie de plastic
sau prelată
• Poate fi purtată de 2 – 6 salvatori, putând fi folosită la nevoie
și pentru un pacient traumatizat ușor, bine imobilizat
 Scaunul de transport

• Este destinat transportului pacientului conștient, cooperant și informat corespunzător

asupra acestui tip de transport
• De cele mai multe ori este destinat pacienților stabili cardiocirculator și respirator, care
nu constituie urgențe majore, dar care nu pot merge
• Mod de lucru cu acest mijloc de transport:
• Se așează pe scaun o pătură sau un cearceaf cu colțul superior, îndoit, pe spătarul
scaunului
• Se așează pe scaun o a doua pătură sau cearceaf cu colțul superior, îndoit, pe scaun
• Se așează pacientul pe scaun
• Se învelește cu pătura interioară, având grijă să se îndoaie înăuntru colțul inferior,
învelind astfel bazinul și membrele inferioare
• Se învelește cu pătura exterioară care va înveli bazinul, trunchiul și membrele
superioare
• Se leagă cu centuri sau benzi late de material coapsele trecând peste scaun și separat
toracele trecând peste membre și spătarul scaunului
• În acest moment pacientul este pregătit pentru transport
 Reguli generale care vor fi respectate totdeauna

• Indiferent de mijlocul de transport ales, pacientul conștient va fi înștiințat despre procedeu și va fi liniștit cu privire la securitatea
procedurii; pacientul va fi totdeauna fixat pe targă
• Ridicarea și lăsarea tărgii sau a scaunului se va face simultan de către toți salvatorii la comanda liderului
• Coborârea sau urcarea scărilor se va face pas cu pas, aducând mereu un picior lângă celălalt, înainte de a pleca mai departe, fiecare
pas fiind făcut simultan, la comanda liderului; este bine ca la coborârea sau urcarea scărilor alți 2 salvatori să asigure suplimentar
mijlocul de transport
• Mijlocul de transport va fi ridicat totdeauna astfel încât rama și respectiv greutatea sa să se sprijine în palme și nu în degete (mâna va
fi în supinație pe targă sau scaun, nu în pronație).
Riscurile intervenției laice. Precauții
universale
Riscurile intervenției laice

Tipurile de riscuri care se manifestă în situații de urgență pot proveni de la:

 Scena accidentului, ca riscuri evolutive
 Tehnica de lucru
 Echipamentul de lucru
 Martorii scenei
 Relativii victimei
Măsuri generale: siguranța salvatorului este primordială
 Sunt totdeauna aceleași
 Sunt comune pentru personalul medical și nemedical care lucrează în situații de urgență în prespital
 Ordinea gesturilor puse în practică este:
 Evaluarea scenei accidentului și recunoașterea riscurilor potențiale
 Protecția scenei
 Protecția individuală
Tipuri particulare de riscuri

 Riscul chimic și radioactiv

 Riscul de incendiu/explozie
 Riscul de accident trafic
 Riscul de inec
 Riscul de electrocutare
 Riscul de agresiune
 Riscul infecțios
 Risc de autoaccident

 Întregul personal de intervenție se va supune acelorași precauții colective și individuale pe întreaga

perioadă a participării la intervenție, indiferent de funcția sau rolul său în intervenție
Riscul chimic

 Apare prin deversare accidentală sau criminală, în mediul înconjurător, a unor produși chimici/radioactivi
sau în cazul unei intervenții pe pacient intoxicat
 Pentru accidentele în masă sau dezastre naturale cu această componentă intervenția laică și cea medicală
vor fi precedate obligatoriu de cercetarea militară – detașamentul antichimic al pompierilor+/- apărare
civilă și vor fi subordonate celei militare din punct de vedere organizatoric
 Respirația gură la gură este contraindicată la pacienții intoxicați pe cale digestivă în absența unor
echipamente protective adecvate – masca de buzunar cu supapă unidirecțională a fluxului de aer
 Pentru intoxicațiile pe cale cutanată salvatorul trebuie să evite contactul direct al pielii și mucoaselor cu
pacientul folosind în acest scop orice mijloace avute la dispoziție cum ar fi: mănuși, bucăți de material
plastic sau țesătură suficient de groase pentru a impiedica contaminarea
 Pentru intoxicațiile pe cale respiratorie accesul salvatorilor este permis doar după ce sistemul de ventilație
– aerare al zonei a fost pus în funcțiune și este eficient sau cu echipamentul de protecție antichimic
individual și aparatul de respirație pentru echipele de salvare specifice ale locului de muncă
- Pentru zonele de incendiu salvatorul trebuie să cunoască faptul că din combustia anumitor materiale,
mai ales plastice și coloranți, rezultă produși extrem de toxici cum sunt cianurile care determină gravitatea
extremă a intoxicației cu fum alături de intoxicația cu monoxid de carbon și leziunile termice ale căilor aeriene.
- Salvatorii vor circula cât mai aproape de sol și cu calea aeriană cât mai bine protejată, eventual cu
aparat de respirat.
Riscul chimic

 Decontaminarea obligatorie la ieșirea din zona contaminată, atât pentru salvatori, cât și pentru
pacienți și tehnica deplasată la caz
 Intervenția nemedicală presupune obligatoriu alarmarea echipelor medicale profesioniste de
intervenție și a altor servicii de intervenție specializate (electricitate, gaze, etc.)
 Interzicerea accesului în zonă a personalului neautorizat, neinstruit și care nu participă la acțiunea
de salvare
 Izolarea și delimitarea zonei
Riscul de incendii sau de explozie

 Asociat frecvent cu riscul prăbușirilor de structuri naturale sau construite

 Indus sau accentuat de prezența oxigenului sau gazelor volatile, produși derivați de petrol, de diverse echipamente
industriale sau de altă natură aflate în acțiune care determină producerea de scântei
- Salvatorii specializați pentru anumite locuri de muncă nu vor intra într-o zonă de incendiu incipient cu aparate de
oxigen, ci cu aparate cu aer comprimat
 Poate apare în accidente de trafic, muncă, casnice sau situații provocate
 Poate apare izolat, fără repercursiuni severe la scară mare, dar uneori cu risc mare pentru salvator în situația
efectuării defibrilării automate externe la un pacient care are atașați pe fața anterioară a toracelui plasturi
terapeutici cu nitroglicerină, puternic explozivă.
- Pentru a nu se răni, salvatorul va examina cu atenție zona anterioară a toracelui înainte de a atașa electrozii
aparatului de AED, dezlipind acești plasturi și ștergând zona cu o bucată de material textil, evitând apoi această zonă la
plasarea electrozilor
 Impune de urgență alertarea tuturor serviciilor profesioniste de intervenție, cercetarea militară inițială a scenei și
stabilirea concentrațiilor de gaze și a pragului de explozie
 Intervenția pompierilor va precede obligatoriu acțiunea nemedicală și pe cea medicală și le va subordona
organizatoric
 Echipamentul de protecție și aparatul de respirat sunt obligatorii în situațiile cunoscute cu risc de existență a gazelor
tehnice
Riscul de incendiu sau explozie

 Îndepărtarea prin manevrarea atentă a gazelor inflamabile din zona de risc (butelii cu gaz)
 Pentru situația accidentelor de trafic cu scurgere accidentală de carburanți sau incendiu incipient la
bord, salvatorul va avea în vedere deconectarea imediată a bornelor bateriei, și apoi folosirea
extinctorului din mașina personală sau a altor participanți la trafic pentru a se controla incendiu
 Interzicerea fumatului pe o zonă sigură
 Defibrilarea automată externă, dacă este necesară, se va efectua după extragerea pacientului de la
locul accidentului dacă există gaze sau vapori cu potențial exploziv
 Interzicerea accesului în zonă a personalului neautorizat
 Izolarea și delimitarea zonei
Riscul de accident de trafic

 Foarte mare în cazul intervenției în plin trafic, mai ales noaptea

 Face necesară anunțarea și prezența imediată a poliției circulației+/- jandarmi pentru dirijarea
traficului și izolarea perimetrului. Salvatorul va anunța rapid serviciile de intervenție specializate
Măsuri de protecție individuală:
 Salvatorul va trebui să îmbrace cea mai vizibilă vestimentație dintre cele de care dispune la acel
moment, cunoscând că anumite culori sunt mai vizibile în anumite condiții de luminozitate (galben –
noaptea, verde și roșu – ziua, culorile fluorescente, reflectorizante – ceață, amurg).
 Așezarea mașinilor avute la dispoziție în dispozitiv de protecție, la o distanță sigură de câțiva metri
de zona accidentului:
 Zona accidentului, situată central, va fi înconjurată de zona de lucru a salvatorilor, asigurată la
exterior de mașinile salvatorilor, iar la exteriorul acestei zone, la distanța legală menționată de
normele rutiere în vigoare se vor așeza triunghiurile reflectorizante aflate în dotarea vehiculelor.
 Este extrem de important ca salvatorii să aibă în vedere posibilitatea de a debloca rapid drumul la
sosirea mașinilor de intervenție specializată (descarcerare, ambulanțe, pompieri, poliție, etc.) care
vor realiza un dispozitiv de lucru profesional
Riscul de accident de trafic

 Farurile și toate celelalte mijloace de semnalizare luminoase (avariile) în funcție

 Iluminarea maximă a zonei de lucru
 Este indicat ca în cazul în care salvatorii sunt mai numeroși unul dintre aceștia să își asume devierea
circulației până la sosirea poliției
 Interzicerea staționării altor autovehicule neautorizate în zonă
Riscul de înec

 Salvarea în apă nu este, de regulă, o sarcină medicală, aceasta fiind asumată de salvatori special instruiți
(salvamari), persoane aflate în alcătuirea echipajelor de salvare ale pazei de coastă sau pompieri militari sau civili
instruiți
 Riscul este prezent pentru orice salvare în apă, victimele fiind totdeauna agitate, ceea ce sporește dificultatea
intervenției
 Dacă apa este rece, riscul de înec se combină cu cel de hipotermie sau hidrocuție, știut fiind că în apă căldura
corpului uman se pierde foarte rapid, astfel că în apa la 4 – 5 gradeC omul nu supraviețuiește fără echipamentul
izoterm mai mult de 5 – 10 minute.
Măsuri de protecție:
 Salvatorul care își asumă această sarcină trebuie să fie puternic
 salvatorii nu vor tenta efectuarea suportului vital de bază în apă
 Antrenat specific pentru această sarcină, cu o bună tehnică de aducere la mal a victimei, ținând cont și de riscurile
dislocării unei eventuale fracturi de coloană cervicală
 Echipament de salvare adecvat, comod, care să nu se îmbibe cu apă devenind greu și împiedicând mișcările corpului
 Echipament izolant termic pentru condiții de apă rece și salvare prelungită
 Salvatorul trebuie să fie asigurat cu o coardă sau secondat de alți colegi care să îl susțină sau să îl recupereze în
cazul unor probleme neprevăzute, iar pentru salvarea în ape curgătoare repezi salvatorul trebuie să poarte costum
de salvare complet (inclusiv cască metalică)
Riscul de electrocuție

 Dat de locul scenei: cabluri neizolate, mediu umed, prăbușirea de stâlpi electrici la locul scenei
accidentului
 Dat de starea echipamentului industrial sau de altă natură aflat în funcție
 Necesită cercetarea atentă a scenei și întreruperea completă a curentului electric în zonă prin
scoaterea siguranței electrice centrale de la panoul electric
 Defibrilarea automată externă se va efectua, dacă este cazul, imediat după ce pacientul părăsește
zona saturată de vapori
 Pentru pacientul care a fost victima unui accident de submersie și este ud, defibrilarea automată
externă se va efectua doar cu pacientul scos complet din apă, doar după ce suprafața anterioară a
toracelui a fost complet ștearsă, iar salvatoruls-a retras la o distanță de 2 – 3 m pe un plan izolant
 Poate impune intervenția unor echipe specializate pentru deconectarea din rețeaua electrică a
obiectivului, în cazul în care intervenția este mai complexă
 Salvatorul trebuie să se asigure că serviciile medicale specializate au fost anunțate rapid
Riscul de agresiune

 Prezent mai ales în situația intervențiilor pe pacient traumatizat cu situații conflictuale la locul
scenei
 În prezența acestui risc estimat, intervenția va fi precedată de anunțarea forțelor de ordine
 Pacientul care se opune tratamentului sau transportului nu va fi forțat să accepte tratamentul
 Pacientul agitat sau agresiv poate fi imobilizat fără a fi bruscat, pentru a se evita autoagresiunea
sau rănirea salvatorului sau a altor persoane
Riscul infecțios

 Este expus atât pacientul, cât și salvatorul

 Pe cale respiratorie
 Pe cale cutanată
 Pe cale digestivă
 Pe cale sanguină
Favorizat de:
 Practicarea ventilației gură la gură
 Contactul cu fluide ale pacientului (sânge, salivă, urină, vomismente)
 Existența unor leziuni ale pielii/mucoaselor atât la salvator, cât și la
victimă
Riscul infecțios

Germeni mai frecvent incriminați:

 Mycobacterium tuberculosis
 Salmonelle
 Virusul hepatitei B
 HIV
 Meningococ
 Virusul gripal
 Virus herpes simplex
Măsuri de protecție:
 Folosirea pocket – mask sau a batistei cu valvă unidirecțională, scade riscul de contaminare în
timpul respirației gură la gură
 Evitarea contactului direct neprotejat cu fluide ale pacientului
Riscul de autoaccident

 Înțepături
 Electrocuție
 Tăieri
 Căderi accidentale
 Loviri – airbagul este un mecanism potențial periculos pentru salvatori dacă el nu s-a declanșat în
timpul coliziunii, deoarece declanșarea sa accidentală pe parcursul operațiunii de salvare poate răni
grav sau chiar ucide salvatorul aflat în raza de declanșare a mecanismului datorită vitezei extrem de
mari de deschidere, care poate duce la dislocări ale coloanei cervicale incompatibile cu
supraviețuirea
 La multe mașini airbagul funcționează și după deconectarea bateriei și uneori nu funcționează decât
dacă și centura de siguranță este în poziție.
- În aceste condiții salvatorii vor trebui să provoace deschiderea airbagului prin lovirea puternică a
acestuia punându-se totodată la adăpost, pe ei și pe pacient, din raza de deschidere
Riscul de autoaccident

 Alte măsuri de protecție:

 Atenția maximă la resturile tăioase sau înțepătoare
 Atenția maximă la structurile aflate în echilibru precar, care trebuie stabilizate ferm și
supravegheate
 Folosirea corectă a defibrilatoarelor automate externe
 Refuzul de a folosi în intervenție ajutorul unor persoane care par a fi sub influența drogurilor sau a
băuturilor alcoolice, expansive, teatrale sau exhibiționiste
 Purtarea echipamentului cel mai adecvat scenei de lucru
 Iluminarea cât mai adecvată
În concluzie:

 Se poate spune că intervenția de urgență, fie ea laică, fie profesională, este supusă unui mare
număr și varietăți de riscuri potențiale, dar aprecierea cât mai judicioasă și realistă a priorităților,
riscurilor și posibilităților de intervenție la fiecare moment și în fiecare situație în parte este cheia
de boltă a unei intervenții eficiente și sigure pentru salvatori și pentru pacient.
Șansa de supraviețuire a pacientului
politraumatizat
REGULI ȘI LIMITE ALE INTERVENȚIEI LAICE ÎN TRAUMĂ. DEFINIȚII
Managementul de urgență al pacientului politraumatizat

 Reprezintă o acțiune de mare complexitate

 Se desfășoară pe mai multe etape și nivele succesive
 Necesită o mare desfășurare de forțe și echipament specializat, experiență, competență
 Comportă o serie de riscuri pe care echipajele trebuie să le cunoască, să și le asume în
mod conștient și să învețe să le controleze și să le evite
 Se desfășoară sub semnul "orei de aur„ – prima oră de la producerea accidentului, în
care pacientul este recomandat să ajungă într-un centru de traumă
 Din această oră, primele 10 minute - "minutele de platină„:
- importanță majoră în economia pacientului politraumatizat și în deciderea
șansei lui de supraviețuire
- este intervalul de timp care decide procentul de "morți evitabile„ în traumă
Lanțul supraviețuirii în traumă

 Punerea sa în acțiune condiționează șansa de supraviețuire a unui pacient

traumatizat, dar și prognosticul său funcțional
 Este compromis ireparabil de manevre intempestive efectuate de salvatorii "de
ocazie", bine intenționați, dar neantrenați pentru o astfel de acțiune
 Trebuie acordat de salvatori certificați ca atare, care cunosc metodologia de
evaluare și procedurile specifice unor situații amenințătoare de viață
 Cuprinde următoarele verigi:
- Prim ajutor rapid
- BLS + ALS rapid
- Tratament lezional rapid
- Recuperare precoce
Definiții

 Politraumatism – complex lezional generat de acțiunea unuia sau mai multor agenți
vulneranți asupra corpului, generând leziuni posttraumatice în cel puțin două
regiuni anatomice diferite, dintre care cel puțin una are risc vital.
Ex.: traumatism toracic și membre cu plagă suflantă toracică
 Policontuzie – rezultat al acțiunii asupra organismului a unui agent vulnerant care
determină leziuni în mai multe regiuni topografice, fără risc vital.
 Polifracturat – pacient care prezintă în urma acțiunii agentului vulnerant mai multe
fracturi, fără a fi implicat prognosticul vital
Particularități în acordarea primului ajutor pacienților traumatizați

 Siguranța este primordială

 Evaluarea scenei accidentului este obligatoriu primul pas practic
 Securizarea, delimitarea, semnalizarea, iluminarea, paza accidentului și devierea
traficului – gesturi prioritare
 Căutarea și găsirea tuturor victimelor accidentului – posibil ca unele să fie
proiectate la distanță sau să fie îngropate sub dărâmături
 Triajul inițial – obligatoriu în accidentele cu victime multiple
- va decide prioritățile la tratament, volumul și tipul ajutoarelor solicitate
 Stabilizarea și securizarea vehiculului avariat – precede obligatoriu accesul în
acesta și intervenția.
Particularități în acordarea primului ajutor pacienților traumatizați

 Evaluarea primară cu imobilizarea coloanei cervicale concomitent cu deschiderea căii aeriene

Se suspicionează fractură de coloană cervicală la toti politraumatizații la care:
 mecanismul lezional poate determina astfel de leziuni
 marca traumatică se află deasupra claviculelor
 pacientul acuză simptomatologie specifică
 pacientul nu este cooperant
 mecanismul traumei nu este evident
În toate aceste cazuri:
 Se axează și se imobilizează permanent capul
 Se evită manipularea, tracționarea sau extragerea pacientului de la locul accidentului
- excepție: existența unui risc major iminent, când pacientul se poate scoate cu maxim de
precauții și imobilizare posibile "în bloc"
Particularități în acordarea primului ajutor pacienților traumatizați

 Restabilirea și susținerea funcțiilor vitale se instituie imediat ce se descoperă criteriile de instabilitate a lor
 Administrarea de oxigen – primul drog de care au nevoie traumatizații!
 Obstrucția de cale aeriană ucide cel mai rapid pacientul – fiind responsabilă de cca 75% din morțile evitabile în
traumă
 Managementul ventilației – complex
 Necesită o serie de gesturi: evacuarea revărsatelor aerice intratoracice prin puncție, acoperirea plăgilor
suflante, poziționarea adecvată, stabilizarea voletelor costale
 Tahicardia: - semn fidel de hipovolemie – se caută toate sursele de sângerare
- poate avea și alte cauze: suferință respiratorie, durere
 Controlul hemoragiilor externe
 Corpii străini profunzi – nu se vor extrage, ci se vor fixa stabil în poziția în care se află, în prespital
 Plăgile – se acoperă cu comprese sterile, nu vor fi explorate și tratate decât în spital.
Particularități în acordarea primului ajutor pacienților traumatizați

 Examinarea secundară din cap până în picioare – obligatorie imediat după ce s-au efectuat evaluarea și
stabilizarea inițială
 Bilanțul lezional cât mai precis este foarte important pentru un management cât mai complet
 Imobilizarea fracturilor – are beneficii imense pentru pacient:
- reducerea volemiei
- scăderea durerii
- reducerea șocului
- scăderea riscului de complicații vasculare și nervoase
 Hipotermia: - factor agravant al leziunilor traumatice, nu numai în condițiile anotimpului rece, ci și în alte condiții:
- pacient hipovolemic
- salvarea în apă
- pacienți aflați sub influența unor toxice
 Reevaluarea frecventă – obligatorie după fiecare manevră terapeutică, incepând mereu de la A
Particularități în acordarea primului ajutor pacienților traumatizați

 Comunicarea permanentă cu pacientul pe parcursul acordării primului ajutor – este esențială pentru:
- calmarea stresului posttraumatic și a agitației
- obținerea colaborării pacientului
- obținerea maximului de informație de la pacient
 Transportul pacientului la spital:
- nu se va face cu mijloace improvizate
- aceasta fiind o sarcină medicală.
- echipa medicală - pregătește adecvat pacientul pentru transport
- alege mijloacele și destinația adecvată
 Salvatorii trebuie să se asigure că nicio victimă provenită dintr-un accident din care au rezultat decedați la
locul accidentului sau pacienți cu injurii serioase nu va părăsi locul accidentului înainte de sosirea echipajelor
medicale cu scopul de a fi explorată și supravegheată de acestea chiar dacă pare în afara oricăror riscuri
Particularități în acordarea primului ajutor pacienților traumatizați

 Politraumatismele, oricare ar fi cauza lor, reprezintă cazuri medico-legale

 Urmărirea cât mai riguroasă a algoritmelor de lucru
 Menționarea de către echipa medicală - a tuturor aspectelor patologice
identificate,
- a manevrelor efectuate,
- a evoluției cazului,
- a reperelor orare, etc.
Stopul cardiorespirator. Conceptul șansei de supraviețuire
Stopul cardiorespirator

 Prioritatea numarul 1 în cadrul urgențelor critice

 Determină decesul pacientului în 2 – 4 minute dacă nu se intervine rapid și corect
 Este situația clinică manifestă prin abolirea conștienței, abolirea respirației spontane și oprirea
activității mecanice a cordului.
 Absența activității mecanice a inimii poate să se producă în prezența mai multor tipuri de ritmuri
electrice, dintre care unele (fibrilația ventriculară și tahicardia ventriculară fără puls) necesită
imediat tratament electric (defibrilare) pentru restabilirea pulsului, deci defibrilarea automată
externă este salvatoare
Conceptul de lanț al supraviețuirii

 A fost definit în 1992 de către Consiliul European de Resuscitare, pentru a înțelege mai bine rolul
diferitelor gesturi pentru salvarea pacienților aflați în stop cardiorespirator
 Constă în șansa de a fi resuscitat, oferită pacientului aflat în stop cardiorespirator în afara spitalului
Este alcătuit din patru verigi care, îndeplinite cât mai rapid și corect, cresc procentul
supraviețuirii la pacienții adulți aflați în stop cardiorespirator:
 Recunoaștere rapidă și alarmare precoce
 Suport vital de bază precoce
 Defibrilare precoce
 Suport vital avansat precoce

 Tăria lanțului este limitată de cea mai slabă verigă a sa

 Verigile centrale ale lanțului supraviețuirii sunt principalii determinanți ai prognosticului unei
reușite de succes
Recunoașterea rapidă și alarmarea precoce

 Presupune o educație minimă a persoanelor laice care trebuie să recunoască un pacient în stop
cardio-respirator
 Alarmarea precoce a unui sistem medical de urgență trebuie să fie rapidă, ușor de realizat și
necondiționată (apel gratuit)
 La noi în țară se realizează prin apelarea dispeceratului cu număr unic 112 (numărul european al
serviciilor de urgență)
 Dispeceratul unic preia toate apelurile pentru toate serviciile de urgență – pompieri, poliție,
ambulanță, apărare civilă, etc., apelul este dirijat către un operator specializat care, pe baza unui
protocol de culegere și procesare a informațiilor, gestionează și dirijează toate mijloacele de
intervenție în modul cel mai adecvat
Suportul vital de bază

 Realizat cât mai precoce și mai corect în prespital a salvat numeroase vieți, comparativ cu victimele
care nu au beneficiat de SVB până la sosirea ambulanței.
 Dacă este realizat precoce, crește șansa de succes a defibrilării și contribuie la păstrarea
funcționalității cordului și creierului o perioadă mai îndelungată, oferind astfel premisele unei
resuscitări fără sechele
Defibrilarea precoce

 S-a impus ca o necesitate în managementul stopului cardiorespirator, ca urmare a incidenței mari a

fibrilației ventriculare în aceste cazuri
 Unicul tratament eficient al fibrilației ventriculare și al tahicardiei ventriculare fără puls este
defibrilarea.
 Aducerea la timp (sub 10 minute) a unui defibrilator crește de 5 – 6 ori rata supraviețuirii în stopul
cardiorespirator
 Se consideră rezonabilă existența unui defibrilator la 10000 de locuitori
 Defibrilatoarele automate externe (DEA) pot fi utilizate și de către persoanele fără cunoștințe
medicale, cu o instruire minimă anterioară
Suportul vital avansat

 Trebuie realizat cât mai precoce, cunoscând importanța deosebită a tehnicilor de terapie intensivă
și administrare de medicamente în terapia bolnavului critic, mai ales a celui aflat în stop
cardiorespirator
 Timpul optim de sosire a ambulanței de terapie intensivă la aceste cazuri nu trebuie să depășească
7 – 8 minute în condițiile în care pacientul a beneficiat deja de cea de-a doua verigă a lanțului
supraviețuirii, SVB
Lanțul supraviețuirii la copil

 Suportă câteva modificări ușoare, specifice acestui tip de pacient:

 Educație în prevenirea stopului cardiorespirator
 Suport vital de bază precoce
 Accesul rapid
 Suportul vital avansat precoce (PALS)
Stopul cardiorespirator – circumstanțe etiologice la copil

 Stopul cardiorespirator prin afecțiuni cardiace la copil este mult mai rar întâlnit decât la adult, etiologia
fiind de cele mai multe ori respiratorie:
La nou-născut:
 Insufficiența respiratorie
 Stopul respirator
La sugar:
 Sindromul de moarte subită
 Afecțiuni respiratorii
 Obstrucția căii aeriene cu corpi străini
 Malformații cardiace
 Submersia
 Infecții grave
 Afecțiuni neurologice
Stopul cardiorespirator – circumstanțe etiologice la copil

La copil:
 Pe lângă afecțiunile nou-născutului și sugarului se adaugă trauma
 Stopul cardiac la copil reprezintă de cele mai multe ori etapa terminală a unei insuficiențe
respiratorii sau a unui șoc
 Copiii compensează destul de bine inițial aceste stări, decompensarea apare brusc și este greu de
controlat, așa incât veriga de prevenire a instalării opririi cardiace este primordială
Stopul cardiorespirator

 Poate să apară în circumstanțe etiologice extrem de variate, la orice vârstă

 Salvatorul nu are rolul de a investiga în mod necesar aceste circumstanțe , intervenția lui se
concentrează pe măsurile ce vizează susținerea funcțiilor vitale și alertarea serviciilor medicale
specializate
 Aproape trei sferturi dintre opririle cardiorespiratorii se produc în afara spitalului, mare parte
dintre ele fiind evenimente subite și, deci, imprevizibile
 Supraviețuirea pacienților depinde covârșitor de capacitatea martorilor de a identifica rapid situația
clinică, de a alerta serviciile specializate în timp util, de a iniția și de a identifica toate măsurile de
resuscitare care constituie suportul vital de bază și, uneori, și defibrilarea precoce
Alte elemente de care depinde supraviețuirea și reabilitarea pacientului aflat în aceste situații
sunt legate de:
 Cauza care a generat oprirea cardiacă
 Condiția generală a pacientului (vârstă, tare organice)
 Condiția sa cardiacă
Stopul cardiorespirator

 La adult, cel mai frecvent ritm de oprire cardiaca este fibrilația ventriculară, ceea ce face ca defibrilarea
să fie indispensabilă și de neamânat pentru resuscitare, șansa de supraviețuire fiind de circa 30 – 40 %
pentru pacienții la care aceste măsuri se aplică în primele 1 – 2 – 3 minute
 Cea mai frecventă cauză de oprire cardiacă a adultului este infarctul miocardic acut
Semnele de infarct miocardic acut:
 Durere intensă în zona sternului sau în epigastru, cu senzație de apăsare, sfâșietoare sau constricție,
iradiată frecvent în membrul superior stâng
 Dispnee
 Palpitații
 Senzație de moarte iminentă
 Transpirații
 anxietate
 Vărsături
 Aceste simptome, unice sau asociate între ele, impune anunțarea dispeceratului medical, reevaluarea
pacientului, plasarea lui într-o poziție cât mai comodă, limitarea mobilizării
Oprirea cardiacă a adultului diferă major de cea a copilului, ca:

 Etiologie
 Mod de instalare
 Ritm electric
 prognostic
Stopul cardiorespirator

La copil
 Cea mai frecventă cauză de oprire cardiacă este insuficiența respiratorie acută neglijată, situație în
care ritmul electric pe care se produce oprirea cardiacă este, adesea, asistolia, ritm ce denotă
epuizarea resurselor cardiace, cu prognostic vital sumbru (circa 5% șanse de resuscitare)
 De aceea defibrilarea nu are nicio indicație de management
Consecințele fiziopatologice ale opririi cardiace

 Oprirea fluxului circulator în toate organele

 Oprirea aportului de oxigen în organism
 Acestea au ca rezultat:
 Oprirea transportului de oxigen la organe,
 Trecerea metabolismului celular spre anaerobioză
 Ca efect al acestei schimbări se produc următoarele efecte:
 Scade producția de compuși macroergici (4 moli de ATP – în anaerobioză)
 Crește producția de produși intermediari (acid lactic/piruvic)
 Aceștia nu mai intră în ciclul Krebs și se acumulează, determinând acidoză
 Rezultatul final al tuturor acestor modificări metabolice este:
 Scăderea activității pompelor de membrană care mențin calitățile de membrană semipermeabilă, celula se
vacuolizează, se sparge și se instalează moartea celulară
 Acidoza grăbește procesul
Consecințele fiziopatologice ale opririi cardiace

 Consecința finală a opririi cardiace este moartea celulară

 Viteza de instalare a morții celulare în diferitele țesuturi ale organismului, depinde de
caracteristicile anatomopatologice ale acestora și este definită de intervalele lezionale proprii
fiecărei structuri:
- Cel mai scurt interval lezional îl are creierul: 4 minute pentru neocortex, 7-8 minute pentru
paleocortex
- Resuscitarea întârziată determină sechele neurologice uneori ireversibile și severe, chiar dacă
resuscitarea cordului a fost obținută și menținută
În concluzie:

 Oprirea cardiorespiratorie este o situație de mare urgență medicală

 Șansa de supraviețuire a pacientului depinde
 în primul rând de educația generală și instruirea în prim ajutor a martorilor
 În al doilea rând de performanță al echipelor de resuscitare profesioniste
 Șansa de supraviețuire se degradează exponențial cu trecerea fiecărei secunde de expectativă,
astfel încât primul ajutor trebuie să fie nu numai foarte corect, dar și foarte rapid instituit
Traumatismele coloanei vertebrale
Imobilizarea coloanei vertebrale
 Protecția și imobilizarea coloanei vertebrale, cu precădere a coloanei cervicale

• Este unul din primele deziderate urmărite la pacientul politraumatizat

• Este inițiată odată cu evaluarea primară a funcțiilor vitale, respectiv cu deschiderea căilor aeriene
• Libertatea căilor aeriene este primordială față de imobilizarea coloanei cervicale
• Se impune din primele momente la toți pacienții la care se suspicionează leziunea cervicală
• Leziunile amielice ale coloanei cervicale se pot transforma ușor în leziuni mielice prin manevre intempestive
• Leziunile mielice se pot agrava ducând la secțiuni medulare, cu complicații majore în evoluția pacientului
• Trebuie realizată de la primul contact cu pacientul chiar dacă el este încarcerat, într-un mediu ostil vieții
• Evaluarea primară și resuscitarea funcțiilor vitale se fac concomitent cu scoaterea victimei
 Pacienții care trebuie să beneficieze de imobilizarea coloanei cervicale

• Pacienții traumatizați proveniți din accidente al căror mecanism de producere implică mișcări cu risc pentru coloana cervicală (flexie-extensie, lateralitate,
elongare bruscă, rotație combinată cu unele dintre celelalte, compresie în ax):
- accidentele rutiere prin – coliziune frontală
- coliziune laterală
- rostogolire sau combinare cu celelalte
- pieton lovit de mașină
- biciclist sau motociclist ejectat de pe vehicul
- pasager ejectat din mașina accidentată în orice mod
- cădere de la înălțime cu impact pe cap
- cădere de la înălțime cu impact pe șezut, genunchi sau în picioare, de la o înălțime de peste 6 m pentru adulți sau mai mult de 3 ori înălțimea corpului
- spânzurare
- strangulare
 Pacienții care trebuie să beneficieze de imobilizarea coloanei cervicale

• Pacienți traumatizați cu leziuni evidente la nivelul gâtului:

- împușcare la nivelul gâtului
- orice alte plăgi profunde la acest nivel
- lovire directă cu mărci traumatice evidente în oricare regiune a gâtului, mai ales în regiunea posterioară
- corpi străini de orice natură vizibili și adânc inclavați în structurile anatomice ale gâtului
- spânzurare sau strangulare
• Pacienții cu mărci traumatice evidente deasupra nivelului claviculelor – traumă craniană sau facială
• Pacienți cu simptomatologie ce indică o leziune de coloană cervicală: durere la nivelul coloanei, impotență funcțională,
parestezii ale membrelor, anestezie, etc.
• Toți pacienții comatoși sau cu conștiență alterată posttraumatic sau de altă natură (intoxicații etanolice, droguri),
necooperanți, la care nu se poate preciza mecanismul de producere al evenimentului
 Gulerul cervical

• Va fi plasat imediat după ce s-a realizat fixarea manuală a capului, aceasta fiind menținută și după ce s-a plasat gulerul
• Protejează coloana cervicală față de mișcările de flexie-extensie, mai puțin față de cele de lateralitate și aproape deloc față de cele de rotație
• Trebuie să indeplinească anumite condiții pentru a putea fi folosite:
- să fie semirigide
- să fie adecvate ca mărime – înălțime reglabilă sau seturi cu gulere de diverse dimensiuni
- să fie stabile, cu desen cât mai adecvat reliefurilor anatomice ale regiunii
- să fie ușor de plasat și de ridicat
- să fie ușoare
- preferabil să prezinte apertură anterioară pentru a urmări în dinamică poziția traheei, a se realiza eventual o cale aeriană (cricotiroidotomie)
• În absența gulerului cervical, salvatorii pot improviza sisteme de imobilizare a capului prin plasarea în jurul gâtului pacientului a unor săculeți de nisip,
pături rulate strâns și plasate în partea laterală a capului, bilateral
 Targa de coloană rigidă cu stabilizatoare laterale pentru cap și cu benzi de fixare
frontală și mentonieră

• Se folosește pentru realizarea imobilizării complete a coloanei cervicale, după ce s-a efectuat evaluarea și
managementul pacientului și acesta este pregătit pentru extricare și transport
• Plasarea capului în cutia pentru cap și fixarea acestuia – etapa finală a imobilizării coloanei cervicale, moment în care
se eliberează contenția manuală
• Realizează imobilizarea capului împotriva mișcărilor pe care le-ar putea efectua în oricare plan de mișcare
• În lipsa tărgii salvatorii o pot improviza din orice plan dur aflat la indemână ( o ușă, de ex.), fixând cât mai axat și
mai imobil capul la planul așa-zisei tărgi cu ajutorul improvizațiilor prezentate mai sus.
 Reguli generale

• La pacientul foarte agitat se va realiza inițial doar susținerea capului, fără controlul mișcărilor până ce echipa
medicală va seda pacientul
• Fixarea cu orice preț a capului poate realiza efectul opus, de mișcare contra unei presiuni care poate agrava leziunea
de coloană
• La pacientul conștient, cu capul fixat antalgic în poziții vicioase și la care tentativa blândă de axare produce durere,
parestezii sau rezistență, se va renunța imediat la axare, se va susține manual capul și acesta se va fixa în poziția
respectivă fără a se plasa guler cervical
• Orice traumatism cu suspiciune de leziune de coloană vertebrală cu potențial de agravare impune declanșarea
tuturor procedurilor de protecție și imobilizare a coloanei cervicale
• Nu se renunță la mijloacele de imobilizare plasate deja decât după preluarea pacientului de către echipa medicală de
traumă care va trece la controlul coloanei cervicale cu mijloace mai adecvate
 Concluzie

• Managementul coloanei cervicale este, alături de evaluarea și stabilizarea funcțiilor vitale, elementul care poate
determina prognosticul imediat și la distanță al pacientului politraumatizat.

• Amatorismul și superficialitatea în aceste situații poate avea consecințe grave și uneori ireversibile, cu infirmități
teribile, atunci când se neglijează aceste aspecte

• Realizarea manevrelor care se dovedește ulterior că sunt nejustificate nu aduce niciun prejudiciu, nici pacientului,
nici salvatorilor care le-au efectuat!
 TRAUMATISMELE
MEMBRELOR
Mijloace de imobilizare a membrelor la pacienții traumatizați
 L UX A Ț IA

• Reprezintă modificarea raporturilor anatomice normale ale extremităților osoase într-o

articulație și menținerea permanentă a lor în această poziție
• Diagnosticul clinic al luxației la locul accidentului:
• Durere
• Impotență funcțională
• Deformarea regiunii
• Poziție antalgică a membrului superior afectat
• Atitudine anormală a segmentului respectiv
 F R AC T UR A

• Reprezintă o discontinuitate la nivelul unui os, secundară unei căderi, traumatism direct,
accident rutier, de joacă, de muncă, etc.
• Se pot descrie fracturi:
• complete sau incomplete
• Deschise sau închise – în funcție de comunicarea cu exteriorul a focarului de fractură
• Cu sau fără deplasarea fragmentelor fracturate
• Cu traiect de fractură transversal, oblic, spiroid, cominutiv, etc.
• De diafiză sau ale extremităților proximală sau distală
 D I AG NO S TICUL C L I NIC AL F R AC T URII L A
L OC UL AC C IDENTULUI

Semne generale:
• Anxietate, agitație, paloare, șoc, etc.
Semne locale de probabilitate:
• Durere în punct fix
• Echimoză
• Deformare locală
• Atitudine vicioasă a membrului respectiv
Semne locale de certitudine: - de obicei lipsesc în fracturile incomplete
• Mobilitate anormală a segmentului respectiv
• Crepitații osoase
• Întreruperea continuității osoase
• Netransmisibilitatea mișcărilor
 D I AG NO S TICUL C L I NIC AL F R AC T URII L A
L OC UL AC C IDENTULUI

• Criteriul absolut de diagnostic al fracturilor este radiografia standard, față și profil, a

membrului respectiv, cuprinzând articulațiile supra- și subiacentă.
• Radiografia nu se poate realiza în afara spitalului, astfel că imobilizarea se va realiza la toți
pacienții care prezintă semnele descrise anterior, ca urmare a unui accident.
 I M O B ILIZARE A M E M B R E L OR L A PAC I E N ȚII
TRAUM ATIZA ȚI

• Reprezintă gesturi terapeutice uzuale și obligatorii care se realizează după evaluarea și

stabilizarea funcțiilor vitale, după evaluarea secundară
• Rațiunile pentru care imobilizările de membre se impun la toți pacienții la care se
identifică fracturi de membre sunt:
• Diminuarea durerii
• Diminuarea hematomului perifracturar
• Facilitarea mobilizării pacientului
• Prevenirea complicațiilor provenite din mobilitatea anormală a fragmentelor fracturate,
respectiv compresiunea sau dilacerarea axelor vasculare sau nervoase
 S C O P URILE I M O B ILIZ ĂRII P ROV I ZORII

• De a împiedica mișcările active și pasive și a pune în repaus țesuturile traumatizate

• De a menține axarea corectă a membrului atunci când fragmentele nu sunt deplasate sau când au fost
reduse corect cu ocazia acordării primului ajutor
• De a diminua durerile
• De a evita complicațiile pe care le poate provoca mișcarea în focar a unui fragment osos devenit tăios:
- secționări de nervi și vase,
- sfâșierea musculaturii și a tendoanelor din jurul focarului,
- perforarea tegumentului și deschiderea focarului de fractură,
- interpoziția de părți moi în focarul de fractură
• Suprimarea sau atenuarea reflexelor nociceptive și ameliorarea unor tulburări funcționale
 P R I NCIPIILE UN E I I M O B ILIZĂRI C O R E CT E :

• Asigurarea funcțiilor vitale are prioritate față de alte manevre

• Se va căuta realizarea unei axări relative a segmentului de imobilizat
• Imobilizarea trebuie să cuprindă, obligatoriu, articulațiile situate deasupra și dedesubtul
focarului de fractură – pentru a ca fractura să nu se deplaseze nici lateral, nici în jurul exului
longitudinal
• Să fie adaptată reliefului anatomic al regiunii accidentate
• Să fie simplă - pentru a putea fi utilizată și de persoane mai puțin instruite
• Să nu fie compresivă - pentru a nu îngreuna circulația sanguină într-un segment în care există
deja tulburări circulatorii secundare traumatismului
• Să se efectueze în poziția fiziologică a membrului
• Să nu determine durere
 C ARAC TE RIS TICI N E C E S AR E M I J LOACE LO R D E
I M O B ILIZARE A F R AC T UR ILOR D E M E M B R E
P ENTRU A F I UTI L E:

• Să fie ușoare
• Să fie adecvate lungimii membrului ce se dorește a fi imobilizat, astfel încât să cuprindă ambele articulații vecine
acestuia
• Să fie ușor de plasat în poziție, fără a necesita manipulări complicate ale membrului fracturat care ar putea duce la
dezaxarea fragmentelor (ca de ex.atelele rigide lineare fixate cu pansament circular din fașă)
• Să permită acces vizual și palpator asupra extremității distale a membrului fracturat pentru a verifica permanent
culoarea și temperatura tegumentelor și calitatea pulsului periferic
• Să asigure o contenție de calitate
• Să fie stabile
• Să fie comode pentru pacient și să nu producă leziuni de decubit
• Să nu stânjenească circulația de întoarcere, pentru a nu induce sau accentua un sindrom de compartiment
 AT E L E L E S I M P LE L I N IARE

• Sunt atele rigide

• Confecționate din sârmă (atelele Cramer)
• Se pot folosi la imobilizarea extremităților distale ale membrelor, necesitând fixare
circulară cu fașă
• Pot fi improvizate la locul accidentului din orice material rigid sau semirigid, plan sau, mai
favorabil, ușor concav pe toată lungimea sa (carton, placaj, scândurele, rigle, schiuri, etc.)
• Trebuie să fie căptușite cu un material moale pentru a deveni comode pentru pacient
• Sunt folosite pentru păstrarea în rectitudine a membrului afectat oferind o imobilizare
acceptabilă
Obstrucțiacăii aeriene. Eliberarea căilor aeriene

Obstrucția căii aeriene. Eliberarea
căilor aeriene
▪ Eliberarea și păstrarea libertății căilor aeriene – primul obiectiv în
managementul oricărui pacient grav, aceste manevre deschizând etapa
evaluării inițiale și a menținerii funcțiilor vitale
▪ Obstrucția căii aeriene omoară cel mai rapid pacientul
▪ Principalele obiective ale managementului complet și sigur al căii
aeriene sunt:
▪ Recunoașterea cauzei obstrucției
▪ Recunoașterea obstrucției
▪ Cunoașterea și utilizarea tehnicilor și mijloacelor de bază de deschidere
a căilor aeriene
▪ Realizarea puncției cricotiroidiene
 ▪ Reprezintă primul pas în desfășurarea managementului căii aeriene
▪ Se profilează încă de la începutul evaluării primare
▪ Duce la anticiparea necesității de deschidere și protecție a căii aeriene,
Recunoașterea cauzelor obstrucției decizie consolidată de etapa în care pe baza simptomatologiei și
semnelor specifice se va confirma obstrucția căii aeriene
 ▪ Abolirea stării de conștiență
- Face ca musculatura planșeului bucal să se relaxeze, mandibula și baza
limbii care este atașată ei să cadă posterior obstruând orificiul glotic

- La anumite grade de comă, reflexele protective ale căii aeriene,

respectiv reflexul de deglutiție și cel de tuse, se alterează progresiv, iar în situațiile
patologice în care crește presiunea intracraniană (edem cerebral, traumatisme
craniocerebrale) și se alterează starea de conștiență, crește foarte mult riscul de
vărsătură și de aspirație în căile aeriene

▪ Traumatismul facial
- Compromite anatomia feței

- Disjuncțiile craniofaciale sau fracturile multiple de mandibulă pot

Cauze de obstrucție a căii aeriene produce o adevărată prăbușire a fragmentelor de fractură posterior, producând
obstrucția căii aeriene

- Hemoragiile importante accentuează obstrucția prin aspirarea sângelui

în calea aeriană

- Se asociază frecvent cu traumatismul cranian, ceea ce face ca riscurile

pentru calea aeriană să se însumeze

▪ Corpii străini, inclusiv fragmentele dentare

- Pot fi aspirați cu ușurință în calea aeriană în timpul mesei sau la pacienții
cu alterarea mecanismelor de deglutiție (boli nerologice) sau la pacienții traumatizați
cu alterarea stării de conștiență
 ▪ Secreții, sânge, produși de vărsătură – pot fi aspirați în căile aeriene superioare sau
inferioare

▪ Edem glotic sau laringian – se dezvoltă uneori foarte rapid (în câteva minute) în
anumite situații patologice: anafilaxie, infecții acute de căi aeriene superioare mai
ales la copii, traumatisme ale regiunii anterioare a gâtului

▪ Epiglotita, crupul – inflamații acute localizate la nivelul căilor aeriene superioare,

apărute în context infecțios mai ales la copii

▪ Tumorile laringiene – determină obstrucție incompletă, progresivă, a căilor aeriene

superioare, cu agravarea continuă până la producerea obstrucției complete

- Obstrucția completă poate apare în faza finală a bolii sau acut ca urmare
Cauze de obstrucție a căii aeriene a aspirării și inclavării unui fragment alimentar în zona orificiului glotic parțial ocluzat
sau prin fragmentarea tumorii cu hemoragie concomitentă importantă și aspirarea unui
fragment tumoral în aval

▪ Arsurile căilor aeriene – pot fi arsuri termice sau chimice

- Sunt produse fie prin inhalarea de gaze fierbinți de către pacienții care
au fost victime ale unor incendii sau explozii, fie ca urmare a aspirării în calea aeriană a
unor produși caustici (acizi sau baze), ajunse în cavitatea bucală accidental sau voluntar

▪ Traumatisme ale gâtului cu fracturi de cartilaje cricoid sau tiroid – produc

dezaxarea căii aeriene superioare și obstrucția fluxului de aer, parțială sau
completă
 ▪ Emfizemul subcutanat compresiv al gâtului:
- apare ca urmare a progresiunii rapid expansive spre baza
gâtului a unui revărsat aeric din torace din cauza lezării accidentale a
pleurei sau a căilor aeriene intratoracice care generează emfizem
mediastinal

- produce obstrucția rapidă a căilor aeriene superioare prin

compresiune extrinsecă

Cauze de obstrucție a căii aeriene ▪ Hematomul sufocant al gâtului:

- apare ca urmare a unor leziuni vasculare la nivelul gâtului, fără
existența unei soluții de continuitate a tegumentelor, ceea ce face ca
sângele să se acumuleze între structurile anatomice de înveliș ale gâtului
determinând compresiunea extrinsecă și obstruarea consecutivă a căilor
aeriene superioare

- viteza cu care se dezvoltă simptomatologia este direct

proporțională cu mărimea sursei de sângerare
 ▪ Obstrucția căilor aeriene poate fi:
- Completă

- Incompletă (parțială)

▪ Elementele de diagnostic care definesc obstrucția completă sau

parțială a căii aeriene trebuie identificate la evaluarea primară

▪ Trebuie tratate imediat ce au fost identificate, într-o secvență standard

cu reevaluare atentă după fiecare etapă a secvenței

Recunoașterea obstrucției Obstrucția completă a căii aeriene se evidențiază prin:

▪ Apnee
▪ Cianoză
▪ Transpirații
▪ Abolirea stării de conștiență
▪ Tahicardie urmată de bradicardie, tulburări de ritm cardiac
▪ Oprirea activității cardiace
 ▪ Apnee

▪ Cianoză

▪ Transpirații

▪ Abolirea stării de conștiență

▪ Tahicardie urmată de bradicardie, tulburări de ritm cardiac

▪ Oprirea activității cardiace

Obstrucția completă a căii aeriene ▪ Este o urgență de o gravitate deosebită care, netratată, duce la moarte în
câteva minute

▪ Trebuie suspicionată ori de câte ori salvatorul se află în fața unei victime care,
fără un motiv aparent, devine cianotică, agitată, cu tuse spastică.

▪ La adulții tineri apare, de obicei, în timpul mesei din cauza înghițirii unor
bucăți mari de alimente, insuficient masticate sau a aspirării unui fragment
alimentar ca urmare a unui acces de râs cu gura plină

▪ La vârstnici apare din cauza unor afecțiuni neurologice care afectează

reflexul de deglutiție
 ▪ Respirație zgomotoasă în timpul inspirului, din cauza trecerii aerului prin
calea aeriană obstruată: stridor (respirație cu zgomot ascuțit, aspirativ) sau
respirație stertoroasă (ca un sforăit sau gâlgâit)

▪ Ortopnee – poziție semișezând, cu toracele ridicat, care favorizează mișcările

respiratorii

▪ Cianoză
▪ Transpirații generalizate
▪ Alterarea stării de conștiență și a reactivității pacientului (agitație, anxietate,
confuzie până la comă)
Obstrucția incompletă a căii aeriene
▪ Creșterea efortului respirator cu punerea în activitate a mușchilor inspiratori
accesori, mecanica respirației modificată, cu apariția unei depresiuni sub
rebordul costal la fiecare respirație

▪ Inspir prelungit
▪ Tahipnee
▪ Tahicardie
▪ Tuse chintoasă, seacă, frecventă, chinuitoare
Recunoașterea obstrucției
▪ Orice respirație zgomotoasă denotă obstrucție incompletă
a căii aeriene și necesită reevaluare și decizie terapeutică
imediată și adecvată !
 ▪ Sunt totdeauna primele puse în practică
▪ Reprezintă prima etapă în managementul complet al căii aeriene
▪ Ordinea în care se succed aceste gesturi terapeutice este:

Mijloace și tehnici de bază pentru - Deschiderea manuală a căii aeriene: tripla manevră Saffar,
deschiderea căilor aeriene la dubla manevră Esmark
pacientul inconștient - Adjuvanții simpli ai căilor aeriene

- Calea aeriană chirurgicală

 ▪ Scopul realizării acestei manevre:
- Ridicarea bazei limbii, îndepărtând-o de peretele posterior al
faringelui

- Axarea căii aeriene

▪ Constă în:
- Hiperextensia capului

Tripla manevră Saffar - Subluxația anterioară a mandibulei și ridicarea mandibulei

- Deschiderea gurii

▪ OBS: la pacientul traumatizat, cu suspiciune de leziune de coloană

vertebrală cervicală nu se face hiperextensia capului.

▪ Manevra Esmark – ridicarea și subluxarea anterioară a mandibulei,

deschiderea gurii

Tripla manevră Saffar–mod de
lucru:
▪ Pacientul în decubit dorsal
▪ Salvatorul la capul său, privind în lungul corpului pacientului
▪ Se axează capul
▪ Hiperextensia capului și ridicarea mandibulei: cu o mână pe vertex și
cealaltă pe profilul osos al mentonului se execută extensia capului
ridicând mentonul concomitent cu bascularea capului înapoi
▪ Subluxația mandibulei:
- se menține poziția capului cu mâna de pe menton și se
plasează cealaltă mână pe ramul orizontal al mandibulei, apoi se aduce a
doua mână simetric cu prima, de partea opusă și se fixează mâinile cu
degetele 4 și 5 înapoia unghiului mandibulei, subluxând-o anterior,
degetele index și medius pe marginea anterioară a mandibulei, ridicând-
o, iar deschiderea gurii pacientului se face apăsând în jos mentonul cu
cele două police
▪ Imediat ce s-a efectuat această manevră se reevaluează pacientul
apreciind prezența și calitatea respirației (simțind, auzind și privind
respirația) pentru a constata beneficiul terapeutic și a determina
necesitatea de a relua manevra în caz de insucces
 ▪ Toaleta mecanică a cavității bucale
▪ Calea orofaringiană

Toaleta mecanică a cavității bucale:

▪ Este obligatorie după deschiderea căilor aeriene sau ori de câte ori
este necesar la pacientul cu conștiența abolită, dată fiind prezența unor
secreții sau corpi străini ce pot fi aspirați în căile aeriene superioare

Adjuvanții simpli ai căii aeriene ce pot ▪ Nu se poate efectua la pacienții care prezintă trismus (contracția tonică
fi folosiți pentru prim ajutor a mușchilor maseteri, determinând imposibilitatea deschiderii gurii)

▪ Nu este indicat a fi folosită la pacienții cu alterări superficiale ale stării

de conștiență și cu reflex de deglutiție prezent pentru a nu declanșa
reflexul de vărsătură sau mușcarea mâinii salvatorului

▪ Se realizează doar după explorarea vizuală a cavității bucale fiind

extrem de periculoasă la copii ca manevră oarbă

▪ Se practică cu 1 -2 degete învelite în tifon sau batistă, extrăgându-se

produșii patologici sau secrețiile
 ▪ Este reprezentată de pipa Gueddel, aflată în trusa de prim ajutor a
autoturismului

▪ Are rolul de a se plasa între baza limbii și peretele posterior al

faringelui, menținând libertatea căii aeriene obținută prin manevra
Saffar

▪ Confecționată din material plastic rigid

▪ Are un lumen central care permite fluxul de aer
Calea orofaringiană ▪ Are mărimi diferite, colorate diferit, adecvate fiecărui pacient, o pipă
prea mică fiind ineficientă, iar una prea mare accentuând obstrucția

▪ Măsurarea pipei este obligatorie înainte de plasarea în cavitatea bucală

a pacientului: de la tragus la comisura bucală de aceeași parte

▪ După inserția pipei se reevaluează pacientul

▪ Nu se indică plasarea pipei la pacientul semiconștient pentru a nu
declanșa reflexul de vărsătură
 Mod de inserție a pipei Gueddel:

▪ La adult pipa se introduce în cavitatea bucală cu concavitatea în sus

▪ Se avansează până ce mijlocul concavității pipei ajunge la nivelul
incisivilor superiori

▪ Se întoarce pipa, astfel incât să se încarce limba și se avansează până la

Calea orofaringiană poziția finală

▪ La nou-născut și copilul mic pipa se introduce în cavitatea bucală în

poziția fiziologică, invers ca la adult, sub control vizual strict, din cauza
riscului de producere a leziunilor cerebrale grave prin palatul moale
 Complicații:

▪ vărsătura +/- aspirație de produși de vărsătură în căile aeriene

▪ Posibilă creștere a presiunii intracraniene dată de efortul de vărsătură –
importantă la pacienții traumatizați cranian

▪ Laringospasm
▪ Leziuni de părți moi
▪ Leziuni ale dinților date de manevre intempestive la un pacient cu
Calea orofaringiană trismus

▪ Împingerea limbii posterior cu accentuarea obstrucției în condițiile

introducerii pipei în poziție necorespunzătoare

▪ Ineficiența pipei sau accentuarea obstrucției în situației folosirii unei de

dimensiune neadecvate
 ▪ Reprezintă o tehnică de obținere a unei căi aeriene libere, doar la
pacientul adult, în situația excepțională a existenței unui obstacol
infranșisabil la nivelul căilor aeriene intraglotice sau imediat supra sau
infraglotice, cu obstrucție completă sau rapid evolutivă a căii aeriene

Indicații:

▪ Există obstrucție majoră a căii aeriene:

- Edem glotic masiv

- Arsuri faciale importante și ale căilor aeriene

Calea aeriană chirurgicală - Tumoră glotică

- Fracturi de cricoid

Posibilități tehnice:

▪ Cricotiroidotomia pe ac
 Beneficii:

▪ Ușor de realizat
▪ Rapidă
▪ Oferă o cale aeriană sigură
▪ Permite hiperoxigenarea

Calea aeriană chirurgicală Dezavantaje:

▪ Nu se poate practica la copil din cauza particularităților căii aeriene

deja descrise

▪ Nu se poate efectua la pacienții cu hipertrofii tiroidiene importante

▪ E o soluție temporară
▪ Nu permite eliminarea corespunzătoare a bioxidului de carbon
 ▪ Poziționarea pacientului în decubit dorsal cu regiunea anterioară a
gâtului expusă și cu capul în extensie

▪ Dezinfecția regiunii anterioare a gâtului

▪ Reperul – pe linia mediană, între cartilajul tiroid și cricoid – aceasta
fiind zona cea mai puțin vascularizată și cea mai largă, oferind accesul
cel mai sigur

▪ Puncția membranei cricotiroidiene perpendicular, cu flexura de minim

Tehnica cricotiroidotomieipe ac 14 G sau cu mai multe flexuri cu diametru mare

▪ Avansarea flexurii în trahee și fixare

▪ Hiperventilație cu păstrarea unui raport inspir/expir de minim 1/3
pentru a se permite expirul întregii cantități de aer insuflate

▪ Transferul rapid la spital în maxim 20 – 25 de minute

 Complicații și accidente:

▪ Hemoragia
▪ Barotrauma pulmonară dacă se insuflă volume mari de aer fără a se
respecta expirul

▪ Malpoziția – acul nu pătrunde în calea aeriană rămânând între straturile

peretelui – rezultă emfizem sufocant al gâtului cu agravarea hipoxiei
Calea aeriană chirurgicală
▪ Perforația esofagiană
▪ Hipercapnia – limitează timpul de utilizare a acestei tehnici la maxim 30
de minute, deci salvatorul trebuie să se asigure că serviciile medicale
de urgență au fost anunțate urgent
 ▪ Asigurarea căii aeriene este prima verigă în managementul pacientului
critic, dar este important de reținut că deschiderea și protecția căilor
aeriene nu reprezintă un țel în sine, ci este indispensabilă obținerea
unei bune oxigenări a pacientului

▪ Pentru dezobstrucția căilor aeriene se începe cu tehnicile de bază,

respectând o anumită secvență de evaluare și acțiune
Concluzii
▪ Adjuvanții căii aeriene au o eficacitate acceptabilă
▪ Cricotiroidotomia rămâne o tehnică de mare necesitate ale cărei
complicații și riscuri sunt însemnate

▪ Reevaluarea frecventă este esențială

Electrocuția. Submersia. Spânzurare
- Curs -
 ▪ Este o urgență determinată de trecerea curentului electric prin corpul uman ca urmare a
contactului direct între acesta și o sursă de curent neprotejată

▪ Trăsnetul – o descărcare de curent continuu foarte puternic, de foarte scurtă durată

(frecțiuni de secundă)

▪ Efectele electrocuției se datorează, atât acțiunii directe a curentului electric pe structurile

cu rol în generarea și conducerea impulsurilor nervoase în organism, cât și producerii de
căldură la trecerea curentului prin structurile organismului

▪ Producerea de căldură depinde de:

- Caracteristicile curentului – curentul de înaltă tensiune este cel mai periculos,

ca și curenții de înaltă frecvență

- Proprietățile fizice ale fiecărui țesut în parte, respectiv rezistenței țesuturilor

Electrocuția ▪ Curenții repetitivi pot crește șansa ca traseul curentului electric să parcurgă cordul,
generând astfel oprirea acestuia

▪ Curenții de înaltă frecvență pot produce tetanizarea musculaturii striate, împiedicând

îndepărtarea corpului de sursa de curent, prelungind astfel contactul cu curentul electric

▪ Se poate asocia cu traume complexe date de proiectarea de la înălțime a pacientului

▪ Cele mai importante leziuni tisulare produse ca urmare a electrocuției se situează la nivel
tegumentar, muscular, vascular

▪ Cele mai severe alterări funcționale sunt cele nervoase și cele cardiace, mai ales dacă
traseul curentului electric traversează cordul (ex. mână - mână)
 ▪ Stopul cardiac – se produce prin depolarizarea bruscă a întregului
miocard, caz în care activitatea electrică și mecanică se pot relua
spontan după câteva secunde sau printr-o tulburare majoră de ritm
(fibrilație ventriculară), caz în care defibrilarea se impune

▪ Abolirea sau tulburarea respiratorie pot apare ca urmare a tetanizării

musculaturii respiratorii sau a inhibării centrului respirator bulbar

▪ Alterarea stării de conștiență de diferite gravități, cu amnezia

momentului accidentului sau dezorientare temporo-spațială
Manifestările imediate ale
electrocuției/trăsnetului ▪ Tulburări de ritm cardiac fugace, repetitive, exprimate prin palpitații și
puls neregulat

▪ Spasme musculare susținute ce pot determina rupturi musculare

▪ Tulburări de sensibilitate la diferite niveluri
▪ Parestezii
▪ Arsuri de diverse forme, suprafețe și profunzimi cel puțin la nivelul
porții de intrare și ieșire a curentului (mărcile electrocuției)
 ▪ Sunt grave și apar de regulă dacă evenimentul a fost minimalizat și
pacientul nu a fost transportat la spital și constă în:

▪ Tulburări de ritm cardiac

▪ Reproducerea stopului cardiac
▪ Complicații vasculare severe

Manifestările tardive ▪ Afectare gravă a maselor musculare parcurse de curentul electric

(rabdomioliză)

▪ Apariția ischemiei acute a membrelor

▪ Insuficiența renală acută
▪ Tulburări neurologice sau psihice permanente date de afectarea
neurologică primară sau de cea secundară în timpul opririi cardiace
 ▪ Protecția salvatorului
▪ Întreruperea contactului victimei cu sursa de curent – întreruperea
completă a curentului în incintă, de la panoul central de siguranțe

▪ Anticiparea traumei de coloană cervicală

▪ Evaluarea primară cu protejarea coloanei cervicale și anunțarea
Primul ajutor ajutorului

▪ Inițierea imediată a procedurii de folosire a defibrilatorului automat

extern

▪ Dacă defibrilarea nu este indicată, inițierea și susținerea BLS

▪ Supravegherea și reevaluarea frecventă a pacientului
Submersia
 ▪ Reprezintă o categorie de situații clinice care se caracterizează prin
aceea că accidentul se produce cu victima în apă

▪ Ele sunt denumite de către ERC astfel:

▪ Salvare în apă – persoană alertă, conștientă, care are dificultăți în timpul
înotului și care necesită ajutor din partea altor persoane; prezintă
simptome pasagere, minime (tuse)

▪ Submersie – persoană care are dificultăți în cursul înotului, necesitând

Submersia ajutor ulterior într-un serviciu medical

▪ Înec – definiție retrospectivă a unei situații letale în care pacientul a fost

declarat decedat ca urmare a unui stop cardiorespirator iresuscitabil
imediat sau până în 24 de ore; până la declararea decesului pacientul
este considerat victimă a unui accident de submersie

▪ Înecul incomplet – situație caracterizată prin diferite grade de gravitate

a simptomatologiei, provocate de pătrunderea apei în căile respiratorii
ale victimei
 ▪ Este important că o serie de evenimente fără legătură cauzală cu
submersia se pot produce de asemenea în apă, pretând la confuzii cu
aceasta, cum sunt:

- Accidentul coronarian acut

- Accidentul cerebrovascular acut

- Stopul cardiac prin hidrocuție sau de altă cauză

- Traumatismul de coloană vertebrală cervicală produs în apă

Submersia
▪ Pacientul care suferă un accident de orice natură în apă, rămânând în
apă mai mult timp devine rapid hipotermic, deoarece în apă căldura
corpului se pierde mult mai repede decât în aer

▪ Hipotermia este un factor care modifică reactivitatea și răspunsul la

tratament al pacientului și conduita terapeutică.

▪ Posibilitatea existenței unei leziuni de coloană cervicală trebuie

suspicionată întotdeauna când circumstanțele accidentului sunt incerte,
la fel ca și coexistența cu o eventuală intoxicație
 Trebuie să țină seama de o serie de principii:

▪ Resuscitarea trebuie să înceapă chiar dacă victima a stat în apă 30 de

minute

Primul ajutor în caz de submersie ▪ Conduita inițială nu ține cont de tipul apei în care s-a produs submersia
▪ Nu se fac manevre de resuscitare în apă
▪ Hipotermia este prezentă la victimele submersiei prelungite
 ▪ Recuperarea victimei din apă:
▪ Salvatorul trebuie să ajungă rapid la victimă cu un mijloc de transport
(salvatorii profesioniști)
▪ Protecția coloanei cervicale prin apucarea pacientului din spate și fixarea
capului cu o mână, ceea ce uneori este dificil pentru că victimele sunt agitate
▪ În apropierea malului, victima este plasată prin plutire pe un plan dur, apoi
fiind scoasă din apă în poziție perfect orizontală, iar dacă trebuie întoarsă,
aceste mișcări se vor face cu maximum de imobilizare cervicală
▪ Victima va fi mobilizată cât mai puțin pentru a se evita regurgitarea și
aspirația în căile aeriene și în niciun caz nu va fi întoarsă cu capul în jos sau
învârtită
Etapele acordării primului ajutor
▪ Evaluarea primară cu protecția coloanei cervicale, cu modificările de rigoare
dacă victima este foarte hipotermică
▪ Plasarea AED și evaluarea necesității de defibrilare
▪ Inițierea și susținerea BLS dacă este necesar sau doar plasare în poziție de
siguranță
▪ Anunțarea ajutoarelor
▪ Reevaluare frecventă
▪ Reîncălzirea externă concomitentă
 ▪ Salvatorul trebuie să se aștepte la dificultăți în eliberarea și menținerea
căilor aeriene, din cauza refluării de conținut gastric în căile aeriene
superioare

▪ Pacientul înghite foarte multă apă în timpul submersiei în tentativa de a-

și păstra căile aeriene libere, ceea ce face să aibă stomacul plin, iar la
Primul ajutor în caz de submersie ventilația gură la gură, chiar corect efectuată, regurgitează

▪ Acest fapt face necesară toaleta frecventă a căii aeriene superioare și

luarea cu mare atenție a reperului pentru compresiunile toracice
externe
Spânzurarea
 ▪ Este un eveniment care desemnează suspendarea corpului deasupra
solului cu ajutorul unei benzi (cordon, cablu, etc.) plasate la baza
gâtului

▪ De cele mai multe ori este voluntară, dar poate fi accidentală

▪ Poate fi completă – corpul nu are deloc contact cu vreun punct de
sprijin

▪ Poate fi incompletă – corpul are punct de sprijin pe sol

Spânzurarea
▪ De cele mai multe ori pacientul este găsit decedat, la mare distanță de
producerea accidentului, rareori putându-se interveni cu șanse reale,
salvarea fiind totuși posibilă în cazul unui prim ajutor bine organizat și
realizat

▪ Uneori accidentul survine pe fondul consumului de alcool sau droguri

sau este un fenomen repetitiv la pacienți cu afecțiuni psihice care nu au
primit suport terapeutic de specialitate
 ▪ Produce mari afectări ale circulației cerebrale, ceea ce face ca uneori
resuscitarea să se soldeze cu sechele neurologice permanente

▪ Elementele care determină gravitatea acestui accident sunt:

▪ Compresiunea prelungită, intensă și simultană pe ambele carotide
▪ Compresiunea violentă a căii aeriene superioare, inclusiv cu fracturi de
cricoid

▪ Compresiunea bilaterală a zonei reflexogene a glomusului carotidian

Spânzurarea ▪ Asocierea frecventă a leziunilor de coloană cervicală, mai ales la nivel

C1-C2 (fractura apofizei odontoide a vertebrei C2 fiind atât de obișnuită
încât poartă numele de fractura spânzuratului)

▪ Moartea survine în 3 – 4 minute de la suspendare prin obstrucția acută a

căii aeriene, oprirea reflexă a cordului, leziunea trunchiului cerebral
hipoxică, leziunea mielică înaltă

▪ Salvatorul are o misiune dificilă sau chiar imposibilă în cazul în care

trebuie să asiste fără ajutoare această situație – este nevoie de 3 – 4
salvatori!!!!
 ▪ Coborârea pacientului pe sol – dificilă, necesită sprijinirea și axarea
capului de către un salvator, concomitent cu susținerea trunchiului și
membrelor inferioare de către alți 2 salvatori, o altă persoană
secționând lațul de suspendare, pacientul este întins pe sol cu
precauțiile cerute de un traumatism potențial de coloană cervicală

▪ Se recomandă ca încă de la început pacientul să fie axat și susținut în

posterior pe un plan dur (ușă, etc.) pe care să fie coborât după
secționarea lațului

Primul ajutor constă în: ▪ Evaluarea primară fără hiperextensia capului, apelarea ajutorului
▪ Inițierea și susținerea BLS dacă este necesar
▪ Salvatorul se poate aștepta la dificultăți în obținerea libertății căii
aeriene care se datorează fracturii de cricoid sau edemului glotic, astfel
că uneori poate fi nevoie de puncție cricotiroidiană

▪ Dacă pacientul nu se află în stop cardiorespirator și are stare de

conștiență alterată, salvatorul se poate aștepta la convulsii sau agitație
psihomotorie extremă, astfel că pacientul va trebui imobilizat ferm
 ▪ Produce, de regulă, aceleași efecte, fiind un act de agresiune care ridică
mai multe probleme medico-legale și judiciare

▪ De regulă, leziunea coloanei cervicale este mai rară și mai nespecifică

în ceea ce privește localizarea și tipul de fractură, moartea producându-
se prin asfixie
Strangularea
Primul ajutor:

▪ Se acordă după aceleași principii

▪ Cu mai puțini salvatori, deoarece victima este găsită expusă pe sol