COORDONATOR: DOCTOR IUGA VIORICA

SAJ. BRĂILA
 RCR reprezintă un sistem standardizat de
manevre, tehnici şi droguri, care se aplică în
cazul stopului cardiac şi / sau respirator şi care
au drept scop asigurarea transportului sângelui oxigenat la ţesuturi pentru protejarea
funcţiei organelor vitale şi pentru crearea condiţiilor favorabile reluării circulaţiei
spontane.
Din păcate, martorii iniţiază RCR în mai puţin de o treime din cazurile de stop
cardio-respirator (SCR), iar de cele mai multe ori aceasta nu este de bunǎ calitate.
De aceea, noile ghiduri de RCR au la bazǎ ideea de “întoarcere la gesturi simple",
scopul fiind facilitarea procesului de învăţare atât pentru persoanele laice, cât şi
pentru cele cu pregătire medicalǎ. Aceste ghiduri nu definesc singura cale de urmat
în resuscitare, ci reprezintă doar un punct de vedere, larg acceptat, asupra modului
ȋn care trebuie desfăşurat, ȋn siguranţă şi eficient, orice proces de RCR.
Resuscitarea este un proces aflat ȋn continuǎ evoluţie, iar ghidurile necesită în
permanent aducerea la zi datorită lipsei datelor care:
1. să confirme eficienţa manevrelor, tehnicilor sau medicamentelor utilizate
astăzi;
2. care să probeze ineficienţa acestora.
Consiliul Naţional Român de Resuscitare (CNRR) s-a constituit în 1998 prin
asocierea reprezentanţilor societăţilor medicale româneşti tradiţionale, în virtutea
unui protocol semnat cu Consiliul European de Resuscitare.
 Recunoaşterea rapidă a unei urgențe și alarmarea precoce a unui sistem medical de
urgenţă presupune:
 o educaţie minimă din partea persoanelor nemedicale care trebuie să recunoască un
pacient aflat în SCR sau în pericol de a face un SCR (de exemplu subiecţii cu dureri
toracice anterioare, dispnee, obstrucţie de căi respiratorii etc.).
 o reţea evoluată de comunicaţii, în comunitatea în care se înregistrează urgenţa. S-a
constatat că cel mai eficient mod de a prelua o urgenţă este apelarea dispeceratului cu
număr unic (ex. 112 pentru Uniunea Europeană, 911 pentru SUA) care preia toate
apelurile, legate de orice fel de urgenţă (nu numai medicală), urmând ca apoi să
distribuie echipajul cel mai potrivit pentru urgenţa respectivă.

Practic, orice victimǎ care este inconştientă şi nu respiră normal

trebuie să beneficieze cât mai rapid de SVB!
DIAGNOSTICUL ŞI DEFINIŢIA SCR
Se suprapune şi se întrepătrunde cu manevrele
de resuscitare de bază (SVB),totul pentru a câştiga
timp în încercarea de restabilire a funcţiilor vitale,
cu scopul scăderii afectării şi distrugerii ireversibile
prin hipoxie a celulei cele mai sensibile şi mai
vulnerabile a organismului, neuronul.

Aspectul clinic general este de " moarte aparentă " :

lipsa conştienţei (nu răspunde la stimuli verbali sau
tactili);
lipsa respiraţiei (cercetată prin aplecarea capului
salvatorului către faţa pacientului timp de 2-10
secunde), sau alterarea gravă a respiraţiei (adică horcăit
sau gasping);
lipsa circulaţiei (a pulsului) - cercetată prin palparea
unilaterală a pulsului carotidian timp de 2-10 secunde;
pupile midriatice bilateral.
 Chiar dacă, în marea majoritate a situaţiilor de
SCR la adult, doar manevrele SVB, singure, nu
reuşesc să “pornească” inima, importanţa lor este
foarte mare, deoarece oferă timp pentru sosirea unui
echipaj care să instituie manevrele de suport vital
avansat.
Această verigă nu poate fi acoperită doar de
personalul medical al unei comunităţi. De aceea,
manevrele de SVB trebuie efectuate de personal laic,
instruit prin cursuri de resuscitare de bază.

Aplicarea corectă a acestor manevre în primele 5 minute de la instalarea

SCR dublează sau chiar triplează şansele de succes al resuscitării!

În majoritatea comunităţilor tipul scurs de la apelul de urgenţă până la sosirea

echipei de RCR este ≥ 8 min, interval în care pacientul depinde de primele 3
verigi ale lanţului supravieţuirii!
 Condiţii de apariţie ale stopului cardiac
1) Accidente acute:
Cauze cardiace (accident coronarian acut, tahiaritmii
ventriculare maligne în diferite afecţiuni cardiaceorganice acute sau
cronice).
Cauze extracardiace (traumatisme accidentale sau operatorii,
tulburări hemodinamice, umorale sauhidroelectrolitice severe,
asfixie, înec, electrocuţie, hipotermii, intoxicaţii acute).
2) Etapă evolutivă finală a unor afecţiuni cronice ireversibile:
• Neoplazii;
• Afecţiuni cardiace cronice;
• Afecţiuni pulmonare cronice;
• Afecţiuni neurologice croniceinvalidante;
• SIDA.
 Suportul vital de bază (SVB) reprezintă menţinerea libertăţii căilor aeriene,
suportul ventilaţiei şi circulaţiei fără ajutorul vreunui echipament cu excepţia
dispozitivelor de protecţie.

Prima regulă legată de riscurile RCP este ca viaţa

membrilor echipei de resuscitare să nu fie pusă în pericol.
Resuscitarea cardiopulmonară presupune riscuri legate de locul
desfăşurării şi riscuri legate de victimă.
Înainte de a se apropia de o victimă, salvatorul trebuie să
se asigure că nu există nici un pericol iminent care să provină
din mediul înconjurător.
 Timpul de resuscitare sau durata de la instalarea ischemiei / asfixiei până la apariţia
leziunilor tisulare ireversibile. El are o durată variabilă, specifică fiecărui ţesut:
• Creier = 4 – 10 minute;
• Cord = 4 – 4,5 minute;
• Ficat = 20 – 30 minute;
• Retină = 120 minute.
Asigurarea ventilaţiei pulmonare şi a circulaţiei sanguine intră în măsurile
elementare de resuscitare cardiorespiratorie şi reprezintă faza I (Basic Life Suport) a
protocolului de resuscitare.
Aplicarea lor precoce şi corectă condiţionează prognosticul vital şi neurologic
al bolnavului. Supravieţuirea fără deficit este extrem de scăzută (aproximativ sub 20%).
Datorită importanţei deosebite a măsurilor elementare de resuscitare şi a condiţiilor
diverse care fac necesară aplicarea lor, ele trebuie să fie însuşite nu numai de întreg
personalul medical, dar şi de cel nemedical, frecvent implicat în astfel de situaţii
(pompieri, poliţie, armată).
 EVALUAREA ZONEI.
EVALUAREA SIGURANȚEI SALVATORULUI ȘI A VICTIMEI

PACIENT INCONȘTIENT ?

CERE AJUTOR – 112 sau alte persoane.

DESCHIDE CǍILE AERIENE ± DEZOBSTRUCȚIE

Privește torace.
EVALUEAZǍ RESPIRAȚIA 10 sec. Ascultǎ zgomot respirație.
Simte flux aer.
RESPIRǍ NORMAL NU RESPIRǍ
APEL 112
POZIȚIE LATERALǍ DE SIGURANȚǍ
30 COMPRESIUNI TORACICE

TRANSPORT SPITAL VERIFICǍ PULSUL 10 sec.

PULS ABSENT
PULS PREZENT
2 VENTILAȚII GURǍ-
VENTILAȚII GURǍ-GURǍ GURǍ + 30 COMPRESIUNI
 EVALUAREA CONŞTIENŢEI

ALERTAREA
DESCHIDEREA CĂILOR AERIENE

EVALUAREA RESPIRAȚIEI
 EVALUAREA CIRCULAŢIEI

COMPRESIILE TORACICE
ADULT R.C.P.-video
PEDIATRIC RCP-video
MANEVRA HEIMLICH
PADELE AUTOCOLANTE

DEFIBRILAREA MANUALǍ
 Resuscitarea avansată necesită intervenţia unei
echipe formate şi antrenate în resuscitare, dotată cu
echipamentele şi medicamentele necesare.

În stopul C.R. pot apărea următoarele grupe mari de ritmuri cardiace:

 Ritmurile şocabile: fibrilaţia
ventriculară (F.V.), tahicardia
ventriculară fără puls (T.V.P.).

 Ritmurile nonşocabile, de fapt asistolia

şi activitatea electrică fără puls (AEFP).
 ECG reprezintă suma potenţialelor de acţiune a tuturor fibrelor miocardice,
care pot fi înregistrate pe hârtie sau vizualizate pe ecran, cu o viteză constantă de
25 sau 50 mm/sec. Înregistrarea se face în 12 derivaţii: 3 derivaţii bipolare, 3
derivaţii unipolare ale membrelor şi 6 derivaţii unipolare precordiale.
FIBRILAŢIA VENTRICULARĂ
• Contracţii vermiculare total
ineficiente ale ventriculilor
• EKG: dezorganizare totală a traseului
• Tratament:
– ŞEE asincron
– resuscitare cardio-respiratorie

Fibrilaţie ventriculară
cu unde mici

Fibrilaţie ventriculară
cu unde mari
-I șoc electric extern asincron (S.E.E.)
360 J – defibrilator monofazic.
150-200 J – defibrilator bifazic.
-2 minute R.C.P. 30:2 indiferent de aspectul ritmului (dacǎ nu revine circulația spontanǎ)
-al II-lea șoc electric extern (dacǎ F.V. / T.V. persistǎ).
-2 minute R.C.P.; ȋntre timp – efectuare I.O.T.
- abord venos periferic.
- dupǎ I.O.T
- compresii toracice 100 / min.
- ventilații pe balon sau ventilator 10 / min.
-1 mg. ADRENALINǍ iv repetat la 3-5 minute.
-al III-lea șoc electric extern.
-antiaritmice:
CORDARONE 300 mg. iv (2 fiole) bolus ȋn 20 ml. GLUCOZǍ 5%.
se poate da al II-lea bolus de 150 mg. (1 fiolǎ), apoi perfuzie cu 900 mg. ȋn 24 ore.
-2 minute R.C.P.
-Adrenalinǎ 1 mg. la 2-3 minute.

- apoi S.E.E. la 2 minute + R.C.P. 2 minute +

Adrenalinǎ la 3-5 minute.
Se recomandǎ efectuarea RCP fǎrǎ defibrilare.
R.C.P. 2 minute.
Adrenalină 1mg iv la 3 minute sau 2-3mg pe sonda I.O.T.
R.C.P. 2 minute.
ATROPINĂ 3mg iv doză unică sau 6mg pe sonda I.O.T.
R.C.P. 2minute + Adrenalină 1mg la 3minute.
Ciclurile se repetă până la revenirea activităţii cardiace
mecanice şi electrice sau până la declararea insuccesului
R.C.P.(decesului).
Materiale necesare pentru intubația orotrahealǎ (I.O.T.).
 A. Adrenalina
B. Atropina
C. Amiodarona
D. Xilina
E. Bicarbonatul de Na

În timpul tratării imediate a unui stop cardiorespirator sunt recomandate numai câteva
droguri. Administrarea lor trebuie avută în vedere numai după aplicarea unor serii de şocuri
electrice (dacă acestea sunt indicate) şi după ce s-au început compresiile sternale şi
ventilaţia mecanică (ele fiind cele care ajută la menţinerea oxigenării cerebrale şi cardiace
şi la intrarea astfel în acţiune a drogului).
 INTOXICAȚIILE
 Se recomandă pǎstrarea unui indice ridicat al siguranţei personale
atunci când cauza unui stop cardiac ridică suspiciuni. Acest lucru
se întamplă mai ales când există mai multe victime care intră în
stop cardiac în același timp.
 Se va evita ventilaţia gură-la-gură în prezenţa substanţelor chimice
precum cianura, sulfide de hidrogen, corozive și organofosforate.
 Tahiaritmiile potenţial letale se vor trata cu cardioversie corespunzator protocoalelor de
tratament a aritmiilor. Acest lucru include corectarea tulburǎrilor electrolitice și a celor
acido-bazice.
 Se va încerca identificarea agentului otrăvitor. Rudele, prietenii și personalul de pe
ambulanţă pot furniza informaţii folositoare în acest sens. Examinarea pacientului, de
asemenea, poate aduce noi indicii diagnostice precum mirosul, urme de injectare,
tulburări ale cineticii pupilare sau alte semne la nivelul regiunii bucale.
 INTOXICAȚIILE
 Se va măsura temperatura
pacientului deoarece hipo şi
hipertermia poate apărea după
supradozaj medicamentos.

 Se recomandă ca personalul să fie pregătit pentru o resuscitare de lungă durată, mai ales
în cazul pacienţilor tineri, deoarece metabolizarea sau eliminarea agentului otrăvitor
poate avea loc în timpul manevrelor de resuscitare prelungite.
 Alte abordări alternative ce pot fi eficace în tratamentul pacienţilor intoxicaţi includ:
o Doze crescute de medicaţie faţă de protocoalele standard;
o Terapii medicamentoase nestandardizate;
o Resuscitare prelungită.

 Se vor consulta centrele locale şi naţionale pentru informaţii asupra tratamentului

pacienţilor intoxicaţi. Programul Internaţional de Siguranţă Chimică deţine pe site-ul său
o listă a respectivelor centre: http://www.who.int/ipcs/poisons/centre/en/
 Baze de date online cu privire la toxicologie şi substanţe chimice periculoase pot fi
găsite la adresa http://toxnet.nlm.nih.gov/
Hipotermia accidentală
• Hipotermia accidentală are loc atunci
când temperatura centrală scade neintenţionat
sub 35°C.
• Hipotermia poate fi clasificată arbitrar în
usoară (35-32°C), moderată (32-28°C) şi severă
(sub 28°C).
La un pacient hipotermic, simpla absenţă a semnelor
vitale nu este destul pentru a declara decesul.
• În pre-spital, resuscitarea ar trebui întreruptă numai în
cazul în care stopul cardiac este clar atribuit unei leziuni letale,
boli fatale, asfixiei prelungite, sau, dacă toracele este
incompresibil.
Toate protocoalele de prevenţie, suport vital de bază şi avansat se aplică
pacientului hipotermic.
 Hipotermina poate determina rigiditatea peretelui toracic.
 Cordul hipotermic poate să nu raspundă la drogurile cardioactive, şi nici la pacing
electric sau defibrilare. Metabolizarea medicamentoasă este încetinită, ducând la
posibilitatea acumulării unei concentraţii plasmatice toxice de medicamente.
 Nu administraţi adrenalină sau altă medicaţie folosită în
resuscitare până când pacientul nu este încălzit la
o temperatură cel puţin 30°C.
Odată ce s-a ajuns la 30°C, intervalele între care se
administrează dozele de medicaţie ar trebui dublate. Pe masură ce se
atinge normotermia (peste 35°C), se poate folosi medicaţia din
protocoalele standard.
La un pacient hipotermic cu apnee şi stop cardiac, este de
preferat reîncalzirea extracorporeală ca şi metodă de reâncălzire
activă internă.
 Anafilaxia
Intră în discuţie ca şi diagnostic atunci când un pacient este
expus la alergeni trigger şi dezvoltă o patologie imediată (de obicei
în câteva minute) ce se dezvoltă rapid, cu potenţial letal asupra
căilor respiratorii şi/sau circulaţiei sangvine, de obicei asociată cu
tulburări şi modificări ale mucoaselor şi tegumentului.
• Adrenalina ar trebui administrată tuturor pacienţilor cu simptomatologie potenţial letală.
Calea intramusculară (IM) este cea mai bună pentru toţi resuscitatorii pentru a administra
adrenalina în tratamentul anafilaxiei.
Se vor folosi următoarele doze: - 12 ani şi adulţi: 500 micrograme IM;
• > 6 -12 ani: 300 micrograme IM;
• > 6 luni - 6 ani: 150 micrograme IM;
• < 6 luni: 150 micrograme IM;
 La adulţi, adrenalina iv se va titra folosind bolusuri de 50 de micrograme în funcţie de
răspunsul pacientului.
 Iniţial, se va administra cea mai mare concentraţie de oxigen posibilă folosind masca sau un
rezervor de oxigen.
 Se vor administra rapid fluide iv (20 ml/kgc la copil, 500-1000ml la un adult) şi se va
monitoriza răspunsul; se va continua dacă este necesar.
 Stopul cardiac asociat sarcinii
Cauzele de stop cardiac la o femeie însărcinată
includ: boala cardiacă; embolismul pulmonar; patologie
psihiatrică; patologia hipertensivă asociată sarcinii;
sepsis; hemoragie; embolism cu lichid amniotic; sarcina
ectopică.
De asemenea, femeile însărcinate pot să aibă
aceleaşi cauze de stop cardiac ca şi cele neînsărcinate.
Paşii cheie în BLS la o femeie gravidă sunt:
 Solicitarea unui medic expert cât mai repede (obstetrician sau
neonatolog).
 Începerea suportului vital de bază conform ghidurilor. Asigurarea unei
calităţi bune a compresiilor toracice cu întreruperi minime.
 Repoziţionarea manuală a uterului spre stânga pentru a diminua
compresiunea pe vena cavă inferioară.
 Pentru înclinarea laterală, dacă este necesară – nu se ştie exact unghiul optim. Ar trebui
apreciat la aproximativ 15-30 de grade. Unghiul de înclinare trebuie să asigure o calitate
bună a compresiilor toracice şi dacă este posibil asigurarea operaţiei de cezariană pentru
naşterea fătului.
 Modificări ale suportului vital avansat
• Intubarea traheală imediată cu presiune corectă pe cricoid.
• Un tub tracheal de 0.5-1 mm în diametrul intern (ID), mai mic decât cel folosit la femei
neînsărcinate deoarece căile aeriene la o femeie însărcinată sunt mai înguste datorită edemului.
• Se va considera necesitatea unei histerectomii de urgenţă sau a unei operaţii de cezariană
imediat ce pacienta însărcinată intră în stop cardiac.
• Când resuscitarea iniţiala eşuează, naşterea fătului poate îmbunătăţi şansele pentru o
resuscitare eficientă atât a mamei, cât şi a fetusului:
 La o vârstă gestaţională de mai puţin de 20 de săptămâni, operaţia de cezariană de urgenţă
nu trebuie luată în considerare, deoarece un uter la vârsta mică nu poate produce modificări
semnificative pentru a compromite postsarcina cardiacă maternală.
 La o vârstă gestaţională de aproximativ 20-23 de săptămâni, se va iniţia histerectomie de
urgenţă pentru a asigura o resuscitare eficientă a mamei, fetusul neavând şanse de
supravieţuire la o vârstă atât de mică.
 La o vârstă gestaţională mai mare de 24-25 de săptămâni, se va iniţia histerectomie de
urgenţă pentru a salva viaţa atât mamei, cât şi fătului.
 Cea mai bună rată de supravieţuire a fetuşilor peste 24-25 de săptămâni de gestaţie are loc
când naşterea este efectuată în cel mult 5 minute de la instalarea stopului cardiac la mamă.
Acest fapt duce la iniţierea histerectomiei la aproximativ 4 minute după instalarea stopului
cardiac la mamă.
 Electrocutarea
Leziunile prin șoc electric sunt cauzate prin efectul
direct al curentului electric asupra membranei celulare și
muşchilor netezi. Stopul respirator poate fi cauzat de paralizia
sistemului central respirator sau a musculaturii respiratorii.
Curentul electric poate precipita fibrilația ventriculară
dacă traversează miocardul în timpul perioadei vulnerabile
(analog cu fenomenul R pe T); curentul electric poate de
asemenea să cauzeze ischemie miocardică datorită spasmului
coronar arterial. Asistolia poate fi primară, sau secundară
determinată de asfixia datorată stopului respirator.

Fulgerul descarcă aproximativ 300kV în

câteva milisecunde. La acei pacienţi care
supraviețuiesc şocului inițial, are loc o
eliberare crescută de catecolamine și stimulare
autonomă, cauzând hipertensiune, tahicardie și
modificări EKG nespecifice (incluzând
alungirea QT și inversarea tranzitorie a undei
T) și necroza miocardică.
 Se vor începe manevre de suport vital de bază şi avansat standard imediat!!!
 Managementul căilor aeriene poate fi dificil dacă există arsuri electrice la nivelul feţei
și gâtului. Intubarea traheală cât mai rapidă este necesară în aceste cazuri, deoarece
edemul extensiv poate obstrua căile aeriene. Poate avea loc traumatism al capului şi
coloanei; se va imobiliza victima până când se va putea evalua starea acesteia.
 Paralizia musculară, mai ales după voltaj înalt poate persista până la câteva ore; în
această perioadă este necesar suport ventilator.
 Fibrilația ventriculară este cea mai obișnuită aritmie dupa şoc AC cu voltaj înalt; se va
trata cu defibrilare imediată. Asistolia este mult mai întalnită după șoc DC; se va folosi
protocolul standard de tratament pentru aceasta sau pentru oricare alte aritmii.
• Se vor înlătura îmbrăcămintea și pantofii victimei pentru a împiedica
o leziune termică ulterioară.
• Se vor administra fluide iv rapid dacă există distrucţie tisulară
întinsă. Menținerea unui flux urinar normal pentru a permite excreția
mioglobinei, potasiului şi a altor produși de catabolism.
• Se va lua în considerare intervenția chirurgicală în cazul pacienților cu leziuni termice
severe.
• Se va menține imobilizarea coloanei vertebrale dacă există suspiciunea unui traumatism
cranian sau cervical.
• Se va reexamina pacientul pentru a elimina alte leziuni secundare traumatice cauzate de
contracția musculară tetanică.
• Electrocutarea poate cauza leziuni severe, profunde de țesut moale cu minimă traumatizare a
tegumentului, deoarece curentul electric tinde sa pătrundă între ghemurile neurovasculare; se
va examina cu atenție pacientul pentru leziuni sugestive de sindrom de compartiment, care va
necesita ulterior fasciotomie.
 CRITERII PENTRU NEÎNCEPEREA RCP
Este recomandat ca toţi pacienţii aflaţi în stop cardiorespirator să
beneficieze de RCP, cu excepţia situaţiilor în care:

 pacientul şi-a exprimat clar dorinţa de neîncepere a RCP;

 sunt instalate semnele de moarte ireversibilă: rigor mortis, decapitare sau
apariţia lividităţilor cadaverice;
 deteriorarea funcţiilor vitale se produce în ciuda terapiei aplicate maximal (în
cazul şocului septic sau cardiogen);
 stopul survine ca ultima etapă de evoluţie a unei boli cronice grave,
ireversibile, incurabile; RCP se poate întrerupe dacă echipa află diagnosticul de
boală incurabilă după iniţierea RCP.
 nou-născuţii care prezintă:
• vârstă gestaţională confirmată mai mică de 23 săptămâni;
• greutate la naştere sub 400 grame;
• anencefalie;
• Trisomie 13 sau 18 confirmate.
 CRITERII PENTRU ÎNTRERUPEREA RCP
 Victima prezintă semne de revenire a funcţiilor vitale şi a
conştienţei.
 Resuscitarea se începe cu întârziere prea mare.
 Dacă semnele vitale nu apar după aproximativ 30 min de
resuscitare (ALS).
 Evidente semne de afectare cerebrală astfel încât să afecteze
calitatea vieţii pacientului.
 Până la limita de rezistenţă a reanimatorului.
 Toate deciziile referitoare la oprirea resuscitării se vor lua în
echipă sub coordonarea sefului de echipaj (de regula medic).
 În situaţiile de hipotermie, tratament cu sedative,hipnotice sau
narcotice, resuscitarea se va continua mai mult timp ( conferă
protecţie cerebrală la hipoxie).
 La nou-născuţi manevrele de resuscitare se opresc după
15 minute de absenţă a circulaţiei spontane. Lipsa de
răspuns la peste 10 minute de resuscitare se asociază cu
un pronostic sever asupra supravieţuirii şi a statusului
neurologic.
 CONCLUZII
Procesul de resuscitare impune prin complexitatea sa
prezenţa unei echipe formate din mai multe persoane, fiecare
instruită să desfăşoare oricare dintre tehnicile SVB sau SVA.

Ideal, secvenţa RCP se desfăşoară conform algoritmului:

 SVB şi analiza formei de oprire cardiacă primează faza de SVA.
 Defibrilarea precede oricare altă tehnică de SVA.
 Practic, în funcţie de numărul membrilor echipei, unele etape se pot desfăşura
simultan.
 Eficienţa RCP depinde de liderul de echipă, de performanţa şi experienţa sa în
coordonarea gesturilor desfăşurate în timpul RCP, în decizia de defibrilare şi
administrare de droguri, dar şi de calitatea membrilor echipei.

ORICÂND ESTE FOARTE

IMPORTANTĂ ŞI O SINGURĂ
VIAŢĂ SALVATĂ!!!