95% din persoane pot scrie în mesaje lucruri pe care nu ar putea să le spună, în mod

normal, altei persoane.

O imbratisare scurta, de numai 25 de secunde, elibereaza in corp substante chimice

care sporesc increderea in persoana pe care o iei in brate.

1. Vocile feminine fac creierul bărbaților să lucreze mai mult.

Un studiu relevă faptul că bărbații reacționează diferit la vocile feminine. Bărbații au
mai puțină activitate în unele părți ale creierului atunci când alți bărbați vorbesc. De
fapt, creierul bărbaților a trebuit să lucreze mai mult pentru a descifra și a înțelege
ceea ce spun femeile. Aceasta înseamnă că bărbaților le este mai greu să înțeleagă
semnificațiile și emoțiile a ceea ce spun femeile.

2. Vocile femeilor sunt mai puțin autoritare.

S-a constatat că dimensiunea corzilor vocale și a laringelui unei femei este
importantă, deoarece persoanele cu voce mai înaltă sunt luate mai puțin în serios. De
fapt, studiul ne spune că avem mai multă încredere în persoanele cu voci mai joase și
că le preferăm în rolurile de conducere. Acesta este unul dintre motivele pentru care
bărbații ar putea să nu asculte la fel de mult femeile ca și colegii lor.

3. Vocile femeilor sunt mai complexe.

Diferența dintre vocile feminine și masculine este crucială aici. Când femeile vorbesc,
folosesc mult mai multe sunete decât bărbații și tind să vorbească într-un mod mai
melodic. Acești 2 factori pot face dificil pentru creierul bărbaților să înțeleagă rapid
ceea ce spun femeile, deoarece există mai multe de descifrat.

Bonus: este un mit că femeile vorbesc mai mult.

Stereotipul că femeile vorbesc mai mult decât bărbații este un mit urban, potrivit
cercetărilor. De fapt, se pare că bărbații și femeile vorbesc aproximativ aceeași
cantitate, iar contextul este la fel de important. Cercetarea a arătat că, în anumite
circumstanțe, bărbații vorbeau mai mult decât femeile, iar în altele, femeile mai
mult decât bărbații. Așa că probabil este timpul să trimitem acest stereotip la
culcare.
II
Limbajul uman, asociat gândirii abstracte şi conştiinţei de sine, creativităţii,
spiritualităţii, emoţiei, memoriei, persuasiunii, este semnul inteligenţei noastre la
nivelul speciei şi la cel individual. În limbajul uman se cristalizează personalitatea,
cunoaşterea şi experienţa, empatia, abilitatea de a decoda, de a anticipa, modifica şi
de a găsi soluţii pentru diverse situaţii.

Omul nu este singura fiinţă capabilă să comunice, dar capacitatea de a gândi şi de a

exprima în cuvânt gândirea este principalul resort al dezvoltării sale, pe toate
planurile. “Gândirea fără limbaj nu ar fi decât o nebuloasă”, spunea celebrul pictor
francez Eugene Delacroix, dar această idee, că nu există gândire fără limbaj, a fost
afirmată încă din antichitate. Mai mult, in prezent, Willian Calvin, un redutabil
specialist american în neuropsihologie, este şi mai categoric în această privinţă,
afirmând că “Limbajul este principala caracteristică a inteligenţei umane. Fără
sintaxa, adică fără o aranjare coerentă a ideilor exprimate, am fi doar puţin mai
inteligenţi decât un cimpanzeu”.

Limbajul uman , conditia inteligentei

Între mitul Turnului Babel şi cele mai recente cercetări în domeniul istoriei limbilor,
neurolingvisticii, antropologiei, paleontologiei, psihologiei, răspunsurile la întrebările
legate de limbajul uman – Câte limbi se vorbesc în lume?, Care este originea
acestora?, De ce comunicarea lingvistică este specifică omului?, Este limbajul uman o
caracteristică înnăscută? – conţin încă o mulţime de incertitudini şi provocări.

Câte limbi se vorbesc în lume?

La momentul actual, la întrebarea “Câte limbi se vorbesc în lume?”, specialiştii

răspund cu aproximaţie – între 3000 şi 6000. Trebuie precizat că statisticile iau în
calcul şi diversele dialecte (variante teritoriale ale unei limbi), prin urmare, numărul
ţărilor de pe glob nu coincide cu numărul limbilor vorbite. De altfel, nici în privinţa
numărului de ţări datele nu coincid, acesta variind între 195 şi 249 de ţări, în funcţie
de statutul lor de state suverane, recunoscute sau parţial recunoscute de organizaţiile
internaţionale.

O mare parte dintre specialiştii în domeniul studiului limbajului uman avansează

totusi niste cifre exacte, si anume că, în lume, se vorbesc 6 900 de limbi, împărţite
astfel: 2165 în Asia, 2015 în Africa, 1000 în America, 225 în Europa. Dintre acestea,
potrivit datelor furnizate de Organizaţia Naţiunilor Unite, limba maternă cea mai
utilizată este limba mandarină, un dialect al limbii chineze, vorbit în partea de nord a
acestei ţări, pe baza căruia s-a creat limba chineză modernă, standard, vorbită de
peste 330 de milioane de persoane.

Engleza, pe de altă parte, este limba care poate fi înţeleasă de cei mai mulţi locuitori
de pe glob, iar în topul celor mai utilizate limbi în 2017, urmează spaniola, hindi
(indiana), araba, franceza, rusa, bengaleza (limba oficială a statului Bangladesh, din
Asia de Sud), portugheza, malaieza (în sud-estul Asiei) şi indoneziana (Indonezia, tară
situată, de asemenea, în sud-estul Asiei). 1% dintre toate limbile reprezintă mijlocul
de comunicare pentru 99% din populaţia lumii, iar dintre limbile cel mai puţin
folosite, în fiecare an dispar 10-20.

Turnul Babel, pictura de Pieter Bruegel

Nu există, la momentul actual, un răspuns categoric şi complet, pe care ştiinţa să îl

poată da în legătură cu apariţia limbajului uman. Miturile, în schimb, prin natura lor,
dăinuie peste milenii. Mitul biblic despre Turnul Babel (în capitolul 11, din Geneză)
spune că, la început, toţi oamenii vorbeau aceeaşi limbă, limba adamică. După Potop,
urmaşii lui Noe au ajuns şi s-au stabilit în sudul Mesopotamiei şi au hotărât să
întemeieze acolo o cetate şi să ridice un turn până la cer, dar nu în slava divinităţii, ci
pentru orgoliul lor. Atunci, Dumnezeu, pentru a le aduce aminte de condiţia lor, le-a
încurcat limbile, astfel încât să nu se mai înţeleagă, şi i-a împrăştiat pe întreg
Pământul. Din acest mit derivă şi expresia “Turnul lui Babel”, pentru a face referire
la un loc unde domnesc confuzia şi dezordinea.

În ştiinţă, la începutul mileniului trei, subiectul este încă analizat, dezbătut,

controversat. Istoria începutului şi evoluţiei limbajului uman este lungă şi în strânsă
legătură cu mecanismele neuronale, dar a rămas un mister pentru oamenii de ştiinţă
de ce numai creierul uman a făcut posibilă apariţia limbajului articulat. Regiunile
cerebrale implicate în manifestarea limbajului, la om, sunt similare cu cele ale
maimuţelor, dar acestea nu vorbesc.

Abia în 1998, o echipă de geneticieni englezi, studiind 30 de membri ai unei familii

care aveau grave probleme în utilizarea limbajului, legate de sintaxă (alcătuirea
propoziţiilor şi a frazelor), vocabular şi gramatică, au deschis o cale viabilă a
cercetării, prin descoperirea proteinei Forkhead-Box P2 (FOXP2), supranumită “gena
vorbirii”, implicată în transmiterea abilităţii de a înţelege şi utiliza comunicarea
verbală.

Pornind de la această descoperire, cercetătorii au emis o ipoteză (încă neconfirmată),

legata de limbajul uman, aceea că, probabil, demult, la omul de Neanderthal (în
urmă cu peste 2oo de mii de ani), s-a produs o mutaţie genetică (o schimbare în
structura ADN-ului) a FOXP2. Apoi, treptat, de la limbajul primitiv, monosilabic,
exprimând nevoi organice, omul a reuşit să facă din limbaj un instrument al gândirii,
să numească lucrurile, să exprime gândurile, cunoaşterea, experienta. Într-un fel,
vârstele omului repetă acest drum, dacă ne gândim ca un copil, iniţial, îşi exprimă
stările prin diverse sunete, apoi poate să denumească obiecte, ulterior să alcătuiască
propoziţii, iar la vârsta matură, să cuprindă în cuvânt cele mai nuanţate şi abstracte
idei.

Cum s-au diferenţiat apoi limbile Pământului? A existat, la început, o limbă-mamă,

unică, un limbaj uman comun?? Nimeni nu a putut răspunde până acum cu argumente
solide, ştiinţifice. Constatările specialistilor pornesc de la afirmarea existenţei unor
mari familii lingvistice – indo-europeana, afro-asiatica, sino-tibetana etc., pe baza
unor comparaţii şi estimându-le vechimea. Din aceste limbi vechi au derivat apoi
altele, când diverse populaţii s-au răspândit pe toate continentele, odată cu apariţia
agriculturii şi a domesticirii animalelor, în perioada neolitică ( în urmă cu peste 10
000 de ani).

Limbajul uman şi nostalgia începuturilor – utopii contemporane

Acum, în anii 2000, a gândi că ar putea fi refăcut sau conceput, inventat un limbaj
uman comun, o limbă universală, ca în miturile începuturilor, este, desigur, o utopie,
expresia unei nostalgii, mai mult sau mai puţin conştiente, a omului contemporan. Cu
toate acestea, una dintre cele mai îndrăzneţe teorii moderne, vizând limbajul uman,
îi aparţine celebrului lingvist american Noam Chomsky şi s-a concretizat în cunoscuta
gramatică generativ-transformatională, care nu are aproape nimic în comun cu
gramatica tradiţională, indiferent de limbă.

Naom Chomsky, creatorul gramaticii generative

Naom Chomsky, creatorul gramaticii generative

Noam Chomsky, profesor la Massachusetts Institute of Technology (MIT), defineşte

gramatica generativă ca un ansamblu de reguli care ne permite să înţelegem frazele,
în virtutea unor calităţi înnăscute, fără a ne pune problema
corectitudinii/incorectitudinii din punct de vedere gramatical. Aşa se explică, susţine
lingvistul, de ce copiii, la vârste mici, înainte de a învăţa gramatica, devin capabili să
dezvolte propoziţii şi fraze, creierul uman având această predispoziţie (ceva similar
cu faptul că, de exemplu, oamenii se nasc cu braţe, nu cu aripi, şi învaţă în mod
natural să vorbească, nu să urle). Mai mult, spune Chomsky, toate limbile pământului
au în comun o serie de principii sintactice, un fel de gramatică universală, înnăscută,
ceva ce este înscris în circuitele noastre neuronale.
Dacă în anii 1960, această teorie a bulversat convingerea că, la naştere, mintea
omului este un fel de tabula rasa, pe care se articulează informaţiile ulterioare, prin
învăţare, cercetări recente, din domeniul ştiinţelor cognitive, psihologiei,
neurolingvisticii, par să confirme ideile lui Chomsky, reliefând faptul că nou-născuţii,
încă din primele zile, pot distinge fonemele (sunetele) tuturor limbilor şi par să aibă
un fel de “dispozitiv” înnăscut de procesare a vocii umane.

Într-un alt sens, nostalgia limbii universale s-a concretizat, la finalul secolului al XIX-
lea, in inventarea limbii esperanto, care este utilizată si in prezent de către persoane
din aproximativ 120 de ţări. Fondatorul acestei limbi universale este medicul
oftalmolog, polonez, Ludwik Zamenhof, cunoscut sub pseudonimul Docktoro Esperanto
(Doctorul care speră). Nefiind limba oficială a niciunui stat, esperanto permite o
comunicare neutră între oameni de diferite culturi. Se învaţă uşor la orice vârstă, se
bazează pe o gramatică extrem de simplificată, fără excepţiile care ridică atâtea
dificultăţi când învăţăm o limbă străină, vocabularul este relativ bogat.

Cuvinte in esperanto

Cuvinte in esperanto

De la începutul anului 2000, esperanto se poate învăţa şi online, existând site-uri care
oferă cursuri gratuite. Esperanto este şi limba oficială a Academiei Internaţionale de
Stiinţe din San Marino. De altfel, pagina oficială pe Internet a Academiei este în
esperanto – http://www.ais-sanmarino.org/

Pentru a vă face o idee despre esperanto, am apelat si eu la un serviciu online, ca să

vă transmit un mesaj în această limbă internaţională: Mi esperas ke vi satas ci tiun
artikolon (Sper că vă place acest articol).
Curiozităţi despre limbajul uman

Limbajul uman, concretizat în atâtea limbi ale Pământului, este spectaculos prin
natura sa, prin diversitate, prin origine, prin felul în care a evoluat şi continuă să
evolueze. Iată câteva curiozităţi pe această temă:

Cea mai veche limbă, încă folosită, este aramaica (înrudită cu ebraica), vorbită, în
antichitate, în Siria, Palestina şi Mesopotamia. Câteva texte biblice au fost scrise în
aramaică, precum şi cea mai mare parte a Talmudului (text fundamental pentru
iudaism) şi a Cabalei (texte ezoterice despre Creator şi spiritualitate). Neo-aramaica
se mai vorbeşte astăzi în câteva comunităţi din Orientul Mijlociu.

Limba latină, care stă şi la baza formării limbii române, este considerată “limbă
moartă”, dar este încă vorbită în Cetatea Vaticanului, unde este limba oficială.

Într-una dintre Insulele Canare, Gomera, se vorbeşte o limbă (silbo gomero) care
conţine numai patru consoane şi patru vocale, ceea ce pare a fi imposibil pentru
limbajul uman. Numai că, într-o astfel de situaţie, diferenţa între cuvinte se face prin
nenumărate nuanţe de “şuierat” asociate, de pe vremea când păstorii apelau la acest
fel de a se înţelege. Ca să nu dispară, limba silbo gomero a fost introdusă ca materie
de studiu în şcolile locale, începând cu anul 1990.

10% dintre limbile lumii se vorbesc în Papua Noua Guinee, unde există trei limbi
oficiale – engleza, tok pisin şi hiri motu.
Limba cu cel mai mare număr de cuvinte este engleza, cu peste 490 000 de cuvinte
(pentru comparaţie, limba română are în jur de 120 000 de cuvinte), iar la antipod,
limba cu cel mai mic număr de cuvinte, numai 340, este sranan tongo, numită şi taki
taki (după talk talk, în engleză), vorbită în Surinam, o veche colonie olandeză din
America de Sud.

Africa de Sud este ţara cu cele mai multe limbi oficiale – 11 la număr.

Limba chineză are în jur de 87 000 de semne corespunzătoare fiecare unei silabe.

Deşi unii folosesc sintagma “limba braziliană”, aşa ceva nu există, în Brazilia se
vorbeşte portugheza.