Cele 6 emoții universale s-ar putea să nu fie

chiar atât de universale

În anii 70, Paul Ekman și colaboratorii săi au publicat o serie de studii trans-culturale
care susțineau ipoteza unor emoții universale. Ei susțineau că există 6 emoții (bucurie,
tristețe, furie, frică, surpriză și dezgust) care sunt exprimate la fel peste tot în lume și
recunoscute de toată lumea. Impresionant era că inclusiv membrii unor triburi izolate din
Papua Noua Guinee numeau emoțiile pe baza unor imagini la fel ca participanții din
New York sau din Londra.

Această teorie a ajuns să

fie unanim acceptată de
comunitatea științifică și
prezentată în toate
manualele de psihologie.
Mai mult, ea a devenit și
populară pe scală largă, în
special după lansarea filmului de desene animate Inside Out.

Interesant este că din anii 70 și până în anii 2000, acest subiect nu a mai fost investigat.
În ultimii ani, cercetătorii au atacat din nou această problemă a universalității expresiilor
emoționale. De data aceasta, aparatul metodologic a fost mai riguros. Grupurile de
participanți au fost mai diverse și, surprinzător, rezultatele au fost destul de diferite de
cele obținute de Paul Ekman și colegii săi acum aproape 50 de ani.
Studiile clasice vs. Studiile recente
Studiile din anii 70 au fost realizate pe 5 triburi izolate din Papua Noua Guinee și
Borneo. Metodologia presupunea sarcini de potrivire a unor imagini cu expresii faciale
(încruntări, bosumflări, zâmbete) cu cuvinte care numeau emoții sau cu povești care
descriau stări emoționale (Ekman, 1972).

Cercetătorii contemporani susțin că această metodologie limitează opțiunile de răspuns

ale participanților și le permite să folosească o strategie de eliminare. Opțiunile folosite
dintr-o listă nu mai sunt luate în considerare pentru potrivirea imaginilor și cuvintelor
rămase.

Cercetările mai recente, care sunt sintetizate în articolul lui Gendron și al colegilor săi,
au inclus și ele participanți din societăți / triburi izolate. Aceștia au fost nu doar din zona
Papua Noua Guinee, ci și din Amazonia și diferite regiuni ale Africii.

Metodologia folosită a fost mai puțin restrictiv. Participanților li se cerea să numească

emoția simțită de o anumită persoană din imagine, nu doar să aleagă o etichetă dintre
cele oferite de cercetători. Rareori au oferit în mod spontan (fără a li se oferi opțiuni sau
sugestii) răspunsurile așteptate de cercetători. Configurația facială a furiei era
recunoscută și ca furie de unii. Dar de multe ori era considerată frică sau surpriză sau
cu totul altă emoție decât una dintre cele 6 considerate universale.

Aceste studii au obținut rezultate contrarii teoriei emoțiilor universale. Ele au confirmat
însă că sunt două dimensiuni ale stărilor emoționale care sunt universale și recunoscute
ca atare pe baza expresiilor faciale. Oamenii de pretutindeni, inclusiv cei din triburi
izolate, pot diferenția valența și activarea emoțională pe baza expresiilor faciale. Ei pot
să identifice acurat dacă emoția trăită de cel din imagine este plăcută sau neplăcută
(i.e. valența) și dacă aceasta are un nivel ridicat sau scăzut de activare. Spre exemplu,
furia este puternic activatoare, pe când tristețea implică un nivel foarte redus de
activare.
De la emoții universale la emoții construite contextual
Aceste rezultate sunt conforme cu teoria lui Lisa Feldman Barrett care susține că
oamenii interpretează expresiile emoționale pe baza unor concepte învățate în cadrul
culturii din care fac parte. Aceasta este o perspectivă constructivistă. Ea sugerează că
semnificația numelor de emoții și modul în care acestea sunt asociate cu diferite
expresii faciale și corporale sunt generate diferit de culturi diferite, chiar dacă pot să
existe mai multe similarități între ele.

Chiar dacă se traduc la fel, cuvintele care numesc emoții s-ar putea să nu însemne
chiar același lucru în culturi diferite. La fel, o anumită configurație a feței va fi
interpretată diferit nu doar de la o cultură la alta, ci și de la o situație la alta. Ceea ce
poate părea un urlet de durere, poate fi un strigăt de furie sau poate să fie o
manifestare a unei bucurii intense. Când observăm o astfel de expresie, îi conferim
sens în funcție de context. Dacă persoana respectivă s-a lovit cu piciorul de colțul mesei
– probabil e durere. Dacă e un fotbalist care tocmai a marcat un gol – cel mai probabil e
bucurie.

Ambele teorii (cea constructivistă și cea a universalității) au sprijin empiric și încă nu

putem concluziona ferm că una este corectă și cealaltă greșită. Este însă o temă
extrem de interesantă și cu implicații majore în multiple arii ale funcționării umane.