Sunteți pe pagina 1din 3

Tu faci aceste 5 greșeli de training atunci când livrezi un curs?

Unele greșeli sunt mici și irelevante, în timp ce altele au consecințe mai mari, dar
sunt totuși ușor de gestionat. Există însă unele greșeli care îți pot afecta întreaga
carieră de trainer. Acestea sunt adesea greșeli pe care nu le conștientizezi, făcându-
le în mod obișnuit. Unii traineri fac astfel de greșeli chiar și după ani întregi de
experiență.
Primul pas în a combate aceste greșeli este acela de a le conștientiza. A fi conștient
de ele, combinat cu punerea în practică a unor acțiuni corective, te va ajuta obții cu
totul alte rezultate în sesiunile pe care le facilitezi. Îți prezint în continuare cele 5
greșeli pe care un trainer ar face bine să le evite atunci când oferă un program de
training.
 
Prima greșeală în training: să spui în loc să întrebi
Mulți traineri pur și simplu vorbesc și vorbesc și vorbesc continuu. Abordarea lor este
mai degrabă cea a unui speaker care livrează un discurs decât cea a unui facilitator
care atrage și menține trează atenția participanților pe un subiect. Având această
abordare, ai putea ajunge ușor să vorbești despre subiecte monotone pentru cursanți,
irelevante sau pur și simplu plictisitoare. Pentru a evita această greșeală, adresează
întrebări pentru a înțelege cât de mult știu deja participanții și ce gândesc despre
subiectul pe care tocmai l-ai propus. Cunosc deja răspunsul sau au probleme care
trebuie abordate? Predai prea repede sau prea încet? Sunt interesați de ceea ce
discutați? Fără a pune întrebări, nu vei ști niciodată.
 
A doua greșeală în training: să-i tratezi pe toți în același mod
Unii participanți vin la curs deoarece nu cunosc nimic despre acel subiect. Alții au mai
multă experiență, dar ar dori să-și rafineze anumite abilități. Acest lucru este valabil
în special pentru cursurile de soft skills. Unii formatori fac greșeala de a trata toți
cursanții ca pe oameni care nu cunosc nimic despre acel subiect, sau îi consideră din
start slab pregătiți. Un trainer de succes trebuie să poată recunoaște nevoile ambelor
tipuri și să le trateze în consecință. O modalitate foarte bună de a face acest lucru
este încurajarea participanților să se implice în cadrul exercițiilor și discuțiilor, astfel
încât să poată învăța unul de la celălalt. Acesta poate fi un câștig major pentru toți
participanții la curs.
 
A treia greșeală în training: să nu pui în practică experiența cursanților
Unii traineri cred că persoanele care participă la curs sunt novici în domeniu și că ei,
ca formatori, știu mai mult decât oricine altcineva. Această atitudine duce, de obicei,
la polemici intense între trainer și cursanți, fiecare susținându-și punctul de vedere cu
privire la un anume subiect. Firește, acest lucru va reduce în mod semnificativ
eficacitatea unui curs. Cursanții au de obicei propriile experiențe legate de abilitățile
acoperite de programul cursului și au convingerile lor (uneori foarte puternice) în
legătură cu ceea ce funcționează și ce nu, au încercat o varietate de metode la locul
de muncă și sunt acum aici pentru a înțelege mai bine acest subiect și a învăța
sistematic. Unele sugestii și soluții oferite de cursanți pot fi extrem de utile pentru
alți participanți și chiar pentru trainer. Un instructor bun trebuie să recunoască
contribuțiile și capacitățile altor persoane și să creeze un mediu pozitiv, participativ
de învățare, în care toată lumea poate contribui, poate fi auzită și se așteaptă să fie
ghidată prin proces.
 
A patra greșeală în training: să nu schimbi nimic
Unii traineri sunt foarte entuziaști atunci când încep să livreze un nou curs. Uneori,
trec ani și ani în care livrează același conținut, în mod repetat. Ori, lumea de astăzi
este într-o continuă schimbare. Apar noi metode de instruire și învățare bazate pe
cercetări ale neuro-științelor și nu numai. Preferințele de învățare ale noilor generații
se modifică substanțial. Trainerii buni trebuie să țină cont de aceste noi descoperiri și
să-și actualizeze cursurile și metodele de livrare în consecință. De exemplu, probabil
că va trebui să nu mai spui povestea aceea veșnică de fiecare dată, pentru că toată
lumea o știe sau lumea a evoluat și povestea nu mai este relevantă. Introdu ceva nou
în cursurile tale pentru a le menține actuale și interesante.
 
A cincea greșeală în training: să nu reușești să te pui în locul cursanților tăi
Unii traineri nu văd sau nu le pasă de cum se simt cursanții. Ei au tendința de a trece
prin conținut în același ritm cu care s-au obișnuit și așteaptă ca participanții să se
adapteze la asta. O modalitate bună de a rezona cu participanții este să te vizualizezi
în locul lor pe măsură ce parcurgeți subiectele cursului. Întreabă-te: este prima dată
când cursantul este expus acestor informații? Cât de mult efort este necesar pentru a
înțelege conceptul? Cât de multe ai înțeles din subiect când ți-a fost prezentat pentru
prima dată acum câțiva ani? Acest lucru te ajută să ai răbdare cu participanții la curs,
pe măsură ce observi că progresează. Mediul de învățare este potrivit? Este liniște sau
zgomot? Este cald sau rece? Sala de curs este spațioasă sau înghesuită? Este luminoasă
sau întunecată? Încurajează gândirea creativă? Este plictisitoare sau distrage atenția?
Pot cursanții să interacționeze ușor? Modul în care sunt aranjate mesele este potrivit?
 
Simpla conștientizare a acestor greșeli te va face să devii un trainer mai bun, așa că
monitorizează-te de fiecare dată când livrezi un curs, pentru a te asigura că le eviți.
Ți-am stârnit curiozitatea? Îți voi spune și mai multe, contactează-mă!

S-ar putea să vă placă și