Sunteți pe pagina 1din 37

c 

Introducere
1.Caracterizarea psihologică a limbajului non-verbal___________
1.1p ©efinirea limbajului ca proces psihic _______________________

1.2 Analiza comparativă a limbajului verba şi non-verba_____

a 
  

  
   
 

2.Conceptul de gen în psihologia contemporană_____________


2.1©iscuţii prividn diferenţele dintre gen şi sex________________________

2.2Masculinitate/feminitate________________________________________

3.Sutdiul experimental al limbajului non-verbal al diferenţelor de gen în utilizare


LNV___________________________________________________________

 a
 
 

 


 

 

 
  

 !
 
 


  
 

a"p

#$#%&'

(((((((((((((((((((((((((

))%*+,-

((((((((((((((((((((((((

V

Limbajul non verbal - limbaju trupului este o temă foarte vehiculată în ultimele
decenii în domeniul psihologiei.
Este aproape incredibil că în decursul evoluţiei umane de mai bine de un milion de
ani, aspectele non-verbale ale comunicării au început să fie studiate mai intens abia în
anii '60, iar publicul a luat cunoştinţă de existenţa acestora numai în 1970, o dată cu
apariţia cărţii lui Julius Fast despre limbajul trupului. Ea a fost un rezumat al muncii
depuse până atunci de savanţii behaviorişti în domeniul comunicării non-verbale,
dar mulţi dintre semenii noştri nu au aflat nici astăzi de existenţa limbajului
trupului si cu atât mai puţin de importanţa acestuia în viaţa lor.
Charlie Chaplin si mulţi alţi actori ai filmului mut au fost pionierii folosirii cu
îndemânare a comunicării non -verbale; aceasta a fost pe atunci singura metodă
disponibilă a ecranului. Fiecare actor era considerat bun sau rău în măsura în care
izbutea să utilizeze gesturile şi alte semnale ale trupului pentru a comunica eficient.
Când filmul vorbit a devenit popular, iar aspectelor non -verbale ale jocului li s-a
acordat mai puţină atenţie, mulţi actori ai filmului mut au intrat în anonimat, triumfând
cei cu mai bune disponibilităţi verbale.
În domeniul studiului de specialitate al limbajului trupului, cea mai
importantă lucrare apărută înainte de secolul XX a fost cartea lui Charles ©arwin,
tipărită în 1872, † 
   




 
Exprimarea emoţiilor la om şi la animale). Ea a avut un rol fecund asupra studiilor
moderne consacrate expresiilor faciale şi limbajului trupului în general, multe din
ideile şi observaţiile lui ©arwin fiind validate de către cercetătorii moderni din
întreaga lume. ©e atunci, cercetătorii au observat şi înregistrat aproape un milion
de semne şi semnale non-verbale. ©upă constatarea lui Albert Mehrabian, din totalul
mesajelor, aproximativ 7 la sută sunt verbale numai cuvinte), 38 la sută sunt vocal e
incluzând tonalitatea vocii, inflexiunea şi alte sunete guturale), iar 55 la sută
sunt mesaje non-verbale. Profesorul Ray Birdwhistell a făcut estimări similare în
privinţa cantităţii comunicaţiilor non-verbale între oameni. ©upă aprecierile
sale, o persoană obişnuită, de -a lungul unei zile, vorbeşte efectiv timp de zece
sau unsprezece minute, iar o propoziţie obişnuită durează în jur de două secunde şi
jumătate.
Lucrarea deplină este alcătuită din 3 capitole.În primul capitol se va discuta
noţiuni generale de limbă limbaj, asemănările şi deosebirile dintre limbajul verba l
şi nonverbal , precum şi dintree şi metode de măsurare şi evaluare a limbajului
nonverbal . În capitolul 2 vor fi discutate conceptele de gen şi sex masculinitate şi
feminitate. Iar în ultmul capitol capitolul 3voi vorbi despre studiul experimental al
Limbajului non-verbal, adică obiectivul, ipoteza, metodologia cercetării şi
interpretarea datelor obţinute in cadrul cercetării.
a c 
   
      
a p ©     




Limbajul este    cel mai important al gândirii si al conştiinţei.

Pentru a înţelege mai bine ce este limbajul vom face o distincţie, între limbaj şi limbă, astfel
  este un sistem de comunicare bazat pe sunete articulate, pe când  este limbajul
unei comunitaţi,  ©e exemplu: limba română este limbajul comunitaţii române.) La nivel animal
există, o formă de limbaj elementară nearticulată, care constă în câteva semne, care pot atrage
atenţia celorlalţi membrii ai speciei, cu privire la anumite situaţii favorabile sau
periculoase,Leibniz, denumea o parte dintre aceste sunete, sunete onomatopeice, limbajul
câinelui, al pisicii, etc.). Omul plecând de la acest limbaj natural, limbaj cu care a fost şi el dotat
a dezvoltat un sistem de comunicare complex, bazat pe sunete articulate ce alcătuiesc diferite
limbi.

Tabel.1 Prezentarea comporativă a conceptelor de limbă şi limbaj

Limba Limbajul
Este sitem de semne şi reguli Este proces psihic
Este elaborat de o comunitate Este elaborat de o persoană anume
Are carcater abstract Are carcater concret
Este studiată de lingvistică Este studiată de psihologie
Limbajul reprezintă modul în care se asimilează, se integrează şi funcţionează limba la
nivel individual. El se subordonează procesului şi activităţii de comunicare, comportamentului
semiotic. ©in punct de vedere psihologic şi psihofiziologic, funcţia semiotică exprimă
capacitatea parţial înnăscută, parţial dobândită a omului de a folosi semne sau simboluri
semnificanţi) ca Äînlocuitori" ai obiectelor semnificate) şi de a efectua cu ajutorul lor
combinaţii şi transformări în plan mental.
Graţie acestei funcţii designativ-reprezentaţionale, activitatea mentală dobândeşte un suport
propriu şi o autonomie relativă în raport cu câmpul perceptiv imediat şi cu imaginile senzoriale,
înscriindu-se pe traiectoria abstractizării, generalizării şi formalizării.

 
    
Psihologia contemporană consideră că limbajul îndeplineşte o multitudine de funcţii,
dintre care cele mai importante sunt trei: funcţia de comunicare, funcţia cognitivă şi funcţia
reglatoare.

 
  cVc - este cea mai importanta si implica existenta a minim 2
persoane ce realizează un schimb de informaţii.
ë  
 
 
   
             
 
   
Pot fi identificate trei avantaje pe care limbajul si comunicarea le aduc omului:
Ëp Ii permite sa trăiască alături si împreuna cu alţii, sa ia poziţie fata de alţii, să se adapteze
situaţiilor noi, să ţină seama de experienţa altora, sa o asimileze, dacă e cazul şi e necesar.
Ëp Prin comunicare, individul se face cunoscut altora, dar şi sieşi, îşi corijează o serie de
percepţii si atitudini eronate, se introspectează si se poate înţelege mai bine pe sine.
Ëp Comunicarea răspunde nevoii omului de ă fi apreciat, prin intermediul ei el atrage atenţia
altora asupra sa, implicit, afirmându-se şi punându-se în valoare.

Psihologul rus A< A. Leontiev numeşte limbajul în funcţia lui de comunicare 


   

 
 
- limbajul joacă rolul de mijlocitor al proceselor psihice cognitive şi
face posibilă declanşarea şi buna desfăşurare a acestor procese.
 
     sau pragmatică- limbajul ca si instrument de influenţare a acţiunilor
si comportamentelor celorlalţi autosugestie / persuasiune, manipulare), Luria, un mare psiholog
rus, afirma că voinţa se produce prin limbaj. Omul îşi adresează sieşi anumite porunci şi se
determină prin cuvinte autostimulatoare să îndeplinească ceea ce şi-a propus.


      
   
 
 

Limbajul ca si activitate psihica se afla in strânsa legătura cu celelalte fenomene si procese
psihice, dar si cu cele motorii.
šp Percepţiile si reprezentările dobândesc semnificaţie prin verbalizare;
šp Memoria de lunga durata este garantata de formulările verbale;
šp Vorbirea si scrisul presupun deprinderi motorii foarte complexe, o conduita atenta si
voluntara;
šp Pentru imaginaţie cuvintele sunt purtătoare de imagini ce vor fi supuse combinaţiilor
diverse;
šp Limbajul si gândirea sunt activităţi separate, dar independente; limbajul este un instrument,
vehiculator al gândirii, care inseamna conţinut informational, idee, semnificaţie.


     
p ë  - cand doar receptam mesaje si le descifram;
p ë 
- cand vorbim efectiv;

p ë  ! - se adresează celor din jurul nostru, fie oral fie in scris;
p ë  - forma cea mai evoluata a limbajului - prin interiorizarea limbajului oral
cel care se desfăşoară in mintea noastră); constituie instrumentul de lucru al gândirii; e
mijlocul de elaborare a ideilor, judecaţilor, raţionamentelor;
p ë    reprezintă limbajul realizat cu ajutorul cuvintelor.
p ë    este limbajul care foloseşte alta modalitate de exprimare decât
cuvântul gesturi, mimica etc).
"ë      este o forma a limbajului nonverbal, o forma vocala
reprezentata de tonalitatea si inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, modul de
accentuare a cuvintelor, pauzele dintre cuvinte, ticurile verbale.

  
        #    $
 
 

  

Comunicarea se realizeaza pe trei niveluri:

mp Verbal
mp Paraverbal
mp Nonverbal

©intre acestea, nivelul verbal deci cel al cuvintelor) reprezinta doar 7% din totalul actului de
comunicare; 38% are loc la nivel paraverbal ton, volum, viteza de rostire...) si 55% la nivelul
nonverbal expresia faciala, pozitia, miscarea, imbracamintea etc.).

©aca intre aceste niveluri nu sunt contradictii, comunicarea poate fi eficace.

©aca insa intre niveluri exista contradictii, mesajul transmis nu va avea efectul scontat.
a   
        #  
^ë       

   

Revenind la aspectele actuale ale comunicării umane, se poate constata că cercetările se orientează,
pe lângă studierea componentei verbale şi asupra celei nonverbale, atât vocale tonul vocii, calităţii
vocale, ritm, intensitate, onomatopee etc.), cât şi ne-vocale gesturi, posturi, expresii faciale, atitudini
comportamentale, etc.). Conform estimărilor unor studii relativ recente, din totalul mesajelor, aparţinând
comunicării umane, aproximativ 7% sunt verbale cuvinte), 38% vocale, incluzând, pe lângă cele deja
menţionate, tonalitatea vocii, inflexiunile, alte sunete guturale, oftat, suspin, râs, accent, intonaţie etc.),
restul de 55% reprezentând mesaje non-verbale. [33; p.109]. În conversaţie, componenta verbală este sub
35%, iar comunicările non-verbale peste 65%. Cercetătorii sunt de acord că limbajul verbal este în mod
preponderent folosit pentru transmiterea informaţiilor în timp ce limbajul nonverbal exprimă atitudini
interpersonale, stări psihice afective etc., deşi uneori ele sunt folosite şi pentru a înlocui mesajele verbale.
©esigur, această ultimă ipostază are în vedere comunicarea orală în care partenerii se găsesc într-o situaţie
comună şi într-o poziţionare faţă-în-faţă, în care există posibilitatea raportării la situaţia dată şi la tot ceea
ce se află în jur. În acest caz persoana concretă a emiţătorului şi receptorului serveşte nu numai ca "actor"
al comunicării dar şi ca "obiect" al acesteia.
Pe lângă omiprezenţa lui în comunicarea directă şi a importanţei de necontestat pe care o are,
limbajul non-verbal are un rol covârşitor şi îndeplineşte funcţii multiple în anumite comunicări cum este
cea didactică ori comunicarea prilejuită de negocieri, în general în toate acţiunile întreprinse cu oamenii şi
asupra oamenilor.

^ë  

^ ţ  ă    


Nu putem să ne referim la limbajul verbal fără a ne opri asupra instrumentului prin care acesta
funcţionează - limba - cu care de altfel a fost multă vreme confundat. Ferdinand de Saussure Cours
de linguistique générale, 1922) a fost cel care a evidenţiat, pentru prima, oară distincţia fundamentală
pentru studiul comunicării umane dintre limb㠝Langue) şi vorbire Parole). În concepţia sa, limba
constituie un sistem existent în mod virtual în conştiinţa unei comunităţi lingvistice determinate,
sub forma unui ansamblu de convenţii adoptate de corpul social, care permite indivizilor exercitarea
facultăţii limbajului. Actualizarea limbii se realizează sub forma vorbirii, ce constituie cea de a
doua latură a limbajului - şi anume latura concretă, de manifestare practică a posibilităţilor
lingvistice ale indivizilor. ©eci vorbirea are un caracter individual, în timp ce în limbă predomină
componenta socială. Reluată în discuţie de către mulţi dintre marii lingvişti ai secolului nostru,
distincţia limbă -vorbire face şi obiectul preocupărilor cercetării româneşti, limba, constituită ca
sistem, fiind considerată ca etalonul comun folosit de o colectivitate şi totodată ca operă a întregii
societăţi, fiind pentru individ un dat obiectiv, exterior persoanei care şi-o însuşeşte şi o utilizează.

^
 
  
Fiind instrument dar şi formă concretă de manifestare, în
cadrul limbajului verbal limba reprezintă în ultimă instanţă un cod ce trebuie cunoscut şi stăpânit de
partenerii la comunicare, altminteri transmiterea de informaţii nu se poate realiza. Astfel prin limbajul
verbal ce îi este caracteristic, comunicarea umană depinde de folosirea limbii/a codului lingvistic care, în
manifestarea sa, este deseori vag, imprecis, şi nu lipsit de capcane. Pentru realizarea unei comunicări
optime se impune eficientizarea aspectelor vulnerabile dar şi a celor la care se poate apela în siguranţă:
Aspectul cel mai important în acest sens îl constituie capacitatea de adaptare a codului la registrul
interlocutorilor. În această direcţie se are în vedere se spune şi !"se spune. ©eci selecţionarea
informaţiei semnificative din noianul de informaţii se realizează printr-o corectă evaluare a variabilelor
contextuale. ©intre aceste variabile vom menţiona:
-p adecvarea masajului la scopul comunicării informare; influenţare; descriere de stări emotive
etc.);
-p tipul relaţiei dintre parteneri oficial-neoficial; încredere-neîncredere; ostilă-prietenească etc.);
-p conştientizarea nevoilor emiţătorului în comunicare pentru adaptarea mesajului la acestea;
-p estimarea nevoilor receptorului adaptând mesajul în acest sens;

-p nivelul de cunoştinţe ale E şi R privind mesajul şi adaptarea corespunzătoare a mesajului;


-p interesul manifestat de E şi R faţă de subiectul mesajului;
-p atitudinea pozitivă / negativă a E faţă de R şi viceversa;
-p corelarea mesajului cu timpul alocat de interlocutori;
- respectarea normelor impuse de sistemul socio-cultural al interlocutorului. Conform concepţiei lui
©.K.Berlo The Process of Communication, 1960), în cadrul unei societăţi există numeroase
sisteme socio-culturale în care activează anumite "norme" nescrise de care emiţătorul trebuie să
fie conştient şi să ţină seama pentru emiterea corectă a mesajului.

^" 

 ş   
Căi de eficientizare a acesteia. Legată de limbajul verbal şi anunţându-l într-un fel pe cel non-verbal,
metacomunicarea se referă la modalitatea de a sugera un mesaj practic neexprimat, ca atare:
metacomunicarea apelează la tonul limbajului verbal dar fără a transmite o informaţie în accepţiunea
cunoscută. Limba include numeroase elemente ce pot fi considerate ca făcând parte din metacomunicare,
şi, o dată conştientizate, ele pot contribui la îmbunătăţirea comunicării. Printre cele mai importante pot fi
amintite:
a)p Alegerea cuvintelor în mod adecvat poate contribui la realizarea unui mesaj pozitiv. În acest
sens se recomandă eliminarea cuvintelor parazite, a pleonasmelor, a abundenţei de sinonime,
cu alte cuvinte a exprimării ce tinde mai mult să impresioneze decât să exprime.
b)p Realizarea unui raport corect între exprimarea abstractă şi cea concretă. Opţiunea pentru un
nivel ridicat de abstracţiuni poate produce o diminuare a eficienţei mesajului prin neînţelegerea
sau receptarea eronată a acestuia de către receptor; dimpotrivă, un mesaj exprimat la un nivel
prea concret poate deveni neinteresant pentru un receptor avizat. ©eci, pentru eficienţa
mesajului, nivelul de abstractizare sau concreteţe a acestuia trebuie adaptat la situaţie/receptor.
c)p Folosirea adecvată a jargonului. ©eosebit de eficient în cadrul comunicării între specialişti, folosirea
vocabularului specific unui anumit jargon va deveni un mesaj criptic pentru nespecialişti
intimidându-i şi blocând comunicarea.
d)p Folosirea prudentă a eufemismelor/disfemismelor. Substitute ale unor cuvinte ce ar putea fi
considerate ofensatoare, eufemismele încurajează o comunicare pozitivă dar abundenţa lor poate goli
comunicarea de conţinut, făcând-o pretenţioasă şi îndepărtând-o de ceea ce înseamnă eficienţa unei
comunicări directe. În schimb disfemismele exprimările dure, jignitoare) induc în mod clar în
comunicare un caracter negativ, evitarea lor fiind recomandabilă.
e)p Realizarea unei utilizări corecte a sensurilor conotative faţă de cele denotative ale cuvintelor. Sensul
denotativ exprimă înţelesul direct, specific ce serveşte la identificarea obiectului sau noţiunii, în timp
ce sensul conotativ are o natură evaluativă determinată de contextul în care este folosit cuvântul cât şi
de folosirea individuală de către emiţător. Întrucât sensul conotativ reprezintă o reflectare a valorilor
şi percepţiilor individuale, cuvintele trebuie atent selecţionate şi adecvate situaţiei în aşa fel încât un
sens denotativ să nu transmită în mod neintenţionat un sens conotativ ofensator / contradictoriu
aşteptării receptorului, influenţând astfel comunicarea într-un sens negativ.
f)p Folosirea adecvată a exprimărilor pozitive faţă de cele negative. Este de aşteptat ca o afirmaţie
pozitivă să creeze un impact pozitiv asupra receptorului deşi implicaţiile sale pot avea şi un caracter
negativ) a cărui eficienţă funcţionează numai în funcţie de capacitatea de percepere a receptorului.
de exemplu: "Reprezentantul nostru vă va vizita săptămâna viitoare" implică sensul negativ că
reprezentantul nu va putea efectua vizita până săptămâna viitoare). În cazul în care un sens negativ
poate fi decelat într-o afirmaţie pozitivă, este preferabil ca realitatea să fie exprimată simplu şi direct,
uneori prin introducerea unor cuvinte cu sens negativ regretăm, din păcate, ne pare rău etc.).
g) ©eşi cuvântul reprezintă unitatea de bază a comunicării
nu este suficient să selecţionăm corect cuvintele pentru a
fi eficienţi; ele trebuie combinate adecvat pentru
realizarea impactului optim asupra receptorului şi aceasta
presupune o solidă înţelegere a limbii şi capacitatea de a o
folosi. În acest sens folosirea adecvată a structurilor
gramaticale este esenţială şi aici putem menţiona printre
altele preferinţa pentru utilizarea diatezei active, mai
dinamică şi mai clară decât cea pasivă, acordul
verb-subiect/pronume etc., care încălcate pot produce
neînţelegerea mesajului, realizarea unor construcţii
paralele etc.
h) Unitatea, coerenţa mesajului, legătura între idei,
organizarea ideilor sunt cerinţe la fel de importante
pentru construirea sistematică a mesajului în ansamblul
său,ca produs final al comunicării într-un tot unitar.
Comunicarea în forma sa verbală este de o mare complexitate, iar realizarea unui mesaj cu adevărat
eficient nu se produce de la sine, ci este rezultatul strădaniei emiţătorului, a unei discipline riguros
exersate şi a unei însuşiri adecvate a codului lingvistic.
^^ë    

©upă cum s-a mai arătat, putem comunica şi cu ajutorul semnelor şi simbolurilor etc. ce pot fi şi
neverbale. Se comunică nonverbal chair prin simpla prezenţ㠝felul cum arată interlocutorul), prin
lucrurile din jur sau prin felul cum sunt alese sau aranjate şi aceasta se întâmplă fără ca persoana să
dorească sau să-şi dea seama. Este important de subliniat că este practic imposibil să fie blocată
comunicarea nonverbală, aşa cum se întâmplă cu cea verbală. Există mai multe tipuri de comunicare non-
verbală:
-p senzorială, bazată pe ceea ce se recepţionează prin intermediul simţurilor;
-p estetică, care are loc prin intermediul diferitelor forme de exprimare artistică, prin care se
comunică emoţii artistice;
-p simbolică / folosirea însemnelor legate în general de un anumit statut social, profesie, religie
etc.

^^ 

 ş 
ţ  

ă     
Faţă de comunicarea verbală, cea non-verbală prezintă mai multe caracteristici:
a)p În primul rând ea este o realitate a relaţiilor interumane evidentă pentru orice observator al
vieţii sociale; privind un grup de vorbitori sau imagini filmate se poate obţine un număr
semnificativ de informaţii asupra indivizilor observaţi cât şi asupra mesajului pe care şi-l
transmit, chiar fără a avea acces la elementele lingvistice ale acestuia.
b)p Apoi comunicarea non-verbală este o constantă a relaţiilor interumane, ea manifestându-se,
indiferent de intenţia emiţătorului; prin atitudinea exteriorizată - voit sau nu - sunt emise
mesaje în mod constant, ele reprezentând o sursă permanentă de informare.
c)p Prin comunicarea non-verbală se transmit îndeosebi stările afective, în timp ce conceptele,
abstracţiunile apelează prioritar la mijloace lingvistice.
d)p Comunicarea non-verbală implică un anumit grad de ambiguitate; deşi în multe situaţii acest
tip de comunicare poate transmite sensuri revelatoare, în altele poate fi suficient de ambiguă iar
unele interpretări pot să nu fie întru totul corecte. ©eci, pentru a desluşi corect un sens al
comunicării non-verbale trebuie să se ţină seama şi de context, de desfăşurarea relaţiei cu
emiţătorul, cât şi de propria stare afectivă în momentul respectiv.
e) Comunicarea non-verbală poate transmite mesaje cu sensuri diferite în funcţie de educaţia sau de
cultura căreia îi apariţin interlocutorii. ©e aceea, interpretările date unor comportamente non-
verbale pot fi destul de diferite în funcţie de mediul din care provin indivizii; situaţiile de acest
gen devin şi mai evidente în cazul apartenenţei interlocutorilor la culturi diferite, când un
anumit semnal poate fi interpretat greşit sau poate fi perceput ca lipsit de sens.
Acest tip de comunicare funcţionează în diferite moduri, fie independent de mesajele verbale, fie
corelate cu acestea. În ambele situaţii, comunicarea non-verbală îndeplineşte numeroase funcţii:
a)p    #întăreşte un mesaj verbal gestul care întovărăşeşte cuvintele);
b)p Ô   # înlocuieşte exprimarea verbală a unei stări de spirit bucurie, tristeţe etc.);
c)p     #completează şi precizează tipul de relaţie în care se află interlocutorii
superioritate, inferioritate, stânjeneală etc.);

d) $

 #subliniază anumite părţi dintr-un mesaj verbal într-o comunicare directă; în acest caz
inflexiunile, înălţimea vocii au o importanţă deosebită. Apoi gesturi cu mâna, ridicare din umeri
etc.
e)p $  #indică disponibilitate/deschidere spre dialog gesturi, posturi, coborârea vocii pentru
a invita partenerul spre exprimarea replicii);
f)p  
 #se constată existenţa unor "mesaje duble" verbale - non-verbale) care se
contrazic reciproc, uneori în mod evident, alteori subtil.
Cercetările în domeniu relevă faptul că în situaţia în care se surprinde o inconsistenţă între mesajele
verbale şi cele non-verbale, acestea din urmă sunt considerate ca fiind mai importante şi chiar mai
convingătoare decât primele.

^^" ăţ  

    ă.
Fiinţele umane au la dispoziţie numeroase posibilităţi de a comunica non-verbal: gesturi, posturi, expresii
ale feţei şi ochilor, vocea, atingerea, vestimentaţia, proximitatea, teritorialitatea, ambientul etc.
Examinarea detaliată a acestora ne depărtează de demersul pe care ni l-am propus. ©e aceea vom încerca
să ne referim pe scurt la unele dintre acestea. Astfel, posturile ne comunică mesaje asupra atitudinii
tensionate sau relaxate a interlocutorilor, care corespund fie unor situaţii de ameninţare sau de încredere,
fie unor poziţii de subordonare sau superioritate în contextul social etc.
Gesturile exprimă în principal stări afective având funcţia de "mesaj dublu". ©e multe ori, ştiind că
faţa îi poate "trăda", interlocutorii se controlează în acest sens, dar alte gesturi-realizate inconştient-sunt
indicii sigure asupra sentimentelor trăite în momentul respectiv. Faţa şi ochii, prin complexitatea
expresiilor posibile pot transmite o mulţime de mesaje, dar în acelaşi timp descifrarea acestora este la fel
de complicată, din cauza multitudinii de emoţii resimţite de fiinţa uman㠝teamă, mânie, dezgust, fericire,
tristeţe etc.) cât şi a vitezei cu care expresiile se succed. Totuşi masca exagerată a unor trăiri afective,
surprinderea unor expresii fugare într-un moment în care interlocutorul se crede neobservat, sau a unor
expresii contradictorii, pot fi indicii asupra mesajului real. Chiar vocea, prin ea însăşi, ne poate transmite
mesaje clare prin modul cum se comunică - ton, viteză, volum, înălţime, numărul şi lungimea pauzelor;
accentul, este de asemenea, deosebit de important în semantica frazei. Atingerea implică de asemenea
propriile sale semnificaţii, diferenţe considerabile constatându-se de la o cultură la alta. Vestimentaţia,
deşi poate avea şi semnificaţii ambigue, este folosită de unii indivizi pentru a transmite celorlalţi mesaje
clare asupra propriei lor persoane statut social, profesiune, atitudini personale etc.). Proximitatea
folosirea zonei din imediata apropiere) ne dă de asemenea indicii asupra tipului de mesaj pe care un
individ doreşte să-l comunice. În acest sens antropologul Edward I. Hall defineşte patru asemenea zone
distanţa de intimitate, personală, socială şi publică). ©esigur acestea diferă în funcţie de tipul de cultură.
Teritorialitatea spaţiul fix asupra căruia avem un "drept") comunică de asemenea foarte mult în
legătură cu statutul social al indivizilor. Ambientul poate determina un anumit tip de comunicare prin
crearea unei atmosfere de confort sau disconfort pentru interlocutori, cu toate consecinţele ce derivă de
aici.

^^  


 

ă     
Având în vedere caracteristicile comunicării non-verbale se poate constata o anumită dificultate în
tratarea acestei probleme. Există serioase preocupări în acest sens din partea cercetătorilor şi s-au publicat
chiar numeroase "dicţionare" ale limbajului non-verbal care îşi propun să interpreteze şi să ofere repere
pentru folosirea adecvată a acestui tip de comunicare. În acest sens pot fi semnalate anumite aspecte ce
trebuie avute în vedere, mai ales în cazul unei abordări pragmatice a problemei:
-p Pentru codarea-decodarea corectă a elementelor de limbaj nonverbal este necesară
utilizarea/interpretarea acestora în contextul tuturor celorlalte elemente verbale/non-verbale.
-p Codarea-decodarea limbajului non-verbal diferă sub multe aspecte nu numai de la individ la
individ, ci şi de la o profesie la alta, de la o colectivitate la alta, de la cultură la cultură, deci
trebuie realizate în sfera acestora.
-p Codarea-decodarea limbajului non-verbal se realizează în funcţie de caracteristicile individuale,
de educaţie, experienţa de viaţă etc. a emiţătorului/receptorului de mesaj.
Pentru îmbunătăţirea acestui tip de comunicare, în special în anumite cazuri/profesiuni este necesară
conştientizarea sa de către emiţător/receptor, un permanent auto-control al manifestărilor non-verbale şi
supravegherea impactului creat de acest tip de mesaje asupra interlocutorilor. Măsura în care o persoană
stăpâneşte limbajul nonverbal, în care îl ţine sub control, se pare că este dependentă de trăsături de
personalitate - temperamentale, caracteriale, volitive - şi în mod cert de exersarea comportamentului
dezirabil pentru anumite situaţii de comunicare.

^^^%    ţ     



   ă.
În tratarea acestei probleme vom considera desigur împrejurarea în care cei doi interlocutori se află într-o
comunicare faţă-în-faţă, deci prezenţi într-o situaţie comună în care se pot vedea şi urmări unul pe
celălalt. În acest caz pot avea loc mai multe situaţii:
a) folosirea paralelă a celor două coduri care alternează în unităţi separate, independente în cursul
comunicării. Astfel fie că unul completează cele exprimate de celălalt sau dimpotrivă ele apar ca
disonante "una spun şi alta fac");
b)p folosirea simultană a codurilor; suprapunerea lor adaugă un plus stilistic ori de informare reală;
întăreşte prin non-verbal cele exprimate verbal - fiind utilă pentru consolidare;
c)p folosirea concomitentă, codurile fiind înlănţuite în aceeaşi fază; deci mijloacele de exprimare
verbală pot fi înlocuite în cursul enunţului oral cu indicaţii mimico-gesticulatorii, care sunt
intercalate în vorbire, formând un corp comun cu acestea; elementul non-verbal este integrat în
enunţul verbal, devenind element al frazei ele înlocuiesc fie cuvinte, fie propoziţii).
Aşadar, în cursul comunicării emiţătorul poate avea un comportament foarte nuanţat, adaptat la
diversele situaţii, recurgând la alegerea "lexicală"/"morfologică" a mimelor, foarte bine încadrată în
situaţie; receptorul este atent la diverşi indicatori -uneori de mare detaliu - care îi sunt daţi în cursul unor
mesaje decodate pe baza unei îndelungate practici a comunicării.


a p    #        
Cum putem evalua limbajul non-verbal si ce însemana acest lucru?

Putem privi sub 2 aspecte

1.p În ce modalitate perosna utilizeaza limbajul non -verbal, gesturile, mimca sunt pronuntate
emoţiile sunt exrprimate la extreme sau sun tot timpul controlate prin efort conştient
2.p Şi cît de bine poate interpreta limbajul non-verbal persoanelor din jur mimica, posturile,
gesturile altor persoane)

Vom analiza mai detaliat al doilea aspect .

Spiritul de observaţie şi capacitatea de a descifra limbajul non verbal se observa pe cîteva


nivele:

1.p Recunoaştere emoţiilor din expresiile faciale;


2.p ©epistarea geturilor precum si diferenţelor interculturale în decodarea unuia şi acelasi
gestGestul ± degetul mare si cel aratator formind un cerc are numeroase semnificaţii, In
Europa si S.U.A. va inseamna ok , in Brazilia Turcia va fi o o insluta de ordin sexual,
homosexualist, iar în Japonia va înseamna bani );
3.p ©epistarea corecta a semnificaţiei posturilor;
4.p Sesizarea tonalităţii şi ritmului vocii.

c 
    % 
 
%     &

Iti imaginez sa nu fii capbil sa intelegi ce simte o persoana. Pare atit de evident , insa unii
oameni au problem cu acesta. ©upă Mehrabian 93 % a emotiilor noaste sunt transmise prin
intermdiul limbajului non-verbalexpresii faciale tonul şi ritmul vocii, posturi şi gesturi) Si
majoritatea oamenilor identifica destul de bine manifesterile non-verbale ale emoţiilor Altele au
o problema cu acesta Persoanele cu autizm, schizofrenia, depresie sunt puţini capbili in
decodarea limbajului non-verbal.

Vă prezint mai jos un chestionar la recunoasterea emoţiilor din expresiile faciale.

c    '


#     ! 

  

c  : Mai jos sunt prezentate o listă de 18 imagini cu diverse expresii faciale.

Idenitificaţi emoţia  fericire, tristeţe, furie, dezgust, uimire, frică ) sau combinaţia de emoţii 
dezgust-furie, frică-uimire,fericire-uimire) sau chiar şi expresia facială neutră . Scrieţi răspunsul în drept
cu fiecare imagine. Fiţi atenţi una şi aceeaşi emoţie se poate repeta şi nu indicaţi altă emoţie sau
combinaţie de emoţii decît cele enumerate  fericire , tristeţe furie, dezgust, uimire, frică şi combinaţiile :
dezgust ±furie, frică-uimire, fericire-uimire). Puteţi indica nu doar emoţia pe care o recunoaşteţi dar şi
intensitatea ei  Ex. Fericire moderata, extremă) .

Timp acordat ± 20 min.

V  a 

 (((((((((((((((((((((((((

   


V  

_____________________________

V  

_______________________________


V  )

_______________________________

V  *

________________________________________
V  +

_________________________________________

V  ,

__________________________________
V  -

________________________________

V  .

_______________________________________
V  a

______________________________________

V  aa

___________________________________________
V  a

____________________________________

V  a

_______________________________________
V  a)

________________________________

V  a*

___________________________________


V  a+

_________________________________________

V  a,

___________________________________________
V  a-

_______________________________________

V     


V  a ± frica

Ëp Sprîncenele sunt ridicate şi aduse spre centru


Ëp Pleoapa supersioa este ridicata
Ëp Pleopa inferioara adusă puţin în sus şi încordată
Ëp Buzele întredeschise şu tensionate puţin trase spre direcţia urechilor

V  - dezgust+ furie


Manifestarile nonverbale ale furiei şi dezgustului în imagine

Furie ©ezgust
Buzele strînse Buza superioară ridicată
Pleoapele inferioare puţin tesnionate Nasul este ridicat formînd riduri
Pleoapele superioase sunt încordat şi aplecate Pleoapele superioase sunt încordat şi aplecate
Sprîncenele sunt coborîte în poziţia intermdiară dintre furie şi frică

V   ± Expresie facială neutră


V  ) ± fericire extremă

Ëp Obrajii ridicaţi
Ëp Se formeză riduri în jurulul ochilor
Ëp Colţutile ridicate
Ëp Sunt încordaţi muschii în jurul ochilor
V  * ± tristeţe

Ëp Pleoapele superioare sunt puţin aplecate


Ëp Colţurile gurii sunt puţtin aplecate
Ëp Privire pierdută

V  + - uimire

Ëp Sprîncenele sunt ridicate şi arcuite


Ëp Pielea sub srpîncene este întinsă
Ëp Se formiază riduri orizontale pe frunte
Ëp Pleopale superioare sunt ridicate , cele inferioare sunt aplecate
Ëp Partea inferioară a maxilarului este aplecată, gura este neîncordată.

V  , ± furie

Ëp Sprincenele sun aplecate şi apropiate una de alta


Ëp Între sprîncene se fomează riduri verticale
Ëp Buze strînse puternic ce vorbeşte de intensitatea mare a furiei
Ëp Furia cu buzele puternic închise se manifetsa în cazul violenţei fizice sau cînd personă
încearcă să reţină dorinţa de a striga.

V  - - dezgust

Ëp Buza superioară ridicată


Ëp Buza inferioară este deasemena ridicată È i împinsă pînă la buza superioară sau este lăsată
Èi proeminentă
Ëp Nasul este ridat
Ëp Obrajii ridicaß i
Ëp Linii mai jos de pleaoapa inferioară iar însăÈ i pleoapa este împinsă în sus dar nu
tensionată
Ëp Fruntea este lăsată cauzînd lăsarea în jos a pleoapei superioare a ochilor.

V  . ± uimire+fericire
Manifestarile nonverbale ale uimirii şi fericirii în imagine

Uimire Fericire
Ochi mărißi
Riduri orizontale pe frunte datorate ridicării
sprîncenelor
Gura întredeschisă Gura întredeschisă însă colţurile gurii se redică şi
se aprie de urechi într-un yîmbet


V  a ± frică extremă

Ëp Sprîncenele sunt ridicate şi puţin apropiate una de alta


Ëp Ridurile se observă doar în partea centrală a frunţii şi nu pe toată suprafaţa ei.
Ëp Pleaopele superioare sunt ridicate iar cele inferioare sunt tensionate şi ridicate
Ëp Gura deschise buzele sunt încordate şi colţutirle gurii întinse în parţi
V  aa- tristeţe modertaă

Ëp Colţutirle gurii sunt aplecate


Ëp Pleaopele superioare sunt aplecate
Ëp Colţurile sprincenilor sunt puţin ridicate

Ëp V  a - uimirea


Ëp Sprîncene ridicate
Ëp Ochi măriß i
Ëp Riduri orizontale pe frunte datorate ridicării sprîncenelor
Ëp Gura întredeschisă
Ëp Obrajii retraÈi pußin

V  a ± uimire +frică


Manifestarile nonverbale ale uimirii şi fricii în imagine

Uimire Frică
Sprîncenele sunt ridicate şi arcuite Frică se manifestă doar prin ridicare pleoapelor
inferioare şi tensionare lor
Piel sub srpîncene este întinsă

Pleopale superioare sunt ridicate


Se formiză riduri orizontale pe frunte

V  a) ± dezgust moderatdispreţ)

Ëp Colţul gurii este ridicat doar dintr-o singură parte a feţei.

V  a*- fericire moderată

Ëp Obrajii ridicaţi
Ëp Se formeză riduri în jurulul ochilor
Ëp Colţutile ridicate

V  a+ ± furie

Ëp Sprîncenele sunt coborîte Èi unite

Ëp Apar linii vertical între sprîncene


Ëp Pleoapa inferioară este încordată È i poate fi sau nu ridicată
Ëp Pleoapa superioară este încordată È i poate fi sau nu coborîte de către acß iunea frunß ii
Ëp Ochii au o privire grea È i un aspect ombat
Ëp Buzele: strînse împreună, cu colß urile drepte
V  a, ±frică extremă

Ëp Sprîncenele sunt ridicate şi puţin apropiate una de alta


Ëp Ridurile se observă doar în partea centrală a frunţii şi nu pe toată suprafaţa ei.
Ëp Pleaopele superioare sunt ridicate iar cele inferioare sunt tensionate şi ridicate
Ëp Gura deschisă buele întinse în jos şă în parţi
V  a- ± fericire moderată

Ëp Obrajii ridicaţi
Ëp Se formeză riduri în jurulul ochilor
Ëp Colţutile ridicate
Ëp Muschii în jurul ochilor sunt tensionaţi

c     
mp Pentru fiecare emoţie idenitificată corect se acordă 2 puncte
mp Pentru fiecare emoţie idenitificată incorect se scade un punct.
mp Puctajul maximal posibil 42 de puncte.


 c
   $ 
  

©
         # !

Termenii ´sex´ şi ³gender´ au înţelesuri specifice, care sunt adesea confundate în folosirea
zilnică. Sexul defineşte deosebirile biologice dintre bărbaţi şi femei. Genul identifică relaţiile
sociale existente între bărbaţi şi femei. ÄGender´ în traducere din engleză semnifică Ägen
social´.

Termenul Äsex´ include următoarele caracteristici: biologic, înăscut, constant, universal.


Termenul Ägen/ gender´: social, comportament învăţat, se schimbă în timp, se schimbă în
cadrul culturii existente şi de la o cultură la alta.

©iferenţa sex ± gen / gender a fost teoretizată de psihologul Robert Stoller 1968). Astfel,
genului atribuindu-se semnificaţia de diferenţă construită şi interpretată social şi cultural între
două categorii sociale distincte: Äbărbaţi´ şi Äfemei´. Aceste diferenţe au totodată un caracter
normativ, în sensul că cine nu se conformează rolului de gen este văzută) ca deviantă) din
naştere sau socializată) inadecvat. ©eci sexul operează cu distincţia biologic㠝Äsex feminin´,
Äsex masculin´), iar genul / gender ± cu cea social-cultural㠝Äfeminitate´, Ämasculinitate´).

Tradiţional, prima noţiune se aplică pentru desemnarea particularităţilor fizico-anatomice ale


oamenilor, în baza cărora fiinţele umane se disting în femei şi bărbaţi. Sexul adică
particularităţile biologice) omului se considera fundamentul şi cauza primordială a deosebirilor
psihologice şi sociale dintre femei şi bărbaţi. Pe parcursul dezvoltării aprofundate a cercetărilor
ştiinţifice a devenit clar, că din punct de vedere biologic între femeie şi bărbat în calitate de
fiinţe umane există mai multe asemănări decât deosebiri.

Paralel cu deosebirile de ordin biologic dintre oameni, există divizarea rolurilor lor sociale, a
formelor de activitate, deosebiri de comportament şi în caracteristicile emoţionale.
Antropologii, etnografii şi istoricii demult au stabilit relativitatea reprezentărilor Ätipic
bărbăteşti´ şi Ätipic femeieşti´: ceea ce într-o societate se consideră în exclusivitate pentru
bărbaţi prin comportament, trăsătură de caracter), în altă societate este atribuit femeilor.
©iversitatea de caracteristici sociale ale femeilor şi bărbaţilor care se constată în lume,
identitatea caracteristicilor biologice ale oamenilor, ne permite să concluzionăm că sexul
biologic nu poate explica deosebirile privind diversele roluri sociale, existente în diferite
societăţi. Astfel a apărut noţiunea de 2
 
    
   
  pe care societatea le impune oamenilor în funcţie de sexul lor biologic. Nu sexul
biologic, ci normele socio-culturale determină, în ultima instanţă, calităţile psihologice,
modelele de comportament, tipurile de activitate, profesile femeilor şi ale bărbaţilor. A fi
femeie sau bărbat în societate înseamnă nu numai să posezi anumite particularităţi biologice ±
aceasta înseamnă să îndeplineşti anumite  2
.



este un concept dinamic: înţelesul său în orice mediu se schimbă de-a lungul
timpului şi este influenţat de o serie de concepte sociale specifice cum ar fi: rasa, etnia, vârsta,
clasa socială şi altele. În fiecare mediu gender este o categorie majoră în organizarea relaţiilor
sociale şi culturale, deşi responsabilităţile specifice variază de la o societate la alta.

  
#

Ëp Bărbaţii din clasele nobiliare ale Europei purtau ciorapi de mătase, bijuterii şi pantofi cu
tocul înalt? Ei au renunţat la aceasta doar după Revoluţia Franceză şi începând cu
epoca victoriană care a debutat în 1837.
Ëp Femeile şi bărbaţii au purtat acelaşi tip de îmbrăcăminte pentru multe secole? Romanii
şi grecii antici purtau tunici, iar îmbrăcămintea tradiţională în China, India, Japonia şi
Malaiezia a fost întotdeauna unisex?
Ëp În secolul al IV-lea d.C. femeile din lumea vestică purtau pantaloni adaptaţi după
modelul persan? La acel moment în istorie pantalonii erau consideraţi nepotriviţi pentru
bărbaţi. La un moment dat în timpul Evului Mediu femeile şi-au schimbat pantalonii cu
rochii, astfel apărând în vest moda diferenţiată pe sexe.
Ëp La sfîrşitul secolului al XIX-lea când unele femei au început să poarte pantaloni în
public, erau considerate scandaloase şi unele dintre ele au fost chiar arestate şi închise?
Ëp Bărbaţii japonezi poartă kimonouri, bărbaţii din Samoa poartă saronguri, bărbaţii
beduini poartă robe largi? Bărbaţii din Amazonia, Bali, Egipt, Grecia, Hawaii, Kenya,
Coreea, Samoa, Scoţia şi Tibet poartă fuste.
Ëp În civilizaţia Maya doar bărbaţii purtau diferite ornamente şi bijuterii considerându-se
că femeile nu au nevoie de aceasta deoarece cea mai mare bijuterie a lor este capacitatea
de a naşte?
 
  /   


In imaginea de sine a fiecaruia dintre noi are relief si cat de mult ne percepem ca posedand
masculinitate sau feminitate. Conceptia psihologioca clasica arata ca, cu cat autodefinirea
persoanei in termeni de masculinitate-feminitate corespunde mai mult cu trasaturile si
comportamentele lui reale, cu atat multumirea de sine e mai mare. Identificarea -; in imaginea
de sine -; cu tipificarile consacrate categorieie de sex din care faci parte este o premisa solida
pentru o autoestimare ridicata e eului. Pe aceasta idee au fost construite si majoritatea testelor
de masculinitate-feminitate. Ele cuprind itemi ce transcriu caracteristici ca dominanta, activism,
initiativa, asumarea riscului masculinitate) sau pasivitate, emotivitate, tandrete feminitate).
Un aspect important al acestor teste este ca ele opun masculinitatea feminitatii, itemii ce
reprezinta cele doua genuri fiind mutuali exclusivi Sears et al., 1991). Incepand din anii ¶70,
psihologii au revizuit modelul disjunctiv al masculinitatii-feminitatii si s-au intrebat daca nu
exista indivizi care se vad pe ei insisi ca avand la cote ridicate atat atribute masculine, cat si
feminine. S. Bem 1974) raspunde afirmativ si numeste respectivele persoane ³androginice
psihologic)´, combinand cuvintele grecesti andro barbat) si gyne femeie). Ea a construit si un
inventar de rol de sex Bem sex-role-inventory), in care din cele 60 de adjective utilizate, 20
sunt de masculinitate, 20 de feminitate si 20 neutre. Prin aplicarea inventarului la studentii din
colegii, tipul androginic s-a confirmat empiric. Intr-o alta cercetare Bernard, 1980) s-a aflat ca
40% din studenti se identifica pe sine in termeni traditionali, 25% sunt androgini, foarte putini
identificandu-se cu sexul opus, dintre care 5% baieti si 12% fete, iar restul apar ca
nediferentiati, un grup ce a obtinut scoruri scazute si la masculinitate si la feminitate, dintre
care 29% baieti si 21% fete.
Faptul ca multe persoane depasesc rigiditatea traditionala in identificarea de sine a rolurilor de
sex prin modelul androgin poate duce la beneficii, printr-o mai mare flexibilitate si adaptabilitat
comportamentala, in primul rand Jose & McCarthy, 1988). Cercetarile au evidentiat consecinte
pozitive si asupra pretuirii de sine  hitley, 1988). A fi tare atat in domeniul masculinitatii, cat
si in cel al feminitatii inseamna a fi valoros si a te pretui ca atare self esteem). In societatile
traditionale insa, unde comportamentul puternic diferentiat de rol de sex este o valoare,
androginia apare mai mult ca un handicap decat un atu.
©e altfel, modelul androginic a fost criticat nu doar de aparatorii distinctivitatii psihosociale
barbat-femeie, fie ei traditionalisti-conservatori superioritatea barbatului), fie
complementaristi, dar si dintr-o perspectiva epistemologica si filosofica mai larga. In primul
rand, i se reproseaza ca prin operationalizarea sa metodologica, el nu poate surprinde
complexitatea identificarilor, situatiile in care persoanele prefera ca anumite dimensiuni sa fie
pe deplin masculine sau feminine, in timp ce pe altele sa se localizeze androginic. ©e pilda, o
femeie se poate gandi la ea insasi ca fiind ambitioasa si independenta masculinitate in
personalitate), extrem de feminina in felul cum arata miniona si voluptoasa) si sa se identifice
ca androgina in rolurile sociale mama grijulie si femeie de cariera profesionala sau politica).
In al doilea rand, persoana in cauza si cei cu care interactioneaza ne ar trebui sa-si puna
problema cata masculinitate si cata feminitate psihosociala exista in spiritualitatea si
comportamentele sale, ci cat de valoroase, eficiente sunt atributele pe care le detine, deciziile si
actele de conduita intreprinse. Altfel spus, optiunea dezirabila ar fi inspre transcendenta
rolurilor de sex Garnets & Pleck, 1979), adica nelegarea calitatilor si actiunilor unui individ de
pozitia de gender. Transgresarea gender nu este insa usor de realizat datorita, cum s-a vazut,
extraordinarei infuzari a stereotipiilor barbat-femeie in aproape toate culturile si segmentele
populationale. Si sa mai reamintim ca respectivele stereotipii nu sunt neaparat false, multe
dintre ele avand un referential biogenetic. In orice caz, reale sau nu, diferentele barbat-femeie
au fost teoretizate, inscrise in cartile fundamentale ale diferitelor religii si astfel perpetuate,
cum se intampla, de exemplu, in conceptia iudaico-crestina, unde rolul dominant al barbatului
este decretat ca o axioma. Supunerea femeii fata de barbat este mai mult drastica in
fundamentalismul islamic.
In intelegerea identificarii de sex e bine sa retinem urmatoarele planuri ale diferentelor barbat-
femeie: cel al deosebirilor biologice de sex anatomic, fiziologic, hormonal, etc.); de gender,
categorizarea socioculturala in barbat-femeie, cu toate reprezentarile si conceptiile aferente;
sexismul, in cadrul caruia, in virtutea respectivelor categorizari, se opereaza discriminari pe
baza faptului ca esti de un sex sau altul -; sau ca nu esti distinctiv; identificarea de gender, adica
conceptia proprie, intima, despre categoria careia apartii si cum; ceea ce declari inclusiv in
cercetari) in legatura cu identificarea personala de gender; cum te percep si te evalueaza ceilalti
in raport cu statutul tau de gender. Aceasta enumerare nu epuizeaza toate variantele posibile -;
cine sunt ceilalti, bunaoara? -; dar incearca sa arunce o lumina clarificatoare asupra unei
probleme complexe si incitante.
In arealul ei, un aspect aparte il constituie transexualitatea, cazurile in care indivizii apartin
biologic unui sex, dar dezvolta psihologia si mentalitatea sexului opus. Si nu doar la modul
abstract, ci identificandu-se total, de unde si dorita de a fi membru al categoriei respective de
sex. ©e ce se intampla aceasta este inca un mister. Cel mai adesea, transexualii nu au nici un
indice de anormalitate biologica. Genetic, hormonal si fiziologic sunt barbati sau femei, numai
ca de la varste fragede sunt cuprinsi de sentimentul ca apartin, de fapt, celuilalt sex Taylor et
al., 1994). Este o situatie si traire dramatica pentru cei in cauza, psihoterapia nedovedindu-se
fiabila, iar interventia chirurgicala de schimbare de sex, cu toate ca are rezultate psihologice
promitatoare, isi are costurile si riscurile ei. In opinia mea, faptul ca transexualitatea a devenit o
realitate recunoscuta doar in zilele noastre si initial in cultura euro-americana este inca o
dovada pentru cat de mult depinde relatia corp-suflet si manifestarea ei de conditiile socio-
istorice.

























Ô    !                $
  ë0



 



Cercetarea încearcă să evidenţieze diferenţele de gen în utilizarea Limbajului Non-verbal şi


anume cît de bine o persoană poate interpreta şi decodifica manifestarile nonverbale în
comunicare cu oamenii din jur

V  

  

Se presupune că persoanele de sex feminin sunt în general mai perspicacecapacitatea sa de a citi


semnalele non-verbale) decât bărbaţii, şi acest fapt justifică ceea ce de obicei numim "intuiţie
feminină"..

   



Metodatehnica) de cercetare

mp Metoda de cercetare estea cea a chestionarului şi psihometrică

mp Chelcea defineşte chestionarul ca fiind "o tehnică şi, corespunzător, un instrument de


investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise şi, eventual, imagini grafice, ordonate
logic şi psihologic, care, prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin
autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi
înregistrate în scris."

mp Testul psihologic este o probă relativ scurtă care permite cercetătorului strângerea unor
informaţii obiective despre subiect, pe baza carora să poată diagnostica nivelul
dezvoltării capacităţilor măsurate şi formula un prognostic asupra evoluţiei lor
ulterioare

#  :

Cercetarea s-a realizat pe doua grupe de persone 10 persoane de sex feminin şi 10 de sex masculin
cu vîrsta curpinsă între 19-23 de ani.

Prezentarea datelor expreimentale :


Rezultatele personelor de sex masculin

A2 A3 A4 A5 A6 A7 A8 A9 A10 M.
aritm.
Chest. 19 29 32 27 28 27 30 14 21 24 25,1
Nonverbal
I.E 100 60 100 60 80 100 140 100 100 100

!
,a
  ,
! ,

  ,
,!
a!
,.

,/
! ,0
  ,"

Rezultatele personelor de sex feminin

A11 A12 A13 A14 A15 A16 A17 A18 A19 A20 M.
aritm
Chest. 28 30 31 17 26 20 21 30 18 27 24,8
Nonverbal
I.E 120 85 140 60 140 45 45 85 140 80

!
,aa
  ,a
! ,a
  ,a
a! ,a!
a  ,a.

! ,a/

  ,a0
+ ' ,a"
c  

Studiind diferenţe de sex în utlizarea Limbajului nonverbal şi anume în


idenitificare emoţiilor din expresiile facile am ajuns la concluzia că Atît bărbaţii
cît şi femeile se descurcă la fel de bine , ©iferenţele fiind minuscule. Astfel
ipoteya de cercetare se înfirma. Probabil perspicacitatea femilor şi intuiţia lor
superioară faţă de cea a bărbaţilor  capacitatea sa de a citi semnalele non-verbale ale
altor persoane) se aobservă nemijlocit în comunicarea reala, deaorece după
constatările cercetirlo din universitatea Harvard , efectuate cu ajutorul diagnostic
RNM s+a demonstra că în timpul comunicării la bărbat sunt active de la 4 -6 zone în
creier pe cînd la femei 14-16 zone active. ©e aici se deduce şi faptul că femeile atrag
atenţia la astfel de detalii precum limbajului trupului la un nivel mai superior decît
bărbaţii 
















ÿ ÿ  

a p 8  !"#$%&' (')*%+, 


-+%
 p 
. 
 /". 

2   
0  
1 
2 p    3"4
 
  25 6
6

1  
7 p 08 
9: 4
 2";
8
2 4 
1 8. <2 
/ p =  
 > 
? p @
 a"†
 
 .ABC  
3 p C2D
C >
 < <A
E p =
    23B BB<F
! p . D  /"0G2 >=  @ 
  
<>8
.ABC  
a p     05H1I†D.CJ5C"JD45C†
0KDLHKH.DI151†B4D
aa pJ
  
 a"D
2
> >
. : 
1 
a p  
 M
   2;
@  KL 
a2 p <  .
 <A
a7 p08 
 2" 
5@† 1 8CN 8 
a/ p5
   
 =
   2

  25  . 2
;
@  
D K;O   





a
V1ëV 1 2Vë31 Ô14

Alegeţi răspunsul care descrie cel mai bine reacţia dvs. la următoarele scenarii. Răspundeţi pe
baza a ceea ce ati fi vrut sa faceţi in realitae, nu cum credeţi dvs. ca trebuie sa fie raspunsul. Accentuiază
cu negru raspunsul .

a Sunteţi intr-un avion care e lovit brusc de turbulenta si incepe sa se balanseze intr-o
parte si in alta. Ce faceţi?
a. Continuaţi sa citiţi sau sa va uitaţi la film dand putina atenţie turbulentei.
b. ©eveniţi plin de grija fata de pericol urmarind stewardesa si citind fisa cu instrucţiuni
in caz de pericol.
c. Cate puţin din a. si b.
d. N-am observat nimic.

 Ati luat in parc un grup de copii de 4 ani. O fetita incepe sa planga deoarece ceilalţi nu
vor sa joace cu ea. Ce faceţi?
a. Nu va amestecaţi, lasati copiii sa rezolve singuri problema.
b. Vorbiţi cu ea si o ajutaţi sa gaseasca o modalitate de a-i face pe ceilalţi sa se joace cu
ea.
c. Ii spuneţi cu o voce blanda sa nu planga.
d. încercaţi sa-i distrageti atenţia si sa-i aratati cateva lucruri cu care se poate juca.

 Inchipuiti-va ca sunteţi student la un colegiu si speraţi sa obţineţi o nota mare la un


concurs, dar ati descoperit ca ati luat o nota proasta la mijlocul semestrului. Ce faceţi?
a. Va faceţi un plan special pentru a imbunatati nota, hotarandu-va sa urmaţi planul.
b. Hotarati sa fiţi mai buni in viitor.
c. Va spuneţi ca nu conteaza mult ce ati facut la curs si va concentraţi asupra altor cursuri
la care notele dvs. Sunt mai mari.
d. Mergeţi la profesor si incercati sa discutaţi cu el in scopul obstinerii unei note mai
bune.

) Imaginati-va ca sunteţi agent de asigurari si telefonaţi la clienţi pentru prospectare. 15


persoane la rand au inchis telefonul si sunteti descurajat. Ce faceti?
a. Ajunge pentru astazi - sperand sa aveţi mai mult noroc maine.
b. Evaluaţi calitatile dvs. care poate submineaza abilitatea de a face vanzari.
c. Incercati ceva nou la urmatorul telefon si incercati sa nu va blocati.
d. Gasiti altceva de lucru.

* Sunteţi managerul unei organizaţii care incearca sa incurajeze respectul pentru


diversitatea etnica si rasiala. Surprindeti pe cineva spunand un banc rasist. Ce faceti?
a. Nu-l luati in seama - e numai o gluma.
b. Chemati persoana in biroul dvs. pentru a o admonesta.
c. Vorbiti direct si pe loc, spunand ca asemenea glume sunt nepotrivite si nu vor fi
tolerate in organizatia dvs.
d. Ii sugerati persoanei care a spus gluma sa urmeze programul de scolarizare privind
diversitatea.
+ încercaţi sa calmaţi un prieten infuriat pe un sofer care i-a taiat calea in mod periculos
prin fata. Ce faceti?
a. Ii spuneţi sa uite pentru ca totul e OK acum si ce s-a intamplat nu e mare lucru.
b. Puneţi una din casetele lui favorite si incercati sa-l distraţi.
c. Ii dati dreptate considerand la fel ca si el si celalalt sofer s-au dat in spectacol.
d. Ii relatati ca mai demult vi s-a intamplat si dvs. ceva asemanator si ca v-ati simtit la fel
de furios ca si el, dar dupa aceea v-ati dat seama ca dupa stilul in care gonea celalalt sofer
va ajunge curand la spitalul de urgenta.

, ©vs. si partenerul de viata ati intrat intr-o discuţie aprinsa care a escaladat intr-un meci
de ţipete. Sunteţi amandoi furiosi si recurgeţi la atacuri personale pe care nu le intelegeti
si in care nu credeti, dar le continuati. Ce faceti?
a. Luaţi o pauza de 20 minute si apoi reluaţi discuţia.
b. Opriti cearta in acel moment, taceti, nu conteaza ce spune partenerul dvs.
c. Spuneti ca va pare rau si ii cereti partenerului sa-si ceara si el iertare.
d. Va opriti la un moment, va dunati gandurile,apoi va precizati punctul de vedere asupra
problemei.

- Inchipuiti-va ca ati fost numit seful unei echipe noi de lucru care incearca sa gaseasca
o solutie creativa la o problema de servici. Care este primul lucru pe care il faceti?
a. Faceţi o agenda si alocaţi timp pentru discuţii supra fiecarui aspect al problemei, asa veti
realiza cea mai buna folosire a timpului.
b.Cereti oamenilor sa-si faca timp pentru a se cunoaste mai bine intre ei.
c. Incepeti prin a solicita fiecarei persoane idei privind rezolvarea problemei, cat timp
ideile sunt proaspete.
d. Incepeti printr-o sedinta de Äbrainstorming" dezlantuirea ideilor), incurajand pe
fiecare sa spuna ce idee ii vine in minte, indiferent cat de Äfantastica" este.

. Fiul dvs. de 3 ani este extrem de timid si a fost hipersensibil si puţin infricosat de
locurile si oamenii straini, de cand s-a nascut. Ce faceti?
a. Accepati ca are un temperament sfios, timid si cautati modalitati de a-l proteja de
situatii care l-ar putea tulbura.
b. Il duceti la un psihiatru pentru copii pentru a-l incuraja.
c. Il expuneti cu premeditare la mai multi oameni si locuri straine astfel incat sa-si poata
infrange frica.
d. Aranjati o serie neintrerupta de experiente competitive dar usor de realizat care-l vor
invata ca poate relationa cu oamenii si poate umbla din nou prin locuri noi.

a  Consideraţi ca de mai mulţi ani ati dorit sa reincepeti sa invatati sa cantati la un


intsrument la care ati incercat si in copilarie, iar acum, pentru distractie, v-ati hotarat in
sfarsit sa incepeti din nou. ©oriti sa va folositi cat mai eficient timpul dvs. Ce faceti?
a. Va limitati la timpul strict de exercitiu in fiecare zi.
b. Alegeti piese muzicale care va solicita mai mult abilitatea care vi se par mai grele).
c. Exersati numai cand in mod real aveti dispozitie.
d. Incercati piese care sunt mult peste abilitatile dvs., dar pe care le puteti stapani cu un
efort sarguincios.




c1 1 Ô1ëV

a   ) * + , - . a
  0  0 0 0  0 0 0
   0 0 0 * 0  * 

  0 0  0 * 0 0 0 0
 0 0 0 0   0 0  0

‡p Pana la apunctaj   


‡p aa*punctaj  
‡p a*a,*punctaj    
‡p  !
 

© ÔcV   1 Ô1ëV ©  V1 ëV 1 2Vë


ë51© ©$&%ë'(ë"$&

Testul este elaborat de ©    % autorul cartii %      )* aparuta in 1995. Testul
este adaptat de   

 si consta in 10 intrebari ce prezinta unele situatii ecenarii) in care se


poate afla o persoana.
Completarea testului are in vedere, pe de o parte, asigurarea pe cat posibil a transpunerii individului in
situatia respectiva, iar pe alta parte, alegerea uneia dintre variantele de raspuns din cele patru posibile,
care reprezinta unele modalitati concrete de a reactiona in situatiile indicate de intrebari. Scenariile
continute de itemi sunt urmatoarele:
p
V  a 
Persoana se afla intr-o situatie critica ce ii ameninta viata. Trei dintre variantele de raspuns
privesc capacitatea de a f i constient de emotiile personale, de a cunoaste situatia din punct de vedere
afectiv si de a raspunde adevcat, echilibrat la situatiile neobisnuite, critice sau stresante.
p
V   
Un copil este foarte suparat, iar adultii care se afla in preajma lui incearca sa-l ajute sa
depaseasca aceasta stare emotionala negativa. Parintii, educatorii sau adultii in general, cel care au nivel
ridicat al inteligentei emotionale, folosesc situatie pentru a-i antrena emotional pe copii, ajungandu-i sa
inteleaga de unde provine starea emotionala negativa supararea), ce anume ii determina sa fie suparati,
sa inteleaga ceea ce simt, sa observe alternativele pe care le pot incerca pentru a gasi solutiile adecvate.
p
V   
Un subiect adult se afla intr-o situatie care trebuie sa fie modificata in vederea obtinerii unor
beneficii. Acest item al testului se refera la motivatia proprie, intrinseca, la capacitatea de a elabora un
plan pentru a trece peste obstacole, frustrari si capacitatea de a urmari un scop. Este vizata Äsperanta" ca
dimensiune a inteligentei emotionale.
V  ) 
Scenariul prezentat se refera la o persoana care are esecuri repetate intr-o anumita directie. ©oar una
dintre variantele de raspuns se refera la gradul de optimism al persoanei, care o ajuta sa treaca peste
piedici, sa continue, sa persevereze fara a se blama pe sine sau a se demoraliza.
p
V  * 
In situatia prezentata de test se urmareste comportarea persoanei fata de minoritati, atitudinea ei cu
privire la diversitatea etnica, culturala, etc, doar una dintre variantele de raspuns indica modul optim de
a crea o atmosfera deschisa diversitatii. Este vizata schimbarea prejudecatilor prin actiune asupra lor si
prin adoptarea unui model democratic de stapanire a furiei.
p
V  + 
Acest item se refera la modul in care se poate calma o persoana furioasa. Varianta corecta de raspuns se
refera la capacitatea empatica a persoanei, la modalitatile de stapanire a furiei.
p
V  , 
Reprezinta o situatie in care unul dintre personaje este stapanit de agresivitate, este manios. Cel mai
indicat raspuns in cazul unei dispute puternice este sa ia o pauza, interval in care persoana se poate
calma, si astfel nu mai distorsioneaza perceptia situatiei in care se afla, nu se mai lanseaza in atacuri
violente pe care le regreta ulterior. ©upa aceasta perioada de relaxare, persoana respectiva poate fi mult
mai bine pregtita pentru o discutie utila, productiva.
p
V  - 
Intr-un colectiv de munca trebuie gasita o solutie pentru o problema delicata sau plicticoasa. Prin
raspunsul dat se arata ca membrilor unei echipe trebuie sa li se asigure relatii armonioase, un climat
psihic confortabil care sa le permita exprimarea ideilor personale intr-un mod natural degajat si creativ.
p
V  . 
Un copil, un tamar sau un adult se poat afla in situaţii relativ stresante datorita, pe de o parte, timiditatii
lor personale, iar pe de alta parte situatiilor relativ noi neobisnuite, care le accentueaza starea de teama.
Raspunsul corectvizeaza implicare persoanelor respective in situatii noi, atragerea lor in mod progresiv
in relatii interpersonale.
p
V  a 
Se arata ca o persoana care are initiativa schimbarilor in activitatea ei este mult mai pregatita sa se
angajeze cu placere intr-un nou gen de actiune, invata mai repede cum sa obtina performante
superioare.Este important ca cineva sa fie capabil sa incerce si altceva decat ceea ce face in mod curent,
dezvoltandu-si astfel unele talente ascunse.
                     
  
  
  
     
          

 %