Opera ,,Riga Crypto și lapona Enigel” a fost publicată inițial în 1924, apoi integrată în

ciclul ,,Uvedenrode”, din volumul ,,Joc secund”, publicat în 1930, si este subintitulată de autor ,,Baladă”,
deoarece este o poveste stranie de dragoste cu aspect de cântec medieval, spus de un menestrel,, ,,la
spartul nunții, în cămară”. Opera răstoarnă însă conceptul tradițional, realizându-se în viziune modernă,
ca un amplu poem de cunoastere si poem alegoric.

Tema operei este ilustrarea unei povești de iubire imposibilă, deoarece fiintele care ar putea alcătui
cuplul erotic fac parte din lumi diferite, incompatibile: Enigel-regnul animal; Crypto-regnul vegetal.

În opera ,,Riga Crypto și lapona Enigel” observăm interferența genurilor, scenariul epic fiind dublat de
caracterul dramatic si de lirismul de măști, personajele având semnificație simbolică.

Titlul operei trimite cu gândul la marile povești de dragoste din literatura universală, numind cele
două personaje ale cuplului, ce apartin celor două regnuri, vegetal și animal.

Astfel, Crypto, craiul ciupercilor, are un nume predestinat, ce trimite la închidere, izolare, mediul său de
viață fiind umbra, întunericul, umezeala ( numele provine din grecescul kryptos-ascuns, secret;
ciupercile-plante inferioare, fără flori, care se înmultesc prin spori). În schimb, Enigel este ființa umană,
venită din zonele nordice, care aspiră la o lume solară, a luminii și căldurii ( posibila etimologie a
numelui: cuvântul suedez enigel-înger, latinescul angelus-înger).

În ceea ce privește compoziția și structura, poemul ,,Riga Crypto și lapona Enigel” este alcătuit din
douăzeci și sapte de strofe (27), cele mai multe fiind catrene, există însă și strofe formate din cinci, șase
sau șapte versuri.

La nivel formal, opera este alcătuită din două părți distincte, ce reprezinta câte o nuntă: una reală, la
care menestrelul este indemnat să cânte despre o altă nuntă, una imposibilă și deturnată ( pentru că
Riga se căsătorește până la urmă cu măselarița).

Formula literară este aceea de ,,poveste în poveste” sau ,,povestire în ramă”, rugămintea nuntasului
devenind rama sau prologul poeziei: ,,[…] Zi-mi de lapona Enigel/ Şi Crypto, regele ciupearcă!”

Primele patru strofe se constituie într-un prolog ce fixaeză cadrul in care este spusă povestea,
momentul nefiind unul întâmplător, ,,la spartul nunții, în cămară”, repetarea cântecului și tonul ales
trimițând la scopul său inițiatic, al prevenirii mirilor asupra nunților incompatibile.

Partea a doua a baladei este alcătuită din mai multe secvente poetice în care se derulează povestea
imposibilei iubiri dintre ,,regele ciupearcă“ si fata laponă. Debutul acestei părți se constituie într-o
expozițiune, prezentându-se personajele și modul lor de viață. Crypto își desfașoară existența într-un
spațiu umed, ferit de lumină (,,pe pat de râu și-n humă unsă”), condiția sa neobișnuită fiind
incapacitatea de a înflori, care-I conservă astfel existența, stârnind invidia supusilor.

Enigel, ,,lapona mică, liniștită”, trăiește într-o lume a frigului permanent, a ghețurilor veșnice, nu
poate rămâne într-un singur loc, pentru ea viața fiind o continuă căutare, o permanentă încercare de
redobândire a stării inițiale, edenice.

Întâlnirea celor două personaje se face în spațiul oniric, astfel fiind posibilă comunicarea. Enigel
adoarme, iar Crypto săvârșește un ritual al pețitului, îndemnând-o pe fată să rămână în ținuturile sale,
îmbiind-o cu ,,dulceață”și ,,fragi”, cerere refuzată, la fel ca și următoarea, aceea de a-l culege. Răspunsul
fetei sugerează aspirația solară și , implicit, apartenența celor doi la lumi diferite.

Soarele este perceput de rigă ca o amenințare ,,…de soare,/Visuri sute, de măcel,/Mă despart. E
roșu, mare,/ Pete are fel de fel; /Lasă-l, uită-l Enigel/ În somn fraged si răcoare.” Aspirația spre umbră nu
poate fi înțeleasă de Enigel, care aspiră spre soare, simbol al condiției superioare, ,,Mă-nchin la soarele-
nțelept”.

Riga Crypto, lipsit de atributele spirituale ale ființei superioare, sfârșește tragic încercarea de a depăsi
barierele existenței, surprins de soare, devine ceea ce era: finalul baladei duce povestea în anecdotic, în
legendă, dând o explicație pentru originea ciupercilor otrăvitoare si , simbolic, pentru nebunie. Sub
puterea soarelui, Crypto este nevoit să intre în ciclul normal al vieții sale, este ,,condamnat” la nuntire,
dar în cadrul propriului regn, cu o plantă otrăvitoare, cu aceleași caracteristici ca și el ,,măselarița
mireasă”.

Particularități stilistice: stilul poemului barbican este dominat de elemente-simbol. Poetul folosește
un limbaj oral, familiar, narativ, ce face din poem o creație alegorică și filozofică, trimițând și la filonul
popular prin utilizarea unor cuvinte precum: ,,iacă”, ,,puiacă”. Modurile de expunere folosite sunt
narațiunea și dialogul, alegoria ideatică fiind transpusă într-o ,,poveste în ramă”.

Ca elemente de prozodie remarcăm strofele inegale, cu 4, 5 sau 7 versuri, versurile cu măsură

variabilă, de la 5 la 9 silabe și o îmbinare savantă de rimă încrucișată, îmbrățișata și monorimă.

Poemul ,,Riga Crypto și lapona Enigel” reiterează drama incompatibilității din ,,Luceafărul”
eminescian, în care spirite aparținând unor lumi diferite tânjesc spre universuri opuse condiției lor. Nu
întâmplător, Ion Barbu însusi își numea poemul ,,un Luceafăr întors”.

Deși subintitulat baladă, ,,Riga Crypto și lapona Enigel”este un amplu poem filozofic care se
fundamentează pe procedeul alegoriei (alegoria incompatibilității erotice, în iubire). Se remarcă intenția
modernistă a recuperării epicului, subordonat însă unui lirism esențial ce surprinde lumea în
cordonatele ei eterne.